INSTRUCŢIUNE

introductiv general de securitate şi sănătate în muncă

Nr 1
(numărul de înregistrare)

1.1. Legile fundamentale cu privire la securitate şi sănătate în muncă

Drept normă fundamentală în securitate şi sănătate în muncă serveşte "Legea securităţii şi sănătăţii în
muncă” a Republicii Moldova nr. 186-XVI din 10 iulie 2008 precum şi Codul Muncii, actele legislative
ale Republicii Moldova, standarde, normative, regulamente, instrucţiuni, actele normative internaţionale
ratificate de Republica Moldova toate prevăzînd cerinţele de securitate şi sănătate în organizarea muncii,
faţă de mijloacele de producere, produsele tehnologice, locurile de muncă. Legile, standardele, normele,
formele de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă sînt obligatorii pentru toate
întreprinderile, funcţionarii şi lucrătorii lor.
Legilor cu privire la securitate şi sănătate în muncă sînt supuşi toţi lucrătorii, care au relaţii de
muncă cu întreprinderile şi instituţiile de diferite forme de proprietate şi gospodărire precum şi studenţii
din sistemul de învăţămînt superior şi elevii şcolilor profesionale, şcolilor medii specializate şi şcolilor de
învăţămînt public general, care se află în momentul corespunzător la practica precum şi alţi participanţi la
diferite forme de muncă.
1.1. Contractul de muncă, orele de lucru, orele de odihnă.
Securitatea şi sănătatea în muncă a femeilor şi minorilor.
Fiecare persoană, care se angajează la întreprindere este obligată să semneze contract de muncă.
Acest angajament între lucrător şi întreprindere la care lucrătorul îşi asumă obligaţia de a îndeplini munca
corespunzătoare unei specialităţi, calificaţii sau post cu supunere unui regim intern de lucru prevede ca
întreprinderea să remunereze munca lucrătorului dar şi să asigure în mod obligatoriu condiţiile de muncă
prevăzute de legislaţia cu privire la muncă printr-un contract colectiv cu angajări din ambele părţi.
Contractele de muncă se semnează:
a) pentru termen nelimitat;
b) pentru termene determinate dar nu mai mult de trei ani;
c) pentru termene ce prevăd executarea unor lucrări determinate.
Administraţia nu este în drept de a cere de la lucrător executarea lucrărilor ce nu sînt prevăzute în
contractul de muncă. Lucrătorul este obligat să execute lucrul încredinţat şi nu este în drept de al lăsa în
seamă altei persoane cînd excepţiile nu sînt prevăzute de lege.
Contractul de muncă semnat pentru termen nelimitat, precum şi contractul de muncă pentru
termen limitat poate fi întrerupt de administraţie înainte de expirarea termenului în cazurile cînd:
a) întreprinderea este lichidată, se reduce numărul de state al lucrătorilor sau numărul de
lucrători;
b) lucrătorul nu corespunde cerinţelor funcţionale sau de specialitate în urma lipsei de
calificaţie sau din cauza stării sănătăţii ce obstaculizează lucrărilor date;
c) lucrătorul nu execută funcţiile sale obligatorii asumate în faţa colectivului de muncă sau
prevăzute de regulamentul intern de muncă şi o face în mod ne motivat şi sistematic şi dacă faţă de el
 singur au fost aplicate şi alte sancţiuni disciplinare sau de influentă socială;
d) lucrătorul lipseşte de la serviciu mai mult de 4 luni la rînd din cauza pierderii capacităţii
de muncă cu excepţia cazurilor de concedii de maternitate; lucrătorul care îşi pierde capacitatea de
muncă în rezultatul traumelor în timpul lucrului sau a bolilor profesionale îşi păstrează locul de
muncă pînă la refacerea capacităţii de muncă sau pînă la stabilirea oficială a invalidităţii;
e) lucrătorul lipseşte de la serviciu (inclusiv mai mult de patru ore consecutive în timpul
zilei de muncă) fără motive întemeiate;
f) este restituit la serviciu persoana care execută anterior această funcţie;
g) nu se permite concedierea lucrătorului din iniţiativa administraţiei în timpul pierderii
capacităţii de muncă sau în perioada concediului.
În caz de încălcare a legilor de protecţie a muncii din partea corpului administrativ şi atunci cînd
acest fapt este confirmat de către organele de control şi supraveghere, lucrătorul poate să ceară să fie
concediat cu respectivele indemnizaţii.
Limita orelor de lucru se stabileşte prin legea sau în acord cu legea şi se consideră ca atare “ore de
lucru” în timpul cărora lucrătorul este obligat să execute lucrul de care este însărcinat.
Norma numărului de ore de lucru pentru lucrători cuprinde 40 ore pe săptămînă cu opt ore de
lucru pe zi. Excepţiile de la normă privind numărul de ore de lucru sînt:
a) număr redus de ore de lucru;
b) zi de muncă incompletă.
Drept “întrerupere" se înţelege timpul stabilit în cadrul regimului de muncă în decursul căreia
(întreruperea) lucrătorul este liber de obligaţiile sale de muncă şi poate folosi acest timp după buna sa
voinţă. Zilele de odihnă sînt - sîmbăta şi duminica.
Legislaţia muncii prevede o serie de înlesniri pentru femeile care lucrează.
La cele menţionate se mai referă următoarele:
a) se interzice aplicarea muncii femeilor la lucrări grele şi nocive. De exemplu,
se interzice aplicarea femeilor ca sudori, încărcători de bitum, fochist sau maşinist la
cazangerie, lăcătuşi la tehnica sanitară şi instalator de apă, lemnar, zidar precum şi în
interiorul oricăror recipiente sau puţuri;
b) se interzice ducerea sau ridicarea cu braţele pentru a disloca greutăţi după
cum urmează:
- 10 kg greutate cu o singură ridicare;
- 7 kg greutate dacă încărcătură cu bucata este mişcată pe orizontală, iar în
decurs de o tură nu se permite a transporta mai mult de 1750 kg pe schimb, iar de pe
podea - 875 kg pe schimb.
Pentru domnişoarele de la 16 până la 18 ani norma de greutate dusă o dată - nu mai
mult de 2 kg, pentru domnişoarele de până la 14 - 16 ani transportarea greutăţilor cu
braţele este interzisă;
c) se limitează lucrul femeilor la operaţiuni de încărcare şi descărcare;
d) se interzice lucrul în turele de noapte şi în afara orelor de lucru precum şi
trimiterea în deplasare a femeilor gravide, mamelor cu prunci sugaci şi a femeilor cu
copii de pina la 8 ani;
e) femeile gravide se transferă la lucrări mai uşoare, de asemenea mamele cu
sugaci şi femeile având copii de până la un an;
f) se prevede concediu de maternitate;
g) la concediul de maternitate se adaugă concediu anual;
h) se oferă concediu suplimentar fără remunerare pentru mamele, care au copii
de până la trei ani;
i) se oferă garanţie pentru angajare la serviciu şi se interzice concedierea cu
dezangajare a femeilor gravide, a mamelor cu sugaci şi a femeilor care au copii cu
vârsta de până la un an ş.a.
Persoanele care sânt sub virsta de 18 ani de asemenea se folosesc de unele
înlesniri:
a) se interzice angajarea la serviciu a persoanelor sub virsta de 16 ani, numai în
forma de excepţie şi cu acordul comitetului sindical pot fi acceptate persoane
ajunse la vârsta de 15 ani;
b) se interzice însărcinarea persoanelor sub vârsta de 18 ani cu lucrări grele şi
lucrări nocive; se interzice transportarea sau dislocarea greutăţilor cu braţele
pentru tinerii lucrători - dacă depăşeşte 2 kg (minorii-bărbaţi) şi dacă depăşeşte 2
kg (minorele- domnişoare). Transportarea sau dislocarea greutăţilor de tot felul
este interzisă pentru persoanele sub vârsta de 16 ani;
nocturne sau supra orele de lucru precum şi la lucrările din zilele de odihnă sau
festive;
a) concediul li se oferă numai în decursul verii cu termen de până la 30 zile
calendaristice.

