Master LRCE An 2 Sem.

II

Practica discursului lingvistic, critic, literar

Oniga Petronela Alexandra

Analiză text narativ

Într-o seară, un bătrân indian Cherokee a vut să-l învețe pe nepotul său ce este
viața. Acesta l-a dus în pădure, l-a așezat sub un arbore bătrân și i-a explicat:

-Fiule, în mintea și în inima fiecărui om s-a dus o luptă, o luptă care dăinuie și
astăzi. Chiar dacă eu sunt conducătorul bătrân și înțelept, căpetenia poporului nostru,
această luptă se poartă și în interiorul meu. Este ca și cum în mine ar trăi doi lupi imenși,
unul alb și altul negru. Lupul alb este bun, blând și inofensiv. El trăiește în armonie cu tot
ceea ce se găsește în jurul lui și reprezintă bucuria, linistea, iubirea, speranța, sinceritatea,
blândețea, empatia, adevărul, compasiunea, curajul și încrederea. Dar, în interiorul meu,
mai trăiește și un lup negru, iar acesta este foarte diferit. El este agitat, mânios, nemulțumit,
invidios, temător. El este furia, invidia, gelozia, amarul, regretul, lăcomia, aroganța,
vinovăția, resentimentul, mândria, minciuna, superioritatea și egoul.

Bătrânul înțelept a rămas în tăcere pentru câteva clipe, lăsând povestea celor doi lupi
să pătrundă în mintea tânărului său nepot.

Copilul, privind focul din fața lor, s-a gândit preț de un minut iar apoi, întorcându-se
către bunic și l-a întrebat:
-Și care lup câștigă?…

Bunicul, cu ochii în zare, a răspuns simplu:

-Câștigă cel pe care îl hrănești.”

(Povestea celor doi lupi)

1
 Textul narativ selectat prezintă de la început cadrul în care au loc evenimentele.
Organizatorul temporal este „într-o seară”, care duce ideea de mister. Organizatorul spațial
este pădurea, iar personajele sunt bătrânul indian și nepotul său. În situația inițială aflăm că un
indian Cherokee dorește să-l învețe pe nepotul său ce este viața.

Nodul declanșator este constituit de macropropoziția în care bătrânul indian îi

mărturisește nepotului său faptul că în interiorul fiecăruia se dă o luptă. El mai specifică faptul
că nimeni nu este ocolit de această luptă, chiar și el, care este căpetenia lor. Acest aspect este
introdus printr-un conector contra argumentativ, marcă a unui argument tare, „chiar dacă”.

În cursul procesului (desfășurarea faptelor), pentru a-l determina pe nepot să înțeleagă

mai bine, acesta face o analogie cu lupta dintre doi lupi. Aflăm că fiecare dintre aceștia este
diferit, unul este alb, reprezentând calități ale noastre, aspecte pozitive, celălalt este negru,
acestuia atribuindu-i-se defectele. Prezența lupului negru este introdusă de conjuncția
adversativă „dar”, marcă a unui contra argument tare.

În deznodământ, nepotul dorește să afle care va câștiga această luptă dintre cei doi
lupi. Privirea bătrânului cu ochii în zare induce o atmosferă de mister, de meditație, lăsând loc
de asimilare și conștientizare din partea copilului.

Răspunsul căpeteniei indienilor este surprinzător, acesta mărturisind în final că lupul

pe care îl va hrăni va câștiga. Aici lasă loc de interpretare, de luare a unor decizii majore, mai
ales din partea nepotului învățăcel care află despre tainele vieții.

Este o narațiune cu rol moralizator, din care se desprind niște învățăminte, asemeni
unei fabule, în care acțiunile sunt puse pe seama personajelor animale.

Încă din primul enunț întalnim anafora pronominală „său” pentru substantivul indian.
În al doilea enunț se remarcă prezența anaforei demonstrative, „acesta”, dar și anafora
pronominală „l-” pentru substantvul „nepotul”.

Majoritatea verbelor sunt la modul indicativ, timpul prezent, cu valoare de prezent

etern, sugerând caracterul general, prezența celor doi lupi și a calităților, respectiv a defectelor
acestora putând fi prezente la oricine. În incipit se remarcă prezența verbelor la imperfect,
acesta fiind spefic narațiunii, un timp nedeterminat, continuu. În explicația indianului, când se
face referire la cei doi lupi, este modul condițional-optativ, care sugerează posibilitatea,
intenționalitatea, fără precizarea indeplinirii acțiunii.

2
3