1

ACCIDENTE DETERMINATE DE CURENTUL ELECTRIC

Generalităţi . Consecinţele electrocutării

Fenomenele care apar în organism ca urmare a trecerii curentului electric definesc conceptul de
electrocutare sau şoc electric.
Electrocutarea se manifestă prin vătămări de diferite grade, până la deces.
Consecinţele electrocutării depind de 3 factori şi anume:
- intensitatea curentului electric;
- timpul cât trece curentul prin corp;
- traseul sau calea străbătută de curentul electric prin corp.

Intensitatea curentului electric a carui limită de suportabilitate a fost stabilită experimental şi

care se consideră nepericuloasă este de :
- 10 mA în cazul curentului alternativ de frecvenţă industrială şi
- 50 mA în cazul curentului continuu.
Conceptul de curent nepericulos este utilizat pentru a defini acel curent sub acţiunea caruia
omul se poate elibera din circuitul electric prin forţe proprii. În general omul nu reuşeşte să se
desprindă singur din circuitul electric din cauza spaimei care-l face sa nu mai poată acţiona şi din
cauza contracţiilor musculare care nu mai permit desprinderea de circuit.
Intensitatea curentului electric care străbate corpul omenesc, atunci când între doua puncte de
contact ale acestuia se stabileşte o tensiune accidentală dată, depinde de rezistenţa electrică a corpului.
Rezistenţa electrică a corpului este influenţată de mulţi factori, externi ( umiditatea şi
temperatura aerului, gradul de umezire al pielii etc. ) şi interni ( transpiraţie, febră conţinutul de alcool
în sânge, stare de oboseală ).S-a stabilit că rezistenţa corpului omenesc variază între 500 şi 3000 ohmi.
În calculul sistemelor de protecţie se iau în considerare valoarea de 100 ohmi pentru cazul
atingerilor directe şi valoarea de 3000 ohmi pentru cazul atingerilor indirecte.
În funcţie de intensitatea curentului care străbate corpul omenesc se produc următoarele efecte,
prezentate gradat:
- între 0,5 şi 2 mA se situează pragul de senzaţie, care variază de la persoană la persoană;
- între 2 şi 3 mA senzaţie uşoară de tremur, înţepătură;
- între 3 şi 10 mA - convulsii, şoc electric;
- între 10 şi 18 mA - senzaţie dureroasă, contracţii musculare;
- între 18 şi 25 mA - dificultăţi în respiraţie;
- între 25 şi 75 mA - şoc electric sever;
- între 75 şi 200 mA - fibrilaţie ventriculară dacă o parte din curent trece prin inimă în perioada
de repolarizare a muşchiului cardiac;
- între 200 şi 1000 mA - apar, în plus arsuri la punctele de intrare şi de ieşire din organism;
- între 1000 şi 4000 mA - arsurile sunt grave, extinse.
Valorile curenţilor de mai sus şi efectele lor au fost grupate în zonele de pericol, astfel:
- curentul care trece prin corp este mai mic de 10 mA, pericol de deces foarte redus;
- curentul care trece prin corp este mai mare de 10 mA, dar mai mic de 200 mA, pericol de
paralizie a funcţiilor sistemului nervos este foarte probabil, pot apărea stop respirator şi stop cardiac.
- curentul care trece prin corp este mai mare de 200 mA, probabilitatea decesului este ridicată şi
agravată de efectele termice ale curentului electric.
