Sunteți pe pagina 1din 11

1.

ASFIXII MECANICE : SPANZURARE, STRANGULARE,


SUGRUMARE ; DEFINITII, DIFERENTE, LEZIUNI
SPECIFICE .

Asfixiile mecanice
Asfixiile mecanice insumează totalitatea formelor de anoxie anoxică (de aport) de cauză
violentă, prin care este impiedicată (in mod mecanic) pătrunderea aerului – cu o concentratie
normală de oxigen – prin căile respiratorii, pană la nivelul alveolelor pulmonare.

Asfixiile mecanice prin comprimare


Spanzurarea
Este o formă de asfixie mecanică realizată prin comprimarea gatului cu un lat actionat de
greutatea (totală sau partială) a propriului corp, atras de forta gravitatională; latul prezintă o
extremitate fixată de un suport (copac, balcon, teavă etc.) si una circulară in jurul gatului.
Din punct de vedere medico-legal, spânzurarea poate fi clasificată:
A. In functie de pozitia nodului:
− spanzurare tipică – nodul este situat in regiunea posterioară a gatului, la ceafă;
− spanzurare atipică – cand nodul se află in oricare altă pozitie (anterioară, laterală sau
anterolaterală).
B. după cum cadavrul atinge sau nu o suprafată de sprijin:
− spanzurare completă, cand corpul este suspendat in lat, deasupra planului de sprijin, fără a
se rezema de nici o suprafată;
− spanzurare incompletă, cand cadavrul atarnat in lat atinge suprafata de sprijin cu o anumită
regiune a corpului: spanzurarea in picioare, in genunchi, spanzurarea in pozitia culcat etc.
Elementul specific in spanzurare este santul de spanzurare.
Problemele medico-legale pe care expertiza trebuie să le rezolve sunt, în primul rând,
stabilirea faptului dacă este sau nu vorba de o moarte prin asfixie.în această privinţă la
dispoziţia medicului legist stau toate semnele generale anatomo-patologice ale asfixiilor. In al
doilea rând trebuie stabilită forma de asfixie şi agentul producător. Un element important ce
se cere precizat în cadrul expertizei este stabilirea caracterului vital al şanţului de spânzurare,
având în vedere posibilitatea disimulării unei crime prin spânzurarea unui cadavru. În această
privinţă se va cerceta infiltraţia cu sânge a ţesuturilor moi de la nivelul gâtului.
Pe baza datelor obţinute prin examen medico-legal al cadavrului, coroborate cu
circumstanţele de producere, justiţia va putea preciza forma juridică (sinucidere, omucidere,
accident). Menţionăm totuşi că în imensa majoritate a cazurilor, spânzurarea este o sinucidere,
iar omuciderile nu sunt
posibile decât la persoane în imposibilitate de a se apăra.
Strangularea
Este o formă de asfixie mecanică realizată prin comprimarea gatului cu un lat actionat de o
fortă, alta decat cea a propriului corp atras de forta gravitatională.
În ştrangulare, la examenul extern vom constata, în afara şanţului caracteristic, şi alte leziuni
traumatice care reflectă lupta care s-a dat între victimă şi agresor (echimoze, escoriaţii, plăgi).
Sugrumarea
Este o formă de asfixie mecanică ce se realizează prin comprimarea gatului cu mana/mainile.
În cazul sugrumării, care este întotdeauna omucidere, autosugramarea este imposibilă
deoarece chiar dacă s-ar reuşi suprimarea temporară a aportului de O2 sau a circulaţiei
cerebrale, datorită relaxării musculare ce succede imediat, comprimarea încetează.
Din punct de vedere medico-legal, ştrangularea fie cu laţul, fie cu mâna, ridică o serie de
probleme caracteristice care au drept scop de a oferi justiţiei posibilitatea unei juste încadrări
juridice. Cu toate că din punct de vedere al încadrării juridice, ştrangularea cu laţul este de
obicei omucidere, sunt citate cazuri rare de sinucidere prin introducerea între laţ şi gât a unui
băţ care este răsucit progresiv, precum şi unele cazuri rare de strangulări accidentale.
La autopsie, atât în strangularea cu laţul cât şi în sugrumare vom constata aspectele generale
anatomo-patologice caracteristice asfixiilor

2. CONSECINTELE JURIDICE ALE LEZIUNILOR PRODUSE


DE AGENTI FIZICI .
Actiunea nocivă a temperaturii crescute sau scăzute se manifestă asupra organismului uman
atat pe plan local cat si pe plan general.

Temperatura înaltă
Temperatura inaltă sau termoagresiunea poate determina:
− la nivel local: arsuri realizate prin contact direct sau indirect cu agentul termovulnerant
solid, lichid sau gazos.
− la nivel general: hipertermie ce se poate manifesta prin mai multe entităti clinice si care, in
final, poate determina decesul.

