Ziua a patra FILOSTRATO Sfârseste cea de a treia zi a Decameronului si începe cea de a patra, in care,

sub sceptrul lui Filostrato, se vorbeşte despre acei ale căror iubiri au avut un sfirşit nenorocit.

Povestea a noua

Messer Guiglielmo Rossiglione U dă ne-vestei sale să înănince inima lui messer Guiglielmo
Guardastagno, omorît de el .«" iubit de ea; femeia aflînd lucrul acesta se aruncă de pe o fereastră,
moare şi e îngropată împreună cu iubitul ei.

După ce Neifile îşi isprăvi povestea care stîrnise un val de milă în sufletele tovarăşilor e", regele, care nu
voia să strice învoiala dată dintru începult lui Dionco, 08 cum fiecare aşi spusese povestea lui în ziua
aceea, începu astfel : — Preamilostive doamne, îmi vine în minte o poveste, de care — dat fiind că
arătaţi atâta milă pentru dragostea far' de noroc — vă veţi înduioşa desigur nu mai puţin ca ide cealaltă,
căci în povestea mea eroii nu-s muritori de rînd ca în povestea de adineauri si nenorocul lor a fosit mai
crunt ca aii celorlalţi.

Trebuie să ştiţi, dar, că-n Provenţa, pe cîte spun cei de pe-acolo, trăiau odinioară doi nobili cavaleri,
fieste-care cu castele si ou vasali, şi dintr-aceştia pe unul îl chema messer Guiglielmo Rossiglione, iar pe
celălalt messer Guiglielmo Guardastagno ; or, cum si unul si altul erau viteji si pricepuţi în mînuirea
armelor, se aveau nespus de dragi si obişnuiau să meargă tot împreună la întreceri, la lupte de-a călare
si alte asemănătoare isprăvi cavalereşti, la care amîndoi purtau aceeaşi stemă şi straie de o culoare. Şi,
deşi fiecare trăia în castelul său, departe unul de altul ca la vreo zece mile si poate şi mai bine, totuşi,
messer Guiglielmo Rossiglione avînd drept soaţă o femeie fără pereche de frumoasă şi încântătoare, se
înitîmplă ca celălalt cavaler, messer Guiglielmo Guardastagno, să prindă atâta drag de dînsa, cu toată
prietenia care-l lega de soţul ei, încât pînă la urmă, ba dintr-o vorbă, ba dintr-alta, femeia îşi dete seama
şi, ştiindu-l cît e de viteaz, îl îndrăgi şi ea cu atîta patimă, încît numai la dînsul se gîndea, numai pe d'însul
îl dorea şi n-aştepta decât s-o roage să-i dăruiască dragostea ; si într-adevăr, nu după mult timp dorinţa îi
fu împlinită şi nu o dată ise înltSlniră, iubindu-se cu foc. Dar, nepăzindu-se îndeajuns, bărbatul ei prinse
de veste si se mânie cumplit, schimibîndu-se dragostea da frate ce i-o purtia lui Guardastagno în ură
neîmpăcată ; ştiind fesă să-şi ascundă ura mai bine decît ceilalţi doi îşi ascunseseră iubirea, se hotărî să-l
omoare. Or, în vreme ce messer Rossiglione urzea aceste gînduri, se întîmplă ca-n Franţa să se puie la
cale o mare întrecere între cavaleri ; dînsul, prinzînd de veste, îl înştiinţa pe Guardastagno şi îi trimise
vorbă să facă bunătatea să vie pîn'la el, ca să se sfătuiască în doi dacă să meargă si-n ce fel. Messer
Guiglielmo Guardastagno răspunse bucuros 69 că a doua zi fără de greş avea să vie să cineze cu dînsul.
Rossiglione, cînd| auzi una ca asta, îşi zise că venise timpul să-i puie capăt vieţii ; şi-a doua zi, înarmîndu-
se, încalecă însoţit de cîţiva credincioşi de-ai lui si cale de o postie departe de castel se opri într-o pădure
si se aşeză lai pândă, ştiind că pe-aeolo duce drumul lui Guardastagno. După ce-l aşteptă o vreme, într-
un tîrziu văzu că vine, fără de arme asupra lui, cu două slugi pe urmă si ele neînarmate, ca unul ce nu se
gîndea să se păzească chiar de el ; si cînd văzu c-ajunge pe locul potrivit, turbat de furie şi orbit de
gândurile ucigaşe, sltrîngînd în mînă lancea, se! aruncă asupra lui, strigînd : — S-a isprăvit cu tine ! Şi,
zicând asitfel, ca fulgerul de iute îi împlîntă lancea in coaste. Messer Guiglielmo Guardastagno, fără să
poată face nimica înltru apărarea sa si far' să scoată o vorbă, căzu străpuns de lance şi-n scurtă vreme îşi
dete duhul. Slugile lui, fără să ştie cine fusese ucigaşul, întoarseră caii pe loc si o porniră înltins spre
