S FAT U L

ŢĂ RII
DOCUMENTE

II
PROCESELE-VERBALE
ALE COMISIEI AGRARE

Ediţ�ie de Ion Ţ� URCANU

Ş� ţiinţ�a, 2018
CZU 94(478):[342.53+351.82](478)(093.2)=135.1=161.1
S 51

Aprobat de Comisia de selecţie pentru editarea cărţii naţionale și editat cu contribuţia

Ministerului Educaţiei, Culturii și Cercetării.

Volumul de faţă continuă valorificarea documentelor inedite ale Sfatului Ţării prin publicarea
proceselor-verbale ale şedinţelor Comisiei Agrare a acestui organ legislativ. Ediţia include 73 de
procese-verbale ale acestei Comisii, la care se adaugă descrierile succinte a 35 de şedinţe publicate
în ziarul Sfatul Ţării.
La cele două grupaje de texte sînt anexate o serie de documente referitoare la legislaţia agrară a
Sfatului Ţării, discutată şi votată de către deputaţii acestui for, precum şi la modificarea acesteia în
parlamentul român în primii ani de după Unire.
Documentele volumului sînt însoţite de un amplu studiu introductiv, de note şi comentarii pe
marginea stenogramelor vremii.

Responsabil de ediţie: Mihai Papuc

Corectori: Mariana Belenciuc, Maria Cornesco
Redactor tehnic: Nina Duduciuc
Machetare computerizată: Anatol Andriţchi
Copertă: Vitalie Ichim

Întreprinderea Editorial-Poligrafică Ştiinţa,

str. Academiei, nr. 3; MD-2028, Chişinău, Republica Moldova;
tel.: (+373 22) 73-96-16; fax: (+373 22) 73-96-27;
e-mail: prini_stiinta@yahoo.com; prini@stiinta.asm.md;
www.editurastiinta.md

Toate drepturile asupra acestei ediţii aparţin Întreprinderii Editorial-Poligrafice Ştiinţa.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Sfatul Ţării: Documente II: [în vol.]/ed. îngrijită, studiu introd., note şi comentarii: Ion
Ţurcanu. – Ch.: Î.E.P. Ştiinţa, 2018 (Combinatul Poligr.) – . – ISBN 978-9975-85-045-2
[Vol.] 2: Procesele-verbale ale ședințelor Comisiei Agrare. – 2018 – 612 p. – Texte: lb. rom.,
rusă. – Referinţele bibliogr. în note. – Referinţe bibliogr. în subsol.
ISBN 978-9975-85-150-3
94(478):[342.53+351.82](478)(093.2)=135.1=161.1

© Ediţie îngrijită, studiu introductiv, note

şi comentarii: Ion Țurcanu, 2018
ISBN 978-9975-85-150-3 © Î.E.P. Ştiinţa, 2018
 LEGIFER A R E A AGR A R Ă Î N SFAT U L ȚĂ R II
Un obiectiv de cercetare ambițios, imperios și anevoios

Cercetarea relațiilor agrare în țările și regiunile a căror ocupație de bază și principală sursă
de existență o constituie pămîntul este o sarcină pe cît de grea, pe atît de ingrată. Grea, pentru
că impune semnalarea și examinarea simultană a numeroase fenomene complicate, prepon-
derent de ordin economic și social, și ingrată, deoarece, fiind preocupată de realități atît de
„pămîntești”, îl sortește pe cercetător să rămînă la periferia interesului public față de cerce-
tarea istorică. Și asta în ciuda faptului că interesul pentru pămînt a fost în toate timpurile și
în toate societățile foarte mare. Nu a existat niciodată un obiectiv mai mare, mai mobilizator
decît lupta pentru pămînt, de vreme ce aceasta însemna bătălia pentru bucata de pîine care îl
ține pe om în viață. Marile răscoale țărănești care în secolele trecute au zguduit numeroase
țări, amenințînd să distrugă variate stăpîniri neomenoase, lacome, ghiftuite și egoiste, sînt ex-
presia cea mai vie a faptului că pentru accesul la pămînt niciun efort și nicio jertfă nu sînt prea
mari. Tocmai de aceea realitățile funciare, de rînd cu condițiile producției agricole, au fost
și constituie mereu o preocupare de mare interes științific. Anume din acest motiv hotărîrea
Sfatului Țării de a rezolva problema pămîntului în interesul țărănimii imprimă un plus de
autoritate primului parlament al Basarabiei.
Multă vreme chestiunea aceasta nu a suscitat interesul investigațiilor istorice. Este adevă-
rat că în perioada interbelică apăruseră unele scrieri la subiectul respectiv, nu însă și cercetări
științifice în acest domeniu, în orice caz, nu studii istorice. După cel de-al Doilea Război
Mondial, relațiile agrare basarabene, cu începere din 1917 și pînă la sfîrșitul anilor ’30, in-
clusiv reforma agrară a Sfatului Țării, se regăsesc în unele produse ale istoriografiei sovietice,
dar din interese deloc disimulate, fenomenele respective sînt prezentate, practic fără excepție,
întotdeauna distorsionat. Astfel, de ex., lucrările despre mișcările agrare din 1917 caută să
demonstreze cu tot dinadinsul că atunci țăranii basarabeni ar fi fost împroprietăriți prin
realizarea decretului lui Lenin cu privire la pămînt1, cînd de fapt aceștia se împroprietăriseră,
în marea lor majoritate, din proprie inițiativă, prin intermediul comitetelor agrare, înființate
prin dispozițiile Guvernului Provizoriu al Rusiei, altfel spus, pînă bolșevicii să fi ajuns să
pună mîna pe putere. Relevantă pentru viziunea istoriografiei sovietice asupra reformei agra-
re de după unirea ținutului cu regatul român este o mică monografie a lui B. Malinski, al
cărei demers „științific” îl constituie strădania deșartă de a demonstra că de fapt atunci în Ba-
sarabia o astfel de reformă nu a avut loc, ci mai degrabă, sub pretextul reformei, autoritățile
române i-au deposedat pe țăranii basarabeni de pămîntul primit de la puterea sovietică2.

1
Vezi M.B. Itkis, Krestjanskoe dviženie v Moldavii v 1917 godu i pretvorenie v jizni leninskogo dekreta o zemle,
Chişinău, 1970.
2
V. Malinski, Agrarnaja „reforma” 1918–1924 gg. v Bessarabii, Chișinău, 1949. Vezi și un alt „studiu”
asemănător: N.A. Mohov, I.U. Haselev, Boriba krestjan Bessarabii za zemliu v period provedenija agrarnoj

3
 Prima cercetare oarecum imparțială a acestui fenomen, bazată exclusiv pe materiale docu-
mentare inedite, a apărut abia în 19801. „Oarecum imparțială”, deoarece sub regimul sovietic
evitarea limbajului degradant al propagandei istoriografice sovietice cu privire la Basarabia
românească era imposibilă, astfel că, pentru a reuși să-și atingă obiectivul urmărit și să editeze
o lucrare în care fenomenul reformei să fie prezentat în adevărata lui lumină, autorul a trebuit
să preia, în doză cît s-a putut de limitată, unele formule ale acestui limbaj. Făcînd abstracție
de această concesie regretabilă, monografia editată atunci a adus pentru prima dată în cerce-
tarea istorică fenomenul reformei agrare basarabene imparțial, obiectiv, așa cum o prezintă
documentele de arhivă și presa vremii. Între altele, cercetînd și valorificînd numeroase docu-
mente din Arhiva Națională a Republicii Moldova, mai cu seamă din fondul special (nr. 110)
al instituției care s-a ocupat de realizarea reformei și care se numea Casa Noastră, urmărind
atent, număr cu număr, revista acestei instituții, intitulată Foaia plugarilor, adunînd și ana-
lizînd multe alte materiale, am putut demonstra pentru prima dată falsitatea acelei părți a is-
toriografiei sovietice, care susținea mereu și cu glas tare că în Basarabia românească nu ar fi fost
realizată nicio reformă agrară. Mai tîrziu, reluarea cercetărilor a avut drept rezultat editarea
unei lucrări mai ample, în care variatele aspecte ale relațiilor agrare basarabene din perioada
interbelică aveau să fie precedate de un capitol unde sînt cercetate aparte două fenomene deo-
sebite și totodată strîns legate între ele: mișcarea agrară din anul 19172 și reforma agrară, care
începuse să fie realizată în baza legii Sfatului Țării din 27 noiembrie 1918 și, mai cu seamă, în
urma modificării acesteia prin legea adoptată de Parlamentul României la 11 martie 19203.
Lucrarea conținea un material documentar, statistic și istoriografic mult mai bogat.
Aceste două monografii au oferit o imagine clară, deși nu completă, a contextului istoric și
a modalităților de realizare a reformei agrare în Basarabia de după unirea acesteia cu regatul
român4. Principala problemă neelucidată rămînea rolul Sfatului Țării în pregătirea reformei.

„reformy” 1918–1923 gg., în „Istoričeskie zapiski”, 1951, t. 38. Despre modalitățile de tratare a fenomenului ret-
spectiv în scrierile istorice din perioada sovietică și mai cu seamă cu referire la lucrarea lui Malinski, vezi Ion
Țurcanu, Istoriografia sovietică a reformei agrare din Basarabia în anii 1918–1920, în „Revista de istorie a Mol-
dovei”, 1992, nr. 1.
1
Ion Țurcanu, Satul basarabean în anii 1918–1940. Studii social-economice, Chișinău, 1980. Referitor la
reformă, p. 7–65.
2
Este surprinzătoare afirmația pe care o întîlnim chiar în lucrări recente, de bună calitate, ca efort inves-
tigativ, și după care „efectul mișcărilor țărănești din vara lui 1917 a fost unul dezastruos”, așa cum susțineau în
1917–1918 inamicii declarați ai Sfatului Țării: Svetlana Suveică, O microistorie a unirii Basarabiei cu România.
Discuțiile dintre Pantelimon V. Sinadino, Alexandru Marghiloman și Constantin Stere (1918), în Conferința
Științifică Internațională „Constantin Stere: prozator, publicist și om politic. 150 de ani de la naștere”, Iași, 2016,
p. 170. Constatăm, astfel, că, în viziunea acestei cercetătoare, mișcarea agrară din 1917 a fost un fenomen foarte
negativ, ceea ce e o greșeală serioasă, de vreme ce condamnă lupta țăranilor basarabeni pentru pămînt. De altfel,
această mișcare nu a avut loc doar în vara anului 1917, ci s-a desfășurat din luna martie a acelui an pînă la înce-
putul lui 1918 și, episodic, chiar după intrarea trupelor române în Basarabia. Cît privește tema Unirii, căreia
îi este dedicat studiul, în general bine făcut, chiar dacă în raport cu evenimentul este periferic și unilateral (cu
interes sporit și nemotivat pentru biografiile boierilor alogeni), acesta conține o serie de inexactități regretabile
referitoare la felul cum s-a făcut Unirea, la factorii care au pregătit-o și la istoriografia fenomenului, despre care
însă aici nu putem vorbi.
3
Vezi I. Ţurcanu, Relații agrare din Basarabia în anii 1918–1940, Chișinău, 1991, p. 10–41 și anexele.
4
Mult mai tîrziu avea să apară o scriere ciudată a lui N. Enciu, intitulată Reforma agrară și evoluția agricultu-
rii basarabene în perioada dintre cele două războaie mondiale. Ca și cum pînă la această „inițiativă științifică” nu
ar fi existat serioase cercetări istorice ale temei respective, fondate pe un consistent material arhivistic, statistic,
sociologic și istoriografic, autorul etalează într-un mod de neînțeles lucrarea sa ca pe o investigație nouă, origi-
nală, bazată pe date necunoscute și necercetate, prezentînd nu tocmai reușit cele trei mari procese ale realităților
rurale basarabene din anii 1918–1940 – reforma agrară, evoluția proprietății funciare și starea agriculturii. Acest
fapt bizar nu e, din păcate, singular, el face parte dintr-un fenomen răspîndit în scrierile istorice din Republica
Moldova (din fericire, nu în cele exemplare), în care, pentru a putea pretinde la nou și inedit, realizările altor
cercetători la temele respective sînt trecute cu vederea intenționat.

4
Or, documentele de constituire a sa și primele sale declarații arată cît se poate de limpede că, în
afară de necesitatea proclamării și afirmării autonomiei Basarabiei, sarcina de căpetenie a Sfa-
tului Țării consta în satisfacerea nevoii țăranilor pentru pămînt. La fel și Declarația de Unire
a Basarabiei cu România, din 27 martie 1918, stabilea, chiar în primul din cele 11 articole care
constituiau condițiile Unirii, că singura rațiune de a mai exista a parlamentului basarabean,
în vechea sa componență, consta în „rezolvarea și realizarea reformei agrare după nevoile și
cererile norodului”1. Volumul de față, care ilustrează activitatea Comisiei Agrare a Sfatului
Țării prin reproducerea principalelor sale documente – procesele-verbale ale ședințelor în care
a fost elaborată legea de reformă agrară, precum și alte materiale pregătite și adoptate de ea,
între acestea proiecte de legi, instrucțiuni, rapoarte etc., vine să astupe acest gol.

„Foamea de pămînt”
Această sintagmă, care pe timpuri exprima disperarea țăranilor fără pămînt și băga frica
de moarte în sînul celor cu prea mult pămînt, exprimă cum nu se poate mai bine nevoia ca
această stare de periculoasă tensiune vulcanică să fie îndepărtată, dacă nu printr-o reîmpărțire
echitabilă a pămîntului, măcar prin cedarea unei părți a acestuia de la cei prea avuți către cei
prea săraci. Acest imperativ a dat naștere reformei agrare în Franța, după Revoluția din 1789,
celei din Germania, după războaiele napoleoniene, celor din Rusia, din 1861 și 1906–1910.
La fel, sub presiunea marii răscoale țărănești din 1907, clasa politică românească a fost nevoită
să recunoască necesitatea unei astfel de reforme care însă, în speranța că ar fi putut fi evitată,
a tot fost amînată pînă cînd s-a văzut că totuși nu putea fi ignorată, astfel că la sfîrșitul Primu-
lui Război Mondial s-a început pregătirea pentru realizarea ei.
Nevoia înfăptuirii unei reforme agrare în Basarabia după acest război a fost impusă de
cuprinderea ținutului în marile frămîntări politice și sociale provocate de revoluția rusă.
Prăbușirea țarismului a declanșat ample mișcări ale țărănimii pentru pămînt. Pentru a evi-
ta confiscarea totală a pămîntului de către țărani, Guvernul Provizoriu a înființat peste tot,
în lunile martie–aprilie 1917, comitete agrare pentru pregătirea proiectului de reformă agra-
ră și elaborarea măsurilor de reglementare a relațiilor funciare pînă la convocarea Adunării
Constituante2. Însă radicalizarea stării de spirit din societate a făcut ca aceste comitete să iasă
de sub controlul guvernului și să rezolve problema agrară în sate exclusiv cu de la sine pute-
re în interesul țărănimii. Prăbușirea Frontului Român, în urma loviturii de stat bolșevice, a
aruncat în Basarabia mase numeroase de soldați, porniți în drum spre Rusia, demoralizați,
înrăiți și, evident, predispuși către jafuri și distrugeri. Mulți dintre ei, staționînd o vreme în
ținut, inițiau nimicirea marilor gospodării funciare, îndemnîndu-i pe țăranii basarabeni să-i
însoțească în aceste acțiuni devastatoare și să procedeze ei înșiși la fel. Astfel, spre sfîrșitul
anului 1917, acțiunea benefică a comitetelor agrare de a lua la evidență toate pămînturile pro-
ductive și a organiza cultivarea lor în bună ordine s-a transformat în multe locuri în adevărate
pogromuri. Conform declarațiilor făcute în Sfatul Țării de unii moșieri, pînă în acel moment
fuseseră lichidate circa 95 la sută din marile proprietăți agricole basarabene3. Dar, cum am

1
Șt. Ciobanu, Unirea Basarabiei. Studiu și documente cu privire la mișcarea națională din Basarabia în anii
1917–1918, Chișinău, 1993, p. 268.
2
S.N. Artemov, Zemelnye komitety pri podgotovke proekta agrarnoj reformy v 1917 godu, în „Izvestja
Rossijskogo gosudarstvennogo universiteta im. Ghertzena”, 2007, p. 106–114. Vezi în detaliu despre asta:
P.N. Pershin, Agrarnaja revoliutija v Rossii, t. I–II, Moscova, 1966; N.K. Fugurovskaja, Bankrotstvo agrarnoi re-
formy burjuaznogo Vremennogo Pravitelstva, în „Istoričeskie zapiski AN SSSR”, Institut Istorii, Moscova, 1968;
N.E. Hitrina, Agrarnaja politika Vremennogo Pravitelstva v 1917 g., N. Novgorod, 2003.
3
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 17, partea I, f. 18.

5
arătat și altă dată, aceasta era o exagerare care urmărea să demonstreze că mișcarea țărănească
a avut doar caracter distructiv1. Potrivit unor calcule care s-au putut face după consumarea
acestor evenimente, din 1 741 de proprietăți mai mari de 100 de destine, au fost păgubite
1 261, ori 72,4 la sută2, iar pierderile în bani ar fi alcătuit (în 1919) circa 800 mil. lei3. La sfîrșitul
anului 1917, situația era pe cale de a ieși cu totul de sub controlul puterii locale, al Sfatului Țării
și al guvernului său, Consiliul Directorilor Generali. În ședința din 5 decembrie a Sfatului
Țării, reprezentantul upravei județului Cahul, N.A. Akkerman, povestea: „Județul nostru a
fost lovit de un uragan de pogromuri și distrugeri. În decurs de cinci zile au fost distruse 28 de
economii [gospodării mari moșierești – n.a.], au fost furate 400 mii de puduri de pîine”4. În
ședința din 27 decembrie a Parlamentului, premierul Pantelimon Erhan semnala foarte îngri-
jorat următoarea situație: „În Consiliul Directorilor Generali, sînt primite aproape în fiecare
ceas telegrame care cer ajutor și apărare, nu a averii, ci a vieții, și acestea nu sînt cereri de la
persoane aparte, ci de la grupe, societăți și județe întregi; imploră ajutor chiar și reprezentanții
puterii – comisarii județeni”5. În general, exceptînd situația din capitala ținutului, Chișinău,
către sfîrșitul anului 1917 tăvălugul anarhiei trecuse peste toată Basarabia6. Atmosfera social-
politică ce domina atunci în ținut era extrem de tensionată și de periculoasă, ceea ce își găsea,
între altele, expresia în faptul că chiar conducerea de stat a ținutului menționa adeseori că Sfatul
Țării trecea printr-un moment îngrozitor («въ грозный часъ заседаетъ Сфатулъ Цэрий»)7.
Anume această situație a determinat Sfatul Țării să ceară României și aliaților ei în război
să trimită trupe în Basarabia pentru a alunga bandele ruse bolșevizate și a reîntrona aici or-
dinea8. Evident că după înlăturarea pericolului bolșevic și readucerea ordinii în sate, trebuiau
lichidate urmările pogromurilor instigate în mijlocul țărănimii de bandele dezertorilor de pe
front și luate măsurile corespunzătoare pentru reglementarea relațiilor funciare în temeiul
practicilor și al legislației agrare a regimurilor democratice din Europa. Nu putea fi operată
cu forța restabilirea in integrum a marilor proprietăți confiscate de țărani pe parcursul anului
1917, dar după unirea ținutului cu Vechiul Regat, statul român nu putea recunoaște legalitatea
acestor schimbări abuzive în relațiile funciare. Se impunea, altfel spus, nevoia stringentă a unei
reforme agrare care ar fi putut potoli cumva „foamea de pămînt” a țărănimii basarabene din
contul marii proprietăți, fără însă ca aceasta să fie lichidată complet. Această sarcină, deosebit
de grea și de anevoioasă, avea să fie pusă pe seama Sfatului Țării.
De altfel, rezolvarea problemei pămîntului, adică a asigurării țărănimii cu pămînt, ca
ocupație de bază și sursă sigură de existență, avea să constituie obiectivul programatic funda-
mental al Sfatului Țării chiar din momentul formării sale. Astfel, Congresul Militar Moldo-
venesc care și-a ținut ședințele la 20–25 octombrie 1917 și care a decis, între altele, și formarea

1
I. Țurcanu, Relații agrare…, p. 12. Cercetătoarea T.V. Osipova, care a examinat acest fenomen în temeiul
unui material documentar foarte bogat, observa: „Întotdeauna se constată că lamentările cu privire la distrugeri
și violențe sînt puternic exagerate, ba chiar pur și simplu nu corespund realității” (T.V. Osipova, Klassovaja borba
v derevne v period podgotovki i provedenija Oktiabriskoj revoliutzii, Moscova, 1975, p. 185).
2
ANRM, fond 1416, inv. 2, dosar 2, f. 19. P.V. Sinadino, președintele Uniunii Marilor Proprietari din Basa-
rabia, avea să relateze mai tîrziu că țăranii puseseră stăpînire pe două treimi din pămîntul moșieresc (P. Synadino,
Însemnătatea reformei agrare în Basarabia, Chișinău, 1926, p. 18).
3
ANRM, fond 1416, inv. 2, dosar 2, f. 20. Vezi despre motivațiile politice ale acestor evaluări: I. Țurcanu,
Relații agrare…, p. 15.
4
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 21, partea I, ff. 92–92v.
5
Ibid., f. 130–130v.
7
I.E. Levit, Moldavskaja Respublika (nojabri 1917–nojabri 1918), Chișinău, 2000, p. 150–180. Vezi o serie
de cazuri grave descrise de Ion Inculeț în O revoluție trăită, Chișinău, 1993, p. 80–82.
7
Sfatul Țării. Documente, vol. I. Procesele-verbale ale ședințelor în plen. Ediție de Ion Țurcanu, Chișinău,
2016, p. 103–104.
8
Vezi în detaliu asupra acestui subiect Ion Țurcanu, Sfatul Țării. Istoria zbuciumată a unei importante
instituții politice basarabene, Chișinău, 2018, p. 129–162.

6
Sfatului Țării, statua, în rezoluția sa despre pămînt: „Pămînturile mănăstirești, bisericești,
cazone și celelalte trec fără plată în mîna celor care le vor lucra cu brațele lor. Stăpînirea de
pămînt se desființează pentru totdeauna. Împărțirea pămîntului se va hotărî în Adunarea
Întemeietoare a Basarabiei”1. Văzută în raport cu realitățile funciare basarabene din perioada
ce a urmat revoluției și cu politica Sfatului Țării în problema agrară, această rezoluție pare să
arate că în acel moment liderii politici basarabeni încă nu aveau o idee suficient de articula-
tă asupra obiectivului respectiv. Observăm, de ex., că marea proprietate particulară nu este
menționată, fiind enumerate, în schimb, alte forme de proprietate care însă, luate împreună,
dețineau mult mai puțin pămînt decît moșierii basarabeni*. E posibil ca pămîntul acestora să
fi fost subînțeles la categoria „și celelalte”, ceea ce nu anulează totuși nedumerirea. De aseme-
nea, nu se poate ști ce anume avea în vedere fraza „Împărțirea pămîntului se va hotărî în Adu-
narea Întemeietoare a Basarabiei” – era vizată cumva o distribuire individuală a pămîntului,
adică pe persoane și/sau familii, ori pe obști sătești? Pe de altă parte, rezoluția conține două
elemente principiale destul de explicite. Primul îl constituie declarația că pămînturile urmau
să treacă „fără plată în mîna celor care le vor lucra cu brațele lor”, iar cel de-al doilea, strîns legat
de cel dintîi, era formulat astfel: „Stăpînirea de pămînt se desființează pentru totdeauna”. În
pofida faptului că, în acest context, sintagma „stăpînirea de pămînt” e confuză, fraza nu lasă
totuși nicio îndoială că era vorba de lichidarea proprietății private asupra pămîntului. Ambele
prevederi erau de natură socialistă, ceea ce însemna că pămîntul nu putea fi dat pentru tot-
deauna în proprietate exclusivă persoanelor sau familiilor acestora, ci devenea bun al întregu-
lui popor, urmînd a fi distribuit doar spre folosință individuală după niște proceduri ce urmau
să fie stabilite prin lege (de către Adunarea Întemeietoare).
La scurt timp după deschiderea Sfatului Țării avea să fie adoptată, la 2 decembrie 1917, pri-
ma Declarație a acestuia, care urma să țină locul de Lege Fundamentală a Republicii Democra-
tice Moldovenești. Articolul 2, din cele 10 ale acestui document programatic, avea următorul
conținut: „Să împartă norodului muncitor tot pămîntul fără plată, pe temeiul folosirii drep-
te**. Pînă la alcătuirea unei legi despre trecerea pămîntului la norodul muncitor, ca să nu fie
neorînduială și irosire a bogățiilor țării, tot pămîntul care nu se lucrează cu brațele stăpînului
lui, împreună cu vitele și stromenturile gospodăriei, va trece în sama comitetelor pămîntești,
alese din nou pe temeiul democratic. Sfatul Țării va întocmi porunci amănunțite despre felul
cum trebuie să treacă pămîntul în sama comitetelor și cum acestea trebuie să orînduiască trea-
ba pămîntului. Pădurile, apele, bogățiile de sub pămînt, cîmpurile de încercare, răsadnițele,
ogoarele pentru sfeclă, precum și viile și livezile boierești și mănăstirești, bisericești și ale
udelurilor și, în sfîrșit, toate curțile boierești, fiind avere obștească a norodului, vor trece în
sama Comitetului Pămîntesc General al Republicii Moldovenești”2. Comparativ cu rezoluția
Congresului Militar Moldovenesc, acesta este un document mai concret și mai precis. Este
formulată limpede ideea că tot pămîntul, indiferent de forma de proprietate, era considerat
„avere obștească a norodului” și, ca atare, intra sub autoritatea statului care dispunea de el, de-

1
Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918, ed. Ion Țurcanu și Mihai Papuc, Chișinău, 2018, p. 28.
*Moșieri basarabeni nu în sensul de băștinași, ci de trăitori în Basarabia sau, mai precis, deținători de pămînt
în acest ținut, pentru că de fapt aceștia își petreceau aproape tot timpul în afara Basarabiei.
**Sintagma „folosire dreaptă” în textul tradus din documentul original în limba rusă (pe atunci, ședințele
Sfatului Țării se țineau doar în limba rusă) în română și publicat la scurtă vreme după aceea în ziarul Cuvînt
Moldovenesc (6 decembrie 1917), e confuză. Prima propoziție a acestui articol din textul original avea următorul
conținut: Переход всех земель без выкупа в руки трудового народа на началах уравнительного пользования
(Sfatul Țării din 3 decembrie 1917). Ultimele două cuvinte înseamnă folosire egalitară, ceea ce, evident, are cu
totul alt sens decît expresia „folosire dreaptă” și exprimă corect poziția din acel moment a Sfatului Țării în pro-
blema agrară. Vezi asupra acestei chestiuni I. Țurcanu, Sfatul Țării, p. 21 (nota 1).
2
Basarabia în actul Marii Uniri, p. 41.

7
ocamdată, „pînă la alcătuirea unei legi despre trecerea pămîntului la norodul muncitor”, prin
intermediul Comitetului Pămîntesc General al Republicii. Chiar dacă statutul proprietății
moșierești, în integralitatea ei, rămîne oarecum confuz, de vreme ce sînt menționate doar vii-
le, livezile și curțile boierești, fără să se spună ceva și despre suprafețele incomparabil mai mari
pentru culturile de cîmp, totuși nu încape îndoială că aceasta urma să fie pusă la dispoziția
statului, adică să devină bun al „norodului muncitor”. Cît timp legea privind soarta viitoare
a pămîntului nu era încă elaborată, Sfatul Țării își asuma sarcina de a ține, cu ajutorul comi-
tetelor agrare, o evidență a tuturor pămînturilor și a asigura cultivarea lor. Vom observa mai
încolo că această strategie agricolă va rămîne în vigoare pînă la realizarea reformei agrare.
Așadar, examinarea celor două documente arată limpede că la începutul activității sale
Sfatul Țării avea o viziune socialistă asupra reformei agrare. Ea a rămas multă vreme neschim-
bată și abia după ce Basarabia avea să devină în fapt parte componentă a României, adică după
intrarea trupelor române în ținut și pînă la ședința istorică din 27 martie 1918, conducerea
parlamentului și a guvernului basarabean, confruntată cu realități complet diferite față de
cele generate de revoluția rusă, se vede forțată să renunțe treptat la această viziune, depunînd,
la rîndul ei, eforturi tot mai insistente pentru a convinge să procedeze la fel și majoritatea
deputaților, care continuau să împărtășească idei socialiste. Vom vedea însă că renunțarea la
aceste idei se va face foarte greu, astfel că multă vreme după înființarea ei, Comisia Agrară a
Sfatului Țării, căreia avea să-i fie încredințată sarcina elaborării proiectului de lege agrară, va fi
supusă, din această cauză, unor convulsiuni care vor prejudicia serios activitatea ei.

Primele încercări de realizare a unei reforme radicale

În ciuda faptului că Republica Democratică Moldovenească trecea prin momente groazni-
ce, cînd valul devastator al invaziei trupelor bolșevizate de pe front amenința să distrugă toate
structurile de putere și de ordine, create de Sfatul Țării, împreună cu cele rămase de la regimul
țarist și cu cele instituite de Guvernul Provizoriu, parlamentul basarabean trece fără întîrziere
la realizarea programului său agrar, așa cum acesta fusese schițat în Declarația din 2 decem-
brie 1917. Avea de înfăptuit două sarcini extrem de grele. I se cerea, așa cum am văzut, să elabo-
reze de urgență instrucțiuni „despre felul cum trebuie să treacă pămîntul în seama comitetelor
și cum acestea trebuie să orînduiască treaba pămîntului” și totodată să purceadă la „alcătuirea
unei legi despre trecerea pămîntului la norodul muncitor”. Întrucît legea nu putea fi elaborată
foarte repede, hotărăște, mai întîi, să pregătească pentru comitetele agrare o călăuză care să le
îndrume cum să reglementeze relațiile funciare și, principalul, să asigure cultivarea întregului
pămînt productiv, astfel ca populația ținutului să fie îndestulată cu hrană.
Parlamentul ia în dezbatere această chestiune la 5 ianuarie 1918, adică chiar în momentul
în care trupele bolșevice din Chișinău amenințau să lichideze Sfatul Țării și Consiliul Di-
rectorilor Generali și să pună mîna pe putere. Adjunctul directorului general al agriculturii,
Procopie Ciumacenko, personaj foarte interesant, deosebit de bine instruit, unul dintre foarte
puținii membri ai Sfatul Țării înzestrați din belșug cu darul vorbirii, adversar al bolșevicilor,
bun cunoscător și părtaș consecvent al doctrinei socialiste, a prezentat într-o alocuțiune stră-
lucită, poate puțin patetică, tezele de bază ale instrucțiunilor, intitulate Regulament provizo-
riu pentru transmiterea pămîntului și a inventarului către comitetele agrare1. Pentru a motiva

1
Sfatul Țării. Documente, p. 268. De fapt, comitetele agrare luaseră la evidență o bună parte a pămînturilor
și inventarului marilor proprietăți mult mai devreme, urmînd indicațiile Guvernului Provizoriu al Rusiei, dar
haosul agrar declanșat de invadarea Basarabiei de trupele ruse de pe Frontul Român a stricat rînduielile astfel
stabilite și a compromis foarte serios activitatea comitetelor.

8
necesitatea adoptării acestui document, Ciumacenko descrie atmosfera foarte periculoasă pe
care lupta pentru pămînt o instaurase în sate. Astăzi, zicea el, „problema pămîntului a luat
formele cele mai monstruoase, care merg pînă la răfuială sălbatică între țărani, pînă la bătaia
moșierilor și amenințarea lor cu moartea, pînă la uciderea vitelor și lăsarea lor pe loc… nu-
mai pentru că nu le-au putut împărți. Gloata neorganizată, chinuită veacuri la rînd, a ieșit în
stradă condusă de bande de indivizi aflați în căutare de cîștig ușor, adeseori purtînd nemeri-
tat mantaua sură a soldatului revoluționar; ea distruge și pradă bunurile publice fără voința
și acordul întregului popor muncitor și nu ezită să distrugă nici gospodăriile de cultură și
instituțiile de învățămînt agricol, create prin munca și prin sudoarea sa pentru răspîndirea
cunoștințelor în mediul populației locale și aprovizionarea acesteia cu materiale îmbunătățite
și inventar perfecționat”1. Pentru ca această situație să fie depășită, el propune un proiect de
lege care era mult mai mult decît pur și simplu o instrucțiune practică pentru comitetele agrare
și care urmărea ca „tot pămîntul cu destinație agricolă, împreună cu inventarul, să fie trecut
în mîinile poporului muncitor”, adăugînd în limbaj tipic revoluționar că „pămîntul nu poate
fi întors foștilor paraziți [moșierilor – n.a.], el va deveni fond al întregului popor”2. În acest
scop, toate pămînturile erau împărțite în două mari categorii, pe care raportorul le numește
„de cultură” și „cele obișnuite”. Soarta celor dintîi urma să fie hotărîtă mai tîrziu, iar celelalte,
care constituiau cea mai mare parte a fondului funciar, aproape tot pămîntul cultivabil, trebu-
iau împărțite neîntîrziat. În viziunea autorului acestui proiect, procedura se reducea la urmă-
toarele acțiuni: „Întîi de toate, comitetele agrare să ia măsuri hotărîte ca în marile proprietăți
totul să fie luat la evidență pentru a nu admite distrugeri și furturi. În acest scop, vor fi folosiți
comisarii județeni și consiliile special alese pentru asta. Acestea vor trebui să ia măsuri ca ceea
ce s-a furat să fie întors în marile gospodării. Cînd va exista evidență completă și va fi cunos-
cută rezerva ([disponibilitățile de pămînt – n.a.]) și nevoile țăranilor, atunci comitetele agrare
vor purcede la împărțirea egalitară a pămîntului și inventarului; la împărțire se va ține cont
de principiul prioritar: mai întîi vor primi pămînt țăranii de pe loc, apoi cei veniți din altă
parte”3. Raportorul nu excludea posibilitatea să fie dat pămînt și moșierilor, dar cu condiția
ca aceștia să-l lucreze singuri. În sfîrșit, era prevăzută înființarea unui așa-zis fond funciar
zecimal*, care „va servi drept pepinieră culturală pentru cunoștințele necesare la prelucrarea
pămîntului”4.
Agravarea crizei politice din Basarabia, și în special din Chișinău, chiar cu începere din
ziua de 5 ianuarie 1918, a amînat puțin examinarea problemei agrare în Sfatul Țării. Dar la
14 ianuarie, deci chiar a doua zi după ocuparea Chișinăului de divizia generalului Broșteanu
și alungarea bolșevicilor din oraș, chestiunea este readusă în discuție. S-a decis atunci alegerea
unei comisii parlamentare din 15 persoane care să studieze proiectul lui Ciumacenko, în timp
ce unii deputați, ca V. Prahnițchi și I. Inculeț, au insistat ca rezolvarea chestiunii să se facă
în corespundere cu prevederea Declarației din 2 decembrie: „trecerea pămîntului la popor
fără plată”5. Dezbaterile au continuat a doua zi, cînd s-a ajuns la soluția definitivă privind
componența numerică a comisiei, care urma să fie alcătuită din 21 de deputați, cîte șapte de la
fiecare dintre cele trei fracțiuni ale Parlamentului: Blocul Moldovenesc, Fracțiunea țărănească

1
ANRM, fond. 727, inv. 2, dosar 21, partea I, f. 161.
2
Ibid., f. 162.
3
Ibid., f. 162v.
* Termenul nu este suficient de clar. În rusește se numea десятинный фонд. Întrucît nu poate fi vizată
situația în care pentru școala agricolă ar fi fost folosită doar o desetină de pămînt, trebuie să admitem că era avută
în vedere, mai degrabă, a zecea parte din fondul funciar respectiv.
4
Sfatul Țării. Documente, p. 270.
5
Ibid., p. 312.

9
și cea a minorităților. Pe parcursul discuțiilor, referindu-se în mod evident la Ciumacenko,
Inculeț a spus, la un moment dat: „Autorul proiectului de lege este un membru convins al par-
tidului socialiștilor, și această împrejurare vorbește despre faptul că interesele poporului vor fi
satisfăcute”1, ceea ce însemna că Sfatul Țării opta pentru o lege concepută în spirit socialist,
conform programului său agrar.
În sfîrșit, la 16 ianuarie, Sfatul Țării alege prima sa Comisie Agrară, din care făceau parte
deputații I. Tudose, V. Gafencu, A. Groppa, Gh. Mare, A. Morari, I. Buzdugan, Gh. Buruia-
nă (de la Blocul Moldovenesc), Gh. Demirov, F. Almendingher, St. Starenki, St. Botnariuk,
F. Nikitiuk, V. Kurdinovski, K. Misirkov (de la minorități), I. Panțîri, D. Lungu, Ch. Sberea,
Gr. Turcuman, V. Rudiev, A. Karaiman și P. Cocîrlă (din partea Fracțiunii țărănești)2. Nu a
fost aleasă atunci o conducere a Comisiei, și se pare că nici nu a existat o astfel de autoritate,
dar întrucît ea activa în strînsă colaborare cu Fracțiunea țărănească, al cărei lider era Vladimir
Țîganko, acesta și era de fapt conducătorul Comisiei. Dovada o avem în faptul că în ședința
din 7 februarie 1918 a Sfatului Țării, care a constituit un moment important în evoluția politi-
cii agrare a parlamentului basarabean, anume el urma să prezinte proiectul de lege al Comisiei,
care evident că era altul decît cel al lui Ciumacenko, adică nu mai era o instrucțiune provizorie
pentru comitetele agrare, ci un proiect de lege agrară propriu-zisă, fapt pe care avea să-l con-
firme premierul Ciugureanu în acea ședință, cînd zicea: „Ciumacenko a pregătit o instrucție
care a fost transmisă guvernului pentru a fi prezentată ulterior în Parlament, dar Comisia nu
a prezentat instrucția lui Ciumacenko, ci un proiect de lege agrară”3. Luînd cuvîntul la înce-
putul ședinței, Țîganko a spus, între altele, următoarele: „Comisia Agrară a prezentat spre
examinare adunării de astăzi un proiect de lege agrară. În urma declarației corespunzătoare
a reprezentantului oficial al Parlamentului în Fracțiunea țărănească, după care Consiliul de
Miniștri ar intenționa să alcătuiască un act normativ provizoriu cu privire la folosirea pămîn-
tului în anul curent, care va trebui să funcționeze temporar pînă la rezolvarea ei [a problemei
agrare – n.a.] pe scară largă în Adunarea Constituantă, Fracțiunea țărănească consideră po-
sibilă retragerea proiectului de pe ordinea de zi și cere ca Consiliul de Miniștri să fie obligat
să prezinte proiectul de lege corespunzător despre folosirea pămîntului și a inventarului în
următorul sezon agricol”4. O altă cauză pentru care președintele Fracțiunii țărănești conside-
ra că nu era încă momentul potrivit pentru examinarea și adoptarea legii agrare îl constituia
lipsa „unui organ de stat care ar fi fost în stare să se ocupe de rezolvarea și realizarea în fapt a
voinței reale a poporului” în chestiunea pămîntului, ceea ce demonstrează că, în viziunea sa,
Directoratul de agricultură din Guvernul Republicii Democratice Moldovenești nu putea fi
considerat o astfel de instituție; în acel moment, Directoratul nu avea propriul său conducător
și din această cauză funcționa nesatisfăcător.
Documentul despre care vorbea Țîganko la deschiderea ședinței din ziua aceea se numea
Proiectul legii de bază cu privire la pămînt, elaborat de Comisia Agrară a Sfatului Țării, era
datat cu 6 februarie 1918, avea cinci compartimente și 52 de articole5. Viziunea de principiu
a Comisiei asupra problemei agrare era expusă în primele două secțiuni. În cea dintîi, inti-
tulată „Dispoziții generale”, erau reluate și desfășurate ideile asupra acestei chestiuni din

1
Ibid., p. 321.
2
ANRM, fond. 727, inv. 2, dosar 21, partea a II-a, f. 202.
3
Ibid., f. 267v.
4
Ibid., ff. 261–261v.
5
Elaborarea într-un termen record, de numai o lună, a unui astfel de proiect de lege, fie și de o întreagă comi-
sie parlamentară, era cu neputință. Așa cum vor demonstra și materialele celei de-a doua Comisii Agrare, exisă
tot temeiul să presupunem că documentul respectiv a fost făcut în baza materialelor Comitetului Agrar Princi-
pal din Petrograd, a programului agrar al eserilor și nu în ultimul rînd a viziunii principalului lider al acestora,
L.S. Maslov, care elaborase un astfel de proiect și la care Țîganko se va referi ulterior în repetate rînduri.

10
articolul 2 al Declarației Sfatului Țării din 2 decembrie 1917. Art. 1 avea următorul conținut:
„Dreptul de proprietate în Republica Democratică Moldovenească asupra pămîntului, pădu-
rilor, subsolului, apelor, oricui ar aparține acesta, de acum și pentru totdeauna se anulează”1.
În articolele următoare se spune că toate pămînturile de pe teritoriul Republicii se expropriau
fără plată, devenind avere a întregului popor, fiind recunoscut accesul egal al fiecărui cetățean
la această avere cu dreptul de folosință. Prerogativa de a dispune de pămîntul țării aparținea
puterii legislative, adică Sfatului Țării, iar realizarea prevederilor acestei legi cădea în sarcina
organelor de autoadministrare locală. Scopul legii îl constituia asigurarea bunăstării poporu-
lui prin crearea acelor condiții care trebuiau să favorizeze dezvoltarea forțelor de producție ale
țării, folosirea bogățiilor ei naturale și repartizarea lor echitabilă populației.
Principiile de bază ale proiectului de lege sînt expuse desfășurat în cea de-a doua secțiune
a documentului, „Cu privire la folosirea pămîntului”. Sînt enumerate variate forme de folosire
a pămîntului considerat a fi avere publică. Prima și cea mai importantă, desigur, o constituia
asigurarea cu pămînt a populației agricole muncitoare prin repartizarea echitabilă a pămîntu-
lui destinat pentru cultură. Urmau apoi categoriile de pămînt cu cele mai variate destinații:
pentru așezări și locuri de case, pentru variate întreprinderi de producţie (meșteșugărești, in-
dustriale etc.), pentru fondul de rezervă al statului, protejarea bogățiilor naturale ale pămîn-
tului, pentru sisteme de irigare și asanare, zone forestiere de protecție, pentru gospodării și
întreprinderi de cultură (pepiniere, de semințe, de creștere a vitelor de rasă, cîmpuri experi-
mentale), pentru instituții publice școlare, științifice, sanitare, de binefacere ș.a.2 Evident că
cea mai mare atenție era acordată pămîntului cu destinație agricolă, adică celui care urma să
fie dat spre folosință țăranilor. Referitor la acesta, se specifica în mod expres că: „Se va putea
folosi de pămîntul cu destinație agricolă numai cel care îl va prelucra prin muncă proprie”.
Norma de pămînt dată astfel în folosință urma să fie stabilită prin acte normative suplimen-
tare.
Erau evidențiate două tipuri principale de folosire a pămîntului cu destinație agricolă,
altfel spus, două categorii de gospodării țărănești*: de consum și de muncă. Primul tip avea
în vedere o suprafață minimă de pămînt care ar fi fost suficientă ca în condiții obișnuite de
cultivare să asigure venitul necesar pentru satisfacerea necesităților normale ale lucrătorului.
Al doilea tip viza un maximum de suprafață ce putea fi cultivată în condiții obișnuite doar cu
brațele familiei, fără folosirea muncii salariate. În ambele cazuri, normele de pămînt urmau
să fie stabilite prin legi speciale pe zone aparte (și probabil, în funcţie de categoriile de bunuri
funciare) în baza datelor furnizate de organele de autoadministrare locală. Principiul de bază
la distribuirea pămîntului la cele două categorii de gospodării rămînea cel egalitar. Această
regulă era valabilă și pentru toate celelalte forme de folosire a pămîntului, sarcina respectării
ei revenind organelor de stat și celor de autoadministrare locală și, de asemenea, comunităților
locale și uniunilor funciare, precum și organelor funciare special create pentru realizarea re-
formei agrare.
În compartimentul referitor la păduri se spunea că acestea erau avere a întregului popor și
se aflau la dispoziția puterii legislative a Republicii, iar drepturile de proprietate asupra aces-
tui bun public, pe care pînă atunci le avuseseră diferiți factori, inclusiv persoane particulare,

1
Ibid., inv. 1, dosar 31, f. 32.
2
Ibid., f. 31v.
* În proiectul de lege cele două categorii de folosire a pămîntului nu se numesc gospodării țărănești din
considerentul că pămîntul era declarat bun al întregului popor și deci putea să aibă acces la el oricine avea nevoie
de o sursă de existență pe care i-ar fi asigurat-o pămîntul. Dar evident că erau vizate în primul rînd și mai ales
gospodăriile țărănești.

11
asociații, întreprinderi etc., erau anulate1. Sarcinile care reveneau puterii de stat erau, mai întîi,
să „satisfacă pe baze echitabile necesitățile populației în privința folosirii pădurilor și a materi-
alelor lemnoase” cu condiția respectării intereselor întregii economii naționale, iar în al doilea
rînd, „organizarea corectă a gospodăriei silvice pentru protejarea rezervelor forestiere de epu-
izare”. Cea de a treia sarcină, de a gestiona gospodăria silvică astfel ca să satisfacă „necesitățile
populației muncitoare de a lărgi suprafața de pămînt potrivită pentru cultura agricolă”2, era
mai puțin reușită.
Secțiunea referitoare la subsol avea, în fond, același caracter, adică era subliniată mai întîi
autoritatea incontestabilă a statului asupra acestuia, apoi menționată anularea drepturilor pe
care altcineva le-ar fi putut avea asupra subsolului și, în sfîrșit, era enunțat scopul urmărit de
stat prin exercitarea acestei prerogative și enumerate modalitățile de realizare a lui. Evident
că subsolul nu putea fi distribuit spre folosire întregii populații, deci nu putea constitui o pre-
ocupare a reformei agrare; dimpotrivă, terenurile care conțineau în adîncurile lor bunuri ce
prezentau interes de stat (metale, minerale și alte materiale fosile) și se aflau în stăpînirea unor
persoane sau întreprinderi erau expropriate și „înlocuite cu loturi similare prin valoarea lor
economică”3.
Ultimul compartiment al proiectului de lege, cel cu privire la ape, nu se deosebea esențial
de cele referitoare la păduri și subsol, fiind asemănător mai ales cu cel dintîi, astfel că nu nece-
sită o analiză aparte. Totuși merită să observăm că dacă cu referire la primele două bunuri se
excludea categoric ca altcineva decît statul să fi putut stăpîni efectiv – bineînțeles, fără drept de
proprietate – anumite părți din ele, în cazul apelor, chiar al celor de importanță de stat, publică
și cu destinație specială, dimpotrivă, se admite (art. 47) că dacă ele se află „pe terenuri ce aparțin
unor persoane aparte, sînt recunoscute ca fiind parte a acestor terenuri și rămîn la dispoziția
persoanelor menționate”4. Dar articolul următor atenționează: „Folosirea apelor ce se află în
gestiunea unor persoane aparte se face sub supravegherea organelor autoadministrării locale
în scopul neadmiterii acțiunilor care ar cauza pagube altor gospodării sau interesului public”5.
Observăm, așadar, că prin prevederile sale principale, și anume sublinierea rolului de ne-
contestat al statului ca stăpîn al tuturor bunurilor „întregului popor”, recunoașterea dreptu-
lui organelor de autoadministrare populară, al comunităților locale și al diferitor organizații
obștești de a gestiona bunurile publice, și în special respingerea categorică a proprietății priva-
te asupra pămîntului și a bunurilor de pe el și din adîncurile lui, acest proiect de lege avea un
caracter pronunțat socialist, ceea ce era cît se poate de firesc, de vreme ce corespundea progra-
mului agrar al Sfatului Țării. Convingerea autorilor proiectului că își asumaseră sarcina de a
promova un obiectiv de importanță primordială, încrederea ce o aveau în dreptatea cauzei lor
erau atît de mari încît găsesc îndreptățit să pună la sfîrșitul acestei „legi fundamentale despre
pămînt” prevederea, cu nuanță evidentă de avertizare, că nici o altă lege „nu va putea schimba
tezele de bază ale acestui act legislativ”6.

Sfatul Țării șovăie și renunță la programul său agrar

Cum spuneam mai sus, ședința din 7 februarie 1918 a constituit un moment de cotitură
în evoluția politicii agrare a parlamentului basarabean. Țîganko, deși venise la ședință cu pro-

1
ANRM, inv. 1, dosar 31, ff. 32v., 34.
2
Ibid., f. 32.
3
Ibid., f. 33v.
4
Ibid., f. 34v.
5
Ibid.
6
Ibid.

12
iectul legii agrare în mînă, l-a retras de pe ordinea de zi. Acest gest nu este destul de clar, dar
putem presupune că decizia respectivă a fost una impusă, după ce reprezentantul guvernului
anunțase anterior Fracțiunea țărănească despre intenția Consiliului Directorilor Generali de
a propune un act normativ provizoriu privind exploatarea pămîntului în anul în curs. Era o
avertizare ca Fracțiunea să nu se grăbească cu legea agrară și să accepte, în locul ei, noua pro-
punere a guvernului, care avea susținerea conducerii Sfatului Țării, dar, se vede, și a Blocului
Moldovenesc, fără de care inițiativa guvernamentală nu avea nicio șansă să fie luată în seamă.
Numai luarea în calcul a acestei situații poate explica faptul de ce a renunțat Țîganko la pro-
iectul său de lege. Felul cum au decurs dezbaterile în acea ședință confirmă această presupune-
re. Este relevant în acest sens mai ales discursul lui Ciugureanu de la începutul ședinței, care
prezenta astfel poziția guvernului în chestiunea respectivă: „Împrejurările în care trebuie să se
producă reformele sociale nu sînt cele mai potrivite. Consiliul de Miniștri consideră că felul
cum se pune problema agrară în Parlament din multe puncte de vedere nu este convenabilă,
deoarece socializarea pămîntului nu se poate realiza în ordinea grăbită în care se proiectează
a se face. Eu nu mă apuc să critic proiectul de lege, aș fi vrut doar să vă rog să vă rețineți de
la înaintarea lui, deoarece în acest moment condițiile nu sînt prielnice”1. Din aceste cîteva
fraze rezultă două concluzii cît se poate de instructive; prima că guvernul se opunea cate-
goric adoptării proiectului de lege elaborat de prima Comisie agrară, în frunte cu Țîganko,
și fondat pe ideea socializării pămîntului, și a doua că, în pofida faptului că guvernul avea
o poziție avantajoasă în raport cu susținătorii acestei idei, bazată pe îndemnul și susținerea
guvernului român și pe trupele sale din Basarabia, totuși în acel moment el încă nu ajunsese să
stăpînească situația din Parlament în așa măsură încît să-și impună necondiționat poziția sa
deputaților. Așa cum vom vedea îndată, nu reușise să cîștige nici susținerea tuturor membri-
lor Blocului Moldovenesc, deoarece în acel moment părerea majorității acestora coincidea cu
aceea a lui Țîganko și a deputaților din Fracțiunea țărănească. Astfel se explică rugămințile și
insistențele lui Ciugureanu. Să vedem care erau motivele acestor stăruințe.
Bineînțeles că premierul nu putea să nege necesitatea reformei agrare, pur și simplu pen-
tru a-i convinge pe deputați că situația în care se afla Republica Democratică Moldovenească
în clipa aceea nu era favorabilă unei astfel de inițiative, el recurge la un argument, a cărui
importanță nu putea fi ignorată de nimeni și anume nevoia de a asigura populația cu pîine.
„Consiliul de Miniștri, zice el, pornește de la faptul că trebuie asigurată țara cu pîine… Pe de
o parte, sînt puține semănături, suprafața lor s-a redus, iar pe de altă parte, nu este inventar
mort, el s-a uzat și o parte a fost distrusă. Și după toate evidențele, ar putea să ne amenințe
foamea. Ținînd cont de faptul că trebuie semănată o suprafață cît mai mare de pămînt, Con-
siliul de Miniștri propune să nu fie înaintată o lege agrară de bază, ci doar să fie discutate
condițiile pentru a cultiva cît mai mult pămînt.”2 Este adevărat că la începutul anului 1918
exista în Basarabia o problemă a pîinii, ca și a celorlalte produse alimentare, dar ea era de cu
totul altă natură de cum o prezenta Ciugureanu, dovadă fiind depozitele de produse din ținut,
care fuseseră destinate pentru front3, precum și rechizițiile foarte mari, în special de pîine și

1
Sfatul Țării. Documente, p. 386.
2
Sfatul Țării din 9 februarie 1918. Propunerea lui Ciugureanu ca Sfatul Țării și Guvernul Republicii
Moldovenești să se concentreze pe obținerea unei cantități cît mai mari de pîine era, fără îndoială, impusă de
cerințele guvernului român care, la rîndul său, acționa în corespundere cu măsurile luate de toate țările beligeran-
te, deci era o măsură firească și necesară.
3
Există o serie întreagă de rapoarte ale trupelor române, după intrarea lor în Basarabia, despre depozitele
de provizii și alte materiale aflate pe tot teritoriul ținutului: Arhivele Militare ale României (AMR), fond 949,
dosar 968, ff. 37, 58, 71, 88, 160–163; dosar 964, f. 129; dosar 767, ff. 30–33 ș.a. Despre rezervele mari de pîine
din anul precedent, vorbea și D. Zamfirescu în primăvara lui 1918: D. Zamfirescu, În Basarabia, în „Îndreptarea”,
I, nr. 31, 19 mai 1918, p. 1.

13
furaje, care se făceau atunci în diferite zone ale ținutului, dar mai ales cele mult mai mari care
se vor face în următoarele luni de către diferite trupe militare1. Tocmai rechizițiile de mari
proporții făceau ca problema pînii să existe, numai că avînd o altă explicație decît cea pe care
o dădea premierul. Așa cum avea să arate Erhan în altă ședință a Sfatului Țării, se cerea pîine
nu doar pentru populația ținutului, ci „și pentru trupele rusești și cele române”2. Ba mai mult,
și pentru armatele austro-germane care țineau cea mai mare parte a României sub ocupație, și
cu începere din februarie 1918, dar mai ales după 27 martie 1918, își extind influența și în Ba-
sarabia3. Este evident că aceste cantități mari de pîine din depozite și cele rechiziționate nu ar
fi existat, dacă nu se găsea inventar și pămîntul nu ar fi fost lucrat. De altfel, din alte discursuri
ținute în ședința din 7 februarie, de ex. al lui Halippa, reiese că țăranii dispuneau de mai mult
inventar decît aveau nevoie; se simțea, în schimb, insuficiența brațelor de muncă4.
Observăm, așadar, că sensibilizîndu-i pe deputați, probabil în intenția de a introduce pa-
nica în Parlament în legătură cu criza pîinii, care era una reală, Ciugureanu evită să arate
cauza adevărată a fenomenului, pentru a-i convinge să renunțe la reforma agrară radicală pe
care Sfatul Țării și-o asumase în momentul în care a preluat puterea în Basarabia. Totuși pre-
mierul nu ezită să facă trimitere la o altă cauză ce impunea, în viziunea lui, nevoia schimbării
politicii agrare. „Nu putem ascunde, declara el cu o anumită sinceritate, că situația politică
s-a schimbat foarte mult, că atmosfera politică în care am trăit toamna trecută se deosebește
radical de cea de astăzi, de aceea rezolvarea problemei agrare trebuie abordată în legătură cu
noua conjunctură politică… Împrejurările politice care au apărut ne forțează să împăcăm două
principii: aspirațiile îndreptățite ale țăranilor de a primi pămînt și revendicările justificate
ale moșierilor. A împăca aceste două principii este greu, dar trebuie de găsit o soluție de com-
promis, trebuie să tindem spre asta.”5 Nu se știe cît de impusă era pentru dînsul și, în general,
pentru conducerea politică a Basarabiei din acel moment această soluție, dar nu încape îndoia-
lă că ea exprima situația reală, mai precis, reieșea din raportul de forțe și balanța marilor inte-
rese din ținut, dar și din România. Bineînțeles că insistența lui Ciugureanu de a fi satisfăcute
„revendicările justificate ale moșierilor” nu îi avea în vedere doar pe boierii basarabeni. Pur
și simplu, guvernul român, constituit preponderent din mari proprietari funciari, nu putea
accepta ideea socializării pămîntului. Și desigur că aceeași era și atitudinea majorității mem-
brilor Parlamentului României, ca și a coroanei regale. În cadrul întrevederii sale cu un grup
de moșieri basarabeni la Chișinău, în seara zilei de 26 martie 1918, Marghiloman le spunea
acestora: „România nu poate admite lichidarea proprietății private și dispariția în totalitate a
producției agricole private cu caracter capitalist. Dispariția proprietății mari ar însemna fali-
mentarea țării și dispariția inevitabilă a acesteia”6. Desigur că nu asta era adevărata motivație
a nedorinței moșierilor de a ceda pămîntul la țărani fără plată, ci faptul că pur și simplu nu

1
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 21, partea I, f. 174. Vezi și Ion Țurcanu, Sfatul Țării, p. 138–141.
2
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 21, partea a II-a, f. 291. Bineînțeles că e vorba mai ales de trupele române.
În cazul trupelor rusești, e vizat un efectiv relativ redus, rămas în Basarabia după retragerea celei mai mari părți a
acestora în Rusia, în urma demobilizării ordonate la 23 decembrie 1917.
3
Îndată după Unire, Marghiloman avea să mărturisească despre 12,5 mii de vagoane de cereale basarabene,
cedate germanilor, observînd că țăranilor li se luau toate rezervele de pîine și îngrozindu-se el însuși de jaful care
se făcea (op. cit., p. 138). Importante cantități de pîine erau luate de bulgari, în sudul Basarabiei, și de austro-un-
gari în nordul ținutului. Astfel că țăranii basarabeni într-adevăr erau amenințați cu foametea, dar, cum vedem,
nu pentru că ei nu ar fi produs destulă pîine.
4
Sfatul Țării din 10 februarie 1918.
5
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 21, partea a II-a, f. 267v.
6
Apud Svetlana Suveică, O microistorie…, p. 176. Este simptomatică viziunea premierului român asupra rolu-
lui politic și național al marii proprietăți funciare, după care aceasta constituia garanția păstrării și supraviețuirii
statului. Este un fapt cît se poate relevant, întrucît arată ce era de așteptat de la o reformă agrară bazată pe astfel
de convingeri.

14
puteau renunța la această avere națională pe care, în viziunea lor, o stăpîneau legitim, după
cum tot legitim li se părea ca țăranii să nu aibă pămînt sau să aibă doar atît ca să fie nevoiți să
lucreze cu ziua la boieri. De aceea, fie că e vorba de Marghiloman, Argetoianu, Zamfirescu,
Sinadino, Scherer sau oricare alt moșier, din regat sau din Basarabia, era firesc ca aceștia să se
arate foarte porniți împotriva Sfatului Țării, care se încăpățîna să nu renunțe la programul
său de socializare a pămîntului. Este simptomatică, în această privință, atitudinea moșierului
și scriitorului Duiliu Zamfirescu, secretar general al guvernului român în Basarabia în lunile
februarie–martie 1918, care caracteriza politica agrară a Sfatului Țării ca „un desfrîu de făgă-
duieli și de aspirațiuni maximaliste ce au ajuns pur și simplu la împărțirea proprietăților mari
la țărani, fără despăgubiri. O astfel de politică agrară este absurdă. Țara românească nu poate
admite ca în provincia suroră de peste Prut să se arunce sămînța unei viitoare nebunii. Căci
spoliațiunea este o monstruozitate, și economică, și morală, care duce la nebunie”1. Aceste
cuvinte sînt cea mai elocventă expresie a atitudinii marilor proprietari față de pornirea de
la început a Sfatului Țării de a satisface nevoia țăranilor pentru pămînt. Dar tocmai această
atitudine arată că nu era cu putință ca în Basarabia să fie lichidată proprietatea privată asupra
pămîntului, în timp ce dincolo de Prut aceasta se păstra. Schimbarea guvernului, care se va
produce în acel an, nu avea cum să aducă o renunțare la această atitudine. În plus, în acel
moment România avea nevoie de multă pîine, atît pentru necesitățile proprii, cît și pentru a
satisface cererile foarte mari la pîine și la alte produse agricole ale ocupanților germano-austri-
eci. Întucît cea mai mare parte a teritoriului României era ocupată de inamic, toată producția
aceasta putea fi luată numai din Basarabia. Guvernul român nu avea alternativă decît să le im-
pună conducătorilor basarabeni sarcina să renunțe la programul agrar al Sfatului Țării pentru
a sincroniza și unifica reforma agrară din Basarabia cu cea din România, dar înainte de aceasta
să ia toate măsurile posibile pentru a obține cantități cît mai mari de pîine.
Ion Inculeț, președintele Parlamentului, care după intrarea trupelor române în Basarabia
și proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești își schimbase și el poziția
în chestiunea agrară, le-a cerut deputaților, în ședința din 7 februarie 1918, să se pronunțe
doar asupra instrucției ce urma să fie elaborată, și nu a proiectului de lege, odată ce Fracțiunea
țărănească îl retrăsese de pe ordinea de zi. Însă mulți deputați, și nu numai din Fracțiunea
țărănească, dar și din Blocul Moldovenesc, se arătau nemulțumiți de propunerea de a renunța
la proiectul de lege conceput în corespundere cu programul agrar al Sfatului Țării, potrivit
căreia proprietatea privată asupra pămîntului trebuia lichidată, acesta urmînd să treacă în
folosința țăranilor fără plată. Deosebit de atașați faţă de acest program se arătau Erhan, Buz-
dugan, Buciușcan, Halippa, Tudose, Gafencu și, bineînțeles, Țîganko.
În ședința din 7 februarie a Sfatului Țării, raportul guvernului în problema agrară a fost
prezentat de Erhan*, care acum era ministru al instrucțiunii. Fiind socialist convins și consec-
vent, el pleda neabătut pentru realizarea prevederii Declarației din 2 decembrie 1917 asupra
pămîntului, cu condiția ca aceasta să se facă legal și să fie organizată corect. Din acest mo-
tiv, el critică violențele și ilegalitățile din timpul revoluției agrare, observînd că atunci lupta
țăranilor împotriva marilor proprietari „a luat o formă brutală și sălbatică; de acum încolo, o
astfel de luptă nu mai este admisă”2. Vina pentru această situație o pune pe seama comitetelor

1
D. Zamfirescu, În Basarabia, în „Îndreptarea”, I, nr. 31, 19 mai 1918, p. 6. De fapt, Zamfirescu exagera
foarte tare: Sfatul Țării nu împărțise pămînturile la țărani fără plată, în general, el nu a realizat niciodată astfel
de lucrări; situația despre care vorbește Z.D. se referea la darea pămînturilor marii proprietăți în arendă la țărani.
*A prezentat raportul guvernului Erhan nu doar din motivul că Directoratul agriculturii nu avea în acel
moment un conducător, ci mai ales din cauză că el era unul dintre cei mai buni miniștri pe care i-a avut Republica
Democratică Moldovenească: competent, energic, responsabil și, în plus, un bun cunoscător al problemei agrare.
2
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 21, partea a II-a, f. 269.

15
agrare care, zice el, „trebuie să răspundă în fața legii, însă noi am văzut greșelile comitetelor
și totuși acestea nu au răspuns pentru ele”1. Totodată el critică aspru cererile marilor propri-
etari de a lichida ceea ce făcuse țărănimea împreună cu comitetele agrare în timpul mișcării
agrare din 1917 și de a li se recunoaște doar lor dreptul de a lucra pămîntul, mai bine zis, de a
gestiona cultivarea lui, adică, în fond, de a-l stăpîni. În viziunea lui, care nu era nici pe departe
aceea a lui Ciugureanu, toate fenomenele acestea negative, și în special conflictul acut dintre
țărănime și moșieri, puteau fi aplanate cu ajutorul unui set de indicații elaborate de guvern,
cu titlu de Instrucție, privind măsurile urgente care trebuiau luate în problema agrară. „Prin
Instrucția noastră, explica el, noi urmărim scopul să lichidăm cauzele luptei și a dușmăniei
dintre țărănime și proprietarii funciari.”2
Se înțelege că documentul respectiv viza un întreg program în chestiunea agrară, și în
primul rînd, urmărea să stabilească statutul juridic al pămîntului și condițiile exploatării lui
provizorii, pînă la reforma agrară. În raportul lui Erhan, acest program, prezentat succint în
șapte puncte, enunța o serie de măsuri de maximă importanță economică și socială, printre
care reorganizarea comitetelor agrare, pregătirea rezervelor de grîne pentru semănat și a in-
ventarului necesar, asigurarea monopolului statului asupra pîinii, luarea la evidență strictă a
gospodăriilor de cultură ș.a., dar înainte de toate era pusă următoarea sarcină: „Tot pămîntul
cultivabil este declarat fond de arendă al statului, care este distribuit tuturor celor ce sînt în
stare să-l lucreze”3. Fondul funciar de stat urma să ușureze realizarea reformei agrare, astfel că
Instrucția era doar o măsură provizorie pentru o scurtă perioadă de tranziție spre rezolvarea
definitivă și corectă a acestei probleme. Raportorul admitea că putea să se lase moșierilor cîte
40-50 de desetine de pămînt, dar numai spre folosință și doar cu condiția să-l cultive cu pro-
priile lor puteri și mijloace. Programul lui Erhan era unul socialist, de vreme ce prevederea lui
principală stabilea că pămîntul cultivabil era declarat fond de stat, adică urma să devină avere
a întregului norod, așa cum cerea art. 2 al Declarației din 2 decembrie 1917.
Prin spiritul și conținutul ei, pledoaria lui Erhan a cîștigat simpatia și susținerea multor
deputați, mai cu seamă a acelora care pledau pentru realizarea programului agrar al Sfatu-
lui Țării. Halippa, de ex., observa, în total dezacord cu șeful guvernului: „Decizia Fracțiunii
țărănești de a retrage de pe ordinea de zi proiectul legii agrare este, din punctul meu de vedere,
nemotivată, deoarece condițiile apărute în ultima vreme nu ne pot împiedica să legiferăm în
acest sens”4. Condițiile la care se referea el erau unele dispoziții ale comandamentului trupelor
române din Basarabia de a nu interveni în conflictele dintre țărani și moșieri, luînd, de obi-
cei, partea acestora din urmă*. Demonstrînd că după intrarea trupelor române în Basarabia
pretențiile moșierilor în raport cu pămîntul deveneau tot mai mari, Halippa dă citire unui

1
Ibid., f. 269v.
2
Sfatul Țării, 9 decembrie 1918.
3
Vezi Sfatul Țării. Documente, p. 387.
4
Sfatul Țării, 10 februarie 1918. Indirect, această remarcă a lui Halippa ar putea face aluzie la una dintre cau-
zele care l-au determinat pe Țîganko să retragă proiectul de lege, poate la cea mai importantă dintre ele: prezența
trupelor române în Basarabia. La ea se referea, mai explicit, Vasile Gafencu în aceeași ședință, cînd spunea că unii
„deputați cred că sosirea trupelor române va fi un obstacol pentru rezolvarea problemei agrare așa cum dorim
noi”: Sfatul Țării, 13 februarie 1918.
* E drept că au existat două astfel de ordine date, unul, de generalul C.A. Lupescu, adjunct al șefului Car-
tierului General al armatei române, și altul de Ion Istrati, comandantul corpului VI armată, dislocat în Basa-
rabia (Șt. Ciobanu, Unirea Basarabiei, p. 224–225, 233), dar acestea nu puteau avea niciun efect, de vreme ce
prim-ministrul Marghiloman, care considera că „Sfatul Țării îi deposedase pe proprietari”, dăduse dispoziții,
în înțelegere cu regele, care gîndea la fel, ca armata să acorde sprijin moșierilor basarabeni, e adevărat că, așa
cum preciza premierul, „pentru ca pămînturile să nu rămînă necultivate” (Al. Marghiloman, Note politice,
vol. III, București, 1995, p. 108), dar aceste atribuții au fost mult depășite, așa cum demonstrează destule măr-
turii documentare.

16
document trimis Parlamentului de Uniunea Proprietarilor Funciari, prin care se cerea, între
altele, asigurarea „accesului proprietarilor particulari la cultivarea pămîntului care li s-a luat
și garanții că li se va oferi posibilitatea să-și strîngă pîinea și să o predea organelor de aprovi-
zionare”, precum și „returnarea imediată de către populația ținutului a întreg inventarului
viu și mort care a fost furat, restabilirea edificiilor și construcțiilor agricole distruse și arse”1.
După care oratorul adaugă că dacă nu demult proprietarii rugau să li se garanteze viața, acum
înaintează cerințe de cu totul alt caracter. Întrucît proiectul de lege fusese retras, Halippa s-a
văzut nevoit să accepte o instrucție a Sfatului Țării și a guvernului pentru comitetele agrare
în chestiunea gestionării pămînturilor cultivabile, dar a ținut să precizeze că aceasta trebuia
concepută în spiritul propunerilor lui Erhan, mai precis, în corespundere cu nevoia înființării
unui fond de pămînt al statului2.
Au urmat alte cîteva luări de atitudine ale deputaților, formulate, în general, în același
spirit. Merită să fie reținută mai ales poziția lui Ion Buzdugan, exprimată destul de tranșant.
„După toate cuvîntările acestea, zicea el, sînt convins că e necesară o lege agrară, și nu o
instrucție, dar voi, țăranii [deputații-țărani – n.a.], cum ați putut să o retrageți de pe ordinea
de zi cu inima împăcată?”3 Întrucît era evident că instrucția va fi totuși votată, el insistă asu-
pra unei serii de măsuri în folosul țăranilor, și anume ca aceștia să nu plătească nimic pentru
pămîntul pe care îl dețineau, iar pentru cel pe care îl vor lucra în plus să nu achite plată de
arendă, ci impozit în folosul statului, adică al norodului. La sfîrșit, revine la obiectivul de bază,
formulat la începutul discursului, precizînd că îndată „după introducerea Instrucției, va trebui
pusă pe ordinea de zi legea agrară, completată Comisia Agrară cu deputați noi, elaborată legea
și apoi introdusă în Parlament”4. La fel au vorbit și deputații Tudose și Buciușcan, cel dintîi
susținînd întru totul poziția lui Erhan, iar cel din urmă insistînd mai ales asupra necesității ca
toate pămînturile să fie transmise comitetelor agrare, numai ele avînd dreptul de a dispune de
aceste bunuri, și cerînd, la fel ca Buzdugan, ca plata de arendă să fie înlocuită cu impozitul de
stat, astfel ca veniturile „să nu intre în buzunare străine, ci să aparțină Republicii”5.
Țîganko, deși retrăsese proiectul de lege agrară de pe ordinea de zi a Parlamentului, nu
renunțase totuși la el. În viziunea sa, Instrucția trebuia să fie doar un prolog la ceea ce urma să
se facă în problema agrară și tocmai de aceea ideea de bază a acestui document trebuia să fie
lichidarea proprietății private asupra pămîntului. La fel ca Buzdugan și Buciușcan, cerea ca
aprecierea pămîntului să nu se mai facă în temeiul relațiilor de arendă, ci prin impozitare în
folosul statului, ba mai mult, insista ca renta să fie lichidată prin lege6.
Au fost însă și destui deputați, de la toate cele trei fracțiuni parlamentare, care nu arătau
interes deosebit pentru rezolvarea problemei agrare în corespundere cu programul de la înce-
put al Sfatului Țării. O astfel de atitudine au arătat în discursurile lor Păscăluță și Cijevschi,
de la Blocul Moldovenesc, ca și Dudkewicz și Misirkov de la minorități, care și-au exprimat
acordul ca proiectul de lege agrară să fie înlocuit cu Instrucția. Luînd cuvîntul din nou, spre
sfîrșitul dezbaterilor, Ciugureanu a reiterat poziția pe care a prezentat-o la început, precizînd:
„Cînd am spus că nu trebuie introdusă legea agrară, eu am reieșit dintr-o situație principială și
anume că în Basarabia socializarea pămîntului nu poate fi realizată nici în momentul de față
și nici în anii apropiaţi”7.

1
Sfatul Țării. Documente, p. 388.
2
Ibid., p. 389.
3
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 21, partea a II-a, f. 270v.
4
Ibid., f. 272.
5
Sfatul Țării, 10 februarie 1918.
6
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 21, partea a II-a, f. 272v.
7
Sfatul Țării. Documente, p. 391.

17
 Rezultatul dezbaterilor parlamentare în ședința din 7 februarie a fost cel scontat de con-
ducerea politică a Basarabiei, mai precis, de cei doi lideri politici principali ai acesteia, care se
aflau în contact permanent cu guvernul român: Inculeț și Ciugureanu. Sfatul Țării a decis că
deocamdată se impunea ca prioritate Instrucția agrară, în defavoarea proiectului de lege ce
urma să reglementeze relațiile de proprietate funciară. Prioritară se considera cultivarea unei
suprafețe de pămînt cît mai mari cu putință; legea agrară urma să vină mai tîrziu. Într-adevăr,
insistența guvernului de a renunța deocamdată la legea agrară astfel ca toate preocupările lega-
te de pămînt să fie îndreptate spre producerea unei cantități cît mai mari de pîine era sinceră,
cîtă vreme criza pîinii, așa cum am văzut, era una reală. Și Instrucția era văzută ca un mijloc
de rezolvare a acestei probleme. Dar ea urma să rezolve și o altă problemă, care pe termen lung
era mult mai importantă și pe care Ciugureanu o numea, oarecum eufemistic, nevoia de a
împăca „aspirațiile îndreptățite ale țăranilor de a primi pămînt cu revendicările justificate ale
moșierilor”, iar Erhan adăuga că Instrucția trebuia să fie acel instrument, cu ajutorul căruia
„să fie lichidate cauzele luptei și ale dușmăniei dintre țărănime și proprietarii funciari”. Este
vorba de faptul că în acea vreme aproape tot pămîntul se afla în mîinile țăranilor. La un mo-
ment dat, în ședința din 7 februarie, Ciugureanu le vorbea astfel deputaților: „Aș fi vrut să vă
amintesc acea situație reală de la sate din vara trecută, cînd pămîntul a ajuns de fapt în mîinile
țăranilor; sub ochii mei s-a desfășurat tabloul trecerii în fapt a pămîntului la țărani”1. Această
declarație este confirmată de Ciumacenko care, în ședința din 5 ianuarie 1918 a Sfatului Țării,
avertiza că „pămîntul nu poate fi întors foștilor paraziți”2, adică moșierilor. Aceeași concluzie
rezultă și din nota din dimineața zilei de 27 martie 1918 a lui Marghiloman, după care „marii
proprietari ar fi răspîndit zvonul că le vom întoarce proprietățile”3. Evident, pentru a satisface
„revendicările justificate ale moșierilor”, țăranii trebuiau scoși de pe pămînturile ocupate în
1917. Instrucției îi revenea datoria să realizeze această sarcină.
Documentul acesta a fost dezbătut pe parcursul a opt ședințe, de la 16 pînă la 21 februarie.
Între timp, de la 7 și pînă la 16 februarie, documentul a fost examinat în guvern, ceea ce a avut
ca rezultat modificarea lui esențială, mai cu seamă a primului articol, care conținea prevederea
de bază. Am văzut că ședința din 7 februarie propusese formula „Tot pămîntul cultivabil este
declarat fond de arendă al statului, care este distribuit tuturor celor ce sînt în stare să-l lucre-
ze” și nimeni dintre deputați nu a contestat-o, fiind în fond acceptată ca parte a Instrucției.
Dar la 16 februarie, deputatul Nicolae Secară propune, din partea Blocului Moldovenesc,
ca acest text să fie înlocuit cu un altul, redactat între timp în guvern și care avea următorul
conținut: „În vederea momentului de grele încercări și a foametei care amenință țara, pînă
la soluționarea definitivă a problemei agrare pe cale legală, Guvernul Republicii Democrati-
ce Moldovenești ia în custodia și la dispoziția sa toate pămînturile de importanță agricolă”4.
Cu toate că susținătorii ideii socializării pămîntului, mai cu seamă Buzdugan și Buciușcan,
s-au opus din răsputeri revizuirii articolului, aderînd la acest grup, în ședința din 16 februa-
rie, deputații Țanțu, Sinicliu, Minciună, V. Bîrcă, Sberea ș.a., articolul astfel modificat a fost

1
Ibid.
2
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 21, partea I, f. 162.
3
Al. Marghiloman, Note politice, p. 124.
4
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 55, f. 325v. Merită să fie reținută formula: „Guvernul Republicii Demo-
cratice Moldovenești ia în custodia și la dispoziția sa toate pămînturile de importanță agricolă”. Ea subliniază
dictatul guvernului asupra Parlamentului, căruia îi era rezervată doar sarcina formală de a vota Instrucția, impusă
de cel dintîi. Totodată trebuie să observăm că această prevedere a documentului arată foarte clar cît de false sînt
afirmațiile acelor „apărători” ai Basarabiei, care la Conferința de Pace de la Paris, în 1919, căutau să propage
ideea că Instrucția agrară a Sfatului Țării urmărea „distrugerea gospodăriilor agricole”: Memorandum of the in-
ternational situation of Bessarabia to be presented to Allied Powers and to the delegates of the Peace Conference, în
I. Țurcanu, „Bessarabiana”, Chișinău, 2012, p. 132.

18
totuși votat de majoritatea membrilor Sfatului Țării1. Presiunea asupra acestor deputați trebu-
ie să fi fost foarte mare, de vreme ce unii dintre cei mai importanți promotori ai socializării, ca
Erhan și Țîganko, au renunțat, în cele din urmă, la poziția lor inițială. Cum vedem, în ultima
redacție nu se mai spune că pămîntul era fond de stat, care, așa cum sperau părtașii socializării
pămîntului, urma să fie lăsat în întregime spre folosire țăranilor, ci doar era pus sub controlul
statului, fără intervenții în relațiile de proprietate, această situație fiind impusă, așa cum am
văzut, de dorința guvernului de a ține seama de „revendicările justificate ale moșierilor”, dar
și de sarcina de a face o prioritate absolută din cultivarea unor suprafețe de pămînt cît mai
întinse pentru a produce pîine cît mai multă. Altfel spus, chestiunea exproprierii complete a
posesiunilor latifundiare a fost scoasă – cum se va vedea, pentru totdeauna – de pe agenda de
lucru a Sfatului Țării.
Textul final al Instrucției a fost adoptat după finalizarea celei de a doua lecturi, în seara zilei
de 21 februarie 1918, cu un vot masiv; a existat doar abținerea de la vot a Fracțiunii țărănești.
Spre deosebire de ceilalți socialiști, Țîganko nu a renunțat cu totul la convingerile sale referi-
tor la modalitatea de rezolvare a problemei agrare.
Instrucția agrară a Sfatului Țării2 era, în fond, un act legislativ3 care, în condițiile reali-
zării ei neabătute și eficiente, într-adevăr putea constitui o etapă pregătitoare pentru reforma
agrară, după cum doreau foarte tare deputații de orientare socialist-revoluționară. Dar, așa
cum am văzut, ea nu avea destinația să rezolve spinoasa problemă agrară, ci doar să soluționeze
două sarcini de moment: să asigure producerea unei cantități cît mai mari de pîine și, odată
cu asta, să „împace aspirațiile îndreptățite ale țăranilor de a primi pămînt cu revendicările
justificate ale moșierilor”, altfel spus, să zădărnicească reforma agrară radicală, pe care și-o
planificase Sfatul Țării atunci cînd s-a constituit.
Privită exclusiv sub aspectul accesului țăranilor la pămînt, cîtă vreme nevoia împroprie-
tăririi acestora rămînea o prioritate a politicii de stat, Instrucția conținea o serie de elemente
relevante pentru definirea acestei politici. În primul rînd, așa cum am menționat mai sus, arti-
colul 1 a fost modificat astfel ca pămîntul să nu fie trecut într-un fond al statului, special con-
stituit în acest scop, așa cum propusese Erhan la 7 februarie, susținut de un grup numeros de
deputați. Astfel, Sfatul Țării renunța la ideea sa de bază în chestiunea agrară, aceea de a lichida
proprietatea privată asupra pămîntului pentru a deveni un bun al întregului popor. În ședința
din 21 februarie, conceptul de fond funciar al statului este înlocuit cu cel de fond de arendă a
pămîntului (art. IV)4. În al doilea rînd și în strînsă legătură cu observațiile din punctul prece-

1
Sfatul Țării. Documente, p. 410–411.
2
În unele surse aceasta este numită Instrucție a Directoratului agriculturii, deoarece, așa cum am menționat
mai sus, cea de-a doua variantă a documentului a fost elaborată în guvern, adică de către acest directorat. Dar ea a
fost discutată și votată în Parlament, de aceea e corect să i se spună Instrucție a Sfatului Țării.
3
Uneori întîlnim părerea că Instrucția ar fi fost o lege agrară concepută în spirit bolșevic: Șt. Ciobanu, Uni-
rea…, p. 63. În realitate, acest document, deși avea caracter de act normativ, nu era totuși o lege de reformă agrară,
așa cum își propusese proiectul de lege elaborat de prima Comisie Agrară, împreună cu Fracțiunea țărănească,
și cum avea să fie legea pe care o va pregăti cea de-a doua Comisie Agrară, și bineînțeles că era complet străin
spiritului decretului lui Lenin cu privire la pămînt. E straniu că Șt. Ciobanu care era fiu de țărani și a trăit în vîl-
toarea evenimentelor revoluționare din anii 1917–1918, beneficiind personal foarte mult de efectele lor, a putut
să califice atît de nereușit Instrucția agrară. Se vede că după Unire, dorind să fie întru totul în termenii atitudinii
categoric negative față de revoluție (și, cel puțin în parte, față de Sfatul Țării), ce domnea în cercurile oficiale și
avute din România, s-a văzut cumva îndemnat să arate că și el gîndea la fel.
4
„Dep. Erhan: – Întrucît constituirea Fondului funciar al statului a fost respinsă, consider necesar a for-
ma Fondul de arendă a pămîntului”: ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 21, f. 326v. De fapt, această propunere
fusese făcută mai devreme de către deputatul F. Kirilov, reprezentant al minorităților: Ibid., f. 321v. E cît se
poate de curios faptul că, în pofida acestei prevederi a Instrucției (art. IV), la 27 februarie 1918 ziarul Sfatul
Țării publica un nou Regulament al administrării Basarabiei, în legătură cu proclamarea independenței Repu-
blicii Democratice Moldovenești, care stabilea că în cadrul Directoratului de agricultură urma să funcționeze un

19
dent, comitetele agrare (nu se spune dacă erau vizate vechile comitete, acum reorganizate, sau
urmau să fie create altele complet noi), cărora le era încredințată sarcina de a realiza Instrucția,
erau declarate organe ale guvernului (art. II), aflîndu-se în subordinea Ministerului (Direc-
toratul) Agriculturii (VI), acesta fiind, la rîndul său, sub controlul Ministerului Agricultu-
rii de la Iași prin consilierii pe care îi avea în Directorat, ceea ce demonstrează că producția
agricolă, și mai cu seamă a pîinii, era controlată de guvernul român. Instrucția stabilea foarte
clar că pîinea trebuia predată guvernului care urma s-o plătească cu prețuri fixe (acestea nu
erau precizate). În al treilea rînd, dacă inițial guvernul propunea să fie luate la evidență doar
pămînturile cultivabile, textul final avea în vedere „toate pămînturile de importanță agricolă”
(art. I)1, adică practic tot fondul funciar. În al patrulea rînd, comitetelor agrare, cărora le fusese
încredințată prerogativa de a dispune de aceste pămînturi, li se cerea să realizeze de la început
o măsură de maximă importanță, și anume: „Să efectueze recensămîntul tuturor pămînturi-
lor și numărul persoanelor care le-ar putea lucra” (art. I, 1). Aceasta trebuia să fie completată
de o altă acțiune: „Repartizarea la fața locului a întregului pămînt liber nesemănat, indiferent
cui aparține, celora care îl pot lucra” (art. I, 2)2. În al cincilea rînd, Instrucția enumera catego-
riile de bunuri funciare care trebuiau să intre în Fondul de arendă, și anume: a) Pămînturile
din proprietatea privată care în ultimul an agricol s-au aflat în arendă, la fel ca pămînturile cu
destinație agricolă care aparțineau statului, mănăstirilor închinate și ale celor gestionate pe
loc; b) Pămînturile orașelor; c) Pămînturile care în ultimii trei ani au fost cultivate numai cu
inventar țărănesc; d) Pămînturile care vor fi date de bunăvoie în Fondul de arendă de către
proprietarii lor (art. IV, 1, 2, 3, 4); e) Puteau fi trecute în Fondul de arendă și anumite părți
din suprafața moșiilor lucrate de către proprietarii lor, dacă va fi stabilită nevoia de pămînt a
gospodăriilor muncitoare existente. Regula generală care urma să fie respectată în acest caz era
ca proprietarului care în ultimul an agricol a lucrat pămîntul cu propriile sale mijloace* să i se
lase 100 de desetine. Pentru moșiile care aveau peste 100 de desetine se stabilea o scară care
indica partea din moșie ce urma să treacă în Fondul de arendă: pentru cele care aveau între
100 și 600 de desetine – 3/8, pentru cele care treceau de 600 de desetine – 3/4 (art. IV, 4, a,
b, c); f) Acele pămînturi pe care țăranii le acaparaseră în timpul mișcării agrare și nu le-au
cultivat**; și, în sfîrșit, g) Pămînturile care aparțineau țăranilor, dar pe care ei nu le lucrau, cu
condiția obligatorie că acestea puteau fi scoase din Fondul de arendă, dacă stăpînii lor doreau
să le lucreze. Doar o singură categorie de pămînturi nu era trecută în Fondul de arendă și anu-
me cele care erau deja însămînțate, indiferent cui aparțineau (art. V). În al șaselea rînd, după
ce erau evidențiate suprafața totală de pămînt care trebuia cultivată și numărul celor care ar
fi putut să o lucreze, era stabilită ordinea repartizării pămîntului la acești lucrători, după cum
urmează: a) se dădea (sau se lăsa***) pămînt, în primul rînd, țăraniilor fără pămînt și celor cu
puțin (insuficient) pămînt; b) primeau pămînt mai întîi țăranii din satul în care se afla moșia
și abia după aceștia cei din alte așezări ale volostei respective (art. VII, 2, a, b, c, e)3.

„departament pentru lichidarea pămînturilor de stat, mănăstirești, moșierești ș.a.”. Nu este clar ce se urmărea
prin această informație, cînd fusese deja stabilit că proprietățile moșierești rămîneau deocamdată neatinse (ca și
cele mănăstirești, de altfel).
1
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 21, f. 326.
2
Sfatul Țării, 24 februarie 1918.
*Merită să fie reținut că se spune cu „propriile sale mijloace”, nu „prin muncă proprie”, ceea ce lăsa posibilități
largi pentru exploatarea muncii străine, de obicei a țăranilor săraci, cum se procedase tot timpul în trecut.
**Această prevedere, pe care Instrucția o menționează intenționat la urmă, ca fiind de importanță minoră, în
realitate era una dintre cele mai principiale, întrucît punea în lumină un scop de bază al documentului: scoaterea
țăranilor de pe pămînturile pe care le ocupaseră în timpul revoluției agrare.
***Fără îndoială că mai corect era „se lăsa”, deoarece cea mai mare parte a pămînturilor se afla efectiv în
posesia țăranilor.
3
Vezi Anexa 3.

20
 În afară de acestea, Instrucția mai conținea și alte cîteva prevederi importante care nu se
refereau însă direct la pămînt și la țărani, avînd mai degrabă caracter tehnic și organizatoric.
Una era cerința repetată mereu și cu strictețe că toate eforturile îndreptate spre cultivarea unei
suprafețe de pămînt cît mai întinse cu putință trebuiau să aibă ca rezultat obligatoriu pro-
ducerea unei cantități cît mai mari de pîine. Alte două, de asemenea, destul de categorice, se
refereau la termenii repartizării pămînturilor și la începutul lucrărilor de însămînțare: pentru
cele dintîi, nu mai tîrziu de 5 martie 1918, pentru toate celelalte (cultivarea terenurilor pentru
grîne, porumb și fînațuri), pînă la 1 aprilie (art. VII, 2, d, e)1.
Nu intru în alte detalii ale Instrucției, ca organizarea și mecanismul funcționării comite-
telor agrare, problema inventarului agricol, procedurile de plată, normele de drept, statutul și
condițiile de exploatare a terenurilor și gospodăriilor de cultură, a pădurilor ș.a. Ceea ce am
reținut din acest document constituie esența lui sub aspectul relației țăranilor cu pămîntul,
subliniind caracterul documentului în raport cu obiectivul, care nu putea fi neglijat, al rezol-
vării în fapt a problemei agrare.
În ciuda încrederii autorităților că prin intermediul Instrucției agrare vor putea fi
soluționate cele două probleme majore cu care se confruntau, insuficiența pîinii și conflictul
acut dintre țărani și moșieri, în realitate speranța lor nu s-a îndreptățit. Instrucția nu-i sati-
sfăcea nici pe țărani și nici pe marii proprietari; cei dintîi nu acceptau să cedeze în Fondul
de arendă pămîntul pe care îl dobîndiseră în 1917, înțelegînd prea bine că, astfel, îl pierdeau
pentru totdeauna, iar ceilalți nu puteau renunța la ceea ce considerau că era, de drept, averea
lor și că, prin urmare, nimeni, în afară de ei, nu avea dreptul să dispună de ea. Aceștia din urmă
aveau susținerea guvernului român.
Cel mai zelos susținător al marilor proprietari basarabeni din partea guvernului român
era comisarul general al acestuia în Basarabia, moșierul și scriitorul Duiliu Zamfirescu. „La
apariția acestor Instrucțiuni agrare, avea el să relateze puțin mai tîrziu, proprietarii de moșii
au dat năvală la mine.”2 Nu povestește ce a discutat cu ei, dar ne putem ușor imagina din felul
cum caracterizează el acest document. „În scurte cuvinte, zice moșierul și omul politic cu
mare autoritate în România, aceste instrucțiuni creează un Fond agricol la care se vor vărsa:
1) toate pămînturile arendate; 2) toate cele lucrate în dijmă; 3) pămîturile cedate de bunăvo-
ie; 4) acolo unde nu vor fi pămînturi din primele trei categorii, se va ocupa orice moșie ce se
lucrează de însuși proprietar, fără a se lua consimțămîntul acestuia. Cu alte cuvinte, sociali-
zarea pămîntului.” Apoi adaugă la fel de revoltat: „Și ca vîrf, Instrucțiunile agrare consfințesc
hrăpirea pămînturilor, efectuată în timpul revoluției, ceea ce însemnează că s-a luat proprie-
tarului părțile cele mai bune din moșie. Iar ca vîrful vîrfului, vitele și instrumentele agrare,
răscumpărate cu mare trudă de proprietar, după intrarea armatei noastre, i se pot lua cu sila,
în proporția în care i s-a luat pămîntul, plătindu-se plugurile și mașinile cu prețurile din 1914,
pe cînd el le-a cumpărat cu prețurile din 1918. Este o pură necuviință”3. Observăm că Zamfi-
rescu prezenta complet distorsionat conținutul Instrucției agrare, astfel că referirile lui la acest
document nu merită să fie luate în serios. Merită însă să fie semnalate, în acest context, două-
trei lucruri care pot arăta cît îi era de scumpă țărănimea basarabeană acestui foarte angajat
apărător al marii proprietăți. Afirmația sa cum că se lua orice moșie lucrată de proprietar, fără
consimțămîntul acestuia, avea în vedere art. IV/4 care însă avea următorul conținut: „În caz
că se stabilește nevoia de pămînt a gospodăriilor muncitoare existente, vor putea fi trecute în
fondul de arendă a pămîntului [nu fond agricol, cum zice D.Z. – n.a.] părți ale moșiilor agri-

1
Sfatul Țării din 24 februarie 1918.
2
D. Zamfirescu, În Basarabia, în „Îndreptarea”, I, nr. 31, 19 mai 1918, p. 1.
3
Vezi și Revista de istorie și teorie literară (RITL), XL, 1991, nr. 3–4, p. 383.

21
cole care sînt lucrate de proprietar”. Deci nici pomeneală că ar fi fost „hrăpite” aceste moșii, ci
puteau fi luate în arendă părți din ele ca să fie lucrate de familiile țărănești lipsite de pămînt
pentru întreținerea lor, precum și în scopul producerii pîinii pentru stat. După cum nu-i vede
pe țărani în acest caz, la fel îi trece cu vederea și în toate celelalte cazuri în care Instrucția îi
menționează, de ex. cînd se spune că pămîntul lor, inclusiv cel ocupat în timpul mișcării agra-
re, poate fi luat în fondul de arendă, dacă nu este lucrat (art. IV, 5 și 6). Învățătura ce rezultă
din examinarea acestei situații este evidentă și foarte simplă: moșierul trimis în misiune în
Basarabia nu avea niciun interes pentru nevoile țăranilor, în schimb avea mare grijă să nu fie
cumva nedreptățiți moșierii de aici, chiar dacă aceștia nu erau români, pentru că, în așa caz, își
vedea amenințate, indirect, averea și privilegiile sale.
La începutul lunii martie 1918, un grup de moșieri în frunte cu președintele Uniunii Pro-
prietarilor Funciari basarabeni, Pantelimon Sinadino, după ce a fost la Zamfirescu, a făcut
o vizită guvernului de la Iași și regelui pentru a semnala acestora politica agrară periculoasă,
în viziunea lor, a Sfatului Țării, susținînd, în intenția de a-i speria, că aceasta era bazată pe
decretele bolșevice ale lui Lenin și Trotsky și că anume Sfatul Țării i-a deposedat de pămîn-
turi, pe care le-a dat la țărani fără nicio despăgubire1. La 7/20 martie 1918, prim-ministrul
Al. Marghiloman făcea următoarea consemnare în caietul său cu note politice: „Sfatul Țării,
după ce deposedase pe proprietari*, s-a întors la sentimente mai puțin spoliatoare și a fixat
reguli de lucru, care nu lasă însă marilor proprietari mijloace ca să-și cultive moșiile. În ajun
proprietarii primiți de rege și de mine: ei propun să se supună legii românești votată la Iași.
Decidem că, fără să ne amestecăm în reglarea certurilor asupra proprietății, se vor da trupe
și cai marilor proprietari pentru ca pămînturile să nu rămînă necultivate”2. Prin „regulile de
lucru mai puțin spoliatoare” avea în vedere, desigur, Instrucția agrară din 21 februarie 1918,
care am văzut că era îndreptată mai degrabă împotriva țăranilor decît a moșierilor, dar pentru
un mare proprietar ea era inacceptabilă în principiu, de vreme ce pretindea să dispună de bu-
nurile acestuia contrar intereselor lui. De aceea, chiar dacă Instrucția fusese impusă de către
guvernul român și textul ei de bază a fost elaborat în birourile Ministerului Agriculturii de
la Iași, ea era considerată ca o măsură pe cît de necesară, pe atît de nedorită. Bineînțeles că ea
a fost gîndită prin raportare la legislația muncii obligatorii din România cu același scop, de
a da cît mai multă pîine, dar faptul că de realizarea ei urmau să se ocupe comitetele agrare,
create de revoluție, din simplul motiv că nu avea cine altcineva, nu putea stîrni simpatia gu-
vernului român. Pe parcursul aplicării Instrucției, moșierii basarabeni beneficiau de ajutorul
trupelor, pentru ca, preciza premierul român, pămînturile lor „să nu rămînă necultivate”, dar
comandanții acestor unități militare înțeleseseră, corect sau nu, că aveau sarcina să-i alunge pe
țărani de pe pămînturile pe care aceștia le ocupaseră și să-i restabilească pe moșieri în dreptu-
rile lor. În niște însemnări ulterioare ale lui Sinadino despre întevederea pe care el, împreună
cu alți moșieri basarabeni, au avut-o cu Marghiloman, în ajunul datei de 27 martie 1918, se
spune că prim-ministrului i s-a atras atenția la faptul că ordinea pe care trupele o restabiliseră
în sate „era parțială”3, sugerînd astfel necesitatea unor eforturi suplimentare de aceeași natu-
ră. La această observație, Marghiloman a dat un răspuns deosebit de relevant pentru viitorul
relațiilor agrare din Basarabia. „Vă rog, zicea el grupului de boieri, să dați dovadă de puțină

1
Șt. Ciobanu, p. 252.
* Părerea aceasta greșită despre politica agrară a Sfatului Țării trebuie să fi fost destul de răspîndită pe atunci,
deoarece o întîlnim nu numai la marii proprietari și oamenii politici români, ca Marghiloman și Argetoianu, dar
și la unii străini care în timpul războiului s-au aflat o vreme în România: vezi, de ex., M. Prevost, Români și Ruși.
Amintiri din anii 1916–1918, București, 1925, p. 53.
2
Al. Marghiloman, Note politice, p. 108.
3
Apud Svetlana Suveică, O microistorie…, p. 175.

22
răbdare și să așteptați. Fiecare dintre Dvs. va fi repus în drepturile politice și de proprietate.”1
Și, ca să nu le lase nicio nedumerire, adăuga că „împărțirea întregului pămînt al proprietarilor
tuturor țăranilor era o utopie”2. Promisiunile făcute moșierilor, conform acestei surse, sînt
confirmate indirect de notele premierului român, care spune că în dimineața zilei următoa-
re, înainte de deschiderea ședinței la care urma să fie votată Unirea, „marii proprietari ar fi
răspîndit zvonul că le vom înapoia proprietățile”3. Tocmai pentru a obține realizarea acestor
promisiuni, moșierii basarabeni au întreprins și alte călătorii la Iași. Despre una dintre ele,
care s-a produs îndată după Unire, relata Ciugureanu într-un interviu, observînd, între altele,
că moșierii de acolo, împreună cu unii deputați (care, cel puțin unii dintre ei, erau tot moșieri),
le-au făcut o primire foarte călduroasă4. După Unire, promisiunile că guvernul român va apă-
ra interesele marilor proprietari basarabeni au fost confirmate și de Constantin Stere, noul
președinte al Sfatului Țării, în timpul discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentanții acestora5.
Susținerea moșierilor din partea guvernului avea să se vadă foarte bine în ajutorul pe care
trupele române din Basarabia îl acordau acestora pentru „a fi repuși în drepturile de proprieta-
te”, așa cum le promisese Marghiloman. În viziunea unor comandanți de unități militare, aici
„mișcarea agrară nu a plecat de pe loc”, altfel spus, nu din nevoia țăranilor de a avea pămînt, ci
a fost adusă de bolșevici6 și, prin urmare, efectele ei trebuiau lichidate, adică plugarii trebuiau
să fie deposedați de pămînturile obținute în timpul Revoluției agrare din 1917. Din cale afa-
ră de interesant, din acest punct de vedere, este un raport din 2 mai 1918 al comandantului
corpului VI armată, generalul Ion Istrati, către Marele Cartier General al armatei române.
„Țăranii, se spunea în acel document, amețiți de frigurile revoluției, îmbogățiți de jafuri și
prădăciuni și de hîrtiile-monedă lăsate de armatele ruse de ocupație și în trecere, își închipu-
iau că au numai drepturi și nicio îndatorire: dreptul de a lua pămîntul proprietarilor cît vor și
mai mult decît le trebuie, și fără plată; dreptul de a lua averea mișcătoare, uneltele și mașinile
agricole ale proprietarilor și a le împărți între ei; dreptul de a tăia pădurile, de a-și face sin-
guri dreptate și a avea deputați în Sfatul Țării.”7 Cu aceștia, mărturisește raportorul, „trupele
noastre s-au purtat mai bine decît în 1907, pe timpul potolirii răscoalelor din țară”8, adică nu
s-a mers chiar pînă acolo încît să se tragă cu tunurile în țărani și să se șteargă sate întregi de pe
fața pămîntului. Despre implicarea armatei în întoarcerea averilor moșierești mărturisește și
D. Zamfirescu, reprezentantul guvernului român în Basarabia, numai că el o îmbracă în fraze
îndoielnice de genul au fost „restituite” sau au fost „răscumpărate”9.
Evident că în asemenea situație îndeplinirea Instrucției date de Sfatul Țării comitetelor
agrare era foarte greu de înfăptuit, și de multe ori chiar imposibil, în cea mai mare parte din
cauza acelor moșieri care reușiseră să-și întoarcă proprietățile cu ajutorul trupelor și al jan-
darmilor, precum și cu sprijinul primarilor și al prefecților care între timp aveau să ia locul

1
Ibid., p. 176.
2
Ibid., p. 177.
3
Al. Marghiloman, Note politice, p. 124.
4
Interviu publicat în Sfatul Ţării și reluat de ziarul Mișcarea, an. XII, nr. 183 din 15 august 1918. La
aceste întîlniri se va referi și Inculeț: Lumina, an. II, nr. 367 din 27 august/8 septembrie 1918. Nu avem
siguranța totuși că această întîlnire s-a produs imediat după Unire sau, așa cum aflăm din unele documente,
îndată după data de 7 iunie, cînd cei cinci reprezentanți ai marilor proprietari au părăsit Comisia Agrară
și au plecat la Iași să se plîngă de felul cum le erau tratate drepturile în Comisie: AMR, fond 443, dosar 7,
f. 45. Nu este exclus să fie vorba de două întrevederi diferite.
5
Vezi Svetlana Suveică, O microistorie…, p. 180–183.
6
M. Schina, Basarabia: ianuarie 1918–iunie 1919, București, 1938, p. 19.
7
AMR, fond 949, dosar 981, f. 266.
8
Ibid., f. 263. Merită să fie observat că, în viziunea generalului, răscoala din 1907 nu a fost reprimată, ci
„potolită”.
9
D. Zamfirescu, În Basarabia, RITL, p. 382.

23
upravelor de zemstvă și al comitetelor sătești1, dar și din refuzul multor țărani de a renunța la
pămîntul pe care îl obținuseră pe parcursul mișcării agrare din anul 1917. În ședința Sfatului
Țării din 2 mai 1918, unii deputați care umblaseră prin sate relatau că multe „comitete agrare
lucrează rău și defel nu-i satisfac pe țărani”, iar altele nu funcționează deloc, „fiind înlocuite
de comisari și de autoritățile militare române”2. D. Gropa, de ex., povestea că în satul Văscăuți
din jud. Soroca, moșierul Caterinici a forțat țăranii, cu ajutorul căpitanului Stanopulo din
regimentul 7 călărași, la plata unei contribuții de 60 mii de ruble, dar țăranii, săraci, nu au
putut strînge mai mult de 11 mii. După relatările deputatului Gh. Brinici, în volostea Zăbri-
ceni, moșierul, folosindu-se de un escadron de cavalerie, a înconjurat satul și i-a bătut crunt pe
săteni, pentru că aceștia îi distrusese conacul. Deputatul T. Selitrari povestea că a urmărit cum
în unele sate din sudul ținutului, moșierii, susținuți de trupe, pretindeau țăranilor sume mari
pentru a le permite să-și adape vitele la iazurile cuprinse în raza moșiilor, și neavînd atîția bani,
țăranii erau forțați să vadă cum vitele însetate cădeau din picioare3. După ce deputații făcuseră
cunoștință cu mai multe fapte de acest fel, V. Țanțu, unul dintre cei mai consecvenți și mai
insistenți promotori ai cauzei românești în Basarabia, avea să observe cu durere: „Noi, cei care
am realizat Unirea, nu trebuie să ne ascundem capul sub aripă, ci să privim adevărul în față.
Nu trebuie să închidem ochii la ceea ce se întîmplă în țara noastră. Frații noștri nu ne înțeleg.
Noi sîntem bucuroși cînd auzim tot ce se spune frumos despre dînșii, dar cînd aflăm despre
necazurile pe care le fac populației, avem o mare tristețe în suflet”4. La 18 mai 1918, un grup
din 18 deputați îi adresau Directorului general al agriculturii întrebarea dacă știa că „în satul
Cobusca Nouă din județul Bender proprietarii terenurilor din vecinătate, Alperspach, Rauz
și Beck, avînd sprijinul autorităților militare, au anulat hotărîrea Comitetului Agrar local pri-
vind distribuirea pămînturilor, lipsindu-i pe țărani de pămînt”5. Toate faptele acestea vorbesc
de o situație destul de răspîndită, odată ce este semnalată și în presa finanțată de guvern. Ast-
fel, On. Ghibu, directorul ziarului România Nouă, trimitea guvernului o informație în care,
între altele, se spunea: „Din nefericire, armata s-a amestecat și se amestecă încă și acum, une-
ori în forme cu totul greșite, în cearta dintre proprietari și țărani, luînd partea proprietarilor
(boierilor), ceea ce potențează resentimentul mulțimii față de România”6. Ziarul Sfatul Țării
semnala că, în unele localități moșierii, susținuți de Directoratul de agricultură, pretindeau
de la țărani cîte 50 de ruble pentru desetina de pășune luată în arendă, ceea ce depășea cu mult
prețurile fixate de guvernatorul Basarabiei, generalul Artur Văitoianu, pentru arenda terenu-
rilor cultivabile, care erau de la 50 de lei, pentru județele sudice, pînă la 70 de lei, în zona nor-
dică7, avînd în vedere că raportul oficial rublă–leu era de cel puțin 1:1,6*. În ședința din 16 mai
1918 a Sfatului Țării, deci pînă la fixarea prețurilor de către guvernator, Buzdugan menționa
că țăranii plăteau 70-80 de ruble pentru desetina de pămînt arendat8. Instrucția stabilea foarte
clar că „mărimea plății pentru pămînt este stabilită de Guvernul Republicii Moldovenești”

1
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 55, ff. 259v.–260v.
2
Ibid., ff. 187v., 190.
3
Sfatul Țării. Documente, p. 626–627.
4
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 55, ff. 185v.–190. Trebuie să avem în vedere că în cazul de față e vorba de
comportamentul unor militari care puteau acționa uneori din proprie inițiativă, de aceea astfel de cazuri, mai
mult sau mai puțin izolate, nu trebuie ridicate la nivel de atitudine generală a românilor din regat față de basa-
rabeni.
5
Sfatul Țării. Documente, p. 686.
6
On. Ghibu, Pe baricadele vieții. În Basarabia revoluționară (1917–1918). Amintiri, Chișinău, 1992, p. 541.
7
AMR, fond 443, dosar 46, f. 722.
* Acesta era raportul oficial, dar pe piață era 1:2,6. Deci dacă arenda pretinsă de moșieri (50, 70 sau 80 de
ruble) se înmulțește cu 2,6, va rezulta o sumă de cîteva ori mai mare decît norma stabilită de autorități.
8
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 55, f. 231.

24
(art. IX)1, dar acest document nu fixa nivelul plății și nu-l vom găsi nici în dispoziția specială
referitoare la arendă, pe care Directoratul agriculturii o va emite cîteva luni mai tîrziu2, ceea ce
ne face să credem că această chestiune era lăsată la latitudinea moșierilor.
Așadar, constatăm că Instrucția agrară nu era respectată nici măcar de autoritățile basa-
rabene. Din această cauză, dar mai ales ca urmare a imixtiunii foarte active a trupelor mili-
tare în raporturile de proprietate funciară, în multe locuri relațiile dintre țărani și moșieri
aveau tendința de a reveni la situația anterioară revoluției, dar această tendință se ciocnea de
rezistența dîrză a țăranilor care stăpîneau efectiv pămînturile pe care puseseră stăpînire în
1917. Astfel, încercarea autorităților de a „împăca aspirațiile îndreptățite ale țăranilor de a
primi pămînt cu revendicările justificate ale moșierilor” prin intermediul Instrucției agrare
s-a dovedit a fi zadarnică. C. Filipescu, specialist în probleme agrare, trimis de guvernul ro-
mân în Basarabia îndată după intrarea trupelor române în ținut pentru a activa în calitate
de consilier tehnic în Directoratul agriculturii, avea să constate că Instrucția „n-a dat niciun
rezultat”3. După cîteva luni de eforturi irosite fără folos, comitetele agrare care, după apreci-
erea lui Țîganko, „nu prea au corespuns pretutindeni menirii lor”4, au fost lichidate printr-o
dispoziție a Consiliului Directorilor Generali5 și astfel s-a renunțat definitiv la Instrucție, deși
preocuparea ei de bază și anume darea pămîntului marilor proprietăți în arendă nu dispare,
fiind preluată integral de către Directoratul agriculturii. Dar problema pămîntului, pe care
războiul și revoluția o acutizaseră la maximum, împingînd-o în prim-planul preocupărilor
tuturor factorilor politici, a rămas nerezolvată. Într-un raport adresat la 25 iunie 1918 guver-
natorului Basarabiei, același Filipescu descria astfel situația pămînturilor din ținut: „Țăranii
au stăpînirea tuturor și aproape în întregime a moșiilor mari basarabene. Dacă legea [agrară –
n.a] ar fi căpătat ființă, pînă în toamnă am fi pășit la punerea ei în aplicare în mod provizoriu*
și am fi dat proprietarilor mari putința să intre în exploatarea părții de moșie ce le-ar fi rămas.
Astăzi, aceștia în majoritate și-au abandonat moșiile – inventarul, conacele (curțile), viile, li-
vezile, fînețele și pădurile, care au fost distruse sau numai călcate de țărani. Nu domnește,
astăzi, la țară un regim de legalitate și, după părerea mea, nici nu se va putea înfăptui unul,
dacă în mod cert nu se va pune în aplicare reforma agrară, silindu-i [probabil, și pe țărani, și
pe moșieri – n.a.], prin avantajele care li se creează, să intre în legalitate”6. Deci singura soluție
pentru relațiile de proprietate funciară rămase în suspensie era legea agrară.

Nevoia reformei agrare, sarcinile și limitele ei

Imperativul potolirii „foamei de pămînt” a țăranilor era, după revoluție, atît de evident
încît nu putea fi neglijat de nimeni, nici chiar de către marii proprietari. E adevărat că, în
principiu, ei erau împotriva oricărei reforme agrare, și în orice caz, în mod categoric împotriva
unor măsuri care ar fi prejudiciat serios marea proprietate prin cedarea unor suprafețe impor-
tante de pămînt țăranilor. Așa cum am văzut din discuția sa cu moșierii basarabeni din seara
zilei de 26 martie 1918, Marghiloman își arăta convingerea că moșiile boierești nu puteau fi

1
Sfatul Țării din 24 februarie 1918.
2
Sfatul Țării din 11(14) august 1918.
3
C. Filipescu, E. Giurgea, Basarabia. Considerațiuni generale agricole, economice și statistice, Chișinău, 1919,
p. 188.
4
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, f. 124.
5
Ion Țurcanu, Relații agrare…, p. 19.
* Este vizat faptul că legea pe care urma să o voteze Sfatul Țării și pe care o avea în vedere Filipescu trebuia
să fie o lege provizorie care putea să devină definitivă abia după examinarea și, eventual, modificarea ei în Parla-
mentul României.
6
AMR, fond 443, dosar 7, f. 47.

25
desființate, întrucît, în viziunea lui, dispariția acestora ar fi atras, implicit, dispariția statului1.
Dar vremurile se schimbaseră mult și țăranii nu mai doreau să fie robi pe pămînturi străine,
arătîndu-se foarte hotărîți să devină stăpîni măcar pe o parte a posesiunilor boierești. În Ba-
sarabia, mai ales, unde țăranii stăpîneau efectiv pămînturile marilor proprietăți, moșierii își
dădeau seama că o reformă agrară nu putea fi evitată, dar așa cum vom vedea în continuare, ei
vor căuta o soluție care să nu le afecteze prea mult averile.
Este important să se știe cum înțelegeau necesitatea reformei deputații Sfatului Țării și
toți cei care, după înființarea celei de-a doua Comisii Agrare, se vor apuca, în sfîrșit, să rezol-
ve această problemă. Am văzut, mai cu seamă pe exemplul dezbaterilor acestei chestiuni în
ședințele Sfatului Țării din 5 ianuarie și 7 februarie, dar și în cadrul examinării Instrucției
agrare, că foarte mulți deputați cereau ca satisfacerea nevoilor de pămînt ale țăranilor să se
facă de o manieră cît mai radicală cu putință, adică prin lichidarea proprietății private asupra
pămîntului și trecerea acestuia în folosința întregului popor. Cînd în condițiile și în mediul
de atunci aceasta s-a dovedit a fi imposibil de realizat, majoritatea au consimțit să se facă o re-
formă mai moderată, astfel ca nevoia de pămînt a țăranilor să fie satisfăcută măcar în parte. În
înțelegerea celor mai mulți deputați, reforma agrară fusese impusă de revoluție și deci pe cît era
de necesară, pe atît era de neocolit. În ședința din 7 iunie 1918 a Comisiei Agrare, Buzdugan,
de ex., observa: „Moșierii ridică obiecţii împotriva exproprierii. Dar ei chiar cred că ţăranii,
care au pămîntul în mîinile lor, vor renunţa atît de ușor la el? Ar fi greșit să se creadă că poate
fi distrus ceea ce a făcut revoluția”2. Iar N.N. Alexandri le vorbea astfel membrilor Comisiei în
ședința din 31 iulie: „Dacă mulţimea, o sută de milioane de muncitori de pămînt, pe vremuri
s-a ridicat și ca o mare înviforată v-a aruncat pe Dvs., domnilor deputaţi, pe aceste scaune,
apoi eu îndrăznesc să spun că nu de aceea valul revoluţiei v-a mînat pe Dvs. pînă la Sfatul
Ţării, făcîndu-vă aleșii săi, pentru ca să repetaţi orînduielile vremurilor vechi. Și deși cu min-
tea mea nu pot să aprob violenţa, totuși ar fi păcat ca revoluţia să nu aducă niciun folos, după
atîtea jertfe”3. De fapt, cei care aveau să lucreze la pregătirea proiectului de lege agrară erau
conștienți de faptul că sarcina rezolvării problemei agrare era de o importanță covîrșitoare.
N.K. Moghileanski, șeful Direcției statistice a Zemstvei guberniale, unul dintre principalii
experți ai Comisiei Agrare, avea să observe la începutul lucrărilor acesteia: „A participa la
rezolvarea problemei agrare, cea mai importantă problemă a contemporaneității, este o mare
onoare, dar este, domnilor, și o responsabilitate pe care istoria o pune pe seama participanților
la această reformă; greșelile pe care noi le-am putea face vor fi resimțite multă vreme de către
milioanele de plugari muncitori”4. În viziunea lui, exista de multă vreme o criză a pămîntului,
o insuficiență a acestuia în raport cu doleanțele țărănimii, iar revoluția, adîncind această criză,
a urgentat căutarea soluțiilor pentru rezolvarea ei5.
Așa cum am observat de mai multe ori, Sfatul Țării, încă de la începutul activității sale,
își asumase ca sarcină de prim ordin rezolvarea problemei pămîntului în favoarea acelora care
îl munceau. Ca instituție creată prin voința și prin eforturile reprezentanților maselor largi
ale populației basarabene, el era hotărît să pună capăt exploatării și sărăciei țărănimii. Este
simptomatică în acest sens cuvîntarea ținută de Erhan în Parlament cu ocazia discutării tex-
tului Declarației din 2 decembrie 1917. „Noi punem capul la bătaie, zicea el, că poporul nu
va mai fi exploatat și, prin urmare, nu avem de ce să ne temem că ar putea să apară cine știe
ce metode inadmisibile și inimaginabile de exploatare a poporului. Nu vor fi întreprinzători

1
Apud Svetlana Suveică, O microistorie…, p. 176.
2
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 45.
3
Ibid., inv. 2, dosar 17, f. 127v.
4
Ibid., inv. 1, dosar 106, f. 11.
5
Ibid., f. 13.

26
[capitaliști – n.a.], nu vor fi moșieri, asta nu trebuie să uitați.”1 Evoluția ulterioară a eveni-
mentelor nu a mai permis însă ca această intenție nobilă să fie realizată. Împrejurările pe care
le-am menționat mai sus au forțat Sfatul Țării să renunțe la socializarea pămîntului, dar el
nu s-a dezis de intenția de a da totuși pămînt la țărani, sarcină pe care urma să o înfăptuiască
prin intermediul unei largi reforme agrare. În raportul asupra acestei chestiuni, pe care avea
să-l prezinte în Sfatul Țării în ședința din noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1918, Crihan zicea
că pentru Basarabia reforma agrară era „limanul mîntuirii”, că numai reforma agrară îi va da
Basarabiei „posibilitatea să-și lecuiască rănile căpătate în război”2, altfel spus, realizarea acestei
măsuri trebuia, odată cu împroprietărirea țăranilor, să asigure progresul general al ținutului.
Așadar, în viziunea celor care aveau să participe la pregătirea legii corespunzătoare, refor-
ma agrară, pe lîngă împroprietărirea țăranilor, mai avea de înfăptuit și alte sarcini importante.
O doleanță împărtășită de mulți participanți la acest proces, și nu în ultimul rînd de către
guvernul român, era ca, prin împroprietărire, să fie creată la sate o clasă de mijloc, ca bază a
progresului și stabilității în acest mediu3. „Noi dorim, zicea Buzdugan în ședința din 21 iulie
a Comisiei Agrare, să facem o clasă ţărănească puternică ce ar fi temelia neamului nostru.
Diferenţierea acestei clase în mazili, răzeși, ţărani ș.a. nu poate fi spre binele scopului ce ni
l-am propus.” Și adăuga: „Ca să avem o ţărănime puternică, trebuie să facem o împărţire egală
între toţi ţăranii” 4. În aceeași ședință, Constantin Bivol își exprima nădejdea că „dacă se va da
pămînt la toți țăranii deopotrivă, se va putea face o țărănime puternică”5. Moghileanski opina
că pentru crearea unei puternice gospodării țărănești era nevoie de 12 desetine de pămînt6. Un
alt obiectiv important care de asemenea cădea în sarcina reformei agrare era nevoia reorgani-
zării satelor, mai precis, a raționalizării amplasării lor în teritoriu, deoarece evoluția istorică a
mediului rural basarabean a dat naștere unei rețele de așezări care în multe locuri era necores-
punzătoare nevoilor populației, unele sate fiind prea mari și cu pămînt insuficient, altele mici,
cu puține brațe de muncă, răsfirate pe întinderi mari de pămînt, o a treia categorie aflîndu-se
în zone nepotrivite pentru o agricultură prosperă etc. „În Basarabia, observa dep. V. Lunev, se
găsesc sate foarte mari, și dacă aceste sate vor fi lăsate să crească tot așa și mai departe, are să vie
vremea că unii dintre locuitori cu greu vor putea ajunge la pămînturile lor. Trebuie deci mutaţi
ţăranii acolo unde este pămînt și de aceea propun ca unde sînt satele mari să se facă colonizări
în sătișoare mici chiar pe moșia satului.”7
Una dintre cele mai mari probleme ale Basarabiei era slaba dezvoltare industrială, de fapt,
aproape completa lipsă a industriei moderne, ceea ce avea, printre altele, efecte foarte negative
asupra mediului rural, pe de o parte, prin insuficienta aprovizionare a acestuia cu mărfuri
industriale, iar pe de altă parte, prin incapacitatea de a absorbi surplusul de brațe de muncă
de la sate. Cei care urmau să reformeze relațiile de proprietate funciară trebuiau să realizeze
această operă de anvergură astfel ca surplusul rural de forță de muncă din agricultură să fie
îndreptat spre mediile și domeniile în care existau condiții pentru dezvoltarea industriei, ceea
ce ar fi avut efecte benefice duble: odată cu progresul industrial ar fi fost lichidat șomajul rural.

1
Sfatul Țării, 5 decembrie 1917.
2
Sfatul Țării din 29 noiembrie 1918.
3
În mod curios, pentru guvernul român legea agrară a Sfatului Țării trebuia să asigure „menținerea
proprietății mijlocii”, ca și cum aceasta ar fi fost o realitate temeinic afirmată în Basarabia: vezi Legea de reformă
agrară pentru Basarabia, cuprinzînd date statistice pentru preţuire. Adnotată cu dezbaterile din Sfatul Ţării și din
Parlament de Const. C. Teodorescu, Chișinău, 1921, p. 5. E posibil ca această afirmație să fi avut în vedere nu
gospodăriile țărănești înstărite, ci proprietatea de 100 ha prevăzută în proiectul de lege.
4
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea I, f. 90.
5
Ibid., f. 92.
6
Ibid., f. 132.
7
Ibid., f. 196v.

27
Unul dintre viitorii experți ai Comisiei Agrare, F.F. Pojoga, observa că disponibilitățile reduse
de pămînt împreună cu creșterea populației făceau ca după reformă insuficiența de pămînt în
scurtă vreme să se resimtă din nou la fel de acut. „Prisosul populaţiei din satele noastre nu are
unde să se scurgă, deoarece nu avem industrie, nu avem fabrici, nici uzine și aceasta îngreuiază
și mai mult starea noastră.”1 Iar V.S. Kosovici, după ce analiza detaliat starea gospodăriilor
țărănești basarabene, conchidea: „Nu se poate ca populația aflată în creștere să continue să
se ocupe în întregime doar cu agricultura”, trebuind o parte a ei să fie „îndreptată spre alte
ocupații și spre orașe”2. Unii experți propuneau ca, pentru a nu admite fărîmițarea lotului de
împroprietărire, să fie legiferată indivizibilitatea și inalienabilitatea acestuia, astfel ca el să poa-
tă fi preluat numai de către unul dintre copiii familiei, ceilalți urmînd să-și găsească un rost în
altă parte. „Să ne gîndim, zicea, de ex., Gh. Murgoci, că comerţul în Basarabia e în mîna unei
anumite naţii; de ce ţăranul să fie și să rămînă rob pămîntului pentru o palmă de pămînt și de
ce să nu-și îndrumeze fiii lui spre comerţ și industrii etc.?”3 Influențat de aceste idei, dar fără
să-și dea seama de implicațiile lor practice, Anton Crihan avea să declare că reforma agrară „nu
poate să facă loturi de foame. Cei care nu au pămînt vor merge la orașe, la fabrici și zăvoduri
sau își vor căuta pe alte căi hrana. Dar la ce să lăsăm noi pe acei care au pămînt puţin să ducă
și înainte foame?”4.
Sarcinile menționate mai sus, pe care le propuneau unii deputați și experți în relații agrare
erau, cum vedem, foarte diferite, dar principalul consta în faptul că mai toate nu puteau fi
realizate. Dacă unele lucrări de raționalizare a așezărilor, așa cum propunea Lunev, se mai
puteau face, dar bineînțeles în proporții reduse, atunci a crea o clasă de mijloc la sate era pur
și simplu imposibil. Media de 12 desetine pentru o „gospodărie puternică”, cum propunea
Moghileanski, era irealizabilă din aceeași cauză, insuficiența pămîntului, situație pe care avea
să o semnaleze chiar și el5. În plus, în condițiile în care industria și comerțul ținutului erau slab
dezvoltate, iar creditul agricol lipsea, cu 12 desetine nu se putea face o gospodărie puternică,
ci mai degrabă una de subzistență, așa cum aveau să demonstreze foarte bine realitățile din
agricultura basarabeană după reformă. Evident că în condițiile în care lotul de împroprietă-
rire nu avea cum să ajungă nici pe departe pînă la 12 desetine, părerea unor deputați, ca cea
a lui Buzdugan și Bivol, că împărțirea egalitară a pămîntului expropriabil la plugari va crea o
țărănime puternică, era cu totul din afara realităților. În starea de atunci a relațiilor agrare,
crearea unei clase de mijloc la sate, această „coloană vertebrală a agriculturii”, cum îi zicea
ministrul român al agriculturii Garoflid, însemna un proces care trebuia luat de la început,
deoarece proprietățile răzeșești se reduseseră considerabil, iar gospodăriile mazililor practic
nu mai existau, situație care dăduse naștere proverbului: „Boierii s-au mazilit și mazilii s-au
țărănit”, amintit de Buzdugan în ședința din 21 iulie 1918 a Comisiei Agrare6. Astfel că ideea
creării, prin intermediul reformei, a unei clase mijlocii era o iluzie*. La fel de utopice erau și pă-

1
Ibid., f. 113.
2
Ibid., inv. 1, dosar 106, f. 100.
3
Ibid., inv. 2, dosar 17, partea I, f. 173.
4
Ibid., f. 189.
5
Ibid., f. 142.
6
Ibid., ff. 90–91. Tot atunci el observa că „sînt mulţi răzeși cu mai puţin pămînt și mai săraci decît chiar
ţăranii”.
* Chestiunea gospodăriei mijlocii sau a micii gospodării capitaliste, cum i se mai spunea uneori, era destul de
neclară. Nu erau definiți limpede parametrii săi de bază, dovadă fiind, între altele, faptul că nici nu se știa cam
cît pămînt ar fi trebuit să aibă o astfel de gospodărie, părerile variind de la 10-15 pînă la 100 ha. De ex., în ședința
din 31 iulie 1918 a Comisiei Agrare s-a votat următoarea propunere a lui Moghileanski „În interesul păstrării
gospodăriilor mijlocii se stabilește norma lăsării de pămînt de 50 des. în care nu intră livezile și viile” (Ibid.,
f. 128). Vezi asupra acestei chestiuni și I. Țurcanu, Relații agrare…, p. 46.

28
rerile ca lotul de împroprietărire să fie dat numai unuia dintre copiii familiei țărănești, ceilalți
urmînd să caute alte surse de existență, inclusiv în industrie. Dar copiii de țărani nu-și puteau
găsi locuri de muncă în industrie, deoarece aceasta era ca și inexistentă; eventualul aflux de
brațe de muncă din sate spre orașe nu ar fi fost suficient, prin sine însuși, să creeze o industrie.
Așa că toți copiii țăranului rămîneau în familie și împărțeau între ei bruma de avere a acesteia,
trăind cu toții din loturi de foame, cum zicea Crihan. Buzdugan avea să relateze mai tîrziu că
atunci cînd întrebase pe țărani de ce erau împotriva lotului indivizibil, unul dintre ei i-ar fi
răspuns: „Domnule, dacă am cîțiva copii, nu am posibilitatea să dau unuia tot și altuia nimic;
am o inimă și voi să o împart tuturor totuna”1.
Un interes aparte prezintă un cu totul alt obiectiv al reformei, despre care vorbea Stere
pe cînd era președinte al Sfatului Țării, mai precis, în luna mai 1918. Potrivit însemnărilor
menționate mai sus ale lui Sinadino, la cele cîteva întîlniri pe care le-a avut cu Stere, acesta i-ar
fi făcut următoarea declarație: „În momentul de față, problema agrară din Basarabia pe mine
mă interesează în primul rînd din punctul de vedere al rezolvării problemei naționale”2. Ex-
plicînd ce anume avea în vedere cînd vorbea de rezolvarea problemei naționale, el lămurea că
în cadrul viitoarei reforme urma să fie organizată colonizarea unui număr de țărani români
din zonele cu densitate mare a populației românești în spațiile în care aceasta era în număr
redus sau chiar în minoritate față de alogeni. Judecînd după ceea ce a reținut cercetătoarea
S. Suveică din scurtele relatări memorialistice ale lui Sinadino, se pare că în viziunea lui Ste-
re, în fiecare localitate cu coloniști români urmau să fie întemeiate cîte „100-150 de gospo-
dării țărănești moldovenești sănătoase, puternice și capabile să se dezvolte în continuare”,
fiecare dintre ele dispunînd de cîte 5-6 desetine de pămînt3. Pentru realizarea acestui plan
erau necesare 600 000 de desetine care puteau fi obținute prin exproprierea proprietarilor
nemoldoveni, în primul rînd a celor care nu agreau unirea Basarabiei cu România. Oricît de
straniu s-ar arăta acest plan, el pare totuși să fi fost în consens cu intențiile reale pe care le
avea în acel moment guvernul român pentru rezolvarea problemei agrare, deoarece în pri-
mul articol al legii agrare cu privire la Basarabia, pe care parlamentul român o va adopta în
1920, avea să se spună că exproprierea pămînturilor ce urmau să fie împărțite la țărani se fă-
cea „pentru cauză de utilitate publică și națională”4, adică în interesul statului și al întregu-
lui popor, urmărindu-se – probabil prioritar – satisfacerea intereselor populației băștinașe,
iar în legea referitoare la teritoriile Vechiului Regat – doar „pentru utilitate națională”5.
Dar dincolo de formulele cu caracter politic erau realitățile dure ale locului și ale vremii,
care arătau că planurile de a realiza o astfel de colonizare a spațiilor slab populate cu ro-
mâni, pentru ca Basarabia să devină „definitiv românească”, așa cum i se confesa Stere lui
Sinadino, nu aveau nicio șansă să prindă viață. În primul rînd, pentru Basarabia 600 000
de desetine necesare ca această intenție să devină realitate era o cifră fantastică. În al doilea

1
Legea de reformă agrară pentru Basarabia..., p. 24.
2
Apud S. Suveică, op.cit. p. 183.
3
Ibid. Cuantumul de 5 ha de țăran ce urma să fie împroprietărit fusese fixat în Constituția modificată în
iunie 1917 a României: vezi D. Șandru, Reforma agrară din 1921 în România, București, 1975, p. 43.
4
Monitorul Oficial, nr. 258 din 13 martie 1920.
5
Monitorul Oficial, nr. 82 din 17 iulie 1921. Din motive pe care nu le cunoaștem, în legile similare referi-
toare la celelalte provincii istorice românești, Transilvania (+ Banat, Crișana, Maramureș) și Bucovina, e folosită
sintagma „pentru cauză de utilitate publică”: Monitorul Oficial, nr. 93/30 iulie 1921; nr. 3908/1921. E curios
că se întîlnesc cercetători care au înțeles sintagma „utilitate națională” sau „interes național” din legile agrare
românești textual, în sensul că acestea aveau în vedere în primul rînd (sau numai) împroprietărirea românilor
(vezi, de ex., N. Enciu, op. cit., p. 51), cînd de fapt sintagmele respective nu vizează doar interesul naționalității
române, ci interesul de stat, avînd în vedere că rezolvarea problemei agrare era de o importanță capitală pentru
stat și societate, altfel spus, avea importanță națională.

29
rînd, ireală era și ideea de a fonda 100-150 de „gospodării puternice” cu cîte 5-6 desetine în
situația în care, așa cum am văzut, nu erau suficiente pentru o astfel de gospodărie nici 12
desetine. La fel de năstrușnică era și dorința de a confisca pămîntul moșierilor nemoldoveni,
deoarece asta ar fi însemnat pur și simplu lichidarea marii proprietăți private, de vreme ce
boierii basarabeni erau în marea lor majoritate străini, iar cei foarte puțini de origine ro-
mână se înstrăinaseră prin limbă, convingeri și mod de viață în așa măsură încît erau mai
străini decît străinii și mai antiunioniști decît toți moșierii ruși, greci, polonezi, nemți ș.a.,
luați împreună.
Oricît de importante vor fi fost toate elementele menționate mai sus, legate de orientarea
reformei și de obiectivele ei de bază, de departe mult mai greu cîntăreau posibilitățile reale de
înfăptuire a ei, și în special disponibilitățile de pămînt care puteau fi luate în calcul la împro-
prietărire. Din păcate, nu avem o statistică agrară suficient de completă și bine articulată, chiar
dacă nu se poate spune că datele respective ar lipsi cu totul. Astfel, după datele expertului în
probleme agrare din cadrul Directoratului agriculturii, V.S. Kosovici, în Basarabia existau
3 700 000 des. de pămînt cultivabil, fără păduri, care, suprafață fiind raportată la 2 500 000
populație, dădeau o medie 1,5 des. de persoană1. După informația de care dispunea deputa-
tul V. Lunev, ținutul avea aproximativ 4 000 000 des. de pămînt, din care trebuiau excluse
828 225 des. (păduri, pămînt ce urma să fie lăsat proprietarilor, pentru școli etc.). Rămîneau
aproape 3 260 000 des. la 2 125 000 de suflete ale familiilor de muncitori de pămînt, ceea ce
făcea iarăși o medie de 1,5 des.2 În sfîrșit, profesorul Gh. Murgoci estima că dacă se excludea
suprafața care urma să fie lăsată marilor proprietari (pînă la 50 des.), rămîneau 1 930 000 des.
Din acestea se scădeau 830 000 des. (păduri, imașuri și fînețe, locuri neproductive, pentru
așezări) și ceea ce rămînea, adică 1 100 000 des., urmau să fie împărțite la 90 000 de familii
fără pămînt sau cu foarte puțin pămînt (pînă la 0,5 des.) plus 200 000 de familii cu puțin
pămînt (media 2,6 des.). El credea că acestor familii li se putea da cîte 5,5 des.3 Toate cele trei
surse induc ideea că pămînt pentru împroprietărirea țăranilor era suficient, urmînd ca la o fa-
milie să revină aproximativ 5-6 des. Conform unei statistici oficiale rusești din ajunul războ-
iului, în Basarabia marea proprietate avea 2 152 859 ha, răzeșii dețineau 314 901 ha și așa-zișii
nadelnici, adică țăranii care erau considerați împroprietăriți după reforma agrară țaristă, rea-
lizată în Basarabia în 1868, aveau 1 450 245 ha. Totalul pămîntului aflat în proprietate privată
alcătuia 3 918 005 ha4. Așadar, procentual, fiecăreia dintre cele trei categorii de proprietate îi
revenea după cum urmează: marilor proprietari – aproape 55%, răzeșilor – 8% și nadelnici-
lor – 37%. Dar datele acestei statistici care era de așteptat să fie completă sînt de fapt contra-
dictorii, inexacte și incomplete*. Neajunsul cel mai serios al acestei surse îl face faptul că nu
sînt arătați țăranii cu pămînt puțin. Oricît de mică va fi fost această proprietate, ea nu putea
să nu fie cuprinsă în suprafața totală. Putem doar presupune că indicatorul 1 450 245 includea
tot pămîntul țărănesc**. După alte date, marea proprietate ar fi deținut 48,8%, iar țăranii –

1
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 17, f. 105.
2
Ibid., f. 196v.–197.
3
Ibid., f. 200v.–201.
4
Agricola Cardaș, Aspecte din reforma agrară basarabeană, Chișinău, 1924, p. 57.
* Astfel, statistica oficială arată că, pe lîngă cele 3 918 005 ha proprietate privată (moșieri și nadelnici), mai
existau și 383 183 ha pămînt al statului, bisericilor și mănăstirilor, ceea ce făcea un total de 4 261 188 ha, în timp
ce sursa respectivă indica un total de 4 182 227 ha: Ibid.
** Această presupunere este confirmată de unii contemporani avizați, ca, de ex., specialistul în probleme
agrare V.S. Kosovici, după care pămîntul țăranilor nadelnici era într-un raport strîns cu țăranii care aveau pămînt
puțin sau nu aveau deloc, în sensul creșterii primei categorii din contul celorlalte, și invers (ANRM, fond 727,
inv. 1, dosar 106, f. 96).

30
28,4% (fără răzeși și tovărășiile agricole) din totalul pămîntului cultivabil1. Ponderea reală a
celor două proprietăți era însă mai mică, dacă se are în vedere că suprafețe importante erau
stăpînite de stat, orașe, biserici și mănăstiri, ceea ce subliniază gravitatea problemei țărănești,
mai ales că aceste statistici lasă în afară familiile țărănești fără pămînt. În general, statistica
agrară din ajunul reformei este destul de precară, de aceea trebuie să ne mulțumim cu puținele
date mai mult sau mai puțin corecte de care dispunem*. Cînd Guvernul Provizoriu al Rusiei
inițiase reforma agrară, a fost constatată lipsa informației despre cît pămînt era, cui aparținea,
cum era folosit, cu ce culturi era ocupat ș.a.2 În anul 1917 a fost organizat un recensămînt
agricol, dar acesta nu a fost finalizat. După mărturiile lui Moghileanski, hărțile topografice și
cele ale solurilor, care mai existau, nu erau de niciun folos, pentru că erau depășite3. Din aceste
motive, Comisia Agrară a trebuit să lucreze cu un material statistic, agricol și cartografic ne-
satisfăcător. Vom vedea că aceleași date pe care le-am menționat mai sus vor fi invocate și în
momentul votării legii agrare în Sfatul Țării4.
Chestiunea esențială ce stătea în fața viitoarei reforme era în ce măsură aceasta va putea
rezolva problema agrară, adică dacă se va putea da la țărani minimul necesar de pămînt pentru
un trai măcar parțial îndestulat, pentru ca familiile lor să nu îndure foame. Chiar și după ce
Sfatul Țării renunță la socializarea pămîntului, deputații-țărani, mai cu seamă cei care vor
face parte din Comisia Agrară, credeau că această problemă poate avea o soluție favorabilă.
Astfel, deputatul Crihan declara: „Ţăranii au acum 2 000 000 de desetine care, repartizate pe
400 000 de gospodării, fac cîte 5 desetine de gospodărie, ceea ce nu ajunge, fiecare familie
avînd cîte 5-6 suflete. Trebuie deci să înmulţim numărul desetinelor. După socotelile dlui
Moghileanski, rezultă că mai putem lua de la marea proprietate 1 000 000 de desetine care
împreună cu cele 2 milioane ar mări lotul de pămînt la 7-8 desetine de fiecare gospodărie,
ceea ce ar fi de ajuns”5. Dar F.F. Pojoga, specialist din cadrul Directoratului agriculturii, fă-
cea următoarea observație la această declarație: „Nu trebuie să privim chestiunea ca mulţi
dintre Dvs., care vin cu dezlegări bazate pe faptul că au văzut pămînt mult în ţară. Fondul de
pămînt e mărginit, fiecare locuitor acum chiar nu va primi mai mult de 2 desetine, și în timpul
acesta populaţia crește. Adaosul ei e de 1,81% anual, așa că, împărţind pămîntul astăzi, peste
vreo cîţiva ani ne vom trezi în faţă cu chestia agrară. Majoritatea însă nu s-a preocupat de
această posibilitate, lăsînd dezlegarea întregii chestii agrare în grija viitorului. Prin împărţirea
pămîntului la ţărani, nu se dezleagă această chestie”. Apoi lămurește care ar fi fost cauza că
problema nu putea fi rezolvată. „Pămîntul, zice el, dacă se găsește în mîini bune, hrănește și
pe cel care-l lucrează, și pe alţii; dacă însă este lucrat rău, aduce foamete… Anul acesta, pe cînd
unele gospodării mari ale zemstvei, precum e gospodăria de pe moșia Saharna, din ţinutul
Chișinăului, a produs cîte 100 de puduri, iar în ţinutul Orheiului chiar și cîte 160 de puduri
pe desetină, produsul gospodăriilor ţărănești a fost 5 sau poate a ajuns cel mult la 50 de puduri
pe desetină.”6 O explicație foarte instructivă privind gravitatea problemei agrare în Basarabia

1
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 31, f. 39v.
*Găsim niște date privind acest subiect și în scrierea lui Enciu, menționată la începutul acestui studiu, dar
dincolo de faptul că nu putem afla de unde le-a luat (este indicată o lucrare a lui D. Șandru, dar acolo acestea nu
se află), examinarea lor arată că, din păcate, sînt încurcate și oferă un tablou confuz. E cu neputință, de ex., ca
proprietatea răzeșească să fi alcătuit în acel moment 51,14% din totalul suprafeței de pămînt cultivabil din Ba-
sarabia, cum arată Enciu, cînd, așa cum am văzut, după statistica oficială rusă, răzeșii dețineau sub 8%. De fapt,
așa cum arată lucrările Comisiei Agrare (vezi de ex. pr.-v. nr. 27), informația referitoare la proprietatea răzeșească
e departe de a fi clară.
2
Sfatul Țării din 16 iunie 1918.
3
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 106, f. 9.
4
Sfatul Țării din 29 noiembrie/12 decembrie 1918.
5
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 17, partea I, f. 112.
6
Ibid., f. 113.

31
dădea Kosovici. El observa că, sub aspectul mediei de teren cultivabil la un locuitor (1,5 des.),
Basarabia se afla într-o situație mai bună decît majoritatea țărilor apusene, fiind întrecută doar
de Canada și Statele Unite. „Însă, adaugă imediat, dacă am pune chestiunea altfel și ne-am
întreba cît pămînt cultivabil se vine de locuitor plugar, apoi am găsi cu totul alt tablou. În
Canada de fiecare plugar se vine 4,60 desetine, în Statele Unite 4,60 desetine, în Danemarca
2,70 desetine, în Franţa 1,81 desetine, în Germania 1,75 desetine, în Anglia 1,82 desetine. Cu
totul altfel stau lucrurile în Basarabia, mai ales în părţile ei de miazănoapte. După o socoteală
făcută aproximativ, noi am găsit pentru ţinutul Bălţilor, Sorocii, Orheiului și al Chișinăului
nu mai mult de 1,5 desetine de plugar, iar în ţinutul Hotinului mai puţin de 1 desetină. Acesta
este un lot de pămînt care poate fi numai cu drept cuvînt lotul foamei.” În continuare specia-
listul dezvăluie cauza acestei situații: „În Basarabia 80% din locuitori se îndeletnicesc aproape
numai cu munca cîmpului. În Germania, de pildă, la anul 1907, din 60 milioane de populaţie,
numai 17 milioane se îndeletnicesc cu munca pămîntului, sau 28%, cam tot atîţia se ocupă cu
negustoria, cu transportul și altele, iar ceilalţi 40% își găsesc cîștig în industrie. Deci cu toate
că atît de puţin pămînt i se cuvine unui plugar din Basarabia, în Germania, după o socoteală
făcută, se seamănă cu o treime mai mult pămînt decît în Basarabia, unde și cît se seamănă, se
lucrează rău și dă o roadă săracă, de 2-3 ori mai puţin ca în restul Europei. Așadar, lipsa de
pămînt în Basarabia, ca și în multe părţi ale Rusiei, are un caracter cu totul special. Chiar dacă
tot pămîntul ar fi al celor care îl muncesc, chiar și atunci fiecare plugar ar avea mai puţin decît
în ţările europene și deci ar urma să sufere din pricina roadei puţine și deci a micului produs
al muncii”1.
Prin urmare, în Basarabia problema agrară era, în ajunul reformei inițiate de Sfatul Țării,
extrem de gravă. Nivelul foarte scăzut al vieții social-economice a ținutului, în special aproape
completa lipsă a industriei, slaba dezvoltare a altor activități de producţie (comerț, finanțe,
transporturi, servicii etc.) făceau ca disponibilitățile de pămînt cultivabil să fie insuficiente în
raport cu numărul mare al populației rurale, iar productivitatea scăzută a agriculturii care se
practica cu metode și mijloace rudimentare, agrava și mai mult problema.

Începutul realizării reformei agrare. A doua Comisie Agrară

Dar reforma se impunea, în pofida faptului că nu erau condiții pentru prefaceri în raportu-
rile de proprietate funciară ce ar fi putut duce la îmbunătățirea radicală a traiului țărănimii și
la declanșarea unul avînt în dezvoltarea agriculturii ținutului. Astfel de condiții nu au existat
nici pentru reforma țărănească din Rusia, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, și nici
pentru reforma agrară din România, care fusese anunțată încă în 1917, și totuși ele s-au făcut
din simplul motiv că nu puteau fi evitate. Am văzut că în situația creată după intrarea trupelor
române în Basarabia, Sfatul Țării s-a dezis de programul său radical în problema agrară, dar
nu a renunțat totuși la reformă. Întrucît elaborarea unei legi pentru o acțiune de așa anvergură
se anunța foarte dificilă, a fost adoptată Instrucția agrară, un document juridic provizoriu,
de care comitetele agrare urmau să se conducă în organizarea lucrărilor legate de cultivarea
pămîntului pînă la apariția legii corespunzătoare. Aceasta ar fi fost necesară chiar dacă țăranii
nu ar fi stăpînit o bună parte a pămînturilor marii proprietăți, deoarece sarcina ei era să asi-
gure cultivarea, în bază de arendă, a acestor pămînturi, exact cum aceeași sarcină, poate în
condiții mai dure, avea și legea muncii obligatorii în România.
Îndată după proclamarea Unirii Basarabiei cu România, Sfatul Țării și-a pus pe ordinea
de zi chestiunea reformei. În cadrul dezbaterilor asupra programului noului guvern, condus

1
Ibid., f. 105.

32
de Petre Cazacu, Fracțiunea țărănească insista asupra dreptului Parlamentului de a „elabora
proiectul legii agrare, care, urmînd sensul Declarației de unire a Republicii Moldovenești cu
regatul român, trebuie să fie obligatoriu pentru orice instituție legislativă a regatului unit”1.
În ședința din 13 aprilie 1918 urma să fie aleasă noua Comisie Agrară care să înceapă acest
lucru2, dar din cauza agendei parlamentare foarte încărcate cu multe alte probleme, alegerea
s-a amînat pînă la 4 mai, cînd s-a decis ca viitoarea comisie să fie alcătuită din 27 de membri
(18 de la Blocul Moldovenesc și Fracțiunea țărănească și 9 de la minorități), iar în ședințele din
11 și 16 mai a fost desemnată componența nominală. Membri ai Comisiei au fost aleși C. Oso-
ianu, G. Buciușcan, M. Minciună, V. Țîganko, A. Găină, C. Bivol, Gh. Năstase, I. Tudose,
S. Galițchi, A. Crihan, I. Codreanu, P. Cocîrlă, I. Creangă, A. Caraiman, Gh. Stavriev, P. Er-
han, I. Harbuz și I. Budiștean, din partea Blocului și a Fracțiunii, iar de la minorități deputații
F. Almendingher, V. Koșko, A. Ratko, S. Grosman, P. Bajbeuk-Melikov și V. Lunev. În calitate
de candidați au fost desemnați, pentru primele două fracțiuni, V. Mîndrescu, I. Ignatiuc și
V. Ciorăscu*, iar de la cea din urmă, G. Landau3.
Comisia Agrară își începe activitatea chiar a doua zi după desemnarea membrilor ei din
partea minorităților, adică la 17 mai 1918. Aceasta a fost o ședință organizatorică la care a fost
aleasă conducerea Comisiei: Vladimir Țîganko, președinte; Anton Crihan, vicepreședinte,
Vladimir Lunev, Samuil Grosman, Gavril Buciușcan și Constantin Osoianu, membri ai pre-
zidiului, și Gheorghe Năstase, secretar. Președintele Țîganko a dat citire unei Instrucții provi-
zorii pentru primele lucrări ale Comisiei Agrare, din 15 puncte, care stabilea ordinea de lucru a
Comisiei, zilele de lucru, respectarea disciplinei de muncă, posibilitatea de a „invita persoane
competente în diferite domenii cu vot consultativ”, era solicitat ajutorul persoanelor particu-
lare și al instituțiilor publice să pună la dispoziția Comisiei materiale și literatură referitoare la
problema agrară ș.a. La propunerea deputatului Lunev, Comisia acceptă să invite la lucrările
ei, în calitate de experți, următoarele persoane: L.E. Siținski, vicepreședinte al Comitetului
Agrar al ținutului**; V.S. Kosovici, agronom; H.A. Celebidaki, agronom al Zemstvei ținutale;
N.K. Moghileanski, statistician al Zemstvei ținutale; M.N. Stepanov, jurist; I.E. Surov, ingi-
nerul cadastral al ținutului; I.A. Tufescu, statistician județean; F.F. Pojoga, agronom statistici-
an; V.I. Artamasov, directorul Băncii Țărănești; V.I. Topor, agronom; Gh. Murgoci, profesor
pedolog4.
În sfîrșit, se decide să fie invitați în Comisie, cu drept de vot deliberativ, cîte un reprezen-
tant din partea ministerelor agriculturii și finanțelor ale României și a directoratelor agricul-
turii și finanțelor din Basarabia, precum și reprezentanții celorlalte directorate locale care pu-
teau asista la ședințe cu drept de vot consultativ5. Ulterior, la ședințele Comisiei vor participa

1
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 55, f. 166.
2
Sfatul Țării. Documente, p. 601.
* Din păcate, procesele-verbale ale Sfatului Țării operează doar cu numele de familie, fără prenume, astfel că
în cazul de față nu avem siguranța că e vorba de Vasile Ciorăscu sau de Vladimir Chiorescu, cu atît mai mult cu
cît în aceste documente cele două nume se scriau mai totdeauna la fel.
3
Ibid., p. 643, 672. Nu este clar de ce din partea minorităților au fost aleși doar 6 deputați, în loc de 9, cum
fusese decis în ședința din 4 mai a Sfatului Țării. Vom observa însă că la prima ședință a Comisiei, din 17 mai, în
afară de deputații aleși la 11 și 16 mai vor mai fi prezenți și trei minoritari, Nikitiuk, Budnicenko și Brinici, ceea
ce presupune că aceștia completau lista din partea minorităților, numai că nu se știe cînd și cine i-a ales, în orice
caz, aceste candidaturi nu au fost discutate în ședința în plen a Sfatului Țării din 16 mai.
**Nu e deloc lipsit de interes faptul că în Basarabia Comitetul Agrar, care trebuia să se ocupe de împroprietă-
rirea țăranilor, era condus de moșieri.
4
Bineînțeles că aceasta era o listă provizorie, alcătuită în ajunul deschiderii lucrărilor Comisiei Agrare, și nici
nu era completă. În ziarul Sfatul Țării mai este menționat și moșierul V.V. Ianovski: Sfatul Țării din 24 mai 1918.
5
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 106, ff. 1–8. Reprezentantul guvernului român în Comisie, C. Filipescu,
observa că „s-au mai alipit la Comisie încă un număr de delegați ai diferitor ministere, care au de asemenea drep-
tul de vot” (AMR, fond 443, dosar 7, f. 44).

33
deputați cu drept de vot deliberativ, dar care nu fuseseră desemnați ca membri ai acesteia prin
votul Sfatului Țării, deci de drept nu puteau participa la luarea deciziilor. În mod parado-
xal însă, întrucît Parlamentul avea să-și întrerupă lucrările îndată după convocarea Comisiei,
aceasta ajunsese să decidă singură cine putea lua parte la ședințele ei cu vot deliberativ. Drept
urmare, situația astfel creată ridică problema legalității votului în Comisie. În general, Co-
misia activa în baza principiilor consecvent democratice, mai ales la început, cînd procesele-
verbale ale ședințelor erau semnate de toți deputații și cînd fiecare ședință începea cu citirea
și aprobarea procesului-verbal al ședinței precedente. Treptat însă ea se va îndepărta de aceste
principii, intrînd sub controlul direct al guvernului.
Una dintre dificultățile cele mai mari cu care avea să se confrunte Comisia Agrară era
nivelul foarte scăzut al profesionalismului majorităţii membrilor ei, mai precis, competența
acestora în chestiunile legate de elaborarea legii agrare, care evident că solicita o sumă de
cunoștințe temeinice în domeniul dreptului, în finanțe, economie, agronomie ș.a. Din cei 31
de membri și candidați, aveau studii superioare numai cinci (Erhan, Țîganko, Ratko, Gros-
man și Lunev), inclusiv doar doi specializați în drept (Ratko și Grosman). În Comisie nu era
niciun specialist în vreun domeniu din vastul spectru al problemelor agrare: relații funciare,
statistică agricolă, economie agrară, credit agricol, pedologie etc. Unii experți, ca, de ex., Fili-
pescu, aveau să constate că membrii Comisiei „n-au nicio pregătire științifică sau practică în
materie agrară”1. Majoritatea absolută a membrilor Comisiei erau fii de țărani cu o clasă-două
de școală primară, iar cîțiva nu frecventaseră nicio școală, apreciindu-se ei înșiși în anchetele
lor personale cu calificativul „autodidact” (samoučka) sau „știutor de carte” (gramotnyj), ca
de ex. I. Codreanu, A. Caraiman sau I. Budnicenko2. Bineînțeles că ei nu aveau cum să con-
tribuie la alcătuirea legii. Puteau participa la dezbateri, puteau formula niște propuneri, care
uneori aveau să fie destul de reușite, dar legea, ca document juridic complet și bine alcătuit sub
aspect profesional, rămînea în afara competenței lor. Orizontul intelectual limitat îi lipsea pe
cei mai mulți membri ai Comisiei de posibilitatea de a vedea complexitatea fenomenului aflat
în discuție, de a avea o viziune clară, temeinic motivată asupra problemei agrare. Tocmai de
aceea atunci cînd guvernul a cerut Sfatului Țării să renunțe la proiectul de lege agrară bazat
pe ideea socializării pămîntului, majoritatea deputaților care se considerau socialiști, fără să-și
poată motiva convingerile, au fost de acord cu părerea guvernului. Această predispoziție avea
să se vadă foarte bine și în Comisia Agrară. Aici socialiștii de acest tip s-au despărțit foar-
te repede de cei care înțelegeau corect ideile socialiste și le împărtășeau în mod sincer, cum
erau Țîganko, Moghileanski sau Biciușcan. Dacă în primele ședințe, unii dintre aceștia, ca,
de ex., C. Bivol, cereau să fie respectat cu fermitate principiul „tot pămîntul se dă la poporul
truditor”3, ulterior se vor lepăda ușor și repede de aceste idei. Astfel, în ședința din 4 august
1918 a Comisiei, deputatul Budiștean insista „să se dea fiecărui ţăran bucata lui de pămînt ca
proprietate individuală”4, părere susținută în ședința următoare, din 7 august, de Crihan, Gă-
ină și Tudose5, iar Galițchi, alt deputat-țăran, cerea: „Daţi-i ţăranului bucăţica lui de pămînt,
asupra căreia va ști că peste 20-25 de ani, plătind-o, va deveni deplin proprietar”6. Buzdugan,
care în ședința din 7 februarie ruga deputații să voteze socializarea pămîntului, pentru că,

1
AMR, fond 443, dosar 7, f. 45. Această observație, cel puțin parțial corectă, este susținută de referințele
negative la adresa membrilor Sfatului Țării ale unor reprezentanți ai guvernului român și, mai ales, ale marilor
proprietari basarabeni, pentru care parlamentul basarabean era un organ bolșevic, compus din oameni fără cul-
tură, dar aceste caracteristici erau părtinitoare și deci nu corespundeau realităților.
2
Vezi Sfatul Țării. Documente, Anexa 1.
3
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 106, f. 55v.
4
Ibid., inv. 1, dosar 17, partea I, f. 137v.
5
Ibid., 139v.
6
Ibid., f. 136v.

34
motiva el, nu va mai fi un Parlament tot atît de revoluționar ca Sfatul Țării1, după mai multe
ședințe ale Comisiei Agrare avea să explice de ce țăranii socialiști au renunțat la acest proiect
de reformă agrară. Încercînd să răspundă de ce nu au fost realizate Declarația din 2 decembrie
și Instrucția agrară, el zicea: „Nu a trecut nici una, nici alta, pentru că noi eram prea lipsiți
de experiență și utopici. Dar dumneavoastră credeți că ne-am schimbat convingerile? S-au
schimbat timpurile, nu noi. Noi sîntem aceiași socialiști și recunoaștem aceleași principii, dar
va fi promovat în viață aceea ce se poate. Va fi un rău mai mic dacă noi vom da țăranilor ceea ce
putem da, față de ceea ce ar putea să le dea alții. Altădată eu am spus altceva, dar acum trebuie
să recunoaștem că nu putem face tot ceea ce am gîndit. Noi am fi vrut să luăm totul, dar trebu-
ie să ținem cont de timp. Trebuie să promovăm o politică reală”2. Această tiradă contradictorie
și confuză spune multe despre poziția și convingerile deputaților-țărani din Comisia Agrară.
Ea arată că, de fapt, nici vorbă nu putea fi de păstrarea vechilor convingeri și principii, ci pur și
simplu de adaptare la alte condiții. Altfel spus, condițiile noi i-au forțat pe acești oameni să se
schimbe, mai bine zis, să-și schimbe interesele și, odată cu asta, convingerile.
În ciuda faptului că membrii Sfatului Țării nu puteau să aibă convingeri socialiste te-
meinice și profunde, pentru că acestea în Basarabia nu aveau de unde izvorî, adică nu aveau
o bază solidă și nici tradiții, totuși ideile de dreptate socială pe care și le-au însușit în scurta
perioadă revoluționară au lăsat urme greu de șters în conștiința lor, mai ales că cei mai mulți
dintre ei erau țărani săraci, pentru care aceste idei constituiau un motiv serios de autoafirmare
și de îmbărbătare, motivîndu-le lupta pentru un trai mai bun. De aceea atît liderii politici
basarabeni, care înțelegeau că după alipirea Basarabiei la România aceste idei nu aveau viitor,
cît și funcționarii români înrolați în procesul de integrare reală a ținutului în cadrul regatului
român căutau să menajeze aceste predispoziții pentru a-i face pe purtătorii lor mai concilianți
și mai pregătiți pentru a accepta noile realități. Astfel, căutînd să-i inducă în eroare cu bună
știință, Inculeț le spunea membrilor Comisiei Agrare, în ședința din 10 iulie, că „pentru Mar-
ghiloman și părtașii lui, problema agrară nu este o problemă națională, ci una socială”3, adică
urmărea interesul țărănimii muncitoare, iar consilierul Murgoci a mers mult mai departe,
afirmînd că în curînd conservatorii „vor pleca și cîrma va fi preluată de guverne liberale, poate
chiar bolșevice, și reforma va fi efectuată”4, evident, o reformă pe placul deputaților cu vederi
socialiste din Sfatul Țării.
Din cauza slabei cunoașteri a problemei agrare de către majoritatea membrilor Comisiei, a
modestei lor pregătiri generale, ca și a nedeprinderii de a lucra într-un colectiv de creație etero-
gen, complex, ai cărui membri proveneau din diferite medii profesionale, intelectuale, sociale
și politice, lucrările mergeau destul de greu. Multă vreme, cel puțin pe parcursul primei luni
de activitate a Comisiei, a fost dificil să se asigure o colaborare eficientă a membrilor Comisiei,
în orice caz, a majorității acestora, cu experții. Deja la 21 iunie 1918, Crihan avea să declare:
„Noi cu experții mergem pe căi diferite”5. Președintele Țîganko, fiind atacat mereu de unii
deputați, avea să facă, peste o săptămînă, prima încercare de a-și depune mandatul, motivînd
că avea nevoie de odihnă. Dar deputatul Grosman, referindu-se mai cu seamă la responsabili-
tatea deputaților într-o chestiune extrem de complicată, cum era reforma agrară, zicea: „Noi
trebuie să recunoaștem sincer că în această privință sîntem slabi, de aceea oamenii care s-au

1
„Să aveți în vedere, le spunea el deputaților, că un Parlament mai revoluționar ca cel care a fost creat după
revoluție nu veți mai vedea, și dacă astăzi nu veți promova această lege, atunci nu veți mai vedea pămînt: Sfatul
Țării. Documente, p. 390.
2
Vezi procesul-vebal nr. 17 din 26 iunie.
3
Sfatul Țării din 15 august 1918.
4
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 73
5
Sfatul Țării din 5 iulie 1918.

35
deprins să gîndească și să se descurce în orice chestiune au preîntîmpinat că a rezolva proble-
ma agrară așa cum o facem noi, nu se poate; trebuie să fim cumpăniți. Domnul Țîganko va
preîntîmpinat că vă duceți în prăpastie, dar dumneavoastră nu vreți să auziți nimic. Eu cred că
dl Țîganko tocmai de atîta renunță la președinție, deoarece el nu speră că dumneavoastră veți
putea face acest lucru așa cum se cuvine”1. Însă alimentați de ideile revoluționare socialiste și
de convingerea că prin voința și prin votul lor puteau rezolva foarte bine problema pămîntu-
lui în interesul plugarilor, deputații-țărani din Comisie nu prea erau dispuși să asculte astfel
de sfaturi. Colaborarea lor, sau cel puțin a unora dintre ei, cu experții sau cu președintele
Comisiei era anevoioasă și nu de puține ori conflictuală. Unii deputați mai impulsivi, ca, de
ex. Buzdugan sau Crihan, se puteau deda la gesturi dezechilibrate, ofensatoare în relația cu
experții și chiar față de unii colegi deputați. Primul conflict serios s-a produs în ședința din
5 iulie 1918, cînd după ce grupul de experți și-a exprimat dezacordul cu nedorința majorității
deputaților de a exclude gospodăriile de cultură de la expropriere, Buzdugan a strigat: „Nu
avem nevoie de astfel de experţi, pot să plece de aici”2. O parte a deputaților a condamnat acest
gest, dar cei mai mulți s-au arătat neloiali faţă de experți, unii mulțumindu-se doar să constate
că pe toată perioada cît au activat pînă atunci, „deputații și cu experții nu se înţeleg între ei”3.
Atunci conflictul a fost cumva aplanat, dar în scurt timp a izbucnit din nou cu și mai multă
putere. Cînd Crihan i-a adus lui Moghileanski unele învinuiri grave în legătură cu activitatea
Direcției de statistică pe care acesta o conducea, majoritatea experților, luîndu-i apărarea, au
plecat din Comisie pentru totdeauna4. Țîganko a fost nevoit, în cele din urmă, să-și dea totuși
demisia din funcția de președinte, motivînd că nu mai putea suporta „cuvintele aspre, ocările
și ameninţările unei părți a Comisiei la adresa celeilalte”5.
În pofida acestor conflicte, Comisia a continuat să lucreze și, cu toate scăderile ei, a activat,
în general, destul de bine. Experții plecați au fost înlocuiți cu alții, fie invitați din România,
ca Gh. Ionescu-Șișești, C. Georgescu-Vrancea sau R.C. Stere, fie dintre specialiștii Directora-
tului de agricultură, de la bănci sau din magistratură (Ivanovski, Stepanov, Konradi, Vuko-
tici, Gaisînski, Ţivinski ș.a.). În general, contribuția experților a fost deosebit de prețioasă,
aproape toți s-au dovedit a fi specialiști foarte buni în domeniile pe care le reprezentau, atît cei
menționați mai devreme, cît și alții despre care va fi vorba în continuare, dar meritele cîtorva

1
Sfatul Țării din 26 iulie 1918.
2
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 177.
3
Ibid., f. 178.
4
Ibid., fond 727, inv. 1, dosar 17, partea I, p. 148 și urm. Bineînțeles, retragerea din Comisie a unor experți de
talia lui Kosovici a fost o pierdere irecuperabilă pentru activitatea de pregătire a legii agrare. Despre el și poziția
lui în Comisie, Alexandri spunea: „Domnia Sa și acei care sînt de o părere cu dînsul sînt oameni de convingeri
vechi, oameni drept credincioși, oameni în care stăpînirea ţaristă avea încredere și cărora le-a încredinţat întru
totul interesele ţării noastre. În special domnul Kosovici, pînă în vremea de pe urmă ocupa un post mare, nu știu
dacă astăzi mai ocupă acest post. Și e firesc ca Domniei Sale să nu-i placă ceea ce faceţi Dvs. Locul și vremurile l-au
deprins pe dînsul să privească de sus tot ce-l înconjoară, aceasta vădindu-se de fiecare dată cînd vă vorbește. Fiind
în fruntea unui post așa de înalt, este lucru firesc ca să-și aleagă și un ton potrivit locului, și cine nu știe că tonul
face muzica. Însă Dvs., domnilor deputaţi, sînteţi chemaţi de revoluţie să faceţi un lucru mare și sfînt – dreptate
în ţara noastră, și de aceea să nu vă sfiiţi de protestările domnului Kosovici” (ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 17,
partea I, f. 78). Într-adevăr, procesele-verbale ale ședințelor Comisiei Agrare (de ex., din 19 mai și 14 iunie 1918)
prezintă imaginea unui om cu multă demnitate și cu deosebită competență.
5
Ibid., f. 148v. Este adevărat că Țîganko intrase în conflict acut cu majoritatea membrilor Comisiei pe o temă
mai complicată, și anume relația administrației autonome basarabene cu guvernul român. La mai puțin de o lună
de la începutul lucrărilor Comisiei, el îi spunea premierului Petre Cazacu: „Deosebit de prețioasă pentru noi este
autonomia Basarabiei” (Ibid., inv. 1, dosar 106, f. 114). Dar în ședința din 11 august 1918, el avea să arunce fraza:
„Sfatul Ţării este un surogat al reprezentanţei poporului” (Ibid., f. 147). Anume această atitudine, ca principal
motiv al retragerii lui Țîganko din Comisie, avea să invoce, fără să o spună direct, deputatul Grosman, la începu-
tul ședinței din 30 iunie 1918, cînd Țîganko ceruse pentru prima dată să fie eliberat din funcția de președinte al
Comisiei: Sfatul Țării din 26 iulie 1918.

36
dintre ei au fost cu totul deosebite, iar în două-trei cazuri pur și simplu excepționale. E vorba
de agronomii V.S. Kosovici, F.F. Pojoga, C. Filipescu, juristul M.N. Stepanov, prof. pedolog
G. Murgoci, statisticianul N. Moghileanski, directorul Băncii Țărănești, V.I. Artamasov,
specialiștii în finanțe Gaisînski, Aronson, Țivinski, observațiile și sfaturile acestuia din urmă,
în special, fiind de mare folos Comisiei Agrare. Ba chiar și unii dintre deputații-țărani, ca
Buzdugan, Crihan, Bivol, Galițchi, Tudose, Minciună, Stavriev, prin participare foarte activă
și interesată la lucrările Comisiei, își aduceau și ei contribuția la soluționarea unor probleme
legate de reformă, în pofida limitelor și a greutăților menționate mai sus. Au fost însă unele
greutăți pe care Comisia le-a învins mult mai greu și anume probleme de ordin tehnic, ca
insuficiența datelor referitoare la proprietatea funciară pe categorii, suprafețe, soluri, culturi,
starea lor juridică și financiară, forma de exploatare, statistica populației, în special a celei care
trăia din munca pămîntului, statistica producției agricole1, productivitatea solului ș.a., drept
urmare a nivelului nesatisfăcător al lucrărilor de cadastru și a lipsei unei cărți funciare genera-
le, pentru întregul ținut. Era o mare insuficiență de ingineri hotarnici, de agronomi, specialiști
în drept și finanțe, cărora le revenea sarcina să se ocupe de înfăptuirea reformei agrare.

Scopul și principiile generale ale reformei

Evident că majoritatea, dacă nu chiar toți cei care au fost interesați de reforma agrară și au
scris despre ea, au căutat să se lămurească, întîi de toate, în privința scopului ce s-a urmărit prin
realizarea ei. M-am mai referit la chestiunea aceasta pe-alocuri și în variate contexte în pagini-
le de mai sus, fără să o examinez în mod special. În literatura istorică, inclusiv în cea mai nouă,
predomină părerea că reforma ar fi fost dorită de toată lumea, adică nu doar de către țărani și
apărătorii lor sinceri, dar și de partidele politice, de curtea regală și chiar de către moșieri. Nu
voi insista în studiul de față asupra acestei chestiuni, pe care am elucidat-o măcar satisfăcător
în cercetările mele mai vechi2. Voi menționa concluzia generală care rezultă din examinarea
tuturor scrierilor despre reformă. Reforma a fost o măsură impusă de o serie de factori și mai
ales de caracterul proprietății și modalitățile de exploatare a pămîntului la începutul secolului
XX, de relațiile dintre țărani și marea proprietate funciară, atît în Basarabia, cît și în România
și, în sfîrșit, de războiul care înrăutățise și mai mult starea țărănimii și acutizase aceste relații.
Dar realitățile din cele două spații, oarecum diferite în această privință, au făcut ca scopul
reformei să nu fie identic. În ambele cazuri s-a impus sarcina ca o parte a pămînturilor marii
proprietăți să fie cedată țăranilor, pentru a reduce tensiunea socială, provocată de faptul că
aceștia aveau pămînt prea puțin sau chiar nu aveau deloc. Am văzut că după intrarea trupelor
române în Basarabia, Sfatul Țării a renunțat la programul său agrar care prevedea desființarea
proprietății particulare. Deci nici aici, și cu atît mai mult în România, reforma agrară nu pu-
tea avea scopul de a desființa marea proprietate funciară, cum se spunea uneori în momentul
acela, în special în discursurile parlamentare, și cum se susține cîteodată nefondat în scrierile

1
Din mărturiile consilierului guvernului român, E. Giurgea, care avea să preia Direcția serviciului statistic
al Basarabiei, din momentul sosirii sale în ţinut, în aprilie 1918, deci chiar înainte să-și înceapă lucrările Comisia
Agrară, s-a apucat să întocmească „primele buletine românești care să fie trimise de la comune și voloste și în care
să fie trecută averea individuală a fiecărui basarabean în parte”, utilizînd și „tot materialul statistic ce se lucra
pe atunci de către serviciul general de statistică al Zemstvei guberniale” (ANRM, fond 1416, inv. 2, dosar 2,
ff. 43–44). Dar, așa cum aflăm dintr-o circulară din 9 martie 1919 a Directoratului agriculturii (Ibid., fond
339, inv. 1, dosar 8, partea a II-a, f. 221), evident că rezultatele aveau să vină mult mai tîrziu, după ce Comisia își
încheiase de mult lucrările.
2
I. Turcanu, Relații agrare…, p. 17–19; Idem, Satul basarabean, p. 15–19. Vezi despre asta la D. Șandru, Re-
forma agrară din 1921, p. 43, 78, 131, 300.

37
actuale1. Cercetările și observațiile făcute pe atunci în România semnalau că printre motivele
care au determinat reforma agrară „acela de a face din clasa țărănească un element de ordine a
fost cel mai puternic”2 sau de „a bara împînzirea conceptului de comunizare prin răspîndirea
și întărirea regimului proprietății individuale”3. Referitor la ținutul de dincoace de Prut, Ioan
Pelivan, avea să observe, în iulie 1920, în Camera Deputaților, că dacă țăranilor nu li s-ar fi
lăsat o parte a pămînturilor pe care ei puseseră stăpînire în 1917, atunci „acest element proletar
(țărănimea – n.a.) ar fi devenit o adevărată primejdie pentru ordinea socială din Basarabia”4.
Se pare totuși că adevăratul scop al reformei trebuie văzut puțin altfel. Reforma nu a urmărit
nici să consolideze proprietatea privată, cum zic unii, pentru că nu avea cum să o facă, și nici
să disciplineze țărănimea, cum susțin alții, pentru că în general ea era destul de supusă și chiar
umilă, ci pur și simplu să rezolve o problemă recent apărută: să aplaneze conflictul amplificat
și acutizat de război și revoluție dintre țărani și marea proprietate, vechiul și nemilosul lor
exploatator, și astfel să asigure o oarecare liniște în societate. Cele două fenomene de mare
impact social, strîns legate între ele, războiul și revoluția, au ridicat la nivel de obiectiv major
nevoia democratizării societății, care în țări ca Rusia și România întîrziase foarte mult, astfel
ca să nu mai existe discrepanța uriașă de pînă atunci între o clasă dominantă puțin numeroasă,
în schimb foarte bogată și în general parazitară, și masa numeroasă a populației fără avere și
fără drepturi. Aceasta nu se putea face decît reducînd drastic puterea economică a acestei clase,
asta însemnînd, mai ales, diminuarea influenței zdrobitoare a marii proprietăți funciare în
societate. În Comisia Agrară, acest imperativ l-a înțeles și l-a exprimat cel mai bine Kosovici,
personaj instruit și înțelept, care, în ședința din 4 august 1918, spunea că „trebuie mărginit
dreptul de proprietate ca să nu se mai poată reface în viitor latifundiile”5 care constituiau un
obstacol serios în calea progresului social. În Basarabia revoluția schimbase radical relațiile
funciare, ca urmare a faptului că țăranii reușiseră să pună stăpînire pe cea mai mare parte
a pămînturilor marii proprietăți. Situația aceasta era atît de evidentă, încît mai tîrzu, cînd
problema agrară basarabeană avea să fie examinată în Parlamentul României, guvernul, în
expunerea de motive asupra acestei chestiuni, a trebuit să constate că nici nu era nevoie să
se demonstreze „necesitatea desființării marii proprietăți*, și aceasta cu atît mai mult cu cît,
în ceea ce privește Basarabia, noi ne găsim astăzi în fața unei stări de fapt, peste care nu vom
putea să trecem, cu toată bunăvoința noastră”6. De aceea era normal ca cei care s-au ocupat de
organizarea reformei în ținut să constate că aici „procedeul a fost invers ca în Vechiul Regat,
căci s-a luat pămîntul nu de la proprietari, ci de la țărani, care îl ocupaseră prin mișcările din
1917–1918”7. Această situație a făcut ca, sub aspect practic, aici scopul reformei să arate cu
totul altfel comparativ cu Vechiul Regat, mai precis, să se realizeze prin rezolvarea a „trei mari
probleme: scoaterea unei părți a țăranilor din posesia pămîntului acaparat în timpul mișcării
agrare, refacerea parțială, pe această cale, a proprietăților distruse în 1917 și împroprietărirea
agricultorilor fără sau cu prea puțin pămînt”8. Anume această situație explică de ce a fost
nevoie să se facă reforma agrară în Basarabia aparte, și nu împreună cu Vechiul Regat și cu

1
Vezi N. Enciu, op. cit., p. 47. E adevărat că, pe-alocuri, autorul, fără să-și dea seama, combate această părere.
2
I. Vasiliu, Agricultura, în „Aspecte ale economiei românești”, București, 1939, p. 60.
3
F. Manoliu, Politica prețurilor, ibid., p. 276.
4
Ioan Pelivan, Discurs ținut în ședința Camerei de la 9 și 10 iulie 1920, București, 1920, p. 24.
5
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea a II-a, f. 136.
* Afirmația din expunerea de motive că reforma agrară ar fi urmărit scopul de a lichida marea proprietate era
o greșeală, care va fi semnalată chiar atunci în luările de cuvînt ale unor deputați și pe care reprezentanții guver-
nului au recunoscut-o ca atare și au renunțat la ea.
6
Legea de reformă agrară pentru Basarabia, p. 5.
7
A. Cardaș, Aspecte din reforma agrară…, 1924, p. 86.
8
I. Țurcanu, Relații agrare…, p. 17.

38
celelalte provincii unite. De fapt, și în celelalte teritorii aveau să se realizeze reforme, în fiecare
aparte, ceea ce sugerează că a existat o motivație serioasă pentru aceste acțiuni aparent izolate.
Explicația cît se poate de convingătoare avea să o dea cunoscutul om politic bucovinean Iorgu
G. Toma în ședința din 10 martie 1920 a Parlamentului României, care zicea că preferința
pentru legi aparte în teritoriile unite în 1918 poate fi ușor înțeleasă „dacă ne dăm seama că
situația din prezent a noului stat român cu structura lui încă nedesăvîrșită, cu starea sa actuală
de consolidare neperfecționată, cu tot atîtea forme de administrație în vigoare și cu tot atîtea
legiuiri diferite cîte le-am moștenit cu toții de la vechile stăpîniri și, mai presus de toate, că
raporturile geografice, configurația teritorială, condițiile de trai și atîtea alte particularități
provinciale, imposibil de înlăturat peste noapte, fac deocamdată imposibilă o reformă agrară
unitară pentru toată România. Aceasta este o momentană imposibilitate, cu atît mai mult cu
cît înfăptuirea reformei agrare se impune fără întîrziere ca un categoric imperativ”1.
Renunțînd la programul său agrar care prevedea socializarea pămîntului, Sfatul Țării
a adoptat viziunea guvernului român în această chestiune. O serie întreagă de surse, între
care declarațiile și mărturisirile lui Marghiloman și Stere pe care aceștia le-au făcut în
cadrul discuțiilor avute cu reprezentanții moșierilor basarabeni la Chișinău în primăvara
anului 1918, luările de cuvînt ale consilierilor și experților români la ședințele Comisiei
Agrare a Sfatului Țării ș.a., demonstrează fără putință de tăgadă că reforma basarabeană
urma să se facă, în linii generale, la fel ca cea din România, chiar dacă trebuia să se țină
cont de împrejurările de aici, care îi vor imprima un oarecare specific. De ex., la 26 martie
1918, premierul român spunea grupului de boieri pe care i-a primit la hotelul „Londra”
din Chișinău că „problema agrară va fi soluționată în întreaga Românie în mod omogen”2,
fiind desigur vizată și Basarabia care a doua zi urma să devină de jure parte componentă a
statului român. În continuare au fost enunțate cîteva criterii de bază ale viitoarei reforme.
Mai întîi, Marghiloman îi asigura pe aceștia că România nu putea admite lichidarea marii
proprietăți funciare, deoarece el considera, așa cum am observat și mai sus, că dispariția
acesteia însemna dispariția statului. În al doilea rînd, era necesar ca țara să aibă și proprietăți
mici. „Și nouă, și Dvs., zicea el, ne este strict necesar să avem proprietăți mici și mari, care să
producă împreună în mod armonios.” Este adevărat că nu vorbește despre constituirea gos-
podăriilor țărănești în baza exproprierii marilor proprietăți, dar cînd zice în continuare că
întregul pămînt al moșierilor nu putea fi împărțit la toți țăranii3, evident că avea în vedere
posibilitatea ca o parte a acestui pămînt să fie dată la plugari contra plată, așa cum prevedea
și art. 19 din Constituția României4, modificată mai puțin de un an în urmă. Deci criterii-
le în baza cărora urma să se facă reforma agrară în Basarabia erau: a) baza juridică: legislația
românească; b) exproprierea unei părți a marii proprietăți; c) păstrarea și dezvoltarea micii
proprietăți agricole prin împroprietărirea unei părți a țărănimii. Ceva mai tîrziu, Stere
avea să confirme și parțial să completeze observațiile lui Marghiloman asupra temeiurilor
juridice și de altă natură ale viitoarei reforme agrare basarabene. Relativ la marea propri-
etate, de ex., zicea că „nu se poate permite slăbirea și distrugerea acesteia, ci dimpotrivă,
trebuie să ne gîndim serios la posibilitățile de a o consolida”5. El făcea o remarcă destul
de interesantă și cu privire la faptul în ce măsură reforma basarabeană era subordonată
politicii agrare a României. Comisia Agrară a Sfatului Țării avea, în opinia sa, sarcina de
a stabili „doar principiile” viitoarei legi agrare, iar legiferarea și realizarea ei „vor depinde

1
Legea de reformă agrară pentru Basarabia, p. 37.
2
S. Suveică, op. cit., p. 177.
3
Ibid.
4
Monitorul Oficial, nr. 93 din 20 iulie 1917.
5
S. Suveică, op. cit., p. 181.

39
în totalitate de Adunarea Constituantă a României, în care se vor afla și reprezentanții
Basarabiei”1.
În aceste condiții, Sfatul Țării s-a văzut forțat să-și ordoneze întreaga sa activitate în stric-
tă corespundere cu interesele statului român. Actul de Unire din 27 martie 1918 condiționa
chiar faptul existenței Sfatului Țării – e adevărat că doar în componența sa de pînă în acel mo-
ment* – de realizarea reformei agrare2, dar cine citea atent Declarația de Unire votată atunci
vedea foarte bine că din clipa aceea soarta Basarabiei, de vreme ce aceasta devenise parte com-
ponentă a României, urma să fie decisă, sub toate aspectele, de către organele de stat ale regatu-
lui român, aceasta urmînd să fie și calea pe care avea să o parcurgă reforma agrară basarabeană.
Prima prevedere din Declarație spune: „Sfatul Țării actual rămîne mai departe pentru rezol-
varea și realizarea reformei agrare după nevoile și cererile norodului”. Dar adaugă imediat:
„...aceste hotărîri se vor recunoaște de către guvernul român”3. Deci documentul arată cît se
poate de clar că legea de reformă pe care urma să o elaboreze și să o adopte Sfatul Țării, ca și
alte acte posibile legate de acest proces, împreună cu activitatea ulterioară de realizare a refor-
mei, trebuiau să aibă aprobarea guvernului român. Prin urmare, Sfatul Țării nu putea să legi-
fereze și să realizeze cu de la sine putere o reformă agrară, altfel spus, recunoscîndu-i acestuia
dreptul de a elabora o lege proprie, guvernul român se vedea dator să ia asupra sa sarcina de a
dirija acest proces, cu atît mai mult cu cît, în pofida nedorinței moșierilor și în general a clasei
diriguitoare din România, o reformă agrară se impunea de multă vreme și în Vechiul Regat și
că, prin urmare, legea basarabeană trebuia să se bazeze pe conceptul acestei reforme, care, în
esența lui, fusese deja formulat în art. 19 al Constituției revizuite a României. Acesta a fost
primul și cel mai important principiu al reformei agrare basarabene: pregătirea și realizarea ei
sub controlul și în interesul statului român.
Această sarcină era dictată de imperativul integrării reale, complete, fără rezerve, a Ba-
sarabiei în cadrul regatului român, astfel că tendințele autonomiste pe care le vor manifesta
mulți membri ai Sfatului Țării vor fi inadmisibile, în pofida unor prevederi ale Declarației
din 27 martie 1918. Numai așa putem înțelege de ce în ajunul proclamării Unirii, vorbind
despre deputații basarabeni, Stere îl asigura pe Marghiloman: „E un pas de trecut: îi vom pune
în 6 luni la același nivel cu restul țării”4. Sigur că, așa cum va arăta desfășurarea ulterioară a
evenimentelor, încrederea lui Stere nu avea niciun temei, dar în cazul de față nu asta e impor-
tant, ci faptul că el îi spune premierului român exact ceea ce știa că acesta aștepta de la el. Se
cunoștea prea bine că nu doar Marghiloman, ci toată clasa politică și bogată din România
nu agrea Sfatul Țării și deci nu era de așteptat ca guvernul român, curtea regală sau parla-

1
Ibid., p. 183.
* Textul Declarației de Unire are un articol (nr. 2) care spune că „Basarabia își păstrează autonomia provinci-
ală avînd un Sfat al Țării, ales pe viitor prin vot universal, egal, direct și secret” (Basarabia în actul Marii Uniri,
p. 88), dar în realitate această prevedere nu putea fi realizată, întrucît Constituția României nu recunoștea auto-
nomiile teritoriale, deci ea nu putea fi aplicată.
2
Trebuie să corectez aici afirmația greșită pe care am făcut-o mulți ani în urmă, după care această prevedere
din actul de la 27 martie ar fi confirmat intenția referitoare la pămînt din Declarația de la 2 decembrie 1917: vezi
I. Țurcanu, Relații agrare…, p. 16–17.
3
Basarabia în actul Marii Uniri, p. 88. Evident că, în comparație cu restul textului Declarației, care se arată
în general bine gîndit și tot așa de închegat, formula „rezolvarea și realizarea reformei agrare după nevoile și
cererile norodului” e mai degrabă destul de ceţoasă. Nu e clar, între altele, ce „nevoi și cereri ale norodului” sînt
vizate aici. Așa cum am mai spus și în altă parte, prevederea din Declarație referitoare la reforma agrară a stîrnit
mare nemulțumire în România, care se va manifesta atît în acel moment, cît mai ales după aceea. D. Zamfirescu,
de ex., scria: „Sfatul Țării actual, ieșit din volcanul revoluției, fără a avea niciun caracter reprezentativ legal, își
rezervă dreptul să rezolve, singur, reforma agrară, fără niciun amestec din partea României”: D. Zamfirescu, În
Basarabia, RITL, p. 385.
4
Al. Marghiloman, Note politice, p. 124.

40
mentarii1 să accepte o lege agrară făcută de deputații-țărani basarabeni, care chiar dacă nu ar
fi fost influențați deloc de revoluția rusă, oricum erau adversari de neîmpăcat ai moșierilor,
exploatatorii lor din tată-n fiu, așa cum, între altele, foarte bine o arată documentele Sfatului
Țării, și în special cele ale Comisiei Agrare. În general, atitudinea autorităților române față
de Sfatul Țării era în multe privințe asemănătoare cu cea a moșierilor basarabeni, doar cu
puțin mai îngăduitoare, dar și unii, și alții doreau dispariția lui neîntîrziată. La întîlnirea lui
Marghiloman din ajunul Unirii cu reprezentanții marilor proprietari basarabeni care asigu-
rau mereu autoritățile române că Sfatul Țării era o creație bolșevică, acesta, pentru a-i liniști și
a-i atrage de partea sa, le-ar fi declarat*: „Domnilor, Dvs. înțelegeți perfect că scopul principal
al României este de a alipi pentru totdeauna Basarabia la România cu drept de provincie**,
ca pe viitor regatul să fie un tot întreg și indivizibil. În atare situație, pentru noi nu prezintă
interes păstrarea componenței actuale a Sfatului Țării și a liderilor săi, valoarea și originea că-
rora o cunoaștem foarte bine și despre rolul acestora în ultimele evenimente de aici, începînd
cu noiembrie 1917, sîntem bine informați și orientați. Toate aceste persoane vor fi destituite,
după proclamarea unirii Republicii Moldovenești, Sfatul Țării va fi dizolvat, ca să nu mai fie
convocat în viitor într-o astfel de componență”2. Dacă ar fi să dăm crezare întru totul acestei
surse, nici Stere, care era președinte al Sfatului Țării, nu manifesta prea multă admirație față
de parlamentul basarabean. După relatarea lui Sinadino, el i-ar fi caracterizat pe deputații
basarabeni drept niște copii inconștienți, anunțîndu-l pe acesta, la 13 mai, că Sfatul Țării va
fi dizolvat, deocamdată provizoriu, pentru a asigura o activitate mai bună în Comisia Agrară
care urma să-și înceapă lucrările peste cîteva zile, dar căreia, opina el, nu i se putea încredința
mai mult decît stabilirea unor principii ale legii agrare, nu să facă legea propriu-zisă3. În ceea ce
privește atitudinea moșierilor basarabeni față de reforma agrară inițiată de Sfatul Țării, este
cît se poate de relevantă remarca de mai tîrziu a lui Sinadino care zicea că „reforma a minat
Basarabia și a sărăcit această provincie bogată”4. Dar trebuie semnalat încă o dată că reforma
agrară era nedorită nu doar de moșierii basarabeni, ea era respinsă și de către cei din România.
Argetoianu, mare proprietar și influent om politic la acel moment, avea să spună că „reforma
agrară a ruinat țara”5. Toate faptele acestea, extrem de importante, pun în lumina cea adevăra-
tă statutul real al Sfatului Țării după Unire și fac, între altele, să fie înțelese corect caracterul
și soarta legii agrare pe care acesta trebuia să o elaboreze și să o voteze.

1
Referirile unor moșieri români la Sfatul Țării, ca și ale unor generali (de ex., Schina, Istrati, mai puțin
Broșteanu), sînt, pe cît de calomnioase, pe atît de dușmănoase: vezi, de ex., C. Argetoianu, Memorii, vol. V,
București, 1995, p. 28, 54, 56; M. Schina, Basarabia…, p. 31–45.
*Reamintesc că e vorba de o relatare memorialistică a lui Sinadino, despre care nu se poate spune cît de exact
reproducea spusele lui Marghiloman.
**Nu se știe ce vrea să însemne sintagma „cu drept de provincie”. E posibil ca traducerea din limba rusă să nu
fie corectă.
2
Apud S. Suveică, op. cit., p. 176. Unele elemente din acest citat trezesc anumite îndoieli. Marghiloman nu
putea să declare că Basarabia urma să aibă statut de provincie a României; de asemenea, nu e clar ce avea acesta
în vedere cînd spunea că Sfatul Țării va fi dizolvat, mai precis: se dădea asigurarea că parlamentul basarabean va
fi lichidat cu totul sau că în viitor va fi înlocuit de un altul ales de toată populația ținutului, așa cum prevedea
art. 2 al Declarației de Unire?
3
Ibid., p. 179–180, 183. Probabil, sursa nu informează corect: Stere nu putea să nu știe că Comisia Agrară a
Sfatului Țării, care deja fusese votată și era gata să-și înceapă lucrările, trebuia nu doar să stabilească niște prin-
cipii, ci avea sarcina precisă de a elabora o lege agrară completă care urma să fie examinată și votată în Parlament.
Evident, ceea ce spune Sinadino despre asta era părerea lui, nu a lui Stere.
4
P. Synadino, Însemnătatea reformei agrare, p. 24. Este adevărat că acesta face o precizare care nuanța politic
părerea sa, susținînd că legea agrară a Sfatului Țării fusese „o lege special elaborată de guvern cu scopul de a lovi
puternic în fosta clasă a marilor proprietari din Basarabia, care, după părerea guvernului, era compusă mai mult
din elemente rusofile”: Ibid., p. 20.
5
C. Argetoianu, Memorii, p. 56.

41
 Există mărturii care demonstrează cît se poate de clar că după intrarea trupelor române
în Basarabia prima sarcină a guvernului român era rezolvarea problemei agrare, nu pentru că
și-a dorit-o în mod special, ci pentru că împrejurările îl forțau să o facă. Sarcina se impunea
pentru că reforma trebuia să fie realizată, mai tîrziu, și în România, dar urgența ei era im-
pusă de nevoia de a strînge cît mai multă pîine, ceea ce nu se putea face dacă nu lua sub con-
trol direct pămînturile cultivabile ale Basarabiei și relațiile de proprietate funciară. Dincolo
de îngrijorarea lui Marghiloman față de politica agrară „spoliatoare”, în raport cu moșierii,
a Sfatului Țării, de întîlnirile miniștrilor, deputaților români și a regelui cu reprezentanții
marilor proprietari basarabeni și de promisiunile făcute acestora, în afară de faptul că chesti-
unea agrară a fost pusă în fruntea condițiilor de unire din Declarația votată de Sfatul Țării la
27 martie 1918, sînt și dovezi de alt caracter că guvernul se pregătea să se ocupe de reforma
agrară basarabeană cu mult pînă la acea dată. Astfel, un document mai puțin obișnuit, un
meniu, pe care fuseseră trecute numele mai multor persoane ce au participat la o masă dată de
guvern în cinstea primei delegații oficiale basarabene sosită la Iași pe la sfîrșitul lunii februarie
1918 și reprezentată de liderii Sfatului Țării și Consiliului Directorilor Generali, Inculeț și
Ciugureanu, îl menționează și pe Gh. Murgoci1, viitor consilier tehnic în Directoratul agri-
culturii al Basarabiei și expert al Comisiei Agrare, care va avea, împreună cu un alt consilier,
C. Filipescu*, misiunea specială de a impune acesteia proiectul guvernului român de reformă.
Înainte de a purcede la elaborarea legii agrare, Comisia trebuia să-și definească clar cîteva
principii de cu totul alt ordin, care țineau doar de activitatea sa și în temeiul cărora urma să
fie realizată întreaga operă a exproprierii și împroprietăririi. Chestiunea care a trezit din capul
locului cele mai mari animozități a fost legată de modul de expropriere a pămînturilor mari-
lor proprietăți. Exproprierea, ca măsură radicală de rezolvare a problemei agrare, nu putea fi
pusă la îndoială, aceasta fiind deja realizată în mare parte în timpul mișcării agrare din 1917.
Necesitatea ei era recunoscută și de guvernul român care mai devreme își anunțase explicit
intențiile în acest sens prin modificarea Constituției (art. 19)2. În asemenea situație, marii
proprietari basarabeni nu se puteau opune exproprierii, ca principiu, dar căutau ca aceasta
să se facă sub o formă cît mai convenabilă pentru ei. Nu știm ce au discutat reprezentanții
moșierilor basarabeni cu guvernul român și cu regele în timpul călătoriilor pe care le-au făcut
la Iași în ajunul Unirii și după acest eveniment, dar mențiunea lui Marghiloman, potrivit că-
reia aceștia ar fi propus „să se supună legii românești votată la Iași”3, arată că erau de acord cu
ideea de reformă agrară care fusese introdusă în Constituția modificată. Ulterior, într-o scri-
soare trimisă Sfatului Țării de către Uniunea Proprietarilor Funciari avea să fie menționată
„acceptarea în întregime pentru Basarabia a temeiurilor reformei agrare, adoptate de Aduna-
rea Constituantă a României în 1917”4, fiind vizată, desigur, răscumpărarea de către țărani a
unei părți a pămîntului moșieresc. Despre posibilitatea realizării acestui principiu „în limitele
necesarului”5, Sinadino avea să discute cu Constantin Stere îndată după Unire și după ale-
gerea acestuia din urmă în funcția de președinte al Sfatului Țării. Dar moșierii doreau mai
mult, ei cereau liberalizarea vînzării pămîntului la țărani, ceea ce de fapt ar fi anulat ideea
exproprierii și ar fi redus considerabil proporțiile acesteia. După spusele lui Sinadino, această
idee era, în viziunea lui Stere, foarte bună, numai că acesta nu credea că ar fi putut fi acceptată

1
Ibid., p. 287. Vezi și Basarabia în actul Marii Uniri, p. 67; I. Țurcanu, Sfatul Țării, p. 173–175.
* Nu știm dacă a fost prezent și acesta la acea masă (nu am putut identifica semnătura lui pe acel document),
dar nici nu se exclude această posibilitate.
2
Monitorul Oficial al României din 20 iulie 1917.
3
Al. Marghiloman, Note politice, p. 108.
4
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 17, partea I, f. 18. Vezi și procesul-verbal nr. 21.
5
Vezi S. Suveică, O microistorie…, p. 180.

42
și de Sfatul Țării1. Ideea liberalizării pieței pămîntului părea, la prima vedere, firească și se
arăta ca o intenție bună, fără scopuri ascunse, dar în realitate, odată acceptată și devenită lege,
ea pur și simplu ar fi anulat reforma agrară. Fiind invitați să participe la lucrările Comisiei
Agrare, moșierii au trimis, din partea Uniunii Proprietarilor Funciari, cinci reprezentanți*
care au încercat să-i convingă pe deputați și pe experți că tocmai aceasta era soluția cea mai
bună pentru problema agrară. Formal, moșierii nu excludeau că la expropriere putea fi aplicată
atît metoda constrîngerii, cît și cea a liberului consimțămînt, dar preferabilă era cea din urmă
care, în accepția lor, însemna vînzarea unei părți a pămîntului la țărani. „Numai înstrăinarea
prin constrîngere, zicea între altele P.V. Sinadino, va conduce la o situaţie foarte riscantă, de-
oarece poate distruge ordinea economică a ţării… Înstrăinarea prin constrîngere poate părea
un lucru lesnicios numai celor care închid conștient ochii la starea de lucruri. În Basarabia
trebuie să anunţăm neîntîrziat vînzarea liberă a pămîntului, prin asta noi vom ușura ordinea
firească a trecerii pămîntului în mîinile norodului truditor.”2 Continuîndu-i gîndul, Kavalli-
oti recurge la o stratagemă de inducere în eroare a deputaților, afirmînd neadevăruri despre
felul cum era preconizată reforma agrară în România. „Eu consider, zicea el, că noi nu vom
putea face o reformă care s-ar afla în contradicție cu România. O reformă agrară radicală în
Basarabia este imposibilă pentru guvernul român, el nu va putea ţine pasul după noi. După
cum știm, în România a fost anunţată vînzarea liberă a pămîntului sub controlul guvernu-
lui și lucrul acesta este considerat ca bază pentru reforma agrară în România. E cunoscută
declaraţia premierului Marghiloman, după care el nu se îndoiește că reforma agrară în Ro-
mânia se va desfășura fără înstrăinarea prin constrîngere.”3 Iar un alt mare moșier, Scherer,
susținea, fără dovezi, că țăranii aveau mulți bani și deci ar fi putut cumpăra mult pămînt, ceea
ce ar fi dus la îmbunătățirea traiului lor și la îmbogățirea țării. „În prezent, afirma el, ţăranii
deţin circa 300-400 milioane de ruble. Acum acești bani mai au o oarecare valoare, dar va
sosi un moment cînd valoarea rublei rusești se va reduce la zero. Se poate repeta istoria cu
asignatele franceze care, după revoluţie, au pierdut orice valoare. Trebuie să transformăm cît
se poate de repede banii din mîinile ţăranilor în valori reale. În acest scop, trebuie să-i dăm
ţăranului, în primul rînd, posibilitatea să cumpere pămînt. Banii scoși pe această cale pot fi
îndreptaţi spre procurarea uneltelor agricole, a manufacturii și a altor fabricate. Cu aceste
mijloace vor fi construite fabrici și uzine. Asta va lichida scumpetea actuală a vieţii. În scopul
unei repartizări uniforme a pămîntului între ţărani, statul trebuie să reglementeze vînzarea
și să nu admită concentrarea unor mari suprafețe în mîinile unei singure persoane. Numai
acolo unde vînzarea liberă nu va conduce la rezultatele dorite, va trebui să fie aplicat principiul
înstrăinării prin constrîngere.”4 Dar majoritatea deputaților și o parte a experților au respins
propunerea moșierilor, demonstrînd falsitatea argumentelor lor. Dimitriu de ex,. un specialist
care împărtășea dispozițiile deputaților-țărani, se adresa astfel Comisiei: „După părerea mea,
dacă dumneavoastră doriți cu adevărat să-i împroprietăriţi pe ţărani, la asta se poate ajunge
numai pe calea înstrăinării prin constrîngere. Trebuie să facem cu orice preţ o reformă agrară
radicală, pentru că ţara noastră e o ţară agricolă și întreaga bogăţie a ei depinde de bunăstarea
ţărănimii. A efectua reforma pe calea înstrăinării prin constrîngere este necesar mai ales din

1
Ibid., p. 182.
* Procesul-verbal al ședinței din 5 iunie 1918 al Comisiei Agrare arată că cei cinci erau: I.G. Kirkorov,
A.V. Sinadino, D.M. Semigradov, V.I. Scherer, A.A. Iaroșevici, care mai aveau și trei candidați − S.F. Kavallioti,
I.G. Ţanko-Kîlcik și P.A. Zanet. Acestui grup s-au alăturat, cu drept de vot consultativ, președintele Uniunii
Proprietarilor de Pămînt P.V. Sinadino și administratorul delegat N.I. Botezat. Fac această precizare, deoarece în
unele surse se conțin date neconfirmate de acest document: vezi S. Suveică, op. cit., p. 184.
2
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 39.
3
Ibid., f. 42.
4
Ibid., f. 45.

43
cauză că moșierii din Basarabia constituie un element absolut străin ţărănimii și niciodată nu
vor dori să satisfacă nevoile acesteia”1. Iar expertul Stepanov, un foarte bun specialist în drept,
cu vederi largi, democratice, contrazicîndu-l pe Sinadino, care susținea că Rusia a pierdut Răz-
boiul Crimeii din cauză că guvernul s-a atins de relațiile agrare, a observat că dacă Rusia nu a
fost atunci distrusă complet, aceasta s-a datorat tocmai faptului că moșierii au fost forțați să-i
elibereze pe țărani cu pămînt. Și a adăugat că „la fel ca socializarea, liberul consimțămînt este
o utopie. Înstrăinarea prin constrîngere e tocmai forma pe care o înaintează viaţa”2.
În Comisie, discuțiile în contradictoriu relativ la care dintre cele două metode de expro-
priere era preferabilă – prin liber consimțămînt sau prin constrîngere – au mai continuat o
vreme, dar în cele din urmă s-a adoptat decizia că înstrăinarea pămînturilor care vor fi supuse
acestei proceduri se va face numai prin constrîngere, iar chestiunea cumpărării pămîntului
moșieresc de către țărani a fost scoasă din discuție. Această înfrîngere i-a făcut pe moșieri să
părăsească Comisia, chiar la cea de-a doua ședință la care au asistat, și să trimită o delegație la
Iași să se plîngă că „majoritatea membrilor Comisiei continuă să urmeze o directivă revoluţi-
onară bolșevică, abandonînd total politica sănătoasă ce urmărește binele comun al statului”3.
Astfel, contrar declarațiilor false despre dorința de a se realiza „trecerea pămîntului în mîinile
norodului truditor”, moșierii basarabeni au demonstrat foarte clar că erau categoric împotriva
acestui obiectiv, altfel spus, erau complet străini nevoilor populației Basarabiei. Doar foarte
puțini dintre ei, care de altfel nici nu dețineau proprietăți prea mari, ca de ex. L.E. Siținski,
fost deputat al Primei Dume de Stat a Rusiei și fost primar al Chișinăului, iar acum expert în
Comisia Agrară a Sfatului Țării, erau de acord cu principiul exproprierii moșiilor prin con-
strîngere*.
La fel de multă pasiune a fost pusă și în dezbaterea chestiunii cu privire la soarta gospodă-
riilor de cultură, mai bine zis, dacă acestea să fie expropriate sau păstrate. Soluționarea acestei
probleme era extrem de anevoioasă, deoarece afecta foarte tare anumite interese, situație pe
care deputatul S. Grosman avea să o caracterizeze în sensul că „ţăranii voiesc să ia cît mai mult,
proprietarii – să dea cît se poate mai puţin. Este însă a treia grupă – nepărtinitoare și cointe-
resată în sensul direct al acestui cuvînt – și aceștia sînt experţii. Ei urmăresc numai un scop,

1
Ibid., f. 82.
2
Ibid., f. 61.
3
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 17, partea I, f. 18; AMR, fond 443, dosar 7, f. 45–46. Vezi și Sfatul Țării
din 7 august 1918. Moșierii nu puteau obține susținerea pe care o doreau de la guvernul de la Iași din două
motive esențiale: întîi, că exproprierea prin constrîngere urma să fie un principiu al viitoarei reforme agrare din
toată România, și al doilea, poate încă mai important, că pentru statul român reducerea influenței foarte mari
a boierimii basarabene în ținut constituia o sarcină primordială, mai ales că majoritatea moșierilor de aici erau
de origine străină. Și totuși, în acest context, merită toată atenția o declarație făcută de Șt. Ciobanu, ministru al
instrucțiunii în acel moment, la ședința din 14 august 1918 a Comisiei Agrare. „Domnul Ceban, citim în respec-
tivul proces-verbal, spune că din toate ce a văzut călătorind la Iași, are impresia că activitatea Comisiei Agrare ar
fi primejduită din partea stăpînirii. Proprietarii mari iau toate măsurile ca să împiedice această activitate. După
cum se știe, ei au vrut ca și Sfatul Directorilor să fie schimbat și înlocuit printr-înșii în frunte cu domnul Sinadino
și alţii, iar Sfatul Ţării să nu mai fie chemat. Pînă acum ei nu au avut nicio izbîndă, dar se pare că acum proprietarii
de aici, împreună cu cei de peste Prut, au ajuns la cele mai strînse legături (subl. a.) și deci urmează să fim de pază”:
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 17, partea I, f. 153.
* În ședința din 9 iunie a Comisiei Agrare, el spunea: „Dacă la baza aspiraţiilor dumneavoastră puneţi gîndul
de a-i asigura cu pămînt pe cei care au pămînt puţin sau nu au deloc, atunci rezolvarea planificată a acestei sar-
cini poate fi atinsă numai prin înstrăinarea pămîntului prin constrîngere. Înstrăinarea prin liber consimţămînt
nu va conduce spre acest scop, întrucît, în acest caz, pămîntul va trece în mîinile ţăranilor înstăriţi” (ANRM,
fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 83). Aceeași poziție pare să o fi avut și un alt moșier, după toate aparențele, cu mai
multă avere decît Siținski, și anume V.V. Ianovski, care activa și el ca expert în cadrul Comisiei Agrare (ANRM,
fond 727, inv. 1, dosar 31, f. 119). În perioada țarismului, acesta de asemenea a fost membru al Primei Dume de
Stat și a deținut diferite funcții în administrația provincială a Basarabiei. La fel ca Siținski, și chiar mai mult decît
acesta, s-a manifestat pe tărîmul activității publice, demonstrînd unele atitudini antițariste.

44
binele comun și își depun toată munca, silinţa și energia spre dezlegarea unei chestiuni atît de
complicate, cum este cea agrară”1. Kosovici, care avea o bogată experiență personală cu astfel
de gospodării, după ce observă că împărțirea întregului pămînt la țărani, pe lîngă faptul că va
lăsa problema agrară nerezolvată, din cauza numărului prea mare al populației rurale și deci
a pulverizării ulterioare a micii proprietăți țărănești2, va ține producția agricolă la un nivel
foarte scăzut atît cantitativ, cît și calitativ, de aceea propunea de a păstra acele „gospodării ale
marii proprietăţi care au o producţie însemnată și se lucrează în mod raţional, căci prin aceasta
s-ar mări producţiunea ţării”3. Va repeta de multe ori acest punct de vedere, precizînd că „gos-
podăriile de cultură raţională nu pot fi împărţite, ci trebuie păstrată orice întindere ar avea ele.
Nimicirea acestor gospodării ar fi o lovitură grea adusă atît economiei ţării, cît și ţărănimii”4.
Iar în altă parte: „Distrugerea gospodăriei capitaliste bine organizate, care folosește productiv
munca și pămîntul, ar fi ca și împărțirea în mici porțiuni a unei fabrici care produce mărfuri
de strictă necesitate. Iată în ce situație se află chestiunea cu privire la împroprietărirea supli-
mentară în Basarabia; prin sine însăși, ea nu poate în niciun caz să rezolve problema agrară”5.
Bineînțeles că el nu putea să nu recunoască necesitatea reformei agrare, numai că, în viziunea
sa, trebuiau separate cele două mari obiective ale ei: social și economic. Cel dintîi viza sati-
sfacerea, atît cît era posibil, a nevoilor de pămînt ale țăranilor, iar celălalt – asigurarea unei
rentabilități cît mai înalte cu putință a agriculturii, care nu se putea obține decît numai prin
păstrarea și dezvoltarea marilor gospodării de cultură rațională, cum le numește Kosovici, sau
gospodării care prezentau importanță pentru economia națională, cum li se mai spunea cel
mai des la ședințele Comisiei Agrare.
Au fost invocate numeroase fapte și dezvoltate demonstrații care justificau necesitatea
păstrării marilor proprietăți cu înaltă productivitate. Expertul Stepanov, de ex., observa că
„reforma agrară trebuie realizată mai cu seamă în numele necesității economice, care este mai
presus de dorințele noastre. Noi trebuie să tindem spre aceea ca, realizînd reforma agrară, pro-
ductivitatea muncii umane să nu scadă, ci să crească”6. Agronomul Pojoga invoca următoarele
date: „Statistica arată că pămînturile țărănești dau o recoltă medie între 20 și 50 de puduri la
o desetină, iar ale moșierilor – între 80 și 100 de puduri, adică de două ori mai mult. La țărani
mai mult de 100 de puduri nu se întîlnește, în timp ce la moșieri adeseori se întîmplă să fie mai
mult de 200 de puduri de pe desetină. De aceea nu este nevoie să ne oprim mai mult la această
chestiune – acest criteriu este posibil și întru totul admisibil pentru toată Basarabia”7. Au fost
aduse multe alte exemple de acest fel. Care erau totuși gospodăriile considerate ca fiind de
mare utilitate națională?
Într-un raport amplu cu privire la lichidarea marii proprietăți funciare, prezentat în
ședința din 14 iunie 1918 a Comisei Agrare de Kosovici, se spunea: „Se consideră că au valoare
economică națională proprietățile și părțile de proprietăți: a) care produc astfel de produse
ale consumului de masă al populației Basarabiei, care în condițiile actuale nu sînt produse
sau sînt produse în cantități neînsemnate prin munca gospodăriilor țărănești; b) care pro-

1
ANRM, fond 727, inv. 1, 106, f. 121.
2
El semnala repetat această situație alarmantă. Astfel, în ședința din 18 iunie a Comisiei Agrare observa „că
dacă s-ar împărți tot pămîntul egal la toată populația, noi am rămîne fără pîine, deoarece la noi există o deplină
necoincidență între numărul populației și suprafața de pămînt” (ANRM, fond 727, inv. 1, 106, p. 167), iar la
26 iulie zicea că pămîntul pe care îl vor primi țăranii prin reformă, mai ales în partea nordică a Basarabiei, „va fi
un lot al foamei” (ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 17, partea I, f. 111).
3
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 17, partea I, f. 111.
4
Ibid., p. 106.
5
Ibid., inv. 1, dosar 106, f. 98.
6
Ibid., ff. 109–110.
7
Ibid., p. 107.

45
duc mijloacele necesare pentru îmbunătățirea gospodăriei țărănești; c) care sînt exemplare
prin tehnică și prin organizarea gospodăriei; d) care au un nivel mai înalt de productivitate,
comparativ cu gospodăriile țărănești din localitățile învecinate, calculat după mărimea ve-
nitului național la unitatea de teren agricol”. De asemenea, erau considerate ca avînd valoare
economică națională gospodăriile specializate pe anumite domenii de producție, și anume
cele „producătoare de sfeclă-de-zahăr, plantațiile cu tutun, gospodăriile care realizează lapte
și alte produse lactate, fructe și struguri” și de asemenea „gospodăriile crescătoare de vite de
rasă, producătoare de semințe, precum și cele care cultivă și vînd material săditor pentru livezi
și grădini”1. Conform acestor evaluări, toate tipurile de gospodării menționate mai sus urmau
„să intre în gestiunea statului sau a organelor autoadministrării locale din momentul în care
statul sau organul de autoadministrare locală consideră posibil să ia gospodăriile respective în
gestiunea lor”2.
Aceasta era părerea experților asupra așa-ziselor gospodării de cultură care, în viziunea lor,
nu puteau fi supuse exproprierii. Dar deputații-țărani s-au opus categoric acestei propuneri.
Bivol, de ex., zicea: „Eu nu sînt de acord că pămînturile moșierești dau roadă de două ori mai
mare decît cele țărănești. Dacă datele statistice arată că la moșieri roada este de două ori mai
mare decît la țărani, asta se explică prin faptul că erau furnizate date incorecte. Moșierul dă-
dea acea informație care îi convenea lui, și nu-i încurca nimic să arate o roadă care o întrecea
de 10 ori pe cea a țăranilor. Țăranul, dimpotrivă, închipuindu-și că dacă va arăta o roadă mare,
atunci îi vor fi mărite impozitele, el arăta o roadă incorectă… De aceea nu trebuie să avem
mare încredere în statistică. Țăranul poate da 200 de puduri și mai mult la o desetină, la fel
ca moșierul”3. Alți deputați-țărani, ca Galițchi, Minciună, Ciorescu, recunoșteau diferența
mare de productivitate dintre gospodăriile țărănești și cele moșierești, dar explicau această
situație prin lipsa inventarului și a pămîntului la țărani. „Dați-i țăranului mai mult pămînt,
zicea Galițchi, și acesta se va interesa de el și vă asigur că își va organiza gospodăria nu mai
rău ca oricare moșier.”4 Deputații-țărani doreau, așa cum bine observa Grosman, să ia cît mai
mult, tendință ce se manifesta foarte bine și față de gospodăriile de cultură și pe care Crihan
o exprima astfel: „Noi înțelegem astfel că gospodăriile de cultură trebuie să se afle în serviciul
țăranilor și nu trebuie să rămînă la moșieri, care le vor ține numai pentru a-și umple buzunare-
le, fără niciun folos pentru țărani”5, și adăuga, în altă parte: „Noi avem în vedere, întîi de toate,
că țăranului îi trebuie pămînt ca să se hrănească și numai după aceea pepiniere, gospodării
producătoare de semințe, de creștere a vitelor de rasă ș.a.”6. La fel considera și Buzdugan, care
insista „iar și iar ca gospodăriile [de cultură] să fie trecute la stat, fiind totodată fixat un ma-
ximum, de 100-200 de desetine, pe care dumneavoastră îl veți stabili, care va putea fi destinat
pentru cultură, iar restul trebuie să fie dat populației truditoare”7. Țîganko, în schimb, împre-
ună cu cîțiva deputați și cu majoritatea experților, avea convingerea că aceste gospodării trebu-
iau să rămînă neatinse. „Dumneavoastră insistați asupra exproprierii gospodăriilor de cultură,
se adresa el majorității membrilor Comisiei, și nu vă gîndiți deloc ce o să fie cu ele; acesta este
deja bolșevism... Doar nu veți nega că gospodăriile de cultură aduc statului și populației un
folos foarte mare. Aceste gospodării trebuie păzite ca ochii din cap. De aceea, chiar dacă în
Basarabia ar fi numai o singură gospodărie de cultură, dumneavoastră trebuie să o păstrați.

1
Ibid., f. 93.
2
Ibid., f. 93v.
3
Ibid., 106.
4
Ibid., 108.
5
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 118.
6
Ibid., f. 138.
7
Ibid., 122.

46
Dacă veți semna un act care distruge gospodăria de cultură, acesta va fi, scuzați, extrem de
agramat. Dacă aveți siguranța că gospodăria de cultură nu va avea de suferit, atunci luați-o,
dar vă avertizez că este foarte periculos.”1 Grupul de experți, la rîndul său, a semnat la 23 iunie
o declarație în care, după ce atrăgea atenția la faptul că, față de ceea ce era necesar, „numărul
gospodăriilor de cultură este neînsemnat, din care cauză acestea nu numai că trebuie ocrotite
prin toate mijloacele existente, dar trebuie înmulțite”, făcea următoarea recomandare Comi-
siei: „NU POT FI ÎMPĂRȚITE:
a) proprietățile și părțile de proprietăți care deservesc gospodăriile truditoare cu material
semincer, săditor și cu vite de rasă;
b) proprietățile și părțile de proprietăți care dispun de instalații tehnice pentru prelucrarea
producției agricole sau care produc astfel de produse ale consumului în masă, care în condițiile
actuale nu ajung la gospodăriile truditoare sau ajung în cantități insuficiente (plantațiile de
sfeclă-de-zahăr, fermele de lapte ș.a.);
c) proprietățile și părțile de proprietăți care au caracter demonstrativ (model) în privința
tehnicii și a organizării gospodăriei;
d) proprietățile și părțile de proprietăți care, comparativ cu nivelul mediu al gospodăriilor
din localitatea respectivă, se deosebesc prin roadă, volum de muncă și mărimea venitului la
unitatea de suprafață agricolă;
e) proprietățile și părțile de proprietăți ocupate de culturi speciale (viile, livezile,
plantațiile)”.
Declarația era semnată de V.S. Kosovici, N.K. Moghileanski, F.F. Pojoga, L.E. Siținski,
K.E. Surov, D.S. Topor, K.A. Tufesko și H.A. Celebidaki2.
Majoritatea deputaților, susținuți și îndemnați de consilierii români Murgoci și Filipescu,
nu s-au lăsat însă impresionați de părerea experților. Cînd Kosovici le-a cerut deputaților să
nu se grăbească cu votul, din cauza complexității problemei care pentru majoritatea membri-
lor Comisiei rămăsese neclară, Buzdugan i-a obiectat: „Dați-ne voie să avem părerea noastră,
noi nu sîntem copii, discuțiile au încetat”. În momentul în care, la propunerea deputaților
Cocîrlă, Galițchi ș.a., Comisia era pe punctul de a admite neatingerea de expropriere doar a
plantațiilor de vii și livezi, Țîganko s-a adresat din nou adunării, spunînd, între altele: „Noi
examinăm o chestiune foarte importantă. Ca să nu mi se reproșeze pe urmă că nu v-am oprit
la vreme, eu vă avertizez că vă duceți în prăpastie, că semnînd niște decizii atît de necoapte și
agramate, ca cea pe care doriți să o luați acum, dumneavoastră vă semnați falimentul complet.
Mă doare că pînă acum nu doriți să înțelegeți că în chestiunea ce se discută e vorba de gospo-
dării de cultură, și nu de stăpîni. Noi zicem: nu distrugeți gospodăriile de cultură, nu stăpînii.
Și dacă vi se spune că astfel de gospodării de înaltă cultură există, dumneavoastră trebuie să
spuneți că acestea se păstrează. Zic unii să se lase numai viile și livezile, iar celelalte gospodării,
oricît de înaltă cultură ar avea, se împart sau, ceea ce e același lucru, se distrug. Scuzați, dar
acesta e analfabetism, e crimă, astfel veți pune capăt întregii munci a Comisiei Agrare. Dacă
în Basarabia sînt gospodării de selecție, ele trebuie păzite ca ochii din cap”3.
După mai multe dezbateri, Comisia a decis astfel: „Se consideră că au valoare pentru econo-
mia națională gospodăriile din următoarele categorii: a) livezile; b) viile; c) gospodăriile care
cultivă și vînd material săditor (pepinierele)”4. Toate celelalte tipuri de gospodării menționate
în declarațiiile experților urmau să fie supuse exproprierii. A urmat un nou protest al grupului
de experți, exprimat în ședința din 5 iulie a Comisiei Agrare, în care se spunea: „Noi nu pu-

1
Ibid., f. 117.
2
Ibid., ff. 123–124.
3
Ibid., f. 132.
4
Ibid., f. 144.

47
tem în niciun caz împărtăși hotărîrile falimentare luate de Comisie și considerăm de datoria
noastră să reflectăm acum încă o dată în modul cel mai categoric asupra lor, asupra tuturora la
un loc, cît și a fiecăreia în parte. Fusese stabilit că întîia condiţie a realizării reformei agrare cu
succes urma să fie atitudinea de protejare faţă de gospodăriile de cultură agricolă de tot soiul.
Comisia însă a pornit pe altă cale. Ea lichidează sau împarte deodată în întregime gospodăria
marii proprietăţi, neoprindu-se nici faţă de gospodăria condusă exemplar și intensiv, neoprin-
du-se nici la împărţirea gospodăriilor de sfeclă-de-zahăr, de seminţe și chiar de reproducători.
Considerăm de datoria noastră a declara în faţa Comisiei că reforma nu trebuie, după părerea
noastră, să fie realizată pe aceste baze, deoarece asta ar grăbi dezorganizarea ţării, ar ameninţa
cu scăderea în continuare a producției și ar duce ţara la decădere”1. Întrucît unii deputați, în
special Buzdugan și Crihan, au răspuns cu critici dure și invective la adresa experților2, Cele-
bidaki a avertizat, în numele colegilor săi, că dacă această atitudine se va manifesta și în con-
tinuare, „nimeni dintre noi nu va mai rămîne în Comisie”3. Un grup din patru deputați din
partea minorităților (Grosman, Landau, Koșko și Almendingher) au luat apărarea experților.
„Trăsătura distinctivă a acestor persoane, țineau să sublinieze aceștia mai ales, poate fi un fel
de mîndrie profesională; ei voiesc să rămînă urme scrise despre părerea lor spre a se ști că au
prevăzut urmările rele ale reformei făcute în felul cum aţi decis-o dumneavoastră. Acesta este
dreptul lor, și asta nu li se poate refuza, iar noi, reprezentanţii minorităţilor, facem următoa-
rea declaraţie și rugăm a o menţiona în protocol. Subsemnaţii, membri ai Comisiei Agrare,
consideră de datoria lor să declare că împărtășesc pe deplin părerea experţilor, exprimată în
declaraţia specială prezentată astăzi.”4
Dar nu se mai putea îndrepta nimic, decizia de principiu privind soarta gospodăriilor și
proprietăților care, prin specializarea lor, prezentau importanță netăgăduită pentru economia
națională, la fel ca a celor intensive, de înaltă productivitate, fusese luată. Acest grup de experți
a mai colaborat aproximativ o lună cu Comisia, dar după ce guvernul român avea să supună
complet controlului său lucrările de pregătire a proiectului de lege agrară, prin intermediul
consilierilor săi și al Directoratului agriculturii, specialiștii de la început nu mai aveau ce face
în Comisie.
Comisia Agrară a Sfatului Țării începuse să pregătească reforma în baza unei legi agrare ce
fusese elaborată de Comitetul Agrar Superior din Petrograd, care inițial avusese la bază ideea
socializării pămîntului, dar care între timp fusese mult modificată, odată ce recunoștea, așa
cum menționa Țîganko, necesitatea excluderii de la expropriere a gospodăriilor care aveau
importanță deosebită pentru economia națională. Cît timp Murgoci și Filipescu, experții ro-
mâni din Comisia Agrară*, nu reușiseră – poate din lipsa indicațiilor exprese de la Iași – să
impună ideile programului românesc de reformă, care de altfel nu fuseseră materializate încă
într-un proiect de lege, deputații basarabeni, împreună cu experții locali și sub îndrumarea lor,
au lucrat pe proiectul rusesc. Pe parcursul primei luni de activitate a Comisiei, cei doi consi-
lieri români nu respingeau acest proiect, chiar dacă încercau să-i convingă totuși pe deputați

1
Ibid., fond 727, inv. 2, dosar 17, partea I, ff. 10–11.
2
Nu au lipsit nici învinuirile că ar fi fost corupți de către marii proprietari, la care deputatul Grosman a
răspuns astfel în ședința din 26.07.1918 a Comisiei: „Vă înșelaţi, domnilor, căci nimănui nu i-ar ajunge vistierii
întregi, ca să cumpere pe unul dintre noi. Noi am mers aproape toți pe calea cea dreaptă a împrejurărilor econo-
mice și politice actuale” (ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea I, f. 110).
3
Ibid., ff. 12, 14.
4
Ibid., f. 11
*Aceștia aveau funcția de consilieri tehnici în Directoratul agriculturii al Republicii Moldovenești. Statutul
real al consilierilor tehnici era acela de funcționari ai guvernului român, numiți în directoratele din Basarabia
cu sarcina de a le controla, adică de fapt de a le conduce și a asigura subordonarea lor ministerelor respective din
România. Vezi asupra acestui subiect Ion Țurcanu, Sfatul Țării, p. 224–225.

48
că de mai mult folos ar putea fi „cunoașterea programelor agrare române, care sînt construite,
zicea Murgoci, pe date aproape analoage cu datele în problema agrară în Basarabia”1. Abia
în ședința din 26 iunie Crihan declara că în Comisie se afla „un proiect al dlor Murgoci și
Filipescu care, zicea el, se potrivește foarte bine cu condițiile locale și propune ca proiectul
vechi să fie abandonat”, fiind înlocuit cu acesta. Dar Comisia respinge această inițiativă și ac-
ceptă, în schimb, propunerea lui Buciușcan „de a alege o comisie care să examineze proiectul
dlor Murgoci și Filipescu și să facă din el completări la proiectul de lege aflat în discuție”2.
Astfel că, după mărturiile lui Filipescu, în acel moment Comisia nu avea un proiect de lege
agrară. Într-adevăr, în raportul cuprinzător pe care acesta îl prezintă generalului Văitoianu
la 26 iunie se vorbește de necesitatea de a elabora trei proiecte de lege pentru reforma basara-
beană, și anume: unul pentru expropriere, altul cu privire la împroprietărire și al treilea viza
necesitatea organizării unei instituții care să realizeze cele două operațiuni3. Or, legea care va
fi discutată și aprobată de Comisie va conține toate cele trei elemente într-un singur text*. În
realitate, așa cum s-a decis în ședința din 26 iunie, Comisia a lucrat încă aproximativ o lună
și jumătate pe textul elaborat în baza materialelor Comitetului Agrar din Petrograd, luînd
în calcul și propunerile făcute de consilierii români. Abia pe la mijlocul lunii august, după
plecarea din Comisie a vechiului grup de experți, proiectul iniţial a fost abandonat definitiv și
deputații au început să lucreze pe un proiect de lege complet, care e de presupus că între timp
fusese elaborat în Ministerul Agriculturii de la Iași sub conducerea lui C. Garoflid**.

Întîrzierea reformei complică problema relațiilor agrare

Faptul că în Comisia Agrară multă vreme a lipsit o concepție clară și unitară asupra viitoa-
rei legi agrare a făcut ca elaborarea acesteia să dureze prea mult. Membrii Comisiei, împreună
cu experții, lucrau în zilele de ședințe de obicei cinci ore și chiar mai mult, iar în celelalte zile
se lucra în subcomisii de specialitate (de finanțe, de drept ș.a.), se adunau materiale, se alcă-
tuiau și se studiau rapoarte asupra chestiunilor de bază ale reformei etc. Atît deputații, cît și
experții constatau adeseori că în Comisie se confruntau cu un volum foarte mare de lucru.
Cu toate acestea, și unii, și alții se plîngeau că lucrările mergeau deosebit de greu. Filipescu,
de ex., observa, la 26 iunie: „După mai bine de o lună de dezbateri, abia s-a votat principiul
exproprierii”4, altfel spus, lucrul asupra legii agrare era încă la început. Tot atunci deputatul
Bivol declara în Comisie: „Eu văd că lucrul nostru merge astfel că țăranii nu vor primi niciun
petic de pămînt. Noi am scris o grămadă de hîrtii, dar nu există nicio prevedere concretă.
Noi stăm aici 17 ședințe, dar nu am formulat clar nicio rezoluție definitivă”5. Se căuta vi-
novatul de ce lucrurile mergeau atît de greu. Filipescu dădea vina pe Țîganko care, opina el,
„întrebuințează, împreună cu adepții lui, un întreg sistem de tărăgănare a dezbaterilor”6. În
realitate, nu era deloc așa. Cei care au votat împotriva Unirii ori s-au abținut de la vot, ca

1
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 28.
2
Ibid., f. 137.
3
AMR, fond 443, dosar 7, f. 46v.
*Vezi Anexele 4 și 5.
**Dovada sigură în acest sens o avem în faptul că textul legii de reformă agrară pentru Basarabia e în mare
măsură identic cu cel al legii agrare pentru Vechiul Regat: C. Hamangiu, Codul general al României. Legi uzuale,
vol. IX–X, p. 265–271, 653–685. Așadar, legea agrară pentru Basarabia a fost de fapt prima lege de acest fel a
României întregite. Consilierii Filipescu și Murgoci se vor referi adeseori la Garoflid ca autor al acestui proiect
de lege.
4
AMR, fond 443, dosar 7, f. 45.
5
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 136.
6
AMR, fond 443, dosar 7, f. 45.

49
Țîganko, ca și toți autonomiștii, aveau tot interesul să voteze legea agrară a Sfatului Țării cît
mai repede cu putință pentru a nu admite să li se impună o lege din partea guvernului român,
care, pe lîngă că ar fi subminat autoritatea parlamentului basarabean, ca principal exponent al
autonomiei ținutului, ar mai fi forțat Comisia să renunțe la conceptul său de reformă radicală.
Guvernul român, tocmai pentru că și-a trimis reprezentanții săi în Comisie, a urmărit să țină
lucrările acesteia sub control, să combată vederile socializante ale membrilor Sfatului Țării,
amînînd luarea deciziilor de principiu pînă în momentul în care va putea fi propus deputaților
un proiect de lege elaborat de juriști, economiști și agronomi români. În plus, așa cum arată
unele documente, pentru guvern era foarte important ca rezolvarea în principiu a problemei
agrare să se poată face în condițiile în care rezultatele mișcării agrare ar fi fost reduse cît mai
mult cu putință, altfel spus, ar fi fost creată o situație în care țăranii nu ar mai fi putut să-și
impună voința prin intermediul comitetelor agrare, cu ajutorul cărora au pus stăpînire în 1917
pe pămînturile marii proprietăți1. Experții din Comisie solicitau și ei – dar din considerente
total diferite – ca lucrările să nu fie grăbite. Kosovici, care în primul grup de experți era, fără
îndoială, specialistul cel mai valoros, le spunea celor care se agitau și cereau să fie accelerată
activitatea pentru pregătirea legii agrare, mai cu seamă deputaților-țărani, că „trebuie evitată
graba. Niciun guvern și niciun directorat, mai cu seamă unul atît de deosebit cum e în Basara-
bia*, nu poate să realizeze un proiect de lege atît de repede cum ar vrea unii. Nu trebuie să ne
grăbim și să punem lucrurile claie peste grămadă; sînt necesare consecvență și chibzuință. Pe
mine mă miră cum oamenii practicieni pot să ceară grabă într-un lucru atît de complicat”2. În
plus, așa cum sugerează o remarcă a deputatului Vladimir Bodescu3, făcută în aceeași ședință
a Comisiei, din 28 iunie, în mediul deputaților predomina părerea că după suspendarea pro-
vizorie a activității Sfatului Țării, prin Decretul regal din 23 mai 19184, acesta ar fi putut să-și
reia lucrările abia peste un an, ceea ce alimenta dispozițiile de relaxare din Comisie.
Astfel, era pe aproape terminarea principalelor lucrări agricole de vară, se apropiau im-
portantele lucrări de toamnă, dar legea agrară încă nu era gata. Evident că guvernul basara-
bean împreună cu guvernatorul ținutului trebuiau, la cererea și sub îndrumarea Ministerului
Agriculturii de la Iași, să ia de urgență măsuri pentru a face față sarcinilor legate de cultivarea
pămîntului. Făcînd o vizită Comisiei Agrare la 28 iunie, generalul Averescu a spus, între altele:
„Se apropie vremea semănatului, va trebui degrabă să fie pregătite cîmpurile pentru semănătu-
rile de toamnă, dar Comisia Agrară se află abia la începutul lucrărilor sale și care ar putea să se
tărăgăneze pînă nu se știe cînd. Pentru a ieși din această situație, este o singură soluție: arenda
pentru încă un an a pămînturilor ocupate de țărani”5. Și ca răspuns la această recomandare,
aflăm că la 26 iulie vicepreședintele Comisiei, Erhan, își înștiința colegii că „în Sfatul Direc-
torilor se discută noua instrucţie a Directoratului de agricultură pentru arendarea pămîntului
în anul viitor”6. Comisia ceruse ca acest document să fie pregătit, dacă nu de către membrii și

1
Comisarii județeni informau Consiliul Directorilor Generali că pe alocuri comitetele agrare interpre-
tau Instrucția Sfatului Țării în sensul împărțirii semănăturilor care se făceau între țărani: ANRM, fond 120,
inv. 1, dosar 2, f. 27.
*Evident, era o referință ușor denigratoare la slaba prestanță a guvernului basarabean.
2
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 175.
3
Ibid., f. 177. V. Bodescu nu făcea parte din Comisia Agrară, el era membru al Comisiei Constituționale
care activa tot atunci, dar îl vedem participînd și la ședințele în care se pregătea legea agrară, fiind nevoie de el, ca
jurist. De altfel, așa cum am observat anterior, la ședințele Comisiei Agrare veneau mulți deputați care nu făceau
parte din componența ei, ca de ex. N. Alexandri, B. Epure, Gh. Mare, Vasile Bîrcă, Gr. Cazacliu ș.a., iar unii, ca
Buzdugan și Krivorukov, au ajuns chiar membri cu vot deliberativ, deși nu fuseseră desemnați în această calitate
de către Parlament.
4
Basarabia în actul Marii Uniri, p. 112.
5
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 176.
6
Ibid., inv. 2, dosar 17, partea I, ff. 115–116.

50
experții ei, atunci măcar împreună cu ea, dar cererea sa nu a mai fost luată în seamă, astfel că
noua instrucție, elaborată desigur ca și cea din 21 februarie sub controlul Ministerului Agri-
culturii de la Iași, avea să fie publicată la 24 august 1918 ca anunț al Directoratului agriculturii
cu titlul Hotărîre a Consiliului Directorilor Basarabiei cu privire la arenda obligatorie a pămîn-
turilor în anul 1918–1919. În scopul repartizării corecte a pămîntului cultivabil, se spunea în
acest document, „pentru a fi lucrat în anul curent 1918–1919, în baza prevederilor Instrucției
adoptate de Sfatul Țării la 21 februarie 1918 și avînd în vedere viitoarea reformă agrară din
Basarabia, Consiliul Directorilor hotărăște să fie date spre folosire în arendă la țărani pe anul
agricol în curs 1918–1919 toate pămînturile potrivite pentru a fi cultivate și care aparțin:
1) statului; 2) mănăstirilor de peste graniță, băncilor, persoanelor juridice, instituțiilor educa-
tive, culturale și de binefacere; 3) toate pămînturile particulare bune pentru cultură, care au
fost arendate și lucrate de către țărani în anul 1917–1918”1.
La prima vedere, această decizie a guvernului basarabean pare să nu se deosebească esențial
de Instrucția din 21 februarie, întrucît ea susține că arenda urma să se facă în baza prevederilor
acestui document. În realitate, decizia semnalează niște fapte care arată că între timp relațiile
dintre marii proprietari și țărani se schimbaseră foarte mult, odată cu nuanțarea atitudinii
guvernului român față de problema agrară basarabeană. Noutatea de-a dreptul senzațională e
faptul că noul document nu mai menționează comitetele agrare. Fiind un produs al revoluției
care au jucat un rol mare în mișcarea agrară din 1917, erau văzute de autorități și mai ales de
către moșieri ca organe revoluționare deosebit de periculoase. Această atitudine avea să fie
exprimată foarte bine de către D. Zamfirescu, reprezentantul guvernului român în Basarabia.
„Comitetele pămîntești, scria el după două-trei luni de la votarea Instrucției din 21 februarie,
care au să judece neînțelegerile dintre țărani și proprietari, se compun din 9 persoane, din-
tre care 5 țărani și niciun proprietar. Iar acum, de fapt, acești cinci judecători, care formează
majoritatea, sînt înșiși ocupanții pămîntului, adică împricinații, – își poate închipui orici-
ne ce sfîntă dreptate avea să iasă din hotărîrile Comitetelor pămîntești. Rezultatul imedi-
at a fost că, de unde guvernul românesc aștepta un maximum de cultură, pămîntul a rămas
nelucrat, și se poate afirma că de cînd e Basarabia nu s-au făcut mai puține semănături de
grîu ca anul acesta.”2 Sub presiunea acestei atitudini, dar și pentru că nu le putea ține în frîu,
Consiliul Directorilor Generali lichidează comitetele agrare la 2 iulie 19183, iar asta înseamnă
că pămînturile care trebuiau cultivate nu mai erau gestionate de comitete, ceea ce făcea ca
țăranii să le arendeze direct de la proprietari. Decizia guvernului este în acest sens cît se poate
de explicită: „a) darea pămînturilor în arendă de către proprietari la țărani pentru anul curent
1918–1919”. Așadar, într-un termen foarte scurt s-a reușit restabilirea – dacă nu completă, cel
puțin în proporții apreciabile – a relațiilor agrare anterioare revoluției. Bineînțeles că această

1
Sfatul Țării din 24 august 1918. Această decizie trebuie să fi fost influențată și de faptul că, deși Instrucția
agrară nu dăduse nici pe departe rezultatele scontate, așa cum semnalau deputații în Sfatul Țării (ANRM,
fond 727, inv. 2, dosar 55, ff. 187v.–190), totuși în primăvara anului 1918 toate pămînturile au fost lucrate. Inculeț
observa, în ședința din 10 iulie a Comisiei Agrare: „Tot pămîntul din Basarabia, și chiar mai mult decît trebuia,
a fost semănat de săteni și lucrat cu drag de dînșii, fără ca să mai fie siliţi de cineva” (Ibid., inv. 1, dosar 17, partea
1, f. 35). Evident că această situație, „lucrarea cu drag a pămîntului”, nu putea avea altă explicație decît că țăranii,
susținuți de comitetele agrare, stăpîneau efectiv cel puțin o bună parte a pămînturilor marilor proprietăți, fapt
confirmat de variate surse de informație.
2
D. Zamfirescu, În Basarabia, RITL, p. 383. Afirmația de la urmă a demnitarului era complet falsă, așa cum
atît de bine arăta Inculeț în ședința din 10 iulie a Comisiei Agrare: vezi nota precedentă. Nu este deloc corect
nici ceea ce spune despre componența comitetelor agrare, referindu-se la comitetele de voloste. Art. VII/1 al
Instrucției agrare menționează 5 membri ai comitetului de voloste, trei candidați și un agronom, fără să se refere
la apartenența socială a acestora.
3
I. Țurcanu, Relațiile agrare…, p. 19.

51
schimbare nu s-a putut produce fără concursul trupelor și al jandarmilor. Despre implicarea
activă a armatei în aceste relații, avem o scrisoare din 20 iunie 1918 a generalului Văitoianu,
guvernatorul Basarabiei, către primul director, P. Cazacu, în care îi cerea părerea „dacă nu ar
fi cazul să se aplice și în Basarabia obligativitatea muncii introdusă în restul țării din dreapta
Prutului”, la care guvernul a hotărît „să i se comunice Comisarului General al Basarabiei că în
momentul de față, în interesul unirii Basarabiei cu România, introducerea muncilor publice
obligatorii este incomodă”1. Într-adevăr, aplicarea obligativității muncii țăranilor pe moșiile
marilor proprietăți, care ar fi trebuit să se facă, desigur, cu ajutorul trupelor, ar fi înrăutățit
și mai mult relațiile, destul de proaste și fără asta, dintre autoritățile militare și țărani2. De
aceea a fost considerată mai comodă reeditarea Instrucției agrare din 21 februarie, dar în cu
totul alți termeni, în altă formă și cu un alt conținut. Astfel, dacă Instrucția stabilea că toate
pămînturile ce urmau să fie cultivate intrau în gestiunea comitetelor agrare care formau din
aceste pămînturi un fond de arendă ce se împărțea la țărani spre a fi lucrat, fără să se facă mă-
car o aluzie la obligativitatea acestei munci, în Hotărîrea din 24 august a Consiliului Direc-
torilor Generali comitetele nu mai sînt menționate, în schimb este subliniată „obligativitatea
arendei”, valabilă nu doar pentru proprietarii care trebuiau să dea pămînturile în arendă, dar
și pentru țăranii care trebuiau să le muncească. În acest scop, și totodată pentru a înlocui co-
mitetele agrare, create de revoluție, guvernul stabilea: „A considera obligatoriu pentru țărani
să înființeze tovărășii agrare care vor încheia contracte de arendă”3. Vedem, prin urmare, că
în fond această decizie a guvernului basarabean răspundea favorabil la propunerea guvernato-
rului Văitoianu de a introduce în Basarabia munca obligatorie pentru cultivarea pămîntului
marilor proprietăți, pusă în aplicare de guvernul conservator al României la 27 mai 19184,
doar că i se da o formă locală menită să-i camufleze sensul real. Astfel, s-a obținut exact ceea
ce guvernul de la Iași urmărea: aducerea țăranilor basarabeni la aceeași situație în care se aflau
țăranii din România pentru ca în ținut să se poată realiza o reformă care să nu se deosebească
esențial de cea care urma să se facă și în Vechiul Regat. De altfel, deși tovărășiile țărănești nu
erau o noutate pentru Basarabia, totuși ridicarea rolului lor în acest moment se explică mai
ales prin faptul că în România obștile sătești erau văzute ca mijloc și etapă necesară de trecere
la reforma agrară5.
Evident însă că guvernul nu avea interesul să amîne prea mult pregătirea reformei, o dată
pentru că împroprietărirea țăranilor, atît cît se putea admite în acele condiții, trebuia să se facă
și la vest de Prut, și a doua oară, că la viitoarea Conferință Internațională a Păcii România
trebuia să se prezinte ca un stat unitar și indivizibil, așa cum statua Constituția ei, ceea ce în-
semna convocarea Sfatului Țării pentru a anula condițiile unirii, proclamate prin Declarația
din 27 martie, și odată cu asta, a vota legea agrară, anunțată de același document. Tocmai de
aceea, vorbind în fața deputaților la 23 mai, deci abia la o săptămînă după deschiderea lucră-
rilor Comisiei Agrare, Inculeț cerea ca legea de reformă să fie pregătită cît mai repede, pentru
că, preciza el, „la începutul toamnei problema agrară trebuie să fie rezolvată”6. Mult mai tîrziu,

1
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 109, ff. 113–115.
2
Mărturiile referitoare la aceste conflicte, pe care le întîlnim mai ales în arhivele militare, sînt extrem de
numeroase. De ex., rapoartele din luna mai 1918 ale prefecților despre atmosfera din județe atrag cu îngrijorare
atenția guvernului la această situație: Ibid., ff. 151–155. Vezi și I. Țurcanu, Sfatul Țării, p. 90–92, 225–231.
3
Sfatul Țării din 24 august 1918. De altfel, așa cum constatau unii deputați care cercetaseră starea de lucruri
din diferite zone ale ținutului încă pînă la apariția acestei hotărîri, multe comitete – bineînțeles, întîi de toate și
mai cu seamă cele care apărau drepturile țăranilor asupra pămînturilor luate în stăpînire în 1917 – erau „înlocuite
de comisari și de autoritățile militare române” (ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 55, ff. 187–190).
4
Monitorul Oficial al României din 25 mai 1918. Vezi și D. Șandru, Reforma agrară…, p. 45.
5
Vezi D. Șandru, Reforma agrară din 1921, p. 46 și urm.
6
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 55, f. 263.

52
asistînd la ședința din 10 iulie a Comisiei, el avea să atragă atenția deputaților și experților că
era extrem de important ca pregătirea reformei să nu fie tărăgănată1. Cu aceeași cerere s-au
adresat Comisiei de cîteva ori Ciugureanu, celălalt ministru al Basarabiei în guvernul român,
și Halippa, care în lipsa lui Stere preluase provizoriu funcția de președinte al Sfatului Țării.
Iar primul secretar al Sfatului Ţării, Boris Epure, se adresa la 28 august 1918 Comisiei Agra-
re cu întrebarea cînd își va isprăvi aceasta lucrările „pentru ca prezidiul să ceară deschiderea
Sfatului Ţării prin decret regal”2. Guvernul român, la rîndul său, își intensifică presiunea asu-
pra lucrărilor legate de elaborarea legii agrare pentru Basarabia prin intermediul consilierilor
săi din Comisie și din Directoratul de agricultură. Filipescu declara în ședința din 9 iunie
a Comisiei că era „de dorit ca Sfatul Ţării s-o scoată la capăt cu problema agrară înainte de
convocarea Adunării Constituante a României”3. Astfel că arenda obligatorie a pămînturilor
marilor proprietăți către țărani nu însemna o amînare sine die a reformei, cu atît mai puțin o
anulare a ei, ci, așa cum declara ministrul agriculturii Garoflid, era o etapă de pregătire pentru
realizarea reformei, o „ucenicie a împroprietăririi”4, bineînțeles, în condițiile convenabile gu-
vernului conservator și marilor proprietari.
În pofida carențelor rezultate din componența ei și a numeroaselor lipsuri de care sufe-
rea, Comisia Agrară a realizat, într-un termen foarte scurt, așa cum am mai spus, un volum
mare de muncă, solicitat de elaborarea proiectului legii agrare. Fiind presate de evenimen-
te – înclinarea definitivă a balanței în război de partea aliaților României, apropierea unirii
cu Vechiul Regat a Transilvaniei și Bucovinei și, legat de aceasta, nevoia renunțării Basarabiei
la condițiile de unire – Comisia Agrară, împreună cu cea Constituțională, anunța Prezidiul
Sfatului Țării că își va termina lucrările pînă la 1 octombrie5. Dar proiectul de lege agrară încă
nu era gata; la 15 noiembrie începuse lectura a doua a textului legii6. Totuși, forțînd lucrurile,
la 18 noiembrie Comisia votează cea de-a treia și ultima lectură a legii7. Graba a lăsat o serie
de lacune în proiectul de lege, care vor fi înlăturate abia după modificarea și votarea ei în Par-
lamentul României. Documentul a fost votat în mare grabă și în Sfatul Țării, în ședința din
noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1918, dintr-odată în trei lecturi, „într-un entuziasm general
și cu exclamații de bucurie”8. A fost ratificat prin decret regal și deci, teoretic, pus în aplicare
la 22 decembrie 19189.
În continuare, voi zăbovi doar la două momente din lege, care sînt și cele mai importante,
și anume exproprierea și împroprietărirea.

1
Sfatul Țării din 15 august 1918.
2
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea 1, f. 185.
3
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 84.
4
Const. Garoflid, Chestia agrară în România, București, 1920, p. 285, 290; G. Ionescu-Șișești et N. Cornăt-
zianu, La réforme agraire en Roumanie et ses conséquences, București, 1937, p. 22; D. Șandru, Reforma agrară…,
p. 46.
5
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 90, f. 12.
6
Ibid., dosar 17, partea a II-a, f. 295 și urm.
7
Ibid., ff. 310–311. Au votat proiectul de lege deputații Crihan, Bivol, Stavriev, Năstase, Ignatiuc, Tudose,
Osoianu, Budișteanu, Cocîrlă, Harbuz, Nikitiuk, Ciorăscu, Epure, Budnicenko, Ioncu, Brinici și Galiţchi. Cinci
dintre aceștia nu aveau mandatul plenului Parlamentului, adică nu fuseseră desemnați prin deciziile acestuia. În
schimb, nu au participat la acest vot 16 deputați aleși în Comisie de plenul legislativului din 11 și 16 mai 1918.
Aceste date pun la îndoială legalitatea votului Comisiei, dar nu și legea ca atare, care urma să fie votată de Sfatul
Țării.
8
Sfatul Țării din 29 noiembrie 1918.
9
Monitorul Oficial, nr. 220 din 22 decembrie 1918.

53
 Motivațiile, limitele și procedura exproprierii
Chestiunea care a provocat dezbaterile cele mai îndelungate și mai tensionate în Comi-
sia Agrară a constituit-o exproprierea pămînturilor care urmau să fie împărțite la țărani. Am
observat mai sus că, în pofida insistenței majorității experților, cea mai mare parte a gospo-
dăriilor considerate a fi exploatări de cultură, adică fie gospodării intensive de tip capitalist,
indiferent de profilul activității de producție, fie gospodării specializate în anumite domenii
care prezentau valoare indiscutabilă pentru economia națională, ca bază pentru specializarea
și intensificarea agriculturii, au rămas să fie expropriate, cu excepția viilor, livezilor și a pepi-
nierelor.
Intenția inițială a Sfatului Țării era, așa cum am mai spus, să lichideze proprietatea
particulară ca atare; deputații-țărani nu-și ascundeau ostilitatea față de moșieri și declarau
mereu că le vor lua bunurile și le vor transforma în avere a întregului popor. Cînd P. Ciuma-
cenko prezenta în Parlament, la 5 ianuarie 1918, regulamentul după care comitetele agrare
trebuiau să gestioneze pămînturile în anul agricol ce urma să înceapă, el declara că „pămîn-
tul nu poate fi întors foștilor paraziți (moșierilor – n.a.), el va deveni fond al întregului
popor”1. Iar deputatul V. Prahnițchi observa, în altă ședință: „Cînd a ieșit Declarația (din
2 decembrie 1917 – n.a.), eu am zis că noi avem dușmani în fiecare casă de moșier…, fiecare
proprietar de case este inamicul nostru. Noi trecem pe străzi ca printre cetăți inamice”2.
Moșierii, la rîndul lor, caracterizau Sfatul Țării ca pe o „instituțiune arbitrară, aleasă de
o bandă de soldați bolșevici” și „compusă, în majoritatea sa, din demagogi și aventurieri
politici”3. Așadar, între Sfatul Țării, alcătuit majoritar din țărani, și moșieri exista o osti-
litate deschisă și, prin urmare, era de așteptat ca promisiunea din Declarație referitoare la
pămînt să fie realizată neabătut. Dar cum avea să spună foarte bine Buzdugan mai tîrziu,
cînd s-a văzut că această promisiune era irealizabilă („Noi am fi vrut să luăm totul, dar…
trebuie să promovăm o politică reală”), deputații au fost nevoiți să accepte că va fi expro-
priată doar o parte a marii proprietăți, restul urmînd să fie lăsat foștilor proprietari. Am
văzut că, deși majoritatea moșierilor basarabeni erau străini, ca neam, guvernul român nu
a pus problema exproprierii lor complete, nici măcar a unora dintre ei, cum opina Stere,
dacă ar fi să dăm crezare relatărilor memorialistice ale lui P. Sinadino4. Este adevărat că,
așa cum vom vedea în continuare, reforma i-a prejudiciat mai mult decît pe moșierii din
România, și totuși statul român s-a arătat mult mai indulgent cu ei decît Sfatul Țării. După
asigurările pe care guvernul român, deputații din Parlamentul României și regele le-au dat
marilor proprietari basarabeni că nu-și vor pierde averile și că vor putea participa la viața
de stat a regatului întregit, aceeași atitudine încep să o manifeste și liderii politici basara-
beni. Astfel, pronunțîndu-se în ședința din 13.04.1918 asupra programului noului guvern,
condus după Unire de P. Cazacu, și referindu-se în special la faptul cine putea face parte
din el, Inculeț atenționa deputații cît de periculoasă era lozinca „Jos burghezia!”, foarte
populară pînă atunci în mișcarea revoluționară și națională din Basarabia și care bineînțeles
că aici îi viza mai ales pe moșieri, de unde trăgea concluzia care urmărea să-i tempereze pe
foștii revoluționari: „Burgheziei nu i se pot da multe locuri, dar burghezia trebuie să fie”
în conducere și, în general, trebuia să participe la hotărîrea destinului Basarabiei5. Această

1
ANRM, fond. 727, inv. 2, dosar, 21, partea I, f. 162.
2
Ibid.., ff. 116v., 167v–168.
3
Vezi Șt. Ciobanu, Unirea Basarabiei, p. 252–253.
4
Vezi S. Suveică, O microistorie…, p. 183–184.
5
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 55, f. 168v.

54
atenționare venea să confirme promisiunile pe care, în zilele Unirii, Marghiloman și Stere le
făcuseră marilor proprietari basarabeni1.
Așa cum am observat în treacăt mai sus, latifundiarii basarabeni erau forțați să accepte,
la fel ca și cei din România, realizarea unei reforme în vederea reducerii posesiunilor lor în
favoarea țăranilor care aveau mare nevoie de pămînt. Într-o „notiță lămuritoare” a acestora,
citită de Țîganko în ședința din 5 iulie a Comisiei Agrare, se spunea, între altele: „Trimițînd
în Comisia Agrară cunoscători ai relațiilor agrare din Basarabia și persoane dintre cele mai
informate relativ la importanța agriculturii pentru ținut, Comitetul Central al Uniunii Pro-
prietarilor Funciari a dorit să demonstreze guvernului român care, prin reprezentanții săi lo-
cali a insistat asupra necesității ca, în interesul cauzei, reprezentanții Uniunii Proprietarilor
Funciari să participe neapărat la lucrările Comisiei Agrare care urma să elaboreze principiile
rezolvării în viitor a relațiilor agrare, că și Comitetul Central a considerat că participarea sa ar
fi o garanție a rezolvării cu succes a problemei agrare”2. Dar, în pofida faptului că își declarau
disponibilitatea de a se implica, prin participarea la elaborarea legii agrare, în soluționarea co-
rectă a problemei pămîntului, în realitate s-au opus cu îndîrjire acestui obiectiv, punînd două
condiții: „Acceptarea în întregime pentru Basarabia a temeiurilor reformei agrare, adoptate
de Adunarea Constituantă a României în 1917 pentru regatul român și admiterea neîntîrziată
și realizarea în practică a vînzării libere a pămîntului”3, condiții care nu puteau fi acceptate, în
primul caz, deoarece relațiile agrare din Basarabia, influențate foarte mult de revoluția rusă,
se deosebeau esențial de cele din Vechiul Regat, iar în cel de-al doilea, pentru că, așa cum s-a
demonstrat în repetate rînduri la ședințele Comisiei Agrare, anume acei țărani care aveau cea
mai mare nevoie de pămînt nu dispuneau de bani ca să-l cumpere4. Astfel că, nefiindu-le satis-
făcute pretențiile, reprezentanții moșierilor au părăsit Comisia, fără să fi participat realmente
la lucrările ei, demonstrînd că, în pofida declarațiilor că doreau reforma, în realitate o sabotau
atît cît puteau, drept dovadă că nu erau în stare să se adapteze la conjunctura socială și politică
pe care războiul și revoluția o schimbaseră radical5. Tocmai de aceea, atunci cînd a trebuit să fie
stabilit principiul în baza cărua urma să se facă înstrăinarea pămînturilor moșierești, Comisia

1
„Cunoaștem rolul pe care îl jucați în ținut, le spunea premierul român reprezentanților de frunte ai acestora,
și rolul de conducere pe care l-ați avut aici. Pot să vă asigur că și pe viitor veți juca același rol; nicio întîlnire, nicio
comisie întrunită de noi în vederea determinării necesităților ținutului și a elaborării reformelor necesare nu va
avea loc fără participarea și conducerea Dvs., avem nevoie de cunoștințele Dvs. despre ținut și situația de aici,
avem încredere că veți colabora cu noi întru creșterea prosperității patriei noastre comune…” etc. Iar Stere i-ar
fi spus lui Sinadino că moșierii basarabeni erau „o clasă educată și bine cunoscută cu situația social-politică din
țară”, de aceea „nu era admisă slăbirea și distrugerea ei, ci, din contra, trebuie să ne gîndim serios la modalitatea de
a o consolida”, astfel ca ea să-și păstreze rolul de „conducere a poporului său, care încă nu e în stare să se orienteze
singur” (Apud S. Suveică, op. cit., p. 175–176, 181). Evident, întrucît nu am avut acces direct la sursa respectivă,
reproduc aceste mărturii așa cum le-am găsit în studiul menționat aici.
2
ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 106, f. 135.
3
Ibid., p. 136.
4
Buzdugan observa, în ședința din 13 octombrie 1918 a Comisiei Agrare: „Cu preţurile fantastice de astăzi,
niciun ţăran nu ar cumpăra pămînt, ci numai speculanţii care s-au îmbogăţit de pe urma războiului. Ţăranii nu
au bani, cum se tot spune; cei mai mulţi au fost în război și s-au întors săraci” (ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17,
partea a II-a, ff. 273–273v.)
5
Moșierii cu proprietăți în Basarabia, fără să fie de fapt, în majoritatea lor, basarabeni, nu numai că erau străini
față de populația românească a ținutului, dar arareori manifestau interes real pentru starea ținutului, pentru econo-
mia lui. Cu foarte rare excepții, nu se interesau nici de propriile lor moșii, ducîndu-și viața în petreceri nesfîrșite la
Paris, Monte Carlo, Nisa sau Petersburg și prezentînd, astfel, tipul obișnuit al unei tagme parazitare. Grija pentru
starea moșiilor, pentru problemele lor economico-financiare era ceva ce se afla mult sub demnitatea lor aristocrati-
că. Expertul bancar Țivinski, care prin competența și cunoștințele sale avea să aducă servicii mari Comisiei Agrare,
făcea, cu referire la aceștia, o remarcă memorabilă. „Moșierii din Basarabia, zicea el, sînt patricieni cum nu mai sînt
alţii pe altundeva. Chiar cînd trebuie să vie să împrumute de la bancă 10-12 mii de ruble, ei nu vin personal, ci o fac
prin a doua sau a treia faţă” (ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea a II-a, f. 251).

55
Agrară nu a avut de ales, ignorîndu-le părerea și optînd, la recomandarea majorității experților
și prin votul celor mai mulți dintre membrii ei, pentru expropriere prin constrîngere, fără să se
pună, desigur, problema lichidării marii proprietăți.
Primul articol din această lege stabilea astfel scopul și sfera aplicabilității ei: „Pentru îm-
proprietărirea muncitorilor de pămînt basarabeni, se expropriază toate terenurile cultivabile
prevăzute în legea de faţă”1. Observăm că nu se vorbește de împroprietărirea țăranilor, ci a
„muncitorilor de pămînt”, deoarece era vizată o populație variată, care trăia din cultivarea
pămîntului, inclusiv orășeni, așa cum, de altfel, prevedea și proiectul de lege al primei comisii
agrare a Sfatului Țări*. Mențiunea că se vor expropria doar pămînturile cultivabile făcea ca
articolul să nu fie complet și să intre în contradicție cu prevederile care stipulau că urmau să
fie expropriate și alte bunuri funciare (art. 11 și 12, parțial art. 4). Sînt enumerate toate cate-
goriile de terenuri avute în vedere de acest articol, și anume: „a) toate pămînturile ce aparţin
udelurilor (coroanei), haznalei (Statului), Băncii Ţărănești și cele închinate mănăstirilor din
străinătate; b) toate pămînturile ce aparţin zemstvelor și îndeobște persoanelor morale, pu-
blice și private; c) pămînturile cultivabile ce aparţin orașelor și comunităţilor urbane, în afară
de acele din ele ce vor fi recunoscute ca fiind neapărat trebuincioase pentru buna așezare,
trebuinţi culturale și alte nevoi ale orașelor și comunităţilor urbane; d) pămînturile supușilor
străini; ca supuși străini se vor considera toţi acei locuitori basarabeni care pînă la 1 ianuarie
1919 nu vor declara cetăţenia românească; e) moșiile ce au fost neîntrerupt arendate timp de 5
ani în cursul anilor 1905–1918 inclusiv” (art. 4). Se mai expropriau pămînturile mănăstirilor
locale și ale bisericilor, lăsîndu-se acestora cîte o suprafață strict necesară pentru funcționarea
lor – în cazul celor dintîi, cîte o jumătate de desetină de călugăr, iar pentru biserici – cîte un
lot de împroprietărire pentru fiecare slujitor. Toate terenurile expropriate urmau să alcătuiască
Fondul basarabean de pămînt al statului, care însă era cu totul altceva decît prevedea pro-
iectul de lege agrară elaborat de prima comisie agrară și cum propunea Erhan în ședința din
7 februarie 1918 a Sfatului Țării, după care crearea fondului funciar al statului însemna de fapt
transformarea pămîntului în bun al întregului popor, adică lichidarea proprietății funciare.
Momentul deosebit de sensibil al legii îl făcea atitudinea față de pămîntul moșieresc. În
această privință, Sfatul Țării decidea: „Din proprietăţile particulare se va expropria tot tere-
nul cultivabil ce trece peste 50 desetine” (art. 8)2. Era, desigur, o prevedere radicală, în situația
în care media unei moșii constituia în ajunul războiului peste 430 de desetine3, iar cîteva sute
de moșii aveau peste două mii de desetine. Crihan informa Comisia Agrară, în ședința din
15.11.1918, că guvernul de la Iași cerea ca terenul neexpropriabil al marii proprietăți să fie
stabilit la 100 ha, așa cum se preconiza pentru Vechiul Regat, dar liderii basarabeni au insistat
asupra cuantumului de 50 de desetine, motivîndu-și poziția astfel: „În primul rînd, s-a arătat
că lăsîndu-se proprietarilor mai mult de 50 desetine, nu ajunge pămînt pentru împroprietări-
rea ţărănimii. Alt motiv pentru care se face exproprierea de la 50 desetine în sus e că proprie-
tarii mijlocii și mari sînt aproape toţi străini, pe cînd ţărănimea românească are pămînt puţin
sau nu are deloc”4. Comisia Agrară a rămas la această părere pînă în momentul votării legii,

1
Vezi aici și în continuare, cu referire la expropriere și împroprietărire, Anexa 4.
*Art. 38 al Legii stabilea: „La împroprietărire nu se va face nicio deosebire între săteni și orășeni, a căror
îndeletnicire principală este cultivarea pămîntului”: vezi Anexa 4.
2
Inițial, unii deputați propuneau ca aceste 50 de desetine să mai cuprindă viile și livezile, ceea ce ar fi redus
foarte mult în lege minimul intangibil de teren cultivabil, care urma să fie lăsat proprietarilor și ar fi anulat com-
plet ideea de gospodării de cultură: ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea I, f. 123. La propunerea deputatului
Grosman, atunci, la începutul dezbaterilor, Comisia acceptase ca în cazul în care cele 50 de desetine ar fi avut
pămînt de calitate proastă, la acestea „să li se adauge pînă la 20% de pămînt bun”: Ibid., f. 130v.
3
Vezi I. Țurcanu, Relații agrare…, Anexa 1.
4
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea a II-a, ff. 295–296.

56
după cum se vede din raportul prezentat atunci de Crihan1. Totuși guvernul s-a dovedit a fi
mai convingător, astfel că la ultima ședință a Sfatului Țării s-a decis ca în cazul proprietății
particulare să se exproprieze ceea ce trecea de 100 ha2, desigur, fără vii și livezi sau pepiniere,
care nu se expropriau.
Același raport atrăgea atenția Sfatului Țării la faptul că „problema cea mai grea în lucrările
Comisiei a fost, de bună seamă, cea a prețuirii pămîntului expropriat”3. Renunțînd la ideea
că pămîntul era un bun al întregului popor, deputații conveniseră, împreună cu experții, că
acesta trebuia plătit, dar cum anume să se facă plata nu știau, odată ce fusese respinsă propu-
nerea marilor proprietari ca țăranii să cumpere pămîntul direct de la ei. De mult folos pentru
rezolvarea acestei probleme au fost specialiștii în finanțe și funcționarii bancari Artamasov,
Gaisînski, Aronson și mai ales Țivinski. Legea descria detaliat procedura de răscumpărare
a pămîntului expropriat. Ca bază, prețul pămîntului se stabilea prin capitalizarea prețului
normal de arendă, pe termen scurt, din anii 1910–1914. Capitalizarea se făcea din 6%. Peri-
oada de achitare fusese stabilită la 38 de ani și 4 luni*. Pentru această perioadă, statul emitea
obligațiuni nominale de 4,5% către proprietari, care nu erau altceva decît titluri de rentă cu
dobînda de 4,5%. Un sfert din prețul pămîntului expropriat era achitat de către stat, iar restul
de 75% – de cei împroprietăriți. Legea stabilea forma de plată a acestora și cuantumul ei în
felul următor: „Plăţile de răscumpărare se fac de către cei împroprietăriţi prin vărsăminte de
1% pentru amortizarea datoriei capitale, plata 4 1/2% dobîndă la obligaţiuni și cu adăugarea
cheltuielilor de efectuare a operaţiilor de răscumpărare” (art. 59). Acestea erau plăți suplimen-
tare peste prețul propriu-zis al pămîntului. În legătură cu aceasta, Filipescu observa: „Astăzi
pămîntul se vinde cu 2 000-3 000 de lei, și chiar ruble, desetina, plătesc oamenii care au făcut
ușor acești bani. Dacă ne luăm după aceste preţuri și punem și noi cîte 2-3 mii de lei desetina,
atunci iese că ţăranul, pe lîngă că va trebui să plătească cîte 70-100 de lei pe an timp de 30 ani
preţul însuși al desetinei, el va mai trebui să plătească în fiecare an pentru aceste 2-3 mii de lei
și o dobîndă de vreo 100 de lei. Aceasta ar însemna că pentru costul unei desetine ţăranul ar
trebui numai dobîndă să plătească mai mult decît arenda obișnuită a acestei desetine. Bineîn-
ţeles că ţăranul va prefera mai bine să arendeze pămîntul și mai departe, decît să plătească atît
de mult”4. Povara celor împroprietăriți a fost întrucîtva ușurată prin achitarea de către stat a
unui sfert din prețul pămîntului expropriat, precum și prin emiterea obligațiunilor garantate
de stat pentru foștii proprietari, cît timp țăranii, așa cum am mai spus, nu puteau să cumpere
dintr-odată pămîntul de la aceștia. Unii membri ai Comisiei observau că aceste condiții erau
totuși cu mult mai ușoare decît cele în care se cumpăra pămîntul pînă la revoluție prin Banca
Agricolă Ţărănească. Atunci „banca încasa în fiecare 1/2 de an pentru un credit dat pe bani:
2% dobînda, 3% anuitatea, 1/2% pentru cheltuieli. Total 5 1/2% în jumătate de an sau 11%
într-un an”5. Trebuie precizat însă că obligațiunile, garantate de stat, erau de fapt plătite de
țărani, împreună cu dobînda de 4,5%. Pentru aceasta, legea stabilea că „înaintea eliberării
actului de proprietate, fiecare agricultor împroprietărit va da un act (creanţă), prin care se
declară dator cu toate sumele neachitate în contul lotului ce i s-a dat” (art. 63).

1
Sfatul Țării din 2 decembrie 1918.
2
Sfatul Țării din 29 noiembrie 1918.
3
Sfatul Țării din 2 decembrie 1918. Nu mă opresc aici la dezbaterile asupra criteriilor ce trebuiau luate ca bază
pentru evaluarea prețului pămîntului, care au fost, pe cît de interesante, pe atît de desfășurate și contradictorii.
* Inițial, au fost propuși și alți termeni, de ex. 35 sau 36 de ani.
4
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea a II-a, f. 260.
5
Ibid., f. 289.

57
 Împroprietărirea în viziunea Comisiei Agrare
Nici pregătirea compartimentului legii referitor la împroprietărire nu a fost o sarcină
ușoară pentru Comisia Agrară. Faptul că majoritatea membrilor Comisiei erau țărani a făcut
ca dezbaterile asupra acestei chestiuni să fie foarte active și nu arareori tensionate. Așa cum am
mai menționat, tendința firească a acestora era de a expropria cît mai mult cu putință pentru
a putea împroprietări cu loturi suficient de mari un număr cît mai mare de țărani. Tendința
aceasta începuse să se manifeste tot mai puternic după ce Sfatul Țării renunțase la programul
său de rezolvare radicală a problemei agrare. Cînd, de ex., experții Konradi, Stepanov și Mo-
ghileanski sau deputații Lunev și Buciușcan susțineau că țăranii puteau fi împroprietăriți prin
intermediul obștilor sătești, cum de altfel avea să înceapă reforma agrară în România, majori-
tatea deputaților-țărani din Comisia Agrară au respins categoric această idee. În ședința din
4 august 1918, de ex., Stavriev, ca și Cocîrlă, zicea: „Eu știu că ţăranii voiesc să se ia pămîntul
de la boieri și să se împartă la fiecare cîte o bucăţică”. Tot atunci, Bivol declara că „țăranul
nu mai muncește cu tragere de inimă dacă pămîntul lui este în obște”, iar Galițchi reacționa
chiar cu indignare. „Nu mă mir de experţi, observa el, cînd tot ce spun, culeg din cărţi, ne-
cunoscînd pe ţărani și părerile lor, dar mă mir de unii deputaţi-ţărani care susţin că există
ţărani care n-ar voi să fie proprietari.” La fel și Minciună se exprima categoric că „pămîntul
nu se poate da decît în proprietate individuală”1. În ședința din 7 august, Crihan repeta pă-
rerea lui Bivol, iar deputatul Găină cuvînta astfel: „Ţăranul nu știe și nici nu vrea să știe de
obștină. El vrea să i se dea o bucată de pămînt pe care vrea să fie stăpîn și trebuie deci să le-o
dăm”2. Am văzut că anume din nevoia de a satisface cît mai bine interesele țăranilor, mini-
mul intangibil de pămînt cultivabil lăsat marilor proprietari fusese fixat la 50 de desetine,
ceea ce era mult mai puțin decît cerea guvernul român, ba chiar a existat tendința ca acest
minim să fie fixat la 30 de desetine și numai împreună cu viile și livezile să se poată ridica la
50 de desetine3.
Dezbaterile asupra acestei chestiuni au durat mai mult decît toate celelalte. Au început
în iulie și s-au terminat, în linii generale, în septembrie, fără ca problema să fi fost rezolvată
definitiv. Au fost discutate, mai întîi, criteriile în baza cărora urmau să fie alcătuite gospo-
dăriile țărănești împroprietărite, de unde ar fi rezultat și sugestiile privind mărimea lotului
de împroprietărire. Pornind de la experiența comitetelor agrare din Rusia, Moghileanski
opina, în ședința din 2 august a Comisiei Agrare, că la temelia stabilirii lotului trebuia pusă
întinderea de pămînt mijlocie care se cerea în fiecare loc pentru o gospodărie de muncă și
consum, care întindere, la rîndul ei, trebuia să satisfacă următoarele cerințe: „a) aprovizio-
narea destul de bună cu cele trebuincioase pentru viaţă (din punct de vedere local); b) fo-
losirea deplină a puterilor de muncă a familiei la lucrul cîmpului și c) absenţa de muncitori
de pămînt care și-ar închiria periodic braţele”4. Observăm că această părere asupra viitoarei
gospodării împroprietărite prin reformă coincide cu acea prevedere a proiectului de lege al
primei comisii agrare a Sfatului Țării, care evidenția două forme de folosire a pămîntului,
de fapt, două tipuri de gospodării: de consum și de muncă5. Puțin mai devreme, Țîganko le
sugera deputaților că ar trebui avute în vedere următoarele tipuri de loturi de împroprietă-
rire: „lotul de drept, lotul de consum, lotul de muncă și lotul organizaţional-producător”6.

1
Ibid., partea I, ff. 131–131v., 134–136v.
2
Ibid., ff. 150–150v.
3
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea I, f. 123.
4
Ibid., f. 131v. Mai corect, interzicerea muncii salariate.
5
Vezi Anexa 1, secțiunea B, art. 15.
6
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea I, f. 123v.

58
Tipurile doi și trei reieșeau din concepția proiectului de lege al primei comisii agrare, cel
dintîi viza dreptul legitim la pămînt, iar cel de-al patrulea avea în vedere caracterul de uni-
tate de producție al viitoarei gospodării țărănești. Observațiile acestea erau cît se poate de
interesante și meritau să fie luate în seamă și discutate în Comisie, numai că, așa cum spu-
nea chiar Țîganko, realizarea lor în practică era – de ex., amplasarea fiecărei categorii de
lot exact în locul cuvenit – din punct de vedere tehnic (lipsa datelor necesare, insuficiența
specialiștilor etc.), imposibilă1.
Foarte vioi și cu destule emoții a fost discutată chestiunea celor îndreptățiți la împropri-
etărire. De ex., deputații Țîganko, Năstase, Tudose, Buciușcan, Stavriev și Budișteanu pro-
puneau ca din această categorie să facă parte veteranii de război, întîi de toate, invalizii de
război și familiile lor. Unii (Buzdugan, Crihan, Ciorăscu, Nikitiuk, Năstase, Bivol, Minciună
și expertul Stere) erau de părere ca împroprietărirea să se facă pe familii, alții (Budișteanu,
Buciușcan, Krivorukov, Galițchi și Stavriev) pe suflete, în timp ce Țîganko propunea să fie
îmbinate cele două cerințe, fiind alcătuite două tipuri de loturi, după mărimea familiei. În
sfîrșit, o parte a deputaților cere să fie stabilită o limită de vîrstă pentru împroprietăriți, de ex.
50 de ani (Crihan) sau 60 de ani (Buzdugan), dar Țîganko, susținut de Buciușcan și Stere, se
îndoiește că aceste propuneri sînt bune, și punînd la vot chestiunea „despre limita de vîrstă a
persoanelor care vor primi pămînt”, Comisia o respinge cu o majoritate covîrșitoare de voturi2.
Se decide totodată împroprietărirea pe familii și se respinge propunerea de a acorda priorita-
te participanților la război. A fost discutată o vreme și chestiunea privind stabilirea mărimii
loturilor de împroprietărire după zone și în funcţie de calitatea pămînturilor. Moghileanski,
de ex., afirma: „Lotul de pămînt care ar garanta mijloacele de trai se stabilește aparte pen-
tru fiecare raion cultivabil, corespunzînd aproape unui ținut”3. La fel, deputatul Lunev era
de părere că „loturile trebuie să se deosebească de la un ținut la altul”4, iar Murgoci, după ce
arăta deosebirea dintre solurile Basarabiei de la o zonă la alta, conchidea că aceste observații
„vor trebui luate în seamă cînd vom stabili mărimea lotului. Căci nu e drept a da unui ţăran
din Stepa Sorocii tot atît pămînt cît se dă în ţinutul Ismail”5. În general, referitor la mărimea
lotului, au fost formulate cele mai variate propuneri, mai ales că nu era cunoscută cu exactitate
suprafața de pămînt expropriabil. De aceea în acest caz se pornea de la datele statistice incom-
plete, menționate mai în urmă, precum și de la considerente oarecum teoretice, cum erau, de
ex., observațiile lui Moghileanski sau Țîganko, la care m-am referit puțin mai sus. În viziunea
unor membri ai Comisiei Agrare, în funcţie de mărimea familiei, puteau fi făcute două tipuri
de loturi, așa cum propunea și Țîganko, de 4-5 desetine și de 7 desetine (Crihan) sau de 6
și de 10 desetine (Bivol)6. Murgoci considera că viitorul lot de împroprietărire urma să aibă
între 5 și 6 desetine sau, ca medie, 5,5 desetine7, apreciere care se va dovedi cea mai aproape de
situația reală din Basarabia, deși, așa cum am mai spus, în acel moment nu era cunoscută încă
suprafața exactă a pămîntului expropriabil.
Treptat, Comisia a renunțat la dezbaterile asupra principiilor generale, mai mult sau mai
puțin teoretice, în baza cărora să fie formată prin reformă o gospodărie țărănească și cum să
se constituie lotul de împroprietărire, concentrîndu-se prioritar asupra disponibilităților de
terenuri expropriabile și a categoriilor de țărani îndreptățiți la împroprietărire. În ședința din

1
Ibid., f. 124.
2
Ibid., ff. 154–159v.
3
Ibid., f. 132.
4
Ibid., f. 197.
5
Ibid., f. 199v.
6
Ibid., ff. 158–158v.
7
Ibid., ff. 200–201v.

59
16 august, raportorul R. Stere asupra acestei chestiuni, luînd ca bază de orientare datele Casei
rurale din România, pregătite pentru reforma ce se afla în curs de elaborare acolo, arăta care
categorii de țărani vor trebui avuți în vedere la împroprietărire, și anume: „a) Sătenii ce au mai
puţin de 1 ha și locuiesc pe moșie; b) Cei ce nu au deloc pămînt și locuiesc pe moșie; c) Cei
ce au între 1 și 3 ha și locuiesc pe moșie; d) Cei ce au mai puţin de 1 ha și locuiesc pe moșie*;
e) Cei ce nu au pămînt și locuiesc la o depărtare mai mică de 5 verste de moșie; f) Cei ce au
între 1 și 3 ha și locuiesc la o depărtare mai mică de 5 verste”1. Peste aproape două săptămîni,
în ședința din 28 august 1918 a Comisiei, Stere avea să nuanțeze această propunere astfel:
„a) Vor fi împroprietăriţi, în primul rînd, cu cîte un lot de completare ţăranii cultivatori de
pămînt, care locuiesc pe moșie și posedă mai puţin de 6 des. de pămînt, cei cu mai puţin au
precădere; b) Vor fi împroprietăriţi, în al doilea rînd, cu cîte un lot întreg ţăranii care locuiesc
pe moșie și nu posedă deloc pămînt; c) Vor fi împroprietăriţi, în al treilea rînd, cu cîte un lot
întreg ţăranii care nu au deloc pămînt și locuiesc la o depărtare mai mică de 5 verste de moșie;
d) În al patrulea rînd, vor primi cîte un lot de completare ţăranii care posedă mai puțin de 6
des. și locuiesc la o depărtare mai mică de 5 verste de moșie**; e) Ţăranii locuind la o depărtare
mai mare de 5 verste vor fi împroprietăriţi cu cîte un lot întreg cu condiţia să se stabilească pe
moșie și să cedeze în fondul statului pămîntul ce posedă; f) Loturile de completare se vor da în
părţile cele mai apropiate de pămînturile ţărănești. Loturile întregi se vor alege de ţărani sau
de bunăvoie, sau prin tragere la sorţi”2. Observăm că într-un timp foarte scurt propunerea asu-
pra categoriilor de împroprietăriți s-a schimbat radical, modificare determinată, desigur, de
rezultatele activității Comisiei Agrare din Iași. În cea de-a doua variantă, erau prevăzute doar
patru categorii de împroprietăriți, în loc de șase, cîte fuseseră propuse întîi. Din cele patru,
două erau de pe moșia ce urma să fie expropriată și alte două din vecinătatea cea mai apropia-
tă. De fapt, conform acestei propuneri, trebuiau să primească pămînt doar două categorii de
țărani: întîi, cei care aveau sub 6 ha și, în al doilea rînd, cei care nu aveau deloc. Astfel, textul a
devenit mai sobru și mai precis. Ultimele două puncte din cea de-a doua variantă sînt complet
noi, ele nu vizează anumite categorii de împroprietăriți, ci se referă la raționalizarea amplasării
loturilor de împroprietărire și, în general, a satelor și a gospodăriilor țărănești afectate de acest
proces, precum și la modalitatea tehnică de distribuire a loturilor. Un element important este
și stabilirea în cea de a doua variantă a mărimii lotului întreg de împroprietărire, de 6 ha***.
O parte a membrilor Comisiei și unii experți au luat o atitudine critică față de unele pre-
vederi din această formulă. Deputatul Minciună, de ex., s-a pronunțat împotriva punctului
de vedere al raportorului, după care la împroprietărire erau preferați cei care deja aveau ceva
pămînt, susținînd că ar fi fost „mai drept dacă s-ar da preferinţă ţăranilor care nu au deloc
pămînt”3. Răspunsul lui Stere a fost „să se dea preferinţă la darea pămîntului acelora care au
deja puţin pămînt, deoarece aceștia neprimind un lot întreg, ci numai o completare, nu vor
epuiza pămîntul disponibil”. În plus, „acei care au pămînt au și vite, și inventar de agricultură”

* Greșeală în document: punctul acesta îl repetă pe cel dintîi. Probabil, e vorba de cei care au mai puțin de
1 ha și locuiesc la o depărtare mai mică de 5 km de moșie.
1
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea I, f. 155.
** Aici raportorul adaugă următoarea notă: „Ţăranii din această categorie vor fi trecuţi în categoria a 3-a și
vor primi cîte un lot întreg din moșie, dacă vor ceda în fondul statului pămîntul lor. În acest caz, vor avea a plăti
numai pămîntul ce vor primi în plus, socotindu-se ca și cum ar fi primit un lot de completare ca adaos la pămîntul
ce au avut”.
2
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea I, ff. 182v.–183.
***
Este adevărat că și în prima variantă propusă de raportor se spunea că moșia care urma să fie expropriată
se împărțea în loturi întregi de cîte 5 ha, dar această prevedere introducea confuzie în chestiunea referitoare la
categoriile de loturi, cîtă vreme era știut că mai existau și loturi de completare. În plus, confuzia era amplificată
de faptul că din punctele c) și f) ale primei variante reieșea că cine avea 3 ha era considerat că avea un lot întreg.
3
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea I, f. 183.

60
și, în sfîrșit, „au o gospodărie întemeiată, așa că mai greu le vine, în cazul cînd nu le-ar ajunge
pămînt, să se mute pe altă moșie unde li s-ar da loturi”. Răspunsul era bine întemeiat, dar nu
putea anula observația justificată a deputatului. Formula propusă de Stere urmărea să cuprin-
dă un număr cît mai mare de țărani și totodată să contribuie la „întărirea proprietății mici
țărănești”1, cum avea să susțină guvernul în momentul modificării legii Sfatului Țării, altfel
spus, să asigure o stabilitate în mediul rural și o bază socială pentru guvernare, dar ea ignora
un fenomen pe cît de sensibil, pe atît de periculos: existența unui număr mare de țărani fără
pămînt, adică fără surse de existență, aproximativ 90 de mii, așa cum am văzut din unele date
citate mai sus2. Întrucît acest sistem de distribuire a loturilor avea în vedere existența unui
număr foarte mare de parcele, rezultate din formarea loturilor întregi noi, inclusiv prin mu-
tarea unor împroprietăriți pe moșiile învecinate (categoriile b și c), precum și din completarea
loturilor (categoriile a și d), mulți deputați și unii experți și-au exprimat pe bună dreptate
îndoiala că sistemul respectiv va putea contribui la comasarea parcelelor părăsite și la așezarea
compactă a gospodăriilor țărănești.
Dar dezbaterile asupra acestei chestiuni din acel moment și cele care au urmat pînă în mo-
mentul votării proiectului de lege în Comisia Agrară, la 18 noiembrie 1918, nu au schimbat în
esență nimic, astfel că atunci cînd a fost supus atenției Sfatului Țării, documentul prevedea,
cu referire la categoriile care urmau să beneficieze de această lege: „Vor fi împroprietăriţi din
Fondul de pămînt basarabean muncitorii de pămînt, după capii de familii, în proprietate in-
dividuală, după cum urmează: a) în primul rînd, cu cîte un lot de completare, agricultorii care
locuiesc pe moșie și posedă mai puţin de norma stabilită (5-7 des.), cu precădere de la mare spre
mic; b) în al doilea rînd, cu cîte un lot întreg, agricultorii care n-au deloc pămînt și locuiesc pe
moșie; c) în al treilea rînd, cu cîte un lot întreg, agricultorii care n-au deloc pămînt și locuiesc
la o depărtare mai mică de 5 verste de moșie; d) în al patrulea rînd, cu cîte un lot de comple-
tare, agricultorii care posedă mai puţin de norma stabilită (5-7 des.) și locuiesc la o depărtare
mai mică de 5 verste de moșie, cu precădere de la mic spre mare” (art. 36). Observăm, așadar,
că singura schimbare vizibilă, produsă între timp, se referă la suprafața lotului de împroprie-
tărire, și anume 5-7 desetine, în loc de 6, ceea ce de fapt e același lucru. Mai interesantă este
constatarea că dacă pentru prima categorie (a) lotul de completare se stabilea de la mare spre
mic, așa cum propusese și Stere, în cazul ultimei categorii (d), raportul era invers: de la mic
spre mare. Prima situație nu cere explicații, că ne este deja cunoscută, dar în cel de - al doilea
caz se ținea cont de faptul că țăranii care aveau mai mult pămînt erau mai puțin tentați să se
mute pe altă moșie decît cei cu pămînt puțin, așa cum, de altfel, explica și raportorul Stere în
ședința din 28 august.
Un capitol aparte al legii agrare a Sfatului Țării trebuia să-l constituie colonizarea. Așa
cum am observat atunci cînd am vorbit despre discuțiile dintre Constantin Stere și P. Sina-
dino referitoare la viitorul relațiilor agrare basarabene, asta întîmplîndu-se chiar cu perioada
cînd își începea lucrările sale Comisia Agrară, pe atunci colonizarea era concepută în sensul
transferului unei numeroase populații de români în zona sudică a ținutului, unde ponderea
autohtonilor era redusă, iar pămîntul era stăpînit, în cea mai mare parte, de străini. În orice
caz, așa își închipuia Stere chestiunea colonizării sau, mai degrabă, asta spune Sinadino despre
ceea ce Stere numea colonizare în Basarabia. De fapt, din relatarea lui Sinadino, pare să rezulte
că pe Stere nu-l interesa atît împroprietărirea țăranilor români în spațiul unde aceștia erau în
minoritate, în schimb pămînt era destul, cît mai degrabă exproprierea acelor mari proprietari

1
Legea de reformă agrară pentru Basarabia, p. 6.
2
Această cifră este menționată repetat în procesele-verbale ale Comisiei Agrare, de ex.: ANRM, fond 727,
inv. 2, dosar 17, partea I, f. 196v.

61
străini care nu manifestau loialitate față de statul român1. Dar, cum am arătat mai sus cînd am
menționat acest episod, colonizarea, așa cum și-o închipuia Stere sau, mai precis, cum relatea-
ză Sinadino despre ea, ținea mai curînd de o închipuire destul de vagă, nu se baza pe realități.
De altfel, în acel moment nici Comisia Agrară, care abia își începea lucrările, nu cunoștea acest
fenomen.
Discuțiile asupra colonizării au avut loc la ultima etapă a lucrărilor Comisiei și au dema-
rat odată cu raportul prezentat în această chestiune la 1 septembrie 1918 de către expertul
Gh. Ionescu-Șișești. Ideile de bază ale acestuia, care se vor regăsi apoi în proiectul de lege, erau
ca, în primul rînd, colonizarea să se facă benevol dar organizat, adică să fie administrată de
instituția care se va ocupa de realizarea reformei, în al doilea rînd, să se facă pe moșii mari în
regiuni puțin populate, în al treilea rînd, să se facă pe sate, adică nu în ferme izolate, în al pa-
trulea rînd, să se facă cu țăranii fără pămînt din regiunea cea mai apropiată de moșiile prevă-
zute pentru colonizare și, în sfîrșit, în al cincilea rînd, statul să acorde coloniștilor ajutorul ne-
cesar, în special prin intermediul Casei Noastre, la amenajarea satelor, construirea locuințelor,
obținerea creditului pentru procurarea inventarului și pentru alte nevoi2. În ședința urmă-
toare, din 4 septembrie, chestiunea a fost discutată sub toate aspectele, dar cel mai mult s-a
insistat asupra mărimii lotului de împroprietărire pentru coloniști și a suprafeței locului de
casă, inclusiv dacă cel din urma să fie dat suplimentar sau să facă parte din lotul de împropri-
etărire3. Legea votată de Sfatul Țării avea să conțină și următoarea prevedere: „Pămînturile
pe care coloniștii le vor avea în alte localităţi, sub orice titlu, trec în Fondul de pămînt, iar cu
valoarea acestor pămînturi stabilită după preţurile din localitate, ei vor fi scăzuţi din preţul
datorit pentru pămîntul ce li se va da în calitate de coloniști” (art. 42).
Comisia a discutat, de asemenea, și a decis împroprietărirea școlilor, a hotărît cît pămînt să
fie lăsat bisericilor și mănăstirilor*, cît pămînt să fie dat școlilor de agricultură și pentru tere-
nurile și instituțiile agricole experimentale, a rezolvat problema izlazurilor ș.a.

