Drumul ucenicului

Planșă de Arhitectură

Drumul spre Templul R:.L:. Zalmoxis urcă alene printre case și gospodării, ca mai apoi
să lase în urmă tot ce ține de locuirea colectivă, de oameni, de precepte sociale, de legi, de
cutume, de ideile și concepțiile ce le-am primit cu lingurița (și luat ca atare, fără să judecam
prea mult). Încet, încet, rămâi doar cu tine si cu gândurile tale. Ai uitat de casă, de ai tăi, de
problemele de la servici, și te apropii de un loc pe care îl simți altfel. Parca plutesc energiile în
aer, și te aștepți la o epifanie.

Sus, la capăt, lângă pădurea bătrână cu fagi seculari e un loc consacrat. Întotdeauna
locurile consacrate s-au aflat pe poziții înalte. Fie că vorbim de Capitoliu sau de Templul din
Ierusalim, de piramidele maiașilor sau de sanctuarele dacice, putem observa această
similitudine în amplasarea lor. Ah, daca ar fi știut acei oameni ca nu în sus trebuie mers, ci în
jos... nu ar mai fi consumat atâta energie și atâta timp pentru făurirea lor. Niciodată un cerc nu
este determinat de ce se află în afara lui, ci de centrul și raza lui.

Cu inima plină de întrebări înfrânate de simțământul unui moment solemn, bați la ușa
Templului. Nu știi concret ce vrei , nu știi de ce, dar simți înăuntru o chemare. E un sentiment
firav, pe care nu știi să îl definești încă, dar îl simți cumva acolo, difuz, dulce și amar în același
timp. Sa fie oare sulful care arde mocnit sub învelișul său de sare?

Cobori în tenebre. Lipsit de lumină și de Lumină, bâjbâi și simți pietrele aspre și

nefasonate din ziduri. Sunt neregulate, unele mai mari, altele mai mici. Unele au marginile
ascuțite, altele sunt ciobite. Rosturile dintre ele sunt când mai late, când mai subțiri. Oare cum
poate cineva să facă un zid din niște pietre atât de nepotrivite?

Îndepărtarea temporară a bandoului îți relevă o încăpere mică și întunecată. Parcă te

aștepți la fiecare moment să iasă cineva – sau ceva – de după giulgiurile negre care decorează
pereții hrubei. Simboluri necunoscute te împresoară și rațiunea începe să caute un sens în tot ce
te înconjoară. Doar căpățâna de pe masa cabinetului de reflecție pare ceva mai familiară. E
singurul simbol pe care îl cunoști clar, el simbolizează moartea. Sau să fie ceva legat de
Golgota? De locul căpățânii lui Adam? Adam cel Vechi, Adam cel Nou ? O plinire, o devenire?
Înviere? Cer nou și pământ nou? Cum ar putea un lucru atât de banal din punct de vedere
biologic să semnifice concomitent și moartea, și învierea? Prin minte îți trec toate valențele
posibile ale acestui obiect, și tot ce ai învățat în școlile de gândire profane sau mai puțin profane.

Îți scrii șovăielnic testamentul filosofic. Cât de mari lucruri poți scrie cu niște cuvinte
simple. Patriotism, iubire, cinstire, venerare, toate aceste concepte sunt uneltele cu care încerci
să răspunzi cât mai satisfăcător temelor stipulate pe foaia din fața ta. Și mintea începe iar să
cerceteze simbolurile de pe pereți. Oare câte mistere se ascund sub acronimul VITRIOL, care
îți apare pe peretele din stânga ta? Gândurile curg și se împletesc în idei care mai de care mai
ciudate. Ciudate nu prin conținutul lor, ci prin felul în care își fac apariția. Parcă nu sunt ideile
tale de zi cu zi. Parcă aici, în locul acesta pe care începi sa îl simți tot mai plin de energii, ideile
se nasc altfel, vin mai ușor. Coasa te duce cu gândul la Marea Trecere. Sau poate că este unealta
pe care o folosești să tai buruienile inutile și să desțelenești pământul, ca să încolțească în el
sămânța din Pilda Semănătorului.

Momentul de reflecție este întrerupt, nici măcar nu știi cat timp a trecut. Începi să urci,
însă la gât simți legătura lumii. Legătura anilor de învățătura programată, de gândit într-un mod
pe care societatea îl consideră corect, încorsetat între anumite limite. Ai impresia că ai fost liber,
dar parcă totuși, în prezența energiilor pe care le simți aidoma unor radiații cosmice
omniprezente, realizezi că libertatea de a gândi independent și autonom nu a fost una dintre
binecuvântările de care te-ai învrednicit. Nu ești nici îmbrăcat, nici dezbrăcat, nici încălțat, nici
desculț. Nu vezi nici măcar o geană de lumină, decât poate una ascunsa adânc, adânc, dar pe
care mai mult o intuiești decât o vezi. Doar mâna fermă a Călăuzei te ghidează și îți dă siguranță.
Simți că se întâmplă ceva mare, și nu mai ești singur.

