CAPITOLUL 5

PLANIFICAREA ȘI CUNOAȘTEREA CLIENTULUI

_____________________________________________________________
După ce ai studiat acest capitol, ar trebui să fii capabil să:
1 Indicați care este obiectivul general al planificării unui audit.
2 Prezentați procedurile standard pentru planificare.
3 Înțelegeți cum se obțin informațiile despre afacerea unui client necesare pentru planificarea
auditului.
4 Identificați diferențele dintre obținerea cunoștințelor despre companiei și a cunoștințelor
despre industrie.
5 Descrieți ceea ce se face în timpul interviurilor inițiale, discuțiilor și vizitelor la fața locului cu
clientul.
6 Aflați cum sunt investigate obligațiile legale ale clientului.
7 Descrieți când sunt utilizate procedurile analitice și de ce sunt importante în etapa de
planificare.
8 Enumerați diferitele tipuri de risc pe care auditorii trebuie să le evalueze în planificare.
9 Definiți fiecare tip de risc.
10 Dați exemple de obiectiv de management, strategia aferentă și riscul de afaceri rezultat.
11 Discutați patru sarcini urmate pentru a evalua riscul.
12 Înțelegeți factorii de risc inerenți la situațiile financiare și la balața de verificare, precum și
la nivelul claselor de tranzacții.
13 Cunoașteți semnificația riscului de nedetectare și relația acestuia cu probele de audit.
14 Înțelegeți condițiile care de obicei au ca rezultat niveluri mai mari de risc.
15 Ilustrați condițiile care determină materialitatea.
16 Identificați domeniile implicate în dezvoltarea planificării auditului – memorandum-ul.

5.1. Planificarea auditului

International Standards on Auditing (ISA) 300, 'Planificarea', statutează „auditorul

trebuie să planifice munca de audit astfel încât auditul să poată fi realizat în cât mai
bune condiții. Planificarea înseamnă adoptarea unei strategii generale și detaliate cu
privire la natura [i], durata [ii] and întinderea [iii] auditului.”

[ii] natura procedurilor de audit preupune împărţirea acestora în:


proceduri de fond (Testele detaliilor tranzacţiilor şi soldurilor conturilor -
procedurile de fond constituie verificări directe ale operaţiunilor/tranzacţiilor şi
ale informaţiilor contabile, se verifică, de asemenea, dacă operaţiunile din
situaţiile financiare sunt în conformitate cu legislaţia şi reglementările în vigoare.
Acestea pot fi: cum ar fi: inspecţia documentelor şi a activelor, observaţia asupra

 proceselor şi procedurilor, controlul calculelor, investigarea şi confirmarea.)

teste de control - Auditorii trebuie să verifice sistemul de control intern al
entităţii auditate. De fapt, încă din faza de planificare, pentru evaluarea riscului de
control, auditorii evaluează sistemele contabil şi de control intern. În faza de
execuţie, auditorii efectuează teste de control în cazurile în care au estimat din
faza de planificare că îşi pot baza concluziile pe controalele interne ale entităţii.
Testele de control confirmă că sistemul de control intern func ionează potrivi
evaluării iniţiale a auditorilor. Pentru testarea organizării şi funcţionării sistemului
de control intern, auditorii pot utiliza: - chestionare; - teste computerizate (în
cazul auditului asistat pe calculator); - observaţia directă a procedurilor de control
intern aplicate la nivelul entităţii; - intervievarea persoanelor care  au aplicat
 procedurile de control intern; - intervievarea altor părţi implicate etc.
 
Procedurile analitice - Acestea sunt proceduri care utilizează comparaţii ale
indicatorilor sintetici şi alte tehnici similare pentru a evalua caracterul rezonabil
al informaţiilor contabile şi a identifica potenţiale zone de risc. Procedurile
analitice orientează auditorul către posibile erori materiale (semnificative) în
informaţiile contabile. Deviaţiile mari faţă de evoluţia obişnuită a cifrelor nu sunt
însă suficiente, pentru a indica un risc de audit ridicat. Ca urmare, acestea trebuie
combinate cu teste ale detaliilor tranzacţiilor şi soldurilor conturilor. Aplicarea
procedurilor analitice se bazează pe prezumţia că există relaţii între date şi că
aceste relaţii vor continua să existe. De menţionată că, auditorii trebuie să aibă în
vedere atingerea unui nivel de asigurare rezonabil prin utilizarea unei combinaţii
de teste de control şi proceduri de fond, în vederea obţinerii unor probe de audit
relevante, pe baza cărora să stabilească concluziile auditului.

