Umbra din spatele crimei

- The shadow behind the crime -

Capitolul I

Războiul cel mare dintre cele 5 țari a început, Turibia și Ciby s-au războit până
la moarte, rămânând în viață doar o optime din populație. Rocia, Amecia și Aristo
s-au luptat pe 3 fronturi, timp de 5 ani, ucigând majoritatea populației. În 1642 a
început războiul iar in 1650 s-a terminat, lăsând supraviețuitorii fără loc de
odihnă. 6 luni mai tărziu oamenii rămași, fiind din țări diferite, au lăsat ura
deoparte și au ales un rege care să îi conducă, Xirip. Xirip se trăgea din Turibia,
cunoscută drept țara turbaților. El a propus formarea unei noi țări care să
adăpostească toată lumea rămasă de la Războiul cel mare. Țara s-a format în 2
ani, populație nouă migrând în fiecare zi. În doar 3 luni de la formare, țara a avut
un sfert din populația supraviețuitorilor. Oamenii s-au gândit că patria lor ar
trebui să poarte un nume, astfel au ales numele Tarac. Xirip a fost încântat de
faptul că Tarac este singura țară din lume, el counducând-o, ceea ce i-a tulburat
mințile. Cerea taxe uriașe, nu respecta și nu îi păsa de cei răniți, de copii și femei,
îi păsa doar de averea sa, care în timp îl mânca. Locuitorii Taracului nu erau
încântați de regele lor și au organizat o revoltă, care mai târziu a fost doborâtă de
armata regelui în 1654. Oamenii erau neliniștiți, nu aveau putere de decizie, se
considerau sclavii împăratului, nu aveau nicio speranță. Prin familiile migratoare
din Tarac, s-a găsit familia Tony, formată din 4 membri. Gillio și Anya Tony sunt
părinții a doi copii, Tiri și Maki. Gillio se trăgea din țara Rocia și Anya din țara
Aristo, ei căsătorindu-se înaintea războiului, deși era interzis ca doi oameni din
țări interzise să ia contact. După 1632, s-a născut Tiri, iar după un an și Maki.
Erau o familie frumoasă și unită, în ciuda faptului că ce făceau ei era total interzis
și putea duce la moartea capitală. Ei au prins războiul în casa de la granița dintre
Rocia și Aristo, fiind bine ascunși în pământ. După terminarea războiului și
înființarea țării Tarac, familia Tony a decic să se mute în țara regelui Xirip. După
ce au ajuns, regele le-a oferit o casă la marginea orașului Derik, neștiind ce taxe
vor avea de plătit. A doua zi după instalare în casa oferită de rege, slujitorii lui
Xirip au venit pentru preluarea taxei. Gillio a refuzat să plătească, însă regele l-a
amenințat prin izgonirea familiei sale din Tarac. Capul familiei neavând încotro, a
acceptat să plătească taxa, ceea ce îl motivase să își găsească un loc de muncă
deoarece, la următoarea taxă ar fi rămas pe străzi. Astfel, Gillio, și-a găsit un loc
de muncă ca fierar în orașul Derik, aproape de casa sa.
Gillio era apreciat pentru munca sa, devenind cel mai bun fierar din Derik și
cunoscut în toată țara Tarac. El făurea săbii și scuturi pentru armata regelui, dar
și pentru oamenii de rând. Le înfăptuia cu o precizie uimitoare, ceea ce l-a făcut
admirabil. Într-o zi, Xirip a primit informație de la armata sa, că familia Tony a
plătit taxa cu bani mai puțini, ceea ce l-a înfuriat pe rege și la motivat să se ducă
la casa lor. Ajuns acolo, Xirip l-a amenințat pe Gillio prin uciderea nevestei sale
dacă se va mai întâmpla o singură dată ca banii pe taxă să fie mai puțini decât a
poruncit el. Gillio a încercat să îi explice împăratului faptul că el este cinstit și că
i-a dat toți banii însă Xirip nu l-a crezut. După lăsarea nopții, Gillio se gândise la
cele întâmplate, dându-și seama că, după plecarea slujitorilor, unul dintre ei, mai
exact cel ce a anunțat frauda, a pus niște bani în tolba sa. Nu a putut dormi în
noaptea aceea. Anya i-a zis să se pună la somn și să treacă peste asta, însă el nu
lăsa faptul că regele l-a amenințat cu moartea soției sale. Dimineață, obosit și
frustrat, Gillio se duse la muncă, ca în restul zilelor. Lângă locul unde lucra, era
un băiat, de vreo 14 ani, ce se trăgea din Turibia. Era murdar și avea hainele
rupte. Numele său era Dorio. Gillio nu a mai lucrat ziua aceea și l-a luat pe Dorio
în casa sa, oferindu-i haine, mâncare și un loc de odihnă. În doar câteva zile
familia a devenit mai unită, parinții ințelegându-se cu Dorio, fiind ca fiul lor. Maki
și Tiri îl considerau pe Dorio fratele lor ceea ce i-a făcut cei mai buni prieteni.
