COLMAR

Rezumat:
 Cluj-Napoca-Basel Wizz (CN-Basel-Mulhouse-Freiburg BSL) 30.11.2023 13.35-14.45 50E
 (Basel-Mulhouse-Freiburg BSL-CN) 02.12.2023 15.20-18.25 70E
 Din aeroport autobuzul 11- Gare Saint-Louis stație terminus 2,50E (se cumpără de la șofer sau
online(https://www.distribus.com/e-boutique) și deplasarea până la gară durează cca. 6 minute.
 Gare Saint-Louis - Colmar Gare St-Joseph TER 96230 16.00-16.34 40 min 14.6E
 Gare St-Joseph-Basel SBB Station TER 96209 07.23-08.08 45 min 5E
 Bahnhof SBB (Basel railway station)- EuroAirport - Autobuz nr 50 tot la 8 minute pleaca.Face
18 minute de la gara Bahnhof Basel SB la aeroport 3.8E
 Cazare:Hotel Primo Colmar Centre 310E/2nopti
 Muzeul Unterlinden 13E
TOTAL:265E

Unul dintre orașele cele mai tipice din Alsacia, Colmar se mândrește cu străzi ciudate de pietruite, cartiere
din partea canalului și cu case tradiționale, decorate cu mușuroi de vie. Clădirile cu semifabricate
exemplifică arhitectura tipică alsaciană, de la casele de pescari colorați de pe Quai de la Poissonnerie până la
vechile case burgheze vechi din secolele XVI și XVII. Colmar este binecuvântat cu o climă semi-
continentală blândă și împrejurimile naturale nealterate ale văii Rinului superior, care este luxuriantă cu
păduri și lacuri prăstrate. Acest oraș încântător este punctul de plecare perfect pentru explorarea regiunii
Alsacia.Originea sa e strâns legată de  Louis Pius, care în anul 823, a denumit acest teritoriu Columbarium
(coteţul porumbeilor) şi l-a dat în administrarea abaţiei de Munster. Dintr-un sătuc cum era la început,
ajunge în secolul al XIII lea un orăşel în care îşi găsesc locul diferite ordine religioase: franciscani,
dominicani, augustinieni. În 1648, Colmar revine Franţei, conform prevederilor Tratatului de la Westphalia,
cel care marchează sfârşitul Războiului de 30 de ani. Anul 1870 aduce o nouă alipire Germaniei, odată cu
întreaga regiune Alsacia. Redevine francez în anul 1870. Din 1940-1945 se află sub ocupaţie nazistă. Apoi,
ajunge francez. În mijlocul văilor acoperite cu viță de vie din sudul Munților Vosges, orașul pitoresc Colmar
oferă o bogăție excepțională de atracții istorice. Acest oraș fermecător a fost o piață importantă, precum și
un centru de artă și învățare în secolul al XIII-lea. Patrimoniul cultural fascinant al orașului este vizibil atât
în casele sale minunate, cât și în casele catolice, protestante și dominice din cult. Colmar a rămas relativ
neschimbat de-a lungul secolelor, iar rătăcirea vechilor sferturi duce vizitatorii într-o călătorie plăcută în
timp.

TRANSPORT

Odată ce ați trecut de security check la aeroport, există trei opțiuni pentru a ajunge în Colmar: puteți opta
pentru închiriatul unei mașini direct de la aeroport, a doua o reprezintă trenul iar a treia achiziționarea unui
bilet la Flixbus
Din aeroport autobuzul 11 operat de firma Distribus.( https://www.distribus.com/se-deplacer/navette-
euroairport)Peronul este chiar în fața „sosirilor” și vă puteți orienta după orarul afișat.Autobuzul, de fapt un
autocar modern climatizat, circulă foarte des, biletul costă 2,50 euro/persoană (se cumpără de la șofer) și
deplasarea până la gară durează cca. 6 minute.
Detalii despre transferul de la aeroport către toate cele trei orașe găsiți aici: euroairport.com/en/passen ...
access/bus.html
Gara St-Louis, stație terminus, se află în afara localității omonime, cumpărați biletul care să-l validați la
automatele din interiorul clădirii sau online cu o săptămână înainte de plecare. Este valabil pentru oricare
tren pe aceeași rută (bine de știut în caz că avionul are întârziere și nu prindeți trenul fix la ora dorită)..
Trenul circulă din 30 în 30 de minute în direcția Strasbourg și până în Colmar oprește doar la Mulhouse.
Călătoria către Colmar durează aproximativ 40 de minute.
Flixbus (costă aproximativ 5 Euro de persoană)
Colmar poate fi parcurs foarte ușor la picior, există însă și autobuze. De aici se poate ajunge foarte repede în
Strasbourg dar și în orășelele învecinate (care merită din plin vizitate).
Transport urban:Se cheamă Navette „Coeur de Colmar” și este gratuit! E vorba de autobuze electrice care
traversează centrul orașului și opresc în anumite locuri dacă le faci semn cu mâna - vezi P60. Circulă destul
de des și reprezintă cel mai la îndemână și ieftin... mijloc de transport.
Autobuze .Biletul pentru acestea costă 1,40 euro și e valabil timp de o oră, însă există și „carnets de billets”
cu zece călătorii - 10,20 euro. Alte detalii găsiți aici: trace-colmar.fr.
Cea mai bună soluție de a cunoaște orașul în cazul în care nu îi puteți aloca decât puțin timp este însă Le
Petit Train. Două variante coloristice, alb și verde, străbat centrul vechi al Colmarului pornind din capătul
străzii Kléber, din fața parcului de lângă Musée Unterlinden. (colmarentrain.fr)
Trenul verde.Are plecări din jumătate în jumătate de oră, de la 9.30 la 18.30 de la Paște până pe 3O
noiembrie, iar în restul anului de la 9.30 la 16, iar biletul costă 8 euro (3,50 euro pentru copii sub 12 ani).
Circuitul durează 35-40 de minute și acoperă în cei 7 km parcurși mai toate obiectivele de interes turistic din
oraș cu explicații audio în 16 limbi (nu și în română).
Trenul alb - Le Petit Train Blanc - circulă pe exact același traseu, tarifele fiind 8 euro pentru adulți,
respectiv 5 euro pentru copii de 6-14 ani. Alte detalii găsiți pe petit-train-colmar.fr.

Colmar City Pass - 32 euro, valabil 7 zile, citypass.tourisme-colmar.com. Cu acest card se beneficiază de
1) intrare gratuită la șase muzee (Unterlinden, Bartholdi, Village Hansi et son Musée, Musée du Jouet,
Eglise des Dominicains și Musée dʼHistoire Naturelle et dʼEtnographie); 2) o plimbare cu Petit Train Vert;
3) o mini-croazieră pe canalele Lauchului, denumită „Promenade en barque avec Sweet Narcisse.Cardul
Colmar City Pass se poate cumpăra de la Musée Unterlinden, de la Village Hansi sau de la Office de
Tourisme, situat în Place Unterlinden, vizavi de muzeu, deschis luni-sâmbătă de la 9-17 în perioada 2.01-
31.03 și de la 9 la 18 din 1.04 până în 31.12; duminica 10-13

OBIECTIVE TURISTICE

Orașul vechi și Place de la Cathédrale

Aparent dintr-o poveste, fermecătorul oraș vechi din Colmar este un labirint captivant de străzile pietruite,
învecinate cu case tipice ale burghezilor alsacieni. Această zonă istorică bine conservată se află între Rue
des Têtes, Rue des Clefs și Rue des Marchands, în apropiere de Place de la Cathédrale.

Vizitatorii pot începe un tur al orașului Colmar la Place de la Cathédrale, chiar în inima orașului vechi din
Colmar. Pe acest pătrat se află Collegiul Saint-Martin (Biserica Collegiată Saint-Martin), inițial o biserică
gotică care a fost în mare parte reconstruită în secolul al XVIII-lea. Un alt monument istoric important de pe
Place de la Cathédrale este Ancien Corps de Garde (Fostă gardă), care a servit multor scopuri, de la o
clădire de piață până la o sală de justiție și locuințe militare. Acest edificiu istoric este o bijuterie a
arhitecturii Renașterii alsaciene. Maison Adolph de asemenea, graces pătrat la 16 Place de la Cathédrale.
Construit în 1350 pentru familia Adolph, această casă minunată este una dintre cele mai vechi clădiri din
Colmar. Alături de Maison Adolph este un puț cu două capete de leu care datează din 1592.

Continuați să vizitați orașul Grand Rue (la o scurtă plimbare) și vizitați Eglise Saint-Matthieu, o biserică
protestantă din secolul al XIII-lea. O atracție care trebuie văzută în apropiere este Maison Pfister la colțul
Rue Mercière și Rue des Marchands. Amestecând stiluri medievale și renascentist, această clădire este una
dintre cele mai frumoase case vechi din Colmar. Casa a fost construită în 1537 pentru Ludwig Scherer, o
bancă care și-a făcut averea în bani. Pe Rue des Marchands este Muzeul Bartholdi care afișează amintiri ale
celebrului sculptor Auguste Bartholdi care sa născut aici. Apoi, plimbare de-a lungul Rue des Boulangers
(Strada brutarilor) și Rue des Serruriers (Str. Lăcătușului) pentru a admira casele pitorești de case din
lemn. Asigurați-vă că vă opriți în fața casei 19 Rue des Têtes, pentru a vedea Maison des Têtes ("Casa
Capului"). Această clădire renascentistă are o fațadă decorată cu busturi mici și fețe de personalități diferite.
Clădirea este acum ocupată de un hotel de cinci stele, cu un restaurant gastronomic renumit.

