Calea ÎnĂlȚĂrii

„Eu sunt Calea, Adevărul

și Viața. Nimeni nu vine
la Tatăl decât prin Mine”.
(Ioan 14, 6)

Periodic de spiritualitate şi atitudine creştină ortodoxă, editat de Parohia Înălţarea Domnului, Tîrgu-Jiu, judeţul Gorj
Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
Editorial
Un român pentru România
Un preot a declanșat o campanie de sal- Foarte popular pe rețelele de socializare, pă-
vare a copiilor de la avort. Mesajul său: „Nu-i rintele Vasile Antonie a lansat această campanie
abandona, nu-i avorta, îi primesc eu!” până printr-un clip video postat pe Facebook. „Unde
acum a salvat 15 copii ne sunt patrioții? Unde ne sunt eroii? Ne sunt
avortați. Am mai pierdut o țară din lipsa coloanei
Un preot ortodox din comuna Vâlcele, județul vertebrale și a demnității”. Clipul a strâns până
Covasna, a hotărât să lupte împotriva unui feno- acum peste 128.000 de vizualizări. „Mă adresez
men de amploare în România: uciderea copiilor celor care au de gând să avorteze un prunc sau
nenăscuți. vor să-l lase pradă deznădejdii într-un orfelinat
La acest capitol, România se află pe locurile al statului: nu o faceți! Aduceți-l aici și lăsați-l în
fruntașe în Europa, dar și în lume. Hotărât să pragul bisericii mele”, a spus el atunci.
pună stavilă acestui fenomen, care până acum ActiveNews a stat de vorbă cu acest preot
a făcut peste 21 de milioane de victime în Ro- pentru a afla detalii despre această campa-
mânia, preotul Vasile Antonie Tămaș a demarat nie, până acum unică în țară. Părintele Tămaș
campania: „Un român pentru România. Nu-i spune că își dorește ca inițiativa lui să devină
abandona, nu-i avorta, îi primesc eu!”. una națională și afirmă că nu se teme de un
eventual număr mare de persoane care i-ar
CUPRINS: cere ajutorul.
Studiu biblic ....................................................................... pag. 3 „Mi-aș dori ca această campanie să fie prelua-
Ucenici ai lui Hristos........................................................... pag. 4
Poesis................................................................................ pag. 5 tă de persoane și din alte județe. Idealul este un
Despre providență!............................................................. pag. 7 așezământ pentru copiii abandonați, pentru cei
Psalm 3 .............................................................................. pag. 8 salvați de la avort... Aș vrea ca să vină la mine
Păhărelul cu nectar............................................................. pag. 8
Despre credință și smerenie.............................................. pag. 9 1.000 de femei pe zi care să-mi spună: „Părinte,
Schimbarea începe din inima ta ...................................... pag. 10 nu avortez dacă-mi promiteți că mă ajutați să am
Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei ........ pag. 11 grijă de el”. Nu ar fi nicio problemă. Putem face
Vindecarea sufletului și a trupului .................................... pag. 12
Grupul de tineret............................................................. pag. 12 un bloc cu 10 etaje pentru o bancă trădătoare și
nu putem face un bordei pentru un prunc?
Eu pun la dispoziția acestui proiect două hecta-
re de teren. Am decis să colaborez cu niște experți
pentru a putea accesa banii din fonduri europene,
să vedem dacă putem accesa acești bani. Dacă
nu, mă voi baza pe donații și pe sponsorizări.
Campania nu este doar pentru toată țara, ci
pentru toată lumea! Am luat legătura cu preoți
din județul Covasna, Caraș-Severin, din Sibiu,
din Bistrița-Năsăud și s-au alăturat și ei acestei
campanii”, ne-a spus preotul ortodox.
Până acum, cel puțin 10 familii au fost ajutate
datorită acestei inițiative. Unii au fost convinși să
nu avorteze, alții au primit sprijin material pentru
„Fericiţi cei ce locuiesc în casa Ta, Doamne; copiii deja născuți.
în vecii vecilor Te vor lăuda”. (Psalmi 83, 4) (continuare în pagina 2)
2 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
Un român pentru România
(urmare din pagina 1)
Părintele, care are și o asociație de tineret denu-
mită „Voievozii munților”, spune că s-a creat deja o
mini-rețea de oameni care se ajută unii pe alții.
„În această săptămână de campanie au fost
ajutate în toată țara cel puțin 10 familii. Oame-
nii m-au întrebat ce să facă și le-am spus așa:
Duceți-vă acolo și stați de vorbă cu acei oameni.
Oamenii aceia s-au dus,
au contactat și alți prie-
teni și o să asigure unui
prunc, pentru o perioadă
de cel puțin un an, un
venit minim”, a declarat
el pentru ActiveNews.
Apoi a explicat cum a
intervenit personal pen-
tru salvarea unei fete și a pruncului pe care se
pregătea să-l avorteze:
„Eu am stat de vorbă cu o fată peste o oră la
telefon și am convins-o să nu avorteze. A fost
contactată, prin intermediul meu, de peste 30 de
persoane. Acum are și unde să locuiască, și ce să
mănânce și un naș de botez pentru copilul ei”.
Preotul vorbește cu pasiune și spune apăsat că
România se află într-un haos care o poate duce
la dispariție: „Am făcut prea multe avorturi pentru
că am privit democrația ca pe un haos. Înainte de
1989 s-au făcut 5% din avorturile care s-au făcut
după 1989. Trăim într-un haos democratic care o
să ne ducă de râpă. Educația e terminată: copiii
noștri sunt analfabeți funcționali – cei mai mulți
dintre ei –, sănătatea e la pământ, oamenii mor
pe capete și urmează Biserica. Acuma e cea mai
mare luptă împotriva Bisericii. Dacă pierdem lupta
asta, o să ajungem ca în Occident, copleșiți nume-
ric de tot felul de migratori și o să dispărem”.
El consideră că țara are nevoie de eroi în viață,
nu în morminte. Pentru a fi erou astăzi nu e nevoie
să dai cu sabia, ci doar să-ți împlinești datoria acolo
unde ești, afirmă preotul din Vâlcele.
„Noi avem nevoie de eroi în viață, nu în mor-
minte. Avem nevoie de eroi pe care să-i formăm
noi. Degeaba avem 5 milioane de eroi în mor-
minte, dacă avem 5 milioane de trădători în viață.
Erou nu înseamnă să dai cu sabia: înseamnă
că dacă ești gunoier să-ți faci treaba bine, să fie
strada curată, dacă ești profesor înseamnă să-ți
dai silința față de elevi, dacă ești parlamentar
atunci reprezintă interesele celor care te-au ales,
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 160 exemplare
nu ale tale și așa mai departe....”
Clericul Bisericii Ortodoxe Române afirmă că
românii nu mai sunt stăpâni în țara lor și le cere
bărbaților să se comporte ca niște bărbați, nu
ca niște „cârpe”.
„Finanțele României sunt analizate la Washin-
gton și justiția României e la Bruxelles. Deci noi nu
suntem stăpâni în țara noastră. Nu avem cu cine să
revenim... Mai nou, e mai
important să dăm drepturi
homosexualilor decât să
oprim avorturile.
Dacă mâine găsesc
10 copii abandonați la
ușa mea, îi primesc cu
bucurie. Dacă vine cine-
va de la statul român și
mă întreabă dacă nu am acte pentru ei, îl scot
în șuturi afară. Trebuie să fim bărbați, nu cârpe”,
a încheiat el.
Cei care doresc să stea de vorbă cu părintele
Tămaș sau au nevoie de sprijinul acestuia, îl pot
contacta la adresa: sat. Vâlcele, com. Vâlcele,
nr. 134, jud. COVASNA, Parohia Ortodoxă Ro-
mână, preot Tămaș Vasile Antonie sau pe pagina
sa de Facebook.
Mihai Șomănescu
Fondator: Biserica „Înălțarea Domnului”, Tîrgu-Jiu,
str. Victoriei-Săvinești (zona Paralela 45).
Telefon: 0723.523.449
ISSN = 2068 – 8350, ISSN-L = 2068 – 8350
Redactori:
• Preot paroh Marius-Olivian Tănasie
• Preot Gheorghe Ionașcu
• Monica și Radu Buțu
• Mihai Șomănescu
• Dumitra Groza
• Elia David
• Tiberiu Grigoriu – DTP
Redacţia are dreptul luării deciziei de pu-
blicare şi stabilirii datei şi formei de apariţie,
integrală sau parţială, după caz, a materialelor
primite spre publicare.
Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea pentru textele
publicate revine în exclusivitate autorilor. De asemenea,
trebuie respectată legea dreptului de autor.
Revista este disponibilă și pe site-ul Bisericii!
web: www.BisericaInaltareaDomnuluiTgJiu.
WordPress.com
Tipar: Tipografia Universității „Constantin Brâncuși”
0253.211.160 int. 415
 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
Studiu biblic lunar
Sfânta Evanghelie după Luca
CAPITOLUL XXI
1. Și privind, a văzut pe cei bogați, aruncând
darurile lor în vistieria templului.
2. Și a văzut și pe o văduvă săracă, aruncând
acolo doi bani.
3. Și a zis: Adevărat vă spun că această vă-
duvă săracă a aruncat mai mult decât toți.
4. Căci toți aceștia din prisosul lor au aruncat
la daruri, aceasta însă din sărăcia ei a aruncat
tot ce avea pentru viață.
5. Iar unii vorbind despre templu că este
împodobit cu pietre frumoase și cu podoabe,
El a zis:
6. Vor veni zile când, din cele ce vedeți, nu
va rămâne piatră peste piatră care să nu se
risipească.
7. Și ei L-au întrebat, zicând: Învățătorule,
când oare, vor fi acestea? Și care este semnul
când au să fie acestea?
8. Iar El a zis: Vedeți să nu fiți amăgiți, căci
mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt,
și vremea s-a apropiat. Nu mergeți după ei.
9. Iar când veți auzi de războaie și de răzmerițe,
să nu vă înspăimântați; căci acestea trebuie să
fie întâi, dar sfârșitul nu va fi curând.
10. Atunci le-a zis: Se va ridica neam peste
neam și împărăție peste împărăție.
11. Și vor fi cutremure mari și, pe alocurea,
foamete și ciumă și spaime și semne mari din
cer vor fi.
12. Dar, mai înainte de toate acestea, își vor
pune mâinile pe voi și vă vor prigoni, dându-vă
în sinagogi și în temnițe, ducându-vă la împărați
și la dregători, pentru numele Meu.
13. Și va fi vouă spre mărturie.
14. Puneți deci în inimile voastre să nu gândiți
de mai înainte ce veți răspunde;
15. Căci Eu vă voi da gură și înțelepciune,
căreia nu-i vor putea sta împotrivă, nici să-i
răspundă toți potrivnicii voștri.
16. Și veți fi dați și de părinți și de frați și de
neamuri și de prieteni, și vor ucide dintre voi.
17. Și veți fi urâți de toți pentru numele
Meu.
18. Și păr din capul vostru nu va pieri.
19. Prin răbdarea voastră veți dobândi sufle-
tele voastre.
20. Iar când veți vedea Ierusalimul înconjurat
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 160 exemplare
3
de oști, atunci să știți că s-a apropiat pustiirea
lui.
21. Atunci cei din Iudeea să fugă la munți și
cei din mijlocul lui să iasă din el și cei de prin
țarină să nu intre în el.
22. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să
se împlinească toate cele scrise.
23. Dar vai celor care vor avea în pântece
și celor care vor alăpta în acele zile. Căci va
fi în țară mare strâmtorare și mânie împotriva
acestui popor.
24. Și vor cădea de ascuțișul sabiei și vor fi
duși robi la toate neamurile, și Ierusalimul va fi
călcat în picioare de neamuri, până ce se vor
împlini vremurile neamurilor.
25. Și vor fi semne în soare, în lună și în stele,
iar pe pământ spaimă întru neamuri și nedume-
rire din pricina vuietului mării și al valurilor.
26. Iar oamenii vor muri de frică și de
așteptarea celor ce au să vină peste lume, căci
puterile cerurilor se vor clătina.
27. Și atunci vor vedea pe Fiul Omului venind
pe nori cu putere și cu slavă multă.
28. Iar când vor începe să fie acestea, prindeți
curaj și ridicați capetele voastre, pentru că răs-
cumpărarea voastră se apropie.
29. Și le-a spus o pildă: Vedeți smochinul și
toți copacii:
30. Când înfrunzesc aceștia, văzându-i, de la
voi înșivă știți că vara este aproape.
31. Așa și voi, când veți vedea făcându-se
acestea, să știți că aproape este împărăția lui
Dumnezeu.
32. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece nea-
mul acesta până ce nu vor fi toate acestea.
33. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele
Mele nu vor trece.
34. Luați seama la voi înșivă, să nu se îngre-
uieze inimile voastre de mâncare și de băutură
și de grijile vieții, și ziua aceea să vine peste voi
fără de veste,
35. Ca o cursă; căci va veni peste toți cei ce
locuiesc pe fața întregului pământ.
36. Privegheați dar în toată vremea rugându-vă,
ca să vă întăriți să scăpați de toate acestea care
au să vină și să stați înaintea Fiului Omului.
37. Și ziua era în templu și învăța, iar noaptea,
ieșind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al
Măslinilor.
38. Și tot poporul venea dis-de-dimineață la
El în templu, ca să-L asculte.
bibliaortodoxa.ro
4 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
Ucenici ai lui Hristos
„Veniți după Mine și vă voi face pescari
de oameni.”
Evanghelia acestei Duminici ne înfățișează
chemarea de către Iisus a primilor Săi uce-
nici. Sfinții Evangheliști Matei și Marcu ne
vorbesc despre două perechi de frați: Petru
și Andrei, Iacov și Ioan, fiii lui Zevedeu. Toți
erau pescari și Iisus i-a aflat pe țărmul Mării
Galileii. Și în Evanghelia după Matei și în cea
după Marcu un lucru este comun, chemarea
cu aceleași cuvinte: „Veniți după Mine și Eu
vă voi face pescari de oameni.”
Cele două relatări din Evanghelie lasă
impresia că încă de la prima întâlnire și fără
nicio pregătire prealabilă, Iisus i-a chemat pe
cei patru, iar ei au răspuns imediat chemării
Sale.
Sfintele Evanghelii ne mai vorbesc despre
astfel de chemări cu răspunsuri spontane.
Așa de pildă, chemarea și răspunsul lui Matei
însuși, fostul vameș Levi, sau chemarea și
răspunsul lui Zaheu vameșul.
Sfântul Evanghelist Luca descrie chema-
rea primilor ucenici în urma unei pescuiri
minunate. Această promptitudine în asculta-
rea chemării lui Iisus se explică mai bine din
punct de vedere psihologic dacă ea a avut
loc în urma unei minuni săvârșite de Iisus
asupra naturii.
Marea Galileii (sau Marea Tiberiadei sau
Lacul Ghenizaretului) era destul de săracă în
pește, cum este și astăzi. Cei 4 chemați știau
foarte bine lucrul acesta. O pescuire bogată,
încât „li se rupeau mrejele” (Lc. 5, 6), putea
să determine ușor o ascultare necondiționată
și totală pentru pescari.
Sfântul Evanghelist Ioan spune că au exis-
tat antecedente ale relației lui Iisus cel puțin
cu unii dintre cei patru viitori Apostoli. Sfântul
Apostol Andrei fusese ucenic al Sfântului
Ioan Botezătorul. El, și desigur fratele lui,
Petru, aveau preocupări religioase înainte
de a-i întâlni Iisus. Se numărau printre cei
care „așteptau mântuirea” sau „mângâierea
lui Israel”, adică venirea lui Mesia. Mulți erau
aceia care l-au căutat pe Ioan Botezătorul și
i-au ascultat cuvântul.
Întâlnirea dintre Iisus și primii Săi ucenici
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 160 exemplare
ne umple încă o dată inima de taină și de
duioșie. Ne putem ușor da seama cu câtă
bucurie Îl vor fi descoperit pe Iisus, Mielul
lui Dumnezeu. Aflându-L pe Mântuitorul, ei
imediat L-au vestit altora. În primul rând L-au
vestit familiilor lor. Sfântul Ioan Teologul ne
spune: „Acesta (Andrei) a găsit întâi pe Si-
mon, fratele lui și i-a zis: Am găsit pe Mesia
(care se tâlcuiește Hristos).”
