1.

2 Sistemul de indicatori ai analizei economico-financiare

Analiza-diagnostic presupune identificarea simptomelor disfuncționalităților, stabilirea

stării și a măsurilor pentru redresarea activității firmei.
Analiza-diagnostic a unui fenomen economico-financiar se impune a fi efectuată atunci
când se constată abateri pozitive sau negative de la un obiectiv parametrizat, dar și atunci
când la nivelul sistemului nu apar abateri, dar la nivelul subsistemelor pot apărea abateri care
se compensează reciproc, suma abaterilor pozitive fiind egală, în mărime absolută, cu suma
abaterilor negative.
Analiza-diagnostic din punct de vedere economico-financiar a unei firme presupune
existența unui sistem de indicatori, care trebuie să ofere informații pentru evaluarea și luarea
deciziilor necesare pentru buna funcționare a acesteia.
Prin indicator se înțelege expresia cifrică (cantitativă) a unui fenomen, proces etc.
Sistemul de indicatori folosit de analiza economico-financiară, poate fi structurat astfel:
a) Indicatori ai potențialului intern, care pot fi grupați asfel:
a1) indicatori ai potențialului uman(număr, structură, calitate, utilizare extensivă,
eficiență etc.);
a2) indicatori ai potențialului material(dimensiune valorică, structură, stare, utilizare
extensivă, utilizare intensivă, eficiență etc.).
b) Indicatori ai consumului de resurse, care se pot structura astfel:
b1) indicatori ai consumului total de resurse(cheltuieli totale, cheltuieli de exploatare,
cheltuieli materiale, cheltuieli cu personalul, cheltuieli variabile, cheltuieli fixe,
cheltuieli directe, cheltuieli indirecte, cheltuieli financiare etc.);
b2) indicatori ai eficienței consumului de resurse (niveluri ale cheltuielilor totale sau pe
categorii de cheltuieli la 1000 lei venituri sau cifră de afaceri etc.).
c) Indicatori ai performanțelor economico-financiare, care pot fi grupati astfel:
c1) indicatori ai performanței economice (cifra de afaceri, valoarea adăugată, producția
exercițiului, producția marfă fabricată, producția fizică, marja comercială etc.);
c2) indicatori ai performanței financiare pe baza rentabilității (rezultatul exploatării,
rezultatul aferent cifrei de afaceri, rezultatul financiar, rezultatul brut al exercițiului,
rezultatul net, rezultatul global, rata rentabilității comerciale, rata rentabilității resurselor
consumate, rata rentabilității economice, rata rentabilității financiare etc.);
c3) indicatori ai creării de valoare (valoarea economică adăugată, valoarea de piață
adăugată, valoarea lichidă adugată, rentabilitatea totală a acționarilor, rata rentabiltății
fluxurilor de numerar etc.).
d) Indicatori ai poziției financiare, grupați astfel:
d1) indicatori ai capitalurilor (capitalul social, capitalul propriu, capitalul împrumutat,
capitalul permanent, activul net etc.);
d2) indicatori ai mijloacelor economice și ai surselor de finanțare (active imobilizate,
active circulante, datorii, capitaluri, ratele de structură privind activul și pasivul
bilanțului financiar etc.);
d3) indicatori ai lichidității și solvabilității (rata lichidității curente, rata lichidității
rapide, rata lichidității imediate, rata solvabilității globale, rata solvabilității
patrimoniale etc.);
d4) indicatori ai echilibrului financiar(fondul de rulment, necesarul de fond de rulment,
trezoreria netă, ratele de rotație și de finanțare stabilite pe baza acestora etc.);
 d5) indicatori ai rotației activelor și pasivelor (viteza de rotație a activului total, viteza
de rotatie a activului circulant și a elementelor sale componente, durata de plata a
furnizorilor și a celorlalte surse atrase etc.).
e) Indicatori ai fluxurilor de trezorerie, care pot fi structurați astfel:
e1) indicatori ai fluxurilor de numerar din activitatea de exploatare (fluxul de numerar
din activitatea de exploatare și ratele financiare aferente acestuia);
e2) indicatori ai fluxurilor de numerar din activitatea de investiții (suma fluxului de
numerar din investiții și ratele financiare asociate acestuia);
e3) indicatori ai fluxurilor de numerar din activitatea de finanțare (suma fluxului de
trezorerie din activitatea de finanțare și ratele aferente acestuia).
Cu privire la indicatorii menționați, precizăm că formulele de calcul, modelele de
analiză și semnificația lor se vor prezenta în capitolele următoare ale cursului.
În analiza-diagnostic a unei firme, sunt de mare ajutor și corelațiile de echilibru și
corelațiile de eficiență.
Principalele corelații de echilibru sunt cele dintre:
- valoarea adăugată și producția exercițiului;
- cifra de afaceri și producția marfă fabricată;
- marja comercială și cifra de afaceri;
- capitalul permanent și activele imobilizate;
- capitalul propriu și capitalul permanent;
- activele circulante și datoriile pe termen scurt;
- activele totale și datoriile totale.
- Datorii financiare și capitaluri proprii.
Corelațiile de eficiență au în vedere compararea indicatorilor de măsurare a efectului
cu indicatorii de măsurare a efortului (exemplu: cheltuieli cu venituri, salariul mediu cu
productivitatea medie a muncii, profit net cu capitaluri proprii, profit brut cu active
totale etc.
Alegerea indicatorilor și a corelațiilor de echilibru și eficiență se face în funcție de
specificul activității firmei.

1.3. Metodologia analizei economico-financiare

În studierea fenomenelor, analiza economico-financiară utilizează metode, tehnici şi
procedee specifice sau comune cu alte ştiinţe. Acestea pot fi grupate în metode ale analizei
calitative şi metode ale analizei cantitative.

1.3.1. Metode ale analizei calitative

Principalele metode ale analizei calitative sunt: modelarea, comparaţia, gruparea,

diviziunea şi descompunerea rezultatelor.

1.3.1.1. Modelarea fenomenelor economico-financiare

Modelul este un instrument de cercetare bazat pe reprezentarea simplificată a realităţii.
 După modul de reprezentare a fenomenelor, modelele pot fi: imitative, analogice şi
simbolice.
În cazul modelelor imitative, fenomenul este reprezentat prin el însuşi, dar la o altă
scară (exemplu: hărţi, fotografii, machete etc.).
Modelele analogice se caracterizează prin faptul că anumite proprietăţi ale fenomenului
studiat sunt reprezentate prin alte modalităţi (de exemplu: grafice, diagrame etc.) folosite pentru
vizualizarea fenomenelor economico-financiare.
Modelele simbolice se caracterizează prin folosirea simbolurilor alfanumerice pentru a
reprezenta fenomenele economico-financiare. Se regăsesc, de regulă, sub forma unor ecuaţii.
În analiza economico-financiară sunt folosite preponderent modelele simbolice şi analogice.

1.3.1.2. Comparaţia
Pentru analiza fenomenelor economico-financiare nu este suficientă numai mărimea în
sine a acestora la un moment dat, ci se impune şi existenţa unei baze de comparaţie (criteriu
de referinţă).
În funcţie de criteriul ales, se întâlnesc următoarele tipuri de comparaţii:
a) comparaţii în timp, ce presupun valorile fenomenului în diferite momente ale
evoluţiei sale;
b) comparaţii în spaţiu, respectiv cu media sectorului de activitate, cu firmele
concurente etc.;
c) comparaţii mixte, respectiv în timp şi spaţiu;
d) comparaţii în funcţie de un criteriu prestabilit (de exemplu: bugetul de venituri şi
cheltuieli, norme, normative, standarde, clauze contractuale, programe etc.);
e) comparaţii cu caracter special, pentru care intervin alte criterii decât cele menţionate
mai sus (de exemplu: compararea unor variante în cazul unui studiu tehnico-economic,
comparaţii pe baza metodei scorurilor).
Pentru ca informaţiile obţinute ca urmare a comparaţiei să fie corecte, trebuie respectate
următoarele condiţii: sfera de cuprindere a indicatorilor folosiţi să fie similară, măsurarea să
se facă în acelaşi etalon (unitate de măsură) şi să se asigure permanenţa metodelor de calcul.

1.3.1.3. Gruparea
Gruparea este o metodă de cercetare care presupune separarea colectivităţii studiate în
grupe omogene de unităţi, după una sau mai multe caracteristici.
Caracteristicile de grupare se aleg în funcţie de specificul fenomenului studiat şi de
scopul analizei. De exemplu, în analiza potenţialului uman se pot folosi mai multe criterii de
grupare: pe categorii de personal, după vârstă, vechime, sex, naţionalitate, modalităţi de
formare profesională, forme de perfecţionare profesională etc.

1.3.1.4. Diviziunea şi descompunerea rezultatelor

Rezultatele activităţii întreprinderii sunt măsurate cu ajutorul unor indicatori
economico-financiari care se divid şi se descompun pentru a permite studierea aprofundată a
acestora.
Se disting următoarele forme:
a) Diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (de exemplu: ritmicitatea
producţiei, livrărilor, încasărilor pe zile, decade, luni etc.) permite analiza abaterilor de la tendinţa
generală de desfăşurare în timp a rezultatului studiat.
 b) Diviziunea după locul de formare a rezultatelor are rolul de a prezenta contribuţia
structurilor organizatorice ale întreprinderii, precum şi a abaterilor de la tendinţa generală.
(De exemplu: analiza producţiei obţinute pe secţii şi pe zone geografice).
c) Descompunerea pe elemente componente permite stabilirea contribuţiei acestora la
formarea şi modificarea rezultatului total (de exemplu: analiza cifrei de afaceri pe produse; analiza
costurilor pe elemente de cheltuieli etc.).

1.3.2. Metode ale analizei cantitative

Metodele analizei cantitative au rolul de a cuantifica contribuţia elementelor

componente şi a factorilor la formarea şi variaţia fenomenului studiat, precum şi poziţionarea
firmei într-un mediu dat.
Unele metode ale analizei cantitative diferă în funcţie de tipul de legături funcţional-
cauzale, care pot fi de tip determinist sau de tip stocastic.
Principalele metode ale analizei cantitative sunt: metoda ratelor, metoda balanţieră,
metoda substituirilor în lanţ, metoda corelaţiei, metoda scorurilor, metoda grilelor de evaluare,
diagrama Pareto, cercetările operaţionale etc.

1.3.2.1. Metoda balanţieră (input – output)

Metoda balanţieră se utilizează atunci când între elementele fenomenului studiat sunt
relaţii de tip determinist de forma sumei şi/sau a diferenţei.
Modelul general al unui fenomen care presupune aplicarea metodei balanţiere este
următorul:
M=a+b–c
Pentru stabilirea influenţei modificării unui element asupra variaţiei fenomenului
analizat se aplică următoarea regulă: se calculează diferenţa dintre valoarea efectivă
(informaţia de stare) şi valoarea luată ca bază de comparaţie, ţinându-se seama de semnul cu
care elementul respectiv figurează în model. Suma influenţelor elementelor componente
trebuie să fie egală cu variaţia totală a fenomenului studiat.
În cazul modelului general „M“, cuantificarea influenţelor variaţiei elementelor
componente se prezintă astfel:
ΔM = M1 – M0
1) Δa(ΔM) = a1 – a0
2) Δb(ΔM) = b1 – b0
3) Δc(ΔM) = – (c1 – c0)
Δa(ΔM) + Δb(ΔM) + Δc(ΔM) = ΔM

BIBLIOGRAFIE

1.V.Robu, I.Anghel, E.C. Serban (coordonatori)- Analiza economico-financiara a firmei,

Ed. Economica, 2014
2.I.M. David-Sobolevschi- Fundamentele analizei economico-financiare, Ed. Universitara,
2015
 2. G. Valceanu, V.Robu, N. Georgescu-(coordonatori)- Analiza economico-financiara,
editia a doua, Ed. Economica, 2005

1.3.2. Metode ale analizei cantitative

Metodele analizei cantitative au rolul de a cuantifica contribuţia elementelor

componente şi a factorilor la formarea şi variaţia fenomenului studiat, precum şi poziţionarea
firmei într-un mediu dat.
Unele metode ale analizei cantitative diferă în funcţie de tipul de legături funcţional-
cauzale, care pot fi de tip determinist sau de tip stocastic.
Principalele metode ale analizei cantitative sunt: metoda ratelor, metoda balanţieră,
metoda substituirilor în lanţ, metoda corelaţiei, metoda scorurilor, metoda grilelor de evaluare,
diagrama Pareto, cercetările operaţionale etc.

1.3.2.1. Metoda balanţieră (input – output)

Metoda balanţieră se utilizează atunci când între elementele fenomenului studiat sunt
relaţii de tip determinist de forma sumei şi/sau a diferenţei.
Modelul general al unui fenomen care presupune aplicarea metodei balanţiere este
următorul:
M=a+b–c
Pentru stabilirea influenţei modificării unui element asupra variaţiei fenomenului
analizat se aplică următoarea regulă: se calculează diferenţa dintre valoarea efectivă
(informaţia de stare) şi valoarea luată ca bază de comparaţie, ţinându-se seama de semnul cu
care elementul respectiv figurează în model. Suma influenţelor elementelor componente
trebuie să fie egală cu variaţia totală a fenomenului studiat.
În cazul modelului general „M“, cuantificarea influenţelor variaţiei elementelor
componente se prezintă astfel:
ΔM = M1 – M0
1) Δa(ΔM) = a1 – a0
2) Δb(ΔM) = b1 – b0
3) Δc(ΔM) = – (c1 – c0)
Δa(ΔM) + Δb(ΔM) + Δc(ΔM) = ΔM

1.3.2.2. Metoda substituirilor în lanţ

Această metodă se foloseşte în cazul în care între factorii fenomenului studiat există
relaţii de tip determinist de forma produsului sau a raportului (între fenomenul studiat şi
factorii de influenţă există proporţionalitate directă sau inversă).
Relația dintre un fenomen economico-financiar și factorii de influență este de tip
determinist atunci cand factorii respectivi explica integral variația fenomenului, în caz contrar
relația este de tip nondeterminist (stocastic).
Metoda substituirilor în lanţ se bazează pe trei principii, şi anume:
a) ordonarea factorilor în cadrul modelului de analiză are în vedere condiţionarea lor
economică, şi anume: factori cantitativi, factori de structură şi factori calitativi;
b) substituirile se fac succesiv, avându-se în vedere ordinea menţionată la principiul „a“;
 c) un factor substituit se menţine ca atare în toate operaţiunile ulterioare.
În aplicarea acestei metode, se aplică ipoteza ”caeteris paribus”, denumire sub care se
regăsește metoda prin care se mențin constante toate celelate variabile ale unui sistem, cu
excepția variabilei a cărei influență urmează a fi stabilită.
Aplicarea metodei substituirilor în lanț (denumită și metoda iterării) se poate face pe
bază de mărimi absolute şi pe bază de indici.
Cazurile tipice de folosire a metodei substituirilor în lanţ sunt: produs între factori şi
raport între factori.

A) Cazul produsului între factori

Modelul general al unui fenomen economic de acest tip este următorul:

F=abc
Aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de mărimi absolute se realizează astfel:
ΔF = F1 – F0
unde:
„1“ reprezintă informaţia de stare;
„0“ reprezintă baza de comparaţie.
Influenţele factorilor asupra fenomenului studiat se stabilesc astfel:
1) Δa(ΔF) = a1b0c0 – a0b0c0 = (a1 – a0) b0c0
2) Δb(ΔF) = a1b1c0 – a1b0c0 = a1(b1 – b0) c0
3) Δc(ΔF) = a1b1c1 – a1b1c0 = a1b1 (c1 – c0)
ΔF = Δa(ΔF) + Δb(ΔF) + Δc(ΔF)

Aplicarea metodei substituirilor în lanţ pe bază de indici se prezintă astfel:

ΔIF = IF – 100

Influenţele variaţiei relative a factorilor asupra modificării relative a fenomenului

studiat se calculează astfel:
1)

2)

3)

Indicele unui fenomen oarecare „N“, influenţat de n factori, se determină astfel:

 Influenţa unui factor oarecare „K“ se stabileşte astfel:

1<K<n

B) Cazul raportului între factori

Modelul general al unui fenomen economic de acest fel este următorul:

Stabilirea influenţelor factorilor se face diferit, după locul unde este situat factorul
cantitativ (numitor sau numărător).

B1) În cazul în care factorul cantitativ este la numitor, atunci influenţele factorilor se
stabilesc astfel:
- pe bază de mărimi totale:
ΔP = P1 – P0

1.

2.

ΔP = Δb(ΔP) + Δa(ΔP)
- pe bază de indici:

ΔIP = IP – 100

1.

2.

B2) În cazul în care factorul cantitativ se află la numărător, influenţele factorilor se

separă astfel:
- pe bază de mărimi totale:

1.
 2.

- pe bază de indici:
1.

2.

În cazul în care numărătorul şi/sau numitorul se dezvoltă după relaţii de tip produs,
raport şi balanţier, pentru stabilirea influenţelor factorilor indirecţi se aplică principiile
metodei substituirilor în lanţ.
În literatura de specialitate se întâlneşte şi metoda substituirii izolate a factorilor. În
cazul utilizării acestei metode se aplică un singur principiu dintre cele menţionate la metoda
substituirilor în lanţ, şi anume cel al substituirilor succesive. Suma influenţelor factorilor nu
mai este egală cu modificarea totală a fenomenului analizat, ca în cazul aplicării metodei
substituirilor în lanţ, apărând restul nedescompus, pentru care s-au emis diferite ipoteze de
alocare pe factori.

1.3.2.3. Metoda corelaţiei

Metoda corelaţiei sau metoda analizei regresionale se utilizează atunci când între
fenomenul studiat şi factorii de influenţă sunt relaţii de tip nondeterminist (stocastic). Cu
ajutorul acestei metode se măsoară intensitatea legăturii dintre fenomenul analizat şi factorii
săi de influenţă, precum şi influenţa acestora.
Aplicarea metodei corelaţiei în analiza economico-financiară presupune următoarele
etape:
a) Stabilirea conţinutului economic al fenomenului analizat (y) şi al factorilor săi de
influenţă (x1, x2, ... xn).
b) Identificarea legăturilor de cauzalitate şi stabilirea ecuaţiei de regresie. Ecuaţiile de
regresie pot fi de tip linear, parabolic, hiperbolic, exponenţial, logaritmic etc.
c) Calculul valorii parametrilor ecuaţiei de regresie, folosind metoda celor mai mici
pătrate.
d) Determinarea intensităţii legăturii dintre fenomenul analizat şi factorii săi de
influenţă. În acest scop, se calculează coeficientul de corelaţie (ryx) sau raportul de corelaţie.

e) Cuantificarea influenţei factorilor asupra fenomenului cercetat cu ajutorul

coeficientului de determinaţie (dyx):

unde:
b – coeficientul de regresie;
n – numărul de termeni ai seriei cercetate;
y – dispersia lui y.
r 2
 1.3.2.4. Metoda scorurilor
Modelul general al unei funcţii-scor este următorul:
Z = a1x1 + a2x2 + ........ + anxn
unde:
a1, a2 ... an reprezintă coeficienţii de semnificaţie;
x1, x2 ... xn reprezintă variabilele independente (ratele luate în calcul).

Stabilirea scorului presupune parcurgerea următoarelor etape1:

1) alegerea unui eşantion de firme care să cuprindă două categorii de întreprinderi:
falimentare sau aflate în dificultate şi fără probleme financiare;
2) compararea celor două grupuri de întreprinderi, pe un interval de timp suficient de
mare, pe baza unor indicatori susceptibili de a fi semnificativi;
3) selectarea indicatorilor care realizează cea mai bună discriminare;
4) elaborarea, prin tehnica analizei discriminante, a unei combinaţii liniare a
indicatorilor semnificativi (funcţia-scor);
5) alegerea unui punct (sau a unor puncte) de inflexiune care să realizeze clasificarea
predictivă a întreprinderilor în cele două grupuri;
6) analiza a priori şi a posteriori a ratei de succes a scorului prin compararea clasificării
predictive cu situaţia cunoscută a firmelor din eşantion.
Scorul constatat la nivelul unei firme permite estimarea riscului de faliment la un
moment dat.

1.3.2.5. Metoda ratelor

Rata este un raport între doi indicatori comparabili din punct de vedere economic, cu o
semnificaţie superioară celor doi termeni luaţi separat.
Ratele, după natura lor, pot fi grupate în următoarele categorii:
a) rate de structură, ce exprimă contribuţia părţilor la formarea fenomenului. Permit
comparaţii între întreprinderi de dimensiuni diferite, precum şi sesizarea modificărilor structurale
în cadrul unei întreprinderi de-a lungul timpului;
b) rate de eficienţă, ce reflectă corelaţia din efect şi efort.
Ratele de eficienţă pot fi de tipul:
 efect/efort (de exemplu: rata rentabilităţii economice, rata rentabilităţii resurselor
consumate, productivitatea muncii etc.);
 efort/efect (de exemplu: ratele de eficienţă ale cheltuielilor, costul unitar etc.);
c) rate ale echilibrului financiar, ce reflectă corelaţia dintre posturi sau grupe de posturi
bilanţiere de activ şi de pasiv (de exemplu: ratele de lichiditate, rata solvabilităţii globale etc.).
Ratele stabilite în cadrul analizei economico-financiare servesc pentru comparaţii în
timp şi spaţiu.
Ratele sunt folosite, de regulă, pentru a analiza poziţia întreprinderii faţă de media
ramurii de activitate, faţă de principalii concurenţi de pe piaţă, faţă de situaţia economică
generală etc. De asemenea, prezintă o importanţă deosebită şi comparaţia cu realizările
anterioare ale întreprinderii.

1
Ion Anghel, Falimentul – Radiografie şi predicţie, Ed. Economică, Bucureşti, 2002,
pp. 37-38.
 1.3.2.6. Diagrama Pareto (metoda 20/80)
Această metodă are la bază ideea de a se acorda, în analiză, o importanţă proporţională
cu contribuţia elementelor la formarea unui fenomen.
Etapele aplicării metodei sunt2:
 identificarea fenomenului şi a parametrului specific acestuia;
 stabilirea valorilor parametrului specific;
 ordonarea elementelor componente ale fenomenului în ordinea descrescătoare a
parametrului specific;
 calculul valorilor cumulate ale parametrului specific;
 delimitarea a trei zone A, B şi C (metoda mai este denumită şi „metoda ABC“);
 reprezentarea grafică a curbelor ABC (curba teoretică pe baza datelor statistice şi
curbele reale pe baza informaţiilor din firma analizată).
Domeniile în care se foloseşte frecvent diagrama Pareto sunt: analiza structurii
stocurilor, analiza structurii costurilor, analiza structurii cifrei de afaceri, analiza structurii
furnizorilor.

1.3.2.7. Metoda grilelor de evaluare3

Folosirea metodei presupune următoarele etape:
a) stabilirea criteriilor de evaluare a activităţii studiate;
b) determinarea coeficienţilor de ponderare (suma lor este întotdeauna egală cu 1);
c) notarea criteriilor de evaluare;
d) calculul notei medii ponderate pe baza relaţiei:

unde:
cpi – coeficientul de ponderare al criteriului „i“;
ni – nota acordată criteriului „i“.
Metoda grilelor de evaluare se poate aplica în analiza poziției concurențiale a firmelor,
analiza raportului calitate preț, analiza performanței managementului firmei etc.