1.2. Regulamentul disciplinei de muncă

şi regimul intern de muncă.

Lucrătorii întreprinderii (în cazul nostru, instituției) sînt obligaţi:

a) să lucreze cinstit şi conştiincios;
b) să respecte disciplina de muncă, să se prezinte la timp la serviciu, să respecte
durata orelor stabilite pentru muncă, să execute la timp şi precis dispoziţiile administraţiei,
să sporească productivitatea muncii, să aibă o înaltă calitate în lucrul îndeplinit;
c) să respecte disciplina tehnologică;
d) să studieze şi să însuşească practic precum şi să respecte cerinţele normelor,
regulilor şi a altor acte normative cu privire la protecţia muncii, securităţii contra
incendiilor;
e) să înceapă lucrul fiind în astfel de aptitudine pentru muncă ca să nu se expună
pericolului el însuşi şi să nu prezinte acest pericol pentru alţi colaboratori;
f) să păstreze în ordine şi curăţenie locul său de muncă să respecte igiena în
încăperi şi pe teritoriu.
Răspunderea pentru încălcarea obligațiilor privind instrucțiunile proprii de securitate și sănătate
în muncă sînt acelea că;
 Puneți în pericol sănătatea și viața lucrătorilor;
 Veți suporta pierderile directe și indirecte ale producerii accidentelor de mincă și
bolilor profesionale, fiind afectați în primul rând lucrătorii, apoi întreg  sistemul de
muncă;
 Puteți suporta amenzi de zeci de mii de lei! Mai mult, în cazul producerii unui
accident puteți raspunde penal;
 Puteți plati despăgubiri victimelor și familiilor acestora, sau cheltuieli de spitalizare
și refacere a capacității de muncă a lucrătorului respectiv;
  Puteți deveni răspunzător pentru traumele psihice și dramele sociale provocate de
eveniment;
 Puteți avea pierderi materiale semnificative din cauza evenimentelor, cum ar fi
deteriorări/distrugeri de echipamente de muncă, materii prime, materiale etc;
 Se creeaza un climat de neîncredere în modul în care gestionați aspectele de SSM în
întreprindere;
 Instituția va suferi prejudicii de imagine;
Deaceea este mai eficient să previi producerea unui accident sau a unei îmbolnăviri la locul de
muncă, decât să suporți consecințele acestora.
Pentru încălcarea disciplinei de muncă şi a cerinţelor regimului intern de muncă
lucrătorul poate fi supus următoarelor sancţiuni:
a) observaţie;
b) mustrare;
c) mustrare aspră;
d) transferare la un serviciu cu remunerare inferioară pe un termen de pînă la 3 luni
sau trecerea la un post inferior pe acelaşi termen;
e) concediere.
Pentru participarea activă în lucrul de protecţie a muncii colectivele de muncă şi
lucrătorii luaţi aparte sînt pasibili de a fi stimulaţi.