Evanghelia după Matei lărgește perspec-
tiva: Iisus Se găsea în „Galileea neamurilor”
la însăși biserica dintre neamuri (Biserica
păgâno-creștină).
Sfântul Evanghelist Matei este un expo-
nent al comunității sale, al Bisericii sale.
Matei are o preocupare specială pentru Bi-
serica sa, pentru Biserica din care face parte.
Scriind despre chemarea ucenicilor imediat
după referirea la „Galileea neamurilor” și
la cei dintre neamuri care au văzut „lumină
mare”, Sfântul Evanghelist Matei dă un sens
larg termenului de „ucenic.”
În Evanghelia după Matei, Iisus străbate
„toată Galileea”, desfășurându-Și activita-
tea prin cuvânt (propovăduind Evanghelia
împărăției) și prin faptă (adică prin minuni).
Chemarea la ucenicie este adresată așadar
tuturor. El folosește foarte des expresiile „au
mers după El” sau „mergeau după El” ca să
demonstreze că mulțimea „de ucenici” erau
atrași pe urmele lui Iisus de propovăduirea
„Evangheliei împărăției” și de faptele Sale
minunate.
Hristos care străbătea odinioară hotarele
Țării Sfinte este Același cu Hristos Cel prea-
mărit de-a dreapta Tatălui. Sau, cum va spu-
ne Epistola către Evrei: „Iisus Hristos – ieri și
azi și în veac – este același.” (Evrei 13, 8)
Cu aceeași putere de atunci, El astăzi adre-
sează oamenilor chemarea, atunci și acum,
de a-I deveni ucenici. Singurul răspuns adec-
vat și autentic la această chemare este de a
lăsa toate și de a-I urma Lui îndată. În orice
loc și în orice timp unde se propovăduiește
Evanghelia Împărăției, oamenii sunt chemați
la ascultare și la supunere necondiționată.
Aceasta este cea mai mare lecție pe care
ne-o dă această pericopă evanghelică: lecția
supunerii și a ascultării. Nu sunt vrednic de
Hristos dacă iubesc ceva din lumea aceasta
 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
5
mai mult decât pe Hristos. Sau, mai mult, nu numărul însemnat de cuvioși sau cuvioase cu
sunt vrednic de Hristos dacă iubesc ceva viață sfântă, de la iluștrii mitropoliți cărturari
din lumea aceasta și aceasta stă în calea și păstori de suflete până la cei care au lup-
mântuirii mele. tat împotriva calvinizării românilor ardeleni,
Astăzi îi pomenim pe sfinții români sau pe de la domnitori cu viață sfântă până la marii
cei care se bucură de o cinstire „locală” în ctitori de mânăstiri și biserici, toți sunt cinstiți
cadrul Bisericii noastre. în această duminică prin hotărârea Sfântului
Sinod al B.O.R. din
20 iunie 1992. Ei
sunt eroii credinței
noastre și eroii nea-
mului nostru care
au urmat lui Hristos
asemenea ucenici-
lor pomeniți în peri-
copa evanghelică.
Ei sunt fii vrednici ai
Bisericii și ai popo-
rului român , cu ei
păstrăm neîncetat
legătura prin rugă-
ciune.
Avem datoria
sfântă de a urma
pilda vieții lor, de
dăruire pentru Bi-
Poporul român care a cunoscut de la for- serică și neam, după cuvântul Sfântului
marea sa cuvântul Evangheliei propovăduit Apostol Pavel: „Aduceți-vă aminte de mai
de Sfântul Apostol Andrei își are proprii săi marii voștri care v-au grăit vouă cuvântul lui
sfinți. Unii sunt cinstiți din primele secole Dumnezeu, priviți cu luare aminte cum și-au
creștine (al II-lea – al IV-lea), alții mai târziu, săvârșit viața și urmați-le credința.” (Evrei
alții în zilele noastre, toți prin viața lor și lu- 13, 7) Amin.
crarea lor duhovnicească, misionară sau cul- Părintele Marius Olivian Tănasie
turală au contribuit la sporirea patrimoniului (predică la Duminica a II-a după Rusalii,
spiritual sau cultural al poporului român. a Sfinților Români – Sf. Ev. Matei 4, 18-23,
De la primii martiri daco-romani care au Chemarea primilor Apostoli, 3 iulie)
plătit cu viața pătimind pentru Hristos până la Sursă foto: Sfânta Evanghelie

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel Dumitra

(Argeș) (26 iulie 1638)

Groza

Dumnezeu ne-a ajutat Sfântul Cuvios Ioanichie Alături, în jurul mănăstirii,

Ca pământul strămoșesc, În ținuturi muscelene s-a născut Viețuiau în sihăstrie
Să fie binecuvântat Într-o familie evlavioasă Monahi îmbunătățiți
Cu sfinți din neamul românesc. Și în credință a fost crescut. Spre-a Domnului bucurie.

Și în fiecare zonă Din fragedă tinerețe, Pe valea pârâului Cetățuia,

Spre-a ține credința tare, Ascultând chemarea lui Hristos Pe versantul drept al dealului
Ne-a trimis îngeri în trup S-a retras din lumea deșartă, Era cea mai mare vatră
Ce s-au rugat cu răbdare, Trăind viața cu folos. Isihastă, a Argeșului și Muscelului.

Pentru ei și pentru noi În Mănăstirea Cetățuia De câteva sute de ani (sec. XIII-XVIII)
Cei ispitiți de cel rău, A venit la început, „Valea Chiliilor” s-a numit
Să ne-ajute în nevoi Pe valea Dâmboviței Pentru numărul impresionant
Pe toți, Bunul Dumnezeu. Și viața monahală a cunoscut. Al sihaștrilor ce-aici au locuit.
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 160 exemplare
6 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel
Sfântul Cuvios Ioanichie,
De tânăr s-a călugărit (sec. XVI)
Și de la părinții îmbunătățiți,
Primele reguli ascetice-a dobândit.
Ispitele toate-a părăsit
Din astă lume trecătoare
Și la starea bărbatului desăvârșit,
A ajuns prin strictă înfrânare.
Între sihaștrii din Muscel,
Domnul, pe Ioanichie a ales
Să fie pentru creștini un model,
Că el, pe pământ, menirea și-a înțeles.
Se crede că din Schitul Negru Vodă
Cu metania era (sec. XVI-XVII)
Și printre părinții îmbunătățiți
Regulile ascetice deprindea.
După bătălia de la Călugăreni
Mihai Viteazul, 3 luni a locuit
În Cetățuia lui Negru Vodă
Și sfat de la Ioanichie a primit.
Râvnind vieții pustnicești,
Ioanichie, binecuvântare a luat
Și-ntr-o peșteră săpată-n
Peretele unei stânci s-a așezat.
Aici, neștiut de oameni,
Peste 30 de ani a viețuit
Și numai Bunul Dumnezeu
Știe cât de mult s-a nevoit.
Numai ucenicul său,
Pâine și apă-i aducea,
O dată pe săptămână
Și cu frânghia i le cobora.
Chiar și Sfânta împărtășanie
În acest mod o primea,
Că la zi de sărbătoare,
Egumenul Schitului i-o aducea.
Crucea ostenelilor,
De bunăvoie a luat
Ca și Cel ce, haina de rob,
Pentru zidirea Sa a îmbrăcat.
Că Domnul a coborât pentru noi
În Peștera din Bethleem;
S-a născut și a trăit în nevoi,
Ca toți mântuire să-avem.
Mulți au înțeles acest lucru
Și pe Domnul L-au urmat;
Pentru întreaga omenire,
Cât au trăit ei s-au rugat.
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 160 exemplare
(urmare din pagina 5)
Cuviosul Ioanichie, păcatul a biruit
Cu postul și cu rugăciunea;
Priveghind s-a nevoit
Și-a dobândit înțelepciunea.
Prin puterea rugăciunii,
Duhurile necurate izgonea
Și orice slăbiciune omenească
Prin voință o învingea.
Întunericul peșterii
În lumina taborică s-a prefăcut,
Că-n adâncă cugetare
Peste 30 de ani a petrecut.
Cetatea sufletului și-a întărit
Prin aspru post și rugăciune.
Toate neputințele a biruit
Trudind cu înțelepciune.
Lacrimile pocăinței,
Sufletul i-au purificat
Prin mijlocirea stăruinței
A părăsit orice păcat.
