FORMAREA DEPRINDERILOR CREATIVE LA ELEVI ÎN PROCESUL

REZOLVĂRII PROBLEMELOR LA MATEMATICĂ

Calmuțchi Laurențiu, profesor universitar, doctor habilitat
𝐎̈zkan Turan, masterand
Catedra DMFI, Universitatea de Stat din Tiraspol
Activitatea creativă a elevilor reprezintă o totalitate de acțiuni cu caracter de
căutare, care duce la descoperirea unor factori necunoscuți, cunoștințe teoretice și
metode de activitate. Scopul creativității este de a ”trezi” în mintea elevului procesul
de a gândi. Un rol deosebit în formarea capacităților creative la elevi se datorează
rezolvării problemelor la matematică. În soluționarea problemei abordate în acest
articol cu succes se aplică rezolvarea problemelor în care se cere de calculat mărimile
unor elemente a figurilor geometrice, care nu există conform condițiilor date în
problemă.
Exemplul 1. Bazele unui trapez au lungimile egale cu 17cm și 13cm. De aflat
aria trapezului, dacă raza cercului înscris este egală cu 8cm .
Elevii ușor calculează înălțimea trapezului egală cu 16cm și linia medie egală cu
15cm. Cunoscând formula pentru calcularea ariei trapezului, elevii de obicei dau
răspunsul 240 cm2. Profesorul, în așa caz, pune întrebarea: ce fel de trapez este dat în
problemă? Elevii observă că este un trapez circumscris și prin urmare, latura laterală
este egală cu 15. S-a primit în rezultat, că înălțimea trapezului este mai mare decât
latura laterală a trapezului (ipotenuza este mai mică decât o catetă). Contrazicerea
primită demonstrează că nu există așa trapez care să satisfacă condițiilor date în
problemă.
Exemplul 2. Latura unui poligon regulat cu 𝑛 laturi 𝑎 =3, iar raza cercului înscris
în acest poligon 𝑟 = 2. De aflat raza 𝑅 a cercului circumscris acestui poligon.
La prima vedere, problema nu reprezintă ceva complicat pentru elevi. Făcând
următorul desen (Fig. 1).
Elevii aplică teorema lui Pitagora în triughiul O𝐵𝐾 și determină

𝑎2 9
𝑅= √𝑟 2 + = √4 + = 2,5.
4 4
Cercetând mai atent problema, elevii observă
2𝜋 𝜋
că 𝑚∡𝐴𝑂𝐵 = , dar atunci 𝑚∡𝐾𝑂𝐵 = 𝑛 și din
𝑛
𝑎 𝜋
triunghiul 𝑂𝐵𝐾 = 𝑡𝑔 𝑛 . Întroducînd datele
2𝑟
𝜋
problemei, obțin 𝑡𝑔 𝑛 = 0,75. Elevii ajung la
𝑎2
concluzia, că răspunsul 𝑅 = √𝑟 2 + este corect,
4
doar în cazul, când există 𝑛 ∈ 𝑁, 𝑛 > 2 astfel încît

42
𝑎 𝜋 𝜋
= 𝑡𝑔 𝑛 Unghiul de mărime reprezintă jumătatea unghiului dintre razele cercului
2𝑟 𝑛
circumscris poligonului duse din centrul poligonului în extremitățile unei laturi. Acum
se propune elevilor să calculeze tangentele unghiurilor corespunzătoare ale
poligoanelor regulate și să le compare cu mărimea 0,75. În triunghiul regulat acest
unghi are 600 și tangenta acestui unghi este egală cu √3 > 1. Pentru patrulaterul
regulat acest unghi este egal cu 450 și tangenta este egală cu 1. În pentagonul regulat
acest unghi are 360 și tangenta acestui unghi este mai mică decît 0,75. Evident, cu
creșterea numărului laturilor poligonului regulat tangenta unghiului corespunzător se
micșorează. Prin urmare, nu există așa poligon regulat tangenta unghiului căutat să fie
egală cu 0,75 .
Deseori, pentru determinarea mărimii geometrice necunoscute, se alcătuiește o
ecuație pătrată, care admite două soluții pozitive. Se întâlnesc situații, când figura dată
în problemă are unele restricții ”ascunse” asupra variabilei și devine complicat de a
determina care din soluțiile ecuației este răspunsul problemei .
Exemplul 3. În triunghiul ABC este dat: |𝐴𝐵| = 2 , |𝐴𝐶 | = 4 și m ∡BAC=1200.
Bisectoarea unghiului A intersectă latura BC în punctul D. Cu ce este egală distanța de
la punctul D până la latura AB (Fig. 2)?