1.3 Garantarea lucrătorilor contra staţionării

nevoite sau în caz de a refuza să lucreze
cînd lipsesc condiţiile de asigurare a muncii.
Pentru timpul de întrerupere a lucrului la întreprindere, în secţii, la locurile de lucru din cauza
unor încălcări a legislaţiei cu privire la protecţia muncii comise tară vina lucrătorului, pentru lucrător
se păstrează locul de lucru, postul ce ocupă şi remunerarea salariară în mediu. Refuzul lucrătorului de
a executa un lucru pentru care nu s-au asigurat condiţiile de protecţie a muncii şi persistă pericolul de
a se aduce prejudicii sănătăţii sau însăşi vieţii lucrătorului se consideră drept motivat cu plin temei şi
nu poate avea nici o consecinţă de responsabilitate pentru acest lucrator.

2. Regulamentul de comportare a lucrătorilor pe

teritoriul întreprinderilor, în încăperile de producere
şi cele auxiliare.
Aflîndu-se pe teritoriul întreprinderii, în încăperile de producere şi cele auxiliare este strict
necesar de a respecta următoarele cerinţe:

a) a fi prudent şi cu maximă atenţie, a merge numai pe trotuare speciale sau locuri semnalate;
b) a se păzi de camioanele în mişcare şi de alt transport aflat în mişcare;
c) trecând pe lângă automobile sau alt transport a fi atent şi a nu traversa înaintea transportului
care se mişcă;
d) a nu trece şi a nu sta sub încărcături ridicate, care se află în suspensie sau mişcate de maşini
încărcătoare;
e) a nu trece pe sub schelării şi a nu sta pe sub schelele de construcţie sau locuri de unde pot
cădea diferite obiecte;
f) a se trece în secţii şi sectoare numai pe pasajele cu această destinaţie;
g) a nu se umbla prin secţii, sectoare şi alte încăperi fără necesitate;
h) a nu părăsi locul de muncă din propria iniţiativă, fără de a aduce la cunoştinţă conducătorul
direct al locului de muncă;
i) a nu se atinge de cabluri şi fire conductoare electrice, de instalaţii şi utilaje electrice;
j) pe teritoriu şi în încăperi să se respecte strict regimul contra incendiilor; a nu se folosi de foc
deschis şi a se fuma numai în locurile indicate pentru aceasta;
k) a nu fi prezent la locul de muncă în stare de ebrietate alcoolică, narcotică sau toxică;
l) a nu se bloca cu îngrămădiri pasajele, trecerile, utilajele de distribuire a curentului electric,
nici mijloacele contra incendiului;
m) a nu se arunca hârtii, gunoi, cârpe şi alte mijloace de spălat, şters şi curăţit; ultimele a fi
depozitate în cutii şi urne speciale;
n) pentru a bea apă trebuie să se folosească instalaţii speciale de saturare, fântânile ţâşnitoare,
vase cu apă fiartă;
o) a nu lăsa lumina aprinsă, a deconecta condiţionerele şi alt aparataj electric cînd se părăseşte
încăperea.
3. Principalii factori de pericol şi nocivi în mediul de producere.
Metodele şi mijloacele de preîntâmpinare a accidentelor
de muncă şi bolilor profesionale. Mijloace de protecţie colectivă.
Semne de securitate. Traumatismul electric.
3.1. Principalii factori ai traumatismului sînt:
a) utilajul de producere;
b) instalaţiile electrice şi conductorii electrici;
c) căderile (în timpul deservirii şi reparaţiei utilajelor din neatenţie în timpul mişcării, în
timpul operaţiilor de construcţie);
d) căderea obiectelor de la înălţime;
e) precipitarea construcţiilor;
f) explozia încăperilor cu nivel de praf ridicat;
g) intoxicarea sau asficţia în urma eliminării gazelor;
h) incendii;
b) părţile mobile ale utilajului de producere;
c) temperaturile ridicate ale suprafeţelor utilajului, materialelor, apei, vaporilor;
d) temperatura ridicată a aerului în zona de lucru;
e) umiditatea ridicată a aerului;
f) nivelul ridicat de zgomot;
g) lipsa de lumină necesară în zona de lucru;
h) nivelul ridicat de concentraţie a electricităţii statice;
i) ridicarea tensiunii curentului în circuitele electrice, scurtul circuit căruia poate fi expus şi
organismul uman;
j) aflarea locului de muncă la înălţime.
2) Chimici:
a) gazele intoxicante;
b) alte influenţe nocive.
3) Psihofiziologici - suprasolicitările fizice (transportarea şi mişcarea greutăţilor, monotonia
muncii).
3.2. Metodele şi mijloacele de prevenire a accidentelor şi bolilor profesionale sînt următoarele:
 a) respectarea cerinţelor normelor şi regulilor de protecţie a muncii;
b) aplicarea mijloacelor individuale de protecţie;
c) asigurarea protecţiei contra acţiunii factorilor traumatici la nivel de colectiv (organizarea
condiţiilor de muncă în corespundere cu regulile şi normele de protecţie a muncii, normele
sanitare de producere şi de protecţie contra incendiilor);
d) respectarea strictă a disciplinei de muncă şi a tehnologiei de producere;
e) controlul şi autocontrolul;
f) respectarea regimului de lucru şi odihnă.
3.3. Energia electrică este principala sursă pentru alimentarea utilajului tehnologic şi de lumină.
De aceea pentru lucrători există pericol sporit de a fi lezionaţi de curentul electric.

