Sunteți pe pagina 1din 19

Proiect

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA


HOTĂRÎRE nr.

din “__ ____” ____________2017

or. Chişinău

cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare


şi funcționare a Inspectoratului pentru Protecția Mediului, a structurii și
efectivului-limită ale acestuia

În temeiul art. 7 lit. e) 136 din 07.07.2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial
al Republicii Moldova, 2017, nr. 252, art. 412), art. 14 alin. (7) din Legea nr. 98 din 04
mai 2012 privind administrația publică centrală de specialitate (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2012, nr.160-164, art.537), Legea 131 din 08.06.2012 privind
controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, nr. 181-184, art. 595), Legea nr. 230 din 23 septembrie 2016 pentru
modificarea şi completarea unor acte legislative (Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2016, nr. 369-378, art. 755), Legea nr. 185 din 21.09.2017 privind modificarea
și completarea unor acte legislative, Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova nr. 1310
din 14.11.2006 cu privire la aprobarea structurii-tip a regulamentelor privind organizarea
şi funcționarea organului central de specialitate al administrației publice şi autorităţii
administrative din subordinea acestuia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006,
nr. 181-183, art.1407), Hotărîrii Guvernului nr. 887 din 01.11.2017 Cu privire la crearea
Inspectoratului pentru Protecția Mediului cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă:
1. Regulamentul de organizare și funcționare a Inspectoratului pentru Protecția
Mediului, conform anexei nr. 1;
2. Structura organizatorică a aparatului central al Inspectoratului pentru Protecția
Mediului și subdiviziunilor teritoriale, conform anexei nr.2;
3. Se stabilește efectivul-limită al Inspectoratului pentru Protecția Mediului în
număr de 348 unităţi, cu un fond anual de remunerare a muncii conform prevederilor
legislaţiei.
4. Lista hotărârilor de Guvern care se abrogă, conform anexei nr. 3.
5. Pînă la crearea Agenției de Mediu, organ emitent al actelor permisive de mediu,
competența de eliberare a actelor permisive de mediu revine Inspectoratului pentru
Protecția Mediului, în conformitate cu atribuțiile anterioare ale Inspectoratului Ecologic
de Stat și Serviciului Piscicol.
6. Din statele de personal ale Agenției pentru Geologie și Resurse Minerale, 5
unităţi de personal din contul funcțiilor cu atribuții de control se transferă în cadrul
Inspectoratului pentru Protecția Mediului.

PRIM-MINISTRU Pavel FILIP

Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Ministrul Economiei și Infrastructurii Octavian CALMÎC

Ministrul Agriculturii,
Dezvoltării Regionale și Mediului Vasile BÎTCA

Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.____ din __________

REGULAMENTUL
 privind organizarea şi funcționarea
Inspectoratului pentru Protecția Mediului

I. DISPOZIȚII GENERALE
1. Prezentul Regulament reglementează statutul juridic, misiunea, funcțiile
de bază, atribuțiile principale și drepturile generale ale Inspectoratului pentru
Protecția Mediului (în continuare - Inspectorat), locul lui în structura administrației
publice, precum şi modul de organizare a activităţii acestuia.
2. Inspectoratul se organizează şi funcționează ca autoritate administrativă
din subordinea autorității publice centrale de specialitate în domeniul protecției
mediului și utilizării resurselor naturale (în continuare – autoritatea centrală de
specialitate), împuternicit să efectueze controlul de stat în domeniul protecției
mediului și utilizării resurselor naturale.
3. Inspectoratul este persoană juridică de drept public, dispune de
denumire proprie, de ștampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova, de conturi
trezoreriale, precum și de alte atribute specifice autorităților publice, stabilite în
legislație.
4. Inspectoratul își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul Republicii
Moldova. Sediul central al Inspectoratului se află în municipiul Chişinău.
5. Inspectoratul este organizat şi îşi desfășoară activitatea în baza
Constituţiei Republicii Moldova, decretelor Preşedintelui Republicii Moldova,
legilor, hotărîrilor Parlamentului şi Guvernului, altor acte normative, a tratatelor
internaționale la care Republica Moldova este parte, acordurilor bilaterale precum
şi în conformitate cu prevederile prezentului Regulament.
6. Inspectoratul este independent în adoptarea de hotărîri privind aplicarea
legislației de protecție a mediului și utilizarea rațională a resurselor naturale în
limita competențelor atribuite.
7. În subordinea Inspectoratului funcţionează subdiviziuni desconcentrate
în teritoriu, care nu au statut de persoană juridică şi sînt gestionate direct de către
aparatul central al Inspectoratului, cu efectuarea cheltuielilor financiare pentru
întreținerea acestora. Fiecare subdiviziune a Inspectoratului dispune de ștampilă cu
denumire proprie în limba de stat.
8. Inspectoratul dirijează  sub aspect organizatoric  şi metodologic
subdiviziunile sale.
9. Actele normative şi indicațiile Inspectoratului cu caracter
organizațional şi metodic sînt executorii pentru toate subdiviziunile sale.
10. Inspectoratul inițiază și menține relații de colaborare, în limitele
competenței sale, cu autoritățile publice centrale şi locale, instituțiile ştiinţifice,
de învăţămînt, cu mass-media, organizațiile nonguvernamentale de mediu
naționale, regionale şi internaționale.
II. MISIUNEA, FUNCŢIILE DE BAZĂ, ATRIBUŢIILE
PRINCIPALE ȘI DREPTURILE GENERALE

11. Misiunea Inspectoratului este asigurarea aplicării și respectării actelor


legislative şi normative în domeniul protecţiei mediului, aerului atmosferic, florei,
faunei, resurselor forestiere, piscicole, acvatice, solului, utilizarea subsolului şi
resurselor naturale, gestionarea deșeurilor și substanțelor chimice, siguranța
ocupațională, utilizarea rațională a resurselor naturale la întreprinderi, instituții,
organizații, cu orice tip de proprietate și formă juridică de organizare, de către
autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și persoanele fizice.

