George Toprceanu, biografie (1886 - 1937)

George Toprceanu, poet

romn

George Toprceanu (n. 20 martie 1886, Bucureti - d. 7 mai 1937, Iai) a fost un poet,
prozator, memorialist i publicist romn, membru corespondent al Academiei Romne din 1936.
George Toprceanu s-a nscut la Bucureti la 20 martie 1886, ca fiu al cojocarului Gheorghe
Toprceanu i al Paraschivei, estoare de covoare la azilul Doamna Elena", amndoi originari
din prile Sibiului.
ncepe coala primar la Bucureti (1893 - 1895) i o continu pe valea Topologului, la
Suici, judeul Arge, unde prinii se stabilesc o vreme. Revine la Bucureti i se nscrie la liceul
Matei Basarab pn n clasa a IV-a, apoi la Sf. Sava. Dup absolvire intr funcionar la Casa
Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de omaj i de via boemian. n paralel, se
nscrie la facultatea de drept (1906), pe care o prsete pentru cea de litere, fr a termina
studiile.
Prima ncercare literar dateaz din timpul colii primare i este primit cu rceal de
colegul mituit cu o peni i doi nasturi pentru a-i folosi de public.
Debuteaz nc din liceu, la 19 ani, publicnd primele ncercri, sub pseudonimul G. Top la
revista umoristic Belgia Orientului (1904); a publicat i la alte reviste:Duminica, Spiruharetul,
Revista noastr, Revista ilustrat, Smntorul, Neamul romnesc literar. n 1909 public n
Viaa romneasc parodia Rspunsul micilor funcionari, ca o replic la Caleidoscopul (1908) lui
A. Mirea (prin care se face remarcat n lumea literar. Garabet Ibrileanu (cu care ntreine o
interesant coresponden), l cheam la Iai (1911), ca subsecretar de redacie la Viaa
romneasc.
Subsecretar, apoi secretar de redacie la Viaa romneasc, aflat sub influena lui
Ibrileanu, Toprceanu cunoate i colaboreaz cu scriitori de frunte, precum Sadoveanu, Gala
Galaction, Tudor Arghezi, Mihai Codreanu sau Hortensia Papadat-Bengescu.
ntre 1912 - 1913, mpreun cu M. Sevastos public revista Teatrul.
n 1912 se cstorete cu nvtoarea Victoria Iuga, cu care a avut un fiu unic, Gheorghe,
dar csnicia se va destrma. Ulterior, se va nfiripa o poveste de dragoste discret ntre el i poeta
Otilia Cazimir.
La Iai ncearc s-i termine studiile de filozofie dar este mobilizat i particip la
campania din Bulgaria, apoi la primul rzboi mondial, cznd prizonier n primele zile, la
Turtucaia (1916). Rmne n captivitate pn n 1918. ntors la Iai, redacteaz mpreun cu
Sadoveanu revista nsemnri literare, pn la reapariia Vieii romneti(1920), al crei primredactor va fi. Prietenia cu Sadoveanu se reflect i n Povestirile vntoreti, n care tovarul
de puc i de undi este numit de Sadoveanuprietenul meu, poetul.
1

Volumele sale se bucur de succes de public i de pres, n special poezia, pentru care
obine n 1926 Premiul Naional de Poezie.
n anul 1934 ncepe n Revista fundaiilor regale, publicarea romanului satiric Minunile
Sfntului Sisoe (neterminat, publicat postum n 1938).
n 1936 este ales Membru corespondent al Academiei. Dei bolnav de cancer la ficat
ntemeiaz mpreun cu Sadoveanu i Grigore T. Popa revista nsemnri ieene ca un ultim
efort creator.
Primvara lui 1937 l prinde la Viena, ntr-un sanatoriu, de unde trimite ziarului Adevrul
literar (23 mai 1937) un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu, care fusese greu atacat n presa
vremii i de protest fa de huliganismul care lua amploare n presa romn. Articolul acesta a
fost publicat postum.
Poetul a decedat la 7 mai n casa lui Demostene Botez, la Iai. Este nmormntat n
cimitirul Eternitatea, din Iai.
Dac la vreo eztoare literar aprea pe scen Toprceanu, sala izbucnea spontan n
aplauze. Dar nu n aplauze reci, care manifest o admiraie cerebral, ci un joc zglobiu al
minilor, mrturie de mulumire i plcere...
(Demostene Botez)

Descrierea naturii n creatia lui George Toprceanu:

i-auzind din deprtare
Vocea lui tiranic,
Toi ciulinii pe crare
Fug cuprini de panic...

Rapsodii de toamn
I
A trecut nti o boare
Pe deasupra viilor,
i-a furat de prin ponoare
Puful ppdiilor.

Zvonul prin livezi coboar.

Colo jos, pe mlatin.
S-a-ntlnit un pui de cioar
C-un btlan de batin

Cu acorduri lungi de lir

I-au rspuns fneele.
Toate florile optir,
ntorcndu-i feele.

i din treact i arunc

Alt veste stranie,
C-au pornit-o peste lunc
Frunzele-n bejanie!

Un salcm privi spre munte

Mndru ca o flamur.
Solzii frunzelor mrunte
S-au zburlit pe-o ramur.

II
ntr-o clip, alarmate,
Ies din anuri vrbiile.
Papura pe lac se zbate
Legnndu-i sbiile.

Mai trziu, o coofan

Fr ocupaie
A adus o veste-n goan
i-a fcut senzaie:

Un lstun, n frac, apare

Sus pe-un vrf de trestie
Ca s ie-o cuvntare
n aceast chestie.

Cic-n munte, la povarn,

Plopii i rsurile
Spun c vine-un vnt de iarn
Rscolind pdurile.

Dar broscoii din rstoac

l insult-n pauze
i din papur-l provoac
2

Cu prelungi aplauze.

Blestemndu-i zilele,

Liiele-ncep s strige
Ca de mama focului.
Cocostrci, pe catalige,
Vin la faa locului.

Necjit cere sfatul

Unei molii tinere,
C i-a disprut brbatul
n costum de ginere.

Un nar, nervos i foarte

Slab de constituie,
n zadar vrea s ia parte
i el la discuie.

mprejur i cnt-n ag
Greierii din flaute.
"Uf, ce lume, soro drag!"
Unde s-l mai caute?

Cnd deodat un erete,

Poliai din natere,
Peste balt i boschete
Vine-n recunoatere

L-a gsit sub trei grune

Mort de inaniie.
i-acum pleac s anune
Cazul la poliie.

Cu porunc de la centru
Contra vinovatului,
Ca s-l aresteze pentru
Sigurana statului...

IV
Buruienile-ngrozite
De-aa vremi protivnice
Se vorbir pe optite
S se fac schivnice.

De emoie, n surdin,
Sub un snop de bozie,
O pstaie de sulcin
A fcut explozie.

i cum tie-o rugciune

Doamna mslari,
Tot soborul i propune
S-o aleag stari.

III
Florile-n grdini s-agit.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamn din elit
i ndreapt talia.

