PROBE DE AUDIT– ISA 500

Prof.univ.dr. Eugeniu Turlea

 PROBE DE AUDIT –ISA 500

Referintele de baza privind PROBELE DE AUDIT sunt date de ISA5001, ISA 501-
Considerații specifice pentru elemente selectate, ISA 505 „Confirmari externe” , ISA 510-
“Misiuni de audit inițiale-Solduri inițiale, ISA 520- Proceduri analitice, ISA 530- Eşantionarea
în audit, ISA 570- Continuitatea activității, ISA 330 ”Raspunsul auditorului la riscurile
evaluate”, ISA 200”Obiective generale ale auditorului independent si desfasurarea unui audit
in conformitate cu Standardele Internationale de Audit”,ISA 230- Documentația în audit, ISA
240 „Responsabilitatea auditorului privind frauda in cadrul unui audit al situatiilor
financiare”, ISA 705“ Modificari ale opiniei raportului auditorului independent”.

Trebuie de asemenea, avute in vedere si “Normele minimale de audit” elaborate de CAFR.

Aplicarea celorlalte standarde (ISA) completeaza intr-un fel sau altul Confirmarile externe si
sustinerea opiniei prin raportul de audit.
Definiții şi concepte
Proceduri de audit - un set de instrucțiuni în termeni suficienți de specifici privind colectarea
tipurilor de probe de audit care urmează a fi obținute pe parcursul desfasurarii unei
misiuni de asigurare.
Probe de audit - Informatiile utilizate de auditor pentru emiterea de concluzii pe care se
bazeza opinia auditorului. Probele de audit includ atât informațiile cuprinse in
inregistrarile contabile, cât şi alte informatii, spre exemplu din auditurile anterioare,
rapoarte ale analiştilor, date comparabile cu privire la concurență.
Confirmare externa - Probă de audit obținută sub formă de răspuns scris adresat direct
auditorului de către o terță parte ( partea care confirmă), în format electronic, imprimat,
sau în alt format.
Grad de adecvare al probelor de audit- măsura calității probelor de audit exprimată de
relevanța şi credibilitatea acestora în justificarea concluziilor pe care se întemeiază
opinia auditorului.
SuficienŃa probelor de audit – Măsura cantității probelor de audit. Cantitatea probelor de
audit necesare este afectată de evaluarea de către auditor a riscurilor de denaturare
semnificativă şi de asemenea, de calitatea acestor probe de audit

Aspecte generale

Probele de audit sunt necesare pentru a justifica opinia și raportul auditorului. Ele sunt
cumulative ca natură și sunt obținute în principal prin intermediul procedurilor de audit
desfășurate pe parcursul misiunii.
Pentru obŃinerea unor astfel de informații, auditorul, trebuie să dispună de cunoştinte şi
aptitudini necesare pentru a colecta pentru fiecare aserțiune inclusă în situațiile financiare supuse

1
CAFR-IFAC, Audit financiar 2009, ISA 500 aplicabil cu data de 15 decembrie 2009, pag.411
auditului, probe suficiente şi temenice, astfel încât să se conformeze standardelor de audit
financiar definite .

Aceste probe sunt obtinute prin desfasurarea de:

a. Proceduri de evaluare a riscului şi
b. Proceduri de audit ulterioare care cuprind:
- Teste ale controalelor, atunci cand acestea sunt prevazute de ISA-uri sau atunci
cand auditorul a ales sa le efectueze; şi
- Proceduri de fond, inclusive teste de detaliu si proceduri de fond analitice

Elaborarea programului de audit este abilitatea auditorului în luarea deciziilor majore

cu privire la :
1. ce proceduri de audit trebuie să utilizeze ;
2. natura şi cantitatea probelor ce trebuie obținute pe baza procedurilor aplicate;
3. programarea în timp a procedurilor de audit;
4. care este dimensiunea eşantionului şi care vor fi elementele extrase din populație
pentru a fi testate;
5. costurile implicate .