Totul a decurs normal până când slujitorii au venit după taxă. Ei nu știau că
familia Tony mai aveau un copil, ceea ce i-a înfuriat, și le-a cerut taxă dublă.
Gillio a tăcut și a plătit, deși în interiorul său erau numeroase sentimente de ură și
tristețe. Xirip nu a dat importanță lui Dorio, ci faptului că taxa plătită era dublă.
Ajuns acasă de la muncă, Gillio decide să vorbească cu Dorio pentru a-l cunoaște
mai bine. Toți membrii se așază la masă și îl ascultă pe băiatul lor. „Am fost
născut la începutul războiului, în anul 1642, mama mea a fost ucisă la nașterea
mea de către tatăl meu deoarece nu ne voia. Am supraviețuit, deși era de
necrezut. Aruncat lângă celelalte cadavre din război, un bărbat m-a auzit
plângând. M-a ridicat și m-a ascuns lângă un copac, și mi-a zis că va reveni...Nu
s-a mai întors. Rămas singur, nu puteam face nimic, nu puteam merge, nu
puteam vorbi, doar puteam asculta și memora fiecare lucru pe care îl vedeam.
M-am trezit în casa unei femei, crezând că mă va salva, însă scopul ei era să mă
mănânce. Se trăgea din Ciby, țara coioților. Era de înțeles. M-a salvat o bătrână,
în care nu mai aveam încredere, nu mai aveam încredere în nimeni. La ea am
trăit cei 14 ani, până când a murit din cauza bătrâneții. Ea se trăgea din
Amecia, țara aprigilor. Atunci am hotărât să vin în Tarac, însă nu aveam niciun
ban și am auzit că regele Xirip cere taxă mult prea mare, așa că m-am furișat și
am ajuns la locul de muncă a unui fierar, care m-a găsit și m-a dus în casa sa,
mi-a oferit haine, un loc de odihnă și cel mai important, iubire.” Auzind acestea,
toată familia a început să plângă și să îl consoleze pe Dorio, un copil care trecuse
prin lucruri greu de imaginat, la o vârstă prea fragedă. El și-a acceptat soarta, o
soartă pe care nimeni nu ar trebui să o aibă. Anya l-a întrebat pe Dorio dacă știe
cine e tatăl său, iar el i-a răspuns că nu vrea să afle. A doua zi, slujitorii regelui,
care ar fi trebuit să vină după taxe, sunt găsiți uciși la poarta casei împăratului.
Arma crimei era în mâna slujitorului care și-a pus în tolbă bani din taxa familiei
Tony, indicând faptul că el și-a omorât camarazii iar apoi s-a sinucis. Regele era
dezamăgit de faptul că un slujitor ar face una ca asta. Fiind orbit de avere nu i-a
păsat de cei răpuși și a angajat alți slujitori care se trăgeau din țara Aristo, țara
asasinilor. Erau unii dintre cei mai buni războinici, veterani ai marelui război.
Xirip avea încredere absolută în ei. Gillio, ca în fiecare zi, se trezise, își sărută
nevasta, copiii iar apoi pleca la muncă. Când să plece, l-a văzut pe Dorio în
bucătarie, singur, așteptând. El se duse și îl sărută și pe acesta, întrebându-l ce s-
a întâmplat. Băiatul era flămând. I-a zis tatălui că aseară nu a putut dormi și că i-
a fost foame. Gillio i-a oferit de mâncare și i-a zis că oricând vrea, poate mânca și
folosi bunurile casei sale, deoarece și el face parte din familia Tony. Dorio s-a
bucurat; se simțea iubit; nu mai avuse parte de așa ceva de la moartea bătrânei.
