Portofoliu la Limba și Literatura

Română
Al elevului din clasa a Χ-a “B”
Dumbrava Vitalie
Cuprins:
I.Clasa a X-a
1. Literatura și cultura ca semne ale umanismului
2. Poezia ”Ars Poetica” de G.Vieru și ”Așadar” de A. Codru

3. Articol lexico-grafic
4. Genuri literare
5. Nuvela „Alexandru Lpușneanul” de C. Negruzzi
6. Specia dramatică
7. Greșeli de stil
8. Genul liric
II.Clasa a XI-a
1. Miturile
2. Curentele literare. Umanismul
3. Iluminismul
4. Clasicismul
5. Romantismul
6. Realismul
 III. Clasa a XII-a
1.Simbolismul

2.Expresionismul

3.Neomodernismul

4.Mihai Eminescu

5.Ion Druta
6.Grigore Vieru
 1.CE ESTE CULTURA?
Prin cultura unui popor pricepem suma întregii sale vieţi spirituale;
aspiraţiunile și făp tui rile sale în artă și știinţă, în modurile și obișn uinţele
sale și gradul de cultură al poporului se măsoară poate după numărul și
valoarea productelor vieţii spirituale. Cultura publică sau naţională consistă
din niște elemente foarte importante, care nu sînt opera oamenilor singuratici,
ce sunt comune absolut tuturor; acestea-s elemente ale spiritului poporului,
pe care, comparîndu-l cu alte spirite ale popoarelor, îl numim cult. Precum
sînt de exemplu moravuri, religiuni, maniere de a privi lumea, și îndeosebi
limba, care-i agenda tuturor acestora; un popor poate poseda o limbă foarte
dezvoltată, cultă în sensul cel mai înalt; ea va fi semnul și testimoniul cum că
naţiunea este cultă. Cultură se numește înainte de toate o anumită stare și
grad de dezvoltare a inteligenţei... o împletire a sufletului cu așa fel de obiecte
ale cunoștinţei care trec peste treburile vieţii cele nemijlocite și naturale...
după aceea noţiunea culturii mai înseamnă și un mod anumit al acţ iunii,
conduitei și al manierelor; cu deosebire cer em de la un om cult; cultura e
privită ca un izvor deosebit al moralităţii și ca un motiv propriu al
simţămintelor, totodată ea are multe în privirea împlinirii chemării noastre
omenești...

DESPRE CULTURA MINORĂ ȘI CULTURA MAJORĂ

Filozofia contemporană face o deosebire între culturile „minore” și culturile
„majore”. Culturile minore poartă și numele de culturi „etnografice”, iar
culturile majore sînt denumite și culturi „monumentale”. Cultura minoră are
ceva asemănător cu structurile autonome ale copilăriei omenești. Iar cultura
majoră are ceva asemănător cu structurile autonome ale maturităţii omenești.
Astfel, cultura minoră este o cultură creată prin prisma structurilor copilărești
ale omului, și ca atare ea poate să dăinuiască, să se perpetueze indefinit. La fel,
cultura majoră nu este vîrsta ine
vitabilă a maturităţii unui pretins organism cultural suprapus omului; o
cultură majoră este numai creată prin dorurile și virtuţile maturităţii omului.
Prin încercările sale revelatorii, omul devine însă creator, și anume creator de
cultură în genere. Facem de aici o deducţie a condiţiilor culturii, aducînd însă
dimensiunile existenţiale ale omului. Cultura, în această perspectivă, nu este
un lux pe care și-l permite omul ca podoab ă, care poate să fie sau nu. Cultura
rezultă din specificitatea exis tenţei umane ca atare, care este existenţă în
mister și pentru revelare.
2.Poezia ”Ars Poetica” de G.Vieru și ”Așadar” de A. Codru

Ars poetica - motiv literar in care e reliefată creația artistului

și capacitatea lui de a îmbina în poezie forma ideală a
cuvântului.
Simbolul spicului - In operele de artă ale Renaşterii, spicul apare ca
atribut al verii, al secerişului, al zeiţei agriculturii Ceres, care le-a dăruit
oamenilor griul (ea este reprezentată cu un snop de spice în mină), al
milosteniei şi belşugului. Spicul conţine bobul de griu care moare e spre a
hrăni, e spre a încolţi. Spicul este simbolul creşterii, fertilităţii, hrană şi
sămînţă deopotrivă. El indică ajungerea la maturitate, atît în viaţa vegetală şi
animală, cit şi în dezvoltarea psihică; el înseamnă dezvoltarea tuturor
posibilităţilor inţei. Reiterarea simbolului în „Ars poetica” de G. Vieru nu e
întîmplătoare: secerişul spicelor semnică sfîrşitul vieţii celor trei - mama,
poetul şi iubita. In această mişcare circulară, tustrei ^înt încadraţi într-o
procesiune în care ţin spice emblematice (ale dragostei de mamă, ale iubirii şi
ale consumului suetesc ardent al poetului): „Merg eu dimineaţa, în frunte,/ Cu
spicele albe în braţe,../ Mergi tu, iubito, după mine/ Cu spicul erbinte în
piept.../ Vine moartea din urmă/ Cm spicele roşii în braţe/ Ale sîngelui meu”
„Spicele erbinţi" sînt semn al durerii, iar ideea sugerată de poet este că
suferinţa reprezintă o cale de puricare.

Simbolul pietrei - Piatra în stare brută ne reprezintă pe noi. Omul în

starea sa naturală, instinctuală. Dincolo de orice valori etice, morale. Urâtă,
haotică, lăsată în voia soartei. Asta este piatra brută și asta este viața
omului, implicit persoana umană, la începuturile sale și în starea sa
naturală. Este un simbol pentru natura imperfectă a ființei umane și
slăbiciunile noastre firești. Un simbol menit să ne facă să contemplăm
asupra naturii noastre imperfecte, dar și să ne dorim altceva, să ne
îmbunătățim. Aici intervine a doua stare a pietrei. Piatra prelucrată de către
zidari. Un simbol care ne arată că, indiferent de starea noastră naturală, toți
putem să ne îmbunătățim. Prin ceea ce facem și prin ceea ce viața face cu
noi. Învățăturile și cunoașterea dobândite de-a lungul vieții nu sunt altceva
decât ornamentele care se adaugă asupra pietrei umane, iar greutățile și
bucuriile prin care trecem sunt focul prin care piatra este prelucrată din
starea ei natură într-o alta, prin care o piatră brută este transformată în
ceva mai frumos.
 Produs(în clasă)

Ι.Descifrează imaginea poetică din ultimele două

versuri în 3-4 enunțuri.
În ultimele două versuri poetul sugerează că moartea,
care vine din urma sa și a iubitei ,este învinsă de lumină.
Lumina semnifică iubirea , o iubire atât de pură și
puternică care poate învinge moartea .Iubirea fetei care
ține la piept spicul de grâu ,spicul semnificând viața.
Putem deduce că lumina este viața ,iar viața învinge
moartea.

ΙΙ.Alege un monument istoric , cercetează o

lucrare din piatră sau un complex arheologic care
poate fi numit o adevărată carte de cunoștințe.
Complexul muzeal-arheologic ”Orheiul Vechi” ar
putea fi numit o carte de cunoștințe .El conține câteva
monumente importante pentru istoria neamului nostru ca:
Crucea ,mânăstirea peșterile și biserica ,care se află în una
dintre peșteri .
Doar călătorind prin grote și comunicând cu călugării
nputem afla informații prețioase despre strămoșii noștri.
Lucrul enorm ,făcut în piatră ,reprezintă sacralitatea,
veșnicia și natura oamenilor care au construit acest
comlex .
Arhitectura și complexitatea muzeului la fel sunt
izvoare din care putem extrage cunoștințele și
ințelepciunea oamenilor din acea epocă .
 3.Articol lexico-grafic

Produs(t.p.a.)

Lumesc

Lumean Lumeț

Lume

Lumen Lumeție

Lume
Sinonime Antonime
1.glob 1.-
2.pământ 2.-
3.natură 3.-
4.oameni 4.-
5.suflare 5.-
6.societate 6.-
7.neam 7.-
8.populație 8.-
Polisemia cuvântului “lume”.
1.Andrei a călătorit prin toată lumea.
2.Toată lumea a venit la adunare.
3.Lumea din Moldova migrează intensiv peste hotare.

