Adrian Paunescu - Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,

De cnd ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tmple soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine.
M-as jelui n fel de fel de jalbe
n care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
mi covrsesc gradina si mi-e teama.
Si, uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negri cauta o cale.
Prin gari descreierate - accidente,
Marfare triste vin, n miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii.
Jur-mprejur, privelisti aberante,
Copii fragili ducnd parintii-n spate,
Batrni cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate.
Mi-e dor de tine si ti caut chipul
n fiecare margine a firii,
n podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucndu-se de-a mirii.
Te-aud n batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina.
Fiorul rece prin spinare-mi trece,
Cnd mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci, sa scapi de toate.
Dar tu-ntelegi, de fapt, ca nu se cade
Sa-ti pui n cumpana ntreaga viata,
Ca nu-s n joc abstractele rocade,
Ci sngele ce fierbe sau ngheata.
Neputincioasa, trista si frigida,
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci mbatat de vina.
De
De
Nu
Pe

te lucram srguincios cu dalta,

te faceam din carnea mea, iubito,
deveneai, cum astazi esti, o alta,
care la caldura am trezit-o.

Lasnd ambitiile de o parte,

Ne aruncam n marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,

Ne facem, din sudoare, sfnta casa.

Pe urma, vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta ntruna
Si eu nalt nefericita ruga,
Purtnd pe tmple soarele si luna.
Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra, pentru vesnicie.
Material descarcat de pe site-ul http://www.versuri-si-creatii.ro