Numai colo sus, prin vie,

Rumenele lobode
Vor de-acuma-n vduvie
S triasc slobode.

Trei petunii subirele,

Farmec dnd regretelor,
Stau de vorb ntre ele:
"Ce ne facem, fetelor?..."

Vezi! de-aceea mtrguna

A-nvat un brusture
S le spuie-n fa una
Care s le usture!...

Floarea-soarelui, btrn,
De pe-acum se sperie
C-au s-i cad n rn
Dinii, de mizerie.

Jos, pe-un vrf de campanul

Pururea-n vibraie,
i-a oprit o libelul
Zborul plin de graie.

i cu galbena ei zdrean
St-n lumina matur,
Ca un talger de balan
Aplecat pe-o latur...

Mic, cu solzi ca de balaur,

Trupu-i fin se clatin,
Giuvaer de smal i aur
Cu sclipiri de platin.

ntre gze, fr fric

Se re-ncep idilele.
Doar o grgri mic,

V
Dar deodat, pe coline
Scade animaia...
3

De mirare parc-i ine

Vntul respiraia.

Ca-ntr-un nimb de glorie,

Peste olduri triumfale
Haina iluzorie.

Zboar veti contradictorii,

Se-ntretaie tirile...
Ce e?... Ce e?... Spre podgorii
Toi ntorc privirile.

Apoi pleac mai departe

Pustiind crrile,
Cu alai de frunze moarte
S colinde zrile.

Iat-o!... Sus n deal, la strung,

Aternnd pmntului
Haina ei cu tren lung
De culoarea vntului,

Gze, flori ntrziate!

Muza mea satiric
V-a-nchinat de drag la toate
Cte-o strof liric.

S-a ivit pe culme Toamna,

Zna melopeelor,
Spaima florilor i Doamna
Cucurbitaceelor...

Dar cnd tiu c-o s v-nghee

Iarna mizerabil,
M cuprinde o tristee
Iremediabil...

Lung i flutur spre vale,

Comentariu: Rapsodii de toamn

Shar1. George Toprceanu aduce n literatura noastr, cu volumele sale de
versuri: Parodii originale, Balade vesele i triste, Migdale amare, o poezie
tradiional, realist, delicat, fiind definit, de criticul Constantin Ciopraga,
drept umorist sentimental.
n Rapsodii de toamn, viaa social este prezentat printr-o alegorie. Se
realizeaz permanente i subtile personificri, prin care tipurile umane, cuvintele,
gesturile, atitudinile omeneti sunt puse pe seama florilor, gzelor, psrilor, pentru
ca spiritul critic i incisiv al autorului s nu rneasc sensibilitatea social. Astfel, la
vestea venirii toamnei, salcmul adopt o atitudine plin de curaj: Un salcm privi
spre munte / Mndru ca o flamur, dar aceast atitudine este privit cu o und de
umor: Solzii frunzelor mrunte / S-au sburlit pe-o ramur. Coofana joac rolul
unei femei, preocupat de comentarea vetilor: Mai trziu, o coofan /Fr
ocupaie /A adus o veste-n goan /i-a fcut senzaie.
Fricoii sunt personificai prin ciulinii care Fug, cuprini de panic, sau prin
frunzele careau pornit-o peste lunc, ca i oamenii n bejanie. Tipul demagogului
politic este reprezentat printr-un lstun, care n frac, apare /Suspe-un vrf de
trestie /Ca sie-o cuvntare /n aceast chestie. Eretele joac rolul unui poliist,
care vine n recunoatere: Cnd de-odat un erete, /Poliai din natere, /Peste balt
i boschete / Vine-n recunoatere. narul reprezint un tip uman coleric: Un
nar, nervos i foarte /Slab de constituie, /In zadar vrea s ia parte /i el la
discuie. Procedeul este generalizat, fiindc vrbiile alarmateiesdin anuri, n
timp ce un pui de cioar i arunc unui btlan alt veste stranie. Dalia Ca o
doamn din elit / i ndreapt talia. O grgri i caut brbatul plecat n
costum de ginere i-1 gsete Mort de inaniie. Buruienile vor s se fac
schivnice, n timp ce rumenele lobode vor s triasc slobode. O pstaie de sulcin
face explozie de emoie, sugernd reacia unei fete. O libelul, delicat ca o
balerin, face graii pe un vrf de campanul.
Toate elementele acestui univers mrunt i exagereaz importana, n raport
cu omul i cu lumea; nu privesc situaia real cu luciditate; preocuprile lor devin
astfel ridicole, iar situaia lor devine i mai tragic, fiindc nu pot influena cu nimic
venirea toamnei. De aceea poetul arat, n final, adevrata fa plin de tristee a
unui suflet sensibil, care le nchin de drag la toate /Cte-o strof liric.
4