Începutul realizării reformei și primele ei rezultate

Pentru realizarea reformei, Comisia a decis să înființeze un organ special de conducere care
să orienteze, să dirijeze și să controleze toate lucrările legate de acest proces. Au fost propuse
diferite denumiri, ca Banca Țărănească (de la fostul Krestjainskij Bank), Casa Țărănească,
Casa fondului pămîntesc (Osoianu), Comitetul basarabean pentru darea de pămînt populaţi-
ei muncitoare (Ratko), Casa obștească de pămînt a regiunii Basarabiei (Harbuz), Casa noastră
de pămînt (Stavriev), Casa rurală ș.a. Pînă la urmă, s-a impus denumirea de Casa Noastră,
propusă și promovată cu oarecare insistență de către consilierii români Filipescu și Murgoci,
denumire preluată din practica reglementării relațiilor funciare și a creditului rural din Româ-

1
„Acest pămînt ne gîndim să-l luăm de la proprietarii care nu sînt moldoveni sau, mai exact, care nu sim-
patizează ideea unirii Basarabiei cu România. De ex., de la contele Sviatopolk-Mirski, Krupenski, Ermolinski
și alții…”: Apud S. Suveică, O microistorie…, p. 183. Interesul deosebit pentru soarta marii proprietăți, care se
manifestă în această relatare, și în special accentul pe conflictul dintre statul român și moșierii basarabeni de
origine străină, îi imprimă o ușor sesizabilă doză de subiectivism, ceea ce presupune o anumită alterare a spuselor
lui Stere.
2
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea I, ff. 194–195v.
3
Ibid., ff. 196–198v.
* De fapt, așa cum am observat în treacăt mai sus, în cazul bisericilor și mănăstirilor, acestora li s-a lăsat o
anumită cotă din proprietățile funciare care li s-au expropriat: în cazul mănăstirilor, cîte „o desetină de pămînt
arabil de fiecare călugăr sau frate, viile și grădinile de pomi roditori” (art. 6), iar pentru biserici, cîte „un lot întreg
de fiecare membru: preot, diacon – unde este – și dascăl” (art. 7).

62
nia1. Acest organ, opina Murgoci, „va trebui nu numai să îndrumeze împărţirea pămîntului
la ţărani, dar și să organizeze agricultura, în așa chip ca scăderea de producţiune ce va urma
în Basarabia după rezolvarea chestiunii agrare să fie cît mai redusă, învăţînd pe ţărani să facă
o bună agricultură și să dea o producţie din ce în ce mai ridicată2. Evident însă că, de vreme
ce acestui organ îi revenea sarcina specială de realizare a reformei, nu avea cum să „organizeze
agricultura”, care era prerogativa Ministerului Agriculturii și Domeniilor și a Directoratului
agriculturii din Basarabia. Pînă la urmă, pe parcursul dezbaterii și a redactării compartimen-
tului respectiv din proiectul de lege, competența Casei Noastre a fost stabilită destul de clar.
Legea votată de Sfatul Țării în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1918 statua că aceasta urma
să fie „o instituţie specială de stat” ce „se va bucura de o autonomie deplină” (art. 18 și 19)3. Ea
avea prerogative foarte largi: de la organizarea exproprierii și împroprietăririi la efectuarea tu-
turor plăților (pentru moșiile expropriate și pentru loturile de împroprietărire) și pînă la jude-
carea tuturor situațiilor litigioase, legate de aceste procese. În Chișinău, ea avea un Consiliu de
administrație, care era organul superior al instituției, iar în județe – comisii de expropriere și
împroprietărire, subordonate unei Comisii Centrale. „Casa Noastră, se spunea în lege, va avea
atîtea direcţii și comisii, cît se va găsi de cuviinţă pentru aplicarea reformei agrare” (art. 24).
Consiliul de Administrație al Casei Noastre era „compus din 11 membri, dintre care: unul
va fi numit de Guvernul Central, unul de Directoratul de agricultură, unul de Directoratul
de finanţe, unul de cooperativele basarabene și șapte de Sfatul Ţării. Membrii Consiliului de
administraţie se aleg pe termen de 2 ani și se întăresc prin decret regal” (art. 20). După ce a fost
votată legea, către zorii zilei de 27 noiembrie 1918 Sfatul Țării a ales deputații care urmau să
facă parte din Consiliul de administrație: P. Halippa, V. Mîndrescu, M. Minciună, T. Ioncu,
A. Crihan, Gh. Buruiană și V. Bîrcă. Au fost desemnați totodată și candidații la funcția de
membri ai Consiliului: C. Osoianu, A. Găină, Gh. Tudor, Șt. Galițchi, Gh. Pîntea, N. Secară
și C. Bivol4. Primul președinte al Consiliului de administrație al Casei Noastre a fost Ion Cos-
tin, fost deputat și membru al guvernului Republicii Democratice Moldovenești.
Din păcate, nu sîntem suficient de bine informați despre lucrul efectuat de Casa Noastră
în primul său an de activitate. Așa cum se va susține în expunerea de motive a guvernului
Vaida-Voievod cu ocazia modificării legii de reformă agrară pentru Basarabia la 11 martie
1920, o suprafață de circa 1,1 mil. ha de pămînt cultivabil era, în acel moment, „deja reparti-
zată cu o aproximație oarecare între muncitorii de pămînt care, conform legii, trebuiau să fie
împroprietăriți”5. Dar această informație nu pare să corespundă situației de fapt; era imposibil
ca o operație atît de amplă și de complicată să se fi putut realiza doar în decurs de un an. De
altfel, aflăm din discursurile de atunci ale unor deputați că realizarea reformei mergea destul
de greu6. Nici nu se putea altfel, deoarece de la votarea legii agrare în Sfatul Țării și pînă la
revizuirea ei în Parlamentul României, în martie 1920, nu s-au putut face decît unele lucrări
pregătitoare pentru realizarea reformei: organizarea Casei Noastre și a Comisiei Centrale,
precum și a structurilor lor locale, evidențierea proprietăților care urmau să fie expropriate,
a viitorilor beneficiari ai împroprietăririi, efectuarea ansamblului de măsuri referitoare la
prețuirea proprietăților și la răscumpărarea lor ș.a. P. Sinadino, un bun cunoscător al relațiilor
agrare din Basarabia, scria în 1926 că legea agrară a Sfatului Țării, ratificată prin Decret regal

1
Vezi D. Șandru, Reforma agrară din 1921, p. 81 și urm.
2
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea a II-a, f. 229.
3
Evident, cele două sintagme sînt contradictorii: de vreme ce era instituție de stat, nu putea fi autonomă. Din
păcate, această contradicție a rămas și după modificarea legii.
4
Sfatul Țării din 30 noiembrie/13 decembrie 1918.
5
Legea de reformă agrară pentru Basarabia, p. 6.
6
Ibid., p. 42–43.

63
la 22 decembrie 1918, „prezintă un interes exclusiv istoric, deoarece de fapt ea nu a fost intro-
dusă în viață, în total”1. Existau serioase impedimente de ordin juridic și organizatoric: Casa
Noastră nu avea un regulament de aplicare a legii agrare, despre care am văzut că se vorbea
în Comisia Agrară înaînte de încheierea lucrărilor ei2, legea votată de Sfatul Țării avea unele
incongruențe, care reclamau să fie revăzută și modificată. Astfel că, pentru a putea fi realizată,
legea avea nevoie să fie ratificată de Parlamentul României, așa cum statua și Declarația Sfatu-
lui Țării din 27 martie 1918, unde reprezentanții Basarabiei, împreună cu confrații lor din ce-
lelalte provincii românești, trebuiau să „hotărască împreună cu toții înscrierea în Constituție
a principiilor și garanțiilor” din actul de Unire3, inclusiv prevederea referitoare la reforma
agrară. De aceea era normal ca guvernul român să o considere lege provizorie, așa cum arăta
C. Filipescu, reprezentantul guvernului în Directoratul agriculturii al Basarabiei și în Comisia
Agrară a Sfatului Țării în raportul prezentat la 25 iunie 1918 guvernatorului Văitoianu4, un
act juridic cu ajutorul căruia trebuiau reglementate relațiile agrare din Basarabia și asigurată
cultivarea pămîntului pînă la soluționarea definitivă a acestei probleme în Parlamentul Româ-
niei. Anume fiind plasată în acest context, se face înțeleasă corect mărturisirea lui Stere, după
care Comisiei Agrare a Sfatului Țării îi revenea sarcina de a stabili „doar principiile” viitoarei
legi agrare, iar legiferarea și realizarea ei urmau să „depindă în totalitate de Adunarea Consti-
tuantă a României, în care se vor afla și reprezentanții Basarabiei”5. Dar de aici nu rezultă că
efortul imens al deputaților basarabeni și al valorosului grup de experți din Comisie ar fi fost
zadarnic – dimpotrivă, tocmai legea elaborată de ei avea să fie temeiul juridic și instrumentul
de lucru pentru realizarea reformei agrare în Basarabia, după modificarea și ratificarea ei de
către autoritățile superioare de stat ale regatului român.
Votarea legii agrare a Sfatului Țării în parlamentul român, la 11 martie 1920, a declanșat
un vast program de înfăptuire a acestui important act juridic și social. În pofida faptului că
regulamentul de aplicare a legii avea să apară abia la sfîrșitul lunii octombrie 1920, Casa Noas-
tră a reușit, împreună cu instituțiile ei, să întreprindă deja în acel an un mare volum de lu-
crări legate de realizarea reformei agrare. Fuseseră judecate de comisiile județene 511 moșii cu
suprafața de 227,8 mii ha, dintre care 29,0 mii ha au fost lăsate proprietarilor, iar 198,8 mii ha
expropriate pentru a fi împărțite în loturi la țărani6. Publicarea regulamentului de aplicare
a legii a făcut ca din primăvara anului următor lucrările de expropriere și împroprietărire să
cuprindă toate județele și aproape toate satele Basarabiei. Foaia plugarilor, revistă lunară care
începe să apară din ianuarie 1921 la inițiativa profesorului de la Universitatea din Iași, Agri-
cola Cardaș, director al agriculturii în Basarabia și director general al Casei Noastre, avea să
relateze în fiecare număr cum se realiza reforma pe tot cuprinsul ținutului și în multe sate
aparte7. La 1 aprilie 1921 revista publica primele rezultate ale lucrărilor de amploare, desfă-
șurate în toate cele nouă județe ale Basarabiei, menționînd că în tot ținutul fuseseră lucrate
în subcomisiile de la fața locului 2 594 de moșii cu suprafața totală de 1 515 050 ha, iar din-
tre acestea 866 de moșii cu suprafața de 294 mii ha trecuseră deja prin comisiile județene8.
În total, în anul 1921 au fost judecate de comisiile județene 3 197 de moșii cu suprafața de
1 358,6 mii ha, dintre care 233,8 mii ha au fost lăsate proprietarilor, iar 1 124,8 mii ha au fost

1
P. Sinadino, Însemnătatea reformei agrare, p. 19.
2
ANRM, fond 727, inv. 2, dosar 17, partea a II-a, f. 295.
3
Basarabia în actul Marii Uniri, p. 88.
4
AMR, fond 443, dosar 7, f. 47.
5
S. Suveică, O microistorie..., p. 183.
6
Vezi A. Cardaș, Aspecte din reforma agrară, p. 129.
7
De ex. Foaia plugarilor, an. I, 1921, nr. 2, p. 23–25; nr. 6, p. 35–36.
8
Foaia plugarilor, an. I, 1921, nr. 5, p. 94.

64
expropriate1. Așa cum arăta aceeași revistă, în 1923 principalele lucrări de reformă fuseseră
terminate2. Conform datelor publicate de Cardaș, pînă în acel an, inclusiv, fuseseră judecate
4 480 de moșii cu suprafața de 1 844,5 mii ha, dintre care 352,6 mii ha au fost lăsate proprie-
tarilor și 1 491,9 mii ha au fost declarate expropriate3. E adevărat că reforma a mai continuat
și după aceea, pe aproape toată perioada interbelică4, dar către mijlocul anilor ’20 volumul
principal al lucrărilor ei fusese realizat.
Reforma agrară a schimbat radical structura proprietății funciare din Basarabia. Dacă,
așa cum am arătat pe la începutul acestui studiu, proprietatea țărănească (fără răzeși și fără
tovărășiile țărănești) deținea doar 28,4% din suprafața totală de teren agricol, în timp ce ma-
rii proprietăți îi revenea, după unele date, 48,4%, iar după altele, chiar 55%, atunci, conform
situației de la începutul anului 1924, gospodăriile țărănești cu pînă la 10 ha stăpîneau 87,2%
din terenurile cultivabile, proprietățile cu 10–100 ha – 4,3%, iar cele cu peste 100 ha – 8,5%5.
Este adevărat că schimbările în producția agricolă nu au fost tot atît de spectaculoase, totuși
acestea sînt evidente. Suprafața cultivabilă a principalelor culturi agricole (fără vii) a crescut,
din 1921 și pînă în 1924, de la 2 446,8 mii ha pînă la 2 930,5 mii ha6, deci în anii reformei
suprafața cultivabilă a crescut cu aproape o jumătate de milion de hectare, drept dovadă că,
spre deosebire de moșieri, țăranii își lucrau tot pămîntul. În cazul producției agricole, situația
era mai complicată, recolta fiind fluctuantă, deoarece depindea în mare măsură de condițiile
climatice, mai ales că agricultura țărănească nu dispunea de toate mijloacele necesare pentru
a contracara efectele factorilor nocivi: secetă, boli, dăunători etc. Recolta de cereale, principa-
lele produse ale agriculturii țărănești, a fost din anul 1921 pînă în 1926 următoarea: 1 188,3;
2 448,7; 2 432,0; 1 272,7; 858,0 și 2 940,8 mii de tone7. Dacă se exceptă anul foarte secetos
1925, observăm că în toți anii care au urmat după demararea reformei recoltele de cereale au
fost mult mai mari decît la începutul ei, iar în 1926 s-au recoltat cu peste 150 mii de tone mai
mult decît în 1921. Aceste date demonstrează cît se poate de convingător că reforma agrară a
avut importante efecte pozitive, deși în conjunctura economică de atunci ea nu putea să rezol-
ve definitiv problemele vitale ale țărănimii: satisfacerea completă a cerințelor pentru pămînt
și asigurarea unui trai îndestulat și civilizat. Ion Ţurcanu.

1
I. Țurcanu, Relații agrare din Basarabia, p. 24.
2
Foaia plugarilor, an. III, 1923, nr. 3, p. 89–95.
3
A. Cardaș, op. cit., p. 129.
4
Vezi I. Țurcanu, Relațiile agrare…, p. 16–41.
5
L’agriculture en Roumanie, București, 1929, p. 71.
6
I. Țurcanu, op. cit., Anexa III.
7
Ibid., Anexa V.

65
66
 NOTĂ ASUPR A EDIȚIEI

Volumul de față, cu care continuăm editarea documentelor Sfatului Țării, conține 73 de

procese-verbale ale Comisiei Agrare a parlamentului basarabean, la care se adaugă descrierile
succinte a 35 de ședințe ale acestei Comisii, publicate în ziarul Sfatul Țării. Conținutul aces-
tor documente este completat cu o anexă alcătuită din alte opt materiale cu caracter documen-
tar, o parte dintre ele discutate și votate de către deputații din Sfatul Țării. Scoaterea de sub
tipar a acestor documente este un important act editorial și de cercetare, întrucît legea agrară
a Sfatului Țării este principalul său act legislativ, ea dă întreaga măsură a capacității creatoare
a acestei importante instituții politice și legislative a Basarabiei.
Pregătirea acestor documente spre editare a fost mai dificilă, comparativ cu lucrul asupra
primului volum. Dacă în cazul acestuia din urmă principala noastră sarcină a constat în copi-
erea proceselor-verbale ale ședințelor în plen ale Parlamentului, în general scrise îngrijit, care
în varianta lor originală au fost doar în limba rusă, apoi eliminarea greșelilor ortografice și
redactarea minimului necesar de note pentru fiecare document aparte, de astă dată situația a
fost mult mai complicată. Greutatea principală a fost de ordin lingvistic, mai precis, a constat
în faptul că unele texte sînt doar în limba rusă, iar altele numai în română. Întrucît mai mult
de două treimi din aceste texte erau în română, am hotărît ca întregul volum să fie în aceas-
tă limbă, și asta cu atît mai mult cu cît la apariția primului volum a trebuit să auzim unele
reproșuri că documentele editate erau în limba rusă. Dar această decizie a dat naștere la alte
două probleme. Prima din ele era legată de nevoia de a traduce în română primele cîteva zeci de
procese-verbale, dar surpriza neplăcută nu a făcut-o traducerea, ci prea marea deosebire de stil
ce avea să apară dintre aceasta și textele în română, scrise în Comisia Agrară. A doua problemă
vizează aceste texte ale Comisiei, care în general sînt scrise într-o română literară încă insu-
ficient evoluată, ca urmare a faptului că în lunga perioadă a dominației țariste în Basarabia
aici limba română era puternic strîmtorată, în timp ce contactele cu limba vorbită și scrisă în
România erau, prin aceeași voință, foarte limitate.
Privită anume sub aspectul editării documentelor de care ne ocupăm, problema limbii era
un subiect pe cît de complicat pe atît de sensibil în activitatea Comisiei Agrare, ca și în general
în Sfatul Țării, din două motive. Pe de o parte, un număr mare de deputați și specialiști care lu-
crau în aceste instituții nu cunoșteau limba română, iar pe de altă parte, deputații moldoveni,
atunci cînd erau puși în situația de a vorbi despre subiecte pentru care limba română populară
în varianta ei locală era insuficientă, se vedeau nevoiți să vorbească în limba rusă, deoarece
studiile, atunci cînd le aveau, le făcuseră în această limbă. Drept urmare, în ședințele Comisiei
se vorbea mai mult în limba rusă, astfel că în momentul în care s-a trecut la redactarea proce-
selor-verbale în română, secretarii Comisiei, Gheorghe Năstase și Mihail Minciună, trebuiau
să le traducă din mers sau după încheierea ședințelor, deoarece, așa cum se arăta în ședința
din 7 iulie 1918 (pr.-v. nr. 22), dezbaterile care aveau loc în Comisie nu se stenografiau, ceea

67
ce a făcut ca munca secretarilor pentru redactarea proceselor-verbale să fie grea și anevoioasă,
din care cauză textele sînt de multe ori confuze și conțin inexactități de limbaj, de termeni și
de conținut. De ex., cuvîntul rusesc батрак, rostit de Nicolae N. Alexandri în ședința din
19 iulie (pr.-v. nr. 27), a fost tradus în română drept haidău. Din păcate, sînt foarte multe
exemple de acest fel. Oricît ar stărui editorul să îndrepte lucrurile prin notele făcute pe mar-
ginea acestor texte, el nu poate obține rezultate întru totul mulțumitoare. Asta înseamnă că
trebuie să ne împăcăm cu situația de fapt, fără a renunța, desigur, să îmbunătățim atît cît este
posibil.
O vreme a existat o situație fericită în Comisie, cînd la începutul fiecărei ședințe era citit
și aprobat procesul-verbal al ședinței precedente, ceea ce făcea să nu fie trecute cu vederea
momentele cele mai importante din acea ședință și totodată se oferea posibilitatea de a lichida
greșelile făcute de secretar. Dar la începutul ședinței din 17 iulie 1918 expertul F.F. Pojoga a
propus ca lectura proceselor-verbale să nu se mai facă la începutul ședințelor, ci la sfîrșit, sub
motiv că se pierdea mult timp cu această operație. Din păcate, propunerea lui a făcut ca lectu-
rile proceselor-verbale în general să fie abandonate, ceea ce a avut un efect foarte negativ asupra
calității acestor texte.
Potențialul informativ al proceselor-verbale ale Comisiei Agrare a început să degradeze
mai ales din luna iulie, cînd, din cauza intenției lui Țîganko, declarată pînă atunci în cîteva
rînduri, de a se retrage de la conducerea Comisiei, funcția de președinte avea să fie preluată
provizoriu de Pantelimon Erhan, pînă la alegerea sa ca titular în această funcție la 16 august
1918. În acea situație, secretarul Năstase, fiind suprasolicitat de numeroasele lucrări de can-
celarie ale Comisiei, a fost ales un al doilea secretar în persoana lui Minciună, căruia îi reve-
nea sarcina de a dresa procesele-verbale. Dar, în afară de faptul că era membru al Comisiei, de
altfel destul de activ, Minciună mai colabora și la ziarul Sfatul Țării, unde publica reportaje
despre ședințele Comisiei, era și un publicist mereu prezent în ziarele basarabene de atunci,
astfel că îi rămînea prea puțin timp să se ocupe și de procesele-verbale. Drept urmare, precum
și din cauză că procesele-verbale nu se mai citeau spre aprobare de întreaga Comisie, acestea
devin din ce în ce mai concise, mai șterse, într-un cuvînt, mai lipsite de viață: conținutul
lor este redat foarte sumar, dezbaterile, care erau extrem de importante pentru elaborarea
legii, sînt eludate, împreună cu un consistent material faptic, astfel că adeseori nu poate fi
înțeleasă poziția și contribuția deputaților la pregătirea acestui important document juridic,
este imposibil să se poată afla motivația adoptării anumitor părți din lege. De ex., ședinţa
din 16 iunie 1918, care a durat cinci ore și jumătate, este redată pe doar două pagini. La fel
de elocvent în această privință este procesul-verbal al ultimei ședințe a Comisiei Agrare, din
18 noiembrie 1918 (pr.-v. nr. 73), în cadrul căreia a fost discutat și adoptat tot proiectul de
lege în ultima lectură. În situația în care numai pentru reproducerea textului legii, care s-a
citit atunci, ar fi fost nevoie de circa 10-15 pagini, fără părerile formulate de deputați asupra
anumitor articole, fără dezbaterile asupra anumitor articole, procesul-verbal are de fapt ceva
mai mult de o pagină. Deci, prin comprimare excesivă, documentul ignoră de fapt întreaga
desfășurare a ședinței Comisiei de la acea dată. Graba, dar și competența care în cazul unor
membri ai Comisiei lăsa mult de dorit, au făcut ca procesele-verbale să nu aibă întotdeauna
calitatea necesară. Anton Crihan, vicepreședinte al Comisiei Agrare, informa pe deputații și
experții prezenți la ședința din 28 august 1918 că, cercetînd aceste documente, „s-a încredin-
ţat că lucrul nu a mers așa cum s-a proiectat la început” (pr.-v. nr. 44).
În plus, alcătuirea proceselor-verbale a mai avut de înfruntat încă un obstacol serios: cen-
zura. Fiind introdusă îndată după intrarea trupelor române în Basarabia și înăsprindu-se mai
ales după ce la 18 iunie 1918 generalul Artur Văitoianu avea să intre în funcția de guverna-
tor al ținutului, aceasta viza nu numai tot ceea ce era informație tipărită, dar și documentele

68
redactate de către organele de stat. Este foarte interesant, în acest sens, cazul discursului lui
Constantin Stere, rostit în ședința istorică din 27 martie 1918 a Sfatului Țării. La un moment
dat, pentru a flata mîndria revoluționară a deputaților basarabeni, el le spunea că aceștia aveau
datoria să ducă „flacăra sfîntă a revoluției dincolo de Prut pentru dărîmarea tiraniei” de acolo.
On. Ghibu, care a fost prezent la ședință și a urmărit discursul, probabil a luat și note, avea
să scrie în ziarul său România Nouă că cenzura a șters cuvintele „Prut” și „tiranie”1. Într-ade-
văr, în procesul-verbal al ședinței Sfatului Țării din 27 martie 1918 aceste cuvinte nu se află2.
Evident că și procesele-verbale ale Comisiei Agrare erau supuse acestor rigori, mai ales cînd
se publicau în ziare. În ședința din 23 august 1918, deputatul Minciună informa Comisia că
cenzura suprimase cîteva pasaje din procesul-verbal al dezbaterilor Comisiei Agrare din 27 iu-
lie ce fusese publicat în ziarul Sfatul Ţării. „Afară de aceasta, adăuga deputatul, președintele*
exercită un control foarte serios asupra cuvîntărilor oratorilor, ca să nu le îngăduie păreri sau
expresii care ar putea produce tulburări sau aduce jigniri cuiva. Cere ca prezidiul** să intervină
pe lîngă Sfatul Directorilor ca să se lase necenzurate de cenzură dezbaterile Comisiei Agrare”
(pr.-v. nr. 42). Procesul-verbal al ședinței din 28 august reproduce răspunsul pe care Erhan îl
primise de la guvern: „În privinţa cenzurării proceselor-verbale ale Comisiei Agrare, de către
cenzura din Chișinău, Domnia Sa a fost informat că numai decretele Majestății Sale nu se
cenzurează, iar celelalte tipărituri sînt supuse cenzurii” (pr.-v. nr. 44).
Întrucît procesele-verbale de arhivă ale Comisiei Agrare sînt, așa cum am spus, oarecum
expeditive, mai precis, cam prea laconice și insuficient de complete, am considerat că această
lacună ar putea fi astupată cu ajutorul variantei lor de ziar, mai bine zis, cu reportajele de la
ședințe publicate în Sfatul Țării, organul de presă al Parlamentului. Într-adevăr, aceste ma-
teriale adeseori conțin informații prețioase care nu se găsesc în cele dintîi, situație pe care
am consemnat-o frecvent în notele făcute la ambele grupaje de documente. Dar trebuie să
observ că și în cazul acestora m-am ciocnit cu două neajunsuri: mai întîi, unele dintre ele sînt
foarte scurte, cîteodată au doar cîteva propoziții (de ex., relatarea despre ședințele din 24 și
25 mai 1918), apoi – și acesta este neajunsul cel mai mare – o perioadă destul de îndelungată,
din a doua jumătate a lunii iulie și pînă la începutul lunii octombrie, ziarul nu a mai relatat
nimic despre lucrările Comisiei Agrare. Dar chiar și așa, luată în întregime, informația care se
conține în cele 35 de reportaje reproduse în volumul de față este de mare folos pentru reconsti-
tuirea activității care a avut ca obiectiv elaborarea legii agrare a Sfatului Țării.
La cele două grupaje de texte de bază am anexat un ciclu de documente referitoare la
legislația agrară a Sfatului Țării și la modificarea acesteia în parlamentul român în primii ani
de după Unire. Dintre acestea, documentul cel mai important este legea adoptată la 11 martie
și publicată în Monitorul Oficial al României la 13 martie 1920, care nu a fost altceva decît
modificarea și ratificarea legii agrare a Sfatului Țării din 27 noiembrie 1918. Textul legii pu-
blicat la 13.03.1918 este extrem de important din două motive principiale. Întîi, că, sub aspect
juridic, legea din 27.11.1918 conținea, așa cum se menționa în expunerea de motive a guvernu-
lui Vaida-Voievod3, unele incongruențe care, în procesul aplicării, puteau provoca animozități
și confuzii. În al doilea rînd, reforma agrară în Basarabia a început abia după ce a avut loc

1
On. Ghibu, Pe baricadele vieții. În Basarabia revoluționară (1917–1918). Amintiri, Chișinău, 1992, p. 565.
Vezi și I. Țurcanu, Sfatul Țării, p. 207.
2
Vezi Sfatul Țării. Documente. Procesele-verbale ale ședințelor în plen, p. 555–557.
*Nu avem siguranța că ar fi vizat Erhan, președintele Comisiei, odată ce el avea să se adreseze cu această
chestiune guvernului, dar nici nu este exclus să fie așa, deoarece textele proceselor-verbale nu sînt întotdeauna
suficient de explicite.
**Prezidiul Comisiei Agrare, vezi procesul-verbal nr. 1.
3
Legea de reformă agrară pentru Basarabia, p. 5–6.

69
ratificarea legii elaborate și votate de Sfatul Țării. Acest fapt a justificat și editarea, în cadrul
aceluiași ciclu, a celor cîteva acte legislative ale organelor superioare de stat ale României cu
destinație practică privind aplicarea acestei legi agrare.
Apariția acestor documente vine să completeze o serioasă lacună în istoria Sfatului Țării
și, în general, a procesului integrării Basarabiei în cadrul României reîntregite, după realizarea
Unirii din 1918. I.Ţ.

70
 I

PROCESELE-V ER BA LE
A LE COMISIEI AGR A R E
A SFAT U LU I ȚĂ R II.
DOCU MENTE DE A R HI VĂ
 PROCESUL-VER BAL NR. 1
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 17 mai 1918

Prezenți: Halippa, Buzdugan, Osoian, Nikitiuk, Budnicenko, Brinici, Stavriev, Cocîrlă,

Găină, Budiștean, Galițchi, Caraman, Buciușcan, Harbuz, Almendingher, Bivol, Nastas,
Codrean, Grosman, Crihan, Minciună, Tudos, Koșko, Țîganko, Creangă și Lunev1.
Ședința este deschisă la ora 12.00 de către Halippa, care propune să fie ales
președintele Comisiei. Este înaintată candidatura dep. Țîganko, care este ales prin vot
secret cu 6 voturi pentru și 4 împotrivă.

Halippa cedează președinția dep. Țîganko. Președintele dă citire Instrucției provizorii

pentru primele lucrări ale Comisiei Agrare, elaborată în ședința particulară a membrilor
Comisiei la 15 mai a.c.2 Instrucția este acceptată de toți. Se operează următoarele modi-
ficări. La § 8, dep. Grosman: „Comisia are dreptul să invite persoane competente, care,
în caz că își exprimă dorința de a fi remunerate pentru munca depusă, Comisia stabilește
indemnizația corespunzătoare”. La §13, nota I, Halippa: „Membrii Comisiei care au
absentat nemotivat la cinci ședințe consecutive sînt îndepărtați din Comisie și înlocuiți
cu candidați3. Instrucția provizorie, împreună cu modificările, este adoptată unanim în
următoarea redacție:
„Instrucția provizorie a Comisiei Agrare a Sfatului Țării:
§ 1. Prima ședință a Comisiei Agrare se consideră că a avut loc în prezența a nu mai
puțin de 1/2 din membrii ei activi.
§ 2. Prima ședință a Comisiei este numită de președintele Sfatului Țării la ședința în
plen.
§ 3. Președintele Sfatului Țării deschide prima ședință a Comisiei și o prezidează pînă
la alegerea președintelui Comisiei, căruia îi transmite președinția.
§ 4. Comisia Agrară își alege președintele, vicepreședintele, patru membri ai prezidiu-
lui și secretarul.
§ 5. Toate ședințele Comisiei sînt publice.
§ 6. Comisia îi oferă secretarului dreptul să-și invite ajutoare. În astfel de cazuri, propu-
nerile secretarului sînt prezentate prezidiului spre aprobare.
§ 7. Toate deciziile Comisiei se iau cu majoritatea simplă a membrilor prezenți la
ședință.
§ 8. Comisia are dreptul să invite persoane competente în diferite domenii cu vot con-
sultativ, cărora, în caz că doresc să fie remunerați pentru munca lor, Comisia stabilește
plata corespunzătoare.
§ 9. Comisia dispune de cancelarie care este condusă de secretar.

72
 § 10. Comisia solicită Sfatului Țării să-i fie acordate mijloacele financiare necesare în
vederea organizării lucrărilor sale, pentru care prezintă un raport general de stat.
§ 11. Comisia, începîndu-și lucrările cu ajutorul publicațiilor tipărite, roagă persoanele
și instituțiile care dispun de materialele corespunzătoare, de date și literatură să le pună
provizoriu la dispoziția Comisiei.
§ 12. Ședințele Comisiei au loc în zilele de marți, joi și sîmbătă, și se consideră nevala-
bile dacă după 30 de minute de la începerea ședinței nu au cvorum.
Notă: Ora începutului ședinței este stabilită de președintele Comisiei și se anunță în
ziarul Sfatul Țării.
§ 13. Membrii Comisiei care nu se prezintă la ședință nemotivat la timpul indicat în
nota de la § 12 sînt amendați cu indemnizația de o zi a unui deputat pentru fiecare întîr-
ziere.
Nota 1: Membrii Comisiei care nu se prezintă nemotivat la cinci ședințe consecutive se
consideră plecați din Comisie și sînt înlocuiți de candidații lor.
Nota 2: Motivarea neprezentării este stabilită de prezidiul Comisiei.
§ 14. Lista membrilor amendați este prezentată în Prezidiul Sfatului Țării pentru cal-
cularea reținerilor corespunzătoare din întreținerea deputaților.
§ 15. Instrucțiuni mai detaliate vor fi elaborate la ședințele imediate ale Comisiei”.
Se operează alegerea vicepreședintelui Comisiei, în conformitate cu § 4 al Instrucției.
În calitate de candidați sînt propuși Crihan, Grosman, Tudos și Buciușcan. Prin vot secret,
cel dintîi obține 15 voturi, al 2-lea – 6, al 3-a – 1 și al 4-lea – 4. Vicepreședinte este ales
dep. Crihan.
Pentru secretar sînt înaintate candidaturile lui Nastas și Minciună. Nastas este ales
unanim. Minciună, care a obținut 22 de voturi pentru, 1 împotrivă și 2 abțineri, este
numit candidat la funcția de secretar.
Ca membri ai prezidiului sînt propuși Lunev, Grosman, Buciușcan și Osoian. Prin vot
secret, cel dintîi a obținut 21 de voturi, al 2-lea – 10, al 3-lea – 16 și al 4-lea – 5. Președintele
propune să fie aleși în prezidiu toți cei patru candidați. Sînt aleși cu toții.
Președintele propune să fie discutată chestiunea cu privire la invitarea specialiștilor în
Comisie în corespundere cu lista propusă de dep. Lunev. S-a decis ca de la 15 mai a.c. să fie
invitați următorii experți:
L.E. Siținski, vicepreședinte al Comitetului Agrar al ținutului;
V.S. Kosovici, agronom;
H.A. Celebidaki, agronom al Zemstvei ținutale;
N.K. Moghileanski, statistician al Zemstvei ținutale;
M.N. Stepanov, jurist;
I.E. Surov, inginer cadastral al ținutului;
I.A. Tufescu, statistician județean;
F.F. Pojog, agronom statistician;
V.I. Artamasov, directorul Băncii Țărănești;
V.I. Topor, agronom;
Gh. Murgoci, profesor pedolog4.
Președintele face propunerea de a invita reprezentanții partidelor politice pentru a pre-
zenta în Comisia Agrară programele lor de reformă agrară. Se acceptă.
Dep. Cocîrlă propune de a contacta Guvernul Central5 pentru a trimite în Comisia
Agrară cîte un reprezentant de la ministerele agriculturii și finanțelor.
Dep. Lunev propune de a invita în Comisie pe reprezentanții tuturor directoratelor
locale cu drept de vot consultativ, iar reprezentanților directoratelor de agricultură și
finanțe să li se acorde drept de vot deliberativ.
Dep. Minciună zice că toți reprezentanții aceștia trebuie primiți cu drept de vot deli-
berativ.

73
 Dep. Buzdugan: – Numai reprezentanții directoratelor agriculturii și finanțelor pot
avea drept de vot deliberativ.
Dep. Buciușcan: – Toți reprezentanții directoratelor trebuie să fie primiți cu drept de
vot consultativ.
Dep. Koșko: – Cu drept deliberativ intră reprezentanții directoratelor agriculturii,
finanțelor și justiției.
Dep. Crihan: – Să fie invitat cu drept de vot deliberativ numai reprezentantul directo-
ratului de agricultură, deoarece directorul agriculturii va face rapoarte în Consiliul Direc-
torilor asupra mersului lucrărilor Comisiei.
Rezumînd toate propunerile, președintele pune la vot următoarele două:
I) A contacta ministerele agriculturii și finanțelor pentru delegarea în Comisia Agrară
a reprezentanților lor pentru a lua parte la lucrările Comisiei cu drept de vot deliberativ. Se
acceptă. Pentru – 14, s-au abținut – 8.
II) La fel ca reprezentanții ministerelor centrale ale agriculturii și finanțelor, cu drept
de vot deliberativ, în Comisie sînt primiți și reprezentanții directoratelor locale ale agri-
culturii și finanțelor; reprezentanții celorlalte directorate locale pot asista cu drept de vot
consultativ. Se acceptă unanim.
Ședința se închide la amiază, ora 2 și 30 de minute6.

Președinte (semnătură) V. Țîganko

Secretar Gh. Năstase7

Note

1 La prima ședință a Comisiei Agrare nu au fost prezenți membrii acesteia, aleși de Sfatul Țării,
Bajbeiuk-Melikov și Ratko, în schimb îi găsim menționați ca membri ai Comisiei pe Nikitiuk,
Budnicenko și Brinici, care nu fuseseră desemnați ca membri ai Comisiei în ședința din 16.05.1918
a Sfatului Țării, cînd în Comisie și-au trimis reprezentanții săi grupul minorităților. La această
ședință au mai participat și Halippa cu Buzdugan, se vede, ca reprezentanți ai Prezidiului Sfatului
Țării, întrucît era o ședință organizatorică.
2 De fapt, la acea dată Sfatul Țării încă nu votase componența completă a Comisiei Agrare; membrii
Comisiei din partea Blocului Moldovenesc au fost votați la 11 mai, dar reprezentanții minorităților
vor fi aprobați abia în ședința din 16 mai : Vezi Sfatul Țării. Documente, vol. I, p. 643, 672–673.
3 În afară de membrii propriu-ziși ai Comisiei Agrare, Sfatul Țării aprobase și o listă, mai mică, de
candidați la funcția de membri ai Comisiei.
4 Lista de experți nu pare a fi completă. În ziarul Sfatul Țării, în afară de cei indicați în acest proces-
verbal, mai este menționat și moșierul V.V. Ianovski, fost deputat în Prima Dumă de Stat a Rusiei,
autor al unor scrieri pe fenomenele agrare: Sfatul Țării, nr. 111 din 24 mai 1918.
5 Este vizat, desigur, guvernul român.
6 Procesul-verbal nu conține toate chestiunile examinate în această ședință. De exemplu, nu este
menționată ordinea de lucru a Comisiei, adică locul și vremea ținerii ședințelor (zilele, ora) și
caracterul lor public. Vezi Descrierea ședințelor Comisiei Agrare în ziarul „Sfatul Țării”, șed. din
17.05.1918.
7 Numele proprii sînt reproduse așa cum le găsim în documente. După cum acest nume este orto-
grafiat Nastas și Nastase, tot așa sînt scrise și numele alte nume de ex. Tudos și Codrean în loc de
Tudose și Codreanu.

74
 PROCESUL-VER BAL NR. 2
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 19 mai 1918

Ședința se deschide la ora 10 și 30 de minute. Prezidează V.V. Țîganko.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea și aprobarea procesului-verbal nr. 1 al ședinței Comisiei Agrare.
§ 2. Raportul directorului agriculturii despre lucrările pregătitoare pentru
reforma agrară.
§ 3. Raportul șefului Secției statistice a Zemstvei basarabene N.K. Moghileanski
despre sarcinile și volumul recensămîntului agricol din 1917.

§ 1. Secretarul Comisiei citește procesul-verbal nr. 1 care se aprobă.

Dep. Ratko face propuneri în afara ordinii de zi: a) despre necesitatea de a stabili vre-
mea ședințelor Comisiei; b) de a trece ședințele, din orele de dimineață în cele de seară;
c) specialiștilor invitați la ședințele Comisiei să li se acorde drept de vot deliberativ. La pri-
mele două propuneri, președintele Comisiei dă un răspuns cît se poate de complet. El zice
că timpul ședințelor este stabilit fără echivoc în § 13 al Instrucției provizorii a Comisiei
Agrare. Despre ședințele extraordinare membrii Comisiei vor fi înștiințați prin anunțurile
corespunzătoare. La propunerea privind acordarea dreptului de vot deliberativ specialiștilor
invitați să participe în Comisie, răspunde V.S. Kosovici: „În ceea ce privește chestiunea ca
nouă, persoanelor competente invitate, să ni se acorde dreptul la vot deliberativ, eu consider
necesar să-mi spun părerea că noi nu numai că nu trebuie să insistăm asupra acestui lucru,
dar chiar dacă Comisia ar dori să ne acorde acest drept, noi ar trebui să-l declinăm. Nefi-
ind membri ai organului ținutal, noi putem fi în măsura cea mai mică responsabili pentru
deciziile care vor fi luate aici. Dar totodată eu sînt sigur că nouă ne va fi oferită posibilitatea
deplină de a prezenta acele date, acele sugestii, care vor fi solicitate de dezbaterea chestiunii
agrare, și această muncă a noastră se va regăsi în procesele-verbale ale ședințelor.
Complexitatea și responsabilitatea pentru munca în Comisie constă, pe de o parte,
în faptul că urgența acestei munci și caracterul cu totul nesatisfăcător al datelor de care
dispunem mă fac să văd foarte clar cît de puțin putem să contribuim noi, persoanele
competente invitate, la acest lucru, cu toată dorința insistentă de a lucra cu maximum de
stăruință și obiectivitate. Totodată presupun că pe parcursul muncii viitoare, noi, persoa-
nele competente, ne vom confrunta cu necesitatea ca o chestiune specială sau alta să fie
examinată separat, de aceea adeseori va trebui să cerem ca părerea pe care ne-am format-o
să fie prezentată în ședința următoare, ceea ce nu trebuie să ni se refuze”.
§ 2. Directorul agriculturii raportează despre lucrările pregătitoare ale reformei agrare,
zice că astfel de lucrări s-au făcut și au constat în familiarizarea cu:
a) starea chestiunii agrare în instituțiile corespunzătoare;
b) datele Secției de statistică a Direcției Zemstvei ținutale a Basarabiei.
Fără să ne mulțumim cu cunoașterea acestor date, Directoratul agriculturii reali-
zează verificarea materialelor din registrele [de afaceri?]. Pe această chestiune dispunem
de un material imens, detaliat și […], numai că nu este sistematizat. În afară de activitas-
tea menționată, la tribunal și la notariat au fost examinate documentele privind datoriile
moșiilor basarabene. Pe aceeași chestiune, la Odesa au fost trimise persoane la Banca Agri-
colă Hersonsko-Tavriceskij.
Rezumîndu-și raportul, directorul agriculturii informează adunarea despre cauzele
care au dăunat terminării lucrărilor pentru strîngerea materialelor pe problema agrară.
Aceste cauze sînt, pe de o parte, de ordin politic, iar pe de altă parte, constau în lipsa
75
mijloacelor. Prin înlăturarea acestor obstacole, lucrările se vor face și materialul va fi fur-
nizat în măsura necesității.
Președintele propune să se ia atitudine față de raportul care a fost făcut. La între-
barea dep. Lunev ce date au fost culese despre datoriile moșiilor – date generale despre
toate moșiile și aparte pentru fiecare moșie –, directorul agriculturii răspunde că această
informație se adună avînd în vedere datoriile fiecărei moșii în parte.
Dep. Buciușcan întreabă dacă se adună informație despre: 1) cîte sate și care anume au
avut, pînă la legea lui Stolîpin, pămînt comunal și 2) despre suprafața de pămînt necul-
tivabilă (accidentat). Directorul agriculturii răspunde: pămînturile comunale, răzeșești1,
ministeriale, de nadel2 și alte categorii sînt evidențiate în rubricile speciale ale fișelor statis-
tice; cît privește calitatea solului, aceasta e o chestiune care ține de geologie.
În legătură cu întrebarea dep. Ratko, dacă Directoratul de agricultură se conduce
de Instrucția adoptată pe 21 februarie a.c., directorul răspunde că în principiu această
instrucție se respectă. Dacă totuși au existat unele abateri, acestea au fost în folosul
țăranilor, nu al proprietarilor.
Dep. Erhan întreabă dacă au fost luate măsuri pentru: 1) cercetarea bogățiilor naturale
ale ținutului și 2) îmbunătățirea gospodăriilor agricole prin înmulțirea inventarului agri-
col țărănesc și prin folosirea rațională a inventarului pe care țăranii l-au luat de la marii
proprietari.
Președintele observă că aici nu e locul pentru interpelări adresate guvernului.
Răspunzînd la întrebările dep. Erhan, directorul agriculturii, zice că ar trebui luate
măsuri pentru cercetarea bogățiilor naturale ale ținutului, dar pentru asta nu sînt mijloace.
Iar în cît privește inventarul agricol, trebuie spus că din uneltele pe care le-au confiscat de
la marii proprietari, țăranii le folosesc doar pe cele simple, în timp ce uneltele complicate
se află într-o astfel de stare că nu pot fi folosite.
Dep. Stavriev se interesează dacă Drectoratul de agricultură a înregistrat măsurile
pe care le-a luat în problema agrară. Directorul agriculturii răspunde în sens afirmativ.
În legătură cu întrebarea dep. Stavriev [pusă în limba] moldovenească, dep. Grosman
roagă deputații să vorbească în limba rusă, deoarece nu toți cunosc limba moldovenească.
Președintele Comisiei oferă adunării, în această privință, libertate deplină, observînd că
atunci cînd deputații nu înțeleg cuvîntările ținute în limba moldovenească, acestea îndată
le va traduce în limba rusă.
Dep. Erhan recomandă Comisiei Agrare să propună Directoratului de agricultură:
1) să examineze chestiunea privind cercetarea bogățiilor naturale ale ținutului pentru a
evita distribuirea lor incorectă în timpul reformei agrare și 2) să intre în contact cu coope-
rativele pe chestiunea aprovizionării țăranilor cu inventar agricol.
Directorul agriculturii ia act de propunerea dep. Erhan.
La ora 11 și 20 de minute este anunțată o pauză.

Ședința este reluată la ora 11 și 30 de minute. Prezidează Țîganko.

§ 3. Raportul șefului Secției statistice a Zemstvei Basarabiei, N.K. Moghileanski, des-
pre sarcinile și volumul recensămîntului agricol din 19173:
– Mai întîi, permiteți-mi, domnilor membri ai Comisiei Agrare, să vă exprim recu-
noștința pentru onoarea de a fi fost invitat să lucrez în calitate de membru-expert. A par-
ticipa la rezolvarea problemei agrare, cea mai importantă problemă a contemporaneității,
este o mare onoare, dar este, domnilor, și o responsabilitate pe care istoria o pune pe seama
participanților la această reformă; greșelile pe care noi le-am putea face vor fi resimțite
multă vreme de către milioanele de plugari muncitori. Apoi trebuie să-mi cer iertare că
raportul meu nu va fi poate suficient de complet. Eu abia ieri am fost informat că Comi-
sia dorește să primească de la mine informații despre lucrările statistice care s-au făcut în
Basarabia sub conducerea mea pentru rezolvarea problemei agrare.

76
 În ultimele două decenii, țările agrare din estul Europei – Rusia și România – au intrat
într-o perioadă de evoluție agrară intensă, ceea ce în istoria statelor se întîmplă o dată la
o sută de ani. Prevestitorii sau simptomele acute, indicii cei mai grăitori ai acestor eveni-
mente au fost tulburările agrare din Rusia din anul 1902, din România în 1907 și revoluția
rusă din 1905. După aceasta ambele guverne au pornit pe calea rezolvării problemei agrare,
dar ele au subapreciat energia care se acumulase în popor în lupta pentru pămînt, pe care
războiul a agravat-o foarte tare, deoarece, după cum se știe, războiul întotdeauna amplifică
contradicțiile și face evidente racilele ascunse ale sistemului social și relațiile economice
dintre diferitele clase ale societății.
În Rusia, reforma agrară a fost realizată unilateral: ea nu a fost orientată pe calea care
ar fi putut să se dezvolte liber în conformitate cu aspirațiile populare și cu posibilitățile
economice, ci a fost luată sub grija funcționarilor, a devenit obiectul creației cancelariilor
din Petersburg și din alte părți. Astfel, noi nu numai că am devenit martorii crizei foarte
acute a acestei probleme, dar mai și sîntem chemați de revoluție să o rezolvăm. Revoluția
rusă a aruncat toate experimentele agrare ale lui Stolîpin4 și în locul lor a înaintat lozinci
total diferite. După aceste lozinci, pămîntul trebuia să fie scos din circuitul comercial,
trebuia să înceteze să mai fie proprietate privată. Se pot folosi de pămînt numai acei care îl
prelucrează cu munca lor proprie. Fiecare are dreptul ereditar la o bucată de pămînt nece-
sar pentru a exista. Aceste lozinci nu sînt însă produsul creației revoluționare. Ele au fost
pregătite de toată istoria proprietății rusești. Convingerea că pămîntul trebuie să aparțină
truditorilor constituie una dintre învățăturile intelectualității ruse. Conform învățăturii
socialismului revoluționar, pămîntul nu trebuie să aparțină nimănui, trebuie să se afle
la dispoziția comunelor și fiecare membru nou al comunei trebuie să aibă dreptul să pri-
mească lotul necesar pe care să-l cultive prin munca sa. Oricum am privi aceste cerințe
ale socialismului revoluționar, trebuie să ținem minte că acest ideal era idealul întregii
țărănimi muncitoare, și în literatură el este apărat de către unul dintre cei mai mari gîndi-
tori și economiști ai timpului său: N.G. Cernîșevski.
Ideologia populară, după care pămîntul trebuie să aparțină truditorilor nu ca proprie-
tate privată, ci în baza folosirii colective, nu putea să devină elementul definitoriu al unei
anumite învățături, numai ca parte a unui program revoluționar sau lozincă revoluționară;
aceasta era, se poate spune, o idee generală.
Eu nu am să insist acum asupra faptului de ce ideea privind necesitatea de a acorda
prioritate folosirii în comun a pămîntului, față de folosirea individuală, nu întîlnește
divergențe în cercuri largi ale intelectualității, nu voi cita părerea lui Izgoev5, un foarte
cunoscut membru al Partidului Libertății Poporului, care, așa cum îmi pare mie, a răspuns
corect de ce această idee nu este împărtășită de toți membrii partidului său, explicînd o
astfel de atitudine prin lipsa încrederii în puterile poporului. În cărțulia sa despre dreptul
comunal, el zice că sînt două curente: pe de o parte, tendința de afirmare a proprietății
personale, private, iar pe de altă parte, tendința de a transforma pămîntul întregului stat
într-o singură comună mare în care să fie realizate bazele dreptului comunal în cele mai
favorabile condiții pentru dezvoltarea forțelor de producție, tendința de a scoate [pămîn-
tul] de pe piață și a-l da numai celor care îl lucrează.
Toate simpatiile și compasiunile mele, ca om și ca activist politic, se înclină fără tăgadă
către cel de-al doilea curent, care tinde spre lărgirea dreptului comunal pînă la fruntariile
întregului stat. Nu am de gînd să-mi ascund simpatiile mele. Dar în momentul de față,
corectitudinea științifică nu-mi permite să susțin că cel de-al doilea curent va învinge, că
victoria va fi de partea lui. Doresc acest lucru, dar nu sînt sigur că va fi așa. Al doilea curent
era pe cale de a învinge, revoluția a dat naștere încrederii că anume așa va fi. Politicienii
cei mai realiști și mai cumpăniți s-au grăbit să-și exprime convingerea profundă că în fața
țărănimii s-au ridicat zorii unei vieți noi, că se realizează visul minunat al poporului.

77
 Tot ce am spus eu mai sus pentru a demonstra că toată societatea care gîndește în ter-
menii progresului se concentrează pe ideile rînduielilor agrare opuse ideii proprietății pri-
vate asupra pămîntului, am considerat necesar să le menționez pentru ca dumneavoastră,
domnilor membri ai Comisiei Agrare, să vă fie clar de ce lucrările pregătitoare pentru
reforma agrară au fost făcute anume în direcția acelui regim agrar din mediul rural, unde
comunitatea sătească ar putea desfășura o largă activitate creatoare în căutarea celor mai
drepte rînduieli funciare.
Procedînd la elaborarea legilor agrare, partidele și instituțiile chemate la această
muncă de către Guvernul Provizoriu, s-au ciocnit, mai întîi, de cel mai mare obstacol:
lipsa informației despre cît pămînt este, cui îi aparține, cum este folosit, cu ce culturi este
ocupat ș.a. Drept urmare, a fost organizat în toată Rusia recensămîntul agricol și funciar,
care a necesitat eforturi uriașe. Era avut în vedere și faptul că recensămîntul va contribui
la elaborarea unui plan alimentar și a unui plan de ajutorare agronomică a populației care
a primit pămînt, pentru că toți înțeleg că, în paralel cu eliminarea foametei, trebuie să
fie ajutată să se ridice cultura [agricolă]. În conformitate cu instrucția pentru efectuarea
recensămîntului, fiecare lot de pămînt și fiecare gospodărie trebuiau să fie înregistrate pe
o fișă aparte pe care erau trecute foarte detaliat următoarele date.
În centrul fișei erau trecute informațiile orientative: județul, volostea, satul (cătunul),
numele, prenumele și patronimicul gospodarului (denumirea instituției sau întreprinde-
rii), starea socială și naționalitatea gospodarului, societatea, statutul de înregistrat (străin,
refugiat, cetățean, prizonier), lipsa gospodăriei, gospodărie privată, numărul de loturi
(arătate care anume).
Versoul părții centrale a fișei era completat cu astfel de date privind descrierea pămîn-
tului aflat în proprietate privată: dacă fișa era alcătuită pe numele arendașului, [erau
indicate] numele, prenumele, patronimicul și starea socială a stăpînului (proprietarului
pămîntului). Dacă stăpînul pămîntului (proprietarul, arendașul) avea pămînt în altă
parte. Dacă are, atunci ce fel de pămînt: lot de împroprietărire, cumpărat ș.a. Dacă acest
pămînt este lucrat. Lîngă ce localitate se află proprietatea descrisă în fișa de față. Care este
distanța pînă la această localitate. Locul realizării producției; distanța de la locul realizării
pînă la această localitate.
Președintele Comisiei propune să se ia atitudine față de raport.
Dep. Buciușcan pune următoarele întrebări:
1. Sînt cumva în Secția statistică hărți cu informație despre caracterul suprafeței Basa-
rabiei?
2. Dacă sînt planuri cu reprezentarea pădurilor, bălților și mlaștinilor.
3. Există o hartă a naționalităților care locuiesc în Basarabia cu mărimea proprietăților
lor de pămînt?
4. Dacă există o hartă a solurilor.
N.K. Moghileanski: – Despre caracterul suprafeței Basarabiei se poate judeca în baza
hărților topografice: 1: 60 000. Există hărți ale pădurilor, bălților și mlaștinilor, dar sînt
vechi și nu corespund stării actuale a lucrurilor. Despre naționalități nu se poate spune
ceva sigur, dar datele care interesează pot fi obținute din statistica populației prin com-
pletarea rubricilor corespunzătoare. În sfîrșit, se află și material despre soluri, dar nu este
exact. Lucrările referitoare la această chestiune sînt pe ordinea de zi.
Dep. Lunev spune că informația care îl interesează pe Buciușcan se află în fișele expri-
mate în cifre, dar nu pe hărți. Dacă și există unele hărți, acestea sînt vechi și și-au pierdut
exactitatea inițială. Date noi nu sînt. Pentru a le avea, se cere muncă, iar de muncit se poate
doar atunci cînd sînt mijloace.
Dep. Grosman se referă la necesitatea de a determina gradul productivității variatelor
tipuri de gospodării, inclusiv cele comunale și individuale.

78
 Dep. Lunev dă lămuriri despre starea proprietății funciare comunale și a celei țărănești
private, menționînd slaba dezvoltare a proprietății comunale în Basarabia, și despre încer-
cările nereușite de a introduce în ținut gospodăriile individuale (create în baza comunelor
sătești – n.a.). Acest gînd este ilustrat cu exemple. Satele Cărpineni, Drăgușeni ș.a. au
renunțat la regimul bazat pe împărțirea fondului funciar în loturi, iar în satul Vadul lui
Isac un astfel de regim funciar, după plecarea inginerilor cadastrali, a fost distrus6.
Președintele Comisiei enumeră următoarele propuneri ale lui N.K. Moghileanski:
1. Despre fișa de inventar, alcătuirea căreia trebuie pusă în seama comitetelor agrare de
voloste, a reprezentanților Directoratului și inginerilor cadastrali;
2. Materiale editate sau spre editare:
a) liste de literatură editată pe chestiunea agrară;
b) istoria proprietății funciare și a folosirii pămîntului;
c) programe și proiecte de legi în legislația agrară;
d) planul lucrărilor pentru rezolvarea problemei agrare și
e) statistica proprietății funciare din 1917.
Președintele Comisiei completează propunerile lui N.K. Moghileanski cu sugestia de a
edita o „Schiță istorică a problemei agrare în România”.
Dep. Buciușcan propune ca chestiunea aceasta să nu fie discutată și nici votată, ci să
fie propusă spre discuții particulare între membrii Comisiei și pentru dezbateri la ședința
următoare.
Propunerea este acceptată.
Ședința se închide la ora 1 și 30 de minute.

Președinte V. Țîganko
Secretar Gh. Nastas

Note

1. Vezi mai jos procesul-verbal nr. 27 despre problema proprietății răzeșești.

2 Sînt vizate pămînturile apărute în urma reformelor agrare, care în Basarabia au avut loc în anii
1868–1870 și 1906–1910 și care constituiau loturile de împroprietărire ale țăranilor și coloniștilor.
3 Vezi acest raport în Anexă la procesul-verbal nr. 2 în limba rusă, publicat în ziarul Sfatul Țării.
4 P.A. Stolîpin, prim-ministru al Rusiei în anii 1906–1911, inițiatorul realizării unei ample reforme
agrare cu rezultate discutabile.
5 A.S. Izgoev, pseudonimul lui A.S. Lande (1872–1935), activist politic rus: social-democrat, mar-
xist, bolșevic, antibolșevic.
6 Evident, realitățile semnalate de dep. Lunev nu puteau fi foarte răspîndite.

79
 PROCESUL-VER BAL NR. 3
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 22 mai 1918

Şedinţa şi-a început lucrările la ora 10 și 45 de minute.

Ordinea de zi1:
§ 1. Continuarea raportului lui N.K. Moghileanski despre statistică.
§ 2. Raportul reprezentanţilor partidelor politice asupra programului reformei
agrare.

Președintele aduce la cunoștinţa celor prezenţi cele făcute de președinte pentru a fami-
liariza Comisia cu programele agrare ale diverselor partide și grupări politice din Basa-
rabia. Reprezentanţii Uniunii Proprietarilor de Pămînt au declarat că ei n-au formulat
încă principiile reformei agrare, dar se vede că programul agrar va conţine multe momente
comune cu programul guvernamental de reformă agrară în România. Părerea lor defini-
tivă asupra soluţionării problemei agrare ei o vor elabora cel mai tîrziu în cîteva săptămîni.
În continuare, președintele îi poftește pe cei prezenţi să se pronunţe asupra ordinii de
zi.
Dep. Buzdugan propune a se pune pe ordinea de zi în primul rînd chestiunea cu privire
la programele agrare ale partidelor politice din care Comisia ar elabora principiile cunos-
cute ale reformei agrare care constituie o bază pentru statistică.
Dep. Buciușcan: – Proprietarii de pămînt zic că ei nu și-au elaborat încă programul
agrar, dar asta nu poate nici pe departe servi drept temei pentru a nu veni încoace, întrucît
de la dînșii nu se cere un proiect de lege, ci doar principalele puncte de vedere asupra solu-
ţionării problemei agrare. Acum noi trebuie să elaborăm principiile și, în funcţie de aceste
principii, să desfășurăm munca.
Dep. Lunev menţionează necesitatea unei posibile soluţionări cît mai urgente a chesti-
unii vizînd întocmirea fișei de inventariere spre a nu se frîna munca statistică.
Cît despre programele partidelor politice, analiza lor se impune pentru elucidarea a
două principii: 1) se lichidează sau nu proprietatea privată și 2) înstrăinarea se face cu sau
fără răscumpărare.
V.S. Kosovici împărtășește părerea deputatului Buciușcan în ce privește necesitatea de
a soluţiona la început principiile reformei agrare. Trebuie elucidată latura logică a chestiu-
nii, împărţind-o în principalele părţi componente: a) partea juridico-legală; b) partea teh-
nică și c) partea financiară. Chestiunea trebuie rezolvată în mod radical, după o studiere
multilaterală, dar nu dintr-o mișcare, prin răsturnarea bruscă a stării de lucruri.
Președintele anunţă încheierea dezbaterilor și pune la vot propunerile:
1) a lăsa ordinea de zi în varianta propusă de prezidiu și 2) a pune § 2 pe locul 1.
Cea de-a doua propunere a fost acceptată cu majoritatea de voturi.
§ 1. Raportul dep. Grosman asupra programului agrar al Partidului Libertăţii Popo-
rului2:
– Domnilor membri ai Comisiei Agrare, la propunerea președintelui nostru, voi
prezenta un succint raport asupra Programului agrar al Partidului Libertăţii Poporului
[P.L.P]. Nu voi prezenta acest raport în calitate de delegat al partidului, care deocamdată
nu e prezent personal. Chiar dacă aș omite cîte ceva, voi fi completat de membrul Partidu-
lui L.P., prezent aici, membrul Primei Dume3, L.E. Siţinski4.
Se prea poate ca programul agrar al P.L.P. să nu fie în strînsă legătură cu ideologia
partidului despre construcţia de stat în ansamblu. Din acest punct de vedere, el concepe
reformele de stat, economice și sociale numai în cadrul statalităţii și al dreptului.
80
 Orice reformă trebuie să fie, în primul rînd, o reformă de stat, adică trebuie să urmă-
rească interesele statului, ca un colectiv. De aceea, după părerea P.L.P., politica guvernului
ţarist a fost greșită, întrucît își concentra atenţia în exclusivitate asupra bunăstării dvoreni-
lor, în detrimentul a toate sau urmărind să protejeze în mod deosebit pe velicoruși, încălcînd
drepturile celorlalte naţionalităţi, conform legii sau prin asentimentul claselor guvernante.
Orice reformă de stat îndreptată spre ameliorarea echitabilă a situaţiei vreunei clase a
poporului trebuie să fie raportată la interesele statului, ca un tot întreg.
Pe acest temei, în reforma agrară P.L.P a proclamat înstrăinarea pămîntului din pro-
prietatea privată, a celui de stat, mănăstiresc, de udel5 pentru cei care îl muncesc, dar
din punctul de vedere al statalităţii, în același caz, face excepţie pentru pămînturile care
1) aparțin comunităților sătești; 2) micilor proprietari în limitele normei de muncă;
3) orașelor, zemstvelor și în genere instituţiilor ce urmăresc scopuri de utiliate pubică în
sens de stat (fabrici de zahăr); 4) livezi, parcuri, grădini și gospodării-model.
Cît despre dimensiunile loturilor de împroprietărire, P.L.P. a adoptat principiul nor-
melor de muncă. Din același unghi al statalităţii și dreptului, el recunoaște înstrăinarea
pămînturilor din proprietate privată numai contra unei recompense echitabile, adică recu-
noaște principiul exproprierii, dar respinge principiul confiscării avutului, adică înstră-
inarea fără răscumpărare; în linii generale, respingerea confiscării se bazează pe urmă-
toarele argumente: 1) confiscarea este admisă ca o măsură de pedeapsă în cazul crimelor
foarte grave; 2) lucrul acesta este de fapt irealizabil din cauza datoriilor pentru pămînturi
la bănci ipotecare, pentru acoperirea cărora au fost alocate sume ale caselor de economii,
pensionare, ale văduvelor, capitaluri străine, de care, vrînd-nevrînd, va trebui să se țină
cont; 3) e greu de găsit un temei legal pentru confiscarea capitalului investit de cineva în
pămînt, în timp ce alte capitaluri nu se confiscă – conștiința dreptului constituie o valoare
socială atît de mare că nu poate fi ignorată.
Ne-am deprins într-atît cu caracterul legal al tuturor relaţiilor noastre, încît nici nu
observăm că dreptul pătrunde în toate acţiunile noastre. Astăzi, cînd aţi intrat în această
sală și fiecare dintre Dvs. a ocupat un scaun, în felul acesta aţi săvîrșit un act legal. Aţi fi
fost uimiţi dacă un altul ar fi înșfăcat acest scaun sau v-ar fi dat jos de pe acest loc. V-aţi
fi simţit jignit, lovit în sentimentul Dvs. de a avea dreptul să vă folosiți de acest scaun o
anumită perioadă de timp. Principiile de drept nu pot fi călcate fără pedeapsă.
P.L.P., prin răscumpărare echitabilă, nu are în vedere preţul de piaţă, ci rentabilitatea
pămîntului.
Cît despre norma de folosire a pămîntului, P.L.P. consideră că ea nu poate fi un capriciu
al legiuitorului, ci depinde de condiţiile de trai. Cu cît e mai vast domeniul de cercetare, cu
atît formele acestea sînt mai variate. Ele constituie o concluzie dintr-o mulţime de factori,
în orice caz, nu rezultat al programului de partid. Ele trebuie să fie în afara politicii. Pe
acest temei, P.L.P. a desfășurat o luptă desperată împotriva reformei agrare a lui Stolîpin,
și nu pentru că P.L.P. ar fi fost în principiu împotriva proprietăţii individuale, ci doar de
aceea că Stolîpin a lichidat în mod violent obștea și a introdus proprietatea individuală în
scopuri politice. În loc de 18 000 de moșieri, el dorea să obțină milioane, considerîndu-i
cel mai sigur element conservator.
P.L.P., dîndu-și seama cît de multe jertfe sînt necesare pentru realizarea reformei agrare,
ceea ce o deosebește de alte partide politice mai de dreapta, ea totodată consideră că nu tre-
buie făcute niciun fel de promisiuni nerealizabile din partea statului, și asta o deosebește
de partidele care se află mai la stînga.
Considerînd că chestiunea agrară este una dintre cele mai complicate și mai dificile
probleme de stat, P.L.P. apreciază că ea trebuie să fie realizată de către cea mai competentă
instituție de stat, care poate fi numai Parlamentul, ales în baza legii adoptate de către Adu-
narea Constituantă6.

81
 Președintele Comisiei propune oratorilor să se pronunţe pe marginea raportului făcut
de dep. Grosman.
L.E. Siținski semnalează precauția cu care P.L.P. abordează o chestiune atît de com-
plicată, ca cea agrară, și încă într-o țară agrară. Îmbunătățirea traiului țăranilor în Rusia a
fost întreprinsă în 1861, dar a avut o soluționare șovăielnică, ceea ce pune țara în situația
de a rezolva problema agrară din nou. Principiile rezolvării problemei agrare de către P.L.P.
se reduc la următoarele:
1. Transmiterea pămîntului la țărani, cu excepția suprafețelor care au importanță
publică și de stat.
2. Admiterea muncii salariate la prelucrarea pămîntului.
3. Normele care se admit vizează consumul și munca.
4. Baza pentru expropriere este norma necesară7 pentru împroprietărirea tuturor
țăranilor cu pămînt.
Partidul nu hotărăște categoric chestiunea dacă pămîntul trebuie dat la țărani în baza
dreptului de proprietate sau în temeiul stăpînirii în colectiv. Partidul se pronunță pentru
formarea fondului de stat, din care se împroprietărește clasa truditoare. Rezolvarea proble-
mei agrare se află în legătură strînsă cu proprietatea funciară sau cu folosirea pămîntului
într-o localitate sau alta. Pentru a elimina concentrarea pămîntului în unele și aceleași
mîini, P.L.P. consideră necesar: 1) fixarea unui maximum pentru proprietatea funciară și
2) impozitarea accentuată peste acest maximum cu un impozit progresiv pe venit.
Președintele propune oratorilor să se pronunțe asupra raportului dep. Grosman8.
Dep. Erhan: – Înainte de revoluţie, ideologia P.L.P., după ideologia „grupului mun-
cii”9, se bucura de cea mai mare simpatie a populaţiei active, deși programul lui de partid
conţine lacune mari. P.L.P. nu are baze trainice. El nu este sigur că traducerea în viaţă a
programului său nu va conduce la o catastrofă socială. A existat un moment în care P.L.P.
ar fi putut să-i facă statului un serviciu, dar partidul n-a făcut acest lucru, întrucît nu
dorește să accepte vreun compromis. Invocînd cuvintele dep. Grosman despre principiul
de drept al P.L.P., dep. Erhan menţionează că astfel de principii sînt recunoscute și de alte
partide politice care cer, odată cu asta, jertfe sociale. Aceste jertfe sînt necesare și de aceea
că clasele guvernante și-au creat bunăstarea pe seama clasei truditoare. Necesitatea jertfe-
lor sociale se impune anume acum cînd e vorba despre reforma agrară în Basarabia care
constituie o treime a statului român, unde chiar și cel mai liberal program agrar e cu mult
mai de dreapta faţă de programul P.L.P.
Dep. Grosman: – Nu-i adevărat cum că P.L.P. nu acceptă unele jertfe sociale; admi-
terea înstrăinării e cel mai convingător argument în acest sens. Dar partidul se pronunţă
împotriva unei transformări bruște, radicale a stării de lucruri existentă de secole în istoria
poporului.
La ora 12 și 20 de minute se anunţă o pauză de 10 min.

Ședinţa își reia lucrările la ora 12 și 30 de minute sub președinția lui V.V. Ţîganko.
§ 2. Continuarea raportului lui N.K. Moghileanski despre statistică.
[N.K. Moghileanski]: – Apoi în cartelă urmează rubrici vizînd populaţia. Registrato-
rul trebuie să adune date vizînd atît bărbaţii, cît și femeile, membrii familiei și muncitorii
angajaţi.
S-a menţionat în mod expres populaţia existentă în gospodăriile particulare.
În continuare, urmează date referitoare la inventarul de care dispune populaţia și la
numărul de vite, după specii aparte, împărţite după vîrstă și grupe.
Datele privind proprietatea funciară ar fi trebuit adunate deosebit de complet. Chesti-
onarea s-a desfășurat atît în privinţa proprietăţii funciare cu împărţirea acesteia în loturi

82
de împroprietărire, pămînt cumpărat, bisericesc etc., cît și a altor categorii, cum ar fi: în
cazul loturilor de împroprietărire – cele deținute individual și cele colective, pentru cele
cumpărate – individual, de orașe etc. De asemenea, a terenurilor cultivabile cu următoa-
rele date: cu semănăturile de cereale și alte culturi, fiind menționate aparte semănăturile
pe loturile individuale, pe pămînturile cumpărate, pe cele arendate, inclusiv pe loturile de
împroprietărire și din afara acestora.
În continuare, urmează datele despre arendă și darea pămîntului10. Aceste date au fost
adunate, făcîndu-se menţiuni detaliate despre categoriile proprietarilor (de la care s-a luat
în arendă), numărul desetinelor, cu ce au fost semănate, în ce condiţii și ce categorii de
pămînt – de împroprietărire, din afara acestuia, în comuna respectivă ori în afara acesteia.
Dacă pe parcursul ultimului an agricol gospodăria a angajat muncitori pe termen de un
an, lunar, pe alte termene, cu ziua. Dacă pe parcursul ultimului an agricol, gospodăria a
eliberat muncitori angajaţi pe un an, pe o lună, pe alte termene, cu ziua. Dacă pe parcursul
ultimului an agricol, gospodăria și-a cultivat pămîntul cu propriul său atelaj sau cu vite
închiriate.
Dacă sînt în gospodărie ramuri agricole cu caracter industrial (apicultură, cultivarea
hameiului, pomicultură, avicultură etc.). În afară de aceasta, se avea în vedere a aduna date
la fel de amănunţite despre fiecare gospodărie privată care depășește dimensiunea de 400 de
desetine sau care se distinge prin caracterul cultural al organizării lor, dar, spre regretul nos-
tru, evenimentele care au avut loc toamna și iarna trecută11 au făcut lucrul acesta imposibil.
Dar sarcina de căpetenie – întocmirea fișelor pentru fiecare gospodărie – a fost înde-
plinită, cu excepţia cîtorva puncte care au fost propuse să fie transcrise suplimentar în vara
curentă. Pentru toate gospodăriile din Basarabia au fost sau vor fi întocmite fișe în număr
de circa 450 000; în prezent numărătoarea și întocmirea lor se apropie de sfîrșit.
Totalizarea definitivă se reţine prin faptul că unele centre populate n-au fost recenzate
din cauză că populaţia a refuzat să comunice datele cerute sau din cauza unei atitudini
neserioase faţă de această muncă a celor care au prezentat materialul ce s-a dovedit a fi inu-
tilizabil. Cînd se va încheia numărătoarea satelor, se vor face totalurile pe voloste și judeţe,
în sfîrșit, pentru întreg ţinutul. Pe măsură ce se vor acumula totalurile, acestea vor trebui
comparate cu alte surse ce conţin date despre pămînt, le vor completa și rectifica.
Ce învăţăminte putem trage din recensămîntul de anul trecut în interesul studierii pro-
blemei agrare în Basarabia? În primul rînd, statistica trebuie să răspundă la întrebarea des-
pre dimensiunea și structura fondului funciar: cît pămînt există, unde, de ce fel și cui apar-
ţin terenurile. În continuare, ea trebuie să spună cîte gospodării fără pămînt sau cu pămînt
puţin există în Basarabia. Cunoscînd dimensiunile fondului funciar și numărul gospodări-
ilor fără pămînt sau cu puţin pămînt, se va putea stabili norma de împroprietărire.
Datele despre felurile de exploatare a solului (răzeșie, obște, comunitate familială, lot de
împroprietărire etc.) la diverse elemente din Basarabia ne vor permite să desfășurăm reforma
agrară în conformitate cu obiceiurile și tradiţiile populaţiei care i-ar satisface pe toţi.
Acestea sînt, în linii generale, concluziile practice care pot fi trase din statistica din
anul 1917.
Trebuie să declar însă că pentru un tablou statistic mai complet și mai exact pe anul
1917 se impun cîteva lucrări suplimentare. Trebuie să încheiem adunarea datelor statistice
în cele cîteva puncte unde, date fiind anumite împrejurări, nu s-a putut face statistica și –
ceea ce contează – nu s-a putut aduna cu ajutorul fișelor de inventariere date despre schim-
bările care au avut loc pe teren în decurs de un an. Fără aceste date, materialul existent
nu va corespunde întru totul realităţii, întrucît timp de un an, fără doar și poate, au avut
loc schimbări și s-au produs mișcări (mobilizări) în folosirea pămîntului. Munca aceasta
nu e grea, întrucît nu va trebui să fie întocmite fișe noi, ci vor trebui completate doar cele
existente; ea ar putea fi făcută în două-trei luni. Eu cred că munca aceasta ar putea fi pusă

83
pe seama comitetelor agrare de voloste; pentru ca lucrul să fie făcut cît mai bine, acestea
pot fi întărite cu specialiști – ingineri cadastrali – și cu reprezentanți ai Directoratului de
agricultură.
Eu aș vrea foarte mult ca acel schimb de păreri care va avea loc după raportul meu
să se refere, între altele, și la chestiunea privind necesitatea realizării acelor lucrări statis-
tice suplimentare, pe care eu tocmai le-am menționat. Ar fi de dorit ca în dezbateri să-și
găsească reflectare și acele sarcini legate de viitoarele Dvs. lucrări, pe care noua statistică
le-ar putea îndeplini. Amintesc încă o dată că exactitatea și plinătatea materialelor statis-
tice vor avea o mare însemnătate pentru soluționarea de către Dvs. a unor aspecte sau a
altora cu privire la problema agrară.
Încheindu-mi raportul, vreau să vă mai menționez unele surse de informație referitoare
la proprietatea funciară și la exploatarea pămîntului. Aceste informații pot fi adunate din
arhiva referitoare la hotare (haturi), din registrele de impozitare ale direcțiilor zemstvelor
județene, a lucrărilor de evaluare ale zemstvelor și a trei recensăminte agricole organizate
de către guvern în anii 1877–1878, 1887 și 1905. Ne oprim la aceste surse.
Dep. Minciună menţionează că comitetele agrare de voloste, întărite cu ingineri cadas-
trali și reprezentanţi ai Directoratului agriculturii, nu vor fi în stare să efectueze o astfel
de muncă, întrucît efectivul lor e foarte slab, iar ţăranii dau informaţii fără niciun chef.
Dep. Crihan trage din raportul dlui Moghileanski concluzia despre necesitatea unei noi
statistici. Posibil că datele statistice de anul trecut s-au învechit întrucîtva, cu toate acestea,
admite oratorul, ele pot fi suficiente pentru desfășurarea reformei agrare. Cît despre comi-
tetele agrare de voloste, pe seama cărora se preconizează a pune noua muncă statistică,
ele sînt absolut inapte pentru o astfel de muncă și în curînd urmează să fie restructurate.
A începe în aceste condiţii controlul datelor statistice nu are rost; se impune doar totaliza-
rea materialului adunat deja; cu atît mai mult că pentru o nouă statistică nu mai dispunem
de mijloace. Însăși munca statistică dep. Crihan și-o imaginează ca pe ceva obiectiv și inde-
pendent de cutare sau cutare sarcină.
Dep. Moghileanski: – Despre o nouă statistică nici vorbă nu poate fi; e necesar să con-
trolăm doar datele statistice existente. Statistica e într-adevăr obiectivă, dar ei trebuie să i
se pună anumite întrebări, pentru a se ști în ce direcţie să acţioneze. Statistica poate să-și
propună ea însăși unele sarcini, dar în cazul de faţă trebuie ca iniţiatorul acestor sarcini să
fie Comisia Agrară.
În legătură cu efectuarea statisticii de către comitetele agrare de voloste, N.K. Moghi-
leanski spune că, indiferent că vor fi organizate sau nu, ele trebuie să îndeplinească ceea ce
li se cere.
Dep. Lunev consideră justă observația dep. Minciună referitoare la dificultatea muncii
care trebuie făcută și totuși o consideră necesară în scopul stabilirii [după planuri] cine,
unde și ce stăpînește, deoarece, din cauza vechimii, planurile nu corespund faptelor reale
despre proprietatea funciară dintr-o localitate sau alta. Lucrul va cere cheltuieli, dar nu
trebuie să ne temem de ele, pentru că vor fi productive.
Dep. Crihan: – Există planuri generale ale proprietăților; nu este arătată doar reparti-
zarea detaliată a proprietăților, dar aceasta pe noi nu trebuie să ne intereseze. Este necesar
să cunoaștem: 1) cantitatea totală de pămînt; 2) cantitatea de pămînt cultivabilă și necul-
tivabilă; 3) populația țărănească; 4) productivitatea pămîntului. Statistica anului 1917 ne
oferă astfel de date.
Dl Siținski consideră necesar a accepta propunerea lui N.K. Moghileanski despre reali-
zarea lucrărilor de statistică cu ajutorul comitetelor agrare de voloste, care mai trebuie păs-
trate vreo două-trei luni în această componență. Important este să fie stabilită suprafața
de pămînt moșieresc care trebuie să treacă la țărani, pentru reglementarea plății pe foile
de impunere12 .
Dep. Buciușcan găsește că sarcinile Comisiei Agrare sînt:

84
 1) elaborarea proiectului reformei agrare și 2) aflarea căilor care duc spre înfăptuirea
acestui proiect.
Dep. Buzdugan consideră statistica posibilă doar în cazul în care cheltuielile pe care le
necesită nu vor depăși cele o sută și douăzeci de mii (120 000) de ruble deja alocate pentru
asta. Nu trebuie grevat pămîntul cu mari cheltuieli pentru reforma agrară, întrucît ţăranii
vor renunţa la pămînt dacă el va costa prea scump. Totodată, Comisia Agrară nu este în
drept să iniţieze, fără Parlament, o nouă statistică.
Dep. Moghileanski e de părere că chestiunile legate de cheltuieli nu trebuie să intere-
seze Comisia care trebuie doar să elaboreze mijloacele de desfășurare a reformei agrare și să
le prezinte spre analiză Directoratului agriculturii și Parlamentului.
(Specialiștii se retrag pentru o scurtă deliberare.)
Dep. Grosman este uimit de faptul că Comisia Agrară discută în contradictoriu ches-
tiuni care la congresele statisticienilor competenți sînt considerate necesare. Nu trebuie
să ne zgîrcim în privința mijloacelor pentru realizarea reformei agrare, continuă oratorul,
deoarece țara are trei milioane (3 000 000) de desetine de pămînt. El nu este de acord cu
propunerea dlui Siținski ca în fișele de inventar să fie trecute pămînturile care au trecut de
la moșieri la țărani, deoarece în acest caz, pe de o parte, nimeni nu va da informație exactă,
iar pe de altă parte, va fi cauză a diferitor confuzii.
Dep. Stavriev propune să fie folosite materiale despre pămînt care se află în instituțiile
locale.
Dep. Crihan consideră că lucrul statistic pe care vrea să-l facă dl Moghileanski este
colosal; acesta este un întreg cadastru și e de părere că este imposibil să se facă un cadastru
în 2-3 luni, deoarece în Basarabia sînt în total 36 de ingineri cadastrali, iar voloste sînt
10013. Pentru o astfel de muncă s-ar cere cel puțin doi ani. De aceea dep. Crihan propune
să fie folosite statisticile din 1907, 191214 și din alți ani.
Dep. Lunev zice că munca reală de întocmire a unui cadastru e cu mult mai simplă
decît și-o închipuie membrii Comisiei. Planurile generale sînt gata, e necesar să fie comple-
tate cu ajutorul fotografierilor de recunoaștere.
(Specialiștii revin.)
Președintele Comisiei dă cuvîntul reprezentantului Directoratului agriculturii, unui
specialist și unui raportor.
Dl Topor, reprezentantul Directoratului agriculturii, aduce la cunoștinţa celor pre-
zenţi că Directoratul agriculturii elaborează un plan de date statistice similar celui proiec-
tat de Secţia de statistică a guvernului.
Dl Kosovici spune că fără alocaţii suplimentare pentru munci auxiliare, problema
agrară nu poate fi soluţionată. Economisirea mijloacelor poate conduce la neînţelegeri mai
mari decît cele care s-au produs la încercările de rezolvare primitivă a problemei agrare.
N.K. Moghileanski consideră că e necesar a întreprinde lucrări de statistică, cu atît mai
mult că ele coincid cu cele preconizate de Directorat.
Președintele Comisiei declară suspendarea dezbaterilor și pune la vot propunerea de a
efectua statistica după planul propus de dl Moghileanski.
Rezultatul votării: 15 voturi pentru, 7 voturi contra și 2 abţineri.
Președintele îl roagă pe reprezentantul Directoratului agriculturii să-i transmită direc-
torului agriculturii doleanţele Comisiei.
La ora [2]15 și 10 minute ședinţa se închide.

Președinte (semnătură) V. Ţîganko

Deputaţii16:
Secretar (semnătură)

85
Note

1 Adeseaori ordinea anunţată la începutul şedinţelor era schimbată pe parcursul dezbaterilor.

2 Este vizat, de fapt, Partidul Democrat-Constituţional Rus, așa-zișii cadeți, Partidul Libertății
Poporului fiind una dintre denumirile sale. Dar, la drept vorbind, pe atunci în Basarabia nu exista
niciun partid – rămăsese doar amintirea partidelor apărute în timpul primei revoluții ruse sau
după revoluția din februarie 1917, împreună cu pretenția nefondată a unor oameni politici că mai
făceau parte din partidele dispărute sau din cele care, de fapt, nici nu se afirmaseră, cum a fost
aproape întotdeauna în cazul formațiunilor exclusiv locale.
3 E vorba de Prima Dumă de Stat a Rusiei, din anul 1906.
4 L.E. Siținski, nobil de origine poloneză, născut în 1854. A făcut parte din Prima Dumă de Stat a
Rusiei. Ca medic cu studii făcute la Petersburg, Paris, Viena și Berlin, a activat în Spitalul Guber-
nial din Chișinău. A fost primar al Chișinăului, membru al dumei acestui oraș și membru al zemst-
velor gubernială și județeană, membru al Partidului Libertății Poporului. În 1906 a fost în conflict
cu administrația țaristă. Mare proprietar funciar în zona orașului Călărași, unde a preluat, proba-
bil pe cale matrimonială, o parte a marii moșii de altădată a Rîșcanilor din această zonă, și în alte
părți.
5 Pămînturi aparținînd familiei imperiale.
6 Intenționat sau nu, această afirmație pare să fie o aluzie la faptul că, nefiind Adunare Constitu-
antă, Sfatul Țării nu avea dreptul să adopte o lege agrară.
7 Evident, este vizată mărimea lotului de împroprietărire.
8 Viziunea marelui proprietar Siținski asupra viitoarei reforme agrare pare cu totul alta decît cea a
deputatului Grosman, care pretindea că expunea programul P.L.P. În timp ce cel din urmă înclina
spre o viziune care admitea o reformă radicală ce ar fi încredințat țăranilor cea mai mare parte a
pămîntului, Siținski, așa cum bine avea să observe Erhan, avea grijă să fie păstrată marea proprie-
tate, care să fie asigurată cu brațele de muncă necesare, altfel spus, cu munca țăranilor, cărora să li
se dea cîte un lot care să le asigure hrana necesară. De altfel, Grosman a criticat, parțial, viziunea lui
Siținski.
9 Este vizată organizația politică cu acest nume care făcuse parte din Prima Dumă de Stat și care era
alcătuită din reprezentanți ai țărănimii și ai intelectualității mărunte, de felul raznocinților.
10 Nu este clar dacă e vizată aici darea pămîntului în arendă, transmiterea lui spre a fi exploatat în alt
fel ori sînt avute în vedere toate formele de cultivare și folosire a pămîntului, în afara gestionării de
către proprietari.
11 Aluzie la marile mișcări agrare din anul 1917 și de la începutul anului 1918.
12 Pare să fie vizate registrele de impozitare ale direcțiilor zemstvelor județene, despre care vorbea
Moghileanski. De regulă, acestea se refereau doar la impozitarea proprietăților funciare.
13 După datele lui Alexis Nour, în anul 1916 în Basarabia erau 113 voloste. Vezi de ex. Basarabia în
marele act al Unirii de la 1918, ed. I. Țurcanu și M. Papuc, Chișinău, 2017, p. 142.
14 Acești ani se disting cu greu în document, astfel că nu există siguranța că ar fi vizați anume acești
ani (mai ales în cazul anului 1912).
15 Cifra se distinge cu greu.
16 La început, procesele-verbale, scrise de mînă, erau semnate, în afară de președinte și secretar, și de
către ceilalți membri ai Comisiei prezenţi la ședinţele respective, dar ulterior această practică a fost
abandonată. În textele dactilografiate, aceste semnături lipsesc.

86
 PROCESUL-VER BAL NR. 4
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 24 mai 1918

Lipseşte deputatul Bajbeuk-Melikov.

Şedinţa se deschide la ora 10 și 35 de minute.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea proceselor-verbale nr. 2 şi 3.
§ 2. Raportul dlui Ghendric asupra programului agrar al Partidului Socialiştilor
Populari.
§ 3. Clarificarea principiilor de bază în soluţionarea problemei agrare.
§ 4. Treburi curente: alegerea casierului şi a bibliotecarului Comisiei.

§ 1. Secretarul dă citire proceselor-verbale nr. 2 și 3 care sînt aprobate.

Se dă citire mandatului reprezentantului Ministerului Agriculturii, domnul Filipescu.
§ 2. Raportul domnului Ghendric asupra programului agrar al Partidului Socialiștilor
Populari1:
– Trebuie introdusă naţionalizarea pămîntului, cu alte cuvinte, tot pămîntul trebuie să
devină un avut public general. Totodată, terenurile destinate agriculturii vor fi date numai
oamenilor care le vor lucra cu braţele lor.
Toate terenurile cazone, fiefale, guvernamentale, bisericești, mănăstirești și cele din
proprietatea privată urmează să fie neamînat naţionalizate și să formeze un fond funciar
public general.
În posesiunea publică intră de asemenea apele și bogăţiile subsolului.
Pămînturile statului, de udel2 , сele personale ale împăratului3, bisericești și mănăsti-
rești trec în fondul funciar fără răscumpărare.
Cît despre pămînturile din proprietate privată, partidul va căuta să se ajungă la aseme-
nea condiţii în care pămîntul să treacă din proprietatea privată în proprietate publică cu
cheltuieli minime și jertfe cît mai puţine din partea poporului. Partidul va depune toate
eforturile pentru ca cheltuielile inevitabile la transmiterea pămîntului în proprietatea
poporului să fie suportate din fondul statului.
Mai departe, dat fiind că multe pămînturi aflate în proprietate privată sînt ipotecate la
bănci funciare și în hîrtiile acestor bănci sînt investite capitalurile caselor de economii, ale
slujbașilor căilor ferate, ale funcționarilor mărunți și ale altor persoane din rîndul clasei
sărace truditoare, partidul consideră necesar ca la trecerea acestor pămînturi în proprietate
publică să fie compensate toate depunerile și capitalurile de acest fel în contul statului.
În afară de aceasta, recompensa pentru pămînturile moșierești, dacă va exista o astfel
de recompensă, aceasta nu trebuie să fie cît mai mică, adică să nu depășească atît cît este
necesar clasei moșierilor pentru a nu sărăci și a se acomoda la noile condiţii de viaţă.
Loturile de împroprietărire de toate categoriile rămîn la proprietarii lor. De asemenea,
toate micile pămînturi cumpărate, pe care se face gospodărie truditoare, pot rămîne în
folosința stăpînilor acestora. Dar față de toate pămînturile acestea trebuie luate așa măsuri
ca ele să nu se concentreze în aceleași mîini și pe ele să fie organizate gospodării bazate pe
munca proprietarilor. Mai departe, aceste măsuri trebuie să contribuie la trecerea treptată
a tuturor acestor pămînturi în proprietate publică. Totodată, proprietarii unor asemenea
pămînturi au dreptul la recompensă din partea statului.
Administrarea și gestiunea fondului funciar ţine de competenţa administraţiei locale.
Din acesta sînt excluse pămînturile care au importanță deosebită pentru stat. Aceste
pămînturi trebuie să fie sub stăpînirea Adunării Legislative și a guvernului numit de ea.

87
 Toţi cetăţenii au drept egal la folosirea liberă a pămîntului. Dar localnicii care se ocupă
cu munca pămîntului primesc loturi de pămînt în primul rînd. Orășenii și toţi cei veniți
din alte părţi primesc loturile în rîndul următor după localnicii agricultori.
La împroprietărire Partidul Socialiștilor Populari acordă prioritate normei de consum
faţă de altele și, în particular, faţă de cea a muncii, întrucît în ultimul caz poate să nu
ajungă pămînt pentru toți.
Pentru a egala pămînturile mai slabe cu cele mai bune, trebuie să fie instituit un impo-
zit aparte pe pămînturile mai bune.
Dacă din anumite cauze, lotul de pămînt se reîntoarce de la proprietarul de pînă atunci
înapoi în fondul funciar, un asemenea proprietar are dreptul să primească o recompensă
pentru toate ameliorările aduse pămîntului și nefolosite pînă la capăt, pentru îngrășă-
minte, pentru împrejmuire, pentru curăţarea de pietre, asanarea mlaștinilor.
Partidul va insista ca statul și zemstva să acorde ajutor pe toate căile agricultorilor mun-
citori și, mai ales, gospodăriilor colective.
La ora 12 a fost anunţată întrerupere.

Ședinţa își reia lucrările la ora 12 și 30 de minute.

N.K. Moghileanski observă că raportorul nu a lămurit destul de clar principiile proble-
mei agrare din punctul de vedere al Partidului Socialiștilor Populari și că principiile expuse
de raportor sînt în mare măsură aceleași cu ale Partidului Revoluționarilor Socialiști.
Dl Siținski îi pune raportorului următoarele întrebări:
1. La care pămînturi atribuie partidul pămînturile răzeșești?
2. La naționalizarea pămînturilor, le va fi plătit țăranilor pămîntul confiscat peste
normă?
Dl Ghendric: – 1) Partidul consideră că posesiunile răzeșești sînt pămînturi țărănești;
2) Pentru pămînturile luate de la țărani peste normă se plătește.
La întrebarea lui Grosman despre munca salariată în gospodăriile fără brațe de muncă,
raportorul răspunde că Partidul Socialiștilor Populari nu admite munca salariată4.
Dep. Grosman observă că în asemenea caz, în acest punct, între Partidul Socialiștilor
Populari și cel al Revoluționarilor Democrați5 nu există deosebire.
Întrebarea dep. Buzdugan dacă împărțirea pămîntului pe gospodării se face după
numărul de suflete sau după numărul lucrătorilor și ce se întîmplă cu pămîntul cînd mem-
brul familiei-muncitorul moare, raportorul o consideră foarte complicată. Dacă, conform
normei de muncă, împroprietărirea se face pe suflete, atunci după un anumit timp nu va
mai ajunge pămînt. În cazul morții lucrătorului, pămîntul rămîne în familie sau trece la
comună (obște), dacă nu este familie.
Dep. Ioncu propune să fie ascultate propunerile practice ale partidelor în rezolvarea
problemei agrare, și nu de intrat în detalii privind programele partidelor.
Dep. Erhan: – Nu este clară afirmația raportorului că în curînd nu va mai ajunge pămînt
în cazul împroprietăririi după norma de muncă. În Basarabia, norma de muncă era stabilită
în 1890 la 6-7 desetine, avînd în vedere lucrătorii cu 35%6. Către momentul de față, această
normă nu s-a schimbat prea mult. Cum stabilește raportorul principiul normei de muncă?
Dl Ghendric observă că datele dep. Erhan nu sînt exacte: % lucrătorilor nu este 35, ci
45; norma de muncă se deosebește foarte mult de cea indicată de dep. Erhan. Norma de
muncă nu este peste tot aceeași și trebuie să fie stabilită prin cercetări speciale.
Președintele îi transmite raportorului sugestia lui Buzdugan de a tipări raportul și pe cea
a lui Erhan de a introduce în raport datele statistice referitoare la Basarabia, după care pro-
pune Comisiei să se treacă la stabilirea principiilor de bază în rezolvarea problemei agrare.
§ 3. Dep. Lunev propune să fie invitați juriști pentru a clarifica temeiurile de drept ale
proprietății funciare în Basarabia.

88
 Dep. Grosman observă că chestiunea menționată de dep. Lunev este examinată foarte
slab; astfel, baza juridică a proprietății răzeșești nu este clară deloc; mulți îi consideră pe
răzeși membri ai comunei; personal, el îi consideră proprietari. Juriștii locali cunosc foarte
slab chestiunea în discuție, iar hotărîrile Senatului în această chestiune se deosebesc prin
confuzie.
N.K. Moghileanski propune ca, în scopul lămuririi acestei chestiuni, să fie editate:
1) schițe ale proprietății funciare în România și Basarabia și 2) programe și proiecte de legi
din legislația agrară.
Dep. Crihan zice că întemeierea juridică a chestiunii agrare din Basarabia nu trebuie
examinată în cadrul general rusesc. Ea trebuie examinată din punctul de vedere al istoriei
și dreptului românesc. În acest sens, el recomandă lucrările specialiștilor români, care au
acordat o anumită atenție proprietății funciare basarabene (Radu Rosseti, Creangă7). Pro-
pune să fie invitați specialiștii români în chestiunea respectivă.
Prof. Murgoci consideră întru totul întemeiat ca la elucidarea temeiurilor juridice ale
proprietății funciare din Basarabia să se pornească de la vechile tradiții funciare românești.
În completarea lucrărilor menționate de dep. Crihan, prof. Murgoci enumeră lucrările pro-
fesorilor Iorga, Basilescu, Cuza, G. Panu. O atenție deosebită merită lucrarea prof. Cuza,
care cuprinde toate actele juridice din Basarabia pînă la 1812 și cele referitoare la județele
Bolgrad, Ismail și Cahul de la 1856 și pînă la 1878.
Dep. Grosman observă că în sfera folosirii pămîntului, Basarabia și după 1812 a trăit
după legile locale; astfel, tot timpul au fost în vigoare legile lui Mavrocordat8. Aceasta tre-
buie avut în vedere și la rezolvarea problemei aflate în discuție și, în măsura posibilităților,
să fie folosite și forțele juridice locale. Pentru productivitatea lucrului Comisiei, dep. Gros-
man propune să fie înființate secțiile: 1) juridică; 2) pentru fixarea normelor de folosire a
pămîntului ș.a.
Președintele propune să se ia atitudine față de propunerea privind înființarea Secției
juridice.
N.K. Moghileanski propune ca secția să cerceteze, în afară de legile moldovenești și
românești, în general, și relațiile agrare ale coloniștilor germani, bulgari, rusini9 ș.a.
Dep. Buzdugan propune ca în Secția juridică să fie invitați juriștii locali, moldoveni,
care se ocupă de cercetarea chestiunilor privind dreptul funciar românesc.
Dep. Erhan e de părere că e necesar să se apeleze la „Societatea Juridică Moldovenească”
cu rugămintea de a crea Secția juridică a Comisiei Agrare.
Dep. Minciună propune ca, în caz de necesitate, secția aceasta să fie întărită cu
specialiști din România. Deputații Crihan, Grosman, Ioncu și prof. Murgoci susțin pro-
punerea de a f invitați specialiști din România. Deputații Cocîrlă și Nikitiuk se pronunță
împotriva acestei propuneri.
Președintele pune la vot propunerea: „A înființa Secția juridică pentru cercetarea
temeiurilor juridice ale folosirii pămîntului în Basarabia”.
Propunerea se acceptă: pentru – 18, împotrivă – 2, abțineri – 4.
În ceea ce privește organizarea secției, dep. Buciușcan și Minciună se pronunță pentru ca
aceasta să fie alcătuită din membri ai Comisiei Agrare. Această propunere este completată
de dep. Ioncu, care stabilește că numărul membrilor secției trebuie să fie de trei oameni din
membrii Comisiei Agrare, care trebuie să aibă grijă de invitarea specialiștilor necesari.
Dep. Minciună opinează în favoarea alegerii în Secția juridică a cinci persoane.
Cu majoritatea de 20 de voturi pentru și unul împotrivă, este adoptată propunerea
privind componența secției din trei membri. În calitate de candidați sînt desemnați Ioncu,
Grosman și Minciună10. Această componență a secției este aprobată cu majoritatea, împo-
triva a 3 abțineri.

89
 Se depune o cerere ca Partidului Ţărănesc Basarabean să i se ofere dreptul de a-și delega
reprezentantul său în Comisia Agrară cu drept de vot consultativ.
Propunerea se acceptă: pentru – 14, împotrivă – 7.
Ședința se închide la ora 2 la amiază.

Președinte (semnătură) V. Țîganko

Note

1 Vezi asupra partidelor din Basarabia nota 2 la procesul-verbal precedent.

2 Vezi nota 3 la procesul-verbal precedent.
3 Așa-zisele pămînturi de cabinet (кабинетские земли), care aparțineau doar împăratului, deci erau
separate de întregul fond funciar al familiei imperiale, se aflau în afara Rusiei propriu-zise, adică la
unele periferii naționale, și erau exploatate în arendă.
4 Probabil, raportorul avea în vedere că gospodăriile de muncă, țărănești, nu puteau accepta exploa-
tarea muncii străine, dar afirmația este mai degrabă propagandistică decît realistă, de vreme ce
gospodăria fără brațe de muncă proprii era pur și simplu nevoită să apeleze la munca din afară.
5 Nu este suficient de limpede despre ce partid ar fi vorba. În text, acesta este desemnat cu două
litere rusești: К/Д, ceea ce ar putea însemna mai degrabă partidul cadeților, care era o formațiune
liberală.
6 Nu se știe ce însemnau aceste 35%. S-ar putea să fi fost vizată ponderea procentuală a lucrătorilor
apți de muncă în numărul total al membrilor familiei.
7 E vizat, după toate aparențele, economistul Gh.D. Creangă, care a scris despre proprietatea rurală
în România, fără să fi examinat însă aparte aspectele juridice ale proprietății funciare basarabene.
8 Referire, evident, la Constantin Mavrocordat și la unele din legile și reformele sale realizate mai cu
seamă în anii ,40 ai secolului al XVIII-lea.
9 Termenul în sine nu are legătură cu situația vizată de Moghileanski, care de fapt pare să se fi referit
la grupurile mixte de slavi, apăruți în Basarabia în secolul al XIX-lea în calitate de coloniști, deci
nu la rusinii propriu-ziși.
10 În această Secție juridică doar unul, din trei membri, avea studii juridice: S. Grosman.

90
 PROCESUL-VER BAL NR. 5
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 26 mai 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 seara.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea procesului-verbal nr. 4.
§ 2. Raportul inginerului Dimitriu.
§ 3. Raportul lui N.K. Moghileanski despre rezolvarea problemei agrare conform
programului socialiştilor revoluţionari.

§ 1. Se dă citire și se aprobă procesul-verbal nr. 4.

Președintele Comisiei propune ședinţei ca, înainte de a se elucida motivele absenţei
dep. Bajbeuk-Melikov, care nu s-a prezentat la ședinţele Comisiei Agrare pentru a 5-a oară,
să-l proclame candidat din partea minorităţilor naţionale pe dep. Landau1. Propunerea
este acceptată.
Președintele declară că trebuie să fie prezent la Consiliul Directorilor cu prilejul ședin-
ţei Comisiei Superioare de Investigare2 și propune ca ședinţa Comisiei Agrare să fie amî-
nată pentru data 29 curent, ora 5 seara.
După un scurt schimb de păreri asupra orei reluării lucrărilor, propunerea este accep-
tată, cu condiţia ca la ședinţa următoare chestiunea privind vremea cînd să se țină ședințe-
le – dimineaţa sau seara – să fie soluționată definitiv.
Ședinţa se închide la ora 6 seara.

Președinte (semnătură) V. Țîganko

Deputaţii:
Secretar

Note

1 Formula „să-l proclame candidat din partea minorităţilor naţionale pe dep. Landau” nu este
corectă. Deputatul Gutman Landau fusese desemnat în calitate de candidat la funcția de mem-
bru al Comisiei Agrare de către Sfatul Țării, în ședința din 16 mai 1918. Acum, la propunerea lui
Țîganko, el devine membru al Comisiei, nu candidat.
2 Nu este lipsit de interes faptul că deși Sfatul Țării nu mai activa, această comisie, înființată la
25 aprilie 1918 de către Consiliul Directorilor Generali și discutată și aprobată de Sfatul Țării în
ședințele din 12 și 16 mai 1918, exista și funcționa, deși nu se știe deocamdată nimic concret despre
activitatea ei.

91
 PROCESUL-VER BAL NR. 6
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 29 mai 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 seara.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea procesului-verbal nr. 5.
§ 2. Raportul prezentat de N.K. Moghileanski: problema agrară în viziunea Parti-
dului Socialiştilor Revoluţionari.
§ 3. Elaborarea planului privind activitatea în continuare a Comisiei.

§ 1. Secretarul Comisiei dă citire procesului-verbal nr. 5 pe care Adunarea îl aprobă.

§ 2. Raportul lui N.K. Moghileanski asupra programului agrar al Partidului Socialiș-
tilor Revoluţionari1.
În chestiunea transformării relaţiilor funciare, Partidul Socialiștilor Revoluţionari
caută să se reazeme, în interesul socialismului și al luptei împotriva principiilor de propri-
etate burgheză, pe concepţii comunitare și de muncă, pe tradiţiile și formele de viaţă ale
ţărănimii ruse, și în special pe concepţiile de largă răspîndire în sînul ei, după care pămîntul
nu e a nimănui și că dreptul de a-l stăpîni îl conferă doar munca. În conformitate cu concep-
ţiile generale proprii asupra sarcinilor revoluţiei la sate, partidul va pleda pentru socializarea
pămîntului, adică pentru scoaterea lui din circuitul de piață și pentru transformarea lui, din
proprietate privată a unor persoane aparte sau grupuri de persoane în proprietari ai bunului
întregului popor pe următoarele temeiuri: toate pămînturile sînt luate sub stăpînirea orga-
nelor de autoadministrare centrală și locală, începînd de la comunele sătești și orășenești,
organizate democratic și neîmpărțite în categorii sociale, și pînă la instituțiile centrale (așe-
zarea și strămutarea [populației], administrarea fondului funciar de rezervă etc.); folosirea
pămîntului trebuie să fie egalitară în funcţie de munca depusă, adică să asigure norma de
consum pe baza aplicării muncii proprii, individuale sau colective; printr-o formă specială
de impozitare, renta trebuie să fie orientată spre nevoile obștești; folosirea pămînturilor
și a altor bunuri funciare2 care nu au importanță îngustă locală (păduri întinse, pescării
etc.) este reglementată corespunzător de către organele locale mai largi; bogăţiile subso-
lului rămîn ale statului; pămîntul este transformat într-un bun public general pe bază de
răscumpărare; celor care vor avea de suferit de pe urma acestei revoluţii patrimoniale le va
fi recunoscut doar dreptul la un sprijin social pe timpul necesar pentru adaptarea la noile
condiţii de existenţă personală.
La ora 6 și 30 de minute este anunțată o întrerupere.

Ședinţa își reia lucrările la ora 6 și 45 de minute seara.

N.K. Moghileanski, completînd cele spuse în raport, încearcă să evidenţieze deosebirea
dintre naţionalizare și socializarea pămîntului. La crearea fondului funciar de stat, s-ar
putea implica elemente, rezultatul activităţii cărora poate fi consolidarea claselor neagre-
ate de ţărănime. La socializarea pămîntului, posibilitatea acestui fenomen este exclusă,
întrucît pămîntul trece nemijlocit în administrarea comunităţilor.
Partidul Socialiștilor Revoluţionari acordă prioritate gospodăriilor agricole mici, care,
cu concursul cooperativelor, pot avea avantajele unor gospodării mari, adică să folosească
tot inventarul agricol necesar. În acest punct Partidul Socialiștilor Revoluţionari are diver-
genţe cu socialiștii democraţi, care văd în fracţionarea gospodăriilor un regres în producti-
vitatea acestora, regres ce conduce la încetinirea vieţii economice a statului. În felul acesta,
socialiștii democraţi se plasează invizibil pe poziţiile partidelor burgheze.

92
 La întrebarea dep. Buzdugan dacă raportorul consideră că în condiţiile actuale e posi-
bilă și de folos reglementarea în Basarabia a problemei agrare pe principii comunitare,
N.K. Moghileanski răspunde: „La toate congresele socialiste de peste hotare proprietatea
funciară comunitară este recunoscută ca fiind una dintre formele cele mai dorite de exploa-
tare a solului. Rusia și România, între altele și Basarabia, trebuie să creeze o asemenea orîn-
duire funciară care ar permite repartizarea forţei de muncă în afara fabricilor care aici sînt
puţine. O astfel de orînduire este comuna. De aceea pentru Basarabia împroprietărirea
ţăranilor cu pămînt pe principul proprietății individuale ar constitui un oarecare regres.
Totodată, proprietatea individuală conduce la fragmentarea loturilor de pămînt, iar asta
dă naștere ulterior la necesitatea de a elabora legi cu privire la interzicerea fărîmițării lotu-
rilor. Exemplu în acest sens e reforma lui Stolîpin. Nu putem fi de acord cu afirmaţia cum
că în Basarabia nu poate fi desfășurată o reformă agrară pe principii comunitare. Niște
germeni ai agriculturii comunitare există în Basarabia: coloniile bulgare, germane, rusești
și găgăuze au primit pămînt și au dispus de el pe principii comunitare. Dar dacă nu poate
fi realizată o reformă agrară bazată în întregime pe principii comunitare, atunci ea trebuie
efectuată în măsura în care ea va fi dorită de către populaţie”.
§ 3. Președintele Comisiei propune a considera raportul ca fiind exhaustiv și mulţu-
mește dlui N.K. Moghileanski.
Președintele înaintează spre discutare propunerea vizînd organizarea ședinţelor Comi-
siei Agrare completate cu deputaţi ai Sfatului Ţării3. Motivul pentru asemenea ședinţe a
servit dizolvarea inopinată a Sfatului Ţării4, din care cauză Comisia Agrară n-a reușit să-i
propună spre dezbatere principalele principii ale reformei agrare. Aceste ședinţe sînt nece-
sare pentru crearea unui anumit plan de activitate a Comisiei, în scopul prevenirii unor
greșeli ce pot fi comise pe parcursul activităţii Comisiei Agrare în răstimpul cît nu se va
mai afla sub conducerea Sfatului Ţării.
Dep. Buciușcan nu este de acord cu președintele care afirmă că Comisia Agrară nu
va oglindi în lucrările sale punctul de vedere al Sfatului Ţării în problema agrară și că
proiectul de lege elaborat de ea poate suferi modificări radicale la ședinţa plenară a Sfa-
tului Ţării. Comisia n-a fost constituită din elemente ocazionale. Fiecare fracțiune a pus
la dispoziție acel element care exprimă cel mai bine atitudinea ei în chestiunea respectivă.
Ședinţele Comisiei Agrare, completate cu deputaţi din Sfatul Ţării, sînt necesare,
după părerea dep. Buciușcan, pentru elaborarea principiilor reformei agrare și pentru
aducerea acestora la cunoștinţa deputaţilor ce se împrăștie [pe la locurile lor de trai].
Dep. Buciușcan propune ca prima adunare comună să fie organizată la 31 mai pentru a li
se aduce deputaţilor Sfatului Ţării la cunoștinţă principiile pe care le vom elabora astăzi.
Dep. Buzdugan consideră că ședinţa comună care a fost propusă este necesară, dar con-
sideră că este imposibil să se elaboreze principiile respective la această ședinţă și propune
ca adunarea comună să fie fixată pentru 1 iunie.
Dep. Tudose, pentru elaborarea principiilor, propune să se convoace ședinţa la 30 și
31 mai, iar la 1 iunie să fie convocată o ședinţă comună cu deputaţii Sfatului Ţării și a-i
familiariza pe toţi cu principiile elaborate.
Dep. Codrean își exprimă regretul în legătură cu dizolvarea Sfatului Ţării și consideră
că situaţia de faţă este în bună măsură asemănătoare cu situaţia primei Dume de Stat; dar
admite că, și fără Sfatul Ţării, Comisia va elabora un proiect de lege capabil să satisfacă
majoritatea Parlamentului. Oratorul este împotriva unei ședinţe comune, considerînd că
aceasta contravine decretului asupra trimiterii în vacanţă a Parlamentului5.
Dep. Crihan e de aceeași părere cu dep. Codrean că nu e nevoie de o ședinţă comună
din considerentele expuse de dep. Buciușcan: Comisia exprimă atitudinea Sfatului Ţării
în ansamblu în problema agrară. Dar, mai întîi, Comisia trebuie să adune materialele fără
de care nu pot fi elaborate principiile reformei agrare.

93
 Dep. Buciușcan zice că ședinţa unificată a Comisiei Agrare va purta un caracter particular
și nicidecum nu va constitui o încălcare a decretului regal. Apărînd competenţa membrilor
Comisiei, dep. Buciușcan consideră că organizarea ședinţelor comune este necesară pentru
ca deputații Sfatului Țării care vor pleca [la țară] să poată informa populația despre princi-
piile reformei agrare și să li se insufle încredere că reforma va fi realizată în spirit democratic.
Dep. Lunev consideră că Comisia nu este gata pentru o ședinţă unificată la care ar tre-
bui să fie prezentate principiile elaborate deja. Aceste principii nu pot fi elaborate doar în
cadrul unei singure ședinţe; pentru asta, nu sînt suficiente nici zece ședințe.
Dep. Cazacliu6 consideră că elaborarea principiilor ar putea fi efectuată abia după pre-
lucrarea intensă a materialelor acumulate.
Dl Filipescu dorește să-i facă pe deputaţi să uite părerea că Sfatul Ţării a fost defini-
tiv dizolvat, nu e vorba de dizolvare, ci doar de o întrerupere vremelnică în cursul căreia
Comisia Agrară va elabora un proiect de lege pentru discutarea căruia Sfatul Ţării va fi
convocat din nou.
Dep. Buzdugan zice că principiile problemei agrare nu pot fi elaborate în goană. Acum,
cît timp materialele necesare nu sînt încă adunate, noi putem, judecînd teoretic, să stabilim
niște principii acceptabile pentru majoritatea membrilor Comisiei. Ulterior se va constata
că materialele adunate vor demonstra inconsistenţa acestor principii. În acest caz, Comisia
se va pomeni într-o situaţie fără ieșire. Pentru a rezolva problema, pot fi oare stabilite prin-
cipiile, în lipsa materialelor corespunzătoare? îi întreabă Buzdugan pe specialiști.
Dl Kosovici: – Înainte de a clarifica un principiu, acesta trebuie analizat din toate
punctele de vedere și trebuie soluționate toate chestiunile particulare legate de el. Princi-
piul nostru general este transmiterea întregului pămînt în mîinile poporului truditor. Tre-
buie să ne pronunţăm asupra formei de exploatare a solului și asupra normei de împropri-
etărire și numai atunci rezolvarea principiului de căpetenie va deveni cu mult mai ușoară.
Dl Kosovici consideră că ședinţa comună a Comisiei cu deputaţii din Sfatul Ţării este
de prisos, întrucît de vreme ce Comisia a fost aleasă, trebuie să i se acorde încredere.
O voce: – Părerea președintelui.
Președintele Comisiei roagă să nu i se ceară părerea, deoarece el este dator să cîntă-
rească toate părerile și propunerile pe chestiunea respectivă. În cazul de față, pe principiile
reformei agrare, au fost formulate două opinii concrete:
1. Este necesar ca toate principiile să fie stabilite chiar de la început.
2. Este necesară o examinare detaliată a tuturor materialelor pe problema agrară și în
baza lor să fie stabilite principiile.
În chestiunea aceasta președintele propune să-și spună părerea și dl Stepanov, în cali-
tatea sa de jurist.
Dl Stepanov consideră că chestiunea agrară e o problemă serioasă și complicată. De ea
depinde bunăstarea Basarabiei, ca ţară agricolă. Pentru soluţionarea temeinică a acestei
probleme, ea trebuie să fie abordată cu pricepere, întrucît, în caz contrar, vom ajunge la
concluziile triste la care au ajuns unele doctrine sociale, care au afirmat că pentru dînsele
problema agrară nu exista, iar nu exista pentru că nu au știut cum să o abordeze. A ști să
abordezi chestiunea înseamnă să-i rezolvi principiile. De aceea oratorul nu este de acord cu
părerea dlui Kosovici că mai întîi trebuie rezolvate chestiunile particulare, după care vor
fi mai ușor de rezolvat și chestiunile principale. Stabilirea punctului principal de vedere se
impune chiar de la bun început, și, odată stabilit, activitatea ulterioară ţine doar de timp.
Oratorul consideră că a stabili în problema agrară anumite principii noi, faţă de cele stabi-
lite deja de programele partidelor politice existente, e un lucru imposibil pentru Comisie.
De aceea e mai raţional să preluăm principiile unui anumit partid politic și să fie traduse
în viaţă, în funcţie de particularităţile Basarabiei.
Secretarul Comisiei traduce în românește pentru dnii Murgoci și Filipescu luările de
cuvînt ale oratorilor de mai înainte. El este completat de dep. Buzdugan.

94
 Dl Filipescu consideră că îndoielile că Comisia Agrară ar putea elabora un proiect al
reformei agrare pe potriva așteptărilor Sfatului Ţării sînt lipsite de fond. Este imposibil
ca orientarea democratică a deputaţilor să cedeze loc orientării conservative. Indiscutabil,
proiectul de lege propus spre atenţia Sfatului Ţării va suferi unele modificări, dar ele nu
vor fi radicale, vor netezi doar asperităţile. Este imposibil să stabilești principiile de la bun
începutul lucrărilor. Principiile sînt chestii ce ţin de convingeri. Or, în problema dată avem
de-a face cu diverse convingeri; se impun concesii spre a se ajunge la una comună. Numai
în felul acesta poate fi realizată o reformă agrară capabilă să-i satisfacă pe toţi.
Dl Kosovici nu ridică obiecţii contra consecvenţei și logicii cu care este pusă chestiunea
de către dl Stepanov, dar arată că experienţa Comitetului Agrar Suprem7 demonstrează
incomoditatea lui practică – o întreagă sesiune s-a consumat cu rezolvarea chestiunilor
de principiu și cu toate acestea n-au fost rezolvate; membrii diverselor partide politice au
demonstrat divergenţe de păreri și, astfel, munca în comun a devenit anevoioasă. De fapt,
cel mai important este ca la rezolvarea problemei agrare să se ţină cont de toate interesele și,
după posibilități, să fie expuse toate părerile. Iată de ce Kosovici consideră necesar ca pro-
blema să fie separată în părţile ei componente, pentru fiecare prezentîndu-se rapoarte sub
diverse unghiuri de vedere, să fie discutate în Comisie, [după care] pentru acorduri și teze,
să fie transmise în subcomisii, ale căror concluzii vor trebui să fie aprobate de adunările
generale. În aceste condiţii, crede domnul Kosovici, vor putea fi netezite multe asperităţi și
se va putea ajunge la decizii corecte.
Dep. Erhan: – Vorbind de ședința comună a Comisiei Agrare cu deputaţii Sfatului
Ţării, eu nu am fost un politician naiv. Eu am făcut un calcul psihologic și s-a avut în vedere
un moment psihologic: deputaţii vor pleca înainte de stabilirea principiilor de rezolvare a
problemei agrare. La toamnă ne vom întîlni cu ei în fracţiuni. Va fi însă aceeași situaţie
ca și după vacanţa de Paști, cînd s-a făcut remarcată o nemulţumire de munca proprie, o
afectare. La toamnă deosebirile dintre noi și ei vor fi colosale. Pentru a îndulci efectul unei
asemenea situaţii, se cer 3-4 zile de muncă intensă în comun, spre a rezolva principiile de
bază, astfel ca responsabilitatea morală pentru ele să revină și celorlalţi deputaţi.
Dep. Tudose se pronunţă împotriva ședinței comune din următoarele considerente:
1. Comisia Agrară exprimă foarte bine dorințele Sfatului Ţării în ansamblul său.
2. Numărul mare de oameni din Comisie nu va da productivitate lucrărilor ei.
N.K. Moghileanski: – A cere ceva de la Parlament nu se poate și de altfel nici nu
are rost, întrucît Parlamentul și-a expus de mai multe ori poziţia în problema agrară. În
privința realizări reformei agrare, N.K. Moghileanski împărtășește punctul de vedere al
dlui Kosovici asupra ordinii de rezolvare a problemei agrare.
Dl Stepanov consideră că ședințele Comisiei cu o mare participare nu sînt productive.
Un exemplu istoric: „însărcinarea”8 dată de împărăteasa Ecaterina cea Mare, ale cărei prin-
cipii erau elaborate la ședinţe comune. Pentru productivitatea lucrului, se impune crearea
unor subcomisii agrare, care ar analiza unele probleme aparte și ar propune spre atenţia
adunării generale principii deja elaborate.
Prof. Murgoci, subliniind importanţa foarte mare pe care o are rezolvarea problemei
agrare nu numai pentru Basarabia, ci și pentru România, îi avertizează pe membrii Comi-
siei să nu se grăbească cu stabilirea principiilor, întrucît e greșit să crezi că principiile solu-
ţionării problemei agrare pot fi stabilite în cursul a două-trei ședinţe. Ele se vor constitui
drept rezultat al unei îndelungate analize minuţioase a materialelor în problema agrară.
De aceea greșesc și cei care cred că principiile preconizatei reforme agrare pot fi găsite în
programele existente ale partidelor politice. A gîndi astfel e cu atît mai eronat cu cît aceste
programe au specific rusesc. În chestia privind clarificarea principiilor reformei agrare,
după părerea oratorului, de mult mai mare folos poate fi cunoașterea programelor agrare
române, care sînt construite pe date aproape analoage cu datele în problema agrară în

95
Basarabia. În încheiere, oratorul recomandă ca acestea să fie examinate fără prejudecăți în
ceea ce privește conservatismul lor, deoarece revoluţia rusă și-a exercitat influenţa și asupra
partidelor politice din România în sensul democratizării lor.
Dl Siţinski, subliniind nepregătirea Comisiei Agrare în vederea unei ședințe comune
cu deputaţii Sfatului Ţării, vorbește despre posibilitatea stabilirii unei legături a membri-
lor Comisiei cu ceilalţi deputaţi ai Sfatului Ţării pe calea frecventării de către cei din urmă
a ședinţelor Comisiei. Pentru lucrările pregătitoare pot fi create subcomisii speciale.
Președintele Comisiei pune la vot cele două propuneri:
1. Întrucît ședinţele Comisiei Agrare sînt acte publice, a se admite ca ele să fie frecven-
tate și de alţi deputaţi ai Sfatului Ţării cu drept de vot consultativ.
2. Dacă este dorită, invitarea deputaţilor Sfatului Ţării la ședinţa comună a Comisiei
Agrare cu drept de vot deliberativ.
Cu o majoritate de voturi a fost adoptată prima propunere.
Președintele Comisiei propune celor prezenţi să-și expună părerea în legătură cu decla-
raţia prof. Murgoci de a invita pentru rapoarte reprezentanţi ai diferitor partide politice
din România.
Propunerea este acceptată.
Președintele Comisiei propune dlui Filipescu să participe în Secţia juridică a Comisiei
Agrare.
Dl Filipescu își dă consimţămîntul.
Ședinţa se închide la ora 8 și 30 de minute.

Președinte (semnătură) V.Țîganko

Deputaţii:

Note

1 Vezi în secţiunea a doua, ședința nr. 6, raportul în limba rusă al lui Moghileanski.
2 În documentul tradus din rusă, sintagma „pămînturi și alte bunuri funciare” (земли и угодья) este
întrucîtva confuză și, în fond, pleonastică, dar nu încape îndoială că primul termen viza terenurile
cultivabile, iar celălalt – restul: pășuni, păduri, stufișuri, mlaștini etc.
3 Această declarație a lui Țîganko trezește anumite nedumeriri: Comisia nu era în drept să numească
noi membri, aceasta fiind prerogativa exclusivă a Sfatului Țării. Totuși, în realitate, s-a procedat
anume așa cum propunea președintele Comisiei.
4 Formal, Sfatul Țării nu fusese dizolvat, ci doar fusese declarată o sistare a ședințelor sale în plen
pînă la elaborarea legii de reformă agrară, dar în esență el era dizolvat, astfel că afirmația lui
Țîganko era corectă.
5 Este vorba de dep. Ion Codreanu. Declarația sa este cît se poate de judicioasă pentru un țăran fără
studii.
6 Numele Cazacliu (nu se știe care dintre cei trei este vizat aici – Ion, Grigore sau Vlad), ce nu se
întîlnește în lista membrilor Comisiei Agrare, adoptată de Sfatul Țării la 11 mai 1918, și nici în
listele de deputați ale Secretariatului Parlamentului, demonstrează că ideea lui Țîganko de a atrage
mai mulți deputați în Comisie deja se realiza.
7 Referire la Comitetul Agrar Principal, înființat de Guvernul Provizoriu al Rusiei. Uneori, acesta se
numea Comitet Agrar Suprem.
8 Sensul acestui termen este destul de echivoc. În rusă, e наказ, care poate fi înțeles variat: însărci-
nare, instrucțiune, mandat etc.

96
 PROCESUL-VER BAL NR. 7
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 2 iunie 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 seara.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea procesului-verbal nr. 6.
§ 2. Anunțarea rezultatelor şedinţei Prezidiului din 30 mai a.c.
§ 3. Chestiunile privind liberul consimţămînt şi înstrăinarea forţată a pămîntului
în rezolvarea problemei agrare.
§ 4. Chestiunea cu privire la crearea unor subcomisii aparte pentru redactarea
rapoartelor în principalele chestiuni ale reformei agrare.
§ 5. Chestiuni curente (alegerea unui bibliotecar, schimbarea orelor de şedinţe
ale Comisiei).

§ 1. Secretarul dă citire procesului-verbal nr. 6 al ședinţei Comisiei Agrare din 29 mai,

care se aprobă.
§ 2. Se dă citire procesului-verbal al ședinţei prezidiului Comisiei Agrare din 30 mai a.c.
Președintele face o completare: „Deputaţii care au întîrziat la ședinţa Comisiei sînt amen-
daţi cu salariul de deputat pe o zi; cei care nu s-au prezentat în genere la ședinţă sînt amen-
daţi cu salariul de deputat pe două zile”.
În chestiunea privind candidaturile1 pentru Comisia Agrară, cu majoritatea de voturi
și două abţineri, a fost acceptată propunerea de a fi sesizat Prezidiul Sfatului Ţării cu o
propunere argumentată vizînd remunerarea candidaţilor cu un salariu egal cu cel al mem-
brilor Comisiei, avînd obligația să asiste la toate ședinţele Comisiei, cu drept de vot con-
sultativ.
§ 3. Președintele: – Reîmpărţirea pămîntului poate fi desfășurată pe diferite căi. Noi
vom opta pentru două căi principale ale unei atare reîmpărţiri. Una e calea liberului con-
simţămînt, alta – cea a înstrăinării cu forţa a pămîntului de către stat. Înstrăinarea pămîn-
turilor mănăstirești, ale familiei imperiale, cele personale ale împăratului, cele de stat etc.
va fi făcută fără nicio piedică de către puterea de stat, dar cît privește pămîntul din proprie-
tatea privată, trebuie să mai clarificăm dacă va fi sau nu reîmpărţit cu forţa sau prin liberul
consimţămînt al proprietarilor.
La baza ideologiei marilor proprietari de pămînt din Basarabia se află principiul liberu-
lui consimţămînt. Ne dorim foarte mult să auzim părerea reprezentanţilor marilor propri-
etari funciari. De aceea Prezidiul Sfatului Ţării a propus Uniunii Proprietarilor Funciari
să-și trimită reprezentanţii săi în Comisia Agrară. „Uniunea” ne-a declarat că reprezen-
tanţii ei vor accepta numai în cazul în care li se vor acorda în Comisia Agrară 5 locuri. Eu
consider că această chestiune nu ţine de competenţa prezidiului Comisiei Agrare, de aceea
o propun spre dezbaterea adunării generale.
Dep. Buzdugan propune ca chestiunea vizînd admiterea reprezentanţilor proprietari-
lor de pămînt în Comisia Agrară să fie amînată pînă la sosirea lor.
Dep. Galiţchi spune că chestiunea referitoare la primirea în Comisia Agrară a repre-
zentanţilor proprietarilor funciari s-a discutat de mai multe ori în fracţiuni și a fost solu-
ţionată în sens pozitiv. De aceea n-are rost să stăruim prea mult asupra acestei chestiuni,
ci să-i acceptăm pe cei cinci reprezentanţi ai „Uniunii”. Nu avem de ce ne îngrijora că ei ar
putea influenţa în sens negativ desfășurarea activităţii noastre.
Dep. Krivorukov sprijină propunerea dep. Galiţchi.

97
 Inginerul Dimitriu se pronunţă și el pentru primirea celor cinci reprezentanţi ai pro-
prietarilor funciari, pentru ca aceștia să nu caute apărarea intereselor lor în afara Sfatului
Ţării. Principiul de înstrăinare a pămînturilor din proprietatea privată să fie adoptat pe
loc. Dacă hotărîrea asupra adoptării principiului se amînă pînă cînd vor fi adunate mate-
rialele, în curs de două-trei luni Comisia nu va avea ce face; pentru un anumit timp ea
trebuie trimisă în vacanţă, iar asta va genera zvonuri nedorite despre dizolvarea totală a
Sfatului Ţării. Oratorul propune ca toate cuvîntările rostite în rusește să fie traduse în
românește și invers.
Președintele Comisiei pune la vot propunerea dacă e de dorit să fie primiți în compo-
nenţa Comisiei Agrare 5 (cinci) reprezentanţi ai marilor proprietari funciari.
Cu 6 abţineri, propunerea a fost acceptată.
Președintele propune ca chestiunea vizînd înstrăinarea să fie amînată pînă la ședinţa
următoare.
Dl Kosovici e de acord cu propunerea președintelui, dar e de părere că, pentru ca opini-
ile să nu difere radical, este necesar să fie întocmit un raport în problema înstrăinării. Dacă
reprezentanţii marilor proprietari funciari vor cunoaște părerile noastre, ne va fi mai ușor
să găsim păreri apropiate și soluţionarea chestiunii cu înstrăinarea va deveni mai ușoară.
F.F. Pojoga, împărtășind punctul de vedere al dlui Kosovici asupra necesităţii unui
raport în chestiunea privind liberul consimţămînt și înstrăinarea forţată, subliniază nece-
sitatea de a familiariza Comisia cu alte forme de înstrăinare – sistemul Henry George2 –,
prin sistemul de impozitare etc.
N.K. Moghileanski declară că peste vreo 10 zile el are să prezinte schema grafică a
corelației dintre marea proprietate funciară și alte forme de proprietate.
Prof. Murgoci: – Înainte de a soluţiona problema privind înstrăinarea, trebuie să dis-
punem de date concrete de cît pămînt avem nevoie pentru a-i împroprietări pe ţărani. Așa
a fost abordată problema cînd a fost vorba de reforma agrară în România. Acolo s-a stabilit
în primul rînd că, pentru împroprietărirea ţăranilor cu pămînt, sînt necesare 18 000 000
de desetine de pămînt și abia după aceasta a fost fixată cota maximă de înstrăinare.
Înstrăinarea prin liber consimţămînt a latifundiilor e un lucru complet irealizabil. Cel
mai convingător exemplu în acest sens pot servi cîteva încercări neizbutite de a efectua
reforma agrară pe calea înstrăinării prin liber consimţămînt în România. În ultima vreme
statul a hotărît să meargă pe calea înstrăinării forțate, trecînd pămînturile necesare pentru
împroprietărirea ţăranilor la categoria pămînturilor ce urmează să fie înstrăinate în inte-
resul general al statului.
La întrebarea dep. Starenki care este raportul procentual al pămînturilor din pro-
prietatea privată și al celor ţărănești, prof. Murgoci răspunde: – Proprietarilor cu
peste 100 ha le revin 4 357 000 ha, 53%; celor care nu posedă peste 100 ha le revin
3 590 000 ha – 47%.
M.I. Stepanov: – Noi am revenit la o chestiune discutată la ședinţa trecută: de unde
să începem munca. Prof. Murgoci ar fi putut spune cu tot temeiul că, înainte de a vorbi
de înstrăinare, trebuie să știi de cît pămînt e nevoie pentru a-i împroprietări pe ţărani,
iar pentru asta trebuie să cunoști norma de împroprietărire. Normele pot fi personale: la
împroprietărirea pe suflete – una, la împroprietărirea pe gospodării – alta, la împroprie-
tărirea pe inventar – a treia ș.a.m.d. Din orice parte ai aborda problema, se impune totuși
un punct de vedere comun – un principiu. Dacă am avea cîteva rapoarte în principalele
probleme, atunci ar fi mai ușor se fie formulate punctele de vedere comune asupra fiecăreia
dintre ele. De aceea sînt necesare subcomisiile pentru elaborarea rapoartelor pe principa-
lele probleme ale reformei agrare.
Este greu să fie realizat în viață programul unui anumit partid politic; fiecare partid
propune un program ideal, iar realizarea lui consideră că este posibilă numai atunci cînd
partidul va lua puterea. Noi sîntem departe de a avea posibilitatea să realizăm programul

98
unui oarecare partid. În cazul nostru, cel mai înțelept ar fi să scoatem cît mai mult folos din
situația creată; a da pămînt la toți3; a lichida ultimele rămășițe ale orînduirii feudale ș.a.
În încheiere, oratorul4 propune tezele principale ale programului reformei agrare, care
ar putea fi acceptabile pentru marii proprietari funciari și ar putea satisface, în același
timp, ţărănimea.

Tezele raportului
1. Proprietatea privată asupra pămîntului se menţine cu acele restricţii care vor fi
menționate în mod special.
2. Pentru lichidarea vestigiilor feudalismului în viaţa economică și politică a ţării, se
organizează Fondul Funciar al Statului.
3. Fondul Funciar de Stat se constituie din domeniile statului, familiei imperiale, cele
care aparțin personal împăratului, mănăstirești și bisericești5.
4. Pămînturile din posesia proprietarilor privaţi urmează să fie înstrăinate, dacă ele
depășesc norma de o sută de desetine.
Notă: Norma de o sută de desetine nu poate fi mărită, dacă unui proprietar particular
îi aparțin pămînturi în diferite părţi ale Basarabiei.
5. Nu vor fi înstrăinate întreprinderile agricole cu caracter industrial, create prin apli-
carea capitalului sau dacă ameliorarea lor s-a produs ca urmare a muncii depuse.
6. Toate pămînturile, cu excepţia celor din proprietatea privată, trec în fondul de stat
fără răscumpărare. Pămîntul din proprietatea privată se expropriază la preţul lui de piaţă
de dinainte de război, exprimat în lei la cursul normal al rublei rusești.
7. Pămînturile din fondul de stat se repartizează în felul următor:
a) Sînt împroprietărite cu pămînt persoanele care nu au deloc pămînt sau au o canti-
tate insuficientă după norma de trai stabilită pentru fiecare localitate de către persoane
competente, în conformitate cu normele stabilite de organele legislative;
b) Se împroprietăresc cu pămînt originarii din Basarabia, indiferent de naţionali-
tate, sex, confesiune și vîrstă;
c) Ceea ce rămîne după repartizarea pămînturilor libere constituie rezerva de stat de
care dispune administraţia locală sub controlul organelor legiuitoare și administrative
superioare, care supraveghează și reglementează împărţirea corectă a pămînturilor;
d) Pămînturile pentru împroprietărire constituie un bun al statului și se scot din
circuitul comercial. Trecerea lor în alte mîini e posibilă doar în virtutea dreptului de
moștenire ascendentă sau descendentă sau de moștenitori din primele două ramuri cola-
terale, iar în lipsa acestora intră în fondul de stat.
8. Pămînturile din proprietatea privată populate, care sînt stăpînite în baza dreptului
privat de persoane aparte sau societăţi, cum ar fi cele sătești, orășenești și alte localități,
trec în proprietatea acestor persoane și societăţi contra unui preţ egal cu valoarea terenu-
rilor învecinate nepopulate.
9. Cheltuielile statului pentru realizarea reformei agrare se acoperă dintr-un împrumut
intern de stat garantat care se stinge anual proporţional cu transferurile în toate tipurile
venitului de stat, ce trebuie să aibă o destinaţie specială6.
Președintele Comisiei declară că dezbaterile pe marginea raportului dlui Stepanov nu
vor avea loc și propune să se treacă la chestiunea următoare – cu privire la crearea subcomi-
siilor pentru rapoarte în problema agrară.
Dep. Lunev consideră că crearea acestor subcomisii este necesară:
1) pentru redactarea unui raport în chestiunea liberului consimţămînt;
2) –”– despre înstrăinarea forţată;
3) –”– despre răscumpărare;
4) –”– despre împroprietărire după principiul proprietăţii comunitare și individuale.

99
 Dep. Tudose consideră că este necesară numai crearea comisiilor de la urmă dintre cele
propuse de Lunev. Chestiunea privind liberul consimţămînt nu face să fie luată în dezba-
tere, întrucît liberul consimţămînt e ceva irealizabil. Oratorul este de părere că e imposibil
să pui la baza reformei agrare principiile care au fost acceptate în România, deoarece con-
diţiile economice ale Basarabiei și României diferă considerabil.
Dep. Buciușcan: – Sînt de acord cu Murgoci și cu dl Kosovici în sensul că acum e
imposibil să fie stabilite principiile liberului consimţămînt și ale înstrăinării forţate, cît
timp nu dispunem de materiale necesare, și admit că soluţionarea acestor probleme poate
fi amînată pentru cîtva timp fără nicio pagubă pentru cauza reformei. Dar există un prin-
cipiu care poate fi adoptat fără dezbateri și fără analiza preliminară a materialelor – „tot
pămîntul să fie dat în mîna poporului muncitor”. Sper că și agrarienii vor fi de acord cu
acest principiu. Crearea subcomisiilor să fie amînată pînă la sosirea reprezentanţilor agra-
rienilor, iar prezidiul să-i încunoștinţeze pe aceștia că li s-au oferit 5 (cinci) locuri.
Dep. Grosman observă că Comisia se abate tot timpul de la ordinea de zi a ședinţei; și
asta se întîmplă pentru că nu există un plan concret de muncă. Ședinţele plenare trebuie
amînate pentru un anumit timp, încredințîndu-i prezidiului să întocmească între timp
planul de activitate al Comisiei. Planul lucrărilor, la fel ca și rapoartele subcomisiilor, să fie
tipărite pentru ca membrii Comisiei să poată lua în prealabil cunoștinţă de ele.
Dep. Krivorukov propune ca la ședinţa de faţă să fie alese două principii principale – al
liberului consimţămînt și cel al înstrăinării forţate, iar alegerea celorlalte subcomisii să fie
amînată pînă cînd, la ședinţa următoare, va fi adoptat unul dintre principiile menţionate.
Dep. Bivol: – Din cele spuse de oratorii precedenţi se întrezărește că piatra de încer-
care („buturuga”) e lipsa datelor statistice. Acest material trebuie să fie, în cele din urmă,
adunat și să se procedeze la muncă pentru a se pune capăt zvonurilor provocatoare cum
că Sfatul Ţării a fost dizolvat, că reforma agrară nu va mai avea loc și celelalte. Trebuie să
stabilim cu fermitate principiul „tot pămîntul se dă la poporul truditor”. Cît despre chesti-
unea liberului consimţămînt, de vreme ce el nu și-a găsit partizani în România, cu atît mai
mult nu-și va găsi adepţi în Basarabia, unde aproape toţi moșierii sînt venetici.
Dep. Buzdugan consideră, de asemenea, că discutarea chestiunii referitoare la liberul
consimţămînt este cu totul de prisos. De aceea el crede că e necesar să fie alese doar ulti-
mele trei subcomisii propuse de dep. Lunev. Afară de aceasta, oratorul propune ca N.K.
Moghileanski să fie rugat să facă rost cît mai repede de materialele necesare.
Dep. Ignatiuk sprijină ideea necesităţii înstrăinării forţate.
Dl Kosovici: – Principiile nu pot fi rezolvate chiar atît de simplu, cum au propus aici
unii oratori. Ce înseamnă „pămînt poporului truditor”? Lucrul acesta nu poate fi înfăp-
tuit chiar așa de ușor, precum se pare la prima vedere.
Cu proiectul dlui Stepanov, în multe privințe sînt de acord, dar fiecare teză a acestui
proiect poate genera o mulţime de întrebări, cum ar fi, bunăoară, de ce este indicat un
maximum de 100 de desetine, dar nu mai puţin ș.a.m.d. Și eu revin din nou la propunerea
mea cu privire la constituirea unor subcomisii pentru elaborarea părţilor principale ale
problemei. Trebuie numai, ca în scopul unei activităţi cu succes a comisiilor, să li se indice
un plan de activitate. Comisiile vor redacta rapoarte în diverse chestiuni și atunci munca
la ședinţa plenară se va desfășura cu succes, întrucît abia după dezbaterea raportului vor
putea fi stabilite principiile și formulate în cîteva cuvinte.
Prof. Murgoci: – Părerea mea personală e că reforma agrară poate fi înfăptuită numai
pe calea înstrăinării forţate. Înstrăinarea prin liber consimţămînt poate fi avută în vedere
doar în cazul în care vom stabili o cotă maximă de proprietate la bunurile funciare, accep-
tabilă pentru toţi marii proprietari funciari. Dar dacă dorim să dăm tot pămîntul la ţărani,
lucrul acesta poate fi făcut numai pe calea înstrăinării forţate. E necesar să soluţionăm
chiar la ședinţa următoare chestiunea dacă marea proprietate funciară se păstrează. Dacă

100
nu, atunci nici discuțiile cu agrarienii despre liberul consimţămînt nu pot avea loc. Să
admitem că am optat pentru principiul înstrăinării forţate. Se vor supune acestei hotărîri
coloniștii nemți care posedă mii de desetine? Se va supune [acestei decizii] mănăstirea Sf.
Spiridon etc., etc.? Toate acestea trebuie avute în vedere la realizarea reformei agrare.
Dl Filipescu atrage atenţia la necesitatea sistematizării muncii Comisiei. Se cere opinia
fiecărei fracţiuni și a fiecărei persoane în parte. Discutarea tuturor acestor opinii ne poate
duce la elaborarea unei păreri comune pentru curentele din Comisie. Ar fi deci de folos
dacă aceste păreri ar fi tipărite în niște buletine speciale în limbile română și rusă.
Invitarea proprietarilor de pămînt, consideră oratorul, e necesară pentru că oricum tre-
buie ascultate ambele părţi; prezenţa lor e necesară și pentru a se convinge că noi nu sîntem
dușmanii lor de moarte, că în problema care ne interesează putem ajunge la o înţelegere
amiabilă.
Trecînd la chestiunea subcomisiilor, dl Filipescu menţionează că ele trebuie să elabo-
reze rapoarte în următoarele două probleme:
1. Tehnica de împroprietărire și de exploatare a solului.
2. Consecinţele reformei pentru stat.
Acum, la stabilirea principiilor nu avem urgentă nevoie de date statistice. Acestea ne
vor fi necesare cînd îi vom împroprietări pe ţărani cu pămînt.
Președintele Comisiei declară că propunerea dep. Grosman de a se publica planul de
muncă al fiecărei ședinţe și toate rapoartele va fi luată în seamă de către prezidiu. Lucrul
acesta e necesar în scopul înlăturării posibilelor abateri de la planul care a fost fixat. Preșe-
dintele îi poftește pe deputaţi să respecte planul elaborat de prezidiu.
Dl Stepanov consideră că este imposibil ca elaborarea planului să fie încredințată prezi-
diului. La elaborarea planului de decizii, trebuie să-și spună cuvîntul specialiștii. Totodată,
oratorul consideră că este imposibil să fie întocmit planul de muncă, fără discutarea în
prealabil a problemelor principale.
Președintele Comisiei împărtășește părerea dlui Stepanov în ce privește participarea
experţilor la întocmirea planului de muncă.
Dep. Grosman consideră că dezbaterile în problemele generale sînt neproductive,
întrucît răpesc mult timp. Bineînţeles prezidiul trebuie să ţină seama de toate părerile
expuse în problema agrară. Vorbitorul admite că pentru elaborarea programului e nevoie
de cel puţin o săptămînă.
Dep. Buzdugan observă că acum este imposibilă rezolvarea unor chestiuni generale, că
trebuie rezolvate numai problemele legate nemijlocit de chestiunea în discuție. Oratorul
vine cu o propunere practică: „Prezidiul elaborează planul lucrărilor împreună cu exper-
ţii”.
§ 4. Președintele Comisiei propune ca, pînă la elaborarea planului lucrărilor, să fie alese
unele subcomisii, bunăoară, subcomisia financiară.
Dl Kosovici: – Subcomisiile vor putea fi create abia atunci cînd părţile componente ale
problemei agrare vor fi strict delimitate. De aceea, înainte de a alege subcomisiile, trebuie
elaborat planul de activitate.
N.K. Moghileanski de asemenea consideră că mai întîi trebuie elaborat planul de activi-
tate și abia după aceea să fie alese subcomisiile pentru ca acestea să aibă o sarcină concretă.
Președintele: – Prezidiul va prezenta planul de activitate peste o săptămînă. Pînă atunci
ar fi de dorit să fie lămurită o problemă sau alta. De la subcomisii noi nu vom cere rezulta-
tele activității, ci doar date pur informative, bunăoară, Comisia financiară ne va furniza
date despre cantitatea pămînturilor datornice7, despre suma datoriei totale etc.
Dep. Krivorukov stăruie asupra părerii sale anterioare despre necesitatea de a alege
chiar acum subcomisiile, astfel ca ele să facă lumină pentru ședinţa viitoare în problema
înstrăinării prin liber consimţămînt sau prin constrîngere.

101
 Președintele pune la vot propunerea:
1. A însărcina prezidiul să elaboreze în curs de o săptămînă, împreună cu experții, un
plan al lucrărilor.
Adoptată unanim.
2. A crea o comisie sau a însărcina persoane aparte să întocmească pînă la ședinţa urmă-
toare rapoarte în problema înstrăinării prin liber consimţămînt sau prin constrîngere.
Propunerea a fost aprobată cu o majoritate de 15 voturi.
F.F. Pojoga va prezenta raportul asupra liberului consimţămînt.
A fost adoptată propunerea dlui Kosovici de a-i încredinţa prezidiului să invite rapor-
tori în unele probleme aparte.
§ 5. Chestiuni curente. Au fost aleși în unanimitate: dep. Buciușcan, bibliotecar al
Comisiei Agrare, și ajutorul său, dep. Garbuz.
Ședinţa se închide la ora 9 și 30 de minute seara.

Președinte (semnătură) V. Țîganko

Secretar (semnătură) Gh. Nastas

Note

1 Termenul nu este destul de precis. E vorba de deputații desemnați de către Sfatul Țării în calil-
tate de candidați la funcția de membri ai Comisiei Agrare și care, cu acest statut, făceau parte din
Comisie.
2 Economist american din secolul al XIX-lea, care punea la baza aprecierii valorii pămîntului calita-
tea și productivitatea acestuia, iar de aici renta, taxele, de unde rezultau și condițiile de înstrăinare
a pămîntului.
3 Evident, nu putea fi vorba de toată populația, ci doar de țărănime.
4 Așa cum rezultă din unele referințe ulterioare, raportor era M.I. Stepanov.
5 Evident că această prevedere era, în unele privințe, neconformă cu realitatea din acea vreme din
Basarabia și din România, de vreme ce vorbește despre domeniile familiei imperiale și cele perso-
nale ale împăratului, adică se referea la situația din Rusia de pînă la revoluție.
6 Formula e confuză, dar nu încape îndoială că sînt vizate anume aceste transferuri, nu venitul statu-
lui, în general.
7 După toate aparențele, sînt vizate pămînturile cu datorii la bănci.

102
 PROCESUL-VER BAL NR. 8
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 5 iunie 1918

Ședinţa din 5 iunie s-a deschis la ora 5 seara.

Prezidează V.V. Ţîganko.

Președintele dă citire mandatului reprezentanţilor în Comisia Agrară a Uniunii Pro-

prietarilor de Pămînt – I.G. Kirkorov, A.V. Sinadino, D.M. Semigradov, V.I. Scherer,
A.A. Iaroșevici și candidaţii lor – S.F. Kavallioti, I.G. Ţanko-Kîlcik și P.A. Zanet. În afară
de aceasta, cu drept de vot consultativ au intrat: președintele Uniunii Proprietarilor de
Pămînt, P.V. Sinadino, și administratorul delegat N.I. Botezat.
Dep. Grosman face o declaraţie extraordinară: întrucît componenţa Comisiei Agrare
s-a completat cu reprezentanţii Ministerului din Directoriatul agriculturii, cu un repre-
zentant al muncitorilor și cu reprezentanţii proprietarilor de pămînt, să fie ales un nou
prezidiu [al Comisiei].
S-a hotărît ca alegerea unui nou prezidiu să fie amînată.

1. Secretarul Comisiei dă citire procesului-verbal nr. 7 care se aprobă.

2. Președintele dă citire planului de activitate a Comisiei Agrare elaborat la ședinţa

prezidiului Comisiei din data de 4, l[una] c[urentă].
A) Pămîntul propriu-zis (suprafața).
B) Bogăţiile subsolului.
C) Pădurile.
D) Apele.

A.
I. Reîmpărţirea pămîntului.
1) Înstrăinarea pămînturilor:
a) de stat și obștești;
b) din proprietatea privată;
c) norma de înstrăinare.
2) Împroprietărirea cu pămînt:
a) cine urmează să fie împroprietărit;
b) în ce succesiune să se facă împroprietărirea;
c) normele de împroprietărire.
II. Formele și sistemele de proprietate asupra pămîntului și de exploatare a solului.
1) Dreptul la proprietate asupra pămîntului sau la exploatarea solului.
2) Organele de administrare a pămîntului.
III. Finanţarea.
1) Evaluarea pămîntului la înstrăinare.
2) Latura financiară a operaţiei de înstrăinare și împărţire a pămîntului.
IV. Acţiuni culturale și economice pentru ridicarea randamentului agriculturii (regle-
mentarea regimului proprietăţii funciare).
V. Situaţia generală de drept în care reforma poate avea rezultate pozitive.
3. Președintele propune celor prezenţi să se pronunțe asupra principiului de înstrăinare
a pămîntului prin liber consimţămînt și prin constrîngere.
Dep. Buzdugan: – Ar fi bine să auzim raportul în chestiunea liberului consimţămînt
în realizarea reformei agrare. Dar admit că raportul nu ne va pune la dispoziţie nimic nou.

103
Majoritatea membrilor Comisiei sînt ferm convinși că reforma agrară nu poate fi efectu-
ată pe calea liberului consimţămînt. O dovadă incontestabilă în acest sens ne-a adus prof.
Murgoci, care ne-a arătat eșuarea totală a încercărilor de a rezolva problema agrară prin
liber consimţămînt în România. E un lucru întru totul firesc și înţeles, întrucît nimeni nu
dorește să renunţe de bunăvoie la un bun al său. Dat fiind că o atare abordare a problemei
nu dă rezultatul scontat, înseamnă că nici noi nu trebuie să apucăm pe calea liberului con-
simţămînt, ci trebuie să ne bazăm pe dreptul statului de a înstrăina bunurile ce prezintă
interes de stat. Lucrul acesta trebuie să devină un principiu și să stabilim odată pentru
totdeauna: pămîntul se înstrăinează de către stat.
Dep. Cocîrlă: – Liberul consimţămînt e un lucru frumos, dar irealizabil. De aceea a
vorbi prea mult de înstrăinare nu ne prea iese la socoteală. Trebuie să adoptăm chiar astăzi
principiul înstrăinării pămîntului prin constrîngere.
N.K. Moghileanski: – Chestiunea privind înstrăinarea pămîntului nu e chiar atît de
ușoară cum pare. Din punct de vedere juridic, problema poate fi rezolvată simplu: statul
are dreptul să înstrăineze pămîntul. Dar este oare statul în putere să finanţeze această
problemă? Am auzit de la dnii Murgoci și Filipescu despre posibilitatea unei soluţionări
radicale a problemei agrare în România. Între altele fie spus, din ziare știm că în România
se introduce munca forţată, aproape că e vorba de șerbie. Care este diferenţa dintre rezol-
varea reală a problemei și considerentele teoretice?
Înstrăinarea prin constrîngere e un act legitim, numai că nu poate fi tradus ușor în
viaţă. Majoritatea terenurilor trebuie răscumpărate, or statul aproape că nu are niciun ban;
banii se află mai ales în mîinile ţăranilor. Și se pune întrebarea: cam în ce chip va soluţi-
ona statul această problemă financiară, fără bani? Dacă revoluţia s-ar fi desfășurat în mod
normal, problema ar fi fost soluţionată mai ușor, dar așa sîntem nevoiţi să renunţăm la
procurarea pămîntului chiar și la preţul cel mai mic, întrucît statul nu are bani. Zicînd
toate acestea, nu vreau să spun că mă pronunţ pentru vînzarea liberă. Nu, dar raţional ar
fi ca la trecerea pămîntului în mîinile poporului truditor să fie antrenate și capitalurile
acestuia din urmă.
La întrebarea președintelui, dacă recunoaște dreptul statului de a înstrăina pămîntul,
Moghileanski răspunde: „Statul are acest drept, numai că e un lucru foarte greu să fie
realizat neavînd bani”1.
P.V. Sinadino2: – Problema se pune foarte serios: a efectua reforma agrară pe calea libe-
rului consimţămînt sau pe calea înstrăinării pămîntului prin constrîngere. Sînt de părere
că trebuie aplicate principii. Numai înstrăinarea prin constrîngere va conduce la o situaţie
foarte riscantă, deoarece poate distruge ordinea economică a ţării. La noi în Basarabia,
în mîinile țăranilor s-a adunat o mare cantitate de bani3; acești bani trebuie orientați în
direcția cuvenită: atîta timp cît acești bani au valoare, să se dea țăranilor posibilitatea să
cumpere pămînt, altfel toți banii aceștia vor deveni o ficțiune. Ar fi o crimă să nu se dea
posibilitate să se afirme energia poporului.
Înstrăinarea prin constrîngere poate părea un lucru lesnicios numai celor care închid
conștient ochii la starea de lucruri. Eu afirm că marea Rusie și-a găsit moartea doar la un
simplu contact cu problema agrară.
În Basarabia trebuie să anunţăm neîntîrziat vînzarea liberă a pămîntului, prin asta noi
vom ușura ordinea firească a trecerii pămîntului în mîinile norodului truditor. Această
ordine nu poate fi tulburată de nimic. Noi vedem că, în ciuda oricăror obstacole, pămîntul
trece la poporul truditor. Asemenea unui doctor experimentat care ajută natura să lupte cu
boala, noi trebuie doar să creăm condițiile care să ușureze trecerea firească a pămîntului în
mîinile truditorilor. Toată sarcina noastră constă în a găsi mijloacele care în vremea de azi,
în împrejurările politice actuale, ar putea ușura această trecere. Trebuie să cunoaștem con-
junctura generală de moment pentru a stabili cadrul rezolvării problemei agrare. Dacă îmi

104
veţi spune acum că pămîntul poate fi înstrăinat fără răscumpărare, voi spune că aceasta
este o vorbă copilărească.
Așadar, la rezolvarea problemei agrare trebuie îmbinate ambele principii – atît înstră-
inarea prin liber consimţămînt, cît și înstrăinarea prin constrîngere, iar statul trebuie să
aibă grijă de împărţirea uniformă a pămîntului.
Dep. Tudose e de părere că unica măsură pentru rezolvarea radicală a problemei agrare
este înstrăinarea prin constrîngere. Această măsură nu prejudiciază interesele materiale
ale proprietarilor. Cît timp există un parlament ţărănesc, ţăranii vor cumpăra cu plăcere
pămînturile înstrăinate4. Se cere doar să le dăm o mînă de ajutor. Nu trebuie să ne conso-
lăm cu gîndul că revoluţia a trecut. Dacă vom tărăgăna rezolvarea chestiunii, trebuie să ne
temem de repetarea Nopţii Sfîntului Bartolomeu5.
Dl Stepanov: – La cele două ședinţe precedente am vorbit că trebuie să purcedem la
muncă, începînd cu rezolvarea principiilor. La asta am și ajuns astăzi.
Problema agrară se ridică după oricare mare cutremur. La fel cum rezolvăm noi acum
problema înstrăinării, tot așa și după Revoluţia Franceză se dezbătea această problemă. Și
atunci s-a ajuns la concluzia că pămîntul trebuie să treacă la oamenii muncii prin liberul
consimţămînt al agrarienilor. Asta a făcut ca pămîntul să treacă nu la țărani, ci în mîinile
oamenilor cu bani. Răspund la afirmația lui P.V. Sinadino cum că Rusia a pierit din cauză
că s-a încumetat să se atingă de problema agrară. În anii ,60 toate comitetele funciare, cu
2 sau 3 excepţii, s-au pronunţat pentru eliberarea ţăranilor fără a fi înzestrați cu pămînt.
Și numai eliberarea ţăranilor împreună cu pămînt, în ciuda hotărîrii comitetelor, a salvat
Rusia de catastrofa care o ameninţa după înfrîngerea în Războiul Crimeii.
Vine un moment cînd formele vechi nu mai satisfac nevoile vieţii și trebuie să se treacă
la noi faze de viaţă; sclavia a cedat locul libertăţii, camăta s-a retras în faţa capitalului. Nu
tăgăduiesc că acum socializarea e o utopie, dar e o utopie și liberul consimţămînt. Înstrăi-
narea prin constrîngere e tocmai forma pe care o înaintează viaţa.
Ni se spune că ţăranii au mulți bani, dar ce înseamnă astăzi banii? La Paris cu 150 de
franci în lună o duceam mai bine decît acum, cînd primesc 6 000 de ruble pe an. Nimeni nu
dorește să-i prejudicieze pe moșieri. Trebuie doar să înlăturăm cauza dezbinării de secole
dintre ţărani și moșieri. În străinătate nu există o problemă agrară între moșier și ţăranul
care-și lucrează ogorul alături, pentru că acesta din urmă este independent, nu depinde
de boier. A înlătura cauza neînțelegerii de veacuri dintre moșier și ţăran se poate numai
lăsînd moșierului un maximum de pămînt pe care să-l lucreze cu mijloacele sale proprii.
Dep. Buciușcan: – Chestiunea înstrăinării pămîntului are două aspecte: unul juridic și
altul financiar. Are oare statul dreptul la înstrăinarea pămîntului? Legile vechi îi dădeau
un asemenea drept, de ex. înstrăinarea pămîntului pentru construirea căilor ferate. Indis-
cutabil, statul și-a păstrat și astăzi dreptul să înstrăineze pămîntul.
Vorbindu-se despre latura financiară a problemei, se menţionează că la înstrăinarea
pămîntului prin constrîngere va avea de suferit bunăstarea economică a ţării, că se vor
produce tulburări etc. După părerea mea, dată fiind starea de spirit de astăzi, înstrăinarea
prin constrîngere are un avantaj în faţa liberului consimţămînt. Starea de spirit e reţinută,
dar încordată. Trebuie să înlăturăm, în sfîrșit, orice antagonism între ţărani și agrarieni.
Întrucît părțile aflate în conflict nu se vor împăca niciodată, este nevoie de o a treia per-
soană, și aceasta poate fi numai statul.
Dep. Mîndrescu: – Este oare posibilă în condițiile actuale o înțelegere benevolă între
părțile cointeresate? Nu. Înțelegerea este posibilă numai în condiții bune, dar acestea lip-
sesc. De altfel, chiar în cazul unor relaţii bune, va dori oare cineva să cedeze altcuiva de
bunăvoie ceea ce-i aparţine? Transmiterea bunului poate fi efectuată doar de către stat prin
constrîngere. Se zice că ţăranii au mulţi bani care trebuie puși în circulaţie. Ce-i drept, nu-i
minciună, bani sînt, numai că ei se află în mîna celor cu pămînt, cei fără pămînt n-au nici

105
bani. Dacă doriţi ca ţăranul să poată plăti bani, daţi-i mai întîi pămînt. Cunosc cazuri cînd
un ţăran, căruia i s-a oferit posibilitate să-și procure un mic lot de pămînt, a putut după
aceasta să plătească pe an 1 000 de ruble pentru tot terenul. Eu nu înţeleg ce poate cîștiga
statul dacă banii vor trece dintr-o mînă în alta, fie și prin liber consimţămînt. Dacă am
ajuns la momentul cînd îl putem ajuta pe ţăran, trebuie să-i dăm posibilitatea asigurării
materiale și a dezvoltării culturale. E știut că mulți ţărani inteligenţi și energici își pierd
posibilitatea de a-și dezvolta capacitățile naturale numai din cauză că sînt constrînși să se
gîndească doar la pîinea de toate zilele.
Dacă vom vorbi despre înțelegerea benevolă, asta înseamnă să nu-i dăm ţăranului
nimic. Sînt ferm convins că problema agrară poate fi soluţionată numai pe calea înstrăină-
rii pămîntului prin constrîngere.
Dep. Grosman: – Noi rezolvăm o problemă de o importanță colosală; trebuie să o dis-
cutăm calm și cu cugetul împăcat. Aici nu trebuie să-și facă loc intimidările cu o Noapte
a Sfîntului Bartolomeu, cu revoluţie etc. E adevărat că propunerea lui P.V. Sinadino suferă
de unele carenţe, dar tot ea conţine și unele momente raţionale. Bunăoară, Sinadino arată
necesitatea de a ţine seama de situaţia politică și economică. Dar, probabil, nu ne-a spus
tot ce a dorit să spună, cu atît mai mult să ne facă o expunere argumentată a planului
său. În afară de aceasta, se pot face completări și rectificări; bunăoară, pămîntul poate
fi vîndut numai la un anumit preţ; în primul rînd, celor fără de pămînt, apoi și celor cu
pămînt puţin ș.a.m.d. Și dacă noi vom renunța la toate acestea numai pentru că ne temem
de Noaptea Sfîntului Bartolomeu, o asemenea rezolvare nu va ţine și de cuget.
Are dreptate și dl Stepanov care zice că trebuie să renunţăm la formele vechi perimate
pentru a trece la forme noi, înaintate de viaţa însăși și care arată că înstrăinarea prin con-
strîngere e una dintre aceste forme. Dar în condiţiile de faţă noi trebuie să discutăm liniș-
tit ce se poate face și ce nu se poate face. Eu, de ex., sînt întru totul de acord cu vorbito-
rul care a spus că înstrăinarea prin constrîngere nu va produce niciun fel de seism. Orice
înstrăinare prin constrîngere produce o anumită dereglare în gospodărie, de ex., chiar în
fața casei mele au făcut un drum-de-fier și astfel mi-au tăiat accesul la cealaltă parte a
moșiei mele6. Oare pentru gospodăria mea asta nu va fi un adevărat cutremur? De aseme-
nea, eu nu sînt de acord că pentru stat e indiferent în ale cui mîini se află banii – în mîinile
ţăranilor sau ale moșierilor. Moșierii, ca un element mai inteligent și mai întreprinzător,
pot aduce statului folos prin faptul că pot plasa acești bani în industrie – în construcţia
fabricilor și uzinelor.
Pentru a înfăptui o înstrăinare prin constrîngere, trebuie să fii foarte puternic. Sîntem
noi atît de puternici acum? Toate acestea trebuie cîntărite în liniște. Cu cît vom discuta
mai pe îndelete fiecare chestiune, cu atît, bineînţeles, vom soluţiona mai corect. Activitatea
noastră ne obligă să nu scăpăm nimic din vedere și să ascultăm toate cu calm. Numai asta
ne poate da chezășia succesului.
Dl Kosovici: – Ne dăm foarte bine seama de grandoarea reformei agrare, dar e prema-
tur să vorbim acum despre măreţia ei, acum trebuie să adoptăm principiul că statul trebuie
să reglementeze reîmpărţirea. Mulţi se pronunţă pentru liberul consimţămînt. Firește, în
unele situații poate fi aplicat și principiul liberului consimţămînt, dar, după părerea mea,
majoritatea terenurilor trebuie să fie înstrăinate prin constrîngere.
Dl Kavallioti7: – La soluţionarea problemei agrare este necesar să se ţină seama de toate
împrejurările momentului. Principala împrejurare e legătura noastră cu România. Eu con-
sider că noi nu vom putea face o reformă care s-ar afla în contradicție cu România. O
reformă agrară radicală în Basarabia este imposibilă pentru guvernul român, el nu va putea
ţine pasul după noi. După cum știu, în România a fost anunţată vînzarea liberă a pămîntu-
lui sub controlul guvernului și lucrul acesta este considerat ca bază pentru reforma agrară
în România. E cunoscută declaraţia prim-ministrului Marghiloman, după care el nu se

106
îndoiește că reforma agrară în România se va desfășura fără înstrăinarea prin constrîngere.
Va trebui să ţinem cont de asta.
Toţi partizanii vînzării libere nu susțin în exclusivitate doar acest principiu; ei zic că
acolo unde nu trece vînzarea liberă, statul trebuie să recurgă la înstrăinarea prin constrîn-
gere. Respingerea de-a valma a trecerii prin liber consimţămînt nu e raţională.
Chestiunea trecerii pămîntului are legătură cu principiul exploatării sociale și indivi-
duale a solului. Dar aplicarea principiului social pur, precum a menţionat just dl Stepanov,
este imposibilă, ar putea fi probabil construită pe principiul exploatării solului, adică să
i se ofere fiecăruia posibilitatea să procure atîta pămînt, cît va putea să lucreze. Lucrul
acesta poate fi mai lesne realizat pe calea vînzării libere. Vînzarea liberă mai e preferabilă
și pentru că pămîntul va fi cumpărat de cei care-l iubesc. Fără să neg dreptul statului la
înstrăinarea prin constrîngere, admit totuși și necesitatea vînzării libere, ca un mijloc mai
firesc de trecere a pămîntului în mîinile populaţiei muncitoare8.
Dep. Lunev: – Cunoaștem legile Guvernului Provizoriu și ale bolșevicilor, legi care
atîrnă în aer fără a avea vreo formă reală. Este necesar să evităm asemenea legi. Unul ple-
dează pentru liber consimţămînt, alţii pentru înstrăinare prin constrîngere. Ca să fiu
sincer, acum mi-i greu să mă pronunţ care-i mai bun. Pe calea liberului consimţămînt,
reforma va fi avantajoasă pentru ţărani; pe de altă parte, o reformă bazată pe principiul
înstrăinării prin constrîngere poate să-i ruineze complet pe ţărani. Liberul consimţămînt
asupra locurilor de adăpat vitele nu convine deloc, dar nici dreptul de arendă și de intrare
a ţăranilor în păduri nu e mai convenabil pentru proprietarii acestora din urmă. Iată din
ce cauză nu mă pot pronunţa concret pentru un anume principiu dintre cele discutate.
De aceea admit că și liberul consimţămînt, și înstrăinarea prin constrîngere pot fi apli-
cate fiecare acolo unde pot conduce la rezultate bune. Totodată, dacă e să-i dăm ţăranului
pămînt, trebuie să-l ridicăm niţel și pe el, să reglementăm regimul proprietăţii funciare.
La ora 7 și 15 minute se anunţă o întrerupere.

Ședinţa își reia lucrările la ora 7 și 30 de minute.

Dl Scherer9: – Nimeni nu va tăgădui, probabil, dreptul statului de a înstrăina pămîn-
tul. Dar înainte de a adopta principiul de înstrăinare, trebuie să vedem dacă nu e necesar
să admitem vînzarea liberă10. În prezent ţăranii deţin circa 300-400 milioane de ruble.
Acum acești bani mai au o oarecare valoare, dar va sosi un moment cînd valoarea rublei
rusești se va reduce la zero. Se poate repeta istoria cu asignatele franceze care, după revo-
luţie, au pierdut orice valoare. Trebuie să transformăm cît se poate mai repede banii din
mîinile ţăranilor în valori reale. În acest scop, trebuie să-i dăm ţăranului, în primul rînd,
posibilitatea să cumpere pămînt. Banii scoși pe această cale pot fi îndreptaţi spre procura-
rea uneltelor agricole, a manufacturii și a altor fabricate.
Cu aceste mijloace vor fi construite fabrici și uzine. Asta va lichida scumpetea actuală
a vieţii. În scopul unei repartizări uniforme a pămîntului între ţărani, statul trebuie să
reglementeze vînzarea și să nu admită concentrarea unor mari suprafețe în mîinile unei
singure persoane. Numai acolo unde vînzarea liberă nu va conduce la rezultatele dorite, va
trebui să fie aplicat principiul înstrăinării prin constrîngere.
Dep. Bivol: – Eu nu înţeleg de ce domnii proprietari se tem de înstrăinare, căci ea nu se
va efectua în manieră bolșevică, înstrăinarea va fi efectuată de către stat în scopuri general-
statale. Oare e inechitabil, dacă proprietarului i se va înstrăina ceea ce nu poate lucra el
singur? În schimb, e inechitabil ca sute de mii de ţărani să nu aibă niciun petic de pămînt.
Dacă admitem vînzarea liberă, anume cei fără de pămînt nu-l vor putea cumpăra, întrucît
au bani ţăranii proprietari de pămînt. Numai înstrăinarea prin constrîngere le va oferi
ţăranilor fără pămînt posibilitatea să cumpere un petic de pămînt.
Dep. Ratko: – Pînă acum n-am luat cuvîntul la nicio ședinţă a Comisiei, pentru că nu
mă pot dumeri asupra principiilor principale ale reformei agrare și nu știam ce direcţie

107
vor apuca lucrările. Acum eu salut schimbarea care s-a produs în păreri. Curentele sociale
de extremă au fost înlăturate și reprezentanţii lor își dau seama că ele sînt bune, dar irea-
lizabile. La ședinţele trecute dumnealor nici nu doreau să audă de liberul consimţămînt.
Acum s-au angajat pe calea dreaptă a necesităţii de a dezbate ambele principii – și cel al
liberului consimţămînt, și cel al înstrăinării pămîntului prin constrîngere. Eu sînt omul
ordinii și mă pronunţ pentru necesitatea de a-i da ţăranului o mînă de ajutor, numai că
lucrul acesta trebuie făcut în mod planificat. Ni se spune să-l ajutăm pe ţăran pe calea
liberului consimţămînt. Cunosc o mulţime de cazuri cînd liberul consimţămînt a condus
la rezultate pozitive și sînt de părere că nu putem respinge în întregime acest principiu.
Chestiunea înstrăinării este privită prea simplist. În realitate ea e cu mult mai complexă.
Înstrăinări de pămînt pentru calea ferată s-au făcut doar atunci cînd nu s-a putut ajunge
la liber consimţămînt. În aceste scopuri erau numite comisii speciale cu reprezentanţi ai
organizaţiilor obștești.
Deosebit de complexă e latura financiară a problemei agrare. Pentru a vă demonstra
acest lucru, vă voi cita cîteva cifre destul de imparţiale. Conform calculelor Guvernului
Provizoriu al Rusiei, pentru răscumpărarea tuturor pămînturilor din proprietatea pri-
vată, ar fi fost nevoie de 6 (șase) miliarde de ruble, dintre care două miliarde și jumătate
pentru achitarea datoriilor bancare, un miliard și jumătate pentru achitarea ipotecilor,
restul două miliarde ar fi trebuit plătite proprietarilor. Dar nimeni în Rusia nu s-a gîndit
să plătească acești bani din vistieria statului, în ciuda faptului că situaţia financiară a ţării
era stabilă. Se propunea să se organizeze un împrumut și să se emită obligaţiuni. Noi însă
trebuie să ţinem cont de faptul că ţara noastră nu are bani. Trebuie, mai întîi, să găsim mij-
loacele necesare și atunci vom rezolva chestiunea înstrăinării. Nu poţi deschide o prăvălie,
neavînd bani. Nu poţi rezolva o problemă de dragul problemei în sine.
Pe de altă parte, dacă vom admite numai vînzarea liberă a pămîntului, atunci acesta va
nimeri în mîna chiaburilor. Pentru a evita o astfel de situație, e necesar să stabilim o normă
de vînzare a pămîntului. Un fenomen similar se face remarcat în Ucraina, unde a fost
anulată legea lui Cernov11 cu privire la interdicţia tranzacţiilor cu pămîntul – acolo nu se
permite să vinzi mai mult de 25 de desetine. Nu am nimic contra înstrăinării pămîntului
prin constrîngere, dar trebuie să permitem și vînzarea liberă sub controlul guvernului.
A.V. Sinadino12: – De soluţionarea problemei agrare e strîns legată și chestiunea auto-
nomiei Basarabiei. Autonomia e posibilă numai atunci cînd ţara e puternică din punct de
vedere economic. Este necesar să evităm reforma agrară care ar reduce randamentul ţării.
Problema agrară are două aspecte – economic și social. Acum nu e momentul să efec-
tuăm o astfel de reformă agrară care ar jertfi primul aspect în folosul celui de-al doilea. Nu
putem trăi cu visări la reforme sociale în Basarabia în timp ce în restul României se aplică
munca forţată13.
Răul nu se află în vînzarea liberă a pămîntului, ci în speculă, anume în aceea că specu-
lantul nu investește în pămînt niciun strop de muncă, capital și cunoștinţe. Nu trebuie să
înlăturăm vînzarea liberă a pămîntului, ci doar posibilitatea de a specula pămîntul.
În timp ce valorile adevărate rămîn imuabile, putem remarca devalorizarea treptată
a echivalentelor din interiorul ţării. Și nu putem rămîne indiferenţi în ale cui mîini sînt
banii. Trebuie să-i scoatem din niște mîini neexperimentate și să-i transformăm, cît nu e
încă tîrziu, într-o valoare reală. Un an mai tîrziu acești bani nu vor mai avea nicio valoare.
Pornind de la această premisă, trebuie să fim de acord că vînzarea liberă a pămîntului este
o ieșire firească din situaţia creată. Nu zic că e unica ieșire; eu admit și înstrăinarea prin
constrîngere, dar numai atunci cînd o vor cere interesele statului sau interesele sociale ale
maselor largi.
După părerea mea, mai întîi trebuie să anunţăm vînzarea liberă a pămîntului și să regle-
mentăm problema cu privire la corectitudinea cumpărării și a normelor de cumpărare.

108
 Dl Filipescu: – Domnilor membri ai Comisiei, din cuvîntările dlor Sinadino, Scherrer
și Ratko am înţeles că, după părerea Domniilor Lor, ar fi cu mult mai nimerit să efectuăm
viitoarea reformă agrară pe calea vînzării libere a pămîntului, nu prin înstrăinarea forţată.
Drept argument domnii oratori aduc schimbarea cursului rublei, cum că, dacă banii ce
se află în Basarabia nu vor fi transformaţi în valori reale, cu timpul ei se vor devaloriza.
Acest argument este absolut nefondat, întrucît realizarea reformei agrare nu are o legătură
nemijlocită cu chestiunile monetare. Totodată, trebuie să atrag atenţia că cursul rublei e
cu mult mai stabil decît admit domnii oratori; aici la noi cursul rublei se ţine la doi lei, în
ciuda faptului că cursul oficial e de 1 leu 60 de bani.
Din cele spuse de oratorii precedenţi am înţeles că guvernul român ar putea să se opună
desfășurării unei reforme agrare radicale în Basarabia, de asemenea că în România se
introduce sclavia cu titlu de muncă obligatorie.
Sînt de părere că nimeni n-a fost împuternicit să vorbească în mod oficial despre atitu-
dinea guvernului român faţă de problema agrară în Basarabia. În calitatea mea de repre-
zentant oficial al guvernului central, consider de dreptul meu să declar oficial – și eu aș
dori ca cele ce urmează să fie consemnate în procesul-verbal – că problema agrară în Basa-
rabia este o problemă absolut aparte de problema agrară din restul României. Guvernul
român nu intenţionează să restabilească în Basarabia relaţiile care au existat aici înainte
de război și revoluţie. Zicînd acestea, doresc să risipesc orice umbră de suspiciune cum că
guvernul României s-ar opune desfășurării reformei agrare conform voinţei și dorinţei
populaţiei Basarabiei. (Aplauze)
În continuare aș dori să menţionez că tot ce s-a spus aici referitor la sclavie și șerbie în
România e un neadevăr absolut. Admit că într-un organ parlamentar nu trebuie să existe
loc pentru declaraţii care denaturează complet sensul real al lucrurilor. Prin crearea legilor
cu privire la munca obligatorie, nu s-a introdus iobăgia, ci s-a reglementat doar munca
agricolă. În ultimul timp în România au rămas necultivate suprafeţe de mii de hectare de
pămînt arabil. Scopul legii a fost să pună populaţia să lucreze în viitor aceste terenuri. Cea
mai grăitoare probă în sensul că legea nu urmărește aservirea ţăranilor, ci sporirea bunei
lor stări materiale e alineatul legii care stipulează că recolta de pe sectoarele ale căror pro-
prietari nu le vor lucra cu mijloacele proprii va trece la țăranii care le-au lucrat.
Ceea ce-am spus pînă acum nu a fost decît o introducere; acum trec la chestiunea
vizînd înstrăinarea. Nu există o înstrăinare prin liber consimţămînt, cum i se zice din
întîmplare sau din greșeală în ordinea de zi a ședinţei de astăzi; există doar înstrăinare
prin constrîngere. (Aplauze) Proprietarii sînt protejaţi de către stat. Acesta reprezintă acea
a treia persoană care înfăptuiește exproprierea proprietarilor funciari, pe de o parte, și îi
împroprietărește pe cei cu pămînt puţin, pe de altă parte. Proprietarii zic că trebuie să le
fie permisă vînzarea liberă a pămîntului, dar oare statul a împiedicat cîndva acest lucru?
P.V. Sinadino: – Există o lege a Guvernului Provizoriu care interzice tranzacţiile fun-
ciare.
Dl Filipescu: – Chiar dacă a existat o asemenea lege, acum e caducă; la Directoratul
agriculturii am văzut cu ochii mei forme de tranzacţii funciare.
Domnilor membri ai Comisiei, Domniile Voastre aţi primit în sînul dumneavoastră
5 (cinci) reprezentanţi ai proprietarilor funciari care sînt exponenţi ai ideologiei clasei
proprietarilor de pămînt din Basarabia. Chiar și în cazul în care acești reprezentanţi, cu
excepţia unuia singur, v-ar da garanţii incontestabile că toţi proprietarii vor ceda de bună-
voie o parte a pămîntului care li se va cere, chiar și atunci va trebui să efectuăm o înstră-
inare prin constrîngere. Reţineţi, acesta e singurul mijloc de a preveni răul. E drept că
trebuie să facem o înstrăinare raţională, sistematizată.
Se zice că ţăranii au mulţi bani, și pentru ca acești bani să nu se devalorizeze, ar trebui
să li se permită să cumpere pămînt. Dar la împroprietărire cine îl va împiedica pe ţăranul
cu bani să achite pe loc tot preţul lotului primit, astfel încît să nu plătească dobîndă? În

109
felul acesta, cade de la sine afirmaţia cum că numai pe calea vînzării libere vom putea folosi
banii care se găsesc la ţărani.
Dar care vor fi consecinţele reformei agrare, bazate pe principiul liberului consim-
ţămînt în cazul în care se va constata că ţăranul nu are chiar atît de mulţi bani cum s-a
presupus? Majoritatea ţăranilor vor procura cel mult cîte 1-2 desetine, ceea ce nu va fi sufi-
cient pentru o gospodărie ţărănească. În felul acesta vom crea un ţăran legat de un lot mic
în care el nu ar putea să-și aplice toată forţa sa de muncă și energia. Dacă doriţi să creaţi un
ţăran liber și puternic, trebuie să vă deziceţi în reforma agrară de liberul consimţămînt ca
de ceva care nu are în cazul de faţă niciun sens. Înstrăinarea prin liber consimţămînt nu va
face decît să prejudicieze bunăstarea economică a Basarabiei în viitor. (Aplauze)
O împrejurare care împiedică efectuarea înstrăinării prin constrîngere e și aceea că
România și Basarabia au avut de suportat toate vicisitudinile războiului și, drept urmare,
vistieria ţării e secătuită. Anume așa și este, dar au trecut prin război nu numai România
și Basarabia, nu numai finanţele lor sînt secătuite, într-o stare similară se află și finan-
ţele celorlalte ţări europene. Și de aici rezultă oare că, dacă statul nu are bani, el trebuie
să închidă ușile și să-și înceteze exercitarea funcţiunilor? Nu. În realitate totul se petrece
altfel. Statul e asemenea unui om pe care lipsurile l-au învăţat să iasă din situația grea. În
ciuda finanţelor secătuite, statul va putea plăti moșierilor pentru pămînturile înstrăinate
mai bine și mai ușor decît se presupune.
În ce mă privește pe mine, eu admit că proprietarilor le e cu mult mai comod să pri-
mească bani de la stat prin intermediul băncilor decît să-i primească nemijlocit de la ţărani.
Cine va dori, va putea încasa deodată tot ce-i revine pentru pămînt în hîrtii de valoare, care
nu va dori, va putea primi o rentă. Pentru efectuarea reformei agrare, statul nu are nevoie
de aur; aur e pămîntul însuși, și avînd garanţie pămîntul, poţi face orice datorie: obliga-
ţiile asigurate cu pămînt sînt mai sigure ca oricare altele. Prin urmare, afirmațiile cum că
reforma agrară nu se poate face din cauza lipsei finanțelor nu se bazează pe nimic.
Ședinţa se închide la ora 9 și 30 de minute.

Președinte (semnătură) V. Țîganko

Secretar (semnătură) Gh. Nastas

Note

1 Inconsecvență evidentă în viziunea socialistă a lui Moghileanski: pămîntul dat la poporul truditor,
dar cu plată.
2 Pantelimon V. Sinadino (1875–1944), mare proprietar (avea peste 3,5 mii desetine de pămînt),
președintele Uniunii Marilor Proprietari Funciari din Basarabia, fost deputat în Duma a Doua
de Stat a Rusiei țariste, fost primar al or. Chișinău, liderul comunității grecești basarabene, mem-
bru al Sfatului Țării. Biografia acestuia prezintă mult interes pentru istoria Basarabiei din anii
1918–1919, dar ea nu este cunoscută suficient.
3 O afirmație în fond lipsită de temei. Așa cum se va vedea mai departe în textul procesului-verbal,
în general țăranii nu aveau nici pămînt, nici bani.
4 Propoziția aceasta se arată confuză, poate din cauză că a fost ruptă din context.
5 E de presupus că sintagma „Noaptea Sfîntului Bartolomeu”, care avea să stîrnească mare neliniște
în Comisia Agrară, mai cu seamă în rîndul marior proprietari, a ajuns să fie cunoscută în mediile
de jos ale fostului imperiu rus datorită revoluției; e greu de presupus că țăranul Tudose ar fi știut
despre acest fenomen din propria sa experiență intelectuală.

110
6 E o relatare curioasă, din care reiese că Grosman, deși evreu, era mare proprietar de pămînt, ceea ce
pare să fie confirmat și de alte luări de cuvînt ale acestuia.
7 Socrate Kavallioti, mare proprietar de pămînt, membru al comunității grecești din Basarabia.
8 Este evidentă poziția marelui proprietar care nu admitea înstrăinarea prin constrîngere și care pro-
punea, în schimb, vînzarea liberă a pămîntului, ceea ce, în situația postrevoluționară și a orientării
Sfatului Țării spre rezolvarea radicală a problemei agrare, era contraproductivă.
9 Victor Scherer, mare proprietar.
10 Vezi nota 9.
11 Victor M. Cernov (1873–1952), revoluționar rus, fondator al Partidului Eserilor, fost ministru al
agriculturii în Guvernul Provizoriu.
12 Alexandr V. Sinadino (născut în 1877), mare proprietar, fratele lui P.V. Sinadino și fiul lui Victor P.
Sinadino, fost primar al Chișinăului.
13 Este evident refuzul ca țăranii să fie împroprietăriți.

111
 PROCESUL-VER BAL NR. 9
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 7 iunie 1918

Ședința din 7 iunie se deschide la ora 5 seara.

Prezidează V.V. Ţîganko.

Continuă dezbaterile în chestiunea înstrăinării prin liber consimţămînt și prin con-

strîngere.
P.V. Sinadino îl roagă pe președinte să-i permită a pune cîteva întrebări purtătorului de
cuvînt al guvernului român în legătură cu declaraţiile oficiale făcute de acesta la ședinţa
din 5 iunie1.
Dl Filipescu cere a se citi din procesul-verbal cele spuse de Domnia Sa la ședinţa trecută
și declară că nu mai poate adăuga nimic la cele spuse.
Președintele face o declaraţie în legătură cu hotărîrea prezidiului de a-și declina împu-
ternicirile și cu necesitatea de a alege un nou prezidiu, dat fiindcă Comisia Agrară s-a
completat cu reprezentanţii proprietarilor de pămînt, ai muncitorilor2 , Directoratului
[de agricultură] și ai Ministerului Agriculturii.
Realegerea se amînă pentru 9 iunie.

Discursul profesorului Murgoci

– Domnilor membri ai Comisiei, îmi voi permite să vă împovărez de la început atenţia
cu o scurtă declaraţie personală despre mine însumi. Nu mă ocup nici cu politica de par-
tid, nici cu politica generală de stat; nu sînt decît un naţionalist, îmi iubesc ţara și rămîn
același și aici. Am anumite convingeri pe care nu le schimb, aceste convingeri ale mele sînt
cunoscute de mulţi de aici. Cînd am sosit în Basarabia, la propunerea Zemstvei3, am pre-
zentat două rapoarte în chestiunea funciară – una era un referat pur știinţific, celălalt era
o expunere a proiectului reformei agrare în România. În acesta din urmă s-au și oglindit
concepţiile mele asupra problemei agrare.
De cînd mă aflu în Basarabia, am înregistrat o oarecare evoluţie spre democratism, dar
n-am căzut în extremă; în genere, am rămas un democrat la fel de moderat, cum am fost
și mai înainte. N-am remarcat același lucru și la oamenii din jurul meu. Sub ochii mei mai
mulţi socialiști, propovăduitori ai unor programe ideale s-au transformat în realiști, în
oameni ai raţiunii. Clasa marilor latifundiari a evoluat în zigzag. Mai deunăzi, în martie
anul c[urent], ei au declarat la Iași că vor fi în întregime pentru reunire numai dacă în Basa-
rabia se va efectua reforma agrară română. Pare ciudat că oamenii care acceptau în mar-
tie un program bazat pe principiul înstrăinării prin constrîngere4 acum refuză să agreeze
acest principiu. Dar, repet, numai democraţii moderaţi au rămas cei de mai înainte, ceilalţi
au deviat spre dreapta. De aceea nu-i de mirare că eu, carele odinioară treceam drept un
reacţionar, sînt acum numit bolșevic. (Rîsete)
În genere, părerea despre problema agrară în Basarabia s-a schimbat mult. Cauza prin-
cipală rezidă în situaţia grea în care ne-am pomenit după încheierea păcii5. După părerea
mea, lucrul acesta nu poate influenţa lucrările noastre de soluţionare a problemei agrare,
întrucît avem temeiul să considerăm că și situaţia s-a schimbat spre bine.
Mai există o împrejurare care generează temeri că reforma agrară în Basarabia nu poate
fi efectuată. Am în vedere aflarea la putere a conservatorilor și, în special, a lui Marghilo-
man. Această împrejurare în genere nu trebuie să ne stingherească, întrucît conservatorii nu
au dat niciodată dovadă că sînt reacţionari; dimpotrivă, reformele agrare din 1864, 1889
și 1894 au fost efectuate de către conservatori. Partidul Conservator a efectuat, în genere,
toate reformele în România. Încrederea în realizarea reformei agrare în Basarabia mai este

112
asigurată și de faptul că actualul ministru al agriculturii în cabinetul lui Marghiloman,
Garoflid6, are propriul său program agrar, la începutul căruia este pus principiul înstrăi-
nării prin constrîngere. De aceea sînt zadarnice așteptările acelora care cred că aflarea la
putere a conservatorilor poate influenţa efectuarea reformei agrare în Basarabia7. Totodată,
nu trebuie să se uite că actul de la 27 martie obligă guvernul să-și respecte cuvîntul8.
Am auzit declaraţia dlui Kavallioti cum că Marghiloman ar fi spus că reforma agrară
va fi efectuată fără înstrăinare prin constrîngere. Trebuie să ţinem minte că aceste cuvinte
au fost rostite într-o adunare particulară și să nu le imprimăm semnificaţia unei declaraţii
oficiale.
Schimbarea părerii asupra problemei agrare în Basarabia mai este determinată și de o
mulţime de provocări de tot felul și de zvonuri stupide care sînt colportate pe aici: ba că
Comisia Agrară va fi trimisă în vacanţă, ba că vin ai noștri, ucrainenii etc. Uneori poate
influenţa și un adevăr răstălmăcit; bunăoară, nu de mult, chiar la ședinţa trecută, munca
obligatorie în România a fost transformată în muncă de iobag, aproape venind vorba de
sclavie, și unii, pornind de aici, s-au apucat să demonstreze imposibilitatea efectuării refor-
mei agrare în Basarabia.
Orice s-ar întîmpla, mai devreme ori mai tîrziu, reforma agrară în România se va efec-
tua, dar efectuarea ei nu ţine de dorinţa regelui sau a miniștrilor. Nici de dorinţa ţăranilor.
Efectuarea reformei agrare este dictată de interesele supreme ale ţării și naţiunii. Timpul
își va spune și el cuvîntul. Acum la putere sînt conservatorii; ei vor pleca și cîrma va fi pre-
luată de guverne liberale, poate chiar bolșevice9 și reforma va fi efectuată.
Poporul nostru a trecut prin mai multe revoluţii – în 1821, 1846, 1866, 1888, 1893–
1894 și 190710. Principala cauză a majorităţii acestora a fost problema agrară. Cît timp nu
e înlăturată cauza, repetarea revoluţiei e inevitabilă. A înlătura cauza revoluţiei înseamnă
să rezolvi într-un mod radical problema agrară.
Domnilor membri ai Comisiei, Domniile Voastre constituie o fericită excepţie – sînteţi
singurul organ căruia i se dă dreptul și posibilitatea să rezolve problema agrară. Străduiţi-
vă s-o rezolvaţi astfel precum o cer interesele Basarabiei. Fără reforma agrară, autonomia
dumneavoastră nu înseamnă nimic, pentru că ce înseamnă autonomia acolo unde nu este
înlăturată cauza revoluţiei11, unde ţăranul nu are loc nici pentru mormînt!? Nu trebuie să
rostești cuvîntul autonomie numai acolo unde el seamănă vrajbă.
Acum trec la chestiunea cu înstrăinarea. Trebuie să efectuăm o reformă agrară care i-ar
satisface pe ţărani, moșieri și ar înlătura cauza neînţelegerilor între aceste clase. Trebuie să
recunoaștem că unicul mijloc spre desfășurarea unei asemenea reforme e înstrăinarea prin
constrîngere. La noi au mai fost încercări de împroprietărire a ţăranilor cu pămînt pe calea
vînzării libere, dar ele n-au dus la rezultate serioase. Prin mijlocirea Casei Agricole, în mîi-
nile ţăranilor au trecut în timp de 10 ani 80 000 (optzeci de mii) de hectare de pămînt. Pen-
tru împroprietărirea ţăranilor cu pămînt puţin și a celor fără pămînt, prin intermediul ace-
leiași instituţii s-ar cere exact 200 de ani. Oare chiar e necesară o astfel de reformă? N-a dat
niciun rezultat nici legea cu privire la imașuri; nici chiar deputaţii și senatorii care au votat
această lege nu au cedat ţăranilor pămînturile necesare pentru imașuri. Dacă vom recurge
și în Basarabia la asemenea paliative, situaţia ţăranului nu se va schimba în bine nici aici;
poate că ţăranii mai înstăriţi vor cumpăra pămînt; 50 000 de familii de ţărani fără pămînt
vor rămîne în continuare fără pămînt. E limpede că singura măsură de a-i împroprietări cu
pămînt e înstrăinarea prin constrîngere. Mă miră că lucrul acesta nu e înţeles în Basarabia
care a trecut prin revoluţie, în timp ce în România, unde majoritatea parlamentului o con-
stituie proprietarii, principiul înstrăinării prin constrîngere nu mai trezește discuţii12.
Nu e lipsit de interes să cunoaștem care e atitudinea faţă de înstrăinare în alte ţări.
Acolo nimeni nu se uită la asta ca la o violare a dreptului la proprietate, ci doar ca la o
simplă trecere a proprietăţii în mîinile statului, în cel mai rău caz, ca la o jertfă necesară13.

113
Ar trebui să acceptăm și noi o asemenea atitudine, cu atît mai mult că sacrificiul nu e chiar
atît de mare: în schimbul unui bun, proprietarul primește valoarea lui. Totdeauna m-am
ridicat împotriva acaparării arbitrare a pămîntului fără răscumpărare, dar salut înstrăina-
rea prin constrîngere contra unei recompense echitabile.
Pînă în ultima vreme Constituţia României prevedea doar trei cazuri de înstrăinare:
a) în scopul sănătăţii publice; b) al apărării țării; c) pentru trasarea căilor de comunicaţie14.
Ultimul amendament la Constituţie a introdus principiul înstrăinării în interese naţio-
nale și la categoria pămînturilor ce urmează să fie înstrăinate conform acestui principiu
au fost raportate și pămînturile necesare pentru împroprietărirea ţăranilor15. Dumnea-
voastră, de asemenea, trebuie să stabiliți ferm principiul nestrămutat cu privire la dreptul
statului de a înstrăina pămîntul în interese generale publice și de stat; ceea ce veți hotărî
dumneavoastră va fi introdus în Constituţie16.
Încheindu-mi discursul, mă adresez dumneavoastră, domnilor reprezentanţi ai pro-
prietarilor de pămînt. Știu cît de sincer și fierbinte iubiţi pămîntul, „pămîntul scump”,
cum s-a exprimat unul dintre dumneavoastră. Dar, domnilor, trebuie să vă iubiţi și ţara, și
poporul, întrucît în el rezidă tăria ţării. După unirea Basarabiei cu România, mă așteptam
să văd din partea dumneavoastră un gest frumos de dragoste pentru ţăran, predispoziția
de a face unele concesii, dar, spre regretul meu, așteptarea mea nu s-a adeverit. Totuși eu
nu-mi pierd nădejdea că veţi înţelege necesitatea sacrificiilor și veţi dori să înlăturaţi cauza
vrajbei seculare dintre dumneavoastră și ţărănime.

Dep. Minciună: – Nicio clipă nu mă îndoiesc că reprezentanţii proprietarilor de

pămînt vor apăra interesele clasei lor. Lucrul acesta e destul de firesc și lesne de înţeles.
Dar m-a uimit faptul că ei sînt susținuți de către reprezentantul socialiștilor-revoluţionari,
dl Moghileanski, care admite posibilitatea efectuării reformei agrare pe calea vînzării
benevole a pămîntului. E simptomatic însă că nici reprezentanţii proprietarilor funciari,
nici reprezentantul socialiștilor-revoluţionari n-au venit cu niciun argument întru spriji-
nirea principiului liberului consimţămînt. E simptomatică și metoda domnilor moșieri
de a-și apăra interesele. În timp ce unul propune să se discute chestiunea calm și multi-
lateral și să nu ne lăsăm atrași de o soluţie unilaterală, ceilalţi zic că nici nu are rost să ne
gîndim la rezolvarea radicală a problemei, de vreme ce în România se introduce munca
forţată. Domnii moșieri pledează mereu pentru vînzarea liberă a pămîntului, dar cînd
dl Filipescu, necunoscînd legile agrare locale, le-a spus că nimeni nu interzice vînzarea
liberă, s-au apucat cu toţii într-un glas să-i arate că vînzarea liberă a pămîntului în Basara-
bia e oprită. În acest caz eu nu văd din partea Domniilor Lor nicio dorinţă să-i lămurească
lui Filipescu starea reală de lucruri, mai curînd o dorinţă de a-l dezorienta.
Vorbind despre necesitatea admiterii vînzării libere a pămîntului, reprezentanţii propri-
etarilor funciari invocă scăderea cursului rublei. Dar oare înainte de reforma din 1861, după
înfrîngerea în Crimeea, cursul rublei era mai ridicat decît acum? Atunci guvernul de ce nu
a recurs la vînzarea liberă, ci la înstrăinarea prin constrîngere? E limpede că în rezolvarea
problemei agrare cursul rublei nu are importanţa pe care i-o atribuie proprietarii funciari.
Se zice că ţăranii au multe ruble. Dar, odată cu introducerea leului, rubla a fost în mare
parte scoasă din circulaţie. În genere, au oare ţăranii bani? Cred că nu, întrucît nu trebuie
să uităm că, chiar dacă ţăranul primește 5-6 ruble pentru o zi de muncă, în schimb acum
el este nevoit să plătească 20-30 de ruble pentru un arșin17 de cit, 2-3 ruble pentru un funt18
de pîine etc., iar fiecare desetină de pămînt este grevată de un impozit de 60-70 de ruble.
Dep. Stavriev: – Aici se vorbește tot timpul despre liberul consimţămînt. Știm din tre-
cut că, în virtutea principiului liberului consimţămînt, ţăranii plăteau pentru pămînt atît
de scump, încît nu știau ce sînt: stăpîni sau sclavi ai acestui pămînt. Acum ni se propune
să facem același lucru, arătîndu-ni-se Ucraina, unde pămîntul se vinde cu 2 000 de ruble

114
desetina și, cică, notarii19… Vă pot garanta că la noi asta nu se va întîmpla, deoarece țăranul
nostru nu are atîția bani. Țăranul nostru vinde un pud de pîine pentru 3 ruble, iar pentru
un arșin de materie plătește 50 de ruble. Chiar dacă țăranul ar avea bani liberi, vînzarea
liberă a pămîntului nu i-ar aduce niciun folos, pentru că moșierii ar impune prețuri foarte
mari. De aceea eu cred că metoda cea mai bună este înstrăinarea forțată.
Dep. Buzdugan: – Pentru noi chestiunea cu privire la înstrăinarea prin constrîngere e
de mult rezolvată. Mă miră doar faptul că domnii moșieri care iarna trecută recunoșteau
principiul înstrăinării, acum îl consideră nereal. Dep. Sinadino, care a asistat la elaborarea
Instrucţiei agrare a Sfatului Ţării20 n-a ridicat nicio obiecţie împotriva punctului privind
înstrăinarea prin constrîngere, dar cerea să fie stabilită o anumită plată pentru pămîntul
înstrăinat.
Denunţînd principiul înstrăinării prin constrîngere, aceștia invocă faptul că socialiș-
tii și-au schimbat convingerile. Poate și le-au schimbat, numai că asta nu înseamnă că și
socialiștii recunosc că pămîntul trebuie să treacă în mîinile poporului muncitor pe calea
liberului consimţămînt. Moșierii ridică obiecţii împotriva exproprierii. Dar ei chiar cred
că ţăranii, după ce vor avea pămîntul în mîinile lor, vor renunţa atît de ușor la el? Ar fi
greșit să se creadă că poate fi distrus ceea ce a făcut revoluția. În minţile și inimile noastre
chestiunea înstrăinării a fost de mult rezolvată și nimic nu o poate schimba. Toate discuţi-
ile de mai departe vor fi o polemică inutilă. De aceea e necesar să punem chiar astăzi la vot
chestiunea privind principiul înstrăinării prin constrîngere.
Președintele roagă să nu fie înaintată propunerea de încetare a dezbaterilor și propune
doar să fie limitat timpul acordat unui orator.
Se adoptă propunerea de a limita timpul unui orator la 10 minute.
Dep. Tudos: – Noi, ţăranii, de mult ne-am spus părerea, noi ne pronunţăm pentru
înstrăinarea prin constrîngere. Nu are rost să tergiversăm cu soluţionarea acestei chestiuni.
Vom zăbovi mai mult la chestiunea referitoare la plată. Atunci vom compara jertfele celor
care au fost pe front și ale moșierilor și vom calcula preţul pămîntului.
Dep. Lunev: – Nu mă îndoiesc de caracterul sincer al declaraţiei făcute de reprezentantul
Guvernului Central, dar avertizez că viaţa își urmează cursul ei, indiferent de guvern. Oare
Guvernul Provizoriu rus n-a fost sincer în dorinţa sa de a efectua reforma agrară? Și, cu toate
acestea, nu a reușit să o realizeze. Cei care au avut de suferit pentru popor vă avertizează: fiţi
atenţi. Trebuie să ţinem cont de realitate, iar realitatea e împotriva noastră. Nu trebuie să
facem pași mari, e suficient să pășim o treaptă după alta, să ne consolidăm poziţiile, iar apoi
să ne pregătim pentru a ne mișca mai departe. Înstrăinarea prin constrîngere e, în genere, o
treabă bună, numai că nu dă de fiecare dată rezultatul scontat. Eu mă pronunţ pentru princi-
piul înstrăinării prin constrîngere, dar nu ridic obiecţii nici împotriva înstrăinării prin liber
consimţămînt. Trebuie să cîntărim tot ce e „pentru” și „contra”, să ne gîndim bine, și abia
după aceea să decidem în chestiunea privind înstrăinarea prin constrîngere.
România e o țară mică. Pentru a nu fi în pierdere pe piaţa mondială, trebuie să-și creeze
gospodării de cultură, iar astfel de gospodării pot fi numai cele mari. Se cere o muncă a
cooperației și agronomiei pentru a ridica gospodăriile mici la nivelul celor mari după nive-
lul de productivitate.
Dep. Krivorukov: – Din dezbateri am înţeles că niciun partid nu a abordat problema
astfel încît să o rezolve definitiv pentru a fi înscrisă în programul său de activitate. Se vede
că viaţa spulberă cele zămislite în cabinete. Ţăranii au avut dreptate să se dezică de plat-
forma socialiștilor-revoluţionari. Eu nu pledez pentru principiul liberului consimţămînt,
întrucît ţăranii care n-au fost în stare să achite datoriile către bănci, cu atît mai mult nu vor
avea cu ce să cumpere pămînt. În același timp, nu mă pronunţ răspicat nici pentru princi-
piul înstrăinării prin constrîngere, deocamdată ascult punctele de vedere ale unor diverse
partide asupra soluţionării problemei agrare.

115
 Dl Moghileanski: – Unii vorbitori au afirmat cum că reprezentantul socialiștilor-revo-
luţionari s-ar fi pronunţat pentru vînzarea liberă a pămîntului. Eu n-am vorbit despre pro-
gramul socialiștilor-revoluţionari. Eu nu sînt o mașină pornită odată pentru totdeauna
care expune programul partidului, eu am spus doar ceea ce, după convingerea mea, poate
fi înfăptuit acum. Cînd am spus că înstrăinarea prin constrîngere este greu de efectuat, am
avut în vedere că statul e secătuit din punct de vedere financiar. Această reformă ar putea fi
efectuată în cazul în care oamenii muncii ar fi deţinut puterea. Or, asta nu e așa. Dumnea-
voastră puteţi lua oricîte hotărîri doriţi, căci totuna aceste hotărîri nu vor fi traduse în viaţă.
În viaţă este tradusă doar o anumită atitudine a forţelor economice. Eu nu propun socia-
lizarea, pentru că în acest scop ar trebui să restructurăm statul întreg, dar zic că o reformă
trebuie să se desfășoare în paralel cu altele. La noi nu există o luptă a claselor. Atîta timp cît
diferenţa între clase nu a fost lichidată, nicio clasă nu va porni cu bună știinţă împotriva
propriilor sale interese și nu va renunţa de bunăvoie la drepturile sale.
Apoi am mai spus că înstrăinarea prin constrîngere nu poate conduce prin sine însăși
la rezultatele dorite, dar am fost înţeles că eu pledez pentru vînzarea liberă a pămîntului.
Nicidecum. Am propus un sistem de măsuri de stat care ar reglementa trecerea pămîntului
la ţărani contra banilor ţăranilor, întrucît, orice s-ar spune, ţăranii au bani mulţi21 și, dacă
lăsăm acești bani la ţărani, ei, așa cum ne învaţă istoria, se transformă în hîrtie inutilă. Iar
statul, repet, nu-și poate asuma povara finanţării reformei.
A.V. Sinadino: – La argumentele aduse anterior aș mai adăuga și pe următorul. Potrivit
datelor statistice, marea proprietate funciară dă o roadă totală care e cu 28% mai mare
decît cea a proprietății funciare țărănești, din care doar 2-3% rămîne la proprietari, iar
restul de 25% ajunge la oamenii muncii. La sate această situație a fost înţeleasă abia acum
cînd populaţia a rămas fără cîștiguri. Celor care spun că va fi revoluţie eu le-aș răspunde
că va fi, numai că una inversă 22 . Bunăstarea ţăranilor este legată indisolubil de interesele
noastre. De aceea nu trebuie făcută o reformă care ar prejudicia bunăstarea populaţiei.
Președintele, dată fiind vremea tîrzie, propune să fie amînate dezbaterile pentru ședinţa
următoare.
Cu o majoritate de 17 voturi contra 14 (2 deputaţi s-au abţinut), s-a hotărît ca dezbate-
rile să fie continuate.
Într-o chestiune personală ia cuvîntul P.V. Sinadino. Reprezentanţa noastră e pusă în-
tr-o situaţie grea. Pe de o parte, ni se fac reproșuri că am complica lucrurile și am tergiversa
rezolvarea problemei agrare; pe de altă parte, sîntem ameninţaţi cu o Noapte a Sfîntului
Bartolomeu și cu o revoluţie și este denaturat cu bună știinţă sensul cuvîntărilor noastre.
Aici ni se pune în cîrcă cum că am opta numai pentru vînzarea liberă a pămîntului, în
timp ce noi arătăm că liberul consimţămînt este doar una dintre măsurile reformei agrare.
Nu uitaţi că noi nu am venit [în Comisie] din proprie iniţiativă, ci doar după repetate
invitaţii ale Sfatului Ţării și ale guvernului român, noi am venit cu cugetul curat, dorind
binele patriei.
Vă avertizez că situaţia dumneavoastră nu este chiar atît de roz, cum vă închipuiți.
Dumneavoastră vă grăbiţi mereu și nici nu aţi dorit să amînaţi rezolvarea problemei pri-
vind înstrăinarea pentru ședinţa viitoare. Graba e o metodă rea de rezolvare a problemelor.
Eu îmi dau seama de ce vă grăbiţi. Vă grăbiţi pentru că vă temeţi să nu auziţi multe lucruri
neplăcute.
Reprezentantul Guvernului Central v-a declarat că problema agrară în Basarabia va fi
rezolvată independent de problema agrară în România. Eu aș fi putut să vă spun altceva.
Problema trebuie rezolvată pe toate căile posibile. Calea pe care o preferați dumneavoastră
pentru rezolvarea problemei agrare va îneca Basarabia în sînge. Basarabia a ajuns într-o
stare care ne obligă să fim atenţi în rezolvarea unei probleme atît de importante, cum este
cea agrară.

116
 Reforma agrară trebuie să fie una economică. Ce veţi împărţi? 600 000-700 000 de
desetine, iar apoi veți rămîne cu buzele umflate? Dacă aţi anunţa acum vînzarea liberă
a pămîntului, ţăranii ar cumpăra circa 200 000 de desetine. Dar pe noi ne interesează
altceva. Noi nu dorim să rămînem aici și să băgăm zîzanie, dar nu dorim nici ca spusele
noastre să fie răstălmăcite. Totodată, observ că dumneavoastră ați hotărît totul dinainte și
prezenţa noastră e cu totul de prisos.
Reprezentanţii proprietarilor funciari părăsesc ședinţa.
Într-o chestiune personală ia cuvîntul dep. Grosman: – Aici mi s-a pus în cîrcă cum că
mi-am schimbat convingerile și optez pentru vînzarea liberă a pămîntului23. Asta nu este
deloc adevărat. Eu fac parte dintr-un partid care recunoaște înstrăinarea prin constrîn-
gere. În calitatea mea de avocat, eu zic că trebuie să ascultăm părerile „pentru” și „contra”.
Dacă dumneavoastră nu doriți să-i ascultaţi pe proprietarii funciari, înseamnă că vă temeţi
să le cunoașteţi părerea. Pentru a ajunge la adevăr, trebuie să fie ascultați toți.
Dep. Buzdugan declară că dl Filipescu a părăsit ședinţa deoarece președintele i-a dat
cuvînt lui P.V. Sinadino într-o chestiune personală, în timp ce dl Filipescu urma să ia
cuvîntul în ordinea desfășurării ședinţei.
Președintele declară că el prevăzuse ce caracter urma să aibă declaraţia lui P.V. Sinadino
și numai de aceea s-a hotărît să-i dea cuvîntul pentru a face o declaraţie personală înaintea
dlui Filipescu, dar el speră că incidentul va putea fi ușor aplanat.
Ședinţa se închide la ora 9 și 30 de minute.

Președinte (semnătură) V. Țîganko

Note

1 Nu e clar dacă aceste întrebări au mai fost puse. E de presupus că au fost, dar probabil caracterul
restrîns al procesului-verbal nu le-a reținut, dacă nereținerea lor nu s-a făcut cu bună știință.
2 Nu se știe cînd a fost luată decizia după care în Comisie trebuiau să intre și reprezentanți ai mun-
citorilor. Este evident că după sistarea ședințelor Sfatului Țării, astfel de decizii se luau de instanțe
care, legal, nu erau îndreptățite să o facă: Prezidiul Sfatului Țării, Directoratul de agricultură sau
chiar Comisia Agrară. Ca astfel de reprezentant, în Comisie a fost cooptat I. Krivorukov.
3 Gh. Murgoci a fost trimis în Basarabia de către guvernul român: Vezi Ion Țurcanu, Sfatul Țării.
Istoria unei importante instituții politice basarabene, Chișinău, 2018, p. 196. Textul procesului-ver-
bal, redactat stîngaci, admite că ar fi fost invitat de Zemstvă, ceea ce era imposibil. În informația din
ziar se spune limpede că Zemstva i-a propus să pregătească două texte pe chestiunea reformei agrare.
4 În cadrul întrunirilor reprezentanților marii proprietăți funciare din Basarabia cu guvernul român,
în zilele de 3–6 martie 1918, nu au fost discutate modalitățile de rezolvare a problemei funciare în
Basarabia.
5 Este vizată încheierea păcii cu Puterile Centrale, din 7 mai 1918.
6 Constantin Garoflid (1872–1943), ministru al agriculturii în guvernele Averescu și Marghi-
loman, președinte al Academiei Agricole a României și președinte al Institutului de Cercetări
Agronomice.
7 Evident, în sensul apărării intereselor marilor proprietari în dauna țăranilor fără pămînt.
8 Aluzie la punctul 1 din Declarația Sfatului Țării din 27 martie 1918 referitoare la necesitatea rea-
lizării reformei agrare în Basarabia.
9 Afirmație stranie, în care nu credea, desigur, nici vorbitorul, dar care avea o anumită țintă:
reprezentanții țărănimii basarabene, care pledau pentru o reformă agrară cît mai radicală cu putință.

117
10 E discutabil, bineînțeles, că toate evenimentele acestea ar fi fost revoluții; unele au fost lupte anti-
otomane, altele lovituri de stat, cele mai multe răscoale țărănești. În locul anului 1846 trebuie să
fie, desigur, anul 1848. Adevărate revoluții sînt considerate doar cele din 1821, 1848. În ultimii trei
ani, la care mai trebuie adăugat și anul 1899, au avut loc mari răscoale țărănești.
11 Evident, evocarea antinomică a celor două fenomene, autonomia și revoluția, era lipsită de sens, cîtă
vreme, în cazul Basarabiei, cea dintîi fusese produsul celei din urmă, dar această observație reflecta
o stare de spirit, foarte puternică deopotrivă în sînul proprietarilor basarabeni și în cercurile con-
ducătoare din România.
12 Bineînțeles că această afirmație nu avea acoperire în atitudinea reală a marilor proprietari funciari
din România față de problema agrară, dar era motivată pentru scopul reformei basarabene.
13 Evident, aici fenomenul înstrăinării bunurilor este prezentat destul de simplist și incomplet, vor-
bitorul urmărind doar scopul de a demonstra că înstrăinarea proprietății funciare era un fenomen
obișnuit și necesar pentru stat și societate.
14 Este vizat art. 19 din vechea Constituție, devenit art. 17 în Constituția din 1923.
15 Constituția României (nici cea din 1866 și nici cea din 1923) nu avea prevederi referitoare în mod
expres la împroprietărirea țăranilor. În schimb, stipula că exproprierile de orice natură urmau să fie
prevăzute în legi speciale.
16 Bineînțeles că ceea ce urma să decidă Comisia Agrară a Sfatului Țării nu avea cum să devină parte
integrantă a Constituției României.
17 Veche unitate rusească de măsură pentru lungime, egală cu 0,711 m.
18 Unitate veche de măsură de ceva mai puțin de o jumătate de kilogram (de la germ. Pfund).
19 Urmează cîteva cuvinte indescifrabile.
20 E vorba de dep. P.V. Sinadino, care însă nu a asistat la ședințele în care a fost elaborată și aprobată
Instrucția agrară a Sfatului Țării. De aflfel, Instrucția nu se referea la înstrăinarea pămînturilor,
ci la cultivarea lor, fiind destinată mai cu seamă pentru comitetele agrare. Nu arareori, Buzdugan,
la fel ca și alți vorbitori, făcea, în scopuri mai mult sau mai puțin nobile, afirmații care denaturau
realitățile.
21 Tendința de a demonstra că țăranii aveau mulți bani, așa cum făceau mulți participanți la lucrările
Comisiei Agrare, în special, marii proprietari, nu corespundea deloc realității, fapt demonstrat,
între altele, și de luările de cuvînt ale reprezentanților țărănimii (Buzdugan, Tudos, Stavriev, Min-
ciună, Bivol ș.a.).
22 Afirmație interesantă, dar confuză: nu e clar ce avea în vedere vorbitorul. Să fi sugerat că ar fi urmat
ca țăranii să întoarcă pămînturile și bunurile cucerite în timpul revoluției agrare?
23 În procesul-verbal, acest reproș nu se regăsește, ceea ce încă o dată demonstrează că documentul a
reținut doar o parte a ceea ce s-a vorbit.

118
 PROCESUL-VER BAL NR. 10
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 9 iunie 1918

Ședinţa din 9 iunie se deschide la ora 5 seara.

Prezidează V.V. Ţîganko.
Sînt absenţi: 1. Kirkorov, 2. Sinadino, 3. Semigradov, 4. Scherer şi 5. Iaroşevici.

Continuă dezbaterile în chestiunea cu privire la liberul consimţămînt și înstrăinarea

prin constrîngere.
Înainte de a începe dezbaterile, președintele dă citire mandatului dlui Stere, reprezen-
tant al Directoratului agriculturii, și îi propune acestuia, care cunoaște limbile română și
rusă, să-și asume îndatorirea de traducător al Comisiei pentru o recompensă egală cu cea a
experţilor. Stere consimte. Adunarea aprobă.
Dep. Erhan își motivează lipsa de la ședinţele precedente prin faptul că a luat parte la
ședințele Adunării de zemstvă a județului Chișinău.
Dep. Galiţchi își exprimă părerea de rău în legătură cu faptul că reprezentanţii pro-
prietarilor funciari au plecat, fără să aștepte rezolvarea problemei cu privire la principiul
înstrăinării. În felul acesta, va trebui să fie pusă temelia reformei agrare fără ei.
Oratorul admite că chestiunea înstrăinării prin constrîngere poate fi considerată ca
fiind rezolvată și își exprimă speranţa că domnii experţi, ca oameni competenţi în chestiu-
nea respectivă, vor da o mînă de ajutor la rezolvarea reformei agrare astfel ca ea să satisfacă
nevoile ţăranilor.
Dl Dimitriu: – Unii se pronunţă pentru înstrăinarea forțată a pămîntului, alţii pentru
vînzarea lui liberă. După părerea mea, dacă dumneavoastră doriți cu adevărat să-i împro-
prietăriţi pe ţărani, la asta se poate ajunge numai pe calea înstrăinării prin constrîngere.
Trebuie să efectuăm cu orice preţ o reformă agrară radicală, pentru că ţara noastră e o ţară
agricolă și întreaga bogăţie a ei depinde de bunăstarea ţărănimii. A efectua reforma pe
calea înstrăinării prin constrîngere este necesar mai ales din cauză că moșierii din Basa-
rabia constituie un element absolut străin ţărănimii și niciodată nu vor dori să satisfacă
nevoile acesteia.
(Oratorul vrea să prezinte o caracterizare personală a cîtorva moșieri, dar președintele
îl roagă să vorbească la temă, fără referiri la persoane1).
Încheindu-și cuvîntarea, oratorul propune ca fiecare partid să prezinte proiectul pro-
priu de reformă agrară, și proiectul pe care Comisia îl va găsi că e cel mai bun să fie pus la
baza activităţii ulterioare.
Dep. Ratko: – Îmi completez cuvîntarea de data trecută. Eu mă pronunţ pentru înstrăi-
narea prin constrîngere, dar aș dori să știu în ce chip statul va rezolva latura financiară a pro-
blemei. Resursele Băncii de Stat sînt mizere. Dacă certificatele de răscumpărare ale reformei
agrare ruse care se proiecta aveau valoare foarte mică, în pofida resurselor colosale ale Rusiei,
atunci obligaţiunile reformei noastre vor fi și mai mici. I-am întrebat pe finanțiști, și ei spun
că, dacă acum ar fi permisă vînzarea liberă a pămîntului, ar începe îndată un aflux de bani în
bancă. Eu văd liberul consimţămînt numai ca o pregătire pentru înstrăinarea prin constrîn-
gere și mă gîndesc că [acest procedeu] ar trebui adoptat în scopul scoaterii capitalurilor2. În
scopul reîmpărţirii uniforme a pămîntului, ar trebui stabilită o normă de cumpărare de cel
mult 25 de desetine, totodată Directoratul agriculturii ar trebui să vegheze ca pămîntul să se
vîndă în primul rînd celor fără pămînt, apoi celor cu pămînt puţin.
Dep. Erhan: – Așa cum am înţeles eu din lectura procesului-verbal, principiul înstră-
inării prin constrîngere este necesar. Din punct de vedere social, principiul înstrăinării
prin constrîngere este unica modalitate de redistribuire a pămîntului. Ținînd însă cont

119
de caracterul reformei noastre agrare, admit că am putea accepta și principiul liberului
consimţămînt, dar, după părerea mea, el nu trebuie să preceadă înstrăinarea prin constrîn-
gere, ci s-o însoţească. În caz contrar, ar putea fi posibilă o speculă largă și, afară de aceasta,
rezolvarea problemei poate să dureze mai mulţi ani. Mi se pare că o formă de compromis
ar putea fi acceptabilă pentru proprietarii funciari, de aceea plecarea lor e zadarnică. Acum
e momentul cel mai propice pentru deschiderea unui împrumut funciar ţărănesc; pe calea
aceasta ar putea fi provocat un aflux de mijloace necesare realizării reformei.
Dep. Krivorukov: – Poate că astăzi va fi luată decizia în chestiunea înstrăinării. Dar pe
mine acest lucru nu mă satisface pentru că pînă acum nu am auzit nici date și nici rapoar-
tele despre principiile aflate în discuție. S-a vorbit doar abstract cum că înstrăinarea prin
constrîngere este imposibilă, întrucît statul stă prost cu finanţele, pămîntul este ipotecat
etc. Eu, deși optez pentru înstrăinarea prin constrîngere, sînt împotriva rezolvării acestei
probleme în grabă. Înainte de a hotărî principiul, propun să-i lăsăm pe experţi să-și spună
cuvîntul, întrucît ei au probabil deja rapoarte și date în chestiunea înstrăinării.
L.E. Siţinski: – La decizia dumneavoastră, domnilor, se află întrebarea: este oare posi-
bilă soluţionarea corectă a problemei agrare pe calea liberului consimţămînt al proprieta-
rilor funciari de a vinde pămîntul la ţărani sau pe calea înstrăinării forțate a pămîntului
de la proprietari. Răspunsul la această întrebare depinde de misiunea pe care v-o asumaţi.
Dacă la baza aspiraţiilor dumneavoastră puneţi gîndul de a-i asigura cu pămînt pe cei care
au pămînt puţin sau nu au deloc, atunci rezolvarea planificată a acestei misiuni poate fi
atinsă numai prin înstrăinarea prin constrîngere a pămîntului. Înstrăinarea pămîntului
prin liber consimţămînt nu va conduce spre acest scop, întrucît, în acest caz, pămîntul va
trece în mîinile ţăranilor înstăriţi. Dar dacă dumneavoastră puneţi la baza reformei agrare
altă sarcină – nimicirea marii proprierăți funciare și crearea, în schimbul ei, a unei agri-
culturi mici și medii, atunci acest scop poate fi atins pe calea înstrăinării pămîntului prin
liber consimţămînt. Aceasta este o sarcină rațională și din punctul de vedere al statului,
deoarece sub aspectul producției și al fiscalității, proprietatea mică și mijlocie constituie
un organ sănătos și suficient de stabil.
Dar, judecînd după dezbaterile auzite, dumneavoastră vă propuneţi altă sarcină – tre-
cerea pămîntului în mîinile celor care îl muncesc, ale celor cu pămînt puţin și fără de
pămînt, dar pe așa cale problema nu va fi rezolvată. Mai poate fi pusă și întrebarea dacă e
posibilă aplicarea în paralel a ambelor metode, adică a liberului consimţămînt și a înstră-
inării prin constrîngere. Răspunsul poate fi numai negativ. Liberul consimţămînt nu va
face decît să împiedice distribuirea planificată a pămîntului între cei cu pămînt puţin și
fără pămînt și nu va conduce decît la agiotaj, la specula cu pămînt, la umflarea preţuri-
lor la pămînt. Punctul de plecare al persoanelor care admit aplicarea în paralel a ambelor
metode, adică liberul consimţămînt reglementat de stat și înstrăinarea prin constrîngere,
l-a constituit probabil considerentul că problema financiară e atît de împovărătoare acum,
la dezorganizarea generală a tuturor statelor din cauza războiului și revoluţiei, încît e greu
să găsești o altă soluţie decît liberul consimţămînt. Dar admit că aceste două sarcini –
rezolvarea principală a problemei funciare și realizarea ei financiară – nu trebuie contopite
într-o singură chestiune, ci fiecare dintre ele trebuie soluţionată aparte. E zadarnic să crezi
că problema financiară poate fi rezolvată altfel decît prin înţelegerea benevolă a proprieta-
rilor de pămînt cu țăranii. Dl Erhan tocmai ne-a sugerat o idee justă în sensul că poate fi
emis un împrumut intern ţărănesc, anunţat anume în acest scop, împrumut care poate fi
în întregime acoperit de ţărănime.
Nu este exclusă nici această modalitate, cu condiţia că va fi popularizată în sînul popu-
laţiei. Dar poate fi găsită și o altă ieșire, bunăoară, înmînarea de către stat proprietarilor de
pămînt a unor obligaţiuni care să fie răscumpărate în 50-60 de ani și a dobînzilor pentru
pămîntul înstrăinat.

120
 Într-un cuvînt, soluţia financiară poate fi găsită, oricît de anevoios își imaginează acest
lucru finanțiștii. Dar, dacă dumneavoastră vă e scumpă sarcina de a asigura cu pămînt pe
cei fără pămînt sau cu puţin pămînt, atunci această sarcină poate fi rezolvată planificat
numai pe calea înstrăinării pămîntului prin constrîngere.
Dep. Ioncu: – Sprijin întru totul părerea dlui Siţinski, care afirmă că liberul consim-
ţămînt nu va conduce la soluţionarea problemei agrare, întrucît pămîntul nu va trece în
mîinile ţăranilor cu pămînt puţin și fără de pămînt, ci ale celor înstăriţi. Observația dep.
Ratko că acţiunile funciare basarabene3 nu vor fi solide o consider nefondată; dacă acţiu-
nile vor fi asigurate cu avutul Basarabiei, puteţi fi siguri că ele vor avea o valoare destul de
ridicată.
Dep. Buzdugan: – Nu are rost să ne oprim atît de mult asupra chestiunii vizînd înstră-
inarea și să ne temem de rezolvarea ei numai de aceea că au plecat reprezentanţii proprieta-
rilor de pămînt. Noi promovăm o cauză a poporului și nu putem da îndărăt. Să depunem
toate eforturile pentru a face tot posibilul. Trebuie să ne decidem – dacă nu vom izbuti să
realizăm propria noastră hotărîre, măcar vom putea pleca onorabil.
Dl Filipescu: – Nu voi mai adăuga nimic la cele spuse despre înstrăinare. Înstrăinarea
prin constrîngere este necesară nu de aceea că dorim să le cășunăm moșierilor rău, ci pentru
că reforma agrară nu poate fi realizată fără înstrăinare prin constrîngere. Reforma agrară
fără înstrăinare prin constrîngere e ca și o mașină fără angrenaj. Noi trebuie să fim concreţi
în munca noastră, pentru că avem mult de lucru și ar fi de dorit ca Sfatul Ţării s-o scoată la
capăt cu problema agrară înainte de convocarea Adunării Constituante a României.
Președintele anunţă că lista vorbitorilor s-a epuizat. Chestiunea e destul de limpede
și ar trebui pusă la vot. Înainte de balotare se anunţă o întrerupere la ora 7 și 15 minute
pentru redactarea unei hotărîri în chestiunea cu privire la înstrăinare.

Ședinţa și-a reluat lucrările la ora 7 și 30 de minute.

A fost prezentată următoarea rezoluție:
Hotărîrea elaborată de prezidiul Comisiei:
1. În baza legii cu privire la redistribuirea pămîntului și asigurarea cu pămînt a pluga-
rilor fără pămînt și cu pămînt puţin, Comisia Agrară pune principiul înstrăinării pămîn-
tului prin constrîngere de către stat.
2. Dep. Buciușcan: – Toate pămînturile Basarabiei, oricui ar aparţine, pe care Comisia
va găsi de cuviinţă să le transmită agricultorilor, urmează să fie înstrăinate.
Reprezentantul Ministerului Central al Agriculturii, dl Filipescu: – În interesul public
și naţional, urmează a fi înstrăinat orice bun funciar cu destinaţie agricolă – în condiţiile
și în proporţiile stabilite de Comisia Agrară a Sfatului Ţării în cadrul dezbaterilor ulteri-
oare, ale căror hotărîri vor constitui un tot întreg cu hotărîrea de faţă.
Dep. Ratko: – În baza legii cu privire la redistribuirea pămîntului și asigurarea cu
pămînt a populaţiei fără pămînt sau cu pămînt puţin, care se ocupă cu munca pămîntului,
Comisia Agrară pune principiul înstrăinării prin constrîngere de către stat a pămîntului
din proprietate privată.
N.K. Moghileanski: – Reforma funciară trebuie să se desfășoare pe bazele și după pla-
nul elaborat și aprobat de Adunarea Constituantă a Basarabiei4, aleasă legal, și trebuie să
fie realizată de organe alese în acest scop. Sistemul de măsuri preconizate trebuie să fie
obligatoriu pentru întreaga populaţie și să urmărească trecerea pămîntului în primul rînd
în mîinile celor fără de pămînt și ale celor cu pămînt puţin și să împiedice concentrarea
pămîntului în mîinile unei singure persoane peste norma de muncă.
Hotărîrea prezidiului propusă Comisiei spre dezbatere în redacţia iniţială a fost adop-
tată cu 27 de voturi pentru și 4 abţineri.
După ce a fost discutată, aceeași hotărîre a fost adoptată cu 29 de voturi pentru și
cu 2 abţineri în următoarea versiune finală: „În baza legii cu privire la redistribuirea

121
pămîntului, Comisia Agrară a Sfatului Ţării pune principiul înstrăinării prin constrîn-
gere a pămîntului de către stat”.
Hotărîrile nr. 2, 3 și 4 au fost retrase de autori, dată fiind identitatea lor cu hotărîrea
prezidiului.
Hotărîrea propusă de Moghileanski a fost scoasă din dezbatere, deoarece autorul ei
contestă competenţa Sfatului Ţării în rezolvarea problemei agrare în Basarabia5.
Deputaţii Koșko și Almendingher au făcut următoarea declaraţie în scris, cu rugămin-
tea de a o consemna în procesul-verbal al ședinţei:
„Recunoscînd, în unele cazuri, principiul înstrăinării prin constrîngere la rezolvarea
problemei agrare, polonezii și germanii care populează Basarabia consideră că, date fiind
preţurile, condiţiile politice și financiare existente în ţară, rezolvarea problemei agrare pe
calea înstrăinării prin constrîngere nu va conduce nicidecum la rezultatele scontate, va
influenţa negativ întreaga reformă agrară care în prezent poate fi realizată cu succes doar
prin liberul consimţămînt, reglementat printr-o serie de măsuri guvernamentale.
Afară de aceasta, în numele polonezilor și germanilor, declarăm că, în situația în care
pămînturile marilor proprietari funciari de origine poloneză sau germană vor fi înstrăi-
nate prin constrîngere, pămîntul înstrăinat trebuie să fie distribuit în primul rînd la polo-
nezii și germanii fără pămînt sau cu puţin pămînt care trăiesc în Basarabia”6.
Au semnat: Koșko și Almendingher7.
Ședinţa se închide la ora 9 seara.

Președinte (semnătură) V. Țîganko

Note

1 E mare păcat că nu a fost lăsat să vorbească despre acești moșieri, întrucît astăzi aceste date ar avea
o reală imporanță pentru cercetările istorice.
2 Probabil, vorbitorul avea în vedere necesitatea punerii în circulație a banilor fără utilizare, inclusiv
cei aflați la țărani.
3 Sînt vizate, probabil, acțiunile de la băncile agricole.
4 Deși, după unele date oficiale, a fost membru al Sfatului Țării (nu se știe cînd a fost ales și cît timp a
avut mandat), Moghileanski era, evident, adversar al acestui organism politic și legislativ, de vreme
ce opta pentru alegeri în Adunarea Constituantă, care trebuia să vină în locul Sfatului Țării. Tre-
buie admisă, ca ipoteză, și posibilitatea ca el să fi ajuns în lista deputaților întîmplător, ca urmare
a faptului că a participat la ședințele Comisiei Agrare în calitate de expert și ulterior cineva din
Secretariatul Parlamentului l-a „făcut deputat”.
5 E de presupus că, dacă într-adevăr a fost deputat, la acea dată Moghileanski nu mai era de mult
membru al Sfatului Țării.
6 Se vede bine că declarația celor doi nu avea nimic în comun cu motivarea serioasă a modalității de
înstrăinare a pămîntului marilor proprietăți, fiind dictată de interese personale și de grup.
7 Evident că cei doi semnatari reprezentau interesele marilor proprietari polonezi și nemți, cum arată
limpede chiar textul declarației celor doi, ei înșiși fiind, se vede, destul de înstăriți, dacă nu chiar
foarte bogați.

122
 PROCESUL-VER BAL NR. 11
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 12 iunie 1918

Ședința începe la ora 5 seara.

Prezidează V.V. Țîganko.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea și aprobarea proceselor-verbale nr. 8, 9 și 10.
§ 2. Aprobarea planului lucrărilor pentru rezolvarea problemei agrare.
§ 3. Numirea raportului și a raportorilor pentru elaborarea legii agrare.
§ 4. Chestiuni curente.

§ 1. Sînt citite și apobate procesele-verbale nr. 8, 9 și 10.

§ 2. Președintele dă citire următorului plan al lucrărilor pentru rezolvarea problemei
agrare:
1. Redistribuirea fondului funciar.
2. Pădurile
3. Subsolurile
4. Apele
5. Formele juridice ale proprietății funciare
1.
1 − a) formarea fondului funciar;
b) includerea pămînturilor statului în fondul funciar.
2 – Distribuirea
a) contigentul gospodăriilor și persoanelor care urmează să fie asigurate [cu pămînt];
b) normele asigurării cu pămînt;
c) ordinea repartizării pămînturilor în legătură cu organizarea teritoriului, a
așezării [populației] și a colonizării.
3 – Măsuri economice și culturale pentru ridicarea productivității agriculturii (ajutor
agronomic).
4 – Finanțarea
a) stabilirea prețului la pămîntul pentru expropriere;
b) partea financiară a operațiunuilor pentru exproprierea și distribuirea pămîntu-
lui.
În continuare, președintele dă citre listei cu următoarele rapoarte pe chestunea agrară,
alcătuită de Comitetul Agrar Principal din Petrograd:
a) despre lichidarea marii proprietăți funciare;
b) despre gospodăriile semicapitaliste sau bazate pe muncă [năimită];
c) despre normele asigurării cu pămînt în vederea realizării reformei agrare;
d) despre normele exproprierii sau cedării pămîntului în folosul foștilor stăpîni ai
gospodăriilor capitaliste și semicapitaliste1;
e) despre categoriile de populație care urmează să fie atrase la folosirea pămîntului;
f) despre organizarea teritoriului;
g) despre așezarea și strămutarea populației;
h) despre categoriile speciale ale proprietății funciare populare2;
i) despre pămînturile orășenești, ale zemstvelor, mănăstirești, bisericești și pose-
sionare3;
j) despre organizarea fondului funciar4.
Planul lucrărilor și lista rapoartelor sînt aprobate unanim.

123
 § 3. O parte a vorbitorilor s-a pronunțat pentru posibilitatea comasării unor rapoarte
în unul singur. S-a decis ca chestiunea privind repartizarea și comasarea rapoartelor să fie
încredințată raportorilor.
Relativ la remunerarea raportorilor, s-a decis să se plătească în funcţie de volumul
rapoartelor și de mijloacele și timpul solicitate pentru alcătuirea lor.
A fost aprobată unanim propunerea președintelui de a forma o comisie pentru organi-
zarea rapoartelor și căutarea raportorilor. În comisie au intrat deputații Erhan, Mîndrescu
și Buciușcan. La lucrările comisiei vor lua parte prezidiul Comisiei Agrare și experții.
§ 4. Pe chestiunea privind afacerile curente s-a decis ca în scopul familiarizării cu
problemele politice, sociale și economice să fie organizate consfătuiri comune private cu
Comisia Constituțională5.
Consfătuirea este fixată pentru 13 iunie, ora 8 și 30 de minute seara.
Ședința se închide la ora 7 și 30 de minute seara.

Președinte V. Țîganko
Deputații:

Note

1 Din cauza redactării prea condensate a procesului-verbal, nu știm dacă Comisia a discutat și a sta-
bilit care anume gospodării din Basarabia erau considerate capitaliste și semicapitaliste sau pur și
simplu a preluat automat terminologia respectivă din rapoartele Comitetului Agrar din Petrograd.
În două ore și jumătate, cît a ținut ședința Comisiei, a fost, desigur, vehiculată o informație mult
mai consistentă decît arată procesul-verbal.
2 Nu este clar ce se înțelegea prin sintagma „proprietate funciară populară”.
3 Pămînturi aflate în stăpînire reală și legală în baza dreptului de uzufruct.
4 Este vizat, bineînțeles, fondul funciar al statului, în baza căruia urma să se facă împroprietărirea
țăranilor.
5 Comisia Constituțională a Sfatului Țării, condusă de Nicolae N. Alexandri, a fost formată odată
cu Comisia Agrară, la 11 mai 1918, și activa în paralel cu aceasta.

124
 PROCESUL-VER BAL NR. 12
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 14 iunie 1918

Ședința se deschide la ora 5 seara.

Prezidează V.V. Țîganko.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea și aprobarea procesului-verbal nr. 11.
§ 2. Raportul lui V.S. Kosovici cu privire la lichidarea marii proprietăți funciare.

§ 1. Se citește și se aprobă procesul-verbal nr. 11.

§ 2. Raportul lui V.S. Kosovici cu privire la lichidarea marii proprietăți funciare.

Tezele principale ale raportului:

1. Pămînturle agricole aflate în proprietate privată, exploatate prin dare în arendă pe
termen scurt țăranilor, împreună cu cele prelucrate de țărani în baza unui acord special
cu proprietarii, și în general cu inventar țărănesc, vor fi înstrăinate de către stat în contul
fondului funciar fără niciun fel de rezerve și restricții.
2. Toate pămînturile agricole aflate în proprietate privată, în care gospodăria este orga-
nizată pe baze capitaliste, dar în care exploatarea pămîntului nu se deosebește sau diferă
puțin de gospodăriile învecinate exploatate prin muncă țărănească sînt înstrăinate de
către stat în contul fondului funciar.
Notă: Criteriul principal din p. 2 va fi: recolta de pîine va depăși cel mult de două ori
roada gospodăriilor țărănești sau volumul de muncă ce depășește munca țărănească cu
50%, calculată la o desetină de suprafață.
3. În cazurile prevăzute în p. 1 și 2, proprietarilor li se poate lăsa o anumită suprafață de
pămînt numai în conformitate cu regulile speciale prevăzute de lege.
4. Excluderea de la prevederile descrise în p. 1 și 2 a proprietăților particulare cărora li
se recunoaște o valoare deosebită pentru economia națională.
5. Se consideră că au valoare economică națională proprietățile și părțile de proprietăți:
a) care produc astfel de produse ale consumului de masă al populației Basarabiei, care în
condițiile actuale nu sînt produse sau sînt produse în cantități neînsemnate prin munca
gospodăriilor țărănești; b) care produc mijloacele necesare pentru îmbunătățirea gospodă-
riei țărănești; c) care sînt exemplare prin tehnică și prin organizarea gospodăriei; d) care au
un nivel mai înalt de productivitate, comparativ cu gospodăriile țărănești din localitățile
învecinate, calculat după mărimea venitului național la unitatea de teren agricol (p. 2 și
Notă).
6. Din prima categorie indicată în p. 5 (a) fac parte gospodăriile producătoare de sfe-
clă-de-zahăr, plantațiile cu tutun, gospodăriile care realizează lapte și alte produse lactate,
fructe și struguri. La cea de-a doua categorie p. 5 (b) se referă gospodăriile crescătoare de
vite de rasă, producătoare de semințe, precum și cele care cultivă și vînd material săditor
pentru livezi și grădini.
Notă: Întreprinderilor1 locale (menționate într-un articol special al legii) li se oferă drep-
tul de a completa categoria gospodăriilor care au valoare economică națională, reieșind din
condițiile și necesitățile locale, indicate în baza prevederilor generale din p. 5.
7. Lista proprietăților și a părților de proprietăți aparte care fac parte din tipurile
menționate în p. 5 și 6 se alcătuiește de către Comitetul Agrar Județean cu participarea
Colegiului Agronomic și fiecare proprietate inclusă în listă este cercetată la fața locului.

125
Aprobarea finală a listei aparține Comitetului Agrar Ținutal, completat de către un cole-
giu agronomic special al Directoratului de agricultură.
8. Proprietățile și părțile de proprietăți care fac parte din tipurile menționate în p. 5 (b,
c, d) intră sub conducerea statului sau a organelor autoadministrării locale din momentul
în care statul sau organul de autoadministrare locală consideră posibil să ia gospodăriile
corespunzătoare sub conducerea lor.
9. Proprietățile și părțile de proprietăți arătate în p. 5 (a) sînt transmise populației
muncitoare cînd în ordinea arătată în p. 7 se va recunoaște că gospodăria țărănească locală
va fi în stare să furnizeze o cantitate suficientă a produsului respectiv.
10. Proprietățile și părțile de proprietăți arătate în p. 5 și 6 care nu satisfac prevederile
menționate în p. 8 și 9, pînă să fie încredințate populației muncitoare sau organelor de stat
ori de autoadministrare locală, vor rămîne în gestiunea stăpînilor lor actuali (proprietari
sau arendași) în acei termeni și în acele condiții care să asigure întreținerea și activitatea
gospodăriei în conformitate cu destinația sa.
11. În cazul lipsei necesității de a transmite populației muncitoare toate pămînturile
menționate în p. 1 și 2 din localitatea respectivă, în primul rînd vor fi date populației trudi-
toare pămînturile date [în arendă] acestei populații sau cele prelucrate cu inventar țărănesc,
iar lichidarea proprietăților în care gospodăria se face cu mijloacele stăpînului și cu inventa-
rul lui va fi amînată pînă va apare necesitatea transmiterii lor populației muncitoare.
12. În cazul transmiterii proprietăților sau a părților de proprietăți populației trudi-
toare, foștilor proprietari li se oferă dreptul ca din componența posesiunilor lor să păstreze
un lot de pămînt care nu va depăși în viitor norma stabilită pentru pămînturile de utilitate
agricolă. Acest lot se atribuie din componența conacului fostului proprietar, dacă atribu-
irea lui în acest loc nu va deprecia deloc pămîntul care trebuie dat populației muncitoare
sau dacă proprietarul nu dorește să primească lotul în altă parte.
13. Conacurile, împreună cu construcțiile ridicate pe teritoriul său, pot fi lăsate în mîi-
nile proprietarilor și atunci cînd ei renunță la celelalte bunuri funciare, numai dacă retri-
buirea lui în folosul proprietarului nu reduce prețul suprafeței de pămînt care urmează să
fie dată populației muncitoare.
14. Statului trebuie să-i fie acordat dreptul de înstrăinare, prin dispoziții speciale,
a inventarului viu și mort pentru a fi dat populației truditoare sau trecut la dispoziția statu-
lui ori a organelor autoadministrării locale (din raza proprietății). În caz că organul respec-
tiv refuză de a se folosi de dreptul său, stăpînul poate să dispună de averea menționată după
cum crede de cuviință.
Domnilor membri ai Comisiei, prin dorința prezidiului și a subcomisiei aleasă de Dvs.
pentru pregătirea raporturilor în vederea realizării reformei agrare, eu mi-am asumat înda-
torirea de a propune atenției Dvs. Tezele principale în chestiunea marii proprietăți funci-
are. Aceste teze mi-au fost transmise de către vicepreședinte și, cu excepția cîtorva modi-
ficări parțiale, au fost preluate din lucrările Comisiei pentru pregătirea reformei agrare a
Comitetului Agrar Principal din Petrograd. În raportul meu, eu mă oblig ca, în măsura
puterilor mele, să reproduc cadrul cuprins în aceste Teze principale, considerațiile de care
s-au condus reprezentanții diferitor partide, acea argumentație care a influențat cel mai
mult la elaborarea acestor teze. Bineînțeles că eu nu voi putea face tot lucrul acesta nu doar
exhaustiv, dar nici măcar cît de cît complet, deoarece știți foarte bine că noi sîntem izolați
de Rusia și nu putem să avem de acolo multe materiale necesare. Dar, descriind lucrul
altora, prima condiție obligatorie este să asigur obiectivitatea posibilă pentru o astfel de
descriere. Eu sînt persoană invitată în mijlocul Dvs., cunoscătoare într-o anumită măsură
a problemei agrare; cred că am fost invitat ca agronom al vechii școli rusești, de aceea mă
consider dator să descriu acest fenomen mai cu seamă din punct de vedere economic. Dar
situîndu-mă pe această poziție și fără să aparțin, nici acum și nici în trecut, la niciun partid

126
politic, totuși eu înțeleg că problema agrară nu este doar una economică, dar într-un grad
și mai mare e o problemă socială.
De aceea pentru ca la examinarea în continuare a acestei probleme eu să pot compara
cu maximă nepărtinire diferitele păreri care se vor formula pentru sau împotriva Tezelor
principale, cer permisiunea Dvs. să descriu în forma cea mai succintă viziunea mea asupra
acestei chestiuni. Trebuie să vă spun cu toată sinceritatea că în multe, în foarte multe,
privințe nu sînt de acord cu hotărîrile Comitetului Principal.
Nu voi reține atenția Dvs., voi căuta să fiu cît mai scurt cu putință. Voi menționa doar
schema, punctul meu de pornire asupra acestei chestiuni, evitînd să intru în cutare sau
cutare detalii. Încă din anii mei foarte tineri am auzit discutîndu-se despre asta în casa
tatălui și a unchiului meu, am luat cunoștință de ea și în școală – în fosta Academie Agri-
colă din Petrograd. Am luat contacte de aproape cu ea și în activitatea mea obștească, și în
cadrul Zemstvei, părerile mele despre ea nu au apărut de ieri, ci s-au format pe parcursul
întregii mele vieți conștiente. Totuși anticipez să nu fiu judecat aspru că îmi îndeplinesc
slab îndatoririle pe care mi le-am luat, deoarece mi-am asumat această muncă doar după
ultima ședință, în urma refuzului altora, și din cauza acestui termen scurt (2 zile), mai
fiind ocupat și cu obligațiile mele de serviciu, nu am avut deloc timp nici să examinez
materialul care există și nici să-l analizez măcar sumar pentru ședința de astăzi.
Problema agrară este soluționată de cele mai multe ori mai cu seamă în două direcții:
mai întîi, prin adăugarea unei noi parcele de pămînt la lotul țărănesc (nadelnaja), avînd în
vedere țăranii cu pămînt puțin sau fără pămînt, și apoi prin intensificarea culturii [agri-
cole], altfel spus, prin ameliorarea tehnicii agricole, adică tinzînd să fie obținute două spice
acolo unde pînă acum era obținut numai unul.
Ce ar putea să dea noua parcelă de pămînt? Plîngeri legate de insuficiența pămîntului
au apărut îndată după împroprietărirea țăranilor cu pămînt în 1861. În cercetarea fun-
damentală despre influența roadelor și a prețurilor la pîine asupra economiei naționale,
editată în 1891 sub redacția profesorilor A.I. Ciuprov2 și A.S. Posnikov3, s-a demonstrat
cu deosebită convingere influența suprafețelor însămînțate și a prețurilor la pîine asupra
bugetelor țărănești, adică asupra a ceea ce le rămîne (vînd pîine) și a deficitelor (cumpără
pîine). Avînd exemplul lipsei de griji și al îndestulării acelor consăteni ai lor care dispuneau
de arături mari, țăranii din fiecare sat tindeau cu toate gîndurile și cu toate forțele să-și
mărească suprafața de pămînt, și dacă în Basarabia într-adevăr ar fi destul pămînt, astfel ca
fiecare agricultor, nu zic fiecare cetățean, să primească atîta pămînt de cît are nevoie, adică
în corespundere cu norma de muncă, atunci bineînțeles că această măsură ar liniști tempo-
rar țărănimea agitată. Dar este oare posibil de obținut o astfel de situație? Dacă admitem
pe o clipă că toate pămînturile aflate în proprietate privată, toate pămînturle de utilitate
agricolă vor fi trecute imediat, fără întîrziere, în mîinile țăranilor, atunci măsura aceasta
nu ar face decît ca pămîntul ce s-ar afla în folosința țăranilor ar ajunge pînă la norma lotu-
lui lor de la început. N.K. Moghileanski ar putea să vă comunice suprafața de pămînt nece-
sară pentru împroprietărire în vremea de față. Pentru anul 1905, A.A. Kaufman4 a stabilit
pentru Basarabia cifra rotundă de 2 400 mii [de desetine]; în următorii 12 ani populația
a crescut mult și pentru a fixa lotul de împroprietărire la nivelul oficial maxim, s-ar cere
nu mai puțin de 3 milioane de desetine. Dar este clar că în afara posesiunilor țărănești, o
asemenea suprafață de pămînt nu există. De aceea dacă țărănimea ar fi împroprietărită
după norme mult mai mici, atunci cererea de pămînt s-ar manifesta întîi de toate din par-
tea țăranilor fără pămînt și cu foarte puțin pămînt și ea ar înghiți în întregime tot fondul
funciar al marii proprietăți; un număr mare de țărani, care au un lot mai mare decît media,
nu vor primi nimic, și totodată ar fi lipsiți de posibilitatea de a arenda pămînt, așa cum
fac acum. Și această parte a țărănimii truditoare își va vedea gospodăria slăbită (sărăcită),
nu ar ști cum să-și folosească surplusul de muncă și de inventar. Probabil că ar fi nevoiți

127
să arendeze pămînt de la consătenii lor, astfel că s-ar înmulți cazurile atît de nedorite de
arendă a loturilor de împroprietărire, iar în asemenea situație o parte a țăranilor nu vor
avea de lucru pe propriul lor pămînt. Dar bineînțeles că împărțirea tuturor proprietăților
particulare, ca să nu mai vorbim despre echitatea socială, este imposibilă, în momentul
de față se pare că aceasta nu o cere niciun partid. Distrugerea gospodăriei capitaliste
bine organizate, care folosește productiv munca și pămîntul, ar fi ca și împărțirea în mici
porțiuni a unei fabrici care produce mărfuri de strictă necesitate. Iată în ce situație se află
chestiunea cu privire la împroprietărirea suplimentară în Basarabia; prin sine însăși, ea nu
poate în niciun caz să rezolve problema agrară.
Trec la cea de-a doua cale de rezolvare a problemei agrare – ridicarea productivității
prin îmbunătățirea metodelor de cultivare. Bineînțeles că nu se cade mie, un agronom,
să pun la îndoială importanța unei astfel de măsuri, care eu știu la fel de bine că gradul
intensificării gospodăriei și nivelul roadei depind de o serie întreagă de condiții economice
și natural-istorice. Da, bineînțeles că ameliorarea e posibilă, dar în ce măsură și pe cît timp?
În contrast cu recoltele noastre, sînt citate cele din Europa Occidentală, mai mari de două-
trei ori și mai mult. Sînt oare acestea posibile la noi? Da, uneori ar fi posibile, dar ar necesita
astfel de cheltuieli că nu ar fi justificate din punct de vedere economic. Pentru a ridica cît
de cît semnificativ tehnica gospodăriei țărănești, se cer o serie întreagă de măsuri realizate
planificat, atît locale, cît și la nivel de stat, promovate consecvent și cu insistența necesară.
Voi menționa un singur factor, școala, inclusiv răspîndirea pe scară largă a cunoștințelor
agronomice, apoi drumurile, reorganizarea zemstvei și a altor forme de autoadministrare,
iar pentru asta se cer nu doar un an-doi. Și eu nu sînt sigur că ridicarea tehnicii argicole ar
putea, de una singură, să rezolve problema agrară, și nu doar într-un termen scurt, dar nici
pe parcursul unei perioade îndelungate.
În ce văd eu, întîi de toate, rezolvarea problemei agrare? Întreprinderile noastre agri-
cole, atît cele ale marilor proprietari, cît și cele țărănești, sînt de cele mai multe ori prost
organizate, de aceea au venit scăzut sau nu au niciun venit. N-o să insist asupra faptului
de ce sînt prost gestionate multe proprietăți mari; cauzele sînt multe și sînt cunoscute.
Ne-am putea referi la faptul că de multe ori este vorba de datoriile foarte mari ale marii
proprietăți funciare, dar aici în orice caz proporțiile gospodăriei sînt destul de mari pen-
tru o gestionare corectă. În ceea ce privește gospodăriile țărănești, marele lor neajuns
constă în discrepanța dintre mărimea ei și disponibilitatea de brațe de muncă și inven-
tar; mărimea lotului său de pămînt nu-i dau posibilitate țăranului să folosească rațional
forțele sale: brațele de muncă, inventarul, iar uneori și mijloacele financiare. Nu se poate
să nu fie recunoscute foarte multe cazuri de insuficiență de pămînt. Și de obicei țăranul
nu are la îndemînă alte surse de cîștig, nu sînt meșteșuguri, și iată în astfel de condiții,
rămînînd doar agricultor cultivator de pămînt, situația lui este foarte grea, de multe ori
insuportabilă. Chestiunea privind rentabilitatea gospodăriei țărănești de o mărime sau
alta, demonstrată între altele cu mare convingere prin intermediul a multor date statistice,
o puteți găsi în aceeași carte a lui Posnikov. Ea a fost scrisă în 1891, dar și-a păstrat toată
importanța pînă astăzi. Nu pot să nu citez din ea următorul fragment: „Odată cu creșterea
proporțiilor gospodăriilor și a suprafeței de arătură ale țăranilor, cheltuielile agriculturii
scad progresiv și în grupurile care seamănă mai mult acestea sînt de două ori mai mici decît
în grupa cu arături mici”5. Vă rog să rețineți anume acest lucru. Ajung la concluzia că dacă
pămînturile Basarabiei se împart pe cît este posibil egal între agricultori, asta ar însemna
o creștere și mai mare a numărului gospodăriilor nerentabile, ceea ce ar duce la decăderea
țării. Nu se poate ca populația aflată în creștere să continue să se ocupe în întregime doar
cu agricultura, fără să fie în scădere, îndreptîndu-se spre alte ocupații și spre orașe. Statul
trebuie să ia măsuri în acest sens. Astfel, de ex., în Franța, țară care are o climă foarte favo-
rabilă agriculturii, populația sătească se află în scădere permanentă, atît în mod absolut,

128
cît și în raport procentual cu populația orășenească. Acest proces al îndreptării populației
spre industrie este exprimat și mai bine și se desfășoară într-un ritm și mai susținut în eco-
nomia națională a Germaniei. În susținerea acestei observații voi face trimitere la articolul
profesorului Levițki (În legătură cu rezolvarea problemei agrare, 1905)6.
Prin urmare, în viziunea mea, principalul în rezolvarea problemei agrare pentru gos-
podăriile muncitoare, din punct de vedere economic, constă în formarea unor astfel de
gospodării în care suprafața agricolă să corespundă brațelor de muncă și inventarului, iar
din punct de vedere social, și în formarea gospodăriilor cooperative și obștești, adică ast-
fel de gospodării, stăpînii cărora, rămînînd membri ai întreprinderilor, ar putea lucra cu
folos și în afara lor, fără a rupe legătura cu pămîntul, dacă gospodăria nu poate folosi toate
forțele lor sau dacă acești participanți sînt adaptați mai bine pentru muncă în altă parte.
Chestiunea cum să fie create aceste condiții, cum să fie ajutată formarea unor astfel de
unități trebuie să fie examinată în conformitate cu programul de lucrări al Comisiei în
raportul despre organizarea teritoriului, cînd eu voi avea, probabil, posibilitatea să vorbesc
mai detaliat despre asta. Iar acum voi trece la citirea Tezelor principale, pe care eu, așa cum
am încercat să explic, în multe privințe nu le împărtășesc.
Întrucît membrii Comisiei nu au putut face cunoștință în prealabil cu raportul și cu
tezele lui de bază, s-a luat hotărîrea ca dezbaterile generale asupra raportului și citirea pe
articole a tezelor să fie amînate pînă la tipărirea raportului și împărțirea lui la toți membrii
Comisiei.
Directorul agriculturii informează Comisia despre proiectul fixării prețurilor de
arendă asupra pămîntului7.
Ședința se închide la ora 9 și 30 de minute seara.

Președinte Țîganko
Deputații:

Note

1 Evident că erau vizate instituții publice sau de stat, nu întreprinderi particulare, probabil comim -
tetele agrare, aparte sau împreună cu Directoratul de agricultură, așa cum rezultă din punctul
imediat următor.
2 A.I. Ciuprov (1842–1908), cunoscut economist, statistician și publicist rus, profesor la Facultatea
de Drept a Universității din Moscova.
3 A.S. Posnikov (1846–1922), economist, președinte al Comitetului Agrar Principal al Rusiei, fost
membru al Dumei de Stat, doctor în drept, profesor, redactor al ziarului Russkie vedomosti.
4 A.A. Kaufman (1864–1919), economist rus, specialist în relațiile agrare, statistician, membru al
Partidului Cadeților.
5 Nu este suficient de clar ce lucrare e vizată. Se pare că e vorba de studiul Proprietatea funciară comu-
nală, dar aceasta a apărut mai devreme, nu în 1891.
6 E vizat un autor (contemporan cu Posnikov, probabil, discipol al acestuia) și un articol, mai puțin
cunoscuți.
7 Din păcate, procesul-verbal nu a reținut aceste date relevante pentru relațiile agrare din acel
moment și pentru chestiunea privind prețul pămîntului care urma să fie expropriat.

129
 PROCESUL-VER BAL NR. 13
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 16 iunie 1918

Ședința se deschide la ora 5 seara.

Prezidează V.V. Țîganko.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea procesului-verbal nr. 12.
§ 2. Discutarea primului punct al tezelor de bază din raportul cu privire la lichi-
darea marii proprietăți funciare.

§ 1. Se citește și se aprobă procesul-verbal nr. 12.

§ 2. Pe chestiunea principală1 ia cuvîntul dl Stepanov.
La ședințele trecute, dumneavoastră ați aprobat principiul înstrăinării silite a pămîn-
tului [marii proprietăți], iar acum am ajuns să examinăm chestiunea lichidării ei. În pri-
mul punct al raportului se vorbește despre exproprierea pămînturilor deținute de țărani în
arendă. O să mă opresc ceva mai mult la chestiunea arendei. Pînă acum darea pămîntului
în arendă constituia un element necesar al gospodăriei private, după cum luarea în arendă
era un element necesar al gospodăriei țărănești. Pentru a lămuri ce a fost arenda și ce rol
a jucat ea, eu m-am folosit de lucrările profesorilor Manuilov2 și Karîșev3. În baza datelor
statistice ale zemstvelor, prof. Manuilov demonstrează că baza marii gospodării a consti-
tuit-o mica arendă, care însă nu a avut caracter întreprinzător, ci alimentar. Arenda era
luată numai pentru a asigura hrana – acesta era un fapt întîlnit peste tot. Pe această ches-
tiune prof. Manuilov citează părerea secretarului de stat Nulamzin4, care zice că „țăranul
ia pămînt în arendă nu pentru că asta i-ar fi de folos, ci de nevoie”5.
Trăsătura de bază a arendei este termenul scurt, din care cauză arendașului îi rămîne
un cîștig mai mic decît salariul obișnuit. Urmarea este o pierdere mare pentru stat și
pentru agricultură, al căror progres este strîns legat de progresul culturii solului și de
bunăstarea populației sătești. Pornind de aici, prima conferință a Partidului Socialiștilor
Revoluționari a stabilit că „la baza proiectului de lege trebuie să se afle dreptatea și corela-
rea cu cerințele progresului economic”.
Eu am citat puncte de vedere ale diferitor persoane pentru a se vedea cît mai bine că
trebuie realizată o astfel de reformă agrară care să lichideze arenda.
Cît privește raportul care ne-a fost prezentat, acesta nu poate fi aplicat în condițiile
locale. Tezele de bază ale raportului sînt luate din lucrările Comitetului Agrar din Petro-
grad. Dar la baza lucrărilor Comitetului se află socializarea completă a pămîntului. Și
întrucît era acceptat principiul socializării, atunci evident că tot pămîntul trebuia să treacă
în proprietatea statului. Dar dacă dumneavoastră, domnilor deputați, nu sînteți pentru
socializarea pămîntului, cum veți putea realiza acest proiect? Trebuie elaborat un plan
radical, temeinic, în caz contrar veți fi în situația copiilor care stau călare pe scaun și își
închipuie că merg călare pe cal. Trebuie jertfită o lună, chiar două, dacă este nevoie, și ela-
borat un plan radical al lucrărilor, întru totul potrivit cu condițiile locale.
Raportorul Kosovici: – Prezidiul Comisiei Agrare le-a propus tuturor să alcătuiască
rapoarte. Chestiunea aceasta a fost ridicată de mult și pînă acum a existat posibilitatea
deplină de a elabora raportul. Am pregătit și eu un raport, dar eu consider că tezele elabo-
rate de Comitetul Agrar din Petrograd sînt mai bune. Acestea pot fi schimbate în cores-
pundere cu condițiile locale, dar nu are rost să ne temem a le prelua dintr-un raport care a
fost elaborat de astfel de specialiști ca Maslov6. Vă propun să examinăm primul punct al
raportului și veți vedea atunci cît este de bun.

130
 Președintele: – Întrucît a fost făcută propunerea de a examina planul vechi și a elabora
unul nou, eu pun această propunere la vot.
S-a decis unanim să fie lăsat planul vechi.
Președintele anunță întrerupere la ora 7 și 20 de minute.

După pauză, președintele citește primul punct al raportului: „Pămînturile agricole ale
proprietății particulare, exploatate prin dare în arendă la țărani pe termen scurt, la fel ca
cele prelucrate de țărani în baza unui acord special cu proprietarii pămîntului, și în general
cu inventar țărănesc, sînt pasibile de expropriere de către stat în fondul funciar fără niciun
fel de rezerve și restricții”.
După lungi dezbateri7, s-a decis ca primul punct să fie schimbat întrucîtva: „Pămîntu-
rile agricole ale proprietății particulare, exploatate prin dare în arendă la țărani, la fel ca și
cele prelucrate de arendași în baza unui acord special cu proprietarii funciari, și în general
cu inventar închiriat, sînt pasibile de expropriere de către stat în fondul funciar fără niciun
fel de rezerve și restricții”.8
Ședința se închide la ora 10 și 30 de minute.

Președinte V. Țîganko
Deputații:

Note

1 Este vorba de primul punct din raportul lui V.S. Kosovici, prezentat în ședința din 14 iunie a
Comisiei.
2 Profesorul A.A. Manuilov (1861–1929), economist, rectorul Universității din Moscova, fost
ministru al instrucțiunii în Guvernul Provizoriu al Rusiei.
3 N.A. Karîșev (1855–1905), profesor, economist, statistician, activist în sfera zemstvelor, publicist.
4 Nume alterat. Vezi varianta de ziar a acestui proces-verbal, nota 2.
5 Toate datele acestea sînt cît se poate de relevante nu doar pentru traiul greu al țărănimii, ci și pen-
tru starea generală a agriculturii.
6 S.L. Maslov (1874–1938), economist rus, eser de frunte, fost ministru al agriculturii în Guvernul
Provizoriu.
7 E regretabil că procesul-verbal nu reproduce aceste dezbateri, care ar fi putut oferi o informație
utilă despre activitatea Comisiei Agrare și despre relațiile agrare din Basarabia din acel moment.
Lucrările care s-au desfășurat într-o ședință ce a durat cinci ore și jumătate sînt descrise în doar
două pagini, iar dezbaterilor de după pauză le-au fost acordate numai două mici alineate.
8 Varianta adoptată se deosebește de cea pusă în discuție doar prin faptul că în ea nu este menționată
durata arendei.

131
 PROCESUL-VER BAL NR. 14
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 18 iunie 1918

Ședința se deschide la ora 5 seara.

Prezidează V.V. Țîganko.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea procesului-verbal nr. 13.
§ 2. Continuarea dezbaterilor asupra principalelor teze ale raportului cu privire
la lichidarea marii proprietăți funciare.

§ 1. Se citește și se aprobă procesul-verbal nr. 13.

§ 2. Președintele citește punctul doi al raportului: „Toate pămînturile agricole ale
proprietății private, gestionate pe baze capitaliste, dar unde exploatarea pămînturilor nu
se deosebește sau se deosebește foarte puțin, din punct de vedere tehnic și economic, de
gospodăriile învecinate ale populației muncitoare, sînt expropriate de către stat în contul
fondului funciar”.
Notă: Criteriul hotărîtor în punctul doi este recolta de cereale care depășește roada gos-
podăriilor țărănești cel puțin de două ori sau volumul de muncă la o desetină de suprafață
agricolă nu mai mult de 50%.
La rugămintea unor deputați, raportorul Kosovici explică termenul „volum de muncă”:
„Volumul de muncă se determină prin cantitatea de muncă absorbită de pămînt sau, altfel,
de numărul de brațe de muncă necesare pentru o anumită unitate de pămînt. De exemplu,
grădinile, plantațiile de sfeclă-de-zahăr solicită un număr mai mare de brațe de muncă
decît gospodăriile de cîmp, deci ele au un volum mai mare de muncă”1.
Gh. Murgoci: – Reprezentantul Guvernului Central, dl Filipescu, a trebuit să plece din
Chișinău cu treburi, dar el este întru totul de acord cu ceea ce voi spune eu. Pînă acum,
ambii nu am avut posibilitatea să facem cunoștință cu raportul, deoarece nu a fost tradus
în limba română. Eu insist ca raportul, tezele și rezoluțiile Comisiei să fie scrise în limba
română. Nu trebuie să se uite că proiectul de lege, elaborat de Comisie, va trebui prezentat
guvernului român, va fi inclus în Constituția română 2 . Între altele, prin traducere din rusă
[proiectul de lege] poate fi ușor alterat. De aceea eu insist ca originalele rapoartelor și ale
rezoluțiilor să fie scrise în română și traduse în limba rusă.
Referitor la raport, din ceea ce eu și domnul Filipescu, împreună cu traducătorul, am
reușit să traducem, se vede că are multe neajunsuri și lipse. Tezele raportului nu sînt sis-
tematizate și sînt neclare. Pe mine mă miră că în chestiunea lichidării marii proprietăți
funciare dumneavoastră ați luat ca model lucrările Comitetului Agrar din Petrograd, care
și-a elaborat programul în grabă, în timpul furtunos și neliniștit, cînd la noi, în România,
sînt multe programe bune pe problema agrară, elaborate într-o atmosferă calmă.
Eu propun rezoluția mea în locul punctului doi: „Se expropriază complet în contul
fondului funciar toate pămînturile de importanță agricolă, aflate în proprietatea privată
a supușilor străini care nu vor să rămînă sau să devină supuși români și ale celor care au
devenit supuși străini prin căsătorie”3.
Dep. Minciună propune ca, întrucît proiectul de lege va fi prezentat în parlamen-
tul român și va fi introdus în Constituția României4 și întrucît la noi limba de stat este
româna, procesele-verbale ale Comisiei Agrare să fie făcute în limba română, nu în rusă.
Mai mulți deputați obiectează împotriva propunerii dep. Minciună, motivînd că unii
experți și membri ai Comisiei nu cunosc deloc limba română, iar limba literară românească

132
nu este cunoscută aproape de nimeni5. De aceea este necesar ca procesele-verbale să fie
făcute în limba rusă.
Dep. Galițchi propune ca procesele-verbale să fie făcute în același timp în română și
rusă.
Președintele pune toate cele trei propuneri la vot. Cu majoritatea voturilor, se hotărăște
ca procesele-verbale să fie făcute în română și în rusă.
Președintele propune de a începe dezbaterile asupra punctului 2 al raportului.
Dep. Grosman: – În nota la punctul 2 se spune că criteriul hotărîtor în punctul doi
este recolta de cereale care depășește roada gospodăriilor țărănești de cel mult două ori.
Aceasta este o cantitate de neînchipuit, astfel de recolte nu există. Mai bine s-ar spune
direct că se înstrăinează toate pămînturile decît să fie fixate prevederi care nu pot fi reali-
zate; sau trebuie redus criteriul.
Dep. Buciușcan: – Pentru rezolvarea unei probleme atît de importante cum este cea
agrară nu trebuie să ne conducem de interese personale sau de considerații de ordin particu-
lar, noi trebuie să ținem cont exclusiv de interesele statului. În notă se spune că dacă pămîn-
tul moșierului dă o roadă de două ori mai mică decît a țăranului6, atunci el se expropriază.
Noi ca și cum zicem: dacă voi, moșierii, nu puteți da mai mult decît țăranul, atunci dați
pămîntul țăranilor care au nevoie de dînsul și în care noi avem încredere. Dep. Grosman
zice că nu este nicio gospodărie care ar da de două ori mai mult decît țăranii. Dar eu cunosc
multe cazuri cînd gospodăriile moșierești dădeau roadă de 3-4 ori mai mare comparativ cu
pămîntul învecinat al țăranilor și se întîmplă chiar ca la un țăran să fie de 2-3 ori mai mult
decît la vecinul său. Eu însumi am urmărit o astfel de situație în județul Akkerman: țăranul
sărac obținea 30 de puduri de pe o desetină, iar alături de el alt țăran, înstărit, care are
pămînt destul, pluguri și vite, obținea 106 puduri de pe desetină. Dacă moșierul nu poate
da atît, el aduce pagubă statului, de aceea criteriul din notă este destul de acceptabil.
Reprezentantul Directoratului de agricultură, dl Stere, este de acord că există moșii
care dau recoltă de două ori mai mult, dar se îndoiește că poate fi stabilită cu exactitate
mărimea roadei.
V.C. Kosovici: – Recoltele de pe pămînturile proprietăților private care depășesc de
două ori pe cele țărănești se întîlnesc destul de des. Dar aceasta se întîmplă numai în anii
fără recolte7 sau atunci cînd recolta este mai mică decît cea medie. Însă în anii roditori
această diferență este ascunsă, deoarece în ajutor vine însăși natura.
Cît privește felul cum să fie comparate recoltele, bineînțeles că aceasta este greu de
făcut, dar nu este imposibil. Pot fi stabilite în baza mărturiilor de la fața locului, prin
metode agronomice, prin calcularea volumului de muncă al gospodăriei ș.a. Dar despre
asta vom vorbi mai pe urmă. Eu cred că punctul acesta ar trebui redus.
F.F. Pojoga: – Dep. Grosman s-a îndoit că există pămînturi particulare care să dea de
două ori mai mult decît cele țărănești. Dar statistica arată că pămînturile țărănești dau o
recoltă medie între 20 și 50 de puduri la o desetină, iar ale moșierilor între 80 și 100 de
puduri, adică de două ori mai mult. La țărani mai mult de 100 de puduri nu se întîlnește,
în timp ce la moșieri adeseori se întîmplă să fie mai mult de 200 de puduri de pe desetină.
De aceea nu este nevoie să ne oprim mai mult la această chestiune – acest criteriu este posi-
bil și întru totul admisibil pentru toată Basarabia.
N.K. Moghileanski: – Nu există niciun temei să fie păstrate marile pămînturi8, deoa-
rece, cu excepții rare, în Basarabia nu sînt gospodării culturale9. Noi doar nu avem în
vedere să decorăm pe cineva, ci discutăm despre faptul în ce măsură exproprierea marilor
latifundii va influența bunăstarea statului. Data trecută eu am spus că exproprierea gos-
podăriilor de cîmp nu va influența bunăstarea statului. Eu cred că atunci cînd se lasă mai
mult decît norma, trebuie avută în vedere organizarea întregii gospodării, nu numai cea de
cîmp. Gospodăria de cîmp trebuie trecută la țărani.

133
 Dep. Bivol: – Eu nu sînt de acord că pămînturile moșierești dau roadă de două ori
mai mare decît cele țărănești. Dacă datele statistice arată că la moșieri roada este de două
ori mai mare decît la țărani, asta se explică prin faptul că erau furnizate date incorecte.
Moșierul dădea acea informație care îi convenea lui, și nu-i încurca nimic să arate o roadă
care o întrecea de 10 ori pe cea a țăranilor. Țăranul, dimpotrivă, închipuindu-și că dacă
va arăta o roadă mare, atunci îi vor fi mărite impozitele, de aceea arăta o roadă incorectă.
Dl agronom Pojoga, prezent aici, a fost la mine în 1914 pentru a stabili roada și dl Pojoga
să nu se supere, dar el nu a primit date exacte. De aceea nu trebuie să avem mare încredere
în statistică. Țăranul poate da 200 de puduri și mai mult la o desetină, la fel ca moșierul10.
Punctul doi este alcătuit așa de parcă s-ar dori ca pămîntul să fie lăsat moșierilor11. Nu are
rost de vorbit atîta că trebuie luat pămîntul. Doar noi anume de atîta ne-am adunat, ca să
luăm de la moșier și să dăm la cei care nu au.
Dep. Krivorukov zice că în chestiunea aceasta trebuie avute în vedere nu doar interesele
statului, ci și dreptatea socială.
Dep. Minciună propune de a exclude cu totul punctul 2 din raport, deoarece dacă
acesta va fi primit, toate pămînturile vor rămîne în mîinile moșierilor12 .
Dep. Alexandri consideră că chestiunea în discuție trebuie examinată în cu totul alt
aspect. Masa țăranilor vrea să aibă pămînt și anume asta trebuie de avut în vedere întîi de
toate. Dacă țăranul nu dispune de minimul necesar de pămînt, atunci chiar dacă moșierul
poate avea o roadă de 22 de ori mai mare, oricum el trebuie să o dea țăranului ca acesta
să nu moară de foame. Despre nivelul cultural al gospodăriilor13 va trebui să se vorbească
după ce va fi dat pămîntul.
Dep. Buciușcan: – Eu văd că nu toți au înțeles punctul aflat în discuție, el nu urmărește
deloc, așa cum crede deputatul Bivol, scopul de a lăsa o parte a pămîntului moșierilor.
Acest punct se află într-o legătură strînsă cu punctul unu și cu următoarele. În punctul
întîi se spune că toate pămînturile care se dau în arendă, se expropriază. În punctul doi noi
spunem că din toate pămînturile care rămîn după ce sînt luate cele date în arendă le lăsăm
doar pe cele care dau roadă de două ori mai mare decît cele țărănești. Astfel, moșierului i se
lasă doar acel pămînt care dă roadă de două ori mai mare decît cel al țăranilor. Da asta nu
e tot. Mai departe noi spunem cît din acest pămînt rămas i se lasă moșierului. După cum
vedeți, aici deloc nu se are în vedere ca pămîntul să fie lăsat moșierului, și eu cred că acest
punct, cu anumite modificări, trebuie păstrat.
Dep. Galițchi este de acord cu Buciușcan și confirmă gîndul său cu un exemplu: „Dacă,
de exemplu, moșierul are 1 000 de desetine, dintre care 500 le dă în arendă, iar alte 500 le
prelucrează, atunci, în conformitate cu punctul unu, primele 500 i se iau, iar din celelalte,
potrivit punctului 2, i se lasă doar partea care dă recoltă de două ori mai mare decît pămîn-
tul țărănesc. Să presupunem că acest pămînt alcătuiește 200 de desetine. El nu rămîne
în întregime, pentru că mai departe noi spunem cît din aceste 200 de desetine rămîne
moșierului și cît i se ia.
Iar dacă pămînturile moșierilor dădeau roade mai mari decît pămînturile țărănești,
această situație se explică prin faptul că, mai întîi, țăranului i se dădeau în arendă pămîn-
turile cele mai rele, și în al doilea rînd, cînd țăranul avea o desetină sau două, el nu putea
să se consacre în întregime pămîntului și se interesa mai puțin de el. Dați-i țăranului mai
mult pămînt și el se va interesa de el și vă asigur că el își va organiza gospodăria nu mai rău
ca oricare moșier”.
Dl Stepanov consideră că în afara intereselor de stat și de dreptate socială, chestiunea
trebuie examinată și din punctul de vedere al necesității economice: „Noi realizăm reforma
nu pentru că sîntem oameni buni, ci pentru că aceasta este necesară din punctul de vedere
al folosului oamenilor și al statului. Istoria arată că doar sufletul bun nu este de ajuns, de

134
aceea reforma agrară trebuie realizată mai cu seamă în numele necesității economice, care
este mai presus de dorințele noastre. Noi trebuie să tindem spre aceea ca, realizînd reforma
agrară, productivitatea muncii umane să nu scadă, ci să crească”.
În ceea ce privește raportul, se constată niște necoincidențe. De exemplu, în titlu se
vorbește despre marea proprietate funciară, iar îndată după aceea se discută chestiunea
pămînturilor aflate în proprietate particulară14. Aceasta se explică prin faptul că pînă
acum nu s-a lămurit ce este marea proprietate funciară. Din sensul general al raportului
se vede că el urmărește respectarea dreptății sociale, pe cînd oratorii au arătat că trebuie
judecat întîi de toate din punctul de vedere al necesității economice.
Dep. Cerescu zice că dacă moșierii au avut o roadă mai mare decît țăranii, aceasta se
lămurește prin faptul că moșierii au avut inventar bun și animale, țăranii adeseori lucrează
doar cu sapa.
Gh. Murgoci propune ca punctul 2 să fie redus cu totul15 și să se treacă la punctul 3, în
care să fie fixat maximul cunoscut pentru proprietatea privată ce ar urma să fie lăsată pro-
prietarului. Aici a fost ridicată chestiunea dacă au moșierii pămînturi care ar da roadă de
2 ori mai mare decît la țărani. Dar și într-un caz, și în celălalt, punctul 2 este de prisos: dacă
nu există o astfel de roadă, nu are rost să se vorbească despre ea, iar dacă există, este greu
de stabilit nivelul roadei: vor fi necesare comisii, experți, cercetări agronomice ș.a., aceasta
este foarte complicat. De aceea oratorul insistă asupra reducerii punctului 2.
Dep. Buciușcan îi întreabă pe specialiști dacă împărțirea pămîntului se va răsfrînge
asupra bunăstării statului.
Dl Topor spune că dacă, de ex., o moșie de 100 de desetine va fi împărțită în
10 părți, acestea nu vor da atît cît moșia întreagă. Evident că împărțirea influențează bună-
starea statului.
V.S. Kosovici amintește că el încă mai devreme a spus că dacă s-ar împărți tot pămîn-
tul egal la toată populația, noi am rămîne fără pîine, deoarece la noi există o deplină
necoincidență între numărul populației și suprafața de pămînt.
Dep. Ioncu zice că după împărțirea pămîntului roada și exportul vor scădea pentru
10-15 ani și țara va pierde cîteva milioane de puduri de pîine, în schimb interesele sociale
vor avea de cîștigat din asta, deoarece statul își va îndrepta atenția spre nivelul de cultură al
gospodăriilor și va depune toate eforturile pentru a-l ridica. Va fi posibil chiar ca gospodă-
ria de cultură să fie impusă cu forța, deoarece aceasta va fi în folosul țărănimii.
Dep. Bivol zice că toate cuvîntările se reduc aproximativ la aceea că punctul 2 trebuie
redus. Prin înstrăinare, statul nu pierde nimic, deoarece moșierii nu aduc folos statului,
ci speculanților. Țăranul, în schimb, va aduce folos statului, deoarece el nu va pleca peste
graniță să cheltuie banii acolo. Punctul 2 numai va oferi moșierilor un pretext în plus; ei
prin toate mijloacele vor încerca să demonstreze că au o recoltă de 2 ori mai mare decît a
țăranilor ș.a.m.d. De aceea punctul 2 trebuie exclus cu totul.
Dep. Alexandri face cunoscută adunarea cu problema agrară în Noua Zeelandă.
Dep. Tudos propune să nu se piardă mult timp, de înlocuit punctele 2 și 3 cu propune-
rea prof. Murgoci despre exproprierea completă a pămînturilor așa-zișilor „absenteiști” și
totodată de a arăta mai departe care este maximul de pămînt care trebuie lăsat moșierului.
Președintele: – Astfel de propuneri eu nu pot să pun la vot. Noi trebuie să urmăm după
un anumit plan pe care l-am adoptat. Dacă vom sări atît de repede de la un punct la altul,
atunci activitatea noastră va avea caracter neplanificat, întîmplător.
V.S. Kosovici: – Noi lucrăm foarte dezordonat, de aceea este deosebit de greu de răs-
puns. Întrebarea noastră de bază este: e posibil oare în principiu să fie lăsată oarecare mare
gospodărie capitalistă?
Dl Stepanov zice că noi încă nu am stabilit ce este marea proprietate funciară. Dar eu
am zis deja la ședințele anterioare că marea gospodărie este aceea în care stăpînul nu este

135
muncitor, numai gestionar al lucrărilor, adică se folosește de munca salariată. Dl Moghi-
leanski spune că din toate pămînturile stăpînite de proprietarii particulari doar într-o
mică parte din ele se practică gospodăria de cultură, dar odată ce se admite o astfel de
posibilitate, acesta este un lucru prețios.
Dep. Ioncu zice că roada și exportul vor scădea pentru 10-15 ani, dar oare asta e puțin?
Sînt deajuns 5 ani ca Basarabia să rămînă într-atît în urma altor țări, ca să nu le mai poată
ajunge niciodată. Dep. Ioncu vorbește în continuare de gospodăria de cultură impusă cu
forța, dar amintiți-vă de Arakceev și așezările lui obligatorii – nu a ieșit nimic din reforma
lui. Cu astfel de măsuri gospodăria nu poate fi ridicată.
Eu consider că nu trebuie expropriate dintr-odată toate pămînturile. Distrugînd, tre-
buie creat ceva nou. Eu susțin părerea dlui Stepanov că chestiunea aceasta este întîi de
toate economică și așa va fi pînă în momentul în care toate pămînturile vor trece la popor.
Președintele anunță pauză la ora 8 și 20 de minute.

Ședința este reluată la ora 8 și 35 de minute.

Prezidează dep. Buciușcan.
Se oferă cuvîntul dep. Țîganko care propune ca primele trei puncte să fie înlocuite cu
următorul punct, adoptat de către Comitetul Agrar din Petrograd după lungi dezbateri:
„Pămînturile agricole aflate în proprietate privată se expropriază în Fondul de Stat pentru
a fi transmise populației muncitoare”16. În locul punctului 2 va fi punctul 4 ș.a.m.d.
Dată fiind importanța chestiunii, s-a decis ca discutarea rezoluției să fie amînată pen-
tru ședința următoare.
Ședința se închide la ora 9 seara.

Președinte V. Țîganko

Note

1 Din punct de vedere economic, explicația simplă a lui Kosovici este incompletă, deoarece pierde
din vedere timpul de muncă și produsul realizat.
2 Afirmație greșită: bineînțeles că legea agrară nu avea cum să fie inclusă în Constituție.
3 De fapt, formula propusă de Murgoci se referă la cu totul alte situații decît textul art. 2 din raport,
drept dovadă că el nu a înțeles deloc conținutul acelui articol. De aceea era firesc ca deputații să nu
ia în seamă propunerea lui și să discute textul lui Kosovici.
4 Vezi nota 2.
5 Observație corectă și cît se poate de relevantă. Într-adevăr, așa cum demonstrează și procesele-ver-
bale în română, varianta literară acestei limbi era foarte slab cunoscută în Basarabia.
6 Buciușcan citează greșit nota artcolului 2. În realitate în notă se spune: „Criteriul hotărîtor… este
recolta de cereale care depășește roada gospodăriilor țărănești cel puțin de două ori”. De altfel,
intervenția lui Buciușcan este contradictorie.
7 Evident că nu au existat ani în care să nu fi fost roadă deloc. Sînt vizate, mai degrabă, situațiile cu
roadă foarte scăzută.
8 Corect, marile proprietăți funciare.
9 Adică cu înaltă cultură agricolă.
10 Din motive ușor de înțeles, Bivol alterează situația reală, deoarece avea tot interesul să demonstreze
că țăranii erau îndreptățiți să fie împroprietăriți și pentru că ar fi putut produce o roadă tot atît
de înaltă sau chiar și mai înaltă decît moșierii. În continuare se vede bine că alți deputați-țărani

136
 (de ex., Galițchi, Chiorescu ș.a.) recunoșteau că, din variate motive (inventar ș.a.), productivitatea
gospodăriei țărănești era mult mai mică decît a marii proprietăți.
11 Deputatul explică greșit acest punct; sensul documentului, așa cum aveau să arate Buciușcan și
Galițchi, care l-au înțeles corect, este tocmai contrar afirmațiilor sale.
12 Repetă înțelegerea greșită a lui Bivol.
13 Vezi nota 9.
14 Formal, observația lui Stepanov este corectă, numai că la expropriere erau avute în vedere nu numai
latifundiile, ci toate proprietățile particulare lucrate în arendă, fiind bineînțeles excluse din această
categorie gospodăriile țărănești, pămînturile cărora nu aveau cum să fie lucrate în arendă.
15 Nu este clar dacă se cerea excluderea sau prescurtarea radicală.
16 Această propunere, în forma citită în această ședință, foarte bine motivată din punctul de vedere
al socializării pămîntului, nu mai corespundea deloc programului pe care îl avea Comisia Agrară a
Sfatului Țării care nu se mai putea conduce de ideile socialiste. Astfel că, prin această propunere, se
introducea confuzie în activitatea Comisiei. Vom vedea însă din următorul proces-verbal că textul
nu era complet și că în fapt propunerea conținea o prevedere (e vorba de suprafața proprietăților
vizate) care o făcea cît se poate de motivată.

137
 PROCESUL-VER BAL NR. 15
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 21 iunie 1918

Ședința se deschide la ora 5 seara.

Prezidează V.V. Țîganko.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea procesului-verbal nr. 14.
§ 2. Declarație extraordinară a Prezidiului [Sfatului Țării].
§ 3. Continuarea dezbaterilor asupra raportului cu privire la lichidarea marii
proprietăți funciare.

§ 1. Se dă citire și se aprobă procesul-verbal nr. 14 în limba rusă.

Dep. Minciună insistă asupra faptului ca procesele-verbale să fie făcute și aprobate în
limba română. Mulți oratori, observînd că experții și majoritatea membrilor Comisiei nu
cunosc limba română, susțin hotărîrea luată la ședința precedentă: a face și a citi procesele-
verbale în limbile rusă și română.
S-a decis ca procesele-verbale să fie făcute în două limbi.
§ 2. Președintele dă citire următoarei hotărîri din jurnalul Prezidiului Sfatului Țării de
la 19 iunie curent: „Se aduce la cunoștința Comisiei Agrare că hotărîrea Prezidiului Sfatu-
lui Țării din 30 mai a fost făcută în baza hotărîrii Adunării Generale a Sfatului Țării cu
privire la numărul membrilor Comisiei Agrare și, bazîndu-se pe aceeași hotărîre a Sfatului
Țării, Prezidiul nu se consideră în drept de a include candidații [în membri ai Comisiei]
în rîndul celor care sînt remunerați cu bani și a mări, astfel, numărul membrilor Comisiei
Agrare”1.
Apoi președintele propune a-l considera pe deputatul Bajbeuk-Melikov plecat din
componența Comisiei Agrare, ca urmare a faptului că acesta a lipsit la 6 ședințe, fără a
informa Prezidiul Comisiei.
Adunarea aprobă.
În continuare președintele declară că zilele trecute a avut o convorbire cu președintele
Consiliului Directorilor Generali despre lucrările Comisiei Agrare: „În discuție, eu m-am
referit la chestiunile politice și economice care au atribuție cu Comisia noastră. Eu i-am
spus președintelui Consiliului Directorilor Generali că deși Comisia nu se ocupă cu dis-
cutarea și rezolvarea problemelor politice și economice, totuși acestea interesează Comisia
foarte mult. Deosebit de prețioasă pentru noi este autonomia Basarabiei și, între altele,
autonomia în activitatea legată de rezolvarea problemei agrare. În conformitate cu decizia
Sfatului Țării, rezultatul lucrărilor Comisiei noastre trebuie să fie prezentat Sfatului Țării
spre aprobare, iar acesta din urmă îl va prezenta Parlamentului României. Am rugat pe
președintele Consiliului Directorilor Generali să-mi răspundă categoric dacă va fi respec-
tată această ordine de lucru și am primit răspuns afirmativ. Primul director m-a rugat să
nu încetăm lucrul, deoarece acesta este foarte important.
În ceea ce privește partea financiară a lucrărilor Comisiei, primul director mi-a spus
că nu este posibilă majorarea dietei deputaților, din lipsă de mijloace, experții pot fi
remunerați în mărimea unei diete zilnice de deputat pentru fiecare zi de participare la
lucrările Comisiei Agrare. În această privință Prezidiul Comisiei va contacta cu Consiliul
Directorilor”.
Comisia aprobă declarația referitoare la remunerarea experților.
§ 3. Președintele supune dezbaterii propunerea pe care a făcut-o la ședința precedentă:
a înlocui cele trei puncte cu următorul: „Pămînturile agricole aflate în proprietate privată

138
ce depășesc normele stabilite, menționate în următoarele puncte ale legii, se expropriază în
Fondul de Stat pentru a fi transmise populației muncitoare”.
Rezoluția este adoptată cu 19 voturi contra 2.
Sînt propuse următoarele amendamente redacționale:
Dep. Ratko propune a înlocui cuvîntul „transmitere” cu cuvîntul „împroprietărire”, ca
termeni juridici unanim acceptați.
Dep. Landau propune a înlocui sintagma „populației locale” cu „populației Basara-
biei”, deoarece cuvîntului „local” i se poate da un sens prea îngust; în procesul împropri-
etăririi sînt posibile transferuri de populație dintr-un loc în altul și cel transferat ar putea
să nu fie considerat localnic2 .
Propunerea lui Landau se acceptă fără dezbateri.
La votarea propunerii lui Ratko s-au constatat 14 voturi pentru „transmitere” și 14
pentru „împroprietărire”.
A fost acceptată condiționat următoarea rezoluție: „Pămînturile agricole aflate în pro-
prietate privată ce depășesc normele stabilite, menționate în următoarele puncte ale legii,
se expropriază în Fondul de Stat pentru a fi transmise populației muncitoare a Basarabiei”.
S-a decis ca chestiunea privind înlocuirea cuvîntului „transmitere” cu „împroprietă-
rire” să fie examinată la ședința următoare.
La ora 7 și 30 de minute seara a fost anunțată o întrerupere.

