Generalizarea formulei lui Cardano pentru rezolvarea ecuațiilor de grad

mai mare decât 3

• Coordonator:
Prof. Vișovan Magdalena Aurelia, Colegiul Național Pedagogic “Regele Ferdinand”,
Sighetu Marmației, Maramureș
• Elevi:
Dunca Andrei Ionuț, clasa a XI-a D, Colegiul Național Pedagogic “Regele Ferdinand”,
Sighetu Marmației, Maramureș
Semkovics Mihai Andrei, clasa a XI-a D, Colegiul Național Pedagogic “Regele
Ferdinand”, Sighetu Marmației, Maramureș
Centrul Județean de Excelență: -

Introducere
Rezolvarea ecuațiilor a fost în atenția matematicienilor încă din antichitate, deoarece
o mulțime de probleme care apar în practică sau în unele domenii de cercetare conduc la
ecuații. Știm că rezolvarea ecuațiilor de gradul I și II era cunoscută încă din cele mai vechi
timpuri de către egipteni, babilonieni, indieni și chinezi.
Tot atunci apar și primele aproximări ale radicalilor √2 ≃ 1 + (25 ÷ 60), √3 ≃ 1 +
(45 ÷ 60) care ajută la rezolvarea unor ecuații cum ar fi: 𝑥 3 + 𝑥 2 = 𝑎 .

Formula rezolvării ecuațiilor de gradul II a apărut în India (598 I.H.), indienii fiind
cei care introduc numerele negative și noțiunea de 0 in Brahmagupta.
Prima apariție a termenului “algebra” este datată undeva în secolele 8-9 când
Muḥammad ibn Mūsā al-Khwārizmī scrie, în Academia din Bagdad, “Al-Kitab al-
muhtasar fi hisad al-djabr va-l mukabala” (în traducere: “scurta carte despre algebră și
calculele mukabala”).

Fig.1.1 Muḥammad ibn Mūsā al-Khwārizmī

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Muhammad_ibn_Musa_al-Khwarizmi
 Omar Khayyam, un alt mare matematician arab, scrie în 1055 “Risala fi-l barahin
ala masail al-ajabr va-l mukalaba” ( în traducere: “despre algebră și demonstrațiile
problemelor mukabala”), în care sunt discutate ecuații de gradul 2 și 3. Khayyam încearcă
să rezolve ecuația de gradul 3 folosind radicalii dar nu reușește. El mai dezvoltă și o teorie
geometrică care duce la rezolvarea ecuației de gradul trei, dar afirmă că soluția acesteia nu
poate fi aflată folosind un liniar și un compas, teorie confirmată de Rene Descartes în secolul
al XVII-lea și demonstrată de Franc Pierre Vantzel două secole mai târziu.
În perioada renascentistă, în Italia, eforturile matematicienilor sunt orientate spre
algebră și spre rezolvarea ecuațiilor de gradul 3 sau mai mare de 3.
Scipione del Ferro dezvoltă în 1515, folosind radicalii, rezolvarea ecuației de gradul
3 de forma 𝑥 3 + 𝑝𝑥 = 𝑞.
Antonio Maria Fiore, un asistent al lui del Ferro îi cere lui Niccolo Fontana să
organizeze o competiție matematică unde Fiore urmează să rezolve ecuații de forma 𝑥 3 +
𝑝𝑥 = 𝑞, 𝑥 3 + 𝑞 = 𝑝𝑥, 𝑥 3 = 𝑝𝑥 + 𝑞.
Girolamo Cardano publică “Ars Magna sive de Regulis Algebraicis” în care este
prezentată formula generală de rezolvare a ecuațiilor de gradul 3, primită de la Tartaglia, și
a ecuației de gradul 4 elaborată de Ludovico Ferrari, asistent al lui Cardano.

