L.

Rebreanu: a schimba feţe-feţe (Ion, p. 33) sau a face  (ibid., p. 321), a sta cu

mâinile în sân(39, 20221), sărac iască (48), a pune umărul (49), a se duce pe apa
sâmbetei (49), a-şi da sufletul(56, 298), a-şi bate joc (59, 81, 136), a spune verzi şi
uscate (67) sau a torăi  (294), a-şi lua nasul la purtare (69, 268), a-şi da arama pe
faţă (70), a face cu ou şi cu oţet (70), a-şi lua inima-n dinţi (71, 213, 315), a tăia din
nas (71), a ajunge la cuţite (71), a pune vârf (la toate) (73), a bate măr (74), a plăti o
ceapă degerată (75, 134), a nu fi de nasul (cuiva) (75), porc de câine (77), a ţine
piept (81), a umbla după cai verzi pe pereţi (82, 244) sau a alerga  (193), a-i lipsi o
doagă (cuiva) (90), între patru ochi (93, 96), a nu-i fi (cuiva) toţi boii acasă (98, 119), a
da cu oiştea-n gard, a lăsa pasărea din mână pe cea din gard (103), a căuta cearta cu
lumânarea (104), a (se) da pe brazdă (105, 109, 181, 203 etc.), a lăsa (pe cineva) în
plata Domnului (106, 136), a sta ca pe spini (109) sau  pe ghimpi (125, 326), a aduce
pe tapet „a expune” (116, 356), a înghiţi în sec (124, 321), a fi mână spartă (126), cu
inima cât un purice (130), a trage (cuiva) o săpuneală (136), a-şi lua lumea-n cap (155,
331), a snopi în bătaie (155), a fi cu ochii în patru (159, 170, 336), a aduce apa la
moara (cuiva) (161, 203), a mânca ruşinea cu lingura (165), a se face luntre şi
punte (167), (a răspunde) în doi peri (169), a înghiţi ruşinea cu pumnii (173), peste nouă
mări şi nouă ţări (173), a vedea în ce ape se scaldă (cineva) (173), a scoate din
ţâţâni (175), a scoate din sărite (193), a ajunge de râsul lumii (200) şi a face  (324), a
rămâne ca degetul de gol (202), a rupe gheaţa (203) sau a sparge  (266, 363), a se
lua de păr (203), a întinde coarda prea tare (204), a-şi aprinde paie-n cap (210), dar şi a
aprinde paie-n cap(cuiva) (249), a da piept (212), goală puşcă (238), a se vârî ca
musca-n bălegar (245), a o lua la sănătoasa (246), a nu face un ban găurit (252), a
trage pe sfoară (252, 271), a readuce la matcă(269), a rămâne în sapă de
lemn (282), nici cât negru sub unghie (284), a-i fugi (cuiva) pământul de sub
picioare (286), a ajunge pe drumuri (289) sau a lăsa  (302), a lăsa (pe cineva) cu
buzele umflate (292), a lăsa baltă (300), a lua peste picior (311), a fi la
aman (315), săracă lipită pământului şi sărac lipit pământului (323), a pune lacăt
gurii (328), a bate în strună (329), a ţipa ca din gură de şarpe (337), a trece ca şi căţelul
prin apă (347), (ca) scăpat din puşcă (351), a i se scurge ochii(după cineva) (369), calic
ca şoarecele din biserică (373), a lua cu japca (378), a tremura ca varga(411).
M. Sadoveanu: a se stinge de pe faţa pământului (VMS, p. 8), a turna cu găleata (ibid.,
p. 9), a-i ajunge (cuiva) funia la par (16), a descurca iţele (19), a lua (pe cineva) în
unghii (20), a i se împestriţa inima (ca şarpele) (25), a măcina altă făină (51), a-şi lua
lumea în cap (65), a i se îneca (cuiva)corăbiile (74), a nu avea nici în clin, nici în
mânec[ă] (cu cineva) (104), a trage (cuiva) un ibrişin pe la nas (144), a-i fi (cuiva) inima
cât un purice (145), a rămâne (ceva) în picioare (166), a se bate cu capul de
pereţi (192), a-şi pune mâinile în cap (207), a i se lua (cuiva) o piatră de pe suflet (CEC,
p. 260), a-şi lua lumea-n cap (ibid., p. 306), săracă lipită pământului (309), a-şi pune
capăt zilelor (318),a sta în cumpănă (345), lacrimi de crocodil (377), a zice aleluia „a
muri” (382), a înşira verzi şi uscate(382), a pune mâna în foc (pentru cineva) (390).
Fănuş Neagu, care, deşi în părţile narative nu face abuz de expresii idiomatice, folosindu-le
judicios, moderat, le întrebuinţează totuşi în vorbirea colorată a unora dintre eroii săi. Ele se
găsesc în număr mare, de pildă, în rostirea unui personaj precum Papa Leon din scurta
povestire Om rău27, unde, în aproape 5 pagini de text, pot fi localizate cel puţin 25 de
frazeologisme: a face cu ou şi cu oţet, a face de râsul lumii, a umbla cu fofârlica, a-i da cu
fleanca, a-l ustura la ficat, a turna la minciuni, a o lua razna, a pune (cuiva) cruce, a suci minţile,
a vedea stele verzi, a lua la refec, a pune de mămăligă, a spăla putina, a lega clanţa, a face
nazuri, a lua la rost, a băga în cofă, a-şi bate joc, a lua (pe cineva) în unghii, a urla ca-n gură de
şarpe, a bate câmpii, a ţine morţiş, a ajunge de râpă, a scoate din pepeni, a se face dracul gol28.
Iată cum arată o frază-„colaj” din discursul acestui personaj: „Chiar Dumnezeu, cât era el de
tare şi de mare şi de Dumnezeu, când l-a luat la refec, n-a pus-o de mămăligă şi-a spălat
putina?”29. La expresiile deja amintite se pot adăuga unele modificate sau chiar concepute de
autor şi respectiv mai puţin fixate ca unităţi frazeologice: a face (pe cineva) coleaşă, a se ţine
pacoste de capul (cuiva), a-l apuca (pe cineva) şapte mii de draci, a-i umbla limba în gură ca o
căţea la ouă, a fi plin de năduf ca o capră de râie, a rămâne sărac până-n pământ [în loc
de sărac lipit pământului ], a căuta cai bălţaţi [în loc de a umbla după cai verzi ], a călca (pe
cineva) pe călcâie „a împiedica” etc. În context, sintagme precumbun ca pâinea caldă, bun de
pus la rană, a umbla ca după iarba de leac se transformă după cum urmează: „Sunt eu un om
blând, miez de pâine caldă, să mă pui cocoloş pe rană, ca pe buruiana de leac, dar dacă nu-mi
place cum munceşti, te duc târâş la preşedinte, mor cu tine de gât”30. Dacă s-ar lua în calcul şi o
cantitate semnificativă de cuvinte cu valoare stilistică, am putea să identificăm specificul
discursului lui Papa Leon.