Sunteți pe pagina 1din 11

Coperta: Angela Rotaru

Corector: Cristina Jelescu


Tehnoredactor: Manuela Măxineanu
DTP: Florina Vasiliu, Veronica Dinu

Tipărit la Livco Design

© HUMANITAS, 2022

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


Cupşa, Augustin
Străinătate / Augustin Cupşa. – Bucureşti: Humanitas, 2022
ISBN 978-973-50-7763-1
821.135.1

EDITURA HUMANITAS
Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România
tel. 021.408.83.50, fax 021.408.83.51
www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.ro


Comenzi prin e‑mail: vanzari@libhumanitas.ro
Comenzi telefonice: 0723.684.194
Peppermint Patty

La șase după‑amiaza soarele ardea în geamurile fumurii, fă‑


când improbabilă orice încercare de mișcare. În depărtare
se ghiceau formele orașului, demolat de caniculă, recon‑
struit spre dimineață din resturi de BCA și termopane, cu
câteva bulevarde, să facă drum printre ele. Mai aproape,
câțiva arțari și salcâmi, cu coroanele prăfuite, înconjurau o
baltă de culoarea ghipsului impregnat cu fire de nisip, în‑
crețită de valuri de iarbă și mătasea broaștei ca un trandafir
de deșert. Nu aveau să fie văzuți pelerini. Nu avea să se arate
nici o minune.
Curând lumina urma să capete reflexe de oțel, să facă sec‑
țiuni prin aer, unde oamenii puteau fi studiați în ipostazele
martiriului: cu capetele atârnate deasupra geamurilor, sco‑
țând bule de aer ca niște mormoloci în mâl, apăsând claxoa‑
nele din volan și picioarele în ambreiaje, cu cefele transpirate,
cu priviri hipnotizate de iluzia salvării din capătul pasajului
de la Unirea. În fanta de aer dintre două DAF‑uri cu caroserie
de Rocar, împotmolite pe ambele benzi, împingând coada fur‑
nicarului către Piața Sudului, către ieșire.
După‑amiezile șefa de proiect nu trecea pe la birouri, cu
atât mai puțin vara, când pârjolul elimina 99% din formele
cunoscute de viață, mă prefăceam preocupat în spatele moni‑
torului și scăpam cu atât. Diminețile transcriam răspunsurile
de pe înregistrările audio, băgam datele în Excel sau verificam
răspunsurile la întrebările încrucișate, dar tot aveam destul
timp să‑mi văd fața în monitor, la cât stăteam degeaba.
—5—
În ziua în care m‑am mutat în București, un japonez a fost
sfâșiat de un maidanez pe bulevardul Titulescu. În seara aia
am tras geamantanul la Dristor 1, pe rulantele blocate. Înăun‑
tru aveam aproape toate hainele de acasă și un plic de la mama,
cu jumătate din chiria pe prima lună. Fata m‑a așteptat în col‑
țul intersecției de la Râmnicu Sărat. Am intrat într‑un fel de
fostă Alimentara și mi‑am cumpărat o sticlă de vin, pe care am
băut‑o aproape singur.
Cu câteva ore înainte omul reușise să se târască până în
holul unui imobil, unde a strigat la portar să sune la 112, dar
echipajul de pe ambulanță nu l‑a mai putut resuscita. Bucu‑
rești, 2006. În instanță maidanezul Bosquito a fost apărat de
Paula Iacob și într‑un final a fost achitat, apoi a fost adoptat de
un neamț, Guido Bayer, și a luat numele de Ziva, fiind de fapt
o cățea. În articol mai scria că a trăit fericit în țara de adopție,
alături de ceilalți trei câini ai familiei. A murit de bătrânețe la
vârsta de 19 ani. Frankfurt, 2013.
M‑am gândit că s‑a încheiat ciclul de 7 ani și trebuia să trec
pragul mai departe.
Am ales Anglia în primul rând pentru că știam engleză de
acasă, la test am luat B2, dar puteam să iau și mai bine, dacă
m‑aș fi prins de unde vin cu adevărat problemele platformelor
de pescuit în Marea Nordului și aș fi făcut cu două puncte mai
mult la vocabularul de specialitate. În al doilea rând pentru că
acolo era vară‑mea. Pentru înscriere trebuia să completez un
formular în care să bifez răspunsurile la Etnicity, Sexual Orien‑
tation și Religion and Belief, apoi să‑mi declar problemele și an‑
tecedentele personale.
Vară‑mea mi‑a zis să nu mă împiedic la primul hop.
— Când o să fii hărțuit la serviciu și o să fie pentru una din
chestiile astea, o să poți să folosești copia declarației în instanță.
Madi terminase filologia și era vânzătoare la un magazin
de haine de lux în Harrogate. Într‑o gazdă îl întâlnise pe Phil,
un canadian care lucra în York, la un serviciu de comunicații,
un tip foarte mișto, cu care m‑am întins de câteva ori la bere
prin telefon, când ea alerga prin casă după Eddie. Permisul
—6—
meu de muncă mă costa o mică avere. Actele din România,
traducerile legalizate la unul din birourile acreditate, care erau
toate în Anglia, taxa de înscriere, drumul până la Manchester
și cheltuielile de acolo, din care nu puteam să scad decât caza‑
rea, pentru că aș fi stat la ei. Apoi puteam să rămân câteva luni,
până mi‑aș fi găsit un job. Ceea ce însemna că ar fi trebuit să‑mi
restrâng căutările în zonă, deși, dacă tot era să ajung acolo, aș
fi vrut undeva la mare, în sud, la Cardiff, unde bărbații care nu
beau și nu agață ies duminică dimineața pe plaja de la Pernath,
stau cu fundul în nisipul ud și sughiță bere de ghimbir, în
timp ce vaporii de ceață li se condensează pe obraji.
În declarație am bifat white, heterosexual/straight și la Religion
am pus other, pentru că nu era nici un cuvânt să spună cum
credeam eu. La celelalte secțiuni am mințit.