Expresii frazeologice
1.A dormi dus pe lume.
2.A se duce pe lumea cealaltă.
3.A umbla prin lume.
4.A ajunge de râsul lumii.
5.A-și lua lumea în cap.
6.A purta lumea pe degete.
7.A se duce în lumea largă.
8.Parcă toată lumea e a lui.
9.A nu vedea lumea înaintea ochilor.
10. Când ți-e lumea mai dragă.
 4.Genuri literare
Genul literar – este o grupare de opere literare(după
structură ,conținut ,atitudini ale autorului ,mesaje directe sau
indirecte ale textelor).
Ι.Genul epic
-Autorul transmite idei și mesaje prin intermediul personajelor.
-Structura operei epice este segmentată în etape narative ce
formează subiectul operei literare:
_Expozițiune
_Intriga
_Desfășurarea acțiunii
_Punctul culminant
_Deznodământ
-Este specific cronotopul.
-Stil obiectiv.
-Specii literare specifice:
_povestirea
_basm
_poemul ,balada
_schița
_nuvela
_ romanul

ΙΙ.Genul liric
-Autorul transmite idei și mesaje prin intermediul eului liric.
-Stil subiectiv.
-Un limbaj metaforic profund(care zugrăvește imagini vizuale,
auditive).
-Structura operei lirice:
_sub formă de versuri
_rimă specifică
_ritm
_picior ritmic
-Specii literare:
_pastelul _oda _imnul
_meditația _doina _fabula
_psalmul _elegia _rondelul
_glossa _gazelul

ΙΙΙ.Genul dramatic
 -Opera este predestinată scenei, având un conținut dramatic
puternic ,cu scop de a evidenția viața personajelor implicate în
diverze conflicte.
-Caracter obiectiv-subiectiv.
-Conținutul este repartizat pe acte.
-Didascalii au rulul de a preciza ,în viziunea autorului și
cititorului, detaliile despre personaje ,evenimente
-Specii:
_comedia
_drama
_tragedia

5.Nuvela „Alexandru Lpușneanul” de C. Negruzzi

Produs(t.p.a.)
Etapele narative ale nuvelei.
-Expozițiune
După ce Alexandru Lăpușneanul a fost învins de către Ștefan
Tomșa ,a fuge în Constantinopol unde a cere ajutor de la otomani,
iar apoi se reîntoarce în Moldova pentru a-și recâștiga tronul.
-Conflictul
Boierii încearcă să-l convingă pe Lăpușneanul ca să nu se întoarcă
în Moldova deoarece nimeni din țărani și aristocrați nu îl vreau, dar
domnitorul le răspunde că el oricum își va recâștia țara.
-Desfășurarea acțiunii
După ce Lăpușneanul își reântoarce tronul ,el nimicește și
torturează boieri pentru cele mai mici greșeli. Într-o zi soția lui,
Ruxanda , vine la el și îl roagă să termine nimicirea boierilor ,iar
domnitorul, îi răspunde că în scurt timp nu va mai ucide pe nimeni.
-Punctul culminant
Alexandru Lăpușneanul a organizează un banchet pentru boieri în
semn că le iartă trădarea ,dar aceasta a fost o capcană pentru ei în
urma căreia sunt uciși 47 de boieri ,iar din capetele lor se
construește o piramidă. Moțoc estedat țăranilor care îi cer capul.
Scapă doar doi boieri Stancioc și Stroici.
-Deznodământul
Peste patru ani după uciderea boierilor, Lăpușneanul se mută cu
traiul la Cetatea Hotin, unde se îmbolnăvește grav și ajunge pe patul
de moarte .Aflând asta, Stancioc și Stroici se întorc în Moldova și
după ce regele este popit, ei o influențează pe Ruxanda să îl
otrăvească , modivând-o cu ceea că el este tiran ,și când se va
însănătoși o va ucide pe ea ,și fiu.

Produs(în clasă)
Nuvela “Alexandru
Lăpușneanul“
-Personajul este deja format.
Alexandru Lăpușneanul este în-
truchiparea despotului istoric,
e un tiran ce odată ajuns pe tron
terorizează nobilimea.
-Cititorul poate afla ce fel de per-
soană este Lăpușneanul din dia-
logurile cu boierii și Ruxanda,
din faptele sale ca uciderea a
47 de boieri.
-Înafară de linia de subiect a lui
Lăpușneanul ,în nuvelă nu mai
apar istoriile altora.
Romanul ”Baletul Mecanic”
-Personajul principa Dan
evoluează de la începutul roma-
nului. Moartea părinților, tră-
darea iubitei, pierderea bogăți-
ei sale și până ce a ajuns să doar-
mă intr-un subsol .Toate aceste
evenimente au contribuit la for-
marea sa ca personaj.
-Prin desfășurarea dramatică și
evenimentele ce s-au întâmplat
cu Dan ,putem afla tipul uman
și trăsăturile sale de character.
-Are intrigi paralele ca istoriille lui
Bibia, Guguf, Eliazar și a lui Țibic.
6.Genul dramatic
 Tragedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri,
reprezentând personaje puternice, angajate în lupta cu destinul potrivnic, cu
ordinea existentă a lumii ori cu propriile lor sentimente, acest conflict
soluționându-se cu moartea eroului.
Tragedia este o formă de dramă caracterizată de seriozitate și demnitate,
care de obicei implică un conflict între un personaj și o putere superioară, ca de
exemplu legea, zeii, soarta sau societatea. Originile ei sunt obscure dar cu
siguranță că este un produs al bogatelor tradiții poetice si religioase al vechii
Grecii. Mai precis, originile sale pot fi regăsite in ditirambi, cânturile și
dansurile care îl celebrau pe zeul grec Dionisos, mai târziu preluat de romani ca
Bachus. Se crede că spectacolele acestea extatice și legate de băutură au fost
create de satiri, ființe pe jumătate țapi care îl înconjurau pe Dionisos la
petreceri. De asemenea, o altă origine a termenului este legată de cuvintele
grecești tragos semnificând ‘țap’ și aeidein- ‘a cânta’, combinate dând ‘cântece
ale țapilor’, din care a rezultat ‘tragedie’.
 Comedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri cu
acțiune și deznodământ vesel și care satirizează realități sociale, slăbiciuni
general – umane sau prezintă situații hazlii.
„Prin conținut și prin modul de rezolvare a conflictului, comedia se
subordonează comicului, care este o categorie estetică fundamentală, care
denumește una dintre atitudinile esențiale în fața vieții și a artei, avându-și
sursa în dezvoltarea unui contrast sancționat printr-o gamă larga de reacții
morale, de la compasiune la dispreț, provocând o participare afectivă specifică,
de la zâmbet la râsul cu hohote.” (Dicționar de termeni literari)
În antichitate, specia era definită prin contrast cu tragedia, insistându-se
asupra caracterului obișnuit al faptelor și al oamenilor prezentați, spre
deosebire de evenimentele pline de măreție și de caracterul nobil – din punct de
vedere social și moral – al personajelor tragice.
În viziunea lui Aristotel, comedia este „imitația unor oameni neciopliți, nu
însă o imitație a totalității aspectelor oferite de o natură inferioară, ci a celor
care fac din ridicol o parte a urâtului. Ridicolul poate fi definit ca un cusur și o
urâțenie de un anumit fel, ce nu aduce durere, nici vătămare; așa cum masca
actorilor comici este urâtă și frământată, dar nu până la suferință.”
Cu o bogată ilustrare în cultura universală, fapt ce întărește spusele
lui François Rabelais, potrivit căreia „râsul este propriu omului”, comedia și-a
inventat numeroase subspecii: de situații, de moravuri, de caracter, de intrigă,
de salon, ori bulevardieră (vodevilul), cea eroică sau tragică, dar și cea grotescă,
satirică ori amară; așadar o categorie estetică la fel de diversă ca viața însăși.
Râsul este arma imbatabilă a spiritului omenesc împotriva ridicolului, a
derizoriului, a grotescului, a absurdului din sfera socială, îndeosebi. Prin umor,
ironie, sarcasm, după împrejurări, comedia biciuiește vicii și moravuri,
urmărind corijarea sau extirparea lor.
Drama este o specie a genului dramatic, caracterizată prin ilustrarea vieții
reale prin intermediul unui conflict complex și puternic al personajelor, cu
întâmplări și situații tragice, în care eroii au un destin nefericit. Dramele
acoperă o mare varietate tematică: socială, istorică, mitologică, psihologică etc.
Drama are tendința de a reflecta întreaga complexitate a vieții reale, fiind o
specie supusă convențiilor, altfel decât tragedia, folosind atât personajele
individualizate, cât și personaje tipice, din care de altfel a evoluat. Drama
apelează la un limbaj solemn, ce alternează cu cel familiar, dar poate să recurgă
și la resurse lexicale comice. Componenta esențială a acestei specii literare
rămâne însă conflictul prin care se conturează personalitatea eroilor dramatici.
Definiție: Drama este o specie a genului dramatic, în versuri sau în proză,
caracterizată prin ilustrarea vieții reale printr-un conflict complex și puternic al
personajelor individualizate sau tipice, cu întâmplări și situații tragice, în care
eroii au un destin nefericit. Drama are o mare varietate tematică: socială,
istorică, mitologică, psihologică. Limbajul solemn alternează cu cel familiar,
fiind deseori presărat cu elemente comice.
7.Greșeli de stil
 8.Genul liric

Genul liric cuprinde operele literare în care autorul își exprimă gândurile,

ideile și sentimentele prin intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea
și transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aluzive si asociative, creând
un univers de mare forță de sugestie ce se adresează sensibilității cititorului.
Este, din acest motiv, genul literar al discursului subiectiv, exprimând
sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei,
discursul genului liric este la persoana I, dar este folosită și persoana a II-a.
Opera lirica poate fi cultă (are autor cunoscut sau are originalitate) sau populară
(are caracter anonim, colectiv, oral).
Speciile Definitia Clasificarea Particularitati Exemple

Specie lirica caracte - ¤Termenul vine din V.Alecsandri

ristica romanilor, in pictura-insemnind un ta- “Miezul iernii”
centrul careia se afla blou realizat in creioane “Geul iernii”
descrierea naturii,in - colorate. Ion Pillat “Iarna”
sotita de afectiunea ¤Obiectivul descris este I.H.Herdelea
autorului. Termenul a un pretext pentru trezirea “Zburatorul”
fost folosit in poezia unor sentimente I.H.Radulescu;
noastra pentru prima transmise cititorului la G.Cosbuc;
Pastel oara de V.Alecsandri. pers.| sau - ||a . St.O.Iosif;
In literarura ¤Prin motivul literar al Ion Pillat
universala rela- tiei om-natura se
Goethe,Heine,Verlaine exprima trasaturile
sufletesti legate de
aspectul descris.
¤Predomina adjectivele si
substantivele.
 
