Facultatea de Construcţii Timişoara 2009/2010

Agneta Tudor & Tudor Clipii

Controlul calităţii se face la producătorul de beton şi la utilizatorul betonului. Verificarea poate fi

efectuată de producătorul de beton şi de executant, de a terţa parte (corp de control acreditat de stat),
de investitor sau reprezentantul autorizat al acestuia.
σ
σ2
τ
σ1

Încercare cu frecare între platane şi

epruvetă

Fig. 2.10 Rezistenţa la compresiune pe cuburi

2.4 DEFORMAŢIILE BETONULUI

2.4.1 Natura deformaţiilor betonului
Betonul este un material puţin deformabil, valorile deformaţiilor atinse la rupere sunt orientativ de
ordinul a 0,1...6 mm/m.
Cauzele care provoacă deformaţii pot fi intrinseci (proprii) sau exterioare (încărcări directe,
deplasări impuse, variaţii de temperatură etc.).
Deformaţiile intrinseci ale betonului sunt contracţia şi umflarea; aceste deformaţii au un caracter
de volum, ca şi cele provocate de variaţiile de temperatură climatice, sau rezultate din unele procese
tehnologice.
Deformaţiile produse de încărcări sau deformaţii impuse au de asemenea caracter de volum, dar
se dezvoltă preponderent pe direcţia de aplicare a încărcării.
Tipurile ideale de deformaţii pot descrie convenţional şi comportarea betonului:
• deformaţia elastică, ε e se datorează fazei solide (agregate, cristale formate prin întărirea
cimentului); deformaţia pot fi liniară sau neliniară, prima fiind proporţională cu efortul unitar
normal, a doua depinzând de efortul unitar după o lege neliniară; la încetarea acţiunii, teoretic
corpul revine imediat la forma iniţială (fig. 2.11a);
• deformaţia vâscoasă, ε cc , se datorează componentei gelice şi este denumită curgere lentă;
deformaţia vâscoasă se produce numai după depăşirea unei anumite limite a efortului unitar,
se dezvoltă în timp şi este parţial reversibilă după încetarea acţiunii; în figura 2.11c este dată
curba de deformaţie a unui corp elastic−vâscos;
• deformaţiia plastică, ε p se produce datorită discontinuităţilor de structură (în special
microfisuri), care compromit aderenţa agregat − piatră de ciment; apare la un anumit nivel de
solicitare, creşte atât timp cât se menţine încărcarea, iar după încetarea acţiunii, constituie
deformaţie ireversibilă ε ∞ ; în figura 2.11b este arătată curba de deformaţie pentru un corp
elastic−plastic.
Variaţiile de intensitate, durată, frecvenţă de aplicare, pe care încărcările le pot avea pe durata de
exploatare a unei construcţii, determină apariţia şi suprapunerea mai multor tipuri de deformaţii şi
chiar interacţiunea lor, prezentând interes practic valoarea lor maximă la un moment dat.
Normele de calcul dau procedee de evaluare a deformaţiilor, de regulă prin scheme simplificate de
calcul (vezi capitolul 6).
În proiectarea elementelor structurale se admite în general că deformaţiile betonului provoacă
eforturi numai dacă nu se pot dezvolta liber. În cele mai multe cazuri, deformaţiile elementelor
14 NOTE DE CURS - BETON ARMAT
Facultatea de Construcţii Timişoara 2009/2010
Agneta Tudor & Tudor Clipii

structurale sunt împiedicate, prin:

• legătura elementelor cu reazemele (fundaţii, alte elemente structurale), sau legătura dintre
elementele componente, în cazul structurilor static nedeterminate;
• prezenţa armăturilor; oţelul având alte caracteristici de deformare decât betonul, determină
frânarea anumitor tipuri de deformaţii, ca de exemplu, a curgerii lente şi contracţiei betonului;
• frecările care iau naştere din cauza contracţiei neuniforme a straturilor succesive de beton, turnate
în etape diferite sau aflate în medii cu umidităţi diferite; de exemplu, la elementele masive unde
betonul se toarnă în reprize succesive, rezultă straturi de vârste diferite şi deci cu deformaţii
diferite.