Proceduri de audit

Auditorul financiar obține probe de audit cu scopul de a ajunge la concluzii rezonabile

pe baza cărora să-şi fundamenteze opinia de audit prin aplicarea unor proceduri de audit prin
intermediul cărora2:
- Să realizeze o cunoastere a entității, a mediului in care
aceasta îşi desfasoară activitatea şi a controlului intern Proceduri de evaluare a
pentru a evalua riscurile existenței unor erori semnificative la riscurilor
nivelul situațiilor financiare şi aserțiunilor. - Să testeze - dacă este necesar si/sau a decis sa
facă astfel
-eficiența sistemului de control intern în prevenirea Teste ale controalelor
sau detectarea şi corectarea denaturărilor semnificative de la nivelul aserțiunilor.
- să detecteze denaturările semnificative de la nivelul .Proceduri de fond
aserțiunilor aplicate de management.
Procedurile de audit selectate şi aplicate în evaluarea calității informațiilor contabile
trebuie să verifice utilitatea acestora, şi anume existența caracteristicilor calitative ale

2
Culda, E. – Revista “Audit financiar”, Nr. 3 / 2007, pag 3-7
situațiilor financiare. Caracteristicile calitative ale situațiilor financiare: inteligibilitatea,
relevanța, credibilitatea şi comparabilitatea informațiilor.
Testele de fond (de fundamentare) constituie teste realizate cu scopul detectării denaturărilor
semnificative care afectează situațiile financiare. Acestea pot fi:
- teste substanțiale ale operațiunilor, tranzacțiilor;
- teste substanțiale ale soldurilor conturilor; - proceduri analitice.
Testele substanțiale ale operațiunilor, tranzacțiilor sunt utilizate pentru evaluarea
tranzacțiilor realizate în cadrul organizației şi înregistrate în rulajele debitoare/creditoare ale
conturilor. Se examinează astfel documentele care au stat la baza înregistrărilor.
Testele substanțiale ale şoldurilor conturilor vizează colectarea de elemente probante
privind soldurile conturilor în ansamblul lor, la un moment dat, decât a tranzacțiilor
individuale care au condus la soldurile respective.
În conformitate cu Standardele de Audit Financiar 3 , procedurile analitice conțin o
serie de comparații efectuate de auditorul financiar, ce pot fi sistematizate după cum urmează:
• compararea informațiilor financiare curente cu cele aferente perioadelor precedente;
• compararea informațiilor financiare curente cu cele estimate de entitatea patrimonială,
regăsite sub forma prognozelor şi previziunilor;
• compararea informațiilor financiare curente cu estimările auditorului financiar;
• compararea informațiilor financiare curente cu cele referitoare la sectorul de activitate al
entității patrimoniale auditate.
În acest context, existența unor diferențe semnificative, constituie un semnal de alarmă
pentru auditorul financiar, sub aspectul prezenței unor posibile erori în situațiile financiare.
Scopul acestor proceduri constă în identificarea corelațiilor şi a tendințelor de evoluție
a elementelor analizate. În general, prin aplicarea procedurilor analitice, auditorul caută să
obțină un răspuns la întrebarea: “Sunt toate aceste cifre în concordanță cu informațiile pe care
le am despre entitate?” Procedurile de fondcuprind:

- testele substanțiale ce se aplică până la închiderea exercițiului financiar;

- testele substanțiale privind soldurile conturilor aplicabile de cele mai multe ori după
închiderea exercițiului financiar;