[ii] durata procedurilor se referă la perioada de timp în care vor avea loc şi la ordinea
acestora. De ex., sunt planificate la sfârşitul anului sau mai devreme (interim)?

[iii] întinderea procedurilor înseamnă mărimea eşantionului de probe auditate.

Înaintea elaborării programului de audit, prin procesul de planificare a auditului trebuie

să se realizeze proceduri pentru a obține:

 înțelegere a entității și a mediului său prin revizuirea informațiilor financiare (de

ex. continuitatea activității, procedurile analitice) și nefinanciare (de exemplu,
industria, compania, aspecte legale, părți afiliate, obligații statutare);


 înțelegerea sistemelor contabile și de control intern;



 evaluarea riscului și pragului de semnificație. Alte aspecte, cum ar fi natura și

durata angajamentului, implicarea altor auditori, implicarea experților, cerințele
de personal și rapoartele, toate acestea primesc, de obicei, o atenție preliminară în
faza de acceptare a clientului (Faza I Acceptarea clientului), dar pot să implice și
activități în faza de planificare și în fazele ulterioare. Auditorul stabilește natura,
durata și întinderea procedurilor de audit, precum și forma supervizării și
revizuirii și încorporează toate acestea într-un program de audit care este
întocmit.


Obiectivul planificării este de a determina cantitatea și tipul probelor necesare pentru a-i
da auditorului asigurarea că nu există denaturări semnificative în SF. Aceasta este etapa II a
procesului de audit.
Auditorii trebuie să atingă un nivel de asigurare rezonabil în cel mai eficient mod posibil.
În acest scop, auditorii trebuie să utilizeze o combinaţie de teste de control şi proceduri de fond
pentru a obţine probe de audit relevante pe baza cărora să stabilească concluziile auditului. Lista
procedurilor stabilite de auditori pentru efectuarea auditului constituie în fapt programul de audit.
Etapa de execuţie a auditului constă în aplicarea procedurilor cuprinse în programul de audit.
Setul de proceduri de fond stabilit de auditori constituie în fapt partea cea mai importantă a
programului de audit.

 Planificarea- etapa II a procesului de audit – PROCEDURI
1. realizarea procedurilor de audit necesare pentru înțelegerea clientului, inclusiv a
mediului său de control.
2. evaluarea riscului de denaturarea semnificativă a SF.
3. Determinarea pragului de semnificație.
4. Elaborarea programului de audit ca răspuns al auditorului la riscurile identificate.

Conceptul de risc - este esențial să înțelegeți că este vorba de evaluarea de către auditor a
riscului care stă la baza întregului audit.
Evaluarea riscului determină:
• strategia de audit
• cine ar trebui să fie în echipa de audit
• impactul potențial al fraudei
• natura procedurilor care trebuie realizate
• cât de multe dovezi trebuie colectate astfel încât totul în procesul de planificare
se referă la răspunsul auditorului la riscul evaluat.

Cum se evaluează riscul?

Există două surse de informații din care este posibil să se evalueze riscul:

Cunoașterea afacerii
Proceduri analitice

Evaluarea riscului este nucleul auditului. Restul auditului trebuie doar să furnizeze
un răspuns la aceste riscuri identificate.

Standarde referitoare la riscul de audit

ISA 300 Planificarea
ISA 315 Înțelegerea entității și mediului său și evaluarea riscului de denaturare
semnificativă
ISA 330 Procedurile auditorului ca răspuns la riscurile
evaluate ISA 500 Probe de audit

Există o relație între risc și materialitate prin aceea că:

  
cu cât este mai mare riscul denaturării semnificative
 
cu cât atât nivelul materialității este mai mic.