Pentru evitarea traumatismului se cere:

a) A se folosi de dispozitive şi instrumente electrice numai cînd ele sînt în stare bună. A se
folosi cabluri izolate, şnururi, prize şi ştechere în stare bună;

b) A nu se atinge de cabluri goale pentru nu a intra în contact cu conductoarele de curent

electric ale utilajelor electrice;

c) Pentru persoanele care nu aparţin de personalul electrotehnic este interzisă efectuarea

oricărei reparaţii de instalaţii electrice, de dispozitive electrice sau de iluminaţie, a cablurilor mai ales
dacă toate acestea se află sub tensiune electrică.

6. Premizele şi cauzele ce provoacă accidente,

avarii sau incendii în sfera de producere.
Accidentele au loc la întreprinderi, unde nu se respectă cerinţele privind protecţia muncii.
împrejurările şi cauzele accidentelor sînt diferite, printre care cele mai curente şi specifice sînt
următoarele:
a) Folosirea de utilaje ce nu corespund normelor de stare tehnică bună.
b) Lucrul la utilaje şi mecanisme ce nu sînt dotate cu dispozitive de protecţie
sau acestea sînt deteriorate.
c) Încălcarea regulilor de protecţie a muncii, încălcarea instrucţiunilor pentru folosirea
instalaţiilor, utilajelor şi mecanismelor.
d) Lipsa de atenţie şi prudenţă.
e) Ignorarea procedeelor şi metodelor protectoare în timpul lucrului.
f) Organizarea ne satisfăcătoare a locului de lucru.
g) Controlul insuficient asupra comportării lucrătorilor şi respectării din partea lor a
prescripţiilor cu privire la protecţia muncii.
h) Instruirea insuficientă a lucrătorilor în domeniul protecţiei muncii.
Cauzele avariilor şi ale incendiilor sînt identice.
7. Protecţia contra incendiilor. Metodele şi mijloacele
de prevenire a incendiilor, exploziilor şi avariilor.
Acţiunile personalului în cazul producerii lor.

7.1. Incendiul poate să se producă din următoarele cauze:

a) din efectele termice ale curentului electric;
b) de la descărcările electricităţii statice;
 c) de la scânteie de provenienţă mecanică;
d) din cauza folosirii focului deschis;
e) din cauza fumatului în afara locurilor destinate pentru aceasta;
f) de la descărcările electrice în timp de furtună.
7.2. Spre evitarea incendiilor şi avariilor se cere a observa strict regimul contra incendiului,
instrucţiunile de protecţie contra incendiului, instrucţiunile tehnologice şi cele de utilizare a utilajelor,
maşinilor şi mecanismelor.
7.3. Mijloacele de stingere a incendiilor de care dispune întreprinderea noastră:
a) extinctoare carbonice şi pulverulente OP-4 OU-5
b) hidrante de incendiu cuplate cu furtunuri de incendiu;
c) lăzi cu nisip şi lopeţi;
d) căngi şi tîrnacoape (baze de fier);
7.4. În caz de producere a incendiului lucrătorul este obligat:
a) a ridica alarma contra incendiului;
b) a comunica la telefon despre incendiu formând 901;
c) a comunica conducatorului sau direct sau conducerii instituției;
d) a începe stingerea incendiului cu mijloacele disponibile, respectînd securitatea
necesară;
e) a lua măsurile necesare pentru evacuarea celor lezionaţi şi a le oferi primul ajutor
respectiv.