dasitelul sltăpînului lor. Rossiglione, sărind degrabă de pe cal, deschise c-un cuţit pieptul lui
Guardaisltagno, şi el, cu mîna lui, îi scoase inima din piept, si după ce puse s-o învelească într-un steguţ
de lance, dădu poruncă unui om din cei ce-l însoţeau s-o ducă până acasă ; apoi, după ce porunci să nu
cuteze careva să sufle o vorbă despre aceasta, încalecă din nou şi, cum afară se înnoptase, se întoarse la
castel. Doamna, care ştia că Guardastagno ar fi trebuit să vie în seara aceea să cineze cu dânşii
dimpreună si-l aştepta ca pe tăciuni, văzând că nu miai vine, se minună şi-i 7ise bărbat'ului : —•
Messere, cum se face că Guardastagno nu mei vine ? Bărbatul îi răspunse : — Mi-a dat de ştire, doamnă,
c-are să vină numai mîine. De care lucru doamna se tulbură oleacă. Intre acestea Rossiglione,
descălecînd, puse să-l cheme pe bucătar şi-i zise : — Ia inima aceea de porc mistreţ şi fă-mi din ea o
mîncărică de să te lingi pe degete ; iar cînd moi aşeza la cină, să mi-o trimiţi la masă pe-un taler de
argint. 70 Bucătarul, luînd inima, se strădui cu grijă si pricepere să-si dovedească măiestria si, după ce-o
tocă mărunt şi-o amestecă cu mirodenii, găti dintr-însa o tocăniţă, să iingi şi blidele, nu alta. Apoi, cînd se
făcu de cină, mes-ser Guiglielmo cu nevasta se aşezară să mănînce. Dar cînd veni mâncarea, messer
Guiglielmo, stînjenit la gîn-dul mârşăviei pe care o săvîrşise, mîncă puţin dintrînsa. Pe urmă bucătarul
trimise tocăniţa, pe care soţul doamnei, făcîndu-se că-n seara aceea nu se îmibie la mîncare, i-o aşeză
înainte şi-o lăudă de zor. Femeia, pofticioasă, se puse să mănînce si, aflînd-o pe gustul ei, mîncă
mâncarea toată. Cavalerul, după ce văzu că doamna isprăvise bucatele cu pricina, grăi : - Cum ţi-a plăcult
mâncarea, doamnă ? La care dânsa îi răspunse : — Messere, tare1 rmna plăcut. — Pe legea mea, te
cred, răspunse cavalerul. Nici nu mă mir că mort ţi-a fost pe plac un lucru pe care viu l-ai îndrăgit mai
mult ca orişice pe lume. Femeia, auzind acestea, rămase îngândurată o clipă si apoi făcu : - De ce ? Ce
mi-ai dat oare să mănânc ? Bărbatul îi răspunse : —• Inima lui messer Guiglielmo Guardastagno, pe care
tu, femeie si soaţă păcătoasă, l-ai îndrăgit cu patimă ; şi poţi fi încredinţată că inima a fosit a lui, căci eu
cu mîna mea i-am smuls-o din piept, puţin înainte de-a mă întoarce acasă. Biata femeie, nu întrebaţi ce-
a pătimit aflând aceasta despre iubitul ei, pe care-l îndrăgea ca pe ochii din cap. Şi într-un| tîrziu
răspunse : — Messere, fapta dumiitale e fapta unui cavaler mîr-şav şi fără cinste ; căci dacă eu, fără să
rabd vreo silnicie de la dînsul, mi l-am făcut de bună-voie stăpân pe inimă şi gînd, iar dumneata prin asta
ai pătimit ocară, atunci nu pe el, ci pe mine trebuia să mă osîndeşti. Dar deie Dumnezeu să nu se adauge
niciodată altă fărîmă de mîncare peste-o mîncare aşa de aleasă cum a fost inima vitează, curtenitoare şi
măreaţă a nobilului cavaler Guiglielmo Guardastagno. 71 i Şi ridioîndu-se în picioare, fără a mai sta pe
gînduri, se aruncă de pe-o fereasitră care se afla la spate. Fereastra era foarte înaltă, din care pricină
femeia, îndată ce ajunse jos, nu numai că-şi dădu sfîrsitui, dar toată se zdrobi. Messer Guiglielmo, năucit,
văzînd acestea, socoti că rău făcuse ce făcuse ; de aceea, temîndu-se de băştinaşi si de mînia conitelui ce
cîrmuia Provenţa, puse să-i pregătească caii şi apoi plecă fără întârziere. A doua zi întreaga obşte din
partea locului află cum se întâmplase (treaba ; drept care oameni de credinţă de-ai lui Guiglielmo
Guardaistagno şi de ai doamnei îl luară si, cu nespusă jale si lacrimi nesifîrsite, îi îngro-pară în acelaşi
mormânt pe amîndoi, chiar în biserica aflată lîngă castelul doamnei. Şi pe mormânt săpară apoi în vers
cîteva şiruri prin care tălmăciră lumii ce morţi zăceau acolo şi din ce pricină anume îi ajunsese moartea.