Temperatura scăzută
Temperatura scăzută, frigul sau crioagresiunea determină:
− la nivel local: degerături, produse prin actiunea rapidă a frigului;
− la nivel general: hipotermie care, după parcurgerea fazelor de reactie, letargică si de comă,
poate determina decesul.
Forma medico-legală de moarte ca fiind crimă, sinucidere sau accident prin agenţi fizici:
– sinuciderea se întâlneşte în arsuri prin substanţe inflamabile, prin acţiunea frigului
(sinucideri în psihoze), precum şi a curentului electric, când corpul devine un element al unui
scurtcircuit
– omorul în arsuri este mai rar, deşi nu exclus, ca atunci când victima este omorâtă
printr-un agent vulnerant oarecare şi în stare de agonie sau moarte clinică i se dă foc în mod
direct sau indirect (prin aprinderea locuinţei);
– omorul prin frig se poate întâlni în cazul abandonului victimei în frig (bolnavi, copii)
sau în lovirea cu alte obiecte vulnerante şi abandonarea victimei, în imposibilitate de a se
salva, în frig;
– omorul prin curent electric este, de asemenea, cunoscut, fie prin aplicarea conducto-
rilor electrici de către agresor cu ajutorul unor mănuşi izolante (fig. 46, 47), fie prin
neîntreruperea curentului într-o intenţie indirectă de omor. O formă de omor din culpă o
reprezintă electrocutările făcute în chip de glumă, în scopul ca, de exemplu, la deschiderea
uşii, victima să fie puţin zdruncinată de tetanizarea musculară produsă prin legătura mânerului
uşii cu o sursă de curent electric;
accidentele letale prin factori fizici sunt cele mai frecvente, fie în incendii solitare sau
colective, când panica, îmbulzirea la ieşire, `i ajută pe cei viguroşi, nu şi pe copii, femei, toate
victimele fiind găsite carbonizate sub formă de grămezi la ieşire. Tot astfel se produc şi
accidentele prin frig;
– accidentele avand drept cauz\ curentul electric sunt, de asemenea, mai frecvent solitare
şi sunt rezolvate ca atare prin cercetarea complexă a sursei de curent, a locului de electro-
cutare şi a cadavrului;
– disimularea crimei prin agenţi fizici este, de asemenea, întâlnită uneori. O persoană
care a fost victima unor variate moduri de violenţă (agresiuni sexuale cu omor sau alte tipuri
de omor) îl determină pe agresor să ardă cadavrul pentru a face să dispară urmele infracţiunii.
După o astfel de calcinare rămân doar 5-6 kg de cenuşă, dar calcinarea este dificil de realizat
în condiţii domestice (într-un cuptor), unde [i prin ad\ugarea de substanţe inflamabile nu se
poate face înainte de 15-20 de ore;
– mai rar, omorul prin curent electric tentează a fi disimulat printr-un act de suicid prin
curent electric.

Presiunea atmosferică
Presiunea atmosferică, ce insumează presiunile partiale ale gazelor componente si care, la
nivelul mării, este de 760 mmHg, devine periculoasă pentru organismul uman fie cand creste
excesiv, fie cand scade prea mult.
Presiunea atmosferică scăzută, in cazul expunerii de scurtă durată, determină:
− răul de munte; apare la persoanele ce fac ascensionări montane la altitudini de aproximativ
2500-3000m;
− răul de altitudine, ce se manifestă la aproximativ 6000-7000 m, nu este influentat de efort,
cauza aparitiei sale fiind numai scăderea concentratiei de O2.
Presiunea atmosferică crescută
Manifestările determinate de presiunea atmosferică crescută sunt consecinta modificărilor
concentratiei N2:
– la coborarea in adancuri pot apărea:
• narcoza hiperbară sau betia adancurilor prin depozitarea N2, in formă lichidă, in tesuturile
bogate in grăsimi (creier);
• barotrauma cu manifestări in sfera otică (spargerea timpanului), pulmonară (rupturi) si
sinusală (hemoragie);
– la ascensionare, cand N2 revine din starea lichidă in cea gazoasă se poate produce boala de
cheson sau embolia de ridicare/ascensionare.

Radiatiile
Avand efecte sonogene dar si patogene asupra omului, radiatiile – ubicuitare in mediul
inconjurător – se caracterizează prin energie, frecventă si lungime de undă, au o viteză de
deplasare
in vid de 300 000 km/s si pot fi clasificate, in functie de intensitatea efectelor produse, in
radiatii: ionizante, neionizante.

Curentul electric
Agresiunea electrică (naturală sau artificială) asupra organismului uman poartă denumirea de
electrotraumă. Electrotrauma artificială este cunoscută si sub denumirea de electrocutare si se
poate prezenta sub două aspecte:
• electrocutare mortală sau electrocutie;
• electrocutare nemortală sau electrizare.
Leziunile electrotraumei ce pot fi decelate la examinarea medico-legală sunt:
– marca electrică;
− arsura electrică;
− metalizarea electrică;
− edemul electrogen;
− epidermoliza;
− metacromazia.
Circumstanţele de producere
Accidente, sinucideri mai ales la bolnavi psihici.

