Sunteți pe pagina 1din 3

Internetul

 Internetul este o vastă rețea de calculatoare (mai multe calculatoare legate între ele), care
conectează între milioane de rețele mai mici din întreaga lume. La rețeaua Internet pot fi conectate toate
tipurile de calculatoare. Toate calculatoarele conectate la internet fac schimb de informații.   Această
rețea uriașă de calculatoare nu este controlată de nici un guvern sau organizație, nu are un administrator
unic. Totuși anumite rețele conectate la Internet sunt controlate de anumite companii. Inițial rețeaua de
calculatoare precursoare a Internetului a fost constituită în ideea de a-i ajuta pe cercetători și pe cei care
lucrau în domeniul educațional să lucreze mai eficient, în sensul schimbului de date și al documentației.
Nu puține au fost cazurile în care unii cercetători au muncit ani de zile pentru a afla apoi că munca lor
fusese deja facută sau că altcineva era deja într-un stadiu mai avansat.   In perioada anilor 60
Departamentul de Apărare al Statelor Unite avea nevoie de o rețea de comunicații care să reziste în cazul
unui atac nuclear. RAND o coorporație militară a propus centralizarea comunicării într-o rețea. Această
rețea conținea nodurile capabile să trasmită și să primească mesaje. Fiecare nod îsi avea propria adresă
astfel încat mesajul putea fi transmis unui anumit nod.   În anul 1969 Departamentul Apărării pentru
proiecte avansate al USA (The Defense Department’s Advansed Research Projects Agency) cunoscut sub
numele de ARPA sau DARPA a decis să extindă această rețea. Rețeaua Internet s-a dezvoltat din această
rețea dupa mai multe transformări și fuzionări cu alte rețele.   În prezent mediul Internet este constituit
din circa 8500 de rețele conectate, aproape 2500 de calculatoare. În fiecare lună milioane de oameni
testează Internetul și decid că este ceea ce le trebuie. Viitorul Internetului este deosebit de promițător.
Programele folosite devin din ce în ce mai prietenoase și mai ușor de folosit. De asemenea conexiunile se
realizează cu viteze din ce în ce mai mari.  În principiu oricine poate avea acces la Internet. Accesul la
rețeaua Internet se poate face prin intermediul propriului calculator, dacă a fost conectat la rețea sau prin
intermediul altor calculatoare conectate la internet. Unele școli, colegii, universități oferă această
posibilitate, la fel și unii patroni sau unele asociații. Puteți avea acces la internet din sălile special
amenajate care se găsesc peste tot (I-Café) din bibloteci, cafenele etc.   Dacă aveți un calculator și un
modem puteți să luați legătura cu un furnizor particular de servicii Internet sau cu un serviciu on-line pe
care să-l folosiți. În acest caz, conectarea la Internet este asigurată după stabilirea cu furnizorul de servicii
Internet. Serviciile on-line (CompuServe, America Online, Delphi, Microsoft Network) sunt companii
care dețin propriile rețele și care permit accesul altor persoane la propriile rețele pentru a le furniza
diverse servicii, ca de exemplu știri internaționale, servicii de comerț, etc.  Pentru conectarea la Internet
sunt necesare: un ISP (Internet Service Provider – furnizor de servicii Internet), un software special și un
mod de a te conecta la acest provider. Cea mai obișnuită metodă de a te conecta este folosind un modem
cuplat la linia telefonică ori să ai acces direct la Internet (adică o linie închiriată).
Calculatorul pe care doriți să vă conectați trebuie să fie cel puțin un Pentium 166 cu 32 MB
RAM.Preferabil un Duron la 750 MH cu 128 MB RAM pentru a rula animații Flash sau Shockwave.
Generalitțti despre navigarea cu Internet Explorer.

Rețelele pot fi de mai multe tipuri:


LAN (Local Area Network) – calculatoarele sunt plasate în interiorul aceleași clădiri sau campus
universitar;
MAN (Metropolitan Area Network) – rețea extinsă la nivelul unui oraș);
WAN (Wide Area Network) – rețea națională.
INTERNET este o interconectate de LAN-uri, MAN-uri si WAN-uri prin legături
rapide (satelit, circuite comunicație digitală etc.).
Scopul Internetului
Prin intermediul internetului putem comunica foarte ușor cu persoanele dragi din viața nostră, dar
care sunt la mare distantă de noi.
Ne informăm în legătură cu subiectele ce ne interesează.
Nu mai stăm la cozile ghișeelor pentru a plăti facturile, putem face acest lucru, cu un simplu click,
din fața calculatorului.
În timpul liber, putem asculta muzică, viziona un film de acasă.
Termeni folosiți:
Adresa IP (Internet Protocol Address) este un număr generat automat și este utilizat de calculator,
imprimantă, modem, etc. Ip-ul le permite să se identifice și să stabilească legături în cadrul unei rețele.
Utilizatorii de servicii au oferte atât pentru utilizatorii de PC (computer) cât și pentru cei ce
folosesc în activitățile curente telefonul mobil.
Ce conexiuni se pot face?
DSL (Digital Subscriber Line) este un serviciu care oferă o conexiune la Internet mai rapidă decât
o conexiune standard de dial-up. De obicei, furnizorul de Internet este o firmă de telefonie.
Prin cablu, de obicei, furnizorul de servicii de Internet este o firmă de televiziune prin cablu.
Broadband – semnalele de voce, date, video sunt transmise simultan pe același suport fizic, acest
termen este folosit pentru internetul de mare viteză.
ADSL (Asymmetric Digital Subscriber Line) – transmiterea asimetrică de date, pe linie telefonică
de cupru.
ADSL lucrează prin utilizarea frecvențelor care nu sunt utilizate de un apel telefonic vocal.
Comunicațiile prin Wireless (fără fir) reprezintă transferul de informații între două sau mai multe
noduri ce nu sunt conectate printr-un conductor electric.
Tehnologia Wi-Fi este cunoscută de utilizatori, în general, prin conectarea la un router wireless și
implicit cu ajutorul acestui dispozitiv conectarea la Internet.
Conexiunea prin fibră optică permite transmiterea informațiilor pe distanțe și lărgimi de bandă
mai mari față de alte tipuri de conexiuni.
Prin fibră optică nu circulă curent electric, circulă lumina.
Există și internet mobil prin stick, ce iți permite să folosești internetul când ești plecat, doar prin
utilizarea unui stick (furnizat de operatorii de telefonie).
Dezavantajul acestei metode este acela că te poți confrunta cu lipsa de semnal, în funcție de zona
de acoperire a operatorului.

S-ar putea să vă placă și