8. Regulile de prim ajutor celor lezionaţi.

1. Primul ajutor - este un complex de măsuri destinat pentru restabilirea sau păstrarea vieţii sau
sănătăţii accidentatului efectuat nu de personalul medical (ajutor reciproc) sau de către însuşi accidentatul
(autoajutor). Unul din cei mai importanți factori pentru acordarea primului ajutor este urgenţa acordării:
cu cit mai repede a fost acordat ajutorul - cu atît e mai mare speranţa la un rezultat prosper. Pentru acesta
primul ajutor trebuie să fie acordat de angajatul care se află alături, ori de alt oarecare martor.
2. Condiţiile principale a succesului la acordarea primului ajutor medical accidentaţilor care au
suferit în urma electrocutării sau în urma altor accidente de muncă sînt: calmul, agerimea, rapiditatea
acţiunilor, cunoştinţele şi insuficienţa celui care acordă ajutorul sau autoajutorul.
3. Angajatul care acordă ajutor trebuie să cunoască:
a) simptomele principale de dereglare a funcţiilor organelor principale ale organismului;
b) principiile generale de acordare a primului ajutor medical şi procedeele necesare referitoare la
caracterul traumei suferite de accidentat;
c) metodele principale de transportare şi evacuare a accidentatului.
4. Ajutorul medical accidentatului care îl acordă angajaţii nu înlocuieşte ajutorul personalului
medical şi trebuie să fie efectuat pînă la sosirea medicului. Acest ajutor trebuie să fie acordat în limita
necesităţii (readucerea la viaţă, oprirea provizorie a hemoragiei, pansarea rănii, locului, ars sau îngheţat,
imobilarea fracturii, transportarea accidentatului).
 Eliberarea accidentatului de sub acţiunea curentului electric
În caz de electrocutare, accidentatul trebuie să fie eliberat imediat de sub acţiunea curentului electric,
fiindcă de durata acţiunii depinde gradul de electrocutare. Prima acţiune a angajatului care acordă ajutor
este ca să deconecteze imediat partea conductoare a echipamentului cu care contactează accidentatul.
Deconectarea se execută cu ajutorul întrerupătorului, întrerupătorului cu pîrghie, a altui aparat de
deconectare.
6. Dacă accidentatul se află la înălţime, concomitent cu deconectarea echipamentului electric,
trebuie să fie luate măsuri contra căderii accidentatului sau măsuri care îi vor asigura securitatea.
7. Dacă întreruperea curentului electric nu este posibila imediat, la curentul de joasa tensiune
(sub 500 V) se poate acţiona pentru scoaterea accidentatului de sub acţiunea curentului electric prin
înlăturarea contactului acestuia cu sursa de curent, cu condiţia asigurării izolării mâinilor şi picioarelor
salvatorului.

8. Dacă eliberarea imediată a accidentatului este imposibilă, atunci el trebuie separat de părţile
conductoare folosind echipamentul individual de protecţie sau obiecte uscate care nu conduc curentul
electric.
9. Se admite a-l trage pe accidentat de îmbrăcămintea lui (dacă ea este uscată şi nu este lipită de
corp), ca exemplu - de guler, poala vestonului sau de pulpanele paltonului. Nu se admite contactarea cu
obiecte metalice din împrejurare şi cu părţile corpului accidentatului neacoperite de îmbrăcăminte.

10. Pentru izolarea mâinilor angajatului care acordă ajutor, mai ales dacă el este nevoit să se
atingă de părţile corpului accidentatului, care nu sînt acoperite de îmbrăcăminte (sau îmbrăcămintea este
umedă), trebuie să folosească mănuşi dielectrice sau să înfăşoare mîna cu un fular, să îmbrace pe mînă o
şapcă din postav, să tragă pe mînă mîneca vestonului sau a paltonului, de aruncat peste accidentat covoraş
din cauciuc, ţesătură cauciucată sau o ţesătură uscată.
11. Se poate de asemenea de izolat pe sine însuşi, stînd pe covoraş izolant, pe scîndură uscată, sul
de îmbrăcăminte sau pe un alt aşternut care nu conduce curentul electric.
12. La separarea accidentatului de părţile conductoare se recomandă de acţionat numai cu o
mînă, a doua - ţinînd-o după spate sau alături de corp.
13. Conductoarele electrice pot fi tăiate cu toporul la care minerul este din lemn uscat sau cu
scule la care mînerele sînt izolate. Fiecare conductor electric trebuie să fie tăiat în parte, pentru aceasta se
recomandă de stat pe scînduri uscate, scară de lemn. Se permite folosirea sculelor cu mînere neizolate,
dacă în prealabil mînerele se înfăşoară bine cu ţesătură uscată.
14. După întreruperea curentului electric se procedează imediat la acordarea primului ajutor, care
constă în deschiderea hainelor, încălzirea picioarelor şi a corpului cat şi aplicarea cat se poate mai rapidă
a respiraţiei artificiale.
15. Primul ajutor se acorda chiar la locul accidentului; transportarea accidentatului se va face
numai când pe acest loc pericolul de electrocutare continua sa ameninţe pe accidentat şi pe salvator, sau
exista alte pericole (explozie, intoxicaţie). Masurile de prim-ajutor (respiraţie artificiala) se aplica şi în
timpul transportării.

