Sunteți pe pagina 1din 6

TEST 11

Subiectul I
A.1. Două cuvinte din câmpul lexical al meseriilor sunt: ,,măcelar’’și ,,ospătar’’.

2. c)
3. b)
4. a)

5. Incorect, Corect, Corect, Corect, Incorect, Corect.

6. O trăsătură morală a personajului-narator o constituie faptul că este curios. Mijlocul de


caracterizare este indirect și reiese din atitudinea acestuia. O secvență relevantă o
reprezintă: ,,ce oare s-a mai schimbat în afară de statură și de înfățișarea mea și în afară de
faptul că între timpam învățat multe?’’.

7. Un element de conținut comun, la nivelul celor două texte, îl constituie perseverența.


În primul text, naratorul-personaj se întâlnește cu ucenicul măcelar și alți tineri. Ei se
pregătesc să lupte, iar băiatul se confruntă cu măcelarul. Lupta este violentă și naratorul-
personaj nu își mai dă seama de cine este și ce se întâmplă. În cele din urmă, măcelarul
câștigă și pleacă cu felicitări din partea celorlalți.
În cel de-al doilea text nonliterar, se prezintă informații despre Lionel Messi, care a avut o
copilărie dificilă și a întâmpinat un obstacol din cauza fizicului său fragil, dar nu a renunțat să
spere și să persevereze pe plan profesional.

8. Consider că oamenii au capacitatea de a se trasforma și de a evolua în tipare


comportamentale pentru tot restul vieții, având în vedere faptul că anumite experiențe ajută la
acest proces și conștientizarea poate fi cheia evoluției.
Oricine poate să se schimbe, însă e important a se dori acest aspect pentru binele și liniștea
fiecăruia.
De exemplu, așa cum reiese din textul 1., naratorul-personaj învață multe din lupta cu
măcelarul și conștientizează că s-a schimbat profund și că acum are obiecte de lux și folosește
pomadă, fiind primele semne ale statutului său.

9. Ideea fragmentului ,,David Copperfield”, de Charles Dickens, mă trimite cu gândul la opera


,,Platanos’’, de Doina Ruști.
O valoare culturală comună, la nivelul celor două texte, o constituie interesul pentru
perseverență.
În textul-suport, naratorul-personaj învață multe din lupta cu măcelarul și conștientizează că s-
a schimbat profund și că acum are obiecte de lux și folosește pomadă, fiind semne ale
statutului său.
În opera Doinei Ruști, un dedițel de baltă (Sisinel) îl admiră pe platan, pentru că îi vorbește
despre lecturi (,,Singur pe lume’’) și că are un orizont mai larg și o roagă pe Cati, îngrijitoarea
lor, să îl mute lângă acesta, crezând că va evolua și se va transforma alături de arbore.

B.1-c)
2. b)
3. b)
4. ,,colț’’-sens propriu de bază.
Sensul propriu secundar: Colțul buzei i s-a ridicat batjocoritor.
Sensul figurat: Mi-am pus un colț de suflet în această compunere.

5. ,,îl’’-pronume personal;
,,nimic’’-pronume negativ;
,,mă’’-pronume reflexiv.

6. Prietenul Messi a venit.


Despre cine ai vorbit?

7. ,,Nu-mi dau seama’’ –propoziție principală;


,,care-i măcelarul’’-propoziție subordonată completivă prepozițională.
,,și care-s eu’’-propoziție subordonată completivă prepozițională.

8. Magia MINGII de fotbal M-A fermecat DINTOTDEAUNA, dar n-am muncit la


MAXIMUM pentru a-mi împlini VISURILE.