Răspunsurile auditorului la evaluarea riscului - ISA 330, următoarele etape sunt necesare
pentru realizarea procedurilor de evaluare a riscului
  Proceduri pentru înţelegerea entității și mediului său

  
Evaluarea riscului de denaturare semnificativă
  
Evaluarea SF și aserțiunilor
  
Formularea răspunsurilor la riscurile evaluate
  
Realizarea celorlalte proceduri de audit
  
Realizarea procedurilor legate de riscuri
 
Evaluarea probelor de audit obținute: Sunt ele relevante și suficiente?
 5.2. Proceduri pentru înţelegerea entității și mediului său
În faza de acceptare a clientului (Etapa I a procesului de audit), auditorii analizează întreg
materialul disponibil public despre entitate și mediuăul s (rapoarte anuale, știri publice și baze de
date publice). Cu toate acestea, în faza de planificare, înțelegerea auditorului asupra entității și a
mediului său ar trebui să crească semnificativ.
După cum subliniază în ISA 315, această înțelegere este un aspect esențial al efectuării
unui audit ISA. Ea stabilește un cadru de referință în care auditorul planifică auditul și exercită
raționamentul profesional cu privire la evaluarea riscurilor de denaturare semnificativă a
situațiilor financiare și formulează răspunsul la aceste riscuri.

Procedurile de obținere a unei înțelegeri a entității și mediului său

ISA 315 oferă o prezentare generală a procedurilor pe care auditorul trebuie să le urmeze
pentru a obține o înțelegere suficientă a evaluării riscurile și a luării în considerare a acestot
riscuri în conceperea planurilor de audit. Procedurile de evaluare a riscurilor ar trebui să fie, cel
puțin, o combinație a următoarelor:

Intervievarea managementului sau a personalului entităţii. Este important a purta discuţii
cu managementul clientului despre obiectivele şi aşteptările sale, despre planurile pe care le
are pentru a atinge aceste obiective. Aceste discuţii pot avea în vedere obiectivele pe termen
scurt ale managementului cum ar fi creşterea profitului, reducerea investiţiilor
 în capitalul de
lucru, introducerea unor noi linii de producţie, reducerea taxelor sau
reducerea cheltuielilor de comercializare şi distribuţie. Aşteptările ar trebui analizate în
funcţie de toţi utilizatorii externi ai informaţiilor furnizate prin intermediul SF: clienţi,
furnizori, investitori, instituţii de credit, organe fiscale, etc. În mod normal, managementul va
fi considerată cea mai utilă şi eficientă sursă de informaţii, dar ar putea fi favorabil a obţine şi
informaţii de la alţii pentru a reduce posibilitatea de a greşi, a a avea îndoieli.


Procedurile analitice. Acestea pot să ajute auditorul în identificarea unor tranzacţii sau
poziţii neobişnuite. PA de obicei implică o comparaţie a rezultatelor companiei cu cele
specifice industriei, furnizate
ca medii specifice pe ramură şi ca trenduri, care pot să ofere
 informaţii utile auditorului.


Observarea şi inspecţia. Aceste proceduri pot să acopere o gamă largă de activităţi,
începând cu obervarea activităţilor curente ale entităţii, studiul rapoartelor
managementului şi a manualelor de control intern până la inspecţia documentelor. Sau
vizită sau un tur al sediilor operaţionale ale firmei va ajuta auditorul să înţeleagă mai uşor
afacerea clientului şi operaţiunile desfăşurate, să identifice controalele implementate
pentru protejarea activelor. Observarea modului în care se desfăşoară procesul de
producţie va ajuta auditorul să înţeleagă cum este organizată gestiunea stocurilor şi cum
sunt utilizate activele fixe. Observarea privind modul de organizare a spaţiilor, a
curățeniei, dispunerea fizică a instalațiilor și a funcțiilor de rutină ale angajaților și de
obiceiurile de muncă pot spune adesea auditorului mai multe despre client decât pot fi
aflate din studierea înregistrărilor contabile. O cunoaștere a instalațiilor și a activelor fixe
aspectul poate indica întrebările potrivite pentru a fi formulate de auditor în timpul fazei
de planificare, sau pentru a obține răspunsurile corecte la întrebările ce apar mai târziu în
 audit. Cunoaşterea spaţiilor de producţie va ajuta la planificarea auditului legat de câţi
membri ai personalului de audit va fi nevoie pentru a participa la observarea inventarului
fizic. Prin vizitarea spaţiilor de lucru, auditorul poate identifica semne de potențiale
probleme. De ex., rugina pe echipamente poate indica faptul că activele nu au fost
utilizate, praful excesiv pe stocurile de materii prime sau produse finite poate indica o
problemă de uzură morală. Auditorii pot vedea modul în care se face separarea sarcinilor

 în cadrul organizației clientului prin observarea numărului de angajați din birouri.