3
Standardul de Audit Nr. 520 - Proceduri analitice.
În practică, de regulă, se aplică testele substanțiale privind soldurile conturilor şi înainte de
închiderea exercițiului financiar, procedându-se la: asistarea la inventarierea activelor
inspecția imobilizărilor obținerea confirmărilor de la terți totodată, se efectuează verificări în
ceea ce priveşte riscul apariției unor erori semnificative, care constau în: eficacitatea
sistemului de control intern; eficiența sistemului contabil; posibilitatea ca managementul să
emită rapoarte eronate
Întinderea, aria de aplicabilitate a procedurilor de fond depinde de nivelul riscului de
nedetectare stabilit. Cu cât riscul de nedetectare este mai mare, cu atât procedurilor de fond vor
fi mai detaliate.
Testele de control constau în evaluări ale sistemului de control intern şi ale sistemului
contabil pentru a se aprecia riscul de control, furnizând probe de audit necesare verificării
celor două sisteme.
Procedurile de audit cele mai utilizate sunt:
- inspecția
- observarea
- examinarea documentelor şi înregistrărilor
- investigarea
- confirmarea
- recalcularea (verificarea calculelor matematice)
- reefectuarea (reconstituirea)
- revizuirea
Inspecția4 constă în examinarea înregistrărilor, documentelor precum şi în examinarea
imobilizărilor corporale sau a altor active. Inspecția furnizează probe de audit cu grade diferite
de credibilitate, în funcție de natura şi sursa lor. Există patru categorii de probe de audit,
prezentate în mai jos, în ordinea descrescătoare a credibilității:
• probe de audit cu caracter documentar, elaborate şi păstrate de terți;
• probe de audit cu caracter documentar, elaborate de terți şi pătrate de entitatea auditată ;
• probe de audit cu caracter documentar, elaborate de entitatea auditată şi care circulă la
exterior ;

• probe de audit cu caracter documentar, elaborate şi păstrate de entitatea auditată.

4
Morariu, A. – Revista “Audit financiar”, Nr.1 / 2008, pag 7-12
 Inspecția activelor corporale ale entității furnizează informații despre existența lor, dar
nu şi despre proprietatea şi valoarea lor .
Observarea constă în urmărirea unui proces sau a unei proceduri care este efectuată de
alte persoane. În acest caz, auditorul trebuie să țină cont că observarea anumitor proceduri
poate altera rezultatul acelor proceduri.
Dacă realizăm o comparație între procedura inspecției şi procedura observației, putem
constata următoarele:
- inspecția are ca obiect documentele, activele entității auditate; -
observația se referă la procese, proceduri, operații etc.
Examinarea documentelor şi a înregistrărilor vizează analiza documentelor,
urmărirea circuitului acestora, compararea şi reconcilierea lor. Prin examinarea circuitului
documentelor se verifică modul de înregistrare a lor în contabilitate, iar prin examinarea
documentelor se obțin informații referitoare la forma documentelor, modul de completare a
acestora, precum şi la fondul acestora (măsura în care documentele reflectă o tranzacție reală,
la valoarea corectă, examinarea semnăturilor etc).
Investigarea presupune realizarea unor chestionare adresate atât persoanelor din
interiorul organizației, cât şi din exteriorul acesteia cu scopul de a obține informații pertinente
legate de entitatea economică auditată. O procedură larg utilizată pentru cunoaşterea activității
entității auditate constă în investigație.
Un aspect foarte important constă în evaluarea răspunsurilor primite în urma
investigației şi coroborarea acestora cu informațiile din contabilitate.
Confirmarea externă constă în procesul de obținere a unor informații, de obicei în
scris, de la o terță persoană, care vizează o anumită situație, ca de pildă informații despre
soldurile unor conturi, despre anumite operațiuni, documente, condiții etc.
De regulă, probele de audit obținute prin confirmare au un grad ridicat de credibilitate,
dar care poate fi influențat de anumiți factori: destinatarul solicitării de confirmare, forma
confirmării, natura informației confirmate.
Recalcularea (verificarea calculelor matematice) constă în verificare acurateței
matematice a sumelor conținute în documentele contabile, înregistrări, situații financiare etc
 Reefectuarea reprezintă procedura prin care auditorul financiar execută în mod
independent proceduri şi activități pe care entitatea le-a efectuat inițial. Probele de audit
obținute prin această procedură au un grad ridicat de credibilitate, deoarece auditorul verifică
direct fiabilitatea sistemului de control intern.
Revizuirea presupune identificarea unor situații importante sau neobişnuite, a unor
iregularități în şoldurile şi/sau rulajele conturilor, ajustări, stornări efectuate etc.
Procedurile analitice reprezintă evaluări ale informațiilor financiare efectuate prin
intermediul unui studiu al relațiilor dintre datele financiare şi nefinanciare. Ele cuprind
investigarea fluctuațiilor şi relațiilor identificate care nu sunt consecvente cu alte informații
relevante sau care se abat in mod semnificativ de la valorile previzionate
Interogarea presupune căutarea de informații financiare şi nefinanciare, din interiorul
sau afara entității. Interogările pot fi oficiale scrise sau neoficiale verbale. Răspunsurile la
interogări pot oferi auditorului informații pe care le analizează în combinație cu alte probe de
audit.