După pauză președintele a supus dezbaterii punctul 2 al raportului: „Derogările de

la teza expusă în punctul 1 se stabilesc pentru proprietățile cărora le este recunoscută o
valoare deosebită pentru economia națională”.
Dep. Buzdugan consideră că, înainte de a vorbi despre derogări, trebuie stabilit maxi-
mul [lotului de] împroprietărire.
Dep. Minciună: – Nu trebuie să fie pusă atît de larg chestiunea derogărilor în cazul
proprietăților cărora le va fi recunoscută valoarea pentru economia națională. O astfel
de viziune ar fi fost potrivită într-o astfel de țară mare cum este Rusia, pe cînd în mica
Basarabie noi putem stabili exact care pămînturi pot fi atribuite categoriei celor vizate de
„derogări”.
Dep. Buciușcan propune ca acest punct să fie adoptat integral, deoarece el deja a fost
discutat în Sfatul Țării și a fost adoptat în momentul alcătuirii Instrucției agrare.
V.S. Kosovici observă, în replică deputatului Minciună, că Comisia stabilește princi-
piul, dar nu socoate unde și ce proprietăți se află.
Dl Stepanov: – Confuzia a apărut din cauză că lucrările Comitetului Agrar din Petro-
grad au fost luate în forma lor primară și nu au fost prelucrate în conformitate cu condițiile
locale. Între altele, în punctul 5 se spune că lista proprietăților aparte va fi alcătuită de
comitetele agrare județene împreună cu colegiile agronomice. Dacă raportul ar fi fost ela-
borat mai exact de către subcomisia corespunzătoare, astfel de neclarități nu ar mai fi fost.
De aceea eu propun ca raportul să fie transmis unei subcomisii, care ar prelucra și ar sim-
plifica raportul în corespundere cu condițiile locale.
V.S. Kosovici: – Mă îndoiesc că după transmiterea raportului unei subcomisii ne va fi
mai ușor, deoarece chestiunea aceasta este foarte complicată. Atunci cînd raportul era în
stadiu de elaborare, în Comitetul Agrar din Petrograd a fost pus la îndoială faptul că Adu-
narea Constituantă a Rusiei va putea să se descurce repede și bine cu acest raport. Aceasta
este o muncă mare și complicată și fără îndoială că va trebui să zăbovim foarte mult la fie-
care punct. La elaborarea raportului de către Comitetul Agrar din Petrograd au participat
specialiști eminenți în problema agrară și cu toate acestea s-a cerut foarte multă muncă și
timp pentru elaborarea doar a tezelor de bază.
Dl Stepanov propune să fie citite punctele 2, 3, 4 și 5 integral, deoarece sînt strîns legate
între ele.

139
 Președintele citește punctele respective.
Dep. Nikitiuk propune, la punctul doi, ca norma care va fi stabilită de Comisie să fie
intangibilă.
Dep. Minciună: – Dacă punctele 3, 4 și 5 vor rămîne în redacția în care au fost citite
acum, atunci nu se va găsi nicio moșie care să nu se potrivească cu categoriile enumerate
aici. În afară de aceste semnalmente, în nota de la punctul 6 se spune că „întreprinderilor
locale3 li se oferă dreptul de a completa categoria gospodăriilor care au valoare economică
națională”. Astfel, noi dăm soarta proiectului în întregime executorilor. De aceea eu insist
ca să fie numite exact acele moșii care se păstrează. În plus, proprietarilor trebuie să le mai
fie lăsate livezile, viile și în general tot ce vom considera necesar.
Dep. Buciușcan: – Eu propun ca acest punct să fie exclus și înlocuit cu următorul: „Nu
vor fi împărțite proprietățile a căror importanță pentru economia națională este recunos-
cută”.
Propunerea dep. Buciușcan este susținută de dep. Buzdugan.
Dep. Erhan consideră neîntemeiate temerile unor deputați că organele cărora li se va
încredința să execute legile nu vor îndreptăți încrederea care le-a fost acordată, de aceea se
pronunță categoric împotriva propunerii dep. Minciună privind necesitatea de a nomina-
liza imediat moșiile care se păstrează.
Dl Stepanov susține părerea pe care a formulat-o mai înainte de a transmite acest punct
în subcomisia corespunzătoare pentru schimbări în corespundere cu condițiile locale.
V.S. Kosovici spune că, desigur, punctele acestea pot fi schimbate în corespundere cu
condițiile locale, dar pot fi și lăsate, urmînd ca organelor care vor stabili proprietățile ce
vor fi scoase4 să le fie dată o Instrucție cu indicarea precisă a ceea ce trebuie considerat
valoare națională.
Prezidează deputatul Osoian.
Dep. Țîganko: – Pe mine mă uluiește faptul că în unele chestiuni adunarea noastră este
extrem de conservatoare. De exemplu, în privința proprietății individuale dumneavoastră
vă conduceți de concepțiile lui Stolîpin, a cărui reformă, cum bine știm cu toții, a fost
foarte nereușită și nu s-a putut realiza. Pe de altă parte, dumneavoastră insistați asupra
exproprierii gospodăriilor de cultură și nu vă gîndiți deloc ce o să fie cu ele; acesta este
deja bolșevism. Astfel, noi avem a face, pe de o parte, cu conservatismul lui Stolîpin, iar pe
de altă parte, cu bolșevismul lui Lenin. O astfel de contradicție cu noi înșine pe mine mă
uluiește.
Noi nu ne propunem mai mult decît stabilirea unui principiu, și anume ca gospodări-
ile de cultură să fie păstrate5. Doar nu veți nega că gospodăriile de cultură aduc statului
și populației un folos foarte mare. Aceste gospodării trebuie păzite ca ochii din cap. De
aceea chiar dacă în Basarabia ar fi numai o singură gospodărie de cultură, dumneavoastră
trebuie să păstrați punctul 2. Dacă veți semna un act care distruge gospodăria de cultură,
acesta va fi, scuzați, extrem de agramat. Dacă aveți siguranța că gospodăria de cultură
nu va avea de suferit, atunci luați-o, dar vă avertizez că este foarte periculos. Președintele
Comitetului Agrar din Petrograd, Maslov, specialist în problema agrară, socialist după
convingeri, zice că experiența arată că gospodăriile de cultură care au fost luate și date
organizațiilor locale, de ex. zemstvelor, au decăzut. Și Comitetul a hotărît că este pericu-
los ca gospodăriile de cultură să fie trecute acum, imediat, la fondul [funciar]. Cînd veți
începe exproprierea gospodăriilor de cultură, va urma dezastrul economic și falimentul
politic. Eu am considerat o datorie a mea să vă avertizez asupra acestor greșeli6.
Dep. Tudos: – După această cuvîntare a dep. Țîganko noi nu mai avem despre ce vorbi.
Despre faptul care gospodării să fie considerate de cultură se spune mai departe. Aici ne-ar
fi de folos statistica dlui Moghileanski. Eu propun să nu pierdem vremea degeaba, să adop-
tăm acest punct și să trecem la discutarea următoarelor puncte.

140
 Dep. Crihan: – În niciun caz nu poate fi pus la îndoială faptul cît sînt de importante
gospodăriile de cultură. Dar totodată noi înțelegem că gospodăriile de cultură trebuie să
se afle în serviciul țăranilor și nu trebuie să rămînă la moșieri, care le vor ține numai pentru
a-și umple buzunarele, fără niciun folos pentru țărani. Noi mergem cu experții pe două
căi diferite. Cînd zicem că gospodăriile de cultură trebuie să fie luate în fondul funciar de
stat, ni se spune că acesta este bolșevism. Dar eu trebuie să-i amintesc domnului Kosovici
următoarele: cînd conducea moșiile mănăstirești, Domnia Sa a organizat un cîmp experi-
mental, care era cultivat, sub îndrumarea sa, cu participarea țăranilor. Și lasă să spună dl
Kosovici care cîmp era mai bun – al său ori al moșierilor din vecinătate. Dl Kosovici va
confirma că cîmpul său era de multe ori mai bun decît al altora. De ce credeți dumneavoas-
tră că statul nu va găsi specialiști care să gestioneze gospodăriile de cultură? Fiți convinși
că gospodăriile de cultură pe care statul le va da în administrarea specialiștilor vor aduce
mult mai mare folos, decît dacă ar rămîne în mîinile moșierilor. Nu este aici niciun fel de
bolșevism.
S-a mai spus aici că am fi conservatori. Dar dl Țîganko este teoretician, pe cînd noi sîn-
tem practicieni. Și poate că Stolîpin a înțeles anume aceea ce ne trebuie nouă: el urmărea
să ridice țărănimea, să o transforme într-o clasă de mijloc7, opusă proletariatului orășenesc,
deci aici nu e vorba de conservatism, ci de practică.
Eu propun ca acest punct să fie transmis unei subcomisii speciale, care să-l prelucreze
pentru ședința următoare.
Gh. Murgoci: – În România plantațiile de sfeclă-de-zahăr și de tutun sînt cultivate
numai de către țărani și cu toate acestea tăbăcăritul are un nivel atît de înalt, că România
aprovizionează alte țări cu țigările sale. Sînt, de asemenea, 5 mari fabrici de sfeclă-de-zahăr,
pentru care sfecla este cultivată de către țărani, și fabricile merg foarte bine. După cîte
cunosc eu, și în Basarabia tutunul este cultivat de către țărani și parțial, în județul Orhei,
de către evrei. Toamna din România a venit o comisie, din care am făcut parte și eu, pentru
a cumpăra tutun. S-a văzut că tutunul era cultivat de către țărani. Doar un moșier sau doi
se ocupă cu tutunăritul, dar nu ei înșiși, ci îl cumpără de la țărani. Deci și sfecla-de-zahăr,
și tutunul sînt cultivate de către țărani8. De aceea aceste tipuri de gospodărie nu trebuie
lăsate proprietarilor.
Președintele pune la vot propunerea dep. Crihan ca punctele 2, 3 și 4 să fie transmise
spre prelucrare unei subcomisii speciale.
Cu majoritatea de 16 pentru și 7 împotrivă, propunerea este acceptată.
Unii deputați, menționînd legătura strînsă dintre toate punctele, propun de a trans-
mite în Comisie tot proiectul de lege.
Cu majoritatea de 15 voturi s-a decis să fie transmis în subcomisie tot proiectul de lege
ca ea să coordoneze toate punctele în corespundere cu condițiile locale.
În subcomisie au fost aleși deputații Buzdugan, Crihan și Erhan9.
Ședința se închide la ora 9 și 30 de minute seara.

Președinte V. Țîganko
Deputații:

Note

1 Hotărîrea Prezidiului Sfatului Țării este categorică, dar vom vedea că ea nu se va respecta, din care
cauză nu numai că deputații cu statut de candidat la funcția de membru al Comisiei Agrare vor

141
 deveni cu timpul membri titulari, dar în această poziție vor nimeri și alți deputați, care anterior nu
au avut nicio legătură cu Comisia.
2 De fapt, sensul real al propunerii lui Landau era altul, camuflat cu abilitate: el nu se referea la
posibilele transferuri de populație, despre care în acel moment nu se putea ști nimic sigur, ci avea
în vedere că prin localnici se putea înțelege doar populația originară din Basarabia, ceea ce făcea ca
acest aspect al prevederii să fie îndreptat împotriva alogenilor.
3 Vezi p. 1 din notele la procesul-verbal nr. 12.
4 Excluse de la expropriere.
5 Subliniere în document.
6 Această cuvîntare scoate în lumină aptitudinile de organizator și de politician ale lui Țîganko și
demonstrează că o instituție atît de complicată, cum era Comisia Agrară, avea în calitate de condu-
cător exact omul care îi trebuia.
7 Scopul lui Stolîpin era altul, și anume acela de a crea în mediul rural o clasă înstărită ca sprijin al
autocrației. Deci era vorba anume de conservatism.
8 Murgoci prezintă distorsionat întrucîtva realitățile agrare din România și din Basarabia din acel
moment și din anii anteriori.
9 Evident, fără concursul experților, cei trei membri ai subcomisiei, lipsiți de competența necesară
în domeniile dreptului, economiei și al relațiilor agrare, nu aveau cum să dea forma definitivă unui
important act legislativ.

142
 PROCESUL-VER BAL NR.16
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 23 iunie 1918

Ședința se deschide la ora 5 seara.

Prezidează V.V. Țîganko.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea procesului-verbal nr. 15.
§ 2. Anunțarea rezultatelor consfătuirii specialiștilor cu comisia aleasă pentru
examinarea raportului cu privire la lichidarea marii proprietăți funciare.

§ 1. Este citit și aprobat procesul-verbal nr. 15.

§ 2. Președintele prezintă Comisiei un raport succint despre rezultatele lucrului în
comun al experților și al subcomisiei aleasă la ședința precedentă pentru examinarea
raportului cu privire la lichidarea marii proprietăți funciare.
Domnilor deputați, la ședința precedentă ați adoptat primul punct care spune: „Pămîn-
turile agricole aflate în proprietate privată ce depășesc normele stabilite, menționate
în următoarele puncte ale legii, se expropriază în Fondul de Stat pentru a fi transmise
populației muncitoare a Basarabiei”. Apare o întrebare importantă: ce e de făcut cu pămîn-
turule care au importanță deosebită pentru economia națională? Și subcomisia aleasă de
dumneavoastră a fost de acord că pot fi întîlnite proprietăți valoroase de înaltă cultură,
înstrăinarea și împărțirea cărora ar constitui o crimă de stat; ele trebuie să fie păstrate.
Dar care gospodării trebuie considerate deosebit de valoroase, ce prezintă o importanță
deosebită pentru stat?
Comisia le-a împărțit în două categorii. La prima categorie au fost atribuite gospodă-
riile care trebuie să servească gospodăriile țărănești. La a doua categorie – gospodăriile cu
performanțe tehnice și economice, roada cărora este extrem de mare comparativ cu alte
[gospodării].
La prima grupă Comisia a atribuit gospodăriile: 1) producătoare de semințe; 2) crescă-
toare de vite de rasă; 3) pepinierele. Aceste categorii de gospodării trebuie să fie păstrate.
Specialiștii susțin că roada depinde de alegerea bună a semințelor. În funcţie de asta, chiar
și pe un sol rău semințele bune dau o recoltă mai bună decît semințele rele într-un sol
bun. Este clar, prin urmare, cît sînt de importante gospodăriile producătoare de semințe.
Dar pentru aceasta sînt necesare suprafețe mari de pămînt, deoarece fiecare soi de seminţe
trebuie cultivat aparte; pe o suprafață mică poate avea loc așa-zisa polenizare încrucișată,
cînd soiul de semințe se poate schimba spre mai rău. Pornind de aici, subcomisia a hotărît
că pentru gospodăriile cu semănături nu pot fi stabilite norme; trebuie păstrate integral și
luate măsuri pentru lărgirea suprafețelor lor.
Au apărut unele divergențe la clasificarea gospodăriilor valoroase; unii vorbeau că nu
trebuie păstrate plantațiile de sfeclă-de-zahăr și de tutun; alții, dimpotrivă, ziceau că este
necesar ca acestea să fie păstrate. Apoi unii ziceau că aceste pămînturi trebuie expropriate
în Fondul Funciar de Stat, dar să nu fie transmise populației, ci să fie date zemstvelor,
cooperativelor; alții, dimpotrivă, credeau că, dacă vor fi date organelor de autoadminis-
trare locală, vor degrada. Dar cu toții sînt de acord că gospodăriile acestea valoroase nu
trebuie transmise [înstrăinate]. De aceea punctul doi ar putea fi redactat aproximativ în
felul următor:
„Pămînturile care au valoare pentru economia națională nu pot fi transmise [înstră-
inate]. Din aceste pămînturi fac parte următoarele” – aici vor fi enumerate pămînturile

143
cărora le este recunoscută valoarea deosebită pentru economia națională. Cînd vom ajunge
la punctele 7 și 8, acestea vor putea fi schimbate sau dacă nu se vor schimba, se va adăuga
la ele că aceste pămînturi vor trece în Fondul de Stat, dar nu vor fi expropriate1, dacă veți
dori să decideți așa.
Iată care sînt, pe scurt, rezultatele consfătuirii experților cu subcomisia.
Dep. Buzdugan: – Eu am avut, într-o oarecare măsură, păreri diferite față de cele ale
experților și ale domnului Țîganko2 . Eu am considerat că gospodăriile de cultură trebuie
să treacă la stat, care să numească specialiști agronomi pentru gestionarea lor. Astfel de
gospodării într-adevăr vor putea ajuta țăranii, care vor putea cumpăra de la ele semințe
la prețuri mici și nu vor plăti exagerat moșierului. Iar domnul Kosovici zice că dacă s-ar
găsi la noi vreun moșier care gestionează o gospodărie de cultură pe o suprafață de 5 000-
10 000 de desetine, noi ar trebui să-i ridicăm un monument, nu să-i luăm pămîntul. Eu,
din dorința de mai bine pentru popor, zic că țăranul are nevoie de pămînt și noi trebuie să
facem tot posibilul să confiscăm cît mai mult pămînt pentru țărani. Trebuie să-i oferim
țăranului posibilitatea să ridice cultura gospodăriei sale, dar dacă gospodăriile de cultură
ale moșierilor vor rămîne la ei, atunci nu va putea fi vorba de ridicarea culturii țărănimii3,
deoarece moșierul va avea grijă doar să-și burdușească buzunarele sale, și nu să-l ajute pe
țăran. De aceea eu insist iar și iar ca gospodăriile [de cultură] să fie trecute la stat, fiind
totodată stabilit un maximum, de 10-200 de desetine, pe care dumneavoastră îl veți sta-
bili, care va putea fi destinat pentru cultură, iar restul trebuie să fie dat populației trudi-
toare. Dacă noi vom lăsa, de ex., o moșie cu 1 000 de desetine, aceasta va face ca 50 sau
100 de țărani să rămînă fără pămînt. Fixarea maximului este necesară și pentru a preîn-
tîmpina abuzurile din partea organului care va realiza reforma agrară. Marile gospodării
de cultură trebuie reduse și lăsate pînă la o anumită mărime gospodăriile producătoare
de semințe și de creștere a vitelor de rasă, dacă acestea există, apoi lăsate viile și livezile.
Restul – plantațiile de sfeclă-de-zahăr, de tutun, fermele de lapte ș.a.m.d. – pot și trebuie
să le facă țăranii.
Dep. Alexandri: – Eu însumi sînt locuitor din sat și știu cum își duc gospodăria țăranii
și moșierii. Președintele ne-a comunicat că Comisia a hotărît să lase neatinse gospodăriile
producătoare de semințe, cele de creștere a vitelor de rasă și pepinierele. După cîte știu eu,
la noi în Basarabia nu există niciun proprietar privat care să aibă o gospodărie-model pro-
ducătoare de semințe. Dacă acestea nu sînt, nu are rost să vorbim despre ele și să pierdem
timpul discutînd despre ceea ce nu există. Pe mine mă miră foarte mult că exact acum cînd
trebuie să fie dat pămîntul la țărani s-a ridicat problema de a lăsa gospodăriile producă-
toare de semințe care nu există. Altă chestiune e că acestea trebuie create, și cu asta se va
ocupa statul. Mai departe, s-a spus că este necesar de a nu fi atinse gospodăriile de creștere
a vitelor de rasă. Eu însă cred că această chestiune trebuie încredințată zemstvelor, care
să aibă o stație de montă pentru deservirea populației, unde ar avea numărul necesar de
armăsari, buhai și berbeci de rasă. Astfel, țăranii nu vor trebui să plătească moșierilor sume
mari de bani și pentru asta nu este nevoie să fie lăsate sute de desetine.
Ar fi mai de spus ceva și despre pepiniere. Eu cunosc această chestiune și pot afirma cu
toată încrederea că pentru Basarabia sînt suficiente 5-7 pepiniere cu cîte 20-25 de desetine
fiecare și nu este nicio necesitate de a lăsa cîte 100 de desetine. Și repet că întîi de toate
trebuie să se țină cont de nevoia de pămînt a țăranului.
N.K. Moghileanski dă citire declarației următoarelor persoane: „Persoanele compe-
tente, invitate să participe la lucrările Comisiei Agrare recunosc că întreprinderile de cul-
tură cu caracter agrar din ținut sînt cu totul insuficiente, de aceea aceste întreprinderi
trebuie păstrate cu cea mai mare grijă, anume în scopul dezvoltării corecte și cu succes a
gospodăriei bazate pe muncă. Neavînd în acest moment nicio posibilitate de a arăta numă-
rul acestor întreprinderi și suprafața ocupată de ele, pentru care se cere cea mai amănunțită

144
cercetare la fața locului, persoanele competente consideră totuși că se poate afirma că, față
de ceea ce este necesar, numărul lor este neînsemnat, drept care nu numai că trebuie ocro-
tite prin toate mijloacele existente, dar trebuie înmulțit numărul lor, ceea ce va trebui cla-
rificat în cadrul dezbaterilor asupra punctului corespunzător al programei. După părerea
persoanelor competente, în momentul de față trebuie adoptate următoarele prevederi de
bază:
NU POT FI ÎMPĂRȚITE:
a) proprietățile și părțile de proprietăți care deservesc gospodăriile truditoare cu mate-
rial semincer, săditor și cu vite de rasă;
b) proprietățile și părțile de proprietăți care dispun de instalații tehnice pentru prelu-
crarea producției agricole sau care produc astfel de produse ale consumului în masă, care
în condițiile actuale nu ajung la gospodăriile truditoare sau ajung în cantități insuficiente
(plantațiile de sfeclă-de-zahăr, fermele de lapte ș.a.);
c) proprietățile și părțile de proprietăți care au caracter demonstrativ (model) în
privința tehnicii și a organizării gospodăriei;
d) proprietățile și părțile de proprietăți care, comparativ cu nivelul mediu al gospo-
dăriilor din localitatea respectivă, se deosebesc prin roadă, volum de muncă și mărimea
venitului4 la unitatea de suprafață agricolă;
e) proprietățile și părțile de proprietăți ocupate de culturi speciale (viile, livezile,
plantațiile).
Au semnat: V.S. Kosovici, N.K. Moghileanski, F.F. Pojoga, L.E. Siținski, K.E. Surov,
D.S. Topor, K.A. Tufesko, H.A. Celebidaki.
Dl Stere exprimă părerea experților români, după care a înainta un astfel de principiu
este periculos, deoarece nu se știe cine va face reforma agrară și cum o va face. Principiul
enunțat de către experți este prea larg.
H.A. Celebidaki: – Eu nu sînt întru totul de acord cu părerea experților cu privire la
partea a doua a declarației. Recunoscînd fără rezerve necesitatea păstrării integrale a gos-
podăriilor care deservesc gospodăriile truditoare, cum ar fi cele producătoare de semințe,
de creștere a vitelor, pepinierele, eu totuși consider că gospodăriile de cultură care pot
avea mai cu seamă importanță demonstrativă atît în ceea ce privește organizarea lor, cît și
relativ la tehnică, trebuie limitate pînă la o anumită normă în ceea ce privește suprafața
de pămînt ocupată de ele, deoarece pentru organizare corectă și bună gestionare a gospo-
dăriei nu este nevoie să dispună de mii de desetine. Fixarea normelor pentru gospodăriile
care vor fi lăsate necesită o examinare specială și eu nu-mi asum să o fac acum.
Dep. Tudos: – Ieri am asistat neoficial la ședința Comisiei și acum îmi dau seama că
dintr-o parte se vede mai bine ce vrea fiecare deputat să spună. Dep. Buzdugan a zis că
dl Kosovici ar fi propus să se ridice un monument acelui moșier care are o gospodărie de
cultură de 5 000 de desetine și că acest pămînt trebuie lăsat proprietarului. Eu însă trebuie
să spun că gîndul lui Kosovici a fost alterat. El a zis că dacă la noi ar fi o gospodărie cu o
cultură atît de înaltă, ar trebui să-i mulțumim organizatorului ei și că o astfel de gospo-
dărie trebuie să o ocrotim ca pe ochii din cap, dar nu să o fărîmițăm și să o distrugem. El
nu zice că această gospodărie trebuie neapărat lăsată moșierului, dar ca specialist învățat
el ne spune că astfel de gospodării trebuie păstrate. Și dacă sînt astfel de gospodării, voi
zice și eu: onoare și glorie celor care le-au creat. Dar, cu părere de rău, la noi astfel de gos-
podării aproape că nu sînt. A fost o crescătorie de cai la Cazimir, mai mult sau mai puțin
bună, mai aveau cai de rasă Ciugureanu, Buznea5, dar gospodăriile acestora sînt mici și
nu pot fi incluse în categoria gospodăriilor de mare valoare. Cum vedeți, noi aproape că
nu avem gospodării cu cultură înaltă, care ar putea aduce folos statului și, între altele,
țăranilor. Dacă astfel de gospodării ar exista, eu de asemenea aș zice că trebuie ridicat
monument organizatorului. Dar la noi nu sînt moșieri patrioți, ci capitaliști, scopul cărora

145
este cîștigul, nu folosul statului. De exemplu, în județul Bălți, și în special în volostea Bolo-
tino, sînt mulți moșieri, dar ei nu a făcut nimic bun și nu au adus niciun folos țăranilor. În
aceeași voloste, a fost organizat, patru ani în urmă, un punct agronomic, care aproviziona
populația cu semințe și cu semănători. Rezultatele s-au văzut chiar în anul următor: roada
țăranilor era mult mai bună decît înainte.
Pornind din cele spuse, eu insist să fie adoptat punctul 2, deoarece el nu susține că
pămînturile care au valoare pentru economia națională trebuie lăsate moșierilor, statului
sau nu știu cui încă; el doar stabilește principiul că astfel de pămînturi trebuie păstrate ca
o valoare de stat. Mai departe, în punctul 6, se spune că ele vor fi date în gestiunea statului
sau a organelor de autoadministrare locală din momentul în care acestea vor considera
posibil să le ia spre administrare. Dacă se va recunoaște că e posibil să fie luate, cu încre-
dere, acum și ele nu ar avea de suferit, atunci, conform acestui punct, ele pot fi luate. De ce
să ne temem? Nu uitați că acest proiect a fost elaborat de cei mai experimentați oameni din
Rusia, poate mai deștepți decît noi, de către învățătorii noștri socialiști; și dacă vom merge
mai la stînga decît ei, băgați de seamă să nu iasă rău. Eu propun să adoptăm acest punct,
deoarece, în afară de asta, altul nu există. A elabora altul e tîrziu, deoarece noi și așa am
pierdut mult timp degeaba. Fiecare ceas de amînare este moarte pentru țărani și va cădea
pe capul nostru. Propun să primim acest punct și să începem lucrul neîntîrziat.
Dep. Buciușcan: – Comisia a trebuit să examineze raportul și să ne prezinte concluziile
despre el. Dar ea asta nu a făcut. Președintele admite dezbaterile pe un program foarte larg
și noi ne dezorientăm foarte tare. Întrucît Comisia nu ne-a prezentat concluziile sale, eu
cred că trebuie să luăm raportul anterior și să purcedem la discutarea lui. Propun să adop-
tăm punctul 2 și în continuare să stabilim pămînturile care vor trebui expropriate.
Dl Dimitriu: – Experții au arătat corect în declarația lor că gospodăriile care au
importanță culturală trebuie să fie lăsate, dar ei nu au spus cui trebuie să fie lăsate. Ches-
tiunea privind gospodăriile pasibile de expropriere trebuie rezolvată astfel ca țăranul să
aibă folos din asta. Pornind de aici, nu trebuie lăsate aceste gospodării moșierilor, deoa-
rece ei vor avea grijă, desigur, de buzunarul lor, nu de folosul țăranului. Nu trebuie lăsate
nici statului, pentru că exemplul cu cîmpurile experimentale, organizate mai devreme de
Ministerul Agriculturii, a arătat că țăranii care nu au participat în acea acțiune și nu au
lucrat acolo nu au învățat aproape nimic. Trebuie astfel organizate gospodăriile de cul-
tură ca țăranul să aibă partea lui în ele, ca el încă din copilărie să învețe a gestiona corect
gospodăria. Ca aceasta să se întîmple, trebuie ca gospodăriile de cultură să fie organizate
pe lîngă școli. În fiecare sat sau voloste, să-i fie dată școlii o anumită suprafață de pămînt
pentru gospodăria de cultură, care ar fi cultivat de elevi împreună cu părinții lor și sub
îndrumarea specialiștilor. Pămîntul acesta ar putea fi dat în grija învățătorului. Pentru a-i
cointeresa pe țărani, roada ar putea fi împărțită între părinții elevilor care vor participa
la prelucrarea [pămîntului]. Astfel, țăranii vor fi la curent cu gestionarea gospodăriei de
cultură. Dacă însă gospodăriile de cultură vor rămîne la moșieri, ce folos va avea țăranul?
Va trece țăranul pe lîngă o astfel de gospodărie, o va admira, va zice că e bine, dar cum
trebuie asta făcut, el nu va ști. De aceea gospodăriile de cultură trebuie să fie pe lîngă
școli. Dacă vom accepta aceasta, nu va trebui să avem grijă de executori – executor va fi
însăși țărănimea.
Cît privește viile și livezile, acestea trebuie împărțite în cîteva categorii. Sînt vii făcute
de moșieri pe propriile lor pămînturi, cu inventarul și cu banii lor, și acestea trebuie lăsate
proprietarului. Dar sînt vii pe pămîntul moșieresc, prelucrate de către țărani – acestea tre-
buie date țăranilor, care urmează să plătească numai pentru pămîntul pe care se află viile,
nu și pentru ceea ce se află pe el. Mai sînt viile de pe pămîntul mănăstiresc, prelucrate de
țărani. Acestea trebuie să rămînă celor care au făcut aceste vii, iar dacă va trebui de plătit,
așa cum veți considera necesar, se va plăti, de asemenea, numai pentru pămîntul de sub ele.

146
Eu vă rog să luați în seamă ceea ce v-am spus, deoarece la noi se uită și alte țări și noi trebuie
să rezolvăm această problemă cît mai bine.
Relativ la raport, din cauza unui punct, a trebuit, așa cum ați văzut, să fie revăzut tot
proiectul. A trebuit, așa cum se face în alte parlamente, să fie prezentate cîteva proiecte,
ales cel mai sistematizat, mai potrivit și începută discutarea lui.
Președintele propune ca dezbaterile să se facă în cadrul punctului 2 în limitele textului
următor: „Nu vor fi împărțite acele proprietăți și părți de proprietăți, cărora le este recu-
noscută valoarea deosebită pentru economia națională”.
Dep. Caraiman propune ca punctul acesta să fie pus la vot fără dezbateri, deoarece a
fost examinat pe larg.
Dep. Mîndrescu consideră că gospodăriile de cultură nu pot rămîne la moșieri, întrucît
în asemenea situație țăranii nu vor avea niciun folos de la ele; acestea trebuie transmise la
stat, arătîndu-se totodată minimul pentru expropriere. Statul le păstrează pe cele vechi
și organizează noi gospodării de cultură în cîteva puncte din Basarabia, iar țăranii să fie
anunțați că pot să vină și să învețe.
Dep. Creangă zice că anume acum sînt necesare datele statistice relativ la cîte gospo-
dării experimentale, pepiniere ș.a. sînt în Basarabia și dl Moghileanski ar trebui să le pre-
zinte. „Toate pămînturile ar trebui trecute în Fondul de Stat și împărțite; neîmpărțite
trebuie să rămînă, într-un anumit volum, pămînturile cărora le este recunoscută o valoare
deosebită, dar în niciun caz nu trebuie lăsate moșierilor.”
Dl Stepanov examinează chestiunea din două puncte de vedere, din punctul de vedere
al reformei agrare și al politicii agrare, și el este întru totul de acord cu dl Celebidaki că
pămînturile care deservesc nemijlocit gospodăriile truditoare, adică referitoare la reforma
agrară, trebuie să fie lăsate, iar pentru gospodăriile demonstrative, adică referitoare la poli-
tica agrară, trebuie să fie fixat un anumit minimum pentru expropriere.
Întrucît între punctele unu și doi există o anumită lipsă de corelare, și anume că în
punctul unu nu se spune nimic despre redistribuire, pe cînd punctul doi anume de aici
începe, oratorul propune ca aceste puncte să fie acceptate în redacția finală primită după
lungi dezbateri de către Comitetul Agrar din Petrograd:
Punctul 1: „Toate pămînturile cu destinație agricolă se transmit populației munci-
toare”.
Punctul 2: „Fac excepție proprietățile cărora le este recunoscută valoarea pentru eco-
nomia națională”.
În continuare se enumeră aceste proprietăți.
Dl Filipescu: – Vă declar direct și sincer că vă aflați pe o cale greșită. Tezele raportului în
baza cărora vreți să faceți punctele proiectului de lege nu au legătură strînsă unul cu altul,
cînd de fapt ele ar trebui să fie legate ca roțile unui mecanism. Totodată, dumneavoastră
vă ocupați cu dezbateri academice, nu cu acea muncă în rezultatul căreia ar trebui să apară
proiectul de lege agrară. Dezbaterile nu vor da nimic, deoarece partea principială a proble-
mei agrare a fost hotărîtă de mult. Și de vreme ce e așa, înseamnă că trebuie luat un proiect
de lege de reformă agrară și examinat în corespundere cu particularitățile Basarabiei. Cît
timp nu are un proiect de reformă, Comisia nu va putea face nimic. Propun să fie creată o
secție pentru elaborarea proiectului de lege, care ar servi drept bază pentru lucrările dum-
neavoastră. Acest proiect de lege îl veți schimba și completa în funcţie de condițiile locale,
de particularități. Cu întreaga Comisie nu veți crea niciodată un proiect de lege.
După scurte dezbateri, punctul 2 se adoptă în redacția propusă de președinte, cu două
abțineri și un vot împotrivă: „Nu vor fi împărțite acele proprietăți și părți de proprietăți,
cărora le este recunoscută valoarea deosebită pentru economia națională”.
La ora 8 președintele anunță pauză.

147
 Ședința este reluată la ora 8 și 35 de minute.
Prezidează Grosman. Sînt discutate punctele 2, 3 și 4.
Dep. Caraiman: – Noi de acum discutăm aceste puncte pe parcursul a două sau trei
ședințe. Moșierii noștri nu au nici crescătorii de cai model și nici ferme de lapte. Există, se
pare, o singură gospodărie producătoare de semințe în toată Basarabia. Producția de tutun
se află în mîinile țăranilor. Sînt doar doi moșieri care se ocupă cu tutunăritul, dar și aceștia
cumpără tutunul de la țărani. De aceea nu are niciun rost să ne mai oprim la acest punct.
După părerea mea, pot fi lăsate numai viile și livezile, iar toate celelalte trecute la stat și
împărțite [la țărani].
Dep. Buzdugan consideră că punctele acestea nu trebuie lăsate așa cum sînt, deoarece
aici sînt multe categorii de gospodării valoroase și aproape fiecare moșie poate fi atribu-
ită la fiecare dintre aceste categorii, adică lăsată moșierului. Propune următoarea redacție
pentru punctele 2 și 3:
Punctul 2: „Nu pot fi împărțite acele proprietăți și părți de proprietăți, cărora le este
recunoscută valoarea deosebită pentru economia națională”.
Punctul 3: „Se consideră că au valoare deosebită pentru economia națională pro-
prietățile și părțile de proprietăți din următoarele categorii: gospodăriile de sfeclă-de-
zahăr, gospodăriile cu vii și livezi, cele producătoare de semințe și crescătoare de vite de
rasă și gospodăriile care cultivă și vînd material săditor (pepinierele). Aceste gospodării nu
pot avea mai mult de 200 de desetine de pămînt”.
Vorbitorul propune să se discute această redacție.
Președintele: – Nu este nevoie să propuneți ceea ce s-a mai spus. Propun să vorbim doar
pe chestiunea ce gospodării considerați că trebuie lăsate.
Dep. Galițchi consideră că trebuie lăsate numai viile și livezile, din următoarele motive:
1. Gospodării pentru semințe moșierii nu au avut niciodată; ei nu numai că nu au vîn-
dut semințe țăranilor, dar ei singuri au cumpărat de la țărani.
2. Gospodăriile de sfeclă-de-zahăr ar putea să rămînă, dar la stat ca gospodării-model
sub conducerea specialiștilor.
3. Tutunul este cultivat numai de către țărani6.
4. Dacă ferme de lapte și pentru creșterea animalelor de rasă au existat, atunci numai
la zemstve, nu la moșieri.
De aceea nu trebuie de vorbit mult, trebuie lăsate viile și livezile, iar celelalte de împărțit.
Aici sînt cîțiva domni care vor să se facă așa cum doresc ei, dar noi trebuie să facem așa cum
trebuie, să nu mergem după ei.
Dep. Cocîrlă propune să fie lăsate numai viile și livezile, pentru că dacă au existat gos-
podării de cultură la moșieri, ele pot fi doar admirate, dar țăranii nu pot scoate din ele
niciun folos. Dacă țăranii au cumpărat seminţe, atunci numai de la colegiile agricole, ca de
ex. în cel de la Cucuruzeni, dar nu de la moșieri.
Dl Stepanov: – În punctele 6 și 7 se dau lămuriri complete pentru punctele 3 și 4, de
aceea acestea trebuie examinate împreună.
V.S. Kosovici: – Aici punctele „a” și „b” sînt puse pentru a arăta că dacă gospodăriile cu
caracter științific sînt date populației, atunci țăranii, neinformați despre modalitatea ges-
tionării lor, nu vor ști cum să le dirijeze. Dar în punctele 6 și 7 se spune că din moment ce
statul va considera că poate să le conducă, aceste gospodării vor fi înstrăinate imediat. Sin-
gurul scop al acestor puncte este să nu fie distruse gospodăriile de cultură, să nu rămînem
fără zahăr, tutun ș.a. De aceea Comitetul Agrar din Petrograd, care nu era atît de sigur,
a acceptat să lase aceste gospodării moșierilor pînă statul se va considera în putere să le
gestioneze.
Dep. Erhan: – O serie întreagă dintre oratorii precedenți și-au exprimat temerile că
pămînturile vor rămîne la moșieri; acestea sînt rămășițele fricii de rob de altădată. Acum,

148
după ce s-a lămurit că, în conformitate cu punctele următoare, aceste pămînturi pot fi
înstrăinate, aceste temeri trebuie aruncate. Dar pe mine mă miră cu cîtă ușurință unii
domni vor să reducă și să simplifice aceste două puncte și zic că trebuie lăsate numai viile și
livezile, iar gospodăriile cu sfeclă-de-zahăr și cele de creștere a vitelor de rasă să fie distruse.
Este clar că aceste puncte care au fost făcute de cele mai bune minți ale Rusiei nu au carac-
ter întîmplător, ci sînt legate între ele și au în vedere folosul poporului. Eu mă mir că dum-
neavoastră ați pus viile și livezile mai sus de gospodăriile producătoare de semințe și de
sfeclă-de-zahăr. Nu trebuie să uitați că cele dintîi au prins viață la noi și ele pot fi gestionate
și de către țărani, pe cînd cele din urmă, dacă nimeresc în mîinile încă neexperimentate ale
țăranilor, vor dispare. Trebuie aruncate toate temerile că pămîntul va rămîne la moșieri;
atunci lucrul nostru va merge mai bine și mai repede.
Dl Filipescu: – Dumneavoastră nicicum nu puteți pune capăt chestiunii cu privire
la înstrăinare, pur și simplu nu v-ați obișnuit cu ea. Încă nu ați reușit să rezolvați pro-
blema privind norma de expropriere, dar rezolvați, în schimb, chestiunea despre derogări7.
Bineînțeles că nimeni nu va putea nega că viile, livezile și alte tipuri de gospodării de cul-
tură sînt importante pentru țară, dar trebuie stabilit foarte clar că înstrăinarea se referă în
aceeași măsură la ele ca și la celelalte gospodării. Aceasta este necesar în scopul preîntîm-
pinării anumitor abuzuri8.
Eu nu sînt de acord cu cei care spun că astfel de tipuri de gospodării, ca cele produ-
cătoare de sfeclă-de-zahăr, tutun și lapte, trebuie să fie integral excluse [de la expropri-
ere]. Eu cunosc fabrica de zahăr din Roman, ai căror furnizori sînt în exclusivitate țărani.
Experiența din România a demonstrat că producerea sfeclei în micile gospodării este mult
mai productivă decît în cele mari și mijlocii9. E știut, de asemenea, că producătorii tutunu-
lui sînt numai țăranii. Cît privește gospodăriile pentru lapte, ele deloc nu necesită mii de
desetine; o foarte bună gospodărie poate fi organizată pe 100 de desetine, care probabil nu
va depăși acel maximum care va fi lăsat proprietarului. Stabiliți norma de expropriere și nu
va mai trebui să vorbiți despre derogări. Dar nu vă creați acum dificultăți pe care apoi nu
le veți putea învinge.
Deputații Buzdugan și Minciună propun să înceteze dezbaterile și să se treacă la vot.
Dep. Lunev este împotriva încetării discuțiilor, deoarece nu toate chestiunile sînt des-
tul de clare.
Cu majoritatea de 13 voturi pentru și 9 împotrivă, s-a decis încetarea dezbaterilor.
V.S. Kosovici: – Persoanele competente consideră de datoria lor să observe că votarea
se face fără ca chestiunea să fie lămurită satisfăcător; pentru majoritatea membrilor ches-
tiunea nu este clară.
Dep. Buzdugan de pe loc: – Dați-ne voie să avem părerea noastră, noi nu sîntem copii,
discuțiile au încetat.
Președintele: – Deși ați decis ca discuțiile să înceteze, dar poate că după părerea
experților veți găsi de cuviință să amînați votul.
Dl Murgoci declară că el nu este de acord cu experții.
Dep. Erhan: – Adunarea noastră începe să ia un caracter necuviincios. Nu este admisibil
să fie aruncate strigăte și gesturi amenințătoare la adresa experților care ne ajută. Aceasta
are caracter de stradă. Eu protestez și cer ca protestul meu să fie inclus în procesul-verbal.
Dep. Țîganko cere cuvîntul, deoarece nu a reușit să-și spună părerea sa la timp, deoa-
rece a trebuit să plece cu treburile Comisiei la Consiliul Directorilor.
Cu un vot împotrivă, s-a decis să se dea cuvîntul dep. Țîganko.
Dep. Țîganko: – Noi abordăm o chestiune foarte importantă. Nu trebuie să uitați că
acest raport a fost alcătuit de cei mai buni socialiști și democrați, care au urmărit un singur
scop: binele poporului. Ca să nu mi se reproșeze pe urmă că nu v-am oprit la vreme, eu vă
avertizez că vă duceți în prăpastie, că semnînd niște decizii atît de necoapte și agramate

149
ca cea pe care doriți să o luați acum, dumneavoastră vă semnați falimentul complet. Mă
doare că dumneavoastră pînă acum nu doriți să înțelegeți că în chestiunea ce se discută e
vorba de gospodării de cultură, nu despre stăpîni. Noi zicem: nu distrugeți gospodăriile
de cultură, nu stăpînii. Și dacă vi se spune că astfel de gospodării de înaltă cultură există,
dumneavoastră trebuie să spuneți că acestea se păstrează. Zic unii să se lase numai viile
și livezile, iar celelalte gospodării, oricît de înaltă cultură ar avea, se împart sau, ceea ce e
același lucru, se distrug. Scuzați, dar acesta e analfabetism, e crimă, astfel veți pune capăt
întregii munci a Comisiei Agrare. Dacă în Basarabia sînt gospodării de selecție, ele trebuie
păzite ca ochii din cap. Dumneavoastră ziceți: „Vom împărți gospodăriile producătoare
de semințe, plantațiile de sfeclă-de-zahăr și de tutun și lăsăm numai viile și livezile”. Nu
cumva credeți că domnii experți se pronunță fără niciun temei pentru păstrarea gospo-
dăriilor de cultură? Eu v-am citat deja părerea lui Maslov, revoluționar socialist, om cu o
experiență colosală și democrat de onestitate impecabilă. El a spus că nu e momentul să
fie înstrăinate aceste gospodării și că trecerea lor la cooperative sau zemstve le va distruge;
astfel de exemple au avut loc.
Eu nu am pentru ce să-mi justific democratismul meu, și eu cu conștiința curată, cu
conștiința democratului care are în vedere doar binele poporului, vă zic: astăzi dumnea-
voastră comiteți, conștient sau inconștient, o crimă, ruinînd valorile culturale ale Basara-
biei. Acesta este ultimul meu cuvînt: vreți – votați, nu vreți – nu votați.
Președintele propune: – Avînd în vedere că chestiunea a fost pusă într-o nouă lumină,
poate că adunarea va găsi de cuviință să amîne votarea chestiunii pentru ședința urmă-
toare.
Dl Filipescu protestează împotriva faptului că s-a dat cuvîntul unor deputați după ce
s-a hotărît ca dezbaterile să înceteze. În toate parlamentele, după încetarea dezbaterilor nu
se mai dă cuvîntul nimănui.
Președintele: – Aici nu e parlament, ci Comisie care examinează chestiuni practice și
pentru care orice părere este prețioasă. Cuvînt i s-a dat numai președintelui Țîganko, care
a trebuit să plece cu treburile Comisiei noastre cu permisiunea adunării.
Cu votul majorității de 10 contra 9 s-a decis ca chestiunea să fie amînată pentru ședința
următoare.
Dep. Buzdugan: – Pe mine m-au învinuit că eu am întrerupt pe experți și pe președinte.
Eu trebuie să spun că după ce dezbaterile au luat sfîrșit, nimănui nu trebuie să i se mai dea
cuvîntul (dep. Erhan: – Eu nu am pronunțat nume). Bineînțeles că m-ați avut în vedere
pe mine.
V.S. Kosovici: – Noi, experții, sîntem cointeresați ca toate chestiunile să fie lămurite
cît mai clar și multilateral. Noi acum trebuie să ne achităm pentru acele cunoștințe pe care
le-am obținut în școlile construite din banii poporului.
Dep. Buzdugan către dl Moghileanski și Directoratul de agricultură:
„1) De ce dl Moghileanski nu ne-a adus datele statistice pe care ni le-a promis de atîtea
ori?
2) Ce măsuri a luat Directoratul de agricultură ca aceste informații să fie aduse cît mai
repede?”
Președintele declară că Comisia va lua legătura cu Directoratul de agricultură pe ches-
tiunea aceasta.
Ședința se închide la ora 10 și 30 de minute seara.

Președinte V. Țîganko

150
Note

1 Evident, în sensul că nu vor fi împărțite în vederea împroprietăririi.

2 Deci Țîganko a lucrat în subcomisia desemnată la ședința precedentă, împreună cu cei trei deputați
și cu experții (probabil, Kosovici, Stepanov ș.a.).
3 A culturii gospodăriei țărănești.
4 E vizată contribuția acestora la economia națională (în textul original: народно-хозяйственный
доход).
5 În varianta de arhivă a procesului-verbal, lipsește numele proprietarului Poncet.
6 Tutunul era cultivat numai în gospodăriile țărănești nu pentru că cultivarea lui ar fi fost mai ren-
tabilă în aceste gospodării, ci numai din cauză că munca legată de el era anevoioasă, grea, foarte
murdară și tot atît de dăunătoare sănătății producătorilor.
7 Referire la proprietățile care urmau să fie scutite de expropriere.
8 Formulare confuză – nu e clar ce abuzuri sînt vizate.
9 Este cel puțin îndoielnică această afirmație, de vreme ce se știa prea bine că țăranii dispuneau de
suprafețe foarte mici și nu erau înzestrați cu mijloacele și tehnica necesare pentru producerea unor
cantități mari de sfeclă-de-zahăr de bună calitate. Intenția lui Filipescu, ca și a lui Murgoci mai
devreme, era, dacă nu să lichideze, măcar să reducă la maximum marile proprietăți basarabene
pentru ca, pe de o parte, să anihileze influența politică, economică și socială a moșierilor alogeni de
aici, iar pe de altă parte, să creeze condiții pentru afirmarea rolului statului român în relațiile agrare
și în agricultura Basarabiei.

151
 PROCESUL-VER BAL NR. 17
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 26 iunie 1918

Ședința începe la ora 5 seara.

Prezidează V.V. Țîganko.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea procesului-verbal nr. 14 în limba română și a procesului-verbal nr. 16
în limba rusă.
§ 2. Continuarea dezbaterilor asupra §§ 3, 4 și 5 din raportul cu privire la lichida-
rea marii proprietăți funciare.

§ 1. Se citesc și se aprobă procesele-verbale nr. 14 în limba română și nr. 16 în limba

rusă.
§ 2. Președintele dă citire §§ 3, 4 și 5 așa cum sînt prezentate în raport, apoi enunță
următoarele rezoluții:
1) Rezoluțiile dep. Buzdugan.
Punctul 2: „Nu pot fi împărțite acele proprietăți și părți de proprietăți, cărora le este
recunoscută valoarea deosebită pentru economia națională”.
Punctul 3: „Se consideră că au valoare deosebită pentru economia națională
proprietățile și părțile de proprietăți din următoarele categorii: gospodăriile de sfeclă-de-
zahăr, gospodăriile cu vii și livezi, cele producătoare de semințe și crescătoare de vite de
rasă și gospodăriile care cultivă și vînd material săditor (pepinierele). Aceste gospodării nu
pot avea mai mult de 200 de desetine de pămînt”.
2) Rezoluția dep. Creangă:
„Se consideră că au valoare pentru economia națională pămînturile folosite de către
școlile de agricultură, în calitate de cîmpuri experimentale și pentru creșterea materialului
semincer și săditor”1.
3) Rezoluția dep. Tudos:
„Se consideră că, în cazul marilor proprietari funciari, au valoare pentru economia
națională:
a) acele părți ale proprietăților care sînt demonstrative prin tehnică sau prin caracterul
organizatoric;
b) la categoriile menționate în punctul 3 se referă acele gospodării ale agricultorilor
care realizează fructe și struguri;
c) gospodăriile care cultivă și vînd material săditor”2 .
Președintele: – Astăzi dumneavoastră va trebui să aduceți la un numitor comun toate
dezbaterile asupra punctelor 3 și 4. Este o mare asemănare în toate rezoluțiile. Obiecții
serioase nu sînt, doar că în unele rezoluții nu sînt menționate plantațiile de tutun și fer-
mele de lapte; restul este cumulat în punctele 3 și 4 ale raportului. Vă întreb dacă credeți
că trebuie să reluăm dezbaterile sau nu.
Cu o majoritate de 13 contra 2, se decide să fie continuate dezbaterile.
Dep. Landau propune să fie unite punctele 3 și 4 în unul singur așa cum a fost propus
în rezoluții, adică p. „a” § 3 înlocuit cu p. „a” § 4, p. „b” § 3 cu punctul „b” § 4, iar notele
să fie examinate aparte.
Dl Stepanov: – Primele puncte au caracter principial și numai în punctul 4 se intro-
duce o propunere concretă, de aceea propun ca în primul punct să se scrie direct: „expro-
prierile din primul punct se fac pentru gospodăriile...”, iar mai departe vor fi enumerate
gospodăriile care vor fi expropriate.

152
 Dep. Buciușcan îl susține pe dep. Landau și propune ca după titlul punctului 3 să fie
scris „cum ar fi” sau „și anume” și mai departe să fie enumerate proprietățile.
Dep. Crihan consideră că lucrul nu a fost început acolo de unde trebuie. Trebuia, mai
întîi, să se vorbească despre pămînturi: mănăstirești, ale absenteiștilor, ale supușilor stră-
ini, înstrăinarea cărora nu va provoca niciun fel de dezbateri. Cînd se va ajunge la pămîn-
turile particulare, se va putea spune: rămîn cutare gospodării cu un astfel de maximum.
Vorbitorul propune să fie abandonat proiectul aflat în discuție și să fie creată o comisie
care să elaboreze un nou proiect.
Dep. Bivol: – Eu văd că lucrul nostru merge astfel că țăranii nu vor primi niciun petic
de pămînt. Noi am scris o grămadă de hîrtii, dar nu există nicio prevedere concretă. Noi
stăm aici 17 ședințe, dar nu am formulat clar nicio rezoluție definitivă.
Dep. Buzdugan: – Eu am zis și vă zic că dacă vom accepta punctele 3 și 4 așa cum sînt
în raport, atunci noi vom da organelor care vor face reforma o putere atît de largă, că nicio
moșie nu va trece la țărani, pentru că fiecare moșie se va potrivi pentru o categorie enume-
rată în raport. Țăranii nu au unde să țină o găină cu pui, de aceea trebuie să ne străduim
să luăm cît mai mult pămînt pentru țărani, dar nu să lăsăm moșierilor zeci de mii de dese-
tine. Noi am început de la vîrf, nu de la rădăcină; trebuie spus foarte clar că se expropriază
cutare și cutare și numai după aceea de făcut exproprierile. De aceea eu insist ca rezoluția
mea să fie pusă la vot.
Dep. Crihan declară că el are proiectul dlor Murgoci și Filipescu, care se potrivește
foarte bine cu condițiile locale și propune ca proiectul vechi să fie abandonat și să fie aleasă
o comisie din 3-4 oameni, care să examineze proiectul nou și la ședința următoare să-l
prezinte în Comisie.
Dep. Minciună îl susține pe dep. Crihan.
Dep. Buciușcan propune să fie discutat proiectul vechi și completat cu prevederi din
proiectul nou.
Președintele pune la vot propunerea dep. Crihan de a nu se discuta proiectul vechi.
Cu o majoritate de 14 voturi contra 8, s-a decis de a fi continuată dezbaterea proiectului
cu privire la lichidarea marii proprietăți funciare.
Se pune la vot propunerea dep. Buciușcan de a alege o comisie care să examineze pro-
iectul dlor Murgoci și Filipescu și să facă din el completări la proiectul de lege aflat în
discuție.
Cu majoritatea de voturi, propunerea dep. Buciușcan se acceptă.
Președintele pune la vot punctul 3 în redacția dep. Buzdugan: „Se consideră că au
valoare pentru economia națională proprietățile și părțile de proprietăți din următoarele
categorii” (urmează enumerarea).
Cu majoritatea de 12 contra 8, rezoluția dep. Buzdugan se acceptă.
Președintele pune la vot chestiunea care proprietăți să fie recunoscute că au valoare
pentru economia națională, în ordinea următoare:
1) livezile – adoptată cu majoritatea voturilor;
2) viile – adoptată cu majoritatea voturilor;
3) pepinierele – adoptată cu majoritatea voturilor;
4) plantațiile de tutun: pentru – 4; împotrivă – 18; abțineri – 4. Nu se adoptă.
5) gospodăriile de realizare a laptelui și a altor produse lactate: pentru – 5; împotri-
vă – 17; abțineri – 3. Nu se adoptă.
6) gospodăriile de sfeclă-de-zahăr. S-a decis ca chestiunea să fie lăsată deschisă pînă
după pauză.
7) de prăsilă3: pentru – 5; împotrivă – 14; abțineri – 2. Nu s-a adoptat.
8) de semințe4 – s-a decis să fie lăsată pînă după pauză.

153
 Dep. Cocîrlă: – Eu nu am votat nici pentru, nici împotrivă. Cum pot să votez, de ex.,
pentru gospodăriile producătoare de semințe, dacă nu știu de există sau nu astfel de gospo-
dării? Pînă acum statistica nu ne-a oferit niciun fel de date despre ele.
Dep. Mîndrescu propune de a stabili o normă pentru gospodăriile care au valoare pen-
tru economia națională.
F.F. Pojoga: – Atunci cînd se va discuta chestiunea privind transmiterea pămîntului
expropriat la țărani, nimeni dintre experți nu va avea ceva împotrivă, dar cînd prin vot
se pune la îndoială valoarea culturală a gospodăriilor producătoare de semințe, sfeclă-de-
zahăr ș.a., cu aceasta experții în niciun caz nu vor putea fi de acord. Asupra acestui lucru
trebuie de gîndit. Votul arată că deputații nu și-au clarificat complet această întrebare și
vor să distrugă gospodăriile de cultură. Reproșurile la adresa statisticii, că ea pînă acum
nu a prezentat materiale, nu sînt întemeiate. Întrucît mulți deputați nu înțeleg importanța
gospodăriilor de cultură, propun să fie organizată o consfătuire și să fie date lămuririle
complete despre ceea ce sînt gospodăriile producătoare de semințe, de creștere a vitelor de
rasă ș.a.
Dep. Crihan: – Dl Pojoga spune că gospodăriile de selecție sînt foarte importante. Eu
sînt întru totul de acord cu asta, dar noi avem în vedere, întîi de toate, că țăranului îi tre-
buie pămînt ca să se hrănească și numai după aceea pepiniere, gospodării producătoare de
semințe, de creștere a vitelor de rasă ș.a. De aceea eu zic că mai întîi noi trebuie să spunem
ce luăm.
Noi vom crea gospodării de cultură: avem pămînturile statului din care o parte va fi
dată la țărani, iar pe cealaltă parte se pot face gospodării producătoare de semințe, sfeclă-
de-zahăr, de creștere a vitelor de rasă ș.a.
Dep. Tudos: – Domnilor deputați, nouă ni se reproșează că nu prețuim înalta cultură, și
ne spun asta pornind de acolo că în acest proiect noi recunoaștem ca gospodării de cultură
viile, livezile și pepinierele. Dar noi nu ne gîndim să distrugem gospodăriile producătoare
de semințe de sfeclă-de-zahăr, de creștere a vitelor de rasă ș.a., noi pur și simplu nu putem
vorbi despre ele în acest proiect care are titlul Lichidarea marii proprietăți funciare. Noi
nu dorim să lăsăm aceste pămînturi proprietarilor particulari. În plus, noi nu știm cine va
realiza în viitor acest proiect; el va da viitoarei comisii prea multă putere, și ea va putea lăsa
moșierilor, dacă va dori, aproape toate moșiile, ca fiind de cultură. Dar noi dorim să oferim
în viitor organizațiilor agronomice cea mai mare onoare. Eu personal cred că în fiecare
județ pot fi înființate cîte 8 puncte agronomice și fiecăruia să i se dea cîte 35 de desetine5,
care într-adevăr să fie demonstrative și unde țăranii ar putea să învețe gestionarea corectă
a gospodăriilor. Noi intenționăm să așezăm aceste gospodării demonstrative cît de des.
F.F. Pojoga: – Dep. Tudos încurcă noțiunile. Noi nu spunem cine va fi stăpînul, nu
vorbim despre moșieri, enunțăm numai ideea păstrării gospodăriilor de cultură, care tre-
buie fixată. Au spus aici că nu știu dacă există în Basarabia gospodării de cultură. Eu pot
să numesc, cu aproximație, doar cîteva:
1) gospodărie de creștere a vitelor de prăsilă a dlui Russo;
2) –”– a dlui Efremov;
3) –”– din Vadul lui Vodă;
4) Există o gospodărie mixtă în județul Soroca.
Dar, repet din nou, noi nu vorbim despre detalii, numai enunțăm o idee.
V.S. Kosovici: – Nouă ni s-a cerut aici să numim gospodăriile demonstrative care există
în Basarabia. Dar aceasta nu se poate și nici nu este necesar acum; trebuie mai întîi să fie
spus foarte clar ce tipuri de gospodării le considerați că sînt de cultură. Cînd veți spune
că recunoașteți ca gospodărie de cultură pe aceea care, prin tehnică și volum de muncă,
le depășește pe altele de 3-4 ori ș.a.m.d., atunci veți putea obliga Comisia care va face
reforma și pe persoanele competente să vă furnizeze date despre gospodăriile de cultură

154
din Basarabia, punîndu-i la dispoziție în prealabil instrucția corespunzătoare detaliată.
Acțiunile Comisiei vor fi controlate de oameni de pe loc, competenți, experimentați și cu o
anumită erudiție. Și atunci Sfatul Țării va ști că cutare moșie poate fi păstrată integral sau
parțial ori exclusă cu totul din categoria celor care au valoare pentru economia națională.
Dep. Minciună propune să fie luată legătura cu Directoratul de agricultură care pe
parcursul a 2-3 zile ar putea, prin intermediul zemstvelor, să ne prezinte informația despre
gospodăriile de cultură existente în Basarabia.
La ora 8 și 15 minute se anunță întrerupere.

Ședința este reluată la ora 8 și 40 de minute.

Prof. Murgoci: – Eu susțin întru totul principiul păstrării și dezvoltării gospodăriilor
de cultură, dar sînt împotriva introducerii în proiectul de lege a unui principiu care nu
este aplicabil în Basarabia. Am acum în mînă datele statistice din 1917 despre categoriile
de gospodării din partea europeană a Rusiei, inclusiv din Basarabia. În aceasta din urmă
plantațiile de tutun nu depășesc 20 de desetine. În 1911, în Basarabia sfecla-de-zahăr era
cultivată pe 2 000 de desetine, apoi suprafața aceasta se reduce la 1 500, 1 300, iar în 1917
alcătuiește 700 de desetine. De aici se vede că aici producția sfeclei-de-zahăr nu are deo-
camdată mare importanță6. Dacă în viitor producția sfeclei-de-zahăr se va dezvolta, atunci
fabricile vor putea fi asigurate deplin de către țărani – vă amintesc încă o dată fabricile din
România.
Felul cum e pusă problema gospodăriilor de cultură în tezele raportului este destul de
firească pentru Rusia, unde, de ex., în gubernia Podoliei are 100 de fabrici de zahăr. De
altfel eu cunosc fabrici și în gubernia Podoliei, de ex. la Bendiceni7, care sînt aprovizionate
cu sfeclă de către țărani. Întrucît în Basarabia această ramură și alte ramuri ale gospodării-
lor de cultură sînt în stare embrionară, eu propun ca în acest capitol ele să nu fie menționate
deloc și să fie rezolvată problema lor în capitolul despre organizarea proprietății funciare8.
Dep. Lunev: – Dumneavoastră aveți de gînd, după cîte înțeleg eu, să excludeți plantațiile
de sfeclă-de-zahăr din gospodăriile care au valoare pentru economia națională. Între
altele, în Basarabia există fabrica societății producătoare de sfeclă-de-zahăr din Zarojeni
care dispune de 5 500 de desetine de pămînt9. Dacă suprafața aceasta se micșorează, cum
propuneți dumneavoastră, fabrica aceasta va înceta să lucreze. Bolșevicii au demonstrat
că norodul nu poate conduce fabricile – în mîinile lor aproape toate fabricile au încetat să
funcționeze. Trebuie să avem o privire mai largă asupra lucrurilor, altfel ne putem întoarce
la starea primitivă, cînd populația va fi lipsită de zahăr, lapte, semințe ș.a. Nu distrugeți
gospodăriile de cultură – dacă sînt, trebuie păstrate; dacă nu sînt, trebuie înființate.
Președintele pune la vot întrebarea dacă pot fi considerate că au valoare pentru econo-
mia națională:
1) gospodăriile cultivatoare de sfeclă-de-zahăr: pentru – 9, împotrivă – 14. Nu s-a
adoptat;
2) gospodăriile cultivatoare de semințe: pentru – 6; împotrivă – 14. Nu s-a adoptat.
Este pus la vot punctul trei în întregime în următoarea redacție: „Se consideră că au
valoare pentru economia națională gospodăriile din următoarele categorii: a) livezile;
b) viile; c) gospodăriile care cultivă și realizează material săditor (pepinierele)”.
Punctul este adoptat cu o majoritate de 16 pentru, 2 împotrivă și 4 abțineri.
Nota la punctul 4 cu majoritate de 13 și 4 împotrivă se exclude.
Este aleasă Comisia pentru examinarea proiectului de lege propus de dl Filipescu. În
Comisie au intrat dnii Crihan, Buzdugan, Erhan, Almendingher, Grosman, Stavriev și
Tudos.
Pînă la închiderea ședinței, dep. Alexandri cere permisiunea să dea citire rezumatului
foiletonului său, care se referă la chestiunea agrară: „Valoarea agricolă sînt gospodăriile

155
de cultură – iată care este tema dezbaterilor ultimelor ședințe. Dar adunarea de astăzi și
posibilitatea de a discuta problema agrară sînt rezultatul revoluției care ne-a distrus țara și
a distrus-o nu pentru că avem gospodării de cultură, în jurul cărora se învîrtesc discuțiile
noastre aproape o lună, dar pentru că pămîntul nu este împărțit corect între cei care îl
lucrează. Pentru a ieși cu onoare din această situație, eu propun:
1) să fie stabilită rația minimă pentru fiecare stăpîn;
2) a stabili rația maximă pentru fiecare gospodărie de cultură;
3) a fixa rația care rămîne în mîinile foștilor proprietari, fie că e pămînt obișnuit sau
vii și livezi”10.
Ședința se închide la ora 9 și 30 de minute.

Președinte V. Țîganko

Note

1 În locul cuvîntării lui Creangă din procesul-verbal al ședinței precedente, această rezoluție nu se
află, deci nu a fost reținută de către secretarul Comisiei, care a scris documentul.
2 Nici aceste rezoluții nu sînt în luarea de cuvînt a dep. Tudose din ședința precedentă.
3 Gospodăriile crescătoare de vite de rasă.
4 Gospodăriile producătoare de semințe.
5 Bineînțeles că această propunere nu era în acord cu realitățile din Basarabia, unde nu prea existau
posibilități pentru realizarea unor astfel de inițiative.
6 Murgoci trage o concluzie în baza unei situații excepționale, din anii de război, ceea ce nu era rele-
vant pentru decizia pe care Comisia urma să o ia în această chestiune.
7 Probabil, corect: Bredicev.
8 Este evidentă tedința de a impune renunțarea la gospodăriile de cultură.
9 Acest exemplu foarte concludent anulează afirmațiile că rolul principal în producerea sfeclei-de-
zahăr revenea gospodăriilor țărănești.
10 Din cauza, probabil, a condensării texului și, poate, a pierderii unor detalii, intervenția lui Ale-
xandri se arată destul de confuză.

156
 PROCESUL-VER BAL NR. 18
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 28 iunie 1918

Ședința se deschide la ora 5 seara.

Prezidează V.V. Țîganko.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea procesului-verbal nr. 17.
§ 2. Darea de seamă a Comisiei aleasă pentru examinarea raportului dlui Filii-
pescu.
§ 3. Discutarea punctului 4 al proiectului de lege cu privire la lichidarea marii
proprietăți funciare.

§ 1. Se citește și se aprobă procesul-verbal nr. 17.

În sală intră generalul Averescu împreună cu un grup parlamentar care au vizitat Basa-
rabia. La apariția lor, deputații se ridică în picioare.
Președintele: – Domnilor membri ai Comisiei, printre oaspeții care au vizitat ședința
de astăzi, sîntem fericiți să putem saluta apariția unuia dintre cei mai de seamă apărători
ai patriei noastre Basarabia și ai României în lupta eroică comună cu foștii noștri aliați pe
Frontul Român și basarabean, a viteazului și talentatului comandant, generalul Averescu.
(Aplauze)
Dați-mi voie ca printr-o serie nu prea mare de exemple, dar deosebit de strălucite, să
ilustrez figura foarte mare a unui general cinstit, viteaz și talentat. În primele momente
ale ofensivei românești, înainte de operația strălucită de trecere a trupelor române peste
Dunăre, generalul Averescu, sfidînd tot felul de pericole care îi puneau viața în primejdie,
el singur a făcut recunoașterea cu aeroplanul și a zburat peste Dunăre și apoi a îndepli-
nit strălucit trecerea sa istorică. În alt moment al operațiunilor militare, cînd sub presiu-
nea forțelor mai numeroase ale inamicului armata română a fost nevoită să se retragă pe
pămîntul ei natal în direcția Rîmnic–Buzău–Focșani, această retragere a fost apărată cu
un eroism de nedescris mai ales de către trupele generalului Averescu. În sfîrșit, ultima
epopee care s-a terminat cu… luptele istorice de sub Mărășești, unde un rol de seamă în
aceste bătălii glorioase l-a jucat generalul Averescu.
Astfel, domnilor membri ai Comisiei, dacă poporul nostru, inclusiv țărănimea noas-
tră, stăpînește o mare bogăție, această bogăție este pămîntul nostru. În momentul de față
nouă ni s-a oferit posibilitatea și dreptul de a dispune de această bogăție. Noi trebuie să
știm și să ținem minte că în mare măsură acest drept și această posibilitate le datorăm
generalului Averescu și armatei sale.
Permiteți-mi ca pentru asta să-i aduc mulțumiri sincere viteazului general în numele
Comisiei Agrare și să-i exprim profundul nostru respect. (Membrii Comisiei, stînd în
picioare, acoperă cuvîntarea președintelui cu aplauzele adresate generalului Averescu.)1
§ 2. Dep. Grosman raportează rezultatele consfătuirii Comisiei aleasă pentru examina-
rea proiectului dlor Filipescu și Murgoci:
– Raportorul Crihan a promis să traducă proiectul în limba rusă, dar din păcate el a
adus o ciornă în limba română și noi nu am avut posibilitate să examinăm tot raportul.
Am reușit să examinăm doar cîteva puncte în care nu am găsit nimic nou comparativ cu
vechiul raport. Nou în proiectul dlor Murgoci și Filipescu sînt numai normele de la 100
pînă la 300 de desetine. Noi am hotărît să amînăm examinarea definitivă a proiectului
pînă cînd dnul Crihan va avea grijă să-l traducă în limba rusă și am mai decis să-i invităm
pe dnii Murgoci și Filipescu să dea explicațiile corespunzătoare.

157
 Dep. Buzdugan: – Dl Grosman a zis că în raportul dlor Murgoci și Filipescu nu ar fi
nimic nou. Nou este. Acolo se expropriază integral în primul rînd pămînturile care se
iau în totalitate, adică pămînturile mănăstirești, de udel2 , ale absenteiștilor ș.a.m.d., apoi
pămînturile aflate în proprietate privată, pentru care se stabilește un maximum. Altfel
spus, acest proiect începe lucrul de la rădăcină, nu de la vîrf, ca cel vechi. Acest proiect, care
zilele acestea va fi tradus, va grăbi lucrul nostru.
…3 temerea că o mare parte a pămînturilor vor rămîne la moșieri. De aceea executarea o
putem încredința Comitetului. Actualul Comitet Agrar Ținutal ar putea, dintr-un motiv
sau altul, să-și înceteze activitatea, de aceea eu propun să fie ales un comitet executiv spe-
cial, căruia să-i fie date directivele corespunzătoare.
Dep. Mîndrescu roagă ca experții să lămurească următoarele:
1. Dacă lista pămînturilor se va face pînă la intrarea lor în fondul de stat sau după.
2. Au oare experții convingerea că actualele comitete agrare vor putea oferi informația
despre aceste pămînturi atît cît va mai exista Comisia Agrară?
3. Cine trebuie să îndemne comitetele agrare să înceapă imediat a lucra cu Colegiul
Agronomic?
V.S. Kosovici răspunde: – Bineînțeles că puterea executivă trebuie să se supună celei
legislative. Este bolnav acel organism legislativ care se teme că organele executive numite
de el nu va îndeplini legea. Puterea executivă trebuie să se formeze pe lîngă Directoratul
de agricultură4. Dar trebuie evitată graba. Niciun guvern și niciun directorat, mai cu
seamă unul atît de deosebit cum e în Basarabia, nu poate să realizeze un proiect de lege
atît de repede cum ar vrea unii. Nu trebuie să ne grăbim și să punem lucrurile claie peste
grămadă; sînt necesare consecvență și chibzuință. Pe mine mă miră cum oamenii practi-
cieni pot să ceară grabă într-un lucru atît de complicat. Despre lucruri foarte simple noi
am vorbit o săptămînă, iar o chestiune atît de importantă necesită timp, bani, oameni și
muncă.
N.K. Moghileanski: – Aici a fost atinsă de către dep. Mîndrescu chestiunea cu privire
la lucrările pregătitoare. Încă la cea de-a doua ședință a Comisiei Agrare eu am spus că tre-
buie obligate comitetele agrare să se ocupe neîntîrziat de luarea la evidență a gospodăriilor
și alcătuite așa-zisele fișe de inventar.
Dl Topor declară că Directoratul de agricultură a luat măsuri și în curînd aceste date
vor fi prezentate.
Președintele pune la vot prima parte a punctului 4, începînd cu cuvintele „aprobarea
definitivă ș.a.m.d.”.
Se acceptă cu o singură abținere.
Dep. Buzdugan propune ca la amendamentul dep. Buciușcan „aprobarea definitivă
aparține unei comisii speciale din reprezentanți ai Sfatului Țării” să se adauge: „împreună
cu Comitetul Agrar Ținutal”.
Se pune la vot partea a doua a punctului 4 cu amendamentele lui Buciușcan și Buzdu-
gan.
Este adoptată cu 17 voturi pentru, 3 împotrivă și o abținere. Astfel, punctul 4 este
adoptat în următoarea redacție: „Lista proprietăților aparte și a părților de proprietăți
referitoare la categoriile menționate în § 3 se alcătuiește de către Comitetul Agrar Județean
împreună cu Colegiul Agronomic și fiecare proprietate inclusă în listă se supune unei cer-
cetări la fața locului. Aprobarea definitivă a listei aparține unei comisii speciale, alcătuită
din reprezentanți ai Sfatului Țării împreună cu Comitetul Agrar Ținutal și completată cu
Colegiul Agronomic al Directoratului de agricultură”.
Deputatul Lunev raportează despre datele statistice cu privire la pămînturile care se
află în Basarabia (vezi Anexa la pr.-v. nr. 18)5.

158
 La ora 7 și 30 de minute este anunțată o întrerupere.

Ședința este reluată la ora 8.

Prezidează dep. Crihan.
Timpul de după pauză este consacrat discuțiilor cu generalul Averescu. Generalul
Averescu își spune părerea sa despre reforma agrară. În viziunea sa, lucrările reformei
agrare vor avea cea mai bună productivitate atunci cînd vor fi realizate prin înțelegerea
cea mai bună dintre clasele cointeresate. Apoi, trecînd la chestiunea privind lichidarea
latifundiilor, el atrage o atenție deosebită la faptul că lichidarea lor va duce numaidecît
la o reducere a productivității ținutului, odată cu scăderea productivității vor scădea
și operațiunile comerciale și aceasta, la rîndul ei, se va regăsi în nivelul de bunăstare a
ținutului, deoarece odată cu reducerea exportului și cu creșterea importului importanța
comercială a ținutului scade. Pentru a ieși cu onoare din această situație, el recomandă
ca latifundiile să fie lăsate în proprietatea comună a țăranilor, păstrînd în mod obligato-
riu marea proprietate, deoarece aceasta, avînd cheltuieli mai mici, este mai productivă.
Poate că mai tîrziu viața va oferi alte forme, mai potrivite, dar deocamdată el nu vede alte
soluții.
Trecînd mai departe de la chestiunea latifundiilor la cea arzătoare în momentul de
față – la trecerea în general a pămîntului la țărani, el consideră că chestiunea aceasta este
atît de complicată și ea trebuie soluționată atît de temeinic și de motivat, încît e îndoielnic
că aceasta se poate face într-un termen atît de scurt. Se apropie vremea semănatului, va
trebui degrabă să fie pregătite cîmpurile pentru semănăturile de toamnă, pe cînd Comisia
Agrară se află abia la începutul lucrărilor sale și care ar putea să se tărăgăneze pînă nu se
știe cînd. Pentru a ieși din această situație, el vede o singură soluție: arenda pentru încă un
an a pămînturilor ocupate de țărani.
În numele Comisiei, președintele mulțumește generalului Averescu pentru cuvînta-
rea sa.
Președintele propune6 să se treacă la discutarea punctului 4 care spune: „Lista
proprietăților aparte și a părților de proprietăți referitoare la tipurile menționate în § 3 se
alcătuiește de către Comitetul Agrar Județean împreună cu Colegiul Agronomic și fiecare
proprietate inclusă în listă se supune unei cercetări la fața locului. Aprobarea definitivă a
listei aparține Comitetului Agrar Ținutal, completat de un colegiu agronomic special al
Directoratului de agricultură” 7.
Dep. Buciușcan: – În Comisie, mulți deputați și-au exprimat temerea că organul care
va realiza proiectul de lege în viață nu va fi la înălțimea care i se va cere, că el ar putea să
răstălmăcească proiectul și chiar s-a spus că el ar putea trece toate pămînturile în catego-
riile celor excluse de la expropriere și lăsate proprietarilor8. Pentru a spulbera aceste temeri
și a-i atrage chiar pe deputați la lucrările pentru realizarea acestui proiect de lege în viață,
eu propun ca partea a doua a acestui punct să fie redactată astfel: „Aprobarea definitivă a
listei aparține unei comisii speciale din reprezentanți ai Sfatului Țării, completată de un
colegiu agronomic special al Directoratului de agricultură”.
Dep. Minciună spune că „acest punct a fost scris pentru că alcătuitorii proiectului de
lege au trebuit să țină cont de faptul că gospodăriile de cultură provizoriu rămîn în mîinile
proprietarilor. În asemenea condiții, acest punct se arată foarte clar. Acum însă, cînd s-a
hotărît că tot pămîntul trece în fondul funciar de stat, acest punct este de prisos, deoarece
va fi un organ special care va examina toate pămînturile de laolaltă. Acest organ poate fi
ales de către Directoratul de agricultură”.
Dep. Bodescu: – Propunerea dep. Buciușcan nu poate fi acceptată. Ar fi un ideal prea
mare ca parlamentul care face legile să le realizeze tot el în viață. Trebuie să se facă deosebire

159
între puterea legislativă și cea executivă. Propunerea dep. Buciușcan nu poate fi acceptată și
din alte motive. Urmînd sensul decretului regal, Sfatul Țării din legislatura curentă, după
rezolvarea problemei agrare, va fi dizolvat. Pînă la convocarea unei noi sesiuni, ar putea să
treacă un an și mai mult. În Declarația din 27 martie nu este niciun punct care i-ar fi dat
Sfatului Țării dreptul de a alcătui, după dizolvarea sa, vreo comisie. Asta înseamnă că atît
timp cît nu este convocat un nou parlament, lucrările pentru realizarea proiectului de lege
în viață nu va merge, deoarece nu are cine le face. Eu cred că punctul 4 poate fi acceptat în
forma în care a fost scris, deoarece nu există niciun temei să nu avem încredere în organele
executive.
Dep. Lunev: – Ceea ce am vrut eu să zic, a spus deja dl Bodescu, adaug numai că drep-
tul de stat niciodată nu a cunoscut confundarea puterilor legislativă și executivă. Dacă
asta s-ar întîmpla, atunci vor intra în astfel de hățișuri din care nu am mai ieși nicio-
dată. Dumneavoastră nu aveți încredere în organele populare. Dar dumneavoastră înșivă
sînteți reprezentanți ai poporului. Nu cumva nu credeți nici în dumneavoastră? O astfel
de neîncredere neîntemeiată în organizații nu trebuie să existe. Trebuie numai să insis-
tăm ca Comitetul Agrar Ținutal să fie ales pe baze democratice. Cît privește propunerea
dep. Minciună, după care Comitetul să fie ales de Directoratul de agricultură, aceasta, să
mă scuzați, este o falsificare a opțiunilor populare. De aceea eu susțin în întregime punc-
tul 4 în redacția din raport.
Deputații Găină, Tudos și Bivol susțin întru totul propunerea dep. Buciușcan ca Sfatul
Țării să aleagă o comisie din rîndul deputaților.
Dep. Osoian se alătură la propunerea dep. Buciușcan, dar propune să fie redactată ast-
fel ca viitorul Comitet Agrar Împlinitor al Ținutului, care va realiza proiectul de lege în
viață, să fie organizat de Sfatul Țării.
Dep. Buciușcan: – Dl Bodescu a zis că propunerea mea este prea ideală și nu trebuie
confundate puterile legislativă și executivă. Dar dl Bodescu știe, desigur, că Directoratul
de agricultură a fost ales de Sfatul Țării, deși este putere executivă. Tot așa Sfatul Țării
poate să aleagă o comisie care să realizeze proiectul de lege în viață.
Dep. Minciună: – Eu cred că acum, cînd noi am stabilit exact care pămînturi vor trece
în fondul de stat, nu pot avea niciun fel de fărădelegi în Comitet, noi nu avem de ce […]9
Președintele propune ca la adunarea viitoare să fie ales provizoriu un nou președinte, că
el este extenuat și vrea să se odihnească.
Ședința se închide la ora 9 seara.

Președinte V. Țîganko
Deputații:

Note

1 Acest proces-verbal pare să fie alcătuit din părți disparate, care nu sînt așezate în consecutivitate
logică, astfel că discursul de răspuns al generalului va fi dat în cea de-a doua parte a ședinței, adică
după cîteva ore.
2 Vezi procesul-verbal nr. 3, nota 5.
3 O mică lacună în document. Nu este sigur că această parte de text ar aparține lui Buzdugan.
4 Evident că nu este vizată puterea executivă în sensul larg al termenului, ci acel organ de stat care
urma să se ocupe de realizarea reformei agrare.

160
5 Acest document lipsește.
6 E posibil ca această parte a procesului-verbal, care pornește de aici și ține pînă la sfîrșitul documen-
tului, să se refere la prima parte a ședinței, de pînă la pauză.
7 Se observă că această formulare se deosebește pe alocuri esențial de cea care fusese votată puțin mai
devreme în aceeași ședință, înainte de pauză, și care, în linii generale, are același conținut.
8 Sintagma „proprietăți excluse” nu este suficient de clară în acest loc. Nu se știe dacă vorbitorul
avea în vedere exproprierea tuturor pămînturilor sau, dimpotrivă, scoaterea lor din categoria
proprietăților ce ar fi urmat să fie expropriate.
9 Lacună în document.

161
 PROCESUL-VER BAL NR. 19
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 30 iunie 1918

Prezidează V.V. Țîganko.

Ordinea de zi:
§ 1. Citirea procesului-verbal nr. 18.
§ 2. Realegerea Prezidiului.
§ 3. Continuarea dezbaterii raportului cu privire la lichidarea marii proprietăți
funciare.

§ 1. Citirea și aprobarea procesului-verbal nr. 18.

§ 2. Președintele propune să fie ales un nou președinte, deoarece el are nevoie de odihnă
și liniște pentru o vreme.
Dep. Buzdugan: – Dl Țîganko motivează renunțarea sa la președinție prin faptul
că ar fi surmenat. Dar eu cred că pricina este alta. Cînd în Comisia Agrară au intrat
reprezentanții Uniunii Marilor Proprietari Funciari, la ordinea de zi s-a pus chestiunea
realegerii prezidiului1. Iar acum domnul Țîganko vrea să termine cu această chestiune, ca
să nu fie niciun fel de confuzii. Noi sîntem extenuați cu toții, dar trebuie să ne îndeplinim
datoria față de popor pînă la capăt. Iar domnul Țîganko, fiind reprezentant al Fracțiunii
țărănești, nu trebuie să refuze, pentru că dumnealui lucrează pentru binele țăranilor. Eu
propun să fie lăsat prezidiul vechi și să mai alegem un secretar care ar face procesele-verbale
în limba română.
Dep. Minciună zice că nu este nimic nefiresc că președintele a obosit prea tare, deoa-
rece prezidiul are foarte mult de lucru, dar cît timp deputații nu au discutat încă această
chestiune, propune să fie amînată pentru următoarea ședință.
Deputaţii Găină și Nikitiuk consideră că chestiunea nu trebuie amînată, ci se cere ca
chiar acum dl Țîganko să fie rugat să rămînă președinte, pentru că el întotdeauna a condus
bine toate ședințele.
Dep. Grosman: – Domnilor deputați, eu nu cred că dl Țîganko refuză din cauză că
chestiunea realegerii prezidiului s-ar afla pe una dintre ordinile de zi, cum i se pare dlui
Buzdugan. Atunci s-a vorbit despre realegerea întregului Prezidiu, iar acum dl Țîganko
roagă să fie eliberat din funcția de președinte că nu este sănătos.
Trebuie să recunoaștem că în afară de dl Țîganko, nimeni dintre noi nu va putea
conduce ședințele și bineînțeles că dl Țîganko, în calitatea sa de președinte al Fracțiunii
ţărănești, va consimți să continue lucrul, chiar cu risc pentru sănătatea sa. Mie mi se pare
însă că motivul refuzului dlui Țîganko este altul. Noi sîntem o instituție de stat tînără,
dar dezbaterile noastre sînt urmărite de multă lume, mulți iau seama la fiecare greșeală a
noastră, de aceea trebuie să fim foarte atenți în activitatea noastră. Deși activitatea noastră
este una economică, totuși ea are conexiuni cu politica, iar în politică totul trebuie să fie
prevăzut; în acest domeniu se cer cunoștințe și deprinderi. Noi trebuie să recunoaștem
sincer că în această privință sîntem slabi, de aceea oamenii care s-au deprins să gîndească și
să se descurce în orice chestiune au preîntîmpinat că a rezolva problema agrară așa cum o
facem noi nu se poate; trebuie să fim cumpăniți. Dl Țîganko v-a preîntîmpinat că vă duceți
în prăpastie, dar dumneavoastră nu vreți să auziți nimic. Eu cred că dl Țîganko anume de
atîta renunță la președinție, deoarece el nu speră că dumneavoastră veți putea face acest
lucru așa cum se cuvine. Dl Averescu a spus la ședința trecută că chestiunea agrară trebuie
examinată din punct de vedere statal și politic.

162
 Trebuie de ascultat oamenii experimentați. Propun ca proiectul să fie reexaminat încă
o dată pentru a evita greșelile.
Președintele pune la vot întrebarea dacă realegerea președintelui să fie amînată pentru
ședința următoare sau să fie lămurită acum.
Cu majoritatea de 13 împotriva la 11, s-a decis să fie amînată pentru ședința următoare.
§ 3. Președintele dă citire punctului 5 al proiectului: „Proprietățile și părțile de
proprietăți referitoare la categoriile arătate în art. 3 intră în gestiunea statului sau a orga-
nelor de autoadministrare locală din momentul în care statul sau autoadministrarea locală
consideră că e posibil să ia aceste gospodării în gestiunea lor”.
Dep. Buciușcan este de acord în principiu cu punctul, dar avînd în vedere că proiectul se
elaborează pentru Basarabia și trebuie să fie aprobat de organul suprem al Basarabiei, pro-
pune ca acest punct să fie redactat altfel, și anume: „Proprietățile și părțile de proprietăți
referitoare la categoriile arătate în art. 3 intră sub conducerea organului executiv al Con-
siliului Suprem al Ținutului2 din momentul publicării documentului de față”, deoarece
redacția veche poate fi înțeleasă în sensul că pămînturile intră sub conducerea Guvernului
Central. Oratorul elimină cuvintele „cînd statul va considera posibil”, deoarece odată ce
s-a hotărît că toate pămînturile, inclusiv cele de cultură, trec în fondul statului, această
expresie este de prisos.
Dep. Erhan consideră că ultima declarație a dep. Buciușcan este prematură, deoarece
atunci cînd s-a vorbit despre tipurile de gospodării, s-a stabilit dacă acestea sînt lăsate pro-
prietarilor sau sînt trecute la stat. S-a spus numai că nu sînt pasibile de împărțire.
Dep. Buzdugan propune ca punctul 5 să fie exclus cu totul, deoarece odată cu schim-
barea proiectului el nu mai are legătură nici cu punctul 3 și nici cu următoarele 8, 9, 10 și
11 puncte ale proiectului.
Dep. Minciună îl susține pe dep. Buzdugan: – Dacă [acest punct] chiar și este necesar,
el nu se află la locul lui.
Dl Stepanov explică confuziile prin faptul că în punctul 2 se spune că „cutare pămînturi
nu vor fi reîmpărțite”. De aceea nu este clar dacă gospodăriile de cultură rămîn proprieta-
rilor sau trec la fond. Dacă în punctul 2 ar fi expresia „nu vor fi transmise” și ar fi stabilită
cota maximă, așa cum a propus el, atunci confuzii nu ar mai fi și lucrurile ar avansa foarte
repede. De aceea oratorul propune să se revină la punctul 2 și cuvîntul „reîmpărțire” să fie
înlocuit cu cuvîntul „transmitere”3.
Președintele: – În primul punct, dumneavoastră ați zis că toate pămînturile trec în fon-
dul funciar al statului; în punctul doi ați spus că gospodăriile de cultură nu sînt pasibile de
(re)împărțire, iar mai departe, în punctul 3, ați arătat care gospodării trebuie considerate
ca fiind de cultură. Dar a rămas neclară chestiunea ce e de făcut cu gospodăriile de cul-
tură. Așa cum se vede din dezbateri, o parte a deputaților consideră că aceste pămînturi,
adică viile, livezile și pepinierele, trebuie să rămînă la proprietari, alții că ar trebui lăsată o
anumită normă, iar toate celelalte trec, potrivit punctului 1, în fondul de stat. De aceea eu
vă rog să răspundeți clar la următoarea întrebare: pămînturile care în punctul 3 sînt recu-
noscute că au valoare pentru economia națională vor rămîne la foștii proprietari în orice
mărime sau vor fi raportate la punctul 1 al proiectului de lege, adică trec în fondul de stat
peste o anumită normă?
Dl Celebidaki: – Eu nu sînt de acord cu dl Stepanov că în punctul 2 s-ar fi produs o
greșeală. Au fost multe discuții pe acest subiect, și deputații au lăsat intenționat cuvîntul
„reîmpărțire”, avînd în vedere că gospodăriile de cultură trec la stat, dar sînt reîmpărțite.
Cît privește punctul 4, acesta bineînțeles că după schimbările făcute în raport își pierde
sensul de mai înainte, dar totuși trebuie să se păstreze în sensul că atunci cînd va considera
necesar, statul va înstrăina gospodăriile de cultură. La întrebarea președintelui, eu răspund
că gospodăriile de cultură pot fi înstrăinate, dar este necesară o anumită normă, și anume

163
pentru vii și livezi o normă, iar pentru gospodăriile de cîmp alta. În ceea ce privește pepini-
erele, întrucît acestea servesc direct nevoile populației, trebuie expropriate integral.
Dep. Buzdugan: – La discutarea punctului 2, eu și alți membri ai Comisiei am insistat
asupra cuvîntului „reîmpărțire”, deoarece mai departe veneau gospodăriile crescătoare de
semințe, de vite de rasă și altele, pe care nu aveam de gînd să le lăsăm proprietarilor. Acum
însă, cînd am lăsat numai livezile, viile și pepinierele, eu cred că viile și livezile nu pot fi
luate în niciun caz de la proprietari. De aceea eu sînt de acord cu dl Stepanov că în punctul
2 trebuie schimbat cuvîntul „reîmpărțire” cu cuvîntul „transmitere”, și atunci vor avea
sens și toate punctele următoare. Relativ la pepiniere, eu sînt de acord cu dl Celebidaki că
trebuie să fie înstrăinate integral.
Dep. Buciușcan: – Eu nu-i pot înțelege pe unii vorbitori. Cînd au fost examinate punc-
tele 1 și 2, ei apărau anumite prevederi cu spumă la gură, iar acum sînt dispuși să le schimbe
din nou cu inima împăcată. Atunci cînd a fost examinat punctul 2, unii vorbitori au insis-
tat ca în locul expresiei „nu sînt pasibile de înstrăinare” să fie scris „nu pot fi reîmpărțite”.
Acum aceeași vorbitori zic: să mergem la compromis și schimbăm cuvîntul „reîmpărțire”
cu cuvîntul „transmitere”. Dar, domnilor, dumneavoastră comiteți o nedreptate socială,
dacă proprietarului care are 10 000 de desetine îi luați tot pămîntul, în afara normei de
100 de desetine, iar dlui Cristi, care are 300 de destine de vie, ce îi aduc un venit foarte
mare, nu-i luați nimic.
Apoi mai zic aceștia că punctul 3 nu are legătură cu cele precedente. Dar, după mine,
are, și încă foarte mare. În primul punct noi zicem că toate pămînturile, inclusiv cele de
cultură, trec la stat de la o normă în sus; în punctele 2 și 3 zicem că livezile, viile și pepinie-
rele nu pot fi reîmpărțite, dar în conformitate cu punctul 1 ele sînt înstrăinate în fond, dar
numai nu sînt reîmpărțite. Se pune întrebarea cum le va lua statul și cum le va stăpîni – la
această întrebare răspunde punctul 5. Cum vedeți, legătura este destul de mare și punc-
tul 5 trebuie să rămînă.
Dep. Erhan: – Aici s-a spus că gospodăriile de cultură trebuie să rămînă la proprieta-
rii lor. Dar în așa caz ele nu pot fi considerate că au valoare pentru economia națională,
deoarece vor fi folosite pentru exploatare. Ele vor aduce folos numai atunci cînd vor fi în
mîinile organelor publice. De aceea trebuie spus că gospodăriile de cultură vor fi trecute la
stat sau la organele publice.
Prof. Murgoci: – Eu îl susțin întru totul pe dep. Buzdugan că asupra cuvîntului
„reîmpărțire” s-a insistat, deoarece în continuare era vorba de gospodăriile cultivatoare
de semințe și crescătoare de vite de rasă și alte gospodării. Iar acum cînd noi am lăsat
numai livezile, viile și pepinierele, ne putem întoarce la punctul 2 și să înlocuim cuvîntul
„reîmpărțire” cu cuvîntul „transmitere”. Viile și livezile nu pot fi comparate cu gospodări-
ile de cîmp; cele dintîi necesită muncă foarte multă și mari cheltuieli care pot fi recuperate
doar peste cîțiva ani; ele pot fi comparate cu o fabrică sau o uzină. De aceea ele nu trebuie
să fie înstrăinate, ci să rămînă integral în mîinile proprietarilor lor. Altă chestiune sînt
viile și livezile absenteiștilor și ale supușilor străini; acestea trebuie să treacă sub stăpînirea
unui organ special, care va realiza înstrăinarea. Acest organ nu va fi nici Sfatul Țării, nici
Guvernul Central și nici Directoratul de agricultură; acesta trebuie să fie un organ special
care să se ocupe numai de realizarea în viață a reformei agrare.
Dep. Bivol: – Eu văd că părerea deputaților noștri se schimbă foarte repede. Astăzi
vorbesc de o normă de 100 de desetine, mîine de 300 de destine, iar poimîine vor zice 500
de desetine ș.a.m.d. Eu cred că livezile, viile și pepinierele trebuie să treacă la stat, iar ca să
nu fie fărîmițate, pe ele să fie construite școli de vinificație, care într-adevăr vor aduce folos
poporului.
Dep. Mîndrescu: – În primul punct am spus că toate pămînturile trec la stat. Mai
departe noi nu am negat aceasta în niciun punct, doar am spus, în punctele 2 și 3, că nu vor

164
fi reîmpărțite livezile, viile și pepinierele. Iar acum unii vorbesc că acestea nu vor fi înstrăi-
nate, ci rămîn integral la proprietari. Noi trebuie să spunem clar că toate aceste pămînturi,
peste o anumită normă, trec la stat sau să fie fixat un termen pînă la care viile, livezile și
pepinierele rămîn la proprietar, altfel vă preîntîmpin că la primăvară mulți vor avea livezi
și vii cu cîte 300-400 de desetine.
Dep. Caraiman: – Eu sînt întru totul de acord că pentru vii și livezi trebuie stabilită o
normă, deoarece chiar dacă ele necesită mari cheltuieli, în schimb aduc și venituri foarte
mari. De exemplu, cunosc un astfel de fapt: roada de pe 14 desetine de livadă a dat venit
curat 60 000 de ruble4, iar roada de pe 1 550 de desetine de semănături a dat numai 16 000
de ruble. Comparați aceste cifre și veți vedea ce venituri mari dau livezile și viile.
Dep. Minciună: – Toată nenorocirea constă în faptul că pînă acum noi nu avem niciun
fel de date statistice. Dacă noi am ști, de exemplu, ce vii și livezi avem în Basarabia, nu ar
mai fi atîta vorbă. Eu, personal, cred că vii și livezi care ar avea mai mult de 100 de desetine
sînt puține și nu ar fi o mare pierdere pentru țărănime, dacă ar fi lăsate proprietarilor, cu
atît mai mult cu cît pentru vii și livezi va trebui de plătit mai mult decît pentru pămîntul
arabil.
Dl Stepanov: – La cele spuse de dnii Murgoci și Minciună eu voi adăuga doar atît că
este necesar un raport detaliat pe această chestiune. A da acum aceste gospodării la țărani
nici nu poate fi vorba. S-a spus aici că dacă gospodăriile de cultură vor trece la colective,
vor fi distruse. Dar cînd se vorbește de trecerea la colective, se are în vedere scara vest-
europeană; se presupune că în fiecare gospodărie de cultură se află un anumit număr de
muncitori proletari, care propriu-zis se ocupă de gospodărie. Dacă gospodăria de cultură
trece la un astfel de colectiv, ea nu va fi distrusă.
A stabili normă pentru vii și livezi și, astfel, a le fărîmița, aceasta nu poate fi acceptat
în niciun caz. Eu vă aduc un exemplu: dl Cristi are 300 de desetine de vie. Să presupunem
că dumneavoastră îi lăsați 100 de desetine, iar restul 200 de desetine i le luați. El știe cum
să gestioneze gospodăria, lui îi rămîne și inventarul corespunzător și cele 100 de desetine
vor da o roadă mare. Celelalte 200 de desetine în cel mult 10 ani se vor transforma într-o
suprafață plină de cioturi. Acesta este un sistem bine pus la punct și a-l distruge înseamnă
a distruge o valoare de stat. Are destulă dreptate dl Minciună cînd zice că astfel de gospo-
dării care ar avea peste 100 de desetine sînt foarte puține și nu veți sărăci deloc dacă le veți
lăsa la proprietari.
H.A. Celebidaki: – Teza de bază a raportului este că statul are dreptul să expropri-
eze pămîntul. Mai departe noi am spus că gospodăriile de cultură nu pot fi înstrăinate
și am stabilit care anume gospodării prezintă valoare pentru economia națională. Noi,
experții, am spus că acestea sînt moșiile și alte gospodării care deservesc direct gospodări-
ile țărănești. Dumneavoastră însă ați lăsat numai livezile, viile și pepinierele. Sînt de acord
că pepinierele prezintă valoare pentru economia națională, dar mă miră că dumneavoastră
puneți mai sus viile și livezile decît gospodăriile cultivatoare de semințe care îi deservesc
direct pe țărani. Oare viile și livezile îi deservesc pe țărani? Prof. Murgoci aseamănă viile
și livezile cu fabricile și uzinele și zice că acestea nu trebuie să fie înstrăinate. Dar eu vreau
să-l întreb pe dl prof. Murgoci dacă el ar aprecia valoarea gospodăriilor cultivatoare de
semințe și crescătoare de vite de rasă la fel cum susține viile și livezile, și dacă nu, atunci de
ce pune viile și livezile mai sus decît gospodăriile cultivatoare de semințe și crescătoare de
vite de rasă.
Prof. Murgoci: – Eu întotdeauna am recunoscut și recunosc valoarea gospodăriilor
cultivatoare de semințe și crescătoare de vite de rasă, dar în Basarabia acestea nu există, de
aceea nici nu are rost să se vorbească despre ele. La una dintre ședințele precedente eu am
vorbit că dacă noi am fi rezolvat problema agrară pe undeva prin Podolia, unde astfel de

165
gospodării există, atunci rezolvarea ar fi fost alta. Dar la noi sînt numai vii, livezi și pepini-
ere, de aceea și vorbim numai despre ele.
Întrebare (a lui Celebidaki): – Are dl Murgoci date precise că astfel de gospodării nu
există?
Răspuns: – Eu i-am întrebat pe dnii Celebidaki și Moghileanski și ei mi-au răspuns că
există o singură gospodărie cultivatoare de semințe ce se află de fapt pe pămînt mănăsti-
resc și care trece, prin urmare, la fondul de stat. De ce dumneavoastră nu mi-ați spus că
există astfel de gospodării?
H.A. Celebidaki: – Noi în niciun caz nu am putut spune că acestea nu există; noi am
spus doar atît că sînt puține și nu se poate stabili cu precizie care dintre ele pot fi raportate
la cele care au valoare pentru economia națională. Dar v-am numit crescătoriile de cai ale
lui Ianovski, Russo ș.a.
Dep. Crihan: – La ceea ce au spus dnii Murgoci, Stepanov și Minciună adaug că eu
însumi am vie și știu că nu este ușor să fie făcută, așa cum își închipuie unii. În afară de
asta, în Basarabia sînt foarte puține vii mai mari de 100 de destine, de aceea noi nu vom
pierde aproape nimic dacă le lăsăm în mîinile proprietarilor.
S-a spus aici că dep. Buzdugan ar fi spus la ședința trecută una, iar aici altceva. Dar
atunci pe el l-au susținut mulți, deoarece în proiect erau multe puncte la care puteau fi atri-
buite pămînturi ce ar fi urmat să fie lăsate moșierilor. Noi nu doream să dăm prea multă
putere executorilor. Noi știam că statul poate organiza și gospodării de creștere a vitelor de
rasă, și de cultivare a semințelor, sub conducerea specialiștilor, și în acest caz ele într-adevăr
vor aduce mult folos norodului. Noi asta am avut în vedere, dar nu pot fi la același nivel cu
ele livezile și viile – acestea trebuie să rămînă la proprietari.
Dep. Alexandri: – În satul în care trăiesc eu sînt 86 de țărani cu loturi și aproximativ
240 de gospodării5. Aproximativ 100 de țărani au pămînt numai pentru case; ei nu au
unde să pască niciun vițel, dacă îl au. De aceea atunci cînd vine vorba despre pămînt, eu
mi-i amintesc pe acești țărani și cred că lor trebuie să le fie dat pămînt măcar cît de puțin.
Discuțiile dumneavoastră despre vii pe mine mă nedumeresc. Sînt întru totul de acord
că gospodăriile de cultură trebuie păstrate, dar ce legătură au cu asta viile? Ce oferă ele
în perspectivă pentru țărani – alcool, birturi, beții profunde, țărani beți ce se tăvălesc pe
sub garduri? Chiar credeți că acestea sînt valorile de care au nevoie țăranii? Trebuie de
gîndit asupra acestei situații și trebuie pus un semn de întrebare asupra viilor. Vă îndemn
să arătați mai multă atenție la stabilirea gospodăriilor de cultură6.
Dep. Tudos: – Eu niciodată nu am considerat că moșierilor trebuie să li se lase mai
mult de 50 de desetine, dar în niciun caz nu voi fi de acord să li se ia viile și livezile. Sarcina
noastră constă în faptul să-i aprovizionăm pe țărani cu pămînt arabil, și aici nu poate fi
vorba de vii și livezi. Ele nu pot fi de folos țăranilor. Ele nu pot fi trecute nici la stat, deoa-
rece stăpînul lor care le-a sădit, le-a crescut și a cheltuit mulți bani la amenajarea lor, are
un interes mai mare și le poate gestiona mai bine decît agronomul din zilele noastre sau
organizațiile de zemstvă. În plus, articolul acesta este atît de puțin profitabil7, că proprieta-
rii viilor și livezilor singuri le-ar ceda statului8. Dar eu am în vedere trecerea lor treptată în
mîinile țăranilor, avînd în vedere că ele se află provizoriu în mîinile proprietarilor actuali.
Dep. Osoian: – În punctul 3 ați numit gospodăriile de cultură, dar nu ați spus ce e de
făcut cu ele și cine urmează să le stăpînească. Punctul 5 răspunde la această întrebare, de
aceea el trebuie să fie păstrat. De aceea eu propun ca punctul să fie pus la vot împreună cu
modificările redacționale ale dep. Buciușcan.
Dep. Crihan: – Dl Celebidaki întreabă dacă viile și livezile au vreo importanță pentru
țărani. Eu răspund că țăranului, în afară de hrană, îi mai trebuie și bani. La noi însă roa-
dele de grîu și porumb sînt neînsemnate; cele mai bune locuri sînt sădite cu vii și livezi, din
care țăranii pot scoate un venit nu prea mare, care oferă țăranilor un cîștig în bani. Iar dlui

166
Alexandri eu trebuie să-i amintesc că acum țăranii prepară diferite surogate de votcă care
otrăvesc organismul și distrug mase de oameni. Nu trebuie lipsiți țăranii de vin, căci altfel
vor bea otravă. Eu nu cred că dl Alexandri ar prefera pe cea din urmă celei dintîi.
H.A. Celebidaki: – Eu nu am zis niciodată că viile și livezile nu ar avea însemnă-
tate pentru țăranii din Basarabia. Eu am vorbit despre acele categorii de gospodării, care
deservesc direct nevoile populației, dar livezile și viile nu fac parte din ele. La noi, țăranii
înșiși cultivă foarte bine viile și livezile. Viile și livezile nu pot fi comparate cu fabri-
cile, cum face prof. Murgoci; cu fabrica ar putea fi asemănată, mai degrabă, gospodăria
de cultivare a semințelor, deoarece viile și livezile dau roadă peste 3 ani, pe cînd pentru
organizarea unei gospodării de cultivare a semințelor se cer 5 ani. Cînd noi, experții, am
apărat gospodăriile de cultivare a semințelor, de creștere a vitelor de rasă ș.a., am spus
că acestea nu se înstrăinează – am stabilit doar valoarea lor din punctul de vedere al
economiei naționale. Iar teama că aceste gospodării ar putea fi vizate de anumite puncte
ale legii și lăsate proprietarilor este, astfel, complet neîntemeiată, cu atît mai mult cu cît
dumneavoastră veți putea fixa în viitor orice norme și limitări veți dori. Noi nu am avut
nimic împotrivă ca viile și livezile să fie lăsate, în schimb noi spunem că statul nu trebuie
lipsit de dreptul de a le înstrăina atunci cînd va considera necesar. De aceea punctul 5
trebuie păstrat.
Președintele: – Întrucît dezbaterile s-au terminat, eu rezum tot ceea ce s-a spus. Pe
parcursul discuțiilor s-au profilat vizibil două puncte de vedere:
1. Unii vorbitori au spus că toate pămînturile, inclusiv viile și livezile, trebuie atribuite
la punctul 1, adică peste o normă stabilită sînt trecute în fond, însă pentru vii și livezi
norma să fie alta decît pentru gospodăriile de cîmp. Dacă se expropriază tot pămîntul,
atunci trebuie expropriate peste o anumită normă și livezile, și viile, cu atît mai mult cu cît
viile pot, printre altele, da naștere numai unui rău – beției.
2. Alți vorbitori, dimpotrivă, au zis că viile și livezile în niciun caz nu trebuie expropri-
ate, pe motiv că acestea sînt o gospodărie extrem de complicată și statul nu e în stare să-i
facă față. Viile și livezile pot fi comparate cu fabricile și uzinele, după complexitatea gesti-
onării lor gospodărești, drept care ele trebuie să rămînă în mîinile proprietarilor actuali.
Astfel, a) unii zic că viile și livezile trebuie raportate la punctul 1, adică, mai sus de o
anumită normă, trec la stat; b) alții, că viile și livezile rămîn integral la proprietarii lor. Pun
la vot ambele prevederi.
Pentru prima prevedere – 14 voturi.
Pentru cea de a doua prevedere – 8 voturi.
Este adoptată prima prevedere.
Se anunță întrerupere la ora 8 și 30 de minute.

Ședința este reluată la ora 9.

Dep. Buzdugan declară că în timpul pauzei o parte a deputaților au hotărît, într-o
ședință particulară, să roage prezidiul să revoteze hotărîrea adoptată înainte de întreru-
pere prin vot nominal.
Se pune la vot chestiunea de revotare a hotărîrii.
Cu majoritatea de 13 împotriva la 2, s-a decis ca hotărîrea să fie revotată.
Se pune la vot hotărîrea luată pînă la întrerupere – ca viile și livezule să fie trecute la
punctul 1.
Cu majoritatea de 12 împotriva la 10 și 3 abțineri, hotărîrea este anulată. S-a hotărît,
astfel, că vile și livezile rămîn în întregime în mîinile stăpînilor lor.
Stepanov propune prezidiului ca, luînd în considerare părerea majorității, să redacteze
acest punct astfel ca să aibă legătură cu celelalte puncte.

167
 Președintele: – Eu am înțeles așa că viile și livezile nu se înstrăinează, ci rămîn propri-
etarului și nu intră în norma prevăzută în punctul 1.
Dep. Buciușcan: – După cîte înțeleg eu, noi am ajuns la ceea ce propuneau unii depu-tați
– a începe lucrul de la început. În punctul 1 noi am spus că, peste o anumită normă, toate
pămînturile trec în fond. Cînd s-a discutat punctul 2, dl Stepanov a propus de a include
expresia „nu vor fi scoase [expropriate]” cutare pămînturi, iar mai departe să fie stabilite
aceste pămînturi. O parte a deputaților au fost împotrivă. „Păziți-vă, zicea dep. Buzdu-
gan, că dacă veți fi de acord cu asta, veți lăsa tot pămîntul în mîinile moșierilor.” Acum vă
contraziceți singuri. De aceea eu, care am propus punctul 2, propun să-l discutăm din nou.
Dep. Buzdugan: – Noi nu am spus că aceste posesiuni vor rămîne în veci la moșieri.
Noi lăsăm statului dreptul ca în viitor, cînd va considera necesar și va avea puterea să le
gestioneze, să le înstrăineze.
H.A. Celebidaki: – Atunci este necesar un punct care să vorbească despre asta.
A.I. Stepanov propune să fie scrisă o notă la punctul 3 în sensul că viile și livezile rămîn
temporar în mîinile proprietarilor actuali.
Dep. Minciună: – Eu mă mir că unii zic că gospodăriile de cultură vor rămîne pentru
totdeauna în mîinile proprietarilor. Noi nu am spus asta, noi am zis doar că grădinile cu
pomi fructiferi și viile acum se înstrăinează; viitorul parlament, de exemplu, dacă va dori
să schimbe, va face asta.
Dep. Nikitiuk: – Eu nu pot înțelege cum unii deputați, după ce am hotărît că viile și
livezile rămîn la proprietari, acum zic că în viitor cineva va veni și le va lua. Oare chiar
trebuie să așteptăm a doua revoluție care să ne dea acest drept?
Dep. Lunev: – S-a spus aici că noi rezervăm proprietarilor dreptul asupra viilor și live-
zilor, iar în viitor ne vom schimba părerea și le vom expropria. Din punct de vedere juridic,
dacă recunoașteți dreptul de proprietate al stăpînilor, acesta nu poate fi încălcat. Aceasta
se poate doar atunci cînd, așa cum a observat dep. Nikitiuk, va fi a doua revoluție. Dar
cred că asta nu dorește nimeni. Mai bine ar fi să spunem așa: „Noi distrugem dreptul de
proprietate asupra viilor și livezilor, dar întucît acum nu simțim că avem destule forțe ca să
le stăpînim, le lăsăm provizoriu în mîinile proprietarilor actuali”.
Dep. Ratko: – Noi am hotărît să discutăm dacă trebuie să fixăm o normă pentru vii
și livezi sau să le lăsăm în întregime proprietarilor și am recunoscut că norma se stabilește
numai pentru cîmpii, iar viile și livezile deocamdată să nu fie expropriate. Noi am acceptat
principiul, iar acum, așa cum a propus domnul Stepanov, trebuie să cerem prezidiului să-l
formuleze în legătură cu hotărîrea adoptată.
Președintele declară că la viitoarea ședință prezidiul va prezenta chestiunea aflată în
discuție în redacție finală.
Dep. Galițchi: – Eu sînt mirat de faptul că unii membri ai Comisiei la ședințele trecute
au insisitat ca gospodăriile de cultură de 1 000 de desetine să nu fie înstrăinate, iar acum
cînd se vorbește despre vii și livezi, cer ca acestea să fie înstrăinate. Dumneavoastră trebuia
și atunci să cereți înstrăinarea lor.
Președintele: – Nici la o ședință nu s-a hotărît cui să fie lăsate gospodăriile de cultură;
s-a vorbit numai despre recunoașterea în cazul lor a valorii pentru economia națională.
S-a spus că noi am comite aici o crimă. Dar asta nu este adevărat. Țăranii au cerut
măcar ceva, ei au nevoie de pămînturi cultivabile, nu de vii și livezi. Dacă dumneavoastră
nu veți lua hotărîrea ca viile și livezile să rămînă la proprietarii actuali, atunci astfel veți
distruge acest domeniu. Trebuie ținut cont de atmosfera politică din jurul nostru. Noi sîn-
tem între Ucraina, Germania și Austria, care sînt interesate de activitatea noastră. Dum-
neavoastră chiar doriți socializare? Eu vă rog, dacă într-adevăr doriți binele țăranilor, să
acceptați hotărîrea noastră ca viile și livezile să nu fie expropriate. Vă rog: dați-i țăranului
acum ceea ce i se poate da.

168
 M.N. Stepanov: – Se păstrează sau nu proprietatea privată asupra pămîntului – iată
punctul cardinal pe care trebuia să-l hotărîți chiar la începutul lucrărilor dumneavoastră.
Grupul de 102 revoluționari-socialiști din Prima Dumă de Stat, chiar în primul punct
al programului lor a stabilit că proprietatea privată asupra pămîntului se anulează. Dar
acesta este principiu socialist, aceasta au spus oamenii care au dorit să stabilească o orîndu-
ire socială9. Și dacă, la începutul lucrărilor dumneavoastră ați fi acceptat acest principiu, eu
aș fi susținut cu toată căldura acest proiect de lege. Eu aș fi apărat cu spumă la gură fiecare
punct și aș fi demonstrat că fiecare punct are importanță colosală și că proiectul de lege
trebuie adoptat integral. Dar eu cred că dumneavoastră nu susțineți punctul de vedere al
socializării, dumneavoastră nu lichidați proprietatea privată. Noi nu promovăm o chesti-
une socială, ci una agrară, noi trebuie să fim înțelepți ca șarpele și curați ca porumbeii; noi
rezolvăm cea mai dureroasă problemă în situația în care dumneavoastră sînteți anarhiști
agrari, deoarece nu doriți să țineți cont de împrejurările actuale. Eu vă spun că dacă dum-
neavoastră transmiteți viile și livezile întreprinderilor10, acestea vor dispare și împreună
cu ele va dispare toată munca noastră. Dacă doriți să luați viile și livezile pentru a face pe
pămîntul lor școli de vinificație sau să le faceți bun comun, atunci eu vă spun că aceasta
este o utopie; aceasta vă depășește puterile. Dar să nu credeți că dacă veți lăsa cîteva sute
sau desetine de pămînt pentru vii și livezi, atunci din cauza asta se va pune capăt problemei
agrare. Dați-i țăranului puțin, dar dați-i măcar ceva. (Aplauze)
Dep. Lunev: – Eu sînt de acord cu dl Stepanov că nu veți face nimic, dacă veți dori
foarte mult, dar eu vreau să răspund la reproșul dep. Galițchi: noi am spus întotdeauna că
viile și livezile trebuie să fie păstrate, dar am insistat ca statul să nu fie lipsit de dreptul de
a le lua sub stăpînirea sa cînd va considera aceasta posibil.
Dep. Buciușcan: – Domnilor membri ai Comisiei, eu am fost de le începutul revoluției
în vîltoarea vieții politice și nu renunț la ceea ce am spus mai devreme. Mai devreme l-ați
aplaudat pe unul, iar acum cînd vi se spune exact contrariul îl aplaudați pe altul. Dl Ste-
panov a spus o cuvîntare frumoasă, dar nu din suflet. Eu nu voi ține o astfel de cuvîntare,
în schimb voi apela la conștiința dumneavoastră. Ce v-au spus cei care v-au trimis aici?
Duceți-vă și lucrați. Iar aici ni se spune că nu vom face nimic. Nu trebuie să se spună așa, ci
trebuie de lucrat, trebuie să lucrăm. Noi, în schimb, ne eschivăm de la muncă ca să ascul-
tăm un oarecare talent oratoric. Trec la subiect. Unii deputați zic că viile și livezile trebuie
să rămînă în întregime la proprietari; alții susțin că, peste o anumită normă, viile și livezile
trebuie să fie expropriate. Prezidiului i s-a propus să formuleze aceasta. Eu, ca membru al
prezidiului, propun următoarea formulă: „Gospodăriile de cultură menționate în punctul
3, în afara unei anumite norme care va fi stabilită în legea de față, trec în fondul funciar de
stat. Aceasta nu vine în contradicție cu hotărîrea adoptată, deoarece în punctul următor se
spune că gospodăriile menționate rămîn temporar în mîinile proprietarilor”.
Dep. Buzdugan: – Dl Buciușcan nu era în Sfatul Țării cînd eu apăram cu spumă la gură
Declarația11 și Instrucția agrară12 . Nu a trecut nici una, nici alta, pentru că noi eram prea
lipsiți de experiență și utopici. Dar dumneavoastră credeți că noi ne-am schimbat convin-
gerile? S-au schimbat timpurile, dar nu noi. Noi sîntem aceiași socialiști și recunoaștem
aceleași principii, dar va fi promovat în viață aceea ce se poate. Va fi un rău mai mic, dacă
noi vom da țăranilor ceea ce putem da, față de ceea ce ar putea să le dea alții. Altădată eu
am spus altceva, dar acum trebuie să recunoaștem că nu putem face tot ceea ce am gîndit.
Noi am fi vrut să luăm totul, dar trebuie să ținem cont de timp13. Trebuie să promovăm o
politică reală.
Ședința se închide la ora 10 și 15 minute.

Președinte V. Țîganko
Secretar Gh. Nastas

169
Note

1 De fapt, atunci, marii proprietari nu puneau problema realegerii prezidiului sau doar a prezidiului
Comisiei Agrare, ci a întregii Comisii, care, conform mărturiilor lui P.V. Sinadino, trebuia să fie
dominată categoric de numărul mare al reprezentanților marii proprietăți: Vezi S. Suveică, p. 182.
2 Evident, prin Organul Superior al Ținutului era avut în vedere Sfatul Țării.
3 Nu este suficient de clar care este aici raportul dintre noțiunile „reîmpărțire” (sau „împărțire”),
„transmitere” și „expropriere”. E posibil ca vorbitorul să sugereze că în cazurile în care se vorbește
de transmitere, pămînturile urmau să fie scutite, dacă nu de expropriere, în orice caz de împărțire
la țărani.
4 În document, cifra nu se vede destul de clar, astfel că nu este limpede dacă e vorba de 60 000 sau
80 000 de ruble.
5 Este foarte interesantă această informație. Sintagma „țăranii cu loturi” avea în vedere categoria de
țărani împroprietăriți în urma reformei agrare țariste, care în Basarabia s-a realizat în anii 1868–
1870. Nu este clar însă ce se avea în vedere, anume în acest caz, prin cuvîntul rusesc двор, care poate
avea mai multe înțelesuri: curte, casă, familie, gospodărie. Principalul însă constă în faptul că nu
e clară corelația dintre țăranii cu loturi și aceste 250 de case (sau gospodării). În momentul însă în
care vorbește Alexandri, expresia „țărani cu loturi” își pierduse demult sensul pe care îl avusese în
a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
6 Evident, Alexandri nu cunoștea fenomenul economic al viilor și livezilor, importanța căruia fusese
semnalată puțin mai devreme.
7 Se invocă lipsa de rentabilitate a acestor plantații, ceea ce era dezavuat categoric de datele statistice
din acea vreme, după cum se vede foarte bine din alte documente ale Comisiei Agrare.
8 Această afirmație a lui Tudose este diametral opusă faptelor invocate de Caraman și de alți deputați
referitor la rentabilitatea viilor și livezilor. Evident, Tudose nu cunoștea problema.
9 E vizată, mai degrabă, orînduirea socialistă.
10 Nu era vorba, bineînțeles, de întreprinderi ca atare, ci de anumite instituții și organizații, de stat sau
pur și simplu publice.
11 Evident, este vizată Declarația din 2 decembrie 1917.
12 Buzdugan nu are dreptate că Buciușcan nu ar fi fost în Sfatul Țării atunci cînd au fost discutate
aceste documente. Dimpotrivă, cei doi au apărat împreună, alături de Erhan, principiul socializării
pămîntului în momentul pregătirii și adoptării Instrucției agrare. De asemenea, nu este adevărat că
cele două documente nu ar fi fost adoptate. Sau nu ar fi avut niciun efect. Vezi părerea contrară în
cuvîntarea lui Crihan din procesul-verbal următor.
13 Adică de moment și împrejurări.

170
 PROCESUL-VER BAL NR. 20
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 3/10 iulie 19181

Şedinţa se deschide la ora 5 seara.

Prezidează vicepreşedintele A. Crihan2.

Rînduiala zilei: citirea procesului-verbal al şedinţei trecute, realegerea prezidiu-

lui, urmarea dezbaterii raportului pentru lichidarea marii proprietăţi şi chestia
despre editarea unui organ special al Comisiei Agrare.

Deputatul Crihan, care prezidează ședința, atrage luarea-aminte a adunării că asupra

Comisiei Agrare încep a se arunca de acum învinuiri, cum că noi lucrăm încet. Într-adevăr,
în Comisie se vorbește cam mult și aceasta împiedică intrucîtva lucrul, dar totuși cînd ne
gîndim la aceea cît de mari și de grele sînt problemele care le dezlegăm, este suficient ceea
ce a făcut Comisia pînă acum. Asta este una dintre cauzele care îl face pe dl Ţîganko să-și
dea demisia. Dl Crihan, roagă adunarea ca să roage pe dl Ţîganko, care este un foarte bun
conducător, un om muncitor și neobosit și cu multe cunoștinţe, să rămînă și de acum îna-
inte ca președinte al Comisiei Agrare.
Dep. Minciună: – Domnilor deputaţi, cu părere de rău trebuie să constatăm astăzi fap-
tul că stimatul nostru președinte, dl Ţîganko, după o lună și mai bine de muncă neobosită
ca conducător al nostru în toate terenurile vieţii noastre politice, în care timp a dat dovadă
de vrednicia unui luptător cinstit și dezinteresat pentru binele norodului nostru muncitor,
este nevoit să se retragă din fruntea noastră.
Dar, domnilor, sarcina care a căzut pe spatele întregului nostru prezidiu și mai ales
pe al dlui Ţîganko, ca președinte al Comisiei Agrare, e foarte grea. Lucrările sînt mari și
responsabile, împrejurările sînt grele și nehotărîte, abia uneori și primejdioase, căci ca să
stai astăzi în fruntea unei Comisii cu o însemnătate așa de mare, nu este de ajuns numai să
proiectezi legi și să orînduiești lucrările sau să dai poveţe în ședinţe. Trebuie încă să mai știi
a ieși din multe greutăţi neprevăzute, să știi a respinge năvălirile din dreapta și loviturile
din stînga și așa mai departe, într-un cuvînt să lupţi pe toate fronturile; de aceea, domnilor,
nu e de mirare că puterile unui om se istovesc aici repede.
Și dacă astăzi dl Ţîganko vine și ne spune că a obosit, apoi trebuie să-l credem. Mai
mult încă, știm foarte bine că Domnia Sa a venit aici nu de la odihnă și nici de la desfătări,
ci de la o aceeași muncă grea și zdrobitoare de puteri. D-sa are tot dreptul ca după atîta
osteneală să mai facă, în sfîrșit, un popas, să mai răsufle puţin, apoi iar va merge înainte.
De aceea eu propun ca să se aprobe retragerea dlui Ţîganko din prezidiu, iar în locul Dom-
niei Sale să alegem alt președinte.
Dep. Tudose, recunoscînd vrednicia dlui Ţîganko, spune că nu e bun acel cal care sare
și merge iute la început, iar pe urmă obosește repede, ci numai acela care duce căruţa pînă
la finele drumului. De aceea găsește cu cale că și dl Ţiganko trebuie să-și ducă sarcina sa
pînă la sfîrșit și numai atunci va dovedi că este om vrednic.
Propun ca să i se aleagă doi ajutori, care să-l secondeze în lucrări.
Dep. Buzdugan propune ca adunarea să-l roage pe dl Ţîganko să rămînă mai departe
ca președinte.
Această propunere se pune la vot, și dl Ţîganko se alege din nou ca președinte al Comi-
siei Agrare.
Se alege ca secretar al Comisiei pentru limba română dep. Minciună, iar ca vice-preșe-
dinte dep. Erhan.

171
 Dl Ţîganko aduce la cunoștinţa adunării că după hotărîrea ședinţei trecute, prezidiul
a prefăcut redacţia punctului întîi, unde se zice că se expropriază toate proprietăţile mari,
afară de o normă care se va hotărî, cu adăugirea că viile și livezile vor rămîne în tot cuprin-
sul lor3.
Deputatul Buzdugan propune ca să se adauge încă că vor rămîne numai acele vii și
livezi, care existau pînă la 1914.
M.I. Stepanov spune că redacţia punctului 1 nu poate să mulţumească pe nimeni și
propune să se numească o comisiune juridică ca să redacteze cum se cuvine acest punct.
Dl președinte: – S-a făcut propunere ca să nu se dezbată acum această chestiune.
Dep. Grosman propune ca să se hotărască, mai întîi, principiile și apoi să se aleagă
Comisia de redactare, care va redacta tot proiectul deodată.
M.I. Stepanov aduce aminte Comisiei că a propus mai dinainte să se aleagă comisii
agronom[ic]e, juridice și altele.
Dep. Mîndrescu e contra propunerii dep. Buzdugan, spunînd că el singur are vie și
știe foarte bine că aceasta nu se poate face îndată, ci numai în curgere de mai mulţi ani.
De aceea crede că va trebui să se lase toate viile și livezile, care vor fi puse pînă la sfîrșitul
anului 1917.
Dep. Tudose spune că în timpul războiului braţele de muncă s-au scumpit și n-au putut
să se planteze vii din nou și de aceea nu trebuie să ne temem că vor fi prea multe vii plantate
în anii din urmă. E de părere ca să se lase toate viile și livezile ca să se pună pînă la anul
1917.
Prof. Murgoci propune ca să se hotărască că vor rămîne în stăpînirea proprietăţilor4
viile și livezile care se găsesc pînă astăzi sau ceva mai tîrziu, fiindcă au putut să se planteze
vii și de la 1914 încoace.
F.F. Pojoga spune că vii mari din anul 1914 încoace n-au putut să se planteze din cauza
lucrătorilor și a butașilor5 și de aceea fără frică putem hotărî timpul cel mai tîrziu.
Dep. Bivol propune ca locul unde s-au stricat viile să nu fie socotit ca vie.
Dep. Crihan propune ca să se lase ca Comisia juridică să hotărască din care an trebue
să rămînă viile și livezile în stăpînirea proprietarilor.
Comisia hotărăște că toate viile și livezile făcute pînă în anul 1917 să rămînă în stăpî-
nirea proprietarilor6.
Dep. Buciușcan propune să se hotărască că viile și livezile rămîn numai vremelnic în
stăpînirea proprietarilor.
Dep. Crihan arată că dacă luăm pămîntul de la proprietari, să luăm și viile, dar așa cum
putem noi să luăm viile, lăsînd fiecărui proprietar o parte din moșie, chiar de semănat.
Comisia respinge propunerea dep. Buciușcan.
Dl Murgoci aduce la cunoștinţa Comisiei că în urma propunerilor mai multor depu-
taţi, Domnia Sa consultîndu-se cu reprezentantul Ministerului de Agricultură, dl Fili-
pescu, a făcut un anteproiect de reformă agrară, după chipul cum se face această reformă
în România de peste Prut, dar potrivit cu nevoile Basarabiei. Acest proiect se înmînează
președintelui și-l roagă să fie luat în seamă, fiindcă acesta este un proiect de lege întreagă,
care prevede tot ce privește exproprierea și despăgubirea, iar nu numai principiile.
Președintele mulţumește dlui Murgoci în numele Comisiei pentru proiect.
Apoi citește punctul al 5-lea, din raportul în discuţie, care în rezumat este astfel: „Pro-
prietăţile și părţile de proprietăţi arătate la punctul C trec în seama statului sau a ocîrmu-
irii locale din clipa cînd statul sau ocîrmuirea va găsi cu putinţă să ia aceste gospodării în
seama lor”.
După puţină discuţie, Comisia hotărăște ca să se unească acest punct cu punctele 6 și
7, care urmează și prevăd trecerea gospodăriilor proprietărești în mîinile ţăranilor, numai

172
după ce ei însuși vor fi în stare să producă ceea ce produc acele gospodării. S-au prefăcut
aceste puncte într-o notiţă la punctul 3.
Se ia în discuţie punctul 8 al raportului, în care se zice ca să nu se dea ţăranilor tot
pămîntul deodată, ci numai acele părţi din moșia proprietărească care se dădeau lor în
posesie sau se lucrau cu uneltele lor și numai după aceasta să se ia pămîntul care îl lucra
proprietarul însuși.
Dep. Buzdugan propune ca acest punct să se scoată cu totul, pentru că pentru Basara-
bia nu mai are nicio însemnătate.
N.K. Moghileanski spune că în Basarabia într-adevăr e puţin pămînt, și nu poate să
mai fie vorbă că va rămîne pămînt sterp. Dar pînă cînd se va îndeplini legea agrară, vor
trece 5-6 ani, pînă atunci să se facă ceva cu acest pămînt. De aceea Domnia Sa e de părere
ca să se înscrie în lege punctul 8, care prevede ce trebuie să se facă cu acest pămînt în scur-
gerea acestei vremi.
V.S. Kosovici susţine părerea dlui Moghileanski, spunînd că sînt multe cazuri care nu
se pot prevedea astăzi, dar dacă s-ar scoate punctul 8, statul n-ar ști ce să facă cu pămîntul,
care nu s-ar putea da îndată ţăranilor.
Dep. Grosman spune că prin punctul 8 statul nu se îndatorește să lase pămîntul în
stăpînirea proprietarului.
Dep. Tudose spune că în Basarabia nu se găsește un loc unde să nu alerge ţăranii. Pro-
pune ca să scoată punctul 8.
Dep. Crihan: – Dacă s-a hotărît să se exproprieze pămîntul, negreșit că vom hotărî și
ce avem să facem cu el. Aceasta însă o vom hotărî altă dată. Acum ţin să spun că în Româ-
nia, de pildă, s-a hotărît să se ia o parte din pămînt ca să se dea ţăranilor, dar pînă se va
face împărţirea, stăpînirea dă acest pămînt acelorași ţărani. Vom găsi și noi o cale, dar cît
privește despre punctul 8, nici vorbă nu mai poate fi.
N.K. Moghileanski susţine din nou punctul 8, spunînd că dacă se va scoate, aceia care
vor aduce la îndeplinire legea agrară n-ar avea nicio directivă în această privinţă. Pămînt
este puţin și de aceea trebuie să luăm seama bine, ca să nu se facă o încurcătură la împăr-
ţirea lui. La punctul 8 nu se spune că nu se expropriază pămînturile, ci se arată care se
expropriază mai întîi și care mai tîrziu.
V.S. Kosovici, adaugă că, fiind pămînt puţin, trebuie să ne păzim să nu zdruncinăm
situaţia economică.
Dep. Lunev arată că pămîntul adevărat e puţin, dar totuși sînt oaze, unde populaţia
locală este puţină, ca să le poată cuprinde. De aceea punctul 8 trebuie introdus, ca să se
știe ce trebuie de făcut cu acest pămînt, pînă se vor aduce pe ele ţărani, care să le lucreze.
Dep. Buciușcan: – Dacă punctul 8 avea încă o însemnătate pentru Rusia mare, apoi
pentru Basarabia n-are niciun rost. Se zice că dacă se va lua pămînt de la boieri și n-ar avea
cui să se dea, atunci pămîntul va rămîne nelucrat. Dar cine are să lucreze pămînturile
boierești, dacă nu vor fi oameni? Boierii cu mîna lor? Nu! Însă noi vom vorbi despre aceea
ce să facem cu pămîntul în alt loc.
Dep. Grosman spune că aici este o teamă ca să nu se facă vreo înșelăciune de către cei
care vor îndeplini legea; dar teama aceasta nu e întemeiată pe nimic. Pămîntul nu este ca o
pîine care poţi să o tai în bucăţi, și s-o împarţi îndată, pentru împărţirea lui se cere vreme
și chibzuială.
F.F. Pojoga spune că în vremea revoluţiei comitetele de pămînt n-au putut face nimic7
tocmai din lipsa de reguli și temeiuri sănătoase pentru alcătuirea treburilor pămîntești.
Dep. Crihan spune că dacă comitetele de pămînt în Rusia n-au putut face nimic, apoi
aceasta numai din pricină că directivele ocîrmuirii rusești n-au fost lămurite, dar după
Instrucţia dată de Sfatul Ţării, comitetele de pămînt au alcătuit treaba cît se poate de bine.

173
 Însă dacă noi scriem în lege punctul 8, despre care e vorba, cu aceasta noi încurcăm
treaba, căci împlinirea acestei legi, în loc să se apuce să introducă reforma agrară, ei vor
trebui să lămurească care pămînt se dă în arendă și care nu; cît se lucra cu braţele și unelte
ţărănești și cît lucra moșierul; cum se poate deosebi moșia lucrată de moșierul însuși de
aceea care au lucrat-o ţăranii și așa mai departe.
Punctul al 8-lea prin votul Comisiei se scoate.
Se ia apoi în discuţie punctul al 9-lea în care se zice că partea de pămînt care se va hotărî
proprietarului trebuie să se dea lîngă curtea lui, dacă prin aceasta nu s-ar micșora valoarea
moșiei, iar dacă se va face vreo stinghereală, atunci moșierul trebuie să-și primească partea
sa de pămînt în alt loc, dacă moșierul va vrea.
Dep. Galiţchi propune să se scoată cuvîntul „dacă moșierul va vrea”.
Dep. Tudose susţine propunerea deputatului Galiţchi.
Dep. Ţîganko arată că la punctul 9 se vorbește că proprietarul trebuie să-și primească
partea lui de pămînt numai dacă el va vrea, și poftește pe membrii Comisiei să citească mai
cu băgare de seamă acest punct.
V.S. Kosovici: – Sîntem datori să lăsăm pămînt moșierilor lîngă casele care le locu-
iesc. Dar se poate ca aceasta să scadă preţul moșiei, de aceea trebuie să-l lăsăm să-și aleagă
această bucată de pămînt în locul în care îi va plăcea.
M.I. Stepanov arată că punctul al 9-lea este în strînsă legătură cu tot raportul care îl
discutăm și care, ca punct de plecare, are socializarea pămîntului. Însă Comisia Agrară a
respins acest principiu și deci punctul arătat așa cum este nu mai are niciun rost.
Chiar expresia „li se lasă foștilor proprietari un lot de pămînt spre a se folosi” nu este
întîmplătoare. Aceasta este ideea socialismului, care prevede nu stăpînirea de veci a pămîn-
tului, ci numai folosirea vremelnică a pămîntului. D-sa ar îmbrăţișa cu drag această idee,
dar hotărîrea Comisiei este alta și acum trebuie să mergem pe această cale.
Trebuie hotărît mai întîi cît pămînt i se lasă moșierului. Propune, de asemenea, ca acest
punct să se dea Comisiei juridice pentru a-l redacta mai bine.
Președintele: – E vorba de 2 norme de pămînt; cea muncitorească și cea proprietă-
rească. Trebuie să hotărîm ce normă li se lasă proprietarilor.
N.K. Moghileanski susţine punctul 9, spunînd că vorba despre normă va fi mai tîrziu și
atunci s-a vedea dacă moșierul mai are voie să-și aleagă sau nu după placul lui.
Dep. Crihan arată că punctul al 9-lea e redactat astfel că o normă de pămînt se lasă nu
fiecărui moșier, ci din fiecare moșie. Însă noi expropriem moșierii, nu moșiile, și de aceea
trebuie lămurit că moșierii trebuie să-și primească partea care i se cuvine numai într-un
loc. De altfel punctul este bun.
Dl Ţîganko spune că membrii Comisiei Agrare sînt atât de speriaţi, încît se tem și de
umbra lor și, în al doilea rînd, se tem și de socializare. Noi nu sîntem pe calea socializării,
și chiar punctul care îl discutăm nu are în el nimic socialist. Mai mult încă, acest punct și
cu alte 2 care urmează după dînsul au fost scoase în Rusia din proiectul reformei agrare,
de socialiștii extremei, ca niște puncte nesocialiste. Cuvîntul „folosirea” are multe înţe-
lesuri; este folosirea vremelnică și folosirea pe veci. Dl Ţîganko propune să se scrie că
moșierul poate să-și primească partea lui de pămînt acolo unde n-ar micșora valoarea
moșiei.
Dep. Grosman propune ca pămîntul care se va da moșierului să se fixeze de către Comi-
sia care va aduce legea la îndeplinire.
Punctul al 9-lea se votează în următoarea redacţie:
„Cînd se vor da proprietăţile și părţi din proprietăţi populaţiei muncitoare, foștii pro-
prietari au dreptul a-și păstra spre folosinţa lor, din cuprinsul proprietăţilor, o parte de
pămînt care nu va trece de o normă, deosebit arătată mai jos, stabilită pentru pămînturile

174
agricole. Aceste pămînturi se vor da sau lîngă curtea fostului proprietar, sau dacă însuși
proprietarul va voi, în alt loc, aceasta însă nici în cazul dintîi și nici în cazul al doilea nu va
micșora valoarea pămîntului, care trebuie să se dea la ţărani”.
Se votează apoi punctul al 10-lea, în următoarea redacţie: „Ogrăzile cu toate acaretu-
rile făcute pot să rămînă proprietarului”.
Președintele citește apoi punctul al 11-lea, care privește exproprierea vitelor și inventa-
rului proprietăresc.
N.K. Moghileanski nu înţelege din ce principii se expropriază averea mișcătoare.
Acele învăţături socialiste care le cunoaște el n-au ajuns pînă la exproprierea acestor averi.
Toate aceste învăţături în privinţa gospodăriei sătești se mărginesc numai la exproprierea
pămîntului.
M.I. Stepanov: – Cînd era vorba de socializare, se prevedea atunci că, socializînd
pămîntul, vor trebui socializate vitele de muncă și uneltele proprietărești. Dar astăzi cînd
Dvs. aţi hotărât că păstraţi chiar proprietatea de pămînt mică și cea mijlocie, cum poate să
mai fie vorba despre exproprierea inventarului?
N.K. Moghileanski adaugă că dacă li se vor lua moșiile de la proprietari, se înţelege
de la sine că aceștia nu vor avea ce face cu ele și le vor vinde; dar noi nu putem nicidecum
expropria.
E adevărat că statul expropriază, în caz de război, totul de care are nevoie, dar aceasta
numai în cazuri anormale. Însă dacă statul va găsi la un moment dat că trebuie expropriate
și uneltele de gospodărie ale proprietarilor, chiar pentru a fi date plugarilor, el ar putea-o
face, însă aceasta n-are nicio legătură cu reforma agrară și nu poate fi scrisă în lege.
V.S. Kosovici arată că membrii Comisiei în discuţiile lor aleargă înainte voind să
cuprindă tot deodată și de aceea stăm pe loc.
Toate trebuie să le hotărîm la rînd. E contra exproprierii inventarului, fiind un apără-
tor al culturii naţionale în gospodării mari.
Însă cum Comitetul Agrar Superior de la Petrograd a decis exproprierea uneltelor după
anumite reguli, este de părere ca să se exproprieze aceste unelte de la proprietari, care în
urma exproprierii moșiilor le-ar rămînea de prisos și totodată sînt necesare ţăranilor, deși
prin aceasta suferă dreptul de proprietate.
Dep. Grosman spune că, din punct de vedere juridic, exproprierea se poate face numai
pentru nevoile statului, iar cînd se expropriază un cetăţean pentru ca să se împartă avu-
tul lor la ceilalţi, atunci dreptul lui suferă. Însă dacă s-a ajuns chiar în mai multe ţări la
convingerea că pămîntul poate fi expropriat pentru a se da celor ce-l muncesc, apoi teoria
exproprierii averii mișcătoare, din cîte cunosc, niciuna nu o prevede.
Dep. Galiţchi propune ca în loc de cuvintele „Statului trebuie să i se dea voie să expro-
prieze” să se înlocuiască cu „are voie”, iar dacă ocîrmuirea locală nu-i va trebui să expropri-
eze acest inventar, atunci îl va expropria statul.
Dep. Ţîganko spune că principiul de expropriere a inventarului adevărat este al soci-
aliștilor extremi; dar trecutul a dovedit că dacă ţăranii la 1861 au fost sloboziţi în Rusia
numai cu pămînt și fără vite și unelte de lucru, s-a făcut o greșeală foarte mare.
Plugarii n-au putut folosi cum trebuie pămîntul primit. Să nu se întîmple aceasta și
acum. Statul, cînd a intrat în război, a rechiziţionat tot ce i-a trebuit; mîine cînd va veni o
foame, va trebui să rechiziţioneze și pîinea. Dacă proprietarul va rămîne fără moșie, atunci
la ce i-ar trebui inventarul, iar statul îi va plăti.
Dep. Buzdugan susţine exproprierea inventarului, dar numai în anumite cazuri.
Dep. Krivorukov: – Moșia la un loc cu inventarul are o valoare mai mare. Acum, cînd
ar rămîne fără inventar, valoarea ei scade. De aceea trebuie să se exproprieze și inventarul
proprietăresc, însă fără vite.

175
 Dep. Ioncu e contra exproprierii inventarului, găsind că acesta este un capital curat,
ca și cum sînt viile, fabricile și altele care nu se expropriază. Pe de altă parte, exproprierea
inventarului n-are niciun scop, căci este vorba ca să se plătească, apoi n-ar fi mai bine ca
să se cumpere aceste unelte de pe piaţa Americii sau a Germaniei și a altor ţări fără nicio
nemulţumire. Mai bine se va da bani ţăranului și el își va cumpăra; iar dacă moșierii rămîn
cu inventarul, pot să facă cu el ce vor.
Dep. Ţîganko: – Dacă nu ar fi fost război și s-ar găsi toate din belșug pe pieţele euro-
pene, nici vorbă n-ar putea să fie despre exproprierea inventarului, dar acum toate pieţele
sînt deșarte și poate să se facă o mare speculaţie.
Dep. Ioncu: – Statul întotdeauna poate să rechiziţioneze inventarul, dacă va găsi că
este nevoie de aceasta, dar să nu introducem exproprierea uneltelor de muncă în legea
reformei agrare.
M.I. Stepanov spune că inventarul este o parte a proprietăţii de pămînt; însă cînd s-a
expropria tot pămîntul, numai atunci ar veni vorba și de exproprierea inventarului.
Comisia primește punctul al 11-lea în următoarea redacţie: „Statul are dreptul să
exproprieze, în puterea unei legi anumite, inventarul mort care se va da populaţiei munci-
toare sau va trece în seama statului sau a ocîrmuirii locale”.
Dacă aceste organe nu vor să se folosească de aceste drepturi, proprietarul poate să facă
cu această avere a lui ce va vrea8.
După aceasta, Comisia trece la discutarea chestiei despre editarea unui organ special al
Comisiei Agrare, unde trebuie să se tipărească tot ce privește reforma agrară.
Dep. Minciună, luînd cuvîntul, atrage luarea-aminte a adunării că mai bine de o lună
de cînd Comisia Agrară lucrează asupra dezlegării uneia dintre cele mai mari probleme,
dar ea s-a închis între cei patru pereţi și lumea nu știe nimic de dînsa, mai ales n-au nicio
veste de la noi, fraţii de peste Prut, care așteaptă mult de la noi.
De aceea dl Minciună propune să se scoată un organ al Comisiei Agrare în limba
română și rusă, unde s-ar putea tipări tot ce privește Comisia Agrară și chiar părerile celor
care ar vrea să scrie cîte ceva în această chestie.
Dep. Ioncu propune să se ia înţelegere în privinţa asta cu una dintre gazetele care apar
în localitate, pe motivul că s-ar mai putea reduce cu aceasta din cheltuieli.
M.I. Stepanov susţine propunerea dlui Minciună, adăugînd numai ca aceasta să fie
scoasă în chip de anale.
Timpul fiind înaintat, Comisia hotărăște ca să se amîne discuţia aceasta în ședinţa
viitoare.
Ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei (ss) Crihan

Secretar

Note

1 De la acest proces-verbal, toate celelalte texte din această serie se reproduc în varianta realizată în
limba română de Comisia Agrară a Sfatului Țării. Cu rare excepții, se păstrează ortografia origi-
nală a documentelor. De ex., unele cuvinte, scrise de secretarul Comisiei cu majuscule, ca domn,
deputat, președinte etc., au fost reproduse aici cu minuscule. Și dimpotrivă, altele, care în majori-
tatea documentelor Sfatului Țării sînt cu minuscule, în procesele-verbale ale Comisiei sînt date cu

176
 majuscule; evident, am rectificat ortografia acestor cuvinte. S-au făcut și corectările necesare în
cazurile în care cuvintele au fost scrise greșit.
2 În text, A. Crihan e numit, greșit, președinte.
3 Adică nu se expropriază.
4 Corect: proprietarilor.
5 Fraza e confuză – nu e clar ce se are în vedere spunînd „din cauza lucrătorilor și a butașilor”.
6 Constatăm că în varianta redactată în românește a proceselor-verbale nu este arătată modalitatea
votării: cîți membri ai Comisiei au votat și cum anume.
7 Apreciere nu tocmai corectă, deși comitetele agrare nu au reușit, din cauza declanșării haosului
bolșevic și a debandadei de pe Frontul Român, să realizeze pînă la capăt o expropriere corectă și
completă a marilor proprietăți funciare.
8 Nu e clar dacă această propoziție era parte a art. 11.

177
 PROCESUL-VER BAL NR. 21
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 5 iulie 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 seara sub preşedinţia dlui V.V. Ţîganko.

Programul zilei:
1. Citirea procesului-verbal al şedinţei nr. 20.
2. Declaraţie relativ la adresa motivată a Uniunii Proprietarilor Basarabeni.
3. Primirea în citirea a 2-a a hotărîrilor fundamentale ale raportului despre
lichidarea marii proprietăţi.
4. Raport în linii generale despre pămînturile mănăstireşti, ale statului, biseri-
ceşti, orăşeneşti şi publice.
5. Chestia tipăririi materialelor şi lucrărilor Comisiei Agrare.

Se citește și se aprobă procesul-verbal al ședinţei nr. 20, scris în românește.

Dl Kosovici, în numele unei părţi a specialiștilor, face o declaraţie excepţională:
„Comisia agrară a terminat dezbaterea uneia dintre cele mai importante părţi a muncii
sale, relativ la formarea unui fond de pămînt, prin exproprierea pămînturilor de propri-
etate particulară spre împărţirea lor populaţiei agricole muncitorești. Hotărîrile funda-
mentale, acceptate de către Comisie, în niciun caz nu pot fi împărtășite1 de către noi, și noi
considerăm de datoria noastră de a reflecta acum încă o dată în modul cel mai categoric
asupra lor, asupra tuturora la un loc, cît și a fiecăreia în parte. După cum reiese din pro-
tocoale, noi, specialiștii, din ședinţă în ședinţă, de la hotărîre la hotărîre, am insistat cu
deosebită consecvenţă asupra naturii complicate a problemei și la importanţa ei specială în
viaţa ţării, de o parte, iar de altă parte, asupra zdruncinării depline a acestei vieţi și a slă-
biciunii organismului statului. S-a stabilit că întîia condiţie a introducerii reformei agrare
cu succes este atitudinea de protejare faţă de gospodăriile de cultură agricolă de tot soiul.
De asemenea, s-a insistat asupra necesității de a realiza reforma agrară în mod treptat și
consecvent. Comisia însă a pornit pe altă cale. Ea lichidează sau împarte deodată în între-
gime gospodăria marii proprietăţi, neoprindu-se nici faţă de gospodăria condusă exemplar
și intensiv, neoprindu-se nici la împărţirea gospodăriilor de sfeclă-de-zahăr, de seminţe și
chiar de reproducători.
Considerăm de datoria noastră a declara în faţa Comisiei că reforma nu trebuie, după
părerea noastră, să fie realizată pe aceste baze, deoarece s-ar înteţi numai dezorganizarea
ţării, s-ar ameninţa cu scăderea în continuare a productivității și s-ar duce ţara la decădere.
Au semnat: 1) V.S. Kosovici, 2) N.K. Moghileanski, 3) F.F. Pojoga, 4) L.E. Siţinski,
5) K.E. Surov, 6) D.O. Topor, 7) K.A. Tufescu, 8) H.A. Celebidaki”.
Dep. Buzdugan: – Avînd în vedere că experţii sînt chemaţi să-și exprime numai o
părere obiectivă, nu să susţină partide interesate în chestia de faţă, protestează contra aces-
tei declaraţii și afirmă că nu avem nevoie de astfel de experţi, căci voiesc să ne conducă de
căpăstru, ei pot să plece de aici, iar declaraţia ce au făcut-o nu are loc în protocol. Aceasta
e o provocaţie.
Președintele: – Protestez contra declaraţiei lui Buzdugan. Nimic ofensator, nici sprijin
pentru unul sau alt partid, cu atît mai puţin nu e nici urmă de provocaţie în declaraţia
domnilor experţi.
Dep. Tudose: – Vreau să știu dacă va fi anarhie, vor ieși specialiștii în faţa ţăranilor?
Dep. Koșko: – Rog să se judece acţiunea dep. Buzdugan și să se fixeze în protocol.
(Zgomot)

178
 Președintele: – Rog să vă liniștiţi, nu pot să conduc ședinţa în astfel de împrejurări.
Dacă nu daţi posibilitate oratorilor să-și exprime părerile, voi fi nevoit să mă cobor de pe
catedra prezidenţială și să părăsesc ședinţa. Protestez contra procedării în felul acesta a
deputaţilor.
Dep. Buciușcan: – Nu voi atinge declaraţia experţilor, mă refer numai la acţiunea
dep. Buzdugan. În calitate de reprezentant al Fracţiunii ţărănești, sperînd că sînt de acord
cu mine și colegii din Fracţie, declar că nu împărtășim părerea dep. Buzdugan și privim cu
totul altfel la părerea experţilor.
Dl H.A. Celebidaki: – Dep. Buzdugan a aruncat în faţa experţilor o învinuire serioasă.
Comisia trebuie să se exprime, susţine pe dep. Buzdugan sau nu. În caz afirmativ, noi ne
îndepărtăm îndată.
V.S. Kosovici: – Noi vă dăm tot sprijinul posibil, dorim însă ca munca noastră să fie
respectată și să nu fim trataţi cu învinuiri și bănuieli nefondate.
Dep. Crihan: – Comisia lucrează de peste 2 luni și în timpul acesta s-au cunoscut des-
tul de hotărît părerile experţilor și ale deputaţilor. Și e clar că nici unii, nici ceilalţi nu se
înţeleg între ei. Experţii cred că hotărîrile fundamentale ale proiectului de lege propus de
către prezidiu și apărat de ei va fi primit în întregime. Însă Comisia a primit acest proiect
altfel, așa cum a crezut ea că e mai bine. Cea mai vie discuţie a fost provocată în privinţa
gospodăriilor de cultură; experţii susţineau că ele trebuie păstrate în întregime, noi n-am
fost de acord cu ei. Însă, la urma urmelor, nici noi n-am afirmat că gospodăriile de seminţe
și altele nu ar avea valoare pentru economia națională; am privit însă problema din alt
punct de vedere. Căci, avînd experţii părerea lor, putem să o avem și noi pe a noastră. Noi
am afirmat, relativ la gospodăriile de sfeclă-de-zahăr, că nu trebuie păstrate, dar noi ne-am
condus de experiența din România și din alte ţări, că sfecla a fost cultivată și orișicînd
poate fi cultivată de către ţărani. Despre gospodăriile de seminţe și reproducători nicicînd
n-am afirmat că ele nu ar fi necesare. Am susţinut numai că ele vor aduce folos real ţără-
nimii numai atunci cînd se vor afla sub supravegherea statului, care le va pune spre lucrare
la dispoziţia specialiștilor. Am dovedit atunci cu exemplul dlui Kosovici că gospodăriile
puse sub conducerea specialiștilor au fost gestionate cu mult mai bine și au adus folos mai
mare populaţiei decît cele particulare. Astfel, noi am spus doar că aceste gospodării vor fi
trecute la fond2 , nu am afirmat însă că ele vor fi împărţite. Asemenea, relativ la gospodări-
ile-model. Noi am recunoscut și recunoaștem pe deplin că ele au o importanţă mare, însă
noi presupunem organizarea lor altfel decît experţii. Noi afirmăm că în fiecare voloste se
poate organiza o gospodărie experimentală nu prea mare sub supravegherea specialiștilor,
și aceste gospodării, aproape de aceeași mărime ca gospodăriile ţărănești, vor aduce un
folos incomparabil mai mare decît gospodăriile marii proprietăți funciare cu suprafețe
deosebit de mari. În consecinţă, judecînd cu toată seriozitatea, noi n-am procedat în con-
tra dumneavoastră, ci doar am decis problema din punctul nostru de vedere și nu am
adoptat hotărîrea în sensul cum s-a propus, deoarece sub punctele acelea ar fi trecut un
teritoriu enorm de pămînt mai bun, care ar fi rămas în mîinile proprietarilor. E natural că
cu aceasta noi n-am putut fi de acord.
Mai departe au demonstrat experţii că dacă aceste gospodării vor fi luate, va scădea
producţia ţării. Deja atunci am adus dovezi destul de convingătoare că experţii nu sînt
în drept nici aici. Presupunem că proprietarul dispune de 8 000 de desetine de pămînt.
El nicicînd nu va cultiva toată această moșie – circa 4 000 de desetine se cultivă, restul
rămîne pîrloagă. În cazul însă dacă trece în mîinile multor agricultori, nu încape îndoială
că tot pămîntul acesta va fi lucrat în întregime. De aici se înţelege că producţia pămîntului
poate numai să se ridice, în niciun caz nu va scădea. Iar dacă am presupune chiar că acest
pămînt ar da în mîinile ţăranilor un venit mai mic, nici atunci statul nu ar rămîne în

179
pierdere, deoarece în prezent veniturile ce rămîn în buzunarele proprietarilor nu se chel-
tuiesc în ţara noastră, ci în străinătate. Ţărănimea nu va proceda astfel, prin urmare, va
înmulţi venitul ţării lor, nu al străinilor.
Nu înţeleg, la ce atîta discuţie. Domnilor experţi, dumneavoastră sprijiniţi-ne, și noi
vă vom mulţumi sincer pentru sfaturile pe care ni le daţi, arătaţi-ne însă calea dreaptă
pe care să ieșim la liman. Ne-aţi sfătuit, noi nu v-am priceput, am procedat altfel și ce să
facem? Trebuie să vă împăcaţi cu această situaţie – pentru hotărîrea noastră, noi răspun-
dem. Aţi spus cîteodată mai mult decît se aștepta de la experţi. Dumneavoastră aveţi să
ne daţi informaţii, ne puteţi sfătui într-o direcţie sau alta, cînd însă aţi întreprins un pas
politic, care ne-ar putea împiedica în munca noastră, nu e de mirat, că unii deputaţi s-au
lăsat răpiţi de temperament și au spus eventual și ceva de prisos. Nu e nevoie de ceartă,
dar specialiștii trebuie rugaţi să nu întreprindă pași politici, care ne-ar putea dăuna nouă.
Greșeala dumneavoastră, domnilor experţi, a fost că aţi apărat un proiect nesistematizat
și nepotrivit împrejurărilor locale. Cînd dumneavoastră aţi afirmat că trebuie lăsate toate
pămînturile întregi, noi am contrazis că trebuie luate toate pămînturile în fondul statului
și din ele să se excludă gospodăriile de cultură conform nevoilor ţării.
Președintele: – Conflictul de astăzi are două părţi: 1) Declaraţia experţilor, pe care
sînt în drept a o face și nu e supusă deliberării, ci se trece direct în procesul-verbal; 2) În
legătură cu declaraţia domnilor experţi, au apărut afirmațiile incorecte ale dep. Buzdugan,
care trebuie discutate, de aceea declar o întrerupere cu scopul să aducem hotărîrea privi-
toare la acţiunea dep. Buzdugan.
Dl Celebidaki: – În partea din urmă a cuvîntării sale, dep. Crihan a atins drepturile
experţilor din Comisie. Din vorbele sale reiese că experţii sînt ca o carte de informaţii, care
răspunde la întrebări. Prezidiul Comisiei Agrare a privit altfel chestiunea cînd ne-a invitat
pe noi; ne-a propus să facem rapoarte și ne-a invitat la consfătuiri. Rog să ne lămuriți: dacă
presupuneţi că noi sîntem doar o carte de informaţii, atunci cred că nimeni dintre noi nu
va mai rămîne.
Președintele lămurește că experţii sînt chemaţi cu drept de vot consultativ.
Se anunță întrerupere la ora 6 și 55 de minute seara.

Ședinţa se redeschide la ora 7 și 10 minute.

Dep. Buciușcan, în numele Fracţiunii ţărănești, declară că dep. Buzdugan trebuie să-și
ceară scuze pentru cuvintele spuse la adresa experţilor; „provocaţie” și „de astfel de experţi
nu avem nevoie”.
Dep. Osoian, în numele membrilor Blocului Moldovenesc, declară că deputaţii Blo-
cului, fiind responsabili pentru proiectul de lege în faţa poporului, a Sfatului Ţării și a
Guvernului Central, consideră că o astfel de declaraţie a experţilor, care nu sînt responsa-
bili în nicio direcţie pentru hotărîrile Comisiei, corespunzătoare direct intereselor propri-
etarilor, nu poate fi introdusă în protocol. Declaraţia experţilor poate fi făcută numai la
finele tuturor lucrărilor Comisiei în problema agrară.
Dep. Minciună: – Dep. Osoian a uitat să anunţe o hotărîre a Fracţiunii ţărănești3, ca
declaraţia experţilor să nu fie deloc inclusă în protocol. Ea e cu totul de prisos și nepotri-
vită, deoarece toate părerile precedente ale experţilor au figurat în protocol.
În numele minorităţilor vorbește dep. Grosman: – Domnilor deputaţi, Comisia Agrară
are niște principii directoare de principiu, dar în fiecare grup, în fiecare fracţiune sînt dife-
rite curente, uneori diametral opuse. Grupa poporană4, în rezolvarea problemei agrare, are
motivele sale bine stabilite, deosebite de altele; ţăranii voiesc să ia cît mai mult, proprieta-
rii – să dea cît se poate mai puţin. Este însă a treia grupă – nepărtinitoare și cointeresată în
sensul îngust al acestui cuvînt5 – și aceștia sînt experţii. Ei urmăresc numai un scop, binele
comun, și își depun toată munca, silinţa și energia spre dezlegarea unei chestiuni atît de

180
complicate, cum este cea agrară. Trăsătura distinctivă a acestor persoane poate fi un fel de
mîndrie profesională; ei voiesc să rămînă urme scrise despre părerea lor spre a se ști că ei au
prevăzut urmările rele ale reformei făcute în felul cum aţi decis-o dumneavoastră. Acesta
este dreptul lor, aceasta nu li se poate refuza, și noi, reprezentanţii minorităţilor, facem
următoarea declaraţie și rugăm a menţiona în protocol. Subsemnaţii membri ai Comi-
siei Agrare consideră de datoria lor a declara că împărtășesc pe deplin părerea experţilor,
exprimată în declaraţia specială prezentată astăzi.
Iscăliţi: dep. Grosman, Landau, Koșko, Almendingher.
S-a decis unanim de a renunţa la orice dezbatere, deoarece reprezentanţii tuturor par-
tidelor s-au exprimat.
Dep. Buzdugan, declară că cuvîntul „provocaţie” nu s-a referit la experţi, iar cuvintele
„se pot duce”, în cazul dacă experţii insistă asupra declaraţiei lor în întregime, nu le poate
revoca.
Dep. Krivorukov: – Deși nu sînt de acord cu experţii, consider că fiecare își poate
exprima părerea liber și aceasta trebuie introdusă în protocol. Părerea experţilor, în calita-
tea părerii unei grupe separate, trebuie relevată în protocol.
Președintele: – După explicaţia dep. Buzdugan, cred că incidentul poate fi considerat
încheiat. Toate declaraţiile vor avea loc în protocol.
Dep. Erhan: – Pentru o conlucrare liniștită pe viitor, propun ca experţii să-și formuleze
mai clar declaraţiile. Ei afirmă în declaraţie că nici în întregime, nici în parte nu sînt de
acord cu hotărîrile Comisiei. În cazul acesta, urmează că experţii pot să plece, noi însă
dorim ca ei să lucreze și mai departe cu noi împreună. Declaraţia actuală a experţilor are
forma unei critici a activităţii Comisiei, ceea ce nu trebuie să aibă loc. De aceea propun
experţilor să-și expună principiile mai clar, nu să critice munca noastră.
Dl Kosovici: – Nu cuprinde declaraţia noastră niciun fel de critică relativ la hotărîrile
Comisiei. Noi am rezumat numai toate părerile noastre aici, pe care le-am expus în Comi-
sie pînă acum. Noi observăm că greșala principală în hotărîrea luată o constatăm în nimi-
cirea gospodăriilor de cultură. Aceste gospodării nu vor fi menţinute, ceea ce se va reflecta
în mod păgubitor asupra vieţii ţării. Acesta este punctul nostru de vedere. Se poate să fie
greșit, a fost însă datoria noastră de a-l exprima. Din nou repetăm că aici nu e nici urmă de
critică, noi doar am totalizat părerile pe care ni le-am expus pînă acum.
Dl Stepanov: – Declaraţia fiind în numele experţilor, eu, în calitate de expert, declar că
nu mă atașez părerii experţilor.
Dep. Erhan: – Eu aș considera că declaraţia experţilor e făcută la locul ei, dacă experţii
și-ar fi exprimat părerea relativ la cele 6 puncte redactate din nou ale proiectului de lege.
Dacă s-ar trage concluzia din declaraţia aceasta, ar reieși că noi sîntem pe calea ruinei și
anarhiei.
Dl Kosovici: – Nu a ruinei și a anarhiei, ci a decăderii și regresului.
Dep. Crihan: – Problema proprietăţii mari încă nu e terminată. Cînd vom încheia cu
principiile, atunci vom vorbi despre gospodăriile de cultură, și nu puteţi să știţi înainte
care va fi hotărîrea noastră. Dacă vă daţi seama de hotărîrile noastre, atunci nu puteţi să
afirmaţi că am nimicit gospodăriile de cultură. Cînd vom termina munca noastră, numai
atunci veţi avea dreptul să spuneţi dacă am nimicit gospodăriile de cultură sau nu. Astăzi
nu se pot face astfel de declaraţii și introduse în procesul-verbal.
Președintele: – Eu, personal, nu pot accepta ca orice declaraţie să nu fie introdusă în
procesul-verbal.
Dl Kosovici: – Chestiunea acceptării principiilor fundamentale ale proiectului de lege
e fixată în programul zilei în punctul al treilea. De aceea ne putem retrage temporar decla-
raţia pînă cînd punctele vor fi revăzute în citirea a doua. Noi considerăm că hotărîrile
fundamentale au fost formulate. Dacă, împotriva așteptărilor, gospodăriile de cultură vor

181
fi susţinute, noi vom saluta o astfel de hotărîre și vom revoca cu bucurie declaraţia noastră
de astăzi.
Președintele: – Vreau ca experții să ne comunice cu ce argumentează în contra fărîmi-
ţării gospodăriilor de cultură.
Dl Celebidaki: – Noi totdeauna am afirmat că statul poate expropria gospodăriile de
cultură, nu trebuie însă să le fărîmițeze și trebuie să le ia atunci cînd i se oferă posibilitatea
și putinţa pentru scopul acesta.
Dep. Buciușcan: – Deoarece declaraţia experţilor din prezent nu e făcută la timp, pro-
pun să fie lăsată în secretariat pînă la a 2-a citire. Iar dacă în citirea a doua principiile fun-
damentale nu vor fi schimbate, atunci să fie atașată protocolului.
Se anunță întrerupere la ora 7 și 45 de minute.

Președintele: – Avînd în vedere că o parte din experţi și-a exprimat părerea hotărît, iar
cealaltă parte – dnii Murgoci, Stepanov și Ivanovski – nu sînt de acord cu această părere,
cred că adunarea trebuie să admită că protocolul are să cuprindă atît una, cît și cealaltă
declaraţie.
În timpul consfătuirii experţilor, daţi-mi voie să trec la punctul următor al progra-
mului și să vă citesc următoarea adresă a Uniunii Centrale a Proprietarilor din Basarabia,
adresată președintelui Comisiei Agrare de pe lîngă Sfatul Ţării:
„Membrii și candidaţii lor aleși de către Uniunea Centrală a Proprietarilor de Pămînt
din Basarabia în Comisia Agrară de pe lîngă Sfatul Ţării renunţă, în toată componența
lor, de a participa la Comisie, convingîndu-se încă o dată că majoritatea membrilor din
această Comisie sînt aleși în Sfatul Ţării și un reprezentant al guvernului român, Fili-
pescu, continuă să urmeze o directivă revoluţionară bolșevică, abandonînd total politica
sănătoasă ce urmărește binele comun al statului.
Totodată, credem necesar de a vă încunoștinţa că, în scopul de a rezolva rațional și
sănătos principiile reformei agrare, Uniunea Proprietarilor și-a ales comisia sa agrară care
va prezenta direct și la timp proiectul său Președintelui Parlamentului Român.
Se alătură aici scrisoarea motivată, în copie rusească și românească, relativ la refuzul
participării în Comisie. Președintele. Director executiv. Secretar”.
Președintele: – În legătură cu aceasta, eu trebuie să declar că reforma agrară poate fi
rezolvată numai de către Sfatul Ţării. Aceasta este prerogativa noastră conform înţelegerii
încheiate cu guvernul român la 27 martie. În afara Sfatului Ţării, niciun proiect de lege
relativ la reforma agrară nu poate fi aprobat.
Dep. Erhan constată necesitatea de a se înţelege în chestia declaraţiei proprietarilor de
pămînt cu Consiliul Directorilor referitor la inadmisibilitatea de a prezenta direct, igno-
rînd Sfatul Ţării, proiecte de reformă agrară în parlamentul român.
Președintele dă citire scrisorii explicative a Uniunii Proprietarilor de Pămînt:

„Notiță lămuritoare
despre imposibilitatea membrilor Uniunii Centrale a Proprietarilor Funciari
din Basarabia de a frecventa Comisia Agrară de pe lîngă Sfatul Țării
În pofida faptului că chestiunea intrării reprezentanților proprietarilor funciari din
Basarabia în componența actuală a Sfatului Țării nu a fost încă rezolvată în sens pozi-
tiv, ceea ce a fost adus la cunoștința dlui președinte al Sfatului Ţării prin adresa din
7 iunie 1918 a Uniunii Proprietarilor Funciari, Uniunea Centrală a considerat necesar
și util să-și delege cinci reprezentanți în Comisia Agrară, în conformitate cu adresările
Prezidiului Sfatului Țării și cea a Prezidiului Comisiei Agrare din 1 iunie 1918. Trimițînd
această delegație, Uniunea Centrală a dorit să demonstreze Comisiei Agrare a Sfatului

182
Țării că interesele rezolvării celei mai mari probleme a patriei noastre nu numai că nu-i
sînt străine, dar că sînt tratate de către toți membrii Uniunii foarte serios ca bază pentru
dezvoltarea în continuare a ținutului local și pentru bunăstarea lui.
Trimițînd în Comisia Agrară cunoscători ai relațiilor agrare din Basarabia și per-
soane dintre cele mai informate relativ la importanța agriculturii pentru ținut, Comite-
tul Central al Uniunii Proprietarilor Funciari a dorit să demonstreze guvernului român,
care, prin reprezentanții săi locali, a insistat asupra necesității ca, în interesul cauzei,
reprezentanții Uniunii Proprietarilor Funciari să participe neapărat la lucrările Comi-
siei Agrare, care urma să elaboreze principiile rezolvării în viitor a relațiilor agrare, ceea
ce și Comitetul Central, din partea sa, a considerat a fi o garanție a rezolvării cu succes
a relațiilor agrare.
Delegații Uniunii, în număr de cinci, au participat la ședințele de marți, 5 iunie, și joi,
7 iunie, ale Comisiei Agrare. La ambele ședințe, reprezentanții Uniunii – președintele
Consiliului și al Direcției Uniunii, P.V. Sinadino, în calitate de expert, și F.F. Kavallioti,
V.I. Scherer, I.G. Kirkorov, I.G. Țanko-Kîlcik și A.V. Sinadino, în calitate de membri ai
Comisiei Agrare, au participat activ la munca acesteia. Toți membrii Uniunii Centrale
i-au informat pe scurt pe ceilalți membri ai Comisiei cu propunerile pe care proprietarii
funciari consideră că trebuie realizate în viață pentru ca rezolvarea problemei agrare în
Basarabia să se facă cît mai puțin dureros, și nu numai pentru a nu admite prejudicierea
situației economice, dar și pentru consolidarea forțelor de producție ale patriei noastre, a
căror bază o va constitui multă vreme în viitor și poate întotdeauna producerea pîinii și
dezvoltarea industriei agricole.
Principalele teze care trebuie să se afle la baza rezolvării problemei agrare în Basarabia,
înaintate și susținute de membrii noștri în Comisia Agrară la 5 și 7 iunie a.c., sînt urmă-
toarele: acceptarea în întregime pentru Basarabia a temeiurilor reformei agrare, adoptate
de Adunarea Constituantă a României în 1917 pentru regatul român și admiterea neîn-
tîrziată și realizarea în practică a vînzării libere a pămîntului, fiind permisă cumpărarea
pămîntului de către o singură persoană în anumite proporții, care să nu depășească 20-30
de desetine pentru țărani și alte persoane, în baza unei permisiuni speciale din partea con-
ducerii superioare locale.
Reprezentanții Uniunii au susținut vînzarea liberă a pămîntului ca o măsură care să
ușureze pentru vistieria statului sarcina de a răscumpăra pămîntul și care ar fi eliberat
țărănimea noastră locală de prisosul de ruble rusești de credit6, care se află la ei în cantități
foarte mari și fără întrebuințare, a căror valoare a scăzut și în viitor amenință să scadă și
mai mult. Cum numai vor trece în mîinile foștilor proprietari funciari, bancnotele rusești
vor fi îndreptate spre dezvoltarea industriei agricole (fabrici de zahăr și amidon, diferite
fabrici și întreprinderi necesare ținutului) și astfel ținutul local se va îmbogăți din punct
de vedere industrial, iar țăranii vor rămîne cu pămîntul cumpărat, eliberîndu-se de banii
de hîrtie care au întotdeauna o valoare îndoielnică.
Dar reprezentanții Uniunii Centrale a Proprietarilor Funciari din Basarabia au întîm-
pinat o atitudine neprietenească din partea majorității iresponsabile a membrilor Comisei
cu predispoziții demagogice. Unii dintre acești membri și-au permis chiar să-i amenințe pe
reprezentanții Uniunii, spunînd că proprietarii de pămînt vor avea de înfruntat o „nouă
Noapte a lui Bartolomeu” (de ex., membrul Comisiei, Tudos), iar alt membru al Comisiei
Agrare (membrul Sfatului Țării, Minciună) și-a permis chiar să bage cuvîntul „puțini”,
cînd președintele Uniunii Proprietarilor Funciari, P.V. Sinadino, a observat că Declarația
Sfatului Țării din 2 decembrie 1918 a contribuit la faptul ca 95% din gospodăriile private
să fie jefuite, arse și distruse și că au fost uciși mai mult de 10 proprietari. Alți membri
ai Comisiei au susținut că reprezentanții Uniunii Centrale a Proprietarilor Funciari din

183
Basarabia se străduie, prin luările lor de cuvînt, să introducă confuzie în chestiunea agrară,
care este clară pentru toți, și să tergiverseze activitatea Comisiei.
Neluînd în seamă aceste strigăte și amenințări josnice, ignorînd falsificarea cu bună
știință a cuvintelor și a sensului celor spuse de reprezentanții Uniunii, aceștia din urmă
au continuat să apere liniștit tezele lor pe care le considerau necesare pentru rezolvarea
problemei agrare spre binele părții cinstite a țărănimii și în folosul potențialului economic
al Basarabiei.
Cu părere de rău, delegații Uniunii Proprietarilor Funciari în Comisia Agrară au tre-
buit să asculte, în ședința din 5 iunie a.c., cuvîntarea reprezentantului guvernului român,
domnul Filipescu, care a considerat necesar să țină un discurs extrem de tendențios, rostit
într-un stil dur de miting. Dl Filipescu susținea că părerea membrilor Uniunii Proprietari-
lor Funciari privind necesitatea de a se permite vînzarea liberă a pămîntului în scopul de a
le da țăranilor peste tot posibilitatea de a achiziționa pămînt de la proprietarii particulari
nu are o bază reală, deoarece nu ar fi demonstrat nimeni că banii rusești de hîrtie s-ar fi
devalorizat foarte mult, dovadă fiind faptul că nimeni dintre deținătorii banilor rusești nu
ar dori să primească 100 de lei în schimbul la o sută de ruble, conform unui curs anunțat în
mod special. Apoi banii care se află la țărani le-ar trebui acestora ca să cumpere inventarul
agricol și în general pentru îmbunătățirea traiului lor. În plus, dl Filipescu mai susținea că
în genere el nu înțelegea ce rost aveau discuțiile despre valută, cînd se discuta rezolvarea
problemei agrare care nu are nicio legătură cu valoarea rublei.
În continuare, dl Filipescu a declarat că el le garantează reprezentanților țărănimii că
reforma agrară în Basarabia se va face cu totul pe alte baze decît în România, că aceasta
este cît se poate de evident, dacă se are în vedere că în România proprietarii funciari și
țăranii alcătuiesc o populație omogenă, conviețuiesc în pace și lucrează împreună, pe
cînd în Basarabia aproape toți proprietarii particulari sînt venetici și niciodată nu au găsit
limbă comună cu țăranii. Apoi dl Filipescu s-a întrebat cu mirare cine i-a împuternicit
pe reprezentanții proprietarilor funciari să vorbească în numele guvernului român și că
numai el singur are dreptul să vorbească în numele guvernului român. În încheiere, dorind
să întărească impresia produsă de discursul său, dl Filipescu a adăugat că în România,
ca și în alte țări care au trecut prin război, urmările acestuia vor cădea numai pe umerii
țărănimii care lucrează pămîntul.
În ședința din 7 iunie, președintele Uniunii Proprietarilor Funciari, P.V. Sinadino, a
răspuns pe scurt la acele atacuri pe care și le-au permis unii membri ai Comisiei față de
reprezentanții Uniunii Centrale a Proprietarilor Funciari din Basarabia. P.V. Sinadino a
observat că expresiile membrilor Comisiei Tudos și alții, care îi amenință pe proprietarii
particulari cu o Noapte a lui Bartolomeu, și părerea membrului Comisiei, Minciună, care
nu este mulțumit cu distrugerea a 95% din gospodăriile particulare și cu uciderea a 10 pro-
prietari funciari, considerînd că asta e „puțin”, nu contribuie în niciun caz la întronarea în
Comisie a unei dispoziții calme, atît de necesară pentru examinarea multilaterală a proble-
mei agrare, care poate fi rezolvată numai dacă este expusă detaliat, complet și fără patimă.
Metodele de la mitinguri ale dlui Filipescu de asemenea sînt departe de a ușura tuturor
rezolvarea cu adevărat corectă a problemei agrare. P.V. Sinadino a mai menționat că el avea
temeiuri serioase să susțină că în Basarabia reforma agrară se va face numai așa ca în Româ-
nia, adică în cadrul principiilor stabilite de Adunarea Constituantă a României în 1917, că
lucrul acesta el îl cunoaște de la persoane destul de competente, ale căror nume nu dorește
să le spună. El, Sinadino, este foarte mirat cum dl Filipescu are curajul să afirme contra-
riul, inducînd, astfel, în eroare pe reprezentanții țărănimii. Exprimîndu-și, în continuare,
dezacordul cu dl Filipescu, P.V. Sinadino a observat că el nu poate în niciun caz să fie de
acord că cursul rublei rusești nu ar fi căzut și continuă să susțină că valoarea rublei s-a
redus foarte mult și în viitorul apropiat va scădea și mai mult, că valoarea rublei raportată

184
la aur a scăzut de 7 ori, de aceea dorința dlui Filipescu de a stabili prețul rublei după cursul
leului românesc de hîrtie nu rezistă la nicio critică, deoarece nici leul de hîrtie nu prezintă
o valoare stabilă, fiind supus unor fluctuații puternice.
În conjunctura care s-a creat în Comisia Agrară, unde, pe de o parte, se observă spiritul
prost mascat al bolșevismului, începuturile unei noi anarhii și continuarea acelor dispoziții
care vor duce ținutul la degradare și la sărăcie generală, iar pe de altă parte, au posibilitate
să vorbească în numele guvernului român persoane care își construiesc succesul de o clipă
pe temeiurile demagogice ale iresponsabilității și ale ignorării intereselor statului, mem-
brii Uniunii Centrale a Proprietarilor Funciari consideră imposibil să mai poată frecventa
ședințele acestei Comisii Agrare a Sfatului Țării, nedorind să poarte răspundere pentru
toate acele urmări, care vor fi rezultatul firesc al demagogiei și al lipsei de principii care
continuă.
(L.ș.) A semnat președintele Uniunii Centrale a Proprietarilor Funciari P. Sinadino.
4/7 1918, or. Chișinău”
Președintele: – Eu, în calitate de președinte, trebuie să observ cîteva inexactități în
această notiță explicativă. Aici se spune că dep. Tudose ameninţă pe proprietari cu Noap-
tea lui Bartolomeu. Este neadevărat, dep. Tudose a arătat că reglementarea de către stat
a regimului proprietății funciare trebuie să meargă pe calea împăciuirii relaţiilor din-
tre proprietari și ţărani, și nu pe drumul prăpăstios care ar putea duce la excese, în felul
Nopţii lui Bartolomeu. Relativ la obiecţia dep. Minciună, „puţin”, în momentul în care
A.V. Sinadino zicea că declaraţia Sfatului Ţării a dus la devastarea a 95% din toate moșiile
și la asasinarea a 10 proprietari7, dl Minciună a lămurit că el a obiectat „slab”, nu „puţin”,
iar aceasta s-a referit nu la numărul proprietarilor omorîţi, cum arată notița, ci a fost spus
în sensul că declaraţiile reprezentantului Uniunii Proprietarilor de Pămînt sînt puţin, slab
argumentate. Cuvîntarea dlui Filipescu este asemenea incorect redată; cred însă că dl Fili-
pescu, ca reprezentant al guvernului, va reacționa personal la asta.
Adresa și scrisoarea motivată a Uniunii Proprietarilor de Pămînt vor fi transmise Con-
siliului Directorilor, iar persoanele atinse în ele pot să tragă la răspundere Uniunea pe cale
legală.
Locul președintelui îl ocupă vicepreședintele, dep. Erhan.
Dl Celebidaki declară în numele experţilor: „În vederea posibilităţii de a fi schimbate
principiile fundamentale ale proiectului de lege la citirea a 2-a, noi temporar ne luăm decla-
raţia de la ordinea zilei și o lăsăm la secretariat, pînă cînd va fi terminată citirea a doua”.
Dep. Crihan propune a întreprinde citirea a doua numai după ce va fi terminat proiec-
tul de lege în întregime sau va fi stabilită norma pentru proprietățile care se lasă.
Secretar dep. Năstase: – În calitate de secretar, nu-mi pot închipui ca cele întîmplate
în Comisie să nu fie redate în protocol. În scopul dresării regulamentare a protocoalelor, e
neapărat necesar să cuprindă totul.
Prof. Murgoci spune că dacă colegii lui experţi își revocă declaraţia, atunci el nu va
vorbi. Deoarece experţii retrag declaraţia numai temporar și condiţionat, dl Murgoci își
expune părerea personală în chestiunea în discuție.
Aici constatăm două laturi:
1. Rolul nostru de specialiști-sfătuitori. Lucrările Comisiei Agrare sînt astfel reglate,
încît orișicînd putem pretinde ca părerile noastre să fie introduse în protocol chiar și în
cazul dacă nu vor fi acceptate de către Comisia Agrară. Noi putem face declaraţii sepa-
rate după plac, nu consider însă potrivit de a critica hotărîrile Comisiei, deoarece rolul
nostru este a da informaţii și sfaturi; responsabilitatea hotărîrilor și, în general, a reformei
agrare, cade asupra dumneavoastră, membrii Comisiei. Dacă e adevărat că colegii mei cri-
tică principiile stabilite, prin aceasta ei au trecut peste limita îndatoririlor lor; eu nu mă

185
pot atașa lor și nu susţin declaraţia lor care, de altfel, nici nu mi-a fost prezentată pentru
subscriere.
2. Declaraţia se referă la chestiuni hotărîte pînă în prezent în principiu; în privinţa
aceasta nu doar că nu mă atașez domnilor experţi, ci merg pe faţă contra lor. Principiile
primite de către dumneavoastră eu le consider acceptabile pentru oricine dorește realizarea
reformei agrare. Încît privește punctele raportului neacceptate de dumneavoastră, la deli-
berarea cărora foarte des eu am fost de părere contrară colegilor mei, presupun că nimeni
nu poate reproșa nimic: argumentele „pro” și „contra” se văd în protocoale.
De altă parte cred că principiile ce le-aţi acceptat nu distrug marea proprietate, deoa-
rece încă nu e stabilită o normă care îi rămîne proprietarului, afară de grădini, vii și altele.
Pe lîngă aceasta, dacă la stabilirea amănunţită a tuturor punctelor se va lua în considerare
proiectul meu, veţi constata că pentru organizarea întreprinderilor economice și gospodă-
rești, eu prevăd lăsarea pămîntului în măsura pe care Comisia de expropriere o va accepta
ca strict necesară pentru instituţiunea respectivă.
Mai departe nu sînt de acord cu colegii mei nici în privinţa că, făcînd munca în direcţia
întreprinsă, dumneavoastră aţi provoca periclitarea bogăţiilor ţării și a reformei agrare.
Dacă s-ar atribui importanţă acestui fel de declaraţii nehotărîte, pe lîngă principiile des-
tul de largi pe care le-aţi primit, aceasta ar însemna că noi nu vom putea realiza nicicînd,
niciun fel de reformă agrară. Îndeosebi mă surprinde că reprezentanţii socialiștilor-revo-
luţionari, cum este dl Moghileanski, afirmă că prin primirea acestor principii și îndeosebi
neacceptînd punctul relativ la sfecla-de-zahăr, pe care o pot cultiva cu succes și ţăranii,
aproape s-ar distruge, s-ar aduce la nimicirea bunăstării ţării.
Dl Celebidaki: – Prof. Murgoci a calificat declaraţia noastră drept protest. Aceasta este
declaraţie, nu este un protest.
Președintele: – În interesul dresării regulamentare a protocoalelor, vor fi introduse
toate declaraţiile făcute și se va menţiona că experţii revocă declaraţia lor pînă la termina-
rea citirii a doua. Dep. Crihan a propus și înainte de a întreprinde citirea a doua să se sta-
bilească norma relativă la neînstrăinare. Considerați că e necesar să decideţi îndată asupra
acestei propuneri?
Dep. Ţîganko: – S-a elaborat un program de zi hotărît, în conformitate cu care se
intenţiona a vă face cunoscute principiile fundamentale ale proiectului de lege, redactate
prin Comisia juridică.
Mai departe se intenţiona să se pășească la formarea fondului statului mai întîi, apoi la
norme. Ordinea stabilită a fost următoarea:
1. Chestiunea lichidării proprietăţii mari.
2. Despre formarea fondului de pămînt și încorporarea în el a tuturor pămînturilor:
mănăstirești, bisericești și altele.
3. Despre normele ce urmează a se lăsa proprietarilor.
4. Despre normele de împroprietărire.
V-aș ruga să nu încurcaţi această ordine. De aceea propun să fie punctul următor ches-
tia pămîntului mănăstiresc, orășenesc etc. Trebuie deocamdată să ne ţinem de a stabili
norme, deoarece chestiunea aceasta este cu mult mai complicată decît își închipuie mulţi.
Va trebui, de pildă, să stabilim criteriile după care pot fi fixate normele de hrană, nor-
mele de muncă și așa mai departe. Această chestiune reclamă un raport minuţios. Trebuie
depășite metodele primitive. Dacă dumneavoastră veţi decide prin mijloace atît de primi-
tive, se pot provoca greșeli enorme. De aceea propun să se mai aștepte puţin cu chestiunea
normelor.
Dep. Crihan: – Dacă dl Ţîganko este de acord ca a doua citire să fie la urmă, nimic nu
am de obiectat. Afirm însă că nu trebuie să întîrziem prea mult, ci să rezolvăm mai repede
și mai productiv. Noi examinăm un proiect elaborat în Petrograd, mergem pe urmele lui,

186
dar n-am produs aproape nimic noi înșine. Acest proiect este alcătuit pentru Rusia, nu
pentru Basarabia, afară de asta mai sînt alte proiecte, mai potrivite cu condiţiile noastre.
Cred că, deoarece noi cu sufletul și sentimentele noastre sîntem mai aproape de România
și există deja cîteva proiecte compuse de persoane care cunosc nevoile și ţara noastră, ar
trebui să luăm pe unul dintre acestea ca bază pentru munca noastră. Atunci noi mergem
pe drumul drept, fără a mai avea discuţii și proteste din partea experţilor, care cunosc
bine Rusia, însă prea puţin Basarabia. Astfel, există de pildă proiectul Garoflid8, care ne
convine și eu sînt sigur că va fi primit fără discuții. Încă o dată propun să ne apucăm de
proiecte românești, și nu de oricare altele.
Dep. Ţîganko: – Începem să ne temem de toate: la început ne temeam că vom fi amăgiți,
apoi de socializare, iar acum ne temem de influenţa străină. Previn că în privinţa chesti-
unii de pe ordinea de zi relativ la pămînturile mănăstirești și altele nu dispun de niciun
raport, nici rusesc, în general, nici românesc, ci este numai unul curat local basarabean. Eu
am mers la oameni care cunosc bine Basarabia, sînt competenţi în problema aceasta și i-am
rugat să-mi răspundă la următoarele întrebări:
1. Cît pămînt mănăstiresc, bisericesc, al statului și public se află în Basarabia și unde
(detaliat)?
2. Despre dreptul de proprietate și felul de folosinţă.
3. Posibilitatea principală de înstrăinare în fondul de stat a tuturor acelor cuiburi de
cultură care trebuie păstrate. Toate întrebările acestea se referă exclusiv la Basarabia, nu la
Asia sau România, cum spune dep. Crihan, și această chestiune referitoare în întregime la
Basarabia eu propun să fie pusă la ordinea zilei.
Se decide încheierea discuţiei.
Locul președintelui îl ocupă dep. Ţîganko.
Se discută chestiunea privind tipărirea materialelor și lucrărilor Comisiei Agrare.
Dep. Minciună: – În ședinţa trecută nimeni nu s-a pronunțat împotriva propunerii
mele referitoare la necesitatea tipăririi unui organ propriu, în care să apară toate mate-
rialele Comisiei Agrare, precum și rapoartele speciale și părerile în problema agrară. S-a
propus numai ca toate acestea să se editeze drept adaos la gazeta Sfatul Ţării. Eu cred însă
că aceasta nu ne-ar costa mai puţin decît editarea unui organ propriu, deoarece materialele
se vor da oricum gratuit, iar pentru hîrtie și tipografie trebuie de plătit în ambele cazuri.
De aceea propun a se edita un organ propriu în forma unui jurnal sau revistă săptămînală,
în care să apară materialele Comisiei și articolele speciale în limba rusă și română.
Dep. Grosman propune tipărirea materialelor în broșuri speciale, numindu-le Lucrările
Comisiei Agrare a Sfatului Ţării. Să fie însă editate aceste lucrări nu în forma unei reviste
săptămînale periodice, ci pe măsură ce vor fi terminate lucrările unei anumite secțiuni9.
Dep. Minciună insistă asupra propunerii de a se edita un jurnal periodic, deoarece e
nevoie ca rapoartele să fie tipărite la timp și împrăștiate atît la noi, cît și dincolo de Prut,
unde nu se știe nimic precis despre mersul lucrărilor noastre și de aceea se oferă teren larg
provocărilor.
Dl Stepanov propune să fie recunoscută în principiu necesitatea editării materialelor
Comisiei, iar felul editării, fiind curat tehnic, să fie încredinţat spre elaborare prezidiului.
Materialele se tipăresc în măsură ce se adună și se pun în vînzare.
Se pun la vot două propuneri:
1. A se edita materialul în formă de jurnal săptămînal periodic.
2. În formă de colecţie pe măsura terminării vreunui capitol al lucrărilor.
Cu majoritate de 13 voturi în contra la 5 se decide editarea în formă de colecţie.
Președintele citește o declaraţie extraordinară a dep. Tudose: „Rog să nu fiu refuzat de
a face declaraţie în legătură cu articolul despre scăderea plăţii de arendă de la 43 r. 75 cop.
la 31 r. 25 cop. din ziarul Svobodnaia mîsli, nr. 344 de la 5 iulie”.

187
 Dl Topor declară că aceasta [informația din ziar] nu e o declaraţie oficială și nu există
o circulară relativ la arendă.
Ședinţa se închide la ora 9 și 30 de minute seara.

Președinte (semnătură) Țîganko

Note

1 În textul original e scris greșit „împărțite”.

2 Trecute în fondul funciar al statului.
3 Pare să fie vizat Blocul Moldovenesc, nu Fracțiunea ţărănească.
4 E vorba de Partidul Socialiștilor Poporaniști.
5 Mai degrabă, în sensul pozitiv al acestui cuvînt, în sensul rezolvării corecte a întrebării.
6 Bani de hîrtie, bancnote, care înlocuiseră Rusia, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, mone-
dele din metale prețioase.
7 În realitate, aceste date sînt ușor exagerate, în orice caz, cu privire la uciderea moșierilor; nu se
cunosc decît două cazuri de asasinare a marilor proprietari.
8 Vezi și procesul-verbal nr. 9, nota 6.
9 Din legea agrară.

188
 PROCESUL-VER BAL NR. 22
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 7 iulie 1918

Şedinţa se deschide la 5 ceasuri seara, sub preşedinţia dlui Ţiganko, preşedintele

Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei:
1. Citirea procesului-verbal al şedinţei trecute.
2. Chestiunea scrierii proceselor-verbale.
3. Raportul dlui Kosovici despre pămînturile mănăstireşti, bisericeşti şi
obşteşti ale statului1 şi
4. Ședinţa lucrărilor Comisiei Agrare.

1. Se citește procesul-verbal al ședinţei 21 de la 5 iulie a.c., care se aprobă.

2. Chestiunea scrierii proceselor-verbale;
Secretarul Comisiei Agrare, domnul Năstase, aduce la cunoștinţa adunării că deși
Comisia a hotărît ca procesele-verbale să se facă în două limbi, adică în limba rusească și
cea românească, însă îndeplinirea acestei hotărîri întîmpină multe greutăţi, mai ales teh-
nice, și de aceea propune ca aceste procese-verbale să se scrie în original în limba româ-
nească, iar în cealaltă apoi să se traducă.
Secretarul Minciună: – Cînd s-a ridicat problema despre scrierea proceselor-verbale în
română, eu mi-am închipuit că ele se vor scrie numai în această limbă. Însă voia dumnea-
voastră a fost ca aceste procese-verbale, chiar în original, să se scrie în amîndouă limbile.
Acum din practică am văzut că aceasta nu se poate îndeplini și rămîne să alegem o limbă
din cele două. Eu socot că din mai multe puncte de vedere procesele-verbale trebuie să se
facă în limba română, iar în cea rusească numai să se traducă. Cele mai mari dovezi în
folosul limbii rusești pînă acum erau că raporturile și proiectele de lege se scriau în limba
rusească, iar o parte din specialiști nu cunoșteau limba românească.
Însă de astăzi înainte vom trece la discutarea unor proiecte curat românești și, prin
urmare, și această greutate se înlătură, iar pentru cei cîţiva care nu știu limba românească,
procesele-verbale se vor traduce în rusește.
Dep. Crihan: – Eu sînt de părere că procesele-verbale trebuie scrise numai într-o limbă,
căci este un lucru peste putinţă ca 3 secretari în două limbi să facă în același timp două
procese-verbale la fel. Trebuie negreșit să se scrie întîi un original și apoi să se traducă.
Acest original cred că trebuie să fie scris numai în românește și iată din ce punct de vedere.
Mai întîi de toate, noi facem parte din România și, prin urmare, limba statului e cea
românească. Al doilea, nici nu s-ar putea ca acum chiar, cînd se naţionalizează totul2 , noi
să urmăm înainte a scrie și a vorbi numai rusește, atunci lumea ar crede că noi avem și
idei rusești. Aproape toţi deputaţii din Sfatul Ţării vorbim moldovenește și, prin urmare,
cel care scrie procesul-verbal în rusește ar trebui pe loc să traducă cuvîntările noastre în
rusește, ceea ce nu e cu putinţă să se facă exact. De astăzi înainte, chiar raporturile și ante-
proiectele de discuţie vor fi în românește și aceasta ar îngreuia și mai mult scrierea procese-
lor-verbale în rusește. Iar că, pe de o parte, avem specialiști ruși care nu înţeleg românește,
apoi, pe de alta, avem și specialiști români, care nu înţeleg rusește.
Dar cu specialiștii ruși dumneavoastră vedeţi cît ne merge de rău și de aceea trebuie să
ne gîndim la mai mulţi specialiști români. Legea care o vom face noi are să fie negreșit cer-
cetată și de miniștrii, și de parlamentul român și poate cel care o va cerceta va vrea să vadă
și vorbirile care s-au rostit la discutarea acestei legi. Și ce ne-am face noi, dacă ar trebui ca

189
aceste vorbiri să le trimitem scrise în rusește. Firește că orișicine, văzînd că toate s-au scris
și vorbit în rusește, ar crede că și legea este rusească, iar nu basarabeană (moldovenească).
Secretarii amîndoi, dnii Minciună și Năstase, știu bine românește și vor putea scrie proce-
sele-verbale în limba noastră mamă. Trebuie să nu uităm că legea are să fie discutată nu la
Moscova, nici la Petrograd, ci la Iași sau la București și de acolo trebuie să se vadă că această
lege este făcută de români în Ţară Românească.
Dep. Lunev: – Procesele-verbale trebuie să se facă și în limba românească, și în cea
rusească, deoarece amîndouă limbile au fost recunoscute ca limbi de stat.
Domniei Sale i se dau lămuriri că această hotărîre nu s-a luat.
Dl Pojoga propune ca cuvîntările membrilor Comisiei Agrare să se scrie în procese-ver-
bale în acea limbă în care vorbește oratorul, căci numai atunci s-ar putea reda exact ideile
spuse.
Dl Kosovici susţine părerea dlui Pojoga spunînd că oratorii în cuvîntările lor adeseori
întrebuinţează cuvinte și termeni tehnici speciali, care nu pot fi imediat traduși, dar care
trebuie redaţi numai așa cum s-a spus.
Secretarul Minciună lămurește că procesele-verbale nu se fac stenografic, deoarece nu
avem niciun stenograf, și de aceea cel care scrie procesele-verbale poate să prindă numai pe
scurt cuvîntările oratorului și ideile lui, indiferent de limba în care aceste idei ar fi expri-
mate. Însă cei care nu înţeleg românește vor putea citi cuvîntările lor în rusește.
Comisia hotărăște ca procesele-verbale să se scrie numai în românește, iar în rusește să
se traducă pe urmă.
3. Raportul despre pămînturile mănăstirești, bisericești și obștești ale statului.
Dep. Kosovici face raport pe scurt despre moșiile mănăstirești, ale statului, bisericești
și altele. Domnia Sa arată că în Basarabia, moșii ale statului sînt numai în două ţinuturi:
al Akkermanului și în ţinutul Ismail, cuprinzînd în total aproape 45 000 de desetine de
pămînt cultivabil.
Din acest pămînt a fost dat în posesie la locuitorii de acolo vreo 8-10 000 de desetine și
negreșit că acum nu mai poate fi socotit ca pămînt slobod. Afară de aceasta, statul mai are
vreo 13 000 de desetine de pădure în ţinutul Bălţilor, Orheiului și Hotinului.
Trecînd apoi la moșiile închinate mănăstirilor și locurilor sfinte de peste graniţă,
dl Kosovici arată că la început3 în Basarabia pămînt de acesta era vreo 380 000 de desetine,
dintre care 115 mii de desetine au fost împărţite în loturi la ţărani. Au rămas mănăstirilor
de peste graniţă o întindere de vreo 165 000 de desetine, dintre care 18 000 de desetine,
aparţinînd mănăstirilor moldovenești, le-au luat stăpînirea rusească în anii 1906–1907,
pentru stat, pe temeiul că și stăpînirea românească a luat din stăpînirea mănăstirilor de
peste graniţă moșiile din Ţara Românească4. Au rămas numai vreo 16 000 de desetine în
stăpînirea mănăstirii Sf. Spiridon5.
Astfel, în Basarabia astăzi se mai găsesc vreo 165 000 de desetine de pămînt al mănăsti-
rilor și locurilor sfinte de peste graniţă. Din acest pămînt aproape vreo 55 000 de desetine
e cu pădure, iar vreo 11 000 de desetine este împărţit și dat ţăranilor în arendă pe mulţi
ani pentru a pune vii și livezi pe dînsul.
Prin urmare, nici acesta nu poate fi socotit ca pămînt slobod, afară de 2-3 gospodării
mari de cîte 100 de desetine fiecare, care sînt făcute de moșieri. În sfîrșit, cîrmuirea moși-
ilor așezămintelor duhovnicești de peste graniţă are și ea în seama ei vreo 1 500-1 600 de
desetine pe care a făcut gospodărie de seminţe, staţiuni agronomice și altele.
Așadar, o parte din pămîntul mănăstiresc se află deja în mîna ţăranilor supus la diferite
culturi, așa că acum nu mai poate fi vorba decît numai de schimbarea numirii stăpî-nilor.
Însă dl Kosovici e de părere că aceasta este o chestiune nu numai internă, ci și externă,
diplomatică.
Mănăstirile locale din Basarabia bănuiesc că au peste 5 000 de desetine de pămînt în
proprietate care li s-a dat la început, afară de cel care l-au cumpărat mai tîrziu.

190
 Și, în sfîrșit, bisericile din Basarabia au primit fiecare de la 33 la 130 de desetine de
pămînt după cum erau locurile de largi. Biserici în Basarabia sînt aproape vreo 1 000.
Domnia Sa nu știe dacă bisericile mai posedă și pămînturi dăruite.
Pămînturi obștești sînt acele care aparţin Zemstvei guberniale, vreo 8 000 [de dese-
tine] și celor județene aproape 10 000 de desetine. Asupra pămînturilor tîrgurilor și orașe-
lor în Basarabia, afară de orașul Chișinău, nu am nicio știinţă.
Din mai multe întrebări care i se fac dlui Kosovici de către membrii Comisiei, se lămu-
rește:
a) că pămîntul mănăstirilor din Basarabia nu e socotit, ca acela care este stăpînit de
așezămintele duhovnicești de peste graniţă, afară de acela al mănăstirii Căpriana6;
b) din tot pămîntul închinat mănăstirilor și locurilor sfinte de peste graniţă, care sînt
în număr de 16, se mai găsesc astăzi în Basarabia 165 000 de desetine, plus 18 000 de
desetine ale mănăstirii Sf. Spiridon. Aproape tot acest pămînt e dat în folosința7 ţăranilor.
Președintele: – Stăpînirea rusească de la o vreme începuse să oprească în ţară o parte
dintre veniturile mănăstirilor de peste graniţă, mărginind astfel dreptul lor de proprietate.
Puteţi să ne lămuriţi cum s-a făcut aceasta?
Dl Kosovici: – După Războiul ruso-turc din 1877, stăpînirea a făcut o lege după care
numai o parte din venituri se dădea mănăstirilor de peste graniţă, iar cealaltă parte se
împărţea între Sf. Sinod și ministerele de învăţămînt și cel de iInterne. Apoi la anul 1905
această lege a fost prefăcută și drepturile mănăstirilor străine [au fost] și mai mult măr-
ginite. Zemstva însă toată vremea cerea ca niciun ban să nu se mai dea acestor mănăstiri.
Dep. Buzdugan: – Cît venit aduceau pămînturile mănăstirești statului?
Dep. Kosovici: – Cînd plăteau la vreme, aproape 2 milioane, din care un milion lua
Zemstva.
Dep. Koșko aduce la cunoștinţă Comisiei că cine se interesează de chestiunea moșiilor
mănăstirești poate găsi un raport amănunţit în limba moldovenească a lui Purișkevici-
tatăl, făcut pentru stăpînirea rusească8.
Dep. Lunev spune că pămînturile instituţiilor culturale9 sînt numai cu numele ale
acestora, însă de fapt cea mai mare parte dintre aceste pămînturi sînt împărţite ţăranilor,
așa că se poate schimba numirea stăpînilor. Vor rămîne numai pădurile care nu pot fi
împărţite.
Se face pauză.

După pauză, președintele aduce la cunoștinţa Comisiei că împuterniciţii preoţimii și

ai călugărilor roagă să se amîne luarea vreunei hotărîri în privinţa moșiilor mănăstirești și
bisericești pentru ședinţa viitoare, cînd vor putea face și ei un raport.
Reprezentantul preoţimii spune că Comisia pentru chemarea poporului10 a hotărît ca
viile și livezile mănăstirești să rămînă în stăpînirea mănăstirilor și să li se lase și lor o cîtime
de pămînt ca și marilor proprietari.
Președintele lămurește că viile și livezile, după hotărîrea Comisiei, rămîn în stăpînirea
proprietarilor în tot cuprinsul lor, iar din pămîntul cultivabil se va lăsa fiecărei mănăstiri
loturi de muncă după numărul călugărilor ei.
Hotărîrile asupra chestiunii pămîntului mănăstiresc se amînă pentru ședinţa viitoare.
Pămînturile orășenești.
Dep. Lunev spune că stăpînirea de pămînt a orașelor din Basarabia este de mai multe
feluri. De pildă, orașul Orhei e făcut pe pămînt proprietăresc; orașul Hotin, dimpotrivă,
afară de pămînturile de sub oraș, mai stăpînește încă și păduri, și imașuri afară din oraș. În
orașul Bolgrad, ograda fiecărui locuitor e proprietatea lui, ca și într-un sat.
Alte orașe au atît de mari proprietăţi, că pe pămîntul lor sînt făcute chiar sate întregi.
De pildă, pe moșia orașului Ismail e făcut un mare sat, Necrasovca, iar orașul Chișinău,
afară de pămîntul care i s-a dat la început, mai are încă și pămînt cumpărat. Așadar, în

191
Basarabia sînt orașe stăpîne pe pămîntul pe care se află, orașe pe pămînt proprietăresc și
orașe unde locuitorii sînt stăpîni pe pămîntul lor.
Orașelor li s-a dat la început pămînt mai mult ca să aibă unde se lăţi și acum acest
pămînt nu se poate lua, ca nu cumva pe urmă să trebuiască să fie stricate toate satele pentru
lărgirea orașelor.
Președintele propune să poftească pe președintele Uniunii Orașelor și să facă raport
despre pămîntul orășenesc.
Dep. Budișteanu propune să se facă raport și asupra pămînturilor tîrgurilor11.
În sfîrșit, se ia în dezbatere chestiunea despre alegerea unui comitet pentru tipărirea
lucrărilor Comisiei Agrare.
Președintele aduce la cunoștinţa adunării că nimeni dintre membrii Comisiei n-a pri-
mit să-și ia asupra sa această sarcină și propune ca să fie invitat un colaborator cu plată.
Dep. Buzdugan: – Să-i însărcinăm pe secretari și să-i plătim.
Secretarul Năstase: – Eu pot să lucrez fără plată, dar va trebui plătit ajutorul meu.
Dep. Budișteanu: – Secretarul lucrează peste puterile lui de dimineaţă pînă în seară și
munca lui trebuie să fie răsplătită.
Adunarea hotărăște ca pentru redactare și lucrul cît se va cere pentru tipărirea lucrări-
lor Comisiei Agrare să se plătească deosebit, iar cu editarea acestor lucrări îl însărcinează
pe secretarul Comisiei, domnul Năstase.
La 8 ceasuri seara ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei
Secretar

Note

1 Evident, confuzie: „obștești” și „ale statului” erau lucruri diferite.

2 Avea în vedere, desigur, mai cu seamă introducerea limbii române în administrație și în alte sfere
publice, proces care pe atunci se mai numea naționalizare sau românizare.
3 E vizată, probabil, situația de pînă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pînă la reforma
țărănească din anii 1868–1870, așa cum, de altfel, se vede și din acest text.
4 Referire la reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza.
5 Mănăstire din Iași care avea în Basarabia posesiuni din timpuri mai vechi.
6 Moșia mănăstirii Căpriana era stăpînită de mănăstirea Zografu de la muntele Athos.
7 În original e scris greșit „posesia”. Nu e clar dacă acest pămînt era exploatat în baza arendei sau pur
și simplu a fost ocupat de către țărani în timpul revoluției ruse.
8 Este vizată o amplă lucrare din patru părți a lui M.V. Purișkevici, editată la Chișinău în anii 1910–
1912: vezi I. Țurcanu, Bibliografia istorică a Basarabiei și Transnistriei, Chișinău, 2005, p. 498.
9 Nu este clar ce trebuie înțeles prin „instituțiile culturale” – mănăstirile, bisericile sau, mai degrabă,
gospodăriile de cultură?
10 Denumire confuză – probabil, se referă la adunarea comună a preoțimii și mirenilor din Eparhia
Basarabiei.
11 Adică a așezărilor de tip urban mai mici.

192
 PROCESUL-VER BAL NR. 23
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 10 iulie 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 seara, sub preşedinţia dlui Ţîganko, preşedintele Comi-
siei Agrare.

Rînduiala zilei:
1. Citirea procesului-verbal din şedinţa trecută.
2. Raportul prezidiului despre mai multe chestiuni.
3. Continuarea discuţiilor asupra moşiilor mănăstireşti, bisericeşti, orăşeneşti
şi obşteşti.

1. Se citește procesul-verbal al ședinţei a 23-a de la 7 iulie a.c. care se aprobă.

2. Reprezentantul Uniunii Orașelor, dl Ghendrich, aduce la cunoștinţa Comisiei că nu
poate face raportul cerut, deoarece lipsește deocamdată materialul necesar.
3. Împuternicitul Zemstvei guberniale, dl Celebidaki aduce la cunoștinţa Comisiei
agrare următoarele. Zemstvele guberniale, ca și cele ţinutale, afară de zemstvele Bende-
rului, Hotinului și Orheiului, despre care nu are încă datele necesare, stăpînesc pămînt în
următoarea măsură:
Zemstva Sorocii, 30 de desetine, cu vie, livadă și casa, dăruite de B.A. Panina.
Zemstva Bălţilor, 26 de desetine, pe moșia lui Randoţanu în satul lui Iezăreni; 834 de
desetine din moșia Pociumbăuților și 370 de desetine din moșia Costeștilor, dăruite de
M.O. Ciorescu pentru facerea unui spital1.
Zemstva Chișinăului stăpînește din ocina Petricanilor 31 de desetine, din ocina Brătu-
lenilor2 9 desetine și 88 de stînjeni pătraţi, din a Bubuiecilor 9 desetine și 1 638 de stînjeni
pătraţi, din a Cricovei 740 de desetine și la Fundu-Tohatino 130 de desetine, dăruite de
Gh.D. Chiriac.
Zemstva Akkermanului stăpînește din ocina Brăilei și a Chișinăului 83, 1/3 desetine,
dăruite de N.I. Chiriac.
Zemstva gubernială are pe moșia Ciorești–Movileni 131 de desetine, pe moșia Găure-
nilor3 – 863 de desetine, a Saharnei – 548 de desetine, a Gorgenţilor4 – 2 880 de desetine
și pe moșia Sîngereilor – 4 000 de desetine.
Cei care au dăruit pămînt zemstvelor, zice domnul Celebidaki, le-au pus totodată și
anumite îndatoriri, care adeseori nu se pot îndeplini și, prin urmare, aceste daruri devin o
sarcină grea pe spatele zemstvelor.
Președintele: – Puteţi să-mi răspundeţi dacă nu ar putea fi oare expropriate aceste
pămînturi ale zemstvelor în fondul statului?
Dl Celebidaki: – Pămînturile zemstvelor, ca proprietate privată, pot fi expropriate, dar
acestor ocîrmuiri autonome le trebuie pămînt pentru diferite culturi, gospodării-model și
altele. Pămînturile dăruite zemstvelor adeseori nu se potrivesc acestor scopuri și de aceea
eu cred că ele s-ar putea lua în fondul statului, iar zemstvelor să li se dea pămînt în alte
părţi, unde s-ar potrivi locul pentru trebuinţele lor.
Președintele: – Cum s-ar putea împăca interesele zemstvei și ale ţărănimii și unde ar
trebui dat pămîntul zemstvelor?
Dl Celebidaki: – Chestiunea aceasta a fost discutată și în Sfatul Directorilor, însă nu
poate fi repede lămurită. Trebuie cercetată o mulţime de material și luate în seamă mai
multe amănunte. Cred că peste 2-3 săptămîni lucrul acesta va fi isprăvit și atunci se va
vedea cît pămînt va trebui pentru gospodăriile care au valoare pentru economia națională,
indiferent al cui va fi pămîntul.

193
 Dep. Ratko: – Trebuie deosebit pămîntul dăruit de cel cumpărat. Sînt pămînturi
jertfite pentru anumite scopuri și sînt pămînturi dăruite împreună cu capitaluri. Dacă se
expropriază pămîntul, trebuie de hotărît ce se face cu banii. Sînt de părere că pămîntul
zemstvelor nu se poate expropria, deoarece nu se poate îndeplini voia donatorului.
Dl Kosovici: – Eu cred că chestiunea trebuie să se rezolve în general; de la sine se înţe-
lege că dacă pămîntul se trece în seama statului, apoi și sarcina îndeplinirii voii donatoru-
lui se va face tot de către stat; despre aceasta se va vorbi mai tîrziu.
Dl Pojoga: – Chestiunea nu e lămurită bine. Trebuie să știm cît pămînt s-a dăruit și
cum s-a dăruit. De exemplu, moșia Cricova s-a dăruit cu condiţia ca să se facă pe ea o
școală de agricultură. Alte moșii s-au dăruit cu îndatorirea de a se destina o sumă oarecare
din venitul ei, pentru stipendii și așa mai departe. Trebuie de hotărît ce e de făcut în aceste
cazuri.
Dl Celebidaki, oprindu-se asupra faptului că pămînturile zemstvelor sînt dăruite ade-
seori cu oarecare obligaţiuni, e de părere că nu este nicio piedică ca pămînturile jertfite de
dînșii să nu fie luate în fondul statului.
Dep. Ratko spune că după actul Unirii, legile rusești se păstrează încă pînă vor fi schim-
bate, iar după aceste legi, voinţa donatorului e mai presus de toate. Afară de aceasta, pen-
tru nevoile ţăranilor va trebui luat pămîntul cel de semănătură, iar nu acel care este pen-
tru gospodărie de însemnătate naţională. Dacă dăruitorul a dat pămîntul Zemstvei, iar
nu retrogradului5, aceasta se datorește faptului că Zemstva era cea mai bună instituţie în
Rusia, și dăruitorul avea încredere în ea; de aceea nu trebuie să luăm pămîntul zemstvelor
și să le dăm statului, ci să le lăsăm și mai departe pentru a-și face datoria lor în continuare.
Președintele: – Nimeni nu vrea să obijduiască zemstvele, ci dimpotrivă, li se vor lua
pămînturile cele nepotrivite pentru scopurile lor și li se vor da altele corespunzătoare.
Dep. Moghileanski spune că în principiu pămîntul se va scoate din prevederile hotărîte
de lege și de aceea tot ce prevede volumul al X-lea din codul rusesc, în privinţa donaţiu-
nilor de pămînt, va fi negreșit schimbat. Voia donatorului este o rămășiţă a cultului vieţii
după moarte. Însă dacă Comisia ar pleca chiar din punctul de vedere că cultul morţilor
trebuie păstrat, cu nimic nu ar greși dacă ar trece pămîntul dăruit de dînșii în fondul
statului; luînd aceste pămînturi, va înfiinţa și așezămintele de binefacere pe care le voiau
dăruitorii, făcînd să le fie astfel numele pomenit pentru vecie.
Dl Stepanov spune că chestiunea care s-a pus în discuţie este simplă, totuși dă naștere
multor păreri. Aceasta dovedește că mai înainte de toate trebuie lămurit, întrucît această
măsură ar atinge relaţiile dintre cetăţeni. Propun ca chestia aceasta să fie scoasă din dis-
cuţie și dată în Comisia juridică, care o va lămuri. Cît privește părerile dlui Celebidaki și
ale altor reprezentanţi ai zemstvelor, dl Stepanov arată că aceasta nu este părerea întregii
zemstve. Trebuie să lăsăm aceste pămînturi în seama zemstvelor, pînă la aplicarea legii
agrare, cînd vor fi luate, dîndu-li-se altele în loc.
Dl Ivanovski6 arată că din punct de vedere juridic, donaţia nu este un drept sfînt, căci
sînt legi prin care această voie se mărginește, cum, de pildă, nu poate dărui cineva averea sa
moștenitorilor, decît numai în anumite cazuri. Deci dacă drepturile proprietarului pot fi
stînjenite, chiar cînd e vorba numai de interesele familiei sale, cu atît mai mult se va putea
mărgini acest drept cînd e vorba de interesul obștesc.
Propune ca să se ceară de la zemstve cópii după actele de donaţie și altele după care zem-
stvele stăpînesc pămîntul și să se dea la Comisia juridică, care le va discuta și numai după
aceea se va putea lua o hotărîre definitivă.
Dl Kosovici arată că statul este în drept să exproprieze moșiile dăruite, însă trebuie să
ţină seamă și de voia donatorului precum se face aceasta și în alte ţări.
Dep. Buzdugan aduce la cunoștinţa Comisiei punctul al 9-lea din legea de expropri-
ere a ţării7, în care se zice: „Se expropriază moșiile instituţiilor culturale, ale mănăstirilor,

194
ale fundaţiunilor de binefacere și educaţie, ale orașelor și ale tuturor persoanelor morale,
publice sau private, chiar cînd actele de donaţie, testamentele sau alte dispoziţiuni ar pre-
vedea, direct sau prin orice motiv de oprire, neînstrăinarea lor”. Deci dacă se pot lua moși-
ile dăruite, chiar în partea României de dincolo de Prut, cu atît mai mult putem face noi
aceasta aici.
Dep. Ratko arată că Comisia a recunoscut în principiu dreptul de proprietate privată
și că la expropriere nu sînt supuse decît numai pămînturile cultivabile, ca să fie împărţite
populaţiei agricole care are nevoie de ele. Însă pămînturile dăruite sînt menite pentru alte
scopuri, de interes naţional, și deci trebuie să se facă o deosebire între aceste pămînturi și
cele care se moștenesc. Pămîntul dăruit se va putea expropria în anumite cazuri, dar voia
donatorului este sfîntă.
Dep. Bivol: – Nu pricep de ce se socotește Zemstva mai presus de stat. Dacă e vorba că
zemstvele să aibă pămînt pentru înfiinţarea unor instituţii culturale, gospodării și altele,
apoi ele au să primească și mai mult decît au astăzi, însă acolo unde într-adevăr le trebuie,
nu ca astăzi, unde s-a nimerit.
Dep. Grosman spune că reforma agrară constituie o zdruncinare8 a [relațiilor] de pro-
prietate, deci nu mai poate fi vorba ca voia donatorului să rămînă nestînjenită; trebuie însă
modificate dispoziţiunile din lege, care privesc dreptul donatorului, căci în puterea acestei
legi, moștenitorii celui care a donat moșia, pot s-o ceară înapoi, dacă nu s-a îndeplinit voia
donatorului.
Președintele: – Constatînd faptul că aproape nimeni din oratori n-au vorbit contra
exproprierii moșiilor zemstvelor în fondul statului, cu condiţia ca zemstvelor să li se dea
pămînt pentru trebuinţele lor, arată că părerile se împart numai în privinţa împlinirii
voii celor care au dăruit pămînt zemstvelor; unii susţin că statul, luînd moșiile dăruite,
urmează să ia asupra și îndatoririle de a îndeplini voia donatorului; alţii însă, crezînd că
dacă poate fi călcată voia proprietarilor vii, cu atît mai mult se poate trece peste voia celor
morţi. Se pune la vot următoarea propunere:
„Se expropriază în fondul statului toate pămînturile zemstvelor”, care se votează cu
16 voturi pentru; 4 contra și 2 abţineri.
Chestiunea trecerii asupra statului a îndatoririlor de a îndeplini voia celor care au donat
zemstvelor pămînt să se dea pentru discuţie în Comisia juridică. Votează 18 pentru; unul
contra și 4 se abţin.
Luînd apoi cuvîntul dl Inculeţ, ministru în Guvernul Central, face o declaraţie în
privinţa problemei agrare, în general, atît din Basarabia, cît și de peste Prut. „Problema
agrară, zice între altele dl Inculeţ, în România de peste Prut încă nu e declarată și nici nu
se știe dacă va fi dezlegată în curînd. La vremea sa, stăpînirea a fost silită, după cum se știe,
să introducă prin lege munca obligatorie. Eu nu vreau să zic că aceasta n-a trebuit, dimpo-
trivă, munca obligatorie acolo a fost neapărată, căci ţărănimea nemaivoind să muncească
la boieri, pîinea ar fi rămas pe ogoare și ţara ar fi fost ameninţată cu foametea. Vreau să
vă arăt numai la ce sfîrșit poate să ducă această stare nehotărîtă de lucruri și cît de nedo-
rită este în privinţa aceasta orice întîrziere. Cu totul altfel stau lucrurile la noi. Dîndu-se
moșiile proprietărești plugarilor spre a le lucra, potrivit cu declaraţia Sfatului Ţării de la
20 februarie a.c.9, tot pămîntul din Basarabia, și chiar mai mult decît trebuia, a fost semă-
nat de săteni și lucrat cu drag de dînșii, fără ca să mai fie siliţi de cineva. E altă situație dacă
s-a nimerit ca anul să fie secetos; nimeni nu este de vină. Acum și în România vor să facă
lege în privinţa folosirii pămîntului, cam așa cum e făcută Instrucţia Sfatului Ţării, de la
20 februarie a.c.
Trebuie să vă spun, domnilor, că în privinţa rezolvării problemei agrare, nimeni nu vrea
să ne împiedice, și guvernul român este atît de prevenitor, că nici nu vrea să se atingă de
chestia aceasta, lăsînd să o dezlegaţi dumneavoastră așa cum veţi găsi mai bine. Ca dovadă

195
a acestui fapt, ţin să spun că chiar un consfătuitor al stăpînirii, încercînd nu demult să-și
spună părerile în privinţa dezlegării chestiei agrare în Basarabia, a fost mult dojenit,
spunîndu-i-se că nu îl privește această chestiune10.
Împotriva Sfatului Ţării însă se duce o luptă neîncetată de către marii proprietari, care
pînă acum n-au avut nicio izbîndă. Am căutat să vorbesc despre problema noastră agrară
în parlamentul român și veţi vedea din gazete cu cîtă bunăvoinţă a fost întîmpinată ea
acolo.
Cu părere de rău însă, nu prea cunosc bine starea lucrurilor din Comisia Agrară. Se
spune că între membrii Comisiei se nasc neînţelegeri și unii sînt chiar gata să facă pași
nesocotiţi, după principiul: „Cu cît va fi mai rău, cu atît mai bine”. Eu vă rog să vă păziţi de
aceste greșeli și mai vîrtos să vă feriţi de dezbinare. Ne aflăm astăzi într-o stare mult mai
fericită decît a tuturor celor din jurul nostru. Păziţi-vă de acei care vor să vă facă rău prin fel
de fel de născociri. Eu însuși sînt atacat din două părţi; moșierii mă socotesc și mă pîrăsc
că sînt bolșevic; de altă parte, alţii vorbeau de mine că m-am lepădat de idealul nostru și
că vreau să mă înalţ11 și așa mai departe. Eu nu sînt nici una și nici alta, sînt ceea ce am
fost. Dar trebuie să fim cumpătaţi, să chibzuim bine treaba și cu multă băgare de seamă să
facem fiecare pas.
La ora 7 și 30 de minute se face pauză.

După pauză prezidează dl Crihan.

Președintele arată că la ordinea zilei este chestiunea pămînturilor mănăstirești.
Arhimandritul Dionisie Suruceanu12 arată că este împuternicitul mănăstirilor din
Basarabia ca să spună Comisiei Agrare adevărata lor stare.
Nu trebuie amestecate moșiile închinate mănăstirilor de peste graniţă și care au o
întindere de peste 100 000 de desetine cu acelea ale mănăstirilor din Basarabia. Originea
istorică a acestor moșii închinate se urcă de la venirea domnilor fanarioţi în Principate,
după ce Cantemir, domnul Moldovei13, bătut împreună cu rușii de turci, se refugiase în
Rusia. Timp de 130 de ani, cît fanarioţii domnesc în Moldova, închină aproape un sfert
din mănăstirile din Moldova cu moșiile lor mănăstirilor grecești de la Sf. Munte. La 1864,
statul român ia înapoi (secularizează) moșiile închinate mănăstirilor de peste graniţă.
În Basarabia, pe la 1874, ocîrmuirea rusească a hotărît să ia pentru dînsa partea din
veniturile moșiilor închinate. Dar cu aceste venituri, dînșii întreţineau seminarii la Ufa,
la Halchi, lîngă Constantinopol, școli în Siria și Palestina. Dintr-un raport al dlui Lazu14
rezultă că din aceste venituri s-au făcut chiar pavagii în tîrgul din Astrahan. În Basarabia
sînt 18 mănăstiri, dintre care 3, și anume Dobrușa, Hîrjauca și Curchi, au mari întinderi
de pămînt, fiind mănăstiri arhierești15, veniturile lor mergînd în vechile pungi ale foștilor
episcopi ruși. Celelalte mănăstiri au întinderi mici de pămînt, iar unele le au așa de mici că
nici nu pot hrăni pe călugării care trăiesc acolo. Așa mănăstirea Coșuga16 are numai 58 de
desetine, Tabora, cu 300 de călugări, are numai 130 de desetine.
În total, mănăstirile din Basarabia au 10 895 de desetine de pămînt, dintre care 5 630
de arătură, 1 390 de cîmp17, iar restul vii, păduri, livezi etc.
Prezintă un tablou statistic cu arătarea întinderii de pămînt ce are fiecare mănăstire și
anume cît și ce fel de pămînt18. Cere Comisiei Agrare ca livezile și mănăstirile din Basa-
rabia să rămînă așa cum sînt. În privinţa moșiilor din Basarabia închinate mănăstirilor
de peste graniţă, să se facă cum se va face cu marea proprietate. De asemenea, să se reducă
din întinderea de pămînt a celor 3 mănăstiri arhierești, păstrîndu-se atît cît este necesar
pentru fiecare dintre ele. În schimb, să se sporească pămîntul mănăstirilor din Basarabia
care au prea puţin. Numai astfel călugării care realizează adevăratele reguli de democraţie,
ajutîndu-se unul pe altul, ajutînd pe cei flămînzi și osteniţi și dînd găzduire credincioșilor
în mănăstire, își vor putea îndeplini misiunea lor.

196
 Președintele recunoaște că Comisia Agrară va trebui să facă deosebire între pămîntu-
rile mănăstirilor de peste graniţă și acelea ale mănăstirilor din Basarabia. De la acestea din
urmă să nu se ia decît pămînturile mănăstirilor arhierești, iar acelora care au pămînt puţin
să li se sporească, după trebuinţele fiecăreia.
Dep. Buzdugan cere lămurire, dacă în pămînturile cuprinse în tabloul prezentat de
reprezentantul mănăstirilor intră și livezile, și viile mănăstirilor.
Păr. arhimandrit Dionisie răspunde că în tablou se face vorbire de fiecare fel de pămînt
de cultură pentru fiecare mănăstire.
Dep. Găină arată că statistica prezentată este lămurită. La împărţirea pămînturilor
după numărul călugărilor din mănăstire, ar fi bine să se aibă în vedere și activitatea mai
mică sau mai mare a lor.
Dl Ţîganko ocupă scaunul de președinte.
Dep. Stepanov: – Nu trebuie să dăm astfel de făgăduinţe înainte, căci călugării pe
urmă ar putea să se înmulţească și nu mai este pămînt de unde să li se dea.
Dep. Bivol cere să li se dea pămînt mănăstirilor numai în apropierea lor, trebuind ca să
se ia ca normă numărul călugărilor trăitori acum în mănăstire, nu acei care s-ar găsi la data
împărţirii pămîntului, cînd s-ar putea îngrămădi.
Dep. Buzdugan cere reprezentantului mănăstirilor din Basarabia să prezinte o statis-
tică exactă a sufletelor care locuiesc în mănăstire și să ia ca normă la darea pămîntului și
activitatea culturală, mai mare sau mai mică, a mănăstirilor.
Moșiile celor trei mănăstiri arhierești vor trebui expropriate și împărţite, căci ele ser-
veau în trecut numai să îngroașe veniturile episcopilor ruși, care urau limba moldove-
nească, așa ca episcopul Ciceagov, care acum cîţiva ani, în satul Coșcodeni, s-a stropșit la
ţăranii care cereau să le grăiască moldovenește, poruncindu-le ca pînă în anul viitor toţi să
înveţe rusește.
Dep. Buciușcan: – În principiu, problema agrară se dezleagă, și în principiu trebuie
dezlegată și chestia pămînturilor mănăstirești din Basarabia. Trebuie de hotărît dacă să
se mai lase pămînt sau nu acestor mănăstiri. Sînt de părere, zice oratorul, de a nu se lăsa
pămînt decît atît cît trebuie, pentru hrana călugărilor și alte cheltuieli ce țin de admi-
nistraţia mănăstirilor, iar cît privește pentru acelea închinate mănăstirilor străine, să se
exproprieze și să se dea la ţărani.
Președintele aduce la cunoștinţă Comisiei că reprezentantul Directoratului de agri-
cultură lipsește de la ședinţe și nici n-a făcut raport despre pămînturile mănăstirești, ale
statului, obștilor și altele, și faptul acesta trebuie adus la cunoștinţa Sfatului Directorilor.
După aceasta se votează următoarea propunere:
„Toate pămînturile agricole ale mănăstirilor din Basarabia se expropriază în fondul de
pămînt al Statului”, cu 18 voturi pentru și 2 abţineri.
Dep. Minciună cere ca pentru viile și livezile mănăstirilor să se facă la fel cum s-a proce-
dat cu viile și livezile marilor proprietari; să se lase mănăstirilor din Basarabia tot pămîn-
tul cît le este trebuitor pentru hrana călugărilor și întreţinerea mănăstirii, iar restul să se
treacă în fondul statului.
Dl Kosovici socoate că va fi grea exproprierea pămînturilor mănăstirilor din alte ţări și
trecerea lor în fondul statului.
Dl Stepanov socoate că această chestiune se poate lămuri pe cale diplomatică.
Președintele: – Pentru că toată lumea spune că se pot expropria moșiile închinate
mănăstirilor de peste graniţă, pune la vot această chestiune, și se votează cu unanimitate
de voturi în sensul de a le expropria.
Președintele: – Nu am hotărît exproprierea pămînturilor mănăstirești în principiu,
însă amănuntele le vom hotărî mai pe urmă.

197
 Dep. Tudose: – Trebuie luat în fondul statului tot pămîntul, chiar și al mănăstirilor
locale, căci acum sînt mănăstiri care au numai cîte 14 desetine de pămînt și, prin urmare,
tot ar trebui să le fie dat din nou pămînt.
Dep. Buciușcan susţine această părere.
Dep. Crihan propune ca această discuţie să se amîne pentru ședinţa următoare.
Ședinţa se ridică la ora 9 și 35 de minute seara.

Președintele Comisiei
Secretar

Note

1 Denumirile Randoțanu, Izereni și Ciorescu e posibil să fi fost alterate de cei care au alcătuit aceste
texte sau mai degrabă de cei care au copiat de pe textul original. În loc de Izereni, corect e Iezăreni.
2 Probabil, sînt vizați, mai degrabă, Buiucanii.
3 Nu e clar care comună cu astfel de denumire este vizată – Găurenii de Sus sau Găurenii de Jos,
ambele așezări aflîndu-se pe atunci în județul Chișinău, dar la distanță mare una de alta.
4 Denumire evident greșită, nu se află o astfel de localitate în Basarabia. E posibil să se refere la
Corjeuți sau Gordinești, așezări care actualmente se află în raionul Edineț.
5 Cuvînt greșit, care se vede că la copiere de pe originalul procesului-verbal a înlocuit cuvîntul corect.
6 Nu este clar dacă acest personaj nu este același cu expertul Ianovski, menționat anterior.
7 Referință la România.
8 Cuvînt nepotrivit. Sensul este de reconsiderare a dreptului de proprietate.
9 Evident că Inculeț avea în vedere Instrucția agrară a Sfatului Țării din 21 (nu 20) februarie 1918.
10 Inculeț exagerează: guvernul român era foarte interesat și foarte implicat în rezolvarea problemei
agrare în Basarabia.
11 Evident, ultimul reproș venea din partea basarabenilor și era perfect justificat.
12 Este vorba, de fapt, de Dionisie Erhan (1868–1943), pe atunci arhimandrit al mănăstirii Suruceni,
ulterior Arhiepiscop vicar al Chișinăului, Episcop al Ismailului și al Argeșului.
13 În realitate, închinarea mănăstirilor din Moldova la cele din Grecia începe mai devreme.
14 Este foarte interesantă referința, dar nu se știe cine este acest Lazu.
15 Această informație merită tot interesul, de vreme ce se știa că, oficial, Arhiepiscopul Basarabiei
avea în stăpînirea sa personală doar o singură mănăstire, cea de la Hîrjauca.
16 Nu există o mănăstire cu un astfel de nume. Probabil, e vizată mănăstirea Coșelăuca.
17 Nn este clar ce avea în vedere raportorul, numind aparte pămînturile de arătură față de cele de
cîmp.
18 Este foarte regretabil că procesul-verbal nu reproduce aceste date.

198
 PROCESUL-VER BAL NR. 24
al ședinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 13 iulie 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 seara, sub preşedinţia dlui Ţiganko, preşedintele Comi-
siei Agrare.

Rînduiala zilei:
Raportul Directoratului de agricultură despre pămîntul statului, mănăstiresc,
bisericesc, obştesc şi altele.

Președintele aduce la cunoștinţa Comisiei că nici de astă dată Directoratul de agri-

cultură n-a trimis raportul cerut despre pămînturile statului, mănăstirești și altele și nici
reprezentantul Directoratului de agricultură nu se prezintă. Domnia Sa citește raportul
înaintat Sfatului Directorilor referitor la această întîrziere a Directoratului de agricultură,
care se aprobă.
Domnul [R.K.] Stere aduce la cunoștinţa Comisiei că Domnia Sa este numit reprezenr-
tant al Directoratului de agricultură și făgăduiește că va îndeplini toate cererile Comisiei.
Se ia în discuţie chestiunea pămînturilor orășenești.
Împuternicitul Uniunii Orașelor, dl Ghendrich, aduce la cunoștinţa Comisiei că rapor-
tul pămînturilor orașelor nu s-a făcut încă, dar că în Chișinău, în momentul de faţă, se ţin
ședinţele împuterniciţilor orașelor și acolo ieri s-a ridicat chestiunea asupra acestui raport.
Adunarea a hotărît să roage Comisia Agrară să mai amîne pentru 2 săptămîni dezbaterea
chestiei pămînturilor orășenești, fiindcă nimeni dintre împuterniciţii orașelor n-a știut din
timp despre această cerere a Comisiei Agrare și nu au la îndemînă datele care se cer.
Președintele propune ca declaraţia reprezentantului Uniunii Orașelor să fie numai
luată în considerare, fără ca dezbaterea chestiunii cu privire la pămînturile orășenești să
poată fi amînată, deoarece dezlegarea problemei agrare nu îngăduie nicio întîrziere. Dom-
nia Sa spune că și orașele, și Comisia Agrară trebuie să-și unească silinţele în numele inte-
reselor muncitorilor de pămînt. Astăzi trebuie să vorbim despre exproprierea pămîntu-
rilor cultivabile din afara orașelor și e de dorit ca ocîrmuirile orășenești să lămurească cu
de-amănuntul cît pămînt le-ar trebui orașelor pentru nevoile lor, pentru ca chestia agrară
să fie dezlegată cît se poate mai bine și în folosul lor.
Dl Ghendrich arată că e foarte greu de lămurit cît pămînt le trebuie orașelor în viitor și
care sînt nevoile lor, căci aceasta atîrnă de multe împrejurări. Chiar întemeierea orașelor în
Basarabia nu e la fel. Sînt orașe care au pămîntul lor propriu și sînt orașe unde stăpînirea
de pămînt e ca și la sate. Însă reforma agrară atinge întru tot interesele orașelor și ale locu-
itorilor lor. Deci pentru ca să se lămurească bine chestia aceasta, trebuie mai mult timp.
Președintele socoate că ocîrmuirile orășenești, în privinţa lămuririi nevoilor lor, ar tre-
bui să li se propună anumite puncte, la care să răspundă.
Dep. Buciușcan: – Cînd fusese vorba de lăsarea pămînturilor zemstvelor în seama
lor, se avusese în vedere anumite scopuri de însemnătate naţională, dar acum nu pricep
deloc pentru ce le trebuie acestor orașe moșii. Orașelor le trebuie pămînt numai pentru
construcții, iar celălalt pămînt trebuie expropriat.
Dl Ghendrich spune că pînă acum a expus părerea ca reprezentant al orașelor, însă
personal crede că afară de pămîntul alipit orașelor, celălalt se poate expropria în întregime.
Dep. Buzdugan crede că după cum pămînturile zemstvelor s-au trecut la fondul sta-
tului, tot așa trebuie să se facă și cu pămînturile exploatate de orașe, afară de pămîntul
care se află sub case. Autorităţile orășenești vor fi datorate să aducă în urmă la cunoștinţa
Comisiei, de care pămînturi are nevoie și pentru care anumite nevoi.
199
 Dep. Tudose e de părerea dep. Buzdugan.
Dep. Lunev: – Cînd se vorbește de pămînturile orașelor, eu am în vedere pămîntu-
rile care aparţin orașelor ca unei persoane morale. Însă dl Ghendrich a vorbit de acele
orașe, unde locuitorii stăpînesc pămîntul în loturi, ca și în sate. Eu cred că dezbaterea
chestiei pămînturilor orășenești ar trebui amînată, ca să vedem ce ne vor lămuri dumele
orășenești. Sînt multe lucruri de lămurit, de pildă: orașul Chișinău are multe vii și pămînt
[cultivabil], care, dacă i-ar fi expropriate, i-ar provoca mari greutăţi. Dimpotrivă, cele
17 000 de desetine ale orașului Ismail, pe care se află satul Necrasovca, poate că nu ar
trebui să fie expropriate.
Dl Pojoga spune că orașelor le trebuie lăsate un fond de pămînt pe care ar putea face
grădini, parcuri, cîmpuri de îngrășare cu necurăţeniile orașelor ș.a. E deosebire între orașe
și zemstve. Pe cînd zemstvelor le trebuie un anumit pămînt bun numai pentru scopurile
lor, orașul se poate folosi pentru nevoia lui de orice fel de pămînt. Domnia Sa spune că în
unele orașe din Rusia, pentru sădirea grădinilor și a tot felul de plantaţii unde orășenii ar
putea să respire un aer mai curat, se alcătuiesc așa-numitele „obștile sădirilor verzi”.
Dep. Creangă: – Nu poate fi nicio apropiere1 între pămînturile orașelor cu acelea ale
satelor. Satele le muncesc singure, pe cînd orașele le exploatează prin proletarii agricoli
din preajma lor; acestora li se cuvine să li se împartă aceste pămînturi orășenești, după ce
se va lăsa o întindere cît este trebuitoare pentru lăţirea orașelor. În rezumat, acel pămînt
cultivabil orășenesc va trebui să treacă la fondul statului, ca să se împartă la acei muncitori
care astăzi îl ţin cu arendă.
Dep. Kosovici: – Eu cred că chestiunea trebuie privită în general, iar nu pentru fiecare
oraș îndeosebi. Trebuie spus că orașelor li se lasă pămînturile orășenești, precum și acela
care le este necesar pentru așezămintele lor, iar celălalt pămînt se expropriază 2 . Noi nu sîn-
tem specialiști în trebile vieţii orășenești și de aceea amănuntele vor trebui lăsate la urmă.
Dacă locuitorilor orașelor le va trebui pămînt de muncă, are să li se dea ca și sătenilor, din
fondul statului.
Dl Stere: – Azi vorbim numai despre pămînturile cultivabile și nicidecum despre
pămînturile din cuprinsul orașelor. Dacă orașul însă va mai avea nevoie de pămînt, afară
de acesta, va mai putea primi cît îi va fi trebuitor din pămîntul cultivabil.
Președintele pune întrebarea dacă se va discuta astăzi chiar chestia despre pămînturile
orășenești sau dacă are să se amîne?3
Dep. Grosman: – Stăpînirea centrală a cerut ca problema agrară să fie dezlegată cît mai
curînd și de aceea nu putem să o amînăm. Să facem încă o comisie care să hotărască care
pămînturi cultivabile se vor lăsa orașelor și care nu, însă principiile exproprierii trebuie să
le rezolvăm astăzi.
Viile și livezile orășenești intră în planul orașului și de aceea asupra lor chestiunea este
lămurită, fiind pămînt orășenesc. Discuţia poate fi numai asupra pămînturilor ţinutale,
adică acelea care sînt proprietatea orașelor, dar sînt situate în afara cuprinsului lui. Această
chestiune o vom hotărî astăzi.
Dl Ivanovski recunoaște că sînt foarte nelămurite părerile asupra chipului cum urmează
a fi înţeles cuvîntul „pămînt orășenesc”. În Basarabia, dreptul de folosinţă al pămîntului
nu este pretutindeni același. Sînt pămînturi pe lîngă orașe, care sînt date în veșnică folo-
sinţă. Sînt alte pămînturi care sînt date locuitorilor numai vremelnic, ca să planteze vii,
livezi ș.a.m.d. Legile nu dau nicio lămurire asupra acestor feluri de folosire și puţini dintre
cei care le pomenesc le cunosc. De aceea Domnia Sa este de părere că Comisia ar trebui să
amîne dezlegarea chestiei pămînturilor orășenești, pînă cînd se vor primi date amănun-
ţite, din partea orașelor, asupra acestor pămînturi și asupra chipului cum sînt folosite.
Dl Ghendrich repetă rugămintea împuterniciţilor orașelor ca Comisia să mai amîne
luarea vreunei hotărîri asupra pămînturilor orășenești, adăogînd că reforma agrară va zgu-
dui întreaga viaţă orășenească.

200
 Dep. Crihan: – Sînt de părere să se primească propunerea dlui Ghendrich să se amîne
discuţiunea pentru ca să se aducă acel raport al orașelor din care să se vadă situaţia pămîn-
turilor lor.
Dep. Buzdugan: – Eu cred că amînarea cerută ca să se aducă acel raport al orașelor este
o tărăgănare pe care nu o putem primi. Astăzi discutăm numai în principiu chestiunea
pămînturilor orășenești. Cînd se va proceda la împărţirea lor, atunci are să se vadă care sînt
nevoile orașelor, hotărîndu-se cît să li se lase.
Dep. Ratko propune să se exproprieze și să li se dea orașelor pămînturile pe care sînt
clădite4 și pe care nu le stăpînesc ca proprietate, luîndu-se de la proprietarii aceia care le
stăpînesc.
Dep. Grosman arată că aceasta nu intră în competenţa Comisiei Agrare, care are un
singur scop, să exproprieze pămînturile cultivabile și să le dea la aceia care le muncesc.
Dep. Buciușcan e de părere că Comisia Agrară poate să exproprieze și moșiile pro-
prietărești pe care sînt făcute orașele, căci aceasta se potrivește ideii de lichidare a marii
proprietăţi.
Se pune la vot propunerea ca „să se hotărască principiile exproprierii pămînturilor oră-
șenești, iar apoi aceste principii să se aducă la cunoștinţa orașelor pentru a se face raport”,
care propunere se votează cu 19 voturi pentru.
Președintele: – Dezlegînd chestiunea agrară, noi trebuie să avem în vedere interesele
întregii populaţii. Sub cuvînt de oraș, eu înţeleg partea cea mai săracă a orașelor, care în-
tr-adevăr se găsește într-o stare nenorocită. Eu am călătorit aproape toată lumea și pretutin-
deni ocîrmuirile orășenești iau măsuri ca și locuitorii orașelor să se folosească de acele daruri
ale naturii, de care se folosesc sătenii. Nu e vorba de cei bogaţi. Bogatul, vara poate să se ducă
la ţară la o vilă sau la apele mării, pe cînd lumea nevoiașă, funcţionarii, meseriașii și alţii
sînt nevoiţi să se înădușe în caldarîmul de pietre al orașelor. Nevoia aceasta s-a văzut mai
întîi în orașele mari din lume, și acolo cu niciun preţ nu se vînd locurile care sînt destinate
pentru parcuri, grădini și altele, ca în chipul acesta să se sporească oxigenul necesar sănătă-
ţii. Toate partidele socialiste și ocîrmuirile orășenești sînt de acord în privinţa aceasta și de
aceea trebuie să ţinem și noi seamă de aceasta. Sînt 400 000 de orășeni în toată Basarabia
și noi ne-am strînge o comoară de recunoștinţă dacă le-am păstra acestor locuitori pămîn-
tul de care au nevoie. Trebuie să împăcăm cele două interese ale populaţiei sătești cu ale
celei orășenești. De aceea tot pămîntul cît le va trebui fiecărui oraș, pentru nevoile lui curat
orășenești, trebuie să-l lăsăm, iar pentru cel expropriat îi vom da răscumpărare ca și pentru
pămîntul oricărui proprietar. Deci dacă locuitorii orașelor vor avea nevoie de pămînt de
muncă, ei vor putea primi din fondul statului ca și ceilalţi muncitori de pămînt.
Dep. Grosman pune întrebarea dacă Comisia Agrară socoate că pămînturile orășenești
intră în reformă.
Dl Moghileanski nu pricepe care este deosebirea dintre orașe, în afară de cuprinsul lor.
Dacă e vorba de pămînt orășenesc, atunci din punct de vedere politic se ating interesele
a 400 000 de locuitori, adică aproape a 5-a parte a locuitorilor din toată Basarabia. Ora-
șul, zice Domnia Sa, este acea obște care, ca persoană morală, stăpînește pămîntul de-a
valma. Membrii acestei obști lucrează și se folosesc de acest pămînt, însă pămîntul nu e
proprietatea lor; dreptul e mărginit prin lege. După chipul ei, această stăpînire de pămînt
se apropie mult de cea mai dorită formă de stăpînire. Orașele stăpînesc pămînturile lor
după legea din 1848 ca arendași, și deci dacă Comisia Agrară ar vrea să exproprieze și
aceste pămînturi, ar trece în alte hotare de drept. De aceea Domnia Sa propune să li se lase
orașelor toate pămînturile, atît cele trebuitoare nevoilor lor ca oraș, cît și cele cultivabile,
însă orașele nu trebuie să exploateze aceste pămînturi în dauna muncitorilor. Chestiunea
cît pămînt să li se dea orașelor pentru nevoile curat orășenești este o întrebare complicată
și nu poate deocamdată să fie dezlegată, deoarece lipsesc datele trebuitoare.

201
 Dep. Grosman propune să se lase atît pămînt orașelor cît va găsi Comisia specială că au
trebuinţă, iar restul să se exproprieze.
Dep. Buzdugan: – Se pare că intenţionat se caută a se schimba cursul discuţiei. Cum
am mai spus, acum se discută ce trebuie de luat de la orașe, în principiu, și mai tîrziu se vor
vedea nevoile orașelor, cînd se vor împărţi pămînturile orășenești. Căci repet, în principiu,
nu se lasă nimic, ci totul trece în fondul statului.
Dep. Tudose: – Dl Grosman a pus bine chestiunea. Noi vom decide ca pămînturile să
treacă la fondul statului, iar ocîrmuitorii orașelor vor fi obligaţi să facă programul nevoilor
orașelor ca să se vadă cît pămînt le trebuie. Căci e drept, cum a spus-o și dl președinte, că
orașele au nevoie de pămînt împrejurul lor ca să se facă grădini și verdeaţă5. Nici nu suferă
asemănare, din acest punct de vedere, Chișinăul, cu atîtea plantaţii, faţă, de o pildă, cu
orașul Bălţi, care nu are niciun pic de verdeaţă.
Dep. Nikitiuk e de părere că deoarece în orașe, pe lîngă negustori, meseriași și slujbași,
mai sînt și plugari, să li se lase și acestora pămînt cultivabil6, iar celălalt pămînt, care aduce
numai un venit orașelor, să se exproprieze.
Dep. Lunev: – Se dezleagă o chestie grea și serioasă și de aceea trebuie să ne gîndim
bine la ceea ce facem. Noi trăim acum cu totul în alte condiţii, decît acele care erau acum
300-400 de ani în urmă. Toate s-au schimbat și nu ne putem gîndi că chiar și Basarabia va
putea trăi în viitor numai cu agricultura. Trebuie să ţinem seama de aceasta, dacă nu vrem
ca să fim șterși de pe faţa pămîntului. Orașele uriașe, cum e New York și altele, care nu au
unde să se întindă și nu pot să crească decît numai în sus, sînt vătămătoare pentru sănăta-
tea omului, căci ridicîndu-se clădiri înalte, se lasă pentru circulaţia aerului hudiţi strîmte,
unde se produc curenturi de aer, fiind atît de primejdioase mai ales pentru muncitorime.
Dacă dumneavoastră aţi lipsi a cincea parte din locuitorii Basarabiei de aer curat, de locuri
sănătoase și altele, ei toţi se vor prăpădi. Trebuie să apărăm nu numai interesele ţărănimii,
ci și ale întregii populaţii. S-a spus că orașele exploatează munca străină. Dar rînduielile de
pînă acum se vor schimba și orașele vor înceta de a mai fi exploatatoare. Vor trebui făcute
fabrici, zăvoduri și altele care sînt atît de trebuincioase pentru ţară, iar pentru ca muncito-
rimea să poată trăi mai bine, vor trebui făcute grădini, parcuri și alte îmbunătăţiri de care
au nevoie orașele. Nu trebuie să avem în vedere numai interesele statului. În oraș este con-
centrat totul, el este creierul ţării și dacă acest centru l-aţi strîmtora, nu i-aţi da putinţă să-și
alcătuiască viaţa așa cum ar trebui, atunci s-ar preface într-un cuib de boli molipsitoare, care
s-ar întinde apoi la ţară prin înșiși fiii dumneavoastră. E greu de precizat cît pămînt trebuie
dat fiecărui oraș, pentru că nu se știe care oraș va crește mai mult și care va scădea. S-a vor-
bit aici de cîmpuri de îngrășare. Acestea sînt un fel de cîmpuri unde se scurg necurăţeniile
orașului, care în oraș sînt vătămătoare. Prin urmare, orașul ar fi și un model pentru sate în
privinţa gospodăriilor sătești. Dacă orașul n-a făcut nimic pînă acum, aceasta se datorește
faptului că voinţa lui a fost mărginită. Pămîntul orășenesc se cheamă acela care a fost dat
pentru locuinţe. Însă mai tîrziu a fost alipit de acesta și alt pămînt, precum s-a petrecut în
Chișinău cu mahalaua Rîșcanovca. Deci, luînd pămîntul orașelor în fondul statului, negre-
șit că pe urmă va trebui să i se dea atît pămînt cît îi va trebui.
Dl Stere: – Sînt de părere că s-ar putea trece la votare rezoluţia cu chestiunea de princi-
piu că toate pămînturile cultivabile ale orașelor vor trece la fondul statului.
Dep. Osoianu e de aceeași părere ca pămînturile orașelor să se aducă la fondul statului,
iar la împărţirea lor la ţărani să se ţină socoteală și de nevoile orașelor. Propune închiderea
discuţiei și să se pună la vot „dacă urmează să se ia acum sau nu în fondul statului pămîn-
turile orașelor”.
Dl Moghileanski: – Dacă unele orașe au pămînt mult, însă pe acest pămînt sînt și sate.
Aici locuitorii ţin pămîntul în loturi mici și nu ca proprietate, iar pe de altă parte, acești

202
locuitori iau parte la viaţa orășenească. Deci Comisia Agrară n-ar avea dreptul să expropri-
eze acest pămînt, cînd a recunoscut în principiu chiar proprietatea mare.
Dep. Ioncu propune ca chestiunea exproprierii pămînturilor orășenești să se hotărască
în principiu, și cît pămînt trebuie să li se lase, se va hotărî la urmă.
Dl Ghendrich arată că nu toţi deputaţii cunosc cum se conduce gospodăria orășe-
nească, care se deosebește mult de cea proprietărească. Dacă orașul exploatează populaţia,
apoi aceștia își primesc înapoi preţul arenzii sub formă de spitaluri, case de binefaceri și
altele. Orașele nu se ocupă cu agricultura7, și dacă Comisia Agrară va privi interesele ora-
șelor numai din acest punct de vedere, ele vor suferi mult. Însă dacă se va decide ca orașele
să-și exploateze pămînturile lor fără să păgubească populaţia, atunci trebuie să se facă un
regulament, care să prevadă cînd exploatarea este făcută în paguba populaţiei.
Sfîrșindu-se discuţiile, se fac apoi următoarele propuneri:
Dep. Buzdugan: – Toate pămînturile cultivabile orășenești și cele care aparţin lor, care
se exploatează prin darea în arendă, trec în fondul de pămînt al statului, cu rezerva că la
împărţeală îi va fi lăsat orașului atît pămînt cît îi va trebui pentru nevoile lui.
Dep. Grosman: – Comisia arătată la punctul al 3-lea împreună cu reprezentanţii ora-
șelor interesate vor stabili în ce măsură orașul are nevoie de pămînt.
Propunerea dep. Koșko: – Toate pămînturile cultivabile, aparţinînd orașelor și comu-
nităţilor urbane, sînt supuse exproprierii, în fondul de pămînt al statului, dacă orașul sau
comunitatea urbană nu au nevoie de aceste pămînturi pentru dezvoltarea lor.
Notă: Chestiunea privind acele pămînturi cultivabile ale comunităţilor urbane și ale
orașelor care vor fi supuse exproprierii se va hotărî de o comisie specială în fiecare caz
separat.
Propunerile dep. Moghileanski: – 1) Pămînturile orășenești rămîn în seama orașelor și
se împart atît între gospodăriile muncitoare, cît și pentru scopurile orașului, chiar de ocîr-
muirea autonomă orășenească; 2) Pămînturile orășenești nu pot fi exploatate în paguba
populaţiei din jurul orașului, care nu face parte din obștea orășenească și astfel de pămîn-
turi se expropriază în fondul de pămînt al statului.
Propunerea președintelui Ţîganko: – Toate pămînturile cultivabile orășenești și cele
care aparţin orașelor se expropriază în fondul de pămînt al statului, dacă acest pămînt se
exploatează prin arendare (prin calea dării în arendă, după textul rusesc8), afară de locu-
rile care vor trebui pentru nevoile obștești și alte nevoi orășenești, după modul cum se va
stabili de o comisie specială.
La ora 13 și 10 minute se face pauză.

După pauză, președintele face propunerea că deoarece oratorii n-au unit rezoluţiile lor,
să se voteze numai principiile exproprierii, iar rezoluţia s-o prelucreze în urmă Comisia
juridică, conform principiilor votate.
Dep. Ioncu propune să se aleagă o comisie specială care să stabilească nevoia de pămînt
a orașelor.
Dep. Grosman spune că această comisie e prevăzută la punctul 3 al acestui anteproiect.
Dl Stere: – E întrebarea care organ va decide asupra diferitor chestiuni, care se aduc în
discuţii; acel care va face exproprierea sau care va face împărţirea pămîntului.
Dep. Buzdugan: – Desigur că Comisia care va face exproprierea.
Comisia apoi votează următoarele principii ale exproprierii pămînturilor orășenești:
1. Sub cuvîntul de oraș se înţeleg orașele, tîrgușoarele și posadele9.
2. Orașului trebuie să-i fie lăsat pămînt cît îi va trebui.
3. Această măsură de pămînt trebuitoare orașului se va stabili de o comisie specială.
4. Tot celălalt pămînt se expropriază10.
Dep. Ioncu propune să se aleagă o comisie pentru toate chestiile11 care se vor ridica în
Comisia Agrară.

203
 Dl Kosovici propune să se mai amîne organizarea Comisiei speciale pînă cînd se vor
stabili principiile exproprierii, căci are să trebuiască să se alcătuiască, pe lîngă comisie, și
un așezămînt de apel și casaţie12 , deoarece cu hotărîrile Comisiei, unii vor rămîne nemul-
ţumiţi și ei vor putea să apeleze la o a doua instanţă.
Locul președintelui îl ocupă dep. Crihan.
Dep. Buzdugan: – Cum am spus-o, trebuie votat principiul că toate pămînturile orașe-
lor intră în fondul statului și în urmă o comisie va decide de nevoile orașelor și cît pămînt
s-ar cădea să li se lase.
Dep. Bivol: – Sînt de părerea dlui Buzdugan, căci orașele pînă astăzi n-au stat în văz-
duh și cred că au să aibă destul material la îndemînă ca să le înfăţișeze cînd se va vorbi de
împărţeala pămîntului. Altfel, dacă vom amesteca comisiunile de pe acum, numai vom
tărăgăna lucrurile.
Dep. Minciună: – Trebuie să lămurim astăzi amîndouă punctele și acela privitor la
comisie, și acela la redactarea rezoluţiei. În privinţa Comisiei, materialul ni-l vor da dumele
orașelor, iar asupra redactării rezoluţiei, va trebui să spunem că: „Se expropriază tot pămîn-
tul orașelor, cu excepţia acelora de care au nevoie”.
Dl Stere: – Cred că ceea ce interesează în primul rînd e să se pună chestiunea de princi-
piu că toate pămînturile cultivabile ale orașelor intră în fondul statului. În urmă, comisiile
vor începe să funcţioneze pornind de la această bază, hotărînd de cît pămînt au nevoie
orașele și cît să li se împartă.
Dep. Tudose: – Eu cred că după cum a spus și reprezentantul orașelor, peste 2 săp-
tămîni ne va da relaţiuni pe larg și apoi comisia care se va hotărî, va merge la faţa locului să
decidă, căci sînt tîrguri care au pămînt peste puterile lor și altele care nu au deloc.
Dep. Buzdugan: – Eu cred că mai întîi să punem principiul ca tot pămîntul orășenesc să
intre în fondul statului și apoi o comisie va hotărî să se dea orașelor după nevoile lor. Orașele
nu au să întîrzie cu aducerea materialului, căci și ele au interes să se grăbească lucrările.
Dep. Galițchi: – Sînt de acord cu dnii Stere și Buzdugan în privinţa exproprierii
pămînturilor orășenești. Cred însă că va trebui să stabilim în urmă cîte și care comisii au
să decidă asupra nevoilor de pămînt ale orașelor.
Dl Stepanov: – Deoarece se hotărăște o chestiune așa de mare, trebuie să stăm pe o cale
dreaptă de la început. Comisia Agrară a hotărît ca pămînturile proprietărești să se expropri-
eze, afară de o întindere care se va stabili. De aceea socot că și pentru pămînturile orășenești
trebuie luată aceeași hotărîre, căci și orașelor le trebuie pămînt, ca să nu fie gospodăria lor
ruinată. Însă Comisia specială va hotărî ce anume să se ia de la orașe, ca și de la proprietari.
Președintele Crihan: – Discuţia începe să devină zadarnică, căci a început cu sfîrșitul
chestiunii, în loc de începutul ei. S-a vorbit mereu de comisii, acolo unde trebuia să se vor-
bească de chestiunea de principiu. Afară de aceasta, nici nu sîntem edificaţi asupra com-
punerii acelei comisii; o vom alcătui noi sau alţii? Sînt de părere să se modifice propunerile
în sensul ca să se scoată partea aceea principală unde e vorba de Comisia care va hotărî de
nevoia de pămînt a orașelor și să se pună principiul că „pămîntul orașelor intră în fondul
statului”, iar apoi dacă se va simţi nevoie, se va numi și Comisia care se tot cere.
Dep. Tudose: – Eu îmi menţin părerea că o comisie este necesară ca să cerceteze mate-
rialul care îl va aduce reprezentantul orașelor, peste 2 săptămîni.
Dep. Ţîganko: – Va trebui un criteriu, după care s-ar putea socoti cît pămînt va trebui
să lăsăm orașelor. Acest criteriu l-ar putea stabili numai un organ special peste tot, care mai
bine ar putea privi lucrurile de la o parte.
Președintele: – Va fi un organ împlinitor care va îndeplini legea, iar acum orașele pot
să-și aleagă comisii pentru lămurirea nevoilor lor.
Dep. Lunev: – Propune să se lase în ciornă fraza despre comisie pentru a doua citire,
cînd va putea fi șters.

204
 Dep. Galiţchi e contra Comisiei speciale, care nu va fi în stare să dea Comisiei Agrare
ceva la vreme.
Dep. Buzdugan propune ca Comisia arătată la punctul al 3-lea al proiectului să fie
însărcinată cu lămurirea chestiei pămînturilor orășenești.
Dep. Minciună: – Eu îmi menţin părerea de mai sus că azi trebuie să discutăm în pri-
mul rînd chestiunea de principiu a exproprierii pămînturilor orășenești, iar cînd datele se
vor aduce mai tîrziu, are să se vadă atunci de Comisia care se va înfiinţa și nevoile orașelor.
Cînd am discutat în privinţa marii proprietăţi, ca să i se lase via, nu am intrat în amănunte
cîtă vie să i se lase. Același lucru de detaliu nu-l putem face nici astăzi, cînd punem numai
principiile generale ale exproprierii.
La ora 9 și 30 de minute ședinţa se închide.

Președintele Comisiei
Secretar

Note

1 E vorba, mai degrabă, de asemănare.

2 Nu este clar ce categorii concrete de pămînt are în vedere vorbitorul.
3 Întrebarea se arată lipsită de sens, deoarece în ședință tocmai asta se discuta. Se vede că ea a fost alte-
rată în momentul scrierii de către secretar sau al copierii de către dactilografă. Evident, președintele
avea în vedere necesitatea de a rezolva problema în principiu, adică cum să fie expropriate pămîntu-
rile din spațiul urban.
4 Dimpotrivă, după sensul propoziției, e vorba de pămînturile pe care nu se aflau imobile.
5 Evident, Tudose nu a înțeles mesajul președintelui Comisiei, care avea în vedere necesitatea ca
orașele să dispună de parcuri, și în general de spații verzi, în interiorul lor, nu în afară.
6 Părerea lui Nikitiuk era singura care ținea cont de specificul orașelor basarabene din acea vreme, care,
cele mai multe dintre ele, erau populate de fapt majoritar de țărani, deci de cultivatori de pămînt.
7 Dacă orașul era privit în calitate de comunitate umană, atunci această calificare nu este corectă, de
vreme ce acolo un număr mare de orășeni erau de fapt agricultori: în așezările urbane mici, acestea
constituiau majoritatea populației, cu excepția celor populate cu precădere de către evrei sau a celor
de la mare și de la Dunăre, unde mulți orășeni erau ocupați cu transportul pe apă sau cu pescuitul.
8 Această specificare demonstrează că procesul-verbal în română se făcea în mare parte prin traduce-
rea luărilor de cuvînt în limba rusă.
9 Prin tîrgușoare erau vizate orașele mici, de felul centrelor județene, iar prin posade, termen de
origine slavă, se înțelegeau periferiile urbane, satele de altădată, lipite de orașe. Toate acestea erau,
după caracterul lor, așezări mai degrabă rurale, cum bine avea să observe expertul Stepanov în
ședința din 14.07.1918 (vezi pr.-v. nr. 25). Se înțelege că la acea dată nu exista o viziune clară relativ
la ce erau de fapt orașele și viața urbană în Basarabia, întrucît acestea erau foarte slab dezvoltate.
10 Deci chestiunea pămînturlor urbane rămînea în suspensie; Comisia Agrară urma să o hotărască
abia după rezoluția Comisiei speciale.
11 Judecînd după observația următorului vorbitor, era vizată o comisie specială pentru cercetarea pro-
blemei privind proprietățile urbane.
12 Adică o instanță de judecată.

205
 PROCESUL-VER BAL NR. 25
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 14 iulie 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 seara, sub preşedinţia vicepreşedintelui Erhan.

Rînduiala zilei:
Raportul reprezentantului Directoratului de agricultură despre pămînturile sta-
tului, mănăstireşti şi obşteşti.

Începînd cu această ședinţă, intră ca specialist în Comisia Agrară directorul Școlii de

Agricultură din Cricova, dl [Pavlikov]1. Se citește procesul-verbal al ședinţei nr. 23 din
10 iulie care se aprobă, dar adunarea hotărăște să nu se mai tipărească prin gazete partea
din procesul-verbal unde dep. Buciușcan vorbise împotriva călugărilor, precum și cele ce
urmaseră în legătură cu această parte a cuvîntării lui2 .
Apoi se citește rezoluţia privitoare la exproprierea pămîntului orășenesc, modificată
potrivit principiilor hotărîte în ședinţa din 12 iulie.
Dl Moghileanski găsește că rezoluţia nu se potrivește cu hotărîrile luate, deoarece se
stabilise că orașele sînt niște obști care stăpînesc pămîntul de-a valma, fără ca acesta să fie
proprietatea specială a cuiva. Deoarece acest chip de a stăpîni pămîntul este cel mai potri-
vit, pămîntul orașelor nu trebuie expropriat.
Dl Stepanov spune că în ședinţa trecută s-a votat o rezoluţiune numai în privinţa orașe-
lor, iar nu și a posadelor și a tîrgușoarelor. Stăpînirea pămîntului în unele posade și tîrgu-
șoare e la fel cu cea de la sate și de aceea propune ca aceste posade și tîrgușoare să fie scoase
din categoria orașelor, luîndu-se o hotărîre specială asupra lor numai după ce chestiunea
pămînturilor lor va fi bine lămurită.
Dep. Lunev propune să se aprobe rezoluţia citită, fiindcă într-însa se tratează fiecare
categorie de pămînt, adică pămîntul orășenesc e privit ca orășenesc, iar acela al tîrgușoare-
lor ca pămînt al lor și al posadelor la fel.
Dep. Ioncu: – Rezoluţia luată corespunde hotărîrilor și spiritului care domnește între
deputaţi.
Dep. Galiţchi e pentru rezoluţie, spunînd că nu se poate da voie orașelor ca ele singure
să-și hotărască chestia pămîntului lor, căci atunci același drept l-ar pretinde și ţinuturile,
și volostele etc. Nu s-a lămurit însă în rezoluţie care anume comisie va stabili nevoia de
pămînt a orașelor.
Dep. Buzdugan: – Mi se pare că rezoluţia încheiată de Comisia juridică nu cuprinde
toate chestiunile care s-au discutat. Cred că în rezoluţie n-ar trebui să se vorbească de [tîr-
guri?] care au pămînturi prea puţine. Cere ca rezoluţia să se repună în discuţia Comisiei
juridice, completată cu alții în locul celor care lipsesc.
Dl Moghileanski: – Domnilor deputaţi, daţi-mi voie să-mi expun încă o dată păre-
rile. Comisia vrea să dezlege chestia agrară în chipul cel mai desăvîrșit. Nici nu încape
discuţie că cea mai desăvîrșită formă de folosire a pămîntului este folosirea de-a valma3
și deci orașele sînt cele mai apropiate de acest chip de stăpînire a pămîntului. Arendașii
acestor pămînturi sînt totodată și membrii comunităţii orașelor, avînd dreptul să dispună
de soarta acelor pămînturi. Luarea pămîntului din mîna comunei și darea lui în arendă
prin mijlocirea altui organ cu greu ar putea fi socotită ca o îmbunătăţire în situaţiunea
acelora ce se folosesc de pămînt. După părerea mea, Comisia face o greșeală dacă aseamănă
pămînturile orășenești cu cele proprietărești. De altfel, nici pămînturile sătești n-au fost
expropriate în fondul statului. De ce să se exproprieze cele orășenești? Aceasta este o con-
trazicere care trebuie înlăturată.

206
 Dl Stere: – Dep. Galiţchi cred că n-a voit să arate neîncrederea în viitoarea comisiune.
Socotesc că comisiunea va avea în vedere nevoile orașului la repartizare, iar nu la expro-
priere și deci în acest punct de vedere trebuie văzut rostul comisiunii, care figurează în
rezoluţia Comisiei juridice.
Dl Celebidaki: – Nu înţeleg de ce se face deosebire între pămînturile orășenești și cele
aparţinînd tîrgușoarelor și posadelor.
Dl Ivanovski: – Eu nu pot să aprob rezoluţia propusă de dl Grosman în numele Comi-
siunii juridice, deoarece prin această rezoluţie se lărgește cercul de pămînturi, despre care
s-a discutat în ședinţa trecută. Atunci s-a vorbit numai despre pămînturile orășenești,
însă acum se vorbește și despre pămînturile tîrgușoarelor și posadelor. Aceste categorii
de pămînturi în niciun caz nu se poate amesteca. Afară de aceasta, atrag din nou atenţi-
unea Comisiei asupra faptului că cea mai mare parte din pămînturile orașului Chișinău
se găsesc în mîinile orășenilor și se posedă după un drept deosebit, de folosinţă veșnică.
Aceste pămînturi, în cea mai mare parte, sînt cultivate cu livezi și grădini de zarzavaturi.
Cu toate că sînt proprietatea orașului, de fapt se află în stăpînirea persoanelor private.
Orașul nu poate expropria aceste pămînturi, decît numai în anumite cazuri. Deci în dezle-
garea chestiunii pusă nouă, aș propune să fim cu deosebită luare-aminte faţă de drepturile
sus-arătatei categorii de persoane, care se folosesc de loturile din pămîntul orășenesc după
un drept de arendă veșnică4.
Dep. Minciună lămurește că în ședinţa precedentă, în privinţa exproprierii pămîntului
orășenesc, s-au votat numai principiile după care se lasă pămînt orașelor, tîrgușoarelor și
posadelor, atît cît au nevoie, iar restul se expropriază.
Se pune apoi la vot următoarea rezoluţie a Comisiei juridice: „Toate pămînturile culti-
vabile aparţinînd orașelor și comunităţilor orășenești, afară de acelea care după hotărîrea
unei comisiuni speciale vor fi recunoscute că sînt neapărat trebuitoare pentru buna așe-
zare, trebuinţi culturale și alte nevoi ale orașelor și comunităţilor orășenești, se expropri-
ază în fondul de pămînt al statului”.
Se votează cu 21 de voturi pentru și unul contra.
Dep. Lunev propune ca la rezoluţia primită după fraza: „toate pămînturile aparţinînd
orașelor și comunităţilor urbane”, să se adauge cuvintele: „și care nu intră în zona orașului
sau comunităţii urbane”. Această propunere este respinsă cu 16 voturi contra 3.
Se face pauză pentru 15 minute.

După pauză reprezentantul Directoratului de agricultură, dl Vukotici, își dezvoltă

raportul său asupra pămînturilor statului, mănăstirilor de peste graniţă și cele obștești.
Din acest raport se vede că pămînturile din Basarabia sînt astfel împărţite:
Pămîntul statului ………………………… 119 244 des., dintre care 18 991 des. păduri;
41 570 des. locuri de pescuit; 76 des. mine de sare și 1 619 des. pămînt curat.
Pămînt închinat mănăstirilor de peste graniţă ……………. 160 391 des., dintre care
18 670 des. pădure; 48 773 des. ale băncilor ţărănești; 14 848 des. ale Spitalului „Sf. Spi-
ridon”; 10 888 des. donate de fostul proprietar Ciufli așezămintelor de binefacere și învă-
ţătură.
Moșii ale proprietarilor care au fost socotiţi ca supuși ai altor ţări; cneazul D. Sturdza
…. 21 095 des.; proprietarul Manuc-Bei … 16 650 des.
În total: 391 883 de desetine.
Din întrebările care i se fac apoi de către membrii Comisiei, dl Vukotici lămurește că
toate pămînturile cultivabile ale statului și cele închinate mănăstirilor străine se dădeau
în arendă sătenilor adunaţi în tovărășii, afară de puţin pămînt pe care se făceau gospodării
207
de însemnătate naţională, iar pămînturile statului sînt aproape toate vîndute ţăranilor5,
afară de păduri.
La întrebarea dep. Ratko dacă moșiile proprietarilor supuși străini se află în seama
Directoratului de agricultură6, dl Vukotici răspunde că nu numai că aceste pămînturi [nu]
sînt în seama Directoratului de agricultură, ci chiar și datele despre ele Directoratul nu
le-a căpătat decît întîmplător. Se prea poate să mai fie și alte moșii de ale supușilor străini
în Basarabia, despre care Directoratul nu știe nimic, din cauză că nu s-a făcut niciodată o
anchetă serioasă7.
Dep. Buzdugan propune să se facă următoarea întrebare Sfatului Directorilor: „Are
cunoștinţă Sfatul Directorilor că în Basarabia există o comisie de statistică, alcătuită din
timpul stăpînirii vremelnice a Rusiei, pentru a aduna date privitoare la reforma agrară8,
și că Sfatul Ţării pentru întreţinerea acestei comisii în primăvara trecută a votat suma
de 300 000 de ruble; dar pînă în prezent nu avem niciun rezultat cu toate făgăduinţele
șefului acestei comisii, dl Moghileanski. Și al doilea, care este pricina că la întrebarea
făcută deja, asupra acestei împrejurări, de atîta vreme, Sfatul Directorilor n-a dat niciun
răspuns?
Dl Vukotici spune că Directoratul de agricultură, înainte de a distribui banii votaţi de
Sfatul Ţării pentru întreţinerea Comitetului statistic, a fost pus în faţa următoarei dileme:
sau să ţină seamă de comitetul alcătuit încă din timpul stăpînirii vremelnice a Rusiei, sau
să-l privească ca fără fiinţă și să alcătuiască o altă comisie de anchetă. Cerce-tîndu-se cu
de-amănuntul lucrările numitului comitet, s-au găsit că sînt bine făcute și că, prin urmare,
banii urmează să fie liberaţi, pentru ca comitetul să-și isprăvească lucrările.
Dl Celebidaki întreabă dacă tot pămîntul arătat ca fiind al Băncii Ţărănești mai apar-
ţine ei sau este împărţit la ţărani.
Dl Vukotici: – Banca Țărănească a dat pămînt ţăranilor cu felurite condiţii; pînă cînd
aceste pămînturi nu se vor vinde ţăranilor, el este socotit ca aparţinînd băncii.
Președintele constată că în raportul dlui Vukotici sînt chestiuni care sînt deja hotărîte
de Comisia Agrară. Moșiile lui Sturdza și Manuc-Bei sînt moșii proprietărești și fie pro-
prietarii cetăţeni români, fie supuși ai altor state, asupra acestor moșii s-au hotărît deja de
comisiune. Au rămas numai pămînturile mănăstirilor localnice, ale celor bisericești, ale
celor dăruite de Ciufli și pămîntul Spitalului „Sf. Spiridon”. Asupra acestor pămînturi
trebuie să ia Comisia o hotărîre.
Dep. Buzdugan propune ca asupra pămînturilor Spitalului „Sf. Spiridon” să se facă
raport special.
Dep. Ioncu spune că în momentul de faţă cel mult s-ar putea discuta chestiunea despă-
gubirii pămîntului expropriat. Cît privește așezămintele de tot felul cate stăpînesc moșii,
ele trebuie tratate la fel ca și marii proprietari. Prin urmare, nu facem deosebire cine va fi
expropriat, Spitalul „Sf. Spiridon” sau oricare alt moșier. Trebuie numai să hotărîm cum
vor fi ei despăgubiţi.
Dep. Grosman susţine părerea domnului Ioncu, spunînd că rămîne numai să se stabi-
lească cine este proprietarul ca să i se plătească banii pentru pămînt. Cît privește despre
moșiile proprietarilor străini (supuși ai altor ţări), ele se vor expropria întocmai cum s-au
expropriat și acele ale proprietarilor din ţară.
Deleg. Vukotici arată că dreptul de proprietate al mănăstirilor de peste graniţă asupra
pămîntului situat în Rusia a fost mărginit, căci li se dădea numai o parte din venit, iar în
România aceste pămînturi au fost secularizate; e de părere ca exproprierea pămîntului să
se facă fără deosebire pentru toate moșiile mănăstirești de peste graniţă.
Dep. Tudose: – Socotesc că trebuie pus de la început principiul că toate moșiile merg în
fondul de expropriere al statului fără nicio deosebire.

208
 Dl Moghileanski: – Nu toate așezămintele stăpînesc pămîntul la fel și de aceea propun
să se aleagă o comisie, care să cerceteze cu de-amănuntul chestia aceasta și numai după ce
vor fi adunate toate datele, atunci să se ia o hotărîre definitivă. În Bolgrad, de pildă, zice
Domnia Sa, pămîntul liceului a fost dăruit de ţărani și acum dacă s-ar expropria, ţăra-
nii l-ar cere înapoi. Cît privește Comisia statistică agrară, despre care s-a vorbit, nu există
niciuna. În Basarabia este numai o subdirecţie a statisticii de pe lîngă Zemstva gubernială.
Dep. Lunev susţine părerea că dacă lipsesc datele care se cer, atunci și vreme are să se
piardă mai multă, iar problema are să se hotărască greșit.
Dl Stere nu se unește cu părerile dnilor Moghileanski și Lunev în privinţa pămîntu-
rilor Gimnaziului bulgăresc din Bolgrad9. Și acest pămînt urmează a fi expropriat, mai
ales că conducătorii gimnaziului nu s-au prea deosebit de marii proprietari în exproprierea
ţăranilor, cărora li se arenda acest pămînt.
Comisia hotărăște ca toate pămînturile obștești să se exproprieze în fondul de pămînt
al statului.
Urmează apoi discuţia asupra pămînturilor mănăstirilor locale.
Dep. Tudose: – Sînt de părere să se ia toate pămînturile mănăstirești în fondul statului
și apoi vom vedea ce este scris în statisticile prezentate, și, potrivit cu nevoile ce vor avea,
le vom da pămînt.
Dep. Cocîrlă: – Eu cred că viile și livezile mănăstirilor nu trebuie expropriate. Și călu-
gării au nevoile lor, după cum a spus-o foarte bine păr. arh. Dionisie, și dacă va trebui să le
expropriem pămîntul, să le lăsăm însă viile și livezile.
Dep. Buzdugan: – Să formulăm atunci principiul că tot pămîntul mănăstirilor, afară
de vii și livezi, se expropriază în fondul statului, afară de pămîntul care li se va lăsa după
puterea de muncă a fiecărui călugăr.
Președintele spune că hotărîrea despre lotul pămîntului de muncă se va lua la vreme,
dar acum trebuie hotărîtă exproprierea și propune următoarea rezoluţie: „Toate pămîn-
turile cultivabile ale mănăstirilor din Basarabia, afară de vii și livezi, se expropriază în
fondul de pămînt al statului. Cînd se va împărţi pămîntul, mănăstirile vor fi socotite ca
așezăminte de cultură”.
Se votează cu 18 voturi pentru și 17 voturi contra.
Punîndu-se din nou în discuţie chestia statisticii, dl Pojoga spune că în Rusia, pe lîngă
toate zemstvele guberniale, era și o direcţie a statisticii. Astfel de direcţie era și la Chișinău,
la Zemstva gubernială. Guvernul Provizoriu al Rusiei a ordonat Zemstvei guberniale să
facă o statistică privitoare la reforma agrară, însă niciun comitet sau comisie specială de
statistică nu s-a alcătuit.
Dep. Buzdugan amintește că astă-primăvară s-a spus în Sfatul Ţării că această comisie
există aparte, în frunte cu dl Moghileanski, și atunci Sfatul Ţării a votat acestei comisiuni
o sumă de 200 000 de ruble, numai după ce se convinsese că această comisie lucrează pe
seama statului.
Președintele Erhan lămurește că, deși fusese vorba ca Comisiunea de statistică să treacă
pe seama statului, deoarece nu s-a votat o lege specială pentru aceasta, ea a rămas tot pe
lîngă zemstvă. Așa că, deși numita comisiune în cap cu dl Moghileanski a luat suma de
200 000 de ruble, făgăduind că vor strînge tot materialul trebuitor pentru reforma agrară,
astăzi nici comisia, nici dl Moghileanski nu pot fi trași la răspundere de stat, deoarece ei
atîrnă de zemstvă.
Ședinţa se ridică la ora 9 și 30 de minute seara.

Președintele Comisiei
Secretar

209
Note

1 Nume care se citește greu. E posibil să fie vizat V.M. Pavlikov, considerat specialist al Directoratut-
lui de agricultură.
2 Nu e clar despre ce incident este vorba. În textul din arhivă al procesului-verbal, Buciușcan vorbește
despre pămînturile mănăstirești, nu despre călugări, în ședința din 10 iulie 1918, și în orice caz, în
procesul-verbal respectiv nu se conține nimic ce ar fi putut fi interpretat ca fiind scandalos cu refe-
rire la călugări. Dacă cu adevărat a fost un incident, asta înseamnă că procesul-verbal nu-l repro-
duce, ceea ce este încă o dovadă a caracterului sumar, lapidar al acestor documente.
3 Evident că Moghileanski are în vedere concepția socialistă asupra folosirii pămîntului.
4 Termenul corect pentru această situație este arendă perpetuă.
5 Formulare confuză; în acel moment, pămînturile statului nu aveau cum să fie vîndute, toate,
țăranilor. Raportorul avea probabil în vedere că urmau să fie vîndute țăranilor.
6 Adică dacă Directoratul avea informație despre ele, nu că s-ar fi aflat în posesia acestuia.
7 Nu era vorba de anchetă; pur și simplu Directoratul era instituție nouă, care nu a avut nicio legă-
tură cu astfel de fenomene și nu a preluat informația corespunzătoare de la instituțiile respective
rusești.
8 Serviciul de statistică al Basarabiei exista din perioada țaristă, dar acesta nu se ocupa de reforma
agrară, ci avea, între altele, sarcina efectuării unui recensămînt al proprietăților rurale.
9 Observăm că în procesul-verbal lipsește referința lui Lunev la Liceul din Bolgrad. Nu este exclus ca
secretarul care a scris procesul-verbal să fi confundat pe Lunev cu Moghileanski.

210
 PROCESUL-VER BAL nr. 26
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 17 iulie 1918

Şedinţa se deschide la 5 ceasuri seara, sub preşedinţia dlui Erhan, ajutorul preşedin-
telui Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei:
1. Citirea procesului-verbal al şedinţei trecute.
2. Chestia pămîntului bisericesc.

