UNIVERSITATEA VALAHIA TARGOVISTE

Facultatea de Inginerie Electrica, Electronica si Tehnologia Informatiei

AUDITUL SISTEMELOR ENERGETICE

REFERAT
EFECTE BIOLOGICE ALE PERTURBAŢIILOR ELECTROMAGNETICE

Pagină 1 din 13
EFECTE BIOLOGICE ALE PERTURBAŢIILOR ELECTROMAGNETICE

I. Cuplajul galvanic între un element perturbator şi victimă

1. Legăturile cuplajului galvanic

Legăturile cuplajului galvanic între om şi o instalaţie aflată sub tensiune pot surveni fie ca
urmare a atingerii directe, fie ca urmare a atingerii indirecte a părţilor aflate sub tensiune.

Atingerile directe au loc între om şi elementele instalaţiilor electrice în următoarele situaţii:

- sub tensiune normală de lucru;

- scoase de sub tensiune dar care au rămas încărcate cu sarcină electrică capacitivă;
- scoase de sub tensiune, însă aflate sub tensiune indusă datorită unor influenţe

electromagnetice sau electrostatice.

În cazul atingerii unui conductor a unei reţele electrice cu neutrul legat la pământ, în
circuitul creat se stabileşte un curent de forma:

I= R+R ,
0

în care:

- este intensitatea curentului prin corpul uman; U - tensiunea reţelei;

R - rezistenţa corpului omenesc;

R0 - rezistenţa legăturii cu pământul.

Atingerile indirecte au loc în cazul stabilirii contactului cu elemente care, în mod normal,
nu sunt sub tensiune (cuva transportoarelor, carcasele maşinilor electrice etc.). Punerea sub
tensiune a acestora poate avea loc în mai multe feluri, şi anume:

- deteriorarea izolaţiei;

- ruperea unor conductoare;

Pagină 2 din 13
 Dintre cazurile întâlnite - în practică - de atingeri indirecte ca urmare a a legării la pământ

a carcaselor metalice, menţionăm:

- atingerea carcasei unui echipament;
- manevrarea echipamentelor de comutaţie;
- atingerea simultană a carcasei şi a unei părţi metalice legate la pământ.

2. Efectele curentului electric aupra corpului uman

Acţiunea curentului electric se manifestă asupra corpului omenesc sub aspecte multiple

provocând traumatisme interne şi externe.

Traumatismele externe se produc ca urmare a efectelor curentului electric: termic, mecanic,

luminos, acustic sau chimic şi se manifestă sub formă de leziuni.

Traumatismele interne sunt şocuri electrice care, acţionând asupra sistemului nervos, pot
provoca paralizii ale cordului şi plămânilor, electroliza sângelui, fibrilaţia inimii.

Fenomenele electrice joacă un rol important în multe din procesele fiziologice care au
loc în organismele vii. În plus pot influenţa în rău sau în bine funcţionarea acestora. În primul
rând trebuie să menţionăm propagarea impulsurilor nervoase.

Fibra nervoasă are în alcătuirea ei o membrană cilindrică ce conţine în interior un fluid

conductor (un electrolit), iar în exterior este înconjurată tot de un fluid conductor. Printr-un
mecanism similar celui care se manifestă în pila voltaică, între cele două fluide se menţine o
diferenţă de potenţial de, aproximativ, 0,1V . În prezenţa unui impuls nervos, membrana devine
mai permeabilă pentru ionii din cele două fluide electrolitice care o străbat şi, în consecinţă,
determină o scădere locală a diferenţei de potenţial (care se manifestă ca un fel de barieră
pentru impulsul nervos).

După trecerea impulsului nervos, membrana revine la starea iniţială şi diferenţa de

potenţial se restabileşte. Fenomenul de propagare a impulsului nervos mai prezintă şi, în
prezent, multe aspecte insuficient înţelese şi explicate. Datorită naturii electrice a mecanismului
de propagare a impulsurilor nervoase corpul omenesc este foarte sensibil la acţiunea curenţilor
electrici din exterior.

Un curent de ordinul a 10 mA poate provoca contracţii musculare puternice, necontrolate,

însoţite de dureri intense.

La aproximativ 20 mA se manifestă dificultăţi de respiraţie şi persoana respectivă nu mai

poate da drumul conductorului care a produs şocul electric.