Specie a genului liric ~religioasa ¤Are caracter solemn si G.Cosbuc
in care se elogiaza ~filosofica de adresare. „Patria romana”
personalitati, fapte ~sacrala ¤Incepe cu o invocatie M.Eminescu
eroice ; veneratie si ~erotica retorica. „Oda”(in metru
premarire fata de Di- ~eroica ¤Ton solemn, intensa antic)
vinitate.A aparut in ~personale vibratie lirica. N.Stanescu
Grecia antica caracte- ¤Ritm amplu si avintat. “Oda bucuriei”
rizindu-se prin forma ¤Sentimente de preama – V.Alecsandri
prozaica aproape fixa. rire si adoratie. “Oda ostasilor
Oda A fost sustinuta de
muzica de cor si chiar
¤Concentrarea
sentimente- lor intr-o
romani “
Horatiu
de punere in scena. forma adecvata. “Ode”
¤Exprimarea directa prin P.B.Shelley
intermediul monologului . “Oda vintului din
¤Ultima strofa contine un apus”
indemn.
¤Oda care se cinta se
numeste mars .

Specie liricei cetate- ~religios ¤Incepe cu o invocatie re- V.Alecsandri

nesti (asemenea odei) ~national torica. “Imnul lui Stefan
in care se preamaresc ~international ¤Contine indemnuri , cel Mare”
evenimente de impor- ~pagin accente afective. “Un rasunet”-
tanta nationala :eroi, ~ebraic ¤ Caracter retoric .Tonul imnul Romaniei
Imn idei,evenimente. ~erotica mobilizator.
~filosofica ¤Evoca epoci,persoane
glorioase.
¤ Meditatie solemna.

Poezie lirica care ¤Se abordeaza probleme M .Eminescu

cuprinde reflectii mari legate de existenta “La steaua”;
filosofice asupra lumii omului pe pamint. “Ce te legeni..”
si vietii.Se inspira din ¤Reprezinta o forma Ion Pillat
problemele mari ale supe- rioara a liricii si “Aci sosi pe vre-
filosofiei despre apare ,de obicei ,in muri”
univers,divinitate ,su- eopoca de ma- turitate a Gr.Alexandrescu
Meditatie flet,originea,esenta si unei literaturi. “Meditatii,
valoarea vietii,binele, Anul 1840”
frumosul.Se cunosc si Lamartine
meditatii in proza.A
fost cultivata in prero-
mantism si romatism.

Elegia Specie a genului liric ,

caracterizata prin
~erotice
~filosofice
¤ Corespunzatoare boci-
tului popular , in care se
M.Eminescu
“Trecut-au anii”;
 exprimarea unui ~religioase exprima un sentiment de “O,ramii”
senti- ~patriotice tristete,regrete,durere, V.Voiculescu
ment de tristete,de melancolie. “Luminatorul”
regret de melancolie. ¤Uniori are un pronuntat O.Goga
Sentimente elegiacice caracter meditativ. “Batrini”
ce se pot identifica la ¤In mod clasic ,elegia In literatura
mai multe specii ale este reprezentata de orice universala:
liricii culte.Elegia este poem compus din versuri V.Hugo
considerata muza du- elegiacice, disti -huri Platon
rerii. La inceputul formate din alterna- rea Ovidiu
poezia este scrisa hexamentului cu R.M.Rilke
in distih exprimind pentamentul. Petrarca
jalea-distihul elegiac. ¤Tonul este tandru.
Mai tirziu a inceput sa  
exprime sentimente
complexe.

Poezie lirica sentimen- ~cavalereasca ¤Specie cu aspect erotic, M.Eminescu

tala,de obicei de ~moresca sentimentala,duioasa,tris- “Pe linga plo-
insperatie erotica,cin- ~satirica ta,melancolica. pii fara sot”;
tata pe o melodie lina, ~pastorala ¤ Forma simpla o apropie “Mai am un
melancolica.In Evul ~burleasca de lied. singur dor”;
Mediu romanta denu-   ¤Stil simplu: exclamatii, “Dorinta”
mea poemele epice chemari Maria Cuntan
Romanta care celebrau fapte is- ¤Textele sunt puse pe “Pe sub fereastra-
torice,vitejia unor eroi muzica. mi
Termenul se foloseste curge-un riu”
ca titlu a unor creatii
poetice diferite ca
tematica.

~Pastorala ¤Spre deosebire de pastel M.Eminescu

Specie lirica si erotica ~bucolica unde natura este “Dorinta”;
din sfera poeziei ~egloga subiectul, “Sara pe del”;
buco-   in idila accentul cade pe “Lacul”
lice in care este repre- viata pastorala,a obiceiu- V.Alecsandri
zentata in forma opti- rilor cimpenesti cunoscute “Rodica”
mista sau idealizata si sub numele de egloga. G.Cosbuc
viata si dragostea in Egloga este in forma de “La pirau”;
Idila cadrul rustic. dialog(intre un pastor si o “Rea de plata”
In sec. al 18-lea- idila pastorita) cu sentiment St.O.Iosif
pastorala in forma erotic. “Doina”
ritmata acutal ele ¤In sec. al 18-lea- idla N.Labis
sunt versificate. pastorala in proza ritmata “Idila”
acutal ele sunt versificate
¤Natura apare ca decor.

Specie a liricii religioa- ~de durere ¤Tematica diversa.  T.Arghezi

se prin care se inalta ~de pocainta ¤Adresare in forma de “Psaltirea”
laude lui Dumnezeu , ~de lauda mo- L.Blaga
exprimind setimente nolog. “Psalm”
de recunostinta,de ¤Cintece de regret,de Al.Macedonschi
im- ado- “Psalmi mo –
plorare,de umilinta,de ratie. derni”
regret,de adoratie,de ¤Sunt clasificate in
Psalmul iubire,de multumire. versete
Pot avea uncaracter notate cu cifre arabe.
de: ¤Sunt alcatuita din mai
rugaciune,oda ,elegie multe paragrafe.
sacra. ¤Se folosesc termeni
metafotici,monologul si
dialogul mistic.

Epigrama O poezie lirica cu un

continut politic , di –
¤Continut politic .
¤Forma restrinsa(de
Al.Vlahuta
C.Negruzzi
dactic ,de forma re – obicei un catren). G.Topirceanu
strinsa ,in care se ¤Atitudine :ironica sau E.Tarlapan
sati- rizeaza sar- Voltaire
defecte,vicii si castica. Lessing
 obiceiuri omenesti .La Martial
grecii vechi ,epigrama
ca si epitaful ,si
epigraful desemna in-
scriptiile scurte de pe
pietre funerare sau de
pe opere de arta.
Specie literara a ve - ¤Este sub forma de scri- M.Eminescu
chiului gen didactic soare. C.Bolliac
sau ¤Adresate unei persoane Horatiu
a genului liric,sub riale sau imaginare. Voltaire
Epistola forma ¤Se abordeaza teme filo- Poe
de scrisoare. sofice,morale,artistice,
familiare.

Simbolul rozei
Importanța simbolului rozelor este relevată prin prezența versurilor-refren,
“Mai sunt încă roze - mai sunt,/Și tot parfumate și ele”, incărcate cu numeroase
sugestii cât și imagini olfactive.
În această poezie rozele simbolizează iubirea și iertarea raportat le mesajul
global care sugerează că pe pământ mai există dragostea adevărată. Imaginile
olfactive joacă un rol major, necazurile anterioare fiind uitate atâta timp cât pe
pământ înfloresc roze. Datorită formelor, frumuseții și paarfumului său
trandafirul simbolizează cupa vieții, sufletul, inima, iubirea.
Versul “Mai sunt încă roze – mai sunt,” denotă o stare de nostalgie și
încredere a eului liric. Probabil că în trecut a eul liric a cunoscut o mare iubire
care într-un moment a dispărut, dar el nu a uitat-o și este încrezut în faptul că
pe pământ mai există o iubire adevărată.

