1 Lectura

C ERNAT DANIELA
LECTURI ȘI FIȘE DE
LECTURĂ
C AIET DE LU C RU PENTRU
C LASA A IV- A
C ARA C AL 2021
CERNAT DANIELA
LECTURI ȘI FIȘE DE
LECTURĂ
CAIET DE LUCRU PENTRU

CLASA a IV- a
CARACAL 2021
WRITTEN BY DAVID JONES

1
BUNICUL
de BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA
Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se

gândeşte. La ce se gândeşte? La nimic. Numără florile care cad. Se uită în fundul
grădinii. Se scarpină-n cap. Iar numără florile scuturate de adiere. Pletele lui
albe şi creţe parcă sunt nişte ciorchini de flori albe; sprâncenele, mustăţile,
barba… peste toate au nins ani mulţi şi grei.
Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori.
- Cine trânti poarta?
- Credeam că s-a umflat vântul … o, bată-vă norocul, cocoşeii moşului!
Un băietan şi o fetiţă, roşii şi bucălaţi, sărutară mâinile lui “tata-moşu”.
- Tată-moşule, zise fetiţa, de ce zboară păsările?
- Fiindcă au aripi, răspunse bătrânul, sorbind-o din ochi.
- Da’, raţele n-au aripi? Ele de ce nu zboară?
- Zboară, zise băiatul, dar pe jos.
2
Bătrânul cuprinse într-o mână pe fată şi în cealaltă pe băiat.
- O, voinicii moşului!…
Şi zâmbi pe sub mustăţi, şi îi privi cu atâta dragoste, că ochii lui erau numai
lumină şi binecuvântare.
- Tată-moşule, da’ cocorii un’ se duc când se duc?
- În ţara cocorilor.
- În ţara cocorilor?
- Da.
- Dar rândunelele un’ se duc când se duc?
- În ţara rândunelelor.
- În ţara rândunelelor?
- Da…
- Tată-moşule, aş vrea să-mi crească şi mie aripi şi să zbor sus de tot, până în
slava cerului, zise băiatul netezindu-i barba.
- Dacă ţi-or creşte ţie aripi, zise fata, mie să-mi prinzi o presură şi un sticlete.
- Da … hâ … hâ … ce fel … şi mie?
Fata se întristă.
Bătrânul o mângâie şi zise băiatului:
- Bine, să prinzi şi pentru tine, să prinzi şi pentru ea.
- Ţie două şi mie două… nu-i aşa, tată-moşule?
- Fireşte, ţie două, lui două şi mie una.
- Vrei şi tu, tată-moşule? întrebă băiatul, cu mândrie.
3
- Cum de nu? Mie un scatiu.
Ce fericiţi sunt!
Băiatul încălecă pe un genunchi şi fata pe altul. Bunicul îi joacă. Copiii bat din
palme. Bunicul le cântă “Măi cazace, căzăcele, ce caţi noaptea prin argele”…
O femeie uscăţivă intră pe poartă cu două doniţe de apă. Copiii tăcură din râs
şi bunicul din cântec. E muma lor şi fata lui. Cum îl văzu, începu:
- I … tată, şi d-ta … iar îi răzgâi … o să ţi să suie în cap …
Bunicul ridică mâna în sus, aducând deştele ca un preot care binecuvântează, şi

zise prelung:
- Lăsaţi pe copii să vie la mine!
- Biiine, tată, biiine … dar ştii … o, bată-i focul de copii! …
Femeia intră în casă.
- Să-i bată norocul şi sănătatea, şopti moşul ca şi cum ar fi mustrat pe

cineva, şi sărută în creştetul capului şi pe unul, şi pe altul.
Şi iar începu râsul, şi jocul, şi cântecul.
Se osteni bunicul. Stătu din joc. Copiii începură să-l mângâie.
Din vorbă în vorbă, copiii se făcură stăpâni pe obrajii bunicului.
- Partea asta este a mea.
- Şi partea asta, a mea!
- Mustaţa asta este a mea.
- Şi asta, a mea!
La barbă se încurcară. Bunicul îi împăcă, zicându-le:
- Pe din două.
4
Şi copiii o şi despicară, cam repede, că bătrânul strânse din ochi.
- Jumătate mie.
- Şi jumătate mie.
Şi după ce o împărţiră frăţeşte, începu lauda.
Băiatul:
- Mustaţa mea e mai lungă.
Fata:
- Ba a mea e mai lungă!
Şi băiatul întinse de o mustaţă şi fata de alta, ba a lui, ba a ei să fie mai lungă.
Pe bunic îl trecură lacrimile, dar tăcu şi-i împăcă zicându-le:
- Amândouă sunt deopotrivă.
- Ş-a mea, ş-a ei!
- Ş-a mea, ş-a lui!
La obraji cearta se aprinse mai tare.
- Partea mea e mai frumoasă.
- Ba a mea, că e mai albă!
Bunicul zâmbi.
- Ba a mea, că e mai caldă!
- Ba a mea, că e mai dulce!
- Ba a mea, că nu e ca a ta!
- Ba a mea, că are un ochi mai verde!
- Ba a mea, că are un ochi şi mai verde!
5
Bunicul abia se ţinea de râs.
- Ba a mea!
- Ba a mea!
Şi băiatul, înfuriindu-se, trase o palmă în partea fetei. Fata ţipă, sări de pe

genunchiul bătrânului, se repezi şi trase o palmă în partea băiatului. Băiatul, cu
lacrimile în ochi, sărută partea lui, şi fata, suspinând pe a ei.
Mama lor ieşi pe uşă şi întrebă răstit:
- Ce e asta, viermi neadormiţi?!
Obrajii bunicului erau roşii şi calzi. Şi surâzând fericit, răspunse fie-sei:
- Lăsaţi-i pe copii să vie la mine
6
Fişă de lectură
 Titlul cărții:
 Autorul:
 Ce personaj ţi-a plăcut cel mai mult? Desenează-l!
 De ce îţi place acel personaj? Realizează o caracterizare a acestuia utilizând 5 adjective, 3

pronume, 10 substantive și 5 verbe.
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
 Alege un personaj opus celui ales mai sus. Care îi sunt slăbiciunile și care îi sunt
punctele forte?
7
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
____________________________________________________
 Ce secvență ţi-a plăcut cel mai mult?

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
 Inventează un alt final al poveştii.

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
 De ce ai recomanda / sau nu, cartea unui alt coleg?
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
 Realizează o scurtă prezentare ( rezumat) al poveștii citite.
8
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
9
BUNICA
de BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA
O văz, ca prin vis.
O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui,
cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos.
Cum dăschidea poarta, îi săream înainte,

Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea:
– Ghici...
10
– Alune!
– Nu.
– Stafide!
– Nu.
– Năut!
– Nu.
– Turtă-dulce!
– Nu.
Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân.
Și totdauna sânul ei era plin.
Îi sărutam mâna.
Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte.
Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii.
Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un
fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei.
Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus
mi se părea că se scutură o ploaie albastră.
– Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica.
Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului.
– Să spui..
Și niciodată nu isprăvea basmul.
Glasul ei dulce mă legăna; genile mi se prindeau și adormeam; uneori tresăream

ș-o întrebam câte ceva; ea începea să spuie, și eu visam înainte.
– A fost odată un împărat mare, mare...

– Cât de mare?
– Mare de tot. Și-și iubea împărăteasa ca ochii din cap. Dar copii nu avea. Și îi
părea rău, îi părea rău că nu avea copii...
– Bunico, e rău să nu ai copii?
11
– Firește că e rău. Casa omului fără copii e casă pustie.
– Bunico, dar eu n-am copii și nu-mi pare rău.
Ea lăsa fusul, râdea, îmi dăsfăcea părul cârlionțat în două și mă săruta în

creștetul capului.
Câte-o frunză se dăsprindea din ramuri și cădea legănându-se. Eu mă luam cu

ochii dupe ea și ziceam:
– Spune, bunico, spune.
– Și așa, îi părea grozav de rău că nu avea copii. Și... nu mai putea de părere de
rău că nu are copii... Într-o zi veni la el un moș bătrân, bătrân, că-și târa barba
pe jos de bătrân și de cocoșat ce era. Și era mic, mic de tot...
– Cât era de mic?
– Poate să fi fost, așa, cam ca tine.
– Va să zică, nu era mic, mic de tot...
– Era mic, da' nu așa mic de tot. Și cum veni îi zise: "Măria-ta, ai doi meri în
grădină, unul lângă altul, că nu știi care sunt ramurile unuia și care sunt ale
altuia; și când înfloresc nu știi care sunt florile unuia și care sunt ale altuia; și ăști
doi meri înfrunzesc, înfloresc, se scutură și mere nu fac. Măria-ta, să știi că
atunci când or lega rod ăști doi meri, împărăteasa o să rămâie grea și o să nască
un cocon cu totul și cu totul de aur"... Piticul se duse, și împăratul alergă în
grădină, și căută, căută peste tot locul, până dete peste ăi doi meri. Merii se
scuturaseră de flori, că sub ei parcă ninsese, dar rod nu legaseră.
– De ce nu legau rod, bunico?
– Știu eu?... Dumnezeu știe...
12
Era așa de cald... așa de bine în poala bunichii... o adiere încetinică îmi răcorea
fruntea... norii albi, alunecând pe cerul albastru, mă amețeau... închideam ochii.
Ea spunea, spunea înainte, mulgând repede și ușurel firul lung din caierul de in.
– Și se gândi împăratul ce să facă, ce să dreagă ca merii să facă mere. Unii îl
sfătuiau ca să-i ude mereu; și i-a udat mereu; alții ziceau să le dea mai mult
soare; și împăratul a tăiat toți pomii de jur împrejur. Și merii înfloreau în fitece
săptămână, și se scuturau, și rod nu legau. Într-o zi veni la împărat o babă
bătrână, bătrână și zbârcită, ca mine de zbârcită, și mică, mică, ca tine de mică...
– Ca moșu de mică?
– Da, ca moșu...
– Atunci nu era mică de tot...
– Așa mică de tot nu era. Și zise împăratului: "Măria-ta, până n-oi mulge un
ulcior de lapte de la Zâna Florilor, ce doarme dincolo de Valea Plângerii, într-o
câmpie de mușețel, și n-oi uda merii cu laptele ei, merii nu leagă rod. Dar să te
păzești, măria-ta, că îndată ce te-or simți florile, încep să se miște, să se bată, și
multe se apleacă pe obrajii ei, și ea se dășteaptă, că doarme mai ușor ca o
pasăre; și vai de cel ce l-o vedea, că-l preface, dupe cum o apuca-o toanele, în
buruiană pucioasă or în floare mirositoare, dar d-acolo nu se mai mișcă"...
– Dar ce, ai adormit, flăcăul mamei?
Tresăream.
– A, nu... știu unde ai rămas... la-a-a... Zâna Florilor...

