Subiectul lecției : ,, Serviciul de securitate și sănătate în muncă ”

Obiectivele operaționale:

1. Obiectul de studiu a securității și sănătății în muncă.

2. Bazele legislative ce reglementează securitatea și sănătatea în muncă. Actele
normative.
3. Organizarea serviciului de securitate și sănătate în muncă.
4. Instruirea în domeniul securității și sănătății în muncă.

I. ,,Securitatea și sănătatea în muncă” (SSM)- poate fi definită ca fiind situația în care

cineva sau ceva nu este expus la nici un risc de accidentare sau boală profesională.

Actualmente, tendințele cele mai avansate în domeniul legislației de securitate și

sănătate în muncă pot fi sintetizate, după cum urmează:

 Considerarea și tratarea securității și sănătății în muncă ca o problemă de interes general;

 Constituirea unor organisme statale de control și îndrumare a activităților preventive, care să
dispună de mijloace juridice, tehnice, și financiar eficace;
 Instituirea obligației angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor la locul de
muncă, prin măsuri care să respecte anumite principii generale de prevenire ( evitarea
riscurilor; evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate și diminuarea lor; combaterea riscurilor
la surse de adaptare amuncii la om; adaptarea la progresul tehnic);

În accepțiune mai generală, securitatea și sănătatea în muncă are obiectiv cunoașterea și

combaterea factorilor de risc în procesele de muncă, susceptibili să provoace accidente de
muncă și îmbolnăvire profesională.

Securitatea și sănătatea în muncă se integrează în ansamblul activităților prin care orice stat
asigură protecția socială a membrilor ca o componentă asențială pentru garantarea unui anumit
nivel de calitate a vieții. În mod concret, securitatea și sănătatea în muncă asigură protecția
lucrătorilor față de riscurile la care aceștia pot fi expuși în procesele de muncă.

II. Cadrul legislativ de securitate şi sănătate în muncă în Republica Moldova este constituit
din:

Acte internaţionale, la care ţara este parte;

Actele naţionale.

În prezent şirul actelor internaţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă rămîne

neschimbat.

Acte naţionale:
 1. Legi:

- Constituţia Republicii Moldova;

- Codul Muncii;

- Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186 din 10.07.2008 a Parlamentului RM;

- Hotărîrea nr.95 din 05.02.2009.

2. Cadrul de reglementări pentru asigurarea aplicării Legii securităţii şi sănătăţii în

muncă:

Cadrul Instituţional de securitate şi sănătate în muncă este constituit din:

 structuri la nivel naţional:

1. Ministerul Muncii, Protecţiei sociale şi Familiei;

2. Ministerul Sănătăţii;

3. Inspectoratul de Stat al Muncii;

4. Centrul Naţional de Sănătate Publică;

5. Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective;

6. Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova; Inspecţia Muncii a Sindicatelor;

7. Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova;

8. Întreprinderea de stat „Centrul de instruire în domeniul relaţiilor de muncă”;

9. Servicii externe de prevenire şi protecţie.

 structuri la nivel de unitate:

1. Serviciul de protecţie şi prevenire;

2. Comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă.

Capitolul I. Art. 95. Timpul de muncă reprezintă timpul pe care salariatul în conformitate
cu regulamentul intern al unității cu contract individual și cu cel colectiv îl folosește pentru
îndeplinirea obligațiilor.

Durata săptămâinii de muncă:

a) 24 ore - vârsta 15-16 ani;

b) 35 ore - vârsta 16-18 ani;
c) 35 ore – salariații cu muncă vătămătoare;
d) 35 ore – pentru lucrătorii cu efort intelectual și psiho-emoțional;
 e) 30 ore – pentru invalizi de gr. I și II.

Art. 46. Persoana fizică poate încheia contract de la vârsta de 16 ani, de la 15 ani cu
acordul părinților. Se interzice încadrarea în muncă a persoanelor de până la 15 ani.
Contractul se încheie pe o perioadă de 5 ani.

Art. 100. Durata zilnică a zilei de muncă:

Ziua normală 8 ore ( salariații până la 16 ani – 5 ore);

Durata zilnică maximă – 10 ore (muncă vătămătoare – 7 ore );

Durata 12 ore de muncă – repaus 24 ore.