12. Funcțiile de bază ale Inspectoratului:


1) exercitarea supravegherii și controlului de stat asupra respectării actelor
legislative şi normative în domeniul protecţiei mediului, aerului atmosferic, florei,
faunei, resurselor forestiere, piscicole, acvatice, solului, utilizarea subsolului şi
resurselor naturale, gestionarea deșeurilor și substanțelor chimice, siguranța
ocupațională, utilizarea rațională a resurselor naturale la întreprinderi, instituții,
organizații, cu orice tip de proprietate și formă juridică de organizare, de către
autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și persoanele fizice;
2) prevenirea, contracararea cazurilor de încălcare a legislației privind
protecția mediului și utilizarea rațională a resurselor naturale.
3) coordonarea activităților cu impact asupra mediului înconjurător,
susceptibile cu prejudicierea componentelor mediului, schimbarea mediului
înconjurător sau resurselor naturale;
4) examinarea cazurilor de încălcare a legislației privind protecția
mediului și utilizarea rațională a resurselor naturale, aplicarea sancțiunilor conform
legislației în vigoare, calcularea și recuperarea prejudiciilor aduse componentelor
mediului înconjurător, inclusiv după principiul „poluatorul plătește”;
5) exercită alte funcții în domeniul său de activitate, stabilite prin actele
legislative şi normative în vigoare.
13. Inspectoratul îndeplinește următoarele atribuții de bază:

13.1. În domeniul realizării politicii de mediu:


1) participă la elaborarea, promovarea și implementarea programelor şi
planurilor naționale de acţiuni în domeniul protecţiei mediului şi utilizării raționale
a resurselor naturale;
2) participă la elaborarea şi avizarea proiectelor de acte legislative şi
normative privind protecţia mediului şi utilizarea resurselor naturale;
3) conlucrează cu organele administrației publice centrale şi locale,
societatea civilă și științifică la elaborarea şi implementarea programelor şi
planurilor naționale şi locale de acţiuni în domeniul protecţiei mediului şi utilizării
resurselor naturale;
4) elaborează documente instructive privind mecanismele şi instrumentele
de promovare şi implementare a programelor şi planurilor de acţiuni în domeniul
protecţiei mediului şi utilizării  resurselor naturale;
5) participă la implementarea și elaborarea convențiilor, acordurilor
regionale şi  internaționale ce țin de protecţia mediului;
6) participă la coordonarea normativelor ecologice, standardelor, elaborarea
instrucțiunilor de calcul al prejudiciului cauzat mediului, asigură aplicarea
acestora;
7) organizează și participă în limitele competenței la seminare, conferințe
de nivel republican, regional şi internațional, la pregătirea şi instruirea cadrelor în
domeniul protecţiei mediului şi utilizării resurselor naturale;
8) participă la acțiunile de popularizare a măsurilor de asigurare a calității
factorilor de mediu, de educație a publicului în problemele de mediu prin
intermediul mass-media, inclusiv prin vizite tematice la subiecții raporturilor de
mediu, emite raportul anual privind activitatea Inspectoratului.
13.2. În domeniul protecției aerului atmosferic:
1) efectuează controlul de stat privind respectarea normelor admisibile de
emisii în atmosferă de la sursele de poluare organizate și neorganizate, fixe și
mobile la persoane juridice indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de
organizare şi persoanele fizice, care desfășoară activitate economică generatoare de
poluanţi;
2) efectuează controlul ecologic și instrumental cu mijloace de măsurare și
control la sursele de poluare organizate și neorganizate, fixe și mobile, inclusiv al
unităților de transport terestru, naval, aerian și feroviar;
3) exercită controlul asupra corectitudinii calculului şi plenitudinii virării la
buget a plăților pentru poluarea mediului de către persoanele juridice, indiferent de
tipul de proprietate şi forma juridică de organizare şi persoanele fizice, care
desfășoară activitate economică generatoare de poluanţi;
4) participă la stabilirea cauzelor poluării factorilor de mediu/aerului
atmosferic şi aplică sancțiunile prevăzute de lege, inclusiv sistarea şi/sau
suspendarea unor activități pe perioade determinate de timp, interzicerea inițierii
activităților ce contravin cerințelor de protecție a aerului atmosferic în cazul în care
în care se constată depășirea concentrațiilor poluanților peste limitele admise de
legislația în vigoare sau este pusă în pericol sănătatea populației;
5) efectuează activități operative (razii inopinate) în vederea depistării și
contracarării activităților cu impact negativ asupra aerului atmosferic.
13.3. În domeniul protecției resurselor acvatice:
1) efectuează controlul privind conformitatea utilizării resurselor de apă,
respectarea normelor de consum, utilizarea rațională și deținerea actelor permisive
în domeniul gestionării apelor;
2) exercită controlul și monitorizează respectarea regimului special de
gestionare a zonelor de protecție a corpurilor de apă, construcțiilor hidrotehnice și
de acumulare a resurselor de apă în vederea ne-admiterii activităților ce vin în
contradicție cu regimul zonelor respective;
3) exercită controlul în vederea contracarării acțiunilor de introducere a
poluanților de orice proveniență și caracteristici în corpurile de apă (în ansamblu),
în terenurile fondului apelor sau în terenurile din care este posibilă scurgerea într-
un corp de apă de suprafaţă sau corp de apă subterană;
4) controlează modul de funcționare a stațiilor de epurare şi respectarea
condiţiilor de calitate a apelor uzate evacuate, potrivit reglementărilor în vigoare;
5) exercită controlul privind respectarea condiţiilor de utilizare resurselor de
apă și de deversare a apelor uzate potrivit actelor permisive deținute;
6) efectuează activități operative (razii) în vederea depistării și contracarării
cazurilor de folosire inadecvată/neautorizată a resurselor de apă, deversărilor
neautorizate a apelor uzate.
13.4. În domeniul controlului biodiversității, resurselor forestiere şi al
ariilor naturale protejate:
1) exercită controlul de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei şi
protecţiei  fondurilor forestier şi cinegetic;
2) exercită controlul realizării programelor de extindere a fondului silvic şi
lucrărilor de regenerare şi a modului de exploatare a pădurilor precum şi de creare
a fîşiilor forestiere de protecţie a zonelor şi fîşiilor de protecţie a apelor;
3) exercită controlul asupra modului de gestionare şi corectitudinea
exploatării vegetației din fondul forestier și din afara fondului forestier în vederea
asigurării respectării normelor stabilite de recoltare a masei lemnoase, activităților
de regenerare a acesteia;
4) controlează respectarea obligațiilor ce revin deţinătorilor cu orice titlu şi
administratorilor de păduri, de vegetație forestieră din afara fondului forestier şi de
pajiști, conform legislaţiei în vigoare;
5) exercită controlul privind respectarea normelor privind protecția
mediului la efectuarea măsurilor de menținere şi conservare a biodiversității şi
de  utilizare a faunei cinegetice;
6) exercită controlul privind respectarea normelor privind protecția
mediului în fondul ariilor naturale protejate de stat;
7) exercită controlul privind asigurarea reproducerii naturale, ameliorarea şi
revitalizarea resurselor piscicole în bazinele acvatice piscicole naturale, în baza
observațiilor ihtiologice efectuate şi recomandațiilor instituțiilor ştiinţifice de
profil, care practică cercetări ştiinţifice în domeniul restabilirii resurselor biologice
acvatice;
8) exercită controlul asupra modului în care persoanele fizice şi juridice
respectă legislația privind protecţia şi utilizarea rațională a resurselor biologice
acvatice;
9) exercită controlul efectuării pescuitului comercial, sportiv şi
amator/recreativ, precum şi pescuitul în scop științific şi ţine evidența pescuitului
hidrobionţilor din bazinele acvatice piscicole naturale;
10) calculează prejudiciul cauzat resurselor cinegetice, silvice din fondul
forestier și din afara fondului forestier;
11) calculează prejudiciul cauzat resurselor piscicole prin diferite activități
precum ar fi poluarea apei, boiștilor, gropilor pentru iernatul peștelui, captarea apei
fără instalaţii de protecţie a peștelui, explozii, extragerea nisipului şi prundișului,
adâncirea albiei, pescuit ilegal, etc
12) efectuează activități operative (razii inopinate) în vederea depistării și
contracarării cazurilor de braconaj, tăierilor ilicite a vegetației forestiere și
vegetației din afara fondului forestier, transportare a resurselor naturale fără acte de
proveniență și comercializare a acestora;
13) întreprinde măsuri pentru combaterea exportului ilicit din țară a
resurselor regnului animal, inclusiv a celor  incluse în Cartea Roșie a Republicii
Moldova;
14) controlează legalitatea deținerii în captivitate a animalelor sălbatice de
către persoane fizice sau juridice, precum şi condiţiile de viață asigurate acestora;
15) controlează modul de valorificare a resurselor biologice, de floră şi faună
sălbatică, a fondului piscicol din apele naturale şi a animalelor sălbatice de interes
vânătoresc;
16) controlează legalitatea comercializării resurselor forestiere, piscicole de
către persoanele fizice și juridice.