Auzisem prin vis.
Pleoapele-mi cădeau încărcate de lene, de somn, de mulțumire. Și mă simțeam
ușor, ca un fulg plutind pe o apă care curge încet, încetinel, încetișor...
Și bunica spunea, spunea înainte, și fusul sfâr-sfâr pe la urechi, ca un bondar, ca
acele cântece din burienile în care adormisem de atâtea ori.
– Și împăratul a încălecat pe calul cel mai bun...
– Cel mai bun... îngânam eu, de frică ca să nu mă fure somnul.
- ... ș-a luat o dăsagă cu merinde și a plecaaat...
- ... ș-a plecaaat...
– Și s-a dus, s-a dus, s-a dus...
- ... s-a dus, s-a dus...
13
– Până a dat de o pădure mare și întunecoasă...
- ... întunecoasă...
- ... de nu se vedea prin ea. Și acolo și-a legat calul d-un ștejar bătrân, ș-a pus
dăsagele căpătâi și a închis ochii ca să se odihnească. Și... pasămite pădurea
cânta și vorbea, că era fermecată. Și... cum îi aducea șoapte de departe, de pe
unde ea era ca un fum, împăratul adormi, și dormi, și dormi...
Când m-am dășteptat, bunica isprăvise caierul.
Dar basmul?
Cu capul în poala bunichii, niciodată n-am putut asculta un basm întreg.
Avea o poală fermecată, și un glas, și un fus cari mă furau pe nesimțite și
adormeam fericit sub privirile și zâmbetul ei.
Privighetoarea, turturica şi cucul
Un timp cucul, privighetoarea şi turturica au fost oameni. Urmează acum

povestea lor.
În acest timp, al poveştii noastre, nişte împăraţi în vechime au avut un fecior,

care era vrăjitor. Şi el avea multe puteri de vrăjitor: putea să ia chipul oricărei
lighioane, putea citi gândurile celor in jur şi multe altele vrăjitoreşti. Şi când veni
vremea ca feciorul de împărat să se însoare, el nu şi nu. Vedea gândurile tuturor
şi nu găsea pe nimeni care să-l mulţumească. Aşa că, într-o bună zi, începu să
caute ursita în afara celor împărăteşti.
Un moşneag şi o babă aveau o fată frumoasă din cale-afară. Şi harnică, modestă

şi cinstită, aşa cum îi stă bine unei fete cu har dumnezeiesc. Şi în timpul în care
feciorul de împărat a început să îşi caute soaţă fata noastră a ajuns la vremea
măritişului.
Într-o bună zi s-au dus toţi trei, moşul, baba şi fata, la seceră. Au secerat ei până
seara, da baba:
- Hai să ne pornim că vine noaptea.
14
Dar fata zice:
- Eu mai stau să mai secer oleacă pe răcoare.
S-au dus baba şi moşneagul înainte. Când s-a pornit şi fata acasă, mergând pe
drum, s-a desfăcut drumul în două părţi şi s-a arătat o cărare. Merge fata pe
cărarea aceea, şi ea din urmă se astupa înapoi. Se vede treaba că feciorul
vrăjitor făcuse el ceva ca lucrurile acestea să se întâmple. Şi fata să se mai
întoarcă nu mai avea pe unde. Şi noaptea fiind una din cele cu adevărat
întunecate, fata s-a speriat şi s-a rugat:
- Dă-mi măcar un suflet să mă însoţească pe acest drum, Doamne!
Şi i-a răspuns un glas:
- Dar n-ai să te sperii?
- Nu.
- Eu sunt cap de şarpe.
- N-am să mă sperii.
Şi s-a arătat feciorul împăratului în chip de şarpe şi a grăit blând la dânsa:
- Eu te voi însoţi. Dar îţi voi îngreuna drumul. Pentru a nu face asta va trebui
să mă pui pe umerii tăi!
Fata noastră îl luă, îl puse pe umeri, şi porni pe cărare bucuroasă că are cu cine
se însoţi.
Şi, uite aşa, au vorbit ei multe lucruri pe acel drum. Care când cotea spre
casa părintească a fetei, când cotea spre castelul fiului de împărat, până ce, la
urmă şi la urmă, a ajuns la castelul împărătesc. Acolo şi-a arătat feciorul de
împărat adevărata faţă şi i-a spus fetei că el i-a aţinut calea pentru a vedea de
este vrednică şă îi devină soaţă. Şi cum drumul a dus la palat, vrednicia ei a fost
dovedită şi astfel i-a cerut să-i fie soaţă. Şi ea s-a împăcat să trăiască cu dânsul şi
15
nuntă mare au făcut. Şi fericiţi au fost şi Dumnezeu i-a binecuântat cu doi copii,
o fată şi un băiat, frumoşi ca nimeni alţii.
Dar timpul a trecut şi fetei noastre i s-a făcut dor de părinţii ei. A stat ea cât
a stat cu dorul pe suflet dar până şi până la urmă şi-a făcut curaj şi ia spus
soţului:
- Haidem la tata, că dor tare de el mai am.
- Eu nu merg. Du-te tu, îi zice soţul. Şi poţi lua cu tine şi copiii. Voi face acum
un drum care să te ajute să ajungi repede la ai tăi. Şi ia acest beţişor. Şi când vei
vrea să vii înapoi, să baţi de trei ori cu el de pământ. Eu iar am să desfac drumul
şi ai să vii înapoi.
Ajunşi la părinţii fetei, mare bucurie au trăit şi mult s-au bucurat. Dar în timpul
ce trecuse moşul, de inimă rea că fata n-a mai apărut, gândindu-se la toate
relele pământului, devenise un om rău din cale-afară. Şi numai ce se duce el la
copii şi începe a întreba:
- Cine este tatăl vostru? De ce n-a venit şi el cu voi?
Şi copiii i-au spus cine este. Şi amar de furie şi dor de răzbunare pe cel care îi
furase fata îl cuprinse pe moşneag. Şi întrebă pe copii:
- Şi cum ajunge-ţi voi acasă?
- Numai ce i-a dat tata un beţişor mamei, cu care loveşte de trei ori în
pământ şi ajungem repede acasă pe o cărare ce răsare de nicăieri.
Şi moşul, într-o seară, numai ce se fură beţişorul, loveşte de trei ori în pământ şi
ajunge la palatul ginerelui său.
Neştiind de marile puteri vrăjitoreşti care le avea ginerele se duce la el şi începe

să se tânguie de dorul şi supărarea ce le-a trăit, cerând plată în schimbul acestor
suferinţe. Dar vrăjitorul nostru amar s-a supărat. Căci moşneagul, în loc să se
bucure de traiul bun al fetei, numai la lucruri fără noimă se gândea. Şi a încercat
el să îi liniştească inima moşului, dar ea numai în venin stătea. Şi s-a supărat
vrăjitorul nostru atât de tare încât a uitat că orice vrajă rea are preţul ei şi l-a
16
blestemat pe moş să devină cuc, de unul singur, să nu aibă vreodată cuibul său
şi să zboare din pom în pom, fiindcă a încercat să îşi vândă fata.
Şi moşul cuc se făcu şi îşi luă zborul şi se făcu nevăzut în pădurile şi grădinile
lumeşti.
Acum feciorul nostru îşi dădu seama de fapta cea rea ce o făcuse. Şi porni în
căutarea moşului pentru a îndrepta fapta înainte să fie prea târziu, atunci când
urma să vină răsăritul. Şi făcu o vrajă ca moşul, devenit acum cuc, să îşi strige
numele atunci când va vrea să zică ceva, poate, poate îl va auzi şi va da de el.
Dar n-a mai dat de el până la răsărit, că moşul, cum se apropia feciorul, fugea
hăt departe de frica lui.
Şi când s-a crăpat de ziua a plătit preţul şi s-a transformat în privighetoare.

Pasăre ce cântă în toate felurile cele mai frumoase după soaţa şi copiii lui. Ba
chiar şi după moş, încercând să îl atragă poate, poate va îndrepta răul ce l-a
făcut.
Şi soaţa lui a rămas la mama ei, împreună cu copiii. Că drum de întoarcere nu

mai era. Şi au trăit ei vremea ce le-a dat-o Dumnezeu pe acest pământ. Mai întâi
plecă baba în ceruri. Apoi, fata, uscându-se de dor după soţul ei cel dispărut. Şi,
la moartea ei, preţul vrăjii cele rele s-a gătat. Ea s-a transformat în turturică,
pasăre ce caută şi jeleşte de atunci, mereu, bărbatul ...
Copiii au crescut mari şi vrednici, adevărate vlăstare de sânge împărătesc, fiii

fiilor lor trăind acum prin aceste locuri minunate ...
Şi aşa a rămas cucul pe pământ, cu obiceiurile date de vraja fiului de împărat

care acum este privighetoarea ce cântă peste tot pentru cei dragi sau năpăstuiţi
şi turturica ce îşi caută mereu bărbatul.
17
Fişă de lectură
 Autorul:

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
punctele forte?
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
____________________________________________________

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
18
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
19
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
20
PIATRA PIȚIGOIULUI
de TUDOR ARGHEZI
Ne-am căznit, doi copii, o mamă şi un om, să vă facem o povestire. Dacă o fi

bună, nu-i vina noastră, iar dacă o fi proastă, o să ne silim altă dată mai mult.
Basmul a ieşit din colaborarea tuturora: mama punea fire de bumbacuri în
găurile ciorapilor copiilor, băiatul clădea un castel din pietre dreptunghiulare,
iar fetiţa împletea pe un schelet de sârmă fire de papură văpsite, ca să iasă din
21
degetele-i cuminţi şi mici un coş, în care să puie la vară patru cireşe. Şi cum
lucrau mâinile, mergea şi gura şi se croia povestirea...
Basmul începe, ca toate basmele, cu vorbele: „A fost odată”, pentru că tot ce se

întâmplă din lumea basmelor, s-a petrecut odată, adică pe vremuri, şi nu se mai
poate petrece încă o dată.
A fost o toamnă dulce şi lungă, cum - nu e vorba - au mai fost şi altele, însă nu la
fel în totul şi întocmai ca toamna aceea. Pasările călătoare, berze cu aripile mari,
rândunele mici şi alte soiuri de săgeţi zburătoare, cu ciocul cât chibritul sau cât
creionul sau cât nuiaua, ajunseseră cu bine în ţara caldă, unde aveau să trăiască
până ce trecea gerul şi se topea zăpada de la noi. Pasările de la Giurgiu
aşteptaseră păsările din Argeş, de la Bacău şi Severin, şi după ce se adunară
toate, au trecut în nori de stoluri către miazăzi, peste Dunăre, peste Sfântul
Munte şi peste Mare, în Egipt, şi mai jos, în nisipurile frământate de vânturi,
prin care umblă de mii de ani stafiile de piatră.
Văzând că încep să îmbătrânească şi că unele din ele nu o să mai aibă puterea să

se întoarcă de două ori înapoi, păsările au ţinut sfat laolaltă şi s-au hotărât să
zidească un palat.
În timpul cuvenit, toate păsările aduseră câte ceva şi răspândindu-se de trei ori
pe întinsul lumii, ele grămădiră, dumicat cu dumicat, purtat în cioc, cea mai
mare cetate din lume, cu bolţi şi încăperi şi cu o turlă la mijloc. În turlă fu pus
paznic un vultur negru, cu o sută de ajutoare, o sută de ciori. Vulturul stă în
fereastră sau pe vârful turlei, iar pe creştetele învelitorilor mai joase, în colţurile
palatului depărtate, vegheau ochii de oţel ai corbilor, armaţi cu ciocuri gata de
luptă şi cu gheare din acelaşi metal.
Câteva rândunici bătrâne, ca nişte maici cu comanacul turtit pe frunte,