Un curent de 100 mA poate fi mortal deoarece afectează procesele nervoase legate de

funcţionarea inimii: sunt produse contracţii necoordonate şi necontrolate ale muşchilor inimii,
fenomen cunoscut sub denumirea de fibrilaţie a inimii.

Activitatea inimii de pompare a sângelui este complet dezorganizată şi efectul poate fi

mortal. Acest efect poate fi folosit şi în mod benefic: în practica urgenţelor medicale, în caz de
stop cardiac.

Pagină 3 din 13
 Se folosesc dispozitive pentru aplicarea unor tensiuni mari (pe durate de timp foarte mici)
vizând restaurarera mecanismului de funcţionare normală a inimii.

Acest efect asupra funcţionării inimii este legat de faptul că în miocard (muşchiul inimii)
se generează tensiuni electrice care pot atinge până la 30 mV şi care pot ajunge la suprafaţa
corpului omenesc la valori de până la 2 mV.

Variaţiile tensiunii electrice care însoţesc funcţionarea inimii pot fi măsurate cu ajutorul
unui milivoltmetru pus în legătură cu electrozi plasaţi pe corpul omenesc (de exemplu, pe
torace). Reprezentarea grafică a dependenţei de timp a tensiunii care apare între două puncte de
pe suprafaţa corpului omenesc ca efect al activităţii inimii este cunoscută sub numele de
electrocardiogramă (ECG), iar aparatul utilizat este numit electrocardiograf.

Prima electrocardiogramă a fost realizată în 1889 de A. Waller. În România,

electrocardiografia a fost introdusă din 1920 de D. Danielopolu. În mod similar, reprezentarea
grafică care apare între două puncte de pe suprafaţa capului ca efect al activităţii electrice a
creierului uman este cunoscută sub numele de electroencefalogramă (EEG).

Prima electroencefalogramă a fost realizată în 1924 de psihiatrul german Hans Berger, iar
în România de marele neurolog Gheorghe Marinescu în 1934.

Pericolul pe care-l prezintă curentul electric poate fi definit de zonele timp-curent în funcţie
de efectul curentului asupra organismului uman. Aceste zone sunt separate – în diagrama timp-
curent – printr-o curbă a intensităţii curentului funcţie de timp, ce corespunde limitei convenţionale
a curentului patofiziologic nepericulos şi care este dat de relaţia:

10
I=I1 + [mA],
t

unde:

I - este intensitatea curentului în mA, valoare efectivă;

I1 - este intensitatea curentului de trecere, aproximativ egală cu 10 mA;

t - timpul în secunde.

Intensitatea curentului de trecere este cea mai mare intensitate a curentului pentru care o
persoană, ţinând în mână un element a unui aparat, poate desface mâna de pe acel element. Acest
curent variază de la persoană la persoană şi valoarea de 10 mA este o valoare medie
corespunzând condiţiilor obişnuite din practică.

3. Tensiunea de securitate

În practică, măsurile de protecţie nu se referă numai la curent ci şi la tensiunea

susceptibilă de a provoca un şoc electric.

Tensiunea de securitate este valoarea diferenţei de potenţial la care o persoană poate sta
fără pericol, adică tensiunea care provoacă în corpul acestei persoane trecerea unui curent
patofiziologic nepericulos.

Pagină 4 din 13
 Pentru determinarea acestei tensiuni s-a definit o curbă caracterizată de următoarele
valori (Tabelul 6):

Tensiunea [V] Rezistenţa [ Ω ]

25 2500

50 2000

250 1000

Valoare asimptotică 650

Această curbă este valabilă când traseul curentului în corpul omenesc merge de la mână la
mână sau de la mână la picior.

II. Cuplajul capacitiv între un element perturbator şi victimă

1. Influenţa unei excitaţii electrice exterioare asupra activităţii electrice a sistemului nervos

În concepţia modernă, mediul electric extern reprezintă totalitatea fenomenelor

electromagnetice care înconjoară fiinţa vie, considerată ca un corp finit supus acţiunii lor, în
acelaşi timp, generator de câmpuri electromagnetice proprii.

Corpul uman, ca orice organism viu, este supus acţiunii câmpurilor magnetice şi
electrice naturale sau artificiale, din mediul înconjurător. În funcţie de timp, frecvenţa şi
mărimea lor, acestea pot exercita o influenţă favorabilă, nefavorabilă sau, chiar, de vătămare
asupra organismului.