Fig. 1.2 Girolamo Cardano

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Girolamo_Cardano
Pentru ecuația de forma 𝑥 3 + 𝑝𝑥 + 𝑞 = 0; 𝑝, 𝑞 ∈ ℝ∗ avem formulele de rezolvare
(formulele Cardano):

3 2 3 3 2 3
𝑞 𝑞 𝑝 𝑞 𝑞 𝑝
𝑥1 = √− 2 + √(2 ) + ( 3 ) + √− 2 − √(2 ) + ( 3 ) = 𝑢 + 𝑣,

𝑢+𝑣 𝑢−𝑣
𝑥2 = 𝜀𝑢 + 𝜀 2 𝑣 = − +𝑖⋅ ⋅ √3
2 2
𝑢+𝑣 𝑢−𝑣
𝑥3 = 𝜀𝑣 + 𝜀 2 𝑢 = − −𝑖⋅ ⋅ √3
2 2
−1+𝑖√3
unde 𝜀 = 2
este o rădăcină de ordin 3 a unității.
 Demonstrație
Fie 𝑥 = 𝑤 + 𝑣 o rădăcină. Avem 𝑤 3 + 𝑣 3 + 3𝑤𝑣(𝑤 + 𝑣) + 𝑝(𝑤 + 𝑣) + 𝑞 = 0. Din
𝑝
condiția Cardano 𝑤𝑣 = − 3 ,de unde avem 𝑤 3 + 𝑣 3 = −𝑞. Ecuația care are rădăcinile 𝑤 3 și
𝑣 3 este
𝑝3
𝑘2 + 𝑞 ⋅ 𝑘 − =0
27
4𝑝3
−𝑞±√𝑞2 + 27 𝑞 𝑞2 𝑝3
și deci 𝑘 = = − 2 ± √ 4 + 27
2

3 2 3
𝑞 𝑞 𝑝
de unde 𝑤 = √− 2 + √ 4 + 27 𝜔, unde 𝜔 - rădăcină cubică a unității.

3 2 3
𝑞 𝑞 𝑝
Pentru 𝑤 = √− 2 + √ 4 + 27 𝜔

3 2 3
𝑞 𝑞 𝑝
găsim 𝑣 = √− 2 − √ 4 + 27 𝜔2 , deci

3 2 3 3 2 3
𝑞 𝑞 𝑝 𝑞 𝑞 𝑝
𝑥 = √− 2 + √ 4 + 27 𝜔 + √ − 2 − √ 4 + 27 𝜔2 ,

ceea ce constituie formulele lui Cardano.

Aplicații ale ecuațiilor algebrice

Ecuațiile de grad superior sunt utilizate în toate domeniile care folosesc matematica
avansată ca ingineria, științele naturale, științele sociale dar și în informatică.
Aceste ecuații sunt utilizate în ingineria aerospațială unde sunt folosite pentru a
modela proiecțiile de rachete cu jet. În fizică aceste sunt folosite în ecuații care descriu
gravitația, în ecuații termice și în calculul distanței. În economie sunt folosite pentru a descrie
viitoarele modele ale pieței. Ecuațiile de acest fel sunt folosite și în criptografie.

Teoremă (Abel-Ruffini)
Fie 𝑎𝑛 𝑥 𝑛 + 𝑎𝑛−1 𝑥 𝑛−1 + ⋯ + 𝑎1 𝑥 + 𝑎0 = 0, 𝑎𝑛 ≠ 0 o ecuație algebrică de grad 𝑛 ≥
5 , cu coeficienții în ℂ . Atunci nu există o formulă generală de rezolvare a acestei ecuații
în care să apară numai coeficienții 𝑎0 , 𝑎1 , … , 𝑎𝑛 ∈ ℂ.
Această teoremă a fost propusă în 1799 de către Paolo Ruffini(1765-1822) și
demonstrată în 1824 de studentul norvegian Niels Henrik Abel(1802-1829).