3. ASPECTE JURIDICE CE TIN DE CONSUMUL DE


ALCOOL SI LEGATURA SA CU LEGISLATIA RUTIERA

Alcoolemia sau concentratia de alcool din sângele unei persoane, exprimata in g/l, a suscitat
dintotdeauna interesul cu atât mai mult cu cât, in conformitate cu reglementarile vizând
circulatia autovehiculelor, “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai
de catre o persoana, care are o imbibatie alcoolica de peste 0,8 g/l alcool pur in sânge, se
pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani” (art. 87 alin. 1) iar “conducerea unui autovehicul
sau tramvai sub influenta bauturilor alcoolice (respectiv cu o alcoolemie sub 0,8 %o - n.n.)
constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni (de
la 9 la 20 puncte - amenda) si suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pentru o
perioada de 90 de zile” (art. 102 alin. 3 lit. a).
Stabilirea concentra]iei de alcool in organismul uman se face numai \n cadrul institutiei
medico-legale (art. 88 alin. 2), in timp ce aprecierea prezentei alcoolului in aerul expirat se
realizeaza de politia rutiera, cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate (art. 88 alin. 3 si 4).
Daca in aerul expirat se constata o concentratie a alcoolului mai mare de 0,4 g/l, persoana
respectiva este obligata sa se supuna si recoltarii probelor biologice sau testarii cu un mijloc
tehnic omologat si verificat metrologic (art. 88 alin. 6), pentru ca, in cazul in care concentratia
alcoolului este sub 0,4 g/l, recoltarea probelor biologice sa fie optionala (art. 88 alin. 5).
Recoltarea probelor biologice se realizeaza la institutia medico-legala sau in alte institutii
medicale autorizate, in prezenta unui reprezentant al politiei rutiere (art. 88 alin. 1)
Fapta conducatorului care refuza ori se sustrage recoltarii probelor biologice sau testarii
aerului expirat se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani (art. 87 alin. 5) iar daca consuma
alcool dupa producerea unui accident rutier, ce a avut ca urmare moartea sau vatamarea
integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane, pedeapsa este inchisoarea intre unu si 5 ani
(art. 90 alin. 1).
In prezent, stabilirea alcoolemiei presupune recoltarea a doua probe de sânge, la o ora
interval una fata de cealalta, fiecare priza constând in câte 5-10 ml de sânge. Mentionam ca, in
situatia in care persoana respectiva refuza recoltarea si a celei de-a doua probe de sânge,
pierde posibilitatea de a beneficia de calculul retroactiv al alcoolemiei sau, asa cum impropriu
este cunoscuta, “recalcularea”
Dupa analiza probelor de sânge efectuata in laboratorul de toxicologie, institu]ia medico-
legala poate intocmi: un buletin de analiza, un raport de expertiza, Ulterior, conform
metodologiei medico-legale si prevederilor Codului penal, se va putea solicita avizul Comisiei
de control si avizare din institutul medico-legal teritorial si, in final, cel al Comisiei
superioare din cadrul Institutului Na]ional de Medicina Legala “Mina Minovici” Bucuresti.
Alcoolemia cu valoare juridica este cea din momentul producerii evenimentului rutier ori al
testarii prezentei alcoolului in aerul expirat si nu alcoolemia din momentul recoltarii probelor
biologice.