σ σ σ
A A t0 t1 A
εe εp εe εv

ε ε ε
O B O C B O C B
εe
a) elastic neliniar b) elastic - plastic c) elastic (neliniar) - vâscos
Fig. 2.11 Deformaţii elastice, vâscoase şi plastice

2.4.2 Contracţia betonului

Descrierea fenomenului
De la începutul prizei până la întărirea completă, care poate dura ani, betonul suferă modificări de
volum datorită variaţiei conţinutului de apă din piatra de ciment.
Astfel, volumul betonului păstrat într-un mediu uscat scade, producându-se contracţia, iar în apă,
volumul creşte prin umflare (fig. 2.12). Notaţia deformaţiei din contracţie este ε cs , unde indicele s
provine din engl. Shrinkage. Urmărind modul de manifestare al acestor deformaţii, se constată cele ce
urmează.
păstrare în aer
păstrare în apă
t timp
εu umflare
ε u∞
apă
1 2 t (ani) εcs, irev εcs,t
U = 95%
εcs, rev
75%
60%
50%
εcs,∞ εcs∞
εcs contracţie
εcs

Fig. 2.12 Contracţia şi umflarea Fig. 2.13 Reversibilitatea parţială

betonului a contracţiei

• Deformaţiile din contracţie şi umflare se dezvoltă după legi neliniare. Fenomenul este foarte
intens în perioada de întărire, dar se amortizează după un timp (tinde către o valoare limită),
prezentând fluctuaţii în funcţie de variaţia umidităţii mediului. În prima lună de la turnare se
NOTE DE CURS - BETON ARMAT 15
Facultatea de Construcţii Timişoara 2009/2010
Agneta Tudor & Tudor Clipii

consumă circa 30% din deformaţia finală de contracţie, iar după un an, aproximativ 75...90 % din
valoarea finală care se consideră teoretic pentru t = ∞ .
• Dacă o probă de beton, având o vârstă relativ redusă, a fost păstrată un timp în mediu uscat, apoi
este introdusă în apă, contracţia produsă iniţial se atenuează; la o nouă expunere în mediu uscat, se
produce o contracţie mai mică (fig. 2.13). Valoarea contracţiei ε cs,t la timpul t, respectiv valoarea
finală ε cs,∞ sunt mai mici decât pentru betonul păstrat numai în mediu uscat. Fenomenele de
contracţie şi umflare sunt parţial reversibile; la un timp t, deformaţia totală din contracţie ε cs,t are
o componentă reversibilă ε cs ,rev şi o componentă ireversibilă ε cs, irev .
• La betoanele confecţionate cu cimenturi obişnuite, de tip Portland, deformaţia din contracţie este
mult mai mare decât cea din umflare (fig. 2.12). Contracţia betonului păstrat în condiţii de
umiditate relativă normală poate atinge valori finale mari, ε cs,∞ = (0,4...0,8) mm/m. Deoarece
deformaţia specifică din contracţie este mai mare decât deformaţia specifică limită la întindere,
ε tu = (0,1...0,15 ) mm/m, se poate produce fisurarea betonului, în situaţia în care deformaţia din
contracţie nu se poate dezvolta liber.
Cauzele deformaţiilor din contracţie
Până în prezent, nu s-a reuşit elaborarea unei explicaţii pe deplin satisfăcătoare privind evoluţia
deformaţiilor din contracţie şi umflare. Toate teoriile elaborate se bazează pe ideea că deformaţiile
proprii ale betonului se datorează deplasării apei în masa betonului, datorită structurii poroase şi a
condiţiilor de mediu. Pierderea apei are loc mai întâi la suprafaţa în contact cu mediul nesaturat
(uscat), apoi contracţia avansează spre interiorul betonului.
În betonul proaspăt, apa se deplasează sub influenţa proceselor de transformare a pastei de ciment
în piatră de ciment 1 (contracţia chimică a cimentului); aceasta este denumită contracţie endogenă,
(notată εca ) şi se produce foarte intens în primele zile după turnare.
În betonul întărit, contracţia continuă timp îndelungat, deoarece apa migrează prin porii capilari
din beton şi se elimină sub efectul variaţiilor de umiditate şi temperatură din mediul înconjurător;
aceasta este denumită contracţie de uscare (notată εcd ).

peliculă de apă adsorbită forţe de respingere forţe de atracţie

a1
a a2
a1 > a a2 < a
cristalite

a) stare de echilibru b) umflare c) contracţie

Fig. 2.14 Variaţia grosimii peliculelor de apă adsorbită
La întărirea betonului în mediu uscat, se produce mai întâi pierderea apei libere prin evaporare,
fără să provoace contracţia betonului. Datorită scăderii umidităţii, începe migrarea spre exterior a apei
legate prin adsorbţie pe suprafaţa cristalitelor care constituie scheletul gelurilor, pentru a restabili
echilibrul molecular cu umiditatea mediului (se crează un gradient de umiditate). În consecinţă,
peliculele scad ca grosime şi iau naştere forţe de atracţie între cristalitele gelului; acestea se apropie,

