Interviu 1

- Bună ziua, domnule biolog! Ați auzit una dintre versiunile lansate de oamenii de știință
britanici, în care se spune că lupul ar putea fi animalul de companie cel mai apreciat, nu
ursul? Cum comentați acest lucru?

După un mic mârâit, de redresare a vocii, eminentul biolog începu˸

- Știți că sunt mai slobod la gură, așa că o să vă spun direct˸ IMPOSIBIL! Ăștia ce visează
noaptea, debitează ziua! Iar studiile lor n-au avut niciodată criterii riguroase de analiză.

Gândiți-vă că lupii trăiesc în haite, sunt foarte inteligenți, iar acest tip de canid ar
conduce el haita umană. Nu are degete opozabile, cum are maimuța, nu are labe funcționale
ca la urs!

Din cele mai vechi timpuri s-au găsit păpuși sub formă de ursuleți. Ca și animale de
companie sunt drăguți, comunicativi, ghiduși! Au devenit mai prostuți decît cei din libertate,
dar au un farmec aparte. Poți să-ți alegi ce specie vrei, mare, medie sau mică. Cei mari
manâncă mult și sunt prea puternici, unii ar zice incontrolabili, dar cei care ajung până la un
metru la maturitate, au deja o pondere semnificativă în rândul animalelor de companie.
Desigur, cei de talie mică, adevărate păpuși vii, sunt cei care au cucerit inimile majorității! Au
foarte bine grijă de copii, mănâncă aproape la fel ca noi, sunt omnivori, da?

Gândiți-vă, lupii sunt carnivori, Erau oamenii în preistorie așa buni vânători încât să-și
împartă prada cu alții? Sau credeți că lupul ar împărți prada cu omul, l-ar considera din haita
lui? Absurd!

Reporter˸

-Dar dacă se ajutau reciproc la vânătoare?

Biologul se uită pe sub sprâncene, își drese din nou vocea și completă˸

- Tocmai am explicat contextul comportamental care nu poate să ducă la cooperare!

Există o psihologie a animalelor, dezvoltată în generații, consolidată în impulsurile ancestrale
ale speciilor , lupii sunt eminamente carnivori și nu vor tolera lângă ei o specie care să le
reducă hrana, în plus , s-o împartă conștient, prietenesc cu aceasta. Dacă sunt rivali, o
alungă, dacă este sursă de hrană, este permisă, urmărită și , evident, vânată! Ați văzut o
colaborare între orice altă specie carnivoră și o potențială sursă de hrană? Sau cu alt rival în
lanțul trofic?

Pe ușa rămasă deschisă năvăli ursulețul Juju, ronțăind un măr, se așeză în fund,
caraghios, pe covor în apropierea picioarelor stăpânului. Ursulețul i se cățărase pe picior apoi
în brațe.
 Biologul se uită discret la ceasul mare de pe perete, iar reporterul îi mulțumi pentru
interviu . Curtea îngustă, cu doar un rând de pomi, era străjuită de gardul făcut din cuști cu
alveole pentru albine, ca în întreg cartierul. În atmosferă erau sute de gâze, majoritatea
albine, care erau protejate de lege. Plasa de protecție a gardului pentru animalele sălbatice,
acoperea întrega casă și curte și în plus era o adevărată cușcă Faraday pentru câmpul
electric. Dincolo de ea, nebunia de păsări, de pterodactili, verdele sălbatic al pădurilor de
șes, marii prădători și marile lor animale vânate, toate considerate periculoase, viețuitoarele
mari și mici, atât de multe, încât unele nici nu se știa din ce evoluaseră, își trăiau viața
normală. Prin tuburile transparente ale șoselelor , mașinile erau în siguranță.

"Oare dacă omul ar fi îmblânzit natura?", puse tânărul întrebarea pe reportofon și ,

grijuliu, emise în online, interviul brut , ca reacție la teoriile oamenilor de știință britanici.

Ideea nu-i dădea pace... " Lumea ar fi mai bună, dacă omul ar intervenii pentru asta? "

Interviu 2
- Bună vânătoare!, salută reporterul și se apropie scâncind ușor de un loc de vorbit, era
biroul marelui șef.

- În fața noastră avem unul dintre cei mai renumiți experți de psihologie aplicată pentru
animale. Ce ne puteți spune despre ideea lansată că omul ar fi totuși o specie superioară?

Exeplarul alfa, un adult impunător, mârâi răgușit, așezându-se confortabil și spuse˸

- Superiori cui? Nouă? Vedeți, din cele mai vechi timpuri găsim desene rupestre în care
oamenii erau folosiți la vânătoare. Erau hăitașii. Între timp au devenit blânzi, frumoși și,
desigur, au rămas la fel de gustoși! Pot deveni periculloși după vârsta de 5 ani, morocănoși,
de aceea se predau înapoi la fermele de unde au fost adoptați.

Din motive de securitate, nu e permisă împerecherea lor decât controlată, în ferme.

Indivizii adulți, găsiți mai demult la unele haite sau abandonați pe undeva, dacă au fost
femelă și mascul, au dat naștere unor pui prea rebeli. Iar mamiferele își apără cu disperare,
cu cruzime chiar puiul sau puii. Selectarea se face la ferme unde fetele de peste zece ani, o
perioadă atât de mare de timp, sunt date pentru montă, la alegere între câteva exeplare
foarte reușite de masculi. Se întâmplă să fie femele care refuză acest fapt,încă nu se știe
cauza, iar acestea se consideră un subprodus și se sacrifică. Carnea este mai tare și se
procesează în delicatese, puse în cantitate mică. Uneori masculii sunt cei ce refuză
acuplarea, ca și cum ar dezvolta sentimente pentru o anumită femelă, deci tind spre
monogamie, lucru întâlnit destul de rar în natură și, de obicei, la speciile evoluate, așa e!