Art. 103. Munca de noapte.

Munca de noapte 22:00 – 6:00.

Durata timpului de noapte se reduce cu o oră.

Munca de noapte timp de 6 luni sau 120 de ore necesită examen medical.

Nu se admite la munca de noapte salariații de până la 18 ani, femeile gravide, femeile

cu copiii de până la 3 ani, persoanelor cărora le este contraindicată munca de noapte.

Art. 104. Munca suplimentară.

Atragerea la muncă suplimentară poate fi dispusă de angajator fără acodul

salariatului. La solicitarea angajatorului, salariații pot presta munca în afara orelor de program
în limita de 120 ore pe an, în cazuri excepționale 240 ore.

Art. 107. Pauza de masă și repausul zilnic. Pauza de masă 30 min.

Art. 109. Repausul săptămânal se acordă timp de 2 zile consecutive sau nu mai puțin
de 42 ore.

Art. 110. Munca în zilele de repaus:

a) Este interzisă;
b) Nu se admite atragerea persoanelor până la 18 ani, femeilor gravide, femeilor cu
copii de până la 3 ani, invalizilor de gr. I și II.

Art. 113. Concediul plătit 28 zile calendaristice.

Art. 172- 173. Noțiuni de garanție și compensație.

Acordurile compensațiilor în cad de :

a) Deplasarea în interese de serviciu;

b) Transferare la lucru într-o altă localitate;
 c) Încetare a contractului individual de muncă;
d) Alte cazuri.

Titlul IX Ministerul Muncii și Protecției Sociale exercită coordonarea activităților de

protecție a muncii în Republica Moldova.
Art. 321. Locurile de muncă trebuie să fie testat 1 în 5 ani. Serviciul medical se
înființează în unitățile care au 300 și mai mulți salariați.
Art. 329. Instruirea salariaților în materie de Protecția Muncii se efectuează în modul
stabilit de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Art. 240. Echipamentul de protecție individual se acordă gratuit salariaților.
Art. 241. Materialele igienico- sanitare de protecție se distribuie gratuit de către
angajator salariaților care lucrează la locurile de muncă în condiții excesive.
Art. 242. Alimentația și protecția se acordă gratuit de către angajator salariaților care
lucrează în condiții de muncă vătămătoare.

III. Sistemul organizării SSM în TA

Pentru organizarea lucrului de protecție a muncii și pentru exercitarea controlului

asupra respectării de către toți angajații a legislației, normelor și regulilor de protecție a
muncii la întreprindere se formeză servicii de protecție a muncii.

La întreprinderile care au 50 de angajați sau mai mult se introduce funcția de specialist

în protecția muncii.

La întreprinderile care au un număr mic de angajați această funcție o exercită

conducătorii lor.

La întreprinderile care au peste o mie de angajați în componența serviciului de

protecție a muncii se introduce funția de medic pentru igiena muncii și se organizează
laboratorul industrial sanitar.

Specialistul în proteția muncii are dreptul să dea conducătorilor de subdiviziuni și de

servicii dispoziții, obligatorii pentru executare, privind lichidarea încălcărilor normelor și
regulilor de protecție a muncii, să prezinte conducătorului de întreprindere actele pentru
tragerea la răspundere a persoanelor oficiale care comit astfel de încălcări. Specialiștii în
protecția muncii nu pot fi antrenați în activități care nu intră în funcțiile lor.

Serviciul de protecție a muncii se lichidează numai în cazul încetării activității

întreprinderii.