1
S-a constatat prin măsurători că volumul absolut ocupat de cimentul hidratat este mai mic decât suma
volumelor absolute ale cimentului nehidratat şi apei.
16 NOTE DE CURS - BETON ARMAT
Facultatea de Construcţii Timişoara 2009/2010
Agneta Tudor & Tudor Clipii

producând astfel contracţia la scara întregului volum de beton (fig. 2.14c). Dacă umiditatea relativă a
mediului este mare, se produce mişcarea apei în ordine inversă, ducând la umflarea betonului. Astfel
se poate explica reversibilitatea parţială a deformaţiei din contracţie la betoanele de vârstă redusă.
În timp, volumul fazei gelice se reduce prin cristalizare şi prin întrepătrunderea cristalitelor − are
loc fenomenul denumit îmbătrânirea gelurilor. Structura puternică formată astfel se opune din ce în
ce mai mult deformaţiilor generate de migrarea apei, ceea ce poate explica amortizarea contracţiei în
timp.
Reversibilitatea parţială a deformaţiei din contracţie este observată însă şi la betoanele de vârstă
mai mare. Fenomenul se poate datora modificării tensiunii superficiale a apei din porii de dimensiuni
capilare, în funcţie de starea de umiditate a mediului înconjurător. Pe măsură ce apa se pierde spre
suprafaţa betonului păstrat în aer, cresc tensiunile superficiale din pori şi pereţii porilor capilari sunt
supuşi la forţe de compresiune ce echilibrează aceste tensiuni. Poziţia şi orientarea porilor capilari în
masa betonului fiind dezordonată, rezultă o stare de tensiune triaxială de compresiune, care duce la
contracţia betonului.
Se poate concluziona:
• componenta ireversibilă a contracţiei se datorează îmbătrânirii gelurilor, manifestată prin
reducerea progresivă a volumului lor şi creşterea volumului formaţiunilor cristaline;
• componenta reversibilă a contracţiei scade în timp şi se datorează:
− fenomenului de capilaritate, independentă de vârsta betonului,
− modificării grosimii peliculelor de apă adsorbite pe suprafaţa gelurilor, dependentă de
vârsta betonului;
• la nivelul componentelor pietrei de ciment, granulele nehidratate şi cristalele se opun contracţiei
gelurilor, în consecinţă sunt comprimate, iar gelurile sunt întinse; la nivelul betonului, agregatele
împiedică deformarea pietrei de ciment, care este întinsă şi în unele zone fisurează.
Fenomenele descrise se referă la contracţia denumită şi contracţie hidraulică, produsă după priza
şi întărirea cimentului.
Factorii care influenţează contracţia şi umflarea betonului
Se trec în revistă, sumar, factorii determinanţi în procesul de evoluţie a contracţiei şi umflării
betonului, avându-se în vedere în special contracţia, care are efecte mai defavorabile.
Starea de umiditate şi temperatură a mediului de păstrare după turnare determină direct
cantitatea de apă care se deplasează în masa betonului şi cea care se pierde prin evaporare. Cu cât
umiditatea relativă este mai mică, iar temperaturile mai mari, valorile deformaţiilor din contracţie
cresc.
Volumul gelurilor rezultate din hidratarea cimentului creşte cu dozajul de ciment şi cu fineţea de
măcinare a acestuia; cimenturile care prin hidratare produc un volum mai mare de geluri conduc la
creşterea deformaţiei din contracţie.
Agregatele influenţează contracţia prin proporţia fracţiunilor de dimensiuni diferite, exprimată
prin curba granulometrică; cu cât raportul P/N este mai mic, creşte suprafaţa specifică a agregatelor,
deci creşte şi cantitatea necesară de apă de amestecare pentru obţinerea unei lucrabilităţi
corespunzătoare. Contracţia este cu atât mai mare cu cât cantitatea de agregate în raport cu cantitatea
de ciment este mai mică, în consecinţă ε cs ,ciment > ε cs, mortar > ε cs, beton .
Aditivii utilizaţi în amestecul de beton pot influenţa diferit deformaţiile din contracţie în funcţie de
tipul lor, în special prin proprietatea de a reduce raportul A/C.
Posibilitatea de evaporare a apei depinde de volumul, mărimea şi natura porilor; contracţia este
mai mare dacă în masa betonului porii alcătuiesc o reţea continuă, în contact cu exteriorul.
Contracţia este cu atât mai mare cu cât suprafaţa specifică, dată de raportul dintre suprafaţa
expusă şi volumul unui element, este mai mare.
Forma elementelor: în cazul elementelor liniare, contracţia axială este predominantă, în timp ce la
elementele de volum este semnificativă contracţia superficială.

