S.U.A.

ÎNTRE 1865 şi 1920

Perioada 1865-1928 stă sub semnul goanei după profit, al estompării marilor idealuri şi
*** ideologice care animaseră sau divizaseră înainte societatea americană. Perioada amintită are
trei trăsături caracteristice: avântul demografic, exodul spre Vest şi ocuparea teritoriilor de acolo,
industrializarea şi dezvoltarea economică.
Populaţia S.U.A. se triplează în decurs de 50 de ani, de la 31 milioane de locuitori în
1860, la 9,2 milioane de locuitori în 1910. În 1905, numărul imigranţilor atinge nivelul de 1
milion pe an. Cresc numărul şi diversitatea etnică, lingvistică şi rasială a imigranţilor. Apar şi
fenomene rasiste.
În 1862 este promulgat Homestead Act, prin care se acorda un lot de 160 de acri pentru
fiecare cetăţean care se arăta dispus să îl lucreze pentru 5 ani.
În 1867 americanii cumpără de la ruşi Alaska, în schimbul a 7,2 milioane de dolari,
tranzacţie încheiată de generalul de origine română Gheorghe Pomuţ.
În 1896 în Alaska se descoperă aur. În 1869 se pune în funcţiune prima cale ferată
transcontinentală de la Atlantic la Pacific. Se descoperă ulterior zăcăminte de metale preţioase.
În 1912, odată cu constituirea statelor New Mexico şi Arizona, suprafaţa S.U.A. ajunge să
depăşească 9 milioane de km2.
Conflictele cu indienii
Apogeula cestor lupte este marcat de perioada 1865-1880. În aceste confruntări se vor
remarca de partea coloniştilor generalii William Sherman şi Philip Sheridan, creator al devizei
„A good indian is a dead indian”, iar de partea amerindiană conducători ca Sitting Bull sau Crazy
Horne. În încercarea de a-i izola şi înfometa pe amerindieni, nord-americanii distrug turmele de
bivoli. În 1886 Geronimo, un lider apaş, se predă, iar în 1889 se produce lichidarea rezervaţiei
Oklahoma şi a proprietăţilor comune ale indienilor.
S.U.A. au dispus de o serie de avantaje în direcţia transformării într-o mare putere a lumii
capitaliste:
- varietatea şi abundenţa resurselor naturale minerale, preţioase, petrol;
- vastitatea pieţei de desfacere, fără vămi interne;
- afluxul capitalurilor şi ale mâinii de lucru străine;
- mentalitatea nord-americană ultra-liberală. Această mentalitate avea la bază idei din
Spencer şi Darwin, completate cu o substanţială doză de misticism.
Ca efect al acestor factori, la sfârşitul secolului al XIX-lea ia naştere capitalismul
monopolist. Apar „regi” ai oţelului, cărnii sau cauciucului, ceea ce pune în pericol concurenţa,
legea cererii şi ofertei. Imaginarului colectiv american este dominat de trei persoane: capitalistul,
inventatorul şi filantropul. Tendinţa de scădere a preţurilor agricole, coroborată cu tendinţa de
creştere a celor industriale, duce la înrăutăţirea situaţiei fermierilor, ajungându-se la o polarizare
Vest-Est care îşi găseşte şi o expresie politică. Fermierii încep să susţină partidul democrat, apoi
un partid populist. Mişcarea reformistă, sub preşedintele Th. Roosvelt şi W. Winston.
Preşedintele Th. Roosvelt (1901-1909) duce o politică antitrust tradusă în: punerea unora
dintre ele sub urmărire; incidentul J.T. Morgan (1902) îl obligă pe marele capitalist să cedeze în
faţa minerilor grevişti; extinderea ariei de acţiune a instituţiei prezidenţiale (protecţia resurselor
naturale, lupta contra eroziunii solului, controlul asupra producţiei alimentare şi farmaceutice).
W. Wilson (1913-1921) a fost primul reprezentant al Partidului Democrat, ajuns la putere
după 1865, exceptându-l pe Cleveland. Se accentuează tendinţa de intervenţionism a statului în
economie, tocmai pentru a menţine acel cadru general propice liberei iniţiative, ameninţat de
tendinţele capitalist-monopoliste. În perioada mandatelor lui W. Wilson sunt adoptate 4 noi
amendamente la Constituţie:
- amendamentul XVI se referă la taxele federale pe venit;
- amendamentul XVII la alegerea senatorilor prin vot popular; înainte fiecare stat îşi
alegea senatorii în propriul mod;