Ziua a cincea FIAMMETTA Sfîrşeşte cea de a patra zi a Decameronului şt începe cea de a cincea, in care,
sub sceptrul Fiammettei, se vorbeşte despre acei îndrăgostiţi care ajung pină la urmă, după întîmplări
nenorocite, să aibă parte de noroc.
Povestea a şasea

Gianni din Procida, fiind gă sit cu iubita lui, care fusese dă ruită regelui Frederic? e legat de un stîlp, pentru a fi
ars pe

rug cu dînsa dimpreună ; ci, fiind recunoscut de Ruggieri dell'Oria, pînă la urmă scapă şi se însoară cu iubita
sa.

Ischia e o insulă în apropierea Neapolului, în care, printre alte fete, trăia pe vremuri una, frumoasă

şi sprin-•ţară , pe nume Restituia — eapila unui nobil din Ischia, Marin Bolgaro - - pe care un tînă r

pe nume Gianni, din Proeida, o insuliţă nu departe de Ischia, o îndră gea cu patimă , si ea la fel pe

dînsul. Şi tînă rul acesta, cum nu-i era de ajuns să vină numai ziua de la Procida în Ischia spre a sta

cu draga lui de vorbă , venea şi noaptea adeseori si cînd se nimerea să nu gă sească luntre, venea

înot numai să vadă , de nu putea mai mult, mă car şi zidurile casei în care (locuia copila.

Or, pe cînd dragostea aceasta atît de înflă că rată era în toiul ei, se întâ mplă ca fata — aflîndu-se

într-o zi de vară singură , singurică pe malul mă rii, unde, să rind din stîncă in stîncă tot dezlipea la

scoici din pietre cu un cuţit în .mînă — se întâ mplă , zic, să ajungă pe un loc ferit de nişte stînci, pe

unde, fie îmbiaţi de un izvor cu ape reci, fie de dragul umbrei, se adă postiseră de soare niscaiva

tineri sicilieni, care veniseră acolo din Napoli c-o barcă . Şi, cînd vă zură ei cit de frumoasă -i fata,

ce nu-i ză rise încă , vă -zînd-o singurică , se hotă rîră între ei s-o fure şi s-o ducă . Zis şi fă cut.

Prinzînd-o dar, deşi copila striga, să rmana, ca din gură de şarpe, o urcară în barcă şi apoi p-aci ţi-i

drumul. Iar câ nd ajunseră în Calabria, porniră a se sfă tui între ei a cui să fie fata şi în scurtă vreme

fiecare ajunse s-o dorească , drept care, nefiind chip s-ajungă la înţelegere, cum se temeau de şi

mai ră u şi n-ar fi vrut din cauza ei să -şi strice prietenia, că zură la învoială s-o deie in dar lui

Frederic, rege al Siciliei, care, la vremea aceea tînă r fiind, se desfă ta cu de-alde astea ; şi-aşa

fă cură de îndată ce coborîră la Palermo.