BIBLIOGRAFIE

1.V.Robu, I.Anghel, E.C. Serban (coordonatori)- Analiza economico-financiara a firmei,

Ed. Economica, 2014
2.I.M. David-Sobolevschi- Fundamentele analizei economico-financiare, Ed. Universitara,
2015
2. G. Valceanu, V.Robu, N. Georgescu-(coordonatori)- Analiza economico-financiara,
editia a doua, Ed. Economica, 2005

Capitolul 2 – partea întâia

2
Maria Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 46.
3
Idem, pag. 45.
 Analiza indicatorilor valorici de
dimensionare a activităţii economice a
întreprinderii

Cuprinsul capitolului

2.1. Prezentarea sistemului de indicatori valorici de dimensionare a activităților de

producție și de comercializare ale întreprinderii și a corelațiilor dintre aceștia
2.2. Analiza cifrei de afaceri
2.3 Analiza marjei comerciale
2.4. Analiza valorii adăugate

2.1. Prezentarea sistemului de indicatori valorici de dimensionare a activităților de

producție și de comercializare ale întreprinderii și a corelațiilor dintre aceștia

Pentru a aprecia dimensiunea activității economice, de producție și de comercializare, a

unei firme, se impune folosirea unui sistem de indicatori valorici meniţi a caracteriza
activitățile de producţie şi de comercializare, fiecare indicator având o anumită valoare
informațională.

Sistemul de indicatori este format din:

a) Cifra de afaceri netă (CA)

Cifra de afaceri reprezintă veniturile din operaţiunile comerciale curente. În termeni
concreţi, cifra de afaceri face parte din categoria indicatorilor de rezultate economico-
financiare, contribuind la diagnosticarea şi evaluarea economică a întreprinderii, fiind un
criteriu de aprecire a echipei de management.
Cifra de afaceri este formată din producția vândută(Qv), vânzările nete de mărfuri
(ct.707-ct.709)(CAmfn) și veniturile din subvențiile de exploatare aferente cifrei de afaceri
(ct.7411) (Vsbv).
CAn= Qv+CAmfn+Vsbv

b) Producţia vândută (Qv)

Producția vândută este un indicator specific activitatii de producție și/sau prestari de servicii,
ce include venituri din vânzări de produse finite, semifabricate și produse reziduale, din
executări de lucrări și prestări de servicii, studii si cercetari, închirieri și redevențe, precum și
din activităti diverse.
Sursele informaţionale privind dimensiunea indicatorului producţia vândută:
- Contul de profit şi pierdere – componentă a Situaţiilor financiare anuale;
- Balanţa de verificare, prin rulajele creditoare ale urmatoarelor conturi de venituri:

701. ”Venituri din vânzarea produselor finite, produselor agricole și a activelor biologice de
natura stocurilor”;
702. ”Venituri din vânzarea semifabricatelor”;
703. ”Venituri din vânzarea produselor reziduale”;
704. ”Venituri din servicii prestate”;
705. ”Venituri din studii şi cercetări”;
706. ”Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii”
708. ”Venituri din activităţi diverse”.
Producția vândută este suma rulajelor creditoare ale conturilor de venituri 701,
702,703,704,705,706 și 708.
Notă: În Situația veniturilor și cheltuielilor, din Raportarea contabilă anuală a anului 2019,
producția vândută apare corectată, în sensul scăderii, cu suma înregistrată în contul
6815”Cheltuieli de exploatare privind ajustările aferente creanțelor estimate a nu se recupera
integral”. Consider că suma înregistrată în contul 6815 ar trebui să fie inclusă în ajustările
aferente activelor circulante și considerată ca fiind componentă a cheltuielilor aferente cifrei
de afaceri.
Caracteristici ale productiei vandute:
- este componenta a cifrei de afaceri nete, implicit a veniturilor din exploatare ale firmei;
- este un indicator exprimat în preţuri de vânzare, exclusiv TVA.

c) Producţia obţinută destinată livrării (Qf)

Indicatorul producţia obţinută destinată livrării mai este cunoscut şi sub denumirea de
producţia marfă fabricată. El reprezintă rezultatul direct şi util al activităţii industriale
productive, exprimând valoarea produselor fabricate, a lucrărilor executate şi serviciilor
prestate în cursul unei perioade de timp şi care urmează a fi vândute.
Surse informaționale:
 informații privind indicatorul producţia vândută (Qv) se obţin din Contul de
profit şi pierdere – componentă a Situaţiilor financiare anuale;
 informațiile privind variaţia stocurilor de produse finite,(Sfpf-Sipf), se regăsesc
în mod direct în Balanţa de verificare, ca diferenţă între soldul final și soldul
iniţial pentru următoarele conturi de stocuri: 341 „Semifabricate“, 345 ”Produse
finite”, 346 “Produse reziduale”, 347 ”Produse agricole” și 348 “Diferenţe de
preţ la produse”, iar în mod indirect în CPP, așa cum se va prezenta ulterior.
Caracteristici ale producţiei obținute și destinate livrării:
- indicator specific activității de producție, prestării de servicii și executării de lucrări;
- nu este un indicator ce poate fi regăsit ca atare în situaţiile financiar-contabile. Analiza
producţiei obţinute destinate livrării implică un calcul bazat în principal pe date preluate din
rulajele/soldurile conturilor din Balanţele de verificare, date ce trebuie în primul rând testate
din punct de vedere al corectitudinii informațiilor furnizate.
Qf = Qv + (Sfpf-Sipf)= Qv+Qspf
în care:
Qf – producţia obţinută destinată livrării;
 Sfpf-Sipf sau Qspf reprezintă variația stocurilor de produse finite, semifabricate,
produse reziduale și produse agricole, la sfârşitul față de începutul perioadei.
Suma aferentă lui DQspf este înregistrată în CPP, în cadrul poziției ”Venituri
aferente costului producției în curs”, în ct. 711 ”Venituri aferente costurilor
stocurilor de produse” (numai suma care se referă la variația stocului de produse
finite).

d) Producţia exerciţiului (Qe)

Producţia exerciţiului reflectă în expresie valorică volumul total al activităţii de
producţie desfăşurate de către firmă pe perioada unui exerciţiu financiar.
Acest indicator îşi dovedeşte necesitatea şi utilitatea, în principal, în analiza activităţii
întreprinderilor cu ciclu lung de fabricaţie, unde producţia neterminată are o valoare mare, iar
finalizarea produselor se realizează după o perioadă lungă de timp.
Producţia exerciţiului este formată din producţia vândută (sau cifra de afaceri exprimată
în preţuri de vânzare, exclusiv TVA), variaţia producţiei stocate (creşterea/descreşterea
producţiei stocate, în care se includ stocurile de produse finite, semifabricate, produse
agricole, produse reziduale, produse și servicii în curs de execuție etc.) şi producţia imobi-
lizată (respectiv, costul imobilizărilor necorporale şi corporale, realizate în regie proprie,
precum și al investițiilor imobiliare) astfel:
Qe = Qv + Qs + Qi,
Qs= Qspf+Qspn
Variația producției stocate este formață din variația stocurilor de produse finite (Qspf)
și variația stocurilor de producție neterminată (Qspn).
Qspf= Sfpf-Sipf
Qspn= Sfpn- Sipn
în care:
Qv – producţia vândută;
Qs – variaţia producţiei stocate (venituri aferente costului producție în curs de
execuție-ct.711,712,713);
Conturile menționate au următoarele semnificații: Ct. 711 Venituri aferente costurilor
stocurilor de produse, ct. 712 Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuție ct.713
Venituri aferente costului obținerii și îndeplinirii unui contract.
DQs este înregistrată în CPP, la poziția ”Venituri aferente costului producției în curs
de execuție” și cuprinde variația stocurilor de produse finite și de producție
neterminată.
DQspn este înregistrată în CPP, în cadrul poziției ”Venituri aferente costului
producției în curs”, în ct. 711 ”Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”,
numai suma care se referă la variația stocului de producție neterminată, și în ct. 712
”Venituri aferente costurilor serviciilor în curs de execuție” .

Qi – producţia de imobilizări (necorporale și corporale) și investitii imobiliare (Venituri

din producția de imobilizări și investiții imobiliare-conturile 721, 722 și 725).
 Conturile menționate au următoarele semnificații: ct. 721 ”Venituri din producția de
imobilizări necorporale”, ct.722 ” Venituri din producția de imobilizări corporale” și ct.725 ”
Venituri din producția de investiții imobiliare”.
Qspf- variația stocurilor de produse (de la ct. 341 la ct.348),
Qspn- variația stocurilor de producție neterminată (ct.331 și ct. 332). Ct. 331 este
”Produse în curs de execuție”, iar ct. 332 este ”Servicii în curs de execuție”.
Ultimele două elemente componente ale producţiei exerciţiului (Qs și Qi) sunt
evaluate în costuri de producţie, potrivit cerinţelor principiului prudenţei, ceea ce creează un
important neajuns care afectează comparabilitatea datelor, dat fiind faptul că producţia
vândută, respectiv cifra de afaceri este exprimată în preţuri de vânzare, exclusiv TVA.
Înlăturarea acestui inconvenient s-ar putea realiza prin evaluarea tuturor elementelor în costuri
standard sau prestabilite.
Caracteristici ale producţiei exerciţiului:
- rezultatele analizei indicatorului producţia exerciţiului pot fi denaturate datorită
componentelor sale ce nu au o evaluare unitară;
- utilitatea acestui indicator vizeaza calculul şi analiza calculului productivităţii muncii,
corelarea cu alţi indicatori valorici ai activităţii de comercializare şi producţie, analiza
gradului de utilizare a capacităţii de producţie, analiza soldurilor intermediare de gestiune.

e) Valoarea adăugată (VA) reprezintă surplusul de venituri peste valoarea

consumurilor provenind de la terţi.

Sintetic, în cazul firmelor cu activitate de producţie, valoarea adăugată se

determină prin deducerea din producţia exerciţiului (Qe), a consumurilor intermediare
(Mp)(totalul consumurilor de bunuri şi servicii furnizate de terţi,inclusiv cheltuielile cu
protecția mediului înconjurător).

Informaţii cu privire la consumurile intermediare sunt regăsite în “Contul de profit şi

pierdere” (în componenţa cheltuielilor de exploatare) sau în balanţa de verificare, în rulajele
conturilor 600 la 628 (exclusiv rulajele conturilor 607 “Cheltuieli privind mărfurile” şi 609
“Reduceri comerciale primite”), inclusiv rulajul contului 652 "Cheltuieli cu protecţia mediului
înconjurător".
Totalul consumurilor intermediare ale activității de producție este format din
următoarele elemente: cheltuieli cu materii prime si materiale consumabile; alte cheltuieli
materiale; cheltuieli cu energia si apa; cheltuieli privind prestatiile externe (cheltuieli de
protocol, reclamă, cheltuieli poştale şi de telecomunicaţii, cheltuieli cu comisioanele bancare,
alte cheltuieli cu prestaţiile externe), și cheltuielile cu protecţia mediului înconjurător aferente
activității productive.
Dacă firma analizată desfăşoară activitate comercială, atunci valoarea adăugată se
calculeaza ca diferență între marja comercială netă și consumurile intermediare de la
terți aferente activității comerciale.

Marja comercială netă este diferența dintre cifra de afaceri netă din vânzări de mărfuri (rulajul
contului 707 “Venituri din vânzari de mărfuri” corectat cu rulajul contului 709 “Reduceri
comerciale acordate) și costul net al mărfurilor vândute (rulajul contului 607 “Cheltuieli
privind mărfurile“ sau “Costul mărfurilor vândute” corectat cu rulajul contului 609 “Reduceri
comerciale primite).
Consumurile intermediare de la terţi, corespunzătoare activităţii comerciale desfăşurate
de firmă, sunt compuse din: cheltuieli cu materii prime, materiale, cheltuieli cu energia şi apa,
cheltuieli cu prestaţii externe (cheltuieli de protocol, reclamă, cheltuieli poştale şi de
telecomunicaţii, cheltuieli cu comisioanele bancare, alte cheltuieli cu prestaţiile externe),
inclusiv cheltuielile cu protecţia mediului înconjurător aferente activității de comerț.
Dacă întreprinderea desfășoară activități de producție și de comerț, atunci
valoarea adăugată este diferența dintre volumul total de activitate industrială și
comercială (producția exercițiului + marja comercială netă) și consumurile totale de la
terți pentru activitățile de producție și de comerț.

f) Valoarea adăugată netă (Van) exprimă valoarea nou-creată într-o perioadă de timp
şi se calculează scăzând din valoarea adăugată cheltuielile cu amortizarea (Cham).

g) Marja comercială (Mc) se calculează ca diferență între cifra de afaceri din vânzările
de marfuri și costul mărfurilor văndute. Marja comercială poate fi brută sau netă.
Marja comercială brută este diferența dintre informațiile furnizate de conturile 707
Venituri din vânzarea mărfurilor (Camfb) și 607 Cheltuieli privind mărfurile (Cmfb).
MCb=CAmfb-Cmfb
Marja comercială netă este diferența dintre vânzările nete de mărfuri ( ct.707-ct.709)
(CAmfn) și cheltuielile nete privind mărfurile (ct.607-ct.609) (Cmfn).
MCn= CAmfn-Cmfn

Analiza corelației dintre principalii indicatori valorici de reflectare a activității

economice a firmei se poate realiza folosind urmatoarele procedee:

A. corelații de indici
B. raportul static
C. raportul dinamic

A. Corelații de indici

Analiza dinamicii indicatorilor valorici permite sesizarea modului de fundamentare a

programelor de producţie şi comercializare, precum şi stabilirea gradului de realizare a
acestora, comparativ cu nivelurile programate sau cu realizările perioadelor anterioare. Pe
această bază, se stabilesc abaterile în mărime relativă, cauzele acestora, precum şi măsurile
care se impun pentru corectarea unor situaţii nefavorabile.
Sub aspectul normalităţii, pot fi întâlnite următoarele situaţii:
a)
Egalitatea dintre indicele producţiei vândute ( ) şi indicele producţiei obţinute
destinate livrării ( ) semnifică menţinerea raportului dintre stocurile de produse finite și
producția marfă fabricată. Inegalitatea menționată mai sus este consecinţa tendinţei care se
manifestă pregnant în sensul reducerii stocurilor de produse finite, fiind echivalentă cu
creşterea gradului de valorificare a producţiei obţinute.
b)
Creşterea mai rapidă a producţiei obţinute destinate livrării faţă de creşterea producţiei
exerciţiului reflectă o situaţie pozitivă, respectiv reducerea stocurilor de producţie
neterminată, dar până la un anumit nivel care să nu afecteze desfăşurarea normală a activităţii
de producţie.
c) I VA  I Qe
Inegalitatea dintre indicele valorii adăugate şi indicele producţiei exerciţiului, în cazul
firmelor cu activitate de producție, reflectă reducerea ponderii consumurilor provenite de la
terţi în volumul total al activităţii realizate de întreprindere, ceea ce este rezultatul creşterii
gradului de valorificare a resurselor materiale.
Dacă firma desfășoară activități de producție și de comerț, atunci indicele valorii adăugate se
corelează cu indicele volumului total de activitate industrială și comercială IQt.
(Qt=Qe+MCn)

d) , ceea ce reflectă reducerea ponderii cheltuielilor cu amortizarea în

valoarea adăugată.
e) , situație care reflectă creșterea ponderii producției vândute și scăderea
ponderii vânzărilor de mărfuri și a subvențiilor aferente cifrei de afaceri în cifra de afaceri
netă a firmei.
B. Raportul static
Raportul static se determină pe baza mărimilor absolute ale indicatorilor valorici
şi permite caracterizarea evoluţiei elementelor care diferenţiază un indicator valoric de
altul.
Principalele rapoarte statice care pot fi construite pe baza indicatorilor valorici
menţionaţi anterior şi valorile posibile ale acestora sunt:
 Raportul static dintre producţia vândută (Qv) şi producţia obţinută destinată livrării
(Qf) reflectă modificarea stocurilor de produse finite.

 Raportul static dintre producţia obţinută destinată livrării (Qf) şi producţia exerciţiului
(Qe), în cazul în care se face abstracţie de producţia imobilizată, reflectă modificarea
stocurilor de producţie neterminată.

 Raportul static dintre valoarea adăugată (VA) şi producţia exerciţiului (Qe)

evidenţiază modificarea ponderii consumurilor de la terţi în volumul total de activitate
de producţie.

Dacă firma desfășoară activități de producție și de comerț, atunci valoarea adăugată se

raportează la volumul total de activitate industrială și comercială (Qt). (Qt=Qe+MCn)

 Raportul static dintre valoarea adăugată netă (Van) și valoarea adăugată (VA)
evidențiază ponderea cheltuielilor cu amortizarea în valoarea adăugată.

 Raportul static dintre producția vândută (Qv) și cifra de afaceri netă (CAn) evidențiază
ponderea vânzărilor nete de mărfuri și a subvențiilor în cifra de afaceri netă.

o
 C. Raportul dinamic

Raportul dinamic se stabileşte pe baza indicilor indicatorilor valorici (cu bază fixă)
şi caracterizează evoluţia acestora faţă de o anumită bază de comparaţie (de regulă,
perioada precedentă).
Principalele rapoarte dinamice sunt:
 Raportul dinamic dintre indicele producţiei vândute şi indicele producţiei
obţinute destinate livrării reflectă relaţia dintre ritmul vânzărilor şi ritmul
fabricaţiei.

 Raportul dinamic dintre indicele producţiei obţinute destinate livrării şi indicele

producţiei exerciţiului reflectă legătura dintre ritmul finalizării producţiei şi
ritmul volumului total de activitate de producţie.
I Qf
o 1
I Qe 

 Raportul dinamic dintre indicele valorii adăugate şi indicele producţiei

exerciţiului reflectă creşterea sau scăderea gradului de valorificare a resurselor
materiale, respectiv a consumurilor provenite de la terţi.

Dacă firma desfășoară activități de producție și de comerț, atunci indicele valorii

adăugate se corelează cu indicele volumului total de activitate industrială și comercială
IQt. (Qt=Qe+MCn)
 Raportul dinamic dintre indicele valorii adăugate nete și indicele valorii adăgate
reflectă variația ponderii cheltuielilor cu amortizarea în valoarea adăugată.

 Raportul dinamic dintre indicele producției vândute și indicele cifrei de afaceri nete
reflectă variația ponderii ponderea vânzărilor nete de mărfuri și a subvențiilor în cifra
de afaceri netă.

BIBLIOGRAFIE

V.Robu, I.Anghel, Analiza economico-financiară a firmei, Editura

Economică, 2014
E.C. Serban
 I.M. Sobolevschi- Fundamentele analizei economico-financiare-Analiza
David activității de producție și de comercializare, Ed.
Universitară,2015

Maria Niculescu Diagnostic global strategic, Editura Economică,

Bucureşti, 1997, pag. 67.

Capitolul 1

Bazele teoretico-metodologice ale

analizei economico-financiare
a întreprinderii

Cuprinsul capitolului

1.1. Definirea analizei. Tipuri de analiză economico-financiară. Conținutul procesului

de analiză economico-finnciară
1.2. Sistemul de indicatori ai analizei economico-financiare
1.3. Metodologia analizei economico-financiare

Obiectivele capitolului
 cunoaşterea conţinutului şi tipologiei analizei economico-financiare;
 prezentarea sistemului de indicatori ai analizei economico-financiare.
 deprinderea studenţilor cu metodele, tehnicile şi procedeele analizei economico-
financiare.
 1.1 Obiectivele şi definirea analizei economico-financiare. Tipuri de
analiză economico-financiară. Conținutul procesului de analiză
economico-finnciară

1.1.1 Obiectivele și definirea analizei economico-financiare

Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea sau desfacerea

unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele sale componente, procedând la
identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care l-au generat şi, respectiv, influenţat.
Analiza economico-financiară4 reprezintă un ansamblu de concepte, metode, tehnici,
procedee şi instrumente care asigură tratarea informaţiilor interne şi externe, în vederea
formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situaţia economico-financiară a unui agent
economic, identificarea factorilor, cauzelor şi condiţiilor care au determinat-o, precum şi a
rezervelor interne de îmbunătăţire a acesteia, din punctul de vedere al utilizării eficiente a
resurselor umane, materiale şi financiare.
Complexitatea5 studierii relaţiilor cauză – efect este amplificată, în condiţiile analizei
fenomenelor economice, ca urmare a caracterului deosebit de complex al acestor fenomene.
Nu pot fi minimalizate o serie de aspecte din care derivă caracterul complex al analizei
cauzale:
 acelaşi efect poate fi produs de cauze diferite;
 efecte diferite se pot combina, dând o rezultantă a complexului de acţiuni sau forţe;
 complexitatea şi intensitatea cauzei pot determina nu numai intensitatea
fenomenului dat, ci şi calitatea lui;
 în fenomenul analizat pot apărea însuşiri pe care nu le avusese nici un element al
fenomenului;
 în realitatea obiectivă însuşirile esenţiale se amestecă cu cele neesenţiale, secundare
sau întâmplătoare.
Avand in vedere complexitatea activităţilor firmelor și caracterul dinamic și tot mai
competitiv al mediului economic, analiza economico-financiara devine un sistem extrem de
util de prelucrare a informaţiilor in vederea atingerii următoarelor obiective6:
 Orientarii deciziilor managementului pe baza unui diagnostic;
 Stabilirea deciziei strategice a companiilor;
 Adoptarea unor decizii corecte privind finantarea unei intreprinderi;
 Stabilirea unor decizii corecte si profitabile privind investirea in capitalul
companiilor sau alte instrumente financiare emise de companii;
 Analiza comparativă în timp şi spaţiu a performanţelor firmei cu cele ale altor
competitori.

În decursul timpului, elementele definitorii ale cadrului conceptual-metodologic al

analizei economico-financiare au avut o evoluţie impresionantă, începând cu revoluţia
industrială şi până în prezent. „Îmbogăţirea“ treptată a patrimoniului analizei economico-
financiare s-a realizat prin intermediul unor autori de marcă ca: Charles Babbage, Frederic
Taylor, Frank şi Lilien Gilbert, H.B. Maynard, Pierre Conso, Gerard Charreux, E. Cohen, Ph.
Avare, G. Legros ş.a., subliniind, în acelaşi timp, contribuţia şcolii economice româneşti, în
principal, prin Catedra de Analiză Economico-Financiară din cadrul ASE Bucureşti, dar şi a
altor colective de cadre didactice din celelalte centre universitare din țară.
4
Maria Niculescu, Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 22.
5
Dumitru Mărgulescu (coord.), Analiză economico-financiară, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 1994,
pag. 13-14.
6
V.Robu, I.Anghel, E.C. Șerban- Analiza economico-financiară a firmei, Editura Economică, București, pag.26.
 Suportul dezvoltării analizei economico-financiare din ultimele trei decenii l-a constituit
activitatea economico-financiară concretă, al cărei principal pivot este întreprinderea.

