OLIMPIADA DE LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

Etapa locală, 17 februarie 2018

Clasa a IX-a

Toate subiectele sunt obligatorii.

Eseul/ răspunsurile nu vor fi precedate de titlu și/sau motto.
Timpul de lucru: 3 ore.
Total: 120 puncte.
Citeşte cu atenţie fragmentele de mai jos și răspunde tuturor cerinţelor formulate în sarcinile de lucru:

A. ”Am învăţat în acea după-amiază cum să reiau legătura cu armata mea secretă. Era de ajuns să
rămân din nou singur, izolat — într-o cameră, în pivniţă, în pod — şi să evoc lanul de la început,
aşteptând să văd tremurând cei dintâi coceni de porumb. Scena se punea imediat în mişcare.
Descopeream mereu alţi soldaţi ascunşi îndreptându-se, cu mare grijă, spre locul de concentrare. Către
seară, se strânseseră acolo aproape o sută de militari, din ce în ce mai bine înarmaţi. Sublocotenentul de
la început era acum căpitan, şi alţi câţiva tineri ofiţeri inferiori veniseră să-l ajute. Unul din ei cunoştea
un mare secret. (Inima aproape mi se oprise, descoperindu-l.) Arsenalul nu sărise în întregime în aer,
aşa cum crezusem noi. În ultimul moment, unul din locotenenţi izbutise să salveze, într-o enormă
magazie subterană, numai de el ştiută, un număr considerabil de carabine, mitraliere şi — aflam cu
inima precipitându-şi bătăile — chiar tunuri de câmp, cu muniţiile respective. Eram atât de emoţionat de
descoperirea aceasta, încât trebuia să întrerup vedenia ca să-mi vin în fire. Simţeam că eram părtaş la o
taină care ar fi putut schimba mersul războiului. Desigur, ştiam că totul pornise din mintea mea, că
armata aceea secretă ieşise dintr-un lan pe care — cel puţin la început — îl inventasem eu. Dar, pe de
altă parte, simţeam că nu eu eram stăpânul închipuirilor mele. În fond, nu-mi închipuiam, ci vedeam ce
se întâmpla, ca pe un ecran interior. Adesea, nu mă aşteptam deloc la întorsătura pe care o luau creşterea
şi organizarea armatei secrete. Nu eu descoperisem că arsenalul nu sărise în aer; asta mi-a spus-o unul
din locotenenţii mei. Iar, la început, nici măcar nu ştiam cum îl cheamă pe acest locotenent. Tot ce-am
aflat mai târziu despre el şi familia lui le-am aflat de la el. Povestea se amplifica şi se modifica de câte
ori o reluam de la început. Emoţia cu care o urmăream desfăşurându-se se datora şi faptului că se
inventa singură, uneori chiar împotriva ştiinţei sau dorinţei mele. La început, soldaţii mei atacau doar
sentinelele sau mici detaşamente germane, ca să-şi poată procura arme şi muniţii. Dar foarte curând
lucrurile luară altă întorsătură. În loc să atace grupuri mărunte, armata secretă se mulţumea să crească
prin propriile ei mijloace (arsenalul subteran) şi să se organizeze în păduri, în pregătirea unei înfruntări.
Câteva zile, am trăit pe altă lume. Zadarnic plângea mama cu faţa prinsă în palme, zadarnic venise
sergentul cu un tălmaci şi un subofiţer austriac să vadă camerele rechiziţionate. Nici zvonurile
dezastruoase care circulau nu izbutiseră să mă deprime. Mă ascundeam de câte ori puteam şi mă
cufundam în contemplarea armatei secrete. Până ce, într-o după-amiază, cam la o săptămână după ce
văzusem primii ulani îndreptându-se spre statuia Rosetti, nu m-am mai putut stăpâni şi am izbucnit. Pe
neaşteptate, detaşamentele, companiile, regimentele, pe care le privisem atâtea zile adunându-se şi
organizându-se, au atacat prin surprindere trupele duşmane. De cum am auzit primele bubuituri de tun,
de cum am văzut primele valuri pornind la atac cu baioneta, mi-am pierdut calmul relativ cu care
urmărisem pînă atunci pregătirile de luptă. Aproape gâfâind, şopteam mereu: «Foc! La atac! Toţi
înainte! Foc!...» Erau comenzile pe care le repetau ofiţerii mei. Nu mai puteam sta locului. Am ieşit din
ascunziş şi am început să mă plimb pe trotuar, cu ochii în jos, ca să nu mă despart de vedeniile mele.”
(Mircea Eliade- Memorii)
B. «Micul John», cum îi ziceau ele, le dăduse pe rând, la toate, scoica zgâriată, şi fiecare dormise o
noapte cu ea sub pernă. Dar nu visaseră ce ar fi trebuit, iar alungitul le privise a doua zi cu dispreţ.
«Nişte nebuni, şi el şi maică-sa.» Ascultându-le, am început şi eu să mă tem că el mă va dispreţui:
visasem oare visul adevărat? Nu-l voi dezamăgi pe tânărul uriaş şi fragil, care la despărţire, la poartă,
mă privise cu atâta dureroasă speranţă? Oricum, până atunci nu mai avusesem un vis atât de viu, atât de
real. Ne-am apucat să facem desene cu cretă colorată. Fetele îl desenau pe Egor în forme cât mai
caricaturale: ba lovindu-se cu capul de cornul lunii zâmbitoare, ba apucând, cu o mână nesfârşită, verde
ca fierea sau stacojie, o stea cu multe colţuri. Eu însă am desenat cu cretă roz scoica pe care mi-o
dăduse Egor. Ne-am plictisit repede de desenat şi deodată ne-am hotărât (nu mai ştiu cine a fost cu
propunerea) să ne jucăm de-a Reginele. Jocul nu era greu: fiecare din noi trebuia să fie regină timp de o
zi. Pentru că eram şapte, jocul avea să dureze şapte zile. în fiecare zi, regina respectivă avea să
primească o culoare, un obiect, o floare şi un loc de joacă. Cu ele, ea trebuia să improvizeze un
spectacol, un joc frumos, la care celelalte aveau să participe ca supuse. Cea mai entuziastă era Ester,
care se roşise atât de tare la faţă de plăcere, încât pistruii aproape că-i dispăruseră. Sigur, aşa n-aveam să
ne plictisim nici o clipă întreaga săptămână. Ester a propus să tragem la sorţi. Ne-am apucat pe loc să
ştergem cu o cârpă udă desenele de pe asfalt şi să tragem cercurile celor şapte zile. Cel mai larg l-am
tras cu cretă violetă, în interiorul lui am desenat altul cu cretă indigo, următorul era albastru, următorul
verde, apoi galben şi oranj, iar în centru rămânea un cerc de diametrul unei mingi, pe care l-am haşurat
cu cretă roşie. După această ispravă, fetele s-au împrăştiat pe la casele lor ca să aducă flori şi obiecte.
Am rămas în faţa cercurilor, ghemuită, cu mâinile pline de cretă, cu Chombe respirându-mi în nas. Mă
simţeam foarte tristă, încă de cînd sosisem ieri aici, nu ştiu ce-aveam: casa de cărămidă, curtea bine
îngrijită, cu straturi de arpagic, cu spaliere de roşii, camionul albastru care se prăjea la soare cu veşnica
Gigi căscând pe capotă, totul mi se părea luminat de un soare negru, visceral, dureros ca un lucru pe
care simţi că nu-l vei mai avea niciodată. Priveam cireşul amar, ridicându-se peste toţi ceilalţi pomi
plini de clei din curte, şi mă săgeta amintirea foişorului şi-a serii trecute, când Egor se balansa înaintea
mea ca o cobră hipnotică. Ieşeam la poartă şi priveam în josul străzilor: cozile zmeelor agăţate de
sârmele de telegraf fluturau singuratice în aerul galben şi câte o turturică oprită pe stâlp le privea cu un
singur ochi. O aşteptam pe Ester, mă întrebam ce rol o să-i dau cînd voi fi regină, dar mai ales mă
gândeam cât de bine o să-i stea ei pe tron, în mână cu floarea care îi va cădea la sorţi. Aş fi vrut ca
această floare să fi fost un trandafir roşu, şi chiar m-am hotărât să propun trandafirul: poate va nimeri
tocmai la ea. Am intrat în casă şi m-am apucat să meşteresc o coroniţă din hârtie aurie.”
(Mircea Cărtărescu- REM)