Fiinţele vii, sub acţiunea stimulilor, sunt supuse la diferite influenţe interioare sau
exterioare care nu pot fi detectate în mod direct. Procesele naturale de viaţă se desfăşoară
într-un anumit domeniu şi numai deviaţiile pot fi considerate patologice.

Câmpurile electromagnetice pot acţiona continuu şi discontinuu asupra organismului,

într-un spectru de frecvenţe diferite, din care nu sunt percepute, în mod conştient, decât
radiaţiile electromagnetice cu lungimea de undă a luminii vizibile şi curenţii electrici de joasă
şi medie frecvenţă.

Mediul electric se manifestă, astfel, nociv, iar riscul depăşirii limitelor biologice a
necesitat delimitări cantitative şi calitative reţinând două categorii de influenţe care
acţionează esenţial asupra activităţii electrice a organismului viu:

- radiaţii electromagnetice;
- câmpuri electrice şi magnetice.
Deoarece, în preajma fiinţei umane, fenomenele care se petrec frecvent sunt cele de joasă
frecvenţă, manifestarea preponderentă este a câmpurilor electrice şi magnetice. Fenomenele
radiative (radiaţii electromagnetice) sunt specifice proceselor de înaltă frecvenţă.

Pagină 5 din 13
2. Evaluări aproximative ale câmpului electric şi magnetic în staţii

Deşi tehnica actuală de calcul permite stabilirea cu multă precizie a valorilor

câmpului, totuşi pentru interpretarea fenomenelor de influenţă sunt necesare multe aproximări
inevitabile. O primă aproximaţie care trebuie făcută, este aceea de a considera câmpul electric
uniform până la o înălţime de aproximativ 3 m, ceea ce ne permite a afirma, că un om
introdus sub o linie este supus acţiunii unui câmp omogen. Acest câmp nu atinge valoarea
maximă sub linie, ci sub conductoarele

U U [kV/m],

exterioare, maximul obţinut fiind egal cu: până la 1,2 în care U este tensiunea
100 100

liniei în [kV].

Metoda de calcul pentru trasarea variaţiei câmpului stabilită în electrostatica clasică nu

prezintă dificultăţi teoretice. Deoarece metoda necesită dezvoltări succesive, grele, vom face a
doua aproximaţie, folosind o formulă simplificată, care permite un calcul cu eroare de până la
20 % atât a câmpurilor electrice cât şi a celor magnetice produse de linii.

Câmpul electric – componentele verticale de la sol – se determină cu relaţia:

U 3
E = 0,4⋅ ⋅A−1 (B+C)+ J (B+C) [kV/m].
x

3 2 2

Câmpul magnetic direct – componentele orizontale de la sol – se determină cu relaţia;

1
3
B = 0,2⋅10−6 ⋅I ⋅ A− (B+C)+ J (B+C) [T].

2 2

În relaţiile de mai sus, mărimile A , B , C se determină cu expresiile:

b b
1 2 b3

A = ( x − d )2 + b2 , B = ( x − d )2 + b2 , C = ( x − d )2 + b2 ,

1 1 2 2 3 3

în care:

b1 ,b2 ,b3 - reprezintă diametrele celor trei conductoare de linie din sistemul trifazat;

Pagină 6 din 13
d1 , d2 , d3 - reprezintă distanţele conductoarelor de linie din sistemul trifazat în raport cu o axă
de simetrie, arbitrar aleasă.

3. Câmpurile sub barele staţiilor

Utilizând această metodă de calcul, s-au determinat variaţiile câmpurilor electrice şi

magnetice sub barele duble ale unei staţii de înaltă tensiune. Studiul de caz este efectuat pentru

liniile de 400 kV / 220 kV din staţia Roşiori ( pentru intensitatea câmpului electric– pentru
valori ale inducţiei magnetice).

Măsurare intensitate câmp electric E; frecvenţa 50 Hz

Pagină 7 din 13
 Măsurare inducţie magnetică B; frecvenţa 50 Hz

Valori limită pentru câmpurile electrice

Valori limită pentru câmpurile magnetice

Pentru a verifica dacă valorile găsite sunt periculoase pentru operatorul uman este
necesară comparaţia acestor valori cu cele indicate de norme. Iată, în tabelele 9 şi 10 valorile
limită ale câmpurilor electrice (tabelul 9), respectiv, magnetice (tabelul 10).

În urma efectuării măsurătorilor de câmp electric şi magnetic se constată că în staţiile

electrice de înaltă tensiune sunt multe valori ridicate ale mărimilor de referinţă pentru aceste
câmpuri, valori ce pun în pericol starea de sănătate a personalului operativ din staţia aleasă
pentru studiul de caz.

