Sunteți pe pagina 1din 1

O ZI PERFECTĂ ÎN ROMÂNIA!

De ziua copilului, părinţii noştri ne-au pregătit o zi specială. Afară vremea era minunată.
Soarele auriu încălzea pământul şi gâdila petalele florilor pe care se aşezau gâzele pentru a se
odihni. Vântul adia uşor prin iarba deasă, iar pe cer nu se zărea nici urmă de nori.
Eu cu familia mea am început această zi minunată pe faleză lângă Dunărea albastră. Ne-
am oprit la un stand cu îngheţată unde ne-am înfruptat cu multe cupe de veselie. Ne-am aşezat ca
să mâncăm liniştiţi şi am zărit un vapor ce trecea prin faţa noastră. Atunci, l-am întrebat pe tatăl
meu de unde începe Dunărea să curgă prin ţara noastră. Tata începe să povestească şi prin magie,
ajung acolo.
Mai întâi mă văd călătorind cu familia în Orşova, unde poţi vedea Cazanele şi chipul lui
Decebal sculptat în stâncă. După aceea, ajung într-un loc cu o istorie îndelungată, Drobeta
Turnu-Severin, pentru ca apoi să sosim în Turnu Măgurele, în care putem vedea Monumentul
Independenţei, simbol al rezistenţei românilor în faţa turcilor care au vrut să cucerească Ţara
Românească. Ne îndreptăm către Giurgiu, unde se află cel mai mare şi mai important pod peste
Dunăre. Ne continuăm cursul mergând de-a lungul Câmpiei Române, pentru a ajunge în cel mai
important pod industrial, Galaţi. Înainte de a ne revărsa în Marea Neagră, trecem prin frumoasa
Deltă a Dunării, plină de animale, păsări şi plante minunate. Printr-unul dintre cele 3 braţe, adica
Sulina, ajungem într-un final la capătul călătoriei noastre, în Marea Neagră.
- Ţi-ai dori să călătoreşti prin aceste locuri? îmi întrerupe visarea tatăl meu.
Îi zâmbesc şi dau afirmativ din cap. Sper ca, într-o zi, să vizitez aceste locuri şi să fiu la
fel de impresionat ca în imaginaţia mea.

Victor Gabriel Moga


Clasa a V-a A

S-ar putea să vă placă și