Ei au plecat...Lumina lor rămâne!

Evocări

Un mare privilegiu al omului ca fiinţă gânditoare ese capacitatea

lui unică natural-umană, de a-şi trăi concomitent, mental, ideatic şi
afectiv trecutul, prezentul şi viitorul său.
La această triplă dimensiune temporală omul are acces şi ca individ
şi ca fiinţă socială. În condiţia lui de individ îşi trăieşte timpul în mod
unipersonal, iar în condiţia lui de fiinţă socială devine parte a
mentalului colectiv. Şi astfel omul- doar omul – trăieşte ca individ în
vreme ce e trăit şi de colectivitate. Viaţa lui reală, concretă, este
condiţionată de entitatea sa fizică şi bio-psihică. Viaţa lui socială trece
dincolo de graniţele individului fizic şi este trăită de societate la
amplitudinea şi consistenţa valorilor transmise de el umanităţii.Iată de
ce marile personalităţi reprezintă o resursă genuină de energie vitală
pentru lumea în care au trăit; un patrimoniu de omenie – în sensul cel
mai cuprinzător al conceptului – lăsat în folosinţa urmaşilor.
Din fericire, Asociaţia noastră a fost încă de la înfiinţare onorată de
prezenţa unor asemenea oameni şi a beneficiat de aportul lor atât ca
membrii fondatori, cât şi ca participanţi activ implicaţi în bunul ei
mers. Evocându-i acum şi aici, după un deceniu de activitate
constatăm cu emoţie că în i-am avut alături prin ideile şi sugestiile ce
ni le-au lăsat.
AUREL NEGUCIOIU
Născut în anul 1930 la Novaci, judeţul Gorj, face Şcoala primară în
satul natal, Şcoala medie tehnico financiară la Tg. Jiu, Institutul de
Ştiinţe Economice şi Planificare la Bucureşti – pe care îl absolvă cu
Diplomă de merit, iar între 1954-1958 urmează studiile de doctorat la
Universitatea Lomonosov din Moscova.
Între anii 1958-1990, timp de treizeci şi doi de ani, AUREL
NEGUCIOIU a activat în Universitatea Babeş-Bolyai la catedra de
economie politică, în calitate de lector , conferenţiar şi profesor
universitar.
1
 Fără a întrerupe activitatea universitară, AUREL NEGUCIOIU a
fost o perioadă şi Secretar al Comitetului judeţean de partid Cluj şi
vicepreşedinte cu probleme de învăţământ, ştiinţă şi cultură al
Consiliului Popular Judeţean.
În ultimii ani de viaţă a continuat să lucreze în cadrul Universităţii
Creştine Dimitrie Cantemir ca prodecan şi decan al Facultăţii de
studii economice.
Conduşi de principiul că faptele sunt cele care dau măsura omului,
ajungem cu uşurinţă la un patrimoniu de valori în câmpul
învăţământului universitar, cercetării ştiinţifice şi educaţiei, care
poartă semnătura celui care a fost AUREL NEGUCIOIU : douăzeci de
cărţi realizate prin contribuţia ds în calitate de autor, coautor sau
coordonator; nouă manuale universitate; peste 170 de comunicări
ştiinţifice, articole de specialitate şi studii de fezabilitate economică;
îndrumarea ştiinţifică a 47 de lucrări de doctorat. Toate acestea atestă
şi întregesc imaginea unui intelectual harnic, ordonat, disciplinat şi
dăruit menirii sale; condiţia unui om care şi-a centrat cu prioritate
energia intelectuală şi simţul datoriei asupra profesiei, slujind-o cu
devotamentul său exemplar.
Savant şi meticulos în predare, cu o exigenţă mereu dublată de
înţelegerea faţă de studenţi şi colegi, profesorul AUREL NEGUCIOIU
a avut în acelaşi timp o deschidere permanentă spre social, în sensul
plurivalent al acestui cuvânt.
Prezenţa sa într-o structură administrativă, politică sau obştească a
fost mereu semnul că acolo se cultivă disciplina şi seriozitatea, că
lucrurile sunt cântărite cu un simţ al răspunderii pentru oameni, că
măsurile sunt aplicate corect, iar valoarea este cu adevărat stimulată şi
ocrotită. Nu a fost deloc întâmplător faptul că dealungul unei cariere
prodigioase, configurată exclusiv pe relaţiile cu oamenii, profesorul
AUREL NEGUCIOIU a avut uneori opinii diferite faţă de alţii. S-a
contrazis cu fair-play pe tărâm pedagogic şi ştiinţific, dar n-a avut
nicodată duşmani, ci numai competitori. El s-a apropiat întotdeauna de
oameni cu sfiala celui care vrea să convingă fără să supere, să combată
2
fără să umiliească şi să-şi exprime fermitatea îmbrăcată decent în
respctul cuvenit, pentru cel cu opinii contrare.
Înzestrat cu aceste calităţi a avut în egală măsură succes în toate
domeniile în care a activat, traseul vieţii sale purtând însemnele
inconfundabile ale personalităţii omului de învăţământ şi ştiinţă, dar şi
ale cetăţeanului implicat nemijlocit în rosturile societăţii şi în
sprijinirea semenilor săi.