Nici frigul, nici foamea, nici setea,
Nimic în cale nu i-au stat;
Să-ajungă la desăvârșire,
Cu dragoste s-a rugat și a răbdat.
Niciun gând viclean el n-a lăsat
Sufletul să-i invadeze,
Că niciodată n-a încetat,
Cele bune să lucreze.
În timpul nevoințelor sale
În peșteră-a fost căutat,
De oameni de vază ai țării
Pentru binecuvântare și sfat.
Voievodul Matei Basarab,
Curtenii și boierii veneau
Ca la al Domnului ales
Și sfatul mereu îi cereau.
El cu drag le răspundea,
Îndemnându-i cuviincios
Să respecte întotdeauna,
Poruncile Domnului Hristos.
Mulți ani de rugăciune-a petrecut
Și-n aspră nevoință s-a smerit;
Domnul, sufletul i-a cunoscut
Și multe taine i-a descoperit.
Aceste taine l-au întărit
Și l-au făcut biruitor
În războiul cel nevăzut,
Că Domnul i-a dat ajutor.
Cunoscându-și el sfârșitul ,
Numele, pe perete, și-a încrustat:
„Ioanichie Schimonah, 1638”
Anul în care la cer a plecat.
Un murmur de rugăciune
Muntele a învăluit, (26 iulie 1638)
Când Cuviosul Ioanichie
Spre veșnicie a pornit.
Chiar și astăzi se aude
Acest murmur îngeresc
De cei ce urcă la Cetățuia;
De parcă-ar fi un cor ceresc.
Misterios, un păianjen a țesut,
Un epitaf deasupra trupului,
Ce s-a păstrat sute de ani,
Pentru cinstirea Cuviosului.
Din rânduială dumnezeiască,
Sfintele moaște s-au aflat
Abia în anul 1944, și mai târziu,
În iunie 2009 a fost canonizat.
Că văzând grota suspendată,
Egumenul Schitului
Cetățuia, a coborât cu o frânghie,
În peștera Cuviosului.
A descoperit osemintele întregi,
Cu bunăcuviință așezate;
Galbene, binemirositoare,
Pe-un pat de piatră păstrate.
Având inscripția deasupra,
Au fost ușor recunoscute
De egumenul Pimen Barbieru,
De monahi... și prin minunile făcute.
Că mulți au găsit vindecare
De-atâtea boli ce-i chinuiau;
Sfântul Ioanichie a adus alinare
La toți cei care cu nădejde credeau.
Pe data de 26 iulie, noi,
În fiecare an îl prăznuim,
Cu bucurie, că-i sfânt român,
Și pe care, cu evlavie, îl cinstim!
El, cel ce-a fost sfătuitor al
Domnilor Țării Românești,
În vremi de necaz și ispită, îl rugăm,
Să ne dea sfaturi duhovnicești!
Slavă Celui ce i-a dat putere,
Slavă Celui ce l-a încununat,
Slavă Celui ce lucrează tămăduire
Prin el, pentru toți cei care L-au rugat!
 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
Despre providență!
Providența sau pronia este purtarea de grijă permanentă pe
care Dumnezeu o are în mod general față de întreaga creație
și în mod special față de om, sau față de fiecare creatură în
parte. Aceasta pentru că Dumnezeu are cu fiecare făptură un
plan special, unic, așa cum unici și irepetabili suntem și noi.
Când Mântuitorul le vorbește Sfinților Apostoli despre rugăciune
le spune: „Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că
ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă
asemănați lor, că știe Tatăl vostru de cele ce aveți trebuință
mai înainte ca să cereți voi de la El” (Mt. 6. 7-8). Domnul face
referire la păgâni, la celelalte neamuri care nu-L cunoșteau pe
Dumnezeul Cel adevărat, cei care cinsteau pe falșii dumnezei
și nefiind ascultați, înmulțeau rugăciunile, crezând că dacă vor
spune multe, vor fi auziți și ascultați. Un exemplu în acest sens
îl constituie rugăciunea pe care slujitorii i-au adresat-o zeului
Baal, în timpul prorocului Ilie, când au adus jertfă pe Carmel și
se rugau ca dumnezeul lor să pogoare foc peste jertfă: „Și au
luat ei vițelul care li s-a dat și l-au pregătit și au chemat numele
lui Baal de dimineață până la
amiază, zicând: „Baale, auzi-
ne!” Dar n-a fost nici glas, nici
răspuns. Și săreau împrejurul
jertfelnicului pe care-l făcuseră.
Iar pe la amiază, Ilie a început să
râdă de ei și zicea: „Strigați mai
tare, căci doar este dumnezeu!
Poate stă de vorbă cu cineva,
sau se îndeletnicește cu ceva,
sau este în călătorie, sau poate
doarme; strigați tare să se tre-
zească!” Și ei strigau cu glas mai
tare și se înțepau după obiceiul
lor cu săbii și cu lănci, până ce curgea sânge. Trecuse acum
de amiază și ei s-au zbuciumat mereu până la timpul jertfei.
Dar n-a fost nici glas, nici răspuns, nici auzire. Atunci a zis Ilie
Tesviteanul către prorocii lui Baal: „Dați-vă acum la o parte, ca
să-mi săvârșesc și eu jertfa mea!” și s-au dat la o parte” (III
Rg. 18, 26-29).
Însă la extrema cealaltă sunt cei care nu cred în purtarea
de grijă a lui Dumnezeu, pentru că, din cauza necredinței, ei
nu se mai văd dependenți de Dumnezeu și nu mai cred și nici
nu se mai încred în El, încrezându-se mai degrabă în eforturile
proprii și în permanenta lor preocupare pentru ziua de mâine,
legată de „Ce vom mânca? și Cu ce ne vom îmbrăca?”, uitând
că: „știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele”.
Pentru a scoate în evidență greșita lor judecată, Sfântul Apostol
Iacov spune: „Veniți acum cei care ziceți: Astăzi sau mâine vom
merge în cutare cetate, vom sta acolo un an și vom face negoț
și vom câștiga, voi, care nu știți ce se va întâmpla mâine, că
ce este viața voastră? Abur sunteți, care se arată o clipă, apoi
piere. În loc ca voi să ziceți: Dacă Domnul voiește, vom trăi și
vom face aceasta sau aceea” (Iac. 4, 13-15).
Pentru aceasta Domnul nostru Iisus Hristos ne și îndeamnă
să purtăm grijă de sufletul și de viața noastră mai întâi: „Pentru
că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar
sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru
sufletul său?” (Mt. 16, 26): „De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiți
pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru
cu ce vă veți îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât
hrana și trupul decât îmbrăcămintea?”. Deci Dumnezeu care
ne-a creat, ne-a dat viața, dându-ne un suflet nemuritor, care
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 160 exemplare
7
este mai presus de mâncarea cea trecătoare, care este însă
și ea necesară pentru trup, însă: „Nu numai cu pâine va trăi
omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt.
4, 4), iar lucrarea noastră nu trebuie să fie pentru mâncarea
cea trecătoare: „Lucrați nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci
pentru mâncarea ce rămâne spre viața veșnică și pe care o
va da vouă Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-
Tatăl” (In. 6, 27).
Din această continuă preocupare pentru lucrurile materiale
și trecătoare se naște unul dintre cele mai grele păcate, care
stăpânește lumea de astăzi și anume, uitarea de Dumne-
zeu. În goana după multe și mărunte, omul contemporan nu
mai are timp de Dumnezeu, chiar dacă se declară ca având
credință. De fapt o falsă credință, într-un Dumnezeu care nu-i
cere nimic și de care nu ține seama în nici un fel, trăindu-și
viața după propria voie. Am ajuns deci în situația paradoxală,
de a nu mai avea timp pentru Cel care ne-a dat viața, adică
timpul pe care îl avem, că dacă trece o singură zi în care nu
am stat de vorbă cu Dumnezeu
prin rugăciune, ziua respectivă
este ziua în care am uitat de
Dumnezeu. Mai precis pentru
toate câte le-am făcut în ziua
respectivă am avut timp, numai
pentru Dumnezeu nu! Și pentru
că omul nu mai ascultă de Dum-
nezeu și nu mai ține seamă de
voia Lui, atunci nici Dumnezeu
nu mai ia seamă de ceea ce
voiește omul, așa cum spune
prorocul Isaia: „Când ridicați
mâinile voastre către Mine, Eu
Îmi întorc ochii aiurea, și când înmulțiți rugăciunile voastre,
nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălați-vă,
curățiți-vă! Nu mai faceți rău înaintea ochilor Mei. Încetați
odată! Învățați să faceți binele, căutați dreptatea, ajutați pe
cel apăsat, faceți dreptate orfanului, apărați pe văduvă! Veniți
să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e
cârmâzul, ca zăpada le voi albi, și de vor fi ca purpura, ca lâna
albă le voi face. De veți vrea și de Mă veți asculta, bunătățile
pământului veți mânca. Iar de nu veți vrea și nu Mă veți as-
culta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăiește.