Muzeul Unterlinden

A fost înființat în 1849 (deschis publicului în 1853) în sediul fostei mănăstiri a călugărilor dominicani,
construită între 1252-1269, cu un frumos claustru datând de la finele secolului al XIII-lea. Cel dintâi exponat
a fost mozaicul roman din Bergheim, prezent și astăzi în colecțiile muzeului. Clădirea, abandonată după
Revoluția Franceză din 1789, a fost salvată mulțumită eforturilor depuse de Societatea Schongauer,
întemeiată în 1847. În timp, spațiul a fost extins pentru a cuprinde și băile municipale, inaugurate în 1906,
iar de curând casele de arhitectură Herzog & de Meuron au legat printr-un proiect inovator aceste clădiri cu
una nouă - Ackerhof - spre care duce o galerie subterană.
Din acest motiv, în exterior muzeul are un aspect eclectic destul de ciudat, ce ilustrează aproape opt din cele
zece secole de istorie a Colmarului: latura dinspre Place Unterlinden, prin care se pătrunde în muzeu, este
cea contemporană, în timp ce latura dinspre Rue Kléber este constituită din zidul mănăstirii vechi din secolul
al XIII-lea.
În interior, muzeul acoperă prin exponate o perioadă încă și mai îndelungată, de circa 7.000 de ani, de la
epoca preistorică până în secolul al XX-lea, cuprinzând colecții de arheologie, artă sacră, artă populară și
artă modernă. Claustrul este rezervat antichității, Evului Mediu și Renașterii, artelor decorative și
folclorului; fostele băi adăpostesc expoziții temporare și lucrări din secolul al XIX-lea iar galeria subterană
și clădirea nouă - artă modernă și contemporană.
Ați înțeles, așadar, că Unterlinden este un muzeu de dimensiuni considerabile (7.900 mp), relativ dificil de
parcurs în întregime. Nu mi-am propus și nici n-am reușit acest lucru, dar cred că pot afirma că am văzut
cele mai relevante piese pe care le deține.
Vedeta sa incontestabilă este Altarul/Retablul din Issenheim, expus în capela fostei mănăstiri dominicane.
Pentru a ajunge la el, am pornit din lobby (bine amenajat, cu o cafenea și un magazin de suvenire alăturate)
și am parcurs claustrul fostei mănăstiri dominicane, un loc liniștit și plăcut, propice odihnei și meditației.
Printre altele, aici am admirat o operă din 1860 a lui Auguste Bartholdi, statuia lui Martin Schongauer,
proiectată ca parte centrală a unui monument, respectiv o fântână care ar fi trebuit amplasată în centrul
curții.
Revenind un pic asupra acestui artist, considerat unul dintre cei mai mari gravori și pictori renani de la finele
secolului al XV-lea, merită amintit că s-a născut la Colmar, că și-a făcut ucenicia în atelierul de aurar al
tatălui său, după care a studiat la Leipzig și Nuremberg. Orașul natal păstrează o parte dintre cele mai
reprezentative opere ale sale.
Iată-ne însă în fosta capelă dominicană, un spațiu împodobit cu frumoase vitralii în centrul căruia vedem
capodopera Retablul din Issenheim (1512-1516), un poliptic de dimensiuni impresionante - 5,90 x 3,30 m.
Sculpturile au fost executate de Nikolaus von Hagenau iar picturile de către Matthias Gothart Nithart (zis
Grünewald). Piesa de altar concepută pentru biserica din localitatea Issenheim prezintă doi voleți care oferă
trei variante de plieri-desfășurări-configuraţii, expuse în biserică în funcţie de perioadele anului liturgic sau
de sărbători. Suita de imagini care ne invită să medităm asupra Mântuirii realizată prin Încarnare, Sacrificiul
suprem şi Învierea lui Iisus Cristos este privită de specialiști drept o încununare a stilului gotic în pictură
care anunță totodată marile inovații ale Renașterii prin mobilitatea și expresivitatea personajelor și
decorurilor.
Pe de altă parte, nu e nevoie să fii expert pentru a aprecia nu numai munca uriașă depusă de autori, ci mai
ales profunzimea trăirilor și finețea redării stărilor de spirit, precum și bogăția cromatică. Retablul a fost
minunat restaurat și modul în care este expus, aproape singur într-un spațiu vast, exclusiv destinat, îl pune
excepțional de bine în valoare.
După ce admirăm și sculpturile din corul bisericii din Issenheim (1493), ne îndreptăm atenția spre alte opere
medievale. Piesa de altar de la fosta mănăstire dominicană, opera lui Martin Schongauer, cca. 1480, un
triptic a cărui parte centrală, probabil sculptată, s-a pierdut, s-a aflat în acest locaș de cult până la Revoluția
Franceză din 1789. Cele două panouri laterale împărțite în patru ilustrează Patimile lui Hristos și cele șapte
rugăciuni Bucură-te, Marie, cărora le-a fost dedicat altarul.
Vedem și o altă lucrare de Schongauer, Retablul Sfântului Gheorghe și al celor doi Sfinți Ioan, un superb
Relicvariu pictat al Sfântului Hipolit, datat în jurul anului 1485, Retablul Sfintei Fecioare (Rinul Superior,
cca. 1490), precum și câteva sculpturi policrome în lemn: Hristos pe Muntele Măslinilor, cca. 1500, operă
provenită din capela „Regeli” din apropiere de Eguisheim; Sfântul Martin (1515-1520, atribuită lui Martin
Hoffmann); Sfânta Ecaterina (cca. 1520).
Fac o oprire și în fața Piesei de altar de la Bergheim, cca. 1515-1517, de Veit Wegner, un sculptor din
Strasbourg, lucrare despre care citesc că a fost inspirată de gravurile lui Albrecht Dürer înfățișându-l pe
sfântul Gheorghe ucigând balaurul, Bunavestirea și Adorația Magilor.
Admir și gravurile lui Martin Shongauer, lucrarea Melancolie de Lucas Cranach cel Bătrân (1532) și Portret
de femeie de Hans Holbein cel Bătrân (cca. 1515), și părăsesc secțiunea dedicată Evului Mediu și Renașterii
cu convingerea că reprezintă punctul forte al muzeului. Nu regret nicio clipă timpul pe care l-am acordat aici
artei sacre, am fost extrem de impresionată de selecția remarcabilă a lucrărilor.
Dar să vedem ce altceva ne mai oferă muzeul.
Prin secțiunea de arheologie recunosc că am cam trecut ca vântul și ca gândul, nu foarte interesată de zona
dedicată perioadei arhaice; am văzut multe asemenea artefacte în alte muzee și cele expuse la Unterlinden nu
mi se pare că ar ieși cu ceva în evidență. Mă opresc totuși în fața Mozaicului din Bergheim și încerc să-l
fotografiez. Ne aflăm la subsol, lumina e foarte slabă, nu am voie să folosesc blițul, acasă descopăr că toate
pozele sunt încețoșate, așa că nu reușesc decât să cropuiesc un fragment pe care să-l atașez la review. Păcat,
mozaicul este cu adevărat deosebit. Citesc despre el că a fost descoperit întâmplător în 1848 în apropiere de
orașul german Trier și că specialiștii l-au datat în secolul III d. Hr. Se presupune că aparținea unei vile
romane. Din cei 80 mp, cât măsura mozaicul, sunt expuși doar 20, suficienți însă pentru a putea aprecia
frumusețea motivelor geometrice policrome.
Urcăm la etaj către secțiunea dedicată artelor decorative și vieții de zi cu zi și aici dăm peste o altă
descoperire întâmplătoare, de data aceasta din 1864: așa-numită Trésor (Comoară) des Trois-Epis, după
numele capelei din apropiere de Colmar, un vestit loc de pelerinaj unde credincioșii veneau pentru a se ruga
și a aduce ofrande. Se crede că în jurul anului 1630, deci în timpul Războiului de Treizeci de Ani, capelanul
ar fi ascuns obiectele valoroase din aur și argint (monede, bijuterii, vase ritualice folosite în timpul slujbelor
etc.), pentru a le feri de distrugere, îngropându-le în curtea bisericii într-un vas mare din cupru cu greutatea
de 20 kg.
Ne continuăm vizita și admirăm mai multe dulapuri pictate de la începutul secolului al XIX-lea, o tradiție
adusă în Alsacia din Europa Centrală și perfecționată de meșterii locali, care s-au inspirat din mobilierul stil
Ludovic XV. Citesc pe un panou informativ că astfel de dulapuri erau oferite de obicei în dar mirilor cu
ocazia nunții și că erau vopsite într-o nuanță maro-roșcată care imita furnirul de lemn întunecat la culoare,
după care erau ornamentate cu motive florale și geometrice.
Bine reprezentată este și ceramica pictată datând din Evul Mediu până în secolul al XIX-lea, cu o
multitudine de astfel de obiecte executate în fabricile de porțelanuri din Strasbourg, Niderviller, Lunéville,
Colmar și Sèvres. Îmi atrage atenția un platou din 1844, pictat cu un cocoș care suflă din goarnă, în jurul
căruia stă înscris textul „Împărat sau rege, sărac sau bogat, în fața morții toți suntem egali”. Adevărat!
O oprire fac și în fața unui clavecin Ruckers, după numele celebrei familii din Anvers ce fabrica în secolul al
XVII-lea astfel de instrumente. Acesta a fost realizat în 1624 de Hans Ruckers II, a fost păstrat în secolul al
XVIII-lea la castelul Condé-en-Brie al familiei la fel de faimosului marchiz de Sade și este și acum
funcțional.
Pe coridorul care înconjoară etajul sunt expuse obiecte de feronerie remarcabile: o placă de cuptor din fontă
(secolul al XVI-lea), sculptată cu chipul Fecioarei ținându-l în brațe pe pruncul Iisus; chei sculptate cu
blazoanele breslelor lăcătușilor și turnătorilor în fontă (nu mă mir că în Colmar există o stradă numită a
lăcătușilor și o alta a cheilor); încuietori de dulapuri frumos ornamentate cu motive florale și geometrice;
diverse firme de hanuri, prăvălii și ateliere, cu decorațiuni care fac referire la ocupațiile proprietarilor -
podgoreni, berari, măcelari etc. Într-una din aceste firme de han din 1795 apare cocardă tricoloră, un simbol
revoluționar, deasupra stelei în șase colțuri și a înscrisului „Guter Wein” (La Vinul Bun), „sloganul”
berarilor și podgorenilor alsacieni în secolele XVIII-XIX.
Lăsăm în urmă arta veche și ne îndreptăm prin tunele către clădirea nouă, care adăpostește colecția de artă
modernă și contemporană. Aici am parte de o ușoară dezamăgire: selecția mi se pare a fi fost făcută destul
de arbitrar, muzeul achiziționând anumite piese numai pe criteriul disponibilității (probabil și al prețului), nu
și al relevanței, și categoric nu după un program riguros stabilit.
Rețin totuși câteva lucrări: Pelerinii de la Sainte-Odile (1863) de Gustave Brion; Anne (1953) de Nicolas de
Staël; Valea Creusei la apus (1889) de Claude Monet; Peisaj din Normandia (1920) de Pierre Bonnard; Bust
de femeie șezând (1960) de Picasso; Guernica (1976), tapiseria după tabloul lui Picasso, de Jacqueline de la
Baume.