Aceast tristee este provocat de destinul lor tragic: Dar cnd tiu c-o s
v-nghee /Iama mizerabil, /M cuprinde o tristee /Iremediabil
2. Rapsodii de toamn este un poem epic, adic o creaie de relativ
ntindere, care oscileaz ntre solemnitate i parodie, ntre lirism i ironie. Ca specie
literar, rapsodia dateaz din antichitate, cnd era o creaie epic, recitat de un
rapsod, acompaniat de o
lir sau de o citer. Caracterul narativ al rapsodiei, accesibilitatea, oralitatea i-au
dat lui George Toprceanu posibilitatea s realizeze o creaie, care i-a adus o
popularitate comparabil cu cea a lui Vasile Alecsandri sau Dimitrie Bolintineanu.
Tema naturii nu este nou, fiindc ea a fost dezvoltat n poezia
romneasc de Vasile Alecsandri, Mihail Eminescu, George Cobuc, Octavian Goga,
Alexandru Macedonski. Caracterul epic i ironic al poemului rezult nu att din
succesiunea unor tablouri, ct mai ales din felul n care utilizeaz alegoria, din
umanizarea elementelor naturii. Aceasta face ca tema, ideea, conflictul, subiectul s
aib un caracter romantic, fiindc sunt structurate pe sentimentul naturii, fiindc
exprim duioia i tristeea, dar, n acelai timp, ele redau aspecte din viaa social.
Toamna devine i ea un personaj uman, dar, n acelai timp, o zn din basm, adic
un personaj izvort din mitologia naional, deci un personaj fantastic, romantic: Sa ivit pe culme Toamna, / Zna melopeelor, /Spaima florilor i Doamna
/Cucurbitaceelor.Fantasticul este cuprins pe de-o parte n imaginea subtil a
toamnei, care, Ca-ntr-un nimb de glorie i poart Haina iluzorie. Ea st n centrul
acestei alegorii a naturii, n care florile, gzele, psrile au o deosebit capacitate
de comunicare, dovedind dubla intenionalitate a autorului: una satirico-social i
una afectiv-romantic.
Imaginea libelulei este, n acest sens, un exemplu edificator. Este
comparat cu un balaur:Mic, cu solzi ca de balaur, / Trupul lin se clatin. Autorul
subliniaz, prin contrast, o apropiere de mitul popular, dar i o intenionalitate
ironic. Imaginea utilizeaz i elemente de tip simbolist: Juvaer de smal i aur / Cu
sclipiri de platin.
Romantic este i reacia buruienilor: Se vorbir pe optite / S se fac
schivnice. Alegerea mselariei ca stare aduce nota de ironie i umor, adic
intenionalitatea critic realist. Reaciile gzelor Sere-ncep idileleSugereaz
incontiena social i sunt n contrast cu cele ale florii-soarelui, care se sperie: Cau s-i cad n rn / Dinii, de mizerie.
Valoarea textului i trage seva din aceast profund sintez ntre
romantism, realism i simbolism, care fac, din George Toprceanu, un poet clasic,
dar i modern.
3. Rapsodii de toamn ne dezvluie dragostea fa de natur a lui George
Toprceanu, care-i ascunde aceast sensibilitate romantic sub o masc
ironic: Gze,flori ntrziate! /Muza mea satiric / V-a-nchinat de drag la toate /
Cte-o strof liric. Refugiul n natur este specific unui temperament romantic,
este specific unui poet delicat, care nu poate accepta conflictele i contradiciile
vieii sociale, fa de care are o profund atitudine critic. Eroul liric al textului este
poetul care noteaz reaciile sale indirect, prin reaciile elementelor naturii.
Delicateea poetului se exprim prin descrierea libelulei, prin finalul ncrcat de
melancolie. La baza alegoriei se gsete, de fapt, sentimentul dragostei fa de
natur. Accentele sale critice i ironice ne dau semnul inteligenei sale, iar tristeea,
cu care mediteaz la destinul tragic al gzelor i florilor, nu este comparabil cu cea
a lui Mihail Eminescu, din Mai am un singur dor, fiindc nu atinge profunzimea
acestuia i fiindc sublimeaz melancolia n umor.
Raportul dintre poet i natura patriei se exprim ntr-un mod subtil, pe baza
sentimentului patriotic, ascuns cu grij sub masca ironiei, pentru a nu prea ridicol
ntr-o lume dominat de interese meschine i de avariie.
Sufletul romantic al lui Eminescu nu mai exista n perioada interbelic. Gsim,
n Rapsodii de toamn, o gradare a evenimentelor de la A trecut nti o boare la
5

Svonul prin livezi coboar, la emoia pstii de sulcin, la regretele petuniilor, la

spaima florii-soarelui, la hotrrea buruienilor de a se clugri i pn la alaiul de
frunze moarte al toamnei. Se cuprinde, de fapt, drumul de la via la moarte, de la
var la iarn, ca o exprimare a maturitii artistice, pe care a atins-o poetul.
El tie s mbine tragicul cu ironia, delicateea cu critica social, tradiia cu
modernismul, realismul cu romantismul, simplitatea cu originalitatea, tririle proprii
cu cele ale gzelor. El tie s ascund o elegie ntr-o rapsodie, un pastel ntr-o
satir, fantezia n realitatea concret.
4. Stilul lui George Toprceanu se caracterizeaz prin simplitate i
echilibru clasic, prin cuvinte i expresii unice, prin folosirea alegoriei, prin oralitate,
prin folosirea neologismelor sau a cuvintelor rare n rim: podgorii
contradictorii, melopeelor cucurbitaceelor, glorie iluzorie,
campanul libelul, schivnice potrivnice, mtrguna una,
mselari stare, inaniie poliie, mizerabil iremediabil,
rstoac - provoac, stranie bejanie.
Alegoria, ca procedeu poetic, utilizat de George Toprceanu, reia parc
procedeul utilizat de poetul popular n Mioria. Personificrile: De mirare parc-i
ine / Vntul respiraia zna melopeelor, Un salcm privi spre munte, Toate
florile optir, petuniile / Stau de vorb ntre ele, Liiele-ncep s strige au la
baz mitul comuniunii dintre om i natur. Metaforele au un aspect particular,
fiindc au aceeai particularitate, analogia continu cu viaa uman: spaima
florilor, zna melopeelor, Doamna cucurbitaceelor. Alte metafore vizeaz o
expresie original: Juvaer de smal i aur / Cu sclipiri de platin.
Metonimiile au la baz substituia cauz-efect: De emoie o pstaie de
sulcin/ A tcut explozie, Floarea-soarelui, btrn, /De pe-acum se sperie / C-au
s-i cad n rn /Dinii, de mizerie.
Uneori, metonimiile se mpletesc cu alte figuri de stil ca, de exemplu,
personificarea:
.. dalia /Ca o doamn din elit /i ndreapt talia, petuniile se ntreab: Ce
ne facem fetelor?, n timp ce autorul consemneaz: Farmec dnd
regretelor. Efectul se mpletete, n acelai timp, cu trirea psihologic a eroinelor.
Aliteraiile i asonantele sintetizeaz raportul dintre cuvintele care alctuiesc
un context: i din papur-l provoac / Cu prelungi aplauze, n care repetiia
lui p sugereaz zgomotul palmelor. n aliteraia C-un btlan de
batinsugereaz zgomotul convorbirii rumoarea.
Scriitorul introduce dialogul, interogaia retoric, aluzia, contrastul, pentru a
da via acestui poem complex, care justific interpretarea lui ca rapsodie sau ca
meditaie, ca poem sau ca pastel, ori ca satir social, adic situndu-1 pe punctul
de interferen al mai multor specii literare i al mai multor programe estetice.

Le-atrn ca o barb...
Acolo mi-am gsit
n iarb
Refugiul favorit.

Rapsodii de var
I
Cine-ar putea s spun
Ci secoli au trecut
De-o lun,
De cnd nu te-am vzut?...

Acolo, ca-ntr-un templu,

De-attea diminei
Contemplu
O tuf de scaiei.

Salcmii plini de floare

Se uit lung spre sat,
i-n soare
Frunziul legnat

Pe cnd departe-n zare,

Mirat ca un copil,
Rsare
6

Un astru inutil...

S-aude
Un bzit profund

II
Iubito, fr tine
ncepe-o nou zi...
Dar cine
Le poate socoti?

i pn la amiaz
Pmntul ncropit
Vibreaz
Adnc i linitit.

C zilele-n restrite
Se-nal i apun
Ca nite
Baloane de spun...

Sunt gze i gngnii

Ce sar i fac mereu
Mtnii
Cnd trec prin dreptul meu,

Cu minile sub tmpl

Cum stau aa culcat,
Se-ntmpl
Un fenomen ciudat:

i-mpreunndu-i zborul,
n ierburi i ascund
Amorul
Multiplu i fecund.

Privirea mea distrat

Prin negre rmuriti
Mi-arat
Doi ochi adnci i triti

IV
i-n vremea asta, oare,
Cnd eu visez mereu
La soare Ce face dorul meu?

i-n orice strop de rou

Vd dou brae, mici
Ca dou
Picioare de furnici.

