Modele

Privesc împleticeala cvasinusoidală a legiunilor de fete în floare, dar subnutrite, din patria
lui Proust. Lagerfeld, şi Yves Saint Laurent, şi Diorii, şi Givancy (şi Cătălin Botezatu 1 al nostru,
deduc eu), laolaltă cu toţi designerii din lumea modei, se află în toiul unei disperate căutări. Simt
disperarea lor, când mă uit la ce-au găsit.
Da, suntem în căutarea unor modele.
De unde să le luăm?
Piaţa modelelor e la pământ.
Condiţia necesară ca să găseşti ceva anume este să ai o reprezentare coerentă a acelui ceva.
De fapt, ce este un model?
Citez din DEX: „1. sistem ideal sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate, prin analogie,
proprietăţile şi transformările unui alt sistem mai complex; sistem de relaţii matematice care leagă
între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. 2. obiect destinat să fie reprodus prin imitaţie;
tipar ; reprezentare în mic a unui obiect care urmează a fi executat la dimensiuni normale; tipul
unui obiect confecţionat. 3. schemă teoretică elaborată în diferite ştiinţe pentru a reprezenta
elementele fundamentale ale unor fenomene sau lucruri. 4. persoană, lucrare, operă etc. vrednică de
imitat. 5. persoană care pozează pictorilor, sculptorilor.” Reţinem pe 4, nu fără oarecare
dezamăgire. Într-adevăr, ştiinţele lucrează cu modele. Inerent, aceste modele sunt
simplificatoare. Renunţând la amănunte, ne apropiem de esenţe, spune teoreticianul. Dimpotrivă,
modelul educaţional (sau infracţional) este un superlativ: dacă n-ar fi aşa, am lipsi-o tocmai de
raţiunea ei de a fi, ceea de locomotivă.
Copilul imită instinctiv: cei mai la îndemână sunt părinţii, nu de puţine ori, bunicii. Apoi,
încet, încet, dar sigur, instinctele sănătoase ne lasă baltă, intră-n joc strada, televiziunea, şcoala,
internetul. Societatea, familia, mafia. O sută de miliarde de neuroni, cu care, în nesfârşita-i
înţelepciune, cel de Sus ne-a înzestrat, încearcă ziua şi noaptea, mai ales noaptea, să răspundă la
întrebarea: „cine-i vrednic”. De fapt, habar nu avem câţi din cei o sută de miliarde se ocupă de
această problemă. Mai rău, cele trei creiere ale noastre care ne rezumă evoluţia - cel de reptilă, cel
de mamifer şi scoarţa, (nu e nici o contradicţie aici, credeţi-mă, lutul L-a frământat cu propriile-i
mâini, dar neuronii, la aceea dată erau deja gata, îi ţinea într-un soi de solniţă divină, ţie nouăzeci,
Evei, mai puţin, din lipsă de spaţiu, compensăm prin pliuri mai numeroase…) sunt în conflict.
Modelele sunt în conflict.
Modelele se nasc şi dispar.
Iată câteva numelor care nu mai figurează în vizorul căutătorilor:
Aurelius Augustinus de Hipona, născut la Tagaste, în nordul Africii, în 354. Să-l ignorăm pe
tatăl, (păgân, nu uită să precizeze biografii, în opoziţie cu mama sa, o creştină exemplară). A
păcătuit exact atâta cât cerea epoca, dar mai ales cât îi cerea trupul. Înainte de a se creştina, a fost
adeptul mai multor culte şi orientări filozofice, unele chiar deviante, erezii în limbaj tehnic.
Profesor de retorică, ajunge pe „continent” (Roma) , urmează escala hotărâtoare la Milano,
încercând, în acelaşi timp, să lupte cu tentaţiile sale carnale, gata să se să se căsătorească cu mama
copilului său din flori, apoi o nouă poveste amoroasă, ultima staţie înaintea adevăratei sale
convertiri. În 391 devine preot la Hippo Regius, după patru ani e deja episcop. Moare în 430, după
treizeci şi cinci de ani dedicaţi activităţii episcopale. L-aţi recunoscut desigur pe Sfântul Augustin.
Câţi, din cei ce nu aleg calea creştinului practicant l-ar alege azi ca model pe cel care a
spus: „Măsura potrivită în dragoste este să iubeşti fără măsură” ?
Pe cel care crede că „e în noi ceva mai adânc decât noi înşine” ?
În aceeaşi logică, e puţin probabil să primească voturi:
Ghiyath al-Din Abu'l-Fath Umar ibn Ibrahim Al-Nisaburi al-Khayyami, Omar Khayyam
pentru noi, cei din secolele XX, XXI, născut nu în 1040, cum indicau izvoare mai vechi, ci 1048,
1
Nu îl cunosc pe d. C. Botezatu, cu atât mai puţin pe d. Lagenfeld
1
ceea ce înseamnă că n-a trăit nouăzeci şi doi, ci numai optzeci şi trei de ani, dar şi că a creat
observatorul astronomic din Merv la vârsta de douăzeci şi şase de ani, e adevărat, cu pile tari:
vizirul unui imperiu care îngloba Mesopotamia, Siria, Palestina, şi cea mai mare parte din Iranul de
azi. Taică-său, simplu croitor de corturi (şi de dragul simetriei, tot păgân) l-a trimis la şcoli bune,
acel al-Khayyami desemnând chiar meseria mult-preaînţeleptului său părintelui. Medic, astronom,
autorul unui tratat de muzică, filozof, matematician, Omar Khayyam a reformat calendarul islamic:
a calculat durata anului cu o precizie de şase zecimale, o performanţă uluitoare la aceea vreme:
365.24219858156 zile/an, surclasându-i pe autorii viitorului calendar gregorian. Pentru profani ca
mine şi unii dintre domniile voastre, această durată, în decursul unei vieţi omeneşti variază sub
0,00001 zile/an. Dar nemurirea o datorează în special celor doar 712 versuri grupate în 178 de
rubayate (catrene), manual de mistică sufită pentru erudiţi, pentru noi ceilalţi, prilej rar de a sta la
taclale peste secole cu un om încântător.

