Eiko Hector şi Cartea Zeilor

Era vara lui 1999. Eiko Hector era un tânăr normal de 11 ani, într-o zi normală de marţi,
intr-un Cluj arid. Băiatul tocmai ieşise din casă, fericit peste două zile va împlini 12 ani, însă, pentru
moment, voia să se ducă la bibliotecă. Avea nevoie de o carte despre mitologia egipteană, unul
dintre subiectele lui preferate. Cum nu avea nimic în plan, Eiko s-a hotărât sa meargă chiar atunci la
biblioteca judeţeană, unde avea să caute cartea dorită.
Eiko a intrat în bibliotecă, şi a început să caute secţiunea potrivită. De abia când a vrut să
împrumute cartea găsită, băiatul a observat ca bibliotecara lipsea. Neavând ce face, a ieşit în faţa
bibliotecii, cu gândul să înceapă să citească. De abia ajunsese la capitolul despre Ra, când cartea
începu să se încălzească. Tânărul se gândi că doar îşi închipuia că cartea se încălzise singură.
Probabil că se încălzise de la mâinile lui. Probabil că ar fi continuat să creadă asta dacă nu ar fi fost
pentru ceea ce s-a întâmplat doar cu câteva secunde mai târziu. Eiko simţi brusc o înţepătură
fierbinte în mâini, care îl făcu să scape cartea pe dalele de piatră. După aceea, chiar sub ochii uimiţi
ai băiatului, cartea luă foc. Şi ce mai foc! Flăcăriile se înalţară şi până la un metru. Şi ce galben
intens era. Parcă o bucată din Soare tocmai căzuse pe Pământ. Flăcarile au mistuit cartea, iar după
aceea, la fel de brusc cum au apărut, s-au stins. Pe jos rămăsese doar un mic bileţel înegrit de fum.
Curios, Eiko a ridicat biletul, mirat că acesta nu era încins deloc. "Probabil că a fost doar
o iluzie optică, o glumă proastă..." se gândi băiatul. Pe bileţel scria:

"ςâภ๔ кђ๏ภรย รє ‫ש‬ค îภՇâɭภเ

ςย ‫ק‬ยєгєค ɭยเ гค,
ςєɭ ςє ‫ש‬ค î๓๒ăՇгâภเ,
๔є คเςเ เภ คкєг ‫ש‬ค ‫ק‬гเ‫ש‬เ
รเ ‫ק‬ยєгєค гยภєɭ๏г ‫ש‬ค รՇă‫ק‬คภเ"

Părea a fi un alfabet antic, dar, cu toate acestea, cuvintele erau tot româneşti. Unele
cuvinte erau însă foarte şterse, dar încă descifrabile. După o oră de gândire, Eiko a reuşit să
transcrie ceea ce se se dovedi a fi un fel de poezie. Transcrierea suna cam aşa:
"Când Khonsu se va întălni
Cu puterea lui Ra,
cel ce va îmbătrâni,
de aici în Aker va privi
şi puterea runelor va stăpâni"
Întotdeauna bucuros de o nouă provocare, Eiko se hotarî să încerce să descifreze mesajul.
Norocul lui că îi plăcea mitologia egipteană, de unde şi recunoscuse numele lui Ra, Zeul-Soare.
Adică, totuşi! Biblioteca avea numai 78 de ani. Cine ar mai face referire la zei egipteni decât dacă
nu ar fi ceva interesant. Oricum, Eiko, ca orice om cu scaun la cap, ştia că nu există magie, iar
runele, din câte ştia el, erau tot un fel de magie. Dar, pâna la urmă, de ce nu? Oricum nu avea nimic
mai interesant de făcut.
Chiar dacă ştiuse numele de Ra, Eiko nu reuşea să îşi dea seama ce reprezentau celelalte
două nume. Khonsu suna vag familiar, dar cumva creierul lui Eiko Hector nu reuşea să îşi
amintească nimic. Cât despre partea cu "cel ce va îmbătrâni", era clar. Băiatul citise destul de multe
cărţi cu mistere încât să aibă un mic talent în a dezlega ghicitori. Acea expresie arăta că era vorba
despre o zi, şi despre o persoană care avea ziua de naştere în acea zi.
