PRELEGEREA 2

SISTEMUL SECURITĂŢII LA INCENDIU ÎN CONSTRUCŢII

2.1 Securitatea la incendiu a construcţiilor

Generalităţi

Focul (ca fenomen natural) în interacţiune cu sistemele tehnice (clădiri, instalaţii,

autovehicule, submarine, vapoare, avioane, nave spaţiale etc.), într-un spaţiu legislativ dat (unde se
desfăşoară activităţi umane şi care tratează focul ca incendiu), generează problemetica securităţii la
incendiu a sistemelor tehnice.
Multe dintre evenimentele care generează incendii implică clădiri, mai general construcţii, în
interiorul cărora sunt adăpostite diverse activităţi umane care, la rândul lor, implică existenţa de
persoane şi bunuri materiale; în acest sens discutăm de securitatea la incendiu a clădirilor, într-un
sens mai larg securitatea la incendiu a construcţiilor.
Ca oricărui sistem tehnic, şi construcţiei i se poate asocia un nivel de securitate la incendiu ce
poate fi pus în evidenţă analizând securitatea la incendiu funcţie de riscul de incendiu asociat, figura
2.1; se poate observa că nivelul de securitate la incendiu este cu atât mai mare cu cât nivelul riscului
asociat este mai mic.

Figura 2.1 Reprezentarea grafică a relaţiei securitate - risc

Securitatea la incendiu are obiective specifice şi, în cazul manifestării incendiului, o strategie
de protecţie. Toate acestea trebuie să fie rodul experienţei acumulate, experimentelor efectuate,
cercetărilor întreprinse, teoretizărilor realizate şi să se regăsească în documentele normative
elaborate pentru realizarea de construcţii sigure din punctul de vedere al securităţii la incendiu.

2.1.1 Obiectivele securităţii la incendiu în construcţii

Obiectivul 1 al securităţii la incendiu este limitarea probabilităţii producerii de victime şi

distrugeri materiale (inclusiv pierderea proprietăţii) la niveluri acceptabile.

33
 Obiectivul 2 al securităţii la incendiu (suplimentar şi doar în cazul ţărilor civilizate) este
limitarea probabilităţii producerii de distrugeri mediului înconjurător.

Limitarea probabilităţii producerii de victime, cel mai frecvent, vizează salvarea persoanelor,
implicând: alarmarea persoanelor în privinţa incendiului şi asigurarea traseelor de evacuare (fără
afectarea evacuaţilor de către foc sau produşi ai acestuia, până la ajungerea într-un spaţiu sigur); în
acest context, trebuie avut în vedere:
- persoanele incapabile să se salveze (imobilizaţii aflaţi în spitale sau în spaţii de refugiu din
interiorul clădirii afectate de incendiu);
- persoanele din clădirile din apropiere (cazul vecinătăţilor);
- forţele de intervenţie la incendiu (care intră în clădire pentru salvarea de vieţi, bunuri şi/sau
pentru controlul incendiului).

Limitarea probabilităţii producerii de distrugeri materiale vizează salvarea bunurilor,

implicând: evitarea degradării şi/sau distrugerii conţinutului fix (structură, elemente de
compartimentare) şi mobil (mobilier, valori depozitate etc.); în acest context, trebuie avute în
vedere:
- clădirile din vecinătate;
- construcţiile ce trebuie reparate de urgenţă şi repuse în funcţiune după incendiu (pentru care
trebuie asigurat un nivel superior de securitate la incendiu);
- pierderile disproporţionat de mari, în comparaţie cu mărimea incendiului, ce pot apare la
reţelele pentru distribuţia de energie şi/sau de telecomunicaţii;
- întrerupera afacerii;
- pierderea ireparabilă a unor valori de patrimoniu;
- protecţia imaginii publice (cum ar fi în cazul manifestării unui incendiu la un imobil al unui
lanţ comercial important (de magazine, cazinouri, hoteluri etc.).