„Nu ştiu dacă Ziditorul care m-a făcut, făptură,

m-au făcut să-mi deie raiul, ori urâtul iad-de-zgură.
Un pocal, o idoliţă şi-o lăută pe câmpie -
Astea trei în palmă, mie, celelalte toate, ţie!”2.

Ortodoxismul islamic l-a urât atât cât i-a stat în puteri pe acest hippiot avant la lettre.
Mausoleul ridicat pentru dreapta cinstire a fiul croitorului de corturi i se datorează lui Muhamed
Reza Pahlavi Ariamel, şah, cu 16 ani înaintea victoriei revoluţiei fundamentaliştilor. No comment.
Urmează două nume peste care puteţi sări. Purtătorii lor sunt cum nu se poate mai de stânga.
Julius Fučík.
Ei da, un ceh, pe deasupra comunist, pe deasupra antifascist.
Şi pro-stalinist, dacă mai e loc de mai rău.
A fost militant activ, a scris articole, a răspândit manifeste în Praga ocupată de nazişti.
Arestat de Gestapo, este torturat, mutat la Berlin, condamnat la moarte şi executat în 1943.
Însemnările sale din închisoare, trimise afară pe foiţe de ţigară, apar în 1947 sub titlul de „Reportaj
cu ştreangul la gât” şi sunt aproape instantaneu traduse în 90 de limbi, mult mai multe decât
numărul democraţiilor populare controlate de sovietici. Propaganda l-a luat în braţe şi a făcut din el
erou naţional. Numai că a urmat 1968 şi apoi inevitabilul 1989. Mitul Fučík era incompatibil cu
noul regim. Cum distrugi un mit? Au apărut dovezi cum că în închisoare, sub tortură, Fučík ar fi
divulgat numele unor militanţi. Că tocmai din această cauză, prima versiune a memoriilor a fost
„cosmetizată”. În 1995 a apărut versiunea necosmetizată. A reieşit apoi că Fučík nu şi-a trădat
tovarăşii de idei.
E adevărat, e greu să împaci filosovietismul său cu declaraţia sa:
„Oameni, eu v-am iubit. Vegheaţi!”
Comunism şi nazism: după ce-l citeşti pe Alain Besançon, ţi se face frică să mai pronunţi
cuvântul „comunism”. Ros de îndoieli, am făcut un scurt tur pe web: pe marginea unui neaşteptat
comentariu pozitiv asupra vieţii lui Fucik, găsesc alte două comentarii, una pro, alta, contra. O citez
pe ceea din urmă:

„Aştept un articol similar despre vreo căpetenie nazistă. Hai să zicem un Himmler. Să văd
dacă te impresionează cum ”a rămas fidel convingerilor sale până la capăt”, ucigându-şi cei 5 sau 6
copii şi apoi sinucigându-se.”
E şi aceasta o reacţie. Tânărul meu repondent are spirit de geometru. Geometrilor le
lipseşte, zice Pascal, l’ esprit de finesse. Oricând m-aş duce la o bere cu Fučík, niciodată cu
Himmler.

2
Omar Khayyam, Catrene, Ed. Univers, 1972, în traducerea lui George Dan.
2
 Malraux spune undeva că omul trebuie judecat mai curând după caracter, decât după fapte.
Mă linişteşte faptul deloc întâmplător că Besançon e oarecum contrat tocmai de ai săi.
Atât despre Fučík.
Să revenim pe meleagurile natale. În 2006, o discutabilă anchetă TV a stabilit o listă a celor
mai „mari români” de-a lungul şi de-a latul istoriei. Iacă-tă o rezervă de modele neapărat de luat în
seamă pentru cei care, declarându-se români, admit că asta le ocupă tot timpul, Mircea Badea dixit.
Pentru cine i-a uitat pe primii zece clasaţi, iată-i: 1.Ştefan cel Mare 2. Carol I 3. Mihai Eminescu
4. Mihai Viteazul 5. Richard Wurmbrand3 6. Ion Antonescu 7. Mircea Eliade 8. Alexandru Ioan
Cuza 9. Constantin Brâncuşi 10. Nadia Comăneci. Dintre ceilalţi, extrag , deloc la nimereală, pe
acei care au nimerit ori prea prea, ori foarte foarte: 13. Gigi Becali…20. Gregorian Bivolaru 21.
Mirel Rădoi 22. Corneliu Zelea Codreanu. 23. Nicolae Titulescu….26. Decebal 27. Traian
Băsescu…. 36. Burebista…45. Corneliu Vadim Tudor. 46. Traian Vuia…59. Bulă…61. Matei
Corvin … 73. Eugen Ionescu… 94. Eroul necunoscut 4.
Ei da, aici s-ar părea că avem o problemă…
Siegrefried Lenz dedică subiectului nostru un excelent roman 5: câteva persoane sunt invitate
să redacteze o culegere de texte cu titlul „Imagini din viaţă - modele” Citez câteva opinii ale unor
personaje confruntate cu dificultatea proiectului:

„… modelele sunt totuşi un fel de untură de peşte pedagogică, pe care oricine o înghite în
silă, cel puţin cu ochii închişi. Modelele îl oprimă pe tânăr, îl fac nesigur şi iritabil, îl îmboldesc
într-un mod nepotrivit. Modelele în înţelesul tradiţional, sunt nişte splendide inutilităţi. Sunetele de
fanfară ale unei educaţii greşite, la care îţi astupi urechile.”
„…dacă nu cumva eşecul trebuie pus pe seama faptului că nu s-au înţeles suficient asupra
însuşirilor pe care ar trebui să le aibă un model corespunzător epocii….nu s-ar găsi poate un
exemplu care să-i mulţumească pe toţi? ”
„…nu există o aroganţă mai mare decât de a oferi unor elevi lipsiţi de apărare nişte mesaje
deghizate, nişte cuvinte terapeutice, pe care să-i punem să le scoată, scormonind un ambalaj
excesiv. Să zicem aşa: pe măsura vremurilor noastre este ca fiecare să-şi afle el însuşi conţinutul.”