Pagină 8 din 13
4. Om în picioare, pe pământ, sub bare sau sub linie

Utilizând aproximaţia descrisă la un om stând în picioare putem considera câmpul

uniform la sol în preajma omului, deci, în spaţiul ocupat de acesta.

Această observaţie ne permite să facem abstracţie de prezenţa electrozilor, conducând la

stabilirea următoarei metode de calcul:

- teoria imaginilor electrostatice ne permite să înlocuim sarcinile superficiale - dintr-un

corp conductor - cu sarcini interioare, convenabil plasate, fără a schimba nimic din sistemul de
linii de forţă de suprafeţe echipotenţiale, în exteriorul corpului.
Principiul permite, deci, să reprezentăm o suprafaţă potenţială de formă prederminată cu
sarcini punctiforme. Forma corpului omenesc – ca suprafaţă echipotenţială – poate fi obţinută, în
aceste condiţii, cu ajutorul a două sarcini punctiforme q1 şi q2 , plasate la înălţimi adecvate faţă
de sol. Astfel, dacă q1 este plasată la o înălţime h1 = 0,8m , iar q2 la o înălţime h2 = 2h1 = 1,6m ,
suprafaţa echipotenţială obţinută va reproduce, aproximativ, silueta unui om de 1,75m .

Dacă, q1 şi q2 sunt sarcinile superficiale aflate la suprafaţa trunchiului şi capului, vom

deduce, în regim sinusoidal, curenţi proporţionali cu aceste sarcini electrice:

I1 ≅ C(q1 + q2 ) - curentul total pătrunzând prin picioare;

I 2 ≅ Cq2 - curentul din cap trecând prin gât.

5. Om sub tensiune, în imediata vecinătate a conductoarelor

Se efectuează un calcul mai exact folosind numărul sarcinilor imaginilor puse în loc mult
mai ridicat decât în cazul precedent. Această metodă ne permite, de asemenea, să determinăm
condiţiile electrice, în care se găseşte un lucrător în vecinătatea unui conductor la potenţialul
acestuia.

Analiza efectuată prin această metodă a permis obţinerea următoarelor valori pentru curenţii

induşi:

LEA 220kV: Icap + Icorp = 0,176 + 0,980 = 1,15[mA];

LEA 400kV: Icap + Icorp = 0,320 + 1,500 = 1,82[mA].

Valorile găsite arată că în aceste condiţii perticulare de lucru, curentul de sarcină este
perceptibil, începând cu tensiunea de 220 kV.

În aceste cazuri, deoarece dezvoltarea formulelor este mai greoaie, se pot obţine rezultate
mult mai corecte folosind metode numerice – în diferite medii de programare, pe calculator.

Pentru calcule mai exacte a intensităţii câmpului electric şi al curentului de descărcare

prin om, în cazul atingerii părţilor metalice legate la pământ, se tratează cuplajul electrostatic ca
o reţea.

Pagină 9 din 13
Pagină 10 din 13
 III. Descărcarea electrostatică

Descărcarea electrostatică apare atunci când câmpul electric maxim atinge valoarea
câmpului disruptiv în mediul considerat. În cazul aerului şi al condiţiilor atmosferice normale:

0 g

p = 760mmHg ; u = (umiditatea), intensitatea câmpului electric

T =20 C ; 11 3de

străpungere (disruptiv) este Ed = 3 (MV m).

Se pot produce două tipuri de descărcări:

- descărcări parţiale – având loc pe o parte a traseului descărcării separând cei doi electrozi
supuşi unei diferenţe de potenţial;
- descărcări complete – având loc pe ansamblul traseului considerat.

Se consideră descărcare electrostatică atunci când unul sau mai multe corpuri izolante sunt

puse în relaţie galvanică cu unul sau mai multe corpuri izolante sau conductoare.

Descărcarea electrostatică poate interveni prin diverse mijloace, ca de exemplu:

- ionizarea aerului;
- umidificarea aerului;
- utilizarea materialelor solide sau lichide parţial conductoare;
- punerea la masă sau la pământ.
În cazul unui corp de descărcare izolant traiectoria traseului descărcării se realizează printr-o

capacitate, iar în cazul unui corp conductor printr-un traseu rezistiv. În fig. 4.1 este prezentat modul
în care umiditatea poate influenţa încărcarea cu sarcină electrostatică a diverselor materiale.
Încărcarea cu sarcină electrostatică a operatorului uman – ce utilizează astfel de materiale în
realizarea obiectelor de vestimentaţie (îmbrăcăminţii) – la tensiuni de (16-20) kV, îl transformă pe
acesta într-o puternică sursă de perturbaţii.

