Sunteți pe pagina 1din 2

FINICUL, FĂCĂTOR DE MINUNI AL

SFÂNTULUI SAVA
(îndrumări)

Preaevlavioșilor pelerini ai Sfintei noastre


Mănăstiri, țineți în mâinile voastre ca pe o prețioasă
binecuvântare câteva frunze din finicul făcător de minuni pe care l-
a sădit însuși Sfântul Sava în Lavra sa. Acest copac se uscase în
urmă cu câteva decenii, dar în mod minunat, a odrâslit din nou tânăr și
continuă să săvârșească numeroase minuni, în familiile evlavioase, dar
sterile.
Condițiile de bază pentru ca harul lui Dumnezeu să lucreze, sunt credința neclintită, frica
de Dumnezeu și evlavia către Cuviosul. De asemenea, este necesar postul, după puterile
fiecăruia (40 de zile de post sau măcar miercurea și vinerea), împreună cu abținerea de la
relațiile conjugale trupești. Apoi, se subînțelege, înmulțirea rugăciunilor în familia frățiilor
voastre, atât a celei personale, cât și a celei împreună (citirea împreună, cu o lumânare
aprinsă,timp de 40 de zile a Paraclisului Maicii Domnului), precum și apropierea voastră în
mod regulat de Preasfintele Taine ale Spovedaniei și Dumnezeieștii Împărtășanii (Spovedanie și
Împărtășanie la începutul canonului de 40 de zile și la sfârșitul lui) .
La sfârșitul acestei nevoințe duhovnicești a frățiilor voastre (rugăciune stăruitoare și
înfrânare generală), faceți un ceai, fierbând frunzele de finic, care, după aceea trebuie arse, și în
continuare purcedeți din nou la unirea trupească în credință, cu dragoste și credință în
Dumnezeu.
Vă amintim că sterilitatea și neputința de a face copii nu constituie în niciun caz un
blestem sau o pedeapsă a lui Dumnezeu. Dimpotrivă, chiar de foarte multe ori, prin acest mod de
pedagogie, se manifestă bogata iubire a lui Dumnnezeu, Care vrea ca întotdeauna, să apelăm și să
nădăjduim la pronia Sa atotputernică și atotbună, iar nu în ceva pământesc.
Amintiți-vă, câte femei sterpe din Sfânta Scriptură, prin răbdare și prin desăvârșită
dragoste și nădejde în mila lui Dumnezeu, au devenit cele mai fericite mame: ANA - mama
Proorocului Samuel; ELISABETA - mama Cinstitului Înaintemergător; SFÂNTA ANA-
bunica Domnului, mama Preasfintei nostre și o mulțime de alte sfinte din Noul
Testament.Iubiții noștri frați, să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze așa cum știe El. Să-I
mulțumim întodeauna și pentru binecuvântările Sale și pentru binecuvântatele Sale
pedagogii părintești. Un singur lucru să-l țineți minte: Domnul nu vrea să-I dăm, ca să ne
dea, ci să-I dăruim odată cu buna noastră dispoziție și inima noastră curată. Dacă vreodată
vă va învrednici și veți dobândi copii, să nu credeți că vă aparțin la modul exclusiv. Toate
sunt darurile Lui. Dacă iarăși nu vă va dărui, din iubire lucrează, numai și numai din
iubire. Să învățăm să nu căutăm doar darurile lui Dumnezeu, ci să cerem de la Însuși
Dumnezeu și Împărăția Lui, așa cum ne-a spus Matei 6.33; atunci, toate acele lucruri
de care realmente avem nevoie, ni le va dărui în chip bogat și cu cuviință
dumnzeiască.
Vă urăm din tot sufletul ca harul lui Dumnezeu și binecuvântarea
Sfântului Sava să vă însoțescă pretutindeni și pururea.
Cu rugăciunile Sf.Sava Sf.Sava și tuturor sfinților, care s-au nevoit în această Lavră, Harul
Domnului să vă întărească totdeauna pe drumul nevoințelor duhovnicești. Amin.

S-ar putea să vă placă și