Viorel Vodă, un matematician român din perioada comunistă, arată că ecuația 𝑥 5 +

𝑎1 𝑥3 + 𝑎2 𝑥 2 + 𝑎3 = 0 este rezolvabilă dacă și numai dacă 𝑎12 = 5𝑎2, notând 𝑎1 = −5𝑏, 𝑎2 =
5𝑏2 , 𝑎3 = −𝑐 este obținută ecuația 𝑥 5 − 5𝑏𝑥 3 + 5𝑏2 𝑥 − 𝑐 = 0; 𝑏, 𝑐 ∈ ℝ∗ pentru care este
valabilă soluția
5
𝑐+√𝑐 2 −4𝑏 5 𝑐−√𝑐 5 2−4𝑏 5
𝑥=√ +√ .
2 2

El mai dezvoltă rezolvări ale ecuațiilor cu n≥3, dând metode de rezolvare inclusiv
pentru ecuații de gradul 6.
Victor Tudor și Florin Marcu, alți matematicieni români, dau rezolvarea unei
ecuații de gradul 7:
𝑥 7 + 𝑎1 𝑥 5 + 𝑎2 𝑥 3 + 𝑎3 𝑥 + 𝑎4 = 0
Dacă 𝑎4 ≠ 0, 𝑎12 = 7𝑎2, 𝑎13 = 49𝑎3 soluțiile acesteia sunt

𝑐 + √𝑐 − 4𝑏
7 2𝑐 − √𝑐 − 4𝑏 7 7 2 7
𝑥1 = √ +√
2 2

7
𝑐+√𝑐 −4𝑏 2
𝑐−√𝑐 −4𝑏 7 7 2 7
și 𝑥𝑘+1 = 𝜀𝑘 ⋅ √ 2
+ 𝜀𝑘 ⋅ √ 2

2𝑘𝜋 2𝑘𝜋
unde 𝜀𝑘 = cos + 𝑖 sin , 𝑘 = 1,6 sunt rădăcini de ordinul 7 ale unității.
7 7

Teoremă 1 (generalizarea formulelor lui Cardano)

Ecuația algebrică cu 𝑛 ≥ 3
𝑛 𝑝 2 𝑛 𝑘 𝑝 𝑘
𝑥 𝑛 + 𝑝𝑥 𝑛−2 + 2
𝐶𝑛−2 ( ) 𝑥 𝑛−4 + ⋯ + 𝐶𝑛−𝑘 ( ) 𝑥 𝑛−2𝑘 + ⋯
𝑛−2 𝑛 𝑛−𝑘 𝑛
𝑛 𝑛
𝑛 [2 ] 𝑝 [2] 𝑛
+ 𝑛 𝐶 𝑛 ( ) 𝑥 𝑛−2[2 ] + 𝑞 = 0
𝑛 − [2] 𝑛−[2 ] 𝑛

cu 𝑝, 𝑞 ∈ ℝ, 𝑝 ≤ 0 poate fi rezolvată folosind radicalii, soluțiile fiind date de următoarea

formulă:

𝑛 𝑛
𝑞 𝑞 2 𝑝 𝑛 𝑞 𝑞 2 𝑝 𝑛
𝑥𝑘 = 𝜀 𝑘−1 ⋅ √− + √( ) + (−1)𝑛−1 ⋅ ( ) + 𝜀 𝑛−𝑘−1 ⋅ √− − √( ) + (−1)𝑛−1 ⋅ ( )
2 2 𝑛 2 2 𝑛

2𝜋 2𝜋
unde 𝑘 = 1, 𝑛 ș𝑖 𝜀 = cos 𝑛
+ 𝑖 sin 𝑛
este rădăcina de ordin n a unității.