Cum a ajuns ca o desfrânată cetatea cea credincioasă și plină
de dreptate? Dreptatea locuia în ea, iar acum este plină de
ucigași” (Is. 1, 15-21).
„La nivelele înalte ale organismelor politice și economice
naționale și internaționale se fac planuri pe termene mai lungi
sau mai scurte, îndreptate spre himera unui viitor fericit pentru
oameni și pentru popoare. Un viitor care niciodată nu devine
prezent; și o fericire care se tot amână. Și aceasta deoarece lui
Dumnezeu și Providenței Sale nu li se mai recunoaște nici un
rol. Dar nu numai la aceste nivele înalte se dovedește ineficiența
preocupării unei omeniri care și-a luat soarta în propriile sale
mâini, uitând cu totul de Dumnezeu. Același lucru se poate
vedea la nivelul vieții familiilor și al persoanelor. Fiecare în
parte și toți la un loc nu fac decât să reitereze la infinit zadar-
nicele eforturi ale miticului Sisif. Nici nu poate fi altfel atunci
când perspectiva umană nu mai acordă nici un loc Providenței.
Spuneam însă că lipsa încrederii în Providență stă la originea
unor mari și grele păcate.
(continuare în pagina 10)
8 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
Psalm 3
Trecut-au anii, Doamne, și iată-mă bătrân
Cu-o viață irosită după-un model păgân.
Cât zburda tinerețea, cu viciul ei zglobiu,
Lăsat-am pocăința să vină mai târziu.
Moartea-mi, o himeră ca visele deșarte,
O priveam abstract, fiindcă-o știam departe
Și energia vieții-n plăceri am risipit,
Iar azi mă-ntorc acasă, biet suflet gârbovit.
În fața mea stă moartea ursuză și-nțeleaptă,
Spre a-mi deschide o poartă și răbdătoare-
așteaptă.
Eu nici n-am observat-o și azi mă-ntreb uimit,
Tot timpul mântuirii, pe ce l-am cheltuit?
Pe Tine, Doamne Sfinte și Creator al meu
Ce m-ai iubit ca Tatăl și Unic Dumnezeu,
Ce mi-ai trimis pe Fiul și-un drum prealuminat,
M-ai așteptat zadarnic, că eu nu Te-am urmat.
Pe cel ce plin de ură și-a focului dogoare
Voia s-o domolească cu mine sub picioare,
Pe răul cosmic, ura, dușmanul ticălos,
Eu l-am urmat în transă, la glasul lui mieros.
Sunt fiu risipitor, și azi, mi-a mai rămas,
O cale de-ndreptare în ultimul meu ceas.
Păhărelul cu nectar
Țesătorul
A fost odată un păianjen care se puse pe țesut o pânză
dintr-un fir ca de borangic – subțire, subțire, cât să te
minunezi de așa finețe de lucrătură…
Nu era gâză să nu se oprească lângă pânza țesătorului –
ce se osteni îndeajuns ca să poată acum să-și privească
opera și pe cei ce se minunau de ea…
În sinea sa, păianjenul știa foarte bine că orice lucru perfect
este sortit destrămării, fiindcă țesătorii ca el trebuiau să
se depășească mereu…
Pe de altă parte, lucru cunoscut de toți, din asta trăia: din
straiele fine la care râvneau toate muștele cu rochii ca din
pânză de sac, ici colo cu străluciri de prost gust…
Și cum muștele nu se lasă prea mult așteptate, când vine
vorba de a proba asemenea veșmânt străveziu, iată că
sosi și prima dintre ele, aflată în căutarea unei rochii de
seară, pentru cel dintâi ospăț la care i se păru că a fost
invitată:
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 160 exemplare
O viață risipită e greu de-a aduna,
De-aceea, Doamne Sfinte, dă-mi toată mila Ta!
Și-n dreapta judecată nu-mi fereca amarul,
Ci-mi picură pe dânsa iubirea Ta și Harul.
Și dacă-n lacrimi grele găsești a mea căință,
Răscumpără-mi iertarea prin aspra suferință.
Nici boli, nici suferință, nimic nu e prea mult,
Ca azi, a Ta dojană cu dragoste să-ascult.
Amână-mi, Doamne, moartea și nu lăsa să fie
Pedeapsa peste mine în neagra veșnicie.
Să-mi împlinesc menirea mi-ar fi mai de folos
De-am să cobor o viață în iadul cel de jos.
De Ți-am ieșit din voie călcând al Tău cuvânt
Îmi dă răscumpărarea să-mi fie pe pământ.
Iar dacă astăzi morții, eu pradă am să-i cad,
Dă-mi pentru un păcat, un an să stau în iad.
Un an de-i prea puțin, Doamne, te rog smerit,
O sută dă-mi să sufăr în iadul cel cumplit.
Osânda meritată ce a stârnit urgia
Nu e așa cumplită, cum este veșnicia.
Păcatele-mi au număr, se vor sfârși odată,
Te rog și ispășirea să-mi fie măsurată!
11.02.2016 Târgu-Jiu
Radu Cârstoiu Arbore
- Bună ziua, domnule Păianjen. V-ați întrecut în măiestrie
de data asta! zise ea, deși nu-și aducea aminte să-i mai
fi intrat prin atelier.
- Bună ziua, doamnă. Recunosc, mi-a ieșit mai bine decât
mă așteptam…
- Aș putea proba? întrebă musca, în speranța că o să fugă
imediat, cu rochia pe trup.
- Da’ cum să nu, chiar vă rog! zise păianjenul, fără intenții
rele…
Bucuros că cineva îi apreciază arta…
Dacă i-ar fi fost foame, poate că ar fi lucrat la o pânză-
capcană…
Dar nu îi era foame; nu îi mai era foame de când desco-
perise bucuria de a țese pentru încântarea celor din jur.
Și chiar și musca asta hoață, care își tăinuia gândul, se
număra printre făpturile ce-i răsplăteau, fiecare în felul ei,
efortul de a crea pânze tot mai delicate…
- Da, cred că o s-o cumpăr! se hotărî musca să-l înșele.
Însă, până să-i spună păianjenul că i-o dăruiește, fiindcă
el este atât de dornic să creeze o alta, aceasta o și sfâșie,
în graba de a-și lua, bine îmbrăcată, zborul…
Elia David
 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
Despre credință și smerenie
„Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul
meu.” (Mt. 8, 8)
Evanghelia acestei duminici ne arată ce înseamnă a fi
mai mult decât credincios, ne arată o treaptă superioară a
credinței, ne arată puterea credinței, puterea credinței în
Iisus Hristos, Fiul și trimisul lui Dumnezeu. A fi creștin nu
înseamnă pur și simplu a crede în Dumnezeu.
Mulți cred că având credință într-Un singur Dumnezeu
este același lucru cu a crede în Dumnezeul cel adevărat.
Aceștia se pretează ușor la orice sincretism, considerând
că toate religiile sunt bune, considerând că toate religiile
conduc pe oameni spre un singur dumnezeu, numit în
diferite feluri și cu calități și funcții diferite.
A fi creștin înseamnă cu totul altceva și orice om cu
un minim discernământ duhovnicesc poate observa că
nu toate orientările așa-zis religioase conduc pe om către
Dumnezeu, ci sunt lucrări ale celui rău, prin care caută să-l
îndepărteze pe om de Dumnezeu. A fi creștin înseamnă
a-L mărturisi pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu și Mântuitorul
și de a mărturisi adevărata învățătură a Sa.
„Sfânta Treime ori neantul”, cum spunea un mare
teolog ortodox. Nu este de mirare că împotriva acestei
dogme fundamentale ale Creștinismului sunt îndreptate
atacurile cele mai furibunde ale lui Satan. Hristos ne
duce la Sfânta Treime, ne
mijlocește comuniunea
prin Duhul Sfânt.