El simbolizează viaţa, sufletul, iubirea. În iconografia creştină, trandafirul este vasul în

care a picurat sîngele lui Hristos, e simbolul rănilor lui. Un trandafir apare aşezat în centrul
Crucii, adică în dreptul inimii lui Hristos, al Sfintei inimi. Grădina Trandafirilor este grădina
contemplaţiei. Prin legătura sa cu sîngele vărsat, trandafirul pare adeseori simbolul unei
renaşteri mistice. Trebuie, scrie Mircea Eliade, ca viaţa omenească să se mistuie cu totul ca să
epuizeze toate posibilităţile de creaţie sau de manifestare; chiar curmată brusc, printr-o
moarte violentă, ea caută să continue sub o formă nouă - de plantă. în ritualurile de
înmormîntare ale romanilor exista obiceiul de a pune în sicriu frunze sau flori de trandar
sălbatic, ca simbol al renaşterii dincolo de moarte. Trandafirul crescut din sîngele lui Adonis
exprimă sacrificiul, suferinţa, renaşterea şi iubirea ca dimensiuni majore ale vieţii.
Trandafirul a fost preluat în creştinism ca religie a iubirii, când considerat imagine a suetului
şi al lui Hristos: „Ce/ care vrea să contemple slava lui Dumnezeu, să contemple un trandafir
roşu... Şi precum realitatea poate fi concepută în contemplaţia nemişcată a unui trandafir
roşu, tot aşa cînd o floare minunată îţi încîntă inima, preţ de o clipă te simţi din nou o
plantă”. Ca floare ritualică, trandafirul apare în poezia lui Eminescu: „Dîndu-şi trestia-ntr-o
parte, Stă copila lin plecată,/ Trandafiri aruncă roşii/ Peste unda fermecată” („Crăiasa din
poveşti”). Motivul rozelor ca flori al căror parfum diafan îl duce pe poet într-o lume ideală
este Macedonskian. Prezent încă în „Noapte de mai”, în universala chemare spre plenitudine
vitală {„în aer e parfum de roze. - Veniţi: privighetoarea cîntă'*), acest motiv constituie axa
lirismului din întreg ciclul intitulat „Rondelurile rozelor”.

Ex 2 pag. 238
Metafora “…tuneric de fiară.” sugerează starea de disperare a eului liric. Prin
intermediul acestei figuri de stil, eul este asemănat cu o fiară disperată, plină de ură, care nu a
găsit sensul vieții pe pamânt astfel, ascunzânduse în întuneric.
Expresivitatea limbajului este susținută în continuarea poeziei de oximoronul “bucurie
hirsută”. Această expresie creionează imaginea disperării din sonet, făcând raportul dintre
bine și rău, demonstrând că și frumusețea, un lucru pur, poate fi dură, și plină de asprime.
Epitetul “zbor înalt”, în raport cu simbolul albinei, ce reprezintă cunoaștere, transmite
idea unei mari dorințe de a primi cunoștințe, de a cerceta necunoscutul. Substantivul “zbor”
reprezintă fenomenul de avânt spre cunoștințe, iar adjectivul “înalt” conturează dorința
imensă.

Ex 8 pag. 238
Poezia “Lupta vieții” de George Cojbuc, aparține specie lirice, gazel. Acest fapt poate fi
distins din caracteristicile acestei specii. Poezia data este una fixă, alcătuită din doisprezece
distihuri, iar cel de al doilea vers din fiecare distih are rimă similar cu versurile primului
distih. Doar în primul distih rima este împerecheată.
Portofoliu la Limba și Literatura
Română
Al elevului din clasa a ΧI-a “B”
Dumbrava Vitalie

1.Miturile
 Miturile sunt adevarate revelații spiritual ale unui popor, pentru că aceste
texte sacre prezinta informații despre apariția neamului dat.
Miturile poporului român (Cei patru piloni ai literaturii române):
-Trăian și Dochia (Mitul originii)
-Zburătorul (Mitul erotic)
-Miorița
-Meșterul Manole

Produs
“În universul mental popular noțiunea de creație este legată de noțiunea
de jertvă și de moarte”
Afirmația dată afirmă tendința artiștilor de a crea un lucru ideal. Operele
ideale sunt acelea în care este prezent sufletul artistului. Omul nu poate crea
nimic desavârșit decât cu prețul vieții sale, de aceea geniile nu au parte de o
viață lungă. Ei își dau sufletul, emoțiile și viața pentru a crea o opera
memorabilă, desăvârșită pentru generațiile viitoare.

Manole este modelul omului cu dedublare de personalitate, tipul

meșterului genial și soțului iubitor. Pe parcursul operei aceste două părți ale
sale luptă, prima trebuie cu orice preț să construiască o mânăstire ideală, iar a
doua nu poate accepta jertvirea soției sale pentru idealul dorit, dar până în final
natura sa de geniu câștigă și el oferă morții trei suflete în schimbul unei opere
de artă desăvârșite. În literatură, cifra trei este simbolul sacru al perfecțiunii, o
expresie a totalității, desăvârșirii. De asemenea această cifră simbolizează cele
trei faze ale vieții: nașterea, creșterea și moartea, conexiunea om-cosmos.
 2.Umanismul
Trasaturile umanismului:
-aseaza in centrul preocuparilor sale omul("omul este masura
tuturorlucrurilor");
-încrederea in rațiune;
-admirația față de valorile antichitatății greco-latine;
-natura considerată un model al artei;
-anticlericalismul;
-prezentarea omului multilateral;
-libertatea, demnitatea si perfectabilitatea ființei umane.

Produs
Pornind de la afirmația lui Nicolaie Iorga: valorifică
scrierile românești apărute în perioada Umanismului și
demonstrează importanța lor pentru tânăra generație.
 Apariția conceptului de om universal a pus în mișcare noi forțe
creatoare, astfel dând un impuls dezvoltării umanismului. Acest
curent literar, pe teritoriul român, e concentrat în jurul teoriei originii
poporului român și credința în Dumnezeu ca creator.
Prin afirmația sa, Nicolae Iorga susține că spiritualitatea
neamului nostru este întruchipată în textele acestei perioade. Neagoe
Basarab și Dosoftei, personalități desăvârșite ale umanismului, au
reliefat în textele sale un acut sentiment național și spiritul neamului
ce se manifestă prin credința în Dumnezeu. Creatorului, în literatura
umanistă, îi sunt atribuite cele trei trăsături principale ale epocii:
bunătate, adevăr și dragoste ce poate fi dedus din învățăturile lui
Neagoe Basarab și Psalmul lui Dosoftei.
Operele umanismului românesc sunt importante pentru tânăra
generație deoarece prin intermediul lor, un cititor avizat poate afla
originea neamului nostru și spiritualitatea acelei epoci.

3.Iluminismul
 Particularitațile Iluminismului:
-combaterea dogmelor si a bisericii (anticlericalismul);
-prmovarea rațiunii;
-susținerea toleranței interetnice;
-atitudine anti-democratică, anti-feudală si anti-religioasă;
-are la baza mitul științei, al ratiunii, al republicii sau al monarhului iluminat;
-se considera ca rațiunea sâși stiința deschid calea progresului, a emancipării,
libertate și egalitate.

Produs

Omul luminilor se caracterizează prin raționalism, nivel înalt de

cultură, iubitor de țară, originalitate, ambiții în păstrarea valorilor și
promovează libertatea gândirii, și a exprimării.

Ex 3 pag 75 manual
Curentul iluminismul era considerat idealul epocii, el era
promovat de civilizație prin cultura statului și a cetățenilor.
Odată cu progresul civilizației se modifică și standartele culturale.
Iluminismul era o continuitate a Umanismului, dar cu un caracter
antidogmatic și avea scopul de emancipare prin cultură, și știință.
Științele favorizau procesul ceea ce a născut o sete de cunoaștere în
rândurile populației. Acest fapt poate fi raportat la ideea lui M.Kogăl-
niceanu “Civilizația nu izgonește nicidecum ideile și moravurile
naționale, ci numai îmbunătățește spre binele nației în particular și a
omenirii în general.” ce conturează lumina cunoașterii ce străbătea
epoca.

4.Clasicismul
 Produs
1.Demonstrează prin 3 argumente că opera este de factură clasică.
2.Pornind de la obiectivele selectate, conturează tipul uman al fiecărui
personaj.

“Neneaca, cuconașul ei și dascălul” este o opera valoroasă pentru

literatura română clasicistă. Autorul plasează în centrul creației sale
artistice, omul și relațiile umane în societate, luând în derâdere viciile
aristocraților prin intermediul personajului Cuconașul. La fel
criticând cuconașul, autorul promovează bunul-simț, buna-cuviință și
tinde spre raționalitatea lui Neneaca, mama ce încurajează
comportamentul neadecvat al copilului său.
Cuconașul din satira lui Constantin Stamati este obraznic, leneș și
lipsit de înțelepciune. El conturează tipul tânărului aristocrat orgolios
ce se bazează doar pe puterea banilor. Obrăznicia de care dă dovadă se
reflectă în dialogul său cu dascălul “Ce ai să-ți bați capul loghiotate, să
mă mai înveți, când eu știu tot și sunt cel dintâi între toți școlerii.”
Dascălul reprezintă tipul omului iluminat ce este darnic de a oferi
cunoștințe tuturor. El promovează raționalitatea și studierea științelor
exacte.
Cucoana reflectă tipul mamei supraîncrezute și protectoare, care
nu vede defectele copilului său. Ea e gata să învinovățească totate
personele din jur, în special pe dascăl, dar nu să recunoască
incompetența sa ca părinte.
 5.Romantismul. Preromantismul

Produs
Conceptul omului de geniu este adesea abordat de scriitorii romantici.
Omul de geniu este tipul inadaptabil, nefericit, care suferă pentru viziunea
sa a vieții și tinde spre un ideal neperceput de
oamenii de rând. Astfel este caracterizat și Dionis –
personajul principal din nuvela lui Mihai Eminescu
“Sărmanul Dionis”. Această operă ne comunică
despre zbuciumul si neajunsurile omului de geniu ce
speră în izbăvirea cu moartea. Dionis tinde spre
absolut, genialitatea sa fiind pentru el o
binecuvântare dar și un blestem.