16. Pînă la sosirea medicului, dacă accidentatul nu respiră, este necesară efectuarea respiraţiei
artificiale şi al masajului exterior al inimii, atrăgînd atenţie la starea pupilelor accidentatului. Pupilele
mărite indică la înrăutăţirea bruscă a circulaţiei sîngelui la creier. în acest caz readucerea la viaţă se
începe imediat.

Primul ajutor medical în caz de rănire

17. La acordarea ajutorului trebuie să fie respectate următoarele reguli:

a) nu se admite spălarea rănilor cu apă sau cu alte produse farmaceutice, acoperirea ei cu prafuri sau
ungerea cu unsori; aceste proceduri pot împiedica cicatrizarea ranei, contribuie la introducerea în rană a
murdăriei de pe suprafaţa pielii care poate provoca supuraţie;
b) nu se admite îndepărtarea din rană a nisipului, pământului, petricelelor etc., fiindcă să
îndepărtezi în aşa mod tot ce impurifică rana este imposibil. Trebuie să fie îndepărtată murdăria din jurul
rănii, partea exterioară să fie unsă cu tinctură de iod, pansată, după aceea accidentatul trebuie să fie
transportat imediat la instituţia medicală;
c) nu se admite curăţirea rănilor de sîngele închegat şi corpuri străine, fiindcă aceasta poate
provoca hemoragie puternică;
d) nu se admite înfăşurarea rănii cu bandă izolatoare.
15. Rana trebuie bandajată cu pansament individual, iar în lipsa lui se admite folosirea
băsmăluţei sau a ţesăturii curate. Persoana care acordă primul ajutor trebuie să-şi spele minuţios mîinile
cu săpun sau să-şi ungă degetele cu tinctură de iod. Nu se admite atingerea de rană măcar şi cu mîmile
spălate. În toate cazurile accidentatul trebuie îndreptat (transportat) la instituţia medicală pentru
tratament.

Primul ajutor medical în caz de hemoragie

16. Hemoragia poate fi de două feluri: hemoragie exterioară - cînd sîngele se scurge din rană în
afară şi hemoragie interioară, cînd sîngele se acumulează în cavităţile corpului. Hemoragia poate fi
capilară, venoasă, arterială şi combinată (concomitent - venoasă şi arterială).
17. Hemoragia slabă poate fi oprită prin pansare. Pentru aceasta extremitatea rănită se ridică în
sus, rana se pansează cu pansamentul individual strîns în sul şi se apasă deasupra cu degetele, neatingînd
rana, pe un timp de 4-5 minute. Dacă hemoragia a fost oprită, peste primul pansament se aplică al doilea
sau o bucată de vată şi se pansează definitiv. Dacă hemoragia continuă, atunci se folosesc alte metode.
Mai des hemoragia se opreşte prin apăsarea vaselor sangvine de oase- cu degetele mai sus de rană.
Apăsarea trebuie să fie destul de puternică.
18. O metodă mai bună pentru oprirea hemoragiei prezintă îndoirea membrelor în articulaţii mai
sus de rană. Pentru aceasta se suflecă accidentatului mîneca sau pantalonii, se face din orice ţesătură o
pernuţă, care se pune în adîncitura ce se formează la îndoirea articulaţiei. Ulterior articulaţia se îndoaie
pînă la capăt, iar extremitatea (mîna, piciorul) se fixează de corp. Ca rezultat artera care trece la îndoirea
articulaţiei se va strînge şi hemoragia se va opri repede.
19. Dacă articulaţia nu se admite de îndoit (în caz de fractură a oaselor articulaţiei date) atunci se
aplică garoul sau răsucirea. În lipsa garoului special se foloseşte orice bandă elastică sau tub de cauciuc.
Garoul se aplică numai în două cazuri: la hemoragie din picior - pe coapsă şi la hemoragie din mînă sau
antebraţ - pe partea umerală a mînii.
 20. Locul pe care va fi garoul trebuie să fie înfăşurat cu material moale (tifon sau ţesătură). Se
admite aplicarea garoului pe deasupra mînecii sau a cracului de pantaloni. Garoul în prealabil se întinde şi
în aşa stare se înfăşoară împrejurul piciorului (mînii) urmărind, ca el să fie aplicat strîns iar spiralele să se
aşeze una lingă alta. Întinderea garoului nu trebuie să fie excesivă pentru a nu trauma nervii. Garoul se
întinde şi se aplică pînă ce hemoragia va fi oprită.
Dacă după aplicarea garoului hemoragia continuă, se mai înfăşoară cîteva spirale mai strînse.
21. În lipsa garoului membrele se strîng prin răsucire făcută din materiale care nu se întind
(cravată, brîu, basma, sau ştergar răsucit, funie, centură etc.).
22. Materialele din care se face răsucirea se înfăşoară în jurul mînii (piciorului) şi
se leagă în nod. Sub nod se introduce orice obiect în formă de beţişor cu care se răsuceşte materialul pînă
ce hemoragia se va opri.
23. Garoul sau răsucirea se aplică pe un termen nu mai mare de 1,5 - 2,0 ore pentru evitarea
atrofiei extremităţii din cauza lipsei de sînge.
24. Dacă durerea de la garoul aplicat este acută şi accidentatul n-o poate suferi, atunci garoul se
scoate apăsînd în prealabil artera cu degetele. Peste 1 0 - 1 5 minute, după ce accidentatul s-a odihnit,
garoul se aplică iarăşi.
25. După aplicarea garoului sau a răsucirii se scrie pe hîrtie sau pe pielea accidentatului (alăturea
de locul aplicării) timpul aplicării.