Dacă treburile stau aşa, ce ziceţi de Ernesto Che Guevara? Alt comunist, lua-m-ar naiba.
Che.
Cu Che Guevara, lucrurile au luat-o un pic pe arătură.
În caz că nu ştiţi, vine pe astă lume în 1928, la vârsta de 3 ani învaţă şah de la tatăl său, la
liceu, deşi luptă cu astma, joacă rugby în echipa şcolii. În vederea debarcării în Cuba, Che a
practicat karate şi alpinism, escaladând vârful Iztaccihuatl, de peste 5.000 de metri. Asistă, spun
documentele, la execuţiile câtorva dintre cei 156 de prizonieri, în majoritate politici, în calitate de
comandant al închisorii Cabana. În 1959 e numit director al Băncii Centrale a Cubei, iar mai târziu
devine ministrul industriilor. Prieten cu Jean-Paul Sartre şi cu Simone de Beauvoir, lansează
faimosul îndemn antiamerican: „Să creăm noi Vietnamuri!”. Ţine şi discursuri care deranjează
Moscova. Apoi dintr-o dată, Che apare în Africa, în (Congo) luptând împotriva lui Mobutu,
aventură cu final dezastruos. Slăbit, cu crize de astm, bolnav de paludism şi dizenterie, se întoarce
în Cuba, de unde plănuieşte o nouă aventură, de data aceasta în Bolivia. Lipsit de sprijinul
localnicilor, înconjurat de nişte novici, la 8 octombrie 1967, grupul este capturat, în ziua
următoare, Che Guevara este executat.

3
Născut în 1909 la Bucureşti, într-o familie de evrei, atras de comunism în perioada tinereţii, abandonează
orientarea comunistă şi se converteşte la creştinism. Face 14 ani în închisorile comuniste pentru convingerile sale
cărora li se dedică şi după eliberare. Decedat în 2001, în California.
4
Vezi: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mari_rom%C3%A2ni
5
Siegried Lenz, Modelul, Ed. Univers, 1978, traducere Ion Roman
3
 Azi, Che este unul din brandurile de succes ale Americii Latine (graţie şi a unei excelente
fotografii a lui Alberto Korda). Ş-il dispută tinerii protestatari împotriva globalizării, stânga
pragmatică, visătorii de extremă stânga, fetele naive de pe patru continente (poate în Australia e
mai puţin cunoscut), pentru care Che continuă sa fie simbolul revoluţiei de pretutindeni,
popularizat prin filme, documentare, melodii "cu dedicaţie", spectacole de graffitti, Che pe tricouri,
bluze, bikini, şepci, căni, ceasuri, insigne, brelocuri, tauaje cu Che la vedere, che chestie, hombre!
Motociclete, tatuaje. Ne apropiem de miez. În '52, împreună cu un prieten, Che cutreieră
cale de 8000 de km America de Sud pe o motocicletă Norton de 500 cm 3. Scrie „Jurnal pe
motocicletă”, azi bestseller. Cartea a fost aruncată pe piaţă cu un text publicitar inspirat: "Das
Kapital meets Easy Rider".
Karl (Marx) pe motocicletă (Harley Davidson), pe muzică de Bob Dylan.

Da, regimurile totalitare au încercat să-şi creeze propriile mituri.

Când ele sunt inconsistente, dispar. Vasile Roaită a redevenit Eforie (Sud). Episodicul său
gest cu sirena, fie voit, fie datorat doar întâmplării, a fost sever depunctat.
Modelul meu?
Modele, mai precis. Cum am spus mai înainte, imităm cameleonic pe cei pe care-i admirăm.
În liceu, i-am admirat pe cei mai înalţi ca mine (înafara de C.Mircea şi C. Vasile, toţi erau mai
înalţi), pe cei care ştiau să danseze, pe cei îndrăzneţi cu fetele, pe cei care înotau fără efort, pe cei
care învăţau fără efort, pe cei care nu învăţau şi nu le păsa.
Totuşi preferinţele mele merg spre delegatul cantonal, apoi consilier comunal, şi în sfârşit
primarul din Citry, comună niverneză cu trei sute de locuitori la aceea vreme. A scris şi el un
jurnal, pe care îl recitesc ca să-mi fac curaj. Cu toţii avem astfel de momente, chiar şi analfabeţii.
Pe ultima pagină a jurnalului, din 31 martie 1910, notează:
„Moartea lui Moréas. Oare e rândul meu?”
Da, la 46 de ani. Putea să mai trăiască, e fraza standard (stupidă) ce se rosteşte în asemenea
cazuri. Să începem cu 1887:
„Să înalţi brutăria la înălţimea unei instituţii naţionale: pâine gratuită şi obligatorie.”
1889:
 „- Aşadar ce face Jules?
- Lucrează. Da, lucrează.
- La ce?
- V-am spus: la cartea lui.
- Cum, trebuie atâta să copieze o carte?
- Nu o copiază: o născoceşte.
- O născoceşte! Atunci nu-i adevărat ce stă scris în cărţi?
 …Pacea şi traiul bun, dimpotrivă mă paralizează. Aşadar, ori să fii o nulitate, ori să ai
veşnic plictiseli. Trebuie să alegi.
Prefer să am plictiseli, recunosc.
1894:
 Nu veniturile ne lipsesc, ci banii de buzunar.
 Talent ai destul. Acum perfecţionează-ţi morala.