Produs
“Povara bunătății noastre” este un text de
factură realistă, în care se disting trăsături
romantice.
Prin descrierea ninsorii și a naturii sesizăm o
atmosferă armonioasă și blândă”Peste câmpia Sorocii ningea domol, agale și
venea potopul cel alb de sus, nu ca o ninsoare oarecare, ci ca o mare
binefacere cerească.”, reprezentând contemplarea naturii. Simbolul fulgului, ce
reprezintă feeria naturii și lumina ce inundă sufletul omului îndurerat, este
îmbinat cu motivul ninsorii perpetue într-o antiteză specifică romantismului ce
simbolizează sfârșitul lumii, apocalipsa, acet fenomen fiind numit - ”potopul cel
alb”.
 6.Realismul

Produs – Alege o situație de conflict pe care

să-l comentezi, să clasifici tipul și să raportezi
la trăsăturile realismului.
Conflictul familial-interior dintre Titu și Herdelea
este declanșat de conflictul exterior-politic dintre
român și ungur. În cadrul
lui luptă patriotismul prin imaginea lui Titu și puterea
ungură reprezentata de Herdelea. Conflictul dat a fost
cauzat de dominația ungură pe teritoriul român astfel
Herdelea se temea de procesul de judecată și conta pe
candidatul guvernamental, iar Titu era de parte
avocatului Grofșoru – reprezentantul național în acea
perioadă. Prin acest conflict cititorul percepe solidaritatea dintre români
deoarece în final Herdelea a fost trădat de ungur și ajutat de cel pe care l-a
respins. Conflictul dat este
unul realist prin crearea iluziei de realitate, prin ilustrarea imaginilor verosimile
a societății adică faptul de trădare a subinspectorului.

”Credința este lumina ce unește poporul,

domnitorul și boierii țării”
“Frații Jder” nu este doar un roman istoric ce ne relatează întâmplările din
perioada de domnie a lui Ștefan-Vodă sau aventurile familiei Jder, dar o operă
despre oameni, relețiile sociale dintre popor și boierime, și o istorie cu note
romantice. Romanul redă perfect problematica epocii: trădarea, războaiele și
lupta pentru puterea în stat, centralizând-ul pe Ștefan ca o figură luminoasă ce
înfruntă toate pericolele cu ajutorul credinței sale în Dumnezeu.
Credința este raza de lumină ce străbate întraga operă, începând de la
popor, boieri și terminând cu Ștefan, care este descris ca un om măreț ce
impune respect “Vodă Ștefan, călcând atunci în al patruzecilea an al vârstei,
avea obrazul ars proaspăt de vântul de primăvară. Se purta ras, cu mustața
ușor cărunțită. Avea o puternică strângere a buzelor și o privire verde,
tăioasă. Deși scund de statură, cei dinaintea sa, opriți la zece pași, păreau că
se uită la el de jos în sus”. Vodă era un om simplu, care iubea poporul și ținea
din scurt boierii. Credința unea sufletul domnitorului cu cel al oamenilor de
rând, ceea ce oferea poporului o enormă încredere în el. “- Noroadelor și
creștinilor ... Cunoașteți semnul domniei mele care se arată pentru legea lui
Hristos Dumnezeu ... Poftesc tuturor bine și bielșug.”, “Îmbulzelile apropiate
ascultau cu uimire și înfricoșare aceste vorbe.” Faptul că Șten prețuia însăși
oamenii, nu statutul lor în societate, poate fi urmărit în relațiile sale de
prietenie, care voievodul le menținea cu boierii Toma logofăt, postelinicul Iuga,
pârcălabul Luca, dar și cu persoane fără origine nobilă, ca Nechifor Căliman.
Credința voievodului în oameni și în Dumnezeu a oferit un viitor Moldovei, iar
ca semn de mulțumire lui Iisus pentru ocrotire și ajutor pe câmpul de luptă,
domnitorul urma un ritual sfânt după fiecare victorie „... făgăduința mea către
Dumnezeul Hristos și către preacurata lui Maică Fecioară mi-am împlinit-o în
parte. Unele biserici au fost înălțate, altele se isprăvesc acum, altele se vor
clădi ... N-am putut fi mai harnic, căci am găsit țara bântuită de răi și
sărăcită, însă am sporit cât am putut în acest pământ, cetățile credinții.”
În concluzie, pot spune că romanul “Frații Jder” de Mihail Sadoveanu
reliefează fenomenul unirii întregii țări în frunte cu vodă, datorită luminii aduse
de credința tuturor. Boierii și poporul credeau în Ștefan, iar el la rândul său,
credea în Dumnezeu. Faptul că voievodul compară războiul cu nunta, un
eveniment semnificativ în viața unui cuplu și tradiție sfântă strămoșească,
dovedește încă o dată măreața sa credință în Hristos, ce îl va ocroti în toate
luptele. “
-În ziua de 17 a lunii septemvrie, se întemeiază taberele de la Vaslui ...
-Asta-i o altă nuntă, părinte, pe care o pregătesc de paisprezece ani. Cu
nici un chip nu o voi întârzia.”

Produs – O situație prin care Marin

Preda prezintă proagonistul.
În romanul „Cel mai iubit dintre pământeni”,
Marin Preda prezintă, de la inceputul până la
sfârșitul operei, degradarea spirituală a unui tânăr
filozof prin intermediul diferitor segvențe din viața
lui Victor Petrini – protagonistul operei. Momentul
culminant în care protagonistul și-a schimbat
radical caracterul a fost când din cauza unei
neînțelegeri a ajuns la închisoare în minele de
cărbune. Victor a fost supus riscului de a fi ucis de
un gardian ce îl invidia din cauza superiorității sale
intelectuale. Atunci Petrini pentru prima dată în
viață a omorât o persoană. El era complet hotărât
ca să supravețuiască și să se întoarcă la fiica sa
Silvia, unica ființă ce îi oferea lumină vieții sale.
Portofoliu la Limba și Literatura
Română
Al elevului din clasa a ΧII-a “B”
Dumbrava Vitalie

1.Simbolismul
 Principiile poeziei simboliste:
1.Folosirea simbolurilor, care exprimă corespondente între
diferite elemente ale universului;
2.Cultivarea sugestiei;
3.Muzicalitatea prin aliterație și asonanță;
4.Sinestezia este folosită ca modalitate de a reda imagini artistice
diferite în aceeași structură;
5.Întrebuințarea versului liber;
6.Prezența estetica urâtului.

Produs
Poezia “Decembre” de George Bacovia
Mesajul global al operei, de emancipare
prin cunoaștere este ilustrat de starea eului
liric și simbolurile relevante. Eul liric se află
în mai multe ipostaze în versul “Te uită cum
ninge decembre” prin intermediul simbo-
lului ninsorii ce accentuează un gol sufle-tesc,
este reliefată starea contemplatoare asupra
lumii a eului. În ultima strofă prin versurile:
“Eu nu mă mai duc azi acasă .../Potop e-
napoi și-nainte,/Te uită cum ninge
decembre.../Nu râde...Citește-nainte .”
Datorită simbolului potop ce semnifică apo-
calipsa și citește care denotă o salvare a omu-
lui prin cunoștințe, este sesizată o trecere a
stării eului liric de la disperare la resemnare,
împăcare sufletească datorită înțelepciunii.

2.Expresionismul
 Produs (ex 5,6,7)

5. Prin intermediul metaforei “te-avânti sã culegi printre umbre

bălaiul surîs al comorii” autorul scoate în evidență sentimentul
iubirii, pe care îl trăieşte eul liric, transpus în acel “bălai surîs al
comorii”, umbrele devenind acele pete sumbre, obstacole apărute în
calea fiecăruia.
6.În strofa a patra eul liric își exprimă cu multă pregnanță
(evident) metaforică și expresivă trăirile de speranță și optimism.
Cuvintele “te așteaptă”, “se deșteaptă” ,”este” generează sentimente de
bucurie că iubirea este veșnică, ea nu moare niciodată.
 7. Poezia “Iubire” de L. Blaga scoate în evidență ideea că iubirea
este o sursă generatoare de viaţă pentru întregul univers. Motivele
care susţin această idee sunt: timpul, soarele, moartea, luna.
Titlu este explicit, reluat în text prin repetiţia verbului la indicativ
prezent persoana a II-a singular – „Iubeşti” evidenţiind intensitatea
sentimentului exprimat. Folosirea persoanei a II-a în cazul verbelor şi
al formelor pronominale accentuează trăirile eului liric. Dragostea, în
creația blagiană, este o cale de cunoaştere prin care eul liric are acces
la cele mai profunde mistere ale lumii.
Aceiași idee o putem deduce și din mărturisirea poetică a lui G.
Vieru. Acele clipe, despre care vorbește autorul afirmației, trebuie să
fie asemeni unor “muguri plini” de iubire, astfel încît cei implicați
emoțional să-i poată savura din plin.

3.Neomodernismul
Trăsăturile neomodernismului:
 
 Poezia sochează permanent asteptările cititorului;
 Este o poetică a existenței și a cunoașterii;
 Intelectualismul;
 Reinterpretarea miturilor;
 Abordarea modernă a marilor teme ale liricii;
 Iornia,spiritual ludic;
 Reprezentarea abstracțiilor în formă concretă;
 Ambiguitatea limbajului împinsă până la aparența de nonsens;
 Ermetismul expresiei.