Alte surse de informații - Pe lângă aceste proceduri, auditorul ar putea lua în
considerare obținerea de informații din alte surse, de exemplu, de la consultantul juridic
al entității sau sursele de date disponibile din exterior, inclusiv rapoartele analiștilor,
publicațiile industriei, statisticile guvernamentale, anchetele, mass-media, social-media,
ziarele financiare etc. Organizații profesionale precum AICPA distribuie ghiduri de audit
specifice unei anumite industrii, iar majoritatea industriilor au reviste și cărți care descriu
activitatea acestora. Majoritatea firmelor de audit mari au, de asemenea, studii pentru
fiecare industrie, urmărind evoluțiile din aceste industrii și creând buletine de știri cu
privire la aspecte specifice industriei.

Discuții în cadrul echipei de auditori

ISA 315 cere auditorilor să poarte discuții în cadrul echipei despre susceptibilitatea riscului de
denaturare semnificativă a SF.
Un motiv important pentru această cerință este considerarea faptului că membrii echipei au în mod
colectiv un acces mai larg la persoanele din cadrul organizației și la cunoștințele lor. După cum se
spune, cele mai interesante informații pot fi obținute în mod obișnuit în ascensoare și în parcare și,
din nou, ar putea exista un echilibru mai bun din perspectiva echipei față de perspectivele individuale
asupra entității, care nu se limitează numai la cele transmise de managementul de top.

ISA 315 distinge următoarele aspecte relevante în înțelegerea entității și a mediului său:
■ industria/domeniul de activitate, factori de reglementare și alți factori externi, inclusiv cele
cadrul de raportare financiar aplicabil;
■ natura entității, inclusiv selecția și aplicarea politicilor contabile;

■ obiectivele și strategiile și riscurile de afaceri aferente care pot duce la o denaturare

semnificativă a situațiilor financiare;
■ măsurarea și revizuirea performanței financiare a entității;
■ controlul intern.

Este important ca auditorii să înțeleagă industria clientului, deoarece industria are riscuri
specifice create de natura afacerii, principiile contabile și reglementarea industriei.
Înțelegerea riscurilor inerente comune tuturor companiilor dintr - o anumită industrie ajută
auditorul să identifice riscurile inerente individuale ale companiei. De exemplu, industria
telecomunicațiilor prezintă anumite riscuri, deoarece este competitivă la nivel global,
modificările tehnologice pot face ca anumite active să fie depășite într-un ritm mai rapid decât se
prevede, iar reglementările în telecomunicații să controleze veniturile clientului și prețul
serviciilor. Cu alte cuvinte, industria dă naștere unor riscuri care pot duce la denaturarea
semnificativă a situațiilor financiare ale unei societăți individuale.
Unul dintre factorii relevanți în acest sens este cadrul de raportare financiară (de ex. Standardele
Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)) care se aplică jurisdicției în care operează
societatea. Alți factori relevanți pentru înțelegerea industriei ar putea fi concurența, relațiile cu
furnizorii și clienții, evoluțiile tehnologice și costurile cu energia. Aspectele de reglementare
relevante pentru înțelegerea industriei sunt: principiile contabile (și aplicarea lor specifică în
domeniu), impozitarea, cerințele de mediu și legile și politicile guvernamentale care afectează
industria. Industriile sunt, de asemenea, afectate de factori externi, cum ar fi condițiile
economice generale, ratele dobânzilor și disponibilitatea capitalului și datoriei.