1895:
 Buffon a descris animalele ca să le facă plăcere oamenilor. Eu, eu aş vrea să fiu agreabil
chiar animalelor.
 Omul într-adevăr liber e cel care ştie să refuze o invitaţie la masă fără să născocească nici
un pretext.
 Modestia stă bine oamenilor mari. A nu fi nimic şi a fi totuşi modest, asta-i greu.
4
1896:
 Trandafirilor li s-a urcat sângele la cap.
 …Am lucrat bine şi sunt mulţumit de ce-am făcut. Pun jos condeiul fiindcă se lasă noaptea.
Visare în amurg. Nevastă-mea şi copiii sunt în camera de-alături, plini de viaţă. Sunt
sănătos, am succes, bani destui, nu prea mulţi.
Doamne, cât sunt de nenorocit!
 …trei rândunele au fost aruncate de vânt şi de ploaie în focul din cămin. Şi iată-le fripte.
Trei rândunele, trei fiinţe, de trei ori ceea ce sunt eu.
 Fecioară, frunza ta de viţă are filoxeră!
 Germana e limba în care de preferinţă tac.
 Visul e luxul gândirii.
 Când crezi că va fi foarte multă lume la înmormântare te duci, şi pe urmă din cauza asta se
adună multă lume.
1898:
 Am fost crescut de o bibliotecă6.
 Zola7 e condamnat la un an închisoare şi o mie de franci amendă.
Şi eu declar că:
…N-am nici un respect pentru şefii armatei noastre, pe care o pace prea îndelungată i-a
făcut să aibă vanitatea de a se crede militari;
Că am asistat de trei ori la marile manevre şi că totul m-i s-a părut doar dezordine, pretenţie
neruşinată, nepricepere şi copilărie.
Declar că simt o poftă neaşteptată şi pătimaşă pentru baricade…şi că deoarece miniştrilor
noştri puţin le pasă de ea, începând de astă seară, ţin la Republică, care îmi inspiră acum un
respect şi o afecţiune de care nu-mi dădeam seama. Declar că cuvântul Justiţie e cel mai frumos
cuvânt din limbajul oamenilor şi că e vai de oameni când ajung să nu-l mai înţeleagă8.
1901:
 Şi eu am pus bani deoparte, dar nu de partea ceea bună.
1903:
 Femeia e o trestie cheltuitoare9.
 Când privesc pieptul unei femei, văd dublu.
1906:
 Nietzsche. Ce gândesc despre el? Că sunt prea multe litere de prisos în mumele lui.
 Numai leneşii gândesc.

Da, este Jules Renard10. Primarul unui sătuc uitat de lume, dar şi membru al Academiei
Goncourt, dar şi ofiţer al Legiunii de Onoare.

În loc de final: la un moment dat, în cartea lui Lenz, reiese că modelul căutat cu atâta
disperare locuise pe aceeaşi stradă cu unul dintre membrii comisiei de redactare.
Modelul este lângă noi, trebuie să fim doar mai atenţi.
Când l-am cunoscut pe Sárosi Gyurika, eu aveam 27 de ani, el, 32. Era de meserie lăcătuş,
înzestrat cu un simţ tehnic rarisim. Şi pe deasupra, cel mai cinstit om dintre cei pe care i-am
cunoscut până acum. Slabe şanse să-i ia cineva locul. Şeful laboratorului, Cs. J. îl tachina deseori:
- Gyurika, dacă toţi ar fi aşa de cumsecade ca dumneata, demult am fi în comunism!