Din experienţa tragică în timp a rezultat că efectele cele mai probabile de paralizie a funcţiilor
sistemului nervos, le provoacă intensităţile curentului de tip industrial ( 380/220 V ). Curenţii rezultaţi
la tensiuni mai mari de 1000 V produc în mod suplimentar şi efecte termice, cu consecinţe fizice
grave.
Timpul de expunere, respectiv de trecere a curentului prin corpul omenesc este foarte important
mai ales în raport cu intensitatea curentului. Cu cât timp este mai scurt, valoarea curentului la care
omul reuşeşte să se desprindă este mai mare şi invers.
 2
Din motive de protecţie, limitele timpului de deconectare a instalaţiilor electrice de joasă
tensiune trebuie să fie de 0,2 sec. pentru tensiuni până la 250 V şi de 0,1sec. pentru tensiuni până la
500 V.
Este foarte important pentru viaţa omului ca timpul în care acesta este în circuitul electric să
fie cât mai scurt, întrucât rezistenţa electrică a corpului continuă să scadă sub acţiunea curentului şi, ca
urmare, intensitatea curentului care trece prin corp creşte continuu, moartea devenind practic
inevitabilă.
Traseul străbătut de curent prin corp este de asemenea important, considerându-se foarte
periculoase căile: mâna stângă - piciorul drept ( axa inimii ) şi mâna dreaptă - marginea superioară a
bazinului.
Căile cele mai " favorabile " sunt : - cot sau umăr; picior stâng--picior drept; şold - laba piciorului.
Accidente prin electrocutare
Accidentul prin electrocutare apare atunci când corpul omului se intercalează accidental între
două puncte cu potenţiale electrice diferite, situaţie în care prin el circulă curent capabil să afecteze
funcţiile vitale ale corpului ( respiraţia, circulaţia sângelui şi activitatea nervoasă ).
Efectele curentului electric asupra funcţiilor vitale pot avea urmări imediate sau întârziate.
Urmările imediate se manifestă prin paralizarea funcţiilor respiratorii şi/sau circulatorii,
respectiv apariţia stopului respectiv apariţia stopului respirator şi/sau a stopului cardiac, ori deces
instantaneu prin fibrilaţie ventriculară.
Urmările întârziate (ore, zile ) se manifestă printr-o slăbire a forţei musculare, amorţeli, chiar
în cazul în care accidentatul se află în stare de repaus; la reluarea activităţii pot apărea tulburări care
influenţează centrul generator de exerciţii al inimii.
Primul ajutor în caz de electrocutare
În cazul accidentelor prin electrocutare este evident că numai întâmplător se poate beneficia de
ajutor calificat. Din acest motiv, succesul primului ajutor depinde de competenţa celor prezenţi în
momentul accidentului.
În practică, se întâlnesc două situaţii :
- accidentul nu se poate desprinde de instalaţia electrică
- accidentul s-a desprins de instalaţia electrică, nemaifiind în contact cu aceasta şi nici în
imediata apropiere.
În ambele situaţii, persoana, care acţionează pentru acordarea primului ajutor, salvatorul
( salvatorii ) trebuie să constate cu operativitate situaţia corectă a victimei şi să hotărască modul de
acţionare, astfel încât să nu-şi pericliteze integritatea corporală sau chiar viaţa, expunându-se aceluiaşi
risc.