𝑥
Rezolvare. Fie 𝐷𝐸 ⊥ 𝐴𝐵 și |𝐷𝐸 | = 𝑥 . Atunci |𝐴𝐸 | = 𝑥𝑐𝑡𝑔300 = ,
√3
𝑥
|𝐵𝐸 | = 2 − . Aplicăm teorema cosinusurilor în triunghiul 𝐴𝐵𝐶 și obținem:
√3
|𝐵𝐶 |2 = 4 + 16 − 2 ∙ 2 ∙ 4 cos 1200 = 28, de unde |𝐵𝐶 | = 2√7. Din proprietatea
bisectoarei 𝐴𝐷 în triunghiul 𝐴𝐵𝐶 avem:
|𝐷𝐵| |𝐴𝐵| 2 1 2√ 7 4√7
|𝐷𝐶 |
= |𝐴𝐶| = 4 = 2 . Atunci, |𝐷𝐵 | = și |𝐷𝐶 | = . Aplicând teorema lui
3 3
Pitagora în triunghiul 𝐵𝐷𝐸, obținem :
2 2
2 𝑥 2√ 7 1 2𝑥 2
𝑥 + (2 − ) =( ) 𝑠𝑎𝑢 𝑥 2 − + 9 = 0.
√ 3 3 3 √ 3
√3 2√ 3
Soluțiile acestei ecuații sunt 𝑥1 = și 𝑥2 = . Ambele soluții sunt pozitive și
3 3
ambele satisfac condițiilor de existență a triunghiului 𝐵𝐷𝐸.

43
 Apare întrebarea: satisfac oare problemei ambele soluții? După natura
problemei, ar trebui să fie un singur răspuns. Așa că cel puțin o soluție este în plus. Din
propietatea bisectoarei 𝐴𝐷 în triunghiul 𝐴𝐵𝐶, și anume
|𝐴𝐷|2 = |𝐴𝐶 | ∙ |𝐴𝐵| − |𝐶𝐷| ∙ |𝐷𝐵 |,
4
aflăm |𝐴𝐷| = (special n-am calculat-o din triunghiul 𝐴𝐷𝐸, o să vă convingeți,
3
de ce?).
Dacă acum verificăm existența triunghiului 𝐴𝐷𝐸 pentru soluțiile 𝑥1 și 𝑥2
4√ 7
obținute, ne convingem că triunghiul 𝐴𝐷𝐸 există doar pentru valoarea 𝑥2 = . Acum
3
apare o întrebare și mai complicată : de unde au apărut două soluții ? Pentru a răspunde
la această întrebare vom cerceta triunghiul 𝐴𝐵𝐷. În acest triunghi cunoaștem |𝐴𝐵 | =
2√ 7
2, |𝐵𝐷| = și m ∡BAD, adică cunoaștem două laturi și unghiul opus uneia din ele.
3
Prin urmare, triunghiul 𝐴𝐵𝐷 nu este determinat. Punctul 𝐷 poate avea două poziții (𝐷1
și 𝐷2 ) cărora le vor corespunde două distanțe diferite până la latura 𝐴𝐵 . Pentru a stabili
care anume din aceste două poziții are loc, este suficient de determinat felul unghiului
𝐵𝐷𝐴. Cu ajutorul teoremei cosinusurilor determinăm, că acest unghi este ascuțit. În așa
caz răspunsul problemei date este determinat de valoarea mai mare a soluției, anume
2√3
𝑥= .
3
Observație. Să menționăm că nu trebuie de încurcat cercetarea soluției problemei
cu sensl problemei de cercetare a expresiei analitice a mărimii căutate. Domeniul
valorilor admisibile după sensul parametrilor din problemă reprezintă o submulțime a
valorilor admisibile a expresiei analitice obținute pentru mărimea căutată.
V. Nataganov și L. Lujina [1 ] pe bună dreptate consideră că problemele cu
parametri sunt o analogie a problemelor de cercetare științifică din matematica aplicată.
I. A. Ghibș în [2] scrie: „Rezolvarea problemei cu date parametrice poate fi considerată
completă numai în cazul, cănd vor fi determinate condițiile necesare și suficiente
pentru ca valorile determinate a necunoscutelor pot fi considerate ca răspuns a
problemei .
Exemplul 4. Să se rezolve ecuația √𝑥 + √𝑡 = √1 − (𝑥 + 𝑡). (1)
Rezolvare. Prima valoare de control este 𝑡 = 0, dearece petntru 𝑡 < 0 partea
stângă a ecuației nu este definită, iar pentru 𝑡 ≥ 0 este definită.
Să cercetăm aceste cazuri .
1. Evident, dacă 𝑡 < 0, ecuația (1) n-are rădăcini .
2. Fie 𝑡 ≥ 0 . Ridicăm ambele părți ale ecuației (1) la pătrat și obținem :
2√𝑡𝑥 = 1 − 2𝑥 − 2𝑡. (2)
În (2) nu observăm alte valori de control și iarăși ridicăm ambele părți ale
ecuației (2) la pătrat și după unele transformări, obținem:

44
 4𝑥 2 + 4(𝑡 − 1)𝑥 + 4𝑡 2 − 4𝑡 + 1 = 0. (3)
Discriminantul ecuației (3)
𝐷
= 4(𝑡 − 1) 2 − 4(4𝑡2− 4𝑡 + 1).
4
Rezolvând ecuația 𝐷 = 0, obținem cele două valori de control a parametrului
2 2
𝑡1 = 0 și 𝑡2 = 3. Observăm că 𝐷 < 0, dacă 𝑡 > 3. Deoarece noi cercetăm cazul 𝑡 ≥ 0
vom cerceta cazurile:
2
1. 𝑡>3.
2
2. 0≤𝑡≤3.
În cazul 1. ecuația (3) nu are soluții, iar în cazul 2. obținem două soluii:
1−𝑡±√2𝑡−3𝑡 2
𝑥1,2 = .
2
2
În așa fel, noi am ajuns la următorul rezultat : dacă 𝑡 < 0 ; 𝑡 > 3, atunci ecuația
2
n-are soluții, iar dacă 0 ≤ 𝑡 ≤ , atunci soluții ale ecuației (1) pot să fie
3
1 − 𝑡 ± √2𝑡 − 3𝑡 2
𝑥1,2 = .
2
Rezolvând ecuația (1) am ridicat ambele părți la pătrat, fapt care putea aduce la
apariția soluțiilor străine . Verificarea însă în cazul dat este foarte voluminoasă. Vom
merge pe altă cale .
Domeniul de definiție a ecuației (1) se determină din sistemul de ecuații :
𝑥≥0
{
1 − (𝑥 + 𝑡 ) ≥ 0
Din ecuația (2) urmează că 1 − 2𝑥 − 2𝑡 ≥ 0 . Prin urmare soluțiile ecuației (1)
satisfac sistemelor
𝑥≥0 𝑥≥0
𝑥≥0
{ 1 − (𝑥 + 𝑡 ) ≥ 0 sau {𝑥 + 𝑡 ≤ 1 ⟺ { 1
1 𝑥 + 𝑡 ≤ 2 (4)
1 − 2𝑥 − 2𝑡 ≥ 0 𝑥+𝑡≤2
Verificăm dacă 𝑥1 satisface sistemului (4), obținem:
1−𝑡±√2𝑡−3𝑡 2
≥0
2
{ .
1−𝑡±√2𝑡−3𝑡 2 1
+𝑡≤2
2
Ecuția a doua a acestui sistem este echivalentă cu inecuația √2𝑡 − 3𝑡 2 ≤ −𝑡,
2
care în cazul cercetat (0 ≤ 𝑡 ≤ 3) are o singură soluție 𝑡 = 0.
Deoarece această soluție satisface și inecuația întîi, atunci sistemul dat are o
singură soluție 𝑡 = 0 .