Teoremă 2
 Ecuația de forma
𝑥 2𝑛+1 − (2𝑛 + 1)𝑏𝑥 2𝑛−1 + (2𝑛 + 1)(𝑛 − 1)𝑏2 𝑥 2𝑛−3 + ⋯ + (−1)(2𝑛 + 1)𝑏𝑛 𝑥 − 𝑐 = 0
în care 𝑏, 𝑐 ∈ ℝ și 𝑛 ≥ 2 , are soluția

2 2𝑏𝑛+1 2 2𝑛+1
√𝑐 + √𝑐 − 4𝑏 √𝑐 − √𝑐 − 4𝑏
2𝑛+1 2𝑛+1
𝑥= +
2 2
2𝜋 2𝜋
unde𝑘 = 1, 𝑛 ș𝑖 𝜀 = cos 𝑛
+ 𝑖 sin 𝑛
este rădăcina de ordin n a unității.

Teoremă 3
Ecuația algebrică cu 𝑛 ≥ 3

𝑛
𝑥 𝑛 + 𝑎1 𝑥 𝑛−2 + 𝑎2 𝑥 𝑛−4 + ⋯ + 𝑎𝑘 𝑥 𝑛−2𝑘 + ⋯ + 𝑎[𝑛] 𝑥 𝑛−2[ 2 ] − 𝑐 = 0
2

𝑛 𝑘 𝑛
unde 𝑎𝑘 = (−1)𝑘 ⋅ 𝑛−𝑘 ⋅ 𝐶𝑛−𝑘 ⋅ 𝑏𝑘 și 𝑏, 𝑐 ∈ ℝ, 𝑏 ≥ 0, 𝑘 = 1, [2 ] poate fi rezolvată folosind
radicalii, soluțiile fiind date de următoarea formulă:

𝑐 + √𝑐 − 4𝑏
𝑛 2 𝑛
𝑐 − √𝑐 − 4𝑏 𝑛 2 𝑛
𝑥𝑘 = 𝜀 𝑘−1 ⋅ √ + 𝜀 𝑛−𝑘+1 ⋅ √ , 𝑘 = 1, 𝑛
2 2
2𝜋 2𝜋
unde 𝑘 = 1, 𝑛 ș𝑖 𝜀 = cos 𝑛
+ 𝑖 sin 𝑛
este rădăcina de ordin n a unități.

Cazuri particulare ale ecuațiilor rezolvabile cu ajutorul teoremei 3

1) Pentru b=0 obținem ecuația 𝑥 𝑛 − 𝑐 = 0 cu soluțiile: 𝑥𝑘 = 𝜀 𝑘−1√𝑐 , 𝑘 = 1, 𝑛
2) Pentru n=4 obținem ecuația bipătratică 𝑥 4 + 4𝑏𝑥 2 + 2𝑏2 − 𝑐 = 0 cu rădăcinile
𝑐+√𝑐−4𝑏 4 4
𝑐−√𝑐 −4𝑏 4 2 4
𝑥𝑘 = ℰ 𝑘−1 ⋅ √ + ℰ 1−𝑘 ⋅ √ =
2 2

4 𝑐+√𝑐 2 −4𝑏4 4
𝑐−√𝑐 −4𝑏 2 4
= (√ 2
+ (−1)𝑘−1 ⋅ √ 2
) 𝑖𝑘−1 ,𝑘 = 1,4

1
3) Pentru 𝑏 = 4 ș𝑖 𝑐 = 0 obținem ecuația polinomului Cebîșev 𝑇𝑛 (𝑥) = 0 unde
1 𝑛 𝑛
𝑇𝑛 (𝑋) = [(𝑋 + √𝑋 2 − 1) + (𝑋 − √𝑋 2 − 1) ]
2
echivalentă cu
𝑛
[ ] 𝑛 𝑘
∑𝑘=0
2
(−1)𝑘 ⋅ 2𝑛−2𝑘+1 ⋅ ⋅ 𝐶𝑛−𝑘 ⋅ 𝑥 𝑛−2𝑘 = 0
𝑛−𝑘
Cu forma trigonometrică 𝑇𝑛 (𝑥) = cos(𝑛 ⋅ arccos 𝑥) = 0 (am înlocuit pe x cu cos x), obținem
rădăcinile
(4𝑘 + 1)𝜋
𝑥𝑘 = cos ( ) , 𝑘 = 0, 𝑛 − 1
𝑛