Dacă nu era Madi, n‑aș fi găsit nici jobul de la firmă. Ea avea o


prietenă care terminase tot în București, cu vreo doi ani îna‑
intea mea, și din ianuarie intrase în concediu prenatal. Birou‑
rile erau în aceeași clădire cu mallul, dar accesul se făcea pe
lângă intrarea în parcarea subterană. Aveam o alveolă cu pe‑
reți de doi metri, între ușă și geamurile exterioare. Puteam să
mă ridic oricând, să mă mișc pe mochetă și să mă zgâiesc în
stradă, fără să mă întrebe cineva ceva. În șase luni nu reușisem
să leg prenumele din chat de figurile din celelalte alveole.
După Paște a fost la fel de cald de dimineața până seara,
mi‑am dat seama că am intrat în vară când mi‑am văzut umbra
proiectată pe peretele din placaj.
Pe tăblia mesei un gândac marmorat se deplasa încet către
fâșia de umbră din spatele tastaturii. Îl știam de vreo două luni,
între timp îmbătrânise și se sfoiegise, de-abia își mișca cele șase
picioare. La nivelul solului, un tramvai își târa și el garnitura
pe șinele încinse până în dreptul stației, apoi aștepta cu ușile
deschise. Dacă o luai pe jos, urmărind poteca de umbră din
buza panourilor care delimitau spre bulevard pârloagele din
jurul bălții Văcărești, puteai să ajungi în intersecție și să cobori
la metrou, să‑ți găsești scăparea în răcoarea catacombelor.
—7—
Am văzut o femeie cu capul acoperit de un batic înflorat,
ur­mată de trei câini vagabonzi, care a făcut traseul și era cât
pe ce să treacă cu toate viețile la următorul nivel, când s‑a tre‑
zit în dreptul semaforului, cu mâinile imobilizate de cele două
plase de rafie, unde o rază ucigătoare i‑a decupat conturul și
i‑a ridicat îngerașul până în marginea de sus a ecranului, apoi
i l‑a dizolvat pe fondul spălăcit al cerului.
Câinii au rămas la adăpostul chioșcului de ziare, unul din‑
tre ei, cu blana cafenie, decojită în careuri, s‑a încovrigat sub
tejghea și a început să caște, iar ceilalți doi au început să amu‑
șine grămăjoarele de gunoi.
M‑am întors la calculator. Dinspre coridor s‑a auzit sunetul
unor tălpi de plută, care se lipeau și se dezlipeau de linoleum.
Ușile din sticlă mată erau un avantaj în detectarea siluetelor
în mișcare, petele de întuneric care se evaporau ca ochiurile
de apă pe asfalt, absorbite prin ușile automate din capătul cu‑
loarului, și celelalte, care irizau suprafața tulbure din chenar,
atunci când se opreau în dreptul intrării. Apoi pintenul extras
din lăcaș, arcul încuietorii eliberat de încărcătură și țăcănitul
piedicii cu o tresărire pe loc, toate într‑o succesiune atât de
rapidă, încât puteau fi confundate într‑un singur clic de o ure‑
che neexersată.
La urmă o ușă care se deschide și face legătura între două
spații cu aer stătut.
— Hei, ce faci?
— Treabă.
— Cred că ți‑am rezolvat cu traducătorul, mi‑a răspuns Jes‑
sica Finch, și e autorizată IOL. Hai în mall, să bem ceva cu
gheață.
Pe Raluca am moștenit‑o de la tipa care intrase în concediu.
Mi‑a zis că era deja un reflex să coboare de la etajul patru ca să