Produs
Comentarea apartenentei la curent si a mesajului global
 Poezia ,,Ochiul al treilea" de Nicolae Dabija aparține curentului
Neomodernism prin tautologia artistică care este prezentă și la
Nichita Stănescu ,,În ea văd o minge-n altă minge/ și mingea cea mai
mare e-n mingea cea mică". De asemenea este o poezie filozofică ,
contemplând asupra vieții ceea ce se creionează în fragmentul ,,De la
un timp, din ce in ce mi-e mai greu/ să deosebesc realul de vis, ceara
din lună de ceara din plopi-/ amețitor". Mesajul global de suferință a
omului de geniu este sugerată de starea de spirit a eului liric ce suferă
din cauza ochiului al treilea, el fiind caracteristica unui geniu. Acest
ochi făcând-ul să vadă lucrurile prea profund ,,Dar ce-am văzut cu
ochiul-al-treilea ieri/ va fi doar mâine cu adevărat."
4.Mihai Eminescu
 Poezia "Numai poetul" de Mihai Eminescu impresionează prin
comparația dintre lume și creație, cea dintâi fiind trecătoare, iar
creația fiind veșnică. Astfel, mesajul poeziei marchează rolul
poetului, acesta reprezentând un creator de frumos, de
opere lirice care vor rezista probei timpului.
Eul liric conturează această idee într-un mod deosebit: "Numai
poetul (...) trece peste nemărginirea timpului", în antiteză cu lumea
care"toată-i trecătoare".
 PRODUS: TEME SI MOTIVE EMINESCIENE

Cosmogonia

Istoria

Iubirea

Natura

Iubirea

Folclorul

Cosmogonia
Aceasta tema trateaza nasterea si stingerea universului, avand ca
motive luceferii, stelele, luna si zborul prin spatial sidelar. Unul din
motivele cuprinse de aceasta
tema este proportia gigantica
a spatiului si timpului
universal. Acest motiv
reprezinta viziunea
romantica eminesciana a
Cosmosului in antiteza cu
fiinta umana neinsemnata si
muritoare.
 Poezia "Rugaciunea unui dac"

Opera dată e una din cele mai

amare și dureroase dintre
poemele eminesciene ce combina
tematica cosmosului si a fiintei
umane muritoare.Aspiratia spre
nefiinta - vis luminos in conceptie
dacica - a devenit o iluzie, calea
spre nemurire ramanand inchisa,
rezervata doar divinitatii insesi.
Constatand ca legea universala
pusa la temelia alcatuirii lumii
umane e vointa de a fi, dacul stie,
implicit, ca imperiul infinit al
mortii ii va ramane interzis.
Dincolo de pragul existentei
telurice, moartea se identifica, in
schimb, perpetuului izvor,
generator de vieti.
Metafora e figura cea mai expresiva in realizarea profilului
divinitatii: “El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii I Si din noian de
ape puteri au dat scanteii, I El zeilor da suflet si lumii fericire, I El
este-al omenimei isvor de mantuire...” Acestui zeu i se adreseaza dacul
in rugaciunea sa.
 Istoria
Tema istoriei o pune doua mari motive:
-Marile civilizatii, privind
succesiunea generatiilor
-Istoria nationala care la o scara
redusa trateaza ace-easi antiteza
trecut-prezent, stramosi-urmasi.
-Se axeaza pe ideea
incompatibilitatii totale dintre
maretia trecutului si decaderea prezentului.

Scrisoarea a III – a
Aceasta poezie valorifica lupta
istorica a lui Mircea cel Batran cu
Otomanii. Antiteza care atinge nivelul
modelului primordial repetabil: intre
Cuceritor(Baiazid) si Aparator(Mircea
cel Batran), intre armata transformata
in "pleava" si cea devenita "potop ce
prapadeste", intre perioada inteme-ierii
si cea a surparii. Imaginea aproa-pe
fabuloasa a voievodului este de
asemenea un motiv romantic. In mo-
mentul luptei Mircea capata propor-
tiile unui erou.
Elementele naturii participa si ele
la acest eveniment. Dunarea(care
devine si ea un personaj ce ineaca
"spumegand" oastea dusmana),
codrul(care ascunde "mii de capete pletoase" ca niste clone ale lui
Mircea) si "raul -ramul" sunt simboluri ale naturii vesnic vii.
 5.Ion Druta
•

„Prin caracteristicile ei esenţiale, opera lui Ion

Druţă (n. 03.09.1928, satul Horodişte, Soroca;
creaţia sa este adunată în 4 volume în 1986–1987,
reluată în caractere latine în 1989; vol. I conţine
nuvele, naraţiunea autobiografi că Horodişte, 1975,
romanul Frunze de dor, 1955, ciclul de povestiri
pentru copii Daruri, 1969, şi nuvela de mari
proporţii Ultima lună de toamnă, 1963; vol. II
cuprinde romanul Povara bunătăţii noastre, 196l–
1967, 1985, apărut şi în B.P.T a Editu rii Minerva
din Bucureşti, 1991, nuvelele Întoarcerea ţărînii în
pămînt, 1969, 1970, Toiagul păstoriei, 1984; vol. III
inserează romanele Biserica albă, 1975–198l, 1986–
1987 şi Clopotniţa, 1972, apărut şi la Cartea
Românească; vol. IV conţine eseuri şi piesele Casa
mare, 1959, Doina, 1958, Păsările tinereţii noastre,
1971, Horia, 1973, Frumos şi sfînt, 1979, Cervus
divinus, 1977–1981, 1987) este reprezentativă
pentru literatura română din Basarabia: refuzul
convenţiilor ideologice oficiale, respectul valorilor
etice, cultul culorii locale, pitorescul poves tirii şi
oralităţii.”
Mihai Cimpoi

• „Opera lui Ion Druţă, în totalitatea ei, se

sprijină pe trei piloni principali: ideile atotpurificatoare ale creştinismului; tradiţiile
înnobilatoare – populare, culturale şi istorice – ale neamului; preceptele verifi cate ale unei
gîndiri şi experienţe moderne. Toate aceste trei surse de gîndire şi inspiraţie alimentează
creaţia sa cu nutriţie umană de calitate superioară, cum ar fi compa siunea şi solidaritatea
dintre indivizi şi diverse comunităţi ome neşti; dragostea faţă de ai săi-şi toleranţa faţă de
ceilalţi; respec tarea cu sfinţenie şi implementarea valorilor fundamentale ce ţin de echitate,
cinste, bunătate, virtute, adevăr, dreptate, onoare, demnitate etc. Sub acest aspect a lor el este
unul definitoriu – creaţia lui Druţă reprezintă un izvor viu şi nesecat privind con solidarea în
continuare a spiritualităţii şi demnităţii noastre.”
Haralambie Corbu

Frunze de
dor 

Povara
Clopotnița bunătății
noastre

Romanele
drutiene

Păsările
Biserica
tinereții
albă
noastre

Întoarcerea
țărânii în
pământ

Produs: Descifrarea Concepului de casa in literatura

prin intermediul a doua opere drutiene
Casa joaca un rol major in literatura asociindu-se cu copilaria si reintoarcerea a
radacini.
In operele lui Ion Druta casa detine un loc aparte in sufleyul tuturor eroior. In
“Horodiste” pentru Ion casa este totul, locul unde si-a petrecut copilaria “Sufletul meu insa
ramasese in Horodiste la casa parinteasca”, unde a fost iubit de mama sa “Mama a ras
atunci ... dragostea ei pentru mine crestea ca o paine de grau curat”, si unde vedea imaginea
puternica a tatalui sau “Cat despre tata, el intr-adevar era plin de demnitate, atagos si
incapatanat, astfel putini s-ar fi putut lauda ca l-au facut pe badea Pentelei”
Viata rurala este legata in profunzime cu casa, ea simbolizand lucrul intregii vieti, sau
legatura cu radacinile. Oamenii de la sat sunt foarte atasati de de casele lor asemenea matusii
Ruta din “Pasarile tineretii noastre”, pentru care casa este sensul vietii. Ea dorea sa-si
pastreze casa intacta cu orice pret si simtea o durere din cauza absentei cocostarcilor, ei find
simbolul ce ne leaga de casa.
In concluzie, pot spune ca in titeratura casa ajuta la descifrarea caracterului
personajului, la accentuarea nostalgiei si valorificarea traditiilor, dar in actualitate cititorul
din mediul urban nu poate sesiza in mare parte aceste aspecte.

Tipologia personajelor in romanele studiate:

Tipul avarului (zgârcitului)
#1. Hagi Tudose din nuvela cu același nume de Barbu Ștefănescu Delavrancea
Hagi Tudose este tipul concret al avarului, având ca trăsătură dominantă patima sa față de bani,
care-l dezumanizează și îl aduce în pragul nebuniei. Personajul este urmărit în evoluție din copilărie și
până la batrânețe, pe măsură ce plăcerea de a economisi bani se transformă într-o zgârcenie maladivă,
distrugătoare, halucinantă.
#2. Costache Giurgiuveanu din romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu
Este un însetat de bani și de viață. Are multă afecțiune pentru Otilia, dar practic nu întreprinde
nimic pentru a-i asigura viitorul și nici pentru a o înfia. Pentru moș Costache banul reprezintă un scop
în sine, el fiind reprezentativ ca personaj, pentru tipul burghezului avar.
#3. Mara din romanul cu același nume de Ioan Slavici
Deși este zgârcită, Mara nu este lacomă, setea de bani nu o dezumanizează, fiind mereu motivată
și animată în acțiunile ei de dragostea maternă. Construită din lumini și umbre, eroina nu se îndură,
totuși, să cheltuiască bani pentru copiii ei. Astfel, Persida este dusă la mănăstire, cu bani puțini, iar
lui Trică îi refuză să-i răscumpere serviciul militar ca să-l scape de armată.