Regele Firederic, vă zînd-o că -i frumoasă , o îndră gi; •dar, cum era plăpînd şi cam bolnă vicios din

fire, pînă se înzdră veni oleacă , dă du porunci ca fata să fie gă zduită si mai ales slujită bine în nişte

palaturi minunate pe care le avea într-o gră dină a lui, că reia-i zicea Cuba ; şi voia îi fu împlinită .

în Ischia răpirea fetei stîrni nespus de mare zarvă ; •şi ceea ce-i rnîhnea -îndeosebi pe toţi era că

nu puteau să ştie cine fuseseră tîlharii. Dar Gianni, care suferea mai

mult ca toţi ceilalţi, fă ră s-astepte în Ischia să dea de urma lor, ştiind încotro o apucase corabia

pră dă torilor, îşi pregă ti si dînsul una şi, urcîndu-se pe ea, cutreieră în grabă coasta de la Minerva
la Scalea, în Calabria, şi, pretutindeni tot întrebînd de fată, la Scalea i se spuse că nişte sicilieni o

luaseră cu dînşii spre a o duce la Palermo. Gianni porni într-acolo pe cit putu mai iute şi, o dată

ajuns, tot cercetînd în dreapta şi în stînga, află că fata fusese dă ruită regelui, care o ţinea sub pază

în Cuba ; si auzind una ca asta se tulbură nespus de tare, pierzînd orice nă dejde, că ci nu credea care s-ajungă
nici barem s-o mai vază , necum s-o aibă înapoi. Totuşi, ţinut pe loc de dragoste,

trimise înapoi corabia şi, dîndu-şi seama că pe acolo nimeni nu-<l ştie cine este, ră mase la

Palermo ; or, cum trecea adesea prin dreptul gră dinii cu pricina,, într-o zi se nimeri s-o vază pe

fată la un geam, şi ea pe el, drept care amâ ndoi se socotiră fericiţi. Şi dîndu-şi seama Gianni că

locu-i singuratic, se apropie pe cît putu de ferestruică şi-i vorbi, iar după ce află din gura ei ce

anume ar fi trebuit să facă spre a ajunge să -i vorbească mai îndeaproape, o lă să , vîrîndu-şi bine în

cap înfă ţişarea locului. Pe urmă , aşteptînd să se înnopteze bine, se întoarse şi, eă ţă rîndu-se prin

nişte locuri atît de primejdioase, încît nici barem o ciocă nitoare nu s-ar fi că ţă rat pe ele, pătrunse

în gră dină şi, dînd peste un par. îl rezemă de ferestruica pe care i-o ară tase fata şi apoi, cît ai clipi

din ochi, se trase sus pe el.

Fata, dîndu-şi cu socoteala că -n ochii lumii acu, oricum, tot îşi pierduse cinstea, întru pă zirea

că reia odinioară , se purtase cam îndă ră tnică cu Gianni, gîndindu-se că nimă nui n-ar fi putut să i se

deie cu mai vâ rtos temei ca lui şi socotind că într-acest chip îl va putea îndupleca s-o fure, se

hotă rîse în sinea ei să -i facă voia întru totul ; ca atare lă sase de cu seară fereastra larg deschisă , ca

să pă trundă cît mai iute la dînsa în odaie. Gă sind-o dar deschisă , Gianni intră tiptil si se culcă

alăturea de fata care nu dormea. Dînsa, pînă ce n-apucară să facă alte cele, îi spuse tot ce avea pe

suflet, rugîndu-l ca pe Dumnezeu s-o scape de acolo şi-apoi s-o ducă oriunde ar voi. La care

Gianni îi ră spunse că asta îşi dorea şi el mai mult ca

orişice pe lume şi ca atare, negreşit, de îndată ce-ar fi fost să plece, s-ar fi îngrijit de treaba asta,

astfel încît, cînd ar fi fost să vie a doua oară , s-o poată lua cu el. Iar după aceea, cuprinzîndu-se cu

dor nespus în braţe, gustară din plă cerea peste ale că rei margini iubirea n-a trecut nicicînd ; si,

după ce-o înnoiră în repetate rînduri, fă ră . să -si deie seama, că zură biruiţi de somn şi adormiră îmbră ţişaţi.