În locul delegaţilor Comisiei pentru convocarea Soborului bisericesc, Ioan Rusul și

Teofil Ungureanu, sosesc preoţii Sergiu Bejan și Gheorghe Drăgănoiul1, prezentînd ade-
verinţa acestei Comisii din 16 iulie a.c., cu nr. 172.
1. Se citește procesul-verbal al ședinţei a 25-a de la 14 iulie, care se aprobă.
Dl Pojoga propune ca procesele-verbale să se citească la sfîrșitul ședinţei, fiindcă dacă se
citesc la început, se pierde foarte multă vreme.
Dl Kosovici propune să nu se mai piardă atîta vreme cu citirea procesului-verbal, mai
ales că se citește în românește și Domnia Sa, precum și alţii, nu-l înţeleg deloc.
Comisia, după propunerea dlui Ţîganko, hotărăște ca în viitor numai prezidiul să
aprobe procesele-verbale.
2. Președintele aduce la cunoștinţa adunării că reprezentantul mănăstirilor, părintele
Dionisie, a convenit să se scoată din procesul-verbal al Comisiei Agrare din 10 iulie a.c.
vorbele bîrfitoare rostite asupra călugărilor de dep. Buciușcan2 .
Comisia hotărăște să se scoată aceste cuvinte.
Reprezentantul clerului basarabean, preotul protoiereu A. Baltaga, își dezvoltă rapor-
tul3 referitor la pămîntul bisericesc din Basarabia. Arată că sînt 3 feluri de venituri din care
trăiește clerul ortodox:
a) veniturile din plata serviciilor religioase;
b) leafa ce primește de la stat; și
c) fondul pe care clerul îl scoate de pe pămîntul bisericesc.
Lotul de pămînt bisericesc al clerului este de obicei de 33 de desetine, iar clerul bise-
ricesc se compune din preot și dascăl. Toate veniturile lor le împart în 3 părţi, din care
preotul ia 2 părţi, iar dascălul una; tot așa se folosesc și de pămîntul bisericesc. Însă lotul
de pămînt al clerului bisericesc nu are aceeași întindere pretutindeni. În părţile de miază-
zi ale Basarabiei acest lot este de cîte 50, 60, 100 și 120 de desetine. De la sine se înţelege că
în satele cu cîte 2 sau 3 preoţi și proporţia de pămînt este mărită potrivit cu acest număr.
Dar pe de altă parte, sînt parohii bisericești cu cîte un preot, unde lotul de pămînt este mai
mic de 33 de desetine sau chiar nu e deloc pămînt bisericesc.
Pe la orașe, clerul bisericesc nu are deloc pămînt fără de cîteva excepţii. În total, clerul
ortodox bisericesc din Basarabia are 44 644 de desetine și 1 014 stînjeni pătraţi de pămînt,
iar preoţi astăzi sînt 1 009, diaconi 18 în serviciu și 1 008 dascăli, în numărul cărora sînt
mulţi diaconi, care îndeplinesc și primesc veniturile unui dascăl.
Mai departe Sfinţia Sa arată că chestiunea dării de pămînt clerului ortodox ca să aibă cu
ce trăi este destul de veche și încă la începutul veacului trecut era o lege prin care poporanii
se îndatoreau să dea pentru bisericile lor loturi hotărîte de pămînt. Pămîntul bisericesc de
obicei s-a luat din pămîntul poporanilor, din moșiile proprietărești și chiar din ale statului,
precum și din moșiile închinate mănăstirilor de peste graniţă. Dar sînt și pămînturi bise-
ricești dăruite personal de unii binefăcători, care nu erau îndatoraţi prin lege. Pentru toate
aceste pămînturi, afară de puţine, sînt documente formale, planuri și hărţi hotarnice.
211
 Așadar, scopul înzestrării bisericilor cu pămînt a fost îmbunătăţirea stării materiale
a clerului ortodox, ceea ce s-a făcut și la luterani în coloniile nemţești, deși din propria
lor iniţiativă. E lucru înţeles că afară de îmbunătăţirea stării materiale a clerului ortodox,
căruia i s-a dat pămînt, s-a avut în vedere și ridicarea culturii materiale îndeobște, ceea ce
e știut că afară de preot, dascăl și învăţător, alt element cult și răspînditor de știinţă nu este
la sate. E adevărat că unii preoţi își dau pămîntul lor în arendă sau cu alte condiţii, dar de
obicei clerul își lucrează pămîntul el însuși și e greu să-ţi închipuiești un preot la sat care să
nu aibă deloc pămînt, măcar lotul de muncă.
Arătînd ce este pămîntul bisericesc pentru clerul ortodox din Basarabia, spune că
celelalte mijloace de trai sînt numai un adaos și dacă i s-ar lua astăzi acest pămînt, clerul
n-ar avea cu ce trăi. Leafa de la stat este de 400 de ruble pe an, din care preotul primește
300 de ruble și dascălul 100 de ruble, ceea ce este peste seamă de puţin pentru întreaga
familie a clerului, mai ales acum în vremea acestei scumpete. Dar și această leafă pînă în
anul trecut primeau din 1 009 preoţi, numai 631; din 18 diaconi – 16 și din 1 008 dascăli,
numai 636. Însă pe anul acesta nimeni n-a primit niciun ban din leafă și nu se știe dacă or
mai primi ceva, fiindcă nu s-a trecut în buget.
Așadar, pe cînd clerul celorlalte culturi primesc leafă cu miile, clerul ortodox nu e
sigur nici de leafa lui. Și dacă se nimeresc sate care ele însuși asigură clerului o leafă mai
mare sau mai mică, acestea sînt întîmplări rare și rar își împlinesc făgăduinţa lor chiar și
aceste obști.
Pensie primesc pentru 35 de ani de slujbă după cît primeau și leafă, preotul – 300 de
ruble, diaconul – 200 de ruble și dascălul – 100 de ruble pe an.
În sfîrșit, al treilea izvor de mijloace de trai pentru cler este plata pentru serviciul reli-
gios care este cel mai urît, înjosind și batjocorind preoţimea în faţa lumii de atîtea veacuri.
De aceea Sfinția Sa, în numele clerului bisericesc ortodox din Basarabia, roagă Comisia
Agrară ca să lase pămîntul bisericesc în stăpînirea preoţilor și pe viitor, căci exproprierea
acestui pămînt, în lipsa lefei și a altor mijloace de trai, ar pune clerul bisericesc într-o stare
foarte grea materială, din care n-ar găsi niciun mijloc de scăpare. Orice ar zice idealiștii,
încheie Sfinția Sa, viaţa și natura omului își dictează legile lor. Deci a nu avea dreptul să
se hrănească cel ce muncește în schimbul muncii lui e un principiu neîngrădit de nicio
teorie.
A tăgădui însemnătatea religiei și necesitatea ei pentru popor nu e cu putinţă, fiindcă
religia este o însușire a sufletului omenesc. Omul întotdeauna a căutat și veșnic va căuta pe
Dumnezeu, dovadă este marea ceată a mucenicilor pentru credinţă. Deci clerul ortodox
din Basarabia crede nestrămutat că reprezentanţii poporului din Comisia Agrară, care
sînt chemaţi să așeze bunăstarea în scumpa noastră ţară, vor lua în deplină considerare și
doleanţele clerului, mai ales cel ortodox, care și în privinţa culturală și cea socială merită
pe deplin aceasta.
Președintele: – Onoratul orator ne-a subliniat în raportul său că chestia pămînturilor
bisericești e strîns legată cu chestia asigurării mijloacelor de trai ale clerului; al doilea, ni
se arată că pămîntul este neapărat trebuitor preotului ca locuitor al satelor, și al treilea
ni se propune înzestrarea bisericilor cu ceva pămînt. Chestia aceasta este foarte însem-
nată, fiindcă în alt caz biserica nu-și va mai avea mijloacele de existenţă și, prin urmare, că
obștea pentru credincioși nu va mai putea exista în viitor. Președintele propune ca mem-
brii Comisiei, în discuţiile lor, să nu se depărteze de aceste puncte și nici să nu uite care este
însemnătatea bisericii pentru popor.
Din întrebările care se fac apoi preoţilor Baltaga și Bejan, se lămurește că în Basarabia
sînt 2 030 de parohii (popoare bisericești) și cele mai multe dintre ele au mai mult de
33 de desetine de pămînt, iar pe unele locuri pînă la 120 de desetine fiecare. Unele biserici

212
au și pămînt dăruit. Pe pămînturile bisericești sînt vii și livezi, puse de cler cu dezlegarea
Preasfîntului Sinod, și preotul sau dascălul are voie să se folosească de grădina răsădită de
el atîta timp cît slujește în acea parohie. Odată ce clerul a trecut în altă parohie, pierde
dreptul lui asupra grădinilor răsădite. Cele mai multe vii și livezi sînt în ţinutul Orheiu-
lui. Pămîntul bisericesc e dat spre folosire clerului, dar documentele sînt făcute pe numele
bisericilor ca unor feţe morale. Însă sînt pămînturi bisericești dăruite cu anumite scopuri:
pentru înfrumuseţarea casei lui Dumnezeu, pentru binefaceri și altele. Altele sînt dăruite
numai preotului, de pildă, sau numai diaconului și ceilalţi clerici nu au dreptul de folosinţă.
Dl Kosovici e de părere că fiecare intelectual trăitor la ţară trebuie să aibă putinţă să
lucreze și pămîntul, căci altfel nu va fi legat strîns cu viaţa sătească. Pe de altă parte, preoţii
sînt cei dintîi purtători de lumină și semănători de știinţă chiar și în privinţa îmbunătă-
ţirii gospodăriilor sătești. De aceea propun ca să li se dea și clericilor un lot de muncă la
împărţirea pămînturilor, care lot aproape ar ajunge cele 33 de desetine, pe care le are acum
personalul bisericesc de la sate, compus din 2-3 feţe.
Dep. Ioncu susţine părerea dlui Kosovici, spunînd că separaţiunea desăvîrșită a bise-
ricii de stat nu se poate prevedea cel puţin într-un viitor apropiat și deci statul trebuie să
se îngrijească de cler. Însă dacă unii dintre clerici au pămînt mai mult decît li se cuvine,
prisosul să se ia în fondul statului, iar pe unde pămîntul este slab, să li se dea mai mult ca
de obicei.
Dep. Ignatiuc vorbește de taxele ridicate pe care le iau preoţii pentru diferite servicii
religioase și crede că aceste venituri le ajung ca să trăiască și că nu au nevoie de pămînt, care
urmează să fie expropriat în fondul statului.
Președintele Erhan arată că clerul moldovenesc nu este așa cum se arată de orator și că
ar fi mai bine dacă în Comisie s-ar discuta mai mult despre chestia pămîntului decît ches-
tiunea de persoane sau de clase.
Dep. Cocîrlă spune că un om poate să aibă două ocupaţiuni în viaţă. Preoţimea nu
lucrează ea însăși pămîntul, ci cu munca ţăranilor năimiţi și, prin urmare, aceasta este tot
o exploatare a muncitorimii de capital. Biserica are un venit de 600–800 de ruble pe an
și această sumă ajunge pentru existenţă. E adevărat că preoţimii îi trebuie să trăiască și de
aceea oratorul propune să i se dea leafă în loc de pămînt.
Dep. Buciușcan spune că dacă e vorba de împărţirea pămîntului celor care vor să-l
muncească, apoi acest drept îl are nu numai preotul, ci și toată suflarea care trăiește sub
soare. Însă despre aceasta se va vorbi mai pe urmă, cînd se va hotărî împărţirea pămîntului.
Astăzi fiind vorba despre exproprierea pămîntului clerului bisericesc, acest pămînt chiar
în interesul preoţimii nu poate să-i fie lăsat. Mai întîi de toate, cei mai mulţi preoţi își dau
pămîntul lor în arendă, iar între preot și fiii lui duhovnicești se începe o tîrguială care
scoboară mult prestigiul lui de preot. Al doilea, clerul de obicei are cam 33 de desetine, iar
în ţinutul Akkermanului întinderea acestui pămînt ajunge chiar pînă la 120 de desetine.
Însă nevoia de pămînt e multă, oamenii aleargă la preot toamna sau primăvara cu zeci de
suflete și cu fel de fel de lingușiri fiecare vrea să-l îndemne să-i arendeze lui pămîntul, iar
dacă preotul îl arendează numai la unul, se încep fel de fel de nemulţumiri.
Dacă preotul își seamănă singur pămîntul și năimește lucrători sau îl dă în jumătate
e aceeași tîrguială între preot și fiii lui duhovnicești. Pămîntul depărtează pe păstor de
turma lui și aceasta nu trebuie să fie. De asemenea, Domnia Sa nu pricepe de ce trebuie
lăsat bisericilor pămînt. Cine are să-l lucreze? Dar biserica trebuie s-o ţină cei care intră în
această societate și nicidecum alţii. De aceea e de părere ca pămîntul clerului bisericesc să
fie expropriat în fondul de pămînt al statului, iar clerului să i se dea o leafă. Iar cînd va fi
vorba de împărţirea pămîntului, să fie luat în seamă și clerul bisericesc.
Dep. Ţîganko: – Cînd s-a început lucrul Comisiei Agrare, atunci ne-am pus lămurit
întrebarea: „Ce este de făcut și care este scopul nostru?” și noi am răspuns: „Ţinta reformei

213
noastre este să înlăturăm, mai întîi de toate, pricina exploatării ţărănimii muncitoare prin
pămînt și, al doilea, să mărim cît se poate mai mult producţiunea ţării noastre”.
Deci lăsînd pămîntul bisericesc în stăpînirea clerului, prin aceasta [nu] se contribuie la
micșorarea exploatării muncitorimii sătești, căci preoţii nu-și fac singuri munca agricolă,
ci își lucrează pămîntul cu muncă străină. De asemenea, nu văd întrucît s-ar mări bogăţia
ţării prin lăsarea în mîinile clerului a pămînturilor bisericești. Dl Kosovici a atins chestia
culturii raţionale în gospodăriile sătești, însă gospodăriile preoţești prea puţin se deose-
besc de acelea ţărănești de primprejur. Și nu trebuie uitat că pămîntul a fost dat clerului
bisericesc fiind sărac și trăind din milostenie și deci va trebui ca să ne interesăm cum să se
asigure mijloacele de trai. În alte ţări, preoţimea nu are pămînt și nici la noi mulţi alţi inte-
lectuali de pe la sate, precum sînt doctorii, învăţătorii și alţii, nu au pămînt. De aceea cred
că se va putea găsi o altă cale de asigurare a mijloacelor de trai pentru preoţimea noastră.
Eu știu că însemnătatea preoţimii pentru ţară este foarte mare. Au fost greșeli în trecut.
Vulturul cu două capete al Rusiei ţariste a atîrnat atîta vreme deasupra bisericii. Lăsînd la o
parte toate acestea, influenţa preoţimii asupra norodului este foarte mare și noi trebuie să
o păstrăm și în viitor. Propun ca pămînturile clerului bisericesc să se exproprieze, lăsîndu-
se numai vremelnic spre folosirea clerului căruia mai pe urmă li se vor da loturi de muncă.
Locul de președinte îl ocupă președintele Ţîganko.
Dep. Găină: – Cunosc cazul dintr-o comună care stăpînea 2 planuri de pămînt și în loc
să le muncească, le dădea cu arendă ovreiului. Cei mai mulţi dintre preoţi își fac muncile
agricole prin clăci, iar alţii fac cu ţăranii angajamente foarte grele pentru aceștia din urmă.
Unii oameni nici nu se mai duc la biserică ca să nu-i întrebe preotul la anaforă, că de ce n-a
venit la muncă. Socot că preoţii noștri moldoveni ar putea trăi și fără pămînt, ca preoţii
din România, dîndu-li-se în schimb un salariu, ca să nu se ţină decît de Sf. Slujbă.
Dep. Tudose: – Nu cred să fie vreun ţăran care să creadă, ca dl Kosovici, că preotul ar
putea în același timp să fie și preot, și plugar. Preotul trebuie să fie păzitorul legii crești-
nești, nu să stea la coarnele plugului. Pămînturile preoţilor nu sînt cultivate în întregime,
ci în multe părţi, ca în ţinutul Sorocii, rămîn pîrloage. Așa că e departe de ce spune dl
Kosovici că preoţii ar face cultură pe pămînturile date lor. Ei și le muncesc cu clăci, în tim-
pul sărbătorilor atît de numeroase la ruși. Cred că preotul, pentru a-și recăpăta dragostea
poporanilor, trebuie să înceteze de a scoate bogăţii din pămînt și să se ocupe mai mult cu
învăţătura legii creștinești. Cer ca pămînturile lor să fie expropriate.
Dep. Nikitiuk spune că dacă orice om care trăiește sub soare are dreptul să lucreze
pămîntul, apoi și preoţii au acest drept. Pămînt bisericesc nu este mult la fiecare și deci
trebuie lăsat clerului.
Dl Moghileanski spune că ţările înaintate, între alte libertăţi, recunosc și libertatea
cugetului și a credinţei. Deci separaţiunea bisericii de stat e momentul de cînd statul înce-
tează de a se mai îngriji de biserică și toată grija trece în seama poporanilor săi. Aceasta e
cel mai de pe urmă cuvînt al știinţei de stat. Religia pentru popor e încă necesară și, prin
urmare, Domnia Sa, deși a fost în contra lăsării pămînturilor mănăstirilor, însă pentru
pămînturile bisericești crede că urmează a fi lăsat ca unei obștii a credincioșilor.
Dep. Lunev spune că, după legile rusești de hotărnicie care au fost în vigoare și în Basa-
rabia, numai clerul ortodox bisericesc, ca cler al legii dominatoare, a primit pămînt, iar
celelalte religii n-au pămînt decît din acel dăruit de obștii. Clerul bisericesc ortodox a pri-
mit fiecare de la 33 de desetine după cît era de mult pămînt în fiecare regiune. Felul pămîn-
tului nu s-a luat în seamă. Însă hotărnicia pămîntului bisericesc întîmpinînd după legile
rusești multe piedici și greutăţi de formă în urma cererii înalţilor prelaţi. Senatul a dat
dezlegare că în Basarabia acest pămînt bisericesc să se hotărnicească, dovedindu-se stăpî-
nirea lui. Preoţimea de pe atunci, pentru ca să-și dovedească dreptul său asupra pămîntu-
lui, a trebuit adeseori să se judece, și numai în urma judecăţii și cu ajutorul funcţionarilor

214
hotarnici putură să-și întărească pămîntul după stăpînirea veche. De la sine se înţelege
că o atare stare de lucruri nu era firească și alcătuiește încă un argument în sensul celor
spuse aici de ceilalţi colegi. Conchide că deși starea clerului ortodox e foarte grea și în
scurtă vreme va trebui schimbată și îmbunătăţită cu desăvîrșire, totuși pămîntul bisericesc
pentru conservarea activităţii preotului, numai pentru misiunea sa, trebuie a fi luat. Starea
preoţimii astăzi atît de grea să nu se mai îngreuieze încă și cu certurile și neînţelegerile
iscate de la pămînt. Propune ca obștiile credincioșilor să hotărască: asigurarea mijloacelor
de trai ale clerului sau cu leafă care să se strîngă de la obștii sau prin exploatarea unor anu-
mite loturi de pămînt, dîndu-li-se aceste loturi clerului sau lucrîndu-se de poporani. Păs-
trînd tot respectul cuvenit clerului, oratorul se îndoiește că preoţii, cu menirea și cultura
lor deosebită, vor putea să se ocupe în același timp și cu agricultura.
Din contra, ocupîndu-se de 2 lucruri, n-are să facă bine pe niciuna. Mai departe pro-
pune ca să se dea pămînt și clerului de alte profesiuni. E de părere ca să se exproprieze tot
pămîntul bisericesc, însă să se îmbunătăţească starea materială a clerului.
Dl Stere: – Aș fi fost de părerea majorităţii, dacă ar fi fost vorba de o chestiune teoretică
aplicabilă la toţi. Dar cînd dumneavoastră recunoașteţi la toţi marii proprietari dreptul
ca să aibă un minim de proprietate, fără ca să le puneţi în discuţie nici moralitatea, nici
modul cum își cultivă pămîntul, atunci de ce aveţi altă măsură pentru biserică, mai ales
cînd terenul ce s-ar acorda preoţilor n-ar trece de o normă stabilită?
Dep. Bivol: – Eu văd că de nevoile ţărănești pe nimeni nu-l doare, așa că tot noi, ţăranii,
trebuie să vorbim și să ne apărăm. Căci unii dintre specialiști, în loc să fie cu noi, vedem
că apără interesele preoţilor. Cînd s-a dat preoţilor de la sate cîte 33 de desetine pămînt de
muncă, satele erau rare și lume puţină, așa că preotul trebuia să muncească și pămîntul ca
să poată să se hrănească.
Astăzi satele s-au mărit, lumea s-a înmulţit, așa că și venitul preotului a crescut, deci
nu mai are nevoie de atîta pămînt, ci i se va da atît cît dă fiecărui cetăţean. Preotul nu are
menirea să facă culturi agronomice, cum zicea dl Kosovici, ci trebuie să spun că preoţimea
alcătuia o pieliţă deasupra satelor, făcînd și pe uriadnicii și tot felul de slujbe în serviciul
rusesc, unii dintre ei chiar și astăzi ar voi să mai facă același lucru. De aceea sînt de părere
că să se ia pămîntul preoţilor și să se dea în fondul de expropriere al statului.
Părintele Bejan: – Mai înainte de a începe cuvîntarea mea, v-aș ruga, domnilor deputaţi,
să vă lepădaţi pentru un moment de părerile dumneavoastră subiective și de convingerile
pe care le aveţi împotriva bisericii și a clerului și să vă ridicaţi la înălţimea oamenilor care
hotărăsc grelele probleme ale statului și ale vieţii sociale. Constat apoi că membrii Comi-
siei Agrare împart chestia pămîntului bisericesc în 2 părţi, adică dacă acest pămînt poate fi
lăsat bisericii sau dacă el poate fi lăsat clerului. Niciun moment nu mă îndoiesc și nu m-am
îndoit că dumneavoastră, începînd dezlegarea problemei agrare, nu v-aţi gîndit că această
chestie poate fi dezlegată printr-un singur lucru: dezbrăcînd pe unii și îmbrăcînd pe alţii.
Sînt convins că dumneavoastră nu vreţi să lipsiţi de toate pe unii și să îmbogăţiţi pe alţii,
nu vreţi să ziceţi: „Voi, săracilor, trăiţi de acum în bogăţie, iar vouă, bogaţilor, v-a venit vre-
mea să trăiţi de acum în sărăcie”. Din contra, cred că dumneavoastră vreţi să puneţi teme-
liile altei vieţi sociale, cînd fiecare își va putea îndeplini cum se cade chemarea și menirea
lui în viaţa obștească. Cred că plecînd numai de la acest punct de vedere, problema agrară
poate fi dezlegată. Biserica, domnii mei, întotdeauna a fost, este și va fi o putere morală și
niciodată oamenii luminaţi n-au gîndit s-o lipsească de această însemnătate. Dimpotrivă,
fiecare om politic, punînd la cale viaţa obștească și socială a unui popor, întotdeauna s-a
folosit de această putere pentru scopurile lui și tocmai în aceasta poate consta partea tra-
gică a Bisericii. Ea este o putere prea mare pe care mulţi vor să o folosească și o folosesc în
interesele lor egoiste, neţinînd seama și de interesele ei proprii. Toată istoria Bisericii și mai
ales cea de pe urmă, spre mare părere de rău, e plină de aceste pilde. Ni se spune că idealul

215
deplin este separaţiunea Bisericii de stat, cînd statul nemaiţinînd seama de Biserică, nu se
amestecă în viaţa ei și nici nu o mai ajută cu mijloace materiale. Aceasta ar fi minunat și se
prea poate că noi spre aceasta vom merge. Dar unde este pe lume acel popor, care ar cugeta,
ar judeca și ar alcătui o așa viaţă după așa schemă? Luaţi, de pildă, Constituţia Franţei și
acolo veţi vedea că francezul dătător de lege niciodată nu s-a gîndit să lase Biserica în voia
întîmplării. Din contra, el se amestecă în viaţa ei lăuntrică vrînd să o alcătuiască în așa fel
încît Biserica să aducă cît mai mult folos statului sau cel puţin să nu-i facă rău.
Nici americanii, iubitori de libertate, nu s-au lepădat de Biserică, ci vedem că la dînșii
clerul e plătit cu leafă, așezăminte, diferite instituţii și altele. Într-un cuvînt, toate popoa-
rele recunosc Bisericii o mare putere. Dacă aceasta așa este, atunci trebuie să se dea Bisericii
toată putinţa ca să-și poată îndeplini cît se poate mai bine menirea sa. Trebuie ridicată la
o așa înălţime, ca ea să poată spune: „Aici nu intra, că sînt hotarele mele, iar eu nu vreau
să fiu sluga și roaba ta”4. Dar aceasta se va întîmpla numai atunci cînd ea va avea averea
ei proprie. Mi-aduc aminte de o întîmplare din istoria Bisericii din primele veacuri. La
jumătatea veacului al III-lea, în vremea împăratului Valerian, prefectul Romei a chemat
la dînsul pe diaconul Laurenţiu, economul Bisericii din Roma, și i-a cerut toate vistierele
bisericești. Diaconul l-a rugat pe prefect să-i dea voie 3 zile ca să se gîndească, iar a 3-a zi a
adus în ograda prefectului pînă la vreo 15 000 de săraci, zicîndu-i: „Iată vistierele noastre”.
„Tu îţi baţi joc de mine”, a zis prefectul. „Ba deloc”, a răspuns diaconul, „aceștia sînt acei
pentru care se cheltuiesc averile noastre”. Eu aș fi fericit ca să văd că și Biserica din Basara-
bia ar ajunge într-o stare cînd ar putea să spună așa ceva. În aceasta trebuie să se arate mai
ales puterea Bisericii și aceasta a avut-o în vedere clerul din Basarabia, cînd a hotărît că
chiar dacă clerului i se va da leafă, totuși pămîntul bisericesc trebuie să rămînă și venitul
acestui pămînt să meargă în fondul Bisericii din Basarabia, pentru împodobirea și înfru-
museţarea templelor, precum și pentru binefaceri și nevoile luminării poporului. Socotesc
că toate obiecţiunile împotriva lăsării pămîntului bisericesc în seama bisericilor nu sînt
decît o nedumerire.
Trecînd apoi la chestiunea privind lăsarea pămîntului bisericesc în stăpînirea clerului,
dacă acesta nu va primi leafă, [vorbitorul] arată că nu sînt serioase constatările celor care
susţin că clerul nu e răspînditorul unei culturi raţionale în popor, căci faptul acesta e des-
tul de dovedit, iar în temeiul unor întîmplări, că pe ogoarele unor preoţi crește pălămidă,
nu se poate lua o hotărîre generală. Iată că ni se va spune că nu se poate sluji și lui D-zeu, și
Mamonei, că nu se poate să fii purtătorul a 2 culturi. Și aceasta e o dureroasă nedumerire,
întemeiată pe necunoștinţa istoriei bisericești și a vieţii ei. Apostolul Pavel, zice el: „Unul
dintre cei mai mari slujitori ai Duhului și cel mai stăruitor semănător al culturii duhov-
nicești era în aceeași vreme și cel mai bun lucrător de corturi în Corint și prin aceasta își
dobîndește hrana”. Ambrozie al Mediolanului, unul dintre cei mai buni păstori ai Bisericii
din Apus, a fost și unul dintre cei mai bogaţi proprietari din Mediolan. Pildele acestea
sînt fără număr în viaţa Bisericii, dar pentru ca Dvs. să nu vi se pară că eu îmi întemeiez
dovezile mele numai pe viaţa sfinților bărbaţi din vremurile vechi, v-aș povesti de Tolstoi,
ale cărui idei au călăuzit toată Europa, însufleţind lumea și care, cu toate acestea, nimic nu
l-a împiedicat să fie și un mare proprietar de pămînt și unul dintre cei mai buni semănători
ai culturii materiale la ţară.
Mult mai serioasă însă este pretenţiunea dlui președinte Ţîganko, care a arătat că cle-
rul pînă acum a dus în viaţă o cultură străină de Hristos și interesele poporului5. Dar, cu
mare părere de rău, aceasta este adevărat6. Dar tocmai aici este partea tragică a clerului și
a Bisericii. Dacă în războiul de acum mulţi dintre Dvs. și-au vărsat sîngele lor, iar alţii au
murit în șanţuri, neștiind măcar pentru ce și pentru cine luptă, aceasta a fost partea tra-
gică a vieţii Dvs., dar care n-a ţinut pentru fiecare decît un an, doi, cel mult trei; tragismul
Bisericii și al clerului Bisericesc ţine de veacuri. Sute de ani Biserica și păstorimea au fost

216
silite să consfinţească aceea ce merge numai împotriva intereselor norodului și chiar aceea
ce mergea contra scopurilor și problemelor ei. Vă închipuiţi starea sufletească a preotului
care cu crucea la piept și evanghelia în mînă mergea să spovedească și să împărtășească pe
osînditul la moarte sau cînd preotul de pe amvonul bisericii trebuie să mărturisească ceea
ce i se poruncește lui în interesele stăpînirii statului, iar nu ceea ce îi poruncea lui cugetul
și învăţătura lui Hristos. Da, adevărat, aceasta este partea tragică. Dar de ce să zgîndărim
rănile vechi? Din ele sîngele ar curge mult mai tare. Dar dacă vreţi să puneţi temeliile unei
vieţi noi sociale, dacă vreţi să daţi putinţă tuturor să răsufle slobod, daţi-ne și nouă, cle-
rului, această putinţă, daţi-ne putinţă ca să fim cu adevărat slugile lui D-zeu, iar nu robi și
servitori pentru o bucăţică de pîine.
Oprindu-se apoi la constatarea dlui Ţîganko, cum că lăsînd pămîntul bisericesc în
seama clerului, ar rămîne și mai departe să fie exploatat: se întreabă ce înseamnă cuvîntul
„exploataţie”. „Aceea cînd preotul dă ţăranului în arendă pămîntul cu 10-15 ruble desetina
sau cînd pe această desetină statul ia de la ţăran 30 de ruble dajdie. Arată apoi că preoţii sînt
acei fii ai poporului, trup din trupul lui și sînge din sîngele lui și în mare parte chiar fii de
ai plugarilor, că ei sînt o mare putere intelectuală, dar pusă în niște condiţii foarte grele de
trai și înjositoare pentru demnitatea lor, căci preotul trebuie să se ţină cu cerșitul, roagă ca
Comisia Agrară să facă totul ca să ușureze starea lor. Însă pentru că Comisia Agrară poate
numai să ia pămîntul, dar nu poate să dea nimic în schimb, trebuind ca chestia mijloacelor
de trai ale clerului să o hotărască alţii mai pe urmă, roagă ca pînă cînd clerul va fi plătit cu
leafă, pămîntul bisericesc să rămînă în seama lui, mai ales că acordarea unei lefe de către stat
este îndoielnică. Cred că hotărîrea Comisiei va fi plină de înţelepciune și de dreptate.
Dl Kosovici spune că dacă Comisia Agrară vrea să ia pămînt de la preoţime, pentru ca
ea să nu se mai tîrguiască cu ţăranii, n-o va putea scăpa de acest păcat, fiindcă preoţimea,
nemaiputînd face nimic pe pămîntul său, va fi nevoită să cumpere totul de la aceiași popo-
rani, făcînd același negoţ. Viile și livezile rămîn în stăpînirea acelorași proprietari, adică
și în stăpînirea preoţilor. De altfel, nici munca năimită nu e oprită pentru proprietari, iar
33 de desetine lăsate preoţilor cu puţin dacă va depăși lotul de muncă, de aceea propun ca
pămîntul clerului bisericesc să nu se exproprieze.
Dep. Galiţchi: – Scopul Comisiei Agrare este să exproprieze cît mai mult pămînt în
fondul statului. Pămînt este puţin, lotul de muncă pentru fiecare gospodar se vede că va
fi de vreo 7 desetine, iar clerul, care mai are și încă alte venituri, are și 33 de desetine de
pămînt. Preoţimea întotdeauna a fost reacţionară și departe de interesele poporului. Ea a
fost aceea care s-a lepădat de neam și slujea interesele străine. Chiar după revoluţie încă mult
timp preoţimea și norodul de la sate credea că pe tronul rusesc s-a suit fratele detronatului
ţar Nicolae, Mihail. Iată cum s-a purtat preoţimea basarabeană. De aceea propun ca tot
pămîntul bisericesc să se exproprieze în fondul statului, iar clerului să i se plătească leafă.
Preotul Dragancea spune că nu toţi preoţii trăiesc cu poporanii în vrajbă. Dimpotrivă,
adeseori preotul e cu adevărat păstorul turmei sale și cel mai iubit de poporani. Și nici
pămîntul bisericesc nu poate fi pricină de ură între preot și popor. Ca dovadă vă spun o
pildă din viaţa mea: am preoţit 15 ani în care timp n-am văzut decît dragoste din partea
norodului și cînd după revoluţie Uprava din Akkerman a hotărît să-mi ia pămîntul bise-
ricesc, sătenii mei n-au vrut. Dar e cu adevărat trist și de nesuferit pentru preoţii care nu
și-au pierdut cugetul necesitatea de a cere plată pentru rugăciunile lui. În cele mai grele
momente ale vieţii, precum este boala, moartea soţiei și a copiilor omului și alte nevoi,
preotul vine și-ţi mărește chinul cu cererile lui. Mor părinţii, rămîn copiii săraci, văduve
pe drumuri și cît e de greu ca preotul să vină să ceară, căci altfel n-ar avea cu ce trăi. Și pe
cînd preotul trebuie să se ţină aproape din această milostenie, săteanul privindu-i truda lui
păstorească ca un lucru foarte ușor, o preţuiește puţin și stă întotdeauna la tocmeală. De

217
pildă: un cizmar din satul meu n-a vrut să plătească pentru cununia feciorului lui nici atît
cît i-am plătit pentru o pereche de tălpi la papucii fiicei sale, adică 15 ruble.
Singura mîngîiere pe care o mai are și preotul în necazurile lui este munca pămîntului,
care este pe lîngă un venit, dar și o pildă pentru gospodăriile din sat, fiindcă se lucrează
mult mai bine, decît al lor, punînd în practică și descoperirile știinţifice.
Am luat 120 de puduri de pîine de pe desetină, pe cînd gospodarii din sat numai 20 de
puduri. Însă dacă preotului i se nimerește să numească și lucrători la munca cîmpului, apoi
aceasta o face aproape orișicare gospodar care se îndeletnicește cu agricultura, căci așa e lucrul
la pămînt: 5, 6 sau 10 zile plouă și omul nu poate face nimic, iar cînd s-a făcut vreme bună,
trebuie făcute toate deodată. De aceea rog Comisia Agrară ca pămîntul bisericesc să nu fie
expropriat, căci nu mai cred că statul va da alte mijloace de trai clerului, iar numai cu plata
serviciilor religioase, pe care cu atîta nemulţumire o plătesc ţăranii, preotul n-ar putea trăi.
Dep. Grosman e de părere că pămîntul bisericesc nu trebuie expropriat, deoarece preo-
ţii, ca niște oameni culţi, pot arăta la ţară pildă cum să se lucreze pămîntul, mărind astfel
producţiunea ţării, însă socotesc că ar trebui în școlile duhovnicești cursuri de gospodăria
sătească.
Dep. Crihan: – După ce am ascultat și pe ţărani, și pe preoți în vorbirile lor, fără să
discut în aer ca dl Moghileanski, voi căuta să pun discuţia pe un teren practic. Cred că nu
se poate lua pămîntul preoţilor, cît timp n-au nicio leafă de la stat, care să le înlocuiască
pămîntul. Și chiar dacă li s-ar da o leafă, ei tot vor avea nevoie de pămînt, căci altele sînt
nevoile orașului, unde cu bani găsești de toate și alte sînt nevoile la ţară, unde fără o bucată
de pămînt ești strîmtorat, cum arată dl Kosovici.
Dîndu-i pămînt, preotul nu va lua taxe prea mari de la ţărani, pentru diferite servicii
religioase. Dacă îi iei pămîntul, din leafă nu va putea trăi și va trebui să ia mai mult de
la săteni pentru serviciile religioase ce le face. Afară de aceasta, nu în toate satele crește
pălămida pe pămînturile preoţilor. Preotul din satul meu cultivă destul de bine pămîntul,
reușind să planteze vie pe niște locuri unde nu credea nimeni să prindă, deprinzînd și pe
locuitori să planteze via. Nu veţi putea în fiecare sat să numiţi cîte un agronom. Lăsaţi pe
preot și pe învăţător în fiecare sat să facă o agricultură îngrijită care să servească de model.
Nu aveţi dreptul să lăsaţi tot pămîntul preoţilor, puteţi să-l mai reduceţi după o normă,
cum aţi admis pentru marii proprietari. Puteţi să daţi pămîntul bisericii, nu pe numele
preotului. Orice s-ar face, să-i garantăm viaţa preotului în sat, căci dacă unii dintre dînșii
s-au lăsat tîrîți pe un drum greșit, nu se cuvine să-i cufundăm pe toţi.
Dep. Alexandri, oprindu-se asupra întrebării cum să scape preoţimea din starea ei grea
de astăzi, spune că marele scriitor rus Tolstoi, pe care Domnia Sa îl cunoaște personal, cînd
i-a făcut această întrebare preoţii care-l respectă, le-a răspuns că: „Preotul trebuie să-și dez-
brace rasa și să ceară iertare de la acei păstoriţi de el, căci atîta vreme i-a înșelat”.
Președintele citește mai multe rezoluţiuni în privinţa pămîntului bisericesc7, după ce
se face pauză.
După pauză preotul Dragancea, luînd din nou cuvîntul, spune că a lepădat satul și a
venit la oraș, silit fiind de alte nevoi, iar nu de remușcarea cugetului. Sfinția Sa spune că el
niciodată nu cere iertare de la poporanii lui, fiindcă nu se socoate înșelător al oamenilor.
Alţii mai mult înșală.
Comisia apoi hotărăște să se amîne votarea rezoluţiei asupra pămîntului bisericesc pen-
tru ședinţa viitoare.
Ședinţa se ridică la 9 ceasuri și 40 de minute seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

218
Note

1 Mai jos, acest nume se scrie Dragancea, ceea ce pare mai corect.
2 Vezi nota 2 din procesul-verbal precedent.
3 Textul procesului-verbal pare să sugereze că preotul Baltaga ar fi continuat un raport început mai
devreme, dar nici acest document și nici procesele-verbale precedente nu conțin o astfel de informație.
Alexandru Baltaga a fost membru al Sfatului Țării din partea preoțimii basarabene, dar nu s-a
remarcat deloc în activitatea parlamentară, nu a luat cuvîntul nici într-o ședință a Parlamentului.
Nu era de mirare că N.N. Alexandri, deputat și redactorul ziarului Sfatul Țării, nu-l cunoștea (vezi
pr.-v. nr. 27). Din varianta de ziar a descrierii acestei ședințe a Comisiei Agrare, aflăm că Baltaga
avea funcția de administrator economic al Eparhiei Basarabiei.
4 Fraza, dacă nu e stranie, este în orice caz, confuză.
5 Din textul procesului-verbal acesta nu se vede.
6 Frază confuză.
7 Din păcate, aceste rezoluții, foarte importante pentru examinarea chestiunii privind soarta pămîn-
tului bisericesc, nu au fost reținute de procesul-verbal.

219
 PROCESUL-VER BAL NR. 27
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 19 iulie 1918

Şedinţa se deschide seara la ceasurile 5, sub preşedinţia dlui Ţîganko, preşedintele

Comisiei Agrare.
Urmează discuţiile asupra exproprierii pămînturilor bisericeşti.

Dep. N.N. Alexandri: – Domnilor deputaţi, cuvîntul „haidău” înseamnă după înţele-
sul care-l cuprinde în sine „rob”1. „Haidăie – robie.” „A haidăi, vrea să zică a clăcui”, ceea
ce la noi a fost desfiinţat prin lege încă din anul 1861, dar pînă acum a existat și există.
Scopul nostru este ca după o revoluţie atît de zdruncinătoare, urmînd duhului vremii,
mișcării liberatoare, să punem temeliile unui nou așezămînt de viaţă, în care cuvintele
rușinoase de „rob”, „haidău” și „clăcaș” să nu mai existe.
Dar, domnilor, dacă s-ar păstra în stăpînirea unor persoane obștii sau chiar asociaţii
religioase atît pămînt cît să nu fie în stare să-l lucreze cu braţele lor, cu aceasta am pregăti
un nou teren de înfiinţare a „hăidășiei”, adică a robiei.
Mai departe vorbitorul zugrăvește starea rea de la ţară unde între vită și om nu se face
nicio deosebire la munca lanurilor boierești.
Acești proprietari mari și de mijloc, printre care sînt și preoţii, și tot felul de mîncăi ai
satului, se întrec în stoarcerea puterilor de muncă ale ţăranului, plătindu-i pentru munca
lui aproape nimic, iar ei se îmbogăţesc.
În limba specialiștilor învăţaţi și a proprietarilor, aceasta se numește cultură raţională
în gospodăria sătească, iar eu o numesc cultura dobitoacelor. Mai ales oratorul e în con-
tra culturii viţei-de-vie, spunînd că această cultură duce naţia la pieire. Drept pildă ia pe
Franţa. Oratorul arată că astăzi se propune Comisiei o problemă de însemnătate istorică,
dezlegarea problemei agrare, care pînă acum nicăieri în lume n-a fost dezlegată în așa fel
ca să nu dea loc la numeroase nemulţumiri. De aceea e firesc ca pentru dezlegarea acestei
probleme atît de mari și care nicăieri n-a fost înfăptuită pînă astăzi, să aveţi nevoie și de
ajutorul specialiștilor, agronomilor învăţaţi, inginerilor, statisticienilor și așa mai departe,
precum este aici dl Kosovici. Nu vreau să fac aici personalităţi, dar vă mărturisesc că des-
pre dumnealui n-am auzit decît de bine. Domnia Sa și acei care sînt de o părere cu dînsul
sînt oameni de convingeri vechi, oameni binecredincioși, oameni în care stăpînirea ţaristă
avea încredere și cărora le-a încredinţat întru totul interesele ţării noastre. În special dl
Kosovici, pînă în vremea de pe urmă ocupa un post mare, nu știu dacă astăzi mai ocupă
acest post. Și e firesc ca Domniei Sale să nu-i placă ceea ce faceţi Dvs. Locul și vremurile
l-au deprins pe dînsul să privească de sus tot ce-l înconjoară, aceasta vădindu-se de fiecare
dată cînd vă vorbește. Fiind în fruntea unui post așa de înalt, este lucru firesc ca să-și aleagă
și un ton potrivit locului, și cine nu știe că tonul face muzica. Însă Dvs., domnilor depu-
taţi, sînteţi chemaţi de revoluţie să faceţi un lucru mare și sfînt – dreptate în ţara noastră
și de aceea să nu vă sfiiţi de protestările dlui Kosovici. Noi, domnilor deputaţi, parcă am
fi chemaţi să facem o casă mare, înaltă, cu niveluri multe. Pentru clădirea aceasta se cer fel
de fel de meșteri, fel de fel de specialiști și ei sînt de faţă. Însă pentru ca lucrul nostru să
fie isprăvit, ne trebuie mai întîi de toate arhitecţi. Și acest arhitect este cugetul Dvs. De el
trebuie să ascultaţi, voia lui trebuie să o împliniţi, care niciodată nu va putea fi la fel cu voia
oamenilor din regimul ţarist, din bunele vremuri ale trecutului.
Trec la apărătorii intereselor clerului bisericesc, părintele Bejan, Dragancea și cel al
3-lea, al cărui nume n-am cinstea să-l cunosc2 .
Domnilor, pentru ca să apere cele 33 de desetine de pămînt ale preotului, din nebăgare
de seamă, au pomenit numele lui Tolstoi, în dovedirea dreptăţii lor. Dar, domnilor, după

220
cum știţi, Lev Tolstoi a fost în trecut anatemizat și anatemizarea lui a fost iscălită de toţi
arhiereii din Rusia. Și nu degeaba, căci după cuvintele marelui filozof, stăpînirea ţaristă și
toate grozăviile trecutului cu zeci de mii de oameni dintre cei mai buni închiși în temniţe
și spînzuraţi se întemeia pe 2 pești3: pe armată și pe cler. Oastea fiind ani întregi instruită
după fel de fel de instrucţii, ca acelea ale generalului Dragomirov4, stingea la urmă sufle-
tele, orice simţiri omenești prefăcîndu-le în mașini, mai ales dacă ţinem seamă de vîrsta
lor fragedă și cultura lor mai mult decît modestă. Dar preoţimea, oamenii care au făcut o
școală medie, care cunosc și istoria omenirii, filozofia și în special cunosc una dintre cele
mai bune religii din lume, religia creștinească! Care a fost rolul ei la clădirea vieţii noastre
obștești, morale și religioase? Rolul ei a fost – rolul lacheilor împărătești, care aduceau la
îndeplinire cu servilitate ordinele primite.
Clerul, împreună cu stăpînirea ţaristă, a prefăcut Rusia din trecut într-o temniţă gene-
rală. Cu binecuvîntarea clerului, se săvîrșeau pedepsele cu moarte a celor mai buni din fiii
ţării. Cu binecuvîntarea clerului, se schimonosesc cele mai elementare temeiuri ale vieţii
noastre, temeiurile creștinismului.
Cu binecuvântarea clerului, în loc de pîinea cea de toate zilele și în loc de cuvintele
eterne ale Domnului Iisus Hristos, noi avem piatră.
Urmarea acestor schimonosiri a învăţăturii creștinești s-a ivit o altă învăţătură – bol-
șevismul, înaintea căruia [plătește] toate muncile iadului5. Și atunci oare săteanul, în sim-
plicitatea lui, trebuie să rupă cea de pe urmă bucăţică de pîine de la gura copiilor lui și s-o
dea celor mai răi dușmani ai lui, dușmanilor care au schimonosit adevărul? Clerul, după
însăși firea lui, este reprezentantul lui Hristos pe pămînt, sînt oameni care poartă scînteia
lui Dumnezeu, pe care trebuie să o aprindă într-un foc mare cu care să încălzească inima
credinciosului. Însă dacă această vocaţie lipsește, atunci trebuie să-și caute altă profesie,
poate să facă negoţ, să ducă război, să fie doctor, avocat și altele.
„Toată hula se va ierta omului, iar hula asupra Duhului Sfînt nu se va ierta”, zice Sfînta
Scriptură. Însă rolul clerului în viaţa poporului este tocmai hula asupra Duhului Sfînt.
Toate grozăviile vieţii noastre care își au începutul în familiile noastre, urmînd cu bolșe-
vismul și sfîrșind cu războiul nemaivăzut de lume de la începutul ei, provine din schimo-
nosirea creștinismului adevărat. Trebuie să fii smintit ca să spui că lui Dumnezeu îi place,
și de aceea trebuie să ne rugăm lui ca zeci de milioane de oameni să șteargă de pe faţa
pămîntului alte zeci de milioane. Însă a cui este fapta aceasta? A cui este această hipno-
tizare cu cîntări bisericești, cu slujbe, veșminte și propovăduiri? Nu este o altă fărădelege
mai mare pe lume decît aceasta. De aceea propun ca tot pămîntul să se dea celor care-l
muncesc cu braţele lor, iar preoţii să-și dezbrace rasa, după cum a zis Tolstoi, și să ceară
iertare de la poporanii lui, că atîta vreme i-a înșelat.
Dl Kosovici spune că specialiștii nu discută în special cultura vieţii, ci vorbesc de gos-
podăriile de cultură raţională numai din punct de vedere știinţific și economic. Apără gos-
podăriile destinate semănăturilor, vitelor de soi și altele. Ideile lui Tolstoi sînt bune, dar nu
dezleagă chestiile practice ale vieţii și de aceea specialiștii nu vor vorbi decît de gospodăria
sătească și numai de dînsa.
Dl Pojoga spune că problema agrară nu poate fi dezlegată după cuget. Și chiar dacă
deputaţii ar fi îndemnaţi să lucreze după cuget, ei, specialiștii, se vor întemeia întotdeauna
pe bazele economice. Cît despre vin și cultura viţei, apoi francezii n-au pierit încă, iar în
Basarabia dacă populaţia piere, apoi piere mai degrabă de mămăligă6.
„Toate pămînturile aparţinînd bisericilor din Basarabia se expropriază în întregime
în fondul de pămînt al statului”, care rezoluţie se votează cu 13 voturi pentru și 8 voturi
contra și 6 voturi se abţin.
Dep. Lunev spune că dacă pămîntul bisericesc se ia de la biserici, el trebuie să se dea îna-
poi la obștiile de la care a fost luat, după cum se face cînd se strîmtează drumurile. Dacă se
ia o parte din pămîntul ţărănesc de care se foloseau bisericile, de ce să nu exproprieze tot?

221
 Se pune la vot următoarea rezoluţie a dlui Moghileanski:
„Pămînturile bisericești trec în seama parohiilor pentru satisfacerea nevoilor lor cultu-
rale, de binefacere și religioase”, care se respinge.
La ceasurile 6 și 45 de minute se face pauză.

După pauză se votează următoarea rezoluţie a dep. Minciună:

„Toate pămînturile bisericești se expropriază în fondul de pămînt al statului, dar se lasă
vremelnic spre folosire în seama clerului, pînă cînd clerului îi vor fi asigurate în orice chip
mijloacele de trai sau va fi dezlegată într-un fel chestia bisericească”, care se primește cu
12 voturi, 11 contra și 5 abţineri.
Comisia hotărăște ca amîndouă rezoluţiile, atît a dep. Buciușcan, cît și a dep. Min-
ciună, să se dea la Comisia juridică, pentru a le redacta și a le uni într-una, iar rezoluţia dlui
Moghileanski să se alătureze numai, ca o părere separată.

Gospodăriile mijlocii și pămînturile răzeșești

Se pune în discuţie chestia gospodăriilor mijlocii și a pămîntului răzeșesc, fiind rapor-
tor dl expert Konradi.
Dep. Minciună e de părere să se amîne discuţia pentru altă ședinţă, căci cele două rezo-
luţiuni n-au întrunit o majoritate suficientă de voturi.
Dep. Bivol: – Răzeșii sînt locuitori din vechime ai Basarabiei, așezaţi pe văile apelor în
sate, care își socotesc drepturile la stăpînirea pămîntului pe bătrîni, crengi7 etc.
Nu toţi au dreptul la fel, căci sînt proprietari care stăpînesc pămîntul de sute de dese-
tine, și sub numele de răzeși vor să-și ţină pămîntul, pe cînd alţi răzeși n-au nici pămînt
din care să se hrănească. Sînt sate de răzeși care își au pămînturile împresurate de cîte un
fost general sau colonel rus, care a cotropit cu încetul pămînturile, că nu pot oamenii să
răsufle.
Chiar în aceeași obște sînt răzeși care stăpînesc drepturi de cîte 50 de desetine și plătesc
la stat, tot atît plătesc alţii care au numai cîteva desetine.
Toate acestea trebuie avute în vedere, și să se dea răzeșilor pămînt ca tuturor ţăranilor
din Basarabia, căci ei sînt locuitori vechi ai ţării, și nu e drept ca coloniștii și alţi venetici
care sînt veniţi încoace să aibă pămînt deajuns, iar răzeșii să ducă lipsă. Așa că sînt de
părere ca răzeșilor, care nu au pămînt să li se dea, iar acelora care au prea mult să li se ia, și
să li se dea după normă tuturor.
Raportorul Konradi arată că proprietatea răzeșească are un caracter aparte atît în Basa-
rabia, cît și în România. Nu s-a lămurit de unde se trag răzeșii, însă se presupune că la
colonizarea Basarabiei, fiecare familie a dobîndit o întindere anumită de pămînt, care mai
tîrziu s-a prefăcut în ocină (bătrîn)8.
Bătrînul apoi s-a împărţit în mai multe crengi după odraslele neamului, iar cu vremea
populaţia înmulţindu-se, pămînturile răzeșești s-au fărîmiţit tot mai mult, ajungînd ca
unele părţi să fie foarte mici.
Trecînd apoi la istoria dreptului răzeșesc din punctul de vedere al legilor rusești, rapor-
torul arată că, după legile locale în vigoare, în Basarabia pînă la alipirea ei de Rusia, de
răzeși se vorbește în două documente istorice: în sobornicescul hrisov al dlui Alexandru
Mavrocordat9, de la 28 decembrie 1785, și în legile logofătului Donici10, din codul de legi
numite Cărţile împărătești din 1814. În sobornicescul hrisov al dlui Mavrocordat, sub
cuvîntul de răzeși se înţeleg coproprietarii unei moșii.
Dacă răzeșul ar fi vîndut partea lui de moșie unui străin sau care nu era răzeș ca dînsul,
neamurile vînzătorului aveau voie după această lege ca în curgerea de 6 luni să răscum-
pere pămîntul vîndut. Vînzarea se făcea cu întărirea Divanului și răzeșul care vindea

222
pămînt trebuia să-l deosebească de acela al celorlalţi răzeși. După codul lui Donici, moșia
răzeșească este moșia care aparţine la mai mulţi proprietari. După acest cod, dacă cineva
dintre răzeși își vinde pămîntul, apoi mai întîi aveau dreptul să-l cumpere cei care erau cu
dînsul într-un bătrîn, iar dacă ei nu vroiau, puteau să-l cumpere cei care erau într-o ocină
cu vînzătorul și numai dacă nici aceștia nu vroiau, atunci putea să-l cumpere oricare altul.
Însuși cuvîntul „proprietar”, zice Domnia Sa11, arată că legile din vremea aceea îi privea
pe răzeși ca pe proprietari privaţi, punîndu-li-se numai oarecare condiţiuni la vînzarea
pămîntului.
După alipirea Basarabiei la Rusia, în anul 1812, în statutul alcătuirii oblastiei Basa-
rabia din 23 aprilie 1818, legiuitorul, vorbind de feluritele clase din această ţară, arată
că în Basarabia, ca și în celelalte părţi ale Principatului Moldovei, sînt multe moșii sub
numirea de „răzeșești”, care se află în stăpînirea feluritor obștii. Acești proprietari se
numesc răzeși și se folosesc de ceea ce produce pămîntul lor mai mult la hurtă. Deci ca să se
împiedice orice încercare care ar putea să-i lipsească pe răzeși de dreptul lor de proprietate,
s-a hotărît ca să se aplice în toate împrejurările cele cuprinse în Sobornicescul hrisov din
28 decembrie 1785.
Prin urmare, stăpînirea rusească în primul său act de legiferare a recunoscut acele drep-
turi și privilegii străvechi ale răzeșilor. Din toate actele arătate mai sus, se vede că numele
de „răzeș” nu înseamnă clasă socială, ci numai o anumită categorie de proprietari mici,
care stăpînesc moșii, deosebindu-se de alte feluri de proprietate. Numai în anul 1868, prin
Decretul ţarului din 14 iulie, publicat la 6 septembrie, răzeșii au fost trecuţi în clasa ţăra-
nilor, impunîndu-li-se toate greutăţile care erau hotărîte pentru această clasă (Codul legi-
lor complet, vol. IX, supliment).
În sfîrșit, Domnia Sa arată că întrebînd pe mulţi răzeși împuterniciţi ai obștiilor în
Consiliul Zemstvei, aceștia i-au spus că astăzi răzeșii stăpînesc aproape tot pămîntul lor în
desetini, iar dreptul de răzeșie este scris într-o carte anumită care se cheamă Butac, avînd
ca bază analogia stînjinilor și așa mai departe12 . Răzeșii i-au spus hotărît Domniei Sale
că ei vor ca pămîntul lor să le rămînă și pe viitor în proprietatea lor. Raportorul însă e de
părere că răzeșii, în privinţa reformei agrare, ar putea fi asemănaţi cu cealaltă populaţie
muncitoare de pămînt.
Dl Stepanov arată că răzeșii sînt cei mai vechi locuitori și stăpîni ai locurilor acestea,
amintind că cuvîntul „răzeși” se crede că se trage de la latinescul haeredium. De aceea
Domnia Sa socoate că răzeșii merită să fie luaţi în seamă. E greșită părerea că stăpînirea
răzeșească trebuie numai întărită, aceasta o pot face și ei singuri, dar sînt alte nevoi. Răze-
șii au multe deosebiri în viaţa și în obîrșia lor. Ei nu au fost clăcași.
Dreptul lor de stăpînire a pămîntului este cu totul caracteristic, fiind ca un fel de emfi-
teoză13, cînd pămîntul e proprietatea unuia, dar de fapt îl stăpînesc și poate să-l stăpînească
veșnic un altul. Stăpînirile răzeșești sînt încurcate. De aceea e nevoie ca drepturile răze-
șești în primul rînd să fie lămurite și regulamentate.
Dep. Cocîrlă: – În privinţa pămînturilor răzeșești este mare încurcătură. Sînt răzeși
mazili și răzeși ţărani. Mazilii sînt răzeșii care au primit din vechime de la domnie ran-
guri de boierie. Răzeșii își socotesc drepturile lor de stăpînire asupra pămînturilor după
bătrîni. La început, satele aveau puţini locuitori și acei locuitori, împărţindu-și moșia, s-au
despărţit unii de alţii, alcătuind bătrîni, din care apoi desfăceau crengile, după care se
socotea drepturile urmașilor în moșie.
Unii dintre răzeși rămîneau cu puţin pămînt, alţii dimpotrivă, prin fel de fel de mij-
loace strîngeau pămînt mult, făcîndu-se pomiestici14, avînd bucăţi mari de pămînt în deo-
sebite locuri. Asupra acestora, să deschidem ochii, să nu se furișeze ca răzeși și să-și păs-
treze pămînturile, și din contra, să dăm pămînt acelora din răzeși care au prea puţin sau
aproape nu au deloc.

223
 Dep. Grosman spune că chestia poate fi discutată, întrucît reforma agrară îi privește și
pe răzeși. Cei care nu au pămînt defel sau au puţin vor primi ca și ceilalţi plugari, iar aceia
cărora pămîntul va trece de norma hotărîtă li se va lua prisosul.
Dep. Ratko propune că deocamdată chestia răzeșească se discută din punct de vedere
istoric, juridic și administrativ, iar chestia împărţirii loturilor se va discuta la vreme.
Ședinţa se ridică la ceasurile 8 și 40 de minute seara.

Președintele Comisiei
Secretar

Note

1 Explicația pe care procesul-verbal în română o pune în gura bătrînului cărturar pentru a explica
cuvîntul „haidău” este în cel mai fericit caz incompletă. „Haidău” are mai multe înțelesuri, domi-
nant fiind acela de văcar sau paznic la vite. Dacă ne adresăm textului în rusă, vom observa că Ale-
xandri folosea cuvîntul батрак, care are cu totul alt sens decît „haidău”: vezi șed. nr. 27 în rusă.
2 Este cît se poate de semnificativ faptul că Alexandri nu-l cunoștea pe „cel de-al treilea”, adică pe
preotul Alexandru Baltaga, care era și el deputat.
3 Traducere greșită după cuvintele lui Alexandri în rusă: на двух китах, ceea ce după sens ar fi pe
două baze, pe două fundamente.
4 M.I. Dragomirov (1830–1905), general rus, cunoscut teoretician militar, fost guvernator al Kievu-
lui, Podoliei și Volîniei.
5 Frază confuză. Evident că în locul cuvîntului „plătește”, în original trebuie să fi fost altceva.
6 Observație care arată foarte bine cît de mult greșea Alexandri cînd se pronunța împotriva cultivării
viței-de-vie.
7 Cuvînt greșit, tradus probabil din rusescul ветвь. Se pare că erau vizate ramurile de neam.
8 Termenul se explică greșit. Răzeșii erau urmașii stăpînilor de pămînt medievali independenți, pro-
prietatea cărora nu fusese obținută prin servicii în folosul domniei, ci fusese ereditată, din tată în
fiu, o perioadă foarte îndelungată. Cu timpul, proprietatea lor se reduce prin fărîmițare naturală,
dar și prin abuzuri din partea altor factori, și statutul lor decade.
9 Alexandru I Deliberiu Mavrocordat (1742–27 martie 1812), domn al Moldovei în perioada 8 iunie
1782–12 ianuarie 1785. „Sobornicescul hrisov” al acestui domnitor este relevant mai cu seamă în
ceea ce privește trecerea dreptului de proprietate la creditor, în urma neexercitării de către debitor
a dreptului de răscumpărare a pămîntului.
10 Andronache Donici (1760−1829), jurist și om de stat. Principala sa lucrare, Adunarea cuprinză-
toare în scurt de pravilele cărților împărătești... este o încercare de codificare a dispoziţiilor practi-
cate în acea vreme, întemeiate pe legislaţia romano-bizantină.
11 Evident, raportorul.
12 Frază confuză. Pare a fi vorba de unitatea care ar fi stat la baza măsurătorilor în cazul proprietăților
răzeșești. „Butac” e termen greșit. Corect e așa cum se arată în varianta de ziar a ședinței:
șed. nr. 27.
13 Emfiteoză: contract de arendă pe termen lung care oferă arendașului drept de ipotecă asupra bunu-
lui arendat.
14 Adică moșieri, de la cuvîntul rusesc помещик.

224
 PROCESUL-VER BAL NR. 28
al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 21 iulie 1918

Şedinţa se deschide la 5 ceasuri seara sub preşedinţia dlui Ţîganko, preşedintele

Comisiei Agrare.

La ordinea zilei, citirea rezoluţiilor asupra pămînturilor bisericeşti, redactate

de Comisia juridică, şi continuarea discuţiilor asupra gospodăriilor mijlocii şi a
proprietăţii răzeşeşti.

Dep. Grosman citește următoarea rezoluţie: „Pămînturile bisericești cultivabile se

expropriază în fondul de pămînt al statului în termenul de obște, cu excepţiile arătate
la capitolul normei și al despăgubirilor. Pămînturile bisericești arabile se expropriază în
fondul de pămînt al statului, dar nu se împart, ci se lasă în folosinţa parohiilor pentru a-și
îndeplini scopurile lor religioase, de binefacere și culturale”.
Dep. Buciușcan arată că rezoluţiile Comisiei juridice nu corespund cu părerile Comi-
siei Agrare, deoarece în hotărîrea luată se vorbea despre exproprierea deplină a pămînturi-
lor bisericești, pe cînd în aceste rezoluţii se fac și excepţii.
Dep. Minciună: – Mie mi se pare că Comisia juridică a făcut o greșeală în redactarea
rezoluţiei. În ședinţa trecută s-au votat 2 rezoluţii cu privire la pămînturile bisericești:
una a dep. Buciușcan, prin care se hotăra exproprierea pămînturilor bisericești fără nicio
rezervă, și alta a mea, prin care se hotăra ca pămînturile bisericești să se lase deocamdată
preoţilor, pînă se va hotărî să li se dea lefuri.
Întrucît amîndouă rezoluţiile întruniseră o oarecare majoritate, dar nu se puteau
împăca, căci cuprindeau două măsuri radicale cu totul deosebite, Comisia juridică tre-
buia, cel mult, să le împace și să le dea o formă juridică, dar nu avea dreptul să le dea la o
parte și în locul lor să redacteze rezoluţiunea dep. Moghileanski, care nu obţinuse decît
un număr mic de voturi. De aceea domnul președinte trebuia să amîne discuţia în ședinţa
trecută, asupra chestiunii pămînturilor bisericești, nu să trimită la Comisia juridică niște
rezoluţiuni care nu se puteau împăca.
Președintele susţine că, într-adevăr, Comisia juridică n-a îndeplinit cererea Comisiei
Agrare, fiindcă au fost luate numai 3 rezoluţii: cea propusă de dep. Buciușcan și cea pro-
pusă de dep. Minciună; a 3-a rezoluţie a dep. Buciușcan1 n-a fost aprobată.
Comisia hotărăște în privinţa exproprierii pămînturilor bisericești: „...să se lase așa
cum au fost votate cele două rezoluţii, aceea a dep. Minciună și aceea a dep. Buciușcan,
stilizîndu-le numai”2 .

Problema pămîntului răzeșesc

Dep. Lunev recunoaște că datele oficiale nu corespund adevărului în privinţa pămîn-
tului răzeșesc, fiindcă măsurarea și înregistrarea pămîntului în Basarabia, începută încă
din anul 1818, pînă acum nu s-a isprăvit, iar toate prefacerile cîte s-au făcut de atunci
încoace și se fac în moșiile răzeșești aproape nu s-au înregistrat.
Unul dintre caracterele stăpînirii răzeșești este că stăpînirea pămîntului lor este în fîșii
lungi cît ţine moșia și foarte înguste. Se poate că aceasta să provină de acolo că voiesc fie-
care să aibă pămînt bun și rău. Statul însă nu trebuie să consfinţească asemenea fîșii de pro-
prietate, ci să stăruiască ca ele să fie adunate la un loc (comasate). Fosta stăpînire rusească
s-a ocupat de aproape de chestia răzeșească în vremea reformei lui Stolîpin, stabilind că

225
răzeșii se împart în 2 categorii: răzeși mazili și răzeși ţărani. Aceștia din urmă pot fi soco-
tiţi ca ţărani împroprietăriţi (parcelaţi), iar mazilii ca proprietari particulari.
Dl Konradi spune că după cîte i s-au adus la cunoștinţă de unii răzeși, aceștia nu
stăpînesc pămîntul numai în șușeniţe lungi și înguste, ci după dreptul fiecăruia din obște
i se atribuie o parte în moșia obștii, socotită în stînjeni, palme etc. De altfel, nici nu ar fi
cu putință ca un răzeș să stăpînească un brîu de pămînt de un parmac3 lățime, de-a lungul
întregii moșii. Crede că ar trebui să se dea răzeșilor documente privind dreptul de propri-
etate pe care îl au în moșie, așa ca organul care va pune în practică legea agrară să aibă pe
ce să se bazeze cînd va ajunge în satele răzeșești. Adaugă că, după legile rusești, mazilii sînt
socotiți ca țărani.
Dep. Minciună: – Țin să spun că ar fi mult mai bine dacă Comisia Agrară ar căuta
să cunoască mai mult alcătuirea satelor răzeșești din Basarabia, ca să poată face o lucrare
trainică. Se face greșeală dacă se trece cu ușurință peste lămuririle ce dau Comisiei Agrare
anumiți specialiști. Trebuie să spun că unele dintre arătările dlui Lunev nu sînt întemeiate.
Sînt răzeș și cunosc bine această chestiune, căci am lucrat mulți ani în Comisia Agrară
înființată de Stolîpin în Basarabia.
Mă asociez cu părerile dlui Konradi. Mai cred că nu e bine să se amestece răzeșii cu
nadelnicii4, ci să fie lăsați să-și păstreze numele acesta, chiar dacă li se va aplica și răzeșilor
principiile de expropriere primite de Comisie.
Dl prof. Murgoci: – Este drept că din punctul de vedere al reformei, nu ne-ar interesa
atît de mult starea socială și istorică a răzeșilor. Așa că și eu aș fi de părere ca răzeșului
care nu are pămînt să i se dea; iar aceluia care are mai mult de o anumită normă să se
exproprieze. Nu trebuie uitat însă că răzeșul are o tradiţie de boierie și, prin urmare, dacă
recunoaștem dreptul de proprietate al boierilor, și li se lasă, probabil, o normă de pămînt,
același lucru este bine să se facă și pentru răzeși. La noi în ţară, răzeșii din Moldova, în
Muntenia se numesc moșneni, cuvînt care vine de la moșie, arătînd cu numele lor pe ade-
văraţii stăpînitori din vechime ai pămîntului. Despre ei au scris mult oameni învăţaţi ca
R. Rossetti, N. Iorga și alţii. Nu trebuie rezolvată chestiunea lor numai pe tradiţii, ci mai
ales pe fapte. În ţară, și cred că și în Basarabia, e la fel, sînt două feluri de răzeși:
a) Unii care și-au împărţit răzeșia, care nu mai stăpînesc în devălmășie. Acestora li se
vor aplica aceleași reguli ca pentru toţi care vor primi pămînt în Basarabia;
b) Alții însă nu și-au împărţit moșia. Pentru aceștia chestiunea rămîne să o descurcăm.
La noi în ţară se găsesc numeroase cete de răzeși care stăpînesc în devălmășie munţi,
păduri, pășune și altele, fiecare răzeș își cunoaște dreptul ce-l are în pădure, pășune, precum
și în pămîntul de cultură. Nu știu dacă și în Basarabia este același lucru. Dar dacă există și
aici cazuri de moșii stăpînite în devălmășie de răzeși, două dezlegări se pot propune:
a) Sau se recunoaște dreptul de proprietate al fiecărui răzeș în moșia devălmasă, și dacă
de pildă o obștie de 50 de familii stăpînește o moșie de 2 000 de desetine, îi va veni de
familie cîte 40 de desetine, și acest număr va fi redus, dacă va fi mai mic de norma cît se
lasă marii proprietăţi5;
b) Sau moșia devălmașă a obștii se consideră ca o moșie stăpînită individual și, ca atare,
trece la fondul de expropriere al statului.
Sînt de părerea întîia, ca să se recunoască în moșia neîmpărţită dreptul fiecărui răzeș,
iar partea de detaliu o va redacta Comisiunea juridică. În adevăr, în România toată lumea
se gîndește să creeze o clasă puternică de proprietate mijlocie, făcîndu-se o selecţiune prin-
tre ţărani, căci nu se are în vedere numai trebuinţele imediate ale gurii, ci și mărirea și
îmbunătăţirea economiei și bogăţiei ţării. În acest scop, au fost prezentate la cameră, de
către dl ministru Garoflid6, 2 proiecte de lege, care tocmai urmăresc crearea unei puter-
nice clase de proprietate mijlocie cu 50-150 de desetine fiecare.

226
 De aceea nu e momentul ca acum, cînd se urmărește și crearea unei proprietăţi ţără-
nești mijlocii, să tratăm pe răzeși în mod deosebit7, cînd ei ar putea constitui așa de bine
viitoarea clasă mijlocie.
Pentru atingerea acestui scop însă, va trebui la noi, ca și aici în Basarabia, să se împartă
acele moșii răzeșești între membrii obștii și în același timp să se înceapă comasarea acelor
terenuri care din cauza formei lor, curele de zeci de kilometri, sau a depărtării una de alta,
sînt în dauna atît a agricultorilor, cît și a economiei domestice. Așadar, acum ar fi momen-
tul potrivit ca, odată cu reforma agrară, să se facă și cadastrul, și comasarea pămînturilor,
și repartizarea lor în loturi8. Acest lucru s-a făcut în Ardeal și Banat acum 30 de ani, odată
cu reforma agrară, și a dat bune rezultate.
Prin urmare, propun:
a) Răzeșii, la împărţirea pămînturilor, să fie trataţi ca buni agricultori9;
b) Să se pună în discuţiune chestiunea cum să fie considerate pămînturile răzeșești
neîmpărţite: ca moșii mari sau să fie împărţite pe numărul răzeșilor care alcătuiesc obștea?;
c) Să se discute chestiunea comasării și apoi a cadastrului, cu recunoașterea dreptului
de proprietate al fiecărui răzeș, liberîndu-se fiecăruia documentele respective.
Dep. Buzdugan: – Noi voim să facem o clasă ţărănească puternică care să fie temelia
neamului nostru. Diferenţierea acestei clase la mazili, răzeși, ţărani ș.a. nu poate fi spre
binele acestui scop ce ni l-am propus. Cunosc sate răzeșești, cu pămînturi lungi de 12 km
și late cît o curea și din care locuitorii nu pot trage mare folos, neputîndu-l cultiva bine.
Răzeșii aceea cer să se comaseze pămînturile și să li se mai dea pămînt, ei neavînd deajuns.
Așa că noi nu putem avea decît o singură clasă ţărănească, care are pretutindenea nevoie
de pămînt și căreia urmează să-i dăm pămînt deopotrivă, ceea ce va fi un bine nu numai
pentru Basarabia, ci chiar pentru întregul neam românesc.
O vorbă la noi zicea: „Boierii s-au mazilit și mazilii s-au ţărănit”. Ca să avem o ţărănime
puternică, trebuie să facem o împărţire egală între toţi ţăranii, fără să mai deosebim pe
răzeși de ţărani, căci sînt mulţi răzeși cu mai puţin pămînt și mai săraci decît chiar ţăranii.
La întrebarea: cum crede că ar trebui să se procedeze cu pămînturile răzeșești neîmpăr-
ţite?, dep. Buzdugan răspunde că acele pămînturi trebuie a fi considerate ca moșii și deci
urmează a fi expropriate ca să fie împărţite între toţi ţăranii.
Dep. Minciună întreabă pe dep. Buzdugan, dacă n-ar vrea să înlocuiască numele de
răzeș și mazil cu acel de ţăran?
Dep. Crihan: – Nu putem desfiinţa drepturile mazililor sau răzeșilor, căci nu intră în
căderea Comisiei Agrare, nici nu putem discuta acum despre comasare, căci nu e momen-
tul. De aceea rog pe toţi oratorii să fie numai în chestie.
Dl Moghileanski spune că răzeșia nu poate fi socotită nici ca pămînt parcelat și nici ca
pămînt cumpărat, ci mai mult se potrivește cu pămînturile moștenite. Cu toate că pămîn-
turile răzeșești erau considerate de statistica zemstvei, din punctul de vedere al impunerii
fiscale, ca și pămînturile parcelate, apropierea răzeșilor și a dreptului de proprietate de ace-
lea ale ţăranilor parcelaţi nu-și are îndreptățirea nici din punct de vedere istoric, nici juridic.
Totuși socotesc că în reforma agrară trebuie să ţinem socoteală și de practica vieţii, iar din
acest punct de vedere pămînturile răzeșești nu pot fi expropriate, ci proprietăţile lor ar tre-
bui organizate, stabilindu-se dreptul fiecărui răzeș, după bătrînul respectiv, și după aceea se
va împărţi pămîntul între dînșii, fie după stăpînirea lor în natură, fie după dreptul juridic al
fiecăruia, așa cum vor vrea răzeșii, care se trag din acel bătrîn. Astfel se va stabili întinderea
maximă de pămînt a fiecăruia, se va vedea acei care sînt fără pămînt sau cu pămînt puţin
din acel bătrîn și li se va completa lipsa. Dacă și după aceasta pămîntul încă prisosește, se
va împărţi celorlalţi răzeși pînă la norma hotărîtă, iar cît va rămîne va alcătui un fond de
rezervă al bătrînului, care să servească ca un regulator în împuţinarea treptată a pămîntului.
Repet părerea care am mai spus-o că orice reformă ca să aibă izbîndă, trebuie să ţinem
socoteală de instituţiile istorice, ca să nu ridicăm împotriva noastră păturile profunde ale

227
populaţiei. Răzeșii au tot dreptul să se socotească ca cei mai vechi locuitori și stăpîni ai
Basarabiei și în această calitate ei pot cere să avem o îndoită băgare de seamă faţă de dînșii.
Dep. Lunev spune că răzeșia nu poate fi socotită ca proprietate mijlocie, ci numai ca o
proprietate mică. Pămîntul răzeșesc nu poate fi împărţit după stăpînirea actuală, fiindcă
în cursul vremii s-au făcut multe răpiri10. Încercarea de a face socoteală împărţelii după cît
arată fiecare că are drept n-ar ajunge la niciun rezultat. Propune ca răzeșii să fie asemănaţi
cu parcelarii11.
Dep. Bivol: – Eu cred că teama dlui Moghileanski nu este îndreptăţită și că mai degrabă
răzeșii au să fie nemulţumiţi, dacă nu li se va da pămînt. Ce folos că sînt răzeși, care au cîte
50 de desetine risipite, din care nu trag niciun folos, așa că mai mulţumiţi ar fi dacă ar
avea numai 20 de desetine, dar la un loc. Eu, de pildă, plătesc pentru 10 desetine, dar nu
mă folosesc decît de 5 destine, celelalte D-zeu știe unde vor fi. Dl prof. Murgoci spune că
ar fi bine să fie o proprietate mijlocie, căci ar fi buni gospodari. Eu îi răspund că în satul
meu sînt gospodari care au cîte 2-3 desetine, dar au dat îndeajuns pîine, cînd li s-a cerut
de rechiziţie. Căci sînt răzeși care ar vrea să-și păstreze cu tot dinadinsul pămînturi mari,
strînse D-zeu știe cum. Aceștia nu trebuie să fie apăraţi. Așa că trebuie să se dea pămînt la
toţi ţăranii deopotrivă, ca să se facă o ţărănime puternică.
Președintele [ședinței] Crihan: – Bine ar fi să ne strîngem de mai multe ori pe săp-
tămînă, ca pînă acum, ca să discutăm toate părerile și lămuririle care se dau și care ne sînt
absolut trebuitoare.
Dl Stere, delegatul Directoratului de agricultură: – Să vorbim de ţărani ca ocupaţie, nu
ca clasă socială, dar nu este drept ca să se lovească în clasa răzeșilor mai mult decît în aceea
a marilor proprietari; moșiile răzeșești să se permită a se împărţi pe capete, și dacă va veni
de fiecare răzeș o normă mai mare decît aceea ce se va stabili, prisosul să se exproprieze.
Dep. Minciună: – Mă unesc cu părerea dlui Moghileanski și adaog că nu va fi cu
putinţă să se zguduie rînduielile satelor răzeșești. Noi urmărim să dăm pămînt celor care
nu au, nu însă să dărîmăm niște așezăminte instituite.
La 8 ceasuri se face pauză.

După pauză Comisia Agrară votează, unanim, următoarea rezoluţie, propusă de dom-
nul Stepanov și modificată de prezidiu:
„Chestiunea proprietăţii răzeșești se dezleagă potrivit cu categoria economică căreia
aparţine fiecare proprietate, și anume:
Proprietatea răzeșească mare se supune exproprierii, conform părţii 1-a din acest pro-
iect aprobat.
Proprietatea răzeșească mijlocie, după cum se hotărîse chestia în curînd12; iar
Proprietatea răzeșească mică, urmînd să se bucure de solicitudinea (îngrijirea) obștească,
se asigură fiecăruia pămîntul trebuitor la împărţirea generală, potrivit normelor obștești”.
Dl ministru Ciugureanu: – Am venit în mijlocul Dvs. ca să vă dau oarecare lămuriri
în chestiunea agrară și să dau răspunsuri la întrebările ce-mi vor face deputaţii. Cînd s-a
votat de noi Unirea la 27 martie 1918, am pus între condiţiile Unirii ca să ni se lase nouă,
basarabenilor, rezolvarea chestiei agrare, după cum vom găsi cu cale. Guvernul român nu
s-a opus și așteaptă rezoluţiile Dvs.
N-am asistat la lucrările Dvs., dar cu grijă mi s-a spus că lucrările Comisiei Agrare
nu vor putea fi terminate decît peste 3 sau 4 luni, deși chestiunea agrară ar trebui să fie
rezolvată pînă în toamnă. Una dintre cauzele acestei întîrzieri este că n-aţi cerut Directo-
ratului de agricultură să vie cu un proiect de reformă13, pe care să-l discutaţi, ci aţi luat un
proiect de la comisia agrară rusă14, iar proiectul ce Directoratul l-a propus nici nu l-aţi pus
în discuţie. Afară de aceasta, se discută și se vorbește chestiuni care nu sînt întotdeauna în
legătură cu chestia agrară. Din aceste pricini cred că au întîrziat lucrurile Comisiei.

228
 În guvernul român sînt miniștri care au toată bunăvoinţa pentru ţărănime. Zilele aces-
tea dl ministru Garoflid a prezentat Camerei un proiect de lege de arendarea obligatorie
a moșiilor, lăsînd marii proprietăţi 1 000 ha, iar restul arendîndu-se obligatoriu ţăranilor.
Proiectul acesta amintește instrucţiunile noastre de astă-primăvară, prin care declaram
arendarea obligatorie a tuturor moșiilor din Basarabia ţăranilor15.
Ceea ce voiesc să pun în lumină e că în România, deși guvernul de la putere e conser-
vator, dar are toată dragostea și intenţiuni bune pentru ţărănime. Este drept că marii pro-
prietari din Basarabia au încercat la Iași, prin toate mijloacele, ca să împiedice înfăptuirea
reformei noastre agrare, dar n-au reușit. Căci cum spunea foarte temeinic odată dl dep.
Buzdugan, cu tot temperamentul său vioi: chestiunea agrară este o chestie naţională16 și de
această părere sînt și eu și tot așa o înţeleg și cei de la Iași.
Guvernul român ne acordă toată latitudinea ca să rezolvăm chestiunea agrară, care
fiind o chestie naţională ca atare, trebuie înfăptuită contra marilor proprietari, căci în
Basarabia sînt mai toţi străini sau rusificaţi și numai dînd ţăranilor puterea economică, îi
vom da și tărie politică. Așa că viitorul Basarabiei, atîrnînd de lucrările Comisiei Agrare,
ea va trebui să lucreze mai des, fără discuţii multe, depinzînd, în primul rînd, de președinte
ca să scurteze dezbaterile.
Președintele17, atrăgînd luarea-aminte asupra schimbărilor politice din vremea de
pe urmă, retragerea reprezentanţilor proprietarilor și ceea ce a zis generalul Averescu în
Comisie, întreabă dacă sînt întemeiate pe ceva zvonurile că chestia agrară din Basarabia o
va dezlega numai parlamentul român, cînd vor intra acolo reprezentanţii Basarabiei. Cred
că niciun proiect de lege despre reforma agrară în Basarabia nu poate să treacă în parla-
mentul român, pînă nu va fi aprobat de Sfatul Ţării și pentru aceasta trebuie mai întîi de
toate păstrată autonomia Basarabiei. Nu e cu putinţă să se hotărască ziua cînd proiectul
de lege al reformei agrare va fi isprăvit, poate vor trebui 2 sau 3 luni, deoarece chestiunea e
grea, e nouă și nicăieri în lume nu a fost rezolvată.
Dl Ciugureanu răspunde că înţelege bine starea sufletească a oamenilor, care fac un
lucru și nu sînt siguri de izbîndă. Vă asigur însă că chestia agrară în Basarabia va fi hotărîtă
așa cum va voi Sfatul Ţării. Dezlegarea chestiei agrare de elementele democratice e pentru
Domnia Sa piatra care va fi pusă în capul unghiului, pe care va trebui să se zidească în viitor
viaţa României. Trebuie însă să ne împăcăm toţi cu gîndul că Basarabia este un întreg cu
România. Însă condiţiile în care ne-am unit cu România nu sînt un sunet deșert.
Cît despre alegeri, Domnia Sa spune că încă nu este nimic hotărît. Este o părere ca
alegerile să se facă după legile întregului regat, însă se prea poate ca alegerile din Basarabia
să se facă după legile locale18.
Dl Halippa, vicepreședintele Sfatului Ţării: – Nu am multe de vorbit astăzi, căci ceea
ce aveam de spus, v-am spus-o acum 3-4 săptămîni, după ce fusesem la Iași. Comisia
Agrară trebuie să lucreze cu multă rîvnă, deoarece am convingerea că reforma agrară noi
o vom realiza. Va trebui să ne ţinem strîns legaţi de punctele actului nostru de Unire din
27 martie, căci România a avut prea mult să sufere tocmai din cauza prea marii centrali-
zări.
La întrebările care se fac apoi de către membrii Comisiei, urmează răspunsul că în
România există scris în Constituţie că dreptul de proprietate e sfînt și acest articol nu
poate fi schimbat de Sfatul Ţării, ci numai de Constituanta ţării. Lucrul Comisiei Agrare
trebuie grăbit, deoarece în curînd se va aduna Constituanta și legea va trebui votată.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 seara.

Președintele Comisiei
Secretar

229
Note

1 E vorba, de fapt, de rezoluția lui Moghileanski.

2 Sintagma de la urmă e nereușită; se avea în vedere, probabil, redactarea corespunzătoare, care să le
facă astfel ca cele două formule să fie compatibile.
3 Arhaism, cuvînt care desemna un stîlp, un lemn ceva mai gros. Era vreo legătură între cuvintele
„parmac” și „butac”?
4 Țăranii împroprietăriți prin legile rusești.
5 Frază confuză. Nu e clar ce se are în vedere prin „număr” – numărul de gospodării răzeșești sau
suprafața ce ar urma să revină unei gospodării? Și „norma” – urmează să fie la fel ca cea pentru
marea proprietate sau altfel? Logica discursului ce urmează pare să pledeze anume pentru asta.
6 Vezi procesul-verbal nr. 9, nota 6.
7 Nu e clar ce vrea să spună formula „să tratăm pe răzeși în mod deosebit”. Se pare că vorbitorul avea
în vedere că răzeșii nu trebuiau tratați ca țăranii ce trebuiau să fie împroprietăriți, ci mai degrabă ca
marii proprietari.
8 Evident, această formulă venea în contradicție cu ideea creării clasei mijlocii.
9 Frază confuză, fără conținut concret, poate din cauză că nu a fost reținut tot ce spusese vorbitorul.
10 Probabil ar fi vorba mai curînd de înstrăinări și reduceri.
11 Probabil, traducere nereușită de la rusescul надельники.
12 Nu e clar ce și cînd se hotărîse.
13 Directoratul nu putea avea astfel de proiecte. Altceva e că prin el puteau veni proiecte din România,
ceea ce s-a și făcut, cu concursul experților Filipescu și Murgoci.
14 Era vizat, de fapt, Comitetul Agrar Principal din Petrograd.
15 Aluzie la Instrucția agrară din 21 februarie 1918.
16 Referire la cuvîntarea ținută de Buzdugan la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării.
17 Evident, V. Țîganko.
18 Ultima observație a lui Ciugureanu reieșea din situația reală, creată după Unire; Basarabia nu avea
legea corespunzătoare pentru organizarea alegerilor în Parlamentul României, iar Sfatul Țării nu
activa pentru a o elabora și vota.

230
 PROCESUL-VER BAL NR. 29
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 24 iulie 1918

Şedinţa se deschide seara la ora 5 sub preşedinţia dlui Ţîganko.

Rînduiala zilei:
Raportul Directoratului de agricultură despre pămînturile mănăstireşti, ale sta-
tului, chestia absenteiştilor şi chestia despre stabilirea normei de pămînt ce se
lasă proprietarilor.

Președintele aduce la cunoștinţa adunării că membrul Comisiei, deputatul Landau1,

nu a asistat la 6 ședinţe și, după hotărîrea ce s-a luat, se socotește că a ieșit din Comisie.
Reprezentanţii Directoratului de agricultură din ţinutul Bălţilor, V. Semţariu și
N. Marti2 , depun un raport asupra oarecăror neorînduieli la ţară; Comisia hotărăște ca să
se trimită Prezidiului Sfatului Ţării.
După aceasta dep. Buzdugan face propunerea să se ceară de Comisia Agrară Directora-
tului de agricultură instrucţia alcătuită de dînsul cu privire la arendarea pămîntului pro-
prietăresc pe anul viitor. Reprezentantul Directoratului de agricultură, dl Topor, spune că
Directoratul n-a făcut nicio instrucţie pentru arendarea moșiilor pe anul viitor și deci nu
o poate prezenta.
Comisia trece apoi la discuţia chestiunii privind moșiile absenteiștilor3.
Dep. Buzdugan propune ca Comisia să admită principiul exproprierii în întregime a
moșiilor absenteiștilor; iar Comisia juridică va hotărî în urmă cine anume pot fi socotiţi
ca absenteiști.
Dl Stepanov spune că cuvîntul „absenteist” nu e destul de lămurit. Mulţi lipsesc din
ţară, încă de cînd s-a început războiul, fiind prinși de pe cîmpul de luptă. Aceștia nu pot fi
socotiţi ca absenteiști. Oricum, înţelesul acestui cuvînt trebuie să fie lămurit.
Dl Topor amintește că la începutul războiului stăpînirea rusească i-a declarat pe
coloniștii nemţi din Basarabia drept cetăţeni străini4. Chestia aceasta trebuie lămurită,
neputînd fi socotiţi ca absenteiști acești coloniști.
Dep. Năstase propune să se facă un tablou de toate pămînturile absenteiștilor care vor
trebui expropriate în întregime, fie că s-a pierdut cetăţenia prin căsătorie, fie că în alt chip.
Dep. Grosman spune că principiul exproprierii marii proprietăţi e de acum hotărît pen-
tru toţi proprietarii, chiar și cei din ţară. Cel mult, s-ar mai putea discuta norma de pămînt
care se va lăsa proprietarilor. Însă absenteiștilor nici această normă nu are să li se lase.
Dep. Minciună spune că asupra absenteiștilor trebuie făcut un raport deosebit, fiind
o categorie deosebită de proprietari, așa că nu putem astăzi să vorbim despre dînșii numai
printre rînduri.
Comisia hotărăște ca chestiunea absenteiștilor să se hotărască cînd se va dezlega chestia
întinderii de pămînt care se lasă proprietarilor.
Dl Moghileanski își depune raportul asupra normelor de pămînt de expropriere (norme
de lichidare) și de împroprietărire (norme de împărţire), arătînd că chestia normelor e în
strînsă legătură cu un șir întreg de presupuneri de natură practică, precum și cu principi-
ile generale ale reformei agrare. De aceea trebuie formulate principiile exproprierii și ale
împărţirii fondului de pămînt și numai după aceasta, pe baza întinderii de pămînt care se
va găsi, se va putea apoi stabili contingentul populaţiei care va putea fi împroprietărită.
Comisia Agrară a hotărît că proprietatea privată se lichidează, dar n-a stabilit marginile
lichidării, chestiune care acuma vine la rînd. S-au propus două principii de lichidare: prin-
cipiul mecanic și cel cultural-producător5. Principiul întîi constă în aceea că se micșorează
231
orice moșie pînă la o întindere hotărîtă, indiferent de efectele ce vor avea această măsură
asupra dezvoltării puterilor producătoare de pe moșii, precum și asupra gospodăriei ce se
făcea pe această moșie, și în genere asupra întregii gospodării naţionale. Acest principiu se
presupune că va fi introdus în România.
Alt principiu care se poate numi cultural-producător pune la temelia întregii reforme
agrare principiul dezvoltării puterilor producătoare și ridicarea întregii gospodării naţi-
onale și, în primul rînd, a gospodăriei sătești. După acest principiu, fiecare gospodărie
trebuie cercetată individual (afară de stabilirea normelor de lichidare a proprietăţilor mari,
mai trebuie încă hotărît ce e de făcut cu gospodăriile mijlocii). După aceasta numai se va
stabili fondul de pămînt pentru împroprietărire, fiindcă în Basarabia pămînturi ale statu-
lui și altele la fel nu sînt multe, iar cele parcelate, întrucîtva și cel răzeșesc, sînt scoase din
categoria pămînturilor ce intră în fondul de împărţire.
Sînt 4 loturi de împroprietărire: lotul de drept, lotul de muncă, de consum și lotul
organizaţional-producător6.
1. Lotul de drept vine de la ideea că fiecare cetăţean, în cazul în care s-ar stabili drep-
tul fiecăruia la pămînt, are și el drept asupra unei întinderi hotărîte de pămînt, socotită
după renta pămîntului (venitul pe fiecare an). Această rentă de diferită mărime după
diferite regiuni, depinzînd de împrejurările natural-istorice și economice ale regiunii, se
realizează printr-o întindere anumită de pămînt. Deci deși acest lot e mai mult în teorie,
stabilirea mărimii lui nu e așa grea. Renta poate fi socotită după unele dintre metodele
întrebuinţate la stabilirea de preţuri, metoda profilului și a cheltuielilor sau metoda pre-
ţurilor de arendă.
2. Lotul de muncă se hotărăște pentru o întindere de pămînt pe care pot fi folosite
toate puterile de muncă ale unei familii într-o gospodărie, fără să fie numiţi muncitori pe
timp7. Lotul de muncă poate fi stabilit iarăși după două metode; mai întîi, după metoda
constructiv-teoretică, unde se ia în vedere schimbările semănăturilor obișnuite și propor-
ţia culturilor, cîtă vreme în mijlociu s-ar cere pentru strîngerea și pregătirea recoltei și tim-
pul cît se cere pentru fiecare lucru îndeosebi (cît poate să lucreze un muncitor într-un timp
anumit de lucru) și tehnica dominatoare. Al doilea drept după metoda empirico-statistică,
cînd din materialul statistic se adună datele de întinderile de pămînt semănate de acei gos-
podari care, după datele anchetei, își întrebuinţează puterile lor de muncă în gospodăriile
lor, cu alte cuvinte, nu împrăștie în alte părţi vreun pic din puterea lor de muncă.
3. Lotul de consum se cheamă o așa întindere de pămînt, venitul căreia să ajungă la
îndestularea nevoilor omului8. La stabilirea acestei norme, trebuie să se lămurească dacă
toate trebuinţele vieţii vor fi îndeplinite numai cu cîștigul de pe pămînt.
După Injakov, lotul de consum se hotărăște luînd în seamă numai hrana și dăjdiile. Însă
după Vihleaev9, afară de aceste două necesităţi se mai cere ca cu veniturile de pe pămînt
să se acopere încă și cheltuielile pe îmbrăcăminte, pentru materialul de clădiri și reparare,
pentru petreceri și cheltuieli de obicei neprevăzute (nuntă, boală, moarte ș.a.). La stabilirea
necesităţilor, pot, de asemenea, fi întrebuinţate două metode: întîia, metodă experimen-
tală, și a doua, prin cercetarea bugetelor și stabilirea lor în bani. În Basarabia, cercetări de
acestea nu s-au făcut. Însă întrucîtva ar putea fi luată în seamă de socoteala consumului
o lucrare a domnului Buhăescu10, publicată în Gospodăria sătească a Basarabiei din anul
1816, în care el arată socoteala precisă a unei gospodării, făcute pe 12 des., care întindere
de pămînt poate fi socotită în locurile acestea ca aproape de normă.
4. Lotul organizaţional-producător este întinderea aceea de pămînt pe care va putea un
gospodar să întrebuinţeze în chip normal uneltele împărţite ale producerii: calul, plugul
și altele. Datoria statisticii de aici, ca să găsească relaţiile dintre întinderea de pămînt și
uneltele producerii, ceea ce se poate ajunge prin împărţirea cîmpului de muncă între cai,

232
plugari și alte unelte care se găsesc pe acea întindere de pămînt. Măcar că în vremea de faţă
această normă nu are nicio popularitate, dar cred nimerit să amintesc că pe vremuri împro-
prietărirea ţăranilor în România și chiar și în ţinutul Ismailului s-a făcut după numărul
vitelor de muncă.
Basarabia în timpul de faţă poate să nădăjduiască numai spre fondul de pămînt al ei
propriu, care nu e tocmai mare și deci nicio normă curată nu poate fi luată pentru împro-
prietărire. Trebuie stabilite numai principiile după care va fi regulată folosirea de pămînt.
1. În Basarabia, din pricina lipsei de industrie, e nevoie de a se garanta mijloacele de trai
ale muncitorimii cu pămînt cît se poate mai mult.
2. Trebuie de pus la temelia reformei agrare ideea că nu-i o proprietate industrială,
numai atunci va avea un rol economic și social, cînd va putea îndestula traiul întregii fami-
lii plugarului și ocupa toate braţele de muncă. În Basarabia, unde locuitorii sînt numai
muncitori de pămînt, dacă acest pămînt va fi împărţit ca proprietate individuală, curînd
se va simţi iarăși lipsa de pămînt. De aceea statul trebuie să ţie pămîntul în mîinile sale,
alcătuind un fond de pămînt de rezervă.
3. Satele, volostele și ţinuturile trebuie să aibă preferinţa în privinţa folosirii teritoriului
cuprins în hotarele lor.
4. Trebuie stabilit principiul dreptului de preferinţă în folosirea de pămînt, în privinţa
acelora care nu au deloc pămînt sau au puţin, și anume pe o întindere care să ajungă la
măsura lotului de muncă sau a lotului care va fi stabilit în acele locuri.
În sfîrșit, raportorul a citat hotărîrea luată de subcomisia Comitetului de pămînt din
Petrograd care cuprinde următoarele puncte:
1. La temelia stabilirii lotului trebuie pusă întinderea mijlocie de pămînt care se cere
în fiecare loc, pentru o gospodărie de muncă-consum și care se poate hotărî după urmă-
toarele date: a) îndestularea destul de bună cu cele trebuincioase pentru viaţă (din punct
de vedere local); b) folosirea deplină a puterilor de muncă ale familiei la lucrul cîmpului;
c) absenţa de muncitori de pămînt care și-ar închiria periodic braţele.
2. În acele regiuni unde cîștigurile în afară de gospodăria sătească au o însemnătate
mare, mărimea lotului va fi stabilită ţinînd seamă și de aceste venituri, afară de cazul cînd
acele îndeletniciri sînt pricinuite din lipsa de pămînt, răpind braţele muncitoare de la gos-
podăria sătească, și mai ales cînd aceste venituri nu sînt prea mari și nici statornice.
3. Lotul de pămînt care ar garanta mijloacele de trai se stabilește în parte pentru fiecare
raion cultural, corespunzînd aproape unui ţinut11.
4. Lotul după teritoriile ţinutale trebuie să-l stabilească organul central al statului.
5. Împărţirea pămîntului înăuntrul teritoriilor ţinutale se face după normele stabilite
de așezămintele de pămînt locale, iar aceste așezăminte locale, cînd vor calcula prisosul
de pămînt, nu pot să iasă din marginile întinderii ţinutale, hotărîtă de organul central al
statului pentru fiecare ţinut.
6. Așezămintele de pămînt ţinutale împart pămîntul numai între obștiile sătești.
7. Împărţirea pămîntului între gospodării se face în obștiile sătești, deci: a) dacă sînt
obșcine unde pămîntul din cînd în cînd se împarte din nou, acolo pămîntul se dă din fon-
dul statului, se împarte după obiceiurile fiecărei obșcine și potrivit cu problemele de fond
ale întregii reforme agrare; b) dacă stăpînirea pămîntului îi individuală, atunci pămîntul
se împarte de către obștea administrativă între gospodării după hotărîrea unei majorităţi
anumite.
8. Cînd se va împărţi pămîntul înăuntrul obștii între gospodării deosebite, pămîn-
turile cumpărate și cele nadelnicești date după gospodării, care rămîn în stăpînirea lor, li
se pun în socoteală acestor gospodării și potrivit cu aceasta li se micșorează întinderea de
pămînt obștesc.

233
 9. Dacă în anumite raioane ţinutale rezerva de pămînt este deajuns ca tuturor locuito-
rilor să li se împartă loturi întregi, atunci li se dau loturi întregi.
Notă: În acele raioane ţinutale unde rezerva de pămînt nu e de ajuns ca să li se dea la
toţi locuitorii loturi întregi, se împarte pămîntul după cum ajunge din rezerva statului sau
numai un ajutor după împrejurări (colonizare și măsuri de politică economică).
(Această hotărâre a fost luată condiţionat pînă ce va fi discutată chestia organizării
teritoriilor.)
Dep. Lunev: – În ședinţele trecute s-a hotărît că toate proprietăţile mari particulare
se expropriază în fondul de pămînt al statului, iar proprietarilor li se va lăsa o întindere
de pămînt după o normă care se va hotărî deosebit. Plecînd de la acest punct de vedere ca
de la o hotărîre, care nu mai poate să mai fie discutată, nici schimbată, eu trec la norma
de pămînt, care trebuie să se lase fiecărui fost proprietar. Mai întîi de toate norma aceasta
nu poate să fie totuna pentru toate ţinuturile12 și toate locurile Basarabiei și, prin urmare,
ea nu poate să fie nici mecanică. Proporţia dintre întinderea și nevoia de pămînt se deose-
bește după ţinuturi, de pildă, în ţinutul Hotinului de abia ajunge cîte o desetină de pămînt
pentru fiecare suflet de populaţie sătească; în ţinutul Ismailului însă, li se cuvine mai mult
de 3 desetine de suflet. Afară de aceasta, valoarea și venitul pămîntului din ţinutul Hoti-
nului se deosebește mult de valoarea și venitul pămîntului din ţinutul Ismailului. La stabi-
lirea normei de pămînt care urmează să li se lase proprietarilor, trebuie să se aibă în vedere
nevoia ţăranilor, întinderea totală a pămîntului și numărul proprietarilor particulari.
Altfel, s-ar putea întîmpla că hotărîndu-se să se dea ţăranilor cîte un lot de o întindere
prea mare, în urma excepţiilor care s-au admis de noi pentru livezi, vii și mănăstiri, iar
în unele părţi și ţinuturi reforma să se reducă la zero. De aceea trebuie să ne apropiem de
dezlegarea chestiei cu multă băgare de seamă și în niciun caz să nu stabilim aceeași măsură
pretutindenea.
În dezlegarea chestiei acesteia nu trebuie uitată și altă parte a ei. Să căutăm ca prin
faptul confiscării să nu dărîmăm gospodăriile proprietarilor particulari, aducînd de la
început pagube gospodăriei obștești. Reforma aceasta nu trebuie să fie nici mare, dar nici
mică, căci, după cum arată statistica și istoria tuturor ţărilor civilizate, gospodăria sătească
capitalistă nu a răspuns nădejdilor ce se pusese în ea. În loc de îngrămădirea proprietăţilor
mari, cum se aștepta, astăzi vedem, dimpotrivă, că proprietăţile mari merg spre îmbucătă-
ţire. Și lucrul acesta e ușor de înţeles, cînd ne gîndim că așezămîntul capitalist al vieţii și
produsului cere ca uneltele de producţiune să fie întotdeauna în acţiune, iar în gospodăria
mare sătească uneltele de producţiune – inventarul – mai ales mașinile, uneori cîte o jumă-
tate de an și mai bine stau în nelucrare și se ruinează.
Pe de altă parte, ca să ţii pentru ele meșteri speciali, nu e cu putinţă. Lucrătorii lucrează
mai cu puţină băgare de seamă cu aceste unelte decît însuși stăpînul, iar el nu poate să ia la
toate seama, fiindcă ele sînt împrăștiate în multe locuri, unde sînt puse în lucru. Deci cînd
vom hotărî întinderea de pămînt care se va lăsa, trebuie să avem și această consideraţiune
în vedere, mai ales că ea poate să varieze după localităţi.
Cît privește lotul de repartiţie a pămîntului, vom vorbi de aceasta mai tîrziu. Cînd vom
discuta chestia aceasta mai tîrziu, va trebui să avem în vedere în primul rînd condiţiile
noastre locale, deoarece numai în legătură cu aceasta vor trebui să fie și feluritele păreri
asupra lotului de consum și lotului de muncă, care se va da. Lotul după drept ar fi mult de
dorit, însă pentru aceasta se cer multe și grele cercetări. În general vorbind, pentru Basara-
bia, vor trebui stabilite diferite norme, variind chiar de la ţinut la ţinut.
Dl Kosovici: – Cred că nu este acum momentul să arătăm preferinţa noastră pentru
gospodăria mare sau cea mică, fiindcă chestia aceasta este foarte grea. Nu cunosc lucră-
rile prof. Institutului hotarnic Gherman13, de care ne amintește dl Lunev și susţinerea

234
dînsului că multe unelte de gospodărie sătească pot fi folosite în gospodării mari numai în
scurgerea unui timp al anului, nu dezleagă chestia. În ultima carte a prof. (răposat) Cosfi-
șer14, care a apărut numai după moartea lui, sub redacţia prof. Fortunatov15, s-a încercat
să se adune toate părerile autorizate în chestia aceasta și după o cercetare cît se poate de
obiectivă, s-a ajuns la încheierea că chestia nu e încă dezlegată.
Comisia Agrară, ca temelie a lucrărilor sale, a pus principiul trecerii pămîntului în mîi-
nile acelor care îl muncesc. Aceasta însă nu e decît dezlegarea chestiei din punct de vedere
social, iar viaţa cere imperios să ţinem seamă și din punctul de vedere al producţiunii. În
momentul de faţă se discută chestia normei. Dl Moghileanski ne spune de lotul de consum
și de lotul de muncă. Să-mi daţi voie ca pe scurt și cu cifre generale să vă zugrăvesc care ar
fi norma sau lotul de muncă în Basarabia, în comparaţie cu alte ţări.
Pămînt cultivabil în Basarabia, fără păduri, este 3 700 000 des., iar populaţia în to-
tal – 2 500 000, prin urmare revine de fiecare locuitor cîte 1 1/2 desetine. În Apus, de
pildă, în Danemarca, se vine cîte una desetină de locuitor; în Franţa 0,82 desetine de locu-
itor, în Germania 0,62 desetine, iar în Anglia mai puţin de 1/2 desetină. Așadar, Basarabia
trebuie să fie socotită că are pămînt mult.
Cu întinderea pămîntului o întrec numai așa ţări, cum este Canada, unde de fiecare
locuitor se vine cîte 2,2 desetine, și Statele Unite, unde revine de locuitor cîte 2,1 dese-
tine. Însă dacă am pune chestiunea altfel și ne-am întreba cît pămînt cultivabil se vine
de locuitor plugar, apoi am găsi cu totul alt tablou. În Canada de fiecare plugar se vine
4,60 desetine; în Statele Unite – 4,60 desetine, în Danemarca – 2,70 desetine; în Franţa –
1,81 desetine, în Germania – 1,75 desetine, în Anglia – 1,82 desetine.
Cu totul altfel stau lucrurile în Basarabia, mai ales în părţile ei de miazănoapte. După o
socoteală făcută aproximativ, noi am găsit pentru ţinuturile Bălţilor, Sorocii, Orheiului și
al Chișinăului nu mai mult de 1,5 desetine de plugar, iar în ţinutul Hotinului mai puţin de
una desetină. Acesta este un lot de pămînt, care poate fi numai cu drept cuvînt lotul foamei.
Din ce pricină la noi revine de fiecare plugar așa de puţin pămînt, cum nu se vede în
întreaga Europă, unde locuitorii sînt mult mai deși? În Basarabia 80% din locuitori se
îndeletnicesc aproape numai cu munca cîmpului. În Germania, de pildă, la anul 1907,
din 60 milioane de populaţie, numai 17 milioane se îndeletnicesc cu munca pămîntului,
sau 28%, cam tot atîţia se ocupă cu negustoria, cu transportul și altele, iar ceilalţi 40% își
găsesc cîștig în industrie. Deci cu toate că atît de puţin pămînt i se cuvine unui plugar din
Basarabia, în Germania, de pildă, după o socoteală făcută se seamănă cu o treime mai mult
pămînt decît în Basarabia, unde și cît se seamănă se lucrează rău și dă o roadă săracă, de 2-3
ori mai puţin ca în restul Europei.
Așadar, lipsa de pămînt în Basarabia, ca și în multe părţi ale Rusiei, are cu totul un
caracter special. Chiar dacă tot pămîntul ar fi al celor care îl muncesc, chiar și atunci fie-
care plugar ar avea mai puţin decît în ţările europene și deci ar urma să sufere din pricina
roadei puţine și deci a micului produs al muncii. În temeiul celor arătate, eu rămîn la con-
vingerea pe care am mai spus-o că gospodăriile de cultură raţională nu pot fi împărţite,
ci trebuie păstrată orice întindere ar avea ele. Nimicirea acestor gospodării ar fi o lovitură
grea adusă atît economiei ţării, cît și ţărănimii.
Dep. Alexandri arată că a gospodărit la ţară 25 de ani și știe că un proprietar măgieș
cu domnia sa avea 2,400 desetine, dintre care în fiecare an nu semăna mai mult ca 1 000
de desetine, iar celălalt rămînea pîrloagă. Cam tot așa seamănă proprietarii mari și în alte
multe părţi, așa că producţia ţării nu poate să fie destul de bogată, deoarece aproape jumă-
tate din pămînt nu se seamănă.
Însă dacă cele 2 400 de desetine, de pildă, ar fi împărţite la 240 de ţărani, atunci tot
pămîntul acesta ar fi lucrat și chiar dacă ne-am închipui că o desetină de pămînt lucrată

235
de ţăran produce de două ori mai puţin decît cea care o lucrează marele proprietar, chiar și
atunci producţiunea ţării cu nimic nu ar fi în scădere. De aceea nu văd pricina pentru care
ar trebui păstrate moșiile mari.
Dl Moghileanski, bazîndu-se pe mulţi învăţaţi, arată că s-a dovedit că gospodăria
sătească mică e mai puternică ca cea mare, iar dintre gospodăriile mici biruiește gospo-
dăria de muncă (unde însuși stăpînul lucrează cu braţele lui). În viitor un mare rol va juca
în gospodăria sătească cooperaţia. Chiar și astăzi în general, gospodăriile proprietărești
în Basarabia nu le întrec pe cele ţărănești. Dimpotrivă, pe cînd ţăranii aproape pretutin-
deni au trecut în gospodăriile lor de la boi la cai, ceea ce din punctul de vedere al ridicării
culturale e mult mai raţional, proprietatea mare, în general, își poartă încă gospodăriile
lor cu boi. Cred însă că unele gospodării proprietărești au producţiune mare și deci aceste
gospodării trebuie respectate.
Dl Murgoci spune că nu vrea să atingă acum chestiunile foarte importante ce au ridicat
dnii Moghileanski și Kosovici; dacă va fi nevoie, va veni cu o cuvîntare în ședinţa viitoare.
Domnia Sa vrea acum să facă numai cunoscut norma sa mecanică și de ce s-a oprit la
această normă din anteproiectul Domniei Sale de expropriere.
A luat o normă mecanică, pentru că deocamdată alta nu e posibilă, din cauza lipsei de
studii statistice și hărţi și pentru că chiar în România s-a luat o normă mecanică. Cel puţin
ca principiu, dacă nu ca normă, să căutăm să ne apropiem de ideile și proiectele ce se dezbat
acum în România. Domnia Sa a stabilit o singură normă pentru toată Basarabia. A face
norme deosebite după regiuni sau după judeţe, pentru că pămîntul e mai bun la Hotin ca
la Ismail, nu crede că e posibil și bine16. Nu avem încă o hartă amănunţită a solurilor ca să
putem aprecia moșiile ce trebuie tratate cu o normă și care cu alta.
Deosebirea de producţie în ţinutul Hotinului de al Ismailului [nu] e din cauză că la
Hotin solul e mai bun, din contra, pentru unele culturi (cereale), credem că cernoziomul
castaniu din Ismail e mai bun ca podzolul de la Hotin; dar la Hotin e mai priincioasă
clima. Cu hărţile climatologice stăm și mai prost în Basarabia. Apoi sînt și alte greutăţi.
Să vă amintesc cît de greu a fost să stabilim preţul de arendă pe judeţe; dar pentru norma
exproprierii? A stabili diferite norme după felul gospodăriilor e un principiu bun, la care
s-ar uni și Domnia Sa, dar i se pare neaplicabil.
Dl Murgoci recunoaște că pentru menţinerea valorii economice a Basarabiei e bine
să menţinem gospodăriile mijlocii sau mari (nu latifundiare), care au o importanţă deo-
sebită pentru agricultură, adică să lăsăm pămînt mai mult pentru gospodăriile speciale,
care fac crescătoare de vite de soi, care au fabrici de spirt, zahăr, glucoză etc., care fac cul-
turi industriale. Dar, în lipsă de date statistice și de studii speciale, a ales o singură normă
menţionînd într-un aliniat special gospodăriile cu instalaţii economice și industriale.
În stabilirea normei de 300 ha, ca maximum de pămînt arabil ce se lasă proprietarului,
plecînd de la moșiile de 100 ha în sus, s-a gîndit atît la importanţa ce o are proprietatea
mijlocie și mare, cît și la spiritul de dreptate ce trebuie să călăuzească Comisia de reformă
agrară. Principiul e: cine are mai mult, să dea mai mult, dar să-i lăsăm și mai mult ca altuia
ce are mai puţin ca el.
Scara de expropriere a dlui Murgoci e o scară simplă; în România s-au închipuit scări
complicate și foarte precise pentru că era vorba să se ia 2 milioane ha și să se ia proporţional
de la toţi proprietarii. În Basarabia nu-i limită decît spiritul de dreptate pentru proprietari
și consideraţia folosului proprietăţii mari și mijlocii. Cu scara Domnia Sa crede că se poate
lua de la boieri – cam 900 000 de desetine, lăsînd boierilor aproximativ 250-300 mii de
desetine. Crede că e maximum ce se poate obţine fără a distruge gospodăriile temeinice.
Din aceasta se poate da ţăranilor nu numai pămînt de hrană, dar și o producţie pentru
export, dacă i se va da o bună organizaţie.

236
 Dl Murgoci citește apoi articolele 10–14 din anteproiectul Domniei Sale (depus deja la
birou), cu corectura că de la 550–1 000 se ia 150 ha; de la 1 050–2 000 ha, 200 ha; și de la
2 050–3 000 ha se ia 250 ha; iar peste 3 000 ha se lasă boierului numai 300 ha17.
Promite ca în ședinţa viitoare să vie cu amănunte, de va fi nevoie.
La ora 9 seara ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei
Secretar

Note

1 Dep. Gutman Landau îl înlocuise pe Bajbeuk-Melikov, care nu se prezentase la primele cinci

ședințe ale Comisiei, dar nu a manifestat nici el interes față de problema agrară. Cel dintîi dispu-
nea, după unele date, de o bună proprietate funciară, iar celălalt, ca evreu fără ocupații legate de
agricultură, nu era pasionat de chestiunile discutate în Comisia Agrară.
2 Aceste nume par a fi alterate, dar nu le putem verifica.
3 Termenul viza proprietarii funciari care nu-și exploatau pămînturile prin eforturi proprii, ci de
regulă le încredințau pentru o perioadă îndelungată altor persoane, ei locuind în afara proprietății,
de cele mai multe ori, în străinătate.
4 S-a procedat așa din cauză că Rusia se afla în război cu Germania și Austria, drept care germanii
din cuprinsul imperiului rus erau socotiți ca fiind oarecum neloiali imperiului.
5 Termen impropriu în limba română, calchiat din limba rusă.
6 De asemenea, termen artificial, impropriu.
7 Nu e clar ce vrea să însemne „muncitori pe timp” – cei care execută munca într-o anumită unitate
de timp sau muncitorii angajați pentru o perioadă de vreme din afara gospodăriei?
8 Bineînțeles că era vorba de nevoile familiei.
9 P.A. Vihleaev (1869–1928), economist rus, specialist în agronomie și statistică, fost viceministru al
agriculturii în Guvernul Provizoriu rus.
10 Este vizat, desigur, F.E. Bugaesko, fostul administrator al Colegiului Agricol din Cucuruzeni.
11 Adică, în cazul de față, județ.
12 Sînt avute în vedere județele.
13 Despre acest cunoscător al mediului rural rusesc, aflăm cîteva lucruri din cartea de amintiri a lui
V.F. Djunkovski.
14 Numele acesta pare să fie ortografiat greșit.
15 A.F. Fortunatov (1856–1925), specialist în agronomie și statistică agricolă și al instituțiilor
zemstvei, la fel ca P.A. Vihleaev.
16 Practica realizării reformei agrare avea să arate că această idee nu era bună.
17 Nevoia de pămînt pentru țăranii basarabeni era mult prea mare, pentru a se fi putut lăsa marilor
proprietari pînă la 300 de desetine, impunîndu-se exproprierea unei suprafețe de pămînt mult mai
mari decît estima Murgoci, care pornea de la alte realități.

237
 PROCESUL-VER BAL NR. 30
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 26 iulie 1918

Şedinţa se deschide la ora 6 seara, sub preşedinţia dlui Ţîganko, preşedintele Comi-
siei Agrare.

Rînduiala zilei:
Urmarea discuţiilor asupra normei de pămînt ce va rămîne proprietarilor şi asu-
pra lotului care se va împărţi.

Dep. Grosman: – Noi am ajuns la o chestie grea, la chestia vitală a problemei agrare. La
lucrările noastre se cere multă bărbăţie, multă îndrăzneală ca să mergem cu hotărîre îna-
inte, neţinînd seamă de nicio împrejurare. În chestia ce urmează să se hotărască, experţii
și minoritatea au fost de o părere, majoritatea de alta. Unii chiar bănuiau că experţii sînt
influenţaţi de marii proprietari. Vă înșelaţi, domnilor, căci nimănui nu i-ar ajunge vistie-
rii, ca să cumpere pe unul dintre noi. Însă majoritatea a stat pe calea dreaptă a împrejură-
rilor economice și politice.
Mai departe Domnia Sa spune că după socoteala făcută, din fondul statului se va
cuveni cîte 2 desetine de pămînt de fiecare suflet, dacă se va socoti tot pămîntul bun de
agricultură, apoi acel ţărănesc, al coloniștilor nemţi, viile ș.a.
Propune să se tipărească și să se răspîndească cît mai mult în norod datele statistice în
limba românească și cea rusească, ca ţărănimea să afle adevărul, deoarece ea crede că va
primi foarte mult pămînt, așa că va rămîne dezamăgită și nemulţumită, cînd, primind
puţin, nu va ști din ce pricină.
Analizînd cuvîntarea dlui Alexandri și a celor care au vorbit contrar părerii sale, vor-
bitorul spune că dacă proprietari ca Pomer și alţii amintiţi de dl Alexandri1, din 2 000 de
desetine lucrează numai 1 000 de desetine, atunci ar fi bine să se exproprieze numai acea
o mie de desetine, pe care el n-o lucrează și să se dea la ţărani, iar mia pe care o lucrează
proprietarul să i se lase lui, căci numai așa s-ar înmulţi producţiunea ţării, deoarece, pe
de o parte, ţăranii vor lucra mia de desetine, care nu se lucra, iar pe cealaltă, proprietarul
lucrînd cealaltă mie de desetine va produce îndoit mai mult ca ţăranii.
Dl Kosovici afirmă că, dimpotrivă, ascultătorii au o atitudine conservatoare și nu vor
să dezlege radical chestia agrară. Repetă că lotul de pămînt care va putea fi dat ţăranilor
în părţile de miazănoapte va fi un lot al foamei. De aceea crede că ar trebui păstrate gos-
podăriile marii proprietăţi, care au o producţie însemnată și se lucrează în mod raţional,
căci prin aceasta s-ar mări producţiunea ţării. Însă nu trebuie păstrată nicio gospodărie
mare pînă nu va fi cu de-amănuntul cercetată, dacă merită aceasta. Chiar dacă unii pro-
prietari, precum este Pomer și alţii, își lucrează astăzi, din 2 000 de desetine o mie, cînd
ai lua mia pe care n-o lucrează, el ar începe atunci să lucreze numai 500 de desetine și așa
mai departe. Prin urmare, trebuie cercetată fiecare gospodărie din punctul de vedere al
inventarului, al așezămintelor gospodărești și altele.
Domnia Sa crede că tocmai minoritatea dezleagă chestia radical, căci ea vrea să se ia tot
pămîntul de la proprietarii care nu fac o gospodărie raţională, păstrîndu-se însă în între-
gime gospodăriile de cultură raţională.
Dep. Crihan: – Am ascultat cuvîntările dlor Moghileanski și Kosovici și n-am scos
nimic, cu toate că vroiam să aud ceva lămurit, ca de la niște specialiști. Dînșii ne-au vorbit
de regimul agrar din Europa, din America, ne-au făcut comparaţii, ne-au arătat că noi
stăm prost etc., atunci cînd trebuia să ne spună lămurit: ce să luăm și ce să dăm?

238
 Este stabilit că ţăranul basarabean are nevoie de pămînt și că pămînt este de ajuns, dacă
au venit atîţia coloniști în Basarabia. De asemenea, nu s-a dovedit dacă mica proprietate
produce mai puţin ca cea mare, nici nu e fondată deloc alarma dlui Kosovici că vom pieri
de foame, dacă vom desfiinţa marea proprietate. Cred că împărţeala pămîntului nu are să
se facă nici pe sate și nici pe voloste. Vom duce populaţiunea din ţinuturi ca Chișinăul,
unde pămîntul e puţin, în ţinutul Akkermanului, de pildă, făcînd colonizări.
Astăzi urmează să hotărîm cît are să fie lăsat marii proprietăţi: 100, 50 sau 30 de dese-
tine? Sînt de părere să nu luăm totul marii proprietăţi, ci să-i lăsăm ceva. În adevăr, ţăranii
au acum 2 000 000 de desetine, care repartizate pe 400 000 de gospodării, fac cîte 5 dese-
tine de gospodărie2 , ceea ce nu ajunge, fiecare familie avînd cîte 5-6 suflete.
Trebuie deci să înmulţim numărul desetinelor. După socotelile dlui Moghileanski,
rezultă că mai putem lua de la marea proprietate 1 000 000 de desetine, care împreună cu
cele 2 milioane, ar mări lotul de pămînt la 7-8 desetine de fiecare gospodărie, ceea ce ar fi
de ajuns3. S-ar putea zice ca să luăm tot, cum susţin revoluţionarii ruși, trebuie însă să nu
uităm că agricultura noastră nu se face în condiţiuni bune ca în alte ţări, cu toate că recolta
noastră face faţă nevoilor ţării.
De aceea se simte nevoia unei proprietăţi mijlocii, care să facă o cultură mai știinţifică
și să-l deprindă și pe ţăran cu cultura intensivă și mecanică și atunci vom avea un spor de
recoltă, care se va putea exporta4. Și la urma urmei, proprietăţile acele mijlocii, tot în mîi-
nile ţărănimii vor ajunge. Așa că scara mecanică propusă de dl Murgoci o găsesc bună și
cred că am putea-o discuta și pune în aplicare. Numai să nu ne pierdem în discuţii zadar-
nice.
Dl Pojoga spune că nu trebuie să ne grăbim cu luarea unei hotărîri asupra lotului care
se va da muncitorilor de pămînt. Pînă aici lucrul a fost ușor, fiind vorba numai de expro-
prierea moșiilor marilor proprietari, a celor mănăstirești etc.
Problema la care am ajuns astăzi este mult mai grea și cere multă analiză și gîndire. Nu
trebuie să privim chestiunea ca mulţi dintre Dvs., care vin cu dezlegări bazate pe faptul
că au văzut pămînt mult în ţară. Fondul de pămînt e mărginit, fiecare locuitor acum
chiar nu va primi mai mult de 2 desetine, și în timpul acesta populaţia crește. Adaosul
ei e de 1,81 anual, așa că împărţind pămîntul astăzi, peste vreo cîţiva ani ne vom trezi în
faţă cu chestia agrară. Majoritatea însă nu s-a preocupat de această posibilitate, lăsînd
dezlegarea întregii chestii agrare în grija viitorului. Prin împărţirea pămîntului la ţărani,
nu se dezleagă această chestie. În cel mai apropiat viitor, trebuie să se dezvolte o industrie.
Gospodăria sătească de la noi nu poate să mai ţină mult timp piept concurenţei ţări-
lor înaintate din Apus. Pămîntul dacă se găsește în mîini bune, hrănește și pe cel care-l
lucrează, și pe alţii; dacă însă este lucrat rău, aduce foamete. O desetină semănată cu orez
în China hrănește 10 oameni; în Europa, de pe o desetină se hrănesc 3 suflete. Prisosul
populaţiei din satele noastre nu are unde să se scurgă, deoarece nu avem industrie, nu
avem fabrici, nici uzine și aceasta îngreuiază și mai mult starea noastră. Anul acesta, pe
cînd unele gospodării mari ale zemstvei, precum e gospodăria de pe moșia Saharna, din
ţinutul Chișinăului, a produs cîte 100 de puduri, iar în ţinutul Orheiului chiar și cîte 160
de puduri pe desetină, pe cînd produsul gospodăriilor ţărănești a fost 5 sau poate a ajuns
cel mult la 50 de puduri pe desetină.
Din pricina aceasta, multe ţinuturi au rămas în anul acesta fără sămînţă de semănat.
De aceea sînt pentru păstrarea în întregime a moșiilor mari, pe care se practică o cultură
raţională. Nu pricep pe ce temei ar putea fi lăsată fiecărui proprietar o normă de pămînt în
chip mecanic, așa cum propune dl prof. Murgoci. De asemenea, nu știu după care sistem
s-ar putea proceda, ca să se dea cîte un lot de pămînt tuturor celor care-l muncesc, deoarece
pămîntul existent n-ar ajunge.

239
 Mai departe vorbitorul mai arată că dl Alexandri a aruncat numai învinuiri asupra
experţilor, fără ca să dezlege prin aceasta chestia agrară, și încheie că e primejdios să arunci
formele în mulţimea norodului, așa cum s-a văzut în zilele revoluţiei. Bolșevicii au trecut
de la marii proprietari la proprietarii mici și la inteligenţă, iar Troţchi și Lenin au declarat
război burgheziei sătești.
Dep. Crihan spune că a dovedit că gospodăriile mici sînt mult mai de nădejde decît
gospodăriile mari și că au un viitor mare. În viaţa gospodăriei sătești negreșit se va dezvolta
cooperaţia, care a avut multă izbîndă în Rusia și va avea și în Basarabia, cu toate că pînă
acum avea un caracter speculativ. Neajunsul acesta va dispare și odată cu prefacerea clădi-
rii vieţii obștești se va schimba și caracterul cooperaţiei. De aceea Domnia Sa este pentru
proprietatea individuală mică.
Dep. Buzdugan: – Astăzi am ajuns la punctul culminant al discuţiei reformei agrare,
cînd trebuie să hotărîm cît pămînt se va lua la fondul agrar și cît vom da ţăranilor. Spe-
cialiștii susţin ca să se lase fiecărei mari proprietăţi individuale o întindere, luîndu-se ca
normă modul cum o cultivă fiecare, constatîndu-se de către o comisiune specială modul
culturii. Acest sistem nu convine ţărănimii, căci desigur după aprecierea acelei comisiuni,
mai mult de jumătate din moșii vor rămîne marilor proprietari.
Singurul sistem aplicabil este cel mecanic, fiecare proprietar rămînînd cu o porţiune
după o normă mecanică. Cu acest sistem rămîne ţăranilor mai mult pămînt ca proprieta-
rilor, iar acestora le va rămîne o porţiune suficientă de pămînt ca să facă pe ea o cultură
intensivă.
S-a vorbit de moșii care s-ar putea da să fie lucrate de obștile satelor, așa după cum spu-
nea dl Filipescu că are să se facă în România. Eu nu cred să prindă acest sistem de cultură,
căci ţăranul nostru este de firea lui individualist, el voiește să-și aibă bucăţica lui de pămînt
și nu muncește cu tragere de inimă cînd este în obște.
Nu e drept că pămînturile ţăranilor produc mai puţin ca ale marilor proprietari; cunosc
numeroase cazuri, unde lucrurile se petrec tocmai contrariu. Sînt convins că dacă s-ar aduce
agronomi la sate, dacă li s-ar da ţăranilor mașini agricole, gospodăriile ţărănești ar întrece
pe cele boierești. Dl Moghileanski spune că dacă după sistemul mecanic va rămîne pro-
prietarilor vreo 621 000 de desetine, apoi cam toată această întindere va rămîne și după
sistemul care-l propun experţii, adică se lasă moșiile unde se face gospodărie de o cultură
raţională în toată întinderea lor, iar celălalt pămînt să se exproprieze în întregime. Însă sis-
temul experţilor are preferinţă că lasă numai gospodăriile bune și niciuna rea, pe cînd după
sistemul mecanic, trebuind să se lase tuturor proprietarilor o întindere hotărîtă de pămînt,
mulţi vor primi pămînt, deși nu fac gospodărie raţională. Apoi, din tot pămîntul proprie-
tăresc numai 21 000 de desetine proprietarii îl lucrau ei înșiși, deci numai aceste gospodării
vor trebui cercetate din punctul de vedere al culturii raţionale.
La ceasurile 7 și 20 de minute se face pauză.

După pauză președintele aduce la cunoștinţa adunării că Zemstva gubernială a trimis

în dar Comisiei aAgrare 28 de cartograme și Comisia împuternicește pe dl Ţîganko să-i
aducă Zemstvei guberniale mulţumiri.
Dep. Erhan aduce la cunoștinţa adunării că în Sfatul Directorilor se discută noua
instrucţie a Directoratului de agricultură pentru arendarea pămîntului în anul viitor,
și crezînd că aceasta nu intră în competenţa Sfatului Directorilor, propune ca Comisia
Agrară să-și aleagă reprezentanţii ei, care să-i trimită în Sfatul Directorilor pentru a lua
parte la facerea acestei instrucţii.
Dep. Buzdugan propune ca Comisia să ceară să i se trimită ei acele instrucţii pentru a
le revedea și a le schimba.

240
 Dep. Ioncu spune că instrucţia trebuie să se revadă întîi de Sfatul Directorilor și apoi
să se trimită Comisiei.
Președintele Ţîganko spune că dacă Sfatul Directorilor e de acord cu noi ca să revadă
din nou instrucţiile și în urmă aprobîndu-le, să ni le trimită nouă, numai atunci vom inter-
veni ca să ni se trimită și nouă aceste instrucţii.
Dl Kosovici spune că Directoratul de agricultură a trebuit să aducă instrucţia arendării
pămîntului mai întîi în Comisie și apoi la Sfatul Directorilor.
Comisia alege pe dnii Ţîganko și Buzdugan ca să aducă la cunoștinţa Sfatului Directo-
rilor că Comisia Agrară dorește ca orice măsură luată în privinţa pămîntului, înainte de a
fi discutată de Sfatul Directorilor, să fie trimisă spre discutare ei.
Locul președintelui îl ocupă dl Erhan.
În continuarea discuţiilor asupra normei de pămînt, care trebuie lăsată marilor propri-
etari, dl Kosovici propune să se hotărască principiul după care se va fixa această normă: cel
mecanic sau cel economic, adică al experţilor.
Reprezentantul tovărășiei de consum din Akkerman, dl Bejan, face raport din partea
acestei tovărășii, arătînd că menirea tovărășiilor de consum îndeobște e nu numai aceea
de a cumpăra și a vinde marfă, ci au probleme cu mult mai mari, îndeletnicindu-se chiar
cu producţiunea acestor mărfuri. În scopul acesta, tovărășia de consum din Akkerman
arendează un lot de pămînt în apropierea acestui oraș pe care face grădinărie, aducînd
prin aceasta mult folos populaţiei. În anul trecut întinderea acestei grădini a fost cu mult
mai mare ca anul acesta, cînd s-a redus pînă la 35 de desetine. Pămîntul a fost arendat mai
întîi de la proprietari, pînă a nu se da instrucţia Sfatului Ţării din 20 februarie 1918, iar
după aceasta tovărășia a rugat zemstva din Akkerman să-i lase ei acest pămînt și zemstva
i l-a lăsat.
Tovărășia și-a cumpărat inventar și are chiar un motor și prin munca ei a ajuns la aceea
că anul trecut produsele în orașul Akkerman se vindeau mult mai ieftin decît prin sate. De
aceea Domnia Sa roagă Comisia Agrară ca să lase numitei tovărășii de consum din Akker-
man acea grădină, avînd în vedere îndeobște nevoia de pămînt a tovărășiei.
Dep. Grosman întreabă dacă tovărășia nu poate să cumpere acest pămînt de la orașul
Akkerman.
Dl Bejan: – Orașul nu are pămînt de grădinărie. Din mai multe întrebări și discuţii ale
deputaţilor, precum și din răspunsurile dlui Bejan, rezultă că membrii tovărășiei de con-
sum din Akkerman nu lucrează ei înșiși pămîntul, dar trag foloase. Grădina se lucrează ca
de obicei cu munca năimită. Însă dacă membrii cooperativei pleacă, partea lor rămîne mai
departe în cooperaţie. Membrii tovărășiilor totodată sînt și membri ai unei obști sătești
sau orășenești și deci aceste obști ar putea să le dea lor pămînt.
Comisia hotărăște: că atunci cînd se va dezlega chestia lotului, care se va da muncitori-
lor de pămînt, să se ia în considerare declaraţia făcută.
Din pricină că vremea întîrzie și Comisia nu poate isprăvi mai repede cu lucrul, se pune
din nou întrebarea, dacă nu ar trebui ca Comisia Agrară să ţină ședinţă mai des.
Dep. Tudose propune să se ţină ședinţe mai des.
Dep. Galiţchi propune să se ţină ședinţe mai des sau să se ia alte măsuri pentru a isprăvi
cu proiectul reformei agrare cît mai curînd, căci dacă acest proiect nu va fi gata pînă se va
convoca Constituanta, atunci truda e zadarnică.
Dep. Crihan propune că afară de trei zile de ședinţe plenare pe săptămînă, membrii
Comisiei să se mai adune încă de trei ori pentru consfătuiri, căci atunci lucrul va merge
mai cu spor.
Dep. Grosman arată că guvernul local nu a propus Comisiei niciun proiect de reformă
agrară și de aceea am întîrziat, însă trei zile de ședinţe pe săptămînă sînt deajuns.

241
 Secretarul Năstase arată că intervalul de o zi între o ședinţă și alta este necesar pentru
scrierea proceselor-verbale, facerea rapoartelor și alte lucrări, iar pentru lucrul Comisiei,
trei ședinţe pe săptămînă, fiecare de cîte 4-5 ceasuri, sînt destul.
Dep. Buciușcan susţine propunerea dlui Crihan.
Președintele declară că hotărîrea în privinţa ședinţelor rămîne cea veche, iar deputaţii
sînt datori a se mai aduna și, deosebit, pentru a se înţelege asupra feluritor chestiuni.
La ora 9 seara ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei
Secretar

Note

1 Din ceea ce a reținut procesul-verbal al ședinței precedente, Alexandri nu face nicio referire la un
nume de proprietar.
2 Datele acestea nu sînt exacte, la acea dată membrii Comisei Agrare încă nu cunoșteau situația reală
privind statistica agrară din Basarabia. Astfel, în 1923, deci după realizarea parțială a reformei, ceva
mai mult de 550 mii de gospodării țărănești cu pînă la 10 ha dețineau un total puțin mai mic de
2 mil. ha, ceea ce înseamnă o medie situată între 3 și 4 ha: vezi Ion Țurcanu, Relațiile agrare…, p.
48.
3 Aceste calcule erau greșite, așa cum se vede și din nota pecedentă.
4 Crearea unei gospodării mijlocii, prin intermediul reformei agrare, era o iluzie, așa cum bine
demonstrau experții Kosovici, Pojoga ș.a.

242
 PROCESUL-VER BAL NR. 31
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 28 iulie 1918

Şedinţa se deschide la 5 ceasuri seara, sub preşedinţia dlui Ţîganko.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra lăsării pămîntului foştilor proprietari.

Dl Kosovici aduce la cunoștinţa adunării că dep. Crihan a pus specialiștilor mai multe
întrebări și întreabă dacă ei trebuie să răspundă, ele socotindu-se ca de mare însemnătate.
Președintele: – Întrebările separate ale deputaţilor negreșit că sînt foarte preţioase pen-
tru dezbateri. Cum însă acum se discută o chestie anumită, rog pe domnii specialiști să dea
răspuns numai în marginile acestei chestii, dacă se poate.
Dep. Crihan: – Raportul experţilor din ședinţa trecută nu ne-a lămurit chestiunea,
deoarece nu-și dă părerea asupra întinderii de pămînt care ar trebui lăsată marilor pro-
prietari. Faţă de această stare de lucruri, aș fi de părere să-l rugăm pe dl prof. Murgoci să
facă un raport complet asupra acestei chestiuni, ca să nu ne pierdem vremea în discuţii
zadarnice.
Dl Kosovici: – Noi, specialiștii agronomi, după cum am mai spus-o, nu dorim să avem
vot hotărîtor. Datoria noastră, înainte de toate, este să lămurim chestiile din acele puncte
de vedere care ni le va cere Comisia Agrară. În ședinţa trecută, dep. Crihan a arătat că
experţii nu și-au spus părerile în privinţa întinderii de pămînt, care se va lăsa marilor pro-
prietari. Din nou repet că nu este de datoria noastră să hotărîm chestia. Din punctul de
vedere de la care pleacă Comisia, tot pămîntul e al norodului muncitor; proiectul prof.
Murgoci nicidecum nu poate fi aprobat. De ce proprietarului, care exploatează pămîntul
prin arendă în acele părţi unde se simte mare nevoie de pămînt (ţinutul Hotinului) să i
se lase 300 des., iar proprietarului care-și muncește singur moșia, într-un chip raţional,
scoţînd maximul de producţie dintr-o anumită întindere, mai restrînsă decît a primului
proprietar, să-i lași de pildă numai 100 des., ruinîndu-i prin această procedare gospodăria
înjghebată. O astfel de măsură n-ar mulţumi nici cugetul ţărănimii, nici n-ar realiza vreo
idee revoluţionară.
Noi, experţii, stăm pe o altă bază și socotim că fiecare gospodărie mare proprietărească
trebuie cercetată în parte, expropriindu-se în fondul statului și nelăsîndu-se nicio desetină
de pămînt acelor proprietari care nu și-au muncit singuri moșiile. Acelor proprietari care
au făcut pe moșiile lor o agricultură raţională să nu li se împartă, ci să se păstreze moșia, fie
că s-ar stăpîni de stat, fie că ar continua să fie stăpînită și lucrată de proprietarul ei.
Dep. Tudose: – Scara propusă de dl prof. Murgoci e foarte bună, dar eu cred că mai
nimerit ar fi să se adopte o aceeași normă pentru toţi marii proprietari, în ceea ce privește
cota de pămînt care li se va lăsa. Norma dlui Kosovici nu mai poate fi eficace, cînd știm
că cea mai mare parte din inventarul și mașinile proprietarilor, care își cultivau singuri
moșiile, au fost distruse în timpul revoluţiei.
Dep. Galiţchi spune că Comisia n-a păstrat gospodăriile mari de agricultură raţională,
din teamă că nu va fi pămînt deajuns. De altă parte, noi trăim între germani și România și
n-am putea introduce socializarea pămîntului. Sînt de părere să se primească scara propusă
de dl Murgoci.
Dep. Lunev spune că, după socoteala făcută de dînsul, după ce se vor scoate pădu-
rile, viile și livezile proprietărești, care nu vor intra la împărţeală, pămînturile ţărănești

243
și răzeșești, ale coloniștilor nemţi, ale tovărășiilor, ale grădinilor de legume și altele, vor
rămîne aproape 1 465 000 des. de împărţit la ţărani1.
Întinderea disponibilă a pămîntului nu e proporţională în fiecare ţinut, că numărul
populaţiei fiind în minus, afară de cîteva ţinuturi, cum e al Ismailului și al Benderului. Nu
poate spune cît de mare va putea fi lotul de împroprietărire, necunoscînd bine Basarabia.
Totuși, pentru o bună gospodărie, întinderea minimă de pămînt nu poate fi mai jos de
5 des. și nici trece de 100 des. Pe moșiile mari proprietărești nu se poate face agricultură
raţională, pe toată întregimea ei, ci numai pe o parte din moșie; iar pe alte moșii, nici nu
se face agricultură raţională. De aceea susţin părerea că numai acele moșii și părţi de moșii
să se lase vremelnic în seama proprietarului, pe care se face o cultură raţională, pînă cînd și
ţăranii de primprejur vor face asemenea gospodării.
Tot celălalt pămînt proprietăresc se expropriază, lăsîndu-li-se proprietarilor care n-au
făcut o bună gospodărie numai un lot de muncă ca la ţărani. Dacă s-ar lăsa pămîntul după
scara dlui Murgoci, atunci nu s-ar mai ţine în seamă însemnătatea gospodăriei și bogăţia
inventarului de muncă al fiecărui proprietar, lăsîndu-se pămînt proporţional cu întinde-
rea moșiei, iar nu cu modul raţional cu care și-a muncit moșia.
Dep. Crihan: – În conducerea statelor, pînă acum s-a ridicat ca pătură conducătoare
burghezimea. Aici în Basarabia însă, am reușit să trecem puterea în mîna democraţiei2. Să
fim însă atenţi ca să nu se compromită din lipsa ei de experienţă, cînd se ia după păre-
rea unora sau a altora. Și în această privinţă, specialiștii care sînt chemaţi aici de Comisia
Agrară să ne lumineze cu sfaturile și cunoștinţele lor, să nu se încăpăţineze într-o anumită
direcţiune; iar dacă găsesc vreun cusur în proiectele care se propun, să ni-l arate și să ne
convingă. Așa, de pildă, nu ne-a arătat precis de ce scara propusă de dl Murgoci nu e bună.
Părerea specialiștilor, ca să se lase acelora care au făcut o gospodărie raţională, ar da loc
la multe abuzuri, cînd s-ar căuta să se verifice înaintea Comisiei, care dintre marii propri-
etari au făcut sau nu agricultură raţională. Pe de altă parte, nu putem expropria în între-
gime pămîntul marii proprietăţi, căci atunci am merita să ne taxeze ca drept bolșevici.
Între aceste două păreri, sistemul cel mai preferabil rămîne tot cel mecanic, propus de dl
Murgoci, pe care vă rog să-l adoptaţi.
Dl prof. Murgoci: – Ţin, în primul rînd, să se ia notă că de cîte ori iau cuvîntul, speci-
aliștii părăsesc ședinţa. Eu nu fac politică, ci ţin să fac o expunere cît de obiectivă, care să
fie în folosul dezlegării chestiunii agrare din Basarabia.
Nu avem date statistice precise în privinţa întinderii feluritor pămînturi din Basarabia,
deși s-au cheltuit bani mulţi cu statistica. Dl Moghileanski vine cu un fel de statistică, dl
Lunev cu altele. După statisticile de pînă acum, dacă s-ar expropria pămînturile mănăsti-
rești, orășenești și altele, ar rezulta vreo 500 000 des., care nu ajung pentru împroprietări-
rea ţărănimii3.
Rămîne atunci să expropriem și marea proprietate. Dar în ce mod? Eu personal nu sînt
contra marii și celei mijlocii proprietăţi. Dar sînt dușmanul latifundiilor. De asemenea,
sînt dușmanul proprietarului care speculează pămîntul, făcînd cultură extensivă, nepotri-
vită cu timpurile de astăzi, acea cultură hoţească cum o numesc germanii.
Prin urmare trebuie sparte latifundiile, alungată cultura extensivă și îndrumată ţărăni-
mea și marea proprietate spre cultura intensivă. Problema viitoare a agriculturii trebuie să
fie industrializarea agriculturii, prin alcătuirea de mici moșii bine lucrate, bine exploatate
ca să dea maximum de producţie. În România, în proiectele de reformă agrară propuse de
ambele partide de guvernămînt, s-a pus principiul că atît marea, cît și mica proprietate să
fie îndrumate către cultura intensivă.
Însă ca o gospodărie să aducă cu adevărat folos, trebuie să nu aibă mai mult de cîteva
sute de desetine, iar dacă trece de 500 des., atunci nu se mai poate face pe ea cultură inten-
sivă. De aceea în proiectele ambelor părţi se fixează la 500 ha maximul marii proprietăţi,

244
iar în proiectul Garoflid se spune că acest maximum poate să fie depășit în judeţele cu
populaţie rară. Minimul marii proprietăţi în România s-a fixat la 100 ha, așa că marea
proprietate ar evolua între 100 și 500 ha.
În Basarabia, care e o ţară eminamente agricolă, unde locuitorul de la ţară nu poate
găsi debușeu de lucru la petrol, cărbuni, sare, păduri, ca în România, maximul marii pro-
prietăţi ar putea fi redus la 300 ha, păstrîndu-se minimul de 100 ha4. Pînă la crearea unei
industrii, nu poate fi lăsat în Basarabia un număr de ţărani fără pămînt, lăsîndu-se maxi-
mul marii proprietăţi, ca în România.
Afară de aceasta, prin reducerea marii proprietăţi la maximum, sînt sigur că nu se va
scădea producţiunea, căci ţăranul agricultor, prin o cultură raţională și prin organizarea
producţiunii și a desfacerii recoltei, va putea produce mai mult chiar decît cel din Româ-
nia, avînd un stoc mai mare de vite și un inventar mai bogat ca acesta5.
În România, prin proiectul de lege Garoflid, în neputinţa de a se face reformă com-
pletă agrară, fiind teritoriul ocupat, s-a recurs la sistemul arendării obligatorii, prin care
se urmărește crearea unei proprietăţi mijlocii care să meargă chiar pînă la 150 ha6, încu-
rajîndu-se ţăranii harnici, dar pe de altă parte, nu se poate scădea marile proprietăţi mai
în jos de 250–300 ha.
În privinţa sistemului, pe care îl propun pentru exproprierea marii proprietăţi și am
recurs la o scară [matematică]7 ca în România, unde fiind mase de 2 milioane ha, acestea,
ci nu mai mult, trebuiau defalcate din marea proprietate.
Am adoptat o scară mijlocie, poate mai simplă, băbească cum îi zicea dl Garoflid, dar
bună pentru Basarabia, unde nu se impune o anumită întindere de pămînt de expropriat,
care scară are meritul că nu distruge gospodăriile moșiilor unde s-a făcut o cultură raţio-
nală.
Anume pînă la 500 ha se expropriază tot ce trece de 100 ha.
De la 500–1 000 ha ” ” ” 150
” 1 000–2 000 ha ” ” ” 200
” 2 000–3 000 ha ” ” ” 250
” 3 000 ha în sus ” ” ” 300
Natural că în terenul ce se lasă conform cu această scară marii proprietăţi nu se vor
socoti viile, livezile, conacul, pădurea etc., nefiind supuse exproprierii decît numai terenul
arabil, care, după socotelile mele, nu are să absoarbă mai mult de 200 000 des. Proprie-
tatea mare nu va fi distrusă în Basarabia prin adoptarea acestei scări, ci va fi păstrată și
îndrumată pe adevărata agricultură intensivă și industrializarea agriculturii prin crearea
de fabrici de spirt, de zahăr, de crescătorii de oi8.
În privinţa aceasta, am căutat să introduc chiar un alineat în proiectul meu, în sensul
ca acestor proprietari să li se lase o normă de pămînt, chiar mai mare decît cea care li s-ar
cuveni după scară, netrecînd însă maximum de 200 ha, stabilindu-se de o comisiune speci-
ală că acel proprietar are nevoie pentru agricultura sa industrializată de un plus de pămînt.
Dep. Tudose întreabă dacă dl Murgoci e încredinţat că proprietarii vor fi mulţumiţi cu
cele 300 des., care, după proiectul Domniei Sale, se propune că va rămîne unor proprietari.
Oratorul crede că 50 des. este de ajuns să se lase marii proprietăţi.
Dl Stepanov spune că ar trebui lăsată proprietarului o întindere hotărîtă de pămînt, de
pildă, de 100 des.9
Dl Murgoci: – Am să caut să răspund tuturor obiecţiunilor și părerilor Dvs. Siste-
mul dlui Lunev, de a se face exproprierea luîndu-se ca normă judeţele, nu se poate primi,
căci pămîntul bun nu e distribuit pe judeţe, ci pe regiuni independente de împărţirea
administrativă. Afară de aceasta, dacă în unele judeţe pămîntul este bun, în schimb
clima nu este prielnică agriculturii. Așa, în ţinutul Hotinului pămîntul e mai prost ca
în ţinutul Akkermanului, dar în schimb clima e mai favorabilă. Așa că neputîndu-se

245
lua ca normă ţinuturile sau clima, în exproprierea moșiilor, va trebui să ne folosim de
scara mecanică pe care am propus-o. Am luat pentru marea proprietate un minimum de
100 ha, fiindcă același minim e adoptat și în România. Afară de aceasta, în statistica
rusească a Basarabiei se văd trecuţi ca proprietari cei ce au de la 50-100 des., un număr de
550 de gospodari, cu un total de 41 000 des., cei mai mulţi avînd cîte 70-80 des. de cap.
În statistica de la 1905, nu mai găsesc decît 403 proprietari care au între 50 și 100 des.,
deţinînd în total 30 000 ha.
Dacă am coborî minimul sub 100 ha, am lua de la acei 403 proprietari cîte 5, 10 sau
15 ha de fiecare, cei mai mulţi avînd mai mult decît 60–70 ha. Și am lovi mai ales în gospo-
dăriile ţărănești, care au reușit să înjghebeze o proprietate mijlocie, care, cum v-am vorbit,
e apărată prin proiectul dlui Garoflid. Dl dep. Tudose răspunzînd că cu nicio propunere
n-au să poată fi împăcaţi marii proprietari, căci nici în România n-au putut fi împăcaţi,
chiar cu proiectul Garoflid. Am fixat un maximum de 3 000 des. de la care să se ia toto-
dată tot ce trece peste 300 des., deoarece în Basarabia nu sînt decît 37 de proprietari mari,
care au peste 3 000 des.
La ceasurile 8 se face pauză.

Dep. Buciușcan propune ca norma de pămînt care se va lăsa proprietarilor să fie de la

50 până la 100 des., avînd în vedere că în unele părţi pămîntul e bun, iar în altele mai slab
și că unii proprietari mai au și vii, și livezi, care trebuie să intre tot în această întindere de
pămînt.
Dl Celebidaki, răspunzînd dlui prof. Murgoci, spune că Domnia Sa s-a supărat degeaba
pe specialiștii ruși, fiindcă a ieșit în timpul cînd vorbea din ședinţă, căci ei nu cunosc limba
românească și tot degeaba o ascultau. Însă raportul dlui prof. îi interesează mult și de aceea
au cerut ca acest raport să fie tradus și în rusește.
Domnia Sa spune mai departe că și ei, experţii, au lucrat în interesele locuitorilor Basa-
rabiei și că chestia naţională aici n-a jucat niciun rol. Proiectul dlui Murgoci pe dînșii nu-i
mulţumește, deoarece acei care dezleagă chestia agrară trebuie să fie conduși de princi-
piul economic, social și așa mai departe. În privinţa statisticii necesare reformei agrare, dl
Celebidaki spune că o astfel de statistică mai înainte în Rusia n-a trebuit. Acum însă de
la revoluţie încoace, această statistică a început să se lucreze. Dar lucrul a mers greu din
pricina tulburărilor și a împotrivirii ţăranilor.
În prezent Directoratul de agricultură nu eliberează cele 300 000 de ruble, din suma
votată de Sfatul Ţării10, așa că lucrul nu poate fi isprăvit. Dacă dl Murgoci apără proprie-
tatea mare și mijlocie, apoi ce proprietate e aceea de 300 des., mare sau mijlocie, mai ales
avînd în vedere că pămîntul în Basarabia nu e totuna. Se face o gospodărie hoţească nu
cînd e mai mare de 500 des., ci cînd se reduce terenul de cultură, secătuindu-se pămîntul
și nelăsîndu-se un teren de schimb pentru odihnă. E adevărat că pămîntul în ţinutul
Hotinului e bun, însă roada pămîntului atîrnă de climă. Nu susţin proiectul dlui prof.
Murgoci, socotindu-l că nu e potrivit pentru Basarabia. Statul poate să exproprieze și
chiar tot pămîntul, însă trebuie păstrate, dintre proprietăţi, acele proprietăţi mari pe
care se face o gospodărie de cultură raţională. Aceste proprietăţi vor fi cruţate de expro-
priere, numai după ce vor fi îndeplinit anumite condiţiuni. Deoarece, după unele date,
pămîntul semănat de proprietarii mari nu trec de 340 000 des., proprietăţile pe care se
face cultură raţională vor fi alese numai din aceste întinderi de pămînt, iar pe de altă
parte, se vor expropria în întregime acele proprietăţi, pe care nu se face o agricultură
raţională. Așa că în mîna proprietarilor nu va rămîne mai mult pămînt decît după pro-
iectul dlui Murgoci.
Dl Pojoga se miră că se cere așa grabnic o statistică. În Rusia o asemenea statistică
s-a făcut în 8 ani. Nu s-a adus nicio dovadă în sprijinul proiectului dlui Murgoci, dar în

246
raportul Domniei Sale se simte una: „eu așa vreau” sau „așa vă sfătuiesc”. Domnia Sa spune
că gospodăria mare nu totdeauna poate să fie exploatatoare și aduce pildă din gubernia
Harkovului și a Kievului, unde unele gospodării care se fac pe mai multe mii de desetine
aduc numai folos locuitorilor de primprejur, care cîștigă mult pe lîngă aceste gospodării.
Trebuie deci ca să se ia în seamă mai întîi de toate interesele statului întreg, iar nu să se
dezlege chestia din înălţimea clopotniţei proprii.
Dep. Cocîrlă e pentru exproprierea completă, căci nu pot să fie unii proprietari favori-
zaţi cu cîte 300 des. iar alţii cu cîte 100 des. Proprietarii mari au mers întotdeauna contra
intereselor neamului și deci nu are de ce să ne fie milă de dînșii. În unele ţinuturi, ca al
Orheiului, de pildă, dacă se va lăsa proprietarilor mai mult de 100 des., nu are ce să se mai
dea ţăranilor. Cultură raţională nu au făcut-o boierii, ci numai zemstvele, iar pe de altă
parte, proprietarilor li se plătește pentru pămîntul expropriat, cu scop ca ei să poată face
fabrici în ţară11. Prin urmare, ei ar putea face și gospodărie raţională, și fabrici în același
timp.
Dep. Stavriev, ca unul care face și gospodărie mică și a slujit și în economii mari, spune
că o gospodărie bună se poate face numai pe o întindere de 500 des., iar dacă trece mai sus
de această întindere, apoi cu prisosul se face numai speculă. Pentru 10 lucrători buni, e de
ajuns 30 des.12 , însă pot să fie lăsate proprietarilor pînă la 50 des. socotind aici și viile, și
livezile.
Dep. Grosman: – În chestia întinderii de pămînt care se va lăsa proprietarilor, după
cum se vede, sînt două păreri: una la care se asociază și toţi experţii, că în interesul pro-
ducţiunii ţării trebuie să se lase toate gospodăriile de cultură raţională, ceea ce nu ar fi
mai mult decît dacă s-ar lăsa pămînt după sistemul mecanic. Altă părere care, din punc-
tul de vedere al ușurinţei și al dezlegării grabnice a chestiei agrare spre satisfacere a cît
mai mulţi lucrători de pămînt, este sistemul mecanic, deși e mai puţin potrivit. Aceste
două păreri ar trebui împăcate, însă prof. Murgoci, care susţine ultima părere, nu prea are
dreptate dacă crede că legea nu e datoare să dea seama nimănui. De la fiecare lege se cere
ca ea să fie motivată, adică lămurită din punctul de vedere al dreptăţii. Dacă se presupune
că proprietarilor care au 500-2 000 des. de pămînt se vor lăsa cîte 150 des., apoi de ce să
se lase tot atît pămînt celor care au cîte 510 des. și cîte 1 000 des. Mai drept ar fi dacă
s-ar lăsa după un procent oarecare. De pildă, celor care au de la 500-2 000 des., afară de
100 des., să li se mai lase încă 5%, ceea ce nicidecum n-ar mări întinderea de pămînt care
se lasă. Atunci celui care are 600 des. i se vor lăsa 105 des., iar cel care are 2 000 des. va
rămîne cu 195-200 des. de pămînt.
Dep. Ţîganko: – În ultimele ședinţe ale Comisiei Agrare s-a dezbătut o problemă
foarte grea despre întinderile de pămînt lucrător13, care se va lăsa proprietarilor. E adevărat
că problema aceasta, după cum s-a văzut și din discuţiile membrilor Comisiei, se poate
dezlega în mai multe chipuri. Însă eu îmi iau îngăduiala să împart aceste propuneri în mai
multe categorii, fiecare categorie punînd-o în lumina momentului politic de faţă.
Propunerile din categoria dintîi se bazează pe principii foarte drepte și scumpe, pentru
fiecare democrat cinstit și sincer, și care sînt: lotul de drept, lotul de consum, lotul de muncă
și lotul organizaţional-producător.
Tot ce privește aceste norme a fost pe deplin și amănunţit lămurit în literatura rusească
din perioada de pe urmă revoluţionară, și eu cred că toţi membrii Comisiei cunosc îndes-
tul aceasta14. Lăsînd la o parte tot ce privește înfiinţarea acestor principii din punctul de
vedere al campaniei politice în momentul de faţă, eu trebuie să vă spun că înfăptuirea
măsurilor pe aceste principii, din punct de vedere tehnic, nu este cu putinţă astăzi. Afară
de mulţimea datelor statistice, care se cer pentru alcătuirea fiecăreia dintre loturile arătate,
după localităţile Basarabiei, mijlocie pentru ţinuturi și mijlocie pentru întreaga provincie,
ca să poată fi regulată colonizarea, ne mai trebuie să mai avem încă un număr destul de

247
mare de agronomi și ingineri pe care nu-i avem și care erau închipuiţi în zemstve prin acele
comitete pămîntești care n-au cam corespuns pretutindeni menirii lor. Aceste comitete au
fost desfiinţate de către Directoratul nostru. Iată una dintre imposibilităţile tehnice de a
face o reformă agrară bazată pe temeiurile pe care le-am arătat în prima categorie. De aceea
trec la a doua categorie a posibilităţilor de a dezlega chestia agrară.
A doua stare de lucruri a fost scoasă la iveală de domnii experţi, care în chestia întinde-
rii de pămînt ce se lasă proprietarilor au pus 2 principii: a) nimănui să nu se lase nimic și
b) orișice gospodărie (mare proprietate) să se lase după ce va fi cercetată individual și se va
găsi că e folositoare din punctul de vedere al intensivităţii și producţiei ei, sau după munca
cît încape pe dînsa, sau dacă are un caracter de gospodărie-model sau de cultură raţională.
Părerea întîi a domnilor experţi, foarte radicală, firește că nu e în contrazicere cu prin-
cipiul dreptăţii sociale și, ca idee, nimicește cu desăvîrșire înţelesul proprietăţii indivi-
duale asupra pămîntului. Aceasta cu drag o va îmbrăţișa socialistul revoluţionar și eu
cu deosebită bucurie felicit acest pas al experţilor noștri. Numai că, cu această ocazie,
eu vreau să fac cîteva observaţii. Cu toată democraţia și revoluţionismul politicienilor
și al grupărilor politice din Rusia în perioada revoluţionară, totuși de acest pas se apro-
piau toate partidele revoluţionare cu multă băgare de seamă, afară doar de bolșevici și cu
tot democratismul lor chestia aceasta n-a fost dezlegată în modul acesta. Așa, de pildă,
înaintea Comisiei pentru alcătuirea legii agrare în Rusia, de pe lîngă Comitetul General
de Agricultură în cele dintîi ședinţe ale ei, la care s-a discutat raportul lui Kaufman15,
această chestie nici nu s-a ridicat, înţelegîndu-se prea bine ce groaznică zdruncinare ar
aduce ea în viaţa economică a ţării. În al doilea rînd, vă amintesc de Rada din Kiev,
care cu toate că era compusă numai din socialiști, cînd a trebuit să discute întinderea de
pămînt ce va trebui lăsată proprietarilor, a hotărît această întindere de pămînt mi se pare
la 40 des., firește că în zgomotul strașnicelor învinuiri ale elementelor bolșeviste, cum că
această Radă e burgheză. Și așa pe această cale a radicalismului nu pot să vă sfătuiesc să
mergeţi și cred că nici Dvs. nu veţi merge.
Chestia a doua ridicată de domnii experţi pentru noi nu e o chestie nouă, și noi foarte
mult ne-am oprit asupra ei cînd am discutat chestiunea lichidării proprietăţii mari. Însă,
spre marea mea părere de rău, această chestie a fost dezlegată nu așa cum voiesc domnii
experţi, ci cum a voit o parte din Comisie. În chestia aceasta vă voi da oarecare lămuriri.
După impresia pe care mi-au făcut-o consfătuirile avute cu o parte din domnii membri ai
Comisiei, am ajuns la încheierea că toţi membrii înţeleg marea însemnătate a așa-ziselor
gospodării de cultură raţională, căci afară de însemnătatea pe care o au pentru stat, prin
intensivitatea producţiunii, însemnătatea lor ca model etc., păstrarea lor mai este încă nea-
părată chiar pentru însăși gospodăriile ţărănești (gospodăriile de seminţe, de viţe de soi,
pepiniere și altele) și acest punct de vedere îl împărtășesc toate elementele conștiente ale
Comisiei noastre. Însă care este pricina că Comisia în chestia aceasta nu a putut ajunge la
o hotărîre unanimă? Pricina este următoarea: dezbinarea s-a făcut nu în chestia păstrării
acestor centre de cultură în gospodăria sătească, de care e așa de săracă Basarabia noas-
tră, ci în chestia lăsării acestor gospodării în seama foștilor proprietari. În chestia aceasta
majoritatea Comisiei a ajuns la hotărîrea că pomenitele moșii trebuie expropriate în fon-
dul statului (afară de cîteva excepţii). Pentru ca să fie date spre exploatare organelor de sine
ocîrmuire obștească. Așa presupun că gîndește majoritatea Comisiei să dezlege această
chestie, cînd se vor lua hotărîri despre împroprietărirea și organizarea fondului de pămînt
al statului. Firește că în chestia aceasta pot să fie felurite puncte de vedere și această deo-
sebire s-a văzut în lucrul comisiei agrare în toată Rusia, unde președintele ei, unul dintre
cei mai de vază cooperatori din Rusia și cel mai de vază membru al Partidului Socialiștilor
Revoluţionari16, nici într-un chip nu crede că este cu putinţă în vremea de faţă trecerea

248
gospodăriilor de cultură raţională de la stăpînii de astăzi în seama organelor de ocîrmuire
locală a cooperativelor sau oricărui alt organ obștesc.
Majoritatea Comisiei a împărtășit punctul de vedere al președintelui său, măcar că în
Comisie erau membri și de altă părere. Comisia noastră a plecat de la un punct de vedere
diametral opus părerilor lui Maslov, găsind că gospodăriile de cultură raţională au fost
șterse de ultimul vifor al revoluţiei și cu aceste gospodării în sate le vor putea înjgheba din
nou organele noastre de sine ocîrmuire. Acesta a fost cel mai mare argument. Al doilea
argument a fost teama că chiar și sub cel mai mare control al multor comisii agronomice
totuși se vor face greșeli și nedreptăţi cînd se vor preţui feluritele chipuri și categorii de
gospodărie de cultură raţională. Plecînd de la această stare de lucruri și de la hotărîrile
luate de noi, vedeţi că partea întîi a propunerilor domnilor experţi nu poate fi primită; iar
partea a doua nu poate să fie fără ca să ia o altă hotărîre îndeobște în chestia gospodăriilor
de cultură raţională.
Rămîne deci să trecem la o a treia categorie de propuneri făcute de un grup de eco-
nomiști români în privinţa întinderii de pămînt, care se va lăsa proprietarilor, propuneri
reflectate din anteproiectul ministrului Garoflid și care e întru cîtva schimbat și înaintat
nouă de prof. Murgoci. Aceste propuneri ne-au fost lămurite destul de dl profesor și fie-
care din Dvs. le cunoaște bine, deoarece sînt ușor de înţeles. Dl profesor împarte toate
moșiile proprietărești mecanic după un singur semn de deosebire – mărimea moșiei –
și după mărimea fiecărei moșii hotărăște și întinderea de pămînt care va fi lăsată propri-
etarului, de la 100-300 des. După părerea mea, singurul merit al unei astfel de dezlegări
a chestiei este ușurinţa ei. Însă cînd privești această scară de socoteli, fără voie se naște
întrebarea: pe ce ești bazat și ce anume motiv a provocat necesitatea stabilirii uneia sau
alteia din aceste norme de repartizare? De ce după cum proprietarul care are 500 des. i se
lasă 150 des., așa și proprietarului care are 990 de des. i se lasă tot 150 des.; celui care are
1 000 des. i se lasă 200 des., iar celui care are 50 000 des. i se lasă 300 des.?
Care este temelia acestei reforme? Care e principiul dreptăţii sociale? Nu-l găsesc. Prin-
cipiul producţiunii statului? Nici acest principiu, după părerea mea nu e potrivit, sau dacă
e, apoi e într-o măsură foarte neînsemnată. Căci dacă se va lăsa proprietarului de la 20 pînă
la 5% din fosta lui proprietate, atunci își schimbă și asolamentul; în general, tot caracte-
rul aceleia, iar o asemenea fărîmiţare a gospodăriei nu aduce niciun folos gospodăriilor
mari capitaliste și nu știu dacă vor aduce mare folos în gospodăriile sătești. Aceste bucăţele
neînsemnate de pămînt, care se lasă proprietarilor după proiectul prof. Murgoci, nu vor
putea îndulci antagonismele de clase și nici vreun efect politic nu va avea. Ţinînd socoteală
că Basarabia e mai mult o ţară agricolă, știm că cei mai mulţi din locuitorii ei, ţăranii,
care stăpînesc cîte o bucăţică mică de pămînt, în cea mai mare parte au viaţă de nevoiași,
tocmai din pricină că au foarte puţin pămînt. Deci numai în interesul acestei clase de
locuitori trebuie să fie făcută reforma agrară, la care am lucrat noi lunile din urmă. Voind
ca să trecem reforma mai cu fără durere pentru toată ţara și ca să nu aducem mari zdrun-
cinări în viaţa majorităţii locuitorilor, noi trebuie să stăruim cu putere în punctul nostru
de vedere asupra micilor gospodării ţărănești (care nu trec de norma mijlocie de muncă în
Basarabia), și atunci cînd vom alcătui fondul de pămînt al statului, aceste gospodării să
nu fie atinse deloc. Ţin să propun Comisiei să fie cu băgare de seamă faţă de gospodăriile
mijlocii sau așa-numitele pe jumătate capitaliste.
Acestui fel de gospodării în Basarabia i se dă o însemnătate foarte mare mai ales la
răzeși. În privinţa trăiniciei acestor gospodării și a valorii lor pentru gospodăria statului
sînt motive decisive care le îndreptăţesc existenţa. Din istoria chestiei agrare în diferite
ţări ale lumii (Anglia, America și, în parte, Franţa) se vede că gospodăriile mijlocii în cli-
pele de mari prefaceri ale ţării au rămas cele trainice și neclintite. Eu prefer gospodăria
mică de muncă celei mari capitaliste, cu o singură condiţie negreșit că aceste gospodării

249
să fie și să se folosească individual. Cînd însă pămîntul se folosește în devălmășie, atunci
gospodăriile mari au preferinţă vădită. Din acest punct de vedere, în chestia întinderii de
pămînt care se va lăsa proprietarului, după ce se va expropria pămîntul în fondul statului,
sfătuiesc Comisia să decidă întinderea gospodăriilor ce se va lăsa ca să nu întreacă mărimea
gospodăriilor mijlocii de muncă sau mijlocii capitaliste. Această măsură mijlocie pentru
Basarabia trebuie să fie cam aproape 50 des. Firește că, stabilind această întindere, reforma
noastră va lovi greu în gospodăriile marii proprietăţi, ridicînd împotriva noastră o puter-
nică clasă de locuitori, care mai ales în ultimul timp au început să ia măsuri de apărare.
Noi însă nu vom putea înlătura această ciocnire de interese. Cînd se va împărţi pămîntul
conform hotărîrii noastre, e firesc lucru și politicește necesar ca statul să reglementeze cu
forţa această împărţeală.
Cunoscînd însă pe deplin toată răspunderea hotărîrii care o luăm noi, vom întîmpina
liniștiţi toate greutăţile punerii în aplicare a acestei hotărîri, adînc convinși fiind că acesta
e singurul mijloc ca măcar cît de puţin să realizăm dreptatea socială și necesitatea ideii de
stat în momentele grele politice pe care le trăiește întreaga noastră ţară.
Dl Stepanov arată că neajunsul proprietăţilor mari a fost acela că venitul (renta) produs
de ele se întrebuinţa la mărirea proprietăţii în larg, iar nu în adînc. Însă aceste proprietăţi,
lărgindu-se pînă la un loc, apoi se risipeau și de aceea în ţară nu avem acum gospodării de
însemnătate naţională. Ţăranii nu aveau mijloace ca să facă o gospodărie bună. Moșiile
proprietărești mai mult se dădeau în arendă. Nu e adevărat că dacă se vor strica propri-
etăţile mari, atunci se va distruge gospodăria sătească, căci pe 300 des. se poate face o
gospodărie bună. Și cît mai puţin pămînt i se va lăsa gospodăriei, cu atît ea poate să fie
de cultură mai raţională. Totuși nu se va putea fixa pentru toate gospodăriile numaidecît
300 des. Sînt mulţi factori care vor contribui la fixarea întinderii de pămînt, care se va lăsa
proprietarilor, precum viile, grădinile, apropierea de oraș și altele.
Dep. Buzdugan: – Ţin să arăt Comisiei că dacă se va lua ca normă, cînd se va hotărî,
cît să se lase marii proprietăţi – capitalul care s-a înglobat în moșie, atunci mai bine de
jumătate din pămîntul expropriat va rămîne marii proprietăţi. Prin urmare, îmi menţin
părerea exprimată în sensul scării mecanice, propusă de dl prof. Murgoci.
Ședinţa se ridică la ceasurile 10 seara.

Președintele Comisiei
Secretar

Note

1 În linii generale, calculul este corect, dar suprafața ce urma să fie expropriată avea să fie mai mare.
2 Această afirmație a lui Crihan nu era fondată pe nimic real.
3 Evaluări complet rupte de realitate.
4 Examinările ulterioare ale situației privind fondul funciar al Basarabiei aveau să demonstreze că
aceste calcule erau greșite. În acel moment, Murgoci nu cunoștea încă relațiile agrare din ținut.
5 Nici aceste evaluări nu erau fondate, din cauza lipsei condițiilor pentru dezvoltarea normală a gos-
podăriei țărănești și a agriculturii basarabene, în general.
6 Arendarea obligatorie a pămînturilor marii proprietăți, care era o metodă feudală de exploatare
agricolă, nu avea cum să contribuie la crearea gospodăriilor rentabile de tip capitalist.
7 Probabil, avea în vedere scara mecanică, așa cum se vorbește mai sus și cum va spune în continuare.

250
8 Realizarea reformei agrare și evoluția agriculturii Basarabiei în anii următori aveau să infirme total
aceste supoziții.
9 Această părere avea să se arate cea mai potrivită pentru realitățile agrare din Basarabia.
10 Pentru Direcția de statistică a Zemstvei ținutale.
11 Speranța că marii proprietari se vor apuca să facă fabrici, din banii primiți pentru exproprierea unei
părți a pămîntului lor, avea să se arate deșartă.
12 Acest calcul nu se arată suficient de limpede; pentru lucrările ce trebuiau efectuate într-o gospodă-
rie cu 30 des., nu era nevoie de 10 lucrători buni.
13 Evident, pămînt cultivabil.
14 Membrii Comisiei nu aveau de unde să cunoască, cu toții, literatura la care se referă Țîganko; cîțiva
nu cunoșteau limba rusă, iar alții, cei mai mulți, aveau puțină carte și nu erau deprinși cu studiile
profunde, sistematice. De altfel, deputații-țărani se arătau refractari față de cărțile în care erau
descrise relațiile agrare: vezi de ex. procesul-verbal nr. 34, cuvîntarea lui Galițchi.
15 Vezi procesul-verbal nr. 12, nota 4.
16 Referire la S.A. Maslov, politician antibolșevic, savant-economist, specialist în relațiile agrare. Vezi
și procesul-verbal nr. 13, nota 5.

251
 PROCESUL-VER BAL NR. 32
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 31 iulie 1918

Şedinţa se deschide seara la ceasurile 7 sub preşedinţia dlui Erhan.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra întinderii de pămînt care se va lăsa proprietarilor
şi asupra lotului de împroprietărire.

Dep. Alexandri: – Chestiunea care se cuprinde în proiectul dlui Murgoci poate fi pri-
vită din 2 puncte de vedere: din punctul de vedere al milionarilor, care vor să mai rămîie
încă cu sute de desetine de pămînt, după cum face dl Murgoci (îmi îngădui să numesc
milionari pe toţi care au mai mult de 1 000 des. și chiar și 500 des.), sau din punctul de
vedere al milionului de săraci fără pămînt sau cu pămînt puţin (mă folosesc de cifrele dlui
Crihan, scoase din datele oficiale și din care rezultă tot un milion de locuitori fără pămînt
sau cu pămînt puţin). Dl Murgoci vorbește în proiectul său de acea proporţie, după care
de la milionari se ia foarte mult, de pildă, din 2 000 des. se ia mai mult de 1 600 des.,
rămînîndu-i numai 350 des. și deci s-ar părea, după schema dlui Murgoci, că este cu drep-
tate să se lase și proprietarilor proporţional cu moșiile lor, acele cîteva sute de desetine. Dar
aceasta este așa numai la întîia privire, însă dacă am studia mai de aproape această formulă,
rezultatele sînt din cele mai neașteptate.
Mai întîi de toate oratorul și dl Kosovici1 au menţionat că nicăieri în lume nu e așa de
puţin pămînt ca la noi, mai ales în ţinutul Hotinului, și nicăieri în lume produsul nu e așa
de mic și, prin urmare, nici norodul sărac nu trăiește așa de greu ca la noi.
Vasăzică, dacă am urma proiectul dlui Murgoci, apoi în ţară ar rămîne, pe de o parte,
un milion de săraci fără pămînt, iar pe de alta, milionarii cu sute de desetine de pămînt.
Or nu aceasta e chemarea Dvs. Nu uitaţi, domnilor, că sînteţi aleșii poporului, arătîndu-vă
prin aceasta încrederea lui. Proverbul vechi zice: „Glasul norodului e glasul lui Dumnezeu”.
Dvs. împliniţi în același timp două misiuni: misiunea lui Dumnezeu și cea a poporului.
Nu uitaţi, cît timp staţi între acești patru pereţi, că milioanele de mîini se întind spre
noi cu nădejde că le veţi alcătui viaţa lor mai bine decît pînă acum. Acest bine nu-l pot înţe-
lege altfel decît ca să aibă o bucăţică de pămînt pentru căsuţă și o livadă mică cu grădină.
Și au toată dreptatea.
Milioane de suflete se roagă pentru Dvs., străduiţi-vă să le îndreptăţiţi încrederea lor.
Oare aţi uitat Dvs. că mai mult de jumătate din muncitorii de pămînt trăiesc pe pămînt
străin și în case străine? Vulpile au vizuini și păsările au cuibul lor, iar fiul omenesc nu are
unde își pleca capul său, cum zice Sf. Scriptură. Da, aceasta așa e, vulpile își au vizuinile lor
și păsările cuiburi, iar oamenii unii au de toate, iar alţii nu au un locușor de pămînt unde
ar putea să-și nască și să-și crească copiii.
Lor le este lăsat numai drumul mare, pe care să alerge pînă cad de oboseală căutîndu-și
de muncă pe lanurile străine. Aceasta a fost înainte și ea ne-a condus la revoluţie. Și dacă
mulţimea, o sută de milioane de muncitori de pămînt, pe vremuri s-a ridicat și ca o mare
înviforată v-a aruncat pe Dvs., domnilor deputaţi, pe aceste scaune, apoi eu îndrăznesc
să spun că nu de aceea valul revoluţiei v-a mînat pe Dvs. pînă la Sfatul Ţării, făcîndu-vă
aleșii săi, pentru ca să repetaţi orînduielile vremurilor vechi. Și deși cu mintea mea nu
pot să aprob violenţa, totuși ar fi păcat ca revoluţia să nu aducă niciun folos, după atîtea
jertfe.
În istoria fiecărui neam sînt așa-numitele table de aur, pe care istoricul scrie numele
eroilor, ale oamenilor care mor pentru ideile mari. Iar alături de aceste table de aur sînt și

252
alte table negre, pe care se scriu numele eroilor răului și ai întunericului. Sînteţi chemaţi să
prefaceţi toată viaţa noastră de sus pînă jos. Pe Dvs. vă așteaptă amîndouă tablele.
După puţină discuţie, se pune la vot următoarea rezoluţie a dlui Moghileanski:
1. În interesul păstrării gospodăriilor mijlocii se stabilește norma lăsării de pămînt de
50 des. în care nu intră livezile și viile.
2. Din proprietăţile care trec de această normă, prisosul pămîntului se expropriază în
fondul statului pentru împărţirea în loturi de împroprietărire, care propunere se votează
cu 16 voturi pentru și 3 contra.
Dl Moghileanski propune ca, în interesul lucrului, să fie chemaţi la Comisie și experţi
români.
Dl Kosovici susţine această părere, spunînd că dînșii, ca experţi ruși, poate că au tratat
toate chestiunile din punct de vedere rusesc, de aceea este de părere că ar fi bine să vie în
Comisia Agrară și alţi experţi români, afară de dl prof. Murgoci.
Dep. Buzdugan susţine că a ridicat de mult chestia aceasta a experţilor români, dar
nimeni nu l-a susţinut.
Dep. Ţîganko spune că el, ca președinte al Comisiei Agrare, a încercat să cheme speci-
aliști și reprezentanţi ai diferitor partide politice din România, dar Sfatul Directorilor n-a
voit să acorde creditele necesare pentru aceasta.
Dep. Buzdugan spune că din România venise cîţiva experţi fără plată, dar, din pricină
că în Comisie se vorbește numai rusește și neînţelegînd discuţia, au plecat.
Comisia din nou hotărăște ca la lucrările ei să cheme, prin Sfatul Directorilor, și speci-
aliști din România.

Răscumpărarea pămîntului.
Dep. Buzdugan propune ca pămîntul să se exproprieze nu ca răscumpărare (vîkup), ci
ca o răsplată oarecare (voznograjdenie)2 .
Dl Moghileanski spune că Partidul Socialiștilor Revoluţionari susţine că pămîntul
proprietăresc trebuie să se ia fără nicio plată, iar proprietarii să aibă dreptul numai să fie
susţinuţi de stat pînă se vor așeza în noua stare a vieţii sociale. Cît despre cuvîntul răscum-
părare sau plată, aceasta a fost una.
Dl Celebidaki propune ca pămîntul să se ia cu plată, spunînd că a răscumpăra înseamnă
a plăti cît face. Cuvîntul răsplată nu înseamnă răscumpărare, dar cel mai bun e termenul
„plată”, căci atunci pămîntul poate fi plătit sau cît face, sau după alte socoteli.
Dep. Țîganko lămurește că cuvîntul „a răscumpăra” înseamnă a plăti după preţul de
pe piaţă, iar „răsplată” se face atunci cînd se plătește după un preţ hotărît3. De pildă, zice
Domnia Sa, cînd pîinea ţărănească se rechiziţionează pentru nevoile statului cu 3 ruble
pudul, aceasta e răsplată (voznagrajdenie), iar cînd Duma Orășenească plătește proprieta-
rului Sinadino 25 de ruble pe aceeași cantitate (pud) de pîine, aceasta este o răscumpărare4.
Dep. Grosman propune să se pună cuvîntul „răscumpărare”, căci însuși statul va stabili
preţul pe pămîntul expropriat, după preţul pieţei, deci al răscumpărării. Cuvîntul „răs-
plată” (voznagrajdenie) e mai primejdios, căci atunci proprietarii pot să ceară să fie despă-
gubiţi de toate: de inventar, de curţile risipite și de altele.
Comisia, cu majoritatea voturilor, hotărăște că pămîntul proprietarilor se va expropria
în fondul de pămînt al statului cu „plată”.
Se face apoi o propunere ca să se aleagă o comisie financiară care să dezlege problema
agrară din punct de vedere financiar.
Dl Celebidaki spune că chestia aceasta trebuie împărţită în două părţi: partea răscum-
părării și partea finanţării și deci trebuie alese două comisii.
Dl Koșko spune că în privinţa mijloacelor de răscumpărare ar trebui să se lucreze un
raport de către Directoratul de finanţe.

253
 Dep. Buzdugan spune că trebuie numai hotărît principiul răscumpărării, iar mijloacele
de răscumpărare vor privi pe Directoratul de finanţe.
Comisia hotărăște să se aleagă o comisie financiară, compusă din cinci membri, și
anume:
1) Domnul Koșko
2) –”– Krivorukov
3) –”– Buzdugan
4) –”– Buciușcan
5) –”– Tudose
La 8 ceasuri și jumătate seara ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei
Secretar

Note

1 Frază confuză. Se pare că trebuie de presupus că în această propoziție vorbitorul nu se referă la

Murgoci, ci la datele lui Kosovici.
2 Două cuvinte rusești, fapt ce demonstrează că în Comisie de obicei chiar și deputații moldoveni
operau cu termeni în limba rusă. Propunerea lui Buzdugan (în fond, aceeași ca și a lui Moghi-
leanski, care se prezenta ca teoretician al socialiștilor-revoluționari) își avea originea în vederile
socialiste, după care pămîntul nu era al proprietarilor, ci al întregului popor și deci nu putea fi
[răs]cumpărat de la cei care nu erau stăpînii lui. Formal, termenul pare a fi corect, dar din conside-
rente de echitate socială nu putea fi acceptat. Însă, pentru a evita tensiunile sociale, acestora urma
să li se dea o anumită plată, a cărei formă trebuia să fie stabilită de către Comisia Agrară. Evident că,
sub presiunile guvernului și, mai puțin, ale proprietarilor, Comisia va trebui să renunțe la o astfel
de optică, așa cum demonstrează decizia luată de ea asupra subiectului respectiv chiar în această
ședință.
3 Probabil, cu sensul de preț convenit de comun acord.
4 Poate din cauza unei anumite inexactități a textului, lămurirea celor două noțiuni nu se arată pre-
cisă și convingătoare. După cum plata foarte mică, și deci nedreaptă, pentru pîinea rechiziționată
de la țărani nu poate fi considerată răsplată, tot așa plata pentru pîinea cumpărată de la marii
proprietari nu poate fi calificată drept răscumpărare. De fapt, cuvîntul „răscumpărare” în cazul de
față este utilizat cu sens impropriu, de vreme ce el vizează plata pentru un lucru care trebuie readus
la posesiunea în care s-a aflat înainte de a fi cumpărat.

254
 PROCESUL-VER BAL NR. 33
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 2 august 1918

Şedinţa se deschide seara la ceasurile 5 sub preşedinţia dlui Ţîganko, preşedintele

Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra întinderii ce se va lăsa proprietarilor la expropri-
erea moşiilor lor şi cu privire la lotul de împroprietărire.

Se ia în discuţie anteproiectul reformei agrare al dlui prof. Murgoci, în care întinderea

de pămînt ce se va lăsa proprietarului e prevăzută în art. 10, 11 și 121.
Dep. Lunev întreabă de ce în anteproiect se spune că exproprierea marilor proprietari
se va face ţinîndu-se seamă de suprafaţa pe care o aveau acești proprietari la începutul
războiului (14 iulie 1914), cînd se știe că vînzarea pămîntului în Rusia a fost permisă pînă
la revoluţie.
Dl Moghileanski spune că nu trebuie să fie luate în seamă vînzările de pămînt care s-au
făcut după 12 iulie 1917, dată de cînd se oprise orice vînzare, chiar dacă aceste vînzări s-au
făcut cu dezlegarea Directoratului de agricultură, deoarece acest Directorat nu era împu-
ternicit să dea dezlegări de vînzare.
Președintele propune să se hotărască întîi ce se face cu pămînturile rele, dacă aceste
locuri intră în întinderea de pămînt care se va lăsa proprietarilor.
Dep. Buciușcan propune ca bălţile și pămînturile rele să rămînă în fondul statului, iar
chestia subsolului să se discute pe urmă.
Dl Kosovici spune că nu se pot lăsa bălţile și pămînturile în fondul statului, cînd se
vor nimeri să intre înăuntrul delniţelor2 care se vor lăsa proprietarilor, căci atunci, aceste
pămînturi rele fiind învrîstate cu pămînturile proprietărești, statul nu ar putea trage
niciun folos din ele.
Dl Stepanov spune că a citit tot anteproiectul dlui Murgoci și dacă l-ar cunoaște toţi,
acest proiect nu ar stîrni atîta vorbă. Dl profesor spune ca întîi să se ia în fondul statului
tot pămîntul bun și rău și apoi să se lase proprietarilor cîte o anumită întindere de pămînt
bun, iar cel rău să rămînă în seama statului, care îl poate folosi în anumite scopuri. Lucrul
acesta e prevăzut în anteproiect, într-un articol deosebit.
Dep. Buzdugan: – Proprietăţii mari, dacă i se lasă o bucată de pămînt, trebuie să fie
numai pămînt arabil, iar cel necultivabil, chiar dacă ar fi în mijlocul acelui teren care i s-a
lăsat, trebuie să i se exproprieze, fără plată. Iar dacă pe acel teren se găsesc cariere de piatră,
mine sau cărbuni, ele vor fi expropriate statului.
Dep. Lunev spune că pămîntul rău poate fi făcut bun. Însă dacă în întinderea de
pămînt care se lasă proprietarului se vor găsi bălţi sau pămînt rău, atunci să i se adaoge
pentru aceasta pămînt bun.
Se pune la vot propunerea dep. Grosman: „Dacă în pămîntul lăsat proprietarilor se
găsește pămînt rău, pentru acest pămînt, pe lîngă aceste 50 des. lăsate, să li se adaoge pînă
la 20% pămînt bun”, care propunere se votează cu 9 voturi pentru, 8 contra și 5 abţineri.
Adunarea trece apoi la discutarea punctului al 14-lea, din anteproiectul dlui Murgoci,
care prevede neexproprierea curţilor, armanelor și grădinilor, precum și a locurilor de
primprejurul oricărei alte întreprinderi industriale și economice.
Dl Kosovici spune că deoarece Comisia expropriază numai pămîntul cultivabil, iar nu
și celelalte bunuri, întreprinderile industriale și economice trebuie să fie păstrate.

255
 Dep. Buzdugan propune ca locurile dimprejurul fabricilor, uzinelor și oricărei alte
întreprinderi să fie socotite în întinderea de pămînt care i se lasă proprietarului.
Dep. Buciușcan propune ca locurile dimprejurul întreprinderilor industriale și econo-
mice [să fie expropriate]3, dar ogrăzile, grădinile și locurile de arii (armane) să nu fie luate
în seamă.
Dep. Tudose și Cocîrlă sînt de părere că toate pămînturile care rămîn proprietarilor
trebuie să fie socotite în socoteala celor 50 des. care li se lasă, căci unii proprietari au îngră-
dit mult loc, iar alţii au făcut șanţuri chiar împrejurul moșiilor întregi.
Secretarul Năstase aduce la cunoștinţa adunării că acest articol din proiectul dlui Mur-
goci e la fel cu un articol al dlui Bazilescu4, care prevede că: viile, ogrăzile și livezile nu
intră în întinderea de pămînt care se lasă proprietarului și nici nu se expropriază. De aceea
propune ca Comisia Agrară să hotărască la fel.
Dep. Caraiman spune că unii proprietari au îngrădit cîte 5-6 des. împrejurul curţilor
lor și de aceea propune ca să nu intre în socoteala întinderii de pămînt care se va lăsa pro-
prietarilor, decît numai viile, livezile și locurile dimprejurul întreprinderilor.
Se pune la vot următoarea propunere: „Toate locurile dimprejurul întreprinderilor
industriale și economice, care locuri vor fi recunoscute de Comisia care va face expropri-
erea, că sînt neapărat trebuitoare pentru întreprindere, vor fi privite ca pămînturi care nu
sînt supuse exproprierii și nu intră în întinderea de pămînt cultivabil care se lasă proprieta-
rului”. Această propunere se primește de către toată adunarea, afară de unul care se abţine.
La 7 ceasuri și jumătate se face pauză.

După pauză, adunarea hotărăște ca în locul dep. Landau, care a ieșit din Comisie, să
fie numit ca membru dep. Ciorescu5, iar dep. Culava6 să fie socotit ca cel dintîi candidat.
Dl Moghileanski își dezvoltă apoi raportul asupra lotului de împroprietărire, pro-
punînd ca la împărţirea pămîntului celor ce-l muncesc cu braţele în Basarabia să fie luată
ca bază următoarea hotărîre a subcomisiei Comitetului de Pămînt din Petrograd:
1. La temelia stabilirii lotului, trebuie pusă întinderea de pămînt mijlocie care se cere în
fiecare loc pentru o gospodărie de muncă-consum și care se poate hotărî după următoarele
date:
a) îndestularea destul de bună cu cele trebuincioase pentru viaţă (din punct de vedere
local);
b) folosirea deplină a puterilor de muncă ale familiei, la lucrul cîmpului;
c) absenţa de muncitori de pămînt, care și-ar închiria periodic braţele.
2. În acele regiuni, unde cîștigurile, în afară de gospodăria sătească, au o însemnătate
mare, mărimea lotului va fi stabilită ţinînd seamă și de aceste venituri, afară de cazul cînd
acele îndeletniciri sînt pricinuite de lipsa de pămînt, răpind braţele muncitoare de la gos-
podăria sătească și mai ales cînd aceste venituri nu sînt nici prea mari și nici statornice.
3. Lotul de pămînt care ar garanta mijloacele de trai se stabilește în parte pentru fiecare
raion cultivabil, corespunzînd aproape unui ţinut.
4. Lotul după teritoriile ţinutale trebuie să-l stabilească organul central al statului.
5. Împărţirea pămîntului înăuntrul teritoriilor ţinutale se face după normele stabilite
de așezămintele de pămînt locale, iar aceste așezăminte locale, cînd vor calcula prisosul
de pămînt, nu pot să iasă din marginile întinderii ţinutale, hotărîtă de organul central al
statului, pentru fiecare ţinut.
6. Așezămintele de pămînt ţinutale împart pămîntul numai între obștiile sătești.
Hotărîrea a fost luată condiţionat, pînă ce va fi discutată chestia organizării teritoriale.
7. Împărţirea pămîntului numai între gospodării se face de către obștiile sătești, deci:

256
 a) dacă sînt obșcine, unde pămîntul din cînd în cînd se împarte din nou, acolo pă-
mîntul ce se dă din fondul statului se împarte după obiceiurile fiecărei obșcine și potri-
vit cu problemele de fond ale întregii reforme agrare;
b) dacă stăpînirea pămîntului este individuală, atunci pămîntul se împarte de către
obștea administrativă între gospodării după hotărîrea unei majorităţi anumite.
8. Cînd se va împărţi pămîntul înăuntrul obștii între gospodării deosebite, pămîntu-
rile cumpărate și cele nadelnicești7 date după gospodării, care rămîn în stăpînirea lor, li
se pun în socoteală acestor gospodării și potrivit cu aceasta li se micșorează întinderea de
pămînt obștesc.
9. Dacă în unele raioane ţinutale, rezerva de pămînt e deajuns ca tuturor locuitorilor să
li se împartă loturi întregi, atunci li se dau loturi întregi.
Notă: În acele raioane ţinutale, unde o rezervă de pămînt nu e de ajuns să se dea la toţi
locuitorii loturi întregi, se împarte pămînt după cît ajunge din rezerva statului sau numai
un ajutor, după împrejurări (colonizări și măsuri de politică economică).
Arătînd apoi că, după datele statistice, în fondul statului vor intra numai 1 200 000
și ceva de desetine, iar din 2 milioane și mai bine de locuitori din Basarabia, 80%
stăpînesc azi mai puţin de 5 des. de pămînt și trebuind ca toată această populaţie să fie
împroprietărită, găsește că pămînt e puţin, mai ales prin unele ţinuturi cu populaţie
deasă, cum e ţinutul Orheiului, Chișinăului și altele, și deci pentru niciun fel de lot de
împroprietărire n-ar fi deajuns8. Totuși propune ca, deoarece e necesar să se înteme-
ieze gospodării puternice, lotul de împroprietărire să nu fie în niciun caz mai mic de
12 des.9 Acest lot să nu se dea în proprietate ţăranului, căci atunci iar s-ar ajunge la sără-
cie, prin îmbucătăţirea pămîntului și alte neajunsuri ale proprietăţii individuale, ci tot
pămîntul expropriat să treacă în fondul de pămînt al statului și să se dea în arendă celor
care îl muncesc cu braţele lor10.
Deci celor care au primit mai puţin de un lot să li se dea în arendă îndelungată pămînt
pînă la completarea lotului, iar de la un lot în sus să nu se dea în arendă decît pe un timp
scurt. Cei care ar rămîne fără pămînt ar trebui să meargă să-și caute lucru pe la orașe și
atunci statul va trebui să ia măsuri să întemeieze industrii, fără de care viitorul ţării noastre
e primejduit.
Dep. Buzdugan întreabă dacă dl Moghileanski crede că ideile lui se potrivesc cu firea
populaţiei.
Dl Moghileanski: – Este numai o clasă care ar putea să afirme că au obiceiuri și datine
deosebite ideii de proprietate, aceștia sînt răzeșii. Ceilalţi locuitori au primit pămîntul
acum 50 de ani în urmă și nu se deosebesc cu nimic ca viaţă de ţăranii obișnuiţi. În timpul
din urmă împuterniciţii adunărilor ţărănești au înclinat mereu spre stăpînirea pămîntului
în devălmășie și spre desfiinţarea proprietăţii. Împărţirea proprietăţii la plugari, ca propri-
etate, nu dezleagă chestia agrară.
Colonizarea dintr-un ţinut în altul nu este cu putinţă, căci ţinutul sau satul care va
avea pămînt de prisos niciodată nu va lăsa să se mute cineva pe pămîntul lor. Conchide
afirmînd că tocmai din acest punct de vedere și-a făcut raportul său.
Dl Stepanov spune că dl Moghileanski a apucat taurul de coarne. Însă socializarea sau
naţionalizarea nu se poate face numai într-o parte de ţară. Pentru aceasta trebuie ca toată
lumea sau cel puţin măcar Europa să ajungă la aceeași idee11. Astăzi însă se cuvine să fim
practici și să facem ceea ce este cu putinţă de făcut, ţinînd socoteală mai ales de problemele
economice.
Dl Moghileanski răspunde că Basarabia este o ţară unde acum se face reforma agrară
înaintea celorlalte ţări și deci nu trebuie să o luăm înaintea vremurilor. Celelalte împărăţii
suferă și ele zguduiri, care negreșit se vor sfîrși cu dărîmarea stării de lucruri de pînă acum
și cu clădirea altei vieţi noi. Deci n-ar trebui nici noi să ne închidem drumul spre o altă

257
viaţă mai fericită. Dacă pămîntul va fi împărţit între ţărani, ca proprietate, atunci o altă
reformă agrară nu se va mai putea face și deci nicio transformare în direcţia aceasta.
Propune ca pămîntul să treacă în seama statului, iar plugarilor să li se dea numai spre
folosire vremelnică. Prin această procedare, producţiunea ţării nu va fi inferioară acelei
care se va obţine, dacă pămîntul ar fi dat în proprietate deplină. Pe urmă, dacă va veni
vremea, se va putea trece și la socialism.
Dep. Grosman întreabă întrucît deosebește socializarea de împroprietărire, odată ce
pămîntul nu are să mai crească și nici nu are să ajungă fiind puţin.
Dl Moghileanski: – Dacă pămîntul va fi dat ca proprietate, apoi el peste cîtăva vreme
iar se va grămădi în mîinile unora, iar ceilalţi vor rămîne fără pămînt. Însă dacă ar fi dat
pămîntul în devălmășie spre folosire vremelnică, apoi mai pe urmă, cînd se va înmulţi
norodul, statul le-ar reduce la toţi într-o proporţie mică și ar avea cu toţii cu ce trăi.
Dep. Galiţchi întreabă dacă un sat n-ar suferi pe nimeni altul pe pămîntul lui, chiar de
ar avea pămînt de prisos, atunci ce-i de făcut cu satul care are pămînt foarte puţin?
Dl Moghileanski: – Statul nu are să se mărginească numai la gospodăria sătească, căci
nu pot toţi să trăiască numai cu pămîntul. Trebuie să se facă fabrici, zăvoduri și să se dez-
volte industria12 . Însă la toate congresele mari din Rusia s-a zis în repetate rînduri că un sat
nu va suferi pe altul pe moșia lui.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 și 45 de minute.

Președintele Comisiei
Secretar

Note

1 Vezi procesul-verbal nr. 31, raportul lui Gh. Murgoci.

2 Delniță – termen cu semnificații variate. Aici, cu sensul obișnuit de teren, suprafață aflată în pro-
prietatea cuiva.
3 Această sintagmă se impune după sensul propoziției.
4 E vizat, se vede, juristul și economistul român Nicolae S. Basilescu (1860–1938).
5 Este vizat, după toate aparenţele, dep. Vladimir Chiorescu.
6 Alexei Culava, deputat din partea țărănimii din județul Ismail.
7 Vezi procesul-verbal nr. 28, nota 4.
8 Sfîrșitul propoziției este confuz: nu se putea să nu fie pămînt pentru niciun fel de loturi de împro-
prietărire.
9 Aceasta era o propunere nerealistă, care nu reieșea din disponibilitățile reale de pămînt, fapt ce
demonstrează că nici unii experți nu aveau suficientă pregătire pentru a contribui la elaborarea
unei legi agrare cît mai reușite în acele condiții.
10 Moghileanski îmbină ciudat ideile socialiste cu cele capitaliste. În general, proiectul său de împro-
prietărire este confuz și contradictoriu. Între altele, pe de o parte, vorbește de trecerea întregului
pămînt în fondul statului, iar pe de altă parte, spune că trebuie să se dea loturi de împroprietărire
de 12 desetine.
11 Stepanov se referă cu sarcasm la proiectul lui Moghileanski.
12 Evident, ideea care de altfel se repetă mereu este foarte bună, dar în acele condiții era utopică.

258
 PROCESUL-VER BAL NR. 34
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 4 august 1918

Şedinţa se deschide seara la ceasurile 5 sub preşedinţia dlui Ţîganko.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra împroprietăririi locuitorilor.

Dep. Buzdugan spune că cele scrise în raportul dlui Moghileanski nu se potrivesc cu

ţara noastră, deoarece sînt idei de la Petrograd. Chestia împărţirii pămîntului la cei care
îl muncesc a fost discutată și în Franţa, și în Germania, și în alte ţări, dar nicăieri nu s-a
admis ca pămîntul să fie dat la ţărani în devălmășie, iar nu în proprietate individuală.
În Franţa pămîntul s-a împărţit individualicește și acum aceste gospodării mici indi-
viduale au o producţie foarte mare. În Germania, deși ţăranii stăpîneau pămîntul în
devălmășie cît timp au fost sub boieri, sau proprietari, în timpul de faţă toţi au trecut la
proprietatea individuală și această ţară e înfloritoare1. Deci dacă comunismul n-a putut
fi introdus unde lumea era deprinsă cu devălmășia, cu atît mai mult nu-l putem intro-
duce acum la noi. Ţăranul numai atunci se va ridica, cînd va putea lucra pămîntul bine,
iar aceasta nu se va putea realiza decît atunci cînd pămîntul i se va da ca proprietate și
va fi asigurat de bucăţica lui. Afară de aceasta, poporul moldovenesc chiar din firea lui
este pentru proprietatea individuală. Dacă pămîntul ar fi naţionalizat, aceasta ar face pe
ţăran să plătească necontenit pămîntul pe care-l va lucra. Pe de altă parte, ceilalţi ţărani
vor primi numai un adaos la pămîntul pe care îl au pentru ca să-și împlinească lotul, ceea
ce ar aduce mare încurcătură mai tîrziu, fără a pune la socoteală împrejurarea că aceste
adaosuri s-ar da deosebit de pămînturile lor, alcătuind numai niște parcele mici. Ar urma
de aici tot răul care decurge din fărîmiţarea pămîntului. Primind pămîntul la un loc în
obștii, atunci ar fi numai buclucuri și capete sparte. Dimpotrivă, dacă pămîntul ar fi dat
în plină proprietate, aceasta ar liniști mult ţara, căci fiecare ar primi pămîntul într-un loc,
hotărîndu-se în același timp prin lege ca lotul odată primit să nu poată să mai fie fărîmi-
ţat și numai mașinile care ar trebui pentru lucrarea pămîntului ar putea fi cumpărate în
comun.
Dep. Ratko atrage luarea-aminte a adunării că dl Moghileanski și cei de o părere cu
dînsul recunosc că, deși e bun socialismul, însă nu e potrivit timpului de astăzi. S-au lepă-
dat de socialism în timpul de astăzi, dar socialismul lor mereu se ivește la tot pasul. Ei spun
că ţăranii înclină spre devălmășie, dar e convins că în fiecare ţăran e adînc îngropat simţul
de proprietate. Nici nu mai încape vorba că acel care e stăpîn de veci pe pămîntul lui îl
lucrează mai bine decît arendașul care e încredinţat că bucăţica pe care o lucrează astăzi
mîine i-o va lua. Deci Domnia Sa crede că Comisia Agrară n-ar putea să hotărască o ches-
tie ca aceasta, ci ar trebui să se facă o anchetă în ţară, ca însăși ţăranii să-și arate dorinţa
cum vor să primească pămîntul în proprietate sau în devălmășie.
Propune ca pămîntul să se dea celor care îl muncesc ca proprietate, iar obștiile care vor
vrea pot să-l primească și în devălmășie. Pentru ca pămîntul să nu se îmbucătăţească, pro-
pune ca acolo unde se va da ca proprietate, fărîmiţarea să fie oprită prin lege.
Dep. Buciușcan împărtășește părerea dep. Buzdugan că chestiunea care se discută e
una dintre cele mai mari, dar numai atît; mai departe crede altfel. Mai întîi de toate, legea
se face pentru viitor și deci viitorul trebuie avut în vedere. Apărătorii ideii de proprietate
se bazează pe aceea că așa vor ţăranii, dar ţăranii și-au spus părerea lor la congres. Dom-
nia Sa arată că în ţinutul Akkermanului, ţărănimea a sărăcit în multe locuri după ce au

259
primit pămînt, din pricină că acest pămînt le-a fost dat ca proprietate. Însă obștiile ţără-
nești astăzi se roagă de ocîrmuire ca să le dea voie să se întoarcă iarăși la devălmășie. Dacă
pămîntul va fi dat ca proprietate, ţăranii au să-l fărîmiţească și au să rămînă săraci. Dacă
în Germania chestia agrară a fost altfel dezlegată, cauza e că acolo ea a fost dezlegată de
stăpînire, pe cînd la noi o dezleagă însuși norodul.
Ţăranii, primind pămîntul ca proprietate, vor trebui să-l plătească și în același timp
să-și plătească și dăjdiile, ceea ce nu vor putea. Însă dacă pămîntul va fi dat obștiilor în
devălmășie, atunci toţi se vor putea folosi deopotrivă de imaș. Pămînt ar primi oricine s-ar
naște și ar primi numai acei care-l muncesc, iar nu acei care ar avea bani. Pămîntul s-ar
plăti de către stat, iar ţăranii ar plăti numai dăjdiile și o arendă mică.
Dep. Lunev spune că nu e problema agrară română, rusească, germană și așa mai
departe, ci este o singură problemă agrară pentru toată lumea. Însă această chestie poate
fi dezlegată numai dacă împrejurările politice sînt prielnice. Nu poate să fie același lot de
împroprietărire pretutindeni, după cum n-ar fi drept ca pămîntul să se împartă la obștii
după obșcine, căci cînd s-au hotărît ocinele, adeseori moșii mari au fost numite numai
după numirile satelor, iar acum aceste obștii vor cere ca tot pămîntul acesta să le fie dat
lor. Reforma agrară nu se poate face repede, ci trebuie să se lase timp ca fiecare obște să
hotărască cum vrea, să primească pămîntul în devălmășie sau ca proprietate. Precăderea
care se dă proprietăţii individuale provine din împrejurările că pe proprietar nu-l poate
nimeni muta din loc și deci poate fără grijă să-și pună toată energia și toate puterile lui
în acest pămînt. Domnia Sa e însuși ţăran din gubernia Tulei și poate aduce pilde de
acolo. Cînd se dă pămîntul în devălmășie, se poate hotărî, de pildă, principiul ca acel
care a primit pămînt să nu poată fi mutat din acel loc fără voia lui. Cînd se dă pămînt în
devălmășie, obștea este mai în măsură să potrivească cu dreptatea că unde este pămîntul
mai rău, să se dea mai mult și unde-i mai bun, mai puţin, iar acelora care nu-l lucrează cu
braţele lor, să nu li se dea pămînt deloc, ceea ce nu s-ar putea întîmpla dacă pămîntul s-ar
da ca proprietate.
Proprietatea deplină, cum era la Roma, nu mai poate fi astăzi, căci acest principiu e
călcat chiar de Comisia Agrară. Chiar și săracii se unesc uneori să se mute din locurile lor
și să ia pămîntul la un loc. Nu trebuie să aibă temere Comisia că se va călca dreptul de pro-
prietate, căci dacă acest drept n-ar fi fost călcat, latifundiile ar fi rămas în picioare. Dacă
pămîntul se va stăpîni în devălmășie, atunci se va lucra mai lesne cu mașinile obștii. În
sfîrșit, oratorul spune că deși în Germania s-a trecut de la devălmășie la proprietate indivi-
duală, ceea ce a adus înflorirea ţării, totuși în vremea din urmă se vede că iar a început să
se revină la devălmășie.
Locul președintelui îl ocupă dl Buciușcan.
Dep. Stavriev: – Am să vorbesc nu ca un specialist, ci ca un ţăran care lucrează de-a
valma cu ţăranii. Văd că părerile sînt împărţite asupra chipului cum să se dea pămîntul:
unii, ca dl Moghileanski, ar voi ca pămîntul să-l lucreze obștea; alţii, din contra, ar voi ca
pămîntul să se lucreze de fiecare care va avea o bucăţică de pămînt.
Eu știu că ţăranii voiesc să se ia pămîntul de la boieri și să se împartă la fiecare cîte o
bucăţică. Forma devălmășiei n-a dat roade bune. Așa, pămîntul luat în arendă prin Banca
Ţărănească n-a dat roade bune, deoarece cei mai mulţi ţărani nu voiau să se muncească în
devălmășie și se lăsau de obște, așa că numai unii munceau și plăteau și partea celor ce nu
voiau să-și muncească și părţile lor. Sub forma obștii n-ai tragere de inimă să sameni o vie
sau să plantezi o livadă, căci niciodată nu vei fi mulţumit cu partea care ţi-o va da obștea
din venitul acelei vii sau livezi. Cazul pomenit de dep. Buciușcan în ţinutul Akkermanu-
lui: acolo ţăranii, primind mari întinderi de pămînt, aveau mai degrabă interes să-l mun-
cească în asociaţie, căci nu-l dovedeau să-l muncească fiecare în parte.

260
 De aceea susţin că împărţirea pămîntului va trebui făcută după voia ţăranului, adică
fiecare primindu-și bucata lui de pămînt.
Dep. Cocîrlă e de părere ca fiecare ţăran să-și primească bucata lui de pămînt. Cum
însă unii dintre nadelnici și-au fărîmiţat toate locurile și pînă și izlazul, așa că nici nu mai
are unde să-și pască vitele, oratorul e de părere ca să nu se împartă tot pămîntul la ţărani, ci
o parte din pămîntul moșiei să fie rezervat obștii satului în devălmășie pentru izlaz.
Dl Kosovici spune că deși revoluţiile se produc din cauza nedreptăţilor, produse pe
dreptul de proprietate al pămîntului, totuși și stăpînirea pămîntului în devălmășie are
multe neajunsuri. Nu poate exista numai o formă de stăpînire a pămîntului, dar în ace-
lași timp trebuie mărginit și dreptul de proprietate ca să nu se mai poată reface în viitor
latifundiile, și tot așa și dreptul obștii care, primind pămînt în devălmășie, să nu-l poată
împărţi la nesfîrșit. Domnia Sa propune în principiu să fie lăsate la o parte și ideea propri-
etăţii, și ideea devălmășiei, iar pămîntul tot să treacă în seama statului. Propune ca pentru
studierea acestei chestiuni să se aleagă o comisiune.
Dep. Bivol vorbește contra stăpînirii pămîntului sub formă de obștie, arătînd că ţăra-
nul numai muncește cu tragere de inimă cînd știe că feciorii lui vor găsi pămînt de-a gata
în obște. Satului i s-ar putea rezerva o bucată de pămînt ca să servească de imaș, dar fiecare
ţăran să-și aibă proprietatea lui individuală, pe care să aibă putinţa să-și planteze o vie sau
o livadă.
Dl Konradi arată că în gubernia Chersonului, coloniștii nemţi au pămînturi așa numite
ovcearnîie2 , din care obștiile dau consătenilor lor pămînt și în arendă, și în proprietate. În
regiunea de lîngă Marea Baltică, proprietarii dau ţăranilor pămînt în arendă pe 6 ani3 și
aceasta pentru ca producţia pămîntului arendat să nu fie mai mică decît producţia celui
dat în plină proprietate.
Dep. Minciună: – Fac rău acei ca dl Buciușcan, deși cunosc care e părerea satului lor, se
duc de culeg pilde din alte locuri sau care, ca dl Lunev, vin cu exemple din gubernia Tulei.
Nu aveţi decît să vă duceţi în cel mai apropiat sat și să întrebaţi lumea cum vrea pămînt și
ea va răspunde clar. Sînt de părere că pămîntul nu se poate da decît în proprietate indivi-
duală și susţin să se pășească la votare.
Dep. Galiţchi: – Nu mă mir de experţi cînd tot ce spun, culeg din cărţi, necunoscînd
pe ţărani și părerile lor, dar mă mir de unii deputaţi ţărani, care susţin că există ţărani care
n-ar vroi să fie proprietari.
În alte ţări, cu ţărani mai luminaţi, mai deștepţi, poate forma obștii va fi potrivită, la
noi ţăranul vrea să-și cultive pămîntul lui, grădina lui. Exemplul lui Konradi din Cherson
n-are ce căuta la noi, nepotrivindu-se cu obiceiurile noastre din vechime. Ţăranul nostru
e sătul de arendă, sub orice formă s-ar prezenta, obștie, arendare pe termen îndelungat
etc. Daţi-i ţăranului bucăţica lui de pămînt, asupra căreia va ști că peste 20-25 de ani, plă-
tind-o, va deveni deplin proprietar. Dacă va voi pe urmă să se întovărășească în obște sau
sub altă formă, treaba lui, să nu-l forţăm noi.
Dl Buciușcan se îngrijește de ceea ce va fi peste 100 de ani! Noi trebuie să îngrijim cum
trebuie să facem pentru timpurile prezente. Să nu se teamă dl Buciușcan: ţăranul va plăti
pămîntul și-l va plăti cu tragere de inimă, știind că devine proprietar, nu arendaș. Conchid
că întîi să dăm pămînt ţăranilor și pe urmă vom face și cum spune dl Konradi, să ne înto-
vărășim în obște.
Dep. Grosman: – Cuvîntările care le-am ascultat în chestia împărţirii pămîntului ar
putea fi intitulate: cugetări interesante asupra unei reforme agrare ideale, însă mai întîi
de toate trebuie să ţinem socoteală că nu alcătuim o academie agrară, ci numai o Comisie
Agrară, însărcinată cu pregătirea reformei agrare pentru mica noastră ţărișoară, Basarabia.
Deci în marginile acestea noi nu putem să ne ocupăm de dezlegarea chestiei agrare pen-
tru întreaga omenire, cum ar voi dl Lunev, după cum nu putem, de asemenea, să ordonăm

261
pretutindeni folosinţa în devălmășie a pămîntului, căci aceasta nu ar fi reformă agrară, ci
tiranie agrară. Dvs. știţi că cel mai bun chip al alcătuirii treburilor agrare, după părerea
tuturor învăţaţilor, este acela întemeiat pe baze cooperative de tovărășie, dar tot ei spun că
pentru aceasta se cer oameni cuminţi și cinstiţi. De unde aveţi să-i luaţi?
Vedeţi dar că poţi crede și tinde spre un ideal, dar problemele vieţii trebuie dezlegate
real și concret. Puteţi să fiţi adversari politici ai partidului cadet, dar totuși nu puteţi să nu
recunoașteţi că din acest partid făcea parte floarea inteligenţei ruse. Și știţi ce lupte ducea
acest partid cu Stolîpin și reforma lui agrară, nu pentru că era contra reformei în genere,
dar numai din pricină că Stolîpin dorea să dărîme obșcina (devălmășia) și în locul ei să
așeze cu forţa gospodării pe ferme.
Și cred în totul celor spuse de dep. Buciușcan, cum că în ţinutul Akkermanului pe foș-
tii devălmași, prefăcuţi după ordinul lui Stolîpin în fermieri, i-a apucat dorul de devălmă-
șie și că de la fostele obșcine vin cereri ca să fie împroprietăriţi iarăși în devălmășie. Nici nu
se putea altfel, deoarece felul de a stăpîni pămîntul e rezultatul mai multor factori: istorici,
al rasei, al obiceiurilor, al solului etc.
De aceea cred că dacă Dvs. aţi decide să se introducă folosinţa în devălmășie acolo unde
populaţia e deprinsă cu proprietatea individuală, nu numai că ea ar dori mereu proprieta-
tea individuală, ci în cel mai scurt timp ar fugi de acolo. Trebuie dar ca populaţiei să i se
lase deplină libertate în alegerea modului de stăpînire a pămîntului, căci altfel chestia nu
va putea fi dezlegată.
Dl Georgescu-Vrancea vorbește de absoluta necesitate a imașurilor4, arătînd că una
dintre cauzele care au provocat zguduirea socială din România în 1907 a fost și absenţa
imașurilor la sate, ţăranii fiind nevoiţi să încheie învoieli agricole apăsătoare cu proprie-
tarii, numai ca să aibă loc de imaș pe moșiile acestora. Așa că alături de împroprietărirea
individuală a ţăranilor din Basarabia, va trebui făcută o împroprietărire colectivă a obș-
tiei satului pe o întindere de pămînt scăzută din lotul fiecăruia după numărul vitelor ce
posedă.
Dep. Năstase recunoaște că în viitor, pămîntul împuţinîndu-se, va trebui să recurgem
poate și la forma de proprietate devălmașă a obștiilor. Dar acum nu e nevoie să urmăm
poveţele dlor Moghileanski și Buciușcan, ci trebuie să împărţim pămîntul în proprietate
individuală de familii. Va trebui să rezervăm și o porţiune de proprietate devălmașă pen-
tru imaș, cum au spus dl Cocîrlă și dl Georgescu, dar numai după ce vom ști cît pămînt
expropriem și cîte familii sînt.
Dep. Budișteanu: – E drept că fiecare are drept să vie să-și expună părerile sale. Trebuie
însă să ne punem întrebarea care dintre aceste păreri se pot realiza. Și din acest punct de
vedere, Partidul Socialist-Revoluţionar are păcatul că vine cu probleme care n-au ca teme-
lie realitatea. Să poftească dl Buciușcan cu părerile Domniei Sale între ţăranii ţinutului
Orhei pe care îi reprezintă și acolo are să vadă cum are să-l primească. Eu susţin ca să se dea
fiecărui ţăran bucata lui de pămînt ca proprietate individuală.
Dep. Budnicenko, în numele ţăranilor care l-au ales, propune ca pămîntul din fondul
statului să se dea în devălmășie.
Dep. Ţîganko spune că deși e dușmanul proprietăţii, totodată e și dușmanul oricărei
siluiri și de aceea susţine părerea ca împărţirea pămîntului să se facă după învoirea și obi-
ceiurile populaţiei, atît împroprietărirea individuală, cît și în devălmășie.
Ședinţa se ridică la ceasurile 10 seara.

Președintele Comisiei
Secretar

262
Note

1 Relațiile agrare în Franța și Germania erau mult mai complicate decît și le închipuia Buzdugan.
2 Termen confuz: nu e clar de ce se numeau așa. Acest termen nu pare să aibă o legătură strînsă cu
specificul ocupațiilor coloniștilor nemți.
3 În document, cifra nu se citește destul de bine; ar putea fi și cifra 8.
4 Constantin Georgescu-Vrancea (1883–1957) a fost și el expert în Comisia Agrară. A manifestat un
interes sporit față de realitățile din Basarabia, inclusiv față de istoria ținutului. Din păcate, proce-
sul-verbal nu a reținut luarea lui de cuvînt în această ședință.

263
 PROCESUL-VER BAL NR. 35
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 7 august 1918

Şedinţa se deschide seara la 5 ceasuri sub preşedinţia dlui Ţîganko.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra lotului de împroprietărire.

În urma întrebării făcute Directoratului de agricultură în privinţa zvonurilor răspîn-

dite că Sfatul Directorilor a lăsat libere vînzările de pămînt, dl Catelli, directorul de agri-
cultură, face următoarea declaraţie.
De către Guvernul Provizoriu al Rusiei fuseseră vremelnic oprite actele de vînzare
a pămîntului și numai în cazuri excepţionale aceste vînzări se permiteau cu aprobarea
Ministerului de Agricultură. Vînzarea pămîntului era oprită spre a se împiedica fărîmiţa-
rea lui1, ridicarea preţurilor și vînzările fictive. În afară de aceste cazuri, actele de vînzare
erau îngăduite. În instrucţiunile date de Sfatul Ţării se arată că vînzările de pămînt se
aprobă de către Directoratul de agricultură. La darea aprobărilor sînt conduse de urmă-
toarele principii: ca în mîinile cumpărătorului să nu se îngrămădească pămînt mai mult
decît e norma Băncii Țărănești, adică pînă la 25 de desetine. Dacă cumpărătorul mai are
pămînt, nu poate să mai cumpere decît numai pînă la 25 de desetine.
De cînd e director de agricultură, a autorizat vînzarea de către 33 de proprietari a 996
de desetine la un număr de 150 de oameni2 .
Președintele: – Astfel de acte ar fi trebuit să treacă prin Comitetul General de Pămînt,
care lipsește în Basarabia3.
Dl Catelli: – Ele trec prin Direcţia pămîntului4.
Dep. Ratko: – Întreabă cui trebuie să plătească ţăranii arenda pămîntului pe anul acesta?
Dl Catelli: – În principiu, acești bani se strîng de stat prin funcţionarii săi și se centra-
lizează la casieriile provinciale, de unde își ia statul, zemstvele și proprietarii partea ce li se
cuvine. Chestiunea aceasta deci e de resortul Directoratului de finanţe.
Dep. Creangă: – Aud că s-a dat ordin ca proprietarii să-și strîngă arenda datorată din
1917.
Dl Catelli: – Lucrurile nu stau așa. Proprietarii își strîng arenda numai după ce s-au
judecat cu cei ce le datoresc arenda.
După alte răspunsuri ale domnului director la întrebările puse de deputaţi, Comisia
trece la ordinea zilei.
Dl Stepanov, bazîndu-se pe mai mulţi scriitori ruși (Cernîșevski, Carîșin5 ș.a.), precum
și pe unii francezi (Lafargue6), e contra proprietăţii individuale, cu toate că obiceiurile și
obștea stăpînirii pămîntului în ţară au caracter individual, propunînd ca pămîntul să fie
dat plugarilor în devălmășie.
Dep. Buzdugan: – Toţi oratorii care au vorbit pînă acum ne-au adus o mulţime de
teorii după autorii ruși referitoare la arendarea pămîntului de către ţărani în obștie. Toate
aceste teorii, aduse după scriitori fie ei ruși, fie ei francezi, nu se potrivesc deloc cu starea
de lucruri din Basarabia. Noi sîntem realiști, nu teoreticieni. Poate că ideile care le-a adus
dl Stepanov să se aplice în altă parte, la noi însă nu. Noi vrem, și cu noi ţăranii moldoveni,
noi voim să se dea pămînt în mod individual la toţi. Fiecare ţăran să primească o bucată de
pămînt, care să fie al lui de veci. Să știe fiecare pe ce e stăpîn, căci numai astfel va lucra cu
sîrguinţă și va putea să producă, căci știe că este numai al lui.
Dep. Lunev susţine părerea dlui Stepanov, recunoscînd că sistemul stăpînirii pămîn-
tului în devălmășie e cel mai bun. Chiar Comisia Agrară are să lase imașurile în stăpînire

264
obștească. Atunci de ce n-ar face încă un pas ca să desfiinţeze cu totul proprietatea indi-
viduală. E adevărat că nu ţine mult la introducerea devălmășiei chiar acum, căci e convins
că va sosi în curînd în mod firesc. Astăzi chiar dacă s-ar împărţi pămîntul ca proprietate
individuală, acest drept de proprietate are să fie atît de știrbit, că ar fi numai cu numele.
Dep. Buciușcan spune că ţăranul basarabean și-a schimbat multe din credinţele sale în
vremea revoluţiei, și după ce a scăpat de jugul ţarist, s-a convins că numai atunci va fi fericit
fiecare în parte, cînd toţi în general vor fi fericiţi. Pămînt trebuie să se dea tuturor celor ce
îl muncesc, însă dacă va fi dat în stăpînire veșnică fiecăruia, atunci au să capete pămînt și
cei care nu-l muncesc, iar mai tîrziu în mîinile unora are să se îngrămădească pămînt de
la cei nevoiași și iarăși unii vor rămîne fără pămînt, pe cînd alţii vor avea mai mult decît
trebuie. Cei fără pămînt vor fi siliţi din nou să muncească la cei bogaţi.
Dacă pămîntul se va da în proprietate, plugarii vor trebui să-l plătească, pe cînd dacă
acest pămînt l-ar lua de la stat în arendă, atunci 5/6 din plata răscumpărării lui ar cădea
pe cealaltă populaţie7.
Dep. Crihan: – Toţi au vorbit de obștie, însă nimeni n-a explicat ce înseamnă aceasta.
Eu, domnilor, vă voi explica pe scurt. Satul C. are o moșie de cîteva mii de desetine care se
împart la cei 200 de capi de familie (de pildă) care sînt în acea comună. Pe acest pămînt
lucrează toţi oamenii la un loc, după cum s-a făcut împărţirea. După un termen oarecare,
cînd se crede că populaţia s-a mărit, împarte din nou pămîntul la capii de familie: și tot așa
mai departe. Deci omul nu stăpînește pămîntul decît numai un timp anumit, după care
trebuie să ia un altul. Deci, nefiind al lui pe veci, nu poate să planteze pe el nici arbori ca să
facă livezi și nici vii. Pentru aceasta, domnilor, nu e de recomandat obștea. Altfel lucrează
ţăranul pămîntul lui și altfel îl lucrează pe acela care îl ţine numai cîţiva ani.
Se zice că trebuie să ne îndreptăm spre industrie. Da, dar mai întîi trebuie să ridicăm
pe ţăran la nivelul cultural al celui din Germania sau Franţa și numai atunci vom izbuti
să scăpăm de robirea aceasta economică la care sîntem supuși faţă de Germania și alte ţări,
care sînt ţări cu totul industriale8.
În Rusia s-a lucrat mult pe tărîmul acesta, însă niciodată nu s-a pus în practică. Au fost
prea mulţi ideologi, aveau idei frumoase și mari, însă numai teoretic și niciodată n-au venit
în atingere cu ţăranii ca să poată vedea dacă se pot sau nu aplica ideile lor; iar ideile lor au
rămas fără ca să aducă rezultate bune.
La noi în Basarabia, răzeșii au stăpînit pămîntul așa cum l-au primit, și ceilalţi la fel.
Și ei erau mîndri de a se considera proprietari pe pămîntul lor. În Rusia, doar împrejurul
Moscovei se găsesc obșteni, pentru faptul că acolo nu se găsesc nici vii, nici livezi, restul îl
posedă individual.
Se zice că dacă ţăranii ar avea pămînt în mod individual, mulţi din ei l-ar pierde din
cauză că se găsesc oameni care sînt cam leneși. Însă proprietatea individuală face ca lupta
pentru existenţă să fie mai aprigă, iar munca pămîntului să fie făcută în mod mai raţional,
mai ales cînd lotul de pămînt este nou, pentru a-l face să crească producţia. Nici ţăranii
nu vor să ia pămîntul în obștine. Probă că sînt multe sate unde ţăranii lucrează pentru
obștine, iar parte individual. Acei care-l lucrează individual, niciodată n-au cerut ca să se
înfiinţeze și pentru ei o obștină.
Deci, domnilor, sînt pentru părerea de a se da pămînt individual la ţărani, care numai
așa vor lucra cu tragere de inimă, știind că acea bucăţică de pămînt este a lui pe veci și
atunci va face pe ea și livezi, și vii etc.
Dep. Găină: – Ţăranul nu știe și nici nu vrea să știe de obștină. El vrea să i se dea o
bucată de pămînt pe care vrea să fie stăpîn și trebuie deci să i-o dăm.
Dep. Tudose arată modalităţile cum ar trebui să se dea pămîntul la ţărani, să se dea o sumă
anumită de desetine la un sat cu atîţia capi de familie, iar ei să le împartă singuri, avîndu-se

265
în vedere acei care mai au deja pămînt. Să se aibă, de asemenea, în vedere acei care lucrează cu
tragere de inimă pămîntul, căruia i se va da mai mult ca aceluia care-l lucrează rău.
Dl prof. Murgoci: – Ţinînd seamă de tradiţia și de sentimentele agricultorilor din
ţinuturile românești, pămîntul care se va da la ţărani să se dea în proprietate individuală.
Să ne gîndim, bunăoară, la răzeșii în devălmășie și vom vedea că și acolo fiecare răzeș își
cunoaște și ţine socoteală de dreptul lui de proprietate asupra pămîntului. Deci pămîntu-
rile trebuie să se împartă ţăranilor, care să fie pe veci proprietatea lor. Numai în mijlocul
Rusiei mai este obiceiul de a trăi așa în comunism, cum se zice în rusește mir, însă aceasta
se potrivește numai la popoarele slave, nu însă la noi9.
Foarte bine zice dl Crihan. Lăsaţi lumea să se dezvolte în luptă, ca și naţiile. Din această
luptă pentru proprietate va ieși selecţia oamenilor destoinici. Lăsaţi drumul liber gospodă-
riilor ca să lucreze cum vor; un neam se socotește prin oamenii lui mai de seamă. În viitor,
puterea agricolă a unei ţări nu se va socoti după numărul gospodăriilor cu pămînt mult,
ci va consta din numărul gospodăriilor mai răsărite și bine înjghebate. Noi nu vrem un
popor de săraci, ci un neam de gospodari mărunţi și mari. Ţinînd însă seama că opera-
ţia împărţirii pămîntului și, în general, aplicarea reformei agrare va dura cîţiva ani, poate
5-10 ani și încă noi trebuie să intrăm pe calea reformei agrare, iar pe de altă parte, pentru
a lua măsuri pentru îmbunătăţirea agriculturii și utilizarea gospodăriilor și inventarului
ce se va lua de la boieri, trebuie să organizăm pentru acești 5-10 ani pe micii agricultori.
Cea mai bună organizare s-a văzut la noi că este constituirea ţăranilor în obști, asociaţii și
cooperative. Știu că obștile noastre nu sînt în sensul celor rusești, și să nu se facă confuzie
cu acestea. (Dl Murgoci explică înjghebarea obștilor la noi și bunele rezultate ce au dat.)
Afară de aceasta, trebuie să facem pe pămîntul care se va împărţi la ţărani oarecare
îmbunătăţiri (drumuri, secare de bălţi, loc pentru biserică, școală, ferme-model etc.).
Aceste îmbunătăţiri pentru utilitate publică trebuie făcute înainte de a se împărţi pămîn-
tul, lucru care durează poate și 10 ani. Ce ne facem pînă atunci? Trebuie să ţinem pămîn-
tul în Fondul de arendă și să se reguleze exploatarea lui pînă la totala lui împărţire. Să
observăm însă ca să nu stricăm bogăţia ţării în unele privinţe10.
Să lăsăm unele dintre moșii care au pe ele oarecare așezăminte industriale de agricul-
tură, crescătorii sistematice de vite de rasă etc. Susţin deci ca pămîntul să se dea pe veci
ţăranilor, iar pînă atunci să fie constituiţi în obște, ca la noi.
Dep. Minciună: – Mă bucur, fiind și eu răzeș, că aceștia sînt o bază pentru ţara noastră.
Dl Stepanov apără obștina, însă nu admite părerea dlui Buciușcan.
Dep. Galițchi și Stepanov11 ne aduc ideile unor oameni mari din Rusia, care nu au știut,
cred, nimic de Basarabia. Trebuie deci să căutăm o formă ușoară, care să o înţeleagă toţi și
de aceea să căutăm ca să nu muncim degeaba și să pierdem și noi, cum au pierdut socialiștii
din Rusia.
Dep. Mîndrescu: – La 27 martie, cînd s-a făcut Unirea, a rămas ca Sfatul Ţării să
rezolve chestia agrară așa cum o vor ţăranii. Așa cum spune dl Stepanov și alţii, nu se poate
aplica ideile lor la noi. Fiecare ţăran n-ar putea să planteze livezi și vii pe pămînt, cînd ar fi
constituiţi în obștine, știind că ceea ce fac nu le rămîne lor. Deci propun ca să dea fiecăruia
pămînt de veci, pentru că fiecare ţăran vrea să trăiască cum îi place lui.
Dep. Bivol: – Niciun ţăran nu cred că vrea să se înfiinţeze obștine. Trebuie deci să
votăm ca pămîntul să meargă de veci în mîna ţăranilor.
Se face pauză.

După pauză, dep. Koșko propune să se primească rezoluţia sa în care se zice că pămîn-
tul expropriat trece în fondul de pămînt al provinciei, iar de aici se împarte la obștiile
autonome care-l vor distribui locuitorilor după cum sînt obiceiurile locului.

266
 Dep. Ratko propune o rezoluţie care se împarte în două părţi: în partea întîi se zice: în
principiu se va da pămînt populaţiei muncitoare de pămînt în plină proprietate.
Această propunere se votează cu 16 voturi pentru, 8 contra și 4 abţineri.
Partea a doua a rezoluţiei dep. Ratko urmează:
„Fiecare obște sătească însă are dreptul să stabilească și să aplice în practică forme de
stăpînire a pămîntului care le va găsi mai potrivite”. Această parte a propunerii Comisia o
respinge cu 14 voturi contra, 9 pentru și 5 abţineri.
Seara la ceasurile 9 și 30 de minute ședinţa se închide.

p/Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Evident, este vizată fărîmițarea proprietăților. Nu se știe dacă e avută în vedere și fărîmițarea micii
proprietăți.
2 Se vede bine că cei care au vîndut au fost mari proprietari, de vreme ce fiecare a vîndut în medie 30
de desetine. Întrucît media de cumpărare a fost de 6,6 desetine, se înțelege că cei care au cumpă-
rat au fost țărani, cel mai probabil țărani înstăriți. Fenomenul e foarte interesant, deoarece varsă
anumită lumină asupra relațiilor agrare din 1918, atît în ceea ce privește aplicarea Instrucției agrare
a Sfatului Țării, cît și relativ la starea și statutul marii proprietăți, precum și cu referire la relațiile
dintre marii proprietari și țărani.
3 Comitetul Agrar al Basarabiei, care a existat, dar care între timp fusese lichidat.
4 Nu e clar ce trebuie să înțelegem prin „direcția pămîntului”. Era o secțiune în Directoratul de
agricultură sau e o referință chiar la acest directorat?
5 Cel de-al doilea nume pare a fi ortografiat greșit, din care cauză personajul respectiv nu poate fi
identificat. E posibil să fie vizat Shertzen.
6 Paul Lafargue (1842–1911), om politic și scriitor francez de orientare marxistă.
7 Sfîrșitul propoziției este confuz; să fie vorba cumva de faptul că pămîntul luat de la marii proprie-
tari și folosit de țărani să fie plătit de toată populația, inclusiv de cei care nu aveau nicio legătură cu
agricultura?
8 Evident, problema îndreptării țăranului din Basarabia spre industrie era mult mai complicată decît
cum o prezintă Crihan.
9 Comuna sătească nu a fost caracteristică numai pentru popoarele slave, ci e cunoscută ca un feno-
men istoric răspîndit din vechime peste tot.
10 Propunerea lui Murgoci era în același timp contradictorie și nerealistă și deci irealizabilă: deși se
pronunță categoric împotriva obștiilor țărănești, totuși le recomandă, e adevărat că doar pentru
perioada de pînă la realizarea completă a împroprietăririi. Insistînd asupra proprietății individu-
ale, el susține totodată că în primii 10 ani țăranii vor trebui să arendeze pămînt de la stat, adică în
perioada respectivă proprietatea individuală nu exista. Ulterior, el va renunța la această idee. E fan-
tezistă și părerea sa despre „îmbunătățirile pentru utilitate publică”, care, fiind atît de ambițioase,
nu puteau fi realizate în 10 ani.
11 Se vede că cele două nume sînt asociate greșit. Probabil, Galițchi se referea la Stepanov, dar și la
altcineva.

267
 PROCESUL-VER BAL NR. 36
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 9 august 1918

Şedinţa se deschide la 5 ceasuri seara, sub preşedinţia dlui Ţîganko.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra lotului de împroprietărire.

Dep. Creangă amintește Comisiei că se găsesc multe vii și grădini pe moșiile proprietă-
rești și deci propune să se ia în discuţie și chestia aceasta.
Dep. Grosman dă lămuriri că acest obicei de a avea în stăpînire veșnică un pămînt pe
moșia altuia e un obicei vechi în Basarabia și se numește în limba juridică „emfiteoză”1. Cel
care stăpînește pămîntul dă numai o dijmă proprietarului, neputînd fi scos niciodată de
proprietar din folosinţa acelui pămînt.
Dl Konradi spune că așa ceva a existat în Rusia, unde locuitorii aveau, de pildă, voie
să pască vitele pe moșia marelui proprietar sau să se folosească într-o măsură oarecare de
pădurea lui și așa mai departe, fără ca prin aceasta proprietarul lor să înceteze a se consi-
dera proprietar. Dreptul acesta se cheamă „cinș”2 . Însă după legea din 1899, cinșul a fost
răscumpărat, iar pămîntul de care se foloseau oamenii a trecut în stăpînirea lor.
Dep. Tudose e de părere că nici n-ar trebui ridicată chestia aceasta, deoarece viile și
livezile, conform principiului votat, nu se mai iau de la nimeni, iar dacă pămîntul de sub
aceste acareturi e străin, va trebui să fie răscumpărat.
Dep. Nikitiuk știe multe vii și livezi pe pămîntul mănăstirilor străine pentru care
oamenii plătesc și dijmă, și arendă, iar cînd vremea arendei se isprăvește, cel care a făcut
acaret n-are voie să-l strice, chiar de e dat afară din el și acaretul trece în stăpînirea mănăs-
tirilor. Susţine părerea ca aceste acareturi să treacă în stăpînirea de veci a celor care le-au
făcut și le stăpînesc3.
Dep. Buciușcan cunoaște cazuri cînd viile și livezile făcute de răzeși pe moșia proprie-
tărească în urma învoielii avute cu proprietarul au picat pe urmă în pămîntul ţăranilor
în urma împroprietăririi acestora pe acele pămînturi. La început, răzeșii se împăcau cu
nadelnicii, dar acum a auzit că toţi acești răzeși sînt daţi afară din stăpînirile lor. Domnia
Sa arată că au fost făcute și grădini pe pămînturile ţinute în emfiteoză și deci propune ca
și aceste grădini să rămînă în stăpînirea celor care le-au plantat.
Dl Kosovici spune că în pămînt s-a băgat capital sub multe forme, de vie, de grădină și
altele, fiind greu de enumerat toate. De aceea trebuie stabilit numai un principiu general.
Să se lămurească bine ce se expropriază; dacă pe pămîntul expropriat se găsesc vii și livezi
care pot fi lăsate în stăpînirea celor care le-au sădit, atunci să li se lase, iar dacă nu se poate,
să se exproprieze și ele în schimbul unei despăgubiri.
Pămîntul mănăstiresc sub vii și acareturi de obicei se dă pe 12 ani, iar după împlinirea
acestui termen preţul arendei se sporea paralel cu preţurile cu care se arendau pămînturile
de arătură. Proprietarului moșiei nu i se va lăsa în porţiunea care și-o va rezerva pentru
cultură niciun acaret ridicat pe baza dreptului de emfiteoză, iar dacă se vor găsi, atunci va
fi obligat să le răscumpere de la acel care le-a construit.
Comisia hotărăște ca pentru cercetarea chestiei emfiteozei să se numească o subcomisi-
une în care se aleg: dep. Grosman, Minciună și Buciușcan.
Apoi în Comisia financiară în locul dlui Buciușcan, care s-a retras, se alege
dep. Harbuz și astfel în Comisia financiară rămîn dep. Koșko, Tudose și Harbuz.
La ceasurile 7 seara se face pauză.

268
 După pauză, dl Moghileanski își dezvoltă raportul asupra lotului de pămînt care poate
fi dat celor care îl muncesc cu braţele lor. E de părere că nu poate fi făcut numai un lot
pentru toată Basarabia, deoarece chiar pămînt în unele ţinuturi e mai mult și în altele mai
puţin în raport cu populaţia.
Totuși ţinuturi cu pămînt prea mult nu sînt și, prin urmare, nu se vor putea face coloni-
zări. Singura măsură la care se va putea recurge ar fi să se poată mări terenul unui ţinut cu
pămînt din ţinutul vecin, precum și înăuntrul ţinutului pămîntul să se poată împărţi ceva
mai drept între voloste. Nu este însă în interesul statului ca pămîntul să se fărîmiţeze prea
mult, ci dimpotrivă, să se alcătuiască gospodării puternice. De aceea unde va fi pămînt de
prisos, lotul poate fi ceva mai mare ca de obicei. După experienţa făcută în ţinutul Orhe-
iului, pentru o familie mijlocie ar fi de ajuns un lot de 12 des. După proiectul lui Garoflid,
acest lot n-ar avea mai mult de 7-8 des. Domnia Sa se îndoiește dacă lotul ce se va da ţăra-
nului va putea atinge vreuna dintre aceste întinderi4.
Propune ca mărimea lotului să se socotească după ţinuturi, ţinîndu-se seamă și de cîști-
gurile pe care le mai are populaţia în afară de cele care rezultă din munca pămîntului.
Raportorul însă nu crede că ar fi bine să se dea pămînt numaidecît la toţi care nu au sau
care au puţin, căci cei care nu au inventar, bani și altele nu ar avea ce face cu pămîntul și de
aceea ar fi bine ca pămîntul să nu fie dat în parcele mici unor locuitori care poate ar fi mai
folositori, dacă s-ar ocupa cu altceva.
În orice caz, pot să primească numai acei care se îndeletnicesc cu munca pămîntului.
În sfîrșit, dl Moghileanski aduce la cunoștinţa Comisiei că Biroul de statistică de pe lîngă
Zemstva gubernială, în fruntea căreia se găsește Domnia Sa și care avea o singură datorie,
să adune datele statistice neapărat trebuitoare pentru reforma agrară, nu-și mai poate duce
mai departe lucrările sale, deoarece Directoratul de agricultură a oprit o parte din banii
votaţi de Sfatul Ţării. Biroul a făcut mult pînă acum, dar lucrul poate să mai fie încă pe
3-4 luni.
Dl Halippa, vicepreședintele Sfatului Ţării, spune că el a asistat la ședinţa din urmă a
Sfatului Directorilor, cînd directorul de agricultură a adus la cunoștinţa Sfatului că el nu
mai are încredere în Biroul de statistică care, cu toate că a făgăduit să isprăvească lucrul
într-o lună de zile și i s-a dat și bani, acuma încă nu l-a isprăvit și nici nu se știe cînd îl va
isprăvi.
Dl Moghileanski afirmă că nu a dat o astfel de făgăduinţă, că lucrul e mult și greu și cu
toate că acolo lucrează cei mai buni specialiști, nu se știe dacă lucrarea va putea fi terminată
în 3 sau 5 luni.
Dep. Grosman spune că numai dacă se va controla lucrul ce s-a făcut pînă acum, atunci
numai se va vedea dacă Biroul de statistică a lucrat cum trebuie sau nu, pînă atunci discu-
ţiunea e zadarnică. Propune să se aleagă o comisie de cercetare.
Dep. Crihan spune că pe cînd Domnia Sa era locţiitor al Directoratului de agricultură,
dl Moghileanski, în calitate de șef al Biroului de statistică, i-a propus ca Directoratul să ia
asupra sa acest birou. Aceeași propunere a făcut-o și Sfatului Ţării atunci cînd i s-au eli-
berat bani. Mai tîrziu, cînd i s-a cerut socoteală de activitatea acestui birou, același domn
Moghileanski a început a spune că Biroul e al Zemstvei guberniale, iar Domnia Sa nu e
decît un funcţionar al acestei zemstve. De aceea propune ca mai întîi de toate să se cerce-
teze lucrul acestui birou și apoi să se ia măsurile cuvenite.
Dep. Minciună susţine că acest Birou de statistică chiar după firea lui nu putea să fie
al Zemstvei, căci el fusese înfiinţat din ordinul Guvernului Provizoriu. Bani pentru între-
ţinerea lui s-au plătit parte de Guvernul Provizoriu și parte de Sfatul Ţării. Prin urmare,
acesta este un birou al statului.
Ar fi zadarnice toate datele statistice dacă ele ni s-ar aduce peste 5 luni, cînd legea
reformei agrare trebuie acum să fie gata. Prin urmare, deoarece acest birou înfiinţat și

269
întreţinut cu banii statului și deoarece ori de cîte ori i se cere socoteală el se ascunde sub
aripa Zemstvei, propune ca să fie trecut la Directoratul de agricultură și să nu se mai aleagă
nicio comisie de cercetare.
Dep. Galiţchi susţine aceeași părere și găsește bună măsura Directoratului de agricul-
tură de a nu mai elibera niciun ban acestui birou, chiar dacă acești bani ai norodului vor
rămîne necheltuiţi.
Dl Stepanov spune că biroul nu poate fi luat din seama Zemstvei și dat în seama statu-
lui, nefiind încă desfiinţată legea zemstvelor, dar propune ca în Sfatul Directorilor să intre
și un reprezentant al biroului.
Adunarea hotărăște să aleagă o comisie de cercetare a Biroului de statistică în care intră
dep. Buciușcan, Crihan și Galiţchi.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 și 35 de minute seara.

p /Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Vezi și procesul-verbal nr. 27, nota 13. Precizăm că e vorba de un fenomen general, răspîndit încă
din Antichitate și deci caracteristic nu numai pentru țările române și care reprezenta o formă
de arendare a unei proprietăți pe termen foarte lung sau chiar fără termen și pentru care
arendașul beneficia de toate drepturile de proprietate. În Europa Răsăriteană este cunoscut
mai mult cu termenul de embatic. Vezi mai detaliat procesul-verbal nr. 50.
2 E o varietate a emfiteozei, care se prezenta sub forma unei proprietăți reale, dar limitate, adică
drepturile și beneficiile celui care o stăpînea erau mărginite și îngrădite, formal și parțial efectiv, de
către proprietarul de drept. Această practică era foarte veche și nu se întîlnea doar în Rusia propriu-
zisă, adică în Rusia veche, medievală. Se pare că inițial ea apăruse în Polonia și de aici s-a răspîndit
apoi în regiunile apusene ale Imperiului Rus.
3 Se pare că această pildă nu se referă la emfiteoză și ține mai degrabă, pur și simplu, de relațiile
obișnuite de arendă.
4 Moghileanski avea dreptate. Deși legea agrară pentru Basarabia avea să prevadă loturi cam de
această mărime, totuși la realizarea reformei acestea au trebuit să fie reduse foarte mult. Dar expu-
nerea sa este iarăși inconsecventă: zice că e recomandabil lotul de 12 desetine, dar că, în realitate,
nu e posibil.

270
 PROCESUL-VER BAL NR. 37
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 11 august 1918
Şedinţa se deschide la ora 6 seara sub preşedinţia dlui Ţîganko.

Rînduiala zilei:
Raportul Comisiei pentru cercetarea lucrărilor Direcţiei de statistică şi urmarea
discuţiilor asupra lotului de împărţire.

Locul președintelui îl ocupă dl Erhan.

Membrul Comisiei de cercetare a lucrărilor Direcţiei de statistică, domnul Crihan,
face următorul raport despre rezultatul cercetărilor.
S-a făcut o mare greșeală, lăsîndu-se să mai trăiască Zemstva gubernială, care nu este
decît un așezămînt al marilor proprietari. La începutul revoluţiei, Zemstva gubernială a
primit în sînul ei cîteva elemente democratice, cu care mai pe urmă ne scotea ochii, deși
ea continua să aibă un caracter boieresc. Credeam că Sfatul Ţării va căuta să desfiinţeze
Zemstva gubernială, rămînînd numai zemstvele ţinutale, care urmau să fie refăcute, dar
nu s-a făcut nimic.
Acum, în ședinţele ei, Zemstva gubernială se consideră ca reprezentanta ţării, deși
vedem într-însa oameni din alte vremuri: un Sinadino, Glavce, Celebidaki, Suruceanu
ș.a. Această Zemstvă lucrează numai potrivit vederilor marilor proprietari, punîndu-se
în legătură cu Guvernul Central1, trimiţînd memorii, delegaţii, afirmînd că noi nu facem
nimic și că ei reprezintă ţara. În chestia agrară, vor să apară mai naţionaliști chiar decît
noi, susţinînd că nu noi, ci Guvernul Central trebuie să facă reforma agrară. De aseme-
nea, în chestia școlară.
Cînd Zemstva gubernială era slabă, dl Moghileanski, șeful statisticii, se arata docil
și supus. De la 27 martie, de cînd cu autonomia instituţiilor noastre basarabene, care le
convine, marii proprietari susţin că Zemstva trebuie să fie menţinută ca o instituţie locală
basarabeană. Împreună cu dînșii, și dl Moghileanski și-a schimbat atitudinea, spunînd
că depinde de Zemstvă și deci, fiind funcţionarul ei, nu poate lucra contra intereselor ei.
Pentru toate lucrările sale de statistică, dl Moghileanski, pe lîngă cele 400 000 de ruble
ce primise de la Guvernul Provizoriu, a mai solicitat de la Directoratul de agricultură un
credit de 120 000 de ruble, spunînd că lucrătorii de birouri nu sînt plătiţi de 2 luni și că
refuză să mai lucreze. Directoratul de agricultură i-a acordat 90 000 de ruble, dar în ace-
lași timp a numit o comisiune compusă din domnii prof. Murgoci, Filipescu și Giurgea ca
să-i controleze lucrările. Comisiunea, nefiind mulţumită cu datele prezentate, dl Moghi-
leanski i-a răspuns că el depinde de Zemstva gubernială, căreia urmează să-i dea socotele;
așa că Directoratul de agricultură a refuzat să-i mai dea bani.
Ducîndu-mă cu dep. Buciușcan și Galiţchi, potrivit cu însărcinarea ce mi s-a dat de
către Comisia Agrară, ne-am prezentat dlui Moghileanski, care ne-a făcut o lungă expu-
nere asupra însărcinărilor ce a avut de la Petrograd, de la congresul de la Kiev, de rezoluţiile
care s-au luat acolo etc. Că a împărţit Basarabia în 4 grupuri: Hotin, Bălţi, Akkerman și
restul celelalte judeţe. Că a făcut comisii și subcomisii pe voloste și pe sate, cum a început
să strîngă datele, făcînd tablouri de situaţia ţăranilor, care au sau nu au pămînt. Deocam-
dată e gata pentru ţinutul Chișinăului, dar garantează că datele sînt bine culese și pentru
celelalte judeţe.
În distribuirea personalului, n-am văzut nicio regulă, unii lucrau, alţii nu. Cei care
lucrau nu erau repartizaţi pe ţinuturi, ci lucrau de-a valma. Dl Moghileanski spunea că

271
sînt 40 de lucrători în birouri, eu n-am numărat decît 23. Am voit să controlez datele
culese de dl Moghileanski, mergînd într-un sat, dar dumnealui mi-a obiectat că din cauza
împrejurărilor, datele culese nu sînt tocmai precise și că le controlează cu alte date (precise)
statistice culese mai înainte.
Azi, ducîndu-mă din nou și cerîndu-i dlui Moghileanski sumarele statistice pentru fie-
care sat, dînsul ne-a răspuns că sumarele se găsesc în sala ședinţei Zemstvei și că nu le poate
da deocamdată. I-am cerut să ne arate registrele de prezenţă ale funcţionarilor biroului,
dar dînsul ne-a răspuns că aceasta e treaba Zemstvei care plătește. Toate lămuririle ce ne
da el erau scrise pe hîrtiuţe și în condiţiunile acestea nici nu mai era nevoie să ne mai deran-
jăm noi ca să-l controlăm, ci putea singur să vă dea toate lămuririle.
Așa că, după cum vedeţi foarte bine, lucrările statisticii, care ne sînt așa de necesare,
sînt conduse de dl Moghileanski, care e în serviciul Zemstvei, iar Zemstva, fiind în contra
noastră și a reformei agrare la care lucrăm, mă îndoiesc că vom avea de la dl Moghileanski
date statistice precise.
Pentru a se remedia această stare de lucruri, propun ca să cerem Directoratului de
interne să numească o comisiune de specialiști, care să facă revizia modului cum a întrebu-
inţat dl Moghileanski diferitele sume de bani ce i s-au încredinţat. Să se adune materialul
statistic de pe la sate și voloste și să se treacă în alte mîini, care să fie sub un control sever.
Și după ce toate acestea se vor înfăptui, să nu mai avem nicio legătură cu Zemstva sau cu
dl Moghileanski.
Dep. Buciușcan, ca membru al aceleiași Comisii de cercetare, dimpotrivă, spune că
aproape totul în Direcţia de statistică e bine, iar cele spuse de dl Crihan nu se potrivesc
cu adevărul. Arată mai departe că discuţia s-a pornit din pricină că atunci cînd a venit
Comisia de control în frunte cu dnii Filipescu, Murgoci și alţii, numită de Directoratul
de agricultură ca să controleze pe șeful Direcţiei statisticii, dl Moghileanski, acesta nu a
satisfăcut toate cererile Comisiunei, nici nu s-a purtat cu dînsa așa cum ar fi voit aceasta.
Însă dl Moghileanski a fost prea amabil și s-a purtat destul de delicat cu trimișii Direc-
toratului de agricultură, fiind chiar în drept să nu-i primească, fiindcă acești domni,
neștiind obiceiurile și legile ţării, s-au adresat cu cererea lor nu cui trebuia, adică Upravei
guberniale, ci unui funcţionar al acestei uprave, precum este dl Moghileanski.
Domnia Sa încheie că tot ce i s-a cerut de Comisiunea de cercetare, trimisă de Comi-
sia Agrară, dl Moghileanski i-a arătat, afară de acele condici și date care se aflau în sala
de ședinţe a upravei unde se ţinea ședinţa. Astăzi cînd Comisiunea a venit să-și continue
cercetările, la Direcţia de statistică a găsit o altă Comisie de cercetare, numită de uprava
gubernială.
Dep. Galiţchi, care a făcut parte din Comisia de control, arată că lucrurile s-au petrecut
în totul cum au fost arătate de dep. Crihan.
Dl Moghileanski spune că e foarte amărît că în raportul Comisiei de cercetare s-a căl-
cat adevărul și că protestează. Tot ce a fost sub mîna sa, ca șef al Direcţiunii de statistică,
a pus la dispoziţia Comisiei de cercetare, afară de socoteala banilor primiţi și cheltuiţi la
lucrul statisticii, fiindcă această socoteală n-o ţine el.
Dep. Crihan arată că dl Moghileanski, ca șef al Biroului de statistică, nu a putut măcar
să arate cîţi lucrători și cînd au lucrat la statistică.
Dl prof. Murgoci: – Fiindcă s-a pronunţat de mai multe ori numele meu aici, sînt
dator ca să dau cîteva explicaţiuni. Statistica cu care se ocupă dl Moghileanski a fost
orînduită de Guvernul Provizoriu din Petrograd, care a și vărsat o sumă de aproape un
milion2 pentru lucrări. Se afirmă de dl Moghileanski că s-ar fi strîns vreo 400 000 de
hărţi; eu mă îndoiesc că n-au sosit toate lucrările din judeţ, aproape 10 000, și deci statis-
tica nu e completă.

272
 Eu, venind în Basarabia, m-am interesat în primul rînd de lucrările de statistică în
legătură cu reforma agrară și întrebîndu-l pe dl Moghileanski, dînsul mi-a vorbit de sta-
tisticile publicate, dar nu mi-a pomenit de ancheta statistică ce o făcuse în Basarabia. Pe
atunci se alcătuise pe lîngă Directoratul de agricultură un consiliu în care intrau dnii
Ciugureanu, Crihan, Celebidaki, Moghileanski și Vukotici, iar eu eram secretarul consi-
liului. Într-o zi, dl Moghileanski aduce niște socoteli de cheltuielile ce le face cu statistica;
atunci am aflat că este însărcinat cu lucrări de statistică. Spunea că are 100–120 de lucră-
tori, care îl costă pînă la 30 000 de ruble lunar, că pînă în luna mai lucrările vor fi gata,
dar că lucrătorii nu fuseseră plătiţi și cerea plata lor pînă în mai, vreo 100 000 de ruble.
Eu i-am susţinut cererea la Directorat, dar nu i s-a aprobat, suma fiind prea mare. Atunci
dl Vukotici a stăruit și i s-a avansat prin Directoratul de agricultură, din fondul mănăs-
tirilor, 30 000 de ruble. Eu îl sfătuisem pe dl Moghileanski să dea drumul lucrătorilor,
dacă nu i se plătește, dar nu m-a ascultat. În urmă, Sfatul Ţării i-a acordat o sumă de 120
000 de ruble pentru lucrările sale statistice, ce urmau să fie plătiţi prin Directoratul de
agricultură, care trebuia să controleze întrebuinţarea banilor. Cum vedeţi, banii nu erau
daţi de Zemstvă. Întîrziindu-se cu eliberarea banilor, am stăruit eu pe lîngă dnii Cazacu
și Costin de i s-au eliberat 80 000 de ruble, căci lucrătorii de la statistică, care nu fuseseră
plătiţi, ameninţau să facă scandal.
La finele lui mai, lucrarea dlui Moghileanski nu era terminată; se deschide Comisia
Agrară și, cum aţi văzut, nu a avut nicio statistică la îndemînă. Am fost delegat de dl direc-
tor Catelli ca, împreună cu domnul Filipescu, să controlăm pînă unde au ajuns lucrările de
statistică. S-a vorbit apoi mult rău de aceasta.
L-am rugat pe dl Moghileanski să facă tabelele pe voloste, să fie și în românește. La
început a convenit, dar pe urmă ne-a îndreptat să cerem relaţiunile de care avem nevoie de
la Zemstvă. De la Zemstvă am fost trimiși la domnul Moghileanski, și așa mai departe.
Același răspuns a dat dl Moghileanski și dlui Colescu3, directorul statisticii românești.
E mare nevoie de date statistice în lucrările Dvs. și, deși s-au cheltuit pînă acum
387 000 de ruble, nu s-a făcut mai nimic și poartă lumea cu amînările, întîi că va fi gata
în mai, apoi în august și totuși nici pînă astăzi nu sînt gata lucrările. Și chiar statistica la
care lucrează acum nu cred să fie exactă, lipsindu-i, după cum v-am spus, 10% din fișe.
Mai bine făcea dacă se lăsa de lucru din mai, cînd îl sfătuisem pe dl Moghileanski să-și
concedieze lucrătorii.
Dl Moghileanski spune că dacă Comisia Agrară se interesează de partea financiară a
Biroului de statistică, atunci se poate adresa Upravei guberniale și ea îi va da toate răspun-
surile, iar dacă vrea să-i controleze lucrările, atunci e altă chestie, însă critica trebuie să fie
binevoită. Apoi Domnia Sa, spunînd că nu mai vrea să mai asculte alte învinuiri la adresa sa
și grăbindu-se să meargă la ședinţa Zemstvei guberniale, pleacă din Comisia Agrară.
Dep. Bivol și Buzdugan cer să se instituie un control de stat asupra modului cum s-au
întrebuinţat banii de Biroul statisticii.
Dep. Minciună: – În cazul nostru putem spune ca și în povestea împăratului cu șose-
lele, pentru care se cheltuiau bani, și nu se lucrase nimic: statistică nu avem, bani nu avem,
vinovat nu este. Deci noi trebuie să arătăm că există și pedeapsă pentru acei care ne-au
purtat numai cu vorba. Propun ca să se strîngă tot materialul de la Zemstvă, cu acela care
se va mai strînge de Directoratul de agricultură și să se înceapă alcătuirea tabelelor statis-
tice. Revizia cheltuielilor să se facă pe urmă, ca să nu stînjenească deocamdată adunarea
acestui material. Să nu se mai elibereze însă niciun ban și să se înlătureze toţi acei care nu
și-au făcut datoria.
Dl Halippa: – În lucrările de statistică sînt interesate și Zemstva, și Directoratul de
agricultură, și Sfatul Ţării. Propun să se înființeze o comisie compusă dintr-un delegat de

273
la Directoratul de agricultură, altul de la Zemstvă și al treilea din Sfatul Ţării, care să ia
conducerea statisticii și să o ducă la bun sfîrșit.
Președintele spune că Uprava Zemstvei guberniale nu e interesată în statistica care se
face și că ar fi poate bucuroasă să i se ia de pe spate această sarcină.
Dep. Crihan: – Propunerea dlui Halippa, în parte, e criticabilă. Noi, din Comisia
Agrară, avem tot dreptul ca să cerem Guvernului Central să facă o revizie de stat a gestiu-
nii dlui Moghileanski, iar Directoratul de agricultură să ia măsurile ce va crede de cuviinţă
relativ la mersul statisticii.
Dl Halippa: – Îmi modific propunerea ca în Comisie să intre și un delegat din partea
Guvernului Central.
Dep. Ţîganko spune că trebuie să sprijinim Zemstva gubernială, ca un așezămînt
democratic, căci această Zemstvă este foarte puternică și va avea o mare însemnătate în
chestiile politice externe4. Însă Sfatul Ţării este un surogat al reprezentanţei poporului5.
(În sală se ridică vuiet și strigăte „jos”.)
Președintele sună și roagă adunarea să se liniștească.
Dep. Buzdugan protestează și cere ca oratorul să ceară scuze pentru cuvintele sale.
Dep. Ţîganko încearcă să-și urmeze cuvîntarea sa. Vuietul se mărește și președintele
sună din răsputeri, dar e în zadar.
Dep. Buzdugan protestează că președintele nu a luat cuvîntul oratorului, cînd și-a per-
mis să batjocorească Sfatul Ţării.
Președintele: – Nu am putut să opresc pe orator, căci dumneata l-ai insultat6, cînd și-a
permis să întrebuinţeze cuvîntul „surogat” la adresa Sfatului Ţării.
Dep. Ţîganko încearcă din nou să-și urmeze cuvîntarea. Vuietul se mărește și mai mult.
Președintele, neputînd face liniște, declară că dacă adunarea nu se va liniști, e silit să
închidă ședinţa și poftește pe orator să facă o propunere concretă.
Dep. Ţîganko, citind procesul-verbal al ședinţei Sfatului Ţării din 21 mai 1918, din
care se vede că Sfatul Ţării, în urma cererii Directoratului de agricultură, i-a acordat suma
de 240 000 lei, pentru isprăvirea lucrărilor referitoare la înscrierea gospodăriilor sătești,
propune ca acest lucru să fie isprăvit într-o lună și susţine propunerea dlui Halippa.
Comisia Agrară, aproape unanim, hotărăște:
1. Să se roage Sfatul Directorilor să împuternicească pe domnul director de interne să
facă îndată o revizie Biroului de statistică de pe lîngă Uprava Zemstvei guberniale, în toate
privinţele;
2. Pentru conducerea și isprăvirea cît mai curînd a lucrărilor de statistică, privitoare
la gospodăria sătească, să se aleagă un colegiu din 5 reprezentanţi: unul al stăpînirii cen-
trale, unul al Directoratului de agricultură, unul al Zemstvei guberniale și doi ai Comisiei
Agrare, amînîndu-se alegerile pentru ședinţa viitoare;
3. Sfatul Directorilor să roage stăpînirea centrală și Zemstva gubernială să-și numească
în acest colegiu cîte un delegat.
Ședinţa se închide la 10 ceasuri seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

274
Note

1 Această afirmație e îndoielnică: în acel moment, Zemstva Basarabiei nu putea avea legătură cu
Guvernul Central, adică bolșevic. Putea însă să întrețină anumite relații cu alte autorități rusești,
nebolșevice, care reprezentau Rusia țaristă sau Rusia postrevoluționară, așa-zis democratică.
2 Conform raportului lui Crihan, Guvernul Provizoriu dăduse 400 000 de ruble.
3 Leonida Colescu (1872–1940), statistician, demograf, economist, director al Serviciului General
de Statistică al României.
4 Aluzie, se vede, la viitoarea recunoaștere internațională a statutului Basarabiei.
5 Este interesantă această remarcă a lui Țîganko. Ea demonstrează că, în pofida faptului că pînă
atunci el se arătase loial Sfatului Țării și chiar deputat activ și responsabil, în realitate era, ca mai
toți minoritarii, adversar al acestuia, ceea ce avea să se vadă foarte bine după dizolvarea parlamen-
tului basarabean.
6 Textul procesului-verbal nu arată ce insulte au fost pronunțate.

275
 PROCESUL-VER BAL NR. 38
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 14 august 1918

Şedinţa se deschide seara la 6 ceasuri sub preşedinţia dlui Buciuşcan.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra lotului de împărţire.

Președintele Comisiei, dl Ţîganko, face următoarea declaraţie:

Domnilor membri ai Comisiei, întîia adunare a Comisiei Agrare mi-a arătat o mare
încredere însărcinîndu-mă cu un lucru peste seamă de greu și cu răspundere, anume cu
conducerea alcătuirii legii agrare în interesul noroadelor1 din Basarabia noastră, alegîndu-
mă președinte al Comisiunei și de aproape conducător al ei.
Problema pămîntului, care în istoria întregii omeniri nici pînă acum nu este dezlegată
cu desăvîrșire la vreun popor, s-a înfăţișat înaintea noastră în toată mărimea ei. Cea dintîi
nevoie care s-a ivit înaintea noastră a fost alcătuirea unui plan al lucrului, sistematizarea
lui, facerea raporturilor asupra chestiilor mari și chemarea unor specialiști ca colaboratori
la lucrul nostru de obște, persoane pentru noi foarte preţioase pentru practica și cunoștin-
ţele lor în diferite specialităţi.
Orice pas făcut de mine în această direcţie a fost susţinut mult de Comisia noastră. De
Comisie în mod sistematic au fost lămurite și dezlegate și cele mai mari chestiuni ale prefa-
cerii fundamentale a vieţii sociale și economice din ţara noastră. În atmosfera încordărilor
peste măsură a minţii și nervilor și ciocnirile nesfîrșite a intereselor de clasă diametral
opuse unele altora, scopul nostru a fost împăcarea pe cît a fost cu putinţă a diferitor inte-
rese ale ţării noastre, iar năzuinţa noastră a fost dorinţa sinceră ca, luînd hotărîrile noastre,
să ne bazăm pe interesele de obște ale statului, întrupînd totodată în aceste hotărîri și
ideile dreptăţii sociale.
Trecînd primele etape ale lucrului său și respingînd bărbătește toate loviturile care i
se aduceau de grupările din afară, care înfăţișau într-un tot interesele unei anumite clase,
Comisiei Agrare, la sfîrșitul lucrului său, i se aduc grele lovituri, din însuși mijlocul ei,
introducînd prin aceasta în lucru și elementul străin al politicianismului și al unei purtări
neîngăduite din partea unei părţi din adunarea noastră, care se exprimă cu cuvinte aspre,
ocări și ameninţări la adresa celeilalte părţi a Comisiei.
Constatînd cu mare părere de rău această atmosferă peste măsură de grea, care dom-
nește lucrul Comisiei din timpul din urmă și pierzînd încrederea ei că în asemenea condi-
ţii vom putea pregăti proiectul de lege de așa mare însemnătate, urmînd poruncii sincere
a cugetului meu, depun înaintea adunării sarcina de conducător și președinte al Comisiei,
nemaiputînd lua asupra mea răspunderea de modul cum vor urma lucrurile.
Dep. Buciușcan propune să se aleagă un alt președinte.
Dep. Crihan, arătînd că în mijlocul Comisiei se află fostul ministru și director de
finanţe, om cu experienţă și cunoscut de toţi ca bun român, dl Ioncu, propune ca să fie
ales ca președinte al Comisiei agrare.
Membrii din Fracţia ţărănească propun din nou candidatura dlui Ţîganko, de aseme-
nea se pune candidatura dlui Erhan.
La întrebarea domnului președinte dacă dl Ţîganko mai vrea să candideze după ce și-a
dat demisia, Domnia Sa răspunde că primește, dar va pune adunării mai multe condiţiuni.
Punîndu-se la vot cele trei candidaturi, se votează: dl Ţîganko cu 14 voturi, dl Ioncu cu
9 voturi și dl Crihan cu 1 vot.

276
 Dep. Grosman spune ca votarea să fie socotită ca definitivă, căci nu are niciun rost a
doua votare.
Președintele lămurește că acum s-au votat numai candidaturile, deci prin faptul că au
fost voturi mai multe pentru candidatura unuia dintre candidaţi decît pentru ceilalţi, nu
s-a făcut alegerea, căci punîndu-se la vot în urmă fiecare candidatură separat, se poate
întîmpla că chiar cel care a avut acum mai multe voturi dintre candidaţi să nu mai întru-
nească tot atîtea voturi și să nu poată fi ales.
Dep. Buzdugan cere cuvîntul să vorbească asupra candidaturilor.
Dep. Grosman e contra acestei vorbiri, spunînd că candidaturile trebuie numai să se
voteze. Mai mulţi deputaţi susţin părerea dlui Buzdugan.
Se face pauză.

După pauză dl Ţîganko își retrage candidatura.

Punîndu-se la vot candidatura dlui Ioncu, ca președinte al Comisiei Agrare, adunarea
votează: 9 pentru, 15 contra, 1 abţinut și unul votează pentru alt membru al Comisiei.
Dl Stere: – Propun la președinţie candidatura dlui Grosman. În adevăr, atît candida-
tura dlui Ţîganko, cît și a dlui Buzdugan, în caz de reușită, nu va aduce liniște în sînul
Comisiei, din pricina opoziţiunii ce vor întîmpina fiecare de la fracţiunea adversă.
Dep. Koșko aduce la cunoștinţa președintelui că dep. Crihan îl ameninţă pe
dep. Ţîganko2 .
Dep. Crihan: – Cum îl ameninţ? Cînd?
Președintele îi oprește.
Dep. Buzdugan propune în interesul lucrului să se aleagă în fruntea Comisiei un mol-
dovean, spunînd că cei care sînt contra trădează cauza.
Președintele îi ia cuvîntul dlui Buzdugan pentru această frază și propune să fie scos de
la ședinţă3.
Dl Halippa spune că dacă va fi scos de la ședinţă dep. Buzdugan, prin aceasta se va
săpa prăpastia și mai mare între cele 3 grupe ale Comisiei4 și găsește că e firesc ca omul,
fiind enervat, să scape cîte un cuvînt nepotrivit. Deci Domnia Sa propune să se sfîrșească
mai repede cu chestia alegerii și să se pună pe lucru, căci atunci lucrurile se vor liniști,
fiind toți absorbiţi cu lucrările. Ca o ieșire din încurcătură, dl Halippa propune să se
amîne alegerea președintelui pentru altă ședinţă, lăsînd conducerea adunării vicepreșe-
dintelui, dl Erhan.
Dep. Grosman spune că nu se poate să rămînă un moment Comisia fără președinte. El
poate numai să lipsească din pricina bolii, să aibă ceva, dar numit trebuie să fie.
Dep. Năstase susţine propunerea dlui Halippa. Adunarea hotărăște să se amîne alege-
rea președintelui pentru ședinţa viitoare, însărcinînd pînă atunci pe dl Erhan cu condu-
cerea Comisiei.
Dep. Ţîganko, ca fost președinte al Comisiei, lămurește la ordinea zilei chestia lotului
de pămînt care se va lăsa celor care îl muncesc, dar lipsesc experţii și împreună cu dînșii și
raportul. Asupra acestei chestiuni, Domnia Sa propune să se discute pricina lor.
La observaţia că experţii nu au dat nicio declaraţie asupra motivelor pentru care au
părăsit ședinţele Comisiei, dep. Grosman spune că lipsa lor din ședinţă e destulă dovadă
că ei au părăsit ședinţa, de aceea propune să se ia o hotărîre: Comisia regretă că nu poate să
ia răspundere de atitudinea izolată a unora dintre membrii ei5 și să poftească pe experţi să
ia parte mai departe la lucrul Comisiei.
Dep. Bivol: – Aţi văzut cum experţii obicinuiau să lucreze, mînîndu-ne din ședinţă
în ședinţă. Odată cu experţii, care nu vor să mai vie la lucrările Comisiei, vedem că și dl
Ţîganko își dă demisia. Noi să nu ne întrerupem lucrările din această cauză, să nu umblăm

277
cu rugăminte pe la experţi, care mai întotdeauna se supărau cînd nu eram de părerea lor.
Sînt de părerile noastre6.
Dep. Crihan: – Comisia noastră a fost aleasă ca să controleze pe dl Moghileanski, ca
funcţionar, nu ca specialist. Cele ce s-au constatat de noi, pe domnul Moghileanski, ca
funcţionar, nu pot să-l atingă, căci este purul adevăr, iar dacă se crede atins, să se adreseze
autorităţilor judecătorești. Ca funcţionar, el trebuie să vie să se justifice înaintea Comisiei,
și nu înţeleg de ce și ceilalţi specialiști, fără să fi fost atinși de Comisie, s-au solidarizat cu
dl Moghileanski. Nu trebuie să-l rugăm pe dl Moghileanski sau pe alţi specialiști să vie să
ne dea lămuriri în ședinţă, căci sînt datori ca funcţionari.
La rigoare vom aduce specialiști din România, a cărei situaţie economică nu se deose-
bește de a noastră, cum e aceea a Rusiei, pe care mereu ne-o pun înainte specialiștii noștri
absenţi.
Dep. Tudose: – Dl Moghileanski, ca funcţionar, a primit banii norodului și prin
urmare e dator să vie să ne lumineze. Ca specialist însă, cred că a fost întru cîtva atins de
vorbele unora din deputaţii noștri. Specialiștii din România, cu excepţia dlui Murgoci,
care a lucrat la noi, nu ne pot fi de folos, căci nu cunosc situaţia din Basarabia. Specialiștii
noștri cunosc situaţia noastră economică, au primit atîţia bani pentru lucrul lor și sînt
datori să vie să ne lumineze. Deci să-i poftim să vie ca să ne lămurească în lucrările noastre.
Dep. Ţîganko spune că pricina s-a început de la raportul dlui Crihan asupra cercetă-
rilor lucrărilor Biroului de statistică, fiind jignit dl Moghileanski ca conducător al acestui
birou. Domnia Sa arată că dl Moghileanski e un bun specialist în statistică, cunoscător al
Basarabiei și deci colaborarea lui la lucrările Comisiei este necesară. De aceea ca un spe-
cialist, iar nu ca un funcţionar, ar trebui rugat să urmeze a lua parte la lucrările Comisiei.
Experţii sînt neapăraţi pentru lucrările Comisiei Agrare, fie ei din România de peste Prut,
fie din Basarabia. Sfatul Directorilor nu a vrut să acorde fonduri bănești pentru chemarea
specialiștilor de peste Prut, cînd Domnia Sa, ca președinte al Comisiei Agrare, a cerut-o,
fiindcă nu s-a învoit cu lista. De aceea n-au fost chemaţi specialiștii7.
Propune ca să se cheme specialiști și de peste Prut, precum și acei care au părăsit Comi-
sia, cerîndu-li-se scuze, dacă au fost jigniţi de cineva dintre membrii Comisiei.
Dep. Găină: – E drept că nu-i înţelegem pe specialiștii noștri, care strîmbau din nas de
cîte ori veneam și ne spuneam păsurile noastre. Totuși sînt de părere să-i poftim pe experţi
să vie ca să-și dea părerile lor și să nu întîrziem prea mult lucrările noastre. Specialiștii
români e prea tîrziu să mai poată fi chemaţi.
Dep. Stavriev: – Am ajuns la un moment greu în lucrările noastre din cauza neînţele-
gerilor dintre noi. Eu cred că deoarece s-au cheltuit atîţia bani cu specialiștii, să continuăm
tot cu dînșii, poftindu-i să vie la ședinţele Comisiei ca să ne lumineze, iar învinuirile ce
s-au adus unora din specialiști, în calitate de funcţionari, să se lase în grija autorităţilor ca
să cerceteze. În același timp, cred că ar putea fi poftiţi și experţi din România ca să lucreze
împreună cu experţii din Basarabia.
Dep. Nikitiuk n-are nimic de zis împotriva chemării specialiștilor și din România, și
chiar și din alte ţări, dar socoate că ei nu cunosc ţara noastră. De aceea trebuie să fie spe-
cialiști locali.
Dep. Minciună: – Eu cred că specialiștii care i-am chema din România ar găsi un mate-
rial pregătit, așa că cu cunoștinţele lor știinţifice, care au un caracter general, iar nu special
pe fiecare ţară, ar putea să ne lumineze. Cred că dacă experţii noștri vor veni în Comisie,
de propria lor voinţă, nu vom zice nimic. Dar în orice caz să nu-i rugăm să vie și nici să-și
ceară Comisia de la ei scuze, vina fiind și a președintelui Ţîganko, care nu a fost destul de
energic8 cu ei.
Dl prof. Murgoci: – S-a întîmplat acum cîtva timp un conflict între marii proprie-
tari, în calitate de membri ai Comisiei Agrare, și dl Filipescu, reprezentantul Ministerului

278
de Agricultură și nici pînă astăzi acesta nu a primit niciun fel de satisfacţie, deși fusese
greu atacat. Întîrzierea satisfacţiei e datorită neglijenţei președintelui Ţîganko. Sînt atî-
tea ședinţe, de cînd lipsește dl Filipescu, și Comisia nu s-a gîndit să-l cheme, iar astăzi
cînd experţii Comisiei lipsesc de la o singură ședinţă, vă grăbiţi să-i poftiţi înapoi pe acei
experţi, ca să le faceţi și scuze.
Fac următoarea propunere: deoarece nu s-a dat satisfacţie dlui Filipescu, care a fost
atacat în scris de unii dintre membrii Comisiei9, cu atît mai mult nu trebuie rugaţi sau
chemaţi experţii care lipsesc azi.
Propune să se treacă la ordinea zilei, dacă specialiștii vor continua să nu vină.
Dep. Lunev spune că se va abţine cînd se va vota propunerea privitoare la specialiști, ca
să nu se zică pe urmă că inteligenţa10 a făcut presiuni asupra voii Comisiei.
Dep. Koșko, în numele reprezentanţilor leșilor și al nemţilor, face următoarea decla-
raţie: – În chestia experţilor, noi ne abţinem de la vot, nevoind ca votul nostru să cumpă-
nească la lucrarea oricărei rezoluţii, care, după părerea noastră, trebuia să fie luată numai
de ţărani11.
Dep. Ţîganko spune că întrucît reprezentantul stăpînirii centrale, dl Filipescu, a fost
ofensat în Comisie de reprezentanţii marilor proprietari, în calitate de membri ai acestei
Comisii, președintele a prezentat scuze tot atunci, dar în urmă insultele care i s-au adus
dlui Filipescu, prin memoriul pomenit, venind din partea proprietarilor, ca organizaţie,
Comisia nu mai are nicio vină. Experţii locali însă au fost ocărîţi12 în Comisie.
Locul președintelui îl ocupă dl Erhan.
Dep. Ioncu întreabă dacă dl Filipescu a fost poftit în Comisie, după ce el, în urma inci-
dentului pomenit, s-a retras.
Dep. Minciună: – Pe dl Filipescu nu l-aţi poftit, deși aţi știut pricina retragerii lui.
Acum însă voiţi să alergaţi cu capul plecat la experţii de aici, care fac pe supăraţii, cînd de
fapt nimeni nu-i ocărît. Pentru noi, reprezentantul stăpînirii centrale e mai scump decît
toţi specialiștii de aici13.
Dep. Crihan: – Toţi dintre Dvs. aţi citit memoriul marilor proprietari, din care se
învinuia dl Filipescu că e bolșevic, demagog și atuncea i s-a propus de la centru să nu mai
vie la ședinţele Comisiei, așa că el n-a mai venit. Datoria Comisiei Agrare este să protesteze
contra celor arătate de marii proprietari.
Eu cu dl Buzdugan și dl Murgoci am făcut un protest, dar președintele Ţîganko nu i-a
dat niciun curs. Protestul nostru trebuia trimis Guvernului Central, ca acesta să încuviin-
ţeze venirea dlui Filipescu iarăși în Comisia Agrară.
Președintele propune, în primul rînd, să se ia toate măsurile pentru reabilitarea dlui
Filipescu, iar dacă dl Filipescu va trebui să-i tragă în judecată pe marii proprietari, cleveti-
torii lui, Comisia se declară că ea în întregime vrea să fie martoră la acest proces. Să se ceară
stăpînirii centrale ca dl Filipescu să fie trimis înapoi spre a lua parte la lucrările Comisiei
Agrare pînă la sfîrșit, dar odată cu aceasta să fie poftiţi și specialiștii locali.
Dep. Buzdugan: – Marii proprietari, în calitate de membri ai Comisiei Agrare, au făcut
acel protest prin care ne învinuiesc pe noi, deputaţii, și pe dl Filipescu că sîntem bolșevici.
Am redactat un protest contra jignirii aduse Comisiei Agrare că n-a dat curs protestului
nostru. Cer să se dea curs acelui protest, și fiind reabilitat dl Filipescu, se va reîntoarce la
ședinţele noastre și atunci vor putea veni și ceilalţi experţi, dacă vor voi.
Dep. Năstase: – Știu că, într-o vreme, experţii protestau că sînt gata să facă tot ce li se
vor cere pentru norod și pentru chestia agrară. Lipsa lor de astăzi, după acele declaraţiuni,
mă face să bănuiesc că este o legătură între această lipsă și ceea ce s-a petrecut în Zemstvă.
Specialiștii, care spuneau lucruri așa de frumoase alte dăţi, ar putea să vie la ședinţele noas-
tre și nepoftiţi.

279
 Dl prof. Murgoci: – Vă rog și vă recomand să lucraţi cu aceeași măsură pentru toţi. Dacă
Filipescu a căzut victimă, e că a susţinut mai mult decît niciunul dintre experţi cauza ţăra-
nului. Președintele mi-a făgăduit că va face cît de curînd un memoriu în această afacere,
dar tot a amînat lucrurile. Voiţi să aplicaţi altă măsură experţilor și alta reprezentantului
Guvernului Central, care s-a sacrificat ca să vă susţină interesele? Experţii s-au retras pe o
chestiune mică și contrarie intereselor voastre și totuși voiţi să-i rugaţi să vie înapoi. Declar
că dacă nu se dă o satisfacţie la fel dlui Filipescu, nu mai iau parte la lucrările Comisiei.
Dep. Grosman spune că nimeni nu a ridicat în ședinţă chestia rechemării dlui Filipescu
și nici nu se face o dreaptă paralelă între cazul dlui Filipescu și al specialiștilor locali. Dl
Filipescu a fost insultat de grupul proprietarilor, care sînt în afară de Comisie, pe cînd
specialiștii locali au fost obijduiţi de membrii în ședinţă. Adevărat e că dl Filipescu a fost
mult insultat, însă el are putinţă să se reabiliteze pe calea judecăţii.
Dep. Crihan: – Citește rezoluţia marilor proprietari, subliniind pasajele din care se
vede că ei au redactat-o în calitate de membri ai Comisiei Agrare și susţine că urmează să
li se răspundă punct cu punct.
De ce nu s-a înaintat acel protest al nostru pînă acum? Eu cred că unii dintre depu-
taţii din Comisie, cu tendinţe rusofile, nu au voit să dea curs, tocmai că era în cauză un
reprezentant al Guvernului Central. Alţii au crezut că, păstrînd tăcerea, prin aceasta se
confirmă cele cuprinse în acel memoriu, sîntem bolșevici etc. Alţii, fiindcă le convenea ca
să nu mai vină Filipescu în Comisie.
Cred că experţii ar trebui să spună care ar fi cuvintele care i-a jignit, spre a le examina
cu toţii, dacă conţin în adevăr ceva jignitor.
Dl Halippa arată că Comisia își pierde timpul în discuţii zadarnice, care nu au nicio
legătură cu chestia agrară. Atunci cînd și guvernul și M.S. regele arată atîta solicitudine
pentru rezolvarea chestiei agrare din Basarabia și cînd vi s-a dat atîta putere și atîţia bani
ca s-o duceţi la bun sfîrșit, e o greșeală mare că vă pierdeţi timpul cu reabilitările, așa că voi
fi nevoit să aduc la cunoștinţa persoanelor în drept acest lucru, pentru ca să avizeze asupra
măsurilor ce urmează a fi luate.
Dl Ceban, director al instrucţiei, spune că din toate ce a văzut călătorind la Iași, are
impresia că activitatea Comisiei Agrare ar fi primejduită din partea stăpînirii. Proprietarii
mari iau toate măsurile ca să împiedice această activitate. După cum se știe, ei au vrut ca și
Sfatul Directorilor să fie schimbat și înlocuit printr-înșii în frunte cu dl Sinadino și alţii,
iar Sfatul Ţării să nu mai fie chemat. Pînă acum ei nu au avut nicio izbîndă, dar se pare că
acum proprietarii de aici, împreună cu cei de peste Prut, au ajuns la cele mai strînse legă-
turi și deci urmează să fim de pază. Din pricina acestor împrejurări, lucrul în Sfatul Direc-
torilor e foarte greu. De aceea domnul director poftește ca Comisia Agrară să sfîrșească
mai degrabă lucrul său, ca să se poată aduna Sfatul Ţării.
Dep. Ţîganko, ca fost președinte al Comisiei Agrare, mărturisește că Comisia a lucrat
pînă acum din răsputeri și a făcut atît de mult în privinţa dezlegării chestiei agrare, cît n-a
făcut într-atîta timp niciun parlament din lume. Chestiunea e foarte grea și cere multă
chibzuială, însă nimeni pînă acum dintre cei ce privesc lucrul de la o parte n-a învinuit-
o că ea lucrează prea încet. Dimpotrivă, din toate părţile se spune că se prea grăbește și
multe chestiuni le taie ca cu toporul, negîndindu-se mult. Deci dacă dl Halippa vrea să
facă raport asupra Comisiei, Domnia Sa va face contra declaraţiei, arătînd tot materialul și
toată activitatea cît s-a depus de Comisie în acest scurt timp.
Dep. Bîrca14 întreabă dacă nu are cunoștinţă dl director Ceban despre cererea proprie-
tarilor mari, ca să se introducă munca obligatoare în Basarabia.
Dl Ceban răspunde că nu știe dacă marii proprietari s-au adresat cu această cerere stăpîn-
irii centrale, însă proprietarii din ţinutul Bălţilor, precum și organizația proprietărească de

280
aici au cerut, prin dl comisar general Văitoianu, ca Sfatul Directorilor să introducă munca
obligatorie în Basarabia.
Dl Halippa lămurește că niciodată nu s-a gîndit să facă raport împotriva Comisiei
Agrare, deoarece știe că această Comisie lucrează, însă a fost mult amărît cînd a văzut atîta
ceartă pentru chestii atît de mici, cu cereri de scuze de la experţi și altele. Domnia Sa crede
că nu va fi nevoie nici în viitor ca să fie nevoit ca să facă raport în contra Comisiei Agrare.
Președintele, dl Erhan, mărturisește că pe specialiști, în Comisie, nimeni nu i-a ofen-
sat. Deci dacă va fi luată rezoluţia că nici de acum înainte nu se vor mai spune cuvinte aspre
contra specialiștilor, asta ar fi de ajuns ca specialiștii să vie înapoi. Dacă dl Moghileanski
a fost obijduit, președintele să-i ceară scuze. Însă în privinţa dlui Filipescu să se ia toate
măsurile ca Domnia Sa să fie reabilitat, fiindcă toată Comisia e batjocorită împreună cu
dînsul.
Adunarea face următoarea hotărîre:
1. Să roage stăpînirea centrală să reîntoarcă pe reprezentantul său, dl C. Filipescu la
lucrările Comisiei Agrare.
2. Comisia Agrară recunoaște că în ședinţa plenară de la 11 august, în cuvîntările
raportului Comisiei de informaţie, și-a îngăduit să întrebuinţeze cuvinte aspre, compunîn-
du-și tendenţios cuvîntarea15. De aceea Comisia pe viitor va lua toate măsurile ca aseme-
nea lucruri să nu se mai repete. Fiindcă discuţiile au avut loc numai în privinţa Biroului
de statistică, toate cuvintele aspre trebuie socotite numai la adresa conducătorului acestui
birou de statistică, dl Moghileanski. Însă dacă, cu toate acestea, a fost ofensat vreunul din-
tre experţi de către unii dintre deputaţi sau chiar de dl Moghileanski, să li se ceară scuze.
Ședinţa se ridică la 10 ceasuri seara.

p/Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Limbaj caracteristic pentru minoritarii basarabeni, care urmărea să arate că în Basarabia locuiau
mai multe noroade și deci acest teritoriu nu putea fi considerat pămînt moldovenesc sau româ-
nesc.
2 Din păcate, procesul-verbal nu dă detalii despre acest incident, dar se știa că Crihan era violent,
mai avusese conflicte de acest caracter și cu alte persoane, la una dintre ședințe îl lovise pe boierul
Dmitri Semigradov, care era un om mult mai în vîrstă decît el.
3 Iarăși documentul nu dezvăluie motivele pentru care se cerea îndepărtarea lui Buzdugan de la
ședință, care, evident, trebuie să fi fost destul de grave.
4 Care anume „trei grupe” iarăși nu se știe. În mod sigur, una era cea reprezentată de Fracțiunea
ţărănească, a doua trebuia să fie cea a Blocului Moldovenesc (împreună cu experții români), iar în
privința celei de a treia rămîne de presupus că aceasta era alcătuită de experții ruși și vorbitori de
limba rusă.
5 E de presupus că Grosman face aluzie la comportamentul agresiv al unor membri ai Comisiei față
de experți (evident, erau vizați experții ruși). Din unele luări de cuvînt (Crihan, Tudose ș.a.) se vede
că incidentul pornise de la criticile dure și poate amenințătoare aduse lui Moghileanski de către
unii membri ai Comisiei.
6 Ultima propoziție e confuză.

281
7 Este interesant și acest detaliu, dar din păcate procesul-verbal nu oferă date concrete despre el. Din
spusele lui Țîganko, ar reieși că a existat o listă propusă de Comisie, pe care Consiliul Directorilor
Generali nu a acceptat-o.
8 Adică, mai degrabă, exigent. Această luare de cuvînt a lui Minciună este expresia atitudinii dure,
intolerante pe care unii membri ai Comisiei o manifestau față de specialiștii în chestiunile agrare,
deși majoritatea deputaților-țărani recunoșteau nevoia de a fi, cum ziceau ei, „luminați” în aceste
probleme.
9 Aluzie la scrisoarea semnată de P. Sinadino, președintele Uniunii Marilor Proprietari Funciari.
10 Aluzie la faptul că în Comisie exista o anumită distanțare între deputații-țărani și cei cu studii mai
mult sau mai puțin înalte.
11 Nu este destul de limpede ce voia să spună cu afirmația că „rezoluția urma să fie luată numai de
către țărani”.
12 Așa cum arată unele procese-verbale ale Comisiei, aceștia au fost insultați în timpul ședințelor și
chiar li s-a spus că nu mai era nevoie de ei, așa cum declarase Buzdugan.
13 Declarație foarte tare, cît se poate de relevantă atît pentru cauzele disensiunilor din Comisie, cît și
pentru mentalitatea unor deputați moldoveni.
14 Vasile Bîrcă.
15 Este vizat raportul lui Crihan, făcut în ședința din 11 august 1918, procesul-verbal nr. 17.

282
 PROCESUL-VER BAL NR. 39
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 16 august 1918

Şedinţa se deschide seara la 6 ceasuri sub preşedinţia dlui preşedinte Erhan.

Rînduiala zilei:
1. Realegerea preşedintelui;
2. Chestia împroprietăririi muncitorilor de pămînt.