Scoaterea accidentatului de sub influenţa curentului electric

Prima operaţie în succesiunea acţiunii de acordare a primului ajutor în caz de accidentare prin
electrocutare, este scoaterea accidentatului de sub acţiunea sau influenţa curentului electric.
Pentru a scoate accidentatul de sub acţiunea curentului electric din instalaţiile cu tensiunea de
lucru sub 1000 V procedaţi astfel:
- Dacă accidentatul este în contact cu instalaţia electrică şi se află undeva la înălţime:
Analizând situaţia şi cunoscând faptul că după întreruperea tensiunii, muşchi se relaxează,
existând posibilitatea căderii accidentatului, luaţi preventiv măsuri de evitare a acestei consecinţe.
Sprijiniţi accidentatul cu proptele izolante sau organizaţi atenuarea căderii prin prinderea
victimei ori prin plasarea pe sol a unor suporturi groase la locul eventualei căderi - paie, materiale
textile, crengi etc.
- Acţionaţi pentru întreruperea tensiunii prin deschiderea întrerupătorului de alimentare, în
lipsa acestuia prin deschiderea separatorului, scoaterea siguranţelor, scoaterea din priză, de la caz la
caz.
- Dacă scoaterea de sub tensiune a instalaţiei necesită timp, defavorizând operativitatea
intervenţiei, scoateţi accidentatul de sub tensiune prin utilizarea oricăror materiale sau echipamente
 3
electroizolante care sunt la îndemână, astfel încât să se reuşească îndepărtarea accidentatului de zona
de pericol.
În situaţia unui accident în instalaţii cu tensiunea de lucru peste 1000 V, trebuie cunoscut
faptul că însăşi apropierea de accidentat poate prezenta pericol pentru salvator, din cauza tensiunii de
pas. Se vor efectua următoarele manevre, după caz:
- Deconectarea instalaţiei ( scoaterea de sub tensiune ) o poate face numai o persoană care
cunoaşte bine instalaţia iar scoaterea accidentatului din instalaţii aflate sub tensiune este permisă
numai după deconectare. Pentru aceasta se vor folosi orice mijloace disponibile: prin strigăt, telefonic,
prin radio sau prin mesager etc.
- Scoaterea accidentatului din instalaţia aflată sub tensiune este permisă numai în staţiile
electrice, unde operaţia se execută de către personalul special instruit în acest sens şi care utilizează
mijloacele de protecţie electroizolante ( cizme şi mănuşi de înaltă tensiune, ştanga de manevră,
corespunzătoare tensiunii nominale a instalaţiei ).
Dacă din cauza arcului electric provocat de accidentat ca urmare a atingerii instalaţiei electrice
sub tensiune, se va acţiona pentru stingerea hainelor aprinse, prin înăbuşire. Este de preferat ca
accidentatul să fie culcat la pământ în timpul acestor intervenţii, ştiut fiind că mişcarea acestuia ca o
"torţă vie" îngreunează şi agravează în acelaşi timp acţiunile de salvare.

Determinarea stării accidentatului

După scoaterea accidentatului de sub tensiune şi în afara pericolului generat de aceasta, se va

determina starea clinică a victimei printr-o examinare rapidă, deoarece tot ceea ce urmează să se facă
în continuare depinde de această stare.
Acţiunile de prim ajutor sunt diferenţiate, în funcţie de starea accidentatului:
- dacă accidentatul este conştient;
- dacă accidentatul este inconştient;
-dacă accidentatul prezintă vătămări sau răniri.

Dacă accidentatul este conştient

În această situaţie examinarea este uşurată de faptul că se poate stabili contact verbal cu
accidentatul. Acest contact trebuie realizat sub forma întrebărilor, concomitent cu acţiunea de calmare,
de liniştire a accidentatului:
-" aşează-te", respectiv, "culcă-te şi stai liniştit, respiră adânc şi regulat";
-"cum s-a întâmplat accidentul ?"
-"te supără ceva, ai ameţeli, ai greaţă, ai cumva dificultăţi în respiraţie, te supără inima ?"
În timpul întrebărilor se caută vizual eventualele semne exterioare ale stării de rău: culoarea
pielii, în mod special culoarea feţei ( paloarea sau roşeaţă excesivă ), transpiraţia feţei şi a palmelor,
prezenţa şi caracteristicile respiraţiei şi a pulsului.
În cazul unei stări de rău se solicită salvarea.

Dacă accidentatul este inconştient

Se consideră în stare de inconştienţă acel accidentat căruia îi lipsesc reflexele de autoapărare şi

capacitatea de mişcare autonomă. Funcţiile vitale de bază-respiraţia şi circulaţia-pot fi satisfăcătoare.
Deosebirea stării de inconştienţă faţă de moartea clinică, numai prin observaţie vizuală, este dificilă ( a
se vedea capitolul referitor la pierderea conştiinţei )

Procedaţi după cum urmează:

-Dacă din circumstanţele producerii accidentului nu rezultă vătămări şi leziuni care ar contraindica
într-un mod evident mişcarea şi deplasarea accidentatului ( de exemplu cădere cu grave leziuni,
vătămări, fracturi, hemoragii ), aşezaţi accidentatul într-o poziţie care să permită examinarea sa, adică
 4
în poziţie culcat pe spate pe o suprafaţă plană şi suficient de rigidă, cu recomandarea de a nu fi mişcat
inutil, deoarece pot exista eventuale vătămări "ascunse", pentru care mişcarea ar fi contraindicată.

-Desfaceţi hainele la gât, piept şi zona abdominală.

-Verificaţi starea respiraţiei şi existenţa pulsului.