Gillio se duse la muncă și aflase și el de moartea slujitorilor și de înlocuirea lor
cu alții noi. Se zvonea prin Derik că a fost văzută o umbră ce părăsea locul crimei,
însă nimic nu era clar deoarece se înțelegea că făptașul s-a sinucis. La Gillio au
venit slujitorii regelui, care i-au cerut niște săbii și scuturi, precise, pentru a se
putea apăra împotriva unei noi revolte, în cazul în care aceasta va avea loc. După
ce le-a făurit, una din săbii a avut o stricăciune, și nu a ieșit la fel de precisă ca
celelalte. Slujitorii s-au înfuriat și nu i-au mai plătit niciun ban lui Gillio. El
pricăjit, se întoarse acasă fără niciun ban, fiind dezamăgit de el însuși. Dorio,
văzându-l, l-a consolat și i-a zis că totul va fi bine, iar răul făcut de slujitori se va
transforma în bine. Trecuseră 5 zile de la moartea vechilor slujitori. Gillio se duse
la muncă, și auzise o altă veste cutremurătoare. Noii slujitori ai lui Xirip au fost
găsiți uciși, culmea, în același fel. Unul dintre ei și-a ucis camarazii iar apoi s-a
sinucis. Regele era speriat, mai speriat ca niciodată. Se temea pentru viața sa.
Slujitorii din țara Aristo, unii dintre cei mai buni războinici, sunt morți. Ceva
sumbru era la mijloc. Altcineva era făptașul. Nu era o coincidență tristă, era o
crimă.

Capitolul II

S-a dus veste în toată țara, ceva sau cineva ucide oameni. Nu se știa nimic,
niciun indiciu. Oamenii se așteptau ca următorii răposați să fie chiar ei. Gillio,
după ziua în care noii slujitori au fost găsiți morți, a avut sute de clienți. Nu făcea
față. Toată lumea dorea săbii și scuturi pentru a se putea apăra de așa zisă
Umbră, căreia nu îi păsa de victime. Gillio, în ziua respectivă a făcut bani cât
pentru zece taxe. A făurit încă cinci săbii și cinci scuturi pentru familia sa pentru a
se putea apăra de criminal. Nimeni nu mai dormea, toți oamenii erau ochi și
urechi, pentru ca nu cumva să devină pradă Umbrei. Regele avea armata în fața
porții și era sigur că nimeni acum nu îi poate face rău. Au trecut trei zile în care
nimeni nu mai ieșise din casă, așteptând ucigașul. Nimic nu se intâmplase, multă
lume începuse să creadă că Umbra a plecat. Totul s-a liniștit. Gillio și-a reluat
activatatea și a început să producă iar săbii și scuturi. Xirip încă se temea, a
anulat taxele pentru a nu fi nevoit să se ducă după ele și să fie răpus de Umbră.
După 2 zile în care nu s-a întâmplat nimic, toți oamenii din Tarac au fost
devastați. Regele lor, Xirip, s-a spânzurat. Iluminații au ajuns la aceeași concluzie
: Umbra este făptașul. Ei se confruntau cu necunoașterea; Singurul indiciu pe
care îl aveau era acela că omorurile se petreceau din cinci în cinci zile. Au
considerat că victimele au ceva în comun cu regele, ceea ce i-a determinat pe
jumătate din locuitorii țarii să plece din Tarac, în speranța că vor scăpa de
moarte. Familia Tony nu știa ce să facă. Putea rămâne, sau se putea refugia în
casa de la graniță, unde ar fi fost ascunși. Gillio se temea de faptul că Umbra îi va
găsi și nimeni nu va afla de moartea lor. Dorio, ciudat de liniștit a vrut să rămână.
Anya, puțin nedumerită, îl intreabă pe fiul său de ce vrea să rămână. Maki și Tiri,
fiind cei mai buni prieteni ai lui Dorio, răspund în locul lui, spunând că Umbra
oriunde îi va găsi și e mai bine să îi găsească în Tarac decât la casa de la graniță.
Capul familiei a decis să rămână. Anya nu era încântată, dar nu avea ce face,
restul familiei nu voia să plece.
Timp de 2 luni, Umbra parcă părăsise Tarac, nimic nu se mai întâmplase.