Tipul Procedurii de Audit Gradul de asigurare

Inspectia activelor corporale

Reefectuarea Inalt
Recalcularea

Inspectia documentelor, inregistrarilor

Confirmarea Mediu
Revizuirea
Proceduri analitice

Observarea
Investigarea Scazut

Sursa: Culda, E. – Revista “Audit financiar”, Nr. 3 / 2007, pag 3-7

Probele de audit – argument forte in sustinerea opiniei exprimata de auditor

Tehnica culegerii elementelor probante nu este o metodă caracteristică auditului

financiar, şi cu toate că a fost preluată din alte domenii, a dobândit o deosebită importanță,
precum şi caracteristici tipice profesiei de auditor. Astfel, în planificarea şi selectarea unei
tehnici de auditare a situațiilor financiare, cel mai anevoios aspect pentru auditorii financiari îl
constituie acumularea unei cantități adecvate de probe de audit, cu costuri minime şi fără a fi
perturbat fluxul normal al activității entității economice.
Standardele internaționale de audit subliniază faptul că probele de audit sunt necesare
pentru a putea dovedi fidelitatea declarațiilor conducerii cuprinse in situațiile financiare.
Astfel, prin cunoștințele profesionale şi metodele de care acesta dispune, auditorul financiar
colectează pe tot parcursul activității sale probe de audit adecvate prin intermediul cărora
poate, să îşi exprime opinia în legătură cu compania auditată.
Probele de audit financiar, reprezintă totalitatea informațiilor utilizate de auditorul
financiar, pentru emiterea unei concluzii, pe care este bazată opinia de audit şi includ toate
informațiile conținute în evidențele contabile, care stau la baza situațiilor financiare. Sunt
considerate probe de audit financiar orice documente sau declarații obținute de auditor în
timpul misiunii sale şi care sunt relevante pentru acesta în obŃinerea unei opinii rezonabile. 5

Putem astfel, menționa faptul, că auditorul financiar poate utiliza o gamă extrem de
variată de elemente probante, sub diferite forme, de pildă: mărturiile verbale ale clientului
(persoanei auditate) sau ale unei terțe persoane, corespondența cu terțe persoane din afara
unităŃii, precum şi propriile sale observații. Evidențele contabile cuprind de regulă, probe de
audit financiar, cum ar fi: evidențele înregistrărilor inițiale şi evidențele justificative, facturi,
contracte, registrul jurnal şi registrul inventar, înregistrări contabile şi alte ajustări ale
situațiilor financiare, care nu sunt reflectate în înregistrările contabile oficiale, alte evidențe
(cum ar fi documente de lucru şi foi de calcul care justifică alocările costurilor, calculele,
reconcilierile şi prezentările de informații).
Auditorul financiar obŃine unele probe de audit testând evidențele contabile, de
exemplu, prin intermediul analizei, reefectuând procedurile urmate în procesul de raportare
financiară şi reconciliind categoriile şi aplicațiile aferente ale aceloraşi informații. Prin
efectuarea unor astfel de proceduri de audit, auditorul financiar poate stabili că, evidențele
contabile sunt consecvente, la nivel intern şi poate fi de acord cu fidelitatea situațiilor
financiare.