Subiectul al II-lea
Dragă George,

Sper că acest e-mail te găsește într-o stare minunată! Vreau să-ți împărtășesc ceva absolut
uimitor: am avut ocazia să-l întâlnesc pe Lionel Messi în persoană! Da, ai auzit bine! S-a
întâmplat recent și încă nu-mi vine să cred cât de norocos am fost.
Totul a început când am câștigat o excursie la Barcelona prin intermediul unui concurs online.
Eram nerăbdător să văd locurile celebre și să mă bucur de cultura și de gastronomia spaniolă.
În a treia zi a excursiei, am aflat despre un eveniment special la care participa Messi în
calitate de ambasador al unui ONG local. M-am simțit copleșit de emoții la auzul veștii și am
hotărât să merg acolo.
Când am ajuns la locul evenimentului, am fost fascinat de atmosfera energică și plină de
entuziasm. M-am așezat în rândul spectatorilor și am așteptat cu nerăbdare să-l văd pe Messi.
După discursul său inspirațional, a avut loc o sesiune de întrebări și de răspunsuri, iar eu am
avut norocul să fiu selectat pentru a-i adresa o întrebare.
Mi-am înghițit emoțiile și am întrebat:
-Cum ai reușit să te menții atât de motivat și dedicat fotbalului pe parcursul întregii tale
cariere? Messi m-a privit cu un zâmbet blând și mi-a răspuns într-un mod sincer și modest,
subliniind importanța pasiunii și a efortului constant în atingerea obiectivelor.
După întrebări, a avut loc o sesiune de autografe și de fotografii. Cu inima în gât, am mers
timid spre el și am reușit să-i spun cât de mult îl admir. Messi a fost incredibil de modest și a
acceptat să facem o fotografie împreună. Nu pot să-ți descriu cât de mult a însemnat acea
întâlnire și cât de amabil a fost Messi.
George, consider că această experiență m-a învățat multe despre determinare și despre
umilință. În primul rând, Messi nu este doar un jucător talentat, ci și un om cu o inimă mare.
În al doilea rând, sunt recunoscător pentru această oportunitate și împărtășesc acum această
poveste minunată cu tine, deoarece știu cât de mult îți place fotbalul.
Sper că vei avea și tu oportunitatea de a-ți întâlni idolul într-o zi. Până atunci, să continuăm să
visăm și să ne urmăm pasiunile cu aceeași încredere și cu dedicație.
Cu drag,
Marian

B.
Era o dimineață strălucitoare de vară și soarele arunca razele sale blânde peste terenul de
sport. Ora școlară de educație fizică abia începuse, iar noi, elevii entuziasmați, ne aflam pe
teren pregătiți pentru o partidă de fotbal. Atmosfera era plină de energie și de nerăbdare.
Teritoriul verde al terenului de fotbal era desenat în linii perfecte, iar iarbă proaspăt tunsă îi
dădea un aspect impecabil. Pe margine, suporterii noștri, adică colegii de clasă, își făceau
simțită prezența, încurajându-ne cu entuziasm și cu bucurie.