4. ASPECTE MEDICO-LEGALE SI JURIDICE CE TIN DE


INFRACTIUNEA DE VIOL

Violul
Conform Codului Penal (art 197), infracţiunea de viol este: "Actul sexual de orice natură, cu o
persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de
imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa"". Legea penală prevede o serie de
circumstanţe agravante ale infracţiunii, după cum urmează:
· victima nu împlinise vârsta de 14 ani;
· fapta a fost săvârşită de 2 sau mai multe persoane împreună;
· victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
· s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.;
· pedeapsa este mai gravă daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.
Aşadar, rezultă că pentru expertiza medico-legală sunt de rezolvat 2 probleme importante:
probarea raportului sexual şi probarea lipsei de consimţământ a victimei sub o formă oarecare;
constrângerea fizică sau imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Probarea raportului sexual se face în mod diferit, după cum femeia a fost sau nu virgină în
momentul săvârşirii violului; dacă femeia a fost virgină (situaţie pe care legea nu o
menţionează ca agravantă în calificarea infracţiunii), partea obiectivă a realităţii unui raport
sexual o constituie prezenţa rupturilor himenului. în raport cu forma himenului, rupturile pot
varia ca aspect, dar important pentru expertiză este diagnosticul de ruptură recentă. Acest
diagnostic este-posibil într-un interval de 7-10 zile de la producerea raportului sexual, în
acest interval (mai ales în primele 3-5 zile), rupturile având: marginile roşii sângerânde,
infiltrate tumefiate neregulate, dureroase la examinare, şi câteodată
supurate. După acest interval de timp, semnele deflorării recente dispar şi începe procesul de
vindecare a rupturilor himenale, cu formarea de ţesut cicatricial fin, având la început o culoare
alb roşcată, apoi albă sidefată. Marginile rupturii se subţiază şi se îndepărtează, iar himenul,
odată rupt, nu se mai reface. în această situaţie, medicul legist etichetează ruptura ca fiind
veche (prin aceasta înţelegându-se mai veche de 10-11 zile) nemaiputându-se proba realitatea
unui raport sexual recent. Bine-nţeles că rupturile vechi trebuie diferenţiate de crestăturile
congenitale.
Probleme deosebite ridică himenele complezente, dilatabile, care având o elasticitate mai
mare, permit efectuarea raportului sexual fără a se rupe (situaţii în care femeia rămâne din
punct de vedere anatomic virgină). Concomitent cu rupturile himenului se produce şi o
hemoragie de intensitatea variabilă, care poate fi constatată şi cu ocazia examinării medico-
legale, dar care trebuie diferenţiată de o eventuală metroragie prin examinarea microscopică a
sângelui.
Diagnosticul pozitiv al deflorării poate întâmpina şi unele dificultăţii, datorită marii varietăţii
a formelor de himen, uneori lipsei hemoragiei şi durerii, alteori unor dificultăţii de examinare
şi interpretare. De asemenea, trebuie să amintim faptul că în cazul raportului sexual executat
incomplet (coit ante portas), rupturile neproducându-se, realitatea raportului sexual trebuie
probată prin alte mijloace. Dacă în momentul săvârşirii violului, femeia nu este virgină,
probarea realităţii raportului sexual nu se poate face în cadrul expertizei medico-legale decât
prin evidenţierea prezentei spermei în vagin (cu condiţia ca victima să se prezinte la scurt
timp spre examinare - max. 24-36 h şi să nu-şi fi făcut toaleta).
în acest caz se face o recoltare a secreţiei vaginale cu ajutorul unei anse, se prepară un frotiu,
iar după colorarea (cu albastru de metil sau cu eritrozină amoniacală) se examinează
preparatul la microscop pentru decelarea spermatozoizilor. Alte probe ale actului sexual sunt
mai puţin directe sau sigure: fire de păr (din regiunea genitală) de la agresor pe corpul
victimei, sau existenţa sarcinii ori a bolilor venerice.
Al doilea element constitutiv al infracţiunii de viol este lipsă de consimţământ al victimei
asupra raportului sexual. Constrângerea prin violenţe fizice se poate realiza în cazul unei
disproporţii fizice între victimă şi agresor sau în cazul unui atac neaşteptat din partea
agresorului; de asemenea, starea de oboseală pronunţată a femeii sau viol săvârşit în grup de
mai mulţi bărbaţi pot determina producerea unui raport sexual fără consimţământ.
Constrângerea se probează medico-legal prin găsirea urmelor de violenţă (escoriaţii,
echimoze) care se caută la nivelul feţelor anterioare ale coapselor, pe gât, în jurul gurii, pe
membrele superioare, torace (sâni).
În legătură cu posibilitatea de săvârşire a violului asupra unei femei adulte, în deplinătatea
facultăţilor sale fizice se consideră că ea nu poate fi violată de către un singur bărbat, fiind
capabilă de a se apăra şi de a opune rezistenţă, putându-se ajuta şi de mişcările bazinului.
Violul se mai poate produce de asemenea abuzând de imposibilitatea victimei de a se apăra,
de a opune rezistenţă. Această împrejurare se poate crea când victima este în convalescenţă
după o boală gravă, vârsta înaintată, minore, în cazul paraliziei, surprinderea victimei într-o
poziţie improprie de a se apăra sau prin producerea unei stări de inconştienţă prin tentativă de
ştrangulare.
Starea de leşin privează, de asemenea, victima de posibilitatea de a-şi da consimţământul. Se
poate săvârşi violul şi în timpul agoniei victimei. în starea de somn fizioligic profund, violul
este posibil datorită confuziei de persoane pe care victima o poate face. Deflorarea este însă
imposibilă în timpul somnului. La oligofrene (idioţie şi imbecilitate) este posibil violul,
deoarece discernământul victimei este complet compromis în ceea ce priveşte actul sexual. Şi
alte boli psihice cu tulburări de conştiinţă pot permite săvârşirea violului. Stări de inconştienţă
care duc la lipsa consimţământului se mai pot obţine cu ajutorul narcoticelor sau al
somniferelor. Somnul hipnotic poate să permită săvârşirea
violului, căci victima nu are posibilitatea de a se apăra sau a opune rezistenţă. Frecvente sunt
cazurile când violul se poate produce sub influenţa alcoolului, fiind posibil numai atunci când
femeia se află într-o stare de beţie profundă, care o lipseşte de posibilitatea de apreciere critică
a faptelor şi este incapabilă de a se apăra. Starea de ebrietate uşoară nu alterează posibilitatea
de a se apăra, de a opune rezistenţă, nealterând discernământul şi conştiinţa.
Ebrietatea de grad mediu produce numai diminuarea capacităţii femeii de a se opune şi de a
aprecia situaţia, dar nu o face să dispară complet. Alte împrejurări care pot duce la comiterea
infracţiunii de viol sunt create de influenţele psihice exercitate asupra femeii care îşi dă
consimţământul în mod silit. în această împrejurare, femeia nu se opune fizic, deoarece este
ameninţată au şantajată. Această categorie de situaţii care pot favoriza săvârşirea unui viol nu
intră în competenţa expertului medico-legal; ele trebuie probate de organele judiciare,
medicului revenindu-i doar sarcina constatării producerii raportului sexual şi a stabilirii
celorlalte date de ordin medical amintite mai sus.
Raportul sexual cu o minoră nu este viol atunci când fapta se săvârşeşte cu consimţământul
(chiar viciat) al victime.