Iubirea mea nebun,

De-abia trezit-n zori,
Adun
Mnunchiuri mari de flori.

Dar dac o lcust,

Din verdele talaz,
Robust
mi sare pe obraz, -

Se-ntreab - ce s fac?
i fr-a pregeta,
Ea pleac
ntins, la casa ta.

Din ochii mei dispare

Mirajul interpus,
Pe care
L-am zugrvit mai sus,

i nici nu bagi de seam

Cum pasu-i furiat
Cu team
S-apropie de pat,

i-n ochii mei deodat,

Ca-n alte diminei,
S-arat
O tuf de scaiei...

Ci doar treasari deodat

i parc-i pare ru.
Mirat,
Te uii n jurul tu...

III
Acum natura-ncepe
Cu tainicul ei glas
Din stepe
S cnte-ncet pe nas.

Iar ea-ntr-un suflet vine

Cu prul desfcut
La mine,
S-mi spuie ce-a fcut...

Prin ierburile crude,

Sub cerul fr fund,

Aa, spre zarea larg,

Pe zi de-attea ori
7

Alearg
Pe drumuri lungi de flori.

De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.
Ies gospodinele
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la picioare,
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.
III
Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici
De randunici,
Viorele si urzici...
Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni
Vii cu mandrul tau alai
Peste cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii
De papadii,
Balti albastre si-nsorite
De omat topit abia,
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si pornesti departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini...
Drumuri nalte de cocori,
Calauzii cei straini,

V
Trziu, cnd peste lanuri
Coboar spre cmpii
Noianuri
De umbre argintii;
Cnd luminosul crainic,
Luceafrul stingher
i tainic
S-aprinde iar pe cer
i cu lumina nou
Sclipete ca un strop
De rou
Pe vrful unui plop,
Iubirea mea fugar
De-abia s-a linitit,
i-afar,
Ca un copul trudit,
Pe-un maldr de sulfine,
Cu cel din urm gnd
La tine,
Adoarme suspinnd.

Rapsodii de primavara
I
Sus prin crangul adormit,
A trecut in taina mare,
De cu noapte, risipind
Siruri de margaritare
Din panere de argint,
Stol balai
De ingerasi
Cu alai
De toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le lasi?
II
Se-nalta abur moale din gradina.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre cer ogeacuri fara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
8

Iti indreapta an cu an
Pasul tainic si te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolo te opresti
Si doar pasul tau usor,

In omat stralucitor,
Lasa urme viorii
De conduri imparatesti
Peste albele stihii...
Primavara, unde esti?

Rapsodii de primvara (comentariu)

-PovestirePoetul ne arat cum Primavara,n tain,cu delicaee soseste, lsnd n urma ei sol blai
de ingerai,cu alai de toporai.El nu tie cui le d,i cui le las!
Pentru poet,primvara arat, simbolizeaz pacea, armonia i cldura.Primvara, furnicile pornesc
la drum si pe lnga garduri, cnd pmntul s-a uscat, gndacii-Domnului pe zid au aprut. Se
deschid ferestrele amorite i lumina i vantul s-au aliat i au intrat! Gospodinele cu ale lor
albe tulpane ies afar cu repeziciune. Unele mtur,altele scutur praful din paturi i covoare.
Un zarzr din mijlocul grdinii, de fric sa nu-i cad din crestet,valul subirel de floare, i-a
rsfirat ncet,ncet crenguele,ca spinii
Prin poezie,de fapt poetul ine s ne reaminteasc faptul c fiecare anotimp este un fel de a fi al
unui om:
Iarna este un om inchis in sine, mai mereu trist dar, o glum bun poate aduce n inima sa o
speran i un zmbet plin de bucurie.
Primvara, despre care se vorbeste n poezie este un om echilibrat, care tie cnd s se opreasc
i cnd s atace.
Vara este ca un om jucu, prietenos, uneori morocnos, dar foarte energic.
i n final, toamna! Toamna este asemnat cu un om cumsecade, care st la locul lui dar ueori
devine furtunos, neprietenos i este cam superstiios!!!
i convoiul, fr veste,
A pornit ncet la vale.
*
Cerul i-a schimbat vemntul.
Ploaia parc st s-nceap.
Printre brazi coboar vntul
Ca un fonet lung de ap.
Adncit n gnduri multe
Baciul st i nu-i d seam
C-a rmas n loc s-asculte
Dup el, clcnd cu team,
Merg tcuii lui prieteni
Prin slbatice pripoare,
Pe sub poale verzi de cetini,
Pe potec fr soare,
Ori strbat n pas alene
Luminiuri fr flori,
Singuratice poiene
Cu mesteceni vistori
Rar trezesc n a lor cale
Cte-o piatr sub copit.
Iar cnd drumul se prvale
Jos, la coast povrnit,
Calc baciul ca pe gratii
i-i strunete blnd cu gura:

Balada Munilor
I
S-au ivit pe rnd n soare,
Jos, la captul potecii,
Turma alb de mioare,
Noatinele i berbecii.
Sunet de tlngi se-ngn.
Sub poiana din Fruntarii,
Zbovete-n deal la stn
Baciul Toma cu mgarii.
El se pleac din crare
i tot leag i dezleag,
Cumpnete pe samare
O gospodrie-ntreag:
Maldr de trhaturi grele
Cu desagi, cldri i pturi,
C de-abia pot sta sub ele
Doi mgari voinici alturi.
Gata! Baciul st pe gnduri,
Peste frunte mna-i duce.
Se ridic-n dou rnduri
i domol i face cruce.
Apoi cat lung spre creste
i spre arcurile goale
9

- Ctinel, feciorii tatii,

Ca s n-o pornim de-a dura!
II
Astfel, turm dup turm
Pleac toamna de la stni,
De rmn pustii n urm
Munii singuri i btrni.
Astzi ca i-odinioar,
Ct s-afund-n vreme anii,
Ei vzur cum coboar
Pe crri de plai ciobanii,
Cnd pe soare, cnd pe ploaie,
Vreme mult, fr numr,
Cu cciula lor de oaie
i cu sarica pe umr,
A trecutului vii moate
Peste care vremea crete, Culmea verde mi-i cunoate,
Stnca sur mi-i iubete
Iar n urma lor, pe sar,
Astzi ca i alte di,
Lung linite coboar
Peste mari singurti.
Toamna cu-a ei alb frunte
i cu galbenii-i conduri
A lsat argint pe munte
i rugin pe pduri.
La rspntii crete stogul
De foi moarte de curnd.
Strig-n vale Topologul,
i-a lui larm, cnd i cnd,
Ca o voce omeneasc
Pn sus pe culmi tresare,
Preajma mut s-o trezeasc
Din senina ei visare.
Tot mai jos apoi se las
Poala norilor pe munte.
Vin din iarna-ntunecoas
Zile lungi cu ploi mrunte.
Neguri dese-ncep s cad,
Se trsc n jos pe plai.
Pe pduri se strng grmad
Falduri albe de buhai.
Brazii stau n nemicare,
Printre ramuri ploaia pic, Nici o creang nu tresare,
Nici un zbor de psric.
Numai ferigele ude,
Putregaiul i bureii
i trimit miresme crude
n desimea groas-a ceii.