Tipul arivistului (parvenitului)

#1. Stănică Rațiu din romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu
Arivistul fără scrupule și escrocul locvace (vorbăreț, limbut), Stǎnicǎ este un avocat fără procese,
care își exercita debitul verbal în sânul familiei și în cercul prietenilor. Leneș și incapabil să muncească
pentru a-și câștiga existența, Stănică stă gata de atac, fiind în permanență în așteptarea unei moșteniri,
care i se pare singura soluție de trai. Activiatea lui constă, în general, în căutarea unor căi de a obține
bani, de la oricine, fără discriminare: de la Otilia, Felix și Pascalopol, de la Marina, precum și de la
rudele sale. Este convins că va putea pune odată mâna pe banii lui moș Costache, pe care, într-adevăr,
îi fură, pur și simplu.
#2. Dinu Păturică din romanul „Ciocoii vechi şi noi”, de Nicolae Filimon
Dinu Păturică este ambiţios, viclean, brutal şi grosolan în acţiunile sale, obsedat de ascensiunea
socială, în slujba căreia pune o imaginaţie diabolică, trăsături ce reies, indirect, din comportament şi
atitudine. În construcţia personajului există o ipocrizie, dar şi o inteligenţă malefică pe măsură. Primit
în casele postelnicului Tuzluc, în funcţia modestă de ciubucciu, el adoptă masca supuşeniei şi a
umilinţei, iar acest prim pas pe „pământul făgăduinţei” îl face optimist: „am pus mâna pe pâne şi pe
cuţit; curagiu şi răbdare, prefăcătorie şi iuşchiuzarlâc (dibăcie, şiretenie) şi ca mâne voi avea şi eu case
mari şi bogăţii ca ale acestui fanariot”. Simulând atât de bine devotamentul, în scurtă vreme Tuzluc îi
acordă încredere deplină, dându-i ca misiune supravegherea ţiitoarei sale, Chera Duduca. Din
momentul în care Duduca devine amanta lui, apoi complice în ruinarea postelnicului, Păturică este
sigur că „a învăţat pe dinafară alfabetul norocului”.
#3. Tănase Scatiu din romanul cu același nume de Duiliu Zamfirescu
Tănase Scatiu, din opera cu acelaşi nume a lui Duiliu Zamfirescu, este un continuator al lui
Păturică, în linia ariviştilor români, reprezentând „omul-căpuşă, care se umflă pe măsură ce victima se
sleieşte de puteri”. Rapacitatea sa îi aduce bunăstare, cămătăria, moşia conului Dinu, iar murdara lui
bogăţie îl înzestrează cu fata boierului de nevastă şi mandatul de deputat, împlinindu-se, astfel,
destinul omului necultivat dar inteligent, îndrăzneţ, neoprit de piedici morale, rapace şi, mai ales, dârz.
Aceasta ar fi esenţa acestui parvenit, dacă ar trebui caracterizat în câteva cuvinte.
#4. Ion din romanul cu același nume de Liviu Rebreanu
Din punctul de vedere al categoriei morale, Ion este tipul arivistului, înrudit cu Dinu Păturică sau
cu Tănase Scatiu, cei fără scrupule morale, ce folosesc femeia ca mijloc de parvenire.

Tipul țăranului
#1. Ion din romanul cu același nume de Liviu Rebreanu
Ion ridică pământul în rândul valorilor sacre. Acesta iubește mai presus de orice pământul.
#2. Mara din romanul cu același nume de Ioan Slavici
Mara se ocupa cu mica negustorie, alergând fără odihnă din Radna, la Lipova sau la Arad, trăind
modest și adunând banii cu multă chibzuință. Mediul în care trăiește Mara, alcătuit din târgoveți,
breslași, negustori etc, îi trezește dorința de a-și depăși condiția și de a se face respectată.

#3. Onache Cărăbuș din romanul „Povara bunătății noastre” de Ion Druță

Este prototipul muncitorului de la țară, adică tipul țăranului perseverent, structurat pe principiul
adevărului. Onache este un țăran optimist, plin de viață.
#4. Gheorghe din romanul „Frunze de dor” de Ion Druță
Tipul femeii moderne
#1. Doamna T din „Patul lui Procust” de Camil Petrescu
Doamna T reprezintă tipul de feminitate modernă, mai întâi, pentru că se distinge printr-un
farmec aparte, prin misterul fascinant pe care-l emană, apoi, pentru că ea întruchipează, pentru prima
oară într-o viziune românească, un spirit feminin intelectualizat și, totodată, femeia independentă din
punct de vedere material, ea fiind proprietara unui magazin de mobilă stil.
#2. Ela din „Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război” de Camil Petrescu
Ela, ca şi Doamna T, din „Patul lui Procust”, este femeia modernă, care îşi foloseşte frumuseţea
şi eleganţa pentru a avansa social. Este, mai ales, noul tip de femeie care nu mai acceptă în niciun fel
tutela bărbatului.
#3. Otilia din „Enigma Otiliei” de G. Călinescu
Actele ei sunt motivate de voința acută de independență, de emancipare. „Sunt capricioasă, vreau
să fiu liberă”. Otilia întruchipează modelul femeii moderne, independente, inteligente, capabilă să ia
decizii. A devenit, dintr-o copilă naivă, inocentă, o femeie matură, total diferită de cea pe care o știa
Felix. Ea rămâne într-o penumbră de mister în tot romanul. Enigma ei este însăși feminitatea ei, mereu
proaspătă, ludică și indescifrabilă.

Tipologia Obsedatului
#1. Apostol Bologa din „Pădurea Spânzuraților” de Liviu Rebreanu
Este primul erou din literatura română întruchipat de intelectualul ce trăiește o dramă de
conștiință, un tragic conflict interior, declanșat de sentimentul datoriei de cetățean, ce-i revine din
legile statului austro-ungar și apartenența la etnia românească. Liviu Rebreanu analizează personajul
din punct de vedere psihologic cu obiectivitate și, pentru prima oară în proza românească, aduce în
prim plan o criză de conștiință a unui intelectual ce aspiră la o existență bazată pe principii morale
solide, clare și intransigente.
#2. Ion în „Ion” de L. Rebreanu
 De la început, Ion este sfâșiat de două glasuri interioase: Glasul pământului și Glasul iubirii,
căzând victima acestor patimi. „Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului ca o
chemare, copleșindu-l. Se simțea mic și slab ca un vierme pe care-l calci în picioare”, se menționează
în operă.
#3. Puiu Faranga din „Ciuleandra” de L.Rebreanu
Fiind un roman de analiză psihologică, accentul se pune pe conturarea trăsăturilor personajului
principal. Primează conflictul interior care se dă între ceea ce ar vrea să fie și ceea ce este cu adevărat,
între personalitatea lui și masca pe care și-o dă jos abia la finalul romanului.

Tipologia îndrăgostitului
#1. „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu
Sărmanul Dionis dezbate soarta tragică a omului superior, a omului de geniu într-o societate
ostilă adevăratelor valori spirituale, societate care încearcă să se detaşeze, refugiindu-se în vis. Trăieşte
în casa unui bătrân preot şi o iubeşte pe Maria, fiica acestuia. La îndemnul umbrei, pleacă într-o
călătorie cosmică împreună cu iubita sa Maria, fiica boierului Mesteacăn. Pământul e prefăcut într-un
mărgăritar pe care-l atârnă la salba iubitei sale (motivul umbrei şi al dedublării).

#2. Felix Sima din „Enigma Otiliei” de George Călinescu

Relația dintre Felix și Otilia scoate la iveală „simțiri până atunci latente” din interiorul tânărului,
care se îndrăgostește de cea cu care împărtășește condiția de orfan. Dragostea lui Felix pentru Otilia
este neschimbată, statornică, indiferent de gesturile fetei, iar asta arată faptul că atunci când vine vorba
de iubire, este sensibil, timid, impulsiv, imatur și naiv.
#3. Ioana şi Ştefan din romanul „Delirul” de Marin Preda
#4. Rusanda şi Gheorghe din „Frunze de Dor” de Ion Druţă
Dragostea dintre ei e evidentă la începutul romanului: „a scos repede o batistă, a pornit cu ea
spre buze, dar mâna n-a îndrăznit să şteargă arsura primei dragoste…”; ambele personaje deţin acelaşi
statul social – cel neschimbat de timp – copii de ţărani, dar odată cu zidul pus de inovaţie, adică
posibilitatea Rusandei de a deveni intelectuală – profesoară, dragostea lor trece la scara descendentă,
fiind „speriată” de acel nou în care ar trebui să intre. Asta în timp ce Gheorghe rămâne acelaşi om al
ţărânei.

Tipologia intelectualului
#1. Victor Petrini din „Cel mai iubit dintre pământeni” de M. Preda
Victor Petrini reprezintă tipul intelectualului lucid; asistent universitar, profesor de filosofie, el
îşi analizează cu luciditate şi îşi problematizează existenţa.
#2. Ștefan Gheorghidiu din „Ultima noapte de dragoste, prima noapte de război” de Camil
Petrescu
El este cel care compune, filtrează și organizează toate evenimentele din propria perspectivă. Se
înscrie în seria eroilor camilpetrescieni însetați de absolut, de ideal, reprezentând, de fapt, tipul
intelectualului inadaptat, cel care își compune propria lume pe care încearcă să o aplice.