13.5 În domeniul controlului gestionării deșeurilor, substanţelor şi


amestecurilor periculoase:
1) exercită controlul privind respectarea legilor şi actelor normative ce țin
de protecţia mediului înconjurător în procesul de fabricare, depozitare,
transportare, utilizare, neutralizare şi înhumare a deșeurilor de orice tip,
produselor şi substanţelor nocive şi a deşeurilor rezultate din acestea;
2) exercită controlul privind respectarea modului de depozitare și
gestionare a deşeurilor de orice proveniență și substanțelor chimice, stabilite în
actele legislative şi normative de specialitate;
3) exercită controlul împreună cu autoritățile vamale și alte autorități
publice centrale și locale și iau măsuri pentru asigurarea conformității
încărcăturilor cu documentele însoțitoare și respectarea prevederilor legale
referitoare la îndeplinirea condițiilor de import, export și tranzit ale deșeurilor și
substanțelor chimice periculoase şi toxice;
4) exercită supravegherea pieței privind ambalajele și deșeurile de ambalaj;
5) efectuează activități operative (razii) în vederea depistării și contracarării
cazurilor de gestionarea neadecvată a deșeurilor;
6) exercită controlul și supravegherea de stat a gestionării deșeurilor,
inclusiv a deșeurilor de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă
a producătorului, exercită controlul în domeniile de activitate economică asupra
respectării prevederilor actelor normative de către instituiți, organizații, agenții
economici, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, şi de
către persoanele fizice, inclusiv străine;
7) exercită controlul de stat privind respectarea de către instituiți,
organizații şi agenții economici a limitelor de depozitare a deşeurilor, a țintelor de
colectare separată şi reciclare a diferitor fluxuri de deșeuri şi a deşeurilor de
produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorului;
8) ţine evidența şi efectuează inventarieri la agenți economici, instituții şi
organizații privind formarea, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, precum şi
stocurile de deșeuri păstrate;
9) înaintează autorităților abilitate propuneri de sistare a activităţii agenților
economici în cazul nerespectării prezentei legi.
13.6. În domeniul controlului geologic și resurselor funciare:
1) exercită controlul de stat asupra folosirii raționale şi protecţiei subsolului
privind respectarea de către beneficiarii subsolului a actelor legislative şi
normative ce reglementează relațiile privind folosirea şi protecţia subsolului,
precum şi a documentaţiei tehnice (tehnologice) de proiect, aprobate în modul
stabilit.
2) exercită controlul geologic privind:
a) realizarea programelor în domeniul cercetărilor geologice şi folosirii
subsolului;
b) calitatea şi eficacitatea lucrărilor de cercetare geologică a subsolului, cu
aplicarea argumentată a metodicilor şi tehnologiilor;
c) plenitudinea cercetării geologice a subsolului; înregistrarea de stat la timp
şi corectă a lucrărilor de cercetări geologice ale subsolului; prezenţa contractelor
pentru folosirea sectoarelor de subsol;
d) îndeplinirea de către beneficiarii subsolului a condiţiilor prevăzute de
contractele privind folosirea sectoarelor de subsol, inclusiv respectarea limitelor la
extragerea substanţelor minerale utile şi crearea fondului de lichidare şi recultivare;
e) ţinerea documentaţiei geologice şi de topografie minieră, oportunitatea şi
autenticitatea datelor privind mişcarea rezervelor la exploatarea zăcămintelor de
substanţe minerale utile;
f) executarea deciziilor şi recomandărilor expertizei de stat a informaţiei
geologice şi expertizei de stat a rezervelor de substanţe minerale utile;
g) integritatea excavaţiilor miniere şi sondelor de explorare, precum şi a
documentaţiei geologice, mostrelor de roci, duplicatelor de probe care pot fi
folosite la cercetarea în continuare a subsolului;
h) respectarea prevederilor proiectelor, standardelor, normelor şi regulilor la
cercetarea geologică a subsolului şi la exploatarea zăcămintelor de substanţe
minerale utile, precum şi la recultivarea terenurilor degradate de lucrările miniere.
3) exercită controlul asupra respectării de către deținătorii de terenuri
indiferent de forma de proprietate, a cerințelor legislaţiei privind protecția mediului
și utilizarea resurselor naturale şi legislației funciare, standardelor şi normativelor
în vigoare referitor la prevenirea şi lichidarea proceselor ce provoacă degradarea şi
poluarea resurselor funciare;
4) coordonează programele anuale şi de perspectivă de combatere a
eroziunii solului, alunecărilor de teren, utilizării îngrășămintelor minerale,
organice, pesticidelor şi altor produse şi substanțe nocive;
5) efectuează activități operative (razii) în vederea depistării și contracarării
cazurilor de exploatare neautorizată/ilicită a resurselor minerale utile, resurselor
funciare, transportarea și comercializarea fără acte necesare a substanțelor minerale
utile și funciare.
13.7. În domeniul activităților planificate:
1) exercită controlul privind respectarea şi aplicarea normelor de protecţie a
mediului la amplasarea, proiectarea şi construcția obiectelor, valorificarea noilor
tehnologii, instalarea utilajelor noi, precum şi asupra modului de utilizare de către
agenții economici a mijloacelor financiare destinate protecţiei mediului;
2) controlează respectarea procedurilor legale în emiterea actelor de
reglementare - avize, acorduri, autorizații de mediu, precum şi cele referitoare la
regimul ariilor protejate şi are acces la întreaga documentație care a stat la baza
emiterii acestora;
3) urmărește respectarea condiţiilor din actele de reglementare în domeniul
protecţiei mediului la toate etapele de realizare a acestora.
4) participă la lucrările comisiilor de selectare a terenului şi de recepție
finală a obiectivelor, indiferent de sursa de finanțare, şi a obiectivelor de producţie,
administrative, locative şi cu altă destinaţie finanțate din bugetul de stat sau
bugetele locale.

