Sunteți pe pagina 1din 4

RECOMANDARI PRIVIND INSTALAREA GEOGRILELOR BIAXIALE CU NODURI

RIGIDE

CAPITOLUL 1

DESCRIERE GEOGRILE RIGIDE

Geogrilele sunt rețele polimerice regulate cu ochiuri suficient de mari (1-10 cm) pentru a permite pătrunderea
materialelor granulare. Sunt realizate în general din polietilenă de înalta densitate sau polipropilena dar si din poliamidă,
poliester sau, mai recent, din poliamide aromatice (aramid) sau polivinilalcool. Pot fi: biaxiale (bietirate), monoaxiale
(monoetirate), cu noduri integrate (asigură continuitatea în dreptul nodurilor), țesute, lipite etc.
Sunt utilizate în principal la ranforsarea masivelor de pământ (funcția de armare) pentru: armarea stratului de agregate
din fundația drumurilor, a stratului de balast la căile ferate, a umpluturilor, rambleelor, digurilor și barajelor sau a
îmbracaminților asfaltice; stabilizarea și reabilitarea pantelor instabile, realizarea de structuri de sprijin (ziduri) din
pământ armat, la saltele geocelulare pentru construcții realizate pe terenuri moi sau umpluturi neomogene, în scopul
măririi capacității portante a acestora.
Prezentul ghid contine recomandari pentru instalarea in situ a geogrilelor biaxiale cu noduri rigide, obtinute din
polipropilena, prin extrudare.

Aceste geogrile biaxiale garantează o creştere semnificativă a capacităţii portante a solului. Acestea consolidează
agregatele, suportă încărcături şi asigură dispersarea forţei de tracţiune, reducând astfel formarea fisurilor şi
deformările datorate forţei de frecare. Geogrilele reduc grosimea stratului de pietriș sub asfalt (a grosimii fundatiilor),
cresc durata de viaţă a drumurilor și reduc costurile de construire, de întreţinere şi de reparare. Geogrilele biaxiale

1
extrudate instalate în structura drumurilor şi terasamentelor căilor ferate cresc forţa de tracţiune şi consolidează
orizontal terasamentele.
Geogrilele cu noduri rigide sunt utilizate pentru ranforsarea solului, obtinandu-se consolidarea unei suprafeţe înclinate.
Permit construirea de pante şi ziduri de sprijin folosind solul local. Permit amenajarea taluzurilor abrupte şi estetizarea
acestora cu vegetaţie. Această tehnologie este de asemenea folosită pentru construirea de ziduri de sprijin din pământ
care concurează cu blocurile din beton.

Avantaje utilizarii pentru stabilizarea solului


• crează o platformă stabilă, permiţând astfel realizarea proiectelor chiar şi în condiţii dificile de teren, unde metodele
conveţionale se dovedesc a fi ineficiente
• reduc necesitatea schimbării solului cu până la 50%, comparativ cu metodele tradiţionale, fără a slăbi capacitatea
portantă
• utilizând geogrile materialele de umplutură pot avea proprietăţi structurale mai slabe
• geogrilele au un coeficient ridicat de elasticitate, rezistenţă mare la îmbinări, rezistenţă la eventualele deteriorări
survenite cu ocazia instalării, având o durată de viaţă de peste 120 de ani

Avantaje utilizarii pentru ranforsarea solului


• asigură ranforsarea unei pante abrupte permiţând folosirea materialului local de calitate mai slabă şi permite
estetizarea marginilor cu plante
• avantajează mediul înconjurător prin readucerea la forma original a terenurilor afectate de alunecările de teren
• reduce semnificativ timpul de construcție
• peste de 30% din cheltuieli pot fi economisite faţă de metodele tradiţionale,
• structurile inginereşti consolidate cu geogrile garantează un coeficient de siguranţă mai mare şi capacitate de
rezistenţă la încărcătură statică şi dinamică, incluzând cutremurele de pământ,faţă de structurile construite folosind
metodele tradiţionale
• coeficient ridicat de elasticitate, rezistenţă mare la îmbinări, rezistenţă la eventualele deteriorări survenite cu ocazia
instalării, rezistenţă la substanțe chimice: pot avea o durată de viaţă de peste 120 ani.