Trunchiuri strmbe, rsturnate

Scorburile i butenii
Cu-a lor cioturi, pe-nserate
Umplu codrii de vedenii.
Sihla neagr se-nfioar.
Speriat, dintr-un hi
Pui sfios de cprioar
A ieit la lumini
Cu blnia zgribulit
St i-ascult nemicat
Vremea pare-ncremenit
Brazii fruntea i-au plecat,
Spimntai, ca pentru rug:
Colo-n fundul curmturii,
Dormitnd pe-o buturug
S-a ivit Muma-Pdurii
Dar nu-i nimeni s-i zreasc
Trupul hd i deirat,
Faa galben de iasc,
Nasul - ciot de brad uscat.
Nici nu vede, nici n-aude,
Doar i scutur pe-o mn
Prul ei de vreascuri ude,
Fruntea plin de rn.
i cum st cu ceaa-n spate
Istovit lng trunchi,
Rdcini i crengi uscate
i atrn pe genunchi.
Negurile-i sug puterea.
Ochii-i nemicai i suri
Cheam noaptea i tcerea
Din adncuri de pduri
III
i se duc pe nesimite
Nopi pustii i zile reci,
Cum s-adun, putrezite,
Frunze moarte pe poteci.
Colo sus, culcat pe-o rn,
St Negoiul mohort
Cu-a lui negur btrn
Care-i ine de urt.
Fulgii-ncep apoi s cad.
Firea-i doarme somnul ei
Amorit sub zpad
Iar trziu, la Sfntu-Andrei,
Cnd cobori de la povarn
Printre plopi subiri i rari,
n senin zi de iarn
Vezi departe munii mari
Cum i zugrvesc n soare
Piscuri vinete spre cer,
10

Povrniuri sclipitoare,
Brazi mpodobii de ger,
Atrnnd ca nite salbe

Pe grumajii lor de stnci,

Peste plaiurile albe
i prpstiile-adnci.

Balada unui greier mic"

Doar pe coast, la urcu,

Din csua lui de hum
A ieit un greieru,
Negru, mic, muiat n tu
i pe-aripi pudrat cu brum:

Peste dealuri zgribulite,

Peste arini zdrenuite,
A venit aa, deodat,
Toamna cea ntunecat.
Lung, slab i zlud,
Boteznd natura ud
C-un mnunchi de ciumafai, Cnd se scutur de ciud,
mprejurul ei departe
Risipete-n evantai
Ploi mrunte,
Frunze moarte,
Stropi de tin,
Guturai...

- Cri-cri-cri,
Toamn gri,
Nu credeam c-o s mai vii
nainte de Crciun,
C puteam i eu s-adun
O grun ct de mic,
Ca s nu cer mprumut
La vecina mea furnic,
Fi'ndc nu-mi d niciodat,
i-apoi umple lumea toat
C m-am dus i i-am cerut...

i cum vine de la munte,

Blestemnd
i lcrimnd,
Toi ciulinii de pe vale
Se pitesc prin vguni,
Iar mceii de pe cmpuri
O ntmpin n cale
Cu grbite plecciuni...

Dar de-acu,
Zise el cu glas sfrit
Ridicnd un picioru,
Dar de-acu s-a isprvit...
Cri-cri-cri,
Toamn gri,
Tare-s mic i necjt!

BALADA UNUI GREIER MIC Comentariu

Cunoscut ca poet al anotimpurilor (mai ales n Rapsodii), al lumii gingase a florilor si a
micilor vietuitoare, George Toprceanu a nfatisat n lirica sa acest univers cu duiosie si umor, el
fiind un sentimental care transforma "-n glume lacrimile clare".
O astfel de opera literara este si "Balada unui greier mic", publicata n saptamnalul
"Lumea bazar", n anul 1923, fiind apoi inclusa n editia urmatoare a "Baladelor vesele si triste".
Poezia are o structura bine articulata, ncepnd cu sosirea toamnei si ncheindu-se cu monologul
greierului prin care "exprima o mare delicatete si duiosie". (C. Ciopraga)
Sosirea neasteptata a toamnei "celei ntunecate" este prezentata expeditiv n primele patru
versuri, poetul insistnd asupra rapiditatii actiunii, asupra surprizei ("A venit asa, deodata") si a
dimensiunilor impresionante ale peisajului luat n stapnire de anotimp ("Peste dealuri
zgribulite./Peste tarini zdrentuite"). Elementele cadrului natural sunt caracterizate prin epitetele
zgribulite si zdrentuite care atribuie nsusiri celor doi termeni ai enumeratiei peste dealuri, peste
tarini, iar epitetul cea ntunecata evidentiaza una din trasaturile anotimpului atmosfera
mohorta.
Toprceanu insista apoi asupra chipului toamnei prin intermediul epitetului triplu lunga,
slaba si zaluda, cu rol personificator, ea aparnd asemenea uni duh malefic care lasa n urma sa
toate relele posibile: "Ploi marunte,/ Frunze moarte,/ Stropi de tina./ Guturai./" Enumeratia ploi,
frunze, stropi de tina, guturai ntre termenii careia se intercaleaza epitetele marunte si moarte
11