6
Şi eu…
7
În 1998, Emile Zola se implică în cazul Dreyfuss
8
Frază adresată din 1898 viitorului preşedinte al celei mai francofone barăci a lagărului postcomunist.
9
Joc de cuvinte: cf. Pascal, „L'homme est un roseau pensant”, (Omul e o trestie cheltuitoare): de aici, femme
dépensant – femeie cheltuitoare în l. franceză.
10
Jules Renard, Scrieri alese, Editura pentru literatura universală Bucureşti, 1967
5
 - Domnule inginer, nu v-ar cădea bine să vorbesc despre ai Dvs., aşa cum vorbiţi şi gândiţi
despre fraţii mei, răspundea Gyurika înroşindu-se de emoţie.
Căci Gyurika era iehovist, cu tot ce implica asta în anii 70. Reuşise să nu facă armata, mulţi
dintre coreligionarii lui alegând puşcăria decât să pună mâna pe puşcă. Îl puneam la încercare,
căutând o breşă. La cererea noastră, ne prepara ceva de băut. Bea şi el, cu conştiinţa clară că
păcătuia. I-am adus Iosif şi fraţii lui de Thomas Mann. A citit câteva pagini, a zâmbit: sigur e o
carte interesantă, dar eu n-am nevoie de ea. Îl întrebam cum se împacă convingerile lui pacifiste cu
participarea, cu sau fără vrerea sa, la fabricarea de componente destinate armatei. Dă Cezarului ce-i
al Cezarului. Îi vorbeam de cinema. Din moment ce joacă aceeaşi actori, nu realizăm că totul e o
făcătură, o mimare a realităţii?
Într-o zi, ne-a spus că are nevoie de 3-4 metri de cablu. Ia-l, bagă-l în buzunar, ieşi cu el, în
fabrica asta toţi fură ca-n codru, l-am povăţuit noi. Reformulez: în socialism toţi furau ca-n codru.
La poartă a roşit, (roşea foarte uşor) portarul l-a prins asupra faptei.
- Voi n-aveţi nici o vină. De vină sunt eu, care v-am ascultat, deşi ştiam că păcătuiesc.
Îi lăsam pe bancul de lucru reviste Playboy.
Ni le înapoia zâmbind. În opoziţie cu mulţi dintre fraţii intru credinţă, îşi păstrase simţul
umorului, în ciuda rigidităţii educaţiei din casa părintească.
Am şi acum brăţara cu numele hotelului, obiect de primă importanţă care-l pui la
încheietura oricărui ghemotoc de un an, în eventualitatea că purtătorul ar dispărea vremelnic în
îmbulzeala plajei. Nu pot s-o fac aşa repede, de ce n-ai venit ieri, m-a certat G. Avea dreptate, asta
se întâmpla la ora opt dimineaţa, mai aveam patru ore până la plecarea trenului. La nouă, G. era în
faţa mea, zâmbind poznaş, ţinând între degete brăţara micuţă, elegantă, lustruită, cu un lănţug şi
încheietoare.
Nu l-am văzut refuzând pe nimeni care venea să-i ceară ajutorul.
A murit în mijlocul unui hohot de râs, la sfârşitul unei zile de clacă unde n-ar fi trebuit să se
ducă. Cu doar două săptămâni înainte fusese internat de urgenţă la spital, în urma unui atac
cerebral.

Cum ziceam, lumea designerilor e disperată.

Sunt prinşi în propria lor capcană, lipseşte doar mingea de baschet, fetelor li se cere cel
puţin 1,78., fără protuberanţe care ar încurca echipa de roboţi, programată să îmbrace, să dezbrace,
sus braţele, jos rochiţa, alimentaţi, schimbaţi pneurile, timingul e totul.
Noroc cu kameradele de la lenjerie.