rămăseseră în palat - şi câteva becaţe. Şi, la intrare, în câte un picior, străjuiau
şase cocori dobrogeni, trei de-a dreapta şi de-a stânga trei, cu gândul la nuferii
albi de la Cernavodă.
Străjerii n-aveau de păzit numai însuşi palatul, ci mai ales marile averi adunate
prin vârfuri şi firizi. O pasăre, cât un fluture de mică, o pasăre galbenă, ciocănise
22
în geamul unei împărătese de prin raiurile fierbinţi ale pământului şi
împărăteasa, uimită de frumuseţea piţigoiului de aur cu ciocul de os, 1-a lăsat să
intre. Dar după trei zile tâlharul a plecat, furând în cioc un ac de diamant
fermecat, cu vârful tare şi ţepos ca pintenul de glădiţă. Acul, păzit în ziduri de
marmură trandafirie, de către toţi cei o sută de împăraţi, care s-au strecurat
printre timpuri la tron, avea însuşirea de-a lumina cu o scânteiere de lună până
în depărtări, şi el fu pus cu piatra lui de jar alb întoarsă încoace, în locul cel mai
înalt, al palatului păsăresc, strălucind ca un luceafăr mai mare.
Isprava izbutindu-i bine, a îmbărbătat inima piţigoiului de aur. El zise măicuţelor

rândunele: „Staţi că o să mai aduc şi alte averi, căci acum am înţeles cum trebuie
să lucrez şi nu mă las până nu umplu cu străluciri scumpe candela fără
untdelemn din turla cioroiului Dumitru". Într-adevăr, cioroii fuseseră toţi
botezaţi, ca să ţie de călindarul românesc şi ca să se simtă juraţi şi legaţi
sufleteşte de cetele sfinţilor.
O sută de ciori primiseră o sută de nume, ca oamenii, şi în fiecare dimineaţă şi

seară, când se vărsau laolaltă, amestecându-se, apele luminii cu apele
întunericului, vulturul îl striga pe nume, ca să vadă de nu cumva, vreunul,
apucat de dorul pribegiei, ar fi părăsit creasta acoperişului de pază şi ar fi plecat.
Însă cioroii nu s-au mişcat din locul lor niciodată şi totdeauna ei au răspuns de
câte două ori pe zi chemărilor vulturilor, zicând „Crau, Crau” - ceea ce în limba
ciorilor însemnează: „Sunt aici, fii fără grijă. Nu plec.”
Cu isteţimea lui, piţigoiul de aur se duse la balconul altei împărătese din

tărâmurile calde, care tocmai citea o scrisoare de la tânărul ei împărat, dus
departe, în cuprinsurile mării de mărgean, ca să cumpere şi să aducă, pe spinări
de cămile şi elefanţi, grâu şi secară pentru supuşii lui. Căci pe vremea aceea şi în
ţările acelea unde nu creşteau bucate cu spicul gros şi cu ştiuletele mare, ca la
noi, împăraţii făceau treburile astea, plătind cu mâna lor şi cumpărând, pe
văzute şi pe gustate, toată hrana oamenilor din împărăţii. Corăbiile aduceau în
strâmtorile Mării de Mărgean butoaie cu brânză grasă, burduşe cu unt, saci cu
porumb şi grâu şi sare. Şi dădeau asemenea marfă, care în ţara de unde venea
se făcea de la sine, pe alte mărfuri, de alte soiuri, care şi ele, în partea locului, se
23
făceau de la sine: curmale, portocale, rodii, scorţişoare, dinţi de elefant, os de
broască, şi mărgăritare - şi schimbul trecea prin mâinile împăraţilor şi lumea era
mulţumită.
Împărăteasa era bucuroasă foarte de cele ce-i aducea la cunoştinţă împăratul

şi întrerupse citirea scrisorii, în clipa când cu coada ochiului zărise piţigoiul
galben răsfăţându-se în fereastră. Ea deschise cu băgare de seamă uşa
cerdacului, temându-se să nu-1 sperie şi neştiind cu ce fel de poamă de prefăcut
şi de hoţ avea de-a face. Afurisitul de piţigoi trăgea cu ochiul şi cu urechea şi
sărea jucând împrejur, sprinten şi drăgălaş. Abia se întorcea cu ciocul într-o
parte, că se şi muta în partea cealaltă, îşi întorcea capul pieziş, ca să i se vadă
pata cărămizie ce-i sta frumos pe guşă, ca o floare de muşcată; îi scânteia când
ochiul drept când ochiul stâng - şi, vrăjită de atâtea tertipuri, împărăteasa cu
greu îşi mai potolea neastâmpărul de a prinde piţigoiul, pe care vroia să-1 ţie în
palmă, să-1 ducă la ureche, să-1 mângâie cu obrazul şi să-l sărute.
A! ce şarpe de piţigoi. Când împărăteasa îi zise încet, strecurându-şi vorbele

prin crăpătura uşii cerdacului: „Nu vrei să fii al meu?” el răspunse: „Cirip”. Când
îi zise: „Apropie-te şi vino înăuntru”, piţigoiul răspunse de două ori: „Cirip,
cirip”. Şi când împărăteasa deschise uşa de tot, el nu fugi, ci se piti în penele lui
de aur, ca o pitulice, şi împărăteasa îl luă cu gingăşie în mână, ca o minge.
Piţigoiul nu se zbătu defel şi se lăsă dus în bogatele încăperi ale împărătesei.
Piţigoiul nu mai văzuse niciodată o împărăteasă de culoarea ei.

Împărăteasa dintâi, de la care furase acul cu luceferi, fusese roşcovană la păr şi
albă ca smântână. Împărăteasa de acuşi era negricioasă şi cu toate astea
neînchipuit de frumoasă. Pielea ei era ca dulceaţa şi în albul ochilor se rotunjea
o lumină ca prunele brumate; genele groase se încurcau ca fulgii; guriţa avea
surâsul ca miezul sâmburilor de caise; degetele erau lungi şi moi, şoldurile înalte
şi croiala fiinţei întregi a împărătesei ieşea din nişte tipare, pe care Dumnezeu le
gândise mult şi le iubise.
Piţigoiul intrase în obiceiurile împărătesei: el dormea pe căpătâiul înalt al

patului, cu ciocul întors spre ochii ei, pe care îl gătea cu juvaeruri. Pe trupul mic
al păsăruicii încăpuseră toate podoabele, cu atât mai scumpe cu cât erau mai
24
mărunte, ale domniţei, care a gătit-o cu mâinile ei, ţinând-o în poală şi pe
genunchi. De jur-împrejurul gâtului, împărăteasa îi aninase un şirag de opt
mărgăritare, cele mai strălucite din toată lumea. La piciorul stâng îi petrecuse
inelul cu briliante cel mai mare din toate împărăţiile, iar la piciorul drept îi
pusese o pietricică, singura din toată lumea şi a căreia licărire albastră era ca un
fum. Piatra, luată din timpurile foarte vechi, din degetul unui împărat, care
supusese voinţei sale toate pământurile şi toate apele şi biruit numai în ziua în
care i se putuse ghici taina şi când a putut să-i fie smulsă piatra din podoabele
lui - avea puterea să vindece, să învieze morţii, să întinerească bătrâneţea şi să
prefacă toate gândurile în bucurii şi fapte.
Cu această piatră la inel, omul putea să umble pe talaze şi pe nori; putea să

zboare, putea să afle, să ştie şi să înveţe; putea să vorbească în limbi străine;
putea să facă flori şi fructe în mijlocul iernii; putea să scoboare fulgerul la
poruncă; putea să facă din apă vin; putea să scoată apă din pietre; putea să
schimbe pietrele în oameni şi oameni în pietre; putea să vorbească în orice timp
cu Dumnezeu.
Când se văzu piţigoiul de aur stăpân pe firimitura de piatră de la piciorul drept,

nu-i mai lipsea nimic. Pe fereastra deschisă şi-a luat zborul către palatul
păsărilor, pe care avea să-1 înzestreze cu nişte puteri neînchipuite. însă, ca să nu
zică împărăteasa că a prădat-o (destul că o lăsa cu inima frântă), el zise pietrii să
se mai facă o piatră la fel cu ea, ca să lase şi împărătesei una. Cum s-a zis, aşa s-a
şi făcut - şi se mai făcu o piatră la fel, însă cu câteva puteri mai puţine decât
piatra piţigoiului. Nouă pietricică putea cât şi mama ei, foarte multe minuni să
facă: nu putea să dea însă tinereţe decât împărătesii, împăratului şi copiilor lor,
pe alţii neştiind să-i întinerească. Din această pricină, împărăteasa cea
negricioasă şi frumoasă şi împăratul, dimpreună cu copii lor, mai trăiesc şi azi,
frumoşi, tineri şi voinici ca şi pe vremuri, mutaţi departe, tocmai în ţara de
Numaidecât-de-desubtul-răsăritului-soarelui, unde, ca să te duci, trebuie să
umbli pe apă o sută şi cinci luni: şi dacă nu oboseşti ajungi.
Între timpuri însă, un băiat de sătean din părţile pustietăţii, care păştea caprele
prin preajma palatului păsăresc, văzând licăririle stelei din vârful turnului
25
marelui vultur, s-a apucat să o bată cu pietre, socotind să o doboare. Zadarnic l-
au croncănit cioroii şi l-au ocărât maicile rândunici: el da cu pietre. Pietrele
dimprejurul palatului nu erau nici ele ca orice bolovani, fără chip. Dimpotrivă.
Fie că acolo era locul unde Dumnezeu făcuse împărăţiile şi palatele, unele cu
altele; adevărul este că fiecare piatră era un înger, o floare, un dobitoc sau un
peşte, şi băiatul cu caprele arunca în turn numai cu fiinţe împietrite.
Ce-a păţit însă băiatul cu caprele, ştie numai pielea lui! Văzându-se luat mereu
la ochi cu aruncături, acul cu luceferii, acul din vârful turlei, care lumina palatul,
s-a necăjit şi scoborând ca o viespe, s-a năpustit asupra păzitorului de capre şi s-
a pus să-1 înţepe. Vârful lui intra şi ieşea mereu, în mădulare. De înţepături,
spinarea făcu o cocoaşe; capul crescu cât baniţa; mâinile se arătară ca nişte
broaşte ţestoase; pleoapele se umflară ca pepenii galbeni înjunghiaţi. Despre
picioare şi despre ce mai rămânea din om, nu mai vorbesc. Cu toate umflăturile
lui, din tălpi şi până în creştetul capului, băiatul crescu în sus şi pe laturi cât o
claie de fân şi nemaiputându-se ţine pe picioare, umbla ca o băşică umflată,
purtată de vânt – şi râdeau de el ciorile şi însuşi vulturul, care nu ştie de obicei
să râdă. Numai glasul se mai putea mişca slobod al băiatului şi glasul băiatului se
ruga să fie iertat că nu mai face, zicând că abia acum a înţeles că pasările sunt
sfinte şi că palatul păsăresc este al lui Dumnezeu.
Tocmai atunci venea şi piţigoiul cu pietricica lui şi, strângând sfatul pasărilor
bătrâne, începu prin a le întineri pe toate şi toate bătură lumina cu aripi noi de
pui. Când veni şi el, vulturul se rugă să fie miluit, trăgându-i-se şapte sute de ani
din o mie şi trei sute, câţi avea.
- Ba te facem de un an şi jumătate, zise piţigoiul, pentru că totuna e.
- Dacă zici dumneata!... răspunse vulturul. Însă atunci să-mi faci şi o