Șuturile puternice și pasele precise se succedau rapid, pe măsură ce echipele se luptau pentru
posesia mingii. Eram cuprins de fiorul jocului și mă simțeam în largul meu pe teren, alături de
colegii mei pasionați de fotbal.
La un moment dat, mingea a ajuns la mine la marginea terenului. Am încercat să pătrund în
defensiva adversă, dar m-am trezit înconjurat de doi jucători puternici. Încercam să mă
descurc cumva, să găsesc o breșă prin care să scap cu mingea la picior, dar parcă eram blocat.
În acel moment, un coleg, Alex, a văzut situația mea dificilă și s-a apropiat în fugă.
-Lasă-mă să-ți dau o mână de ajutor! mi-a strigat el.
-Mulțumesc din suflet pentru ajutor, apreciez enorm!
Am fost uimit de gestul său, dar am înțeles imediat ce intenționa să facă.
El a luat o poziție de blocare în fața unuia dintre adversarii mei, oferindu-mi o mică fereastră
de timp. Am făcut un dribling rapid în jurul celuilalt adversar și am reușit să scap cu mingea.
I-am mulțumit acestuia cu un zâmbet de recunoștință pe buze.
Între timp, ceilalți colegi m-au susținut cu încurajări și mi-au oferit opțiuni de pasă. Am
profitat de ocazie și am reușit să driblez și alți adversari, ajungând în cele din urmă în fața
porții. Am luptat din toate puterile mele și mingea a trecut pe sub portar, lovind în plasa
laterală. Gol!
În acel moment, am simțit o explozie de bucurie și euforia a cuprins întregul teren. Prietenii
mei m-au învăluit într-o horă de sărbătoare și mi-au strigat numele cu entuziasm. Am simțit că
toată munca depusă în antrenamentele noastre a adus acest succes răsunător.
A fost o experiență inedită pe care nu o voi uita niciodată și din care am învățat că fără
perseverență nu poți reuși în viață.
TEST 10
Subiectul I
A. 1.Două trăsături ale calului din textul 1. sunt: ,,o răpciugă’’, ,,dupuros și slab’’
2-b)
3-a)
4-d)
5-Corect, Corect, Incorect, Corect, Incorect, Incorect
6. A. O trăsătură morală a lui Harap-Alb o constituie faptul că este curajos. Mijlocul de
caracterizare este indirect și reiese din atitudinea sa. O secvență relevantă o reprezintă: ,,Dă-
mi voie ca să mă duc și eu pe urma fraților mei, nu de alta, dar ca să-mi încerc norocul’’.
B. O trăsătură a tiparului narativ o constituie prezența naratorului, care este de tip obiectiv.
Acesta își face simțită prezența, la nivelul textului, prin verbe și pronumele la persoana a III-a.
O secvență relevantă este ,,Atunci, fiul craiului, se înfățișază înaintea tată-său, zicând:’’
7. Un element de conținut comun, la nivelul celor două texte, îl constituie calul/comuniunea
omului cu animalul.
În primul text, un fiu de crai vrea să plece în căutarea celor doi frați, iar tatăl îl spijină
necondiționat, mai ales că acesta este în grija unui cal puternic
În cel de-al doilea fragment, sunt relatate întâmplări din viața unui băiat, care l-a primit pe
Zair, un cal excepțional, și cu care a avut o strânsă legătură, însă cei doi se despart, întrucât
din cauza posibilităților materiale, familia este datoare să-l vândă.
8. Consider că animalele pot avea grijă de stăpânul lor, având în vedere faptul că se creează o
legătură strânsă de prietenie și încep să-și cunoască nevoile esențiale.
Orice animal are simțurile dezvolate și știe când să intervină în viața stăpânului său.
De exemplu, așa cum reiese din textul 2, Zair și cu stăpânul său zăboveau ceasuri întregi pe
câmp, însă acesta era avertizat de animal atunci trebuiau să retragă acasă, mai ales că noaptea
se apropia. În același timp, băiatul are încredere deplină în loialitatea calului ce-l sprijină
necondiționat.
9. A. Ideea fragmentului ,,Povestea lui Harap-Alb’’, de Ion Creangă, mă trimite cu gândul la
opera ,,Prâslea cel voinic și merele de aur’’, cules de Petre Ispirescu.
O valoare culturală comună, la nivelul celor două texte, o constituie interesul pentru dreptate.
O valoare morală comună, la nivelul celor două texte, o constituie generozitatea.
În textul-suport, fiul de crai dorește să plece pe urmele fraților săi pentru a-și încerca norocul.
El pleacă în urma unei discuții cu tatăl său și după ce își alege calul, care îl sprijine
necondiționat în aventura sa.
În basmul cules de Ispirescu, un împărat este hotărât să taie pomul din care se furau merele de
aur, însă Prâslea își arată curajul și vrea să păzească locul pentru a prinde hoțul, întrucât
nimeni nu a fost capabil să o facă până atunci, lucru ce îi va reuși.

B.Ideea fragmentului ,,Povestea lui Harap-Alb’’, de Ion Creangă, mă trimite cu gândul la


opera ,,Prâslea cel voinic și merele de aur’’, cules de Petre Ispirescu.
Un personaj asemănător fiului de crai este Prâslea, întrucât ambii dau dovadă de curaj.
În textul-suport, fiul de crai dorește să plece pe urmele fraților săi pentru a-și încerca norocul.
El pleacă în urma unei discuții cu tatăl său și după ce își alege calul, care îl sprijine
necondiționat în aventura sa.
În basmul cules de Ispirescu, un împărat este hotărât să taie pomul din care se furau merele de
aur, însă Prâslea își arată curajul și vrea să păzească locul pentru a prinde hoțul, întrucât
nimeni nu a fost capabil să o facă până atunci, lucru ce îi va reuși.
B.1-c)
2- a)
3. Pe coamă este netezit de fiul craiului.
4-a)
5. A. ,,cel mic’’-adjectiv propriu-zis;
,,săi’’-adjectiv pronominal posesiv;
,,ales’’-adjectiv provenit din verb la participiu;
B.,,mai viteaz’’-comparativ de superioritate;
,,mai puțin curajoși’’-comparativ de inferioritate;
,,cea mai mare’’-superlativ relativ de superioritate
6. ,,a purta’’-complement direct;
Ce frumoasă este dorința de a purta o rochie!
7. „Ai mei luptau cu greutăți’’-propoziție principală;
,,despre care n-aveam habar’’-propoziție subordonată atributivă;
,,și care, în egoismul tinereții, nu m-ar fi tulburat’’-propoziție subordonată atributivă;
,,chiar dacă le-aș fi cunoscut’’-construcție concesivă (propoziție subordonată concesivă)
8. Ea ÎNSĂȘI a CREAT un basm despre care nu ȘTII nimic, dar vei afla de la COLEGII
NOȘTRI.
Subiectul al II-lea
A. Textul 1.
Fiul craiului se înfățișează în fața tatălui său și cere permisiunea să plece în căutarea fraților
săi. Tatăl este sceptic, dar îi permite fiului său să plece cu condiția ca el să fie curajos și să nu
se întoarcă în cazul în care nu reușește. El primește hainele vechi și rușinos față de tatăl său
pleacă și găsește un cal slab și înfometat în herghelie. După ce calul mănâncă jăraticul și este
încălecat, devine un mânz frumos și puternic. Cei doi zboară până la soare, iar apoi fiul ajunge
la casa craiului, unde este primit. Acesta depășește proba ursului pe care tatăl său i-o impune
pentru a-i testa curajul. După ce este felicitat și înainte să plece în călătorie, fiul este avertizat
să se ferească de omul spân. Tatăl îi oferă pielea de urs și cei doi se despart.

