Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul

basm cules de Petre Ispirescu

Un om văduv are doi copii. El se căsătorește cu o femeie rea care îi urăște copiii.
Femeia îi tot spune bărbatului să scape de prunci. Sătul de vorbele ei, bărbatul își ia
odraslele și le părăsește în inima pădurii. Înainte de a pleca, fata a luat cu ea doi pumnii
de mălai. Ea a presărat mălaiul de-a lungul drumului și, în felul acesta, copiii au știut să se
întoarcă acasă. Dar mama vitregă nu se dă bătută. Mereu îi spune bărbatului să-și
prăpădească pruncii. Tatăl își ia din nou copiii și îi părăsește în pădure. De data aceasta,
fata încearcă să ia cenușă din vatră, dar strigoaica îi dă cu vătraiul peste degete. Fata nu
mai are cu ce să-și marcheze drumul și cei doi copii rătăcesc prin pădure. Osteniți, copiii
își fac un foc. Copila pune pe foc o balegă amăgindu-și fratele că e pâine. Lângă ei apare
un moșneag. Moșul preschimbă balega în pâine și îi hrănește pe copii. De asemenea, îi
oferă băiatului un arc și lațuri învățându-l să vâneze. Așa, copiii supraviețuiesc și cresc în
pădure. Într-o zi băiatul vânează un iepure, dar iepurele îl roagă să-l cruțe și îi promite că îi
dă un iepuraș. Feciorul vânează o vulpe, un lup și un urs. Toți trei îl roagă să le cruțe viața
și îi oferă câte un pui. Băiatul crește lighioanele ca și când ar fi animalele lui.
Sătui de pribegie, copiii dau peste palatul unui zmeu. Fata curăță palatul și face
mâncare. Când se întoarce zmeul, îi primești la el. Toți trei trăiesc în pace și liniste până
când zmeul se îndrăgostește de fată. Zmeul și fata îi pun gând rău băiatului și vor să-l
omoare. Lighioanele pe care le-a crescut flăcăul îl salvează pe acesta și zmeul se
transformă într-o buturugă. Flăcăul ia ficatul și inima zmeului și se duce acasă. Apoi, îi
spune fetei să-i facă o mâncare. După ce fata îi face mâncarea, băiatul o izbește cu
mâncarea peste ochi, orbind-o.
Băiatul își ia lumea-n cap ajungând într-un sat. Acolo întâlnește o bătrână însetată.
Baba îl roagă să-i dea apă dintr-o fântână păzită de un șarpe. Feciorul o adapă de trei ori
și a treia oară, când ajunge la fântână, întâlnește o prințesă care plânge. Acesta o întreabă
de ce plânge, iar ea îi spune că tatăl ei a jertfit-o șarpelui care sălășluiește în fântână.
Viteazul se oferă să o ajute și îi spune să nu umble în tolba lui cât timp doarme. Fata nu se
poate abține și pierde o săgeată din tolba voinicului. Apare șarpele și băiatul îl răpune,
retezând cele nouă capete ale șarpelui, ultimul cap fiind tăiat cu un ac din părul fetei.
Voinicul pune limbile în batista prințesei și pleacă în lumea largă.
 Împăratul trimite un țigan să verifice dacă a murit fata. Țiganul o găsește pe prințesă
vie și pretinde că el a ucis șarpele. Fata spune că nu e el viteazul, ci un altul. Împăratul îl
cheamă la curte pe flăcăul care a ucis șarpele și acesta își demonstrează vitejia arătându-i
cele nouă limbi ale șarpelui și batista fetei.
Cei doi tineri se căsătoresc și feciorul își amintește de sora lui. O caută, o găsește,
dar aceasta îl ucide înfingându-i un os de zmeu în spatele urechii. Iepurele, vulpea, lupul
și ursul caută trupul flăcăului, înviindu-l cu sînge de coțofană. Sora băiatului este judecată
și condamnată la moarte. Feciorul și prințesa urcă pe tronul împărăției.