1
4) Pentru 𝑏 = 4 și 𝑐 = 4 cos 𝑎 obținem ecuația
𝑛
[2 ]
𝑛
∑(−1)𝑘 ⋅ ⋅ 𝐶 𝑘 2𝑛−2𝑘+1 ⋅ 𝑥 𝑛−2𝑘 − 4 cos 𝑎 = 0
𝑛 − 𝑘 𝑛−𝑘
𝑘=0

echivalentă cu 4𝑇𝑛 (𝑥) − 4 cos 𝑎 = 0

de unde cos 𝑛 𝑎 = cos 𝑎 și așa
𝑎 2𝑘𝜋
𝑥𝑘 = cos 𝑎𝑘 = cos (𝑛 + ) , 𝑘 = 0, 𝑛 − 1
𝑛

Această ecuație este o generalizare a problemei 24163, din “Gazeta Matematică”

nr.9/1999, autor Győrgy Szőllősy (fost profesor al Colegiului Național “Dragoș Vodă”,
2𝜋 2𝜋 √5−1
Sighetu Marmației), care pentru 𝑛 = 7 și 𝑎 = 5 deci cos 𝑎 = cos 5 = 4 , rezultă
următoarea ecuație (ecuația Szőllősy)
256𝑥 7 − 448𝑥 5 + 224𝑥 3 − 28𝑥 + 1 − √5 = 0
2𝜋 2𝑘𝜋
cu soluțiile 𝑥𝑘 = cos 36
+ 7
,𝑘 = 0,6

5) Pentru 𝑏 = 1 și 𝑐 = 2𝑚 cu 𝑚 ∈ ℝ obținem ecuația

𝑛(𝑛 − 3) 𝑛−4 𝑛(𝑛 − 4)(𝑛 − 5) 𝑛−6
𝑥 𝑛 − 𝑛𝑥 𝑛−2 + 𝑥 − 𝑥 +⋯
2 6
𝑛 [𝑛/2]
+(−1)[𝑛/2] ⋅ ⋅𝐶 ⋅ 𝑥 𝑛−[𝑛/2] − 2𝑚 = 0
𝑛 − [𝑛/2] 𝑛−[𝑛/2]
cu rădăcinile
𝑛 𝑛
𝑥𝑘 = 𝜀 𝑘−1 ⋅ √𝑚 + √𝑚2 − 1 + 𝜀 𝑛−𝑘 ⋅ √𝑚 − √𝑚2 − 1 = 𝜀 𝑘−1 𝑢 + 𝜀 𝑛−𝑘+1
2𝜋 2𝜋
unde 𝑘 = 1, 𝑛, 𝜀 = cos 𝑛
+ 𝑖 sin 𝑛
și

Exemple de ecuații rezolvabile cu formulele de mai sus:

√6−√2
1) 𝑥 4 − 4 = 0
2) 𝑥 4 + 12𝑥 2 + 17 = 0
3) 128𝑥 6 − 192𝑥 4 + 72𝑥 2 − 4 = 0
4) 11𝑥 5 − 5𝑥 3 + 5𝑥 − 6 = 0
5) 𝑥 5 − 25𝑥 3 + 125𝑥 − 115 = 0

Bibliografie
1) ”Octogon Mathematical Magazine”, Volume 21 number 1, April 2013, pag. 116-130;
2) Laurențiu Panaitopol, I.C. Drăghicescu, ”Polinoame și ecuații algebrice”, Editura
Albatros, 1980, pag. 128/142;
3) M. Burtea, G. Burtea, Manual Matematică pentru clasa a XII-a, editura Carminis, 2007,
pag 139;
4) Viorel Vodă, ”Ecuații miraculoase”, editura Albatros, 1987