Înțelegerea entității și mediului său

Dacă strategia de audit și planul depind de nivelul evaluat al riscului, capacitatea auditorului de a
evalua acest risc va depinde de înțelegerea tuturor aspectelor afacerii clientului:
o ce face clientul
o mediul în care o face
o managementul, sistemele și guvernanța sa
o cu cine interacționează (clienți cheie, furnizori, etc.).
Auditorul trebuie să obţină o înţelegere a industriei, a a reglementărilor, a altor factori externi,
inclusiv cadrul general de raportare:
Cadrul financiar de raportare (ex., IFRS)
concurenţa, relaţiile comerciale cu furnizorii şi clienţii, dezvoltările tehnologice
Reglementări specifice
o Principii contabile
o Fiscalitate
o Cerinţe de mediu
o Legi şi politici guvernamentale
Condiţiile economice generale, ratele dobânzii, capitaluri şi datorii.

Natura entității
Acest aspect al etapei de înțelegere a activității clientului se referă la aspecte interne ale entității,
adică la operațiunile, tipurile de investiții, modul de finanțare și la modul în care managementul
aplică și raportează politicile contabile.
■ Informațiile obținute în legătură cu operațiunile pot include natura surselor de venituri (comerț
cu amănuntul, producție, servicii sau servicii profesionale); produse și servicii (de exemplu,
politicile de prețuri, locațiile și cantitățile de stocuri, marjele de profit, garanțiile oferite,
comenzile); piață (exporturi, contracte, termeni de plată, cotă de piață, francize, licențe, brevete,
compoziția grupului de clienți), locația facilităților/clădirilor companiei (depozite, birouri); forța
de muncă (niveluri salariale, recrutare, sindicate, pensii), partenerii comerciali (furnizori-cheie și
clienți).
■ Investiții - informațiile ar trebui să fie colectate includ: achiziții, fuziuni și vânzări de afaceri
divizări; utilizarea instrumentelor financiare derivate; tip de investiții majore făcute de către
companie; activități de investiții de capital (în instalații și echipamente, tehnologie etc.) și
investițiile în entități neconsolidate, cum ar fi asociațiile în participațiune, entitățile scopuri
speciale și alte afilieri.
■ Structura capitalului și activitățile de finanțare ale companiei (surse și metode de finanțare)
finanțare în prezent și istoric) sunt foarte importante atunci când se determină capacitatea
continuității activității, un aspect important în determinarea tipului de audit și de opinie.
Auditorul are nevoie de informații privind structura datoriilor (în special garanțiile și finanțarea
din afara bilanțului), contractele de leasing, beneficiarii dividendelor și părțile afiliate.
■Alegerea și aplicarea de către entitate a politicilor de raportare financiară reprezintă unul
dintre aspectele esențiale considerațiile auditorului, deoarece acestea sunt criteriile pe care
auditorul le oferă asigurării. Auditorul trebuie să revizuiască politicile contabile ale companiei,
inclusiv recunoașterea veniturilor, stocurile, cercetarea și dezvoltarea, categorii importante de
cheltuieli, evaluări contabile și prezentarea și publicarea situațiilor financiare. Activele, datoriile
și tranzacțiile în valută străină necesită o atenție deosebită.

Auditorii discută în legătură cu susceptibilitatea ca SF să fie denaturate semnificativ ca urmare a

fraudei sau erorii, în legătură cu:
  Operațiunile derulate

  
Tipurile de investiții
  
Structura capitalului și finanțarea
  
Raportarea financiară
  
Obiective și strategii
 
Riscurile operaționale care ar putea să apară

Operațiunile derulate - informațiile obținute despre operațiunile derulate pot include:

 Produsele și serviciile
 piața
 Amplasamentul afacerii
  Angajații
 Partenerii comerciali

Investiții - tranzacții importante despre care se obțin informații:

 Achiziții, fuziuni, divizări
 Utilizarea instrumentelor financiare derivate
 Tipul investițiilor majore
  Activități de investiții de capital
 Investiții în entități neconsolidate sau ca joint ventures, entități cu scop special și
parteneriate.