1. Drepturile și obligațiile persoanelor cu funcție de răspundere privind SSM

Angajații sunt obligați:
  Să studieze, să însușească practic și să respecte cerințele de securitate a muncii, de
igienă a muncii și de apărare antiincendiară, prevăzute în actele normative respective
de protecție a muncii;
 Să se prezinte la serviciu în deplină capacitate de muncă, încât să nu expună la pericol
persoana proprie și ceilalți lucrători ;
 Să muncească în echipament de protecție și să utilizeze mijloacele de protecție
individuală și colectivă, prevăzute de procesul tehnologic, de regulile și intrucțiile de
protecție a muncii.
 Să înștiințeze la timp reprezentanții administrației despre toate cazurile de încălcare a
actelor normative de protecție a muncii, care periclitează sănătatea sau viața
angajaților, precum și despre avariile și accidentele ce s-au produs.
2. Planificarea măsurilor privind SSM
Întreprinderea e obligată să organizeze un sistem de instruire a tuturor angajaților și de
ridicare a nivelului lor profesional în domeniul protecției muncii.
Modul, termenele și durata instruirii le stabilește administrația de comun acord cu comitetul
sindicatului, pornind de la ceințele legislației, în vigoare, de protecție a muncii.
Conducătorii și specialiștii întreprinderii până la numirea în post iar după aceea
periodic, cel puțin odată în 3 ani, sunt obligați să audieze în modul stabilit un curs de lecții și
să fie verificați sub aspectul cunoașterii normelor și regulilor de protecție a muncii în
volumul necesar pentru exercitarea funcțiilor de servicii.
Toate formele de instruire și de ridicare a nivelului profesional al angajaților la
întreprinderi trebuie să prevadă intruirea în materie de protecție a muncii.
Întreprinderea organizează intruirea împuterniciților pentru protecția muncii în
termenul și după programul coordonat cu comitetul sindicatului.

3. Planificarea lucrărilor de protecție a muncii

Administrația elaborează și realizează planuri de perspectivă și anuale de
îmbunătățire a condițiilor de muncă, de asigurare a protecției muncii și de păstrare a sănătății
angajaților.
Obligațiile reciproce ale administrației și angajaților de asigura la întreprindere
condițiile de muncă sănătoase și inofensive se stipulează în contractul ( acordul ) colectiv.

4. Finanțarea măsurilor prin SSM

Protecția muncii se finanțează din contul statului și din cel al întreprinderilor.

Alocațiile bugetare pentru protecția muncii se folosesc pentru finanțarea cercertărilor

științifice, pentru realizarea programelor de stat și programelor regionale speciale privind
protecția muncii, pentru întreținerea organelor de conducere a protecției muncii.
 Administrația întreprinderii alocă anual, în dependență de condițiile de muncă și de
starea securității muncii, de nivelul traumatismului și al mortalității, mijloacele finaciare și
materiale necesare acțiunilor de protecție a muncii. Se interzice cheltuirea acestor mijloace în
alte scopuri.

Volumul finanțării acțiunilor de protecție a muncii se stabilește în contractele

colective, astfel încât mărimea cheltuielilor anuale să nu fie mai puțin de 2 % față de suma
mijloacelor consumate pentru remunerarea muncii angajaților la întreprindere.

Angajații nu suportă nici un fel de cheltuieli legate de finațrea acțiunilor de protecție a

muncii.

Mijloacele întreprinderii repartizate pentru cererea unor condiții de muncă sănătoase și

inofensive nu se impun.

Instruirea introductiv-generală
Instruirea introductiv-generală la angajare cuprinde toate persoanele care solicită angajarea
în câmpul muncii, precum și stagiarii și ucenicii. Scopul instruirii este de a informa despre
activitățile specifice unității respective, riscurile pentru securitate și sănătate în muncă,
precum și despre măsurile de protecție și prevenire la nivelul unității.

Instruirea la angajare cuprinde următoarele tematici:

 actele normative naționale de securitate și sănătate în muncă;

 consecințele posibile ale necunoașterii și nerespectării actelor normative de securitate şi

sănătate în muncă;

 dispozițiile instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă elaborate in cadrul agenției; 

riscurile profesionale specifice activității;

 măsurile la nivelul întreprinderii privind stingerea incendiilor, evacuarea lucrătorilor în

cazul unui pericol grav și imediat și acordarea primului ajutor în caz de accidentare în
muncă. Instruirea la angajare se finalizează cu verificarea cunoștințelor însușite de cei
instruiți, care se va efectua de către lucrătorul desemnat.