GICU IONESCU
Chirurgia este fără îndoială una ditre profesiile condiţionate de
cele mai directe şi imperative cerinţe de ordin ştiinţific, tehnic şi
psihic, întrucât chirurgul intră în dialog nemijlocit cu viaţa pacientului
său. Practicarea ei obligă în egală măsură la o cunoaştere ştiinţifică
adecvată cazurilor concrete, la abilitate tehnică, stăpânire de sine şi
operativitate în condiţiile de stres inevitabil, precum şi la un
comportament bazat pe deplină moralitate, generator de încredere şi
speranţă. Doar regăsite într-o fericită confluenţă, în fapta şi conştiinţa
celui care ţine în mână bisturiul, aceste criterii dau anvergură şi aură
de personalitate profesiei de chirurg.
Sub incidenţa unor asemenea criterii, profesia de chirurg al
profesorului GICU IONESCU s-a integrat cu întreaga lui viaţă,
materializându-se în fapte zilnice demne de admiraţia şi respectul
colaboratorilorşi nu în ultimul rând de recunoştinţa celor salvaţi de
ştiinţa sa medicală, de precizie şi siguranţa mâinilor sale.
După cum bine se ştie , profesia de medic chirurg este una cu
permanentă rezonanţă publică. Atenţia şi conştiinţa colectivă sunt
sensibile la serviciile vitale aduse membrilor societăţii. Dar ea,
profesia chemată mereu să evite, sau măcar să întârzie inevitabilul,
lasă cu timpul urme inconfundabile şi în mintea şi sufletul celui
chemat să i se dăruiască fără ezitare. Pentru cine l-a cunoscut
îndeaproape pe medicul chirurg GICU IONESCU nu a fost o
dificultate să constate că răspunderea profesională şi tensiunile
inerente ei şi-au lăsat amprenta şi asupra omului, înnobilându-i într-un
3
fel aparte modul de-a gândi şi felul de-a fi. Discuţiile cu el, indiferent
de natura lor, se păstrau în albia firescului, a chibzuinţei şi a
cumpătării. Judecăţile lui de valoare aveau fermintate, dar nu
aroganţă; se întemeiau pe analiză pertinentă, dar nu se excludeau alte
puncte de vedere.
.
Pentru Ştiinţa medicală românească în întreita sa desfăşurare – ca
cercetare ştiinţifică, învăţământ medical şi practică medicală
nemijlocită – profesorul GEORGE NICU IONESCU a fost decenii în
şir un reper de valoare şi un exemplu demn de urmat. Ca şef al Clinicii
chirurgicale clujene timp de peste cinsprezece ani a continuat şi
dezvoltat prestigiul instituţiei în linia iluştrilor săi înaintaşi –
profesorul Aurel şi profesorul Crişan Mirceiou, iar ca rector al
Universităţii de Medicină şi Farmacie (1986-1990) a reuşit să
coaguleze energiile benefice ale ştiinţei şi practicii medicale clujene,
situându-le deasupra evenimentelor de conjunctură politică, în zona
cu adevărat necesară vieţii omeneşti. Aşa după cum, semnificativ
pentru vocaţia sa de îndrumător al învăţământului medical rămâne şi
faptul că în ultima parte a activităţii şi-a legat decivis numele de
organizarea şi dezvoltarea Facultăţii de Medicină din Oradea.
Autoritate recunoscută în chirurgie, îndeosebi în chirurgia
abdominală, profesorul GICU IONESCU şi-a pus amprenta
personalităţii sale şi în cercetarea acestui domeniu prin monografii de
referinţă şi comunicări substanţiale în cadru congreselor şi
conferinţelor de specialitate. Ca semn al recunoştiinţei pentru
contribuţia sa la dezvoltarea ştiinţei, învăţământului şi practicii
mediacle a fost ales membru de onoare al Academiei Române de
Ştiinţe Medicale.
Prezenţa sa empatică şi dorită printre semeni săi a făcut
din profesorul GICU IONESCU, un om împlinit atât în plan
profesional - ca model şi mentor pentru generaţii de chirurgi, - cât şi
în viaţa socială, ca om cu nelipsita disponibilitate de simpatie, capabil