Cuvântul Fiului lui Dum-
nezeu are putere mare și
săvârșește minuni. O ast-
fel de minune săvârșită
de la distanță, doar cu
puterea cuvântului este și
aceasta a vindecării unui
bolnav din Capernaum.
Este o vindecare mijlocită
de puterea credinței a ce-
lui care o cere de la Iisus.
Este credință lăudată de
Hristos, credință ce vine
de la un păgân, o credință neașteptată venită din partea
unui „sutaș.”
Sutașul era ofițer păgân cu grad militar comparabil
cu acela al unui colonel de astăzi, un „slujitor regesc”
(Evanghelia după Ioan), un dregător al tetrarhului Irod
Antipa al Galileii și Pereii. Acest sutaș nu era neapărat de
neam roman, pentru că regele Irod îi recruta de obicei din
regiunile învecinate. Însă este cert faptul că era păgân,
deci nu iudeu. Ce este interesant și face ca totul să pară
mai merituos din partea sutașului este faptul că el cere
vindecarea unei slugi ale sale, a unui „serv” de-al său.
„Chinul cumplit” nu-l lasă indiferent pe stăpânul său
cel plin de credință. A venit la Domnul după ce auzise de
multele minuni săvârșite de Acesta, cu multă credință și
nădejde că și slujitorul său se va vindeca. Despre Iisus
auzise și Irod, căci Pilat Îl trimisese pe Iisus la Irod spre
judecată, iar acesta „s-a bucurat foarte, că de multă vre-
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 160 exemplare
9
me dorea să-L cunoască, pentru că auzise despre El și
nădăjduia să vadă vreo minune săvârșită de El.” (Luca 23,
8) Dacă în sutaș se trezise credința, în Irod, la judecata
lui Iisus se trezise curiozitatea. Când Dumnezeu a rânduit
un mare ceas, un ceas suprem al întâlnirii dintre Fiul Său
și ucigașul lui Ioan Botezătorul (Irod), acesta n-a găsit
altceva mai bun de făcut decât să-L ia în râs, el și ostașii
săi. (Luca 23, 11)
La sutaș, Domnul vede credința lui și îi spune: „Venind,
îl voi vindeca.” Răspunsul plin de smerenie al sutașului
surprinde: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul
meu, ci numai zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea.”
(v. 8) Știa bine sutașul că unui iudeu nu-i era îngăduit să
intre în casa unui păgân.
În cartea Faptele Apostolilor, Apostolul Petru este
mustrat că a intrat la păgâni: „Ai intrat la oameni netăiați
împrejur și ai mâncat cu ei.” (F.A. 11, 3) Sutașul nu vrea
să-L pună pe Mântuitorul în fața unor acuzații din partea
conaționalilor Săi și de aceea spune: „Nu sunt vrednic.”
El are credința că sluga sa poate fi vindecată doar cu
puterea cuvântului.
Sutașul, „omul de sub stăpânirea împăratului”, știe
despre Iisus că „autoritatea” Lui provine de la Dumnezeu
Însuși și că într-adevăr Cuvântul lui Iisus este cuvântul
lui Dumnezeu.
Iisus Se minunează și zice: „Nici în Israel n-am găsit
atâta credință.” Aici Iisus
vestește universalitatea
credinței Sale care nu va
mai fi doar a unora, „a fii-
lor împărăției”, ci într-însa
vor intra și păgânii ca în
moștenirea făgăduinței.
Fiii cei aleși de altădată ar
putea pierde împărăția și
vor fi aruncați în „întuneri-
cul cel mai dinafară” și pot
deveni „fii ai celui rău.”
Același pericol îi paște
și pe creștinii care nu păs-
trează credința curată și
lucrătoare în Iisus Hristos.
Așadar, „să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”
să nu cădem în vreun fel dintre fiii împărăției și să-L măr-
turisim pe Hristos prin cuvânt, dar mai ales prin faptă.
Să nu uităm să ne rugăm cu credință pentru cei bol-
navi de lângă noi, pentru cei care suferă greu și așteaptă
rugăciunea și mângâierea noastră. Să ne rugăm pentru
săraci, pentru orfani, pentru toți oamenii, căci pentru
credința și smerenia noastră însoțită de dragostea pentru
ei, îi va primi Dumnezeu. Îi va milui Dumnezeu, căci este
Dumnezeul milostivirii și al iubirii de oameni și ne va întări
credința, va vindeca suferința, ne va ierta păcatele și va
mântui în dar sufletele noastre. Amin.
Părintele Marius Olivian Tănasie
(predică la Duminica a IV-a după Rusalii, a Sfinților
Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, Sf. Ev. Matei 8,
5-13, Vindecarea slugii sutașului, 17 iulie)
Sursă foto: Sfânta Evanghelie
10 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
Despre providență!
(urmare din pagina 7)
Astfel, expresia aparent elegantă a „planificării familiale”, de
fapt uciderea pruncilor înainte de a se naște – pe cale chirurgicală,
prin avort, pe cale mecanică, prin sterilet, sau pe cale chimică, prin
pilulele „antibaby”, adevărate pesticide umane – este motivată mai
ales prin faptul că înmulțirea necontrolată a populației ar pune sub
semnul întrebării viitorul omenirii datorită limitării resurselor plane-
tei. Uitându-se faptul că oamenii trăiau mult mai greu în vremurile
trecute, când populația era cu mult mai rară decât astăzi. Și că în
Schimbarea începe din inima ta
În ultima vreme, toată lumea așteaptă o schimbare
în bine, care să facă minuni și să fim cu toții mulțumiți
de societatea în care trăim. Deseori, suntem tentați să
privim societatea din exterior; noi și societatea, noi și
ceilalți, considerând-o principala responsabilă pentru
toate eșecurile vieții noastre. Dar uităm un aspect foarte
important, că acea societate suntem de fapt noi toți, că
fiecare este influențat de societate, dar în aceeași măsură
o și influențează. Fiecare dintre noi suntem o piesă din
acest puzzle numit societate. Avem puteri egale pentru a
schimba în bine sau în rău lumea în care trăim. Lumea
exterioară este o reflexie a lumii interioare.
Morala deține un rol primordial în societate pentru
că asigură acele norme de relaționare necesare obținerii
unui climat social civilizat, iar spiritualitatea este singurul
instrument ce poate imprima omului respectul pentru viață
si recunoștința pentru Cel ce a creat-o. Legea nu încura-
jează respectarea valorilor fundamentale, ci aceasta doar
sancționează încălcarea lor, morala și spiritualitatea, fiind
cele care motivează ființa umană la respectarea lor.
Educația școlară asigură dezvoltarea proceselor
psihice, iar cea moral-spirituală generează dezvoltarea
personalității, prin formarea caracterului și de ce nu,
evoluția spiritului. Pentru a produce o schimbare în socie-
tate, trebuie să începem cu omul din oglindă. Să îl învățăm
să fie altruist, iubitor, tolerant, atunci când trebuie, și lup-
tător pentru adevăratele valori ce constituie chintesența
vieții. Nu putem să trăim bine într-o lume egoistă, rea și
fără principii morale.
Trebuie să învățăm să iubim, să respectăm și să dăruim
sincer și necondiționat. A dărui și a primi – două mistere
care, odată înțelese, ne pot transforma viața în bine pentru
totdeauna. În condiții normale, dăruirea atrage acceptarea.
Și invers, primirea sau acceptarea atrage dăruirea. Un om
care dăruiește din toată inima primește în schimb o bucurie
de nedescris. Un om bucuros dorește să-și dăruiască bu-
curia tuturor. Ca și principiile Yin-Yang, dăruirea și accep-
tarea sunt într-o continuă mișcare. Pământul ne dăruiește
permanent hrana pe care o mâncăm. Cerul ne dăruiește
tot timpul aerul și lumina sa. Copacii, păsările, animalele,
pietrele ne dăruiesc permanent câte ceva, ba uneori chiar
propria lor existență. A dărui este în firea întregului univers.
A accepta darul este a doua natură a întregului univers.