Unchiuʼ Hansi și satul său de poveste [Le Musee Hansi]

„Răzgândeala... ”
Vizita gratuită cu Colmar City Pass și se află taman vizavi de strania și spectaculoasa Maison des Têtes
Locul se cheamă Le Village Hansi et son Musée. Iar personajul bonom și rubicond care ne întâmpină la ușă
cu pălăria în mână și ne urează „Bun venit!”, cerându-ne să nu-i spunem „maestre” e cunoscut drept Oncle
Hansi.
Pe numele său din buletin Jean Jacques Waltz (1873-1951), acest ilustrator, caricaturist, gravor și pictor s-a
născut în Colmar, aflat la acea vreme sub ocupație germană. Fiu al conservatorului Muzeului Unterlinden, a
crescut în spiritul tradițiilor alsaciene pe care avea să le promoveze ca nimeni altul, câștigând o imensă
popularitate, la pachet cu porecla drăgăstoasă „Unchiuʼ Hansi”.
În 1894 se înscrie la Ecole des Beaux Arts din Lyon, unde studiază desenul industrial și intră în contact cu
artiștii vremii, rămânând toată viața influențat de stilul Art Nouveau. Revine în Alsacia și se face remarcat
cu cărți poștale ilustrate în care combină imaginile rurale cu caricaturile anti-germane, care îi aduc mai
multe condamnări la închisoare. În 1914 se înrolează în armată. Va face tot războiul și după 1918 revine la
Colmar și continuă să creeze ilustrații de carte și grafică publicitară.
În 1923 îi succede tatălui său în postul de curator al Muzeului Unterlinden, calitate în care va aduce celebrul
Retablu din Issenheim în sălile instituției, căreia îi va îmbogăți zestrea și cu donații oferite de prietenii
colecționari de artă. Perioada aceasta frumoasă de acalmie e întreruptă de izbucnirea celui de-al Doilea
Război Mondial și în 1939 Waltz, cunoscut pentru opiniile sale anti-naziste, e obligat să se exileze în
Elveția. După război se întoarce în Colmar, unde își va găsi sfârșitul în 1951.
Program de vizitare: marți-duminică 10-18; luni 12-18. Tarife: 5 euro; 3 euro pentru copii de 5-12 ani;
gratuit pentru copii sub 5 ani. Adresa: Rue des Têtes nr. 28.Site oficial: hansi.fr

Amenajat la finele anului 2015 într-o clădire tradițională cu ferestre generoase și arcade, muzeul găzduiește
peste 700 de lucrări ale lui Waltz: desene, acuarele, gravuri.
Expoziția se află la etaj, iar în cele 12 săli am descoperit cu surprindere nu doar un loc de joacă, așa precum
mă așteptasem, ci un spațiu ingenios proiectat și un artist complex, capabil să abordeze tematici diferite în
maniere diferite, de la stilul naiv la cel incisiv, de la cel romantic-meditativ la cel critic.
„Mon Village. Ceux qui nʼoublient pas”, volumul apărut în 1913 în Ajunul Crăciunului, este însă cel care i-a
adus faima lui Waltz. Nu-i vorba doar de o simplă carte pentru copii, deși, credeți-mă, acest tip de ilustrații
se numără printre cele mai dificile genuri de artă, la care puțini autori se înhamă.
Planșele albumului înfățișează scene tradiționale din satele alsaciene în care sunt amestecate referiri la
trecutul de dinaintea anexării de către prusaci și la prezentul dureros. Universul rural, pe alocuri idilic,
alteori marcat de tente sumbre, e populat de copii înveșmântați în costume populare, de veterani ce-și poartă
cu mândrie medaliile din războiul din 1870, de gospodine care coc în vetre quêche-ul, de preoți ce se
grăbesc către biserică și de bărbați ce cară lemne pentru a aprinde focul în sobe. Scenografia reprezintă o
cameră de copii cu pereții zugrăviți în verde, pe care sunt reproduse citate din cuvântul înainte la acest
volum al autorului:
Grafica publicitară este domeniul care i-a asigurat lui Waltz independența financiară. Eclectismul pictural i-a
permis să abordeze toată paleta cunoscută în acea vreme, de la cărți poștale la pliante, afișe, logouri,
programe de manifestări și evenimente culturale, calendare ori felicitări, fiind astfel permanent solicitat de
comercianți, industriași, hotelieri ori bancheri.
Angajamentul politic, urmare a educației francofile primite, s-a manifestat de timpuriu la artist, odată cu
primele caricaturi anti-germane realizate în liceu și acuzația de defăimare a directorului școlii, pentru care a
fost amendat. În 1914, după publicarea cărții „Histoire de lʼAlsace”, va fi condamnat la 12 zile de
închisoare, pentru ca, doi ani mai târziu, să primească la Leipzig verdictul de înaltă trădare pentru „Mon
village”. Va fugi în Franța și se va înrola iar pe parcursul războiului va lucra la serviciul de propagandă al
armatei, pentru care va executa numeroase desene și afișe, adunate ulterior în volumul „La Paradis
Tricolore”.
Colmar, orașul natal, a exercitat permanent o irezistibilă atracție asupra lui Waltz. Îi va consacra cartea
„Colmar en France”, în care a ilustrat în peste o sută de planșe casele, magazinele, piețele și străzile ce se
întretaie la adăpostul impunătoarei Collégiale St-Martin.
Imaginile nocturne ocupă un loc aparte în creația lui Waltz. Executate în tehnică pointillistă ori în acvaforte,
gravurile, litografiile, acuarelele sau picturile sale în ulei surprind cu precădere atmosfera calmă a serilor de
vară ori nopțile de iarnă scăldate în lumina blândă a lampadarelor.
Munții Vosges au reprezentat o sursă inepuizabilă de inspirație pentru artist. I-a străbătut la pas iar mai
târziu cu trenul și mașina și i-a imortalizat în cărți poștale și în acuarele delicate reunite în 1934 în albumul
„Au pied du Mont Sainte Odile”. În muzeu a fost recreat un compartiment de tren iar în spațiul destinat
geamului, pe un ecran, sunt proiectate cu cele mai reprezentative imagini montane realizate de Waltz.
Întreg parterul clădirii a fost transformat într-un spațiu comercial care expune spre vânzare produse alsaciene
tipice sub numele Le Marché de lʼOncle Hansi, o marcă regională creată de o asociație de peste 30 de
întreprinderi artizanale care reproduc pe diverse materiale desenele lui Waltz. Asociația deține cinci
magazine situate în Colmar, Riquewihr, Mulhouse și Strasbourg. De menționat că în Riquewihr, pe Rue du
Général de Gaulle nr. 16, într-o frumoasă clădire numită „au nid de cicogne” („cuibul berzei”), funcționează
„La Maison Hansi”, un al doilea muzeu consacrat lui Waltz.
Gama de suvenire din buticul din Colmar este de-a dreptul amețitoare. În culori predominant alb și roșu,
sunt oferite căni, pahare, farfurii, platouri, castroane, șervete, mănuși și șorțuri de bucătărie, sticle de
băutură, figurine, magneți, calendare, pixuri, penare, gentuțe, dar și cărți poștale ilustrate și reproduceri în
diverse dimensiuni ale desenelor lui Waltz, precum și tot felul de mărfuri alimentare ambalate în cutii
metalice, borcane de sticlă, săculeți de rafie ori pur și simplu punguțe de plastic: biscuiți, turtă dulce și
bomboane, prăjiturele, pâté de foie gras, terrine, miere.

[Musee Bartholdi] Francezul care a aprins făclia libertății în America

Cu toții am auzit de Statuia Libertății din New York, probabil cea mai celebră sculptură din lume, cu toții
am văzut-o măcar în filme, dacă nu la fața locului. Unii dintre noi știm că a fost oferită în dar de francezi cu
ocazia centenarului Independenței SUA. Și totuși sunt puțini aceia care cunosc numele sculptorului care a
realizat acest „far al speranței” care i-a întâmpinat decenii la rând pe emigranții sosiți în America în căutarea
unui trai mai bun. Și încă și mai puțini știu că s-a născut la Colmar.
În reviewurile în care am încercat să descriu acest frumos oraș i-am pomenit deseori numele în asociere cu
multitudinea de monumente pe care le-a ridicat în locul său de baștină: fântânile Schwendi, Bruat (pentru
care a primit în 1865 distincția de Commandeur de la Légion dʼhoneur) și Roesselmann, monumentul Hirn,
statuia generalului Rapp, a micului podgorean („le Petit Vigneron”) din nișa halelor sau cea a dogarului („le
Tonnelier”) care încununează ciudata și spectaculoasa Maison des Têtes.
Bartholdi - viața
Frédéric Auguste Bartholdi (1834-1904), recunoscut drept cel mai mare artist alsacian, a văzut lumina zilei
într-o casă de pe Rue des Marchands din cartierul Vieux Colmar unde, din 1922, funcționează muzeul care îi
este dedicat. Provenea dintr-o familie burgheză protestantă avută, tatăl fiind rentier și consilier la prefectură
iar mama, Augusta-Charlotte, née Beyser, o intelectuală de clasă și muziciană talentată, fiica unui negustor
bogat și totodată primar al orășelului Ribeauvillé.
Auguste a fost cel mai mic din cei patru copii ai familiei, dar numai unul dintre frați, Jean Charles, cu patru
ani mai vârstnic, a supraviețuit în afara lui. Acesta va urma Dreptul dar fără a avea succes ca avocat, după
care va edita un ziar în Colmar; în timp, se va îmbolnăvi și va fi internat într-un ospiciu, unde va muri la
numai 55 de ani.
O altă tragedie se petrecuse însă cu mult înainte, mai precis în 1836: la numai doi ani, Auguste și-a pierdut
tatăl. În 1840, mama a hotărât să se stabilească la Paris împreună cu cei doi fii, care urmează cursurile
prestigiosului Lycée Louis-le-Grand. Vacanțele și le petrec însă în fiecare vară la Colmar.
Încurajat de mamă, care îi va sta aproape toată viața, Auguste ia inițial lecții de pictură cu Ary Scheffer.
Descoperindu-i adevărata vocație, acesta îl îndreaptă către sculptură. Ulterior, Bartholdi avea să fie ia lecții
și de la Eugène Viollet-le-Duc, un influent arhitect care l-a instruit în privința definirii în spațiu a
sculpturilor.
La 18 ani, imediat după examenul de bacalaureat, Bartholdi renunță la școală pentru a-și deschide un atelier;
va frecventa numai sporadic Ecole Nationale Supérieure des Beaux-Arts.
Împreună cu familia călătorește în Franța, apoi în Italia, iar între 1855-1856 întreprinde alături de un prieten
un voiaj în Egipt și Yemen, cu care ocazie fotografiază siturile vizitate și pictează mai multe tablouri, o parte
din ele expuse în muzeul din Colmar. Din aceste călătorii se va inspira pentru sculptura „La lyre chez les
berbères” și tot aici se va naște ideea unui „monument unde Occidentul să întindă mâna Orientului, un fel de
far... amplasat în Suez, în locul unde canalul intră în Marea Roșie. Va fi un simbol al întâlnirii dintre tradiție
și viitor”. Proiectul nu va fi pus niciodată pus în aplicare, însă conceptul de „far”, în sensul metaforic de
„călăuză”, va rămâne în mintea lui Bartholdi și abia mult mai târziu își va găsi realizarea.