Dep. Koșko roagă Comisia Agrară să-l înlocuiască din Comisia financiară în care a fost
ales, fiind polon de origine și om străin și necunoscînd deci bine lucrurile în această ţară.
Așa că părerile sale poate nu vor fi împărtășite în privinţa plăţii pămîntului, în plus nici
experţii nu au să ia parte la lucrările subcomisiei. După puţină discuţie, adunarea îl roagă
pe dl Koșko să rămînă și mai departe în subcomisiunea financiară, alegînd încă 3 membri
în această comisie, pe dnii Ioncu, Stavriev și Nikitiuk.
Trecînd apoi la chestia împroprietăririlor muncitorilor de pămînt, dep. Ţîganko arată
că, după proiectul dlui Moghileanski, la împărţirea pămîntului în fiecare loc, cei dintîi care
trebuie să primească loturi sînt locuitorii din sat, apoi, dacă mai rămîne pămînt de prisos,
au dreptul să mai primească locuitorii din volostea aceea, apoi din tot ţinutul și numai dacă
mai rămîne, acest pămînt devine fond pentru toată Basarabia. Însă Domnia Sa, ca un adaos
la aceasta, a scos din proiectul de lege al lui Basilescu partea privitoare la categoria persoa-
nelor care pot fi împroprietărite. Deoarece raportorul Moghileanski lipsește de la ședinţă,
propune să se discute mai întîi chestiunea categoriei persoanelor care pot fi împroprietărite.
Președintele citește un extras din proiectul dlui Basilescu, unde se zice că la împărţirea
pămîntului mai întîi se împroprietăresc plugarii care nu au pămînt, apoi cei care nu au
deajuns și așa mai departe, dîndu-se preferinţă acelora care au luptat pentru ţară, după
sacrificiile fiecăruia.
Dep. Nikitiuk aduce la cunoștinţa Comisiunii rugămintea învăţătorilor de la școlile
începătoare ca la împărţirea pămîntului să fie împroprietăriţi din fondul statului și învă-
ţătorii școlilor începătoare, care n-au pămînt sau care au puţin, pînă la norma care se va
hotărî.
Secretarul Năstase e de părere că într-o chestie atît de mare, cum este categoria persoa-
nelor care pot fi împroprietărite, se cere un raport, ceea ce lipsește. Domnia Sa arată că a
luat această categorie după proiectul de reformă agrară din România, propus de dl Basi-
lescu, unde chestia aceasta este bine lămurită. Însă în acel proiect, ca principiu la împro-
prietărirea muncitorilor de pămînt, s-a avut în vedere jertfele pe care aceștia le-au adus pe
altarul patriei. Se prevede împroprietărirea soldatului de rînd pînă la plutonier, socotindu-
se că ofiţerii vor avea alte ocupaţii. Domnia Sa nu prea ţine la aceasta.
Dep. Buzdugan: – Eu cred că norma de distribuire a pămîntului, după aceea că au fost
sau nu în război, nu este fondată. Mulţi dintre acei care au fost în război au murit pe front
așa că norma aceasta, ce aplicaţie practică va avea? Nu sînt, prin urmare, de părerea dlui
Crihan1 ca să se ia această normă în distribuirea pămîntului, căci nu toate familiile au
morţi sau răniţi în război și, afară de aceasta, războiul a fost dus de soldaţii basarabeni în
interesul ţarismului și cel pur rusesc.
Apoi, pămîntul să se dea după numărul sufletelor, numărîndu-se atît fetele, cît și băie-
ţii și să se mărească pînă la vîrsta de 60 de ani, maximum de vîrstă pînă la care să poată
cineva primi pămînt.
Dep. Tudose: – Eu cred că deși s-a dus războiul în interes rusesc, soldatul basarabean
nu și-a făcut mai puţin datoria, de aceea sînt de părere ca să se ia ca normă la împărţirea

283
pămîntului, în primul rînd, categoria acelora care a luat parte la război2 , iar dintre aceștia
să se dea preferinţă acelor care nu au pămînt sau care au pămînt puţin.
Dl Stere: – Sentimentele de care sînt animaţi atît dl Năstase, cît și dl Buzdugan sînt
nobile și pline de milă pentru anumite categorii de ţărani. Dar socotesc ca să se ţină seamă
la distribuirea pămîntului și de depărtarea pămîntului de satul care se împroprietărește.
Am să citesc, în această privinţă, cîteva norme ale Casei rurale: – Se împarte moșia în
loturi de cîte 5 hectare, apoi se face lista celor ce doresc să fie împroprietăriţi.
Au dreptul:
1) Sătenii ce au mai puţin de 1 ha și locuiesc pe moșie;
2) Cei ce nu au deloc pămînt și locuiesc pe moșie;
3) Cei ce au între 1 și 3 ha și locuiesc pe moșie;
4) Cei ce au mai puţin de 1 ha și locuiesc pe moșie3;
5) Cei ce nu au pămînt și locuiesc la o depărtare mai mică de 5 km de moșie;
6) Cei ce au între 1 și 3 ha și locuiesc la o depărtare mai mică de 5 km”.
Dep. Ţîganko spune că face parte din acea grupare de oameni, care tăgăduiește războ-
iului putinţa de a orîndui relaţiile dintre oameni și popoare. E cunoscut că războaiele se
nasc din interesele claselor bogate, ale capitaliștilor și deși în vremea războiului suferă toţi,
însă toată greutatea lui cade pe cei săraci, deci a ţărănimii, care nu trage de pe urma răz-
boiului decît suferinţe4. Noi însă recunoaștem principiul de stat și ţinem la aceea că prin
stat trebuie să existe5, iar un stat în împrejurările de astăzi nu poate să existe fără ca să nu
poarte război. Trebuie să-i răsplătim pe aceia care aduc cea mai mare jertfă pentru apăra-
rea patriei și își pun în primejdie de moarte viaţa lor. Dacă nu sînt în viaţă, să fie răsplătiţi
părinţii, soţia și familia lui. Pricina războaielor e construcţia rea a vieţii sociale omenești,
dar nu sînt vinovaţi acei care și-au făcut datoria lor sfîntă de soldat6.
Propune să se dea loturi de pămînt nu numai soldaţilor, dar și ofiţerilor, care vor avea
nevoie, căci cei care vor avea cu ce trăi fără pămînt, singuri nu s-or duce să primească
pămînt, mai ales cu bani.
Dep. Buciușcan susţine că Comisia a purces pe o cale nedreaptă, căci trebuie, mai întîi,
luat tot pămîntul în fondul statului și apoi împărţit spre folosinţă. Însă acum cînd e recu-
noscut principiul proprietăţii individuale și pămînturile sătești au rămas nestinse, e greu
să găsești calea adevărată pentru dezlegarea chestiei agrare. Toţi au dreptate, dar orice
hotărîre s-ar lua, ar avea multe neajunsuri. Nu poate propune nimic în privinţa aceasta,
dar socoate că ar fi nedrept să se prefere numai cei care au luptat în războiul acesta, fiindcă
sînt mulţi care au luptat pentru dreptate în vremea revoluţiei, iar mîine poate să se stîr-
nească alt război și se vor cere alte jertfe, care de acum nu vor putea fi răsplătite, fiindcă nu
va mai fi pămînt. De asemenea, nu e dreaptă părerea că basarabenii au luptat pentru inte-
resele străine rusești, căci războiul acesta s-a purtat nu pentru interesele ţărilor, ci pentru
anumite idei7. De pildă, România a intrat în război nu numai din interesul ei propriu, ci și
pentru apărarea unor anumite idei ale omenirii. Asemenea, America și alte ţări.
Dep. Galiţchi: – Eu cred că norma propusă de dl Năstase, după proiectul de lege din
România, a avut în vedere starea de lucruri de acolo, pentru ca să încurajeze pe soldaţii
români ca să se bată. Astăzi noi voim să facem o reformă pentru ţăranii care au sau nu
pămînt, nu pentru soldaţi. Și, la urma urmei, eu cred că mai toţi acei care au fost la război
nu au pămînt sau au puţin. Așa că de ce să luăm ca normă faptul că au fost sau nu pe front
și să nu luăm pe aceea mai dreaptă, dacă au sau nu pămînt? De asemenea, norma de a se
crea o categorie de împroprietăriţi din cei ce au primit decoraţia „Sf. Gheorghe” e greșită,
căci e greu să se stabilească dacă acei ce le poartă le-au dobîndit în adevăr și dacă le-au
meritat prin faptele lor.
Dep. Ioncu: – Sînt de părere că în distribuirea pămîntului nu trebuie să ne lăsăm con-
duși de sentimente, ci numai de directive economice. De ce să se ia ca directivă în darea
pămîntului mila pentru cei ce au fost în război și care au rămas invalizi? Pe aceștia puteţi

284
să-i ajutaţi, dîndu-le pensii, ajutoare, clădindu-le gospodării, dîndu-li-se o normă oarecare
de pămînt. Dar nu e drept să luaţi ca directivă în darea pămîntului această normă, cînd
știut este că invalidul nu va putea să-și muncească pămîntul și nici copiii lui dacă sînt
mici.
Luaţi ca normă, la distribuirea pămîntului, puterea de muncă a celor împroprietăriţi,
care nu trebuie să lase nemuncit nicio palmă de pămînt, căci numai așa vom putea acoperi
deficitul care se va produce în economia noastră generală, prin dispariţia marii proprietăţi.
Dep. Nikitiuk, în privinţa împroprietăririi invalizilor, susţine părerea dep. Ioncu,
găsind că ar fi mult mai drept să li se dea o pensie decît pămînt, pe care nu l-ar putea lucra.
Soldatul și-a împlinit numai datoria lui, cum vor trebui și ceilalţi să și-o îndeplinească,
cînd li se va cere.
Dep. Ciorescu: – Nu mă îndoiesc că cei care au fost în război vor primi pămînt tot cu
plată ca și cei care nu au fost. Sînt de părere ca împărţirea pămîntului să se facă pe suflete
și să nu se ia ca normă împrejurarea dacă a fost sau nu în război.
Dep. Budișteanu propune ca pămîntul să fie împărţit după suflete și tuturor celor care
au luptat în război, deoarece statul nu va avea de unde plăti pensie sau va arunca mari
dăjdii pe pămînt. În vremurile vechi se spunea că toţi cei care pătimesc pe această lume și
cei săraci vor primi răsplata pe lumea cealaltă. Dacă Comisia e de această părere, atunci ar
putea să-i lase pe toţi aceștia nenorociţi în voia întîmplării.
Dep. Stavriev: – Cred că e drept să primească pămînt toţi, fie ţăran, răzeș sau soldat,
care nu au pămînt, fie dacă a făcut sau nu război. De asemenea, sînt de părere ca să se dea
pămînt și invalizilor din război, căci dacă nu-l va putea munci el, îl va munci însă membrii
familiei lui.
Dep. Crihan: – Socot ca pămîntul să se dea pe familii, nu pe suflete, căci dacă s-ar
împărţi pe suflete, nu ar veni decît jumătate de desetină de fiecare suflet. Și nu ar fi drept
ca ţăranului care a fost în război să nu i se dea decît o desetină lui și soţiei lui; iar acel care a
stat acasă și are copii să ia cu mult mai multe desetine. Nu se poate da la toţi pămînt, cum
ar vrea dl Ţîganko, căci atunci ar urma să le dăm și orășenilor, care au altă ocupaţie decît
agricultura, și sînt tot așa de necesari ca și plugarii. Trebuie să dăm pămînt acelora care au
nevoie de el, nu după norma dacă au fost sau nu la război, după cum vrea dl Ţîganko, deși
e contra războiului.
Dep. Buzdugan: – Dacă luăm ca normă împrejurarea că ţăranul a fost sau nu în răz-
boi, întrebarea care se pune, în primul rînd, este ce se face cu invalidul, căruia dîndu-i-se
pămînt, nu-l va putea munci și deci nu-l va putea plăti statului?
Dep. Ignatiuc: – Eu arăt atîta ca crucile de război, după care s-ar voi să se facă o regulă
la împărţirea pămîntului, nu s-au dat pe dreptate, primind mai ales astfel de decoraţii cei
ce erau ordonanţe pe la ofiţeri. Adevăraţii viteji au căpătat doar cruci de lemn.
Președintele propune ca pămîntul să se împartă după familii, făcîndu-se 2 loturi, unul
mai mare și altul mai mic, după mulţimea sufletelor. Chestia de la cîţi și pînă la cîţi ani
o persoană are dreptul să primească pămînt e foarte grea și trebuie discutată. Arată că a
văzut sătean în vîrstă de 80 de ani, care plîngea după o bucăţică de pămînt ce i se luase și
lucra ca orișicare bun lucrător.
Se pune apoi la vot propunerea: dacă la împărţirea pămîntului are să se dea preferinţă
celor care au luptat în război față de cei care nu au fost pe front, care propunere se respinge
cu 14 voturi, contra 5 și 5 abţineri.
Dep. Buzdugan propune ca în rîndul întîi să se împroprietărească cei care au pînă la 60
de ani, iar de la această vîrstă în sus să li se dea pămînt în rîndul al 2-lea.
Dep. Crihan: – Sînt de părere ca să se ia ca limită maximă de vrîstă 50 de ani, căci de la
această vîrstă în sus omul nu mai poate munci bine pămîntul și n-ar fi în folosul ţării ca să
rămînă vreo bucăţică de pămînt nelucrată. Afară de aceasta, bătrînii de astăzi au pămînt

285
de la împroprietărirea din 18618, pe care l-au împărţit copiilor. Aceștia, primind pămînt,
bătrînii își vor lua înapoi pămînturile respective, așa că n-ar mai fi nevoie să li se mai dea alt
pămînt. Iar dacă li s-ar da și bătrînilor pămînt, peste cîţiva ani nu au să-l mai poată munci
și în timpul acela au să fie alţii care ar vrea să muncească, dar care nu au să aibă pămînt.
Dep. Buciușcan: – Eu cred că să nu se pună nicio limită de vîrstă la distribuţia pămîn-
tului, căci ţăranul poate munci pămîntul pînă la adînci bătrîneţe.
Dl Stere: – Sînt de părerea dlui Buciușcan, ca să nu se ţină seamă de vîrstă la împărţirea
pămîntului, ci de faptul dacă poate munci și dacă are inventar de muncă.
Se pune la vot propunerea despre mărginirea vîrstei persoanelor care vor primi pămînt,
care propunere se respinge cu 19 voturi, contra 2 și 3 abţineri.
Se face pauză la ceasurile 7 și 40 de minute.

După pauză, dep. Ioncu spune că dacă Comisia a luat hotărîrea ca și soldaţii să pri-
mească pămînt, și anume acei care îl pot lucra, va trebui atunci să pășească și mai departe
pe drumul acesta. Căci nu este drept să se hotărască să primească pămînt fiecare suflet,
chiar și acel care abia s-a născut, căci atunci s-ar face o nedreptate faţă de acei care se vor
naște pe urmă. În chestia agrară, Comisia trebuie să plece dintr-un punct de vedere eco-
nomic și de aceea propun ca să se dea pămînt tot pe suflete, dar numai acelora care sînt
capabili să-l muncească, indiferent dacă sînt căsătoriţi sau nu. Economia ţării de acum
înainte va fi mai mult stingherită prin desfiinţarea proprietarilor mari și n-ar trebui ca să
fie și mai mult zdruncinată dîndu-se pămînt și la copii.
Dep. Nikitiuk susţine părerea că pămîntul trebuie să fie dat pe familii, împărţindu-le
în 2 categorii: mare și mică, fiindcă numărul sufletelor e foarte nestatornic.
Dl Stere: – Sînt de părere ca pămîntul să se dea pe familii, căci a se da familiei este a
se da sufletelor, care compun acea familie. Principiul care trebuie să ne călăuzească este ca
pămîntul să se dea unor persoane care să-l poată munci, și de fapt cînd se dă pe familie, se
dă titularului ei, capului familiei, care este presupus că este apt ca să-l muncească.
Dep. Năstase: – Asupra repartizării loturilor de pămînt, m-am gîndit multă vreme și
cred că cea mai nimerită soluţie ar fi ca pămîntul să se împartă pe capi de familie, făcînd
un anume fel de loturi, repartizate pe capi de familie, deci pe familii și care loturi să fie
indivizibile.
Dep. Minciună se unește cu părerea dlui Stere.
Dep. Krivorukov spune că pămîntul trebuie să se împartă pe suflete, fie bărbătești, fie
femeiești, fiindcă oricărui muncitor de pămînt îi trebuie asigurat traiul. Pe viitor nu mai
trebuie să fie muncitori năimiţi (proletari).
Dep. Stavriev: – Eu cred că pe dreptate ar trebui să se dea pămînt pe cîte suflete sînt,
indiferent de sex sau de vîrstă. Căci după statistica ce s-a făcut, în Basarabia pămîntul
disponibil ar reveni la 2 desetine de suflet, ceea ce ar fi de ajuns. Nu putem lua ca normă
numărul vitelor, căci ar rămîne jumătate din populaţie fără pămînt, neavînd vite. De
asemenea, nici pe ogrăzi (familii), căci ar fi grea operaţiunea împărţirii familiilor, după
numărul membrilor care o compun ș.a.
Dep. Buciușcan susţine părerea dep. Stavriev, spunînd că pămînt are să fie de fiecare
suflet nu cîte o desetină, cum spune dl Crihan, ci aproape cîte 1 și jumătate desetină de fie-
care, fiindcă sînt 3 milioane de destine de pămînt, iar suflete de plugari, numai 2 milioane.
Președintele propune să se împartă pămîntul după principiul lotului de muncă, pentru
lucrătorii mari, și lotului de consum pentru copii, făcînd astfel de loturi de 3 întinderi:
pentru familiile cu copii pînă la 10 ani, un lot; pînă la 15 ani, alt lot mai mare; și de la 15
ani în sus, al treilea lot și mai mare. Deci trebuie hotărît ca lotul să nu se mai poată fărîmiţa
în bucăţi.
Dep. Bivol: – Văd că Comisia are părerile împărţite; unii sînt de părere să se dea pămîn-
tul pe suflete, iar alţii pe familii. Părerea mea este ca să se socotească pămîntul pe familii,

286
nu pe suflete, ca să putem avea gospodării bune și un stat bogat. S-ar putea face loturi de
6 desetine și de 10 desetine. Cei ce au copii mulţi să li se dea și un lot mai mare; iar cei ce
nu au să ia un lot mic.
Dep. Budișteanu: – S-a zis că e un rău că ţăranul nu se trage la industrii sau meserii.
Dar dacă dai ţăranului un lot mai mic e și mai rău că îl lipsești de fărîmitura acea de
pămînt. Dîndu-i un lot mai mare, atunci gospodarul va căuta să-și dea copiii la școli și să-i
dea și la o meserie oarecare. De aceea sînt de părere să nu se facă norme prea mici de pămînt
și să se dea pe gospodării, nu pe suflete.
Dep. Galiţchi: – Sînt de aceeași părere ca a dep. Budișteanu, ca să se dea pămîntul pe
gospodării, nu pe suflete. Căci dacă s-ar împărţi pe suflete, cei dintîi care vor suferi vor fi
soldaţii care au venit de pe front și care, fiind oameni tineri, mulţi fără copii, ar fi amenin-
ţaţi să primească 2-3 desetine de pămînt.
Dep. Crihan: – Sînt contra împroprietăririi pe suflete, căci nu toţi care ar primi
pămînt ar putea să-l muncească și ar mai trebui să rezervăm un fond și pentru acei care au
să se nască. După datele statisticii fiind 1 400 000 de desetine de pămînt în Basarabia9,
la 3 milioane și ceva suflete, ar reveni de suflet cîte 1/2 desetină; și nu ar fi drept ca să-i
dăm 1/2 desetine ţăranului care vine de pe front, ca și copilului care abia după 10 ani va
fi în stare să-l muncească.
La noi pămîntul, după obiceiul ţării, se dă la căsătoria copiilor, să luăm ca bază acest
obicei și să-l dăm numai pe gospodării formate. Vom face două loturi: unul de 4-5 desetine
și altul de 7 desetine, care le vom da pe gospodării, după numărul sufletelor ce le compun.
Trebuie să facem ce putem, nu ce dorim.
Dl Stere: – Eu opinez ca cei ce au pămînt să fie lăsaţi mai pe urmă și, primind un lot,
să fie obligaţi să-și lase bucăţelele de pămînt care se vor comasa și se vor da altora care nu
au pămînt. Mi se pare că acei care voiesc să împartă pămîntul pe suflete, ar face ca acela
care avînd 100 de stînjeni de loc și 1 000 de pomișori, în loc să pună cîte un pomișor pe
stînjen i-a pus pe toţi 1 000, venind cîte 10 pomișori pe stînjen, care crescînd s-a înăbușit
și grădină nu a mai avut.
Așa se va întîmpla dacă se va împărţi pămîntul pe suflete. Peste 10-15 ani, au să fie în
Basarabia un număr covîrșitor de proprietari mici cu 1-2 desetine de pămînt, legaţi de bucă-
ţica acea de pămînt și care se va înăduși ca pomișorii sădiţi: cîte o sută pe stînjenul de loc.
Dep. Ţîganko spune că punctul de plecare al Comisiei a fost greșit și de aceea toată calea
ei va fi greșită. Dacă s-ar împărţi pămîntul pe suflete, o familie cu copii mulţi și mărunţei ar
primi mult pămînt, dar nu l-ar putea lucra, iar fiecărui lucrător mare nu i s-ar cuveni decît
puţin pămînt. Deci statul ar păgubi. Dacă s-ar da pămînt după familii, atunci cei mai bogaţi
ar căsători repede copiii lor și ar primi pămînt și părinţii, și copiii. Cel sărac nu-și poate
căsători așa de repede copiii lui, tocmai din pricina sărăciei și ar primi la o casă de lucrători
mari numai un lot, ca pentru o familie. De asemenea, nu e drept dacă s-ar da pămîntul după
lucrător, căci atunci acel care astăzi va fi socotit ca nevîrstnic, peste un an-doi, el va ajunge în
vîrstă, dar pămînt nu va avea de unde primi. Aceasta iar ar fi o nedreptate.
Domnia Sa crede că ar fi nimerit numai dacă s-ar da pămînt în devălmășie (obșcina),
cum e în Rusia, și propune ca însăși obștea să aibă dreptul de a împărţi pămîntul ei, căci
atunci ea ar putea priveghea și socoti toate schimbările care se fac în familie, înmulţindu-
se sau împuţinîndu-se, potrivind cu aceasta și pămîntul. Oratorul spune că nu va vota nici
pentru și nici contra hotărîrii care o va lua Comisia, dar adaogă că el are o credinţă nestră-
mutată în biruinţa adevărului.
Gloata incultă a răstignit pe Hristos, dar ideea lui a rămas. Ideile vor trăi veșnic, încheie
dl Ţîganko.
Dep. Năstase: – Îmi menţin părerea ca pămîntul să se împartă pe familii și să nu se facă
decît un singur lot, din cauza nedreptăţilor care s-ar face în raport cu creșterea familiilor,
cînd ar exista 2 loturi.

287
 Dl Stere: – Poate nu am fost înţeles de dl Ţîganko, dar noi voim tocmai să formăm
loturi de gospodării, unde deci membrii familiei ar urma să muncească de-a valma, și sus-
ţin ca acel lot să rămînă neîmpărţit sau, în cazul cel mai rău, să fie împărţit matematicește
pe suflete.
Dep. Crihan: – Iată ce răspund dlui Ţîganko: Domnia Sa cunoaște viaţa ţăranului mol-
dovean din cărţi, după cum eu o cunosc pe a ţăranului rus, tot din cărţi. De aceea Domnia
Sa vine cu obștea la noi, cînd ea este specifică ţăranului rus, și nu celui moldovean. La noi
e obiceiul ca copilul după ce se însoară să-și formeze gospodăria lui separată, individuală.
Mai adaog că nu se va putea da pămînt în toate satele, unde nu se vor găsi moșii. Așa
că va fi nevoie sau să se mute locuitorii acolo unde e pămînt de prisos sau să se împartă
pămîntul existent în sate, ceea ce nu se poate, neputîndu-se expropria pămînturile actuale
ale sătenilor.
Dep. Ţîganko spune că dacă Comisia Agrară a stat pe baza proprietăţii individuale, ea
ar putea să se folosească în privinţa asta de principiile reformei agrare din Olanda.
Se pune la vot următoarea propunere: „Pămîntul se împarte celor care îl muncesc, după
capul de familie”, care propunere se primește cu 14 voturi, contra 4 și 3 abţineri.

Prealegerea președintelui
În sfîrșit se pune chestiunea alegerii noului președinte al Comisiei Agrare, în locul dlui
Ţîganko, care a demisionat, și punîndu-se la vot, se alege președinte dl P.V. Erhan cu 13
voturi, contra 4 și 4 abţineri.
Ședinţa se ridică la 10 ceasuri seara.

p/Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Procesul-verbal nu a reținut această propunere a lui Crihan.

2 E posibil ca în cazul de față atitudinea să fi fost dictată de faptul că deputatul a luat parte la război.
3 Punctul acesta îl repetă pe cel dintîi. Probabil, e vorba de cei care au mai puțin de 1 ha și nu locuiesc
pe moșie.
4 Această declarație pune în lumină atît profilul moral al lui Țîganko, cît și convingerile sale demo-
cratice de stînga.
5 Fraza „prin stat trebuie să existe” e, probabil, greșită. Se vede că vorbitorul voia să spună doar că
statul trebuie să existe.
6 Vorbitorul are o viziune realistă asupra războaielor, dar e departe de a fi convingător cînd vorbește
de „datoria sfîntă a soldatului” în cazul războiului, în general, deci și a celui care nu reprezintă deloc
interesul omului de rînd în haine de soldat.
7 Bineînțeles că Buciușcan e departe de a avea dreptate cînd susține că războiul „s-a purtat nu pentru
interesele ţărilor, ci pentru anumite idei”. Adevărul se află la cealaltă extremă.
8 În Basarabia, reforma de la 1861 s-a aplicat cîțiva ani mai tîrziu, astfel că, în acest caz, anul respectiv
poate fi menționat doar convențional.
9 Crihan nu era informat bine; în Basarabia, suprafața de teren cultivabil era mult mai mare, în dife-
rite categorii de proprietate se aflau peste 4 mil. ha. Vezi, de ex., procesul-verbal nr. 47, discursul lui
Lunev.

288
 PROCESUL-VER BAL NR. 40
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 18 august 1918

Şedinţa se deschide seara la ceasurile 6 sub preşedinţia dlui Erhan.

Rînduiala zilei:
Chestia categoriilor de muncitori de pămînt care pot fi împroprietăriţi.

Dl Konradi aduce la cunoștinţa Comisiei Agrare că Comisia financiară și-a început

de acum lucrul său și că l-a împărţit în două părţi: în privinţa întîi, privind chestiunea
răscumpărării pămîntului, comisia s-a adresat Directoratului de agricultură, iar în chestia
a 2-a, care privește mijloacele răscumpărării, a cerut concursul Directoratului de finanţe.
Amîndoi domnii directori le-a făgăduit tot concursul lor. Vor fi alese comisii speciale,
chemaţi specialiști, care se vor apuca de acest lucru. Însă chestia aceasta e atît de mare
și cere atît de lucru, încît nu poate fi rezolvată mai în grabă de 2 luni de zile. Domnia Sa
roagă Comisia Agrară să fie răbdătoare și să dezlege celelalte chestiuni care mai sînt, lăsînd
chestia financiară la urmă.
Dep. Ratko propune ca în privinţa aceasta să fie folosită comisia specială pentru hotă-
rîrea preţurilor de pe lîngă Zemstva gubernială, fiindcă e un organ organizat și deci nu va
cere noi cheltuieli.
Dl Konradi spune că ar fi doar vorba să se cheme cîţiva specialiști din România, iar cît
despre specialiștii locali, negreșit că vor fi folosiţi cei care sînt deja în serviciul statului și
primesc leafă. Asemenea și organizaţiile care acum există.
Dep. Tudose spune că chestia e grea și trebuie lămurită din toate punctele de vedere,
pentru ca să nu dea de bănuit. Deci Comisia pentru stabilirea preţurilor de pe lîngă Zem-
stva gubernială n-ar fi suficientă în privinţa asta.
Dep. Ioncu spune că vor trebui chemaţi specialiști pentru fiecare întrebare și apoi acești
specialiști să fie însărcinaţi cu adunarea tuturor materialelor în privinţa fiecărei chestiuni
și cu facerea raporturilor, întemeiate pe toate datele, căci numai ei știu de unde și ce să
ceară, ce anume trebuie și așa mai departe. Acest fel de specialiști negreșit trebuie să fie
chemaţi, deoarece chestia agrară se dezleagă și la noi, și în România de peste Prut și deci se
ocupă de aceeași problemă socială. Însă Comisia Agrară va trebui apoi să cerceteze datele
specialiștilor numai din punct de vedere ţărănesc și democratic.
Dep. Ratko propune să se folosească în chestia financiară de așezămintele Băncii
Țărănești și a nobilimii (Krestianskii dvoreanskii bank), dacă nu sînt încă desfiinţate,
fiindcă această chestie intră în specialitatea funcţionarilor de la sus-menţionatele bănci.
După propunerea dep. Buzdugan, Comisia hotărăște: să poftească Comisia financiară
să isprăvească cît mai curînd lucrurile, dezlegînd, în primul rînd, chestia preţului pentru
pămîntul expropriat.
Se votează următoarea rezoluţie, din cele 8 paragrafe, despre categoria locuitorilor care
pot fi împroprietăriţi, primul paragraf, în următoarea redacţie: „Vor fi împroprietăriţi, din
fondul de pămînt al statului, după norma de X desetine, muncitorii de pămînt care nu au
pămînt și cei care au puţin pămînt, pînă la îndeplinirea lotului de X desetine”.
Președintele propune să se hotărască mărimea lotului.
Dep. Ioncu spune că în România s-a hotărît ca lotul care se va da muncitorilor de
pămînt să nu mai fie îmbucătăţit și propune ca și Comisia Agrară să discute aceasta.
Dep. Buzdugan: – Sînt de părere ca să nu se facă decît un singur lot, din cauza nedrep-
tăţilor la care ar da naștere facerea a 2 loturi, dînd pildă o familie cu 2 majori și 5-6 copii

289
mărunţi, și deci avînd numai 2 perechi de braţe de muncă, ar căpăta lot mare, pe cînd altă
familie, care ar avea de pildă 4 majori și deci îndoit de multe braţe, ar dobîndi un lot mic,
ceea ce nu este drept.
Apoi, susţin ca lotul acela unic să fie inalienabil și indivizibil, urmînd să rămînă unuia
dintre copii, care va fi dator să-i despăgubească pe ceilalţi1. Numai atunci cu ce se va mai
fărîmiţa loturile? Dar dacă vor fi loturi și mai mari de 6 desetine, atunci acelea să poată fi
vîndute sau împărţite între copii.
Dep. Creangă: – Nu mă unesc cu părerea dlui Buzdugan ca să fie numai un lot, oricare
ar fi numărul sufletelor. Propun ca să fie 2 loturi, de pildă, de 5 și 5 desetine, așa ca să se
aibă în vedere și numărul membrilor, care alcătuiesc familia.
Dep. Minciună: – E lucru hotărît, cred, că nu vom face loturi decît din pămîntul care
se va expropria, deși ar trebui să se hotărască ce se va face și cu loturile care se stăpînesc
acum de ţărani. Sînt de părere ca să fie 2 loturi, cel puţin, de pămînt, unul mare și altul
mic, luîndu-se ca normă numărul celor apţi la muncă. De asemenea, mă unesc și eu cu
părerea că loturile care se vor da să nu poată fi împărţite, iar vînzarea lor să se facă în între-
gimea lotului2 .
Dep. Tudose: – Sînt și eu de părerea dlui Buzdugan ca să se facă numai un lot, dar nu de
5 desetine, ci de cel puţin 8 desetine3, cît poate ajunge unei gospodării ţărănești, luîndu-se
ca normă pe gospodării, nu pe suflete. Lotul acela să nu se poată nici vinde și nici împărţi,
ci rămîne unuia din copiii gospodarului, iar ceilalţi să se apuce de orice meserie, industrie
etc.
Dl Stere: – Cînd dăm loturile, le dăm pe capul de familie, cum s-a hotărît, nu pe numă-
rul copiilor, deci nu e nevoie de 2 feluri de loturi, ci un fel ajunge. Nu cred ca loturile să fie
mari și poate că dl Tudose să aibă dreptate că o desetină la lot e puţin. Se va putea da even-
tual unui cap de familie numeroasă 2 loturi. Nu trebuie scăpat din vedere că chestiunea
indivizibilităţii și acea a neîmpărţirii loturilor trebuie a fi tratate separat4.
Dep. Năstase: – Chestiunea mărimii loturilor de pămînt nu poate fi rezolvată acum,
neavînd date statistice la îndemînă. Ceea ce ne interesează acum este cum să facem ca
loturile care se vor face să nu se mai clintească: iată care ar fi principiile:
1. Lotul să nu se mai poată împărţi (indivizibilitatea lui);
2. Oprirea cumulului – strîngerii – de loturi de pămînt.
3. Neînstrăinarea (inalienabilitatea lui) a loturilor, decît în cazurile cînd va permite
legea.
Dep. Stavriev: – Sînt de părere că nu e drept să fie un lot pentru orice familie. Sau faceţi
2 categorii de loturi, sau reveniţi la norma de distribuire pe suflete. Susţineţi că pămîntul să
nu se împartă între copii, ci să fie moștenit de un singur copil, iar ceilalţi să-și găsească hrana
în fabrici, uzine etc. Dar cîte fabrici și uzine se găsesc în Basarabia, unde să-și găsească o ocu-
paţie copiii de ţăran? Și dacă nu are un lot suficient de pămînt, cu care să-și poată îngădui a
trimite copiii la școli, cum are să înveţe ţăranul pe copii la vreo meserie?
Dep. Găină: – Deocamdată sînt de părere să se alcătuiască cîte 2 loturi de pămînt, vari-
ind ca întindere după numărul sufletelor din familie, iar chestiunea vînzării sau nevînzării
loturilor să o discutăm mai tîrziu.
Dep. Ratko spune că Comisia năzuiește spre un ideal, cînd ea ar vrea să realizeze drep-
tate absolută. Însă lucrul acesta e foarte greu, că o dreptate desăvîrșită niciodată nu va
putea fi realizată. Negreșit că principiul nefărîmiţării lotului trebuie să fie păstrat, dar nu
trebuie hotărît prin lege, la care din membrii familiei trebuie să treacă acest lot, ci să se lase
capului de familie, ca să hotărască aceasta. Pentru prima oară, principiul majoratului a fost
statornicit în Anglia, în interesul oamenilor bogaţi, care voiau să-și păstreze titlurile prin-
ciare, ca să poată da copiilor lor o învăţătură aleasă și care era atît de preţioasă ca și averea.
De aceea toţi copiii lordului, și cel care rămînea pe moșie, și cei care erau îndepărtaţi, erau

290
deopotrivă de garantaţi în privinţa mijloacelor de trai, ceea ce muncitorul de pămînt n-o
va putea face. Deci singur el va trebui să hotărască cum să-și pună la cale pe fiecare copil.
Dreptul acesta este prevăzut în legea juruinţelor, care este aici în Basarabia și n-ar mai fi
nevoie să facem o altă lege. Prin legea de majorat am îndrepta o mare parte de populaţie de
la ţară la mizeria și înșelăciunile orașelor.
Dep. Bivol: – Dacă am avea date statistice la îndemînă asupra întinderii de pămînt
disponibil din Basarabia și asupra numărului celor ce nu au pămînt sau care au pămînt
puţin, socoteala repartiţiei ar fi ușoară. Oricum, eu cred că ar fi mai nimerit să se facă
2 loturi: unul mai mare, care să se dea celui care nu are pămînt și altul mai mic, care să se
dea celui care are pămînt puţin. Ca întindere, cred că lotul de 7 desetine e deajuns pentru
un gospodar muncitor. Nu cred că principiul neînstrăinării lotului va fi pe placul și în
obiceiul ţăranului.
Dep. Budișteanu: – Cred, ca și dl Bivol, că existenţa unei statistici ne-ar sluji mult astăzi
în discuţiile și hotărîrile noastre. Mă deosebesc de dînsul în privinţa întinderii lotului și
cred că un lot de 10 desetine ar ajunge ţăranului să trăiască și să-și înveţe copiii vreun
meșteșug.
Dep. Alexandri spune că trebuie să hotărîm într-un fel, ori că păstrăm gospodăriile și
atunci vai de suflete, ori că luăm în seamă sufletele și atunci vai de gospodării.
Dep. Epure spune că principiul hotărît de Comisie că pămîntul trebuie să fie dat nu
după suflete, ci după familii, face impresia că parcă Comisia Agrară ar vrea să-i facă pe
toţi să se însoare. Însă tocmai prin faptul acesta, în mîinile unora se vor aduna mai multe
loturi, căci dacă se va nimeri ca părinţii celor care se căsătoresc să nu aibă mai mulţi copii,
apoi și flăcăul, și fata vor primi de zestre de la părinţii lor cîte un lot de pămînt.
Nu se poate hotărî întinderea lotului, pînă ce nu vor fi date precise, iar loturile trebuie
făcute de atîtea mărimi, cîte desetine vor fi într-un lot. Domnia Sa susţine propunerea ca
loturile să se facă de cîteva mărimi mai mari și mai mici.
Dep. Crihan: – La repartiţia pămîntului vor fi multe nemulţumiri, orice sistem de
loturi s-ar adopta. Eu aș propune să se facă un singur lot, dar nu același pentru toată Basa-
rabia, ci să varieze ca întindere după pămînt, felul culturii, climatul etc. Altfel va fi mări-
mea lotului în ţinutul Bălţi sau Soroca, unde populaţia se ocupă exclusiv cu agricultura5, și
altfel va fi în ţinutul Chișinăului, unde populaţia se ocupă și cu viile și livezile etc. Altfel e
pămîntul în sudul Basarabiei și altfel în nord și deci și lotul nu va putea fi același.
Mai departe, cred că nu vom putea reţine pe ţăran să nu-și împartă pămîntul copiilor.
Copiii de ţăran nu se duc ușor la oraș, ci mai degrabă se duc să facă agricultură în Siberia
decît să se ducă în oraș la fabrici, care, de altfel, nici nu sînt numeroase în Basarabia. Eu
cred că numai cu timpul, și în mod firesc, prin împuţinarea pămîntului, ţăranul sau va
începe să facă cultură intensivă, sau se va îndrepta spre orașe ca să intre în uzine. În orice
caz, nu prin măsuri forţate și prin împiedicări se va ajunge la acest rezultat și se va putea
îndrepta ţăranul la industrii, fără a-l sili să-și părăsească satul, creînd industrii la ţară, cum
e în Rusia Centrală, nu numai în orașe.
Dep. Galiţchi spune că oricum s-ar hotărî chestia împărţirii lotului, tot s-ar face o
nedreptate. Trebuie să se facă un singur fel de lot, dîndu-se cîte 2 loturi la familiile cele
numeroase, cu membrii de la 18 ani în sus. Preţul loturilor va atîrna după cum va fi de bun
pămîntul.
Președintele e de părere că trebuie făcute loturi de 2 mărimi, iar familiilor celor care
vor primi un lot mic și vor avea pînă la 4 copii mici să li se adaoge norma de consum pen-
tru copii. Nu-i chip să se oprească fărîmiţarea lotului, însă această fărîmiţătură se poate
mărgini. Se poate hotărî ca lotul să nu se poată fărîmiţa, dacă nu depășește prin producţie
trebuinţele de hrană ale unei familii. Aceasta va atîrna deci de cultura intensivă, care se va

291
practica în acea gospodărie. Două loturi ar putea fi contopite în anumite împrejurări, de
pildă, în ipoteza unei căsătorii. Iar ca să se mai înmulţească loturile, peste 20 de ani, cînd
va fi nevoie, pot fi împărţite și cele 50 de desetine, care acum se lasă proprietarilor.
Se face pauză la ceasurile 7 și 30 de minute.

După pauză se pune la vot principiul ca la împroprietărirea muncitorilor de pămînt

să se facă loturi numai de o întindere, care propunere se votează cu 13 voturi pentru,
12 voturi contra, în numărul cărora e și președintele. Din pricina aceasta, luarea hotărîrii
definitive în privinţa loturilor se amînă.
Dep. Caraiman spune că dacă în vreun sat [nu] va ajunge pămînt, hotarele moșiilor
megieșe se vor putea împinge unul peste altul6.
Dep. Minciună: – Astăzi nu trebuie să intrăm în discutarea punctelor de amănunt,
cum ar fi chestia modului cum are să se repartizeze pămîntul sau ce au să se facă cei care au
pămînt puţin sau mai mult decît cuantumul care se va fixa prin lege. Astăzi noi trebuie să
hotărîm un singur lucru: ce mărime va avea lotul7.
Dep. Grosman propune să se aleagă o comisie specială pentru discutarea tuturor aces-
tor greutăţi tehnice.
Dep. Ignatiuc repetă că asemenea chestiuni ce se propun în discuţie sînt chestiuni de
amănunte.
Dep. Buciușcan: – Sînt de părere că cei ce au pămînt puţin să-l dea la fondul statului și
în schimb să primească un lot întreg8.
Se pune la vot propunerea ca la împărţirea loturilor muncitorilor de pămînt să fie pus
în socoteală lotul fiecăruia și pămîntul care îl mai are el; care propunere se votează cu
13 voturi, contra 3 și 4 abţineri.
Se hotărăște apoi că mărimea lotului va fi după calitate și valoarea pămîntului.
Dl Stere (raportor): – S-a numit o comisiune, împărţită pe subcomisiuni, care după
oarecare studii și cercetări au depus rapoartele în privinţa întinderii de pămînt necesare
instituţiilor depinzînd de Directoratul de agricultură. Acum voi citi expunerea și voi da
explicaţii scurte pentru fiecare, rămînînd ca la discuţia pe capitole să dau lămuriri com-
plete.
Pentru școlile de agricultură, vor fi necesare 4 500 des., dintre care 500 des. pe lîngă
Școala Superioară de Agricultură, cîte 100 des. pentru fiecare dintre cele 5 școli inferioare
de agricultură și cîte 20 des. pentru cele 140 de școli de voloste. În special insist asupra
marelui folos practic pe care îl vor aduce școlile de voloste, unde copiii de ţăran, care au
terminat școala, în timpul iernii vor putea dobîndi cunoștinţe practice de agricultură,
măsurări de pămînt, unelte și mașini agricole sub conducerea unui specialist.
În al doilea rînd, pentru cîmpurile de experienţă, repartizate pe 9 regiuni naturale
a cîte 500 des. de regiuni, vor necesita o defalcare de 4 500 des. Pentru gospodăriile de
seminţe, care să producă 5% din seminţele necesare Basarabiei, vor fi necesare 10 000 des.
Pentru pomologie, ocupaţie atît de rentabilă în Basarabia, va fi nevoie, pentru 4 grădini
pomologice a cîte 125 des. de fiecare, de o întindere de 500 des.; apoi va mai trebui să se
lase cîte 50 des. de fiecare dintre cele 5 grădini demonstrative cu pepiniere de pomi și cîte
10 des. pentru alte 9 grădini demonstrative mai mici.
Pentru zootehnie, și anume pentru herghelia de cai, din care are să se regenereze rasa
de cai din Basarabia, va fi nevoie să se lase 5 000 des. pentru pășunat și fînaţ, iar pentru
3 turme de vite de rasă – o întindere de 6 500 des.
Pentru viticultură vor trebui afectate cîte 100 des. de cele 5 pepiniere de viţă, o sută
desetine pentru via experimentală de pe lîngă Institutul Ampelografic, cîte 30 des. pentru
cele 5 vii experimentale regionale, și în sfîrșit cîte 5 des. de fiecare vie experimentală ce va
funcţiona pe voloste, deci cîte 10-15 pe judeţ.

292
 Pentru ajutor agronomic vor trebui lăsate cîte 16 des. pentru fiecare dintre cele 140 de
puncte agronomice. În sfîrșit, pentru silvicultură vor trebui lăsate cele 33 des. necesare
pentru semincerii de împădurire și cele 333 522 de desetine de păduri și rîpe.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 și 45 de minute.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Propunere irealizabilă, întîi, că cel care urma să moștenească pămîntul nu avea cu ce să-i răsplă-
tească pe ceilalți frați, și în al doilea rînd, că aceștia nu aveau unde să găsească o sursă de existență.
2 Sfîrșitul propoziției nu este suficient de clar. Se vede însă că se cere ca loturile să nu fie vîndute pe
părți, ci întregi, pentru a nu se admite fărîmițarea lor.
3 Spusele acestui deputat sînt relevante pentru slaba informare a membrilor Comisiei. Nu se putea
ști, în acel moment, care urma să fie mărimea lotului de împroprietărire, care depindea nu de nevo-
ile țăranilor, ci de disponibilitățile reale de pămînt în zonele respective. Și mai edificatoare, în
același sens, sînt propunerile de a-i îndrepta pe copiii de țărani fără pămînt spre meserii și industrie.
4 Propoziția nu este limpede. Poate că prin „neîmpărțire” se avea în vedere neînstrăinarea, așa cum
avea să observe Murgoci în ședința din 23 august 1918 (pr.-v. nr. 42).
5 Adică cu semănăturile.
6 După sens, erau avute în vedere situațiile în care nu ajungea pămînt în cadrul unei moșii, din care
cauză satul cu pămînt puțin urma să se întîndă pe moșia satului cu mai mult pămînt, măsură care,
în practică, era irealizabilă, întrucît putea duce la conflicte acute între sate.
7 Vezi nota 2.
8 Această propunere a mai fost, dar realizarea ei nu numai că era greoaie, ci în fond era o propunere
lipsită de sens, întrucît presupunea două operații, în loc de una: mai întîi, trecerea în fondul statu-
lui a lotului deținut de cel îndreptățit la împroprietărire, apoi împroprietărirea acestuia cu un lot
întreg.

293
 PROCESUL-VER BAL NR. 41
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 21 august 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 5 seara sub preşedinţia membrului prezidiului, dl

Buciuşcan.

Rînduiala zilei:
1. Continuarea discuţiilor asupra raportului Directoratului de agricultură des-
pre pămînturile neapărat trebuitoare şcolilor de agricultură şi altor instituţii
depinzînd de acel Directorat.
2. Continuarea discuţiilor asupra mărimii lotului de împroprietărire.

Se prezintă noul reprezentant al stăpînirii centrale, dl dr. Ionescu-Șișești, trimis să înlo-

cuiască pe fostul reprezentant, dl Filipescu. Întîmpinat de aplauzele adunării, dl Ionescu-
Șișești se adresează cu următoarele cuvinte: „Vă mulţumesc pentru aplauzele cu care mă
întîmpinaţi, pentru că le socot ca un semn de prietenie. Și rog să mă credeţi că și eu mă
prezint înaintea Dvs. ca un prieten.
Reforma agrară cere multă chibzuială și multă cumpăneală. Pe acest teren nu se pot
face experimente, încercări, pentru că acestea ar costa prea mult poporul. Reforma agrară
trebuie făcută ţinînd seamă de toate interesele, astfel ca să asigure armonia generală, și nu
nemulţumirea tuturor. Cu bucurie voi pune în serviciul Dvs. toate cunoștinţele pe care le
am în această privinţă, asupra chestiei agrare, atît la noi, cît și în alte ţări, pentru ca să vă
puteţi folosi în lucrările Dvs. de experimentele dobîndite în alte părţi”.
Dl Celebidaki aduce la cunoștinţa adunării că el vine la ședinţă fiind trimis de directo-
rul de agricultură, iar nu ca specialist, cum fusese1.
Trecînd la discuţia raportului directorului de agricultură, reprezentanţii Directora-
tului, dnii Stere și Celebidaki, în urma întrebărilor făcute de dep. Buzdugan, lămuresc
adunarea că 10 000 de desetine de pămînt, care se cer pentru gospodăriile de seminţe, nu
sînt în timpul de faţă toate sub aceste cîmpuri, dar se prevăd în viitor. De asemenea, și în
numărul celor 333 552 de desetine de pădure intră și loc cultivabil, dar s-a avut în vedere și
rotunjirea locurilor de pădure, rîpele, care trebuie întărite și altele.
Iar dl Vukotici adaogă că așezămîntul care se îngrijește de păduri a avut în vedere să
împădurească toate locurile acelea pe care fuseseră cîndva păduri și cere ca acest pămînt să
nu fie împărţit, deoarece pădurea are o mare însemnătate pentru ţară, cuprinzînd și rîpele,
care de nu se vor lua măsuri, nu vor mai fi bune de nimic. În urmă, ceea ce nu va mai trebui
pentru păduri se va da iarăși ţăranilor.
Dl prof. Murgoci se referă la cîmpurile de seminţerii și e de părere că dacă e vorba să
se facă seminţerii pe regiuni, cum spune dl Celebidaki, atunci, ţinînd seama de climă și
sol în Basarabia, să se facă 4 seminţerii (nu numai 3), căci în Basarabia avem 4 regiuni
principale: Stepa de Sud, codrii Tigheci–Bacu–Orheiu2 , Stepa Bălţi–Soroca și ţinutul
Hotinului–Atachi. Mai departe privește pămînturile pădurilor, avînd în vedere însem-
nătatea pădurilor pentru climă și economia unei ţări și că în Basarabia nu numai acum,
dar întotdeauna au fost păduri prea puţine, găsește bine chibzuită creșterea suprafeţei
actuale, dar de la 5%, crede că e prea puţin și propune ca să se crească cu încă vreo 40-50
mii de desetine. Să nu se teamă cineva că se împuţinează pămîntul arabil, căci acest
pămînt, lăsat pădurii, va aduce folosul cel mai mare tot ţăranilor, fie ca lemne de foc, de
construcţie și influenţa binefăcătoare asupra climei și agriculturii, fie ca ușurare de venit
în contul statului.

294
 Dl Konradi aduce la cunoștinţa adunării că pe lîngă Directoratul de agricultură s-a
numit o comisiune care va statornici principiile exproprierii proprietăţilor mari3 și aceste
principii vor fi aduse la cunoștinţa Comisiei Agrare.
Dl Vukotici spune că Directoratul de agricultură poate numai să salute propunerea dlui
prof. Murgoci despre mărirea întinderii de pămînt pentru păduri, căci se știe ce însemnă-
tate mare are pădurea pentru Basarabia.
Dep. Tudose, în discuţia generală, susţine marea importanţă ce o poate avea în lumi-
narea ţărănimii din Basarabia punctul agronomic, care ar putea deveni ca o adevărată
oglindă, unde un bun gospodar să poată să capete și cunoștinţe practice, și ajutoare în
privinţa mașinilor, procurării de seminţe, vite etc. De aceea în primul rînd susţine că
e prea puţin dacă se dă punctului agronomic cîte 16 des. La Mănăstireni4 , unde e un
punct înfloritor, nu ajung nici 30 des. Propun ca în punctele agronomice de voloste să
fie repartizate și hergheliile de cai, și turmele de vite de rasă, de asemenea, în gospodă-
riile de selecţionare a seminţelor și dacă se poate și școlile agricole de voloste să funcţio-
neze ca punctele agronomice, dîndu-se o întindere mare, chiar peste 140 des., de fiecare
punct. În acest chip, ţăranul va avea o pildă vie și un ajutor în imediata lui apropiere și
ceea ce n-ar învăţa din cărţi în 20 de ani, ar învăţa în cîţiva ani din exemplele ce le-ar avea
sub ochi.
Dl Celebidaki spune că în discuţiile ce au avut loc s-a ridicat iarăși chestia veche,
dacă n-ar putea fi unite la un loc practica gospodăriei și încercările știinţifice. În pri-
vinţa aceasta învăţaţii agronomi din Rusia se împărţeau în 2 școli: școala de miazăzi,
care susţinea că agronomul trebuie să fie legat de pămînt; și școala de miazăzi5, care era
împotriva acestei teorii. Practica însă a arătat că, punînd agronomul pe o bucăţică de
pămînt și dîndu-i mijloace ca el singur să-și facă o gospodărie-model, nu se ajungea la
niciun rezultat practic, deoarece aceste gospodării, cu toate că erau menite să servească ca
model pentru ţărani, se făceau aproape toate după sistemul proprietăresc, cu mașini bune
și scumpe, pe întinderi mari de pămînt, cu lucrători năimiţi și altele. Afară de aceasta,
se mai cheltuia încă mult cu administraţia punctelor, așa că ţăranul, deși vede rezultatele
bune ale unei gospodării făcute după cererile știinţei, totuși rămîne descurajat, văzînd cu
cîtă cheltuială se ţine o astfel de gospodărie, și își pierde încrederea. De aceea s-a ajuns la
convingerea ca aceste gospodării-model să se facă chiar pe ogorul ţărănesc și printr-înșii
însiși, punîndu-li-se numai la îndemînă mașinile de care au nevoie, ajutorul agronomic
și altele6.
Și cînd ţăranul va face toate acestea cu mîna lui și în marginile bugetului ţărănesc,
atunci lesne va înţelege și va urmări foloasele pe care i le dă știinţa. Agronomul, fiind prea
mult legat de gospodăria lui proprie, nu are timp să umble și să dea ajutorul său ţărănimii
de primprejur. De aceea trebuie pus numai în serviciul muncitorilor de pămînt și pentru
ca să-și poată face toată datoria lui, nu va mai face gospodărie proprie.
De asemenea, nu se poate amesteca la un loc punctele agronomice cu seminţeriile și cu
creșterea vitelor de soi, deoarece aceasta e o specialitate cu totul deosebită, care cere mari
cheltuieli și cu cît vor fi cererile de vite sau herghelii de cai mai împrăștiate, cu atît va costa
mai mult fiecare vită. Pe o întindere mică de pămînt, cu cele 16 des. socotite pentru fiecare
punct agronomic, se poate face lucrul acesta.
Dacă ai împrăștia aceste cirezi și herghelii în toată Basarabia, ar fi necesară o mulţime
de specialiști, care nici nu s-ar găsi și în fiecare loc ar trebui să se facă șuri, ocoale și altele.
De aceea comisia de pe lîngă Directoratul de agricultură a hotărît să se facă o herghelie
mare de cai pentru toată Basarabia și trei cirezi de vite cornute, iar de aici să se împrăștie
berbecii, buhaii și armăsarii pe la punctele agronomice și în toate părţile. Cele 16 des. de
pămînt de la aceste puncte vor fi pentru hrana acestor vite.

295
 Dl Vukotici spune că comisia de pe lîngă Directoratul de agricultură, în dorinţa ei de
a apropia agronomia de ţăran, a proiectat să împînzească toată Basarabia cu puncte de
agronomie, dar acestea sînt punctele agronomice de voloste. Însă ele vor primi totul de la
cele cîteva gospodării mari, care se fac în ţară, precum seminţe, tot soiul de vite și altele de
care va avea nevoie poporul.
Dl Murgoci: – Revin la chestiunea foarte importantă a pădurilor, reamintindu-vă că la
începutul discuţiilor asupra chestiunii agrare, pentru ușurinţă am împărţit teritoriul Basa-
rabiei în 4 părţi: 1) pămîntul arabil; 2) subsolul; 3) apele și 4) pădurile. Eu aș fi de părere
să se scoată astăzi din discuţie chestiunea pădurilor și să o reluăm atunci cînd se va discuta
chestia împăduririlor, a trece pădurile marii proprietăţi și ale mănăstirilor în fondul statu-
lui. Atunci vom discuta și asupra pămîntului ce va trebui să fie alocat fondului pădurilor.
Dl Vukotici spune că Direcţia pădurilor tocmai așa a și voit, însă s-a grăbit să dea aceste
date, fiindcă s-au cerut de la toate direcţiile.
Secretarul Năstase e de părere ca să nu se amîne, ci să se discute tot astăzi și chestia
pădurilor.
Comisia hotărăște, după propunerea dlui Murgoci, ca punctul despre păduri să fie scos
de la ordinea zilei, pentru a se discuta mai tîrziu.
Se trece apoi la discuţia pe articole.
Dep. Buzdugan: – Eram învinuiţi de specialiști că voim să dărîmăm gospodăriile raţi-
onale. Le voi dovedi tocmai contrar, acum cu prilejul acestor discuţii. Sînt pentru cedarea
terenului de 500 des. pentru o școală superioară de agricultură. Această școală e de mult
proiectată și va fi de mare folos populaţiei ţărănești a Basarabiei, dintr-însa ieșind agro-
nomi care vor învăţa cultura raţională a pămîntului. De asemenea, și școlile inferioare de
agricultură sînt necesare, căci absolvenţii acestor școli vor fi ajutori agronomilor. Iar în
școlile de voloste feciorii de ţăran vor prinde multe cunoștinţe practice, fiind o pildă pen-
tru ceilalţi săteni. Nu sînt prea puţin 25 des. pentru fiecare școală de voloste, căci cred că se
vor da școlilor din sate cîte 10 des. ca să se facă și acolo cultură raţională.
Dl Stere: – Cred că la discuţia cîtimelor de pămînt trebuitoare fiecărei instituţiuni
dependente de Directoratul de agricultură ar fi mult mai bine să discutăm cifrele global,
iar nu în parte fiecare școală, de pildă. Mai tîrziu se va vedea dacă nu va necesita pentru
fiecare instituţiune un spor de pămînt din totalul acordat.
Dep. Galiţchi: – Eu cred că ar trebui să mărim întinderea de pămînt cît s-a trecut pen-
tru școlile de voloste de la 25-50 des., luîndu-se de la suprafeţele alocate pentru zootehnie
și pentru punctele agronomice. Școlile de voloste vor folosi mult ţăranilor, fiindu-le mai la
îndemînă și ar merita mai multă solicitudine.
Dl Stere: – Nu văd nimic care s-ar opune părerii susţinute de dep. Galiţchi.
Dl Celebidaki spune că i s-a părut că unii deputaţi bănuiesc că pe cînd pentru Școala
Înaltă de Agricultură, unde fiii de ţăran vor ajunge mai rar, se dă foarte mult pămînt,
pentru Școala Ţărănească se propune numai cîte 25 des. Domnia Sa arată că în cele mai
democratice gubernii Perm și Viatka s-au făcut încercări să se unească învăţătura de la
școala sătească cu cea a gospodăriei sătești, completînd această școală cu o clasă anume
pentru gospodăria sătească. Însă nu s-a ajuns la nimic, fiindcă nu se pot amesteca toate
celelalte știinţe cu știinţele agricole și atunci au început a se face școli de agricultură sătești
deosebit. Așa și la noi. Școlile noastre de agricultură inferioare și mijlocii, pînă acum cu
toate că erau menite pentru ţărani, erau școli făcute după sistemul proprietăresc, unde se
învaţă a face agricultură pentru moșii întinse.
Însă scopul școlii de agricultură de data aceasta este ca ea să fie tocmai pentru ţărani,
învăţînd copiii lor pe loc și deprinzîndu-i a ști cum se face agricultură ca pentru o gospodă-
rie mică ţărănească, pe pămînt puţin. De la sine se înţelege că peste 50-100 de ani va veni

296
vremea cînd școli de acestea vor trebui pentru fiecare sat și de aceea Domnia Sa crede că
poate nu e nimerit numirea de școală de voloste.
Dl Vukotici spune că s-a scăpat din vedere să se spună că aceste școli de agricultură
sătești vor fi școli de iarnă. Copiii nicăieri n-au unde să se ducă, ci vor învăţa în cursul
iernii în sat, iar vara vor putea să pună în practică știinţele căpătate la gospodărie.
Dep. Ciorescu: – Dacă se lasă atît pămînt instituţiilor culturale și agricole, mă întreb
va mai rămîne pămînt ca să se dea ţăranilor? Ce folos că ţăranul va învăţa să cultive bine
pămîntul, dacă nu va avea pămînt sau va avea prea puţin.
Dep. Năstase e contra numirii școlilor de agricultură școli de voloste, spunînd că șco-
lile de voloste nu sînt totuna de mari, iar pe unele locuri, unele voloste nu cuprind decît o
comună.
Dl Stere spune că vorba e de lăsarea pămîntului, însă numirea școlii poate fi oricare.
Poate să se lase și cîte 50 des. de pămînt, căci dacă nu-i va trebui, tot ţăranilor are să li se
împartă.
Dep. Tudose zice că după proiectul care se discută, pămînt se cere destul de puţin și cu
multă cruţare. Deoarece Comisia nu trebuie să se mai tîrguiască, ci să dea acest pămînt.
Dl Celebidaki propune ca școala de agricultură sătească să se numească școală populară,
în loc de școală de voloste.
Comisia hotărăște ca această școală să se numească școală de agricultură populară.
La ceasurile 7 și 55 de minute se face pauză.

După pauză și după ce se votează punctele 2 și 3, dl Celebidaki propune ca Comisia

să-și expună dorinţa ca pentru gospodăriile de seminţe să fie folosite gospodăriile proprie-
tărești, care se vor expropria, ca fiind organizate deja și cu inventarul necesar.
Dep. Buzdugan, bazat pe părerile specialiștilor că gospodăriile de seminţe trebuie să fie
mari, ca să nu se ducă floarea de pe o pîine pe alta7, susţine că ar fi nimerit să se facă cîte
5 gospodării de seminţe cu cîte 2 000 des. fiecare.
Dep. Budișteanu: – Eu cred că nu trebuie să fixăm de pe acum cîte gospodării de
seminţe să facem, fie 5 sau mai puţin. Aceasta se va hotărî mai tîrziu, cînd se vor pune în
aplicare măsurile agrare luate de noi.
Dep. Ignatiuc: – Eu cred că pentru gospodăriile de seminţe este prea mult 10 000 des.,
mai ales că ţăranii nu întrebuinţează la semănat sămînţă mare, mășcată, ci de aceea mică.
Așa cred că trebuie să se mai reducă din întinderea cerută.
Dep. Ţîganko întreabă dacă ar ajunge numai o herghelie de cai pentru toată Basarabia.
Dl Celebidaki răspunde că chestia aceasta s-a ridicat și în comisia de pe lîngă Directo-
ratul de agricultură și s-a hotărît să se facă numai o herghelie, din multe puncte de vedere;
dar asupra acestui punct se va putea reveni.
Dl Vukotici spune că chiar într-o ţară atît de mare cum e Rusia, unde caii din herghelie
se luau pentru armată și deci aducea un mare venit, totuși erau numai 3 herghelii de cai,
din pricina marilor cheltuieli pe care le reclamă. Pentru Basarabia e prea destul numai o
herghelie de cai.
Dep. Bivol: – Nu sînt împotriva acestor instituţii, dar văd că se răpesc mii de desetine,
care se dau unor instituţii, care vor profita mai mult celor de la oraș decît ţăranilor. De
aceea socotesc că ar fi nimerit ca să se fixeze mai întîi norma de pămînt ce se va cuveni
ţăranului și apoi se va da pămînt și acestor instituţii de cultură.
Dep. Buzdugan: – Cu părere de rău, nu sînt de opinia dlui Bivol. Este absolută nevoie
de herghelii de cai și vite de rasă, prin care să se regenereze vitele din Basarabia. Știţi cu
toţii că în judeţele Hotin și Soroca au fost 2 herghelii și toţi oamenii de primprejur și-au
regenerat vitele. Și în urmă, ca să-i stimulăm pe crescătorii de vite, am institui premii pen-
tru cele mai de soi și mai bine îngrijite vite.

297
 Dep. Galiţchi propune ca să se dea pentru herghelia de cai nu 5 000 des., cum se cere
în raport, ci numai 3 000 des.
Dep. Tudose spune că deoarece pămîntul nu se lasă proprietarilor, ci rămîne în seama
statului, nu poate fi nicio grijă dacă se va lăsa pămînt chiar și mai mult, căci dacă va prisosi,
tot ţăranilor li se va da. Însă pămînt și așa se cere puţin.
După puţină discuţie, Comisia Agrară hotărăște să se dea pămînt din fondul statului:
1) Pentru școli
Școala superioară de agricultură ...................................................... 500 des.
Cinci școli inferioare – cîte 200 des. ............................................... 1 000 ”
140 de școli populare, a cîte 25 des. ................................................. 3 500 ”
Total ........................ 5 000 des.
2) Pentru cîmpurile de experienţă
Repartizare pe 9 regiuni naturale8 ................................................... 4 500 des.
3) Pentru gospodăriile de seminţe
care să producă 5% din sămînţa necesară Basarabiei ................... 10 000”
4) Pentru pomologie
Patru grădini pomologice a cîte 125 des. ........................................ 500 des.
Cinci grădini demonstrative cu pepiniere a 50 des. ..................... 250 ”
Nouă grădini demonstrative a cîte 10 des. fiecare ........................ 90 ”
Total ........................ 840 des.
5) Pentru zootehnie
Herghelii de cai ................................................................................... 5 000 des.
Pentru trei turme de vite de rasă ...................................................... 6 500 des.
Total ........................ 11 500 des.
6) Pentru agricultură
Pepiniere de viţe .................................................................................. 500 des.
Via experimentală pe lîngă Institutul Ampelografic ................... 100 ”
Cinci vii experimentale regionale .................................................... 150 ”
Viile experimentale de voloste, cîte 10-15 de fiecare judeţ, a cîte
5 des. fiecare ......................................................................................... 550 ”
Total ........................ 1 300 des.
7) Pentru ajutorul agronomic
Pentru 140 de puncte agronomice a cîte 16 des. ........................... 2 340 des.
Total general .......... 35 380 des.
Chestia pămînturilor pentru pepiniere se amînă să se discute odată cu chestia pădu-
rilor.
După propunerea dep. Ţîganko, Comisia hotărăște ca acelor organizaţii care vor înfi-
inţa sus-arătatele școli și instituţii după proiectul votat, să li se dea voie să-și aleagă pămînt
unde vor găsi ele că e potrivit.
La ceasurile 9 seara ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

298
Note

1 Declarația lui H. Celebidaki demonstrează că după 11 august 1918, experții ruși n-au mai revenit la
ședințele Comisiei Agrare. Erau, în schimb, mulți alți experți (Murgoci, Stere, Konradi, Vukotici,
Celebidaki), care însă lucrau ca angajați ai Directoratului de agricultură.
2 Probabil, greșeală cu denumirea „Bacu”. E posibil să fi fost vizat rîul Bîc.
3 De fapt, Directoratul însărcinase această comisie cu prerogative care nu puteau fi decît cele ale
Comisiei Agrare, deci nu erau legale.
4 Denumire alterată. Nu există o astfel de localitate în Basarabia.
5 Confuzie: prin repetarea cuvîntului „miazăzi”, nu se știe care erau cele două grupări.
6 Planuri frumoase teoretic, dar imposibil de realizat în practică.
7 Frază confuză: „să nu se ducă floarea de pe o pîine pe alta”.
8 Evident, sînt vizate cele nouă județe.

299
 PROCESUL-VER BAL NR. 42
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 23 august 1918

Şedinţa se deschide seara la ceasurile 5 şi 45 de minute sub preşedinţia dlui Erhan.

Rînduiala zilei:
1. Declaraţia dlui Minciună.
2. Stabilirea lotului de împroprietărire.
3. Chestiunea indivizibilităţii lotului.
4. –”– inalienabilităţii loturilor.
5. –”– cumulului loturilor.
6. –”– locului de casă.
7. –”– viilor şi grădinilor de pomi roditori.

Secretarul Minciună arată că cenzura a cenzurat cîteva pasagii din procesul-verbal al

dezbaterilor Comisiei Agrare din 27 iulie a.c., publicat în jurnalul Sfatul Ţării.
Cuvintelor cenzurate li se permisese însă publicarea cînd fuseseră iarăși rostite într-o
ședinţă anterioară. Afară de aceasta, președintele exercită un control foarte serios asupra
cuvîntărilor oratorilor, ca să nu le îngăduie păreri sau expresii care ar putea produce tulbu-
rări sau aduce jigniri cuiva. Cere ca prezidiul să intervină pe lîngă Sfatul Directorilor ca să
se lase necenzurate de cenzură dezbaterile Comisiei Agrare.
În al doilea rînd, domnul secretar cere ca pînă la rezolvarea chestiei agrare să se oprească
vînzările libere de pămînturi, care stînjenesc eficacitatea reformei agrare. Mai ales că Direc-
toratul de agricultură, întrebat de orator, a confirmat existenţa acestor vînzări, afirmînd
că nu s-a luat nicio măsură.
Dep. Grosman spune că ar fi trebuit arătat Sfatului Directorilor răul ce-l produce vîn-
zarea liberă a pămîntului, mai ales în timpul elaborării legii reformei agrare. Prima măsură
pe care ar putea-o lua Sfatul Ţării, în privinţa aceasta, ar fi ca să nu se recunoască actele de
vînzare de pămînt, care au fost făcute în curgerea acestui timp.
Comisia hotărăște să se aducă la cunoștinţa Sfatului Directorilor faptul că cenzura din
Chișinău cenzurează chiar procesele-verbale ale Comisiei Agrare, rugîndu-l ca să intervină
în privinţa aceasta și, în al doilea rînd, se împuternicește dl Erhan, președintele Comisiei,
să cerceteze dacă e adevărat zvonul de dezlegarea dată de Sfatul Directorilor asupra vinde-
rii libere de pămînt, aducîndu-i la cunoștinţă că Comisia Agrară în principiu a hotărît ca
vînzarea liberă a pămîntului pînă la dezlegarea chestiei agrare să fie oprită. De asemenea,
Comisia îl însărcinează pe dl Erhan să aducă la cunoștinţa Sfatului Directorilor tot răul pe
care l-ar putea aduce în momentul de faţă îngăduirea vînzării libere de pămînt.
Secretar Năstase propune, și Comisia admite, ca discuţiunea asupra punctului 2 din
rînduiala zilei să fie discutat mai tîrziu.
La punctul 3, chestiunea indivizibilităţii lotului, susţin că deși colorariul împroprietă-
rii, care se face în Basarabia, ar trebui să fie indivizibilitatea lotului, pentru ca proprietatea
să nu se mai fărîmiţească, totuși acestui principiu se opune cu putere obiceiul locului, ca
împărţirea de către părinte a pămîntului între feciori, iar pe de altă parte, nici nu s-ar
avea un debușeu de scurgere pentru prisosul de ţărani, care, fiind îndepărtați de la moște-
nire, ar căuta să se ocupe cu industria sau cu meseriile. O normă ar fi să se facă distincţia
următoare: principiul indivizibilităţii lotului să se aplice numai ţăranilor care nu au avut
pămînt și primesc un lot întreg, iar celor ce au pămînt și primesc numai spre completare
să nu se aplice. Și această normă are păcatele ei, prin dramele care ar avea loc în familiile în

300
care un singur copil ar moșteni, iar ceilalţi ar trebui să plece în lume. Singura soluţie ar fi
ca ţăranul să aibă voie a-și împărţi pămîntul pînă la o anumită limită.
Dep. Minciună e de părere ca să se revină de către Comisie și să se stabilească împărţi-
rea pămîntului pe suflete, nu pe familii, să se fixeze un minimum de pămînt, care se poate
da și să se fixeze o limită pînă la care se va putea împărţi lotul.
Dep. Tudose combate părerea dlui Minciună, ca să se dea pămînt pe suflete, nu pe
familii cum s-a hotărît. Crede că maximul suficient de pămînt care ar putea ajunge pentru
o gospodărie prosperă este de 10 des.; și plecînd de la acest punct, face propunerea ca lotul
pînă la 10 des. să fie indivizibil, iar de la 10 des. în sus să fie divizibil.
Locul președintelui îl ocupă dl Buciușcan.
Dep. Bivol e contra principiului indivizibilităţii lotului, arătînd că marii proprietari,
chiar dacă vor obţine bani în schimbul moșiilor lor, nu vor băga banii imediat în fabrici
unde prisosul de populaţie rurală să-și poată găsi de lucru. Propune să se facă 2 loturi, de
2 mărimi deosebite ca să corespundă numărului sufletelor dintr-o gospodărie și ca ţăranul
să-și poată împărţi pămîntul, după voie, între copiii lui.
Dep. Găină combate părerea dep. Tudose, ca să se distingă între cei ce au 10 des. și care
să nu-și poată împărţi pămîntul și între cei ce au peste 10 des. și care au voie să-l împartă;
și unii, și alţii au plătit cu bani pămîntul și nu e drept ca unul să dispună de pămînt cum
voiește și altul nu. Conchide că e de părere ca să lase ţăranului libertatea ca să dispună de
lotul care îl va primi cum voiește.
Dep. Stavriev e de părere că, pentru susţinerea unei gospodării, e nevoie să se facă loturi
de 15 des., afară dacă nu se revine ca să se dea pămînt pe suflete. Cu acest mod de împărţire
s-ar mai putea face faţă nevoii de pămînt în Basarabia pentru 15-20 de ani, în care interval
s-ar schimba viaţa din Basarabia. Oratorul este în contra invizibilităţii lotului, căci faţă cu
timpurile grele de astăzi, nu poţi lăsa la voia întîmplării zeci de oameni, pe care i-ar înde-
părta de la agricultură principiul indivizibilităţii lotului. Cere să se lase liberă împărţirea
lotului între copiii împroprietăritului.
Dep. Ioncu e de părere ca pămîntul să se dea pe gospodării și să nu existe teamă că nu
vor găsi ocupaţie cei ce, prin indivizibilitatea lotului, vor rămîne fără pămînt. În Basarabia
e mare lipsă de muncitori agricoli, aducîndu-se de aceștia din Podolia. Afară de aceasta, nu
numai în Basarabia, dar și în România sînt foarte multe industrii, unde cei fără pămînt vor
putea să-și caute de lucru. Mai departe oratorul susţine că loturile ar trebui să fie de mai
multe mărimi, după localităţi, fixîndu-se un lot minim, care să nu se mai poată împărţi.
Arată că în Germania gospodăriile agricole nu au mai puţin de 5 des., trecînd fie potrivit
obiceiului, fie conform legii unuia dintre copiii care îngrijește pe părinţii lui bătrîni și des-
păgubește pe ceilalţi fraţi, dîndu-le partea lor de moștenire în bani cu ajutorul unor bănci
speciale înfiinţate pentru aceasta1.
Dep. Crihan: – Sînt de părere ca să nu se pună nicio piedică împărţirii pămîntului.
Nu prin măsuri forţate și împiedicări vom putea forţa pe ţăran să lase bucăţica de pămînt
și să vie la orașe la munca fabricilor. Transformarea aceasta a ţăranilor se va face cu înce-
tul și pe căi naturale; prin jocul concurenţei între cei harnici și cei leneși, prin selecţio-
narea unora, care prin munca lor vor agonisi și avea pămînt și vor rămîne la ţară, pe cînd
ceilalţi vor fi nevoiţi să plece la orașe să caute de lucru în meserii și uzine. De asemenea,
nici propunerea dlui Năstase nu o găsesc nimerită, căci fiind o soluţie mijlocie, mai mult
stînjenește decît împacă lucrurile. Ţin să lămuresc că dacă astăzi susţin principiul diviză-
rii loturilor, aceasta nu e o contrazicere cu părerea pe care am susţinut-o ca loturile să se
distribuie pe familii, și nu pe suflete. Era o măsură de dreptate pentru gospodăriile tinere
ale celor întorși de pe front, care, dacă distribuirea s-ar fi făcut pe suflete, ar fi primit
numai 2-3 des.

301
 Dl Stere: – Dacă ar fi pămînt deajuns, atunci toată această discuţie în jurul chestiunii
indivizibilităţii lotului nu ar avea rost. Dar cînd abia va veni cîte 5-6 des. de fiecare lot,
care pămînt abia va permite împroprietăritului să se hrănească și să-l plătească. Princi-
piul indivizibilităţii a fost admis și în România, iar opinia dlui Crihan ar fi admisibilă,
dacă lotul s-ar da gratis și deci s-ar experimenta în chipul acesta selecţionarea elemente-
lor ţărănești, care ar urma să ia drumul orașelor. Susţin alcătuirea unui lot de 5-6 des.
cît să poată hrăni pe posesor și care să fie indivizibil și inalienabil.
Dep. Tudose este de aceeași părere cu dl Stere, căci numai așa se va putea ajunge ca să
nu se mai lege ţăranul de cîte o fărîmitură de pămînt, îndreptîndu-l și la meserii, industrii
și altele2 .
Dep. Grosman: – Mulţi dintre Dvs. vor stărui să împiedice fărîmiţarea lotului. Eu zic:
ţăranii vor plăti lotul, deci trebuie să fie slobod ca să facă ce vrea cu el. Alţii zic: „Oricît aţi
opri fărîmiţarea lotului, ţăranul totuși are să-l fărîme”. Domnilor deputaţi, nu trebuie să
uitaţi că noi trebuie să facem legi, nu să stăm de vorbă ca să spunem ce place ţăranilor și ce
nu. Legea trebuie să fie întreagă și logică. De la început și pînă la sfîrșit trebuie să urmă-
rească o idee de bază, nu să șovăiască dintr-o parte în alta ca o căruţă ţărănească care merge
pe drum; ea trebuie să meargă ca un tren pe șine, numai pe un drum.
Închipuiţi-vă că în vremea din urmă s-a poruncit să facem o lege nouă de pedepse pen-
tru cei vinovaţi de scandaluri în localuri publice, am hotărî: să se dea celui vinovat lovituri.
Ce s-ar alege din legea aceasta, dacă s-ar adăoga: pentru ca pe cel vinovat să nu-l doară,
trebuie să se pună pe partea de trup, unde va fi lovit, trei saci groși. Închipuiţi-vă încă că
o obște oarecare s-a apucat să facă de-a dreptul un drum-de-fier de la Bălţi la Chișinău și
statul pentru acest lucru i-a dat 1 000 de desetine. Însă obștea nefăcând niciun drum, s-a
apucat de semănat pe pămîntul acela popușoi.
Firește că aceasta nu ar tulbura, fiindcă sacrificiul făcut nu ar corespunde scopului.
Oricare ar fi lotul, fie după familii, fie după suflete, trebuie să nu uităm ideea de fond a
activităţii noastre, că scopul reformei noastre agrare e să pună capăt nevoii de pămînt și să
se înlătureze pricinile proletariatului agricol, care aduce sărăcie muncitorilor de pămînt și
prin aceasta și statului.
De aceea fixăm mărimea lotului la un minim de pămînt de muncă, după care să poată
trăi o familie în Basarabia. Și, prin urmare, de la acest lot în jos să înceapă lipsa. Deci nu
putem dezlega fărîmiţarea lotului, adică cu mîinile noastre să dărîmăm ce voim să rea-
lizăm, căci prin aceasta am înmulţi numărul celor ce, așezîndu-se pe pămînt, ar duce ei
înșiși o mare lipsă de acest pămînt. Nu trebuie să ne temem că ţăranul va îmbucătăţi totuși
pămîntul. Legea va avea și ea urmările ei. Cînd se va ști că după moartea stăpînului lotu-
lui, acest lot trece la cutare sau cutare, atunci ceilalţi nu se vor lipsi cu ușurinţă de acest
pămînt. Nu trebuie să ne închipuim lucrurile așa că după reforma de acum nimeni nu are
să mai poată dobîndi o bucată de pămînt. Vor fi loturi care vor rămîne după moartea celor
fără moștenitori, vor fi și acelea care se vor vinde, fiindcă stăpînul nu-l va putea lucra, va
mai fi, în sfîrșit, și un izvor de pămînt din porţiunile celea care acum rămîn la proprietari.
Cei care într-adevăr se trag la pămînt vor ști să-l dobîndească. Trebuie numai să fim logici
și să zicem că lotul e neîmpărţit.
Dl Murgoci arată că chestiunea indivizibilităţii lotului trebuie separată de a înstrăină-
rii lotului. Chestiunea indivizibilităţii lotului se poate considera din trei puncte de vedere:
politic, social și economic. Din punct de vedere politic, Domnia Sa spune că în toate locu-
rile unde s-a discutat chestiunea agrară, și mai ales în proiectele românești, s-a admis indi-
vizibilitatea lotului; e o chestiune prea dezbătută și să admitem ceea ce a fost stabilit în alte
părţi și în România.
Din punct de vedere social, moral, poate dl Crihan are dreptate că se va deștepta duș-
mănie între fraţi, dar să ne gîndim la popoarele civilizate și să căutăm și noi prin educaţie și

302
viaţă chibzuită să facem ca cazuri așa regretabile să nu se ivească. Pînă cînd se vor ajunge să
se împartă pămînturile, se va putea face această educaţie. Trecerea lotului la un singur fiu
înseamnă nedreptăţirea celorlalţi fii, aceea vor fi răsplătiţi prin învăţătură, bani, case sau
vite etc., după înclinaţii personale. Să ne gîndim că comerţul în Basarabia e în mîna unei
anumite naţii; de ce ţăranul să fie și să rămînă rob pămîntului pentru o palmă de pămînt
și de ce să nu-și îndrumeze fiii lui spre comerţ și industrii etc. În orice caz, să nu se împartă
lotul din cauză că e dat în parte ca zestre fetelor; poate fi dat întreg ca zestre unei fete, ca și
unui băiat, dar nu împărţit între fete.
Din punct de vedere economic, e mult de vorbit; numai amintește că îmbucătăţirea
nu e în folosul agriculturii și al ţăranului, nu se poate face asolamente, alegeri de seminţe,
creșteri de vite etc. pe mici bucăţi de pămînt. Să nu facem din Basarabia o ţară de nenumă-
raţi agricultori nevoiași cu cîte un parmac3 de pămînt, ci o ţară de gospodari agricultori,
care să producă și pentru comerţ4.
Dep. Alexandri susţine ca împărţirea pămîntului la ţărani să se facă pe voloste. Ca să
nu se intre în chestiuni de detaliu asupra modului cum are să-și împartă ţăranul pămîntul,
lăsîndu-l liber să-și împartă așa cum găsește de cuviinţă.
Dep. Minciună susţine că nu se va putea schimba forţat starea lucrurilor din Basarabia,
ci trebuie să lăsăm ca singură ţara să-și aranjeze treburile și nevoile ei. Pe de altă parte, 3/4
din pămîntul Basarabiei este deja împărţit5, așa că numai restul ar urma să intre în cadrul
principiilor ce se propun astăzi. E de părere ca să se permită împărţirea lotului de pămînt
după voia împroprietăritului, nepunîndu-se nicio limită de la care în jos nu ar mai fi per-
misă împărţirea.
Dep. Erhan, plecînd de la punctul de vedere că în Basarabia va ajunge cam 1,5 des.
de suflet, ceea ce unei familii de mijloc i s-ar cuveni cam la vreo 6 des., propune ca lotul,
odată dat muncitorului de pămînt, să nu poată fi împărţit mai mult decît în două, iar dacă
3/4 din lot vor fi cu vii și livezi, atunci lotul poate fi împărţit în trei. Aceasta în privinţa
loturilor mici, care se vor da familiilor cu puţine suflete. Cît despre loturile mari, pentru
familiile cu mulţi membri, aceste loturi pot să fie împărţite numai așa ca fiecare bucată să
nu fie mai mică decît lotul mic6.
Dl Murgoci propune ca să se scoată din socoteală viile și livezile, deoarece este vorba
numai despre pămîntul lucrător.
La ceasurile 7 ședinţa se suspendă.

După pauză, Comisia hotărăște, cu 14 voturi, contra 2 și 3 abţineri, că lotul poate să

fie fărîmiţat; și al doilea, se votează cu 14 voturi și 4 contra: această fărîmiţare a lotului se
poate face nemărginit.
Ședinţa se suspendă la ceasurile 8 seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan7

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Ioncu compară realități incompatibile, sugerînd, împotriva bunului-simț, că în Basarabia ar putea

fi implantate realități din Germania. Viziunea indivizibilității lotului țărănesc în Basarabia, reite-
rată mereu, era complet nerealistă.

303
2 Este simptomatică această necunoaștere a realităților basarabene de către unii deputați-țărani.
3 Aici cu sensul de fîșie foarte îngustă.
4 Este uimitor cum oameni cu oarecare pregătire, cărora li se încredințase sarcina de a-i îndruma
pe membrii țărani ai Comisiei Agrare, discutau despre relațiile agrare din Basarabia în completă
necunoaștere a realităților economice și sociale din acest ținut.
5 E posibil să se refere la rezultatele revoluției agrare din 1917–1918, dar în așa caz nu ar mai ține cont
de scopurile reale ale reformei agrare.
6 Evident că și propunerile de acest fel nu țineau cont de realități și deci nu puteau fi realizate.
7 Președinte al Comisiei era de fapt Erhan. Faptul că în procesul-verbal figurează, ca președinte,
Crihan demonstrează că documentele au fost finalizate în forma pe care o cunoaștem spre sfîrșitul
activității Comisiei Agrare sau chiar după dizolvarea Sfatului Țării.

304
 PROCESUL-VER BAL NR. 43
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 25 august 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 5 seara sub preşedinţia dlui vicepreşedinte Crihan.

Rînduiala zilei:
1. Chestia mărimii lotului, nefărîmiţarea şi neînstrăinarea lui.
2. Stăpînirea mai multor loturi.
3. Chestia locurilor de casă.
4. A viilor şi a livezilor.

Domnul Ratko observă că prezidiul pune chestiile în discuţie fără datele trebuitoare
și propune ca pe viitor să se îngrijească de venirea raportorilor care să facă raport despre
fiecare chestie pusă la ordinea zilei.
Președintele spune că deoarece specialiștii locali au părăsit Comisia, nu au rămas decît
numai doi de peste Prut. Însă în curînd vor sosi specialiști români, iar pe viitor prezidiul
se va îngriji ca să fie raportori.

Neînstrăinarea lotului
Trecînd la rînduiala zilei, adunarea hotărăște ca să se amîne chestia mărimii lotului de
împroprietărire pînă se vor avea date statistice, luîndu-se în discuţie chestia neînstrăinării
lotului.
Dep. Tudose e de părere ca mai întîi să se hotărască mărimea lotului și apoi să se discute
chestia neînstrăinării lui. Cît privește neînstrăinarea, crede că numai atunci trebuie oprită
vînzarea pămîntului, cînd vînzătorul muncitor de pămînt nu are decît un lot.
Președintele spune că la ţară unii ţărani constrînși de nevoi adeseori își vînd bucăţelele
lor de pămînt, iar alţii mai cu stare cumpără și grămădesc aceste bucăţele în mîinile lor,
ajungînd astfel unii cu pămînt mult, iar alţii devenind fără pămînt și muncitori la cei
dintîi. Împotriva acestui rău trebuie să luăm măsuri.
Dl Ionescu-Șișești, reprezentantul Ministerului de Agricultură, spune că reforma
agrară se face pentru ca să se ridice starea economică și socială a ţării și de aceea trebuie
făcută bine ca să dureze sute de ani. Negreșit că nimeni nu se gîndește că nu ar mai putea fi
altă reformă după aceasta, însă sînt alţi factori care în viitor ar putea ruina reforma făcută.
Și unul dintre acești factori este divizibilitatea (fărîmiţirea) lotului. Domnia Sa spune că
nu totul în lume se îmbucătăţește fără de sfîrșit, de pildă, casele, arătînd cît rău aduce
împărţirea pămîntului în bucăţi prea mici, cînd un plugar are cîte 10 bucăţi de pămînt
în 10 locuri, pe care nici nu le poate ara și nici lucra cum se cuvine și deci nu are aproape
niciun folos după ele; propune ca lotul odată dat muncitorului de pămînt să nu mai poată
fi îmbucătăţit mai mult de 2 și 1/2 des.
Cu alte cuvinte, ţăranul să-și poată îmbucătăţi lotul său dacă are nevoie, dar așa ca fie-
care bucăţică să nu fie mai mică de 2 des. Pe de altă parte, pentru ca să nu se grămădească
pămînt prea mult în mîinile unora, trebuie să se hotărască prin lege că pămînt poate să
cumpere numai cei care îl muncesc cu mîinile lor și nu mai mult de 20 des.
Președintele dă lămuriri că în privinţa împărţirii lotului s-a luat hotărîre și deci această
chestie urmează a fi scoasă din discuţie.
Dl Murgoci: – Individualizarea pămîntului este în strînsă legătură cu inalienabilitatea-
neînstrăinarea lui; astfel pămîntul se va îmbucătăţi din nou și peste 10-15 ani nu se va mai
alege nimic de reforma agrară. Întotdeauna cînd v-am vorbit, am căutat să mă inspir din

305
legile noastre fie liberale, fie conservatoare, care opun, și unele și altele, aceleași principii
de indivizibilitate și inalienabilitate a lotului ţărănesc.
În proiectul liberal, lotul nu se poate vinde decît în suprafaţa lui totală, principiu care
l-aţi putea adopta și Dvs. sub forma propusă de dl Erhan sau sub alta. Același principiu
s-ar putea spune și în privinţa indivizibilităţii lotului, așa ca împărţirea lui să nu treacă
de jumătate din întinderea lui, dacă, de pildă, lotul e de 6 des., să nu se coboare mai jos
de 3 des.
În privinţa cumulului de loturi, în proiectul liberal se fixează o limită de 25 ha de
pămînt stăpînit, cu cel cumpărat. Proiectul Garoflid permite ţăranului să poată avea pînă
la 80 ha. În Basarabia, cred că s-ar putea permite maximul pînă la 25 des. În același timp,
ca o completare a principiilor ce aveţi să adoptaţi, va trebui ca împroprietăritul să nu se
poată împrumuta decît la anumite bănci, nu de la particulari, care i-ar putea robi pămîn-
tul, și chiar dacă lotul a fost plătit, să nu poată fi vîndut decît cu aprobarea Casei Țărănești
sau Băncii Agrare, cum voiți s-o numiţi.
Propun, în rezumat, să se fixeze o limită, sub care să nu se permită împărţirea lui și de
care limită să depindă și înstrăinarea lui. Înstrăinarea pămîntului să se facă sub suprave-
gherea unei instituţii speciale, care să îndepărteze acele forme de înstrăinare ce ar ascunde
o speculă.
Dep. Bivol: – Eu cred că oricare ţăran care ar primi un lot de pămînt, va conveni să
primească și condiţiile ce s-ar pune asupra acelui lot. Așa că s-ar putea admite să fie oprită
împărţirea loturilor și să nu se poată vinde mai jos de 3 des. S-ar putea pune o limită și
marilor proprietari, cărora li se lasă 50 des., neputînd vinde mai jos de 10 des. din cele 50
ce i s-a lăsat. Acest minimum va putea varia după ţinuturi; el va putea fi coborît chiar la
o desetină în jud. Chișinăului, unde sînt multe vii și livezi, dar va fi ridicat pe pămînturile
care nu dau mult folos, cum sînt cele răzeșești. Însă cei ce nu au copii își vor putea vinde
tot lotul, cu voia ocîrmuirii.
Dep. Năstase: – Principiile inalienabilităţii și ale opririi cumulului fiind aproape fixate,
am putea admite să se permită schimbul loturilor, cînd se bazează pe un motiv temeinic.
Dep. Minciună: – Cred că măsurile de inalienabilitate și indivizibilitate a loturilor
care se vor da ţăranilor sînt zadarnice, deoarece vor fi eludate. Așa în Rusia, o lege spe-
cială, oprea vînzarea pămînturilor parcelate – nadeluri –, totuși ele sub diferite forme se
vindeau.
Același lucru s-a urmărit și prin reforma lui Stolîpin, fără să fi putut reuși, vinderea sau
îmbucătăţirea loturilor. În adevăr, măsurile ce se propun astăzi nu vor atinge pămînturile
care sînt stăpînite astăzi de ţărani și greu va fi să se ţie două măsuri: una pentru loturile
care se vor da acum și care ar urma să fie inalienabile și indivizibile și alta pentru pămîntu-
rile care se stăpînesc deja de ţărani. Așa că conchid că măsurile de inalienabilitate și indi-
vizibilitate a lotului vor fi zadarnice, căci vor fi călcate. Aș propune ca să fie oprit cumulul
de la o anumită întindere în sus.
Dep. Ratko spune că e greu să oprești cu desăvîrșire vînzarea pămîntului, iar pe de
altă parte, ar fi primejdios ca această vînzare a pămîntului să se facă fără sfîrșit. Vînzarea
pămîntului împărţit ţăranilor ruși la 1861, la început a fost oprită și numai mai tîrziu,
după cerinţele hotărîtoare ale vieţii, vînzarea a fost puţin cîte puţin permisă.
Însă în ţinutul Ismailului, după legile românești în vigoare, fiecare ţăran răscumpărînd
lotul lui, devenea proprietar deplin, fiind în drept a face ce vrea cu pămîntul lui. De aceea
în acest ţinut 2/3 din pămîntul ţărănesc a trecut în mîinile speculanţilor, care nu-l mun-
cesc cu braţele lor, fiind vîndut la mezat chiar după hotărîrile judecăţii. Susţine părerea ca
pămîntul să poată fi vîndut numai celor care îl muncesc cu braţele lor.
La ceasurile 7 seara se face pauză.

306
 După pauză președintele pune la vot principiul din partea 1-a a rezoluţiei dlui Ratko,
adică: „Lotul primit de populaţia muncitoare nu poate fi înstrăinat celor care nu-l mun-
cesc cu braţele lor”, care se primește cu 15 voturi, 7 contra și 2 abţineri.
Se dă citire apoi părţii a 3-a din propunerea dlui Ratko, prin care se fixează un mini-
mum de fărîmiţare a lotului de 2 1/2 des., iar în cazul cînd pe o parcelă de 2 1/2 des. ar fi
mai mulţi coproprietari, unul singur va reţine lotul despăgubind pe ceilalţi1.
Președintele e de părere că această propunere, fiind în contrazicere cu măsura luată în
zilele trecute, să fie respinsă.
Dep. Galiţchi: – Eu cred că astăzi se discută chestia divizibilităţii pămîntului prin
vînzarea lui de către stăpînul lotului, iar în ședinţa trecută se discutase chestia împărţirii
lotului pe cale de moștenire. Deci astăzi putem discuta punctul al 3-lea din proiectul dlui
Ratko, fiind o chestie nouă.
Dl Ionescu-Șișești susţine principiul minimului de divizibilitate, arătînd valoarea cres-
cută a pămîntului cînd are o întindere oarecare și demonstrînd că și în alte ţări, ca Franţa,
Anglia, s-a stabilit temeinic acest principiu, pentru ca să nu fixeze pe ţăran de o parcelă
restrînsă de pămînt, ci să-i dea drumul să se poată duce la oraș, unde s-ar putea apuca de
meserii, industrii și altele.
Dep. Minciună: – Cred că asupra chestiunii ce se discută astăzi s-a luat deja o rezoluţie
într-o ședinţă anterioară, așa că ea nu mai poate fi din nou pusă în discuţie.
Dep. Ciorescu e de părere contrară că se propune o chestie nouă, care poate să fie dis-
cutată și apoi pusă la vot.
Pusă la vot, partea a 3-a din propunerea dlui Ratko este respinsă.
Se trece la discuţia părţii a 2-a din propunerea dlui Ratko, referitoare la fixarea cumu-
lului loturilor.

Rezoluţiile propuse de domnul Ratko

Loturile de pămînt posedate de proprietatea muncitoare (ţărănească) nu pot fi înstră-
inate persoanelor ce nu aparţin populaţiei muncitoare.
2. Dar proprietarii acestor loturi sînt în drept de a-și vinde lotul în întregime sau în
parte consătenilor lor sau locuitorilor din satele învecinate, care se ocupă personal cu
munca cîmpului, cu condiţia ca prin aceasta să nu se concentreze în aceleași mîini mai
mult de 20 des.
3. Pe de altă parte, fărîmiţarea loturilor prin vînzare, donaţiune sau testament se per-
mite de lege numai pînă la o anumită limită, pentru ca astfel în aceleași mîini să fie con-
centrate cel puţin 2 1/2 des. de pămînt; și dacă pe parcele de 2 1/2 des. se vor afla mai
mulţi coproprietari, se va da dreptul unuia dintre aceștia în urma înţelegerii comune de a
o răscumpăra de la ceilalţi coproprietari.
Dep. Caraiman: – Știm cu toţii că loturile care se vor forma nu vor avea toate aceeași
mărime, căci și felul culturilor variază. Așa că și fixarea unui maxim în cumulul loturilor
nu va fi același în toate judeţele; în judeţele Akkerman, Ismail, ar putea fi pînă la 20 des.
În jud. Chișinău însă, unde pămîntul se cultivă mai ales cu vii și livezi, acel maximum
urmează să fie mai redus.
Dep. Tudose: – În chestiunile care se discută astăzi, eu cred în primul rînd că un ţăran
nu poate primi un lot mai mic de 5 ha, căci cu toţii știm că nadelurile cu care au fost
împroprietăriţi ţăranii, abia le ajungeau ca să nu moară de foame. Mai departe susţin că
acel lot să nu se poată împărţi mai jos de jumătate din întinderea lui, prin urmare la un
lot de 5 ha, minimul de împărţire să fie de 2 1/2 ha. La vînzarea lotului, să nu se permită
decît înstrăinarea lui în întregime, iar în privinţa cumulului cred că 15 des. ar putea alcătui
maximul pe care ar putea să-l dobîndească ţăranul.

307
 Dep. Minciună susţine maximul de 20 des. pămînt ce ar putea concentra un ţăran în
mîinile sale.
Dep. Alexandri: – Eu, cînd aud de o gospodărie ţărănească care ar avea 20 des. de
pămînt, mă bucur. Pe de altă parte însă, mă sperii căci văd alţi 20 de plugari, care nu vor
avea pămînt. Deci e bine să se primească chestiunea și din acest punct de vedere2 .
Dep. Năstase: – Prin reforma agrară, desfiinţînd marea proprietate, trebuie să împiedi-
căm refacerea ei, prin stabilirea unui maximum de cumpărare de pămînt. Este foarte drept
că o parte din ţărani are să sărăcească, dar trebuie să dăm altor ţărani posibilitatea ca să-și
facă o gospodărie puternică. Așa că maximum de 20 des. cred că e cel mai nimerit3.
Președintele Crihan: – Vorbisem rîndul trecut că concurenţa între ţărani va determina
fatal și pe cale naturală trecerea unei părţi de ţărani la orașe, ca să se apuce de munca în
fabrici. Aceeași concurenţă se va stabili și la cumpărătura de pămînt; leneșii vor pleca, cei
vrednici vor rămîne și se vor îmbogăţi în toate acestea prin concurenţă și selecţie naturală,
nu prin legi. Taxînd maximum de dobîndire de pămînt la 20 des., dăm o ţintă în viaţa
ţăranului harnic, care pe o așa întindere de pămînt va putea face gospodărie-model4.
Dl Stere: – Nu înţeleg de ce să luptăm în contra bunilor gospodari, și nu în contra spe-
culatorilor. Punerea unei limite prea mari ar fi să se limiteze puterea de muncă a oamenilor
vrednici, de aceea susţin limita de 20 des.
Dep. Stavriev e de aceeași opiniune, ca să se fixeze la 20 des. maximum de dobîndire a
pămîntului.
Dep. Ignatiuc: – Sînt de părere ca să se fixeze maximum de dobîndire de pămînt la
12 des., fiindcă această întindere o poate munci ţăranul singur, iar de la 12 des. în sus o
muncește cu argaţi și cu oameni năimiţi, ca și marea proprietate5.
Dep. Bivol: – Cred că nu e bine să se pună o limită așa scăzută ţăranului în dobîndirea
de pămînt, susţinînd norma din proiect de 20 des.
Dep. Ţîganko spune că e dușmanul proprietăţii individuale, dar văzînd că Comisia
e pe cale să se încurce, vrea să-i vină în ajutor. Domnia Sa crede că principiul pe temeiul
căruia vrea să dezlege chestia agrară are să sărăcească în curînd ţărănimea, aducînd un
mare rău tocmai celor cărora azi vor să le facă un bine. Ţăranii au să trebuiască să plătească
pămîntul pe care îl vor primi și lucru firesc că cei care vor fi mai puţin vrednici6 între ei
nu-l vor putea plăti și vor căuta să-l vîndă. Deci permiţînd vînzarea liberă a pămîntului, iar
pe de altă parte, fărîmiţarea lui în parcele mici, sătenii bogaţi vor cumpăra pămîntul de la
cei nevoiași, iar aceștia vor rămîne fără nimic.
Expropriind pămîntul de la marii proprietari, s-a lovit greu în proprietatea individuală.
De ce oare să nu meargă Comisia Agrară pe calea aceasta pînă la sfîrșit? Oratorul propune
ca tot pămîntul din fondul statului să se dea obștiilor7, care să-l poată împărţi sătenilor, nu
ca proprietate individuală, ci vremelnic numai spre folosire.
Dep. Ciorescu propune să se fixeze o limită de concentrare a pămîntului de maximum
15 des. ca să se împiedice refacerea sub altă formă a proprietăţii mari.
Dep. Buciușcan: – Sînt de părerea dlui Ţîganko, fiind potrivnic fixării unui maximum
de concentrare a proprietăţii. Sînt de părere ca pămîntul ţăranului să nu poată fi vîndut
altcuiva decît statului.
Președintele pune apoi la vot partea a doua a rezoluţiei dlui Ratko, în care se zice: în
concentrarea pămîntului se fixează maximum de 20 des.
Propunerea întrunește 11 voturi pentru și 11 voturi contra. Se dispune ca votarea să se
facă din nou în ședinţa viitoare.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

308
Note

1 Observăm, așadar, că în luarea sa de cuvînt, menționată puțin mai sus, dep. Ratko a expus mult mai
detaliat această chestiune decît a reținut procesul-verbal.
2 Din cauză că procesul-verbal nu a reținut tot ce a vorbit acest deputat, propunerea sa nu este clară.
3 Astfel de păreri arată că o parte a membrilor Comisiei nu cunoșteau deloc realitățile agrare.
4 Vezi nota precedentă. Propunerile de acest fel țineau de modele ideale, nu de realități, ele arătau
care erau dorințele deputaților, nu condițiile concrete în care se desfășurau relațiile agrare din
Basarabia.
5 Se observă foarte bine tendința deputaților-țărani de a nu admite crearea proprietăților înstărite.
6 E foarte posibil ca vorbitorul să fi spus altceva, dar alcătuitorul textului procesului-verbal a tradus
greșit cuvintele lui Țîganko.
7 Evident că aflarea pămîntului în comunități nu permitea concentrarea lui în mîinile unor persoane
aparte, dar în așa situație împroprietărirea nu se mai făcea individual, pe persoane și gospodării
aparte, așa cum dorea majoritatea membrilor Comisiei și cum stipulau proiectele de lege agrară
discutate de ei.

309
 PROCESUL-VER BAL NR. 44
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 28 august 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 5 seara, sub preşedinţia dlui Crihan, vicepreşedin-

tele Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei:
Raportul dlui Stere, reprezentantul Directoratului de agricultură, despre rîndu-
iala împroprietăririi.

Președintele aduce la cunoștinţa adunării că, în calitate de conducător nou al Comisiei

Agrare1, a cercetat toate procesele-verbale ale ședinţelor Comisiei, dar nu a găsit multă
rînduială. Făcînd un extras din aceste procese-verbale, s-a încredinţat că lucrul nu a mers
așa cum s-a proiectat la început, deoarece Comisia de multe ori nu a isprăvit cu un lucru și
trecea la altul. Acum se vor lua toate măsurile ca să se facă o rînduială. Fiindcă experţii che-
maţi de la începutul lucrărilor au părăsit Comisia, am fost nevoiţi să căutăm alţi experţi și
raportori în felurite chestii și unul dintre acești raportori este dl Stere.
Deoarece partea a doua a rezoluţiei dlui Ratko, privitoare la concentrarea pămîntului
în mîna unor persoane în măsură ca să nu treacă de 20 des., în ședinţa trecută căzuse în
balotaj, o pun din nou la vot. Se votează cu 12 voturi pentru, 2 contra și 2 abţineri.
Locul președintelui îl ocupă dl Erhan2 , președintele Comisiei Agrare, care aduce la
cunoștinţa adunării că în urma însărcinării ce i s-a dat de către Comisie, Domnia Sa a
intervenit la Ministerul de Agricultură, cerînd ca reprezentantul ministerului dl Filipescu
să se înapoieze în Comisie. Dl Garoflid, ministrul agriculturii în Guvernul Central, a
făgăduit că va îndeplini cererea Comisiei.
În privinţa cenzurării proceselor-verbale ale Comisiei Agrare de către cenzura din Chi-
șinău, Domnia Sa a fost informat că numai decretele Majestății Sale nu se cenzurează, iar
celelalte tipărituri sînt supuse cenzurii.
Biroul de statistică va trece în seama Directoratului de agricultură, iar deocamdată,
după cît e informat, acest birou își urmează lucrul său, deoarece Zemstva gubernială a găsit
bani pentru plata funcţionarilor.
Și, în sfârșit, că dl director Cazacu, la întrebarea care i s-a făcut, a răspuns că vînzarea
liberă a pămîntului nu iese din marginile de mai înainte. Nicio hotărîre în privinţa dezle-
gării generale a vânzîrii de pămînt nu s-a luat de către Sfatul Directorilor.
Dl Stere face următorul raport:
Pămîntul în Basarabia nu e deajuns ca să se împartă după dorinţă, ci după cum va
hotărî ca să se împartă pe gospodării, se va avea în vedere ca să se satisfacă, în primul rînd,
acei care vor avea nevoie de dînsul. Mai întîi, la împărţirea pămînturilor, va trebui să se ţie
socoteală de imașuri, completîndu-se imașurile în fiinţă sau alcătuindu-se din nou. Se va
socoti, în alcătuirea imașurilor, că fiecare gospodărie are cîte 3 vite, așa că o desetină de
imaș ajungînd pentru 2 vite se va calcula întinderea imașului, pe numărul gospodăriilor,
cîte 1 și 4 desetine de gospodărie. Pe urmă se va reţine terenul pentru așezămintele de
cultură agricolă; apoi se va rezerva locuri de casă, pentru viitorii coloniști, dacă moșia este
întinsă3. Restul pămîntului moșiei se va împărţi în loturi. Aici se pot face 3 feluri de loturi:
loturi de adaos, de completare sau loturi egale pentru fiecare gospodar4.
a) În prima ipoteză va fi următoarea preferinţă la împroprietărire:
1. Vor fi împroprietăriţi, în primul rînd, cu cîte un lot de completare ţăranii cultivatori
de pămînt, care locuiesc pe moșie și posedă mai puţin de 6 des. de pămînt, cei cu mai puţin
au precădere.
310
 2. Vor fi împroprietăriţi, în al doilea rând, cu cîte un lot întreg ţăranii care locuiesc pe
moșie și nu posedă deloc pămînt.
3. Vor fi împroprietăriţi, în al treilea rînd, cu cîte un lot întreg ţăranii care nu au deloc
pămînt și locuiesc la o depărtare mai mică de 5 verste de moșie.
4. În al patrulea rînd, vor primi cîte un lot de completare ţăranii care posedă mai mult
de 6 des. și locuiesc la o depărtare mai mică de 5 verste de moșie5.
Notă: Ţăranii din această categorie vor fi trecuţi în categoria a 3-a și vor primi cîte un
lot întreg din moșie, dacă vor ceda în fondul statului pămîntul lor. În acest caz, vor avea
a plăti numai pămîntul ce vor primi în plus, socotindu-se ca și cum ar fi primit un lot de
completare ca adaos la pămîntul ce au avut6.
5. Ţăranii locuind la o depărtare mai mare de 5 verste vor fi împroprietăriţi cu cîte un
lot întreg cu condiţia să se stabilească pe moșie și să cedeze în fondul statului pămîntul ce
posedă.
6. Loturile de completare se vor da în părţile cele mai apropiate de pămînturile ţără-
nești. Loturile întregi se vor alege de ţărani, sau de bunăvoie sau prin tragere la sorţi.
Se admite o suspendare de ședinţă, ca să se ia cunoștinţă de către Comisie punctele din
raportul făcut.

La redeschidere ia cuvîntul în discuţie generală:

Dep. Minciună: – Din raportul dlui Stere rezultă că Domnia Sa ar propune pentru
împărţeală 2 feluri de loturi: sau loturi întregi, sau loturi mai mici de completare, care
au să se alcătuiască chiar în momentul împărţelii, neputîndu-li-se preciza de mai înainte
întinderea.
Cred că detaliile din raport nu erau necesare; de asemenea, nu sînt de acord cu ordinea
de preferinţă ce o dă dl Stere, fiind mai drept dacă s-ar da preferinţă ţăranilor care nu
au deloc pămînt. Nu cred, de asemenea, că din bucăţelele ce le vor lăsa ţăranii, care au să
primească lotul întreg, are să se poată închega alte loturi. Aș fi de părere ca nu pe cale de
legiferare, ci prin bună înţelegere să se convină cu obștea satului, ca aceea care vor să-și
părăsească locurile și să primească pămînt în alte părţi7.
Dl Stere: – Nu difer de părerea dlui Minciună și cred că Comisia care va merge la faţa
locului și în care vor intra și ţărani vor aranja de bună înţelegere cu ţăranii repartiţia pămîn-
tului. Susţin însă să se dea preferinţă la darea pămîntului acelora care au deja puţin pămînt,
deoarece aceștia neprimind un lot întreg, ci numai o completare, nu vor epuiza pămîntul
disponibil, ca în ipoteza cînd s-ar proceda cum susţine dl Minciună. Afară de aceasta, acei
care au pămînt au și vite și inventar de agricultură; în sfîrșit, au o gospodărie întemeiată, așa
că mai greu le vine în cazul cînd nu le-ar ajunge pămînt, pornind în ordinea arătată de dl
Minciună, să se mute pe altă moșie unde li s-ar da loturi.
Dl Ionescu-Șișești: – Aţi văzut sistemele de împărţire propuse de domnul raportor. Și
sistemul loturilor întregi și al acelor de completare prezintă inconvenienţe. În special, ulti-
mul sistem prezintă inconvenienţe de ordin tehnic, căci trebuie făcute parcele de diferite
întinderi ca să se completeze porţiunile de pămînt variate ca întindere, stăpînite acum de
ţărani. Remediul acestor inconvenienţe ar fi ca toţi acei care primesc loturi de completare
să-și dea parcelele lor, care să se contopească la un loc și, în schimb, să li se dea loturi întregi.
În același timp, să se prevadă în lege că dacă jumătate din sat e de această părere, cealaltă
jumătate chiar dacă e de părerea contrară, să fie obligată să se supună primei păreri8.
Procedînd în acest chip, scăpaţi de greutăţile tehnice ce le-am semnalat la început și
puteţi în același timp să faceţi comasarea acelor terenuri, ceea ce ar fi un folos incalculabil
pentru ţărănime. Neadmiţînd comasarea, atunci nu mai are niciun interes practic împăr-
ţirea prin completare și puteţi adopta atunci celălalt sistem al loturilor întregi.

311
 Dep. Crihan: – Eu cred că în mod absolut nu s-ar putea face comasarea, ci după cum
permit împrejurările. În special locurile cu vii nu pot cădea în comasare.
Dl Ionescu-Șișești: – E foarte drept ce spune dl Crihan, că viile nu pot fi comasate cu
arăturile, dar viile de obicei nici nu pot cădea în comasare, căci de obicei sînt comasate de
la sine, fiind mai toate grupate la un loc, pe planuri, iar nu răspîndite. Așa că sînt de păre-
rea dlui Crihan că culturile speciale, ca viile, livezile, grădinile de legume, să fie respectate
și să nu poată fi comasate decît pe cale de bună înţelegere. Celelalte terenuri să fie supuse
comasării, dacă se cere aceasta de majoritatea sătenilor.
Dl Murgoci: – Aș adăoga la propunerea dlui Șișești ca să nu se uite grădinile de zarza-
vat, și în operaţiunile de comasare să se rezerve cîte o bucăţică de teren pentru fiecare ţăran
și pentru zarzavat, cum s-a făcut în unele părţi în România. Încolo mă unesc cu părerea
dlui Șișești.
Dep. Galiţchi se unește cu totul în privinţa comasării sub forma obligatorie arătată de
dl Șișești, afară de vii, care de obicei sînt grupate la un loc9.
Dl Ionescu-Șișești: – Nu se poate admite o comasare parţială. Ori se face pentru toată
obștea, ori nu. Am să vă arăt acum în cîteva cuvinte care sînt avantagiile comasării:
1. Economia transportului și a timpului, nemaipierzînd timpul ca să treci cu carul sau
cu plugul de la o bucată la alta, cruţînd și munca vitelor.
2. Cultura este mai lesnicioasă pentru o singură întindere decît pe mai multe. Atît cu
plugul, cu grapa, cît și cu mașina. Mai bine se lucrează o singură bucată decît să răsucești
plugul pe mai multe bucăţi cu fel de fel de forme și la felurite distanţe.
3. Economia de pămînt, prin suprimarea atîtor răzoare, care absorb atîta pămînt și în
care se încuibă atît bolile plantelor, cît și animalele stricătoare la semănături.
4. Economie de drumuri, nemaifiind nevoie de drumuri întortocheate și numeroase pe
la toate bucăţelele de pămînt.
5. Comasarea pune capăt proceselor de încălcări de hotare, căci așa cum sînt acum
răzoarele, neurmînd o linie dreaptă, ci fiind întortocheate, se pot cu înlesnire schimba,
iar amintirea direcţiei lor se pierde din memoria martorilor. Făcîndu-se comasarea, se va
proceda și la facerea cadastrului, proprietăţii imobiliare, punînd capăt multor procese și
garantînd vînzările, ipotecările etc. care se vor mai face.
6. Lucrările de îmbunătăţire, care trebuie făcute în comun, ca canale de drenaj pen-
tru scurgerea mocirlelor, canale de irigaţie etc., se vor putea face mai ieftin și mai lesne
cînd terenurile sînt comasate. Aș fi de părere că nu numai jumătate, dar chiar un sfert
din populaţia unui sat să poată hotărî comasarea obligatorie pentru toată obștea, dacă nu
conveniţi să se treacă comasarea obligatorie prin lege10.
Dep. Stavriev: – Sînt de părere ca comasarea să fie declarată obligatorie, dacă jumă-
tate din sat e pentru comasare. Din aceasta va profita și cel care are pămâît mult, căci va
dobîndi pămînt la un loc, nu împrăștiat, și cel care are pămînt puţin și primește un lot de
completare.
Dep. Nikitiuk spune că deoarece Comisia a luat de acum hotărîrea că pămîntul din
fondul statului se va da obștii, iar nu la persoanele particulare, apoi acest pămînt trebuie
numai să se adaoge la moșia obștii.
Deputatului i se lămurește că o astfel de hotărîre Comisia nu a luat.
Dep. Minciună: – Faţă cu greutăţile materiale și opunerile cu care vor fi întîmpinate la
sate comasarea, așa cum o susţine dl Șișești, eu sînt de părere ca comasarea să nu se poată
face decît cu aprobarea unanimă a obștii, iar dacă nu convine, atunci să se dea loturi prin
completare. De asemenea, bucăţelele de care s-ar lepăda cineva să poată fi cumpărate de
vecini.
Dep. Bivol se unește cu părerea dlui Minciună11.

312
 Se pune apoi la vot „principiul adaosurilor pînă la lotul întreg, celor care vor avea
pămînt mai puţin decît lotul care se va stabili”, și se votează cu 13 voturi pentru, 3 contra
și 6 abţineri.
După puţină discuţie, se pune la vot principiul comasării, care se votează cu 16 voturi
pentru, 7 contra și 2 abţineri. „Această comasare o hotărăște fiecare obștie, îndeosebi cu
majoritatea voturilor”: se votează cu 18 voturi pentru, 3 contra și 4 abţineri12 .
După aceasta, secretarul Sfatului Ţării, dl Epure, pune întrebarea cînd va isprăvi lucrul
Comisia, pentru ca prezidiul să ceară deschiderea Sfatului Ţării prin decret regal13.
Comisia amînă acest răspuns pentru ședinţa viitoare, pentru ca prezidiul să cerceteze
bine starea lucrurilor și să facă despre aceasta un raport.
Dep. Ţîganko propune ca să se tipărească în 2 broșuri tot lucrul Comisiei Agrare, tezele
stabilite, raporturile și tot materialul de care s-a folosit Comisia la lucrul său. Aceasta ar
putea să nu treacă prin cenzură, deoarece nu sînt destinate pentru publicitate, ci numai
pentru deputaţii Sfatului Ţării care au nevoie să se folosească de acest material cînd vor
hotărî reforma agrară.
Secretarul Minciună spune că cea mai mare parte din procesele-verbale de acum sînt
publicate în gazeta Sfatul Ţării, parte în ediţia rusească, iar parte în ediţia românească.
Deci nu rămîne decît să fie retipărite aceste procese-verbale, fără ca să mai treacă prin cen-
zură, deoarece ele au avut dezlegare o dată. Comisia aprobă în principiu această propunere,
rămînînd ca prezidiul să organizeze lucrul14.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Nu e clar de ce Crihan face această declarație, în situația în care președinte al Comisiei Agrare mai
era încă Erhan. Să fie o aluzie la faptul că acesta din urmă avea să plece din fruntea Comisiei? Apre-
cierea critică pe care Crihan o dă activității de pînă în acel moment a conducerii Comisiei, inclusiv
a secretariatului, lasă să se înțeleagă această posibilitate.
2 Această frază sugerează că ședința nu fusese deschisă de Erhan, ci de către Crihan, altfel fraza după
care cel dintîi a preluat președinția nu are niciun sens.
3 Aceste propuneri se arată discutabile și trezesc întrebări fără răspunsuri. De ex., ce vrea să însemne
sintagma „moșie întinsă”? Sau: de ce împroprietărirea coloniștilor este pusă înaintea împroprietă-
ririi țăranilor de pe loc?
4 Așa cum sînt formulate în procesul-verbal, toate cele trei categorii de loturi sînt lipsite de exactitate
și concretețe; după sens, „lotul de adaos” e totuna cu „lotul de completare”, iar fraza „loturi egale
pentru toți gospodarii” e confuză și nu lămurește nimic.
5 Alcătuitorul procesului-verbal a alterat sensul acestei prevederi, punînd, între altele, în contradicție
punctele 3 și 4. Nu putea fi vorba de „mai mult de 6 des.”, ci de „mai puțin de 6 des.”. În confor-
mitate cu dezbaterile din acel moment din Comisie, cine avea mai mult de 6 des. nu putea primi
nimic.
6 Vezi procesul-verbal nr. 40, nota 8.
7 Aceste observații se arată mai aproape de soluțiile practice decît propunerile raportorului-expert.
8 Și propunerile lui Ionescu-Șișești se arată îndoielnice. Comasarea loturilor părăsite de cei care
urmau să fie împroprietăriți în altă parte era imposibilă din simplul motiv că acestea se aflau în

313
 locuri diferite, la anumite distanțe unele de altele, despărțite de loturile celor care rămîneau pe loc.
Comasarea nu era posibilă și din alte motive, așa cum aveau să arate discuțiile ulterioare. Iar ultima
propunere a acestui expert era pur și simplu periculoasă, deoarece realizarea ei ar fi dus la ciocniri
violente între țărani.
9 Bineînțeles că viile și livezile nu se puteau afla toate într-un singur loc, după cum și proprietățile
țărănești, ca și cele ale latifundiarilor, erau separate unele de altele.
10 Ceea ce spune Ionescu-Șișești era, sub aspect teoretic, corect, dar irealizabil în viața concretă a
mediului rural. Comasarea era posibilă în cazul unei reorganizări generale a tuturor posesiunilor
unei localități, astfel ca loturile și plantațiile de o anumită categorie să poată fi concentrate în-
tr-un singur loc, ceea ce de fapt era anevoios și, în ultimă instanță, imposibil. Propunerea ca un
sfert de populație să forțeze restul localității să procedeze în corespundere cu convingerile sale era
hazardată.
11 Observăm că deputații-țărani, care cunoșteau situația reală din sate, sînt foarte rezervați față de
posibilitatea comasării proprietăților.
12 Evident că, știindiu-se care era poziția țăranilor în astfel de chestiuni, așa cum observau unii
deputați, acest articol nu avea nicio valoare practică.
13 Este foarte interesant acest detaliu. Convocarea Sfatului Țării nu ținea de prerogativa Prezidiului
acestuia, deși după lege așa trebuia să fie, ci de dispozițiile date de guvernul român. Regula era
că, fără a consulta Prezidiul Sfatului Țării, prim-ministrul pregătea un decret pe acest subiect, pe
care îl înainta regelui spre semnare, după care decretul era adus la cunoștința conducerii parlamen-
tului basarabean. Cunoscut fiind faptul că Boris Epure, prim-secretarul Sfatului Țării, era unul
dintre cei mai îndîrjiți apărători ai autonomiei Basarabiei, e de presupus că întrebarea pe care o
punea Comisiei Agrare venea din propria sa inițiativă, susținută și încurajată, probabil, și de alți
autonomiști.
14 Din păcate, decizia aceasta nu a mai fost îndeplinită. Era bună și propunerea lui Minciună, dar a
lui Țîganko era și mai bună, întrucît cea dintîi avea în vedere nu procesele-verbale, ca atare, adică
documentele pregătite de secretarii Comisiei Agrare, care erau ceva mai extinse și deci mai con-
crete, ci materialele publicate în ziarul Sfatul Țării sub formă de reportaje de la ședințele Comisiei.

314
 PROCESUL-VER BAL NR. 45
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 30 august 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 5 seara sub preşedinţia dlui Crihan, vicepreşedin-

tele Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra raportului dlui Stere, reprezentantul Directoratu-
lui de agricultură, despre ordinea de preferinţă la împroprietărirea muncitorilor
de pământ.

Dep. Minciună combate punctul din proiect ce obligă pe ţăranii care, locuind la o
depărtare mai mare de 5 verste de moșie, să se stabilească pe moșie ca să fie împroprietăriţi
cu un lot. De asemenea, crede că mai drept ar fi, la distribuirea loturilor, să se dea prefe-
rinţă acelor care nu au pămînt, propunîndu-se să se inverseze ordinea de preferinţă din
raport1.
Dep. Buzdugan susţine părerea din proiect, motivînd că acel ce nu are pămînt, ci numai
o casă, mai lesne se va muta pe altă moșie decît acel care are pămînt, are și vite și inventar,
afară de pămînt, de care nu se poate desface așa ușor.
Dep. Tudose susţine proiectul, fiind de părerea dlui Buzdugan2 .
Dep. Buciușcan spune că, la întîia privire, s-ar părea nimerit punctul de vedere că tre-
buie să fie împroprietăriţi pe loc acei plugari care mai au pămînt și avere. Însă și celor fără
pămînt le-ar veni încă și mai greu, dacă ar fi strămutaţi, fiindcă ei nu au mijloace cu care
să-și facă o gospodărie, iar statul nu i-ar putea ajuta pe toţi. Dar în satul lor de baștină, ei
tot mai au ceva și ar putea fi ajutaţi și de rude. E adevărat că e rău și pentru unii, și pentru
alţii, dacă vor fi strămutaţi și de aceea propune ca în caz că nu va ajunge pămînt pentru toţi
pe ocina statului, atunci strămutări să se decidă prin tragere la sorţi3.
Dep. Stavriev: – Sînt întru totul de părerea dlui Buciușcan. În adevăr, cînd îl muţi pe
altă moșie pe acel care nu are pămînt, îl muţi cu mîinile goale, fiind om nevoiaș, urmînd
ca să-și refacă gospodăria și să plătească și moșia. Mai bine ar fi să se mute cel care mai are
pămînt și are mai multe mijloace ca să-și refacă gospodăria.
Dep. Cocîrlă crede că e zadarnică teama că unii nu au să voiască a primi pămînt, dacă
îi vom sili să-și cedeze bucăţica lui, căci nu are să fie nevoie să silim pe nimeni. Însă ar fi o
mare nedreptate, dacă s-ar da întîi pămînt la cei care mai au, iar pentru cei ce nu au avut
pînă acum n-ar mai rămîne nimic nici de astă dată. De aceea susţine părerea că trebuie
împroprietăriţi întîi cei care nu au deloc pămînt și apoi cei care mai au.
Dep. Nikitiuk spune că ar fi mai catastrofal dacă ar trebui să se strămute cei care mai au
ceva, decît dacă ar fi strămutaţi cei care nu au nimic, fiindcă aceia ar vinde cu preţ scăzut
casa și avuţia lor, iar în locurile unde s-ar muta, ar trebui să cumpere totul scump. Susţine
părerea că trebuie strămutaţi cei care nu au pămînt.
Dep. Ciorescu: – Eu cred că este mult mai întemeiată părerea dep. Buzdugan ca să
aplicăm ordinea de preferinţă din proiectul dlui Stere, deoarece ușor îi vine să se mute cel
ce nu are decît o casă la lotul lui de pămînt, și unde poate îi va veni în ajutor și obștea, decît
acela care are pămînt și, prin urmare, și vite, și inventar de instrumente agricole pe lîngă
casă.
Secretarul Năstase: – Nu se poate reformă fără oarecare jertfe, și vor avea să sufere unii
și în urma comasărilor, ca și de pe urma colonizărilor. Cei ce nu au pămînt își vor vinde
casa și se vor duce pe moșia unde li se dă pămînt și unde, desigur, nu vor fi lăsaţi la voia

315
întîmplării, ci vor fi ajutaţi. Prin urmare, susţin părerea ca să se dea loturi de completare și
apoi loturi întregi.
Dep. Minciună susţine că și ţăranul cu pămînt, ca și cel fără pămînt, e deopotrivă de
legat de satul în care s-a născut. Că ţăranul care are pămînt mai lesne îi vine să se mute,
căci, vînzîndu-și pămîntul și casa, va avea un capital deajuns ca să facă faţă împrejurărilor,
pe moșia unde primește pămînt. Împărtășește teama dep. Cocîrlă că s-ar putea întîmpla
ca, urmîndu-se ordinea de preferinţă din raportul dlui Stere, ţăranii care nu au pămînt
iarăși să nu li se dea. Propune ca mutarea pe altă moșie să fie benevolă, nu forţată și să se
schimbe ordinea de preferinţă din proiect.
Dep. Buzdugan: – Sentimentele dep. Minciună și Buciușcan sînt frumoase, umane,
dar nu sînt drepte. Căci nu se poate face ceva trainic într-un stat, dărîmîndu-se gospodă-
riile serios întemeiate, conduși de principiul nivelator de egalizare la sărăcie. Dacă voim să
păstrăm bogăţia ţării, trebuie atunci să nu dărîmăm gospodăria acelora care au pămînt,
vite etc., poate vii, livezi, căci mai mult va suferi gospodăria noastră naţională, dacă vom
ruina pe aceștia decît dacă i-am sili pe ţăranii fără pămînt să-și vîndă casa și să se mute pe
altă moșie, unde desigur că vor fi ajutaţi de stat4.
Locul președintelui îl ocupă dl Erhan.
Dep. Stavriev: – Dacă voim să întărim statul și gospodăria naţională, atunci să împro-
prietărim pe acei care mai au puţin pămînt, în primul rînd. Dar dacă voim să facem o
operă de umanitate, atunci să dăm pămînt în primul rînd acelora care nu au deloc și care
așteaptă de atîta vreme ca să li se facă dreptate. Căci mai ușor are să-i vie acelui care are
pămînt și gospodărie să se desfacă de ea și să se ducă în alte părţi, avînd un capital, decît
celui care ar pleca în alte părţi tot sărac5.
Dep. Ciorescu: – Eu nu înţeleg pe unii dintre deputaţii din Comisie, care acum cîteva
ședinţe susţineau că ţăranilor care au fost leneși și nu au fost în stare să-și agonisească o
bucăţică de pămînt să nu li se dea6. Iar astăzi pe aceiași deputaţi îi doare inima și pentru cei
lipsiţi de pămînt și în numele spiritului de umanitate cer să li se dea pămînt cu precădere.
Dep. Crihan: – Cînd aţi expropriat tot pămîntul din Basarabia de la 50 des. în sus,
socotind că, în general, să revină cîte 5-6 des. de gospodărie, aţi făcut o operă de dreptate.
Trecînd însă la aplicarea practică a legii, trebuie să faceţi și o operă naţională și, din acest
punct de vedere, împroprietărirea în prima linie a celor ce nu au pămînt și în urmă a celor
ce au puţin pămînt este greșită. Să iau cîteva pilde practice: în satul Sîngerei, unde este
pămînt deajuns, chestiunea ordinii de preferinţă a împroprietăririi nu are nicio impor-
tanţă, căci orice preferinţă s-ar da, pămînt va ajunge la toţi. Dar să luăm satul Chișcăreni,
unde e atîta lume și numai 1 000 des. de împărţit. Dacă începem cu cei ce nu au pămînt,
atunci celor ce au puţin pămînt nu are să le mai vină rîndul, căci pămîntul are să se termine
repede. Ce vor face aceștia? Desigur că niciunul nu are să-și lase cele 2-3 des. pe care le are
cu gospodărie, vite și să se ducă pe altă moșie, ca să înceapă să plătească atîţia ani cele 6 des.
ce va primi. Așa că din cei ce nu au pămînt cu siguranţă că nu vor primi pămînt cu toţii,
iar cei ce au pămînt puţin, nu vor pleca niciunul. Pe cînd dacă s-ar fi început cu cei ce au
pămînt puţin, ar fi ajuns pămîntul la mai mulţi, iar din cei fără pămînt, cărora nu li s-ar fi
ajuns ca să li se dea, ar fi plecat mult mai ușor, neavînd decît o casă și, mai ales, că pe moșiile
libere cum sînt, de pildă, în sudul Basarabiei, unde se vor face colonizări, vor fi preferiţi cei
care nu au pămînt7.
Sistemul dlui Buciușcan, ca să se hotărască printr-o alegere la sorţi cine să plece pe
altă moșie și cine să rămînă, ar fi bun cînd s-ar aplica între cei care nu au pămînt, nu între
toţi ţăranii dintr-un sat. După sistemul de colonizare al lui Stolîpin, celor care nu aveau
pămînt, ca să-i îndemne să se mute pe altă moșie, le dădea pe lîngă pămînt și 300 de ruble
și ţăranii se mutau bucuros8.

316
 În ședinţa viitoare dl Ionescu-Șișești are să vorbească de un proiect de colonizare cu
înlesniri din partea statului pentru coloniști, care proiect desigur că are să fie primit de
Dvs.
Dep. Cazacliu: – În ordinea de distribuire a pămîntului, trebuie să aveţi în vedere și
folosul statului, nu numai al ţăranului. Căci nu e în folosul statului ca cel ce are cîteva
desetine să le vîndă cu preţ scăzut pentru ca să se mute pe altă moșie. Pe cînd pentru ţăra-
nul care nu are nimic, mutatul pe altă moșie nu îi este o nedreptate, deoarece el pe acea
moșie trebuie să-și creeze o gospodărie pe care nu reușise să și-o înjghebe în satul lui de baș-
tină, neavînd pămînt. Mijloacele de ridicare a gospodăriilor pe noile pămînturi au să și le
procure ţăranii de la băncile și cooperativele care vor trebui create în aceste destinaţiuni9.
Dep. Buciușcan: – Eu cred că din punctul de vedere al dreptăţii și al pagubei care o vor
suferi acei care vor fi nevoiţi să se mute pe altă moșie, e de preferat ca acea pagubă să o aibă
ţăranul cel avut, iar nu cel sărac. Interesul statului nu are ce căuta, dacă are să se vîndă mai
scump sau mai ieftin averea celui care trebuie să se mute pe altă moșie. Iar din punctul de
vedere al umanităţii, acei care au suferit mai mult sînt acei care nu au avut pămînt și cărora
astăzi trebuie să li se dea cu precădere. Cînd s-au făcut colonizări cu ţărani basarabeni în
Siberia, nu s-au dus acei care nu aveau pămînt, ci acei care aveau deja puţin. Nu e drept ca
acei care au fost apăsaţi să mai fie încă apăsaţi.
De aceea eu am propus ca între acei care urmează să primească pămînt, indiferent dacă
mai au sau nu mai au, să hotărască sorţul, iar acei care neajungîndu-le pămînt pe moșia
unde trăiesc vor trebui să se mute pe altă moșie. Iar acei care nu se vor supune sorţului să
fie mutaţi cu forţa10.
Dep. Ţîganko nu vede o scăpare din încurcătură, deoarece nu știe hotărît cît va fi lotul
de mare, căci de la aceasta atîrnă dacă au să fie împroprietăriţi toţi muncitorii de pămînt
sau numai o parte. Deci numai dacă s-ar ști aceasta, atunci se va putea lua o hotărîre sau
alta din punctul de vedere pe care îl va primi Comisia, sau ca toţi plugarii să aibă pămînt
cît de puţin, și atunci e totuna cine va primi întîi – cei care nu au deloc pămînt sau cei care
au ceva; sau ca să dăm loturi destul de mari unora, numai ca să se facă gospodării puter-
nice, și atunci nu se va mai lua seamă de mulţimea care va rămîne fără pămînt11.
Președintele spune că lotul va fi de așa mărime ca să ajungă pămînt la toţi cei care nu au
deloc și la cei care au pămînt puţin12 . Dar totuși, întîi trebuie de dat celor care mai au ceva.
Secretarul Năstase: – Argumentele care, după dl Ţîganko, s-ar opune discutării și luă-
rii unor măsuri de către Comisie, nu sînt serioase. Lipsa unor date statistice care să ne
împiedice de a cunoaște mărimea viitoare și preţul loturilor nu ne poate împiedica ca să
discutăm ordinea de preferinţă la darea loturilor. În același timp, eu cred că comasarea
nu ar fi o piedică în măsurile ce voim să luăm astăzi, căci cel ce-și întregește lotul va avea
nevoie și de comasare. Afară de aceasta, cel ce-și primește lotul întreg îl va primi în anu-
mite condiţiuni, între care va fi ca să se supună comasării.
Dep. Osoianu: – Eu știu că la noi în Basarabia pămînturile sînt foarte încurcate. Sînt
bucăţi de pămînt de cîte 30-60 des. închiriate pe 99 de ani și pe care se găsesc cîte 2-3
ţărani. În afară de aceasta, la fondul statului nu are să intre decît moșiile marii proprietăţi,
iar cele mănăstirești e mare îndoială dacă vor intra, avînd o situaţie încurcată.
Faţă de această stare de lucruri, eu aș crede că ar trebui procedat după următoarea
regulă: să se stabilească, mai întîi, cît pămînt este disponibil și, prin urmare, care e lotul de
împroprietărire. Să se facă apoi colonizare cu cei ce voiesc să se strămute de bunăvoie. Faţă
de cei rămași, se va proceda dîndu-se mai întîi pămînt acelora care au puţin pămînt și apoi
celor care nu au.
Dl Ionescu-Șișești: – Eu cred că în discuţia noastră trebuie să lăsăm la o parte sen-
timentul și, avînd în vedere numai realitatea, să ne punem întrebarea: cine va avea mai
mare necaz, acel ce se dezlipește și de casă, și de pămînt, și de inventarul lui sau acel ce se

317
despărţește numai de casă? Și, prin urmare, din aceste cazuri trebuie să alegem pe acela care
va aduce mai puţină durere și necaz. În sprijinul colonizării intervine și un argument isto-
ric. Știţi că poporul român s-a revărsat din munţi la cîmpie. Dacă satele vechi se umpleau,
prisosul pleca în alte părţi din ţară, care erau libere spre a le coloniza. Colonizarea e veche,
de cînd începe istoria noastră. Și Muntenia, și Moldova, și Basarabia, ca și Dobrogea, au
primit mari procente din populaţia românească prin colonizare, colonizatorii fiind mai
ales oameni îndrăzneţi și doritori de cîștig. Același lucru se va întîmpla și acum cu cei care
pleacă în America ca să-și caute o viaţă mai bună. Eu cred că s-ar putea închide discuţia și
proceda la votarea punctului întîi din proiectul dlui Stere.
Se pune la vot punctul întîi din raportul dlui Stere, care zice: „Se împroprietăresc din
moșia băștinașă cei care au ceva pămînt”, care se votează cu 13 voturi pentru, 5 contra și
5 abţineri.
Propunerea ca întîi să se împroprietărească cei care nu au deloc pămînt e respinsă cu
12 voturi contra, 4 pentru și 5 abţineri.
Dep. Grosman spune că nu va lua parte la vot, pînă cînd nu se va lămuri care este punc-
tul de plecare a Comisiei, sau primesc toţi cîte un lot măcar cît de mic sau se dau loturi
destul de mari numai la cîţi le ajung.
Președintele: – Deși părerile nu s-au spus pînă acum poate prea lămurit, totuși se simte
că Comisia nu poate să facă loturi de foame. Cei care nu au pămînt vor merge la orașe, la
fabrici și zăvoduri sau își vor căuta pe alte căi hrana. Dar la ce să lăsăm noi pe acei care au
pămînt puţin să ducă și înainte foame?13
Dep. Buciușcan cere ca aceste cuvinte ale președintelui să fie scrise în procesul-verbal.
Președintele: – Las’ să se scrie. Noi nu putem face mai mult decît ne stă în puterile noas-
tre. Avem un petic de pămînt de 800-900 mii de des.14 și vrem să prindem toate nevoile. E
peste putinţă. Oricît am întinde acest petic, totuși nu am putea acoperi toate nevoile, de
aceea trebuie să găsim o scăpare.
Dep. Ţîganko aduce aminte că la început unul dintre raportori propunea să se facă
lotul de împroprietărire de 12 des., pe acest lot se putea face o gospodărie bună. Acum
spun că lotul poate să fie numai de 6 des., dar eu știu că dacă se va scoate pămîntul care tre-
buie dat orașelor, zemstvelor, mănăstirilor și bisericilor, apoi nici cîte 6 des. nu vor ajunge,
ci poate numai cîte 5 des. Se vor face, prin urmare, niște loturi de foame15. Deci care este
principiul: sau toţi să ducă foame, primind cîte un lot mic, sau o parte dintre toţi mun-
citorii să meargă la industrie. Statul are nevoie și de industrie. În Germania, numai 48%
muncesc pămîntul, iar 52% sînt pe la fabrici și zăvoduri; dar la noi 95% muncesc pămîntul
și numai 5% se mai ocupă cu altceva. Răspundeţi, care vă e principiul?
Președintele: – Întrebarea Dvs., dle Ţîganko, nu ne-ar scoate din calea care s-a închis.
Chiar dacă am da cîte 12 des. de pămînt de familie, ei totuși pe urmă le-ar împărţi între
copii și nimeni la orașe nu s-ar duce.
Se votează punctul al 2-lea din raportul dlui Stere, unde se zice: „În al doilea rînd, vor
fi împroprietăriţi muncitorii de pămînt băștinași, care nu au deloc pămînt”, care se votează
cu 12 voturi pentru, 6 contra și 6 abţineri16.
La ceasurile 9 ședinţa se ridică.

După pauză, se pune la vot punctul al 3-lea din raportul dlui Stere, unde se zice: „În al
treilea rînd, vor primi loturi acei muncitori de pămînt, care n-au deloc pămînt și trăiesc la
o depărtare mai mică de 5 verste de moșie”, care se votează cu 9 voturi pentru, 2 contra și
5 abţineri.
Se votează apoi punctul al 4-lea: „Vor primi loturi acei care au mai puţin de 6 des. și
trăiesc la o depărtare mai mică de 5 verste de moșie”, cu 11 voturi pentru și 7 abţineri.

318
 Punctul al 5-lea se amînă pînă se va discuta chestia colonizării îndeobște.
Punctul al 6-lea din raport, unde se zice că „Adaosurile la loturi se vor da în apropiere
de moșia sătească, iar loturile întregi se vor împărţi între muncitorii de pămînt după sorţi”,
se votează cu 12 voturi pentru și 5 abţineri.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 și 30 de minute seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Ambele propuneri ale lui Minciună erau cît se poate de judicioase, în pofida faptului că, în general,
el, la fel ca și Buzdugan, era un tip romantic și mereu exaltat. În primul caz, el avea dreptate din
motiv că nu se putea cere țăranilor care urmau să fie împroprietăriți pe moșii învecinate să se mute
cu traiul acolo, deoarece aceasta era inconvenabil pentru ei din mai multe motive, întrucît o astfel de
decizie presupunea transferul familiei pe lotul primit, construirea acolo a unei case, efectuarea unor
mari cheltuieli etc., etc. și, evident că toate acestea făceau transferul imposibil. La fel, avea dreptate
contestînd propunerea raportorului Stere ca cei care nu aveau pămînt deloc să fie lăsați la urmă, după
ce erau împroprietăriți țăranii care mai aveau ceva pămînt, ceea ce făcea ca cei care nu aveau deloc
pămînt să rămînă după reformă în aceeași situație. Era normal ca părerile lui să fie susținute și de alți
deputați-țărani, care cunoșteau foarte bine situația reală din sate, ca Stavriev, Cocîrlă, Nikitiuk ș.a.
2 Evident că ultimii doi deputați nu vedeau realitatea destul de limpede, lăsîndu-se ușor impresionați
de raportul formal al reprezentantului Directoratului de agricultură.
3 Buciușcan vedea lucrurile mai bine decît cei care vorbiseră înaintea lui, cu excepția lui Minciună,
numai că strămutarea, pe care el o admite cu unele rezerve, nu era totuși realizabilă, așa cum avea să
demonstreze ulterior mersul reformei. Cu totul altă situație oferea colonizarea, însă aceasta presu-
punea alte perspective, între care, așa cum avea să lămurească Ionescu-Șișești în ședința următoare
și cum avea să se voteze în ședința din 4 septembrie 1918 (pr.-v. nr. 47), transferul unei întregi
comunități, nu a familiilor izolate, și împroprietărirea cu loturi complete, ceea ce oferea anumite
avantaje la noul loc de trai.
4 Acest punct de vedere, împărtășit, din păcate, și de alți deputați, nu era doar greșit, ci de-a dreptul
periculos, întrucît forțarea țăranilor fără mijloace de trai să se mute pe alte moșii însemna arun-
carea acestora într-o situație fără ieșire, pur și simplu catastrofală. Propunerile de acest fel demon-
strează că o bună parte a deputaților, chiar fiind originari din mediul rural, nu erau în stare să eva-
lueze corect realitățile vieții țărănești și nu se puteau ridica la înălțimea responsabilităților pentru
propunerile pe care le făceau.
5 Acest deputat avea perfectă dreptate cu referire la țăranii fără pămînt, dar ideea că împroprietărirea
cu precădere a celor care mai aveau ceva pămînt, susținută cu mai multă convingere de alți deputați
(în afară de raportor), ar fi dus în mod automat la îmbogățirea țării și la crearea unui stat puternic
nu avea niciun temei real, era pur și simplu fantastică, fapt care arată cît de șubredă era, sub acest
aspect, baza de lucru a Comisiei Agrare.
6 Chestia cu țăranii leneși, o declarație propagandist-demagogică, trebuia susținută cu fapte, ceea ce
practic era imposibil, de aceea astfel de afirmații nu puteau și nu trebuiau să fie luate în serios.
7 Teoretic și ideal, acest punct de vedere pare rațional, dar dacă el ar fi fost realizat peste tot, ar fi
generat un mare haos și tensiuni greu de stins în numeroase localități, de vreme ce, pe de o parte,
nu exista nicio siguranță că toți țăranii cu puțin pămînt ar fi putut primi diferența pînă la un lot
întreg, iar pe de altă parte, toți țăranii fără pămînt, care erau în număr mare peste tot, practic în
toate satele, ar fi rămas în aceeași situație, neputîndu-se muta în altă parte.

319
8 În realitate, așa cum s-a spus de multe ori și în ședințele Comisiei, reforma lui Stolîpin, care a avut,
cum se știe, motivație pur politică, a fost un eșec total.
9 Speranța că țăranii vor putea obține susținere de la bănci avea să se arate complet nefondată, ceea ce
încă o dată subliniază lipsa de realism și de responsabilitate a insistențelor ca țăranii fără pămînt să
nu fie împroprietăriți la baștina lor, în speranța că ar putea obține pămînt în altă parte, în situația
în care încă nu erau cunoscute aceste posibilități.
10 Viziunea lui Buciușcan este, în general, limpede, convingătoare și corectă, dar mutarea cu forța nu
era o propunere bună.
11 Observația referitoare la faptul că încă nu era cunoscută mărimea lotului de împroprietărie (și în
acel moment, cînd încă nu fuseseră evaluate moșiile, nici nu putea fi cunoscută) era o chestiune
principială care arăta că discuțiile referitoare la cine să fie împroprietărit și cine nu erau de prisos.
Ultima observație că mulțimea de săraci putea fi lăsată fără pămînt era desigur o glumă făcută pe
seama celor care susțineau că în operația împroprietăririi aceștia trebuiau lăsați la urmă.
12 Afirmația era gratuită, cît timp nu se făcuseră evaluările corespunzătoare.
13 Observația președintelui ședinței (Crihan) demonstrează foarte clar că Comisia nu avea o idee
precisă ce urma să se întîmple cu țăranii care nu aveau pămînt deloc. Nu în zadar Buciușcan a cerut
ca declarația acestuia să fie reținută de procesul-verbal, evident, ca fiind lipsită de sens.
14 Această afirmație arată că Crihan nu avea idee de statistica agrară.
15 Această observație arată că Țîganko cunoștea mai bine, ca ceilalți membri ai Comisiei, situația
reală din domeniul agrar, deși nu era țăran și nici specialist în relații agrare.
16 Vedem că, în fond, această decizie nu era susținută de Comisie, odată ce a fost votată de numai
jumătate din membrii ei.

320
 PROCESUL-VER BAL NR. 46
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 1 septembrie 1918

Şedinţa se deschide seara la ceasurile 5 sub preşedinţia dlui Erhan.

Rînduiala zilei:
1. Chestia împroprietăririi cu pămînt a şcolilor începătoare.
2. Chestia colonizărilor.

Secretarul Năstase aduce la cunoștinţa adunării raportul directorului de instrucţie, dl

Ciobanu, despre împroprietărirea școlilor, prin care roagă Comisia să se dea pentru fiecare
școală începătoare de la 5-10 des. de pămînt, iar pentru 8 școli normale (seminarii de învă-
ţători) – cîte 39 des. de pămînt.
Președintele spune că prezidiul a discutat chestia aceasta și a găsit că pentru fiecare
școală ar trebui dat cîte un lot de pămînt. Rămîne să se hotărască cît pămînt…1 la acele sate
unde sînt mai multe școli.
Dl Ciobanu, directorul instrucţiunii, spune că pînă acum nu toate școlile din Basa-
rabia aveau pămînt, dar nici nu erau alcătuite cum se cuvine. Școlile în alte părţi, și chiar
în România de peste Prut, au pămînt, și deși învăţătorii primesc acolo mai puţină leafă,
ei trăiesc mult mai bine, fiindcă au folos după acel pămînt. Domnia Sa crede că dacă în
Basarabia fiecare biserică are de la 33 des. pînă la 120 des. de pămînt, cu atît mai mult are
acest drept școala.
Numărul școlilor începătoare din Basarabia, pînă acum nu-l știe hotărît, din pricină
că sînt părţi din ţară [ocupate] de oști străine, dar acest număr ajunge aproape la 1 800 de
școli. Însă acest număr de școli nu e de ajuns, căci pentru Basarabia ar trebui de 3 ori mai
multe școli. Sînt școli care au cîte 3 învăţători și mai mult. De aceea roagă ca pentru fiecare
școală începătoare să se dea de la 5-15 des. de pămînt.
Școli normale pînă acum în Basarabia sînt 8, și pentru aceste școli roagă să li se dea cîte
20-40 des. de pămînt.
Dep. Ratko crede că după ce a fost ascultat raportorul, nicio discuţie nu mai poate
avea loc, ci să se dea pămîntul cerut. Copiii se duc la școală nu numai să înveţe carte, ci
să capete și oarecare cunoștinţe practice despre munca pămîntului pe care trăiesc, pentru
ca, întorcîndu-se la ogorul părintesc, să știe să-l lucreze cum trebuie. Însă școala care nu
are pămînt nu poate să predea aceste cunoștinţe, așa cum le-ar preda școala cu pămînt în
practică. Domnia Sa o știe aceasta din practică. Învăţătorul din sat trebuie să cunoască din
toate știinţele cîte puţin.
Dep. Cocîrlă întreabă cine are să lucreze pămîntul de la școală.
Dl Ciobanu: – Învăţătorul și școlarii.
Dep. Buciușcan, ca învăţător de școală începătoare, spune că a prevăzut că la cererea
de pămînt pentru școli au să ridice întrebarea ca aceea care a făcut dep. Cocîrlă: „Cine are
să lucreze pămîntul și cine are să se folosească de produsul lui. Domnia Sa aduce aminte
adunării că învăţătorii încă în vremea ţarismului rusesc au cerut să se dea pămînt pentru
școli, deoarece pămîntul le trebuie lor, în primul rînd, ca o carte de învăţătură. Nu trebuie
de uitat că școala, afară de știinţă, chiar trebuie să pregătească și un bun gospodar, și un
cetăţean bun din școlarul ei. Nevoia de pămînt pentru școli se simte mai ales acolo unde
se fac vii și livezi, deoarece învăţătorul, neavînd pămînt, e lipsit de putinţa ca să arate în
practică creșterea pomilor și a viei, care cer atîtea cunoștinţe. Chiar pentru a arăta copiilor
creșterile și puterile naturii, învăţătorul e silit să se ducă cu copiii pe ogoarele ţărănești,
aducînd multe nemulţumiri acestora. Învăţătorul, dacă ar avea pămînt la școală, ar mai fi

321
încă pildă pentru săteni, făcînd semănături după cerinţele știinţei și, mai ales, învăţînd pe
săteni să facă grădini de legume, care sînt de un folos atît de mare și pe care sătenii nu obiș-
nuiesc să le facă, cu toate că ar putea să le facă aproape fiecare. Pămîntul școlii ar fi locul
unde ar putea să se odihnească învăţătorul cu școlarii săi după ce li se obosește mintea în
școală și, în sfîrșit, venitul de pe acest pămînt ar putea să fie pentru reparaţiunile școlii și
ajutorarea școlarilor săraci. Propune ca să se dea pentru școală cîte 5 des. de pămînt, iar
dacă în sat sînt 2 școli, apoi să se dea 8 des. și așa mai departe.
Dep. Ignatiuc găsește că prea mult pămînt se cere pentru școli, fiindcă după raportul
Directoratului de agricultură s-a dat destul pămînt pentru școală.
Dep. Găină spune că mai deunăzi s-a dat pămînt Directoratului de agricultură, acum
cere Directoratul de învăţămînt, mîine vor veni zemstvele, apoi preoţii și așa mai departe,
și dacă li s-ar da la toţi, n-ar rămîne pămînt pentru ţărani. Învăţătorul primește leafă, iar
plugarul care va primi 4 des. de pămînt nu mai primește nimic alta. Învăţătorul ar pune
școlarii să lucreze pămîntul școlii, iar folosul l-ar lua el. Domnia Sa propune ca să se dea
pămînt numai la școlile normale, iar la cele începătoare să nu se dea.
Dl director Ciobanu spune că așa pot să judece numai acei care nu cunosc școala de azi.
E drept că școala rusească a fost departe de viaţă, totul se învăţa numai după carte. Însă
Basarabia noastră e o ţară numai de muncitori de pămînt și de aceea, în loc ca școlarii să
stea toţi ticsiţi în clasa înădușitoare, mai bine să înveţe practic și la aer curat cele ce trebuie
pentru munca pămîntului. Școlile de pînă acum pregăteau vechili boierești, lachei, slujitori
prin magazinele de manufactură și orice altfel de slujbaș, numai gospodari și oameni de
știinţă la gospodărie nu. Apoi și pe viitor școala să fie tot așa?
Cinci desetine de pămînt, care se vor da școlii, învăţătorul le va lua singur și prin
aceasta el mai mult va fi legat de sat, dar afară de aceasta, dacă s-ar face școli cîte trebuie
pentru Basarabia, cu multă greutate s-ar putea plăti aceste cheltuieli și de aceea venitul
de pe pămîntul școlii ar ușura mult cheltuielile ţării. Pentru toate școlile din Basarabia
ar trebui 20 000 des. de pămînt, ceea ce n-ar fi o mare pagubă pentru plugari, cînd se știe
că se expropriază mai bine de un milion de desetine de pămînt. Ce ar însemna pentru un
sat, care are să primească 500-600 des., dacă ar da pentru școală 5 des.? Învăţătorii astăzi
suferă foame în adevăratul înţeles al cuvîntului, căci afară de aceea că leafa lor e de o sută și
mai bine de ruble pe lună, dar și mulţi dintre dînșii nu au primit-o de 6-8 luni. E adevărat
că acești învăţători, îndată ce isprăvesc învăţătura în școală, fug din sate și își caută slujbe
în alte părţi. Domnia Sa aduce la cunoștinţa Comisiei că sînt hotărîri obștești din care se
vede că sătenii înșiși dau cîte 20 des. pentru școlile lor.
Dep. Năstase susţine ca Comisia să dea pămînt învăţătorilor în vederea marii însemnă-
tăţi ce o are activitatea lor. Cere domnului director al învăţămîntului să lămurească ce fel
de școli sînt în Basarabia ca să se știe cum să se procedeze.
Dep. Cocîrlă: – Am fost totdeauna de părere că învăţătorilor trebuie să le dea pămînt,
ca să se hrănească de pe dînsul ca și ceilalţi ţărani. Este drept că poate nu are să se ocupe
cu aceeași rîvnă la școală, mai ales cînd ar ști că ceea ce îi aduce hrană este mai mult lucrul
acelui pămînt decît leafa de învăţător. Și am multe exemple de învăţători care pe pămîntul
școlii sădea copaci cu ajutorul elevilor și apoi păzea fructele cu pușca vînzîndu-le și făcînd
speculă. Totuși sînt de părere să li se dea și lor pămînt de hrană, nu pentru cultura raţio-
nală, cum se pretinde ca să facă învăţătorii.
Dep. Caraiman: – Nu sînt de părerea dlui Cocîrlă ca să condamn pe învăţătorul care
lua măsuri ca să nu i se strice sau să-i fure din copacii sădiţi pe pămîntul școlii. Susţin că e
drept să dăm și învăţătorului pămînt și a le da 5 des. de pămînt nu e mult.
Dep. Buzdugan: – Nu mă miră că dnii Găină și Cocîrlă par a nu fi favorabili proiectu-
lui de împroprietărire a învăţătorilor, căci se prea poate ca dumnealor să fi avut înaintea
ochilor pilde de învăţători răi, așa că ei cu drept apără interesele ţăranilor. Astăzi însă

322
școlile nu mai trebuie să fie fabrici de slujbași, ci să pregătească copii pentru viaţa reală de
toate zilele.
Școala de la sat trebuie să aibă o întindere de pămînt, unde să se cultive legume și să
se sădească pomi, vie, unde elevii să înveţe cum se ară și se seamănă, cum se plantează un
copac sau un butuc de vie, ca să iasă cu profit practic din școală. Pămîntul nu-l daţi învăţă-
torului, ci școlii, așa că dacă învăţătorul se duce, pămîntul rămîne satului și școlii.
Dep. Ratko spune că, auzind cererea domnului director al instrucțiunii, a crezut că
membrii Comisiei Agrare, ca agricultori, vor întîmpina cu bucurie această cerere. Cu atît
mai mult i-a părut rău cînd a văzut că împotriva acestei cereri s-a sculat reprezentantul
ţinutului Orheiului, care este locul de naștere al Domniei Sale. Numai spre paguba locu-
itorilor va fi dacă lipsiţi școlile de pămînt și de aceea cine merge împotriva acestei cereri,
merge împotriva intereselor norodului.
Știinţa în teorie numai atunci e de folos, cînd e însoţită de practică. Învăţătorul de
la sate duce crucea grea a datoriei sale pe care de bunăvoie și-a luat-o asupra-și. Aceștia
sînt oamenii care s-au jertfit pentru o idee și cei mai mulţi dintre ei fiind în același timp
ieșiţi din popor. Învăţătorul răspîndește mai multă cultură în gospodăria sătească decît
agronomul care vine rar la sate și nu are timp deajuns ca să înveţe oamenii. După soco-
teala dlui prof. Murgoci, se expropriază aproape 1 500 000 des. de pămînt. Deci dacă s-ar
da pămînt tuturor așezămintelor obștești și de învăţătură, ar mai rămîne la plugari încă
1 015 000 des. Însă dacă școlii nu s-ar da pămînt, atunci cel mai mare rău s-ar aduce însăși
ţărănimii.
Dep. Ţîganko nu e de părere că învăţătorul de la școala începătoare ar putea să înveţe
pe copii și agronomia (munca pămîntului), nefiind omenește în putinţă să fie mai multe
lucruri făcute bine deodată, dar crede că pămînt trebuie dat școlilor, pentru ca școlarii să
aibă unde răsufla în aer curat, iar pe de altă parte, acest pămînt să fie și un ajutor pentru
învăţător. Din acel pămînt ar putea să scoată hrana și să sădească pomi și altele. Noi sîn-
tem flămînzi nu de pămînt, dar de cultură. Pămîntul ţării noastre bogat ar rodi mult mai
mult rod dacă s-ar lucra după cererile știinţei și, în această privinţă, tocmai învăţătorii
de la sat ar fi o pildă pentru săteni, făcînd pe pămîntul școlii o gospodărie după cerinţele
știinţei2 .
Dep. Osoianu: – În principiu, sînt de părere să se dea pămînt, căci altfel învăţătorul
e silit să se ducă cu elevii în grădinile altora ca să arate cum se fac anumite culturi. Mai
înainte se da cîte o desetină de plasă, ceea ce era puţin. Propun să se dea cîte o normă de
pămînt de fiecare școală și numai școlilor de la sat cu puţine clase, de unde copiii ieșind
se întorc iar la plug. Școlilor mai înalte cu multe clase să nu li se dea pămînt, căci cei ce
termină acele școli nu se întorc la plugărie, ci se duc la slujbe. De aceea sînt de părere să se
dea cîte o normă de pămînt de fiecare școală de la sat.
Dep. Tudose: – Sînt de părerea dlui Osoianu ca școlilor să se dea pămînt cîte
3 des.3, fiind convins că învăţătorii vor aduce mai mult folos satului prin cultura acelui
pămînt decît preoţii. Să se privegheze numai ca acele pămînturi să nu rămînă pîrloage.
Dl Murgoci se miră că se găsesc în Comisia Agrară deputaţi care să combată propune-
rea domnului director al învăţămîntului. În România s-a dat pînă la 15 ha de pămînt de
școală, și rezultatele au fost bune. Numai cu chipul acesta, dîndu-i și o ocupaţie practică,
îl vom putea scoate pe învăţător de la politică. Acel pămînt va fi dat cu folos, folosind și
copiilor, și satului.
Se pune la vot propunerea ca să se dea pămînt pentru toate școlile începătoare din Basa-
rabia, precum și pentru 8 școli normale, care se votează cu 19 voturi pentru, unu contra și
6 abţineri.
Dep. Năstase propune ca pămîntul să se dea școlilor după numărul învăţătorilor.
Dep. Buzdugan propune ca pămîntul să se dea după sate.

323
 Dl Ciobanu aduce la cunoștinţa adunării că sînt sate unde se găsesc cîte o mie de copii
de vîrstă școlară. În satul Talmaz sînt 900 de copii. Avînd în vedere că pe viitor învăţătura
va fi obligatorie, trebuie ţinut socoteală că în fiecare sat vor fi mai multe școli.
Adunarea hotărăște cu majoritatea de 19 voturi și 4 abţineri ca:
„Pămîntul să se dea după numărul școlilor, iar unde nu sînt școli, se dă pe sate, socotind
cîte o școală de sat”.
Punîndu-se apoi pe rînd la vot propunerile ca să se dea pentru fiecare școală: 3 des., un
lot sau 5 des. Adunarea hotărăște cu majoritate de voturi, din 22, ca: „Pentru fiecare școală
începătoare, unde nu sînt școli, la fiecare sat să se dea 3 des. de pămînt”4 .
Dep. Ţîganko întreabă de ce îi trebuie școlii normale pămînt, dacă de fiecare ţinut se va
înfiinţa cîte o școală agricolă pentru care s-a votat deja cîte 25 des.
Dir. Ciobanu spune că dacă s-a dat pentru școlile începătoare pămînt, apoi e logic să
se dea școlilor în care sînt pregătiţi învăţătorii, căci altfel nu ar putea căpăta cunoștinţele
necesare pe care apoi să le predea școlarilor în școlile unde vor fi învăţători. Școlile normale,
înfiinţate după legea din 1872, de obicei se făceau la sate ca să se ocupe și de agricultură,
iar unele școli au chiar 100 des. de pămînt. Însuși Domnia Sa, studiind la școala din Bai-
ramcea, a învăţat grădinăritul și gospodăria sătească. De obicei, școlarii înșiși [lucrează]
pămîntul școlilor normale, căpătînd și cunoștinţe practice, și avînd și ceva folos. În șco-
lile normale de la miazănoapte a Rusiei, terenurile pe care crește papură pentru coșuri și
panere, elevii se învaţă să împletească asemenea lucruri. Pămîntul e neapărat trebuitor și
pentru școlile normale.
Dl Ionescu-Șișești: – Este foarte firesc lucru dacă aţi votat să se dea școlilor cîte
3 des. de pămînt pe care să-l cultive învăţătorul, deprinzînd pe școlari cu agricultura, tre-
buie atunci ca să votaţi să se înzestreze și școlile normale cu o întindere de pămînt, ca
viitorii învăţători să facă practica agricolă, ca să poată ști mai tîrziu ce să arate și să înveţe
pe copiii plugarilor.
Se pune apoi la vot propunerea ca „să se dea pentru 8 școli normale cîte 25 des. de
pămînt”, care se votează cu 15 voturi pentru și 6 abţineri.
La ceasurile 7 și 30 de minute se face pauză.

După pauză dl Ionescu-Șișești, reprezentantul Guvernului Central, își dezvoltă rapor-

tul său despre colonizare.
Cînd un plugar își lasă pămîntul și gospodăria sa și se duce în altă regiune sau ţară ca
să-și facă o nouă gospodărie, avem o colonizare care poate să fie sau voluntară, întîmplă-
toare, sau organizată, așa cum urmează să se facă în Basarabia. Interesul unei ţări este ca
populaţia ei să fie omogen răspîndită. În Basarabia sînt regiuni unde populaţia e deasă și
pămînt e puţin, pe cînd în sudul ei sînt moșii mari și populaţia e mică5.
Principiul colonizării l-aţi pus cînd aţi votat în ședinţa trecută că ţăranii împroprietă-
riţi pe o moșie mai departe de 5 verste de gospodăriile lor, trebuie să se mute pe acea moșie.
Colonizarea poate fi făcută: 1) pe gospodării izolate, pe ferme (hotare); 2) pe sate.
A) Colonizarea izolată, pe gospodării, există în Norvegia și Suedia, în nordul Franţei și
în centrul și sudul Germaniei (Vestfalia, Pădurea Neagră6 și în pusta ungurească).
Pentru această colonizare trebuie o întindere de pămînt de cel puţin 20-30 des., plu-
garul fiind un mic proprietar, avînd [mai mult] obiceiul de proprietar decît de ţăran.
Acest fel de colonizare e răspîndit în regiunile de munte, stîncoase, cu pămînt sărac,
unde trebuie suprafeţe mari de pămînt pentru păstorit și creșterea vitelor, rămînînd
apoi în tradiţia și obiceiurile acelei localităţi. Singurul avantaj al acestei colonizări este
că ţăranul e în mijlocul pămîntului lui, putînd mai mult să-l muncească și să-l suprave-
gheze. Dezavantajele însă sînt mult mai numeroase. Așa, siguranţa avutului este mică,

324
mai ales, în ţările cu o civilizaţie redusă. Cultura copiilor se face cu greutate, fiind
departe de școli și biserici. Sînt numeroase neajunsuri de ordin administrativ: acei colo-
niști nu au legături cu primăria, cu poșta etc. Ungurii au ales acest fel de colonizare în
pusta dintre Tisa și Dunăre, ca să se muncească mai bine pămîntul, economisindu-se
munca, timpul și chiar pămîntul prin restrîngerea răzoarelor, dar nici ei nu sînt mulţu-
miţi de acest fel de colonizare.
B) Colonizarea pe sate corespunde și tradiţiei neamului nostru, care a descălecat în
diferite părţi ale ţării în grupe și pe sate. Porneau din centrele cu populaţie deasă, Ardeal
și Maramureș, căpetenii mai îndrăzneţe și se așezau cu capii familiei și rudele lor la un loc,
nu în grupe izolate, făcînd o așezare de sate care luau numele acelei căpetenii. În afară de
aceasta, în sate oamenii stau în contacte mai strînse, trezindu-se între dînșii solidaritatea
și dragostea pentru binele obștesc.
Administraţia se face mai lesne, organizarea economică, cooperative și aprovizionarea
(paza holdelor), se pot crea drumuri și șosele pentru interesul satului etc. Rămîne să arăt
cum are să se facă colonizarea; iată, în linii generale, cum să se procedeze:
1. Pentru ca reforma agrară să fie completă, e necesar o colonizare pe moșiile mari în
regiunile puţin populate.
2. Vor fi avuţi în vedere la colonizare ţăranii fără pămînt din regiunea cea mai înveci-
nată.
3. Forma cea mai potrivită pentru condiţiunile noastre este colonizarea în sate (nu
colonizarea în ferme izolate).
4. În acest scop, comisiunile de executare și geometrii însărcinaţi cu parcelarea vor deli-
mita în fiecare moșie destinată a fi colonizată locul cel mai prielnic pentru vatra satului.
Se va avea în considerare situaţia topografică a locului, prezenţa apei, condiţiunile igienice
și accesul la drumurile principale ale ţării sau la calea ferată. Se va delimita pentru fiecare
gospodărie cîte 1/4 des. ce va servi pentru loc de casă și grădină, se va trasa drumul princi-
pal și uliţele, se va însemna locul puţurilor și al edificiilor publice.
5. Pentru construirea caselor coloniștilor, statul va acorda un ajutor ce se va stabili ulte-
rior conform posibilităţilor financiare7.
6. Acest ajutor nu poate fi dat în bani, ci în materiale de construcţie, lemn, piatră, var
etc.
7. Statul nu va construi el locuinţe, ci coloniștii vor construi prin meșteri angajaţi de
dînșii, după obiceiurile locului și nevoile coloniștilor.
8. Casa Noastră (Casa Ţărănească), sau alte instituţii financiare, va înlesni coloniștilor
creditul necesar, pentru ca treptat, treptat să-și construiască inventarul agricol necesar.
Dep. Ratko propune ca să se aprobe raportul dlui Ionescu-Șișești.
Dep. Ignatiuc propune ca să se dea pentru locul de casă 1/2 des., nu 1/4 des. cum e în
raport.
Dep. Lunev cere ca să se amîne votarea principiilor arătate în raport pînă ce acest raport
va fi tradus în rusește ca să-l poată citi și cei care nu știu românește.
Comisia hotărăște ca să se amîne discuţiile asupra raportului făcut pentru ședinţa vii-
toare.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 și 15 minute.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

325
Note

1 Lipsesc cîteva cuvinte. E de presupus că acestea erau fie „cît pămînt se găsește” sau „cît pămînt să se
lase”.
2 Este cît se poate de semnificativă fraza: „Noi sîntem flămînzi nu de pămînt, dar de cultură”, era
aplicabilă în aceeași măsură agriculturii basarabene, dar și Comisiei Agrare.
3 De fapt, părerea lui Tudose nu era la fel cu cea a lui Osoianu, care propunea să se dea la școli cîte o
normă întreagă, adică 5 sau 6 desetine, nu 3 desetine.
4 Evident că fraza nu e completă. Așa cum rezultă din textul care o precede al alineatului, sensul
corect trebuia să fie: „Se dă cîte trei desetine de fiecare școală începătoare, iar acolo unde nu sînt
școli, se dă cîte trei desetine de fiecare sat”.
5 În textul original, în loc de „populația e mică”, stă scris „populația e mare”, ceea ce e în disonanță
cu sensul propoziției.
6 E vizată regiunea Schwarzwald, o zonă montană împădurită din landul Baden-Württemberg, în
sud-vestul Germaniei.
7 În realitate, aceste condiții ideale (acces la căile de comunicație, condiții sanitare, apă, ajutor finan-
ciar și material din partea statului, inclusiv pentru procurarea inventarului agricol etc.) țineau de
fapt de declarații, nu de posibilitățile reale.

326
 PROCESUL-VER BAL NR. 47
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 4 septembrie 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 5 seara sub preşedinţia dlui Erhan.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra raportului dlui Ionescu-Șişeşti despre coloni-
zare.

Președintele pune la vot principiul colonizării de bunăvoie, care se primește în unani-

mitate.
Secretarul Minciună e de părere să se scoată cuvîntul „basarabean” în pasagiul unde se
face vorba de muncitorii de pămînt care vor fi colonizaţi. Cuvîntul acela ar putea fi inter-
pretat ca un semn de neîncredere faţă de fraţii noștri de peste Prut, care în niciun caz n-au
să vină să pretindă pămînt în Basarabia.
Dep. Crihan crede că prin cuvîntul acela nu se poate aduce nicio jignire în înţelesul
cum îl crede dl Minciună și care să fie menţinut în redacţia de la început.
Se pune apoi la vot propunerea că: „se colonizează locurile slobode cu muncitori de
pămînt basarabeni, întîi cu cei care nu au pămînt deloc și apoi cu cei care nu au pămînt
deajuns”, care se votează cu 16 voturi pentru și unu contra.
Al treilea principiu, că „colonizarea se face pe sate”, se primește cu unanimitate.
Se ia apoi în discuţie punctul al treilea din proiect, relativ la modul cum se va proceda
la lăsarea terenului trebuitor pentru locurile de casă.
Dep. Tudose e de părere că loturile de casă în satele ce se vor forma prin colonizare să
se lase cît va voi fiecare colonist, din lotul său respectiv, căci numai în acest chip satul se va
putea mări, fiecare locuitor fixînd, după numărul copiilor săi, locul care îl va opri din lotul
său respectiv pentru casă.
Dep. Osoianu: – Nu sînt de părerea dlui Tudose, în primul rînd, dintr-un motiv de
dreptate. Nu e drept ca plugarul care rămîne în sat și nu se face colonist să primească și lot
de muncă și să aibă deosebit și locul său de casă, care nu se pune la socoteală, cînd i se com-
pletează lotul său de muncă, iar plugarul colonist după ce primește numai 5 des., cum se
afirmă după datele statistice, apoi să i se socotească locul de casă tot din lotul ce-l va primi.
Susţin că locul de casă pentru coloniști să li se socotească deosebit de lotul de pămînt de
muncă ce-l vor primi.
Dep. Crihan face socoteală că pentru 90 000 de plugari fără pămînt, dacă li s-ar da,
pe lîngă lot, și 1/2 des. loc de casă, s-ar încărca socotelile cu 45 000 des., care întindere e
destul de simţitoare faţă de puţinul pămînt arabil care este disponibil în Basarabia.
Dep. Cocîrlă e de aceeași părere cu a dep. Tudose și Crihan.
Dep. Stavriev nu se unește cu părerea deputaţilor care au vorbit înaintea lui. Dacă un
plugar colonist nu va primi decît un lot de 5 des. pămînt arabil, din care va trebui să scoată
1/2 des. pentru loc de casă, plus 2 des. pentru imaș, cu ce va rămîne ca să se hrănească și să
plătească despăgubirea pămîntului? De aceea e de părere ca locul de casă să se dea colonis-
tului deosebit de lotul de muncă.
Dep. Lunev spune că în Basarabia se găsesc sate foarte mari și dacă aceste sate vor fi
lăsate să crească tot așa și mai departe, are să vină vremea că unii dintre locuitori cu greu
vor putea străbate la pămînturile lor. Trebuie deci mutaţi ţăranii acolo unde este pămînt
și de aceea propune că unde sînt satele mari să se facă colonizări în sătișoare mici chiar pe
moșia satului.
Mai departe aduce la cunoștinţa Comisiei că a făcut socoteala pămîntului care se expro-
priază și a găsit că în Basarabia în total sînt: păduri proprietărești, mănăstirești și de ale

327
statului vreo 22 117 des., afară de pădurile ţărănești și răzeșești; sub viile și livezile proprie-
tarilor și ale mănăstirilor se află vreo 63 769 des., afară iar de acele ale gospodarilor din sate.
Pămînturile rele sînt la vreo 180 587 des. Întinderea de pămînt care se lasă proprietarilor
cîte 50 des. de fiecare ajunge la vreo 279 224 des. și, în sfîrșit, pămîntul care s-a lăsat după
cererile directorilor de agricultură și al învăţămîntului, pentru școli de tot felul, este de
56 000 des. În total, din toată suprafaţa Basarabiei se scot 828 225 des. de pămînt. Deci
din 4 000 000 și mai bine de desetine de pămînt, cît are Basarabia în hotarele ei, rămîn
pentru muncitorii de pămînt, în număr de mai bine de 2 125 000 de suflete, aproape
3 260 000 des., adică cam cîte 1 și 1/2 des. de suflet. Iar dacă socotim cîte 4 suflete la gospo-
dărie, atunci de fiecare gospodar i s-ar cuveni aproape cîte 6 des. de pămînt. Însă în ţinutul
Hotinului, de pildă, se cuvine de fiecare suflet mai puţin de 6 des. de pămînt, ceea ce ar reveni
pentru o gospodărie vreo 3 și 1/2 des. Dar dacă nu se va lua din pămîntul acelora care au pînă
la 20 des., ar rămîne încă și mai puţin pămînt disponibil pentru ţăranii din acest ţinut.
Propun ca loturile să difere de la ţinut la ţinut.
Arătînd, apoi, că vechile locuri de case ale sătenilor îndeobște nu trec de 1/4 des. și
presupunînd că ogrăzile în satele noi trebuie făcute după un plan oarecare, iar aceste ogrăzi
mai tîrziu se vor împărţi încă între moștenitori, propune ca pentru locurile de case să se
dea 1/2 des. de pămînt în socoteala lotului. Nu ar trebui dat pe deasupra lotului locul de
casă pentru cei ce s-ar muta din sat, deoarece ei și așa vor primi un lot întreg, ajutor de la
stat pentru facerea gospodăriei și alte ajutoare, ceea ce este destul pentru dînșii.
Dep. Ţîganko propune ca să se ceară de la Biroul de statistică sau de la Directoratul de
agricultură datele statistice în privinţa pămîntului care poate fi împărţit muncitorilor de
pămînt și a numărului locuitorilor ce urmează a fi împroprietăriţi.
Se pune apoi la vot propunerea că „locurile de case pentru coloniști se dau din socoteala
lotului”, care propunere se votează cu 14 voturi pentru, 6 voturi contra și 1 se abţine.
Se ia în discuţie chestia mărimii lotului de casă pentru coloniști.
Dep. Osoianu e de părere ca fiecare gospodar să lase din lotul său 1/4 des. loc pentru
vatra satului. Apoi obștea satului, după ce va rezerva locul trebuitor pentru biserică, școală,
pentru diferite ateliere de lemnărie, fierărie, care vor lua fiinţă în sat, restul pămîntului îl
va distribui cum va hotărî ea între coloniști.
Secretarul Năstase susţine că ar ajunge o treime de desetină pentru loc de casă, căci și
astăzi sînt case care stau destul de bine pe o suprafaţă destul de mică, ca cea arătată mai sus.
Secretarul Minciună e de părere că dacă s-a votat de Comisie ca locul de casă să se
socotească din lotul ce-l va primi colonistul, atunci să se lase slobod colonistului cît va voi
loc de casă din lotul său.
Dep. Buzdugan: – Nu admit părerea dlui Minciună, căci atunci fiecare colonist ar lăsa
loc prea mult din lotul său pentru livadă sau grădină și satele lor ar continua să fie în ace-
lași hal de neorînduială cum sînt cele de astăzi, fără aliniere și fără nicio regulă. Propun
ca colonistul să aibă posibilitatea să-și lase 1/2 des. din lotul său pentru casă, ca să poată
găsi și copiii lui o bucăţică de loc pentru gospodăriile lor. Pe 1/3 des. de loc, cum susţine dl
Năstase, nu este chip să se rezerve și urmașilor colonistului locuri de casă.
Dep. Stavriev e de părere să se rezerve 1/2 des. lot de casă din lotul colonistului, pentru
ca acesta să aibă în jurul casei loc de arie, unde să semene puţină vie, zarzavat și să poată
găsi și urmașii săi loc pentru ca să-și dureze gospodării.
Secretarul Năstase arată cum în România, în sate de curînd înfiinţate, s-a lăsat numai
1/4 ha pentru loc de casă și era prea deajuns. Susţine ca să reţină numai 1/3 des. pentru
loc de casă și fiecare colonist să nu aibă mai mult loc de casă, pentru ca să se poată face sate
regulate cu străzi drepte și aliniate, nu cum sînt acum în Basarabia.
Dep. Galiţchi combate părerea dep. Minciună ca să se lase fiecărui colonist slobod să-și
oprească cît pămînt va vrea din lotul său pentru casă și susţine părerea dep. Năstase.

328
 Dep. Osoianu: – Îmi susţin părerea mea de la început ca să se lase cîte 1/2 des. loc pen-
tru casă ca să poată colonistul să pună pe lîngă casă puţină vie și puţină livadă. În adevăr,
relieful Basarabiei nu permite, ca în alte ţări, ca satele să fie la mijlocul moșiei. Ele vor fi
la o margine de moșie și, prin urmare, e mai bine ca colonistul să aibă la îndemînă și sub
privegherea sa puţină vie și livadă, decît să fie siliţi ca să se ducă la capătul moșiei pentru
aceasta. Dînd colonistului 1/2 des. loc de casă, îi vom înlesni putinţa să facă aceea ce am
arătat mai sus.
Comisia hotărăște ca „maximum de întindere a lotului pentru casă pentru coloniști să
poată fi de 1/2 des”.
De asemenea, se hotărăște că „statul trebuie să le vie în ajutor coloniștilor, mai întru
toate, cu material pentru clădire, iar dacă aceasta nu se va putea, cu bani”.
Se pune la vot propunerea ca „unde sînt satele mari, locuitorii de bunăvoie să se poată
muta, chiar pe ocina satului, făcînd sătișoare mici”, care propunere se votează cu majori-
tatea de voturi.
De asemenea, se hotărăște ca „statul să vie în ajutor coloniștilor cu inventar”.
Adunarea primește apoi proiectul de colonizare al dlui Ionescu-Șișești, afară de punc-
tele 5 și 6, în următoarea redacţie:
1. Pentru ca reforma agrară să poată fi completă, e necesară colonizarea pe moșiile mari
în regiunile puţin populate.
2. Vor fi avuţi în vedere la colonizare ţăranii fără pămînt din regiunea cea mai înveci-
nată.
3. Forma cea mai potrivită pentru condiţiunile noastre este colonizarea în sate, nu în
ferme izolate1.
4. În acest scop, comisiile de execuţie și geometrii însărcinaţi cu parcelarea vor delimita
în fiecare moșie, destinată a fi colonizată, locul cel mai prielnic pentru vatra satului. Se
va avea în considerare situaţia topografică a locului, prezenţa apei, condiţiunile igienice
și accesul la drumurile principale ale ţării sau la calea ferată. Se va delimita pentru fiecare
gospodărie cîte 1/2 des. ce va servi pentru loc de casă și grădină, se vor trasa drumul prin-
cipal și uliţele, se va însemna locul puţurilor și al edificiilor publice.
5. Pentru construirea caselor coloniștilor, statul va acorda un ajutor ce se va stabili ulte-
rior, conform cu posibilităţile financiare.
6. Acest ajutor nu va fi dat în bani, ci în materiale de construcţie, lemn, piatră, var etc.
7. Statul nu va construi el locuinţe, ci coloniștii vor construi prin meșteri angajaţi de
dînșii după obiceiurile proprii și nevoile lor.
8. Casa Noastră (Casa Ţărănească) sau o altă instituţie financiară va înlesni coloniști-
lor creditul necesar, pentru ca treptat, treptat să-și construiască inventarul agricol necesar.
Ședinţa se ridică la ceasurile 8 seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Notă

1 Din păcate, textul procesului-verbal, mult prea restrîns față de întreaga durată a dezbaterilor, nu
arată de ce a fost preferată anume această formă de colonizare, fiind respinsă posibilitatea de a
organiza ferme aparte. Observăm că satele coloniștilor urmau să fie organizate după tipul satului
tradițional românesc.

329
 PROCESUL-VER BAL NR. 48
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 6 septembrie 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 5 seara sub preşedinţia dlui Erhan, preşedintele

Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei:
Raportul dlui prof. Murgoci asupra lotului de împroprietărire.

Dl prof. Murgoci: – Chestia lotului ţărănesc cuprinde 3 părţi:

1) Dacă lotul trebuie să fie variabil pe regiuni;
2) Cît trebuie să fie de mare lotul;
3) Cît se întinde dreptul de proprietate al împroprietăritului.
I. După studiile de pînă acum asupra climei, solului, vegetaţiei și a felului produselor
în cuprinsul Basarabiei, se pot deosebi mai multe regiuni. Ce e drept, cercetările știinţifice
și mai ales asupra solului, m-au condus la alcătuirea unei hărţi amănunţite pocivovedice1
ale ţării. Cu vreo 2 ani înainte de război, Zemstva angajase pocivovezi2 și hidrogeologi,
care să facă harta amănunţită pocivovedică și hidrogeologică, absolut necesară pentru
buna aplicare a reformei agrare și reorganizării agriculturii viitoare. Din cauza războiului,
aceste lucrări s-au întrerupt. După revoluţie, Zemstva mi s-a adresat3 pentru a vedea starea
cunoștinţelor în toate aceste ramuri de știinţe naturale în Basarabia și, eventual, să conţină
aceste lucrări, pentru a putea fi de folos comisiilor ce ar aplica reforma agrară.
După studiile diverșilor pocivovezi ce au lucrat în Basarabia și, mai ales, ale profesorului
Nabokih4 din Odesa, s-a alcătuit o hartă schematică asupra pămînturilor Basarabiei, dar
la scară foarte mică. Zemstva gubernială nemaiavînd bani și autoritate pentru a conti-
nua aceste lucrări, Directoratul de agricultură studiază acum chestiunea organizării unui
birou geologic care să ducă cercetările mai departe și să vie în ajutorul reformei agrare, alcă-
tuind o hartă unde să se însemne felul pămîntului nu numai în general pe o moșie, ci chiar
variaţiunile în diferite puncte ale moșiei. După cercetările de pînă acum în Basarabia, deo-
sebim șase regiuni mai importante, care se caracterizează cu anumite feluri de soluri, de
vegetaţie, chiar prin nuanţe de climă și, cum statisticile arată, și prin producţia agricolă5.
Regiunea 1-a. Este cea din sudul Basarabiei, stepa ierboasă cu pămînturi castanii și cu
sărături, cum se găsesc, de pildă, în ţinuturile Ismailului și Akkermanului, pe o zonă lată
de-a lungul Dunării și al mării.
Regiunea pămînturilor negre din partea de nord a ţinuturilor Akkermanului și Cahu-
lului, parte din ţinuturile Bender și Chișinău.
Stepa de pămînturi negre ce se întinde din ţinutul Bălţi pînă la Orhei și Soroca. Pămîn-
turile din această regiune se socotesc ca cele mai bune pentru cereale; grîul cel mai bun se
face aici.
Regiunea codrilor Bîcului și Orheiului cu pămînturile nisipoase de pădure podzolice,
mai slabe pentru cereale, dar bune pentru vii și livezi, mai ales că clima este foarte priin-
cioasă. De asemenea, se produce mult și tutunul.
Regiunea de pămînturi de tranziţie între cernoziom și podzol de la Edinţi–Soroca.
Regiunea de la nord a Basarabiei, de la Hotin, cu pămînturi podzolice sau chiar podzol.
Aici, deși pămîntul e mai slab, dar clima este priincioasă, oameni mulţi și care lucrează
bine, așa că agricultura este foarte rentabilă.
Iată deci cele mai importante regiuni ale Basarabiei ce vor trebui luate în seamă cînd
vom stabili mărimea lotului. Căci nu e drept a da unui ţăran din Stepa Sorocii tot atît
pămînt cît se dă în ţinutul Ismail. Chestiunea mai are și altă importanţă, atunci cînd vom

330
veni să stabilim preţul pămîntului. Se înţelege că ceva mai scump este pămîntul negru din
ţinutul Sorocii, unde și pămîntul, și clima sînt mai priincioase decît pămîntul castaniu din
ţinutul Ismailului care are și o climă secetoasă.
Dar cercetările arată că pămîntul variază nu numai de la regiune la regiune, ci chiar în
cuprinsul aceleiași moșii, așa: pămînturi lutoase pe luncă, nisipoase pe coaste, pămînturi
negre nisipoase sau cleioase pe podiș etc. Nu mai vorbim de sărături, pietrării, nisipuri,
care probabil că nici nu se vor împărţi ţăranilor, și atunci li s-ar face mare nedreptate, dacă
s-ar face același lot fără a se da atenţie la felul pămîntului. Mai ales în nordul Basarabiei,
ivirile straturilor de apă la diferite înălţimi ale dealului face să se schimbe pămîntul chiar
pe cuprinsul acelui deal și atunci nu numai mărimea lotului trebuie să fie variabilă, dar și
preţul pămîntului.
Noi ne gîndim că în comisiile ce vor face exproprierea și împărţirea loturilor să fie nea-
părat și un pocivoved, ca împreună cu agronomul, inginerul și statisticianul ș.a. să-și dea
părerea asupra calităţii și valorii pămîntului și mărimii lotului în cuprinsul acelor moșii,
pe baza hărţilor amănunţite și a cercetărilor la faţa locului. Deci concluzia este ca lotul să
fie variabil în diferite regiuni ale ţării și chiar în cuprinsul acelei regiuni, dacă sînt mari
schimbări în calitatea pămîntului. În afară de calitatea pămîntului și climă, variabilitatea
lotului se impune și din cauza hărniciei și desimii populaţiei, ce se recunosc în alte ele-
mente ale producţiei. Vă spuneam că terenurile din ţinutul Hotinului sînt de o calitate
mai inferioară ca cele din ţinutul Benderului sau Akkerman, dar produc totuși mult, pen-
tru că lumea e foarte deasă și lucrează cu hărnicie pămîntul. Cred că nu e nevoie să arăt
hărnicia și desimea populaţiei în diferite părţi ale Basarabiei, dar e cunoscut că în Ismail și
Akkerman, unde sînt pămînturi și climă nepriincioase, iar populaţia foarte rară, coloniile
de nemţi fac o agricultură foarte producătoare.
Mai e un fapt de luat în seamă: felul culturii și posibilitatea ridicării valorii și pro-
ducţiei unui pămînt. Așa, de pildă, în ţinuturile Chișinău și Orhei, unde sînt renumitele
pămînturi de vii, livezi și tutunuri, pămîntul poate fi mai bine întrebuinţat și pe o supra-
faţă mai mică să obţină o producţie însemnată, și atunci nu va fi nevoie să recurgem la
mutare pentru a putea da ţăranului 1/4 des. mai mult. De aceea eu vă recomand ca printre
principiile Dvs. să admiteţi și acela ca loturile să fie variabile în diversele regiuni ale ţării și
chiar în cuprinsul aceleiași moșii.
II. Mărimea lotului. Relativ la mărimea lotului, nu vă pot da decît indicaţii aproxi-
mative, din cauză că ne lipsesc statisticile amănunţite ce ar fi trebuit să le avem. Pe de altă
parte, nu s-au stabilit toate exproprierile (de ex.: supușii străini, absenteiștii, obștiile și
tovărășiile), nici tot ce se păstrează pentru stat, ca păduri, și instituţii – mănăstiri, biserici
etc. și nici nu aţi hotărît pe toţi pe care o să-i împroprietăriţi, de ex.: negustorii, meseriașii
și funcţionarii din sate ș.a. După socotelile proprii ale mele, la o populaţie de 2 270 000 de
suflete (locuitori la ţară) corespund 455 000 de familii în anul 1918.
Se înţelege că nu toate aceste familii sînt de agricultori, printre ele trebuie să fie și mese-
riași, negustori și funcţionari. Admitem că aceștia se compensează cu agricultorii din mar-
ginile orașelor. Dintre aceste familii, vreo 90 000 sînt fără pămînt sau cu pămînt foarte
puţin, sub 1/2 des.; vreo 200 000 pînă la 5 des., în medie 2,6 des.; iar cu pămînt pînă la
7 des. ar fi vreo 250 000 de familii; în medie din cei sub 6 des. ar fi 230 000, cu media de
2 8 des. de familie6.
Să vedem acum la cît se ridică pămîntul ce-l avem de împărţit acestor ţărani fără
pămînt și cu pămînt puţin. După statistica din 1905, aveau proprietarii și tovărășiile
peste 50 des., 1 615 000 des. după tabela publicată acum de dl Moghileanski, fără ţinu-
tul Ismailului, ar fi 1 392 000, adăogînd la aceasta 220 000 des. din ţinutul Ismailului,
cantitatea aproximativă ce era la 1905, peste 50 des., căpătăm și pentru 1917, suma de
1 612 000 des., ceea ce putem zice că e aceeași cu o potriveală foarte bună (nici 3 000 des.

331
diferenţă). Adăogînd la aceste 1 615 000 des. cele 315 000 des. ce sînt proprietatea statu-
lui, mănăstirilor etc., căpătăm ca fond de expropriere 1 930 000 de desetine (cu păduri,
fîneţe, imașuri etc.).
Dl Lunev ne-a arătat aici niște diagrame de proprietăţi pe ţinuturi, care ne pot servi
ca comparaţie. După acele tabele, proprietatea particulară totală este prea scăzută, ele
împreună cu tovărășiile dau numai 1 462 000 des. Dacă socotim toate pămînturile ce ar
putea să fie atinse de expropriere, avem 2 073 000 des., din care trebuie să scădem cam
150 000 des. proprietate sub 50 des., ne rămîne dar în fondul de expropriere 1 926 000 des.,
ceea ce arată o potriveală foarte mare cu cifrele de mai sus, și deci putem admite suma de
1 930 000 des. ca bună.
Din această sumă însă trebuie să scădem 350 000 des. pădurile, 50 000 des. locuri
nepriincioase pentru agricultură, ca sărături, mocirle nesecabile, nisipuri zburătoare, pie-
trării, rîpi etc., vreo 40 000 des. curţi, grădini, vii boierești, din jurul orașelor sau de la
ţară, apoi cel puţin 280 000 des. pentru imașuri și fîneţe (după statistica din 1916, sînt
în Basarabia cam 700 000 de vite mari; socotind cam o desetină la 3 vite, ar trebui cam
230 000 des. pentru imașuri; fîneţe trebuie cel puţin o treime din cît este imașul, deci ar
trebui peste 300 000 des.).
În fine, toate acestea fac 830 000 des. care scăzute din:
1 930 000 – 830 000 = 1 100 000 des. rămîne de împărţit la ţărani fără pămînt sau
cu pămînt prea puţin. Socoteala aceasta dă pămîntul expropriat peste 50 des.; dacă expro-
priem de la 100 des. în sus, se împuţinează cu vreo 50 000 des.
III. Dacă ar fi să dăm 5 des. de pămînt fiecărui ţăran, care nu are pămînt și să comple-
tăm celor ce au mai puţin de 5 des., ar trebui:
90 000 x 5 = 450 000 des.
200 000 x 2,4 = 480 000 des.
290 000 de familii
Total 930 000 des., ceea ce avem cu siguranţă chiar dacă exproprierea începe de la
100 des.
Dacă ar fi să dăm 6 des., atunci ne trebuie în total:
90 000 x 6 = 540 000 des.
230 000 x 3,2 = 736 000 des.
320 000 de familii
1 276 000 des., ceea ce desigur că nu avem.
Sînt cel puţin 300 000 de familii de ţărani care trebuie să primească pămînt; o spo-
rire sau scădere de 1/2 des. face dar dintr-un condei 150 000 des., scăzînd din totalul de
1 276 000 des. cam cît avem, așa că nu avem decît să dăm sau să împlinim în mijlociu pînă
la 5 1/2 des.
Din aceste socoteli ale mele, care sînt aproape de adevăr7, aproximaţia la numărul fami-
liilor fiind cam 5% în plus sau în minus, reiese că avem pămînt destul să dăm la toată
lumea pînă la 5 des. de familie. Iar dacă lotul e variabil pe regiuni, nu putem trece prea
mult peste 6 des., media fiind numai 5 1/2 des8.
Mai departe mă gîndesc că din legile existente, din larga mea experienţă în afaceri de
subsol, ca dreptul împroprietăriţilor să se întindă numai asupra solului; ei cer pămînt de
lucru, nu pămînt de exploatări industriale. De altfel, îl voiesc cît se poate de ieftin pentru
agricultură, nu pentru industrie minieră, cînd desetina ajunge zeci de mii de ruble, cum
e cazul pămînturilor cu cărbuni, păcură etc. De altfel, în Basarabia nici nu sînt produse
miniere, ceva lignit, ape sărate și minerale, poate ceva gaze, pietre-de-var etc. Și chiar dacă
ar fi aceasta să fie treaba statului, care are să sufere atîtea riscuri și după urma reformei
agrare, cu greutăţile financiare ale statului, impozitele scăzîndu-se și pierzînd moșiile mari
care îi aduceau venituri mari. În fine, după experienţa noastră cu pămînturile petrolifere

332
ţărănești, am văzut că chiar cînd au fost bogăţii în pămînturi, n-au folosit ţăranii, ci sam-
sarii. Deci subsolul, ca și toate pămînturile care nu sînt bune de cultură, rămîn proprieta-
tea statului.
Sînt de părere a admite, prin urmare, următoarele concluzii:
1. Lotul ţărănesc va fi variabil în diversele regiuni ale ţării și chiar în cuprinsul aceleiași
moșii.
2. Întinderea minimă a lotului să fie 5 des.9
3. Nu se va completa pămînt decît acelora ce au mai puţin de 5 des. de pămînt, cu loc
de casă și grădină cu tot.
4. Dacă sînt pămînturi priincioase pentru culturi speciale, ca vie, livezi, grădină de
legume, se vor împărţi în parcele mici ca să ajungă la cît mai mulţi împroprietăriţi10. Aceste
loturi mici, ca și cel de casă la colonizări, intră tot în socoteala lotului minim de 5 des.
5. Dreptul de stăpînire al împroprietăriţilor se întinde numai asupra feţei pămîntului
pentru cultivarea solului. Subsolul acestor loturi, ca și al tuturor terenurilor expropriate cu
ocazia reformei agrare, rămîne în deplină proprietate a statului.
6. Toate locurile pe care Comisia de împroprietărire le va găsi că nu sînt bune pentru
agricultură se scot din fond și rămîn în proprietatea statului.
Dep. Buciușcan întreabă ce se va face cu pămîntul expropriat pînă la desăvîrșirea refor-
mei agrare11.
Dl Murgoci: – Din momentul în care Sfatul Ţării aprobă principiile votate de Dvs. și
ele vor fi întărite de Guvernul Central, pămîntul se va considera ca expropriat de la marea
proprietate. Se va înfiinţa un organ central, numit „Casa Ţărănească” sau „Casa Noastră”,
cum veţi voi, care nu va fi o casă de speculă, ci un organ care să privegheze prin Consiliul
său de administraţie înfăptuirea reformei agrare. Se vor înfiinţa pe judeţe comisiuni de
expropriere, în care vor intra și agronomi, și geologi, judecători, precum și reprezentanţi
ai marii proprietăţi și care comisiune va proceda la evaluarea moșiilor expropriate, sta-
bilind preţul de despăgubire, apoi mărimea lotului, preţul lui după calitatea terenului,
după clima regiunii etc. Toate aceste lucrări vor fi precedate de cercetări făcute în birourile
organului central, pe baza hărţilor și datelor statistice, care se vor fi cules asupra întinderii
de pămînt ce se va expropria, asupra numărului celor ce n-au pămînt etc. Și pe baza acelor
date va proceda Comisia de expropriere pe judeţe la faţa locului. Cei nemulţumiţi cu pre-
ţuirea sau măsurătoarea Comisiei de pe judeţe, se vor putea plînge unei comisiuni centrale
de expropriere care va hotărî asupra celor nemulţumiri.
Se trece la discuţia punctului al II-lea din raport, asupra mărimii lotului de împropri-
etărire.
Dep. Crihan crede că s-ar putea fixa un maximum de 7 des. pentru lotul de împropri-
etărire.
Dep. Tudose spune că nu poate vota punctul al 2-lea din proiect prin care se fixează la
6 des. maximum lotului, deoarece trebuie cel puţin 10 des. ca să poată hrăni pe un gospo-
dar și familia lui. Cu loturi de 5 des. creaţi o clasă de ţărani nevoiași12 .
Dep. Minciună combate fixarea unui maximum și minimum de mărime a lotului,
cerînd să se stabilească o medie, pe anumite regiuni, căci nu aceeași este productivitatea pe
o moșie și deci calitatea pămîntului ca să se închidă în niște limite fixe mărimea lotului de
împroprietărire.
Dep. Buciușcan propune să se hotărască numai un minimum al lotului, sub care lotul
nu poate fi mai mic.
Dep. Crihan: – Lotul de împroprietărire din proiectul dlui prof. Murgoci nu alcătu-
iește o normă fixă, căci dacă pămîntul va fi slab, se va da un plus peste limita lotului, iar
dacă e de calitate mai bună, se va mai reduce13.

333
 Dl Murgoci: – În ședinţa trecută fixasem minimum lotului la 6 des., căci credem că
pămînt este deajuns. Cercetînd însă media proprietăţii mici, am găsit că de la 5 1/2 des.
de familie, cît era în 1905, a scăzut la 3,7 des. și astăzi chiar la 3 des. de familie. Așa că de
la mijlocia de 3 des. ca să se completeze pînă la 6 des. ar cere pămînt prea mult, de care nu
dispunem. Atunci m-am gîndit să fixăm un maximum al lotului la 6 des.
Dep. Minciună: – Îmi menţin părerea ca să se fixeze o medie, maximum sau minimum
fixat, sau să se fixeze un lot egal pentru toţi, dar cu preţuri variabile după calitatea solului,
climă etc.
Dep. Galiţchi propune să se fixeze un minimum de 5 des. și un maximum de 7 des.
între care să varieze mărimea lotului. Locurile rele, sărăturile nu se vor împărţi, ci se vor
lăsa obștii, coastele se vor semăna cu vii, iar locurile de grădină să se lase tot obștii, care le
va arenda tot sătenilor.
Dep. Buzdugan susţine ca mărimea lotului să varieze între 5 și 6 1/2 des., cu excepţia
pămînturilor prea rele, care să fie scoase de la împărţeală și să fie vîndute ţăranilor după
alte norme.
Dep. Minciună arată că în comisiunea ceea se instituise pe timpul ministrului Stolîpin
ca să împroprietărească pe ţărani, se avea în vedere ca pămînturile ce se vindeau ţărani-
lor să aibă aceeași valoare, indiferent de întindere. Această normă nu trebuie uitată azi,
urmînd ca să se preţuiască pămînt cu pămînt sau să se valorifice valoarea pămîntului în
bani.
Dl Murgoci răspunde că nu crede că producţia între 2 terenuri alăturate are să prezinte
așa mari variaţiuni încît să se înlăture maximum și minimum de întindere și să se adopte
sistemul mediei de întindere, susţinut de dl Minciună14. În cazul cel mai rău, aș recomanda
să fie fixat un minimum de 5 des., fără să se mai adopte un maximum.
Dep. Crihan e de părere să se menţină un minimum și un maximum de suprafaţă a
lotului, între 5 și 7 des., între care să aibă loc jocul de variaţie a diferenţelor izvorîte din
calitatea solului sau din climat. Aceste limite mai sînt necesare ca să se restrîngă prea marea
putere de apreciere care ar avea-o altfel comisiunile de expropriere, în diferite regiuni ale
Basarabiei.
Dep. Ţîganko spune că în curînd va fi înfăţișată o altă statistică care va fi mai dreaptă
decît cea de care s-a folosit dl Murgoci și că după această statistică lotul de mărimea mijlo-
cie va fi nu de 5 și 6,5 des., ci de la 4,8 des. pînă la 5,8 des.15
După aceasta se votează pe rînd, și apoi toate odată, punctele din raportul dlui prof.
Murgoci asupra mărimii lotului de împroprietărire, care se primesc cu unanimitate:
1. Lotul ţărănesc va fi variabil în diversele regiuni ale ţării și chiar în cuprinsul aceleiași
moșii16.
2. Întinderea minimă a lotului să fie de 5 des., iar maxima de 6 și 1/2 des.
3. Nu se va completa pămînt decît acelora ce au mai puţin de 5 des. cu locul de casă și
grădină cu tot.
4. Dacă sînt pămînturi priincioase pentru culturi speciale, ca vii, livezi, grădini de
legume etc., se vor împărţi în loturi mici, [care] ca și cel de casă la colonizări, intră tot în
socoteala lotului minim de 5 des. și maxim de 6 1/2 des.
5. Dreptul de stăpînire al împroprietăriţilor se întinde numai asupra feţei pămîntului
pentru cultivarea solului. Subsolul acestor loturi, ca și al celorlalte terenuri expropriate, cu
ocazia reformei agrare, rămîne în deplina proprietate a statului.
6. Toate locurile pe care Comisia pentru împroprietărire le va găsi că nu sînt bune pen-
tru agricultură se scot din fondul de împroprietărire și se trec pe seama statului17.
Apoi dl prof. Murgoci face încă următoarea propunere:

334
 „Toate locurile pe care Comisia le va găsi că nu sînt bune de împroprietărire se scot din
fondul de împroprietărire și se dau în seama statului”18, care se votează cu 16 voturi pentru
și 6 abţineri.
La ceasurile 8 seara ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Cuvînt schimonosit după rusescul почвоведческие.

2 Vezi nota precedentă.
3 E greu de crezut că Zemstva s-ar fi putut adresa lui Murgoci după ajutor de așa caracter.
4 Referire la prof. A.I. Nabokih (1874–1920). E vizată, se vede, lucrarea sa К вопросу об исследова-
нии почв и грунтов Юго-Западного края, Новороссии и Бесарабии, în «Бессарабское сельск.
хоз-во», 1910, nr. 11.
5 Se vede că informația este dominată de specializarea raportorului în pedologie.
6 Această statistică pare destul de încurcată. Chiar dacă ultimele 230 000 de desetine sînt încorpo-
rate în categoria precedentă, de 250 000 de desetine, oricum numărul total al familiilor este mult
mai mare decît cifra de 455 000, menționată mai sus de Murgoci.
7 Într-adevăr, socotelile lui Murgoci erau pe aproape de situația reală, în orice caz, ofereau membrilor
Comisiei posibilitatea de a se orienta în extrem de încurcata chestiune privind Fondul Funciar al
Basarabiei.
8 În realitate, avea să se constate că solicitările împroprietăririi erau mult mai mari, astfel că media ce
urma să revină unui împroprietărit avea să fie mult mai mică.
9 Vezi nota precedentă.
10 Această prevedere era imposibil de realizat din mai multe puncte de vedere, inclusiv tehnic-orga-
nizatoric, și asta dincolo de faptul că ea se opunea ideii, adoptată de Comisie, despre comasarea
pămînturilor celor împroprietăriți.
11 Nu se știe ce avea în vedere Buciușcan. În răspunsul său, Murgoci nu lămurește nimic despre asta.
12 Părerea ultimilor doi vorbitori arată încă o dată că deputații nu se puteau orienta în situația reală cu
privire la fondul funciar.
13 Crihan îi atribuie lui Murgoci ceea ce acesta nu susținea, cum și arată răspunsul său la afirmația
deputatului, ca și la propunerea lui Minciună privind modalitatea de stabilire a mărimii lotului de
împroprietărire.
14 Așa cum arată procesul-verbal, Minciună susținea cu totul altceva, și anume necesitatea de a fixa
mărimea lotului de împroprietărire în funcţie de calitatea solului, adică de valoarea reală a lotului.
15 În fond, Țîganko avea dreptate, numai că reducerea lotului avea să fie și mai mare.
16 Observăm că Comisia a ținut seama de propunerea lui Minciună.
17 Evident că această prevedere necesară avea să creeze anumite dificultăți legate de stabilirea fondu-
lui de împroprietărire, precum și în procesul împroprietăririi, în general.
18 Această propunere este identică cu ultimul din punctele precedente (nr. 6), ceea ce pare să fie o
greșeală a procesului-verbal.

335
 PROCESUL-VER BAL NR. 49
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 8 septembrie 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 5 seara sub preşedinţia dlui Erhan, preşedintele

Comisiei Agrare.
Preşedintele anunţă că dl Grosman a făcut cunoscut că nu-şi poate depune raportul
său astăzi.

După oarecare dezbateri, se stabileşte următoarea ordine a zilei:

1. Exproprierea absenteiştilor.
2. –”– supuşilor străini.
3. Împroprietărirea bisericilor.
4. –”– mănăstirilor.

Dep. Buciușcan întreabă cine sînt consideraţi ca absenteiști.

Dep. Crihan citește proiectul de lege al Partidului Liberal, în privinţa absenteiștilor,
astfel redactat: se vor expropria în întregime:
1. Proprietăţile rurale în cuprinderea lor totală ale supușilor statelor străine, fie că sînt
străini prin originea lor, fie că au devenit prin căsătorie sau în alt mod.
2. Proprietăţile rurale, în cuprinderea lor totală, ale absenteiștilor. Sînt considerate ale
absenteiștilor toate acele proprietăţi care, cu începere de la ultimul recensămînt general și
pînă la 15 august 1916, sînt găsite permanent impuse la un impozit funciar îndoit, con-
form legii speciale în vigoare.
Lămurește că în România pămîntul absenteiștilor, după proiectul de lege liberal, se
expropriază în întregime, iar în privinţa cuvîntului absenteist nu se face nicio deosebire
între marii proprietari, care locuiesc sau nu în ţară, ci se înţeleg sub acest cuvînt toţi aceia
care nu-și muncesc singuri moșiile. Cred că tot astfel am putea proceda și noi, calificînd de
absenteiști pe toţi aceia care au încetat, de pildă în anul 1910, ca să-și muncească singuri
moșiile, indiferent dacă locuiau sau nu în Basarabia.
Dep. Buciușcan: – Cine pot fi socotiţi în Basarabia ca supuși străini?
Dep. Crihan răspunde că vor fi consideraţi ca străini: 1) supușii străini propriu-ziși; 2)
femeile din Basarabia căsătorite cu străini; 3) rușii care au moșii în Basarabia și nu voiesc
să devină supuși români, cărora li se va da un termen în care să se hotărască dacă optează
pentru supușenia română sau nu.
Dep. Buciușcan: – Nu putem deocamdată discuta chestia supușilor străini, deoarece în
situaţia de astăzi a Basarabiei nu e lămurit încă cine e supus român și cine e supus străin.
Dep. Koșko de asemenea crede că chestia străinilor nu poate fi hotărîtă acum, cu atît
mai mult că la ședinţa de astăzi nu avem niciun jurist, care ne-ar lămuri chestiunea din
punct de vedere juridic.
Dep. Buciușcan spune că nu pot fi primite rezoluţiile despre absenteiști și străinii citaţi
de dep. Crihan din proiectul de lege agrară al Partidului Liberal, deoarece ele nu sînt clare.
În schimb, propune următoarea rezoluţie, care hotărăște chestiunea absenteiștilor: „Toate
pămînturile care au fost arendate de la anul 1910, de exemplu, încoace, se expropriază în
fondul de pămînt al statului”.
Dep. Crihan: – Trebuie să facem o deosebire: pe cînd proprietarii români petreceau în
străinătate, la noi proprietarii basarabeni, deși petreceau și ei la Paris, totuși se interesau
mai mult de moșiile lor ca cei din România. Propun ca să se considere ca absenteiști acei
care și-au arendat moșiile și nu și le-au muncit singuri1.

336
 Dep. Ţîganko: – Discuţia a trecut la aprecierea morală a diferitor categorii de absente-
iști. Unii sînt consideraţi ca paraziţi, iar alţii nu. Întrucît e mai parazit Manuc-Bei, care a
trăit la Paris, decît Sturdza, care a trăit în România, sau altul care, deși a trăit în ţară, însă
nu și-a lucrat el moșia. Și moșiile unuia, și altuia le-a cultivat administratorii cu braţele
ţăranilor, sînt aceeași paraziţi, vorba Dvs., și nu putem să aplicăm la unii un principiu de
expropriere, iar la alţii alt principiu2 . Principiul trebuie să fie unul pentru toţi: se expropri-
ază complet pămînturile celor care nu și le lucrează ei însiși. Priviţi chestiunea aceasta din
punct de vedere agrar, și nu naţional.
Președintele roagă pe reprezentantul Ministerului de Agricultură, dl Ionescu-Șișești,
să-și spună părerea în chestiunea aceasta.
Dl Ionescu-Sișești: – Eu cred că exproprierea se face din punct de vedere agricol, nu
din motive de ordin naţional sau social. De aceea aţi convenit să lăsaţi marii proprietăţi o
porţiune de pămînt, în nădejde că aceștia sînt așa îndrăgostiţi de pămînt, că o vor cultiva
cu aceeași îngrijire, indiferent de întinderea care li se va lăsa, servind ca pildă celorlalţi
agricultori. Pe absenteist, indiferent de naţionalitate, sex sau ocupaţie, nu-l preocupă agri-
cultura, ci venitul moșiei, așa că acestor proprietari care nu s-au ocupat și nici nu se ocupă
cu agricultura le vom da venitul pe care îl aveau în vedere la moșie, iar pămîntul îl vom
trece în mîinile acelora care îl vor munci.
Deci nici ideea de pedeapsă pentru aceea care s-au plimbat pe la Paris, în loc să-și caute
de moșie, nici chestia naţională, sau a parazitismului social, ci numai interesul agricol va
trebui să ne stăpînească în rezolvarea acestei probleme, lăsîndu-se porţiunea aceea din
moșie care aţi hotărît-o numai acelor mari proprietari care au fost și au rămas proprietari.
Dep. Lunev spune că în Basarabia chestia absenteiștilor nu poate fi pusă așa cum a fost
pusă în România, căci unele au fost condiţiile de viaţă în România, ca stat independent, și
altele în Basarabia, ca simplă „Gubernie rusească”. Mulţi dintre basarabeni au slujit și și-au
făcut studiile peste Nistru, unii dintre cei care au luptat pentru libertatea Basarabiei au
fost exilaţi chiar în Siberia, ar fi deci o mare nedreptate să-i considerăm pe acești oameni
de absenteiști și să nu le lăsăm nici cîte 50 des. ca la ceilalţi.
Dep. Stavriev: – Dl Lunev pare că nu înţelege ce e un absenteist, să îi spun eu: e acela
care a avut o moșie sau două, care n-a voit să le muncească, pe care nu-l interesa pămîntul
sau chestiunile agricole și căuta numai să-și speculeze moșia pe socoteala ţăranilor, aren-
dîndu-le-o. Cei din Ucraina, care au moșii în Basarabia, să fi venit să le muncească, dacă
n-au voit, îi privește.
Dep. Galiţchi: – Trebuie să hotărîm azi de soarta pămînturilor acelora care nu au voit
să trăiască în Basarabia. Proiectul de lege liberal pe care l-a citit dl Crihan se poate aplica și
la noi și nu are nicio pornire socialistă, cum susţin unii dintre deputaţi3.
Dep. Ţîganko: – În toate chestiunile care s-au discutat în Comisie, am avut o plat-
formă de idei [după care] reforma agrară urmărește: a) interese de stat și b) dreptate socială.
Exproprierea completă a moșiilor care se arendează dintr-amîndouă punctele de vedere
se justifică, căci pentru stat e indiferent cine stăpînește o moșie, odată ce venitul de pe ea
rămîne același, iar dînd pămîntul în proprietatea celor care îl muncesc, noi facem o adevă-
rată dreptate socială. În scopul acesta, propun următoarea rezoluţie:
Toate pămînturile cultivabile (s.-hoz. znacenia4), exploatate prin darea lor în arendă de
la anul 1912 încoace, se expropriază complet în fondul de pămînt al statului. Pe anul 1912,
doi ani înaintea războiului – pentru ca la exproprierea acestei categorii să nu fie știrbite și
interesele micilor agricultori, care, fiind mobilizaţi, au fost nevoiţi să-și dea și ei în arendă
micile lor ogoare.
Dep. Crihan: – În legătură cu propunerile de expropriere făcute a averii absenteiș-
tilor, socotesc ca să fie excluse din expropriere viile și livezile, care nu se pot expropria

337
indiferent cui aparţin5. De asemenea, nici pietrișurile care aparţin statului cu subsolul și
cu pădurile.
Dep. Buciușcan propune următoarea rezoluţie:
Moșiile arendate cu începere de la anul 1913 se expropriază complet în fondul de
pămînt al statului.
Rezoluţia dlui Ionescu-Șișești:
Proprietarii care nu au fost agricultori și nici nu pot deveni agricultori, după cum dove-
dește absenteismul lor sau faptul că au dat în arendă timp de 10 ani moșia, nu au niciun
interes să păstreze pămîntul, cînd au o dreaptă despăgubire. Ei vor fi deci complet expro-
priaţi de pămîntul utilizabil pentru agricultură.
Din rezoluţiile propuse, se pun la vot următoarele principii:
1. „Se expropriază complet pămînturile care au fost date în arendă”, care se primește
unanim.
2. „Chestiunea anilor între care au fost date pămînturile în arendă.
Propun să fie expropriate pămînturile care au fost arendate.
Dl Erhan, de la 1 ianuarie 1910 pînă la 1 ianuarie 1915.
Dl Brinici, 1 –”– 1913 –”– 1 –”– 1918.
Dl Buciușcan, 1 –”– 1910 pe 5 ani de zile.
Dl Buzdugan, 1 –”– 1905 pînă la 1 ianuarie 1918, pe termen de cel puţin 5 ani6”.
Propunerea dep. Buzdugan, „să fie expropriate complet moșiile care au fost arendate
între anii 1905 și 1918”, se primește cu 18 voturi pentru și 3 abţineri.
3. „Termenul de arendă, pentru care pămînturile vor fi expropriate complet.”
Dep. Lunev spune că dacă se stabilește un termen oarecare, apoi el trebuie să fie neîn-
trerupt, adică dacă termenul de 5 ani, apoi ei trebuie să urmeze neîntrerupt unul după altul
și nicidecum să aibă între dînșii vreun interval, în timpul căruia pămîntul în chestie l-ar fi
cultivat proprietarul. Termenul nu trebuie să fie prea mare.
Dep. Ignatiuc susţine 5 ani.
Președintele pune la vot următoarea rezoluţie, făcută după propunerile dlor Buzdugan,
Buciușcan, Lunev și Ignatiuc:
„Dacă între anii 1905 și 1918 un pămînt oarecare a fost arendat neîntrerupt timp de
5 ani, el se expropriază complet în fondul de pămînt al statului”, care se primește cu 19
voturi pentru și unu contra.
Se hotărăște ca redactarea definitivă a rezoluţiei despre exproprierea pămînturilor
aparţinînd absenteiștilor se va face la ședinţa viitoare; deocamdată se stabilește următoa-
rea expunere (convenţională), a principiilor votate:
„Toate pămînturile cultivabile, care între anii 1905 și 1918 au fost arendate neîntrerupt
timp de 5 ani, se expropriază complet în fondul de pămînt al statului.”
Se discută chestiunea pămînturilor aparţinînd supușilor străini.
Dep. Lunev propune ca chestia supușilor străini să fie lăsată pe seama Comisiei Con-
stituţionale.
Dep. Ţîganko susţine părerea dlui Lunev, adăogînd că e foarte greu să stabilești supu-
șenia unor categorii de populaţii din Basarabia.
Dep. Buzdugan: – […]7 din ungherul cela, totdeauna îi apără pe străini. Noi astăzi nu
facem decît să punem principiul, dar mai tîrziu în Sfatul Ţării se va stabili cine sînt străinii.
Deoarece unii dintre deputaţi (Ţîganko, Buciușcan, Koșko) se interesează dacă nu
cumva exproprierea supușilor străini ar putea să nască vreun conflict între România și alte
ţări, dl Ionescu-Șișești este rugat să-și dea părerea.
Dl Ionescu-Sișești: – Trebuie să vă liniștesc în privinţa celor ridicate de unii dintre
domnii deputaţi, că orice conflict diplomatic s-ar ivi din redactarea textului de azi, va fi

338
aplanat de Guvernul Central. Măsuri identice în privinţa străinilor s-au luat și în trecut,
atît în anul 1864, cînd s-au secularizat averile mănăstirilor grecești din ţară, cît și mai
tîrziu, cînd cu art. 7 din Constituţie s-au oprit străinilor să dobîndească imobile rurale în
România. Toate protestările au fost rezolvate pe cale diplomatică de Guvernul Central.
Nădăjduiesc că nu se va ivi niciun conflict diplomatic și că toţi străinii care au pămînturi
în Basarabia vor primi supușenia română8.
Propune următoarea rezoluţie în chestia pămînturilor aparţinînd supușilor străini:
„Se expropriază în întregime pămîntul străinilor”. Prin străini se înţelege:
„1. Acei care nu aveau nici cetăţenia rusă și nici cetăţenia română în momentul procla-
mării independenţei Basarabiei.
2. Acei care în intervalul stabilit de lege (… ani) n-au obţinut cetăţenia românească, ci
doresc să păstreze o cetăţenie străină”.
Președintele declară că rezoluţia e redactată corect, încît nu mai încap discuţii asupra
ei. Comisia va hotărî principiul exproprierii complete a supușilor străini, rămînînd ca pe
urmă organele executive să stabilească cine sînt supușii străini.
Rezoluţia dlui Ionescu-Șișești se primește cu 20 de voturi pentru și 2 abţineri.
Se face pauză la ceasurile 8 și jumătate.

Se începe discuţia împroprietăririi bisericilor.

Dep Stavriev: – Sînt de părere să se dea clerului, cuprinzînd și pe preot, și pe dascăl, de
la ţară, cîte un lot ca fiecărui ţăran.
Dep. Buciușcan: – Se împroprietărește preotul și dascălul sau biserica? Dacă se împro-
prietărește preotul și dascălul, personal, atunci de ce nu împroprietărim și pe învăţător, și
pe crîșmar, pe fierar ș.a.? Dacă se împroprietărește biserica, atunci vă întreb pentru ce îi
trebuie ei pămînt? Nu pot vota pînă nu-mi veţi răspunde la întrebările acestea.
Dep. Ignatiuc: – Sînt de părere să nu se dea preoţilor nicio palmă de pămînt, căci nu
se poate admite ca dînșii să trăiască din două venituri, iar ţăranul să fie nevoit să-și scoată
hrana numai din venitul pămîntului.
Dep. Cocîrlă: – Eu cred că trebuie să privim lucrurile dintr-un punct de vedere obiectiv
și să hotărîm că și clerul are drept la pămînt, ca și ţăranul. Chestia mărimii lotului care îi
va fi dat formează o chestiune aparte, trebuind ca acel pămînt să fie dat pe numele bisericii,
nu al preoţilor sau al dascălilor.
Dep. Nikitiuk îi amintește deputatului Buciușcan cuvintele lui din trecut „tot ce-i sub
soare are drept la pămînt” și se miră că dep. Buciușcan este astăzi în contra împroprie-
tăririi clerului. Preotul e viu și trebuie să se hrănească, asta-i una, dar unde mai pui că
se retrage din preoţie, ba se mai întîmplă că-l mai dă episcopul afară. Ce se face el fără
pămînt? Asemenea și învăţătorul. Trebuie împroprietăriţi și unul, și altul, personal. Pro-
pune următoarea rezoluţie: „Toată inteligenţa satului se împroprietărește cu pămînt din
fondul statului”9.
Dep. Găină: – Sînt de părere să se dea clerului cîte 25 des. ca să aibă cu ce să se hră-
nească10, care să nu fie ale clerului, ci ale bisericii, folosindu-se preotul, indiferent care va
fi el.
Dep. Tudose: – Cred că un lot de pămînt va ajunge să se dea atît preotului, cît și das-
călului.
Dep. Lunev arată că principiul dlui Nikitiuk e prea larg și va trebui atunci să dai pămînt
tuturor, chiar și orășenilor, și atunci nu ar ajunge pămînt, deci principiul nu este admisibil.
Trebuie împroprietăriţi și preotul, și învăţătorul, dar nu personal, ci după serviciu, pentru
ca pămîntul să rămînă întotdeauna celui care ocupă serviciul.

339
 Dep. Buciușcan: – Protestez contra dep. Nikitiuk, care schimbă înţelesul ideilor pe
care el totdeauna le-a mărturisit. Nu e în contra împroprietăririi cuiva, ci e contra nedrep-
tăţii care s-ar face în caz dacă preoţii și dascălii ar fi împroprietăriţi, iar învăţătorii care duc
o viaţă de martiri, jertfindu-și viaţa pentru ridicarea poporului, ar fi lăsaţi numai la leafa
lor de 25 de ruble pe lună. De ce la școli li s-a dat numai cîte 3 des., pe cînd bisericilor vor
să le dea cîte 25 des.?
Dep. Galiţchi: – Sînt de părere ca să se dea cîte 3 des. atît preotului, cît și dascălului, nu
pe numele lor, ci pe cel al bisericii.
Dep. Crihan propune ca școala să fie împroprietărită cu un lot, iar biserica cu două
loturi11.
Președintele, rezumînd propunerile făcute, pune la vot următoarele principii:
1. Se împroprietăresc serviciile de preot, diacon și dascăl de pe lîngă fiecare biserică,
indiferent de religie, care se primește cu 17 voturi pentru și 3 contra.
2. Fiecare membru al bisericii sătești (clerul de la ţară) se împroprietărește după ser-
viciu (biserică) cu cîte un lot de pămînt, care se primește cu 13 voturi pentru, 5 contra și
2 abţineri.
3. Se împroprietăresc cu cîte un lot de pămînt, după serviciu, membrii clerului (preotu-
lui) sătesc, cu condiţia că vor fi împroprietăriţi cu cîte un lot de pămînt și școlile.
Președintele declară că, primind principiul acesta (3), Comisia schimbă hotărîrea luată
mai înainte în privinţa împroprietăririi școlilor.
Dep. Stavriev cere să fie votat lotul de 3 des. propus de dînsul pentru împroprietărirea
fiecărui membru al clerului, care este respins cu 8 voturi pentru, 9 contra și 3 abţineri.
Dep. Ţîganko, Buciușcan și Nikitiuk întreabă dacă vor fi împroprietăriţi cu cîte un lot
fiecare școală sau fiecare învăţător.
Dep. Ţîganko spune că chestia se complică din cauză că sînt puse în discuţie două ches-
tiuni oarecum deosebite una de alta, împroprietărirea bisericilor și a școlilor.
Președintele, pentru a regula dezbaterile, pune la vot dacă trebuie să se revină asupra
împroprietăririi școlilor sau nu.
Comisia hotărăște a se reveni cu 13 voturi pentru, 8 contra.
Se pune la vot: cine e pentru împroprietărirea școlilor primare, în loc de 3 des. după
cum se hotărîse mai înainte, cu un lot stabilit de actuala reformă agrară.
Se primește cu 10 voturi pentru, 9 contra și 2 abţineri, împroprietărirea școlilor cu un
lot complet de pămînt.
Se hotărăște unanim să se pună un lot complet, în loc de 3 des.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 și 40 de minute seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 În fond, nu se observă deosebire între ce zice Crihan și propunerea lui Buciușcan. Discuțiile care au
urmat par să arate că el a spus cu totul altceva.
2 Această observație a lui Țîganko sugerează că antevorbitorii săi formulaseră niște idei de ordin
politic și național, pe care procesul-verbal nu le-a reținut.
3 Procesul-verbal nu a reținut astfel de declarații.

340
4 Abreviere a cîtorva cuvinte rusești, literalmente: „de importanță agricolă”.
5 Evident că această propunere era în dezacord cu ideea exproprierii absenteiștilor, care nu putea fi
alta decît una completă, așa cum se va decide pînă la urmă.
6 Toate aceste propuneri, formulate anterior de către persoanele respective, nu au fost reținute de
procesul-verbal.
7 Evident că aici lipsesc mai multe cuvinte și un nume, probabil, al lui Țîganko.
8 Într-adevăr, guvernul român a avut unele probleme de acest gen, atunci cînd Conferința de Pace de
la Paris a trebuit să recunoască Unirea Basarabiei cu România, și aceasta a fost soluționată amiabil
cu guvernele țărilor care aveau cetățeni cu proprietăți funciare în Basarabia.
9 Sigur că formula nu era corectă.
10 Găină nu-și justifică această propunere foarte generoasă.
11 Nu e clar de ce se face această propunere, poate că în ședință a fost motivată și procesul-verbal nu a
reținut.

341
 PROCESUL-VER BAL NR. 50
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 11 septembrie 1918

Şedinţa se deschide seara la ceasurile 5 sub preşedinţia dlui Crihan, vicepreşedin-

tele Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei:
Raportul dlui Grosman asupra dreptului de emfiteoză de pe moşiile mănăstireşti
şi ale statului.

Dep. Grosman își depune raportul despre stăpînirea pămîntului în puterea dreptului
de emfiteoză pe moșiile mănăstirești, orășenești și ale statului, arătînd următoarele:
„Originea acestui drept o găsim în legile romane care mai tîrziu, traducîndu-se în limba
grecească, a trecut în dreptul bizantin, de la care apoi s-a adoptat de ţările din Peninsula
Balcanică, trecînd și în Moldova. Dreptul de emfiteoză nu este nici arendă și nici vînzare,
cu toate că are asemănare și cu una, și cu cealaltă. Emfiteotul nu este arendaș, căci arenda
se încheie pentru un timp oarecare, pe cînd emfiteoza este veșnică. Nu este nici vînzare,
căci cel care cumpără ceva plătește o dată valoarea lucrului și apoi nu mai plătește nimic,
pe cînd emfiteotul plătește în fiecare an o dajdie oarecare proprietarului locului. Dreptul
de emfiteoză se pierde cînd emfiteotul nu-și îndeplinește îndatoririle sale, și anume:
Cine a luat cu emfiteoză pămînt de la biserici, mănăstiri, spitaluri și alte așezăminte
publice și nu a plătit dajdiile doi ani pierde dreptul său de emfiteoză. Iar dacă pămîntul s-a
luat cu emfiteoză de la o altă persoană, dreptul de emfiteoză se pierde prin neplata dijmei
în timp de trei ani.
Dreptul de emfiteoză se poate dovedi cu un singur martor.
Rusia, alipind Basarabia în anul 1812, a lăsat neschimbate legile după care se condu-
ceau basarabenii, căutînd numai să le lămurească. În acel timp, ca legi scrise erau: Sobor-
nicescul hrisov al lui Mavrocordat1, cele 6 cărţi ale lui Armenopol2 și apoi adunarea de
legi a lui Donici3. Aceste două din urmă legi nici nu aveau toată puterea unor legi dom-
nești, autorii lor nefiind domni în Moldova. Armenopol fusese judecător în Tesalia, prin
secolul al XIV-lea, iar lucrarea sa era mai mult o traducere a Vasilicelor4, iar Donici era
boier moldovean și profesor de drept, culegînd prin anul 1814 legile Moldovei ca să le
predea elevilor săi.
Stăpînirea rusească, găsind în Basarabia numai aceste legi scrise, le-a considerat ca sin-
gurele legi locale, dar cu încetul judecătorii și oamenii de legi fiind ruși, care nu cunoșteau
nici ţara și nici obiceiurile, au început să le lase la o parte și să introducă legile generale
rusești. De multe ori, părţile și avocaţii cereau Senatului să fie judecaţi după legile locale
moldovenești, iar Senatul aproba toate hotărîrile Tribunalului basarabean, obligîndu-l să
judece după legile locale moldovenești. Numai dacă aceste legi nu prevedeau cazul care
se judeca, se recurgea la legile generale rusești. În baza acestor legi locale moldovenești a
rămas și dreptul de emfiteoză în Basarabia pe pămînturile mănăstirești, proprietărești, ale
statului, ale orașelor, ale răzeșilor etc.
Nedreptăţi multe s-au făcut cu plugarii și vierii, care își ridicaseră acarete pe moșiile
mănăstirești în baza dreptului de emfiteoză. Aceste moșii trecînd în seama statului, func-
ţionarii, cu amăgiri și ameninţări, i-au silit pe emfiteoţi să facă contracte de arendă pe
cîţiva ani, în locul dreptului lor de emfiteoză, putînd, astfel, să fie scoși de pe moșie cînd
nu îndeplineau condiţiunile de arendași.
Cu multe rugăminţi erau reprimiţi în acaretele lor foștii emfiteoţi, deși ei după
legile rusești, stăpînind peste 10 ani acele locuri și acarete și folosindu-se de neglijenţa
342
îngrijitorilor mănăstirilor care nu-i mai cercetau, puteau să se declare buni proprietari,
prin prescripţia de 10 ani”.
Raportorul conchide că chestiunea emfiteozei în Basarabia este foarte complicată, așa
că deocamdată nu poate fi dezlegată decît în privinţa pămînturilor mănăstirești, ale statu-
lui și proprietărești, care se expropriază. În privinţa aceasta, Domnia Sa face o propunere,
ca toate pămînturile de mai sus, care se deţin în baza dreptului de emfiteoză, să treacă în
stăpînirea celor care le deţin astăzi.
Dep. Ratko, după ce arată că raportul dlui Grosman are 2 părţi, una istorică și alta
dogmatică5, susţine că dreptul de emfiteoză își are originea, ca multe alte legi, de la
romani, de la care a trecut la bizantini (greci) și apoi în Peninsula Balcanică și Moldova.
Vorbitorul arată că nu e admiratorul unor legi vechi, decît numai atunci cînd acele legi
pot fi întrebuinţate pentru croirea altor legi noi. Orice lege trebuie să fie scurtă și înţe-
leasă de popor, cum este condica lui Napoleon. Emfiteoza, fiind un drept vechi și cum
nu aduce niciun bine celor care se folosesc de ea, urmează să fie desfiinţată6, iar pămîn-
turile stăpînite în baza acestui drept să treacă în stăpînirea celor ce se folosesc de acele
drepturi.
Dep. Buciușcan spune că, luînd parte la lucrările Comisiunii pentru drepturile de emfi-
teoză, n-a împărtășit părerile raportorului. Vorbitorul consideră emfiteoza ca o arendă pe
vecie și deci, fiind un mijloc de exploatare perpetuu, conform principiului stabilit de noi
că orice pămînt dat cu arendă se va expropria, urmează ca și pămînturile date cu emfiteoză
să fie expropriate. Cei ce deţin cu emfiteoză acele pămînturi și și-au ridicat acareturi au
dreptul să-l răscumpere, în mărimea unui lot, plătind numai valoarea pămîntului, nu și a
acareturilor ridicate pe dînsul.
Dep. Ţîganko arată că împărtășește părerile raportorului și ale dlui Buciușcan asupra
emfiteozei, dar este de părere ca astăzi să se voteze numai desfiinţarea emfiteozei de pe
pămînturile mănăstirești și ale statului, rămînînd ca mai tîrziu să se discute chestiunea
emfiteozei pămînturilor proprietărești.
Dep. Ratko susţine, de asemenea, ca concluziunea din raportul dlui Grosman să se
aplice numai pămînturilor mănăstirești și ale statului ţinute cu emfiteoză. Pentru pămîn-
turile particulare ţinute cu drept de emfiteoză să se facă deosebit raport, putînd fi însărci-
nat cu aceasta dl Buciușcan.
Dep. Buciușcan susţine că, mai întîi, trebuie să se stabilească principiul dacă emfiteoza
e arendă sau proprietate și apoi să se ia o soluţie asupra ei7.
Dep. Grosman susţine că dreptul de emfiteoză e mai mult un drept de proprietate8, cu
deosebirea că acel ce cumpără un pămînt ca proprietar plătește deodată preţul lui, pe cînd
emfiteotul plătește veșnic, acel preţ, an cu an. Prin urmare, nu e drept ca aceluia care are de
pildă 7 des. de pămînt cu drept de emfiteoză să-i reduci întinderea pînă la întinderea unui
lot. Fiecare va căuta să-și răscumpere porţiunea sa, dar aceasta nu se poate face imediat
după darea unui decret, ci conform orînduielilor cuprinse în raportul Domniei Sale.
Dep. Ţîganko caută să lămurească nedreptatea ce s-ar face cu exproprierea pămîntului
ţinut cu drept de emfiteoză și lăsarea unei întinderi de un lot celui care îl deţinea, com-
parînd situaţia a doi oameni care acum 50 de ani au 15 des. de pămînt fiecare. Unul a
cumpărat, plătind cîte 3 ruble des., iar celălalt l-a luat cu drept de emfiteoză, plătind 35 de
copeici, anual, pe desetină. După 50 de ani de muncă și îmbunătăţiri, aduse acelui pămînt,
deţinătorii acelui pămînt, în a 2-a sau a 3-a generaţie, se trezesc în 2 situaţiuni deosebite: pe
acel ce l-a plătit acum 50 de ani cu 3 ruble des. îl lăsaţi bun stăpîn, iar cel ce l-a plătit anual
se trezește fără pămînt sau cu cele 5 des. pe care le lăsaţi Dvs., pe care însă va trebui să le
răscumpere9. Aceasta nu e dreptate. Domnia Sa citează apoi cazul provinciilor baltice, care
acum 40 de ani au luat cîte 15 des. de pămînt, plătindu-le cu 25 000 de ruble în 99 de ani.
Au trecut 40 de ani și valoarea acelor pămînturi a crescut la 50 000 de ruble. Iată că

343
valoarea muncii și a banului vîrît în acest pămînt au crescut îndoit. Tot așa și pămîntul
care valora 3 ruble des. acum 50 de ani, astăzi face 300 de ruble.
Dep. Buciușcan: – Acesta e rezultatul speculaţiei.
Dep. Ţîganko: – Nu, nu e speculaţie. E o lege firească a vieţii economice, după care
totul crește și se scumpește și deci se scumpește și pămîntul, ieftinindu-se, în schimb,
banii. Ca concluziune, propun: să se voteze ca orice pămînt stăpînit de locuitori în baza
dreptului de emfiteoză să treacă în stăpînirea lor conform hotărîrilor luate, adică dacă e vie
sau livadă, să treacă în întregime, iar dacă e pămînt arabil, pînă la norma de 50 des.
Dep. Buciușcan susţine că emfiteotul (embaticarul) nu este decît un arendaș, căci mulţi
dintre ei au fost scoși cu judecată din dreptul lor. Însă un arendaș nu poate să stăpînească
mai mult decît un lot și, prin urmare, nici embaticarul.
La ora 8 se face pauză.

După pauză, Comisia trece la discutarea raportului dlui Grosman pe puncte. Princi-
piul desfiinţării dreptului de emfiteoză ridicînd multe discuţiuni, iar orele fiind înaintate,
adunarea decide să se continue discuţia în ședinţa viitoare.
La ora 9 seara ședinţa se ridică.

Președintele Comisiunii (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Vezi și procesul-verbal nr. 27, nota 8. Cu referire la relațiile de proprietate funciară, hrisovul lui
Alexandru Mavrocordat din 1785 interzicea trecerea moșiilor răzeșești în posesia marilor proprie-
tari funciari și, de asemenea, erau prevăzute o serie de măsuri privind modalitățile de exploatare și
stăpînire a posesiunilor funciare.
2 Referire la așa-zisul Hexabiblos al lui Constantin Armenopulos, jurist grec din secolul al XIV-lea,
care a ajuns să fie cunoscut în Țările Române abia în prima jumătate a secolului al XIX-lea, la
sfîrșitul epocii fanariote. Relațiile de drept funciar și de moștenire a averilor se regăsesc, mai ales,
în cărțile a doua și a treia.
3 Vezi și procesul-verbal nr. 27, nota 9. Aici e vizată, desigur, lucrarea lui Andronache Donici Adu-
narea cuprinzătoare în scurt de pravilele cărților împărătești, editată la Iași în 1814 și reeditată în
1859.
4 Precizare nu tocmai corectă. Opera lui Armenopulos nu se baza doar pe așa-zisele Basilicale, care
ele însele constituiau un rezumat (Sinopsis) al multor norme de drept mai vechi, ci era o compilație
după numeroase și foarte variate surse de drept.
5 Această remarcă arată că raportul lui Grosman a fost destul de cuprinzător, din care procesul-ver-
bal a reținut doar cîteva fragmente. Noțiunea de dogmatică vizează, aici, deliberările teoretice în
domeniul legislației.
6 Această observație a lui Ratko, care era specialist în drept, este, fără îndoială, corectă.
7 Era evident totuși că din punct de vedere juridic, emfiteoza ținea de arendă, nu de proprietate.
8 În situația de fapt, nu și de drept.
9 Indiscutabil, observația lui Țîganko era corectă: emfiteotul a plătit pămîntul, deci el era, din acest
punct de vedere, proprietarul acestuia.

344
 PROCESUL-VER BAL NR. 51
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 13 septembrie 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 6 seara sub preşedinţia dlui Crihan, vicepreşedin-

tele Comisiei Agrare.

La ordinea zilei:
1. Continuarea discuţiilor asupra raportului dlui Grosman despre emfiteoză.
2. Raportul Direcţiei de păduri asupra pădurilor din Basarabia şi alte locuri.

După deschiderea ședinţei, dl Istomin, locţiitorul conducătorului Direcţiei pădurilor,

face raport despre păduri, rîpi și locuri nepriincioase din Basarabia, din care se vede urmă-
toarele:
Din toată suprafaţa Basarabiei, în întindere de 4 058 000 des. se găsesc împădurite
230 000 des., sau 5,0%. Dintre acestea sînt ale statului numai 12 400 des.
Se mai află în seama statului:
Păduri ale diferitor așezăminte, în întindere de 43 000 des.
Păduri mănăstirești –”– 4 500 des.
Păduri proprietărești –”– 140 000 des.
Păduri ale obștilor sătești –”– 24 500 des.
Raportorul arătînd că în România pădurile alcătuiesc 35% din toată suprafaţa ei, în
fosta Rusie europeană 44%, în Suedia 47,5%, în Bosnia și Herţegovina 50% și, în sfîrșit,
în Finlanda 63%, din toată suprafaţa ţărilor, găsește că în Basarabia pădurile sînt foarte
puţine. Afară de aceasta, numai pădurile care se găsesc în seama statului, adică 1/4 din toată
întinderea lor, sînt privilegiate și cresc cum trebuie, iar restul de 3/4 din păduri, care se află
în stăpînirea proprietarilor și a sătenilor, se taie și se nimicesc în chipul cel mai barbar.
Dacă nu se vor lua de îndată toate măsurile pentru apărarea lor, în scurt timp Basarabia
va rămîne fără păduri, ceea ce ar fi o mare primejdie pentru toată ţara, fiind lipsiţi de toate
foloasele pe care le aduc pădurile, ca material de foc și de construcţie, pe de o parte, iar
pe de alta, pădurea fiind o putere care ține și împarte, deopotrivă, umezeala în ţară; dacă
pădurea s-ar sfîrși, atunci ar veni secete și uscăciuni.
De aceea Domnia Sa, aducînd la cunoștinţă adunării că Sfatul Directorilor, prin
instrucţia de la 27 august a.c., a luat măsuri vremelnice pentru paza pădurilor, propune ca
toate pădurile, atît cele mănăstirești, cît și cele proprietărești și ale statului, precum și ale
așezămintelor obștești, să treacă în stăpînirea statului, căci numai așa vor fi păzite de dis-
trugere. Pentru rotunjirea pădurilor să se mai adaoge 5% de pămînt din pămîntul lucrător.
Din cercetările care s-au făcut în Basarabia, s-au găsit că sînt aproape 40 000 des. de rîpi
și pămînt nepriincios pentru semănături. Începînd din anul 1918, o organizaţie specială
s-a apucat de întărit aceste rîpi, conform cu știinţele tehnice, împădurindu-se atît rîpile, cît
și locurile rele, cheltuindu-se de fiecare des. 570 de ruble în mijlociu. Această organizaţie
a lucrat pînă în vremea din urmă și a întărit și împădurit pînă acum vreo 310 des., care, cu
toată anarhia care a fost în ţară, aceste locuri nu au fost atinse, ceea ce dovedește că înșiși
locuitorii cunosc folosul lucrului ce s-a făcut și-l păzesc.
Raportorul propune ca și rîpile și toate locurile rele din ţară să treacă în seama statului,
ca să se poată folosi și îndrepta cît se poate mai bine, fără nicio stînjenire din partea cuiva.
În sfîrșit, raportorul arată că în Basarabia sînt 33,7 des. de pămînt cu răsaduri pentru
împădurirea rîpilor și a locurilor, și roagă ca și acest pămînt să se lase vremelnic în seama
statului. În rezumat, reprezentantul Direcţiei de păduri cere ca să se scoată din expropriere

345
pămîntul de sub pădure și cel care va trebui împădurit împreună cu rîpile și locurile rele
din Basarabia, în întindere de 333 500 des.
Dep. Ratko, analizînd raportul făcut, se oprește asupra faptului că, pe de o parte, în
acest raport cere trecerea tuturor pădurilor în seama statului, iar pe de alta, se pune la
îndemîna proprietarilor instructori, care să-i înveţe a crește și a se folosi de păduri, li se
dă sămînţă de răsaduri și chiar răsaduri1; și întreabă atunci care este punctul de vedere
adevărat al stăpînirii în privinţa aceasta și ce gîndește să facă? Care va fi despăgubirea
proprietarilor pentru păduri și cum se va face această despăgubire?
Dl Istomin răspunde că părerea cultivatorilor de păduri e ca toate pădurile să treacă în
seama statului, iar pînă cînd aceasta se va realiza, trebuie să se ia măsuri vremelnice pentru
ca pădurea să nu fie în totul stîrpită. Cît despre despăgubirile proprietarilor, aceasta nu
intră în competenţa specialiștilor silvici, părerea lor fiind că aceste păduri trebuie să treacă
în seama statului pentru a putea fi păstrate, iar proprietarilor să li se dea o parte din venit.
Secretarul Minciună întreabă cum privesc specialiștii silvici acele păduri care se află în
stăpînirea obștilor sătești, care păduri, de fapt, sînt numai niște tufari mai mult împrăștiaţi
și în petice mici. Care ar fi însemnătatea lor din punctul de vedere al păstrării lor?
Dl Istomin: – Pentru înmulţirea pădurilor, e nevoie ca să se împădurească chiar pămîn-
turile cultivabile. Cu atît mai mult trebuie păstrate aceste păduri, chiar dacă sînt așa de
rele.
Dep. Grosman întreabă ce măsuri are în vedere Sfatul Directorilor, pentru ca pădurile
proprietărești să nu fie nimicite2 .
Dl Catelli, directorul agriculturii, răspunde că Sfatul Directorilor a luat toate măsurile
în privinţa aceasta, punînd strajă în pădurile proprietărești pe socoteala proprietarilor,
hotărînd să fie pedepsiţi acei care vor nimici pădurea, oprind tăierea cu desăvîrșire, fără
dezlegarea Directoratului.
Dep. Bivol întreabă dacă Directoratul de agricultură știe că chiar în momentul de faţă
se taie unele păduri proprietărești fără nicio milă, care urmau să se taie în decurs de 4-5 ani.
Dl Catelli, răspunde că Directoratul știe că peste tot se nimicesc pădurile și a luat
măsuri. Dar dacă, cu toate acestea, unii indivizi continuă să taie mai departe, călcînd legile,
domnii deputaţi sînt rugaţi să aducă aceste cazuri imediat la cunoștinţa Directoratului.
Dep. Buciușcan întreabă în numele cui a făcut dl Istomin raportul său?
Dl Catelli răspunde că acest raport s-a făcut din ordinul Directoratului de agricultură,
în urma cererii Comisiei Agrare și reprezintă părerea bine întemeiată a oamenilor de ști-
inţă în privinţa pădurilor.
Dep. Buciușcan: – Prin urmare, nu este raportul special al Sfatului Directorilor. Direc-
toratul crede că pădurile care sînt una dintre bogăţiile ţării trebuie păstrate. Atunci nu
crede Directoratul că și celelalte bogăţii ale ţării trebuie asemenea păstrate?3
Președintele: – Chestia aceasta o dezlegăm noi și de aceea nu avem nevoie de părerea
guvernului în privinţa ei, ba poate că ne-ar fi și de prisos.
Dep. Stavriev: – În ţinutul Ismailului sînt numai vreo trei păduri bune, celelalte sînt
proaste. Ce are de gînd să facă statul, să le îmbunătăţească sau să le dea în tăiere?
Dl Catelli: – Se va trimite o comisie de specialiști care să cerceteze: dacă sînt bune, se
vor îmbunătăţi, iar dacă sînt rele, se vor extermina4.
Dep. Ţîganko: – Mulţumește domnului raportor pentru raportul făcut, dar adaogă
că acest raport are oarecare neajunsuri. Nu știe dacă aceasta e din vina raportorului, a
Directoratului sau a prezidiului, care nu a știut să pună bine întrebările. E lucru cunoscut
că pădurile sînt trebuitoare pentru orice ţară, că Basarabia are păduri puţine și că aceste
păduri trebuie să treacă negreșit în seama statului, după părerea aproape a tuturor partide-
lor politice. Dar în raport lipsesc tocmai datele cele mai trebuincioase și oare nu sînt cunos-
cute, și anume: cîtă pădure ar trebui pentru toată Basarabia pentru ca ea să fie împădurită

346
din punct de vedere știinţific și cît ar trebui pentru fiecare ţinut în parte, unde sînt păduri
mai multe și unde sînt mai puţine; ce măsuri se presupun pentru împădurire și cît pămînt
va trebui lăsat în acest scop pentru toată Basarabia? Unde și cum se fac răsaduri de pădure
și, în sfîrșit, cum trec pădurile de proprietate privată în seama statului.
Dl Istomin spune că dojenirile dlui Ţîganko nu sînt drepte, deoarece chestia împărţirii
pădurilor potrivit cu suprafaţa Basarabiei nu e o chestie așa de importantă, iar de întin-
derea pădurilor de azi, după ţinuturi, aceste date sînt alăturate la raportul Domniei Sale,
numai nu le-a citit. Răsadurile de pădure de la sine se înţelege că vor trebui făcute pe lîngă
școlile de agricultură, iar chestia financiară nu a fost atinsă deloc, deoarece aceasta e o
chestie grea și cuprinde multe părţi.
Dep. Nikitiuk se miră că așa de ușor se privește chestia pădurilor, cînd în părţile de
miazăzi ale Basarabiei nu au mai rămas păduri aproape deloc, fiind distruse în anii de pe
urmă5. Pădurile sînt de o mare trebuinţă și ele nu trebuie numai păstrate, dar și înmulţite.
Dep. Grosman întreabă dacă cele 333 500 des. de pădure trebuie luate din pămîntul
lucrător.
Dl Istomin răspunde că în momentul de faţă sînt la vreo 230 000 des. cu pădure și
numai aproape vreo 100 000 des. va trebui luat din pămîntul lucrător.
Dep. Grosman: – Va fi oare deajuns această întindere pentru toată Basarabia?
Dl Istomin: – Nu. Noi am lăsat numai minimum de pădure, care în împrejurările de
faţă mai poate fi păstrat. Scopul nostru a fost însă să păstrăm pădurea care mai este astăzi
în fiinţă.
Dep. Grosman: – Nu stabilește știinţa întinderea care trebuie pentru ca o anumită
parte de loc să fie împădurită?
Dl Istomin: – Mi-e greu să răspund. Aceasta se poate stabili numai făcîndu-se cercetări
amănunţite la faţa locului.
Locul președintelui îl ocupă dep. Buciușcan.
Dep. Buzdugan: – Referatul dlui Istomin este bun și ne mulţumește. Și nu merită cri-
tica dlui Ţîganko, care nu a fost în stare să pună a se face un asemenea raport pe cînd era
președinte6. Trebuie lăsat un procent de pămînt pentru împădurire.
Însă noi în Basarabia nu putem lăsa un maximum, ci numai un minimum de împădu-
rire; și acel minimum de 332 500 des. trece peste suprafaţa împădurită cu 100 000 des.,
care reprezintă locurile rele, necultivabile. Datele ce ni s-au adus de raportor sînt deajuns
și sînt cu mult mai lămuritoare decît acele pe care ni le aduceau mai înainte specialiști ca
dl Moghileanski. Va fi de datoria comisiilor judeţene ca să cerceteze și să vadă cîtă pădure
este și cîtă întindere va trebui să fie împădurită. Sîntem cu toţii convinși de marea înrîurire
pe care o au pădurile asupra agriculturii, așa că trebuie să se ia aspre măsuri ca să nu se mai
comită devastări de păduri, cum s-a urmat pînă acum.
Dep. Bivol: – Sînt și eu de părerea că pădurile sînt trebuitoare și pentru trebuinţele
ţării, și pentru clima ei. Dar trebuie lămurit: acele 100 000 des. necesare împăduririi vor
fi luate din pămînturile improprii pentru agricultură sau din pămînt curat? Dacă se vor
lua din pămînt curat, atunci poate se vor lua cu precădere din locurile semănate cu vii, pe
unde au mai fost păduri, iar în judeţele ca Ismail și Chișinău poate se vor lua pămînturile
cultivate cu livezi. Trebuie să se lămurească cît anume și de unde se va lua pămînt pe care
se va face împădurirea.
Dep. Lunev întreabă dacă Directoratul de agricultură are ca scop să păstreze pădu-
rile ca material necesar pentru viaţa locuitorilor sau chiar și pentru export? Din punct de
vedere economic, pădurea aduce mult mai puţin venit decît gospodăria sătească. Ca mate-
rial de clădiri, lemnul poate fi înlocuit cu piatră, cărămidă și altele, iar cît despre materialul
de foc, nu se poate ca în viitor să nu se găsească și în Basarabia minerale, cu care ar putea
fi înlocuit lemnul.

347
 În ceea ce privește umiditatea, oratorul spune că pe temeiul datelor știinţifice se poate
spune hotărît că unde sînt păduri, e semn că acolo e și umiditate, dar nu se știe sigur dacă
pădurile chiar pricinuiesc umezeala; iar originea izvoarelor are mai degrabă un caracter
geologic. Domnia Sa arată mai departe că pădurile din pustietatea Arizonei, din America,
nu au scăpat această parte de loc de uscăciune. Deci ar fi un lucru zadarnic dacă ar vrea
cineva să schimbe clima, crescînd întinderea pădurilor.
De aceea nu știe dacă poate ar fi mai bine ca să se micșoreze întinderea pădurilor, pen-
tru ca să poată fi mărită întinderea de pămînt arabil, de care ţărănimea duce mare lipsă.
Propune ca să i se ceară Directoratului de agricultură un anteproiect de lege în privinţa
pădurilor în viitor și împădurirea rîpilor și locurilor rele.
Dl director Catelli spune că a revăzut raportul dlui Istomin și îi împărtășește părerile.
Nici într-o ţară nu s-a pus întrebarea cîtă pădure îi trebuie: dimpotrivă, acolo unde nu
ajunge lemn de clădire, statul îi învaţă pe oameni să-și facă cărămizi sau să-și zidească locu-
inţele din piatră, iar unde nu ajunge lemnul de foc, scot mangal de pămînt și alte materiale
care ard și așa mai departe. Pădurea se plantează cu mare cheltuială, iar ca material de con-
strucţie poate că nu ar face să fie înmulţită, operaţia aceasta fiind peste puterile statului.
Așa că Sfatul Directorilor a plecat din alt punct de vedere, anume ca deocamdată să fie
păstrate numai pădurile care există, putînd doar să fie rotunjite.
Locul președintelui îl ocupă din nou dl Crihan.
Dl Istomin spune că e foarte adevărat că pădurile aduc puţin venit și din acest punct
de vedere negreșit că pădurile nu ar trebui să fie înmulţite, dar pentru ca niciun stat să nu
atîrne de altul în privinţa lemnelor, pădurile sînt, prin urmare, neapărat trebuincioase.
Împădurirea unei desetine de pămînt costă niște sume colosale și ar fi foarte greu să împă-
durești ţara după ţinuturi. Tocmai în părţile de miazăzi ale Basarabiei, unde sînt mai
puţine păduri, sînt și rîpi mai multe și pămînturi rele, care negreșit vor fi împădurite. E
adevărat că știinţa nu a dovedit încă faptul că pădurile ar aduce umezeală, dar mă miră că
dl Lunev, ca specialist, spune că ar putea fi rău preţuită pădurea.
Cînd pădurea va trece în fondul statului, pe an ce merge îi crește și valoarea; nu toată
pădurea dintr-un loc e totuna, dar în fiecare petic aproape ai să găsești și mai mare și mai
mărunţică și deci preţul ei nu poate să fie același; și mai ales ar fi greu de hotărît preţul
pădurii de cei care sînt specialiști numai în silvicultură, pe cîtă vreme acest preţ se com-
pune din multe alte elemente.
Dl Ionescu-Șișești: – În primul rînd, trebuie să-i răspund dlui Bivol, arătînd că temerea
Domniei Sale e nejustificată. Și pomii roditori, ca și viile, au același efect salutar asupra cli-
mei, ca și pădurile, așa că nimenea nu se va gîndi să-i scoată, ca să pună în locul lor pădure.
a) În privinţa folosului pădurilor, trebuie să menţionez, în primul rînd, că pădurea nu
e un lux, ci e un izvor de bogăţie pentru stat și comună, cum și pentru particulari, servind
ca lemn de construcţie și pentru încălzit, mai ales astăzi, cînd preţul lemnului a ajuns la
sume enorme.
b) E indiscutabil că rolul ce-l au pădurile asupra climei, acolo unde se împuţinează pădu-
rile, apare seceta și deci într-o ţară agricolă, cum e Basarabia, pădurile trebuie ocrotite.
c) Regimul apelor, modul lor de distribuire e în strînsă legătură, în privinţa regulari-
tăţii ei, cu prezenţa pădurilor. Izvoarele, fîntînile, puţurile dau apă regulat, indiferent de
sezon, în ţările care au păduri. În ţările care s-au despădurit, izvoarele, fîntînile seacă în
timpurile secetoase ale verii.
d) Pămîntul se distruge, se pierde treptat. Contra distrugerii pămînturilor trebuie
încurajate împăduririle. De exemplu, într-o regiune cu coline păduroase, agricultura în
vale se face bine, căci apa se păstrează și se distribuie regulat. Dacă colinele se despăduresc,
atunci se fac făgașuri și scurgeri, iar pămîntul productiv de pe coastă se scurge la vale,
făcîndu-se rîpi pe care nu cresc nici copaci și nici iarbă: deci iată un pămînt distrus.

348
 e) Pământul de pe coastă e dus în luncă, deasupra pămîntului negru. Mai tîrziu vine de
pe deal adus de ape lut, nisip, argilă și acoperă pămîntul bun din vale și iată cum dintr-o
despădurire a colinelor s-a distrus și pămîntul din deal și cel din vale.
f) În vale curgea un rîu; materialul scurs din deal împotmolește rîul, făcînd lunci cu
mocirle, necultivabile și nesănătoase.
Sînt ţări care s-au prăpădit din cauză că și-au distrus pădurile, ca în Palestina, unde
din spusele Bibliei, în vremurile vechi recolta era extrem de bogată, așa că un ciorchine
de vie se spune că îl duceau 3 oameni pe parangă7, iar acum după tăierea pădurilor imense
de cedri, a sărăcit pămîntul și ţara. Același lucru s-a întîmplat și în Siria, în Grecia veche,
sub dominaţia turcească, și în Spania, care și-a sacrificat pădurile ca să facă corăbii pentru
comerţ și a sărăcit solul și ţara. În ţările unde a fost în regulă tăierea pădurilor, ca în Franţa,
Germania, pămîntul a fost ocrotit și ţara a rămas bogată.
Trebuie să se pornească la împădurirea golurilor, coastelor, ogașelor8 și a altor locuri
netrebnice, nu însă și locurile cultivabile, cum se temea dl Bivol. În special Bugeacul Basa-
rabiei ar trebui împărţit în tarlale pe care să se semene perdele de copaci, care să oprească
vînturile reci sau secetoase și să se ocrotească, astfel, semănăturile.
Dep. Grosman crede că deoarece Comisia Agrară dezleagă chestia numai în principiu,
iar hotărîrea definitivă o va da Sfatul Țării, ar trebui ca Direcţia pădurilor să dea tot mate-
rialul trebuitor la chestia pădurilor acum ca să fie adunat cînd va veni înaintea Sfatului
Țării. S-au susţinut 2 puncte de vedere:
a) unul, că pădurile sînt de mare folos ca material trebuitor și ca un factor care aduce
umiditatea;
b) altul, că pădurile costă foarte scump și nu aduc venit.
Dacă e vorba de venit, apoi neamţul nici el nu e prost din partea veniturilor și, cu toate
acestea, păstrează pădurile. Prin urmare, pădurea trebuie, aducînd mare folos. Să nu ne
oprească faptul că, lăsîndu-se pămînt pentru pădure, ar rămîne fără pămînt 20-30 000
de locuitori. Statul, cînd va cere interesele lui, poate aduce în jertfă sute de mii de oameni.
Dep. Ţîganko, desfăcînd harta Basarabiei, arată cît de puţine păduri sînt în unele ţinu-
turi, cum e ţinutul Bălţilor, Benderului și altele, și spune că în Basarabia multe locuri
trebuie să fie împădurite, dar nu se știe cît și unde anume, căci în raport nu s-a arătat.
Dl Istomin arată că în ţinutul Benderului sînt 23 000 des. de pădure, iar în ţinutul
Bălţilor – 31 000 des. și așa mai departe.
Dl Ţîganko, urmîndu-și cuvîntul, spune că ţinuturile cu păduri puţine trebuie împă-
durite și propune să se ceară Directoratului de agricultură să arate acele măsuri care tre-
buie luate în privinţa aceasta și cît pămînt va trebui lăsat.
Președintele Crihan: – Facem greșeală cînd îngrămădim prea multe chestiuni în jurul
chestiunilor care rezultă din raportul raportorului. Apoi nu poate fi pusă în discuţie nici
chestia financiară a împăduririlor și nici chestia împăduririlor, așa cum se încearcă să o
facă astăzi dl Ţîganko ca să ne încurce numai discuţiile noastre9.
Dl Istomin arată că nu pricepe cum să dea răspuns întrebărilor dlui Ţîganko. Mai întăi
de toate, ca să împădurești o ţară, trebuie să știi în ce scop ea trebuie să fie împădurită,
adică pentru lemne de ars sau de construcţie, sau din punctul de vedere al umidităţii?
Dacă e vorba de lemn, apoi ţinutul Ismailului, de pildă, întrebuinţează pentru foc stuful,
care crește acolo din belșug, iar dacă se are în vedere udeala, atunci va trebui mai întîi ca o
comisie să răspundă pînă la ce măsură vrea să înmulţească umiditatea în ţară.
După un scurt schimb de păreri și votări în parte ale principiilor, se pune la vot urmă-
toarea propunere: „Toate pădurile din Basarabia, mănăstirești, proprietărești, ale așeză-
mintelor obștești trec în stăpînirea statului, afară de pădurile mici, risipite, aparţinînd
obștilor sau altor persoane, care rămîn proprietarilor lor actuali, dacă nu voiesc altfel.

349
Pădurile, proprietatea particularilor, nu trec decît cu plată în fondul statului”; se votează
cu 19 voturi pentru și 1 se abţine.
A doua propunere: „Pentru rotunjirea pădurilor actuale, se va adăuga prin o nouă
împădurire, la întinderea pădurii, încă 5% din terenul cultivabil (dimprejurul pădurii)”,
care se votează cu 18 voturi pentru și 3 abţineri.
Apoi Comisia hotărăște ca: „Toate rîpile și, în general, pămînturile rele care se vor găsi
în Basarabia, trec din stăpînirea proprietarilor lor în stăpînirea statului, în schimbul unei
plăţi. Pentru rotunjirea lor, li se va putea adăuga 5% loc bun, din jurul lor. Din suprafaţa
totală a Basarabiei, se scot 333 500 des. de pămînt aflat sub pădure, rîpi și locuri rele, care
trec în stăpînirea statului, pînă să se socotească intrat în fondul de pămînt destinat împro-
prietăririi celor care îl muncesc cu braţele lor”.
Ședinţa se ridică la ceasurile 10 seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Aceasta nu se vede în procesul-verbal.

2 Realitatea era de așa natură că Sfatul Directorilor nu avea autoritatea necesară pentru a proteja
pădurile.
3 Nu e clar ce avea în vedere Buciușcan. E foarte posibil să fi avut în vedere, și chiar să o fi spus deschis
(fără ca procesul-verbal să fi îndrăznit să o rețină), unele acțiuni arbitrare ale trupelor române în
sfera proprietății și a bunurilor materiale ale ținutului.
4 Această părere era în disonanță cu cea a raportorului, care cerea să fie păstrate și îmbunătățite toate
categoriile de păduri, oricît de rele.
5 Referire, se vede, la distrugerile din timpul războiului.
6 Atacurile permanente la persoană ale unor deputați, ca Buzdugan și Crihan, dăuna serios atmosfe-
rei de lucru în Comisie.
7 Părîngă, arhaism, care desemnează o prăjină, un băț lung și tare, pe care se poartă anumite greutăți.
8 Alt arhaism care semnifică adîncitură lungă în pămînt, făcută de scurgerea apelor de pe coastele
dealurilor.
9 Vezi nota 6.

350
 PROCESUL-VER BAL NR. 52
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 15 septembrie 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 6 seara sub preşedinţia dlui Crihan, vicepreşedinte

al Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei:
1. Continuarea discuţiilor asupra raportului dlui Grosman despre emfi-teoză.
2. Raportul dlui Ionescu-Şişeşti despre izlazuri.

Dl Ionescu-Șișești își depune raportul său:

„Nu am să vorbesc de marea importanţă a izlazurilor, cînd ţări civilizate care le desfiin-
ţează acum se trudesc să le refacă din terenuri arabile. Imaș se cheamă o suprafaţă pe care
crește o anumită vegetaţie necesară hranei animalelor, fie prin însămînţare naturală, fie
prin însămînţare artificială (de mîna omului).
Vom avea, prin urmare, 2 feluri de imașuri1: 1) imaș natural și 2) –”– artificial.
Imașul e o bucată de teren destinată vegetaţiei, dar care trebuie îngrijită ca să cores-
pundă destinaţiei ce i s-a dat, prin urmare, de la început vreau să îndepărtez ideea acelora
care cred că pentru izlazuri s-ar putea afecta numai locuri sterpe, coaste, mlaștine etc. La
începutul istoriei popoarelor, păstoria și creșterea vitelor jucau un mare rol. Lumea era rară
și fiecare își ajungea singur nevoile sale, iar pămîntul slujea numai pentru pășunare, așa că
singura avuţie consta din numărul vitelor, nu din întinderea de pămînt pe care pășteau
turmele. În acele vremuri imașurile aveau mare importanţă.
Lumea înmulţindu-se și fiind nevoie crescîndă de pîine, imașurile s-au arat și semănat,
iar lumea a trecut de la gospodăria pastorală la cea agricolă producătoare de cereale. Așa că
un hotar de sat avea o parte de pămînt destinată pentru imaș, alta pentru fînaţ, iar cealaltă
destinată pentru cereale, făcîndu-se rotaţie între porumb, grîu și mei. Nu începuse însă să
se cultive plante furajere pentru vite. Deci în sistemul cerealelor nu se seamănă plante de
nutreţ, și în acest stadiu se găsește astăzi Rusia și România. În alte ţări s-a recurs la alt sis-
tem: în loc de izlazuri, s-a spart fîneaţa și imașul și s-au semănat plante de nutreţ. Această
transformare s-a făcut în toate ţările Apusului și a început și la noi.
Pe acele izlazuri sparte, în loc să se facă o rotaţie de 3 ani, se practică o cultură în modul
următor:
Într-o tarla se seamănă o plantă prășitoare;
În a doua tarla se seamănă o cereală de primăvară;
În a treia tarla se seamănă o plantă de nutreţ, ca trifoi etc.;
În a patra tarla se seamănă o cereală de toamnă, ca grîu.
Așa că pe un sfert de teren se semăna o plantă furajeră, sfeclă etc., iar vitele se ţineau și
se hrăneau la grajd. Acest sistem de a se desfiinţa imașurile și a se semăna plante furajere,
hrănindu-se vitele la grajd, are părţi bune, dar are și foarte multe urmări rele pentru vite,
din care cauză a început să fie părăsit. Părţile bune ale acestui sistem sînt că vitele se hră-
neau mai îndelungat, dînd o producţie mai mare în lapte, vitele de tăiat se îngrășau mai
repede, iar în crescătorii animalele creșteau mai repede. Timp de 50 de ani, sistemul acesta
părea bun și era cel mai întrebuinţat în Germania și Austro-Ungaria.
În timpurile din urmă însă a început să se observe că sistemul creșterii și hrănirii vitelor
în grajduri începea să dea rezultate îngrijitoare. În adevăr, se observa că la vitele crescute
și hrănite în grajduri, fecunditatea era în scădere, fiind prea bine ţinute și hrănite. Apoi
s-a observat că la vitele astfel hrănite, bolile erau foarte dese, mai ales tuberculoza, fiind

351
aproape de 30–40% din totalul vitelor astfel hrănite atinse de tuberculoză și dînd un lapte
primejdios.
Boii crescuţi după sistemul de mai sus erau frumoși, bine în carne, dar aveau o capa-
citate de muncă scăzută, neputînd răbda la intemperii, nici transporta poveri mari. Afară
de aceasta, începeau să prezinte semne de degenerare, de proastă conformaţie etc. Con-
statîndu-se că aceste consecinţe sînt datorite sistemului de creștere și hrănire în grajduri cu
sfeclă și plante furajere, s-a căutat să se schimbe și în același timp să se schimbe și sistemul
de cultură, deși aceasta era foarte greu, fiind deja stabilit un anumit sistem de cultură.
Comunele au început atunci să cumpere terenuri pe care să cultive imașuri unde să
pască vitele ca să nu mai fie ţinute la grajduri. Noi, care mai avem încă imașuri, nu trebuie
să le spargem, ci să le păstrăm și unde nu ajung să le completăm din moșiile care se vor
împărţi ţăranilor. Izlazurile însă nu trebuie lăsate în paragină, cum erau lăsate pînă acum,
ci trebuie îngrijite ca să dea aceeași recoltă, ca și o întindere cultivată cu trifoi. Căci se știe
că planta păscută cu cît e mai mică, cu atît va crește mai repede. Deci o regulată repartiţie a
izlazului, lăsînd o parte să se odihnească un timp, pînă ajunge să fie dată iarăși spre păscut.
Afară de aceasta, dacă s-ar lăsa izlazul fîneaţă, n-ar putea produce atît cît ar produce
cînd ar fi păscut. De aceea izlazurile vor trebui să fie îngrijite ca și un loc cultivabil. Rîpele,
mlaștinile pe care crește o iarbă rea și unde 1/4 din întindere este acoperită cu buruieni, nu
pot fi destinate pentru izlaz. Va trebui să se împartă izlazul în 2-3 parcele; cît timp se paște
o parcelă, în celelalte două, care se odihnesc, iarba va crește și se va curăţa de ploaie. Se vor
desfiinţa drumurile și potecile care străbat imașurile, stricînd o mare parte din imaș.
Lăsînd izlazul ca pînă acum, el va fi numai o paragină. Îngrijit, cum v-am vorbit pînă
acum, el va aduce tot atîta folos ca și o suprafaţă cultivată. Prin urmare, va trebui, hotărînd
izlazul, să se desemneze și o autoritate care să vegheze la buna sa îngrijire. Dacă un izlaz,
cu timpul se strică, se va face un izlaz nou. Jumătate din izlaz se va semăna, apoi se va lăsa
ţelină, ca să crească atît plantele semănate, cît și cele lăsate de la Dumnezeu”.
Dep. Grosman propune ca imașurile să se dea sau după familie, sau un procent oarecare
din toată întinderea pămîntului.
Dl Ionescu-Șișești se învoiește cu această propunere.
Dep. Stavriev întreabă dacă pămîntul pentru imașuri se lasă din fondul statului sau
din loturi.
Dl Ionescu-Șișești: – Imașurile se lasă afară de lot.
Dep. Nikitiuk întreabă dacă nu vor fi socotite prea mule vite în imaș și crede că ar fi mai
bine ca obștea satului să hotărască anual care ar fi întinderea imașului.
Dl Ionescu-Șișești: – Izlazul, dacă va fi îngrijit, va ajunge, chiar dacă va primi un număr
mai mare de vite. Nu e bună însă revizia anuală, pe care o propune dl Nikitiuk, căci ar
aduce neorînduieli.
Dep. Bivol: – Cred că ar fi bine să se hotărască ca imașurile să fie lîngă sat, alcătuite din
pămînt bun, nu sterp, iar nu din moșie, care poate sînt la distanţe mari de sat. La rigoare,
să se ia din loturile ţăranilor și să li se dea în altă parte sau din fondul statului2 .
Dl Ionescu-Șișești: – Sînt de acord cu părerile dlui Bivol.
Dep. Cocîrlă: – Cred că nu se poate zice că izlazul să intre în lot, căci cînd se va forma
izlaz pentru răzeși din pămînturile lor, de unde are să se completeze pămînturile lor? Mai
bine să se aibă în vedere numărul de vite care au să pască, și cunoscîndu-se numărul lor, se
va ști cîtă întindere are izlazul.
Dep. Năstase: – Pe izlaz nu se vor putea admite decît 3 vite de fiecare gospodar, vitele
sînt un element schimbător și nu putem lua drept bază pentru întinderea imașului numărul
vitelor.
Dl Ionescu-Sișești: – Cred că e prea puţin numărul de vite propus de dl Năstase, și
propune să fie admis cîte 5 vite de fiecare gospodar, socotind 5 vite la o desetină de pămînt.

352
 Dep. Năstase: – În propunerea ce am făcut eu am în vedere pe gospodarii cu cîte
15-20 des. de pămînt, care își pot paște parte din vitele lor pe locurile lor. Trei vite e minim,
pentru cel mai nevoiaș gospodar3.
Dep. Stavriev: – Aș fi de părere ca la formarea izlazurilor să nu se lase întîi izlazul și
apoi să se formeze loturile, căci atunci acestea ar putea să fie mai jos de 5 ha; ci să se înglo-
beze tot pămîntul, atît cel răzeșesc, cît și cel de împroprietărire, apoi să se scadă izlazul, în
urmă să se facă loturile, dîndu-se celui ce nu primește lot partea lui de răzeșie, minus par-
tea lui în izlaz4. Minimul de 6 vite este prea redus, iar dacă luăm ca normă numărul vitelor,
atunci ar trebui să se socotească pînă la 4 des. de imaș de gospodar, fiecare putînd să aibă
2 perechi de vite5, o vacă, 20 de oi etc.
Dl Ionescu-Șișești: – Eu cred că la un izlaz bun pot intra 5 vite la o desetină, așa că s-ar
putea admite numărul acesta de vite de gospodar în izlaz; dacă însă e pămînt bun, se vor
putea socoti în izlaz și cîte 2 des. de gospodar. Răzeșilor li se va pune întrebarea dacă con-
vin să cedeze din pămînturile lor pentru formarea izlazului. În caz afirmativ, se va proceda
la comasarea terenurilor6.
Președintele Crihan: – Desfiinţîndu-se marea proprietate, izlazurile care erau pe fie-
care moșie, pe care satele lui își pășteau vitele, trebuie păstrate; deci trebuie hotărît ca
niciun izlaz existent să nu fie stricat. Nu găsesc nimerită forma suprafeţei izlazului după
numărul vitelor, cea mai potrivită normă ar fi pe gospodării, luîndu-se teren pentru for-
marea izlazului din cîtimea stabilită pentru lotul de împroprietărire. Cei ce au mai mult de
5 des. vor da din pămîntul lor propriu7.
Dep. Tudose susţine ca să se dea cîte 1 și 1/2 des. obligatoriu pentru izlaz, mai puţin
nu se poate, căci mai mare e nevoia de izlaz decît de pămînt de arătură. Avînd izlaz și vite
bune, poţi să faci o bună agricultură, de aceea ţăranii plătesc uneori mai scump izlazul
decît pămîntul de arătură, pe care îl iau de la proprietari.
Dep. Ciorescu: – Eu sînt de părere ca să nu se fixeze obligatoriu întinderea imașului,
ci să se dea pămîntul de împroprietărire cuvenit satului și el singur să-și lase imaș după
nevoile sale.
Dep. Ignatiuc: – Sînt de aceeași părere ca dep. Ciorescu. Într-adevăr, sînt sate care au
pămînt puţin, fiind mai mult vii și livezi, pe aceștia nu-i putem obliga să-și facă izlaz în
locul viilor și livezilor8.
Dep. Budișteanu: – Nu-mi par întemeiate părerile dlor Ciorescu și Ignatiuc. Eu pe
unde am fost, lumea spunea că are deocamdată pămînt de arătură, dar se plîngeau că n-are
izlaz și că nu pot din cauza aceasta să ţină vite; sînt de părere să se lase cîte 1 și 1/2 des. de
fiecare gospodar pentru izlaz.
Dep. Galiţchi: – Eu cred că dacă am admis principiul comasării, prin aceasta vom
obliga și pe acei ce au pămînt mult ca să dea pămînt pentru izlaz. În izlaz să nu aibă drept
toată lumea obștii, ci numai cei care au primit lot, și care au dat din lot pentru formarea
izlazului. Izlazul să fie socotit cîte o desetină de fiecare gospodar, avînd fiecare cîte 3-4 vite.
Dep. Minciună: – În locurile răzeșești, oamenii regretă că și-au stricat imașurile. De
restabilit imașul e greu, căci răzeșul cu greu se desface de bucata lui de pămînt. De aceea nu
putem hotărî ca fiecare sat să fie obligat să aibă izlaz, ci numai acela la care se dă pămînt.
Am hotărît, ce e drept, comasarea, dar numai acolo unde majoritatea obștei se învoiește
să-și dea pămîntul la hurtă, comasîndu-se. Cît privește norma de urmat în privinţa izla-
zului, sînt de părere ca mărimea lui să se hotărască după numărul familiilor, întîi se va
despărţi izlazul și apoi se vor face loturi9.
Dep. Buzdugan: – Trebuie să hotărîm, mai întîi, principiul dacă trebuie sau nu ţăra-
nului izlaz. Răspunsul cred că e afirmativ. Chestiunea dacă izlazurile trebuie alcătuite din
lot sau afară din lot este de discutat. Aproape jumătate din satele Basarabiei au izlazuri,
așa că chestiunea se complică. Eu aș propune ca să se limiteze la 6 vite, numărul vitelor ce
poate să aibă un gospodar în izlaz. Așa că va trebui lăsat cel puţin 1 și 1/2 des. de fiecare

353
gospodar pentru formarea izlazului. Cel ce va avea mai multe vite, va plăti satului pentru
prisosul vitelor.
Se pune apoi la vot principiile: „Fiecare sat care nu are izlaz pentru vite sau are prea
puţin, își va completa izlazul cu ocazia împroprietăririi”, care se votează cu 21 de voturi
pentru și o abţinere.
„Izlazul rămîne proprietatea satului sau a comunei. Acolo unde se va face comasare,
obștea satului va fi datoare să lase pentru izlaz o întindere determinată și din pămîntul
pe care îl stăpînește, în afară de cel care îl va împărţi locuitorilor, din fondul de pămînt al
statului”, care se votează cu majoritatea voturilor și o abţinere.
„Întinderea izlazului nu va trece de 20% din pământul care se va împărţi locuitorilor,
din fondul de pămînt al statului și cel care locuitorii îl stăpînesc deja”, care se votează cu
14 voturi pentru, 2 contra și 5 abţineri.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 și 20 de minute seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 În textul original se vorbește, greșit, despre trei categorii de imașuri.

2 Imașul trebuind să fie compact, nu putea fi constituit din loturile unui mare număr de țărani,
pămînturile cărora erau împrăștiate. În plus, această propunere nu putea fi acceptabilă și din alte
motive. Alta era situația dacă se dădea din fondul statului, acolo unde existau astfel de posibilități.
3 Evaluările lui Năstase nu puteau fi reale. Întîi, că imașul era și pentru cei săraci, nu doar pentru
gospodăriile cu 15-20 de desetine, apoi săracii arareori aveau cîte trei vite mari (boi, vaci, cai).
4 Propunerea ca izlazul să se formeze înainte de repartizarea loturilor era cea mai potrivită, indife-
rent că atingea sau nu chestiunea mărimii lotului de împroprietărire.
5 Este vizată, se vede, o pereche de boi și una de cai.
6 Sarcină greu de realizat, cum am mai spus, întrucît nu era posibilă fără schimbul de terenuri între
proprietari, operație extrem de anevoioasă.
7 Această propunere era destul de rezonabilă, întrucît era foarte posibil ca în momentul împroprie-
tăririi mulți țărani să nu aibă vite deloc sau să aibă foarte puține.
8 Părerea ultimilor doi vorbitori pare judicioasă, dar era riscant a lăsa chestiunea formării imașului la
buna voie a sătenilor, deoarece aceasta ar fi dus la mari conflicte între ei.
9 Vezi și nota 4.

354
 PROCESUL-VER BAL NR. 53
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 18 septembrie 1918

Şedinţa se deschide seara sub preşedinţia dlui Crihan, vicepreşedinte al Comisiei

Agrare.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra raportului dlui Grosman despre dreptul de emfi-
teoză asupra moşiilor mănăstireşti, ale statului şi vetrelor oraşelor1.

Președintele citește punctul întîi din raportul dlui Grosman.

Se votează cu unanimitate de voturi următoarele puncte:
1. Articolele pentru regularea raporturilor agrare avînd legătură cu proprietatea emba-
ticară, de pe pămînturile mănăstirești ale așezămintelor mănăstirești din străinătate și ale
statului (foste):
a) La înglobarea în fondul de pămînt al statului, pămînturile mănăstirești ale așeză-
mintelor mănăstirești din străinătate și ale statului nu se expropriază 2;
b) Proprietăţile embaticare ce se află pe dînsele ale diferitor persoane (fizice și juridice);
c) Proprietăţile bazate pe dreptul arendei ereditare (cu termen îndelungat) în caz dacă
aceste proprietăţi sînt arendate pentru construcţia acareturilor, facerea viilor și grădinilor
de pomi sau de legume, precum și atunci cînd aceste terenuri sînt în folosinţa unor arenda-
tori, care au îndeplinit condiţiile arendei ereditare (cu termen îndelungat).
2. Pentru regularea numitelor raporturi agrare, se constituie o comisiune specială cu
numele de Comisiune pentru lichidarea proprietăţilor embaticare și arendelor ereditare.
3. Pe baza declaraţiilor (cererilor) făcute din partea persoanelor interesate, comisiunea
deleagă cîte un membru al său pentru a cerceta și stabili în fiecare caz prezenţa embaticu-
lui („emfiteozei”) sau a arendei ereditare, pe baza actelor scrise, cercetării la faţa locului și
interogării martorilor, după regulile Codului civil.
Rezultatele cercetării se înaintează comisiunii care fie că confirmă prezenţa embaticu-
lui sau a arendei ereditare, fie că respinge declaraţiile făcute în acest sens. Afară de aceasta,
comisia mai cercetează toate cazurile de embatic și arendă ereditară.
Se pune la vot punctul al 4-lea din raport în care se zice că cei nemulţumiţi cu hotărîrea
subcomisiei se pot plînge asupra acestei hotărîri la Tribunalul regional (okrujnoi sud).
Dep. Minciună nu crede că ar fi bine ca apelurile în contra hotărîrilor subcomisiei să se
dea la tribunal, deoarece aceasta ar fi un prilej și pentru mulţi nemulţumiţi ca să se plîngă
contra hotărîrilor ce le-ar lua în viitor oricare așezămînt pentru îndeplinirea legii agrare.
Lucrul acesta, pe lîngă că ar pune de multe ori în încurcătură înșiși pe judecători, care
în multe cazuri ar fi siliţi să judece trebile după legile vechi, nepotrivite cu ideile noi ale
reformei, dar ar împiedica încă foarte mult chiar însăși realizarea reformei, care ar atîrna
astfel de judecată. Procesele vor fi foarte multe, așa că așezămîntul împlinitor ar fi legat de
mîini și de picioare. Nu e o închipuire, căci practica a arătat în zilele reformei lui Stolîpin
că aplicarea acestei reforme nu se poate supune judecăţii, așa că în Rusia toate procesele
cu reforma agrară erau supuse spre judecarea organelor împlinitoare, care astfel aveau și
funcţia judecătorească. Chiar judecăţile începute la tribunal, ele se întrerupeau și se trimi-
teau la Comisia împlinitoare îndată ce se începuseră lucrările reformei agrare3. Domnia Sa
propune ca și acum judecăţile care sînt în legătură cu reforma agrară să fie supuse numai
comisiilor împlinitoare de jos pînă sus, mai ales că pe lîngă aceste comisii s-ar putea înfi-
inţa și o direcţie juridică cu cei mai buni juriști. Ultima instanţă unde ar putea fi aduse

355
plîngerile în contra hotărîrilor subcomisiilor trebuie să fie Comisia generală pentru pune-
rea în practică a legii agrare, care comisie se va afla în Chișinău.
Dl Grosman răspunde că el, ca cetăţean, are mai multă încredere în judecătorie decît în
oricare altă instituţiune care poate să fie sub influenţa vreunui partid politic. Judecătoria
nu știe de partide politice. În alte ţări, tot ce e lucru de judecată e supus numai tribunalu-
lui, și cetăţenii au voie să ceară tribunalului ca să strice chiar legile rele4.
Dep. Nikitiuk spune că și în organul care va îndeplini legea agrară pot fi oameni care să
cunoască legile. Deci nu trebuie să fie nicio teamă că se va face strîmbătate.
Dep. Bivol se opune ca tribunalul să fie instanţa de apel contra hotărîrilor Comisiei
principale, căci atunci mai toate afacerile vor întîrzia la tribunal, s-ar putea ca Comisia
principală să termine definitiv afacerea ca să nu se îngreuneze prin forme numeroase rea-
lizarea chestiunii agrare.
Dep. Buzdugan susţine propunerea dep. Minciună din același punct de vedere că tribu-
nalul va judeca lucrările după legile vechi civile.
Se pune la vot punctul 4 în următoarea redacţie:
4. Asupra hotărîrilor Comisiei se poate face apelul la tribunal în termen de o lună de
zile, după ce hotărîrea este adusă la cunoștinţa persoanei interesate.
Se primește unanim punctul 5 din raport.
5. Hotărîrea tribunalului este definitivă.
Dep. Budiștean (vorba-i despre p. 6) constată că [după] proiectul acestui paragraf, se
pot dobîndi pămînturile ţinute cu embatic, de embaticare dacă obţine voia Comisiei. Și
atunci întreabă pe raportor, o asemenea dobîndire e permisă? Așa că cel ce a luat cu emba-
tic 30 de desetine va putea pe urmă să le dobîndească de la Comisie în întregime sau cum-
părîndu-le?
Dep. Grosman: – Trebuie să-l răscumpere. Pămîntul stăpînit după dreptul de emfite-
oză nu e altceva decît un drept de proprietate și cînd întinderea lui e mai mare decît un lot
de împroprietărire, proprietarii acestui pămînt trebuie priviţi ca proprietari mari și supuși
tuturor legilor care îi privesc pe acești proprietari.
Dep. Caraiman îi socoate pe cei care stăpînesc pămînt după dreptul de emfiteoză ca
arendași și, prin urmare, dacă li se dă voie lor să cumpere tot pămîntul pe care îl arendează,
atunci ar trebui dată această voie și la toţi ceilalţi arendași.
Dep. Bivol adaugă la cele spuse de dep. Caraiman că dacă lumea ar lua cunoștinţă că cei
care stăpînesc pămîntul în puterea dreptului de emfiteoză rămîn stăpîni pe acel pămînt,
atunci mulţi ar căuta să-și procure acum chiar pămînt în puterea acestui drept. Să nu li se
lase decît un lot de împroprietărire.
Dep. Ciorescu spune că mulţi stăpînesc în baza dreptului de emfiteoză de la mănăstiri
bunuri întregi, nu de vii și acareturi, ci de pămînt lucrător. Dacă li s-ar lăsa la toţi pămîntul
cît îl stăpînesc, atunci nu ar mai rămîne nici de dat la ţărani.
Se pune la vot punctul 6 în următoarea redacţie:
6. Proprietarul embaticar sau arendașul ereditar, după stabilirea prezenţei embaticului
sau arendei ereditare, va înainta Comisiei pentru lichidarea embaticului și arendei eredi-
tare o cerere, în care își va exprima dorinţa de a răscumpăra pămîntul care îl posedă, fie în
rate, fie dintr-o dată.
Se pun la vot următoarele puncte în următoarea redacţie:
7. Pe baza acestei cereri, Comisia va stabili, după o schemă specială elaborată în acest
scop, preţul de răscumpărare și-l va comunica persoanei interesate.
8. Dacă la declaraţia făcută de persoana interesată sau în numele său nimeni nu-și va
arăta nemulţumirea faţă de aceasta, atunci Comisia îi va elibera, după ce va prezenta chi-
tanţa de încasare a preţului de răscumpărare, un certificat de embatic sau arendă ereditară.
9. În caz de nemulţumire, persoana interesată are dreptul de a apela conform art. 4.