1.1.2 Tipologia analizei economico-financiare

Diversitatea activităţilor desfăşurate de către o întreprindere şi varietatea situaţiilor

întâlnite privind conţinutul, nivelul şi caracteristicile performanţelor economico-financiare ale
acesteia reclamă necesitatea utilizării mai multor tipuri de analiză, care pot fi structurate după
mai multe criterii:
a) În funcţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza şi
momentul desfăşurării fenomenului, distingem:
 Analiza postfactum, postoperativă sau analiza realizării obiectivelor constituie
un element de „supraveghere şi reglare“ a modului de funcţionare a unei
întreprinderi.
Postfactum, ca sens noţional, defineşte o activitate, proces sau eveniment care a avut loc
sau care s-a încheiat, analiza acestuia efectuându-se ulterior producerii lui.
Analiza postfactum presupune cercetarea rezultatelor acesteia potrivit relaţiilor cauzal-
funcţionale, ea dovedindu-şi utilitatea în activitatea practică a întreprinderii prin aceea că
furnizează informaţii privind gradul de realizare a obiectivelor programate, respectiv încadrarea
sau neîncadrarea rezultatului obţinut în limitele estimate ca fiind normale. Aprecierea în sine nu
poate fi considerată ca fiind şi suficientă, dacă nu sunt luate în considerare şi măsurile menite a
contribui la remedierea unor situaţii nefavorabile pentru întreprindere.
 Analiza previzională sau prospectivă presupune determinarea evoluţiei viitoare a
unui fenomen economic pe baza cercetării factorilor (a relaţiilor de cauzalitate), a
acţiunii lor în perspectivă (inclusiv cu luarea în considerare şi a altor factori decât
cei cunoscuţi).
Analiza previzională constituie o etapă premergătoare în elaborarea strategiei activităţii
economico-financiare a întreprinderii. Ea este utilizată de către centrele de decizie pentru
stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare. În condiţiile economiei de piaţă,
angajarea unei investiţii solicită în mod obligatoriu elaborarea de scenarii prin care se
prefigurează rezultatele viitoare ale realizării acesteia.
Între cele două tipuri de analiză, analiza postfactum şi analiza previzională, există o serie
de particularităţi generate de faptul că analiza activităţii se bazează pe variabile certe, cunoscute,
în timp ce analiza previzională se bazează pe variabile incerte, presupuse. De aici rezultă deosebiri
de ordin metodologic datorate faptului că analiza activităţii economico-financiare studiază o
singură variantă a fenomenului, şi anume cea de execuţie, prevalând legăturile de tip determinist,
în timp ce analiza prospectivă studiază mai multe variante şi apar frecvent legături de tip stohastic.
b) Din punctul de vedere al urmăririi însuşirilor esenţiale ale fenomenelor,
deosebim:
 Analiza calitativă urmăreşte esenţa fenomenului, caracteristicile sale fundamentale.
Rolul analizei calitative constă în elaborarea modelelor de analiză în care sunt
surprinse elementele esenţiale ale fenomenului.
 Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determinări
comensurative exprimate prin greutate, volum, suprafaţă, număr, durată etc.
În determinarea modificării fenomenelor şi cuantificarea (măsurarea) influenţei
factorilor asupra fenomenelor analizate, sunt utilizate metodele matematice. Subliniem
primatul analizei calitative, care prin modelarea proceselor economice creează premisele
aplicării metodelor matematice în analiza variabilelor unui fenomen economico-financiar.
Viabilitatea soluţiilor oferite, urmare a utilizării metodelor matematice, este condiţionată de
rigurozitatea modelării proceselor economice, ca rezultat al analizei calitative.
 c) După nivelul la care se desfăşoară analiza, distingem:
 Analiza microeconomică cercetează fenomenele economico-financiare la nivelul
întreprinderii sau al compartimentelor funcţionale din cadrul structurii sale
organizatorice. Acest tip de analiză vizează relevarea comportamentului acesteia
privind realizarea produselor, lucrărilor şi prestărilor de servicii, potrivit obiectului
de activitate, în raport cu obligaţiile asumate prin contractele încheiate cu
beneficiarii, performanţele economico-financiare realizate etc.
 Analiza mezoeconomică studiază fenomenele şi procesele la nivelul sectorului sau
al ramurii de activitate în scopul evidenţierii poziţiei firmei pe piaţă, a capacităţii
concurenţiale a acesteia etc.
 Analiza macroeconomică presupune studierea fenomenelor la nivelul economiei
naţionale sau al economiei mondiale (conjunctura internă şi internaţională, legislaţie
şi reglementări, factori demografici, de cultură şi credinţă, nivel de dezvoltare,
probleme sociale, factori climaterici etc.), operând preponderent cu mărimi globale
sau agregate ca, de exemplu, produs naţional brut, produs intern brut etc.
d) După modul de urmărire în timp a fenomenelor, distingem:
 Analiza statică studiază fenomenele, precum şi elementele şi factorii care
influenţează asupra lor la un moment dat, relevând, pe baza relaţiilor existente între
aceştia, o anumită poziţie a fenomenului supus analizei.
Noţiunea de static este legată de modul de efectuare a analizei (la un moment dat) şi nu
de natura fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice.
 Analiza dinamică cercetează fenomenele şi procesele economice în mişcarea şi
condiţionarea lor reciprocă, relevând poziţia pe care o deţin şi modificările survenite
în diferite momente ale evoluţiei lor. Pe baza analizei dinamice se stabilesc factorii
care au determinat aceste schimbări, precum şi tendinţele evoluţiei lor viitoare.
e) După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul, distingem:
 Analiza pe termen scurt serveşte managementului întreprinderii pentru conducerea
operativă a activităţii pe perioade de timp de până la un an de zile. Acest tip de
analiză operează preponderent cu modele de tip determinist.
 Analiza pe termen lung operează cu date care depăşesc termenul de un an,
utilizând în acest scop modele de tip statistic sau stocastic. În ţările cu economie de
piaţă, se operează frecvent, la nivel microeconomic, cu modele în care intervalul de
timp analizat este de trei-cinci ani.
f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:
 Analiza tehnico-economică îmbină caracterul tehnic cu cel economic. Acţiunea de
creştere a producţiei fizice este rezultatul unei analize tehnico-economice efectuate
de specialişti cu cunoştinţe tehnice şi economice (în mod similar, pot fi tratate şi
acţiunile care vizează la nivel de produs reducerea costului sau cele privind creşterea
rentabilităţii pe produs).
 Analiza economico-financiară tratează corelaţiile dintre activitatea economică (de
exploatare) şi cea financiară (analiza riscului financiar trebuie corelată cu analiza
riscului de exploatare).
 Analiza financiară vizează cu predilecţie fluxurile financiare care se formează la
nivelul întreprinderii, modul de gestionare şi plasare a capitalului etc.
g) În funcţie de poziţia analistului, distingem:
 Analiza internă are un caracter practic, facilitatea efectuării acesteia rezidă din
faptul că analistul are o poziţie privilegiată deoarece beneficiază de o serie de
informaţii despre întreprinderea analizată. Pe baza acestor informaţii, analistul poate
detecta stările de dezechilibru din diferite domenii ale activităţii întreprinderii,
 precum şi cauzele acestora, stabilind, totodată, măsurile care se impun în vederea
remedierii.
Elaborarea acestor analize serveşte conducerii întreprinderii atât pentru cunoaşterea
stării de fapt reflectate prin nivelul performanţelor economico-financiare şi exercitarea pe
această bază a controlului privind modul de realizare a sarcinilor programate, cât şi pentru
fundamentarea activităţii viitoare.
Diferitele categorii de utilizatori folosesc informaţiile financiare, precum şi alte
informaţii oferite de evidenţa contabilă, statistică şi operativă a întreprinderii în vederea
diagnosticării activităţii acesteia, iar pe această bază să-şi poată fundamenta deciziile
economice şi financiare.
Analiza externă se efectuează de partenerii externi. În fundamentarea deciziilor lor,
partenerii externi ai întreprinderii se bazează pe informaţiile furnizate de analiza financiară.
Exemplul clasic îl constituie procedura utilizată de bănci pentru studierea cererilor
întreprinderii privind acordarea de credite, care urmăresc capacitatea acestora de a-şi achita
datoriile.
În acelaşi mod, partenerii de afaceri (furnizori, clienţi etc.), statul, reprezentat prin
autorităţile locale, guvern şi organizaţiile cvasiguvernamentale, precum şi organele de
urmărire penală sau instanţele de judecată sunt interesate în a-şi forma o imagine asupra
dezvoltării viitoare a afacerilor întreprinderii, situaţiei economico-financiare şi securităţii
financiare a acesteia.
Pentru cunoaşterea în profunzime a evoluţiei fenomenelor şi proceselor economice, în
procesul de analiză este necesară îmbinarea tuturor tipurilor de analiză în vederea
fundamentării ştiinţifice a deciziilor de reglare şi optimizare a performanţelor economico-
financiare ale întreprinderii.

1.1.3. Conţinutul procesului de analiză

economico-financiară
Drumul parcurs de analiză este inversul evoluţiei reale a fenomenului studiat. Analiza
porneşte de la rezultatele procesului încheiat către elemente şi factori, procedând la
descompunerea întregului în părţile sale componente.
Procesul în sine are un caracter evolutiv şi constă în îmbinarea unitară a rezultatelor
analizei cu sinteza, ceea ce dă conţinut şi condiţionează caracterul ştiinţific al analizei.
Conţinutul procesului de analiză economico-financiară, inclusiv îmbinarea acesteia cu
sinteza, presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) Fixarea obiectului analizei constă în identificarea anumitor fapte, fenomene,
rezultate, care se exprimă sub forma indicatorilor economico-financiari.
Delimitarea obiectului se face în timp şi spaţiu, cantitativ şi calitativ, utilizând anumite
metode de evaluare şi calcul.
b) Stabilirea elementelor, factorilor şi cauzelor fenomenului studiat. Această etapă
presupune cunoașteea profundă a fenomenului cercetat și a legii de formare a acestuia.
c) Identificarea relaţiilor de condiţionare dintre fiecare factor şi fenomenul
analizat, pe de o parte, precum şi dintre diferiţii factori care acţionează asupra acestuia,
pe de altă parte.
Această etapă presupune stabilirea relației cauză-efect, la nivelul fenomenului studiat și
a relatiilor de condiționare dintre factori.
Descompunerea în elemente presupune o analiză structurală. Factorii se stabilesc în mod
succesiv, trecând de la cei cu acţiune directă la cei care acţionează indirect (prin intermediul celor
cu acţiune directă), până la stabilirea cauzelor finale. Potrivit principiului descompunerii în trepte,
procesul cunoaşterii este adâncit de la o esenţă mai puţin profundă, către alta mai profundă.
Parcurgerea acestor două etape conduce la elaborarea modelelor de analiză ale
proceselor şi fenomenelor analizate.
d) Măsurarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente sau factori asupra
fenomenului analizat. În această etapă intervine analiza cantitativă, care, pe baza unei
metodologii proprii, permite măsurarea influenţelor, dimensionarea rezervelor interne şi
aprecierea cât mai exactă a rezultatelor.
e) Sinteza rezultatelor analizei constituie etapa stabilirii concluziilor şi aprecierilor asupra
activităţii desfăşurate (în funcţie de obiectul analizei).
f) Elaborarea măsurilor, respectiv a deciziilor menite a contribui la utilizarea optimă a
factorilor de producţie, la obţinerea unor randamente maxime ale utilizării acestora în vederea
asigurării marjei concurenţiale, a viabilităţii întreprinderii.
Caracterul ştiinţific al analizei ca metodă a cunoaşterii este condiţionat de parcurgerea
acestor etape. Respectarea etapelor este obligatorie, iar parcurgerea lor se impune cu ocazia
analizei oricărui fenomen economico-financiar.
Desfăşurarea procesului de analiză este prezentată în figura 1.1 7 care permite
evidenţierea relaţiilor dintre fenomen, elemente, factori şi cauzele finale, fixând, totodată,
conceptul „ordine de analiză“, faţă de evoluţia reală a fenomenului.
Evoluţia reală a fenomenului

Ordinea de analiză

Fenomenul X Elemente
1 3

Factori de gr. I
(direcţi)

Figura 1.1. Schema desfăşurării procesului de analiză economico-financiară

Factori de gr. II
(indirecţi)

Schema mai sus prezentată permite, pe de o parte, sesizarea condiţiilor în care acţionează un
fenomen, precum şi a elementelor sau factorilor care influenţează asupra acestuia, iar, pe de altă
parte, pune în evidenţă două tipuri principale de analiză: analiza structurală
Cauze (prin elemente) şi
finale
analiza factorială (prin factori).
Elementele reprezintă părţi componente ale fenomenului analizat (de exemplu, costul
produsului pe articole de calculaţie sau pe elemente primare de cheltuieli), în timp ce factorii

7
D. Mărgulescu (coord.), Analiza economico-financiară – metode şi tehnici, Editura Tribuna Economică,
Bucureşti, 1994, pag. 20.
reprezintă forţele motrice care provoacă sau determină un fenomen (de exemplu, numărul
mediu faţă de cifra de afaceri).
În ceea ce priveşte cauzele, acestea reprezintă fenomene care, în anumite condiţii,
provoacă şi respectiv explică apariţia unui fenomen (fie fenomenul analizat, fie un factor care
acţionează asupra acestuia). Termenul „factori“ este utilizat în general pentru fenomene mai
complexe decât „cauzele“.
Cauzele finale reprezintă ultimele cauze descoperite în procesul de analiză, având în
vedere limitele sferei de cercetare a analizei respective. În procesul de analiză, acestea apar
drept cauze finale deoarece procesul de analiză reprezintă inversul evoluţiei reale a
fenomenului. Din punctul de vedere al apariţiei şi dezvoltării oricărui fenomen, ele sunt cauze
primare.

BIBLIOGRAFIE

1.V.Robu, I.Anghel, E.C. Serban (coordonatori)- Analiza economico-financiara a firmei,

Ed. Economica, 2014
2.I.M. David-Sobolevschi- Fundamentele analizei economico-financiare, Ed. Universitara,
2015
2. G. Valceanu, V.Robu, N. Georgescu-(coordonatori)- Analiza economico-financiara,
editia a doua, Ed. Economica, 2005

TEME DE DISCUȚIE LA CURSUL DIN 10 NOIEMBRIE 2021

4. Indicați efectele modificărilor ce pot caracteriza activitatea unei firme asupra

indicatorilor: marja comercială brută, marja comercială netă, rata marjei comerciale
brute și rata marjei comerciale nete:
Indicatori Marja Marja Rata marjei Rata marjei
comercială comercială comerciale comerciale
Modificare brută netă brută nete
Scăderea valorii stocurilor de
produse finite
Creșterea reducerilor comerciale
primite
Scăderea veniturilor din vânzarea de
produse finite
Creșterea costului mărfurilor
vândute
Creșterea cifrei de afaceri nete din
vânzări de mărfuri
Scăderea veniturilor din prestarea de
servicii
Scăderea reducerilor comerciale
acordate
Scăderea costului materiilor prime și
al materialelor
Folosiți (+) pentru a indica o creștere, (-) pentru a indica o descreștere și (0) pentru nici o
mișcare sau dacă nu se poate determina.

5. Analizați evoluția marjei comerciale nete sub incidența următorilor indicatori:

Variatie valoare - mii lei
Variația marjei comerciale nete- total, din care datorită: 100.000
modificării cifrei de afaceri nete 120.000
modificării ratei marjei comerciale nete ?
modificării structurii cifrei de afaceri nete ?
modificării ratei marjei comerciale nete pe categorii de produse comercializate 20.000
Identificați strategii de creștere a marjei comerciale nete pentru perioada viitoare, având în
vedere situația identificată.

8. Caracterizați situația firmei Gama SRL, având în vedere următoarele date:

Indicator Indice (%)
Cifra de afaceri netă 102
Venituri nete din vânzare de marfuri 109
Costul net al mărfurilor vândute 107
Producția obținută destinată livrării 115

2.2. Analiza cifrei de afaceri

Cifra de afaceri exprimă totalitatea veniturilor obţinute din activităţile comerciale
curente, fiind unul dintre cei mai importanţi indicatori de măsurare a performanţelor
economice ale unei firme.
Cifră de afaceri netă, conform OMFP 1802/2014, Anexa 1, art.8 ” înseamnă sumele
obținute din vânzarea de produse şi prestarea de servicii după deducerea reducerilor
comerciale şi a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite direct legate de cifra de afaceri”.

Forme ale cifrei de afaceri8

a. Cifra de afaceri totală ( ): valoarea totală al veniturilor ( ) din vânzări de
mărfuri, vânzări de produse finite, executări de lucrări şi prestări de servicii, fără a lua
în calcul taxa pe valoarea adaugată.

8
I.M. David-Sobolevschi – Fundamente ale analizei economico-financiare, analiza activității de producție și
comercializare, Editura Universitară, anul 2015, pag.52-54
Cifra de afaceri totală se calculează:
- fie pe baza balanţei de verificare, prin însumarea rulajelor creditoare ale conturilor
701.< Venituri din vânzarea produselor finite>, 702.< Venituri din vânzarea
semifabricatelor>, 703.< Venituri din vânzarea produselor reziduale>, 704. <Venituri
din servicii prestate>, 705. <Venituri din studii şi cercetări>, 706. <Venituri din
redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii>, 707. <Venituri din vânzarea mărfurilor>, 708.
<Venituri din activităţi diverse> şi 7411. <Venituri din subvenţii de exploatare
aferente cifrei de afaceri>;
- fie pe baza contului de profit şi pierdere - componentă a situaţiilor financiare anuale:

unde:
producţia vândută; venituri din vânzarea mărfurilor
venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri
b. Cifra de afaceri netă ( ): cuprinde sumele provenind din vânzarea de bunuri şi
servicii ce intră în categoria activităţilor curente ale firmei, după scăderea reducerilor
comerciale acordate, fără a lua în calcul taxa pe valoarea adăugată.

c. Cifra de afaceri încasată ( ) este redată de volumul total al încasărilor realizate

de firmă corespunzator vânzărilor de mărfuri, executărilor de lucrări, prestărilor de
servicii realizate efectiv in perioada analizata. Informaţii privind dimensiunea cifrei de
afaceri încasate sunt regăsite în balanţa de verificare, prin prelucrarea rulajului creditor
al contului 411“Clienţi”, respectiv eliminarea încasărilor aferente anilor precedenţi,
dar şi a eventualelor reduceri comerciale acordate ulterior vânzării şi corectarea lui cu
taxa pe valoarea adăugată.

unde: = cota de TVA aplicabilă

d. Cifra de afaceri medie ( i), respectiv cifra de afaceri netă pe unitate de produs
sau tip de prestaţie (prețul mediu sau tariful mediu):

e. Cifra de afaceri marginală ( ) este definită ca excedentul de vânzare atras de

comercializarea unei unităţi suplimentare de produs sau serviciu (prețul marginal sau
tariful marginal):

f. Cifra de afaceri critică ( ) este acel volum al vânzărilor pentru care este
asigurată acoperirea cheltuielilor, în contextul unui profit nul.

unde: = suma cheltuielilor fixe, iar = cheltuiala variabilă unitară

 g. Cifra de afaceri fiscala: este folosita pentru stabilirea naturii, dimensiunii sau a
termenelor de plata a sarcinii fiscale a firmei (de ex. Cifra de afaceri din activitatea de
construcții).

2.2.1. Analiza dinamicii şi structurii cifrei de afaceri

2.2.1.1. Analiza dinamicii cifrei de afaceri

Analiza în dinamică a cifrei de afaceri, pentru o anumită perioadă de timp, se realizează
pe baza următoarelor procedee:
a) modificărilor (abaterilor) absolute cu bază fixă (BF) sau în lanţ (BL):
sau
b) indicilor cu bază fixă sau în lanţ:

sau

c) ritmurilor cu bază fixă sau în lanţ:

sau
d) ritmului mediu anual de creştere:

Într-o economie de piaţă cu inflaţie foarte mare (cu două sau trei cifre), analiza cifrei de
afaceri, în dinamică, numai în unităţi monetare curente este irelevantă, iar concluziile şi setul
de măsuri adoptat sunt fără o valoare economică deosebită. Inflaţia afectează toate laturile
activităţii economice: exploatare, investiţii, finanţare.
Pentru o apreciere pertinentă a realităţii, este necesară corectarea indicatorilor nominali
(valorilor statistice, curente) cu rata inflaţiei, astfel încât, ulterior, să se poată evidenţia efortul
propriu al întreprinderii în timp. Comparabilitatea datelor în timp se poate asigura prin deflatarea
sau inflatarea indicatorilor.
Deflatarea presupune exprimarea datelor aferente perioadei de analiză în unităţi
monetare constante, aferente primului an, considerat bază (actualizarea se realizează în raport
cu anul iniţial). Corecţia se va efectua pe baza relaţiei:

unde:
CAR este cifra de afaceri reală sau comparabilă;
CACRT este cifra de afaceri în prețuri curente ale anului;
Ipn-m/o reprezintă indicele preţurilor, față de primul an al perioadei de analiză (notat cun
”0”).
”m” ia valori de la 1 la n.
 Inflatarea presupune actualizarea indicatorilor valorici în funcție de ultimul an al
perioadei implicate în analiză(notat cu ”n”), conform relaţiei:

unde:
Ipn/n-m reprezintă indicele preţurilor, pe intervalul de timp anul curent (”m”) și ultimul an
al intervalului analizat.

O altă modalitate, de a se asigura comparabilitatea în timp a cifrei de afaceri, constă în

exprimarea valorilor anuale îtr-o valută recunoscută pe plan internațional, de exemplu: euro,
dolar SUA etc. În această situație, recalcularea se face prin raportarea cifrei de afaceri anuale
exprimate în lei la cursul mediu de schimb anual leu/euro, leu/ dolar SUA etc. al BNR.

2.2.1.2. Analiza structurii cifrei de afaceri

Structura cifrei de afaceri evidenţiază ponderea deţinută de anumite elemente
componente în totalul vânzărilor unei firme. Analiza structurală se poate realiza pe diverse
trepte:
 pe tipuri de activităţi (de exemplu: producţie, prestări servicii, turism, comerţ ş.a.);
 pe grupe de produse/mărfuri;
 pe tipuri de clienţi;
 pe tipuri de piețe(internă, externă)
 etc.