-În cazul lipsei funcţiilor vitale, fără a mai ţine seama de eventualele interdicţii de mişcare a
accidentatului, acestuia i se va face respiraţie artificială sau reanimare cardio- respiratorie.

Atenţie! Modalitatea de acordare a primului ajutor şi în general orice intervenţie se stabilesc în

funcţie de starea concretă a accidentatului.

Alte vătămări

La accidentele prin electrocutare se pot produce arsuri, fracturi, tulburări de vedere etc.
Simptomele dureroase ale acestor vătămări sunt semnalate de accidentaţii aflaţi în stare de conştienţă.
În cazul celor care şi-au pierdut cunoştinţa, cercetarea vătămărilor trebuie făcută abia după ce s-a
constatat starea satisfăcătoare a respiraţiei şi circulaţiei sanguine iar examinarea trebuie realizată numai
vizual, fără a mişca şi dezbrăca inutil accidentatul. După constatarea stării accidentatului, trebuie decis
modul de acordare a primului ajutor în funcţie de tipul vătămării: arsuri, fracturi, plăgi etc.

Atenţie! Chiar dacă în urma electrocutării, accidentatul nu acuză stări de rău( nici măcar trecătoare ),
el trebuie ţinut în repaus timp de 0,5-1 oră, după care trebuie supus unei consultaţii medicale.
Dacă starea de rău persistă sau se agravează :
- accidentatul va fi aşezat în poziţie culcat, cu picioarele ridicate;
- îmbrăcămintea trebuie descheiată şi slăbită în zona gâtului, pieptului şi abdomenului;
- se va asigura transportul calificat ( prin salvare ) la un serviciu medical de urgenţă.
Orice electrocutat va fi transportat la spital pentru supravegherea medicală, deoarece ulterior
pot surveni tulburări de ritm cardiac.

Metode de respiraţie artificială

Metode directe

Metodele directe de respiraţie artificială, denumite şi respiraţie " gură la gură " sau " gură la nas
" sunt superioare celor indirecte deoarece:
* oferă plămânilor un volum corespunzător de aer;
* pot fi începute imediat şi continuate până când accidentatul este în siguranţă sau până la
sosirea medicului ( important mai ales în caz de înec, electrocutare etc.);
* pot fi aplicate de îndată ce salvatorul atinge accidentatul şi curăţă gura de eventualele materii
care ar bloca căile respiratorii;
* permit observarea imediată a blocării căilor respiratorii;
* nu necesită efort fizic mare şi pot fi deci executate timp îndelungat.
Atenţie ! Metodele de respiraţie " gură la gură ", nu vor fi utilizate în cazul stopului respirator apărut în
intoxicaţii de gaze şi vapori, pentru că există pericolul intoxicării şi a salvatorului.

Metoda " gură la gură "

Când executaţi respiraţia artificială " gură la gură ", asiguraţi- vă că sunt deschise căile
respiratorii şi apoi :
- Strângeţi nările între degetul mare şi arătător pentru a preveni pierderile de aer.
- Inspiraţi adânc, deschideţi gura larg, plasaţi-o deasupra gurii accidentatului, realizând o bună
etanşare şi suflaţi în gura acestuia.
 5
- După fiecare insuflare, ridicaţi gura de pe faţa accidentatului, pentru a permite aerului să iasă.
- Priviţi, ascultaţi şi sesizaţi circulaţia aerului din gură şi nas şi mişcarea toracelui.
- Continuaţi păstrând ritmul de 12 respiraţii pe minut.
Atenţie! * Dacă nu împiedică fluxul de aer, lăsaţi protezele dentare la locul lor deoarece ajută la o bună
etanşare a gurii.
* Desfaceţi rapid gulerul, cravata, centura victimei, orice articol de îmbrăcăminte care ar jena
respiraţia.