5
IFAC-CAFR, Audit financiar 2009, Ed. Irecson,2009’Standardul de audit nr. 500 – Probe de audit”
 În scopul formulării opiniei de audit, auditorul nu examinează toate informațiile
disponibile, deoarece concluziile pot fi obtinuțe utilizând abordările de eşantionare şi alte
mijloace de selecție a elementelor testate. Este necesar ca auditorul să se bazeze pe acele probe
de audit care sunt mai degrabă persuasive decât conclusive. Pentru o certificare rezonabilă, nu
sunt suficiente probe de audit care sunt mai puțin decât persuasive. Atunci când evaluează
cantitatea şi calitatea probelor de audit şi, astfel gradul de suficientă şi de adecvare al acestora,
pentru a susține opinia de audit, auditorul face uz de raționamentul profesional şi exercită
scepticismul profesional.67
Sursele probelor de audit sunt redate in schema de mai jos8

Culegerea probelor de audit financiar în scopul formulării opiniei de conformitate a

situațiilor financiare cu prevederile din Standardele Naționale şi Internaționale de Contabilitate
presupune parcurgerea succesivă a mai multor etape:
• analizarea reglementărilor naționale şi internaționale specifice entității
patrimoniale;

6
F.Cojoc, Gh. Rusu, E.I.Ghizari, A. Rusovici – Auditul situatiilor financiare in entitatile economice, Bucuresti,
7
, pag 234
8
Sursa: Gray, Iain; Manson, Stuard - Audit process: The principles, practice and cases
 • utilizarea de proceduri pentru detectarea aspectelor de nonconformitate cu
aplicarea
Standardelor Naționale şi Internaționale de Contabilitate;
• obținerea de elemente probante suplimentare cu privire la conformitatea cu
Standardelor Naționale şi Internaționale de Contabilitate pentru acele aspecte cunoscute de
auditorul financiar, care ar putea afecta conținutul situațiilor financiare;
• obținerea unor declarații scrise din partea conducerii, cu privire la situațiile de
nonconformitate reală sau potențială specifică întocmirii situațiilor financiare, ce i-a determinat
să nu respecte prevederile Standardelor Naționale şi Internaționale de Contabilitate.
Dacă în urma demersului realizat sunt constatate elemente grave de nonconformitate,
responsabilitatea auditorului financiar este de a comunică aceste aspecte conducerii entității
economice. Atunci când există suspiciuni cu privire la implicarea conducerii în nerespectarea
prevederilor legale, auditorul financiar poate solicita consultanță juridică.
Auditorul financiar justifică situațiile, care sunt importante în vederea furnizării de
probe adecvate de audit financiar, ce susțin opinia sa de audit şi arată că auditul financiar a fost
realizat în conformitate cu Standardele Naționale şi Internaționale de Contabilitate.
Suficiența şi adecvarea probelor de audit, care să susțină concluziile auditorului
financiar pe parcursul activității sale, sunt o problemă de raționament profesional.
Caracteristicile de calitate ale probelor de audit

Gradul de adecvare al probelor de audit9

Gradul de adecvare al probelor de audit dă în fapt măsură calității acestora, astfel,

probele de audit, indiferent de forma lor, sunt considerate ca fiind adecvate atunci când ele
oferă informații ce sunt şi relevante şi credibile.
Relevantă probelor de audit este dată de măsura în care acestea sunt în concordanță
cu aserțiunile aplicate de management la întocmirea situațiilor financiare.
Credibilitatea probelor de audit se referă la faptul dacă auditorul se poate baza pe un
anumit tip de probe pentru a evalua corect modul de aplicare a unei aserțiuni sau a alteia, fiind
influențată de sursa, de natura şi de circumstanțele în care aceste probe sunt obținute.