Modul de abordare a celor două tipuri de problemetici depinde de: tipul construcţilor şi
destinaţia acestora, variind de la o ţără la alta şi de la o perioadă de dezvoltarea la alta, nivelul
economic de dezvoltare al ţării fiind important.
Formaţiunile de pompieri şi normele de apărare împotriva incendiilor au fost promovate, în
principal, de firmele de asigurări care erau mai interesate în protecţia proprietăţii decât de salvarea
vieţii (Londra, anul 1666, perioada marelui incendiu).
Noua optică, inclusă în normele naţionale privind securitatea la incendiu, dă mai mare
importanţă salvării vieţii decât proprietăţii. Din această nouă perspectivă, se consideră că
distrugerile provocate de incendiu la construcţii sunt problema proprietarului şi/sau asiguratorului.
Limitarea probabilităţii producerii de distrugeri mediului, în cazul unui incendiu major,
vizează emisiile de gaze poluante şi poluarea cu produse de stingere a incendiului; în acest context,
trebuie avut în vedere că cea mai bună cale de a evita aceste aspecte este stingerea incendiului cât
timp este de mici dimensiuni.
Obiectivele securităţii la incendiu pot fi realizate: când focul (probabilul incendiu) nu se
produce, prin crearea şi aplicarea unui sistem de prevenţie la incendiu, sau este stins înainte de a lua
proporţii, prin crearea şi aplicarea unui sistem de protecţie la incendiu.
Sistemul securităţii la incendiu este ansamblul de măsuri şi/sau acţiuni/activităţi, de
informare şi/sau manageriale şi/sau tehnice şi/sau operative şi/sau cu caracter umanitar etc., menite
să diminueze riscul de incendiu; el include sistemele de prevenţie şi protecţie la incendiu.

34
2.1.2 Strategia securităţii la incendiu în condiţiile producerii unui incendiu în construcţii

Atigerea obiectivelor securităţii la incendiu, când incendiul se produce şi implică construcţii,

se realizează prin alegerea unei strategii care stabileşte: construcţiile trebuie să fie proiectate,
executate şi exploatate încât, pe toată durata de viaţă a acestora, să se asigure:
- stabilitatea la foc a elementelor structurale (un timp normat);
- limitarea izbucnirii, propagării şi dezvoltării incendiului la interiorul şi exteriorul
construcţiei;
- limitarea propagării fumului şi gazelor toxice la vecinătăţi;
- posibilitatea evacuării persoanelor în condiţii de siguranţă (într-un timp normat) sau
salvării lor prin alte mijloace;
- posibilitatea protejării forţelor de intervenţie.

Strategia poate fi pusă în aplicare prin realizarea sistemului de protecţie la incendiu,

combinând sistemul de protecţie activă la incendiu (controlul activ al incendiului) cu sistemul de
protecţie pasivă la incendiu (controlul activ al incendiului).
Sistemul de protecţie activă la incendiu controlează incendiul sau efectele lui prin: intervenţia
de persoane şi/sau dispozitive automate; acesta include şi sistemul de protecţie operativă la
incendiu.
Sistemul de protecţie pasivă la incendiu controlează incendiul şi efectele lui prin: structura
şi/sau componentele construcţiei (nefiind necesare operaţiuni speciale pe timpul desfăşurării
incendiului).

2.2 Comportarea participanţilor

şi rolul sistemelor de protecţie în situaţia de incendiu în clădiri

Generalităţi

Evoluţia tipică a incendiului produs în încăpere şi asupra căruia nu se intervine este prezentată
în figura 2.2 ca o introducere la problematica sistemelor de protecţie.

