Sunteți pe pagina 1din 8

Școala Gimnazială Stănești

Data: 9. 05.2022
Nume:

Lucrare scrisă la limba și literatura română


Clasa a VIII-a
Semestrul II

Subiectul I
Citește cu atenție fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde cerințelor formulate.
Textul I
Pe la jumătatea lui martie 1881, corabia grecească Penelopa, încărcată cu cereale, grâu de
Bărăgan dulce, cu bobul greu, cobora gâfâind pe brațul de mijloc al Dunării, către Sulina, ca să
iasă în mare și să ia drumul Patridei, la Pireu.
Căpitanul ei era kir Iani Ghinis, negustor iscusit și marinar bătrân, botezat de toate
furtunile arhipeleagului grrecesc. Numai că în această călătorie, kir Iani își cam greșise socotelile
și cu navigația, și cu negustoria. Intrată pe Dunăre, la începutul lui decembrie, anul trecut,
Penelopa fusese prinsă de ghețuri timpurii la Brăila și abia izbutise să se strecoare printre sloiuri,
ca să ajungă la loc potrivit de iernare, pe canalul Măcin. Și iaca așa, dacă ții seama că o corabie
care stă la mal nu bagă nimic în punga stăpânului, ci dimpotrivă, stoarce din ea în fiecare zi, ai să
înțelegide ce peste iarnă trei cute adânci se iviseră pe fruntea căpitanului, singurul loc unde își
mai putea găsi loc vreo cută pe o față brăzdată în toate chipurile de zbârcituri.
Fiindca vezi, gheața e ticăloasă; o auzi noaptea trosnind, strângând pântecele corâbiei în
chingi, și gâfâi, ca și cum ai sta pe brânci, cu un sac de o sută de ocale în spinare, și visezi la
arhipeleag, la portocali și la lămâi, și zadarnic bați cu pumnulîn tambuchiul cabinei de la provă,
de unde se ridică miros de berbec fript și unde oamenii de echipaj fac chiolhan cu banii tăi. Și
zadarnic strigi:
- Bre Nicola, bre Lachi, bre Gherasim, aveți grijă de gheață, bre! Ce, ați căpiat, ori nu
m-auziți?
Gheața trebuie spartă în fiecare zi, de jur împrejur, ca să nu te sugrume.
Of, și după multe asemenea nopți de chin, într-o zi din plumburiu, cerul se face
albăstrui, ghețurile se umflă și trosnesc, p- ormă încep să curgă sloiuri- și acum, kir Iani, să te ții!
Sloiurile vin mugind și se încalecă și trosnesc, și căpitanul aleargă pe punte, cu capul
gol, scăldat în sudori, aburind ca un ceaun pus la fiert. Sloiurile scrâșnesc, corabia trosnește și
plânge și kir Iani se dă cu fruntea de parapet.
Pe urmă, ghețurile se duc, dar corabia are bordajul crăpat și ia apă (...).
Ei, și acu să vedem cum mergem la Pireu? Corabia trebuie trasă pe mal, aici se cer multe
parale.(...)
Penelopa era o corabie nu prea mare, mai curând un barcaz- cum spunea însuși căpitanul
când voia să se arate umil- un barcaz cu două catarge și cu pânze puține, care putea să încarce,
nici opt vagoane, dar nici trei, ci, ca la o bună tocmeală, taman vreo cinci, așa cum încărcase
acum. Sub această povară, vasul intra în apă destul de mult, nelăsând deasupra decât vreo patru
palme de bordaj, atât cât să poată înfrunta oarecare valuri cuminți. Cât despre furtună, mai bine
să n-o întâlnești! Dar măcar în această privință, iscusința căpitanului nu dăduse niciodată greș în
cei aproape douăzeci de ani de când naviga pe aici. El nu știa să aștepte vântul potrivit și să se
adăpostească în porturi cu mult înainte de a fi prea târziu, chiar dacă în chipul acesta își lungea
drumul cu zile întregi sau cu săptămâni...
(Radu Tudoran- Toate pânzele sus!)
Chiolhan- petrecere, chef mare
Tambuchi- deschizătură în puntea unei nave, prevăzută cu un capac sau cu o construcție
asemănătoare cu o gheretă, care o protejează de intemperii și care permite accesul în clădirile de
sub punte.
Provă/ proră- partea din față a unei nave
Bordaj- înveliș exterior , metalic sau lemnos, al scheletului unei ambarcațiuni.
Barcaz- ambarcațiune pescărească de lemn cu o capacitate de 10-100 de tone, care poate naviga
cu pânze sau cu motor.