Participând la diverse concursuri, Bartholdi atrage atenția autorităților din Colmar și va primi, la numai 19
ani, comanda executării statuii generalului Rapp. Avea să fie primul dintr-un lung șir de succese: în
următoarele decenii, se va impune treptat drept cel mai mare sculptor european al vremurilor. Comenzile
încep să curgă, este o epocă de prosperitate și orașele vor să se înfrumusețeze cu lucrări publice; Bartholdi
va proiecta în special fântâni.
În 1870 izbucnește Războiul franco-prusac. Bartholdi se angajează mai întâi căpitan în Garde Nationale de
la Seine, după care se deplasează la Colmar pentru a pune umărul la fondarea gărzii naționale locale. După
capitularea împăratului Napoleon III și proclamarea Republicii, ordonă retragerea trupelor sale din Colmar
pentru a evita sacrificiile umane.
În ianuarie 1871 Franța pierde războiul, și drept urmare, Lorena și Alsacia. Bartholdi, dezamăgit și dezgustat
de turpitudinile vieții politice din țara natală, își va canaliza eforturile spre cel mai ambițios proiect al vieții
sale: La Liberté éclairant le monde.
Bartholdi vede în America pământul unde idealurile libertății și egalității între oameni au devenit realitate. În
cursul primului său voiaj peste ocean, în iunie 1871, găsește locul perfect pentru statuia pe care o are în
minte de 15 ani, farul călăuzitor. Este Bedloeʼs Island, o stâncă ce se ițește în portul orașului New York, la
vremea aceea un oraș lipsit de zgârie-nori și înconjurat de ape. Petrece cinci luni în SUA, traversând țara de
la est la vest, făcându-și relații și încercând să câștige personalități influente de partea sa, conștient că
proiectul este unul nu numai dificil, ci și costisitor.

La Paris, frecventează oameni de afaceri liberali și artiști republicani, mulți dintre ei francmasoni ca și el, pe
care îi invită în atelierele de turnătorie Gaget et Gauthier pentru a urmări diversele etape de execuție a
statuii, montată piesă cu piesă. Va dedica acestei opere nu mai puțin de 15 ani, perioadă în care se va
confrunta cu dificultăți nu numai financiare, ci și tehnice.
Pentru a sponsoriza proiectul, se creează o Uniune franco-americană, care acționează ca un soi de agenție de
publicitate și de strângere de fonduri. Poporul francez reacționează cu entuziasm, donând bani: după
rușinoasa înfrângere din 1871, vrea să dovedească întregii lumi că încă e capabil să creeze opere de valoare
universală.
În SUA, vestea despre acest proiect colosal este primită cu aclamații când în 1876, cu ocazia Expoziției
Universale de la Philadelphia, este expusă prima piesă finalizată - brațul care ține făclia. Campania dusă de
jurnalistul Joseph Pulitzer, ca și inaugurarea în 1876 a statuii Lafayette sosind în America, îl fac cunoscut pe
Bartholdi publicului din Lumea Nouă și președinții americani înșiși se implică în acordarea de sprijin
financiar pentru construirea piedestalului.
Pentru rezolvarea problemelor tehnice legate de ridicarea unei statui de dimensiuni atât de uriașe, Bartholdi
cere și obține sprijinul lui Viollet-le-Duc și Gustave Eiffel. Soluția găsită constă în anveloparea în circa 300
de foi de plumb de 0,80-3 mm grosime, suspendate peste o armătură interioară metalică.

Lucrarea va fi desfăcută în 350 de piese ambalate în 214 cutii, ce vor fi transportate cu fregata Isère de la
Rouen la New York, unde va ajunge pe data de 17 iunie 1885. Bartholdi va supraveghea parțial la fața
locului reasamblarea și ridicarea statuii, care cântărește 254.000 de kilograme și are 46,05 m înălțime, însă
cu tot cu fundația de 19,80 m și cu piedestalul conceput de arhitectul american Richard Morris Hunt, atinge
93 m.
În fine, pe 28 octombrie 1886, Miss Liberty este inaugurată cu mare fast: procesiunea militară, parada
navală, discursurile flatante și mulțimea entuziastă îl vor face pe Bartholdi să noteze în jurnalul său: „Mi-am
împlinit visul”.
Despre semnificația universală, ca și despre simbolurile masonice ale Statuii Libertății s-a scris mult și nu
voi insista. Ea rămâne mărturia cea mai elocventă a idealurilor care l-au animat pe Bartholdi toată viața:
libertatea individuală, egalitatea dintre nații, respectul și iubirea față de oameni.
În chip paradoxal (și nemeritat, aș zice), notorietatea acestei statui a eclipsat în mare măsură celelalte
realizări ale lui Bartholdi. În afara monumentelor funerare, a busturilor sau figurinelor decorative, Bartholdi
a sculptat în total 35 de monumente publice. Pe cele din Colmar le-am enumerat deja, e cazul să adaug alte
câteva ridicate atât în Franța cât și în străinătate:
■ Le Lion de Belfort, 1874
■ Champollion, Paris, 1875
ad
■ La statue de Lafayette (New York, 1876)
■ Le monument à Vauban, Avallon, 1879
■ Le monument de la Défense (Le Lion), Paris, 1880
■ Rouget de Lisle (Lons-le-Saunier, 1882)
■ La Saône emportant ses affluents (La Fontaine des Terreaux), Lyon, 1882
■ Le monument à la Suisse secourant les douleurs de Strasbourg pendant le siège de 1870, Basel, 1895
■ Lafayette et Washington, New York, 1900
■ Le monument à Vercingétorix, Clermont-Ferrand, 1903
Cu puțin înaintea morții (1904; este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris), Bartholdi și-a scris
testamentul, prin care lăsa orașului Colmar casa natală, schițele, machetele, mobilierul și celelalte obiecte
care aparținuseră familiei aflate în clădire la momentul decesului său.
În 1907, văduva sa, Jeanne-Emilie, a îndeplinit dorința soțului, stipulând prin act notarial înființarea unui
muzeu și donând totodată și o mare parte din posesiunile din apartamentul de la Paris. Amenajarea acestuia a
fost întârziată din cauza Primului Război Mondial, așa încât instituția a fost inaugurată abia în noiembrie
1922.
Clădirea care găzduiește Musée Bartholdi datează din secolul al XV-lea și a fost transformată în secolul al
XVIII-lea într-o reședință elegantă cu două etaje de bunicii lui Auguste, care au cumpărat-o. Prin portalul
original în stil renascentist târziu se pătrunde în curtea interioară, unde este expusă lucrarea în bronz Les
Grands Soutiens du Monde (Patriotisme, Travail, Justice) - Cei trei mari stâlpi ai lumii (patriotismul, munca,
dreptatea), prezentată pentru prima oară la Salonul de la Paris din 1902, un veritabil manifest al lui
Bartholdi.
Clădirea care adăpostește muzeul se află în partea dreaptă iar ușa de intrare a fost decorată cu elemente
zoomorfe sculptate de Bartholdi.
La parter sunt patru săli, trei dintre ele adăpostind modelele preliminare și sculpturile monumentelor
realizate pentru Colmar, iar a patra o copie în mărime redusă a lucrării executate pentru orașul elvețian
Basel.

O frumoasă scară din lemn urcă spre etaje. La primul a fost reconstituit ultimul apartament parizian în care a
locuit Bartholdi. Mobilierul din lemn masiv, colecția de porțelanuri și vaze din secolul al XVIII-lea, piesele
decorative, busturile și tablourile recreează atmosfera tipică unei case burgheze cu proprietari iubitori de
frumos.
În dreapta se află sala unde sunt expuse studiile și copia monumentului Le Lion de Belfort. Într-o altă sală,
cea denumită „a machetelor”, putem admira, printre altele, replica în ipsos a statuii ecvestre reprezentându-l
pe Vercingétorix, macheta pentru Monument de la Défense din Paris, ca și copiile în mărime redusă ale
sculpturilor care omagiază personalități franceze precum Vauban, Rouget de Lisle ori Champollion. Tot aici
se pot vedea machete ale unor lucrări care nu au fost niciodată realizate, ca de pildă Le Martyr moderne
(1864), proiectată pentru a fi amplasată în Varșovia, busturi ca cel al mamei artistului și al mentorului său,
Ary Scheffer, picturi executate de Bartholdi în tinerețe în călătoriile făcute în Franța și în Orient.
Al doilea etaj al muzeului este destinat monumentelor realizate pentru America: Lafayette și Washington,
Lafayette sosind în America, Cristofor Columb și - bineînțeles - Statuia Libertății, alături de numeroase
desene, gravuri și fotografii, inclusiv ale etapelor de ridicare a acesteia.
Toate exponatele beneficiază de explicații în limbile franceză și engleză. În plus, pe holuri și la intrările în
săli sunt amplasate panouri care detaliază aspectele legate de execuția lucrărilor prezentate.
Program de vizitare: 1 martie-31 decembrie, miercuri-luni 10-12,14-18, închis marțea
Intrarea: 6,50 euro; 4,50 euro pentru copii între 6 și 18 ani și persoane peste 65 de ani: gratis cu Colmar City
Pass. Adresa: Rue des Marchands nr. 30Site oficial: musee-bartholdi.fr

Eglise des Dominicains

Un exemplu excelent de arhitectură gotică timpurie, biserica dominicană a fost înființată în 1283, iar
construcția a început în secolul al XIV-lea. Cu arhitectura simplă și senină, biserica oferă o perspectivă
asupra vieții predicatorilor dominicieni. Această ordine mendicantă a contribuit la interesul pentru filosofia
mistică din secolele al XIV-lea și al XV-lea. Splendid vitraliile permit lumina să curgă în sanctuar și să ofere
inspirație adoratorilor. Corul afișează faimoasa "Fecioară a grădinii de trandafiri", o opera de artă plasată de
Martin Schongauer în 1473. O parte a bisericii ocupă fosta mănăstire dominicană, cu o mănăstire din secolul
al 14-lea, o dată folosită pentru concerte serenate. În mănăstire se află acum Biblioteca Municipală a
manuscriselor antice.De la Biserica Dominicană se află o scurtă plimbare de la Rue des Clefs, principala
stradă comercială din orașul vechi din Colmar.Adresă: Place des Dominicains, Colmar
Koïfhus, Ancienne Douane (Casa veche personalizată)