vulturiţă, căci mi s-a urât singur aici, numai cu cioroii.
26
Vulturul s-a ridicat până în fundul cerurilor întinerit şi însoţit de o vulturoaică
mândră, cu care a făcut mii de rotocoale în văzduh.
- Acum, pe băiatul cu caprele, adaose piţigoiul, să-1 iertăm, şi să-1 facem

paznicul nostru, că s-a pocăit. Aveam nevoie de un om, ca să ne păstreze
pietricica în palat.
Când auzi, băiatul cu caprele s-a dezumflat tot şi s-a făcut frumos ca un rege,
jurându-se să păzească palatul straşnic, cu toate puterile strânse în pietricica
piţigoiului.
Numaidecât, un părete de plumb gros se aşternu pe uşi, pe ziduri, pe turle, ca o

zidărie nouă peste zidăria veche, ca şi cum palatul întreg ar fi intrat într-un glonţ
de puşcă. Cioroii fură trimişi la treaba lor, luaţi pe sus de un nor adânc de corbi,
care trecea din Sahara către Oceanul îngheţat. Şi băiatul cu caprele, pe care îl
chema Niţă, şi-a luat în primire cheile şi comorile. Şi ca să-şi fudulească şi el
caprele lui, le-a făcut coarne de sticlă, cu feţe de curcubeie şi copite de agată
lustruită şi schimbându-le ţăcăliile în barbişoane de ibrişim şi făcându-le pielea
de catifea, le-a pus şi câte un dăsag de aur în spinare şi le-a trimis acasă cu ţapul,
la părinţi, care erau nişte săteni harnici şi săraci, ca să-şi cumpere pământ.
Şi de-atunci, palatul e gol aproape tot anul, căci nici o pasăre nemaiputând să-
mbătrânească, ele nu mai rămân neputincioase în mănăstirea lor, ci se întorc
întinerite în fiecare primăvară, din ţările calde, la Giurgiu, în Argeş, la Bacău, la
Severin şi în Bucureşti...
Acum, dacă povestea noastră nu v-a plăcut, să ne iertaţi.
27
Fişă de lectură
 Autorul:

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
punctele forte?
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
____________________________________________________

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
28
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
29
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
30
PĂZITOAREA DE GÂŞTE
de Jacob şi Wilhelm Grimm
Trăia odată, demult de tot, o mătuşică bătrână-bătrână care îşi ducea traiul
tocmai în creierii munţilor, într-un loc necălcat de picior omenesc. Şi avea ea un
bordei şi un cârd de gâşte, iar locul acela pustiu în care trăia era înconjurat de o
pădure nemărginită.
Bătrânica însă nu şedea numai acasă, ci în fiecare dimineaţă îşi lua cârja şi-o
pornea, şontâc-şontâc, în pădure. Acolo, se apuca de o mulţime de treburi, cum
nu te-ai fi aşteptat de la o femeie pe care o gârboviseră anii: aduna iarba pentru
gâşte, culegea poame sălbatice şi, încărcată cu toată această povară, o pornea
spre casă.
31
Cine ar fi văzut-o încărcată aşa şi-ar fi putut zice în sinea lui că o să cadă,
doborâtă de greutate, da’ bătrânica era zdravănă şi ajungea mereu cu bine
acasă. Şi dacă se întâmpla să se întâlnească cu vreun drumeţ, îi spunea cu
blândeţe în glas:
– Bună ziua, cumetre dragă, frumoasă vreme mai e astăzi! Da’ ce te uiţi aşa?
Te miri cum de pot căra în spate atâta iarbă? Oare nu îi e dat fiecăruia să îşi
poarte povara-n spinare?…
Vezi însă că oamenilor nu le făcea plăcere s-o întâlnească şi se fereau din
calea ei, făcând ocol. Şi dacă se întâmpla ca vreun gospodar să treacă cu feciorul
lui pe lângă dânsa, odată îl vedeai că îi şopteşte băiatului la ureche:
– Fereşte-te de baba asta, că e o vrăjitoare tare vicleană!…
Într-o dimineaţă se întâmplă să treacă prin acea pădure un flăcău tare
frumuşel. Şi în timp ce mergea el aşa, soarele strălucea în înalt, păsările cântau
pe întrecute, şi un vânticel răcoros adia prin frunziş.
S-ar fi putut spune că întreaga fire era la fel ca şi drumeţul, plină de bucurie şi
de voioşie. În drumul lui, feciorul nu întâlnise picior de om când, deodată, numai
ce-o văzu pe bătrână stând în genunchi şi cosind iarba. Pesemne că venise cam
de multişor acolo, că şorţul îi era plin cu iarbă, iar alături mai avea două coşuri
cu mere şi pere pădureţe.
– Bine, mătuşică, da’ cum poţi să cari toate astea singură? se miră flăcăul.
– Trebuie să le car, voinice dragă, răspunse ea. Odraslele de bogătaşi n-au de
ce să se ostenească aşa, da’ eu n-am încotro! Că ţăranul are o vorbă înţeleaptă:
„Nu te uita înapoi că ţi s-a strâmbat spinarea, că degeaba te uiţi!” Şi văzându-l
că se opreşte, bătrânica adăugă: N-ai vrea să mă ajuţi? Ai încă spinarea dreaptă
cum e bradul şi picioarele zdravene, aşa că n-are să-ţi fie greu. Şi nu te teme, că
mi-e coliba tare aproape, colo, în dosul muntelui. Nu îţi ia mult ca să ajungi la
ea…
Flăcăului i se făcu milă de bătrână şi îi spuse:
– Bine, mătuşică, o să-ţi duc eu povara! Nu-i vorba că-s fiu de nobil, da’ uite c-
o să-ţi arăt că ştiu să car la fel de bine ca şi ţăranii…
– Dacă te încumeţi să încerci, atunci încearcă! – spuse bătrânica. Da’ să ştii că
vreo oră de drum tot o să ai de făcut. Da’ ce importanţă are asta pentru un
voinic ca tine?! Şi să nu uiţi că trebuie să cari şi coşurile alea două, cu mere şi cu
32
pere… Când auzi că e vorba de-o oră de mers, flăcăul şovăi oleacă, dar bătrânica
nu-i mai dădu drumul, ci îi şi puse în spinare legătura cu iarbă şi în fiecare mână
câte un coş.
– Vezi ce uşor e? zise ea.
– Ba nu e uşor deloc! răspunse flăcăul.
Şi se strâmbă de durere, că legătura era grea de parcă ar fi avut în ea numai

bolovani, iar merele şi perele atârnau ca plumbul.
– Of, nu mai pot să suflu! se tângui el.
Flăcăul vru să îşi dea jos povara, dar bătrânica nici nu vru să audă de aşa ceva.
– Ia te uită, zise ea batjocoritoare, domnişorul nu vrea să care ceea ce eu, o
femeie bătrână, am cărat de atâtea ori! Să te lauzi văd că ştii, da’ când vine
vorba de treabă serioasă, vrei să dai bir cu fugiţii, hai?… Ei, domnişorule, cu
mine nu-ţi merge!… Ce mai stai pe gânduri? Întinde-o la drum, că nu-ţi ia nimeni
legătura din spinare!…
Cât timp a fost drumul drept, flăcăul a purtat povara destul de bine, dar
când au început să urce muntele şi pietrişul li se rostogolea sub picioare la tot
pasul, de parcă ar fi fost însufleţit, puterile nu îl mai ajutară. Sudoarea îi curgea
gârlă pe frunte şi i se scurgea pe spinare în broboane când calde, când reci.
– Mătuşică, mă simt sleit, nu mai pot! zise el. Lasă-mă să mă odihnesc un pic,
că de nu am să cad din picioare!..
– Nici prin gând nu-mi trece! spuse bătrânica. Când vom ajunge acasă, ai să
te odihneşti cât ai să pofteşti, da’ acum porneşte-o la drum!…
– Mătuşă, îmi pare că te cam întreci cu gluma! zise feciorul de viţă aleasă. Şi,
mâniat la culme, vru să zvârle din spinare povara. Dar oricât se suci şi se răsuci,
nu putu să scape de ea… În acest timp, bătrâna chicotea şi ţopăia, plină de
voioşie:
– Nu te mânia, dragă domnişorule, că te-ai roşit la faţă ca o creastă de
cocoş!… Şi nu mai fi nici nerăbdător! Poartă în spinare legăturica şi când om
ajunge acasă, o să-ţi dau şi un bacşiş pe cinste!…
Acum, flăcăul nu avu de ales şi fu nevoit să se supună. Şi, târâş-grăpiş, o luă pe
urma bătrânei, văicărindu-se la tot pasul. Între timp, bătrânica părea că devine
tot mai sprintenă, iar povara flăcăului se făcea tot mai grea. Şi deodată, când
33
flăcăul nici nu se aştepta, baba făcu un salt şi – ţuşti! – sări pe legătura de fân şi
se cocoţă în vârful ei. Ei, dragilor, cât era de sfrijită, atârna mai greu decât cea
mai voinică femeie!…
Flăcăului începură să îi tremure genunchii de-atâta greutate, dar nu era chip să
se oprească nici măcar cât să îşi tragă sufletul… De îndată ce îl vedea că se
opreşte, bătrânica îl şi lovea peste picioare c-o joardă sau cu un mănunchi de
urzici. Urcă el muntele ca vai de el, şi tocmai când simţea că e sleit şi c-o să pice
jos, ajunse, în sfârşit, la coliba bătrânei.
Când o zăriră pe bătrână, un cârd de gâşte îşi desfăcură aripile şi, întinzându-şi
gâturile, alergară s-o întâmpine, gâgâind de zor. În urma lor, c-o nuieluşă în
mână, venea o cumătră mai în vârstă, înaltă şi lată-n spate, cu o faţă urâtă ca
moartea.
– Mamă, îi spuse ea bătrânei, nu cumva ai păţit ceva de-ai întârziat atât de

