Simularea Iași, E.N.

 
Subiectul I
A. 1. Două locuri în care motanul crede că își poate ascuți ghearele
sunt: ,,mobila’’ și ,,covorul’’. 
2. d)
3. c)
4. a)
5. Adevărat; Fals; Fals; Fals; Fals; Fals.
6. O trăsătură identificabilă în primul text-fragmentar o constituie prezența
personajelor: motanul (narator-personaj) și Satoru, așa cum reiese din
secvența: ,,Bărbatul m-a așezat într-o cutie de carton...’’.

7. O idee comună, a celor două texte fragmentare, o constituie comportamentul

unei pisici.
În primul text-fragmentar, se prezintă povestea unei pisici rănite, care este
salvată de un bărbat cu inimă mare și va rămâne în casa acestuia.
În cel de-al doilea text-nonliterar, se evidențiază informații despre
comportamentul pisicilor și limbajul nonverbal pe care acestea îl au, transmițând o
serie de emoții. 

8. Consider că este important să ai un animal de companie, având în vedere

faptul că prezența acestuia poate să-ți schimbe viața și te ajută în momentele
dificile. 
Orice om trece prin clipe neplăcute, iar un animal de companie ar putea să-l
ajute să înfrunte aceste obstacole mult mai ușor. Așa cum se evidențiază și în textul-
suport 1., Satoru are grijă de motanul adoptat, îngrijindu-l, în ciuda faptului că acesta
era neastâmpărat prin casă, iar între cei doi se creează o relație strânsă. 

9. Ideea textului ,,Memoriile unui motan călător’’, de Hiro Arikawa, mă trimite cu

gândul la opera literară ,,Cum e lumea’’, de Veronica Niculescu D. Niculescu.
O valoare morală, la nivelul celor două texte, o constituie generozitatea.
În textul-suport, Satoru dă dovadă de generozitate în momentul în care acesta
salvează o pisică rănită, ducând-o la veterinar.

1
 În textul Veronicăi Niculescu, Bianca, un pui de urs, își dorește libertate, însă
fără a se gândi la anumite pericole. După ce reușește să evadeze din cușcă, ea este
amenințată cu moartea, dar bunătatea și compasiunea Marei o vor salva.

Ideea textului ,,Memoriile unui motan călător’’, de Hiro Arikawa, mă trimite cu

gândul la opera literară ,,Războiul care mi-a salvat viața’’, de Kimberly Brubaker
Bradley.
O valoare morală, la nivelul celor două texte, o constituie generozitatea.
În textul-suport, Satoru dă dovadă de generozitate în momentul în care acesta
salvează o pisică rănită, ducând-o la veterinar.
În romanul lui K.B. Bradley, povestea are un final fericit, cu toate că Ada este
rănită în timpul bombardamentelor din Londra, ea se bucură de reîntâlnirea cu
Untișor, calul ei, manifestându-și sentimentele de dragoste și de grijă unul față de
celălalt. 

B. 1. a) 
2. c)
3. Locuia IZOLAT într-o casă curată, unde STĂPÂNEA o ordine desăvârșită. 
4. a)
5. „Animalele VORBISERĂ mai multe limbi, adică FUSESERĂ poliglote, cum vă
PLĂCUSE vouă să spuneți.”
6. I-a pus câteva copci. Instituția acesta este o clinică? 
7. Animalele de companie ne învață/ să fim mai buni/ și să ne jucăm mai mult/. 
8. al, fii, aceeași, sa, va rămâne, cea mai frumoasă. 

Subiectul al II-lea

Cu emoție și cu bucurie îmi amintesc și acum ziua în care am reușit să am

propriul animal de companie. Nu mă așteptam nicidecum, însă surprizele vin atunci
când te gândești mai puțin. 
Era o zi frumoasă de primăvară, iar soarele dorea să ne-ncălzească sufletele,
dar parcă îmi anticipa și fericirea ce urma să-mi pășească în viață. Eram concentrat
la ceea ce urma să fac atunci când voi ajunge acasă. La un moment dat, un lătrat mi-

2
a atras atenția. Nu înțelegeam și nu știam de unde se aude. Să fi fost posibil așa
ceva? 
Mi se părea că-l aud destul de clar, nu aveam niciun dubiu. M-am apropiat de
copacul din fața mea. Lângă trunchiul acestuia, desigur, se afla un cățeluș de rasă
beagle.
Era un pui de culoare albă, precum spuma laptelui, pufos, și cu labele pătate de
un negreu asemănător nopții. Ochii lui albaștri ca bolta cerească păreau să fie mari
ca două mărgele, întrucât m-au fascinat din acea clipă.  
Nu-mi venea să cred! Simțeam că-mi sare inima din piept de bucurie. Era
animalul meu preferat pe care mi-l doream. Nu-mi permiteam să-mi cumpăr unul. Se
vedea că acesta fusese abandonat de către o familie. Nu am mai stat pe gânduri și l-
am luat cu mine. La început, mi-a fost greu, dar am fost bucuros că în urma vizitei la
veterinar micuțul era sănătos.
Zilele treceau, iar câinele creștea și se acomoda de minune alături de mine. Am
decis să-l numesc Pico. El s-a atașat mult de mine. L-am acceptat și l-am iubit din
prima, însă din partea lui sentimentele au fost opuse. Mi-aduc aminte că voiam să
creez o atmosferă aparte. Am decis să cumpăr niște plușuri și să mă joc cu ele. Eram
convins că Pico își dorea și el să experimenteze jocul. Timp de câteva zile, aceste
momente de relaxare au reușit să ne apropie, iar animalul meu preferat îmi cerea
deseori să ne jucăm. 
-Frumosul meu animal, vrei să ne jucăm?
-Ham, ham, ham, și dădea din coadă fericit.
-Am înțeles, hai să-ncepem distracția. 
Minutele treceau și noi ne bucuram unul de altul.
-Pico, vreau să îți spun că am obosit!
Abia atunci am conștientizat că acea clipă ne-a apropiat și ne-a făcut să fim
împreună oriunde și oricând. 
Pico este și va rămâne animalul, care mă înțelege cel mai bine și care mă
iubește necondiționat. Nu voi uita niciodată acea zi, care m-a făcut să radiez de
fericire, având cel mai frumos câine.