Lângă Place du Marché-aux-Fruits (locul vechii piețe a fructelor) și la intersecția dintre Grand Rue și Rue
des Marchands, Koïfhus a avut o locație strategică în epoca medievală. Această clădire din secolul al XV-lea
a fost odată centrul economic și politic al orașului Colmar. Parterul a fost folosit ca un depozit de bunuri și
un loc de colectare a impozitelor la import și la export. Primul etaj era camera de consiliu pentru Décapole,
federația orașelor imperiale. Încă mai puteți vedea stema celor zece orașe de pe ferestre. Partea estică a
Koïfhusi se află în fața Place de l'Ancienne Douane, cu o fantă Bartholdi, care comemorează generalul
imperial Lazăr von Schwendi. Clădirea are, de asemenea, două aripi adiacente create în secolul al XVI-lea și
un acoperiș distinctiv pentru faianță, rezultatul unei renovări din secolul al XIX-lea. De la Koïfhus,
vizitatorii pot ajunge cu ușurință la Grand Rue, una dintre principalele artere ale orașului, care este aliniată
cu magazine și restaurante.Adresă: Place de l'Ancienne Douane

Quartier de la Krutenau (Mica Veneția)

Chiar lângă Rue Saint Jean, cartierul Krutenau este un cartier perfect cu imagini, cu restaurante pe canal, cu
poduri pietonale ciudate și case colorate cu jumătate de lemn. Terenul verdeata si verdeata linia raului, in
timp ce florile in floare inflorite decoreaza casele adaugand atmosfera placuta. Acest cartier este cunoscut
sub numele de "Little Venice", deoarece casele sunt construite chiar la marginea canalului Lauch River, iar
bărcile mici iau pasageri pe călătorii pitorești. Pentru a vă simți din Veneția, vizitatorii pot începe un tur al
plimbărilor pe Rue de la Poissonnerie și pot continua de-a lungul canalului până la Rue Turenne care
traversează cartierul. De pe podurile de pe canal, vizitatorii se pot bucura de priveliști încântătoare ale
caselor fermecătoare ale cartierului și ale bisericii Sfântului Martin din depărtare.

Plimbați-vă prin cartierul Scénic des Tanneurs

O scurtă plimbare de la Old Customs House vă duce la Quartier des Tanneurs (cartierul Tanners), un cartier
frumos de canale pitorești și case minunate restaurate cu semicenin datând din secolele 17 și 18. Cartierul
bine numit a fost locul în care tanarii au creat produse din piele. Ar fi folosit etajele superioare ale caselor
pentru a usca piei. Printre atracțiile remarcabile se numără Piata de Justiție și Palais de Justiție din secolul al
XVIII-lea. Un alt punct de atracție este Hôtel des Chevaliers de St-Jean, construit în stilul unui palat
venețian și unul dintre cele mai neobișnuite conace renascentiste din Alsacia.Adresă: Rue des Tanneurs,
Colmar

Quai de la Poissonnerie

Acest cartier idilic de case ciudate cu jumătate de lemn este situat între Quartier des Tanneurs și Quartier de
la Krutenau. Ca și Quartier des Tanneurs, această zonă istorică din Colmar este o altă vestigie a profesiilor
antice ale orașului. Districtul din jurul Quai de la Poissonnerie este cartierul vechi de pește, unde pescarii au
trăit odată cu secole în urmă. În acel moment, pescarii profesioniști erau o entitate puternică în Colmar și
aveau o afacere plină de viață. Ei au pescuit în cea mai mare măsură posibilă și au păstrat capturile lor în
iazuri de pește până când au fost vândute la piață.

Eglise Saint Martin

Pe Place de la Cathédrale în centrul orașului vechi Colmar, Biserica Collegiată Saint Martin este un
exemplu minunat de arhitectură gotică. Construită între secolele al XIII-lea și al XIV-lea, biserica are un cor
mare gotic și alte detalii decorative decorative. Saint Nicholas Doorway are un design complicat, iar corul
contine splendide vitralii din secolul al XV-lea si lemn fin sculptat. Locuitorii din Colmar se referă adesea la
această biserică ca la o catedrală, oricât de tehnic ar fi fost doar o catedrală de zece ani între anii 1790-1801.
Cu toate acestea, stilul arhitectural reflectă grandoarea unei catedrale medievale.Adresa: Place de la
Cathédrale, Colma

Eglise Saint Matthieu

Această biserică era o dată casă de cult protestant a lui Colmar. Similar cu Biserica Dominicană, clădirea are
un stil auster, care este tipic pentru ordinele mendicante din Alsacia. A fost construită de franciscani
începând din 1292 și terminată peste un secol mai târziu. Când mănăstirea franciscană sa închis în 1543,
clădirea a fost transformată într-un spital. Mai recent, biserica a fost folosită pentru închinarea protestantă. În
plus, biserica este o locație pentru concerte, deoarece are o acustică excelentă. Colmar Festivalul
Internațional de Muzică este ținută aici în fiecare vară.Adresa: 9 Grand Rue, Colmar

Musée Animé du Jouet și des Petits Trains

Muzeul de jucării și modelele de trenuri prezintă o colecție extinsă de păpuși, mașini de jucărie, bărci de
jucărie și trenuri de model pe trei etaje. Copiii vor aprecia interesul recreativ al muzeului din Franța:
Perleult's Tales și Fables lui La Fontaine. Muzeul "animat" are, de asemenea, un spectacol de păpuși
controlat de calculator, Fox și Stork, într-un cadru adorabil alsacian.Rețeaua de trenuri lungă a muzeului va
fi cu siguranță încântată de entuziasmii trenurilor.Adresa: 40 Rue Vauban, Colmar.Site-ul oficial:
www.museejouet.com

Chapelle Saint Pierre

Aproape de cartierul de la Krutenau dinspre Grand Rue se află frumoasa biserică barocă din Saint Pierre.
Biserica a fost construită de iezuiți la mijlocul secolului al XVIII-lea pe locul secolului 10 al Sfântului
Pierre. Grădina sa liniștită are un monument creat de sculptorul local Bartholdi, dedicat fizicianului Colmar
G. A. Hirn (1815-1890).Adresa: Boulevard du Général Leclerc, Colmar

Ancien Corps de Garde (fosta gardă)

Construit pe locul Capelei Sfântului Jacques, datând din anul 1286, fosta Gardă a fost înființată în 1575.
Clădirea are o fereastră oriel, unde au fost anunțate deciziile consiliului local. O altă caracteristică
interesantă a clădirii este loggia ornamentată, care este considerată o bijuterie de arhitectură renascentistă în
zona Rinului de Sus. În apropiere se află secolul al XIV-lea Maison Adolph, cea mai veche casă privată a
orașului.Adresa: Place de la Cathédrale, Colmar

Tur cu vaporașul
Croaziera cu Sweet Narcisse - barques-colmar.fr, îmbarcarea se face de pe cheu, în dreptul restaurantului Le
Caveau Saint-Pierre. Bărcile circulă zilnic din martie până în octombrie, între orele 10-12 și 13.30-18.3,
durata plimbării fiind de cca. 25 de minute iar costul biletului 6 euro, gratis pentru copii sub 10 ani și se
poate achiziționa de la majoritatea restaurentlor aflate pe marginea canalului. Bărcile sunt destul de micuțe
fiind adaptate pentru canalele înguste ale Colmarului. Prin urmare, sunt acceptate mai degrabă grupuri
mici pentru tur (durează aproximativ 30 de munte).

CAZARE
Hotelul "Les Maraichers " aflat la mai putin de doi kilometri de centrul Colmarului. Hotelul de trei stele
ofera parcare gratuita si conditii foarte bune de cazare, plus un restaurant cu preparate delicioase.

Cea mai bună zonă de închiriat în Colmar este aproape de orașul vechi, cu străzile ciudate pietruite și casele
vechi ale burghezilor. De aici, este o plimbare ușoară la majoritatea atracțiilor de top, printre care Muzeul
Unterlinden, Eglise des Dominicains, Koïfhus și Micul Veneție. Aici sunt câteva hoteluri cu un grad
ridicat de rating în această locație convenabilă și centrală:

 Hoteluri de lux: Hotelul Little Colombier, amplasat în mica localitate din Veneția, se află într-o
clădire veche, elegantă, cu un decor contemporan. De asemenea, în Little Venice, boutique
Hostellerie le Marechal ocupă o casă fermecătoare din Alsacia, din secolul al XVII-lea, iar stilul
tradițional continuă în camere, dintre care unele au vedere la canale. La o plimbare de cinci minute
de Musée Unterlinden, La Maison des Tetes oferă de asemenea un decor vechi, cu camere cu panouri
din lemn și plafoane cu grinzi care se potrivesc clasei elegante din secolul al XVII-lea. Parcare este
gratuită, iar animalele de companie sunt binevenite.
  Hoteluri de înaltă clasă: În centrul orașului Colmar, pitorescul Hotel Saint Martin se află într-o casă
de familie din secolul al XIV-lea cu decor tradițional în stil alsacian în majoritatea camerelor, în timp
ce hotelul Turenne, prietenos cu animalele de companie, se află la doar patru minute de mers pe jos
de Veneția Mic camere moderne, amenajate într-o clădire istorică încântătoare. Pentru călătorii care
călătoresc în regiune într-o mașină, hotelul Comfort Hotel Expo Colmar, cu o valoare excelentă,
pentru animale de companie, oferă parcare securizată gratuită și este la numai cinci minute de mers
cu mașina de orașul vechi. Decorul este colorat și contemporan.
 Hoteluri ieftine: La o plimbare de opt minute de orașul vechi, centrul Ibis Colmar, elegant și
modern, oferă camere curate și compacte, iar animalele de companie sunt permise. Cu un stil familie,
acest hotel de două stele este situat în Colmar. Mai multe tipuri de dotări sunt disponibile, cu
precădere Restaurant, Room service, Bar, Recepție 24 / 24h, Ziare, Camere nefumători, Centru de
afaceri, orașul vechi.