Analiza structurii cifrei de afaceri se realizează pe baza următoarelor procedee:

a) ponderile deţinute de diferite elemente (produse, mărfuri, servicii, activităţi, secţii
etc) în totalul cifrei de afaceri, utilizându-se mărimile relative de structură:

în care:
gi – ponderea deţinută de categoria „i“ în totalul cifrei de afaceri;
CAi – cifra de afaceri realizată de categoria „i“;
CA – cifra de afaceri totală.

b) coeficientul de concentrare Gini-Struck:

în care:
n – numărul de termeni ai seriei cercetate (nr. de clienți, produse etc.);
gi – structura vânzărilor pe termeni ai seriei analizate.
Coeficientul de concentrare Gini-Struck poate lua valorile care aparţin intervalului
[0;1), semnificaţia acestora fiind:
  dacă G→1, atunci un număr redus de elemente componente deţine o pondere foarte
importantă în cifra de afaceri, altfel spus, gradul de concentrare a activităţii este ridicat;
 dacă G→0, vânzările sunt repartizate relativ uniform între categoriile de structurare
a activităţii.
c)Indicele de concentrare Herfindhal:

În cazul indicelui Herfindhal, limitele de variaţie sunt incluse în intervalul [ ;1],

astfel:
 dacă H→1/n, atunci vânzările sunt repartizate în proporţii relativ apropiate între
activităţile, produsele sau unităţile participante la structurarea cifrei de afaceri;
 dacă H→1, atunci în structura activităţii întreprinderii, un număr redus de elemente
componente participă cu o pondere importantă la cifra de afaceri, gradul de
concentrare a activităţii fiind foarte mare.
Modificarea structurii în raport cu baza de comparaţie se înregistrează atunci când ritmurile
de creştere ale categoriilor de elemente implicate în această analiză sunt diferite. O astfel de
situaţie poate fi generată de factori obiectivi şi/sau subiectivi. De exemplu, modificarea cererii,
factor obiectiv, implică şi schimbări structurale, renunţarea la anumite elemente şi sporirea
importanţei altora, însă reducerea ponderii unui anumit produs, sortiment, serviciu etc. ca efect al
neglijenţei sau al unor disfuncţionalităţi interne constituie un factor subiectiv.

d) Diagrama PARETO (Metoda ABC)

Aceasta este folosită atunci când seriile sunt mari şi este destinată în principal pentru
cercetarea volumului vânzărilor pe produse/sortimente, pentru studierea stocurilor pe
sortimente, a atitudinii întreprinderii în raport cu clienţii şi cu furnizorii.
Metoda se va explica pentru cazul studierii puterii de negociere a întreprinderii în
raport cu clienţii, menţionând că metodologia este similară şi în celelalte cazuri. Orice
societate, pentru a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii, întreţine relaţii economice cu
partenerii sociali din amonte şi din avalul procesului productiv, respectiv clienţii şi furnizorii.
Clienţii întreprinderii, în general, sunt numeroşi şi de mărimi economice diferite. În
acest context, se recomandă ca analiza clienţilor să nu se realizeze individual, deoarece acest
studiu ar necesita foarte mult timp şi ar fi irelevant pentru definirea politicilor de cooperare
ale întreprinderii cu aceştia. Metoda ABC este rezultatul studiului comportamentului
întreprinderii în raport cu clienţii efectuat pe un număr important de societăţi. Empiric s-a
constatat că, în funcţie de importanţa lor, clienţii pot fi împărţiţi în trei grupe de semnificaţie
(A, B, C):
 Grupa A: 10% din clienţi realizează 60% din cifra de afaceri –
clienţi importanţi;
 Grupa B: 30% din clienţi realizează 30% din cifra de afaceri –
clienţi medii;
 Grupa C: 60% din clienţi realizează 10% din cifra de afaceri –
clienţi mici.
Această repartiţie a clienţilor este relevantă numai atunci când numărul lor este relativ
important şi clientela nu este omogenă (de exemplu, în cazul magazinelor tip supermarket, unde
clientela este relativ omogenă, utilizarea metodei nu se justifică). Pe baza grupării precedente se
pot face caracterizări şi se pot desprinde concluzii despre rentabilitatea, riscul și puterea de
negociere a firmei.
 Zona A aparţine clienţilor foarte importanţi care participă preponderent la realizarea
cifrei de afaceri:
 în general, aceştia sunt clienţi fideli şi derulează contracte de valori mari cu
societatea analizată;
 deşi rentabilitatea unitară (pe unitatea de produs) în această zonă de multe ori este
redusă datorită condiţiilor stricte impuse de către clienţi, grupa A realizează cea mai
mare rentabilitate (pe total) prin volumul mare de activitate derulat;
 din punctul de vedere al securităţii, această zonă este foarte riscantă, deoarece
impunerea anumitor condiţii financiare de către întreprindere ar putea conduce la
pierderea unor clienţi importanţi şi, în consecinţă, la reducerea semnificativă a cifrei
de afaceri;
 puterea de negociere a întreprinderii în raport cu clienţii este redusă.
Zona B, din punctul de vedere al puterii de negociere, al cifrei de afaceri şi al
rentabilităţii, reprezintă o zonă de echilibru pentru societate.
Zona C se caracterizează prin:
 existenţa unui număr foarte mare de clienţi;
 valoarea redusă a comenzilor, fie datorită faptului că puterea economică a clienţilor este
redusă, fie pentru că nu sunt în marea lor majoritate clienţi fideli şi întreţin relaţii de
afaceri cu mai mulţi parteneri;
 cheltuieli de exploatare aferente facturării şi livrării comenzilor mai mari decât în
zona A datorită numărului mare de operaţiuni;
 rentabilitate minimă a întreprinderii datorită raportului dintre venituri şi cheltuieli,
care nu avantajează societatea în această zonă;
 putere de negociere foarte mare, risc minim, însă pe ansamblu activitatea
întreprinderii nu este foarte rentabilă.
Curba teoretică aferentă celor trei zone se prezintă astfel:

Curba teoretică
(%)CA
100

90
C

B Curba reală
60

O
10 40 100 (%)clienţi
Figura 2.1

În activitatea practică, graficul curbei reale nu se suprapune perfect celei teoretice;

curba reală poate fi plasată deasupra, peste sau sub curba teoretică. De exemplu, atunci când
curba reală este situată deasupra celei teoretice (vezi figura 2.1.), cifra de afaceri este realizată
preponderent de clienţii din zona A. Ceilalţi clienţi, din zonele B şi C, nu au o semnificaţie
economică deosebită în activitatea întreprinderii, contribuţia lor la realizarea cifrei de afaceri
fiind scăzută. În această situaţie, societatea prezintă un grad mare de vulnerabilitate. Astfel,
pierderea unui client important din zona A, diminuează semnificativ cifra de afaceri a
întreprinderii şi poate chiar ameninţa existenţa ei. Capacitatea de negocieri a societăţii cu
clienţii zonei A este extrem de redusă. Pe termen lung, o asemenea situaţie nu este
recomandată.
Pentru reducerea vulnerabilităţii întreprinderii este necesară orientarea negocierilor şi
spre clienţii din zonele B şi C în scopul majorării comenzilor acestora şi respectiv creşterii
cifrei de afaceri a societăţii analizate. Pentru fidelizarea clienţilor, întreprinderea poate lua
decizia aplicării unor discount-uri financiare, prin care condiţiile de plată să devină mai
accesibile odată cu creşterea volumului comenzilor. De asemenea, societatea poate acorda
discount-uri importante pentru o anumită mărime a comenzilor.
Practica economică demonstrează că interpretarea datelor în cazul acestei metode este
diferită de la un caz la altul. În unele situaţii, întreprinderea este avantajată de existenţa unei
clientele slab diferenţiate, în alte cazuri, tocmai operarea cu o clientelă foarte importantă poate
genera efecte economice maxime.
Pentru exemplificare, metoda ABC se va studia pe grupe de clienţi.

Tabelul 2.1

Vânzări Vânzări  
Vânzări ABC cumulate Zone ABC
Clienţi % Vânzări
Clienţi (mii lei) (mii lei) (mii lei) %
1 800 40.000 40.000 10 41,77 A
2 5.200 35.000 75.000
3 40.000 7.000 82.000
4 1.200 5.200 87.200 30 49,28 B
5 990 4.100 91.300
6 35.000 1.200 92.500
7 1.080 1.080 93.580
8 400 990 94.570
9 7.000 800 95.370
10 4.100 400 95.770 60 8,95 C
TOTAL 95.770 95.770 95.770  100 100  

Notă: Exemplul are scop didactic; în practică, numărul clienţilor este mai mare.
Coloanele prezentate italic sunt etape ale metodei ABC, determinate de către analist.
Reprezentarea
% grafică realizată în figura 2.2. evidenţiază faptul că şi grupa B este foarte
importantă pentru societate, iar curba teoretică este Curba
CA realădeasupra
situată ABC celei reale, deci clienţii
din zona A au
100
o pondere mai redusă în cifra de afaceri comparativ cu valoarea teoretică.
91,05
90
Curba teoretică
ABC
60

41,77

O 10 40 100 %clienţi
 Figura 2.2. Reprezentarea grafică a curbelor ABC
Zona A este formată din clientul 3, care are o vânzare de 40.000 lei, ce reprezintă 41,77% din
totalul cifrei de afaceri.
Zona B este compusă din clienții cu numerele 6,9 și 2, care reprezintă împreună 49,28% din
cifra de afaceri a firmei.
Zona C este dată de ceilalți clienți, respectiv clienții cu numerele 1,4,5,7,8 și 10, care dau
împreună 8,95%.
Coloana ”Vânzări ABC”, din tabelul de mai sus, cuprinde ordonarea descrescătoare a
vânzărilor pe clienți.
Coloana ”Vânzări cumulate” se stabileste pe baza datelor din coloana ”Vânzări ABC” prin
însumarea valorii din rândul curent la valoarea cumulată a rândului anterior (la randul 1,
valoarea cumulată este aceeași cu valoarea rîndului 1).

2.2.2. Analiza factorială a cifrei de afaceri

Scopul analizei factoriale îl constituie determinarea aportului diferiţilor factori de

influenţă asupra modificării cifrei de afaceri, precum şi identificarea soluţiilor pentru
redresarea activităţii sau îmbunătăţirea performanţelor viitoare.
Utilizatorii acestor informaţii sunt în principal agenţii economici înşişi, instituţiile
finanţatoare, acţionarii, statul, salariaţii etc.
Analiza factorială a cifrei de afaceri se realizează diferenţiat, în funcţie de obiectul de
activitate al întreprinderii și de segmentele de activitate ale acesteia, deoarece factorii de
influenţă şi relaţiile de cauzalitate sunt specifice. Există însă şi modele general aplicabile.

2.2.2.1. Analiza factorială a cifrei de afaceri în cazul întreprinderilor

cu activitate de producţie
Pentru întreprinderile de producţie cu profil industrial, se utilizează mai multe categorii
de modele, şi anume:
I. Modele care exprimă corelaţia dintre resursele umane şi cifra de afaceri:

a) ,
în care:
CA –cifra de afaceri;
– numărul mediu al personalului;
 Qf – producţia obţinută destinată livrării;
– productivitatea medie anuală a muncii (calculată pe baza producţiei obţinute
destinate livrării);
– gradul de valorificare a producţiei obţinute destinate livrării.

Se observă că orice modificare a unuia dintre cei trei factori exercită o influenţă în
acelaşi sens şi asupra cifrei de afaceri. Analiza factorială se realizează pe baza metodei
substituţiilor în lanţ pentru compararea rezultatelor efective cu cele din baza de raportare, dar
se poate efectua şi utilizând metodele statistice, respectiv comparând dinamica indicatorilor.
De exemplu, dacă indicele producţiei obţinute destinate livrării devansează indicele de
creştere a numărului de personal , productivitatea muncii va
înregistra o creştere care se va reflecta favorabil şi asupra cifrei de afaceri. Dacă ritmul de
creştere a cifrei de afaceri este superior ritmului de creştere a producţiei obţinute destinate
livrării , gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate creşte,
determinând şi creşterea cifrei de afaceri. Pentru a avea o activitate performantă, se
recomandă ca raportul dintre producţia vândută şi cea stocată să se menţină în limite
rezonabile (gradul de valorificare să fie cât mai mare). În anumite perioade este posibil ca
gradul de valorificare a producţiei marfă fabricate să înregistreze şi valori supraunitare, atunci
când societatea vinde şi din producţia stocată a exerciţiilor precedente.
b) ,
în care:
Nz – numărul mediu de zile lucrate de un angajat în perioada analizată;
Nh – numărul mediu de ore lucrate de un angajat într-o zi;
– productivitatea medie orară a unui salariat.

Acest model evidenţiază modul de utilizare a timpului de muncă atât din punct de
vedere cantitativ, cât şi din punct de vedere calitativ.
Indicatorul exprimă fondul total de timp de muncă al întreprinderii
(om-ore); indicatorul exprimă timpul mediu de muncă al unui salariat (ore);
indicatorul reprezintă productivitatea medie zilnică; indicatorul
reprezintă productivitatea medie anuală.

II. Modele de analiză care exprimă corelaţia dintre potenţialul tehnic al

întreprinderii şi cifra de afaceri:

a)

b)

în care
– valoarea medie a mijloacelor fixe;
– valoarea medie anuală a mijloacelor fixe direct productive;
– gradul de înzestrare tehnică a muncii;
 – ponderea mijloacelor fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe
(compoziţia tehnologică a mijloacelor fixe);
– randamentul mijloacelor fixe direct productive (producţia obţinută destinată
livrării la un leu mijloace fixe).

III. Modele care exprimă corelaţia dintre cifra de afaceri şi gradul de asigurare a
forţei de muncă cu active circulante (stocuri de materii prime, materiale etc.)

Raportul evidenţiază valoarea medie a stocurilor aferentă unui salariat sau gradul
de asigurare cu stocuri a angajaţilor.
Indicatorul exprimă viteza de rotaţie a activelor circulante exprimată ca număr de

rotaţii şi se corelează perfect cu indicatorul , oferind o imagine asupra eficienţei muncii,

a calităţii şi structurii stocurilor.
Corelaţiile realizate prin analiza factorială între cifra de afaceri – număr mediu de
salariaţi – valoarea medie a mijloacelor fixe – stocurile medii evidenţiază în fapt contribuţia
potenţialului intern al întreprinderii la realizarea obiectului de activitate.

IV. Modele care exprimă corelaţia dintre volumul producţiei vândute şi cifra de
afaceri
Modelele de analiză factorială a cifrei de afaceri sunt construite în funcţie de caracterul
producţiei, astfel:
a) În cazul în care producţia vândută este omogenă, fiind diferenţiată doar pe modele,
sortimente, calităţi etc. se foloseşte modelul:

unde:

gi=(qvi/Q)100
în care:
Q – volumul fizic al producţiei vândute;
– preţul mediu de vânzare unitar;
gi – structura producţiei vândute pe produse (după modele, clase de calitate etc.);
pi – preţul de vânzare aferente producţiei pe modele, clase de calitate etc.

b) Când producţia vândută nu are caracter omogen, modelul de analiză devine:

,
în care:
qvi – volumul producţiei vândute pentru produsele de tip „i“.
pi – preţul de vânzare aferent producţiei de tip „i“.

Acesta este un model universal care poate fi utilizat pentru analiza cifrei de afaceri atât
în industrie, cât şi în comerţ.

2.2.2.2. Analiza factorială a cifrei de afaceri în cazul firmelor

din comerţ şi turism
Specific firmelor care comercializează mărfurile, analiza cifrei de afaceri se poate
efectua cu ajutorul următoarelor categorii de modele:

I. Modele care exprimă corelaţia dintre cifra de afaceri şi suprafaţa reţelei

comerciale (suprafaţă comercială sau suprafaţă de vânzare).

, respectiv sau

în care:
Sc – suprafaţa medie de vânzare (comercială);
–desfacerea medie pe m2 şi exprimă eficienţa comercială;
gi – structura suprafeţei comerciale pe grupe de mărfuri, raioane, tipuri de activităţi etc.;
Cai – vânzările pe m2 suprafaţă comercială, aferente structurii implicate în analiză.

II. Modele utilizate pentru analiza factorială a cifrei de afaceri în cazul în care
societatea desfăşoară activitatea de comerţ la domiciliul (sediul) clienţilor. În acest caz, se
impune aprofundarea analizei pentru a constata oportunitatea desfăşurării unei astfel de forme
de vânzare:

în care exprimă valoarea medie a unei comenzi ( ).

În turism, cifra de afaceri se obţine din diverse activităţi: cazare, alimentaţie publică,
transport, servicii suplimentare etc.
Din activitatea de cazare, unitatea de turism obţine o mare parte din volumul încasărilor
(cifra de afaceri). Dimensiunea sa depinde de numărul de turişti.
Luând în considerare caracterul specific al activităţii desfăşurate în turism, şi modelele
de analiză a cifrei de afaceri sunt construite astfel încât să reflecte aspectele definitorii ale
domeniului (sectorului) analizat, astfel:
a) Cel mai general model de analiză este:

în care:
Nt – numărul mediu de turişti;
– venitul mediu pe turist.
 b) Dacă o unitate turistică prestează mai multe tipuri de servicii, veniturile totale se
obţin prin însumarea veniturilor aferente fiecărui serviciu:

în care:
caits – cifra de afaceri din turism aferentă serviciului „i“;

Analiza factorială presupune investigaţii suplimentare pentru fiecare element

component.
În activitatea de cazare, cea mai importantă componentă a veniturilor din activitatea de
turism, cifra de afaceri este dependentă de dimensiunea capacităţii disponibile şi a celei
ocupate:

în care:
Ld – capacitatea de cazare disponibilă (numărul locurilor de cazare disponibile);
Lo – capacitatea de cazare ocupată (numărul locurilor ocupate în perioada analizată);
– gradul de ocupare a capacităţii disponibile (coeficientul de utilizare a capacităţii
disponibile);
– randamentul unui loc ocupat.

a) Un alt model de analiză factorială a cifrei de afaceri în turism este următorul:

unde:
Nt – numărul de turişti din perioada analizată;
Ntz – numărul de turist-zile, indicator care evidenţiază totalitatea nopţilor de cazare
înregistrate în perioada de analiză;
– durata medie a sejurului, exprimată în zile;

– venitul mediu pe zi-turist.

Analiza factorială a cifrei de afaceri este deosebit de relevantă. Aceasta permite
comensurarea influenţelor diferiţilor factori, identificarea cauzelor care au generat
modificarea acestora, precum şi stabilirea planului de acţiune pentru creşterea performanţelor
viitoare.

2.2.2.3. Aplicaţie privind analiza factorială a cifrei de afaceri

Modelul de analiză:
 Sistemul de factori:

CA

Pentru exemplificare se folosesc datele: Tabelul 2.2

Nr. Indicatori Simbol Exercițiul Exercițiul Modif. Indice%

financiar financiar
crt. absolută

N-1 N

(0) (1)

0 1 2 3 4 4=3-2 5=(4/3)100

1 Numărul mediu de personal 260 250 -10 96,20

 2. Stocul inițial de produse finite Sipf 1.400.000 360.000 -1.040.000 25,71

(lei)

3 Producţia marfă fabricată (lei) Qf 20.800.000 25.000.000 4.200.000 120,20

4 Stocul final de produse Sfpf 360.000 860.000 500.000 238,90

finite(lei)

5 Cifra de afaceri (lei) (2+3-4) CA 21.840.000 24.500.000 2.660,000 112,20

6 Valoarea medie anuală a 3.301.584 4.273.500 971.916 129,40

mijloacelor fixe (lei)

7 Valoarea medie anuală a 2.079.998 2.777.775 697.777 133,50

mijloacelor fixe direct

productive (lei)

8 Productivitatea medie anuală 80.000 100.000 20.000 125,00

(pe bază de Qf) (lei) (3/1)

9 Gradul de înzestrare tehnică a 12.698,4 17.094 4.395,6 134,6

forţei de muncă (lei) (6/1)

10 Ponderea mijloacelor fixe direct 63 65 2 103,2

productive în total mijloace fixe

(%) (7/6)

11 Randamentul valoric al 10 9 -1 90,0

mijloacelor fixe direct

productive (lei) (3/7)

12 Gradul de valorificare a 1,05 0,98 -0,07 93,3

producţiei marfă fabricate (5/3)

NOTĂ: Indicele cifrei de afaceri totale a sectorului de activitate al firmei a fost în anul N
față de N-1 de 108%.
 Pentru analiza factorială a cifrei de afaceri folosim metoda substituirilor în lanț, pe
bază de mărimi absolute.
Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţelor factorilor se prezintă
astfel:
ΔCA = CA1 – CA0 = + 2.660.000 lei
1.
2.
din care datorită:

2.1.

2.2.

2.3.

3.

NOTĂ: 1.Diferenţele sunt determinate de rotunjiri.

INTERPRETAREA CAZULUI

Cifra de afaceri a crescut cu 2.660.000 lei , respectiv cu 12,2%, față de anul precedent,
situație favorabilă pentru că determină, in condițiile date (celelalte variabile rămânând
constante, la nivelul anului anterior), ca principale efecte: mărirea profitului aferent cifrei de
afaceri și creșteri ale rezultatului exploatării, rezultatului brut, rezultatului net și a altor
indicatori calculați pe baza acestora.
Indicele cifrei de afaceri a firmei analizate (112,20%) este mai mare decât indicele
cifrei de afaceri totale a sectorului de activitate (108%), situație care conduce la creșterea
cotei de piață a firmei analizate și la mărirea puterii de negociere a acesteia cu clienții săi.
Având în vedere rezultatele analizei factoriale a cifrei de afaceri, rezultă urătoarele
concluzii principale:
a) Analizând influențele factorilor direcți, remarcăm că sporirea cifrei de afaceri a fost
inregistrată exclusiv pe baza creșterii productivității anuale a muncii, stabilită pe baza
producției obținute destinate vânzării, ceilalți factori direcți (de gradul 1) influențând în sensul
scăderii cifrei de afaceri.
b) Numărul mediu de personal s-a redus cu 10 angajați și, în condițiile date, a
determinat scăderea cifrei de afaceri cu 840.000 lei, situație care se apreciază ca justificată de
sporirea productivității muncii.
c) Productivitarea anuală a muncii, stabilită pe baza producției obținute destinate
vânzării, a crescut cu 20.000 lei, respectiv cu 25%, și a determinat mărirea cifrei de afaceri cu
5.250.000 lei.
Aprofundând influența modificării productivității anuale a muncii rezultă următoarele
concluzii:
c1) Gradul de înzestrarea a personalului a crescut cu 4.395.6 lei, respectiv cu 34,6%, și
a avut ca efect un spor al cifrei de afaceri cu 7.269.223,5 lei. Această situație se explică prin
introducerea progresului tehnic, care a determinat o economie de personal. Corelația normală
care trebuie să existe este următoarea: indicele valorii medii anuale a mijloacelor fixe trebui
să fie mai mare decât indicele numărului mediu de personal.
c2) Ponderea mijloacelor fixe direct productive în totalul mijloacelor fixe a crescut cu
două puncte procentuale și a avut ca efect mărirea cifrei de afaceri cu 897.435 lei. Situația se
explică prin intensificarea investițiilor în mijloacele fixe care participă nemijlocit la obținerea
producției. Indicele mijloacelor fixe direct productive a fost de 133,5%, mai mare decât
indicele mijloacelor fixe, care a fost de 129,4%, aceasta fiind corelația normală dintre
evoluțiile celor doi indicatori.
c3) Randamentul valoric al mijloacelor fixe direct productive a scăzut cu 1leu și a
determinat o diminuare a cifrei nde afaceri cu 2.916.663,7 lei. Această situație nefavorabilă s-
a înregistrat pentru că producția obținută a crescut mai lent decât mijloacele fixe direct
productive ( 120,2% comparativ cu 133,5%). Această situație a fost determinată de scăderea
gradului de utilizare a mijloacelor fixe direct productive ( capacității de producție).
d) Gradul de valorificare a producției marfă fabricate a scăzut cu 0,07 lei la 1 leu
producție obținută și a determinat micșorarea cifrei de afaceri cu 1.750.000 lei. Situația este
determinată de creșterea stocurilor de produse finite la sfârșitul exercițului financiar curent
față de anul precedent,fiind apreciată ca nefavorabilă ca urmare a creșterii cheltuielilor de
stocare și a cheltuielilor cu finanțarea lor, ceea ce influențează negativ rezultatul brut și
rezultatul net al exercițiului financiar.
Pe baza analizei efectuate, rezultă următoarele măsuri de îmbunătățire a situației
firmei:
- creșterea gradului de utilizare a capacității de producție prin asigurarea la timp și de
calitate a resurselor umane și materiale necesare;
- îmbunătățirea calității produselor și obținerea unor prețuri mai mari;
- sporirea productivității muncii prin acționarea asupra factorilor specifici firmei
(creșterea calificării personalului, organizarea științifică a producției și a muncii, introducerea
progresului tehnic, normarea muncii etc.).
Creşterea cifrei de afaceri pot fi obținută și prin următoarele măsuri:
 diversificarea ofertei şi identificarea unor noi nişe de piaţă;
 dezvoltarea politicilor de marketing;
 practicarea unor preţuri concurenţiale;
 acordarea unor discount-uri clienţilor la comenzi mai mari;
 adaptarea volumului şi structurii producţiei fabricate în corelaţie cu cererea etc.

