O poveste de dragoste transilvăneană

Lotfi Asker Zadeh este un nume mare în matematică. N-o să ghiciți de unde se
trage. Micul Asker vede lumina zilei în 1921, la Baku, în Azerbaijan, sub numele exotic
pentru noi, ardelenii, de Lotfi Aliaskerzadeh (sau Askar Zadeh), Mama, din nou n-o s-o
ghiciți, Fanya Koriman, medic pediatru, evreică rusă, iar tatăl, azerbaijian, jurnalist în
Iran. O genealogie cam încărcată. Zadeh a crescut in Iran până la vârsta de 10 ani, şi a
studiat la Liceul Alborz. Foarte probabi e un bun vorbitor de azeră, farsi, rusă, și engleză.
(în 43 familia emigreză în SUA). De fapt, întrebarea nu este dacă sunt american, sau
rus, sau iranian, sau azerbaijanez, sau orice altceva. Am fost format de către toate
aceste popoare și culturi și mă simt destul de confortabil în fiecare din acestea, spune
undeva Zadeh1. Metisajele, se zice, produc lucruri bune.
Am citit un pic dintr-una din cărție lui fundamentale: nu e o carte despre
Transilvania, dar socotesc că partea despre mulțimile vagi și ceea referitoare la însăși
definirea mulțimilor ne privește.
Mă privește.
Un sistem este o sumă de componente, legate între ele, mai tare sau mai puțin
tare. Dacă unele legături sunt foarte slabe, să le zicem cumetrii, asta nu înseamnă că
putem să le neglijăm. Într-un sistem complex, ele pot deveni foarte importante. Efectul
bătăii aripilor unui fluture de la poalele Fujiyamei nu va isca taifunuri în State, dar pot
imagina ușor câteva scenarii în stare să explice căderea bruscă a monedei europene.
Evident, este vorba de stabilitate. Ne place stabilitatea. În căsătorie, în politici, în
societate. Pentru asta, zice Aliaskerzadeh, e bine ca un sistem să aibă mai multe
componente. Un sistem bivalent (exemplu: chinez-tibetan) e predispus la instabilitate.
Legăturile tari nu sunt o soluție. Sunt scumpe. Legăturile unilaterale sunt și mai scumpe.
Musai să avem un feed-back2.
Așadar iată o poveste, la prima vedere atipică, despre mica noastră patrie, unde
istoria, de-a lungul veacurilor, a strâns laolaltă nații deloc doritoare de fraternizari
entuziaste, mai ales la începuturi. Fix ca-n Azerbaijan: azeri, lezguini, ruşi, armeni, taliși,
tătari, curzi, evrei, udini și în sfârșit, alte naţionalităţi. Să lăsăm procentele: sunt pentru
statisticieni.
O paranteză: la noi, prin anii 60 se spunea: români, maghiari, germani, evrei și
alte naționalități. Apoi brusc, s-a zis: români, maghiari, germani și alte naționalități.
Schimbarea a iscat zâmbete ironice, dar și un gust amar. Paranteza închisă.

Este povestea lui Vancea Pubi, pe care o puteți citi pe net3, veți găsi acolo și
versiunea în limba engleză.
Proprietarul de drept al povestirii este d-l Erdélyi Lajos (Laló), originar din
Tg-Mureș, născut în 1929. În 1944, împreună cu mulți alții, a fos deportat la Auschwitz,
și se numără printre puținii care s-au reîntors acolo și printre mai puținii care au reușit să
dea o mărturie remarcabil de personală, și în același timp exactă, despre unde se termină
umanul și de unde începe absurdul.

1
Blair, Betty. "Interview with Lotfi Zadeh, Creator of Fuzzy Logic". Azerbaijan International, Vol. 2:4
(Winter 1994),
2
Feed-back- reacție inversă, noțiune undamentală în ingineria sistemelor.
3
http://emlekezem.hu/text/erdelyilajos.html