5. ASPECTE MEDICO-LEGALE SI JURIDICE PRIVIND


INFRACTIUNEA DE PRUNCUCIDERE

Considerată una dintre cele mai absurde si mai inumane infracţiuni atat prin contrastul dintre
facilitatea agresiunii şi lipsa de apărare a victimei cat si prin aceea ca infirma instinctul matern
firesc , sanul mamei devine un mormant in loc de a fi un sanctuar al vieţii. Aceasta fapta se
pedepseşte conform art.177 cu inchisoare intre 2 – 7 ani reprezentand o forma atenuata de
omor ce consta in uciderea imediata după naştere a copilului nou născut de către mama sa
naturala care se afla intr-o stare de tulburare psihica pricinuita de naştere.
Este o varietate de specie a omorului si face parte din categoria infracţiunilor impotriva
persoanei. Obiectul juridic special este constituit de relaţiile sociale referitoare la dreptul la
viata al copilului nou născut prin care se asigura fondul uman al societăţii; aceste relaţii
sociale sunt axate pe ocrotirea vieţii copiilor nou născuţi si trebuie respectate de toţi membrii
societăţii inclusiv aceea care l-a născut.
Fapta prin care a fost suprimată viaţa nou-născutului ca sa poată fi incadrata in art. 177 trebuie
sa indeplinească următoarele condiţii:
1. Subiectul pasiv si imediat trebuie sa fie copilul nou născut viu (in cazul acestei infracţiuni
societatea este lezata prin dispariţia unui membru al sau) obiectul material al infracţiunii de
pruncucidere il constituie corpul viu al copilului nou născut asupra căruia se exercita
activitatea de ucidere.
Nu are nici o importanta faptul că:
- nou născutul poate prezenta malformaţii;
- este sănătos somato-psihic sau nu, este neviabil, neputand supravieţui in mediul extra uterin;
- provine dintr-o sarcina generala;
- este primul sau al „n”-lea copil;
- era dorit sau nu de mama sau ambii părinţi;
Daca copilul a fost născut mort fapta nu poate fi incadrata in categoria infracţiunilor contra
persoanei neexistand obiectul juridic special.
2. Uciderea copilului nou născut sa se realizeze imediat după naşterea acestuia.
- din punct de vedere juridic prin acest termen se inţelege copilul abia născut imediat după
naştere in care sa păstreze semnele naşterii recente 1,2 cel mult 3 zile.
- din punct de vedere medical prin nou născut se inţelege prima perioada de existenta a
copilului in mediul extern - extrauterin ce se intinde pe durata de 28 de zile.
3. Subiectul activ nemijlocit si calificat este mama naturală a copilului. Persoana care ucide
are calitate speciala, ceea ce potrivit legii constituie o circumstanţa persoana ce atrage o
anumita sancţiune vis-a-vis de fapta comisă. Pedeapsa este intre 2- 7 ani fata de alte omoruri
care variază de la 10 -20 ani cu diferite calificative - grav, deosebit de grav.
In cazul in care fapta este comisa de o alta persoana nu mai este considerata pruncucidere, se
considera omor calificat si mai ales se semnalează si imposibilitatea persoanei de a se apăra.
Daca fapta este săvarşita si cu participarea mamei ea este sancţionata pentru pruncucidere iar
ceilalţi implicaţi pentru omor calificat. De asemenea trebuie precizat faptul ca nici o alta
calitate a mamei nu are relevanta pentru acţiunea de pruncucidere (dacă mama era sau nu
căsătorită , daca avea sau nu loc de munca, daca era infirma).
4. Mama naturală a nou născutului sa prezinte o tulburare psihica care sa poate fi legata de
actul naşterii; daca acea tulburare nu este pricinuita de naştere fapta mamei va constitui una
din formele acţiunii de omor.
Totalitatea tulburărilor psihice ce survin in timpul sarcinii, naşterii sau lactaţiei sunt
desemnate prin termenul generic de psihoza puerperala. Aceste afecţiuni apar des la primipare
(femei care nasc prima data sau femei cu antecedente cu tulburări psihice).
In ceea ce priveşte tulburările psihice ce apar imediat după naştere si care ar permite conform
cerinţei legii penale incadrarea faptei mamei in conformitate cu prevederile art. 177 C.p.
menţionăm ca acestea se pot prezenta sub mai multe forme: stări confuzionale , stări de
anxietate, stări delirante realizandu-se pe axa relaţie copil – mama o negare a maternităţii sau
chiar considera copilul ca malformat. In consecinţa mama ajunge la concluzia ca trebuie sa
scape de acest monstru pe care nu l-a dorit – de cele mai multe ori mama incearcă sa se
sinucidă după ce a omorat sau a abandonat copilul. Aceste stări fac parte din tabloul
tulburărilor psihice ale perioadei post-partum care tine pana la 42 zile.
Tot in acest concept exista si psihoza de lactaţie dar aceasta apare mai tarziu fata de momentul
naşterii si nu este inclusa in categoria tulburărilor psihice la care face referire legea penala.
Deci pruncuciderea este o infracţiune materiala care se realizează printr-o activitate de ucidere
in timpul expulsiei sau imediat după naşterea copilului fără a avea importanta daca nou
născutul s-a detaşat complet sau nu de corpul mamei, daca s-a secţionat cordonul ombilical
sau daca a fost expulzata placenta.
Cerinţa legii penale este indeplinita numai daca activitatea de ucidere este urmata de moartea
copilului. (tentativa nu este pedepsita) deoarece legea nu specifica momentul decesului
copilului nu are nici o relevanta faptul ca acesta sa produs imediat sau după un interval de
timp oarecare după naştere (cateva zile), atat timp cat intre activitatea de ucidere exercitata de
mama si decesul nou născutului se poate stabili o legătura de cauzalitate. Activitatea de
ucidere a nou născutului se poate infăptui prin:
- comisiune sau acţiune, denumita si pruncuciderea activa prin asfixii mecanice, sufocare,
sugrumare, aruncare in latrine, lovirea capului , secţionarea arterelor carotide, comprimarea
capului intre coapsele mamei etc. - omisiune sau inacţiune denumita si pruncucidere pasiva
presupune neacordarea ingrijirilor strict necesare după naştere, lipsa alimentaţie, expunerea
la frig, etc.