356
 10. Pentru transformarea certificatului de răscumpărare într-un act de proprietate,
(certificatul) va fi înaintat notarului inferior spre a fi trecut la registrele notariale de imo-
bile și apoi notarului superior, spre a fi întărit și înscris în registrul actelor de proprietate,
căpătînd, astfel, valoarea unui act de proprietate.
11. Dacă răscumpărarea se face în rate, atunci persoana interesată, după ce va înainta
chitanţele pentru plată la termen în trei rate, va primi un certificat provizoriu de embatic
sau arendă ereditară.
12. După ce va plăti toate ratele, proprietarul embaticar sau arendașul va căpăta un
certificat conform cu art. 8, 9 și 10.
13. Certificatul provizoriu poate fi, cu permisiunea Comisiunii pentru lichidarea
embaticurilor și arendelor ereditare, date altor persoane.
14. Proprietarii embaticari sau arendatorii ereditari, în caz dacă au dreptul de a fi
împroprietăriţi din fondul de pămînt al statului, vor căpăta pămînt numai după cerceta-
rea arătată în art. 3.
15. Proprietăţile embaticare se vor socoti în loturi de împroprietărire5.
16. Arendele ereditare se vor socoti în loturi de împroprietărire numai în cazurile cînd
vor fi înaintate cereri conform art. 6 și vor fi eliberate certificate conform art. 8.
După stabilirea lotului de împroprietărire pentru arendatorul ereditar, cererea con-
form art. 6 nu se mai admite și certificatul provizoriu din art. 8 nu se mai eliberează.
Președintele: – Raportorul ne-a lămurit că emfiteotul e un adevărat proprietar, avînd
o folosinţă veșnică, dînd o dare proprietarului. Pămîntul emfiteoţilor fiind al lor și fiind
priviţi ca proprietari, li se va aplica norma proprietarilor, reducîndu-se dacă au mai mult de
50 de desetine, afară de vie. În acest sens trebuie înţeles art. 17.
Dep. Ghaliţchi propune ca acelora care stăpînesc pămînt după dreptul de emfiteoză să
li se lase numai lotul de împroprietărire.
Președintele lămurește că cei care stăpînesc cu dreptul de emfiteoză sînt proprietari și
deci dacă li s-ar lua pămîntul, atunci ar trebui să li se facă la fel cu toţi proprietarii.
Dep. Lunev întreabă dacă acei care stăpînesc pămînt în puterea dreptului de emfiteoză
sînt proprietari, de ce atunci în unele cazuri acest pămînt poate să le fie luat proprietarilor
adevăraţi? Al doilea, de ce proprietarul moșiei poate să-și vîndă moșia sa, fără ca să ţină
seama sau măcar să întrebe pe acei care stăpînesc pămînt pe moșia lui în puterea dreptu-
lui de emfiteoză, pe cînd aceștia nu pot face nicio schimbare în stăpînirea lor, fără ca să
întrebe pe proprietar?
Dep. Grosman: – Pămîntul stăpînit în puterea dreptului de emfiteoză poate fi luat
de la stăpînul lui numai dacă nu s-a plătit dijma timp de cîţiva ani. Dar tot așa și moșiile
proprietărești pot fi vîndute la mezat dacă proprietarul nu-și plătește dările lui. Proprie-
tarul, cînd își vinde moșia, nu întreabă pe cei care stăpînesc pămînt cu drept de emfiteoză
pe moșia lui, dar cel care cumpără nu poate să nu ţină seamă de acești stăpîni, iar aceștia
o cumpără așa cum este, adică stăpînirea cu drept de emfiteoză e luată în seamă și nu are
voie să o strice.
Se pune la vot punctul 17 în următoarea redacţie:
17. Proprietăţile embaticare sînt socotite în normele de pămînt ce nu se expropriază
numai în caz cînd ele nu cad sub prevederea art. ... (vii, livezi, pepiniere).
În locul § 18 din raport, în care se zice că: „În același caz se socot și arendările cu ter-
men îndelungat dacă sînt îndeplinite condiţiunile prevăzute de art. 16. După stabilirea
normei de pămînt ce se lasă proprietarului, cereri după art. [6] nu se mai admit”.
Se pun la vot punctele 18 și 19 în următoarea redacţie:
18. În același caz se socot și arendele ereditare, dacă sînt îndeplinite condiţiile prevă-
zute de art. 16. După stabilirea normei de pămînt ce se lasă proprietarului, cereri după
art. [6] nu se mai admit.

357
 19. În caz dacă lipsesc cererile prevăzute de art. 6, raporturile dintre proprietari și
embaticari sau arendatori ereditari rămîn cele de mai înainte, cu deosebire numai în ceea
ce privește plata care se va face conform cercetării făcute pe baza art. 3.
La 8 ceasuri și 27 de minute ședinţa se suspendă.

După pauză, dep. Grosman face raport despre orașele și tîrgușoarele clădite pe
pămînt proprietăresc, arată că relaţiile intre locuitorii acestor orașe și tîrgușoare și pro-
prietarii lor în Basarabia s-au creat pe 3 baze: 1) pe baza hrisoavelor domnilor Moldovei,
date locuitorilor; 2) pe baza învoielilor slobode ale orășenilor cu proprietarii și 3) pe
baza obiceiurilor.
Însă mai tîrziu, din pricină că între locuitorii orașelor și tîrgușoarelor și proprietarii
pămîntului lor se nășteau adeseori neînţelegeri și sfadă de la dajdiile pe care proprietarii
le aruncau pe locuitori, stăpînirea rusească, la 24 ianuarie 1844, a slobozit o lege prin care
se regulau relaţiile dintre proprietar și locuitori, cînd nu erau între dînșii învoieli scrise.
După această lege, proprietarii orașelor și tîrgușoarelor aveau voie să ia 1/10 din roada
viilor și livezilor de la 15 pînă la 50 cop. de casă și alte clădiri, după întinderea de pămînt
din faţa casei și după cum era de scump pămîntul; apoi mai luau vamă de pe vitele care se
vindeau în tîrg și pentru cîntar.
În sfîrșit, proprietarii mai aveau încă voie să ia acciz pe vin și rachiu, care drept a fost
răscumpărat totuși de stăpînire cînd a introdus monopolul pe alcool.
Raportorul arată mai departe tot răul care decurge din această stare de lucruri, cînd
proprietarul orașelor și al tîrgușoarelor e în felul lui un domn sau despot care poate să pună
dajdii tot mai grele pe locuitori în folosul lui și propune ca pămînturile proprietărești de
sub orașe și tîrgușoare să fie răscumpărate de stat pentru a fi vîndute locuitorilor.
Din cauză că punctele răscumpărării pămîntului orășenesc nu erau îndeajuns lămurite
și complete, Comisia amînă discutarea acestui raport pentru una dintre ședinţele viitoare.
Comisia apoi hotărăște, după propunerea secretarului Năstase, să sloboadă zece mii de
lei pentru tipărirea anteproiectului legii agrare6, prelucrarea lui etc.
Seara la 9 ceasuri și 46 de minute ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 În discuțiile anterioare asupra acestui subiect nu se întîlnește chestiunea vetrelor orășenești.

2 Din cauza redactării greșite, toate punctele a), b) și c), luate împreună, nu au niciun sens. Judecînd
după discuțiile ulterioare, conținutul corect al punctului a) trebuie să fie următorul: „La îngloba-
rea în fondul de pămînt al statului a pămînturilor mănăstirești, ale așezămintelor mănăstirești din
străinătate și ale statului, acestea nu se expropriază”. După aceasta urmează enumerarea categoriilor
embaticare din punctele b) și c). Dar chiar și în asemenea caz, punctul a) rămîne confuz, deoarece
nu lămurește ce înseamnă „a îngloba în fondul de pămînt al statului”… „pămînturi ale statului”, de
vreme ce prin o astfel de „înglobare”, statutul acestor bunuri rămîne neschimbat: au fost ale statului
și așa au rămas.
3 Minciună avea dreptate, și realizarea ulterioară a reformei avea să confirme temerile și observațiile
sale.

358
4 Nu era deloc lipsită de temeiuri serioase nici părerea lui Grosman, tocmai de aceea Comisia a adop-
tat punctul său de vedere.
5 Acest articol și următorul (16) par a fi în disonanță cu articolele anterioare și cu următoarele.
Articolele anterioare, și în special art. 6 și 8, stabilesc că embaticarul are dreptul să intre în posesia
întregului pămînt pe care îl deține de facto (în baza dreptului de emfiteoză), în timp ce art. 15 și
16 admit posibilitatea ca embaticarii să fie împroprietăriți cu cîte un lot obișnuit (evident, atunci
cînd doresc). Confuzia se accentuează atunci cînd se spune (în art. 15) că lotul poate fi obținut
doar dacă solicitantul (emfiteotul) depune o cerere stipulată în art. 6, în care însă nu e vorba de
lot de împroprietărire, ci de tot pămîntul stăpînit realmente de către emfiteot. În plus, cele două
alineate din art. 16 par a se exclude reciproc. Art. 15 și 16 ar putea fi în acord cu celelalte prevederi
doar în cazul în care pămînturile arendate, rămase în posesia arendașilor, ar fi fost socotite ca
loturi de împroprietărire, ceea ce pare să rezulte din art. 18 și 19, fără să fie o siguranță totuși că
anume așa era.
6 E vorba, se vede, de un material de lucru de pînă la elaborarea proiectului propriu-zis, material care
trebuia să cuprindă, probabil, toate propunerile adoptate, împreună cu deciziile care urmau să fie
luate. Din păcate, acest material, care se vede că a fost tipărit, nu se cunoaște.

359
 PROCESUL-VER BAL NR. 54
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 21 septembrie 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 6 și 30 de minute sub preşedinţia dlui Crihan, vice-

preşedintele Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei1:
Expunerea de motive a dlui prof. Murgoci asupra organizării aşezămîntului
special însărcinat cu aplicarea reformei agrare, numit în proiectul dlui Filipescu
„Casa Noastră” 2.

Dl prof. Murgoci arată că așezămîntul care va priveghea la înfăptuirea reformei agrare

din Basarabia va trebui să fie statornic și independent, neinfluenţat nici de Guvernul
Central și nici de directorate. Va trebui nu numai să îndrumeze împărţirea pămîntului la
ţărani, dar să și organizeze agricultura3, în așa chip ca scăderea de producţiune ce va urma
în Basarabia după rezolvarea chestiunii agrare să fie cît mai redusă, învăţînd pe ţărani să
facă o bună agricultură și să dea o producţie din ce în ce mai ridicată.
Acestui așezămînt unii ar vroi să-i dea numele de „Banca Țărănească”, dar s-ar con-
funda cu „Krestianski Bank”, care era o bancă de speculă, pe cînd așezămîntul nostru nu
va urmări niciun cîștig. Alţii ar vroi să-i dea numele de „Casa Ţărănească”, alţii – „Casa
Rurală”. Eu aș propune să-i zicem cum se prevede în proiectul dlui Filipescu, la care am
lucrat împreună, „Casa Noastră”, căci reforma noastră agrară, atingînd unanimitatea
populaţiei din Basarabia, care e ţărănimea, și așezămîntul care va priveghea realizarea
reformei este numai al ţăranilor.
Activitatea Casei Noastre va fi mare și cu grea răspundere, nepermiţînd niciun ames-
tec al vreunei autorităţi în lucrările ei, de aceea s-a trecut în proiect că va fi un așezămînt
autonom, cu putere intensă, fiind persoană juridică și fiind supusă numai controlului ce i
l-ar face în gestiunea sa bănească Directoratul controlului.
Conducerea acestui așezămînt va trebui să fie democratică, deoarece în compunerea
Consiliului de administraţie s-a introdus, pe lîngă delegaţii Guvernului Central, ai Direc-
toratului de agricultură și ai celui de finanţe, doi aleși din Sfatul Țării și 4 aleși de repre-
zentanţii zemstvelor volostelor, din care cel puţin un mare proprietar.
Casa Noastră va pregăti și va conduce lucrările de expropriere. Pentru aceasta, fiecare
proprietar va fi dator să-și dea numele, ce moșie are, cîtă întindere, ce producţie și cîtă
datorie are moșia. Lucrările acestea, centralizate în birouri, vor da aproximativ cantitatea
pămîntului disponibil. O comisie de expropriere pe judeţe va controla la faţa locului veri-
dicitatea acestor date, întinderea, calitatea pămîntului, va fixa preţul după anumite norme
care se vor arăta la timp.
Pămîntul luat constituie fondul rural; se vor scoate pămînturile rele, se va proceda la
îmbunătăţirea anumitor terenuri prin întărirea lor, prin crearea de canale de irigaţie sau de
scurgere, prin facere de fîntîni, trasări de drumuri etc.4 Fondul rural pînă la împărţire va fi
arendat ţăranilor, pînă va fi împărţit, administrîndu-se prin Casa Noastră.
În urmă, Casa Noastră va scoate pămînturile care urmează a fi date bisericilor, școlilor,
institutelor sale, apoi terenurile supuse comasării, colonizării, îmbunătăţirii etc. În sfîrșit,
se va îngriji de agricultorii care nu au unelte, precum și de îndrumarea lor, ca să se îmbună-
tăţească cultura și să se sporească producţiunea.
Tot Casa Noastră va plăti despăgubirile marilor proprietari. Aceștia vor primi obligaţi-
uni emise de Casa Noastră și garantate de stat, care le va aduce un venit, iar după 10 ani va

360
începe să le amortizeze și capitalul. În acest interval, statul prin Casa Noastră va încasa de
la ţărani cu încetul banii pămîntului și o dobîndă oarecare pentru prelungirea termenului
de plată. Nu statul, ci Casa Noastră va emite obligaţiunile ca să nu se amestece în venitu-
rile statului și poate să întrebuinţeze la alte destinaţiuni în momente de lipsă încasările
făcute în contul pămîntului.
Vor funcţiona în Casa Noastră 3 direcţiuni: de expropriere, de organizare provizorie a
pămîntului și de împroprietărire.
De la comisiile de expropriere pe judeţe, nemulţumirile proprietarilor și ţăranilor în
privinţa fixării preţurilor, măsurării pămîntului etc. vor merge la Comisia centrală de
expropriere, alcătuită din specialiști, la aceasta ne-am îndepărtat de proiectul general, care
trimitea să se judece toate nemulţumirile la Curtea de Apel5. Am voit să pun în Comisia de
expropriere centrală oameni specialiști, cunoscători în ale agriculturii6. Această comisiune
va fi ultima instanţă, judecînd după principiile legii agrare și după regulile ce se vor stabili
de Comisia Agrară.
În sfîrșit, Casa Noastră va face și cadastrarea pămîntului.
Cadastrul va fi un registru unde se va înscrie fiecare proprietar cu pămîntul lui, întin-
derea lui, șirul de proprietari care l-a deţinut, procesele care au avut loc pentru dînsul,
procesele în curs, care vor trebui terminate, ca să se treacă astfel în registru. Apoi se va trece
calitatea pămîntului, preţul lui, preţul de arendă, producţia lui și se va adăuga încă de noi
care anume producţiune crește mai bine, care e sistemul de cultură de acolo etc.
La întrebarea ce s-ar pune: de cînd se declară expropriate moșiile?, eu cred că din
momentul cînd legea agrară a fost votată de Sfatul Țării. În urma întăririi votului de
Guvernul Central, moșiile trec în fondul statului.
Va trebui, în sfîrșit, să organizăm pe ţărani în vederea împroprietăririi. La noi în ţară
s-au format pentru aceasta obștii și cooperative, care au o cheltuială mică, plătind doar un
agronom, un controlor ș.a., au ajuns să dea o producţie mai mare ca a marii proprietăţi.
De aceea și aici, la Casa Noastră, vor trebui alcătuite așezămintele care se ocupă cu chestia
agrară, ca casele de credit mărunt, cooperativele de desfacere, de asigurare a producţiei etc.,
ca să colaboreze împreună la realizarea reformei agrare7.
La întrebarea pusă de dep. Nikitiuk, dacă nu sînt puţini 9 membri în Consiliul de
administraţie, faţă de numărul subcomisiilor care vor lucra, dacă nu sînt prea puţini repre-
zentanţi ai Sfatului Țării în Consiliul de administraţie al Casei Noastre și dacă nu ar fi
mai bine ca reprezentanţii ţărănimii să fie aleși de adunările (shodurile) volostelor cu vot
universal, nu de zemstve, răspunde dl Filipescu, arătînd că Consiliul de administraţie al
Casei Noastre e deosebit de consiliile care vor funcţiona pe judeţe. Cel mult Consiliul va
putea trimite delegaţi ca să supravegheze activitatea consiliilor judeţene.
De asemenea, e deosebită și Comisia Centrală de expropriere care hotărăște în ultima
instanţă preţuirea făcută de comisiile judeţene.
Raportorul arată că nu e bine ca în Consiliul de administraţie să fie un număr prea
mare de membri, din cauza greutăţii de a se întruni cvorumul necesar spre a lua vreo deci-
zie.
În compunerea Consiliului de administraţie trebuie să intre un reprezentant al Direc-
toratului de agricultură, avînd o mare participare la realizarea reformei agrare, prin per-
sonalul agronomic, care va intra în compunerea tuturor comisiilor. Tot așa și directorul
de finanţe trebuie să aibă un reprezentant care să controleze mînuirea banilor, deoarece el
finanţează instituţiunea, iar Guvernul Central, prin reprezentantul său, să pună la curent
Consiliul de ce s-a făcut în ţară în materie agrară și să stabilească o legătură între reformele
agrare din ţară și din Basarabia.
Avînd în vedere caracterul democratic al reformei, am căutat să asigur în Consiliu pre-
ponderenţa elementului ţărănesc prin prezenţa celor 2 reprezentanţi ai Sfatului Țării și a

361
3 ţărani aleși de zemstvele volostelor. În privinţa alegerii acestora din urmă m-am bazat
pe procedura care s-a urmat în România prin legea învoielilor agricole din 19088, cînd
se alegeau comisiile care fixau preţurile regionale de arendă. În aceste delegaţiuni se ale-
geau delegaţi cîte unul, reprezentînd 15 ţărani, iar delegaţii întruniţi în capitala judeţului
alegeau pe reprezentanţii lor în Comisia judeţeană. În Basarabia, neexistînd comune, am
trecut ca alegerea delegaţilor să se facă de zemstvele volostelor.
În sfîrșit, pămîntul fiind expropriat în cea mai mare parte de la proprietari, s-a trecut în
proiect ca aceștia să-și aibă un reprezentant în Consiliul de administraţie al Casei Noastre.
Fiecare dintre organele dependente de Casa Noastră își are rolul și atribuţiunile sale
determinate. Comisia de expropriere pe judeţe, după ce s-a declarat o moșie expropriată, o
preţeluiește. Partea nemulţumită poate să se plîngă Comisiei Centrale de expropriere, de
care vom vorbi mai tîrziu.
Cînd preţuirea unei moșii s-a făcut definitiv, Casa Noastră, prin Consiliul de admi-
nistraţie, hotărăște să se emită titluri de rentă pe numele proprietarului expropriat. Tot
Consiliul de administraţie va rezolva și nemulţumirile iscate în urma lotizării, ca și cele
provenite cu ocazia colonizării, facerii de case coloniștilor etc.
Casa Noastră, cu Consiliul ei de administraţie, rămîne o comisie cu caracter adminis-
trativ, iar celelalte comisiuni, depinzînd de ea, vor avea meniri judecătorești și de arbitraj,
iar președintele Consiliului de administraţie va fi și președintele Casei Noastre.
La întrebarea dep. Buciușcan dacă n-ar fi mai bine ca însuși directorul de agricultură să
intre în compunerea Consiliului de administraţie al Casei Noastre, dl Filipescu răspunde
că directorul de agricultură va fi destul de ocupat cu atribuţiunile sale, așa că nu va putea
lua parte la lucrările Consiliului de administraţie, care va fi foarte încărcat cu lucrări.
După întrebările puse de deputaţi, se intră în discuția generală a proiectului.
Dep. Ioncu este de părere că prea se dau multe atribuţiuni Casei Noastre, cînd ea ar
trebui să aibă un scop determinat, iar celelalte atribuţiuni s-ar putea repartiza Directora-
tului de agricultură, finanţe etc. Dacă s-ar mai reduce din multele sale atribuţiuni, atunci
Casa Noastră ar putea să aibă numai o comisiune, care să rezolve toate chestiunile de toate
ordinele: administrative, judecătorești etc. De asemenea, în proiect nu ar trebui să se pre-
vadă ce rentă se va plăti marilor proprietari la titlurile ce vor primi, ci să se spună numai că
Casa Noastră va fi o instituţiune de credit și finanţare, care se va îngriji de plata banilor,
iar modalitatea plăţii o va hotărî Comisia financiară aleasă de Dvs.
Dep. Grosman întreabă dacă domnul Filipescu face raportul ca reprezentant al Direc-
toratului de agricultură sau personal.
Domnul Filipescu: – Nu, raportul e al meu personal.
Dep. Grosman: – Biroul nostru s-a cam grăbit cu raportul, deoarece Directoratul de
agricultură trebuie să vină cu un asemenea raport atunci cînd vom termina în trăsături
generale lucrările noastre. În ceea ce privește raportul de faţă, trebuie să spun că, mai întîi,
numele „Casa Noastră” sună cam sentimental și nu se potrivește cu o instituţie serioasă de
stat; dar aceasta nu are importanţă. Raportul spune că anumite lucruri trebuie făcute, dar
în ce mod, cine și cum le va face – despre aceasta raportul nu spune nimic și acesta e doar
lucrul principal.
Mai departe, prin formarea unui organ cu totul autonom se creează o stare de lucruri
prin care instituţiile de drept – vorbesc în special de Directoratul de agricultură – nu mai
duc răspunderea pentru lucrul care sînt chemaţi să-l conducă. Cît despre renta de care
vorbește art. 5, ţin să spun că, după părerea mea, ea nu va avea valoarea necesară, dacă va fi
emisă de Casa Noastră. Ea va fi solidă numai atunci, cînd va fi emisă de stat. De asemenea,
ţin să spun că nu putem reduce dreptul de casaţie la o simplă comisiune de pe lîngă Casa

362
Noastră. Instanţa superioară de casaţie a fost și va rămîne Senatul9. Închei cu propunerea
ca raportul să fie amînat și prelucrat.
Dep. Stavriev răspunde dep. Grosman că numele pe care îl va purta instituţia care va
priveghea realizarea reformei agrare nu are nicio importanţă, căci nu numele, ci principiile
pe care se întemeiază o reformă decid reușita ei. De asemenea, nu poate fi primită părerea
ca să meargă la casaţie cei nemulţumiți cu preţuirea comisiilor judeţene, căci Senatul nu
poate să se ocupe cu chestiunile mărunte ce vor decurge din reforma agrară și vor interveni
afară de aceasta și mari întîrzieri în judecarea acestor nemulţumiri. Nu are nicio impor-
tanţă faptul dacă raportul a fost făcut personal de dl Filipescu sau ca trimis al Directora-
tului de agricultură. Și dl Grosman a făcut un raport asupra emfiteozei și nu i-am spus în
ce calitate l-a făcut.
Dep. Crihan se opune la amînarea discuţiei cerute de dl Grosman și Buciușcan10, ca
să nu se tărăgăneze prea mult lucrurile, mai ales că este de faţă și autorul proiectului, care
poate să dea toate lămuririle.
Dl Filipescu: – Dl deputat Grosman ar avea aerul să afirme că dacă raportul de azi vine
de la Directorat, e bun, iar dacă vine de la mine personal, e prost11. Eu îi răspund că acest
raport l-am făcut în calitatea mea de reprezentant al Guvernului Central pe lîngă Direc-
toratul de agricultură, că azi am aceeași împuternicire de la Ministerul de Agricultură,
ca și în trecut, și că nu am mai venit pe la lucrările Comisiei, fiind foarte mult ocupat la
Directorat. Dar nu numai în această calitate, dar și solicitat de mai mulţi deputaţi, am
căutat să fac acest raport, pe care îl veţi discuta și-l veţi potrivi cu nevoile reale și principiile
reformei agrare.
Răspund dlui Ioncu că fiecare din organele Casei Noastre are atribuţiuni speciale și des-
tul de complicate ca să poată fi întrunite și date unei singure comisiuni. Afară de aceasta,
noi voim să alcătuim o singură organizaţiune, unde ţăranul să poată găsi fără pierdere de
timp și fără multă trudă și umilinţe tot ce-l interesează în legătură cu reforma agrară. S-a
făcut o tristă experienţă cu împroprietăritul în Dobrogea, cînd ţăranii băteau din ușă în
ușă, pe la toate ministerele și autorităţile ca să-și găsească dreptul lor12 .
Dep. Crihan spune că dl Filipescu a fost însărcinat de prezidiu ca să facă raportul.
Dep. Nikitiuk susţine ca raportul să nu fie amînat, ci discutat și cu mici modificări
primit, deoarece organul propus de dl Filipescu este cel mai potrivit pentru realizarea
reformei agrare. Ce-i drept, raportul nu dă amănunte, dar deocamdată nici nu e nevoie de
ele, se vor mai face raporturi în care se va arăta în mod amănunţit procedura exproprierii,
despăgubirii etc.
Președintele Crihan spune că în curînd se vor mai face încă două rapoarte: unul despre
celelalte organe și altul despre executarea lucrărilor pentru realizarea reformei agrare.
Dep. Năstase e contra amînării discuţiei raportului, putîndu-se discuta raportul pre-
zentat cu o mică schimbare în redacţia art. 5, unde să nu se vorbească de rentă, care se va
plăti marilor proprietari, chestie pe care o va stabili Comisia financiară.
Dep. Buzdugan, vorbind de compunerea Consiliului de administraţie al Casei Noas-
tre, susţine că chiar dacă reprezentanţii directoratelor și ai Guvernului Central ar fi con-
trar intereselor țărănimii, aceasta tot va avea majoritate în Consiliu. Susţine menţinerea
Comisiei Centrale de expropriere ca instanţă de apel pentru comisiile judeţene, combătînd
amestecul tribunalelor sau a Senatului13 în tranșarea chestiunilor izvorîte din preţuirea
moșiilor, așa cum s-a făcut la votarea proiectului pentru emfiteoză.
Dl prof. Murgoci arată că nu e fondată părerea dep. Grosman că proiectul depus nu
e complet și că nu a luat cunoștinţă de el. Oratorul arată că în proiectul ce-l depusese
cu 6 luni înainte, lucrat în colaborare cu dl Filipescu, se vorbea precis de organul care va
realiza reforma agrară, dar nimeni nu a voit să ia cunoștinţă de el. Azi nu se discută decît

363
condiţiile de principiu, iar în urmă vom veni cu alte rapoarte cu care să tratăm și organi-
zaţia diferitor chestiuni.
Orele fiind înaintate, ședinţa se ridică, amînîndu-se discuţia proiectului Casei Noastre
în ședinţa viitoare.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Constatăm o anumită inconsecvență în ordinea de lucru a Comisiei, astfel că destul de des chese-
tiunile aflate în discuție erau abandonate, înainte de a fi lămurite complet, pentru a fi luate în
dezbatere alte subiecte, apoi se revenea la temele părăsite.
2 Denumirea venea, se vede, de la revista cu același nume, editată de C. Filipescu din 1916.
3 Așezămîntul vizat de Murgoci nu avea căderea să se ocupe de organizarea agriculturii în ținut,
aceasta fiind prerogativa exclusivă a Ministerului Agriculturii al României. Acest așezămînt avea
sarcina specială de a realiza reforma agrară, cum de altfel rezultă clar chiar din expunerea lui Mur-
goci.
4 Realizarea acestor sarcini, mai ales într-un timp scurt, era, așa cum am mai observat, imposibilă.
5 Într-adevăr, în ședința precedentă Comisia hotărîse că litigiile legate de reformă (se pare însă că în
acel moment erau vizate doar cazurile legate de relațiile embaticare) urmau să fie judecate la Tribu-
nal.
6 Se vede că e vorba de juriști care cunoșteau problema agrară.
7 Procesul acesta anevoios avea să se arate imposibil, astfel că avea să rămînă ca o intenție frumoasă.
8 Aceasta nu era, de fapt, o lege nouă, ci o modificare și o completare a unei legi mai vechi, din 1866,
ținîndu-se cont de nemulțumirile țăranilor care au provocat răscoala din 1907.
9 Nu este clar ce senat este vizat: ca instanță de drept, cum pare că transpare din discuția ce urmează,
sau ca instituție parlamentară. După toate aparențele, Grosman folosește termenul senat, pre-
luîndu-l din limbajul și practica judiciară a Rusiei țariste, unde așa-zisul „senat diriguitor” (прави-
тельстующий сенат) avea, între alte prerogative deosebit de mari, și pe aceea de curte de casație.
De aceea e de presupus că în acest caz este vizată Curtea de Casație și Justiție a României. Vezi și
nota 4 la acest proces-verbal, precum și procesul-verbal nr. 53, nota 4.
10 În ceea ce a reținut procesul-verbal din luarea de cuvînt a lui Buciușcan nu se află vreo propunere a
deputatului în acest sens.
11 Bineînțeles că nu aceasta era esența chestiunii, ci faptul că raportul Directoratului ar fi arătat că
era vorba de poziția oficială a guvernului basarabean în această chestiune, poate diferită de cea din
raportul lui Filipescu, de aceea reacția acestuia era inadecvată și semnala, încă o dată, desensiunile
dintre experţii români și minoritarii din Comisia Agrară.
12 Evident că reacția adecvată la doleanțele țăranilor nu ținea de forma de organizare a activităților
reformei, ci de relația reală dintre autorități și țărani, care niciodată nu a fost destul de bună.
13 Vezi nota 9.

364
 PROCESUL-VER BAL NR. 55
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 23 septembrie 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 5 seara sub preşedinţia dlui Crihan, vicepreşedin-

tele Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra raportului dlui Filipescu despre aşezămîntul de
aducere la îndeplinire a legii agrare, numit Casa Noastră.

Președintele citește punctul 1 din raport.

Dep. Stavriev e de părere că ar fi mai nimerit să se numească acel așezămînt „Casa
Noastră de Pămînt”, decît Casa Noastră.
Dep. Nikitiuk și Buciușcan propun ca, în loc de Casa Noastră, acest așezămînt să fie
numit „Comitetul Central Agricol”.
Dep. Găină propune să se numească Casa Noastră.
Dep. Osoianu e de părere că mai bine s-ar numi „Casa Fondului Pămîntesc”.
Dep. Minciună arată că nu are nicio importanţă titulatura pe care o va purta noul așe-
zămînt. Găsește că cea mai nimerită denumire este aceea din proiect, Casa Noastră, avînd
un caracter de familiaritate, care ar corespunde scopului ei, de a fi oricînd la îndemîna
ţăranului.
Dep. Brinici găsește că nu e potrivită denumirea așezămîntului Casa Noastră, deoarece
ea va trebui să emită obligaţiuni, care se vor putea vinde și negocia pe piețele străine. Tre-
buie dat un nume care ar putea cuprinde toată însemnătatea acestui așezămînt.
Dep. Ratko propune ca așezămîntul care va aduce la îndeplinire legea agrară să fie
numit „Comitetul basarabean pentru darea de pămînt populaţiei muncitoare”, și al doi-
lea chiar cuvîntul „săteni” să fie înlocuit cu cuvîntul „muncitori agricoli”, deoarece au
să primească pămînt nu numai sătenii, dar și orășenii muncitori de pămînt, precum și
alţii.
Dep. Harbuz propune ca Casa Noastră să fie numită „Casa obștească de pămînt a regi-
unii Basarabiei”.
Comisia respinge toate propunerile făcute în privinţa schimbării numelui Casei Noas-
tre și, înlocuind cuvîntul „săteni” cu cuvîntul „muncitori agricoli”, votează cu unanimi-
tate de voturi, punctul 1, în următoarea redacţie a proiectului raportorului: „Pentru buna
conducere a exproprierii, pentru organizarea agriculturii, pentru trecerea la muncitori
agricoli ai pămîntului din fondul rural și, în genere, pentru aplicarea reformei agrare se
înfiinţează o instituţie specială de stat sub numele Casa Noastră”.
Președintele citește punctul al 2-lea din proiect.
Dep. Năstase e de părere că ultimele cuvinte ale punctului 2, și anume: „lucrînd con-
form principiilor și legii reformei agrare făcute de Sfatul Țării”, sînt de prisos, fiindcă se
înţelege că această instituţie va trebui să lucreze conform legilor de reformă agrară care o
creează.
Dl Filipescu: – Dacă Sfatul Țării face o singură lege pentru expropriere, pentru lotizare
și pentru instituţia care le administrează, atunci părerea dlui Năstase e întemeiată. Dar
dacă se fac legi separate pentru fiecare dintre aceste operaţiuni, atunci trebuie menţinut
alineatul de la finele punctului 2.
Dep. Ratko găsește de prisos punctul 2, deoarece Casa Noastră, ca organ al statului, nu
poate să fie altfel decît persoană morală, ca și statul din care face parte1.

365
 Dl Filipescu: – Casa Noastră nu e o instituţie propriu-zisă de stat, ci o instituţie parti-
culară, care lucrează independent de ministere și are numai raporturi de serviciu cu cele-
lalte instituţiuni2 .
Dep. Buciușcan se asociază la părerea dlui Ratko, susţinînd că punctul 2 repetă cele
cuprinse în punctul 1, unde se spune că Casa Noastră este o instituţie specială de stat,
adică implicit persoană morală.
Dl Filipescu susţine că nu e fondată opinia celor care cred că punctul 2 repetă cele
cuprinse în punctul 1 din proiect. În punctul 2 am voit să lămuresc caracterul Casei Noas-
tre. Am arătat că e persoană juridică, așa că poate să trăiască juridicește singură. S-a zis că e
autonomă ca să se știe că ea nu va depinde nici de centru și nici de directorate3.
Dep. Tudose e de părere că chestia e lămurită și că s-ar putea păși la votare.
Dep. Galiţchi e de aceeași părere.
Dep. Stavriev găsește că punctul 2 e bine alcătuit, dînd o largă autonomie Casei Noas-
tre și făcînd-o să aibă altă personalitate juridică.
Dl Georgescu-Vrancea arată că din economia întregului proiect rezultă că Casa Noas-
tră nu face parte din vreun minister sau directorat, ca să beneficieze de personalitatea juri-
dică a acestora, ci este un organ cît mai neatîrnat de orice înrîurire sau amestec al statului.
Ca atare, el trebuie să aibă personalitate juridică, ca să poată fiinţa valabil, ca să poată sta
în justiţie sau în raporturi cu alte organe ale statului. În România personalitatea juridică se
dobîndește prin votul parlamentului. Prin urmare, va trebui special votată de Sfatul Țării,
personalitatea juridică a Casei Noastre, mai ales [cînd] legea agrară va fi definitivă, după
ce va trece prin Sfatul Țării.
Se pune la vot punctul al doilea din proiect, în următoarea redacţie: „Ea va fi persoană
juridică și se va bucura de o largă autonomie, lucrînd conform principiilor și legii reformei
agrare făcută de Sfatul Țării”, care se primește cu majoritatea de voturi, abţinîndu-se trei.
Președintele citește punctul 3 din raport.
Dep. Cocîrlă întreabă din care complet al Sfatului Țării se vor alege delegaţi, care să
intre în Consiliul de administraţie al Casei Noastre.
Președintele Crihan: – Din actualul Sfat al Țării, care va vota legea agrară.
Dep. Budișteanu întreabă cine se vor trimite ca reprezentanţi ai agriculturii și ai finan-
ţelor în Consiliul de administraţie al Casei Noastre.
Dl Filipescu: – Directoratele respective din Basarabia.
Dep. Buciușcan arată că ar fi bine să prevadă anume cît timp vor sta reprezentanţii
Sfatului Țării și ai zemstvelor în Consiliul de administraţie al Casei Noastre, deoarece
aplicarea legii agrare poate să dureze 10-15 ani. Să se specifice anume cîţi proprietari pot fi
trimiși din partea zemstvelor și ar fi bine să nu fie decît un singur reprezentant. Alegerea
la zemstve să se facă cu vot universal și cine întrunește mai multe voturi. Mai bine ar fi să
nu se trimită reprezentanţi din zemstve, ci numai din Sfatul Țării.
Dl Filipescu: – Nu puteam prevede în lege toate amănuntele de aplicare a dispoziţiu-
nilor ei. Aceasta se va putea face printr-un regulament în care să se prevadă timpul cît au
să funcţioneze reprezentanţii Sfatului Țării și ai zemstvelor în Consiliul de administraţie
al Casei Noastre. Apoi acolo are să se facă vorbire cum au să fie aleși, cu ce număr de
voturi etc.
Dep. Stavriev: – Eu cred că numărul persoanelor care compun Consiliul de adminis-
traţie e prea redus, așa că nu vor fi deajuns, unii dintre membri fiind delegaţi în diferite
comisii, alţii schimbîndu-se sau lipsind; așa că s-ar putea urca numărul lor la 15 sau chiar
la 27. În acest din urmă caz ar trebui ca 20 să fie trimiși de Sfatul Țării.
Dep. Brinici propune ca Consiliul Casei Noastre să fie compus din 27 de membri,
deoarece acest Consiliu va trebui să aibă mai multe subcomisii.

366
 Dep. Năstase: – Sînt contra măsurilor de a se mări numărul membrilor Consiliului
de administraţie al Casei Noastre, ceea ce ar îngreuia și ar face să se tărăgăneze lucrările.
Susţin să se menţină numărul din proiect, cu schimbarea ca să fie numai din Sfatul Țării,
nu și din zemstve.
Dl Filipescu: – Nu mă opun ca să se mărească Consiliul Casei Noastre la 11 sau la 15
membri. Numai să știţi că cu cît numărul membrilor va fi mai mare, cu atît se va forma
mai cu greu o majoritate, prin faptul că și cvorumul membrilor care trebuie să fie prezenţi
se mărește. Că știţi cu toţii că în consiliile cu mulţi membri, fiecare se bazează pe veni-
rea celuilalt la ședinţă și lipsește. Și nici nu vă închipuiţi cîtă pagubă vor aduce amînările
Consiliului care nu va putea lucra, nefiind în număr. Ţin însă ca zemstvele să-și aibă și ele
reprezentanţi în Consiliu, indiferent cîţi, între care să fie și un mare proprietar, ca să fie și
el ascultat cînd se vor dezbate chestiuni în care sînt în joc interesele clasei lor.
Dep. Ratko spune că orice așezămînt nu e bine să fie compus din prea mulţi membri,
căci atunci fiecare caută să mute lucrul din spatele lui pe spatele altuia. Adunările lor se
prefac adeseori în discuţii nesfîrșite și treaba nu sporește. Sînt de părere că Sfatul Țării
trebuie să fie reprezentat măcar prin 5 membri, iar nu prin 2. Zemstvele greu vor putea fi
reprezentate deosebit și crede că în această privinţă Comisia ar trebui să se mărginească la
reprezentanţii Sfatului Țării care sînt totodată și reprezentanţii poporului.
Dep. Minciună spune că, deoarece Casa Noastră are să fie un organ central, membrii
Consiliului nu au să se poată împrăștia în comisii mici prin ţară, spre a aduce la îndeplinire
însuși legea agrară. Pentru acest lucru se cer specialiști: ingineri, juriști ș.a., ceea ce ar fi
greu să-i găsești între deputaţii Sfatului Țării, și pentru aceasta nu ar ajunge nici chiar toţi
deputaţii Sfatului Țării. Rămîne deci ca însuși Consiliul Casei Noastre să se îngrijească
de toţi acești specialiști. De aceea Domnia Sa socotește suficient numărul de 9 membri,
arătat de raportor, doar numai că cei 4 membri propuși să se aleagă de zemstvele de voloste
ar fi mai nimerit să se aleagă tot din Sfatul Țării, făcînd, la un loc cu cei 2 membri propuși
de raportor, 6 membri din Sfatul Țării.
Dep. Galiţchi susţine părerea dep. Minciună, dar totuși propune ca numărul membri-
lor în Consiliul Casei Noastre să fie de 11.
Președintele aduce pilda din trecutul apropiat al vieţii Directoratului basarabean și
alte organe, cînd, din cauza membrilor prea mulţi, lucrul se făcea foarte greu și adesea
se întrebuința cîteva ședinţe numai pentru discuţiuni, pînă ce se hotăra ceva. Mai ales
era greu să se adune cvorumul. Susţine părerea că numărul membrilor Casei Noastre să
fie redus, ar putea să fie chiar 7, dar Domnia Sa se învoiește și cu 9, însă nu mai mulţi.
Zemstvele de voloste să nu aleagă direct, ci numai Sfatul Țării, directoratele de finanţe și
agricultură, căci atunci nu ar trebui ţara să facă 2 legi și în Sfatul Țării, și la Casa Noastră.
Dep. Stavriev susţine părerea sa că trebuie cît mai mulţi membri și democraţi în Con-
siliul Casei Noastre, din care nu se găsesc la Guvernul Central și nu vor trimite directora-
tele. Propune că dacă numărul membrilor nu va fi de 27, apoi măcar de 15.
Dep. Osoianu propune ca 3 membri să se aleagă de la Sfatul Țării, 3 de la ţinuturi și
3 membri să-i dea directoratele și Guvernul Central. Cei de la ţinuturi vor fi și pentru
călătorii prin ţinuturi, fiecare în raionul lui.
Dl Murgoci: – Consiliul de administraţie e un birou care va da direcţia Casei Noastre.
Am pus 2 din Sfatul Țării și 4 aleși de zemstve, căci în Sfatul Țării aproape nu se găsesc
proprietari. Cel puţin, să fie un reprezentant al lor printre cei aleși, mai ales cînd se vor
convinge că reforma agrară va fi înfăptuită, așa că dacă n-au venit la discuţia ei, cel puţin să
fie de faţă la punerea ei în aplicare. Am pus 2 din Sfatul Țării, că dacă cumva la noi alegeri
s-ar întîmpla să se schimbe caracterul democratic al Sfatului Țării, să nu poată atunci avea
preponderenţă la Casa Noastră. M-aș uni cu părerea dlui Osoianu, ca să fie aleși 3, cîte
unul de la 3 judeţe și tot așa să fie și din Sfatul Țării, iar reprezentantul marilor proprietari

367
să fie delegat de Uniunea Marilor Proprietari. Mărirea numărului Consiliului nu e bună,
căci, trebuind să fie bine plătiţi, vor agrava mult bugetul statului.
Dep. Caraiman propune ca să se aleagă în Consiliul Casei Noastre 11 membri, între
care [cîte] unul din fiecare ţinut.
Comisia hotărăște ca numărul membrilor în Consiliul Casei Noastre să fie de 11, din-
tre care 8 de la Sfatul Țării, unul de la Directoratul de agricultură, unul de la Directoratul
de finanţe și unul de la Guvernul Central.
Apoi se votează cu majoritatea voturilor, unul contra și 2 abţineri, următoarele două
puncte: „Ea se va conduce de un Consiliu de administraţie, compus din 11 membri, dintre
care: unul va fi numit de Directoratul de agricultură, unul de Directoratul de finanţe,
unul de Guvernul Central și 8 de Sfatul Țării.
Casa Noastră va pregăti și conduce lucrările de expropriere și va lua în primire de la
stat tot fondul rural expropriat pentru reforma agrară. Ea va studia și se va ocupa de toate
lucrările pentru sistematizarea fondului rural (comasare, lotizare, colonizare, îmbunătăţiri
etc.) și organizarea provizorie a agricultorilor pînă la împărţirea pămîntului și împroprie-
tărirea muncitorilor agricoli”.
Se votează cu majoritatea voturilor și punctul 5 din proiect: „Prin Casa Noastră se va
face despăgubirea proprietarilor mari, pentru aceasta ea va putea emite obligaţiuni garan-
tate de stat. Tot la ea se vor aduna anuităţile și dobînzile de la răscumpărarea loturilor
ţărănești”.
La ceasurile 8 seara se face pauză.

După pauză președintele citește punctul al 6-lea din raport, care se primește cu majo-
ritate de voturi și 3 abţineri: „Casa Noastră va avea atîtea direcţii de lucru și comisii de
expropriere cît se va găsi de cuviinţă pentru buna aplicare a reformei agrare cu cele 3 părţi
principale: exproprierea, organizarea provizorie și împroprietărirea. Ea va avea și o comisie
centrală de expropriere și preţuire, care va judeca în ultima instanţă nemulţumirile ivite de
la lucrările comisiunilor judeţene”.
Președintele citește punctul al 7-lea.
Dep. Buciușcan cere lămuriri asupra cadastrării.
Dl Murgoci repetă lămuririle pe care le dăduse asupra cadastrării în ședinţa trecută.
Se primește punctul al 7-lea, cu majoritatea voturilor și 3 abţineri, în următoarea redac-
ţie: „Casa Noastră va studia prin mijloacele sale și conduce lucrările de cadastrare a propri-
etăţii rurale pentru statornicirea drepturilor de proprietate a tuturor agricultorilor, siste-
matizarea proprietăţilor (comasare, parcelare etc.) și înlesnirea desăvîrșirii unor sisteme de
agricultură potrivită diferitor regiuni ale ţării4”.
Președintele citește punctul al 8-lea.
Dep. Budișteanu întreabă în ce chip vor putea fi obligate societăţile și toate instituţiile
cu caracter rural ca să lucreze cu Casa Noastră.
Dl Murgoci: – Se vor face lucrări mai mari ca aceasta, ca exproprierea marii proprietăţi,
și nimic nu va împiedica ca acele cuprinse în acest punct să se realizeze, mai ales că se va
cere colaborarea acelor instituţii cu caracter rural, ca Casa Noastră.
Punctul 8 se primește cu majoritatea de voturi și 2 abţineri, în următoarea redacţie:
„Pentru organizarea și ajutorarea agricultorilor se vor alătura pe lîngă Casa Noastră toate
instituţiile cu caracter rural, păstrîndu-și fiecare direcţiile și conducerea lor aparte5”.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 și 30 de minute seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

368
Note

1 Lipsa documentului discutat în textul procesului-verbal sau în calitate de anexă la acesta, face ca
dezbaterile asupra acestui subiect să nu fie destul de clare.
2 Indiscutabil, Casa Noastră fusese gîndită anume ca instituție de stat.
3 Vezi nota 2.
4 Sarcina de la urmă nu a intrat în atribițiile Casei Noastre, nu avea posibilitate să o realizeze și, drept
urmare, nici nu a încercat să o facă.
5 Evident, această prevedere avea caracter pur formal, deoarece nu era cu putință a fi obligate să cola-
boreze cu Casa Noastră toate instituțiile care aveau interese în zona rurală.

369
 PROCESUL-VER BAL NR. 56
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 25 septembrie 1918

Şedinţa se deschide seara la ceasurile 5 sub preşedinţia dlui Crihan, vicepreşedinte

al Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei:
Raportul dlor Filipescu şi Murgoci despre Direcţiunea şi comisiile de expropri-
ere.

Președintele aduce la cunoștinţa adunării că în raportul dlor Filipescu și Murgoci intră

și 3 puncte care privesc direct exproprierea și care puncte pînă acum nu au fost discutate.
Dl prof. Murgoci: – În Casa Noastră vor fi mai multe direcţiuni, dintre care cea mai
importantă va fi aceea a exproprierii, care va face exproprierea marii proprietăţi și împro-
prietărirea. În primul rînd, această comisiune va avea mult de lucru, socotind întinderea
fiecărei moșii, cîtă porţiune rămîne proprietarilor etc. Toate aceste date vor fi luate de
comisiune și completate cu constatările făcute la faţa locului, încheind un memoriu de
cele constatate. Imediat ce Sfatul Țării va vota reforma agrară și legea înfiinţării Casei
Noastre, pămînturile se vor considera ca expropriate și Casa Noastră va putea trimite pe
moșie ingineri și funcţionari.
Proprietarii vor trebui să aducă la cunoștinţa Casei Noastre ce moșii au, indicînd întin-
derea lor, planurile ce le au și locul unde vor să-și oprească lotul care li se cuvine prin lege,
în termen de una lună.
Cum se face exproprierea? Pe proprietar sau pe moșie? Cînd o moșie aparţine la mai
mulţi în indiviziune, se va considera ca și cînd aparţine unuia singur, neputînd să se mai
împartă. Se va lua, ca dată în aprecierea moșiilor, data începerii războiului, deci expropri-
erea se va socoti pe proprietari.
Comisiunile judeţene vor avea mult de lucru: va fi nevoie de cel puţin cîte o săp-
tămînă de fiecare moșie, ca să se ridice planurile, așa că ele vor avea de lucru 2-3 ani. Fie-
care moșie își va avea dosarul ei și dacă nu s-a ridicat nicio contestaţie, atunci Consiliul
de administraţie va semna și întări exproprierea făcută. Dacă se vor ridica contestaţii,
atunci se va merge la Comisia Centrală. În vederea că va fi mult de lucru, s-a hotărît că
va fi cel puţin cîte o comisie de expropriere de fiecare judeţ, nelimitîndu-se numărul lor
cînd s-a votat punctul 6. Comisia va fi compusă dintr-un număr de specialiști, ca să se
poată transporta ușor și să nu coste prea scump ca întreţinere. Ea se va alcătui dintr-un
judecător, dintr-un agronom numit de Casa Noastră, un delegat al Directoratului de
agricultură, un delegat al proprietarilor și altul al ţăranilor aleși de voloste. Va mai avea
și alţi specialiști, ingineri, agronomi, agrogeologi, hidrologi, ingineri silvici ș.a., care vor
lucra sub direcţia comisiei.
La faţa locului, fiecare membru din comisiune își va împărţi lucrul după specialităţi.
Toate aceste cercetări se vor aduna într-un memoriu. Nemulţumiţii vor apela la o comisie,
numită Comisia Centrală de Expropriere. La punctul 8 am arătat din cine se compune
această comisiune. Această comisiune nu e un tribunal propriu-zis, ci o instituţiune care
judecă nemulţumirile după alte norme decît instanţele judecătorești.
Să nu vă gîndiți ca să căutaţi a vă face majoritate în această comisiune – persoanele care
o vor compune, prin situaţia lor, vor oferi o garanţie absolută de încredere. În comisiile
de expropriere pe judeţe, ca și în Comisia Centrală de Expropriere, să căutăm a introduce
reprezentanţi ai ţărănimii, care cunosc situaţia și starea lucrurilor.
Sfatul Țării are reprezentanţii săi în Consiliul de administraţie.
370
 Dep. Galiţchi: – Cîte comisii judeţene vor fi? De asemenea, memoriile comisiilor jude-
ţene vor fi trimise, imediat ce vor fi terminate, Consiliului de administraţie?
Dl Murgoci: – Neavînd specialiști de ajuns, vom avea numai cîte o comisie de expro-
priere de judeţ, deocamdată. Imediat ce memoriul unei moșii va fi gata, se va trimite Con-
siliului de administraţie, iar dacă nu sînt contestaţii, se va da decret regal de expropriere.
Dep. Minciună: – Comisia va judeca în apel și chestiunile litigioase care s-ar ridica în
legătură cu cele hotărîte de Comisia judeţeană.
Dl Filipescu: – Toate chestiunile de măsurătoare, cele relativ la calitatea pămîntului,
situaţia juridică a moșiei etc. sînt chestiuni reale, care pot fi constatate cu date precise și
definitive de specialiștii din comisie. Nu tot același lucru se întîmplă cu chestiunea preţui-
rii, căci la preţuirea moșiei intervin o serie de factori ca: preţul cu care a mai fost arendată,
densitatea populaţiei de pe acea moșie, căile de comunicaţie etc., jucînd un rol preponde-
rent elementul aprecierii.
Așa că asupra preţuirii va fi nevoie de o a 3-a instanţă, unde partea nemulţumită să
poată cere o verificare a celor fixate, cu toate că instanţa de apel, bazîndu-se în majoritatea
cazurilor pe datele care au servit primei comisiuni, nu va aduce mari modificări celor ce
dînsa a decis.
Intrîndu-se în discuţia proiectului, dep. Budișteanu opinează că în chestiunea preţuirii
ar putea să se rostească o comisie financiară, mai ales că în Comisia financiară judeţeană,
intrînd și judecătorul, care are și el pămînturi, ar putea să fie și el parţial1.
Dep. Minciună e de părere că Comisia superioară ar fi mai nimerit să judece în apel
toate nemulţumirile ce s-ar ivi în contra memoriului dresat de Comisia judeţeană, nu
numai nemulţumirile izvorîte din preţuirea pămîntului.
Președintele arată, în privinţa celor propuse de dep. Budișteanu, că Comisia financiară
de pe lîngă Comisia Agrară va da o măsură și o anumită normă, după care să se conducă
Comisia judeţeană cînd va purcede la preţuirea moșiilor. Comisia financiară nu va putea
fixa de mai înainte preţurile pămînturilor ce se vor expropria.
Dep. Buzdugan: – Neîncrederea dlui Budișteanu în Comisia judeţeană provine de
acolo că în acea comisie ţăranii nu au majoritate. Așa că aș propune din partea ţăranilor,
aleși de Congresul judeţului, plus un supleant. În caz cînd vreunul din delegaţii ţărani nu
ar fi la înălţimea cuvenită faţă de interesele ţărănimii, să fie înlocuit de supleant. Sînt de
acord cu dl Crihan ca Comisia financiară să fixeze niște norme după care să se conducă
comisiile judeţene la preţuirea pămîntului.
Dep. Ratko e de părere că elementul juridic trebuie numaidecît să intre în comisiile
de expropriere, căci altfel nu se poate. Domnia Sa arată că judecătorii chiar acum nu sînt
toţi dintre proprietari, în curînd fiind introdusă justiţia românească, judecătorii au să fie
funcţionari care trăiesc numai din leafă. Nu trebuie să se ia în seamă numai prețurile de pe
piaţă, cînd se va preţui pămîntul, că aceste prețuri sînt întotdeauna întîmplătoare.
Dep. Galiţchi susţine ca în comisiile judeţene să intre cîte un ţăran din fiecare voloste,
întreţinut de acestea. În privinţa preţurilor care se vor fixa pentru pămînt, e de părere ca
Comisia financiară să fixeze un maximum, care trebuie să fie trecut de comisiile judeţene.
Dep. Minciună crede că nu e bine să se vîre atîţia ţărani în Comisia judeţeană, căci
sînt unii mai răi ca proprietarii – cere să se menţină compunerea comisiilor așa cum e în
proiect.
Dep. Caraiman cere ca președintele Comisiunii superioare, care e cel mai înalt magis-
trat din Chișinău, să fie ales, nu numit.
Dep. Nikitiuk e de părere că proprietarii nu sînt oameni cinstiţi, deoarece dacă le-ar fi
fost dată lor în mînă reforma agrară, atunci ei o făceau foarte rău. Propune ca în comisiile
ce se proiectează să fie numaidecît ţărani.

371
 Dl Murgoci: – Astăzi nu trebuie să intrăm în discuţiunea preţului, aceasta fiind treaba
Comisiunii financiare, care va veni cu proiectele ei. După normele pe care le va da Comisia
financiară, vor fixa comisiile judeţene preţul pămîntului. Nu trebuie să fiţi mereu cu neîn-
credere, căci aţi văzut că în Consiliul de administraţie al Casei Noastre au intrat destui
democraţi și de către acest Consiliu va trebui să fie aprobat sau nu memoriul redactat de
comisiile judeţene. Nu se pot democratiza prea mult aceste comisiuni, căci atunci aţi avea
aerul să fiţi și judecători, și părţi în propria Dvs. cauză.
Dl Filipescu: – Trebuie să fiţi convinși de un lucru. Depinde numai de regimul sub
care se va înfăptui reforma agrară ca aceasta să se realizeze într-un sens democratic sau nu.
Chiar dacă toate comisiunile și consiliile ar fi compuse numai din ţărani, dar dacă regimul
nu va fi democratic, nici reforma agrară nu va fi democratică. Trebuie să aveţi toată încre-
derea în noi și să nu priviţi cu îndoială instituţiile care se vor crea și în care elementul ţără-
nesc nu va avea majoritate. Chiar dacă ţăranii aleși în comisiile judeţene vor fi de perfectă
bună-credinţă, totuși vor fi bănuiţi de sate, dacă vor fixa preţuri care nu vor fi pe placul lor.
Se pun la vot următoarele puncte:
„Exproprierea moșiilor pentru reforma agrară se consideră ca înfăptuită din momentul
votării legii reformei agrare de către Sfatul Țării și tot pămîntul trece sub administraţia
Casei Noastre”, care se primește cu unanimitate de voturi.
„Exproprierea se face pe proprietari, nu pe moșii, toate moșiile unui proprietar formînd
o proprietate. Cînd un proprietar are mai multe moșii, el are libertatea să-și aleagă moșia și
locul pentru porţiunea ce-i rămîne lui”, care se votează cu unanimitate de voturi.
Dep. Ratko spune că împărţirea moșiilor între moștenitorii proprietarului, după
legile în vigoare, e foarte grea și de aceea o moșie, deși aparţine la mai mulţi moștenitori,
de fapt o stăpînește numai unul, dînd la ceilalţi partea lor de venit. Legea rusească știe
2 feluri de împărţiri ale moșiilor: cu împărţire de bunăvoie și forţată. Însă de bunăvoie
rar se pot împărţi moștenitorii, mai ales că trăiesc departe unul de altul și nu se pot aduna
ca să încheie actele cuvenite, iar împărţirea forţată, adică prin judecată, se face cu multă
greutate și în timp de mai mulţi ani. De aceea legea rusească îi privește pe toţi moștenitorii
unei moșii ca împărţiţi, deși nu sînt, după lege. Domnia Sa arată că astăzi sînt cîte 20 de
moștenitori la cîte o moșie de 300 des. și propune ca, faţă de acești moștenitori, Comisia
să fie cu mare băgare de seamă.
Dep. Bîrcă propune ca să fie ţinute în seamă împărţelile care s-au făcut pînă la revoluţia
rusească și oprirea vînzării pămîntului, iar nu pînă la 19 iulie 19142 , căci dacă nu s-ar ţine
în seamă aceste împărţiri, s-ar face o nedreptate faţă de acești proprietari, iar dacă s-ar
hotărî ca să fie socotite ca bune toate împărţirile care se vor face între moștenitori și la
fiecare dintre ei să li se lase cîte 50 des., atunci nu ar rămîne pămînt de expropriat.
Dep. Ratko lămurește că, după lege, numai atunci poate fi împărţită între moștenitori
o moșie, cînd a răposat proprietarul. Pînă atunci, deși copiii stăpînesc pămîntul deosebit,
însă în faţa legii tot părintele se socotește stăpîn. Deci nu poate să fie vreo teamă că s-ar
face vreo înșelare, dacă s-ar recunoaște toate împărţirile făcute după lege.
Dep. Bîrcă spune că deoarece moștenitorii proprietarilor care pînă acum nu s-au ocu-
pat cu gospodăria au avut, firește, un serviciu sau altă ocupaţie, nu ar fi nevoie ca să fie
împroprietăriţi acum în paguba populaţiei care are nevoie de acest pămînt, ci mai bine să
fie lăsaţi ca ei să ia partea cuvenită din moșia lor în bani.
Se pune la vot punctul al 3-lea: „În cazul cînd o moșie aparţine mai multor inși în indi-
vizie, ea se va trata ca și cînd ar aparţine unui singur proprietar. Toate moșiile de expro-
priat se vor lua după starea lor juridică de la 1 martie 19173”, care se votează cu majoritate
de voturi și o abţinere.
Se ia în discuţie partea raportului privitoare la Direcţia și comisiile de expropriere.

372
 Dep. Buciușcan: – Eu aș fi de părere ca toate comisiunile să le organizeze Casa Noastră
și să nu le ţărmurim numărul lor prin legea agrară.
Dl Murgoci: – Nu invocăm nimic acum, ci numai completăm cele spuse în proiectul
deja votat. Nu enumerăm direcţiunile, ci arătăm numai funcţiunea sau ce ocupaţiune va
avea fiecare direcţiune. În regulamentul Casei Noastre se va vorbi mai amănunţit asupra
acestor puncte.
Dep. Nikitiuk susţine părerea că nu trebuie să mărginim dreptul de activitate al Casei
Noastre și să-i lăsăm să-și facă ea comisiuni și direcţii cîte și-o găsi de cuviinţă.
Se pune la vot punctul unu relativ la Direcţia și comisiile de expropriere:
„Pentru moșiile care se expropriază integral, exproprierea se studiază și se face din ofi-
ciul Casei Noastre și de o direcţiune anumită ce se ocupă cu exproprierea.
De asemenea, Casa Noastră, prin direcţiunile cuvenite, va determina în prealabil din
oficiu întinderea cultivabilă din celelalte moșii ce urmează a fi expropriate și va da indicaţii
și materialul necesar pentru aprecierea calităţii și prețului pămîntului etc.”, care se votează
cu unanimitate.
Punctul al 2-lea: „Toţi proprietarii atinși de expropriere sînt obligaţi să înainteze, în
termen de o lună de la votarea legii de către Sfatul Țării, Direcţiunii de expropriere a Casei
Noastre o listă de proprietatea lor totală, arătînd locul unde se află moșia, întinderea lor,
planurile și alte materiale necesare”, care se votează cu unanimitate.
Dep. Buzdugan susţine ca comisia să fie compusă din 9 persoane, dintre care 5 să fie
aleși de Congresul ţăranilor4. Asemenea, președintele să fie ales de comisie, nu numit.
Dep. Bîrcă: – Cred că va fi prea puţin cîte o comisie de fiecare judeţ, ar trebui să se
formeze cîte 2-3 comisiuni, pentru ca lucrările să meargă cît mai repede.
Dep. Buzdugan propune ca fiecare comisie de expropriere să fie compusă dintr-un jude-
cător, un reprezentant al Directoratului de agricultură, unul al Casei Noastre și un agro-
nom și, în sfîrșit, Comisia să fie completată cu ţărani din localitate.
Dep. Ratko susţine din nou părerea că orice comisie nu trebuie îngreuiată cu prea mulți
membri, căci atunci e prea puţin sîrguitoare, nemaivorbind de alte greutăţi și neajunsuri.
Dacă se va compune după proiectul raportorului, această comisie va fi destul de democra-
tică și, prin urmare, nu mai e nevoie de a mai împrospăta cu ţărani.
Președintele propune să fie numai judecătorul, ca fiind independent și om cu știinţă
practică în știinţele acestea.
Dep. Galiţchi arată că e în totul de părerea dep. Buzdugan și Bîrcă, ca să fie cel puţin
cîte 3 comisiuni de fiecare judeţ și ca președintele să fie ales. În comisie trebuie să fie numai
ţărani și numai un proprietar. Ţăranii din comisie nu trebuie să fie aleși nici de orășeni și
nici de Zemstvă, ci de Congresul judeţelor5.
Dep. Găină susţine, de asemenea, ca în Comisiunea judeţeană să fie aleși 5 ţărani. Să
nu se teamă dl Ratko că în comisie se va alege ca președinte un ţăran care nu va cunoaște
rînduiala lucrărilor. Ţăranul își cunoaște lungul nasului și va alege tot pe judecător sau pe
un specialist, care se pricepe să conducă lucrările. Susţine, de asemenea, ca ţăranii să fie
aleși de Congresul ţărănesc.
Dep. Tudose propune ca în comisie să intre și cîte un proprietar, iar reprezentanţii ţăra-
nilor să nu-i aleagă zemstvele de voloste, deoarece aceste zemstve s-au ales pe sine și ţăranii
să fie aleși de Congresul ţărănesc.
Dep. Nikitiuk propune ca fiecare comisie să fie compusă din judecător, un agronom,
un inginer, un proprietar și 2 ţărani.
l Murgoci: – În proiect nu se limitează numărul comisiilor pe judeţ, așa că pot să fie și
mai multe. Comisia va avea un centru și se va putea împărţi în subcomisii pe specialităţi,
cercetînd fiecare în parte și apoi adunînd lucrările la centru. Aceasta va fi mai ușor, dacă se
vor găsi membri mai numeroși în comisie, căci atunci 2-3 dintre ei se vor duce să cerceteze

373
situaţia în 2-3 moșii și apoi, întrunindu-se, aceștia vor comunica lucrările lor, discutînd și
luînd rezoluţiuni în completul comisiei. Nu mă opun ca să mai intre încă 3 reprezentanţi
ţărani în comisie, ca președintele ei să fie ales, iar comisia să poată lucra pe subcomisii.
Ora fiind înaintată, discuţia raportului se amînă pentru ședinţa viitoare.
Ședinţa se ridică la ceasurile 10 seara.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Adică părtinitor.
2 Greșeală în text, e vorba, desigur, de data începerii Primului Război Mondial, 29 iulie 1914.
3 Din cauza, probabil, a caracterului lapidar și incomplet al procesului-verbal, nu cunoaștem de ce se
ia ca dată cronologică 1 martie 1917. Sîntem tentați să admitem că e vorba de schimbarea de regim
în Rusia în urma revoluției antițariste.
4 Vremea congreselor țărănești trecuse de mult, așa cum se vede, între altele, și din luările de cuvînt
ale unor deputați. Vezi procesul-verbal nr. 57, cuvîntarea lui Minciună.
5 Probabil, era vorba de Congresul Ţăranilor, așa cum propuneau și deputații Buzdugan, Găină și
Tudose. De altfel, în Basarabia nici nu exista o instituție numită Congres al județelor.

374
 PROCESUL-VER BAL NR. 57
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 27 septembrie 1918

Şedinţa se deschide seara la 5 ceasuri sub preşedinţia dlui Crihan.

Rînduiala zilei:
Urmarea discuţiilor asupra raportului dlor Filipescu şi Murgoci despre Direcţia şi
comisiile de expropriere.

Președintele citește punctul 3 din raport.

Dep. Budișteanu propune ca în comisiile judeţene să intre 3 ţărani, ca membri de obște
ai comisiei, și 2 să ia parte din fiecare voloste numai cînd se vor discuta chestii privitoare
la volostea lor.
Dep. Tudose: – Sînt de părere ca delegaţii în comisii să fie aleși de Congresul ţărani-
lor, nu de voloste. A alege însă cîte 2 reprezentanţi de voloste găsesc că nu e bine, căci s-ar
încărca prea mult cheltuielile volostei.
Dep. Minciună: – Părerea dlui Tudose o găsesc nerealizabilă, nefiind nicio lege după
care să se cîrmuiască alegerea delegaţilor prin congresele ţărănești. Nu tot așa stau lucru-
rile cu zemstvele, care fiind organizate prin lege, și alegerea delegaţilor prin zemstve vor fi
cîrmuite după anumite reguli.
Dep. Buzdugan: – Sînt de părerea dep. Budișteanu ca să fie în comisiile judeţene cîte
3 delegaţi ai ţărănimii. Alegerile de congrese judeţene, cerînd mari cheltuieli, mai nimerit
ar fi să se facă pe zemstve.
Dep. Stavriev: – Susţin că mai nimerit ar fi alegerea pe judeţe decît pe zemstve. Pro-
pune ca să aleagă 5 ţărani în comisiile judeţene, pentru că dacă lipsește vreunul, să aibă
cine să-l înlocuiască.
Dep. Minciună se îndoiește că ţăranii au să se grăbească să vină la un congres la reșe-
dinţa judeţului, cînd se știe cît de greu se adună. În congrese se vor alege nu ţăranii care
să reprezinte cu adevărat ţărănimea nevoiașă, ci ţărani cu stare care să nu aibă așa interes
de cel nevoiaș. Mai degrabă să se facă alegerea lor pe voloste, dar în același timp să se arate
după care sistem să fie aleși.
Dep. Osoianu: – Eu propun ca în fiecare voloste să se formeze niște organe care să
lucreze și să pregătească materialul necesar Comisiunii judeţene. Cheltuielile care s-ar face
cu aceste organe ar fi compensaţii prin terminarea mai grabnică și mai eficace a Comisi-
unii judeţene. În privinţa alegerii reprezentanţilor ţărănimii în comisiunile judeţene, aș
propune ca chestiunea aceasta să o discutăm mai tîrziu.
Președintele: – Dl prof. Murgoci a vorbit că un nou proiect al Domniei Sale va delega în
Comisia judeţeană subcomisii care vor merge prin comune ca să strîngă materialul. Tot ce
se face însă, dacă e pentru binele țărănimii, nu trebuie să se oprească de la cheltuieli. Însă
nu trebuie să încărcăm bugetul cu prea mari cheltuieli pentru fel de fel de comisii. Propun
ca Comisia judeţeană să fie compusă din 7 membri: 3 numiţi, 3 aleși de ţărani și unul de
marii proprietari.
Dep. Brinici propune ca în fiecare ţinut să se facă mai multe subcomisii, din 3-4 feţe,
care să lucreze sub conducerea Comisiei ţinutale.
Dep. Budișteanu: – Nu ar fi rău să mai fie un organ pe voloste, care să ajute lucrările
Comisiei judeţene, dar aceasta ar îngreuna prea mult bugetul. De aceea cred că s-ar putea
primi ca în Comisia judeţeană să fie 3 aleși permanenţi din partea ţărănimii din ţinut,
plus 2 aleși pe voloste, care să nu ia parte la lucrul comisiei decît numai cînd îi va veni
rîndul volostei lor.

375
 Dep. Minciună: – S-ar putea ca Comisia judeţeană să-și împartă atribuţiile, distribu-
indu-și membrii cu strîngerea materialului și apoi întrunindu-se ca să-l aranjeze și să-l dis-
cute. Sînt și eu de părerea dlui Budișteanu, ca să fie cîte 2 aleși de voloste pe lîngă comisie
care să aibă vot consultativ, cînd comisia ajunge în acea voloste cu lucrările.
Dl Murgoci: – Cînd am făcut aceste comisiuni, ne-am gîndit la treburile pe care au să le
facă comisiile, dar nu ne-am gîndit ca nimeni, decît elementul ţărănesc, să aibă majoritatea
acolo unde și cu pregătire și anumite cunoștinţe1. Măriţi numărul aleșilor ţăranilor, dar nu
modificaţi comisiile judeţene. Membrii volostelor se vor aduna la centru și vor alege dele-
gaţi, pe cînd cu altfel de alegeri, cu vot universal, propagandă etc., s-ar pierde mult timp.
Cum astăzi avem aleșii pe voloste gata, din aceștia se vor putea delega împuterniciţi în
comisie. E drept că comisia va apela în fiecare sat la cunoștinţele și luminile gospodăriilor
cu experienţă.
Președintele: – Comisia nu va lucra pe voloste, ci pe moșii, căci ele pot să cadă pe mai
multe voloste. Nu e nevoie să trecem în lege că comisia va apela la cunoștinţele locuitorilor
de pe moșii, căci aceasta o vor face și fără să-i obligăm prin lege.
Dl Murgoci: – Adaug că Comisia judeţeană nu va lucra numai pentru exproprieri, dar
și pentru împroprietărire, ceea ce vom vedea în curînd. S-a zis că e comisie de expropriere,
dar numai fiindcă acesta este cel mai important din rolurile sale.
Dep. Caraiman cere să fie aleși 5 delegaţi din partea ţărănimii, cum a cerut și dl Buz-
dugan.
Dep. Harbuz: – Eu cred că deoarece în fiecare voloste e un comitet de pămînt2 care
lucrează cu un agronom, ar putea fi utilizat și acesta de Comisia judeţeană.
Dep. Osoianu: – Dacă nu sînteţi de prima mea părere, cel puţin admiteţi ca să treacă în
lege ca Comisia judeţeană să fie ajutată în fiecare comună de 3 săteni, cu vot consultativ. În
cel mai rău caz, creșteţi în comisie pînă la 5 numărul aleșilor ţăranilor.
Dl Filipescu: – Nu mă opun ca Comisia judeţeană să aibă 9 membri, dar va fi greu să
se obţină prezentarea regulată a tuturor, după cum va fi mai greu să iai o deciziune cu mai
mulţi decît cu mai puţini membri.
După ce se primesc schimbările la p. 3 că în comisiile judeţene trebuie să fie 5 ţărani, în
loc de unul, că președintele e ales din sînul comisiei și adaosul ca inginerul, geologul ș.a. de
pe lîngă comisie este cu vot consultativ, acest punct s-a pus la vot în următoarea redacţie:
„Lucrările de expropriere vor începe de-odată în toate judeţele, numindu-se comisiuni
de expropriere judeţene.
O comisiune judeţeană se compune din: un judecător delegat de la Casa Noastră, un
agronom numit de Directoratul de agricultură, un delegat al proprietarilor, 5 delegaţi ai
ţăranilor aleși de Congresul ţinutal din acel judeţ, care va alege și cîte un supleant. Comi-
sia își alege din sînul ei un președinte. Pe lîngă fiecare comisie se va alătura un inginer
hotarnic și un geolog și orice specialist ce se va crede de nevoie. Acești din urmă, cu vot
consultativ”.
Președintele citește punctul 8.
Dep. Caraiman și Buzdugan se opun ca să fie numit președinte al Comisiei centrale cel
mai înalt magistrat din Chișinău, cerînd ca președintele să fie ales.
Dep. Tudose e de aceeași părere cu deputaţii anteriori, cerînd, în același timp, ca în așa
comisie să fie 4 membri aleși de Sfatul Țării.
Dep. Minciună: – Comisia Centrală va fi o comisie de judecată, deci e corect ca preșe-
dintele ei de drept să fie cel mai înalt magistrat din Chișinău. Acest lucru era și în Rusia în
orice comisie de judecată. Nu trebuie să ne impunem pretutindeni, unde este și unde nu
este nevoie, reprezentanţi de ai ţărănimii și de ai Sfatului Țării.

376
 Președintele Crihan: – Eu sînt de părere să se șteargă delegatul cooperativelor și să se
pună în loc doi de la Sfatul Țării.
Dl Filipescu: – Principiul ca președintele Comisiei Centrale să fie cel mai mare judecă-
tor e necesar, căci el are și pregătirea, și cunoștinţele ca să poată conduce dezbaterile, ceea
ce n-ar putea face un altul, cu atît mai puţin un ţăran.
După ce se fac cîteva schimbări, punctul 53 din raport se pune la vot în următoarea
redacţie:
„Pentru judecarea tuturor neînţelegerilor și nemulţumirilor provenite de la exproprie-
rea și preţuirea moșiilor, se instituie o Comisie Centrală și se va judeca în ultima instanţă.
Comisia se compune: cel mai mare magistrat din Chișinău, care va fi și președintele
comisiei; un delegat al Directoratului de agricultură; 4 membri de la Sfatul Țării; un dele-
gat al Casei Noastre; un delegat al proprietarilor de la Guvernul Central”, care punct se
primește cu majoritatea voturilor.
La 7 ceasuri și 30 de minute se face pauză.

După pauză, președintele citește punctul 4 din raport4.

Dep. Budișteanu: – Eu cred că nu e nimerit ca să dăm să se rezolve de comisie și bucata
de 50 de desetine ce se lasă proprietarului cu inventarul sau zăvoadele și fabricile care nu
intră în cadrul Casei Noastre.
Dep. Buzdugan: – Nu sînt de părerea dlui Budișteanu. Cred că numai Casa Noastră
are căderea să ia cele 50 de desetine ce nu le-ar mai vrea proprietarul ca să le dea ţăranilor,
nu să le cumpere un străin.
Dep. Cocîrlă: – Inventarul marii proprietăţi e deteriorat, așa că nu ar fi nimerit să
mai complicăm lucrările Casei Noastre și cu această operaţie. Casa proprietarului, fiind
și scumpă, și prea mare, nu o va putea cumpăra un ţăran, o va cumpăra o cooperativă, o
școală etc., dar aceasta nu trebuie să ne intereseze pe noi și să o trecem în lege.
Dep. Tudose: – Eu sînt de părere ca să lase toate aceste operaţiuni în seama Casei Noas-
tre. Inventarul proprietarului va fi plătit de Casa Noastră și, fiind reparat, va putea fi uti-
lizat de locuitori.
Dl Filipescu: – Punctul acesta e o urmare a hotărîrilor ce le-aţi luat mai înainte, așa că
nu se mai poate reveni. Aţi decis că se poate expropria și inventarul mort al proprietarului,
trebuie să vedem acum ce e de făcut cu el. Numai Comisia de expropriere va fi singură în
măsură să aprecieze utilitatea acestui inventar. Luînd proprietarului pămîntul, trebuie să-i
ei și inventarul. Dar ţărănimea are nevoie de unelte, căci acestea sînt scumpe și scumpetea
lor va ţine încă multă vreme. Sătenii se vor aduna în obști ca să le utilizeze5.
Comisia nu e obligată să ia inventarul, ci numai dacă apreciază că este necesar. Proprie-
tarul își va alege 50 de desetine din locul cel mai bun și apoi va căuta să-l vîndă unui străin,
de aceea trebuie să o putem lua noi acea bucată de pămînt prin Casa Noastră. Ea o va putea
vinde statului, dacă, de ex., are și o clădire pe ea, pentru școli de agricultură, poate o va
cumpăra vreun amator al vieţii de la ţară. Folosul ce-l va realiza Casa Noastră cu aceste
operaţiuni va folosi ţăranilor, ieftinind lucrările comisiilor.
Punctul 4 se pune la vot în următoarea redacţie a raportorului, care se primește cu
unanimitatea voturilor:
„Comisiile judeţene vor delega din sînul lor subcomisii care împreună cu specialiștii
vor lucra la faţa locului începînd lucrările, cel puţin, în două plase deodată.
Comisiile vor rezolva chestiunile privitoare la întindere și la hotărnicie, pe cele privi-
toare la dreptul de proprietate și creditori, vor cerceta calitatea solului și toate elementele
economice ale moșiei, va deosebi locurile nearabile și, în fine, va fixa preţul pe desetină în
diferite parcele. Aceeași comisie, ajutată de specialiști sau arbitri, va preţui acareturile și

377
inventarul viu sau mort, instalaţiile economice și industriale, precum și restul de pămînt
pe care proprietarul va voi să-l vîndă. Casa Noastră e liberă de a primi sau nu oferta”.
Dl Murgoci: – Aţi văzut cum se compun comisiile și ce au de lucrat. Să vedem ce lucrări
vor face la faţa locului.
Iată acele puncte, căci nu cred că vor suferi multă discuţie. Mai întîi, propun să se dis-
cute punctul arătat de dl Filipescu, ca să se completeze punctul 8 din proiectul votat, în
sensul că atunci cînd lipsesc unii din membrii din Comisia Centrală, instituţia pe care o
reprezintă să nu aibă nicio pretenţie pentru rezoluţiile care s-au luat în lipsa reprezentan-
ţilor ei. Apoi trebuie să stabilim cînd se va înfiinţa Casa Noastră și comisiile respective în
modul următor6:
1. Comisiile judeţene vor delega din sînul lor subcomisiile care împreună cu specialiștii
vor lucra la faţa locului, începînd lucrările cel puţin în două plăși odată.
Comisiile vor rezolva chestiunile privitoare la întindere și hotărnicie, pe cele privitoare
la dreptul de proprietate și creditori, vor cerceta calitatea solului și toate elementele eco-
nomice ale moșiei, vor deosebi locurile nearabile și, în fine, vor fixa preţul pe desetină în
diferite parcele. Aceeași comisie, ajutată de specialiști sau arbitri, va preţui acareturile și
inventarul viu sau mort, instalaţiile economice sau industriale, precum și restul de pămînt
pe care proprietarul va voi să-l vîndă. Casa Noastră e liberă de a primi sau nu oferta7.
2. Odată cu lucrările pregătitoare de expropriere a marii proprietăţi, inginerul, agrono-
mul și agrogeologul se vor ocupa de terenul agricultorului ce urmează să primească lotul
de completare sau loturi de schimb în cazul comasării. Se vor face și planuri, și tabele
separate de numărul și numele agricultorilor, de locul și întinderea terenului, însemnînd și
calitatea pămîntului ce se poate comasa, și tabloul separat de aceea ce nu se poate comasa.
3. Comisia judeţeană va alcătui un memoriu de toate lucrările și dezbaterile avute la
faţa locului pentru fiecare moșie în parte și-l va înainta în timpul cel mai scurt la Casa
Noastră. Totodată, va încheia un proces-verbal la sfîrșitul lucrării de fixarea preţului ce se
va redacta în 1-3 exemplare, unul se va da proprietarului, unul se va afișa la voloste și unul
se va trimite Casei Noastre spre confirmare.
4. Cei nemulţumiţi cu hotărîrile comisiilor judeţene vor face apel la Comisia Cen-
trală în termen de 15 zile de la publicarea procesului-verbal în MO8. Președintele Comisiei
Centrale va fixa termenul de judecată nu mai devreme de 8 și nu mai tîrziu de 15 zile de la
primirea apelului.
5. Nu se admite a lua parte la judecarea acestei comisii niciun fel de persoane particu-
lare străine de cauză, ca avocaţi, experţi ș.a. Părţile interesate pot aduce orice fel de dovezi
scrise sau verbale în susţinerea cauzei lor. Pe temeiul acestor dovezi și al altor mijloace de
cercetare și convingere (cum sînt descinderile la faţa locului ale unui membru din sînul ei
sau ale unui specialist al Casei Noastre), Comisia Centrală va hotărî fără excepţie asupra
tuturor chestiunilor referitoare la expropriere. Hotărîrile ei se vor publica în MO, motivele
se vor da în rezumat.
6. În urma hotărîrii Comisiei judeţene, aprobată de Consiliul de administraţie al Casei
Noastre, iar în caz de apel în urma hotărîrii Comisiei Centrale, Casa Noastră cere Minis-
terului de Agricultură să decreteze exproprierea.
7. Casa Noastră, prin organele sale și comisiile judeţene, va alege din fondul rural pe
planuri anume făcute și pe teren pămînturile de împădurit, pămînturile arabile cu desti-
naţie specială și pămînturile nearabile, conform principiilor admise. Ea va dispune cum va
crede mai bine de acareturi, instalaţii și așezăminte economice sau industriale de pe moșii,
ce se vor putea chiar vinde cu sau fără pămînt, dar nu mai mult de 100 des.
8. Casa Noastră va lua măsurile de îmbunătăţire a fondurilor rurale: secarea bălţilor,
mocirlelor și iazurilor ce nu sînt de trebuinţă; îndiguirea luncilor ce sînt supuse revărsării

378
rîurilor, fixarea izvoarelor și canalizarea scursorilor, stabilirea drumurilor și facerea
podeţelor, fixarea rîpilor, plantarea nisipurilor și dealurilor fugitive și altele. Aceste
lucrări se vor face chiar dacă trec peste pămînturile particulare ale proprietarilor mici sau
mari9.
9. Agronomul, agrogeologul și inginerul hotarnic vor alcătui pentru fiecare sat existent
sau ce se va forma un raport însoţit de planurile respective de suprafaţa pămîntului dis-
ponibil pentru împărţit (împreună cu cel comasat de la agricultori) și un tablou de numă-
rul loturilor posibile, cu întinderea și calitatea pămîntului și preţul fiecăruia pe desetină.
Acest raport va fi înaintat Comisiei judeţene care va hotărî asupra preţului și mărimii
loturilor și apoi va fi înaintat Casei Noastre spre confirmare și executare.
10. Dacă toate pămînturile împroprietăriţilor s-au comasat, se vor face loturi întregi de
la 5 pînă la 6 des. după calitatea pămîntului. Dacă din cauze îndreptăţite sînt locuri ce nu
se pot comasa, atunci se vor face și loturi de completare de 1, 2, 3, 4 și 4 des., ce se vor da
agricultorilor așa ca să facă în total 5 des., dar să nu treacă nici la unul peste 5,5 firte10 des.
Cine are între 4 și 4,5 des. va mai primi o des., cine are o des. va primi 4 des. Pentru pămîn-
turile comasate mai mari de 5 des. se vor face loturi de schimb de mărime și de calitate pe
cît se poate asemenea cu ale agricultorilor.
11. La stabilirea întinderii loturilor pentru împroprietărit se va avea în vedere numai
calitatea pămîntului, așa ca loturile să fie de aceeași valoare economică. Loturile de com-
pletare se vor alege din calitatea întîia și a doua. Forma loturilor să fie cît se poate de regu-
lată: un pătrat sau un dreptunghi scurt.
12. Pentru preţul lotului va servi ca punct de plecare preţul mediu pe des. și pe calitatea
de pămînt stabilit de Comisiunea de expropriere, luîndu-se în seamă preţurile făcute de
comisie cu ocazia exproprierii. La acestea se va adăuga o parte din cheltuielile făcute cu
exproprierea, îmbunătăţirile și parcelarea pămînturilor.
Președintele pune la vot punctul al 6-lea din raport11:
„Organizarea Casei Noastre și numirea comisiunilor trebuie să fie făcută în termenul
de o lună de la votarea legii reformei agrare. Cînd una dintre autorităţile și categoriile de
interesaţi indicate vor refuza să-și trimită delegaţii în comisii, comisiile vor putea lucra și
fără reprezentantul acelei autorităţi sau categorii, fără a da dreptul nimănui de a protesta
sau contesta lucrările făcute. Casa Noastră, în unire cu Directoratul de agricultură, poate
trimite din oficiu un reprezentant din categoria de lipsă”.
Și acest punct se primește cu unanimitatea voturilor.
Urmarea discuţiilor asupra raportului după aceasta se amînă și la 9 ceasuri seara ședinţa
se ridică.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Sfîrșitul frazei este confuz.

2 Comitetele agrare, care avuseră un rol foarte mare în mișcările agrare din 1917, acum nu mai exis-
tau.
3 După toate aparențele, aici e o inexactitate în text. Puțin mai în urmă fusese anunțat spre discuție
punctul 8, dar la vot este pus punctul 5. Absenţa textului din raportul lui Filipescu asupra Casei

379
 Noastre ne lipsește de posibilitatea de a descurca aceste inconsecvențe. Vezi procesul-verbal nr. 55,
nota 1.
4 Examinarea textului legii, dacă nu avem aici o încurcătură provocată de redactarea neglijentă a
procesului-verbal, pare lipsită de sistem: după art. 3, se discută 5 (sau 8), apoi 4 și 6.
5 Folosirea în comun a inventarului nu era posibilă.
6 Probabil, din cauza aceleiași dresări neglijente a textului, ceea ce spune Murgoci în ultimele două
alineate e încurcat: nu e clar care dintre punctele pe care le enumeră el în continuare se referă la art.
8 (și unde este, de fapt, art. 8).
7 Nu e clar de ce acest punct (din două alineate), care anterior fusese adoptat ca art. 4, se repetă în alt
context. Poate că e o greșeală mecanică a alcătuitorului procesului-verbal.
8 Monitorul Oficial.
9 Am mai observat că aceste lucrări nu puteau fi realizare de Casa Noastră, care avea ca sarcină spe-
cială și principală realizarea reformei agrare.
10 Firtă, veche unitate moldovenească de suprafață, egală cu 313 stînjeni pătrați, sau 1 790 m2 .
11 Greșeală evidentă în document. Nu e vorba de punctul 6, ci de o completare a punctului 8 referitor
la Casa Noastră, așa cum observa Murgoci în raportul său.

380
 PROCESUL-VER BAL NR. 58
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 29 septembrie 1918

Şedinţa se deschide seara la 5 ceasuri sub preşedinţia dlui Crihan.

Rînduiala zilei:
Chestia împroprietăririi mănăstirilor locale.

Dep. Ignatiuc: – Deși nu aș fi pentru împroprietărirea mănăstirilor din mai multe

puncte de vedere, însă ţinînd seama de faptul că mănăstirile ocrotesc orfani, bătrîni, schi-
lozi și neputincioși, propun ca fiecărei mănăstiri să i se dee cîte 50 de desetine de pămînt.
Dep. Buzdugan spune că mănăstirile în trecut au fost singurele focare de cultură naţio-
nală moldovenească, de unde s-a împrăștiat puţină lumină în toată ţara noastră întunecată
și de toţi asuprită. Aceasta ar fi un merit, peste care ţara nu poate să treacă nepăsătoare,
dacă nu vrea să facă o nedreptate. Însă rolul mănăstirilor încă nu este terminat chiar și pe
acest teren, și în viitor ele ar putea încă să ne dea un mare ajutor în privinţa asta. Mănăs-
tirile, pentru popor, au încă o mare însemnătate din punctul de vedere al educaţiei religi-
oase și deci trebuie ca și ţara la rînduielile ei să sprijinească aceste instituţiuni și să le ofere
putinţa de a-și îndeplini chemarea lor. Domnia Sa propune ca, deoarece mănăstirile nu
sînt totuna de mari și nu au același număr de călugări, să li se dea de fiecare mănăstire de
la 50 pînă la 100 de desetine de pămînt.
Dep. Budișteanu propune ca să se facă un raport amănunţit în chestia împroprietăririi
mănăstirilor, deoarece, altfel, chestia nu poate fi discutată. Nu ar fi un temei de împropri-
etărire a mănăstirilor nici chestia naţională, nici faptul că acolo se ocrotesc ologii și nepu-
tincioșii, căci pămîntul se dă la cei care îl pot munci și pentru ca să-l muncească.
Președintele lămurește că raport în privinţa pămînturilor mănăstirești [a fost făcut]
de către reprezentanţii mănăstirilor atunci cînd au fost expropriate aceste pămînturi și nu
mai este nimic de adăugat. Comisiei îi rămîne acum să hotărască principiul dacă trebuie
mănăstirile împroprietărite și cum să se facă această împroprietărire.
Dep. Cocîrlă nu crede că ar fi între membrii Comisiei Agrare acei ce ar fi contra împro-
prietăririi mănăstirilor, dar numai nu știe cine are să plătească pentru pămîntul care li se
va da.
Președintele lămurește că mănăstirile au avut pămînt care acum se expropriază și cum
pămînturile nu li se mai dau înapoi în măsura în care le-au stăpînit pînă acum, nu ar fi
niciun temei ca aceste mănăstiri să plătească pentru pămîntul lor.
Locul președintelui îl ocupă dl Buciușcan.
Dep. Krivorukov nu e contra împroprietăririi mănăstirilor, dar cu condiţia ca această
împroprietărire să nu se facă în dauna ţărănimii. La mănăstire s-ar aduna oameni care fug
de muncă și deci dacă s-ar da pămînt prea mult mănăstirilor, aceasta ar face ca în jurul
lor să se adauge cît mai mulţi oameni care nu produc. Domnia Sa arată că călugării de la
mănăstiri nu sînt totdeauna în căutarea lui Dumnezeu și a adevărului lui, ei adeseori se
ocupă de negustorii și alte trebi lumești, cum sînt, de pildă, cei de la Kiev, care au chiar mai
multe vapoare pe Nipru. Mănăstirile, după firea lor, totdeauna au jucat și vor juca un rol
reacţionar, deoarece, fiind susţinute de clasa bogată, ele negreșit apără și interesele acestei
clase. De aceea propune ca să dea de fiecare mănăstire cîte 30 de desetine de pămînt.
Dep. Tudose: – Deși nu sînt prietenul călugărilor, nu sînt de părerea dlui Krivorukov,
căci dînsul a avut în vedere clerul din timpul ţarist. Eu sînt de părere să se dea clerului atît
cît se poate să se hrănească, cîte 1/2 desetină de călugăr, dar de la 50 de călugări în sus
să schimbe norma. E drept că în mănăstiri sînt și monahi tineri, dar vina e a ţarismului

381
care nu se interesa de soarta dezmoșteniţilor, care înfundau mănăstirile. Cel puţin de aici
încolo să se facă alte reguli, să nu se mai primească decît bătrîni la călugărie. Iar de nu se
găsește loc, să li se lase locurile pe care le-au stăpînit pînă acum.
Dep. Budișteanu: – Dl Crihan a spus că pămîntul mănăstiresc dacă este expropriat, au
să primească în schimb plată, așa că nu vor fi în pierdere, chiar dacă nu se va găsi pămînt
pentru a li se da.
Dep. Buciușcan: – Se discută ca să se facă compensaţie între pămînturile care se expro-
priază de la mănăstiri cu acelea cu care au să fie și ele împroprietărite. Eu sînt de părere că
pămînturile mănăstirești, ca și cele ale statului, urmează să fie luate fără plată. Iar pămîn-
turile care se vor lăsa școlilor, bisericilor, mănăstirilor să fie plătite din bugetul statului, nu
din al ţăranilor1.
Dep. Găină: – Eu nu înţeleg măsura asta, ca mănăstirile să primească pămîntul fără
plată, iar ţăranii cu plată. Sînt contra sistemului de a se lăsa pămînt la mănăstiri. Propun
să se dea de călugăr cîte jumătate de desetină.
Locul președintelui îl ocupă dl Crihan.
Dep. Minciună: – Cei ce au vorbit contra călugărilor au vorbit greșit și nimeni nu-i va
urma. Singura întrebare ce trebuie să ne punem este aceasta: trebuie să trăiască oamenii
aceea, cu dreptul ca să li se dea putinţa ca să-și scoată hrana, dîndu-le pămînt? Desigur că
da, cu toate greșelile unora dintre călugări. Mănăstirile au dobîndit pămînturile lor cam
în aceleași condiţiuni ca și boierii2 . Atunci dacă dai despăgubire proprietarului pentru
pămîntul expropriat, poţi să o refuzi mănăstirii? Mai ales că în mănăstire se realizează ide-
alul socialismului3, punîndu-și în comun puterile și uneltele pentru cultura pămîntului.
Sînt de părere ca să li se dea cîte o desetină de suflet, iar dacă au pămînturi și li se expro-
priază, să fie despăgubiți ca și proprietarii sau să li se compenseze valoarea pămîntului
expropriat cu acel care li se lasă.
Dep. Galiţchi e de aceeași părere cu dep. Minciună. Susţine că mănăstirile, neavînd
același număr de călugări, nu li se poate da pămînt pe mănăstiri, să li se dea pe suflete cîte
1/2 desetină de persoană.
Dep. Buciușcan: – Întotdeauna am fost de părere ca bogăţiile să se dea la toţi deopo-
trivă. Deci aș susţine să se dea cel mult cîte jumătate de desetină de călugăr, luîndu-se ca
epocă4 de cînd să se socotească numărul călugărilor și numai al acelora de la 1 ianuarie
1918. De asemenea, să se pună întrebarea călugărilor care voiesc să se lase de mănăstire și să
primească un lot de pămînt: viile și livezile mănăstirilor să se exproprieze, căci nu-i drept
să rămînă mai mult călugărilor decît li se dă ţăranilor.
Dep. Mare: – Știm cu toţii că ţăranului i se dă pămînt ca să trăiască și să-și îmbunătă-
ţească soarta, pe cînd călugărilor va trebui să le dăm atîta ca să poată să trăiască. Aș fi de
părere ca să se dea cîte 30-50 de desetine de mănăstire, neavînd în vedere numai numărul
de azi, ci și acela care va fi în viitor.
Dep. Osoianu: – De la mănăstirile din Basarabia am expropriat aproape 14 000 de
desetine, li s-ar cuveni în bloc 900 de desetine. Am putea deci să le lăsăm în bloc mănăs-
tirilor 900 de desetine, iar o comisiune să distribuie pămîntul după numărul călugărilor.
Dep. Năstase: – Toţi oratorii au fost de acord să li se dea pămînt mănăstirilor, neînţe-
legîndu-se însă asupra normei cît să li se dea. Mănăstirile nu au același număr de călugări.
Împrejurările și viaţa i-a făcut ca să alcătuiască, în fiecare mănăstire, un anumit mod de
viaţă, și le-am distruge tot rostul dacă le-am schimba regula lor de viaţă, stricîndu-le gos-
podăria din jurul mănăstirii. În primul rînd, socotesc că viile și livezile trebuie să li se lase,
conform principiului ce l-am votat. Apoi mănăstirilor care au mai mult de 50 de desetine
să li se socotească cîte jumătate de desetină de suflet, iar acelea care au mai puţin de 50 de
desetine, să li se lase în întregime.

382
 Dep. Buzdugan propune ca la mănăstirile pînă la 50 de călugări să li se dea cîte 50 de
desetine; de la 50 de călugări în sus, să se dea cîte 25 de desetine de fiecare 50 de călugări5.
Dep. Brinici e contra împroprietăririi mănăstirilor pentru ca să rămînă mai mult
pămînt ţăranilor.
Dep. Ciorescu propune ca să dea de fiecare mănăstire cîte 30 de desetine.
Dep. Minciună: – Cînd se dă un lot de pămînt ţăranului, se are în vedere posibilitatea
de hrană a membrilor familiei lui din acel pămînt. Rar se întîmplă ca familia ţăranului să
aibă mai mult de 10 suflete; a cîte jumătate de desetină, face tocmai 50 de desetine6, mări-
mea viitoare a lotului de împroprietărire.
Nu poţi, prin urmare, să fixezi o normă arbitrară, de ex. de 30 de desetine, din care
să obligi să se hrănească călugării unei mănăstiri, indiferent de numărul lor. Trebuie să
vedem că alte rezerve de pămînt nu au să mai fie, să se asigure traiul călugărilor de astăzi;
de viitor nu ne îngrijim; căci și numărul călugărilor în viitor se va fixa după putinţa de
hrănire care le-o va putea da pămîntul mănăstirii.
Președintele Crihan e de părerea dep. Năstase, căci tranșează chestia viilor și livezilor
așa cum s-a hotărît. Pe de altă parte, mănăstirilor cu pămînt puţin să li se lase fixîndu-se ca
normă maximum de 50 de desetine, mănăstirilor care au de la 50 de călugări în sus să li se
socotească cîte jumătate de desetină de călugăr, fără să fixăm vreo limită.
Comisia hotărăște:
Cînd se va face exproprierea pămîntului mănăstiresc, pentru fiecare călugăr și frate să
se lase cîte 1/2 de desetină de pămînt arabil, afară de vii și livezi. Dacă mănăstirea are mai
puţin pămînt decît i s-ar cuveni după numărul călugărilor și fraţilor din ea, pămînt nu i se
va mai adăuga și va trebui să rămînă cu cît are7.
La 7 ceasuri și 30 de minute ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Inconsecvență în cuvîntarea lui Buciușcan: într-un loc spune că pămînturile mănăstirești se expror-
priază fără plată, iar în alt loc că pămînturile lăsate mănăstirilor urmau să fie plătite de stat.
2 Bineînțeles că formarea proprietăților mănăstirești nu a fost la fel cu a celor boierești. Dacă pro-
prietatea boierească s-a constituit inițial prin acapararea pămînturilor obștilor sătești, după care
au urmat și moșiile obținute ca danii drept răsplată pentru slujbă la domnitori, pămînturile
mănăstirești au apărut aproape exclusiv din danii.
3 Afirmație complet gratuită: activitatea mănăstirilor nu avea nimic în comun cu ideile socialismu-
lui.
4 Formulă improprie. E vorba de momentul de la care trebuie să se facă socoteala.
5 Toate discuțiile acestea, în contradictoriu, demonstrează că Comisia nu avea o idee limpede asupra
acestui subiect, altfel spus, chestiunea nu fusese studiată serios de nimeni.
6 Evident, greșeală în text. Mărimea lotului de împroprietărire urma să fie 5 desetine de familie,
dar în text se menționează 50 de desetine, „a cîte o jumătate de desetină” înseamnă 100 de suflete,
adică 100 de călugări.
7 Vedem că decizia Comisiei nu corespunde cu părerea majorității deputaților care s-au pronunțat
asupra acestei chestiuni.

383
 PROCESUL-VER BAL NR. 59
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 2 octombrie 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 1/2 sub preşedinţia dlui vicepreşedinte Crihan.

Rînduiala zilei:
Discuţia pe puncte asupra raportului dlor Murgoci şi Filipescu despre lucrul
comisiilor, raportor fiind dl Filipescu1.

Se începe cu punctul 2.
Dep. Minciună roagă să i se lămurească ce rost are Comisia Centrală odată ce există
Casa Noastră.
Președintele Crihan: – Comisia Centrală se înfiinţează pentru ca nemulţumirile care
vor proveni din expropriere să nu treacă la tribunal și prin asta să se tărăgăneze mersul
exproprierii.
Punctul 2 fiind clar, se primește unanim fără discuţie în următoarea redacţie definitivă
dată de dl Filipescu:
„Odată cu lucrurile pregătitoare de expropriere a marii proprietăţi, inginerul, agrono-
mul și agrogeologul se vor ocupa de toate terenurile ce urmează a fi expropriate, întocmind
planuri și tabele separate de numărul și numele agricultorilor, de locul și întinderea tere-
nului, însemnînd și calitatea pămîntului ce se pot comasa, și tabloul separat de ceea ce nu
se poate comasa”.
Relativ la punctul 3, dep. Ratko observă că procesul-verbal ar trebui înmînat proprie-
tarului sub iscălitura lui, pentru ca el să nu tărăgăneze lucrul sub pretext că nu ar fi primit
procesul-verbal.
Dl Filipescu răspunde că aceasta e o chestie de procedare de mică importanţă, dar nu
se opune la propunerea dlui Ratko.
Dl Ratko propune ca, în loc de „voloste”, să se pună „zemstva de voloste”. Propunerea
se primește.
Punctul 3 se primește cu unanimitate în următoarea redacţie:
„Comisia judeţeană va alcătui un memoriu de toate lucrările și dezbaterile avute la
faţa locului pentru fiecare în parte și-l va înainta în timp de 10 zile la Casa Noastră. Toto-
dată, va încheia un proces-verbal în 3 exemplare la sfîrșitul lucrării și fixarea preţului2 . Din
aceste 3 exemplare, unul se va da proprietarului, unul se va afișa la Zemstva de voloste, și
unul se va trimite Casei Noastre spre confirmare3”.
La sfîrșitul punctului 4, dl Filipescu adaugă cuvintele: „Nu se vor emite citaţii indivi-
duale”. Domnia Sa o face aceasta pe motivul că emiterea citaţiilor tărăgănează mersul pro-
cesului și, prin urmare, și al exproprierii. Proprietarii nemulţumiţi adeseori, pe motivul că
nu au primit citaţiile, pot să ceară amînarea proceselor, pe cîtă vreme, fără citaţii, ei înșîși
se vor interesa de termenul judecăţii.
Dep. Ratko: – Celor interesaţi trebuie să le dăm toate înlesnirile pentru a se prezenta
la timp la judecată. Asta o cer principiile justiţiei. Nu poate fi nicio teamă că citaţiile vor
complica procedura, deoarece, după legile locale, nu se cere numaidecît ca citaţia să o pri-
mească cel interesat, e destul să i-o lași acasă, la casa de obște, administratorului moșiei etc.
Nu trebuie să știrbim egalitatea drepturilor părţilor interesate înaintea judecăţii.
Dl Filipescu: – Dacă admitem citaţii, atunci trebuie să admitem și recurs, or recursul
nu se face decît peste alte 15 zile. Poate să se întîmple și al doilea, ba și al treilea recurs, iată
deci că treaba se amînă pe 1-2 luni. Nu ţin mult la citaţii, dar vă spun că principiul, așa

384
cum l-am pus eu, a fost introdus în 1917 și în Constituţia românească. Dacă proprietarul
a făcut apel, el știe că peste 8-15 zile trebuie să se prezinte.
Dep. Ratko observă că acolo unde face apel proprietarul, mai trebuie citată și obștea
satului.
Prezidează vicepreședintele Buciușcan4, care ia cuvîntul. Domnia Sa e de părerea
dep. Ratko. Dacă în cutare sat sînt nemulţumiţi și obștea, și proprietarul, atunci obștea
alege 5-6 delegaţi și-i trimite la Comisia Centrală; acești oameni, neștiind precis termenul
judecăţii, vor umbla săptămîni întregi pe străzile Chișinăului, cheltuind bani și îndurînd
mizerii.
Dep. Nikitiuk: – Susţin punctul 4 în redacţia raportului; citaţiile numai vor tărăgăna
lucrările comisiilor.
Dep. Budișteanu e de părere că mai nimerit ar fi ca să se stabilească un termen fix cînd
ţăranul să se prezinte la judecată, iar nu un interval de acele zile, cînd ţăranul trebuie să
aștepte pe stradă rîndul cînd s-a fixat judecarea afacerii care privește satul său.
Dep. Ratko: – Dacă Comisia Centrală e un organ de casaţie, atunci eu admit că citaţii
nu trebuie admise. Însă, cunoscînd practica locală de casaţie, propun ca termenul judecăţii
să fie publicat în Monitorul Oficial.
Prezidează dl Crihan.
Dep. Grosman: – Trebuie stabilit cu cîte zile înaintea judecăţii trebuie publicat terme-
nul în Monitorul Oficial.
Punctul 4 cu adăugirea dlui deputat Ratko se primește unanim în următoarea redacţie:
„Cei nemulţumiţi cu hotărîrile Comisiei judeţene vor face apel la Comisia Centrală
în termen de 15 zile de la publicarea procesului-verbal în Monitorul Oficial. Președintele
Comisiei Centrale va fixa termenul de judecată nu mai devreme de 8 și nu mai tîrziu de 15
zile de la primirea apelului. Nu se vor emite citaţii individuale. Termenul de judecată va fi
publicat în Monitorul Oficial”.
Se discută asupra punctului 5.
Dep. Ratko: – Prin excluderea avocaţilor, noi lovim tocmai pe cei care voim să-i prote-
jăm – în ţărani. Ca avocat, știu foarte bine cît e de greu unui om simplu să expună lucrurile
la judecată, pierzînd adeseori chiar și cauza justă. Avocatul e unicul om care-l poate ajuta
să-și capete dreptatea. El lămurește, apără și susţine acolo unde pe ţăran nu-l ajunge capul
cum s-o facă aceasta. Proprietarul, om cult de obicei, are mai puţină nevoie de avocat decît
ţăranul. Să nu nedreptăţim deci pe ţărani.
Dep. Tudose: – Eu cred că nu va mai fi nevoie de avocaţi, care să apere înaintea Comi-
siei Centrale interesele părţilor, deoarece în Comisie fiind reprezentanţi și de ai marii și de
ai micii proprietăţi, aceștia vor susţine interesele clasei respective5.
Dep. Grosman spune că, după cît înţelege dînsul, în punctul 5 nu e vorba numai de
avocaţi și experţi, ci îndeobște e vorba dacă pot lua parte la judecată reprezentanţi ai păr-
ţilor interesate. Punctul e contra acestor reprezentanţi. Prin aceasta procedura judecăţii
își pierde caracterul său public, oral și devine o procedură de cancelarie. Or, este știut că
o astfel de procedură este de mult condamnată și n-ar trebui ca noi să o reînnoim. Trebuie,
deci ca judecata să fie publică cu avocaţi6.
Dep. Caraiman: – Dacă vom primi să pledeze avocaţi înaintea Comisiei Centrale,
atunci va birui dreptatea aceluia care își va tocmi un avocat mai bun și mai energic; un
asemenea avocat însă nu-l vom putea găsi, noi, ţărănimea.
Dl Filipescu: – Am exclus două feluri de specialiști avocaţi7.
Dep. Ratko și Grosman: – Și agronomi pe mine însumi8.
Dep. Ratko întreabă pe dl Filipescu dacă se admite procura.
Dl Filipescu: – Se înţelege de la sine că se admite, de aceea nu vorbesc de ea.
Dep. Ratko: – Trebuie totuși menționată.

385
 Dep. Grosman: – Vă aduc un exemplu ca să vedeţi cît de necesari sînt avocaţii. Eu, pro-
prietarul, am făcut apel, dar m-am îmbolnăvit la termenul judecăţii. Persoana căreia îi pot da
procura după legile locale nu poate vorbi. Cine mă reprezintă atunci [altul] decît avocatul?
D-sa roagă să fie notat în procesul-verbal că el nu admite felul de judecată propus de
raportor.
Cu 10 voturi pentru, 5 contra și o abţinere, punctul 5 se primește în redacţia urmă-
toare:
„Nu se admit a lua parte la judecarea acestei Comisii niciun fel de persoane particulare
străine de cauză, ca avocaţi, experţi ș.a.9 Părţile interesate pot aduce orice fel de dovezi
scrise sau verbale în susţinerea cauzei lor. Pe temeiul acestor dovezi și al altor mijloace
de cercetare și convingere (cum sînt descinderi la faţa locului ale unui membru din sînul
Casei Noastre sau ale unui specialist din personalul Casei Noastre), Comisia Centrală va
hotărî fără excepţie asupra tuturor chestiunilor referitoare la expropriere. Hotărîrile se vor
publica în Monitorul Oficial; motivele se vor da în rezumat”.
Relativ la punctul 6, dep. Nikitiuk întreabă dacă n-ar fi mai bine ca decretarea10 să se
facă prin Directoratul și Ministerul de Agricultură.
Dl Filipescu răspunde că regele nu poate fi sesizat de directori, ci numai de miniștri.
Punctul 8 se votează unanim în următoarea redacţie:
„În urma hotărîrii Comisiei judeţene aprobată de Consiliul de administraţie al Casei
Noastre, iar în caz de apel, în urma hotărîrii Comisiei Centrale, Casa Noastră va cere
Ministerului de Agricultură să decreteze exproprierea11”.
Se discută asupra punctului 7.
Dep. Buciușcan face întrebarea cum are să se vîndă pămîntul acela din jurul conacului
boieresc.
Dl Filipescu: – Am să vă lămuresc operaţia aceasta printr-un exemplu: de pildă, pro-
prietarul renunţă la toată moșia. Pe moșie e un conac boieresc cu instalaţii etc. În jurul
conacului se face un lot de pămînt, care să se vîndă apoi prin licitaţii, împreună cu clădirea
și instalaţiile conacului, cui va da mai mult. Cîștigul realizat din această operaţie va fi în
folosul sătenilor, contribuind să le ieftinească pămîntul cu care au fost împroprietăriţi.
Dep. Stavriev: – După chipul cum statuează art. 7, eu constat că iar se va face un propri-
etar în mijlocul ţăranilor. Banca Ţărănească, cînd lua vreo moșie, o vindea în întregime,
iar azi lăsăm în jurul acaretului o întindere de pămînt, ca un cui în mijlocul norodului. Eu
propun ca acaretul boieresc să fie cumpărat de obște, care să hotărască destinaţia lui cum
va găsi de cuviinţă.
Dep. Buciușcan spune că dacă îi acordăm Casei Noastre dreptul de a vinde acareturile
cu o întindere pînă la 100 de desetine, atunci creăm noi proprietari în locul celor expro-
priaţi. Nu împărtășește părerea dlui Filipescu să se vîndă acareturile cu preţuri bune spre
a se răscumpăra moșia, luînd un preţ mai mare pe un obiect care-l costă mult mai puţin.
Dep. Tudose: – Nu sînt de părerea dlor Buciușcan și Stavriev, deoarece nu ar fi niciun
folos pentru obște ca să se cumpere rămășiţele de gospodărie ale marii proprietăţi. Aș pro-
pune, mai degrabă, ca în jurul acelor acareturi să se lase 25 de desetine și să se formeze
acolo o gospodărie-model.
Dl agr. Gaisînski arată că pe o moșie mare, acareturile și instalaţiile nu sînt grupate la un
loc, ci împrăștiate pe moșie. Să se lase proprietarului dreptul de a-și alege locul unde are să-și
stabilească locul de cultură, a celor 50 de desetine care i se lasă prin expropriere.
Dep. Cocîrlă: – Nu e nevoie să se refacă o proprietate în jurul acareturilor și al instala-
ţiilor de pe moșie, căci cine îi va lua conducerea? Tot un mare proprietar. Pentru cele mai
multe instalaţiuni nici nu trebuie pămînt; moara doar are nevoie de o firtă de pămînt,
unde să tragă căruţele venite la măcinat. Fabrica de zahăr nu are nevoie de pămînt, căci

386
sfecla i-o cultivă ţăranii etc. Nu trebuie să încurcăm Casa Noastră în operaţiuni care i-ar
îngreuia acţiunile ei de împroprietărire.
Dep. Năstase reamintește rezoluţiile votate în privinţa acareturilor și a întreprinderilor
industriale și economice, prin care s-a admis principiul ca să lase în jurul lor pămînt. Și nici
nu s-ar putea altfel, deoarece un acaret izolat, fără nicio palmă de pămînt în juru-i, nu-l va
cumpăra nimeni, și aceasta își pierde atunci toată valoarea. Deci e contra propunerii unor
oratori, care spun că instalaţiile numite trebuie să se vîndă fără pămînt, și propune ca,
ţinînd seamă de principiile admise deja în privinţa aceasta, să se lase în jurul acareturilor
și instalaţiilor atîta pămînt, cît se va găsi că e strict necesar pentru ca ele să nu-și piardă
valoarea lor.
Dl Filipescu: – Cele 50 de desetine lăsate proprietarului, și alese din pămîntul cel mai
bun, dacă proprietarul va voi să le vîndă cu acareturile și inventarul viu sau mort, Comisia
judeţeană le va lua ca să desfacă pămîntul ţăranilor din obște, iar în acaret va instala o coo-
perativă, școală etc. Dar dacă obștea nu vrea să cumpere pămîntul, atunci casa boierească
cu o bucată de pămînt se va vinde nu de bunăvoie, ci prin licitaţie. Vinderea nu e trecută în
proiect ca ceva obligatoriu, ci în ultimul caz.
Dep. Tudose: – Eu am socotit că pentru fiecare acaret de pe moșie se prevede să se lase
cîte o întindere de pămînt. Așa că, cu explicaţia dată de domnul raportor, eu votez proiec-
tul propus.
Dep. Buciușcan întreabă pe dl Filipescu: – Dar dacă proprietarul are mai multe moșii?
Li se lasă cîte 50 de desetine din fiecare moșie?12
Dl Filipescu: – Dacă aţi admis exproprierea pe moșie, atunci îi lăsaţi cîte 50 de desetine
de fiecare moșie proprietarului. Dacă aţi admis-o pe proprietar, atunci îi rămîne cele 50
de desetine, pe care moșie va alege. În acest ultim caz, conacele de pe celelalte moșii rămîn
fără pămînt împrejur, rămînînd un singur conac cu pămînt, anume pe moșia unde și-a ales
proprietarul cele 50 de desetine lăsate, afară de vii și livezi.
Dep. Budișteanu propune să se excludă ultimele cuvinte: „...ce se vor putea chiar vinde,
cu sau fără pămînt, dar nu mai mult de 100 de desetine” și în redacţia aceasta punctul să
se voteze.
Președintele, dl Crihan, împărtășește părerea dlui Budișteanu și pune punctul 7 la vot,
care se primește, cu două abţineri, în următoarea redacţie:
„Casa Noastră, prin organele sale, și Comisia judeţeană va deosebi din fondul rural
pe planurile anume făcute și pe teren pămînturile de împădurit, pămînturile arabile cu
destinaţie specială și pămînturile nearabile, conform principiilor admise. Ea va dispune,
cum va crede mai bine, de acareturi, instalaţii și așezăminte economice sau industriale de
pe moșii”.
Punctul 8 se primește fără discuţie, cu un vot contra, în următoarea redacţie:
„Casa Noastră va lua măsurile asupra îmbunătăţirilor fondului rural: secarea bălţilor,
mocirlelor și iazurilor ce nu sînt de trebuinţă; îndiguirea luncilor, revărsarea rîurilor; fixa-
rea izvoarelor și canalizarea scursorilor și pîraielor; stabilirea drumurilor și facerea podeţe-
lor, fixarea rîpilor, plantarea nisipurilor și dealurilor fugitive și altele. Aceste lucrări se vor
face chiar dacă trec peste pămînturile particulare ale proprietarilor mici sau mari, care în
mod silit vor trebui să contribuie13”.
Dep. Buciușcan observă că odată ce agronomul, agrogeologul fac parte din comisie, ei
nu mai pot face raporturi personale, ci trebuie să le facă în numele comisiei.
Dl Filipescu: – Comisia judeţeană va avea în alcătuirea ei cîte un agronom, în agroge-
olog, inginer hotarnic ș.a., care fiecare în competenţa sa vor alcătui cîte un raport pe care
îl vor prezenta comisiei, ca aceasta să-și redacteze memoriul asupra moșiei care se expro-
priază.
Punctul 9 pus la vot se primește cu unanimitate în următoarea redacţie:

387
 „Agronomul, agrogeologul și inginerul hotarnic vor alcătui pentru fiecare sat existent
sau ce se va forma un raport însoţit de planurile respective de suprafaţa pămîntului dispo-
nibil pentru împărţit (împreună cu cel comasat de la agricultori) și un tablou de numărul
loturilor posibile, cu întinderea și calitatea pămîntului și preţul fiecărei desetine. Acest
raport va fi înaintat Comisiei Regionale (Centrale), care va hotărî asupra preţului și mări-
mii loturilor și apoi va fi înaintat Casei Noastre spre confirmare și executare”.
Dep. Budișteanu întreabă dacă ţăranilor cărora li se va lua pămîntul pentru comasare,
pînă la terminarea lucrărilor li se va da acel pămînt ca să-l muncească?
Dl Filipescu: – Dacă comasarea pămîntului se admite de obște, atunci fiecare își va ști
întinderea și forma pămîntului ce va primi. La caz cînd nu se primește comasarea, atunci
se vor face loturi de completare pentru acei ce nu voiesc comasarea. În acest articol (10) s-a
avut în vedere ambele ipoteze. Cînd se calculează lotul de completare, va intra în socoteală
și viile, și livezile.
Pus la vot, punctul 10 se primește cu unanimitate în următoarea redacţie:
„Dacă toate pămînturile împroprietăriţilor s-au comasat, se vor face loturi întregi de
la 5 pînă la 6 1/2 desetine, după calitatea pămîntului. Dacă din cauze îndreptăţite sînt
locuri ce nu se pot comasa, atunci se vor face și loturi de completare de 1, 2, 3, 4 și 4 1/2
desetine ce se vor da agricultorilor așa ca să facă în total cel puţin 5 desetine, dar să nu
treacă nici la unul de 6 1/2 desetine. Pentru pămînturile comasate mai mari de 5 desetine,
se vor face loturi de schimb de mărime egală și de calitate, pe cît se poate, asemenea cu ale
agricultorilor14”.
Dl Filipescu dă lămuriri asupra punctului [11].
La împărţirea pămîntului, fiecare ar dori să i se dea limita de pămînt cea mai rodi-
toare. Așa că grija comisiunii va fi să facă o cît mai dreaptă repartizare a pămînturilor,
pe cît se poate de calitate egale. Dacă nu e posibil, atunci se dă lotului o formă mai puţin
geometrică, dar care să cuprindă și părţi bune de pămînt, și părţi rele. Cu toate că o formă
geometrică a loturilor este mult mai utilă ţăranului, împuţinîndu-se loturile și făcând mai
ușor de muncit.
Punctul [11] se primește cu unanimitate în următoarea redacţie:
„La stabilirea întinderii loturilor pentru împroprietăriţi, se va avea în vedere numai
calitatea pămîntului, așa ca loturile să fie cam de aceeași valoare economică. Loturile de
completare se vor alege din calitatea I-a și a II-a. Forma loturilor să fie cît se poate de regu-
lată, un pătrat sau un dreptunghi scurt”.
Întreg raportul se primește cu unanimitate.
Președintele citește adresa Directoratului de agricultură prin care se cere să fie aleși
2 delegaţi în Colegiul pentru conducerea Biroului de statistică de pe lîngă Zemstva Cen-
trală.
Alegerea se amînă pentru ședinţa viitoare.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Năstase

Note

1 Constatăm aceeași inconsecvență în dezbaterile din Comisie. S-a revenit la această chestiune după
ce în ședința precedentă fusese discutată problema pămînturilor mănăstirești. E posibil ca de data
aceasta sincopa să fi fost provocată de lipsa la ședință a lui Murgoci și Filipescu.

388
2 Formulă confuză. Corect trebuie să fie „de fixare a prețului”.
3 Aceste două prevederi se află printre cele 12 pe care le citise Murgoci în ședința din 27.09.1918: vezi
procesul-verbal nr. 37.
4 E prima dată cînd întîlnim că Buciușcan avea funcția de vicepreședinte al Comisiei Agrare. E
posibil ca secvența respectivă dintr-un anume proces-verbal să fi fost trecută cu vederea, adică
să fi rămas în afara documentului respectiv. Așa a putut să se piardă și informația referitoare la
dispariția președintelui Comisiei, Erhan.
5 Încă o dovadă cît de necunoscători erau deputații-țărani în problemele complicate legate de
legislație și de activitatea organelor de drept.
6 Vezi nota precedentă.
7 Frază confuză.
8 Confuzie, ceva a fost omis, dar nu se știe ce anume.
9 Sub acest aspect, adică neadmiterea avocaților, de vreme ce era vorba totuși de un proces de jude-
cată, prevederea respectivă era, desigur, vicioasă.
10 Adică pregătirea decretului regal.
11 Această prevedere nu corespunde cu punctul 8 din raportul lui Murgoci, în timp ce punctele 3,
4 și 5 sînt, în fond, aceleași. Rămîne de presupus că erau examinate două proiecte, mai mult sau
mai puțin asemănătoare, unul alcătuit de Filipescu și altul de Murgoci, dar în acest caz rămîne
neînțeles de ce nu s-a făcut din acestea un singur document.
12 Comisia hotărîse deja că exproprierea urma să se facă pe proprietate, nu pe moșie, astfel că întreba-
rea era fără rost.
13 Ne întîlnim din nou cu punctul 8, dar acesta e altul, nu cel menționat mai sus și votat de către
Comisie, fapt ce pare să confirme supoziția că se discutau în paralel două proiecte diferite, dar care
în linii generale aveau același conținut. Acesta, ca și punctul 7, sînt cele din raportul lui Murgoci.
14 Adică asemănătoare cu ale celorlalți țărani din localitatea respectivă.

389
 PROCESUL-VER BAL NR. 60
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 4 octombrie 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 după-amiază sub preşedinţia dlui dep. Crihan, vicepre-
şedintele Comisiei Agrare.

Ordinea zilei:
1. Invitarea dlui agronom Gaseţchi ca expert în Comisia Agrară.
2. Stabilirea lefii secretarului subcomisiei financiare a Comisiei Agrare dl
Abramciuc.
3. Raportul dlui Grosman despre oraşele, tîrguşoarele şi alte puncte populate,
aşezate pe pămînturi particulare pe baza dreptului embaticar sau a arendei
pe termen îndelungat.

Se hotărăște ca dl agronom Gaseţchi1, care ia parte la ședinţa de faţă, să fie invitat ca

specialist în Comisia Agrară.
În ceea ce privește stabilirea lefii dlui Abramciuc, secretarul subcomisiei financiare,
dep. Tudose propune să i se plătească cîte 30 de lei pentru fiecare ședinţă a subcomisiei.
Dep. Năstase, Crihan, Cocîrlă se pronunţă contra acestei propuneri, deoarece dl Abram-
ciuc lucrează în fiecare zi.
Dep. Năstase propune ca dl Abramciuc să fie plătit cu suma de 600 (șase sute) de lei
lunar, pretinsă de dl Abramciuc.
Se primește: Secretarul subcomisiei financiare, dl Abramciuc, să fie retribuit cu suma
de 600 (șase sute) de lei pe lună, cu începere de la 10 august pînă la 10 octombrie2 .
În legătură cu stabilirea lefii dlui Abramciuc, dep. Tudose propune să li se dea un spor
la leafă de deputaţi și secretarilor Comisiei Agrare, fiindcă nimeni dintre membrii Comi-
siei nu lucrează atît de mult ca secretarii, care, pe lîngă lucrul de membri ai Comisiei, mai
traduc din rusește în românește și viceversa toate rapoartele ce se fac în Comisie, le tipă-
resc în zeci de exemplare, fac procese-verbale și conduc îndeobște toată cancelaria Comisiei
Agrare3.
Dep. Găină, Cocîrlă, Caraiman propun ca secretarii să fie retribuiţi cu cîte 300 (trei
sute) de lei pe lună pe tot timpul cît dînșii au lucrat și vor lucra în Comisia Agrară.
Se hotărăște cu unanimitate: Secretarii Comisiei Agrare, dep. Năstase și Minciună, să
fie retribuiţi cu cîte 300 (trei sute) de lei pe lună pentru tot timpul cît dînșii au lucrat și vor
lucra în Comisia Agrară.
Urmează apoi discuţiile asupra părţii a 2-a din raportul dep. Grosman despre stăpîni-
rile embaticare ale pămînturilor orașelor și tîrgușoarelor proprietărești4.
Dep. Grosman arată că după ce Comisia a hotărît ca toate pămînturile de stăpînire
embaticară de pe moșiile mănăstirești și ale statului să treacă în stăpînirea celor care s-au
folosit de dînsele pînă acum, e logic ca și pămînturile de sub orașele și tîrgușoarele pro-
prietărești să treacă în stăpînirea orășenilor, deoarece și acest chip de folosinţă a pămîntu-
lui proprietăresc de către orășeni este tot embatic. Proprietarii orașelor și ai tîrgușoarelor,
dînd pămîntul lor pentru clădirea acestor orașe, de fapt și-au pierdut stăpînirea asupra
pămîntului dat și a rămas numai să se folosească de fel de fel de dăjdii și vămi pe care le
pot arunca pe mărfuri, pe cîntar etc., și chiar pe pămîntul de sub casele orășenilor. Starea
aceasta nu e firească, deoarece dreptul de a pune vămi și dăjdii poate să fie numai al statu-
lui sau al ocîrmuirii orășene. De aceea Domnia Sa socoate că pămînturile orașelor și tîr-
gușoarelor proprietărești trebuie să fie răscumpărate de stat, iar de la stat să le răscumpere
locuitorii acestor orașe și tîrgușoare.

390
 Locul președintelui îl ocupă dl Buciușcan.
Dep. Tudose întreabă dacă sînt tot stăpîniri de pămînt embaticare, în orașele și tîrgu-
șoarele proprietărești, în afară de orașe5, și cum vor fi privite acele stăpîniri de pămînt în
cuprinsul orașului, dacă pe dînsele nu se află clădiri.
Dep. Grosman răspunde că dacă în afară de orașele și tîrgușoarele clădite pe pămînturi
proprietărești nu se vor afla stăpîniri de pămînt embaticare, atunci legea, întrucît privește
aceste stăpîniri, nu va fi aplicată. Însă după datele pe care le are Domnia Sa asupra acestor
stăpîniri de pămînt în centrul orașului, aceste stăpîniri negreșit că vor fi privite ca stăpîniri
embaticare și răscumpărate, chiar dacă pe dînsele încă nu ar fi clădiri.
Locul președintelui din nou îl ocupă dl Crihan.
Dep. Lunev întreabă de ce raportorul presupune că banii pentru pămîntul orășenesc
trebuie să se plătească deodată, iar nu în rate, ca și cum se va plăti pentru pămîntul lucrător.
Dep. Grosman răspunde că orășenii îndeobște sînt oameni mai cu stare decît plugarii și
cu bucurie vor răscumpăra pămînturile lor deodată, numai să li se dea dreptul.
Dl Gaisînski spune că pămînturile orășenești sînt proprietatea orașelor, iar nu a statu-
lui. Deci orașele trebuie să răscumpere pămînturile lor dacă sînt proprietărești.
Dep. Grosman răspunde că, după legea orașelor6, totuși sînt socotite ca aparţinînd sta-
tului. Afară de aceasta, orașelor și tîrgușoarelor le va fi foarte greu să-și răscumpere ele
însele pămînturile, însă cu ajutorul statului ele ar putea să le răscumpere. Orășenii de fapt
au toate drepturile de proprietate asupra pămînturilor ce le stăpînesc, și acum le rămîne să
răscumpere numai dreptul efemer al proprietarului de a pune dăjdii.
Dep. Ratko spune că numai statul poate să facă acele operaţii care se cer pentru trece-
rea pămîntului proprietăresc în stăpînirea locuitorilor orașelor și tîrgușoarelor. Chestiu-
nea financiară e o chestie deosebită, care nu trebuie amestecată cu principiul exproprierii.
Domnia Sa găsește că nu în privinţa pămînturilor din cuprinsul orașelor și tîrgușoarelor
proprietărești trebuie luată o hotărîre. Cît despre pămînturile din afară de oraș, acestea
pot fi privite ca orice altă stăpînire embaticară și deci supuse hotărîrii generale asupra aces-
tor stăpîniri7.
Dep. Budișteanu spune că se găsesc tîrgușoare și alte puncte locuite de populaţie care
duc o viaţă mai mult orășenească, clădite fiind pe pămînt ţărănesc și, ca dovadă, citește
învoiala dintre împuterniciţii obștii Pîrliţa, ţinutul Bălţilor, cu un oarecare Ostapciuc des-
pre darea în arendă de către acesta a unei bucăţi de pămînt obștesc comunităţii orășenești
Pîrliţa. Din acest contract se vede că numitul Ostapciuc a arendat pămîntul arătat pentru
o plată anumită pe 12 ani cu dreptul de a face clădiri și a se folosi de acest pămînt pînă la
terminarea duratei arendei, iar apoi vor trebui să reînnoiască învoiala. Dacă el se va lepăda
de arendă, atunci obștea e datoare să-și ia clădirile și să lepede pămîntul; Domnia Sa pro-
pune ca și această chestie să fie discutată.
Dep. Lunev spune că dreptul embaticar, fiind o rămășiţă a trecutului și întemeiat pe
dreptul răpirii, trebuie desfiinţat. Nici statul, nici persoanele particulare nu pot să mai aibă
vreun drept asupra acestui pămînt, afară de acei care de fapt îl stăpînesc8. Prin urmare, nu
statul, ci înșiși ocîrmuirile orășenești trebuie să răscumpere pămînturile orașelor și tîrgu-
șoarelor etc., chiar împrumutînd de la stat banii trebuitori.
Dep. Grosman spune că nu trebuie îngreuiată sarcina statului și cu orașele, deoarece el
are să aibă destulă greutate cu reforma agrară. De aceea trebuie ca statul să se mărginească
numai la înfiinţarea dreptului de expropriere, lăsînd partea bănească în seama orașelor
care vor rămîne foarte mulţumite dacă vor căpăta dreptul de răscumpărare a pămînturilor
de sub clădirile lor.
Dl Gaisînski spune că statul își îndeplinește funcțiile sale prin guvern, însă guvernul
nici nu organizează trebile așa de bine ca ocîrmuirea locală. Deci ocîrmuirile orășenești

391
trebuie să răscumpere pămîntul orașului de la proprietari și numai dacă această ocîrmuire
nu va putea, atunci să-l răscumpere statul.
Dep. Grosman nu e contra acestui principiu.
Dep. Ratko repetă că numai statul poate să răscumpere pămîntul orășenesc, deoarece
numai el poate face o reformă cum este reforma agrară și în care reformă intră și ches-
tia exproprierii pămîntului proprietăresc de sub orașe. Orășenii pot apoi să răscumpere
pămîntul de la stat. Prin faptul acesta nu se ridică dreptul orașelor de a pune dăjdiile lor
cum le puneau și pînă acum acolo unde orașul era pe pămînt proprietăresc.
Dep. Budișteanu crede că cu nimic nu s-ar ușura soarta locuitorilor din orașele proprie-
tărești, dacă dreptul de a pune toate dăjdiile pe care azi îl au proprietarii ar trece la stat.
Propune ca pămîntul de sub orașe, tîrgușoare și comunităţile orășenești să se preţuiască la
fel cu pămînturile de primprejur, iar nicidecum după dăjdiile care le plătesc acum locuito-
rii proprietarilor, care atunci ar fi un preţ foarte mare.
Președintele propune ca să se primească toate paragrafele așa cum sînt scrise în raport,
nemaiamestecînd tot felul de societăţi în reforma agrară. Statul pe urmă, dacă va vrea să
dea îndeplinirea unor drepturi ale sale, [va face] cum va găsi de cuviinţă.
Se pune la vot următorul § 1 din capitolul al 2-lea al raportorului Grosman.
Despre embaticare (cap. II).
„Art. 1. Orașele și tîrgușoarele așezate pe pămînturi particulare vor fi răscumpărate de
stat.”
Acest § se primește cu majoritatea voturilor, 3 contra și 1 abţinere.
Propunerea expertului Gaisînski ca preţurile orașelor și tîrgușoarelor proprietărești să
se răscumpere de ocîrmuirile orășenești cu ajutorul statului și numai dacă aceste ocîrmuiri
nu vor putea răscumpăra pămîntul, atunci să-l răscumpere statul, se respinge de Comisie.
Se primește unanim următorul § al 2-lea din raport.
„Art. 2. De asemenea vor fi răscumpărate de stat toate (suburbii, colonii, cătune etc.),
care după dimensiunile lor și caracterul, compunerea populaţiei au caracterul de comuni-
tăţi urbane.”
Dep. Grosman dă lămurire asupra § 3, spunînd că deoarece reforma poate să se facă în
zeci de ani, trebuie de dat voie locuitorilor din orașele și tîrgușoarele proprietărești să-și
răscumpere pînă atunci pămînturile lor, rămînînd ca statul să răscumpere numai ceea ce
va rămîne. Se va răscumpăra de la proprietar numai dreptul de dajdie asupra pămîntului
de sub orașe, capitalizînd suma de 15-50 de copaci pe stînjenul de pămînt din faţa casei
cum, bunăoară, se capitalizează venitul pămîntului cultivabil.
Dl Gaisînski întreabă dacă orășenii vor răscumpăra pămîntul de sub clădirile lor,
atunci ce-i mai rămîne să răscumpere statul?
Dep. Grosman răspunde că proprietarul, afară de dreptul de a pune dăjdii pe pămîntul
de sub casele orășenilor, mai avea încă și dreptul de a lua vama de pe mărfurile care se aduc
în tîrg, taxe de pe cîntar și altele. Acest drept îl va răscumpăra statul.
Dep. Buciușcan propune ca să fie oprită orice învoială aparte între proprietar și orășean.
Se pune la vot următorul § 3 din raport care se votează unanim.
„Art. 3. Fiecare locuitor al orașului, tîrgușorului, al comunităţii, prevăzute în art. 2, în
caz dacă posedă loc de casă, livadă, vie sau grădină de legume pe baza dreptului embaticar
sau al arendei îndelungate, conform semnalmentelor din lit. a, art. 1 din cap. I, se bucură
de dreptul prevăzut în art. 7, 8, 9 și 10 din cap. I.”
„Observaţie. Copia cererii se va trimite proprietarului orașului, tîrgușorului sau comu-
nităţii.”
Dep. […]9 cere să se adauge la § 3 că pămîntul proprietăresc de sub orașe poate să fie
răscumpărat numai de la stat, iar nu de la proprietari. Comisia respinge această adăugare
ca înţeleasă de la sine.
Apoi Comisia votează în unanimitate următoarele paragrafe din raport.

392
 „Art. 4. Plata în rate nu se admite.
Art. 5. Pămînturile orașelor, tîrgușoarelor și ale comunităţilor nu se socot în întinderea
de pămînt ce urmează a fi lăsată proprietarului.
Art. 6. Proprietăţile arătate în art. 3 intră în lotul de împroprietărire.
Art. 7. În privinţa arendelor îndelungate prevăzute în lit. a, art. 1 din cap. I, se aplică
principiile art. 16 din cap. I.”
Comisia trece apoi la discutarea capitolului 3 din raportul dlui Grosman despre desfi-
inţarea stăpînirilor embaticare pe toate pămînturile de proprietate privată.
Dep. Minciună e de părere că deoarece o categorie anumită de proprietate mijlocie
rămîne neatinsă de reforma agrară, și anume aceea care deţine pămînt mai mult de un lot,
dar nu mai mult de 50 de desetine, și aceștia își exploatează pămîntul lor cum vor, nu ar
fi drept să sufere numai acei proprietari din categoria aceasta, care și-au dat pămîntul lor
altora cu embatic. Aceasta iarăși este un chip de exploataţie a pămîntului.
Dep. Grosman răspunde că aceasta ar încurca lucrurile.
Se pune apoi la vot următorul capitol al 3-lea din raport, care se primește unanim.
„Art. 1. În privinţa tuturor celorlalte embaticări și arende îndelungate particulare, ce
cad sub prevederea lit. a, art. 1 din cap. I, însă nu aplică art. 3, 4, 6 și 7 ale cap. II.
Art. 2. Dreptul de proprietate asupra pămîntului ce se află în folosinţa arendașului pe
termen îndelungat se ia în considerare la împroprietărire în caz dacă în privinţa acestui
pămînt arendașul nu a profitat de drepturile prevăzute de articolele 6, 7, 8, 9 și 10 ale cap. I.
Art. 3. Dreptul de proprietate asupra pămîntului ce se află în folosinţa proprietarului
embaticar, la împroprietărire nu se ia în considerare.”

Împroprietărirea orășenilor
După aceasta dep. Ratko își dezvoltă raportul prin care arată că în Basarabia sînt 22 de
tîrgușoare; afară de acelea, vine ţinutul Ismailului și 5 comunităţi orășenești. Locuitorii
acestora aparţin sau obștilor locale, sau orașelor din apropiere. Printre acestea, 17 tîrgu-
șoare sînt proprietărești, iar din 5 comunităţi orășenești 3 sînt pe pămînt proprietăresc,
una pe pămînt ţărănesc și una pe pămînt răzeșesc.
Cei mai mulţi dintre locuitorii acestor tîrgușoare și comunităţi orășenești se ocupă cu
negustoria sau alte meserii, iar o parte încă, precum și locuitorii de la marginile tuturor
orașelor, se îndeletnicesc cu munca pămîntului. De aceea Domnia Sa [crede] că și acești
agricultori trebuie împroprietăriţi deopotrivă cu toată populaţia agricolă.
Comisia găsește că nu numai cei care trăiesc la marginile orașelor trebuie împroprietă-
riţi, dar și fiecare orășean care se îndeletnicește cu munca pămîntului.
Se pune la vot propunerea raportorului care, puţin schimbată, se primește în următoa-
rea redacţie:
„Locuitorii orașelor, precum și ai posadelor, tîrgușoarelor și ai comunităţilor orășe-
nești, a căror îndeletnicire principală a fost întotdeauna munca pămîntului, urmează să
fie împroprietăriţi deopotrivă cu toată cealaltă populaţie agricolă, dacă se ocupă însă cu
munca pămîntului”.
Seara la 8 ceasuri și 15 minute ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

393
Note

1 Numele e scris greșit. E vorba, se vede, de Gaisînski.

2 Data de 10 octombrie trezește anumite întrebări. Ea era foarte aproape pentru a fi putut fi conside-
rată ca sfîrșit al activității Comisiei Agrare.
3 Această remarcă a lui Tudose arată că în Comisia Agrară exista un material documentar foarte
bogat. Evident, cea mai mare parte a acestui material s-a pierdut; în fondul de arhivă al Sfatului
Țării s-a păstrat doar o mică parte a acestor documente.
4 Astfel, Comisia revine la o chestiune pe care o părăsise, după dezbaterile în ședințele din 11 și
18 septembrie 1918. Vezi procesul-verbal nr. 50, 53.
5 Această sintagmă nu e clară, nu se vede legătura ei cu restul propoziției. În general, toată propoziția
este încurcată, nu este destul de clar ce avea în vedere cel care întreba. Probabil că sînt vizate
proprietățile funciare embaticare din zona urbană, așa cum pare să rezulte din compararea acestei
întrebări cu răspunsul pe care îl dă Grosman.
6 Nu pare să fie sigur că ar fi existat o lege anume a orașelor basarabene. E posibil să fi fost vizat vreun
act normativ rusesc care, formal, era socotit aplicabil și pentru așezările de tip urban din Basarabia.
7 Pare să se impună impresia că în viziunea lui Ratko exista o deosebire principială între caracterul
proprietății funciare urbane și proprietățile embaticare din suburbii.
8 Cuvîntarea lui Lunev pare să conțină o contradicție flagrantă: pe de o parte, el susține că proprieta-
tea embaticară e fondată pe dreptul răpirii (ceea ce nu putea fi așa), iar pe de altă parte, recunoaște
embaticarilor dreptul exclusiv de a stăpîni astfel de bunuri. Această luare de cuvînt, la fel ca multe
altele din procesele-verbale, este dezlînată, mai mult sau mai puțin ilogică, din cauză că este alcătu-
ită din fragmente rupte din context.
9 Nume indescifrabil.

394
 PROCESUL-VER BAL NR. 61
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 6 octombrie 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 după-amiază sub preşedinţia dlui Crihan, vicepreşedin-

tele Comisiei.

Ordinea zilei:
1. Raportul dlui Konradi despre lucrările subcomisiei financiare a Comisiei
Agrare.
2. Referatul dlui C. Filipescu asupra discuţiilor Comisiei de estimaţia pămîntu-
lui, formată de Directoratul agriculturii.
3. Raportul dlui prof. Murgoci asupra chestiunilor financiare ale reformei
agrare.

Președintele Comisiei: – După cum știţi, din sînul Comisiei Agrare s-a format o sub-
comisie financiară pentru stabilirea principiilor de plată a pămîntului expropriat. Pe de
altă parte, tot în scopul de a stabili preţul pămîntului expropriat, s-a format o Comisie
financiară și pe lîngă Directoratul de agricultură. Amîndouă comisiile au avut mai multe
discuţii asupra principiilor pentru estimaţia pămîntului, dar nu s-a putut ajunge la stabi-
lirea definitivă a principiilor și formularea lor în rezoluţii, deoarece fiecare dintre raportu-
rile prezentate acestor comisii de dnii Țivinski, prof. Gh. Murgoci, Aronson, Filipescu și
Topor cuprind principii deosebite, ba adeseori chiar diametral opuse. Fiind așa, va trebui
ca Comisia să asculte pe rînd toate aceste raporturi, să discute asupra principiilor cuprinse
în ele și, folosindu-se de îndrumările specialiștilor, să extragă din aceste rapoarte principi-
ile cele mai potrivite cu spiritul reformei agrare ce voim să facem.
Dl Konradi, președintele subcomisiei noastre financiare, care a luat însă parte și la dez-
baterile Comisiei financiare de pe lîngă Directoratul de agricultură, ne va face o dare de
seamă despre mersul și rezultatele de pînă acum ale lucrărilor subcomisiei financiare.
Dl Konradi, președintele subcomisiei financiare: – Subcomisia financiară a discutat
atît asupra principiilor de estimare a pămîntului, cît și asupra finanţării reformei agrare.
Chiar la începutul lucrărilor s-a constatat lipsa de materiale și de specialiști. Atunci ne-am
adresat Directoratelor de agricultură și finanţe să ne dea concursul necesar. Directoratul
de agricultură ne-a dat un ajutor oarecare, pe lîngă că a format o Comisiune financiară,
ne-a mai trimis în ziua de 3 octombrie și un raport în chestiunea preţuirii pămîntului.
Directoratul de finanţe ne-a răspuns că singurul ajutor pe care deocamdată poate să ni-l
dea, e să-l trimită în subcomisia financiară pe dl Teofil Ioncu. Astfel, subcomisia a trebuit
ea însăși să invite specialiști și să le ceară părerile lor în chestiunile financiare ale refor-
mei agrare. Au fost consultaţi în privinţa aceasta atît financiarii locali, dnii Aronson și
Țivinski, cît și specialiștii în chestia agrară de dincolo de Prut, dnii Murgoci, Filipescu1.
Din consultările cu acești specialiști reiese două principii: 1) plata pentru pămînt trebuie
să corespundă valorii reale a pămîntului; 2) în stabilirea preţului pe pămînt nu poate fi
admisă nicio normă artificială 2 .
Mai departe părerile asupra modului de estimaţie a pămîntului s-au dezbinat. Dnii
Murgoci și Filipescu sînt de părere că trebuie să se facă o estimaţie obiectivă3, luîndu-se
în considerare numai preţul pămîntului, fără să ţină seamă de alte împrejurări, care con-
tribuie la urcarea preţului pămîntului. Dnii Aronson și Ţivinski susţin estimaţia subiec-
tivă, cînd se iau în considerare toate împrejurările materiale și personale care ridică preţul
pămîntului.

395
 În ceea ce privește modul de răscumpărare a pămîntului, iarăși nu s-a putut stabili
niciun principiu. Dl Ţivinski crede că plata s-ar putea face prin emiterea unor obligaţiuni
garantate de stat. Unii dintre experţi cred că răscumpărarea s-ar putea face în termen de
30 de ani, alţii într-un termen mai mare.
Dl Aronson crede că răscumpărarea n-ar trebui făcută prin obligaţiuni, deoarece într-
un viitor mai apropiat se prevede o cădere însemnată a preţului hîrtiei monetare și atunci
numaidecît va cădea și preţul obligaţiunilor, pricinuind mari pagube celor care le vor
poseda.
Astfel, subcomisia financiară a lucrat mai mult asupra stabilirii principiilor financiare
în chestiunea agrară decît asupra cifrelor. Puţinele cifre care au fost propuse sînt cam mari,
dar nu sînt de speriat, deoarece ele reprezintă valoarea în monedă de hîrtie, al cărei preţ,
după cum știţi, e atît de scăzut.

Raportul domnului agronom C. Filipescu

Comisiunea financiară formată de Directoratul de agricultură a lucrat în două ches-
tiuni: pentru stabilirea preţului pămîntului și pentru găsirea modului celui lesnicios de
plată. Știinţa economică nu poate stabili niște norme hotărîte pentru preţuirea pămîn-
tului, căci această preţuire atîrnă de o mulţime de cauze și împrejurări. În special, este o
mare legătură între mersul progresului unei ţări și preţurile pămîntului din această ţară;
mai departe au însemnătate la stabilirea prețului calităţile înseși ale pămîntului, desimea
populaţiei, apropierea pămîntului de locuri de desfacere a cerealelor etc., etc.
Dacă în timpuri normale stabilirea preţului prezintă greutăţi foarte mari, deoarece
trebuie să se ţină seama de o mulţime de factori care fac preţul unui pămînt, cu atît mai
greu este să stabilești acest preţ acum, după ce mersul liber al vînzărilor și cumpărărilor de
pămînt a fost stînjenit timp de 3-4 [ani] și pămîntul s-a vîndut pe preţuri anormale. În tot
cazul, Comisiunea financiară, cu toate greutăţile care se prezintă, a căutat ca chestiunea
financiară să fie rezolvată astfel încît ea să nu-i apese în prezent pe cei împroprietăriţi, să
nu-i rănească pe cei expropriaţi, să nu-i apese și în viitor pe cei împroprietăriţi.
Mai ales, chestiunea cea de pe urmă are o mare însemnătate. Și iată de ce. Astăzi pămîn-
tul se vinde și cu 2-3 mii de lei, și chiar ruble, desetina, plătesc oamenii care au făcut ușor
acești bani. Dacă ne luăm după aceste preţuri și punem și noi cîte 2-3 mii de lei desetina,
atunci iese că ţăranul, pe lîngă că va trebui să plătească cîte 70-100 de lei pe an timp de
30 de ani preţul însuși al desetinei, el va mai trebui să plătească în fiecare an pentru aceste
2-3 mii de lei și o dobîndă de vreo 100 de lei. Aceasta ar însemna că pentru costul unei
desetine ţăranul ar trebui numai dobînda să plătească mai mult decît arenda obișnuită a
acestei desetine. Bineînţeles că ţăranul va prefera mai bine să arendeze pămîntul și mai
departe, decît să plătească atît de mult.
Valoarea unei moșii se stabilește, după cum v-am spus, între altele și [după] calităţile
pămîntului. Venitul de pe moșie poate să se mărească pînă la o anumită limită, însă nu
poate să se mărească pînă la infinit. Deci venitul unei moșii, atîrnînd în mare parte de
la calităţile pămîntului, ne poate servi ca un criteriu sigur pentru estimarea pămîntului.
Această estimaţie cînd se iau în considerare numai calităţile naturale ale pămîntului se
numește obiectivă.
O altă estimaţie a pămîntului este cea subiectivă. După această estimaţie, valoarea unui
pămînt o ridică nu numai calităţile lui proprii, ci și alte împrejurări. Așa, bunăoară, o
moșie situată în apropierea unui oraș se apreciază mai scump decît o moșie care e la o
depărtare mare de oraș, deși pămîntul din ambele moșii e de aceeași calitate; un rîu, un
drum mare, o cale ferată etc. din apropierea unei moșii ridică preţul acesteia, deoarece,

396
mulţumită acestor împrejurări, produsele acestei moșii pot fi desfăcute mai lesne și cu mai
mult cîștig.
Din referatul care-l voi citi mai jos veţi vedea că Comisiunea financiară a fost mai
mult pentru estimaţia obiectivă a pămîntului, și condiţiile economice care ridică valoarea
pămîntului le iau în seamă numai pentru orientare și comparaţie.
Mai departe dl Filipescu citește următorul:

Referat asupra discuțiilor Comisiei de estimația pămîntului

Din alăturatele rapoarte ce s-au făcut înaintea Comisiei de preţuire a pămîntului, che-
mată de directorul de agricultură, reiese următoarele constatări:
În cazurile de reformă agrară de pînă acum, ca și legislatorii actuali în ţară și străină-
tate, s-a socotit de obicei valoarea obiectivă a pămîntului expropriat.
Schema dată de dl Filipescu asupra elementelor ce trebuie luate în seamă pentru preţu-
irea pămîntului în genere conduce însă stabilirea valorii pămîntului bazată pe: a) calitatea
pămîntului; b) condiţiile economice; c) preţul de arendă; d) venitul curat la desetină.
Ca orientare și comparaţie ar servi încă: preţul de vînzare în regiune, evaluarea la moș-
tenire, estimaţia instituţiilor de credit și a fiscului.
Asupra primului punct, dl Filipescu și dnii Murgoci și Karcevski4 au venit cu un
raport special în care au arătat însemnătatea studiilor agrogeologice (climă, sol, ape și
floră) pentru determinarea calităţii pămîntului și a variaţiunii preţului pe diferite regi-
uni ale ţării. Comisia a fost de părere ca neapărat să se continue aceste cercetări înce-
pute sub auspiciile Zemstvei și întrerupte din cauza războiului. Dacă lucrările nu vor fi
isprăvite pînă la începerea aplicării reformei agrare, să se alăture pe lîngă fiecare Comisie
judeţeană de expropriere cîte un agrogeolog care împreună cu agronomul să cerceteze
calitatea pămîntului, să scoată afară terenurile arabile, să indice terenurile de împădurit,
de secat etc.
Din al doilea element (condiţiile economice) unele, ca instalaţiile și îmbunătăţirile de
pe moșii, căile de comunicaţie și locurile de desfacere, sînt elemente ce neapărat trebuie
avute în considerare într-o măsură oarecare la stabilirea preţului pămîntului expropriat.
Iar altele, ca densitatea populaţiei faţă de pămînt (ofertă și cerere), ocupaţia sătenilor, for-
ţele de muncă și altele, nu trebuie luate în seamă, pentru că exproprierea pentru reforma
agrară nu e o vînzare liberă a pămîntului, ci este un schimb de valori între stat și proprietar
în interes naţional. Și aceasta cu atît mai mult, cu cît aceste din urmă elemente intră în-
tr-un mod natural în formarea preţului de arendă și de vînzare a pămîntului și vor servi
ca orientare.
Dacă am putea stabili venitul curat la desetină, acesta ar fi criteriul cel mai sigur în pre-
ţuirea pămîntului. Va trebui dar să se ia măsuri de a obţine date cît mai precise asupra aces-
tui element pentru fiecare moșie în parte și pentru fiecare cultură (arătură, imaș, fîneaţă
etc.), care vor constitui baza evaluării. Pentru aceea agronomul din comisiile de expropri-
ere, împreună cu agrogeologul, va trebui să cerceteze nu numai statisticile generale sau
regionale, ci anume și registrele moșiilor, să ia informaţii de la oameni și de la proprietarii
de pe loc și [de pe moșiile] învecinate etc., să facă o amănunţită anchetă economică în regi-
unea aceea pe parcele și cultură etc.
Asupra preţurilor de arendă și vînzare și a preţuirii de către Krestianski Bank, dl Topor
a făcut un raport care arată materia variaţiunii de preţuri nu numai de la o regiune la alta,
chiar în același judeţ, și dacă arendarea era pe timp scurt sau lung. Aceasta ne arată vădit
că în preţul de pînă acum juca un rol numai poziţia naturală, calitatea solului și producţia
pămîntului, dar nu toate condiţiile economice și sociale rurale și mai ales speculaţia, de
aceea la luarea în considerare a acestor preţuri trebuie supuse la critică, întrucît preţurile

397
s-au mărit din cauza condiţiilor economice și sociale, din cauza cererii și ofertei și mai ales
a speculaţiei. Elementele de estimaţie ale Kr[estianski] B[an]k sînt de altfel aceleași ce sînt
propuse de dl Filipescu.
Modul de a lucra al comisiilor la faţa locului se lasă în seama instituţiei care va aplica
reforma agrară și care va face un regulament amănunţit (după principiile stabilite deja în
Comisia Agrară).
Elementele de preţuire trebuie luate numai din timpul înainte de război; se înţelege
că și preţul va fi exprimat în monedă cu valoarea înainte de război. Preţuirea se va face pe
moșii separate și pe tot felul de pămînturi (arătură, fîneţe, imașuri, grădini etc., locurile
nearabile se vor socoti ca fără venit), stabilindu-se apoi un preţ mediu la desetină. Acest
preţ mediu va servi de orientare pentru stabilirea preţului pe desetină a lotului ţărănesc.
Aceeași comisie va preţui și acareturile, și inventarul viu sau mort pe care proprietarul va
voi să-l vîndă, ajutîndu-se de specialiști sau de arbitri de va fi nevoie.

Concluzie
Vor servi, dar, pentru preţuirea pămîntului, în primul rînd, următoarele elemente:
1. Producţia la desetină și venitul net după statistici și anchetă la faţa locului.
2. Aprecierile asupra calităţii pămîntului, date de specialiști după studii și hărţi exis-
tente sau cercetări de agronomi și agrogeologi la faţa locului.
3. Arenda pe termen scurt și numai în lipsă de termen lung direct la ţărani; dacă se
practică amîndouă, se face media; aceasta se multiplică cu maximum 185. Se are în vedere
și arenzile din vecinătate și aceleași terenuri.
În al doilea rînd vor interveni:
4. Condiţiile economice ce au ridicat valoarea moșiei în timpul dinainte de război.
5. Estimaţiile fiscale.
6. Ca orientare și comparaţie vor servi preţul de vînzare din vecinătate, aprecierile și
estimaţiile institutelor de credit etc.

Chestiunile financiare ale reformei agrare

de prof. Gh. Murgoci
Reforma agrară comportă următoarele chestiuni de ordin financiar:
1. Ca indemnizaţie se va da pentru pămînt: [o soluție] obiectivă, cînd se ia în con-
siderare numai costul pămîntului6, sau [una] subiectivă, cînd se iau în considerare toate
împrejurările materiale și personale care pot să ridice preţul pămîntului. Conform legilor
și doctrinelor în vigoare, poate fi dreaptă numai răscumpărarea subiectivă. Indemnizarea
obiectivă este aproape întotdeauna mai mică decît preţul pe piaţă.
În România, Partidul Liberal, Basilescu7 și chiar conservatorii, ca caroflid, susţin
indemnizarea obiectivă, deoarece în România moșierilor le mai rămîne destul pămînt.
Dar Hălăceanu8 și unii agronomi ca Popovici Max, Filipescu și alţii sînt pentru indemni-
zarea subiectivă.
În proiectul exproprierii pentru Basarabia, întocmit de prof. Murgoci și C. Filipescu,
sînt arătate toate elementele pentru calcularea după preţul obiectiv, cu dreptul Comisiunii
pentru expropriere de a lua în considerare și împrejurările subiective.
2. Cine va îndeplini lucrările pentru realizarea exproprierii, calcularea pămîntului și
altele?
În toate proiectele românești, precum și în proiectul din Basarabia pentru realizarea
reformei agrare se propune înfiinţarea unei secţiuni speciale de stat cu cele mai largi drep-
turi autonomice, care se va numi „Casa Țărănească”, „Casa Pămîntului”, iar în Basarabia
„Casa Noastră” (Ţărănească)9.

398
 3. Cine va stabili costul indemnizării: statul, comisiunea de specialiști sau Comisiu-
nea agrară? După proiectul Garoflid, organele speciale ale Consiliului Înalt Agricol, care
în România este deja înfiinţat. După alte proiecte, și în Basarabia se propune înfiinţarea
comisiunilor speciale judeţene, care vor lucra sub conducerea Casei Noastre Ţărănești și
vor fi completate din specialiști, judecători, arbitri și reprezentanţi din partea ţăranilor și
proprietarilor.
4. Cînd se consideră momentul despăgubirii: în momentul sancţionării legii ori în
momentul exproprierii, dar după preţurile de dinaintea războiului (1914)?
5. Cine va dezlega certurile și nemulţumirile asupra preţului? După proiectul liberali-
lor – Comisiunea Centrală a Casei Ţărănești și apoi Curtea de Apel. După proiectul Basi-
lescu, Garoflid, precum și cel din Basarabia, numai Comisiunea Centrală a Casei Noastre
Ţărănești.
6. Cînd se va vărsa plata pentru pămînt? În România, conform Constituţiei, „expro-
prierea se face după o dreaptă și prealabilă despăgubire”. Dar în chestiunea agrară, după
proiectul Basilescu, în mod teoretic, în momentul punerii legii [în aplicare]; după pro-
iectul liberalilor, și pentru Basarabia, după terminarea tuturor lucrărilor tehnice pentru
expropriere; proprietarul va primi, după proiectul liberalilor, numai 30 de procente, iar
restul rămîne cîtva timp imobilizat.
7. Felul despăgubirii.
După proiectul liberalilor, prin eliberarea de către stat a obligaţiunilor de 5 procente
amortizabile într-un termen de 50 de ani, socotind costul nominal ca real, din care
30 de procente rămîne imobilizat într-un timp de un an și 40 de procente într-un timp
de 2 ani. Proprietarii vor primi însă cupoanele. Pămînturile de mînă moartă10 se vor plăti
cu rentă perpetuă de 5 procente (fără termen). Imobilizarea se face la Casa de Depuneri
și Consemnaţiuni. Proiectul Basilescu prevede pentru toate despăgubirile renta statului
de 5%. Hălăceanu, Filipescu și Murgoci propun, în acest scop, emiterea obligaţiunilor de
Casa Noastră Ţărănească sub garanţia statului. În special pentru Basarabia, imobilizarea
obligaţiunilor este absolut necesară pentru a evita specula și lăsa timp proceselor datorni-
cilor. Cupoanele și anuităţile nu trebuie să intre în bugetul statului.
8. Pămînturile mănăstirilor închinate au fost expropriate în România în 1864 fără
despăgubire11.
9. Cu ce preţ și cu ce bani va plăti pămîntul ţărănimea?
În România preţul se va stabili de comisiuni speciale pentru fiecare regiune și fiecare
hectar12 . Statul ia asupra lui, după proiectul liberalilor, 35%, după proiectul Garoflid, 25%
din costul pămînturilor. Pentru Basarabia, înaintea realizării reformei agrare, este necesar
a stabili cursul rublei, ca nicio parte interesată, care sînt ţăranii, statul și proprietarii, să nu
aibă pagube mari.
În Basarabia costul pămîntului trebuie să fie calculat după preţurile dinaintea războiu-
lui și să fie în lei sau în ruble aur cu valoarea dinaintea războiului. Pentru ţăranii care vor
dori îndată să verse toată suma sau cea mai mare parte din ea, Casa Noastră Ţărănească
trebuie să stabilească imediat preţul oficial în lei și în ruble dinaintea războiului, conform
cursului curent. Riscul inevitabil din pricina schimbărilor cursului rublei îl ia asupra sa
statul, deoarece în Basarabia el deloc nu ia parte la realizarea despăgubirii13.
10. Cum se dezvoltă datoriile asupra pămîntului?
Statul ia asupra sa (sau asupra Casei Ţărănești) toate datoriile de la bănci recunoscute
de stat. Creditorii ceilalţi au dreptul de a reclama pe căile obișnuite din obligaţiunile ce
proprietarul primește în mînă sau sînt imobilizate la Casa de Depuneri14.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Nastase

399
Note

1 Bineînțeles că Murgoci și Filipescu nu erau specialiști în finanțe, cel dintîi fiind pedolog, iar celăl-
lalt – agronom. Pămîntul în sine, văzut izolat de factorii care îl fac util și îi dau preț, nu are nicio
valoare. În realitate, așa cum se va vedea din raportul lui Filipescu, cei doi experți nu neglijau
importanța factorilor economici pentru stabilirea prețului pămîntului.
2 Nu e clar ce vrea să însemne „normă artificială”.
3 Sensul real e mai degrabă de estimare unilaterală.
4 Acest personaj se întîlnește pentru prima dată în procesele-verbale.
5 Nu este destul de limpede ce înseamnă această cifră; e posibil să fie vorba de ani.
6 Vezi nota 1.
7 Vezi procesul-verbal nr. 33, nota 4.
8 Este avut în vedere, probabil, Constantin Hălăceanu (1871–1940), economist și om de afaceri
român.
9 De fapt, chestiunea denumirii acestei instituții fusese decisă definitiv în ședința din 23.09.1918 a
Comisiei Agrare: vezi procesul-verbal nr. 55.
10 Sînt vizate, se pare, pămînturile considerate teoretic ca fiind inalienabile, ca, de ex., cele care
aparțineau orașelor, pentru care, conform unei practici ce venea din Evul Mediu, se plăteau taxe
speciale numite de mînă moartă, destinate să țină loc de taxe de mutațiune în cazurile în care
proprietățile respective treceau la alt (alți) proprietar(i).
11 Evident că punctul respectiv trebuia să fi avut unele specificări referitoare la Basarabia, dar proce-
sul-verbal nu le-a reținut.
12 Referirile permanente la realitățile din România și la legislația de acolo în probleme de reformă
agrară demonstrează încă o dată că în Basarabia reforma se făcea după aceste practici.
13 Această afirmație vine în contradicție cu punctele 7 și 9, enunțate de raportor mai sus.
14 Se vede că în originalul documentului lipsesc cîteva cuvinte după sintagma „căile obișnuite”. După
sensul întregii propoziții, se pare că „ceilalți creditori” erau abilitați să ceară prin instanță recu-
perarea sumelor respective din obligațiunile pe care proprietarii le primeau de la stat sau se aflau
imobilizate la Casa de Depuneri și Consemnațiuni.

400
 PROCESUL-VER BAL NR. 62
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 9 octombrie 1918

Şedinţa se deschide seara la 5 ceasuri sub preşedinţia dlui Crihan.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra despăgubirii pămîntului expropriat, raportor fiind
dl Țivinski.

Raportorul arată că nu face parte din niciun partid politic și, fiind numai funcţionar
într-o bancă, va căuta să lămurească chestia din punct de vedere curat știinţific. Crede
însă că proprietarii trebuie să primească pentru pămîntul expropriat un capital care să
corespundă unei plăţi de arendă dreaptă. Nu se poate preţui pămîntul repede și deodată
peste tot, deoarece acest preţ atîrnă de la mai multe împrejurări și condiţii în care se află
gospodăria, precum sînt, de pildă: depărtarea de la drumul-de-fier, desimea populaţiei,
starea drumurilor îndeobște, preţul muncii, preţul productelor, de la mulţimea pășuni-
lor și a fîneţelor, pădurilor și de la mulţimea apei în comparaţie cu întinderea de pămînt
cultivabil. Nu pot fi luate drept preţ al pămîntului nici preţurile de azi ale pămîntului,
deoarece vînzarea pămîntului e oprită, iar reforma agrară prevede exproprierea forţată1.
Teoreticește, s-ar părea că se poate lua preţul care era pe pămînt pînă la război în aur,
adăugînd numai scăderea cursului acestor bani care era pînă la război. Însă e greu de spus,
întrucît a scăzut banul azi faţă de preţul lui de pînă la război. Preţul pîinii s-a ridicat de la
25 pînă la 50 de ori, iar lumînările s-au scumpit de 25 de ori; lucrul muncitorilor s-a ridicat
de 10 ori, munca inteligenţilor de 2-4 ori, casele de 4-5 ori, iar aurul în bani, dacă e de faţă,
s-a ridicat de 10 ori. De acea Domnia Sa crede că nu s-ar da greș dacă preţul pămîntului
expropriat se va stabili prin capitalizarea venitului de la arendă, înmulţind preţul arendei
de 22 de ori2 , dar scoţînd afară venitul care depășește plata arendei, el fiind rezultatul ener-
giei arendașului. Arendașul lipsit fiind de pămînt, va căuta să-și întrebuinţeze energia sa
în alte întreprinderi. Însă fiindcă prin faptul luării de la proprietar și arendaș a pămîntului
pe care-l lucra li se face oarecare stinghereală, statul ar trebui să le dea vreun adaos oarecare
pe lîngă renta pămîntului.
Oratorul arată că și în anul 1861, cînd s-a dat pămînt la ţărani, ca principiu de despăgu-
bire a fost luată dajdia care se da pentru pămînt, care nu era altceva decît tot arendă. Trecînd
apoi la chestia cu ce bani trebuie plătit pămîntul și care este valoarea lor, raportorul arată
că banul treptat-treptat în acești 60-70 de ani din urmă s-a tot ieftinit și, ca dovadă, aduce,
între altele, și faptul că pe la jumătatea veacului trecut diferitele state nu găseau bani să se
împrumute mai puţin decît cu 5%, în vreme ce în timpul din urmă ele plăteau numai 3%.
Viaţa se scumpește mereu în curgerea de multe veacuri și unităţile de bani care existau
mii de ani înapoi, acum nu mai au nicio valoare decît numai dacă sînt unite mai multe
la un loc. Așa, de pildă, dinarul arab, care în vechime avea și el un preţ oarecare, astăzi
se socotește la valoarea muncii în mii. De asemenea, în Portugalia, în locul reisului3 din
trecut, acum există numai mia de reise, și așa mai departe.
Războiul lumii de astăzi a înghiţit mai mult de 200 de miliarde, și 15 milioane de
oameni tineri și în toată puterea, care hrăneau și ţineau în medie 4 suflete de bătrîni, femei
și copii, iar în total 60 de milioane. Aceste 15 milioane au încetat să mai producă ceva, banii
cheltuiţi vor cădea tot pe spatele celor rămași, împreună cu dobînda lor. De aceea viaţa se
va scumpi și mai mult, ieftinindu-se, prin urmare, banii, și chiar dacă ţăranii ar plăti acum
și mai scump pămîntul, care-l vor lua de la proprietari, ei totuși n-ar fi în pagubă, deoarece

401
preţul productelor lor vor fi încă multă vreme urcate, scăzîndu-se ceva mai tîrziu; abia ce se
va coborî însă mai jos decît preţurile care sînt astăzi.
Făcînd apoi socoteală cam care ar fi venitul unei desetine de pămînt, raportorul spune
că 40–50% din acest venit [s-ar datora] energiei practice, știinţei și altor însușiri ale propri-
etarului sau ale arendașului, care sume trebuie scoase din venitul pămîntului cu procent, și
neluate în seamă cînd se va capitaliza arenda sau venitul.
Mai departe, oratorul spune că deși, în idee, este frumoasă reforma agrară, totuși ea
va avea ca rezultat împuţinarea producţiei din pricină că pămîntul va fi lucrat mai rău de
ţărani decît cum îl lucrează proprietarii; apoi se vor împuţina vitele și brînzeturile, pămîn-
tul fiind fărîmiţat în bucăţi mici. În afară de aceasta, împroprietărind ţăranii, propășirea
industriei va fi împiedicată, căci ţăranii se vor fixa pe pămîntul lor și nu vor vrea să meargă
pe la fabrici. Însă dacă organele de stat s-au hotărît să dezlege această problemă printr-un
singur act legislativ, nevoind să lase ca pămîntul să treacă la ţărani cîte puţin, se vede că ele
nu au avut în vedere atît chestia economică, cît chestia socială4. De aceea statul trebuie ca el
însuși să aducă o jertfă oarecare în atacarea aceasta, plătind o parte din despăgubire pentru
pămîntul expropriat, cam pe atîta pe cît se micșorează venitul pămîntului prin faptul că
acest pămînt, trecînd de la moșieri la ţărani, va da o roadă mai mică, adică să plătească cam
1/3 parte din suma capitalizată.
Astfel, ţăranii care vor fi împroprietăriţi ar trebui să plătească numai 2/3 din preţul
pămîntului. Socoteala plăţii trebuie să se facă în ruble, iar preţul rublei să fie apoi soco-
tit în lei cîte 1,6 rublă5, deoarece Basarabia, fiind nu demult alipită de România, în ea se
găsesc mai multe ruble decît lei; ţăranii au multe ruble și ar trebui să se scuture de dînsele
ca să nu păgubească pe urmă, cînd preţul rublei va cădea de tot, plătind cel puţin 5% din
suma despăgubirii. Astfel statul ar slobozi obligaţiuni în lei după cursul 62 1/2 copeici
leul de 95% din suma răscumpărării pămîntului, din care 25% le-ar plăti însuși statul,
rămînînd numai ca 70% să le plătească apoi ţăranii.
Obligaţiunile trebuie să fie de 4 1/2%, care să se tragă la sorţi de două ori pe an. E de
dorit ca tragerea la sorţi a obligaţiunilor să se termine în curs de 36 de ani. Pentru aceasta
se vor emite obligaţiuni de 4% de 2 feluri:
a) pe socoteala statului 25% din toată suma despăgubirii;
b) și pe socoteala ţăranilor 70%.
Însă spre a se înlătura agiotajul, ar fi mai bine ca partea statului de 25% din tot preţul
împrumutului să se plătească în bani gata, în lei, cel puţin în doi ani etc. Dacă moșia e
datoare, statul oprește în obligaţiuni suma datoriei cu o dobîndă și intră în învoială cu cre-
ditorul moșierului în vederea plăţii datoriei lui, iar restul banilor se dă apoi proprietarului
în obligaţiuni.
Raportorul dă citire apoi următoarelor puncte din raportul său:
1. Estimarea și plata pămîntului se face în momentul exproprierii.
2. Costul pămîntului se stabilește prin capitalizarea plăţii juste de arendă a terenului
expropriat.
3. Plata justă de arendă a unei desetine se compune din diferenţa dintre venitul net de
pe o desetină din orice regiune și acel venit care rezultă din muncă, energie și experienţa
personală a proprietarului (aproximativ 50% de venit net).
4. Venitul total de pe o desetină de pămînt expropriat (în sistemul de asolament trie-
nal) se apreciază prin formula:
2/3 (A – M + B – (–2N).
A) fiind venitul total de pe o desetină;
B) –”– cheltuiala totală de pe o desetină;
C) –”– venituri parţiale la o desetină;
D) –”– cheltuieli parţiale la o desetină;

402
 E) –”– impozite funciare la o desetină6.
La sistemele de 4, 5 etc. cîmpuri, coeficientul de 2/3 se înlocuiește cu fracţiunile 3/4,
4/3 etc.
5. La capitalizarea plăţii de arendă ca criteriu de venit se iau 4 1/2% anual, socotind
plata pămîntului, înmulţind plata de arendă cu 4,5 – 22.22, sau în cifră rotundă cu înmul-
ţitorul 227.
6. Costul pămîntului expropriat se face în ruble.
7. Statul ia asupra lui plata a 1/4 din costul pămîntului, în lei, socotind rubla un leu și 60.
8. Această 1/4, sau 25%, se vor plăti în bani „peșin” în lei, în două termene; în momen-
tul exproprierii 12 și 1/2% și la începutul anului al 2-lea (după expropriere), restul de
12 1/3% cu o dobîndă de 4 1/2% anual.
9. Celelalte 75% din costul pămîntului expropriat se vor plăti în modul următor:
a) Pentru pămîntul care trece la ţărani, fiecare dintr-înșii, în momentul căpătării lotu-
lui, va încasa în folosul proprietarului 5% din costul lotului în ruble;
b) Celelalte 70% din costul lotului trecut în proprietatea ţăranilor le va plăti statul în
obligaţiuni garantate cu dobîndă anuală de 4 1/2%;
c) Tot prin asemenea obligaţiuni se plătește și pentru pămîntul rămas în fondul de
pămînt al statului.
10. Obligaţiunile se vor da în 3 termene:
a) Pentru pămînturile trecute în seama ţăranilor; la începutul anului al treilea – 35%;
b) La începutul anului al patrulea – 35%;
c) –”– al cincilea – 30%.
La începutul anului al treilea se vor da obligaţiunile și pentru pămînturile date în fon-
dul statului.
11. Cupoanele obligaţiunilor „depuse” se vor da în cel dintîi an al exproprierii cu 6 luni
înaintea termenului cuponului.
12. Se vor elibera obligaţiuni persoanelor cu cupoanele de 6 luni; tirajul se va face o
dată pe an. Termenul de răscumpărare e de 36 de ani.
13. La plăţile de răscumpărare ale ţăranilor se vor adăuga 1 1/2% pe an, pentru stinge-
rea cheltuielilor cauzate de expropriere.
La 7 ceasuri și 20 de minute ședinţa se suspendă.

După pauză expertul Aronson citește adausurile sale la raportul de la 19 septembrie8

în care arată că, după datele statistice, pentru împroprietărirea ţăranilor, vor fi expropriate
de la 800 000 pînă la 1 000 000 de desetine de pămînt, iar restul acestui pămînt Domnia
Sa îl socoate în medie cîte 1 200 de ruble desetina, ceea ce în total face un miliard de ruble
pentru tot pămîntul expropriat. Domnia Sa crede că această sumă statul trebuie să o plă-
tească proprietarilor în termen de 5 ani, iar ţăranii să întoarcă statului suma plătită de el
pe pămînt în timp de 10 ani. Astfel, statul ar trebui să plătească în fiecare an cîte 200 de
milioane de ruble, iar ţăranii cîte 100 de milioane, și atunci își pune întrebarea, dacă pot
ţăranii să plătească această sumă de bani și dacă nu s-ar îngreuia prea tare bugetul statu-
lui românesc, care pînă la război era de 600 milioane de lei, prin faptul că ar trebui să se
mărească acest buget cu 100 milioane de ruble.
La această întrebare însuși raportorul dă următorul răspuns: în vremea de faţă, buge-
tele tuturor ţărilor sînt atît de crescute, încît suma de 100 milioane în total nu are aproape
nicio însemnătate. Pe de altă parte, și sătenii au acum bani, deoarece numai satul azi pro-
duce și își vinde produsul său orașelor la preţuri progresive, pe cînd orașul nemaiavînd ce
da în schimb sătenilor, banii rămîn toţi la ţară.
Chestiunea însă care se pune este aceea că atunci cînd scumpetea va începe să scadă și
bugetul sătenilor să se micșoreze, această operaţie nu va deveni prea grea pentru stat și vor

403
ajunge atunci banii ţăranilor ca să-și răscumpere pămîntul?9 Plecînd în socotelile sale de la
cursul rublei de azi și acela care poate să fie în viitor, raportorul, bazîndu-se pe economiști,
arată că țara cu nimic nu se îmbogățește și nici nu sărăcește cînd se fac devalvații, deoarece
prin aceasta produsul ţării nu se înmulţește, nici nu scade. Însă prin deprecierea monedei
întrucîtva pierd capitaliștii și cîștigă producătorii. De aceea starea ţărănimii în privinţa
banilor în viitor trebuie să se îmbunătăţească10.
Gospodăria primitivă ţărănească, unde nu se întrebuinţează nici capital, nici mașini, ci
totul aproape se lucrează cu braţele proprii, nu poate să aibă pagubă dacă va fi preţul rublei
micșorat prin devalvație, căci ţăranul va lua de patru ori mai mult pe productele lui. Prin
urmare, ţăranilor în viitor nu le-ar fi mai greu decît acum să-și plătească datoriile11. După
socotelile făcute, din pămîntul expropriat s-ar veni cîte 2 desetine de gospodărie, ceea ce
pînă la război costa vreo 750 de ruble, iar acum și în viitor după devalvația rublei va costa
3 000 de ruble. Deci pe fiecare an un gospodar ar trebui să plătească 300 de ruble. Această
plată nu ar fi pentru dînsul mai grea decît plata anuală de 75 de ruble pe aceleași 2 desetine,
deoarece venitul ţăranului pe produsele lui va fi de 4 ori mai mare. Tot astfel și bugetele
ţărilor, din cauza ieftinirii banilor și scumpirii proporţional cu aceasta a mărfurilor, vor
trebui să fie crescute de 4 ori. De aceea și bugetul României de 600 milioane pînă la război,
acum fiind crescut de 4 ori, nu ar suferi aproape nicio schimbare simţitoare, dacă s-ar mai
adăuga 100 milioane pentru răscumpărarea pămîntului, mai ales că aceste 100 milioane
ar fi o cheltuială vremelnică, căci după cinci ani la alţi 5 ani care vor urma, ţăranii vor
întoarce statului acești bani.
Totuși Domnia Sa e de părere că acum, cînd valuta e într-o stare atît de haotică în toate
ţările și cînd se așteaptă ca chestia aceasta să fie regulată prin devalvație, n-ar fi bine să se
emită obligaţiuni de răscumpărare pînă ce nu se va face devalvația. În timpul de faţă, ca
bază pentru preţuirea pămîntului nu poate fi luat venitul lui. Astăzi, din pricina scum-
petei nemaipomenite a productelor, venitul vremelnic al pămîntului s-a ridicat, dar după
război, cînd produsul ţărilor va începe a crește, mărfurile fiind mai multe, preţul lor va
scădea. Va scădea, prin urmare, și venitul pămîntului și deci și preţul lui. Astfel, preţul
care s-ar pune acum ar fi prea mare pentru viitor. De aceea ar trebui ca pentru preţuirea
pămîntului expropriat să se ia drept bază venitul lui de înaintea războiului și înmulţit de
4 ori, ceea ce ar corespunde scumpetei productelor după devalvație.
Discuţiile asupra raporturilor făcute se amînă pentru ședinţa viitoare și la 8 ceasuri și
15 minute ședinţa se închide.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Așadar, stabilirea prețului pămîntului era extrem de anevoioasă, ceea ce făcea ca, inevitabil, acesta
să fie fixat mai mult sau mai puțin arbitrar. În orice caz, această situație arată foarte clar că la
stabilirea prețului pămîntului în niciun caz nu se putea merge pe ideea așa-zisei valori obiective a
pămîntului, cum susțineau Murgoci și Filipescu, care nefiind specialiști în economie și finanțe, nu
aveau cum propune evaluarea prețului pămîntului după astfel de criterii, ci trebuiau să țină cont de
toți factorii care formau prețul.
2 Adică prețul arendei se înmulțea cu 22 de ani. Vezi și procesul-verbal nr. 61, nota 5.

404
3 E o confuzie, provocată, poate, de scrierea greșită a termenului respectiv de către alcătuitorul pro-
cesului-verbal. În Portugalia, pînă la 1910, în circulație s-a aflat realul, iar din acel moment escudo.
4 Aceste evaluări cît se poate de corecte arată cît era de important ca membrii Comisiei Agrare să
lucreze cu astfel de specialiști, foarte buni cunoscători ai realităților și proceselor economice.
5 În acest loc, raportul rublă–leu nu este clar. Din context, ar reieși că pentru un leu se dădea
1,6 ruble, dar variatele surse din acea vreme menționează, de regulă, un raport invers, și același
lucru se va afirma, puțin mai jos, și în raportul lui Țivinski.
6 Cele cinci descifrări cu litere majuscule nu explică formula ce le precede. Astfel, literele C, D și
E din descifrare nu se găsesc în formulă, iar literele M și N din formulă nu se află în descifrare.
Această situație s-ar putea explica prin faptul că procesul-verbal nu a reținut toate detaliile lămuri-
rilor din raport.
7 Vezi nota 2 de mai sus.
8 Pe data de 19 septembrie Comisia Agrară nu a avut ședință. E posibil ca raportorul să aibă în vedere
ședința subcomisiei financiare.
9 E posibil ca semnul de întrebare să fi fost pus greșit; se pare că raportorul face o estimare afirmativă.
10 Evoluția ulterioară a vieții economice în mediul rural avea să dezmintă total aceste estimări.
11 Situația reală avea să fie tocmai pe dos.

405
 PROCESUL-VER BAL NR. 63
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 11 octombrie 1918

Şedinţa se deschide seara la 5 ceasuri sub preşedinţia dlui Crihan.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra preţului despăgubirii pentru pămîntul expropriat.

Dep. Buzdugan întreabă cît ar face o desetină de pămînt?

Dl Ţivinski răspunde că, luînd ca bază pentru preţuirea pămîntului venitul lui, a soco-
tit acest venit, scoţîndu-se cheltuielile de administraţie și acelea pentru hrana muncitori-
lor, a vitelor de muncă, dar fiindcă a socotit hrana lor prea puţină, deoarece nu a avut date
precise, venitul unei desetine pe an a ieșit 142 de ruble în medie, după preţurile de azi.
Socotind pentru energia proprie 60% din acest venit curat 57 de ruble1, care fiind înmul-
ţite de 22 de ori face suma de 1 254 de ruble preţul unei desetine2 .
Dep. Năstase întreabă dacă nu s-ar putea găsi un alt criteriu pentru stabilirea preţu-
rilor, deoarece venitul pămîntului, luat după preţurile productelor, e un criteriu foarte
nehotărît și nestatornic.
Dl Ţivinski răspunde că criteriul cel mai bun ar fi plata arendei, dar nu pot fi luate ca
bază arendele stabilite de circulara de cabinet a directorului3. Viaţa însăși trebuie să sta-
bilească aceste preţuri pe cale liberă. Deci dacă productele sînt foarte scumpe, firește că și
arenda trebuie să fie mai mare.
Președintele lămurește că Sfatul Directorilor, pentru stabilirea arendei pe anul acesta,
a luat ca bază arenda dinaintea războiului, adăugînd oarecare procente.
Dl Ţivinski nu pricepe din ce pricină au fost luate ca bază preţurile arendei înaintea
războiului, iar nu altele, și e de părerea că baza adevărată pentru stabilirea preţului pe
pămînt poate să fie venitul pămîntului, scoţîndu-se din acest venit acea sumă cu care a
crescut prin speculă4.
Dep. Buciușcan spune că dacă cineva înaintea războiului și-a pus banii săi la bancă, pînă
astăzi suma a rămas tot aceeași, pe cînd preţul pămîntului s-a mărit atît de mult. Întreabă
dacă Basarabia ar fi în stare să plătească această sumă atît de mare pentru pămînt. Se știe
doar că în Rusia pînă la război se turnau bani numai în proporţie de 3 ruble de locuitor.
Dl Ţivinski răspunde că dacă banii se pun în bancă, dînșii cresc cu procentele și cu
procentele la procente, însă unitatea de măsură a banului pînă acum nici într-o ţară nu s-a
schimbat și nu s-a schimbat nici în Rusia. De aceea și suma care a fost pusă în bani nu se
schimbă deocamdată în mărimea ei. E adevărat că în Rusia mai înainte se fabricau banii în
proporţie de cîte 3 ruble de suflet, însă mai tîrziu suma a fost crescută, iar în vremea răz-
boiului această sumă a ajuns la 30 miliarde de ruble, adică cam cîte 150 de ruble de fiecare
locuitor al Rusiei.
În Basarabia nu se va da ţăranilor mai mult de 1 milion de desetine5 și dacă numărăm
cîte o mie de ruble desetina, în total face un miliard. Deci dacă statul va lua asupra sa 25%,
iar 5% le vor plăti ţăranii, va rămîne de plătit numai 600 milioane de ruble. Aceasta ar fi
în total o sumă nu prea mare pentru Basarabia, [dar întrucît] va ajunge cu procente cu tot
la 3 miliarde, ţărănimea totuși nu ar putea plăti datoria cu mijloacele lor6.
Dep. Buciușcan spune că mica gospodărie e totdeauna în pagubă.
Dl Țivinski răspunde că aceasta atîrnă de energia și hărnicia moldovenilor, despre care
Domnia Sa a auzit că nu sînt cam harnici7.
Dep. Buciușcan crede că capitalul pus în bancă și capitalul pus în pămînt e la fel și pre-
cum nu se schimbă preţul unuia, tot așa nu trebuie să se schimbe nici [al] celuilalt.

406
 Dl Ţivinski lămurește că pămîntul e ca și o fabrică, și venitul lui cu atît e mai mare, cu
cît se pune mai mult într-însul muncă, capital și energie. Iar dacă crește venitul pămîntu-
lui, firește că îi crește odată cu acesta și preţul. Însă în vremea de faţă, pe lîngă faptul că
banii s-au ieftinit, s-au mai scumpit mult și productele. De aceea preţul pămîntului trebuie
să fie de cîteva ori mai mare8.
Dep. Cocîrlă întreabă dacă ar putea fi socotite ca juste preţurile pămîntului stabilite
azi, atunci cînd preţurile la toate vor scădea și viaţa își va lua cursul normal.
Dl Ţivinski: – Dacă privim mersul lumii pînă la război, precum și în veacul din urmă,
vedem că toate merg spre urcare. Viaţa crește într-o anumită proporţie. Istoria ne arată că
banul scade mereu, iar preţul mărfurilor mereu crește în același timp. De aceea nu e niciun
motiv să credem că în viitor acest mers al vieţii se va schimba.
Domnia Sa arată cum toate sînt legate economicește într-o înlănţuire continuă și că
nu e putere pe lume care ar putea să întoarcă deodată mersul lucrurilor de azi la starea lor
veche care a fost pînă la război. De pildă, dacă ar vrea cineva să micșoreze acum leafa func-
ţionarului de la 120 la 70 de ruble, atunci ar trebui să micșoreze proporţional și pîinea, iar
pentru ca să scadă preţul pîinii, ar trebui ca să coboare și preţul plugurilor și al altor unelte
din gospodăria sătească; pentru ca să scazi preţul plugurilor, trebuie să ieftinești fierul și
așa mai departe.
Dep. Cocîrlă spune că dacă în viitor preţul pîinii de azi ar scădea, ţăranii ar fi nevoiţi
să se lepede de pămînt, fiindcă nu l-ar mai putea plăti, dacă acest pămînt ar fi preţuit după
preţurile de acum.
Dl Ţivinski arată că dacă pînă la război toată lumea muncitoare, muncind, nu a putut
strînge aproape nicio economie, afară doar de puţinele depozite strînse astăzi cînd au pie-
rit din rîndul muncitorilor pînă la 15 milioane de sănătoși căzuţi pe cîmpurile de luptă,
cu atît mai puţin se va putea produce atîta ca să rămînă și ceva de prisos. Dacă numă-
răm că fiecare ţăran produce pîine pentru 20 de oameni, 15 milioane produceau pentru
300 de milioane, care acum au rămas fără pîine. Tîrziu va veni timpul cînd producţiu-
nea muncitorilor de pămînt va putea da un prisos îndestulător și pentru hrana acestor
300 de milioane de suflete. Afară de aceasta, pentru ca să scadă preţul pîinii, va trebui ca
proporţional să scadă și preţul celorlalte mărfuri, ceea ce se va întîmpla poate și mai tîrziu.
Chiar cînd vor sosi vremurile acelea, preţurile îndeobște nu vor putea scădea prea tare.
Dl Gaisînski întreabă dacă tehnica care pe zi ce merge se dezvoltă tot mai mult și care
ar putea fi pusă în ajutor și la munca pămîntului nu poate să mulţumească bunurile lumii
și prin aceasta să le ieftinească.
Dl Ţivinski răspunde că e adevărat că tehnica ieftinește productele, dar îndeobște odată
cu progresul tehnicii, crește și nivelul vieţii și, prin urmare, traiul devine tot mai scump.
Dep. Buzdugan întreabă de ce dl Ţivinski în raportul său vrea dreptate numai pen-
tru proprietar și uită de ţărănime. E lucru înţeles că după război preţurile vor scădea și
ţăranului i-ar fi foarte greu să plătească după niște preţuri stabilite într-o vreme atît de
nenormală9.
Dl Ţivinski răspunde că chestia aceasta e foarte grea, iar preţul banului îndeobște
depinde de puterile de viaţă ale fiecărei ţări. În privinţa asta mult mai bine stă România.
Statul românesc, intrînd în război mult mai tîrziu decît cum au intrat alte state și ispră-
vind războiul mai degrabă, nu s-a îndatorit așa de tare ca Rusia, Germania sau Franța.
Astfel, stăpînirea românească, avînd aur în băncile Berlinului și în Moscova de vreo
700 mii de lei, pe cînd suma banilor de hîrtie sloboziţi de ea nu trece de 2 miliarde, acești
bani de hîrtie sînt garantaţi cu 18% aur, pe cînd banii franţuzești sînt garantaţi numai cu
9%, ai Germaniei cu 6%, iar ai Rusiei cu 3% aur.

407
 Starea României se îmbunătăţește pe zi ce merge odată cu biruinţele Aliaţilor și zdro-
birea Germaniei, care putea să robească economicește România biruită. Totuși Domnia Sa
crede că și preţul rublei poate întru cîtva să se mai întărească, fiindcă la Congresul de Pace
se vede că din fosta Rusie se vor alcătui mai multe state federative cu un Guvern Central
și cu un singur sistem de bani care vor fi garantaţi de toate aceste state unite10. Arată că
preţul rublei chiar de acum a început ceva a crește și că acum rubla costă 33 de copeici,
adică 33% din valoarea ei dreaptă. Însă chiar și leul românesc de hîrtie e de patru ori mai
ieftin decît cel de aur, iar francul de hîrtie franţuzesc e de 6 1/2 ori mai ieftin decît francul
de aur. Dl Ţivinski răspunde că el în cazul de faţă a căutat să fie cît se poate mai obiectiv
și faţă de ţărani, și faţă de proprietari. După război, se poate ca preţurile să se coboare, se
poate și iar să crească, pot să se nască crize, dar în genere totul merge crescînd.
Dep. Buzdugan întreabă care este preţul rublei.11
Dep. Ioncu crede că din cele patru rapoarte făcute în chestia financiară trebuie să ia
numai unul ca bază, acel al dlui Filipescu12 . Pămîntul trebuie să fie preţuit după calitate,
iar dacă el aduce proprietarului un folos mare ce nu-l merită după cheltuielile și truda lui,
atunci acest prisos al folosului îl ia statul. Din suma care va trebui plătită pentru pămîn-
tul expropriat, statul trebuie să ia asupra sa 25%, iar ca bază pentru preţuirea pămîntului
trebuie luate preţurile din vremea de pace, adăugînd numai atîtea procente, cu cît a scăzut
preţul banului. Nu pricepe de ce preţuirea se face în ruble, care e un ban cel mai fără de
nădejde, cu 3% garanţie în aur, pe cînd leul e garantat cu 53% în aur13, și propune ca pre-
ţuirea pămîntului să se facă în lei.
Dl Gaisînski spune că dacă va fi dezlegată greșit chestia financiară, atunci toată
reforma agrară va fi redusă la zero. Nicidecum nu poate fi luat ca bază momentul de faţă,
cînd mult mai scump este preţuit tot ce este preţios, ci numai momentul dinaintea răz-
boiului; Domnia Sa arată că și în Franţa, în vremea revoluţiei, perechea de cizme ajunsese
1 000 de franci, dar după revoluţie așa preţuri nu s-au mai auzit. De aceea e firesc că și
acum, după ce se va împăcelui lumea, preţurile vor scădea și poate se vor întoarce la nivelul
lor de pînă la război. Ar fi o mare încurcătură, dacă s-ar preţui pămîntul după venitul lui
de azi, care venit are ca bază preţul pîinii, iar pîinea se preţuiește în diferite locuri de la
50 cop. pînă la 2 ruble. Domnia Sa e de părere ca să se ia ca bază de preţuire a pămîntului
arenda de 5-6 ani pînă la război. Preţuirea să se facă în lei, care este monedă mult mai sta-
tornică decît rubla.
Pe de altă parte, ţăranii nici nu ar putea plăti în ruble costul pămîntului, fiindcă răs-
cumpărarea lui are să se facă în cîteva zeci de ani, pe cînd rubla în cel mai apropiat timp
va dispărea din Ţara Românească. Propune ca pămîntul expropriat să se împartă în două
categorii, după felul de moștenire sau dobîndire, scăzînd într-un mod progresiv preţul lui
cu cît moșia va fi mai mare. În sfîrșit, oratorul spune că preţul trebuie să fie pus cît mai mic
pe pămîntul expropriat, deoarece acest pămînt se va împărţi la oameni săraci, care dacă
pămîntul va fi scump, nu vor avea cu ce îl plăti, chiar și dacă are cineva oleacă de parale,
apoi lui îi trebuie pentru unelte și întărirea gospodăriei lui și nicidecum acești bani nu
trebuie acum de la ţărani luaţi.
Președintele aduce la cunoștinţa adunării că dl Sfatului Țării, von Leș14, a răposat și
propune ca să cinstească pomenirea lui, sculîndu-se de pe scaune. Toţi se scoală.
Dl Ţivinski spune că timpurile care au fost înaintea războiului niciodată nu se vor
mai întoarce, însă dacă preţurile productelor totuși întru cîtva vor scădea și, prin urmare,
și valoarea pămîntului va scădea din cauză că el va da mai puţin venit, atunci statul să ia
asupra sa plata unei plăţi de datorie pentru pămînt.
Nu poate să servească ca exemplu revoluţia franţuzească, fiindcă atunci a fost revoluţie
locală, iar acum toată lumea e zguduită. S-au războit 42 de state și negreșit că vor fi multe
revoluţii. Puterile lumii sînt istovite și nu e cu putinţă în curînd să fie împrospătate15. Nu

408
se știe încă ce va fi mai statornic în viitor: rubla sau leul, fiindcă e greu de zis prin ce împre-
jurări vor mai trece și Rusia, și România, și, în special, Basarabia. Se prea poate că Rusia va
ieși încă din acest cataclism puternică și curăţită16.
Seara la 9 ceasuri ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Suma de 57 de ruble după scăderea a 60% din suma totală de 142 sau aproximativ 85 de ruble.
2 După alte estimări, prețul unei desetine era mult mai mare, între 2 000 și 3 000 de ruble: vezi
procesul-verbal nr. 61, raportul lui Filipescu. De altfel, puțin mai jos Țivinski spune că, din
cauza scumpirii produselor agricole, prețul pămîntului trebuie să fie de cîteva ori mai mare, asta
însemnînd de fapt mult peste 3 000 de ruble.
3 Evident, e vizat Directoratul de agricultură.
4 Dar bineînțeles că pe piață nu putea să nu se țină cont de acest fenomen.
5 În realitate avea să se dea mai mult, dar nu cu mult mai mult.
6 Raportorul își contrazice afirmațiile făcute în ședința precedentă, cînd susținea că achitarea dato-
riilor țăranilor pentru pămîntul pe care urmau să-l primească prin împroprietărire va fi ușurată de
faptul că aceștia posedau multe ruble.
7 Dat fiind caracterul dresării proceselor-verbale, nu putem fi siguri că raportorul ar fi putut spune
că moldovenii „nu sînt cam harnici”, mai ales că nu au existat proteste ale deputaților-țărani, care,
în asemenea situație nu puteau lipsi. Ceea ce i se poate obiecta cu siguranță răspunsului raportoru-
lui e că rentabilitatea gospodăriilor țărănești în condițiile economice și sociale grele din acea vreme
nu depindea nici pe departe doar de energia țăranilor.
8 Vezi nota 2.
9 Este simptomatică, nu atît incapacitatea, cît nedorința unor deputați-țărani de a admite că traiul
țăranilor nu avea cum să se ușureze în viitor și că reforma pe care o pregăteau nu le putea aduce
bunăstare.
10 Din păcate, această speranță, nutrită de foarte multă lume, nu avea cum să se realizeze.
11 De fapt, raportorul arătase anterior care era prețul real al rublei, de aceea nu e clar de ce Buzdugan
mai pune această întrebare.
12 Evident că această apreciere a lui Ioncu nu este deloc corectă. E oarecum surprinzător acest fapt, de
vreme ce el era considerat specialist în economie și finanțe, în situația în care Țivinski se arăta, în
comparație cu agronomul Filipescu, un foarte bun cunoscător al evoluțiilor economice și financi-
are.
13 A se vedea deosebirea categorică dintre evaluările lui Ioncu cu cele ale lui Țivinski. Cel din urmă
estima valoarea leului de hîrtie la 18% din cel de aur, nu 53%, cum susține Ioncu.
14 E vorba de Robert von Lesch, în vîrstă de 34 de ani, reprezentant al comunității germane din Basa-
rabia în Sfatul Țării.
15 Această scurtă vorbire arată că Țivinski era o persoană luminată și membrii Sfatului Țării aveau ce
învăța de la el.
16 Vezi nota 10.

409
 PROCESUL-VER BAL NR. 64
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 13 octombrie 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 după-amiază sub preşedinţia dlui vicepreşedinte

A. Crihan.

Ordinea zilei:
Discuţia asupra raportului dlui Ţivinski despre chestiunea financiară a reformei
agrare.

Ia cuvîntul dep. Buciușcan. Domnia Sa spune că deși nu e specialist în materie, totuși

a putut constata unele neajunsuri în rapoartele dlor Ţivinski, Aronson, Murgoci și Fili-
pescu: rapoartele cuprind numai partea practică a chestiunii financiare și deloc nu ţin
seamă de partea istorică a chestiunii, partea juridică și dreptatea socială. Prin urmare, este
dator să spună cîteva cuvinte în privinţa aceasta.
Raportul dlui Ţivinski, care este cel mai sistematizat dintre toate rapoartele1 și, pro-
babil, va servi ca bază pentru rezolvarea chestiunii financiare, mai are un neajuns foarte
însemnat; la stabilirea venitului unei moșii, raportorul ia actualele preţuri, care sînt de
zece ori mai mari ca cele din timpurile normale. În special, preţurile cerealelor sînt extra-
ordinar de mari din cauza secetei, care a fost anul acesta în Basarabia și probabil că ele ar fi
mult mai mici dacă ar fi fost un an bun.
S-ar face deci o mare greșeală dacă, pentru estimarea pămîntului, s-ar lua preţurile
actuale de pe cereale, care sînt determinate de o împrejurare cu totul întîmplătoare de
secetă. Pentru a nu stabili niște preţuri anormale pentru pămînt, trebuie să fie luate preţu-
rile dintr-o perioadă normală.
În ceea ce privește partea istorică a chestiunii, dep. Buciușcan amintește vremurile feri-
cite din trecut, cînd bunicii noștri din ţinuturile Sorocii, Orheiului etc. își pășteau turmele
lor numeroase de oi prin stepele Bugeacului și ale Tighinei, și unde nici nume de stăpîn pe
aceste locuri nu se pomenea. Cum se face că astăzi noi, nepoţii și strănepoţii acestor păs-
tori fericiţi, care erau stăpîni pe tot întinsul cît putea cuprinde ochiul, nu mai avem nicio
palmă de pămînt?
Dep. Buciușcan lesne găsește răspunsul. Atît în Războiul ruso-turc din 1812, cît și în
războaiele de pe urmă, cu armata rusească au venit în Basarabia o potaie de venetici, care
fiind ocrotiţi de armată, au pus mîna pe locurile deșarte, fără ca să plătească ceva sau plă-
tind preţuri cu totul mici. Multe pămînturi au fost dăruite de către stăpînire ofiţerilor
care au luat parte la aceste războaie. Odată cu stăpînirea rusească, au venit și legile agrare
rusești și e lucru știut că aceste legi au ocrotit totdeauna marea proprietate, care plătea
impozite de 3-4 ori mai puţine decît mica proprietate. Ba adeseori, prin influenţa pe care
o avea boierimea basarabeană asupra cercurilor conducătoare din Petrograd, mulţi dintre
marii proprietari erau cu totul scutiţi de orice dări pentru pămînt.
Astăzi, cînd democraţia e la putere, este datoria noastră să ţinem seamă de aceste lucruri
cînd stabilim preţul pămîntului. Trebuie cercetate toate dările plătite de proprietari și ceea
ce nu ajunge pînă la dările plătite de ţărani, trebuie dezbătut din preţul care se va plăti
pentru pămînt.
Preţul? Cred că nu ar fi cu dreptate ca ţărănimea să plătească pentru pămîntul pe care
i l-au furat și i l-au rășluit veneticii despre care am amintit. Dar dacă se cere numaidecît
plată, propun: să li se plătească boierilor atît cît au plătit ei pentru pămînt, scăzîndu-se din
plata aceasta toate scutirile de care s-au bucurat pînă acum.

410
 Mai departe dep. Buciușcan spune că știe cazuri cînd unele pămînturi sînt oferite cu
cîte 200 de ruble desetina; cele mai bune pămînturi se oferă cu cîte 750 de ruble desetina.
Acestea însă sînt vînzări de bunăvoie. Iar cînd e vorba să se facă dreptate printr-o reformă
agrară, atunci numaidecît trebuie să se revină la preţurile pe care le-au plătit înșiși pro-
prietarii. Dacă cineva a depus mai înainte bani la bancă, astăzi el primește aceeași sumă
de bani plătită însă cu valoarea ei de astăzi, și nu în aur. Situaţia proprietarului e analogă
cu aceea a depozitarului. El a depus în pămînt un capital oarecare și astăzi primește acest
capital care l-a scos de pe moșie.
Rezumând cele spuse, dep. Buciușcan propune: – Preţul pămîntului nu se stabilește
nici după calităţile pămîntului, nici după plata arendei, ci proprietarului i se plătește atît
cît a plătit el însuși. Din banii care se vor plăti proprietarilor, se vor scoate toate scutirile și
diferenţele de dări, de care ei s-au bucurat pînă acum. Pămînturile donate se expropriază
fără despăgubiri2 .
Dep. Năstase: – Discursul dlui Buciușcan mi-a plăcut foarte mult, fiindcă mi-a adus
aminte de timpurile fericite de pe la începutul revoluţiei, cînd la mitinguri și întruniri
oratorii, urcaţi pe mese, butoaie etc., rosteau cuvîntări înflăcărate, chemînd democraţia
la revoluţie socială, răfuială cu burjuii, dreptate pentru pătura oropsită etc. Însă, cu toate
acestea, vă sfătuiesc, domnilor deputaţi, să fiţi cu mai multă băgare de seamă faţă de pro-
punerile prea radicale ale dlui Buciușcan, fiindcă mi se pare mie că Domnia Sa nu-i așa de
sincer și de nepărtinitor cum vrea să pară.
Ţin să spun ceva asupra părţii „istorice” din cuvîntarea dlui Buciușcan. Domnia Sa a
cam „măsluit” mersul istoriei. Nu e vorbă, au fost cazuri și de căpătare de pămînturi pe
nimic, și de donaţiuni, însă partea cea mai mare a locurilor deșerte din Bugeac a fost dată
coloniștilor, din nefericire, străini – nemţi, bulgari, ruși și numai foarte puţini moldoveni.
Cred că e peste putinţă ca aceste pămînturi să fie restituite elementului moldovenesc. Tre-
buie să ne împăcăm cu aceasta și chiar cu faptul că o mare întindere de pămînt a intrat
pe mîna proprietarilor mari străini, căci în împrejurările de faţă o încercare de a război
chestiunea financiară, așa după cum o propune dl Buciușcan, ar pune chiar de pe acum
capăt lucrărilor noastre. Și aceasta doar nu e în interesul ţărănimii, binele căreia îl dorește
și Domnia Sa.
E vorba deci să stabilim o plată pentru pămînt, care nu ar apăsa asupra ţăranilor și tot-
odată nu i-ar nemulţumi pe proprietari și, astfel, am scăpa de această clasă, de bună seamă,
străină și fără iubire de ţară și de poporul nostru.
Dep. Cocîrlă susţine raportul dlui prof. Murgoci, deoarece acest raport prevede o
preţuire obiectivă a pămîntului, după care se ţine seama dacă o moșie e așezată lîngă un
drum-de-fier, oraș, rîu etc., etc. Aceste de pe urmă împrejurări, nefiind rezultatul energiei
proprietarului, nici nu trebuie să înrîurească asupra preţului moșiei ce i se expropriază.
Cît privește elementele din care se alcătuiește preţul pămîntului, ele trebuie luate din-
tr-o perioadă cînd lucrurile erau într-o stare normală și nicidecum nu pot fi luate preţurile
de astăzi, după cum face dl Ţivinski, căci atunci ajungem la niște preţuri colosal de mari.
Asta nu înseamnă că s-a scumpit pămîntul, asta înseamnă că-s alimente puţine. Iar ali-
mentele sînt puţine că s-a cultivat puţin pămînt și cît s-a cultivat nu a rodit din pricina
secetei. Mica întindere de pămînt cultivat și seceta ne arată că pămîntul e mai ieftin decît
înainte, și nu mai scump, după cum susţin unii.
Aducînd cheltuielile ce le avea în anul 1912, un gospodar la o desetină semănată cu grîu
(77 de ruble) și scăzînd din ele cîștigul de pe recoltă (60 de puduri de grîu х 1 r. 20 c. =
= 72), găsește că desetina aceasta îi aducea gospodarului 5 ruble pagubă pe an. Fiind așa,
dacă îl mai punem pe ţăran să plătească și un preţ mare pe pămînt, iată că în scurt timp îl
aducem la sapă de lemn.

411
 Se mai zice că ţăranii au bani și ar putea plăti o parte din preţul pămîntului chiar odată
cu primirea lotului. Nu este adevărat. Să nu uităm că ţăranii au fost 4 ani la război, mulţi
sînt uciși, mulţi au venit schilozi, anul a fost secetos; de unde să se mai ia și bani?
Să hotărîm deci chestia plăţii astfel, încît să nu rămînă ţăranul robit pămîntului și
încărcat de datorii, pe care să le dea ca moștenire copiilor și nepoţilor săi, făcîndu-i și pe
dînșii robi.
În mod corect, dep. Cocîrlă propune: – Să se ia pentru stabilirea plăţii un moment
cînd starea de lucruri era normală, înainte de război (1914). Să se facă o preţuire obiectivă
a pămîntului.
Dep. Buzdugan: – Am ajuns la chestia cea mai culminantă a reformei agrare, de rezol-
varea căreia depinde soarta chestiunii agrare. Căci nu se cheamă că ai rezolvat reforma
agrară, dacă ai dat pămînt ţărănimii și în același timp l-ai covîrșit sub greutatea plăţii
acelui pămînt. Cum am spus, chestia agrară nu este numai o chestie economică, dar mai
ales o chestie naţională, iar soluţia fericită a ei va aduce folos și bine nu numai ţărănimii
din Basarabia, dar și acelora din România.
Din cele patru rapoarte depuse asupra chestiunii financiare, va trebui să apreciem ceea
ce e bun și folositor pentru ţărănime. Va trebui să avem în vedere, la preţuirea pămîntu-
lui, nu numai dreptatea simplă a claselor care sînt interesate la această lucrare; va trebui
să avem în vedere dreptatea supremă, dreptatea socială a ţărănimii, care a stăpînit întot-
deauna acest pămînt. Nu stăpîni pe hîrtie ca boierii, ci stăpîni de fapt, căci l-am frămîntat
cu sudoare și cu sînge. Pe stăpînii pe hîrtie îi despăgubim, dezrobim pămîntul și îi punem
pe stăpînii de fapt în stăpînirea de drept a acelor pământuri.
Dl Ţivinski a luat, ca normă de plată, ziua de azi. Cred că a greșit cînd trebuia să ia ca
bază de socoteli preţurile din veniturile normale dinaintea războiului. Dl Ţivinski spune
că leul românesc are valoare mai mare ca rubla, și că România nu are datorii așa mari ca
alte ţări. Prin urmare, leul nefiind așa scăzut, l-am putea lua ca valoare. Luînd preţurile din
veniturile normale, și ca măsură leul românesc, vom avea niște baze pentru fixarea preţului
pămîntului.
Noi nu trebuie să luăm ca normă venitul pămîntului și cheltuielile care se fac cu
pămîntul, căci aceasta e o unitate de valoare schimbătoare, așa cum se întîmplă chiar și
în timpurile anormale de azi. Trebuie să luăm ca normă preţul de arendă pe cîţiva ani și
să-l înmulţim cu media de 223, de care vorbea dl Ţivinski, și vom avea valoarea dreaptă a
pămîntului. Iată care sînt, dintr-un raport al dlui Topor, preţurile de arendă în medie pe
desetină în anii 1912, 1913 și 1914 în judeţele Basarabiei:
Anul 1912 Anul 1913 Anul 1914
Jud. Bender (ruble) 8,73 12,82 12,88
Jud. Akkerman –”– 9,77 14,42 14,28
Jud. Bălţi –”– 13,72 16,22 19,07
Jud. Chișinău –”– 13 – 14,19 15 –
Jud. Orhei –”– 17,31 16,48 16,48
Jud. Soroca –”– 17,50 16 – 20 –
Jud. Hotin –”– 18,30 22 – 22,58
Jud. Ismail –”–
Jud. Cahul –”– 7,69 11 12,79
Această normă ar da rezultate bune, nebazîndu-se pe date schimbătoare cu venitul
pămîntului și cheltuiala ce se face cu el. Și cred că cu această normă nu vom nemulţumi
nici pe ţărani, nici pe proprietari. Va trebui să luăm ca normă anii dinaintea războiului,
lucru pe care îl susţine atît dl prof. Murgoci, cît și dl consilier tehnic Filipescu, în rapoar-
tele dumnealor asupra acestei chestiuni.

412
 Cu preţurile fantastice de astăzi, niciun ţăran nu ar cumpăra pămînt, ci numai specu-
lanţii care s-au îmbogăţit pe urma războiului. Ţăranii nu au bani, cum se tot spune; cei
mai mulţi au fost în război și s-au întors săraci.
Firește că dacă pămîntul va fi bun, are să se mai pună un spor, în afară de norma reie-
șind din preţul arendei. Același lucru se va observa și cînd terenul acela va avea pe el un
drum-de-fier, o fabrică sau cînd va fi populaţia mai deasă.
Va trebui, în același timp, să punem o limită, un maximum, peste care să nu se poată
trece cînd s-a preţui valoarea pămîntului. Știu cu toţii că pămîntul se va plăti în mai mulţi
ani; banii în acest interval vor reveni la valoarea lor4. Așa că nu trebuie să se fixeze un preţ
prea mare după valuta5 de astăzi a banului, căci altfel nu vom dezrobi ţărănimea, ci îi vom
robi din nou.
Pămîntul a fost prădat, luat cu hapca de boierime de la 1812 încoace. Stăpînirea
rusească avea tot interesul să formeze o clasă puternică de boieri străini, ca să stăpînească
ţara. Lașcu, în cartea sa scoasă cu ocazia serbării centenarului răpirii Basarabiei, spune
că boierii moldoveni cu moșii în Basarabia nu au voit să treacă sub stăpînirea rusească6,
așa că pămînturile lor au fost confiscate. Armenii, grecii, rușii ș.a. de pe acele moșii luau
o hîrtie falsă de boierie cu care se prezentau rușilor ca să fie înscriși în cărţile dvoreni-
lor din Basarabia. Așa că moșiile stăpînite astăzi în Basarabia de străini au fost drepte
proprietăţi ale boierilor români, sînt deci ale neamului românesc, muncite de ţăranul
român. Ţăranul va plăti deci bani pentru dezrobirea pămîntului ca să treacă iarăși în
mîini românești.
Dl ministru Inculeţ, după ce relevă cu regret formarea partidelor moldovenești – Ţără-
nesc7 și a Ligii Poporului8 –, aduce la cunoștinţă că lucrările Comisiei Agrare fiind pe
sfîrșite, în curînd va fi convocat Sfatul Ţării. Cred că nu se va aduce în discuţiunea Sfatului
Ţării nemulţumiri și chestiuni personale, ci se va discuta numai reforma agrară, pentru
rezolvarea căreia a fost menţinut Sfatul Ţării, așa cum s-a hotărît în actul Unirii.
Avînd de rezolvat această mare problemă, va trebui să fim strîns uniţi, căci avem destui
dușmani în jurul nostru, și din dreapta, și din stînga.
În ceea ce privește preţuirea pămîntului, iată ce aș crede: – Ca normă în timpurile
normale se lua venitul și se punea întrebarea: ce dobîndă ar aduce capitalul vîrît în casă sau
moșie? De pildă 10% dobîndă. Trebuie să dai deci atîţia bani pe casă, ca cu dobînda lor
să-ţi poţi forma un venit egal cu acela pe care ţi-l aducea casa.
Venitul acela îl înmulţești cu o anumită cifră. Care e acea cifră? Dl Ţivinski spune
că acea cifră e 22 1/2. Deci dacă o desetină ar aduce 50 de ruble venit pe an, înmulţind
această cifră cu 22 1/2, ne-ar da 1 000 de ruble valoarea acelei desetine. Nu mă unesc cu
socotitul dlui Ţivinski cu dobînda de 4 1/2%.
Dl prof. Murgoci propune dobînda de 5 1/2%, însă nu vrea ca cifra aceea să treacă de
18. Eu sînt de părere că e mai dreaptă cifra aceasta socotită. Dl Ţivinski mai spune ca să
luăm venitul pămîntului după starea lucrurilor astăzi. Criteriul acesta e greșit, căci preţul
variază, atît producţia, cît și arătura etc. De aceea e bună propunerea dlui Buzdugan, ca să
aibă în vedere timpurile dinaintea războiului. Luînd media acelui venit, vom putea obţine
baza pentru stabilirea preţului drept al pămîntului.
Proprietarul nu va putea să se considere obijduit, căci după cum nu s-a îngăduit urcarea
chiriei caselor, tot asemenea nu se vor putea permite urcarea exagerată a valorii pămîntu-
lui. Noi știm că preţurile au să scadă, venind mărfuri pe piaţă, deci valoarea banului va
crește9. Așa că nu putem lua ca normă preţul arendei de azi.
Cum se va plăti pămîntul? Cei ce au bani vor plăti integral, mulţi însă dintre ţărani,
mai ales cei întorși din război, nu vor avea cu ce să-l plătească, se va da atunci un termen de
plată pe mai mulţi ani.

413
 Dl Aronson spune că nu e în folosul ţăranilor să se emită obligaţiuni. De pildă, o obli-
gaţiune de 100 de lei, leul avînd valoarea leului de aur10. Dar cu ce se va plăti, și după care
valută a banului? Iată o chestiune pe care voi căuta să o studiez la timp.
În fiecare dintre proiectele propuse asupra părţii financiare a chestiei agrare este cîte
o parte bună, pe care le-am relevat în vorbirea mea. Domnii raportori ar face foarte bine
dacă s-ar întruni cu toţii ca să-și comunice părerile, să le discute și apoi să redacteze un
raport definitiv. Ţin, în sfîrșit, să mai spun că niciun raport nu stabilește măsura de plată,
ceea ce este absolut necesar, după cum foarte bine s-a pronunţat și dl Buzdugan.
Dl Ţivinski, raportor: – Mulţumesc dlui ministru Inculeţ pentru că mai cu seamă este
bună propunerea Domniei Sale ca toţi raportorii să se adune pentru a stabili principiile
comune ale estimării pămîntului și pentru indiciile Domniei Sale, care ne vor servi de
un mare folos. Cred însă că nu ar fi bine să se pună o dobîndă de 6%, căci aceasta ar fi
foarte greu pentru ţărani. Dobînzile mari s-au practicat numai în războiul actual la împru-
muturile interne, căci guvernele au trebuit cu orice preţ să capete bani. Nu poate fi luat
coeficientul 1611 în loc de 22, fiindcă atunci dobînda care va trebui luată la capitalizare se
va urca la 6 1/2%, ceea ce și mai mult îngreuiază plata. Am crezut că pentru pămînturile
Basarabiei cea mai potrivită ar fi cotizarea cu 4 1/2%.
Acum mă conving și eu că, luînd în considerare preţurile actuale, am putea face o
eroare la stabilirea preţului pămîntului și deci ar trebui să ţinem seama și de preţurile
dinaintea războiului. Dar trebuie să adaug că nici aceste preţuri nu sînt exacte; raportul
între aurul monetar și aurul de vînzare nu mai este acel care a fost înainte de război, ci a
scăzut cu mult.
Ministrul Inculeţ: – Vom adăuga cîteva % la preţul pămîntului. Este greșită părerea
dlui Buciușcan că situaţia proprietarului este analogă cu a celui care a depus bani la bancă.
E drept că oamenii au depus aur și acum li se dă hîrtie, dar și banca e în aceeași situaţie; a
dat aur și acum primește hîrtie, căci aurul a dispărut. Dar pămîntul e stabil, și cel care-l
posedă are dreptul să ceară în schimbul lui o valoare de asemenea stabilă, reală – bani în
aur sau o altă monedă cu valoare bună.
Cu cifrele trebuie să fim foarte chibzuiţi, căci altfel de bună seamă vom ajunge la pre-
ţuri absurde. Dl Cocîrlă a luat unul dintre anii cei mai proști din Basarabia, în 1911 și 1912
a fost secetă, iar în 1913 recolta în mare parte s-a pierdut din cauza ploilor. Dacă ţăranul ar
pierde în fiecare an cîte 5 ruble la desetină, atunci el demult s-ar fi lăsat de plugărie și s-ar
fi apucat de altă ocupaţie.
Președintele dep. Crihan propune dlor Ţivinski, Aronson, Filipescu, Murgoci și Gai-
sînski să se adune pe ziua de 14/X la ora 6 d.a. pentru a se înţelege asupra chestiunii finan-
ciare în felul propus de dl ministru Inculeţ.
Întrerupere la ora 7 și 15 minute.

Ședinţa se reîncepe la ora 7 1/2.

Dep. Stavriev: – Rapoartele dlor Ţivinski și Filipescu au părţi bune care trebuie
întrebuinţate. Dl Ţivinski însă mi se pare că greșește dacă ia ca normă venitul arendei
pe un an cînd desetina a dat 70 de puduri, dar ca preţ ia preţul anului acesta, care e așa
de scump. Dacă cel puţin în calculul acelui venit ar fi pus productele anului acesta –
5 puduri la desetină – cu preţul cu care s-a vîndut, mai se potriveau lucrurile.
Raportul dlui Filipescu e bun în privința preţuirii pămîntului. Nu trebuie să uităm că
moșierul, primind banii în mai multe rînduri, în acel interval valoarea banului va crește și
el va cîștiga deajuns numai din această urcare a banului. Cred că ar fi bine să se caute cu ce
preţ a cumpărat moșia și s-ar mai adăuga ceva, atunci s-ar fixa preţul drept al pămîntului.
Termin arătînd că cele două rapoarte sus-arătate, prelucrate, vor putea fi utilizate cu folos
la valoarea părţii financiare a reformei agrare.

414
 Dep. Galiţchi spune că am ajuns la punctul cel mai serios al lucrărilor. Depinde de la
noi să dăm pămînt astfel ca ţăranii să trăiască bine și în belșug sau să le dăm pămînt așa de
scump, încît ei să se lepede de dînsul. Ţinînd seama de acest de pe urmă fapt, Domnia Sa
spune că nu împărtășește părerile de astăzi ale dlui Năstase, deși pînă acum în mai multe
chestiuni a fost de acord cu dînsul, ci se unește în totul cu părerile dep. Buciușcan, care
cere să se ţină seama și de dreptatea socială, fiindcă istoria proprietăţii mari este întoc-
mai așa cum a expus-o dl Buciușcan. Mai departe, împărtășește pe deplin „ideea sfîntă” a
expertului Gaisînski de a se plăti mai puţin celor care au mai mult pămînt.
Vorbind despre necesitatea de a se lua preţurile dinaintea războiului, dep. Galițchi
aduce niște cifre, a căror inexactitate o dovedește dl Ţivinski, însă, cu toate acestea, Dom-
nia Sa susţine că pămînturile trebuie preţuite după preţurile dinaintea războiului pe peri-
oadă de 5-10 ani.
Dep. Grosman: – Are mare dreptate ministrul Inculeţ, spunînd că nouă ni s-a acordat
unul dintre cele mai mari drepturi – dreptul de a face reforma agrară. Trebuie însă să
știm a profita de acest drept. Dacă lucrările noastre vor fi dăunătoare pentru stat, atunci
eu vă spun că ele vor fi anulate. Din punctul acesta de vedere, eu nu susţin ideile dlui
dep. Buciușcan, dar împărtășesc pe deplin părerea dep. Năstase că trebuie să rezolvăm
astfel chestiunea despăgubirii, încît să nu apăsăm ţărănimea și totodată să nu provocăm
nemulţumiri și chiar dușmănii în clasa expropriată.
Afară de aceste consideraţii, e chiar și foarte greu de realizat ceea ce propune
dep. Buciușcan, s-ar cere zeci de ani pentru ca să se stabilească cine și de cît a fost scutit,
care a fost diferenţa dintre impozitele financiare care le plătește proprietarul și cele care le
plăteau ţăranii. Multe dintre moșiile căpătate degeaba și dăruite astăzi sînt vîndute; unele
au trecut prin 5-10 mîini. E peste putinţă să întorci roata istoriei și, prin urmare, trebuie să
luăm lucrurile așa cum ni se prezintă12 .
Se mai spune că la preţuirea pămîntului nu trebuie luate în considerare condiţi-
ile subiective, dar eu cred că chiar atunci cînd am plăti pentru pămînt după sistemul
dep. Buciușcan, totuși va trebui să ţinem seamă de aceste condiţii, căci proprietarii cărora
le vom restitui costul pămîntului deja au ţinut seamă de aceste condiţii cînd au cumpărat
pămîntul, unul plătind mai scump decît altul.
Susţin părerea dep. Buzdugan că elementul pentru aprecierea pămîntului trebuie luat
dintr-o perioadă normală. S-o așteptăm această perioadă nu e chip, deci trebuie să o luăm
din trecut. Dacă în 1914 desetina a costat 250 [de ruble] în aur, să plătim așa și acum, însă
în aur, fiindcă, plătind în hîrtie, noi îi dăm celui expropriat un preţ de 10 ori mai mic.
Dl Gaisînski, expert, arată că rubla s-a ieftinit din cauza speculei mai mult decît din
cauza scumpirii lucrurilor. Ar fi deci o greșeală ca preţul pămîntului să se stabilească în
ruble, care astăzi au o valoare atît de nesigură. Mai departe, dl Gaisînski citează din-tr-un
studiu financiar al lui Ozerov13 date asupra impozitelor financiare14, din care iese că în anul
1906 ţăranii din Rusia au plătit impozite cîte 1,01 ruble pe desetină, pe cînd proprietarii
mari și mijlocii au plătit numai cîte 33 de copeici. În special, în gubernia Veatka dările pe o
desetină de pămînt ţărănesc ajungeau la 64 de copeici, pe cînd proprietarii au plătit numai
cîte 1/2 copeică pe desetină. Toate aceste date au fost citate pentru ca la stabilirea preţului
pentru pămînturile expropriate să se ţină seama de avantajele pe care le-au avut proprietarii
faţă de ţărani, și pentru aceasta celor din urmă să li se ușureze condiţiile de plată15.
Mai aduce ca exemplu Australia, unde s-au introdus impozite progresive pe pămînt și
susţine că în Basarabia trebuie introdus un sistem invers în plata pentru răscumpărarea
pămîntului; pînă la o limită oarecare pămîntul expropriat se plătește cu un preţ maxim, iar
cel ce trece peste această limită se plătește cu preţuri mai mici, după o scară ce se va stabili.
Dep. Tudose roagă să se ţină seama de jertfele mari pe care le-a adus ţărănimea în răz-
boi și să li se pună niște condiţii prielnice pentru plata pămîntului. Propune ca preţ maxim

415
pentru pămînt 800 de lei și ca preţ minim 370 de lei; preţurile obișnuite din timpuri nor-
male dinaintea războiului.
Ședinţa se închide la ora 10 noaptea16.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Năstase

Note

1 Bineînțeles că Buciușcan avea dreptate, așa cum am putut constata pe exemplul procesului-verbal
precedent.
2 Această cuvîntare, ca și alte luări de cuvînt ale lui Buciușcan, pune în lumină o personalitate integră
și puternică, exponent sincer al intereselor moldovenilor din Basarabia, ceea ce amendează serios
portretul negativ care i s-a făcut pînă acum în baza faptului că s-a refugiat în Transnistria, unde s-a
pus în serviciul regimului sovietic, care de altfel l-a exterminat.
3 Vezi procesul-verbal nr. 61, nota 5; procesul-verbal nr. 62, nota 2.
4 Buzdugan nu învățase nimic din lecțiile foarte bune ale specialiștilor în economie și finanțe.
5 Corect: „după valoarea de astăzi a banului”.
6 Bineînțeles că aceasta este o afirmație falsă; studiile făcute asupra boierimii basarabene arată foarte
clar că situația a fost tocmai inversă: boierii moldoveni au făcut pe dracul în patru să intre în voie
administrației țariste, declarîndu-și supușenia necondiționată față de țar și rusificîndu-se în grabă
cu interes și cu plăcere.
7 Partidul Ţărănesc Basarabean s-a constituit în lunile iulie–august 1918, alcătuit în principal de
membri ai Sfatului Țării și avînd ca președinte pe Pan Halippa. În spate însă se afla Constantin
Stere, ceea ce presupune că inițiatorul creării partidului și liderul lui real ar fi putut fi anume acesta.
8 Filiala basarabeană a Ligii Poporului, proaspătul partid al generalului Averescu, a fost formată
în lunile septembrie–octombrie 1918 și a avut ca inițiatori pe deputații N.N. Alexandri și Vasile
Țanțu (inițial, acesta din urmă făcuse parte din conducerea Partidului Ţărănesc, dar ulterior ar fi
fost împins în afară de grupul de activiști de acolo). Inculeț, care de altfel a făcut parte, la început,
din grupul de inițiativă al Partidului Ţărănesc, fără să se evidențieze prea mult, era împotriva aces-
tor partide, care prin chiar faptul înființării lor se arătau adversare guvernului conservator, dar și
Partidului Național-Liberal care se pregătea să-și ia revanșa și la care Inculeț va adera cum numai
acesta va ajunge să preia puterea.
9 Vezi observațiile anterioare din procesele-verbale și din note, care contrazic această părere. Vezi și
nota 3 la prezentul proces-verbal.
10 Vezi evaluările respective din procesul-verbal precedent, în special analizele lui Țivinski. Leul de
hîrtie din cei 100 menționați de Inculeț nu avea valoarea leului-aur.
11 Se pare că Inculeț, care îl citează pe Murgoci, avea în vedere coeficientul 18. De aceea e posibil ca
cifra 16 să fie o greșeală în textul documentului.
12 Bineînțeles că Grosman avea dreptate, dar asta nu făcea mai puțin adevărat ceea ce a spus Buciușcan
despre originea marii proprietăți funciare basarabene și privilegiile ei în timpul ocupației țariste.
13 I.H. Ozerov (1869–1942), profesor rus, economist, specialist în finanțe.
14 Sintagma „impozite financiare” e lipsită de sens și a apărut, probabil, în urma traducerii nereușite
din rusă a expresiei подоходный налог [impozit pe venit].
15 Vedem că aceste date ale lui Gaisînski vin în susținerea pledoariei lui Biciușcan.
16 A fost una dintre ședințele cele mai lungi ale Comisiei Agrare: a ținut cinci ore.

416
 PROCESUL-VER BAL NR. 65
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 16 octombrie 1918

Şedinţa se deschide seara la 7 ceasuri şi 10 minute sub preşedinţia dlui Crihan.

Rînduiala zilei:
Urmarea discuţiilor asupra raportului dlui Ţivinski despre preţuirea pămîntului
expropriat.

Dl Ţivinski dă lămuriri asupra proiectului Domniei Sale, revăzut și îndreptat împre-

ună cu dii Murgoci, Filipescu, Aronson și Topor, despre felul cum să se preţuiască și
cum să se plătească pămîntul expropriat. Domnia Sa spune că în § 2, unde e vorba de
capitalizarea plăţii de arendă, cuvîntul „normală” e înlocuit cu cuvîntul „justă”, deoarece
prin plata normală se înţelege preţul arendei la care poate să fie adăugat încă numai un
element oarecare, pe cînd sub cuvîntul „justă” se înţelege toate elementele din care se
constituie arenda1.
În § 3, ca criteriu pentru stabilirea preţului pămîntului expropriat, se ia media plă-
ţii de arendă pe termen scurt din anii 1912–1913 și 1914, care va varia după calitatea
pămîntului și productivitatea lui. Dacă pămîntul nu s-a dat în arendă, atunci se ia în
considerare calitatea pămîntului și productivitatea lui, afară de venitul care cade pe ener-
gia proprietarului, deoarece energia lui el poate s-o întrebuinţeze în alte întreprinderi.
Socotesc că proprietarilor și arendașilor li se cuvine din venitul pămîntului 40–60%
corespunzătoare energiei lor. Prof. Murgoci e de părere ca minimum de venit pe energie
să fie hotărît de 50%. Va trebui însă ca să se stabilească niște reguli pentru comisiile care
vor preţui moșiile expropriate. Socoteala plăţii trebuie să se facă în ruble și apoi în lei,
care este o monedă mai statornică și este și moneda ţării românești. Însă fiindcă se iau
preţurile care au fost pînă la război, această diferenţă se poate stabili numai dacă banul
ţărilor războinice se pune în comparaţie cu banul unei ţări neutrale, unde preţul banilor
n-a suferit schimbări.
Așa, de pildă, leul românesc, după preţul lui normal, e la fel ca francul franţuzesc, fran-
cul Suediei, al Belgiei și al altor multor ţări europene. Însă francul Suediei acum se plătește
la bursa din București cu 1,95 leu, adică leul a scăzut aproape de două ori faţă de francul
Suediei sau din preţul lui normal. Prin urmare, preţul pămîntului stabilit pînă la război nu
trebuie înmulţit de două ori. În părţile de miazănoapte ale Rusiei moșiile proprietărești de
obicei dau venit 3 1/2–4%, însă în Basarabia se spune că dau 5 1/2%. Deci acest procent
nu ar trebui socotit cînd se face capitalizarea.
Suta de ruble trebuie să fie socotită după cum e cursul de 266 de lei2 . Preţul banului, în
genere, se socotește după cît aur e în moneda fiecărui stat. Astfel, leul românesc pînă la răz-
boi făcea 37,5 copeici, iar acum scăzînd pe jumătate a rămas de 1… copeici3. Mai departe
Domnia Sa spune că plata arendei pe desetina de pămînt pînă la război în medie era
12 ruble, care, fiind capitalizate, fac 574 de lei, iar acum, îndoit, 1 140 de lei; cam acesta ar
fi preţul unei desetine de pămînt în medie și această sumă ar trebui plătită proprietarilor,
de la care se expropriază pămîntul și care trebuie să primească acum banii ce li se cuvin.
Statul trebuie să ia asupra sa 1/4 de datorie pentru pămîntul expropriat, deși dl prof.
Murgoci, în calitate de reprezentant al guvernului, socoate imposibil acest lucru. Domnul
raportor arată că însuși ministrul Garoflid, în proiectul său de lege a reformei agrare, pre-
supune că statul trebuie să plătească 1/3 din banii cu care va despăgubi pe proprietarii de
la care se expropriază pămîntul.

417
 Banii pe pămîntul care-l vor primi ţăranii trebuie să se plătească în 36 de ani, iar nu
în 49 1/34, cum propun unii, fiindcă diferenţa are să fie de 4-5 ruble la desetină cu care
ţăranii vor plăti mai puţin, însă termenul de 49 1/2 ani e prea lung.
Se pune la vot următorul § din raportul dlui Ţivinski:
„§ 1. Preţuirea pămîntului expropriat se stabilește pe bazele ce urmează, care existau
pînă la începutul războiului (anul 1914)”, care paragraf se primește cu unanimitate.
Dep. Ioncu spune că plata arendei e numai un element care trebuie să fie luat în seamă
cînd se va socoti preţul pămîntului, însă nu e măsura acestui preţ. Ca criteriu trebuie să fie
luat venitul pămîntului sau valoarea lui5.
Dl Ţivinski răspunde că ar fi greu să stabilești preţul cu care s-a vîndut pînă acum
pămîntul, deoarece aceeași calitate de pămînt, căutînd după împrejurări, s-a vîndut în vre-
mea din urmă și cu 199, și cu 399 de ruble desetina. Preţul pămîntului se alcătuiește din
munca care se pune și venitul capitalului întrebuinţat pentru a lucra acest pămînt.
Dep. Tudose propune ca plata arendei justă în § 2 să fie înlocuită cu fraza „plata arendei
normală”.
Dl Gaisînski susţine părerea că pentru preţuirea pămîntului trebuie să fie luată drept
criteriu plata arendei; căci este venitul capitalului pus în pămînt. Dacă moșia nu s-a dat în
arendă, atunci se ia plata arendei din expropriere. Venitul pămîntului n-ar putea fi pretu-
tindeni luat ca baza stabilirii preţului.
Dep. Ţîganko face observaţie că nu pot fi luate două baze pentru preţuirea pămîntu-
lui – arenda și venitul lui, căci atunci două bucăţi de pămînt, cum vor fi una lîngă alta, pot
să fie preţuite una mult mai scump decît alta. De aceea propune ca să fie luat drept criteriu
ori arenda, ori venitul pămîntului.
Președintele e de părere ca pămîntul să se preţuiască după venit numai acolo unde s-a
dat în arendă și deci nu sînt stabilite preţurile arendei.
Dep. Buciușcan propune ca să plătească proprietarilor numai ceea ce ei înșiși au plătit
pe pămînt cînd l-au cumpărat, scoţînd din acest preţ adausul cu caracter speculativ.
Dep. Koșko spune că nu se găsesc date precise cu ajutorul cărora s-ar putea stabili pre-
ţul care l-au plătit proprietarii pe pămînt, deoarece în actele de vînzare, înregistrate la
notariat, se scriau sume mult mai mici ca cele plătite cu scop de a plăti mai puţină taxă.
Dl Ţivinski spune că aceasta ar fi o nedreptate în caz că moșiile s-au cumpărat demult.
Dep. Galiţchi susţine părerea ca drept criteriu pentru preţuirea pămîntului expropriat
să fie luată numai plata arendei.
Seara la 9 ceasuri și 20 de minute ședinţa se închide.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 În rusește a fost folosit cuvîntul справедливый și sintagma справедливая оценка, care înseamnă
nu doar preț corect, ci mai ales preț bine motivat, echilibrat sub toate aspectele.
2 Cursul valutelor era în acea vreme fluctuant. De fapt, în acel moment cursul real era o rublă =
= 1,6 lei. Aici însă vedem cu totul alt raport: 100 de ruble = 266 de lei. Deci 1 rublă era egală cu
2,66 lei. În alte documente se prezintă altă situație, respectiv 100 de ruble contra 2,66 lei, ceea ce nu
putea fi real: altfel spus, e o greșeală în textul corespunzător: vezi procesul-verbal nr. 67. Sînt unele

418
 aprecieri ale specialiștilor în finanțe, care arată că, față de cursul oficial de o rublă la 1,6 lei, raportul
real de pe piață era de peste doi lei la o rublă.
3 În copia de pe originalul documentului se distinge doar prima cifră: 1. Întrucît e vorba de jumătate
din 37,5 copeici, ar rezulta 18-19 copeici.
4 Cum s-a ajuns la aceste cifre, nu se cunoaște, fie din cauză că chestiunea respectivă nu a fost discu-
tată în Comisia Agrară, ci în subcomisia financiară, fie din motiv că procesele-verbale ale ședințelor
în care ea s-a discutat nu au reținut dezbaterile pe acest subiect.
5 Practic, a stabili în timp util venitul sau valoarea reală a pămîntului din cuprinsul tuturor
proprietăților ce urmau să fie expropriate era imposibil, de aceea propunerea de a stabili prețul
pămîntului în temeiul acestui argument nu putea fi luată în calcul la realizarea reformei agrare.

419
 PROCESUL-VER BAL NR. 66
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 18 octombrie 1918

Şedinţa se deschide seara la 5 ceasuri sub preşedinţia dlui Crihan.

Rînduiala zilei:
Continuarea discuţiilor asupra raportului dlui Gaisînski1 despre preţuirea pămîn-
tului expropriat.

Dl Gaisînski susţine părerea că în § 2 fraza „plata arendei justă” să fie înlocuită cu

„plata arendei normală”, deoarece în acest caz se iau în vedere împrejurările normale ale
vieţii, pe cînd plata arendei justă poate să fie și aceea care a fost ridicată sau coborîtă de
împrejurări normale2 . Nu e contra nici ideii de a plăti pe pămîntul expropriat preţul cu
care a fost cumpărat de proprietar și spune că dacă proprietarii au scris sume mai mici decît
au plătit în actele lor de vînzare cu scop de a înșela statul pentru a nu plăti taxele cuvenite,
apoi acum această călcare de lege trebuie să fie înlăturată3.
Dep. Buciușcan din nou susţine părerea sa spusă în ședinţa trecută că pămîntul trebu-
iește expropriat, întorcînd proprietarului ceea ce el însuși a plătit pe pămînt. Aceasta n-ar
fi o nedreptate, deoarece capitalul pus în pămînt poate fi privit la fel cu capitalul pus în
bancă, care capitaluri în amîndouă cazuri au adus ca venit procente. Pămîntul nu e fabrica
care numaidecît a cerut cheltuieli pentru instalarea și întreţinerea lui, ci dimpotrivă, ade-
seori el a fost exploatat în chipul cel mai barbar și desetina de pămînt care a fost cumpărată
cu 20 de ruble pe an4. Fiecare proprietar are document pe moșia lui, din care se vede cu
ce preţ el a cumpărat-o. Însă dacă în aceste acte nu a fost arătată suma adevărată cu scop
ascuns de a călca legea, pentru fapta aceasta acum își vor lua pedeapsa cei care au săvîrșit-o,
primind pe moșiile lor numai atît cît e scris în documente5.
Dep. Tudose spune că, dimpotrivă, la notariat adeseori se scrie în actele de vînzare mai
mult decît într-adevăr se plătea pe pămînt, care bani fiind plătiţi de cumpărător în faţa
notarului, pe urmă vînzătorul pămîntului îi întoarce înapoi ceea ce trece peste suma cu
care era pămîntul vîndut6.
Dep. Buzdugan spune că e timpul de acum să se lepede oamenii de fantezii, cum sînt
fanteziile dep. Buciușcan, care propune să se exproprieze pămîntul cu [preţul cu] care a
fost cumpărat de proprietari și să fie mai reali. Domnia Sa susţine părerea ca numai plata
arendei să fie luată ca criteriu pentru preţuirea pămîntului, iar actele mai potrivite despre
această plată se pot găsi în Directoratul de agricultură.
Dep. Galiţchi susţine aceeași părere, dar spune că plata arendei trebuie să fie socotită
numai aceea pe care a primit-o proprietarul de la arendator, iar nu arenda care o plătește
subarendașii.
Domnul președinte spune că ideea că pămîntul trebuie să fie expropriat fără plată chiar
în rîndurile socialiștilor a fost susţinută numai de un singur partid, de cel bolșevist. Alte
partide, precum e, de pildă, Partidul Socialiștilor Revoluţionari, sînt de părerea că deși
pămîntul trebuie dat la ţărani fără de plată, însă proprietarilor trebuie să li se plătească
pentru moșiile lor expropriate7. Nu ar fi logic ceea ce propune dep. Buciușcan, ca să se
plătească pentru pămîntul expropriat atît cît a plătit moșierul cînd l-a cumpărat, căci dacă
o moșie fiind cumpărată cu 200 de ani înapoi a trecut din tată în fiu fără ca să mai fie
vîndută, preţul ei a rămas același care a fost atunci, iar alta vînzîndu-se mereu din mînă în
mînă, preţul ei a ajuns foarte mare. Drept pildă, Domnia Sa arată că în ţinutul Bălţilor,
15 ani înapoi, pămîntul se vindea cu 80 de ruble desetina, iar în anul 1912 preţul unei
desetine de pămînt ajunsese de acum 450 de ruble. Astfel, două moșii învecinate ar putea

420
să fie plătite: una cu 50 de copeici desetina, iar alta cu 450 de ruble, ceea ce ar fi un absurd8.
Sînt mulţi factori care au ridicat atît de mult preţul pămîntului. Mai întîi, ieftinirea banu-
lui care în curgerea veacurilor mereu scade în preţ; al doilea, desimea populaţiei, care dacă
lipsește dintr-o parte de loc, pămîntul nu ar [avea] aproape nicio valoare. Domnia Sa cere
ca Comisia să fie mai serioasă la chestii de acestea.
Dep. Ţîganko spune că el tocmai face parte din Partidul Socialiștilor Revoluţionari,
ideologia cărora a împărtășit-o și o împărtășește. Însă după această ideologie, pămîntul, ca
și văzduhul și apa, nu poate să fie proprietatea nimănui, nu poate să fie unealtă de exploa-
tare. Prin urmare, pămîntul, odată expropriat, nicidecum nu poate să fie dat oricui ca pro-
prietate, ci trebuie să treacă numai în suma obștilor și a altor colectivităţi pentru ca fiecare
să poată numai a se folosi de el fără de nicio plată. Deci numai plecînd de la acest punct
de vedere, partidul credea că pămîntul trebuie să fie și expropriat fără plată. Dar s-a văzut
în curînd că aceasta ar pricinui mari zdruncinări economice în ţară. De aceea partidul a
căutat să găsească un compromis hotărît ca proprietarii pentru pămîntul expropriat să
primească o despăgubire oarecare. Acum însă, cînd au ajuns la dezlegarea chestiei acestea
în practică, trebuie de mers și mai departe. Pămîntul aparţine și băncilor, și tovărășiilor și
dacă pentru acest pămînt nu s-ar plăti, băncile s-ar distruge și, prin urmare, s-ar distruge
economia ţării, din care pricină ar suferi multe și înșiși ţăranii.
Nu ar fi chiar logic ca pămîntul, fiind dat ţăranilor în proprietate, să se exproprieze
de la alţi proprietari, deși mai mari, fără plată. Pînă acum s-au arătat trei baze, după care
se poate stabili valoarea pămîntului. Venitul pămîntului9, după cum propune raportorul,
dar această teorie e foarte grea și încurcată, deși e cea mai dreaptă; plata arendei, dar și
aceasta poate să fie și mai mare, și mai mică în aceleași părţi de loc, dacă împrejurările nu
au fost la fel, altă populaţie mai deasă într-un loc și mai puţină în altul. Deci se poate ca
două moșii megieșe să preţuiască una mult mai scump și alta mult mai ieftin. Totuși, la
preţuirea pămîntului, în fond, trebuie să fie pusă plata arendei corectată după media din
toată volostea.
Unde însă pămîntul nu s-a dat în arendă, acolo să se ia venitul pămîntului și, în sfîrșit,
a treia teorie este cea propusă de dep. Buciușcan, ca pămîntul să se plătească după preţul
cu care proprietarul l-a cumpărat. Domnia Sa găsește că aceasta e un absurd, deoarece un
proprietar a putut mai demult să cumpere pămîntul cu 3 ruble desetina și apoi să pună
într-însul sume mari de bani îngrășîndu-l și făcînd alte îmbunătăţiri, iar alt proprietar a
putut să cumpere desetina cu 250 de ruble, dar după aceea în curgerea de mai mulţi ani cît
a stors acest pămînt, scoţînd dintr-însul mari venituri și necheltuind nimica.
Acum însă, făcîndu-se reforma agrară, statul vine și plătește celui care dă un pămînt
gras și îmbunătăţit cu mari cheltuieli – 3 ruble desetina, iar celui cu pămîntul socotit –
250 de ruble desetina. Unde e dreptatea? întreabă Domnia Sa.
Se pune la vot § 2 în următoarea redacţie: „Valoarea pămîntului se stabilește prin capi-
talizarea părţii de arendă normală pe pămîntul expropriat”, care § se primește cu majori-
tatea voturilor.
Se ia în discuţie § 3.
Dl Gaisînski propune să se ia ca bază pentru preţuirea pămîntului plata arendei pe
termen lung, iar nu pe termen scurt, care poate fi foarte schimbătoare.
Dep. Buciușcan susţine această părere, arătînd că plata arendei pe termen scurt e tot-
deauna mai scumpă decît pe termen lung și de aceea această plată poate să fie luată ca bază
numai unde nu vor fi arende îndelungate.
Dep. Ioncu propune să se ia baza pentru stabilirea preţului pe pămîntul expropriat
media plăţii arendei pe 5 ani și numai aceea care a primit-o direct proprietarul, iar nu ceea
ce plătește subarendașii.

421
 Dep. Buzdugan nu știe dacă se găsesc statistici mai vechi care ar putea stabili plata aren-
dei și ar fi greu să stabilești chiar cît a plătit arendașul care a luat pămîntul în arendă de-a
dreptul din mîna proprietarului. Aceasta ar tărăgăna lucrul și de aceea Domnia Sa susţine
părerea că pentru preţuirea pămîntului expropriat, trebuie să fie luată arenda pe termen
scurt și aceea care o plătesc ţăranii.
Dl președinte spune că în rare locuri pămîntul nu s-a dat în arendă de-a dreptul la
ţărani, dar pe termen scurt. Afară de aceasta, arenda îndelungată ar fi prea veche ca să fie
luată ca bază pentru preţuirea pămîntului, dar ea va fi luată în seamă unde a avut loc.
Dl Ţivinski spune că chestia arendei îndelungate sau pe termen scurt, precum și a aren-
dei directe sau subarendei, de experţi nu a fost discutată și rămîne ca Comisia s-o discute.
Însă Domnia Sa a luat ca bază pentru preţuirea pămîntului venitul lui. Venitul pămîntu-
lui curat e ceea ce se numește în franţuzește rentă. Așa, de pildă, dacă o obligaţiune de 100
dă 4%, apoi aceste 4% fiind înmulţite de 25 de ori vor îndoi capitalul. Aceasta se cheamă
capitalizaţie.
Dep. Galiţchi arată exemple cînd moșiile se arendau de ţărani din a cincea mînă. Prin
urmare, ei plăteau nu numai arenda proprietarului, dar le da pentru fiecare an un venit
mare degeaba încă la mijlocitori. De aceea Domnia Sa susţine părerea că numai arenda
trebuie să fie luată ca bază pentru preţuirea pămîntului.
Dep. Ioncu propune să se ia drept bază arenda îndelungată de 8-10 ani10.
Dl Ţivinski arată că în Basarabia au fost moșieri care moșiile lor le prefăceau în mij-
loace de binefacere, dînd pămîntul în arendă cu 2 ruble desetina (cneazul Manuc-Bei), pe
cînd numai dăjdiile pe acest pămînt sînt de 2 ruble desetina. De aceea Domnia Sa socoate
că aceste cazuri nu pot fi luate în considerare, căci s-ar ajunge la absurd. Moșierii din Basa-
rabia sînt patricieni cum nu mai sînt alţii undeva, și ca exemplu arată că chiar cînd trebuie
să vie să împrumute de la bancă 10–12 mii de ruble, ei nu vin personal, ci o fac aceasta prin
a doua sau a treia faţă.
Dep. Ioncu spune că pot să fie cazuri cînd moșiile proprietărești nu au adus în trecut
decît pagubă, și în aceste cazuri dacă ar fi luat ca bază pentru preţuirea pămîntului chiar
venitul lui, s-ar ajunge tot la același absurd.
Dl Gaisînski [întreabă] ce se înţelege sub cuvintele de arendă pe termen lung și care e
arenda pe termen scurt.
Dl Ţivinski: – Arenda pe termen scurt e aceea de un an. Dacă pămîntul s-a dat în
arendă pe mai mulţi ani, aceasta e arenda îndelungată11.
După puţină discuţie însă se scoate din § 3 fraza „schimbate fiind după calitatea
pămîntului și productivitatea lui în acel loc”; și apoi acest § se pune la vot în următoarea
redacţie: „Ca plată normală de arendă se socoate mediul plăţilor de arendă pe termen scurt
de la anul 1910 pînă la anul 191512”. Care paragraf se primește cu unanimitate.
Propunerea dep. Buciușcan ca să se plătească pe pămîntul expropriat ceea ce au plătit
proprietarii se respinge.
Trecînd la discutarea § 4, dep. Minciună susţine părerea ca preţul pămîntului expro-
priat să fie stabilit după voloste din următoarele motive: ar fi greu ca, preţuindu-se fiecare
moșie, îndeosebi să nu se ridice nemulţumiri și chiar să se facă nedreptăţi din cauză că
aceeași calitate de pămînt în același loc ar putea fi plătită nu la fel. Preţul pămîntului și
chiar și arenda lui depinde mai de multe ori de nevoia de pămînt care o au oamenii, dar nu
de diferenţa calităţii lui. S-ar putea ca o moșie să nu fi fost dată în arendă sau că ea, fiind
lucrată de proprietar în anii hotărîţi de lege, a dat numai pagubă și atunci, vrînd-nevrînd,
totuși ar trebui să se ia preţurile altor moșii din apropriere. Se poate ca un proprietar să
arate date neadevărate despre venitul moșiei lui, care n-ar putea fi controlate, și moșia lui
s-ar preţui mult mai scump decît cele de primprejur.
Suprafaţa pămîntului dintr-o voloste nu poate mult să se deosebească una de alta și
calităţile care se găsesc într-o moșie trebuie să se găsească și în cea megieșă. În sfîrșit, nici

422
nu se plătește chiar pe fiecare fir de ţărînă deosebit, dar se ia o medie a unei întinderi anu-
mite de pămînt, socotind și bun, și rău la un loc. Deci suprafaţa unei voloste nu e atît de
mare ca să nu poată fi socotită de singură calitate.
Stăpînirea rusească, cînd a împroprietărit ţăranii la 1861, cu toate că birocraţia de la
Petrograd13 nu a putut să fie mai puţin binevoitoare pentru proprietari, totuși a pus pre-
ţurile pe pămîntul expropriat nu după voloste, ci chiar după judeţe. Tot astfel și Banca
Ţărănească, care a funcţionat pînă în vremea de pe urmă, preţuia moșiile proprietărești la
hurtă, în întregime, iar nu după părţile mai bune sau mai rele. Și, totodată, ţinea seamă și
de preţurile care erau stabilite în întregul judeţ. E altă vorbă cînd pămîntul se dă ţăranilor,
atunci preţul se stabilește după calitatea bucăţelei de pămînt care o primește fiecare dintre
ei, pentru ca cei ce primesc pămînt mai bun să plătească și mai scump, iar cei care primesc
mai prost să plătească mai puţin.
Dep. Budișteanu susţine propunerea ca preţul pămîntului expropriat să se stabilească
după voloste.
Dep. Ţîganko propune ca să se scoată § 5, deoarece din raport ideea raportorului e pe
întregul cuprins în § 4.
Dep. Ioncu susţine această părere.
Dep. Galiţchi e pentru § 5, deoarece în el sînt prevăzute elementele de care nu se pome-
nește în § 4.
La 8 ceasuri și 20 de minute se face pauză.

După pauză se pune la vot § 4, care se primește, cu o singură abţinere, în următoarea

redacţie:
„Dacă într-un loc undeva nu există arendă pe termen scurt și, îndeobște, lipsesc datele
despre preţurile acestei arende, atunci plata normală de arendă se scoate din venitul
pămîntului din aceeași 5 ani, începînd de la 1910, însă din venitul curat se lasă afară nu
mai puţin de 50%, care sînt rezultatul muncii proprii, al energiei și iscusinţei gospodaru-
lui, dar plata arendei astfel stabilită nu trebuie să fie mai mare decît media plăţii de arendă
din vecinătate”.
Se pune apoi la vot următorul § 5 din raport:
„Cînd se scoate plata de arendă după rînduiala arătată în § 3 și § 4, se vor lua în seamă:
a) calitatea pămîntului și productivitatea lui;
b) preţul arendelor pe termen scurt pe pămînturile megieșe;
c) preţul arendei pe termen îndelungat din acel loc14;
d) dăjdiile statului pe pămînt și alte dăjdii;
e) condiţiile economice din acel loc (depărtarea de la drumul-de-fier, desimea popula-
ţiei și așa mai departe)”.
Adunarea primește și acest § cu unanimitatea voturilor.
Seara la 9 ceasuri ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Nu e clar cînd și-a prezentat Gaisînski raportul său în această chestiune. În cele cîteva ședințe
anterioare celei de față, nu se vorbește despre un astfel de raport. E posibil totuși să-și fi prezentat
raportul în ședința din 13 octombrie 1918, la care expertul a vorbit scurt despre prețul asupra

423
 pămîntului, fără ca procesul-verbal respectiv să facă precizarea referitoare la raport. Vezi procesul-
verbal nr. 64.
2 În versiunea documentului, explicația e destul de încîlcită, astfel că părerea după care plata nor-
mală ar fi fost mai potrivită decît plata justă nu se arată convingătoare.
3 Așa cum s-a arătat în dezbaterile anterioare, aceste escrocherii nu puteau fi descoperite, întrucît nu
existau date care să arate plata reală pentru pămînturile cumpărate.
4 Frază neterminată.
5 Observația lui Buciușcan, pe cît era de corectă sub aspectul faptelor reale, pe atît era de irealizabilă
ca propunere legislativă. Dincolo de faptul că nu exista niciun document care să arate prețul real
al proprietăților cumpărate, în situația reală în care cumpărătorul ar fi ascuns acest preț cu prețul
indicat în actele notariale, existau încă mai multe proprietăți transmise prin moștenire, obținute
ca dotă, ca răsplată pentru serviciu la împărat etc., despre valoarea în bani a cărora nu se știa nimic
sigur. În plus, așa cum avea să observe pe bună dreptate mai în urmă Țîganko, prețul pămîntului
era foarte variat, din diferite motive: vremea și împrejurările în care a fost cumpărat, realizarea
lucrărilor de ridicare a valorii lui etc.
6 Afirmația lui Tudose nu este sprijinită de nicio dovadă și nu putea corespunde situației reale, așa
cum au menționat în repetate rînduri deputații și experții Comisiei Agrare.
7 Părere greșită. Viziunea socialiștilor revoluționari era cu totul alta: proprietatea privată asupra
pămîntului se lichida fără niciun fel de răscumpărare, pămîntul trebuia expropriat, devenind un
bun al statului și urmînd să fie dat țăranilor în folosință fără niciun fel de plată. E drept că după
revoluție situația avea să fie alta, ceea ce a dus la oarecare modificări ale viziunii eserilor în această
chestiune, așa cum avea să demonstreze, în continuare, Țîganko.
8 Evaluări complet greșite, care nu reieșeau din realitățile economice din perioadele și mediile respec-
tive. Bineînțeles că era imposibil să existe astfel de discrepanțe la prețul pămîntului, chiar dacă ar fi
fost vorba de categorii total deosebite după calitatea acestuia.
9 Valoarea stabilită după venitul adus de pămînt.
10 Dacă Ioncu, care avea pregătire specială în economie și finanțe (e drept că nu știm cît erau de solide
aceste cunoștințe), își schimbă radical și în scurt timp părerea referitor la termenul de arendă, asta
denotă că problemele de acest fel nu le erau cunoscute deputaților.
11 Faptul că Gaisînski întreabă și Țivinski dă lămuriri demonstrează că de fapt în discuție era rapor-
tul lui Țivinski, așa cum se vede și din următorul proces-verbal (nr. 67). E posibil ca între timp
Gaisînski să-și fi terminat expunerea sa și să se fi trecut la raportul lui Țivinski, numai că procesul-
verbal nu a reținut această trecere.
12 În copia documentului nu e clar dacă e 1915 sau 1913. În varianta finală a legii este indicat anul
1914. Dacă anul 1915 e corect, atunci în propunerea votată de Comisie nu e vorba de termen scurt,
după aprecierea lui Țivinski, ci de termen lung, de cinci ani, impresie ce pare să fie confirmată de
votarea punctului 4 din raportul lui Gaisînski (vezi pr.-v. în continuare).
13 În vremea reformei, orașul nu se numea Petrograd, ci Petersburg.
14 Observăm, așadar, că pentru stabilirea prețului pămîntului expropriat erau luate în calcul ambele
tipuri de arendă: pe termen scurt și pe termen lung.

424
 PROCESUL-VER BAL NR. 67
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 22 octombrie 1918

Şedinţa se deschide seara la 4 ceasuri sub preşedinţia dlui Crihan.

Rînduiala zilei:
Urmarea discuţiilor asupra raportului dlui Ţivinski despre preţuirea pămîntului
expropriat.

Se pune la vot următorul § 6.

„Cînd se va stabili preţul pămîntului, se va lua în considerare pentru comparaţie și
socotire:
a) Preţurile care au existat în acel loc pînă la război asupra mărimii cărora au influenţat
cererile și ofertele.
b) Preţurile pămînturilor stabilite de către așezămintele de credit”.
Care paragraf se primește cu majoritatea voturilor.
Trecînd la § 7, dep. Buciușcan propune ca pentru capitalizarea venitului de pe pămînt
să fie socotită dobînda de 10 la sută, precum [și] să se socoată această dobîndă cînd se capi-
talizează venitul pămîntului de sub orașe după legile existente.
Dep. Koșko spune că legea după care se capitaliza venitul pămîntului orășenesc, soco-
tind dobînda de 10 la sută, e desfiinţată. Baza de 5,5%, după care în raport se presupune
capitalizarea venitului pămîntului, e o bază știinţifică, iar afară de aceasta, dobînda care o
aduce pămîntul în Basarabia e stabilită de fiecare ţinut.
Se pune la vot următorul § 7.
„Capitalizarea plăţii de arendă se face după media venitului moșiilor din Basarabia
anume din 6%; astfel, pentru stabilirea valorii pămîntului, plata normală de arendă se
înmulţește cu 16. 2/31”, care se primește unanim.
Se ia în discuţie § 8, care în raportul dlui Ţivinski e în următoarea redacţie:
„Valoarea pămîntului expropriat se socotește în ruble și se preface apoi în lei românești
după cursul de paritet, 2,66 lei pentru [1] ruble în aur2 , înmulţită cu preţul francului ţării
neutrale Șviţera3 la bursa din București în momentul scoaterii legii despre exproprierea
pămîntului”.
Dep. Buciușcan nu pricepe de ce să fie îndatoriţi ţăranii să plătească pe pămînt în lei, pe
cînd ei au ruble rusești, iar ţinutul Hotinului negreșit că au bani austrieci. Dacă s-ar cere
de la ţărani numaidecât lei pentru pămîntul care l-ar plăti, atunci ei ar fi siliţi să cumpere
lei pe bani și s-ar face mare speculă.
Dep. Ioncu spune că ar fi o nenorocire dacă rublele rusești ar mai rămîne încă în ţară
pînă la momentul cînd ţăranii ar trebui să plătească pe pămînt. Aceste hîrtii nici n-ar
ajunge chiar pînă atunci, căci s-ar rupe. De aceea e firesc ca guvernul să ia măsuri cît mai
curînd ca acești bani să fie scoși din circulaţie, schimbaţi fiind pe alte hîrtii de valoare.
Însă dacă au toate acestea, în momentul împroprietăririi ţăranilor în Basarabia, totuși s-ar
găsi alţi bani afară de cei românești, ei vor fi primiţi după cursul zilei, căci prin faptul că
socoteala se face numai în lei nu se oprește numai să plătească ori cu ce bani va avea.
Dep. Tudose propune ca să primească § 8 numai pînă la „în aur”, respingîndu-se cea-
laltă parte a acestui paragraf.
Dl Gaisînski susţine părerea dep. Tudose, spunînd că plata pămîntului ce se va expro-
pria poate să se facă încă peste 5 ani, iar viaţa intrînd în canalurile ei, toate se vor schimba.
Astfel, preţul stabilit în momentul cînd se va da legea după cursul unei monede poate să

425
fie de cîteva ori mai mare decît preţul adevărat care se va stabili de viaţă ceva mai tîrziu.
În privinţa asta nici chiar banul Șviţerei nu poate fi privit ca ceva statornic și neschimbat.
Articolul despre care merge vorba trebuie redactat astfel ca ţăranii să poată plăti pentru
pămînt și în lei, și în ruble.
Președintele spune că nu se poate preţui pămîntul expropriat decît în banii statului,
dar banii străini se vor primi numai atunci cînd, pentru scoaterea lor din circulaţie, nu vor
fi luate măsuri. Cursul banului de azi și de mîine este și va fi anormal și de aceea pentru
preţuirea pămîntului se ia preţul acestui ban dinaintea războiului.
Dep. Buciușcan întreabă cu ce preţ se vor primi rublele.
Dep. Ioncu spune că se poate întîmpla ca rubla rusească în viitor să nu mai aibă nicio
valoare, iar dacă va avea, apoi ea se va primi de la ţărani pentru pămîntul ce li se va da după
preţul ei de atunci. Preţul banului mai depinde și de exportul și importul ţării. Deci dacă
în ţara noastră rodul grînelor va fi mare, leul va crește în preţ, și dimpotrivă, francul Șviţe-
rei poate să scadă mult faţă de leu, dacă importul acestei ţări din orice cauze se va micșora.
De aceea nici acest franc nu poate fi luat ca bază la preţuirea pămîntului.
Dl Ţivinski spune că a ieșit o nedumerire. El nu a luat cursul francului Șviţerei, ca
o bază statornică, dar a vrut numai să stabilească cît costă astăzi leul. De aceea, pentru
comparaţie, a luat francul Șviţerei, ca fiind o ţară neutrală, unde banul n-a putut să sufere
atît de mari schimbări. Mai departe Domnia Sa arată că procentul de 6 la sută pe venitul
pămîntului după cum l-a socotit Comisia e prea mare, căci acest venit nu dă decît 4–5%,
[cel] mult 5,5%, cum a fost socotit de specialiști. Nu se vor plăti în aur banii pe pămîntul
expropriat, iar Domnia Sa a luat cursul leului dinaintea războiului, care a fost hotărît după
o convenţie între ţări. De fapt, această valoare a leului era mult mai mică. În sfîrșit, rapor-
torul face comparaţie între monedele Franţei, Șviţerei etc., care pînă la război aveau aceeași
valoare, și spune că diferenţa dintre aceste monede nu e tocmai mare, pe cînd leul a scăzut
faţă de aceste monede aproape de două ori, și anume: la bursa din București francul fran-
ţuzesc, care pînă la război avea aceeași valoare ca și cel românesc, pe ziua de 16 octombrie
se plătea cu 1 leu și 80 de bani, iar Șviţera – 1 leu și 95 de bani. Deci s-ar putea de luat drept
bază pentru stabilirea preţului leului chiar francul franţuzesc.
Dep. Ioncu spune că Franţa astăzi e învingătoare și de aceea și banul ei va crește și mai
mult în preţ, pe cînd leul va rămîne pe loc. Exproprierea pămîntului în Basarabia și pre-
ţuirea lui se va face aproape peste un an și, prin urmare, dacă în legea agrară s-ar hotărî ca
drept bază pentru stabilirea valorii leului să se ia preţul francului franţuzesc de atunci, s-ar
putea întîmpla ca pămîntul să fie preţuit mult mai scump decît face.
Domnul președinte spune că pînă la război preţul pămîntului dincolo și dincoace de
Prut era cam totuna, iar acest preţ ajunge la 600-800 de franci în bani românești. În vre-
mea războiului, preţul leului în România puţin s-a schimbat4 și în curînd va veni iar la loc
și de aceea și preţul pămîntului acolo a rămas aproape același care a fost pînă la război.
Deci iată care poate să ne fie bază la preţuirea pămîntului nostru și din ce pricină s-a luat
pentru această preţuire preţurile pămîntului care au fost pînă la război și preţul leului care
era pînă atunci. Afară de aceasta, pentru răscumpărarea pămîntului, vor trebui slobozite
obligaţiuni și nu se poate ca valoarea acestor obligaţiuni să nu fie socotită în lei, care sînt
banii statului, ci în altă monedă care va fi, de pildă, în ruble.
Dep. Buciușcan întreabă dacă proprietarul va avea datorii pe moșia lui, care vor fi soco-
tite în ruble, apoi cum vor fi plătite aceste datorii – tot în ruble sau în lei, socotind cursul
rublei după cursul zilei.
Dl Ţivinski lămurește că Casa Noastră, cînd va plăti proprietarului pentru pămîntul
expropriat, atunci va opri din costul pămîntului atîtea obligaţiuni, cîte vor trebui ca să
plătească datoria lui, socotind aceste obligaţiuni după cursul zilei. Dl Ţivinski susţine § 8
în redacţia din raportul său.

426
 Punîndu-se la vot, Comisia primește § 8 cu 11 voturi pentru, 3 contra și 1 abţinere în
următoarea redacţie:
„Valoarea pămîntului expropriat se socotește în ruble și se traduce în lei și apoi se pre-
face în lei românești după cursul de paritet: 2,66 lei pentru 100 de ruble5”.
Se ia în discuţie § 9.
Dep. Ioncu e de părere că Sfatul Ţării nu ar putea să hotărască o chestie care-l privește
pe întregul stat românesc, precum este chestia ca statul să ia asupra sa 1/4 din datorie pen-
tru pămîntul expropriat.
Președintele lămurește că legea agrară, mai întîi de a fi primită de Sfatul Țării, va fi revă-
zută și de Guvernul Central și el va putea să-și spună părerile sale. În caz că el nu va voi să
ia această parte de datorie asupra statului, aceasta o va aduce la cunoștinţă Sfatului Ţării6.
Se pune la vot următorul § 9:
„Statul se obligă să plătească 1/4 parte din valoarea pămîntului expropriat”.
Apoi se primește cu unanimitatea voturilor § 10 în următoarea redacţie:
„Cele 75% rămase din valoarea pămîntului expropriat se plătesc proprietarului cu obli-
gaţiuni emise de Casa Noastră și garantate de stat de 4,5%7”.
Se primește § 11 în următoarea redacţie:
„Obligaţiunile se dau după săvîrșirea actelor de expropriere a moșiilor”, care paragraf se
primește cu unanimitatea voturilor.
La 7 ceasuri și 35 de minute se face pauză.

După pauză se pune la vot și se primește cu unanimitatea voturilor § 12:

„Obligaţiunile se dau cu cupoanele curente, dar de pe aceste cupoane se opresc %8 de la
ziua de cînd procentele au început să meargă pînă la ziua săvîrșirii actului de expropriere
a pămîntului”.
Dl Ţivinski lămurește că dacă banii cu care se răscumpără pămîntul se plătesc într-un
timp îndelungat, apoi sumele procentelor care se plătesc pe acești ani ajung mult mai mari
decît însuși costul pămîntului. De aceea Domnia Sa e de părere că timpul în care ţăranii
trebuie să-și răscumpere pămîntul primit trebuie să fie cît mai scurt, mai ales că diferenţele
dintre sumele care trebuie să plătească ţăranul cînd își răscumpără pămîntul în termen de
49 de ani, de pildă, și cea cînd și-l răscumpără în termen de 36 de ani e foarte mică, 4-5
ruble.
Dep. Ioncu, dimpotrivă, spune că dacă termenul răscumpărării e mai lung, plata pe
fiecare an e mult mai ușoară. Cei care vor vrea să-și răscumpere pămîntul mai degrabă
vor avea posibilitatea. E mult mai potrivit termenul de 49 de ani, în care ţăranii pot să-și
răscumpere pămîntul său9.
Dep. Grosman propune ca să se hotărască 2 termene pentru răscumpărarea pămîntu-
lui, unul mai scurt și altul mai lung.
Dep. Stavriev propune ca termenul răscumpărării pămîntului de către ţărani să se sta-
bilească de 2[0] ani10, deoarece atunci mai puţini bani s-ar lua de pe spinarea ţăranilor în
chip de procente. În timpul de faţă chiar și banii sînt mai ieftini și ţăranilor le-ar veni mult
mai ușor dacă ar plăti acum mai mulţi bani nu numai la %, dar chiar și din capete11.
Dep. Ioncu spune că ţăranii de obicei nu prea au azi mulţi bani, deci dacă ar trebui ca
să plătească acum mai mult din costul pămîntului, ei ar împrumuta de pe la tovărășiile de
credit, unde ar plăti procente încă și mai mari.
Se pune la vot § 13 în următoarea redacţie:
„Obligaţiunile se vor emite nominale și pe prezentator cu cupoane de 6 luni. Tirajul se
face de două ori pe an. Termenul plăţii – 36 de ani și 4 luni12”. Acest paragraf se primește
cu unanimitatea voturilor.

427
 În sfîrșit, se pune la vot și se primește cu majoritatea voturilor § 14:
„Plata răscumpărării pămîntului se face cu încasarea 1% pentru tirajul datoriei de fond
și adăugirea 1/2% anual pentru acoperirea cheltuielilor care se vor face cu operaţiunile
răscumpărării13”.
Seara la 9 ceasuri se ridică ședinţa14.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Din păcate, lipsa dezbaterilor desfășurate asupra acestui subiect nu permite a înțelege de ce s-a fixat
această cifră, 16 și 2/3, și ce înseamnă ea.
2 Din cauza faptului că în locul respectiv textul documentului este neclar, raportul dintre cele
două valute nu poate fi cunoscut (nu se știe dacă cifra e 100, 10 sau 1). Conform informației din
procesele-verbale nr. 65 și 70, trebuie de admis că e vorba de cifra 1. Cifrele din textul de față nu
lămuresc dacă ambele valute erau estimate în aur sau numai una dintre ele; documentul lasă să se
înțeleagă că doar rublele sînt prevăzute în aur, dar în așa caz raportul nu se arată deloc echitabil.
3 Elveția.
4 Aprecierea patriotică a lui Crihan e exagerată; evaluările specialiștilor, mai cu seamă ale lui
Țivinski, arătau cu totul altă situație: leul, la fel ca rubla, se depreciase foarte mult în anii războiu-
lui, în pofida faptului că România s-a aflat mai puțin timp în război.
5 Vezi nota 2. Probabil că în proiectul de lege era vizat leul în aur. În varianta finală a legii, acest
raport lipsește.
6 Discuția dintre deputați asupra participării statului român la realizarea reformei agrare în Basa-
rabia nu avea niciun rost, întîi, pentru că reforma urma să se facă în toată România, și în al doilea
rînd, deoarece în Comisia Agrară a Sfatului Țării activau reprezentanți ai guvernului român.
7 Prevederea nu este suficient de explicită: la prima vedere, cele 75% urmau să fie achitate de către
stat. Varianta finală a legii va preciza că acestea erau achitate de către țăranii împroprietăriți, dar
plata era garantată de stat prin obligațiuni de 4,5%.
8 Se vede că în momentul acestei dezbateri procentul respectiv încă nu fusese stabilit.
9 Ambii vorbitori aveau dreptate, fiecare în felul lui, dar în situația în care țăranii nu aveau suma
respectivă pentru răscumpărarea pămîntului mai devreme, povara răscumpărării devenea mult
mai mare, așa cum bine observa Țivinski.
10 În document e 2 ani, ceea ce nu era real. La sigur că vorbitorul avea în vedere 20 sau 25 de ani.
11 Nu e clar ce se înțelegea prin sintagma „din capete”: poate ca sumă totală sau ca sumă ce revenea pe
capete de țărani împroprietăriți.
12 Procesul-verbal nu a reținut cum de s-a ajuns la acest termen: cine l-a propus și care au fost argu-
mentele.
13 În textul publicat în ziar fraza „cu încasarea 1% pentru tirajul datoriei de fond” lipsește.
14 Observăm că a fost și aceasta o ședință foarte lungă, de cinci ore.

428
 PROCESUL-VER BAL NR. 68
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 23 octombrie 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 sub preşedinţia dlui Crihan.

Ordinea zilei:
Raportul dlui dep. Ratko despre modul de întărire a pămîntului asupra celor
împroprietăriţi prin actuala reformă agrară.

Din cauza absenţei raportorului, raportul îl expune vicepreședintele Comisiei,

dep. Crihan.
Chestiunea despăgubirii pămînturilor expropriate de la proprietarii particulari este
hotărîtă deja. Tot pămîntul ce se răscumpără, împreună cu cel care aparţine statului,
coroanei, mănăstirilor, bisericilor etc., formează fondul special de pămînt, care va fi dat în
seama Casei Noastre spre a fi împărţit populaţiei muncitoare din Basarabia.
Este însă necesar să se stabilească bazele acestei repartiţii. Proprietarii vor fi despăgubiți
pentru pămîntul expropriat prin o despăgubire stabilită după preţul arendei normale a
pămîntului. Ei vor primi suma de despăgubire în obligaţiuni speciale, care vor fi strînse
într-un termen anumit. Trebuie ca cei împroprietăriţi să ia asupra lor această despăgubire,
căci în cazul cînd ei ar primi pămîntul gratuit, răscumpărarea s-ar face în mod indirect
prin sporirea diferitor impozite, luînd parte la aceasta și cei neîmproprietăriţi, ceea ce nu
ar fi just.
Dacă cei împroprietăriţi vor fi scutiţi de plata 1/4 din costul pămîntului, ei vor trebui
să plătească numai 75% din preţul curat plus dobînda, ceea ce prezintă niște condiţii pen-
tru cumpărarea pămîntului cu mult mai ușoare decît condiţiile în care se cumpără pămîn-
tul prin Banca Agricolă Ţărănească. Banca încasa în fiecare 1/2 de an pentru un credit dat
pe bani: 2% dobînda, 3% anuitatea, 1/2% pentru cheltuieli. Total 5 1/2% în jumătate de
an sau 11% într-un an.
Prin răscumpărarea definitivă a pămîntului de către cei împroprietăriţi, statul trebuie
să fie asigurat împotriva oricăror eventualităţi, luînd toate măsurile care i-ar da posibili-
tatea să îndeplinească toate datoriile luate asupra-și la emiterea obligaţiunilor. În scopul
acesta, statul va căuta să ia toate măsurile pentru ca pămîntul împărţit să nu treacă în alte
mîini de la împroprietăriţi, iar aceștia să plătească regulat anuităţile. Articolele care vor
urma cuprind, după părerea raportorului, măsurile necesare în acest scop.
Art. 1 se primește fără discuţie în următoarea redacţie:
„La împroprietărirea agricultorilor, Casa Noastră eliberează acte speciale persoanelor
care își iau asupra lor îndatorirea de a executa toate condiţiile în care se face împroprietă-
rirea.
Art. 2. Îndată după eliberarea actului, asupra averii celui împroprietărit se înfiinţează
poprire la Notarul Superior pentru întreaga sumă de bani ce se cuvine s-o plătească împro-
prietăritul 1”.
Dep. Buciușcan spune că, deoarece în art. 3 ce urmează se spune că pămîntul primit
pînă la răscumpărarea definitivă nu poate fi vîndut pentru datorii sau zălogit, nu ar mai
trebui să se înfiinţeze popriri și deci art. 2 trebuie exclus.
Dep. Almendingher: – Art. 2 trebuie menţinut, însă trebuie ca oprirea să se facă pînă
la eliberarea actului de proprietate. Căci altfel, căpătînd actul în mînă, cel împroprietărit
poate să vină la notar cu cîteva minute înaintea popririi pentru a-și vinde lotul primit și
notarul neștiind încă nimic despre poprire, are să-i facă actul de vînzare, avînd toată drep-
tatea din punct de vedere formal și juridic.

429
 Dep. Koșko susţine că poprirea trebuie înfiinţată numai asupra averii ce o va căpăta
agricultorul prin împroprietărire, căci ar fi o nedreptate să i se sechestreze, punînd poprire
și asupra averii ce nu i s-a dat prin reforma agrară.
Cu modificările propuse de dnii Almendingher și Koșko, art. 2 se primește cu unani-
mitate în următoarea redacţie:
„Înainte de eliberarea actului, asupra averii căpătate de agricultor prin împroprietărire
se înfiinţează proprirea la Notarul Superior pentru întreaga sumă de bani ce se cuvine s-o
plătească împroprietăritul 2”.
Dl Gaisînski propune să se excludă din art. 3 cele spuse în privinţa datoriilor; ţăranul
numaidecît va avea nevoie să zălogească lotul căpătat pentru ca să capete banii necesari
pentru vite și unelte. Propunerea dlui Gaisînski este respinsă, și art. 3 se primește cu una-
nimitate în următoarea redacţie a raportorului:
„Pînă la stingerea deplină a datoriei, adică pînă la răscumpărarea definitivă a averii,
aceasta nu poate fi expusă niciunui fel de datorii ipotecare sau zălogiri particulare; de ase-
menea, nu poate fi vîndută la licitaţii pentru datorii particulare, ci poate fi cedată numai
prin donaţie și moștenire copiilor celui împroprietărit, iar după moartea lui, trece de drept
urmașilor lui legitimi”.
Se ia în discuţie art. 4.
Dep. Buciușcan: – Art. 4 spune că cel ce-și va plăti deodată lotul este scutit de orice
poprire sau restrîngere și are voie să dispună de lot cum i-o plăcea. Prin aceasta noi am da
prilej unei speculaţii foarte întinse; mulţi și-ar cumpăra loturile cu preţuri reduse care s-au
stabilit de legea agrară și pe urmă le vor vinde cu preţuri mari. Propun ca pămînturile să se
vîndă numai Casei Noastre. Nu pot fi admise nici vînzările la licitaţie, pentru ca ţăranul
să aibă cît mai puţine prilejuri de a-și pierde pămîntul.
Dep. Ioncu: – Deoarece observaţia 1 din art. 10 prevede că Casa Noastră întocmește
listele celor care nu au primit pămînt, pentru a-i avea în vedere atunci cînd va fi posibil să-i
împroprietărească, trebuie să-i dăm Casei Noastre posibilitatea de a-i împroprietări. În
scopul acesta, propun să se adauge la articol că loturile pot trece în alte mîini cu consim-
ţămîntul Casei Noastre.
Art. 4, cu adăugirea dlui Ioncu, se primește unanim în următoarea redacţie:
„Persoanele împroprietărite au dreptul de a încasa deodată toată suma de bani ce o
datoresc pentru lot 3 și, în cazul acesta, averea lor devine liberă de orice poprire sau restrîn-
gere, proprietarii avînd dreptul să dispună în mod liber de ea. Însă averea aceasta poate să
treacă prin vînzare, testament, donaţie sau orice alt act numai la populaţia muncitoare,
ce se ocupă cu agricultura și cu consimţămîntul Casei Noastre; în cazul cînd se va vinde
prin licitaţie, la această vînzare vor putea lua parte numai persoanele care vor prezenta acte
scoase de la Direcţia zemstvei de voloste, prin care se va dovedi că dînșii sînt agricultori”.
Art. 5 și 6 se primesc fără discuţie:
„Art. 5. După încasarea deplină a datoriei, poprirea ce a fost înfiinţată asupra averii
se desfiinţează și proprietarul are dreptul să dispună de ea, ţinînd însă seamă de regula
expusă în partea a 2-a a art. 4.
Art. 6. Toate actele ce se adresează de către proprietari pentru Casa Noastră și de către
Casa Noastră pentru împroprietăriţi sînt scutite de taxe de posesiune, timbru și orice alte
impozite”.
În privinţa art. 7 o parte din membrii Comisiei susţin părerea că anuităţile trebuie să
se facă o dată pe an, și nu de două ori, după cum prevede raportul, și aceasta din motivele
următoare:
1. Ţăranul va plăti toamna cînd va culege recolta (Stavriev);
2. Va plăti mai puţin, deoarece nu va trebui să plătească amendă (penia4) pe jumătate
de an (Bivol).

430
 3. Ieșind din iarnă, ţăranii nu au bani, și pentru plata anuităţilor vor trebui să-și vîndă
recolta dinainte cu preţuri foarte mici (Caraiman).
O altă parte din oratori susţine art. 7 în redacţia raportorului, din motivul că e mult
mai ușor pentru ţărani să plătească de două ori decît o dată pe an, fiindcă de obicei ţăranii
vînd o parte din recoltă (grîul) toamna, iar altă parte (porumbul) primăvara.
Pus la vot, articolul se primește în redacţia raportorului:
„Art. 7. Anuităţile se vor plăti după fiecare jumătate de an trecut la termenele stabilite”.
Art. 8 se primește fără discuţie:
„Anuităţile ce nu vor fi încasate la termenele acestea, precum anuităţile și părţile din
ele ce nu vor fi amînate, se consideră ca plată întîrziată pentru care se va plăti cîte 1/2%
amendă pentru fiecare lună scăpată”.
De asemenea, se primește fără discuţie și art. 9:
„Art. 9. În cazul unor nenorociri, ca incendiu, inundaţie, pieire de vite, nimicirea recol-
tei de insecte, lipsa recoltei, moartea sau boala grea a agricultorului, acestuia sau urmașilor
lui, pe lîngă scutirea de amendă, li se vor acorda înlesniri în privinţa plăţii anuităţilor.
Înlesnirile acestea vor consta în prelungirea pe un an sau amînarea pe 3 ani a două anuităţi
de cîte 1/2 an. În caz de repetare a nenorocirilor, înlesnirile se vor acorda și mai departe, cu
condiţia însă ca suma anuităţilor amînate și prelungite să nu întreacă 4 anuităţi de cîte 1/2
an luate la un loc. Pentru toate sumele la încasarea cărora s-au acordat înlesniri, se va plăti
dobîndă 6% anual în schimbul amenzii ce se va stabili.
Art. 10. Dacă plata întîrziată nu va fi plătită în cursul a două jumătăţi de an ce urmează
după termenul stabilit pentru plată (art. 7, adică după trecerea celei dintîi jumătăţi de an) și
la încasarea ei nu s-a acordat nicio înlesnire, Casa Noastră va lua pămîntul de la debitorul
nepunctual și-l va da acelui dintre consătenii lui, care are mai mult decît oricare altul nevoie
de pămînt, în ordinea și cu delimitările indicate în articolele 1–6 ale acestui capitol”.
Dep. Grosman observă că pînă acum proprietarul unui lot, dacă nu plătea regulat anu-
ităţile, pămîntul totuși nu i se lua așa de repede și nici nu se da altui ţăran în arendă5
pînă cînd proprietarul lotului nu avea posibilitatea să restituie datoria. Dacă banca, care
este o întreprindere comercială, acorda asemenea avantaje, cu atît mai mult trebuie să facă
aceasta Casa Noastră, căci altfel ea nu ar corespunde nici numelui său, nici destinaţiei sale.
Dep. Stavriev: – Felul cum procedau băncile în privinţa asta a fost cel mai bun, căci
ţăranul, dacă astăzi s-a scăpătat și nu are de unde plăti, peste 2-3 ani poate să se ridice și să
stingă toate datoriile. Trebuie la fel să procedeze și Casa Noastră. Iar dacă, la urma urmei,
va fi nevoită să-i ia lotul ţăranului, Casa Noastră trebuie să-i întoarcă ceea ce el a cheltuit
pe pămînt, cel puţin pentru îmbunătăţirile care le-a făcut sau ceea ce a trecut peste plata
de arendă care ar fi trebuit s-o plătească pe lot.
Dep. Buzdugan amintește că în reforma rusească de la 1861 deloc nu s-a recurs la luarea
pămîntului, ci s-au luat toate măsurile posibile ca să-l facă pe ţăran să plătească fără ca el
să-și piardă pămîntul. Să căutăm ca reforma noastră agrară să nu fie mai vitregă pentru
ţărani decît o reformă făcută de străini pentru acești ţărani.
Dep. Bivol: – Las’ să facă Casa Noastră toate chipurile – împlinească-l pe ţăran, închi-
dă-l, deie-i pămîntul în arendă altui ţăran numai să nu i-l ia de tot. Căci dacă astăzi ţăranul
e slab și nu poate cîștiga toţi banii care îi trebuie pentru plata pămîntului, mîine poate să
i se ridice copiii, îi pune la lucru și se ridică omul în picioare. Iar dacă îi luăm pămîntul, îl
lăsăm prăpădit cu o casă de copii.
Dl Gaisînski, expert: – Articolul 10 nu ţine seama deloc de timpul în care ţăranul a
cultivat și a plătit lotul. Astfel, poate să se întîmple cu un ţăran harnic care a fost în stare
să-și plătească lotul timp de 20-30 de ani, poate să-și piardă lotul din cauză că nu-i în stare
să-i mai plătească regulat anuităţile timp de cîţiva ani. Trebuie găsită o modalitate care ar
înlătura asemenea posibilităţi.