Regele, că ruia fata îi plă cuse foarte mult la cea dinţii vedere, amintindu-şi de ea în noaptea aceea,

cum se simţea mai bine, deşi era spre ziuă , se hotă rî să meargă să. şadă un pic cu dînsa ; şi,

luîndu-şi cîţiva slujitori, se duse pe ascuns în Cuba. Acolo, pă trunzînd în casă, după ce puse să -i

descuie uşa odă ii în care dormea fata, intră pur-tînd în mînă un sfeşnic cu două lumină ri aprinse ;

şi, cînd se apropie de pat, vă zu în el pe cei doi tineri dormind îmbră ţişaţi şi goi. De care lucru el se
tulbură cumplit si se mînie atît de tare, fă ră să scoată o vorbă însă , încît de abia se stăpâ ni să nu-i

omoare acolo, pe loc, cu un cuţit pe care şi-l ţinea la şold. Pe urmă însă , socotind că pentru

orişicine, necum pentru un rege, să înjunghi doi oameni goi în somn e un lucru josnic şi urît, se

stă pîni, gîndindu-se c-ar fi mai nimerit să -i ardă în vă zul tuturor- pe rug. Şi ră sucindu-se înapoi

că tre un însoţitor, singurul care pă trunsese cu dînsul în odaie, îi spuse :

— Ce zici de tică loasa asta, în care mi-am pus nă dejdea ?

Apoi îl întrebă dacă -l ştia pe tică losul care mersese cu îndră zneala pînă -ntr-acolo, încît, în propria

lui casă nu se sfiise să-i aducă aşa ocară si necaz. Cel întrebat răspunse că nu-si amintea să-l mai fi

vă zut vreodată .

Plecă dar regele mînios şi porunci ca vinovaţii, goi cum erau, să fie prinşi şi cetluiţi în funii, iar

cînd se va. cră pa de ziuă să fie duşi pâ nă -n piaţă la Palertno, legaţi de un par cu spatele unul la

celă lalt, ţinuţi aşa vreun ceas sau două , să -i vază toată lumea, şi-n cele de pe urmă arşi, aşa cum

meritau. Iar după ce dă du porunca se întoarse la Palermo şi se încuie în iatacul lui, fă ră pereche de

mînios.

După ce regele plecă , o groază de ostaşi dă dură buzna peste tineri si nu numai că -i deşteptară, dar

fă ră pic de •milă îi prinseră de îndată şi îi legară zdravă n. Lucru pe care ei vă zîndu-l, nu-i greu să

vă închipuiţi câ t se spe-riară, bieţii, de frica morţii apropiate si cît se jeluiră , vă r-sînd potop de

lacrimi. Apoi, după porunca regelui, fură duşi la Palermo, legaţi de un par în piaţă si acolo, chiar

sub ochii lor, fu pregă tit rugul şi focul în care aveau să fie arşi la ceasul poruncit de rege. Norodul

din Palermo, atît bă rbaţi câ t şi femei, se repezi numaidecâ t să -i vază pe îndră gostiţi : bă rbaţii se

împingeau cu toţii s-o vază pe copilă , iar pe de altă parte femeile se buluceau să -l vază pe băiat; şi

precum dâ nşii o lă udau pe fată că -i frumoasă din cap pînă -n picioare şi bine încheiată, la fel ^şi

ele îl lă udau cu prisosinţă pe bă iat : ce bine e legat la trup şi cît e de frumos. Dar bieţii

îndră gostiţi, plini de irusine amîndoi, şedeau cu frunţile în pă mâ nt şi-si că inau ursita, tot aşteptâ nd

din ceas în ceas cumplita moarte a focului.

Şi, pînă să le vie ceasul, fiind ei ţinuţi într-acel chip, zvonul despre pă catul lor, care umbla din

gură în gură , se întâ mplă să ajungă şi la urechea lui Ruggieri dell'Oria, viteaz printre viteji, care

era la vremea aceea mare amiral al regelui ; şi vrînd şi el să vadă , se duse că tre locul unde erau

legaţi. Acolo mai întâ i o cercetă pe fată şi-i lă udă mult frumuseţea ; iar mai apoi, câ nd îşi întoarse

privirea că tre tâ nă r, îl cunoscu pe dată .si apropiindu-se de el îl întrebă de nu cumva era chiar

Gianni din Procida. Bă iatul, ridicâ nd obrazul, îl cunoscu pe amiral şi îi ră spunse :

- Monsegnore, am fost cu adevă rat acela de care întrebi domnia-ta, dar în curâ nd n-am să mai fiu.

