LOVINESCU, E.

este semnătura de autor utilizată riguros de Eugen Lovinescu,

născut la 31 octombrie 1881 la Fălticeni, decedat la Bucureşti, la 16 iulie 1943.
Fiu al Profirei (n. Manoliu) şi al profesorului de istorie Vasile T. Lovinescu, a
urmat școala primară și gimnaziul la Fălticeni, (printre colegi numărându-se
Mihail Sadoveanu), studiile liceale la Iaşi (la Liceul internat) şi studii superioare
la Facultatea de Litere de Litere și Filosofie din București, absolvind în 1903, ca
licenţiat al secţiei de limbi clasice. E. Lovinescu a fost traducător, autor de
manuale şcolare, istoric literar, prozator, dramaturg, publicist, sociolog al
culturii, dar faţeta cea mai importantă a activităţii lui a fost cea de critic literar,
fiind considerat drept unul dintre cei mai de seamă critici literari români, alături
de Titu Maiorescu, G. Ibrăileanu, G. Călinescu. I se datorează teoria
sincronismului, afirmarea şi consolidarea poziţiei modernismului în arena
literară românească, susţinerea cu tărie a autonomiei esteticului, a necesității
preeminenţei esteticului în configurarea şi formularea verdictului critic, în
opoziţie cu orientările heteronomiste privind valorizarea literaturii. În afară de
activitatea propriu-zisă de critic literar, contribuţia lui E. Lovinescu la
configurarea şi dezvoltarea peisajului literaturii naționale s-a înfăptuit şi prin
acţiunea lui de ideolog literar şi de animator al activităţii literare, în calitate de
conducător de cenaclu şi de „descoperitor“ de talente scriitoriceşti. Din foarte
bogata bibliografie a autorului se cuvine să fie menţionate titlurile unor lucrări
dintre cele mai importante ori care au avut un deosebit răsunet. Se pot aminti,
astfel, volume care ilustrează domeniul criticii literare şi al sociologiei culturale
— Paşi pe nisip, I-II, 1906; Critice, I–X, Bucureşti, 1909–1929 (ed. definitivă,
I–VII, Bucureşti,1925–1929); Istoria civilizaţiei române moderne, I-III,
Bucureşti, 1924-1925; Istoria literaturii române contemporane, I-IV
(subtitlurile celor patru volume sunt, respectiv: Evoluția ideologiei literare;
Evoluția criticei literare; Evoluția poeziei lirice; Evoluția „prozei literare”),
1926-1928; Istoria literaturii române contemporane. 1900–1937, 1937 —,
domeniul istoriei literare — Grigore Alexandrescu. Viaţa şi opera lui, 1910;
Costache Negruzzi. Viaţa şi opera lui, 1913; Gheorghe Asachi. Viaţa şi opera
lui, 1921; T. Maiorescu, I–II, 1940; T. Maiorescu şi posteritatea lui critică,
1943; T. Maiorescu şi contemporanii lui, I–II, 1943–1944 —, culegeri de texte
publicistice — Pagini de război, 1916; În cumpăna vremii. Note de război, 1919
—, volume de memorialistică — criticul s-a afirmat ca un maestru al genului,
prin volumele din seria Memorii (vol. I, 1930, vol. II, 1932, vol. III, 1937),
cărora li se adaugă, practic ca un al patrulea volum al aceleiaşi serii, Aquaforte,
1941 —, cărţi de proză beletristică — volumul Nuvele, 1907, şi romanele Bizu,
1932; Firu-n patru, 1933; Mite, 1934; Bălăuca, 1935. E. Lovinescu nu a făcut,
prin scrierile sale, operă de moralist şi se pare că nu şi-a propus, în mod deliberat, ca
scriitor, să ofere în mod sistematic reflecții asupra moravurilor, uzanţelor şi obiceiurilor
omeneşti, a unor personaje reprezentative în privinţa unor moravuri, comportamente
ori moduri de a trăi (aşa-numite „caractere”) și moduri de a trăi, însă, în unele din
scrierile sale de critică literară, de reflecţie asupra literaturii și a peisajului socio-
cultural, de memorialistică ori în confesiuni autobiografice, în portretistica vizând
personaje reale din rândul contemporanilor etc. se pot depista puncte de vedere,
viziuni şi procedee de expunere de regulă proprii demersului de moralist. Uneori,
viziunea şi procedarea de moralist se regăsesc în mod cu totul neaşteptat în texte în care
ivirea lor ar fi în principiu cu totul improbabilă, precum, de pildă, în Aquaforte, într-o
serie de pretinse fişe de prezentare a unor animale sau orătănii din ogradă ( Vaca,
Porcul, Răţoiul ş.a.), în care, dincolo de „deghizamentul“ animal se recunosc adevărate
„caractere“, schiţe de observație a unor moravuri omenești.