Metoda " gură la nas "

Această metodă poate fi folosită în cazurile în care există vătămări ale gurii sau atunci când nu
este posibilă acoperirea ei completă.
Procedaţi în acelaşi fel ca la metoda " gură la gură ", insuflând aerul prin nasul accidentatului:
- Răsturnaţi capul spre spate cu o mână, dar nu prindeţi nările.
- Ridicaţi bărbia cu cealaltă mână, folosind degetul mare pentru a închide gura victimei.
Acoperiţi nasul accidentatului cu gura dvs. şi aplicaţi două insuflaţii, pentru a permite aerului să
iasă prin expiraţie.
Dacă aerul intră în plămâni şi pulsul este prezent, continuaţi respiraţia ritmic, în acelaşi mod ca
la metoda " gură la gură"

Reanimarea cardio-respiratorie ( RCR)

Indicaţii
Reanimarea cardio-respiratorie ( RCR) se aplică pentru reanimarea ( resuscitarea)unei persoane
care nu respiră ( stop respirator) şi a cărei inimă a încetat să bată ( stop cardiac ).
Circulaţia artificială, creată prin compresii externe asupra toracelui, determină sângele să
circule, iar respiraţia artificială asigură oxigenarea plămânilor.
RCR se începe după ce se verifică respiraţia şi pulsul victimei. În absenţa acestora se consideră
victima în stare de stop cardio-respirator. Stopul cardiac poate apărea brusc sau în urma unei perioade
de stop respirator, după ce s-a epuizat oxigenul rămas în corp. Aplicarea imediată a respiraţiei
artificiale la o persoană care a încetat să respire poate duce la prevenirea stopului cardiac.
Faze de intervenţie
Aplicarea RCR necesită şase faze de intervenţie :
I Aprecierea capacităţii de răspuns a victimei
II Deschiderea ( eliberarea ) căilor respiratorii
III Verificarea existenţei respiraţiei
IV Ventilarea plămânilor
V Verificarea existenţei pulsului
VI Masajul cardiac extern (M.C.E.,compresia toracelui ).
I Aprecierea capacităţii de răspuns a victimei
- Se bate sau se scutură uşor umărul victimei, concomitent cu întrebarea: " Vă simţiţi bine?",
pentru a determina dacă persoana este conştientă sau nu. Acest lucru trebuie făcut cu grijă, deoarece
există riscul unei răniri la cap sau gât.
II Deschiderea ( eliberarea ) căilor respiratorii
- Deschiderea căilor respiratorii, folosind metodele: " răsturnarea capului - ridicarea bărbiei "
sau împingerea mandibulei ( fălcii ) fără răsturnarea capului ", poate duce deseori la revenirea
spontană a respiraţiei. Verificaţi întotdeauna respiraţia după deschiderea căilor respiratorii.
Dacă stopul respirator cauzat de obstrucţia căilor respiratorii, efectuaţi manevra Heimlich sau
extrageţi manual corpul străin.
- Menţineţi deschise căile respiratorii în timpul RCR. O a doua persoană poate ţine capul
victimei înclinat către spate, în timp ce dvs. efectuaţi respiraţia artificială.
III Verificarea existenţei respiraţiei
-Se urmăreşte orice mişcare de aer pe o durată de 3-5 secunde pentru a stabili dacă victima
respiră.
 6
IV Verificarea plămânilor
-Ventilarea plămânilor se realizează încet, timp de 1-1,5 secunde pentru fiecare insuflare şi cu
pauze pentru a permite victimei să expire, astfel încât să se execute 12 cicluri respiratorii pe minut.
-Când este confirmată absenţa respiraţiei se începe cu două respiraţii
Pe durata RCR, respiraţiile ulterioare se coordonează şi cu compresiile toracelui, într-un raport
dependent de numărul de salvatori:
* un salvator - după fiecare frecvenţă de 15 compresii se aplică 2 respiraţii într-un raport de
15:2;
* doi salvatori - după fiecare frecvenţă de 5 compresii se aplică 1 respiraţie, într-un raport de
5:1.
V Verificarea existenţei pulsului
Pentru a lua pulsul se apasă uşor zona corespunzătoare cu degetele 2-4, evitându-se compresia
arterei. Aceasta se face fără grabă, pentru detectarea chiar şi a unui puls slab şi neregulat, deoarece în
cazul în care inima bate , nu se aplică apăsări ale toracelui.
Verificarea iniţială poate dura 5-10 secunde, iar cele ulterioare nu trebuie să depăşească 5
secunde.
Atenţie !
Dacă pulsul nu se decelează la o arteră carotidă, se verifică şi la cealaltă ( dar nu ambele artere
carotide simultan! )
- Verificarea pulsului se face:
* după primele două ventilaţii ( insuflaţii );
* după primul minut de RCR;
* la câteva minute în timpul RCR;
* de câte un al doilea salvator, înainte de a prelua RCR ;
* de către o a doua echipă de salvatori, înainte de a prelua RCR şi când se schimbă poziţiile;
* în mod continuu, pentru a verifica eficienţa compresiilor în timpul RCR executată de două
echipe de salvatori.
- Apăsările toracelui se întrerup în cazul în care se detectează apariţia spontană a pulsului. Se
continuă respiraţia artificială dacă victima nu respiră şi se continuă verificarea pulsului la fiecare
câteva minute.
VI Masajul cardiac extern ( M.C.E., compresia toracelui ).
Compresiile toracelui duc la creşterea presiunii din interior, putând exercita o presiune directă
asupra inimii şi determinând astfel reluarea circulaţiei sângelui către plămâni, inimă şi creier.
Oxigenul preluat de sânge la trecerea prin plămâni va fi transportat la inimă şi creier,
împiedicând distrugerea ţesuturilor, până la restabilirea circulaţiei şi a respiraţiei normale.
Se procedează astfel:
- Pentru apăsarea eficientă a toracelui se aşează victima pe o suprafaţă plană şi tare. pentru mai
bună irigare a creierului se recomandă ridicarea membrelor inferioare.
- se aplică presiunea ( apăsarea ) în jumătatea inferioară a sternului, pe lungime, executând
suficientă forţă pentru a comprima pieptul între 3,8 şi 5,0 cm.
Nu se aplică presiuni asupra coastelor şi nici asupra vârfului sternului, deoarece aceasta poate
duce la fracturarea coastelor şi la leziuni interne.