RING, RING! RING, RING! Sună brusc telefonul. Era mama băiatului. Acesta răspunse:
-Da, mamă, ce este? spuse Eiko dându-şi ochii peste cap.
În ultima vreme i se păruse că mama lui îl bate la cap din ce în ce mai mult: unde este, ce
face, când se întoarce. Întotdeauna aceleaşi lucruri.
 -Unde eşti la ora asta? Trebuia să fi la masă!
Uitându-se la ceas, Eiko observă că este ora 19, ora cinei.
-A fost aglomeraţie, ajung imediat, minţi băiatul.
Aşa că, grăbit, îndesă biletul în rucsac, şi plecă.
Eiko locuia în Mărăşti, la câteva minute depărtare de bibliotecă, şi iubea cărţile, aşa că
era un lucru obişnuit să te întâlneşti cu el acolo. Ajuns acasă, mama sa îl aşeză la masă. Încă cu
gândul la ghicitoarea egipteană, îşi întrebă mama:
-Mamă? Oare ai auzit vreodată numele de Khonsu? Sau Aker?
-De unde să fi auzit numele astea? Oare porneşti televizorul te rog? Cred că au început
ştirile.
Tradiţia era ca în timpul mesei să se uite cu toţii la ştiri, aşa că Eiko deschise televizorul.
Ştirile tocmai începuseră, cu o ştire despre o maşină derapată.
-Deci, spuse crainicul, dacă locuiţi în Sibiu şi aveţi de mers undeva, fiţi atenţi, conduceţi
cu grijă!
-Iar acum, totul despre eclipsa de soare de peste două zile! Pentru cei care nu ştiu...
Dar băiatul se pierduse deja în gânduri. Khonsu! Eiko era sigur că mai auzise numele
acesta undeva.
-...când Luna acoperă Soarele... continuă crainicul.
-Asta e! strigă Eiko. Luna!
-Hei! Ho! strigă mama băiatului speriată. Da ştiu că eşti entuziasmat! Îţi dai seama ce
noroc pe tine. Să fie eclipsa chiar de ziua ta!
Şi atunci, cu noua sa descoperire legată de denumirea Lunii, auzind spusele mamei sale,
Eiko şi-a dat seama. Dacă înlocuiai Luna şi Soarele în ghicitore, atunci totul se clarifica. Adică...
aproape totul.
"Când Luna se va întălni
Cu puterea Soarelui,
cel ce va îmbătrâni,
de aici în Aker va privi
şi puterea runelor va stăpâni"
Adică "Când Luna se va întâlni cu Soarele"! Adică eclipsa de peste două zile! De ziua lui,
când va îmbătrâni cu un an!
Fericit de progresul făcut, Eiko îşi termină mâncarea, îşi spălă farfuria, şi se duse în
camera lui. Mai avea de aflat doar ce înseamnă numele de Aker. Hotărât să îşi dea toată silinţa în
rezolvarea ghicitorii, băiatul a luat toate cărţile despre mitologia egipteană şi a început să citească
carte cu carte. Din păcate, după două ore fără rezultat Eiko a fost obligat de părinţi să se culce,
spunând că mai era şi ziua de mâine pentru orice.
În noaptea aceea, Eiko a avut cele mai ciudate vise de până atunci. Visase că urmărea
Soarele cu scopul de al prinde, dar cu cât se apropiau mai tare unul de altul, cu atât căldura creştea
şi îl ardea pielea mai tare. Dimineaţa, băiatul s-a trezit neştiind unde e, transpirat şi parcă mai obosit
decât s-a culcat. După ce s-a mai dezmeticit, şi-a dat seama că mai era doar o zi până la ziua lui, şi
doar o zi în care să mai afle sensul complet al ghicitorii. Pentru a fi mai eficient, Eiko se hotărâ să
îşi cheme prietenul, Mihai, pentru a citi împreună.
Când Mihai a ajuns, Eiko a început să-i explice despre bilet.
-Doamne! a spus Mihai uimit. Când ai învăţat să vorbeşti egipteană?
-Egipteană? Eu ştiu numai română! a spus Eiko nedumerit.
-Ei, hai! Nu te mai da mare. Deci ce vrei să fac? Poate vrei să vorbeşti în română de data
asta.
Eiko făcu o faţă nedumerită, neînţelegând ce se întâmplă. Nu avea nici o idee cum să
vorbească egipteană.
