Se cerc artişti şi muzici plăceri mai noi s-arate, În nouă veselii! O! ce de griji acuma la nouă toalete! Ce visuri dulci, frumoase, în junele cochete! Ce mii de bucurii! Fetiţa tot visează la flori, l-a ei ghirlantă, La gaza cea subţire, la rochia-i elegantă Şi la ai ei cercei; Gândeşte la răspunsuri, la graţii, la cuvinte; Îşi râde în oglindă de loc ce-şi pune-n minte Ceva ce-i place ei. Corsetul aci-şi pune; îşi cearcă iar rochiţa, Pandlica care-o prinde, - săracă copiliţa! Viaţa-i e romanţ! O! cât a să mai joace! Ce bine a să-i vie Şi păr şi rochi, pandlice, buchet de iasomie La sol în contra-danţ! Mulţime de machine prin case de neveste! Fămei şi croitorii abia le prinzi de veste Când vin, când se strecor! Părinţii schimbă cifre în foile de zestre; Galanţii-n neastâmpăr citesc pe sub ferestre Bileturi dulci d-amor. O! câte case nouă şi câte case sparte! Ce visuri îşi mai face bătrâni şi juni în parte În lungul carnaval! Tot fierbe-n capitală! şi lumea îşi propune Un lanţ de fericire, un şir de lucruri bune De la întâiul bal! Voi, câţi vă râde soarta! gândiţi că-n aste zile Stau sub pământuri, ocne, prin temniţi şi exile Atâţi nevinovaţi, Pe care pizma, ura şi neagra calomnie I-au părăsit cruzimei, şi oarba tiranie Îi ia necercetaţi! II Când armăsarii voştri, cu coama lor pletoasă, Alerg şi scapăr iute p-o gheaţă-alunecoasă, Ca fulger, ca năluc; Şi lângă drumul vostru, - o! tremură în cale Un biet bătrân ca iarna, cu piept, picioare goale, Flămând şi fără suc; S-opreşte, -şi ia căciula, spre voi mâna întinde, Şi trista lui cătare în rugă se aprinde Văzând că nu-l vedeţi; Şi tremurându-i barba, spre ceruri mormăieşte; Când sania din urmă de ziduri îl striveşte; Voi treceţi şi râdeţi! Nebunilor ce sunteţi! Vă pare că e o glumă Un cap strivit de ziduri, un om ce se consumă De foame şi de frig! Vă pare că e glumă când cruntă disperarea Şi ţintă către ceruri; - vă râdeţi voi de starea Victimelor ce strig: ..................................... ..................................... III Când o căldură dulce, samururi, catifele, Sub draperii bogate de stofe, de dantele, V-adoarme p-un divan; Când mii lumini ascunse în lampe colorate Resfrâng şi vă-nmulţeşte-n oglinzile-ardicate De jos până-n tavan; Ş-o copiliţă dulce, râzândă, graţioasă, În reverenţe intră uşoară şi frumoasă Ca şi un îngeraş, - Şi după ea un june măreţ, voios şi tare, Cu faţa vie, plină, cu fruntea-ntinsă, mare, Şi şed p-un scăunaş; Când vă vedeţi într-înşii pre voi miniatură, Şi gest, organ, accente, oricare a lor trăsură E-a voastră, - îi iubiţi! Îşi vede muma soţul, şi tata iar soţia; Şi ştiţi c-aveţi mijloace, vă iartă avuţia Să-i faceţi fericiţi; Oare gândiţi atuncea că poate-n altă casă Au doi bătrâni o fată, tot astfel de frumoasă, Dar e trăită rău; Şi plâng, căci mâine poate copila o s-apuce O cale... n-au de hrană; şi viaţa este dulce, C-aşa va Dumnezeu. IV Când cina vă aşteaptă în sala de mâncare, Şi-n giurul vostru vase cu flori mirositoare Vă-mbată de miros; Când ochii vi se pierde pe mese încărcate D-argint, de porţelane, cristale tot-săpate, C-un viu foc luminos; Şi când pe masa voastră cea plină de legume Ce globu-ntreg produce, d-esenţe şi de spume, De vinuri spumegând, Vedeţi îndestularea ce cară, grămădeşte, Ş-un şir de servi în prajmă ce-alerg, vă ocoleşte Punând şi ardicând; Atunci, atunci gândit-aţi că lângă casa voastră Este-o căsuţă veche şi spartă, mică, proastă; Şi crivăţu luând Hârtia din ferestre, un viscol o petrece, Bagă în ea zăpada; e frig într-însa, rece, Căci toată e în vânt! Gândit-aţi vre o dată c-aci-n astă cocioabă, O văduvă săracă, bolnavă, goală, slabă, Cu şase copilaşi, Stau în ocol pre vatra abia cu un tăciune! L-e frig, l-e somn, l-e foame şi pic de slăbiciune, O, mult sunt drăgălaşi! Când unul dintre dânşii ardic-o mânuşiţă Scuţ roşie ca racu, şi-i zice: "Măiculiţă, Te scoal', nu mai dormi! N-e frig şi ne e foame; te scoal'! fă focu mare! Dă-mi pâine! Pune masa!' şi ea,-n delir, tresare! Nu poate a-i mai minţi. Se scoală,-şi smulge părul şi iese pe zăpadă, Şi vede casa voastră în veci tot în paradă, În veci în veselii: Ferestrile-ndoite ce crapă de lumină Şi vesela-vă umbră râzândă, dulce, lină, Săltând în bucurii... Curând! Daţi în genunche! Uitaţi! O! piară slava! Blăstemele s-azvârlă, precum s-azvârlă lava Ce-o varsă un vulcan! O! Tremuraţi! căci glasu-i în ceruri e puternic! Mai greu decât sentinţa cu care un nemernic Striveşte un sărman!