meargă la cafea cu tipa care frecase scaunul înaintea mea și, ca
să fie clar că făcea referire la câinele lui Pavlov, și‑a ridicat mâi‑
nile ca două lăbuțe în dreptul sânilor și și‑a îndreptat umerii
mici.
—8—
Avea câțiva pistrui pe față, delicați ca un polen, și părul des‑
chis la culoare, nuanța caramelelor cu lapte de la Werther’s.
Dacă și‑ar fi prins bretonul cu o agrafă, ar fi arătat ca Pepper­
mint Patty din Peanuts.
Nu mai știu dacă eu m‑am gândit sau ea mi‑a zis că așa se
semna în generală.
Când își lua cola fără zahăr, la pahar de carton, sorbea re‑
pede sucul, apoi începea să scobească prin pahar cu paiul după
gheață și crănțănea cuburile între dinți, că‑mi făcea rău.
Tot timpul găsea pe cineva la o masă, despre care știa câte
ceva, îmi făcea semn cu paiul între dinți și o mișcare scurtă din
cap. Belgianul avea trei copii cu două femei și dădea o groază
de bani la școala franceză. Patroana de la Tradițional mergea
cu maică‑sa la cumpărături și în toamnă își luaseră blănuri de
nurcă identice. Favoriții ei erau niște gemeni silfizi, părul pla‑
tinat, curbat peste frunte, până în dreptul urechii, de fapt, un
băiat și o fată, care luau tot timpul masa împreună. Pentru
mine aglomerația de la Food Court era la fel ca amestecul de
bucle și contururi dintr‑o carte de colorat, în care trebuia să
hașurezi fiecare spațiu în culoarea potrivită, ca să identifici în
junglă prietenii doctorului Aumădoare.
Și‑a băgat cu totul fața în pahar când mi‑a propus să mă
întâlnesc cu taică‑su.
— Numai cu el?
— Vara stă la casă, a mormăit și a continuat să facă bolbo‑
roci în pelicula de cola care rămăsese sub bucățelele de gheață
spartă.
— Și ce să‑i spun?
— Că ești prietenul meu, te porți bine cu mine și mă înțelegi.
Am spionat peste umărul ei armonia gemenilor care se pri‑
veau în ochi în timp ce vorbeau, apoi cel așezat cu spatele s‑a
aplecat să culeagă de pe jos o boabă de strugure. N‑a mâncat‑o,
a pus‑o deoparte. Boaba a descris un semicerc până s‑a oprit în
marginea unui șervețel făcut triunghi.
— Și de ce nu mergi cu gagiul tău?
—9—
— Aoleu, tu știi ce urât e gagiul meu? Cum să mă duc cu el
la tata?
În pozele din cont tipul arăta cam ca Bjorn Ironside înainte
să despice cranii adverse, poate un pic mai închis la ten, cu o
privire mai vicleană.
— Ăsta e urât?
S‑a uitat și ea în telefon, apoi l‑a tras în dreptul ei și a căutat
alte instantanee.
— Păi da, nu i se văd mâinile. Are tatuaje până unde i se
termină mâneca de la helancă. Cu ce să se îmbrace pe căldura
asta? Cu cămașă? La casă nu e aer condiționat, se stă în grădină.
Nu pot să le fac cunoștință în mașină.
— Cheamă‑i pe la tine.
— A, nu se poate să‑l aduc pe Andi pe la mine. Nu e genul
să‑l bagi în casă.
Am vrut s‑o întreb ce‑mi dădea în schimb, dar mi‑a adus
aminte că tocmai îmi promisese o traducătoare cu reducere,
făceam economie de 80 de lire, așa că i‑am zis:
— Bine, să‑mi spui când, ca să mă pregătesc.
— Deocamdată ești în Anglia cu treabă. Știi ceva de pe acolo?
— Un pic din Londra.
— Bine, acolo ești acum.