Natura ne învață zi de zi să fim uniți, să ne iubim, să ne
respectăm, să trăim în armonie cu tot ce ne înconjoară. E
în legea firii să fie astfel. Să fim atenți și iubitori cu fiecare
om, indiferent de rasă, de religie sau de statutul social pe
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 160 exemplare
fiecare etapă istorică a omenirii au fost scoase la iveală resurse
nebănuite înainte. Uitându-se de fapt, că Dumnezeu Creatorul
este, deopotrivă, Proniatorul, că El poartă grijă creației Sale” (Pr.
Prof. Dr. Vasile Mihoc, Predici exegetice la Duminicile de peste
an, Ed. Teofania, 2001, pp. 67-68).
Părintele Gheorghe Ionașcu
(predică la Duminica a III-a după Rusalii, Sf. Ev. Matei 6,
22-33, Despre grijile vieții, 10 iulie)
Sursă foto: Sfânta Evanghelie
care îl are acel om. Respectând pe celălalt, te vei respecta
pe tine însuți si vei atrage respectul tuturor.
Nu întoarce spatele celui care vine să-ți povestească
necazul său, pentru că el are nevoie în acele momente de
puterea și liniștea sufletului tău. Are nevoie de tine. Și mai
ales, nu uita niciodată că ai scânteie divină și ai puterea
de a schimba destine, de a da un alt sens vieții tale și de
a schimba viața oamenilor cu care intri în contact. Poți să
distrugi sau să înalți un om prin cuvintele și acțiunile tale.
Ai puterea de a dărui bucurie sau tristețe. Tu alegi ce vrei
să fii și tu alegi ce va deveni lumea din jurul tău.
Dăruiește speranță si bucurie tuturor oamenilor din jur
și sădește sâmburele iubirii în sufletele tuturor, amintindu-ți
că iubirea vine de la Dumnezeu, iar zgârcenia vine de la
ego. Dumnezeu ne face să devenim desăvârșiți. Egoul ne
impurifică și ne umple de ignoranță și suferință. A dărui
înseamnă a te deschide precum o floare, când este atinsă
de razele soarelui. A fi zgârcit înseamnă a te închide în
mizeria și în întunericul cărnii tale.
Omul trebuie să învețe să se autoeduce, să devină mai
bun pentru el și pentru restul lumii. Trebuie să renunțăm
la egoismul din noi și prin renunțarea treptată la ideea
de „eu” și „al meu”, vom reuși să purificăm egoul și chiar
să-l transcendem în totalitate. Egoul poate fi depășit prin
purificarea minții și dezvoltarea puterii de a iubi. Puterea
de a iubi poate să crească exersând dăruirea. Pe fiecare
zi, avem șansa de a dărui un zâmbet unui om și asta
nu costă bani. E un gest atât de simplu...! și cântărește
atât de mult în inima unui om. Zâmbește unui copil și fii
sigur că zâmbetul se va întoarce, pentru că un copil are
sufletul pur și nu cunoaște ura ce se cuibărește în inima
omului matur.
Dacă vrem ca lumea din care facem parte să evolueze,
trebuie mai întâi să evoluăm noi, ca ființe spirituale. Să
nu ne mai lăsăm plătiți pentru a ieși în piețe și a scanda
cuvinte ce nu ne aparțin. Să învățăm să fim toți pentru unul
și unul pentru toți... GRATIS!!! Dacă fiecare se gândește
doar la binele lui, nu vom ajunge niciodată la statutul de
țară civilizată în care să se poată trăi normal. Marele
Sri Ramakrishna spunea: „Soarele își revarsă lumina și
căldura asupra întregii lumi, dar nu poate să împrăștie
un nor care îi acoperă strălucirea. Tot astfel, atâta timp
cât egoismul învăluie inima omului, lumina lui Dumnezeu
nu poate să strălucească.” Schimbarea începe din inima
noastră. Acolo se dă mereu o luptă între lumină și întuneric,
iar tu ești cel ce va alege cine va învinge.
de Florina Petre
 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
Vindecarea celor doi demonizați
din ținutul Gadarei
„Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai
înainte de vreme ca să ne chinuiești?“ (Matei 8, 29)
Diavolul însuși și îngerii lui prin existența lor scandaloasă
și prin cursele lor împotriva oamenilor arată nemăsurata milă
și dreptate a Creatorului. Căci ei au fost comori de lumină,
de binecuvântare, dar au fost privați de multe lucruri pentru
nerecunoștința lor întru totul conștientă, pentru răutatea și invi-
dia lor față de Dumnezeu. Cu nenumăratele lor ispite cu care îl
învăluie pe om și pe toată lumea ne arată cât de luminos era la
început, dar datorită vicleniei și a șireteniilor sale, ne putem da
seama cât de inteligent era și cât de mult bine ar fi putut face.
Acum diavolul este contrariul a tot ceea ce fusese la început:
„Câte daruri adunate în el din bunătatea Creatorului, de care a
fost lipsit prin nebunia lui destrăbălată și voluntară! Pe cât de
rău este, pe atât de bun era altădată, pe cât de invidios este, pe
atât de binevoitor era altădată, după lăcomia fără margini, după
zgârcenia pe care o stârnește la oameni, poți măsura generozi-
tatea lui dintâi, după orgoliul lui, măreția pe care a primit-o de la
Dumnezeu, după descurajarea, după tristețea, după intolerabila
neliniște pe care el o stârnește
în om, poți aprecia fericirea lui
de altădată. Căci pe cât de bun
era altădată, pe atât de rău este
acum.” (Sf. Ioan de Kronstadt –
„Viața mea în Hristos”)
Diavolul fusese odinioară
în cea mai intimă apropiere
de Dumnezeu. Aceasta era
atunci suprema lor bucurie.
Evanghelia de astăzi ne arată
foarte explicit unde i-a dus pe
demoni neascultarea față de
Dumnezeu. Și bucuria lor era
tot mai mare pentru că erau
mereu „mai lângă Domnul.”
Acum prezența Domnului îi
îngrozește, îi face să strige:
„Ce ai cu noi, Iisuse?” Venirea
Domnului care întotdeauna
este prea devreme pentru
ei este un chin cumplit: „Ai venit aici mai devreme ca să ne
chinuiești?” Vor să fugă cât mai departe și cât mai repede de la
fața Domnului, căci nu suportă prezența lui Hristos și odată intrați
în porci, turma se aruncă în mare. Tocmai datorită răutății lor, ei
încearcă mereu să-i atragă pe oameni în căderea lor, pentru ca
și omul să fugă de Dumnezeu.
Așa se face că după căderea în păcat, protopărinții Adam
și Eva s-au ascuns „de fața Domnului.” (Facere 3, 8) De atunci
a început fuga omului de lângă Dumnezeu, care l-a dus tot
mai departe, într-o cădere tot mai adâncă și mai fără speranță.
Demonizații din Gadara sunt exemplul a ceea ce face diavolul
din om, din umanitate.
Dumnezeu l-a făcut pe om să locuiască în locașurile celor vii,
pe când demonizații locuiau în morminte. Ei nu mai erau bucuria
semenilor lor, dar aceștia erau „cumpliți, încât nimeni nu putea
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 160 exemplare
11
să treacă pe calea aceea.” (Matei 8, 28) Omul a fost zidit pentru
a-L chema și a-L lăuda pe Dumnezeu, iar ei își pun darul vorbirii
în slujba vrăjmașului. Cei căzuți sub asuprirea celui rău încep
să se manifeste ca și el.
Demonizarea nu este întotdeauna consecința păcatelor
personale, dar este o consecință a păcatului, a neglijenței
duhovnicești. Ea poate fi îngăduită de Dumnezeu ca un mijloc
de îmbunătățire. La fel de vinovată este și comportarea celorlalți
locuitori ai cetății. Au auzit despre minune de la păzitorii porcilor,
îi vedeau acum îmbrăcați pe cei ce umblau goi, dar și întregi
la minte. (Marcu 5, 15) Dar se vede că, afectați de pierderea
porcilor, adică de un câștig ușor, au devenit ei înșiși lipsiți de
uzul rațiunii. Acum locuitorii cer ca Iisus să plece din hotarele
lor. Ei nu au nevoie de Iisus, pentru că diavolul asta a făcut din
ei. Diavolul întotdeauna se grăbește să pună o mare distanță
între Dumnezeu și om.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit tocmai ca să-l ridice pe
om din căderea sa. Cât a umblat pe pământ, Domnul a vindecat
pe toți cei chinuiți de diavol. Sfântul Apostol Petru Îl mărturisește
pe Hristos ca pe Cel „care a umblat făcând bine și vindecând
pe toți cei asupriți de diavolul.” (F.A. 10, 38), iar Sfântul Apostol
Ioan zice: „Pentru aceasta S-a
arătat Fiul lui Dumnezeu, ca
să strice lucrurile diavolului.”