NOTE DE CURS - BETON ARMAT 17

Facultatea de Construcţii Timişoara 2009/2010
Agneta Tudor & Tudor Clipii

Modul de punere în operă permite reducerea raportului A/C fără afectarea lucrabilităţii, dacă se
utilizează tehnologii adecvate de compactare a betonului.
În general, cu cât se obţine o compactitatea mai mare a betonului, rezistenţele betonului vor fi mai
mari, iar deformaţiile din contracţie mai mici.
Măsuri pentru reducerea efectelor negative ale contracţiei betonului
Contracţia dă naştere la o stare iniţială de tensiune între componentele betonului, provocând
apariţia microfisurilor sau a fisurilor încă înainte de aplicarea încărcărilor exterioare. Aspectul care
prezintă importanţă practică deosebită este dezvoltarea foarte pronunţată a contracţiei în primele ore
sau zile de la turnarea betonului, când rezistenţa betonului este încă scăzută; în această perioadă sunt
necesare măsuri tehnologice pentru diminuarea acestui fenomen.
Câteva din măsurile care se iau în mod obişnuit sunt:
• adoptarea unei compoziţii adecvate a betonului, în special prin reducerea raportului apă – ciment
utilizând aditivi reducători de apă (plastifianţi) sau intens reducători de apă (superplastifianţi);
• menţinerea betonului în mediu umed, prin stropire cu apă cel puţin în primele 7 zile de la turnare,
mai ales când condiţiile exterioare favorizează evaporarea apei din masa betonului;
• limitarea volumelor de beton turnate într-o repriză, în special în cazul construcţiilor masive;
• compactarea mecanică corespunzătoare;
• prevederea unor rosturi de deformaţie pentru a asigura deformarea liberă a tronsoanelor;
• evitarea, pe cât posibil, a procentelor mari de armare, existând riscul unei fisurări premature a
betonului; deasemenea, este necesară dispunerea unei armări minime constructive, pentru a
asigura o distribuţie cât mai uniformă a fisurilor din contracţie;
• adoptarea unor reazeme flexibile, în cazuri speciale.
Contracţia betonului armat este consecinţa contracţiei betonului simplu, în condiţiile conlucrării
acestuia cu armătura. Experimental s-a constatat că valoarea contracţiei betonului armat este mai mică
decât cea a betonului simplu, şi anume cu atât mai mică, cu cât procentul de armare este mai mare.
Explicaţia constă în faptul că aderenţa dintre beton şi armătură diminuează tendinţa de contracţie a
betonului, armătura opunându-se contracţiei. În aceste condiţii, în armătură şi beton se nasc eforturi
unitare iniţiale, de compresiune în armătură şi de întindere în beton. În sistemele static nedeterminate
contracţia betonului provoacă eforturi suplimentare care se pot calcula după metodele staticii
construcţiilor, asimilând contracţia cu o scădere de temperatură.
Pentru aplicaţii de calcul, valoarea deformaţiei specifice totale din contracţie, εcs poate fi
determinată conform capitolului 6, pct. 6.2.3.1. Deformaţia specifică totală din contracţie se calculează
ca fiind suma celor două tipuri de contracţie, , de uscare şi endogenă εcs = εcd + ε ca .

2.4.3 Deformaţiile betonului din variaţiile de temperatură

Efectul variaţiilor de temperatură asupra structurilor se poate asimila cu cea a deformaţiilor
impuse. Pentru construcţiile curente se iau în considerare numai variaţiile de temperatură ale mediului
ambiant, climatice sau tehnologice.
În cazul elementelor liniare, deformaţiile de alungire sau scurtare axială se calculează cu relaţia:
± Δl = l ⋅ ε Δt = l ⋅ Δt ⋅ α (2.1)
în care:
l este lungimea iniţială a elementului;
Δt − gradientul de temperatură, în °C;
α = 1010-6/°C (sau 0,01 mm/m,°C), coeficientul de dilataţie termică a betonului.
În cazul construcţiilor hidrotehnice masive, se iau în considerare şi variaţiile de temperatură
produse în timpul hidratării cimentului. Miezul masivului are o temperatură mai ridicată decât
învelişul, rezultând o tendinţă de dilatare care supune învelişul la întindere, cu acelaşi efect ca în cazul
contracţiei.
18 NOTE DE CURS - BETON ARMAT
Facultatea de Construcţii Timişoara 2009/2010
Agneta Tudor & Tudor Clipii