-Oricum, doar ia cărţi şi caută prin index numele Aker.
Aşa cei doi lucrară împreună, şi reuşiră să termine toate cărţile lui Eiko până la prânz (vă
daţi seama, deci, câte cărţi avea băiatul), însă, tot fără rezultat.
 -Nu cred aşa ceva!
-Nu se poate! spuse Eiko exasperat. Am o sută de cărţi, şi nu a apărut niciunde numele
Aker!
-La cât am citit aici, cred că am învăţat pe de rost toată mitologia asta, observă Mihai.
Poate nu căutăm unde trebuie. Poate că Aker nu provine din mitologia egipteană. Poate nici nu este
un nume!
-Este scris cu literă mare, nu are cum să nu fie nume! strigă Eiko.
-Hei! Nu te enerva pe mine. Oricum, probabil că chestia asta nici măcar nu e reală. O fi
doar o glumă făcută de vreun copil pus pe şotii.
-Ştiu,ştiu... Dar totuşi, totul se potriveşte atât de bine! Eclipsa, ziua mea. Şi în plus, dacă
chestia asta nu mi-ar fi fost destinată mie, atunci cum de fix eu am gasit biletul?
-Păi, cel care a făcut gluma trebuie să o fi plasat de curând, cu eclipsa şi tot. Iar peste
asta, gândeştete, care erau şansele ca cineva să ia fix cartea aia. Mai ales că nu prea mulţi oameni
sunt la fel de interesaţi de mitologie egipteană ca şi tine.
-Presupun că ai dreptate... spuse resemnat Eiko.
-Deci dacă nu am găsit nimic prin mormanul ăsta de cărţi, nu are rost să te mai stresezi.
Doar bucură-te de ziua ta şi atât. Până la urmă, odată pe an îţi vine ziua de naştere.
-Da... Mulţumesc oricum pentru tot ajutorul. Scuze că ţi-am pierdut timpul.
-Nicio problemă. Chiar a fost interesant.
După ce Mihai a plecat restul zilei lui Eiko a decurs normal: mâncat, citit, mers afară şi la
bibliotecă. Seara, dezamăgirea iniţială legată de eşecul mesajului egiptean deja dispăruse, luându-i
locul anticiparea zilei de mâine. În dimineaţa următoare avea să îşi desfacă cadourile şi să se
distreze cu prietenii. Cu gândul acesta adormi Eiko, neştiind că povestea lui nu era gata încă, ci... de
abia începea.
Următoarea dimineaţă, Eiko fu trezit de un "La mulţi ani" puternic. Toată familia lui era
acolo, cu cadourile în braţe.
-Bună dimineaţa! spuse băiatul.
-'Neaţa leneşule! spuse mama sa.
-Hai, sus, ai un munte de cadouri care aşteaptă să fie deschis! spuse tatăl său.
Ridicându-se din pat, Eiko se şi puse pe despachetat. Primul cadou era un reportofon de
mână de firmă. Al doilea cadou avea forma unei cărţi, ceea ce se şi dovedi a fi. O carte care se
presupunea că conţine toate elementele de mitologie egipteană.
-Nici nu ştii cât de greu a fost să găsim cartea aia, spuse mama băiatului.
Amintindu-şi de zilele trecute şi de misterul biletului egiptean, curios, Eiko a deschis
cartea uriaşă la index. Chiar acolo, printre primele nume, apărea aşa:
"Aker -- zeul orizontului"
Lui Eiko nu-i venea să creadă. Reuşise să dezlege ghicitoarea, şi încă nici prea târziu.
Mai erau aproape 12 ore până la eclipsa de soare. Restul zilei trecu fără multe alte incidente. Băiatul
își sărbători ziua cu câțiva prieteni. Când se apropie seara, însă, Eiko se scuză politicos de la
petrecere, plecând către bibliotecă. Tocmai începuse eclipsa, și mai erau doar 15 minute până
devenea completă, momentul în care baiatul presupuse că evenimentul se va petrece.