reliefeaza ntr-un ritm alert fenomenele specifice acestui anotimp si transmite un sentiment de
neliniste si de teama.
Natura reactioneaza diferit n fata toamnei care "|vine de la munte/Blestemnd si
lacrimnd": cuprinsi de panica, ciulinii "se pitesc prin vagauni", macesii o ntmpina "cu grabite
plecaciuni", iar greierasul si face aparitia "pe coasta, la urcus" iesind "din casuta lui de huma".
Att toamna, care blestema si lacrimeaza (sugestie a vntului si a ploii), ct si celelalte elemente
ale naturii apar personificate prin intermediul unor verbe de miscare: "se pitesc", "ntmpina", "a
iesit". Cu o arta desavrsita de miniaturist, de fin bijutier, scriitorul zaboveste asupra imaginii
greierului insistnd asupra coloritului prin folosirea enumeratiei "negru, mic, muiat n tus...,
pudrat cu bruma". Duiosia si compasiunea cu care Toprceanu vorbeste despre greier, gingasia
acestuia sunt evidentiate att de enumeratia anterioara, ct si de diminutivele "casuta" si
"greieras".
Partea finala, care cuprinde monologul greierului, copleseste prin delicatete si duiosie,
depasind cu mult gingasia existenta n alte creatii, cum ar fi "Rapsodii de toamna". Toamna l
gaseste pe greier cu camara goala, fapt pe care-l motiveaza prin credulitatea sa izvorta dintr-un
calcul gresit ("Nu credeam c-o sa mai vii/ nainte de Craciun./ Ca puteam si eu s-adun/ O graunta
ct de mica/"). Drama micii vietati este cu att mai mare, cu ct posibilitatea mprumutului la
"vecina furnica" este exclusa atta timp ct orice ncercare este urmata de refuz si de brfa:
"Fi'nca nu-mi da niciodata,/ Si-apoi umple lumea toata/ Ca m-am dus si i-am cerut../". De aceea,
n cuvintele greierului si face loc disperarea si resemnarea ("Dar de-acus, [...]/ Dar de-acus s-a
ispravit.../"), singura consolare ramnndu-i autocompatimirea: "Cri-cri-cri,/ Toamna gri,/Tare-s
mic si necajit/"
In cuvintele greierului ca si n ntregul text si face loc umorul, "folosit ca mijloc de
transmitere a duiosiei" (D. Micu), caci scriitorul priveste cu ngaduinta, cu ntelegere pasivitatea,
neglijenta, naivitatea, ca atribute specific omenesti. Un rol important n reliefarea atitudinii
poetului l au si epitetele "toamna gri", glas sfrsit", diminutivul ..piciorus", repetitia "dar deacus'\ si adjectivele cu rol de nume predicativ "mic si necajit", care mbogatesc registrul stilistic
folosit anterior.
Prin personificarea greierului "care poate fi totodata un om sarmant, [...] un umil
functionar. [...] un poet necunoscut, neanteles" (D. Micu), prin atitudinea acestuia, Gcorge
Toprceanu prefigureaza fabulele de mai trziu, scrise ntre 1930-1936, aceasta balada putnd fi
socotita un exercitiu preliminar, chiar daca si are nota ei de originalitate evidenta.

Poetul Topirceanu - un umorist

Topirceanu nu este un umorist. Sau atunci ar trebui sa spunem acelasi lucru despre Hugo,
Baudelaire, Valery, Eminescu, Nietzsche, La forgue si multi altii. Caci toti marii poeti au
momente cind fac haz" de absurditatea lucrurilor, de sarmanele excrocherii cusute cu ata alba
ale Destinului. Acest umor este filozofic - si atunci este sarcasm; sau este rau - si atunci e ironie;
sau e pur si simplu amuzant; in tot cazul insa nu se poate fi poet daca lipseste aceasta atitudine
umoristica permanenta in fata lucrurilor.
A avea un zimbet - cum zic francezii - goguenard" in fata Naturii, a privi intreaga
aceasta Natura ca pe o comedie curioasa, ca pe o farsa inepta, induiosatoare si adevarata, ca pe
ceva totodata ridicol si serios, ridicol pentru ca universul e plin de cusururi, serios pentru ca nu
poate fi altfel; a privi cu ochi amuzanti si gravi la aceasta panarama" este de competenta nu a
umoristului, ci a unui personaj cu mult mai prestigios decit dinsul, anume: de competenta
Poetului (poate, chiar a lui Dumnezeu, cu care poetul are atitea trasaturi in comun).
Topirceanu nu era umorist. Era poet. Cind a prezentat odata directorului unei trupe de
reviste din Bucuresti o serie de numere" de versuri, directorul a refuzat. Gasise cupletele fara
haz. Ceea ce nu i s-ar fi intimplat lui Caragiale. Acesta era intr-adevar umorist, adica (si asta e
poate cea mai buna definitie) avea mania omenesculuf, ii placea sa priveasca pe om si numai pe
12

om; ceasornicaria lui il interesa prodigios; il indigna si-l facea sa rida. Dar incolo de aceasta
ceasornicarie, nu-l mai interesa cu adevarat nimic. Umoristul ignoreaza Natura". Sau atunci o
trateaza ca orice alt cetatean, facind-o obiect de stiinta sau obiect de admiratie. Umoristul nu stie
a avea atitudine umoristica in fata naturii. Aceasta curioasa conduita apartine numai poetului.
La un adevarat poet, cosmicul si omenescul nu pot sta separat, intre aceste doua categorii
ontologice schimbul e curios si, ca sa zicem asa, foarte reciproc. Elementul material serveste de
supapa ironica elementului psihologic, si viceversa. in fata primejdiei de inaltime morala
excesiva, situatia cosmica intervine si reduce splendoarea omenescului la justele lui proportii.
Sau daca, dimpotriva, natura descrisa risca sa fie prea frumoasa, semnalarea unui detaliu uman
ne reco-boara la realitate (si ne permite un nou demaraj in altitudine: de aici utilitatea estetica a
humoruluI).
Alegeti, la intimplare, oricare din rapsodiile" lui Topirceanu, sau in genere, oricare din
peisajiile lui. Amintiti-va acea descriptie a primaverii, a carei actiune" se petrece in punctul
geometric de intersectie dintre Univers si ograda unui mahalagiu iesan. Observati regia poetica a
lui Topirceanu. Cind tabloul risca sa devina prea" frumos in ordinea naturala, se aplica antidotul
humoristic al omenescului. Si atunci, trei efecte: batjocura, induiosare si aparitia unei frumuseti
noua, egala cu cea care fusese intrerupta.
Eminescu si Topirceanu sint foarte interesanti daca ii comparam din punctul acesta de
vedere, al celor doua atribute poetice fundamentale. La Eminescu preocuparea de a impaminteni
prozaicul in poezie este secundara; cultivarea lumii visului este indeletnicirea lui de tot
momentul, care face ca versurile lui - cum zice foarte bine D. Calinescu sa traga la somn".
Fiindca cuvintele lui Eminescu sint extrase din fundul visului, de aceea vorba lui - cum tot D.
Calinescu zice - este o vorba gustoasa si putin statuta", ca vinul vechi care astfel capata un
buchet prin care-l recunosti numaidecif.
Dimpotriva, Topiceanu considera ca principala cealalta indatorire, aceia de poetificare a
ceea ce e apoetic. Citeodata, amorul lui pentru aceasta operatie este atit de mare incit innobilarea
roturierului e platita cu recaderea in rotura a blazonatului. Balada chiriasului incepe asa:
Trec anii, trec lunile-n goana si-n zbor saptaminile trec Ramii sanatoara, cucoana, ca-mi
iau geamantanul si plec.
Primele versuri sint, ca sa zicem asa, nobile din nastere. Trecerea fatala a clipelor mari si
mici este mateiial deja poetic. Dimpotriva, continutul versurilor 3 si 4 este ticsit de vorbe
ordinare", expresii cotidiene, net vulgare.
Decit lui Topirceanu i-a placut sa inverseze toate aceste stari civile. Asa cum a legat el
cuvintele strofei, primele doua versuri devin niste plate informatii obiective. Caci arunci cind esti
chirias, trecerea timpului e o categorie juridica, foarte mult economica si foarte putin filozofica.
in schimb, cind esti chirias, a fi chirias nu e o notiune de drept, ci un fragment de epopee, un
indicator de nostalgii, de avinturi, suferinte, curiozitati si neimpliniri. Acel:
Ramii sanatoara, cucoana, etc. are, atit prin forma lui apostrofala si solemn declarativa,
cit si prin obiectul sau: plecarea, schimbarea, hotarirea - cum ar zice Haraucourt - de a muri
putin", ceva cu mult mai liric decit placida constatare a banalei treceri a timpului, consemnata
doar putintel mai literar in versurile 1 si 2.
Este aici un exemplu tipic de transmutatie intre poetic si prozaic, si care da masura
puterilor lui Topirceanu in aceasta privinta.
Cele doua atribute poetice fundamentale: cautarea visului si poetificarea prozaicului, sint
usor antagoniste, in sensul ca visul ofera materiale de cele mai multe ori poetizate-gata, iar, pe de
alta parte, pasiune a impamintenirii lirice si epice a banalului si a ordinarului presupune o cautare
inversa, adica nu atit in lumea visului, cit in aceea a platei vieti cotidiene. De aici acel farmec cu
tragerea spre somn" la Eminescu si din contra, tragerea spre veghe", spre ris, suris, incintare
vioaie si fermecare prin limpiditate, la Topirceanu. De aci parfumul greu, de lucru gustos si
statuf la primul si, dimpotriva, sonoritatile nete, fm decupate, cizelate cu acurateta de orfevru, pe
care le gasim in stilul celuilalt.
13

