"Un lucru curios despre elefanţi este acesta : pentru a supravieţui

nu trebuie să se prăbuşească. Orice animal se poate împiedica şi

ridica din nou. Un elefant stă întotdeauna în picioare, chiar şi
când doarme. Dacă unul din turmă alunecă şi cade, este fără
speranţă. Stând culcat pe o parte, el este prizonier al propriei
greutăţi, deşi ceilalţi elefanţi vor încerca să-l ajute,
înconjurându-l din toate părţile, până la epuizare, încercând să-l
ridice. De obicei nu pot face mai mult. Cu răsuflări încete şi
greoaie, elefantul prăbuşit moare. Ceilalţi stau de veghe, apoi
pleacă încetişor, mai repede.”
“Nu cumva este un alt motiv pentru care elefanţii nu se pot
prăbuşi?
Nu să cadă este menirea lor. Fiind cele mai înţelepte şi mai
răbdătoare dintre animale, ele au făcut un pact – îmi imaginez că
a fost făcut cu ere înainte, când glaciaţiunile erau pe sfârşite.
Mişcându-se în turme enorme pe suprafaţa pământului, elefanţii
spionau pigmeii stând la pândă în iarba înaltă.
« Ce frică şi furie are această creatură », gândeau elefanţii. « Dar
el va moşteni pământul. Noi suntem suficient de înţelepţi să
vedem asta. Lasă să îi dăm un exemplu. »
Apoi elefanţii şi-au pus capetele cărunte la încercare şi au
chibzuit. Ce fel de exemplu ar putea să îi arate omului ? Ar fi
putut să îi arate că puterile lor sunt mult mai mari decât ale lui,
ceea ce era fără îndoială adevărat. Ar fi putut să-şi manifeste
furia, suficientă să dezrădăcineze toate pădurile. Sau ar fi putut
să domine omul prin teamă, călcându-i în picioare câmpiile şi
zdrobindu-i colibele.
În momentele de mare frustrare, elefanţii sălbatici vor face toate
aceste lucruri, dar ca grup, punându-şi capetele să judece, au
decis că omul ar putea învăţa mai multe dintr-un mesaj mai
prietenos.
« Hai să-i arătăm respectul nostru pentru viaţă », au spus. Şi, din
acea zi, elefanţii au fost tăcuţi, răbdători, creatori paşnici. L-au
lăsat pe om să-i călărească şi să-i înhame ca pe robi. I-au lăsat pe
copii să râdă de trucurile lor la circ, exilaţi din măreţele câmpii
africane unde trăiau odată ca nişte stăpâni.
Dar cel mai important mesaj al elefanţilor este mişcarea lor.
Pentru că ei ştiu că a trăi înseamnă a te mişca. Răsărit după
răsărit, eră după eră, turmele mărşăluiesc, o măreaţă cantitate de
viaţă care nu se prăbuşeşte niciodată, o neîncetată forţă de pace.
[...] Aşa că elefanţii mărşăluiesc, şi fiecare pas înscrie cuvinte în
ţărână: « Priviţi, învăţaţi, iubiţi. Priviţi, învăţaţi, iubiţi. »
Îi auziţi? Într-o zi, duhurile a zece mii de domni ai câmpiilor vor
spune: « Noi nu vă urâm. Nu v-aţi dat seama? Noi vroiam să
cădem, aşa încât voi, dragi pitici, să nu mai cădeţi niciodată. »”