Ajuns în fața bibliotecii, pe Eiko îl trecură fiori reci. Simțea că ceva se petrece ciudat,
chiar sub ochii lui, dar nu-și dădea seama ce. Ajuns în locul unde a găsit prima oară biletul, marcat
de un cerc înegrit pe dalele de piatră. Acolo, exact cum a spus poezia s-a uitat în orizont. Nu era
sigur dacă avea să se întâmple ceva, mai ales că dacă biletul era atât de vechi, se putea ca atunci să
nu fi fost clădirile construite. Așa, uitînduse la linia orizontului, încet, dar sigur, Luna acoperi
Soarele, iar stele începură să se arate. Chiar şi Eiko, care nu era un maestru al stelelor, îşi dădu
seama că ceva nu era înregulă. Aproape de linia frântă formată de blocurile oraşului păreau a fi prea
multe stele, mult mai strălucitoare decât ar fi trebuit. La început, tânărul îşi zisese că acesta era doar
un efect al eclipsei, dar, numai după câteva momente, îşi dădu seama că poate acesta era semnul
căutat. Semnul arăta ca şi două cerculeţe, legate de o linie, cu unul din cercuri înconjurat de un cerc
mai mare. Cu toate acestea, chiar şi cu acest semn, băiatul tot nu avea nici o idee ce şi cum ar trebui
să facă.
Chiar în acel moment, o lumină puternică veni din spatele lui Eiko. Presupunând că doar
ieşise cineva din bibliotecă, acesta nu băgă în seamă schimarea şi continuă să privească eclipsa. La
un moment dat însă, se auzi un sunet ciudat, un fel de bâzâit subtil. Acesta îl făcu pe băiat să
întoarcă privirea. Însă ce văzu, nu era biblioteca, ci ceva de o frumuseţe uimitoare. Era un fel de
templu de marmură albă, curată, strălucitoare, cu piloni uriaşi din acelaşi material. În faţa templului
era ceea ce părea a fi numele templui scris cu hieroglife.
Chiar dacă afară venea lumină, în templu părea să fie beznă. Eiko se hotărâ să intre şi să
inspecteze locul, însă imediat ce păşi pragul se găsi în biblioteca obişnuită. Ei bine, aproape
obişnuită. Exact în mijlocul acesteia era un piedestal, tot din marmură, dar de data aceasta marmura
arăta ca şi cum ar fi fost în bibliotecă de la începutul lumii. Însă şi mai interesant era faptul că pe
piedestal se afla o carte, şi ea arătând ca şi cum ar fi fost mâncată de vreme. Cartea părea să
plutească şi să emane o slabă lumină galbenă. Cumva, Eiko ştia că cartea era pentru el. Ba chiar se
simţea atras de ea. Băiatul se apropie încet, cu grijă. Cu cât ajungea mai aproape de carte, bâzâitul
parcă devenea din ce în ce mai mult un ţiuit. Când mai era numai jumătate de metru între cei doi,
ţiuitul deveni aproape dureros. Pe vremea când băiatul întindea mâna spre carte, deja ţiuitul aproape
îl făcea să leşine. Parcă cartea îl respingea fizic, cu un fel de câmp de protecţie. Cu toate acestea,
Eiko simţea că trebuia să reziste, să pună mâna pe carte, şi să vadă conţinutul ei. Cu un ultim efort
colosal, atinsese cartea. Deodată sa făcut linişte. Extenuat, băiatul căzu pe jos, trăgând cartea după
el. Cartea căzu, deschizîndu-se. Băiatul a ridicat cartea, şi a citit. În primul rând pe pagină era
desenată ceea ce părea a fi o rună.

Sub ea apărea un text care părea a fi într-o altă limbă. Eiko citi cu voce tare:
--Molenon Praegnosiagis cuneruese esse!
Din carte a ieşit un fum roşu, care a format runa în aer, după care, brusc, runa s-a
transformat întro bilă de foc care a zburat în perete. Băiatul nu-şi credea ochii. Tocmai fusese
martor la un act de magie adevărată. Încă necrezând ceea ce tocmai se întâmplase, tânărul a deschis
cartea la o altă pagină.

-Aucortu ilecum cauace!

De data aceasta însă, fumul a luat culoarea albă, şi s-a transformat într-o bilă albă care
emana o lumină puternică.
Eiko ar fi continuat, dacă nu ar fi auzit un bufnet înăbuşit. Speriat, s-a ridicat strângând
cartea la piept. Din întunericul din capătul bibliotecii ieşi un bărbat într-o robă neagră, şi cu o mască
pe faţă.
-Da mihi librum! strigă bărbatul.