45
 1−𝑡±√2𝑡−3𝑡 2
Aceasta înseamnă că 𝑥1 = 1 − 𝑡 + pentru 𝑡 = 0 este soluția ecuației
2
1
(1) și anume : dacă 𝑡 = 0, atunci 𝑥1 = 2.
Dacă însă 𝑡 ≠ 0, atunci 𝑥1 este soluție străină.
Să verificăm dacă 𝑥2 satisface (4) . Cercetăm sistemul
1−𝑡−√2𝑡−3𝑡 2
≥0 2
{ 2
⟺ {√2𝑡 − 3𝑡 ≤ 1 − 𝑡 .
1−𝑡−√2𝑡−3𝑡 2 1 √2𝑡 − 3𝑡 2 ≥ 𝑡
+𝑡 ≤2
2

4𝑡 2
− 4𝑡 + 1 ≥ 0 (2𝑡 − 1)2 ≥ 0 1
Atunci, { sau { 1 , deci 0 ≤ 𝑡 ≤ .
4𝑡 2 − 2𝑡 ≤ 0 4𝑡(𝑡 − 2) ≤ 0 2

1−𝑡−√2𝑡−3𝑡 2
Așa dar, 𝑥2 = este soluție a ecuației (1), dacă 𝑡 satisface sistemului:
2
2
0≤𝑡≤3 1
{ 1, adică 0 ≤ 𝑡 ≤ 2 .
0≤𝑡≤
2
Prin urmare, soluțiile ecuației (1) pot fi înscrise în felul următor:
1
1. Dacă 𝑡 < 0; 𝑡 > 2 , ecuația nu are soluții ;
1−𝑡+√2𝑡−3𝑡 2 1−𝑡−√2𝑡−3𝑡 2
2. Dacă 𝑡 = 0, atunci 𝑥1 = , 𝑥2 = ;
2 2
1 1−𝑡−√2𝑡−3𝑡 2
3. Dacă 0 ≤ 𝑡 ≤ 2, atunci 𝑥2 = .
2
Observăm că pentru 𝑡 = 0 avem : 𝑥1 = 𝑥2 .
Raspuns :
1
1. Dacă 𝑡 < 0; 𝑡 > , ecuația nu are soluții ;
2
1 1−𝑡−√2𝑡−3𝑡 2
2. Dacă 0 ≤ 𝑡 ≤ 2, atunci 𝑥2 = .
2
Exemplul 5. Una din laturile trapezului coincide cu diametrul cercului
circumscris, iar perimetrul este de n ori mai mare decît raza acestui cerc. De aflat
unghiul ascuțit al trapezului.