2.3.3. Analiza cotei de piaţă

Pe baza utilizării indicatorului cifră de afaceri, se poate determina poziţia concurenţială

a întreprinderii la un moment dat, folosind indicatorul cota de piaţă9.
Cota de piaţă (partea de piaţă) permite poziţionarea societăţii în cadrul sectorului de
activitate sau în raport cu concurenţii săi.
Principalii indicatori utilizaţi în analiza cotei de piaţă sunt:
a) Cota de piaţă absolută sau globală (Cabs) exprimă poziţia întreprinderii pe piaţa
(sectorul/ramura) pe care acţionează:

unde:
9
Maria Niculescu, Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag. 67.
 CAI – cifra de afaceri a întreprinderii analizate;
– cifra de afaceri totală a sectorului/ramurii.
b) Cota de piaţă relativă (Crel) exprimă poziţia întreprinderii în raport cu liderii de
piaţă, prin utilizarea uneia dintre relaţiile:

sau

unde:
CAL – cifra de afaceri a celui mai important concurent de pe piaţă;
– valoarea vânzărilor (cifra de afaceri) a primilor trei concurenţi de pe piaţă.

BIBLIOGRAFIE

V.Robu, I.Anghel, Analiza economico-financiară a firmei, Editura

Economică, 2014
E.C. Serban

I.M. Sobolevschi- Fundamentele analizei economico-financiare-Analiza

David activității de producție și de comercializare, Ed.
Universitară,2015

Diagnostic global strategic, Editura Economică, Bucureşti, 1997,

Maria Niculescu pag. 67.

2.3. Analiza marjei comerciale

Marja comercială este un indicator de reflectare a performanței economice, specific
activității de comerț.
Marja comercială are rolul de a acoperi cheltuielile de distribuție, cheltuielile generale
de administrație și cheltuielile financiare aferente activității de comercializare a marfurilor și
de a permite obținerea unui profit net care să fie la nivelul așteptărilor acționarilor.
Marja comercială poate fi brută sau netă.
Marja comercială brută este diferența dintre informațiile furnizate de conturile 707
Venituri din vânzarea mărfurilor (Camfb) și 607 Cheltuieli privind mărfurile (Cmfb).
Marja comercială brută = Cifra de afaceri brută din vânzari de marfuri – Costul
brut al mărfurilor vândute
MCb=CAmfb-Cmfb
Marja comercială netă este diferența dintre vânzările nete de mărfuri ( ct.707-ct.709)
(CAmfn) și cheltuielile nete privind mărfurile (ct.607-ct.609) (Cmfn).
 Marja comercială neta = Cifra de afaceri netă din vânzari de marfuri – Costul net
al mărfurilor vândute
MCn= CAmfn-Cmfn

Cifra de afaceri brută din vânzari de marfuri este reprezentată de rulajul creditor al
contului 707”Venituri din vînzarea marfurilor”.
Costul brut al mărfurilor vândute este reprezentat de rulajul debitor al contului
607”Cheltuieli privind mărfurile”.
Cifra de afaceri netă din vânzari de marfuri este reprezentată de rulajul creditor al
contului 707”Venituri din vînzarea marfurilor” din care se scade rulajul debitor al contului
709”Reduceri comerciale acordate”.
Costul net al mărfurilor vândute se stabilește pe baza rulajului debitor al contului
607”Cheltuieli privind mărfurile” din care se scade rulajul creditor al contului 609”Reduceri
comerciale primite”.
Analiza marjei comerciale brute/nete se poate efectua din punctul de vedere al
dinamicii și structurii și din punct de vedere factorial.
A. Analiza dinamicii și structurii marjei comerciale brute/nete se realizează folosind
procedeele clasice în domeniu, și anume pe baza:
a) modificărilor absolute pe total și pe grupe de marfuri;
b) indicilor pe total și pe grupe de marfuri;
c) ponderilor pe grupe de marfuri.

B. Analiza factorială a marjei comerciale brute/nete

Modelul general de analiză factorială al marjei comerciale brute sau nete este următorul:

MCi= CAmfi – Cmfi

rmci = ( MCi / CAmfi)100

unde:
MC = marja comercială brută/netă pe total firmă;
MCi = marja comercială brută/netă pe grupe de mărfuri;
CAmfi = cifra de afaceri din vânzările de mărfuri brută/netă pe grupe de mărfuri;
Cmfi = costul mărfurilor vândute brut/net pe grupe de mărfuri;
CAmf = cifra de afaceri din vânzările de mărfuri brută/netă pe total firmă;
Cmf = costul mărfurilor vândute brut/net pe total firmă;
= rata medie a marjei comerciale brute/nete pe total firmă;
gi = structura cifrei de afaceri pe grupe de mărfuri, stabilită pe baza valorilor
brute/nete ale acestora;
rmci = rata marjei comerciale brute/nete pe grupe de mărfuri.

Sistemul de factori de prezintă astfel:

 CAmf

MC
gi

rmci

Exemplu de analiză factorială a marjei comerciale nete:

Tabelul 2.3

Nr. Grupa CAmf netă Marja gi Rata

crt. de -lei- com. netă (%) marjei
mărfuri - lei - com.nete
(%)
0 1 0 1 0 1 0 1
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. A 440.000 525.000 79.200 105.000 22 25 18 20
2. B 320.000 294.000 96.000 73.500 16 14 30 25
3. C 500.000 588.000 70.000 88.200 25 28 14 15
4. D 740.000 693.000 162.800 138.600 37 33 22 20
5. TOTAL 2.000.000 2.100.000 408.000 405.300 100 100 20,4 19,3

Metodologia de analiză factorială şi cuantificarea influenţei factorilor se prezintă astfel:

1. lei

2. lei

din care datorită:

2.1

lei
2.2

lei

 Indicele cifrei de afaceri nete

din vânzările de mărfuri

 Indicele marjei comerciale nete

INTERPRETAREA CAZULUI

Marja comercială netă a scăzut cu 2.700 lei, respectiv cu 0,64%, situație nefavorabilă
pentru că influențează negativ rezultatul exploatării, rezultatul brut și rezultatul net al
exercițiului.
Analizând influențele factorilor direcți rezultă următoarele:
a) Creșterea cifrei de afaceri nete din vânzările de mărfuri cu 100.000 lei a determinat mărirea
marjei comerciale nete cu 20.400 lei. Această influență poate fi aprofundată în funcție de
factorii specifici formei de vânzare practicate de firmă.
Scăderea ratei medii a marjei comerciale nete cu 1,1 puncte procentuale a condus la
diminuarea marjei comerciale nete cu 23.100 lei.
Aprofundând această influență, se constată următoarele:
b1) Modificarea structurii vânzărilor pe grupe de mărfuri a determinat micșorarea marjei
comerciale nete cu 10.920 lei, ceea ce repezintă 47,27% din influența modificării ratei medii a
marjei comerciale nete. Această situație se explică prin creșterea ponderii grupelor de mărfuri
la care ratele marjei comerciale nete în baza de comparație au fost mai mici decât rata medie a
marjei comerciale nete a bazei de comparație (grupele de mărfuri A și C) și prin scăderea
ponderii grupelor de mărfuri la care ratele marjei comerciale nete în baza de comparație au
fost mai mari decât rata medie a marjei comerciale nete a bazei de comparație (grupele de
mărfuri B și D). Creșteri de ponderi s-au înregistrat la grupele de mărfuri la care indicii cifei
de afaceri nete au fost mai mari decât indicele cifrei de afaceri nete pe total firmă, iar scăderi
de ponderi la grupele de mărfuri la care indicii vânzărilor au fost mai mici decât indicele cifrei
de afaceri nete pe total firmă.
b2) Modificarea ratei marjei comerciale nete pe grupe de mărfuri a exercitat o influență
nefavorabilă asupra marjei comerciale nete de -12.180 mii lei, reprezentând 52,73% din
influența modificării ratei medii a marjei comerciale nete. Această situație se explică prin
scăderi ale ratei marjei comerciale nete la grupa B, cu 5 puncte procentuale, și la grupa D, cu
2 puncte procentuale, impactul acestor reduceri fiind mai mare decât cel determinat de
creșterile înregistrate la grupa A, cu 2 puncte procentuale, și la grupa C, cu un punct
procentual.
Variația ratei marjei comerciale nete pe grupe de mărfuri a fost influențată de ratele
practicate de concurenți și de formele de aprovizionare folosite, respectiv aprovizionarea
directă de la producători și aprovizionarea prin intermediari.
Din analiza efectuată, rezultă că strategia de creștere a rulajului vânzărilor nu a fost
suficientă pentru a obține o mărire a marjei comerciale nete.
Ca măsuri de creștere a marjei comerciale nete, se pot avea în vedere:
 - extinderea aprovizionărilor directe de la producători, caz în care rata marjei
comerciale nete pe grupe de mărfuri practicată pe piață rămâne în întregime la nivelul firmei;
- adaptarea ratelor marjei comerciale nete pe grupe de mărfuri în funcție de
concurență;
- creșterea ponderilor la grupele de mărfuri la care ratele marjei comerciale nete sunt
mai mari decât media;
- stimularea vânzărilor prin politici de marketing adecvate etc.

Rata marjei comerciale brute, în cazul firmelor cu vânzare cu amănuntul, poate fi

comparată cu rata medie a marjei comerciale brute aferente stocului de marfă
( RMCBst ).

RMCBst=(MCBst/Stmf)100

unde:
Mst = marja comercială brută aferentă stocului de marfă (valoarea soldului final al contului
378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” din balanţa de verificare);
Stmf = valoarea la preţ cu amănuntul a stocului de marfă corectată cu TVA (valoarea soldului
final debitor al contului 371 „Mărfuri” din care se scade soldul final creditor al contului 4428
„TVA neexigibilă”).

Din compararea ratei medii a marjei comerciale brute cu rata medie a marjei
comerciale brute aferente stocului de marfă pot rezulta următoarele situații:
a) valori apropiate între cele două rate, caz în care rezultă o bună estimare a
prețurilor de vânzare cu amănuntul și o gestionare riguroasă a activitățiide vânzare;
b) decalaje semnificative între cele două rate, situație care poate fi determinată
de fraude, erori, deficiențe în politicile contabile de înregistrare a stocurilor sau în activitatea
de vânzare.10

BIBLIOGRAFIE

V.Robu, I.Anghel, Analiza economico-financiară a firmei, Editura

Economică, 2014
E.C. Serban

I.M. Sobolevschi- Fundamentele analizei economico-financiare-Analiza

David activității de producție și de comercializare, Ed.
Universitară,2015

David-Sobolevschi Ghid practic de analiză economico-financiară, Editura

Iulia Maria, Robu ASE, 2020,
Vasile, Petcu
Monica Aureliana,
Curea Cristina
Ștefania

10
Iulia Maria David-Sobolevschi- Fundamentele analizei economico-financiare, Editura Universitară, 2015,
pag.78-79.
 OMFP 1802/2014 Reglementarile contabile privind situatiile financiare
anuale individuale si situatiile financiare anuale
consolidate, publicat in Monitorul Oficial nr. 963 din
30.12.2014

2.4. Analiza valorii adăugate

2.4.1. Abordări conceptuale cu privire la valoarea adăugată

Valorea adăugată este plusul de valoare (bogăţie) creat de întreprindere, ca efect al

utilizării potenţialului de care dispune, peste valoarea consumului factorilor de producţie
proveniţi de la terţi.Valoarea adăugată este unul dintre cei mai importanţi indicatori de
reflectare a performanţelor economico-financiare ale unei firme. Pe baza valorii adăugate
considerăm că poate fi apreciată adevărata dimensiune a activităţii unei firme. Spre
deosebire de cifra de afaceri, care include şi valoarea cumpărărilor de materii prime,
materiale şi servicii care se regăsesc în cifra de afaceri a firmelor furnizoare, valoarea
adăugată cuprinde numai valoarea activităţii întreprinderii în cauză.Valoarea adăugată de o
firmă reprezintă contribuția acesteia la PIB.
Valoarea adăugată poate fi determinată prin două metode:
a) Metoda sintetică, conform căreia din volumul total al activităţii de producţie şi
comercializare a firmei se scad consumurile intermediare de la terţi.
În cazul în care firma desfăşoară numai activitate de producţie, valoarea adăugată se
determină astfel:
VA = Qe – Mp
în care:
Mp – consumurile intermediare de la terţi aferente activităţii de producţie.
În cazul în care firma are numai activitate de comerț, atunci valoarea adăugată se
calculează dupî formula:

Unde:
CAmfn = vânzările nete de mărfuri (ct.707-ct.709),

Cmfn = cheltuieli nete privind mărfurile (ct.607-ct.609)

Mcn = marja comercială netă

M = consumurile de la terți aferente activității de comerț

În situaţia în care întreprinderea desfăşoară, pe lângă activitatea de producţie, şi

activitate de comerţ, atunci valoarea adăugată totală (VAt) se stabileşte astfel:
VAt = (Qe + MCn) – Mt = Qt-Mt
Qt=Qe+MCn
 Mt=Mp+M

în care:
MCn – marja comercială netă;
Qt - valoarea totală a activităților de producție și de comercializare a mărfurilor;
Mt – consumurile intermediare totale de la terţi (pentru firmele cu activitate de
producţie şi comercializare).

Consumurile intermediare totale de la terţi se preiau din contabilitatea financiară,

respectiv din conturile 601 la 628, exclusiv conturile 607 și 609, care au fost luate în
calcul la stabilirea marjei comerciale nete, şi se adaugă contul 652 „Cheltuieli cu
protecția mediului înconjurător”.

b) Metoda de repartiţie (aditivă), conform căreia valoarea adăugată este rezultatul

însumării următoarelor elemente:
1). Cheltuielile cu personalul), din care:
1.1) Salarii și indemnizații (conturile 641, 642, 643 și 644);
1.2) Cheltuielile cu asigurările și protecția socială (contul 645+646);
2) cheltuielile de exploatare privind amortizarea (contul 6811+ct.685);
3) cheltuieli cu dobânzile (contul 666);
4) cheltuieli cu impozite, taxe și alte vărsăminte asimilate (contul 635+ct.6586);
5) rezultatul exploatării corectat (din rezultatul exploatării se scad: cheltuielile cu
dobânzile și rezultatul din alte operațiuni care nu reprezintă valoare adăugată).

Rezultatul exploatării corectat (REc), o componentă foarte importantă a valorii

adăugate, se stabilește astfel:

REc= [ RE- Chd –(Ave-Ache)],

unde:
RE= rezultatul exploatării ( din contul de Profit și pierdere);
Ave-Ache = rezultatul exploatării din alte operațiuni care nu reprezintă valoare
adăugată;
Chd = Cheltuieli cu dobânzile.
Ave = Alte venituri din exploatare care nu contribuie la formarea valoarii adăugate;
Ache = Alte cheltuieli de exploatare care nu contribuie la formarea valoarii adăugate.

Alte venituri din exploatare care nu contribuie la formarea valoarii adăugate

cuprind:
1. Venituri din activele imobilizate (sau grupurile destinate cedării) deţinute în
vederea vânzării (ct. 753),
2. Venituri din reevaluarea imobilizărilor necorporale şi corporale (ct. 755),
3. Venituri din investiţii imobiliare (ct. 756),
4. Venituri din active biologice (ct. 757),
 5. Venituri din subvenţii de exploatare (ct.7411, 7412, 7413, 7414, 7415,7416,
7417, 7419),
6. Alte venituri (ct. 751, 758 + 7815).
Alte cheltuieli din exploatare aferente operațiunilor care nu contribuie la formarea
valoarii adăugate includ:
1. Ajustări de valoare privind imobilizările necorporale, corporale, investiţiile imobiliare
şi activele biologice evaluate la cost, exclusiv cheltuielile cu amortizarea (ct. 6813 +
6816 + 6817-ct. 7813 -7816),
2. Ajustări de valoare privind activele circulante (ct. 654 + 6814+6815+6818- ct 754-
7814-7818),
3. Ajustări privind provizioanele (ct 6812-ct 7812),
4. Cheltuieli legate de activele imobilizate (sau grupurile destinate cedării) deţinute în
vederea vânzării (ct. 653),
5. Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor necorporale şi corporale (ct. 655),
6. Cheltuieli privind investiţiile imobiliare (ct.656),
7. Cheltuieli privind activele biologice (ct. 657),
8. Alte cheltuieli (ct. 6581 + 6582 + 6583 + 6585+6586+6587+ 6588).

Rezultatul exploatării din ct. de Profit și pierdere trebuie corectat prin scăderea din
acesta a cheltuielilor cu dobânzile (care apare ca poziție distinctă între elementele componente
ale valorii adăugate) și prin scăderea rezultatului exploatării din oricare alte operațiuni care
sunt atașate exploatării, dar nu contribuie la formarea valoarii adăugate.
Rezultatul din alte operațiuni atașate exploatării poate să apară pe seama elementelor de
venituri și cheltuieli care au caracter întâmplător, care pot fi controlate sau nu de către firmă, a
elementelor de natura câştigurilor sau a pierderilor care nu au caracter cert etc. şi care sunt
ataşate exploatării ca efect al reglementărilor legale contabile.
Abordând valoarea adăugată potrivit acestei metode, rezultă că ea serveşte la
remunerarea următorilor subiecţi (parteneri sociali): salariaţi, acţionari, stat, instituţiile care
acordă credite întreprinderii, întreprinderea în sine.
Caracteristici ale valorii adăugate:
-valoarea adăugată prezintă interes nu numai în calitatea sa de indicator de performanţă, ci şi
pentru faptul că poate măsura contribuţia firmei la crearea produsului intern brut;
-se pretează la comparaţii între firme, fără a introduce distorsiuni între firmele aflate în diferitele
faze ale procesului de transformare şi distribuţie, deoarece valoarea adăugată neutralizează
incidenţa consumurilor intermediare.

2.4.2. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate

Procedeele folosite în analiza dinamicii valorii adăugate sunt: modificările absolute şi

indicii calculaţi pentru total valoare adăugată şi pe elementele componente ale valorii
adăugate.
Pentru analiza structurii valorii adăugate se folosesc ponderile (ratele de
structură/remunerare ale valorii adăugate).
Pentru analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate, informaţiile necesare pot fi
structurate astfel:
 Tabelul 2.4

Structura (ratele)
Nr. Nivel de Nivel Modificarea Indici
Indicatori valorii adăugate
crt. efectiv absolută (%)
comparaţie (%)
(0) (1) (0) (1)
0 1 2 3 4 5 6=3-2 7=(3/2)x100

Indicatorii ce trebuie selectaţi sunt:

1. cheltuieli cu salariile şi indemnizaţiile personalului;
2. cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială;
3. cheltuieli cu personalul (1 + 2 = 3);
4. cheltuieli cu amortizarea
5. cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (exclusiv impozitul pe profit);
6. cheltuieli privind dobânzile;
7. rezultatul exploatării corectat;
8. valoarea adăugată la nivel de firmă (3 la 7).

unde:
VA= valoarea adăugată la nivel de firmă;
Ei = valoarea unui anumit element component al valorii adăugate ( randurile 1 la 7 de
mai sus).

Pentru a aprecia contribuţia elementelor componente la formarea şi modificarea

valorii adăugate, se compară indicii acestora cu indicele valorii adăugate şi respectiv cu
indicele volumului total de activitate (producţia exerciţiului plus marja comercială netă). În
cazul în care indicele unui element component este mai mic decât indicele valorii adăugate,
atunci se înregistrează o scădere a ponderii acelui element în valoarea adăugată şi invers.
La nivel de întreprindere, se consideră că situaţia este normală atunci când scade
ponderea elementelor de natura cheltuielilor în valoarea adăugată (în sumă absolută
acestea putând să crească) şi creşte ponderea rezultatului din exploatare corectat.
Prin compararea indicilor elementelor de natura cheltuielilor cu indicele volumului
total de activitate, rezultă aspecte legate de eficienţa activităţii întreprinderii. În cazul în
care indicele cheltuielilor dintr-o anumită categorie este mai mic decât indicele volumului de
activitate, atunci se înregistrează o sporire a eficienţei acelor cheltuieli.
Valoarea adăugată poate fi analizată din punct de vedere metodologic, atât în mărimi
absolute, pe baza metodelor mai sus prezentate, cât şi în mărimi relative, sub forma ratelor
valorii adăugate.
În cazul întreprinderilor industriale, pot fi considerate ca operaţionale următoarele rate:
a) Rata medie a valorii adăugate aferentă cifrei de afaceri ( rata gradului de
integrare a activității firmei):

Această rată reflectă ponderea valorii adăugate în cifra de afaceri şi măsoară gradul de
integrare pe verticală a întreprinderilor cu activităţi de producţie şi comercializare. Pe baza sa
poate fi apreciată strategia industrială a întreprinderii, respectiv gradul de utilizare a factorilor
de producţie.
În cazul în care gradul de integrare se apropie de 100, atunci în întreprindere se
realizează un număr mare de etape pentru obţinerea produsului finit. Aprecierea eficienţei
integrării se impune a fi făcută în corelaţie cu riscul din exploatare, care depinde îndeosebi de
mărimea cheltuielilor fixe şi rentabilitatea întreprinderii.
În mod similar poate fi determinată şi rata medie a valorii adăugate aferente producţiei
exerciţiului.

Ea reflectă, de asemenea, gradul de integrare pe verticală a întreprinderilor cu activitate

specifică de producţie. Cu cât nivelul ratei este mai ridicat, cu atât gradul de valorificare a
resurselor tehnice, umane şi financiare ale întreprinderii este mai mare.
In cazul în care firma desfășoară activități de producție și comerț, atunci rata medie a
valorii adăugate este:

b) Rata de creștere a firmei (R%), stabilită astfel:

R% = [(VAt1-VAt0)/VAt0 ]100

Cu cât valoarea acestei rate este mai mare, cu atât remunerarea suplimentară a
acționarilor, angajaților, statului etc. este mai importantă.

c) Ratele de structură sau ratele de remunerare ale valorii adăugate (gi) se

construiesc pe baza elementelor componente ale valorii adăugate, determinată potrivit
metodei aditive şi servesc la efectuarea de comparaţii sectoriale şi interexerciţii.

gi = (Ei/VAt)100

Ratele de structură (remunerare) ale valorii adăugate reprezintă ponderea deţinută de

fiecare element component (ca expresie a remunerării partenerilor sociali) în valoarea
adăugată.
Ponderea cheltuielilor cu personalul în valoarea adăugată poate înregistra variaţii
semnificative de la o perioadă la alta. Progresul tehnic, automatizarea şi mecanizarea
producţiei creează premisele creşterii gradului de înzestrare tehnică a muncii şi a cheltuielilor
cu amortizarea, concomitent cu realizarea unei economii relative de personal ca efect al
creşterii productivităţii muncii ( ) şi scăderea ponderii cheltuielilor cu manopera.
În aceste condiţii, îmbunătăţirea nivelului calificării forţei de muncă poate constitui suportul
creşterii rentabilităţii viitoare a întreprinderii.Ponderea cheltuielilor cu amortizarea în valoarea
adăugată reflectă, prin nivelul său, consecinţele procesului de reînnoire a capitalului fix. Un
nivel ridicat al acestei rate este cu atât mai mult apreciat, cu cât creşterea gradului de
tehnicitate se realizează pe baza autofinanţării.

d) Rata valorii adăugate la 1.000 lei active imobilizate, constituie în fapt un indicator
de eficienţă economică.

Formula de calcul este: (VAt/Ai)1000

unde: Ai = valoarea medie anuală a activelor imobilizate.

 Creşterea potenţialului tehnic al muncii creează premisele obţinerii de efecte, care, prin
nivelul lor, reflectă utilizarea eficientă a acestuia.

Pentru exemplificarea analizei dinamicii și structurii valorii adăugate, folosim datele din
Raportarea contabilă anuală a S.C. ROMGAZ S.A. (Formularul cod 20 și Formularul cod 40)
grupate in tabelul 2.5.