2.4.4 Deformaţiile betonului sub încărcări statice de scurtă durată

Curba caracteristică a betonului solicitat axial de încărcări de scurtă durată
Legătura între deformaţiile specifice ε c şi eforturile unitare normale σ c reprezintă curba
caracteristică a betonului; cunoaşterea legii σ c − ε c este necesară pentru calculul elementelor din
beton, beton armat şi precomprimat.
Curba caracteristică se obţine experimental pentru o încercare axială de scurtă durată. Diagrama
σ c − ε c pentru probe de formă cilindrică, supuse la compresiune, respectiv la întindere axială este
prezentată în figura 2.15.
σc EcT
Ec EcS
fc compresiune
εe εp γi
σci i

βi
εc
εctu α
εc ≈ 2‰ εcu
întindere
fct

Fig. 2.15 Curba caracteristică σ c − ε c a betonului solicitat axial până la rupere

Se observă că relaţia σ c − ε c este neliniară chiar la trepte mici de încărcare, din cauza
deformaţiilor plastice care se produc, pe lângă cele elastice; deformaţiile vâscoase sunt neglijabile,
încărcarea fiind de scurtă durată. Betonul se deformează la încărcări de scurtă durată ca un corp
elastic-plastic, atât la compresiune, cât şi la întindere. Dacă eforturile unitare σ c nu depăşesc limita de
microfisurare f 0 , se poate totuşi admite că betonul are numai deformaţii elastice. După depăşirea
acestei limite, deformaţiile plastice nu se mai pot neglija.

σc (MPa)
Ec1
60  εcu=2,9
Clasa betonului

Ec2
40
 εcu=3,3
Ec3
20
 εcu=3,7
εc (‰)
0 1,0 εc ≅ 2,2 3,0 4,0
Fig. 2.16 Influenţa calităţii betonului asupra formei curbei caracteristice
Influenţa calităţii betonului asupra proprietăţilor de deformare se poate urmări în figura 2.16. Se
constată următoarele:
 deformaţia corespunzătoare rezistenţei betonului la compresiune (ordonata maximă a curbei
caracteristice) este practic aceeaşi indiferent de calitatea betonului, ≈ 2... 2,2 ‰;

NOTE DE CURS - BETON ARMAT 19

Facultatea de Construcţii Timişoara 2009/2010
Agneta Tudor & Tudor Clipii

 deformaţia specifică ultimă diferă mult, ε cu = 2,9...3,7 ‰, scăzând dacă clasa betonului
creşte;
 modulul de elasticitate creşte cu rezistenţa betonului.
Forma curbei depinde şi de viteza de încărcare; rezistenţele betonului cresc, iar deformaţiile
specifice ultime scad cu cât încărcarea este aplicată cu viteză mai mare. Dacă, teoretic, încărcarea ar fi
aplicată instantaneu, curba caracteristică ar deveni o dreaptă, având panta E c = tg α (modulul de
elasticitate); deformaţiile, produse tot instantaneu, ar fi în acest caz numai elastice.
Dacă betonul este solicitat bi- sau triaxial la compresiune, deformaţia specifică ultimă creşte
foarte mult, ajungând până la 10‰. În figura 2.17 se dă diagrama σ c − ε c obţinută experimental
pentru un element cilindric comprimat centric, din beton armat cu fretă în spirală (cu deformaţii
transversale împiedicate) şi comparativ, curba σ c − ε c pentru un cilindru cu deformaţii transversale
libere.
σc σc σc transv
αfcil
(α > 1) 2