13.8. În domeniul siguranței ocupaționale:


1) controlează respectarea legislaţiei privind securitatea şi sănătatea în
muncă în unităţile din domeniul de competenţă;
2) coordonează activitatea de pregătire, instruire şi informare privind
securitatea şi sănătatea în muncă a salariaţilor angajaţi în unităţile din domeniul de
competenţă;
3) asigură aplicarea dispoziţiilor actelor legislative şi ale altor acte
normative referitoare la condiţiile de muncă şi la protecţia salariaţilor în domeniile
de activitate atribuite în competenţă;
4) în coordonare cu ISM, asigură instruirea inspectorilor de muncă din
cadrul instituției;
5) cercetează, în modul stabilit de Guvern, accidentele de muncă;
6) informează ISM despre toate accidentele de muncă constatate şi
cercetate;
7) transmite, anual şi la solicitare, ISM informaţii privind activitatea
desfăşurată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
8) consultă cu ISM listele de verificare aplicabile pentru domeniul, tipul și
obiectul de control al siguranţei ocupaţionale în domeniul de competenţă;
9) constată contravenţii şi încheie procese-verbale, conform prevederilor
Codului contravenţional al Republicii Moldova;
10) exercită alte atribuţii prevăzute de lege
14. Drepturile Inspectoratului
1) efectuează controale planificate conform graficului aprobat în modul
stabilit și inopinate ca urmare a sesizării, autosesizării, producerii de accidente sau
incidente de mediu, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege
2) să exercite nestingherit controlul de stat și să aibă acces în orice locație în
domeniile de competență la persoanele fizice și juridice, inclusiv străine, cu orice
tip de proprietate și formă juridică de organizare, precum și de autoritățile
administrației publice centrale și locale;
3) să solicite persoanelor fizice şi juridice îndeplinirea prevederilor legilor și
actelor normative din domeniul de competență;
4) să efectueze măsurările şi instalările echipamentului de supraveghere şi de
control necesar şi să beneficieze de suportul tehnic din partea organismelor
internaționale şi naționale de profil;
5) să constate contravenţii şi să încheie procese verbale, să examineze cauze
contravenționale și să aplice sancțiuni, conform prevederilor Codului
contravenţional al Republicii Moldova;
6) să legitimeze, în vederea stabilirii identității, persoanele care încalcă sau
sunt suspecte că au încălcat dispoziţiile legale din domeniile de competență ale
Inspectoratului;
7) să dețină accesul la resursele informaționale integrate gestionate de
organele de specialitate și să prelucreze date cu caracter personal conform
necesităților de serviciu potrivit legislației în vigoare;
8) să instituie sisteme informaționale automatizate în vederea facilitării
exercitării sarcinilor și atribuțiilor;
9) să stabilească măsuri şi termene, în conformitate cu dispoziţiile legale,
obligatorii pentru unitățile controlate, în vederea înlăturării deficiențelor constatate,
monitorizează şi verifică modul în care aceste măsuri şi termene au fost îndeplinite
sau respectate;
10) să întocmească procese-verbale de control și de inspectare referitor la
acțiunile întreprinse și constatate în cadrul controalelor efectuate;
11) să efectueze înregistrări foto/video/audio în susținerea constatărilor,
acumulării probelor;
12) să efectueze măsurările necesare în cadrul controalelor petrecute în
conformitate cu competențele atribuite, prin intermediul echipamentului tehnic
specializat
13) să sisteze sau să suspende integral sau parțial în condițiile legislației
lucrările de proiectare, construcție, recepționare extindere, reconstrucție, reutilare,
modernizare, reprofilare, conservare, demolare  şi lichidare a obiectelor în cazul
constatării unor abateri de la prevederile actelor legislative şi normative de mediu
în vigoare;
14) să sisteze folosirea resurselor naturale în cazul depistării încălcărilor
prevederilor legislaţiei de mediu și devierii de la normele admisibile stabilite;
15) să interzică folosirea speciilor regnului animal şi regnului vegetal
fără acte permisive în cazul încălcării regulilor, normelor şi cerințelor stabilite;
16) să interzică fabricarea, importul, comercializarea şi utilizarea pesticidelor
de către persoanele fizice şi juridice (inclusiv străine) fără acte permisive eliberate
de organele respective sau dacă în procesul efectuării activităţii se cauzează
poluarea mediului;
17) să sisteze sau să interzică integral sau parțial, în limitele legislației în
vigoare activitatea agenților economici, care folosesc utilaje, aparate, dispozitive,
instalaţii şi alte obiecte, ce nu corespund cerințelor de mediu sau care în procesul
activității sale poluează direct sau indirect componentele de mediu și/sau
degradează starea naturală a acestora;
18) să sigileze instalațiile, echipamente tehnice, încăperi și alte bunuri
mobile și imobile utilizate în activități neautorizate/ilicite de dobândire a resurselor
naturale sau care în proces de utilizare poluează mediul;
19) să oprească și să inspecteze orice mijloc de transport, orice alte mijloace
tehnice în caz de încălcare a legislației privind protecția mediului și folosirea
rațională a resurselor naturale;
20) să folosească pe unitățile de transport de serviciu inclusiv navale
dispozitive de semnalizare sonore și luminoase (speciale);
21) să ridice bunuri materiale dobândite în mod ilicit și alte corpuri delicte ce