Textul 2
Un băiat primește cadou de la părinții lui un cal, la vârsta de șaisprezece ani, și se
îndrăgostește imediat de acesta, mai ales că este special la fizionomie. Viața lui devine plină
de bucurie și de entuziasm în prezența calului. Copilul crește într-o familie simplă și
patriarhală, iar animalul devine tovarășul său cel mai apropiat. Ei se bucură de aventurile din
natură, de jocurile și de plimbările nebunești. Calul devine o prezență fidelă și prietenoasă, iar
acesta simte o conexiune profundă cu el. Vacanțele lor împreună trec repede, dar pline de
fericire. Însă într-o toamnă, tânărul primește vestea că familia sa trebuie să vândă tot și să se
mute. Nu are curaj să întrebe despre soarta lui Zair, dar într-o zi îl întâlnește pe stradă și simte
bucurie amestecată cu tristețe în revederea lor. Apropiindu-se de cal, el simte o îmbrățișare
lungă și deznădăjduită.

B.
28 mai 2023, Ploiești
Dragă Alin,
Cu emoție și cu bucurie doresc să-ți confesez ceea ce mi s-a putut întâmpla în ultima vreme.
Nu mă așteptam nicidecum, însă surprizele vin atunci când te gândești mai puțin.
Era o zi frumoasă de iarnă, iar soarele dorea să ne-ncălzească sufletele, dar parcă îmi anticipa
și fericirea ce urma să-mi pășească în viață. Eram concentrat la temele pe care le aveam, izolat
în camera mea și nerăbdător să le termin de efectuat. Deodată, am auzit un zgomot. Să fi fost
posibil așa ceva? Mi se părea că aud un lătrat, dar nu eram sigur. Am ieșit din dormitor pentru
a vedea ce se întâmplă.
În mijlocul holului, desigur, se afla micuțul Pico, un cățeluș de rasă beagle. Curios, m-am
apropiat încet și am descoperit un pui mic și drăgălaș de cățel. Avea blănița pufoasă și ochi
mari și albaștri, precum bolta cerească, care păreau plini de nedumerire și de teamă.
Nu-mi venea să cred! Simțeam că-mi sare inima din piept de bucurie. Era cadoul pe care mi-l
doream de ziua mea. Părinții m-au anunțat că acesta va întârzia, dar nu știam că făceau
referire la minunatul Pico.
Zilele treceau, iar micuțul creștea și se acomoda de minune alături de mine. Aline, știi că ai
mei părinți lucrează enorm, așa că Pico s-a atașat mult de mine. L-am acceptat și l-am iubit
din prima, însă din partea lui sentimentele au fost opuse. Mi-aduc aminte că voiam să creez o
atmosferă aparte. Am decis să cumpăr niște plușuri și să mă joc cu ele. Eram convins că Pico
își dorea și el să experimenteze jocul. Timp de câteva zile, aceste momente de relaxare au
reușit să ne apropie, iar animalul meu preferat îmi cerea deseori să ne jucăm. Abia atunci am
conștientizat că acea clipă ne-a apropiat și ne-a făcut să fim împreună oriunde și oricând.
Pico este și va rămâne animalul care mă înțelege cel mai bine și care mă iubește
necondiționat. Abia aștept să-l cunoști!
Te îmbrățișez, Andrei!

S-ar putea să vă placă și