Textul 2
O replică total funcțională a ,,răposatului” vapor Titanic va fi lansată pe apă în 2018, cu
ocazia împlinirii a 106 ani de la scufundarea vasului original în oceanul Atlantic. Titanic II, un
vas identic cu faimosul vapor Titanic, este proiectul unui miliardar australian , Clive Palmer, și a
companiei acestuia , BlueStar Line. Deși arată identic, versiunea modernă a vasului de croazieră
va fi mult mai sigură, potrivit publicației britanice ,, The Independent ”. Vaporul va conține un
număr suficient de bărci de salvare, precum și sisteme de evacuare marine . Acesta va măsura
270 de metri lungime și 53 de metri înălțime , având o greutate de 40.000 de tone.
Pe Titanic II se vor putea achiziționa bilete la clasa întâi, a doua și a treia, la fel ca în
cazul vasului original. Replica va fi împărțită pe nouă etaje și va avea 840 de cabine pregătite să
găzduiască 2400 de pasageri și 900 de membri ai echipajului. În plus, va avea o piscină, camere
de baie turcești și săli de sport. Chiar dacă miliardarul australian și-a anunțtat planurile în aprilie
2012, compania condusă de bărbat a adus recent lămuriri în ceea ce privește ambițiosul proiect :
,,Noul Titanic va avea, desigur, proceduri moderne de evacuare, va fi controlat prin satelit și va
avea sisteme digitale de navigare și radar, tot ce trebuie să aibă un vapor construit în secolul
XXI. Este un proiect finanțat de noi , dar păstrăm legătura cu numeroase companii din Emiratele
Arabe care își doresc să profite de oportunitățile pe care le va pune la dispoziție acest proiect ” a
declarat directorul de marketing al companiei BlueStar Line , James McDonald. Vaporul va
porni , în 2018, din Jiangsu, China de Est, spre Dubai, Emiratele Arabe. Spre deosebire de
,,geamănul” său, care a mers pe traseul Southampton- New York.
(Liviu Stănculescu, Turul video al vaporului Titanic II, în ziarul
Adevărul)
A.Scrie răspunsul pentru cerințele de mai jos cu privire la textele date.
1. Notează anul în care corabia Penelopa pleacă spre Pireu. 2 puncte
2. Căpitanul corabiei era îngrijorat, în timpul ierantului la Brăila , deoarece:
a) drumul către Pireu era lung.
b) echipajul nu era pregătit pentru o călătorie lungă.
c) avea cheluieli, fără a realiza venituri.
d) nu avea suficientă experiență. 2 puncte
Răspuns corect:
3. Atunci când nava era ancorată , era necesar ca membrii echipajului:
a) să se odihnească.
b) să petreacă.
c) să repare nava.
d) să spargă gheața în fiecare zi. 2 puncte
Răspuns corect:
4. Titanic II reprezintă:
a) recondiționarea primului vas Titanic
b) o barcă de salvare
c) o replică a Titanicului
d) un vas original.
Răspuns corect: 2 puncte
5. Notează ,,X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili corectitudinea sau incorectitudinea
acestuia, bazându-te pe informațiile din cele două texte.
Corect Incorect
A) Iani Ghinis este căpitanul corabiei Penelopa
B) Corabia se oprește la iernat pe brațul de mijloc al Dunării
C) Penelopa intrase pe Dunăre cu o lună înainte de a se opri la iernat.
D) Căpitanul naviga de peste douăzeci de ani pe Dunăre.
E) Replica Titanicului a pornit în 2018.
F) Titanic I a mers pe ruta Jiangsu- Dubai
6 puncte
6. Precizează, în două-trei enunțuri, o trăsătură a personajului Iani Ghinis, identificată în
fragmentul de mai jos și mijlocul de caracterizare, ilustrându-l cu o secvență: 6 puncte
,,Căpitanul ei era kir Iani Ghinis, negustor iscusit și marinar bătrân, botezat de toate furtunile
arhipelegului grecesc.”