Apariţia focarului

Arderea lentă

Incendiul dezvoltat

Cantitate aer insuficientă Cantitate aer suficientă : flashover

Supliment aer: backdraft

Incendiul generalizat

Incendiu neventilat Incendiu ventilat

35
Regresia
 Figura 2.2 Evoluţia tipică unui incendiu de încăpere şi asupra căruia nu se intervine

Incendiile nu au toate dezvoltare identică, pentru că unele se extind în afara încăperii în mod
prematur, altele nu ating momentul flashover (deoarece elementele inflamabile sunt prea mici sau
izolate sau nu există suficient aer pentru susţinerea arderii) sau în cazul unora, dacă încăperea are
ferestre mari şi temperatura ridicată sparge sticla ferestrelor, poate avea loc procesul backdraft.

2.2.1 Focul

Perioada incipientă se caracterizează prin încălzirea potenţialului combustibil, aprinderea

fiind debutul arderii cu flacără şi apariţia focarului, când se trece la arderea lentă/creşterea
incendiului. În această fază, în majoritatea cazurilor, incendiile se răspândesc încet, la început pe
suprafeţele inflamabile din focar, apoi mai repede, generând un flux de căldură radiant de la
flăcările şi gazele fierbinţi asupra materialelor combustibile din imediata vecinătate a focarului,
când se trece la incendiul dezvoltat.
Dacă nivelul superior al temperaturilor ajunge la aproximativ 6000C, viteza de ardere creşte
repede şi se produce flashover, care face tranziţia la incendiul generalizat/completa dezvoltare a
incendiului. În această fază, viteza de ardere este controlată, în general, de natura suprafeţelor
inflamabile care ard şi/sau ventilaţia încăperii. Această perioadă de ardere este cea cu impact major
asupra elementelor structurale şi de compartimentare.
Dacă arderea are loc în continuare, combustibilul se epuizează şi temperaturile scad, având
loc regresia incendiului. În această fază, viteza de ardere depinde mai mult de cantitatea de
combustibil decât de ventilaţia încăperii.

2.2.2 Persoanele

Persoanele din încăperea de origine a incendiului:

- în perioada incipientă: pot sesiza semnalele unui posibil incendiu (prin vizualizarea şi/sau
mirosirea combustibilului încălzit de o sursă de căldură) şi pot preveni arderea (prin îndepărtarea
combustibilului sau eliminarea sursei de aprindere); după aprindere, când incendiul devine evident,
pot stinge focul (cât este de mică amploare, precum şi dacă sunt în stare de trezire şi posibilitate de
mişcare);
- în perioada de ardere lentă (când nu mai poate fi stins manual): pot să se evacueze (în zone
sigure din interiorul sau exteriorul construcţiei, fumul încă neblocând căile de acces); în această
perioadă, condiţiile dintr-o încăpere în care a apărut un incendiu devin periculoase pentru viaţă;
- după flashover nu pot supravieţui (din cauza condiţiilor extreme cauzate de temperatură şi
toxicitatea gazelor).

Persoanele din alte zone ale clădirii: pot afla de incendiu (când este de amploare) şi pot
genera situaţii ce ţin de întâmplare.
Persoanele au asigurată viaţa în cazul unui incendiu dacă se produce: detectatarea incendiului
şi alarmarae persoanelor, oferindu-le acestora suficiente informaţii şi timp pentru determinarea
deplasării într-un loc sigur, înainte ca situaţia să devină de necontrolat.

36
2.2.3 Detectarea

Detectarea incendiului este posibilă după cum urmează:

- în perioada incipientă (de încălzire a combustibilului): detectarea umană prin vizualizare
directă şi/sau mirosire; concomitent cu aprinderea: detectarea automată (cu dispozitive pentru
sesizarea fumului);
- în perioada de ardere lentă:
- detectarea umană (de către persoanele implicate în incendiu);
- detectarea automată (cu dispozitive pentru sesizarea fumului şi/sau temperaturii;
detectoarele de fum, utilizate în special pentru incendiile cu ardere mocnită care pot ameninţa
viaţa şi fără căldură mare sunt, în general, mai sensibile decât cele de căldură, care activează
sistemele automate de stingere a incendiilor);

- după flashover: detectarea umană (de către vecini, prin observarea fumului şi flăcărilor
ieşinde prin ferestre şi alte deschideri).