Compresia ( apăsarea ) toracelui ( Masajul cardiac extern, M.C.M.)

-Presiunea se aplică vertical pe stern. Dacă presiunea nu este aplicată în această direcţie,
corpul se poate răsuci, apăsarea devenind ineficientă. Presiunea se aplică numai prin intermediul
podului palmelor.
Se obţine o apăsare corespunzătoare, cu mâinile aşezate direct pe stern, numai dacă:
* umerii sunt poziţionaţi deasupra mâinilor;
* coatele sunt blocate, astfel încât braţele să fie perfect întinse.
- În această poziţie, folosind greutatea corpului, se aplică suficientă presiune prin braţe şi podul
palmelor, astfel încât toracele să fie comprimat pe o distanţă între 3,8 până la 5,0 cm .
 7
- Se opreşte complet apăsarea pentru a permite sângelui să inunde inima, dar se păstrează
mâinile în poziţia iniţială, cu un contact uşor cu toracele.
- Se repetă cele două faze ( apăsare şi relaxare ) ritmic, astfel încât durata lor să fie egală.
Atenţie !
* Se foloseşte orice metodă mentală pentru a menţine un ritm constant ( de exemplu,
numărătoarea de tipul : ŞI UNU, ŞI DOI, ŞI TREI, ŞI PATRU ş.a.m.d. ).
Această numărătoare corespunde unui ritm de 80-100 apăsări pe minut.
* Se fac pauze după 5 sau 15 apăsări pentru ventilarea plămânilor sau pentru a schimba cu alt
salvator.
* Se marchează din nou poziţia, folosind aceeaşi tehnică pentru repoziţionarea mâinilor, dacă
acestea au fost deplasate pentru ventilarea plămânilor.
Secvenţele RCR
O dată începută, RCR trebuie continuată până când se obţine o revenire spontană a
pulsului şi a respiraţiei sau până când victima este preluată de alţi salvatori mai calificaţi.
RCR poate fi realizată de către un salvator sau doi. RCR realizată de doi salvatori necesită o
foarte bună coordonare şi deci un antrenament în echipă mai îndelungat.