GASTRONOMIE
Tarte Flambée (flammenkeuche) – Aceasta este o specialitate a regiunilor istorice Alsacia, Saarland,
Baden și Pfalz din regiunea de frontieră franco-germană. Este compusă din aluat de pâine întins foarte
subțire în formă de dreptunghi sau oval, care este acoperit cu brânză (adesea goat cheese) sau crème fraîche,
ceapă și lardons (fâșii de slănină). Este una dintre cele mai renumite specialități din regiune.
Choucroûte – Varza murată este considerată piatra de temelie a bucătăriei alsaciene. O diferență cheie față
de varza noastră călită este că choucroutte este întotdeauna gătită în vin. Varza se servește cu cinci tipuri de
carne și cu cartofi.
Bäckeoffe – Acest fel de mâncare este o ”tocăniță” alsaciană ce conține legume, cartofi, carne de vită și
miel. Mot-a-mot aceasta se traduce ”cuptorul brutarului”.
Spätzle – Paste cu specific germanic.
Vin alsacian – Nu puteți merge în Alsacia, implicit pe ruta vinului, fără a încerca câteva tipuri de vinuri
alsaciene produse local. Câteva tipuri care ne-au atras atenția: Pinot Gris și Gewürztraminer
Bistrot Gourmand
Daca vreți să luați un mic dejun delicios în stil franțuzesc, atunci Bistrot Gourmand este alegerea potrivită.
Nouă ne-a plăcut foarte mult micul dejun complet pentru 10 Euro în care am primit cafea, suc de portocale,
jambon, șuncă, salată, cașcaval, brănză, unt, baghete franțuzești și clătite cu Nutella.
L’Amandine
Situat chiar lângă biserica Saint Martin, acest local este o alegere excelentă pentru cină sau un cocktail.
Puteți încerca tradiționala tarte flambée, găsită și sub denumirea de Flammekueche (care seamănă la prima
vedere cu … pizza, dar … nu este pizza). Prețurile pentru acest fel de mâncare variază între 7 și 10 Euro.
Koifhus Winstub
Restaurantul se află în în inima centrului vechi din Colmar, cu fața spre Koïfhus, una dintre cele mai vechi și
cele mai vizitate case din Colmar. Acesta se află între Mica Veneție și Quai de la Poissonnerie. Aici aveți
prilejul să intrați într-o atmosferă locală plăcută în care fascinanta arhitectură din Colmar este dezvăluită în
lumina nopții.
Nu lipsesc cofetăriile și gelateriile artizanale cu mențiunea că în Colmar, un, glob, costă între 2-2,5 euro.
Boulangerie Sandra et Fabrice si Chez Norbert - boulangerie-chez-norbert.fr se deschid la ora 6 (duminica
la 7) și se inchid la ora 14-15.
Tot în centru veți găsi un magazin/supermarket Monoprix. Trebuie să încercați unele preparate cum ar fi
tarte flambée (inclusiv cu zmeură) și renumiții covrigi bretzels.

Tradițională este… pizza, doar că ei o numesc tarte flambée.E ca o pizza, doar că aluatul este mult mai
subțire și mai crocant, iar deasupra se pune ceapă, bucățele de bacon și brânză. Costă cam 9 euro una.
Al doilea tip tradițional de mâncare este carnea fiartă și servită pe un pat mare de varză acră.Platoul lor
clasic contine ceafă de porc, dar fiartă, ceea ce noi numim kaizer, ciolan fiert, ba chiar și doi cremwursti,
totul pe varză.Tradiționale mai sunt și ceva tarte cu carne și clătite sărate, o simplă clătită în care au învelit
un cremwurst se numește Clătită Alsaciană cu cârnat strasburghez.
Și nu doar că majoritatea restaurantelor servesc doar astfel de preparate tradiționale, dar au și un program
foarte scurt. Unele deschid doar în intervalul 12-16, altele seara de la 19 la 22. Multe acceptă un singur
serviciu pe seară, adică așează pe cineva la o masă și, după ce acel consumator termină de mâncat și pleacă,
masa nu este refăcută pentru a primi noi clienți. Le ajunge unul pe seară per loc.
Secretul este, deci, să faceți rezervare la restaurantele care vă atrag. Nu vă speriați de preparate, se pot găsi
și unele mai clasice franțuzești (sau poate că vă va plăcea tarta flambată sau varza acră), și loc fără
rezervare, dar dacă aveți preferințe clare sau vreți să mâncați la restaurantele bine recomandate pe
Tripadvisor sau Michelin, treceți cu o zi înainte și rezervați locul.
Vinul este bun, iar deserturile sunt magice. Au multe cofetării de mare artă, multă înghețată artizanală. În
centru este un local unde săptămânal alt producător de vin își vinde la pahar băuturile, iar uneori seara are
loc câte un concert sau o demonstrație de dansuri. Diverse braserii stau deschise până târziu, atrăgând lume
pentru încă o bere sau un vin.

GHID TURISTIC 1
Primul obiectiv vizitat a fost Catedrala Saint Martin, situată pe Grand Rue (Strada Mare), o stradă cu o
mulțime de magazine, terase, restaurante și case extraordinar de frumoase. Este cea mai mare catedrală
gotică din Alsacia, fondată la începutul secolului al XIII-lea. A suferit pierderi însemnate, ca mai toate
bisericile franceze, la Revoluția din 1789, dar au rămas multe realizări gotice din arhitectura medievală.
Printre ele vitraliile din naos, altarele, o serie de capele, precum și numeroase sculpturi și statui. De o
frumusețe aparte sunt și pilonii centrali ce sprijină fațada bisericii.
În Piața Catedralei, pe lângă alte numeroase clădiri de poveste, am întâlnit o casă construită în stil gotic,
Maison Adolphe (Casa Adolf), probabil cea mai veche casă din Colmarul medieval (secolul XIV). O clădire
frumoasă cu două sculpturi capete de leu, la intrare, și cu ferestre în arcadă, atât la parter cât și la etaj. O altă
casă cu o arhitectură interesantă, de pe Grand Rue, este Ancienne Douane, o clădire ce adăpostea vechea
vamă a orașului.

În cartierul tăbăcarilor din Colmar s-au adunat, după părerea mea, cele mai frumoase maisons à colombages
din oraș iar atmosfera tipic medievală s-a păstrat, întregită și de pitoreștile canale ale pârâului Lauch, de-a
lungul cărora stau frumos aliniate, ca la paradă, majoritatea caselor. La Petite Venise (Mica Veneție), cu case
din lemn și acoperite cu țiglă colorată. Străduțele întortocheate sunt traversate de mici canale care ne
amintesc de Veneția italiană. Canalele sunt traversate și ele la rândul lor de mici podețe din lemn, iar
malurile sunt parcă inundate de o mulțime de flori.
Întorcându-ne pe Grand Rue, am întâlnit o altă casă deosebit de frumoasă, iar lângă ea Hotelul St. Martin
cu o siglă interesantă:un războinic călare în interiorul unui cerc din fier forjat, iar în fundal turla catedralei.
În stânga, într-o mică piață, se află una din numeroasele sculpturi cu personaje istorice executate de Auguste
Bartholdi.

În partea nordică a centrului vechi se află o altă casă etalon, La Maison des Tetes ( Casa căpeteniilor), una
dintre cele mai cunoscute și vizitate clădiri din Colmar. Construită în stil renascentist pe trei etaje, clădirea
are o fațadă frumoasă cu două balcoane închise și un foișor ornat la partea superioară cu diferite sculpturi.
Alte obiective situate în aceast parte a orașului sunt Eglise des Dominicains (Biserica Dominicană), fondată
în secolul XIII, și Muzeul Unterlinden, fondat în secolul XIX pe locul unei alte foste mănăstiri dominicane,
unul dintre cele mai importante din Franța. Din păcate ploaia ne-a împiedicat să vizităm mai multe obiective
din acest frumos oraș, iar pozele, câte am apucat să facem, nu au ieșit cum trebuie.
Cu ocazia vizitei în orașul Colmar am aflat și unele amănunte interesante, mai puțin cunoscute publicului
larg. De pildă, Georges-Charles d'Anthes, ucigașul celebrului poet rus Alexandru Pușkin, într-un duel, s-a
născut și crescut pe aceste meleaguri.
În Colmar s-a născut și Charles Xavier Thomas, inventatorului primului calculator mecanic comercial,
Aritmetru, iar scriitorul iluminist Voltaire a locuit o perioadă în acest oraș pentru a scrie una din lucrările
sale filozofice.
Toți știm că Franța a dăruit Americii Statuia Libertății, însă puțini dintre noi știu că Frederic-Auguste
Bartholdi, autorul celebrei lucrări de artă, s-a născut și a copilărit în acest oraș. Casa natală a maestrului a
devenit Musee Bartholdi unde sunt expuse printre altele și proiectele sale pentru Statuia Libertății. Cu ocazia
împlinirii a 100 de ani de la ridicarea statuii în America s-a mai făcut o copie, înaltă de 12 metri, la ieșirea
din oraș, pe drumul spre Strasbourg.
Soiurile de viță de vie Furmint și Muscat blanc cultivate la scară mare în nord-estul Ungariei, care dau
excelentul vin Tokaj, au fost importate de pe aceste meleaguri cu viticultori renumiți. De altfel Colmarul mai
este denumit și ”capitala vinului”din Alsacia.
Ne aflăm la est de cartierul Vieux Colmar și de Grand Rue, principala arteră care traversează zona istorică
a orașului, și vom porni în plimbare din punctul său cel mai aglomerat, Place de lʼAncienne Douane,
amenajată în forma în care o vedem astăzi în 1885, locul unde a funcționat mult timp administrația orașului,
inclusiv vama („douane” în franceză, „Koïfhus” în limba germană).
De formă neregulată, înțesată de prăvălii, cafenele, cârciumi și hoarde de turiști, piața e străbătută de un
canal al Lauchului care pornește din preajma catedralei și face joncțiunea cu pârâul în cartierul Petite
Venise.
Clădiri tradiționale tot una și una înconjoară piața. Privirea îmi e atrasă de Maison du Pélerin, tencuită în
roz și descifrez decorațiunile: pe lângă jardiniere și ghivece, pe lângă omniprezentul cuib de berze, remarc o
bicicletă, tricouri inscripționate, fluturi și un peisaj pictat. Urarea „Vive Le Tour de France” mă lămurește:
aici e unul din punctele de sosire în celebra cursă ciclistă. Și tot de aici se pleacă și într-un altfel de tur, unul
pietonal ghidat de un „paznic al turnului vămii” îmbrăcat în haine de epocă, după cum citesc pe un afiș.
La Braseria-Wistub Schwendi nu reușim să găsim loc nici la prânz, nici seara.Ne omenim totuși cu un
pahar de vin la alăturatul Wistub Koïfus, care ne întâmpină cu o urare scrisă deasupra porții: „Cel ce vine
cu intenții onorabile, să intre. Se va simți aici bine”.
Vă spuneam că numele pieței e dat de Ancienne Douane sau Koïfus, cea mai veche clădire publică din
Colmar - 1480, fostul centru economic și politic al orașului. Nu întâmplător a fost ales acest loc pentru
construcția sa, într-un punct situat strategic, la intersecția dintre Grand Rue și Rue des Marchands, cele mai
importante artere comerciale ale burgului medieval.