Tipologia creatorului
#1. Personajul Manole din „Meșterul Manole” de Lucian Blaga
Manole, prin destinul său creator, este un erou de tragedie antică şi, în acelaşi timp, este un
Prometeu, un erou civilizator, fiindcă este nevoit să aleagă între pasiunea devastatoare pentru creaţie şi
iubire, dragoste de viaţă.
#2. Moș Mihail din „Sania” de Ion Druță
 El visa să facă o sanie „pentru care și cel de seama lui i-ar zice bade”, adică un lucru valoros, în
care s-ar vedea că a pus mult suflet. Cu toate că soția sa era „sprintenă la minte” și „îndată prindea
firul”, ea l-a părăsit, fiindcă nu înțelegea ce-i creația meșterului adevărat.

Tipul tânărului în devenire

#1. Felix din „Enigma Otiliei” de George Călinescu
Felix, după absolvirea liceului, timp în care locuise la internat, vine la București pentru a urma
facultatea de medicină ca și tatăl său.
#2. Gheorghiță din „Baltagul” de Mihail Sadoveanu
Deja la 17 ani el este inițiat în viața de păstor, întrucât coborase cu ciobanii, cu oile, cu asinii și
cu dulăii la iernat. Ajuns la adolescență și fiind o fire sensibilă și meditativă, Gheorghiță își amintește
nostalgic de copilăria lipsită de griji și petrecută în mijlocul naturii, cu turmele și in tovărășia
povestirilor. Gheorghiță trece de la starea de inocență a copilăriei la maturitate, alăturându-se mamei
sale în tentativa acesteia de a-l găsi și de a-l pedepsi pe asasinul tatălui său.
#3. Rusanda din „Frunze de dor” de Ion Druță
Prin Rusanda Druţă, autorul a abordat problema creşterii tinerii intelectualităţi basarabene.
#4. Gheorghe din „Frunze de dor” de Ion Druță
Gheorghe rămâne a fi om al țărânei.

Tipul copilului universal

#1. Nică din „Amintiri din copilărie” de Ion Creangă
Nică este personajul cu tipul copilului universal, trecând prin diverse perioade ale copilăriei în
care face șotii, interacționează cu lumea din jur, colegi, profesori, părinți și descoperă lumea
înconjurătoare.
#2. Ionuț din „Horodiște” de Ion Druță
Ionuț a fost cel mai mic dintre copiii familei sale.
#3. Lucian din „Hronicul și cântecul vârstelor” de Lucian Blaga
Tipul domnitorului tiran
#1. Personajul Alexandru Lăpușneanu în lucrarea cu același nume de Costache Negruzzi
Întruchipează tipul domnitorului tiran şi crud, care conduce ţara într-un mod absolutist, fără a
ţine cont de părerile boierilor. Personajul este construit din contraste şi în antiteză cu celelalte
personaje, are o psihologie complexă, cu calităţi şi defecte puternice.

Tipul gentlemanului
#1. Pascalopol din „Enigma Otiliei” de George Călinescu
Tipul copilului răsfățat
#1. Goe din „D-l Goe” de I.L.Caragiale
#2. Ionel din „Vizită” de I.L.Caragiale
Tipul omului ratat, nerealizat în viață, dominat de
teamă
# Gavrilescu din „La țigănci” de Mircea Eliade.
6.Grigore Vieru
 Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta,  în familia
lui Pavel și Eudochia Vieru, născută Didic. A absolvit școala de 7 clase din satul natal, în
anul 1950, după care urmează școala medie din orașul Lipcani, pe care o termină în 1953.
În anul 1957 debutează editorial (fiind student) cu o plachetă de versuri pentru copii,
Alarma, apreciată de critica literară. În 1958 a absolvit Institutul Pedagogic „Ion
Creangă” din Chișinău, facultatea Filologie și Istorie. Se angajează ca redactor la redacția
numită revista pentru copii „Scînteia Leninistă”, actualmente „Noi”, și ziarul "Tînărul
leninist", actualmente "Florile Dalbe" . La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu,
profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”,
actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii1960–
1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”.
A fost un oaspete des al „Căsuței Poeziei” din satul Cociulia, raionul Cantemir. Tot
aici scrie celebra carte pentru preșcolari „Albinuța”. Anul 1968 aduce o cotitură în
destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de
Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție
poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de
literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi,
Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu.
Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. Grigore
Vieru a fost membru PCUS din anul 1971.
Opera
1957 - Alarma (versuri pentru copii)
1958 - Muzicuțe (versuri pentru copii)
1961 - Făt-Frumos curcubeul și Bună ziua, fulgilor! la editura „Cartea
Moldovenească”
1963 - Mulțumim pentru pace (versuri) și Făgurași' (versuri, povestiri și cântece).
1964 - Revista „Nistru” publică poemul Legământ, dedicat poetului nepereche Mihai
Eminescu.
1965 - Versuri pentru cititorii de toate vârstele, prefațat de Ion Druță pentru care i
se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii și
tineret (1967).
1967 - Poezii de seama voastră (editura „Lumina”)
1968 - Bărbații Moldovei, cu o dedicație pentru „naționalistul” Nicolae Testimițeanu
(revista „Nistru”). Întregul tiraj este oprit, dedicația scoasă.
1969 - Duminica cuvintelor la editura „Lumina” cu ilustrații de Igor Vieru, o carte
mult îndrăgită de preșcolari, care a devenit prezentă în orice grădiniță de copii.
1970 - Abecedarul (editura „Lumina”) — în colaborare cu Spiridon Vangheli și
pictorul Igor Vieru)
 1972 - Trei iezi
1974 - Aproape (versuri lirice, cu ilustrații color de Isai Cârmu)
1975 - Mama (editura „Lumina” — carte pentru cei mici, ilustrată de Igor Vieru)
1976 - Un verde ne vede! (editura „Lumina” — volum pentru care poetului i se
decernează Premiul de Stat al Republicii Moldova (1978).
1989 - Metafore albastre - Сини метафори - (editura „Narodna cultura”, Sofia — în
colecția Globus poetic, traducere în limba bulgară de Ognean Stamboliev.
2010 - Mi-e dor de piatră - Жал ми е за камъка[16] - еd. Avangardprint, Bulgaria -
traducere în bulgară și prefață de Ognean Stamboliev - 100 poezii
Implicarea în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia

Podus: Figuri de stil in

poezia lui Grigore Vieru
Enumeraţia
Enumerația este figura de stil care constă în înșiruirea unor termeni, argumente,
aspecte, fapte, privitoare la aceeași temă, care duce la amplificarea ideii exprimate.
„baiatul meu ori fata”
                       (Legamant)

Repetiţia fonetică, sau aliteraţia

Repetiţia fonetică sau aliteraţia constă în repetarea unui sunet sau a unui grup de
sunete, de obicei din rădăcina cuvintelor, cu efect eufonic, adică muzical, imitativ și
expresiv.
„ In aciasi limba , si doar in limba ta”
(In limba ta)
Metonimie
Metonimia este figură de stil de nivel lexico-semantic prin care un termen este înlocuit
cu alt termen cu care se află în relație oarecare. Prin metonimie pot fi înlocuite: efectul
cu cauza, cauza cu efectul, opera cu autorul, autorul cu opera, conținutul cu cel care
conține etc

„Iarba stie cum te cheama ”

(Faptura mamei)

Comparaţia 
Comparația este figura de stil care constă în alăturarea a doi termeni pe baza unor
însușiri comune, reale sau fanteziste pentru a scoate în evidență caracteristicile unuia
dintre ei.
„ Asezati-mi-o ca perna” (Legamant)
Atenţie! În interiorul comparației nu se realizează substituirea unui termen, ca în
cazul metaforei, ci o alăturare a doi termeni, legați prin: ca,  astfel ca, întocmai ca,
precum, cum, așa cum.

Metafora
Figura poetică prin care se denumește un obiect, o însușire sau o acțiune cu ajutorul
unei comparații din care lipsește termenul de comparat se numește metaforă.
„ In limbata ti-e dor de mama”
(In limba ta)

Antiteza
Figura de stil care constă în punerea în opoziție a două fenomene, situații, personaje,
care se evidențiază reciproc, se numește antiteză.
„Nici plinge si nici ride ”
(In limba ta)

Epitetul
Epitetul este un cuvânt care determină un substantiv sau un verb, cu rolul de a exprima
o însușire deosebită a unui lucru sau a unei fiinţe.
„ Recile pleoape” (Legamant)
Hiperbola
Hiperbola este figura de stil prin care se exagerează proporțiile unor obiecte,
fenomene, întâmplări, pentru a mări expresivitatea.
Hiperbola est o figură de construcţie, adică  în interiorul ei vom descoperi alte figuri de
stil (metafore, aliteraţii, epitete):
“ Dumnezeu prima oara/ Cand a plans printre astre”
(Pentru ea)

Personificarea
Figura de stil prin care se atribuie calităţi omeneşti unor lucruri, unor ființe
necuvântătoare sau unor abstracţiuni se numeşte personificare. Personificarea este
foarte des întâlnită mai ales în speciile genului epic (basme, balade, fabule).
„ Ride un pamint,durerea poti s-o mingii”
(In limba ta)