Pe urmă nu m‑a mai bătut la cap, două săptămâni am crezut


că a uitat sau a găsit o variantă mai bună. Vikingii i‑au bătut
pe asediatorii din Northumbria și l‑au luat prizonier pe Aethel­
wulf, pe urmă Ragnar și‑a tras‑o cu prințesa Auslag, iar ea i‑a
mărturisit în ultimul episod că e însărcinată.
Raluca s‑a întors bronzată de la munte, în schimb Bjorn
Ironside cam răcise, s‑a făcut praf într‑o seară și a adormit în
iarbă, iar ea n‑a putut să‑l ridice de acolo. La Bâlea, spre dimi‑
neață, crăpau pietrele și când mi‑a zis asta m‑am gândit cum
ar fi fost să dorm într‑un sac umed, alunecând pe o pajiște cu
fire de gheață, chiar și legat în sania vikingilor.
Nici eu n‑aveam aer condiționat. De câteva luni zăceam fără
să mai întind canapeaua, cu punga de chipsuri la o lungime de
— 10 —
braț, pe parchet, cu Eurosportul pornit, concentrat în voința de
deplasare a bilei de oțel care lasă o pată de talc în căușul dintre
umărul și gâtul unui aruncător leton în maiou și chiloți din
supraelastic.
După examenul de diplomă nu m‑am mai văzut cu nici unul
dintre vechii cunoscuți. Perimetrul meu s‑a restrâns la un tri‑
unghi în care mă deplasam ca o mașinuță trasă cu cheia, cu
diferența că eu aveam arcul mai scurt. Casă–serviciu–curtea de
la Baricade, unde beam limonadă cu un amic recent, care îmi
detalia documentare psihologice, bazele moleculare ale senti‑
mentelor din perspectiva lui Damasio sau cum s‑au adeverit
previziunile lui Houellebecq, și o tipă din publicitate, cu per‑
spective politice și foarte multă energie. În timp ce îi ascultam,
constatam cât de tari erau scândurile băncilor și cât de nasol îți
amorțea fundul dacă nu prindeai ora la care pernele de burete
stăteau încă aranjate într‑un turn, lângă chioșcul de servire.
Când se ajungea la subiectul conspirații farmaceutice din sfera
psi, ea se uita insistent la mine, de mă simțeam ultimul om.
— De ce mă întrebi pe mine?
— Nu ești în domeniu?
— În ce domeniu? Al sondajelor de opinie?

În drum spre Olimpia, a fost ultima dată când am văzut mallul.


— E totuși o mică problemă, i‑am zis în mașină. Nu vreau
ca tatăl tău să‑mi ofere de băut. Mi‑e aiurea să‑l refuz fără mo‑
tiv și nu vreau să intru în amănunte.
— Ai probleme cu alcoolul?
— Cu băutul stau bine de 4 luni, dar am cam sărit cu țigă‑
rile. Dacă sunt odihnit, nu mă văd cu prea mulți oameni și nu
beau, mă mențin în rația zilnică.
— Nu‑i nici o problemă, o să beau eu ceva și trebuie să con‑
duci tu. Dacă vrei, poți să treci acum la volan.
— Mda, chestia e că n‑am carnet, dar mă gândesc că, dacă
mă țin cuminte încă un an, o să mă pun să‑l iau.
Raluca a pufnit și a plesnit volanul cu palma, fără să‑și ia
ochii de la drum.
— 11 —
Cuprins

Peppermint Patty . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
Într‑o zi doar praful . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 18
În potârnichi să mă îngropi . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 33
Primul găsit cu privirea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 45
Soldații mergeau prin zăpadă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57
Toate trec cu un chiot sau cu un oftat . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
Animal print . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 87
Imponderabil . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 100
Străinătate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 118
Stimați turiști . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 141
Perspectivă într‑un interior francez . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 153
Valuri albe, bleu, bleu închis și gri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 166
Parfumul anilor noștri morți . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 196

Mulţumiri . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 211

S-ar putea să vă placă și