Primul ajutor medical în caz de arsuri

26. Arsurile sînt de caracter termic - provocate de foc, aburi, obiecte şi substanţe fierbinţi; chimice -
provocate de acizi şi alcaline; de caracter electric - provocate de curentul electric sau de arcul electric.
27. După adîncimea afecţiunii toate arsurile sînt de patru grade: gradul întîi - înroşirea şi
umflarea pielii; gradul doi - beşicuţe cu apă; gradul trei - artofierea învelişului exterior şi al stratului adînc
al pielii; gradul patru - carbonizarea pielii, afecţiunea muşchilor, tendoanelor şi oaselor.
28. La acordarea primului ajutor medical în caz de arsuri nu se admite ca locurile arse să fie
atinse cu mîna, presurate cu diferite preparate, unse cu diverse unsori, să fie trase de pe ele albiturile sau
îmbrăcămintea lipită; după necesitate ele se taie cu foarfecele şi se scot foarte atent. Locurile arse de
gradul întîi şi doi de o suprafaţă mică se acoperă cu pansament steril. Faţa arsă se acoperă cu tifon steril.
În cazul arsurilor ochilor sînt necesare comprese din soluţie slabă de acid boric (o jumătate de linguriţă la
un pahar de apă).
29. În cazul arsurilor chimice, dacă acidul sau alcalina a pătruns prin îmbrăcăminte, întîi se
spală de pe ea acidul sau alcalina, ulterior se taie şi se scoate de pe accidentat, după ce se spală şi pielea.
În cazul arsurilor chimice adîncimea afecţiunii pielii depinde de durata acţiunii substanţei chimice, de
aceea cît mai repede trebuie redusă concentraţia substanţei chimice şi durata acţiunii ei. Pentru aceasta,
locul afectat se spală imediat cu o cantitate mare de apă curgătoare din robinet, furtun sau căldare în timp
de 1 5 - 2 0 minute. Substanţa chimică după spălarea ei cu apă nu se neutralizează definitiv. După spălare
se aplică comprese din soluţie slabă de bicarbonat de sodiu sau de acid boric (acetic) în dependenţă de
substanţa chimică care a produs arsura (o linguriţă de bicarbonat de sodiu, acid acetic sau boric la un
pahar de apă).

30. După acordarea primului ajutor medical accidentatul se transportă imediat la instituţia
medicală.

Metodele de readucere ta viaţă în caz de moarte clinică.

Respiraţia artificială.

31. Respiraţia artificială se execută în cazurile cînd accidentatul nu respiră sau respiră rar,
convulsiv şi dacă respiraţia se înrăutăţeşte, indiferent de cauză: electrocutare, intoxicaţie, înecare. Una din
cele mai efective metode de respiraţie artificiale este metoda “din gură în gură” şi “din gură în nas”.
Insuflarea aerului accidentatului se efectuează prin tifon, băsmăluţă sau printr-un dispozitiv special -
“conducta de aer”. Pentru executarea respiraţiei artificiale accidentatul trebuie culcat pe spate, se descheie
îmbrăcămintea care împiedică respiraţia. Pînă a începe respiraţia artificială se asigură permeabilitatea
căilor respiratorii, care în poziţia culcată a accidentatului în stare de inconştienţă, întotdeauna sînt închise
de limba afundată. în afaă de aceasta în cavitatea bucală poate fi conţinut străin (mucozitate, proteze
dentare, nisip, mîl, iarbă - dacă accidentatul se îneca etc.) care se îndepărtează cu degetul înfăşurat în
băsmăluţă, ţesătură sau tifon.
32. Cel care acordă ajutor se aşează alături de capul accidentatului, o mînă se pune la ceafă, iar a
doua apasă pe frunte, maximal lăsînd capul pe spate. Prin aceasta rădăcina limbii se ridică şi eliberează
intrarea în faringe iar gura accidentatului se deschide. Persoana care acordă ajutor se apleacă deasupra
feţei accidentatului, inspiră adînc, cuprinde strîns cu buzele gura deschisă a accidentatului şi energic
expiră, cu un oarecare efort insuflă aerul în gura lui, concomitent închide nasul accidentatului cu obrazul
sau cu degetele mînii care se află pe frunte. Dacă coşul pieptului s-a ridicat, insuflarea se încetează, cel
care acordă ajutor întoarce faţa într-o parte, se petrece expiraţia pasivă a accidentatului.