Gillio lucra, nimeni nu mai plătea taxe. Regele fiind ucis, într-un fel sau altul toată
lumea era mulțumită de urmările morții sale. Ușor ușor oamenii reveneau în
Tarac, deși încă se temeau de cele întâmplate. După 3 ani, în care nu exista rege,
oamenii au devenit autoritari, dezvoltând democrația. Toți erau mulțumiți în
modul în care trăiau. Nimeni nu știa ce se întâmplă în afara Taracului, fiind păzită
de niște ziduri înalte de piatră. Speriat, copleșit și îngrozit, Iop, un om care a trăit
pe vremea lui Xirip vine fugind în Tarac pentru a dezvălui oamenilor ce se
întâmplă în afara țării: „Zeci de mii poate sute de mii de ostași se pregătesc să ne
invadeze țara! Oameni din vechea țară Turibia s-au adunat în afara zidurilor
pentru a ne ataca! Trebuie să ne pregătim de încă un război! Înarmați-vă, în
câteva zile va începe bătălia!”
Gillio auzind spusele lui Iop, s-a pregătit de lucru. Făurea sute de săbii pe zi,
sute de scuturi. Oamenii au început să se echipeze și să se poziționeze la ușile
zidurilor. Femeile rămâneau acasă pentru a avea grijă de copii și de gospodărie.
Tiri și Maki, au rămas și ei acasă, deși erau adulți. În noaptea de 2 august 1671 a
început războiul. Gillio era pe frontul întâi, alături de oamenii din țara Rocia,
robuștii. Ei erau drept scut pentru celelalte fronturi, având drept armură pielea
lor groasă și impenetrabilă. Cei de pe frontul al doilea erau din țara Aristo,
asasinii. Ei se furișau și flancau inamicii. Restul fronturilor erau ocupate de
ceilalți oameni, care atacau prin spatele robuștilor. Deși erau mult mai numeroși
inamicii, locuitorii țării Tarac aveau strategia bine pusă la punct. Turbații nu se
lăsau mai prejos, aveau și ei o strategie care implica o flancare mai diferită. Se
urcau ostași în catapultă și se aruncau cu sulițe în mână către fronturile din
spatele robuștilor, omorându-i pe la spate. Tarac și-a dat seama de această
strategie și a decis să formeze un cerc apărat de robuști, care să înainteze
constant către inamici. Astfel, turbații dacă săreau în mijlocul fronturilor, nu
aveau nicio șansă, fiind uciși imediat. Tarac avea în jur de 5.000 de ostași, pe
când Turibia avea 30.000. Deși ostașii din Tarac erau mult mai puțini decât cei
din Turibia, nu își pierdeau speranța pentru victorie. După 2 zile de luptă intensă,
jumătate din ambele forțe au murit. Gillio, fiind căpitanul războinicilor a propus o
altă strategie. A observat că inamicii nu mai folosesc catapultele ceea ce l-a
determinat să formeze un berbec din robuști, care va înainta foarte repede, în
spatele lor fiind asasinii. Semăna cu prima strategie, însă acum au fost mult mai
organizați, fiind mai puțini. Au format un V care străpungea defensiva inamicilor,
în doar câteva ore, doborând jumătate din forța inamică. În timp ce robuștii
înaintau, Gillio a fost străpuns de o săgeată otrăvită. El s-a retras și s-a întors la
casa sa, unde Anya și copii l-au așteptat cu inima la gură. Dorio știa un leac
pentru vindecarea rănii, însă doar cineva din Aristo putea lecui suferința. Gillio
era în dureri groaznice. A fost lovin în umărul drept, neputând să își mai miște
mâna. După ce a făcut leacul, Dorio i l-a înmânat Anyei pentru a vindeca rana.
Între timp, pe fronturi nu mai era coordonare. Gillio coordona totul, însă el nu
mai era acolo. Războil era foarte strâns, neputând spune cine va câștiga. Singura
șansă a Taracului era să revină Gillio, ceea ce s-a și întâmplat. După o zi fără
Gillio căpitan, s-a restabilit coordonarea. Astfel, Tarac a învins Turibia, în 4 zile.
Oamenii din Tarac au decis ca inamicii uciși să rămână pe fronturi pentru ca să
știe ce pericol îi va aștepta pe cei ce vor vrea să îi atace, iar cei răpuși să fie
îngropați în cimitirul din Hik. Multe familii au rămas fără tată, însă, și-au pierdut
viața cu un rost : Îzbânda Taracului.