(I Ioan 3, 8) Biruința Domnu-
lui este întotdeauna deplină,
diavolul nu poate decât să I
se plece și să fugă din fața
puterii Lui.
În Evanghelia după Marcu,
cel izbăvit de diavol aleargă și
I se închină Domnului. (Marcu
5, 6) Însuși Mântuitorul spune
cât de mare a fost căderea
diavolului: „Am văzut pe Sa-
tana ca un fulger căzând din
cer.” (Luca 10, 18) „La Paști
s-a jucat istoria lumii”, spune
un interpret al Scripturii. Te-
meiul este cuvântul de la Ioan:
„Acum este judecata acestei
lumi, acum stăpânitorul lumii
acesteia este aruncat afară.” (Ioan 12, 31) Demonizații din
Gadara au pregustat bucuria acestei biruințe definitive. Lecția
căderii demonilor este pentru noi lecție mântuitoare, pentru că
nu putem face nimic fără Dumnezeu: „Fără Mine nu puteți face
nimic.” (Ioan 15, 5)
Oricât am fi de buni, de performanți, de inteligenți, nu suntem
prin noi înșine, ci din bunătatea Creatorului. Când diavolul ne
leagă cu patimi grele, încât face din noi demonizați, să credem
că nu putem face nimic fără Dumnezeu, care ne scoate din mor-
mântul morții veșnice, ne rupe „obezile și lanțurile”, ne scoate din
robia răului și ne aduce la frumusețea cea dintâi. Amin.
Părintele Marius Olivian Tănasie
Sursă foto: Sfânta Evanghelie
(predică la Duminica a V-a după Rusalii, Sf. Ev. Matei 8, 28-34; 9,
1; Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, 24 iulie)
12 Calea ÎnĂlȚĂrii, Anul VIII, nr. 83, iulie 2016
Vindecarea sufletului și a trupului
Sfânta Evanghelie din această Duminică scoate în
evidență printre alte învățături și contribuția semenilor la
vindecarea noastră, atât trupească, dar și sufletească,
dacă ținem seama că acest slăbănog a fost adus cu patul
său de suferință înaintea Mântuitorului Hristos, de cei care
nu au fost indiferenți la suferința lui. Așa se întâmplă și în
zilele noastre, ca și în exemplele istorisite în Sfânta Evan-
ghelie, cu slăbănogul, cu fiica femeii canaaneence, cu fiica
lui Iair, cu slujitorul sutașului, cu Lazăr și cu atâtea alte
cazuri. De câte ori nu vedem părinți, bunici sau alte rude
sau chiar și alți cunoscuți care vin în Sfânta Biserică să
se roage sau să ceară ajutor pentru cineva aflat în necaz
sau în suferință. Este foarte bine, pentru că într-adevăr
suntem datori să ne rugăm pentru aproapele nostru, pen-
tru a ne arăta și prin această îndatorire, iubirea față de
aproapele ca față de noi înșine. Dar nu trebuie să uităm
că rugăciunea aproapelui este cea care ne ajută, ne spri-
jină și ne întărește
rugăciunea noas-
tră, adică o face mai
puternică, așa cum
spune de altfel Dom-
nul nostru că „dacă
doi dintre voi se vor
învoi pe pământ în
privința unui lucru
pe care îl vor cere,
se va da lor de că-
tre Tatăl Meu, Care
este în ceruri” (Mt.
18, 19), iar Sfântul
Apostol Pavel zice:
„Purtați-vă sarcini-
le unii altora și așa
veți împlini legea lui
Hristos” (Ga. 6, 2),
dar nu ne absolvă de datoria pe care și noi o avem de a
lucra și noi pentru propria noastră mântuire, de a ne ruga
și noi pentru noi înșine ca și pentru alții.
Sfântul Ierarh Varlaam al Moldovei spune că cine nu se
va mira de milostivirea și îndurarea Domnului nostru Iisus
Hristos, Căruia îi este milă de toți ca un Părinte și Creator,
căci datorită milei Sale S-a coborât întru cele de jos, din
cer pe pământ pentru a căuta oaia cea pierdută, adică
firea omenească și slobozind pe cei zdrobiți de vrăjmașul,
tămăduind pe cei bolnavi, curățind pe cei leproși, înviind
pe cei morți și pe cei slăbănogi întărindu-i. Acestea văzân-
du-le iudeii cei nemulțumitori, se mâniau pe Dânsul și cu
invidie îl huleau, așa cum ne spune și Sfânta Evanghelie
de astăzi. Căci mare credință au avut către Domnul Hristos
aceia care îl purtau pe acel bolnav. Cu dinadins au crezut
că El are putere să tămăduiască bolnavul într-o clipită și
de păcate să-l ierte, iar pe ei să-i slobozească de trudă
și cu sănătatea lui pe dânșii să-i veselească. Că de nu ar
fi crezut în acest chip, nu l-ar fi adus așa de departe ca
pe un mort, pe străzile cetății și prin mijlocul mulțimilor de
oameni. Pentru aceea Domnul Hristos, Cel ce știe și vede
tainele și toate cele ascunse, dacă văzu acea credință în
inimile lor, îi zise slăbănogului: „Îndrăznește, fiule! Iertate
sunt păcatele tale!”. Dintru aceasta cunoaștem că într-
Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 160 exemplare
adevăr credința cea bună agonisește mântuire sufletului
și sănătate trupului. Însă și aceasta să știm cât este de rău
păcatul, că mai înainte aduce boală în suflet, și dacă se
înmulțește în suflet, atunci se varsă și în trup. De aceea
arată Dumnezeu că toată boala intră în trup ca urmare a
păcatelor; unora din cauza lăcomiei mâncărilor și pentru
beții, altora pentru necurății și curvii. Pentru aceea Domnul
Hristos întâi taie rădăcina bolii, adică păcatul din suflet,
după aceea a tămăduit și trupul, ca un Stăpân și Doctor al
tuturor bolilor noastre, tămăduiește și sufletul dimpreună
cu trupul. Iar cărturarii iudei care se aflau acolo au început
să gândească: Acesta hulește, ca să-L învinovățească pe
Hristos înaintea oamenilor că hulește pe Dumnezeu și
să-L ucidă cu pietre după legea lui Moise. Iar Domnul nos-
tru Iisus Hristos cu blândețe rabdă ocările lor și Se arată
pe Sine înaintea oamenilor că nu este hulitor, ci că este
Dumnezeu adevărat care știe gândurile și cugetele lor,
zicându-le: „Pen-
tru ce cugetați rele
în inimile voastre?
Căci ce este mai
lesne a zice: Iertate
sunt păcatele tale,
sau a zice: Scoală-
te și umblă? Dar ca
să știți că putere
are Fiul Omului pe
pământ a ierta pă-
catele, a zis slăbă-
nogului: Scoală-te,
ia-ți patul și mergi
la casa ta”.
Dacă înțelegem
că suntem da-
tori să răbdăm cu
mulțumire certările
și suferințele, primindu-le ca din mâna lui Dumnezeu,
pentru îndreptarea noastră, atunci Dumnezeu, Cel ce
toate le știe, văzând întoarcerea noastră către Dânsul,
curând ne va slobozi de unele ca acestea și ne va dărui
binele acestei lumi și după aceea viața de veci și Împărăția
cerurilor, întocmai ca în pilda talanților: „Bine, slugă bună
și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste
multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.” (Mt.
25, 21).
Părintele Gheorghe Ionașcu
Sursă foto: Sfânta Evanghelie
(predică la Duminica a VI-a după Rusalii, Lăsatul se-
cului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului, Vindecarea
slăbănogului din Capernaum, Sf. Ev. Matei 9, 1-8, 31 iulie)
Întâlniri ale Grupului parohial
de tineret „Înălţarea Domnului”
Duminică, 10 iulie: Despre CALEA de urmat în viață.
17 iulie: Prieteniile rele strică obiceiurile bune.
24 iulie: Studiu biblic, Sf. Ev. Luca, cap. 21.
31 iulie: Acatistul Sfintei Cruci.
Informații la avizierul Bisericii.