σc 2 - compresiune triaxială
fcil
1 - compresiune
1 monoaxială
εc (‰)
0 2 4 6 7 8 10
Fig. 2.17 Influenţa confinării betonului asupra deformaţiei specifice ultime de compresiune
Pentru calculul elementelor structurale, diagrama de calcul σ c − ε c a betonului este stabilită
prin norme oficiale, având forme diferite în funcţie de metoda de calcul acceptată şi în funcţie de
nivelul analizei structurii (cap. 6).
Modulii de deformaţie ai betonului
Modulii de deformaţie sunt caracteristici fizico-mecanice care reprezintă măsura proprietăţilor de
deformare ale betonului sub sarcini.
Modulul de elasticitate longitudinal E c caracterizează deformarea elastică liniară pe direcţia
acţiunii, pentru betonul solicitat la compresiune sau la întindere de scurtă durată:
E c = tg α = σ c / ε e (2.2)
Modulul de elasticitate longitudinal creşte cu calitatea betonului (fig. 2.16).
Modulul de elasticitate transversal G c se determină cu relaţia:
Ec
Gc = (2.3)
2(1 + ν)
în care ν este coeficientul lui Poisson; pentru ν = 0,2 rezultă G c = 0,4E c .
E c , G c şi ν sunt constantele elastice ale betonului. Constantele elastice, considerate cu valori
convenţionale, se utilizează la calculul coeficientului de echivalenţă, la determinarea deformaţiilor
elementelor, la calculul eforturilor unitare în stadiul II de exploatare etc.
Modulul de elasticitate-plasticitate, sau modulul secant E cS , este măsura deformaţiei
longitudinale totale a betonului, ε c = ε e + ε p , care se produce sub efectul unui efort unitar σ c (fig.
2.15). Modulul secant este dat de relaţia:
20 NOTE DE CURS - BETON ARMAT
Facultatea de Construcţii Timişoara 2009/2010
Agneta Tudor & Tudor Clipii

σc σc σc
E cS = tg β = = = (2.4)
εc εe + ε p 1 + ε p / εe
Modulul tangent E cT caracterizează deformaţia totală a betonului, prin extinderea matematică a
relaţiei (2.2); E cT este coeficientul unghiular al tangentei la curba caracteristică σ c − ε c în punctul i
(fig. 2.15):
E cT = tg γ = dσ c / dε c (2.5)

Dacă eforturile unitare nu depăşesc limita de microfisurare, modulul tangent E cT are aproximativ
aceeaşi valoare ca E c ; pentru eforturi unitare depăşind limita de microfisurare, E cT = f (σ c ) .

2.4.5 Deformaţiile betonului sub încărcări statice de lungă durată. Curgerea lentă
Descrierea fenomenului de curgere lentă
În cazul încărcărilor statice de lungă durată, procesul de rupere este influenţat de apariţia
fenomenului de oboseală statică, determinând scăderea rezistenţei. Această scădere se poate explica
prin faptul că încărcările de lungă durată favorizează dezvoltarea degradărilor structurale ireversibile,
datorate deformaţiilor plastice.
Dacă o probă de beton este solicitată la încărcări de lungă durată constante ca intensitate, sau cu
variaţii lente în timp, deformaţia specifică creşte în raport cu cea produsă în momentul aplicării
încărcării; fenomenul se numeşte curgere lentă sau fluaj şi poate duce la deformaţii finale de 2...4 ori
mai mari decât deformaţia elastică instantanee. Notaţia pentru deformaţia de curgere lentă este ε cc , al
doilea indice c provenind de la engl. Creep.
σc Efect încărcare
σc = const.
de durată
t
εc
εc,t
εcc,t Δεc,t
curgere lentă
contracţie εcs,t
deformaţie
instantanee εe + εp εc0
timp
t=0 t
Fig. 2.18 Deformaţiile betonului în timp
Sub încărcare constantă, la un timp t deformaţia totală a betonului ε c,total este compusă din
deformaţia specifică iniţială ε c0 şi din creşterea deformaţiei Δε c, t (fig. 2.18):
ε c, total = ε c0 + Δε c, t (2.6)
{ 123
ε e +ε p ε cs,t +ε cc,t
Deformaţia specifică ε c0 are o componentă elastică, ε e şi o componentă plastică, ε p ; în cazul în
care σ c nu depăşeşte un anumit prag, (rezistenţa de microfisurare a betonului f 0 ) deformaţia iniţială
este considerată ca fiind elastică şi se determină cu ajutorul modulului de elasticitate longitudinal E c .

NOTE DE CURS - BETON ARMAT 21

Facultatea de Construcţii Timişoara 2009/2010
Agneta Tudor & Tudor Clipii

Creşterea Δε c, t a deformaţiei specifice a betonului se datorează atât contracţiei ε cs, t , cât şi