1
 - amendamentul XVIII, ratificat în 1919 şi abrogat în 1933, prin amendamentul XXI, se
referea la prohibiţie, interzicerea producerii, vânzării sau transportării băuturilor alcoolice pe
teritoriul S.U.A.;
- amendamentul XIX se referea la dreptul de vot pentru femei.
Afirmarea S.U.A. pe plan mondial
1. Doctrina Munroe, exprimată de preşedintele James Munroe la 2 decembrie 1823,
potrivit căreia orice amestec al puterilor europene în emisfera vestică v fi contrar
păcii şi stabilităţii în lume. Această declaraţie, făcută în contextul luptei de eliberare a
coloniilor spaniole din America Latină a avut mai mult o valoare simbolică.
2. Momentul 1854, când amiralul Perry sileşte Japonia să-şi deschidă porţile pentru
comerţul exterior.
3. După 1865 presiunea S.U.A. obligă Franţa să renunţe la planurile în Mexic;
4. în 1878 S.U.A. cumpără Insulele Samoa în Pacific.
La finele secolului al XIX-lea creşte puterea economico-financiară şi militară a S.U.A.
Alfred T. Mohan lansează teoria supremaţiei maritime şi insistă asupra importanţei bazelor
navale. Preşedintele Theodore Roosevelt promovează politica de „Big Stick” în raport cu statele
latino-americane, apărând „dreptul” S.U.A. de a interveni la Sud de Rio Grande. Astfel, S.U.A.
intervin în 1837 şi 1903 în Venezuela contra Marii Britanii şi a Germaniei, iar în 1903 sprijină
rebeliunea prin care Republica Panama s-a separat de Columbia.
Războiul hispano-american (1898-1899)
În 1895 în Cuba a izbucnit o revoltă împotriva stăpânirii spaniole, sub conducerea lui
Jose Marti. Tot împotriva stăpânirii spaniole, în 1896, a izbucnit o mişcare în Filipine, sub
conducerea lui Jose Rizold, Andres Bonifacio şi Emilio Aquinaldo.
În februarie 1898 are loc incidentul de la Havana, atacarea unui vas american, speculat
fără milă de Washington. S.U.A. declară război Spaniei, escadrele spaniole sunt nimicite la
Manilla, Santiago de Cuba, Puerto Rico. În 1899 se încheie pacea de la Paris, prin care Spania
învinsă pierde Cuba, Filipinele şi Puerto Rico. Cuba va dobândi, în 1901, o independenţă
formală, Filipinele dobândesc autonomia în 1934 şi independenţa în 1946, iar Puerto Rico
rămâne un stat liber asociat în S.U.A.
În 1907, după războiul ruso-japonez din 1904-1905, pe teritoriul S.U.A au loc negocieri
ruso-japoneze mediate de nord-americani.
Implicarea S.U.A. în Primul Război Mondial
Incidentul cu scufundarea vaporului Lusitania şi planurile Germaniei în Mexic au
determinat S.U.A. să intre în război împotriva Puterilor Centrale la 6 aprilie 1917. Intervenţia
S.U.A nu a fost una decisivă, dar a contribuit la scurtarea duratei războiului.
În ianuarie 1918, preşedintele nord-american Woodrow Wilson a dat publicităţii cele 14
puncte care urmau să stea la baza viitoarei păci. Aceste puncte aveau un caracter democratic,
liberal şi parţial utopic:
1. desfiinţarea diplomaţiei secrete;
2. libertatea navigaţiei pe mări şi oceane;
3. desfiinţarea barierelor economice şi vamale;
4. reducerea forţelor armate şi dezarmarea generală;
5. emanciparea coloniilor;
6. colaborarea cu Rusia;
7. restaurarea independenţei Belgiei;
8. realipirea Alsaciei şi Havanei la Franţa;
9. reajustarea frontului Italiei pe baza principiului naţional;
10. reorganizarea Austro-Ungariei pe criterii naţionale;
11. evacuarea teritoriului României. Serbiei şi Muntenegrului;
12. aplicarea principiului autodeterminării în Imperiul otoman;
13. crearea unui stat polonez cu ieşire la Marea Baltică;
14. crearea unui for planetar (Liga Naţiunilor).