au servit la încălcarea legislației pentru protecția mediului și resurselor naturale;
22) să solicite în conformitate cu legislația în vigoare de la persoanele
juridice, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare,
persoanele fizice și autoritățile administrației publice centrale și locale informații
ce țin de protecția mediului și utilizarea resurselor naturale;
23) să inițieze sau să solicite organelor competente suspendarea sau
retragerea actelor permisive în legătură cu încălcarea normelor stabilite în acestea;
24) să preleveze probe și să efectueze analiza de laborator ale
componentelor de mediu;
25) să efectueze calculul prejudiciilor cauzate mediului în baza actelor
legislative și normative în vigoare și analizelor de laborator;
26) să emită decizii în privinţa persoanelor fizice şi juridice, inclusiv străine,
privind repararea prejudiciilor cauzate mediului ca rezultat al poluării lui şi/sau
folosirii neautorizate/iraționale a resurselor natural;
27) să înainteze pretenții și să obţină de la persoanele fizice şi juridice
recuperarea prejudiciului material pentru poluarea mediului şi/sau folosirea
irațională sau ilicită a resurselor naturale;
28) să intenteze acţiuni civile împotriva organelor de stat, întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor şi persoanelor fizice care au cauzat prejudicii mediului
ca rezultat al poluării lui şi/sau folosirii neautorizate/iraționale a resurselor
naturale.
29) să emită prescripții obligatorii pentru persoanele juridice, indiferent de
tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, persoanele fizice și autoritățile
administrației publice centrale și locale, beneficiari ai resurselor naturale, în
vederea lichidării neajunsurilor și neadmiterii încălcării legislaţiei;
30) să antreneze, în caz de necesitate, specialiști pentru efectuarea
controalelor, analizelor, elaborarea măsurilor de protecţie a mediului şi utilizarea
resurselor naturale;
31) să efectueze controlul şi inventarierea (testarea ecologică) a surselor
mobile şi fixe de poluare a mediului  la întreprinderi şi organizații, la stațiile de
reparație şi de testare tehnică a vehiculelor în procesul efectuării reviziei tehnice, la
parcări şi la trafic;
32) să sisteze sau să interzică exploatarea mijloacelor de transport terestru,
naval, aerian, care în procesul de utilizare produc scurgeri de combustibil,
lubrifianți sau depășesc concentrațiile maximal admisibile de emisii ale gazelor de
eșapament, cauzând prejudicii mediului înconjurător;
33) să solicite retragerea actului permisiv eliberat de către autoritățile
administrației publice competente în cazul constatării abaterilor de la legislația de
mediu și neexecutarea prescripțiilor înaintate în conformitate cu normele în
vigoare;
34) întocmește şi înaintează organelor competente materialele privind
cazurile de încălcare a legislaţiei din domeniul protecției mediului și utilizării
raționale a resurselor naturale, înaintează organelor de drept materiale pentru
pornirea cauzelor penale şi tragerea la răspundere penală a infractorilor;
35) examinează propunerile, cererile și petițiile persoanelor fizice și juridice
cu privire la încălcarea actelor legislative și/sau normative din domeniul protecției
mediului și utilizării raționale a resurselor naturale;
36) să inspecteze persoanele fizice și juridice care efectuează pescuitul
hidrobionţilor în obiectivele acvatice piscicole naturale, precum şi în obiectivele
acvatice din fondul ariilor naturale protejate de stat;
37) să controleze documentaţia persoanelor fizice şi juridice privind
autorizarea pescuitului industrial/comercial şi utilizarea resurselor biologice
acvatice, precum şi actele de identitate;
38) să ridice, în modul stabilit de legislație, hidrobionţii pescuiţi în mod
ilicit, precum şi uneltele, mijloacele de transport terestru şi acvatic, alte obiecte
utilizate în pescuitul ilicit;
39) să controleze efectuarea lucrărilor în obiectivele piscicole naturale,
precum: captarea apei, adîncirea şi îndreptarea albiilor, instalarea cablurilor şi
conductelor, efectuarea exploziilor şi altele asemenea;
40) să solicite şi să primească, în limitele competenței, declarații de la
angajatori şi salariați;
41) să ceară lichidarea imediată sau într-un anumit termen a abaterilor
constatate în cadrul controalelor de la dispoziţiile actelor legislative şi ale altor acte
normative referitoare la protecția mediului și utilizării resurselor naturale,
condiţiilor de muncă şi protecţia salariaţilor în exercitarea atribuţiilor lor;
42) să dispună sistarea funcționării (inclusiv prin sigilare, cu indicarea în
procesul-verbal de control) a atelierelor, a halelor, a secțiilor, a altor subdiviziuni
ale unității controlate, sistarea exploatării clădirilor, a edificiilor şi a
echipamentelor tehnice, precum şi sistarea lucrărilor şi a proceselor tehnologice, în
cazul unui pericol iminent pentru mediu, viața și sănătatea persoanelor, pericol de
accidentare a angajaților entității controlate.
43) să presteze servicii contra plată pentru lucrările efectuate în domeniul
protecției mediului și utilizării raționale a resurselor naturale persoanelor fizice și
juridice indiferent de forma de proprietate și apartenența departamentală a cestora;
44) să exercite și alte drepturi în temeiul actelor legislative și normative ce
reglementează relațiile în domeniul de activitate încredințat.