APLICAȚII RECOMANDATE PENTRU UTILIZAREA GEOGRILELOR RIGIDE


• construirea de pante abrupte cu covor vegetal
• repararea alunecărilor de teren
• construirea zidurilor de sprijin
• lărgirea ramificării substratului feroviar şi cel rutier
• construirea de rambleuri rutiere și de cale ferată
• sisteme pentru prevenirea alunecărilor de teren
• construirea de ziduri de sprijin în jurul gropilor de gunoi
• bariere acustice
• consolidarea si cresterea capacitatii portante a străzilor, drumurilor, pistelor, platformelor industriale
• construirea de terasamente pe sol de calitate slabă
• întărirea bazei căilor ferate
• drumuri nepavate şi terenuri recreaţionale
• ranforsarea solului sub fundaţii

CAPITOLUL 2

PLANIFICAREA LUCRARILOR
• Planificarea și organizarea activitatii in șantier vor avea in vedere respectarea stricta a regulilor de
sănătate și siguranță în muncă, de prevenire a incendiilor, de gestionare a deseurilor rezultate și de
protecție a mediului. Constructorul are obligatia de a respecta legislatia in vigoare si de a se asigura ca
toti colaboratorii sai care intra in perimetrul santierului, respecta cerin tele legale.
2
• Timpul alocat pentru instalare va depinde de conditiile meteorologice, de prezenta sau absenta traficului in
zona, de condițiile din șantier, de programul de lucru al celor implicati etc.
• Managementul traficului rutier in santier sau in zona afectata de lucrari, este responsabilitatea constructorului.
Reprezentantul producatorului sau inginerul sef de lucrare va instrui personalul muncitor in vederea executarii
corespunzatoare a operatiilor.

PREGĂTIRE AMPLASAMENT
• Proiectantul va verifica dacă subsolul este pregătit pentru amplasarea geogrilelor, și dacă elevația este cea
indicată de desenele din proiect.
• Suprafața va fi cât mai netedă (plană) și degajată de buturugi, obiecte ascuțite și grohotiș, care ar putea deteriora
geogrila. Cioturile de copaci se vor tăia la nivelul solului.
• Se va avea grijă să nu se perturbe nici un strat dur suprapus peste soluri mai moi. In aceste cazuri, geogrila
trebuie intsalată direct pe subsolul nepregătit.
• Materialul recomandat pentru umplerea structurii trebuie sa fie de bună calitate, din agregate, pentru a asigura
o bună stabilitate și o sensibilitate scăzută la umiditate.

INSTALARE GEOGRILĂ
• Geogrilele biaxiale pot fi fixate pe locul instalării, pentru a menține aliniamentele și suprapunerile. Înainte de a
derula rola de geogrilă, fixați capătul rolei pe mijloc și la capete. Fixarea se poate realiza cu mici grămăjoare de
refuz de ciur (material de umplere, pietriș), șaibe cu diblu, și cârlige in U prinse în subsol, care să prindă și
ochiurile grilei. Notă: dacă pietrișul este distribuit cu ajutorul unui echipament greu, mișcarea de impingere poate
crea ʺvaluriʺ în geogrilă, înainte de umplere. Dacă apar valuri semnificative, se vor îndepărta șaibele cu dibluri
sau cârligele în U folosite la fixare, pe mijlocul sau pe marginile rolei de geogrilă, pentru a întinde valurile formate
în material.
• Derulați rola pe stratul suport și presați pentru a micsora cutele.
• Panourile de geogrile se îmbină prin suprapunere, fie unul lângă altul, fie capăt la capăt, depinzând de rezistența
stratului suport.
Recomandări pentru îmbinări geogrile
Subsol CBR Îmbinare
˃3 1 ft (30cm)
1-3 2 ft (60cm)
˂1 3ft (90cm)

• Rulourile de geogrila învecinate trebuie îmbinate prin suprapunere (tip ʺțiglăʺ), în direcția anticipată de distribuire
a umpluturii. Se va efectua aceasta pentru a se evita ʺexfoliereaʺ geogrilei la îmbinare.
• Pentru a netezi cutele geogrilei, produse de împingere, materialul de umplere va fi împins pe direcția înainte și
împrăștiat, în timp ce se ridică treptat lama sau cupa, așa cum este explicat in figura 1.