Din nou, cuvintele păreau familiare, dar nu chiar cunoscute. Cuvintele sunau a latină, dar
băiatul nu o ştia destul de bine încât să înţeleagă ceva.
-Ce vrei de la mine? a spus speriat băiatul.
-Dixi, da mihi librum! răspunse bărbatul, de data aceasta scoţînd o sabie aurie.
Eiko începu să se retragă spre ieşire, însă bărbatul îşi ridică mâna, murmură ceva, şi uşile
s-au închis. Văzând asta, baiatul mai încercă odată să vorbească:
-Vrei cartea?
Bărbatul ridică mâna din nou, doar că de data aceasta spre Eiko. Un fir translucid păru să
se desprindă de capul băiatului, zburând către bărbat şi fiind absorbit de capul acestuia.
 -Dă-mi cartea! spuse bărbatul din nou.
-De ce? Este a mea! Dacă o vrei aşa de tare, de ce nu o zbori din mâna mea singur!
-Deoarece cartea te protejază. Dar numai în faţa magiei! Dă-mi cartea sau vei regreta!
mai spuse bărbatul odată, ridicând sabia.
Condus de un impuls de moment, Eiko strigă:
-Molenon Praegnosiagis cuneruese esse!
Băiatul aproape a crezut că planul lui nu a mers, când o minge de foc a zburat spre
bărbatul misterios. Acesta, cu o mişcare scurtă a sabiei, a deviat flacăra în tavan. Un pocnet şi o
bucată de lemn au anunţat lovitura mingii de foc.
-Nu te juca cu lucruri pe care nu le înţelegi! Mai spun o singură dată: dă-mi cartea şi nu
vei fi rănit!
-Nu!
Asta a părut să fie ultima picătură pentru bărbat. Acesta a ridicat sabia, şi a pornit lent
spre băiat. Eiko s-a gândit repede "O rună de protecţie!". Neaşteptat, cartea s-a deschis. Pe pagina la
care s-a deschis apărea, ca de obicei, o rună şi o incantaţie.

Văzând că băiatul deschide cartea, bărbatul şi-a luat avânt şi a atacat.

-K'murth! strigă Eiko ghemuindu-se, chiar când romanul a coborât sabia asupra lui.
Un câmp de forţă verzui l-a acoperit pe tânăr, aruncând-ul pe bărbat înapoi cu doi metri.
Romanul, şocat de forţa magiei, întârzie pentru o secundă să se ridice. Băiatul, profitând de acest
moment a şi rupt-o la fugă spre uşile bibliotecii, gândindu-se cum să o doboare. La acest gând,
cartea s-a deschis din nou, la o nouă rună.

-Bratus eyose! strigă din nou băiatul, văzând cu colţul ochiului că luptătorul îşi revenea
deja din şoc.
De data aceasta o lumină maronie zbură spre uşă. BUUM. Cu o explozie puternică uşile
zburară afară. Eiko a luat-o la fugă din nou spre oraş, gândindu-se unde se poate ascunde. Băiatul se
mai gândi se că cel mai probabil străinul, dacă chiar venea dintr-un timp diferit, urma să fie ameţit
şi încurcat de oraşul din prezent. Până la urmă se hotărî să intre într-o casă părăsită care se găsea la
cincisprezece minute depărtare.
Odată ajuns, Eiko a intrat în bucătărie deoarece aceasta avea acces la ieşirea din spate a
casei. Băiatului îi părea rău că nu-şi luase geaca cu el fiindcă era deja noapte, iar casa abandonată
nu avea nici un fel de încălzire. Numai după câteva minute de dârdâit şi-a amintit tânărul că acum
avea magia la îndemână. Luă un mănunchi de beţe şi lemne căzute din casa dărăpănată şi le aşeză
într-un morman pe jos. După aceea rosti pentru a treia oară:
-Molenon Praegnosiagis cuneruese esse!
Numai după ce s-a format bila de foc şi-a dat seama Eiko ce greşală a făcut. În loc să se
uite spre lemnele de pe jos, băiatul s-a uitat spre pereţii de lemn ai casei... Pereţi care acum erau în
flăcări.
Cu toată viteza posibilă, Eiko a luat cartea şi a ieşit din casă în curtea din spate. S-a zis cu
ascunzătoarea lui. Uităndu-se cum flăcările înghiţeau mica căsuţă, tânărul zise mai mult către sine:
-De ce trebuie să mi se întâmple mie toate astea?