-mii lei- Tabelul nr.2.5

Nr.crt Indicatori An 2018 An 2019 Modif. Indice Structura valorii
. abs. (%) adăugate (%)

2.018 2.019
0 1 2 3 4=3-2 5=(3/2) 6 7
1. Chelt. cu personalul 670.608 706.836 36.228 105,40 15,86 15,62

2. Chelt.cu amortizarea 614.896 591.208 -23.688 96,15 14,54 13,06

3. Chelt. cu 999.991 1.060.397 60.406 106,04 23,65 23,43
impozite,taxe,vărsăminte
asimilate
4 Chelt. Cu dobânzile 0 0 0 x 0,00 0,00
5 TOTAL ELEMENTE 2.285.49 2.358.441 72.946 103,19 54,05 52,10
DE CHELTUIELI 5
(1+2+3+4)
6. Rezultatul exploatării 1.942.68 2.168.124 225.439 111,60 45,95 47,90
corectat 5
7 VALOAREA 4.228.18 4.526.565 298.385 107,06 100,00 100,00
ADĂUGATĂ 0
(1+2+3+4+6)
8 VOLUMUL TOTAL DE 4.893.43 5.109.525 216.094 104,42 x x
ACTIVITATE IND. SI 1
COM. (Qt=Qe+MCn)

Calculul rezultatului exploatării corectat

Tabelul nr.2.6

Nr.crt. Indicatori Anul 2018 Anul 2019

1 Rezultatul exploatării 1.597.536 1.216.417
2 Cheltuieli cu dobânzile 0 0
Alte venituri din exploatare care nu contribuie la formarea
3 valoarii adăugate; (3+4) 24.343 40.036
4 Venituri din subvenții din exploatare 262 65
5 Alte venituri(ct.751+758) 24.081 39.971
Alte cheltuieli din exploatare care nu contribuie la formarea
6 valoarii adăugate; (7+8+9+10) 369.492 991.743
7 Ajustări privind imobilizările,exclusiv ch cu amortizarea 114.554 788.013
8 Ajustări privind activele circulante 17.898 76.332
9 Ajustări privind provizioanele -55.330 -43.873
10 Alte cheltuieli (ct.6581 la ct.6588) 292.370 171.271
11 Rezultatul exploatării corectat (1-2-3+6) 1.942.685 2.168.124

INTERPRETAREA CAZULUI
 Creșterea valorii adăugate cu 298.385 mii lei, respectiv cu 7,06%, este o situație
favorabilă pentru că s-a obținut în conditii de sporire a gradului de valorificare a consumurilor
intermediare de la terți, indicele valorii adăugate fiind mai mare decât indicele volumului total
de activitate industrială și comercială (IVA > IQt).
Creșterea valorii adugate s-a obținut astfel:
- prin mărirea profitului din exploatare corectat cu 225.439 mii lei, ceea ce reprezintă
75,56 % din variația totală a valorii adăugate;
- prin creșterea cheltuielilor cu personalul cu 36.228 mii lei, reprezentând 12,14% din
variația totală a valorii adăugate;
- prin mărirea cheltuielilor cu impozite, taxe, vărsăminte asimilate cu 60.406 mii lei,
reprezentând 20,24% din variația totală a valorii adăugate;
- prin scăderea cheltuielilor cu amortizarea cu 23.688 lei, reprezentând -7,94% din
variația totală a valorii adăugate.
Dinamica în mărime relativă este reflectată cu ajutorul indicilor și a ritmurilor valorii
adăugate și ai elementelor componente ale acesteia. Astfel, valoarea adăugată a crescut cu
7,06%, rezultatul exploatării corectat s-a mărit cu 11,60%, cheltuielile cu personalul cu
5,40%, cheltuielile cu impozite taxe și vărsăminte asimilate cu 6,04%, iar cheltuielile cu
amortizarea înregistrând o dinamică negativă de -3,85%.
Din punct de vedere structural, constatăm contribuția fiecărui element la formarea
valorii adăugate în perioada analizată.
Astfel, contribuția cea mai mare la formarea valorii adăugate a avut-o profitul din
exploatare corectat, iar modificarea ponderii este de 1,95%, situație favorabilă determinată de
cresterea mai rapidă a profitului comparativ cu sporirea valorii adăgate. Sporirea rentabilitatii
este efectul sporirii eficienței folosirii factorilor de producție.
Ponderea totalului elementelor de natura cheltuielilor în valoarea adăugată a scăzut cu
1,95% ca urmare a creșterii mai lente a acestora comparativ cu sporirea valorii adăugate
(indicele totalului elementelor de natura cheltuielilor a fost de 103,19% , iar indicele valorii
adăugate a fost de 107,06%). Situația este pozitivă și pentru că indicele totalului elementelor
de natura cheltuielilor a fost mai mic decât indicele volumului total de activitate industrială și
comercială.
Cu privire la modificarile ponderilor principalelor elemente de cheltuieli, constatăm
următoarele aspecte:
- Cheltuielile cu personalul au scăzut ca pondere în valoarea adăugată cu 0,24% pentru
că indicele lor a fost inferior indicelui valorii adăugate, dar din punctul de vedere al eficientei
lor se constată o situație negativă pentru că indicele lor este mai mare decât indicele
volumului total de activitate industrială și comercială.
- Cheltuielile cu impozite, taxe, vărsăminte asimilate au scăzut ca pondere cu 0,22%
pentru că indicele lor a fost mai mic decât indicele valorii adăugate, dar creșterea lor în
mărime absolută și relativă s-a datorat măririi impozitelor și taxelor ca urmare a inflației.
- Cheltuielile cu amortizarea au scăzut ca pondere cât și ca sumă, ca urmare a variației
factorilor specifici acestora, și anume valoarea medie anuală a imobilizărilor amortizabile și a
cotei medii de amortizare.
- Firma nu a înregistrat cheltuieli cu dobânzile, neavând nevoie să apeleze la credite și
împrumuturi.
În concluzie, se poate afirma că atât din punct de vedere dinamic, cât și structural
evolția valorii adăugate este favorabilă pentru că aportul cel mai mare l-a avut profitul din
exploatare corectat, care a fost obținut în cea mai mare parte prin sporirea eficienței
consumului de resurse materiale.
 BIBLIOGRAFIE

V.Robu, I.Anghel, Analiza economico-financiară a firmei, Editura

Economică, 2014
E.C. Serban

I.M. Sobolevschi- Fundamentele analizei economico-financiare-Analiza

David activității de producție și de comercializare, Ed.
Universitară,2015

David-Sobolevschi Ghid practic de analiză economico-financiară, Editura

Iulia Maria, Robu ASE, 2020,
Vasile, Petcu
Monica Aureliana,
Curea Cristina
Ștefania

OMFP 1802/2014 Reglementarile contabile privind situatiile financiare

anuale individuale si situatiile financiare anuale
consolidate, publicat in Monitorul Oficial nr. 963 din
30.12.2014

2.4.2. Analiza dinamicii şi structurii valorii adăugate - aplicație

Pentru exemplificarea analizei dinamicii și structurii valorii adăugate, folosim datele din
Raportarea contabilă anuală a S.C. ROMGAZ S.A. pentru exercițiul financiar 2019
(Formularul cod 20 și Formularul cod 40) grupate in tabelul 2.5.

-mii lei- Tabelul nr.2.5

Nr.crt Indicatori An 2018 An 2019 Modif. Indice Structura valorii
. abs. (%) adăugate (%)

2.018 2.019
0 1 2 3 4=3-2 5=(3/2) 6 7
1. Chelt. cu personalul 670.608 706.836 36.228 105,40 15,86 15,62

2. Chelt.cu amortizarea 614.896 591.208 -23.688 96,15 14,54 13,06

3. Chelt. cu 999.991 1.060.397 60.406 106,04 23,65 23,43
impozite,taxe,vărsăminte
asimilate
4 Chelt. Cu dobânzile 0 0 0 x 0,00 0,00
 5 TOTAL ELEMENTE 2.285.49 2.358.441 72.946 103,19 54,05 52,10
DE CHELTUIELI 5
(1+2+3+4)
6. Rezultatul exploatării 1.942.68 2.168.124 225.439 111,60 45,95 47,90
corectat 5
7 VALOAREA 4.228.18 4.526.565 298.385 107,06 100,00 100,00
ADĂUGATĂ 0
(1+2+3+4+6)
8 VOLUMUL TOTAL DE 4.893.43 5.109.525 216.094 104,42 x x
ACTIVITATE IND. SI 1
COM. (Qt=Qe+MCn)

Calculul rezultatului exploatării corectat

Tabelul nr.2.6

Nr.crt. Indicatori Anul 2018 Anul 2019

1 Rezultatul exploatării 1.597.536 1.216.417
2 Cheltuieli cu dobânzile 0 0
Alte venituri din exploatare care nu contribuie la formarea
3 valoarii adăugate; (3+4) 24.343 40.036
4 Venituri din subvenții din exploatare 262 65
5 Alte venituri(ct.751+758) 24.081 39.971
Alte cheltuieli din exploatare care nu contribuie la formarea
6 valoarii adăugate; (7+8+9+10) 369.492 991.743
7 Ajustări privind imobilizările,exclusiv ch cu amortizarea 114.554 788.013
8 Ajustări privind activele circulante 17.898 76.332
9 Ajustări privind provizioanele -55.330 -43.873
10 Alte cheltuieli (ct.6581 la ct.6588) 292.370 171.271
11 Rezultatul exploatării corectat (1-2-3+6) 1.942.685 2.168.124

INTERPRETAREA CAZULUI

Creșterea valorii adăugate cu 298.385 mii lei, respectiv cu 7,06%, este o situație
favorabilă pentru că s-a obținut în conditii de sporire a gradului de valorificare a consumurilor
intermediare de la terți, indicele valorii adăugate fiind mai mare decât indicele volumului total
de activitate industrială și comercială (IVA > IQt).
Creșterea valorii adugate s-a obținut astfel:
- prin mărirea profitului din exploatare corectat cu 225.439 mii lei, ceea ce reprezintă
75,56 % din variația totală a valorii adăugate;
- prin creșterea cheltuielilor cu personalul cu 36.228 mii lei, reprezentând 12,14% din
variația totală a valorii adăugate;
- prin mărirea cheltuielilor cu impozite, taxe, vărsăminte asimilate cu 60.406 mii lei,
reprezentând 20,24% din variația totală a valorii adăugate;
- prin scăderea cheltuielilor cu amortizarea cu 23.688 lei, reprezentând -7,94% din
variația totală a valorii adăugate.
Dinamica în mărime relativă este reflectată cu ajutorul indicilor și a ritmurilor valorii
adăugate și ai elementelor componente ale acesteia. Astfel, valoarea adăugată a crescut cu
7,06%, rezultatul exploatării corectat s-a mărit cu 11,60%, cheltuielile cu personalul cu
5,40%, cheltuielile cu impozite taxe și vărsăminte asimilate cu 6,04%, iar cheltuielile cu
amortizarea înregistrând o dinamică negativă de -3,85%.
Din punct de vedere structural, constatăm contribuția fiecărui element la formarea
valorii adăugate în perioada analizată.
 Astfel, contribuția cea mai mare la formarea valorii adăugate a avut-o profitul din
exploatare corectat, iar modificarea ponderii este de 1,95%, situație favorabilă determinată de
cresterea mai rapidă a profitului comparativ cu sporirea valorii adăgate. Sporirea rentabilitatii
este efectul sporirii eficienței folosirii factorilor de producție.
Ponderea totalului elementelor de natura cheltuielilor în valoarea adăugată a scăzut cu
1,95% ca urmare a creșterii mai lente a acestora comparativ cu sporirea valorii adăugate
(indicele totalului elementelor de natura cheltuielilor a fost de 103,19% , iar indicele valorii
adăugate a fost de 107,06%). Situația este pozitivă și pentru că indicele totalului elementelor
de natura cheltuielilor a fost mai mic decât indicele volumului total de activitate industrială și
comercială.
Cu privire la modificarile ponderilor principalelor elemente de cheltuieli, constatăm
următoarele aspecte:
- Cheltuielile cu personalul au scăzut ca pondere în valoarea adăugată cu 0,24% pentru
că indicele lor a fost inferior indicelui valorii adăugate, dar din punctul de vedere al eficientei
lor se constată o situație negativă pentru că indicele lor este mai mare decât indicele
volumului total de activitate industrială și comercială.
- Cheltuielile cu impozite, taxe, vărsăminte asimilate au scăzut ca pondere cu 0,22%
pentru că indicele lor a fost mai mic decât indicele valorii adăugate, dar creșterea lor în
mărime absolută și relativă s-a datorat măririi impozitelor și taxelor ca urmare a inflației.
- Cheltuielile cu amortizarea au scăzut ca pondere cât și ca sumă, ca urmare a variației
factorilor specifici acestora, și anume valoarea medie anuală a imobilizărilor amortizabile și a
cotei medii de amortizare.
- Firma nu a înregistrat cheltuieli cu dobânzile, neavând nevoie să apeleze la credite și
împrumuturi.
În concluzie, se poate afirma că atât din punct de vedere dinamic, cât și structural
evolția valorii adăugate este favorabilă pentru că aportul cel mai mare l-a avut profitul din
exploatare corectat, care a fost obținut în cea mai mare parte prin sporirea eficienței
consumului de resurse materiale.

2.4.3. Analiza factorială a valorii adăugate

Din punct de vedere factorial, valoarea adăugată totală, aferentă activităților de

producție și de comerț, se poate analiza pe baza modelelor:

a)

b)

c)

Sistemul de factori care acţionează asupra valorii adăugate, potrivit modelului „a“ se
prezintă după cum urmează:
 T
Qt

VAt
gi

– volumul total de activitate industrială și comercială ( );

– timpul total de muncă;
– productivitatea medie anuală, determinată pe baza lui Qt ( );
t – productivitatea medie orară, determinată pe baza producţiei exerciţiului;
– numărul mediu de personal;
t – numărul mediu de ore lucrat de un salariat;
gi – structura producţiei exerciţiului pe produse sau pe tipuri de activităţi;

– valoarea adăugată medie la 1 leu producţie a exerciţiului ( );

vai – valoarea adăugată la 1 leu producţie a exerciţiului pe produse sau tipuri de

activităţi.

Pentru exemplificare, folosim cazul S.C. ROMGAZ S.A., datele necesare analizei,
preluate din situațiile financiare și alte surse informaționale, fiind grupate în tabelul nr.2.7.

Tabelul nr.2.7
Nr. Indicatori Simbol An 2018 An 2019 Modif.abs. Indice(%)
crt. 0 1
0 1 2 3 4 5=4-3 6=(4/3)100
1 Producţia vândută (lei) Qv 4.707.825 4.813.203 105.378 102,24
2 Variaţia producţiei stocate ΔQs -32.178 80.007 112.185 -248,64
(Venituri aferente costurilor
stocurilor de produse în curs de
execuție) (mii lei)

3 Producţia de imobilizări Qi 208.507 212.436 3.929 101,88

(Venituri din producția de
imobilizări și investiții
imobiliare) (mii lei)
4 Producţia exerciţiului (mii lei) Qe 4.884.154 5.105.646 221.492 104,53
(1+2+3)
 5 Vânzări nete de mărfuri (mii CAmfn 256.908 111.677 -145.231 43,47
lei)
6 Cheltuieli nete cu mărfurile Chmfn 247.631 107.798 -139.833 43,53
(mii lei)
7 Marja comercială netă (5-6) MCn 9.277 3.879 -5.398 41,81
(mii lei)
8 Volumul total de activitate Qt 4.893.431 5.109.525 216.094 104,42
(4+7) (mii lei)
9 Consumurile exerciţiului Mt 665.251 582.960 -82.291 87,63
provenind de la terţi (mii lei)
10 Valoarea adăugată (lei) (8-9) VAt 4.228.180 4.526.565 298.385 107,06
(mii lei)
11 Numărul mediu de personal 5.604 5.518 -86 98,47
12 Fondul total de timp de muncă T 10.182.468 9.838.594 -343.874 96,62
(ore)
13 Timpul mediu pe un angajat 1.817 1.783 -34 98,13
(ore) (12/11)
14 Productivitatea medie orară 0,48057 0,51933 0,03876 108,07
(8/12) (mii lei)
15 Valoarea medie adăugată la 1   0,8641 0,8859 0,02185 102,53
leu producţie a exerciţiului (lei)
(10/8))
16 Valoarea medie adăugată x 0,85 x x
recalculată la 1 leu producţie
(lei)

Metodologia de analiză factorială şi măsurarea influenţelor se prezintă astfel:

ΔVAt = VAt1 – VAt0 = + 298.385 mii lei

1.
din care datorită:
1.1.
din care:
1.1.1.
1.1.2.
1.2.
2.
din care datorită:
2.1.
unde:

2.2.
INTERPRETAREA CAZULUI

Valoarea adăugată a S.C. ROMGAZ S.A. a crescut în anul 2019 față de anul 2018 cu
298.385 mii lei, respectiv cu 7,06%, situație favorabilă care reprezintă sporirea contribuției
firmei analizate la formarea produsului intern brut (PIB). Pe seama creșterii valorii adăugate
pot fi remunerați suplimentar acționarii, salariații, creditorii financiari și statul. Situația este
pozitivă din punct de vedere economic pentru că sporirea volumului total de activitate
industrială și comercială s-a obținut în condițiile reducerii consumurilor intermediare de la
terți (IQt=104,42% și IMt= 87,63%).
Analizând influențele factorilor direcți și indirecți, se constată următoarele:
a) Volumul total de activitate activitate industrială și comercială (Qt) a crescut cu
216.094 mii lei și a determinat mărirea valorii adăugate cu 186.726,8 mii lei, ceea ce
reprezintă 62,58% din modificarea totală a valorii adăugate.
Aprofundând această influență, rezultă următoarele:
a1) Fondul total de timp de muncă (T), factor cantitativ, s-a micșorat cu 343.874 ore și
a avut ca efect scăderea valorii adăugate cu 142.793,3 mii lei.
Această influență se explică astfel:
a1.1) Reducerea numărului mediu de personal cu 86 de angajați a condus la scăderea
valorii adăugate cu 64.889,4 mii lei, situație determinată de introducerea progresului tehnic și
de sporirea productivității muncii.
a1.2) Diminuarea timpului mediu lucrat de un angajat într-un an cu 34 ore a avut ca
efect scăderea valorii adăugate cu 77.907,9 mii lei, ca urmare a pierderilor de timp de muncă
din cauze justificate și nejustificate.
a2) Productivitatea medie orară, stabilită pe baza volumului total de activitate
industrială și comercială, a crescut cu 38,76 lei și a determinat mărirea valorii adăugate cu
329.516,3 mii lei, ca urmare a măsurilor de sporire a productivității muncii adoptate, și anume
modernizarea echipamentelor, organizarea mai bună a producției și a muncii, normarea
muncii, stagii de perfecționare profesională a angajaților etc.
b) Valoarea medie adăugată la un leu volum total de activitate industrială și comercială
a crescut cu 0,02185 lei ( ceea ce echivalează cu reducerea ponderii consumurilor de la terți în
volumul total de activitate industrială și comercială cu 2,185%) și a condus la mărirea valorii
adăugate cu 111.387,6 mii lei, ceea ce reprezintă 37,42% din modificarea totală a valorii
adăugate.
Aprofundând această influență, se constată următoarele:
b1) Modificarea structurii volumului total de activitate industrială și comercială a
determinat scăderea valorii adăgate cu 72.044,3 mii lei, situație determinată de creșterea
ponderii produselor/activităților cu o valoare adăugată la un leu producție, în baza de
comparație (anul 2018), mai mică decât valoarea medie adăugată la un leu producție a bazei
de comparație și prin scăderea ponderii a activităților/produselor cu o valoare adăugată la un
leu producție, în baza de comparație, mai mare decât valoarea medie adăugată la un leu
producție a bazei de comparație. Această situație (influența cu semnul minus a modificării
structurii) se poate aprecia ca justificată din punct de vedere economic dacă a fost determinată
de piață și ca nefavorabilă în cazul în care s-a datorat disfuncționalităților din activitatea
firmei.
b2) Modificarea valorii adăugate la un leu producție pe tipuri de produse sau activități
(factorul calitativ ultim), în sensul creșterii la majoritatea acestora, a determinat sporirea
valorii adăugate cu 183.431,9 mii lei. Această situație poate fi determinată de creșterea
preturilor de vânzare ale produselor, reducerea consumurilor specifice de resurse materiale
consumate pe unitatea de produs, prin obținerea unor prețuri mai mici din partea furnizorilor
etc.
 Ca urmare a analizei efectuate, rezultă că factorii calitativi: productivitatea medie
orară și valoarea adăugată la un leu producție pe tipuri de produse/activități au avut cel mai
mare impact în evoluția pozitivă a valorii adăugate, iar factorii cantitativi: numarul mediu de
personal și timpul mediu lucrat pe angajat, precum și modificarea structurii activității au avut
inluențe negative.
Ca principale măsuri de creștere a valorii adăugate, se pot avea în vedere următoarele:
- sporirea productivității muncii pe seama căilor specifice firmei analizate;
- reducerea consumurilor specifice de resurse materiale prin normarea lor, eliminarea
risipei, folosirea de utilaje moderne etc.
- reducerea prețurilor de aprovizionare prin eliminarea intermediarilor;
- obținerea unor prețuri de aprovizionare mai avantajoase, ca urmare a puterii mari de
negociere avute în relațiile cu furnizorii;
- creșterea prețurilor de vânzare prin îmbunătățirea calității acestora;
- obținerea unor prețuri de vânzare mai avantajoase prin eliminarea intermediarilor la
vânzarea produselor.

In cazul în care valoarea adăugată se calculează numai pentru activitatea de

productie (Qe) sau numai pentru activitatea de comert (MCn), atunci pentru analiza
factorială a valorii adăugate folosim modele similare cu cele prezentate anterior,
înlocuind în formule Qt cu Qe sau MCn, metodologia de analiză factorială fiind similară
cu metodologia prezentată mai sus.

