1.

Marea cea liniştită, care străluceşte de lumină vie şi scânteiază şi răsfrânge cu netulburarea întinderii
ei razele soarelui, este o privelişte plăcută pentru ochii noştri. Dar mult mai plăcut este nu numai să vezi,
ci să şi vorbeşti Bisericii celei adunate [în chip bine plăcut] lui Dumnezeu, [Bisericii] celei izbăvite de
tulburări şi luminate în chip tainic de dumnezeiasca lumină, întraripată către raza cea de acolo şi care are
mâinile, ochii, toată simţirea şi cugetarea întinse către cele de sus. Prin urmare, pentru că harul Duhului
mi-a hărăzit astăzi această vedere plăcută şi [pentru că] voi toţi sunteţi de faţă, cei care petreceţi
împreună noaptea şi ziua în templul lui Dumnezeu1, şi [pentru că], datorită stăruinţei voastre neîncetate
de acum faţă de Acesta, este cu putinţă să fiţi priviţi ca un copac mai presus de lume sădit lângă
izvoarele apelor2 Duhului, iată că şi eu însumi voi conlucra după putere la răspândirea peste voi a apei
care vine de acolo, şi după cum voi [adăugaţi] rugăciunilor de dimineaţă pe cele din timpul zilei, la fel şi
noi, atât cât ne va îngădui timpul, vom adăuga învăţăturii de dimineaţă pe cea de seară, arătându-vă mai
lămurit maşinaţiunile prin care vrăjmaşul mântuirii noastre încearcă în tot felul să facă nefolositor nu
numai postul, ci şi rugăciunea noastră.

2. Există, aşadar, fraţilor, şi o altă îmbuibare şi beţie rea, care nu vine din mâncăruri sau din băuturi şi din
desfătarea cu acestea, ci din mânia faţă de aproapele nostru, din ura faţă de el, din amintirea răului şi
din toate relele care se nasc din acestea, despre care şi Moise spune în cântarea sa: Suflare de balauri
este vinul lor şi suflare de viperă, fără leac3. De aceea şi profetul Isaia spune: Vai de cei ce se îmbată fără
vin4. Şi iarăşi, acelaşi profet spune: Nu postiţi ca să vă luptaţi!5. Iar celor care postesc astfel, el le spune,
ca din partea Domnului: Nici dacă ţi-ai pleca grumazul ca un cârlig, nici aşa să nu-l numiţi „post primit", şi
când vă veţi întinde mâinile către Mine, îmi voi întoarce ochii de la voi6.

3. Aşadar, diavolul încearcă să stârnească în cei care se roagă şi postesc această beţie care vine din ură,
care este, mai mult decât orice, cauza întoarcerii dumnezeieşti [de la noi]; ea trezeşte amintirea
acuzaţiilor, mişcă gândurile către aducerea aminte a răului, ascute limba spre calomnie, făcându-ne să
fim asemenea celui pe care David îl descrie că se roagă în răutate: Fărădelege ziua întreagă a grăit limba
lui, ca un brici ascuţit ai întărâtat7. De [astfel de oameni] se roagă David către Dumnezeu să fie izbăvit:
Scapă-mă, Doamne, de omul viclean, de omul nedrept izbăveşte-mă, de cei care şi-au ascuţit limba lor ca
a şarpelui, venin de năpârcă sub buzele lor8.