Brusc, cartea se deschise la ultima pagină, unde nu era nici o rună, ci doar o incantaţie.
Ştiind că cartea nu l-a mai trădat niciodată, Eiko a rostit:
-Colehtus eghori eeser yaneg.
Cartea deschisă a început să strălucească din ce în ce mai tare, până când băiatul a trebuit
să îşi închidă ochii. Când i-a deschis din nou, parcă totul era în ceaţă. Peste câteva secunde s-a
clarificat totul. Era un război în toată legea, una dintre armate aruncând vrăji, cealaltă luptând cu
săbii şi scuturi.
-Romanii contra egiptenii, zise o voce.
Speriat, Eiko se întoarse spre voce. Cel ce vorbise era un om înalt, strălucitor, şi cu un
cap de şoim. Amintindu-şi de ce a citit în cărţi, băiatul îşi dădu seama că acesta nu este nimeni altul
decât Ra, regele zeu.
-Ce caut eu aici? întrebă încă nedumerit Eiko.
-Eşti aici pentru a auzi povestea cărţii în a cărei posesie eşti.
Doar atunci observă tânărul că nu mai ţinea în mână cartea, şi că se afla într-o cameră
albă, goală.
-Totul a început pe vremea când Roma ascendea la putere. Singurii care aveam puterea să
ne opunem eram noi, egiptenii, deoarece noi aveam puterea runelor. Romanii au cerut să le arătăm
şi lor această artă, şi nu au înţeles că trebuia să ai magia în sânge pentru a o controla. Aşa că, ne-au
atacat, gândindu-se că dacă ei nu puteau controla runele, atunci nimeni nu o va controla. La început
le-am ţinut piept, dar ei aveau armate prea mari, iar, chiar şi cu magia de parte lor, un om nu poate
lupta decât un număr finit de războinici.
Atunci, scena războiului s-a schimbat cu o altă scenă, de data aceasta conţinând o duzină
de oameni în jurul unei mese rotunde, discutând.
-Aşa că, continuă Ra, Marii Maeştri în Artele Zeilor şi-au adunat cunoştiinţele în Cartea
Zeilor în speranţa că, într-o zi, cineva cu sângele vechilor egiptenilor va dezgropa vechile secrete.
Cu asta, scena Marilor Maeştri dispăru.
-Bine, dar cum de a apărut în Cluj, întrebă Eiko. De ce nu în Egipt.
-Ştii cum toate cărţile sunt legate între ele?
-Ce...?
-Ei bine, Marii Maeştri au folosit magia pentru a exploata această conexiune, în aşa fel
încât în orice loc unde există cărţi să poată apărea şi Cartea Zeilor.
-Bun, dar atunci, de ce toată ghicitoarea aceea? mai întrebă Eiko.
-Ei bine, în primul rând, numai un descendent al vechiului Egipt ar putea înţelege biletul.
-Aha... Asta ar explica multe...
-Iar în al doilea rând, faptul că ai stat să descifrezi ghicitoarea a fost un semn că chiar eşti
destul de interesat de Carte încât să nu o predai.
-Stai un pic! Ştiaţi că urmează să fie un nebun cu o sabie acolo?
-Ne aşteptam...
Ceaţă începu să se aşterne în cameră.
-Şi atunci eu ce să fac?
-Îmi pare rău Eiko, răspunse Ra. Magia Cărţii slăbeşte... Fii curajos!
Cu asta ceaţa învălui totul, iar Eiko se trezi în faţa casei în flăcări. Din păcate, până să îşi
revină din viziune, o figură neagră, înaltă, apăru cu un pocnet înăbuşit.
-Eşti mort! Şi cartea va fi a Romei! ROME INVICTA!
Din Cartea Zeilor ieşi un fir translucid, similar cu cel care a ieşit din capul lui Eiko acum
câteva ore, caer intră în capul băiatului. Dintr-o dată se simţi ca şi cum a ştiut dintotdeauna runele
Carţii. Cu noua informaţie, băiatul strigă:
-Arilal teneirian!
Tânărul simţi că brusc, tot aerul se răceşte. Când se uită în jos, unde ar fi trebuit să-i fie
corpul, nu mai era nimic.