Eminescu si Topirceanu stau pe cele doua puncte culminante ale celor doi poli poetici
posibili. Cind va mai trece vreme, se va vedea cit de mult acesti doi diferiti poeti seamana intre
dinsii. Seamana pentru credinta lor religioasa, in Poezie si-n destinul Poetului, adica a omului
menit pe aceasta lume sa iveasca cuvinte potrivite"; seamana pentru truda cu care amindoi
adunau vorbe si teme si motive de constructii viitoare; seamana pentru intelegerea insuficienta
din partea contemporanilor; seamana pentru minutiozitatea cu care-si slefu-iau de o mie de ori
fiecare silaba; seamana pentru amorul rimelor rare, pe care il aveau amindoi; si mai seamana
pentru o multime de alte lucruri, pe care le vom mai gasi poate in drumul nostru.
Caci acest drum nu se opreste aici. Vreau sa explorez fiecare colt din geniul poetic al
acestui scriitor care, alaturi de Arghezi si de Eminescu, dovedeste ca poezia romaneasca a fost
poate una din cele mai protejate ursitoare.
Satrizarea viciilor omeneti n Fabulele lui George Toprceanu. (Bivolul i coofana, Ci ca
voi! Duielul Leul Deghizat)
Apucat cam fara veste, bivolul a tresarit,
Bivolul si cotofana
Dar i-a fost destul o clipa sa se scuture, siapoi
Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Sa-l rastoarne,
Se plimba o cotofana
Sa-l ia-n coarne
Cind in sus si cind in jos.
Si cit colo sa-l arunce, ca pe-o zdreanta in
Un catel trecind pe-acolo s-a oprit mirat in
trifoi.
loc:
- Ce-ai gindit tu oare, javra?
-Ah, ce mare dobitoc!
Au, crezut-ai ca sint
Nu-l credeam asa de prost
mort?
Sa ia-n spate pe oricine
Cotofana, treaca-mearga, pe spinare o suport
Ia stai, frate, ca e rost
Ca ma apara de muste, de tintari si de tauni
Sa ma plimbe si pe mine!
Si de alte spurcaciuni
Cugetind asa, se trage indarat sa-si faca vint,
Pe cind tu, potaie proasta, cam ce slujba poti
Se piteste la pamint
sa-mi
Si de-odata - zdup! - ii sare
faci?
Bivolului in spinare
Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,
Ce s-a intimplat pe urma nu e greu deBivol mare si puternic, gospodar cu greutate,
nchipuit.
Sa te port degeaba-n spate?

Comentariu
Bivolul si cotofana face parte din volumul Fabule pentru oameni mari de George
Topirceanu si are ca tema critica indreptata spre acei oameni care isi aleg prietenii urmarind
anumite scopuri, mai ales otinerea de avantaje de pe urma acestora.
Fabula este o specie in versuri sau proza (in cazul acesta in versuri) a genului epic, in care
personajele sunt animale, plante sau lucruri, puse in situatii omenesti.
Prin personificari si alegorii poetul prezinta in aceasta fabula niste fiinte necuvantatoare
(bivolul, cotofana, catelul) care reprezinta tipuri umane.
Bivolul mare, negru, fioros de exemplu, face parte din categoria celor mai puternici. El
insusi se caracterizeazaca ca fiind gospodar cu greutate. Nu accepta amestecul celor mai mici
si nevoiasi in treburile proprii. Pentru el, relatiile cu ceilalti se bazeaza pe gradul de profit obtinut
din acestea. Este ingaduitor cu cotofana datorita folosului adus, dar neingaduitor cu potaia
proasta, care nu-i aduce niciun profit. Indignarea sa se manifesta prin gesturi brutale (il ia-n
coarne) si printr-un limbaj agresiv.
14

Catelul il reprezinta pe omul simplu si nevoias care se amageste ca va fi accepat de cel

puternic. El face parte din alta lume decat bivolul, si este lipsit de simtul realitatii. Il considera pe
bivol un mare dobitoc, un prost,care ia-n spate pe oricine, asa ca incearca sa profite si el,
neapreciind corect pozitia bivolului puternic.
Cotofana este un personaj care nu ia parte la actiune. Despre ea aflam din relatarea
naratorului sau din cuvintele bivolului ca ii reprezinta pe oamenii obisnuiti care muncesc toata
viata.
Bivolul si cotofana este fabula deoarece critica aspru unele caracteristici umane prin
intermediul animalelor personificate. Fabula are o morala puternica, ce apare dupa corpul
propriu-zis al operei (desfasurarea actiunii). Morala este indirecta: nu-ti folosi prietenii in
scopul obinerii de favoruri personale, si apare mai evident in ultima strofa:
Pe cand tu, potaie proasta cam ce slujba poti sa-mi faci?
Nu mi-ar fi rusine mie, de vitei si de malaci,
Bivol mare si puternic, gospodar cu greutate,
Sa te port degeaba-n spate?
Cci nu se tie-a cui e vina
Misteru-nvluie pricina, Deci: cutai gina

Cati ca voi!...
Sus, pe gardul dinspre vie,
O gaina cenusie
Si-un cocos impintenat
S-au suit si stau la sfat:
-Ia te iuta, ma rog tie,
Cat de sus ne-am inaltat!

Din amndou prile,

ncep ostilitile.
Ei stau o clip fa-n fa
Cu ciocurile la pmnt,
Apoi deodat-i iau avnt
i lupta-ncepe sltrea:

Si deodata, cu glas mare,

Incepura amandoi
Sa cotcodaceasca-z soare:
-Nimeni nu mai e ca noi!