curgerii lente ε cc,t . Deformaţiile de curgere lentă şi de contracţie au aproximativ aceeaşi evoluţie; la
început se dezvoltă cu o viteză mare, apoi viteza scade, devenind nulă după un timp, când fenomenele
se amortizează.
Pe baza experimentelor efectuate pe epruvete cilindrice, solicitate la eforturi unitare de
compresiune σ c constante în timp, se pot distinge două moduri diferite de comportare, care depind de
mărimea efortului unitar de durată (fig. 2.19):
1. dacă σ c < 0,8 f cil , deformaţiile specifice de curgere lentă cresc în timp cu o viteză din ce în
ce mai mică, tinzând să se stabilizeze (fig. 2.19 a);
2. dacă σ c ≥ 0,8 f cil , deformaţiile de curgere lentă şi deformaţiile plastice, în acest caz
preponderente, se dezvoltă cu o viteză din ce în ce mai mare (fig. 2.19 b), ducând la rupere
sub încărcarea de lungă durată.
Sub efectul încărcărilor de lungă durată obişnuite, de serviciu, este de aşteptat primul mod de
comportare, fiind posibile următoarele situaţii:
1a. curgerea lentă liniară, σ c ≤ f0 ; deformaţiile de curgere lentă sunt proporţionale cu efortul unitar
de durată σ c (deformaţiile plastice sunt neglijabile).
Coeficientul de curgere lentă sau fluaj ϕ (∞, t 0 ) a betonului arată de câte ori este mai mare
deformaţia de curgere lentă ε cc (∞, t 0 ) , decât deformaţia specifică elastică iniţială, ε e = σ c E c .
Deformaţia de curgere lentă la timpul teoretic t = ∞ poate fi determinată deci pe baza deformaţiei
elastice:
ε cc (∞, t 0 ) = ϕ (∞, t 0 ) ⋅ (σ c E c ) (2.7)
în care σ c = cst este efortul unitar de compresiune de lungă durată, aplicat la vârsta t 0 .
1b. curgerea lentă neliniară, σ c > f 0 ; deformaţia de curgere lentă nu este proporţională cu efortul de
durată, deoarece este însoţită de deformaţii plastice semnificative. Deformaţiile vâscoase sunt
preponderente, astfel încât predomină tendinţa de amortizare.

a) σc σc
σc < 0,8fcil b) σc ≥ 0,8fcil
t t
εc
εc rupere
amortizare
εcc, ∞
εcc, t
εc0
t εc0 t
3…4 ani t
Fig. 2.19 Deformaţiile de curgere lentă
Creşterea rezistenţei betonului în timp, redistribuirea efortului de la beton la armătură, în cazul
betonului armat sau retransmiterea lui spre alte zone mai puţin solicitate, în cazul structurilor static
nedeterminate, pot avea ca efect trecerea în domeniul curgerii lente liniare.
Explicaţia deformaţiilor de curgere lentă
Evoluţia deformaţiilor de curgere lentă sub efectul încărcărilor de durată este determinată de
structura bifazică a betonului, de transformările prin care trece faza gelică din piatra de ciment în timp,
de migrarea apei în masa betonului (ca în cazul contracţiei). Deoarece în timp creşte vâscozitatea