2.2.4 Sistemul protecţiei active

Controlul activ al incendilui se poate face cu:

- dispozitive automate:
- în cazul flăcărilor: instalaţii de sprinklere care pulverizează apa pe o arie locală (cea
mai bună metodă); un astfel de sistem stinge majoritatea incendiilor şi previne creşterea
altora, trebuind să acţioneze în faza incipientă a incendiului (necesarul de apă fiind proiectat
pentru incendii de o anumită mărime);
- în cazul fumului: ventilatoare sau dispozitive pentru îndepărtarea fumului din anumite
zone sau presurizarea casei scărilor; controlul activ al fumului poate necesita sisteme
sofisticate de control pentru a asigura evacuarea fumului şi produselor toxice din clădire, fără
recirculare prin alte zone ale clădirii, considerate sigure;

- personal:
- ocupanţi ai construcţiei, pentru prevenirea aprinderii şi răspândirii unor incendii foarte
mici;
- echipe de intervenţie specializate, pentru stingerea incendiului; la intervenţie timpul
este un factor determinant şi cuprinde: detectarea incendiului, alertarea pompierilor,
deplasarea la locul de intervenţie a pompierilor, punerea în funcţiune a tehnicii de stingere şi
localizarea focului; dacă nu există suficiente resurse pentru stingerea unui incendiu mare,
după flashover, acesta este controlat prin: preîntâmpinarea răspândirii la vecinătăţi şi
stingerea în perioada de declin.

2.2.5 Sistemul protecţiei pasive

Control pasiv al incendiului se poate face:

- înainte de flashover: prin alegerea materialelor potrivite pentru construcţie şi finisaje
interioare (împiedică rapida răspândire a flăcărilor în perioada de creştere a incendiului);
- după flashover: prin impunerea de elementelor structurale şi compartimentare cu suficientă
rezistenţă la foc (pentru a preveni cedarea structurii şi răspândirea incendiului).

37
2.3 Cadrul conceptual al securităţii la incendiu

2.3.1 Evaluarea calitativă a securităţii la incendiu sau analiza scenariului de incendiu

Evaluarea calitativă a securităţii la incendiu poate fi făcută prin analiza scenariului de

incendiu. În principiu, aceasta constă în abordarea situaţiilor de incendiu defavorabile cu cea mai
mare probabilitate de a se realiza, pentru fiecare comparându-se probabila creştere şi răspândire a
focului şi fumului cu detectarea incendiului şi deplasarea ocupanţilor, satisfăcând cerinţele de
performanţă.
O prezentare sistematizată a analizei scenariului de incendiu este făcută în figura 2.3. Acest
mod de evaluare a securităţii la incendiu a construcţiilor este cel mai des folosit în proiectare; există
şi alte abordări sistematizate ale sistemului securităţii la incendiu, în întregime sau pe părţi.

Precizarea actelor normative privind sistemul de protecţie la

incendiu

Stabilirea destinaţiei şi geometriei clădirii

Estimarea încărcării maxime probabile cu materiale combustibile

Estimarea numărului maxim de ocupanţi şi localizarea acestora

Proiectarea sistemului de protecţie la incendiu

Analizarea performanţelor sistemului de protecţie la incendiu

NU: Modificarea proiectului privind securitatea la incendiu Performanţă acceptată?

DA: Acceptarea proiectului privind securitatea la incendiu

Figura 2.3 Schema de principiu a analizei scenariului de incendiu

2.3.2 Evaluarea cantitativă a securităţii la incendiu sau evaluarea riscului de incendiu

Evaluarea cantitativă a securităţii la incendiu constă în estimarea valorii siguranţei la