mult?
– N-am păţit nimic, fetiţa mea, răspunse bătrâna. Dimpotrivă, domnul asta a
fost atât de binevoitor şi mi-a dus povara. Şi, închipuie-ţi, când m-am simţit
obosită, m-a luat şi pe mine-n cârcă!… Şi aşa s-a făcut că drumul nu mi s-a părut
lung deloc, şi-am fost veseli, şi-am glumit tot timpul.
Când îşi termină vorbele, bătrâna se dădu jos din spinarea flăcăului. Apoi îi luă şi
legătura din spate, şi coşurile din mâini şi, privindu-l foarte prietenos, îi spuse:
– Acum aşază-te pe banca asta din faţa uşii şi odihneşte-te! Ţi-ai meritat pe
deplin răsplata şi n-o să întârzii să ţi-o dau. Apoi grăi către păzitoarea gâştelor:
Du-te în casă, fata mea, că nu se cade să rămâi singură cu un tânăr! La urma
urmelor, de ce să pui untdelemn peste foc? Mai ştii că nu se îndrăgosteşte de
tine?…
Flăcăul luă seama la vorbele bătrânei, dar nu ştiu dacă să plângă sau să râdă.
„Aşa comoară, îşi spuse el în sinea lui, chiar de-ar fi mai tânără cu vreo treizeci
de anişori şi tot nu mi-ar mişca inima!”
34
În acest timp, bătrâna îşi alinta şi îşi mângâia gâştele de parcă ar fi fost copiii ei.
Apoi, o chemă pe fiică-sa şi intrară-n casă. Flăcăul se întinse pe bancă, la umbra
unui măr sălbatic, şi cătă-n jur. Aerul era blând şi molcom şi cât vedeai cu ochii
se întindea o pajişte verde, plină cu ghiocei, cimbrişor sălbatic şi zeci şi zeci de
alte soiuri de flori. Prin mijlocul grădinii curgea un pârâu limpede precum
cleştarul, în care se răsfrângeau razele soarelui, şi pe undele lui se preumblau în
sus şi-n jos gâştele albe.
„E foarte plăcut pe aici, se gândi el, da’ sunt atât de trudit că de-abia îmi ţin
ochii deschişi!… N-ar fi rău de-aş aţipi un pic… Numai de n-ar veni un vânt să-mi
spulbere picioarele, că le simt moi şi uşoare ca iasca!”
Apoi, închise ochii şi adormi. Dormi el un pic şi numai ce veni bătrâna să-l
trezească. Şi, zgâlţâindu-l, îi spuse:
– Scoală-te, că aici nu mai poţi rămâne! Recunosc că te-am făcut să-ţi scoţi
oleacă sufletul pe urcuşul acela, dar viaţa nu ţi-ai pierdut-o. Iar acum am să-ţi
dau răsplata. De bani sau de bunuri ştiu că n-ai nevoie, aşa că o să-ţi dăruiesc cu
totul altceva. Şi zicând aceasta, îi întinse un sipeţel făurit dintr-un singur
smarald.
– Păstrează-l bine, adăuga ea, că o să-ţi aducă mult noroc!
Flăcăul sari în sus de bucurie şi se simţi iarăşi în puteri şi plin de voie bună. Şi
după ce-i mulţumi bătrânei pentru dar, o porni la drum, fără ca măcar să arunce
o privire către fata babei. Merse el ce merse, cale lungă, nu glumă, şi în urechi
tot îi mai venea din depărtare gâgâitul vesel al gâştelor.
Flăcăul fu nevoit să rătăcească vreme de trei zile prin afundul acelui codru şi-n
cele din urmă găsi un drumeag care îl scoase afară din pădure. Merse el ce mai
merse, dar nu prea mult, şi ajunse într-o cetate mare. Şi cum nu cunoştea pe
nimeni, îl duseră în palatul împărătesc, să se înfăţişeze măriilor-lor. Şi aşa se
35
făcu de intră el în sala tronului, unde împăratul şi împărăteasa şedeau pe
jilţurile domneşti, înconjuraţi de curteni. Flăcăul înaintă până-n faţa tronului şi,
lăsându-se pe un genunchi, scoase din buzunar sipeţelul de smarald şi îl depuse
la picioarele împărătesei. Maria-sa îl rugă să se ridice, iar el îi întinse sipeţelul.
Cum îl deschise şi privi în el, împărăteasa se prăbuşi la pământ, fără simţire.

Dacă văzu măria-sa una ca asta, pe data porunci ca flăcăul să fie dus în temniţă.
Dar chiar în aceeaşi clipă împărăteasa deschise iarăşi ochii şi strigă să i se dea
drumul, că n-are nicio vină. Apoi, porunci ca toată lumea să iasă afară, fiindcă
are o vorbă de taină cu flăcăul.
De îndată ce împărăteasa fu numai cu el, începu să plângă amarnic şi îi spuse:
– La ce bun toate onorurile şi strălucirea care mă înconjoară, dacă în fiecare

dimineaţă mă trezesc cu inima grea şi plină de durere!…
Am avut trei fiice, iar cea mai tânăra era atât de frumoasă, că toată lumea o
privea ca pe o minune nemaivăzută. Era albă ca zăpada, roşie ca mărul pârguit,
iar parul îi strălucea ca razele de soare. Când se întâmpla să plângă, din ochi nu-i
curgeau lacrimi, ci numai mărgăritare şi nestemate.
Şi ce crezi, când împlini fata cincisprezece ani, împăratul trimise să le cheme pe

tustrele fetele să se înfăţişeze măriei-sale, de faţă cu toată curtea. Ar fi trebuit
să fii acolo, ca să fi văzut ce ochi au căscat cu toţii când a intrat cea mai tânără:
părea c-a răsărit soarele!… Iar împăratul grăi:
– Fiicele mele, nu ştiu când îmi va suna ceasul din urmă şi de aceea vreau să
hotărăsc astăzi ce o să primească fiecare dintre voi după moartea mea! Ştiu că
toate mă iubiţi, dar aceleia care mă iubeşte cel mai mult i se cuveni, pe drept,
partea cea mai însemnată a împărăţiei.
Atunci fiecare dintre fete îi spuse că ea îl iubeşte cel mai mult.
36
– Prea vă pripiţi cu răspunsul! grai împăratul. Nu s-ar putea ca fiecare, pe rând,
să-mi spună cum mă iubeşte? După asta o să-mi dau seama singur care dintre
voi nutreşte faţă de mine cele mai alese sentimente.
Şi atunci spuse fata cea mare: – Eu îl iubesc pe taica la fel ca pe zaharul cel mai
dulce!
Iar a doua zise aşa: – Eu îl iubesc pe taica la fel ca pe rochia mea cea mai
frumoasă! Vezi însă că mezina tăcea chitic.
Atunci măria-sa o întrebă: – Da’ tu, copila mea dragă, ia spune-mi: cât de mult
mă iubeşti?
– Nu ştiu! răspunse fata. Dragostea ce ţi-o port n-o pot asemui cu vreun lucru!
Dar împăratul nu se mulţumi cu răspunsul domniţei, ci stărui ca fata să-i arate

negreşit cât de mult îl iubea. Şi într-un sfârşit, ea spuse:
– Oricât de bună ar fi o mâncare, de nu-i sărată, nu-mi face nicio plăcere s-o
gust. Eu îl iubesc pe taica aşa cum iubesc sarea-n bucate!”
Când auzi împăratul vorbele fetei, se mânie foarte tare şi spuse cu năduf:
– Dacă doar atât mă iubeşti, cât sarea, apoi tot cu sare îţi va fi răsplătită şi
dragostea!”
Apoi îşi împărţi împărăţia între cele două fete mai mari, iar mezinei îi legă de
spate un sac plin cu sare, şi o alungă de la palat. Doi slujitori fură nevoiţi s-o
însoţească până în adâncul unei păduri sălbatice. Ne-am rugat cu toţii de măria-
sa să se îndure şi s-o ierte, dar n-a fost chip să-l îmblânzim.
37
Nici nu se poate descrie în cuvinte cât a mai plâns fata când a fost obligată să ne
părăsească… Şi tot drumul l-a presărat cu mărgăritare câte i-au curs şiroaie din
ochi.
Puţin după asta, împăratului i-a părut tare rău că şi-a pedepsit fiica atât de
crâncen, şi-a trimis slujitorii s-o caute pe biata copilă în toată pădurea, dar
nimeni n-a mai putut s-o găsească. Când mă gândesc că au sfâşiat-o fiarele
sălbatice, nu mai ştiu ce să fac de mâhnire…
Câteodată mă mângâi cu nădejdea că mai e încă în viaţă, că s-a aciuat în vreo

peşteră sau că a găsit adăpost la niscaiva oameni milostivi. Când am deschis
sipeţelul dumitale de smarald şi-am găsit înăuntru un mărgăritar aidoma acelora
care curgeau din ochii fetei mele, nici nu-ţi poţi da seama cât de mult mi s-a
tulburat inima şi mi-a sângerat!… Parcă aş fi văzut-o iarăşi în faţă, vărsând
lacrimi amare că trebuie să plece!… Spune-mi, cum ai ajuns în stăpânirea acestui
sipeţel?
Flăcăul de viţă aleasă prinse a povesti în ce chip îl primise de la bătrâna ce trăia

în codrul de necuprins. Şi mai adăugă că baba nu i s-a părut a fi o femeie
cumsecade, fiindcă se vedea din toate purtările ei că e o vrăjitoare. Cât despre
domniţă, nici nu îi fusese dat s-o vadă şi nici nu auzise despre ea nimic!…
După ce îşi termină flăcăul povestirea, împăratul şi împărăteasa luară hotărârea

să plece spre acel codru şi să încerce să vorbească cu bătrâna. În sinea lor
gândeau că acolo unde a fost găsit mărgăritarul, vor putea afla veşti şi despre
fiica lor…
Acum, trebuie să vă spun că în acest timp bătrâna stătea în coliba ei şi torcea la