4
să facă o sursură de bucurie din întâlnirile cu ceilalţi. Viaţa lui – o
fiinţare de excepţie, în straiele obişnuinţei cotidiene

OLIVIU PASCU

Profesor universitar OLIVIU PASCU, rector al Universităţii de

Medicină din Cluj Napoca, membru fondator al Asociaţiei noastre de
pensionari a plecat dintre noi pe neaşteptate lăsând tristeţe şi durere în
familie şi în rândul celor apropiaţi, un gol resimţit în ştiinţa medicală
românească şi o societate clujeană mai săracă cu unul dintre onorabilii
ei cetăţeni.
Născut în Braşov la 6mai 1939, absolvent al liceului Gheorghe
Lazăr, din Sibiu, profesorul OLIVIU PASCU intră prin concurs la
Facultatea de medicină din Cluj napoca în anul 1968
Începând cu acestă dată, traseul de viaţă al profesorului PASCU
devine prin voinţa, dorinţa, capacitatea de muncă şi înzestrarea
intelectuală remarcabilă un model reuşit de formare şi afirmare
personală. Este semnificativ faptul că de la etapa de student şi până la
cea de savant, cu excepţia perioadei de practică obligatorie la ţară –
conform uzanţelor vremii – activitatea eminentului profesor s-a
desfăşurat în una şi aceiaşi unitate de învăţământ – prestigioasa
Universitate de medicină clujeană. Astfel omul şi Instituţia au devenit
energii convergente, armonizate de pasiune şi călăzuite de
consecvenţă într-o operă cu plure semnificaţii ştiinţifice, educative şi
sociale. A avut o evoluţie profesională ascendentă şi unanim
respectată, fiind continuatorul de drept şi de fapt al savntului profesor
Octavia Fodor.
Ca medic învretnicit cu formarea altor generaţii de medici într-
o prestigioasă Universitate a parcurs cu brio toate gradele ce i-au
atestat calităţi de profesor şi educator în timp, iar ca om de ştiinţă
implicat activ în cercetarea medicală a elaborat numeroase lucrări cu o

5
conistenţă profesională teorectică şi practică recunoscută, care au făcut
din numele său o prezenţă prestigioasă în literatura de specialitate.
Destinul a făcut, graţie muncii şi valorii sale profesionale, ca
profesorul OLIVIU PASCU să ocupe funcţii decisive pentru
modernizarea învăţământului medical clujean, imediat după 1989: în
anul 1990 a devenit decanu Facultăţii de medicină, iar în anul 1992
este ales rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu
Haţeganu, funcţie în care va fi reales şi în anul 1996. A fost o perioadă
de transformări necesare, curajoase şi dificile, care au atestat pe deplin
tenacitatea managerului, dublat de profesorul şi educatorul dedicat
trup şi suflet rosturilor sale ştiinţificeşi formarea educativă. Prestigiul
de azi a cunoscutei Universităţi clujene este şi rodul iniţiativelor
constante făcute cu gândul şi fapta de profesorul PASCU.
Alături de profesor şi medic OLIVIU PASCU a fost şi un
cercetător ştiinţific cu contribuţii substanţiale în domenii de bază ale
medicinei. A publlicat peste 400 de lucrări de carcetare în cele mai
prestigioase reviste internaţionale, a elaborat direct sau a colaborat la
editarea a 46 de manuale, şi-a avut iniţiativa înfiinţării primului
Institut Regional de Gastroenterologie şi Hepatologie din România.
Contribuţia sa remarcabilă la dezvoltarea medicinii româneşti a
fost recunoscută şi apreciată prin acordarea unor titluri şi premii de
mare prestigiu de către instituţii academice româneşti şi străine,
precum . Premiul Gheorghe Marinescu şi Premiul Iuliu Haţeganu al
Academiei Române, Medalia Albert Schweizer al Academiei
Medicale Poloneze.
Rememorând viaţa celui care a fost OLIVIU PASCU – omul,
medicul şi îndrumătorul multor rânduri de profesii protectoare de viaţă
– avem mereu un exemplu de urmat. Este exemplul de personalitate
constrită exclusiv pe temeiul profesiei şi deschisă spre societate cu
dorinţă de-a oferi tot ce destinul i-a dat mai bun şi folositor pentru
semenii săi.

6
 Ideea călăuză lăsată de Iuliu Haţeganu, conform căreia, medicina
trebuie să fie mereu ştiinţă şi conştiinţă şi-a găsit în viaţa şi activitatea
lui OLIVIU PASCU oilustrare exemplară.