Subiectul I _________________________________________________________ 30 de puncte

1. Ilustrează, prin două exemple, două modalităţi diferite prin care se manifestă funcţia emotivă a
limbajului în cele două fragmente. 6 puncte
2. Exemplifică două procedee de intensificare a ritmului naraţiunii în fragmentul A. 6 puncte
3. Explică rolul indicativului imperfect în fragmenul B. 6 puncte
4. Prezintă semnificaţia secvenței: Povestea se amplifica şi se modifica de câte ori o reluam de la
început. Emoţia cu care o urmăream desfăşurându-se se datora şi faptului că se inventa singură, uneori
chiar împotriva ştiinţei sau dorinţei mele. 6 puncte
5. Susține-ți opinia în legătură cu o asemănare/deosebire dintre rolurile pe care le au structurile
interogative şi exclamative în fiecare dintre textele date. 6 puncte

Notă!
Fiecare răspuns se va încadra în limita de 50-100 de cuvinte.
Subiectul II_________________________________________________________ 30 de puncte

Scrie o pagină de jurnal de 150-300 de cuvinte care să aibă ca pretext afirmaţia personajului din
textul B: “Până atunci nu mai avusesem un vis atât de viu, atât de real.”

Subiectul III ________________________________________________________ 30 de puncte

Scrie un eseu de 600-900 de cuvinte despre modalităţi de reflectare în literatură a universului

imaginaţiei unui copil/adolescent, pornind de la cele două fragmente citate şi valorificând experienţele
tale culturale.

Notă! În elaborarea eseului, vei respecta structura textului de tip argumentativ: ipoteza, constând în
formularea tezei/a punctului de vedere cu privire la temă, argumentaţia (cu 3 argumente/ raţionamente
logice/ exemple concrete etc.) şi concluzia/ sinteza.

Redactare (30 de puncte)

În vederea acordării punctajului pentru redactare, lucrarea ta trebuie să aibă cel puţin 900 de cuvinte.
Pentru redactarea întregii lucrări vei primi 30 de puncte (organizarea ideilor în scris – 6 puncte; abilităţi
de analiză şi de argumentare – 6 puncte; utilizarea limbii literare – 6 puncte; ortografia – 4 puncte;
punctuaţia – 4 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 2 puncte, respectarea precizărilor privind
numărul de cuvinte – 2 puncte).