Alba ca

privea in ea, nu uita s-o intrebe

asa:

Zi-mi, oglinda-oglinjoara,
zapada Cine e cea mai frumoasa din
tara?
A fost odata ca niciodata un
imparat si o imparateasa, Iar oglinda ii raspundea:
amandoi tineri si frumosi. Intr-o
Tu esti, Craiasa, tu esti cea
iarna, pe cand neaua cadea din
mai frumoasa!
inaltul nemarginit al cerului, cu
fulgi mari si pufosi, se intampla Auzind-o, imparateasa nu mai
ca imparateasa sa coasa langa o putea de fericire, fiindca stia ca
fereastra cu pervaz negru, de oglinda nu spune decat adevarul.
abanos. Si cum cosea ea asa,
Alba ca zapada insa crestea si se
privind din cand in cand la fulgii
facea din ce in ce mai frumoasa.
de zapada, se inteapa cu acul in
Intr-o zi, cand copila implini
deget.
sapte anisori, se facuse
Trei picaturi de sange cazura pe neasemuit de frumoasa, ca o
covorul de omat. Rosul sangelui raza de lumina. Iar frumusetea
arata atat de frumos pe albul imparatesei incepu a pali
imaculat al zapezii, incat inaintea ei!
imparateasa spuse in sinea ei:
„Ce n-as da sa am o copila cu
fata alba ca abanosul, cu buzele
rosii ca sangele si cu parul negru
ca abonosul!”.

Nu peste multa vreme,

imparateasa nascu o fetita
intocmai cum si-o dorise: cu fata
alba ca zapada, cu gura rosie ca
sangele si cu parul negru ca
abanosul. Si ii dadura numele
Alba ca Zapada. Insa dupa ce o
aduse pe lume, imparateasa
muri.

Cum trecu anul, imparatul isi

lua alta sotie. Noua sotie era
frumoasa ca o zana, dar nespus
de trufasa si n-ar fi ingaduit nici
in ruptul capului s-o intreaca
altcineva in frumusete.
Imparateasa avea o oglinda
fermecata si ori de cate ori