Masajul exterior al inimii

33. În caz de electrocutare poate să se oprească nu numai respiraţia dar şi circulația sângelui
dacă se opreşte şi inima. Inima omului se află în coşul pieptului între osul pieptului şi coloana vertebrală.
Osul pieptului este un os plat mobil. în poziţia omului culcat pe spate (pe o suprafaţă dură) coloana
vertebrală exercită funcţia unei temelii rigide imobile. Dacă se apasă pe osul pieptului, atunci inima va fi
strînsă între el şi coloana  vertebrală şi sîngele din cavităţile inimii va fi împins în vasele sangvine. Dacă
osul pieptului se apasă ritmic, sîngele va fi împins din cavităţile inimii în vasele sangvine aproximativ ca
şi la contracţia ei în mod natural. Acest proces se numeşte masajul exterior (indirect, închis) al inimii
prin care artificial se restabileşte circuitul sîngelui. În aşa mod, prin alternarea respiraţiei artificiale şi a
masajului exterior al inimii se imitează funcţia respiraţiei şi a circuitului sîngelui. Acest complex de
măsuri se numeşte reanimare (readucerea la viaţă) iar măsurile - de reanimație.
34. În cazul opririi inimii, accidentatul trebuie culcat imediat pe o suprafaţă rigidă - bancă,
podea sau se pune sub spate o scîndură lată. Nu se admite de pus sub umeri sau sub gît diverse suluri.
35. Dacă ajutorul îl execută o singură persoană ea se aranjează alături de accidentat şi
aplecîndu-se face două expiraţii energice (conform respiraţiei artificiale prin metoda “din gură în gură”
sau “din gură în nas”), ulterior se ridică rămînînd pe aceeaşi parte de accidentat. Palma unei mâini se
pune pe jumătatea de jos a osului pieptului (cu două degete mai sus de la marginea de jos a osului), iar
degetele le ridică în sus. Palma mînii a doua se pune pe palma mînii întîi de-a lungul sau de-a curmezişul
şi se apasă, mărind efortul prin înclinarea propriului corp. Mîinile în timpul apăsării trebuie să fie drepte
în articulaţia cotului.
36. Apăsarea se execută prin impulsuri rapide, în aşa mod, ca osul pieptului să se adîncească la
4-5 cm. Durata apăsării nu mai mult de 0,5 secunde, intervalul dintre impulsuri - 0,5 secunde. În intervale
mîinile rămîn pe osul pieptului, degetele îndreptate, mîinile - drepte în articulaţia cotului.
37. Dacă readucerea la viaţă o îndeplineşte o singură persoană, după fiecare două expiraţii ea
execută 15 impulsuri pe osul pieptului. în timp de o minut trebuie de executat nu mai puţin de 60 de
impulsuri şi 12 expiraţii, adică de îndeplinit 72 de manipulări, prin ce se dovedeşte că ritmul măsurilor de
reanimaţie trebuie să fie foarte intens. Experienţa arată, că cel mai mult timp se pierde la executarea
respiraţiei artificiale. Nu trebuie de tărăgănat expiraţia: cum numai coşul pieptului s-a ridicat, expiraţia se
încetează.
38. Dacă la reanimare participă două persoane proporţia dintre “respiraţie - masaj” alcătuieşte
1:5. în timpul expiraţiei artificiale, persoana care execută masajul nu trebuie să apese osul pieptului.
39. Dacă măsurile de reanimaţie au fost executate corect, pielea se înrozoveşte, pupilele se
micşorează, respiraţia de sine stătătoare se restabileşte, pulsul se determină bine. Dacă activitatea inimii
se restabileşte, pulsul se determină clar şi este stabil, atunci masajul exterior al inimii se întrerupe imediat,
continuîd executarea respiraţiei artificiale dacă accidentatul respiră slab, stăruindu-se ca expiraţia de sine
stătătoare a accidentatului să coincidă cu expiraţia artificială.
40. La restabilirea definitivă a respiraţiei de sine stătătoare, respiraţia artificială se încetează.
Dacă activitatea inimii şi a respiraţiei de sine stătătoare nu s-au restabilit, dar măsurile de reanimare sînt
efective, atunci ele pot fi întrerupte numai la sosirea personalului medical care va continua readucerea la
viaţă a accidentatului.
41. Dacă măsurile de reanimare nu sînt efective (pielea devine cianoză-violetă, pupilele rămîn
mărite, pulsul în artere în timpul masajului exterior al inimii nu se determină) reanimarea se încetează
peste 30 de minute.