1
 Despre Erdélyi Lajos, aici, doar atât: ghetto-ul din Tg-Mureș funcționează într-o
fabrică de cărămidă părăsită. Ghetto-ul este unul din amintirile triste ale orașului. La
vremea respectivă, orice om normal (gândim noi acum) ar fi trebuit să încerce să evadeze
de acolo. Doi inşi din acest ghetto se comportă totuşi anapoda.
Unul e tatăl lui Laló.
În zorile zilei de 17 mai, acesta iese pe furiş din ghetto, până încropeşte un buchet
cu trei fire de flori de câmp, e doar ziua de naştere a băiatulului, a lui Laló. Aşa că asta
nu se pune la evadări.
Celălalt e Vancea Pubi.
Cine este Vancea Pubi?
Este unul din cei mai buni jucători de polo pe apă ai României anilor 30. Presa
sportivă informează că în 1936, echipa târgu-mureșană MSE 4 (Szigyarto, Vancea,
Schwartz, Henselman, Kovacs, Muller şi Daroczi ) bate pe timișorenii de la ILSA.
Să-i lăsăm deocamdată în pace pe bănățeni (pentru curioși: Industria Lânii
Societate Anonimă, mai rămâne de lămurit legătura dintre lână și înot).
Vancea Pubi, Iosif după acte, este român, dovadă, e scos din echipă după intrarea
ungurilor în Ardeal. Numai că Vancea Pubi are o iubită, pe Marika. Ar putea fi
unguroaică, dar după rafinarea legilor rasiste, nu mai e.
Suntem martorii unei până acum banale povești de iubire, el e un Montague, ea
este din ai lui Capulet.
Așa că Marika a ajuns în ghetto, conform uzanţelor locului şi vremurilor.
Iar Vancea Pubi era creştin şi locul creştinilor, lucru bine știut, în acest război,
este înafara ghetto-ului.
Aşa că Vancea Pubi evadează din locul sortit creştinilor şi o urmează pe Marika,
la bine și la rău, deși între cei doi nu exista, la acel moment, nici un angajament scris.
Erau doar logodiţi. Spera săracul că o s-o scoată cumva din ghetto.
N-a reușit. Singur, ar fi putut să iasă încă din ghetto, după acte nu era evreu. Au
„plecat” împreună, i-au despărţit pe rampa de la Birkenau.
Pubi a supravieţuit lagărului, a revenit în oraș. Aştepta un semn, avea veşti că
Marika e în viaţă. Da, Marika trăia, lagărul ei a fost eliberat de americani, ea s-a
îndrăgostit de un ofiţer american, au plecat în State unde s-au căsătorit.
Pubi a jucat polo şi după război. Era încă foarte bun, dar nu atât de bun ca înainte.
Când, în 1951, Erdélyi Lajos se-ntâlneşte pentru ultima oară cu Pubi, acesta învăţa
ebraica şi aştepta paşaportul definitiv pentru Israel.
Lagărul, mai exact viața alături de evreii din lagăr, au făcut din el un evreu.
Sau, dacă n-ar fi fost război, se prea poate ca după căsătorie, Pubi să fi trecut la
iudaism.
În acest caz, geaba tot războiul…
Să recapitulăm: avem un român, o evreică, niște unguri, unii jucători de polo, alții,
nu, și în fundal, câțiva nemți, unii înrolați în Hitlerjugend, alții, nu.
Lipsesc țiganii, lăutari sau nu.
Lipsesc secuii, obiectează cei foarte scrupuloși.
Și peste toate, un ceva foarte concret, numit Transilvania. O mulțime vagă, ar zice
Aliaskerzadeh. Cumplit de vagă (moale, vulnerabilă…) pentru mine. O mulțime fuzzy,
în termeni matematici. O mulțime fuzzy se poate descrie prin clase de apartenență: câtă
4
Marosvásárhelyi Sport Egyesület

2
Elveție, cât ev mediu, câți bilingvi, câți afoni, câtă poezie pe cap de locuitor, cât Tibet,
cât umor, câtă câmpie, cât munte, câtă Sahară.
O descriere nuanțată.
Apoi, un fuzzificator, face din acesastă descriere cu termeni linvistici, niste
numere.
Extrem de excitantă această operație.
Au fost necesari mai bine de 200 de ani, ca pe aceste meleaguri să se-nchege o
societate multipolară, nu idilică, deloc perfectă, plină de antagonisme economice,
naționale, sociale, măcinată de crize, revoluții, războaie, răscoale.
O mobilitate socială oscilantă, alimentată de ambiții, sau calcul politic, deseori
parvenitism ordinar, întregită de o circulație subterană a valorilor la modă sau de grup,
toate aceste sunt perfect descriptibile cu ajutorul formalismului matematic al teoriei
sistemelor.
Perturbația poate da peste cap un sistem.
Și perturbațiile pot fi descrise matematic, ne dau de știință oamenii de știintă.
Să-l cităm pe José Ortega y Gasset5, de data asta un filozof. Dintre cei mai mari,
dacă-mi permiteți.
“Destinul omului este în primul rând acțiune. Nu trăim pentru a gândi, ci invers,
gândim pentru a izbuti să dăinuim.”
Și:
“Nu se poate vorbi de acțiune decât în măsura în care ea urmează să fie guvernată
de o contemplație prealabilă, și viceversa, interiorizarea nu este decât un mod de a
proiecta acțiunea viitoare.”
Când grupuri de oameni renunță la interiorizare în favoarea acțiunii pure, sau cum
s-a întâmplat în deceniul al treilea al secolului XX, când această interiorizare a fost lăsată
pe seama semidocților (pasivitate socială), rezultatul îl cunoaștem.
Și iarăși Gasset:
“Sunt așadar trei moment diferite care se repetă ciclic de-a lungul istoriei.
omenești sub forme tot mai complexe și mai dense: 1.omul se simte pierdut, naufragiat
printre lucruri: este perturbarea; 2. omul, cu un efort energic, se retrage în intimitatea sa
pentru a-și forma idei despre lucruri și posibila lor dominare; …3.omul se cufundă din
nou în lume pentru acționa în ea conform unui plan prestabilit: este acțiunea, viața activă,
praxis. ”
Un scaun cu trei picioare e foarte stabil, doar că, dacă unul se rupe, scaunul se
răstoarnă.
Cel cu patru picioare rareori e perfect stabil, în sens geometric: este extrem de
improbabil ca patru puncte să fie coplanare, dar sistemul este al naibii de stabil, mai ales
dacă stă cineva pe el.
Cineva, totuși atent. Cu picioarele pe pământ.
Încă suntem în faza 1, și bine ar fi să stăm un pic mai mult pe scaun.
Ortega y Gasset definea inteligența ca o alarmă voioasă.

Instrumentele destinate comunicării ne copleșesc.

E bine?
5
José Ortega y Gasset, Omul și mulțimea, Editura Humanita,s București

3
 Servesc ele în aceeași proporție la o mai bună cunoaștere reciprocă?
Căutam pe internet ceva despre José Ortega y Gasset: sunt anunțat că 6 (șase)
facebookiști au un comentariu pozitiv despre filozoful spaniol.
Șase din câți?