6. TIPURI DE EXPERTIZA MEDICO-LEGALA


PSIHIATRICA, particularitati juridice.

Expertiza medico-legală psihiatrică reprezintă o activitate specifică instituţiei medico-


legale, ce constă în investigarea stării psihice, oferind justiţiei o probă ştiinţifică în stabilirea
responsabilităţii (cu alte cuvinte, răspunde la întrebarea dacă persoana respectivă a acţionat
sau nu cu discernământ).
Din toate situaţiile în care trebuie solicitată expertiza medico-legală psihiatrică, se
conturează rolul său principal, respectiv acela de a furniza justiţiei elemente medicale
obiective:
· în baza cărora instanţa de judecată să poată stabili responsabilitatea persoanei care a comis o
faptă prevăzută şi pedepsită de legea penală (expertiza medico-legală psihiatrică face aprecieri
asupra discernământului) Discernământul (termen psihiatric) reprezintă capacitatea unei
persoane de a-şi da seama de faptele comise şi de urmările acestora, de a putea distinge între
bine şi rău, având reprezentarea consecinţelor negative ale faptelor antisociale; persoana cu
discernământ este în măsură să conceapă planul unei acţiuni, să premediteze şi să acţioneze cu
intenţie (directă, indirectă sau praeterintenţie).
· în vederea stabilirii capacităţii psihice în materie civilă (capacitatea de exerciţiu, punerea sub
interdicţie etc);
· pentru stabilirea capacităţii psihice în situaţiile prevăzute de dreptul familiei şi dreptul
muncii;
· în vederea stabilirii capacităţii de conducere a autovehiculului pe drumurile publice;
· pentru instituirea unor măsuri de prevenţie.
Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează:
- la solicitarea organelor competente din cadrul Ministerului Justiţiei, Ministerului Public,
Ministerului de Interne, printr-o adresă/ordonanţă scrisă în care trebuie precizate obiectivele
la care trebuie să răspundă comisia medico-legală;
- la solicitarea persoanei, numai pentru stabilirea capacităţii psihice de întocmire a actelor de
dispoziţie.
Expertiza medico-legală psihiatrică se poate solicita numai pentru o singură faptă sau
circumstanţă, iar dosarul complet al cauzei va fi pus la dispoziţia comisiei medico-legale;
pentru altă faptă se va dispune efectuarea unei alte expertize medico-legale psihiatrice.
Expertiza medico-legală psihiatrică se efectuează:
- cu examinarea obligatorie, de către comisie, a persoanei şi documentelor ce aparţin sau fac
referire la aceasta;
- numai a documentelor, în cazul persoanelor decedate.
Obiectivele expertizei medico-legale psihiatrice (în continuare vor fi enumerate obiectivele
generale în cazurile penale; în celelalte situaţii, obiectivele sunt în funcţie de felul cauzei:
stabilirea capacităţii de exerciţiu, punerea sub interdicţie, capacitatea de a întocmi acte de
vânzare-cumpărare etc):
1.să stabilească dacă persoana examinată prezintă sau nu tulburări psihice;
2.să excludă simularea sau disimularea;
3.să evidenţieze care sunt trăsăturile personalităţii subiectului şi în ce măsură pot explica
acestea impulsurile/actele antisociale;
4.să aprecieze capacitatea psihică (ansamblul de însuşiri psihice ce determină
reuşita/performanţa unei activităţi: inteligenţa, spontaneitatea, fluiditatea verbală etc.) şi
capacitatea de discernământ în momentul examinării şi, în consecinţă, dacă persoana
respectivă poate fi anchetată şi judecată.
5.să aprecieze capacitatea psihică şi cea de discernământ în momentul săvârşirii faptei.
Menţionăm că, pentru ca prevederile art. 48 Cp. să poată fi aplicate, este necesar ca făptuitorul
să se fi aflat în incapacitate psihică pe toată durata săvârşirii faptei; dacă în această perioadă
de timp el şi-a recăpătat capacitatea psihică dar a continuat săvârşirea faptei, art. 48 Cp.
devine inoperant.
6.să facă aprecieri prognostice asupra modului în care vor evolua tulburările psihice decelate,
cu alte cuvinte să determine gradul de periculozitate socială actual şi de perspectivă.
7.să recomande măsurile cele mai adecvate astfel încât să se poată realiza reintegrarea socială
a invididului.
Măsurile de siguranţă cu caracter medical propuse în concluziile raportului de expertiză
medico-legală psihiatrică pot fi aplicate numai prin hotărârea rămasă definitivă a unei instanţe
de judecată; reiterăm că aceste măsuri, care se întind pe o durată de timp nedeterminată
(„până la însănătoşire”) pot fi luate şi în mod provizoriu, în timpul desfăşurării procesului
penal.
Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical poate fi înlocuită cu măsura internării
medicale sau cu schimbarea tratamentului, conform art. 431 C.p.p., printr-o hotârîre definitivă
a instanţei de judecată, la comunicarea unităţii sanitare unde persoana respectivă a urmat
tratamentul indicat. Măsura de siguranţă a internării medicale poate fi înlocuită de măsura
obligării la tratament medical sau poate înceta, conform art. 343 C.p.p., printr-o hotărâre
definitivă a instanţei de judecată