Structura capitalului și finanțarea

 Surse și metode de finanțare
 Testarea principiului continuității activității
 Finanțarea filialelor

Raportarea financiară
  Politicile contabile ale companiei
 Recunoașterea veniturilor, stocurilor, cheltuielilor de dezvoltare, categorii de cheltuieli
 importante
 Judecarea evaluărilor contabile făcute de entitate
 Prezentarea și raportarea SF
  Creanțe și datorii în valută
 Contabilizarea unor tranzacții complexe

Investigarea contractelor încheiate

 Acte constitutive
  PV ale sedințelor CA și AGA
 contracte diverse.
Multe dintre aceste aspecte ale naturii entității pot fi afectate de considerente juridice.
Prin urmare, este important ca, dintr-un stadiu incipient, să se ia în considerare documente
juridice specifice, inclusiv carta corporativă și statute, procesele-verbale ale consiliului de
administrație și ale reuniunilor acționarilor și contractele. Standardele locale pot solicita
prezentarea contractelor în situațiile financiare.
Auditorii sunt interesați de toate contractele. Contracte de interes deosebit auditorii sunt note pe
termen lung și obligațiuni de plătit, opțiuni de acțiuni, planuri de pensii, contracte cu furnizori
pentru livrări viitoare de bunuri, contracte guvernamentale de completare și livrare a produselor
fabricate, acorduri de redevență, contracte sindicale și contracte de leasing. Contractele pot
afecta riscul inerent evaluat.

Auditul Strategic - implică:

Înțelegerea avantajului strategic al clientului.
Înțelegerea riscurilor care pot afecta obiectivele.
 Înțelegerea proceselor entității.
  Măsurarea și evaluarea performanței.
 Documentarea înțelegerii abilității clientului de a crea valoare și a genera cash flow-uri
viitoare pe baza analizei proceselor, indicatorilor, profilului de risc.
 În baza înțelegerii activității clientului identificarea aserțiunilor ce vor fi testate.

Proceduri analitice preliminare

 În audit procedurile analitice sunt aplicate de cel puțin două ori – în planificare și în
 realizare.
 Procedurile analitice în planificarea auditului folosesc atât informații financiare, cât și
nefinanciare.
Procedurile analitice sunt, de obicei, efectuate în trei etape ale procesului de audit. Acestea sunt
obligatorii la etapele de planificare și de revizuire finală. La etapa de testare de fond, acestea sunt
una dintre mai multe metode de obținere a probelor, deci nu pot fi adecvate în anumite
circumstanțe.
Procedurile analitice cuprind evaluarea informațiilor financiare prin studierea relației dintre
aceste informații și alte date financiare și nefinanciare. Acestea includ compararea informațiilor
financiare cu perioadele anterioare, cu bugetele și prognozele și cu industriile similare. În faza de
planificare, procedurile analitice sunt utilizate pentru două motive principale:
• să vă ajute să înțelegeți situațiile financiare ale clientului
• pentru a ajuta la identificarea posibilelor erori.
Dacă sunt posibile erori, activitatea de audit va fi îndreptată spre aceste erori.
Cum se face acest lucru?
Procedurile analitice de bază ar putea implica pur și simplu examinarea soldului de verificare al
clientului sau a proiectelor situațiilor financiare pentru a vedea dacă acestea par să fie conforme
cu așteptările auditorului. Cu toate acestea, auditorii vor merge, de obicei, mai departe decât
aceasta:
• monitorizarea tendințelor statistice în cifre și rapoarte cheie
• întrebarea clientului de ce anumite solduri par a fi neconforme cu așteptările.
Programele de calculator sunt adesea utilizate pentru a selecta acele solduri care par mai puțin
credibile sub aspectul realității reflectate.

Pentru evaluarea riscurilor se parcurg 4 etape:

1. Identificarea riscurilor prin înțelegerea companiei, a controalelor relevante referitoare la
riscuri, a tranzacțiilor-cheie, corectitudinea întocmirii balanței de verificare și a
raportărilor.
2. Referitor la riscurile identificate se testează afirmațiile conducerii cu privire la
exhaustivitatea, existența, evaluare, apariție, și de măsurarea tranzacțiilor precum și cele
cu privire la drepturile, obligațiile, prezentarea și raportarea care nu merg bine.
3. Determinarea magnitudinii ricurilor identificate și dacă ar putea genera un risc de
denaturare semnificativă în SFuri.
4. Luarea în considerare a probabilității ca riscurile să ducă la o denaturare semnificativă a
situațiilor financiare.

