Sunteți pe pagina 1din 4

Eco Timiș

Eco Timiș – un nou produs turistic, proiect finanțat prin intermediul INTERREG IPA-CBC
România-Serbia, a fost inclus în Campania Together for Cohesion, o campanie europeană menită
să crească gradul de conștientizare a beneficiilor pe care le are Politica de Coeziune Europeană,
Assembly of European Regions – AER.
Cu sprijinul SC RETIM SA, sacii vor fi încărcați direct în camioane, astfel încât zona să rămână
curată.
Lunca Timișului – zonă protejată din punct de vedere natural – este arealul pe suprafața căruia se
desfășoară proiectul european RORS-39, Eco Timiș – un nou produs turistic realizat de Asociația
pentru Promovarea Turismului Timiș în colaborare cu parteneri din Republica Serbia. Un proiect
finantat in cadrul Programului Interreg IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia
În cadrul acestui proiect, de-a lungul râului Timiș a fost dezvoltată o infrastructură de turism ce
promovează turismul eco și cicloturismul de-a lungul a mai multe trasee. Au fost montate mese,
bănci, umbrare, coșuri de gunoi, indicatoare și panouri informative astfel încât turiștii iubitori de
natură, drumeții și plimbări cu bicicleta sau canoele să se poată bucura de aria naturală Lunca
Timișului.
DATE CONTACT INCHIRIERE BICICLETE, CANOE și CATAMARAN ECO TIMIȘ
BICICLETE

4 bucăți (2 adulți, 2 copii) – Infocentrul turistic Satchinez (Primăria Comunei Satchinez) + Căști

Pentru închiriere se va lua legătura cu dna. Maria Rabonțu, tel. 0741 634288

4 bucăți (2 adulți, 2 copii) – Pensiunea Popasul Căprioarei, Pădureni/Șag

Pentru închiriere se va lua legătura cu dl. Petre Secară, tel. 0722.316468

6 bucăți (2 adulți, 2 copii) – Centrul Turistic Margina (Primăria Comunei Margina) + Căști

Pentru închieriere se va lua legătura cu dna Damaris Sivu, tel. 0723.124952

Pentru închiriere se va lua legătura cu dna. Ruxandra Adam, tel. 0723.038573

CANOE

Pentru închirierea canoelor

– la Moșnița Nouă – 4 bucăți – cei interesați vor lua legătura cu dl. Raul Codrean, tel. 0768.938.438

– la Surduc – 8 bucăți – cei interesați vor lua legătura cu dl. Slatomir Balojin, tel. 0742.038.258

Pentru predarea canoelor

– la Șag, se va lua legatura cu dl. Flavius Roșu, tel. 0742.268.223

– la Surduc, se va lua legătura cu dl. Zlatomir Balojin, tel. 0742.038.25


Raport activitate Eco Timiș

În perioada de 05.12.2022 – 09.12.2022 Cepeu Marius împreună cu Valentina


Dumitrașcu, angajați ai APDT Timiș s-au deplasat pe teren, în cadrul proiectului Eco Timis – Un
nou produs turistic, proiect finanțat prin intermediul INTERREG IPA-CBC România-Serbia,
pentru verificarea mobilierului de pe toate traseele cicloturistice din județ.
În urma verificării am constatat următoarele:

Traseul 1 Dumbrăvița-Sânandrei-Băile Calacea-Rezervația Satchinez

Amplasate inițial:

- 174 indicatoare
- 97 coșuri de gunoi
- 4 module (2 bănci și 1 masă)
- 2 panouri informative;
- 1 observator de păsări;

După ultima verificare verificare:

- 139 indicatoare din care 33 rupte;


- 112 coșuri de gunoi din care 20 rupte;
- 4 module (bănci și mese) rupte;
- 2 panouri informative;
- 1 observator de păsări;

Traseu 2 - Muzeul Satului-Dumbrăvița-Giarmata-Giarmata Vii-Ianova-Herneacova

Amplasate inițial:

- 94 indicatoare
- 67 coșuri de gunoi
- 4 module (2 bănci și 1 masă)
- 2 panouri informative;
- 1 observator de păsări;

După ultima verificare verificare:

- 80 indicatoare din care 10 rupte;


- 58 coșuri de gunoi din care 11 rupte;
- 7 module (bănci și mese) rupte;
- 1 panouri informative;
Traseul 3 - Muzeul Satului-Giroc-Șag-Parța-Cebza-Pădurea Macedonia

Amplasate inițial:

- 64 indicatoare
- 134 coșuri de gunoi
- 114 module (2 bănci și 1 masă)
- 4 panouri informative;
- 1 observator de păsări;

După ultima verificare:

- 67 indicatoare din care 6 rupte;


- 158 coșuri de gunoi din care 20 rupte;
- 114 module (bănci și mese) rupte;
- 4 panouri informative;
- 1 observator de păsări;

Traseul 4 - Muzeul Satului-Canal Bega-Uzina de apă-Mosnița Veche-Plopi-Bucovăț-


Bazoșu Nou

Amplasate inițial:

- 0 indicatoareș;
- 0 coșuri de gunoi;
- 2 module (2 bănci și 1 masă);
- 4 panouri informative;

După ultima verificare:

- 58 indicatoare din care 12 rupte;


- 82 coșuri de gunoi din care 20 rupte;
- 2 module (bănci și mese) rupte;
- 4 panouri informative;
Traseul 5-Lunca Timișului-Pădurea Giroc-Urseni-Bazoșu Nou

Amplasate inițial:

- 7 indicatoare
- 4 coșuri de gunoi
- 0 module (2 bănci și 1 masă)
- 4 panouri informative;

După ultima verificare:

- 19 indicatoare din care 3 rupte;


- 14 coșuri de gunoi din care 4 rupte;
- 4 module (bănci și mese) rupte;
- 4 panouri informative;
- 3 umbrare;
- 1 panouri informative;

Traseul 6- Traseu pentru caiac - Urseni de-a lungul malului Timișul, prin Giroc și până la Șag.

- 4 canoe care se pot închiria de la primăria Moșnița Nouă și se pot preda la primăria
comunei Șag.

Data: 06.01.2023

Cepeu Marius
Semnătura

S-ar putea să vă placă și