Sar deodat,
Dau cu ciocul.
Cad alturi.
Schimb locul.
Bat din aripi,
Dau din gheare.
Unul cade,
Altul sare
Iar s-atac,
Iar se pic

Dar de sus, din corcodus,

Pitulandu-se-ntre foi,
Mititel si jucaus,
Le-a raspuns un pitigoi:
-Cati ca voi!
Cati ca voi!...

Dar deodat nu mai mic

Fa-n fa, mult vreme,
Stau aa, ca dou gheme
Neclintite
i zburlite,
Pn cnd, pe nesimite,
Unul prsete sfada,
ntorcndu-se cu coada

Un duel
Eroii mei sunt doi cocoi
De ras, pintenai, frumoi
Ca ofierii la parad.
Doi cavaleri aristocrai.
Dintr-o privire ofensai
ncep duelul fr spad.
Au martori puii speriai.
Teren o parte din ograd,
Dar n-au motiv de sfad,

Atunci iei de sub opron

Un filozof-clapon,
Urt
15

-atta de btrn nct

A dat n mintea puilor
El s-a oprit n faa lor
Cotcodcind sonor:
-Eu dezaprob acest conflict,
E o ruine , un delict
Nedemn de vremi civilizate.

Din hotar pn-n hotar,

Ca s vad cum se poart lupii (marii
dregtori)
Cu noroadele-i blajine de supui rumegtori.
Deci, trecnd el ntr-o sear la o margine de
crng
Ca un biet mgar ntng,
Nite lupi, cum l vzur, se reped la el pe
loc
i-ntr-o clip l nfac, grmdindu-l la
mijloc.
- Stai, mieilor! Ajunge, - c v rup n dini
acui!
(Strig leul, aprndu-i pielea cea
adevrat.)
Astfel v purtai voi oare cu iubiii mei
supui?...
Lupii, cunoscndu-i glasul, ndrt s-au tras
pe dat,
i de fric se fcur mici, ca nite celui
- O, mria-ta! Iertare!
Zise cel mai diplomat,
-Semnai aa de tare
C-un mgar adevrat!...

Dar ateptm un viitor

Cnd, mndri de chemarea lor,
Cocoii nu se vor mai bate
Voi v certai pentr-o gin,
Da nu vedei? E curtea plin!
Ba trecei gardul la vecini
C i pe-acolo sunt gini
De ce v punei gheara-n gt?
S lase unul, ct de ct,
S dea i cellalt ceva, Eu, ct de ct, socot c-o da!

Leul deghizat
Leul s-a-mbrcat odat
ntr-o piele de mgar,
S colinde ara toat

Comentariu fabulei Leul deghizat!

In poezia Leul deghizat, George Toparceanu recurge la o inversare a situatiei din fabula
lui Esop Magarul in piele de leu. De aceasta data, regele animalelor se deghizeaza precum un
magar vrand, chipurile, sa investigheze felul cum "marii dregatori" ai sai se poarta cu blajinele
rumegatoare.
In acest comentariu, facem referire la argumentare (demonstratie) a fabulei, structura
compozitionala, morala, modurile de expunere, prozodia, limbajul artistic si figurile de stil din
poezia "Leul deghizat".
Tema poeziei este satirizarea injustitiei unei oranduiri in care clasa conducatoare e
obisnuita a-i asupri si exploata pe oamenii umili, de rand. Alegoria, ca procedeu artistic,
foloseste masca animalelor pentru a ilustra metehnele sociale incriminate.
Morala subinteleasa din fabula Leul deghizat scoate in evidenta moravurile dintr-o lume a
unei evidente inegalitati dintre oameni, ierarhizata in functie de puterea politica, sociala ori
financiara. Intr-o astfel de societate, faptul de a te imbraca ori deghiza in straiele unei persoane
din clasa de jos atrage dupa sine o reala punere in pericol a integritatii fizice, materiale sau
spirituale. Daca luam in considerare expresia populara "Haina il face pe om", putem deslusi in
aceasta fabula superficialitatea diferentelor dintre stapanitori si stapaniti. Ni se sugereaza astfel
egalitatea funciara , naturala, dintre oameni, indiferent de avere sau pozitie sociala.
Principalele moduri de expunere sunt naratiunea la persoana a treia, avand capacitatea de
a reflecta obiectivitatea naratorului, si dialogul constand dintr-o mica sceneta ce cuprinde un
singur schimb de replici.
Titlul fabulei Leul deghizat este situational, sugerand contextul care genereaza
intamplarile din naratiune. Relatiile temporal narative sunt precizate printr-un timp nedeterminat,
16

"odata", avand semnificatia ca nedreptatile la care sunt expusi cei multi de catre cei care ii
guverneaza se pot manifesta in orice timp si in orice societate.
Compozitional, fabula este structurata in doua parti: o expozitiune si o secventa narativa
incheiata cu un dialog. In expozitiune ni se relateaza ca leul, suveranul unei imaginare tari, s-a
deghizat, imbracand o piele de magar, pentru a verifica felul cum se poarta lupii, "marii
dregatori", cu animalele de rand , "supusii rumegatori".
In cea de-a doua parte, leul, confundat cu un magar, este prins la mijloc intr-un atac
feroce al lupilor, fiind nevoit , pentru a-si pune la adapost "pielea cea adevarata", sa isi dezvaluie
adevarata identitate. Indignat, el le reproseaza "dregatorilor": "Astfel va purtati voi oare cu iubitii
mei supusi?" Recunoscandu-i vocea, lupii se retrag tematori, un purtator de cuvant al acestora
cerandu-i, cu umilinta, iertare. Ultimele versuri se remarca prin inconfundabila scanteie de
spiritualitate a lui George Toparceanu. Asa zisul lup diplomat face o mare gafa, jignindu-l pe leu
prin motivatia ca a fost atacat intrucat semana "asa de tare c-un magar adevarat". Dincolo de
umorul ce razbatedin aceste cuvinte, se intrezareste un inteles mai adanc, si anume ca nu exista
diferente esentiale intre un rege (al animalelor, in cazul nostru) si un supus al acestuia. In acest
fel, sub masca animalelor din poezie, scriitorul atrage atentia asupra egalitatii fundamentale
dintre oameni, indiferent de rang sau pozitie sociala.
Limbajul artistic al poeziei "Leul deghizat" este caracterizat de simplitate, oralitate si stil
colocvial. Oralitatea este intensificata de expresia exclamativa a leului ("Stati, miseilor!...") si
cea invocativa a lupului "diplomat" (O, maria ta! Iertare!"). Epitetele sunt putine ("noroadele-i
blajine", "supusi rumegatori", "magar natang"), prelevand personificarea, procedeu stilistic vadit
in dialogul animalelor din fabula.
In concluzia acestei argumentari (demonstratii), putem spune ca poezia "Leul deghizat"
este o fabula deoarece constitue o creatie epica in versuri, avand ca moduri de expunere
naratiunea si dialogul, personajele fiind intru totul implicate in actiunea cuprinzand atacul leului
si schimbul de replici al acestuia cu lupii, putinele figuri de stil fiind reprezentate cu precadere de
personificare.

17