-Nu încerca să mă păcăleşti cu trucurile tale mărunte! Roma a învins o dată, şi va mai
învinge odată!
Romanul scoase un mic săculeţ pe care îl aruncă, astfel împrăştiindu-i conţinutul, un praf
alb, peste tot. Praful îl acoperi pe băiat, dându-l de gol. Eiko era pregătit însă cu o Rună a
Distrugerii (după cum aflase că se numeşte) şi o Rună a Cutremurelor
-Bratus eyose! Arélni telasreth!
Prima rună a fost deviată de sabia bărbatului, care se părea că avea această calitate, însă a
doua şi-a atins ţinta, deoarece nu a fost trimisă către bărbat, ci către pământul de sub el. O mică
bucată din pământ a început să tremure. Runa nu a fost aruncată cu scopul de a provoca răni
atacatorului, ci pentru a-l dezechilibra. Planul aproape a funcţionat, romanul fiind nevoit să se
sprijine în sabie pentru a nu ajunge întins pe jos. Însă Eiko nu terminase. Băiatul îşi dăduse seama
că dacă ar fugi, acest om va continua să-l urmărească. Trebuia ca bărbatul să dispară.
Eiko mai aruncă o Rună a Focului, care aprinse roba romanului. Acesta îşi aruncă repede
roba pe jos, şi porni încă un atac. Luptătorul era atât de rapid încât Eiko nici nu a mai reuşit să
rostească Runa Protecţiei. Tot ce a putut face a fost să se arunce la pământ, şi să spere că nu va fi
nimerit. Băiatul a căzut fix pe Cartea Zeilor. Neştiind ce să mai facă, a deschis Cartea la ultima
pagină, sperând că va putea să mai meargă la Ra. Numai că în locul incantaţiei dorite, acum era o
altă rună, pe care, observă Eiko mirat, nu o ştia. Tânărul se ridică repede în picioare, şi strigă:
-Málaenadas kylélnil, moranánrieth!
Un cerc de forţă albăstruie a apărut pe pământ în jurul romanului care se pregătea pentru
un alt atac. Luptătorul se repezi înainte, dar la marginea cercului se lovi de un câmp de forţă
invizibil. Acesta a strigat nişte blesteme, şi şi-a aruncat sabia, aceasta lovind şi ea cămpul de forţă.
Romanul era captiv. In Cartea Zeilor, pe ultima pagină, mai apăru o rună. Eiko înţelesese instant ce
era acea rună. Chemarea Zeilor.
-Merilarnal elriéllith, kylriien, lirineiryn!
O lumină strălucitoare apăru în faţa băiatului, din ea materializându-se Ra.
-Bravo, copile! spuse el. Ai făcut lumea din nou un loc sigur pentru revenirea zeilor. Vom
proteja Cartea cu orice preţ de această dată.
Ra întinse mâna, şi Cartea zbură direc la el.
-Sper că ne vom mai întâlni!
Zeul întinse din nou mâna, şi Eiko adormi.
Următoarea dimineaţă băiatul se trezi în patul său. Îşi amintea vag noaptea trecută, dar îşi
amintea biblioteca. Curios, băiatul se îmbrăcă şi ieşi în aerul revigorant al dimineţii. Ajuns în faţa
bibliotecii, pentru o secundă i se păru că aceasta arată ca un templu, dar îi trecu şi acest gând
repede. Când intră în bibliotecă, văzu că în centrul acesteia era un piedestal de marmură albă,
curată, strălucitoare cu o mică carte deasupra. Băiatul luă cartea, şi o deschise. În ea scria:
"Îţi mai aminteşti despre legătura dintre cărţi despre care ţi-am zis? Ei bine, această carte
conţine puţin din acea magie. Doar gândeşte-te la ce doreşti, şi cunoştiinţele vor veni. Toţi îţi
mulţumim că ne-ai eliberat. "
După ce a terminat de citit mesajul, piedestalul s-a evaporat. Atunci, Eiko îşi aminti că
acum două zile căutase o anume carte, pe care o dorea. În timp ce se gândea, cartea din mâna lui îşi
schimbă coperta şi conţinutul, devenind cartea dorită.
-Uau! spuse Eiko. Magic!

("Eiko Hector şi Cartea Zeilor" de Tudor-Ştefan Teodorescu)