7. Prezintă, în 30-70 de cuvinte, o temă comună celor două texte, valorificând câte un element de
conținut. 6 puncte

8. Consideri că fiecare meserie presupune riscuri? Motivează-ți răspunsul, în 50-100 de cuvinte,


valorificând textul 1. 6 puncte
9. Asociază fragmentul din ,,Toate pânzele sus! De Radu Tudoran cu un alt text literar studiat
sau citit ca lectură suplimentară , prezentând, în 50-100 de cuvinte, o asemănare, prin referire la
câte o secvență relevantă din fiecare text. 6 puncte

B. Scrie răspunsul pentru fiecare dintre cerințele de mai jos:


1. Conțin hiat toate cuvintele din seria:
a) cereale, lămâi.
b) navigația, decembrie.
c) strecoare, negustoria.
d) gheață, corabie. 2 puncte
Răspuns corect:

2. Fac parte din același câmp lexical toate cuvintele din seria:
a) corabie, echipaj, proră, bordaj.
b) corabie,echipaj, proră, chiolhan.
c) valuri, furtună, a naviga, chiolhan.
d) sloiuri, gheață, căpitan, banchiză. 2 puncte

3. Sinonimul potrivit pentru cuvântul ,,ticăloasă” din fragmentul ,,gheața e ticăloasă; o auzi
noaptea trosnind , strângând pântecele corabiei în chingi” este:
a) distrugătoare
b) josnică
c) păcătos
d) a distruge 2 puncte

Răspunsul corect:
4. Seria care conține doar cuvinte formate prin conversiune este:
a) încărcată, (nelăsând) deasupra.
b) toate (furtunile), niciodată.
c) toate (chipurile), (bobul) greu.
d) această (călătorie), încărcată. 2 puncte
Răspuns corect:
5. Transformă construcția activă ,, Voi cumpăra mâine această corabie minunată” într-o
construcție pasivă. 6 puncte

6. Alcătuieste un enunț asertiv în care cuvântul ,,corabie” să fie complement direct.


6 puncte

7. Alcătuiește o frază alcătuită dintr-o propoziție principală și o propoziție subordonată


atributivă. 6 puncte

8. Rescrie următorul enunț, corectând greșelile de orice natură:


El sa dus să se întâlnească cu colega s-a de bancă Maria iar părinți noștrii erau acolo.
6 puncte

Subiectul al II-lea

Imaginează-ți că ai trăit o experiență interesantă într-o excursie organizată de școală. Redactează


o pagină din jurnalul tău, de cel puțin 150 de cuvinte, care să cuprindă prezentarea zilei
respective, o emoție, o secvență narativă și o secvență descriptivă. Data redactării este de 11 mai
2020.

Puctajul pentru compunere se acordă astfel:


• Conținutul compunerii- 12 puncte
• Redactarea compunerii- 8 puncte ( coerența textului-1 punct; proprietatea termenilor
folosiți-1 punct; corectitudine gramaticală- 1 punct; claritatea exprimării ideilor-1 punct;
respectarea normelor de ortografie- 2 puncte; respectarea normelor de punctuație- 1
punct; lizibilitatea- 1 punct).
Notă! Punctajul pentru redactare se acordă doar în cazul în care compunerea are
minimum 150 de cuvinte și dezvoltă subiectul propus.

Succes!!!

S-ar putea să vă placă și