BIBLIOGRAFIE

V.Robu, I.Anghel, Analiza economico-financiară a firmei, Editura

Economică, 2014
E.C. Serban

I.M. Sobolevschi- Fundamentele analizei economico-financiare-Analiza

David activității de producție și de comercializare, Ed.
Universitară,2015

David-Sobolevschi Ghid practic de analiză economico-financiară, Editura

Iulia Maria, Robu ASE, 2020,
Vasile, Petcu
Monica Aureliana,
Curea Cristina
Ștefania
 OMFP 1802/2014 Reglementarile contabile privind situatiile financiare
anuale individuale si situatiile financiare anuale
consolidate, publicat in Monitorul Oficial nr. 963 din
30.12.2014

Capitolul 3

Analiza cheltuielilor întreprinderii – partea întâia

Cuprinsul capitolului

3.1. Abordări conceptuale și tipologie cu privire la cheltuieli și costuri. Analiza dinamicii și stucturii
cheltuielilor firmei
3.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale întreprinderii pe baza ratei cheltuielilor totale
3.3. Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri pe baza nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri
3.4. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente cifrei de afaceri pe baza nivelului acestor cheltuieli la
1.000 lei cifră de afaceri
3.5. Analiza cheltuielilor materiale la 1000 lei cifră de afaceri
3.6. Analiza cheltuielilor cu personalul
3.7. Analiza cheltuielilor financiare
3.8. Analiza costului unitar pe produs

3.1. Abordări conceptuale și tipologie cu privire la cheltuieli. Analiza dinamicii și

stucturii cheltuielilor firmei
3.1.1. Abordări conceptuale și tipologie cu privire la cheltuieli
Cercetarea cheltuielilor firmei este deosebit de importantă, deoarece pune în evidență
modul în care sunt folosite resursele (materiale, umane, financiare) şi impactul alocării
acestora asupra performanţelor întreprinderii.
Conform standardelor internaționale de raportare financiară și reglementărilor
contabile în vigoare, cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice
înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii
activelor ori creşteri ale datoriilor, care se concretizează în reduceri ale capitalului
propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.
Definiţia cheltuielilor include două tipuri de cheltuieli, şi anume:
 cheltuieli apărute în cursul activităţilor curente, precum costul vânzărilor, salariile,
amortizarea etc., care corespund, de obicei, unor ieşiri sau diminuări ale valorii
activelor;
  pierderi, care reprezintă diminuări ale beneficiilor economice şi pot fi: realizate
(rezultate din dezastre sau din ieşirea activelor pe termen lung) sau nerealizate
(rezultate din deprecierea monedei naţionale în cazul unor datorii în valută).
Costul reprezintă valoarea totală a consumurilor de resurse pe care le efectuează
întreprinderea pentru realizarea unei unităţi de produs sau a unui serviciu.
Costul este un instrument important în gestiunea întreprinderii, având atât rolul de
informare a managerilor asupra activităţii desfăşurate, cât şi de identificare a unor direcţii
strategice de acţiune în activitatea viitoare.
Având în vedere utilitatea cunoaşterii diferitelor categorii de cheltuieli, tipologia
cheltuielilor include următoarele categorii de cheltuieli:

1. Grupate după natura lor, aşa cum sunt regăsite în Contul de profit şi pierdere:
a) cheltuieli de exploatare, care cuprind:
 cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile; costul de achiziție al
obiectelor de inventar consumate; costul de achiziție al materialelor nestocate,
trecute direct asupra cheltuielilor; contravaloarea energiei şi a apei consumate;
valoarea activelor biologice de natura stocurilor; costul mărfurilor vândute şi al
ambalajelor;
 cheltuieli cu serviciile executate de terți, redevențe, locații de gestiune şi chirii;
prime de asigurare; studii şi cercetări; cheltuieli cu alte servicii executate de terți
(colaboratori); comisioane şi onorarii; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate;
transportul de bunuri şi personal; deplasări, detaşări şi transferări; cheltuieli poştale
şi taxe de telecomunicații, servicii bancare şi altele;
 cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
 cheltuieli cu personalul (salariile, asigurările şi protecția socială şi alte cheltuieli cu
personalul, suportate de entitate);
 cheltuielile cu provizioanele, amortizările şi ajustările pentru depreciere sau
pierdere de valoare, aferente exploatării;
 alte cheltuieli de exploatare (cheltuielile legate de protejarea mediului înconjurător,
aferente perioadei; pierderi din creanțe şi debitori diverşi; despăgubiri, amenzi şi
penalități; donații, sponsorizări şi alte cheltuieli similare; cheltuieli privind activele
cedate şi alte operații de capital; creanțe prescrise potrivit legii; certificatele de
emisii de gaze cu efect de seră achiziționate potrivit legislației în vigoare şi ale
căror costuri pot fi determinate, aferente perioadei curente, cheltuieli privind
calamitățile și alte evenimente similare etc.);
b) cheltuieli financiare, care cuprind:
 pierderi din creanţe legate de participaţii;
 cheltuieli privind investiţii financiare cedate;
 diferenţe nefavorabile de curs valutar;
 dobânzile aferente creditelor primite, privind exerciţiul financiar în curs;
 sconturi acordate clienţilor;
 pierderi din creanțe de natură financiară etc.

2. Grupate după comportamentul faţă de volumul producţiei:

a) cheltuieli variabile, care sunt dependente de volumul de activitate şi conţin: cheltuieli
cu materii prime şi materiale aferente obţinerii producţiei, cheltuielile cu salariile
personalului productiv, cheltuieli cu servicii şi lucrări prestate de terţi cu scopul
obţinerii producţiei etc.;
 b) cheltuieli fixe, al căror nivel este constant, pe termen limitat, în raport cu volumul de
activitate, dar dependent de capacitatea de producţie şi distribuţie (valoarea mijloacelor
fixe de care dispune întreprinderea); cheltuielile fixe sunt formate, în principal, din
amortizare şi alte cheltuieli indirecte cu caracter fix (materiale, salariale).
Această grupare a cheltuielilor generate de activitatea unei întreprinderi este utilă în
calculaţia costurilor prin metoda „direct costing“ şi în managementul strategic al firmei,
deoarece permite evidenţierea pragului de rentabilitate, a siguranţei asupra rezultatelor
obţinute şi a competitivităţii firmei în raport cu concurenţa.

3. Grupate după modul de identificare şi repartizare pe produs:

a) cheltuieli, respectiv costuri directe, alocate nemijlocit pentru realizarea unui
produs sau pentru activitatea unei unităţi operaţionale (consumuri de materii prime,
materiale, salarii pentru personal direct productiv etc.);
b) cheltuieli, respectiv costuri indirecte, efectuate la nivelul întregii producţii şi
repartizate pe produs cu ajutorul unor criterii de repartiţie (cheltuieli de reparaţii şi
întreţinere, salarii TESA, energie, apă, amortizare etc.).
Această grupare evidenţiază mecanismele interne specifice unei activităţi de producţie,
stând la baza calculului costului complet cu ajutorul „metodei centrelor de analiză“ 2 (specifică
controlului de gestiune). Analiza costului complet identifică relaţiile întreprinderii cu piaţa
resurselor şi piaţa de desfacere. Calculul costului complet presupune trecerea prin cele trei
stadii ale ciclului de producţie: aprovizionare, producţie, desfacere. Se disting, astfel,
următoarele tipuri de costuri:
 costul de achiziţie, specific stadiului aprovizionării, care este format din preţul de
cumpărare, taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare, cheltuieli
accesorii etc.;
 costul de producţie, care conţine toate cheltuielile efectuate pentru transformarea
stocurilor de materii prime şi materiale în produse finite: costul de achiziţie al
materiilor prime şi consumabilelor, manopera directă şi alte cheltuieli directe, dar şi
cheltuieli indirecte de producţie, precum energia, apa, reparaţii, întreţinere,
amortizări etc. Costul de producţie se calculează pentru producţia obţinută;
 costul de distribuţie care reflectă efortul total al întreprinderii de a vinde
producţia; poate fi structurat în cheltuieli directe de distribuţie (cheltuieli de livrare,
cu publicitatea, de transport) şi cheltuieli indirecte de distribuţie (stocaj, studii de
marketing, cheltuieli generate de funcţionarea serviciului de desfacere etc.).
Cheltuielile de distribuţie sunt determinate de vânzările de produse, deci este firesc să
fie imputate costului producţiei vândute.
4. Grupate după conţinutul lor, avem:
a) cheltuieli materiale, care cuprind consumuri de resurse materiale şi amortizarea
mijloacelor fixe;
b) cheltuieli cu salariile şi aferente utilizării personalului (asigurări şi protecţie
socială).
5. Grupate după incidenţa asupra fluxurilor de trezorerie:
a) cheltuieli monetare, respectiv plătite sau plătibile;
b) cheltuieli nemonetare sau calculate (amortizările, ajustările de valoare și
provizioanele).
 6. Grupate după momentul angajării cheltuielilor:
a) cheltuieli aferente perioadei curente
b) cheltuieli înregistrate în avans sunt cheltuieli făcute în perioada curentă ,
dar care reprezintă cheltuieli aferente unui exercițiu financiar ulterior.
7. Grupate după măsura în care se poate acționa asupra lor:
a) cheltuieli controlabile, care pot fi ajustate conform deciziilor managementului;
b) cheltuieli necontrolabile, care sunt impuse prin legislație.

3.1.2 Analiza dinamicii și stucturii cheltuielilor firmei

Analiza dinamicii cheltuielilor firmei se realizează pe baza procedeelor

clasice în domeniul analizei economico-financiare, și anume:
- modificările absolute cu bază fixă și cu bază în lanț;
- indicii cu bază fixă, cu bază în lanț și medii;
- ritmurile cu bază fixă, cu bază în lanț și medii.
Prin analiza dinamicii cheltuielilor firmei pe elemente de cheltuieli și pe total
întreprindere, se pun în evidență:
- contribuțiile acestora la modificarea totală a cheltuielilor;
- indicii și modificările relative ale elementelor de cheltuieli, care ne arată
intensitatea dinamicii acestora;
- corelații de eficiență prin compararea indicilor elementelor de cheltuieli cu
indicele veniturilor categoriei respective (de exemplu, în cazul cheltuielilor de
exploatare și al fiecărui element, indicele acestora se compară cu indicele
veniturilor din exploatare, situația favorabilă din punct de vedere economic fiind
atunci când indicele cheltuielilor este mai mic decât indicele veniturilor din
exploatare).

Analiza structurii cheltuielilor firmei se face prin metoda ratelor, respectiv a

ratelor de structură, prin raportarea tipurilor de cheltuieli, pe criterii de grupare, la
cheltuielile totale ale întreprinderii. La nivelul unei categorii principale de cheltuieli ( de
exemplu: cheltuieli de exploatare, cheltuieli financiare), se poate face si analiza structurii
acesteia prin raportarea valorii elementelor de cheltuieli la totalul ei.
Prin analiza structurii cheltuielilor firmei pe elemente de cheltuieli, aspectele principale
care se pun în evidență sunt:
- Care este greutatea specifică a fiecărui element de cheltuială în totalul
cheltuielilor analizate?
- Care sunt elementele de cheltuieli cele mai importante, la nivelul acestora
existând rezervele cele mai mari de reducere a cheltuielilor totale.
- Cum au evoluat ponderile elementelor de cheltuieli? Creșterea ponderii unui
element de cheltuială se constată atunci când indicele acelui element este mai
mare decât indicele cheltuielilor totale și invers.
- Modificările de strategie, de exemplu: externalizarea unor lucrări și servicii va
conduce la creșterea ponderii cheltuielilor cu prestațiile de la terți; automatizarea
unor procese de producție va conduce la creșterea ponderii cheltuielilor cu
amortizarea și scăderea ponderii cheltuielilor cu personalul etc.

Sursele informaționale de bază folosite în întregul capitol 3 sunt:

- Contul de profit și pierdere – componentă a Situațiilor financiare anuale;
 - Notele explicative ale Situațiilor financiare anuale;
- Balanța de verificare la sfârșitul exercițiului financiar;
- Alte informații interne din contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune.

Pentru exemplificare, folosim datele din tabelul 3.1.

APLICAȚIA: ANALIZA DINAMICII SI STRUCTURII CHELTUIELILOR DE

EXPLOATARE

Tabelul nr.3.1 -mii lei-

Nr Indicatori An 2017 An 2018 Modif Indice Structura
.cr .abs. (%) chelt.de
t. exploatare (%)
2.017 2.018
5=(3/2
0 1 2 3 4=3-2 )100 6 7
1. Chelt.cu materii prime,
materiale,ob.de inv.,
energie si gaze 81.745 89.078 7.333 108,97 26,85 26,95
2. Chelt.nete privind
marfurile 53.168 59.074 5.906 111,11 17,46 17,88
3. Chelt. cu personalul 81.311 85.867 4.556 105,60 26,71 25,98
4. Ajustari de valoare privind
imob. 17.373 20.559 3.186 118,34 5,71 6,22
5. Ajustari de valoare privind
activele circulante -2.604 2.130 4.734 -81,80 -0,86 0,64
6. Ajustari de valoare privind
provizioanele -2.363 412 2.775 -17,44 -0,78 0,12
7. Cheltuieli privind
prestatiile externe 39.234 31.638 -7.596 80,64 12,89 9,57
8. Chelt. cu imp.taxe,
vărsăminte asimilate 31.997 39.247 7.250 122,66 10,51 11,88
9. Alte chelt.de expl. 4.579 2.470 -2.109 53,94 1,50 0,75
10. TOTAL CHELT.DE
EXPL. 304.440 330.475 26.035 108,55 100,00 100,00
11. VENITURI DIN
EXPLOATARE 345.026 369.522 24.496 107,10 x x

Sursa de date: Contul de profit și pierdere al SC ANTIBIOTICE SA IAȘI pentru exercitiul

financiar 2018.
NOTA: Ajustarile de valoare privind imobilizarile sunt formate în întregime din cheltuielile
cu amortizarea.

INTERPRETARE:

Cheltuielile de exploatare totale au crescut cu 26.035 mii lei, respectiv cu 8,55%, iar
veniturile din exploatare s-au mărit cu 24.496 mii lei, respectiv cu 7,1%, situația fiind
nefavorabilă în anul 2018 comparativ cu anul 2017, efectul fiind scăderea profitului din
exploatare cu 1.439 mii lei. Creșterea mai rapidă a cheltuielilor de exloatare față de sporirea
veniturilor din exploatare este o situație negativă din punct de vedere economic, deoarece
scade eficiența cheltuielilor de exploatare.
Analizând dinamica cheltuielilor de exploatare, constatăm că modificarea absolută
totală de 26.035 mii lei a fost determinată, în ordinea influențelor, de: creșterile înregistrate de
cheltuielile cu materii prime, materiale, obiecte de inventar, energie și gaze (cu 7.333 mii lei),
cheltuielile cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate (cu 7.250 mii lei), cheltuielile privind
marfurile (cu 5.906 mii lei), ajustările nete privind activele circulante (cu 4734 mii lei),
cheltuielile cu personalul (cu 4.556 mii lei), cheltuieli cu amortizarea (cu 3.186 mii lei), iar
scăderi s-au înregistrat la cheltuieli cu prestațiile externe (cu -7.596 mii lei) și la alte cheltuieli
(cu - 2.109 mii lei).
Modificările ponderilor elementelor de cheltuieli au fost determinate de ritmurile
diferite constatate la nivelul acestora, comparativ cu ritmul mediu al cheltuielilor de
exploatare totale.
Analizând situația la nivelul elementelor de cheltuieli, observăm următoarele aspecte:
a) Ponderea chelt.cu materii prime, materiale,ob.de inv., energie si gaze a crescut cu
0,10%, indicele lor fiind mai mare decât indicele cheltuielilor de exploatare totale (care este
indicele mediu). Situația este nefavorabilă din punct de vedere economic, deoarece scade
eficiența economică, indicele acestui tip de cheltuială fiind mai mare decât indicele veniturilor
din exploatare (efectul obținut).
b) Ponderea cheltuielilor nete privind mărfurile a crescut cu 0,42%, indicele lor fiind
mai mare decât indicele cheltuielilor de exploatare totale. Situația este nefavorabilă din punct
de vedere economic, deoarece scade eficiența economică, indicele acestui tip de cheltuială
fiind mai mare decât indicele veniturilor din vânzări de mărfuri.
c) Ponderea cheltuielilor cu personalul a scăzut cu 0,73%, indicele lor fiind mai mic
decât indicele cheltuielilor de exploatare totale. Situația este favorabilă din punct de vedere
economic, deoarece crește eficiența economică, indicele acestui tip de cheltuială fiind mai mic
decât indicele veniturilor din exploatare.
d) Ponderea cheltuielilor cu amortizarea a crescut cu 0,51%, indicele lor fiind mai
mare decât indicele cheltuielilor de exploatare totale. Situația este nefavorabilă din punct de
vedere economic, deoarece scade eficiența economică, indicele acestui tip de cheltuială fiind
mai mare decât indicele veniturilor din exploatare.
e) Ponderea ajustarilor nete privind valoarea activelor circulante și a provizioanelor a
crescut cu 2,4%, ca urmarea a trecerii de la ajustări nete negative (venituri mai mari decât
cheltuielile), in anul 2017, la ajustări nete pozitive (cheltuieli mai mari decât veniturile), in
anul 2018. Situația este nefavorabilă și a fost determinată de faptul că ritmul inregistrat de
ajustarile nete menționate a fost mai mare decât ritmul cheltuielilor de exploatare totale.
f) Ponderea cheltuielilor cu prestațiile externe a scăzut cu 3,32%, indicele lor fiind mai
mic decât indicele cheltuielilor de exploatare totale. Situația este favorabilă din punct de
vedere economic, deoarece crește eficiența economică, indicele acestui tip de cheltuială fiind
mai mic decât indicele veniturilor din exploatare. Se remarcă reducerea externalizării unor
lucrări și servicii care erau executate de terți, care este o modalitate strategică de eficientizare
a activităților firmei.
g) Ponderea cheltuielilor cu impozite, taxe și vărsăminte asimilate a crescut cu 1,37%,
indicele lor fiind mai mare decât indicele cheltuielilor de exploatare totale. Situația este
nefavorabilă din punct de vedere economic, deoarece scade eficiența economică, indicele
acestui tip de cheltuială fiind mai mare decât indicele veniturilor din exploatare.
h) Ponderea altor cheltuieli a scăzut cu 0,75%, indicele lor fiind mai mic decât indicele
cheltuielilor de exploatare totale. Situația este favorabilă din punct de vedere economic,
deoarece crește eficiența economică, indicele acestui tip de cheltuială fiind mai mic decât
indicele veniturilor din exploatare.

3.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale întreprinderii pe baza ratei
cheltuielilor totale
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale firmei se realizează utilizând
informaţiile din contul de profit şi pierdere. În acest document de sinteză, conform legislației
actuale (OMFP 1802/2014 și OMFP 3189/2017), cheltuielile, veniturile şi rezultatele
întreprinderii sunt structurate după natura activităţilor, respectiv exploatare și financiară.
Veniturile sunt detaliate astfel:
a) Veniturile din exploatare
Veniturile din exploatare sunt grupate astfel:
 venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, executarea lucrărilor şi prestarea
serviciilor, inclusiv a subvențiilor din exploatare aferente cifrei de afaceri nete.
Acest gen de venit este cunoscut sub denumirea de cifră de afaceri. Cifra de afaceri
este prezentată la dimensiune netă, prin eliminarea reducerilor comerciale acordate
clienţilor şi a TVA.
 venituri aferente costurilor stocurilor de productie în curs de execuție;
 venituri din producţia de imobilizări și investiții imobiliare;
 alte venituri, care includ: veniturile din subvenții de exploatare (altele decât cele
aferente cifrei de afaceri nete), veniturile din reevaluarea imobilizărilor, veniturilor
din investiții imobiliare, veniturile din active biologice și alte venituri din
exploatare, cuprinzând: veniturile din creanțe recuperate, penalități contractuale,
datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii, diferența dintre valoarea titlurilor
primite ca urmare a participării cu mărfuri la capitalul altor entități şi valoarea
mărfurilor, la data dobândirii acelor titluri etc.
b) Veniturile financiare
Acestea cuprind fluxuri financiare atrase de agentul economic din activitatea strict de
natură financiară, cuprinzand:
 venituri din imobilizări financiare;
 venituri din investiții pe termen scurt;
 venituri din investiții financiare cedate;
 venituri din diferențe de curs valutar;
 venituri din dobânzi;
 venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare;
 alte venituri financiare.
La rândul lor, cheltuielile de exploatare şi financiare se analizează pornind de la
structura lor.
 Cheltuielile de exploatare sunt aferente activităţii de producţie şi comerciale şi cuprind
următoarele elemente:
 consumurile de materii prime, materiale auxiliare, piese de schimb, obiecte de
inventar, energie, combustibil, apă şi altele;
 cheltuieli cu personalul;
 cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi;
 cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
 cheltuielile cu provizioanele, amortizările şi ajustările pentru depreciere sau pierdere
de valoare, aferente exploatării;
 alte cheltuieli de exploatare.
Cheltuielile financiare au în structură următoarele elemente:
 pierderi din creanţe legate de participaţii;
 cheltuieli privind investiţii financiare cedate;
 diferenţe nefavorabile de curs valutar;
 dobânzile aferente creditelor atrase, privind exerciţiul financiar în curs;
 sconturi acordate clienţilor;
 pierderi din creanțe de natură financiară etc.
PRECIZĂRI IMPORTANTE
Veniturile din exploatare sunt compuse din:
1. Cifra de afaceri netă
2. Veniturile aferente costurilor productiei in curs de executie
3. Veniturile din producția de imobilizări
4. Alte venituri din exploatare.
Elementele 2 și 3 ale veniturilor din exploatare, menționate mai sus, sunt evaluate la
nivelul costurilor de producție și, în consecință nu conțin profit. Ca urmare a acestui fapt, rata
de eficiență a cheltuielilor din exploatare este influențată de elementele 2 și 3 ale veniturilor
din exploatare și, în final și rata de eficiență a cheltuielilor totale.
Pentru a corecta aceste aspecte, se propune efectuarea unor ajustări asupra veniturilor
din exploatare și a cheltuielilor de exploatare și, implicit, asupra veniturilor totale și
cheltuielilor totale, astfel:
1. Veniturile din exploatare din Contul de Profit și Pierdere (CPP);
2. Veniturile aferente costurilor productiei in curs de executie;
3. Veniturile din producția de imobilizări;
4. Veniturile din exploatare ajustate (1-2-3);
5. Venituri financiare;
6. Venituri totale ajustate (4+5);
În cazul cheltuielilor calculul este următorul:
1. Cheltuieli din exploatare din CPP;
2. Cheltuieli aferente costurilor productiei in curs de executie (sunt egale cu
Veniturile aferente costurilor productiei in curs de executie);
3. Cheltuieli privind producția de imobilizări (sunt egale cu Veniturile din producția
de imobilizări);
4. Cheltuieli din exploatare ajustate (1-2-3);
5. Cheltuieli financiare;
6. Cheltuieli totale ajustate (4+5);
Aceste ajustări nu influențează rezultatul exploatării, nici rezultatul total al
exercițiului financiar, dar influențează rata cheltuielilor de exploatare și rata
cheltuielilor totale aferente veniturilor totale, determinând scăderi când Veniturile
aferente costurilor productiei in curs de executie au sold creditor și creșteri ale ratelor
menționate când Veniturile aferente costurilor productiei in curs de executie au sold
debitor.
Analiza structurii resurselor consumate, altfel spus a structurii cheltuielilor, prezintă o
importanţă deosebită. Aceasta permite desprinderea unor concluzii privind comportamentul
consumurilor şi contribuţia acestora la generarea de venituri. Între diversele categorii de
consumuri şi venituri se stabilesc corelaţii care contribuie la obţinerea rezultatului final.
O corelaţie specifică se stabileşte între ansamblul consumurilor generate de activitatea
firmei, respectiv cheltuieli totale, și veniturile totale.
Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale se poate realiza utilizând rata de
eficiență a cheltuielilor totale, al cărui studiu se poate efectua prin metoda substituirilor
în lanț. Studiul va favoriza desprinderea unor concluzii şi stabilirea unor măsuri necesare
creşterii performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.
Relaţia de calcul a indicatorului rata de eficienţă a cheltuielilor totale (cheltuieli la 1.000
lei venituri totale) este:

sau

unde:
– rata de eficienţă a cheltuielilor pe tipuri de activități;
Chi – cheltuielile pe tipuri de activități (exploatare, financiare);
Vi – veniturile pe tipuri de activități (exploatare, financiare);
gi – structura veniturilor pe tipuri de activități.
În vederea exemplificării metodologiei de analiză se folosesc datele din tabelul 3.1.