Koïfus este format din trei corpuri de clădire: cel central, primul din punct de vedere cronologic, în stil gotic
renan, are arcade sprijinite de coloane și balcon-galerie din lemn, în timp ce corpurile laterale, în stil
renascentist german, au fost adăugate în secolul al XVI-lea, când acoperișurile au fost placate cu piese de
ceramică verzui. Merită să-i dați ocol pentru a admira pe fațada ce dă în Grand Rue ceasul, lucrătura în
piatră traforată de la etaj și scara.
Inițial, parterul a fost folosit ca depozit de mărfuri și „ghișeu” de plată a impozitelor vamale, în timp ce
etajul era ocupat de Consiliul Ligii Décapole, care grupa zece orașe alsaciene libere ale căror steme se pot
vedea și acum pe ferestrele clădirii. După Revoluția Franceză, privilegiile comerciale acordate orașelor
libere au fost abolite iar clădirea a căpătat alte destinații: teatru (1840), bancă (1848), sediu al Camerei de
Comerț și Industrie (1870-1913), școală, iar în prezent loc de desfășurare a unor evenimente.

Fontaine Schwendi. Statuia ce încununează fântâna, creată de Auguste Bartholdi în 1898 la comanda
Societății pentru emulația și înfrumusețarea Colmarului, îl reprezintă pe Lazare/Lazarus von Schwendi
(1522-1583), diplomat și militar, comandant al trupelor de cavalerie sub împăratul german Maximilian II,
într-o postură numai aparent eroică: mâna stângă i se odihnește în chip războinic pe sabie, în timp ce brațul
drept flutură victorios în aer un... ciorchine.
Iată explicația: în cursul unei campanii în Ungaria îndreptată împotriva turcilor, Schwendi ar fi adus de la
Tokay faimosul soi de struguri maghiar, prelucrat ulterior pe plan local și comercializat mult timp ca „Tokaj
dʼAlsace”, denumire înlocuită în urmă cu câțiva ani, când ungurii și-au înregistrat marca, cu „Pinot gris
dʼAlsace”. E vorba totuși de o legendă, căci specialiștii susțin că între cele două soiuri nu există prea multe
asemănări, iar pinot gris-ul era dinainte cultivat în Alsacia. Oricum ar fi, povestea l-a inspirat pe Bartholdi.

Din Place de lʼAncienne Douane ne vom deplasa un pic spre nord pe Grand Rue pentru a vedea Ancien
presbytère protestant (Maison aux arcades) (1606), o frumoasă clădire cu trei etaje, două frontoane
triunghiulare și cornișe. Arhitectul acestui edificiu în stil renascentist german este Albert Schmidt, nimeni
altul decât cel care a proiectat și Maison des chevaliers de Saint-Jean și Maison des Têtes. Clădirea lungă a
fost comandată de primărie pentru a servi drept locuințe pentru canonicii protestanți iar la adăpostul
arcadelor negustorii și-au deschis prăvălii. Acum, aici funcționează o ceainărie.

Tot pe Grand Rue se află și Eglise St-Matthieu. Deservește comunitatea protestantă din oraș, însă a fost
construită la sfârșitul secolului al XIII-lea de călugării franciscani, fiind considerată, alături de Eglise des
Dominicains, o realizare majoră a ordinelor călugărilor cerșetori. După plecarea franciscanilor din Colmar,
în 1543, administrația locală a cumpărat clădirea și a transformat-o în spital iar în 1575 a cedat-o luteranilor.
Mai multe treceri de la protestanți la catolici și invers au avut loc în perioada Reformei și Contrareformei,
pentru ca în 1715 să fie construit un zid care separa capelele celor două comunități, ambele beneficiind de
serviciile spitalului amenajat în 1736 în clădirea care găzduise mănăstirea franciscană. Abia în 1937 s-a
decis ca biserica să fie în întregime rezervată protestanților iar în 1987 zidul a fost dărâmat.
Clădirea în stil gotic și renascentist este extrem de sobră, fiind înfrumusețată la interior doar de vitralii și
panouri cu picturi înfățișând scene biblice. Are însă o acustică deosebită, motiv pentru care găzduiește
numeroase concerte, inclusiv în cadrul Festivalului internațional de muzică. Deține o orgă realizată între
1732-1734 de André Silbermann.

Aminteam de Ancien Hôpital, care a funcționat în fosta mănăstire franciscană din 1736 până în 1937, când,
după construirea noului spital orășenesc, a fost cedat uneia dintre facultățile din cadrul Universității din
Colmar. Între 2009-2012 spațiul a fost reamenajat pentru a găzdui mediateca Le Pôle Média-Culture
Edmond Gerrer.
Clădirea se află în Place du 2-Février, data fiind cea din 1945 când armatele franceză și americană au
eliberat Colmarul de naziști.

La câțiva pași mai la nord, pe Rue Vauban, o arteră comercială pietonală, găsim un alt edificiu interesant:
Ancien Maison dite „Poêle des Laboureurs”. Construcția în forma sa actuală datează din 1626 și este
rezultatul alipirii și reamenajării a două clădiri învecinate, dintre care una găzduia încă din 1419 reuniunile
corporației agricultorilor, un organism cu rol nu numai economic, ci și politic, militar și chiar etic, căci
veghea la respectarea regulilor de moralitate și la aplanarea conflictelor domestice. O instituție „avant la
lettre” care lupta împotriva violenței în familie! :)) După Revoluția Franceză și până în 1842, când a fost
ridicată sinagoga de pe Rue de la Cigogne, comunitatea evreiască a folosit spațiul ca loc de cult.
Clădirea este foarte frumoasă, stilul Renașterii târzii find evident în ancadramentul porții, arcadele rotunjite
și menourile de la ferestre.

Ne continuăm plimbarea în aceeași direcție și în câteva minute ajungem în Place Jeanne dʼArc. Până în
secolul al XVIII-lea locul a servit drept obor și măcelărie, și tot aici erau executați condamnații la moarte.
Acum zona e una la modă, cu case frumoase și bine îngrijite - în Franța, amenzile date proprietarilor care
nu-și întrețin clădirile sunt uriașe!

Revenim în Place de lʼAncienne Douane și o luăm spre sud, de-a lungul canalului. După câțiva pași ne aflăm
deja în Place du Marché aux Fruits, care, din păcate, nu mai găzduiește, așa cum o făcuse imediat după
Revoluția Franceză, negustori de fructe, ci niște cafenele și restaurante, precum și două edificii importante.
Primul din ele, Maison Kern, este datat 1594 și poartă numele lui Georges Kern (1820-1898), locatar al
imobilului între 1853-1894, președintele Societății pentru emulația și înfrumusețarea Colmarului, cea care i-
a comandat statuia lui Schwendi lui Bartholdi. Construcția foarte spectaculoasă are patru nivele, ferestre cu
menouri gotice și un fronton triunghiular în volute specific Renașterii alsaciene.
La mică distanță se află Le Tribunal de Grande Instance, o clădire cu o istorie interesantă. În 1532 a
început construcția sa prin alăturarea mai multor case ridicate pe locul cimitirului unei foste mănăstiri
augustiene. Inițial a găzduit întrunirile unei societăți a nobilimii locale, apoi pe cele ale magistraților, iar din
1698, Le Palais du Conseil Souverain. Regele Ludovic XIV a locuit aici în timpul vizitelor din 1681 și 1683.
De-a lungul timpului, imobilul a suferit multe modificări, aspectul actual, în stil clasic francez, fiind
rezultatul lucrărilor efectuate între 1769-1771.
Lângă clădirea tribunalului, într-o curticică împrejmuită de un gard metalic, facem cunoștință cu Monument
Pfeffel, o statuie dedicată poetului și pedagogului colmarian Théophile Conrad Pfeffel (1736-1809), în fapt
o copie după sculptura originală din 1859, opera lui André Friedrich (1859). Aceasta a fost mai întâi
amplasată în fața muzeului Unterlinden, dar s-a prăbușit și a fost înlocuită în 1899 de o replică turnată în
bronz, la rândul ei topită în 1918 pentru necesitățile războiului. Ceea ce vedem acum este statuia realizată în
1927, după varianta originală, de un artist local pe nume Charles Geiss.

Din Place du Marché aux Fruits pătrundem pe Rue des Tanneurs, emblematică pentru întreg cartierul
tăbăcarilor. Aici ne vom delecta cu imaginea celor mai frumoase maisons à colombages din Colmar, mare
parte din ele împodobite cu inimioare, berze, cocoși și - bineînțeles - flori, și având la parter buticuri cu
suvenire, braserii, patiserii și cafenele. Aruncăm priviri în stânga și în dreapta și remarcăm o astfel de
construcție, aparținând unei oarecare familii Graff, stabilită în oraș la începutul secolului al XVII-lea, dar nu
zăbovim prea mult, celelalte căsuțe de poveste ne fac și ele cu ochiul, iar susurul apei devine un
acompaniament ideal pentru plimbarea noastră.

Marché Couvert. Hala agro-alimentară acoperită, o clădire masivă din cărămidă cu șarpantă metalică datată
1865, nu este înfrumusețată decât de statuia Micului Podgorean („Le Petit Vigneron”) plasată într-o nișă,
copie după statuia realizată de Auguste Bartholdi în 1867, originalul fiind păstrat la muzeul dedicat marelui
sculptor colmarian.
Piața este deschisă zilnic, în afară de luni, de la 8 la 18 și înțeleg că vreo 20 de producători comercializează
aici legume, fructe, carne și mezeluri, brânzeturi, pește, pâine și produse de patiserie, până și suvenire.