DUMITRU FĂRCAŞ
DUMITRU FĂRCAŞ face parte dintre marii interpreţi de folclor
care a reuşit să dea instrumentului său muzical,taragotul, un potenţial
armonios necunoscut până la el.
Oboist prin pregătirea sa universitară DUMITRU FĂRCAŞ a
aplicat creator şi benefic tehnica oboiuluiasupra taragotului, investind
astfel un instrument popular cu subtilităţi sonore aparte. capabile să
provoace stări emoţionale de intensă trăire omenească. Spirit inovator
prin excelenţă a preluat apoi şi-a adaptat la taragotul său, sunetul
tulnicilui cu rol vestitor realizând ample deschideri evocatoare de
spaţiu şi timp.
DUMITRU FĂRCAŞ rămâne în memoria noastră afectivă pentru
întreitele sale virtuţi dovedite cu prisosinţă de-a lungul vieţii. În
primul rând el şi-a câştigat un loc inconfundabil ca interpret creator.
Toată zestrea sa muzicală îi poartă amprenta personalităţii. O ureche
muzicală cât de cât exersată va descoperi în sunetul taragotului său un
general uman care poartă totuşi un nume propriu, o energie sufletească
expansivă spre inefabil şi dezamăgire.
În al doilea rând, DUMITRU FĂRCAŞ a fost un remarcabil
îndrumător de talente, un mentor şi model al generaţiilor de
instrumentişti ce i-au urmat, un dirijor al cărui prestigiu se întemeia pe
larga recunoaştere a valorii sale artistice.
Orchestra şi Ansamblul Mărţişorul al Casei de Cultură a
studenţilor din Cluj Napoca i-a fost toată viaţa nu numai principalul
său loc de muncă ci şi formaţia sa de suflet. Aici, sprijinit cu o
consecvenţă remarcabilă şi neîntreruptă de directorul Laurenţiu
Hodorog, maestrul FĂRCAŞ a făcut o şcoală durabilă şi prestigioasă

7
pentru pasionţi de folclor, de la facultăţile clujene, indiferent de
profilul lor. Şi astfel, mulţi dintre aceştia au devenit nu doar cunoscuţi
interpreţi vocali şi instrumentişti de folclor, ci şi devotaţi animatori a
activităţilor culturale de la locurile lor de muncă.
Ajutat de talentul său prodigios, remarcându-se în mod obişnuit ca
prezenţă dominantă în scenă şi în atenţia publicului de pretutindeni,
DUMITRU FĂRCAŞ a fost de-a lungul vieţii sale unul dintre cei mai
cunoscuţi ambasatori ai cântecului popular românesc în străinătate.
Mărturie a acestui destin autentic şi profund patriotism stau atât
numeroasele turnee făcute an de an în străinătate cu ansambluri
artisticve studenţeşti şi profesioniste, căt numărul impresionant de
premii obţinute de-a lungul carierei, cu ocazia unor mari şi diverse
evenimente culturale. Surprinzător este faptul că aceste premii şi
distincţii obţinute la un instrument de suflat din categoria celor
recunoscute pentru efortul şi dificultatea folosirii lor, se întind pe o
durată de treizeci şi opt de ani :
– Premiul I și titlul de laureat al concursului din cadrul
Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților, Helsinki (1962)

– Discul de aur decernat de Academia „Charles Cros” din Paris

(1972)
– Laureat al Premiului Ethnos (1991)

– Laureat al Festivalului „Smithsonian Folklive

Festival”, Washington (1999)

– Premiul I la Festivalul Internațional de la Bruxelles (1999)

– Premiul Inter-Lyra în cadrul Olimpiadei de Muzică și Dans

„Cele cinci Lyre”, Budapesta (2000)
Societatea românească i-a fost, la rândul ei mereu recunoscătoare
pentru substanţiala sa contribuţie la păstrarea, îmbogătirea şi
răspândirea folclorului. El a fost ales „Cetățean de onoare” al
8
orașelor Cluj-Napoca, București, Reșița și Baia Mare. A fost
președinte de onoare al Congresului Internațional al Taragotiștilor, iar
Statul Român i-a conferit Crucea națională Serviciul Credincios clasa
a III-a, și Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, Categoria
D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și
pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a
spectacolului”. 

DUMITRU FĂRCAŞ s-a stins din viaţă ca persoană, dar a rămas

în viaţă ca personalitate; el are un loc al său în patrimoniul artei, în
care orice sfărşit nu e decât o nouă deschidere.