Ruggieri al întrebă atunci ce-l adusese în starea aceea. 3-a care Gianni îi ră spunse :

- Iubirea mai întâ i şi apoi mâ nia regelui.

Cînd auzi una oa asta, Ruggieri vru să ştie mai cu amă nuntul întîmplarea ; şi, după ce auzi de-a

fir-a-pă r toată povestea, dă du să plece ; Gianni, însă, chemîndu-l înapoi, îi zise :

— De-i cu putinţă , monsegnore, fii bun şi-mi cere un hatâ r din partea celui care m-a pedepsit

astfel.

Ruggieri îl întrebă ce anume, iar Gianni îi ră spunse :.

— Pre cîte vă d, curînd voi fi silit să mor ; vreau deci să -mi fie îngă duit ca-n loc să stau cu spatele

că tre copila asta pe care am iubit-o mai mult ca pe ochii mei din cap, şi ea la fel pe mine, să fim

întorşi cu faţa unul spre celă lalt, ca într-acest chip murind, să -mi pot da duhul mîn-gîiat, uitâ ndumă în ochii ei.

Ruggieri îi zise atunci rîzînd :

— N-ai grijă ! Am să fac aşa încît ai să te saturi de cît ai să te uiţi la dînsa.

Şi, depă rtîndu-se de el, le porunci acelora care trebuiau să ducă osînda la îndeplinire să nu mişte

un deget pînă ce nu le-ar fi venit poruncă nouă de la rege ; şi fă ră de ză bavă ise duse apoi la

dînsul. Pe rege, deşi îl află mî-nios, nu-l ascultă si nu-l lă să să -i spună ce gâ ndeşte, ci-i zise :

— Doamne, cu ce faptă te-au ruşinat copiii aceia pe care ai poruncit să -i ardă acolo jos în piaţă ?

Şi, după ce regele îi spuse, Ruggieri continuă astfel :

— Greşeala să vîrsită e vrednică de atare osînda. dar nu din partea ta ; că ci, după cum o vină se

cere pedepsită , la fel şi-o binefacere se cade ră splă tită, chiar mai presus de mila si îndurarea unui

rege. Ştii cine sînt aceia pe care 'ai pus să -i ardă ?

Regele îi ră spunse că nu ştia si atunci Ruggieri îi zise :

— Ţi-oi spune eu, dacă nu ştii, ca să -ţi dai seama cît de lesne te laşi pradă mîniei. Bă iatul e

feciorul însuşi al lui Landolfo din Procida, care a fost frate dulce cu messer Gian din Procida, prin

mijlocirea că ruia eşti rege în Si-cilia. Iar fata e copila seniorului Marin Bolgaro, a că rui forţă face

ca stă pînirea ta să dă inuiască în Ischia. Dar, în afară de aceasta, copiii se iubesc de mult şi numai

dragostea, nu gîndul de a-ţi face ţie vreo ocară, i-a îndemnat spre acest pă cat, de poate fi numit

pă cat o faptă să -virşită de tineri din iubire. Şi atunci de ce să -i osândeşti, cînd dimpotrivă s-ar

că dea să -i preacinsteşti cu daruri şi multe bucurii ?

Regele, auzind acestea si încredinţîndu-se că omul spusese adevă rul, nu numai că nu duse osînda

la împlinire, dar îi pă ru şi ră u de cele ce fă cuse ; de aceea por

tunici pe dată ca tinerii amâ ndoi să fie dezlegaţi de stlîlpi si aduşi în faţa lui ; voia îi fu îndeplinită.

Şi, după ce le află cu de-atmă huntul starea, gîindindu-se să dreagă cu daruri şi cinstire ruşinea pe

care le-o fă cuse, după •ce porunci să fie înveşmâ ntaţi în haine potrivite cu starea lor, aflând că

ambii se înviorau l'a cununie, îl însura pe Gianni cu fata si, încă rcîndu-i cu 'daruri împă ră teşti, îi

trimise mulţumiţi arasă , unde, primiţi fiind cu mare să rbă toare, tră iră apoi ani mulţi în bucurii si

desfă tare.