Rue St-Jean, alt loc încărcat de istorie și farmec, unde ne așteptau două obiective, ambele numai în aparență
legate de prezența Cavalerilor Ioaniți în Colmar.
Acest ordin religios și militar s-a stabilit în oraș la finele secolului al XII-lea și a demarat imediat construirea
unui stabiliment pentru îngrijirea bolnavilor. Lucrările au trenat ceva timp din cauza opoziției clerului local,
fiind finalizate abia în 1268, când teologul dominican Albert le Grand a sfințit biserica.
Ioaniții, alungați din Ierusalim de către musulmani în 1187, s-au retras mai întâi la Acra, în 1291 în Cipru și
mai apoi în Rhodos, de unde au fost expulzați de sultanul Soliman I în 1523, pentru ca în 1530 împăratul
Carol Quintul, cu aprobarea papei Clement VII, să le acorde stăpânirea asupra insulei Malta. Începând de
atunci, membrii ordinului au fost numiți Cavalerii de la Malta.
Sediul din Colmar al ordinului, Ancienne Commanderie de St-Jean, a intrat în declin după 1530: a fost
utilizat de canonicii de la Eglise St-Martin și mai târziu de călugării augustini. În 1858 a fost cumpărat de
Soeurs de la Divine Providence de Ribeauvillé. În prezent, adăpostește o școală catolică particulară.

Ceva mai încolo pe aceeași stradă este o casă a cărei arhitectură, cu galerie de arcade întinsă pe două etaje și
o balustradă din piatră care leagă cele două aripi, închizând o curte interioară, amintește de palatele
venețiene. Maison dite des Chevaliers de St-Jean a fost proiectată în 1608 de Albert Schmidt, arhitectul pe
care l-am pomenit anterior, iar ceea ce vedem este în fapt o reconstituire din secolul al XIX-lea. În ciuda
denumirii sale nu a aparținut niciodată cavalerilor ioaniți și nu are nicio legătură cu sediul comandamentului
acestui ordin.
– Admiră casele Fachwerk din centrul istoric
Fachwerkhäuser (din germană) reprezintă contrucții pe structuri de lemn și montate în plan orizontal,
vertical și oblic. Aceste case pot fi ușor distinse de celalalte datorită faptului că la finalizarea construcției
grinzile de lemn rămân vizibile în fațada clădirii. În funcție de regiuni, grinzile erau pictate și sculptate
conform specificului locului. Pregătirea lemnului, așezarea lui reprezenta o artă în sine, întrucât erau
montate fără elemente de fixare metalice precum cuie sau șuruburi. Spațiul dintre grinzi era umplut cu
argilă, cu pietre sau cu cărămizi. Acest tip de construcție pare să fie atestat încă din evul mediu și a fost atât
de folosit până în secolul al XIX-lea datorită disponibilității lemnului și ușurinței de a-l transporta. Casele de
tip Fachwerk se regăsesc cel mai mult pe teritoriul Germaniei, dar și în regiuni din Elveția, Franța, Austria,
Olanda, Polonia, Cehia, Marea Britanie. Și în România se mai găsesc construcții cu elemente de stil
Fachwerk. Un exemplu pe care n-aveți cum să nu-l cunoașteți este Castelul Peleș din Sinaia.

– Collégiale Saint-Martin de Colmar

Construită între 1235 și 1365, clădirea religioasă Sfântul Martin este un exemplu important de arhitectură
gotică în Alsacia. Deși mai este numită de către oameni Catedrala din Colmar, nu a îndeplinit acest rol decât
10 ani, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Are o altitudine de 71 de metri, iar amplasarea strategică vă ajută
să nu o puteți neglija, nici chiar dacă ați vrea .

– La Maison des Tetes

Această casă, construită în 1609 în numele negustorului Anton Burger, este una dintre cele mai cunoscute
din Colmar și a fost clasificată ca monument istoric încă din 1898. Anton Burger a fost negustor și a luat
parte activă la viața orașului, mai întâi în calitate de consilier municipal, apoi a devenit primar. La sfârșitul
secolului al XVI-lea a fost nevoit să fugă în Basel, unde a rămas până la sfârșitul zilelor sale, iar casa a fost
vândută altui proprietar. Clădirea însă este cunoscută până astăzi datorită decorului neobișnuit, compus
dintr-o abundență de figurine, peste 100 la număr. În clădire a funcționat un restaurant, iar în urma unei
investiții importante acolo funcționează un hotel cu 21 de camere. Pe clădire se află o statuie dedicată
confecționarului de butoaie din Alsacia, făcută de sculptorul Bartholdi în 1902. Statuia a ajuns acolo după ce
clădirea a fost sediul Bursei de vinuri din Colmar.

– Casa Pfister
Casa Pfister a fost construită în 1537 pentru un pălărier bogat, pe nume Ludwig Schurer, și, în ciuda
caracteristicilor sale medievale, este primul exemplu de renascentism arhitectural din Colmar. Numele vine
de la familia care a restaurat-o și a locuit acolo între 1841 și 1892. Clădirea a devenit unul dintre simbolurile
vechiului Colmar, datorită galeriei de lemn, picturilor murale care reprezintă scene biblice și seculare și
construcției celor două etaje pe colț.

– Muzeele din Colmar

Unul dintre ele este Muzeul Bartholdi, însă deocamdată rămâne închis pentru vizitatori pentru un termen
nedeterminat. Turiștii au acces doar în curte. Muzeul este de fapt amenajat în clădirea în care s-a născut
sculptorul. Partea bună e că Muzeul Unterlinden este deschis. Iubitorii de artă trebuie neapărat să viziteze
acest muzeu, pentru că aici se află Altarul de la Isenheim – o capodoperă a pictorului Matthias Grünewald
de la începutul secolului al XVI-lea.
Atenție, să nu planificați să ajungeți la muzeu în zilele de marți,pentru că e închis, la fel ca și în prima zi de
joi a fiecărei luni. Intrarea se face, la fel,un bilet pentru adulți costă 13 euro, pentru studenții care au până la
30 de ani – 8 euro, iar pentru copii – gratuit. Se pot rezerva bilete și online.

– Mica Veneție
Mica Veneție i se spune unui cartier pitoresc din partea de sud a orașului, care este străbătut de râul Lauch.
Comparația cu Veneția este, desigur, o hiperbolizare ca tehnică de marketing, pentru că nu există nicio
legătură dintre cele două. Și asta nu face micul cartier de pe Lauch mai puțin atrăgător. Din contra, are un
farmec specific lui, ce nu poate și nici nu trebuie comparat cu niciun alt oraș. Râul este traversat de două
poduri fermecătoare, de unde pot fi admirate casele în stil Fachwerk. Tot în zonă se află piața acoperită din
Colmar. Din piață, aveți acces către o terasă, direct pe canal. Scurte excursii cu barca de pe chei sunt
disponibile, dar recomand să faceți acest lucru când este cald.

Excursii din Colmar:

Drumul Vinului din Alsacia se întinde pe o lungime de 170 km, pornind de la poalele munților Vosgi, prin
podgoriile din Alsacia, și leagă Marlenheim în nord de Thann în sud. În regiunea Ribeauvillé-Riquewihr
există 11 sate viticole care sunt străbătute de Ruta Vinului din Alsacia.
Riquewihr se află la doar 14 km de Colmar . Pentru a intra în centrul vechi, trebuie să lăsați mașina la una
dintre parcările amenajate în sat sau pe locurile amenajate pentru parcare de pe marginea drumului. Parcările
sunt destul de scumpe: 2,20 euro pentru o oră.
Ribeauvillé se află la doar la doar câțiva kilometri distanță. Pentru perioada caldă recomand să urcați la
Castelul Saint-Ulrich. E „cocoțat” pe cel mai înalt punct din apropierea satului (528 de metri), așa cum îi
șade bine unui castel. Aproape la orice pas se „ițește” de printre clădirile vechi și străduțele înguste, așa că
n-ai cum să-l ratezi.
Lista satelor fermecătoare de pe Drumul Vinului e mult mai lungă. Dacă mergeți cumva în
primăvară, atunci e bine să nu ratați Kaysersberg, Eguisheim, Obernai sau Thann.

GHID TURISTIC 2

Din Colmar există posibilitatea să luați autobuzul Kutzig care face turul tuturor orășelelor aflate în
vecinătatea Colmarului. Acest bus vine în general la interval de o oră și jumătate, timp destul pentru a vizita
un orășel și a lua apoi autobuzul spre următorul orășel. Noi am plătit 15 Euro de persoană (bilet valabil pe
toată durata zilei) pentru călătorii nelimitate.
Este clar cea mai avantajoasă metodă de a vă deplasa între orășele dacă nu aveți o mașină la dispoziție. Noi
am ales să le vizităm pe următoarele:
1. Ribeauville
Aflat la jumătatea drumului dintre Mülhouse și Strasbourg, Ribeauville este un orășel absolut fermecător ce
numără aproximativ 5000 de locuitori. Aici puteți vedea mai multe castele impunătoare dar și piețe
construite în stil renascentist. Desigur, sunt nelipsite căsuțele din lemn colorate. Se spune că acesta este cel
mai vechi orășel al Alsaciei.
2. Riquewihr
Votat unul dintre cele mai frumoase orășele ale Franței, Riquewihr a fost al doilea orășel pe care ne-am dorit
să-l vizităm. Aflat chiar în inima podgoriilor din Alsacia, a reușit să-si păstreze foarte bine caracterul său
autentic. Noi am ales să facem un tur cu trenulețul aici, cu acest prilej ajungând și pe un deal de unde
exista o prveliște absolut splendidă asupra orășelului și a podgoriilor. Cum noi am ales să vizităm
Alsacia toamna, strugurii erau copți oferind un cadru absolut superb asupra Alsaciei.
Se zvonește că atât Ribeauville și Riquewihr au fost sursă de inspirație pentru cadrul feeric din Frumoasa și
Bestia.
3. Eguisheim
Nu în ultimul rând am ales să vizităm și magnificul orășel cu numele de Eguisheim. Străduțele sale sunt
construite în stil concentric în jurul castelului. O să fiți întămpinați de flori și verdeață la fiecare colț de
stradă. Deși este un orășel micuț, șarmul său nu a trecut neobservat și reprezintă una dintre atracțiile
principale ale Alsaciei. Acesta mai este și locul unde s-a născut Papa Leon al IX-lea, a cărui moarte a
declanșat Marea Schismă din 1054.
Alte saituri cu multe informații utile
tourisme-colmar.com/en/#/gallery/recent
tourisme-alsace.com/en
alsace-wine-route.com/en
tourisme-colmar.com; tourisme-alsace.com, visitacity.com/en/colmar.