incendiu a sistemului, pentru a aprecia cât este acesta de sigur.
Evaluarea cantitativă se constituie ca o disciplină care se dezvoltă foarte mult, cu toate că, în
momentul de faţă, cele mai multe proiecte privind securitatea la incendiu nu cuantifică nivelul de
securitate la incendiu prin stabilirea valorii siguranţei la incendiu.
Evaluarea cantitativă a securităţii la incendiu poate fi făcută prin analiza riscului de incendiu.
În principiu, se bazează pe date istorice existente pentru tipul de clădire abordat (date extrem de
limitate în momentul de faţă) şi utilizează arborii logici pentru cuantificarea riscului de incendiu.
Metodele de evaluare a riscului de incendiu şi, în consecinţă, a siguranţei la incendiu pot fi:
- probabiliste: care pot cuantifica pierderile de vieţi şi bunuri materiale în caz de incendiu;
acestea sunt mai utile cercetării decât proiectării;
- deterministe: care utiluzează factori de siguranţă adecvaţi; acestea sunt cel mai des folosite
în proiectarea securităţii la incendiu a construcţiilor (determinarea factorilor de siguranţă în
proiectarea securităţii la incendiu este la începuturi, aşa că vor fi multe situaţii când va fi nevoie de
un efort susţinut din partea proiectantului şi autorităţii care avizează proiectul).

38
2.3.3 Schema conceptelor securităţii la incendiu

Din cauza numărului mare de variabile interactive ce definesc fenomenul incendiu, este dificil
de prezentat în ce constă securitatea la incendiu a unui sistem, fără un cadru conceptual; una dintre
cele mai durabile scheme de abordare este aşa-numitul arbore al conceptelor securităţii la incendiu
(Fire Safety Conceps Tree), dezvoltat de NFPA (National Fire Protection Association, 1997),
modificat de autor ca în figura 2.4 şi care poate fi studiat pe niveluri.

Spaţiul fenomenelor naturale Spaţiul legislativ Spaţiul sistemelor tehnice

generator de foc generator de acte normative generator de construcţii

Problematica securităţii la incendiu / Problematica riscului de incendiu

Prevenţia la incendiu Protecţia la incendiu

sau Managementul
impactului incendiului (qs/qfd)

Managementul focului Managementul ocupanţilor expuşi focului

Managementul persoanelor Managementul bunurilor

(protejarea prin evacuare) (protejarea la locul iniţial)

şi

Determinarea evacuării Asigurarea evacuării

(detectare, alarmare, evacuare) (semnalizare, căi de evacuare)

Controlul combustibililor Controlul pasiv Controlul activ

şi Manual Automat

Controlul Asigurarea Controlul

combustibilităţii finisajelor stabilităţii structurale extinderii incendiului

Izolarea incendiului Ventilarea incendiului

spre exterior
(activ, pasiv)

Figura 2.4 Arborele conceptelor securităţii la incendiu

Nivelul 1 arată cine generează problematica securităţii la incendiu sau riscului de incendiu.

39
 Nivelul 2 evidenţiază faptul că protecţia la incendiu sau managementul impactului incendiului
nu este necesar dacă se poate evita aprinderea, iar dacă nu, impactul focului trebuie minimizat (în
realitate vor fi întotdeauna aprinderi neplanificate, dar probabilitatea de apariţie a acestora poate fi
redusă prin programe de prevenire a incendiilor; incendierea intenţionată este o sursă din ce în ce
mai importantă de foc, care nu poate fi controlată uşor de proiectanţii de clădiri).

Nivelul 3 arată că managementul impactului incendiului implică: managementul focului şi

