Testul de antrenament 10

Subiectul I

A.1. Două anotimpuri menționate în textul 1. sunt: iarna și vara.

2.b)

3.a)

4.d)

5. Incorect, Corect, Corect, Corect, Corect, Corect.

6. Tiparul primului fragment este narativ.

Tiparul celui de-al doilea fragment este descriptiv.

7. O legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului, între cele două texte-suport este prezența
animalului, câinele.

În primul text, autorul prezintă viața unui câine în anotimpul iarna, care își dorește un adăpost și hrană.

În cel de-al doilea text, se explică evoluția câinelui și a altor animale de companie în viața omului, rolul și
beneficiile acestora.

8. Consider că un plan, odată stabilit, trebuie dus până la capăt, întrucât așa poți să ai parte de succes și
de o mai bună disciplină în viața ta.

În primul rând, fiecare om poate trebuie să își stabilească un plan pentru a-și atinge obiectivele.

În al doilea rând, odată cu atingerea unor scopuri, omul are parte de reușită și de bucurie, însă poate avea
și regrete, dacă nu sunt fixate anumite planuri. Așa cum prezintă și textul 1., câinele nu s-a organizat cu
adăpostul și cu hrana pentru iarna, dându-și seama că nu a procedat bine, promite că nu va mai repeta
greșeala.

Așadar, este important a se stabili anumite planuri pentru a nu întâmpina greutăți mai târziu.

9. Ideea acestui text mă trimite cu gândul la opera ,,Scormon’’, de Ioan Slavici, care pune în valoare
comuniunea strânsă dintre om și animal.

Asemănarea dintre cele două texte o reprezintă motivul câinelui, ambii au capacitatea de a înțelege
anumite mesaje și de a avea reacții în diferite situații.

Deosebirea o constituie faptul că animalele apar în ipostaze diferite. În textul lui Slavici, Scormon este
îngrijit de Sanda, iar el îi arată afecțiunea pe care i-o poartă, în vreme ce textul-suport, prezintă un câine
în ipostaza de însingurat, care nu are sprijin din partea nimănui.

Ideea acestui text mă trimite cu gândul la opera ,,Dumbrava minunată’’, de Mihail Sadoveanu,
care pune în valoare comuniunea strânsă dintre om și animal.

Asemănarea dintre cele două texte o reprezintă motivul câinelui, aceștia fiind personificați.
Deosebirea o constituie trăsăturile de caracter: în textul lui Sadoveanu, Patrocle este înțelept și un sprijin
real pentru Lizuca, în vreme ce, câinele din textul-suport nu este înțelept, nu are o memorie foarte bună și
se răzgândește de fiecare dată când îtâmpină o problemă.

B.1.d

2.b)

3. Tata a avut un somn ușor azi-noapte. Exercițiul a fost ușor.

4. a lui-pronume personal, cazul genitiv,

l-pronume personal, cazul acuzativ,

Eu-pronume personal, cazul nominativ

5. : „Acestea nu reprezintă un pericol real’’-propoziție principală;

,,dar sunt suficiente pentru a stimula sistemul imunitar al copiilor’’-propoziție principală;

,,care vor fi mai bine înzestrați împotriva alergiilor și a infecțiilor’’-atributivă

6. Adu-mi o pisică!

El a ajuns doctor?

7. Mi-ar plăcea să am și eu un animal de companie. I-am spus mamei să-mi ia un cățel, dar mi-a răspuns
să o las în pace, să nu o enervez, pentru că are foarte mult de lucru la serviciu.

Subiectul al II-lea

Din dulci amintiri, evoc o întâmplare, care a reusit să mă fascineze şi care a contat enorm pentru
mine, deoarece am descoperit lucuri minunate şi am simtit că sunt iubit, iar suprizele vin când nu te
astepti...

Era o zi frumoasă de vară din vacanţa mare. M-am trezit de dimineaţă, pe la ora şapte. Eram la
bunici. După ce m-am dat jos din pat, am înştiinţat-o pe bunica de plimbarea mea prin natură. Ea mi-a
aprobat dorinţa şi mi-a pregătit merindele.

Am plecat la drum mai devreme, pentru că soarele era pregătit să mă stropească cu lacrimile sale
de foc. Cum am urcat dealul din spatele casei, deodată, ceva mi-a atras atentia. Cum putea să fie posibil
asa ceva?

Dintr-o dată, mi s-a părut că am intrat într-o altă lume. Totul mi se părea mai frumos. Regele
soare îşi impusese stăpânirea pe marele albastru, cerul. Roua rece a dimineţii era aşternută pe iarba
verde şi pufoasa. Stoluri de păsări zburau deasupra mea, împreuna cu fluturi de diverse culori, care
dansau în aer. Cerul senin, de un albastru pur şi răcoarea dimineţii, care se făceau simţite prin hainele cu
care eram îmbrăcat, mă îndemnau la visare. Am mai stat un timp şi am admirat natura din picioare. Apoi
m-am aşezat la umbra stăpânului pădurii - un stejar înalt şi bătrân cât lumea, a cărei înălţime te ameţea
doar când te uitai la el. Dintr-o dată, din spate, am auzit un lătrat. M-am speriat îngrozitor. Primul gând a
fost să mă urc în copacul copilăriei mele, stejarul cel bătrân. Dar am renunţat. Fiinţa care lătra şi-a arătat
faţa. Era drăgălaşul meu câine, Bobiţă. Sperietura a fost cumplită. Chiar şi după ce l-am luat în braţe pe
Bobiţă, inima îmi bătea atât de tare, de parcă ar fi vrut să-mi iasă din piept. Abia când Bobiţă a început să
mă lingă vesel pe mână, m-am liniştit.

Dar, dintr-o dată, Bobiţă a început să alerge de colo-colo şi să latre voios. Parcă voia să-mi spună
ceva. Ce ar fi putut să îmi spună un câine? Am hotărât să îl urmez. Spre surprinderea mea, căţelul m-a
condus către casă.

- Ce s-a întâmplat, Bobiță?

- Ham-ham, ham-ham!

- Este necesar a merge acasă?

Câinele dădea din coadă și eram convins că voia să îmi transmită ceva. Ajunși acasă, am aflat că
veniseră părinții mei, care mi-au comunicat faptul că mi-a sosit mult așteptatul cadou.

A fost o experiență de neuitat, care m-a determinat să înțeleg importanța animalului în viața
omului, dar și admirația pentru inteligența de care poate da dovadă în unele momente. Am continuat să
ne pierdem în natura fermecătoare din împrejurimile satului bunicilor mult timp de atunci.