roata de tors. Se întunecase de-acum şi un vreasc, care abia mocnea în vatră,
împrăştia o lumină slabă. Deodată, de afară se auzi o larmă mare: se întorceau
gâştele de la păscut şi scoteau gâgâiturile lor răguşite. Puţin după aceea, intră în
casă şi fata şi îi dădu bineţe maică-sii. Bătrâna însă de-abia îi răspunse şi se
mulţumi să dea doar din cap de câteva ori.
38
Fata se aşeză lângă ea şi, luându-şi roata de tors, începu să răsucească firul atât
de sprinten, de parcă ar fi fost în anii fragezi ai tinereţii. Stătură ele aşa cam vreo
două ceasuri bune, fără să scoată vreun cuvânt, şi în timpul ăsta numai cele
două roţi de tors îşi vorbeau, îngânându-se… În cele din urmă, ceva se auzi
foşnind pe la fereastra şi doi ochi ca para se holbară înăuntru. Era o bufniţă
bătrână care strigă de trei ori: „uhu-huu!” Bătrâna ridică privirea de la roata de
tors şi apoi spuse:
– E timpul, fetiţo, să te duci să-ţi vezi de treburi! Auzind-o, fata îşi lăsă lucrul şi
ieşi afară. Încotro se îndrepta oare? O luă peste câmp şi merse departe, tot mai
departe, până când ajunse într-o vale largă. Şi într-un sfârşit, se opri la un izvor
lângă care se înălţau trei stejari bătrâni.
Ilustraţie de Jessie Willcox Smith, New York, 1911Între timp, luna ieşise din
dosul muntelui, ca un disc mare de foc, şi era atâta lumină, că puteai zări şi un
ac. Şi, ce să vezi, odată îşi scoase fata de pe faţă pielea cea veştedă şi,
aplecându-se la izvor, începu să se spele… Când fu gata, muie şi pielea în apă şi
apoi o întinse pe iarbă, să se usuce şi să se albească la lumina lunii.
Ei, dragilor, cât de schimbată era acum fata! Aşa ceva nu v-a fost vouă dat să
vedeţi niciodată!… Când lăsă să-i cadă coada de păr cenuşiu, odată se revarsă pe
umeri un par bălai ca razele de soare. Şi era atât de bogat părul acesta nou, că o
învălui toată, ca o mantie. Din el, doar ochii i se mai vedeau, strălucitori ca
stelele de pe cer şi obrajii trandafirii, ca floarea de măr.
Vezi însă că fata cea frumoasă era tare mâhnită. Şi, aşezându-se pe marginea
fântânii, începu să plângă amar. Lacrimile i se scurgea din ochi şi se rostogolea
printre valurile bogate de păr bălai, până picau la pământ…
Astfel şedea ea acolo, şi multă vreme ar fi rămas aşa, adâncită-n mâhnirea ei,
dacă în ramurile unui copac din apropiere nu s-ar fi auzit trosnind ceva. Aşa o
spaimă o cuprinse pe fată că, tremurând ca frunza, o luă la goană spre casă. Se
39
nimeri că tocmai atunci bătrâna stătea-n prag şi fata vru să-i povestească ceea
ce i se întâmplase, dar bătrâna râse uşurel şi îi spuse prietenos:
– Ştiu tot, fata mea!
Apoi o duse în odaie şi aprinse alt vreasc. Dar nu se mai aşeză la roata de tors, ci
scoase o mătură şi începu să măture preşurile şi să frece duşumeaua cu o cârpă.
– Totul trebuie să fie curat ca lacrima şi în cea mai mare ordine! grăi ea către
fată.
– Bine, mamă, vru să ştie fata, da’ de ce începi treaba la o ora aşa de târzie? Ce-
ai de gând?
– Da’ ce oră este? întrebă bătrâna.
– Nu este încă miezul nopţii, răspunse fata, dar a trecut de ora unsprezece.
– Oare nu te-ai gândit, continuă bătrâna, că se împlinesc trei ani de când ai venit
la mine? A trecut timpul cât ţi-a fost îngăduit să stai aici şi de-acum nu mai
putem rămâne împreună.
Când o auzi ce spune, fata se înspăimântă grozav şi începu să se văicărească:
– Vai, dragă mamă, vrei să mă izgoneşti?… Unde să mă duc? Că doar n-am nici
patrie, nici prieteni spre care să mă îndrept!… Am făcut mereu tot ce mi-ai cerut
şi niciodată n-ai fost nemulţumită de mine. Nu mă izgoni de-aici!…
Vezi însă că bătrâna nu vru să-i dezvăluie fetei ce o aştepta…
– Eu mai rămân aici o vreme, îi spuse ea fetei, da’ , când o fi să plec, trebuie să
las casa curată… Şi-acum, nu mă mai bodogăni, că mă încurci la lucru!… Iar în
40
privinţa ta, fii fără nicio grijă, o să găseşti un acoperiş sub care să te poţi
adăposti, şi-o să fii mulţumită cu simbria pe care ţi-o vor da.
– Atunci spune-mi numai ce s-a întâmplat! stărui mai departe fata.
– Un singur lucru îţi spun: să nu mă mai stinghereşti de la treabă!… Hai,

încetează odată cu întrebările şi du-te în odaia ta! Ia-ţi pielea cea veştedă de pe
obraz şi îmbracă-ţi rochia de mătase pe care-o purtai când ai venit aici. Şi-apoi
rămâi în camera ta şi aşteaptă până ce te-oi chema!
Şi-acum, dragilor, să ne întoarcem iarăşi la împăratul şi împărăteasa care au

plecat, împreuna cu flăcăul de viţă aleasă, s-o caute pe bătrâna ce-şi ducea viaţa
în pustietatea aceea necălcată de picior omenesc. Au mers ei ce-au: cale lungă,
nu şagă, şi-n timpul nopţii s-a întâmplat ca flăcăul să se rătăcească de ceilalţi şi
să pornească singur mai departe. În ziua următoare, i se păru că se află pe
drumul cel bun şi merse fără întrerupere, până ce se întunecă. Apoi se urcă într-
un copac şi se gândi să-şi petreacă noaptea acolo, fiindcă îi era teamă să nu se
rătăcească şi mai rău, dacă o merge pe beznă.
Între timp, apăru şi luna şi începu să-şi arunce razele pe pământ. Şi-n lumina
aceea numai ce zări o făptură, coborând dinspre munte. N-avea în mână nici o
nuieluşă, dar, din toată înfăţişarea ei, flăcăul îşi dădu repede seama că era
păzitoarea de gâşte pe care o văzuse în coliba bătrânei.
– Heeii! Heeiii! strigă el. Uite-o că vine încoace!… Pe legea mea, dacă pun mâna
pe una din vrăjitoare, n-o să-mi scape nici cealaltă… Dar nu mică îi fu mirarea
când o văzu cum se apropie de izvor şi îşi smulge pielea cea veştedă de pe faţă şi
începe să se spele. Şi cum i se mai revărsa pe umeri părul de aur! Şi era atât de
frumoasă, ca nimeni alta pe lume!
Flăcăul abia îndrăznea să răsufle, ca nu cumva fata să ia seama că e cineva prin

apropiere. Şi ca s-o poată privi mai bine, îşi lungi gâtul printre frunzare şi îşi
bucură ochii cu priveliştea aceea nemaivăzută. Dar fie că se aplecase prea mult,
41
fie că alta fu pricina, craca pe care sta el trosni deodată şi-n aceeaşi clipă fata îşi
puse din nou pe faţă pielea cea veştedă şi fugi de acolo ca o căprioară speriată.
Şi cum se acoperise şi luna cu un nor, se lăsă deodată bezna, fata se făcu
nevăzută, de parcă o înghiţise noaptea. De îndată ce n-o mai zări, flăcăul se
dădu jos din copac şi alergă după ea cât îl ţineau picioarele. Alergă el ce alergă şi
deodată i se păru că desluşeşte prin întuneric două făpturi care înaintau prin
valea aceea. Erau împăratul şi împărăteasa, care zăriseră de departe lumina de
la coliba bătrânei şi se îndreptau într-acolo. Flăcăul le povesti ceea ce văzuse la
izvor, iar măriile-lor nu se mai îndoiră câtuşi de puţin că era vorba despre fiica
lor cea pierdută. Şi, cu inima plină de bucurie şi de încredere, purceseră mai
departe şi în curând ajunseră la căscioară. Ceea ce văzură mai întâi fu cârdul de
gâşte care dormeau nemişcate de jur-împrejurul colibei, cu capul ascuns între
pene…
Se uitară ei înăuntru, pe fereastră, şi-o văzură pe bătrână torcând liniştită.

Dădea din cap toată vremea, cum fac bătrânii, şi îşi vedea de lucrul ei, fără să
arunce o privire nici în dreapta, nici în stânga. În odaie era atât de curat, de
parcă ar fi locuit în ea nişte spiriduşi care n-aveau pic de colb pe încălţări… Pe
fiica lor însă n-o văzură! Cătară ei o vreme la toate astea, dar, în cele din urmă,
îşi luară inima în dinţi şi bătură uşurel în geam. Bătrâna părea că îi aşteaptă şi,
sculându-se în picioare, le strigă foarte prietenoasă:
– Intraţi înăuntru, că eu vă cunosc!
După ce păşiră în odaie, bătrâna le spuse:
– N-ar fi trebuit să bateţi un drum atât de lung, de n-aţi fi izgonit-o acum trei
ani, pe nedrept, pe fiica voastră, care e atât de bună şi de drăgălaşă!… Nu-i
vorba că ea n-a pătimit cu nimic, că în aceşti trei ani de zile a păzit doar gâştele
şi inima ei neprihănită n-a fost întinată de niciun rău. Dar voi aţi fost pedepsiţi
îndeajuns şi aţi trăit tot timpul numai cu spaima că v-a pierit copila.
Apoi se duse la uşa celeilalte odăi şi strigă:

42
– Vino încoace, fetiţa mea!
Deodată se deschise uşa şi domniţa apăru în veşmintele ei de mătase, cu părul

de aur revărsându-i-se pe umeri şi cu ochii strălucitori, de parcă ar fi fost o
zână… Ea se îndreptă către părinţii ei şi, luându-i de după gât, îi copleşi de
sărutări. Şi nu se putură stăpâni să nu verse lacrimi tuspatru, că şi flăcăul era
lângă ei. Când dădu cu ochii de el, fata se roşi toată ca un mac şi nici ea nu ştiu
de ce anume.
Deodată împăratul spuse:
– Copila mea dragă, împărăţia am împărţit-o celor două surori ale tale, aşa că aş
voi să ştiu ce îţi doreşte inima, ca să-ţi dau din celelalte avuţii pe care le am!
– Fata n-are nevoie de nimic, zise bătrâna, că îi dăruiesc toate lacrimile pe care
le-a vărsat din pricina voastră şi toate sunt mai curate şi mai frumoase decât
mărgăritarele care se găsesc în apele mărilor şi au mai mult preţ decât toată
împărăţia măriei-tale!… Iar ca răsplată pentru munca ei din aceşti trei ani, îi
dăruiesc căşcioara mea.
După ce rosti aceste cuvinte, bătrâna se făcu nevăzută. Şi numai ce prinseră

zidurile să trosnească şi când se uitară, căşcioara se prefăcuse într-un palat
măreţ, şi-n sala cea mare era întinsă o masă împărătească, şi-o droaie de
slujitori alergau de colo-colo, cu tăvile încărcate de bunătăţuri…
Apoi domniţa cea frumoasă s-a măritat cu flăcăul acela de viţă aleasă şi s-au
statornicit la palat. Acolo au trăit în fericire şi bună înţelegere, până la adânci
bătrâneţi. Acum, nu sunt sigur de tot, da’ cred că gâştele cele albe ca zăpada,
care trăiau pe lângă căscioară, nu erau de fapt gâşte adevărate, ci fete…
Şi nimeni nu trebuie să îi ia în nume de rău bătrânei că le adusese la ea să le

ocrotească şi să le scape de urgia unui blestem. Acum, când se risipise vraja, îşi
43
luaseră şi ele înfăţişarea omenească şi rămaseră pe lângă domniţa cea tânără ca
s-o slujească cu credinţă. Da’ ceea ce ştiu fără tăgadă e că bătrânica nu era o
vrăjitoare cum credea lumea, ci o femeie înţeleaptă şi pricepută, care făcea
numai bine. Şi se vede că tot ea fusese cea care, încă din leagăn, îi dăruise
domniţei darul de a vărsa mărgăritare în loc de lacrimi.
44
Fişă de lectură
 Autorul:

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
punctele forte?
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
____________________________________________________