Toate aceste deviații sunt oprite prin sacrificare.

- Cum de s-au înmulțit atât de mult fermele de oameni?

 - Cred că e o adevărată modă! Dar moda vine și trece...În plus se știe că ei pot fi
specializați pe menținerea tehnicii și tehnologiei actuale. Mai găsesc și noi aplicații! Au
dezvoltat pentru ei o adevărată structură de virtual. E absolut stupefiant cum rezistă zeci de
ore, nelegați, nesedați în munca la birou sau la calculator sau în jocurile inventate de ei, în
mediul virtual!

Poate de aceea au fost inițiate astfel de teorii,în care se pune că au fost odată specia
dominantă pe pământ. Specia ar fi degenerat pentru că au ajuns la degradarea biologică, a
instinctelor naturale, până la alienare. Să nu uităm că, așa cum noi avem un simț olfactiv atât
de dezvoltat, ei au capacități de zeci-sute de ori mai ample pentru gândirea abstractă,
digitală, științifică. Este creatoare, inovatoare dar inofensivă! Doar în jocurile virtuale sunt
agresivi, puternici și cruzi. Natura însă nu i-a înzestrat prea mult, nu au blană, ghiare, colți
buni, nu alergă, nu sar bine, nu văd nocturn,auzul și mirosul slab, simțul câmpului
electromagnetic inexitent, habar nu au să revină la locurile ancestrale!

Avem o selecție riguroasă, făcută tot prin standarde inventate de ei, pentru indivizii
care vor fi în fermele IT. Sunt cei mai logevivi indivizi umani. Uneori durează peste 20 de ani
creșterea pentru darea în producție a specimenelor. Sunt în continuare supravegheați să nu
se reproducă, pentru că avem de ambele sexe, însă supravegherea și pedepsirea lor este
mult mai blândă. Puii rezultați sunt ținuți în comunitate, în ferme și ajung specialiști IT, ca
părinții lor. Totuși, de multe ori, devin un subprodus, intră în depresie, se sinucid sau nu au
nici o perspectivă, abandonează sau sabotează lucrul în fermă.

- De ce credeți că nu pot fi o specie puternică, care să fi condus sau să conducă lumea?

-Ooo, dar sunt o grămadă de argumente! În primul rând atitudinea față de alimentație!
Nu sunt în stare să-și consume morții! Gândiți-vă, au împânzit Pământul de locuri în care au
îngropat și distrus carne bună, pentru că morții le erau neamuri. Tone și tone de carne
pierdute, de suprafețe imense acoperite cu monumente pentru carnea lor putrezită. Acele
pierderi imense se numesc cimitire. Ar fi transformat planeta într-un imens cimitir și muzeu!
Apoi atitudinea față de indivizii slabi, bolnavi, defecți! Câtă pierdere pentru susținera lor!
Asta duce la o involuție rapidă, exemplare bolnave sau degenerate nu doar că nu produc și
consumă, ci se și reproduc, fac pui, care transmit defectele mai departe.

- Dar descoperirea din acele ruine, înregistrările făcute pe lemnul acela subțire, hârtie,
cum zic oamenii de la fermă, arată că evoluția lor, a umanității, a fost posibilă exact pentru
că aveau grijă de bolnavi, de bătrâni, de handicapați..

Exeplarul alfa mârâi˸

-Chiar dacă ar fi așa, deși e un fals grosolan, uite unde a dus! E nevoie de forță, pentru a
conduce! De a nu avea pierderi inutile, revoltele se înăbușă iar indivizii nefolositori sau
învinși vor fi mâncați! Ce e rău în asta? Cum să- mai ții în viață și să consumi resursele
limitate ale planetei? Ar fi incorect față de specimenele bune, active, puternice! Ne-am
înmulții, am deveni prea mulți, prea slabi și prosti, prea blânzi! Ca oamenii, ca oile duse la
sacrificare! Lupți, mănânci sau ești mâncat!

- Dar dacă...

Alfa mârâi foarte agresiv. Reporterul micuț și slab în comparație cu el, se pregăti să fugă,
însă nu scăpă. Se auzi un schelălăit scurt.

Interviul fusese predat. Fără reporter. A fost publicat pe numele superiorului său, un
exemplar care mai avea de crescut ca faimă, ca forță, ca întindere până să devină atât el cât
și afacerea lui, la nivel alfa.

Familia reporterului a primit parțial carcasa de carne și blana, ca formă de respect,

pentru a fi mâncate și folosite în familie. Puiuții lui micuți s-au hârjonit, luptându-se naiv pe
bucățelele de carne primite, visând să ajungă cândva puternici, dominanți, dar mai ales
curajoși, așa cum tatăl lor a riscat să meargă la ce mai de temut cercetător al
comportamentului animal. A pierdut, dar, dacă ar fi câștigat, puii lui și toată haita ar fi fost
mult mai puternici.

Puii erau îngrijiți, ca să nu se omoare de pe acum între ei, de o femeie, o femelă umană,
uitată de societate în casa lor. Ar fi trebuit să fie consumată demult, cine știe de care
generație de lupi. Era blândă și iubitoare și mângâia puiuții, imaginându-și că ar fi niște căței,
vorbindu-le câte în lună și în stele, imaginându-și povești în care indivizii nu se mâncau între
ei, în care tihna, blândețea și iubirea ar construi o lume ciudată, abstractă ...