Strategia de audit stabilește abordarea generală a auditului și acoperă:

o scopul/domeniul deaplicare
o durata
o abordarea auditulului

Aceasta este partea "înțelegerii și evaluării riscurilor" specific strategiei de audit care implică
următoarele etape:
1. Înțelegerea avantajului strategic al clientului. Care sunt planurile entității? Ce nișe de piață
2. riscurile care amenință obiectivele de afaceri ale clientului. Care sunt avantajele
competitive ale entității?
3. Înțelegerea procesele cheie și competențele aferente pentru a realiza un avantaj strategic.
Ce avantaje și competențe sunt necesare pentru a crește cota de piață în zona de afaceri?
Care sunt riscurile și garanțiile?
4. Măsurarea și evaluarea performanței. Care este dovada că se creează valoarea așteptată
prin strategie?
5. Documentarea înțelegerea capacității clientului de a crea valoare și de a genera fluxuri
viitoare de numerar utilizând un model de afaceri, analiză de proces, indicatori cheie de
performanță și un profil de risc al afacerii.
6. Utilizarea cadrul general de luare a deciziilor privind cunoștințele de afaceri pentru a
dezvolta așteptările privind afirmațiile-cheie incluse în situațiile financiare globale.
7. Compararea rezultatelor financiare raportate cu așteptările și elaborarea unui test de audit
suplimentar care să lucreze pentru a remedia eventualele lacune între așteptări și realizări.

Scopul
Care este cadrul de raportare financiară pentru situațiile financiare?
o Standarde naționale?
o Standardele internaționale de contabilitate?
Există cerințe specifice pentru industrie sau alte cerințe speciale de raportare?
 o Companii listate.
o Caritabile.
o Alte întreprinderi reglementate, cum ar fi băncile și companiile de asigurări.
o Locații multiple.
o Audituri de grup.

Durata stabilește
Termene limită pentru:
o raportarea finală
o orice raport intermediar
o raportează managementului
o raportează celor însărcinați cu guvernanța.
Momentul de:
o interim și
o vizitele finale de audit pentru
a permite respectarea acestor termene.

Este întotdeauna recomandat, atunci când gestionați un proiect (chiar și un audit) pentru a începe
cu data finalizării și a lucra înapoi!!!
Dacă urmează să existe un audit interimar, precum și un audit final, calendarul trebuie să fie:
o Destul de devreme:
  
să nu interfereze cu procedurile de la sfârșitul anului la client și
 
să avertizeze adecvat asupra problemelor specifice.

o Destul de târziu:

pentru a permite efectuarea
 unor eforturi suficiente pentru a ușura presiunea
asupra auditului final.

Abordarea auditului acoperă abordarea generală și se referă la aspecte precum:

o evaluarea preliminară a pragului de semnificație
o identificarea preliminară a zonelor cu risc ridicat
o identificarea preliminară a componentelor semnificative și a soldurilor conturilor.

PLANUL DE AUDIT
Odată ce strategia de audit a fost decisă, următoarea etapă este de a decide cum va fi efectuată -
este planul de audit.
De asemenea, trebuie făcută o distincție între:
• Planul în sine - ce trebuie făcut și cum, care este construit pe baza evaluării:
o riscului
o pragului de semnificație.
Ajută la a se decide:
o ce proceduri de audit trebuie efectuate
o cine ar trebui să le facă
o cât de mult ar trebui să se facă (dimensiunile eșantionului etc.)
o când trebuie făcută lucrarea.
• Documentarea procesului de planificare
Relația dintre strategia de audit și planul de audit: în timp ce strategia stabilește abordarea
generală a auditului, planul completează detaliile operaționale cu privire la modul în care se va
realiza strategia

Etapele planului de audit

Planul constă de obicei în nouă etape:

(1) Adunați / confirmați cunoștințele despre afacere privind
  Natura afacerii

  
Managementul
  
Personalul cheie
  
Cei însărcinați cu guvernanța
  
Sistemele de contabilitate
  
Controale interne
  
Discuție în echipa de audit
(2) Revizuirea analitică preliminară
(3) Evaluarea riscului
  
Per total
  
După zonă
  
Riscuri semnificative
(4) Calculul materialității
(5) Calcule tolerate pentru zonele materiale
(6) Abordarea de audit care trebuie adoptată pentru toate domeniile
(7) Evaluarea independenței auditorului
(8) Bugetul și personalul
(9) Calendarul și termenele limită