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
45
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
46
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
47
FETIȚA CU PANTOFIORII ROȘII
de Hans Christian Andersen
A fost odată ca niciodată o fetiţă mică foarte frumoasă şi delicată, dar vara
trebuia să alerge desculţă, căci era aşa de săracă încât iarna purta nişte încălţări
largi din lemn, care-i înroşeau tălpile picioarelor, şi arătau foarte înfiorător. În
mijlocul satului locuia un bătrâna doamnă Cizmăriţă, şedea şi cosea, cum putea
48
şi ea o pereche micuţă de pantofiori din fâşii roşii de postav, erau diformi, dar
era vorba de caritate. Erau destinaţi micuţei fetiţe. Pe fetiţă o chema Carina.
În ziua în care mămica ei murise, Carina primi pantofiorii roşii, pe care îi purtă
pentru prima dată. În mod sigur nu erau nişte pantofi de doliu, dar nu avea alţii,
şi cu picioarele tremurănde urmă micul cortegiu funerar.
Deodată o trăsură impunătoare opri, şi doamnă bătrână grasă coborâ, se

uită la fetiţă, simţi compasiune pentru ea, şi îi spuse preotului:
"Dă-mi mie fata. O adopt!"
Iar Carina crezu că totul era din cauza pantofiorilor roşii, dar bătrâna credea că
sunt oribili, şi puse să fie arşi. Acum trebuia să înveţe să citească şi să coasă, iar
oamenii spuneu despre ea că e drăguţă, dar când se uita în oglindă aceasta îi
şoptea: "Eşti mai mult decât drăguţă, pentru că eşti frumoasă!"
Odată regina traversă ţara împreună cu fiica sa. Iar aceasta era o prinţesă,
iar omanenii se mergeau înşirat spre castel, în acea mulţime fiind şi Carina, iar
prinţesa stătea în hainele ei albe fine, la o fereastră, pentru a fi admirată, şi nu
avea nici trenă nici coroană de aur, dar avea o splendidă pereche pantofi de
marochin roşu. În mod cert nu erau mult mai frumoşi, decât cei pe care bătrâna
doamnă cizmar îi făcuse pentru micuţa Carina. Nimic pe lume nu se putea
compara cu pantofiorii roşii.
Apoi pentru Carina veni vremea adolescenţei, şi timpul de a merge la

biserică pentru ceremonia de confirmare, avea haine noi şi pantofi noi de
asemenea.
Bogatul cizmar al oraşului, îi luă măsurile picioruşelor, în casa lui, în camera lui,
unde erau vitrine de sticlă, pline cu pantofi eleganţi şi ghete strălucutoare. Totul
arăta fermecător, dar bătrâna doamnă nu putea vedea bine, aşa că nu se bucura
de loc. În mulţimea aceea de pantofi se găsea o pereche de pantofiori roşii,
exact ca cei ai prinţesei.
Ce frumoşi erau! Cizmarul spuse ca fuseseră făcuţi pentru copilul unui nobil,
dar nu se potriveau.
49
"Presupun ca sunt de lac!?" spuse bătrâna doamnă care nu vedea prea bine.
"Strălucesc?"
"Da! Strălucesc!" spuse Carina, îi probă, se potriviră şi fură cumpăraţi, dar

bătrâna doamnă nu-şi dădu seama că sunt roşii, alfel nu ar fi permis niciodată să
meargă la ceremonia confirmării în pantofi roşii. Şi deşi nu era cazul, acum era
cazul.
Toată lumea se uita la picioarele ei, iar când intră pe uşile bisericii şi păşi pe
pardoseala bisericii,
părea că toate statuile de pe morminte, toate potretele venerabililor si

venerabilelor de pe pereţi,
se holbau la pantofiorii roşii. Iar ea se gândea numai la ei, pe măsură ce preotul

îi
puse mâna pe cap, şi vorbi de botez, pactul cu domnul, şi cum de acum era o
creştină matură,
iar orga sună solemn, vocile copiilor din cor începură să cânte împreună cu
dirijorii, dar
Carina nu se putea gândi decât la pantofiorii roşii.
După amiaza, bătrâna doamnă auzi de la toată lumea ca pantofii fuseseră

roşii, şi aceasta spuse ca ceea ce făcuse era profund incorect, dar ca nu trebuia
să se mai repete pentru că nu se cuvine, iar pe viitor Carina va trebui să meargă
numai cu pantofi negri la biserică, chiar dacă sunt pantofi vechi.
Duminica următoare, când trebuia să meargă la împărtăşanie la biserică,

Carina se uită la pantofii negri, la cei roşii, la cei roşii încă o dată, şi-şi puse
pantofii roşii.
Soarele strălucea majestuos, Carina şi bătrâna doamnă merseră pe cărare pe

cămpul plin de praf.
50
La uşa bisericii stătea un soldat invalid sprijinit într-o cârjă, avea o barbă
lungă frumoasă mai mult roşcată decât albă, şi îngenunche, şi o întrebă pe
bătrâna doamna daca nu vrea să-i şteargă pantofii.
Apoi curăţă pantofii Carinei. "Dragă ce pantofi de dans frumoşi!" spuse soldatul.
"Stau bine când dansezi" spuse el, vorbind cu pantofii, batând ritmul pe podea.
Bătrâna îi dărui soldatului nişte bani, şi intră cu Carina în Biserică. Şi toţi cei
dinăuntru se uitau la pantofi roşii ai Carinei, şi toate statuile se holbau, iar când
Carina îngenunche în faţa altarului şi duse cupa de aur la gură, ea nu se mai
putea gândi decât şa pantofiorii roşii. I se părea că aceştia înoată în cupă, şi ea
uită să spună psalmii, şi chiar uita "Tatăl Nostru!"
Acum toată lumea ieşea din biserică, şi bătrâna urcă în trăsură. Dar chiar în
momentul când Carina ridică piciorul pentru a urca, bătrânul soldat spuse din
nou: "Dragă ce pantofi de dans ai!"Iar Carina nu se putu abţinu şi se simţi
obligată să facă câţiva paşi de dans, dar odată ce începu să danseze nu se mai
putu opri. Era ca şi cum pantofii aveau o putere magică asupra ei. Dansă în jurul
bisericii, pentru că nu se mai putea opri, vizitiul trebui să alerge după ea şi să o
prindă. O săltă în trăsură, dar piciarele fetei continuau să danseze, aşa că o lovi
pe bătrână violent. În cele din urmă reuşiră să-i smulgă pantofii, iar picioarele se
odihniră. Acasă pantofii fură puşi în debara, dar Carina nu se putea abţine să nu
se uite la ei.
Apoi bătrâna doamnă se înbolnăvi, şi i se spuse că nu se va mai putea ridica din

pat vreodată.Trebuia îngrijtă şi supravegheată şi nu era nimeni altcineva
însărcinat cu asta decât Carina.
Dar era bal mare în oraş, şi Carina fusese invitată. Se uita la pantofii roşii,
spunându-şi că nu era nici un păcat dacă mergea; îşi puse pantofii zicâd că nici
asta nu era un lucru rău, şi se duse la bal, şi începu să danseze.
Dar când vroia să se ducă în dreapta, pantofi dansau către stânga, când vroia
într-un sens pantofii o duceau în celălalt, şi o duseră pe stradă, şi apoi dincolo
de porţile oraşului. Dansă, sau mai bine zis fu obligată să danseze, pănă departe
în codrii întunecaţi.Deodată ceva străluci printre copaci, şi ea crezu că este luna,
51
pentru că era o faţă. Dar nu era decât soldatul bătrân cu barba roşie, stătea
acolo dând din cap şi spunând:"Draga mea, ce pantofiori de dans frumoşi!"
Ea fu înspăimântată, şi vru să arunce pantofii roşii departe, dar aceştia erau

înţepeniţi în picioare.Îşi rupse şosetele, dar pantofi se strânseră repede pe
picior. Ea dansă şi fu obligată să danseze peste plaiuri şi câmpuu, pe soare şi pe
ploaie, ziua şi noaptea, dar noaptea era cel mai îngrozitor.
Ea dansă în cimitir, dar morţii nu aveau chef să danseze. Ei aveau ceva mai bun
de făcut. Îşi dorea să se aşeze pe mormântul săracilor unde ferigile creşteau
sălbatic, dar pentru ea nu exista nici pace nici odihnă. Şi cum dansa prin dreptul
uşii bisericii, văzu un înger în robă albă, cu aripile atingând pământul, faţa sa era
severă şi gravă, iar în mână avea un paloş strălucitor.
"Sa dansezi ai vrut!", spuse el, "dansează în pantofii roşii pănă vei palidă şi rece,
pănă ţi se va coji piela şi vei fi un schelet! Să dansezi poţi, din uşă în uşă, şi să
baţi acolo unde stau copii mândri şi răi, ca să te audă şi să se teamă! Dansează,
deci!"
"Milă" plânse disperată Carina. Dar nu auzi îngerul răspunzând, pentru că

pantofii o purtară departe peste munţi şi vai, pe drumuri şi pe cărări, fără a
înceta vreunmoment să danseze.
Într-o zi dansă în dreptul unei uşi pe care o ştia bine, se cântau psalmi înăutru,
iar un sicriu era cărat acoperit cu flori. Atunci ştiu că fusese abandonată de toată
lumea şi blestemată de îngerii Domnului.
Dansă, şi fu obligată să danseze prin noaptea neagră. Pantofii o purtară departe

prin mărăcini şi rădăcini până fu toată numai vânătăi şi răni. Dansă aşa până
ajunse prin buruieni până ajunse la o mică casă.Acolo, după cum ştia stătea
călăul; iar ea bătu cu degetele în fereastră şi spuse:
"Ieşi afară! Ieşi afară! Nu pot intra, pentru că trebuie să dansez."
Iar călăul spuse:"Presupun că nu ştii cine sunt eu? Tai capetele celor răi, şi am
toporul pregătit pentru asta."
52
"Nu-mi tăia capul!" spuse Carina, "pentru ca atunci nu-mi voi mai putea ispăşi
păcatul, dar taie-mi picioarele cu pantofiorii roşii!"
Apoi ea mărturisi toate păcatele, iar călăul tăie dintr'o bucată picioarele cu
pantofiorii roşii, iar pantofiidansară departe cu tot cu picioruşe, peste câmp în
adâncul codrului întunecat.
Iar călaul îi scluptă o pereche de picioare de lemn şi nişte cârje, şi o învăţă un

psalm care e cântat de păcătoşi, ea sărută măna care ghidase toporul, şi plecă
pe drumul ei.
"Acum am suferit suficient pentru pantofii roşii," spuse ea; "O să merg la
biserică, ca să mă vadă lumea" Şi intră repede pe uşa bisericii, dar când intră
pantofii roşii dansau în faţa ei, iar ea se înspăimântă, şi se întoarse.
O săptămână întreagă a fost tristă şi a vărsat multe lacrimi amare, dar camd a
venit dumninica din nou, îşi spuse, acum am suferit şi răbdat destul. Eu cred că
sunt tot atât de bună ca mulţi din cei ce stau în biserică pe scaune şi îşi dau
aere". Şi merse drept înainte, dar nu se apropie prea mult când văzu la porţile
bisericii pantofii roşii dansând în faţa ei. Ea fu terifiată şi se întoarse, şi regretă
din inimă toate păcatele.
Merse la parohie, şi se rugă să fie primită să lucreze acolo. Va muncii asiduu,

spunea ea, şi va face tot ceea ce va putea, nu-i păsa de plată câtă vreme va a vea
un acoperiş deasupra capului şi va fin înconjurată de oameni buni. Nevestei
pastorului, îi făcu milă, şi o angajă. Şi ea fu evlavioasă şi munci cu zel. Stătea
liniştită şi asculta când pastorul citea din biblie seara. Iar copiii o plăceau foarte
mult, dar când vorbeau de îmbrăcăminte grandoare şi măreţie ea clătina din
cap.
Intr-una din dumninicile următoare toţi merseră la biserică, şi ea fu întrebată

dacă vrea să vină, dar cu lacrimi în ochi ea se uită la cârje. Iar când ceilalţi se
duseră să audă cuvântul domnului, ea stătea singură în camera ei micuţă; mare
doar cât să încapă un pat şi un scaun. Acolo stătea cu cartea de imnuri
religioase, şi citea cu o minte pioasă, iar vântul purtă sunetul orgii până la ea, iar
Carina izbucni în lacrimi şi spuse:"Doamne, Dumnezeule Ajută-mă!"
53
Apoi soarele străluci aşa de puternic, şi în faţa ei apăru îngerul Domnului în roba
albă, era acelaşi pe care-l văzuse în acea noapte la uşa bisericii. Nu mai purta la
el paloşul, ci doar un buchet mare de trandafiri, cu care atinse tavanul, care se
ridică sus, sus de tot, iar ea văzu orga cântând, văzu picturile de pe pereţi cu
venerabili şi venerabile, şi văzu comunitatea stând în biserică pe scaune
lustruite de vreme, citind din cărţile de rugăciuni. Biserica însăşi veni în camera
fetei, sau poate camera se dusese la biserică. Se aşeză în rând cu familia
pastorului, iar când sujba s-a terminat toţi au spus: "Era de cuviinţă să vii!"
"A fost milă!" spuse ea.
Orga cântă iar vocile copiilor se auzeau uşor şi plăcut. Căldura soarelui lumina
prin ferestre rândul ude se aşezase Carina, iar inima ei se umplu de pace şi
fericire, încât cedă. Sufletul ei zbură pe raze de soare către rai, şi nimeni acolo n-
a întrebat-o de pantofii roşii.
Fişă de lectură
54
 Autorul:

