Sunteți pe pagina 1din 4

Cameleonul

după Eric Carle


Pe o frunză de un verde viu strălucitor stătea un cameleon. Când se mută, după o vreme,
pe trunchiul maroniu al unui copac, cameleonul se făcu și el maroniu. Când, mai târziu, se odihni
pe o floare roșie, se făcu roșu. Iar când străbătu alene nisipul galben, se făcu dintr-o dată galben.
Abia dacă puteai să-l zărești.
După ce mânca pe îndestulate și soarele îl încălzea îndeajuns, cameleonul se simțea foarte
bine. Atunci corpul i se colora într-un verde aprins. Dar când îi era frig și foame, corpul îi căpăta
o culoare stinsă, cenușie. Când îi era foame, stătea la pândă nemișcat. Doar ochii i se mișcau – în
sus, în jos, la stânga, la dreapta – până când zărea o muscă. Atunci își azvârlea limba lungă și
lipicioasă și prindea musca. Cam așa, destul de plictisitor, își ducea viața cameleonul nostru.
Până într-o zi...
...când cameleonul nimeri la grădina zoologică. Nu mai văzuse niciodată animale atât de
minunate.

,,Cât de mic sunt, și încet la mers, și fără de puteri’’și-a spus el. ,,O, de-aș fi așa mare și
alb ca ursul polar!’’ Printr-o minune, dorința i se-mplini. Deveni alb și mare. Dar credeți că a fost
mulțumit? Nu.
,,Aș vrea să fiu frumos ca un flamingo’’, se gândi iar cameleonul. Și îi crescură două
aripi.
,,Și isteț ca o vulpe.’’ Numaidecât s-a ales cu o coadă stufoasă.
,,Aș vrea să pot înota ca un pește.’’Și pe corp îi crescură solzi.
,,Aș vrea să pot alerga ca un cerb.’’Două coarne maiestuoase îi împodobeau acum capul.
,,Aș vrea să văd lumea de sus, ca o girafă.’’ Și gâtul i se lungi…
,,Aș vrea să mă pot ascunde într-o carapace ca țestoasa.’’Și carapace primi…
,,O, aș vrea să fiu puternic, așa cum e elefantul.’’La cap îi apăru o minunată trompă.
,,Dar și simpatic și amuzant ca o focă.’’ Și corpul i se îmbogăți cu încă patru membre.
,,Și mi-ar plăcea să mă port ca un om...’’O pălărie și o umbrelă a primit în dar.

Tocmai atunci, o muscă bâzâi prin apropiere. Cameleonului i se făcu foame și-ncercă s-o
prindă, dar…Era un cameleon prea amestecat. Avea câte puțin din toate animalele. Plus pălărie și
umbrelă ca oamenii. Așa că nu izbuti să prindă musca.
,,O, aș vrea să fiu...eu’’ își spuse el. Dorința i se-mplini și cameleonul prinse iute musca.
Acum era foarte mulțumit.

1. Care este personajul principal al poveștii?


a. ursul polar
b. cameleonul
c. flamingo
d. vulpea

2. Când s-a făcut cameleonul maroniu?


a. Când s-a așezat pe frunză.
b. Când s-a așezat pe trunchiul unui copac.
c. Când a străbătut nisipul.

1
d. Când s-a așezat pe o floare.

3. Ce culoare s-a făcut cameleonul când s-a odihnit pe floare?


a. maroniu
b. galben
c. roșu
d. verde

4. Când a căpătat corpul cameleonului culoarea cenușie?


a. Când îi era frig.
b. Când îi era foame.
c. Când îi era frig și foame.
d. Când mânca pe îndestulate.

5. Cum își mișca ochii cameleonul?


a. În sus și în jos.
b. La stânga și la dreapta.
c. În sus, în jos, la stânga și la dreapta.
d. De jur-împrejur.

6. Cameleonul credea despre el că este:


a. mic, încet la mers și fără puteri
b. mic și încet la mers
c. mic și fără puteri
d. neînsemnat

7. Cameleonul își dorea să fie asemeni ursului polar:


a. greu
b. mare
c. alb
d. mare și alb

0.8. De ce nu a putut prinde musca atunci când era la grădina zoologică?


a. Pentru că avea câte puțin din toate animalele.
b. Pentru că se mișca greu.
c. Pentru că nu mai era un cameleon.
d. pentru că nu mai avea limbă.

0.9. În text, expresia „mânca pe îndestulate” înseamnă:


a. Mânca până se sătura/pe săturate.
b. Mânca puțin.
c. Mânca mult.
d. Mânca exagerat de mult.

1.0. De ce stătea la pândă nemișcat?


a. Pentru că îi era foame.
b. Ca să poată prinde muște.
c. Pentru că se plictisea.

2
d. Pentru că dormea.

1.1. Ce anume l-a făcut pe cameleon să-și dorească să fie din nou el?
a. Faptul că nu a reușit să prindă musca.
b. Faptul că era prea amestecat.
c. Faptul că se mișca greu.
d. Faptul că avea puțin din toate animalele.

1.2. Ce l-a făcut pe cameleon să fie din nou mulțumit?


a. Că a putut să prindă muște.
b. Că nu mai era amestecat.
c. Că nu mai avea pălărie și umbrelă.
d. Că era din nou el.

1.3. Dacă ar fi să spui pe scurt despre ce este vorba în poveste, cum ai spune?
a. Iubește-te așa cum ești.
b. E bine să-ți schimbi culorile.
c. Nu-ți dori ce au alții.
d. Cel mai bine e să fii cameleon.

1.4. Marchează ordinea corectă a evenimentelor din povestea Cameleonul. Marchează cu 1 primul
eveniment în ordine cronologică, cu 2 al doilea și așa mai departe. Ultimul eveniment va fi marcat cu 12.
____ Într-o zi, cameleonul a ajuns la grădina zoologică, printre multe animale.
____ Apoi și-a dorit să fie frumos ca un flamingo.
____ El își ducea viața plictisitor, mutându-se dintr-un loc în altul și prinzând muște.
____ Apoi a vrut să fie simpatic și amuzant ca o focă.
____ A fost odată un cameleon care își schimba culorile în funcție de locul unde se afla.
____ Văzând cât de mare și alb era ursul polar, și-a dorit să fie ca el.
____ Și mai apoi și-a dorit să fie isteț ca o vulpe.
____ Și-a dorit să poată alerga ca un cerb.
____ I-ar fi plăcut și să se poarte ca un om.
____ Fiind atât de amestecat, n-a mai putut să prindă muște, motiv pentru care și-a dorit să fie din nou
el.
____ I-ar fi plăcut să să vadă lumea de sus ca o girafă.
____ În sfârșit era din nou mulțumit.

1.5. Cameleonul și-a dorit să semene cu animalele de la grădina zoologică. Așază în ordine dorințele lui,
începând cu 1. Ultima dorință va avea numărul 11.
____ Și-a dorit să fie isteț ca o vulpe.
____ Și-a dorit să se poarte ca un om.
____ Și-a dorit să fie alb și mare ca un urs.
____ Și-a dorit să fie frumos ca un flamingo.
____ Și-a dorit să poată înota ca un pește.

3
____ Și-a dorit să fie din nou el.
____ Și-a dorit să alerge ca un cerb.
____ Și-a dorit să se ascundă într-o carapace ca țestoasa.
____ Și-a dorit să fie simpatic și amuzant ca o focă.
____ Și-a dorit să vadă lumea de sus ca o girafă.
____ Și-a dorit să fie puternic cum e elefantul.

S-ar putea să vă placă și