Figura 1: Geogrila suprapusă și direcția de împrăștiere

AMPLASAREA MATERIALULUI DE BAZĂ PESTE GEOGRILĂ


Peste un subsol ferm:
• Atunci când se aplică materialul de umplere peste un subsol relativ adecvat (CBR ˃ 3), anvelopele de cauciuc
ale camionului pot trece direct peste geogrilă, cu o viteză foarte mică și să descarce materialul de umplere pe
masură ce înaintează. Conducătorul auto nu trebuie să întoarcă sau să oprească brusc atunci când trece peste
geogrilă.
• Vehiculele tractate nu au voie să treacă direct peste geogrilă. Un strat de minimum 4 inch (10,16 cm) de material
de umplere va fi amplasat între geogrid și ecartament.
• Orice urmă de mașină apărută în urma împrăștierii sau compactării materialului de umplere trebuie să fie, de
asemeni, umplută cu material, suplimentar, pentru a se ajunge la grosimea proiectată a stratului. Nu ignorati
urmele (adanciturile) lasate de mașină.
3
Peste un subsol moale:
• Pentru un subsol moale (CBR între 1-3) sau foarte moale (CBR ˂1), materialul specificat de umplere va fi
împrăștiat mecanic peste geogrilă (back dump) numai acolo unde subsolul este cel mai stabil, și apoi se va
răspândi manual materialul de umplere peste geogrilă și acolo unde subsolul este foarte moale. Se recomandă
utilizarea unui echipament de joasă presiune la sol pentru împrăștierea materialului de umplere peste un subsol
moale. Întoarcerile strânse, orpririle bruște sau răsucirile sunt interzise.
• Se va evita trecerea peste stratul inițial de umplutură a mașinilor cu încărcături sau a echipamentelor grele,
până când se va atinge grosimea totală a stratului compactat de material de umplutură și va putea să suporte
greutatea (sarcina).
• Compactarea materialului de umplere ar trebui efectuată fără suprasolicitarea subsolului. Se va utiliza
compactarea statică pentru a compacta materialul de umplere peste subsolul moale. O acoperire de 100%
poate fi realizată cu compresoare cu roti netede care au o presiune caracteristică la sol de 45-55 psi.
Compresoarele pneumatice au o presiune la sol cuprinsă între 85-100 psi, cu o acoperire de 70-80%.
• Orice urmă de mașină care apare ca urmare a împrăștierii sau compactării, va fi umplută cu material suplimentar
astfel încât să se ajungă la grosimea proiectată. Nu ignorati urmele (adanciturile) lasate de mașină. Urmele
lăsate sunt un indicator al faptului că pietrișul de umplutură este prea subțire, prea ud, sau nu este compactat
suficient. Imprastierea materialului deja amplasat peste geogrila va reduce și mai mult umplutura dintre
ecartament și poate expune geogrila.

REPARAȚII IN SITU
• Părțile de geogrilă avariate în timpul instalării trebuie să fie reparate prin peticire. Se îndepărtează umplutura
de la suprafața geogrilei și se extinde în jurul părții avariate pe o zonă de 3 ft (90 cm), apoi se așeaza un panou
de geogrila care să acopere zona avariată, care să se întindă cu 3 ft (90 cm) în toate direcțiile în jurul zonei
avariate.

PROTECȚIA GEOGRILEI
• Materialele geosintetice se pastreaza depozitate in locuri uscate, in ambalajele producatorului. Se
aprovizioneaza in santier doar cantitatea care urmeaza sa fie instalata in aceeasi zi.
• Geogrila trebuie sa fie protejată la expunere la soare pe termen îndelungat, în timpul transportului și depozitării.
Geogrila trebuie sa fie depozitată în așa fel încât să se evite contactul cu noroiul, cu rășini epoxi, betoane ude
și orice alte materiale dăunătoare.
• După amplasare, geogrila trebuie să fie acoperită cât mai curând posibil, conform mentiunilor primite de la
producator (in maxim 30 de zile de la instalare).

SANATATE SI SIGURANTA IN MUNCA


• Toti cei implicați în producerea și instalarea materialelor geosintetice iau în serios problema sănătății și
siguranței în muncă pentru personalul propriu și pentru oricine intră în contact cu operațiunile de instalare, în
timp ce acestea sunt în curs.
• Este datoria Constructorului să pregătească un plan detaliat de sănătate și securitate în muncă pentru
lucrările de instalare, bazat pe legislatia in vigoare. Acesta trebuie să enumere metodele care se vor lua
pentru a preveni riscurile identificate și măsurile luate pentru reducerea acestora . Constructorul are și
atribuții suplimentare, conform legislației, să pună în practică măsurile de sănătate și securitate în muncă
nu doar pentru proprii angajați, dar și pentru terții care lucrează pe șantier. Vor fi emise evaluări specifice
de riscuri, evaluări care pot fi folosite la identificarea măsurilor de control pentru riscuri fizice și chimice.
Măsurile de control trebuie să fie parte integrantă a sistemului de securitate în muncă al Constructorului,
pentru a spori conduita lucrătorilor și, de aemenea, de a proteja publicul general, în timpul diverselor etape
ale lucrărilor. Aceste măsuri trebuie comunicate tuturor persoanelor implicate în proiect.
• Se va ține cont de factorii de mediu, incusiv poluarea cu fum, zgomot si praf, etc. De asemenea, trebuie
realizata eliminarea deșeurilor și protecția împotriva pierderilor prin scurgeri și contaminare.

Intocmit: Dep. Tehnic SC Eco Valahia SRL

Bibliografie:

Installation Guidelines Biaxial Geogrids – Thrace Nonwovens&Geosynthetics

S-ar putea să vă placă și