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
punctele forte?
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
____________________________________________________

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
55
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________

_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
56
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
_____________________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________________
__________________________
57
PANTOFII ROȘII
de N. Calma
Într-un oraş din America, trăia împreună cu mama ei o fetiţă neagră pe care o
chema Neuşi.
Mama ei spăla vasele la un restaurant şi venea noaptea târziu. Neuşi o

aştepta pe mama ei până se întorcea de la lucru. În casă era frig. Sub duşumea
forfoteau şobolanii şi lui Neuşi îi era frică de ei.
Într-o noapte, şobolanii furară pantofiorul stâng al Neuşei. Fetiţa îl căută

împreună cu mama ei multă vreme, dar nu-l găsiră nicăieri.
Dimineaţa, Neuşi îşi încălţă pantofiorul drept şi începu să plângă.
— Cum am să umblu acum desculţă ? Mama oftă din greu.
— Nu plânge, fetiţa mamei. îl voi ruga pe stăpânul meu să-mi dea leafa pe o
săptămână înainte şi dacă-l voi îndupleca, îţi voi cumpăra alţi pantofiori.
58
Neuşi sări în sus de bucurie.
— Mămică, atunci cumpără-mi pantofiori roşii, aşa cum avea fetiţa aceea
frumoasă, pe care am văzut-o când am fost cu tine în parc.
— Nu ştiu fetiţa mea, dacă îmi vor ajunge banii. Pantofiorii aceia sunt atât de
scumpi !
Dar Neuşi o ruga atât de frumos să-i cumpere pantofiorii roşii, încât mama îi
promise.
Duminică porniră împreună în oraş. S-au oprit în faţa unei prăvălii. În dosul
vitrinelor sclipitoare erau înşirate ghete şi pantofi.
— Mamă, mamă, uite pantofiorii roşii, strigă deodată Neuşi. Hai să intrăm
mai repede.
În prăvălie, nimeni n-o luă în seamă pe negresă şi pe fetiţa ei. Doi vânzători
încercau o pereche de ghete unui băiat îmbrăcat într-un costum de sport, iar
ceilalţi stăteau de vorbă. Într-un târziu, mama se hotărî să-i roage:
— Iertaţi-mă, nu mi-aţi putea arăta nişte pantofiori roşii pentru fetiţa mea ?
Vânzătorul se apropie supărat :
— Asta-i marfă scumpă, spuse el. Ai destui bani pentru astfel de pantofi ?
— Da, domnule, stăpânul mi-a dat leafa pe o săptămână înainte. Numai

atunci vânzătorul puse pe tejghea o pereche de pantofiori roşii. Erau atât de noi,
luceau atât de frumos şi miroseau a piele. Neuşi începu să bată din palme.
Vânzătorul se încruntă şi murmură printre dinţi :
– Încearcă-i.
Dar el nu-i încălţă pantofiorul pe picior, aşa cum ar fi făcut cu alţi cumpărători.
59
Neuşi şi mama ei aveau pielea neagră, şi pentru cei cu piele neagră, vânzătorii nu
se osteneau.
Mama se aşeză în genunchi în faţa fetiţei şi începu să-i încalţe pantofiorii roşii.
Dar ce nenorocire! Pantofiorii erau prea mici.
— Nu aveţi cumva o pereche mai mare ? întrebă mama. Vânzătorul o privi

prin ochelari.
— Mai mari ? Avem, numai că trebuie să cumperi şi perechea pe care ai

încălţat-o.
— Să iau şi perechea asta ? Dar pentru ce ? Dar pantofii ăştia sunt mici pentru
fetiţă.
Vânzătorul împacheta netulburat, pantofiorii.
— Fetiţa i-a încercat şi cine o să încalţe nişte pantofi pe care i-a pus în
picioare un copil de negru. Eşti obligată să-i iei perechea asta.
Mama se uită disperată la ei.
— Vai de mine! Dar n-am bani decât pentru o singură pereche. Va să zică
fetiţa mea va rămâne fără pantofi!
Auzind acestea, Neuşi începu să plângă cu sughiţuri. Mama se apropie de stăpânul

prăvăliei.
— Domnule, daţi-mi voie să nu cumpăr aceşti pantofi, îl rugă ea sfioasă —

fetiţa n-a încercat decât unul. Nu am nici un cent mai mult, domnule… ăştia sunt
bani munciţi.
Patronul văzând în faţa sa o negresă, făcu plictisit cu mâna.
— Nu vreau să păgubesc din cauza ta, spuse el morocănos.
Această discuţie a fost auzită de un alt cumpărător, un om în salopetă de

muncitor.
60
El se aplecă spre Neuşi şi-i mângâie căpuşorul.
— Nu mai plânge fetiţă mică ! Apoi, întorcându-se către mama Neuşei, îi spune
Daţi-mi mie pantofiorii aceştia. Vor fi tocmai buni pentru fetiţa mea. Dumneata
vei putea cumpăra alţi pantofiori pentru copilul dumitale. Eu unul, ştiu ce
înseamnă banii munciţi. O salută pe mama Neuşei, plăti pantofii şi luând pachetul
la subţioară, ieşi din magazin.
Neuşi se întoarse fericită acasă. La fiecare pas pantofiorii cei noi scârţâiau şi
Neuşei i se părea că pantofiorii vorbesc. Iar mama ei nu-l putea uita pe omul
îmbrăcat în salopetă de muncitor.
Fişă de lectură
 Autorul:
61
 De ce îţi place acel personaj? Realizează o caracterizare a acestuia utilizând
5 adjective, 3 pronume, 10 substantive și 5 verbe.
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
 Alege un personaj opus celui ales mai sus. Care îi sunt slăbiciunile și care îi
sunt punctele forte?
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
_________________________________________________________
62
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
63
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
64
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
______________________________________________________________
65

1 Lectura

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1 Lectura

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

C ERNAT DANIELA

CAIET DE LUCRU PENTRU

WRITTEN BY DAVID JONES

de BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA

Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se

Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi şi mângâietori.

- Cine trânti poarta?

- Credeam că s-a umflat vântul … o, bată-vă norocul, cocoşeii moşului!

Un băietan şi o fetiţă, roşii şi bucălaţi, sărutară mâinile lui “tata-moşu”.

- Tată-moşule, zise fetiţa, de ce zboară păsările?

- Fiindcă au aripi, răspunse bătrânul, sorbind-o din ochi.

- Da’, raţele n-au aripi? Ele de ce nu zboară?

- Zboară, zise băiatul, dar pe jos.

- Tată-moşule, da’ cocorii un’ se duc când se duc?

- Dar rândunelele un’ se duc când se duc?

Bătrânul o mângâie şi zise băiatului:

- Bine, să prinzi şi pentru tine, să prinzi şi pentru ea.

- Ţie două şi mie două… nu-i aşa, tată-moşule?

- Fireşte, ţie două, lui două şi mie una.

- Vrei şi tu, tată-moşule? întrebă băiatul, cu mândrie.

- I … tată, şi d-ta … iar îi răzgâi … o să ţi să suie în cap …

Bunicul ridică mâna în sus, aducând deştele ca un preot care binecuvântează, şi

- Lăsaţi pe copii să vie la mine!

- Biiine, tată, biiine … dar ştii … o, bată-i focul de copii! …

Femeia intră în casă.

- Să-i bată norocul şi sănătatea, şopti moşul ca şi cum ar fi mustrat pe

Şi iar începu râsul, şi jocul, şi cântecul.

Se osteni bunicul. Stătu din joc. Copiii începură să-l mângâie.

Din vorbă în vorbă, copiii se făcură stăpâni pe obrajii bunicului.

- Partea asta este a mea.

- Şi partea asta, a mea!

- Mustaţa asta este a mea.

La barbă se încurcară. Bunicul îi împăcă, zicându-le:

Şi după ce o împărţiră frăţeşte, începu lauda.

- Mustaţa mea e mai lungă.

- Ba a mea e mai lungă!

Şi băiatul întinse de o mustaţă şi fata de alta, ba a lui, ba a ei să fie mai lungă.

Pe bunic îl trecură lacrimile, dar tăcu şi-i împăcă zicându-le:

- Amândouă sunt deopotrivă.

- Ş-a mea, ş-a ei!

- Ş-a mea, ş-a lui!

La obraji cearta se aprinse mai tare.

- Partea mea e mai frumoasă.

- Ba a mea, că e mai albă!

- Ba a mea, că e mai caldă!

- Ba a mea, că e mai dulce!

- Ba a mea, că are un ochi mai verde!

- Ba a mea, că are un ochi şi mai verde!

Şi băiatul, înfuriindu-se, trase o palmă în partea fetei. Fata ţipă, sări de pe

Mama lor ieşi pe uşă şi întrebă răstit:

- Ce e asta, viermi neadormiţi?!

Obrajii bunicului erau roşii şi calzi. Şi surâzând fericit, răspunse fie-sei:

- Lăsaţi-i pe copii să vie la mine

 Ce personaj ţi-a plăcut cel mai mult? Desenează-l!

 De ce îţi place acel personaj? Realizează o caracterizare a acestuia utilizând 5 adjective, 3

 Ce secvență ţi-a plăcut cel mai mult?

 Inventează un alt final al poveştii.

 De ce ai recomanda / sau nu, cartea unui alt coleg?

 Realizează o scurtă prezentare ( rezumat) al poveștii citite.

de BARBU ȘTEFĂNESCU DELAVRANCEA

O văz, ca prin vis.

Cum dăschidea poarta, îi săream înainte,

Glasul ei dulce mă legăna; genile mi se prindeau și adormeam; uneori tresăream