Tabelul 3.2
Nr.crt. Prevăzut Realizat Indice (%)
Specificația U.M.
(0) (1)
0 1 2 3 4 5=(4/3)100
1 Venituri din exploatare mii lei 9.200 10.810 117,50
ajustate
2 Venituri financiare mii lei 800 690 86,25
3 Venituri totale ajustate mii lei 10.000 11.500 115,00
(1+2)
4 Cheltuieli din exploatare mii lei 6.458,4 7.458,9 115,49
ajustate
5 Cheltuieli financiare mii lei 741,6 706,1 95,21
6 Cheltuieli totale ajustate mii lei 7.200 8.165 113,40
7 Ponderea veniturilor din % 92 94 102,17
exploatare ajustate în
totalul veniturilor
ajustate

8 Ponderea veniturilor % 8 6 75,00

 financiare în totalul
veniturilor ajustate
9 Rata de eficienţă a lei 702 690 98,29
cheltuielilor de
exploatare
10 Rata de eficienţă a lei 927 1023,33 110.39
cheltuielilor financiare
11 Rata de eficienţă a lei 720 710 98.61
cheltuielilor totale
Pentru a explica modificarea ratei de eficienţă a cheltuielilor totale se stabileşte
influenţa celor doi factori astfel:

1) Influenţa modificării structurii veniturilor pe tipuri de activități:

2) Influenţa modificării cheltuielilor la 1.000 lei, pe tipuri de activități:

Reducerea cheltuielilor la 1.000 lei venituri totale cu 10 lei este rezultatul contribuţiei
favorabile a structurii veniturilor cu 4,5 lei şi a cheltuielilor la 1.000 lei pe categorii de
activități cu 5,5 lei.
Influența favorabila a modificării structurii veniturilor pe tipuri de activități se explică
prin creșterea ponderii tipurilor de activități cu un nivel prevăzut al cheltuielilor la 1000 lei
venituri mai mic decât nivelul mediu prevăzut pe întreprindere (din activitatea de exploatare),
și prin scăderea ponderii acelor tipuri de activități cu un nivel programat al cheltuielilor la
1000 lei venituri mai mare decât nivelul mediu prevăzut pe total firmă (din activitatea
financiară).
Influența favorabilă a nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri pe tipuri de activități
este determinată de reducerile înregistrate la activitățile cu pondere majoritară în veniturile
totale, si anume din exploatare, unde se constata reducerea cu 12 lei, respectiv cu 1,71%,
determinate, la rândul lor, de constatarea unui indice al veniturilor superior indicelui
cheltuielilor (indicele veniturilor din exploatare de 117,50% fiind mai mare decat indicele
cheltuielilor de exploatare, care a fost de 115,49%).
Rata de eficienta a cheltuielilor financiare a crescut cu 110,39 lei, situatia fiind
nefavorabila, pentru ca indicele cheltuielilor financiare a fost mai mare decat indicele
veniturilor financiare (95,21% fata de 86,25%). Impactul cresterii ratei de eficienta a
cheltuielilor financiare este redus ca intensitate asupra modificarii ratei de eficienta a
cheltuielilor pe total firma pentru ca ponderea veniturilor financiare efectiv realizată a fost
foarte mica, respectiv de 6%.
Comportamentul diferit al celor două categorii de cheltuieli –din exploatare şi financiare
– creează premise pentru adoptarea unor măsuri care să determine îmbunătăţirea
performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.
Cheltuielile de exploatare, care deţin ponderea majoritară în totalul cheltuielilor, trebuie
să facă obiectul unor analize temeinice pentru a identifica posibilităţile de eficientizare în
continuare, fără a pierde din vedere cheltuielile financiare. Întreprinderile cu o bună situaţie
financiară, care apelează în mică măsură la credite, pot realiza venituri financiare însemnate
din dobânzile încasate prin plasarea disponibilităţile băneşti. Întreprinderile cu un grad ridicat
de îndatorare pot întâmpina dificultăţi în plata dobânzilor și rambursarea creditelor în cazul
unor disfuncţionalităţi intervenite în procesele de aprovizionare, producţie și desfacere.

BIBLIOGRAFIE

1.V.Robu, I.Anghel, E.C. Serban (coordonatori) - Analiza economico-financiara a firmei,

Ed. Economica, 2014
2. I.M. David-Sobolevschi- Analiza cheltuielilor, veniturilor și rentabilității firmei- Ed.
Universitară, 2015
3. G. Valceanu, V.Robu, N. Georgescu (coordonatori) - Analiza economico-financiara,
editia a doua, Ed. Economica, 2005
4. Ordinul 1802/2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile privind situațiile
financiare anuale individuale si situațiile financiare anuale consolidate, pct 19, pag 6, publicat
in Monitorul Oficial nr 963 din 30.12.2014

3.3... . Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri pe baza nivelului

cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri
Analiza cheltuielilor aferente cifrei de afaceri se impune a fi efectuată pe baza nivelului
cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri și nu a sumei totale a acestora.

Cheltuielile aferente cifrei de afaceri pot fi stabilite astfel:

 în mod analitic: ,
unde:
ci = costul complet unitar pe produs
 în mod sintetic: Che – ( ),
unde:
Che = cheltuieli de exploatare
= venituri aferente costurilor productiei in curs de executie(variaţia producţiei
stocate)
Qi =Venituri din producţia de imobilizări și investiții imobiliare (producţia realizată
pentru sine şi capitalizată).
Ache = alte cheltuieli de exploatare, care nu sunt aferente cifrei de afaceri, în
accepțiunea prezentată în continuare.

Alte cheltuieli din exploatare, care nu sunt aferente cifrei de afaceri, includ:

- Ajustări privind provizioanele (ct 6812-ct 7812),

 - Ajustări de valoare privind imobilizările necorporale, corporale, investiţiile imobiliare
şi activele biologice evaluate la cost, exclusiv cheltuielile cu amortizarea (ct. 6813 + 6816
+ 6817-ct. 7813 -7816),
- Ajustări de valoare privind activele circulante (ct. 654 + 6814+6818- ct 754-7814-
7818),
- Alte cheltuieli (ct. 6581 + 6582 + 6583 + 6584+6585 + 6588),
- Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente similare (ct. 6587),
- Cheltuieli legate de activele imobilizate (sau grupurile destinate cedării) deţinute în
vederea vânzării (ct. 653),
- Cheltuieli din reevaluarea imobilizărilor necorporale şi corporale (ct. 655),
- Cheltuieli privind investiţiile imobiliare (ct. 656),
- Cheltuieli privind activele biologice (ct. 657).

În continuare, se prezintă analiza factorială a nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de

afaceri și consecințele modificării lor asupra principalilor indicatori economico-financiari ai
firmei.

3.3.1. Analiza factorială a nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri

Analiza factorială a cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri se face prin utilizarea
următorului model de analiză:

g
Δinflaţie

Δalți factori decât inflația

c
în care:
qv – volumul fizic al producţiei vândute pe produse;
g – structura producţiei vândute pe produse;
p – preţul mediu de vânzare unitar (exclusiv TVA);
c – costul complet unitar pe produse.

Pentru aplicarea metodologiei de analiză a cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri, se

vor folosi următoarele date:

Tabelul 3.3
- mii lei -
 Nr.crt. Simbol Prevăzut Realizat Indice (%)
Explicație
(0) (1)
1 Producţia vândută exprimată în preţuri de vânzare .
∑qv p 40.000 42.000 105,00
(exclusiv TVA)
2 Producţia vândută exprimată în costuri .
∑qv c 30.000 31.920 106,40
3 Volumul efectiv al producţiei vândute la preţ de .
∑qv1 p0 - 42.834 x
vânzare prevăzut
4 Volumul efectiv al producţiei vândute la cost prevăzut .
∑qv1 c0 - 32.340 x
5 Cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri – lei C1000 750 760 101,33
6 Indicele general al preţurilor Ipc - 103 x
(indicele prețurilor de consum Ipc) - %

NOTĂ: Indicele general al prețurilor la nivel de economie națională

este Ipc=100+rata anuala a inflației

Modificarea nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri a fost influenţată de

următorii factori:

1. Influenţa structurii cifrei de afaceri:

2. Influenţa modificării preţurilor de vânzare(exclusiv TVA):

din care:
2.1. Influenţa inflaţiei:

2.2. Influenţa preţului de vânzare exclusiv efectul inflaţiei(altor factori):

 3. Influenţa modificării costurilor unitare pe produse:

La firma analizată, cheltuielile la 1.000 lei cifră de afaceri au fost depăşite cu 10 lei,
ceea ce reflectă o situaţie nefavorabilă, deoarece se diminuează profitul aferent cifrei de
afaceri şi alţi indicatori de eficienţă determinaţi pe baza acestuia. Se remarcă faptul că cei trei
factori direcţi au avut influenţe diferite ca sens şi mărime.
Structura cifrei de afaceri a determinat depăşirea nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră
de afaceri cu 5 lei, ca urmare a creşterii ponderii produselor cu o cheltuială prevăzută la 1.000
lei cifră de afaceri mai mare decât cheltuiala medie programată la 1000 lei cifră de afaceri pe
total firmă și invers. Această influenţă poate fi apreciată ca justificată în cazul în care este
determinată de modificarea cererii, iar obligaţiile contractuale au fost îndeplinite faţă de toţi
clienţii.
Preţurile de vânzare (exclusiv TVA) au influenţat nefavorabil, contribuind la depăşirea
nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri cu 15 lei, ca urmare a scăderii prețurilor de
vânzare efectie față de cele prevăzute. Modificarea preţurilor de vânzare în sensul scăderii se
poate înregistra în condiţii dependente de întreprindere – înrăutățirea calității produselor,
diminuarea poziţiei pe piaţă a firmei etc. – şi independente de întreprindere – nivelul inflaţiei,
raportul cerere-ofertă, evolutia cursului de schimb etc. În cazul analizat, nivelul inflaţiei a
crescut cu 3% si a avut ca efect cresterea generala a preturilor si a determinat reducerea
cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri cu 21,9 lei, iar scaderea preţurilor de vânzare a
produselor pe seama celorlalti factori a determinat o depăşire a cheltuielilor la 1.000 lei cifră
de afaceri cu 36,9 lei. De aici, se desprinde concluzia că managerii unităţii trebuie să adopte
măsuri prin care să se îmbunătăţească calitatea produselor şi creşterea preţurilor de vânzare.
Costurile complete unitare pe produse au influenţat în mod favorabil, determinând
reducerea cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri cu 10 lei. Trebuie acordată o atenţie deosebită
stabilirii contribuţiei fiecărui element de cheltuieli în vederea identificării unor noi rezerve de
reducere a costurilor. Aceasta presupune studierea evoluţiei nivelului pe fiecare element de
cheltuiala – materiale, salariale, de administraţie şi conducere – şi, îndeosebi, măsurile
necesare în vederea creşterii eficienţei utilizării resurselor materiale şi umane. Astfel, se
impune analiza consumurilor specifice realizate în comparaţie cu cele normate, preţurilor de
aprovizionare cu materii prime, materiale, utilităţi, gradului de folosire a capacităţii de
producţie, nivelului productivităţii muncii şi a altor cauze care influenţează funcţionarea
normală a întreprinderii ca sistem.

3.3.2. Consecințele variației nivelului cheltuielilor la 1.000 lei cifră de afaceri

asupra principalilor indicatori economico-financiari ai firmei
 Cheltuielile la 1.000 lei cifră de afaceri influenţează în mod direct următorii indicatori ai
performanţei economico-financiare a întreprinderii, metodologia de cuatificare prezentându-
se în continuare:
1) asupra profitului aferent cifrei de afaceri:

relaţie ce poate fi aprofundată pe cei trei factori direcţi (structură, preţuri de vânzare, costuri
complete);

2) asupra eficienţei activelor din exploatare, pe baza profitului la 1000 lei active de
expoatare:

Ae= active de exploatare (active imobilizate și active circulante utilizate în cadrul

ciclului de expoatare a firmei).

3) asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe, pe baza profitului la 1000 lei mijloace
fixe:
:

4) asupra eficienţei utilizării capitalului (propriu, permanent), pe baza profitului la 1000

lei capitaluri:

5) asupra eficienţei muncii, caracterizată pe baza profitului pe un salariat:

Prin utilizarea acestor modele se poate cuantifica influenţa modificării cheltuielilor la

1.000 lei cifră de afaceri asupra unor indicatori semnificativi ai performanţei economico-
financiare, se pot identifica noi direcţii de acţiune în vederea creşterii gradului de utilizare a
resurselor umane, materiale şi financiare ale întreprinderii.
 Aprofundarea analizei se realizează prin cunoaşterea comportamentului unor categorii
de cheltuieli în funcţie de variaţia volumului producţiei, respectiv cheltuieli variabile şi
cheltuieli fixe. Analiza celor două categorii de cheltuieli – variabile şi fixe – favorizează
desprinderea unor concluzii şi, implicit, stabilirea unor măsuri în vederea creşterii eficienţei
întregii activităţi economico-financiare.

3.4. Analiza cheltuielilor variabile și fixe aferente cifrei de afaceri pe baza

nivelului acestor cheltuieli la 1.000 lei cifră de afaceri

3.4.1 Delimitarea cheltuielilor variabile

În categoria cheltuielilor variabile se cuprind acelea care îşi modifică mărimea

(valoarea) în mod semnificativ o dată cu modificarea volumului fizic al producţiei (activitatii).
Analizând cheltuielile variabile din punct de vedere al indicelui de variabilitate putem
distinge: cheltuieli variabile proporţionale, cheltuieli variabile progresive, cheltuieli variabile
regresive şi cheltuieli variabile flexibile11.
a) Cheltuieli variabile proporţionale reprezintă valoarea acelor consumuri pentru producţie
şi desfacere care se modifică direct proporţional cu volumul fizic al producţiei. În această
categorie intră: valoarea consumului de materii prime şi semifabricate, valoarea
consumului de ambalaje pentru producţie, amortizarea specifică determinată în sistemul
cotelor proporţionale pe unitatea de produs sau prestaţie, salariile lucrătorilor plătiţi în
acord simplu etc. Acestea constituie de fapt, cheltuieli specifice sau tehnologice (de
bază).Modificarea procentuală a cheltuielilor proporţionale fiind egală cu modificarea
procentuală a volumului fizic al producţiei, rezultă pentru ele totdeauna un indice de
variabilitate (Iv) egal cu 1. Cheltuielile de bază (tehnologice) sunt supuse acţiunii a două
categorii de factori. O primă categorie, o constituie acei factori care determină scăderea
cheltuielilor tehnologice: reducerea consumurilor specifice şi respectiv normate prin
reproiectarea ori miniaturizarea produselor (după caz), perfecţionarea tehnologiilor de
fabricaţie, promovarea unui regim raţional de economie, înlocuirea unor materiale mai
scumpe cu altele mai ieftine, reducerea cheltuielilor de aprovizionare, modificarea
normelor de muncă în urma creşterii productivităţii muncii. O altă categorie de factori
sunt aceia care duc la creşterea cheltuielilor de bază şi anume: creşterea preţurilor la
materii prime, materiale şi energie tehnologică, creşterea tarifelor de transport, creşterea
tarifelor de salarizare, creşterea amortismentului specific etc. Acţionând la intervale de
timp, aceşti factori întrerup brusc proporţionalitatea cheltuielilor de producţie şi, în primul
rând, a celor de bază, şi determină continuarea ei pe o altă treaptă; în aceste condiţii
cheltuielile de producţie proporţionale evoluează în salturi, descendente sau ascendente.
b) Cheltuielile variabile progresive sunt expresia bănească a acelor consumuri productive, al
căror ritm de creştere este superior ritmului de creştere al volumului fizic al producţiei
care l-a ocazionat. Indicele lor de variabilitate este totdeauna supraunitar
c) Cheltuieli variabile degresive sunt acelea care cresc o dată cu creşterea volumului
producţiei, dar într-o proporţie mai mică decât acesta. Cheltuielile degresive prezintă
tendinţă de inerţie, reacţionând la modificări mai mari ale volumului producţiei, şi nu la
fiecare unitate nouă de produs, aşa cum evoluează cheltuielile variabile proporţionale; de
exemplu: consumurile de materiale auxiliare, precum şi alte cheltuieli de întreţinere a
spaţiului productiv, salariile cuvenite lucrătorilor auxiliari, contribuţiile la asigurările
datorate asupra acestor salarii etc. Indicele de variabilitate a cheltuielilor de producţie
degresive calculat după formula cunoscută este mai mare decât zero şi mai mic decât 1.
11
V.Robu, A.Anica-Popa, Ș.C. Curea-Analiza economico-financiară, vol.1, Editura ASE, București, anul 2020,
pg.76.
d) Cheltuieli variabile regresive cuprind acele cheltuieli care scad sensibil într-o perioadă
dată de timp, în ipoteza că procesul de fabricaţie o dată declanşat se desfăşoară normal, iar
volumul fizic al producţiei obţinute creşte. Asemenea cheltuieli se întâlnesc în cazul:
furnalelor înalte, în cazul centralelor electrice de termoficare şi al oţelăriilor electrice care
au fost revizuite la rece.
e) Cheltuieli variabile flexibile Acest tip de cheltuieli evoluează neregulat în raport cu
volumul fizic al producţiei. Caracterul evoluţiei lor se schimbă alternativ; astfel după o
etapă în care se comportă proporţional cu volumul fizic al producţiei, apare o alta când
evoluează degresiv, apoi o alta când evoluează progresiv ş.a.m.d. Asemenea cheltuieli de
producţie se întâlnesc în centralele termoelectrice şi electrice de termoficare.
Pentru exprimarea numerică a comportamentului cheltuielilor faţă de modificarea
volumului producţiei care le-a ocazionat, se utilizează indicele de variabilitate a cheltuielilor.
În cazul unei cheltuieli de producţie oarecare, indicele de variabilitate se calculează
folosind una dintre formulele:

în care:
Ch1 – suma absolută a unei cheltuieli de producţie oarecare, în perioada
curentă
Ch0 - suma absolută a aceleiaşi cheltuieli în perioada precedentă (de bază)
Q1 – volumul fizic al producţiei în perioada curentă
Q0 – volumul fizic al producţiei în perioada precedentă (de bază)
Acest indice se calculează deci ca raport între modificarea procentuală a cheltuielilor
în cauză şi modificarea procentuală a volumului fizic al producţiei care le–a ocazionat

3.4.2. Analiza cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri

Cheltuielile variabile la 1.000 lei cifră de afaceri sunt definite ca parte a cheltuielilor de
producţie care se modifică în funcţie de volumul fizic al producţiei şi care pot fi direct
proporţionale sau progresiv variabile sau regresiv variabile. Încadrarea acestor cheltuieli într-o
anumită grupă se face pe baza comportamentului lor în raport cu dinamica volumului
producţiei.

3.4.2.1 Analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri

Modelul de analiză a cheltuielile variabile la 1.000 lei cifră de afaceri și sistemul de
factori se prezintă astfel:

Δg

Δp
Δcv
 Aplicaţie privind analiza cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri
Tabel 3.4 -lei-
Nr. Indicatori Simb Perioada Perioada
crt. Precedentă Curentă
(0) (1)
1 Cifra de afaceri exprimată în preţ de vânzare qvp 2.088.100 2.511.400
2 Cheltuieli variabile Chv 1.333.700 1.742.300
3 Volumul efectiv al cifrei de afaceri la preţ qv1p0 x  2.421.800
prevăzut
4 Volumul efectiv al cifrei de afaceri la cost qv1cv0 x  1.543.400
variabil prevăzut
5 Cheltuieli variabile la 1000 lei cifră de afaceri 638,71 693,76
Sistemul de factori se prezintă astfel:
g
Cv1000

cv

Pe baza tabelului de mai sus, analiza factorială a cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră
de afaceri se realizează astfel:
55,04 lei
1. Influenţa modificării structurii cifrei de afaceri:

-1,42 lei

2. Influenţa modificării preţurilor de vânzare:

-22,74 lei

3. Influenţa modificării cheltuielilor variabile pe unitatea de produs:

79,20 lei

În contextul sistemului factorial care a stat la baza analizei dinamicii cheltuielilor

variabile la 1000 lei producţie vândută exprimată în preţ de vânzare (CA) precum şi în
conformitate cu necesitatea creşterii economice în condiţii de eficienţă sporită, o apreciere de
ansamblu referitoare la dinamica acestui indicator trebuie să ia în considerare următoarele
constatări:
În perioada analizată s-a înregistrat o creştere a cheltuielile variabile la 1000 lei cifră
de afaceri de 55,04 lei, fapt determinat diferit de cei trei factori direcţi, astfel:
 Structura cifrei de afaceri a influenţat în mod favorabil, contribuind la reducerea
cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră de afaceri cu 1,42 lei şi care demonstrează că a
crescut ponderea acelor produse cu cheltuieli variabile prevăzute la 1000 lei cifră de
afaceri mai mici decât cheltuiala variabilă medie programată la 1000 lei cifră de afaceri.
Rezultă că întreprinderea a reuşit să-şi direcţioneze eficient eforturile în vederea alegerii
unei structuri mai bune a producţiei.
 Preţurile de vânzare au crescut, la majoritatea produselor, și au influenţat favorabil cu
22,74 lei ca urmare a îmbunătăţirii calităţii producţiei şi a valorificării condiţiilor impuse
de raportul cerere-ofertă.
 Influenţa cea mai puternică este determinată de creșterea costurilor variabile pe produse,
înregistrându-se o depăşire de 79,20 lei a nivelului cheltuielilor variabile la 1000 lei cifră
de afaceri, datorită modificării consumurilor specifice, a preţurilor de aprovizionare a
materialelor şi a remunerării forţei de muncă precum şi de acţiunea managementului
întreprinderii.
Notă: Influența modificării prețurilor de vânzare se poate aprofunda ca în cazul analizei
factoriale a cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri.

3.4.1.2. Estimarea evoluţiei probabile a cheltuielilor variabile

În vederea întocmirii bugetului de venituri şi cheltuieli al întreprinderii pentru perioada
următoare şi elaborării unor studii de fezabilitate sau de perspectivă pe mai mulţi ani, este
necesară cunoaşterea evoluţiei probabile a cheltuielilor variabile în sumă totală şi a nivelului
acestora la 1.000 lei cifră de afaceri.
Pornind de la comportamentul cheltuielilor variabile care, la nivelul întreprinderii, se
modifică ca sumă absolută în funcţie de evoluţia volumului cifrei de afaceri, iar la 1.000 lei
sau pe produs rămân neschimbate, se poate determina suma cheltuielilor variabile totale pe
baza următoarei relaţii:

în care:
Cvp – suma cheltuielilor variabile previzionale;
CAp – cifra de afaceri previzionată;
– nivelul realizat al cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri în ultimul
exercițiu financiar încheiat.

În condiţiile economiei de piaţă, evoluţia preţurilor determină modificări ale

indicatorilor, ceea ce necesită corectarea acestora cu indicele inflaţiei. Creşterea cifrei de
afaceri poate genera modificări atât în structura acesteia, cât şi asupra cheltuielilor variabile
estimate la 1.000 lei cifră de afaceri. În acelaşi timp, modificarea structurii previzionate va
influenţa asupra nivelului cheltuielilor variabile la 1.000 lei cifră de afaceri.
Pentru estimarea sumei cheltuielilor variabile se poate utiliza ecuaţia de regresie de
tipul:
y = a + bx în care:
y – suma absolută a cheltuielilor variabile totale;
x – cifra de afaceri.
 BIBLIOGRAFIE

1.V.Robu, I.Anghel, E.C. Serban (coordonatori) - Analiza economico-financiara a firmei,

Ed. Economica, 2014
2. I.M. David-Sobolevschi- Analiza cheltuielilor, veniturilor și rentabilității firmei- Ed.
Universitară, 2015
3. G. Valceanu, V.Robu, N. Georgescu (coordonatori) - Analiza economico-financiara,
editia a doua, Ed. Economica, 2005
4. Ordinul 1802/2014 pentru aprobarea Reglementarilor contabile privind situațiile
financiare anuale individuale si situațiile financiare anuale consolidate, pct 19, pag 6, publicat
in Monitorul Oficial nr 963 din 30.12.2014