431
 Dep. Crihan, președinte, e de părere că dacă se scrie într-un articol de lege că i se ia
pămîntul cuiva, asta încă nu înseamnă că numaidecît toţi ţăranii împroprietăriţi au să-și
piardă loturile. Dimpotrivă, ţăranii, știind că, dacă nu vor plăti regulat anuităţile, își vor
pierde pămîntul, ei vor căuta să facă tot ce-i posibil ca să plătească regulat. Iar dacă ar ști că
li se acordă amînări și ușurinţe, atunci ar amîna de bună seamă plata pe ani de zile și s-ar
încurca tot mai mult în datorii și atunci, de bună seamă, și-ar pierde pămîntul6.
Dep. Bîrcă Vasile: – Art. 10 astfel cum e redactat, el deloc nu i-ar face pe ţărani să
plătească anuităţile. Dimpotrivă, ei, la caz de nevoie, ar căuta să-și arendeze pe sub mînă
loturile pentru ca să poată plăti. Pămîntul numaidecît s-ar aduna în mîinile acaparatorilor,
care i-ar încurca și mai tare pe ţărani, ceea ce desigur nu este de dorit. Mai bine să ia Casa
Noastră provizoriu lotul și să-l arendeze altui ţăran, care nu are pămînt sau are puţin, pînă
cînd proprietarul va fi în stare să plătească datoria. Așa s-a procedat și în reforma rusească
de la 1861.
Dep. Bivol, Năstase, Caraiman, Nikitiuk, Tudose și alţii se pronunţă pentru modifica-
rea art. 10 în sensul propunerilor dep. Grosman, Stavriev, Buzdugan, Bivol și [ale] exper-
tului Gaisînski.
În conformitate cu aceste dorinţe, dep. Koșko redactează articolul 10 în următorul fel:
„Dacă plata întîrziată nu va fi plătită în cursul a două jumătăţi de an după termenul
stabilit pentru plată (art. 7, adică după trecerea celei dintîi jumătăţi de an) și la încasarea
ei nu s-a acordat nicio înlesnire, Casa Noastră va lua pămîntul de la debitorul nepunc-
tual sub administrarea sa și din venitul de pe acest pămînt va plăti datoriile ce zac asupra
lotului, iar după stingerea acestei datorii pămîntul va fi înapoiat împroprietăritului. Iar
în caz dacă în timp de doi ani datoriile nu vor fi stinse nici din veniturile de pe pămînt,
nici de către proprietarul lotului, atunci lotul se vinde la licitaţie, ţinîndu-se seama de art.
4 și trecînd datoria principală asupra noului proprietar, iar surplusul obţinut la vînzarea
pămîntului se va da fostului proprietar7”.
Prin vot se schimbă termenul de 2 ani și se pune de 3 ani.
Cu această modificare, rezoluţia dep. Koșko se primește cu unanimitate de voturi.
De asemenea, se primește observaţia 1 din art. 10.
„Casa Noastră va întocmi listele agricultorilor care au nevoie de pămînt și urmează a fi
împroprietăriţi în primul rînd8”.
Observaţia 2 din același articol după propunerea dlui Koșko se votează și se primește ca
articol special în următoarea redacţie:
„Averile fără stăpîn trec în seama Casei Noastre spre a fi împărţite celor care au nevoie
de pămînt”.

Președintele Comisiunii (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 E vizată prevederea ca împroprietăritul să nu-și poată vinde avutul pînă la achitarea datoriei pentru
pămîntul primit, așa cum arată documentul în continuare.
2 Modificarea articolului nu a schimbat nimic esențial în conținutul său, introducînd și oarecare
confuzie, odată ce interdicția nu se referă explicit doar la pămîntul primit, ci la banii împroprietă-
ritului care vizau toată gospodăria sa și toate sursele sale de venit.

432
3 Începutul frazei, pînă aici, nu pare a fi logic: împroprietăriții nu încasau suma pentru lot, ci dimpo-
trivă, o achitau în calitate de cumpărători ai acestuia, așa cum se arată foarte clar în continuare, în
acest articol și mai ales în următorul.
4 Cuvînt rusesc. În română: amendă.
5 Deci pămîntul pe care Casa Noastră urma să-l ia împroprietăritului insolvabil nu era transmis altui
țăran cu titlu de proprietate, ci în arendă, ceea ce însă nu rezultă din art. 10
6 Această remarcă a lui Crihan arată că uneori el avea un comportament ciudat, determinat poate
de dorința de a face carieră, pentru care se arăta dispus să facă pe plac celor care l-ar fi susținut în
această pornire, în cazul de față autorilor proiectului de lege sau altcuiva.
7 În fond, conținutul modificat al acestui articol nu schimba esențial situația țăranului insolvabil.
Casa Noastră nu avea cum să administreze lotul respectiv decît doar prin arendași, care evident că
nu aveau niciun interes să stingă datoria proprietarului lotului, astfel că acesta din urmă nu-și putea
întoarce lotul decît numai în cazul în care ar fi găsit alte surse pentru a-și achita datoriile.
8 Realizarea acestei prevederi rămînea sub semnul întrebării, deoarece după împărțirea definitivă a
pămîntului expropriat nu mai existau rezerve pentru noi împroprietăriri, decît poate în cazuri cu
totul excepționale.

433
 PROCESUL-VER BAL NR. 69
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 25 octombrie 1918

Şedinţa se deschide seara la 5 ceasuri sub preşedinţia dlui Crihan.

Rînduiala zilei:
Urmarea discuţiilor asupra raportului dlui Ţivinski despre preţuirea pămîntului
expropriat1.

Urmează § 15. Dl Ţivinski lămurește că după legile rusești existente, dacă o moșie se
află pusă amanet la vreo bancă de pămînt, de unde a împrumutat bani, apoi această moșie
fără învoiala băncii pomenite nu poate fi expropriată. De aceea Domnia Sa propune ca în
privinţa aceasta să fie luată următoarea hotărâre:
„§ 15. Niciun sechestru și nicio pretenţiune asupra moșiei nu poate împiedica expropri-
erea acestei moșii în fondul de pămînt al statului”, care paragraf se primește cu unanimi-
tatea voturilor.
Domnul Ţivinski urmează: – Cînd se dau bani în împrumut pentru care se pune ama-
net o moșie, atunci asupra acestei moșii se pune o „oprire”. De obicei, o bancă care împru-
mută întîi proprietarului bani, ea îi dă pînă la 60% din costul moșiei. Dar moșierul poate
s-o mai pună și în altă bancă amanet și să împrumute bani și, în sfîrșit, poate să împrumute
bani din al treilea loc pe poliţe și să garanteze plata împrumutului cu aceeași moșie zălo-
gită de două ori.
Se poate ca aceste datorii să fie atît de mari, încît să nu ajungă banii cu care s-ar preţui
moșia. Domnia Sa spune că de obicei în aceste cazuri, dacă moșiile se vînd, mai întîi se
plătesc datoriile după întîia și a doua ipotecă și numai după aceasta celorlalţi creditori. De
aceea propune ca și acum, cînd se vor expropria moșiile, tot în această rînduială să se plă-
tească datoriile. Restul datoriilor de ipotecă să fie trecute asupra pămîntului care-i rămîne
proprietarului.
Comisia primește cu unanimitate de voturi următoarele paragrafe:
„§ 16. Dacă asupra moșiei sînt datorii după ipoteci de plătit după împrumuturile băn-
cilor de pămînt, ipoteci și împrumuturile […]2 poliţă, apoi aceste datorii cu % se plătesc
de către Casa Noastră din suma obligaţiunilor care se cuvin să fie date pentru pămîntul
expropriat în următoarea regulă:
a) Dacă datoriile ipotecii cu % sînt mai mici decît valoarea totală a obligaţiunilor care
se cuvin pentru pămîntul expropriat, apoi Casa Noastră realizează numărul de obligaţi-
uni necesar pentru tirajarea acestor datorii, iar tot restul banilor gata din obligaţiunile reali-
zate le dă proprietarului moșiei, dacă pe această moșie nu mai sînt puse alte sechestre (p. 17).
b) Dacă datoriile ipotecii cu % (§ 15) trec valoarea obligaţiunilor care se cuvin pen-
tru moșia expropriată, apoi aceste datorii [se achită] după vechimea ipotecilor3, iar toate
datoriile ipotecii neplătite cu % (§ 16) trec asupra pămîntului care rămîne în stăpînirea
proprietarului.
§ 17. Dacă asupra moșiei, afară de datoriile ipotecii (§ 16) mai sînt și alte sechestre după
datoriile proprietarului, apoi Casa Noastră, după satisfacerea creditorilor de ipotecă, în
regula arătată în punctul 16, restul sumei de obligaţiuni și banii gata le trimite la instituţia
judiciară pentru a fi împărţiţi între creditorii proprietarului moșiei4”.
Dep. Ioncu întreabă cîte % în medie aduc venit hîrtiile preţioase și, în special, renta
pînă la război.
Dl Ţivinski lămurește că în Rusia renta pînă la război aducea 4% venit, din care 5% le
oprea statul și, astfel, deţinătorul rentei primea numai 3,80 la sută5. Însă pe capitalurile

434
depuse în băncile particulare plăteau de obicei 2–3,5% și numai aici, în Chișinău, unde
într-un singur oraș nu prea mare erau 5 bănci, în momentele de agiotaj plăteau pînă la
4,5%. În Anglia băncile plăteau 2% pe capitalurile depuse; în Franţa – 3% și așa mai
departe. Dar înaintea războiului, precum în Rusia așa și în alte ţări, se îngrămădise atît de
mulţi bani, că băncile încetase să mai plătească deloc % pe bani: și astfel capitaliștii puteau
să pună banii lor în bănci, dacă vroiau, fără nicio dobîndă. Acţiile dau de obicei pînă la 5%,
iar dacă întreprinderea merge bine și venitul acţiilor se ridică mai sus de 5%, atunci încep
a se ridica în preţ și înseși acţiile. Astfel că dacă acţia unei companii de 100 da 10, 11%,
atunci preţul ei se ridică pînă la 200.
Președintele îi mulţumește dl Ţivinski pentru raportul făcut și în numele Comisiei îl
roagă să facă expunerea de motive la principiile hotărîte din raportul lui.
Dl Ţivinski își ia asupra sa această sarcină, dar spune că i-ar fi greu să bazeze unele
hotărîri luate de Comisie contra propunerilor Domniei Sale, precum hotărîrea a 6% pe
venit, în loc de 5,5%, și stabilirea termenului de 5 ani pentru socoteala arendei, în loc de 3
ani, după cum era propus în raport.
Comisia hotărăște ca aceste puncte să fie încă revăzute la a doua citire.
La 7 ceasuri se face pauză.

După pauză Comisia decide ca a doua citire a proiectului să se facă după ce vor fi gata
expunerile de motive, dar în tot cazul membrii Comisiei să se adune în sîmbăta viitoare.
Se decide ca dl Grosman să-și ia asupra sa sarcina de a forma o comisiune juridică pen-
tru redactarea hotărîrilor luate de Comisia Agrară pînă acum și bazarea lor din punct de
vedere juridic.
Fiindcă moșiile s-au hotărît să se exproprieze în fondul de pămînt al statului după
starea lor juridică de la 1 martie 1917, apoi trebuie să fie oprită orice vînzare de pămînt,
pentru ca să nu se complice rezolvarea reformei agrare. Pentru a aduce această hotărîre
la cunoștinţă domnului director de agricultură, se alege o delegaţie din dnii dep. Ioncu,
Bivol și Buzdugan.
Seara la 7 ceasuri și 25 de minute ședinţa se ridică.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Minciună

Note

1 Deci și această discuție este reluată după ce fusese întreruptă de dezbaterile asupra situației țăranilor
împroprietăriți.
2 Cuvînt indescifrabil. În varianta finală a legii, aceste formulări lipsesc.
3 În ultima frază lipsesc, probabil, cuvintele „se achită”.
4 Formula e confuză, dar nu pare să fie îndoială că operațiunea se făcea prin dispozițiile Casei Noas-
tre.
5 Raportul acestor date nu este clar: 5% se lua din întreaga sumă alcătuită de venitul rentei de 4%? În
așa caz, trebuie să admitem că indicele de 0,20% din această sumă era egal cu cele 5% reținute de
stat.

435
 PROCESUL-VER BAL NR. 70
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 15 noiembrie 1918

Şedinţa se deschide la ora 6 seara sub preşedinţia dlui A. Crihan.

Ordinea zilei:
1. Darea de seamă despre călătoria la Iaşi a vicepreşedintelui Comisiei, dl
Crihan.
2. Citirea a doua a proiectului de lege de reformă agrară.

Domnul vicepreședinte face o dare de seamă pe scurt despre scopul plecării sale la Iași.
A fost chemat de ministrul agriculturii pentru a-i face cunoscut principiile reformei agrare
votate de Comisia Agrară1. A avut întîlnire cu A.R. prinţul Carol, generalul Văitoianu2 ,
Jornescu3, Busuiocescu4, prof. N. Iorga, prof. Gh. Murgoci și alţii.
A luat parte la ședinţele Comisiei Agrare [din Iași – n.a.] care lucrează în vederea vii-
toarei reforme agrare din ţară, ce se va face prin decret-lege. Din consfătuirea cu membrii
acestei comisiuni și cu alte persoane a putut constata părerile lor asupra reformei agrare
proiectate de Comisia Agrară din Sfatul Ţării. Îndeobște vorbind, întreaga reformă este
privită foarte bine și numai unele principii ar trebui modificate, după părerea acestor per-
soane. Așa, bunăoară, ar trebui de schimbat norma de pămînt ce urmează a fi lăsată pro-
prietarilor, de la 50 de desetine cel puţin la 100, care ar servi ca model de cultură agricolă și
totodată prin aceasta nu s-ar zdruncina atît de tare produsul agricol al ţării. Între alţii, de
această părere au fost principele Carol și generalul Văitoianu5. Însă dl Crihan, împreună
cu ministrul Inculeţ au adus dovezi pentru necesitatea de a se expropria ceea ce trece peste
50 de desetine. În primul rînd, s-a arătat că, lăsîndu-se proprietarilor mai mult de 50 de
desetine, nu ajunge pămînt pentru împroprietărirea ţărănimii. Alt motiv pentru care se
face exproprierea de la 50 de desetine în sus e că proprietarii mijlocii și mari sînt aproape
toţi străini, pe cînd ţărănimea românească are pămînt puţin sau n-are deloc.
Ni s-a dat apoi un sfat în ceea ce privește preţuirea pămîntului, și anume: să nu se stabi-
lească preţul pămîntului în ruble și apoi să se transmită în lei, ci să stabilească direct în lei.
Altfel, facem o eroare foarte mare, ridicînd preţul rublei de la 1,60 bani la 2,666.
În sfîrșit, Comisiunea Agrară din Iași, împreună cu ministrul agriculturii, l-a sfătuit
pe dl Crihan să grăbească cu terminarea lucrărilor Comisiei Agrare, deoarece în curînd va
fi publicat decretul-lege despre reforma agrară în România veche și ar fi de dorit ca amîn-
două reformele să meargă cam odată.
Au mai avut loc cîteva mici observaţii asupra proiectului pe care dl Crihan promite a
le menţiona la discutarea articolelor din proiect. La propunerea președintelui ca deputaţii
să se înscrie pentru a vorbi în general despre proiect, ia cuvîntul dep. Buciușcan care arată
că proiectul de lege tipărit în rusește nu corespunde întocmai cu cel românesc. Așa, bună-
oară, în cel rusesc nu este art. 4 din cel românesc. Apoi sînt chiar schimbări în principii;
s-a votat că școlile primesc pentru fiecare învăţător cîte un lot, dar proiectul spune că se dă
cîte un lot de școală.
Președintele lămurește că amîndouă proiectele cuprind același principiu, însă ordinea în
care sînt așezate articolele nu e aceeași în amîndouă proiectele. Art. 4 din proiectul româ-
nesc se găsește în cel rusesc sub nr. 85. Citește din colecţia de rezoluţii extrase cele privitoare
la împroprietărirea școlilor, din care reiese că se împroprietărește cu cîte un lot fiecare școală
începătoare sătească, și nu fiecare învăţător7, după cum afirmă dep. Buciușcan.
Dep. Bivol propune să nu se vorbească prea mult, principiile fiind lămurite din citirea
întîia, ci să treacă la discutarea pe articole.
436
 Propunerea dep. Bivol se primește unanim.
Se ia în discuţie art. 1 din capitolul despre „Expropriere și formarea fondului de pămînt
basarabean al Statului”.
Președintele spune că, deși acest articol nu s-a discutat în Comisie, dar el reiese din
principiile votate și a fost formulat astfel de juriștii Stepanov, Grosman ș.a.
Art. 1 se primește cu unanimitate de voturi.
Președintele: – Art. 2, de asemenea, nu a fost votat de Comisie8, dar este necesar,
fiindcă trebuie să precizăm ce terenuri sînt considerate ca terenuri cultivabile, pentru a nu
se face confuzii și erori la expropriere.
Art. 2 se primește cu unanimitate de voturi.
Asupra art. 3 președintele dă lămuriri că el se compune din cîteva principii votate în
cîteva rezoluţii; forma care i s-a dat e cea mai potrivită, fiindcă în puţine cuvinte cuprinde
ceea ce s-a hotărît în mai multe rezoluţii.
Dep. Ioncu e de părere că în privinţa subsolului trebuie să se spună că se expropriază în
tot cuprinsul Basarabiei sau nu se expropriază deloc, fiindcă nu ar fi logic ca subsolul unei
proprietăţi să fie al statului, iar celelalte proprietăţi să aparţină proprietarului particular.
Mai just ar fi, firește, să se exproprieze tot subsolul pe baza principiului juridic că orice
venit nemeritat trece în folosul statului, dar dacă nu putem face aceasta, atunci să nu vor-
bim defel despre exproprierea subsolului.
Dep. Buciușcan propune ca art. 3 să fie redactat astfel:
„Subsolul, apele și terenurile neproductive din cuprinsul Basarabiei devin proprietatea
statului”.
Dep. V. Bîrcă susţine părerea că tot subsolul trebuie să devină proprietatea statului.
Dep. Ţîganko e de părere că întreg subsolul trebuie lăsat proprietarilor pămîntului.
Aceasta din următoarele motive. Basarabia are un subsol foarte sărac – cărbune de pămînt,
cariere de piatră, puţină marmură, lut bun de olărie. Dacă am expropria subsolul, statul nu
ar exploata aceste bogăţii, fiindcă ele nu ar răscumpăra cheltuielile necesare pentru orga-
nizarea acestei exploatări. Pe cînd proprietarii actuali, cu chiu, cu vai, tot scot piatră, puţin
cărbune și este chiar și o fabrică de vase de pămînt la Cinișeuţi.
Trebuie să urmăm exemplul altor ţări, unde se încurajează iniţiativa particulară în
privinţa exploatării subsolului. Așa, în America, cel care ar găsi un loc cu bogăţii mine-
rale devine pe un timp oarecare proprietarul acestui teren. În Rusia cei care descopereau
metale sau minerale preţioase în Caucaz deveneau proprietarii terenurilor purtătoare de
aceste bogăţii pe o întindere de 50 de desetine, ba primeau, în plus, și un premiu. Ast-
fel, odată ce statul nu poate exploata subsolul, trebuie încurajată iniţiativa particulară în
această privinţă.
Dep. Tudose: – Reforma agrară atinge numai o parte din pămîntul Basarabiei, prin
urmare, numai despre subsolul acestei părţi de pămînt putem vorbi și nicidecum nu putem
trece în proprietatea statului subsolul pămînturilor pe care nu le expropriem9. Statul va
avea pe urmă și va expropria tot subsolul, dacă va avea nevoie de acesta.
Președintele: – Ar fi de bună seamă bine ca tot subsolul să devină proprietatea statu-
lui, însă deoarece exploatarea și cercetarea acestui subsol abia a început, ar fi cu cale și noi
să facem numai subsolul terenurilor expropriate prin reforma agrară. Iar atunci cînd se
vor cerceta și se vor descoperi toate bogăţiile subsolului, statul va putea face o expropriere
deplină a acestui subsol.
Mai departe președintele pune la vot următoarele trei propuneri făcute în privinţa tre-
cerii subsolului în proprietatea statului:
1. Tot subsolul din cuprinsul Basarabiei devine proprietatea statului.
2. Devine proprietatea statului numai subsolul pămînturilor expropriate.
3. Subsolul nu se expropriază, ci rămîne proprietatea celor care stăpînesc pămîntul.

437
 Cu majoritate se primește propunerea a doua.
Astfel art. 3 rămîne în redacţia proiectului.
În privinţa art. 4 președintele atrage atenţia Comisiei că partea întîia a acestui articol
este luată din capitolul despre preţuire: partea a doua este dezvoltarea aceluiași principiu,
care e cuprins în partea întîi.
Art. 4 se primește în unanimitate.
De asemenea se primește fără discuţie și în unanimitate art. 5 și 6.
Președintele: – În art. 7 la litera „d” am făcut oarecare modificări faţă de ceea ce am
votat mai înainte, și anume: am hotărît că supuși străini se vor considera acei locuitori
basarabeni, care la 24 ianuarie 191810 n-ar fi avut nici supușenie rusă, nici supușenie
română, iar Comisia de redactare a găsit cu cale să spună în proiect că se vor considera
ca supuși străini acei care nu vor declara cetăţenia română pînă la 1 ianuarie 191911. Prin
aceasta, proprietarii vor fi siliţi să-și dea pe faţă dorinţele, dacă vor să rămînă cetăţeni
români sau nu. Probabil că o mare parte din proprietarii de origine străină nu vor voi să
rămînă cetăţeni români numai pentru ca să aibă posibilitatea de a păstra o întindere de
pămînt de 50 des.
Dep. Ioncu observă că, din cauza vremurilor tulburi, se poate întîmpla că un număr de
basarabeni, care astăzi sînt în Rusia prizonieri etc., nu vor putea declara cetăţenia română
și atunci ei pe nedrept vor pierde dreptul la norma de 50 de desetine. Ar trebui un adaos
la articol, prin care s-ar explica că această categorie nu pierde dreptul de a-și păstra din
moșiile lor întinderea de 50 des.
Președintele explică că acești oameni vor avea totdeauna posibilitatea să-și revendice
drepturile pe cale legală12 .
Dep. Koșko atrage atenţia Comisiei că după dreptul internaţional, populaţiei unui teri-
toriu cucerit, anexat, ocupat etc. i se acordă, pentru lichidarea averii și a afacerilor, un ter-
men de 2 luni, în care termen bineînţeles că nimeni nu-și va putea lichida afacerile. Apoi
se prea poate că Congresul de Pace va acorda un termen și mai mare. Va ieși o contrazicere
între hotărîrile Sfatului Ţării și ale Congresului de Pace și nu se știe de care hotărîre va
trebui să se ţină seama.
Președintele explică că pămîntul nu se confiscă, ci se expropriază cu despăgubire, deci
nu poate fi vorba că proprietarii care nu vor declara cetăţenia română vor fi nedreptăţiţi și
nu-și vor putea lichida averea. Ei vor primi aceeași despăgubire ca și proprietarii ce vor dori
să rămînă cetăţeni români13.
Art. 7 se pune la vot și se primește în întregime cu majoritatea de 14 voturi pentru și
2 contra.
Se primesc cu unanimitate de voturi art. 8, 9 și 10.
În privinţa art. 11, dep. Bivol spune că celor care rămîn cu viile și grădinile de pomi
roditori nu ar mai trebui să li se lase și pămînt arabil.
Dep. Bîrcă e de părere că viile și grădinile ar trebui să rămînă în norma de 50 de dese-
tine14.
Președintele amintește motivele din care s-a decis să li se lase proprietarilor viile și live-
zile în toată întinderea lor. Via și grădina sînt lucruri care cer multă muncă și capital. În
privinţa aceasta, ele se aseamănă fabricilor. Noi nu expropriem fabricile, prin urmare, nu
avem niciun drept să expropriem viile și grădinile, cu atît mai mult că expropriindu-le pen-
tru a le da sub oblăduirea statului, noi le-am distruge prin aceasta, fiindcă s-a observat că
gospodăriile de culturi speciale, fiind date sub conducerea diferitor așezăminte, decădeau.
Astfel, am nimici unul dintre izvoarele cele mai preţioase ale bogăţiei ţării.
Art. 11 se primește cu unanimitate.
Președintele spune că Comisia Agrară de la Iași a făcut o observaţie în privinţa art. 12.
Anume s-a spus că pomii cultivaţi în pepinierele statului nu sînt cu nimic mai ieftini decît

438
cei cultivaţi în pepinierele particulare; prin urmare, pentru ţărănime este indiferent din
punctul acesta de vedere în mîna cui vor fi pepinierele. Dar mai este o consideraţie, de care
trebuie să se ţină seamă: proprietarul unei pepiniere a muncit la fel cu proprietarul unei
vii sau livezi și nu ar fi just ca viile și livezile să se lase proprietarilor, iar pepinierele să se
exproprieze.
Dep. Buciușcan împărtășește părerile acestea și mai adaugă că proprietarii unei pepini-
ere, știind că ea poate fi expropriată atunci cînd va voi statul, el nu va mai îngriji de dînsa
așa cum va îngriji atunci cînd va ști că ea rămîne pentru totdeauna a lui.
„Se decide că pepinierele, ca și viile și grădinile de pomi roditori, rămîn proprietarilor
lor actuali, căzînd sub prevederile art. 11”.
Cu modificarea aceasta art. 11 se citește.
„Viile, grădinile de pomi roditori și pepinierele existente pînă la 1 ianuarie 1918, ori-
care ar fi întinderea ce ocupă, rămîn proprietarilor lor actuali”.
Art. 12 se suprimă.
Se ia în discuţie art. 14 și 15.
Președintele: – E necesar ca pădurile mici de 10 desetine să se lase proprietarilor lor
actuali, deoarece pentru asemenea păduri statul nu poate organiza o administraţie și ar fi
nevoit să le taie. Am crezut, decît astfel, e mai bine să le exploateze proprietarii lor, după
cum le-au exploatat și pînă acum.
Dep. Ioncu spune că statul nu va putea organiza administraţia nici pentru o pădure de
15-20 de desetine, deci ar trebui ca și acestea să fie lăsate proprietarilor lor.
Președintele propune ca art. 13 și 14 să fie amînate pentru altă ședinţă, iar pînă atunci
el va lămuri chestiunea pădurilor cu specialiștii silvicultori.
Propunerea se primește.
Urmează discuţia asupra art. 15.
Dep. Ioncu observă că data de 1 martie 1917 nu este precisă.
Președintele spune că se va preciza, stabilindu-se cînd a fost publicată legea Guvernului
Provizoriu rusesc, prin care se oprea vînzarea pămîntului.
Dep. Buciușcan întreabă ce se va face cu pămînturile care s-au vîndut pe cale ilegală.
Președintele explică că toate vînzările acestea se vor declara nule.
Art. 15 se primește.
Președintele: – Membrii Comisiunii Agrare de la Iași au făcut observaţie și asupra
art. 16, zicînd că norma de 50 de desetine ar trebui să se lase fiecărui proprietar în indivizi-
une. I-am convins că nu ar fi just, fiindcă atunci cînd pămîntul este stăpînit în indiviziune,
îl cultivă numai unul dintre proprietari, iar ceilalţi trăiesc din renta acestui pămînt.
Art. 16 se primește cu unanimitate.
Art. 17 se primește fără discuţie cu unanimitate de voturi.
Ședinţa se ridică la ora 9 și 20 de minute.

Președintele Comisiei Agrare (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Năstase

Note

1 Expresie greșită: proiectul de lege urma să fi votat. Această informație arată cît se poate de limpede
că reforma agrară din Basarabia se afla sub îndrumarea și controlul guvernului român.
2 În acel moment, generalul Artur Văitoianu era guvernator general al Basarabiei.

439
3 Probabil, Constantin Jornescu, specialist în drept, personaj mai puțin cunoscut.
4 Dimitrie Busuiocescu (1874–1934), economist, profesor universitar.
5 Este curios faptul că asupra acestui subiect s-au pronunțat persoane care nu aveau nicio legătură cu
chestiunile de economie și de relații agrare.
6 Vezi și procesul-verbal nr. 65, nota 2; procesul-verbal nr. 67, nota 2.
7 Vezi procesul-verbal nr. 49.
8 Este evident că unele articole ale legii au fost aprobate în afara Comisiei, poate în cadrul Directo-
ratului de agricultură, dar mai degrabă în Comisia pentru reforma agrară care lucra la Iași.
9 Părerea lui Tudose era lipsită de logică; dacă era justificată trecerea în folosul statului a subsolului
terenurilor expropriate, cu atît mai mult era îndreptățită ca stăpînire a statului asupra restului sub-
solului, așa cum observa Ioncu și cum propunea Buciușcan.
10 Este vizat momentul proclamării independenței Republicii Democratice Moldovenești.
11 Bineînțeles că această dată era mai potrivită, cel puțin din două puncte de vedere: pînă la acea dată,
urma să fie adoptată legea agrară și totodată Sfatul Țării își înceta activitatea, astfel că chiar și sub
aspect formal în Basarabia nu mai exista altă autoritate în afară de statul român.
12 Explicația președintelui nu se potrivea deloc cu observația lui Ioncu și, în general, era lipsită de sens,
deoarece persoanele menționate de cel din urmă nu ar mai fi avut nicio posibilitate să-și recupereze
proprietăţile confiscate și împărțite la țărani.
13 Acest răspuns nu explică ce urma să se facă în situația în care prioprietarii care nu se aflau în acel
moment în Basarabia ar fi dorit să aibă cetățenia română și, prin urmare, ar fi avut dreptul la 50 de
desetine de pămînt.
14 Acești doi deputați probabil nu mai țineau minte că Comisia Agrară votase ca viile și livezile să
rămînă la vechii proprietari, în afară de norma de 50 de desetine de teren cultivabil care i se lăsa
acestora.

440
 PROCESUL-VER BAL NR. 71
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Ţării din 16 noiembrie 1918

Şedinţa se deschide la ora 5 seara sub preşedinţia dlui vicepreşedinte Crihan.

Ordinea zilei:
Urmarea discuţiei asupra anteproiectului de reformă agrară.

Președintele aduce la cunoștinţa Comisiei că chestia pădurilor n-a putut-o rezolva, însă
s-a adresat domnului director al Băncii Ţărănești cu rugămintea de a stabili modul de
preţuire a pădurilor ce vor trece în proprietatea statului. Chestiunea pădurilor deci trebuie
iarăși amînată pentru altă ședinţă.
Se ia în discuţie capitolul al doilea al anteproiectului, despre Casa Noastră, Comisia
Centrală și comisiile judeţene.
Art. 1 și 2 se primesc fără discuţie1.
Președintele, cu privire la art. 3, spune că ministrul agriculturii, dl F. Enescu2 , care este
de specialitate cooperator, a obiectat că ar fi bine ca în Consiliul de administraţie al Casei
Noastre să intre și 2 reprezentanţi ai cooperativelor, deoarece Casa Noastră, pentru orga-
nizarea agricultorilor și procurarea inventarului, va fi silită să recurgă la ajutorul coopera-
tivelor. Acești 2 reprezentanţi vor face legătura dintre Casa Noastră și cooperative. Pentru
ca numărul membrilor Consiliului să nu se sporească, ar fi cu cale ca de la Sfatul Ţării să
fie alese numai 6 persoane.
Dep. Ioncu găsește ideea ministrului foarte bună, crede însă că e destul să intre numai
1 reprezentant al cooperativelor.
Dep. Stavriev, Cocîrlă, Nikitiuk și Budișteanu sînt de părere că, în loc să se aleagă
un reprezentant special al cooperativelor, mai bine ar fi aleși în Consiliul de adminis-
traţie deputaţii Sfatului Ţării cooperatori de specialitate, ca dnii Groapă, Chiorăscu,
Coropceanu ș.a.
Dep. Ţîganko e pentru alegerea unui reprezentant al cooperativelor, adaugă că acest
reprezentant ar putea fi ales de un congres general al cooperatorilor din Basarabia.
Se decide:
În Consiliul de administraţie al Casei Noastre intră 7 reprezentanţi al Sfatului Ţării și
1 reprezentant al cooperativelor basarabene.
Președintele e de părere că la art. 3 trebuie să se mai adauge că membrii Consiliului de
administraţie se întăresc prin decret regal pe un timp oarecare de 3-4 ani, pentru ca ei să
nu fie schimbaţi prea des.
Dep. Cocîrlă e de părere că acești oameni pot fi schimbaţi și înlocuiţi prin alţii numai
de Sfatul Ţării, viitoarea dietă provincială a Basarabiei3, încît nu e nevoie de întărirea lor
prin decret regal din teama că ei ar putea fi des schimbaţi de guvern sau de administraţia
locală.
Dep. Buciușcan propune să se adauge la art. 3 că membrii Consiliului pot fi revocaţi
numai de instituţia care i-a trimis.
Dep. Stavriev susţine propunerea președintelui și propune ca Consiliul să fie întărit
prin decret regal pe 4 ani.
Dep. Ioncu e pentru întărirea Consiliului prin decret regal, dar nu pe termen de 4, ci
de 2 ani.
Cu majoritate de 11 voturi pentru, fiind contra 5, se decide:

441
 „Membrii Consiliului de administraţie se aleg pe termen de 2 ani și se întăresc prin
decret regal”.
Art. 3 cu adăugirile făcute se primește în unanimitate.
Se primesc fără discuţie articolele 4, 5, 6 și 7.
În articolul 7 se suprimă cuvintele „de expropriere”.
În privinţa art. 8, dep. Ţîganko propune ca ultima instanţă în judecarea neînţelegerilor
și nemulţumirilor provenite de la expropriere să fie Tribunalul, și nu Comisia Centrală4.
Propunerea dep. Ţîganko se respinge și art. 8 se primește în redacţia anteproiectului.
Art. 9 se primește fără discuţie.
Art. 10 se primește înlocuindu-se cuvîntul „votare” prin cuvîntul „promulgare”.
Se ia în discuţie capitolul despre lucrările comisiilor.
Cu privire la art. 1 al acestui capitol, dep. Ioncu propune să li se dea proprietarilor un
termen mai mare de o lună pentru înaintarea materialelor privitoare la proprietăţile lor,
deoarece în termen de o lună după votarea legii abia se va organiza Casa Noastră și ei de
fapt nu vor avea cui înainta materialele.
Dep. Ţîganko arată că ar fi necesar să li se lase proprietarilor un termen și mai mare
decît 2 luni, deoarece unele moșii nu au planuri și într-un termen scurt de 2 luni nu se va
putea ridica niciun plan, mai ales luînd în vedere lipsa totală de ingineri hotarnici ce este
astăzi în Basarabia.
Dep. Ioncu, propune să fie înlocuit cuvîntul „votare” prin cuvîntul „promulgare”.
Art. 1 se primește, schimbîndu-se în loc de „în termen de 1 lună după votarea legii”
prin în termen de 2 luni după promulgarea legii.
Art. 2 și 3 se primesc fără discuţie.
Dep. Ioncu propune la art. 4 următoarea modificare: în termen de 15 zile de la hotă-
rîrea Comisiei judeţene, și nu de la publicarea procesului-verbal în Monitorul Oficial.
Modificarea propusă de dep. Ioncu se primește.
Întreg art. 4 se primește cu unanimitate de voturi.
Art. 5 și 6 se primesc fără discuţie.
Se ia în discuţie capitolul despre împroprietărire.
Art. 1 se primește fără discuţie.
În privinţa art. 2, dep. Bivol observă că nu ar fi cu dreptul ca și lotul de colonizare să fie
de mărimea lotului întreg, cu care să fie împroprietăriţi ţăranii pe loc. Lotul de colonizare
trebuie să fie cel puţin de 8 desetine.
Dep. Găină spune că colonistul își părăsește gospodăria și trebuie să-și întemeieze alta
din nou. Fiind așa, el trebuie să primească măcar un lot mai mare decît ţăranul, care pri-
mește pămînt în satul său.
Dep. Cocîrlă atrage atenţia Comisiei că pămîntul este prea puţin pentru ca să putem
mări loturile.
Președintele arată că deși pămîntul este puţin, totuși am putea spori mărimea lotului
de colonizare pînă la 10 desetine, nu ar fi deci cu cale ca moldovenii să primească mai puţin
în ţara lor.
Dep. Ioncu propune ca lotul de colonizare să fie între 7 și 9 desetine.
Propunerea dep. Ioncu se primește.
Președintele spune că atunci cînd s-au făcut cele dintîi socoteli și s-a stabilit mărimea
lotului de 5-6 1/2 desetine, încă nu erau arătate toate pămînturile care se expropriază.
Acum însă, cu exproprierea pămîntului bisericesc, al supușilor străini etc., fondul de
pămînt se mai mărește întrucîtva și s-ar putea deci ca mărimea lotului întreg să fie între
5 și 7 desetine.
Dep. Ioncu propune ca lotul întreg să fie de 5-8 desetine.

442
 Dep. Năstase arată că dacă lotul va fi prea mare de 5-8 desetine, atunci acolo unde
este pămînt mult, toţi vor căuta să obţină un lot de 8 desetine și atunci tot pămîntul va fi
împărţit, fără ca să mai rămînă terenuri libere pentru colonizare.
Se primește propunerea președintelui ca lotul să fie între 5 și 7 desetine.
Dep. Tudose declară că se abţine de la votare, deoarece lotul de 5-7 desetine este insu-
ficient.
Art. 2 este modificat astfel:
„Întinderea lotului întreg va fi între 5 și 7 desetine și a lotului de colonizare între 7 și
9 desetine, după calitatea și preţul pămîntului”.
La art. 1 se mai adaugă: „...și loturi de colonizare”.
Art. 3 se primește fără discuţie.
Și din art. 4 se exclude. Art. 4 se primește cu această modificare fără discuţie5.
Din capitolul despre colonizare se suprimă art. 36.
Se decide că locul de casă intră în socoteala lotului de colonizare.
Din art. 5 se suprimă cuvintele „lemn, piatră, var etc.”
Capitolul întreg cu modificările acestea se primește.
Se discută capitolul despre izlazuri.
La art. 1, după propunerea dep. Năstase, se adaugă „va forma sau (completa)”.
Art. 1, cu adăugirea aceasta, se primește.
Dep. Budișteanu observă că nu ar fi drept ca izlazul, alcătuit numai din pămîntul
celor împroprietăriţi, să fie proprietatea satului. Trebuie siliţi toţi sătenii să dea pămînt
pentru izlaz.
Dep. Năstase propune să se adauge că întinderea izlazurilor nu va putea fi mai mică
decît 20% din pămîntul ce se va împărţi locuitorilor „satului respectiv” din fondul de
pămînt și [din] acel pe care locuitorii ce vor voi să ia parte la formarea izlazului îl stăpînesc
deja. Iar art. 3 să fie redactat astfel: „Vor avea drept a se folosi de izlaz numai acei care au
luat parte la formarea lui”.
Propunerile dep. Năstase se primesc.
Președintele propune ca cuvintele „vor avea drept... etc.” să fie alăturate la art. 2, fără ca
ele să formeze un articol (3) separat.
Propunerea se primește.
Capitolul „Pentru îmbunătăţiri agricole”, după propunerea președintelui, este numit
„Pămînturi cu destinaţie specială”.
De asemenea, după propunerea președintelui, se suprimă cuvintele „al Directoratului
de instrucţie” și „Directoratul de agricultură” și se pune „un lot întreg” în paragraful b în
locul „5-6 1/2 desetine” 7.
Întreg capitolul se primește.
Dep. Buciușcan declară că votează contra articolului pe motiv că școlile primare pri-
mesc cîte un singur lot, pe cînd bisericile primesc cîte un lot fiecare preot, dascăl și diacon.
Ședinţa se închide la ora 9 seara.

Președintele Comisiunii (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Năstase

Note

1 În proiectul de lege iniţial, numerotarea articolelor pornea în fiecare compartiment din nou, ceea
ce nu va fi în textul final.

443
2 Fotin Enescu (1878–1918), ministru al agriculturii în guvernul Coandă, octombrie–decembrie
1918.
3 Conducîndu-se de textul Declarației din 27 martie 1918, deputații credeau că Sfatul Ţării nu va fi
lichidat, ci va fi ales din nou.
4 Chestiunea aceasta Comisia o discutase și o aprobase în sensul că judecarea urma să se facă de către
Comisia Centrală de Expropriere.
5 Nu se spune ce modificare a fost făcută la acest articol. Să fie conjuncția și?
6 Observăm că dezbaterile asupra articolelor aprobate sau suprimate nu se reproduc, ceea ce face ca
acest proces-verbal, ca și toate celelalte în care este reflectată ultima discuție asupra proiectului de
lege agrară, să fie schematic, fără caracter de dezbatere legislativă.
7 S-a făcut această schimbare, deoarece în ședința precedentă a fost mărită suprafața lotului de
împroprietărire.

444
 PROCESUL-VER BAL NR. 72
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 17 noiembrie 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 5 seara sub preşedinţia dlui Crihan, vicepreşedin-

tele Comisiei Agrare.

Rînduiala zilei:
Urmează discuţia asupra proiectului de lege în citirea a 2-a.

Înainte de a discuta proiectul, președintele aduce la cunoștinţa Comisiei că Biroul Sfa-

tului Ţării a primit o telegramă prin care dnii miniștri Inculeţ și Ciugureanu anunţă con-
vocarea Sfatului Ţării pe ziua de 21 noiembrie 19181.
Se ia în discuţie capitolul despre preţuirea pămîntului expropriat.
Art. 1–7 inclusiv se primesc fără discuţie2 .
Dep. Cocîrlă, relativ la art. 8, spune că ar fi necesar să fie arătat maximal preţul desetinei.
Președintele amintește cele spuse la ședinţa din 15 noiembrie, asupra art. 8, și anume
că preţul, după părerea ministrului agriculturii, trebuie stabilit în lei, fără ca să mai fie sta-
bilit în ruble și pe urmă transmis în lei. Cît privește propunerea dlui Cocîrlă, este mai întîi
foarte greu să găsești în momentul de faţă o bază pentru stabilirea acestui preţ, apoi ar fi
și primejdios să se stabilească preţul maximal, aceasta în sensul că comisiile de expropriere
și împroprietărire, avînd preţul maximal, ar pune aceste preţuri pe toate pămînturile, fără
ca să-și mai dea truda să cerceteze toate elementele pe care noi le arătăm pentru stabilirea
preţului3.
Art. 8 se primește fără modificări.
Art. 9 la fel se primește.
Dep. Ioncu e de părere ca art. 9 și 10 să formeze un singur articol, apoi mai este de
părere ca Casa Noastră să nu mai fie un organ special de stat, ci un departament al orga-
nului care va face reforma în Vechiul Regat. Aceasta ar fi necesar pentru ca lucrul să se
simplifice și cheltuielile să se reducă. Ar mai trebui ca și obligaţiunile să fie la fel cu cele
pentru reforma proiectată dincolo de Prut4.
Se primește ca art. 9 și 10 să fie unite într-un singur articol.
Art. 10 (fost 11), 11 și 12 se primesc fără discuţie.
Președintele propune, în privinţa art. 13, deputaţilor ca să se pronunţe dacă nu ar fi mai
bine ca cheltuielile ocazionate de răscumpărare să fie luate pe seama statului.
Dep. Ioncu arată că prin aceasta s-ar îngreuia bugetul statului, apoi nici nu ar fi just
ca să ia parte la acoperirea acestor cheltuieli și cei care deloc nu profită de această reformă
agrară, mai ales nu ar fi deloc just ca să ia parte la aceasta proprietarii expropriaţi.
Dep. Bivol e de aceeași părere ca cheltuielile făcute cu reforma agrară să fie acoperite de
ţăranii împroprietăriţi.
Art. 13, 14 și 15 se primesc în redacţia lor.
Se ia în discuţie capitolul despre întărirea pămîntului asupra celor împroprietăriţi.
Art. 1, 2, 3, 4, 5, 6 și 7 se primesc fără discuţie.
Art. 8 se primește în următoarea redacţie:
„Anuităţile se vor plăti după fiecare jumătate de an, la termenele stabilite de Casa
Noastră. Anuităţile ce nu vor fi încasate la termenele acestea, precum și anuităţile și părţi
de anuităţi ce nu vor fi amînate de Casa Noastră, se vor considera ca plată întîrziată pentru
care se va plăti cîte 1/2% amendă pentru fiecare lună întîrziată”.
Art. 9, 10, 11, 12 și 13 se primesc fără discuţie.
Președintele: – În una dintre ședinţele trecute, șeful serviciului silvic din Directoratul
de agricultură, dl Istomin, ne-a făcut un raport despre păduri, în urma căruia am hotărît

445
că pădurile, în afară de cele mici, în întindere de 340 000 de desetine, trec în proprietatea
statului. Nu am precizat însă atunci întinderea pădurilor mici, ce nu se expropriază. Potri-
vit cu hotărîrile de atunci și cu observaţiile făcute în privinţa pădurilor la ședinţa din 15
noiembrie a.c., prezidiul Comisiei a elaborat următoarea rezoluţie:
„Pădurile trec în întregime în proprietatea statului. Nu se vor socoti ca făcînd parte din
păduri parcelele de păduri ţărănești, răzeșești etc., care au o întindere mai mică de 7 des.”.
Cît despre preţuirea pădurilor, vom stabili-o la ședinţa de mîine, deoarece dl Arta-
masov, directorul Băncii Țărănești, încă nu a stabilit normele după care se face preţuirea
pădurilor de Banca Țărănească înainte de război.
Rezoluţia președintelui se primește.
În privinţa embaticurilor și arendelor pe termen îndelungat, președintele spune că arti-
colele primite în urma raportului dep. Grosman sînt foarte bune, însă nu e nevoie ca toate
aceste rezoluţii să fie introduse în proiectul de lege, ci numai art. 1, care cuprinde esenţa
întregului capitol despre embaticuri și arende, iar restul privește procedura și poate fi pus
ca instrucţie la legea de faţă.
Art. 1 din capitolul despre embaticuri și arende pe termen îndelungat se primește.
Președintele propune ca în capitolul despre împroprietărire să se adaoge că pămînturile
embaticare și cele arendate pe termen îndelungat se vor împroprietări embaticarii sau aren-
daţii acestor pămînturi, după cum a fost decis în urma raportului dep. Grosman.
Propunerea se primește.
Președintele spune că biroul Comisiei va pune rezoluţiile despre păduri, embaticuri
și arende îndelungate la capitolele respective, iar la ședinţa de mîine va prezenta rezoluţii
asupra preţuirii pădurilor și asupra pămînturilor ce aparţin persoanelor juridice.
Dep. Buciușcan roagă biroul să intervină pe lîngă Biroul Sfatului Ţării pentru ca depu-
taţilor să li se dea diurna pe luna noiembrie.
Comisia aprobă propunerea dep. Buciușcan.
Ședinţa se ridică la ceasurile 9 seara5.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Năstase

Note

1 Vezi faximilul telegramei respective în Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918, ed. Ion Țurcanu
și Mihai Papuc, Chișinău, 2018, p. 114.
2 Observăm că, la fel ca în ședința precedentă, examinarea proiectului de lege decurge grăbit, iar
procesul-verbal nu reproduce discuțiile asupra articolelor discutate și votate.
3 Evident că deputatul Cocîrlă avea în vedere stabilirea, pentru pămîntul expropriat, a unui plafon
pentru a nu fi admise prețuri foarte mari. Fixarea unui preț maximal admisibil nu ar fi însemnat,
așa cum susținea Crihan, că asta i-ar fi îndemnat pe toți să ceară peste tot același preț mare, deoa-
rece legea stabilea explicit că prețul pămîntului era stabilit în funcție de prețul arendei care varia în
funcţie de zonă, perioade, categorii de pămînturi etc.
4 Obligațiunile nu puteau fi la fel cu cele de dincolo de Prut, întrucît factorii care urmau să fie luați în
calcul la stabilirea prețului pămîntului expropriat în Vechiul Regat erau, cel puțin în parte, alții și, în
plus, dincolo reforma întîrzia, iar asta însemna că chestiunea respectivă era departe de a fi fost tranșată.
5 Avînd în vedere că ședința a ținut patru ore, este evident că acest proces-verbal, de doar două-trei
pagini, nu oferă o idee nici pe aproape completă de ceea ce a făcut Comisia în acest răstimp. Proce-
sul-verbal este formal, sec, la fel ca altele, mai ales ultimele, cele din luna noiembrie 1918.

446
 PROCESUL-VER BAL NR. 73
al şedinţei Comisiei Agrare a Sfatului Țării din 18 noiembrie 1918

Şedinţa se deschide la ceasurile 6 1/2 seara sub preşedinţia dlui Crihan, vicepreşe-
dintele Comisiei Agrare.

Președintele aduce la cunoștinţa Comisiei că s-au primit de la dl Artamasov normele

de preţuire a pădurilor de către Banca Țărănească. Din raportul dlui Artamasov reiese că
pădurile cumpărate de Banca Țărănească erau preţuite prin capitalizarea venitului curat
al lor. Acest venit este socotit pentru pădurile basarabene de la 5% în sus. Comisia Agrară,
hotărînd că capitalizarea preţului de arendă pentru pămîntul cultivabil se face din 6%, ar
fi cu cale ca și capitalizarea venitului curat de pe păduri să se facă tot din 6%. De această
părere mai sînt și dnii Salmanovici, actualul șef al serviciului silvic din Basarabia, și Fili-
pescu, delegatul tehnic de pe lîngă Directoratul de agricultură1. Ţinînd seamă de păre-
rile acestor specialiști, Comisia trebuie să hotărască preţuirea pădurilor prin capitalizarea
venitului curat de 6%. Fiind așa, nu vom mai face un capitol separat despre preţuirea pădu-
rilor, ci numai adăugăm la capitolul despre preţuirea pămîntului cultivabil cele privitoare
la preţuirea pădurilor.
Biroul a elaborat rezoluţiile privitoare pe care le va propune în citirea a 3-a2 .
Se decide: „Preţul pădurilor se stabilește prin capitalizarea venitului lor curat, venitul
curat de pe păduri e de 6%”.
Președintele spune că, deoarece se expropriază pămînturile haznalei, udelurilor,
mănăstirilor și îndeobște ale tuturor persoanelor juridice, dar totodată fiindcă din venitul
acestor moșii sînt întreţinute o seamă de instituţii culturale, de binefacere etc., este nevoie
să se arate printr-un articol special că statul înlocuiește pe proprietarii acestor pămînturi și
îngrijește de instituţiile menţionate.
În scopul acesta, biroul Comisiei a elaborat următoarea rezoluţie:
„În ceea ce privește proprietăţile ce aparţin udelurilor, haznalei, mănăstirilor locale și
din străinătate, bisericilor și îndeobște tuturor persoanelor morale, publice și private, din
momentul trecerii lor în fondul de pămînt [al statului]3, statul înlocuiește pe proprietar.
Din banii adunaţi de la răscumpărarea acestor proprietăţi, se va alcătui un fond special
din al cărui venit se vor întreţine acele din așezămintele de binefacere din ţară, care au
fost întreţinute pînă în momentul exproprierii din venitul agricol și mai cu seamă școlile
agricole inferioare, indicate la anexa (art. ....)4”.
Rezoluţia se primește.
Se face citirea a 3-a a proiectului de lege, după ce se numerotează toate articolele pro-
iectului în număr de 74.
Se primesc toate articolele de la 1 pînă la 74 inclusiv.
Art. 48, potrivit cu hotărîrea luată în privinţa preţuirii pădurilor, se modifică în felul
următor:
„Art. 48. Preţul se va stabili prin capitalizare;
a) pentru pămînturile cultivabile, a preţului normal de arendă;
b) pentru păduri, a venitului curat”.
Art. 49, 50, 51 și 52 se primesc fără discuţie.
Art. 53, 54 și 55 se primesc în următoarea redacţie:
„Art. 53. Capitalizarea preţului normal de arendă și a venitului curat de pe păduri se
va face din 6%.
Art. 54. Socoteala se va face în lei.

447
 Art. 55. Statul ia asupra lui răscumpărarea pădurilor și plata a 25% din costul pămîntu-
lui cultivabil. Restul de 75% cade în seama muncitorilor împroprietăriţi și se va plăti prin
Casa Noastră în obligaţiuni de 4 1/2%, garantate de stat”.
Art. 56–74 se primesc fără discuţie.
Întreg proiectul de lege a reformei agrare se primește cu unanimitate de 17 voturi ale
următorilor deputaţi:
Crihan, Bivol, Stavriev, Năstase, Ignatiuc, Tudose, Osoianu, Budișteanu, Cocîrlă,
Harbuz, (Nikitiuk), Ciorescu, (Epure, Budnicenko, Ioncu, Brinici) și Galiţchi5.

Președintele Comisiei (semnătură) Crihan

Secretar (semnătură) Năstase

Note

1 Am observat însă că Țivinski, care era un foarte bun cunoscător al finanțelor, considera că capitat-
lizarea din 6% era inadmisibilă: vezi, de ex., procesul-verbal nr. 69. Nu știm cine este Salmanovici,
dar nu încape îndoială că nu era specialist în finanțe, cum nu era nici Filipescu.
2 Propoziția e puțin confuză: nu e clar la ce se referă rezoluțiile.
3 Este necesară precizarea din paranteze, altfel nu ar fi clar ce fond este vizat.
4 Anexa avea să fie dată la sfîrșitul textului legii agrare.
5 În paranteze sînt date numele deputaților care nu au fost aleși în Comisia Agrară de către ple-
nul Sfatului Țării în ședințele sale din 11 și 16 mai 1918, deci de jure aceștia nu erau membri ai
Comisiei și, ca atare, nu aveau drept de vot deliberativ, așa cum fusese stabilit la ședința din 29
mai a Comisiei Agrare, adică puteau să asiste la ședințe, așa cum au asistat mulți alți deputați (Aleț-
xandri, Cazacliu, Starenki, V. Bîrcă, Mare, Halippa ș.a.), puteau să-și spună părerea, dar nu puteau
vota. Vedem că proiectul de lege în varianta ei finală a fost votat doar de 12 membri ai Comisiei.
Chiar textul procesului-verbal precizează că atunci votaseră deputații, nu doar membrii Comisiei,
recunoscîndu-se, astfel, indirect că Comisia de fapt nu avea cvorum. Au lipsit la acest vot 18 mem-
bri ai Comisiei, și anume: Țîganko, Buciușcan, Buzdugan, Krivorukov, Ion Codreanu, Creangă,
Caraiman, Minciună, Erhan, Mîndrescu, Găină, Almendingher, Koșko, Ratko, Grosman, Baj-
beuk-Melikov, Lunev și Landau. Chiar dacă se exclud din cei 18 Buzdugan și Krivorukov, care s-au
manifestat activ în Comisie (mai ales cel dintîi, care a fost prezent chiar la prima ședință a acesteia),
dar nu fuseseră aleși membri ai Comisiei de către Sfatul Țării, precum și deputații Bajbeuk-Melikov
și Landau, care au fost desemnați în această calitate de către Parlament, dar care au părăsit Comisia
din proprie inițiativă, rămîne, oricum, un număr de membri absenți la acea ședință mai mare decît
cei prezenți. Au mai lipsit la această ședință și experții care aveau vot deliberativ. Deci, obiectiv, ceea
ce au votat cei 17 deputați la ultima ședință a Comisiei Agrare nu are caracter de decizie legislativă,
ci doar de recomandare. În general, ședința finală, căreia îi revenea sarcina să facă totalurile întregii
activități a Comisiei Agrare și să aprobe proiectul de lege agrară în ultima lui variantă, se arată, după
acest proces-verbal, expeditivă și formală. Dar de aici nu rezultă că procesul legislativ, în cazul de
faţă proiectul de lege agrară, intrase în impas, întrucît proiectul putea deveni lege numai prin vota-
rea lui în Parlament, ceea ce avea să se facă în cadrul ultimei ședințe a Sfatului Țării, în noaptea de
26 spre 27 noiembrie 1918.

448
 II

DESCR IER E A ȘEDINȚELOR

COMISIEI AGR A R E ÎN ZI A RU L
SFATU L ȚĂ R II
 ПЕРВОЕ ЗАСѢДАНІЕ
Аграрной Комиссіи Сфатулъ Цэрій

17 мая с.г. состоялось первое засѣданіе Аграрной Комиссіи Сфатулъ Цэрій.

Предсѣдатель Комиссіи избранъ деп. Цыганко, товар. предсѣдателя1 деп. Криганъ,
секретаремъ деп. Настасъ и членами президіума депутаты: Луневъ, Гросманъ,
Бучушканъ и Осоянъ.

Члены Комиссіи – депутаты: Минчуна, Гаина, Биволъ2 , Тудосъ, Галицкій,

И. Кодрянъ3, Кокырла, Крянга, Карайманъ, Ставри4, Ерханъ, Харбузъ, Радко5,
Будиштеанъ, Никитюкъ, Будниченко, Бриничъ, Кошко, Ӏонко 6. Кандидаты: Мын-
дреску, Игнатюкъ, Чореску и Ландау.
Комиссія постановила:
1. Пригласить въ Комиссію съ правомъ рѣшающего голоса представителей
центральныхъ Министерствъ земледѣлія и финансовъ и мѣстныхъ Директоріа-
товъ земледѣлія и финансовъ и съ правомъ совѣщательнаго голоса представителей
всѣхъ остальныхъ мѣстныхъ Директоріатовъ.
2. Пригласить для участія въ работахъ Комиссіи съ правомъ совѣщательнаго
голоса въ качествѣ свѣдующихъ лицъ нижеслѣдующихъ:
В.В. Яновскаго
Л.Е. Сицинскаго – Т. Пр. Кр. З. К-та7
В.С. Коссовича – aгронома
Х.А. Челебидаки – Краев. Зем. агр.8
Н.К. Могилянскаго – Кр. Зем. ст-ка9
М.И. Степанова – юристъ
К.Е. Сурова – краевого землемѣра
К.А. Туфеску. – уѣзд. ст-ка10
Ф.Ф. Пожога – агронома-статистика
В.И. Артамасова – дир. Крест. банка11
Топара – агронома
Г. Мургоча – профессора-почвовѣда
3. Пригласить представителей политическихъ партій для участія въ работахъ
Комиссіи.
Комиссія разработала и приняла Временную Инструкцію о первоначальныхъ
работахъ Агр. Rомиссіи Сф. Ц.; подробный Наказъ будетъ выработанъ на одномъ
изъ ближайшихъ засѣданій.

450
 Засѣданія происходятъ въ помѣщеніи Сф. Ц. по вторникамъ, чертвергамъ и
субботамъ, начиная съ 10 ч.у., и являются публичными.
Секретарь Комиссіи Г. Настасъ12
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 24 mai 1918 (stil vechi)

Note

1 Adică vicepreședinte.
2 Constantin Bivol.
3 Se face această specificare, deoarece în Sfatul Țării erau doi Ion Codreanu. Cel din Comisia Agrară
era Ion Codreanu din Ștefănești, jud. Soroca.
4 Mai frecvent, acest nume se scria Stavriev.
5 Corect: Ratko.
6 În procesul-verbal de arhivă al Comisiei Agrare, numele lui Ioncu nu se află, care de altfel nu fusese
desemnat pentru această funcție de către Sfatul Țării.
7 Т. Пр. Кр. З. К-та: abreviere de la denumirea în limba rusă a funcției de vicepreședinte al Comite-
tului Agrar Gubernial.
8 Краев. Зем. агр.: abreviere de la denumirea în limba rusă a funcției de agronom al Zemstvei guber-
niale.
9 Statistician al Zemstvei guberniale.
10 Statistician județean.
11 Directorul Băncii Țărănești.
12 Această semnătură caută să impună ideea că la început textul pentru ziar era redactat de secretarul
Comisiei Agrare, Gheorghe Năstase.

451
 ВТОРОЕ ЗАСѢДАНӀЕ
Аграрной Комиссiи Сфатулъ Цэрiй
19 мая 1918 г.

Директоръ земледѣлія познакомилъ Комиссію съ подготовительными къ

аграрной реформѣ работами, предпринятыми директоріатомъ земледѣлія. Работы
эти заключаются:
1) въ ознакомленіи съ данными Статистическаго отдѣла Краевого Земства;
2) въ провѣркѣ данныхъ статистики по межевымъ книгамъ и въ сборѣ матеріала
о задолженности бессарабскихъ имѣній въ Окружномъ судѣ, нотаріяхъ и банкахъ,
причемъ свѣдѣнія собираются о каждомъ имѣніи въ отдѣльности.
Въ связи съ докладомъ директора земледѣлія, деп. Ерханомъ были внесены два
предложенія:
1. Oбъ наслѣдованіи естественныхъ богатствъ края въ цѣляхъ избѣжать непра-
вильнаго распредѣленія ихъ при проведеніи аграрной реформы и
2. Директоріату земледѣлія войти въ сношеніе съ кооперативами по вопросу о
снабженіи крестьянъ с.-х. инвентаремъ1.
Завѣдующій Статистическимъ отдѣломъ Кр. З.2 Н.К. Могилянскій познако-
милъ Комиссію съ состояніемъ статистическихъ работъ3. Докладчикъ указалъ на
необходимость выработать первоначально принципы аграрной реформы, сообра-
зуясь съ которыми статистика смогла бы собрать данныя, имѣющія прямое и непо-
средственное отношеніе къ разрѣшенію аграрнаго вопроса.
Въ цѣляхъ всесторонняго освѣщенія аграрнаго вопроса Комиссіей намѣченъ
нижеслѣдующій рядъ изданій:
1. Списокъ литературы по аграрному вопросу.
2. Программы и проекты по аграрному законодательству.
3. Планъ работы по изученію аграрнаго вопроса.
4. Статистика землевладѣнія 1917 г.
5. Историческій очеркъ аграрнаго вопроса въ Румыніи4.
Секретаръ Агр. Комиссіи Г. Настасъ

ДОК Л АДЪ АГРАРНОЙ КОМИССІИ,

избранной Сфатулъ Цэрій, завѣдывающего статистическимъ
отдѣломъ Бессарабскаго земства Н.К. Могилянскаго о задачахъ
и объемѣ подземельной переписи 1917 г., въ засѣданіи 19 мая 1918 г.
Прежде всего позвольте принести вамъ, г.г. члены Аграрной Комиссіи, бла-
годарностъ за оказанную мнѣ честь привлеченіемъ меня къ работѣ въ качествѣ
члена-эксперта. Принять участіе въ разрѣшеніи аграрнаго вопроса – важнѣйшаго
вопроса современности – представляетъ большую честь, но велика, господа, и
отвѣтственность, возлагаемая исторіей на участниковъ этой реформы: ошибки,
если таковыя будутъ нами допущены, долгое время будутъ чувствоваться мил-
ліонами трудящихся хлѣборобовъ. Затѣмъ, я долженъ заранѣе извиниться, что
мой докладъ явится, быть можетъ, не достаточно полнымъ. Я только вчера былъ
увѣдомленъ о томъ, что комиссія желаетъ получитъ отъ меня свѣдѣнія о статисти-
ческихъ работахъ, производящихся въ Бессарабіи подъ моимъ руководствомъ для
разрѣшенія аграрнаго вопроса. Такимъ образомъ, я имѣлъ въ своемъ распоряже-

452
ніи всего нѣсколько часовъ для того, чтобы составить планъ этого доклада, тема
котораго мнѣ предложена къ тому же въ очень общей формѣ, и я не увѣренъ, что
скажу сейчасъ именно то, что интересуетъ комиссію.
Въ послѣдствія два десятилѣтія земледѣльческія страны, занимающія вос-
токъ Европы – Россія и Румынія – вступили въ интенсивный періодъ аграр-
ной эволюціи, что случается въ исторіи государствъ разъ въ теченіе столѣтій.
Предвѣстниками или, правильнѣе, рѣзкими симптомами, яркими показателями
этой эколюціи были аграрныя волненія въ Россіи въ 1902 г., а въ Румыніи въ
1906 г.5, и революція въ Россіи въ 1905 г. Послѣ этого правительства обѣихъ странъ
вступили на путь разрѣшенія аграрной проблемы, но они недооцѣнили всей нако-
пившейся въ народѣ энергіи для борьбы за землю, особенно обострившейся благо-
даря войнѣ, ибо война, какъ извѣстно, всегда усиливаетъ противорѣчія и вскрыва-
етъ скрытыя болячки общественнаго строя и экономическихъ взаимоотношеній
различныхъ классовъ общества.
Аграрная реформа и въ Россіи, и въ Румыніи разрѣшалась односторонне: она
не была введена въ русло, гдѣ могла бы свободно развиваться сообразно заложен-
нымъ въ ней народнымъ чаяніямъ и экономическимъ возможностямъ, а взята
была подъ опеку чиновничества, стала предметомъ творчества петроградскихъ и
иныхъ канцелярій, и въ результатѣ мы являемся не только свидѣтелями чрезвы-
чайнаго обостренія этого вопроса, но и призваны революціей его разрѣшить.
Русская революція смела всѣ землеустроительные эксперименты Столыпина, и
взамѣнъ ихъ выдвинула совершенно противоположные лозунги.
Земля по этимъ лозунгамъ должна выйти изъ торговаго оборота, должна пере-
стать быть частной собственностью. Пользоваться землей могутъ лишь тѣ, кото-
рые обрабатываютъ ее личнымъ трудомъ6. Каждый имѣетъ прирожденное право
на необходимый для его существованія кусокъ земли. Эти лозунги не являются
однако порывомъ революціоннаго творчества. Они были подготовлены всей
исторіей русской общественности. Убѣжденіе, что земля должна принадлежать
трудящимся составляетъ одинъ изъ основныхъ завѣтовъ русской интеллигенціи.
Еще во времена Екатерины ӀӀ жестоко пострадавшій Радищевъ требовалъ пере-
дачи земли въ пользованіе народа, и спрашивалъ: «Кто же въ нивѣ имѣетъ бли-
жайшее право, буде не дѣлатель ея?»7
Въ царствованіе Александра Ӏ съ тѣми же лозунгами о правѣ трудящихся на
землю вступили въ борьбу декабристы.
Затѣмъ при Николаѣ Ӏ эти же мысли высказывались петрашевцами8 и Герце-
номъ9. Впрочемъ, Герценъ и Чернышевскій10 главную роль въ этомъ вопросѣ сыг-
рали въ царствованіе Александра ӀӀ-го, въ эпоху великихъ реформъ.
Во времена Александра ӀӀ, Александра ӀӀӀ и Николая ӀӀ вопросъ о передачѣ
земли трудящимся становится основнымъ требованіемъ революціоннаго народ-
ничества11, нынѣ представленнымъ партіями соціалистовъ революціонеровъ и
народныхъ соціалистовъ.
У названныхъ соціалистическихъ партій аграрный вопросъ выдвинутъ во
всей полнотѣ трудовой идеалогіи. Земля, по ученію революціоннаго соціализма,
должна быть ничьей собственностью, находиться въ расспоряженіи общинъ, и
каждый новый членъ общества долженъ имѣть право на полученіе необходимаго
участка, который онъ можетъ обрабатывать собственнымъ трудомъ. Какъ бы не
относиться къ этимъ требованіямъ революціоннаго соціализма, но слѣдуетъ пом-
нить, что идеалъ этотъ есть идеалъ всего трудового крестьянства, а въ литературѣ
онъ защищается однимъ изъ чрезвычайно реальныхъ мыслителей и экономистовъ
своего времени Н.Г. Чернышевскимъ.

453
 Место изъ его сочиненій, гдѣ эта мысль выражена поразительно просто и про-
никновенно, удивительно красиво, а потому часто цитируется. Позвольте еще
разъ привести его.
«Я – сынъ своей родины, этого довольно, родина поступаетъ со мною, какъ
мать: она даетъ мнѣ пріютъ, она даетъ мнѣ наслѣдство, достаточное для моего суще-
ствованія, если я буду имъ пользоваться; я получаю участокъ изъ государственной
собственности. Всѣ дѣти равно милы ей, – я получаю столько же, сколько мои бра-
тья. Они, быть можетъ, должны будутъ нѣсколько потесниться, чтобы дать мѣсто
новому гражданину, они не ропщутъ на то, потому что и сами прежде меня полу-
чили участіе въ государственной землѣ такимъ же образомъ; мое право есть ихъ
право, явятся новые граждане, и когда мнѣ придется въ свою очередь потѣсниться
для нихъ, я не ропщу на то, потому что самъ помѣщенъ былъ въ участіе наслѣдства
моей родины такимъ же образомъ – ихъ право есть мое право».
Народная идеалогія, что земля должна принадлежать трудящимся не на нача-
лахъ собственности, а на началахъ коллективнаго пользованія, не могла стать при-
знакомъ одного какого-либо ученія, только частью соціалистичкской программы
или революціоннымъ лозунгомъ: эта идея, можно сказать, общій взглядъ.
Идея, что «земля ничья – земля Божья» является однимъ изъ основныхъ
положеній непротивляющагося злу толстовства. Эту же мысль, со всей присущей
ему логикой, поддерживаетъ русскій анархистъ князь Кропотникъ, зовущій къ
разрушенію стараго міра.
Я не буду сейчасъ распространяться, почему идея о необходимости предпочесть
мірское пользованіе землей единоличному не встречаетъ разногласій въ широкихъ
кругахъ интеллигенціи, но приведу мнѣніе одного изъ видныхъ членовъ партіи
народной свободы Изгоева12 , который, мнѣ кажется, правильно отмѣтилъ, почему
эта идея не охватываетъ всѣхъ членовъ его партіи, приписавъ это отсутствіие вѣры
въ народныя силы. Въ своей книжкѣ объ общинномъ правѣ онъ говоритъ:
«Есть два пути. Первый путь ведетъ иногда черезъ подворное владѣніе къ
извѣстному римскому институту частной собственности на землю, съ большими
ограниченіями…
Второй путь ведетъ къ разрушенію узкихъ границъ общины, какъ тѣснаго,
исторически образовавшагося и исторически замкнувшагося союза, и къ распро-
страненію основъ общанного права на всю землю въ примѣненіи ко всему объем-
лющему землю государству».
«Съ одной стороны – стремленіе къ личной, частной собственности. Съ дру-
гой стороны – стремленіе всю землю всего государства превратить въ одну вели-
кую общину, на которой и осуществлять начало общиннаго права на условіяхъ,
наиболѣе пригодныхъ для развитія производительныхъ силъ, – стремленіе снять
съ рынка и передать ее въ пользованіе только тѣхъ, которые ее обрабатываютъ.
Борьба этихъ двухъ теченій и будетъ основнымъ фактомъ исторіи ХХ вѣка».
«Нельзя не принять участіе въ этой великой борьбѣ двухъ началъ: одного,
стоящаго за развитіе неограниченной частной собственности на землю съ допу-
щеніемъ наемнаго труда въ широкихъ размѣрахъ, и другого, сводящагося къ при-
знанію за всякимъ землевладѣльцемъ права на равный съ прочими участковъ
земли.
Необходимо примкнуть къ одной изъ двухъ борющихся сторонъ.
Всѣ мои симпатіи и сочувствія, какъ человѣка, какъ политическаго дѣятеля…
склоняются безспорно на сторону второго теченія, стремяшагося расширить
общинное право до предѣловъ всего государства.

454
 Своихъ симпатій я и не думаю скрывать. Но въ настоящее время научная
добросовѣстность не дозволяетъ мнѣ утверждать, что это второе теченіе одолѣть,
что на его сторонѣ окажется побѣда. Желаю этого, но не знаю, такъ ли оно будетъ».
Второе теченіе вдругъ одолѣло, революція возбудила увѣрованность, что «такъ
оно и будетъ». Самые трезвые и умѣренные политики спѣшили выразить свое глу-
бокое убѣжденіе, что надъ крестьянствомъ восходитъ заря новой жизни, сбыва-
ется чудесный сонъ народа.
Достаточно сослаться на мнѣніе одного изъ безпартійныхъ оригинальныхъ
русскихъ умовъ, проведшаго широкую борозду по низѣ сельско-хозяйственнаго
знанія, на имѣніе извѣстнаго профессора Ивана Александровича Стебута13, и воз-
растъ (онъ глубокій старикъ) и трезвая житейская мудрость котораго не позволя-
ютъ причислить его къ безпочвеннымъ мечтателямъ. Въ своемъ привѣтствіи глав-
ному земельному комитету онъ говоритъ:
«Въ моихъ брошюрахъ по аграрному вопросу я высказался противъ частной
земельной собственности, и, конечно, не имѣю возможности по недостаточно-
сти моихъ свѣдѣній по литературѣ, касающейся этого вопроса, считать себя не
только первымъ, но даже изъ первыхъ высказывающихся такимъ же образомъ»…
«Наталкиваясь постоянно на явленія, которыя поневолѣ заставляютъ останав-
ливаться на общественномъ вредѣ частной земельной собственности, невольно
задумываешься о путяхъ, которые всё же могли бы привести къ разрѣшенію этого
вопроса въ болѣе или менѣе близкомъ будущемъ» и т.д.
Всё сказанное мною выше для обоснованія того, что всё прогрессивно-мысля-
щее общество объединяется на идеалахъ земельнаго строя противоположныхъ
идеѣ частной собственности на землю, мнѣ казалось необходимымъ привести для
того, чтобы для васъ, г.г. члены Аграрной Комиссіи, стало понятнымъ, почему
подготовительныя работы по аграрной реформѣ велись именно въ направленіи
созданія аграрнаго строя деревни, гдѣ сельскій міръ могъ бы развернуть широкое
творчество въ исканіяхъ справедливаго земельнаго уклада.
Приступая къ созданію аграрныхъ законовъ, партія и учрежденія, призванныя
къ этому Временнымъ Правительствомъ, натолкнулись прежде всего на основное
затрудненіе – отсутствіе свѣдѣній о томъ сколько земли, у кого она находится, какъ
ею пользуются, какими культурами она занята и проч. Вслѣдствіе этого была пред-
принята Всероссійская сельско-хозяйственная и поземельная перепись, потребо-
вавшая огромнаго напряженія. Имѣлось въ виду, что перепись послужитъ также
для выработки продовольственнаго плана и плана агрономическаго содѣйствія
населенію, получившему землю, такъ какъ для всѣхъ ясно, что одновременно съ
устраненіемъ земельнаго голода должно развиваться и содѣйствіе населенію по
поднятію культуры. Согласно инструкціи, по которой производилась перепись,
каждый участокъ земли и каждый домохозяинъ должны были быть зарегистри-
рованы на особой карточкѣ на которую съ большой подробностью заносились
слѣдующія данныя.
Въ центрѣ карточки регистрировались оріентировочныя свѣдѣнія:

Уѣздъ, Волость, Селеніе № _______________

Фамилія, имя и отчество домохозяина
(Названіе учрежденія или предпріятія) _________________
Общество _______________________________________
Приписной, постороній, бѣженецъ, гражданскій плѣнный
(Подчеркнуть)
Сословіе домохозяина __________ Хозяйство отсутствующее ____________

455
 Національность домохозяина ______ Хозяйство частновладѣльческое ______
Число надѣльныхъ единицъ
(Указ. какихъ)
__________________________________________________________
__________________________________________________________

Оборотъ центральной части карточки заполнялся свѣдѣніями, если описыва-

лась земля частновладѣльческая, по такой формѣ.

Если карточка составлена на арендатора, то фамилія, имя, отчество и сословіе

владѣльца (собственника земли) ____________________________________
__________________________________________________________
Имѣется ли у хозяина (владѣльца, арендатора) земля въ другомъ мѣстѣ? ______
Если имѣется, то какая: надѣльная, купчая и т. под.? ____________________
Если имѣется, то ведется ли на ней хозяйство? ________________________
Близь какого селенія расположено описываемое въ настоящей карточкѣ
владѣніе?
__________________________________________________________
__________________________________________________________
Разстояніе отъ этого селенія _____________________________________
Мѣсто сбыта продуктовъ ________________________________________
Разстояніе мѣста сбыта отъ имѣнія ________________________________

Затѣмъ въ карточкѣ идутъ графы14 о народонаселеніи. Регистраторъ долженъ

собрать свѣдѣнія, какъ для мужчинъ, такъ и для женщинъ, для членовъ семьи и
для наемныхъ рабочихъ:
Особо отмѣчалось наличное населеніе частновладѣльческихъ хозяйствъ.
Далѣе идутъ свѣдѣнія о томъ, какимъ инвентаремъ обладаетъ населеніе.
Свѣдѣнія о скотѣ собирались относительно количества скота по отдѣльнымъ
родамъ животныхъ, съ распредѣленіемъ по возрастамъ, группамъ.
Свѣдѣнія о землевладѣніи должны были быть собраны особенно полно.
Опросъ велся какъ въ отношеніи землевладѣнія съ подраздѣленіемъ на надѣльныя,
купчія, церковныя и проч. земли, а также на дальнѣйшія категоріи, какъ-то: для
надѣльныхъ – подворнонаслѣдственныя и общинныя, для купчихъ – на едино-
личныя, товарищескія и проч., такъ и на угодія, со свѣдѣніями:
О посѣвахъ хлѣбовъ и прочихъ культуръ, причемъ отмѣчались посѣвы отдѣльно
на собственной надѣльной, купчей и арендованной надѣльной и внѣнадѣльной
землѣ.
Далѣе идутъ свѣдѣнія объ арендѣ и сдачѣ земли. Эти свѣдѣнія собирались съ
подробной отмѣткой категоріи владѣльца (у кого взята аренда), количества деся-
тинъ, подъ какой посѣвъ и на какихъ условіяхъ и категоріи земли – надѣльной или
внѣнадѣльной, въ своемъ обществѣ или въ чужомъ.
Такія же свѣдѣнія собирались и относительно сдачи, причемъ отмѣчалось
количество торгово-промышленныхъ и др. заведеній и, наконецъ, указывалось:
Нанимало ли хозяйство въ теченіи послѣдняго сельско-хозяйственнаго года
рабочихъ годовыхъ, сроковыхъ, мѣсячныхъ, поденныхъ, сдачныхъ (дописать или
подчеркнуть) ___________ _______________________________________
_____________________________________________________________

456
 Отпускало ли хозяйство въ теченіи послѣдняго сельско-хозяйственаго года
рабочихъ годовыхъ, сроковыхъ, мѣсячныхъ, сдѣльныхъ, поденныхъ (дописать
или подчеркнуть) _______________________________________________
_____________________________________________________________
Своимъ с упрягою или наемнымъ скотомъ обрабатывало хозяйство землю въ
теченіе послѣдняго сельско-хозяйственнаго года ________________________
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Какія имѣются въ хозяйствѣ отрасли сельскаго хозяйства промышленнаго
характера (пчеловодство, хмелеводство, садоводство, птицеводство и проч.) ___
____________________________________________________________
_____________________________________________________________
Кромѣ того имѣлось въ виду, собрать не менѣе подробныя свѣдѣнія о каждомъ
частновладѣльческомъ хозяйствѣ, превышающемъ 400 десятинъ или отличаю-
щемся культурнымъ строеніемъ своего хозяйства, но, къ сожалѣнію, событія, раз-
разившіеся осенью и зимой, эту работу сдѣлали невозможной.
Но главное заданіе – составленіе карточекъ на каждаго домохозяина – испол-
нено, за исключеніемъ немногихъ пунктовъ, которые предположено переписать
дополнительно текущимъ лѣтомъ. Для всѣхъ домохозяйствъ Бессарабіи состав-
лены, или будутъ составлены, карточки, всего числомъ около 450 000, подсчетъ и
разработка ихъ въ настоящее время заканчиваются.
Окончательное подведеніе итоговъ задерживается именно тѣмъ, что нѣкоторые
населенные пункты остались не переписанными, за отказомъ населенія давать
свѣдѣнія или же вслѣдствіе недобросовѣстнаго отношенія къ своему дѣлу пред-
ставившихъ матеріалъ, оказавшійся непригоднымъ. По окончаніи подсчетовъ
селъ, будутъ подведены итоги по волостямъ и уѣздамъ и, наконецъ, для всего края.
По мѣрѣ накопленія итоговъ ихъ придется сравнивать съ другими источниками,
заключающими свѣдѣнія о землѣ.
Что же можно извлечь изъ произведенной въ прошломъ году переписи въ инте-
ресахъ изученія аграрнаго вопроса въ Бессарабіи?
Прежде всего статистика должна отвѣтить на вопросъ о размѣрѣ и составѣ
земельнаго фонда: сколько, гдѣ и какой земли имѣется и кому она принадлежитъ.
Кромѣ переписи 1917 года эти свѣдѣнія можно черпать изъ межевого архива,
окладныхъ книгъ уѣздныхъ земскихъ управъ, земскихъ оцѣночныхъ работъ и
трехъ поземельныхъ переписей 1877–’78 г.г., 1887 г. и 1905 г., предпринятыхъ въ
эти годы правительствомъ. Остановимся на этихъ источникахъ.
Относительно правительственныхъ переписей, которыя будутъ использованы
для того, чтобы представить движеніе (мобилизацію) землевладѣнія, слѣдуетъ
имѣть въ виду слѣдующее:
Всѣ при переписи поземельной собственности были произведены не экспе-
диціоннымъ способомъ, т.е. для переписи землевладѣнія статистики на мѣсте не
выѣзжали.
1. Въ 1877–’78 г.г. перепись касалась только землевладѣнія. Были разосланы
составленные по однообразной формѣ опросные листки, касающіеся крестьян-
скихъ земель, заполнялись въ волостныхъ правленіяхъ (по одному листку для
каждаго владѣнія), а для частныхъ владѣній – самими землевладѣльцами или
лицами, ихъ замѣняющими.
По повѣркѣ со стороны чиновъ полиціи, заполненные листки направлялись
въ губернскіе статистическіе комитеты, которые вмѣстѣ со списками владѣній по
уѣздамъ пересылали ихъ въ Центральный Статистическій Комитетъ.

457
 Результаты переписи опубликованы въ 8 томахъ въ теченіе 1880-х г.г. подъ
заглавіемъ: «Статистика поземельной собственности и населенныхъ мѣстъ Евро-
пейской Россіи», Вып. I–VIII. Кромѣ того въ особомъ изданіи Центральнаго Ста-
тистическаго Комитета были напечатаны общіе результаты переписи (Стат. Врем.
Рос. Имперіи, сер. ӀӀӀ., Вып. 10. Поземельная собственность Европейской Россіи
1877 и 1878 г.г., СПБ, 1896).
Перепись 1877–’78 г.г. была осуществлена съ большаю основательностью и по
весьма широкой и тщательно обдуманной программѣ, почему эта перепись даетъ
весьма полную картину русскаго землевладѣнія въ концѣ семидесятыхъ годовъ.
Въ нее не вошелъ Измаильскій уѣздъ, присоединенный уже послѣ войны 1877–
1878 г. вслѣдствіе чего, прежде чѣмъ производить сравниваніе данныхъ этой пере-
писи, необходимо продѣлать соотвѣтствующее перечисленіе для произведенія
данныхъ къ одинаковой территоріи.
Купчія земли крестьянскихъ обществъ и товариществъ принимались за при-
надлежащія одному владѣльцу. Купчія земли «крестьянъ прочихъ разрядовъ»
отнесены не къ частновладѣльческимъ землямъ, но къ землямъ «остальныхъ
владѣльцевъ».
Данныя Межевого Архива и Губернской Чертежной использованы нами пол-
ностью не только въ цифровомъ видѣ, но и графически.
Эта работа уже закончена. На карту въ 1 верст. масштабѣ нанесены всѣ планы,
какъ генеральнаго, такъ и частнаго межеванія.
Эти данныя необходимы для проведенія аграрной реформы, такъ какъ даютъ
свѣдѣнія о географическомъ распредѣленіи земли. Разсматривая карту Бесса-
рабіи, на которую нанесены всѣ упомянутыя планы, можно видѣть, къ какимъ
мѣстностямъ въ натурѣ пріуровнены статистическія данныя. Но межевыя дан-
ныя, давая совершенно точныя свѣдѣнія объ участкахъ земли и объ ихъ грани-
цахъ въ моментъ межеванія, не даютъ представленія о настоящемъ положеніи гра-
ницъ владѣній.
У насъ система межеванія принята по дачамъ, а регистрація перехода земель
ведется неудовлетворительно, вслѣдствіе чего, данныя Губернской Чертеж-
ной, являясь необходимымъ пособіемъ для сужденія о распредѣленія земель въ
пространствѣ, безъ чего нельзя имѣть отчетливаго представленія о землевладѣніи
той или иной мѣстности, совершенно не отвѣчаютъ на вопросъ, кто фактически
теперь владѣетъ землей и въ какихъ границахъ, и въ какой степени населеніе той
или другой мѣстности обезпечено землей.
Межевыя данныя служатъ необходимымъ дополненіемъ къ переписи 1917 года
и вообще къ статистикѣ землевладѣнія, но съ нами не могутъ совпадать данныя
переписи 1917 года, такъ какъ свѣдѣнія о землевладѣніи собирались послѣдней
переписью по мѣсту жительства домохозяева, а не въ границахъ владѣній, пріу-
роченныхъ къ административному дѣленію или къ границамъ дачъ. Ближе къ
межевымъ дачамъ подходятъ свѣдѣнія, собранныя оцѣночно-статистическимъ
бюро Губернскаго Земства, но они не совпадаютъ съ дачами, въ виду фактиче-
скаго измѣненія границъ, вслѣдствіе захватовъ и добровольныхъ переуступокъ въ
частяхъ дачъ.
Перечисленные источники свѣдѣній о землѣ въ связи съ переписью 1917 г.
даютъ представленіе о томъ, сколько и гдѣ и какой земли имѣется и кому она при-
надлежитъ, но перепись 1917 года должна не только учесть земельный фондъ, но
въ тоже время опредѣлить контингентъ хозяйствъ и населенія, дать совершенно
исчерпывающія свѣдѣнія о хозяйствахъ, не имѣющихъ земли вовсе или имѣющихъ
размѣръ землевладѣнія ниже тѣхъ нормъ, которыя будутъ установлены закономъ,
а также имѣющихъ противъ нормъ излишекъ.

458
 Для того, чтобы статистика отвѣтила на вопросъ о нормахъ, нужно, чтобы
этотъ вопросъ былъ разрѣшенъ совершенно точно и были бы предварительно
установлены политико-юридическія нормы, было бы указано кто долженъ распо-
ряжаться землею и на какихъ основаніяхъ, кто долженъ пользоваться землей и въ
какихъ размѣрахъ.
Въ началѣ своего доклада, я довольно подробно остановился на основаніяхъ
земельной реформы, какъ они трактовались широкими общественными кру-
гами, именно потому, что идея о переходѣ всей земли въ руки трудящихся на ней
опредѣляла по сіе время планъ статистическихъ работъ.
Въ ожиданіи вашего рѣшенія г.г. депутаты о распредѣленіи земельнаго фонда и
опредѣленіи кто долженъ получить землю, – работа ведется пока въ томъ сообра-
женіи, что вся земля должна перейти въ руки трудящихся.
Статистики, руководясь этой идеей, имѣли въ виду установить нормы
ликвидацѣонныя и распрѣделительныя.
При ликвидаціи землевладѣнія, превышающаго нормы, необходимо было бы,
по мнѣнію статистиковъ, установить нормы сохраненія для хозяйствъ, произво-
дящихъ національныя цѣнности (свекловичныя плантаціи, виноградные сады,
племенное скотоводство, конскіе заводы) и для полукапиталистическихъ хо-
зяйствъ, т.е. хозяйствъ, примѣняющихъ наравнѣ съ собственнымъ трудомъ боль-
шее или меньшее количество труда наемнаго и поставляющихъ на рынокъ про-
дукты, не изготавляющіеся въ обычныхъ трудовыхъ хозяйствахъ.
Въ отношеніи нормъ надѣленія (распредѣлительныхъ) статистики предпола-
гали вести разработку въ направленіи нормъ правовой, трудовой, потребитель-
ской, организаціонно-производительной и оріентировочной.
Намъ, статистикамъ, казалось, что такая обработка дала бы широкое основаніе
для аграрной реформы по любому плану, по предпосылкамъ любой изъ полити-
ческихъ партій и, такимъ образомъ, освободила бы насъ, людей науки, отъ упрека,
что мы, разрабатывая матеріалъ поземельной переписи и устанавливая методы
опредѣленія нормъ, руководились какой-либо тенденціозной идеей, служили
какой-либо одной партіи, забывая интересы государства, какъ цѣлаго.
Перепись 1887 года задавалась цѣлью изучить не только землевладѣніе, но
также и распредѣленіе земли на угодія, распрѣделеніе пашни на посѣвную пло-
щадь, паръ и залежь, и распредѣленіе посѣяной площади на отдѣльныя культуры.
Правительствомъ вновь были разосланы черезъ чиновъ уѣздной полиціи во всѣ
сельскія общества и ко всѣмъ владѣльцамъ и арендаторамъ имѣній составленные
по однообразной формѣ опросные листки; затѣмъ заполненные листки направ-
лялись въ губернскіе статистическіе комитеты, которые сличали заключающіяся
земскихъ управъ, казенныхъ палатъ и другими данными, и послѣ этой провѣрки
направляли ихъ для дальнѣйшей разработки въ центральный статистическій
комитетъ.
Результаты переписи были опубликованы въ видѣ отдѣльныхъ тетрадей для
каждой губерніи. Для Бессарабіи тетрадь вышла только въ 1901 г.
Перепись 1887 г. выполнена по весьма поверхностной и недостаточно про-
думанной программѣ, причемъ и разработка ея произведена весьма небрежно и
страдаетъ большими недостатками: такъ напр., данныя для нѣкоторыхъ губерній
кишатъ арифметическими ошибками.
Въ 1905 г. свѣдѣнія собраны были упрощеннымъ образомъ: центральный ста-
тистическій комитетъ обратился къ губернскимъ статистическимъ комитетамъ
съ циркулярнымъ предложеніемъ «собрать точныя свѣдѣнія о распредѣленіи
землевладѣнія» въ губерніи и доставить собранный матеріалъ центральному

459
статистическому комитету къ 1 января 1906 г. по программѣ, близкой къ программѣ
1877–’78 г.г.
Для того, чтобы изслѣдованіе было осуществлено однообразно, къ циркуляру
были приложены подробныя указанія и образцы, заполненные примѣрно. Имѣя
въ виду разнообразіе условій въ различныхъ губерніяхъ и, не желая стѣснять
губернаторовъ указаніемъ какого-либо точно опредѣленнаго способа для сбора
указанныхъ свѣдѣній, циркуляръ предоставлялъ избраніе того или другого спо-
соба усмотрѣнію губернаторовъ.
Послѣднимъ лишь рекомендовалось обращаться къ содѣйствію казенныхъ
палатъ и, кромѣ того, въ качествѣ безусловно обязательнаго, выставлялось требо-
ваніе, чтобы комитеты провѣряли свѣдѣнія по окладнымъ книгамъ.
Земли крестьянскихъ обществъ и товариществъ принимались за одно владѣніе.
Результаты переписи опубликованы отдѣльными книжками для каждой губер-
ніи. Кромѣ того, изданъ отдѣльный томъ съ общими выводами подъ заглавіемъ
«Статистика землевладѣнія 1905 г. сводъ данныхъ по 59 губ. Европ. Рос. СПБ.
1907 г.».
(Продолженіе слѣдуетъ.)
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 16, 19 și 27 iunie 1918

Note

1 Aceasta nu era o propunere practică, întrucît cooperativele nu dispuneau de astfel de posibilități;

pînă la reglementarea conflictelor dintre țărani și moșieri, inventarul se afla, în cea mai mare parte,
în mîinile țăranilor. Situația aceasta începe să se schimbe odată cu trecerea la realizarea Instrucției
agrare a Sfatului Țări din 21 februarie 1918.
2 Zemstva gubernială.
3 Vezi la sfîrșitul procesului-verbal, după semnătura secretarului Comisiei.
4 Procesul-verbal din arhivă menționează cu totul altceva: „Istoria proprietății funciare și a folosirii
pămîntului”, ceea ce pare mai real, întrucît Comisia avea interese mai largi.
5 1907, anul marii răscoale ţărănești.
6 Sînt evidente viziunile socialist-revoluţionare ale raportorului.
7 Fraza respectivă este sfîrșitul unei pledoarii a lui Radișcev pentru eliberarea ţăranilor șerbi împre-
ună cu pămîntul pe care îl lucrau.
8 Revoluţionari, părtași și urmași ai gînditorului și activistului rus M.V. Butașevici-Petrașevski.
9 A.I. Herzen (1812–1870), prozator, filozof și democrat-revoluţionar rus.
10 N.G. Cernîșevski (1828–1889), luptător social, filozof materialist, scriitor, jurnalist și critic literar
rus.
11 Mișcare revoluţionară în Rusia în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului
XX, reprezentată de cîteva curente, toate pornind de la ideea luptei pentru interesele maselor largi
ale populaţiei, în primul rînd ale ţărănimii, și în strînsă legătură cu poporul (norodul), de unde și
numele de narodnicism.
12 A.S. Izgoev, pseudonimul lui A.S. Lande (1872–1935), publicist, jurnalist și activist politic rus
(evreu).
13 I.A. Stebut (1833–1923), savant-agronom, profesor, pedagog, activist social.
14 Nota redactorului ziarului: «Къ сожалѣнію, представленныя докладчикомъ карточки и
таблицы не могутъ быть помѣщены въ газетѣ въ виду техническихъ затрудненій».

460
 ТРЕТЬЕ ЗАСѢДАНIЕ
Аграрной Комиссiи Сфатулъ Цэрiй
(Засѣ даніе 22 мая)

Съ личнымъ докладомъ о земельной программѣ Партіи народной свободы выс-

тупилъ деп. Гроссманъ.

Докладчикъ отмѣтилъ, прежде всего, основной взглядъ партіи на реформы:

партія является сторонницей экономическо-общественныхъ реформъ, но не
признаетъ реформъ внѣ государственности, – реформъ, имѣющихъ въ виду благо
отдѣльныхъ классовъ или національностей государства.
Точно такъ же партія не признаетъ реформъ внѣ права. Поэтому партія и сто-
итъ за отчужденіе земли съ выкупомъ, ибо отчудить безъ выкупа значитъ конфи-
сковать, а конфискація производится лишь въ видѣ наказанія за государственныя
преступленія, – въ этомъ заключается нарушеніе права.
Считая аграрный вопросъ однимъ изъ важнѣйшихъ, Партія нар. св. полага-
етъ, что разрѣшить его можетъ только парламентъ, созданный Учредитѣльнымъ
Собраніемъ1.
Н.К. Могилянскій выступилъ съ докладомъ о необходимости составленія
т.н. инвентарныхъ карточекъ въ цѣляхъ сбора статистическаго матеріала 2 , необ-
ходимаго для проведенія аграрной реформы. Работу, по мнѣнію докладчика,
необходимо возложить на волостные земельные комитеты, усиленные предста-
вителями Директоріата земледѣлія и командированными въ каждую волость
землемѣрами.
Въ цѣляхъ наибольшей точности, землемѣры будутъ провѣрять данныя инвен-
тарныхъ карточекъ по планамъ, а послѣдніе заполнять данными объ измѣненіяхъ
въ землевладѣніи того или другого участка.
Противъ предложенія Н.К. Могилянскаго рядъ ораторовъ выступилъ со
слѣдующими возраженіями:
1. Волостнымъ комитетамъ не по силамъ трудная работа по заполненію инвен-
тарныхъ карточекъ3.
2. Въ распоряженіи Директоріата земледѣлія имѣются всего 36 землемѣровъ4,
а волостей 140.
3. Работа будетъ тянуться очень долго (2-3 года).
4. Отсутствие средствъ.
Большинствомъ голосовъ предложеніе Н.К. Могилянскаго принято.
Секретарь Аграрной Комиссіи Настасъ
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 27 mai 1918

Note

1 Evident, în viziunea reprezentanților basarabeni ai acestui partid, reforma agrară nu putea fi

soluționată de Sfatul Țării din acel moment, ci numai de către un parlament ales prin vot univer-
sal, egal, direct și secret, care urma să aibă statutul de Constituantă pentru Republica Democra-
tică Moldovenească.

461
2 Nu era vorba, de fapt, de inițierea acestei activități, ci de continuarea ei, deoarece un număr mare
de astfel de fișe fuseseră făcute pînă în acel moment. A se vedea procesul-verbal corespunzător în
română.
3 Această observație era corectă, dar numai în sensul că comitetele agrare de voloste își pierduseră de
mult rolul și influența lor, aproape că nu mai existau.
4 Judecînd după alte materiale, mai documentate, inginerii hotarnici erau și mai puțini.

462
 ЧЕТВЕРТОЕ И ПЯТОЕ ЗАСѢДАНIЯ
Аграрной Комиссiи Сфатулъ Цэрiй
24 мая 1918 г.

Г-нъ Гендрихъ сдѣлалъ докладъ объ аграрной программѣ Партiи народныхъ

соцiалистовъ. Въ послѣдовавшемъ послѣ доклада обмѣнѣ мнѣнiй выяснилось,
что программа Партiи нар. соц. не имѣетъ опредѣленнаго взгляда въ вопросѣ о
надѣленiи землей по трудовой нормѣ, а именно: надѣлять ли землей хозяйства по
числу душъ или же по числу работниковъ.
Докладъ г. Гендриха, отличавшiйся въ общемъ обстоятельностью и стройно-
стью, страдалъ лишь от ... въ Бессарабiи выяснилось, во первыхъ, что вопросъ
этотъ нельзя разсматривать съ точки зрѣнiя русскаго земельнаго права, а нужно
подойти къ нему съ точки зрѣнiя румынскаго права и исторiи, и во вторыхъ, что
мѣстныя юридическiя силы очень слабо знакомы съ даннымъ вопросомъ.
Въ цѣляхъ освѣщенiя и выясненiя вопроса Комиссiя постановила: образовать
изъ трехъ человекъ Комиссiи юридическую секцiю, которая должна заботиться
приглашенiемъ необходимыхъ спецiалистовъ. Въ юр. секцiю набраны депутаты –
Ионко, Гроссманъ и Минчуна.

Пятое засѣданiе Аграрной Комиссiи отъ 26 мая с.г. было посвящено слу-
шанiю доклада инженера Димитрiу о программѣ «Бессарабской крестьянской
партiи». Слушанiе доклада Н.К. Могилянскаго объ аграрной программѣ Партiи
соцiалистовъ революцiонеровъ было отложено на слѣдующее засѣданiе.
Секретарь Аграрной Комиссiи Настасъ
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 1 iunie 1918

463
 ШЕСТОЕ ЗАСѢДАНӀЕ
Аграрной Комиссiи Сфатулъ Цэрiй
(Зас ѣ даніе 29 мая)

Н.К. Могилянскій сдѣлалъ докладъ о разрѣшеніи аграрнаго вопроса съ точки

зрѣнія Партіи с.-р.1 Пространно изложивъ основные принципы аграрной про-
граммы Партіи с.-р., докладчикъ, между прочимъ, указалъ на преимущества
соціализаціи предъ націонализаціей. При націонализаціи въ дѣлѣ образованія и
управленія земельнымъ фондомъ могутъ принятъ участіе элементы, нежелатель-
ные для трудового класса. При соціализаціи же возможность подобнаго явленія
устраняется, такъ какъ земля переходитъ непосредственно въ вѣденіе общины.
Докладчикъ также указалъ, что Партія с.-р., въ отличіе отъ буржуазныхъ партій
и с.-д.2 , предпочитаетъ крупному земельному хозяйству мелкое, вопреки мнѣнію,
что послѣднее ведетъ къ уменьшенію продуктивности земли, ибо при содѣйствіи
кооперативовъ мелкое хозяйство, путемъ снабженія с.-х. инвентаремъ, можно под-
нять до уровня продуктивности крупнаго3.
Въ вопросѣ о формѣ землепользованія въ Бессарабіи докладчикъ высказался за
необходимость введенія общиннаго начала постольку, поскольку это будетъ жела-
тельно для населенія.
Далѣе обсуждался вопросъ объ устройствѣ нѣсколькихъ засѣданій Комиссіи
совмѣстно съ разъѣзжающимися депутатами Сфатул Цэрій для выработки основ-
ныхъ принциповъ аграрной реформы. Мотивировкой такихъ засѣданій выставля-
лось то обстоятельство, что Аграрная Комиссія, вслѣдствіе росп[уска] Сф. Цэрій,
не успѣла представить на разсмотрѣніе послѣдняго принциповъ намѣченной
аграрной реформы, съ которыми разъѣзжающіеся депутаты могли бы познако-
мить на мѣстахъ населеніе и внести увѣренность въ томъ, что реформа будетъ про-
ведена въ демократическомъ духѣ.
Считая, что Аграрная Комиссія является вполнѣ правомочной и выража-
етъ взгляды всѣхъ фракцій Сф. Цэрій на аграрный вопросъ, постановлено: спе-
ціальныхъ совмѣстныхъ совѣщаній не устраивать, а предложить депутатамъ – не
членамъ Комиссіи – присутствовать на засѣданіяхъ съ правомъ совѣщательнаго
голоса4.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 7 iunie 1918

Note

1 Socialiști revoluționari.
2 Social-democrați.
3 Cel puțin în condițiile în care se afla agricultura Basarabiei și țărănimea basarabeană, acest plan nu
era realizabil. Era un plan pur teoretic, rupt cu totul de realități.
4 Într-adevăr, Comisia avea să fie completată cu mulți deputați care nu fuseseră desemnați în această
funcție de plenul Parlamentului și care, așa cum arată acest document, nu aveau vot deliberativ,
ceea ce înseamnă că nu puteau vota actele legislative legate de reforma agrară.

464
 СЕДЬМОЕ ЗАСѢДАНӀЕ
Аграрной Комиссiи Сфатулъ Цэрiй
(Зас ѣ даніе 2 іюня)

Засѣданіе открывается въ 6 часовъ вечера.

Повѣстка дня:
1. Чтеніе протокола № 6.
2. Объявленіе результатовъ засѣданія президіума отъ 30 мая.
3. Вопросы добровольнаго и принудительнаго отчужденій частновладѣль-
ческихъ земель.
4. Вопросъ объ образованіи отдѣльныхъ подкомиссій для разработки
докладовъ по главнымъ вопросамъ аграрной реформы.
5. Текущія дѣла (выборы библіотекаря, измѣненіе засѣданій Комиссіи).

1. Секретарь оглашаетъ протоколь № 6 засѣданія А[грарной] К[омиссии] отъ

29 мая, который и утверждается.
2. Оглашается протоколъ засѣданія президіума А.К. отъ 30 мая с.г. Предсѣ-
датель вноситъ дополненіе: депутаты, опоздавшіе на засѣданіе Комиссіи, штрафу-
ются въ размѣрѣ суточной депутатской діеты; неявившіеся же вовсе на засѣданіе
штрафуются за промежутокъ времени до слѣдующаго засѣданія.
По вопросу о кандидатахъ въ Аграрную Комиссію большинствомъ голосовъ
при двухъ воздержавшихся принято предложеніе: обратиться къ президіуму
Сфатул Цэрій съ мотивированнымъ предложеніемъ объ уплатѣ кандидатамъ
содержанія наравнѣ съ членами Комиссіи, обязавъ ихъ присутствовать на всѣхъ
засѣданіяхъ Комиссіи съ правомъ совѣщательнаго голоса.
3. Предсѣдатель – отчужденіе бываетъ двоякого рода: добровольное и при-
нудительное. Отчужденіе земель монастырскихъ, кабинетскихъ, удѣльныхъ,
казенныхъ1 и др. будетъ произведено государственной властью, а относительно
частновладѣльческихъ земель намъ необходимо еще выяснить, будутъ ли онѣ
отчуждены принудительно или добровольно.
Въ основаніи идеологіи крупныхъ собственниковъ лежитъ принципъ добро-
вольнаго отчужденія. Очень желательно было бы выслушать мнѣнія представи-
телей крупныхъ земельныхъ собственниковъ. Президіумъ Сфатул Цэрій предло-
жилъ «Союзу земельныхъ собственниковъ», послать своихъ представителей въ
Аграрную Комиссію, но они заявили, что войдутъ только въ томъ случаѣ, если имъ
будетъ представлено въ Аграрную Комиссію 5 мѣстъ.
Я нахожу, что вопросъ этотъ не подлежитъ компетенціи президіума 2 и предла-
гаю его на обсужденіе всей Комиссіи.
Деп. Буздуганъ предлагаетъ вопросъ о принятіи представителей крупныхъ
земельныхъ собственниковъ рѣшить сейчасъ же, вопросъ же о способѣ отчужденія
отложить до ихъ прибытія.
Деп. Галицкій говоритъ, что вопросъ о принятіи въ Аграрную Комиссію пред-
ставителей крупныхъ земельныхъ собственниковъ уже обсуждался не разъ во
фракціяхъ и рѣшенъ былъ въ положительном смыслѣ. Поэтому не стоитъ много
останавливаться на этомъ вопросѣ и принять 5 человѣкъ. Опасаться ихъ вліянія
намъ нечего.
Деп. Криворуковъ поддерживаетъ предложеніе деп. Галицкого.

465
 Инж[енер] Димитріу также стоитъ за принятіе 5 представителей крупн. зем.
собственниковъ, дабы послѣдніе не искали защиты своихъ интересовъ внѣ Сфа-
тулъ Цэрій. Принципъ отчужденія частновладѣльческихъ земель принять сей-
часъ же. Если же отложить рѣшеніе о принятіи принципа отчужденія до того
времени, когда будутъ собраны материіалы, то въ теченіе двухъ-трехъ мѣсяцевъ
Комиссіи нечего будетъ дѣлать; ее придется на нѣкоторое время распустить, а это
дастъ поводъ къ нежелательнымъ толкамъ о полномъ разгонѣ Сфатулъ Цэрій.
Ораторъ предлагаетъ, чтобы всѣ рѣчи, сказанныя по-русски переводились на
румынскій языкъ и наоборотъ.
Предсѣдатель ставитъ на голосованіе предложеніе: желательно ли принять въ
составъ Аграрной Комиссіи 5 представителей отъ крупныхъ земельныхъ собст-
венниковъ.
Предложеніе принято при 6 воздержавшихся3.
Предсѣдатель предлагаетъ вопросъ объ отчужденіи отложить до слѣдующаго
засѣданія.
Г[осподин] Коссовичъ согласенъ съ предложеніемъ предсѣдателя, но полага-
етъ, что для того, чтобы сужденія не были слишкомъ разбросаны, необходимо
выработать докладъ по вопросу объ отчужденіи. Если представители крупн. зем.
собственниковъ будутъ знать наши взгляды, а мы ихъ, легко будетъ найти сближа-
ющія мнѣнія и рѣшеніе вопроса объ отчужденіи облегчится.
Ф.Ф. Пожога, раздѣляя мнѣніе г. Коссовича о необходимости доклада по
вопросу о добровольномъ и принудительномъ отчужденіи, указываетъ на необ-
ходимость ознакомленія Комиссіи съ другими формами отчужденія, – системой
Генри Джорджа, налоговой системой и др.
Н.К. Могилянскій заявляетъ, что дней черезъ 10 онъ представитъ графическую
схему взаимоотношенія крупныхъ владѣній къ остальнымъ видамъ владѣній.
Проф. Мургочъ: – Прежде чѣмъ рѣшить вопросъ объ отчужденіи, необходимо
имѣть точныя данныя о томъ, сколько земли нужно для надѣленія крестьянъ.
Такъ смотрѣли на этотъ вопросъ при разработкѣ проекта аграрной реформы въ
Румыніи4. Тамъ прежде всего установили, что для надѣленія крестьянъ землею
необходимо 2 000 000 гектаровъ земли, или 1 800 000 десятинъ. И только послѣ
этого приступили къ установленію максимума отчужденія.
Добровольное отчужденіе крупныхъ частновладѣльческихъ земель вещь совер-
шенно неосуществима. Лучшимъ примѣромъ этого могутъ служить нѣсколько
неудачныхъ опытовъ провести аграрную реформу посредствомъ добровольнаго
отчужденія въ Румыніи. Въ послѣднее время государство рѣшило стать на путь
принудительнаго отчужденія, относя земли, необходимыя для надѣленія кре-
стьянъ, къ категоріи земель, подлежащихъ отчужденію въ общегосударственныхъ
интересахъ.
На вопросъ деп. Старенькаго о процентномъ взаимоотношеніи частно-
владѣльческихъ и крестьянскихъ земель, проф. Мургочъ отвѣчаетъ: владѣльцам,
имѣющимъ и не свыше 100 гектаровъ, принадлежитъ 4 397 000 гектаровъ – 53 проц.,
а имѣющимъ свыше 100 гектаровъ принадлежитъ 3 900 000 гектаровъ – 47 проц.
Г[осподин] Степановъ: – Мы возвращаемся къ вопросу прошлаго засѣданія: съ
чего начинаютъ работу? Проф. Мургочъ вполнѣ правъ, говоря, что прежде чѣмъ
говорить объ отсужденіи нужно знать сколько земли необходимо для надѣленія
крестьянъ, а для этого нужно знать какова норма надѣленія. Нормы могутъ быть
различныя: при подушномъ – одна, при инвентарномъ другая и т.п. Какъ бы вы ни
подошли къ вопросу, всё-таки необходима общая точка зрѣнія, принципъ. Если

466
бы мы дали нѣсколько докладовъ по главнымъ вопросамъ, то легко было бы выве-
сти общія точки зрѣнія на каждый. Необходимы поэтому подкомиссіи для разра-
ботки докладовъ по главнымъ вопросамъ аграрной реформы.
Трудно провести въ жизнь программу опредѣленной политической партіи;
каждая партія даетъ идеальную программу; осуществленіе своей программы
партія считаетъ возможной только тогда, когда вся власть будетъ принадлежать
партіи.
Мы далеки отъ возможности осуществленія программы какой-либо партіи.
Въ нашемъ положеніи самымъ разумнымъ было бы извлечь какъ можно больше
пользы изъ создавшагося положенія: надѣлить всѣхъ землей5; уничтожить
послѣдніе остатки феодальнаго строя и т.д.
Въ заключеніе ораторъ предлагаетъ основные тезисы программы аграрной
реформы, которая была бы пріемлема для крупныхъ собственниковъ и въ то же
время удовлетворила бы крестьянъ.

Тезисы доклада Михаила Ивановича Степанова

1) Частная собственность на землю сохраняется съ тѣми ограниченіями, кото-
рыя будутъ указаны особо.
2) Для уничтоженія пережитковъ феодализма въ экономической и политиче-
ской жизни страны образовывается національный государственный земельный
фондъ.
3) Государственный земельный фондъ составляютъ всѣ земли государствен-
ныя, кабинетскія6, удѣльныя7, монастырскія и церковныя.
4) Земли частныхъ собственниковъ подлежатъ отчужденію, если онѣ превыша-
ютъ норму въ сто десятинъ.
Примѣчаніе: Норма въ сто десятинъ не можетъ быть увеличена, если частному
собственнику принадлежатъ земли въ разныхъ частяхъ Бессарабіи.
5) Не подлежатъ отчужденію всѣ сельско-хозяйственныя промышленныя
предпріятія, являющіяся результатомъ приложенія капитала, или если улучшенія
произведены путемъ приложенія труда.
6) Всѣ земли, кромѣ частновладѣльческихъ, переходятъ въ государственный
фондъ безъ выкупа. Частновладѣльческія земли экспропріируются за счетъ госу-
дарства по рыночной ихъ стоимости, существовавашей до войны, по расцѣнкѣ
ихъ въ леяхъ по нормальному курсу русскаго рубля.
7) Земли, составляющія государственный фондъ распредѣляются слѣдующимъ
образомъ:
а) надѣляются землями лица, не имѣющія ея вовсе, или имѣющія въ недостаточ-
номъ количествѣ по прожиточной нормѣ, опредѣляемой для каждой мѣстности
слѣдующими лицами, каковыя нормы устанавливаются законодательными орга-
нами;
б) надѣляются землями бессарабскіе уроженцы независимо отъ національно-
сти, пола, религіи и возраста;
в) остатокъ отъ распредѣленія свободныхъ земель составляетъ государствен-
ный запасъ, которымъ распоряжаются мѣстные органы самоуправленія подъ
контролемъ высшихъ административныхъ и законодательныхъ органовъ, кото-
рые надзираютъ и регулируютъ правильность распредѣленія земель;
г) надѣленыя земли составляютъ государственную собственность и изъемлются
изъ торговаго оборота. Переходъ ихъ въ другія руки возможенъ лишь по праву

467
наслѣдованія восходящихъ и нисходящихъ или въ первыхъ двухъ степеняхъ боко-
выхъ; при отсутствіи же таковыхъ поступаютъ въ государственный фондъ.
8) Частновладѣльческія населенныя земли, принадлежащія на чиншевом
правѣ8 отдѣльнымъ лицамъ или обществамъ, какъ-то сельскимъ, городскимъ и
мѣстечковымъ переходятъ въ собственность этихъ лицъ и обществъ за выкупъ по
цѣнѣ равной стоимости смежныхъ населенныхъ участковъ.
9) Государственный расходъ по проведенію земельной реформы покрываѣтся
внутреннимъ гарантированнымъ государственнымъ займомъ, погашаемымъ еже-
годно пропорціональнымъ начисленіемъ на всѣ виды государственнаго дохода,
каковой приходъ долженъ имѣть спеціальное назначеніе.
Предсѣдатель заявляетъ, что дебаты по поводу доклада г-на Степанова не
будутъ допущены и предлагаетъ перейти къ очередному вопросу объ образованіи
подкомиссій для выработки докладовъ по аграрному вопросу.
Деп. Луневъ считаетъ необходимымъ образованіе 4 подкомиссій:
1) для выработки доклада по вопросу о добровольномъ отчужденіи;
2) о принудительномъ отчужденіи;
3) о выкупѣ;
4) о надѣленіи по принципамъ общиннаго владѣнія и индивидуальной собст-
венности.
Деп. Тудосъ считаетъ необходимымъ образованіе только послѣднихъ трехъ
комиссій: вопросъ о добровольномъ отчужденіи нечего и обсуждать, т.к. добро-
вольное отчужденіе неосуществимо.
Ораторъ считаетъ невозможнымъ положить въ основу аграрной реформы
тѣ принципы, которые были приняты въ Румыніи, по тѣмъ соображеніямъ, что
между экономическими условіями Румыніи и Бессарабіи большая разница.
Деп. Бучушканъ: – Я согласенъ съ г-ми Мургочемъ и Коссовичемъ, что нельзя
сейчасъ установить принциповъ добровольнаго или принудительнаго отсу-
жденія, но полагаю, что безъ всякаго ущерба для дѣла рѣшеніе этихъ принциповъ
можно отложить на нѣкоторое время. Но есть одинъ принципъ, который можно
принять: «вся земля трудовому народу». Я надѣюсь, что съ этимъ принципомъ
вполнѣ согласятся и аграріи.
4. Образованіе подкомиссій отложить до прибытія представителей аграріевъ, а
президіуму извѣстить аграріевъ о томъ, что имъ предоставлено 5 мѣстъ.
Деп. Гроссманъ указываетъ на то, что комиссіи постоянно уклоняются отъ
повѣстки дня; это происходитъ потому, что нѣтъ опредѣленнаго плана работъ.
Необходимо отложить пленарное засѣданіе, поручивъ за это время президіуму
составить планъ работъ. Планъ работъ, а также доклады подкомиссій должны
быть отпечатаны для предварительнаго ознакомленія съ ними членовъ комиссіи.
Деп. Криворуковъ предлагаетъ набрать на данномъ засѣданіи двѣ подкомис-
сіи для разрѣшенія двухъ основныхъ принциповъ принудительнаго и доброволь-
наго отчужденія, отложивъ выборы другихъ подкомиссій впредь до принятія на
слѣдующемъ засѣданіи одного изъ упомянутыхъ принциповъ.
Деп. Биволъ изъ рѣчей предыдущихъ ораторовъ усматриваетъ, что камнемъ
преткновенія является отсутствіе статистическихъ данныхъ. Этотъ матеріалъ
необходимо, наконецъ, достать и приступить къ работѣ, чтобы положить конецъ
провокаторскимъ слухамъ о томъ, что Сф. Цэрій разогнань, что аграрной реформы
не будетъ и пр. Нужно твердо установить принципъ, что «вся земля – трудяще-
муся народу»9. Что же касается вопроса о добровольномъ отчужденіи, то если
онъ не прошелъ въ Румыніи, гдѣ почти всѣ помѣщики румыны, тѣмъ болѣе онъ не
пройдетъ въ Бессарабіи, гдѣ почти всѣ помѣщики пришлые.

468
 Деп. Буздуганъ также находитъ обсужденіе вопроса о добровольномъ отчу-
жденіи совершенно излишнимъ. Поэтому онъ полагаетъ необходимымъ избраніе
послѣднихъ 3 подкомиссій, предложенныхъ деп. Луневымъ. Кромѣ того, ораторъ
предлагаетъ попросить Н.К. Могилянскаго доставить нужные матеріалы какъ
можно скорѣе.
Деп. Игнатюкъ поддерживаетъ мысль о необходимости принудительнаго
отчужденія.
Г. Коссовичъ: – Нельзя такъ просто разрѣшать принципы, какъ предлагали
здѣсь нѣкоторые ораторы. Что такое «земля трудовому народу»? Это не такъ
легко разрѣшить какъ кажется съ перваго взгляда. Допустимъ, что мы установили
принципъ принудительнаго отчужденія. Подчинятся ли этому колонисты нѣмцы,
владѣющіе тысячами десятинъ? Подчинится ли этому монастырь Св. Спиридона
и т.д.? Всё это нужно имѣть въ виду при проведеніи аграрной реформы.
Г. Филиппеско указываетъ на необходимость систематизировать работу Комис-
сіи. Необходимо мнѣніе каждой фракціи и каждаго индивидуума. Обсужденіе
всѣхъ этихъ мнѣній можетъ привести къ выработкѣ единаго пріемлемаго для
всѣхъ теченій Комиссіи мнѣнія. Полезно было бы всѣ эти мнѣнія печатать въ осо-
быхъ бюллетеняхъ на румынскомъ и русскомъ языкѣ. Приглашеніе земельныхъ
собственниковъ ораторъ считаетъ необходимымъ прежде всего потому, что необ-
ходимо во всякомъ дѣлѣ выслушать обѣ стороны, ихъ присутствіе нужно для того
еще, чтобы они убѣдились, что мы не являемся ихъ непримиримыми врагами и
что въ интересующемъ насъ вопросѣ можемъ прійти къ полюбовному соглашенію.
Переходя къ вопросу о подкомиссіяхъ г. Филиппеско отмѣчаетъ, что онѣ
должны выработать докладъ по слѣдующимъ двумъ вопросамъ:
1) техника надѣленія и землепользованія;
2) послѣдствія реформы для государства.
Сейчасъ при рѣшеніи принциповъ нѣтъ острой надобности въ статистиче-
скихъ данныхъ. Съ проектомъ г-на Степанова я во многомъ согласенъ, но каждое
положеніе его можетъ вызвать массу вопросовъ. Напр., почему указывается мак-
симумъ въ 100 десятинъ, а не больше или меньше и т.д. И я снова возвращаюсь къ
своему предложенію о необходимости образованія подкомиссій для разработки
главныхъ частей вопроса.
Нужно только въ цѣляхъ успѣшности работъ комиссій указать имъ планъ
работъ. Комиссіи разработаютъ доклады по отдѣльнымъ вопросамъ и тогда работа
въ пленарномъ засѣданіи будетъ идти успѣшно, т.к. только по обсужденіи доклада
можно будетъ вывести принципъ и формулировать его въ нѣсколькихъ словахъ.
Проф. Мургочъ: – Мое личное мнѣніе, что аграрную реформу можно осущест-
вить только путемъ принудительнаго отчужденія. О добровольномъ отчужденіи
рѣчь можетъ быть только въ томъ случаѣ, если бы мы установили какой-нибудь
максимумъ землевладѣнія, пріемлемый для всѣхъ крупныхъ землевладѣльцевъ.
Если же мы желаемъ полной передачи земли крестьянамъ, то это можетъ быть
совершено только путемъ принудительнаго отчужденія.
Необходимо въ слѣдующемъ же засѣданіи рѣшить вопросъ сохраняется ли
крупное землевладѣніе или нѣтъ. Если нѣтъ, то и переговоровъ съ аграріями о
добровольномъ отчужденіи не можетъ быть.
Необходимо, однако, учитывать всѣ обстоятельства даннаго момента. Онѣ
понадобятся при надѣленіи крестьянъ землею.
Предсѣдатель заявляетъ, что предложеніе деп. Гроссмана о напечатаніи плана
работъ каждаго засѣданія и докладовъ будетъ исполнено президіумомъ. Это необ-
ходимо въ цѣляхъ устраненія возможныхъ уклоненій въ сторону отъ намѣченнаго

469
плана. Предсѣдатель проситъ депутатовъ слѣдовать плану, выработанному пре-
зидіумомъ.
Г. Степановъ считаетъ невозможнымъ предоставить выработку плана пре-
зидіума. Въ выработкѣ плана рѣшающій голосъ дожны имѣть и спеціалисты. При-
томъ ораторъ считаетъ невозможнымъ составленіе плана работъ безъ предвари-
тельнаго обсужденія главныхъ вопросовъ.
Предсѣдатель раздѣляетъ мнѣніе г. Степанова объ участіи экспертовъ при
выработкѣ плана работъ.
Деп. Гроссманъ считаетъ открытіе дискусій по общимъ вопросамъ непродук-
тивнымъ, т.е. это отнимаетъ много времени. Президіумъ, конечно, будетъ учиты-
вать всѣ мнѣнія по разрѣшеніи аграрнаго вопроса. Ораторъ полагаетъ, что для
выработки программы понадобится не менѣе недѣли.
Деп. Буздуганъ указываетъ на то, что сейчасъ невозможно заниматься обсу-
жденіемъ общихъ вопросовъ и что нужно рѣшить только вопросы имѣющіе бли-
жайшее отношеніе къ дѣлу. Ораторъ вноситъ практическое предложеніе: Пре-
зидіумъ вырабатываетъ планъ работъ совмѣстно съ экспертами и проситъ его
голосовать.
Предсѣдатель предлагаетъ до выработки плана работъ избрать нѣкоторыя под-
комиссіи, напр. финансовую.
Г. Коссовичъ: – Подкомиссіи можно будетъ тогда лишь создать, когда части
аграрнаго вопроса будутъ строго разграничены и поэтому прежде чѣмъ набрать
комиссіи нужно выработать планъ работъ.
Г. Могилянскій также находитъ, что прежде всего долженъ быть выработанъ
планъ работъ и послѣ этого только избрать подкомиссіи, дабы послѣднія имѣли
вполнѣ опредѣленное заданіе.
Предсѣдатель: – Президіумъ составитъ планъ работъ черезъ недѣлю. До тѣхъ
поръ желательно было бы освѣщеніе того или иного вопроса. У подкомиссій мы
потребуемъ не результатовъ работъ, а лишь чисто информаціонныя свѣдѣнія,
напримѣръ, финансовая комиссія дастъ свѣдѣнія о количествѣ задолженной
земли, объ общей суммѣ долга и т.п.
Деп. Криворуковъ поддерживаетъ свое прежнее предложеніе о необходимости
сейчасъ же избрать комиссіи для того, чтобы къ будущему засѣданію онѣ освѣтили
вопросъ о добровольномъ и принудительномъ отчужденіи.
Предсѣдатель ставитъ на голосованіе.
1) Поручить президіуму совмѣстно съ экспертами въ недѣльный срокъ соста-
вить планъ работъ.
Принято единогласно.
2) Образовать комиссіи или поручить отдѣльнымъ лицамъ къ слѣдующему
засѣданію составить докладъ по вопросу о принудительномъ и добровольномъ
отчужденіи.
Принято большинствомъ 15 голосовъ10.
Ф.Ф. Пожога представитъ докладъ о добровольномъ отчужденіи.
Принято предложеніе г. Коссовича о томъ, чтобы поручить президіуму пригла-
сить докладчиковъ по отдѣльнымъ вопросамъ.
5. Текущія дѣла.
Единогласно избраны деп. Бучушканъ библіотекаремъ комиссіи, а деп. Гурбузъ
его помошникомъ.
Слѣдующее засѣданіе во вторникъ 5 іюня въ 4 1/2 ч.
Засѣданіе закончилосъ въ 9 ч. вечера.

470
Note

1 Vezi explicațiile referitoare la aceste categorii de pămînturi în notele la procesele-verbale de arhivă.

2 E vizată conducerea Comisiei Agrare, nu Prezidiul Parlamentului.
3 Acest vot arată că în Comisia Agrară erau puternice predispoziții antiboierești.
4 Aceasta nu era o propunere practică, deoarece ea nu rezolva nimic atîta vreme cît nu se știa care erau
disponibilitățile reale de terenuri expropriabile. Părerea aceasta, susținută și de expertul Stepanov,
arată că la început marile probleme care stăteau în fața Comisiei Agrare nu erau bine cunoscute nici
măcar experților.
5 A „da pămînt la toți” practic era imposibil.
6 Pămînturi care făceau parte din averea personală a împăratului și care erau gestionate din cancela-
ria imperială.
7 Pămînturile familiei imperiale.
8 Norme de drept asupra folosirii pămîntului care s-au afirmat în Europa în secolele XIII–XIV, în
baza cărora țăranii dețineau pămînt al marilor proprietari pe un termen îndelungat, plătind pentru
asta dijmă, de regulă, în bani, numită în practica acestor relații în Rusia чинш. În epoca modernă
aceste relații sînt de obicei desemnate cu termenii embatic sau emfiteoză. Vezi și procesul-verbal
respectiv din arhivă.
9 Această lozincă arată că la început deputații-țărani din Comisia Agrară pledau pentru o reformă
radicală, corespunzătoare, mai mult sau mai puțin, spiritului Declarației Sfatului Țării din
2 decembrie 1917, în ciuda faptului că unii experți (Kosovici, de ex.) nu împărtășeau o astfel de
convingere.
10 Nu este clar ce a fost adoptat – formarea comisiilor sau alcătuirea rapoartelor despre exproprierea
pămînturilor.

471
 ПРОТОКОЛЪ № 8
засѣданія Аграрной Комиссіи Сфатулъ Цэрій отъ 5 іюня с.г.
(Продолженіе)*1

Г. Коссовичъ: – Мы отлично понимаемъ грандіозность аграрной реформы. Но

преждевременно говорить сейчасъ о ея грандіозности, сейчасъ нужно принять
принципъ, что государство должно регламентировать перераспределеніе. Мно-
гіе стоятъ за добровольное отчужденіе. Конечно, въ иныхъ случаяхъ возможно
примѣнить и принципъ добровольнаго соглашенія, но, мнѣ представляется, что
бóльшая часть земли должна быть отчуждена принудительно.
Г. Кавалліоти: – При разрѣшеніи аграрнаго вопроса необходимо считаться со
всѣми обстоятельствами момента. Главное обстоятельство – это наша связь съ
Румыніей. Я считаю, что мы не сможемъ провести реформу въ противорѣчіи съ
Румыніей. Радикальная аграрная реформа въ Бессарабіи непосильна для Румын-
скаго правительства, – оно не поспѣетъ за нами. Насколько я знаю, въ Румыніи
объявлена свободная продажа земли подъ контролемъ правительства и это счита-
ется основой аграрной реформы въ Румыніи. Известно заявленіе премьера Мар-
гиломана о томъ, что онъ не сомнѣвается, что аграрная реформа въ Румыніи обой-
дется безъ принудительнаго отчужденія.
Намъ нужно съ этимъ считаться.
Всѣ сторонники свободной продажи не стоятъ исключительно за этотъ прин-
ципъ. Они говорятъ: тамъ гдѣ не удастся свободная продажа, государство должно
примѣнять принудительное отчужденіе. Огульное же недопущеніе доброжела-
тельнаго перехода нецѣлесообразно.
Вопросъ о переходѣ земли имѣетъ связъ съ соціальнымъ и индивидуальнымъ
принципами землепользованія. Проведеніе соціальнаго принципа въ чистомъ
видѣ, какъ правильно отмѣтилъ г-нъ Степановъ, невозможно.
Реформу нужно будетъ построить на принципѣ индивидуальнаго землепользо-
ванія, т.е. дать возможность каждому пріобрѣсти столько земли, сколько онъ смо-
жетъ обрабатывать. И этого легче всего достигнуть путемъ свободной продажи.
Свободная продажа еще и потому желательна, что землю пріобрѣтаетъ тотъ, кто
имѣетъ любовь къ ней.
Не отказывая государству въ правѣ принудительнаго отчужденія, я всё же
полагаю необходимымъ допущеніе свободной продажи, какъ болѣе естественнаго
способа перехода земли въ руки трудового населенія.
Деп. Луневъ: – Намъ извѣстны законы Временнаго Правительства и большеви-
ковъ, которые висятъ въ воздухѣ, не имѣя никакой реальной формы. Такихъ зако-
новъ намъ необходимо избѣгать. Одни стоятъ за добровольное соглашеніе, другіе
за принудительное отчужденіе. Я, право, не могу сказать, что сейчасъ лучше.
Путемъ добровольнаго соглашенія можно провести выгодно для крестьянъ
аграрную реформу; съ другой стороны, реформа, основанная на принципѣ прину-
дительнаго отчужденія, можетъ совершенно разорить крестьянъ1.
Добровольное соглашеніе о водопояхъ совершенно невыгодно для крестьянъ,
но и чиншевое право2 , въѣздъ крестьянъ въ лѣсъ совершенно невыгодно для
владѣльцевъ послѣднихъ.
Вотъ почему я не могу высказаться отпредѣленно за какой-нибудь изъ обсу-
ждаемыхъ принциповъ. Поэтому полагаю, что и добровольное соглашеніе и

* См. № 126 Сфатул Цэрій.

472
принудительное отчужденіе могутъ быть применены каждое тамъ, гдѣ могутъ дать
хорошіе результаты. Притомъ мало дать крестьянину землю, нужно его самаго
поднять, нужно организовать землеустройство3.
Перерывъ въ 7 ч. 15 м. веч.

Засѣданіе возобнавляется въ 7 ч. 30 м. веч.

Г. Шереръ: – Никто не станетъ отрицать право государства отчуждать землю.
Но прежде чѣмъ принять принципъ отчужденія, нужно посмотрѣть не является
ли необходимымъ допустить свободную продажу.
Въ настоящее время въ рукахъ крестьянъ находится до 300–400 мил. руб.4
Сейчасъ эти деньги еще имѣютъ опредѣленную цѣнность, но наступитъ
моментъ, когда цѣнность русскаго рубля сведется къ нулю. Можетъ повториться
исторія съ французскими ассигнаціями, которыя послѣ революціи потеряли вся-
кую цѣнность.
Нужно возможно скорѣй превратить имѣющіеся у крестьянъ деньги въ реаль-
ныя цѣнности. Въ этихъ цѣляхъ нужно прежде всего дать крестьянину возмож-
ность купить землю. Извлеченныя этимъ путемъ деньги пойдутъ на доставку зем-
ледельческихъ орудій, мануфактуры и другихъ фабрикатовъ. На эти же средства
будутъ построены фабрики и заводы. Это уничтожитъ нынѣшнюю дороговизну
жизни5.
Таковы положительные результаты допущенія свободной продажи земли.
Въ цѣляхъ равномѣрнаго распредѣленія земли между крестьянами, государство
должно регламентировать продажу и не допускать скопленія большихъ земель
въ однѣ руки. Только тамъ, гдѣ свободная продажа не достигнетъ желательныхъ
результатовъ, нужно будетъ примѣнить принудительное отчужденіе.
Деп. Биволъ: – Не понимаю, почему г.г. собственники боятся отчужденія. Вѣдь
оно не будетъ производится по-большевистки; отчужденіе будетъ производить
государство и притомъ въ общегосударственныхъ цѣляхъ. Развѣ будетъ неспра-
ведливо, если у собственниковъ будетъ отчуждено то, что они не могутъ обраба-
тывать собственными средствами? Но вѣдь несправедливо и то, что сотни тысячъ
крестьянъ, не имѣютъ и пяди земли. Если допустить добровольную продажу, то
именно эти безземельные и не смогутъ купить землю, такъ какъ деньги имѣютъ
крестьяне-собственники6. Только принудительное отчужденіе дастъ возможность
безземельнымъ крестьянамъ пріобрѣсти клочекъ земли.
Деп. Ратко: – До сихъ поръ я не выступалъ ни на одномъ изъ засѣданій Комис-
сіи потому, что не могъ уяснить себѣ основныхъ принциповъ будущей аграрной
реформы и не зналъ какое направленіе имеетъ работа. Сейчасъ я приветствую ту
перемѣну въ взглядахъ, которая здѣсь произошла. Крайнія соціальныя теченія
отвергнуты и представители ихъ сознаютъ, что онѣ хороши, но сейчасъ неосу-
ществимы. На прошлыхъ засѣданіяхъ не хотѣли7 и слышать о добровольном
отчужденіи. Сейчасъ же стали на правильный путь необходимости обсуждать
оба принципа – и добровольнаго соглашенія, и принудительнаго отчужденія.
Я человѣкъ порядка и стою за необходимость помочь крестьянамъ, но нужно
сдѣлать это планомерно. Намъ говорятъ, что путемъ добровольнаго соглашенія
помочь крестьянамъ нельзя, но я знаю массу случаевъ, когда добровольное согла-
шеніе давало положительные результаты и понимаю, что всецѣло отвергать этотъ
принципъ нельзя. На вопросъ отчужденія смотрятъ слишкомъ просто. На дѣле
это гораздо сложнѣе. Отчужденіе подъ желѣзную дорогу производилось только
тогда, когда не удавалось постигнуть добровольнаго соглашенія. Для этого назна-
чались особые комиссіи съ представителями общественныхъ организацій.

473
 Особенно сложна финансовая сторона аграрнаго вопроса. Чтобы показать это,
я дамъ вамъ нѣсколько цифръ вполнѣ безпристрастныхъ. По подсчету русскаго
Временнаго правительства, для выкупа всѣхъ частновладѣльческихъ земель пона-
добилось бы 6 милліардовъ руб., изъ которыхъ 2 1/2 милліарда шло на уплату бан-
ковскихъ долговъ, 1 1/2 мил-да на уплату по закладнымъ, а остальные 2 милліарда
пришлось бы выплатить собственникамъ. Но никто въ Россіи не думалъ выплачи-
вать эти деньги изъ казеннаго сундука, несмотря на то что финансовое положеніе
страны было прочно. Предполагалось устроить заемъ, выпустить облигаціи. Мы
же должны считаться съ тѣмъ, что наша страна денегъ не имѣетъ. Нужно сперва
найти средства и тогда рѣшать вопросъ объ отчужденіи. Нельзя открывать лавку,
не имѣя денегъ. Нельзя рѣшать вопросъ ради самого вопроса.
Съ другой стороны, если мы допустимъ лишь свободную продажу, земля очу-
тится въ рукахъ кулаковъ. Во избѣжаніе этого необходимо установить норму для
продажи земли. Подобное явленіе наблюдается на Украине, гдѣ отменен законъ
Чернова8 о запрещеніи земельныхъ сдѣлокъ – тамъ было разрѣшено продавать не
болѣе 25 десятинъ.
Противъ принудительнаго отчужденія не возражаю, но полагаю необходи-
мымъ разрѣшить и свободную продажу подъ контролемъ правительства.
А.В. Синадино: – Съ разрѣшеніемъ аграрнаго вопроса тѣсно связанъ вопросъ
объ автономіи Бессарабіи. Автономія возможна только тогда, когда страна будетъ
сильна экономически. Необходимо избѣжать аграрной реформы, которая могла
бы уменьшить производительность страны.
Аграрный вопросъ имѣетъ два начала – экономическое и соціальное. Сейчасъ
не время проводить аграрную реформу, которая принесла бы въ жертву первое
начало второму. Нельзя жить мечтаніями соціальныхъ реформъ въ Бессарабіи въ
то время, когда въ остальной Румыніи вводится принудительный трудъ.
Зло лежитъ не въ свободной продажѣ земли, а въ спекуляціи, именно въ томъ,
что спекулянтъ не вкладываетъ въ землю труда, капитала и знаній. Не устранять
свободную продажу нужно, а лишь возможность спекуляціи на землю.
Въ то время, когда реальныя цѣнности остаются неизмѣнными, наблюдается
постоянное паденіе эквивалентовъ, находящихся въ странѣ.
Не безразлично поэтому, въ чьихъ рукахъ находятся деньги; необходимо
ихъ извлечь изъ неопытныхъ рукъ и превратить, пока не поздно, въ реальную
цѣнность. Черезъ годъ они ничего не будутъ стоить. Исходя изъ этого, мы должны
согласиться, что свободная продажа земли является естественнымъ выходомъ изъ
создавшагося положенія. Я не говорю, что это единственный выходъ, я допускаю и
принудительное отчужденіе, но лишь тогда, когда этого требуютъ интересы госу-
дарства, или широкіе общественные интересы.
Но прежде всего, по моему, необходимо объявить свободную продажу земли и
регламентировать вопросъ о правильности покупки и нормѣ покупки.

Рѣчь г. Филиппеско, представителя

центр[ального] Мин. земледѣлія
Г.Г. члены Комиссіи! Изъ рѣчей г.г. Синадино, Шеррера и Ратко я понялъ,
что, по ихъ мнѣнію, было бы практичнѣе провести будущую аграрную реформу
путемъ свободной продажи земли, а не принудительнаго отчужденія. Какъ аргу-
ментъ г.г. ораторы приводятъ измѣненіе курса рубля, что, якобы, если находя-
щіяся въ Бессарабіи деньги не превратить въ реальную цѣнность, то со временемъ
они окончательно потеряютъ свою цѣнность. Этотъ аргументъ является совер-
шенно необоснованнымъ, такъ какъ осуществленіе аграрной реформы не имѣетъ

474
непосредственной связи съ монетнымъ вопросомъ. Притомъ я долженъ отмѣтить,
что курсъ рубля болѣе твердъ, чѣмъ полагаютъ г.г. ораторы; здѣсъ у насъ курсъ рубля
держится на двухъ леяхъ, несмотря на то, что оффиціальный курсъ 1 л. 60 бань.
Изъ рѣчей предыдущихъ ораторовъ я понялъ, что будто бы румынское прави-
тельство можетъ воспротивиться проведенію радикальной аграрной реформы въ
Бессарабіи, а также, что въ Румыніи подъ именемъ обязательнаго труда вводится
крѣпостное право, чуть ли не рабство.
Полагаю, что никто не имѣетъ полномочія говорить оффиціально объ отно-
шеніи румынскаго правительства къ аграрному вопросу Бессарабіи. Какъ оффи-
ціальный представитель центральнаго правительства, считаю своимъ дол-
гомъ заявить оффиціально − и я бы желалъ, чтобы это было зафиксировано въ
протоколѣ – что аграрный вопросъ Бессарабіи является вполнѣ обособленнымъ
отъ аграрнаго вопроса остальной Румыніи9.
Румынское правительство не намѣрено восстановить въ Бессарабіи то поло-
женіе, которое было здѣсь до войны и до революціи. Этимъ я хочу рассеять вся-
кую тѣнь подозрѣнія въ томъ, что румынское правительство можетъ воспрепят-
ствовать осуществленію аграрной реформы согласно волѣ и желаніямъ населения
Бессарабіи. (Аплодисменты)
Далѣе хочу отмѣтить, что всё сказанное здѣсь относительно рабства и
крѣпостного права въ Румыніи является полнѣйшей неправдой. Полагаю, что
въ парламентскомъ органѣ не должно быть мѣста заявленіямъ, совершенно иска-
жающимъ истинный смыслъ вещей. Созданіемъ закона объ обязательномъ трудѣ
не вводится крѣпостное право, а лишь регламентируется сельскохозяйственный
трудъ. Въ послѣднее время въ Румыніи оставались необработанными площади
въ тысячи гектаровъ пахотной земли. Цѣль закона – заставить населеніе обра-
ботать эти участки въ будущемъ. Лучшимъ доказательствомъ того, что законъ не
преслѣдуетъ закрѣпощенія крестьянства, а имѣетъ въ виду улучшеніе его матеріаль-
наго состоянія, является пунктъ закона, предусматривающій, что урожай тѣхъ
участковъ, владѣльцы которыхъ не смогутъ ихъ обрабатывать собственными сред-
ствами, переходитъ къ крестьянамъ, обрабатывавшимъ ихъ.
То, что я сказалъ до сихъ поръ, было лишь вступленіемъ; перехожу теперь къ
вопросу объ отчужденіи.
Не существуетъ «добровольнаго» отчужденія, какъ случайно или по ошибкѣ
поставлено въ программѣ сегодняшнего засѣданія; существуетъ только принуди-
тельное отчужденіе10. (Аплодисменты)
Отчужденіе является юридическимъ актомъ, при которомъ права собственни-
ковъ защищаетъ государство; послѣднее является тѣмъ третьимъ лицомъ, кото-
рое производитъ отчужденіе у земельныхъ собственниковъ, съ одной стороны, и
надѣленіе малоземельныхъ и безземельныхъ крестьянъ – съ другой.
Собственники говорятъ, что имъ должны разрѣшить свободную продажу
земли – но развѣ когда-нибудь государство препятствовало этому?
А.В. Синадино: – Есть законъ Временнаго Правительства, запрещающій
земельные сдѣлки11.
Г-нъ Филиппеско: – Если даже и былъ такой законъ, то сейчасъ онъ уже отпалъ;
я лично видѣлъ въ Дир[екториате] земледѣлія акты земельныхъ сдѣлокъ.
Г.г. члены Комиссіи! Вы приняли въ свою среду 5 представителей земельныхъ
собственниковъ, являющихся выразителями идеологіи класса зем. собствен-
никовъ Бессарабіи. Даже въ томъ случаѣ, если бы всѣ эти представители, кромѣ
одного, дали бы вамъ несомнѣнныя гарантіи въ томъ, что всѣ собственники усту-
пятъ добровольно часть земли, которая отъ нихъ потребуется, всё же нужно было

475
бы произвести принудительное отчужденіе. Это единственное средство для пре-
дупрежденія зла. Правда, нужно произвести отчужденіе разумное, систематизи-
рованное.
Говорятъ, что у крестьянъ много денегъ и что для того, чтобы эти деньги не поте-
ряли своей цѣнности, нужно было бы разрѣшить покупать на эти деньги землю.
Но развѣ при надѣленіи помѣшаетъ кто-нибудь крестьянину, имѣющему деньги,
уплатить сразу всю стоимость надѣла, для того чтобы потомъ не выплачивать про-
центовъ? Такимъ образомъ, само собою отпадаетъ утвержденіе въ томъ, что лишь
путемъ свободной продажи можно использовать имѣющіяся у крестьянъ деньги.
Но каковы будутъ послѣдствія аграрной реформы, построенной на принципѣ
добровольнаго соглашенія, въ томъ случаѣ, если окажется, что у крестьянъ денегъ
не такъ много, какъ предполагаютъ? Большинство крестьянъ пріобрело бы не
больше 1-2 десятинъ, что является недостаточнымъ для крестьянскаго хозяйства.
Такимъ образомъ, мы бы создали крестьянина, связанного съ маленькимъ
участкомъ, на которомъ онъ не могъ бы приложить весь свой трудъ и энергію. Если
мы хотимъ создать свободнаго и сильнаго крестьянина, то должны отбросить изъ
аграрной реформы добровольное соглашеніе, какъ не имѣющее въ данномъ случаѣ
никакого смысла. Добровольное соглашеніе принесетъ лишь ущербъ экономиче-
скому благосостоянію Бессарабіи въ будущемъ. (Аплодисменты)
Какъ на обстоятельство, препятствующее проведенію принудительнаго отчу-
жденія, указываютъ на то, что и Румынія и Бессарабія перенесли всѣ тяжести
войны, вслѣдствіе чего казна страны истощена. Это правда. Но вѣдь не только
Румынія и Бессарабія пережили войну, не только ихъ финансы истощены, въ
такомъ же точно состояніи находятся и финансы всѣхъ остальныхъ европейскихъ
государствъ. И отсюда развѣ слѣдуетъ, что если государство не имѣетъ денегъ, то
оно должно закрывать двери и пріостанавливать свои функціи? Вовсе нѣтъ. На
дѣлѣ происходитъ иначе. Государство, подобно человѣку, котораго лишенія пріу-
чили выходить изъ затрудненій, умѣетъ выходить изъ этого затруднительнаго
положенія. Въ данномъ случаѣ, несмотря на истощеніе финансовъ, государство
сумѣетъ уплатить помѣщикамъ за отчужденныя у нихъ земли гораздо лучше и
легче, чѣмъ они полагаютъ.
Лично я полагаю, что собственникамъ гораздо удобнѣе получать деньги отъ госу-
дарства черезъ банки, чѣмъ непосредственно отъ крестьянъ. Кто пожелаетъ, сможетъ
сразу получить всю плату за землю въ видѣ процентныхъ бумагъ12, а кто нѣтъ, смо-
жетъ получить ренту. Для осуществленія аграрной реформы государство не имѣетъ
надобности въ золотѣ; золото – сама земля и подъ обезпеченіе землей можно дѣлать
какіе угодно долги: облигаціи, обезпеченные землей надежнѣе всякихъ другихъ.
Слѣдовательно, заявленія о томъ, что по причинѣ истощенія финансовъ нельзя осу-
ществить аграрную реформу, являются ни на чемъ не обоснованными.
Засѣданіе переносится на 7 iюня.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 16 și 17 iunie 1918

Note

1 Evident, în partea a doua a propoziției, este greșeală; nu poate fi vorba de principiul înstrăinării
forțate, ci al înstrăinării benevole, care presupunea cumpărarea pămîntului de către țărani, ceea ce, în-
tr-adevăr, i-ar fi ruinat (pe cei care ar fi avut bani să cumpere pămînt).

476
2 Vezi procesul-verbal precedent, nota 8. Se pare că sintagma чиншевое право nu prea e legată cu
textul, ceva pare să fie pierdut.
3 Fiind imposibil, în acele condiții, lucrul acesta nu s-a mai făcut.
4 Afirmație discutabilă. Vezi mai detaliat despre acest subiect procesele-verbale din arhivă. Evident
că, din dorința de a evita exproprierea, marii proprietari aveau tot interesul să susțină că țăranii
dispuneau de mulți bani și că, prin urmare, aceștia puteau să cumpere de la moșieri pămîntul de
care aveau nevoie.
5 Supoziții infirmate categoric de realitățile basarabene din acea vreme.
6 Vedem că deputații-țărani infirmau declarațiile moșierilor că țăranii ar fi avut mulți bani.
7 Referire, se vede, la deputații-țărani.
8 V.M. Cernov (1873–1952), om politic rus, socialist revoluționar, ministru al agriculturii în Guver-
nul Provizoriu.
9 Bineînțeles că nu putea fi așa, dimpotrivă, era chiar necesar să fie o viziune comună, de ansamblu
asupra modalităților de realizare a reformei în România și în Basarabia, ceea ce guvernul român și-a
asumat, drept care i-a trimis în Basarabia pe Murgoci și Filipescu, iar mai tîrziu și pe alții.
10 Sigur că vorbitorul nu avea dreptate. Chiar în acel moment aveau loc înstrăinări benevole pe calea
cumpărării și vînzării pămîntului marior proprietăți, situație adeseori semnalată în ședințele
Comisiei Agrare. De altfel, Filipescu însuși avea să menționeze astfel de situații chiar în această
cuvîntare a sa.
11 Această replică a lui Sinadino dă pe față adevărata atitudine a marilor proprietari basarabeni față
de problema agrară. Formal, ei erau de acord cu exproprierea benevolă, adică cu vînzarea–cumpă-
rarea pămîntului, dar în realitate nu o acceptau, făcînd trimitere la interdicția pusă de Guvernul
Provizoriu al Rusiei pe aceste tranzacții. Altfel spus, în viziunea lor, exproprierea nu era acceptabilă
sub nicio formă.
12 Întrucît se plătea cu hîrtii de valoare, marii proprietari nu puteau primi imediat banii pentru
pămîntul expropriat; obligațiunile urmau să fie stinse treptat, pe parcursul unei perioade îndelun-
gate, așa cum avea să stabilească legea agrară.

477
 ЗАСѢДАНИЕ
Аграрной Комиссiи Сфатулъ Цэрiй от 7 іюня 1918 г.

Продолжаются пренія по вопросу о добровольномъ соглашеніи и принудите-

льномъ отчужденіи.

П.В. Синадино проситъ предсѣдателя разрѣшить ему сдѣлать представителю

румынскаго правительства г-ну Филиппеско нѣсколько вопросовъ по поводу
оффиціальныхъ заявленій, сдѣланныхъ послѣднимъ въ засѣданіи 5 іюня.
Г. Филиппеско проситъ прочесть изъ протокола то, что онъ сказалъ на прошломъ
засѣданіи и заявляетъ, что больше ничего не можетъ добавить къ своимъ словамъ1.
Предсѣдатель дѣлаетъ заявленіе о рѣшеніи президіума сложить свои полно-
мочія и необходимости переизбрать президіумъ въ виду пополненія Аграрной
Комиссіи представителями земельныхъ собственниковъ, рабочихъ, директоріата
и министерства земледѣлія.
Перевыборы откладываются на 9 іюня2 .

Рѣчь профессора Мургоча

Г.г. члены Комиссіи, я позволю себѣ вначалѣ затруднить ваше вниманіе крат-
кимъ персональнымъ заявленіемъ о самомъ себѣ.
Я не занимаюсь ни партійной, ни общегосударственной политикой; я лишь
націоналистъ, люблю свою страну и такимъ останусь и здѣсь.
У меня есть опредѣленныя убѣжденія, которыя я не мѣняю. Эти убѣжденія
многимъ здѣсь извѣстны.
Когда я пріѣхалъ въ Бессарабію, то представилъ, по предложенію земства, два
доклада по земельному вопросу – одинъ чисто научный, другой же является изло-
женіемъ проекта аграрной реформы въ Румыніи.
Въ послѣднемъ и отразились мои взгляды на аграрный вопросъ.
За время моего пребыванія въ Бессарабіи я сдѣлалъ нѣкоторую эволюцію въ
сторону демократизма, но не вдался въ крайность и, въ общемъ, остался такимъ же
умѣреннымъ демократомъ, какимъ былъ и раньше.
Не то однако наблюдалъ я у окружающихъ меня людей. На моихъ глазахъ
многіе соціалисты – проповѣдники идеальныхъ программъ превратились въ реа-
листовъ, людей разсудка3. Классъ крупныхъ земельныхъ собственниковъ эволю-
ціонировалъ «по зигзагу». Не такъ давно, въ мартѣ этого года, они заявили въ
Яссахъ, что всецѣло будутъ за присоединеніе, если только и въ Бессарабіи будетъ
проведена румынская аграрная реформа4.
Кажется страннымъ, что люди, принимавшіе въ мартѣ программу, основанную
на принципѣ принудительнаго отчужденія, сейчасъ отказываются признавать
этотъ принципъ5. Но повторяю – только умѣренные демократы остались такими,
какими были и раньше, остальные всѣ измѣнились вправо. Но странно поэтому,
что меня, слывшаго раньше реакціонеромъ, называютъ сейчасъ большевикомъ.
(Смѣхъ)
Въ общемъ взглядъ на аграрный вопросъ въ Бессарабіи сильно измѣнился.
Главная причина этого – то тяжелое положеніе, въ которомъ мы очутились послѣ
заключенія мира6. По моему мнѣнію это не можетъ имѣть вліянія на наши работы
по разрѣшенію аграрнаго вопроса; такъ какъ есть основанія предполагать, что
положеніе измѣнится къ лучшему.

478
 Есть еще одно обстоятельство которое заставляетъ опасаться, что аграрную
реформу въ Бессарабіи нельзя будеть провести – это пребываніе у власти консер-
ваторовъ и, въ частности, Маргиломана. Это обстоятельство вовсе не должно сму-
щать, такъ какъ консерваторы никогда не проявили себя реакціонерами; наобо-
ротъ, аграрныя реформы 1854, ’89 и ’947 годовъ проведены консерваторами.
Консервативной партіей проведены и всѣ вообще крупныя реформы въ
Румыніи. Увѣренность въ осуществленіе аграрной реформы въ Бессарабіи все-
ляетъ еще и то обстоятельство, что нынѣшній министръ земледѣлія въ кабинетѣ
Маргиломана, Гарофлидъ, имѣетъ свою аграрную программу, въ самомъ началѣ
которой поставленъ принципъ принудительнаго отчужденія. Напрасны поэтому
ожиданія тѣхъ, которые думаютъ, что фактъ пребыванія у власти консерваторовъ
можетъ повліять на проведеніе аграрной реформы въ Бессарабіи. Не нужно при
этомъ забывать, что актъ 27 марта обязываетъ правительство сдержать свое слово8.
Я слышалъ заявленіе г. Кваліотти о томъ, что будто бы Маргиломанъ зая-
вилъ, что аграрная реформа будетъ проведена безъ принудительнаго отчужденія.
Нужно помнить, что слова эти были сказаны въ частномъ собраніи и не придавать
имъ значенія оффиціальнаго заявленія.
Измѣненіе взгляда на аграрный вопросъ въ Бессарабіи обуславливается еще
той массой всякаго рода провокацій и нелѣпыхъ слуховъ, которые здѣсь такъ
распространены: то Аграрная Комиссія будетъ разогнана, то нѣмцы пріѣдутъ,
то украинцы и т.д. Подчасъ можетъ повліять и плохо освященная истина, напр.,
не дальше какъ на прошломъ засѣданіи, обязательный трудъ въ Румыніи былъ
превращенъ въ крѣпостной трудъ, чуть ли не рабство, и нѣкоторые, основываясь
на этомъ, стали доказывать невозможность проведенія радикальной аграрной
реформы въ Бессарабіи.
Чтобы ни случилось, рано или поздно аграрная реформа въ Румыніи будетъ
проведена, ибо проведеніе ея не зависитъ ни отъ желанія короля или министровъ,
ни отъ желанія крестьянъ, – проведеніе аграрной реформы диктуется высшими
интересами страны и націи. Время сдѣлаетъ свое дѣло. Сейчасъ у власти консер-
ваторы; но уйдутъ они и прійдутъ правительства либеральныя, можетъ быть даже
большевистскія9 и реформа будетъ проведена.
Нашъ народъ пережилъ много революцій въ 1821, ’48, ’88, ’93, ’94 и 1907 г.г.10
Основная причина большинства изъ нихъ аграрный вопросъ.
Пока не будетъ устранена причина, повтореніе революціи не избѣжать, значитъ
необходимо кореннымъ образомъ рѣшить аграрный вопросъ.
Г.г. члены Комиссіи! Вы представляете собою счастливое исключеніе, вы един-
ственный органъ, которому даютъ право и возможность разрѣшить аграрный
вопросъ. Приложите всѣ силы для того, чтобы разрѣшить его такъ, какъ требуютъ
этого интересы Бессарабіи. Безъ аграрной реформы ничего не значитъ ваша авто-
номія. Ибо что такое автономія тамъ, гдѣ не устранена причина революціи11, гдѣ
крестьяне не имѣютъ даже мѣста для могилы? Не нужно употреблять слова авто-
номія лишь тамъ, гдѣ оно вноситъ раздоръ.
Перехожу теперь къ вопросу объ отчужденіи. Мы должны провести такую
аграрную реформу, которая удовлетворяла бы крестьянъ и помѣщиковъ и устра-
нила бы причину недоразумѣній между этими классами. Нужно признать, что
единственнымъ средствомъ къ проведенію такой реформы является принуди-
тельное отчужденіе. У насъ были попытки къ надѣленію крестьянъ землей путемъ
свободной продажи, но существенныхъ результатовъ не дали. При посредствѣ
«Сельской кассы» (Casa Rurală) въ теченіе 10 лѣтъ въ руки крестьянъ перешло
80 000 гектаровъ земли; для надѣленія всѣхъ безземельныхъ и малоземельныхъ

479
крестьянъ при посредствѣ этого учрежденія понадобилось бы ровно 200 лѣтъ!
Неужели желательна такая реформа? Законъ о коммунальныхъ выгонахъ также
не далъ никакихъ результатовъ: даже депутаты и сенаторы, вотировавшие этотъ
законъ не уступили крестьянамъ земли, необходимой для выгоновъ. Если
прибѣгнуть къ подобнымъ палліативамъ и въ Бессарабіи, то положеніе крестьян-
ства не измѣнится къ лучшему; землю, можетъ быть, пріобрѣтутъ самые зажиточ-
ные крестьяне; 50 тысячъ безземельныхъ крестьянскихъ семействъ останутся въ
прежнемъ положеніи. Ясно, что единственной мѣрой для ихъ надѣленія землей
является принудительное отчужденіе. Удивляюсь, что не хотятъ сознавать этого
въ Бессарабіи, пережившей революцію, тогда какъ въ Румыніи, гдѣ 95% парла-
мента состоитъ изъ собственниковъ, принципъ принудительнаго отчужденѣя
больше не вызываетъ споровъ12 .
Интересно отношеніе къ отчужденію въ другихъ странахъ. Тамъ никто не
смотритъ на это какъ на нарушеніе права собственности, а лишь какъ на простой
переходъ собственности къ государству, въ большемъ случаѣ, какъ на необходи-
мую жертву. Необходимо и намъ проникнуться подобнымъ отношеніемъ, тѣмъ
болѣе, что жертва не такъ ужъ велика: взамѣнъ собственности владѣлецъ полу-
чаетъ ея стоимость. Я всегда возставалъ противъ самовольныхъ захватовъ земли
безъ платы, но привѣтствую принудительное отчужденіе земли за справедливое
вознагражденіе.
До послѣдняго времени румынская конституція предусматривала лишь три
случая отчужденія: а) въ цѣляхъ общественнаго здравія; б) защиты страны и
в) проведенія путей сообщенія. Послѣднее измѣненіе конституціи внесло прин-
ципъ отчужденія въ общенаціональныхъ интересахъ и къ категоріи земель, под-
лежащихъ отчужденію по этому принципу, были отнесены и земли, необходимыя
для надѣленія крестьянъ.
Вамъ также необходимо твердо установить незыблемый принципъ права госу-
дарства на отчужденіе въ общенаціональныхъ или общегосударственныхъ инте-
ресахъ, ибо то, что вы рѣшите, будетъ внесено въ конституцію.
Заканчивая свою рѣчь, я обращаюсь къ вамъ, г.г. представители земельныхъ
собственниковъ. Я знаю, какъ вы искренно цѣните и любите землю, «дорогую
землю», какъ выразился одинъ изъ васъ. Но, господа, нужно любить также и свою
страну и свой народъ, ибо въ немъ вся сила страны. Послѣ присоединенія Бесса-
рабіи къ Румыніи я ожидалъ увидѣть съ вашей стороны красивый жестъ любви
къ крестьянину, готовность идти на уступки, но, къ сожалѣнію, мое ожиданіе не
исполнилось. Я всё же не теряю надежды, что вы поймете необходимость жертвъ
и пожелаете устранить причину вѣковой розни между вами и крестьянствомъ13.

Деп. Минчуна: – Я ни на одну минуту не сомнѣвался въ томъ, что представи-

тели земельныхъ собственниковъ будутъ защищать интересы своего класса. Это
вполнѣ естественно и понятно. Но меня поразило то обстоятельство, что ихъ
поддерживаетъ представитель соц.-рев. г-нъ Могилянскій, допускающій возмож-
ность проведенія аграрной реформы путемъ добровольной продажи земли.
Характерно, однако, что ни представители земельныхъ собственниковъ, ни
представители соц.-революціонеровъ не дали вѣскихъ доказательствъ въ пользу
принципа добровольнаго соглашенія. Характеренъ также и методъ, примѣняемый
г.г. помѣщиками для защиты своихъ интересовъ.
Въ то время какъ одинъ предлагаетъ обсуждать вопросъ спокойно и всесто-
ронне и не увлекаться одностороннимъ разрѣшеніемъ его, другіе говорятъ, что
нечего и думать о радикальномъ разрѣшеніи вопроса въ то время, какъ въ Румыніи

480
вводится принудительный трудъ; г.г. помѣщики всё время стоятъ за свободную
продажу земли, но, когда г-нъ Филиппеско, незнакомый съ мѣстными аграрными
законами, сказалъ имъ, что свободную продажу никто не запрещаетъ, всѣ въ
одинъ голосъ стали указывать ему, что свободная продажа въ Бессарабіи запре-
щена. Въ этомъ случаѣ я не вижу съ ихъ стороны желанія разъяснить г-ну Филип-
песко истинное положеніе вещей, а скорѣе желаніе сбить его съ толку.
Говоря о необходимости допущенія свободной продажи земли, представители
зем. собственниковъ ссылаются на пониженіе курса рубля. Но развѣ передъ рефор-
мой 61 года, послѣ крымскаго пораженія, курсъ рубля былъ выше чѣмъ сейчасъ?
Почему же тогда правительство не прибѣгло къ свободной продажѣ, а къ при-
нудительному отчужденію? Ясно, что курсъ рубля не имѣетъ для разрѣшенія
аграрнаго вопроса того вліянія, которое приписываютъ ему зем. собственники.
Говорятъ, что у крестьянъ много рублей. Но вѣдь съ введеніемъ лей рубли въ
значительной мѣрѣ изъяты изъ употребленія. Есть ли вообще у крестьянъ деньги?
Я думаю, что нѣтъ, т.к. не нужно забывать, что, если крестьянинъ и получалъ по
5-6 рублей въ сутки за работу, то сейчасъ ему приходится платить 20-30 руб. за
аршинъ ситца, 2-3 рубля за фунтъ хлѣба и т.д., а на каждой десятинѣ земли лежитъ
60-70 рублей налоговъ. Итакъ, всѣ доводы за возможность надѣленія крестьянъ
путемъ свободнаго перераспредѣленія не выдерживаетъ никакой критики.
Говорить о возможности совмѣщенія принциповъ добровольнаго соглашенія
и принудительнаго отчужденія тоже не приходится. Примѣнять принудительное
отчужденіе тамъ, гдѣ не хотятъ вступать въ добровольное соглашеніе всё равно,
что сказать: «Повѣсься самъ, а не то я тебя повѣшу».
Деп. Ставріевъ: – Здѣсь всё время говорятъ о добровольномъ соглашеніи. Мы
знаемъ изъ прошлаго, что по добровольному соглашенію крестьяне платятъ такъ
дорого за землю, что они не знали – хозяева ли они этой земли или ея рабы. Сей-
часъ предлагаютъ намъ сдѣлать то же самое и указываютъ намъ на Украину, гдѣ
земля продается по 2 000 руб. десятина и нотаріусы будто бы завалены купчими
крѣпостными. Могу поручиться, что у насъ этого не будетъ, т.к. нашъ крестьянинъ
такихъ большихъ денегъ не имѣетъ.
Нашъ крестьянинъ продаетъ пудъ зерна по три рубля, а за аршинъ матеріи пла-
титъ 50 руб. Даже если бы у крестьянъ и были свободныя деньги, то и въ этомъ
случаѣ свободная продажа ни къ чему не приведетъ, потому что помѣщики могутъ
заложить огромныя цѣны. Поэтому я полагаю, что самый вѣрный способъ, это
принудительное отчужденіе.
Деп. Мындреско: – Одинъ изъ ораторовъ сказалъ здѣсь, что связь съ Румыніей
можетъ помѣшать разрѣшить аграрный вопросъ. Я считаю это заявленіе ни на
чемъ необоснованнымъ и твердо вѣрю, что правительство сдержитъ обѣщаніе,
данной 27 марта. Говорятъ, что у крестьянъ много денегъ. Я полагаю, что этихъ
денегъ не хватитъ на покупку земли, притомъ они нужны будутъ крестьянамъ для
покупки скота и инвентаря.
Добровольное соглашеніе при малой культурности нашихъ крестьянъ можетъ
повести къ широкой спекуляціи. Во избѣжаніе этого необходимо установить
принципъ принудительнаго отчужденія.
Деп. Буздуганъ: – Для насъ вопросъ о принудительномъ отчужденіи давно
нами рѣшенъ. Я удивляюсь только, что г.г. помѣщики, признававшіе зимой прин-
ципъ отчужденія, сейчасъ считаютъ его неосуществимымъ. Деп. Синадино, при-
сутствовавшій при выработкѣ земельной инструкціи14, ничего не возражалъ про-
тивъ пункта о принудительномъ отчужденіи, но требовалъ установленія платы за
неотчуждаемую землю.

481
 Возражая противъ принципа принудительнаго отчужденія, ссылаются на то,
что и соціалисты измѣнили своимъ убѣжденіямъ. Но это вовсе не значитъ, что
соціалисты признаютъ, что земля должна перейти къ трудовому народу путемъ
добровольнаго соглашенія.
Помѣщики возражаютъ противъ экспропріаціи.
Но неужели они думаютъ, что крестьяне, почувствовавшіе въ своихъ рукахъ
землю такъ легко откажутся отъ нея. Ошибочно было бы думать, что можно унич-
тожить то, что сдѣлала революція15. Въ нашихъ умахъ и сердцахъ вопросъ объ
отчужденіи давно рѣшенъ и ничто не можетъ его измѣнить. Всѣ дальнѣйшіе раз-
говоры будутъ излишней полемикой. Поэтому необходимо сегодня же поставить
на голосованіе принципъ принудительнаго отчужденія.
Предсѣдатель проситъ не вносить предложеніе о прекращеніи преній и пред-
лагаетъ лишь ограничить время ораторовъ.
Принимается предложеніе ограничить время ораторовъ 10 минутами.
Деп. Тудосъ: – Мы, крестьяне, давно уже высказали свое мнѣніе, – мы стоимъ
за принудительое отчужденіе, нечего затягивать рѣшеніе этого вопроса. Дольше
будемъ останавливаться на вопросѣ о платѣ. Тогда мы сравнимъ жертвы бывшихъ
на фронтѣ и помѣщиковъ, и высчитаемъ стоимость земли.
Деп. Луневъ: – Не сомнѣваюсь въ искренности заявленіи представителя цен-
тральнаго правительства, но предупреждаю, что жизнь идетъ своимъ путемъ неза-
висимо отъ правительства.
Развѣ русское Временное Правительство не искренне было въ своемъ желаніи
провести аграрную реформу и тѣмъ не менѣе ему не удалось ее осуществить. Не
нужно самообольщаться, что всё, что мы постановимъ, можно будетъ осуществить.
Тѣ, которые пострадали за народъ предупреждаютъ васъ – будьте осторожны.
Нужно считаться съ дѣйствительностью, а дѣйствительность противъ насъ. Не
нужно дѣлать большихъ шаговъ, нужно перешагнуть одну ступень, закрѣпить
свои позиціи и затѣмъ готовиться къ дальнѣйшему движенію. Насильственное
отсужденіе вообще хорошо, но оно не всемъ даетъ желаемые результаты. Я стою
за принципъ принудительного отчужденія, но не возражаю и противъ добро-
вольнаго соглашенія. Нужно всё взвѣсить за и противъ, обдумать и тогда только
рѣшить.
Румынія небольшое государство. Чтобы не пасовать на міровом рынкѣ ей
нужно создать культурныя хозяйства, а такими хозяйствами пока являются только
крупныя. Нужна большая работа коопераціи и агрономіи для того, чтобы понять
мелкія хозяйтсва до уровня производительности крупныхъ.
Деп. Криворуковъ: – Изъ преній выяснилъ себѣ, что ни одна партія не под-
ходила къ вопросу такъ какъ она его рѣшила первоначально. Очевидно жизнь
разбиваѣтъ то что создается въ кабинетахъ.
Крестьяне первые отступили от платформы соц. рев.16 Я не стою за принципъ
добровольнаго соглашенія, т.к. крестьяне не смогли выплатить банковскіе долги,
тѣмъ болѣе не смогутъ купить землю. Но не высказываюсь опредѣленно и за прин-
ципъ принудительного отчужденія, пока не выслушаю точки зрѣнія всѣхъ партій.
Деп. Могилянскій: – Нѣкоторые говорили, что я, представитель соц. рев.,
высказался за свободную продажу земли. Я говорилъ не о программѣ соц.-рев.;
я не заведенная машина, излагающая программу партіи; я говорилъ то, что по
моему убѣжденію сейчасъ можно сдѣлать. Когда я говорилъ, что принудительное
отчужденіе сейчасъ трудно провести, я имѣлъ въ виду, что государство въ финансо-
вомъ отношеніи истощено. Эту реформу можно было бы провести въ томъ случаѣ,
если трудовой классъ держалъ бы власть въ своихъ рукахъ. Но этого вѣдь нѣтъ; вы

482
можете сколько угодно рѣшать, но ваши рѣшенія не будутъ проведены въ жизнь.
Въ жизнь проводится лишь опредѣленное соотношеніе экономическихъ силъ.
Я не предлагаю соціализацію, потому что для этого пришлось бы переустроить
всё государство, но говорю, что одна реформа должна идти параллельно другимъ.
У насъ идетъ борьба классовъ. Пока различія между классами не уничтожены, до
тѣхъ поръ ни одинъ классъ сознательно не пойдетъ противъ своихъ интересовъ.
Затѣмъ я говорилъ о томъ, что принудительное отчужденіе само по себѣ не
приведетъ къ желаемымъ результатамъ, а меня поняли, что я стою за свободную
продажу. Вовсе нѣтъ. Я предлагалъ систему государственныхъ мѣръ, которая регу-
лировала бы переходъ земли къ крестьянамъ, такъ какъ, чтобы вы не говорили, а
денегъ у крестьянъ много, и если оставить ихъ, то они, какъ показываетъ исторія,
превратятся въ ненужную бумагу.
А.В. Синадино: – Ко всѣмъ доводамъ, которые я приводилъ раньше, я прибавлю
еще слѣдующее: крупное землевладѣніе, по статистическимъ даннымъ, даетъ на
28% валовой урожайности больше крестьянскаго землевладѣнія. Изъ нихъ только
2–3% остаются у собственниковъ, а остальные 25% переходятъ къ трудящимся. Въ
деревнѣ это поняли лишь теперь, когда населеніе осталось безъ заработка. Тѣмъ,
которыя говорятъ, что будетъ революція, я бы сказалъ, что будетъ, но обратная.
Благосостояніе крестьянъ неразрывно связано съ нашими интересами. Нельзя
поэтому, проводить реформу, которая нанесла бы ущербъ благосостоянію насе-
ленія.
Предсѣдатель предлагаетъ въ виду поздняго времени перенести пренія на
слѣдующее засѣданіе. Большинствомъ 17 противъ 14 при 2-хъ воздержавшихся
рѣшено продолжать пренія.
По личному вопросу выступаетъ П.В. Синадино: – Наше представительство
поставлено въ тяжелое положеніе. Съ одной стороны насъ упрекаютъ въ томъ, что
мы затемняемъ дѣло и затягиваемъ рѣшеніе аграрнаго вопроса, съ другой стороны
намъ угрожаютъ Варфоломеевской ночью и революціей и сознательно искажаютъ
смыслъ нашихъ рѣчей. Намъ здѣсь приписываютъ, что мы стоимъ исключительно
за свободную продажу земли, тогда какъ мы указываемъ на добровольное согла-
шеніе только какъ на одну изъ мѣръ аграрной реформы. Не забывайте, что мы при-
шли не сами, а лишь послѣ неоднократныхъ предложеній Сф. Цэрій и Румынскаго
Правительства. Мы пришли съ чистой совѣстью, желая добра родинѣ.
Предупреждаю Васъ, что наше положеніе не такое розовое, какъ вы думаете.
Вы всѣ спѣшите и даже не согласились отложить рѣшеніе вопроса объ отчужденіи
на слѣдующее засѣданіе. Спѣхъ – плохой способъ рѣшенія вопроса. Я понимаю,
почему вы спѣшите, – потому что боитесь услышать много плохого.
Предсѣдатель Центральнаго Правительства изъявилъ Вамъ, что аграрный
вопросъ въ Бессарабіи будетъ разрѣшенъ независимо отъ аграрнаго вопроса въ
Румыніи. Я могъ бы вамъ сказать другое…
Вопросъ нужно разрѣшить всѣми возможными путями. Тотъ путь, который вы
намѣчаете въ разрѣшеніи аграрнаго вопроса, зальетъ Бессарабію кровью. Бессара-
бія пришла въ такое состояніе, что нужно быть очень осторожными въ рѣшеніи
такого важнаго вопроса.
Аграрная реформа должна быть экономической. Что вы разверстаете? – 600-
700 000 дес. и потомъ будете стоять у разбитаго корыта. Если бы вы сейчасъ объя-
вили свободную продажу земли, то крестьяне купили бы около 200 000 дес.17
Но насъ сегодня интересуетъ другое. Мы не хотимъ оставаться здѣсь и вносить
рознь; но не хотѣли бы, чтобы наши слова коверкались. Притомъ я вижу, что у васъ
всё заранѣе рѣшено и наше присутствіе совершенно излишне.

483
 Представители земельныхъ собственниковъ покидаютъ засѣданіе18.
По личному вопросу выступаетъ деп. Гроссманъ: – Мнѣ здѣсь приписыва-
ютъ, что я измѣнилъ своимъ убѣжденіямъ и стою за свободную продажу земли,
это совершенно невѣрно. Я принадлежу къ партіи, признающей принудительное
отчужденіе. Какъ адвокатъ, я говорю, что нужно выслушать всѣ мнѣнія и за и про-
тивъ. Если вы не желаете выслушать земельныхъ собственниковъ, выходитъ, что
вы боитесь знать ихъ мнѣніе. Нужно всѣхъ выслушать, чтобы вывести истину.
Деп. Буздуганъ заявляетъ, что Филиппеско покинулъ засѣданіе вслѣдствіе того,
что предсѣдатель далъ П.В. Синадино слово по личному вопросу въ то время какъ
г. Филиппеско имѣлъ слово въ порядкѣ веденія засѣданія19.
Предсѣдатель заявляетъ, что онъ предвидѣль, какой характеръ будетъ имѣть
заявленіе П.В. Синадино и, поэтому только рѣшился дать ему слово для личнаго
заявленія передъ г. Филиппеско; но онъ надѣется, что инциденть можно будетъ
очень легко уладить.
Засѣданіе закрывается въ 9 часовъ 30 минутъ.
Пренія переносятся на 9-е іюня въ 4 1/2 часа веч.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 19, 20, 21 iunie 1918

Note

1 Din păcate, nici informația din ziar și nici procesul-verbal al ședinței din această zi nu reproduc
întrebările lui P.V. Sinadino, care ar fi fost cît se poate de relevante pentru cunoașterea activităţii
Comisiei Agrare, atitudinii marilor proprietari basarabeni față de guvernul român și în raport cu
viziunea lor asupra problemei agrare basarabene.
2 Evident că asupra acestei chestiuni au avut loc discuții, pe care nici ziarul și nici procesul-verbal de
arhivă nu le reproduc.
3 Referire la schimbarea orientării unor deputați. De fapt, e vorba de majoritatea deputaților-țărani,
care pînă la Unire aveau idei socialiste, iar după aceea, și mai cu seamă pe parcursul activității în
Comisia Agrară, s-au lepădat de ele.
4 Murgoci prezintă prea simplist atitudinea marilor proprietari basarabeni față de chestiunea Unirii
și față de reformă. În general, ei erau împotriva Unirii Basarabiei cu România; la începutul lunii
martie 1918, cînd au mers la Iași și au declarat că doreau unirea, de fapt cereau altceva, și anume
ca guvernul român să le apere proprietățile și să lichideze Sfatul Țării, pe care ei îl considerau
bolșevic. Nici vorbă nu putea fi că ar fi dorit o reformă agrară, care le-ar fi confiscat pămîntul și l-ar
fi dat la țărani. S-a văzut foarte bine chiar în ședința de față că ei nu admiteau exproprierea marii
proprietăți, propunînd, în schimb, cumpărarea pămîntului de către țărani.
5 Moșierii nu au acceptat niciodată acest principiu.
6 Referire la Tratatul de pace înrobitor, impus României la 7 mai 1918 de către Puterile Centrale.
7 În România, adevărate reforme agrare, între anii 1864 și 1921, nu au fost.
8 Actul din 27 martie 1918 nu obliga guvernul român la nimic, drept care acesta nu a ținut cont de
Declarația Sfatului Țării din acel moment.
9 Afirmație stranie, poate sub formă de glumă, în care evident că nu credea nici vorbitorul.
10 În afară de primele două date și de cea din urmă, celelalte nu au nicio legătură cu fenomenele
revoluționare; au fost niște mișcări țărănești ceva mai violente.
11 Speculațiile lui Murgoci despre autonomie sînt deplasate; revoluția nu era antinomică în raport
cu autonomia, dimpotrivă, ea a fost născută de revoluție. Dar de fapt în momentul vorbirii sale

484
 autonomia Basarabiei nu mai exista, situație pe care el o cunoștea foarte bine și tocmai de aceea nu
avea niciun rost să vorbească despre ea.
12 Nici în România marii proprietari nu doreau exproprierea, dar marile răscoale țărănești de la
sfîrșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, și mai cu seamă răscoala din 1907, au
demonstrat că erau forțați să cedeze o parte a pămîntului lor țăranilor. Pînă la revoluția rusă, în
Basarabia nu au existat astfel de mișcări, iar pămînturile pe care țăranii le-au luat cu forța în timpul
revoluției, moșierii basarabeni sperau să și le întoarcă cu ajutorul armatei române, ceea ce parțial s-a
și făcut pînă să înceapă a lucra Comisia Agrară.
13 Speranță deșartă. Atitudinea moșierilor față de țărani era aceeași în Basarabia, ca și în România, nu
era pentru nimeni nicio surpriză.
14 Sinadino nu a participat la discuțiile cu privire la Instrucția agrară a Sfatului Țării, din 21 fe-brua-
rie 1918.
15 Evident, referire la faptul că în urma revoluției o mare parte a pămîntului moșieresc se afla efectiv
în mîinile țăranilor.
16 Încă o referire la renunțarea deputaților-țărani la concepțiile lor socialiste asupra reformei agrare.
Vezi și nota 3.
17 Aceste evaluări nu erau deloc sigure, nimeni nu știa cîți bani aveau țăranii, cîți dintre ei ar fi putut
cumpăra pămînt și ce suprafață anume. Chiar dacă s-ar fi cumpărat 200 mii des., problema agrară
rămînea nesoluționată.
18 Părăsirea Comisiei de către marii proprietari lasă să se înțeleagă că în acea ședință au avut loc
lucruri mai grave decît a reținut ziarul și procesul-verbal alcătuit de secretarul Comisiei.
19 Această remarcă sugerează că Sinadino i-ar fi pus lui Filipescu cîteva întrebări incomode, ceea ce l-a
determinat pe acesta să părăsească ședința.

485
 АГРАРНА Я КОМИССӀЯ СФАТУЛЪ ЦЭРӀЙ
(Засѣ даніе 9 іюня)

Открывается въ 5 ч. вечера.
Предсѣдательствуетъ В.В. Цыганко.

Продолжаются пренія по вопросу о добровольномъ соглашеніи и принуди-

тельномъ отчужденіи.
До начала преній предсѣдатель оглашаетъ мандатъ представителя Дирек-
торіата земледѣлія г. Стере.
Деп. Ерханъ мотивируетъ свое отсутствіе на предыдущихъ засѣданіяхъ тѣмъ,
что принималъ участіе въ работахъ Земскаго Собранія Кишиневскаго уѣзда.
Деп. Галицкій выражаетъ сожалѣніе, что представители земельныхъ собст-
венниковъ ушли, не дождавшись рѣшенія вопроса о принципѣ отчужденія. При-
ходится, такимъ образомъ, заложить фундаментъ аграрной реформы безъ нихъ.
Ораторъ полагаетъ, что вопросъ о принудительномъ отчужденіи можно считать
рѣшеннымъ и выражаетъ надежду, что г.г. эксперты, какъ люди компетентные въ
данномъ вопросѣ, помогутъ разрѣшить аграрную реформу такъ, чтобы она удов-
летворила нужды крестьянъ.
Г. Димитріу: – Одни стоятъ за принудительное отчужденіе, другіе за добро-
вольное соглашеніе. По-моему, если вы, дѣйствительно, хотите надѣлить кре-
стьянъ землею, то этого можно достигнуть только путемъ принудительнаго отчу-
жденія. Нужно во чтобы то ни стало провести радикальную аграрную реформу,
потому что страна наша земледѣльческая и всё богатство страны зависитъ отъ
благосостоянія крестьянства. Провести реформу путемъ принудительнаго отчу-
жденія необходимо, главнымъ образомъ потому, что бессарабскіе помѣщики
являются элементомъ совершенно чуждымъ крестьянству и никогда не пойдутъ
на встрѣчу послѣднимъ. Ораторъ хочетъ дать личную характеристику нѣкоторыхъ
помѣщиковъ, но предсѣдатель проситъ его говорить по существу дѣла и не
касаться личностей. Заканчивая свою рѣчь ораторъ предлагаетъ, чтобы каждая
партія представила свой проектъ по разрѣшенію аграрнаго вопроса и тотъ про-
ектъ, которой Комиссія найдетъ лучшимъ ляжетъ въ основу дальнѣйшей работы.
Деп. Ратко: – Дополняю свою прошлую рѣчь. Стою за принудительное отчу-
жденіе, но я желалъ бы знать какимъ образомъ государство разрѣшитъ финансо-
вую сторону вопроса. Рессурсы государственнаго банка ничтожны. Если выкуп-
ныя свидѣтельства, проектировавшіеся русской реформой при всей огромности
русскихъ рессурсовъ стояли очень низко, то облигаціи нашей реформы будутъ
стоять еще ниже.
Я справлялся у финансистовъ и они говорятъ, что если бы сейчасъ была допу-
щена свободная продажа земли, то немедленно начался бы притокъ денегъ въ
банки. Я смотрю на добровольное соглашеніе только какъ на предверіе къ при-
нудительному отчужденію и думаю, что его слѣдовало бы примѣнить въ цѣляхъ
извлеченія капиталовъ. Въ цѣляхъ равномѣрнаго перераспредѣленія земли
слѣдовало бы установить норму покупки, не болѣе 25 десятинъ, причемъ Дирек-
торіатъ землѣделія озаботится, чтобы земли отчуждались въ первую очередь без-
земельнымъ, а затѣмъ малоземельнымъ.
Деп. Ерханъ: – Насколько я понялъ изъ протокола принципъ принудитель-
наго отчужденія считается необходимымъ. Съ соціальной точки зрѣнія прину-
дительное отчужденіе является единственнымъ способомъ перераспредѣленія

486
земли. Но принимая во вниманія характеръ нашей аграрной реформы, я полагаю,
что можно было бы допустить и принципъ добровольнаго соглашенія; по-моему,
однако, онъ долженъ не предшествовать принудительному отчужденію, а сопутст-
вовать ему, въ противномъ случаѣ возможна самая широкая спекуляція и, кромѣ
того, рѣшеніе вопроса можетъ затянуться на нѣсколько лѣтъ. Мнѣ кажется, что
компромиссная форма могла бы быть пріемлема для земельныхъ собственниковъ
и напрасно они ушли. Теперь насталъ самый благопріятный моментъ для откры-
тія крестьянскаго земельнаго займа; этимъ путемъ можно вызвать притокъ сред-
ствъ, необходимымъ для проведенія реформъ.
Деп. Криворуковъ: – Можетъ быть сегодня будетъ вынесена резолюція по
вопросу объ отчужденіи. Но меня это не удовлетворяетъ, потому что до сихъ
поръ мы не выслушали ни данныхъ, ни докладовъ по обсуждаемымъ принци-
памъ. Говорилось лишь отвлеченно, что принудительное отчужденіе невозможно,
потому что государство слабо финансами, земля задолжена и т.д. Я хоть и стою
за принудительное отчужденіе, но противъ рѣшенія этого вопроса экспромтомъ.
Я предлагаю прежде чѣмъ рѣшить принципъ дать высказаться экспертамъ, такъ
какъ у нихъ, вѣроятно, уже имѣются доклады.
Деп. Сицинскій: – На ваше разрѣшеніе, г.г., поставленъ вопросъ, возможно ли
правильное разрѣшеніе земельнаго вопроса путемъ добровольнаго соглашенія
владѣльцевъ земли на продажу ея крестьянамъ, или путемъ принудительнаго отчу-
жденія земли отъ землевладѣльцевъ. Отвѣтъ на этотъ вопросъ зависитъ отъ того,
какую мы сѣбе поставили задачу? Если въ основу своихъ стремленій вы ставите
при этомъ обезпеченіе землею малоземельныхъ и безземельныхъ, то планомѣрное
разрѣшеніе этой задачи можетъ быть достигнуто только при принудительномъ
отчужденіи земли. Добровольное соглашеніе къ этому не приведетъ, ибо земля, въ
этомъ случаѣ перейдетъ въ руки имущимъ крестьянамъ.
Но если вы ставите въ основу земельной реформы другую задачу − унич-
тоженіе крупнаго землевладѣнія и созданіе взамѣнъ его средняго и мелкаго
землевладѣнія, то путемъ добровольнаго соглашенія эта цѣль можетъ быть достиг-
нута. Съ государственной точки зрѣнія это тоже разумная задача, ибо мелкое и
среднее землевладѣніе въ производительномъ и податномъ отношеніяхъ явится
органомъ здоровымъ и вполнѣ устойчивымъ.
Но, судя по выслушаннымъ преніямъ, вы ставите себѣ иную задачу – переходъ
земли въ руки трудящихся, малоземельныхъ и безземельныхъ, то такая задача
этимъ путемъ не будетъ разрѣшена. Можно поставить еще вопросъ, возможно ли
допустить параллельное примѣненіе обоихъ способовъ, т.е. и добровольнаго согла-
шенія, и принудительнаго отчужденія? Отвѣтъ можетъ быть данъ только отрица-
тельный. Добровольное соглашеніе будетъ мѣшать планомѣрному распредѣленію
земли между малоземельными и безземельными и приведетъ только къ ажіотажу,
къ спекуляціи землей и вздутію цѣнъ на землю. Исходною точкою лицъ, допускав-
шихъ параллельно обѣ мѣры, по видимому было соображеніе о томъ, что финансо-
вая проблема такъ затруднительна теперь, при общемъ финансовомъ разстройствѣ
всѣхъ государствъ, благодаря войнѣ и революціи, что другого выхода, какъ добро-
вольное соглашеніе, нельзя найти. Но я полагаю, что эти двѣ задачи – принципіаль-
ное разрѣшеніе земельнаго вопроса и финансовое осуществленіе его − не слѣдуетъ
смѣшивать въ одинъ вопросъ, а разрѣшить каждый изъ нихъ отдѣльно. Напрасно
думаютъ, что финансовая проблема не разрѣшима иначе, какъ только при добро-
вольномъ соглашеніи владѣльцевъ земли съ крестьянами. Г-нъ Ерханъ только что
далъ правильную мысль, что можетъ быть выпущенъ внутренній для этой надоб-
ности заемъ, который охотно будетъ покрытъ крестьянствомъ. Весьма возможенъ

487
и этотъ выходъ, при популяризаціи его среди населенія. Но вѣдь можно найти и
другой выходъ, напр. выдачу государствомъ обязательствъ владѣльцамъ земли,
съ выплатою имъ въ теченіе 50-60 лѣтъ капитала и процентовъ за отчужденную
землю.
Словомъ финансовый выходъ, какъ это ни трудно, можно найти и предоставьте
это финансистамъ. А если для васъ дорога задача обезпечить землею малоземель-
ныхъ и безземельныхъ, то планомѣрно разрѣшить эту задачу можно только при
принудительномъ отчужденіи земли1.
Деп. Ӏонко: – Я всецѣло присоединяюсь къ мнѣнію г. Сицинскаго, что добро-
вольное соглашеніе не даетъ разрѣшенія аграрнаго вопроса, такъ какъ земля
перейдетъ не къ малоземельнымъ и безземельнымъ крестьянамъ, а къ имущимъ.
Заявленіе деп. Ратко о томъ, что бессарабскія земельныя акціи будутъ не прочны,
я считаю необоснованнымъ; если акція обезпечить богатствами Бессарабіи, то,
повѣрьте, онѣ будутъ цѣнится очень высоко.
Деп. Буздуганъ: – Нельзя такъ долго останавливаться на вопросѣ объ отчу-
жденіи и бояться рѣшить его только потому, что ушли представители земельныхъ
собственниковъ. Мы дѣлаемъ народное дѣло и отступать нельзя. Приложимъ всѣ
силы, чтобы сдѣлать всё возможное. Мы должны рѣшить, – если не удастся реали-
зовать наше рѣшеніе, такъ хоть уйдемъ съ честью.
Г. Филиппеско: – Я ничего не прибавлю къ тому, что я уже сказалъ объ отчу-
жденіи раньше. Принудительное отчужденіе необходимо не потому, что мы
хотимъ причинить зло помѣщикамъ, а потому что аграрная реформа безъ прину-
дительнаго отчужденія, – это машина безъ зубчатки.
Намъ нужно быть конкретнѣе въ своей работѣ, потому что дѣла много, а было
бы желательно, чтобы Сфатулъ Цэрій закончилъ работу по аграрному вопросу до
созыва Румынскаго Учредительнаго Собранія.
Предсѣдатель заявляетъ, что списокъ ораторовъ исчерпанъ, вопросъ доста-
точно выясненъ и необходимо поставить его на баллотировку.
До баллотировки объявляется перерывъ (въ 7 ч. 15 м. веч.) для выработки резо-
люцій по вопросу о принципѣ отчужденія.

Засѣданіе возобнавляется въ 7 ч. 30 мин. вечера.

Представлены слѣдующія резолюціи:
1. Резолюція, выработанная президіумомъ Комиссіи:
«Въ основу закона о перераспредѣленіи земли и обезпеченія ею безземельныхъ
и малоземельныхъ земледѣльцевъ Аграрная Комиссія ставитъ принципъ прину-
дительнаго отчужденія государствомъ земли».
2. Депутата Бучушкана:
«Всѣ земли Бессарабіи, кому бы онѣ не принадлежали и которыя Аграрная
Комиссія найдетъ нужнымъ передать земледѣльцамъ, подлежатъ принудитель-
ному отчужденію».
3. Представителя центр. министерства земледѣлія г. Филиппеско:
«Въ общественныхъ и національныхъ интересахъ подлежитъ принудитель-
ному отчужденію всякая земельная собственность сельско-хозяйственнаго зна-
ченія на условіяхъ и въ размѣрахъ, которыя будутъ установлены Аграрной Комис-
сіей Сф. Цэрій при дальнѣйшихъ обсужденіяхъ резолюцій, которыя будутъ
составлять одно цѣлое съ настоящей резолюціей».
4. Деп. Ратко:
«Въ основу закона о перераспредѣленіи земли и обезпеченіи ею безземель-
наго и малоземельнаго населенія, занимающагося земледѣльческимъ трудомъ,

488
Аграрная Комиссія ставитъ принципъ принудительнаго отчужденія государст-
вомъ частновладѣльческой земли».
5. Н.К. Могилянскаго:
«Земельная реформа должна производиться на основаніяхъ и по плану, выра-
ботанному и утвержденному правильно избраннымъ Бессарабскимъ Учредитель-
нымъ Собраніемъ и осуществляться органами, демократически избранными для
этой цѣли2 . Система проектированныхъ мѣръ должна быть обязательной для
всего населенія и преслѣдовать переходъ земли въ первую очередь въ руки беззе-
мельныхъ и малоземельныхъ и воспрещать скопленіе земли въ однѣ руки выше
трудовой нормы».
Поставленная на обсужденіе Комиссіи резолюція президіума въ первоначаль-
ной редакціи принята 26 голосами при 4 воздержавшихся.
Та же резолюція по обсужденіи принята 24 голосами при 2 воздержавшихся въ
слѣдующей окончательной редакціи:
«Въ основу закона о перераспредѣленіи земли Аграрная Комиссія Сфатулъ
Цэрій ставитъ принципъ принудительнаго отчужденія государствомъ земли».
Резолюціи № 2, 3 и 4 сняты авторами въ виду ихъ идентичности съ резолюціей
президіума.
Резолюція Н.К. Могилянскаго снята съ обсужденія въ виду того, что авторъ
ея оспариваетъ правомочность Сфатулъ Цэрій въ разрѣшеніи аграрнаго вопроса
Бессарабіи.
Депутаты Кошко и Альмендингеръ сдѣлали нижеслѣдующее письменное заяв-
леніе съ просьбой поместить его въ протоколѣ засѣданія.
«Признавая въ нѣкоторыхъ случаяхъ принципъ принудительнаго отчужденія
при разрѣшенія аграрнаго вопроса, поляки и нѣмцы, населяющіе Бессарабію, счи-
таютъ, что при существующихъ нынѣ въ странѣ политическихъ и финансовыхъ
условіяхъ рѣшеніе аграрной проблемы посредствомъ принудительнаго отчу-
жденія отнюдь не дастъ положительныхъ результатовъ, окажетъ пагубное вліяніе
на всю аграрную реформу, которая въ настоящее время можетъ быть съ успѣхомъ
проведена лишь путемъ добровольнаго соглашенія, регулируемаго рядомъ прави-
тельственныхъ мѣръ.
Кромѣ того, отъ имени поляковъ и нѣмцевъ заявляемъ, что въ случаѣ прину-
дительнаго отчужденія земель крупныхъ собственниковъ – поляковъ и нѣмцевъ,
отчужденныя земли въ первую очередь должны быть распредѣлены между беззе-
мельными и малоземельными поляками и нѣмцами, проживающими въ Бессара-
біи.
Депутаты Кошко, Альмендингеръ»3.
Засѣданіе закрывается въ 9 час. вечера.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 23 și 24 iunie 1918

Note

1 Este destul de interesantă poziția lui Siținski, care deși era mare proprietar, totuși susține ideea
înstrăinării forțate a pămîntului boieresc.
2 Vezi procesul-verbal nr. 10 din arhivă, nota 4.
3 Vezi nota la această declarație în procesul-verbal din arhivă.

489
 АГРАРНА Я КОМИССӀЯ СФАТУЛЪ ЦЭРӀЙ
(Засѣданіе 12 іюня)

Повѣстка дня:
1. Чтеніе протокола засѣданія № 8, 9, 10.
2. Утвержденіе плана работъ по разрѣшенію аграрнаго вопроса.
3. Намѣченіе доклада и докладниковъ по разработкѣ земельнаго закона.
4. Текущія дѣла.

Предсѣдатель оглашаетъ планъ работъ по разрѣшенію аграрнаго вопроса.

Планъ работъ Аграрной Комиссіи.
§ 1. Перераспредѣленіе земельнаго фонда.
§ 2. Лѣса.
§ 3. Нѣдра.
§ 4. Воды.
§ 5. Правовыя формы землевладѣнія.

§ 1. Перераспредѣленіе земельнаго фонда

1. а) Образованіе земельнаго фонда.
б) Включеніе государственныхъ земель въ фондъ.
2. Распредѣленіе.
а) Контингентъ хозяйствъ и лицъ, подлежащихъ земельному обложенію.
б) Нормъ земельнаго обложенія.
в) Порядка отвода земель въ связи съ организаціей территоріи разселеніемъ
и переселеніемъ.
3. Экономическія и культурныя мѣропріятія для поднятія производительно-
сти сельскаго хозяйтсва (агрономическая помощь).
4. Финансированіе.
а) Опредѣленіе стоимости земли при отчужденіи.
б) Финансовая сторона операцій по отчужденію земли и ея распредѣленіи.
Далѣе предсѣдатель оглашаетъ нижеслѣдующій перечень докладовъ по аграр-
ному вопросу, составленный Петроградскимъ Главн. Земельнымъ Комитетомъ.
1) О ликвидаціи крупнаго землевладѣнія.
2) О полукапиталистическихъ или трудовыхъ хозяйствахъ.
3) О нормахъ земельнаго обезпеченія или предстоящей земельной реформы.
4) О нормахъ отчужденія или нормахъ оставленія земли въ пользованіи преж-
нихъ владѣльцевъ полукапиталистическихъ и капиталистическихъ хозяйствъ1.
5) О категоріяхъ населенія, подлежащихъ привлеченію къ пользованію землей.
6) Объ организаціи территоріи.
7) О переселеніи и разселеніи.
8) Объ особыхъ видахъ народнаго землевладѣнія2 .
9) О земляхъ городскихъ, земскихъ, монастырскихъ, церковныхъ и посессіон-
ныхъ3.
10) Объ организаціи земельнаго фонда.
Планъ работъ и перечень докладовъ единогласно утверждается.
Рядъ ораторовъ высказался за возможность соединенія нѣкоторыхъ докладовъ
въ одинъ: рѣшено – вопросъ о распредѣленіи докладовъ и соединеніи ихъ предо-
ставить самимъ докладчикамъ.

490
 По вопросу о вознагражденіи докладчикамъ, въ принципѣ, рѣшено платить,
сообразуясь съ объемомъ докладовъ и затраченными на ихъ составленіе средст-
вами и трудомъ.
Единогласно принято предложеніе предсѣдателя образовать комиссію для
организаціи докладовъ и подысканія докладчиковъ.
Въ комиссію вошли д.д. Ерханъ, Мындреску и Бучушканъ.
Въ работѣ комиссіи будетъ принимать участіе президіумъ Аграрной Комиссіи
и эксперты.
По вопросу о текущихъ дѣлахъ постановлено: въ цѣляхъ ознакомленія съ
политическими, общественными и экономическими вопросами момента устро-
ить совмѣстное частное совѣщаніе съ Конституціонной Комиссіей.
Совѣщаніе назначено на 13 іюня въ 8 1/2 час. вечера.
Засѣданіе закрывается въ 7 час. 30 мин. вечера.
Sursа: Ziarul Sfatul Țării din 26 iunie 1918

Note

1 Vezi procesul-verbal de arhivă nr. 11, nota 1.

2 Vezi tot acolo, nota 2.
3 Adică uzufructuare. Referitor la acest termen, vezi tot acolo, nota 3.

491
 АГРАРНА Я КОМИССӀЯ СФАТУЛЪ ЦЭРӀЙ
(Засѣданіе 14 іюня)

Повѣстка дня:
1. Чтеніе и утвержденіе протоколовъ засѣданій отъ 5, 7, 9, 12 іюня.
2. Докладъ г. Коссовича о ликвидаціи крупнаго землевладѣнія.

1. Прочитываются и утверждаются протоколы отъ 5, 7, 9, 12 іюня с.г.

2. Г. Коссовичъ оглашаетъ основные тезисы доклада.

Основныя положенія доклада

о ликвидаціи крупнаго землевладѣнія
1. Сельскохозяйственныя земли частнаго владѣнія, эксплоатируемыя путемъ
сдачи земли крестьянамъ въ краткосрочную аренду, а равно такія, гдѣ земли обра-
батываются крестьянами по особому съ собственниковъ земли соглашенію, или
вообще крестьянскимъ инвентаремъ, подлежатъ отчужденію государствомъ въ
земельный фондъ безъ всякихъ оговорокъ и ограниченій.
2. Всѣ сельскохозяйственныя земли частнаго владѣнія, на которыхъ хозяйство
ведется на капиталистическихъ основаніяхъ, но гдѣ эксплоатація земли ни техни-
чески, ни экономически не отличается или мало отличается отъ хозяйства окрест-
наго трудового населенія, отчуждаются государствомъ въ земельный фондъ.
Примѣчаніе: Критеріемъ, рѣшающимъ въ п. 2 служитъ: урожай хлѣбовъ, пре-
вышающій урожай въ крестьянскомъ хозяйствѣ не болѣе, чѣмъ въ 2 раза; или тру-
доемкость, превышающая крестьянскую по расчету на десятину сельскохозяйст-
венной площади не болѣе 50%.
3. Въ случаяхъ, предусмотрѣнныхъ въ п.п. 1 и 2, оставленіе владѣльцамъ какого-
либо количества земли можетъ быть допущено согласно особыхъ на то правилъ
предусмотрѣнныхъ закономъ.
4. Изъятія изъ изложеннаго въ п.п. 1 и 3, положенія, устанавливаются для
владѣній за которыми будетъ признана особая народнохозяйственная цѣнность.
5. Имѣющими народнохозяйственную цѣнность признаются владѣнія и части
владѣній: а) производящія такіе продукты массового потребленія населенія Бес-
сарабіи, которыя въ настоящихъ условіяхъ не вырабатываются или вырабатыва-
ются въ незначительномъ количествѣ трудовыми крестьянскими хозяйствами;
b) производящіе необходимыя средства улучшенія для крестьянскаго хозяйства;
c) носящія показательный по техникѣ или по организаціи хозяйства характеръ;
d) отличающіяся повышенной, противъ общаго уровня трудовыхъ хозяйствъ бли-
жайщихъ мѣстностей, производительностью, измѣряемою по величинѣ народ-
нохозяйственнаго дохода на единицу сельскохозяйственной площади (п. 2 и
примѣч.).
6. Къ первой изъ названныхъ въ п. 5 (а) категорій относятся свеклосахарныя
хозяйства, табачныя плантаціи, хозяйства со сбытомъ молока и др. молочныхъ
продуктовъ, плодовъ и винограда.
Ко второй п. 5 (b) – хозяйства племенныя, сѣменныя и хозяйства съ культиви-
ровкой и продажей посадочнаго продовольственнаго матеріала.
Примѣчаніе: Мѣстнымъ учрежденіямъ (указаннымъ въ особой статьѣ
закона) предоставляется право пополнять категоріи хозяйствъ имѣющихъ

492
народнохозяйственную цѣнность, исходя изъ мѣстныхъ условій и изъ нуждъ ука-
занныхъ въ ст. 5 общихъ основаній.
7. Перечень отдѣльныхъ владѣній и частей владѣній, относящихся къ такимъ
указаннымъ въ п.п. 5 и 6, составляется Уѣзднымъ земельнымъ комитетомъ при
участіи агрономической коллегія и каждое изъ внесенныхъ въ перечень владѣній
подвергается провѣрочному обслѣдованію на мѣстахъ. Окончательное утвер-
жденіе перечня принадлежитъ Краевому Земельному Комитету, пополненному
спеціальной агрономической коллегіей директоріата земледѣлія.
8. Владѣнія и части владѣній, относящихся къ типамъ указаннымъ въ ст. 5
пунк. b, c, d поступаютъ въ завѣдываніе государства или мѣстнаго самоуправ-
ленія, [которыя] признаютъ возможнымъ взять соотвѣтствующія хозяйства въ
свое хозяйственное управленіе.
9. Владѣнія и части владѣній, указанныя въ ст. 5 п. (а), передаются трудовому
населенію, когда въ указанномъ въ ст. 7 порядкѣ будетъ признано, что мѣстное
крестьянское хозяйство будетъ въ состояніи поставлять достаточное количество
соответствующаго продукта.
10. Владѣнія и части владѣній, указанныя въ ст. 5 и 6, не подошедшіе къ поло-
женію указаннымъ въ ст. 8 и 9, оставляются впредь до передачи ихъ трудовому
населенію или органамъ государства и мѣстнаго самоуправленія въ хозяйствен-
ном распоряженіи ихъ настоящихъ хозяевъ (владѣльцевъ или арендаторовъ) на
такіе сроки и на такихъ условіяхъ, которыя обезпечивали бы поддержаніе ведуща-
гося хозяйства въ видѣ, отвѣчающемъ его назначенію.
11. Въ случаѣ отсутствія необходимости въ передачѣ трудовому населенію
всѣхъ земель, указанныхъ въ ст. 1 и 2 имѣющихся въ данной мѣстности, въ первую
очередь передаются трудовому населенію земли, сдаваемыя трудовому населенію
или обрабатываемыя крестьянскимъ инвентаремъ, ликвидація же владѣній, гдѣ
хозяйство ведется за счетъ владѣльца и его инвентаремъ отсрочивается до возник-
новенія необходимости въ передачѣ и ихъ трудовому населенію.
12. При передачѣ владѣній и частей владѣній трудовому населенію, бывшимъ
ихъ владѣльцамъ представляется сохранить въ своемъ пользованіи изъ состава
ихъ владѣній участокъ земли, не превыщающій особо въ дальнѣйшемъ указанной
нормы, установленной для земель сельскохозяйственнаго пользованія. Участокъ
этотъ отводится при усадьбѣ бывшаго владѣльца, если только отводъ въ этомъ
мѣстѣ ни въ какой мѣрѣ не обезцѣниваетъ земли, подлежащей передачѣ трудовому
населенію или если самъ владѣлецъ не пожелаетъ получить участокъ въ другомъ
мѣстѣ.
13. Усадьбы съ возведенными на нихъ постройками могутъ быть оставлены
въ рукахъ владѣльцевъ и при отказѣ ихъ отъ сохраненія за ними и прочихъ
земельныхъ угодій, въ случаѣ, если оставленіе ея въ распоряженіи владѣльца не
обезцѣниваетъ площадь, подлежащую передачѣ трудовому населенію.
14. Государству должно быть предоставлено право отчужденія на особо уста-
новленныхъ для того основаніяхъ живого и мертваго инвентаря, передаваемыхъ
трудовому населенію или переходящихъ въ распоряженіе государства или орга-
новъ мѣстнаго самоуправленія владѣнія.
Въ случаѣ же отказа воспользоваться означеннымъ органомъ своимъ пра-
вомъ, владѣлецъ можетъ распорядиться означеннымъ имуществомъ по своему
усмотрѣнію.
Затеѣмъ докладчикъ г. Коссовичъ говоритъ: – Я взялъ на себя трудъ прочитать
вамъ основныя положенія о ликвидаціи крупнаго землевладѣнія, заимствован-
ныя изъ протоколовъ Петроградскаго Главнаго Земельнаго Комитета. Я лично съ

493
нѣкоторыми положеніями не согласенъ, но, разъ я взялъ на себя роль докладчика,
я долженъ быть по возможности объективнымъ.
Прежде, чѣмъ приступить къ чтенію доклада, я прошу разрѣшить мнѣ выска-
зать свой личный взглядъ на разрѣшеніе аграрнаго вопроса.
Принято думать, что аграрный вопросъ можно рѣшать слѣдующими двумя
способами: 1) дополнительнымъ надѣленіемъ; 2) интенсификаціей хозяйствъ.
1. Если бы раздѣлить между крестьянами помѣщичьи земли, то временно уда-
лось бы успокоить взбудораженное чувство крестьянъ – желаніе имѣть землю
тогда, когда они видятъ ее въ большихъ размѣрахъ у другихъ. Но черезъ нѣкоторое
время у насъ снова возникъ бы вопросъ о необходимости дополнительнаго
надѣленія. Лучшимъ примѣромъ этого служитъ реформа 1861 года. Не прошло
и 20 лѣтъ послѣ реформы, какъ уже обнаружился недостатокъ надѣльной земли.
Малоземельные крестьяне получили бы недостаточно земли, а зажиточные, но
трудоспособные крестьяне лишились бы возможности арендовать землю. Такимъ
образомъ, парцеляція не разрѣшаетъ вопроса во всей полнотѣ.
2. Интенсификація – мѣра хорошая и она пожалуй уменьшила бы остроту
вопроса, но ей долженъ сопутствовать цѣлый рядъ другихъ мѣропріятій,
имѣющихъ цѣлью улучшеніе быта крестьянъ. Почва, климатическія условія
имѣютъ свое вліяніе на интенсификацію; лучшій крестьянинъ напр. Уфимской г.
не достигнетъ того, чего можетъ достигнуть самый захудалый датчанинъ.
Гдѣ же выходъ изъ тяжелаго положенія?
Въ правильной организаціи единицы крестьянскаго хозяйства. У насъ вели-
чина крестьянскаго хозяйства не соотвѣтствуетъ объему трудоспособности хозя-
ина. Исключеніе составляетъ только часть резешскихъ хозяйствъ1, имѣющихъ
достаточно земли. Нашему крестьянину не на чемъ работать и приложить всю
свою энергію. Въ большинствѣ случаевъ они не удовлетворяются своимъ хозяй-
ствомъ и принуждены искать заработка на сторонѣ. Этимъ объясняется и то, что
ученики сельскохозяйственныхъ школъ не идутъ въ деревню заниматься хозяйст-
вомъ, а идутъ работать на сторонѣ.
Рѣшеніе вопроса заключается не въ простомъ перераспределѣніи земли, а въ
передачѣ ея въ распоряженіе государства съ тѣмъ, чтобы оно озаботилось правиль-
ной организаціей крестьянскаго хозяйства.
Идеаломъ организаціи крестьянскаго хозяйства является общинное владѣніе,
гдѣ каждый членъ общины влагаетъ въ общее дѣло свой трудъ – будетъ ли онъ
физическій или умственный. Но этотъ идеалъ далекъ и наша задача подняться
хоть на одну ступень выше той, на которой мы стоимъ.
Въ виду того, что члены Комиссіи не могли познакомиться предварительно
съ докладомъ и его основными тезисами, – рѣшено: общія пренія по докладу и
постатейное чтеніе тезисовъ отложить до напечатанія и раздачи ихъ всѣмъ чле-
намъ Комиссіи2 .
Директоръ земледѣлія знакомитъ Комиссію съ проектомъ установленія арен-
дныхъ цѣнъ на землю3.
Засѣданіе закрывается въ 9 1/2 ч. вечера.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 1 iulie 1918

494
Note

1 Referitor la statutul răzeșilor, vezi în continuare procesul-verbal nr. 27.

2 Dispariția celei mai mari părți a arhivei Comisiei Аgrare ne-a lipsit de toate materialele acestea și
de multe altele, extrem de utile pentru cunoașterea nu numai a activității Comisiei, dar mai ales
pentru cercetarea relațiilor agrare basarabene din acel moment.
3 Nici de data aceasta, ca de obicei, procesul-verbal nu a reținut aceste date.

495
 АГРАРНА Я КОМИССӀЯ СФАТУЛЪ ЦЭРӀЙ
(Засѣ даніе 16 іюня)

Повѣстка дня:
1. Чтеніе протокола № 12 отъ 14 іюня.
2. Обсужденіе перваго пункта основныхъ положеній доклада о
ликвидаціи крупнаго землевладѣнія.

1. Прочитывается протоколъ № 12, который и утверждается.

2. По общему вопросу выступаетъ г. Степановъ.
Г. Степановъ: – Въ предыдущихъ засѣданіяхъ мы приняли принципъ прину-
дительнаго отчужденія земель, – теперь мы приступимъ къ вопросу о ликвидаціи
ихъ.
Въ первомъ пунктѣ доклада говорится объ отчужденіи земель, находящихся
въ арендномъ пользованіи крестьянъ. На вопросѣ объ арендѣ я остановлюсь
нѣсколько дольше. До сихъ поръ сдача въ аренду земель была необходимымъ эле-
ментомъ частнаго хозяйства, какъ арендованіе являлось необходимымъ элемен-
томъ крестьянскаго. Для иллюстраціи вопросовъ о томъ, чѣмъ была аренда и
какую роль она играла, я пользовался трудами проф. Мануилова и Карышева1.
Проф. Мануиловъ, на основаніи земскихъ статистическихъ данныхъ, доказы-
ваетъ, что крупныя хозяйства основаніемъ своимъ имѣли мелкую аренду, причемъ
она носила характеръ не предпринимательскій, а продовольственный. Аренда
бралась только для того, чтобы прокормиться, – это фактъ повсемѣстный. По этому
вопросу пр. Мануиловъ приводитъ мнѣніе статсъ-секретаря Куломзина 2 , который
говоритъ, что «крестьянинъ занимаетъ землю не потому, что ему выгодно, а изъ
нужды».
Основная черта аренды – краткосрочность, благодаря чему съемщику остается
меньше обычной заработной платы. Послѣдствіемь является серьезный ущербъ
интересамъ государства и сельскаго хозяйства, прогрессъ которыхъ связанъ съ
прогрессомъ земледѣлія и благосостояніемъ сельскаго населенія. Исходя изъ
этого, первая партійная конференція3 установила, что въ основѣ законопроекта
должна лежать справедливость и согласованность съ требованіемъ хозяйствен-
наго прогресса.
Я привелъ точки зрѣнія различныхъ лицъ, чтобы ясно было, что необходимо
провести аграрную реформу, уничтожающую аренду.
Что касается представленнаго намъ доклада, то онъ не примѣнимъ для
мѣстныхъ условій.
Основные тезисы доклада взяты изъ работъ Петроградскаго Земельнаго
Комитета. Но Комитетъ въ основу своей работы положилъ полную соціализа-
цію земли. И разъ принятъ принципъ соціализаціи, естественно, что вся земля
должна перейти къ государству. Но если вы, г.г. депутаты, не стоите на соціализа-
ціи земли, какъ вы приложите этотъ проектъ? Необходимо выработать основной
радикальный планъ, иначе вы будете въ положеніи дѣтей, сидящихъ верхомъ на
стулѣ и воображающихъ, что они ѣдутъ верхомъ на лошади4. Нужно пожертвовать
мѣсяцемъ, двумя, если нужно, и выработать радикальный планъ работъ, вполнѣ
примѣнимый къ мѣстнымъ условіямъ.
Докладчикъ г. Коссовичъ: – Президіумъ А[грарной] К[омиссии] предложилъ
всѣмъ составить докладъ. Вопросъ этотъ поднятъ давно и до сихъ поръ была пол-
ная возможность выработать докладъ. У меня также выработанъ докладъ, но я

496
нахожу тезисы, выработанные Ц[ентральным] З[емельным] Комитетомъ лучше.
Можно нѣсколько измѣнить ихъ, согласно мѣстнымъ условіямъ, но стѣсняться
заимствовать изъ доклада, который разрабатывали такіе спеціалисты, какъ Мас-
ловъ, намъ нечего. Я предлагаю разсмотрѣть 1-й пунктъ доклада и вы увидите
тогда, насколько онъ хорошъ.
Предсѣдатель: – Такъ какъ поступило предложеніе разсмотрѣть прежній
планъ работъ и выработать новый я ставлю это предложеніе на голосованіе.
Единогласно рѣшено оставить прежній планъ.
Предсѣдатель объявляетъ перерывъ на 10 мин. въ 7 ч. 20 м. веч.
Послѣ перерыва, предсѣдатель читаетъ 1-й пунктъ доклада: «Сельскохозяй-
ственныя земли частнаго владѣнія, эксплоатируемыя путемъ сдачи земли кре-
стьянамъ въ краткосрочную аренду, а равно такіе, гдѣ земли обрабатываются
крестьянами по особому съ собственниками земли соглашенію, или вообще кре-
стьянскимъ инвентаремъ, подлежатъ отчужденію государствомъ въ земельный
фондъ безъ всякихъ оговорокъ и ограниченій».
Послѣ долгихъ преній, рѣшено нѣсколько видоизмѣнить 1 пунктъ, который
единогласно принимается въ слѣдующей редакціи: «Сельскохозяйственныя
земли частнаго владѣнія, эксплоатируемыя путемъ сдачи земель въ аренду, а равно
такія, гдѣ земли обрабатываются арендаторами, по особому съ собственниками
земли соглашенію, или вообще наемнымъ инвентаремъ, подлежатъ отчужденію
государствомъ въ земельный фондъ безъ всякихъ оговорокъ и ограниченій».
Засѣданіе закрывается въ 10 1/2 час. вечера.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 3 iulie 1918

Note

1 Vezi nota 2 din procesul-verbal de arhivă nr. 13.

2 A.N. Kulomzin (1838–1923), om de stat rus, secretar de stat în 1883 și președinte al Consiliului
de Stat al Rusiei în 1915. Aici e vizat raportul său din 1896, înaintat țarului în urma cercetării
chestiunii colonizării după călătoria pe care o făcuse în Siberia.
3 Este vorba de Сonferința de partid a socialiștilor-revoluționari: vezi procesul-verbal nr. 13.
4 Se simte o ușoară ironizare a deputaților din Comisie.

497
 АГРАРНА Я КОМИССӀЯ СФАТУЛЪ ЦЭРӀЙ
(Засѣ даніе 19 іюня)1

Повѣстка дня:
1. Чтеніе протокола № 13.
2. Продолженіе преній по основнымъ тезисамъ доклада о ликвидаціи
крупнаго землевладѣнія.

1. Прочитывается и утверждается протоколъ № 13.

2. Предсѣдатель читаетъ второй пунктъ доклада.
Докладчикъ Коссовичъ, по просьбѣ нѣкоторыхъ депутатовъ, объясняетъ
[слово] «трудоемкость». Трудоемкость опредѣляется количествомъ труда, кото-
рый поглащаетъ земля, или иначе, количествомъ рабочихъ рукъ, потребныхъ на
ту или иную единицу земли. Напр. огороды, свекло-сахарныя плантаціи, требу-
ютъ большее число рабочихъ рукъ, чѣмъ полевое хозяйство, слѣдовательно, они
наиболѣе трудоемкія и т.п.
Г. Мургочъ: – Представитель Центральнаго Правительства г. Филиппеску дол-
женъ былъ по дѣламъ выѣхать изъ Кишинева, но онъ вполнѣ раздѣляетъ то, что я
выскажу. Оба мы до сихъ поръ не имѣли возможности хорошо ознакомиться съ
докладомъ, т.е. онъ не былъ переведенъ на румынскій языкъ. Я настаиваю на томъ,
что доклады, тезисы и резолюціи Комиссіи должны писаться на румынскомъ
языкѣ. Не нужно забывать, что законопроектъ, выработанный Комиссіей, будетъ
представленъ Румынскому Правительству, будетъ внесенъ въ румынскую консти-
туцію, оглашенъ2 .
Между тѣмъ, при переводѣ съ русскаго онъ можетъ быть легко искаженъ. Поэ-
тому я и настаиваю, что нужно, чтобы оригиналы докладовъ, резолюціи писались
на румынскомъ языкѣ.
Что касается доклада, то изъ того, что мнѣ и г-ну Филиппеску вмѣстѣ съ пере-
водчикомъ удалось перевести, ясно, что въ немъ много дефектовъ и пробѣловъ;
тезисы доклада плохо систематизированы и не ясны. Меня удивляетъ, что вы
взяли за образецъ, по вопросу о ликвидаціи, труды Петроградскаго Земельнаго
Комитета, который выработалъ свою программу спѣшно въ бурное, неспокойное
время, въ то время, какъ у насъ въ Румыніи, имѣется много хорошихъ программъ
по аграрному вопросу, выработанныхъ въ спокойной обстановкѣ.
Я предлагаю слѣдующую резолюцію вмѣсто 2 пункта: «Отчуждаются полно-
стью въ земельный фонд всѣ частновладѣльческія земли сельскохозяйственнаго
значенія, принадлежащія иностранно-подданымъ лицамъ, не желающимъ оста-
ваться или стать румынско-поданными и лицамъ, оставшимися иностранно-
поданными послѣ брака».
Деп. Минчуна предлагаетъ, въ виду того, что аграрный законопроектъ долженъ
быть представленъ въ Румынскій Парламентъ, внесенъ въ румынскую конститу-
цію и такъ какъ у насъ государственный языкъ – румынскій, чтобы протоколы
засѣданій Аграрной Комиссіи велись на румынскомъ языкѣ, а не на русскомъ.
Рядъ ораторовъ возражаетъ противъ предложенія деп. Минчуны и указыва-
етъ на то, что нѣкоторые эксперты и члены Комиссіи совершенно не говорятъ
по-румынски, литературнаго же румынскаго языка почти никто не знаетъ. Поэ-
тому необходимо вести протоколы на русскомъ языкѣ.
Деп. Галицкій предлагаетъ вести протоколы одновременно и на румынскомъ,
и на русскомъ языкахъ.

498
 Предсѣдатель ставитъ всѣ 3 предложенія на голосованіе.
Большинствомъ голосовъ рѣшено вести протоколы на румынскомъ и на рус-
скомъ языкахъ.
Предсѣдатель предлагаетъ приступить къ обсужденію 2 пункта доклада.
Деп. Гроссманъ: – Въ примѣчаніи ко второму пункту говорится, что критеріемъ
рѣшаюшимъ въ пунктѣ 3 служитъ урожай хлѣбовъ, превышающій урожай въ кре-
стьянскомъ хозяйствѣ не болѣе чѣмъ въ 2 раза. Это размѣръ немыслимый, такихъ
урожавевъ не бываетъ. Лучше прямо сказать, что отчуждаются всѣ земли, чѣмъ
ставить неосуществимыя положенія, или уменьшить критерій.
Деп. Бучушканъ: – При рѣшеніи такого важнаго вопроса, какимъ является
аграрный вопросъ, мы не можемъ руководиться личными интересами или соо-
браженіями частнаго характера, мы должны считаться исключительно съ интере-
сами государства. Въ примѣчаніи говорится, что если земля помѣщика не даетъ
урожая, по сравненію съ крестьянскимъ болѣе чѣмъ въ два раза, то она отчужда-
ется. Мы какъ бы говоримъ: если вы, помѣщики, не можете дать больше крестья-
нина, то дайте землю крестьянамъ, которые нуждаются, на которыхъ мы надѣемся
и которымъ вѣримъ.
Д[еп.] Гроссманъ говоритъ, что нѣтъ ни одного хозяйства, которое давало
бы въ 2 раза больше крестьянскаго. Но я знаю много случаевъ, когда хозяйства
помѣщиковъ давали въ 3-4 раза урожая больше по сравненію съ землей его сосѣда-
крестьянина и даже часто бываетъ, что у крестьянина больше въ 2-3 раза, чѣмъ у его
сосѣда по полю. Я самъ наблюдалъ въ Аккерманскомъ уѣздѣ такой фактъ: бѣдный
крестьянинъ получилъ урожая 30 пудовъ съ десятины, а рядомъ съ нимъ другой
зажиточный крестьянинъ, имѣющій достаточно земли, плуговъ, скота получилъ
106 пуд. съ десятины. Если помѣщикъ не можетъ дать этого, то онъ приноситъ
ущербъ государству. Поэтому я думаю, что критерій, принятый въ примѣчаніи,
вполнѣ пріемлемъ.
Представитель Директ[ориата] земл[еделия] соглашается съ тѣмъ, что есть
имѣнія, дающія въ два раза больше урожая, но сомнѣвается, что можно будетъ
точно установить размѣръ урожая.
Г. Коссовичъ: – Урожай частновладѣльческихъ земель, превышающій кре-
стьянскій въ 2 раза, бываетъ довольно часто, но имѣетъ мѣсто только въ неуро-
жайные годы или годы съ ниже чѣмъ средній урожай. Но въ урожайные годы эта
разница скрывается, потому, что здѣсь на помощъ приходитъ сама природа.
Что касается того, какъ сравнить урожайность, то, конечно, это очень трудно,
но не невозможно. Можно установить свидѣтельскими показаніями, агрономиче-
скими пріемами, опредѣлить трудоемкость хозяйства и т.д. Но объ этомъ у насъ
рѣчь будетъ дальше.
Я думаю, что этотъ пунктъ слѣдовало бы сократить.
Г. Пожога: – Д. Гроссманъ усомнился въ томъ, что есть земли у частновладѣль-
цевъ, дающія въ 2 раза больше, чѣмъ крестьянскія. Но статистика показываетъ, что
земля крестьянъ даетъ въ среднемъ урожая отъ 30 до 50 пуд. съ десятины, а помѣщи-
ковъ – отъ 80 до 100, т.е. въ два раза больше.
У крестьянъ болѣе ста пудовъ съ десятины не бываетъ, между тѣмъ какъ у
помѣщиковъ часто бываетъ болѣе 200 пуд. съ десятины. Поэтому не слѣдуетъ
долго останавливаться на этомъ вопросѣ, этотъ критерій вполнѣ возможенъ и
пріемлемъ для всей Бессарабіи.
Г. Могилянскій: – Нѣтъ никакого основанія сохранять крупныя земли, т.к. въ
Бессарабіи, за рѣдкими исключеніями, культурныхъ хозяйствъ нѣтъ. Мы, вѣдь, не
имѣемъ въ виду кого-нибудь награждать, а разсуждаемъ только въ какой степени

499
отчужденіе крупныхъ земель отразится на благосостояніе государства. Я уже гово-
рилъ прошлый разъ, что отчужденіе полевого хозяйства не отразится на благосо-
стояніе государства. Мнѣ кажется, что, при оставленіи сверхъ нормы, нужно руко-
водиться организаціей всего хозяйства, а не полевого. Полевое хозяйство должно
отойти къ крестьянамъ.
Деп. Биволъ: – Я не согласенъ съ тѣмъ, что земли помѣщиковъ даютъ урожая
въ 2 раза больше крестьянскихъ. Если на основаніи статистическихъ данныхъ и
выходитъ, что у помѣщиковъ урожаи въ два раза больше, чѣмъ у крестьянъ, то это
объясняется тѣмъ, что давались неправильныя статистическія данныя. Помѣщикъ
давалъ тѣ свѣдѣнія, которыя были выгодны и ему ничего не мѣшало указать уро-
жай, превышающій и въ 10 разъ крестьянскій, крестьянинъ же воображалъ, что
если онъ укажетъ большой урожай, то ему увеличатъ налоги, и, поэтому, пока-
зывалъ неправильный урожай. Присутствующій здѣсь агрономъ, г-нъ Пожога,
былъ у меня въ 1914 г. для опредѣленія урожая и пусть г-нъ Пожога не обижается,
но онъ не получилъ точныхъ данныхъ. Поэтому статистикѣ особенно довѣрять
не слѣдуетъ. Крестьянинъ также можетъ дать 200 и больше пудовъ съ десятины,
какъ и помѣщикъ. Второй пунктъ изложенъ, будто бы хотятъ оставить землю
помѣщикамъ; нечего такъ много говорить о томъ, что нужно взять землю. Вѣдь
мы для того и собрались, чтобы взять у имущаго и дать неимущему.
Деп. Криворуковъ говоритъ, что въ данномъ вопросѣ нужно руководиться не
только государственными интересами, но и соціальной справедливостью.
Деп. Минчуна предлагаетъ изъять 2-ой пунктъ изъ доклада совершенно, т.к.,
если принять его, то почти всѣ земли останутся въ рукахъ помѣщиковъ.
Деп. Александри находитъ, что разбираемый вопросъ долженъ быть постав-
ленъ совершенно въ другой плоскости. Масса крестьянъ желаетъ земли и этимъ
нужно руководиться прежде всего. Если у крестьянина нѣтъ минимума земли, то
хотя бы у помѣщиковъ урожай быль бы въ 22 раза больше, всё равно нужно дать
ее крестьянину, дабы онъ не умеръ съ голоду. О культурности хозяйствъ нужно
будетъ говорить послѣ того, какъ дана будетъ земля.
Деп. Бучушканъ: – Я вижу, что не всѣ хорошо поняли разбираемый пунктъ.
Онъ совсѣмъ не преслѣдуетъ цѣли, какъ думаетъ д. Биволъ, оставить часть земли
помѣщикамъ. Этотъ пунктъ стоитъ въ тѣсной связи съ первымъ и послѣдующими
пунктами.
Въ первомъ пунктѣ говорится, что всѣ земли, сдающіяся въ аренду, отчужда-
ются; во 2 пуктѣ мы уже говоримъ, что изъ земель, оставшихся послѣ того, какъ
взяты уже земли, сдаваемыя въ аренду, мы оставляемъ только тѣ, которыя даютъ
урожай не менѣе, чѣмъ въ два раза. Такимъ образомъ, у помѣщика остается только
та земля, которая даетъ въ 2 раза больше урожая. Но и это не всё. Дальше мы уже
скажемъ, сколько изъ этой оставшейся земли оставить помѣщику. Какъ видите,
здѣсь совершенно не имѣется въ виду оставить земли помѣщикамъ и я нахожу, что
этотъ пунктъ, съ нѣкоторыми измѣненіями слѣдуетъ оставить.
Деп. Галицкій соглашается съ д. Бучушканомъ и подверждаетъ его мысль
примѣромъ. Если, напр., помѣщикъ имѣетъ 1 000 десятинъ, изъ которыхъ 500 сда-
етъ въ аренду, а 500 обрабатываетъ, то, согласно 1 пункту, первыя 500 десятинъ у
него отбираются, затѣмъ изъ оставшихся, согласно 2 пункту, останется только та,
которая даетъ въ 2 раза больше урожая. Предположимъ, что такой земли окажется
200 десятинъ. Онѣ не всѣ остаются, такъ какъ мы дальше скажемъ, сколько изъ
этихъ 200 десятинъ можно оставить помѣщику и сколько взять.
Что касается того, что земли помѣщиковъ давали больше урожая чѣмъ земли
крестьянинъ, то это объясняется тѣмъ: во 1) что крестьянину давалась въ аренду

500
самая плохая земля, во 2) тѣмъ, что крестьянинъ, имѣя одну или двѣ десятины, не
могъ посвятить себя исключительно землѣ и меньше интересовался ею. Дайте кре-
стьянину достаточно земли; онъ заинтересуется ею и, повѣрьте, поставитъ хозяй-
ство не хуже, если не лучше, любого помѣщика.
Г. Степановъ находитъ, что кромѣ точекъ зрѣнія государственной и соціальной
справедливости, нужно разсматривать вопросъ съ точки зрѣнія экономической
необходимости. Мы проводимъ реформу не потому, что мы хорошіе люди, а потому,
что съ точки зрѣнія общечеловѣческой пользы это необходимо. Исторія показыва-
етъ, что одной хорошей души мало и, поэтому аграрная реформа должна прово-
диться, главнымъ образомъ, во имя экономической необходимости, которая выше
нашихъ желаній. Мы должны стремиться къ тому, чтобы при проведеніи аграрной
реформы производительность человечѣскаго труда не падала, а увеличивалась.
[…]3вали, нужно прежде всего исходить изъ точки зрѣнія экономической необ-
ходимости.
Деп. Череско говоритъ, что если помѣщики и имѣли большій, чѣмъ крестьяне
урожай, то помѣщики имѣли хорошій инвентарь, скотъ, а крестьянинъ часто
работаетъ одной сапой.
Г. Мургочъ предлагаетъ совершенно сократить 2 пунктъ и перейти къ 3 пун-
кту, въ которомъ для частнаго владѣнія нужно опредѣлить извѣстный максимумъ,
который можетъ быть оставленъ владѣльцу. Здѣсь былъ поднятъ вопросъ о томъ,
есть ли у помѣщиковъ земли, дающія урожай въ 2 раза больше крестьянскаго. Но
и въ томъ и другомъ случаѣ 2 пунктъ излишенъ: если не бываетъ такого урожая,
то ясно, что нечего и говорить о немъ, если же бываетъ, то очень трудно будетъ
опредѣлить степень урожайности; понадобятся комиссіи, эксперты, агрономиче-
скія изслѣдованія и т.д., всё это очень трудно. Поэтому ораторъ настаиваетъ на
сокращеніи 2 пункта.
Деп. Бучушканъ спрашиваетъ спеціалистовъ: отразится ли распредѣленіе
земли на государствѣ или нѣтъ?
Г. Топоръ говоритъ, что, конечно, – если напр. имѣніе въ 100 дес. разбить на 10
частей, то оно не дастъ того, что цѣлое.
Г. Коссовичъ напоминаетъ, что онъ еще раньше говорилъ что, если подѣлить
земли равномѣрно, то мы останемся безъ хлѣба, п[oтому] ч[то] у насъ полное
несоотвѣтствіе земли съ количествомъ населенія.
Деп. Ионко говоритъ, что, при передачѣ земель, урожайность и экспортъ упа-
дутъ на 10-15 лѣтъ и придется потерять нѣсколько милліоновъ пудовъ хлѣба, но
зато соціальные интересы только выиграютъ отъ этого, т.к. государство должно
будетъ обратить вниманіе на культурность хозяйствъ и употребить всѣ усилія под-
нять ихъ. Можно будетъ даже ввести принудительное культурное хозяйство, т.к.
оно пойдетъ на пользу самому крестьянину.
Деп. Биволъ говоритъ, что все рѣчи сводятся въ общемъ къ тому, что 2 пунктъ
нужно сократить. Государство отъ отчужденія ничего не потеряетъ, т.к. помѣщики
приносили пользу не государству, а спекулянтамъ; крестьянинъ же будетъ прино-
сить пользу государству, т.к. онъ не будетъ ѣздить за границу и продавать хлѣбъ
спекулянтамъ, 2-ой пунктъ только дастъ лишнюю зацѣпку помѣщикамъ, они
всѣми мѣрами постараются доказывать, что земли ихъ давали въ два раза больше
и т.п. Поэтому 2 пунктъ долженъ быть совершенно выпущенъ.
Деп. Александри знакомитъ собраніе съ аграрнымъ вопросомъ въ Новой
Зеландіи.
Деп. Тудосъ предлагаетъ, чтобы не терять много времени, поставить, вмѣсто 2
и 3 пунктов, предложеніе Мургоча объ абсентеистахъ и указать максимумъ, кото-
рый можно оставить помѣщику.

501
 Предсѣдатель: – Такихъ предложеній я не могу ставить на голосованіе. Вѣдь
должны мы слѣдовать опредѣленному плану, который приняли. Если мы такъ
быстро будемъ перескакивать съ одного пункта на другой, то работа наша будетъ
носить не планомѣрный характеръ, а случайный.
Докладчикъ Коссовичъ: – Мы страшно разбрасываемся и поэтому очень
трудно отвѣчать. Основной вопросъ у насъ: возможно ли въ принципѣ оставить
какое-нибудь крупное капиталистическое хозяйство?
Г. Степановъ говорилъ, что мы не опредѣлили до сихъ поръ, что такое крупное
землевладѣніе. Но я уже въ предыдущихъ засѣданіяхъ говорилъ, что крупнымъ
хозяйствомъ называется такое, гдѣ хозяинъ является не рабочимъ, а только распо-
рядителемъ работъ, т.е. пользуется наемнымъ трудомъ.
Г. Могилянскій говоритъ, что изъ всей земли, числящейся за частновладѣль-
цами, только на очень небольшой части ведется культурное хозяйство. Но разъ
допускается эта возможность, это очень цѣнно.
Деп. Ионко говоритъ, что урожайность и экспортъ упадутъ на 10-15 лѣтъ, но
развѣ этого мало? Достаточно 5 лѣтъ, чтобы Бессарабія такъ отстала отъ другихъ
странъ, что потомъ уже не сможетъ догнать ихъ.
Г. Ионко говорилъ далѣе о принудительномъ культурномъ хозяйствѣ; но
вспомните Аракчеева и его принудительныя поселенія, – ничего изъ его реформы
не вышло. Не этими мѣрами можно поднять хозяйство.
Я нахожу, что отчуждать сразу всѣ земли нельзя. Разрушая, нужно что-нибудь
новое создать. Я присоединяюсь къ мнѣнію г. Степанова, что этотъ вопросъ глав-
нымъ образомъ экономическій, и снова повторяю, что отчуждать всё абсолютно
крупное хозяйство опасно и врядъ ли сейчасъ это удастся; съ принципомъ «бери
и не давай» далеко не уѣдешь.
Въ дальнѣйшемъ, какъ объ идеалѣ, можно говорить о полномъ отчужденіи. И
разбираемая программа говоритъ условно, что останется до той поры, пока наста-
нетъ время, что всѣ земли перейдутъ къ народу.
Предсѣдатель объявляетъ перерывъ въ 8 ч. 20 м.

Засѣданіе возобнавляется въ 8 час. 35 мин.

Предсѣдательствуетъ д. Бучушканъ. Слово предоставляется деп. Цыганко,
который предлагаетъ замѣнить первые три пункта слѣдующимъ пунктомъ, при-
нятымъ послѣ долгихъ преній Петроградскимъ Зем. Комитетомъ: «Сельскохо-
зяйственныя земли частнаго владѣнія отчуждаются въ государственный земель-
ный фондъ для передачи трудовому населенію». Вмѣсто 2-го пункта будетъ
4 пунктъ и т.д.
Рѣшено, въ виду важности вопроса, отложить обсужденіе резолюціи на
слѣдующее засѣданіе.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 4 și 5 iulie 1918

Note

1 În varianta de arhivă a procesului-verbal este indicată data de 18 iunie.

2 Vezi asupra acestui moment nota 2 din procesul-verbal de arhivă.
3 Scurtă sincopă în text.

502
 АГРАРНА Я КОМИССӀЯ СФАТУЛЪ ЦЭРӀЙ
(Засѣданіе 21 іюня 1918 г.)

Повѣстка дня:
1. Чтеніе протокола 14 засѣданія.
2. Внѣочередное заявленіе президіума.
3. Продолженіе преній по докладу о ликвидаціи крупнаго землевладѣнія.

1. Оглашается протоколъ засѣданія отъ 29 іюня на русскомъ языкѣ.

Деп. Минчуна настаиваетъ на томъ, что протоколы должны вестись и утвер-
ждаться на румынскомъ языкѣ.
Рядъ ораторовъ, указывая на то, что эксперты и большинство членовъ Комис-
сіи не знаютъ румынскаго языка, поддерживаютъ рѣшеніе, принятое на преды-
дущемъ засѣданіи – вести и читать протоколы и на русскомъ, и на румынскомъ
языкахъ.
Рѣшено вести протоколы на двухъ языкахъ.
2. Предсѣдатель оглашаетъ нижеслѣдующее журнальное постановленіе Пре-
зидіума Сф[атул] Цэрій отъ 19 іюня с.г.: «Довести до свѣдѣнія Аграрной Комис-
сіи, что постановленіе Президіума Сф[атул] Цэрій отъ 30 мая сдѣлано на осно-
ваніи постановленія общаго собранія Сф[атул] Цэрій о числѣ членовъ Аграрной
Комиссіи и, продолжая базироваться на томъ же постановленіи Сф[атул] Цэрій,
Президіумъ не считаетъ себя вправѣ зачислять кандидатовъ на денежное доволь-
ствіе и тѣмъ увеличивать число членовъ Аграрной Комиссіи».
Затѣмъ Предсѣдатель предлагаетъ считать деп. Бажбеукъ-Меликова выбыв-
шимъ изъ состава Аграрной Комиссіи, въ виду того, что онъ пропустилъ
6 засѣданій, не увѣдомивъ президіумъ Комиссіи.
Далѣе предсѣдатель заявляетъ, что онъ на дняхъ имѣлъ собесѣдованіе съ
предсѣдателемъ Совѣта директоровъ о работахъ Аграрной Комиссіи.
«Въ разговорѣ я коснулся политическихъ вопросовъ, затрагивающихъ Комис-
сію. Я говорилъ предсѣдателю Сов[ета] дир[екторов], что хотя Агр. комиссія и не
занимается обсужденіемъ и рѣшеніемъ политическихъ вопросовъ, тѣмъ не менѣе
послѣдніе очень интересуютъ Комиссію.
Особенно намъ дорога автономія Бессарабіи, и въ частности, автономность въ
дѣлѣ разрѣшенія аграрнаго вопроса.
Согласно постановленію Сфатулъ Цэрій, результаты работъ нашей Комиссіи
должны быть представлены на утвержденіе въ Сфатулъ Цэрій, а послѣдній пред-
ставить въ Румынск. Парламентъ. Я просилъ предсѣдателя Сов. дир. категориче-
ски отвѣтить: будетъ ли соблюденъ такой порядокъ работъ или нѣтъ и получилъ
отъ него утвердительный отвѣтъ. Премьеръ-директоръ просилъ насъ не прекра-
щать работъ, ибо онѣ очень важны.
Что касается финансовой стороны работъ Комиссіи, то Премьеръ-директоръ
заявилъ, что увеличеніе депутатской діеты невозможно за отсутствіемъ средствъ.
Эксперты будутъ вознаграждены въ размѣрѣ депутатской діеты за каждый день
участія въ работахъ Комиссіи; объ этомъ президіумъ снесется въ Сов. дир.
Предсѣдатель ставитъ на обсужденіе свое предложеніе, внесенное имъ въ пре-
дыдушемъ засѣданіи: замѣнить первые три пункта нижеслѣдующимъ: «Сель-
скохозяйственныя земли частнаго владѣнія, сверхъ опредѣленныхъ нормъ, ука-
занныхъ въ послѣдующихъ пунктахъ закона, отчуждаются въ государственный
земельный фондъ для передачи ихъ мѣстному трудовому населенію».

503
 Большинствомъ 19 противъ 2 резолюція принята.
Предлагаются слѣдующія резолюціонныя поправки:
Деп. Ратко предлагаетъ замѣнить слово «передача» словомъ «надѣленіе»,
какъ общепринятымъ юридическимъ терминомъ.
Деп. Ландау предлагаетъ замѣнить слово «мѣстному населенію» словами
«населеніе Бессарабіи» для того, чтобы слову «мѣстное» не придавалось слиш-
комъ узкое значеніе; при надѣленіи возможны переселенія съ одного мѣста въ дру-
гое и переселившійся можетъ быть сочтенъ не мѣстнымъ1.
Предложеніе д. Ландау принимается безъ преній.
При голосованіи предложенія д. Ратко оказалось 14 за «надѣленіе» и 14 за
«передачу».
Условно принята слѣдующая резолюція:
«Сельскохозяйственныя земли частного владѣнія, сверхъ опредѣленныхъ
нормъ, указанныхъ въ послѣдующихъ пунктахъ закона, отчуждаются въ госу-
дарственный земельный фондъ для передачи ихъ трудовому населенію Бессара-
біи». Вопросъ о замѣнѣ слова «передача» словомъ «надѣленіе» рѣшено снова
разсмотрѣть въ слѣдующемъ засѣданіи2 .
Перерывъ въ 7 час. 35 мин. вечера.

Послѣ перерыва предсѣдатель ставитъ на обсужденіе 2 пунктъ доклада: «Изъя-

тіе изъ изложеннаго въ пар. 1 положенія устанавливаются для владѣній, за кото-
рыми будетъ признана особая народно-хозяйственная цѣнность».
Деп. Буздуганъ находитъ, что прежде чѣмъ говорить объ изъятіяхъ, нужно обо-
значить максимумъ отчужденія.
Деп. Минчуна: – Не слѣдуетъ такъ широко ставить вопросъ объ изъятіяхъ
владѣній, за которыми будетъ признана народнохозяйственная цѣнность.
Такая постановка умѣстна была въ такой большой странѣ какъ Россія, – въ
маленькой же Бессарабіи мы можемъ точно опредѣлить какія земли подходятъ
подъ категорію «изъятія».
Деп. Бучушканъ предлагаетъ принять этотъ пунктъ полностью, потому что
онъ уже обсуждается и былъ принятъ при составленіи «Земельной инструкціи»
въ Сфатулъ Цэрій.
Г. Коссовичъ, возражая д. Минчунѣ, говоритъ, что Комиссія устанавливаетъ
принципъ, но не сосчитываетъ, гдѣ какія хозяйства есть.
Степановъ: – Недоразумѣніе объясняется тѣмъ, что взяты труды П.З. Комитета
въ сыромъ видѣ и не разработаны примѣнительно къ мѣстнымъ условіямъ. Между
тѣмъ въ 5 пунктѣ прямо указано, что перечень отдѣльныхъ владѣній будетъ состав-
ленъ уѣзднымъ земельнымъ комитетомъ при участіи агрономическихъ коллегій.
Если бы докладъ былъ также разработанъ соотвѣтствующей комиссіей, этихъ
недоразумений не было бы. Поэтому я предлагаю передать докладъ въ спеціаль-
ную подкомиссію, которая разработала бы и упростила докладъ примѣнительно
къ мѣстнымъ условіямъ.
Г. Коссовичъ: – Врядъ ли оттого, что докладъ будетъ переданъ въ подкомис-
сію намъ станетъ легче, т.к. вопросъ этотъ очень сложный. Когда въ Петроград-
скомъ Земельн. Комитетѣ разрабатывался докладъ, тамъ было сказано, что врядъ
ли русское Учредительное Собраніе скоро и хорошо разберется въ этомъ докладѣ.
Это большой и сложный трудъ и, несомнѣнно, на каждомъ пунктѣ придется очень
долго останавливаться. Въ Петрогр. Комитетѣ при выработкѣ доклада прини-
мали участіе выдающіеся спеціалисты по аграрному вопросу и то потребовалась
масса труда и времени для выработки только основныхъ тезисовъ доклада.

504
 Г. Степановъ предлагаетъ прочитать 2, 3, 4, 5 пункты полностью, т.к. они тѣсно
связаны между собой.
Предсѣдатель читаетъ указанные пункты.
Деп. Никитюкъ предлагаетъ по второму пункту, что норма, которая будетъ
установлена Комиссіей, должна быть неприкосновенна.
Деп. Минчуна: – Если оставить пункты 2, 3, 4 въ той редакціи, въ какой они
сейчасъ, то не найдется такого имѣнія, которое не подошло бы подъ ту или иную
изъ перечисленныхъ здѣсь категорій. Помимо этихъ признаковъ въ примѣчаніи
къ 5 пункту говорится, что мѣстнымъ учрежденіямъ предоставляется право
пополнять категорію хозяйствъ, имѣющихъ нар.-хоз. цѣнность.
Этимъ мы всецѣло отдаемъ судьбу законопроекта въ руки исполнителей. Поэ-
тому я настаиваю на томъ, что у насъ точно должны быть названы тѣ имѣнія, кото-
рыя сохраняются, а также должны быть оставлены сады, виноградники и то, что
мы найдемъ нужнымъ.
Деп. Бучушканъ: – Я предлагаю исключить этотъ пунктъ и замѣнить его
слѣдующимъ: «Не подлежатъ распредѣленію владѣнія, за которыми будетъ при-
знана особая народнохозяйственная цѣнность».
Предложеніе деп. Бучушкана поддерживаетъ деп. Буздуганъ.
Деп. Ерханъ считаетъ неосновательными опасенія нѣкоторыхъ депутатовъ, что
органы, которые будутъ приводить въ исполненіе законъ, не оправдаютъ возло-
женнаго на нихъ довѣрія и поэтому категорически высказывается противъ пред-
ложенія деп. Минчуны о необходимости немедленнаго указанія владѣній, подле-
жащихъ изъятію.
Г. Степановъ поддерживаетъ свое прежнее предложеніе о передачѣ этихъ пун-
ктовъ въ соотвѣствующую подкомиссію для изслѣдованія ея примѣнительно къ
мѣстнымъ условіямъ.
Г. Коссовичъ говоритъ, что можно, конечно, измѣнить эти пункты, при-
мѣнительно къ мѣстнымъ условіямъ, но можно ихъ и оставить съ тѣмъ, чтобы орга-
намъ, опредѣляющимъ владѣнія, подлежащія изъятію, были бы даны инструкціи
съ точнымъ указаніемъ того, что признается общенародной цѣнностью.
Предсѣдательствуетъ деп. Осоянъ.
Д[еп.] Цыганко: – Меня поражаетъ, что наше собраніе въ нѣкоторыхъ вопро-
сахъ чрезвычайно консервативно. Напр., въ вопросѣ объ индивидуальной соб-
ственности вы придерживаетесь взглядовъ Столыпина, реформа котораго, какъ
вамъ извѣстно, была очень неудачна и не прошла. Съ другой стороны, вы наста-
иваете на отчужденіи культурныхъ хозяйствъ совершенно не думая о томъ, что
съ ними будетъ, – это уже большевизмъ. Такимъ образомъ, мы видимъ, съ одной
стороны, столыпинскій консерватизмъ, съ другой ленинскій большевизмъ. Такое
противорѣчіе самимъ себѣ меня крайне поражаетъ.
Деп. Цыганко продолжаетъ: – Мы вѣдь устанавливаемъ только опредѣленный
принципъ, что культурныя хозяйства необходимо сохранить. Вѣдь не станете вы
отрицать, что культурныя хозяйства приносятъ государству и населенію огром-
ную пользу. Эти хозяйства нужно беречь, какъ зеницу ока, поэтому если даже въ
Бессарабіи имѣется только одно культурное хозяйство, вы должны сохранить 2
пунктъ. Если вы подпишете актъ, уничтожающій культурныя хозяйства, – это,
простите, будетъ крайне безграмотно. Если у васъ есть увѣренность, что культур-
ныя хозяйства не пострадаютъ – берите, но предупреждаю васъ, что это опасно.
Предсѣдатель Центр. Зем. Комитета Масловъ, спеціалистъ по воззрѣніямъ, гово-
ритъ, что опытъ показалъ, что культурныя хозяйства, которыя были отобраны

505
и отданы мѣстнымъ организаціямъ, напр. земствамъ, – падали. И Комитетъ
рѣшилъ, что культурныя хозяйства опасно сразу въ настоящее время передать въ
фондъ. Когда вы начнете экспропріировать культурныя хозяйства послѣдуетъ эко-
номическая разруха и политическій крахъ. Я считалъ своимъ долгомъ предосте-
речь васъ отъ этихъ ошибокъ.
Деп. Тудосъ: – Послѣ рѣчи г. Цыганко намъ почти нечего говорить. О томъ,
какія хозяйства считать культурными, говорится дальше. Теперь какъ разъ пона-
добится намъ статистика г. Могилянскаго. Я предлагаю не терять напрасно время,
принять этотъ пунктъ и перейти къ обсужденію слѣдующихъ пунктовъ.
Деп. Криганъ: – Не можетъ быть и рѣчи о томъ, насколько важны культур-
ныя хозяйства. Но мы также понимаемъ и то, что эти опытныя хозяйства должны
обслуживать крестьянъ, а не должны оставаться у помѣщиковъ, которые будутъ
держать ихъ только для того, чтобы набивать себѣ карманы, безъ всякой пользы
для крестьянъ. Мы съ экспертами идемъ двумя различными путями. Когда мы
говоримъ, что культурныя хозяйства должны быть взяты въ государственный
фондъ, намъ говорятъ, что это большевизмъ. Но я хочу напомнитъ г-ну Коссо-
вичу слѣдующее: когда онъ завѣдывалъ монастырскими имѣніями, онъ устро-
илъ опытное поле, къ обработкѣ котораго, подъ его наблюденіемъ принимали
участіе крестьяне. И пусть г-нъ Коссовичъ скажетъ, чье поле было лучше: его,
или помѣщиковъ, жившихъ по близости. Г-нъ Коссовичъ подтвердитъ, что его
поле было во много разъ лучше другихъ. Почему вы думаете, что государство не
найдетъ спеціалистовъ, которые вели бы культурныя хозяйства? Повѣрьте, что
культурныя хозяйства, которыя государство дастъ въ завѣдываніе спеціали-
стамъ, принесутъ гораздо больше пользы, чѣмъ если они останутся въ рукахъ
помѣщиковъ. Никакого большевизма здѣсь нѣтъ.
Еще здѣсь было сказано, что мы консерваторы. Но г. Цыганко теоретикъ, а
мы практики. И можетъ быть Столыпинъ какъ разъ понялъ то, что намъ нужно.
Онъ имѣлъ въ виду поднять крестьянство, сдѣлать изъ него средній классъ въ
противовѣсъ городскому пролетаріату3. Здѣсь не консерватизмъ, а практика.
Я предлагаю передать этотъ пунктъ особой подкомиссіи, которая къ
слѣдующему засѣданію обработала бы его.
Г. Мургочъ говоритъ, что въ Румыніи свекло-сахарныя и табачныя плантаціи
обрабатываются исключительно крестьянами и напр., табачное дѣло стоитъ такъ
высоко, что Румынія снабжаетъ своими папиросами и другія страны. Имѣются
также 5 большихъ свекло-сахарныхъ заводов, свекла доставляется крестьянами
и заводы идутъ отлично. Насколько ему извѣстно, и въ Бессарабіи табакъ обра-
батывается крестьянами и отчасти въ Оргѣевскомъ уѣздѣ евреями. Осенью изъ
Румыніи пріѣзжала въ Бессaрабію спеціальная комиссія, въ которую входилъ и
г-нъ Мургочъ, для закупки табака. Оказывается, что табакъ выдѣлывается кре-
стьянами. Только одинъ или два помѣщика занимаются табачнымъ дѣломъ,
и то сами не выдѣлываютъ, а скупаютъ у крестьянъ. И табакъ и свеклу, т[аким]
о[бразом] дѣлаютъ крестьяне.
Предсѣдатель ставитъ на голосованіе предложеніе деп. Кригана, чтобы пере-
дать 2, 3, 4 пункты для обработки въ спеціальную подкомиссію.
Большинствомъ 16 противъ 7 предложенія принимается.
Нѣкоторые депутаты, указывая на тѣсную связь между пунктами, предлагаютъ
передать въ комиссію весь законопроектъ.
Большинствомъ 15 противъ 2 рѣшено передатъ въ подкомиссію весь законо-
проектъ съ тѣмъ, чтобы комиссія согласовала пункты сообразно съ мѣстными
условіями.

506
 Въ подкомиссію избраны депутаты Криганъ, Буздуганъ и Ерханъ4.
Засѣданіе закрывается въ 9 час. 50 минутъ.
Sursa: Sfatul Țării din 5, 7 și 8 iulie 1918

Note

1 Vezi nota 2 la procesul-verbal de arhivă.

2 Dificultatea votării acestui schimb, aparent formal, de termeni consta în faptul că cele două
noțiuni vizau realități total diferite: „transmiterea (передача) pămîntului la populația munci-
toare” (dincolo de faptul că viza nu numai țărănimea) însemna în fond socializarea pămîntului,
pe cînd împroprietărirea (надѣленіе) avea în vedere trecerea pămîntului moșieresc în proprietatea
populației muncitoare.
3 Vezi nota 7 din procesul-verbal de arhivă.
4 Vezi nota 9 la procesul-verbal corespunzător de arhivă.

507
 АГРАРНА Я КОМИССӀЯ СФАТУЛЪ ЦЭРӀЙ
(Засѣ даніе 23 іюня)

Повѣстка дня:
1. Чтеніе протокола № 15.
2. Заявленіе результатовъ совѣщанія спеціалистовъ совмѣстно съ
комиссіей, избранной для разсмотрѣнія доклада о ликвидаціи крупнаго
землевладѣнія.

1. Читается часть1 протокола 15 засѣданія, которая и утверждается.

Предсѣдатель знакомитъ вкратцѣ Комиссію съ результатами совмѣстной
работы экспертовъ и комиссіи, избранной на прошломъ засѣданіи для
разсмотрѣнія доклада о ликвидаціи крупнаго землевладѣнія.
Предсѣдатель: – Г.г. депутаты! Въ прошломъ засѣданіи мы приняли пер-
вый пунктъ, который гласитъ: «Сельскохоз. земли частнаго владѣнія сверхъ
определѣнныхъ нормъ, указанныхъ въ послѣдующихъ пунктахъ закона, отчужда-
ются въ государственный земельный фондъ для передачи ихъ трудовому насе-
ленію Бессарабіи». Возникаетъ очень важный вопросъ, какъ поступить съ зем-
лями, имѣющими особую народохозяйственную цѣнность?
И комиссія, избранная вами, вполнѣ согласилась съ тѣмъ, что могутъ
встрѣтиться цѣнныя высоко культурныя владѣнія, отчужденіе и распредѣленіе
которыхъ являлось бы государственнымъ преступленіемъ; ихъ необходимо сохра-
нить. Какія же хозяйства признать особенно цѣнными, имѣющими исключитель-
ную важность для государства?
Комиссія разбила ихъ на двѣ категоріи: къ первой категоріи относятся тѣ
хозяйства, которыя должны обслуживать нужды крестьянъ, ко второй такія, тех-
нически или экономически усовершенствованныя хозяйства, урожай которыхъ
чрезвычайно великъ по сравненію съ другими. Къ первой группѣ комиссія отне-
сла хозяйства: 1) сѣменныя; 2) племенныя и 3) питомники. Эти виды хозяйствъ
должны быть сохранены. Спеціалисты говорятъ, что урожай зависитъ отъ хоро-
шаго подбора сѣмянъ. Въ зависимости отъ этого даже на плохой почвѣ хорошія
сѣмена даютъ лучшій урожай, чѣмъ плохія сѣмена на хорошей почвѣ. Понятно
отсюда насколько важны сѣменныя хозяйства. Но для этого необходима боль-
шая площадь земли, т.к. каждый сортъ сѣмянъ нужно выращивать отдѣльно, на
малой же площади можетъ произойти такъ называемое перекрестное опыленіе, въ
результатѣ чего сортъ сѣмянъ можетъ измѣниться къ худшему. Исходя изъ этого,
эксперты рѣшили, что для сѣменныхъ хозяйствъ нормы устанавливать нельзя;
ихъ нужно сохранить въ цѣлости и принять всѣ мѣры къ увеличенію ихъ площади.
Нѣкоторыя разногласія имѣли мѣсто при классификаціи цѣнныхъ хозяйствъ:
одни говорили, что нечего оставлять табачныя, свекло-сахарныя плантаціи, дру-
гіе наоборотъ, говорили, что ихъ необходимо оставить.
Затѣмъ, одни говорили, что эти земли нужно отчудить въ государственный
фондъ, но не передавать ихъ населенію, а передать, напр., земствамъ, коопера-
тивамъ; другіе находили, что передача такихъ хозяйствъ мѣстнымъ самоуправ-
леніямъ поведетъ къ упадку ихъ. Но всѣ сходятся на томъ, что передачѣ2 такія
цѣнныя хозяйства не подлежатъ.
Поэтому 2-й пунктъ можно было бы изложить приблизительно такъ: передачѣ
не подлежатъ земли, имѣющія народно-хозяйственную цѣнность. Къ такимъ зем-
лямъ относятся такія-то земли – здѣсь будутъ перечислены тѣ земли, за которыми

508
будетъ признана особая народно-хозяйственная цѣнность. Когда же дойдемъ до
7 и 8 пунктовъ, то можно будетъ измѣнить ихъ или прибавить къ нимъ, если они
будутъ сохранены, что земли идутъ въ государственный фондъ, но не передаются3,
конечно, если вы такъ рѣшите.
Вотъ вкратцѣ результаты совѣщанія экспертовъ и комиссіи.
Деп. Буздуганъ: – Я нѣсколько разошелся во взглядахъ съ экспертами и г. Цыган-
ко. Я стоялъ на томъ, что культурныя хозяйства должны перейти къ государству,
которое назначитъ спеціальныхъ агрономовъ для завѣдыванія ими. Такія хозяй-
ства, дѣйствительно, принесутъ пользу крестьянамъ, которые изъ этихъ хозяйствъ
смогутъ дешево пріобрѣтать сѣмена, а не платить въ три дорога помѣщику. Между
темъ, г. Коссовичъ говоритъ, что, если найдется у насъ помѣщикъ, который завелъ
культурное хозяйство въ 5-10 000 дес., то мы ему должны воздвигнуть памятникъ
за это, не то, что отнимать у него землю. Я же изъ желанія блага народу говорю, что
крестьянину нужна земля, и мы должны стараться отобрать какъ можно больше
земли для крестьянъ.
Необходимо дать возможность крестьянину поднять культуру своего хозяй-
ства, если же культурныя хозяйства останутся у помѣщиковъ, то о поднятіи куль-
турности крестьянствъ не можетъ быть и рѣчи, т.к. помѣщикъ будетъ заботиться о
томъ, чтобы набить себѣ карманы, а не о томъ, чтобы помочь крестьянамъ.
Поэтому я настаивалъ и настаиваю, что культурныя хозяйства должны перейти
къ государству, причемъ долженъ быть опредѣленъ максимумъ въ 100-200 деся-
тинъ, сколько вы рѣшите, который можетъ быть оставленъ подъ культурное хозяй-
ство, остальное же должно быть отдано трудовому населенію.
Если мы оставимъ, напр., имѣніе въ 1 000 дес., то можетъ быть 50 или 100 кре-
стьянъ останутся благодаря этому безъ земли. Максимумъ необходимо устано-
вить и для того, чтобы не предоставить Комиссіи мѣста для произвола. Большія
культурныя хозяйства необходимо сократить и оставить до извѣстнаго предѣла
сѣменныя и племенныя хозяйства, если они есть, затѣмъ виноградники и сады.
Всё остальное: свекло-сахарныя, табачныя плантаціи, молочныя фермы и т.д.
могутъ и должны дѣлать сами крестьяне.
Деп. Александри: – Я самъ житель села и хорошо знаю, какъ ведутся хозяйства
у крестьянъ и у помѣщиковъ. Предсѣдатель сообщилъ намъ, что комиссія4 нашла
необходимымъ оставить нетронутыми: сѣменныя, племенныя хозяйства и питом-
ники.
Насколько я знаю, у насъ въ Бессарабіи ни у одного частнаго собственника нѣтъ
образцоваго сѣменного хозяйства. Разъ ихъ нѣтъ, то нечего и говорить о нихъ и
терять столько времени на обсужденіе того, чего нѣтъ. Меня крайне удивляетъ,
что какъ разъ теперь, когда нужно дать крестьянамъ землю, поднять вопросъ объ
оставленіи сѣменныхъ хозяйствъ, которыхъ нѣтъ. Ихъ нужно создать, – это дру-
гой вопросъ, и этимъ займется государство.
Далѣе указывалось на необходимость оставленія нетронутыми племенныхъ
хозяйствъ. Но я думаю, что слѣдовало бы предоставить земствамъ, которыя могли
бы имѣть заводъ, на которомъ держали бы для нуждъ населенія нужное число пле-
менныхъ жеребцовъ, быковъ и барановъ.
Тогда крестьянамъ не придется платить огромныя деньги помѣщикамъ. И для
этого нѣтъ надобности оставлять сотни десятинъ.
Остается еще сказать о питомникахъ. Я знакомъ съ этимъ дѣломъ и смѣло утвер-
ждаю, что для Бессарабіи вполнѣ достаточно 5-7 питомниковъ по 20-25 десятинъ
каждый и нѣтъ никакой надобности оставлять по 100 десятинъ. Я снова повторю,
что прежде всего нужно считаться съ нуждою крестьянъ въ землѣ.

509
 Г. Могилянскій оглашаетъ заявленіе свѣдущихъ лицъ. «Приглашенные къ
участію въ работахъ Аграрной Комиссіи свѣдущія лица признаютъ, что культур-
ныхъ учрежденій сельскохозяйственнаго характера въ краѣ крайне недостаточно,
поэтому эти учрежденія подлежатъ самому заботливому сохраненію, именно въ
интересахъ правильнаго и успѣшнаго развитія трудового хозяйства. Не имѣя
никакой возможности въ настоящій моментъ указать число этихъ учрежденій
и площадей, занятыхъ ими, что требуетъ самаго тщательнаго наслѣдованія на
мѣстахъ, всё же свѣдующія лица считаютъ возможнымъ утверждать, что число
ихъ въ сравненіи съ тѣмъ, которое необходимо, – ничтожно, а по сему слѣдуетъ не
только всемѣрно охранять существующія, но и умножать ихъ число, что и должно
быть выяснено при обсужденіи соотвѣтствующаго пункта программы5. Въ насто-
ящее время по мнѣнію свѣдущихъ лицъ необходимо принять слѣдующія основ-
ныя положенія: перераспредѣленію не подлежатъ:
а) владѣнія и части владѣній, обслуживающія трудовыя хозяйства въ посѣвномъ
и посадочномъ матеріалѣ и племенномъ скотѣ;
б) владѣнія и части владѣній, имѣющія техническое оборудованіе для пере-
работки сельскохозяйственныхъ продуктовъ, или производящія такіе продукты
массавого производства, которые при современныхъ условіяхъ не доставляются
трудовыми хозяйствами или доставляются ими въ недостаточномъ количествѣ
(свекло-сах., молочныя и др.);
в) владѣнія и части владѣній, имѣющія показательный характеръ по техникѣ
или организаціи хозяйства;
г) владѣнія и части владѣній, отличающіяся особенно высоко противъ общаго
уровня хозяйствъ данной мѣстности, урожайностью, трудоемкостью и величиной
народно-хозяйственнаго дохода на единицу сельскохозяйственной площади;
д) владѣнія и части владѣній, занятыя спеціальными культурами (виноградни-
ками, садами, плантаціями).
Подписали:
1) В.С. Коссовичъ, 2) Н.К. Могилянскій, 3) Ф.Ф. Пожога, 4) Л.Е. Сицинскій,
5) К.Е. Суровъ, 6) Д.С. Топоръ, 7) К.А. Туфеско, 8) Х.А. Челебидаки.
Ӏ. Стере высказываетъ мнѣніе румынскихъ экспертовъ, что ставить такой прин-
ципъ опасно, п.ч. неизвѣстно, кто будетъ исполнителемъ и какъ будутъ исполнять.
Приципъ слишкомъ широкъ.
Г. Челебидаки: – Я нѣсколько расхожусь со свѣдущими лицами во второй части
заявленія. Вполнѣ признавая необходимость сохраненія въ цѣлости хозяйствъ,
непосредственно обслуживающихъ трудовыя хозяйства, какъ-то: сѣменныя и ско-
товодческія хозяйства и питомники, – считаю, что культурныя хозяйства, могу-
щія имѣть, главнымъ образомъ, показательное значеніе, какъ по своей органи-
заціи, такъ и по техникѣ, должны быть въ отношеніи площади, занимаемой ими
земли, ограничены до извѣстной нормы, такъ какъ для правильной организаціи
хозяйствъ и цѣлесообразнаго веденія его вовсе не нужно, чтобы въ его распоря-
женіи были тысячи десятинъ. Установленіе нормъ культурныхъ хозяйствъ, под-
лежащихъ оставленію, является спеціальнымъ вопросомъ, который требуетъ спе-
ціальной разработки и я не берусь его сейчасъ рѣшать.
Деп. Тудосъ: – Я неофиціально присутствовалъ вчера на засѣданіи комиссіи
и теперь вижу, что со стороны гораздо яснѣе то, что каждый ораторъ желаетъ
высказать. Д. Буздуганъ говоритъ, что г. Коссвичъ предлагаетъ поставить памят-
никъ тому помѣщику, который имѣетъ культурное хозяйство, хотя бы въ 5 000
десятинъ и что нужно оставить эту землю за владѣльцемъ. Но я утверждаю, что
мысль г-на Коссовича искажена. Онъ говорилъ, что, если бы у насъ имѣлось такое

510
высоко-культурное хозяйство, то мы должны сказать спасибо его строителю и,
что такое хозяйство мы должны оберегать какъ зеницу ока, а не раздроблять и
разрушать его. Онъ не говоритъ, что это хозяйство нужно непремѣнно оставить
помѣщику, но какъ ученый спеціалистъ, онъ говоритъ намъ, что такія хозяйства
необходимо сохранить. И, если есть такія хозяйства, то я также скажу, честь и
слава тѣмъ, кто ихъ образовалъ. Но, къ сожалѣнію, у насъ такихъ хозяйствъ нѣтъ
почти. Былъ конскій заводъ у Казиміра, болѣе или менѣе хорошій, еще держали
заводскихъ лошадей, Понсэ, Чугурянъ, Бузня, но всё это мелкія хозяйства, кото-
рыя не могутъ быть отнесены къ категоріи цѣнныхъ хозяйствъ.
Какъ видите, у насъ нѣтъ высококультурныхъ хозяйствъ, приносящихъ пользу
государству и въ частности крестьянамъ. Если бы такія хозяйства оказались, то я
также сказалъ бы, что нужно воздвигнуть памятникъ устроителю. Но у насъ нѣтъ
помѣщиковъ-патріотовъ, а есть капиталисты, цѣль которыхъ нажива, а не благо
государства. Напр., въ Бѣльцкомъ у., въ особенности въ Болотинской волости, есть
много помѣщиковъ, но они ничего не создаютъ хорошаго и не принесли крестьян-
ству никакой пользы. Въ той же волости года четыре тому назадъ былъ поставленъ
агрономическій пунктъ, снабдившій населеніе сѣменами и сѣялками. Результаты
сказались уже во второй годъ: урожай былъ значительно лучше, чѣмъ раньше.
Исходя изъ сказаннаго, я настаиваю на принятіи 2 пункта, т.к. онъ не говоритъ о
томъ, что земли, имѣющія нар. хоз. цѣнность должны быть оставлены у помѣщика
или государства или кого-бы то ни было. Онъ только устанавливаетъ прин-
ципъ, что такія земли должны быть сохранены, какъ государственная цѣнность.
Дальше въ 6 пунктѣ говорится, что они поступаютъ въ завѣдываніе государства
или мѣстныхъ самоуправленій съ того момента, когда они найдутъ возможнымъ
взять ихъ въ свое завѣдываніе. Если будетъ признано возможнымъ теперь же взять
ихъ, съ увѣренностью, что они отъ этого не пострадаютъ, то ихъ, согласно этому
пункту, можно взять. Чего бояться? Не забывайте, что проектъ этотъ вырабаты-
вался опытнѣйшими людьми Россіи, можетъ быть умнѣе насъ, нашими учите-
лями – соціалистами и если мы пойдемъ лѣвѣе ихъ, смотрите какъ бы не было
хуже. Я предлагаю принять этотъ проектъ, т.к. другого кромѣ того нѣтъ. Выраба-
тывать новый уже поздно, т.к. мы и такъ потеряли даромъ массу времени. Каждый
часъ промедленія гибель для крестьянства и падаетъ на наши головы. Предлагаю
принять этотъ проктъ и немедленно приступить къ работѣ.
Деп. Бучушканъ: – Комиссія должна была разсмотрѣть докладъ и представить
намъ свое заключеніе о немъ.
Она этого не сдѣлала. Предсѣдатель допускаетъ дебаты по всей обширной
программѣ и мы страшно разбрасываемся. Мнѣ кажется, что въ виду того, что
комиссія не представила своего заключенія, нужно взять прежній докладъ и при-
ступить къ обсужденію. Предлагаю принять 2-й пунктъ и дальше опредѣлять
земли, подлежащія изъятію.
Г. Димитріу: – Эксперты въ своемъ заявленіи правильно заявили, что хозяй-
ства, имѣющія культурную цѣнность, должны быть оставлены, но они не сказали
кому ихъ оставить.
Вопросъ о хозяйствахъ, подлежащихъ изъятію нужно разрѣшить такъ, чтобы
крестьянинъ извлекъ изъ нихъ пользу.
Исходя изъ этого, нельзя оставлять эти хозяйства у помѣщика, такъ какъ онъ
будетъ, несомнѣнно, заботиться о своемъ карманѣ, а не о пользѣ крестьянина.
Нельзя чтобы крестьянинъ не имѣлъ въ культурныхъ хозяйствахъ свою часть,
чтобы онъ съ дѣтства пріучался къ правильному веденію хозяйства.

511
 Чтобы достичь этого, нужно культурныя хозяйства образовать при школахъ. Въ
каждомъ селѣ или волости, при школѣ отвести нужное количество земли подъ куль-
турное хозяйство, которое обрабатывалось бы учениками, при содѣйствіи роди-
телей, подъ наблюденіемъ спеціалистовъ. Землю эту можно оставить въ вѣдѣніи,
напримѣръ, школьнаго учителя. Чтобы больше заинтересовать крестьянъ, можно
будетъ урожай дѣлить между родителями учениковъ, которые примутъ участіе въ
обработкѣ. Такимъ образомъ, крестьяне будутъ въ курсѣ дѣла по веденію культур-
наго хозяйства. Если же культурныя хозяйства останутся у помѣщиковъ, то какая
польза крестьянъ?
Пройдетъ крестьянинъ мимо такого хозяйства, полюбуется имъ, скажетъ, что
оно очень красиво, но какъ это сдѣлать, – этого онъ знать не будетъ.
Поэтому культурныя хозяйства должны быть при школахъ. Если мы примемъ
это, то намъ не придется заботиться объ исполнителѣ, – исполнитель будетъ само
крестьянство.
Что касается виноградниковъ и садовъ, то ихъ нужно разграничить на
нѣсколько категорій. Есть виноградники устроенные помѣщиками на собствен-
ной землѣ, собственнымъ инвентаремъ на собственныя деньги, – такія должны
быть оставлены владѣльцу, но есть виноградники на помѣщичьей землѣ, но обра-
ботанные крестьянами, – такіе должны перейти къ крестьянамъ, уплативъ только
стоимость земли, находящейся подъ виноградниками, а не того, что на ней. Сто-
имость того, что на этой землѣ, должна быть уплочена тому, кто ее обрабатывалъ.
Есть еще виноградники на монастырской землѣ, обработанные крестьянами.
Такіе должны остаться за тѣмъ, кто создалъ эти виноградники, а уплатить, если
вы найдете это нужнымъ, придется только за землю подъ ними. Я прошу васъ при-
нять къ свѣдѣнію то, что я сказалъ, т.к. на насъ смотрятъ и другія страны и намъ
нужно разрѣшить этотъ вопросъ возможно лучше.
Что касается доклада, то изъ-за одного пункта, какъ видите, пришлось
пересмотрѣть весь проектъ. Нужно было, какъ въ другихъ парламентахъ, предста-
вить нѣсколько проектовъ, выбрать наиболѣе систематизированный и подходя-
щій намъ и тогда приступить къ его обсужденію.
Предсѣдатель предлагаетъ держаться дебатовъ по 2 пункту въ предѣлахъ
слѣдующаго мѣста: «Перераспредѣленію не подлежатъ владѣнія и части владѣній,
за которыми будетъ признана особая народно-хозяйственная цѣнность».
Деп. Карайманъ предлагаетъ поставить безъ преній этотъ пунктъ на голосо-
ваніе, т.к. онъ достаточно освѣщенъ.
Деп. Мындреско находитъ, что культурныя хозяйства не могутъ быть остав-
лены помѣщикамъ, т.к. въ такомъ случаѣ крестьянамъ не будетъ никакой пользы,
нужно передать ихъ государству, причемъ указать опредѣленный максимумъ
отчужденія, государство оставляетъ прежнія и организуетъ новыя культурныя
хозяйства въ нѣсколькихъ пунктахъ Бессарабіи, причемъ крестьяне предупрежда-
ются, что они могутъ приходить и учиться.
Деп. Крянга говоритъ, что теперь какъ разъ потребуются статистическія дан-
ныя о томъ, сколько въ Бессарабіи опытныхъ хозяйствъ, питомниковъ и т.д. и
г. Могилянскій пусть представитъ ихъ. Всѣ земли должны перейти въ государст-
венный фондъ и быть перераспредѣлены; нераспредѣленными должны остаться
въ опредѣленномъ количествѣ только земли, за которыми будетъ признана особая
цѣнность, но объ оставленіи ихъ помѣщикамъ не можетъ быть и рѣчи.
Г. Степановъ разсматриваетъ вопросъ съ двухъ точекъ зрѣнія: съ точки зрѣнія
аграрной реформы и аграрной политики. И онъ вполнѣ согласенъ съ г. Челебидаки,
что земли непосредственно обслуживающія трудовыя хозяйства, т.е. относящіяся

512
къ аграрной реформѣ, должны быть оставлены, а для показательныхъ хозяйствъ,
т.е. относящихся къ аграрной политикѣ долженъ быть опредѣленъ извѣстный мак-
симумъ для изъятія.
Такъ какъ между первымъ и вторымъ пунктами есть извѣстная несогласован-
ностъ, именно: въ первомъ пунктѣ ничего не говорится о перераспредѣленіи, а вто-
рой пунктъ съ этого слова начинается, ораторъ предлагаетъ принять эти пункты
въ окончательной редакціи, принятой послѣ долгихъ преній въ П[етроградском]
З[емельном] К[омитете]: 1 п.) всѣ земли сельскохоз. значенія передаются трудо-
вому населенію.
2 п.) Изъятія устанавливаются для владѣній, за которыми будетъ признана
нар.-хоз. цѣнность.
Дальше идетъ перечисленіе этихъ владѣній.
Г. Филиппеско: – Откровенно и честно заявляю вамъ, что вы на неправиль-
номъ пути. Тезисы доклада, изъ коихъ вы хотите создать пункты законопроекта,
не имѣютъ тѣсной связи одинъ съ другимъ, а между тѣмъ пункты законопроекта
должны быть связаны между собою, какъ колеса механизма.
Притомъ вы занимаетесь академическими преніями, но не той работой,
которая въ результатѣ можетъ дать законопроектъ аграрной реформы. Пренія
ничего новаго не дадутъ, потому что принципіальная сторона аграрнаго вопроса
разрѣшена давнымъ давно. Разъ такъ, то необходимо взять какой-нибудь законо-
проектъ аграрной реформы и заняться разработкой его примѣнительно къ осо-
бенностямъ Бессарабіи. Не имѣя проекта реформы, Комиссія ничего не сможетъ
сдѣлать. Предлагаю выдѣлить секцію для разработки законопроекта, который
послужилъ бы основой для вашихъ работъ. Этотъ законопроектъ вы измѣните и
пополните въ зависимости отъ мѣстныхъ условій, особенностей землевладѣнія
и пр. Цѣлой Комиссіей вы никогда не создадите законопроекта.
Послѣ краткихъ преній при 3 воздержавшихся и 1 противъ принимается 2-й
пунктъ въ редакціи, предложенной предсѣдателемъ: «Перераспредѣленію не под-
лежатъ владѣнія и части владѣній, за которымъ будетъ признана особая народно-
хозяйственная цѣнность».
Предсѣдатель объявляетъ перерывъ въ 8 ч. веч.

Засѣданіе возобнавляется въ 8 ч. 35 м. Предсѣдательствуетъ д. Гроссманъ.

Обсуждаются 2, 3, 4 пункты вмѣстѣ.
Деп. Карайманъ: – Мы уже 2 или 3 засѣданія обсуждаемъ эти пункты. У нашихъ
помѣщиковъ нѣтъ ни образцовыхъ конскихъ заводовъ, ни молочныхъ фермъ, –
есть, кажется, только одно сѣменное хозяйство. Табачное производство въ рукахъ
крестьянъ. Есть 2 помѣщика, занимающіеся табаководствомъ, но и они скупаютъ
табакъ у крестьянъ. Нечего поэтому долго останавливаться на этомъ вопросѣ.
По-моему оставить можно сады и виноградники, всё остальное должно быть взято
государствомъ и перераспредѣлено.
Деп. Буздуганъ находитъ, что нельзя оставить этихъ пунктовъ такъ, какъ
они есть, потому что здѣсь слишкомъ много категорій цѣнныхъ хозяйствъ и
почти каждое имѣніе можно будетъ подвести подъ одну изъ этихъ категорій и,
слѣдовательно, оставить помѣщику. Предлагаетъ слѣдующую редакцію 2, 3 и 4
пунктовъ:
2 п.) Не подлежатъ распредѣленію владѣнія и части владѣній, за которыми
будетъ признана особая нар.-хоз. цѣнность.
3 п.) Имѣющими нар.-хозяйств. цѣнность признаются владѣнія и части
владѣній нижеслѣдующихъ категорій: свекло-сахарныя хозяйства; плодовыя и

513
виноградныя; хозяйства племенныя и сѣменныя и хозяйства съ культивировкой и
продажей посадочнаго плодоводственнаго матеріала (питомники). Эти хозяйства
не должны превышать максимума земли въ 200 десятинъ.
Въ такой редакціи ораторъ и предлагаетъ обсуждать.
Предсѣдатель: – Нѣтъ надобности предлагать то же самое. Предлагаю говорить
только по вопросу о томъ, какія хозяйства вы находите необходимымъ оставить.
Деп. Галицкій находитъ возможнымъ оставить только сады и виноградники:
1) сѣменныхъ хозяйствъ у помѣщиковъ никогда не было; они не только не прода-
вали сѣмена крестьянамъ, но сами часто покупали у крестьянъ; 2) свекло-сахар-
ныя, пожалуй, могутъ остаться, но государству, какъ показательныя хозяйства
подъ руководствомъ спеціалистовъ; 3) табакъ воздѣлывается только крестьянами;
4) молочныя фермы и племенныя хозяйства, если и были, то у земства, но не у
помѣщиковъ. Поэтому не нужно долго говоритъ, – нужно оставить сады и вино-
градники, всё остальное перераспредѣлить. «Здѣсь есть нѣсколько господъ, кото-
рыя хотятъ сдѣлать, какъ они этого желаютъ, но мы должны сдѣлать такъ, какъ
нужно, а не идти за ними».
Деп. Кокырла также предлагаетъ оставить только сады и виноградники, т.к.
культурныя хозяйства, если и были у помѣщиковъ, то ими можно было только
любоваться, но никакой пользы крестьяне изъ нихъ не могли извлечь. Если
крестьянинъ и покупалъ, напр., сѣмена, то только въ с.-х. училищахъ, как напр. въ
Кокорозенскомъ, а не у помѣщиковъ.
Г. Степановъ: – Въ 6 и 7 п.п. даются исчерпывающія поясненія 3 и 4 п.п., поэ-
тому ихъ нужно разсматривать вмѣстѣ.
Г. Коссовичъ: – Здѣсь пункты а) и в) поставлены потому, что, если сразу хозяй-
ства научнаго характера передать населенію, то крестьяне, какъ незнакомые съ
способомъ веденія ихъ, не смогутъ сразу вести ихъ. Но въ 6–7 п.п. сказано, что,
какъ только государство найдетъ, что оно въ силахъ вести эти хозяйства, сей-
часъ же отбираетъ. Единственная цѣль – не разрушать культурныя хозяйства и
не оставить насъ безъ сахара и т.д. Поэтому и Петр. Зем. Комитетъ, который не
былъ такъ самоуверенъ, призналъ необходимымъ оставить эти хозяйства за ихъ
владѣльцами, пока государство не признаетъ себя въ силахъ вести ихъ.
Предсѣдатель предлагаетъ обсуждать 3–4–5 пункты въ связи съ 6–7, т.е. исхо-
дить изъ того, что культурныя хозяйства оставляются временно, пока государство
найдетъ возможнымъ безъ ущерба отчудить ихъ.
Деп. Ерханъ: – Цѣлый рядъ предыдущихъ ораторовъ высказывали опасенія, что
земли останутся у помѣщиковъ, – это остатки прежняго рабскаго страха. Теперь,
когда разъяснили, что, согласно послѣдующимъ пунктамъ, эти земли могутъ быть
отчуждены, эти страхи нужно отбросить. Но меня удивляетъ, съ какимъ легкимъ
сердцемъ нѣкоторые господа хотятъ сократить и упростить эти два пункта и гово-
рятъ, что нужно оставить только сады и виноградники, а сахарныя и сѣменныя
хозяйства – уничтожить. Ясно, что эти пункты, которые созданы лучшими умами
Россіи, имѣютъ не случайный характеръ, но тѣсно связаны между собой и имѣютъ
въ виду пользу народа. Меня удивляетъ, что вы сады и виноградники поставили
выше сѣменныхъ и свекло-сах. хозяйствъ. Не забывайте, что первые уже при-
вились у насъ и ихъ могутъ вести и крестьяне, въ то время какъ послѣдніе, если
перейдутъ въ неопытныя еще крестьянскія руки, погибнутъ. Нужно отбросить
всякія страхи, что земля останется у помѣщиковъ и тогда дѣло у насъ пойдетъ
лучше и быстрѣе.
Г. Филиппеско: – Вы никакъ не можете покончить съ вопросомъ объ отчу-
жденіи; вы просто не свыклись съ нимъ. Не успѣли рѣшить вопросъ о нормѣ

514
отчужденія, а уже рѣшаете вопросъ объ изъятіяхъ. Никто, конечно, не будетъ
отрицать, что сады, виноградники и другіе культурныя виды х[озяйст]въ очень
важны для страны, но нужно твердо установить, что отчужденіе въ одинаковой
мѣрѣ касается и ихъ, какъ и другихъ хозяйствъ. Это необходимо въ цѣляхъ преду-
прежденія возможныхъ злоупотребленій.
Я не согласенъ съ тѣми, которые говорятъ, что такіе виды х[озяйст]въ, какъ
свекло-сахарныя, молочныя и табачныя подлежатъ полному изъятію. Я знаю
румынскій сахарный заводъ, гдѣ поставщиками являются почти исключительно
крестьяне. Опытъ въ Румыніи показал, что производство свекловицы въ мелкихъ
хозяйствахъ гораздо продуктивнѣй, чѣмъ въ большихъ и среднихъ. Извѣстно
также, что производителями табака являются исключительно крестьяне 6. Что
же касается молочныхъ хозяйствъ, то онѣ вовсѣ не требуютъ тысячъ десятинъ;
отличное молочное хозяйство можно организовать на 100 десятинахъ, которыя
вѣроятно не превысятъ тотъ максимумъ, который будетъ оставленъ владѣльцамъ.
Установите поэтому норму отчужденія и вамъ меньше придется говорить объ изъя-
тіяхъ. Но не создавайте сейчасъ сами себѣ затрудненій, съ которыми потомъ не
сможете справиться.
Д.д. Минчуна и Буздуганъ предлагаютъ прекратить пренія и поставить во-
просъ на голосованіе.
Деп. Луневъ противъ прекращенія преній, т.к. не вполнѣ ясны всѣ вопросы.
Большинствомъ 13 противъ 9 рѣшено прекратить пренія.
Г. Коссовичъ: – Свѣдущія лица считаютъ своимъ долгомъ заявить, что они
находятъ, что баллотировка будетъ произведена при недостаточномъ освѣщеніи
вопроса; вопросъ для большинства членовъ неясенъ.
Деп. Буздуганъ съ мѣста: – Предоставьте это намъ знать, – мы не дѣти.
Предсѣдатель: – Хоть вы и вынесли рѣшеніе о прекращеніи преній, но послѣ
мнѣнія экспертовъ можетъ быть найдете возможнымъ отложить баллотировку.
Г. Мургочъ заявляетъ, что онъ несогласенъ съ экспертами.
Деп. Ерханъ: – Наше собраніе принимаетъ неприличный характеръ. Нельзя,
чтобы по адресу экспертовъ, которые помогаютъ намъ, раздавались выкрики и
угрожающіе жесты. Это носитъ уличный характеръ. Я протестую и прошу занести
мой протестъ въ протоколъ.
Деп. Цыганко проситъ слова въ виду того, что онъ не могъ высказать свое
мнѣніе во время, т.к. долженъ былъ уйти по дѣламъ Комиссіи.
При одномъ противъ рѣшено дать г. Цыганко слово.
Деп. Цыганко: – Мы подходимъ къ весьма важному вопросу. Не забывайте,
что докладъ этотъ составленъ лучшими соціалистами и демократами, которые
преслѣдовали только одну цѣль – благо народа. Дабы меня потомъ не упрекнули
въ томъ, что я васъ во-время не остановилъ, я предупреждаю васъ, что вы идете
въ пропасть и что, подписываясь подъ такимъ скороспѣлымъ безграмотнымъ
рѣшеніемъ, какое вы хотите принять, вы подписываете свое полное банкротство.
Мнѣ больно, что въ обсуждаемомъ вопросѣ говорится о культурныхъ хозяйст-
вахъ, а не хозяевахъ; мы говоримъ: «Не уничтожайте культурныхъ хозяйствъ, а
не хозяевъ». И, если вамъ говорятъ, что такіе высоко культурные хозяйства есть,
вы должны сказать, что они сохраняются. Говорить же, что оставляются только
сады и виноградники, а всѣ остальныя хозяйства, какъ бы они высоко культурны
ни были, распредѣляются, или что тоже уничтожаются, – а это, простите, безгра-
мотно преступно, – этимъ вы сорвете всю работу Аграрной Комиссіи. Если въ Бес-
сарабіи имѣются селекціонныя хозяйства, ихъ нужно оберегать какъ зѣницу ока,
вы же говорите: будемъ дѣлить сѣменныя хозяйства, свекло-сахарныя, табачныя

515
плантаціи, оставимъ только сады и виноградники. Неужели вы думаете что
г.г. экспертамъ интересно безосновательно стоять на сохраненіе культурныхъ
хозяйствъ. Я уже приводилъ вамъ мнѣнія Маслова, соціалъ-революціонера,
человѣка съ огромнымъ опытомъ и демократа безупречной честности. Онъ зая-
вилъ, что не время учреждать эти хозяйства и что передача кооперативамъ и зем-
ствамъ погубитъ ихъ; примѣры этого имѣли мѣсто.
Въ моемъ демократизмѣ мнѣ нечего оправдываться и я съ чистой совѣстью,
совѣстью демократа, имѣющаго въ виду только благо народа, говорю: вы сегодня
сознательно или безсознательно совершаете преступленіе, разоряя культурныя
цѣнности Бессарабія. Это мое послѣднее слово, хотите баллотируйте, хотите нѣтъ.
Предсѣдатель предлагаетъ: – Въ виду того, что вопросъ получилъ новое освѣще-
ніе, можетъ быть собраніе найдетъ нужнымъ отложить баллотировку вопроса на
слѣдующее засѣданіе.
Г. Филиппеско протестуетъ противъ того, что, послѣ того какъ было рѣшено
прекратить дебаты, давалось слово нѣкоторымъ депутатамъ. Во всѣхъ парламен-
тахъ послѣ прекращенія преній слово по вопросу никому не дается.
Предсѣдатель: – Здѣсь не Парламентъ, а Комиссія, которая разрабатываетъ
практическіе вопросы и для которой всякое новое мнѣніе – цѣнно. Слово было
дано по вопросу только предсѣдателю Цыганко, который долженъ былъ уйти по
дѣламъ нашей же Комиссіи съ разрѣшенія собранѣя.
При баллотировкѣ большинствомъ 10 противъ 9 рѣшено отложить вопросъ на
слѣдующее засѣданіе.
Деп. Буздуганъ: – Меня обвиняли въ томъ, что я прерывалъ экспертовъ и
предсѣдателя. Я только говорилъ, что послѣ прекращенія преній никому нельзя
давать слова. (Деп. Ерханъ: – Я не называлъ именъ). Конечно вы имѣли въ виду
меня.
Г. Коссовичъ: – Мы, эксперты, заинтересованы въ томъ, чтобы всѣ вопросы
были возможно яснѣе и всесторонне освѣщены. Мы теперь можемъ и должны раз-
читаться за тѣ знанія, которыя мы получили въ школахъ, построенныхъ на народ-
ныя деньги.
Деп. Буздуганъ дѣлаетъ запросъ г. Могилянскому и Дир. земледѣлія: 1) почему
г. Могилянскій, неоднократно обѣщавшій принести […]7.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 10, 11, 12 și 14 iulie 1918

Note

1 Nu este clar de ce se spune „parte a procesului-verbal” și nu e vizat întregul document. În procesul-

verbal de arhivă se spune: „Este citit și aprobat procesul-verbal nr. 15”.
2 Mai precis, înstrăinare, expropriere și împărțire la țărani.
3 Vezi nota precedentă, precum și nota 1 la procesul-verbal de arhivă.
4 Mai precis, subcomisia specială.
5 Probabil, era avută în vedere, mai degrabă, viitoarea lege agrară.
6 Vezi nota 6 la procesul-verbal de arhivă.
7 Lipsește sfîrșitul ședinței. Vezi sfîrșitul procesului-verbal corespunzător de arhivă.