Figura 3
Rezolvare. Fie 𝐴𝐵𝐶𝐷 trapezul dat, 𝑂 – centrul cercului circumscris, 𝐵𝐿, 𝐶𝐹 –
înălțimile trapezului, 𝑂𝐸 ⊥ 𝐶𝐷, 𝑅 – raza cercului circumscris și 𝑥 – mărimea unghiului
ascuțit al trapezului . Perimetrul
46
 𝑃 = |𝐴D | + |𝐵𝐶 | + 2|𝐶𝐷| = |𝐴𝐷| + (|𝐴𝐷| − 2|𝐹𝐷|) + 4|𝐷𝐸 | =
= 4𝑅 − 2|𝐹𝐷| + 4|𝐷𝐸 |.
Din triunghiurile 𝑂𝐷𝐸 și 𝐶𝐷𝐹, avem:
|𝐷𝐸 | = 𝑅𝑐𝑜𝑠𝑥 și |𝐹𝐷| = |𝐶𝐷|𝑐𝑜𝑠𝑥 = 2𝑅𝑐𝑜𝑠 2 𝑥.
Din condițiile problemei, avem:
4𝑅 − 4𝑅𝑐𝑜𝑠 2 𝑥 + 4𝑅𝑐𝑜𝑠𝑥 − 𝑛𝑅, sau 4 − 4𝑐𝑜𝑠 2 𝑥 + 4𝑐𝑜𝑠𝑥 = 𝑛.
1±√5−𝑛
Rezolvînd ultima ecuație, obținem : 𝑐𝑜𝑠𝑥 = .
2
1±√5−𝑛
Evident, 𝑛 ≤ 5 și 0 ≤ < 1. Din inecuația dublă avem 𝑛 > 4 . Așa dar,
2
1±√5−𝑛
𝑥 = 𝑎𝑟𝑐𝑐𝑜𝑠 , 4 < 𝑛 ≤ 5.
2
Să ne închipuim că punctele 𝐵 ș𝑖 𝐶 se apropie alunecînd pe cerc. Atunci
mărimile unghiurilor 𝐵𝐴𝐷 și 𝐶𝐷A se vor micșora. În momentul când aceste puncte vor
coincide trapezul se v-a transforma într-un triunghi dreptunghic isoscel, unghiul de la
√2
baza căruia va avea 450. Prin urmare, 450 < 𝑥 < 900 și 0 < cos 𝑥 < 2
. Observăm că
1−√5−𝑛 √2 1±√5−𝑛 √2
< are loc pentru orice valoare admisibilă 𝑛 ∈ (4,5], iar < are loc
2 2 2 2
pentru 𝑛 > 2(1 + √2).
1−√5−𝑛
Răspuns. Dacă 4 < 𝑛 < 2(1 + √2) problema are o soluție 𝑥 = 𝑎𝑟𝑐𝑐𝑜𝑠 ;
2
1±√5−𝑛
dacă 2(1 + √2) < 𝑛 < 5 problema are două soluții 𝑥 = 𝑎𝑟𝑐𝑐𝑜𝑠 , o singură
2
soluție 𝑥 = 600 problema are și pentru 𝑛 = 5.
Exemplul 6. Fie dată o ecuaţie, ce nu conţine nici un parametru, dar pentru
rezolvarea căreia e rezonabil să cercetăm această ecuaţie în legătură cu un oarecare
parametru şi din soluţia ultimei ecuaţii să determinăm soluţia ecuaţiei date.
Vom ilustra cele spuse mai sus prin următoarul exemplu.
Să rezolvăm ecuaţia:
𝑥 4 − 2√2𝑥 2 − 𝑥 + 2 − √2 = 0.
Rezolvare. Introducem parametrul 𝑡 = √2 şi vom cerceta partea stângă a acestei
ecuaţii ca o funcţie 𝑓 (𝑥, 𝑡 ) = 𝑥 4 − 2𝑡𝑥 2 − 𝑥 + 𝑡 2 − 𝑡 pentru 𝑡 = √2.
Ecuaţia 𝑓(𝑥, 𝑡 ) = 0 este, în raport cu parametru 𝑡, o ecuaţie pătrată:
𝑡 2 − (2𝑥 2 + 1)𝑡 + 𝑥 4 − 𝑥 = 0.
Soluțiile acestei ecuaţii sunt 𝑡1 = 𝑥 2 + 𝑥 + 1 şi 𝑡2 = 𝑥 2 − 𝑥.
Prin urmare, avem descompunerea:
𝑓(𝑥, 𝑡 ) = (𝑡 − 𝑥 2 − 𝑥 − 1)(𝑡 − 𝑥 2 + 𝑥)
sau pentru 𝑡 = √2 avem:
𝑓(𝑥, √2) = (√2 − 𝑥 2 − 𝑥 − 1)(√2 − 𝑥 2 + 𝑥).

47
 Aşa dar, pentru a obţine rădăcinile ecuaţiei iniţiale este suficient să rezolvăm
următoarele două ecuaţii: √ şi √ .
Rezolvând aceste două ecuaţii pătrate, obţinem:
√ √ √ √
, .
În literatura de specialitate se duc discuții în privința rezultatului obținut la
rezolvarea problemelor geometrice. Din câte cunoaștem, în marea majoritate
cercetarea nu se face. La rezolvarea ecuațiilor,inecuațiilor și sistemelor acestora,cînd
ele conțin parametri, cercetarea este obligatorie. Este de dorit, ca în conținutul
problemelor geometrice să fie indicat,când este necesară cercetarea.
Bibliografie
1. В. Натаганов, Л. Лужина ”Методы решения задач с параметрами”,
Москва, изд-во МГУ, 2003.
2. И. А. Гибш ”Исследования решений задач с параметрическими
данными”, Москва, изд-во АПН, 1992.
3. В. И. Рыжик ” Задача в задаче”, ”Применение алгебры к гeoметрии”,
”Математика в школе”, №2, 2015 , с.12-25.
4. L. Calmuțchi ”Metodologia rezolvării problemelor cu parametri”, Chișinău,
2015, 284p.

48