7. EXPLICATI NOTIUNEA DE ZILE DE INGRIJIRE


MEDICALA SI PRECIZATI VALOAREA JURIDICA A
ACESTEIA (ART.180,181,182 Cod Penal)

Prin art. 180-182, Codul penal incriminează vătămările corporale ce se delimitează în


gravitatea lor după un criteriu medical. în art. 180 se incriminează lovirea sau alte violenţe
(lovirea simplă) ce au o formă agravată dacă vătămarea corporală necesită până la 20 de zile
de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Vătămările corporale ce necesită între 20 şi 60 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare
caracterizează vătămarea propriu-zisă.
Vătămările ce necesită drept circumstanţe peste 60 de zile de îngrijiri medicale pentru
vindecare sau produc pierderea unui simţ ori a unui organ, pierderea funcţiei lor, o infirmitate
fizică ori psihică permanentă, un avort (care în situaţia declanşării unei naşteri premature va fi
calificat drept o punere în primejdie a vieţii), sluţirea ori pun în primejdie viaţa caracterizează
vătămarea corporală gravă.
Prin infirmitate fizică sau psihică se va înţelege o modificare corporală raportată la
normalitatea celorlalţi oameni, dar şi la persoana proprie, şi care este permanentă.
Sluţirea implică, de asemenea, caracterul său permanent, definitiv (nu se regenerează ţesutul
sau organul), indiferent ce parte corporală priveşte (faţă ori picioare), şi implică chiar şi o
proteză corporală care nu disculpă, deoarece nici aceasta nu reprezintă o regenerare pe cale
naturală. Menţionăm că punerea în primejdie a vieţii este, în realitate,preterintenţie, ca şi în
celelalte circumstanţe, deci o intenţie depăşită în care se incriminează intenţia de a lovi şi
punerea în primejdie a vieţii, dacă autorul nu a acceptat şi nu a urmărit acest rezultat. Practica
judiciară incriminează crearea unui pericol grav şi imediat pentru viaţă, care, fără o intervenţie
medicală promptă, ar fi dus la moarte. Prin urmare, această infracţiune nu se identifică
automat cu tentativa de omor, cât timp autorul nu a avut intenţia de a omorî. Aşadar , numai
latura obiectivă delimitează aceste două infracţiuni. Cu alte cuvinte, punerea în primejdie a
vieţii se referă la crearea posibilităţilor reale şi concrete ale riscului morţii, pentru că, altfel,
dacă autorul a urmărit şi a acceptat rezultatul, va fi un omor. Sub alt aspect al incriminării,
dacă lovirea a dus la moarte, se incriminează leziunea cauzatoare de moarte (art. 183, Cp.) ca
preterintenţie, ori de câte ori autorul a prevăzut rezultatul mai grav, dar a crezut uşuratic că nu
se va produce (uşurinţa) sau nu a prevăzut rezultatul, deşi trebuia şi putea să-1 prevadă.
Vătămarea corporală din culpă se întâlneşte în diferite profesiuni şi se pedepseşte prin
imprudenţa profesională suplimentară pe care o implică o profesiune. Această infracţiune se
referă doar la prevederile art. 180-182, când ea devine o agravantă a lor, aşa cum şi leziunea
cauzatoare de moarte se limitează doar la faptele din art. 180-182 ce au dus la moarte (de
exemplu, lovirea urmată de cădere ce învederează legătura cauzală dintre ele).
Legea incriminează şi punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji,
precum şi lăsarea fără ajutor sau neanunţarea unei autorităţi competente pentru a salva o
persoană ce este găsită într-o stare ce-i pune în primejdie viaţa ori sănătatea, şi nu se poate
salva.
Legea incriminează, separat de vătămările corporale, încăierarea (rixul) ca act per se, alături
de consecinţele sale (vătămări corporale sau chiar omor). Incriminarea per se este justificată
de riscul mai mare de agresiune în atare circumstanţe, precum şi de dificultatea judiciară de a
identifica autorii.
Obiectul infracţiunilor de vătămare corporală implică rezolvarea următoarelor aspecte:
Stabilirea realităţii vătămării (diagnosticul pozitiv), care clasifică aceste infracţiuni în funcţie
de gravitatea lor, după un criteriu exclusiv medical: timpul de îngrijire medicală pentru
vindecare - nu se poate stabili un barem al leziunilor corporale ce intră în cele trei tipuri de
vătămări corporale, deoarece acestea se evaluează după criterii strict medicale - de exemplu, o
leziune ce ar necesita şase-şapte zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, la un diabetic,
poate ajunge la 25-30 de zile, iar alteori o leziune banală se poate infecta şi complica şi,
astfel, creşte durata de îngrijiri medicale. Atare leziuni se produc prin toţi agenţii vulneranţi
analizaţi anterior (mecanici, fizici, chimici, biologici şi chiar şi psihici, ca, de exemplu,
spaima produsă unui bolnav de inimă sau fugărirea unui bolnav ce cade). Oricum, în loviri se
încadrează, de regulă, atare leziuni cutanate benigne (excoriaţii, echimoze, plăgi), în vătămări
se vor încadra leziunile organelor interne necomplicate, iar în vătămările grave, leziunile
organelor interne complicate.

