Poveste de iarnă

după Zacharias Topelius

Într-o pădure din nordul Finlandei, se înălțau falnici, unul lângă altul, doi
pini viguroși. Erau atât de bătrâni, încât nici chiar mușchii cei cărunți de pe
tulpinile lor nu își mai aminteau vremurile când acești pini fuseseră tineri și
mlădioși. Vârfurile lor, puțin întunecate, se ridicau semețe deasupra pădurii ca
niște străjeri care apără liniștea împrejurimilor.
La marginea pădurii se găsea o colibă acoperită cu paie și având două ferestruici
care dădeau spre pădure. În această căsuță trăiau un biet țăran și nevasta lui.
Singura lor avere era o bucată de pământ pe care semănau grâu și o grădină nu prea
mare. Iarna însă, țăranul trudea la pădure – tăia copaci și ducea bușteni la fabrica
de cherestea, ca să agonisească bani pentru a-și hrăni cei doi copii, Silvia și Silviu.
Unde găsiseră părinții lor nume așa de frumoase? Se vede că de la pădure se
trăgeau, căci cuvântul silva, în latină, înseamnă „pădure”.
Într-o iarnă, copiii s-au dus să se joace în pădure. Au găsit două capcane; într-
una din ele căzuse un iepure, iar în alta o potârniche. Ambele făpturi erau vii și se
zbăteau în capcane, țipând și suspinând jalnic.
— Lasă-mă să plec! se rugă iepurele când băiatul se apropie de el.
— Fie-ți milă de mine, piui potârnichea, văzând-o pe fetiță.
Cei doi frați se uitară nedumeriți unul la altul. Nu mai auziseră până atunci vreo
vietate a pădurii vorbind cu glas omenesc. Revenindu- și îndată, fetița zise:
— Hai să-i lăsăm să plece!
Şi, împreună, deschiseră cele două capcane.
— Ține-Cerul vă va îndeplini orice dorință! le spuse iepurele, fugind.
— Rugați-l pe Agață-Norul și veți avea tot ce veți dori! ciripi și potârnichea.
Copiii nu înțelegeau nimic. Deodată, o rafală puternică de vânt mătură pădurea.
Vârfurile prinseră a fremăta și, în larma iscată, deslușiră niște vorbe care veneau
de sus. Erau cei doi pini care se numeau chiar așa: Ține-Cerul și Agață-Norul.
Pe pârtia îngustă venea anevoie, cu toporul pe umăr, tatăl lor.
Așa copaci mai zic și eu! Numai buni de dus la fabrică, se minună țăranul,
oprindu-se lângă copii.
Dar cei mici îl rugară, cu lacrimi în ochi, să cruțe cei doi pini. Tatăl renunță.
Crengile groase vuiră din nou și trosniră, glăsuind:
— Drept răsplată că ne-ați salvat viața, vă vom îndeplini orice dorință.
Chibzuiră puțin, apoi băiatul spuse că ar dori ca soarele să lumineze pentru a
putea desluși potecile pădurii, iar fata își dori să vină mai repede primăvara.
— Ați fi putut cere atâtea lucruri minunate, și bogăție, și glorie – de toate ați fi
avut acum! rosti grav Ține-Cerul. Iar voi vă doriți ceea ce oricum se va întâmpla.
Trebuie să ne ținem de cuvânt și o să vă îndeplinim dorințele. Pe tine, dragul meu
Silviu, oriunde vei merge, oriîncotro îți vei arunca privirile, lumina soarelui te va
însoți mereu. Şi dorința ta, dragă Silvia, se va îndeplini: oriunde te vei afla, orice
vei spune, în jurul tău primăvara va-nflori și zăpada se va topi.