Vestea că Tarac a ieșit învingătoare, a trecut de zidurile cetății și a ajuns la
urechile celor ce au părăsit cândva patria. Majoritatea din cei plecați au revenit și
s-a restabilit populația Taracului. Lumea uitase complet de Umbră, se gândea
doar că Tarac a ieșit victorioasă din luptă. Gillio a fost propus regele Taracului,
el făcând țara învingătoare. Deși oamenii se așteptau ca Gillio să fie ca celălalt
rege, au votat ca el să fie conducătorul lor. Astfel în 1672 capul familiei Tony a
devenit împăratul Taracului. Urmările au fost unele foarte bune, taxele erau mici
în comparație cu cele ale fostului rege, femeile și copiii aveau drepturi depline și
erau favorizați, cei cu boli și cei răniți nu erau uitați și erau ajutați pentru a le fi
soarta mai ușoară iar Tarac în sine a devenit țara cea mai primitoare și cea mai
bună cu oamenii. Deși Gillio acum era rege, nu a renunțat la munca sa de fierar.
El a angajat niște slujitori pentru a urmări ce se întâmplă în Tarac dar și în afara
lui. Locuitorii erau mulțumiți de el, reprezenta un rege model, modest, căruia îi
pasă de cei din jur și nu de avere. Într-o noapte ploioasă și-a făcut apariția o
familie normală la prima vedere. Gillio i-a primit ca și pe restul familiilor,
oferindu-le membrilor o casă unde să-și petreacă zilele. Ei se trăgeau din Turibia.
Deși părea că ei doar au venit pentru a trăi în Tarac, aveau scopuri ascunse.
Nimeni nu știa ce vrea familia să pună la cale. Ea era formată din doi membrii, o
femeie și un bărbat. A doua zi, cei doi au pus în aplicare un plan : Cel de al ucide
pe rege. Nu era ușor, era bine păzit și era înconjurat de oameni mai mereu. S-au
gândit că cel mai vulnerabil loc unde l-a putea ucide ar fi în casa sa. Astfel au
întocmit o listă cu lucrurile pe care le puteau face. Ei puteau ori să îl otrăvească
ori să îl atace în somn, așa că le-au ales pe amândouă pentru a fi siguri că va
muri. Familia era rudă cu fostul rege, de unde reiese motivul pentru care voiau să
se răzbune pe Gillio, deși nu avea nicio implicare în moartea lui Xirip. Cei doi au
plecat spre fierărie unde s-au întâlnit cu împăratul. Ei i-au oferit acestuia o supă
care conținea otravă, spunându-i că este o rețetă nouă și să o încerce pentru a le
răspunde dacă e bună. Regele puțin nedumerit gustă și o dăruiește unui om
nevoios din preajmă, spunând că e foarte bună. Familia nu era satisfăcută din
cauză că regele a gustat foarte puțin, ceea ce nu îi putea aduce moartea. Ei
plecaseră pentru a se pregăti să îl atace pe Gillio în noapte. După plecarea lor,
omul nevoios a început să nu mai respire și să aibă spume pe lângă gură. La puțin
timp, a murit. Împăratul și-a dat seama că dacă mânca tot ce i-a oferit familia,
murea otrăvit. Regele ajungând acasă a povestit familiei sale ce se întâmplase,
dând veste slujitorilor să caute familia pentru a da socoteală. Dorio, curios, l-a
întrebat pe tatăl său cum arătau cei doi: „ Amândoi sunt roșcați, asemenea
părului tău, Dorio. Sunt de înălțime medie și au pielea albă. Când m-am întâlnit
cu ei erau îmbrăcați în haine verzi, doar pantalonii și papucii erau negri. Lui
Dorio i s-a părut de undeva cunoscută înfățișarea lor. Tatăl i-a mai zis că se
trăgeau din Turibia, ceea ce i-a clarificat mintea lui Dorio. Știa că se înrudește cu
cei doi.

Capitolul III

Dorio nu a zis nimic. Nu știa ce să zică. Anya a observat ceva ciudat la dânsul iar
în ochii ei a devenit puțin suspect. Știa că fiul ei ascunde ceva.