15. Obligațiile personalului Inspectoratului:


1) Să îndeplinească și să respecte dispoziţiile legale, indicațiile șefilor
ierarhici privind activitatea lor profesională;
2) Să răspundă, în condiţiile legii, pentru modul în care îşi exercită
atribuțiile de serviciu;
3) Să acorde sprijin colegilor în executarea atribuţiilor de serviciu;
4) Să nu își exercite autoritatea în interes personal sau în cazuri de
conflict de interese, așa cum sunt ele prevăzute în lege;
5) Să păstreze confidențialitatea datelor dobândite în timpul desfășurării
activităţii, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege;
6) Să nu fructifice datele confidențiale obținute în calitatea lor oficială;
7) Să aibă o conduită corectă, să nu abuzeze de calitatea oficială şi să nu
compromită, prin activitatea lor publică ori privată, prestigiul funcţiei sau al
instituției din care fac parte.

III. ORGANIZAREA ACTIVITĂȚII INSPECTORATULUI

16. Conducerea:
1) Inspectoratul este condus de un șef care este Inspector principal de stat al
mediului și este asistat în activitate de doi șefi adjuncți.
2) Numirea în funcție a șefului Inspectoratului, modificarea, suspendarea şi
încetarea raporturilor de serviciu ale acestuia se efectuează de către ministrul
agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, în condiţiile legii.
3) Candidat la funcţia de șef al Inspectoratului poate fi persoana care
corespunde cerințelor specifice minime stabilite în Clasificatorul unic al funcțiilor
publice, aprobat prin Legea nr. 155 din 21 iulie 2011, precum şi condiţiilor
prevăzute de Legea nr. 158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul
funcţionarului public.
4) Nu poate candida la funcţia de șef al Inspectoratului persoana care are
antecedente penale pentru infracțiuni grave, deosebit de grave şi excepțional de
grave săvârșite cu intenție, precum şi persoana care are antecedente penale pentru
săvîrşirea infracțiunilor contra bunei desfășurări a activităţii în sfera publică, chiar
dacă au fost stinse antecedentele penale ori persoana a fost absolvită de răspundere
penală printr-un act de amnistie sau de grațiere.
5) Șeful Inspectoratului este membru al Colegiului Ministerului
Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
6) Numirea în funcție, modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de
serviciu ale șefilor adjuncți ai Inspectoratului se efectuează de către ministrul
agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, în condiţiile legislației în vigoare la
propunerea șefului Inspectoratului.
17. Șeful Inspectoratului:
1) Exercită conducerea Inspectoratului;
2) Coordonează şi controlează activitatea subdiviziunilor aparatului central
și entităților teritoriale și altor structuri în cazul creării acestora;
3) Organizează sistemul de management financiar şi control, precum şi
funcţia de audit intern în Inspectorat;
4) Stabilește atribuțiile și obligațiunile șefilor adjuncți ai Inspectoratului;
5) Semnează actele ce țin de competența autorităţii administrative;
6) Poartă răspundere personală, în fața ministrului, pentru realizarea
misiunii, sarcinilor şi funcțiilor atribuite Inspectoratului, asigură executarea legilor,
decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîrilor, dispozițiilor Guvernului şi
ordinelor ministrului, precum şi a prezentului regulament;
7) Distribuie obligațiile şi stabilește responsabilitățile șefilor de direcții, 
secții şi servicii ale Inspectoratului şi subdiviziunilor lui teritoriale;
8) Aprobă statele de personal şi schema de încadrare ale Inspectoratului în
conformitate cu legislația și cu respectarea efectivului-limită aprobat de către
Guvern;
9) Poartă răspundere personală pentru folosirea rațională a fondurilor și
integritatea bunurilor materiale;
10) Aprobă regulamentele subdiviziunilor din cadrul aparatului central al
Inspectoratului și subdiviziunilor sale teritoriale;
11) Numește în funcții publice, modifică, suspendă şi încetează, în condiţiile
legii, raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, angajează, modifică,
suspendă şi încetează raporturile de muncă cu personalul contractual al
Inspectoratului;
12) Conferă grade de calificare funcționarilor publici ai Inspectoratului,
stabilește spor la salariu, premii, ajutoare materiale şi aplică sancţiuni personalului
Inspectoratului, conform legislaţiei;
13) Emite ordine, dispoziții, hotărîri, încheieri și decizii ce țin de competența
Inspectoratului.
14) Aprobă instrucțiuni, regulamente, norme de lucru, proceduri şi alte
dispoziții specifice necesare pentru îndeplinirea sarcinilor şi atribuţiilor
personalului Inspectoratului;
15) Aprobă planurile de activitate anuale şi de perspectivă ale
Inspectoratului în domeniul controlului ecologic de stat, inclusiv a celor finanțate
din diverse surse speciale şi extrabugetare;
16) Anulează actele interne și cele emise de subdiviziunile sale cu încălcarea
legislației sau pe motive de inoportunitate;
17) Anulează hotărîrile, deciziile şi alte acte în problemele de inspectare
(control), sancționare, autorizare adoptate de conducătorii subdiviziunilor
Inspectoratului cu încălcarea legislației;
18) Reprezintă interesele Inspectoratului în relațiile cu organele de stat,
persoanele juridice şi fizice din la nivel național şi internațional;
19) Exercită alte atribuții corespunzător cu funcțiile atribuite Inspectoratului,
în conformitate cu prevederile actelor legislative și normative ce reglementează
relațiile în subdomeniile sau în sferele de activitate încredințate acestuia.
20) În lipsa șefului Inspectoratului, atribuțiile acestuia sînt exercitate de către
unul din șefii adjuncți desemnat în baza ordinului șefului Inspectoratului.
18. Organul colegial:
1) În cadrul Inspectoratului se constituie şi funcționează Consiliul
administrativ, instituit prin ordinul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale
și Mediului. Președintele Consiliului administrativ este șeful Inspectoratului.
Deciziile consiliului au caracter obligatoriu în ceea ce privește desfășurarea
activităţii Inspectoratului şi subdiviziunilor lui teritoriale şi se pun în aplicare prin
ordinul Inspectoratului.
2) Pe lîngă Inspectorat poate fi constituit un Consiliu consultativ format din
experți, specialiști, funcționari din domeniul mediului, cu scopul evaluării,
examinării și perfecționării practicilor în domeniul protecției mediului și a
evenimentelor de mediu. Deciziile Consiliului consultativ au un caracter de
recomandare pentru activitatea Inspectoratului și altor structuri organizaționale.
Consiliul consultativ este condus de către un șef adjunct al Inspectoratului.
3) În cadrul Inspectoratului este constituit Consiliul de soluționare a
disputelor, iar, din componența acestuia fac parte, în mod obligatoriu, cel puţin
trei reprezentanți ai asociațiilor din mediul de afaceri (cu relevanță pentru
domeniul de control sau aspectele contestate), conducătorii principalelor
subdiviziuni din cadrul organului de control şi reprezentantul autorităţii publice
centrale aferente domeniului.

19. Personalul Inspectoratului:


1) Personalul Inspectoratului, inclusiv al subdiviziunilor desconcentrate în
teritoriu, se formează din inspectorul principal de stat al mediului, inspectori
superiori de stat al mediului, inspectori de stat al mediului (în continuare inspectori
de stat al mediului), din alți specialiști, care sânt funcționari publici, al căror statut
le asigură stabilitate în funcție şi independență faţă de orice schimbare
guvernamentală şi orice influență neprevăzută din afară, din personal de deservire
tehnică şi personal auxiliar;
2) Angajații Inspectoratului beneficiază de majorarea gradelor de salarizare
pentru activitatea desfășurată în condiții de risc pentru sănătate și viață în
conformitate cu legislația în vigoare;
3) Subdiviziunile desconcentrate în teritoriu ale Inspectoratului sunt conduse
de un șef, care asigură îndeplinirea atribuţiilor stabilite în Regulamentul
subdiviziunii și fișa postului, aprobate de șeful Inspectoratului;
4) În lipsa șefului subdiviziunii desconcentrate în teritoriu, atribuțiile
acestuia sânt exercitate de persoana numită prin ordinul șefului Inspectoratului;
5) Inspectorul de stat al mediului în exercitarea funcției poartă uniformă de
serviciu cu însemnele speciale, legitimație, insigne și are dreptul la păstrarea și
aplicarea armelor de vînătoare, de serviciu și celor personale în conformitate cu
normele legale;
6) Statutul, drepturile şi obligațiile Inspectorului de stat al mediului sînt
stabilite prin hotărâre de Guvern;
7) Atribuțiile funcționarilor Inspectoratului se stabilesc în fișa postului,
aprobată de șeful Inspectoratului.