9
IFAC –CAFR , Audit financiar 2009. Editura IRECSON, Bucuresti, 2009
 Gradul de suficiența al probelor de audit
Gradul de suficiență reprezintă măsura cantității probelor de audit, respectiv cantitatea
de materiale doveditoare necesare pentru a oferi o bază rezonabilă exprimării unei opinii
asupra situațiilor financiare, stabilirea acestor “cantități” depinzând în mare măsură de
exercitarea raționamentelor profesionale. Cantitatea probelor de audit este influențată de o
serie de factori (materialitatea, riscul de denaturare, mărimea şi caracteristicile populației,
omogenitatea populaŃiei, calitatea probelor de audit culese):
• Relevanța/Pragul de semnificație (Materialitatea)- se referă la importanța
claselor de tranzacții şi a conturilor pentru utilizatorul informațiilor, astfel încât, cu cât
tranzacțiile/pozițiile/elementele din situațiile financiare sunt mai importante, cu atât este
nevoie de o cantitate mai mare de probe.
• Riscul de denaturare - se referă la riscul (inerent) de a exista unele erori în
aplicarea regulilor contabile şi la riscul de nedetectare a acestor erori prin sistemul de control
intern, astfel încât, cu cât acest risc va fi mai mare, cu atât vor fi cerute mai multe probe de
audit.

• Mărimea populației - în cadrul unei misiuni de audit, de multe ori este necesar
să se lucreze cu eşantioane din cadrul unor populații statistice, nefiind posibilă analizarea
tuturor elementelor (tranzacțiilor, operațiunilor) dintr-o astfel de „populație”.
Numărul probelor de audit, în acest caz, depinde de mărimea şi caracteristicile populației
analizate, astfel încât, cantitatea de probe necesare este cu atât mai mare, cu cât populația (numărul
tranzacțiilor/operațiunilor) este mai mare (ISA 530).
• Omogenitatea populației - dacă populația statistică este omogenă respectiv
elementele care o formează au caracteristici asemănătoare, aceasta poate fi analizată (testată)
cu ajutorul unui eşantion de dimensiuni mai mici.
• Calitatea probelor de audit culese - cu cât calitatea probelor de audit este mai
ridicată, cu atât numărul acestora va putea fi mai mic.
În consecință, gradul de adecvare şi gradul de suficiență al probelor de audit sunt în
strânsă interdependență, iar simpla obținere a unei cantități mari de probe de audit nu poate
compensa calitatea slabă a acestora.10

10
Morariu, A., Stoian, F. – Revista “Audit financiar”, Nr.7 / 2008, pag 26-31
 Relevan Ńa

Independ enŃa sursei

Specializarea sursei

Obiectivitatea sursei
Gradul de
adecvare Mecanisme de control
eficiente

Informarea direct ă a
auditorului
Calită ile
Ń de
probelor Forma de prezentare
audit
Materialitatea

Riscul de denaturare
Gradul de
suficien Ń Mărimea popula Ńiei
ă
Omogenitatea popula Ńiei

Calitatea probelor de audit

Sursa: Graham W. Cosserat – „Modern Auditing”, Ed. John Wiley & Sons, New York

Factorii care influențează calitatea probelor de audit financiar

Raționamentul profesional al auditorului în ceea ce priveste selectarea unor probe de
audit adecvate şi suficiente este influențat de următorii factori:
- Pragul de semnificaie;
- Nivelul riscului de audit, respectiv al riscului de control şi al riscului inerent;
- Profesionalismul şi experiena acumulata a auditorului;
- Sursa şi credibilitatea informațiilor dobândite.
Relația între riscul de audit, pragul de semnificație şi probele de audit
Schema grafică existentă între riscul de audit, pragul de semnificație şi probele de audit
este reprezentată în figură de mai jos, care prezintă deopotrivă raportul invers proporțional
dintre mărimea pragului de semnificație şi probele de audit ce urmează a fi colectate, şi relația
invers proporțională dintre riscul de audit şi probele de audit.
 Probe de audit