Omul, astfel încărcat, în condiţii prielnice, se va descărca, generând un curent prin traseul de
descărcare. Un circuit de descărcare electrostatică este, în consecinţă, asimilat circuitelor clasice de
şoc.

Pagină 11 din 13
 Fenomenul de încărcare electrostatică apare în diferite ramuri ale industriei. În afară de
câteva probleme tehnologice (materialele încărcate se atrag su se resping reciproc), descărcările
electrostatice pot produce serioase dificultăţi cum ar fi: şocuri, accidente sau aprinderea unei
atmosfere inflamabile şi, de asemenea, multe probleme în microelectronică (materializate, în final,
prin distrugerea componentelor microelectronice). Încărcarea şi descărcarea corpului uman devine,
astfel, extrem de importantă.

Lumea modernă depinde – în totalitate – de electronică, în special de calculatoare şi

telecomunicaţii. Descărcările electrostatice pot cauza defecţiuni ale dispozitivelor microelectronice.
Sunt vizualizate trei tipuri diferite de DES (descărcări electrostatice):

- erori funcţionale instantanee;

- defecte instantanee ale echipamentelor;
- defecte latente ale componentelor.

Rezultatele dezvoltării miniaturizării în electronică sunt: dimensiuni mici, viteză mare şi putere
redusă. Toate acestea trebuie comparate cu parametrii scânteilor electrostatice care se pot obţine de
la corpul uman după trecerea pe o suprafaţă izolată. Potenţialul poate atinge (16-20) kV, valoarea de
-8
vârf a curentului de şoc poate fi de (10-100) A, iar scânteia durează, doar, 10 s.

1. Descărcarea unei persoane încărcate electrostatic

Capacitatea electrică a corpului uman în raport cu mediul este de ordinul 220 pF , tensiunea
pe care o poate atinge prin încărcare este de 1 până la 20 kV, funcţie de umiditatea relativă a
aerului, de tipul de încălţări, tipul de îmbrăcăminte, natura covoarelor etc.

Sarcina este inofensivă pentru om, însă foarte dăunătoare pentru echipamentele electronice
(după cum s-a precizat, şi mai sus).

Descărcarea este de tip descărcare în gaz, manifestându-se ca o scânteie între doi electrozi,
energia degajată fiind de ordinul milijoulilor.

Descărcările pot fi:

- directe;
- indirecte.

Descărcarea directă se produce în cazul în care persoana încărcată electrostatic întră în

contact direct cu şasiul sau carcasa legate la pământ.

Descărcarea indirectă se poate produce în cazul în care o persoană încărcată electrostatic se

apropie la o mică distanţă de şasiu sau o carcasă metalică legate la pământ.

Pagină 12 din 13
 În practica de exploatare a instalaţiilor electrice sunt trei cazuri tipice de descărcare, şi

anume:

• persoana încărcată cu sarcină electrică care poate intra în contact direct sau indirect cu un
utilaj legat la pământ;
• persoana încărcată cu sarcină electrică care poate intra în contact direct sau indirect cu un
utilaj izolat;
• persoana neîncărcată cu sarcină electrică care poate intra în contact direct sau indirect cu
un utilaj încărcat cu sarcină electrică.
În oricare din cazurile prezentate mai sus, după încărcare, va apare descărcarea, uzual sub forma
unui şoc de curent, ce poate afecta grav un anumit echipament (izolaţia acestuia). Este posibil, însă, ca
descărcarea să se facă prin intermediul altei persoane, caz în care şocul de curent se va aplica acesteia.
În atenuarea amplitudinii fenomenului, un rol important îl are valoarea rezistenţei circuitului de
descărcare (indiferent de natura acestuia). Valorile rezistenţelor de descărcare - întâlnite frecvent –
sunt următoarele:

- izolant prost – 1MΩ ;

- corp uman adult sănătos - (10 − 103 )kΩ ;
- corpul uman adult bolnav - 100Ωxn , n〈10 ;
- conductoare de scurtcircuitare – câţiva mΩ ÷ câţiva Ω .

13