516
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 26 іюня)

Повѣстка дня:
1. Чтеніе протокола засѣданія отъ 19 іюня на румынскомъ языкѣ; чтеніе
конца протокола засѣданія отъ 21 іюня и протокола засѣданія отъ 23 іюня.
2. Продолженіе преній по параграфамъ: 3, 4 и 5 доклада о ликвидаціи
крупнаго землевладѣнія.

Прочитываются и утверждаются протоколы отъ 19 іюня на румынскомъ языкѣ

и отъ 21 и 23 іюня на русскомъ.
Предсѣдатель оглашаетъ 3, 4 и 5 пункты, какъ они изложены въ докладѣ; затѣмъ
оглашаетъ слѣдующія резолюціи:

Резолюція деп. Буздугана

1. 2 п. «Не подлежатъ распредѣленію владѣнія или части владѣній, за которыми
будетъ признана особая народная хозяйственная цѣнность». 3. п. «Имѣющими
народно-хозяйственную цѣнность признаются владѣнія и части владѣній
нижеслѣдующихъ категорій: свекло-сахарныя хозяйства; плодовыя и виноград-
ныя, хозяйства племенныя, сѣменныя и хозяйства съ культивировкой и продажей
посадочнаго плодоводственнаго матеріала (питомники); эти хозяйства не должны
превышать максимума земли въ 200 дес.».

Резолюція деп. Крянги

«Имѣющими народно-хозяйственную цѣнность признаются тѣ земли, кото-
рыя находятся: подъ сельскохозяйственными школами, показательными опыт-
ными полями и культивированными плодовыми питомниками».

Резолюція деп. Тудоса

«Имѣющими народно-хозяйственную цѣнность признаются у крупныхъ
землевладѣльцевъ:
а) части владѣній, носящія показательный по техникѣ или по организаціи
хозяйства характеръ;
б) къ названнымъ въ пунктѣ 3 категоріямъ относятся хозяйства со сбытомъ
плодовъ и винограда, устроенныя землевладѣльцемъ;
в) хозяйства съ культивировкой и продажей посадочнаго плодоводственнаго
матеріала»1.
Предсѣдатель: – Сегодня мы должны резюмировать всѣ наши дебаты по 3 и
4 пп. Во всѣхъ резолюціяхъ большое сходство. Принципіальныхъ возраженій
нѣтъ, только въ нѣкоторыхъ резолюціяхъ не упоминаются табачныя плантаціи и
молочныя фермы; остальное совмѣщается въ 3 и 4 пп. доклада. Находите ли вы
нужнымъ возобновить или нѣтъ?
Большинствомъ 13 противъ 2-хъ рѣшено продолжать пренія.
Деп. Ландау предлагаетъ объединить 3 и 4 пп. въ одинъ, какъ предложено въ
резолюціяхъ, т.е. пунктъ «а» 3 пар. замѣнить п. «а» 4 пар.; пунктъ «б» 3 пун-
ктомъ «б» 4 пар., а примѣчанія разсмотрѣть отдѣльно.
Г. Степановъ: – Первые пункты носятъ принципіальный характеръ и только къ
4 п. вносится конкретное положеніе. Поэтому я предлагаю во 2 п. написать прямо:

517
изъятія изъ 1 п. дѣлается для хозяйствъ, а дальше будетъ идти перечисленіе хо-
зяйствъ подлежащихъ изъятію.
Деп. Бучушканъ подерживаетъ д. Ландау и предлагаетъ послѣ заголовка 3 п.
написать: какъ-то, или именно: и дальше перечислять владѣнія.
Деп. Криганъ находитъ, что работу начали не съ того конца. Нужно было
говорить сперва о земляхъ монастырей, абсентеистовъ, иностранно-подан-
ныхъ, отчужденіе которыхъ не вызоветъ никакихъ преній. Когда же дойдемъ до
частновладѣльческихъ земель можно будетъ сказать: остается такія-то хозяйства
съ такимъ-то максимумомъ. Ораторъ предлагаетъ оставить разбираемый проектъ
и избрать комиссію, которая составитъ новый проектъ.
Деп. Биволъ: – Я вижу, что наша работа сводится къ тому, что крестьяне не полу-
чатъ ни клочка земли. Мы исписали массу бумаги, но нѣтъ ни одного опредѣлен-
наго положенія. Мы уже сидимъ здѣсь 17 засѣданій и не вынесли, собственно
говоря, ни одной опредѣленной резолюціи.
Деп. Буздуганъ: – Я говорилъ и говорю, что если мы примемъ 2, 3 и 4 п.п. такъ
какъ они изложены въ докладѣ, то мы дадимъ въ руки комиссій такую широкую
власть, что ни одно имѣніе не перейдетъ подъ одну изъ категорій, перечисленныхъ
въ докладѣ. Крестьяне не имѣютъ куда курицу съ цыплятами загнать, поэтому
нужно прежде всего постараться взять для крестьянъ какъ можно больше земли,
а не оставлять десятки тысячъ десятинъ помѣщикамъ. Мы начали съ верхушки, а
не съ корня; нужно опредѣленно сказать, что отчуждается то-то и то-то. Поэтому
я настаиваю на томъ, чтобы моя резолюція была поставлена на голосованіе.
Деп. Криганъ заявляетъ, что у него имѣется проектъ госп. Филиппеску, вполнѣ
подходящій къ мѣстнымъ условіямъ, и предлагаетъ оставить прежній проектъ и
избрать комиссію изъ 3-хъ-4-хъ человѣкъ, которая разсмотрѣла бы новый проектъ
и къ слѣдующему засѣданію представила бы въ Комиссію.
Деп. Минчуна поддерживаетъ д. Кригана.
Деп. Бучушканъ предлагаетъ прежній проектъ обсуждать и дополнить его
положеніями изъ новаго проекта.
Предсѣдатель ставитъ на голосованіе предложеніе д. Кригана не обсуждать
прежній проектъ.
Большинствомъ 14 противъ 3 рѣшено продолжать обсужденіе проекта о лик-
видаціи крупнаго землевладѣнія.
Ставится на голосованіе предложеніе деп. Бучушкана выбрать комиссію,
которая разсмотрѣла бы законопроектъ г. Филиппеску и сдѣлать бы изъ него
соотвѣствующее дополненіе къ настоящему законопроекту.
Большинствомъ голосовъ предложеніе деп. Бучушкана принимается.
Предсѣдатель ставитъ на голосованіе 3 п. въ слѣдующей редакціи: «Имѣющи-
ми народно-хозяйственную цѣнность признаются владѣнія и части владѣній, а
именно»: (далѣе пойдетъ перечисленіе).
Большинствомъ 12 противъ 10 редакція не принимается.
Ставится на голосованіе 1 часть резолюціи деп. Буздугана: «Имѣющими
народно-хозяйственную цѣнность признаются владѣнія и части владѣній
нижеслѣдующихъ категорій»: (далѣе пойдетъ перечисленіе).
Большинствомъ 12 противъ 8 резолюція деп. Буздугана принимается2 .
Предсѣдатель ставитъ на голосованіе вопросъ о томъ, какія хозяйства признать
имѣющими народно-хозяйственную цѣнность, – въ слѣдующемъ порядкѣ:
1) Плодовые сады – принято большинствомъ голосовъ.
2) Виноградники – принято большинствомъ голосовъ.

518
 3) Питомники – принято большинствомъ голосовъ.
4) Табачныя плантаціи – за 4, противъ 18, возд. 4 (не принято).
5) Хозяйства со сбытомъ молока и друг. молочныхъ продуктовъ – за 5, пр. 17,
возд. 3 (не принято).
6) Свекло-сахарныя хозяйства – рѣшено оставить вопросъ открытымъ на
время послѣ перерыва.
7) Племенныя – за 9, пр. 14, возд. 2 (не принято).
8) Сѣменныя – отложить рѣшеніе на время послѣ перерыва.
Деп. Кокырло: – Я не голосовалъ ни за, ни противъ. Какъ я могу голосовать
напр. за сѣмянныя хозяйства, не зная о томъ: есть ли таковыя у насъ или нѣтъ?
Статистики до сихъ поръ никакихъ свѣдѣній о нихъ не представили.
Деп. Мындреско предлагаетъ установить норму для хозяйствъ, имѣющихъ
народно-хозяйственную цѣнность.
Г. Пожога: – Когда будетъ идти вопросъ о передачѣ – никто противъ этого
спорить не будетъ, но когда голосуется культурная цѣнность сѣмянныхъ, све-
кло-сахарныхъ и др. хозяйствъ, нужно надъ этимъ призадуматься; баллотировка
же ясно показываетъ, что депутаты не отдаютъ себѣ вполнѣ отчета въ вопросѣ и
хотятъ уничтожить культурныя хозяйства.
Упреки статистикамъ въ томъ, что они до сихъ поръ не представили матеріала –
неосновательны. Такъ какъ многіе депутаты не понимаютъ значенія культурныхъ
хозяйствъ, то я предлагаю устроитъ совѣщаніе и дать исчерпывающія поясненія,
что такое племенное, сѣмянное и др. хозяйства.
Деп. Криганъ: – Г. Пожога говоритъ, что селекціонныя земли очень важны. Я
вполнѣ согласенъ, но мы считаемся прежде всего съ тѣмъ, что крестьянину нужна
земля, чтобы прокормиться, а потомъ уже питомники, племенныя, сѣмянныя
хозяйства и т.д. Поэтому я и говорю, что прежде всего нужно сказать, что мы
беремъ. Кромѣ того, мы имѣемъ въ виду, что у насъ есть государственныя земли,
изъ которыхъ часть будетъ распредѣлена между крестьянами, а на другой послѣ
опредѣленія извѣстнаго максимума, можно будетъ поставить сѣмянныя, племен-
ныя и, пожалуй, свекло-сахарныя хозяйства.
Деп. Тудосъ: – Г.г. депутаты! насъ, крестьянъ, упрекаютъ въ томъ, что мы не до-
рожимъ высокой культурой и исходятъ изъ того, что мы сегодня въ этомъ проектѣ
признаемъ культурными хозяйствами только сады, виноградники и питомники.
Мы не думаемъ уничтожать сѣмянныя, племенныя, свекло-сахарныя и др. хозяй-
ства, мы только не можемъ оставить ихъ въ этомъ проектѣ, гдѣ стоитъ загла-
вокъ – ликвидація крупнаго землевладѣнія. Мы не хотимъ оставить эти земли
у частныхъ собственниковъ, кромѣ того мы не знаемъ, кто въ будущемъ будетъ
проводить этотъ проектъ въ жизнь; онъ даетъ въ руки комиссіи слишкомъ много
власти и она сможетъ, если пожелаетъ, почти всѣ имѣнія оставить помѣщикамъ,
какъ культурныя. Но въ будущемъ мы имѣемъ въ виду отвести агрономическимъ
организаціямъ самое почетное мѣсто. Я лично думаю, что въ каждомъ уѣздѣ
можно будетъ устроить по 8 агрономическихъ пунктовъ и для каждаго отвести
по 35 десятинъ, которые дѣйствительно были бы показательными и на которыхъ
крестьяне могли бы научиться правильному веденію хозяйства3. Мы имѣемъ въ
виду эти показательныя хозяйства насадить какъ можно гуще.
Г. Пожога: – Деп. Тудосъ смѣшиваетъ два понятія. Мы не говоримъ, кто будетъ
хозяиномъ, не говоримъ о помѣщикахъ, а только устанавливаемъ идею, которую и
нужно зафиксировать.
Здѣсь указывали на то, что не знаютъ, имѣются ли въ Бессарабіи культурныя
хозяйства. Я могу указать приблизительно нѣкоторыя: 1) племенное хозяйства

519
г. Руссо, 2) г. Ефремова, 3) въ Вадул луй Водахъ; имѣется сѣмянное хозяйство въ
сорокскомъ уѣздѣ. Но, снова повторяю, мы не говоримъ о деталяхъ, а только уста-
навливаемъ идею.
Г. Коссовичъ: – Здѣсь намъ были предъявлены требованія указать имѣющіяся въ
Бессарабіи культурныя хозяйства. Но это невозможно; нужно сперва опредѣленно
сказать, какіе виды хозяйствъ вы признаете культурными. Когда вы скажете, что
культурнымъ хозяйствомъ признаете такое, напримѣръ, которое по техникѣ или
трудоемкости стоитъ выше другихъ въ 3-4 раза и т.д., тогда вы сможете обязать
Комиссію и свѣдущихъ лицъ представить свѣдѣнія объ имѣющихся въ Бессара-
біи культурныхъ хозяйствахъ, снабдивъ ее предварительно соотвѣтствующей под-
робной инструкціей. Дѣйствія комиссіи будутъ провѣрены мѣстными людьми
свѣдущими, опытными и съ опредѣленной эрудиціей. И тогда Сфатулъ Цэрій
будетъ знать, что такое-то имѣніе можно оставить полностью или въ части, или
совсѣмъ изъять.
Д. Минчуна предлагаетъ снестись съ Директоріатомъ земледѣлія, который
можетъ въ теченіе 2-3 сут., черезъ земства добыть и представить намъ свѣдѣнія о
имѣющихся въ Бессарабіи культурныхъ хозяйствахъ.
Объявляется перерывъ въ 8 час. 15 минутъ.

Засѣданіе возобновляется въ 8 ч. 40 мин.

Г. Мургочъ: – Я всецѣло стою за принципъ охраны и развитія культурныхъ
хозяйствъ, но я противъ внесенія въ законъ принципа, не имѣющаго примѣненія
Бессарабіи. У меня въ рукахъ сейчасъ статистическія данныя 1917 года о видахъ
хозяйствъ Европейской Россіи и, въ частности, въ Бессарабіи; въ послѣдней самыя
большія табачныя плантаціи не превышаютъ 20 десятинъ. Въ 1911 году въ Бесса-
рабіи подъ свекловицей было 2 000 десятинъ, далѣе эта площадь уменьшается –
1 500 дес., 1 300 дес., а въ 1917 году она занимаетъ 700 дес. Отсюда видно, что све-
кловичное производство здѣсь пока не имѣетъ важнаго значенія. Если въ буду-
щемъ свекло-сахарное производство разовьется, то заводы вполнѣ могутъ быть
снабжены крестьянами, – напоминаю еще разъ румынскіе сахарные заводы.
Постановка вопроса такъ, какъ она указана въ тезисахъ доклада, является
вполнѣ естественной для Россіи, гдѣ одна, напр., Подольская губ. имѣетъ до 100
сахарныхъ заводовъ. Притомъ и въ Подоліи я лично знаю заводы, напр. Венди-
ченскій, снабжаемый крестьянской свекловицей. Въ виду того, что эта и другія
отрасли культурныхъ хозяйствъ въ Бессарабіи находятся въ зародышѣ, я предла-
гаю въ этой главѣ совершенно о нихъ не упоминать, а рѣшить вопросъ о нихъ въ
главѣ объ организаціи землевладѣнія.
Деп. Луневъ: – Вы собираетесь, насколько я вижу, исключить изъ числа хо-
зяйствъ, имѣющихъ нар.-хоз. цѣнность, свекло-сахарныя плантаціи.
Между тѣмъ въ Бессарабіи есть заводъ Зарожанскаго свекло-сахарнаго обще-
ства, имѣющаго въ своемъ распоряженіи 5 1/2 тысячъ десятинъ. Если уменьшить
это количество земли, какъ вы предполагаете, то заводъ перестанетъ работать.
Большевики доказали, что народъ не можетъ управлять заводами, – въ ихъ рукахъ
почти всѣ заводы перестали функціонировать.
Нужно смотрѣть шире на вещи, иначе мы вернемся къ первобытному состо-
янію, такъ какъ населеніе лишится сахара, молока, сѣмянъ и т.д. Не разрушайте
культурныхъ хозяйствъ, – если они есть – ихъ нужно сохранить.
Предсѣдатель ставитъ на голосованіе вопросъ: признаются ли имѣющими
народно-хозяйственную цѣнность?

520
 1) свекло-сахарныя хозяйства – за 9, противъ 16 (не принято).
2) сѣменныя хозяйства – за 6, противъ 14 (не принято).
Ставится на голосованіе весь третій пунктъ въ цѣломъ – въ слѣдующей редак-
ціи: «Имѣющими народно-хозяйственную цѣнность признаются владѣнія и
части владѣній нижеслѣдующихъ категорій: а) плодовые сады; б) виноградники и
в) хозяйства съ культивировкой и продажей посадочнаго матеріала (питомники)».
Пунктъ принятъ большинствомъ 16, противъ 2 при 4 возд.
Примѣчаніе къ 4 пункту большинствомъ 13 противъ 4; исключается.
Избирается комиссія для разсмотрѣнія законопроекта, предлагаемаго
г. Филиппеско. Въ комиссію вошли депутаты: Криганъ, Буздуганъ, Ерханъ, Галиц-
кій, Альмендингеръ, Гроссманъ, Ставріевъ и Тудосъ.
До закрытія засѣданія депутатъ Александри проситъ разрѣшенія огласить
свой фельетонъ, имѣющій отношеніе къ аграрному вопросу.
Деп. Александри: – Сельскохозяйственныя цѣнность, – культурныя хозяйс-
тва, – вотъ что составляетъ тему преній послѣднихъ засѣданій. А между тѣмъ
настоящее собраніе и возможность обсуждать земельный вопросъ есть результатъ
революціи, которая разгромила нашу страну и разгромила не потому, что у насъ
мало культурныхъ хозяйствъ, около которыхъ кружатся наши пренія чуть ли не
мѣсяцъ, а потому, что земля несправедливо распредѣлена между обрабатываю-
щими ее. Чтобы выйти съ честью изъ этого положенія, я предлагаю слѣдующее:
1) Опредѣлить максимальный паекъ для каждаго хозяйна.
2) Опредѣлить максимальный паекъ для культурнаго хозяйства.
3) Опредѣлить паекъ, остающійся въ рукахъ старыхъ владѣльцевъ прежнихъ, –
будь то простыя земли или сады и виноградники.
Затѣмъ г. Александри оглашаетъ свой фельетонъ1.
Засѣданіе закрывается въ 9 1/2 часовъ вечера.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 17 și 18 iulie 1918

Note

1 Merită să semnalăm că, în pofida faptului că niciunul dintre cei trei deputați nu avea studii supe-
rioare, nu aveau pregătire juridică, iar ultimul dintre ei avea doar două clase, totuși reușeau să pro-
pună Comisiei formule bine motivate referitoare la măsurile care trebuiau luate față de marea pro-
prietate.
2 Se poate constata cu ușurință că cele două formule sînt, în fond, identice, de aceea nu este limpede
de ce Comisia a votat anume așa.
3 Vezi nota 5 din procesul-verbal corespunzător de arhivă.
4 Informația din ziar despre această ședință nu reproduce foiletonul lui Alexandri.

521
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 30 іюня)

Повѣстка дня:
1. Чтеніе протокола 18 засѣданія.
2. Перевыборы президіума.
3. Продолженіе обсужденія доклада о ликвидаціи крупнаго землевладѣнія.

Прочитывается и утверждается протоколъ 18 засѣданія.

Предсѣдатель предлагаетъ избрать новаго предсѣдателя, такъ какъ онъ нужда-

ется въ отдыхѣ и спокойствіи на нѣкоторое время.
Деп. Буздуганъ: – Г. Цыганко мотивируетъ свой отказъ отъ предсѣдательства
тѣмъ, что онъ переутомился. Мы всѣ утомлены, но должны выполнить свой долгъ
предъ народомъ до конца. И г. Цыганко, какъ представитель крестьянской фрак-
ціи, не долженъ отказываться. Предлагаю оставить прежній президіумъ и доиз-
брать 2 секретаря, для веденія протоколовъ на румынскомъ языкѣ1.
Деп. Гроссманъ: – Г. Цыганко проситъ освободить его отъ обязанностей
предсѣдателя, потому что онъ не здоровъ.
Нужно признаться, что, кромѣ г. Цыганко, никто у насъ не сможетъ вести
засѣданія и конечно, г. Цыганко, какъ представитель крестьянской фракціи
согласится, даже съ рискомъ для здоровья, продолжать работу. Но я думаю, что
причина ухода г. Цыганко другая. Мы – молодое государственное учрежденіе, къ
нашимъ дебатамъ прислушиваются многіе, каждая наша ошибка учитывается дру-
гими. И въ нашей работѣ нужно быть очень осторожными. Хотя мы выполняемъ
собственно экономическую работу, но она близко соприкасается съ политикой,
а въ политикѣ нужно всё предусматривать, требуется знаніе, привычка въ этой
области. Намъ нужно откровенно сознаться, что мы въ этомъ отношеніи слабы.
Вотъ почему люди, привыкшіе мыслить и разбираться во всякомъ вопросѣ, преду-
преждали, что такъ рѣшать аграрный вопросъ, какъ онъ рѣшается у насъ, нельзя,
нужно быть умѣренными. Г. Цыганко предупреждалъ, что вы идете въ пропасть,
но вы ничего слушать не хотѣли. И я думаю, что г. Цыганко потому отказался
отъ предсѣдательства, что онъ не надѣется, что вы выполните эту работу, какъ
слѣдуетъ. Ген. Авереску говорилъ въ прошломъ засѣданіи, что аграрный вопросъ
нужно разсматривать съ государственной и политической точекъ зрѣнія. Нужно
прислушиваться къ голосу опытныхъ людей. Предлагаю еще разъ пересмотрѣть
проектъ, во избѣжаніе ошибокъ.
Предсѣдатель ставитъ на голосованіе вопросъ о томъ, отложить переизбраніе
предсѣдателя на слѣдующее засѣданіе или выяснить сегодня.
Большинствомъ 13 противъ 11 рѣшено отложить на слѣдующее засѣданіе.
Предсѣдатель оглашаетъ 5 п. проекта:
«Владѣнія и части владѣній, относящіеся къ типамъ указаннымъ въ ст. 3, посту-
паютъ въ завѣдываніе государства или мѣстнаго самоуправленія съ того момента,
когда государство или мѣстныя самоуправленія признаютъ возможнымъ взять
соотвѣтствующія хозяйства въ свое хозяйственное управленіе».
Деп. Бучушканъ согласенъ въ принципѣ съ 5 п., но предлагаетъ редактировать
этотъ пунктъ иначе, а именно:
«Владѣнія и части владѣній, относящіеся къ типамъ, указаннымъ въ пунктѣ 3,
поступаютъ въ завѣдываніе исполнительнаго органа Верховнаго Краевого Совѣта 2

522
съ момента опубликованія настоящаго закона», т.к. прежняя редакція можетъ
быть понята въ томъ смыслѣ, что земли переходятъ въ завѣдываніе централь-
наго правительства. Слова «когда государство признаетъ возможнымъ» ораторъ
выпускаетъ, потому что, если рѣшили, что всѣ земли, въ томъ числѣ и культурныя,
переходятъ въ государственный фондъ, то это выраженіе излишне.
Деп. Ерханъ находитъ послѣднее заявленіе у Бучушкана преждевременно, т.к.,
когда говорилось о видахъ хозяйства это не было установлено: остаются ли эти
виды хозяйствъ владѣльцамъ, или переходятъ къ государству. Было только ска-
зано, что не подлежатъ перераспредѣленію; 1-е предложеніе о томъ, что земли
переходятъ въ «Исполнительный органъ Верховнаго Краевого Совѣта» вполнѣ
поддерживаетъ.
Деп. Буздуганъ предлагаетъ исключить 5 п. совершенно.
Деп. Минчуна поддерживаетъ д. Буздугана.
Г. Степановъ объясняетъ недоразумѣнія3.
Предсѣдатель: – Въ 1 пунктѣ мы сказали, что всѣ земли переходятъ въ государ-
ственный земельный фондъ; во 2 п. сказали, что перераспредѣленію не подлежатъ
культурныя хозяйства, далѣе, въ 3 п. указали, какія хозяйства считать культур-
ными. Но остался неяснымъ вопросъ: что же дѣлать съ этими культурными хозяй-
ствами? Одна часть депутатовъ, какъ видно изъ преній, думаетъ, что эти земли,
т.е. сады, виноградники и питомники должны полностью остаться у владѣльцевъ;
другіе, – что должна быть оставлена опредѣленная норма, а всё остальное согла-
сно 1 пункту переходитъ въ гос. доходъ. Поэтому прошу отвѣчать опредѣленно на
слѣдующій вопросъ: земли, признанныя въ 3 п. имѣющими народно-хозяйствен-
ную цѣнность остаются полностью, въ какомъ угодно размѣрѣ владѣльцу, или же
будутъ подведены подъ 1 пунктъ законопроекта, т.е. сверхъ опредѣленной нормы
переходятъ въ государств. фондъ?
Г. Челебидаки: – Я не согласенъ, что во 2 п. произошла ошибка; что касается
4 п., то онъ теряетъ свое прежнее значеніе, но все-таки долженъ быть сохраненъ
въ томъ смыслѣ, что государство, когда найдетъ нужнымъ, можетъ отчудить куль-
турныя хозяйства. Культурныя хозяйства могутъ быть отчуждены, но должна
быть опредѣлена норма, причемъ для садовъ и виноградниковъ должна быть одна
норма, а для полевыхъ хозяйствъ другая. Что касается питомниковъ, то они, какъ
непосредственно обслуживащіе народныя нужды, должны быть отчуждаемы
цѣликомъ.
Проф. Мургочъ: – Когда мы оставили только сады, виноградники и питомники,
нужно вернуться ко второму пункту и замѣнить слово «перераспредѣленіе» сло-
вомъ «передача». Виноградники и сады нельзя сравнивать съ полевымъ хозяйст-
вомъ. Виноградники можно сравнить съ фабрикой или заводомъ. Поэтому они не
должны экспропріироваться. Другое дѣло сады и виноградники абсентеистовъ и
иностранно поданныхъ.
Деп. Биволъ: – Я думаю, что сады и виноградники, и питомники должны
перейти къ государству.
Деп. Мындреско: – Мы должны сказать опредѣленно, что всѣ земли перехо-
дятъ, сверхъ опредѣленной нормы, къ гос-ву или же назначить срокъ, до какихъ
поръ сады и вин[оградни]ки остаются у владѣльцевъ.
Деп. Карайманъ: – Для виноградниковъ и садовъ должна быть установлена
норма.
Г. Степановъ: – Нуженъ подробный докладъ по этому вопросу. О передачѣ
этихъ хозяйствъ крестьянамъ сейчасъ не можетъ быть и рѣчи. Здѣсь говорилось,

523
что если культурныя хозяйства переходятъ къ коллективамъ, то они разрушаются.
Но когда говорится о передачѣ коллективамъ имѣется въ виду Западно-Евро-
пейскій масштабъ; предполагается, что во всякомъ культурномъ хозяйствѣ есть
опредѣленный штатъ рабочаго пролетаріата, который собственно ведетъ хозяй-
ства. Если къ такому коллективу перейдутъ культурное хозяйство, то оно не раз-
рушится. Устанавливать норму для садовъ и виноградниковъ и этимъ дробить
ихъ, – это ни съ чѣмъ несообразно.
Г. Челебидаки: – Основное положеніе доклада, что государство имѣетъ право
отчуждать земли. Далѣе сказали, что перераспредѣленію не подлежатъ куль-
турныя хозяйства и опредѣляли, какія именно хозяйства признать имѣющими
нар.-хоз. цѣнность. Мы, эксперты, говорили, что нужно признать таковыми
сѣменныя и др. хозяйства, непосредственно обслуживающія крестьянскія нужды.
Вы же оставили только сады, виноградники и питомники. Послѣднее я понимаю,
но неужели вы сады и виноградники ставите выше напр. сѣменныхъ хозяйствъ,
непосредственно обслуживающихъ крестьянъ?
Развѣ сады и виноградники обслуживаютъ крестьянъ?
Проф. Мургочъ: – Я всегда признавалъ и признаю цѣнность сѣменныхъ и пле-
менныхъ хозяйствъ. Но въ Бессарабіи ихъ нѣтъ, поэтому и говорить о нихъ не нужно.
Вопросъ: – Имѣются ли у г. Мургоча вполнѣ точныя свѣдѣнія, что такихъ хо-
зяйствъ нѣтъ?
Отвѣтъ: – Я спрашивалъ объ этомъ г.г. Челебидаки и Могилянскаго и они
отвѣтили, что имѣется въ Бессарабіи одно сѣменное хозяйство и то на монастыр-
ской землѣ.
Г. Челебидаки: – Мы никоимъ образомъ не могли говорить, что ихъ нѣтъ. Мы
только говорили, что ихъ мало и что нельзя точно указать, какія изъ нихъ могутъ
быть отнесены къ хозяйствамъ, имѣющимъ народно-хозяйственную цѣнность, т.к.
это нужно ислѣдовать на мѣстахъ. Но мы указывали на конскіе заводы Яновскаго,
Руссо и другія.
Деп. Александри: – Вполнѣ присоединяюсь къ тому, что культурныя хозяйства
должны быть сохранены, но причемъ тутъ виноградники? Что онѣ открываютъ въ
перспективѣ для крестьянъ? Алкоголь, кабаки, безпросыпное пьянство. Неужели
всё это для крестьянъ культурныя цѣнность?
Деп. Тудосъ: – Я никакъ не могу согласиться съ тѣмъ, чтобы отобрать сады и
виноградники.
Никакой выгоды крестьянамъ они не принесутъ. Не должны они перейти и къ
государству. Эта статья настолько малодоходна, что, вѣроятно, владѣльцы садовъ и
виноградниковъ сами съ удовольствіемъ дадутъ ихъ гос-ву. Нахожу, что временно
они должны остаться у владѣльцевъ.
Деп. Осоянъ: – Въ 3 пунктѣ мы указали культурныя хозяйства, но не сказали,
что съ ними дѣлать и кто будетъ вѣдать ими. 5 пунктъ отвѣчаетъ на это. Поэтому
онъ долженъ быть сохраненъ. Я предлагаю поставить этотъ пунктъ на голосованіе
съ редакціонными измѣненіями деп. Бучушкана.
Деп. Криганъ: – Г. Челебидаки спрашивалъ, имѣютъ ли для крестьянъ зна-
ченіе сады и виноградники. Я отвѣчаю, что крестьянину, кромѣ пищи, нужны и
деньги. Урожаи же пшеницы и кукурузы очень незначительны; лучшія мѣста заса-
жены садами и виноградниками, изъ которыхъ крестьяне могутъ извлечь немного
доходу – они дадутъ крестьянамъ заработокъ.
Г. Челебидаки: – Я не говорилъ, что сады и виноградники не имѣютъ значенія
для крестьянъ, я говорилъ о категоріи хозяйствъ, непосредственно обслужива-

524
ющихъ народные интересы, сравнивать сады и виноградники съ фабриками
нельзя.
Когда мы защищали сѣменныя, племенныя и др. хозяйства, мы только устанав-
ливали ихъ народно-хозяйственную цѣнность.
Мы ничего не говоримъ противъ того, чтобы остались сады и виноградники, но
нельзя лишать государство права отчудить ихъ, когда оно найдетъ это нужнымъ.
Предсѣдатель резюмируетъ сказанное. Въ преніяхъ рѣзко отмѣчены 2 точки
зрѣнія:
1) что всѣ земли, въ томъ числѣ сады и виноградники, подводятся подъ 1 пунктъ,
т.е. отчуждаются въ фондъ сверхъ опредѣленной нормы, причемъ для садовъ и
виноградниковъ норма должна быть другая, чѣмъ для полевыхъ хозяйствъ. Если
отчуждается вся земля, то должны отчуждаться, сверхъ нормы, и сады и виноград-
ники, тѣмъ болѣе, что виноградники, въ частности, смогутъ родить только зло –
пьянство;
2) что виноградники и сады не должны отчуждаться, п[отому] ч[то] это чрезвы-
чайно сложное хозяйство, и государство сейчасъ съ ними не справится.
Поэтому они должны остаться въ рукахъ ихъ владѣльцевъ.
Такимъ образомъ, 1) одни говорятъ, что плодовые сады и виноградники
должны быть подведены подъ 1 пунктъ, т.е. сверхъ опредѣленной нормы перехо-
дятъ къ гос-ву; 2) другіе, что они полностью остаются у ихъ владѣльцевъ. Я ставлю
оба положенія на голосованіе.
За 1 положеніе – 14 голосовъ; за 2-ое – 8, воздержавшихся 3.
Объявляется перерывъ въ 8 1/2 ч.

Засѣданіе возобновляется въ 9 ч.
Деп. Буздуганъ заявляетъ, что часть депутатовъ въ частномъ совѣщаніи, рѣшила
перебаллотировать рѣшеніе, принятое до перерыва, посредствомъ поименного
голосованія.
Ставится на голосованіе вопросъ – перебаллотировать или нѣтъ.
Большинствомъ 12 противъ 3 рѣшено перебаллотировать.
Ставится на голосованіе рѣшеніе, принятое до перерыва, что сады и виноград-
ники подводятся подъ 1 пунктъ.
Большинствомъ 12 прот. 10 при 3 возд. прежнее рѣшеніе отвергнуто. Рѣшено,
такимъ образомъ, что сады и виноградники остаются въ рукахъ ихъ владѣльцевъ
полностью.
Г. Степановъ предлагаетъ поручить президіуму, считаясь съ мнѣніемъ боль-
шинства, выработать и редактировать этотъ пунктъ такъ, чтобы была связь съ дру-
гими пунктами.
Предсѣдатель: – Я понялъ ваше рѣшеніе такъ, что виноградники и сады не
отчуждаются, а остаются владѣльцу и въ норму, о которой говорится въ 1 пунктѣ,
они не входятъ.
Деп. Бучушканъ: – Мы пришли къ тому, чтобы начать работу сначала. Въ
1 пунктѣ мы рѣшили, что всѣ земли, сверхъ нормы, переходятъ въ фондъ. Когда
обсуждался 2-й пунктъ г. Степановъ предлагалъ поставить выраженіе «изъятію
не подлежатъ» такія-то земли, а дальше опредѣлять эти земли. Часть депутатовъ
была противъ. Я, какъ предложившій 2 пунктъ, предлагаю снова обсудить его.
Деп. Буздуганъ: – Мы оставляемъ за гос-вомъ право въ будущемъ, когда оно
найдетъ нужнымъ и почувствуетъ себя въ силахъ вести ихъ, отчудить ихъ.
Г. Челебидаки: – Тогда нуженъ пунктъ, который говорилъ бы это.

525
 Г. Степановъ предлагаетъ написать примѣчаніе къ 3 пункту, въ томъ смыслѣ,
что сады и виноградники остаются только временно.
Деп. Минчуна: – Говорятъ о томъ, что культ. хоз. на вѣки останутся у помѣ-
щиковъ. Мы только говоримъ, что плодовые сады и виноградники сейчасъ не
отчуждаются, а будущій парламентъ4 можетъ измѣнить это.
Предсѣдатель: – Г.г.б вы приняли опредѣленный принципъ, который разъя-
снилъ деп. Минчуна. Виноградники и сады въ какомъ бы размѣрѣ они не были,
остаются владѣльцамъ.
Деп. Луневъ: – Лучше сказать: мы уничтожаемъ право собственности на вино-
градники и сады за владѣльцами, но, такъ какъ сейчасъ не чувствуемъ себя въ
силахъ отобрать ихъ, то временно оставляемъ у владѣльцевъ.
Деп. Ратко: – Мы приняли принципъ и нужно поручить президіуму формули-
ровать его въ связи съ принятымъ рѣшеніемъ.
Предсѣдатель заявляетъ, что президіумъ къ слѣдующему засѣданію предста-
витъ разбираемый вопросъ въ окончательной формѣ.
Вопросъ рѣшенъ большинствомъ, и меньшинство, конечно, должно уступить
большинству.
Принципъ уже достаточно разъясняетъ смыслъ, что сады и виноградники не
отчуждаются въ гос. фондъ, а цѣликомъ оставляются ихъ владѣльцамъ.
Г. Степановъ: – Сохраняется ли частная собственность на землю, – вотъ кар-
динальный пунктъ, который вы должны были принять въ самомъ началѣ вашихъ
работъ. Группа соціал.-револ. въ Первой Государственной Думѣ въ первомъ же
пунктѣ своей программы опредѣленно установила, что частная собственность на
землю отмѣняется.
Но это принципъ соціалистическій; это сказали люди, которые умѣли вод-
ворить соціальный строй и если бы вы въ началѣ вашихъ работъ приняли это
положеніе, я бы горячо отстаивалъ этотъ законопроектъ; я бы отстаивалъ каждый
пунктъ и доказалъ бы, что каждый пунктъ имѣтъ огромное значеніе и что нужно
принять его цѣликомъ.
Но я знаю, что вы не стоите на точкѣ зрѣнія соціализаціи; вы не отмѣняете
частной собственности. Мы проводимъ не соціальный, а аграрный вопросъ. Мы
рѣшаемъ самый больной вопросъ.
Вашъ же первый пунктъ – это соціализація. Вы – аграрные анархисты, такъ
какъ совершенно не хотите сообразоваться съ даннымъ моментомъ. И если вы
сады и виноградники дадите сейчасъ учрежденіямъ, то они погибнутъ, и погиб-
нетъ вся наша работа.
Если берете сады и виноградники, чтобы строить на нихъ училища винодѣлія,
чтобы сдѣлать ихъ общимъ достояніемъ – это утопія. Это вамъ не по силамъ.
Но не думайте, что, если вы оставите нѣсколько сотъ или тысячъ десятинъ
виногр. и садовъ, вы погибнете. Дайте лучше крестьянину мало, но дайте хоть что-
нибудь. (Аплодисменты)
Деп. Луневъ: – Я согласенъ съ г. Степановымъ, что вы ничего не сдѣлаете.
Деп. Бучушканъ: – Г. Степановъ сказалъ красивую рѣчь, но не отъ души. Взы-
ваю къ вашей совѣсти. Что вамъ сказали тѣ, которые васъ сюда послали? Идите
и работайте. А здѣсь говорятъ, что мы ничего не сдѣлаемъ. Этого не нужно гово-
рить, а нужно работать и работать.
Перехожу къ дѣлу. Одни депутаты говорили, что сады и виноградники должны
быть оставлены полностью владѣльцамъ, другіе, что сверхъ опредѣленной нормы
должны отчуждаться.

526
 Президіуму предложено формулировать это. Я, какъ членъ президіума, пред-
лагаю приблизительно слѣдующую формулировку: «Культурныя хозяйства, ука-
занныя въ пунктѣ 3, сверхъ опредѣленной нормы, которая будетъ установлена въ
настоящемъ законѣ, переходятъ въ государственный земельный фондъ». Она не
противорѣчитъ принятому рѣшенію.
Засѣданіе закрывается въ 10 ч. 10 мин.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 26 și 28 iulie 1918

Note

1 De fapt, trebuia de ales un singur secretar, pe lîngă cel care mai era, Gh. Năstase. Vezi procesul-
verbal de arhivă.
2 Este vizat Consiliul Directorilor Generali, numit de Sfatul Țării. Deputatul exprimă în mod evi-
dent tendința de a se insista asupra afirmării reale a autonomiei Basarabiei. Acest punct de vedere
era susținut și de alți deputați, de ex. Erhan, Osoianu ș.a.
3 Vezi aceste explicații în varianta de arhivă a respectivului proces-verbal.
4 Aluzie la punctul doi al Declarației de Unire a Basarabiei cu România, care stipula că în viitor
Sfatul Țării urma să fie ales prin vot universal, egal, direct și secret.

527
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 3 іюля)

Предсѣдательствуетъ товарищъ предсѣд[ателя]1 Криганъ.

Предсѣдательствующій обращаетъ вниманіе на то, что Аграрной Комиссіи

начинаютъ бросать упреки въ томъ что она медленно работаетъ и хотя обвиненіе
не основательно, т.к., если принять во ваниманіе сложность и трудность гран-
діозной работы, и то, что Комиссія до сихъ поръ сдѣлала, то въ дѣйствительности
сдѣлано очень много. Тѣмъ не менѣе это является одной изъ причинъ, которыя
заставляютъ предсѣдателя Комиссіи г. Цыганко оставаться на своемъ посту,
а Комиссіи, для ускоренія работы сократить пренія2 .
Деп. Минчуна находитъ, что просьба г. Цыганко объ освобожденіи отъ обязан-
ностей предсѣдателя Комиссіи вполнѣ основательна, т.к. работа выпадающая на
долю президіума и, главнымъ образомъ, на его предсѣдателя, какъ руководителя,
слишкомъ тяжела и отвѣтствѣнна; самъ предсѣдатель, столько поработавшій и въ
Сфатул Цэрій, и въ разныхъ организаціяхъ, несомнѣнно усталъ и имѣетъ полное
право и на отдыхъ. Съ другой стороны, часть депутатовъ несетъ далеко не столь
трудныя и отвѣтственныя обязанности и, ради справедливости, слѣдовало бы
тяжесть этой работы между ними подѣлить. Поэтому предлагаетъ предсѣдателя
Комиссіи г. Цыганко освободить, а на его мѣсто выбрать другого предсѣдателя.
Деп. Тудосъ и Буздуганъ поддерживаютъ предложеніе предс. Кригана и голосо-
ваніемъ г. Цыганко вновь избирается предсѣдателемъ Аграрной Комиссіи.
Затѣмъ Комиссія избираетъ секретаремъ для веденія протоколовъ на румын-
скомъ языкѣ депутата М.П. Минчуну.
Г. Цыганко сообщаетъ, что президіумъ, согласно предложенію ея, перередакти-
ровалъ 1 пунктъ проекта, добавивъ къ нему, что «кромѣ нормы пахотной земли,
которая впослѣдствіи будетъ опредѣлена, крупнымъ земельнымъ собственникамъ
оставляются при отчужденіи сады и виноградники цѣликомъ».
Послѣ обмѣна мнѣній, Комиссія постановила, что «при отчужденіи земли
оставляются за нынѣшними владѣльцами всѣ сады и виноградники, которые раз-
ведены до 1914 года».
Проф. Мургочъ доводитъ до свѣдѣнія собранія, что по предложенію Комиссіи,
онъ въ согласіи съ представителемъ центральнаго правительства, г. Филиппеску,
выработалъ проектъ земельной реформы въ Бессарабіи, который и представляетъ
на обсужденіе.
Предсѣдатель, отъ имени Комиссіи, благодаритъ г. Мургоча.
Обсуждается 5 п. доклада, о томъ что «культурныя хозяйства переходятъ въ
вѣдѣніе государства и мѣстнаго самоуправленія, когда государство или мѣстное
самоуправленіе найдетъ возможнымъ взять эти хозяйства въ свое распоряженіе».
Комиссія постановила соединить этотъ пунктъ съ 6 и 7 вмѣстѣ, какъ имѣющіе
общую связь, превративъ ихъ въ примѣчаніе къ п. 8 доклада.
Собраніе исключаетъ изъ проекта пунктъ 8 гдѣ говорится, что «земля круп-
ныхъ собственниковъ переходитъ къ крестьянамъ не сразу, а постепенно, по мѣрѣ
надобности: сначала та, которая сдавалась помѣщиками въ аренду, затѣмъ та,
которая обрабатывалась крестьянскимъ инвентаремъ и т.д.».
Пунктъ 9 доклада принимается въ слѣдующей редакціи:
«При передачѣ владѣній и частей владѣній трудовому населенію, бывшимъ
ихъ владѣльцамъ предоставляется сохранить въ своемъ пользованіи изъ состава

528
ихъ владѣній участковъ земли, не превышающій въ дальнѣйшемъ указанной
нормы, установленныхъ для земель сельскохозяйственнаго пользованія. Участокъ
этотъ отводится при усадьбѣ бывшаго владѣльца, или, если самъ владѣлецъ того
пожелаетъ, въ другомъ мѣстѣ, при этомъ однако отводъ этотъ, ни въ томъ, ни въ
другомъ случаѣ не долженъ обезцѣнивать земли, подлежащей передачѣ трудовому
населенію».
Принимается п. 10, въ редакціи докладчика:
«Усадьба съ возведенными на нихъ настройками могутъ быть оставлены въ
рукахъ владѣльцевъ и при отказѣ ихъ отъ сохраненія за ними прочихъ земельныхъ
угодій, въ случаѣ, если оставленіе ея въ распоряженіе владѣльца не обезцѣниваетъ
площадь подлежающую передачѣ трудовому населенію».
Ставится на обсужденіе п. 11 доклада объ отчужденіи частновладѣльческаго
сельскохозяйственнаго инвентаря, вызывающій продолжительныя пренія. Часть
членовъ, въ томъ числѣ эксперты Могилянскій, Степановъ, деп. Гроссманъ, Ионку
и др. высказываютъ взглядъ, что недвижимое имущество не подлежитъ отчу-
жденію, т.к. это никакой даже соціалистической программой не предвидится. Къ
тому же, крупные собственники, оставшись безъ земли, всё равно должны будутъ
этотъ инвентарь добровольно продавать и, конечно, тѣмъ у кого будетъ находиться
и земля. И, слѣдовательно, нѣтъ надобности въ новомъ нарушеніи правъ собствен-
никовъ. За инвентарь всё равно нужно будетъ платить; такъ не лучше ли снабдить
крестьянъ деньгами, чтобы они могли пріобрѣсти, что имъ не хватитъ, на рынкѣ.
Другая же часть, деп. Галицкій, Цыганко, Буздуганъ и др. полагаютъ, что необ-
ходимость отчужденія сельскохозяйственнаго инвентаря крупныхъ земельныхъ
собственниковъ вытекаетъ сама собой изъ факта отчужденія ихъ земли, т.к., съ
одной стороны, крестьяне, получивъ землю и, не имѣя инвентаря, не смогутъ ее
обработать и это вызоветъ потрясеніе экономической жизни страны, а съ дру-
гой, помѣщики, останутся безъ земли при одномъ инвентарѣ: всё равно для нихъ
это безполезно. Стоимость инвентаря они получатъ, а государство, въ исключи-
тельныхъ случаяхъ имѣетъ право всё отчудить, для спасенія страны, какъ оно
дѣлаетъ, напримѣръ, во время войны. Не было бы, пожалуй, надобности въ при-
нудительномъ отчужденіи сельскохозяйственнаго инвентаря, тѣмъ более за плату,
если бы теперь было бы мирное время и всего было бы вдоволь, но сейчасъ послѣ
такой продолжительной войны почти рынки пусты, и нигдѣ никакихъ сельско-
хозяйственныхъ орудій нельзя пріобрѣсти. Поэтому, если оставить инвентарь въ
рукахъ помѣщиковъ, то пойдетъ спекуляція, какъ и со всѣми остальными пред-
метами. Почему эта часть депутатовъ предлагаетъ отчудить вмѣстѣ съ землей и
соотвѣтственное количество сельскохозяйственнаго инвентаря за опредѣленную
плату.
Комиссія принимаетъ пунктъ 11 въ слѣдующей редакціи.
«Государству предоставляется право отчуждать на особо установленныхъ для
того основаніяхъ, мертвый инвентарь, передаваемый трудовому населенію или
переходящій въ распоряженіе государства или органовъ мѣстнаго самоуправ-
ленія. Въ случаѣ же отказа воспользоваться означенныхъ органовъ своимъ пра-
вомъ, владѣлецъ можетъ распорядиться означеннымъ имуществомъ по своему
усмотрѣнію».
На очереди вопросъ объ изданіи трудовъ Аграрной Комиссіи, но, за позднимъ
временемъ, откладывается до слѣдующаго засѣданія.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 4 august 1918

529
Note

1 În terminologia din acel moment, de după revoluție, товарищъ предсѣ дателя însemna vicepre-
ședinte.
2 În varianta de ziar, cuvîntarea lui Crihan se arată confuză. Vezi procesul-verbal corespunzător de
arhivă.

530
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 5 іюля)

Предсѣдательствуетъ В.В. Цыганко.

По прочтеніи и утвержденіи протокола 20-го засѣданія Комиссіи, представи-

тель экспертовъ г. Коссовичъ дѣлаетъ отъ имени своихъ коллегъ, заявленіе о несо-
гласіи съ принятымъ Комиссіей направленіемъ въ разрѣшеніи аграрнаго вопроса,
вызвавшее бурные и продолжительные дебаты, послѣ чего спеціалисты отказы-
ваются отъ своего требованія пріобщить представленное заявленіе къ дѣламъ
Комиссіи до окончательнаго опредѣленія всѣхъ принциповъ принудительнаго
отчужденія1.
Предсѣдатель оглашаетъ записку «Союза земельныхъ собственниковъ», изъ
которой видно, что крупные земельные собственники отзываютъ изъ Комиссіи
своихъ представителей въ виду неподходящихъ для нихъ условій работы. Попутно
возводятся несоотвѣтствующія дѣйствительности обвиненія на нѣкоторыхъ чле-
новъ Комиссіи, и заявляется, что «Союзъ земельныхъ собственниковъ» избралъ
свою «аграрную комиссію», которая выработаетъ свой проектъ аграрной
реформы и представитъ въ румынскій парламентъ.
Аграрная Комиссія постановила представленную «Союзомъ земельныхъ соб-
ственниковъ» записку никакому обсужденію не подвергать и пріобщить только
къ дѣлу.
Предсѣдательское мѣсто занимаетъ товарищъ предсѣдателя П.В. Ерханъ2 .
Профессоръ Мургочъ заявляетъ, что не раздѣляетъ взглядовъ своихъ кол-
легъ экспертовъ, несогласованныхъ съ принятыми Комиссіей принципами
разрѣшенія аграрной реформы, поданнаго ими заявленія онъ не подписывалъ и
это ему даже не было предложено; лично онъ считаетъ, что роль экспертовъ въ
Комиссіи давать совѣты и разъяснять тѣ вопросы, которые касаются ихъ лично,
какъ спецѣалистовъ, а вовсе не разрѣшать аграрной реформы. Путь, по которому
идетъ Аграрная Комиссія при разрѣшеніи аграрнаго вопроса, онъ считаетъ пра-
вильнымъ и съ принципами ея вполнѣ согласенъ.
Деп. Криганъ предлагаетъ принять проектъ аграрной реформы, представлен-
ный Мургочемъ, какъ болѣе подходящій для Бессарабіи и отказаться отъ обсу-
жденія русскихъ проектовъ, какъ не имѣющихъ никакого отношенія къ этому
краю.
Деп. Цыганко говоритъ, что по вопросу о монастырскихъ, церковныхъ и др.
земляхъ нѣтъ никакого доклада, ни русскаго, ни румынскаго, а есть докладъ чисто
мѣстный, бессарабскій, который предлагаетъ обсудить.
Предсѣдательское мѣсто занимаетъ В.В. Цыганко.
Переходя затѣмъ къ обсужденію вопроса объ изданіи трудовъ Аграрной
Комиссіи, деп. Минчуна предлагаетъ издать этотъ органъ въ видѣ періодиче-
скаго изданія, журнала или сборника для того, чтобы въ немъ можно было бы
помѣстить, кромѣ работъ Комиссіи, протоколовъ и пр., также и статьи, по этому
вопросу напечатавъ своевременно доклады, подлежащіе обсужденію и т.д.
Органъ издалъ на русскомъ и румынскомъ языкахъ, для того, чтобы съ ходомъ
работъ Комиссіи познакомить широкую публику, имѣющую слабое представленіе
объ этихъ работахъ, какъ по ту, такъ и по эту сторону Прута.
Деп. Гроссманъ предлагаетъ издавать труды Аграрной Комиссіи не въ видѣ
періодическаго органа, а по мѣрѣ окончанія какого-нибудь отдѣла.

531
 Комиссія постановила издавать труды Аграрной Комиссіи въ видѣ сборни-
ковъ.
Въ 9 час. 30 мин. засѣданіе закрывается.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 7 august 1918

Note

1 Vezi textul declarației experților în procesul-verbal corespunzător de arhivă.

2 Erhan fusese ales vicepreședinte la ședința trecută, din 3 iulie. Vezi procesul-verbal de arhivă.

532
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 7 іюля)

Предсѣдательствуетъ В.В. Цыганко.

Прочитывается и утверждается протоколъ засѣданія 5 іюля.

Секретарь Комиссіи г. Настасъ заявляетъ, что, хотя Комиссія постановила
вести протоколы засѣданія на двухъ языкахъ, русскомъ и румынскомъ, выпол-
неніе этого постановленія встрѣчаетъ много препятствій техническаго свойства.
Поэтому онъ считаетъ, что вести протоколы можно только на одномъ языкѣ, рус-
скомъ или румынскомъ, а на другой языкъ перенести потомъ.
Секретарь г. Минчуна, высказываетъ мнѣніе, поддержанное деп. Криганомъ,
что протоколы можно вести только на румынскомъ языкѣ. Для тѣхъ же, кто
румынскимъ языкомъ не владѣетъ они будутъ переводиться на русскій языкъ.
Постановлено вести протоколы на румынскомъ языкѣ и переводить ихъ на рус-
скій.
На очереди вопросъ объ отчужденіи монастырскихъ земель.
Оглашается докладъ эксперта Коссовича, изъ котораго видно, что казенныхъ
земель всего въ Бессарабіи около 45 000 десятинъ, изъ нихъ около 10 000 дес. пере-
дано крестьянамъ и около 13 000 десят. находится подъ лѣсами въ бѣльцкомъ,
оргѣевскомъ и хотинскомъ уѣздахъ.
Земель, принадлежащихъ заграничнымъ духовнымъ установленіямъ, въ Бесса-
рабіи въ началѣ было около 280 000 десят., изъ нихъ около 115 000 десятинъ было
отведено крестьянамъ въ надѣлы и осталось за установленіями около 165 000 деся-
тинъ. Въ 1906–1917 г.г. русское правительство отчудило еще около 18 000 десят.,
принадлежащихъ молдавскимъ запрутскимъ монастырямъ, на томъ основаніи,
что и румынское правительство секуляризировало земли заграничныхъ монасты-
рей, оставивъ только госпиталю св. Спиридона около 16 000 дес.
Такимъ образомъ, земель, принадлежащихъ заграничнымъ духовнымъ уста-
новленіямъ въ настоящее время въ Бессарабіи менѣе 165 000 десятинъ, изъ кото-
рыхъ около 55 000 десятинъ подъ лѣсомъ и около 11 000 десятинъ разбито на мел-
кіе участки и отдано крестьянамъ подъ сады и виноградники въ долгосрочную
аренду. Поэтому часть оставшейся за заграничными духовными установленіями
земли находится уже во владѣніи крестьянъ и относительно этой земли придется
измѣнить названіе владѣнія.
Мѣстнымъ монастырямъ, г. Коссовичъ полагаетъ, принадлежитъ около
5 000 десятинъ земли, которая была отведена въ началѣ монастырямъ, кромѣ той,
которая могла быть подарена разными благотворителями впослѣдствіи.
Наконецъ, церковной земли въ Бессарабіи было отведено отъ 33 до 13 десятинъ
на причтъ, а причтовъ около 1 000.
Подъ названіемъ общественныхъ, извѣстны земли, принадлежащія земст-
вамъ – губернскому около 8 000 дес. и уѣзднымъ около 10 000 десят.
Относительно городскихъ земель у докладчика нѣтъ свѣдѣній.
На вопросъ предсѣдателя, какъ случилось, что русское правительство начало
удерживать часть доходовъ съ имѣній заграничныхъ монастырей, г. Коссовичъ
отвѣчаетъ, что, послѣ русско-турецкой войны 1877–78 гг., правительство издало
спеціальный законъ, по которому только часть доходовъ отдавалась между
Св. Синодомъ и министерствами внутреннихъ дѣлъ и народнаго просвѣщенія. Въ
1905 г. этотъ законъ былъ пересмотрѣнъ и права заграничныхъ монастырей еще

533
болѣе ограничены. Земство же требовало, чтобы всѣ доходы съ имѣній загранич-
ныхъ монастырей удерживались бы въ странѣ.
Послѣ обмѣна мнѣній, въ виду заявленнаго представителями монастырей и
духовенства желанія представить свой докладъ, вопросъ о монастырскихъ и цер-
ковныхъ земляхъ откладывается до слѣдующаго засѣданія.
Перейдя къ вопросу о городскихъ земляхъ, деп. Луневъ указываетъ, что город-
ское землевладѣніе въ Бессарабіи самое разнохарактерное.
Напримѣръ, Оргѣевъ построенъ на помѣщичьей землѣ. Хотинъ, кромѣ город-
ской земли, владѣетъ еще громаднымъ количествомъ выгона и лѣсомъ, а въ
Болградѣ жители владѣютъ своими усадьбами, какъ и крестьяне въ деревняхъ.
Городамъ было отведено въ началѣ больше земли, чтобы они имѣли гдѣ разви-
ваться. Теперь же нельзя эти земли отчудить, чтобы потомъ не приходилось сно-
сить села, чтобы дать просторъ городу.
Разрѣшеніе вопроса откладывается для представленія Союзомъ городовъ под-
робнаго доклада.
Переходя къ болѣе детальному обсужденію вопроса объ изданіи трудовъ Аграр-
ной Комиссіи1, собраніе постановило оплачивать трудъ этому изданію особо, воз-
ложивъ дѣло на секретаря Настаса.
Въ 8 часовъ вечера засѣданіе закрывается.
Секретарь М. Минчуна
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 9 august 1918

Notă

1 Această discuție asupra materialelor de care dispunea și de care avea nevoie Comisia ar fi fost de
mult folos pentru cunoașterea activității acesteia, dar procesul-verbal nu a reținut-o.

534
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 10 іюля)

Предсѣдательствуетъ В.В. Цыганко.

По утвержденію протокола 7-го іюля, представитель Союза городовъ г. Ген-

рихъ сообщаетъ собранію, что онъ не можетъ пока сдѣлать доклада о городскихъ
земляхъ, за отсутствіемъ матеріаловъ.
Представитель Краевого Земства г. Челебидаки докладываетъ о земляхъ, при-
надлежащихъ земстве: уѣзднымъ земствамъ, исключая бендерскаго, хотинскаго и
оргѣевскаго, относительно которыхъ у докладчика нѣтъ данныхъ; принадлежитъ:
сорокскому 30 дес. подъ садами и виноградникомъ; бѣльцкому – въ разныхъ
мѣстахъ 1 227 дес.; оргѣевскому – 919 дес. 1 726 кв. с.; аккерманскому – 83 1/3 дес.
и краевому – 7 712 дес.
На вопросъ предсѣдателя, могутъ ли быть отчуждаемы эти земли, г. Челеби-
даки высказывается, что принципіально эти земли, какъ частное владѣніе, могутъ
быть отчуждаемы, но земства нуждаются въ землѣ для сельско-хозяйственныхъ
и другихъ культурныхъ надобностей. Поэтому онъ полагаетъ, что, отчудивъ при-
надлежащія сейчасъ земствамъ земли, придется отвести изъ государственнаго
фонда другія, тѣмъ болѣе, что завѣщатели земли иногда ставили такія условія, что
ихъ сейчасъ никакъ нельзя выполнить и, такимъ образомъ, этотъ даръ является
бременемъ для земства.
Деп. Ратко полагаетъ, что надо разграничить земли подаренныя земству, отъ
тѣхъ, которыя земства пріобрѣли другимъ способомъ, т.к. завѣщатели, завѣщавъ
земству свои земли, иногда возлагали и опредѣленныя обязательства, которыя
государство не сможетъ выполнить. А, между тѣмъ, по законамъ россійскимъ, не
отмѣненнымъ и до сихъ поръ въ Бессарабіи, воля завѣщателя священна.
Эксп. Коссовичъ говоритъ, что нужно вопросъ рѣшить въ общемъ, а дальше
само собой понятно, что если земля завѣщанная земству перейдетъ къ государ-
ству, то къ нему перейдутъ и всѣ обязательства, лежащія на ней.
Рядъ другихъ ораторовъ, въ томъ числѣ эксперты Могилянскій, Ивановскій,
деп. Буздуганъ и др. указываютъ на то, что право на землю выводится изъ обыч-
ныхъ юридическихъ нормъ и то и дѣло ограничивается.
Воля завѣщателя – это пережитокъ прошлаго связанный съ культомъ загробной
жизни. Но, если даже и стать на ту точку зрѣнія, что культъ мертвыхъ долженъ быть
сохраненъ, отчудивъ завѣщанныя земли и создавъ въ то же время тѣ самыя культур-
ныя и просвѣтительныя учрежденія необходимыя для государства, для учрежденія
которыхъ была завѣщана земля, тѣмъ самымъ выполнило бы волю завѣщателя.
Однако, это обязательство не можетъ служить препятствіемъ къ отчужденію
завѣщанныхъ земель, такъ какъ если въ интересахъ общественныхъ нарушаются
интересы живыхъ собственниковъ, то что и говорить о волѣ усопшихъ.
Послѣ обмѣна мнѣній Комиссія постановила отчудить всѣ принадлежащія
земству земли въ государственный фондъ, а вопросъ о переходѣ къ государству
тѣхъ обязательствъ, выполненіе которыхъ было возложено завѣщателями на зем-
ство, передать для обсужденія въ юридическую комиссію.

Рѣчь министра Инкульца

Присутствовавшій въ Комиссіи министръ отъ Бессарабіи въ центральномъ
правительствѣ г. Инкулецъ беретъ слово для сообщенія нѣкоторыхъ данныхъ,
касающихся аграрной реформы.

535
 «Аграрный вопросъ въ запрутской Румыніи, – говоритъ, между прочимъ
г. Инкулецъ, еще не разрѣшенъ, и даже нельзя предвидѣть, когда его разрѣшатъ.
Напротивъ, тамъ, какъ извѣстно, былъ изданъ законъ о принудительномъ
трудѣ, имѣющій цѣлью заставить крестьянъ убрать хлѣбъ съ полей, такъ какъ иначе
грозилъ бы голодъ странѣ, а крестьяне не хотѣли больше работать на помѣщиковъ.
Теперь уже этотъ законъ пріостановленъ и, вмѣсто него, издается нѣчто въ родѣ
Инструкціи нашего Сфатулъ Цэрій отъ 21 февраля о принудительной арендѣ.
Я не хочу сказать, что плохъ былъ этотъ законъ, но хотѣлъ лишь указать, къ чему
можетъ привести замедленіе въ разрѣшеніи аграрнаго вопроса.
У насъ, благодаря Инструкціи 21 февраля, крестьяне безъ всякаго принужденія
посѣяли и обработали больше, чѣмъ слѣдуетъ, земли. Другое дѣло, если годъ былъ
неурожайный, тутъ никто не виноватъ.
Переходя затѣмъ къ вопросу о томъ, какъ смотрятъ на разрѣшеніе аграрнаго
вопроса Бессарабіи въ центральномъ правительствѣ, г. Инкулецъ говоритъ, что
тамъ не замѣчается никакихъ тенденцій помѣшать или урѣзать наши права въ
разрѣшеніи этого вопроса и даже настолько деликатны, что избѣгаютъ объ этомъ
говорить, предоставляя это дѣло всецѣло намъ. Г. министръ указываетъ на то,
что, когда одинъ консиліеръ попробовалъ высказать свой взглядъ по вопросу объ
аграрной реформѣ въ Бессарабіи, послѣдній получилъ замѣчаніе отъ правитель-
ства, что вмѣшивается не въ свое дѣло.
Но борьба противъ Сфатулъ Цэрій ведется и усиленно ведется, хотя до сихъ
поръ безуспѣшно. Докладъ, сдѣланный г. министромъ въ румынскомъ парламентѣ
объ аграрной реформѣ въ Бессарабіи встрѣтилъ большое сочувствіе.
Въ заключеніе г. министръ проситъ Комиссію работать въ согласіи, избѣгая
всякихъ треній и помнить всегда, что и Маргиломанъ, и его сторонники смо-
трятъ на аграрный вопросъ, не какъ на вопросъ національный, а какъ на вопросъ
соціальный.
Въ 7 ч. 20 м. объявляется перерывъ.

Послѣ перерыва представитель бессарабскихъ монастырей, отецъ архиман-

дритъ Діонисій докладываетъ о монастырскихъ земляхъ, и прежде всего, просятъ
не смѣшивать земли мѣстныхъ монастырей съ землями, преклоненными святымъ
мѣстамъ за границей, площадь которыхъ переходитъ далеко за 100 000 десятинъ.
Исторія этихъ земель восходитъ къ періоду появленія въ Молдавіи греческихъ
фанаріотовъ послѣ того, какъ Петръ Великій, вмѣстѣ съ молдавскимъ господа-
ремъ Кантемиромъ, былъ разбитъ турками и послѣдній бѣжалъ въ Россію. При-
близительно въ теченіи 120 лѣтняго господарства фанаріотовъ въ Молдавіи послѣ
этого, почти четвертъ молдавскихъ монастырей, вмѣстѣ съ ихъ землями, были
преклонены греческимъ монастырямъ на Афонѣ, гробу Господню и пр. Но затѣмъ
въ 1864 году эти земли въ Молдавіи отбираются назадъ (секуляризируются), а въ
Бессарабіи въ 1874 году русское правительство издаетъ законъ объ удерживаніи
части дохода съ имѣній заграничныхъ монастырей, но эти деньги оно употребля-
етъ на содержаніе семинарій въ Уфѣ, въ Халки около Константинополя и даже на
мощеніе улицъ въ Астрахани. Мѣстныхъ же монастырей въ Бессарабіи всего 18,
изъ которыхъ только 3, а именно Добрушскій, Гиржавскій и Курковскій, владѣютъ
болѣе или менѣе значительнымъ пространствомъ земли, но доходы съ нихъ шли
въ пользу бывшихъ здѣсь русскихъ архіереевъ. Остальныя же имѣнія маленькія и
этой земли еле хватаетъ на пропитаніе монаховъ. Но зато цѣлый рядъ монастырей,
какъ напримѣръ, Речульскій женскій, Таборскій и др. владѣютъ количествомъ
земли, далеко не обезпечиваюшимъ всѣхъ монашествующихъ. Всего мѣстнымъ

536
монастырямъ въ Бессарабіи принадлежитъ 10 395 десятинъ, изъ которыхъ
5 630 дес. пахатной, 1 390 дес. выгонной, а остальная подъ лѣсомъ, садами и проч.
Поэтому отецъ Діонисій проситъ оставить земли мѣстныхъ монастырей въ ихъ
владѣніи и не отчуждатъ въ государственный фондъ.
Комиссія, послѣ продолжительныхъ дебатовъ1, приняла резолюціи: 1) объ
отчужденіи всѣхъ земель сельскохозяйственнаго значенія, принадлежащихъ
мѣстнымъ монастырямъ, въ государственный земельный фондъ и 2) объ отчу-
жденіи въ тотъ же государственный фондъ всѣхъ безъ исключенія земель, принад-
лежащихъ заграничнымъ духовнымъ установленіямъ.
Въ исходѣ 10 часа ночи засѣданіе закрыто.
Секретарь М. Минчуна
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 14 și 15 august 1918

Notă

1 Constatăm încă o dată faptul că discuțiile desfășurate în Comisie nu sînt reproduse în procesul-
verbal.

537
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 12 іюля)1

Предсѣдательствуетъ В.В. Цыганко.

Предсѣдатель заявляетъ, что представитель Директоріата земледѣлія неи-

справно посѣщаетъ засѣданія Комиссіи и до сихъ поръ не представилъ докладъ о
монастырскихъ, казенныхъ и др. земляхъ.
Г. Стере сообщаетъ, что съ сегодняшняго дня оффиціальнымъ представителемъ
Директоріата назначенъ онъ и доклады въ дальнѣйшемъ будутъ представлены.
Делегатъ съѣзда представителей Союза городовъ, г. Гендрихъ, сообщаетъ
собранію, что съѣздъ проситъ отложить разрѣшеніе вопроса о городскихъ зем-
ляхъ на 2 недѣли, т.к. представители городовъ, не будучи заранѣе предупреждены,
не могли представить нужныя свѣдѣнія и потому нельзя сейчасъ сдѣлать доклада
о городскихъ земляхъ.
По предложенію предсѣдателя, Комиссія постановила, вопросъ о городскихъ
земляхъ все-таки обсудить; принявъ во вниманіе заявленіе делегата съѣзда пред-
ставителей Союза городовъ.
При обсужденіи этого вопроса, мнѣнія г.г. членовъ Комиссіи раздѣлились.
Нѣкоторые ораторы, въ томъ числѣ деп. Бучушканъ, Крянга, Буздуганъ и др. выска-
зываются, что всѣ городскія земли сельскохозяйственнаго значенія внѣ город-
ской черты должны быть отчуждаемы въ государственный земельный фондъ, т.к.
города въ дѣлѣ развитія культуры сельскаго хозяйства не имѣютъ даже того значе-
ния, которое имѣютъ земства и лишь эксплоатируютъ окружное населеніе.
Экспертъ Пожога и деп. Луневъ, наоборотъ, указываютъ на то, что города
нуждаются сильно въ землѣ для своего развитія; они нуждаются въ поляхъ оро-
шенія, куда бы стекались и были использованы городскія нечистоты, являясь
примѣромъ для окружнаго населенія въ дѣлѣ поднятія продуктивности сель-
скаго хозяйства. Въ будущемъ Бессарабіи несомнѣно предстоитъ развитіе про-
мышленности и города будуть центрами, гдѣ преимущественно будетъ сосредото-
чена фабричная и заводская жизнь, а это въ свою очередь потребуетъ увеличенія
земельной площади, необходимой городу.
Деп. Никитюкъ указываетъ на то, что въ городахъ, кромѣ чиновниковъ,
мастеровыхъ, рабочихъ, живут еще люди, которые занимаются исключительно
сельскимъ хозяйствомъ и для нихъ тоже нужно оставить сельскохозяйственную
землю.
Экспертъ Могилянскій указываетъ, что городское землевладѣніе болѣе всего
подходитъ къ наиболѣе желательной формѣ землевладѣнія, т.к. члены городской
общины пользуюся землей не являясь ея собственниками, а съ другой стороны
они имѣютъ право участія въ рѣшеніи городскихъ вопросовъ и, слѣдовательно,
могутъ повліять на устройство своей общественной жизни.
На это сторонники отчужденія городскихъ земель возражаютъ, что потреб-
ность городовъ въ землѣ для своихъ чисто городскихъ нуждъ должна быть теперь
установлена спеціальной комиссіей, а вся остальная земля, которая служитъ горо-
дамъ лишь для эксплоатаціи какъ своего, такъ и окружающаго земледѣльческаго
населенія, должна быть отчуждена въ государственный земельный фондъ. Город-
скіе же жители, которые занимаются сельскимъ хозяйствомъ, будутъ надѣлены
землей на равныхъ съ прочимъ землевладѣльческимъ населеніемъ основаніяхъ2 .

538
 Послѣ оглашенія предложенныхъ членами Комиссіи Буздуганомъ, Кошко,
Могилянскимъ и Цыганко резолюцій, изъ которыхъ только резолюція г. Мо-
гилянскаго противъ отчужденія земель, принадлежащихъ городамъ, а остальныя
за отчужденіе, съ тѣми или иными исключеніями, и резолюціи деп. Гроссмана, воз-
лагающей установленіе нужды городовъ въ землѣ на комиссію, предусмотрѣнную
п. 3-мъ проекта земельной реформы совмѣстно съ представителями заинтересо-
ванныхъ городовъ, объявляется 10 минутный перерывъ.

Послѣ перерыва принимаются слѣдующіе принципы отчужденія городской

земли.
1. Подъ названіемъ городовъ подразумѣваются: города, мѣстечки и посады.
2. Городу должно быть оставлено необходимое ему количество земли.
3. Размѣръ необходимой для города земли устанавливается спеціальной комис-
сіей, и
4. Вся остальная земля отчуждается въ государственный земельный фондъ.
Въ 9 час. 30 мин. вечера засѣданіе закрывается.
Секретарь М. Минчуна
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 17 august 1918

Note

1 În procesul-verbal de arhivă este indicată datа de 13 iulie 1918.

2 Observăm că ședința este descrisă schematic la modul foarte general, fără detalii și date concrete;
mersul dezbaterilor este descris mai mult sub forma unei relatări despre ce s-a discutat în linii gene-
rale, fără să fie evidențiate persoanele și punctele lor de vedere.

539
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 14 іюля)

Засѣданіе открывается въ 5 часовъ вечера подъ предсѣдательствомъ г. Ерхана.

На повѣсткѣ дня докладъ директора земледѣлія о казенныхъ, монастырскихъ и
общественныхъ земляхъ.

Читается и утверждается протоколъ засѣданія за 10 іюля.

Затѣмъ ставится на голосованіе слѣдующая резолюція объ отчужденіи город-
скихъ земель:
«Всѣ принадлежащія городамъ и городскимъ поселеніямъ земли сельскохо-
зяйственнаго значенія, за исключеніемъ тѣхъ, которыя по опредѣленію спеціаль-
ной комиссіи будутъ признаны необходимыми для благоустройства культурныхъ
и всякихъ иныхъ нуждъ городскаго населенія, отчуждаются въ государственный
земельный фондъ».
Эта резолюція принимается 21 голосомъ противъ 1.
Объявляется перерывъ на 10 минутъ.

Послѣ перерыва представитель директоріата земледѣлія г. Вукотичъ сдѣлалъ

докладъ Комиссіи о казенныхъ, монастырскихъ и общественныхъ земляхъ изъ
котораго видно, что въ Бессарабіи казенныхъ земель всего 119 244 дес., изъ кото-
рыхъ 46 994 дес. подъ лѣсомъ, 41 570 дес. подъ рыболовными и 76 дес. подъ соля-
ными промыслами.
Земель принадлежащихъ заграничнымъ духовнымъ установленіямъ 160 391 дес.,
изъ которыхъ 42 670 дес. находится подъ лѣсомъ.
Крестьянскому Банку принадлежитъ 48 772 дес.
Госпиталю Сф. Спиридона въ Яссахъ принадлежитъ 14 843 дес.
Общественныхъ земель, подаренныхъ бывшимъ землевладѣльцемъ Чуфли раз-
нымъ благотворительнымъ учрежденіямъ 10 888 дес. и, наконецъ, земель, принад-
лежащихъ иностраннымъ поданнымъ Бессарабіи, находится:
Князя Стурдзы 21 095 дес. и частнаго землевладѣльца Манукъ-Бея 16 650 дес.
Всего 391 383 дес.
Докладчикъ поясняетъ, что почти всѣ монастырскія земли сельскохозяйствен-
наго значенія сдавались крестьянамъ въ аренду за исключеніемъ лѣсовъ, а казен-
ныя земли почти всѣ распроданы имъ же.
Послѣ продолжительныхъ дебатовъ Комиссіей принимаются слѣдующія резо-
люціи:
«Всѣ сельскохозяйственныя земли, принадлежащія общественнымъ учре-
жденіямъ, отчуждаются въ государственный земельный фондъ. Сюда не входятъ
земли церковныя и мѣстныхъ монастырей».
«Всѣ сельско-хозяйственныя земли, принадлежащія монастырямъ Бессара-
біи, за исключеніемъ садовъ и виноградниковъ, отчуждаются въ государственный
земельный фондъ. При распредѣленіи же земли монастыри будутъ разсматри-
ваться какъ культурныя учрежденія».
Въ 9 часовъ 30 минутъ вечера засѣданіе закрывается.
Секретарь М. Минчуна
Sursa: Sfatul Țării din 19 august 1918

540
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 17 іюля)1

Засѣданіе открывается въ 5 час. вечера подъ предсѣдательствомъ г. Ерхана.

На повѣсткѣ дня чтеніе протокола предыдущаго засѣданія и вопросъ о

церковныхъ земляхъ.

По прочтеніи и утвержденіи протокола засѣданія отъ 14 іюля с.г., предсѣда-

тель хоз. управленія епархіи, протоіер. А. Балтага дѣлаетъ докладъ о церковныхъ
земляхъ въ Бессарабіи, который въ общемъ сводится къ слѣдующему.
Матеріальное обеспеченіе православнаго духовенства образуется, главнымъ
образомъ, изъ трехъ источниковъ: а) изъ вознагражденій за религіозныя требои-
справленія; б) изъ казеннаго жалованья и в) изъ выгодъ по эксплоатаціи церков-
ной земли. Болѣе или менѣе опредѣленная норма церковнаго земельнаго надѣла –
33 десятины на одинъ причть или клиръ. Причть церковный, обычно, состоитъ
изъ 1 священника и 1 псаломщика и братскіе доходы между собою дѣлятъ на три
части, изъ которыхъ священникъ получаетъ двѣ части, а псаломщикъ – одну часть;
въ такомъ же порядкѣ причтъ пользуется и церковнымъ надѣломъ. Но упомяну-
тая норма церковнаго надѣла въ Бессарабіи не вездѣ одинакова. Въ южной части
Бессарабіи причты надѣлены большимъ количествомъ церковной земли: въ 50, 60,
100 и 120 десят. Нечего и говорить, что въ тѣхъ селахъ, гдѣ два или три причта, то
тамъ и пропорціи церковной земли выше. Но есть и такіе приходы въ Бессарабіи,
даже съ однимъ причтомъ, гдѣ менѣе 33 десятинъ, а то и совсѣмъ безъ земельнаго
надѣла. Городское духовенство, за очень малымъ исключеніемъ, совершенно не
пользуется церковно земельнымъ надѣломъ. Въ общемъ, на основаніи докумен-
тальныхъ данныхъ, въ пользованіи православнаго духовенства въ настоящее
время находится – 44 644 десят. 1 014 кв. саж.
Церковная земля обыкновенно нарѣзывалась изъ общаго владѣнія прихожанъ,
а также изъ помѣщичьихъ угодій и даже изъ казенныхъ дачъ, въ томъ числѣ и изъ
имѣній духовныхъ заграничныхъ установленій. Но есть церковные земельные
надѣлы и дарственнаго характера, т.е. подаренныя благотворителями лично, безъ
законнаго принужденія.
Казенное жалованіе для духовенства установлено въ размѣрѣ 400 руб. въ годъ
на одинъ причтъ церковный, причемъ священникъ получаетъ 300 руб. и псалом-
щикъ 100 руб. Но и этимъ окладомъ жалованья не всё духовенство пользуется.
Всѣхъ священниковъ въ Бессарабской церкви въ настоящее время насчитывается
1 009, штатныхъ діаконовъ 18 и псаломщиковъ 1 008 (въ числѣ послѣднихъ –
много діаконовъ на псаломщичъемъ окладѣ содержанія). Изъ общаго числа свя-
щенно-церковнослужителей Бессарабской церкви до сего времени обезпечено
указаннымъ жалованьемъ 631 священникъ, 16 діаконовъ и 636 псаломщиковъ. Но
этого жалованья сейчасъ нѣтъ, такъ какъ за этотъ годъ еще нѣтъ никакой ассиг-
новки на него. И когда духовенство другихъ исповѣданій насчитываетъ и полу-
чаетъ тысячные оклады жалованья, православное духовенство не увѣрено въ сво-
емъ даже грошевомъ, сравнительно, жалованьи. Прада, въ нѣкоторыхъ приходахъ
Бессарабіи прихожане лично отъ себя назначаютъ причту своему жалованье, въ
томъ или иномъ размѣрѣ, но это – единичныя случаи и исправное полученіе этого
жалованья нужно считать счастливымъ исключеніемъ.

541
 Наконецъ, о третьемъ источникѣ содержанья православнаго духовенства, т.е.
о вознагражденіи духовенства за религіозныя требоисправленія, – просто тяжело
и говорить. Не преувеличено будетъ сказать, что именно это вознагражденіе при-
вязало православное духовенство къ позорному столбу, отъ котораго оно на про-
тяженіи многихъ уже столѣтій не можетъ освободиться. «Попъ» – обиратель
народа, «попъ» – живодеръ, «попъ» – сдирающій съ живого и мертваго шку-
ру – вотъ эпитеты, написанные кровавыми буквами на челѣ православнаго духо-
венства… Недаромъ, лица, побывавшія въ разныхъ странахъ, утверждаютъ, что
нѣтъ такого вѣроисповѣданія, въ которомъ служители религіи поносились бы
такъ, какъ поносятся православные священники…
Заканчивая свой краткій докладъ, докладчикъ отъ имени православнаго духо-
венства Бессарабской церкви обращается къ Аграрной Комиссіи съ покорнѣйшей
просьбой разрѣшить церковно-земельный вопросъ въ благопріятномъ для пра-
вославнаго духовенства смыслъ: оставить въ силѣ положеніе о (нормѣ) надѣленія
каждаго причта землею въ томъ размѣрѣ, въ какомъ оно теперь пользуется фак-
тически, документально и въ теченіе уже долгого периода времени. Отнятie цер-
ковно-земельного надела, при отсутствии жалованья или другого способа содержа-
нія – повергнетъ православное духовенство просто въ безвыходное матеріальное
положеніе. Пусть идеалисты говорятъ, что имъ угодно, но жизнь и природа вся-
каго человѣка диктуетъ свои законы.
Отрицать значеніе и необходимость религіи въ народѣ невозможно, такъ какъ
религіи вообще присуща душѣ человѣка; человѣкъ всегда искалъ и вѣчно будетъ
искать Бога 2 .
Мнѣнія экспертовъ и членовъ Комиссіи и въ этомъ вопросѣ сильно разошлись.
Одни предлагали полностью отчудить церковныя земли въ государственный
земельный фондъ, исходя изъ соображеній безполезности того религіознаго риту-
ала, который установился въ православной церкви, къ исполненію котораго духо-
венство свело въ сущности положеніе христіанскаго ученія (деп. Александри), а
съ другой стороны находили, что оставленіе церковной земли въ рукахъ священ-
никовъ послужитъ лишь къ дальнѣйшей остальной несправедливости, такъ какъ
священники и псаломщики далеко не всегда обрабатываютъ собственнымъ тру-
домъ свою землю и эксплоатируютъ лишь посредствомъ этой земли чужой трудъ,
къ чему собственно не стремится Аграрная Комиссія (деп. Александри, Цыганко
и др.)3.
Рядъ другихъ ораторовъ указывалъ еще, что церковная земля является ябло-
комъ раздора между священникомъ и его паствою, т.к. крестьяне всегда съ завистью
смотрятъ на этотъ небольшой въ сущности клочекъ земли, а когда священникъ
сдаетъ его въ аренду, то каждый старается самъ заарендовать его; священникъ,
естественно, не можетъ удовлетворить желаніе всѣхъ и отсюда неудовольствія
пасомыхъ на своего пастыря.
Если священникъ обрабатываетъ свою землю самъ при помощи наемныхъ
рабочихъ, т.е. тѣхъ же своихъ прихожанъ или сдаетъ для обработки кому-нибудь
за часть урожая, то опять его упрекаютъ въ эксплоатаціи чужого труда, опять начи-
нается между нимъ и его пасомыми торгъ и это сильно умаляетъ его пастырское
достоинство.
Такъ что въ интересахъ самого духовенства церковную землю необходимо
отчудить, а при надѣленіи крестьянъ землей можно надѣлять и духовенство тѣми
нормами какими будутъ надѣлены вообще трудовыя хозяйства (деп. Бучушканъ,
Тудосъ и др.). Третьи предлагаютъ отчудить церковную землю въ государственный
земельный фондъ, но временно оставлять ее въ пользованіи духовенства впредь до

542
обезпеченія его другимъ способомъ. Какъ большой минусъ ставятъ духовенству
его реакціонность, русификаторство и прислужничество царскому правительству
(деп. Биволъ).
Сторонники противоположнаго мнѣнія стоятъ за оставленіе церковной земли
и впредь въ распоряженіи причтовъ по многимъ соображеніямъ.
Они находятъ, что духовенство, какъ проводникъ въ деревенскія народныя
массы культуры не только духовной, но и матеріальной, должны пользоваться
церковной землей, т.к. они, ведя на этихъ земляхъ образцовое хозяйство, слу-
жатъ хорошимъ примѣромъ для крестьянъ (экспертъ Коссовичъ, деп. Гроссманъ
и др.). Другіе къ этому прибавляютъ, что духовенству, помимо соображеній, что
ему безъ этой земли, при настоящихъ условіяхъ, невозможно было бы жить, земля
необходима ему еще просто, какъ сельскому жителю, который, не имѣя своихъ
собственныхъ продуктовъ, зачастую не можетъ доставать ихъ въ деревнѣ, или это
вызываетъ опять тотъ нежелательный торгъ между священникомъ и прихожанами
(свящ. Драганча, деп. Криганъ и др.). Даже если дать священникамъ жалованье,
то государство не въ состояніи платить имъ очень много и, слѣдовательно, земля
необходима будетъ имъ какъ пособіе и въ этомъ случаѣ. Обезпеченное духовенство
будетъ, несомнѣнно, меньше взимать за требоисправленіе4 и это устранитъ въ буду-
щемъ тѣ неудовольствія прихожанъ на своихъ пастырей, на которыя указывали
теперь нѣкоторые депутаты и которыя само собой понятно крайне нежелательны
(деп. Криганъ).
Наконецъ, третье теченіе за отчужденіе церковныхъ земель, но съ условіемъ
передачи ихъ обществу прихожанъ, какъ религіозной общинѣ, чтобы оно могло
ихъ использовать, какъ найдетъ лучше (экспертъ Могилянскій, деп. Луневъ).
Противъ того предположенія, что духовенство можетъ нести на своихъ участ-
кахъ образцовое хозяйство и, такимъ образомъ, послужить хорошимъ примѣромъ
для крестьянъ, представители противнаго лагеря возражаютъ, что одно лицо не
можетъ быть проводникомъ двухъ культуръ, духовной и матеріальной, что свя-
щенники обыкновенно не ведутъ сами свое хозяйство, а, если ведутъ, что далеко
не образцово и оно почти никогда ничѣмъ не отличается отъ хозяйствъ окружа-
ющихъ крестьянъ, и, слѣдовательно и этимъ обстоятельствомъ не оправдывается
предположеніе объ оставленіи въ рукахъ причтовъ церковной земли.

Рѣчь священника Бѣжана

Съ большой рѣчью выступаетъ по вопросу объ отчужденіи церковной земли
представитель духовенства, отецъ Сергѣй Бѣжанъ.
Онъ говоритъ: – Г.г. депутаты! Прежде чѣмъ приступить къ обсужденію столь
важнаго вопроса въ церковной жизни, какъ церковная земля и, слѣдовательно,
вопроса о матеріальномъ обезпеченіи православнаго духовенстсва вообще, попро-
силъ бы всѣхъ отрѣшиться на минуту отъ личныхъ взглядовъ. Всѣ дебаты относи-
тельно церковныхъ земель идутъ въ двухъ плоскостяхъ: одни говорятъ объ остав-
леніи ихъ за причтами духовенствомъ. Изъ ораторовъ первой категоріи ни одинъ
не высказался въ положительномъ смыслѣ, всѣ находятъ это невозможнымъ,
ибо церковь не можетъ заниматься эксплоатаціей и ей не нужно какихъ бы то ни
было капиталовъ. Изъ ораторовъ второй, одни были за, другіе противъ; причемъ
первые указывали на духовентство, какъ на культурную силу въ деревнѣ и на его
бѣдственное матеріальное положеніе, вторые возражали противъ.
Обращаюсь къ тѣмъ, которые возражаютъ противъ оставленія церковныхъ
земель въ пользованіе причтовъ.

543
 Я не буду говорить о томъ, что духовенство является проводникомъ матеріаль-
ной культуры въ деревнѣ, это прекрасно раскрыто предыдущими ораторами, да
едва ли серьезно можно и возражать противъ этого, когда священникъ, псалом-
щикъ и учитель – единственно интеллигентныя силы деревни и едва ли серьез-
нымъ можно признать возраженіе оратора, который базировался на томъ фактѣ,
что на нивѣ ихъ сельскаго священника растетъ сорная трава; на отдѣльныхъ фак-
тахъ нельзя строить общаго закона. Но, вотъ возражаютъ, что нельзя служить
Богу и мамонѣ, нельзя быть проводникомъ двухъ культуръ; опять печальное
недоразумѣніе, основывающееся на невѣдѣніи фактовъ исторіи и жизни вообще.
Ап. Павелъ, этотъ самоотверженный служитель духа и энергичнѣйшій про-
повѣдникъ духовной культуры, былъ лучшимъ дѣлателемъ платковъ въ Коринеѣ
и этимъ доставлялъ себѣ пропитаніе. Амвросій Медіоламскій – одинъ изъ луч-
шихъ пастырей Западной церкви, былъ однимъ изъ богатыхъ собственниковъ въ
Медіоланѣ. Такихъ примѣровъ въ жизни церкви безчисленное множество; но,
чтобы вамъ не казалось что ссылаюсь только на св. мужей и на древнія времена,
укажу вамъ на Толстого, духовными идеями котораго питалась вся Европа; думаю,
что въ головахъ всѣхъ представителей Аграрной Комиссіи нѣтъ и десятой доли
тѣхъ идей, которыми вдохновлялъ міръ Толстой и тѣмъ не менѣе это не помѣшало
ему быть крупнымъ земельнымъ собственникомъ и прекраснымъ проводителемъ
матеріальной культуры въ деревнѣ.
Болѣе серьезное возраженіе выставилъ предсѣдатель г. Цыганко, указавшій на
то, что до сихъ поръ духовенство проводило даже и духовную культуру чуждую
Христа, чуждую и интересовъ народа.
Къ сожалѣнію это да, но, гг. депутаты, это трагизмъ въ жизни духовенства и
церкви. Если многіе изъ васъ проливали кровъ въ окопахъ и многіе умирали, не
зная за что, не зная за чьи интересы, это былъ трагизмъ въ нашей жизни, но не
забывайте, что этотъ трагизмъ продолжался для каждаго изъ васъ годъ, два, три, а
трагизмъ церкви и духовенства продолжался столѣтія5. Поистинѣ былъ трагизмъ
въ жизни церкви и духовенства, когда церковъ должна была освящать не только
то, что шло въ разрѣзъ съ интересами народа, но и то, что было прямо противно
ея цѣлямъ и задачамъ; представьте себѣ психологію служителя Христа, когда онъ
съ крестомъ на груди и евангеліемъ въ рукахъ шелъ напутствоватъ осужденнаго на
смерть, когда съ церковнаго амвона долженъ былъ проповѣдовать то, что ему при-
казывали въ интересахъ государственной власти, а не то, что велѣли ему совѣсть
и ученіе Христа. Да, это трагизмъ! но къ чему растравлять старыя раны, изъ тако-
выхъ кровъ сильнѣе сочится; вѣдь вы хотите создать новый соціальный строй, вы
хотите дать всѣмъ возможность дышать свободно, такъ дайте же эту возможность
и намъ, духовенству, дайте намъ возможность быть служителями Христа, а не
рабами и прислужниками изъ-за куска хлѣба.
Говорятъ, что духовенство не нуждается; въ отдѣльныхъ случаяхъ быть можетъ
и да, но вѣдь за способъ обогащенія оно и пользуется такой симпатіей среди
нѣкоторыхъ изъ ораторовъ. Вѣдь не только способъ обогащенія, но и способъ его
существованія слишкомъ унизителенъ, чтобы онъ могъ вызывать больше, чѣмъ
омерзѣніе и презрѣніе. Представьте себѣ священника, просящаго плату за погре-
беніе, какое чувство онъ можетъ вызвать въ томъ, который явился къ священнику
въ самую тягостную и горькую минуту своей жизни и тутъ, вмѣсто утѣшенія онъ
встрѣчаетъ протянутую руку съ требованіемъ «дай», – начинается торгъ; ничего
кромѣ ненависти, въ лучшемъ случаѣ недоумѣнія и презрѣнія, не можетъ клоко-
татъ въ душѣ этого человѣка въ данную минуту, но, г.г., представьте себѣ и пси-
хологію человѣка протянувшаго руку съ требованіемъ «дай» въ такой момент,

544
человѣка, не заѣденнаго еще жизнью, не потерявшаго совѣсти; это ли не трагизмъ?
Но проходятъ годы, жизнь заѣдаетъ и человѣкъ погрязаетъ въ тину житейскую,
сердце черствѣетъ и зарастаетъ мохомъ передъ вами типъ кулака – священника.
Пришло время, г.г. депутаты, сказать, что матеріальное обезпеченіе духовен-
ства невыносимо, унизительно, имѣйте справедливость и мужество признать это,
а если имѣете власть, то сдѣлайте, чтобы каждый изъ насъ имѣлъ право на званіе
«человѣкъ», если мы сила, то создайте условія, чтобы эта сила была дѣйственной,
а не указывали бы на насъ пальцемъ и съ презрѣніемъ говорили «беретъ съ живого
и мертвого».
До обезпеченія содержаніемъ отъ казны церковная земля должна оставаться
въ пользованіи причтовъ, а послѣ доходъ съ нея долженъ отойти въ общій фондъ
Бессарабской православной церкви. Надѣюсь, что ваше рѣшеніе будетъ мудро и
справедливо.
Послѣ этого депутатами предлагается рядъ резолюцій въ отношеніи церков-
ной земли, голосованіе которыхъ откладывается до слѣдующаго засѣданія6. Въ
9 часовъ 40 минутъ засѣданіе закрывается.
Секретарь М. Минчуна
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 8 septembrie 1918

Note

1 Cuvîntarea preotului Baltaga a fost precedată de examinarea cîtorva chestiuni de altă natură,
inclusiv acreditarea cu această ocazie pe lîngă Comisie a altor doi reprezentanți ai clerului : vezi
procesul-verbal corespunzător de arhivă.
2 Desigur, părere greșită, dar asta ține de subiectul acestei cărți.
3 Сonstatăm aceeași descriere seacă și foarte generală a dezbaterilor.
4 Asta nu se întîmplă niciodată: e aceeași situație ca cea a judecătorilor – s-a văzut că cu cît salariul
acestora este mai mare, cu atît sînt mai corupți.
5 Evident, comparația celor două jertfe, a poporului nenorocit de război și a bisericii, în intenția de
a demonstra că slujitorii bisericii au fost întotdeauna mai nenorociți decît poporul de rînd, este
demagogică și falsă.
6 Din păcate, acest text nu reproduce tocmai ceea ce era cel mai important din punctul de vedere al
pregătirii legii agrare: propunerile membrilor Comisiei privind statutul pămîntului bisericesc.

545
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 19 іюля)

Засѣданіе открывается въ 5 часовъ вечера, подъ предсѣдательствомъ г. Цыганко.

На повѣсткѣ дня продолженіе дебатовъ по вопросу о церковной землѣ.

Рѣчь депутата Н.Н. Александри

– Слово батракъ – означаетъ по своему внутреннему смыслу – рабъ! Батрачес-
тво – рабство!
Батрачество – крѣпостничество! Отъ котораго мы внѣшне освободились еще
съ уничтоженіемъ крѣпостнаго права въ 1861 г.
Но которое существовало и существуетъ и теперь.
Теперь, сейчасъ, послѣ революціи, мы обозначены тѣмъ, чтобы идя навстрѣчу
«духу времени», освободительному движенію – создать такое положеніе вещей,
гдѣ бы слово «рабъ», это позорное слово, больше не существовало.
Къ сожалѣнію, это наше стремленіе многихъ культурныхъ людей удивлять…
Если мы сохранимъ за отдѣльными лицами или общинами, и даже религіоз-
ными, такое количество десятинъ, которыя эти лица или общины не будутъ обра-
батывать сами, то этимъ самымъ мы наталкиваемъ – подготовляемъ новую почву
для образованія батрачества, т.е. рабства.
Далѣе ораторъ рисуетъ тяжелое положеніе рабочихъ въ помѣщичьихъ эконо-
міяхъ, гдѣ между человѣкомъ и животнымъ не дѣлается никакой разницы, что на
языкѣ экспертовъ и крупныхъ и среднихъ собственниковъ, – называется культур-
ностью сельскаго хозяйства, а ораторъ называетъ это культурностью скотовъ. Въ
особенности ораторъ противъ разведенія культуръ виноградниковъ, находя, что
это ведетъ націю къ гибели и какъ на примѣръ, указываетъ на Францію. Переходя
затѣмъ къ вопросу о томъ значеніи, какой имѣетъ аграрная реформа въ жизни
страны, ораторъ говоритъ:
– Передъ вашими глазами, господа депутаты, развертывается историческое
событіе, т.е. разрѣшеніе аграрной проблемы, которая еще не разрѣшена нигдѣ въ
мірѣ такъ, чтобы не возбуждать самыхъ разнообразныхъ и противорѣчивыхъ тол-
ковъ.
Вы видели сами – какъ страшно сложно это великое дѣло! не разрѣшенное еще
нигдѣ въ мірѣ, а потому вполнѣ естественно, что вы въ этомъ рѣшеніи прибѣгаете
къ чужой помощи, къ помощи спеціалистовъ, ученыхъ агрономовъ и статисти-
ковъ, и землемѣровъ и т.д., въ данномъ случаѣ къ г. Коссовичу.
Я хотѣлъ сказать пару словъ о г. Коссовичѣ, который до самаго послѣдняго вре-
мени занималъ столь отвѣтственный постъ еще при царскомъ режимѣ…
Этотъ постъ можетъ быть онъ и теперь занимаетъ, мнѣ ничего не извѣстно…
И я вижу какъ онъ реагируетъ на тѣ положенія, въ которыя наше крестьянство,
въ лицѣ своихъ делегатовъ, вкладываетъ всю свою душу.
Г. Коссовичъ очень искрененъ и откровененъ и когда ему приходится возражать
онъ не можетъ не обнаружить своего… вотъ я никакъ не могу подобрать подходя-
щаго слова: превосходства что ли сравнительно съ окружающей его публикой…
Стоя во главѣ столь отвѣтственнаго поста, онъ естественно выработалъ такой
тонъ, а кому неизвѣстно, что тонъ дѣлаетъ музыку, такой тонъ, повторяю, гдѣ воз-
раженій не требуется, гдѣ они не желательны…

546
 Вы – господа депутаты, призваны революціонной волной творить великое и
святое дѣло правды для нашего края.
Г. Коссовичъ и согласные съ нимъ люди дореволюціонные, люди благона-
мѣренные, люди, которымъ царское правительство довѣряло, ввѣрило интересы
нашего края.
И потому пусть васъ не смущаетъ, что г-нъ Коссовичъ будетъ протестовать про-
тивъ исполненія вами вашего долга.
Мы, господа депутаты, призваны строить большой и многоетажный домъ…
Намъ нужны самые разнообразные спеціалисты, они у насъ на лицо…
Но, какъ бы совершенны ни были спеціалисты, наша работа не будетъ доведена
до конца, наша работа будетъ какъ бы на пескѣ – безъ архитектора!
Намъ нуженъ архитекторъ и архитекторъ, котораго я разумѣю, имѣетъ и свои
законы, его законы безъ бумаги и чернилъ записаны въ совѣсти каждаго изъ васъ…
И при разрѣшеніи этого великаго вопроса о землѣ вамъ нужно руководство-
ваться неизмѣримо въ большей степени голосомъ вашей совѣсти, т.е. голосомъ
архитектора, чѣмъ доводами г. Коссовича и др., которые въ отношеніи того вели-
каго и серьезнаго дѣла, которое вы выполняете, имѣютъ характеръ служебный,
служебныхъ ролей…
Эксперты, г.г. Коссовичъ и Пожога, возражаютъ г. Александри, что они не
отстаивали производство алкоголя, какъ такового, но защищали въ общемъ куль-
турность сельскаго хозяйства съ точки зрѣнія экономическаго благосостоянія
страны. Идеи Толстого въ теоріи можетъ быть и хороши, но онѣ не примѣнимы къ
жизни въ данное время.
Въ 6 часовъ 45 минутъ объявляется перерывъ.

Послѣ перерыва ставится на баллотировку резолюціи депутата г. Бучушкана,

гласящая:
«Всѣ земли, принадлежащія церквамъ Бессарабіи, полностью отчуждаются въ
государственный земельный фондъ».
При поименномъ голосованіи резолюціи принимается 13 голосами, противъ 8.
Голосуется поименнымъ голосованіемъ слѣдующая резолюція М. Минчуны:
«Всѣ церковныя земли въ Бессарабіи отчуждаются въ государственный
земельный фондъ, но временно оставляются въ пользованіи причтовъ впредь до
обезпеченія духовенства инымъ способомъ или до иного разрѣшенія церковнаго
вопроса».

Резешское землевладѣніе
Экспертъ Конради дѣлаетъ докладъ о резешскомъ землевладѣніи въ Бессара-
біи, въ которомъ онъ, послѣ маленькой экскурсіи въ область историческую, пере-
ходитъ къ разсмотрѣнію вопроса съ правовой точки зрѣнія и говоритъ, что въ
источникахъ мѣстнаго права, дѣйствовавшаго еще до присоединенія Бессарабіи
къ Россіи упоминается о «резешахъ», въ двухъ законодательныхъ памятникахъ:
въ соборной грамотѣ молдавскаго господаря Александра Маврокордати, состояв-
шейся 28 декабря 1785 года, и въ краткомъ собраніи законовъ, извлеченныхъ изъ
свода греческихъ законовъ, называемыхъ «Царскими книгами», изданномъ мол-
давскимъ бояриномъ Доничемъ въ 1814 году. Въ соборной грамотѣ Маврокордата
подъ «резешами» разумѣются соучастники во владѣніи землями1.
Въ сборникѣ же Донича, въ титулѣ IX, § 14 «резешскимъ» имѣніемъ разумѣется
имѣніе, принадлежащее нѣсколькимъ помѣщикамъ.

547
 Докладчикъ указываетъ лишь, что этимъ законодательнымъ актомъ, если
резешъ продавалъ свою землю, то правомъ преимущества при покупкѣ этой земли
пользовались сначала его родственники, потомъ совладѣльцы одного и того же
бэтрана 2 и, наконецъ, сорезеши даннаго помѣстія.
Самое наименованіе резешей «сопомѣщиками» указываетъ на то, что за ко-
нодательство того времени ихъ разсматривало, какъ обыкновенныхъ частныхъ
собственниковъ съ тѣми немногими особенностями относительно «предпоч-
тенія», о которыхъ говорилось выше. Таково было положеніе до присоединенія
Бессарабіи къ Россіи по Бухарестскому трактату 1812 года. Послѣ присоединениія
былъ изданъ уставъ образованія Бессарабской области (Пол. Собр. Зак. 1818 г.
23 апрѣля № 27357) въ которомъ, трактуя о различныхъ классахъ населенія, зако-
нодатель упомянулъ и объ резешахъ, указавъ, что въ Бессарабской области, какъ
и въ прочихъ частяхъ Молдавскаго княжества, состоятъ многія помѣстья подъ
названіемъ резешскихъ и находятся подъ владѣніемъ разныхъ состояній.
Владѣльцы сіи именуются резешами и пользуются поземельными выгодами
наиболѣе нераздѣльно.
Въ отвращеніе всякихъ притесненій, могущихъ лишать резешовъ правъ вла-
дѣнія ихъ, подтверждается во всей силѣ прежнее постановленіе, изъясненное
въ такъ называемой соборной грамотѣ, состоявшейся 1785 года декабря 28 дня.
Такимъ образомъ, русское правительство однимъ изъ первыхъ своихъ законода-
тельныхъ актовъ подтвердило тѣ права и преимущества, которые издревле при-
надлежали резешамъ. Приведенные законодательные памятники даютъ возмож-
ность дать точный отвѣтъ на вопросъ что такое резешы. Резешы это не сословіе и
не особый видъ землевладѣнія, а лишь названіе, присвоенное мелкопомѣстнымъ
владѣльцамъ въ особаго рода вотчинѣ. Какъ мы видѣли выше, соборная грамота
и законы Донича разсматриваютъ резешей какъ частныхъ собственниковъ.
На этой же точкѣ зрѣнія стояло первоначально и Россійское законодательство
и лишь въ 1868 году указомъ правительствующему сенату отъ 14 іюля, распу-
бликованномъ къ сельскимъ обывателямъ, съ тѣми особенностями и тяготами,
которые установлены для лицъ помянутаго состоянія (т. ӀХ свод. зак. особ. при-
лож.).
Наконецъ, г. Конради переходитъ къ современному положенію резешей и гово-
ритъ, что насколько ему удалось установить изъ опроса нѣкоторыхъ представи-
телей этого рода землевладѣльцевъ онѣ пользуются землей на основаніи своего
права по аналогіи и ихъ право записано въ особой книгѣ называемой «Бутукъ»3,
но владѣнія черезполосно и въ разныхъ участкахъ.
Докладчикъ приходитъ къ заключенію, что при проведеніи аграрной реформы
резешей, можно будеть подчинить общему положенію о надѣленіи землей.
Послѣ нѣкоторыхъ дебатовъ принимается резолюція, предложенная г. Сте-
пановымъ, въ томъ смыслѣ, что крупное резешское землевладѣніе подвергается
общему рѣшенію, об отчужденіи въ государственный земельный фондъ земель
частнаго владѣнія, среднее резешское – общему положенiю полукапиталистиче-
скихъ хозяйствъ, а мелкіе резеши должны быть надѣлены землею на общемъ осно-
ваніи.
Въ 8 часовъ 40 мин. вечера засѣданіе закрывается.
Секретарь М. Минчуна
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 11 și 13 septembrie 1918

548
Note

1 Despre cei doi legislatori și lucrările lor, vezi procesul-verbal de arhivă nr. 27.
2 Vezi despre termenul „bătrîn” în același document.
3 A se vedea acest termen, se pare, alterat, în procesul-verbal corespunzător de arhivă.

549
 COMISIUNEA AGR AR Ă 1
Şedinţa a 28-a a Comisiunei Agrare de la 21 iulie 1918
(Urmare)

Preşedintele Crihan: – Bine ar fi să ne strîngem de mai multe ori pe săptămînă, ca pînă

acum, să discutăm toate părerile şi lămuririle care se dau şi care ne sînt absolut trebuitoare.
Dl Stere, delegatul Dir. de agricultură: – Să vorbim de ţărani ca ocupaţie, nu ca clasă
socială, dar nu este drept ca să lovească în clasa răzeşilor mai mult decît în aceea a marilor
proprietari; moşiile răzeşeşti să se permită a se împărţi pe capete, şi dacă va veni de fiecare
răzeş o normă mai mare decît aceea ce se va stabili, prisosul să se exproprieze.
Dep. Minciună declară că se uneşte cu părerea dlui Moghileanski şi adaogă că nu va fi
cu putinţă să se zguduie rînduielile satelor răzeşeşti.
Noi urmărim să dăm pămînt celor care n-au, nu însă să dărîmăm nişte aşezăminte
instituite.
La 8 ceasuri se face pauză.

După pauză Comisia votează, unanim, următoarea rezoluţie, propusă de dl Stepanov

şi modificată de prezidiu:
Chestia proprietăţii răzeşeşti se dezleagă potrivit cu categoria economică, căreia
aparţine fiecare proprietate, şi anume:
Proprietatea răzeşească mare se supune exproprierii conform părţii 1-a din acest proect
aprobat.
Proprietatea răzeşească mijlocie, după cum va hotărî obştea, în curînd.
Proprietatea răzeşească mică, urmînd să se bucure de solicitudinea (îngrijirea) obştească,
se asigură fiecăruia pămîntul trebuitor, la împărţirea generală, potrivit normelor obşteşti.
Dl ministru Ciugureanu: – Am venit în mijlocul Dvs. ca să vă dau oarecari lămuriri
în chestiunea agrară şi să dau răspunsuri la întrebările ce-mi vor face deputaţii. Cînd s-a
votat de noi Unirea, la 27 martie 1918, am pus între condiţiile unirii ca să ni se lase nouă,
basarabenilor, rezolvarea chestiei agrare, după cum vom găsi cu cale. Guvernul român nu
s-a opus şi aşteaptă rezoluţiile Dvs.
N-am asistat la lucrările Dvs., dar cu grijă mi s-a spus că lucrările Comisiei Agrare nu vor
putea fi terminate decît peste 3 sau 4 luni, deşi chestiunea agrară ar trebui să fie rezolvată
pînă în toamnă. Una dintre cauzele acestei întîrzieri este că n-aţi cerut Directoratului de
agricultură să dea el un proiect de reformă pe care să-l discutaţi, ci aţi luat un proiect de la
Comisia agrară rusă 2 , iar proiectul ce Directoratul l-a propus, nici nu l-aţi pus în discuţie3.
Afară de aceasta, se discută şi se vorbeşte de chestiuni care nu sînt întotdeauna în legătură
cu chestia agrară. Din aceste pricini cred că au întîrziat lucrările Comisiunei4.
În guvernul român sînt miniştri care au toată bunăvoinţa pentru țărănime. Zilele
acestea dl ministru Garoflid a prezentat Camerei un proiect de lege de arendarea obligatorie
a moşiilor, lăsînd marii proprietăţi 1 000 ha, iar restul arendîndu-se obligatoriu ţăranilor.
Proiectul acesta aminteşte instrucţiunile noastre de astă-primăvară, prin care declaram
arendarea obligatorie a tuturor moşiilor din Basarabia ţăranilor.
Ceea ce voiesc să pun în lumină e că în România, deşi guvernul de la putere este
conservator, dar are toată dragostea şi intenţiuni bune pentru ţărănime5.
Este drept că marii proprietari din Basarabia au încercat la Iaşi, prin toate mijloacele, ca
să împiedice înfăptuirea reformei noastre agrare, dar n-au reuşit. Căci cum spunea foarte
temeinic odată dl dep. Buzdugan, cu tot temperamentul său vioiu: chestiunea agrară este o
chestie naţională şi de această părere sînt şi eu şi tot aşa o înţeleg şi cei de la Iaşi6.

550
 Guvernul român ne acordă toată latitudinea ca să rezolvăm chestiunea agrară, care,
fiind o chestie naţională ca atare, trebuie înfăptuită contra marilor proprietari, căci în
Basarabia sînt mai toţi străini sau rusificaţi şi numai dînd ţăranilor o putere economică, îi
vom da şi tărie politică.
Aşa că viitorul Basarabiei, atîrnînd de lucrările Comisiei Agrare, ea va trebui să
lucreze mai des, fără discuţii multe, depinzînd în primul rînd de preşedinte ca să scurteze
dezbaterile7.
Preşedintele, atrăgînd luarea-aminte asupra schimbărilor politice din vremea de pe
urmă, retragerea reprezentanţilor proprietarilor şi ceea ce a zis generalul Averescu în
Comisie, întreabă dacă sînt întemeiate zvonurile că chestia agrară din Basarabia o va
dezlega numai parlamentul român cînd vor intra acolo reprezentanţii Basarabiei. Cred că
niciun proect de lege despre reforma agrară în Basarabia nu poate să treacă în parlamentul
român pînă nu va fi aprobat de Sfatul Ţării şi pentru aceasta trebuie mai întîi de toate
păstrată autonomia Basarabiei.
Nu e cu putinţă să se hotărască ziua când proiectul de lege al reformei agrare va fi
isprăvit, poate va trebui 2 sau 3 luni, deoarece chestiunea e grea, e nouă şi nicăieri în lume
încă n-a fost rezolvată.
Dl Ciugureanu răspunde că înţelege bine starea sufletească a oamenilor care fac un
lucru şi nu sînt siguri de izbîndă. Vă asigur însă să chestia agrară în Basarabia va fi hotărîtă
aşa cum va voi Sfatul Ţării. Dezlegarea chestiei agrare de elementele democratice e pentru
D-sa piatra care va fi pusă în capul unghiului pe care va trebui să se zidească în viitor viaţa
României.
Trebuie să ne împăcăm cu gîndul că Basarabia este un întreg cu România. Însă
condiţiile în care ne-am unit cu România nu sînt un punct deşert.
Cît despre alegeri, D-sa spune ca alegerile să se facă după legile întregului regat, însă se
prea poate ca alegerile din Basarabia să se facă după legile locale.
Dl Halippa, vicepreşedintele Sfatului Țării: – Nu am multe de vorbit astăzi, că ceea ce
aveam de spus, v-am spus-o acum 3-4 săptămîni, după ce fusesem la Iaşi. Comisia Agrară
trebuie să lucreze cu multă rîvnă, căci am convingerea că reforma agrară noi o vom realiza.
Va trebui să ne ţinem strîns legaţi de punctele actului nostru de Unire, din 27 martie, căci
România a avut prea mult să sufere tocmai din cauza prea marii centralizări8.
La întrebările care se fac apoi de către membrii Comisiei, urmează răspunsul că în
România există scris în Constituţie că dreptul de proprietate e sfînt, şi acest articol nu
poate fi schimbat de Sfatul Țării, ci numai de Constituanta ţării.
Lucrul Comisiei Agrare trebuie grăbit, deoarece în curînd se va aduna Constituanta şi
legea va trebui votată.
Şedinţa se ridică la ora 9 seara.

Președintele Comisiunei
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 11 septembrie 1918

Note

1 Din lipsa textului din ziarul în limba rusă, se reproduce cel în limba română. Textul acestei ședințe
e aproape la fel cu cel din fondul de arhivă al Comisiei Agrare, ceea ce arată că a fost scris de aceeași
persoană, adică de Minciună, care lucra și pentru ziar.

551
2 De fapt, acela era un proiect al Comitetului Agrar Principal din Petrograd, înființat în martie 1917
prin dispoziția Guvernului Provizoriu, deci nu a unei comisii agrare.
3 Confuzie în text: a avut sau nu a avut Directoratul un proiect de reformă agrară? De fapt, nu a
avut. Au existat proiecte – mai bine zis, unul singur – care a venit în Comisia Agrară prin filiera
Directoratului, dar acela venea de la Guvernul României, deci nu era produsul Directoratului.
4 Dacă au existat întîrzieri cu elaborarea proiectului de lege în Comisia Agrară, deși acolo s-a lucrat
foarte intens și destul de productiv, cauzele au fost cu totul altele decît cele menționate de Ciugu-
reanu.
5 E foarte îndoielnic că miniștrii conservatori, de obicei mari proprietari, ar fi putut avea mare dra-
goste pentru țărani. Faptul de a pregăti o reformă agrară era unul impus, nu venea din dragoste
sinceră pentru țărani.
6 În acel moment, formula chestiunea agrară este o chestie naţională avea variate înțelesuri: dincolo de
frazeologia politicianistă care opera mereu și din belșug cu astfel de formule, problema agrară era
desigur o chestiune națională și pentru moșieri, și pentru țărani, dar fiecare dintre cele două mari
grupuri sociale o înțelegea în felul său: în interesul țării și al națiunii, boierii doreau să-și păstreze
proprietățile atît cît se putea și exact în același scop țăranii cereau să li se cedeze cît mai mult din
pămîntul moșierilor, astfel că de fapt formula era golită de sens.
7 Sfatul acesta nu era deloc bun, deoarece realizarea lui însemna lucru de mîntuială în Comisie.
8 Din aceste vorbe pare să rezulte că Halippa era un părtaș convins al păstrării autonomiei Basara-
biei.

552
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 4 октября)

Тов. предс. Криганъ, предлагаетъ въ составъ экспертовъ г. Гайсинскаго1.

Единогласно одобрено.
На очереди докладъ деп. Гроссмана 2 .
Докладчикъ выясняетъ, что въ Бессарабіи есть много городовъ, мѣстечекъ и
поселеній городского характера, находящихся на частновладѣльческихъ земляхъ,
которыя должны быть выкуплены и переданы горожанамъ – ихъ нынѣшнимъ
владѣльцамъ, за установленную оцѣночной комиссіей плату.
Деп. Ратко говоритъ, что земли эти должны быть выкуплены государствомъ,
т.к. прерогативы выкупа земель принадлежатъ только государству.
Деп. Тудосъ спрашиваетъ: – На какихъ условіяхъ населеніе городовъ брало
земли у частновладѣльцевъ?
Деп. Будиштянъ читаетъ копію договора Пырлицкаго сельскаго общества отъ
5 февраля 1914 г. съ жителями поселка Пырлицы, имѣющаго характеръ город-
ского поселенія.
Изъ договора видно, что земля передавалась желающимъ взять ее за
опредѣленную ежегодную плату въ полное распоряженіе.
Деп. Луневъ предлагаетъ разъ и навсегда покончить съ такими формами
владѣній, какъ со стороны частновладѣльцевъ, такъ и со стороны государства. Но,
чтобы избѣжать чиншевой зависимости3 со стороны государства, нельзя допу-
скать, чтобы государство выкупало земли, а сдѣлать такъ, чтобы земли были выку-
плены только при помощи государства.
Деп. Гроссманъ находитъ, что государству будетъ очень трудно, если взвалить
на него выкупъ всей земли вообще. Ораторъ предлагаетъ чтобы горожане сами
выкупали каждый свой участокъ.
Въ заключѣніе ораторъ заявляетъ, что выкупная плата такъ ничтожна, что для
выкупа разсрочки не надо.
Деп. Никитюкъ заявляетъ, что частновладѣльческія земли населяютъ бѣдняки,
которымъ ни въ коемъ случаѣ нельзя воспретить выкупъ въ разсрочку; если же
установить выкупъ безъ разсрочки, что многіе изъ нихъ, не имѣя денегъ, могутъ
остаться безъ усадебъ.
Ораторъ высказываетъ пожеланіе, чтобы расцѣнка земель, находящихся
подъ городскими и мѣстечковыми усадьбами, садами и проч. производилась
расцѣночной комиссіей Касы Ноастрэ соразмѣрно расцѣнкѣ окружныхъ пахат-
ныхъ земель.
Г. Гайсинскій предлагаетъ, чтобы земли выкупались самими городскими общи-
нами, но при содѣйствіи государства.
Докладчикъ Гроссманъ соглашается и добавляетъ, что въ случаѣ если общин-
ники не смогутъ выкупить, то чтобы выкупъ произвело само государство.
Деп. Ратко поддерживаетъ разсрочку и добавляетъ, что ни одинъ изъ городовъ
на свои собственныя средства не сможетъ выкупить у частновладѣльца своихъ
земель, т.к. чѣмъ городъ благоустроеннѣе, тѣмъ онъ бѣднѣе – тѣмъ больше долговъ
имѣетъ.
Деп. Бучушканъ находитъ, что ни въ коемъ случаѣ нельзя допустить доброволь-
наго соглашенія между горожанами и частновладѣльцами о выкупѣ городскихъ
земель. Выкупъ должно произвести государство, а населеніе должно уже выкупить
у государства, а не у частныхъ лицъ.

553
 По окончаніи преній, принимаются тезисы доклада въ слѣдующей редакціи:
владѣльческія города и мѣстечки должны быть государствомъ выкуплены. Точно
также государствомъ должны быть выкуплены всѣ поселенія (посады, поселки,
колоніи и т.п.), имѣющія по размѣрамъ и по составу населенія характеръ город-
ского поселенія. Разсрочка выкупного платежа допускается. Право собственности
на землю, находящуюся въ пользованіи долгосрочнаго арендатора, при надѣленіи
въ расчетъ принимается.
(Продолженіе слѣдуетъ.)
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 14 octombrie 1918

Note

1 Din păcate, caracterul prea sumar al informației de ziar asupra acestei ședințe nu spune nimic des-
pre acest personaj, cum de altfel nu spune nici procesul-verbal de arhivă.
2 Nu se spune care era subiectul raportului, doar din context aflăm că se discuta chestiunea pămîn-
turilor orășenești. De altfel, nu este arătată nici ordinea de zi a ședinței.
3 Vezi referitor la astfel de situații, inclusiv termenul rusesc чиншевое право în procesele-verbale de
arhivă, nr. 30, 52 și 53.

554
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 6 октября)

Товарищъ предсѣдатель г. Криганъ заявляетъ, что по независящимъ отъ

финансовой секціи обстоятельствамъ, она не смогла изготовить порученныхъ
ей заданій въ окончательномъ видѣ, хотя матеріаловъ по финансовому вопросу
собрала достаточно. Въ финансовой секціи есть въ сыромъ видѣ четыре проекта:
г.г. Филиппеску, Мургоча, Топора, Цивинскаго и Аронсона1.
Предсѣдатель финансовой секціи г. Конради говоритъ, что, разрабатывая
финансовые вопросы, финансовая секція раздѣлила вопросъ на три главныхъ
пункта: 1) расцѣнка отчуждаемой земли; 2) финансированіе и 3) учрежденія, кои
будутъ вѣдать финансированіемъ.
Конечныхъ выводовъ по этому вопросу финансовая секція еще не успѣла
сдѣлать, а только собрала матеріалы и получила доклады отъ г.г. Цивинскаго,
Аронсона, Мургоча и Филиппеско. Кромѣ этихъ, секція желала получить доклады
директоріатовъ земледѣлія и финансовъ, изъ нихъ Директоріатъ земледѣлія въ
послѣдніе дни представилъ докладъ, а директоръ финансовъ докладъ не предста-
вилъ, командировавъ въ секцію своего уполномоченнаго г. Ионко.
Всѣ эксперты секціи полагаютъ, что плата за землю должна равняться
дѣйствительной стоимости земли: и на основаніи этого составлены доклады, при
чемъ авторы докладовъ смотрятъ на оцѣнку земли съ различныхъ точекъ зрѣ-
нія – г. Мургочъ, какъ почвовѣдъ, беретъ въ основу качество земли, къ нему близко
находитъся и докладъ директора земледѣлія, г. Цивинскій находитъ, что оцѣнка
земли должна быть основана на дѣйствительной чистой доходности и предостав-
лять выкупъ въ разсрочку (36 л.), г. Аронсонъ говоритъ, что долгой разсрочки
допускать не стоитъ, т.к. это удорожитъ стоимость земли.
На вопросѣ о финансированіи, секція долго и детально остановиться не могла,
такъ какъ она не знала финансоваго состоянія страны, а г. директоръ финансовъ въ
этомъ вопросѣ на помощь не пришелъ.
Разсматривается докладъ эксперта Цивинскаго.
Основной принципъ: 1) справедливость, т.е. владѣлецъ долженъ получить
капиталъ, соотвѣтствующій справедливой арендной платѣ и 2) расчетъ долженъ
быть произведенъ въ моментъ отчужденія земли у владѣльца, причемъ:
1. Оцѣнка земли и уплата за нее производится въ моментъ отчужденія земли у
владѣльца.
2. Стоимость земли опредѣляется капитализаціей справедливой арендной
платы за отчуждаемый участокъ.
3. Справедливая арендная плата за одну десятину состоитъ изъ разницы между
исчисленнымъ для каждой мѣстности чистымъ доходомъ на одну десятину и тѣмъ
доходомъ, который получается, какъ результатъ личнаго труда, энергіи и опытно-
сти хозяина (т.е. около 50 проц. чист. дохода).
4. Расчетъ стоимости отчуждаемой земли производится въ рубляхъ.
5. Государство принимаетъ на себя уплату владѣльцу 1/4 части стоимости
земли въ леяхъ по расчету 1,6 лея за рубль.
6. Эти 25 проц. уплачиваются наличными деньгами леями въ 2 срока: въ
моментъ отчужденія первый 12 1/2 проц., и въ началѣ 2 года вторый 12 1/2 проц.,
съ начисленіемъ на вторую часть 4 1/2 проц. годовыхъ.
7. Остальные 75 проц. стоимости отчуждаемой земли уплачиваются слѣ-
дующимъ образомъ: а) за землю, отходящую къ крестьянамъ, послѣдніе вносятъ

555
въ пользу помѣщика, въ моментъ закрѣпленія за каждымъ изъ нихъ участка
земли 5 проц. стоимости участка наличными деньгами въ рубляхъ; б) остальные
70 проц. стоимости земель, перешедшихъ въ собственность крестьянъ, правитель-
ство уплачиваетъ владѣльцамъ 4 1/2% государст. облигаціями и в) за земли, отчи-
сляемыя въ земел. фондъ, уплачив. также этими облигаціями.
8. Выдача облигацій производится въ 3 срока: а) въ началѣ 3 года въ размѣрѣ
35 проц.; б) въ началѣ 4 года – 35 проц. и в) въ началѣ 5 года – 30 проц. Въ началѣ же
3 года выдаются облигаціи за земли, отчисляемыя въ земельный фондъ.
9. Купоны отъ депонированныхъ облигацій выдаются съ 1 года отчужденія
земли – за 6 мѣсяцевъ до срока купона.
10. Облигаціи выпускаются именныя или на предъявителя съ 6 мѣс. купонами;
тиражи производятся 1 разъ въ годъ; срокъ погашенія 35 лѣтъ.
11. Выкупные платежи крестьянъ производятся съ начисленіемъ 1/2% годо-
выхъ на покрытіе расходовъ по производству выкупной операціи.
Г. Филиппеску заявляетъ, что имъ составленъ докладъ по порученiю Директо-
рiата земледѣлiя. Составляя докладъ, онъ имѣлъ въ виду два факта: 1) цѣну одной
десятины земли и 2) способъ уплаты за землю. Обсуждая эти два вопроса, ораторъ
находитъ, что цѣна земли зависитъ отъ качества почвы и нахожденiя земли, ибо
положенiе участка по мѣстности много способствуетъ увеличенiю цѣнности, такъ,
въ Аргентинѣ одинъ гектаръ можно купитъ за [...]2 франка, и въ Белгiи за [...] фр.
Постороннiе факторы, способствующiе удорожанiю земли, слѣдующiе: 1) блин -
зость желѣзной дороги, близость фабрикъ, заводовъ, густота населенiя, близость
мѣста сбыта продуктовъ и т.п. и 2) цѣну земли можно сопоставитъ согласно
съ качествомъ почвы, урожайностью десятины и въ зависимости отъ сортовъ
продуктовъ, произрастающихъ на данномъ участкѣ.
Сообразно съ вышеприведенными данными, ораторъ раздѣляетъ способъ
расцѣнки земли на два: объективный – когда во вниманiе принимаются только
качество почвы, урожайность и цѣнность продуктовъ, произрастающихъ на
данномъ участкѣ, и субъективный – когда къ фактамъ, приведеннымъ въ способѣ
объективномъ, присоединяются еще постороннiя явленiя – фабрики, желѣзныя
дороги и проч., увеличивающiя цѣнность земли.
За основную валюту докладчикъ беретъ золотой рубль и цѣны до войны.
Деп. Цыганко находитъ, что если принять за выкупную денежную единицу
золотой рубль и время до войны, то на нынѣшнiя деньги придется выкупныхъ
платежей по [...] руб. за десятину.
Затѣмъ Комиссiя слушаетъ докладъ г. Мургоча.
Г. Мургочъ въ дополненiе къ свъему докладу говоритъ: «Мы желаемъ
экспропрiировать землю у крупныхъ землевладѣльцевъ, конечно, за плату; для
этого мы должны эту реформу провести, какъ можно безболѣзненно. И если мы
поставимъ плату слишкомъ большую, то обидимъ крестьянъ, а если слишкомъ
маленькую, то обиженными останутся землевладѣльцы.
Съ государственной точки зрѣнiя земля должна быть экспропрiирована только
за плату, и при такомъ способѣ проведенiя аграрной реформы государство только
выиграетъ, т.к. земля перейдетъ къ тѣмъ, кто на ней трудится, а деньги къ тѣмъ,
кто, пустивъ ихъ въ оборотъ, принесутъ пользу тому же государству.
Въ нынѣшнѣе время есть партiя соцiалистовъ большевиковъ, которые хотятъ
экспропрiировать землю безъ выкупа, но они при всемъ своемъ желанiи не смогутъ
провести въ жизнь своихъ реформъ и потерпятъ крахъ, какъ въ экономическомъ,
такъ и въ политико-государственномъ отношенiяхъ».

556
 По мнѣнiю докладчика выкупъ земли долженъ быть проведенъ при помощи
государства и крестьяне выкупные платежи должны будутъ вносить государству.
Докладчикъ считаетъ при разрѣшенiи аграрной реформы финансовый вопросъ
самымъ труднымъ, т.к. здѣсь надо смотрѣть, чтобы не обидѣть заинтересованныхъ
сторонъ.
По окончанiи рѣчи г. Мургоча, предсѣдательствующiй г. Криганъ заявляетъ,
что, по предложенiю Директорiата земледѣлiя, надо избрать отъ Аграрной
Комиссiи двухъ представителей въ статистическое бюро.
Выбранными оказались деп. Бучушканъ и Галицкiй.
Въ 10 ч. вечера засѣданiе закрыто.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 17 și 19 octombrie 1918

Note

1 Se vede că Murgoci și Filipescu redactaseră împreună un singur raport. De fapt, din cei cinci, doar
ultimii doi erau specialiști în finanțe.
2 Cifrele respective nu se deslușesc. Din păcate aceste date nu se află în procesul-verbal de arhivă.

557
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 13 октября)

Деп. Бучушканъ говоритъ, что дороговизна хлѣба отъ неурожая – десятина

дала 3-5 пуд., а рабочій въ деревнѣ [получает] 3-5 руб. въ день, между тѣмъ сапож-
ники и портные зарабатываютъ 300-400 руб. въ день.
Немыслимо брать въ основу для оцѣнки земли арендную плату нынѣшняго
ненормальнаго времени. Аграрный вопросъ въ Бессарабіи, вопросъ національ-
ный.
Деп. Настасъ находитъ, что нельзя брать въ основу для оцѣнки земли подтасо-
ванныя историческіе факты1.
Деп. Кокырла предлагаетъ взять за основу оцѣнки 5 довоенныхъ лѣтъ2 .
Деп. Буздуганъ, поддерживая предложеніе Кокырлы, заявляетъ, что недоста-
точно дать крестьянамъ землю, надо еще сдѣлать чтобы плата была справедливой.
Министръ Инкулецъ заявляетъ: – Я считаю, что самое важное святое дѣло,
которымъ нашъ парламентъ долженъ будетъ заняться, это аграрная реформа.
Говоритъ, что въ первую очередь надо разсмотреть работы Конституціонной
Комиссіи3, но работы Конституціонной Комиссіи будутъ разсмотрѣны, кромѣ
Сф. Цэрій и Конституантой, которая въ этомъ проектѣ можетъ и измѣнить кое-
что; работы же Аграрной Комиссіи будутъ утверждены только Сф. Цэрій, ихъ раз-
сматривать не долженъ4, т.к. согласно условіямъ нашей уніи, аграрный вопросъ
должны рѣшить мы сами.
Долженъ вамъ сказать, что, какъ нашъ аграрный законопроектъ, такъ ровно и
мы авторы его, друзей имѣемъ очень мало, насъ со всѣхъ сторонъ окружаютъ враги,
которые всѣми силами стараются повредить намъ, поэтому намъ надо думать надъ
каждымъ вопросомъ, чтобы не допустить ошибокъ и тѣмъ самымъ не дать нашимъ
врагамъ оружія въ руки.
Знайте, что нашъ аграрный законопроектъ является почти первымъ въ мірѣ,
планомѣрно разработаннымъ, и я не ошибусь, если скажу, что онъ послужилъ фор-
мой аграрныхъ законопроектовъ и въ другихъ странахъ5.
Въ заключеніе Инкулецъ задалъ нѣсколько вопросовъ экспертамъ и заявилъ,
что онъ нашелъ много хорошаго во всѣхъ 4 докладахъ и добавилъ пожеланіе,
чтобы Комиссія скорѣе пришла къ окончательнымъ выводамъ, назначивъ согла-
сительную комиссію, въ которую бы вошли и авторы докладовъ и, изъ всѣхъ
4 докладовъ составимъ одинъ общій.
Аграрной Комиссіей предложеніе министра одобрено и въ согласительную
комиссію приглашены эксперты: Цивинскій, Мургочъ, Филиппеску и Аронсонъ.
(Продолженіе слѣдуетъ.)

Note

1 Reproducerea fragmentară a dezbaterilor nu permite a afla despre ce fapte erau vehiculate și de

către cine.
2 Adică plata de arendă din anii respectivi.
3 În realitate, lucrările Comisiei Сonstituționale a Sfatului Țării nu constituiau o prioritate, și la
redeschiderea Sfatului Țării, la 25 noiembrie 1918, chestiunea aceаsta a fost dată uitării.

558
4 Fraza nu e terminată; se are în vedere că lucrările Comisiei Аgrare nu urmau să fie examinate și
aprobate de Parlamentul României. În realitate, nu avea să fie așa; legea agrară a Sfatului Țării avea
să fie discutată și modificată în parlamentul român, în martie 1920. Acest detaliu, ca și cel referitor
la Comisia Сonstituțională, nu se află în procesul-verbal de arhivă.
5 Bineînțeles că aceasta era o afirmație deplasată: deși a avut, fără îndoială, o contribuție proprie la
elaborarea legii agrare pentru Basarabia, totuși, în general, Comisia Аgrară a Sfatului Țării lucra,
cum am văzut, după anumite modele elaborate în alte părți, cu precădere în Rusia și în România.

559
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 16 октября)

Продолжаются пренія по финансовому вопросу.

Экспертъ Аронсонъ высказывается противъ уплаты за землю выкупными

свидѣтельствами, потому, что деньги могутъ быть девальвированы, а долговыя
обязательства нѣтъ и крестьянамъ придется уплачивать лишнее1.
Деп. Бучушканъ заявляетъ, что помѣщики вложили свои деньги въ землю и
предлагаетъ теперь имъ возвратить, то что они дали на землю.
Экспертъ Цивинскій, возражая Бучушкану, говоритъ, что купившій землю
пріобрѣтаетъ ее въ собственность, рискуетъ потерять на ней, т.е. мѣняетъ одну
цѣнность на другую, и можетъ продать ее, какъ свою собственность.
Деп. Ставріевъ находитъ, что проектъ г. Цивинскаго вполнѣ подходящій,
только цифры въ немъ надо измѣнить, потому что урожайность десятины взята въ
40 пудовъ, и не принять во вниманіе урожай въ 3-5 пуд. съ десятины.
Разрѣшить финансовый вопросъ, [а] то всѣ работы Комиссіи могутъ пропасть
даромъ2 .
Г. Цивинскій докладываетъ о работахъ согласительной комиссіи, избранной
въ прошломъ засѣданіи, причемъ выясняется, что изъ 4 докладовъ составленъ
одинъ докладъ. Докладчикъ читаетъ основные тезисы доклада3.
Проф. Мургочъ произноситъ рѣчь въ защиту своихъ взглядовъ.
Деп. Ионко находитъ, что при оцѣнкѣ земли нельзя базироваться на одной
только арендной платѣ, а надо приниматъ во вниманіе и другіе факторы, арен-
дную же плату признать за одинъ изъ факторовъ, входящихъ въ общую базу.
Г. Цивинскій заявляетъ, что онъ стоитъ за признаніе базой для оцѣнки земли
чистой доходности десятины и эту чистую доходность десятины для большей
ясности онъ называлъ арендной платой.
Большинствомъ голосовъ принятъ 1 пунктъ доклада въ слѣдующей редакціи:
«Оцѣнка отчуждаемой земли устанавливается на указанныхъ ниже условіяхъ,
существовавшихъ до начала войны (1914 г.)»4.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 30 octombrie 1918

Note

1 Aronson repetă punctul de vedere pe care îl formulase încă în ședința din 6 octombrie.
2 Această formulă este aproape fără conținut. Evident, deputatul are în vedere necesitatea rezolvării
corecte a chestiunilor financiare ale reformei agrare.
3 Nici nu se putea altfel, deoarece, cu excepția lui Aronson, ceilalți membri ai așa-zisei Сomisii de
conciliere, aleasă la ședința precedentă, nu erau specialiști în finanțe.
4 Textul din ziar pare să nu se refere deloc la dezbaterile care au urmat după adoptarea acestui punct.

560
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 18 октября)

Г. Гайсинскій поддерживаетъ терминъ нормальной платы, по словамъ оратора,

дороговизна земли произошла отъ безземелья и отъ спекуляціи ею посессорами1,
при чемъ земля переходила въ третьи и четвертыя руки, каждый разъ съ прибы-
лью для передающаго.
Деп. Бучушканъ предлагаетъ истребовать отъ помѣщиковъ купчія крѣпости на
землю и, выяснивъ сколько земля стоитъ, вернуть владѣльцамъ ихъ деньги.
Деп. Кошко заявляетъ, что настоящихъ цѣнъ по купчимъ крѣпостямъ узнать
нельзя, т.к. многіе, для того чтобы меньше уплатить разныхъ сборовъ по куплѣ–
продажѣ, выставляли въ документахъ цѣны меньшія дѣйствительныхъ.
Деп. Бучушканъ высказываетъ, что такой мошенникъ самъ себя накажетъ
этимъ.
Деп. Буздуганъ предлагаетъ взять среднюю арендную плату за 3 довоенныхъ
года и по нимъ расцѣнить земли.
Г.г. Галицкій и Криганъ поддерживаютъ Буздугана, причемъ послѣдній пред-
лагаетъ собранію обсудить – краткосрочную или долгосрочную аренду прини-
мать во вниманіе при опредѣленіи расцѣнки.
Мнѣнія депутатовъ раздѣлились.
Г. Галицкій высказывается за признаніе аренды изъ первыхъ рукъ2 .
Деп. Ионко и Никитюкъ совѣтуютъ взять долгосрочную аренду и только изъ
первыхъ рукъ.
Деп. Буздуганъ противъ спекулятивныхъ арендъ.
Эксп. Цивинскій поддерживаетъ деп. Буздугана.
По окончаніи преній, приняты слѣдующіе пункты доклада: п. 2) стоимость
земли опредѣляется капитализаціей нормальной арендной платы за отчуждае-
мый участокъ; п. 3) за нормальную арендную плату принимается средняя вели-
чина краткосрочныхъ арендныхъ платъ за 1910, ’11, ’12, ’13 и ’14 годы, получаемыхъ
непоcредственно владѣльцами; п. 4) если въ какой-либо мѣстности отсутствуетъ
краткосрочная аренда и не имѣется вообще данныхъ о цѣнахъ на эту аренду, то
нормальная арендная плата, выводится за то же 5-лѣтіе изъ чистой доходности
участка, согласно выработанныхъ особой комиссіей правиламъ, причемъ изъ
чистаго дохода вычитывается не менѣе 50 проц., представляющихъ результатъ лич-
наго труда, энергіи и опытности хозяина, причемъ выведенная такимъ образомъ
арендная плата не должна превышать арендной платы въ сосѣднихъ мѣстностяхъ.
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 30 octombrie 1918

Note

1 Sînt vizați deținătorii provizorii de pămînt, în general arendașii.

2 Aluzie la necesitatea de a nu lua în calcul subarenda.

561
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 22 октября)

Продолжаются пренія по финансовому вопросу.

Г. Гайсинскій предлагаетъ, чтобы выкупные платежи принимались въ рубляхъ

и въ леяхъ, потому что если платежи будутъ приниматься только въ леяхъ, то кре-
стьянству придется продать рубли спекулянтамъ и на этой сдѣлкѣ потерять.
Предс. Криганъ объявляетъ, что рубли будутъ изъяты изъ употребленія1.
Деп. Ионко предлагаетъ, чтобы расцѣнка земли производилась по тому курсу,
который будетъ существовать въ моментъ отчужденія участка.
По окончаніи преній принимаются слѣдующіе пункты доклада:
5. При исчисленіи арендной платы, будутъ приняты во вниманіе: а) количе-
ство почвы и ея продуктивность; б) стоимость краткосрочной арендной платы
въ сосѣднихъ участкахъ; в) стоимость долгосрочной арендной платы въ данной
мѣстности; г) поземельные, государственные и др. сборы; д) экономическія усло-
вія данной мѣстности (разстояніе отъ желѣзной дороги, густота населенія, цѣны
на рабочія руки, цѣны на продукты потребленія и т.п.).
6. При опредѣленіи оцѣнки земли принимаются для сравненія и соображенія:
а) цѣны существовавшія въ данной мѣстности до войны, на размѣръ каковыхъ
цѣнъ – вліяли спросъ и предложеніе; б) оцѣнка земли кредитными учрежденіями.
7. Капитализація арендной платы производится изъ средней доходности
имѣній.
8. Разсчетъ стоимости земли производится въ рубляхъ и переводится на румын-
скіе леи по нарицательному курсу2 266 лей за 100 руб.
9. Государство принимаетъ на себя уплату владѣльцу 1/4 части стоимости земли.
10. Остальные 75% выплачиваются владѣльцамъ 4 1/2% облигаціями, гаранти-
рованными государствомъ.
11. Выдача облигацій производится по совершеніи акта отчужденія даннаго
участка.
12. Облигаціи выдаются съ текущими купонами, причемъ по нимъ удержива-
ются %% за время со дня начала теченія по день совершенія акта объ отчужденіи
земли.
13. Облигаціи выпускаются именныя и на предъявителя съ 6 мѣсячными купо-
нами, тиражи производятся 2 раза въ году. Срокъ погашенія – 36 лѣтъ.
14. Выкупные платежи производятся3 съ начисленіемъ 1/2% годов. на покрытіе
расходовъ по производству выкупной операціи.
15. Если на имѣніи имѣется долгъ, то государство удерживаетъ у себя
соотвѣтствующую сумму долга съ проц. и входитъ въ соглашеніе съ кредиторомъ
землевладѣльца о способѣ погашенія этого долга.
(Окончаніе слѣдуетъ.)
Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 31 octombrie 1918

Note

1 Textul din ziar nu redă părerea deputatului care cerea ca plățile să fie efectuate în lei, iată de ce el
zice că rublele vor ieși din circulație.

562
2 Valoarea nominală a hîrtiilor corespunzătoare, în lei și, respectiv, ruble.
3 Vezi procesul-verbal corespunzător de arhivă, unde înainte de cuvintele «съ начисленіемъ 1/2%
годовыхъ» se află fraza „cu încasarea 1% pentru tirajul datoriei de fond”.

563
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 23 октября)

Обсуждается порядокъ закрѣпленія земли за населеніемъ1.

Послѣ оживленныхъ преній приняты слѣдующія статьи доклада 2:

1. При надѣленіи трудового населенія землею «касса ностра»3 выдаетъ получа-
телямъ земли документы особыя «данныя».
2. До выдачи «данной» на пріобрѣтенное при помощи «Каса Ноастрэ» иму-
щество налагается запрещеніе у старшаго нотаріуса на всю недоплаченную и раз-
сроченную сумму долга.
3. До полнаго погашенія долга, имущество не можетъ быть обременено ника-
кими ипотечными долгами, а также не подлежитъ продажѣ за долги, но можетъ
переходить путемъ завѣщанія или даренія къ дѣтямъ надѣляемаго, а послѣ его
смерти – къ его прямымъ наслѣдникамъ по закону.
4. Послѣ полнаго погашенія долга, владѣлецъ вправѣ распоряжаться имъ по
своему усмотрѣнію.
5. Всѣ безъ исключенія документы изъемлются отъ платежа крѣпостныхъ4, гер-
бовыхъ или иного рода сборовъ.
6. Не внесенные въ сроки и не отсроченные платежи считаются недоимкою, съ
которой взымается пеня въ размѣрѣ 1/2 проц. за каждый просроченный мѣсяцъ.
7. Въ случаѣ бѣдствій: пожара, наводненія, градобитія, падежа скота, уничто-
женія посѣвовъ вредными насѣкомыми, неурожая, смерти или тяжкой болѣзни
владѣльцу могутъ быть предоставлены льготы по уплатѣ.
8. Если земля не оплачивается въ теченіе 4 полугодій и если не было предо-
ставлено отсрочекъ, то она отбирается въ административномъ порядкѣ и переда-
ется въ аренду; излишекъ арендной платы идетъ на покрытіе недоимки; если же въ
теченіи 2 лѣтъ ни съ доходовъ отъ земли, ни владѣльцемъ недоимка не погашена,
то участокъ продается съ публичнаго торга. На купившаго его возлагается уплата
дальнѣйшихъ платежей, а излишекъ отъ продажи участка, послѣ погашенія недо-
имки, выдается бывшему его владѣльцу.
9. Выморочныя имущества поступаютъ обратно въ государственный земель-
ный фондъ5.
Sursа: Ziarul Sfatul Țării din 1 noiembrie 1918

Note

1 Bineînțeles că fraza nu este corectă; nu era vorba de populație, în general, ci doar de acele categorii
care erau îndreptățite de a fi împroprietărite.
2 Din păcate, textul din ziar nu spune ce fel de raport era acesta și cine l-a pregătit. Din procesul-
verbal de arhivă aflăm că era un raport despre modalitatea de intrare a împroprietăriților în posesia
pămîntului primit, care a fost elaborat de deputatul Ratko și prezentat în ședință de Crihan.
3 Corect: Casa Noastră. În continuare, denumirea se corectează.
4 Termen învechit, din perioada șerbiei, care în cazul de față vizează plățile pentru pămînt.
5 Ziarul nu redă tot conținutul ședinței, sfîrșitul lipsește.

564
 АГРАРНА Я КОМИССІЯ СФАТУЛЪ ЦЭРІЙ
(Засѣ даніе 25 октября)

На очереди вопросъ о долгахъ на отчуждаемыхъ имѣніяхъ.

Докладчикъ Цивинскій предлагаетъ слѣдующую резолюцію, принятую

собраніемъ:
1. Никакіе запрещенія и споры не препятствуютъ переходу земли въ государ-
ственный фондъ.
2. Если на имѣніи числятся запрещенѣя по ссудамъ земел. банка закладнымъ и
село-вексельнымъ1 кредитамъ, то таковые долги съ % погашаются Кассой Ноастрэ
изъ облигацій, причитающихся за отчуждаемую землю.
3. Если на имѣніи, кромѣ ипотечныхъ долговъ, числятся другія запрещенія по
долгамъ владѣльца, то Касса Ноастрэ, по удовлетвореніи всѣхъ ипотечныхъ кре-
диторовъ, остающуюся сумму облигацій и наличныхъ денегъ препровождаетъ въ
надлежащее судебное установленіе для распредѣленія между кредиторами.
Затѣмъ собраніемъ измѣняются пункты 13 и 14 доклада г. Цивинскаго съ тѣмъ,
что указанный въ 13 пунктѣ срокъ погашенія долга за землю установленъ въ 36
лѣтъ 4 мѣс.; въ 14 пунктѣ добавляется 1% на погашеніе долга 2 .
Предсѣдатель Криганъ заявляетъ, что разработка аграрнаго законопроекта
закончена и предлагаетъ передать весь законопроектъ въ редакціонную комиссію
для приведенія его въ порядокъ и редакціонныхъ исправленій.
Комиссіей предложеніе одобрено.
Затѣмъ Комиссія выражаетъ благодарность г. Цивинскому за оказанную имъ
помощь въ разработкѣ финансоваго вопроса и проситъ его составить докладную
записку по этому вопросу.
Sursа: Ziarul Sfatul Țării din 3 noiembrie 1918

Note

1 Sintagma село-вексельнымъ кредитамъ pare a fi greșită. Procesul-verbal de arhivă nu dă nicio

lămurire în acest sens.
2 Vezi procesul-verbal nr. 67 de arhivă și textul de ziar al ședinței din 23 octombrie.

565
 III

A NEX E
 Anexa 1
ПРОЕКТЪ
основного закона о землѣ,
выработанный Аграрной Комиссiей Сфатулъ Цэрiй

А) ОБЩЕЕ ПОЛОЖЕНIЕ
1. Право собственности, на землю, лѣса, нѣдра и воды кому бы они не принадлежали
въ предѣлахъ Молдавской Народной Республики отнынѣ и навсегда отмѣняется.
2. Принадлежащiе нынѣ на территорiи Молдавской Народной Республики от-
дѣльнымъ лицамъ, союзамъ и учрежденiямъ земли, лѣса, нѣдра и воды отчуждаются безъ
выкупа.
3. Всѣ находящiися въ предѣлахъ Молдавской Народной Республики земли съ ихъ
нѣдрами, лѣсами и водами составляютъ общенародное достоянiе.
4. Каждый гражданинъ и каждая гражданка Молдавской Народной Республики
имѣютъ равное право на землю съ ея нѣдрами, лѣсами и водами какъ на общенародное
достоянiе.
5. Верховное распоряженiе землей, ея нѣдрами, лѣсами и водами принадлежитъ зако-
нодательной власти Молдавской Народной Республики.
Осуществленiе же распоряженiй, установленныхъ настоящимъ основнымъ закономъ,
возлагается на органы мѣстнаго самоуправленiя.
6. Задачи верховнаго распоряженiя землей, ея нѣдрами, лѣсами и водами составляютъ
созданiе въ цѣляхъ народнаго благосостоянiя условiй, необходимыхъ для высшаго раз-
витiя производительныхъ силъ, использованiя естественныхъ богатствъ страны и спра-
ведливаго ихъ распредѣленiя среди населенiя.
7. Земли, нѣдра, лѣса и воды предоставляются отдѣльнымъ гражданамъ, ихъ союзамъ
и объединенiямъ а равно государственнымъ и общественнымъ учрежденiемъ только въ
пользованiе.
8. Земельныя права пользователей признаются за ними, прiобрѣтаются и осуществля-
ются на началахъ, установленныхъ настоящимъ закономъ.
9. Принадлежащiя нынѣ отдѣльнымъ лицамъ, союзамъ и учрежденiямъ земельныя
права, поскольку они не соотвѣтствуютъ правиламъ сего закона, подлежатъ прекращенiю.

Б) О ПОЛЬЗОВАНIИ ЗЕМЛЕЙ
10. Законодательная власть Молдавской Народной Республики, осуществляя вер-
ховное распоряженiе землей, какъ общенароднымъ достоянiемъ въ соотвѣтствiи съ
указанными (въ ст. 6-й) цѣлями имѣетъ въ виду: а) обезпеченiе землей трудящегося
земледѣльческаго населенiя посредствомъ справедливого распредѣленiя земель сельско-
хозяйственнаго значенiя; б) удовлетворенiе потребностей населенiя въ мѣстахъ для посе-
ленiя; в) обезпеченiе пользованiя землей для надобностей всякаго рода промысловыхъ
хозяйствъ, промышленныхъ предпрiятiй и частныхъ общеполезныхъ учрежденiй.
11. Въ непосредственное распоряженiе и завѣдыванiе органовъ государственной
власти и мѣстнаго самоуправленiя на основанiи законовъ, предусмотрѣнныхъ правилъ
могутъ быть обращаемы необходимыя земельныя площади въ цѣляхъ: а) образованiя
запаснаго земельнаго фонда; б) охраненiя естественныхъ богатствъ земли отъ истощенiя;
в) принятiя мѣръ къ увеличенiю ея производительности посредствомъ устройства оро-
сительныхъ и осушительныхъ сооруженiй, защитныхъ лѣсонасажденiй, укрѣпленiя
песковъ и т.д.; г) устройства сѣмянныхъ хозяйствъ, племенныхъ рассадниковъ, питом-
никовъ, опытныхъ и показательныхъ полей; д) устройства образовательныхъ, научныхъ,
эстетическихъ, санитарныхъ, благотворительныхъ и т.д. общественныхъ учрежденiй.

568
 12. Право пользованiя землей признается, приобрѣтается и осуществляется какъ
право на поверхность земли.
13. Пользоваться землей сельскохозяйственнаго назначенiя можетъ только тотъ, кто
будетъ обрабатывать ее собственнымъ трудомъ.
14. Земли сельскохозяйственнаго назначенiя могутъ находиться въ пользованiи
отдельныхъ лицъ не свыше предѣльнаго ... [коли]чества1, опредѣляемаго закономъ въ
качествѣ нормъ землепользованiя.
15. Устанавливаються двѣ основныя нормы землепользованiя: а) потребительная – т.е.
наименьшее количество земли, дающее при обычныхъ условiяхъ обработки доходъ необ-
ходимый для удовлетворенiя нормальныхъ потребностей работниковъ, необеспечен-
ныхъ обычными промысловыми заработками; б) трудовая – т.е. наибольшее количество
земли, которое, при обычныхъ условiяхъ обработки, можетъ быть обработано силами
земледельческой семьи без найма посторонняго труда.
16. Потребительная норма является тѣмъ количествомъ, до котораго при рас-
предѣленiи земельныхъ запасовъ должно быть доведена обезпеченiе землей малоземель-
ныхъ и безземельныхъ хозяйствъ.
17. Трудовая норма является тѣмъ предѣльнымъ количествомъ земли, которая:
а) можетъ быть оставлена въ трудовомъ пользованiи отдѣльныхъ лицъ при прекращенiи
ихъ правъ на землю на основанiи ст. 9-й и б) можетъ быть сосредоточена въ одномъ
земледѣльческомъ хозяйствѣ.
18. Способы/методы/опредѣленiя означенныхъ нормъ устанавливаются закономъ,
количественное же опредѣленiе нормъ для примѣненiя ихъ въ сельскохозяйственномъ
районѣ возлагается на мѣстные органы мѣстнаго самоуправленiя.
19. Условiя, при которыхъ допускаются изъятiя изъ общихъ правилъ о примѣненiи
потребительной и трудовой нормъ, должны быть точно установлены закономъ.
20. Пользованiе землей сельскохозяйственнаго назначенiя предоставляется на нача-
лахъ уравнительности, при соблюденiи установленныхъ закономъ общихъ правилъ.
21. Уравнительность землепользованiя между отдѣльными обществами или другими
земельными союзами достигается надлежащими органами мѣстнаго и государственнаго
управленiя: а) путемъ распредѣленiя земли примѣнительно къ установленнымъ зако-
номъ нормамъ трудового землепользованiя; б) путемъ разселенiя и переселенiя; в) путемъ
финансовыхъ и другихъ государственныхъ мѣропрiятiй.
22. Уравнительнымъ распредѣленiемъ земли между отдѣльными пользователями
завѣдуютъ, при соблюденiи общихъ нормъ основного закона о землѣ, мѣстныя общины,
общества и земельные союзы.
Примѣчанiе: Землепользованiе отдѣльныхъ лицъ, не входящихъ въ земельные союзы,
регулируются на общихъ основанiяхъ органами мѣстнаго самоуправленiя.
23. Общiя правила о передѣлахъ земли устанавливаются закономъ, на основанiяхъ
котораго органамъ мѣстнаго земельнаго управленiя предоставляется право издавать
обязательныя постановленiя, обезпечивающiя: а) необходимую, по мѣстнымъ условiямъ
культуры, длительность пользованiя участкомъ; б) вознагражденiе пользователя при
переходѣ изъ рукъ въ руки надѣловъ или частей надѣловъ, за неиспользованныя улуч-
шенiя и за неиспользованiе труда и средствъ.
24. Каждый гражданинъ, желающiй приложить свой трудъ къ землѣ и не достиг-
шiй этого путемъ соглашенiя съ отдѣльными общинами, земельными товариществами,
вправѣ обратиться къ подлежащимъ органамъ земельнаго управленiя, которые обязаны
принять мѣры къ тому, чтобы помѣстить его на земляхъ одной изъ многочисленныхъ
общинъ въ порядкѣ, указанномъ особымъ закономъ, или отвести ему надѣлъ изъ запа-
снаго земельнаго фонда.
25. Пользователи земельными участками при оставленiи ими занятiя земледѣлiемъ,
а равно при прекращенiи промысла или предпрiятiя, ради которого занятъ земельный

569
участокъ сдаютъ находящiеся въ ихъ пользованiи участки въ распоряженiе общины или
подлежащаго земельнаго органа, причемъ въ четенiи срока особо для разныхъ мѣстностей
устанавливаемаго сельско-хозяйственные пользователи сохраняютъ за собой право на
полученiе земли въ той же общинѣ, обществѣ или земельномъ союзѣ.
26. Пользователю, прекращающему землепользованiе и сдающему участокъ въ
общину или земельный союзъ, принадлежитъ право на вознагражденiе, за произведен-
ныя улучшенiя и за неиспользованныя затраты труда и средства вложенныя въ земельный
участокъ.
27. Переходъ и передача земельныхъ участковъ между отдѣльными пользователями
(отдѣльными лицами, союзами и общинами), производится подъ контролемъ общинъ и
другихъ земельныхъ союзовъ и земельныхъ органовъ на основанiи закономъ установлен-
ныхъ правилъ.
28. Усадебные участки подъ всякаго рода постройки и сооруженiя отводятся всѣмъ
нуждающимся, согласно правилъ, установленныхъ законодательной властью и органами
мѣстнаго самоуправленiя.
29. Селитебныя земли какъ подъ жилыми, такъ и подъ всякаго рода другими стро-
енiями могутъ быть отчуждаемы въ опредѣляемомъ закономъ порядкѣ для общеполез-
ныхъ цѣлей въ распоряженiе органовъ государственнаго или мѣстнаго управленiя съ
уплатой владѣльцамъ стоимости зданiй и сооруженiй.

О ЛѢСАХЪ
30. Законодательная власть Республики, осуществляя Верховное распоряженiе
лѣсами, какъ общенароднымъ достоянiемъ, имѣетъ въ виду:
а) обезпеченiе на началахъ справедливости съ соблюденiемъ интересовъ всего народ-
наго хозяйства, потребностей населенiя въ пользованiи лѣсомъ и лѣсными матерiалами;
б) правильную организацiю лѣсного хозяйства, обезпечивающую лѣсные запасы
страны отъ истощенiя;
в) приспособленiе лѣсного хозяйства, съ соблюденiемъ народно-хозяйственныхъ
интересовъ, къ потребности трудового населенiя, въ расширенiи земельной площади,
пригодной для земледѣльческой культуры.
31. Законодательная власть Республики соотвѣтственно указаннымъ цѣлямъ (ст. 30)
устанавливаетъ:
а) мѣстонахожденiе и размѣръ лѣсныхъ площадей, зачисляемыхъ въ составъ государ-
ственнаго лѣсного фонда, поступающаго въ завѣденiе органомъ государственнаго управ-
ленiя;
б) основанiя, по коимъ изъ остальныхъ лѣсовъ выдѣляются площади въ составѣ
мѣстныхъ общественныхъ лѣсныхъ запасовъ, поступающихъ въ пользованiе органовъ
мѣстнаго управленiя;
в) основанiя, по коимъ изъ лѣсовъ государственнаго фонда или изъ мѣстныхъ обще-
ственныхъ лѣсныхъ запасовъ обезпечиваются потребности въ лѣсныхъ матерiалахъ или
въ пользованiи лѣсовъ для надобностей охоты сбора грибовъ, ягодъ и т.п., а также для
частныхъ промысловыхъ хозяйствъ, промышленныхъ предпрiятiй и общеполезныхъ и
частныхъ учрежденiй.
32. Лѣсныя произрастанiя на участкахъ, не зачисленныхъ ни въ составѣ государст-
веннаго фонда, ни въ общественные лѣсные запасы, либо запасы спецiальнаго назначенiя
поступаютъ подъ учетъ и распоряженiе государственной власти, если это будетъ при-
знано необходимымъ.
33. Использованiе всякаго рода лѣсовъ (ст. __)2 производится не иначе, какъ по пла-
намъ или правиламъ, которые утверждаются органами власти, завѣдующей лѣсами под-
лежащей категорiи.

570
 34. Пренадлежащiя нынѣ отдѣльнымъ лицамъ, союзамъ и учрежденiямъ права на
лѣса подлежатъ прекращенiю, поскольку не будутъ согласованы съ настоящимъ закономъ.

О НѢДРАХЪ
35. Законодательная власть Республики, осуществляя Верховное распоряженiе
нѣдрами земли, какъ общенароднымъ достоянiемъ, имѣетъ въ виду:
а) содѣйствiе развитiю горной промышленности и особенно тѣхъ ея видовъ, которы-
ми обслуживаются потребности народнаго хозяйства въ топливѣ и металлахъ;
б) содѣйствiе правильной организацiи и горнаго промысла, обезпечивающей горныя
богатства страны отъ истощенiя.
36. Законодательная власть Республики, соотвѣтственно указаннымъ цѣлямъ (ст. __)3
опредѣляетъ:
а) виды металловъ, минераловъ и другихъ ископаемыхъ признаваемыхъ
государственно-цѣнными нѣдрами земли;
б) мѣстонахожденiе и пространство земельныхъ площадей, завѣдомо содержащихъ
государственно-цѣнныя нѣдра и поступающихъ въ непосредственном завѣдыванiе орга-
новъ государственнаго управленiя;
в) основанiя, по коимъ органамъ мѣстнаго управленiя предоставляется признавать
другiе виды ископаемыхъ (ср. п. «а») общественными нѣдрами, а равно выдѣлять въ свое
завѣдыванiе земельныя площади, завѣдомо содержащiя такiя нѣдра.
37. Поиски и развѣдки всякаго рода ископаемыхъ, не соединенныя съ порчей поверх-
ности земли, не могутъ быть воспрещены ни одному гражданину, въ чъемъ бы пользо-
ванiи или завѣдыванiи поверхность земли не находилась.
38. Добыча и разработка ископаемыхъ, признаваемыхъ государственно-цѣнными
нѣдрами, принадлежитъ на всемъ пространствѣ Республики государству въ лицѣ горнаго
управленiя.
39. Добыча и разработка ископаемыхъ, признанныхъ общественно-цѣнными нѣдра-
ми, принадлежитъ подлежащимъ органамъ мѣстнаго управленiя на всемъ пространствѣ
ихъ вѣдѣнiя.
40. Органы государственнаго и мѣстнаго управленiя могутъ предоставлять принадле-
жащiя имъ права добычи и разработки нѣдръ частнымъ лицамъ, союзамъ и учрежденiямъ
на условiяхъ, обезпечивающихъ указанныя въ статьѣ ___4 цѣли.
41. Прiобрѣтаемыя на основанiи ст. __5 права распространяются исключительно на
нѣдра опредѣленныхъ земельныхъ участковъ и обнимаютъ поверхность ихъ лишъ въ той
мѣрѣ, въ какой пользованiе ею представляется необходимымъ для производства горнаго
промысла.
42. Въ цѣляхъ развѣдки, добычи и разработки государственно или общественно-
цѣнныхъ нѣдръ органамъ государства и мѣстнаго управленiя предоставляется произво-
дить изъятiе земельныхъ участковъ изъ пользованiя отдѣльныхъ лицъ и учрежденiя съ
замѣной изъятыхъ участковъ равными имъ по хозяйственному значенiю.
43. Развѣдка, добыча и разработка ископаемыхъ частными лицами, союзами и учре-
жденiями производятся подъ надзоромъ органовъ мѣстнаго управленiя въ цѣляхъ недо-
пущенiя дѣйствiй, причиняющихъ вредъ другихъ хозяйствамъ или общественнымъ
интересамъ.
44. Принадлежащiя нынѣ отдѣльнымъ лицамъ, союзамъ и учрежденiямъ права на
нѣдра подлежатъ прекращенiю, поскольку не будутъ согласованы съ настоящимъ зако-
номъ.

О ВОДАХЪ
45. Законодательная власть Республики, осуществляя Верховное распоряженiе водами
и водными богатствами, какъ общенароднымъ достоянiемъ, имѣетъ въ виду:

571
 а) удовлетворенiе потребностей населенiя въ пользованiи водой или нeпосредствен-
наго потребленiя, а равно для примѣненiя ея какъ въ хозяйственныхъ предпрiятiяхъ,
такъ и въ качевствѣ средствъ сообщенiя;
б) поддержанiе и улучшенiе водныхъ запасовъ страны посредствомъ мѣръ по охранѣ
водъ, ихъ накопленiю, сбереженiю и правильному использованiю;
в) предупрежденiе и устраненiе вреднаго и разрушительнаго дѣйствiя воды;
г) урегулированiе пользованiя водными богатствами въ цѣляхъ обезпеченiя ихъ отъ
истощенiя и справедливаго распредѣленiя среди населенiя.
46. Законодательная власть Республики, соотвѣтственно указаннымъ цѣлямъ
(ст. __)6, опредѣляетъ:
а) водныя площади, вмѣстилища и источники, признаваемыя водами государствен-
наго значенiя и поступающiя въ завѣдыванiе органовъ государственнаго управленiя;
б) основанiя по коимъ изъ остальныхъ водныхъ площадей, вмѣстилищъ и источни-
ковъ во всякое время могутъ быть выдѣляемы воды мѣстнаго общественнаго значенiя,
поступающiя въ завѣденiе органовъ мѣстнаго управленiя;
в) основанiя, по коимъ водами государственнаго или мѣстнаго общественнаго зна-
ченiя, а также водными богатствами, обезпечиваются потребности частныхъ промысло-
выхъ хозяйствъ, промышленнымъ предпрiятiй и общественныхъ частныхъ учрежденiй.
47. Непречисленные к водамъ государственнаго, общественнаго и спецiальнаго зна-
ченiя (ст. 46, п.п. а-в)7 воды и источники въ предѣлахъ земельныхъ участковъ, находя-
щихся въ пользованiи отдѣльныхъ лицъ, признаются принадлежностью земельныхъ
участковъ и остаются въ распоряженiи означенныхъ лицъ.
48. Использованiе водъ, находящихся въ распоряженiи отдѣльныхъ лицъ (ст. 47)8
происходитъ подъ надзоромъ органовъ мѣстнаго общественнаго управленiи въ цѣляхъ
недопущенiя дѣйствiй, причиняющихъ вредъ другимъ хозяйствамъ или общественнымъ
интересамъ.
49. Ни одному гражданину не можетъ быть отказано въ пользованiи водами съ соблюз-
денiемъ общественныхъ интересовъ и законныхъ правъ и интересовъ частныхъ лицъ.
50. Принадлежащiя нынѣ отдѣльнымъ лицамъ, союзамъ и учрежденiямъ права на
воды подлежатъ прекращенiю, поскольку не будутъ согласованы съ настоящимъ зако-
номъ.
51. Основныя положения настоящаго законодательнаго акта, выраженныя въ ст. […]9
основного закона о землѣ не могутъ быть измѣнены въ порядкѣ [...]10 законодательства.
52. Для пересмотра основныхъ положенiй указанныхъ въ ст. […]11 cоблюдаются всѣ тѣ
условiя, которыя признаны будутъ необходимыми для пересмотра основныхъ законовъ
Конституцiи Россiйской Республики12 .
Февраля 6 дня 1918 года
г. Кишиневъ
[Sursa: ANRM, fond 727, inv. 1, dosar 31, ff. 32–35 v.]

Note

1 Nu este indicat cît pămînt cu destinație agricolă ar fi revenit, spre folosire, unei persoane sau fami-
lii. Evident, aceasta urma să se facă după evaluarea disponibilităților de terenuri cultivabile.
2 Nu este indicat articolul, dar e de presupus că sînt vizate art. 30 și 31 ale acestei legi.
3 Probabil, articolul pecedent.
4 Evident, art. 35.

572
5 E vizat articolul precedent.
6 Art. 5 și 7.
7 Сompletat de editor.
8 Completat de editor.
9 Întrucît anume acest document urma să fie legea fundamentală cu privire la pămînt, rămîne să
admitem că aici sînt vizate articolele din primul compartiment al proiectului de lege.
10 Cuvînt indescifrabil.
11 E vizat articolul precedent.
12 Evident că proiectul de lege este orientat spre practica legislativă și spre realitățile juridice din
Rusia postrevoluționară.

573
 Anexa 2
ИНСТРУКЦIЯ ЗЕМЕЛЬНЫМЪ КОМИТЕТАМЪ

Общiя положенiя
I. Въ виду переживаемаго момента и угрожающаго странѣ голода, впрѣдь до оконча-
тельнаго разрѣшенiя земельнаго вопроса въ законодательномъ порядкѣ, Правительство
Молдавской Народной Республики беретъ въ свое вѣдѣнiе и распоряженiе всѣ земли
сельскохозяйственнаго значенѣя.
II. Распредѣленѣе земли между могущими ее обработать производится органами Пра-
вительства – Волостными, Уѣздными и Краевымъ Земельными Комитетами.

I.
Земельнымъ Комитетамъ должно принадлежать:
1. Перепись (приведенiе въ извѣстность) всѣхъ земель и числа лицъ, могущихъ ихъ
обработать.
2. Распредѣленiе на мѣстахъ всей свободной незасѣянной земли, кому бы она ни при-
надлежала, между могущими ее обработать.
3. Наблюденiе надъ измѣненiемъ и передвиженiемъ вещныхъ правъ на земли.
Примѣчанiе: Самый переходъ вещныхъ правъ на земли можетъ совершаться лишь съ
разрѣшенiя Правительства.
4. Наблюденiе надъ тѣмъ, чтобы не совершались никакiя спекулятивные сдѣлки на
земли (указан. въ гл. I), а также наблюденiе надъ хозяйственнымъ использованiемъ земель
въ цѣляхъ возможно болѣе полнаго обсѣмененiя ихъ въ текущемъ году.
5. Охрана сельскохозяйственныхъ имѣнiй отъ обесцѣненiя ихъ владѣльцами земли
или обрабатывающими ее.
6. Принятiе мѣръ къ охранѣ сельскохозяйственныхъ имѣнiй отъ такого рода дѣйствiй,
причиняющихъ вредъ хозяйству, и къ недопущенiю какихъ бы то ни было захватовъ.
III. Распредѣленiе земель между могущими ее обработать должно преслѣдовать инте-
ресы государства и трудящихся массъ.
Въ интересахъ государства необходимо сохранить хозяйственное значенiе за благо-
устроенными имѣнiями, признанными таковыми исключительно съ разрѣшенiя Земель-
ныхъ Комитетовъ, и использовать всѣ экономическiя возможности для производства
хлѣба.
IV. Земельнымъ Комитетамъ надлежитъ принять мѣры къ образованiю временнаго
аренднаго земельнаго фонда и предоставить изъ его состава въ обработку и пользо-
ванiе населенiя земельные участки въ цѣляхъ наиболѣе мелкаго ихъ использованiя подъ
посѣвы хлѣбовъ.
Въ составъ аренднаго земельнаго фонда зачисляются:
1. Частновладѣльческiя земли, находящiеся въ прошломъ сельскохозяйственномъ
году въ арендномъ пользованiи, а равно и земли сельскохозяйственнаго значенiя, принад-
лежащiя казнѣ и Управленiю имѣнiями заграничныхъ духовныхъ установленiй и мона-
стырскiя земли.
Городскiя земли входятъ въ общiй арендный земельный фондъ и распредѣляются
Уѣздными Земельными Комитетами.
2. Земли, обрабатывающiяся за послѣднiе три года всецѣло наймомъ крестьянскаго
инвентаря.
3. Земли, добровольно передаваемыя въ арендный земельный фондъ ихъ владѣльцами.
4. Въ случаѣ если будетъ установлена земельная нужда въ существующихъ трудовыхъ
хозяйствахъ, то въ арендный земельный фондъ могутъ быть причислены части площадей
сельскохозяйственныхъ имѣнiй, обрабатываемыхъ средствами владѣльца.

574
 Примѣчанiе: а) Хозяйства площадью до 100 десятинъ въ части, которую въ прошломъ
сельскохозяйственномъ году владѣльцы обрабатывали собственными средствами, оста-
ются въ распоряженiи ихъ владѣльцевъ. Къ этой же нормѣ относится церковныя земли и
служебные надѣлы.
Установить, какъ для владѣльцевъ земли, такъ и для арендаторовъ посѣвщиковъ, веду-
щихъ свое собственное хозяйство на площади свыше ста (100) десятинъ, слѣдующiй про-
центъ отчужденiя отъ площади, которая была обработана въ прошломъ году;
б) при площади хозяйства отъ 100-600 десятинъ отдается въ аренду крестьянамъ 3/8
земли;
в) отъ 600 и болѣе десятинъ – 3/4 земли; причемъ слѣдующiй разрядъ не можетъ быть
менѣе предыдущаго. Установленныя части относятся, какъ къ полевой площади, такъ и
къ площади естественныхъ пастбищъ и сѣнокосовъ, неиспользуемыхъ въ хозяйствѣ для
собственныхъ нуждъ, т.е. при учетѣ берется общее количество земли.
Норма третьей категорiи (в) оставляемой земли собственнику въ пользованiе ни въ
какомъ случаѣ не должна превышать тысяча десятинъ.
5. Въ цѣляхъ урегулированiя незакономѣрныхъ дѣйствiй и прекращенiя анархiи, въ
арендный земельный фондъ зачисляются на общемъ основанiи также земли, захвачен-
ные крестьянами и необработанные, которые называются подлежатъ распредѣленiю съ
соблюденiемъ справедливости.
6. Въ арендный земельный фондъ поступают и земли крестьянъ, оставшиеся необра-
ботанными, съ темъ, однако, непременнымъ условiемъ, что эти земли выходятъ изъ арен-
днаго фонда, если хозяева заявятъ о своемъ желанiи обрабатывать свои земли.
V) Но уже засѣянные земли кѣмъ бы то ни было перераспредѣленiю не подлежатъ.
Эти посѣвы остаются въ распоряженiе лицъ, ихъ производящихъ ... чемъ свобода уборки
урожая засѣявшими гарантируется Правительствомъ. Весъ хлѣбъ предъявляется для
продажи Правительству и будетъ прiобретенъ по твердымъ цѣнамъ.
Примѣчанiе: Въ случаѣ если захватъ грубо нарушаетъ интересы мелкихъ трудовыхъ
хозяйствъ, то Земельнымъ Комитетамъ представляется произвести учетъ расходовъ по
обработкѣ и обсѣмененiю земли захватчиковъ, и предложитъ заинтересованной сторонѣ
внести таковые и вступить въ пользованiе участковъ.
VI. Надзоръ и общее руководство Уѣздными и волостными Земельными Комитетами
принадлежитъ Министерству Земледелiя.
VII. Непосредственное распредѣленiе земель на мѣстахъ производится Волостными
Земельными Комитетами.
1. Составъ Волостныхъ Земельныхъ Комитетовъ слѣдующiй: 5 членовъ отъ Волост-
ного Земства, 3 ихъ замѣстителя, агрономъ или его помощникъ или по представителю
отъ каждаго села въ волости съ правомъ совѣщательнаго голоса и рѣшающаго голоса по
вопросамъ, касающимся его села. Волостной Земельный Комитетъ выбираетъ изъ своей
среды предсѣдателя и его товарища. Секретарь можетъ быть со стороны или изъ Членовъ
Комитета.
Примѣчанiе: Въ Измаильскомъ уѣздѣ организуются Волостные Земельные Комитеты
сообразно проекту Волостного Земства въ уѣздѣ, для этого всѣ представители Коммунъ,
входящихъ по новому проекту въ уѣздное Волостное Земство, собираются и выбираютъ
Волостной Земельный Комитетъ временный до избранiя Волостного Земства.
2. Земли, составляющiя временный арендный земельный фондъ образованный согла-
сно гл. IV, распредѣляются Земельными Комитетами слѣдующимъ образомъ:
а) прежде всего выделяютъ количество всѣхъ земель и число лицъ, могущихъ их обра-
ботать;
б) въ первую очередь удовлетворяются всѣ безземельные и малоземельные;
в) опредѣляются необходимые для содержанiя скота пастбища, сѣнокосы и выпасы,
которые не подлежатъ запашкѣ;

575
 г) распредѣленiе земель должно быть закончено не позже 5 марта 1918 года;
д) распредѣленiе земель должно производиться сообразно посѣвному времени; для
бѣлыхъ хлѣбовъ раньше, для кукурузы позже и для сѣнокоса в послѣднюю очередь, но не
позже 1-го апрѣля;
е) сначала удовлетворяются землей нуждающiеся того села, при которомъ находится
вотчина землевладѣльца, а во вторую очередь другiе жители волости;
ж) Волостные Земельные Комитеты устанавливаютъ для своей волости трудовую
норму для распредѣляемой земли; эта норма должна утверждаться Уѣзднымъ Земель-
нымъ Комитетомъ;
з) переуступка взятой для обработки земли допускается съ вѣдома и разрѣшенiя
Волостного Земельнаго Комитета.
3. Всѣ взъявшiе или удержавшiе для обработки землю, какъ подъ [...], такъ и осеннiе
посѣвы и посадки, даютъ подписку, что они обработаютъ какъ свою, такъ и взятую отъ
Земельнаго Комитета землю; въ случаѣ же не обработки ея по неуважительной причинѣ,
устанавливаемой Волостнымъ Земельнымъ Комитетомъ, подвергаются штрафу въ
размѣрѣ отъ 50 руб. до 100 руб., съ десятины, налагаемаго Волостнымъ Земельнымъ
Комитетомъ.
Примѣчанiе: Всѣ обрабатывающiе земли обязаны дать Земельнымъ Комитетамъ под-
писку, въ коей должно быть указано:
а) количество земли, которое данное лицо обязалось обработать;
б) что размѣръ налагаемаго наказанiя за необработку земли ему будетъ объявленъ.
4. Относительно земель, на которыя не предъявлено требованiя и которыя могутъ
остаться свободными, Волостной Земельный Комитетъ принимаетъ мѣры къ обработкѣ
ихъ путемъ сношенiя съ сосѣдними Земельными Комитетами и немедленно сообщаетъ
Уѣздному Земельному Комитету, Краевому Комитету и Министерству Земледѣлiя о
количествѣ такихъ земель и мѣрах принятыхъ къ использованiю этихъ земель.
5. Не подлежатъ распредѣленiю площади, которыя предназначены для спецiальныя
культуры, какъ то: свекловичные и табачныя плантацiя, виноградные и фруктовые сады,
огороды и участки подъ многолетними травами.
6. Для нуждъ хозяйствъ виноградныхъ и садовыхъ остается необходимое количество
земли полевой, опредѣляемой Волостнымъ Земельнымъ Комитетомъ (по одной десятинѣ
полевой на каждую десятину спецiальной культуры, но не болѣе 50 десятинъ на хозяйство).
7. Не подлежатъ также распределенiю cocтоящiе въ распоряженiи учрежденiй кульп -
туры участки подъ школами опытными и показательными полями, сѣмянными хозяй-
ствами, плодовыми и древесными питомниками и разсадниками племенного скота и
земли, находящiяся въ распоряженiи сельскохозяйственныхъ училищъ и обрабатывае-
мыя собственными средствами училищъ.
8. Существующiе нынѣ конскiе заводы, зарегистрированные бывшимъ Россiйскимъ
Государственнымъ Коннозаводствомъ, имѣютъ право оставить для собственныхъ нуждъ
посѣвной и кормовой площади въ размѣрѣ, необходимомъ для ихъ нуждъ, по опредѣленiю
соотвѣтствующихъ Уѣздныхъ Земельныхъ Комитетовъ.

II.
Уѣздные Земельные Комитеты
VIII. Составъ Уѣздныхъ Земельныхъ Комитетовъ: по одному представителю Волост-
ныхъ Земельныхъ Комитетовъ, по четыре отъ Уѣздныхъ Земскихъ Собранiй, одинъ отъ
Городской Думы, Земскiй агрономъ, землемѣръ, земскiй статистикъ, Мировой Судья и
представитель Министерства Земледѣлiя.
1. Уѣздные Земельные Комитеты выбираютъ изъ своей среды Управу изъ трехъ лицъ:
Предсѣдателя, Товарища и Секретаря. Засѣдаютъ Уѣздные Комитеты по сессiямъ,
опредѣляемымъ ими самими.

576
 2. Предметъ занятiй Уѣздныхъ Земельныхъ Комитетовъ:
а) разборъ споровъ между Волостными Комитетами;
б) надзоръ и руководство Волостными Земельными Комитетами;
в) разборъ жалобъ на Волостные Земельные Комитеты;
г) забота о снабженiи сѣмянами и инвентаремъ.
3. Уѣзднымъ Земельнымъ Комитетомъ принадлежитъ наблюденiе надъ эксплоатацiей
камышевыхъ, плавней и озеръ, которое производится только съ разрѣшенiя Уѣздныхъ
Земельныхъ Комитетовъ.
IX. Размѣръ платы на землю опредѣляется Правительствомъ Молдавской Респу-
блики. Всё земельное обложенiе по взысканiю вносится въ Казначейство въ депозитъ
Совѣта Министровъ Молдавской Народной Республики.

III.
Х. Объ инвентарѣ
1. Весь мертвый инвентарь берется, по возвращенiи въ экономiи, на учетъ Земель-
ными Комитетами; изъ этого инвентаря часть оставляется для нуждъ землевладельца,
сообразно количеству предоставленной для обработки земли. Остальной же инвентарь
распродается черезъ Земельные Комитеты нуждаюшимся неимущимъ и малоимущимъ
земледельцамъ по цѣнамъ, не дороже Прейскуранта до войны 1914 года.
На Волостные Земельные Комитеты возлагается обязанность:
2. Весь живой рабочiй инвентарь, послѣ сбора въ экономiи, находится на учетѣ
у Земельныхъ Комитетовъ, которые оставляютъ необходимую часть инвентаря для
владѣльца, сообразно количеству обрабатываемой имъ земли; остальная часть живого
рабочаго рогатаго скота черезъ Земельные Комитеты распродается неимущимъ и мало-
имущимъ земледѣльцамъ по твердымъ цѣнамъ, установленнымъ до 1 января 1918 года,
со скидкой съ этой цѣны 20%; рабочiя лошади распродаются по рыночнымъ цѣнамъ,
которыя регулируются Земельными Комитетами и которыя не должны превышать цѣны
на самый низшiй сортъ лошадей, реквизируемыхъ военнымъ вѣдомствомъ для своихъ
надобностей.
3. Весь собранный въ экономiи не рабочiй скотъ берется на учетъ Земельными Коми-
тетами; изъ этого скота землевладѣлецъ имѣетъ право сохранить за собой такое количе-
ство, которое можетъ содержать на отведенной ему землѣ; остальной скотъ можетъ быть
распроданъ неимущимъ и малоимущимъ землевладѣльцамъ, подъ контролемъ Волост-
ныхъ Земельныхъ Комитетовъ, по твердымъ цѣнамъ къ 1 января 1918 года, со скидкой
20% съ этой цѣны.
Примѣчанiе: Опредѣленiе части инвентаря, подлежащей оставленiи для нуждъ
землевладѣльцевъ, и остальной части для продажи производится Земельными Комите-
тами при участiи собственниковъ таковыхъ.
4. Сумма, вырученная отъ ликвидацiи живого и мертваго инвентаря, направляется въ
порядкѣ, указанномъ въ главѣ IX.

О лѣсахъ
ХI. 1. Эксплоатацiя лѣсовъ производится только съ разрѣшенiя Лѣсоохранительнаго
Комитета. На обязанности Волостныхъ и Уѣздныхъ Комитетовъ лежитъ наблюденiе за
правильной эксплоатацiей лѣса, соблюденiе таксъ и всѣхъ правительственныхъ распоря-
женiй, касающихся этой статьи сельскаго хозяйства. Для этого Комитеты ставятъ своихъ
представителей и всѣхъ кондикахъ и мѣстахъ рубки и продажи лѣса.
2. Самовольно срубленный и увезенный лѣсной матерiалъ долженъ быть оцѣненъ
спецѣально для этого созданными Волостнымъ Земельнымъ Комитетомъ въ каждомъ
селѣ комиссiями по таксѣ, установленной Правительствомъ, и деньги должны быть

577
внесены въ Казначейство, въ депозитъ Совѣта Министровъ, съ точными указанiями, изъ
какого лѣса и отъ какого владѣльца былъ взятъ лѣсъ.
ХII. За убытки, послѣдовавшiе отъ неисполненiя обязанностей или нерадѣнiя Земель-
ныхъ Комитетовъ, отвѣтственность ложится на Комитеты въ ихъ цѣломъ составѣ, какъ въ
матерiальномъ, такъ и в уголовномъ отношенiи.
ХIII. Всѣ Земельные Комитеты содержатся на общегосударственныя средства.
Принята Сфатулъ Цэрiй 21 февраля 1918 года.
[Sursa: Ziarul Sfatul Țării din 24 februarie 1918]

578
 Anexa 3
SUPLIMENT LA
«ИНСТРУКЦIЯ ЗЕМЕЛЬНЫМЪ КОМИТЕТАМЪ»

ОБЪЯВЛЕНIЕ
Доводится до всеобщаго свѣдѣнiя нижеслѣдующее постановленiе Совѣта Директо-
ровъ Бессарабiи объ обязательной арендѣ земель на 1918–1919 годъ.
Въ цѣляхъ правильнаго распредѣленiя пахотной земли для обработки въ текущемъ
1918–1919 году на основанiи положенiй, принятыхъ инструкцiей Сфатулъ Цэрiй отъ 21-го
февраля 1918 года и принимая во вниманiе предстоящую аграрную реформу въ Бессара-
бiи, Совѣтъ Директоровъ постановилъ: сдать въ арендное пользованiе крестьянамъ на
текущiй сельскохозяйственный 1918–1919 г. всѣ удобныя для обработки земли, которыя
составляютъ собственность:
1) государства; 2) заграничныхъ духовныхъ монастырей, банковъ, юридическихъ
лицъ, воспитательныхъ благотворительныхъ и культурныхъ учрежденiй.
Примѣченiе: Изъ этихъ земель будутъ оставлены согласно указанiямъ Директорiата
земледѣлiя части необходимыя для потребностей соотвѣтствующихъ учрежденiй.
3) Всѣ частновладѣльческiя удобныя для обработки земли бывшiя въ арендномъ
пользованiи у крестьянъ и обработанныя ими въ 1917–1918 году.
Всѣ перечисленныя въ пунктахъ 1, 2 и 3 земли поступаютъ въ арендныя пользованiя
крестьянъ на слѣдующихъ утвержденныхъ Совѣтомъ Директоровъ 26-го iюля 1918 года
основанiяхъ: а) сдача земель на текущiй 1918–1919 годъ въ аренду землевладѣльцами
крестьянамъ по нормамъ, установленнымъ инструкцiей Сфатул Цэрiй отъ 21 февраля
1918 года, а именно: изъ имѣнiй, имѣющихъ отъ 100 до 600 десятинъ арендѣ подлежатъ
2/3 всей земли, имѣющимъ свыше 600 десят. арендѣ подлежитъ 3/4 всей земли, признается
обязательнымъ, причемъ въ случаѣ отказа владѣльца отъ заключенiя договора аренды
законнымъ представителемъ его признается лицо, уполномоченное Директорiатомъ
земледѣлiя, которое и заключаетъ договоръ по сдачѣ землевладѣльцами на сдаваемыя
выше указаннымъ способомъ земли являются недѣйствительными; б) обязательнымъ
признается для крестьянъ образованiе ими земельныхъ товариществъ, которыя и
вступаютъ въ договорныя сношенiя по арендѣ; в) размѣръ арендной платы, а также
послѣдующее точное опредѣленiе количества и расположенiя подлежащей обязательной
арендѣ земли, устанавливается комиссiей, состоящей изъ представителя отъ земельнаго
товарищества (до его образованiя представителя сельскаго управленiя), представителя
собственника и представителя Директорiата земледѣлiя, установленныя ими нормы
являются обязательными для сторонъ.
Виноградники, сады, станцiи и мѣста, предоставленныя для отдыха проѣзжающихъ,
питомники, огороды, дворовыя мѣста, которыя войдутъ въ общую площадь остающейся
собственнику части имѣнiя, подлежащихъ отдачѣ въ обязательную аренду не входятъ.
Имѣнiя не подѣленныя между наслѣдниками будутъ приняты, какъ принадлежащiя
одному собственнику, если наслѣдники не представятъ законныхъ достовѣрныхъ
документовъ, изъ которыхъ видно будетъ, что земля составляетъ ихъ общую
собственность.
О всѣхъ своихъ земляхъ собственники въ 15-ти дневный срокъ со дня опубликованiя
сего, должны сдѣлать Уѣзднымъ Земскимъ Управамъ черезъ Волостныя Земскiя Управы,
заявленiя, съ указанiемъ наименованiя имѣнiя, мѣста его расположенiя, площади его
подраздѣленiя на пахотъ, пастбища (луга и проч.), обрабатывалась ли земля самимъ
владѣльцемъ или отдавалась въ аренду по какой цѣнѣ, въ какой именно части имѣнiя
онъ желаетъ оставить положенный ему участокъ, а также другiя поясненiя, которыя
владѣлъецъ найдетъ для дѣла полезными. Собственники имѣнiй, расположенныхъ въ

579
различныхъ мѣстахъ дѣлаютъ о томъ же въ тотъ же срокъ такiя же заявленiя директору
земледѣлiя. За несовершеннолѣтнихъ и всѣхъ лицъ, состоящихъ подъ опекой и отъ имени
учрежденiй, являющихся земельными собственниками, такiя заявленiя подаются ихъ
законными представителями.
Въ случаѣ непредставленiя въ установленный срокъ собственниками такихъ заявле-
нiй, районный агрономъ, вмѣстѣ съ представителемъ Волостной Управы и уполно-
моченными отъ общества или товарищества, производитъ опредѣленiе и прiемъ части
имѣнiя, подлежащаго обязательной арендѣ, о чемъ составляется особый протоколъ.
Всѣ контракты, заключенные по имѣнiямъ, подлежащимъ обязательной арендѣ
теряютъ свою силу съ осени 1918 года. Часть имѣнiя, оставшаяся собственнику можетъ
быть обработана и использована имъ по усмотрѣнiю.
Арендная плата вносится товариществами крестьянъ или ихъ уполномоченными
черезъ казенныхъ сборщиковъ въ депозитъ казны въ два срока: 1-го апрѣля 30% и 1-го
октября 1919 г. 70%.
Правами крестьянъ землепашцевъ пользуются всѣ жители мѣстечекъ и городовъ,
занимающiеся обработкой земли и образовавшiе съ этой цѣлью соотвѣтствующiя
товарищества.

Директоръ земледѣлiя Кателiй

Sursa: Ziarul Sfatul Ţării din 24 august 1918

580
 Anexa 4
PROIECTUL LEGII DE REFORMĂ AGRARĂ
elaborat de Comisia Agrară a Sfatului Țării
și votat în ședința din 18 noiembrie 1918

Cap. I
Exproprierea și formarea Fondului basarabean de pămînt al statului
Art. 1. Pentru împroprietărirea muncitorilor de pămînt basarabeni, se expropriază toate tere-
nurile cultivabile prevăzute în legea de faţă.
Art. 2. Ca terenuri cultivabile se vor socoti toate terenurile pe care s-au făcut arături, precum și
locurile de fîneţe și oricare alte terenuri, care pot fi date cu folos în cultură.
Art. 3. Exproprierea nu poate fi împiedicată de niciun fel de acte de orice natură, chiar cînd
prin cuprinsul lor s-ar prevedea că moșia nu poate fi înstrăinată, cum ar fi: testamentele, donaţi-
unile etc., precum și actele de interdicţie și poprire, și este declarată de plin drept din ziua votării
acestei legi de către Sfatul Ţării.
Art. 4. Din pămînturile expropriate se alcătuiește Fondul basarabean de pămînt al statului.
Art. 5. Se vor expropria în întregime.
a) toate pămînturile ce aparţin udelurilor (coroanei), haznalei (statului), Băncii Ţărănești și
cele închinate mănăstirilor din străinătate;
b) toate pămînturile ce aparţin zemstvelor și îndeobște persoanelor morale, publice și private;
c) pămînturile cultivabile ce aparţin orașelor și comunităţilor urbane, în afară de acele dintre
ele ce vor fi recunoscute ca fiind neapărat trebuincioase pentru buna așezare, trebuinţi culturale și
alte nevoi ale orașelor și comunităţilor urbane;
d) pămînturile supușilor străini; ca supuși străini se vor considera toţi acei locuitori basara-
beni, care pînă la 1 ianuarie 1919 nu vor declara cetăţenia românească1;
e) moșiile ce au fost neîntrerupt arendate timp de 5 ani în cursul anilor 1905–1918 inclusiv.
Art. 6. Se vor expropria pămînturile mănăstirilor locale, lăsîndu-se fiecărei mănăstiri cîte
jumătate de desetină de pămînt arabil de fiecare călugăr sau frate, viile și grădinile de pomi rodi-
tori2 .
Art. 7. Se vor expropria pămînturile bisericilor, lăsîndu-se fiecărei biserici cîte un lot întreg de
fiecare membru (preot, diacon – unde este – și dascăl).
Art. 8. Din proprietăţile particulare se va expropria tot terenul cultivabil, ce trece peste
50 desetine3.
Art. 9. Viile, grădinile de pomi roditori și pepinierile existente pînă la 1 ianuarie 1918, oricare
ar fi întinderea ce ocupă, rămîn proprietarilor actuali.
Art. 10. La trecerea în Fondul de pămînt a proprietăţilor ce aparţin statului, udelurilor, mănăs-
tirilor, particularilor etc., se vor lua în considerare specială toate pămînturile ce fac parte din aceste
proprietăţi, dar aparţin unor persoane fizice sau juridice pe baza dreptului a) embaticar sau b) de
arendă pe termen îndelungat, în ultimul caz numai acele pămînturi, care au fost arendate pentru
construcţia acareturilor și cultivarea viilor și grădinilor de pomi roditori și legume, și numai în caz
dacă aceste pămînturi se află în mîinile primilor arendași, sau în ale urmașilor lor legitimi, care au
îndeplinit toate condiţiile arendei.
Art. 11. Pădurile trec în întregime în proprietatea statului. Nu se vor socoti că făcînd parte din
păduri parcelele de pămînt cu pădure – ţărănești, răzeșești etc., care au o întindere mai mică de
7 desetine.
Art. 12. Subsolul terenurilor expropriate, apele și terenurile neproductive trec în proprietatea
statului.
Art. 13. Întinderea proprietăţilor din punctul de vedere al exproprierii se va socoti după starea
lor juridică la 1 martie 1917.

581
 Art. 14. Moșiile ce aparţin în indivizie la mai mulţi proprietari, precum și mai multe moșii ce
aparţin unui singur proprietar, se vor considera ca o singură moșie.
Art. 15. Proprietarul are dreptul de a-și alege moșia și locul pentru porţiunea ce legea de faţă
îi rezervă, însă într-o bucată și cu condiţia ca această delimitare nici într-un caz să nu deprecieze
pămîntul, ce urmează a fi predat populaţiei muncitoare.
Art. 16. Toţi proprietarii atinși de expropriere sînt obligaţi în termen de 2 luni de la promulga-
rea legii de faţă4 a înainta la organele respective o listă de proprietatea lor totală, arătînd locul unde
se află moșiile, întinderea lor, starea lor juridică, planurile și alte materiale necesare. Cei ce nu vor
îndeplini aceasta, nu vor avea deschisă nicio cale pentru orice fel de greșeli ce s-ar putea comite cu
ocazia exproprierii.
Art. 17. În privinţa proprietăţilor ce aparţin udelurilor, haznalei, mănăstirilor locale și din
străinătate, bisericilor și îndeobște tuturor persoanelor morale, publice și private, din momentul
trecerii lor în Fondul de pămînt, statul înlocuiește pe proprietar.
Din banii adunaţi de la răscumpărarea acestor proprietăţi se va alcătui un fond special din al
cărui venit se vor întreţine acele din așezămintele de binefacere din ţară, care au fost întreţinute,
pînă în momentul exproprierii, din venitul proprietăţilor respective, precum și instituţiile cu carac-
ter agricol, și mai cu seamă școlile inferioare de agricultură indicate în anexa la art. 46 al legii de faţă5.

Cap. II
Casa Noastră, Comisia Centrală și comisiile judeţene
Art. 18. Pentru aplicarea legii de faţă a reformei agrare, se va înfiinţa o instituţie specială de stat
cu numele de Casa Noastră.
Art. 19. Casa Noastră va fi persoană juridică și se va bucura de o autonomie deplină6.
Art. 20. Casa Noastră se va conduce de un Consiliu de administraţie compus din 11 membri,
dintre care: unul va fi numit de Guvernul Central, unul de Directoratul de agricultură, unul de
Directoratul de finanţe, unul de cooperativele basarabene și șapte de Sfatul Ţării7. Membrii Con-
siliului de administraţie se aleg pe termen de 2 ani și se întăresc prin decret regal.
Art. 21. Casa Noastră va pregăti și conduce lucrările de expropriere și va lua în primire de la
stat tot Fondul rural.
Ea va studia și se va ocupa de toate lucrările pentru sistematizarea Fondului rural (delimitare,
parcelare și colonizare) și organizarea provizorie a agricultorilor în obștii și cooperative.
Art. 22. Casa Noastră, prin organele sale, va studia și conduce lucrările de cadastrare a propri-
etăţii rurale și lucrările tehnice pentru îmbunătăţiri funciare.
Art. 23. Prin Casa Noastră se va face despăgubirea proprietarilor expropriaţi.
Art. 24. Casa Noastră va avea atîtea direcţii și comisii, cît se va găsi de cuviinţă pentru aplicarea
reformei agrare8.
Art. 25. Pentru judecarea tuturor neînţelegerilor și nemulţumirilor provenite de la expropri-
erea și preţuirea moșiilor, pe lîngă Casa Noastră se instituie o Comisie Centrală, care va judeca și
hotărî în ultima instanţă.
Comisia Centrală se va compune din următorii 9 membri: un delegat al Guvernului Central,
cel mai mare magistrat din Chișinău9, care va fi președintele Comisiei Centrale, un delegat al
Directoratului de agricultură, un delegat al Casei Noastre, un delegat al proprietarilor și patru
delegaţi numiţi de Sfatul Ţării10.
Art. 26. În fiecare judeţ Casa Noastră va avea cîte o Comisie judeţeană de expropriere și împro-
prietărire.
Comisia judeţeană se va compune din: un judecător de pace, un delegat numit de Casa Noas-
tră, un agronom delegat de Directoratul de agricultură, un delegat al proprietarilor și cinci dele-
gaţi ai ţăranilor, aleși de Congresul ţărănesc judeţean. Președintele se va alege de Comisie din
sînul ei. Pe lîngă fiecare Comisie judeţeană se va alătura un inginer hotarnic, un agrogeolog și orice
specialiști, ce se vor crede de nevoie –, aceștia din urmă cu vot consultativ.

582
 Art. 27. Organizarea Casei Noastre și numirea comisiilor trebuie să fie făcută în termen de o
lună de la promulgarea acestei legi. Cînd una dintre autorităţile sau categoriile de interesaţi indi-
cate nu vor trimite delegaţi în Consiliul de administraţie sau în comisii, acestea vor putea lucra
și fără reprezentantul acelei autorităţi sau categorii, fără a da dreptul nimănui de a protesta sau
contesta lucrările făcute.

Cap. III
Lucrările comisiilor
Art. 28. Comisiile judeţene vor delega din sînul lor subcomisii, care, împreună cu specialiștii,
vor lucra la faţa locului, începînd lucrările, cel puţin, în două voloste deodată.
Comisiile vor rezolva chestiunile privitoare la întindere și hotărnicie, vor cerceta calitatea
pămîntului și toate elementele economice ale moșiei; vor deosebi locurile nearabile și, în fine, vor
fixa preţul. Aceleași comisii, ajutate de specialiști sau arbitri, vor preţui acareturile și inventarul
viu sau mort, instalaţiile economice și industriale, precum și restul de pămînt, pe care proprieta-
rul, eventual, va voi să-l vîndă.
Art. 29. Comisia judeţeană va alcătui un memoriu de toate lucrările și dezbaterile avute la faţa
locului, pentru fiecare moșie în parte, și-l va înainta în termen de 10 zile la Casa Noastră. Totodată
ea va încheia un proces-verbal la sfîrșitul lucrărilor și fixarea preţului. Procesul-verbal se va face în
3 exemplare, din care unul se va afișa la voloste, unul se va înmîna proprietarului și al treilea se va
trimite Casei Noastre spre confirmare.
Art. 30. Cei nemulţumiţi cu hotărîrile Comisiei judeţene vor face apel la Comisia Centrală
în termen de 15 zile de la hotărîrea Comisiei judeţene. Președintele Comisiei Centrale va fixa
termenul de judecată – nu mai devreme de 8 și nici mai tîrziu de 15 zile de la primirea apelului.
Înștiinţări individuale nu se vor emite.
Art. 31. La judecarea Comisiei Centrale nu se va admite niciun fel de persoane particulare,
străine de cauză, ca avocaţi, experţi ș.a.11 Părţile interesate pot aduce orice fel de dovezi, scrise sau
verbale, în susţinerea cauzei lor. Pe temeiul acestor dovezi și al altor mijloace de cercetare și con-
vingere (cum sînt descinderi la faţa locului), Comisia va lua hotărîrea definitivă, care se va publica
în Monitorul Oficial; motivele se vor da în rezumat.
Art. 32. În urma hotărîrii Comisiei judeţene, aprobate de Consiliul de administraţie al Casei
Noastre, iar în caz de apel, în urma hotărîrii Comisiei Centrale, Casa Noastră va cere Ministerului
de Agricultură să decreteze exproprierea.

Cap. IV
Împroprietărirea
Art. 33. Pămînturile expropriate se vor parcela în loturi de completare, loturi întregi și loturi
de colonizare.
Art. 34. Întinderea lotului întreg va fi între 5 și 7 și a acelui de colonizare între 7 și 9 desetine,
după calitatea și preţul pămîntului12 .
Art. 35. Lotul se va compune dintr-unul sau mai multe corpuri, după natura pămîntului.
Art. 36. Vor fi împroprietăriţi din Fondul de pămînt basarabean muncitorii de pămînt, după
capii de familii, în proprietate individuală, după cum urmează:
a) în primul rînd, cu cîte un lot de completare, agricultorii care locuiesc pe moșie și posedă mai
puţin de norma stabilită (5-7 des.)13, cu precădere de la mare spre mic;
b) în al doilea rînd, cu cîte un lot întreg, agricultorii care n-au deloc pămînt și locuiesc pe
moșie14;
c) în al treilea rînd, cu cîte un lot întreg, agricultorii care n-au deloc pămînt și locuiesc la o
depărtare mai mică de 5 verste de moșie;
d) în al patrulea rînd, cu cîte un lot de completare, agricultorii care posedă mai puţin de norma
stabilită (5-7 des.) și locuiesc la o depărtare mai mică de 5 verste de moșie, cu precădere de la mic
spre mare.

583
 Art. 37. Cei din categoria 4 (d) vor fi trecuţi în categoria 3 (c) și vor primi cîte un lot întreg,
dacă vor ceda în Fondul statului pămîntul lor; în acest caz vor avea a plăti numai pămîntul ce-l vor
primi în plus15.
Art. 38. La împroprietărire nu se va face nicio deosebire între săteni și orășeni, a căror îndelet-
nicire principală este cultivarea pămîntului16.
Art. 39. Cu pămînturile specificate în art. 10 al legii de faţă se vor împroprietări arendașii lor
actuali17.

Cap. V
Colonizarea18
Art. 40. Pe pămînturile rămase libere se vor face colonizări cu acei dintre muncitorii de pămînt
basarabeni, care vor voi aceasta de bunăvoie.
Art. 41. Colonizarea se va face în sate, și nu în ferme izolate19.
Art. 42. Pămînturile pe care coloniștii le vor avea în alte localităţi, sub orice titlu, trec în Fon-
dul de pămînt, iar cu valoarea acestor pămînturi stabilită după preţurile din localitate, ei vor fi
scăzuţi din preţul datorit pentru pămîntul ce li se va da în calitate de coloniști.
Art. 43. Casa Noastră va înlesni coloniștilor creditul necesar pentru dobîndirea inventarului,
precum și îi va ajuta cu materialul de construcţie la clădirea gospodăriilor.

Cap. VI
Izlazuri
Art. 44. Fiecare sat, care n-are izlaz sau are prea puţin, și-l va forma sau completa cu prilejul
împroprietăririi.
Art. 45. Întinderea izlazului nu va putea fi mai mică de 20% din pămîntul care se va împărţi
locuitorilor unui sat și cel pe care locuitorii ce vor să ia parte la formarea izlazului îl stăpînesc deja.
Vor avea drept a se folosi de izlaz numai acei care au luat parte la formarea lui.

Cap. VII
Pămînturi cu destinaţie specială
Art. 46. Se va delimita din Fondul de pămînt, unde se vor cere:
a) 8 loturi de cîte 25 de desetine fiecare, pentru școlile normale;
b) cîte un lot întreg pentru fiecare școală primară de la sate; unde nu sînt școli, se va socoti cîte
o școală de fiecare sat;
c) 35 380 de destine pentru școli și diferite instituţiuni cu caracter agricol, după cum se va arăta
în anexa acestui articol.

Cap. VIII
Preţuirea pămîntului expropriat
Art. 47. Preţuirea pămînturilor cultivabile, precum și a pădurilor, se va face după condiţiile
care au existat înaintea războiului (1914).
Art. 48. Preţul se va stabili prin capitalizare:
a) pentru pămînturile cultivabile, a preţului normal de arendă;
b) pentru păduri, a venitului curat.
Art. 49. Ca preţ normal de arendă se va considera media preţurilor de arendă, pe termen scurt,
obţinute direct de proprietar în anii 1910–1914, inclusiv.
Art. 50. În cazul cînd arenda pe termen scurt lipsește, preţul normal de arendă se deduce din
venitul net al terenului, din perioada de 5 ani indicată la art. 49, însă cu scăderea din venitul net,
cel puţin, a 50%, care reprezintă rezultatul muncii personale, al energiei și experienţei proprieta-
rului. Preţul de arendă astfel stabilit nu va putea să treacă peste preţul de arendă din localităţile
vecine.

584
 Art. 51. La stabilirea preţului de arendă în ordinea arătată la art. 49 și 50, se vor mai lua în
considerare:
a) calitatea și productivitatea solului;
b) preţul de arendă pe termen scurt din terenurile învecinate;
c) preţul de arendă pe termen lung din localitate;
d) impozite funciare către stat și alte impozite;
e) condiţiunile economice din localitate (distanţa pînă la calea ferată, densitatea populaţiei
etc.).
Art. 52. La stabilirea preţurilor, pentru comparaţie și examinare, se va ţine seamă de:
a) preţurile care au existat în localitate înaintea războiului și
b) evaluările instituţiilor de credit.
Art. 53. Capitalizarea preţului normal de arendă și a venitului curat de pe păduri se va face din
6% .20

Art. 54. Socoteala se va face în lei.

Art. 55. Statul ia asupra lui răscumpărarea pădurilor și plata a 25% din costul pămîntului cul-
tivabil. Restul de 75% cade în seama muncitorilor împroprietăriţi și se va plăti prin Casa Noastră,
în obligaţiuni de 4 1/2% garantate de stat.
Art. 56. Obligaţiunile se eliberează după dresarea actului de expropriere.
Art. 57. Obligaţiunile se emit însoţite de cupoane cu scadenţă la termen, reţinîndu-se % pe
timpul din ziua începerii curgerii % pînă în ziua săvîrșirii actului de expropriere a pămîntului.
Art. 58. Obligaţiunile se emit nominale și la purtător, cu cupoane, avînd scadenţa la 6 luni;
tragerile se fac de 2 ori pe an. Termenul stingerii lor e de 38 de ani și 4 luni.
Art. 59. Plăţile de răscumpărare se fac de către cei împroprietăriţi prin vărsăminte de 1% pen-
tru amortizarea datoriei capitale, plata 4 1/2% dobîndă la obligaţiuni și cu adăugarea cheltuielilor
de efectuare a operaţiilor de răscumpărare.
Art. 60. Dacă asupra moșiei se găsesc interdicţii pentru creanţe ipotecare nestinse (pentru
împrumuturile băncilor funciare, ipoteci și rate), atunci aceste creanţe cu % se sting de Casa Noas-
tră din suma obligaţiunilor ce se cuvin pentru pămîntul expropriat, în ordinea următoare:
a) dacă creanţele ipotecare cu % sînt mai mici decît e valoarea totală a obligaţiunilor ce se cuvin
pentru pămîntul expropriat, atunci Casa Noastră realizează cantitatea de obligaţiuni necesară
pentru stingerea lor, iar restul sumei de obligaţiuni și restul numerarului în bani de la realizarea
obligaţiunilor îl dă stăpînului moșiei, dacă asupra moșiei nu sînt alte interdicţii;
b) dacă datoriile ipotecare cu % (art. 60a) întrec valoarea obligaţiunilor ce se cuvin pentru
moșia expropriată, atunci creanţele se sting în ordinea consecutivă, după rangul interdicţiilor ipo-
tecare, trecîndu-se datoriile ipotecare nestinse cu % (art. 60a) asupra pămîntului, care rămîne în
posesiunea proprietarului.
Art. 61. Dacă asupra moșiei, afară de creanţele ipotecare (art. 60), mai sînt și alte interdicţiuni
pentru datoriile proprietarului, atunci Casa Noastră, după satisfacerea tuturor creditorilor ipote-
cari în ordinea indicată la art. 60a, suma de obligaţiuni și de bani în numerar ce rămîne o trimite
la instituţia judecătorească respectivă pentru repartizarea ei între creditorii proprietarului moșiei.

Cap. IX
Întărirea pămîntului asupra celor împroprietăriţi
Art. 62. Casa Noastră va elibera acte speciale de proprietate tuturor agricultorilor împroprie-
tăriţi, care vor îndeplini condiţiunile legii de faţă.
Art. 63. Înaintea eliberării actului de proprietate, fiecare agricultor împroprietărit va da un act
(creanţă), prin care se declară dator cu toate sumele neachitate în contul lotului ce i s-a dat. Această
creanţă va fi autentificată de autorităţile judecătorești.
Art. 64. Lotul căpătat nu poate fi vîndut, ipotecat sau amanetat sub nicio formă, pînă la stinge-
rea completă a datoriei. Singura transmitere care se va putea face va fi aceea înfăptuită prin donaţie
sau moștenire, în care caz lotul va trece cu sarcinile lui.

585
 Art. 65. Toţi împroprietăriţii care își vor achita integral și anticipat lotul lor au dreptul de a
dispune de el, în limitele hotărîte de legea de faţă, după libera lor voinţă, loturile nemaiavînd asu-
pra lor niciun fel de sarcini.
Art. 66. În caz de vînzare, donaţiune sau orice fel de înstrăinări, lotul nu va putea trece decît în
mîinile agricultorilor, cerîndu-se pentru aceasta și consimţămîntul Casei Noastre.
În cazul cînd lotul se va vinde prin licitaţie publică, se specifică că nu vor putea lua parte ca
licitatori decît numai persoanele care vor prezenta acte autentice de la autorităţile administrative
prin care să dovedească calitatea lor de agricultori.
Art. 67. După plata completă a lotului, orice poprire se ridică, proprietarul avînd dreptul de a
dispune de lot după cum va vrea, ţinînd seamă de prescripţiunile art. 66.
Art. 68. Toate actele care privesc împroprietărirea, atît ale împroprietăriţilor, cît și ale Casei
Noastre și ale tuturor instituţiunilor ce vor face oficiul de împroprietărire, sînt scutite de orice
taxă de înregistrare, timbru etc., precum și de orice impozite.
Art. 69. Anuităţile se vor plăti după fiecare jumătate de an, la termenele stabilite de Casa Noas-
tră. Anuităţile ce nu vor fi încasate la termenele acestea, precum și anuităţile și părţile de anuităţi
ce nu vor fi amînate de Casa Noastră se vor considera ca plată întîrziată, pentru care se va plăti cîte
1/2% amendă pentru fiecare lună întîrziată.
Art. 70. Pentru toate cazurile fortuite și nefortuite precum: incendii, inundaţii, epizootii,
nimicirea recoltelor de insecte, secete totale, deces sau boală grea a membrilor principali din fami-
lia împroprietăritului etc., se vor acorda din oficiu înlesniri de plată și scutiri de dobînzi faţă cu
termenele stipulate pentru plata anuităţilor.
Aceste înlesniri se vor putea prelungi în caz cînd nenorocirile de mai sus vor persista, cel mult
pînă la 2 ani, cei înlesniţi fiind debitaţi cu plata tuturor anuităţilor neachitate la timp21.
Pentru aprobarea tuturor acestor scutiri, se vor dresa acte oficiale de către autorităţile adminis-
trative sub controlul personalului Casei Noastre.
Art. 71. Dacă datoriile întîrziate (ratele) nu vor fi plătite nici în cursul anului ce urmează după
termenul de scutire, Casa Noastră va lua asupra sa loturile datornicilor și le va administra cum va
găsi cu cale22 .
Cu venitul curat, realizat din administrarea acestor loturi, Casa Noastră va acoperi datoriile
întîrziate asupra loturilor, iar cînd aceste datorii vor fi stinse, Casa Noastră va înapoia loturile
celor de la care le luase în mod provizoriu.
În cazul cînd datoriile întîrziate nu vor putea fi achitate nici prin administrarea loturilor și nici
de cei cărora li se dăduse în timp de 3 ani agricoli curgători de la 1 aprilie, atunci loturile se vor
scoate în licitaţie publică, ţinîndu-se seamă de art. 6623.
Toate datoriile ce cad în sarcina lotului vor trece asupra noului proprietar, după ce se vor fi
scăzut cheltuielile ocazionate cu vînzarea.
Art. 72. Casa Noastră va întocmi listele celor care urmează a fi împroprietăriţi, ţinînd seamă
de toate categoriile stabilite de lege.
Art. 73. Toate pămînturile rămase fără stăpîn sau al căror drept de proprietate nu va putea fi
stabilit sub nicio formă legală, trec în seama Casei Noastre în scop de a fi lotate.
Art. 74. Întinderea de pămînt care poate fi acumulată în mîinile agricultorilor nu va fi mai
mare de 20 de desetine24.
Anexa la art. 46c
1. Pentru școli:
a) Școala superioară de agricultură 500 des.
b) Cinci școli inferioare a cîte 200 des. fiecare 1 000 des.
c) 140 de școli de voloste a cîte 25 des. fiecare 3 500 des.
Total: 5 000 des.
2. Pentru cîmpurile de experienţă repartizate pe 9 regiuni naturale. 4 500 des.
3. Pentru gospodăriile de seminţe care să producă 5% din sămînţa
necesară Basarabiei. 10 000 des.

586
 4. Pentru pomologie:
a) Patru grădini pomologice a cîte 125 des. fiecare 500 des.
b) Cinci grădini demonstrative cu pepiniere a cîte 50 des. fiecare 250 des.
c) Nouă grădini demonstrative a cîte 10 des. fiecare 90 des.
Total: 840 des.
5. Pentru zootehnie:
a) Herghelie de cai 5 000 des.
b) Pentru trei turme de vite de rasă 6 500 des.
Total: 11 500 des.
6. Pentru viticultură:
a) Pepiniere de viţă 500 des.
b) Vie experimentală de pe lîngă Institutul Ampelografic 100 des.
c) Cinci vii experimentale regionale 150 des.
d) Viile experimentale de voloste a cîte 10–15
de fiecare judeţ a cîte 5 desetine fiecare 550 des.
Total: 1 300 des.
7. Pentru ajutorul agronomic:
Pentru 140 de puncte agronomice a cîte 16 des. fiecare 2 240 des.
Total general: 35 380 des.
[Sursa: ANRM, fond 727, inv. 2]

Note

1 În varianta modificată ulterior de Parlamentul României, nu va mai fi indicată această dată. Vezi
Anexa 5.
2 Și acest articol va fi schimbat, astfel că fiecărei mănăstiri i se va da o anumită suprafață de pămînt:
50 ha de pămînt cultivabil, în afară de vii și livezi, fiind astfel tratate acestea ca și marii proprietari
particulari.
3 Această prevedere va fi schimbată, marilor proprietari urmînd să li se lase cîte 100 ha teren culti-
vabil, fără vii și livezi, care chiar în acest proiect de lege se considerau neexpropriabile.
4 În textul modificat de parlamentul român, va fi indicată data promulgării: Anexa 5.
5 În legea din 11 martie 1920, care de fapt va fi aplicată pe scară largă în Basarabia, alineatul doi al
acestui articol va fi suprimat.
6 Așa cum am mai observat, fiind sub autoritatea guvernului, mai precis, a Ministerului Agriculturii
(vezi, de ex., art. 32 din această lege), Casa Noastră nu putea avea autonomie deplină. Nici nu se
putea altfel, de vreme ce chiar legea agrară spunea explicit că aceasta era „instituţie specială de stat”.
Vezi și Anexa 5, art. 18 și 21.
7 Întrucît Sfatul Țării urma să fie desființat, acesta nu mai avea cum să-și exercite influența necesară
(de ex., prin înlocuirea membrilor săi în această instituție) asupra activității Casei Noastre.
8 Realizarea acestei prevederi ieșea de sub autoritatea Sfatului Țării și ulterior, pe parcursul realizării
ei, putea crea unele conflicte cu legislația, inclusiv chiar cu legea agrară.
9 Nu se precizează care, ce fel de magistrat. Vezi Anexa 5, art. 23, alin. 2.
10 Vezi nota 3.
11 Bineînțeles că această prevedere deschidea calea pentru nereguli în activitatea acestor instituții și
pentru abuzuri în raport cu reclamanții. Prezența avocaților, experților, martorilor și, eventual,
a altor factori similari era practic indispensabilă în examinarea unor astfel de cauze.

587
12 Părerea Comisiei Agrare referitor la mărimea lotului de împroprietărire a variat, preferința fiind
între 8 și 10 desetine. Tendința, care se va manifesta și în varianta modificată a legii (vezi nota 4,
art. 31), a fost de a fixa o suprafață cît mai mare, care însă va fi dezavuată de disponibilitățile insu-
ficiente de terenuri potrivite pentru împroprietărire.
13 Realitățile funciare, constatate ulterior, odată cu trecerea la realizarea reformei, vor demonstra că
această prevedere era irealizabilă, din cauza disponibilităților reduse de teren expropriabil.
14 Cele două subarticole (a și b), care au suscitat serioase dezacorduri în Comisia Agrară, într-adevăr
nu par întemeiate, mai ales sub aspectul imperativului social al reformei, de vreme ce țăranii fără
pămînt urmau să fie împroprietăriți după cei care aveau sub minimul prevăzut de lege (5-7 des.).
15 Această prevedere era extrem de greu de realizat, și nici nu se va realiza, decît foarte redus, întrucît,
așa cum s-a demonstrat și pe parcursul dezbaterilor în Comisia Agrară, reclama eforturi foarte
mari, inclusiv financiare, cărora împroprietăriții nu le puteau face față, și asta dincolo de multe alte
complicații, inclusiv de ordin afectiv, psihologic etc.
16 Articolul respectiv era bine motivat, întrucît reieșea din realitățile basarabene, unde viața urbană
era foarte slab dezvoltată, astfel că mulți orășeni erau, de fapt, prin ocupațiile lor și prin modul lor
de viață, țărani.
17 Referire la cazurile destul de răspîndite în Basarabia de arendă îndelungată și la cele fără termen
definit.
18 Acest fenomen avea să aibă o răspîndire mult mai redusă de cum își închipuiau legislatorii.
19 Corect: pe sate, și nu pe ferme izolate, adică viitorii coloniști urmau să formeze sate noi, nu să se
așeze izolat, fiecare pe pămîntul pe care îl va primi, așa cum se stabiliseră anterior o mică parte a
coloniștilor nemți în sudul Basarabiei, în Transnistria și în Dobrogea.
20 Ulterior, prin modificarea legii, acest indicator va fi redus la 5,1%. Vezi Anexa 5, art. 49.
21 Dar, evident, fără cele 1/2% ca amendă la anuități.
22 Prevederea era corectă în raport cu datornicii insolvabili, dar din păcate Comisia Agrară nu stabi-
lise modalitățile de exploatare a proprietăților respective, ceea ce lăsa chestiunea în suspensie și nu
excludea posibile nereguli cu privire la soarta viitoare a acestor pămînturi și a proprietarilor lor.
23 Adică putea intra în stăpînirea lotului doar o persoană (eventual, persoane) care practica munca
pămîntului.
24 Această prevedere, foarte discutabilă, și care a fost examinată în contradictoriu în Comisia
Agrară, urmărea să nu admită concentrarea unor suprafețe de pămînt prea mari în mîinile unora și
acelorași persoane, altfel spus, era îndreptată împotriva reapariției marilor latifundii. Aceasta era,
pe de o parte, nerealistă, întrucît în noile condiții economice marile latifundii nu mai erau posibile,
dar principalul era orientată, obiectiv, împotriva creării gospodăriilor mijlocii, care în Basarabia
puteau fi rentabile tocmai cu începere de la 20 ha în sus.

588
 Anexa 5
LEGEA DE REFORMĂ AGRARĂ PENTRU BASARABIA,
MODIFICATĂ DE PARLAMENTUL ROMÂNIEI
(votată de Sfatul Țării la 27 noiembrie 1918 și decretată prin Decretul regal de la
22 decembrie 1918 cu No 3791, se ratifică cu modificarea art.: 1–12, 14, 17, 19–23,
25–26, 28–32, 34, 36–37, 46, 52, 54–63, 65–74, Decret No 1038 din 11 martie
1920, Monitorul Oficial, No 258 din 13 martie 1920)

CAPITOLUL I
Art. 1. Pentru cauză de utilitate publică și națională se expropriază proprietățile imobiliare din
cuprinsul Basarabiei, în condițiunile și măsura prevăzută în legea de față.
Art. 2. Exproprierea nu poate fi împiedicată de niciun fel de acte de orice natură, chiar cînd
prin cuprinsul lor s-ar prevedea că proprietatea nu poate fi înstrăinată, cum ar fi: testamentele,
donațiunile sau orice acte de prohibițiune de înstrăinare și este declarată de plin drept din ziua
votării acestei legi de către Sfatul Țării – 27 noiembrie 1918.
Din aceeași zi proprietățile ce sînt supuse exproprierii trec asupra statului, libere de orice
obligații sau orice sarcini de orice natură.
Art. 3. Din proprietățile expropriate se alcătuiește Fondul Imobiliar Basarabean al Statului.
Art. 4. Se vor expropria în întregime:
a) Proprietățile imobiliare (rurale, urbane) ce aparțin haznalei (statului), udelurilor (Coroa-
nei), Băncii Țărănești și mănăstirilor din străinătate;
b) Proprietățile imobiliare rurale ale supușilor străini (legea generală despre încetățenire)1;
c) Pămînturile ce aparțin zemstvelor, orașelor și comunităților urbane, în afară de acelea ce vor
fi recunoscute ca fiind neapărat trebuincioase, ori pentru buna asezare, ori trebuinți culturale și
alte nevoi ale zemstvelor sau orașelor și comunităților urbane;
d) Proprietățile rurale ce aparțin persoanelor juridice, fie publice, fie private, neprevăzute la
alin. a și c. Se vor excepta numai cele ce aparțin comunelor sau asociațiilor și tovărășiilor țărănești,
răzeșești, care în întregime sînt scutite de expropriere.
Art. 5. Se vor expropria pămînturile mănăstirilor locale, lăsîndu-se fiecărei mănăstiri cîte
50 ha de pămînt cultivabil, viile și grădinile de pomi roditori.
Art. 6. Se vor expropria pămînturile bisericilor, lăsîndu-se fiecărei biserici cîte un lot întreg de
fiecare membru al clerului (preot, diacon și dascăl).
Art. 7. Se vor expropria pămînturile din proprietățile particulare, lăsîndu-se pentru fiecare
proprietate 100 ha de pămînt cultivabil, viile, grădinile de pomi roditori și pepinierile existente
pînă la 22 decembrie 19182 .
Se va expropria și suta de dectare, precum și din proprietățile între 25 și 100 ha, tot ce trece
peste 25 ha, în cazul cînd proprietarul a arendat proprietatea sa timp de cel puțin 5 ani consecutiv
în cursul anilor 1905–1916.
Art. 8. Trec în proprietatea statului pădurile, în afară de cele ce fac parte din proprietatea
țărănească sau răzeșească3.
Art. 9. Trec în proprietatea statului apele, lacurile, bălțile și stuhăriile, în afară de cele ce
aparțin obștiilor sau comunelor.
Art. 10. Se expropriază, fără nicio restricție, proprietățile embaticare rurale, urbane, precum
și cele ce aparțin persoanelor fizice sau juridice și au fost date în arendă pentru așezări comunale,
rurale sau urbane.
Art. 11. Subsolul terenurilor expropriate rămîne de drept proprietatea statului.
Art. 12. Întinderea proprietăților din punctul de vedere al exproprierii se va socoti după starea
lor juridică la 1 martie 1917.
Art. 13. Moșiile ce aparțin în indiviziune la mai mulți proprietari, precum și moșiile ce aparțin
unui singur proprietar, se vor considera ca o singură moșie sau proprietate.

589
 Art. 14. Proprietarul are dreptul de a-și alege moșia și locul pentru porțiunea ce legea de față îi
rezervă, însă într-o singură bucată și cu condiția ca această delimitare în niciun caz să nu depreci-
eze pămîntul ce urmează a fi predat populației muncitoare.
Art. 15. Toți proprietarii atinși de expropriere sînt obligați, în termen de două luni de la pro-
mulgarea Decretului-lege din 22 decembrie 19184, a înainta la organele respective o listă de propri-
etatea lor totală, arătînd locul unde se află proprietățile sau moșiile lor, întinderea, starea juridică,
planurile și alte materiale necesare. Cei ce nu vor îndeplini aceasta nu vor avea deschisă nicio cale
pentru orice fel de greșeli ce s-ar putea comite cu ocazia exproprierii.
Art. 16. În privința proprietăților ce aparțin udelurilor, haznalei, mănăstirilor din străinătate
și Băncii Țărănești, statul de drept înlocuiește pe proprietar.
Art. 17. Pămînturile cultivabile nesupuse exproprierii, atît timp cît vor dura lucrările de
reformă agrară, vor putea fi vîndute numai Casei Noastre și în aceleași condițiuni de prețuire și
răscumpărare ca cele expropriate5.

CAPITOLUL II
Art. 18. Pentru aplicarea legii de față a reformei agrare, se va înființa, pe lîngă Ministerul de
Domenii, cu sediul în Chișinău, o instituție specială de stat cu numele de Casa Noastră6.
Art. 19. Casa Noastră va fi persoană juridică și se va bucura de o autonomie deplină7.
Art. 20. Casa Noastră va fi condusă de un consiliu compus din 5 membri8, dintre care unul
va fi numit de Ministerul de Agricultură, doi de directoratele din Basarabia de finanțe și justiție9,
cîte unul de la fiecare, și doi aleși în fiecare an de Congresul delegaților țărani și proprietari în
comisiile județene.
Președintele se alege de consiliu din sînul lui.
Art. 21. Casa Noastră va pregăti și conduce toate lucrările de expropriere și împroprietărire,
sub controlul Ministerului de Agricultură10.
Art. 22. Casa Noastră va avea atîtea comisiuni și direcțiuni, cît va găsi de cuviință pentru apli-
carea reformei agrare.
Art. 23. Pentru judecarea tuturor neînțelegerilor și nemulțumirilor provenite de la expro-
priere, prețuire și împroprietărire, pe lîngă Casa Noastră se va înființa o Comisie Centrală de
Judecată, care va judeca și hotărî în a doua și ultima instanță; hotărîrile ei nu vor putea fi supuse
opoziției sau recursului.
Comisia Centrală se va compune din 5 membri, dintre care unul va fi prim-președintele Curții
de Apel11, care va fi și președintele Comisiei, unul delegat de Casa Noastră și trei aleși: doi de Con-
gresul delegaților țărani și unul de Congresul delegaților proprietari în comisiile județene. Pentru
fiecare dintre cei 5 membri se va numi sau alege cîte un supleant.
Art. 24. În fiecare județ Casa Noastră va avea cîte o Comisie județeană de expropriere și împro-
prietărire. Comisia județeană se va compune dintr-un judecător, consilierul agricol al județului,
un delegat al Casei Noastre, un delegat al proprietarilor și 5 delegați ai țăranilor aleși de Congresul
țărănesc județean, avînd fiecare membru al comisiei cîte un supleant. Delegații țăranilor și ai pro-
prietarilor se aleg în fiecare an.
Președintele se alege de Comisiune din sînul ei.
Art. 25. Organizarea Casei Noastre și numirea comisiilor trebuie să fie făcute în termen de o
lună de la promulgarea acestei legi. Cînd una dintre autoritățile sau categoriile de interesați indi-
cate nu vor trimite delegați în Consiliul de administrație sau în Comisie, acestea vor putea lucra și
fără reprezentantul acelei autorități sau categorii, fără a da dreptul nimănui a protesta sau contesta
lucrările făcute.
Art. 26. Comisiile județene vor lucra la fața locului prin subcomisiuni și vor avea de rezolvat
chestiuni privitoare la întindere, prețuire, fixarea hotarelor, stabilirea tablourilor celor ce vor tre-
bui să fie împroprietăriți, întinderea loturilor, determinarea părții ce va trebui să treacă la satul sau
colonia respectivă, și în fine orice chestiuni ce se vor ridica de Casa Noastră sau se vor ivi de la sine
în legătură cu aplicarea reformei agrare.

590
 De fiecare lucrare avută la fața locului subcomisia va alcătui un memoriu pe care-l va prezenta
Comisiunii județene spre cercetare și luarea hotărîrii. Despre cele ce va hotărî Comisiunea, cu pri-
vire la expropriere, se va alcătui un proces-verbal, în patru exemplare, dintre care unul se va afișa la
primăria comunei respective, unul se va înmîna proprietarului, unul se va trimite Casei Noastre și
unul se va anexa la dosar.
Art. 27. Părțile interesate pot ataca cu apel hotărîrile Comisiei județene în termen de 15 zile
de la afișare.
Apelul se va declara, la Comisia județeană, care în termen de 7 zile de la primirea lui îl va îna-
inta împreună cu dosarul Comisiunii Centrale.
Președintele Comisiunii Centrale va fixa termenul de judecată nu mai de vreme de 8 și nici
mai tîrziu de 15 zile de la primirea apelului. Fiecare termen trebuie să fie afișat cel puțin cu trei zile
înainte la biroul Comisiei Centrale. Înștiințări individuale nu se vor emite.
Art. 28. Înaintea Comisiei Centrale părțile interesate se vor prezenta în persoană, neputînd
fi nici asistate, nici reprezentate, afară de minori și interziși, care vor fi reprezentați prin tutorii
și curatorii lor, iar cei bolnavi vor putea fi reprezentați prin soție sau rudă pînă la al patrulea grad
inclusiv.
Ședințele de judecată vor fi publice. Comisiunea Centrală va putea ordona cercetări la fața
locului, expertize etc., pentru a-și putea forma convingerea. Hotărîrile Comisiei Centrale sînt
definitive.
Art. 29. Hotărîrea Comisiei județene privitoare la expropriere, iar în caz de apel, hotărîrea
Comisiei Centrale se va publica în Monitorul Oficial. Motivele se vor da în rezumat.

CAPITOLUL III
Art. 30. Pămînturile expropriate se vor parcela în loturi de completare, loturi întregi și loturi
de colonizare.
Art. 31. Întinderea lotului întreg va fi între 6 și 8 ha, a celui de colonizare – între 8 și 10 ha și
se va stabili numai după regiuni.
Art. 32. Lotul se va compune dintr-unul sau mai multe corpuri, după natura pămîntului.
Art. 33. Vor fi împroprietăriți muncitorii de pămînt, după capii de familie (orfanii vor fi
reprezentați prin tutori) în proprietate individuală, după cum urmează:
a) În primul rînd, cu cîte un lot de completare, agricultorii care locuiesc pe moșie și posedă mai
puțin de norma stabilită cu precădere de la mare spre mic12;
b) În al doilea rînd, cu cîte un lot întreg agricultorii care n-au deloc pămînt și locuiesc pe moșie;
c) În al treilea rînd, cu cîte un lot de completare agricultorii care posedă mai puțin de norma
stabilită și locuiesc la o depărtare mai mică de 5 km de moșie, cu precădere de la mare spre mic;
d) În al patrulea rînd, cu cîte un lot întreg agricultorii care n-au deloc pămînt și locuiesc la o
depărtare mai mică de 5 km de moșie.
Art. 34. La împropietărire nu se va face nicio deosebire între săteni și orășeni, a căror îndelet-
nicire principală este cultivarea pămîntului. Învățătorii și preoții vor fi considerați ca muncitori
de pămînt.
Art. 35. Odată cu împărțirea pămîntului, iazurile mici care nu pot corespunde decît unui inte-
res local vor trece la comunele respective.
Art. 36. Cu proprietățile expropriate prevăzute la art. 10 se vor împroprietări arendașii actuali13.
Art. 37. Cu pămînturile care au fost folosite în baza dreptului de arendă pe termen îndelungat
pentru plantarea viilor și grădinilor de pomi roditori se vor împroprietări arendașii actuali, dacă
au îndeplinit condițiunile arendei.
Art. 38. Pe pămînturile rămase libere se vor face colonizări.
Art. 39. Colonizarea se va face în sate, și nu în ferme izolate14.
Art. 40. Pămînturile pe care coloniștii le vor avea în alte localități, sub orice titlu, trec în Fon-
dul Imobiliar, iar cu valoarea acestor pămînturi, stabilite după prețurile din localitate, ei vor fi
scăzuți din prețul datorit pentru pămîntul ce li se va da în calitate de coloniști.

591
 Art. 41. Casa Noastră va înlesni coloniștilor creditul necesar pentru dobîndirea inventarului,
dîndu-li-se ca ajutor și materialul de construcție la clădirea gospodăriei lor.
Art. 42. Fiecare sat care nu are imaș15 sau are prea puțin, și-l va forma sau completa cu prilejul
împroprietăririi.
Art. 43. Întinderea imașului nu va putea fi mai mică decît 15% din pămîntul care se va împărți
locuitorilor unui sat16 și cel pe care locuitorii împroprietăriți îl stăpînesc de fapt.
Cei împroprietăriți sînt obligați să ia parte la formarea imașului.
Agricultorii care nu vor fi împroprietăriți au facultatea de a contribui la formarea imașului
cedînd Fondului Imobiliar o cantitate de pămînt egală cu imașul primit.
Art. 44. Se va delimita din Fondul Imobiliar, unde se va cere:
a) 9 loturi de câte 25 ha fiecare pentru școlile normale;
b) Cîte un lot întreg pentru fiecare școală primară de la sate; unde nu sînt școli, se va socoti cîte
o școală de fiecare sat;
c) 56 430 ha pentru școli și diferite instrucțiuni cu caracter agricol și industrial, după cum se
va arăta în anexa acestui articol;
d) 2 loturi pentru fiecare regiment pentru deprindere la muncă și aprovizionarea lui cu
verdețuri, cereale și loc de pomicultură17.

CAPITOLUL IV
Art. 45. Prețuirea proprietăților expropriate se va face după condițiunile care au existat înainte
de 1914.
Art. 46. Prețul se va stabili:
1. După cost – pentru clădiri și inventar;
2. După capitalizarea:
a) Venitului curat, avîndu-se în vedere exploatarea rațională – pentru păduri, stuhării, bălți,
lacuri, iazuri, vii și grădini de pomi roditori18;
b) Prețului normal de arendă pentru pămînturile cultivabile și embaticuri.
Art. 47. Ca preț normal de arendă se va considera pentru pămînturile cultivabile media
prețurilor de arendă pe termen scurt (1-3 ani) obținute direct de proprietar în anii 1905–1914 și
pentru embaticuri plata embaticară anuală.
În caz cînd arenda pe termen scurt lipsește, se va lua drept bază de prețuire prețul normal de
arendă din vecinătate.
Art. 48. În lipsa elementelor de prețuire prevăzute la art. 46, la stabilirea prețului se vor lua în
considerare:
a) Prețurile de cumpărare ce au existat în localitate înainte de război;
b) Arenda pe termen îndelungat;
c) Evaluările instituțiilor de credit.
Art. 49. Capitalizarea se va face pe baza de 5,1%.
Art. 50. Socoteala se va face în lei, după cursul oficial al rublei la data publicării Decretului-
lege din 22 decembrie 1918.
Art. 51. Statul ia asupra lui răscumpărarea proprietăților ce-i rămîn în folosință, ajutorul ce va
trebui de dat coloniștilor și toate cheltuielile ce vor proveni de la efectuarea reformei.
Răscumpărarea proprietăților ce vor fi împărțite cade în sarcina celor împroprietăriți.
Art. 52. Din banii adunați de la răscumpărarea proprietăților ce au aparținut haznalei, udelu-
rilor și mănăstirilor din străinătate se va alcătui un fond special, al cărui venit va fi întrebuințat la
întreținerea școlilor de agricultură indicate la art. 44.
Art. 53. Plata prețului cuvenit proprietarului expropriat se va face în titluri de rentă amortiza-
bilă în 40 de ani și purtătoare de dobîndă de 5% pe an19.
Valoarea nominală este socotită la plată drept valoare reală.
Art. 54. Plata pentru proprietatea expropriată se va face de îndată ce vor fi îndeplinite toate
formalitățile indicate la art. 29.

592
 Art. 55. Statul va face plata prețului întotdeauna prin consemnarea rentei cuvenite la Casa de
depuneri și consemnațiuni. El se liberează valabil prin simplul fapt al consemnării prețului. Pro-
prietarul va ridica titlurile de rentă de la Casa de depuneri și consemnațiuni numai cu autorizarea
președintelui Tribunalului situațiunii proprietății expropriate20.
Art. 56. Toți cei ce au sau pretind drepturi de orice fel asupra proprietății expropriate, nu le pot
exercita decît asupra titlurilor de rentă consemnate ca preț.
Art. 57. Partea proporțională din creanța ipotecară care-i revine creditorului pentru proprie-
tatea expropriată se declară exigibilă. Ea se va plăti din renta consemnată, care înlocuiește orice alt
fel de monedă ce s-ar fi stipulat pentru plata datoriei, socotită valoarea nominală drept o valoare
egală în numerar.
Renta cuvenită pentru plata datoriei către băncile rusești va fi reținută de stat, care va achita
creanțele băncilor creditoare în ruble.
Art. 58. Diviziunea, radierea, restrîngerea creanței și tabloul de ordinea creditorilor se fixează
în ordonanța prezidențială dată în Camera de consiliu de președintele Tribunalului situațiunii
imobilului, după cererea creditorului sau a debitorului și cu citarea părților. Ordonanța este defi-
nitivă. Pe baza ei președintele va ordona Casei de depuneri a plăti creditorilor în rentă suma cuve-
nită, iar din oficiu va opera radierea sarcinii deasupra proprietății expropriate.

CAPITOLUL V
Art. 59. Casa Noastră va elibera acte speciale de proprietate celor împroprietăriți ce vor fi înde-
plinit condițiunile legii de față.
Art. 60. Cei împroprietăriți odată cu trecerea pămînturilor asupra lor vor da acte (creanțe),
prin care se declară datori cu sumele neachitate în costul loturilor ce li s-au dat. Creanțele vor fi
autentificate de autoritățile judecătorești.
Art. 61. Lotul căpătat nu poate fi vîndut, ipotecat sau amendat sub nicio formă pînă la stinge-
rea completă a datoriei. Singura transmitere care se va putea face va fi aceea înfăptuită prin înzes-
trarea făcută către descendenți, în care caz lotul va trece cu toate sarcinile lui.
Art. 62. Cei împroprietăriți au dreptul de a achita datoria integral și anticipat în orice moment,
în care caz capătă dreptul de a dispune de loturile primite după libera lor voință în limitele hotă-
rîte de legea de față.
Art. 63. În caz de donațiune, vînzare sau orice fel de înstrăinări, lotul nu va putea trece decît în
mîinile muncitorilor de pămînt.
Casa, edificiile gospodărești, grădina și un hectar de teren cultivabil n-are voie să se înstrăineze
prin vînzare silită 21.
Art. 64. Întinderea de pămînt, care poate fi acumulată pe viitor în mîinile unei persoane, nu va
putea să treacă peste douăzeci și cinci de hectare.
Art. 65. Toate actele și transmisiunile fără nicio excepție privitoare la expropriere, precum și
toate actele judiciare și extrajudiciare, făcute în executarea legii de față, sînt scutite de orice taxe
de timbru și înregistrare.
Art. 66. Instrucțiunile și regulamentul de aplicare întocmit de Consiliul de administrație și
întărite de Ministerul de Domenii vor lămuri în amănunt dispozițiunile prevăzute în legea de față.
Art. 67. Toate legile și regulamentele contrarii legii de față sînt și rămîn abrogate.

Art. 68. Tot ce s-a făcut pînă la promulgarea legii de față, în conformitate cu Decretul-lege din
22 decembrie 1918, rămîne bine făcut.
Anexă la art. 44
I. Pentru școli agricole:
a) Școala superioară ............................................................................................. 500 ha
b) Trei școli secundare a cîte 300 ha de fiecare .............................................. 900
c) Cinci școli medii a cîte 200 ha fiecare ......................................................... 1 000
d) 140 de școli inferioare a cîte 25 ha fiecare ................................................. 3 500
Total ........ .... 5 900 ha

593
 II. Pentru cîmpurile de experiență repartizate pe 9 regiuni naturale ....... 4 500 ha
III. Pentru gospodăriile de semințe, care să producă 5 la sută din
sămînța necesară Basarabiei ............................................................................... 10 000
IV. Pentru pomologie: .........................................................................................
a) Patru grădini pomologice a cîte 125 ha fiecare .......................................... 500 ha
b) Cinci grădini demonstrative cu pepiniere a cîte 50 ha fiecare ............... 250
c) Nouă grădini demonstrative a cîte 10 ha fiecare........................................ 90
Total ........ .... 840 ha
V. Pentru zootehnie: ............................................................................................
a) Herghelii de cai ................................................................................................ 5 000 ha
b) Turme de vite de rasă ...................................................................................... 6 500
Total ........ ............................................................................................................... 11 500 ha
VI. Pentru viticultură: .........................................................................................
a) Pepiniere de viță ............................................................................................... 500 ha
b) Vie experimentală de pe lîngă Institutul Ampelografic ......................... 100
c) Cinci vii experimentale regionale ................................................................. 150
d) Viile experimentale de voloste a cîte 10, 15 de fiecare județ
a cîte 5 ha fiecare .................................................................................................. 700
Total ........ .... 1 450 ha
VII. Pentru ajutorul agronomilor: ....................................................................
Pentru 140 de puncte agronomice a cîte 16 ha fiecare .................................. 2 240 ha
VIII. Pentru instituțiuni cu caracter industrial ............................................. 20 000
Total general ........ 56 430 ha

Note

1 E vizată situația în care, conform legislației românești în vigoare la acea data, cetățenii străini nu
puteau deține proprietăți imobiliare pe teritoriul României.
2 Data semnării Decretului regal cu privire la legea agrară a Sfatului Țării.
3 Observăm că, față de legea Sfatului Țării, aici suprafața acestor păduri nu este specificată.
4 Evident că, în momentul adoptării legii modificate, această dată era de mult depășită, dar prevede-
rea respectivă, în întregme, nu-și pierdea valabilitatea. Vezi, de ex., Anexa 6, art. 82c.
5 În legea veche, acest articol nu era. El înlocuia alineatul al doilea din vechiul articol 17, care în noua
redacție este suprimat.
6 Noua redacție a legii arată foarte clar că instituția Casa Noastră se afla în subordinea Ministerului
Agriculturii și Domeniilor, deci nu era deplin autonomă, cum pretindea legea elaborată de Comi-
sia Agrară a Sfatului Țării: vezi Anexa 4, art. 19.
7 Evident că acest articol este în discordanță cu cel precedent.
8 În noua redacție, numărul membrilor Consiliului de administrație se reduce mai bine de două ori,
drept urmare a faptului că Sfatul Țării nu mai exista și deci oamenii săi nu mai puteau face parte
din acest organism.
9 La acea dată, directoratele din Basarabia nu mai existau, astfel că acestea nu aveau cum să-și delege
reprezentații lor în Consiliul de administrație al Casei Noastre. Un element nou în această lege este
numirea unui reprezentant al țăranilor și unul al proprietarilor. Modificarea adusă la 7 iulie 1921

594
 Regulamentului de aplicare a legii agrare pentru Basarabia va suprima această mențiune, înlocuind
totodată delegatul Ministerului de Agricultură prin cel al Comitetului Agrar (vezi Anexa 7, art. 3).
În plus, atunci numărul membrilor Consiliului de administrație va fi mărit pînă la șapte din contul
măririi numărului reprezentanților împroprietăriților și ai celor expropriați – cîte doi de la fiecare
categorie. De fapt, prin delegații Sfatului Țării, vechiul Consiliu avea o reprezentare țărănească
mult mai mare.
10 Vezi nota 6.
11 Spre deosebire de legea veche, aceasta specifică cine anume dintre magistrați urma să fie președinte
al Comisiei Centrale.
12 Observăm că, la fel ca și legea Sfatului Țării, cea votată de parlamentul român acorda preferință la
împroprietărire țăranilor care mai aveau pămînt, în primul rînd celor cu mai mult pămînt și după
aceea celorlalți.
13 Articolul acesta, ca și următorul, nu face deosebire între embaticuri și arenda simplă îndelungată.
14 În legea nouă, compartimentul Colonizare lipsește.
15 La fel ca în cazul colonizărilor, legea modificată nu are un compartiment aparte referitor la imașuri.
16 Constatăm că suprafața de pămînt pentru imaș este redusă, față de legea veche, de la 20 la 15% din
tot pămîntul dat pentru împroprietărire.
17 Acest subarticol în legea veche lipsește.
18 În legea veche, la această categorie erau prevăzute numai pădurile: vezi Anexa 4, art. 43b.
19 Comisia Agrară a Sfatului Țării stabilise termenul de stingere a datoriei de 38 de ani și 4 luni, iar
dobînda de 4 1/2%: vezi Anexa 4, art. 58 și 59.
20 În legea modificată, la acest compartiment, Casa de depuneri și consemnațiuni se substituie Casei
Noastre, deși aceasta din urmă abia intrase în exercițiu.
21 Acest alineat este nou, în legea veche nu se afla, și exprimă foarte clar intenția legiuitorului de a
apăra interesele celor împroprietăriți.

595
 Anexa 6
DECRET
nr. 2447 din 8 iunie 1921 privind modificarea art. 82, 83, 84 şi 91 din
Regulamentul de punere în aplicare a Legii agrare din Basarabia

FERDINAND I,
Prin grația lui Dumnezeu și voința
națională, Rege al României,
La toţi de față și viitori, sănătate:

Asupra raportului președintelui Consiliului Nostru de Miniștri și ministrului de stat, preșe-

dinte al Comitetului Agrar sub No 4694 din 14 mai 1921,
Avînd în vedere Legea pentru reforma agrară în Basarabia, promulgată prin înaltul Decret
regal No 1036 din 1920;
Avînd în vedere Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi publicate în Monitorul Ofi-
cial No 166 din 29 octombrie 1920, precum și jurnalul Consiliului de Miniștri No 982/921,
Am decretat și decretăm:

Art. 1
Se aprobă de Noi modificarea art. 82, 83, 84 și 911 din Regulamentul de punere în aplicare a
Legii agrare în Basarabia în cuprinderea arătată în alăturatul proiect.
Art. 2
Președintele Consiliului Nostru de Miniștri și ministrul de stat, președinte al Comitetului
Agrar sînt însărcinaţi cu executarea acestui decret.
Dat în București, la 8 iunie 1921.
FERDINAND

Președintele Consiliului
de Miniștri,
general Alexandru Averescu

Ministru de stat,
președinte al Comitetului Agrar,
Const. Garoflid

PROIECT
pentru modificarea art. 82, 83, 84 și 91 din Regulamentul
de punere în aplicare a Legii agrare din Basarabia
Textul vechi
Art. 82
Socoteala întinderii din punctul de vedere al exproprierii, pe care a avut-o fondul la data de
1 martie 1917, se va face ţinîndu-se seama de următoarele norme:
a) Împărţirea cu arătare de hotare făcute printr-un testament intrat în vigoare înainte de
1 martie 1917, se va considera ca ieșire din indiviziune, chiar dacă moștenitorii au cultivat
porțiunile lor în comun, sub o comună administraţie;
b) Transmisiunile de proprietate săvîrșite mai înainte de 1 martie 1917, în conformitate cu
legile vechi sau cu obiceiurile locale, se vor considera ca legal făcute.
Existenţa obiceiurilor locale notorii invocate în acest scop se va stabili fie prin cercetarea speci-
ală a oamenilor lăturalnici (art. 412–436 din codul rus procedura civilă), fie prin cópii certificate
de pe hotărîri judecătorești, fie prin certificate eliberate de instituţiunile competinte.

596
 La nevoie, aceste probe se pot completa una prin alta;
c) Întinderea viilor, grădinilor, de pomi roditori și pepinierelor, va fi aceea care a existat la
22 decembrie 1918.
Se va ţine socoteaă de acele vii, grădini de pomi roditori și pepiniere care au fost distruse par-
ţial sau integral în urma evenimentelor din martie 19172;
d) Dependinţele fondurilor industriale (fabrici, uzine etc.), în înţelesul art. 838 din Codul civil
rus, existente la data de 1 martie 1917 și care au funcţionat cel puţin pînă la declararea războiu-
lui mondial (august 1914)3 absolut indispensabile bunei lor funcţionări, nu vor intra în socoteala
întinderii expropriabile a fondurilor respective.
Art. 83
La aplicarea decăderii din dreptul de a se bucura de cota legală scutită de expropriere pe motiv
de dare în arendă pe timp de 5 ani consecutiv în epoca 1905–1917 se va proceda în modul urmă-
tor:
Alineatele a și b rămîn asa cum sînt.
Art. 84
Privitor la art. 4, alin. I, calitatea de cetăţean român se va determina conform decretului electo-
ral promulgat la 14 noiembrie 1919, prin care se declară cetăţeni români toţi locuitorii majori din
Basarabia, care la 1 august 1914, avînd domiciliul real în această regiune, erau cunoscuţi îndeobște
ca supuși ai statului rus (art. 25, alin. b, decretul electoral).
Art. 91
Alineatele a, b, c, d rămîn așa cum sînt;
e) A cerceta care a fost preţul de arendă a pămîntului cultivabil între anii 1905 și 1916 fie pe
an, fie pe termen scurt (1-3 ani), arătîndu-se în care anume an s-a plătit cutare preţ, sau din ce an
pînă în ce an a curs termenul scurt considerat, cum și orice date care ar putea servi la controlarea
celor de mai sus;
f) A cerceta care a fost, între anii 1905 și 1916 în localitate, preţul lemnului pe categorii, după
esenţă, vechime, întrebuinţare și cît lemn se poate dobîndi în prezent prin tăierea unui hectar de
pădure, vîrsta și esenţa pădurii, desimea arborilor, care a fost tot în acea epocă preţul peștelui, al
stuhului, cît pește s-ar putea pescui în prezent în bălțile, iazurile, lacurile existente și cît stuh s-ar
putea recolta în prezent de pe un hectar de stuhărie, cum și orice date care ar putea servi la contro-
larea celor de mai sus;
g) A cerceta cît plăteau între anii 1905 și 1916 embatricarii, ca embatic, și arendașii pe termen
îndelungat, ca arendă anuală;
Alineatul h rămîne așa cum este.

Textul ce se propune
Art. 82
Întinderea proprietăţilor din punctul de vedere al exproprierii se va socoti după starea lor juri-
dică la 1 martie 1917.
Moșiile ce aparţin în indiviziune la mai mulţi proprietari, precum și moșiile ce aparţin unui
singur proprietar se vor considera ca o singură moșie sau proprietate.
Întinderea viilor, grădinilor de pomi roditori și a pepinierelor va fi aceea care a existat la
22 decembrie 1918.
Se va ţine socoteală de acele vii, grădini de pomi roditori, pepiniere, care au fost distruse parţial
sau integral în urma evenimentelor din martie 1917.
Art. 83
La aplicarea decăderii din dreptul de a se bucura de cota legală scutită de expropriere pe motiv
de dare în arendă pe timp de 5 ani consecutiv în epoca 1905–1917 se va proceda în modul următor:
Alineatele a și b rămîn așa cum sînt.

597
 Art. 84
Privitor la art. 4, alin. I, calitatea de cetăţean român se va determina conform decretului electo-
ral promulgat la 14 noiembrie 1919, prin care se declara cetăţeni români toţi locuitorii majori din
Basarabia, care la 1 august 1914, avînd domiciliul real în această regiune, erau cunoscuţi îndeobște
ca supuși ai statului rus (art. 25, alin. b, decretul electoral).
Art. 91
Alineatele a, b, c, d rămîn asa cum sînt;
e) A cerceta care a fost preţul de arendă a pămîntului cultivabil între anii 1905 și 1916 fie pe
an, fie pe termen scurt (1-3 ani), arătîndu-ne în care anume an s-a plătit cutare preţ, sau din ce an
pînă în ce an a curs termenul scurt considerat, cum și orice date care ar putea servi la controlarea
celor de mai sus;
f) A cerceta care a fost, între anii 1905 și 1916, în localitate, preţul lemnului pe categorii, după
esență, vechime, întrebuinţare și cît lemn se poate dobîndi în prezent prin tăierea unui hectar de
pădure, vîrsta și esența pădurii, desimea arborilor, care a fost, tot în acea epocă, preţul peștelui,
a stuhului, cît pește s-ar putea pescui în prezent în bălțile, iazurile, lacurile existente și cît stuh s-ar
putea recolta în prezent pe un hectar de stuhărie, cum și orice date care ar putea servi la controlarea
celor de mai sus;
g) A cerceta cît plăteau între anii 1905 și 1916 embatricarii, ca embatic, și arendașii pe termen
îndelungat, ca arendă anuală;
Alineatul h rămîne așa cum este.
Președintele Consiliului
de Miniștri,
general Alexandru Averescu

Ministru de stat,
președinte al Comitetului Agrar,
Const. Garoflid
[Sursa: Monitorul Oficial nr. 69 din 1 iulie 1921]

Note

1 Nu este deloc clar ce modificare s-a făcut la articolele menționate. Este schimbat, radical, art. 82.
Celelalte au rămas neschimbate. Invocarea acestor articole ar fi putut fi justificată prin faptul că
toate articolele ar fi fost legate tematic între ele, dar în fapt ele țin, practic fiecare, de alt aspect al
relațiilor agrare din lege.
2 Referire la situația provocată de revoluția rusă antițaristă.
3 Războiul începe, de fapt, în iulie. Aici e vizat, probabil, momentul intrării efective a Rusiei în
război, în urma declarațiilor care i-au fost făcute de Germania și Austro-Ungaria.

598
 Anexa 7
DECRET
nr. 2951 din 7 iulie 1921 privind modificarea art. 3, 82 şi 119
din Regulamentul de punere în aplicare a Legii agrare din Basarabia

FERDINAND I,
Prin grația lui Dumnezeu și voința
națională, Rege al României,
La toţi de față și viitori, sãnãtate:

Asupra raportului președintelui Consiliului Nostru de Miniștri și al ministrului nostru de

stat, președinte al Comitetului Agrar,
Avînd în vedere Legea pentru reforma agrară în Basarabia, promulgată prin înaltul Decret
regal No 1036 din 1920;
Avînd în vedere Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, publicat în Monitorul Ofi-
cial No 166 din 29 octombrie 1920, cu modificările ce i-au adus și s-au publicat în Monitorul
Oficial nr. 69 din 1 iulie 1921, precum și jurnalul Consiliului de Miniștri No 1447 din 1921,
Am decretat și decretăm:

Art. 1
Se aprobă de Noi modificarea art. 3, 82 și 119 din Regulamentul pentru punerea în aplicare a
Legii agrare din Basarabia, în cuprinderea arătată în alăturatul proiect.
Art. 2
Președintele Consiliului Nostru de Miniștri și ministrul nostru de stat, președinte al Comite-
tului Agrar, sînt însărcinaţi cu aducerea la îndeplinire a prezentului decret.
Dat în București, la 7 iulie 1921.
FERDINAND
Președintele Consiliului de Miniștri,
general Alexandru Averescu

Ministru de stat,
președinte al Comitetului Agrar,
Constantin Garoflid

PROIECT
pentru modificarea art. 3, 82 și 119 din Regulamentul
de punere în aplicare a Legii agrare din Basarabia

Textul vechi
Art. 3
Consiliul de administraţie al Casei Noastre este alcătuit din cinci membri, și anume:
a) Un delegat al Comitetului Agrar;
b) Un delegat al Ministerului de Finanţe;
c) Un delegat al Ministerului de Justiţie;
d) Un delegat al locuitorilor loviți de expropriere;
e) Un delegat al locuitorilor cu drept la împroprietărire.
Art. 82
Întinderea proprietãţilor din punctul de vedere al exproprierii se va socoti după starea lor
juridicã la 1 martie 1917.

599
 Moșiile ce aparţin în indiviziune la mai mulţi proprietari, precum și moșiile ce aparţin unui
singur proprietar se vor considera ca o singură moșie sau proprietate.
Întinderea viilor, grădinilor de pomi roditori și a pepinierelor va fi aceea care a existat la
22 decembrie 1918.
Se va ţine socoteală de acele vii, grădini de pomi roditori și pepiniere, care au fost distruse,
parţial sau integral în urma evenimentelor din martie 1917.
Art. 119
Părţile interesate se vor prezenta în persoană.
Vor fi reprezentaţi numai:
a) Minorii și interzișii prin tutorii și curatorii lor;
b) Cei care sînt împiedicaţi de vreo împrejurare de forţă majoră (boală etc.) de a se prezenta în
persoană, vor fi reprezentaţi prin soţ, soţie ori rudă pînă la al patrulea grad; iar cînd aceștia lipsesc
sau sînt și ei împiedicaţi, prin orice alt împuternicit cu procură legală;
c) Locuitorii cu drept la împroprietărire prin mandatarul care i-a reprezentat și înaintea Comi-
siunii judeţene;
d) Persoanele juridice prin reprezentantul lor legal, împuternicit cu procură specială;
e) Casa Noastră printr-un delegat special al ei.

Textul ce se propune
Art. 3
Alineatele a, b și c rămîn neschimbate;
d) Doi delegaţi ai locuitorilor loviţi de expropriere și ai acelora cu drept de împroprietărire,
aleși în fiecare an de delegaţii ţărani și proprietari în comisiile judeţene.
Art. 82
Întinderea proprietăţilor din punctul de vedere al exproprierii se va socoti după starea lor juri-
dică la 1 martie 1917.
Moșiile ce aparţin în indiviziune la mai mulţi proprietari, precum și moșiile ce aparţin unui
singur proprietar se vor considera ca o singură moșie sau proprietate.
Întinderea viilor, grădinilor de pomi roditori și a pepinierelor va fi aceea care a existat la
22 decembrie 1918.
Se va ţine socoteală de acele vii, grădini de pomi roditori și pepiniere, care au fost distruse,
parţial sau integral, în urma evenimentelor din martie 1917.
Starea, adică situaţia juridică a imobilului prevăzut de art. 12 din Legea agrarã, se stabilește în
conformitate cu legile în vigoare în Basarabia, precum:
a) Prin acte notariale întărite (art. 66, 157 și 158 din leg. not.);
b) Prin hotărîri date de instanţele judecătorești și rămase definitive;
c) Prin testamente intrate în vigoare înainte de 1 martie 1917 și întărite conform art. 1066,
vol. V, partea I din Codul civil.
Transmisiunile dreptului de proprietate asupra imobilelor între părţi (vindere–cumpărare,
donaţiuni, dotă, împărţirea în viață etc.), ca și partajul imobilului dintre copărtași se vor considera
ca valabile numai atunci cînd au fost făcute în conformitate cu art. 66, 157, 158 din legea notarială,
adică prin acte notariale întărite.
Actele casnice, precum și orice alte acte, ca și declaraţiunile de martori, nefiind în conformi-
tate cu legile în vigoare în Basarabia, nu pot fi ţinute în seamă.
Art. 119
Părţile interesate se vor prezenta numai în persoană sau prin reprezentant legal, fără a putea fi
asistate de sfătuitor sau avocat.
Alineatele a, c, d, e rămîn așa cum sînt.
La alineatul b se suprimă ultima parte: „iar cînd aceștia lipsesc sau sînt și ei împiedicaţi”, prin
orice alt împuternicit „cu procură specială”.

600
 Președintele Consiliului de Miniștri,
general Alexandru Averescu

Ministru de stat,
președinte al Comitetului Agrar,
Constantin Garoflid
[Sursa: Monitorul Oficial nr. 78 din 12 iulie 1921]

601
 Anexa 8
REGULAMENT
din 3 iulie 1923 pentru precizarea şi lămurirea preţuirii şi plăţii pămînturilor
expropriate, cum şi plata loturilor celor împroprietăriţi în Basarabia

Art. 1. Plata preţului cuvenit proprietarilor expropriaţi se va face în titluri de rentă amortiza-
bilă în 50 de ani și purtătoare de dobîndă de 5 la sută1. Pentru fracţiunile sub 100 de lei plata se
va face în numerar. Valoarea nominală este socotită la plată drept valoare reală. Plata exproprierii
pentru toate persoanele morale publice (zemstve, stat, judeţ, comună) se face în rentă perpetuă
purtătoare de dobîndă de 5 la sută, iar pentru celelalte persoane morale, inclusiv epitropia Sf. Spi-
ridon, în rentă amortizabilă 2 .
Art. 2. Pentru datoriile cuvenite băncilor rusești, aflătoare astăzi în lichidarea Statului român,
nu se va consemna renta3.
Art. 3. Pentru hotărîrile de expropriere rămase definitive și pentru a căror publicare s-a inter-
venit la Monitorul Oficial, plata se va face astfel: 80 la sută din valoare imediat, iar restul de 20 la
sută după ce măsurătoarea cadastrului va rămîne definitivă. Pînă atunci, pentru acest rest, statul
plătește semestrial la 1 mai și 1 noiembrie al fiecărui an o dobîndă de 5 la sută pe an.
Art. 4. Statul se liberează valabil prin simplul fapt al consemnării preţului la Casa de depuneri
și consemnaţiuni. Pentru moșiile ipotecate băncilor rusești, statul va consemna preţul ce se plă-
tește în rentă, astfel cum se va fixa prin ordonanţa președintelui Tribunalului situaţiunii imobilu-
lui, cu citarea părţilor. În asemenea cazuri statul va înainta recipisele președintelui Tribunalului,
care printr-o nouă ordonanţă va da cuvenita autorizaţiune celor în drept pentru ridicarea de la
Casa de depuneri a valorilor consemnate.
Art. 5. Prin consemnarea preţului, terenul expropriat devine liber de orice obligaţiuni și orice
sarcini reale ce ar exista asupra lui. Toţi cei ce au sau pretind drepturi de orice fel asupra părții de
pămînt expropriată nu le pot exercita decît asupra preţului consemnat la Casa de depuneri.
Art. 6. Renta cuvenită pentru plata datoriilor către băncile rusești va fi reţinută de stat, care
va achita creanţele băncilor creditoare în ruble, socotind cursul rublei egal cu un leu4, așa cum s-a
decis prin jurnalul Consiliului de Miniștri No 1756 din 18 iulie 1921, cu ocazia lichidării băncilor
Statului rus, nobilimii și țărănești.
Art. 7. Diviziunea, radierea, restrîngerea creanţei și tabloul de ordinea creditorilor se fixează
în Camera de consiliu de președintele Tribunalului situaţiei imobilului după cererea debitorilor
sau creditorului și cu citarea părţilor, care din oficiu va ordona cu privire la terenul expropriat,
radierea tuturor sarcinilor și urmăririlor de orice fel, sau reducerea lor, facerea de menţiuni în
registre și închiderea oricăror dosare relative la aceste urmăriri și încetarea lor de fapt. Executa-
rea creanţelor ipotecare sau privilegiate este suspendată pînă la consemnarea preţului.
Art. 8. Nu se pot înfiinţa în mîinile statului sau Casei Noastre cesiuni, popriri și sechestre de
orice natură asupra preţului. Statul și Casa Noastră nu va ţine seama de acele care se va ordona,
iar acele înfiinţate se vor considera ca neexistente. Se pot face însă popriri în mîinile grefierului
Tribunalului după consemnarea preţului și chiar înainte de sumele ce proprietarul ar avea să pri-
mească ca preţ al părţii expropriate.
Art. 9. Orice acţiune de revendicare sau orice altă acţiune de orice natură privitoare la pămîn-
tul expropriat se va valorifica, din moment ce exproprierea a rămas definitivă, numai asupra preţu-
lui acestui pămînt, și anume în proporţia în care preţul înlocuiește pămîntul expropriat. Acţiunile
introduse în justiţie vor continua avînd drept obiect preţul sau partea din preţ care înlocuiește
pămîntul expropriat, iar acţiunile neintroduse încă în justiţie vor avea de la început drept obiect
preţul pămîntului expropriat.
Art. 10. În cazul cînd proprietatea este ipotecată, creanţele ipotecare, prin derogare de la
lege sau convenţiune, rămîn de drept desfiinţate asupra porţiunii expropriate, iar drepturile

602
creditorilor ipotecari se exercită numai asupra preţului în rentă consemnat la Casa de depu-
neri și consemnaţiuni. Ele continuă însă a subzista proporţional asupra părţii ipotecate rămase
expropriatului și în condiţiunile actului de ipotecă. Partea proporţională din creanţa ipotecară
care revine creditorului pentru partea expropriată se declară exigibilă. Ea se va plăti din renta
consemnată, socotind valoarea nominală drept valoare reală. Din ziua de 27 noiembrie 1918, în
legătură cu art. 2 din lege, creditorul nu va avea drept să ia decît un procent de 6 la sută, urmînd
a se scade din capitalul împrumutat suma încasată de creditor în plus ca procent. Tot în renta
socotită astfel se vor achita de debitori orice dobînzi datorite pînă în ziua consemnării. În cazul
exproprierii terenurilor persoanelor morale publice (stat, judeţe, comune), valoarea creanţelor
ipotecare și privilegiate se va consemna în rentă amortizabilă, diferenţa urmînd a se consemna
în rentă perpetuă.
Art. 11. Creditorii ipotecari, care la cererea proprietarului, în loc de a primi renta consem-
nată ce li s-ar cuveni, ar consimţi ca întreaga lor creanță să rămînă asigurată în restul proprietăţii
neexpropriată și în același timp ar prelungi termenul de exigibilitate cu 10 ani de la expirare și cu
dobînda de 5 la sută pe an, vor putea primi la exigibilitate plata creanţei în numerar.
Art. 12. Consilierul agricol al judeţului va înainta Tribunalului un tablou de toate moșiile
expropriate din judeţ, în care se va arăta: numele moșiei, al proprietarului și orice alte indicațiuni.
Președintele Tribunalului va îngriji să alcătuiască dosare separate pentru fiecare moșie, la care se
va alătura tot ce se referă la această moșie, ca sarcini, urmăriri, acţiuni, drepturi, întîmpinări etc.
Primul notar, sub controlul președintelui Tribunalului, va cerceta registrele și va alcătui liste de
sarcini pentru fiecare moșie. În acest scop, se vor putea cere lămuriri debitorului și creditorilor.
Orice parte interesată este în drept să arate președintelui tribunalului întîmpinările sale, care vor
fi luate în considerare la liberarea preţului.
Art. 13. Dacă nu există nicio sarcină sau împiedicare legală, președintele Tribunalului va dis-
pune printr-o ordonanţă liberarea preţului.
Art. 14. Dacă există vreo acţiune în revendicare sau de altă natură introdusă în justiţie asupra
pămîntului expropriat și nicio altă împiedicare ori sarcină, Tribunalul, cercetînd seriozitatea acţi-
unii, va dispune ca să se rețină din preţ o sumă care după aprecierea sa ar putea acoperi pretenţiile
reclamantului. Cînd partea nu înfăţișează niciun titlu, va fi obligatorie depunerea unei cauţiuni
de un sfert din valoarea reclamată. În celelalte cazuri depunerea cauţiunii e lăsată la aprecierea
Tribunalului. Acţiunile în revendicare sau oricare altele privitoare la imobilul expropriat care au
ca obiect preţul, vor continua să fie judecate de instanţele care le-ar fi judecat, dacă nu intervenea
exproprierea și după aceleași norme. Numai după ce au fost judecate în chip definitiv, cel în drept
va putea cere partea din preţ, care reprezintă echivalentul imobilului, la instanţa unde se află depus
preţul. Pînă atunci, existența unor asemenea acţiuni îndrituiesc numai măsura de conservare din
articolul precedent la instanţa unde se află depus preţul.
Art. 15. Dacă asupra imobilului expropriat există sarcini, urmăriri etc., care se exercită asupra
preţului, pentru liberare se va proceda conform dispoziţiilor prevăzute în art. 7.
Art. 16. Dacă asupra acestui imobil există diferite drepturi, ca uzufruct sau altele de orice
natură, preţul corespunzător va rămîne consemnat la Casa de depuneri, iar titularii acestor drep-
turi se vor adresa instanţelor competente, care vor decide asupra întrebuinţării acestor fonduri,
conform dreptului comun.
Art. 17. Toate chestiunile privitoare la plata preţului și lichidarea sarcinilor sau în legătură cu
aceasta vor fi rezolvate de președintele Tribunalului cu citarea părţilor. Judecarea tuturor acestor
chestiuni se face în camera de consiliu de urgență, cu precădere și fără autorizaţie.
Art. 18. Toate aceste chestiuni sînt de competenţa Tribunalului unde este situat imobilul.
Art. 19. Cînd plata preţului pentru terenul expropriat se face în două fracţiuni, dispoziţiunile
prevăzute în art. 5 și următoarele de mai sus se aplică de îndată mai întîi asupra cotei consemnate
de 80 la sută din preţ și în urmă asupra restului de 20 la sută cînd va fi consemnat.
Art. 20. Proprietarii expropriați primind sub formă de arendă despăgubirea cuvenită pînă la
30 aprilie 1923, plata preţului se socotește facută pe ziua de 1 mai 1923, astfel că renta va purta

603
cupoanele de 1 mai 1923. Pe măsură ce sentinţele rămîn definitive, se vor îndeplini formalităţile
pentru consemnarea preţului în condiţiunile mai sus arătate.
Art. 21. Socoteala dobînzilor pentru creditori se va face pe ziua emiterii ordonanţei preziden-
ţiale.
Art. 22. Din banii adunaţi din răscumpărarea proprietăţilor ce au aparţinut haznalei, udelu-
rilor și mănăstirilor din străinătate, se va alcătui un fond special al cărui venit va fi întrebuinţat
la întreţinerea școlilor de agricultură indicate în Anexa art. 445. În acest scop, se va emite rentă
perpetuă, iar Casa de depuneri va pune la dispoziţia Ministerului de Agricultură pentru școlile
prevăzute la Anexa art. 44.
Art. 23. De îndată ce s-a făcut împroprietărirea și sătenii au fost puși în posesia loturilor, ei nu
vor mai plăti arenda, dacă preţul pămîntului expropriat a fost fixat, ci anuitatea preţului, care va
fi divizat în rate semestriale calculate pe baza unei dobînzi de 5 la sută pe an, și amortisment după
tabelă6. Dobînda de întîrziere va fi de 6 la sută pe an.
Art. 24. Plata pămîntului pentru toate vînzările se face în principiu în momentul intrării în
posesie. Acelora care nu vor fi în măsură să plătească în întregime pămîntul primit se va acorda un
termen de plată în rate pînă la 20 de ani, cu condiţiunea de a vărsa înainte cel puţin 20 la sută din
preţ. Încasarea sumelor datorite se urmărește conform legilor ce sînt sau vor fi în vigoare pentru
urmărirea veniturilor statului, în baza rolurilor ce se vor trimite administraţiilor financiare.
Art. 25. Din ratele ce se vor plăti de cumpărători, partea reprezentînd dobînda banilor se va
înscrie în veniturile generale ale statului. În ce privește plăţile anticipate, avansurile din preţ și cota
de amortisment cuprinsă în rate, ele vor fi consemnate, prin îngrijirea administraţiilor financiare,
la Casa de depuneri și consemnaţiuni în contul și la dispoziţia Casei Centrale a împroprietări-
rii, Direcţiunea creditului ipotecar, spre a forma Fondul pentru amortizarea exproprierilor făcute
pentru cauza de utilitate naţională.
Art. 26. Casa Centrală a împroprietăririi va vărsa din acest fond în fiecare an Ministerului de
Finanţe, spre a fi încasate la stat sumele prevăzute pentru amortizarea anuală prin tragere la sorţi
a titlurilor de rentă amortizabilă, emise pentru plata exproprierilor. Disponibilul din fondul con-
semnat va fi întrebuinţat de Casa Centrală a Împroprietăririi, de asemenea, la amortizarea prin
tragere la sorţi a titlurilor de rentă amortizabilă, emise pentru plata pămîntului expropriat în plus
și peste cota anuală înscrisă pentru amortizare.
[Sursa: Monitorul Oficial nr. 72 din 3 iulie 1923]

Note

1 Observăm că, față de legea din 11 martie 1920, termenul de achitare a datoriei pentru pămîntul
expropriat este ridicat de la 40 (38 de ani și patru luni, în legea Sfatului Țării) la 50 de ani: vezi
Anexa 4, art. 58; Anexa 5, art. 53.
2 Adică urma să fie stinsă după o anumită succesiune de plăți.
3 Conform legii agrare, aceste datorii erau preluate de statul român, care reținea și renta datorată
acestor bănci. Dar vedem că, după acest Regulament, renta respectivă nu mai este consemnată. Așa
cum arată art. 4 al acestui document juridic, statul nu face decît o consemnare formală, prin con-
cursul Tribunalului și al Casei de depuneri și consemnațiuni, a prețului moșiilor ipotecate, astfel
ca acestea să poată fi supuse exproprierii.
4 Constatăm, așadar, o evoluție a cursului rublei, în raport cu leul, spre scădere considerabilă față de
situația din 1918. Nu știm dacă aceasta era o situație obiectivă, dictată de evoluțiile economice și
financiare sau impusă prin autoritatea statului, cum pare să sugereze acest Regulament.
5 Vezi Anexa 4, art. 44 și suplimentul de la sfîrșitul documentului.

604
6 Legea elaborată de Comisia Agrară a Sfatului Țării fixase 1% amortisment pentru datorii, plus
cheltuielile pentru efectuarea operațiilor de răscumpărare a pămîntului primit prin împroprietă-
rire. Legea modificată în 1920 nu stabilea un procent de amortisment, ceea ce ar putea presupune
că rămăseseră în vigoare prevederile corespunzătoare ale legii votate de Sfatul Țării. Nu știm însă
dacă „amortismentul după tabelă” din regulamentul de față avea în vedere procentul ca amortis-
ment pentru datorie sau cheltuielile pentru efectuarea operațiilor de răscumpărare, ori ambele
împreună.

605
 CUPR INS

Legiferarea agrară în Sfatul Ţării (Ion Ţurcanu) ............................................................................. 3

Notă asupra ediției (I.Ţ.) ..................................................................................................................... 77

I . P P R O C E S E L E -V E R B A L E A L E
C OM I S I E I AG R A R E A S FAT U LU I ŢĂ R I I .
D O C U M E N T E D E A R H I VĂ
Procesul-verbal nr. 1 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 17 mai 1918 ..........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 2 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 19 mai 1918 ..........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 3 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 22 mai 1918 ..........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 4 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 24 mai 1918 ..........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 5 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 26 mai 1918 ..........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 6 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 29 mai 1918 ..........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 7 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 2 iunie 1918 ..........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 8 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 5 iunie 1918 ..........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 9 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 7 iunie 1918 ..........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 10 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 9 iunie 1918 ..........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 11 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 12 iunie 1918 ........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 12 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 14 iunie 1918 ........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 13 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 16 iunie 1918 ........................................................................................................................................

606
Procesul-verbal nr. 14 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 18 iunie 1918 ........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 15 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 21 iunie 1918 ........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 16 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 23 iunie 1918 .......................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 17 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 26 iunie 1918 .......................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 18 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 28 iunie 1918 .......................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 19 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 30 iunie 1918 .......................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 20 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 3/10 iulie 1918 .....................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 21 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 5 iulie 1918 ...........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 22 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 7 iulie 1918 ...........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 23 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 10 iulie 1918 .........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 24 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 13 iulie 1918 .........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 25 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 14 iulie 1918 .........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 26 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 17 iulie 1918 .........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 27 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 19 iulie 1918 .........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 28 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 21 iulie 1918 .........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 29 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 24 iulie 1918 .........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 30 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 26 iulie 1918 .........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 31 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 28 iulie 1918 .........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 32 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 31 iulie 1918 .........................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 33 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 2 august 1918 .......................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 34 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 4 august 1918 .......................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 35 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 7 august 1918 .......................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 36 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 9 august 1918 .......................................................................................................................................

607
Procesul-verbal nr. 37 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 11 august 1918 .....................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 38 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 14 august 1918 .....................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 39 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 16 august 1918 .....................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 40 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 18 august 1918 .....................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 41 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 21 august 1918 .....................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 42 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 23 august 1918 .....................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 43 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 25 august 1918 .....................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 44 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 28 august 1918 .....................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 45 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 30 august 1918 .....................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 46 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 1 septembrie 1918 ...............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 47 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 4 septembrie 1918 ...............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 48 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 6 septembrie 1918 ...............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 49 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 8 septembrie 1918 ...............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 50 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 11 septembrie 1918 .............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 51 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 13 septembrie 1918 .............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 52 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 15 septembrie 1918 .............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 53 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 18 septembrie 1918 .............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 54 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 21 septembrie 1918 .............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 55 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 23 septembrie 1918 .............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 56 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 25 septembrie 1918 .............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 57 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 27 septembrie 1918 .............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 58 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 29 septembrie 1918 .............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 59 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 2 octombrie 1918 ................................................................................................................................

608
Procesul-verbal nr. 60 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 4 octombrie 1918 ................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 61 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 6 octombrie 1918 ................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 62 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 9 octombrie 1918 ................................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 63 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 11 octombrie 1918 ..............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 64 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 13 octombrie 1918 ..............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 65 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 16 octombrie 1918 ..............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 66 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 18 octombrie 1918 ..............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 67 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 22 octombrie 1918 ..............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 68 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 23 octombrie 1918 ..............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 69 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 25 octombrie 1918 ..............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 70 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 15 noiembrie 1918 ...............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 71 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 16 noiembrie 1918 ..............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 72 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 17 noiembrie 1918 ..............................................................................................................................
Procesul-verbal nr. 73 al ședinței Comisiei Agrare a Sfatului Țării
din 18 noiembrie 1918 ..............................................................................................................................

II. DESCR IER EA ŞEDINŢELOR

COM I SI E I AGR A R E
Î N ZI A RU L SFAT U L ŢĂ R I I

Первое засѣданіе Аграрной Комиссіи Сфатулъ Цэрій, 17 мая 1918 г. .................................

Второе засѣданiе Аграрной Комиссіи Сфатулъ Цэрiй, 19 мая 1918 г. .................................
Третье засѣданiе Аграрной Комиссіи Сфатулъ Цэрiй, 22 мая 1918 г. ..................................
Четвертое и пятое засѣданiе Аграрной Комиссіи Сфатулъ Цэрiй, 24 мая 1918 г. ...........
Шестое засѣданiе Аграрной Комиссіи Сфатулъ Цэрiй, 29 мая 1918 г. ................................
Седьмое засѣданiе Аграрной Комиссіи Сфатулъ Цэрiй, 2 іюня 1918 г. ..............................
Протоколъ № 8 засѣданія Аграрной Комиссіи Сфатулъ Цэрій отъ 5 іюня 1918 г. .........
Засѣдание Аграрной Комиссіи Сфатулъ Цэрiй отъ 7 іюня 1918 г. .......................................
Аграрная Комиссія Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 9 іюня) ............................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 12 іюня) ..........................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 14 іюня) ..........................................................

609
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 16 іюня) ..........................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 19 іюня) ..........................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 21 іюня) ..........................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 23 іюня) .........................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 26 іюня) .........................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 30 іюня) .........................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 3 іюля) ............................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 5 іюля) ............................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 7 іюля) ............................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 10 іюля) ..........................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 12 іюля) ..........................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 14 іюля) ..........................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 17 іюля) ..........................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 19 іюля) ..........................................................
Ședinţa a 28-a a Сomisiunei Аgrare de la 21 iulie 1918 ....................................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 4 октября) .....................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 6 октября) .....................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 13 октября) ...................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 16 октября) ...................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 18 октября) ...................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 22 октября) ...................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 23 октября) ...................................................
Аграрная Комиссiя Сфатулъ Цэрiй (Засѣданіе 25 октября) ...................................................

III. ANEXE

Anexa 1. Проектъ основного закона о землѣ, выработанный

Аграрной Комиссiей Сфатулъ Цэрiй ...............................................................................................
Anexa 2. Инструкцiя Земельнымъ Комитетамъ ..........................................................................
Anexa 3. Supliment la documentul «Инструкцiя Земельнымъ Комитетамъ» ....................
Anexa 4. Proiectul Legii de reformă agrară elaborat
de Comisia Agrară a Sfatului Țării și votat în ședința din 18 noiembrie 1918 ............................
Anexa 5. Legea de reformă agrară pentru Basarabia, modificată de Palamentul României ......
Anexa 6. Decret nr. 2447 din 8 iunie 1921 privind modificarea art. 82, 83, 84 și 91
din Regulamentul de punere în aplicare a Legii agrare din Basarabia ...........................................
Anexa 7. Decret nr. 2951 din 7 iulie 1921 privind modificarea art. 3, 82 și 119
din Regulamentul de punere în aplicare a Legii agrare din Basarabia ...........................................
Anexa 8. Regulament din 3 iulie 1923 pentru precizarea şi lămurirea preţuirii şi plăţii
pămînturilor expropriate, cum şi plata loturilor celor împroprietăriţi în Basarabia ...................

610
 Imprimare la Combinatul Poligrafic,
str. Petru Movilă, 35;
MD-2004, Chişinău, Republica Moldova
Comanda nr.