8. CARE ESTE APORTUL MEDICINEI LEGALE ?


Medicina legală este o disciplină medicală de sinteză situată la graniţa dintre ştiinţele
medico-biologice (în general concrete) şi cele social-juridice ( de regulă abstracte), ce are
drept scop sprijinirea competentă a justiţiei ori de câte ori pentru lămurirea unei cauze
judiciare sunt necesare (anumite) precizări cu caracter medico-biologic.
Faptul că medicina legală prin probe ştiinţifice este în măsură să ofere elemente de adevăr
pentru probarea elementelor infracţiunii (obiect, subiect, latură obiectivă şi latură subiectivă)
până la probarea unor situaţii particulare, cum ar fi legitima apărare, omorul deosebit de grav
etc., constituie încă un argument pentru rolul său în stabilirea adevărului judiciar, adevăr care
intră în sarcina juristului în evaluarea fiabilităţii sale finale.
Dacă justiţia se bazează, în mod imperativ, pe adevăr, atunci adevărul ştiinţific are
aptitudinea cea mai mare de a forma convingerea juristului despre adevăr şi a garanta
obiectivitatea ştiinţifică a deciziei judiciare.
Din cele mai vechi timpuri, medicina legală a fost pusă şi în slujba mesajelor de adevăr ale
justiţiei. De aceea, nu există preocupare judiciară de anchetă, judecată, apărare etc. care să nu
beneficieze de aportul probator al medicinei legale. Faptul obligă la adecvarea acestei
specialităţi la nevoile instituţiilor judiciare şi ale practicii judiciare, motiv pentru care un curs
de medicină legală pentru jurişti trebuie să îndeplinească, în mod particular, două condiţii:
–o permanentă adecvare a valorii şi limitelor probaţiunii medico-legale la instituţiile
dreptului, ca, de exemplu, la elementele infracţiunii (obiect, latură obiectivă, subiect, latură
subiectivă);
–o subiectivare profesional-judiciară cât mai veridică a aportului pe care medicina legală îl
poate avea în rezolvarea fiecărei situaţii judiciare în parte.

Privind art.182 Cod penal


???? Lovirea sau alte violenţe, vătămările corporale (art. 181, Cp.) şi vătămările grave (art.
182, Cp.), urmate de moarte, în condiţiile în care actul de vătămare este cauza directă a morţii,
dacă autorul nu a prevăzut şi nu a acceptat decesul, vor fi calificate ca loviri cauzatoare de
moarte.
Distincţia dintre omor şi lovirile cauzatoare de moarte devine, astfel, poziţia subiectivă a
autorului prin prezenţa sau absenţa reprezentării morţii, dar criteriul obiectiv al distincţiei lor
rezidă în stabilirea medico-legală a regiunii lovite, a intensităţii loviturii, a instrumentului
utilizat şi a capacităţii sale de a produce sau nu moartea, a timpului scurs între lovire şi
moarte, în lovirea cauzatoare de moarte având prevalentă pericolul iminent faţă de gravitatea
leziunilor rezultată din criteriile expuse mai sus.
Situaţiile de speţă determinate de starea premorbidă (boli prealabile lovirii), de vârstă sau de
starea de ebrietate, de rix, de refuzul tratamentului sau de tratament greşit al leziunii etc., care
în calitate de condiţii devin cauză a morţii, nu pot fi rezolvate fără aportul ştiinţific al
medicinei legale, ce aduce date pertinente şi concludente în sprijinul adevărului judiciar în
concluzie, leziunea cauzatoare de moarte ca omor preterintenţionat reprezintă o formă
calificată a vătămărilor corporale când cauza morţii devine o faptă antisocială chiar în
prezenţa şi deci indiferent de condiţiile producerii sale (ebrietate, refuzul tratamentului,
infecţii etc). ????