Instruirea periodică a personalului se efectuează de către conducătorul subdiviziunii

teritoriale sau a postului de inspecție la frontieră pe baza informațiilor și instrucțiunilor de
securitate și sănătate în muncă, având drept scop reîmprospătarea și actualizarea
cunoștințelor în domeniul securității și sănătății în muncă. Intervalul dintre două instruiri
periodice va fi de 6 luni.

Instruirea periodică

Instruirea periodică se efectuează în următoarele cazuri:

 când angajatul a lipsit de la serviciu peste 30 de zile calendaristice;
 când au fost operate modificări în instrucțiunile de securitate și sănătate în muncă;
 în urma încălcării de către lucrători a instrucțiunilor de securitate și sănătate în muncă;
 la reluarea activității după accidentul de muncă suferit de către muncitor;
 la executarea unor lucrări ocazionale sau speciale, care nu fac parte din procesul de muncă
obișnuit al muncitorului;
 la lichidarea consecințelor avariilor, calamităților naturale etc.;
 la efectuarea lucrărilor pentru care se perfectează un bon de lucru – permis;
 la introducerea unui nou echipament de lucru sau a unor modificări ale echipamentului de
lucru existent;
 la introducerea oricărei tehnologii noi sau a unor proceduri noi de lucru;
 la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
 la schimbarea locului de muncă, postului de lucru sau a lucrului în cadrul unității.
Angajatul poate să-și continue activitatea numai după verificarea cunoștințelor lui de către
conducătorul său şi consemnarea acestui fapt în Fișa personală de instruire în domeniul
securității și sănătății în muncă.
Instruirea la locul de muncă
Instruirea muncitorilor la locul de muncă se efectuează de către conducătorul locului de
muncă pe baza informaţiilor şi instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă, după
instruirea introductiv-generală. Scopul instruirii la locul de muncă este prezentarea riscurilor
profesionale, precum şi măsurile de protecţie şi prevenire la nivelul fiecărui loc de muncă
şi/sau post de lucru.
Instruirea la locul de muncă va cuprinde cel puţin următoarele:
1) informaţiile privind riscurile profesionale specifice locului de muncă şi/sau postului
de lucru;
2) dispoziţiile instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă elaborate pentru locul de
muncă şi/sau postul de lucru;
3) măsurile la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind stingerea
incendiilor şi evacuarea lucrătorilor în cazul unui pericol grav şi imediat;
4) dispoziţiile instrucţiunilor privind acordarea primului ajutor în caz de accidentare în
muncă;
 5) demonstraţii practice privind lucrul pe care muncitorul îl va desfăşura, precum şi
exerciţii practice privind utilizarea echipamentului individual de protecţie, mijloacelor de
alarmare, intervenţie, evacuare şi de prim ajutor în caz de accidentare în muncă.
Muncitorul va fi admis la lucrul de sine stătător numai după verificarea cunoştinţelor lui
de către conducătorul locului de muncă şi consemnarea acestui fapt în Fişa personală de
instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

INFORMARE, INSTRUIRE ÎN DOMENIUL SECURITĂȚII ȘI SĂNĂTĂȚII

Informarea

Statisticile accidentelor de muncă evidențiază că un număr mare de accidente se

produc datorită greșelilor lucrătorilor.

Greșelile pot fi cauzate de:

 Necunoașterea regulilor de securitate și sănătate în muncă;

 Necunoașterea modului în care trebuie utilizate echipamentele tehnice.

Necunoașterea contribuie la:

 Necunoașterea regulilor de securitate și sănătate în muncă;
 Necunoașterea modului în care trebuie utilizate echipamentele tehnice.

Astfel, informarea devine una din metodele care pot influența hotărâtor scăderea
numărului de ccidente de muncă și boli profesionale.
Informarea poate fi realizată prin pregătirea și intruirea lucrătorilor cu privire la :

 Riscurile pentru securitate și sănătate în muncă;

 Măsuri de prevenire și protecție;
 Măsurile de primul ajutor;
 Stingerea incendiilor;
 Evacuarea lucrătorilor;
 Pericol grav și iminent.
Infomarea trebuie făcută în funcție de nivelul de pregătire a fiecărui lucrător.