22 NOTE DE CURS - BETON ARMAT

Facultatea de Construcţii Timişoara 2009/2010
Agneta Tudor & Tudor Clipii

gelurilor, curgerea lentă are valori semnificative în special în cazul betoanelor relativ tinere, apoi
fenomenul se amortizează .
O explicaţie simplă a curgerii lente liniare se bazează pe modul de preluare a sarcinii exterioare de
durată de către componenta solidă, elastică, a betonului (agregatele, cristalele pietrei de ciment şi
granulele nehidratate de ciment) şi componenta vâscoasă (gelurile). În momentul aplicării încărcării, se
produce deformarea elastică, forţa exterioară fiind preluată de cele două componente. În timp,
deformaţia vâscoasă a gelurilor, produsă pe direcţia încărcării, antrenează partea elastică, datorită
legăturilor dintre componente; componenta elastică înmagazinează astfel energie potenţială. Sarcina
fiind constantă, rezultă că creşterea efortului preluat de agregate şi cristale produce scăderea forţei
preluate de componenta vâscoasă. Se produce astfel, în timp, o retransmitere a forţei de la geluri la
faza solidă. Acest aspect, precum şi creşterea vâscozităţii gelurilor prin pierderea apei (îmbătrânirea
gelurilor), explică amortizarea fenomenului.
Dacă proba este descărcată după un timp, energia absorbită de componenta elastică se eliberează,
producându-se revenirea parţială din curgerea lentă.
Modulul de elasticitate pentru încărcări de lungă durată
Sub efectul încărcărilor de lungă durată, curba caracteristică a betonului se modifică faţă de cea
corespunzătoare încărcărilor de scurtă durată. Pentru domeniul curgerii lente liniare, se poate defini
modulul de elasticitate efectiv E c, eff , care caracterizează deformarea totală finală (pentru t = ∞ )
elastică şi de fluaj liniar. Ţinând seama şi de relaţia (2.7), rezultă:
σc σc
E c,eff = =
ε +ε
e cc (∞, t 0 ) ε e [1 + ϕ (∞, t 0 )]
adică:
E cm
E c, eff = (2.8)
1 + ϕ (∞,t 0 )
Conform relaţiei (2.8), în cazul încărcărilor de lungă durată betonul are un modul de deformaţie
de 3...4 ori mai mic decât cel definit pentru acţiuni de scurtă durată, E cm , deformaţia de curgere lentă
fiind de 2...3 ori mai mare decât deformaţia elastică.
Curgerea lentă a betonului armat este consecinţa curgerii lente a betonului simplu, în condiţiile
conlucrării acestuia cu armătura. Experimental s-a constatat că deformaţiile de curgere lentă ale
betonului armat sunt mai mici decât cele ale betonului simplu, pentru aceleaşi valori ale eforturilor
unitare. Acest fenomen se poate explica prin faptul că armătura se opune deformaţiilor vâscoase ale
betonului şi preia, datorită aderenţei, o parte din deformaţie. În aceste condiţii, curgerea lentă produce
în timp o modificare a stării de eforturi din beton şi armătură, şi anume o retransmitere a eforturilor de
la beton la armătură.
În construcţiile static nedeterminate, variaţia stării de eforturi produsă de curgerea lentă este un
fenomen mai complex, deoarece în afară de retransmiterea eforturilor unitare de la beton la armătură,
se produce şi o modificare a distribuţiei eforturilor între elementele structurii faţă de valorile
corespunzătoare momentului încărcării cu sarcini de durată, deci o modificare a comportării întregii
structuri.
2.4.6 Deformaţiile betonului sub încărcări repetate
Grinzile care susţin poduri rulante în construcţii industriale sau fac parte din structuri de poduri
pentru convoaie rutiere sunt supuse la încărcări dinamice, care se repetă de foarte multe ori.
Aceste încărcări, care solicită elementele structurale la un număr foarte mare de cicluri de
încărcare - descărcare, produc o stare de eforturi unitare în beton variind de obicei între două limite ce
pot fi considerate constante, σ c max ...σ c min şi au ca efect fenomenul de oboseală al materialului.

NOTE DE CURS - BETON ARMAT 23

Facultatea de Construcţii Timişoara 2009/2010
Agneta Tudor & Tudor Clipii

Descrierea ciclurilor de oboseală se poate face prin amplitudinea efortului unitar

Δσ = σ s max − σ s min sau prin coeficientul de asimetrie ρ = σ s min σ s max .
Rezistenţa şi proprietăţile de deformare ale betonului se modifică în cursul ciclurilor de încărcare-
descărcare; în funcţie de mărimea efortului unitar σ c max există două moduri de comportare.

σc σc Ec
rupere
σc max > f0
stabilizare
Ec Ec
σc max ≤ f0

α εc α α′ < α
α εc

εr1 εr2
Σεr = const. Σεr → εcu
a) b)

Fig. 2.20 Curba caracteristică a betonului supus unui ciclu pulsator (σc min = 0)
Dacă eforturile maxime în beton nu depăşesc limita de microfisurare σ c max ≤ f 0 , deformaţiile
remanente ε r se cumulează de la un ciclu la altul, dar sunt din ce în ce mai mici. Suma lor tinde către
o valoare limită constantă, producându-se o stabilizare a deformaţiilor. După un număr n de cicluri, se
produc numai deformaţii elastice (fig. 2.20 a); nu se produce ruperea, indiferent de numărul de cicluri
de încărcare – descărcare.
Dacă eforturile unitare depăşesc limita de microfisurare σ c max > f 0 , deformaţiile remanente se
măresc de la un ciclu la altul, curbura ramurilor de încărcare se schimbă, până când se produce ruperea
la oboseală, cu atât mai repede, cu cât σ c max este mai mare (fig. 2.20 b).
Pentru verificarea la oboseală, rezistenţa la oboseală a betonului ( f cd, fat ) se determină ţinând
seama de tipul de ciment utilizat şi de vârsta betonului la începutul aplicării încărcării ciclice.
Eforturile unitare σ c max , σ c min se determină în stadiul fisurat sau nefisurat, după caz. Se calculează
nivelul de solicitare a betonului, σ c max / f cd,fat şi σ c min / f cd,fat şi se poate obţine grafic numărul
echivalent de cicluri, N equ care corespunde acestor valori. Verificarea betonului la oboseală se face
prin compararea numărului efectiv de cicluri n cu cel echivalent, fiind necesară îndeplinirea condiţiei:
n ≤ Nequ

24 NOTE DE CURS - BETON ARMAT