managementul ocupanţilor expuşi focului.
Nivelul 4 arată că managementul ocupanţilor expuşi focului poate fi efectuat cu: protejare
prin evacuare (managementul persoanelor) sau protejare la locul iniţial (managementul bunurilor);
în general, persoanele sunt evacuate din clădire când este posibil, iar când nu este posibil (o practică
în cazul clădirilor foarte mari) se deplasează persoanele într-un loc sigur situat în interiorul clădirii
(în literatura de specialitate românească numit degajament protejat). Mare parte a bunurilor expuse
incendiului trebuie protejate la locul lor, fără a fi deplasate.
Nivelul 5 arată că, pentru a se putea deplasa persoanele, trebuie determinată evacuarea
(detectat incendiul şi alarmate persoanele) şi trebuie asigurată evacuarea (prin marcaje,
indicatoare şi căi de evacuare); trebuie să să se producă ambele acţiuni.
Nivelul 6 arată că managementul focului se poate face prin:
- (nivelul 7.1) controlul combustibililor (limitarea geometriei sau cantităţii de combustibil); de
exemplu: limitarea cantităţii de combustibil care poate fi depozitată într-un anumit spaţiu şi pentru
un interval de timp;
- (nivelul 7.3) controlul activ (stingerea focului manual sau automat, care depinde de
detectarea rapidă a incendiului, precum şi de cantităţile şi calitatea produselor de stingere,
obişnuit apă).
- (nivelul 7.2) controlul pasiv, care presupune:
- (nivelul 8.1) limitarea combustibilităţii finisajelor interioare (în realitate, ar trebui să
fie conţinută în controlul combustibililor, dar plasarea pe nivelul 8 este motivată de faptul că
execuţia finisajelor interioare este parte componentă a procesului de construcţie şi mai puţin
parte a managementului construcţiei);
- (nivelul 8.2) asigurarea stabilităţii structurale (esenţială pentru evitarea prăbuşirii
clădirii în timpul unui incendiu şi uşoara reparare, precum şi pentru protejarea persoanelor şi
bunurilor aflate în alte părţi ale clădirii la momentul incendiului);
- (nivelul 8.3) controlul extinderii incendiului.

Nivelul 9 arată că controlul extinderii incendiului se poate face prin:

- izolarea incendiului;
- ventilarea incendiului spre exterior.

Izolarea incendiului este metoda principală de protecţie împotriva incendiilor şi se realizează

prin impunerea unei rezistente la foc adecvate pereţilor şi planşeelor (pentru a nu lăsa focul să se
extindă din încăperea în care a început); prevenirea extinderii incendiilor la dimensiuni mari este
una din cele mai importante componente ale unei strategii de securitate la incendiu.
Ventilarea incendiului spre exterior este aplicătă, în special, clădirilor cu un singur etaj sau
ultimului nivel al clădirilor cu mai multe etaje, pentru reducerea impactului incendiilor. Ventilarea
poate fi asigurată de un sistem activ (operat mecanic) sau pasiv (precum cel bazat pe topirea
luminatoarelor din materiale plastice). În ambele situaţii, ventilaţia poate mări severitatea
incendiului la nivel local, dar reduce extinderea incendiului şi impactul termic la nivelul întregii
clădiri.
Controlul extinderii fumului se face prin izolarea fumului şi/sau ventilarea fumului spre
exterior. Eliminarea fumului este o strategie importantă la incendiile la care amploarea focului a
fost redusă de sisteme automate de stingere cu apă. Presurizarea sau barierele de fum pot fi ambele
folosite pentru a preveni extinderea fumului într-o clădire.
40
 Extinderea focului către clădirile vecine trebuie prevenită prin limitarea deschiderilor din
zidurile exterioare.

Bibliografie

1. CIB Report-W14, Raţional fire Safety Engineering Approach Fire Resistance of Buildings, 2001.
2. Buchanan A. H., Structural Design for Fire Safety, Wiley&Sons, Ltd, 2002.
3. D. Rasbash, G. Ramachandran, B. Kandola, J. Watts, M, Law, Evaluation of Fire Safety, John
Wiley&Sons, Ltd, 2004.
4. ***, Norme generale de apărare împotriva incendiilor, OMAI nr. 163/2007, MO nr.
216/20.03.2007.
5. Burlacu L., Diaconu-Şotropa D., Securitatea la incendiu a construcţiilor şi instalaţiilor, Editura
Societăţii Academice “MATEI-TEIU BOTEZ”, Iaşi, 2008.

41
42