Prag de Risc de
semnificatie audit

Astfel, dacă menținem, riscul de audit constant, dar reducem mărimea pragului de
semnificație se observă necesitatea creşterii probelor de audit. Similar, dacă menținem
mărimea pragului de semnificație constantă şi reducem probele de audit, impactul se răsfrânge
asupra riscului de audit, prin creşterea acestuia.10
Fiabilitatea elementelor probante colectate este apreciată în funcție de originea lor
internă sau externă, de natura lor scrisă sau orală şi de circumstanțele în care s-au obținut,
astfel:
- probele de audit din surse externe (spre exemplu, confirmarea de la o terță parte)
sunt mai credibile decât cele generate intern.
- probele de audit generate intern, sunt mai credibile atunci când sistemul contabil
şi de control intern sunt funcționale.
- probele de audit obținute direct de auditor sunt mai credibile decât cele obținute
de entitate.
- probele de audit sub formă de documente scrise sunt mai credibile decât declarațiile
11
orale.

10
Prawitt, Messier, Glover - Auditing and assurance services, Editura McGraw-Hill Irwin, 2006, pag. 130-164

11
Culda, E. – Revista “Audit financiar”, Nr. 3 / 2007, pag 3-7
12
Morariu, A. – Revista “Audit financiar”, Nr.1 / 2008, pag 7-12
Sinteza relațiilor dintre situațiile financiare şi raportul de audit12

In loc de concluzii
Literatura de specialitate, din țară şi din afara granițelor, cuprinde o multitudine de
studii având ca temă sistemul contabil şi capacitatea acestuia de a răspunde, prin intermediul
situațiilor financiare, cerințelor unei categorii cât mai largi de utilizatori. Astfel, eforturile au
fost îndreptate către crearea unui set de norme a căror aplicare să conducă la o informare de
înaltă calitate, care să ajute actorii piețelor mondiale să ia decizii pertinente.
În acest context, intervine rolul deosebit de important al auditului financiar, de a
aduce un plus de siguranță asupra faptului că informația contabilă a fost obținută, tratată şi
prezentată în conformitate cu standardele şi principiile contabile internaționale. Cu alte
cuvinte, opinia exprimată de auditori devine esențială pentru imaginea companiilor şi a
grupurilor de entități şi se transformă într-un garant pentru toți utilizatorii de informație
contabilă. Însă, pentru o certificare rezonabilă, auditorul financiar colectează pe tot parcursul
misiunii sale probe de audit temeinice, prin intermediul cărora îşi poate fundamenta opinia sa
în legătură cu firma auditata.
Prin urmare, putem sintetiza, schematic, relațiile de interdependentă exprimate prin
importanta probelor de audit în fundamentarea opiniei auditorului, importanta auditului
financiar în garantarea credibilității situațiilor financiare, respectiv importanta credibilității
situațiilor financiare în procesul decizional al diverşilor utilizatori ai informației contabile.

- Prin sporirea credibilității informațiilor financiar-contabile, auditul reduce într-o

măsură semnificativă “riscul informației” pentru utilizatorii situațiilor financiare. Prin
risc al informației se înțelege riscul ca informațiile prezentate să nu fie corecte. Astfel, dacă
există un risc, investitorii vor dori sporirea remunerației capitalurilor investite, pentru a
acoperi acel risc, însă reducerea riscului informației va genera reducerea primei de risc aferente
investitorilor, respectiv reducerea costurilor capitalurilor alocate şi promovarea resurselor în
afaceri.