Călătorești în chip simbolic. Prima oara într-o direcție nefirească, și bătut de vânturi în
toate părțile. Apoi mai calm, mai liniștit, spre o direcție pe care o simți ca fiind bună, ca la final
sa simți căldura focului. Tocmai ai trecut de probele pământului, aerului, apei și focului. Tocmai
s-a plămădit o cărămidă și a fost arsă spre a-i conferi duritatea necesara. Acum ești mai aproape
de a fi zidit în Marele Templu al Umanității. Te simți și tu ca una din pietrele din zidul din
tenebre, poate mai lata sau mai lungă decât cea de lângă ea, mai aspră sau cu o margine ciobită,
dar plămădirea și arderea în foc te-au întărit.

Amăreala din Cupa Libațiunilor îți aduce aminte de importanța jurămintelor. Ein Mann,
ein Wort. Simți că odată ce ți-ai dat cuvântul, ești parte din ceva mai mare, pe care acum poate
nu îl înțelegi. Și cum ai putea să îl înțelegi, cum ai putea cuprinde apa mării într-o cupă, sau
tumultul unui râu învolburat în căușul palmei tale de nou născut? Dar poate că nici nu trebuie
înțeles acum, e suficient să îi intuiești măreția. Și apoi, când toți frații din jur cer pentru tine
Lumina, o primești. Ai fost purificat în chip simbolic, si acum ești ca un prunc. Nu prea îți dai
seama de multe lucruri, dar îți cunoști cel mai mare dușman în oglinda pregătită de noii tăi frați.
Spada înflăcărată care te atinge pe creștet și pe umeri te consacră și te recunoaște. Acum simți
cu adevărat că ai renăscut.

Acum ai intuit ce înseamnă Frăția. Ai intuit că ești un alchimist filosofic. Ai intuit că te

vei coborî în adâncul tău și vei începe să sapi, să scoți la vedere piatra și să îndepărtezi tot
pământul care o învăluie. Iar mai târziu poate vei ajunge să descoperi occultum lapidem – piatra
ascunsă sau piatra filosofală. Această piatră transformă metalul comun în aur. Aurul este un
metal cu valoare intrinseca, el nu își ia valoarea din ceva aflat in afara lui. Dar aici nu ne gândim
la metalul galben, ci la un aur al înțelepților, un aur hermetic.

Când mă gândesc la piatra ascunsă ce poartă în ea posibilitatea de a deveni aur, îmi vine
în minte un citat din Fericitul Augustin: Fecisti nos ad Te, Domine, et inquietum est cor nostrum
donec requiescat in Te - Ne-ai făcut pentru Tine Doamne, și neliniștită este inima noastră până
se va odihni întru Tine. Însă prepoziția ad poate fi interpretata și înspre, nu doar pentru, și aici
deja înțelegem mult mai bine semnificațiile simbolice ale acestui pasaj.

Suntem năzuitori spre Creator, spre M:.A:.A:.U:. Însă această căutare naturală - pe care
o simțim fie mai puternică și îi dăm curs, fie mai slabă și o ignorăm inconștient - nu trebuie să
ne ducă spre ceva exterior, spre ceva extrinsec. Pentru că, așa cum citim în Evanghelia după
Luca cap. 17 vs.21, Împărăția Lui Dumnezeu e Înlauntrul vostru. Sub ce forma poate fi aceasta?
Să fie acesta aurul înțelepților? Aici voi apela la un alt pasaj biblic, folosit la fiecare Ritual:
Întru început era Cuvântul, și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul Dumnezeu era. Acesta
era dintru început la Dumnezeu. Toate printr-Însul s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din
ce s-a făcut. (Ioan 1, 1-3). Acesta este Cuvântul Care Zidește, σπερματικός λόγος, principiul
existenței prin excelență. Este scânteia de divinitate care exista în toata creația. Suntem de fapt
cu toții niște teofori.

Nu întâmplător, la intrarea în oracolul din Delphi era scris γνῶθι σεαυτόν, cunoaște-te
pe tine însuți. Doar săpând în adâncul ființei noastre, cunoscându-ne tenebrele dar și făcliile
luminoase și scoțând la iveală aurul dintre toate mineralele mai puțin folositoare, doar scoțând
sulful de sub sare pentru a arde luminos vom putea sa ne apropiem de Cel spre care tindem in
mod firesc și pe care îl intuim în centrul cercului ființei noastre.
Î:.G:.M:.A:.A:.U:.,

Am zis!

Cosmin-Viorel Man

14 decembrie 6019