20. Structura Inspectoratului:


1) Inspectoratul este constituit din aparat central (direcții, secții, servicii) şi
subdiviziuni desconcentrate în teritoriu - inspecții pentru protecția mediului și
centre de investigații ecologice.
2) Subdiviziunile desconcentrate în teritoriu ale Inspectoratului nu sunt
persoane juridice și funcționează în baza prezentului Regulament şi a
Regulamentului privind organizarea și funcționarea subdiviziunii teritoriale,
aprobat de șeful Inspectoratului.
3) Subdiviziunile teritoriale ale Inspectoratului dispun de ștampilă cu stema
de stat și denumirea sa.
4) Pe lîngă Inspectorat activează Unitatea de instruire în domeniul protecției
mediului înconjurător.
5) Unitatea de instruire este o subdiviziune specializată, instituită în cadrul
Inspectoratului, care realizează instruirea personalului nou angajat şi perfecționarea
continuă a colaboratorilor săi, precum și instruirea în domeniul protecției mediului
și utilizarea rațională a resurselor naturale, la solicitarea persoanelor fizice și
juridice de drept public sau de drept privat, a autorităților publice și altor instituții
ori organizații.
6) Unitatea de instruire este finanțată din mijloace prevăzute în bugetul
Inspectoratului, precum şi din mijloacele acordate ca asistență tehnică/financiară
de organismele internaționale, de donatorii externi şi interni.
7) Regulamentul Unității de instruire în domeniul protecției mediului
înconjurător se aprobă de către șeful Inspectoratului.

21. Actele administrative ale Inspectoratului:


Actele administrative ale Inspectoratului sunt ordinele, dispozițiile,
hotărârile, încheierile și deciziile care sânt obligatorii și executorii, iar în cazul
unui dezacord privind conținutul acestora, ele pot fi atacate în instanța de judecată
competentă, conform legislației în vigoare.

22. Dreptul la semnătură și Corespondența:


1) Dreptul de primă semnătură pe actele Inspectoratului îl are șeful
Inspectoratului.
2) În lipsa șefului Inspectoratului, dreptul de primă semnătură îi revine unuia
din șefi adjuncți, desemnat prin ordinul șefului Inspectoratului, sau ministrul
agriculturii, dezvoltării regionale și mediului în conformitate cu actele legislativ-
normative în vigoare.
3) Unele acte ale Inspectoratului pot fi semnate de alte persoane cu funcții de
răspundere abilitați cu acest drept prin ordinul șefului Inspectoratului.
3) Șefii adjuncți şi șefii de subdiviziuni au dreptul de a semna acte din
numele Inspectoratului în temeiul ordinului, dispoziției șefului sau avînd
împuternicire specială, procură, eliberată în condițiile legii.
4) Conducătorii subdiviziunilor desconcentrate au dreptul de a semna acte în
numele subdiviziunii și intereselor acesteia.
5) Persoanele învestite cu dreptul de semnătură poartă răspundere personală
pentru veridicitatea şi corectitudinea documentului semnat.
6) Semnătura pe actele Inspectoratului este în formă scrisă (olografă) sau, în
conformitate cu legislația poate avea forma de clișeu sau semnătură digitală.
7) Lucrările de secretariat  se țin  în conformitate cu actele normative privind
ținerea lucrărilor de secretariat pe bază de sisteme informaționale automatizate și
registre.
IV.  DISPOZIȚII FINALE

23. Nu se admite implicarea, sub orice formă, în activitatea inspectorului de


stat al mediului cu scopul de a-i impune o executare necorespunzătoare a
atribuţiilor.
24. Reorganizarea sau lichidarea Inspectoratului se efectuează în conformitate
cu legislația în vigoare.
25. În cazul reorganizării sau lichidării Inspectoratului, salariaților li se
asigură respectarea tuturor drepturilor şi intereselor în corespundere cu legislația în
vigoare. 
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.____ din _________

Structura organizatorică a Inspectoratului pentru Protecția Mediului

Aparat central:
Conducerea IPM
Consiliul disputelor
Direcția control gestionarea resurselor de apă și aer atmosferic
Direcția control generare și gestionare deșeuri și substanțe chimice
Direcția control geologic și resurse funciare
Direcția control fond forestier, arii naturale protejate și spații verzi
Direcția control resurse cinegetice și piscicole
Direcția financiar-administrativă
Direcția juridică
Secția resurse umane
Secția planificare, monitoring și evaluarea riscurilor
Secția monitoring taxe pentru poluare și plăți
Serviciul audit și securitatea internă
Serviciul tehnologii informaționale și relații cu publicul
Serviciul managementul documentelor

Subdiviziuni teritoriale:
Inspecția pentru protecția mediului Chișinău (cu statut de direcție)
Inspecția pentru protecția mediului Bălți (cu statut de direcție)
Inspecția pentru protecția mediului Cahul (cu statut de direcție)
Inspecția pentru protecția mediului Anenii Noi (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Briceni (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Călăraşi (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Cantemir (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Căuşeni (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Cimişlia (cu statut de direcție)
Inspecția pentru protecția mediului Criuleni (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Donduşeni (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Drochia (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Edineţ (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Făleşti (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Floreşti (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Glodeni (cu statut de direcție)
Inspecția pentru protecția mediului Hînceşti (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Ialoveni (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Leova (cu statut de direcție)
Inspecția pentru protecția mediului Nisporeni (cu statut de direcție)
Inspecția pentru protecția mediului Ocniţa (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Orhei (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Rezina (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Rîşcani (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Sîngerei (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Străşeni (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Soroca (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Ştefan Vodă (cu statut de direcție)
Inspecția pentru protecția mediului Şoldăneşti (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Taraclia (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Teleneşti (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului Ungheni (cu statut de direcţie)
Inspecția pentru protecția mediului UTA Găgăuzia (cu statut de direcţie)
Direcția investigații ecologice Centru (laborator)
Direcția investigații ecologice Nord (laborator)
Secția investigații ecologice Sud (laborator)

Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului
nr.____ din __________

LISTA
hotărîrilor de Guvern care se abrogă

1. Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2004 „ cu privire la aprobarea


structurii şi Regulamentului Inspectoratului Ecologic de Stat” (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2004, nr. 26-29, art.215).
2. Punctul 2. din modificările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului,
aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.613 din 28 iunie 2005 (Monitorul Oficial al
Republicii Moldova, 2005, nr. 98-100, art.746).
3. Punctul III. din modificările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului,
aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.193 din 20 februarie 2006 (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 31-34, art.229).
4. Punctul 2. din modificările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului,
aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1500 din 29 decembrie 2006 (Monitorul
Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 43-46, art.333).
5. Punctul 2. din modificările şi completările ce se operează în unele hotărîri
ale Guvernului, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr.1479 din 24 decembrie
2007 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr. 203-206, art. 1503).
6. Hotărîrea Guvernului nr. 203 din 25 februarie 2009 „cu privire la aprobarea
modificărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30 ianuarie 2004”
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 142, art.627).
7. Hotărîrea Guvernului nr. 566 din 10 septembrie 2009 „cu privire la
aprobarea modificărilor ce se operează în Hotărîrea Guvernului nr. 77 din 30
ianuarie 2004” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 45-46, art.247).
8. Punctul 4. din Anexa nr.6 la Hotărîrea Guvernului nr. 847 din 18 decembrie
2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcționarea
Ministerului Mediului, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al
acestuia (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2009, nr. 189-190, art. 925).
9. Punctul 13. al modificărilor şi completărilor ce se operează în unele hotărîri
ale Guvernului, aprobate prin Hotărîrea Guvernului nr. 451 din 16 iunie 2011
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2011, nr. 103-106, art. 515).
NOTĂ INFORMATIVĂ
privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a
Inspectoratului pentru Protecția Mediului, a structurii
și efectivului-limită ale acestuia

1. Temei pentru elaborare


Ca rezultat al realizării reformei instituțiilor în domeniul controlului de stat, a
fost inițiat procesul de creare a Inspectoratului pentru Protecția Mediului prin
fuzionarea Inspectoratului Ecologic de Stat și a Serviciului Piscicol.
În consecință, Inspectoratul pentru Protecția Mediului urmează să cumuleze și
să exercite doar funcții de control în toate domeniile de mediu.
În așa mod, Proiectul hotărîri Guvernului privind aprobarea Regulamentului
de organizare şi funcționare a Inspectoratului pentru Protecția Mediului, a structurii
și efectivului-limită ale acestuia (în continuare - proiectul HG) este elaborat în
conformitate cu art. 7 lit. e) 136 din 07.07.2017 cu privire la Guvern, art. 14 alin.
(7) din Legea nr. 98 din 04 mai 2012 privind administrația publică centrală de
specialitate, Legea 131 din 08.06.2012 privind controlul de stat asupra activităţii de
întreprinzător, Legea nr. 230 din 23 septembrie 2016 pentru modificarea şi
completarea unor acte legislative, Legea nr. 185 din 21.09.2017 privind
modificarea și completarea unor acte legislative, Hotărîrii Guvernului Republicii
Moldova nr. 1310 din 14.11.2006 cu privire la aprobarea structurii-tip a
regulamentelor privind organizarea şi funcționarea organului central de specialitate
al administrației publice şi autorităţii administrative din subordinea acestuia,
Hotărîrii Guvernului nr. 887 din 01.11.2017 Cu privire la crearea Inspectoratului
pentru Protecția Mediului cu modificările şi completările ulterioare
2. Scopul elaborării
Proiectul HG este elaborat în scopul atingerii obiectivului general al reformei
administraţiei publice de creare a instituțiilor de control, profesioniste, în
corespundere cu necesităţile şi aşteptările cetăţenilor şi cele ale entităţilor sociale şi
economice.
3. Principalele prevederi ale proiectului
Proiectul HG prevede crearea Inspectoratului pentru Protecția Mediului în
subordinea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, în baza
reorganizării prin fuziune a Inspectoratului Ecologic de Stat și Serviciului Piscicol,
devenind succesor de drepturi și obligații ai acestora, precum și transferarea
competențelor în domeniul controlului geologic de la Agenția pentru Geologie și
Resurse Minerale și în domeniul securității și sănătății în muncă de la Inspectoratul
de Stat al Muncii.
Inspectoratului pentru Protecția Mediului urmează să devină instituția
responsabilă de realizarea controlului de stat în domeniul protecției mediului și
utilizării raționale a resurselor naturale cu misiunea de a asigurarea aplicării și
respectării actelor legislative şi normative în domeniul protecției mediului,
resurselor forestiere, piscicole, acvatice, solului, utilizarea subsolului, modului de
gestionare a deșeurilor și a resurselor naturale, diminuarea activităților cu impact
negativ asupra mediului înconjurător, de către întreprinderi, instituții, organizații,
cu orice tip de proprietate și formă juridică de organizare, de către autoritățile
administrației publice centrale și locale, precum și persoanele fizice.
Urmare reorganizării, conducerea Inspectoratului va fi formată din șef și doi
șefi adjuncți, care vor asigura realizarea legăturilor funcţionale dintre conducerea
Inspectoratului şi șefii direcțiilor pe domeniile de activitate atribuite. Regulamentul
Inspectoratul Ecologic de Stat prevede și stabilirea funcțiilor de bază, atribuțiilor
principale și drepturilor generale ale acesteia.
La fel, proiectul HG conține lista de acte normative care urmează a fi
abrogate.
4. Măsuri instituţionale şi organizaţionale pe care le implică actul elaborat
Proiectul HG prevede crearea unei instituții noi în baza reorganizării prin
fuziune a unor organe de control, optimizarea funcțională a atribuțiilor în domeniul
protecției mediului și utilizării resurselor naturale.
5. Impactul proiectului
urmărește pe de o parte optimizarea numărului organelor de control
Proiectul HG
de stat prin fuziunea Inspectoratului Ecologic de Stat și Serviciului Piscicol,
sporirea eficienței cheltuielilor publice de întreținere administrativă, asigurarea
eficientă a controlului de stat conform domeniilor de competență.
6. Fundamentarea economico-financiară
Implementarea acestui proiect nu necesită alocarea resurselor financiare
suplimentare de la bugetul de stat.
7. Avizarea şi consultarea proiectului
Proiectul HG urmează a fi consultat şi avizat cu instituțiile publice
cointeresate în conformitate cu prevederile Legii nr.317-XV din 18.07.2003
privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administrației
publice centrale şi locale.

Iurie UȘURELU,

Secretar General de Stat al Ministerului


Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

S-ar putea să vă placă și